CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL PE BAZĂ DE
OBIECTIVE (M.B.O.)
Managementul pe bază de obiective este o
metodă de conducere care are posibilitatea
de a uni două din funcţiile managementului
– planificarea şi controlul – în complexul
domeniu al resurselor umane.
Potrivit lui A.P. Raia, M.B.O. este „o filozofie
managerială orientată spre rezultate, unde
se evidenţiază importanţa realizărilor şi
M.B.O., ca proces, constă în patru
etape interdependente:
 1) Stabilire şi formularea de obiective
precise, clare;
 2) Elaborarea unor planuri realiste de
realizare a obiectivelor stabilite;
 3) Controlul sistematic, măsurarea şi
evaluarea activităţilor şi rezultatelor;
 4) Măsuri corective, dacă este cazul,
în vederea realizării rezultatelor
planificate;
Elaborarea unor planuri realiste de
elaborare a obiectivelor stabilite
cuprinde:
 a) Stabilirea principalelor sarcini şi măsuri necesare
realizării obiectivelor:
 b) Stabilirea legăturilor reciproce dintre diferitele
tipuri de activităţi care au o importanţă hotărâtoare;
 c) Stabilirea rolurilor şi a relaţiilor reciproce şi de
legarea împuternicirilor corespunzătoare necesare
desfăşurării fiecărui tip de activitate;
 d) Evaluarea cheltuielilor de timp necesare fiecărei
operaţii în parte;
 e) Stabilirea resurselor necesare realizării fiecărei
operaţii;
 f) Verificarea termenelor şi corectarea planurilor de
acţiune;
SISTEMUL DECIZIONAL DE
MANAGEMENT
 Prin decizie managerială se
înţelege o concluzie gândită privind
necesitatea de a întreprinde anumite
acţiuni legate direct sau indirect de
realizarea obiectivelor ce stau în faţa
organizaţiei sau membrilor ei.
 J. Forester definea decizia astfel: „a
decide înseamnă a transforma
informaţia în acţiune”
Clasificarea deciziilor:
1. În funcţie de situaţie:
 decizii programate
 decizii neprogramate
Principalele caracteristici ale
deciziilor programate:
 sunt rutiniere,
 sunt cunoscute procedurile şi regulile,
 sunt adesea automatizate,
 sunt folosite în rezolvarea
problemelor respective,
 implică, mai curând, lucruri decât
oameni,
 pot fi delegate la nivelurile inferioare
ale ierarhiei.
Figura 2.6. – Relaţia dintre tipul de problemă, nivelul ierarhic
şi natura deciziei
2.În funcţie de condiţiile în care
sunt luate, practica decizională a
relevat 3 grade de incertitudine:

 decizii luate în condiţii de certitudine

 decizii luate în condiţii de
incertitudine.
 decizii sunt luate în condiţii de risc.
3.După nivelul la care se iau :
 Nivelul „Planificare”: efecte importante şi
pe termen lung; orientări generale şi
stabilirea potenţialului organizaţiei.
 Nivelul „Pilotaj”- Poziţie mediană: decizii
care vizează o folosire eficientă a
potenţialului organizaţiei (de ex. stabilirea
bugetului privind publicitatea unui produs).
 Nivelul „Reglare”: efecte pe termene foarte
scurte şi foarte limitate; folosirea zilnică a
potenţialului.
Etapele procesului decizional
 stabilirea problemei în legătură cu
care trebuie să se ia decizia;
 formularea restricţiilor şi criteriilor ce
trebuie avute în vedere la luarea
deciziei;
 elaborarea variantelor de decizie;
 evaluarea acestor variante;
 alegerea variantei optime-luarea
deciziei.
Stabilirea problemei în legătură cu care trebuie să
se ia decizia

Formularea restricţiilor şi criteriilor decizionale

Elaborarea variantelor decizionale

Evaluarea alternativelor decizionale

Alegerea variantei optime decizionale

 Modele ale procesului decizional

Organizaţional Modelul raţionalităţii Modelul raţional

personale limitate (maximizare
(satisfacţia individului) organizaţională)
Nivelul Modelul politic Modelul
decizional (maximizarea raţionalităţii
individuală) organizaţionale
limitate (satisfacţia
organizaţiei)
Individual „Eu” Perceperea şi interpretarea „Noi”
decizie
 Modelul raţional presupune alegerea
acelei alternative care aduce
maximum de avantaj organizaţiei.
Modelul raţionalităţii limitate
presupune că managerul, în dorinţa sa de a
fi raţional, depinde de posibilităţile de
cunoaştere, prejudecăţi, obişnuinţe.
Modelul poate avea două variante:
 raţionalitatea limitată personală;

 raţionalitatea limitată organizaţională.

Modelul politic reflectă, de regulă, dorinţa
membrilor organizaţiei de a-şi realiza la
maximum, în primul rând, interesele lor
individuale.
Potrivit lui H. Simon, raţionalitatea
limitată se caracterizează prin:
 o lipsă de mijloace (timp, informaţii etc.),
care împiedică explorarea tuturor soluţiilor
posibile;
 o preferinţă pentru soluţiile simple
existente care permit ca problemele să fie
aduse la dimensiuni cunoscute, chiar dacă
acest lucru le poate denatura;
 oprirea procesului în momentul în care o
soluţie satisfăcătoare a fost găsită chiar
dacă această nu va fi cea optimă.