Alimentația cabalinelor

Particularitățile valorificării hranei de către cabaline

Cabalinele, animale erbivore monogastrice, au câteva

particularităţi de digestie, deosebite de ale altor specii de animale, fapt
care influenţează şi modul de valorificare al hranei. Ba mai mult,
anatomia aparatului digestiv și comportamentul alimentar al
cabalinelor pot predispune animalele la apariția unor grave probleme
de sănătate.
Stomacul la cabaline, comparativ cu cel de la alte specii, este
mic, cca. 10% din volumul întregului tractus digestiv.
Aceasta face ca rata tranzitului prin stomac să fie rapidă, mai ales dacă
cantitățile de nutrețuri consumate la un tain sunt mai mari. De aceea, la
cabaline se recomandă tainuri mai mici și mai multe.
Digestia gastrică la cabaline este continuă şi limitată și
privește în special proteinele (este de fapt un început de digestie,
procesul urmînd a se continua în intestin). Digestia altor constituenţi ai
hranei este foarte limitată în stomac (cazul glucidelor) sau nulă (cazul
grăsimilor sau al elementelor minerale).
Un aspect specific este fenomenul de stratificare al nutreţurilor în stomac.
Fibroasele (fânurile, grosierele) se aşează pe marea curbură, iar concentratele
în centru şi, de aici, necesitatea ca adăparea cailor şi administrarea
fibroaselor să se facă înaintea administrării concentratelor. În caz contrar,
acestea din urmă se elimină incomplet digerate şi, în plus, apar colici sau alte
tulburări digestive.
Intestinul subțire este locul esențial al digestiei și absorbției.
Ca și în stomac, cantități prea mari de nutrețuri ingerate la un tain cresc rata
tranzitului prin intestinul subțire.
În intestinul subțire se digeră proteinele, grăsimile și hidrații de
carbon nestructurali (amidon, glucide simple), provenite în special din
nutrețurile concentrate.
Principalii produşii terminali ai digestiei în intestinul subţire sunt
glucoza şi aminoacizii. Aceştia vor fi absorbiţi şi vor furniza animalelor energia
şi proteina de care au nevoie.
Cantitățile de energie şi de proteină absorbite în intestinul subţire sunt
dependente de ponderea nutreţurilor concentrate şi a nutreţurilor de volum
în raţii. La o pondere mai mare a nutreţurilor concentrate în raţii creşte
cantitatea de energie şi de proteină absorbită (ca la porci) iar la o pondere
mai mare a nutreţurilor de volum, în special a fibroaselor, energia şi proteina
absorbită scad (ca la rumegătoare).
Vitaminele și calciul sunt absorbite majoritar în intestinul subțire. Alte
minerale, în frunte cu fosforul vor ajunge în cantități relativ mari în
intestinul gros, unde vor fi absorbite (mai ales în colon).
Intestinul gros, segmentul cel mai voluminos al tractusului digestiv, este
locul unde constituenţii alimentari nedegradaţi în stomac și în intestinul
subţire (în frunte cu celuloza brută) sunt transformaţi în elemente nutritive
absorbabile prin intermediul unei populaţii microbiene importante şi active,
localizată mai ales la nivelul cecumului.
Cecumul, respectând proporțiile, se comportă pentru cai așa cum
se comportă rumenul pentru rumegătoare. Aici sunt produşi și acizi graşi
volatili, care furnizează, în cazul raţiilor bazate pe fibroase (fânuri, grosiere),
până la 2/3 din energia totală absorbită.
În schimb, în comparaţie cu rumegătoarele, deşi la nivelul intestinului gros
se produc cantităţi notabile de proteină microbiană şi de vitamine din
complexul B, absorbţia acestora la acest nivel al tractusului digestiv este
foarte redusă.
Alimentația armăsarilor
Armăsarii trebuie hrăniţi în aşa fel încât să poată fi menţinuţi
permanent în condiţie de reproducţie, în ciuda caracterului sezonier al montei.
În afara sezonului de montă
Aproximativ în perioada august-februarie, când armăsarii sunt
consideraţi în repaus sexual, necesarul acestora corespunde celui de întreţinere,
însă superior cu 10-20% altor categorii de cabaline adulte (iepe, cai de muncă).
Este posibil ca în perioada de repaus sexual, dacă armăsarii au un
status corporal corespunzător și nu sunt folosiţi şi la alte activităţi (călărie,
muncă), aceştia să fie hrăniţi numai cu nutreţuri de volum (nutreţuri verzi în
perioada de vară şi fânuri + suculente în perioada de iarnă).
Dacă statusul corporal este deficitar și dacă calitatea nutrețurilor de
volum este mai slabă, alături de acestea trebuie folosite în rații și nutrețurile
concentrate, în special cereale, în cantități de 1,5-2 kg SU/cap/zi.
Alături de acoperirea necesarului de energie și de proteină al
armăsarilor, importantă este și asigurarea unor cantități optime de vitamine și
de minerale. Se pot folosi în acest sens, brichete de sare care conțin și vitamine
și micro-minerale sau premixuri vitamino-minerale încorporate în amestecul de
concentrate.
În sezonul de montă
În perioada martie-iulie, corespunzătoare aproximativ sezonului
de montă, necesarului din perioada de repaus i se suprapune şi cel legat
de activitatea de reproducţie, destul de variabil ca mărime, în funcţie de
intensitatea folosirii la montă, între 15 şi 30% din necesarul pentru
întreţinere. Nu este recomandabil a se depăşi aceste baremuri pentru a
evita îngrăşarea armăsarilor (de altfel, greutatea trebuie controlată
frecvent, iar dacă este cazul trebuie ajustată prin programele de hrănire).
Mai mult decât în afara sezonului de montă, în perioada
reproducere trebuie pus accent pe calitatea nutrețurilor de volum, în
special a fânurilor. Și acum, în această perioadă, nutrețurile de volum
reprezintă principalul component al rațiilor.
În perioada de iarnă se recomandă cca. 5-6 kg SU/cap/zi fânuri (în special
de graminee perene şi de borceag) şi 2-3 kg SU/cap/zi morcovi furajeri.
Este însă posibil ca o parte din fânuri şi morcovi să fie înlocuită cu silozuri
de bună calitate (nu se recomandă însă silozurile de leguminoase perene,
în frunte cu silozul de lucernă).
În perioada de vară, ca nutreţuri de volum, se pot folosi în raţii 2,5-3 kg
SU/cap/zi fânuri (jumătate din cantitatea recomandată pe timpul iernii)
şi 3-4 kg SU/cap/zi nutreţuri verzi.
În perioada de montă, însă este obligatorie includerea
concentratelor în raţii, în cantităţi dependente de intensitatea folosirii la
reproducţie. La folosirea intensă la reproducţie, cantitatea de
concentrate recomandată este de 3-4 kg SU/cap/zi sau cca. 40% din
structura raţiilor, ea scăzând în cazul reducerii intensităţii montei.
Concentratele, preferabil sub formă de nutreţuri combinate,
sunt reprezentate în special de ovăz, orz, porumb, mazăre, şroturi,
complemente vitamino-minerale.

Alimentația iepelor

In decursul primelor 7 luni de gestaţie, sporul în greutate al

iepelor, legat de dezvoltarea fetuşilor, este scăzut. În ultimele 3-4 luni de
gestaţie, însă, ritmul de creştere al produşilor de concepţie se intensifică,
făcând ca necesarul acestei categorii de animale să crească evident.
De notat că la fătare, iepele pierd, în medie, 10-15% din greutatea lor
(prin fetuşi + anexe fetale + lichide fetale) iar în primele 2-3 săptămâni
după parturiţie mobilizează o parte din rezervele corporale.
Se va urmări ca scăderea în greutate în aceste 2-3 săptămâni după
fătare să nu fie mai mare de 5%, pentru că poate compromite
performantele de reproducţie, prin întârzierea refecundării. Acest lucru
este posibil să se întâmple deoarece fătările au loc, cel mai adesea, la
începutul primăverii, când hrana este deficitară, mai ales calitativ.
Necesarul iepelor se stabileşte pornind de la cantităţile de
elemente nutritive utilizate pentru întreţinere sau pentru producţie
(dezvoltarea fetuşilor, sinteza laptelui) şi de la randamentele specifice
de utilizare ale nutrienţilor pentru diferite funcţii fiziologice.
Pe stadii fiziologice necesarul cel mai ridicat se consemnează
în lactaţie, mai ales în prima ei parte, când producţia de lapte este
maximă. De exemplu, în prima lună de lactaţie necesarul total de
energie şi de proteină este mai ridicat decât cele pentru întreţinere de
2,5-3 ori.
În legătură cu hrănirea practică a iepelor există mai multe
modalităţi, dependente de tipul de mânji produşi (destinaţi pentru
sport sau pentru tracţiune), de posibilitatea utilizării la tracţiune şi de
condiţiile de cazare (în adăposturi închise sau în adăposturi deschise).
In general, iepele care dau produşi destinaţi sportului sunt hrănite cu o mai
mare rigoare decât cele care dau produși pentru tracţiune. Această rigoare
constă în administrarea celor mai bune nutreţuri de volum şi în introducerea
în raţii a unor cantităţi mai mari de concentrate. Iepele destinate producerii
mânjilor destinați pentru tracţiune pot fi hrănite și cu cantităţi mai mici de
concentrate iar furajele de volum, inclusiv fânurile pot fi şi de calitate medie;
în plus, o parte din fânuri (cca. 1/3) pot fi înlocuite cu grosiere.
Iepele utilizate și la tracțiune și crescute în adăposturi deschise,
mai ales pe timpul iernii, vor primi cantităţi suplimentare de nutreţuri, faţă
de cele nefolosite la tracţiune și crescute în adăposturi închise.
In perioada de gestaţie, care coincide, în general, cu sezonul de
iarnă, fânurile, îndeosebi cele de graminee, se administrează în cantităţi
medii de 5-6 kg SU/cap/zi. Ele pot fi însoţite în rații, ca nutreţuri de volum,
de sfecla furajeră sau de silozuri (2-3 kg SU/cap/zi). Concentratele se includ
în raţiile iepelor gestante în cantităţi maxime de 2-3 kg SU/cap/zi.
In prima parte a lactaţiei, dacă aceasta este localizată în perioada
de stabulaţie (de iarnă), cantităţile de fânuri cresc la cel puţin 7-8 kg
SU/cap/zi (sunt situaţii în care iepele consumă evident mai mult), iar
concentratele cresc, de asemenea, la 4-5 kg SU/cap/zi. Dacă începutul
lactaţiei este plasat în timpul verii se folosesc, în loc sau alături de fânuri,
nutreţuri verzi în cantităţi de până la 5-6 kg SU/cap/zi (alături evident de
concentrate).
În a doua parte a lactației, localizată cel mai frecvent în perioada de
vară, crește ponderea nutrețurilor verzi în structura rațiilor și scade
implicit ponderea nutrețurilor concentrate.
De asemenea, trebuie specificat că iepele, în general
cabalinele, consumă, dacă au posibilitatea mai multă hrană decât au
nevoie. Acest fapt trebuie urmărit, mai ales în perioada de gestaţie,
pentru a preveni îngrăşarea exagerată a animalelor, cu efecte negative
asupra ușurinței fătărilor.

Alimentația tineretului cabalin

La fătare mânjii au 8-12% din greutatea mamelor sau 45-55 kg

cei din rasele uşoare şi 65-75 kg cei din rasele grele.
In cursul primei luni de viaţă mânjii aproape îşi dublează
greutatea corporală, ceea ce înseamnă că realizează sporuri medii
zilnice de peste 1,5 kg.
La înţărcare (6-7 luni) mânjii ating 200-250 kg dacă aparțin raselor
uşoare şi 300-350 kg dacă aparțin raselor grele.
La 2 ani au cca. 70% din greutatea de adult, urmând ca definitivarea
creşterii să aibă loc între 3,5 şi 5 ani.
Acest proces intens de creştere este influenţat, fără îndoială de rasă, de
sex, de condiţiile de cazare. Însă, este dependent în cea mai mare măsură
de cantitatea şi de calitatea nutreţurilor administrate. O hrănire
defectuoasă şi prelungită poate bloca aproape în totalitate dezvoltarea,
însoţită şi de modificări în conformaţia animalelor.
Necesarul tineretului cabalin este dependent, în principal, de
greutatea corporală, de sporul în greutate realizat şi de compoziţia acestuia
(în corelaţie cu stadiul de dezvoltare corporală).
Acest necesar este acoperit, până la înţărcare, mai ales în primele 3 luni de
viaţă de laptele matern. Începând cu vârsta de o lună, însă, se recomandă
şi folosirea unor nutreţuri uscate, reprezentate, în special, de amestecuri
de concentrate (preferabil nutreţuri combinate) şi fânuri de cea mai bună
calitate.
Nu se recomandă folosirea la discreţie a nutreţurilor concentrate pentru a
putea evita ritmuri mari de creştere şi anumite anomalii scheletice.
Cantitatea de concentrate va creşte treptat, astfel ca în jurul vârstei de 3
luni să ajungă la 1,3-1,5 kg/cap/zi iar în preajma înţărcării la 1,5-2
kg/cap/zi.
Mai mult decât la alte categorii de tineret, aparţinând altor specii, o
atenţie deosebită pentru raţiile destinate tineretului cabalin în perioada
de alăptare trebuie acordată aportului lor în minerale, în special în calciu
și în fosfor, pentru a putea evita posibile osteopatii.
După înţărcare, strategia hrănirii este dependentă de tipul
animalelor, mai precis de destinaţia lor. Tineretul cabalin pentru sport
este hrănit cu raţii cu o concentraţie nutritivă mai mare, dată de
nutreţuri combinate adecvate şi fânuri de cea mai bună calitate.
Nutreţurile combinate se vor administra restricţionat (2-2,5 kg/cap/zi)
iar fânurile la discreţie. Acest lucru este necesar a se realiza mai ales în
primul an, în cel de-al 2-lea an, pe măsura creşterii capacităţii de
ingestie, putându-se reduce ponderea concentratelor în raţii.
Tineretul cabalin destinat tracţiunii poate fi hrănit și cu raţii cu
o concentraţie nutritivă mai scăzută, mai ales pe timpul iernii. In aceste
condiţii iarba, păşunată în timpul verii, va fi mai bine valorificată printr-o
creştere compensatorie. Dacă în decursul verii sporurile realizate sunt
prea mici, în comparație cu o situație normală, ele trebuie recuperate în
iarna următoare.
În cazul tineretului cabalin destinat sportului, ponderea concentratelor în
raţii este mai mare, de cca. 50%, pentru a permite exprimarea întregului
potenţial de creştere şi limitarea dezvoltării cavităţii abdominale. La
tineretul cabalin destinat tracţiunii ponderea concentratelor în raţii este mai
mică, putând ajunge către sfârşitul creşterii la 20% (80% nutreţuri de
volum).
Alimentația cailor de muncă şi de sport
Locomoţia, mişcarea, antrenează, în primul rând, o creştere a
necesarului energetic, datorită activităţii muşchilor scheletici şi a
intensificării funcţiilor aparatului circulator şi respirator. Această creştere a
necesarului de energie este dependentă de natura, intensitatea şi durata
efortului. Energia necesară pentru efort provine, în principal, din hidrați de
carbon (glucoză, glicogen de rezervă), dar și din grăsimi.
Pe măsura intensificării metabolismului, ca urmare a efortului,
cresc şi pierderile de azot, în special pe cale urinară, ceea ce determină şi
creşterea necesarului de proteină, este adevărat într-o măsură mai mică
decât creşterea necesarul de energie (de altfel, se consideră că dacă este
acoperit necesarul de energie este acoperit și cel de proteină).
Necesarul de minerale şi de vitamine creşte şi el la efort, însă nu
de o manieră semnificativă. Creşteri mai importante se consemnează, mai
ales la eforturi intense, în cazul sodiului (acesta se pierde prin transpiraţie,
mai ales vara), dar și al calciului, fosforului, fierului și vitaminei E.
Alimentația cailor de muncă

Este evident faptul că necesarul cailor destinaţi tracţiunii este

dependent de intensitatea și durata efortului depus.
Din acest punct de vedere se poate accepta cu unele rețineri că efortul
depus de cai poate fi clasificat în:
efort uşor, cca. 1-2 ore/zi muncă efectivă
efort moderat, cca. 3-4 ore/zi muncă efectivă
efort greu, cca. 5-6 ore/zi muncă efectivă
Efortul depus de caii de muncă poate fi departajat și în funcție de
activitatea desfășurată, dar tot cu o anumită aproximație:
efort uşor, la strânsul brazdelor după cosirea plantelor, pe un teren plat
(sau ceva similar)
efort mediu, la prăşit, la grăpat, pe un teren plat (sau ceva similar)
efort greu, la muncă pe un teren accidentat
În linii mari, în funcţie de tipul de efort (ușor, mediu și greu), necesarul de
energie creşte, faţă de cel de întreţinere, cu cca. 30%, 60%, respectiv 90%,
iar necesarul de proteină, tot faţă de cel pentru întreţinere, cu cca. 20%,
35%, respectiv 50%.
Nutreţurile şi cantităţile recomandate cailor de muncă sunt în
dependenţă cu specificul acestei forme productive (munca) şi cu efortul
depus.
Concentratele, reprezentate în special de ovăz, orz şi porumb,
(concentrate energetice) sunt nutreţuri de bază ale cailor de tracţiune,
pentru că numai ele pot determina asigurarea energiei imediat
disponibile şi refacerea rezervelor de glicogen.
La un efort moderat, proporţia dintre nutreţurile concentrate şi cele de
volum din rații este de cca. 50%/50%, prin raportare la substanţa uscată.
La eforturi ușoare scade ponderea nutrețurilor concentrate în rații, iar la
eforturi grele aceasta crește, chiar la 65-70%.
Alte nutreţuri de bază ale cailor de muncă sunt fânurile, chiar şi
pe timpul verii, mai ales la eforturi mari.
Pe timpul iernii, dacă caii sunt în repaus ei pot fi hrăniţi numai cu fânuri
(recomandabil fânuri de graminee sau fânuri naturale), chiar şi de
calitate medie (până la 8-10 kg SU/cap/zi). O parte din aceste fânuri,
până la jumătate, pot fi înlocuite cu grosiere, situaţie în care în raţii se
includ şi 1-2 kg SU/cap/zi concentrate energetice.
Tot pe timpul iernii, dacă caii depun efort este posibil să se folosească, ca
nutreţuri de volum, şi sfecla sau silozurile (recomandabil de graminee),
în cantităţi medii de 2-4 kg SU/cap/zi, substituind o parte din fânuri. La
eforturi medii și grele, va crește cantitatea de concentrate din rații, până
la 4-5 kg SU/cap/zi.
 În perioada de vară, caii aflați în repaus pot fi hrăniți numai cu
nutrețuri verzi, până la 5-6 kg SU/cap/zi. Dacă depun eforturi medii sau
grele, se recomandă și folosirea fânurilor, chiar și a grosierelor, până la 4-5
kg SU/cap/zi, evident alături de nutrețuri concentrate.

Alimentația cailor de sport

Caii de sport (pentru agrement, trap, galop, obstacole, anduranță)

au un necesar de variabil, dat de intensitatea şi durata efortului.
Acest mod de apreciere a condus la distingerea, pentru caii de sport a 4
tipuri de efort: foarte uşor, uşor, mediu şi intens.
Raţiile destinate cailor de sport sunt formate din nutreţuri
obişnuite, folosite în hrana cabalinelor.
La caii de sport care efectuează eforturi mai mari şi în timpul concursurilor
nutreţurile concentrate sunt de fapt nutreţuri combinate granulate, cu
valoare nutritivă completă. De asemenea, în timpul concursurilor
nutreţurile de volum (reprezentate de fânuri) se administrează sub forma
brichetată.
Raţiile cailor de sport se stabilesc individual şi săptămânal, în
funcţie de programul lor. Numărul de tainuri este, în general, de 3:
dimineaţa, la prânz şi seara.
Concentratele se distribuie în părţi egale la cele 3 tainuri iar voluminoasele în
funcţie de momentul zilei când este programat efortul. Acestea din urmă nu
se administrează imediat după depunerea unei reprize de efort, pentru că
funcţiile digestive sunt încetinite şi pot apare tulburări digestive.
La caii de sport care efectuează eforturi mari, concentratele reprezintă
cca. 50-55% din structura raţiilor, adică 4-5 kg SU/cap/zi. Cantitatea de
concentrate scade până la 1-2 kg SU/cap/zi în perioadele de repaus.