 Osteoporoza este o boală care se dezvoltă gradual, pe o

perioadă de mai mulţi ani. Pierederea rezultată din masa

oaselor îi poate lăsa pe cei afectaţi cu oase fragile. Dacă nu se
iau măsurile de prevenire, osteoporoza netratată poate evolua
până în momentul în care se va produce o fractură.
 În Statele Unite, zece milioane de oameni au osteoporoză iar
34 milioane de oameni au un nivel scăzut al masei osoase.
 Jumătate dintre femei şi un sfert dintre bărbaţi peste vârsta
de 50 de ani vor suferi o fractură legată de osteoporoză de-a
lungul anilor.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit patru categorii de
diagnostice pentru a identifica diversele niveluri ale densităţii
oaselor, în comparaţie cu indivizii tineri şi sănătoşi.
 Categoriile sunt: Normal, Osteopenia, Osteoporoza şi
Osteoporoză stabilită.
 Deşi peste două milioane de bărbaţi americani suferă de
osteoporoză şi mulţi alţii prezintă un risc în acest sens, cea
mai comună formă a acestei boli afectează femeile aflate la
postmenopauză şi cauzează de multe ori fracturi.
 Nivelul scăzut de estrogen, asociat cu
menopauza şi accelerarea pierderii masei
osoase.
 Cantitate insuficientă de calciu şi vitamina D în
dietă.
 Lipsa activităţii fizice pare să contribuie la
scăderea densităţii oaselor din cauza faptului că
scheletul nu este suficient solicitat pentru a
stimula remanierea osoasa.
 Şansa de a dezvolta osteoporoză creşte pentru
persoanele sedentare.
 Rolul kinetoterapeutului este de a realiza
programe de exerciţii fizice care practicate
regulat pot ajuta la reducerea riscului de
osteoporoza.
 Oasele se remaniaza într-un ciclu care necesită două sau trei
luni. Din copilărie până la 35 - 40 de ani, oasele unui individ
absorb calciu, crescandu-si densitatea si rezistenta. Pe măsură
ce oamenii înaintează în vârstă, corpul începe să resoarbă
calciul din oase, conducând la un ritm de pierdere cu 0,3 - 0,5
% mai mare decât cel de reconstrucţie.
 Acest dezechilibru reduce masa osoasa. Osul devine fragil şi
predispus la fracturi chiar şi în urma unor activităţi zilnice.
Aceste fracturi au loc de obicei în coloana vertebrală, şold sau
încheieturi.
 Aproximativ opt milioane de femei şi două milioane de bărbaţi
au osteoporoză în Statele Unite. De asemenea, 18 milioane de
americani au o densitate osoasa scăzută.
 Majoritatea osteoporozelor si osteomalaciilor adultului sunt
consecinta unei alterari in cadrul sistemului remodelarii (Silva
si Gibson, 1991), dar si celelalte sisteme pot interveni in
geneza unor afectiuni. Desi patogenia pierderilor osoase din
osteoporoza postmenopauza pare a fi rezultatul unui
dezechilibru intre formarea si resorbtia osoasă, mecanismele
celulare responsabile pentru aceste modificari ale remodelarii
osoase nu sunt inca cunoscute bine.
 Osteoporoza este o afecţiune care nu are,
practic nici un simptom, până în momentul în
care oasele au ajuns într-o stare gravă. In
acest caz simptomele pot fi:
 dureri de spate
 piedere din înălţime de-a lungul timpului
asociată cu alterarea posturii corpului
 fracturarea vertebrelor, etc
 Fără tratament, o persoană cu osteoporoză este
predispusă la fracturi, în special în zona coloanei
vertebrale sau a femurului (suportă greutatea
corpului) Fracturile de coloană pot avea loc
chiar şi fără o cădere sau o rănire. Aceste tipuri
de fracturi pot cauza dureri severe şi necesită o
perioadă mare de recuperare.
 Fracturile de şold, cel mai comun tip de fractură
cauzat de osteoporoză, după cea de coloană,
rezultă de obicei în urma unei căderi. Deşi
majoritatea oamenilor răspund destul de bine
tratamentului chirurgical modern, fracturile de
şold pot provoca dizabilităţi permanente şi chiar
moarte din cauza unor complicaţii
postoperatorii.
 Rezistenta oaselor depinde de dimensiunea şi
densitatea lor, de continutul in calciu, fosfor
şi alte minerale.
 Scaderea densităţii osoase se poate produce
din mai multe motive, inclusiv:
 înaintarea în vârstă
 dezechilibru endocrin
 insuficienţa vitaminei D şi a calciului în dietă
 scăderea nivelului de estrogen asociat cu
menopauza.
 sedentari.
 femei; menopauza face ca pierderea masei osoase
să se accelereze
 bărbaţi cu un nivel mai mic de testosteron
 persoanele care au în familie cazuri de osteoporoză
 vârstnici
 persoanele slabe şi de statură mică în general
 fumători
 persoanele care folosesc anumite diuretice care
cresc excretia de lichide si conduc la pierderi de
calciu
 persoanele care iau corticosteroizi (prednison,
cortison, prednisolon, dexametazonă) pe perioade
mari de timp. Aceste medicamente sunt folosite în
general pentru tratarea astmului, a artritei
reumatoide şi a psoriazisului.
 persoanele care iau tratament anticoagulant (heparin,
metotrexat), unele medicamente împotriva atacurilor de
apoplexie sau antiacizi (*antacids) cu conţinut crescut de
aluminiu.
 caucazieni sau sud-est asiatici. Afro-americanii prezită cel mai
mic risc de se îmbolnăvi de osteoporoză; hispanicii şi americanii
native par a prezenta un risc intermediar în acest sens
 Persoanele care iau pe termen scurt la estrogen. Riscurile sunt
mai mari pentru femeile care încep să aibă menstruaţie la o
vârstă mai înaintată decât media obişnuită şi care au menopauza
mai devreme decât media normală. De asemenea, riscurile sunt
mari pentru femeile care au suferit intervenţii chirurgicale de
îndepărtare a ovarelor înainte de 45 de ani, fără a beneficia de un
tratament hormonal adecvat (HRT – hormone replacement
therapy)
 persoanele cu tiroidă hiperactivă (hipertiroidie) sau folosesc
hormoni tiroidieni pentru a trata o tiroidă hipoactivă (hipotiroidie)
 au avut anumite afecţiuni medicale sau au suferit proceduri care
au condus la scaderea absorbţiei de calciu. Printre acestea se
numără intervenţiile chirurgicale pe stomac, boala Chron,
anorexie nervoasă sau boala Cushing (o afecţiune rară în care
glandele adrenale produc prea mulţi hormoni corticosteroizi)
 consumă prea mult alcool,scazand absorbtia de calciu. Pentru
bărbaţi, dependenţa de alcool reprezintă unul dintre cele mai
mari riscuri pentru osteoporoză
 sunt depresivi. Studiile recente au demonstrate că femeile care
au sindroame depresive prezintă o rată crescută în ceea ce
priveşte pierderea masei osoase.
 Osteoporoza comună cuprinde două forme
clinice principale.
 Osteoporoza de tip I afectează femeile în peridoada
postmenopauzei (55- 65 ani). În jurul acestei vârste, în
mod fiziologic, o dată cu scăderea producţiei de
estrogeni, este afectat echilibrul functional dinamic al
remodelării osoase cu predominanţa resorbţiei osoase,
cu creşterea ratei pierderii osoase şi scăderea masei
osoase . Deficienţa de estrogeni caracteristică perioadei
postmenopauză intervine în inducerea osteoporozei
postmenopauză prin mecasnisme multiple, rolul
estrogenilor, prin acţiunea lor directă şi indirectă, fiind
în mod fiziologic antirezorbtiv. Osteoporoza de tip I
care afectează predominant osul trabecular se complica
cu fracturi vertebrale şi ale extremităţii distale a
radiusului.
 Osteoporoza de tip II ( senilă, de involuţie) afectează
bărbaţii şi femeile vârstnice (65-75 ani). Mecanismul
patogenic acceptat în acest tip de osteoporoză este
explicat prin intervenţia unor factori legaţi de vârstă:
scăderea nivelului bazal de calcitonină, scăderea
absorţiei digestive de calciu, scăderea sintezei renale
de hidroxilază renală implicată în hidroxilarea formei
inactive a vitaminei D în formă activă, diminuarea
expunerii la soare cu sinteză scăzută de vitamină D.
 Osteoporoza de tip II afectează osul cortical cât şi osul
trabecular şi se complică cu fracturi ale oaselor lungi,
deoarece se caracterizează prin turn-over osos normal,
acest tip de osteoporoză nu se însoţeşte de calciurie.
 Osteoporoza poate fi diagnosticată rapid şi fără durere cu
ajutorul unui test de densitate osoasa. Există două tipuri de
teste:
 DEXA (absorbţiometrie duală cu raze X), test standard pentru
diagnosticarea osteoporozei
 Tehnică de ultrasunet (*heel (călcâi) ultrasound) care este mai
simplă şi mai uşor de folosit dar nu se utilizează decât pentru
scanare
 Fundaţia Naţională pentru Osteoporoză recomandă ca
femeile să efectueze un test de densitate a oaselor dacă
nu iau estrogen şi dacă:
 Folosesc medicamente care pot provoca osteoporoza
 Au diabet şi sunt dependente de insulină, au boli ale
ficatului, boli ale rinichilor sau cazuri de osteoporoză în
familie
 Au un început timpuriu menopauza
 Sunt la postmenopauză, au vârsta de peste 50 de ani şi
au cel puţin un factor de risc pentru osteoporoză
 Sunt la postmenopauză, mai în vârstă de 65 de ani şi nu
au făcut niciodată un test pentru determinarea
densităţii oaselor
 În prezent nu se cunoaşte nici un
tratament care vindecă osteoporoza. Cu
toate acestea, tratamentele existente pot
încetini evolutia bolii.
 Medicamentele pe bază de estrogen şi
suplimentele de calciu pot stopa şi chiar
inversa procesul de pierdere a masei
oaselor; efectele lor se pierd insa în timp.
 Riscurile asociate cu terapia de înlocuire
a hormonilor, cunoscute în prezent, nu
recomanda aceasta terapie
 Pentru a preveni osteoporoza, este recomandat să
consumăm o dietă bogată în calciu, să avem un stil de viaţă activ,
care să includă frecvent exerciţii fizice cum sunt plimbările,
urcatul scărilor, exerciţii aerobice şi antrenament de rezistenţă
pentru a dezvolta o musculatură care să suporte scheletul.

SCHIMBĂRI BENEFICE ÎN STILUL DE VIAŢĂ

 Faceţi ca exerciţiile pentru sprijinirea greutăţii să devină o parte a

rutinii zilnice
 Oasele reacţionează la greutate devenind, gradual, mai puternice
şi cu o densitate mai mare.
 Renunţaţi la fumat şi reduceţi astfel riscul de a vă îmbolnăvi de
osteoporoză şi multe alte boli.
 Reduceţi consumul de băuturi răcoritoare. Fosforul din aceste
băuturi pare să aibă un efect dăunător asupra ţesutului osos.
Lichidele cu cola, cofeină şi fosfor par să cauzeze resorbirea
oaselor (o problemă pentru copii şi adulţi).
 Asiguraţi-vă că vă luaţi doza zilnică de calciu (1.200 – 1.500 mg/zi
după vârsta de 50 de ani) şi de vitamina D, ambii nutrienţi fiind
necesari pentru construcţia şi menţinerea ţesutului osos.
 Mergeţi la medic pentru a efectua un teste de densitate a oaselor,
după vârsta de 50 de ani.
 exerciţiile in aer liber - jogging-ul,
plimbările, urcatul scărilor, dansul sau
exerciţiile în care oasele şi muşchii sunt puşi
să lucreze în sens antigravitational.
 exerciţii tip înot sau alte sporturi de apă,
pot ajuta la prevenirea întinderilor şi durerii
în zona spatelui dezvoltând trunchiul şi
muşchii picioarelor.
 De-a lungul vieţii, calciul şi vitamina D
joacă un rol cheie în păstrarea sănătăţii
oaselor. Chiar dacă luaţi medicamente
pentru osteoporoză, este important să
luaţi un supliment de calciu şi vitamina D,
mai ales dacă dieta dumneavoastră nu
este adecvată.
 Deşi calciul, vitamina D şi exerciţiile sunt
importante, nu vă pot proteja în
întregime şi nu vă pot reface oasele după
menopauză.
 Lapte (dulce sau smântână)
 Iaurt (simplu, cu fructe sau îngheţat)
 Brânză (Mozzarella, Munster şi cheddar)
 Îngheţată
 Peşte şi moluşte (stridii, sardine şi somon)
 Vegetale (broccoli, spanac, susan, gulii şi
tofu (brânză de soia)
 Suc de portocale fortificat cu vitamina D
 Cereale şi produse pe bază de lapte
fortificate cu vitamina D
 Ulei de peşte (somon şi scrumbie)
 Untură de peşte
Exerciţii pentru a preveni sau trata
osteoporoza prin întărirea muşchilor şi
oaselor şi îmbunătăţirea posturilor şi
echilibrului.
Exerciţiile sunt organizate după nivelul de
dificultate – exerciţiile sunt prezentate
întâi pentru nivelul iniţial, sau cel mai uşor,
după care urmează exerciţiile
intermediare. Pentru a avea rezultate
bune, se recomandă să se efectueze o dată
sau de două ori pe zi, de cel puţin patru ori
pe săptămână.
 A învăţa să staţi cum trebuie
vă va îmbunătăţi postura.
Pentru a exersa corect pozitia
ortostatism:
 Staţi cu capul, umerii şi fesele
lipite de perete, cu gleznele la
5 pâna la 8 cm de perete.
 Relaxaţi-vă umerii şi trageţi
bărbia spre piept. Încordaţi-vă
abdomenul si fesele.
 Presaţi spatele de perete,
lasând spaţiu pentru palmă să
intre întinsă intre curbura
lombară a spatelui şi perete.
 Mersul vă întăreşte picioarele
şi inima şi îmbunătăţeşte
echilibrul. Pentru a menţine o
postură corectă în mers:
 Ţineţi capul ridicat.
 Ţineţi spatele şi gâtul cât mai
drepte posibil.
 Ţineţi bărbia paralelă cu solul.
 Încordaţi-vă uşor muşchii
abdominali.
 Lasaţi umerii să se mişte liberi
şi natural.
 Acest exerciţiu de nivel iniţial
întinde umerii, revigorează şi tonifică
spatele şi abdomenul.
 Stând cu faţa la perete, braţele pe lângă
corp, piciorele depărtate între ele la aprox
15 cm şi la 15 cm distanţate de perete.
 În timp ce inspiraţi, sugeţi-vă stomacul şi
întindeţi ambele braţe in sus în aşa fel încât
să atingeţi peretele (1).
 Expiraţi şi aduceţi ambele braţe jos în
poziţia iniţială.
 În timp ce inspiraţi, ridicaţi braţul drept în
aşa fel încât să atingeţi peretele şi întindeţi
braţul stâng în jos (2).
 Expiraţi şi aduceţi braţul dreapt în poziţia
iniţială.
 Schimbaţi braţele. În timpul inspiraţiei
ridicaţi braţul stâng şi întindeţi braţul drept
în jos (3)
 Acest exerciţiu de nivel
iniţial vă ajută să vă întăriţi
capul şi umerii.
 În poziţia şezând, priviţi drept în
faţă.
 Trageţi bărbia înspre gât,
continuând să priviţi înainte – nu
lasaţi capul aplecat înainte.
 Împingeţi cu mâinile în coapsă
pentru a vă ajuta la întărirea
spatelui.
 Ţineţi această poziţie pentru
câteva secunde. Veţi simţi o
întindere pe partea posterioară a
gâtului. Repetaţi exerciţiul de
cinci ori.
 Acest exerciţiu de
nivel iniţial îmbunătăţeşte si
postura spatelui.
 Din poziţia şezând, staţi cu
tălpile lipite de podea. Staţi cu
spatele drept şi priviţi înainte.
 Întindeţi braţele în lateral,
menţinându-le la nivelul
umărului (1).
 Îndoiţi braţele din cot şi
aduceţi palmele spre piept (2).
 Repetaţi de cinci la zece ori, în
funcţie de abilitatea d-voastră.
 Acest exerciţiu de nivel
iniţialrealizeaza stretchingul
muschilor pectorali, întăreşte
muşchii segmentului toracal al
spatelui şi îmbunătăţesc postura
spatelui.
 Din poziţia şezând cu tălpile lipite
de podea, puţin spre marginea unui
scaun robust, ţinând spatele şi gâtul
drepte.
 Priviţi drept înainte, cu braţele
îndoite din cot (1).
 Mişcaţi uşor coatele şi umerii
(omoplaţii) spre înapoi cât de mult
se poate până la limita
discomfortului (2).
 Menţineţi poziţia pentru cinci
secunde, respiraţia rămânând
normală. Aduceţi braţele în poziţia
iniţială. Repetaţi acest exerciţiu de
cinci la zece ori, în funcţie de
abilitatea d-voastră.
 Acest exerciţiu de nivel
iniţial întăreşte muşchii
segmentului lombar al spatelui şi
muşchii abdominali.
 În decubit dorsal cu genunchii
flectaţi şi cu tălpile lipite de sol
(1). Menţineţi curbura normală a
spatelui – nu arcuiţi spatele.
 Încordaţi muşchii abdominali.
 Rulaţi pelvisul astfel ca spatele să
se lipească de sol (2). Evitaţi sa
folosiţi musculatura picioarelor şi
a feselor.
 Menţineţi poziţia pentru cinci
secunde, respiraţia rămânând
normală, dupa aceea relaxaţi-va.
Repetaţi acest exerciţiu de zece
ori.
 Acest exerciţiu de nivel
iniţial întinde segmentul toracal al
spatelui şi umerii.
 Decubit dorsal. Flectaţi genunchii,
încordaţi muşchii abdominali şi
întindeţi membrele superioare în
continuarea trunchiului (1).
 Membrele superioare drepte,
coboara uşor împingând în podea
până ce palmele ajung la nivelul
umerilor (2 şi 3).
 Menţineţi poziţia pentru căteva
secunde, respiraţia rămânând
normală. Repetaţi acest exerciţiu
de cinci la zece ori în functie de
abilităţi.
 Acest exerciţiu
intermediar ajută la
îndreptarea părţii superioare a
spatelui, intinde pieptul şi
îmbunătăţeşte postura.
 Sezând pe un scaun ca în
figură, cu palmele la ceafă (1).
 Inspiraţi mişcând coatele uşor
în spate (2).
 Menţineţi poziţia pentru
câteva secunde, respiraţia
rămânând normală. Aduceţi
braţele în poziţia iniţială.
Repetaţi acest exerciţiu de
cinci la zece ori, în funcţie de
abilitatea d-voastră.
 Acest exerciţiu
intermediar întăreşte
musculatura coapsei.
 Şezând pe un scaun cu spatele
drept şi palmele pe coapse.
Încordaţi muşchii abdominali şi
priviţi înainte.
 Întindeţi uşor un genunchi în
timp ce ridicaţi călcâiul câţiva
centimetrii de la sol. Ţineţi
spatele drept.
 Menţineţi poziţia pentru câteva
secunde, respiraţia rămânând
normală. Relaxaţi-va si reveniţi
la poziţia iniţială. Repetaţi acest
exerciţiu de cinci la zece ori cu
fiecare picior, în funcţie de
abilitatea d-voastră
 Acest exerciţiu intermediar
intinde musculatura parţii posterioare
a coapsei şi a gambei, îmbunătăţeşte
postura şi întinde tendonul călcâiului
(tendonul lui Ahile).
 Stând cu membrele inferioare
paralele, depărtate la linia şoldurilor.
Puneţi palmele pe spătarul unui scaun
pentru echilibru.
 Flectaţi genunchii, contractaţi-vă
abdomenul cu spatele şi umerii
drepţi.
 Glisaţi un picior spre înapoi, ţinând
talpa lipita de podea, până când
membrul din spate devine drept.
 Aplecaţi-va greutatea spre înainte pe
genunchiul îndoit al piciorului din
faţa.
 Menţineţi poziţia pentru câteva
secunde, respiraţia rămânând
normală. Repetaţi acest exerciţiu de
cinci ori cu fiecare picior.
 Acest exerciţiu intermediar
întareşte muşchii spatelui.
 Decubit ventral cu o perna sub şolduri
si sub partea inferioară a abdomenului
(1). Folosiţi un prosop rulat pentru a
sprijini fruntea, dacă doriţi.
 Braţele întinse pe lângă corp în timp ce
întăriţi musculatura abdomenului.
 Menţineţi capul in linie cu gâtul şi
trunchiul. Concentraţi-vă să menţineţi
umerii jos – nu-i ridicaţi mai sus de
nivelul urechilor.
 Inspiraţi şi ridicaţi capul şi bărbia
câţiva centimetrii de la sol (2).
 Menţineţi poziţia pentru cinci secunde,
respiraţia rămânând normală, inainte
de a reveni la poziţia iniţială. Odihniţi-
vă puţin. Repetaţi acest exerciţiu de
cinci la zece ori.
 Acest exerciţiu intermediar
întareşte muşchii abdomenului.
 Decubit dorsal cu membrele superioare
întinse pe lângă corp. Încordaţi
musculatura abdomenului (1).
 În timp ce inspiraţi, ridicaţi capul si
partea superioară a spatelui câţiva
centimetrii de la sol (2). Nu ridicali capul
mai mult de câţiva centimetrii pentru a
evita comprimarea coastelor si a
coloanei vertebrale. Menţineţi capul în
linie cu gâtul şi trunchiul.
 Menţineţi poziţia pentru cinci secunde,
respiraţia rămânând normală, inainte de
a reveni la poziţia iniţială. Odihniţi-vă
puţin. Repetaţi acest exerciţiu de cinci la
zece ori.
 Acest exerciţiu intermediar întăreşte
musculatura de pe partea posterioară a
umerilor, muşchii părţii superioare a spatelui
şi tricepsul brahial.
 Stând cu piciorele unul în faţa celuilalt, palma
pe spatarul unui scaun. Flectaţi genunchiul
membrului din faţa în timp ce în cealaltă
mână ţineţi o greutate de 500 – 1000 grame
(1).
 Mişcaţi mâna cu greutatea spre înapoi şi
menţineţi poziţia pentru câteva secunde (2).
 Reveniţi la poziţia iniţială şi repetaţi de cinci
la zece ori.
 Executaţi exerciţiul cu greutatea în cealaltă
mână şi cu şi cu piciorul opus flectat. Repetaţi
de cinci la zece ori.
 Dacă doctorul este de acord, puteţi creste
gradual greutatea dar nu mai mult de 2,5 Kg.
 Chiriac Rodica, Notiuni de balneofizioterapie, Ed.
Universităţii Gr. T. Popa, Iasi, 2009;
 Cretu Antoaneta, Afectiunile reumatice care
beneficiază de kinetoterapie, Editura Medicală,
Bucureşti 1996;
 Păun C, Tratat de medicină internă – Reumatologie,
Ed. Medicala, Bucuresti 1999;
 Popescu E., Predeteanu Denisa, Ionescu Ruxandra,
Reumatologie, Ed. Medicala Nationala, Bucuresti, 1999
 Rednic Simona. Ghidul de studiu: Reumatologie.
Reumatologie clinică.
SUCCES LA EXAMENE!!!