Curs 2

Necesiti alimentare din

perspectiva anatomo-fiziologic
Necesiti alimentare
Anatomia aparatului digestiv
Prelucrarea digestiv a alimentelor

Necesiti alimentare
Principalele substane care intervin n nutriie sunt:
proteinele, lipidele, glicidele, substanele minerale i
vitaminele.
Nevoile energetice ale organismului sunt destinate
metabolismului bazal, consumului de hran, termoreglare i
activitate profesional.
Metabolismul bazal reprezint energia necesar unui
individ aflat n stare de repaus fizic i psihic, la cel puin 12
ore de la ultima mas i la cel puin 24 ore dup ultima
ingestie de proteine, n condiii de neutralitate termic.
Metabolismul bazal este influenat de: masa corporal,
nlime, tipul morfofuncional, compoziia organismului,
vrsta (metabolsimul bazal este mai mare la copii dect la
aduli).

Proteinele n alimentaie
Rol:
- structural sau plastic: intra n compoziia citoplasmei i
structurilor organice din celulele esuturilor solide i lichide,
contribuind la rennoirea i refacerea acestora;
- catalitic - enzime, hormoni
- imunologic participare la formarea de anticorpi
- fizico-chimic intervenie n reglarea schimburilor de ap i
electrolii n interiorul i n afara celulei. Aceasta se
datoreaz caracterului coloidal i amfoter al proteinelor i
capacitii lor de a fixa compui fosforai. Proteinele leag
apa prin intermediul electroliilor
- aprovizionarea cu substane pentru biosinteza unor
compui necesari organismului: aminoacizi rezultai prin
catabolismul proteinelor, plasmatici i musculari
- 1 g de proteine elibereaz 4 kcalorii.

Calitatea biologic i biochimic a proteinelor

n componena proteinelor intr aminoacizi. Din cei 20 de aminoacizi cunoscui, 8

sunt considerai eseniali, ntruct nu pot fi sintetizai n organismul omului i
trebuie adui zilnic cu alimentele. Acetia sunt valina, lizina, leucina, izoleucina,
metionina, triptofanul, treonina, fenilalanina.
Pentru copiii sub 1 an histidina este aminoacid esenial.
Ceilali au fost numii neeseniali ntruct pot fi sintetizai n organism din alte
substane.
Pentru sinteza proteinelor organismului este nevoie de aminoacizi eseniali i
neeseniali n anumite proporii.
Proteinele alimentare se mpart n 3 categorii:
I - proteinele din ou, carne, lapte, pete care conin toi aminoacizii eseniali n
proporii optime pentru sinteza proteinelor organismului, menin echilibrul proteic
n organism;
II - proteinele din legume uscate, cereale care conin toi aminoacizii eseniali, dar
nu n proporii suficiente pentru sinteza proteinelor omului;
III - gelatina din oase, tendoane, cartilagii, zeina din porumb din structura crora
lipsesc mai multi aminoacizi iar cei prezentai sunt n raporturi dezechilibrate i au
valoarea biologica scazut. Valoarea lor biologica poate fi mrit prin asocierea
cu proteine de calitate superioara. De exemplu: mmliga cu lapte sau brnz.

Lipsa proteinelor n alimentatie duce la stari de denutritie cronica, diferite boli

(hepatoza, pelagra s.a.), crestere intarziata la copii, reducerea sintezei hormonilor
suprarenalelor, hipofizei, tiroidei, pancreasului, glandelor sexuale, micsorarea masei
corpului, anemie, leucopenie, polihipovitaminoza, dereglari ale metabolismului
mineral (osteoporoza); pielea devine uscata, unghiile fragile, parul cade.
Este daunator pentru organism si surplusul de proteine. Excesul lor n ratia
alimentara se soldeaza cu
suprancarcarea organismului cu produsele
metabolismului proteic, cu intensificarea proceselor de putrefactie n intestine, cu
suprancarcarea ficatului si rinichilor.
Sunt bogate n proteine: carnea (20%), pestele (18%), ouale (12,7%), brnza de vaci
(18%), cascavalul (30%), soia (35%), fasolea (21%), nucile (18%), pinea (8%),
pastele fainoase (11%).
Alimentatia rationala recomanda ingerarea n 24 ore a 1 g de proteine la 1 kg de
greutate corporala. Asadar, o persoana cu masa corpului de 70 kg are nevoie zilnic
de 70 g de proteine. Aportul minim de proteine nu trebuie totusi sa fie mai mic de 40
g zilnic.
O cantitate de proteine sub acest indice are drept consecinta faptul ca organismul si
consuma proteinele tesuturilor. n unele situatii organismul necesita cantitati crescute
de proteine: n perioada de crestere, copiii au nevoie de 2 g la kg, femeile n
perioada sarcinii - de 1,5 g/kg/corp, iar cnd alapteaza de 2g/kg/corp.
Valoarea energetica a proteinelor trebuie sa constituie 10-15 % din totalul de calorii
pe care l contine ratia alimentara.

Grasimile in alimentatie

Lipidele (grasimile), alaturi de proteine si glucide, fac parte din familia

macronutrientilor alimentari, elemente de baza ale alimentatiei noastre.
Grasimile joaca un rol important in producerea de energie si, mai ales in
stocarea acesteia in modul cel mai economic, densitatea calorica a acestora
fiind cea mai mare -prin arderea a 1 g de grasimi se elibereaza 9,3 kcal.
Lipidele intra in compozitia membranelor celulare, nucleului, tesutului nervos
si hormonilor steroizi (cortizol, estrogeni, progesteron, testosteron). Dintre
acizii grasi, o importanta deosebita o au acizii polinesaturati omega 3 (AlA,
DHA si EPA) si omega 6 (acidul linoleic si arahidonic), acizi esentiali pentru
organismul uman, pentru ca acesta nu-i ii poate sintetiza de novo ci ii obtine
din alimente.
Acizii omega 3 scad nivelul trigliceridelor, riscul bolilor cardiovasculare, riscul
de cancer, dilata vasele de sange, inhiba coagularea sangelui si au efect
antidepresiv si antianxiogen.
Acizii omega 6 au rol in pastrarea integritatii pielii, in cresterea armonioasa a
corpului si in procesul nasterii prin inducerea unei bune hemostaze (oprirea
sangerarii).
Un alt rol al grasimilor este de a transporta vitamine liposolubile: A, D, E si K.
D.p.d.v. senzorial, grasimile imbunatatesc acceptabilitatea alimentelor,
textura, gustul

Surse de grasimi saturate, mono si

polinesaturate
Tipul de
grasime

Surse

Saturate

Unt, branzeturi, carnuri si produse din carne, lapte integral,

iaurt gras, untura, margarine tari, grasimi pentru prajire,
ulei de cocos, ulei de palmier

Mononesaturate Maslinele si uleiul de masline,uleiul de arahide, alune si

uleiul de alune, nucile si uleiul de nuci
Polinesaturate

Omega 3-polinesaturate: somon, macrou, hering (acizi cu

lant lung-acidul eicosapentanoic si docosahexanoic),
semintele de rapita si uleiul de rapita, soia si uleiul de soia
- acid alfa-linoleic, germenii de porumb si uleiul din
germeni de porumb, susanul si uleiul de susan, semintele
si uleiul de bumbac, semintele si uleiul de ricin.

Grasimi care
contin acizi
grasi trans

Grasimi pentru prajire si panificatie, patiserie, cofetarie

(uleiuri vegetale hidrogenate), produse lactate, carnuri
grase.

Caracteristici biochimice si biologice ale grasimilor

Clasa

Caracteristici
biochimice

Caracteristici
biologice

Exemple

Lipide alimentare Continutul AGPN

cu valoare
reprezinta 80%
biologica mare
din totalul acizilor
grasi

Pentru acoperirea
necesarului,
trebuie consumate
15-20 g/zi

Ulei soia, ulei

floarea-soarelui,
ulei germeni de
porumb

Lipide cu valoare Continutul de

biologica medie AGPN reprezinta
15-20 % din
totalul acizilor
grasi

Pentru acoperirea
necesarului de
AGPN trebuie
consumate 50-60
g

Ulei masline,
grasime porc,
grasime pasare

Lipide alimentare Continutul in

cu valoare
AGPN reprezinta
biologica redusa 5-6 % din totalul
acizilor grasi

Nu asigura
necesarul de
AGPN

Seu de vita, oaie,

margarina, unt.

Aportul zilnic recomandat

Cantitatea zilnica de grasimi nu trebuie sa depaseasca 30% din aportul caloric total.
Dintre acestea, sub o treime trebuie sa fie acizi grasi saturati (de origine animala), o
treime - acizi grasi mononesaturati (ex. acidul oleic din uleiul de masline) si o treime acizi grasi polinesaturati (omega 3 si omega 6). In ceea ce priveste acizii grasi
polinesaturati forma trans, exista recomandari conform carora aportul acestora
trebuie sa fie sub 1% din totalul caloric zilnic si chiar zero. Pentru persoanele cu
diabet zaharat sau dislipidemii, aportul de acizi grasi saturati (de origine animala)
trebuie sa fie sub 7% din aportul caloric zilnic, iar cantitatea de colesterol sa nu
depaseasca 300 mg/zi.

Consecintele aportului inadecvat

Aportul crescut de acizi trans si de acizi grasi saturati duce la aparitia dislipidemiilor
(grasimi crescute in sange) care se asociaza cu risc crescut de boli cardiovasculare:
boala cardiac ischemica, infarct de miocard, accident vascular cerebral.
Un consum de grasimi mai mare de 35% din ratia caloric se asociaza cu surplusul
ponderal/obezitate.
Din contra, un aport prea mic de grasimi duce la deficiente vitaminice si de acizi grasi
esentiali, ce determina leziuni ale pielii, eczeme, inflamatii ale epiteliilor, scaderea
imunitatii etc. Dietele fara grasimi pot conduce la deces daca deficienta nutrientului
nu este corectata.

Glucidele in alimentatie
Monozaharide pentoze (deoxiriboza si riboza, care sunt componentele
materialului genetic AND si ARN; xiloza-intra in structura inulinei); hexoze
(glucoza si izomerii-manoza, galatoza, fructoza: in mere, portocale, struguri,
morcovi, porumb dulce)
Dizaharide zaharoza (glucoza+fructoza) din sfecla si trestia de zahar,
maltoza (2 molecule de glucoza) care rezulta la hicroliza amidonului cu amilaza, lactoza (glucoza+galactoza) din lapte si produse lactate, celobioza
(2 molecule de glucoza) care este produs de hidroliza a celulozei,
geniobioza (2 molecule de glucoza) care se gaseste in samburii de migdale,
melibioza (galactoza+glucoza) ce intra in compozitia rafinozei, trehaloza (2
molecule de glucoza legate 1,1) care se gaseste in drojdia de bere si
ciuperci
Trizaharide rafinoza (galactoza+glucoza+fructoza) ce se gaseste in sfelca
de zahar, solatrioza (glucoza+galactoza+ramnoza), genianoza (2 molecule
de glucoza+1 molecula fructoza) care se gaseste in radacinile de geniana
Tetrazaharide stahioza (2 molecule de galactoza+glucoza+fructoza) in
boabele de soia si alte leguminoase, maltotetroza (4 molecule de glucoza)
care rezulta la hidroliza enzimatica a amidonului
Polizaharide amidonul, celuloza, hemiceluloza, pectina, inulina, gume.

Glucidele din dieta indeplinesc urmatoarele functii in

organismul uman:
Sursa cea mai importanta de energie
Rol plastic, intrand in constitutia celulelor (inclusiv a celor
nervoase) sub forma de glicogen, inclusiv in constitutia
acizilor ribonucleici si a unor sisteme coenzimatice
Cresterea rezistentei organismului fata de substante
toxice, asigurand o buna functionare si tonifiere a ficatului
Definitiveaza identitatea biologica a individualui uman,
cum ar fi grupa sanguina
Ajuta la buna functionare a tractului digestiv prin
intermediul polizaharidelor neamidonoase (fibra)
(Banu, C., 2005)

 Organismul uman utilizeaza glucidele sub forma de glucoza, al carui

nivel in sange trebuie mentinut constant; raspunsul organismului la
cresterea/scaderea nivelului de glucoza din sange dupa ingerarea
glucidelor se numeste ,,raspuns glicemic, care este important in
controlul apetitutlui, nutritiei sportivilor si diabeticilor.
Indicele glicemic (GI) este un concept fiziologic folosit pentru
clasificarea glucidelor si este strans legat de ,,raspunsul glicemic,
ambele referindu-se la capacitatea unui produs alimentar dat de a
ridica concentratia de glucoza din sange, postprandial.
Alimentele cu GI ridicat elibereaza glucoza rapid in circuitul sanguin
(au un raspuns glicemic rapid), in timp ce alimentele cu GI scazut
elibereaza glucoza lent in curentul sanguin si conduc la imbunatatirea
raspunsurilor glicemic si insulinic. Produsele alimentare bogate in fibre
contribuie la imbunatatirea raspunsului glicemic avand un GI mai
scazut.
GI 55 mere si suc de mere, pere, portocale, iaurt, struguri,
ciocolata, leguminoase uscate, paste fainoase, tarte cu fructe
GI = 55-70 orez, banane, bauturi racoritoare, porumb dulce, zahar,
fulgi de ovaz, ananas
GI 70 paine alba si neagra, cartofi fierti, conrflakes, cartofi
prajiti, miere, piure de cartofi (Banu, C., 2005)

Curs 3. Aparatul digestiv

Prelucrarea digestiva a
alimentelor

 Organismul uman, ca orice fiin vie, exist graie

corelrii fine i perpetue a tuturor structurilor i
proceselor sale, cu scopul realizrii funciilor
acestora.
El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de
sisteme de autoreglare integrate. Dei majoritatea
funciilor sunt ndeplinite de structuri specializate,
acestea nu acioneaz izolat, ci n strns
dependen de celelalte.
Ca orice organism, i cel uman este alctuit din
unitile fundamentale ale lumii vii - celulele.
Acestea alctuiesc tesuturi, iar prin asocierea lor,
diferite tipuri de tesuturi alctuiesc organele.
Organele pot fi asociate n sisteme sau aparate
pentru ndeplinirea unei funcii.

 Din punct de vedere att anatomic ct i funcional,

organismul uman a fost organizat n sisteme i
aparate.
Pentru funciile de nutritie:
Aparatul respirator
Aparatul digestiv
Aparatul circulator
Aparatul excretor
Pentru funciile de relaie:
Sistemul nervos
Sistemul endocrin
Aparatul locomotor (osteo-muscular).

 Aparatul digestiv (cunoscut i sub numele de canal

alimentar sau tract gastrointestinal) este ansamblul de
organe responsabil cu digestia alimentelor i eliminarea
materiilor ce nu au putut fi digerate.
Aparatul digestiv uman
Tractul gastrointestinal superior - compus din: gura,
faringe, esofag i stomac.

n gura, hrana este mestecat i umezita cu ajutorul dintilor i a limbii.

Dup ce ajunge destul de omogen pentru a nu rni esofagul, mncarea
este nghiit, parcurgnd ntreg faringele, esofagul pn n stomac. n
stomac este supus acizilor gastrici i este descompus, nu complet ns.
Faringele este un segment de legatura ce asigura continuitatea traiectului
in organism a alimentelor precum si a curentilor de aer, calea digestiva
intersectandu-se la acest nivel cu cea respiratorie. De asemenea prin
structura, dar si prin localizarea sa, faringele se impune prin functia sa
imunologica, actionand ca o bariera protectoare, restrictionand accesul
agentilor patogeni ajunsi la acest nivel accidental prin intermediul functiilor
sale primordiale.

Tractul gastrointestinal inferior este compus din:

intestin subtire (duoden, jejun si ileon), intestin
gros (cecum, colon, rect) si anus
Organe anexe (ficatul, vezica biliara si
pancreasul) au rol doar n digestie.
Ficatul produce bila, iar vezica biliar o depoziteaz
i o vars n tractul gastrointestinal.
Pancreasul, de asemenea, vars n intestinul subire
bicarbonat i diverse enzime care au i ele un rol
important n digestie.
Aceste dou organe secretoare au doar rol n
digestie.

Cum se face digestia la om?

(http://info-medical.info/sistemul-digestiv-alcatuire-si-mod-defunctionare/)

Digestia are loc intr-un tub

lung de 9 m, care incepe cu
cavitatea bucala si se termina
cu rectul.
Partile principale sunt:
cavitatea bucala, faringele,
esofagul, stomacul si
intestinele.

 Gura, prima portiune a

tubului digestiv, se afla in
cavitatea bucala.
Aici au
loc cele mai
importante subprocese din
cadrul digestiei, incepnd
cu
descompunerea
moleculelor mari in molecule
mai mici, dizolvabile.
Cavitatea
bucala
este
separata de fosele nazale
prin bolta palatina, alcatuita
din palatul dur si valul
palatin.

http://www.copilul.ro/pediatrie/malformatiicongenitale/Palatoschizis-sau-despicatura-valuluipalatin-a5525.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi
%C8%9
9ier:Tongue.agr.
jpg

 Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un

corp liber.
Limba (lat.: Lingua, grec.: Glossa) este un organ musculos,
acoperit de mucoas, foarte mobil, cu sensibilitate tactil
mare, aflat n cavitatea bucala.
Are rol n prehensiunea alimentelor, n masticaie, deglutiie.
Prin faptul c este dotat cu un tip special de chemoreceptori
(mugurii gustativi), este considerat "organul simului
gustativ", dar are un rol important i n olfacie.
Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole
dentare.
Dintele (latin: dens, dentis; greac: odous) este un organ
osos, dur, albicios, n general compus dintr-o coroana liber i
una sau mai multe radacini implantate n cavitatea bucala, mai
precis n osul alveolar al oaselor maxilare (maxilar i
mandibula) i destinat ndeosebi la tierea, la zdrobirea i la
mcinarea alimentelor.

http://medicul.net/stomatologie/
dintii/

In consumarea alimentelor
un rol important il au dintii.
In partea din fata opt
incisivi (patru in dantura
superioara, patru in cea
inferioara), patru canini
(cte unul in partea
superioara si inferioara, pe
ambele
laturi),
opt
premolari si doisprezece
molari.
Saliva este secretata de
trei perechi de glande
salivare.

Prelucrarea fizica a alimentelor in gura consta in macinarea lor,

amestecarea intre ele, cu secretia salivara si constituirea bolului alimentar.
Masticatia si salivarea, care acompaniaza mancatul, se suprapun ca efect
peste efectele generate de limba, buze, obraji, pentru formarea bolului
alimentar.
Bolul alimentar este o pasta mai mult sau mai putin modelabila ce se
prezinta ca un tot uniform si care ajuns in partea mijlocie a limbii, in contact
cu mucoasele reflexogene, declanseaza mecanismul de deglutitie.
Etapele deglutitiei:
1. Etapa bucala

In aceasta etapa bolul, odata format, este supus unor miscari de

,,basculare" a limbii, pana cand sustinatorii posteriori ai faringelui se
contracta si bolul este supus unei actiuni de piston ce il trimite catre o
regiune cu rezistenta scazuta - orificiul faringian.

(http://www.corpul-uman.com/2010/12/digestia-corpul-uman-functiile-corpului.html)

2. Etapa faringiana comporta doua tipuri de actiuni:

Impiedicarea bolului alimentar sa urmeze alta cale catre laringe;
Obligarea bolului de a patrunde in faringe de unde va fi condus catre
orificiul esofagian superior.
Datorita pozitiei, structurii si relatiilor cu organele invecinate, faringele
reprezinta locul unde se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie, cu
rol in conducerea alimentelor si respectiv a aerului catre segmentele
urmatoare ale sistemelor implicate. In cadrul sistemului digestiv
faringele este implicat in deglutitie. Deglutitia reprezinta un act complex
reprezentat printr-o serie de reflexe ce se desfasoara secvential pentru
a transporta masa alimentara prelucrata in cavitatea bucala prin faringe
si esofag in stomac.
La nivelul faringelui se desfasoara etapa faringiana a deglutitiei
involuntar in aproximativ 0,1s.
In cadrul sistemului respirator faringele asigura pasajul bidirectional al
curentilor de aer, contribuind in acelasi timp la incalzirea, umectarea si
purificarea acestora.

3. Timpul esofagian al deglutitiei

Esofagul asigura continuitatea digestiei, efectuand transportului masei
alimentare prelucrate in cavitatea bucala, din faringe catre stomac prin
intermediul deglutiei. Etapa esofagiana este consecutiva celei
faringiene si dureaza pana cand bolul alimentar este propulsat in
stomac, in aproximativ 6-8 secunde. Constitutia bolului poate influenta
pozitiv sau negativ durata.
Jonctiunea faringo-esofagiana este prevazuta cu sfincterul
esofagian superior (SES) ce mentine extremitatea proximala a
esofagului inchisa, prevenind refluxul esofaringian prin care continutul
esofagului ar putea reflua in faringe, de unde exista posibilitatea sa fie
aspirat catre laringe sau nazofaringe. In desfasurarea deglutiei,
deschiderea orificiului esofagian superior este determinata de
relaxarea fibrelor musculare ce constituie SES, prin impulsurile
descarcate de centrul deglutiei din bulb care inhiba neuronii vagali
responsabili cu intretinerea tonusului caracteristic SES.
Peristaltismul la acest nivel consta in activitatea motorie a
esofagului, determinata de reflexul deglutiei, prin care bolul alimentar
este transportat de la jonctiunea faringo-esofagiana la cardia.
Desfasurarea peristaltismului implica declansarea si manifestarea
succesiva a undelor peristaltice primare, secundare si tertiare. Undele
peristaltice primare sunt generate consecutiv prezentei bolului
alimentar la nivelul faringelui. Acestea sunt determinate de muschii
constrictori faringieni si au ca efect impingerea bolului alimentar.
4. Patrunderea bolului alimentar in stomac.

Musculatura
esofagiana este
dispusa pe trei
segmente, favorizand
miscarile peristaltice.
http://www.gihealth.com/html/edu
cation/photo/esophagusNormal.h
tml

 Stomacul este un sac in forma

de J, asemanator cu cimpoiul,
ce se imparte in trei parti
functionale: gura stomacului
cardia, fundul stomacului si
portiunea terminala. Aceste
parti produc sucuri gastrice
diferite.
Producerea sucului gastric este
controlata in mare parte de
nervi si in parte de hormoni.
Digestia
gastrica
este
favorizata de secretia gastrica
(1500 - 3000 ml/24 h HCI si
enzime - pepsina, labferment,
lipaza,
gelatinaza)
si
motricitatea
gastrica
(prin
contractiile
stomacului
gol,
contractiile stomacului umplut,
evacuarea

gastrica).

http://www.medipedia.ro/Artic
ole/ta
bid/70/articleType/ArticleView/

articl eId/220/Stomacul.aspx

 Pancreasul este un organ din aparatul

digestiv i endocrin care ndeplinete
dou funcii majore:
- exocrin (produce sucul pancreatic
care conine enzime digestive) i
- endocrin (produce muli hormoni
importani, incluznd i insulina).
Pancreasul exocrin secreta sucul
pancreatic (un lichid limpede si
incolor), care este condus prin doua
canale in duoden.
Situat in spatele stomacului, imediat
sub acesta, seamana cu o sticla
culcata.
Pancreasul incepe sa produca sucul
imediat dupa ce hrana a fost introdusa
in gura.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%9
9ier:Pancreasul.jpg

Este o gland situat sub

stomac, de form alungit,
cu o greutate de circa 70 g.
Secreia endocrina consta in
insulina si glucagon, care
regleaz glicemia, reinnd
surplusul de glucoz sub
form de glicogen, la nivelul
ficatului. Lipsa insulinei duce
la o boal potential grav,
numit diabet zaharat.

 Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de

jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce
in ficat si de a o elimina la nevoie.
Bila este un lichid galben-verzui, avnd in compozitia sa in cea
mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari.
Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se
amesteca cu chimul gastric.
Corpul uman are nevoie
de bila pentru a digera
grasimile.
http://www.colonhelp.ro/colon
help-pentru-sanatate/alteafectiunifrecvente/afectiunilebiliare.html

 Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 2kg), este situat in

partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma.
Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul
stng.
Lobul drept este mai mare, ocupnd toata partea dreapta de
sus a abdomenului.
La exterior exista o capsula conjuctiva fibroasa din care
pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli.
Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care
alimenteaza in permanenta vezica biliara.
Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru
globulele sanguine rosii moarte.
Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de
aproximativ 100 zile.

Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura
dintre stomac si intestinul gros.
Intestinul subire (numit astfel deoarece diametrul su, de 3 cm, este
cu mult mai mic dect diametrul intestinului gros, de 8 cm) reprezint
segmentul aparatului digestiv situat ntre stomac i colon (intestin gros).
Este un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta
strns rasucit in cavitatea abdominala si, care intins, poate ajunge la o
lungime de 6 m.
In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul.

 Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele

abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind
acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.
Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este
portiunea initiala a intestinului subtire cu rol in digestia
eficienta a hranei.
Are o forma de potcoava ce inconjoara capul glandei
pancreatice.
Peretele duodenului are doua straturi musculare care se
contracta si se relaxeaza alternativ, contribuind la
deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei.
Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce
contine multe glande care secreta mucusul protectiv.
Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui
de catre compusi acizi reveniti din stomac.

 In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc

glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre
enzimele necesare pentru digestie.
Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult
acid clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de
catre secretiile proprii ale duodenului si de actiunea bilei si
a sucurilor pancreatice, care se varsa in duoden din
vezicula biliara si pancreas.
Duodenul primeste sucurile digestive de la pancreas si
cantitatile importante de bila, care este produsa in ficat si
stocata in vezica biliara, pana cand este nevoie de ea.
Intestinul subtire reprezinta segmentul digestiv in care se
desavarseste digestia.

 Ajunsi in intestin, produsii din digestia gastrica vor suferi in

continuare transformari, care-i vor aduce in cele din
urma in stare de a se putea absorbi prin epiteliul
intestinal.
Ca si in celelalte compartimente ale tubului digestiv, au loc
aici procese mecanice si chimice.
Activitatea motorie a intestinului subtire se manifesta sub
forma de contractii prin care se asigura framantarea,
amestecarea continutului intestinal cu sucurile digestive si
inaintarea masei alimentare in lungul tractusului intestinal.
Miscarile de transport ale masei alimentare se realizeaza
prin unde peristaltice, care apar in portiunea initiala si se
propaga spre portiunea terminala a intestinului. Intestinul
prezinta contractii tonice care adapteaza capacitatea
intestinala la cantitatea de alimente primite. Toate aceste
miscari sunt controlate si coordonate pe cale nervoasa si
umorala.

Procese chimice in intestin

Chimul gastric ajuns in duoden capata reactie alcalina si
prin procesele mecanice descrise se imbiba cu sucul
intestinal format din produsul de secretie al glandelor
intestinale, la care se adauga produsul de secretie al celor
doua glande anexe: pancreasul si ficatul.
Secretiile acestor doua glande sunt primele care actioneaza
asupra continutului venit din stomac, ducand mai departe
digestia, care va fi desavarsita de sucul intestinal propriu.
Sucul pancreatic prezinta o reactie puternic alcalina care
neutralizeaza aciditatea chimului gastric, creand conditii
prielnice de activitate tuturor enzimelor care actioneaza in
intestin.

Intestinul gros are o lungime de 1,5 m

si o latime de 6,5 cm.
Este impartit in 4 sectiuni principale:
cecum, colon, rect si canalul anal.
Prima portiune a intestinului gros este
colonul, care incepe in partea dreapta a
abdomenului.
Segmentul inchis de sub aceasta
jonctiune cecum, de forma unei pungi
din care se prelungeste apendicele.
Colonul traverseaza abdomenul pe sub
stomac, inainte sa se curbeze din nou
brusc in jos.
Partea din colon care ajunge la pelvis se
numeste rect- o portiune de trecere de
aproximativ 12 cm lungime, care se
termina in canalul anal.

Imaginea tractusului
digestiv la om:
1= Esofag,
2= Stomac,
3= Pilor,
4= Intestin subire,
5= Cecum,
6= Apendice,
7= Intestin gros,
8= Rectum,
9= Anus
Durata digestiei la om,
dup
natura
hranei,
poate dura ntre 33 i 42
de ore, ajuns n rectum
poate rmne pn la 5
zile, unde de fapt nu mai
are loc nici un proces de
digestie.