Capitolul 6

FUNCŢIA DE COORDONARE
Obiectivele urmărite:
Cunoaşterea principalelor mijloace de coordonare şi
înţelegerea noţiunii de coordonare;
Cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor diferitelor tipuri de
comunicare;
Înţelegerea logicii şi mecanismelor procesului de
comunicare;
Cunoaşterea noţiunii de canal de comunicare şi prezentarea
principalelor tipuri de canale de comunicare;
Înţelegerea noţiunii de reţea de comunicare şi prezentarea
tipurilor de reţele;
Prezentarea şi explicarea principalelor obstacole în
comunicare şi a căilor de eliminare ale acestora.
• Coordonarea reprezintă ansamblul
mecanismelor pe care le foloseşte organizaţia
pentru a stabili o legătură coerentă între
activităţile unităţilor sale.”
• Coordonarea cuprinde proceduri formale şi
informale care integrează activităţile individuale,
ale echipelor şi compartimentelor. Aşadar,
coordonarea se impune atunci când mai multe
persoane, grupuri sau compartimente
interdependente trebuie să lucreze împreună
pentru atingerea unui obiectiv comun.
 H. Mintzberg vorbeşte de următoarele mijloace
fundamentale prin care organizaţiile pot să coordoneze
munca lor:

• 1. Ajustarea mutuală
• 2. Supervizarea directă
• 3. Standardizarea procedeelor de
muncă
• 4. Standardizarea rezultatelor.
• 5. Standardizarea calificărilor (a
cunoştinţelor)
• 6. Standardizarea normelor
 În afară de aceste mecanisme, în
coordonare se mai folosesc:
• a) agenţii de legătură, atunci când frecvenţa
contactelor între două compartimente creşte;
• b) adjuncţii funcţionali;
• c) şeful grupului de muncă sau echipei
interdepartamentale;
• d) agenţi de integrare independenţi sau
integratori – sunt persoane sau grupuri de
persoane care coordonează activităţile mai
multor compartimente interdependente.
• Comunicarea are drept obiectiv motivarea
unui anumit comportament sau
influenţarea acestuia şi este un proces, în
cadrul căruia, două sau mai multe
persoane schimbă informaţii şi
conştientizează sensul acestora.
 Comunicarea într-o organizaţie se
clasifică în funcţie de următoarele criterii:
a) După sensul în care sunt transmise informaţiile
comunicările pot fi:
• descendente,
• ascendente
• orizontale.
b) În funcţie de natura simbolurilor folosite,
comunicările pot fi:
 orale (verbale),
 scrise
 nonverbale.
 10 recomandări de care trebuie să ţină seama un
manager pentru a asculta eficient:

• ascultaţi activ – în sensul că acesta pune întrebări şi

parafrazează cele spuse;
• găsiţi teme interesante;
• nu vă enervaţi;
• ajutaţi interlocutorul să se exprime când nu-şi găseşte
cuvintele;
• fiţi receptivi;
• apreciaţi esenţa şi nu vorbele;
• manifestaţi interes faţă de interlocutor;
• străduiţi-vă să evaluaţi multilateral ideile exprimate;
• dezvoltaţi-vă aptitudinea de a asculta;
• dezvoltaţi-vă inteligenţa.
 Un proces de comunicare implică
următoarele elemente de bază:
• Emiţătorul
• Receptorul
• Mesajul
• Canale de comunicare
• Conexiunea inversă
Figura 4.1. – Modelul procesului de comunicare interpersonală
• O reţea de comunicare reprezintă
ansamblul relaţiilor de comunicare ale
indivizilor participanţi la procesul
comunicaţional realizate cu ajutorul
fluxurilor informaţionale.
În practică se întâlnesc trei tipuri de reţele
de comunicare:
• deschise
• închise
• combinate.
 A B C

Figura 4.2. – Reţeaua de comunicare de

tipul „şarpe”

Figura 4.3. – Reţeaua de comunicare „stea”

Figura 4.5. – Reţele de comunicare

în formă de „chioşc”

c.
 A B

C E

Figura 4.6. – Reţeaua de comunicare

de tip „cerc” Figura 4.7. – Reţea de
comunicare „roată”

Figura 4.8. – Reţea de comunicare „fagure de miere”

 Barierele individuale de
comunicare sunt legate de:
• a) Deosebirile emoţionale şi tipurile
de percepţie.
• b) Alegerea incorectă a canalului de
comunicare.
• c) Deosebirile semantice.
• d) Înţelegerea greşită a receptorului
dacă emiţătorul spune una, iar prin
comunicările non-verbale arată cu totul
altceva.
 Bariere organizaţionale sunt legate de factori proprii
organizaţiei în ansamblul acesteia:

• a) Probleme de statut diferit şi de nivel al

împuternicirilor.
• b) Diferenţele dintre obiectivele şi nevoile
compartimentelor.
• c) Fluxurile comunicaţionale pot să nu
corespundă sarcinii ce revine unui grup de
lucru sau întregii organizaţii.
 Măsurile necesare pentru eliminarea
barierelor în comunicare, pot fi:

• Dezvoltarea aptitudinii de a asculta activ, de a

manifesta interes faţă de ceea ce spune interlocutorul,
de a parafraza din când în când vorbele acestuia,
pentru ca să se convingă că a fost înţeles corect.
• Alegerea canalelor de comunicare potrivite.
Comunicările complexe necesită utilizarea unor canale
de comunicare de mare capacitate (telefon, convorbiri
personale etc.), în timp ce mesajele de rutină pot fi
transmise în formă scrisă sau prin poştă electronică.
• Folosirea managementului bazat pe prezenţa
managerilor în mase (în mijlocul salariaţilor).