1.

Definitie
Boala de focar este o stare patologica caracterizata
printr-o mare diversitate de tulburari functionale si alterari
organice tisulare, datorita unor focare cronice de infectie, din
care episodic se disemineaza in organism pe cale sanguina,
nervoasa sau digestiva diversi microbi, toxine microbiene,
produsi toxici de dezagregare septica tisulara, alergeni endo
si exogeni, care genereaza un tablou vast de manifestari
disfunctionale si lezionale.
2. Istoric
In papirusul lui Ebers s-a scris despre disparitia unor
suferinte organice dupa extractia unor dinti afectati.
In manuscrisul cuneiform din Ninive 650 i.e.n., se
aminteste de o vindecare a durerilor articulare a regelui
Anapper Essa, tot dupa extractii de dinti afectati.
In 1828 Kocher remarca legatura dintre bolile dintilor
si cele reumatismale sau nervoase.
In 1906 Possler la un Congres de Medicina Interna
prezinta legatura cauza-efect dintre afectiunile dentare
cronice si bolile la distanta.
Cercetarile
experimentale
intreprinse
de Rosenow, Berger, iar
la
noi
in
tara
de
catre Hateganu, Goia, au aratat ca boala de focar este o
imbolnavire a intregului organism, cuprinzand 2 entitati
patologice:
1.-focarele cronice de infectie cu evolutie lenta oligo
sau asimptomatica, care reprezinta manifestarea primara

2.-manifestarile disfunctionale
sau
lezionale la
distanta, cu o simptomatologie bogata si variata care
reprezinta determinarile secundare.

3. Focarele cronice de infectie

Orice proces inflamator cronic, inchistat oriunde
s-ar afla in organism, constituie un focar de infectie.
Sediile de predilectie pentru dezvoltarea focarelor
cronice de infectie sunt:
-dintii,
-amigdalele,
-sinusurile faciale (maxilare),
-urechea medie,
-arborele traheo-bronsic,

-colecistul, tubul digestiv,

-tractul uro-genital, etc.,
90 % dintre acestea fiind cantonate in regiunea cefalica si
doar 10% in restul organismului.
Pe primul loc sunt dintii si parodontiu (72%) si apoi:

-amigdalele, sinusurile, urechea medie (18%),

-anexite 2-7%,

-bronsiile 0,8%,
-intestinul si colecistul 0,5 %.
Cele mai agresive sunt
odonto-parodontale.

focarele amigdaliene

si

Infectiile cronice din cavitatea orala pot da

adevarate boli organice, grupate dupa Veil sub termenul
desimptomatologia vegetativa de alarma, care
cuprinde:

-oboseala matinala fara cauze explicabile,

-tulburari de memorie,
-iritare nervoasa fara explicatie,
-adinamie,
-tahicardie fara substrat organic,
-stari depresive episodice sau prelungite,
-subfebrilitati intermitente in cursul zilei,
-frisoane,
-febrilitati prelungite,
-insomnie,
-cefalee,
-mialgii,
-artralgii,

-inapetenta.
Pe langa dinti chiar si pungile parodontale, care au o
etiopatologie atat de variata locala, dar mai ales generala,
pot constitui in anumite conditii, punct de plecare in boala
de focar cu manifestari disfunctionale sau lezionale
la distanta, care sa afecteze cu predilectie unele organe,
precum:
1.- aparatul locomotor artrite acute
deformante, reumatism poliarticular

si

cronice

2.- ochiul retinite, irite, iridociclite, coroidite

3.- aparatul digestiv si anexe colite, gastrite, ulcer
4.- aparatul cardio-vascular endocardite, miocardite,
boala Raynaud, acrocianoza
5.- aparatul urinar nefrite
6.- sistemul nervos lombalgii, sciatica, polinevrite.
Toate aceste afectiuni insa, depind si de:
-factorii constitutionali de receptivitate individuala,
-stare generala a organismului in stransa dependenta
cu agresivitatea focarului cronic,
-numarul focarelor,
-continutul lor,
-virulenta microorganismelor.
Din punct de vedere patogenetic focarele cronice
de infectie sunt delimitate de o membrana fibroconjunctiva,
imperfecta insa pentru continutul lor format din:

-microorganisme,
-toxine,
-produsi de dezagregare tisulara,
care pot disemina pe cale hepatica si limfatica in organism.

Principalii factori de diseminare sunt:

-scaderea rezistentei organismului,
-exacerbarea virulentei microbiene,
-hiperemia tisulara,
-traumatismele loco-regionale.
Focarele
cronice dupa
agresivitatea
lor
pot
fi active si pasive (Severineanu), fara a putea face o
delimitare cronologica, intrucat un focar pasiv se poate activa
si invers, unul activ se poate inactiva, in functie de
particularitatile locale si generale.
In perioada de inactivitate focarele cronice sunt bine
delimitate si controlate de organism prin bariera celulara,
umorala si imunitara. Se produce un proces de ermetizare a
barierei fibroconjunctive si o potentare a mijloacelor de
aparare ale organismului.
In perioada de activitate se produc procese de
depolimerizare celulara si tisulara, cu o crestere a
permeabilitatii capilarelor sanguine si difuzarea toxinelor
microbiene endo si exogene in organism, fapt care genereaza
diverse manifestari in unele tesuturi mai receptive.

Bariera imuno-chimica cedeaza in unele imprejurari

precum: gripa, stari patologice ale organismului, fapt care
poate determina ca focarele inactive sa devina active.

Focarele active nu sunt numai cele care se pot

vizualiza radiologic, ci si acelea invizibile, precum cele
intrapulpare de exemplu (gangrena pulpara simpla, fara
modificari apicale radiologice).
4. Focarele din cavitatea orala
Slauck, in secolul trecut a aratat ca, 93% din focarele
active sunt furnizate de dinti. Conformatia anatomica a
dintilor creeaza conditii deosebite pentru infectii cronice din
cauza ca smaltul si dentina nu au posibilitati de aparare, fiind
inaccesibile elementelor de aparare tisulare si umorale.
Orice dinte devital poate fi suspect, constituind
focar de infectie potential, pe cand un dinte care are
o pulpa dentara cuvitalitate integra, nu poate declansa o
boala de focar.
In depistarea focarelor, astazi este stiut ca, in primul
rand trebuie examinati dintii si amigdalele si numai apoi
celelalte organe.
Focarele cavitatii orale pot fi :
-odontale ( de la nivelul dintilor)
-parodontale ( de la nivelul parodontiului).
Focarele odontale se dezvolta la nivelul pulpei
dentare, iar cele parodontale la nivelul parodontiului apical
si marginal.

Din punct de vedere topografic si al modului de

aparitie acestea se pot clasifica in primare si secundare.
Focarele primare pot fi:
-intradentare,
-extradentare,
-reziduale.
1. Focarele odontale
Acestea sunt focare intradentare care provin din
afectarea pulpei, ca si consecinta a unei carii ne tratate sau a
unui esec terapeutic, dezvoltandu-se din:
-pulpitele cronice,
-coafajele directe si indirecte ne reusite, . 179,

. 179. Coafaj pulpar indirect ne reusit, sub o

obturatie de amalgam, cu aparitia de
necroza pulpara la un molar (STOCK C.J.R.)
-pulpectomii vitale si devitale,

-pulpite reziduale,
-gangrena simpla.
Focare dentare potentiale sunt considerate a fi:
-dintii care au suferit traumatisme accidentale,
-cei cu abrazie patologica,
-cei care pot genera pulpopatii cronice,
-obturatiile
amalgam),

vechi

si

voluminoase

(mai

ales

-dintii vitali exagerat slefuiti in scop protetic,

-dintii foarte distrusi. . 180,

. 180. Molarul I inferior, cu distructie masiva

coronara, molarul II inferior cu obturatii vechi de
amalgam la care este posibila existenta de focare
dentare potentiale (STOCK C.J.R.)
2. Focarele parodontale
Acestea sunt focare extradentare care pot fi:
-periapicale,
-marginale.

de

Focarele periapicale sunt cele mai frecvente, fiind

reprezentate
de complicatii ale pulpitelor
cronice
si
gangrenelor, precum:
-parodontita apicala fibroasa, . 181,

. 181. Parodontita apicala cronica fibroasa la 15

dupa aplicarea unui pansament arsenical
(STOCK C.J.R.)
-granulomul epitelial chistic,
-parodontita cronica difuza progresiva.
Toate acestea sunt bine vizibil radiologic.

Obturatiile radiculare incorecte pot determina

formarea focarelor periapicale, mai ales la pluriradiculari. .
182, . 183,

. 182. Obturatie de canal incorecta la un molar I

inferior cu aparitia unei parodontite apicale
cronice condensate (STOCK C.J.R.)

. 183. Focar cronic periapical la 11 ca urmare a

unei obturatii de canal incomplete
(STOCK C.J.R.)
In
acelasi
context
se
citeaza
si amputarea
pulpei (pulpotomia), care se situeaza chiar, pe primul loc,
fiind urmata de pulpectomiile pluriradicularilor. . 184,

. 184. Focare cronice periapicale la ambele

radacini ale molarului I inferior, ca urmare a unei

pulpotomii necorespunzatoare (NICA I.)

Sansele realizarii unei obturatii de canal corecte in
pulpectomii, fara complicatii ulterioare, sunt cu mult mai
mari la monoradiculari (80-90%), fata de pluriradiculari (7080%).
Focarele
marginale se
aparitiei pungilor parodontale.

datoreaza

formarii

si

Secretia acestora se dreneaza doar partial, chiar si in

conditiile anatomice favorabile de deschidere larga a pungii,
motiv pentru care constituie un focar de infectie redutabil,
mai ales cand este serpiginoasa si cu tendinta de retentie. .
185,

. 18 Focar cronic periapical activ la un molar

inferior pe radiografie, cu punga parodontala
marginala, in care conul de gutaperca
aplicat clinic
ajuta la determinarea localizarii si profunzimii ei
(STOCK C.J.R.)

In toate pungile parodontale exista si o agresiune

tisulara manifestata prin enzime, toxine (endo si exotoxine) si

flora microbiana, a carei virulenta este diferentiata prin

actiunea unor factori locali si generali diferiti.
Din aceste motive infectiile marginale, se situeaza pe
acelasi cu infectiile intradentare si apicale.
Pericoronaritele
Mai ales cele ale molarului de
cronicizeaza pot deveni focare primare.

minte

daca

se

La fel iritatiile cronice marginale datorate tartrului

dentar sau lucrarilor protetice incorect adaptate marginal,
pot produce reactii inflamatorii cronice ale parodontiului
marginal ce pot interveni in geneza bolii de focar.
Dintii inclusi
Cand sacul folicular de la nivelul pericoronar al
dintelui inclus se infecteaza prin comunicare cu cavitatea
orala sau pe cale hematogena, acesta poate constitui focar
de infectie.

.186. Molar de minte inclus inclus infectat (STOCK

C.J.R.)
Focarele reziduale

Sunt mai rare si se depisteaza numai radiologic, cand

dupa extractia dintelui fara efectuarea unui chiuretaj
alveolar, raman
procese
infectioase cronice
periapicale in profunzimea osului alveolar (procese de
osteita periapicala, chiste radiculare, etc).
Acestea pot constitui de asemenea focare
infectie cu implicatii in boala de focar.

de

Focarele secundare
Sunt astfel denumite intrucat aparitia lor este legata de
existenta unui focar primar de la care
infectia migreaza in regiunile
apropiere
sau la
-adenopatii,

anatomice din imediata

distanta provocand:

-adenite,
-sinuzite maxilare,
-tromboflebite cronice odontogene.

Unele pot disparea dupa indepartarea focarului primar,

iar altele necesita tratament medical sau chirurgical.

Uneori pot persista ca atare (adenopatia regionala dupa

extractia dintelui din focar).
Etiopatogenia bolii de focar
Declansarea, intretinerea si diversitatea fenomenelor
bolii de focar, nu are un singur mecanism patogenic ci mai
multe, in functie de :

-marimea si calitatea focarului

-reactivitatea individuala a organismului
-factorii favorizanti vasculari si nervosi
-strutura tesutului conjunctiv. (LUNGU I.)
Acesti factori multipli pot:
-sa se asocieze,
-sau pot actiona in paralel,
-sau se pot intrepatrunde,
fapt ce a determinat emiterea a numeroase teorii, precum:
1.Teoria etiopatologica microbiana
Aceasta considera boala de focar ca o septicemie
atenuata datorata migrarii microorganismelor din focar pe
calea sanguina si fixarea lor pe organe si tesuturi.
2.Teoria alergica
Considera ca microbii patrunsi in organism provoaca o
modificare a reactivitatii cu producere de anticorpi de tip
hiperergic (Goia).
3.Teoria toxica
Sustine ca toxinele din focar migreaza prin limfa endo si
perineurala, producand iritatia unor centri nervosi si celule
nervoase.
4.Teoria vasculara

Considera ca focarul de iritatie cronica actioneaza

asupra sistemului nervos vegetativ central si periferic, ceea
ce determina raspunsul vaselor prin modificari de tonus:
ischemie sau vasodilatatie.
Teoria sindromului de adaptare
Priveste boala de focar ca o reactie de aparare excesiva
a organismului, sindromul de adaptare fiind totalitatea
manifestarilor nespecifice de aparare a organismului in urma
actiunii agentilor nocivi de orice natura.
6. Diagnosticul bolii de focar
Elaborarea diagnosticului bolii de focar nu intra in
atributiile medicului stomatolog, fiindca necesita o mare
competenta si experienta din partea medicului internist si
o stransa colaborare cu alti specialisti:
-urolog,
-orelist,
-neurolog,
-ginecolog, etc.

Diagnosticul trebuie elaborat in echipa, pe baza unei

judicioase analize a cazului, pentru eliminarea altor afectiuni
cu simptomatologie asemanatoare:
-hemopatii,
-tuberculoza,
-cancer,

-cardio-vasculopatii, etc.
Precizarea diagnosticului necesita si examene de
laborator:
-VSH,
-hemo-leucograma,
-gamaglobulinele plasmatice,
-transamiazele,
-ASLO,
stomatolog.

care

depasesc

competenta

medicului

Practicianul stomatolog trebuie obligatoriu sa

depisteze focarele de infectie primare, pe baza
semnelor clinice si radiologice si apoi sa le asaneze.
Examenul clinic amanuntit va urmari :

1.-dintii cu carii,
2.-obturatiile voluminoase,
3.-adaptarea coroanelor de invelis,
4.-prezenta fistulelor, cicatricilor, zonelor de congestie a
mucoaselor,
-pungile patologice cu sau fara secretii,
6.-mobilitatea dentara,
7.-probele de vitalitate a unor dinti,
8.-percutia dintilor suspecti.

Examenul radiologic, panoramic sau individualizat pe

dintii suspecti, va urmari:
-corectitudinea obturatiilor radiculare,
-dimensiunile spatiului desmodontal,
-integritatea compactei alveolare interne,
-prezenta proceselor lezionale periapicale, etc.
Se
pot
utiliza
si
numeroase
teste pentru precizarea diagnosticului, cum ar fi :

-testul histaminei,
-testul petesiilor,
-ASLO,
-testul acidului salicilic,
-testul intradermoreactiei, etc.
Aceste teste se efectueaza in regim de spitalizare.
Testele odonto-parodontale necesare in depistarea
focarelor cronice de la nivelul cavitatii orale sunt :
1.Testul de masticatie (Lukomski)
Acesta se efectueaza dupa ce pacientul a masticat 200
gr. biscuiti tari, iar a doua zi se examineaza felul in care
reactioneaza, sau nu, dureros la percutie, fiecare dinte.
2.Testul vibrator (Wannenmacher)

Acesta se efectueaza cu vibratoare speciale sau prin

aplicarea unei freze descentrate de finisat obturatiile de
amalgam. Astfel se provoaca o sensibilitate dureroasa numai
la dintii cu focare, datorita traumei ocluzale si vibratiei
radiculare.
3.Testul masajului ganglionar (Wilde)
Acesta consta in masarea ganglionilor submentali sau
submandibulari. In cazurile pozitive, cu prezenta de focare, se
declanseaza fibrilatie musculara dupa 1 minut.
4.Testul cu histamina (Erkes)
Acesta se efectueaza la dintii cu prezenta de focare, la
care, prin injectare vestibular sub mucoasa a 0,5 ml.
histamina 1%o , se produce:
-o senzatie de tensiune,
-pulsatie, jena,
-fulguratie,
-sau dinte alungit,
-toate strict local.

La dintii sanatosi apare o senzatie de caldura locala ce

dispare dupa 30-60 secunde.
Diagnosticul de focar se elaboreaza totdeauna doar
dupa investigatii multiple precum cele:
-clinice,
-radiologice,

-examene complementare,
-testele combinate,
care, toate apoi trebuie coroborate.
7. Tratamentul bolii de focar
Obligatoriu el este general si local.
Principiile generale in tratamentul bolii de focar
trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:
1.Singurul
tratament corect
este asanarea focarului.

si

eficient

2.Ordinea in asanare este:

-focarele stomatologice,
-apoi cele orale,
-apoi cele cu localizare extracefalica.
3.Instituirea
medici :

tratamentului necesita

cel

putin 3

-internist,
-stomatolog,
-orelist.
Primul prescrie tratamentul general, momentul si
conditiile inceperii asanarii, iar ceilalti vor depista si asana
focarele.
La nevoie se apeleaza la urolog, ginecolog, chirurg, etc.
4.Tratamentul local se refera la :

a).-depistarea focarelor.
b).-asanarea focarelor, care se face selectiv:
-conservandu-se dintii recuperabili in scop
protetic,
-sau extragand cu multa precautie, pe cei in
stare
grava
sub
protectie
de
antibiotice
pre
si
postextractionala.

c).-la
cardiopati asanarea
se
face cu
avizul internistului si eventual in regim de internare.
d).-antibioticoterapia de
protectie,
bine
condusa,
de
regula evita
preparatele
orale, administrandu-se cu 24 ore inainte de ziua interventiei
si 7-l0 zile dupa.
Tratamentul general este de competenta medicului
specialist generalist, in functie de manifestarile organelor
aflate in suferinta.
Obligatoriu asanarea ce trebuie efectuata de catre
medicul dentist, se indica cand:
1.-starea generala este compensata,
2.-VSH este in scadere,
3.-dupa cedarea tuturor fenomenelor acute.
ASANAREA incuba
o
mare responsabilitate din
partea intregii echipe de medici care trebuie sa rezolve
boala de focar a cazului dat.