Transplantul de organe și

țesuturi

ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA ALE BISERICII

Transplantul de organe – practică medicală
datorită avansării descoperirilor științifice și
dezvoltării intrumentelor necesare.

Sfinții și tehnica transplantului:

1. Sf. Cosma și Damian
2. Sf. Luca al Crimeei
Poziția Bisericii Ortodoxe Române asupra
transplantului de organe.
Sinodul de la 17 iunie 2004 – poziția oficială a
Bisericii față de această problemă.
Condițiile impuse de Biserică:
1. respectarea demnității persoanei
respective;
2. să aibă scop terapeutic;
3. folosul aproapelui;
4. drepturile omului/ dimensiunea
duhovnicească;
5. să nu fie determinat de
oportunisme politice sau economice/de curiozități
medicale.
Suntem parte din Trupul tainic al lui Hristos

Efeseni 1, 22-23:
„Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai
presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este
trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi”.

I Corinteni 12, 27:

„Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare
(fiecare) în parte”.
Trebuie să trăim în iubire și solidaritate cu cel de
lângă noi

Matei 22, 39:

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Ioan 15,13
„Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are,
ca cineva să-şi pună sufletul pentru prietenii săi”.
Exemplul lui Hristos
Donatorul viu / donatorul decedat

Moartea cerebrală / moartea biologică

– este bine să se efectueze
transplantul celui aflat în moarte cerebrală?
Sfântul Paisie Aghioritul
Așadar:
1. Biserica Ortodoxă nu refuză știința, nici nu intră în
contradicție cu ea, cu condiția ca rezultatele cercetărilor să se
dovedească a fi spre binele omului și însăși știința să pună
hotare cercetării iraționale care dăunează omului.

2. Antropologia ortodoxă vorbește despre faptul că sufletul

lucrează sau se arată o dată cu dezvoltarea trupului, potrivit
cuvântului Sfântului Ioan Sinaitul. „Tot atât de mult lucrează
sufletul ca și trupul. Pe măsura creșterii trupului, își arată și
sufletul lucrările lui”. Sufletul nu este „ținut” pur și simplu în
trup, ci acesta (sufletul) ține, menține, dă viață și unifică
trupul, iar când un organ al trupului, din diverse motive, este
bolnav sau nu funcționează, nu înseamnă că se pierde sau se
fragmentează sufletul.
3. Tema transplanturilor de organe este abordată de Biserica într-un mod pastoral. in
această perspectivă, atât donatorul, cât și beneficiarul și echipa de medici
care realizează transplantul sunt întâmpinați în mod pastoral. Se cercetează,
adică, de ce și cum este oferit transplantul, de ce și cum îl primește
beneficiarul și de ce și cum acționează echipa de medici.

4. Din perspectivă teologică, se cercetează dacă organele transplantate sunt preluate

de la donatori în viață sau de la donatori decedați. În esență, un om care a suferit așa-
numita moarte cerebrală, nu este mort conform teologiei ortodoxe. Așadar, când o
persoană donează unul din organele pereche, fără ca acest lucru să contribuie la
propria-i moarte, această faptă poate fi considerată drept altruism, jertfă, dragoste.
Când însă donarea organelor implică moartea donatorului, aceasta creează o serioasă
îngrijorare.

5. Toată această problemă privitoare la transplanturile celor morți se pune în legătură

cu întrebarea ce reprezintă moartea cerebrală, dacă moartea cerebrală se identifică cu
moartea biologică și când iese sufletul din trup. - Cât timp funcționează inima,
chiar prin susținere mecanică a respirației, fiind prezente și alte funcții,
înseamnă că încă se mai află viață în om, și prin urmare, există suflet.
6. Biserica acceptă transplantul de organe a căror prelevare nu
contribuie la moartea donatorului. Pentru transplantul de organe este
necesar pe de-o parte să se asigure consimțământul liber, scris, al
donatorului, cât timp acesta este conștient, deoarece Biserica nu acceptă
așa-numitul „consimțământ prezumat” (presupus), iar pe de altă parte
va trebui să existe asigurarea că oferirea liberă organelor nu va
deveni obiect de tranzacții comerciale din partea donatorului, a
rudelor, a beneficiarilor, a personalului medical, a companiilor ș.a.

7. Scopul mai profund al transplantului nu trebuie să fie simpla

prelungire a vieții biologice, ci pocăința și tămăduirea omului.

8. Persoanele care nu apreciază pozitiv donarea de organe, respectiv

cele care nu doresc să devină donatori sau au rețineri în privința
criteriilor de constatare a morții, trebuie să fie respectate pe baza
acestei libertăți de conștiință. Ele nu trebuie să fie nicidecum
judecate pentru motivul lipsei de dragoste față de aproapele.
9. Fiecare om fiind o creație a lui Dumnezeu, făcut după Chipul Lui (Facerea
1,27), are o valoare unică şi irepetabilă.A șadar, viața omenească este un dar
al lui Dumnezeu a cărei valoare se manifestă prin aceea că Iisus Hristos,
prin Învierea Sa, a biruit moartea și ne-a dăruit plinătatea vieţii: „Eu am
venit ca viață să aibă și din belșug să aibă.“(Ioan 10,10).

10. Conform învățăturii creștine, fiecare persoană umană este liberă și chemată
la libertate. Sfânta Scriptură insistă în mai multe locuri asupra legăturii strânse
între libertatea creștină și dragoste: „Căci voi, fraților, ați fost chemați la
libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul
altuia prin iubire.“ (Galateni 5,13)

11. La Judecata de apoi, cum va veni în faţa lui Dumnezeu cel ce are o parte din
trupul altcuiva? – Sf. Scriptură afirmă lămurit că la Învierea cea de obşte
trupurile noastre vor fi duhovniceşti, nestricăcioase, luminate,
nemuritoare. Însuşi Mântuitorul vorbeşte despre aceste calităţi ale
trupurilor noastre: „Atunci drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia
Tatălui lor“ (Matei 13, 43). De asemenea, Sf. Ap. Pavel spune: „Carnea şi
sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea
nu moşteneşte nestricăciunea“. (I Cor. 15, 50)