FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ  
 

MEDICINĂ SPORTIVĂ

CURS

Prof.dr. Carmina Liana Muşat

EVALUAREA DEZVOLTĂRII
FIZICE LA SPORTIVI
CURSUL 2

1. Examenul antropometric (somatometric)

2. Examenul somatoscopic
3. Evaluarea calităţilor fizice
Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi
Investigaţia antropometrică a biotipului somatic se face prin examenul
dezvoltării fizice.
Dezvoltarea fizică, fenomen cu determinare multifactorială, depinde de
patrimoniul ereditar şi de condiţiile de mediu, în special economico-social.
Dezvoltarea reprezintă rezultatul interferării a două procese – creştere
(acumulări şi amplificări cantitative) şi diferenţiere (modificări funcţional
adaptive şi diversificări structurale).
În aprecierea dezvoltării fizice, trebuie să ţinem seama de următorii
factori:
- condiţiile de mediu – în mod evident alimentaţia, urbanizarea şi
accesul mai larg la informaţie şi-au pus amprenta pe dezvoltarea fizică a
indivizilor pe ultimul sfert de veac (statura mai înaltă cu 6-10cm);
- evoluţia staturii cu vârsta, adică creştere vie din perioada intrauterină
până la 31 de ani, menţinere în platou, apoi scădere după vârsta de 45;
- creşterea este neuniformă şi specifică fiecărui organ şi sistem
(perioada de creştere a extremităţilor alternează cu perioada de creştere a
trunchiului);
Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi
- dezvoltarea fizica globală este legată de dezvoltarea altor organe
(dezvoltarea fizică deficitară a copiilor cu malformaţii cardiace, fie congenitale,
fie dobândite);
  - dezvoltarea fizica este legată de sex, fiind mai exprimată la băieţi;
       - dezvoltarea fizica este diferită pe ramuri de sport, în unele cazuri ea
fiind factorul esenţial pentru practicarea anumitor sporturi: baschet, volei,
gimnastică.
Obiectivele urmărite prin studiul dezvoltării fizice la sportivi sunt:
- stabilirea gradului de dezvoltare fizică în raport cu vârsta şi sexul,
comparativ cu populaţia nesportivă;
- aprecierea vârstei fiziologice în raport cu gradul dezvoltării fizice;
- orientarea sportivului spre ramura de sport cea mai indicată;
- stabilirea exerciţiilor celor mai favorabile pentru asigurarea unor
dezvoltări fizice armonioase;
- depistarea deficienţelor fizice şi indicarea mijloacelor de corecţie;
- urmărirea dezvoltării sub influenţa practicării sistematice a exerciţiilor
fizice.
Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi
Studiul dezvoltării fizice este un studiu morfologic care apreciază
forma umană externă.
Modelul corpului uman are 5 factori care îl determină: scheletul,
muşchii scheletici, ţesutul subcutanat, glandele de secreţie internă.
Dintre cele 5 componente, noi vom aborda în cursul de faţă pe
primele 3 dintre ele, adică: scheletul, muşchii şi ţesutul subcutanat,
elementele asupra cărora efortul sportiv îşi pune amprenta în mod
vizibil, care pot fi investigate cu uşurinţă şi corectate în anumite cazuri.
Examenul morfologic este un examen: clinic (examinează
sistemele şi aparatele explorabile clinic); estetic (pentru că apreciază
armonia dezvoltării); antropometric (pentru că măsoară diversele
componente); biometric (interpretează valorile măsurate).
Folosirea acestor 4 metode ne ajută în definirea formelor normale
şi anormale, determinarea tipurilor constituţionale şi pentru precizarea
modificărilor obţinute prin sport.
Examenul dezvoltării fizice se face prin următoarele categorii de
examinări.
1. Examenul antropometric (somatometric)
Examenul de bază care permite aprecierea gradului de dezvoltare
fizică prin obiectivizare este examenul antropometric.
El furnizează date obiective asupra dezvoltării prin măsurarea
directă a unor dimensiuni corporale.
Măsurătorile sunt relativ simple, cu aparatura la îndemână şi
permit extragerea unor concluzii foarte valoroase.
Se poate face exprimarea cuantificată a datelor şi prin prelucrarea
lor statistico-matematic se elaborează standarde de dezvoltare.
Aparatura de măsurat este formată din:
- taliometru;
- banda metrică;
- compasul;
- goniometru;
- adipocentimetrul;
- miotonometrul;
- dinamometrul;
- scăriţa de mobilitate.
 Examenul antropometric (somatometric)
Talia
Examenul antropometric începe prin măsurarea staturii.
Statura este condiţionată genetic, influenţa ereditară fiind de
10 ori mai puternică faţă de cea a condiţiilor de mediu.
Semnificaţia măsurătorii staturii este următoarea: în ea sunt
cuprinse înălţimea capului, a gâtului, a trunchiului şi a membrelor
inferioare.
Cum aceste componente variază independent în procesul de
creştere, 2 indivizi de aceeaşi statură pot avea proporţii diferite – lucru
foarte important în activitatea sportivă.
În general, statura caracterizează destul de bine dezvoltarea
individului şi este mărimea faţă de care se pot raporta toate celelalte
măsurători antropometrice.
În specia umană, scala taliilor normale se întinde pentru populaţia
adultă între 135 – 190 cm, cu variaţii între staturi foarte înalte, mai mari
de 200 cm şi foarte mici sub 120 cm.
Examenul antropometric (somatometric)
În România clasificarea este estimată astfel:
Statura Bărbaţi Femei
înaltă peste 180 cm. peste 170 cm.
medie peste 170 cm. peste 160 cm.
mică sub 160 cm. sub 150 cm
În sport, cerinţele sunt extrem de diferite, de la staturi mici la
gimnastica sportivă la staturi foarte înalte la baschet.
Este important de ştiut în ce categorie se încadrează sportivul
nostru în momentul selecţiei sportive.
De aceea s-au elaborat grafice în privind evoluţia staturii şi
greutăţii pe ani de vârstă şi pe sexe, pe baza căror putem oferi răspunsul
cerut. S-au calculat valorile medii şi abaterea standard pentru valori
între –4 şi +4 sigma. Intervalul valorilor medii cuprinde aprox. 68%
dintre sportivi, intervalul valorilor mari +2 şi –2 sigma cuprinde încă
27% dintre sportivi; restul de +2 şi –2 sigma cuprinde 4% dintre sportivi.
Examenul antropometric (somatometric)

Bustul – Indicatori

Bustul reprezintă distanţa cuprinsă între planul de sprijin al

feselor şi vârful capului la subiectul aşezat pe un scaun, cu spatele lipit
de taliometru.
În medie, bustul reprezintă 52% din statura la bărbaţi şi 53% din
statura la femeie, cu variaţii între 54,6 – 55% la ambele sexe.
Relaţia bust/statură este foarte importantă la diverse categorii de
sportivi unde indivizii cu statură înaltă trebuie să aibă şi membre
inferioare lungi (săritorii în înălţime alergătorii de 800-1500 m), sau
membre inferioare mai scurte cu poziţionarea mai joasă a centrului de
greutate (aruncători de ciocan), pentru asigurarea unei stabilităţi crescute
în execuţia tehnică.
În practică se foloseşte indicele Adrian Ionescu sub forma
relaţiei: bust – statura/2 care la bărbaţi are valori de 3-4, iar la femei de
4-5.
Examenul antropometric (somatometric)

Anvergura
 
Anvergura reprezintă distanţa între vârful mediusului drept şi
stâng, cu braţele întinse lateral, la nivelul claviculelor.
Ea este utilizată în sportul de performanţă în directă legătură cu
finalizarea efortului sportiv.
Mărimea ei trebuie să fie cel puţin egală cu statura, caracterizarea
făcându-se: braţe scurte, medii şi lungi (s-au înregistrat valori de
excepţie până la +14 cm. faţă de statură).
 
Examenul antropometric (somatometric)

Diametrele biacromial şi bitrohanterian

Diametrul biacromial reprezintă distanţa dintre punctele distale

pe marginea externă a acromionului.
Un diametru biacromial mare este peste 39 cm. la femei şi peste
43 cm. la bărbaţi.
Diametrul bitrohanterian apreciază lărgimea bazinului şi se
măsoară în plan transvers pe marginea antero-externă a marilor
trohantere.
Poate fi măsurat mai greu la femei, unde stratul adipos îl poate
masca.
Este în general inferior diametrului biacromial cu 4 – 5 cm,
putând varia în limite destul de largi.
Din compararea cifrică a celor 2 diametre rezultă alura atletică
(torace larg, bazin îngust), aşa de apreciată de atleţi; valorile maxime
sunt +10 – 12 cm.
Examenul antropometric (somatometric)

Diametre toracice
 
Diametrele toracice sunt antero-posterior şi transvers.
Diametrul transvers se măsoară în planul care trece la nivelul
sternului şi a coastei a 4–a , în dinamică, adică în inspir şi expir
prelungit în dorinţa realizării unei diferenţiale cât mai mari.
Diametrul antero-posterior se evaluează de asemenea în
dinamică, la nivelul sternului şi al corespondenţei posterioare, iar
diferenţiala trebuie să fie semnificată.
Valoarea diametrul transvers trebuie să fie cu cel puţin 8 cm mai
mare faţă de diametrul antero-posterior; în caz contrar, este vorba de un
torace aplatizat sau cilindric.
 
Examenul antropometric (somatometric)
Perimetre
Perimetrul toracic, după statură şi greutate, reprezintă
măsurătoarea cea mai folosită.
El figurează în toate fişele biometrice şi intervine în toate
formulele destinate să aprecieze robusteţea individului.
Se înregistrează uşor cu ajutorul unei bande metrice, dar este o
măsurătoare de precizie îndoielnică datorită mai multor factori:
dezvoltarea masivă a maselor musculare pectorale şi dorsale, care pot
îngloba şi ţesutul adipos sau prin prezenţa maselor mamare la femeie,
cât şi prin lipsa reperelor osoase.
Perimetrul toracic se măsoară la bărbaţi anterior sub areola
mamară şi posterior sub unghiul omoplatului, iar la femei deasupra
sânilor la nivelul articulaţiei coastei a 4-a cu sternul şi posterior sub
unghiul omoplatului.
Se măsoară de asemenea în dinamică în inspir şi expir profund;
din calcul reiese elasticitatea toracică, care la sportivi trebuie să fie foarte
bună, adică (+9 –12 cm).
Examenul antropometric (somatometric)
Perimetrul abdominal poate da relaţii valoroase privind
pregătirea sportivă, are variaţii mari, fiind legat de starea de nutriţie, de
procesele de hidratare şi de deshidratare din sport şi variază uneori destul
de mult în funcţie de perioada de pregătire sportivă.
Perimetrele musculare ale membrelor prin valorile lor, traduc
dezvoltarea unui complex constituit din 3 elemente distincte: oase,
muşchi şi ţesut gras subcutanat.
Întrucât la vârsta adultă, mărimea oaselor nu se mai modifică
semnificativ, diferentele între perimetrele membrelor a 2 indivizi de
aceeaşi vârstă, vor depinde predominant de dezvoltarea maselor
musculare şi a ţesutului adipos deci de starea de nutriţie a celor doi
indivizi.
Prin măsurarea acestor perimetre în timp la acelaşi individ, putem
aprecia starea sa de nutriţie în evoluţie.
Examenul antropometric (somatometric)

Au intrat în practică măsurătorile perimetrelor braţelor drept şi

stâng şi mărimea cea mai mare, în relaxare şi contracţie, perimetrele
antebraţelor sub articulaţia cotului cu pumnul strâns (pentru membrul
superior) şi perimetrele coapselor în relaxare şi contracţie, perimetrele
gambelor şi perimetrele gleznelor.
Interpretarea datelor se face prin estimarea valorilor absolute (un
braţ cu perimetrul 35 la femei şi 45 la bărbat este unul bine dezvoltat, iar
o coapsă cu perimetrul peste 60 cm este o coapsă puternică), se
interpretează de asemenea diferenţa relaxare – contracţie, care trebuie să
fie cât mai mare (la culturişti sau întâlnit diferenţe de 8 – 10 cm.).
Examenul antropometric (somatometric)

Indici

Relaţia perimetrul toracic – statură se exprimă prin indicele de

armonie Erissman (perimetrul toracic - statură)/2, care, la adult trebuie să
fie cu valori pozitive.
La copii indice are valori negative, se apropie de zero la vârsta de
16 – 18 ani şi devine pozitiv în viaţa adultă.
În general indicele Erissman negativ caracterizează toracele
insuficient dezvoltat la vârsta adultă dar un indice mare poate fi datorat
şi unor depozite adipoase în exces pe trunchi, care nu mai sunt în limite
fiziologice.
Examenul antropometric (somatometric)

Greutatea – masa corporală

 
Greutatea individului este o mărime uşor de măsurat şi care dă în
general informaţii asupra stării de sănătate.
Greutatea reprezintă suma unor elemente variabile dintre care o
parte relativ fixă, (greutatea scheletului, a sistemului nervos, al pielii şi
viscerelor) şi o parte foarte variabilă (muşchi, grăsime şi apa de
infiltraţie din ţesuturi).
La un om tânăr de 60 kg. partea fixă reprezintă aproximativ 20 kg
şi partea variabilă aproximativ 40 kg (30 kg masa musculară şi 10 kg
grăsime).
Proporţiile relative de grăsime şi muşchi poate varia foarte mult.
Compoziţia masei musculare sau masei slabe (după autorii anglo-
saxoni) este următoarea: glicogen – 0,5%, minerale – 6,8%, proteine –
20,2%, apă – 72,5%.
Examenul antropometric (somatometric)

Masa slabă la nou născut reprezintă 23% din greutatea corpului,

la vârsta de 7 ani 27%, între 10 şi 16 ani este estimată la 32%, la 17 ani –
44%, iar la adult – 50%.
Cântărirea completă a individului se face dimineaţa pe
nemâncate, subiectul fiind complet dezbrăcat.
Pentru a aprecia dacă greutatea unui individ este în limite
normale sau nu, se folosesc tabele statistice în raport cu statura, vârsta şi
sexul.
Între statură şi greutate există relaţii constante.
Formula de calcul cel mai des folosită pentru calcularea greutăţii
prin raportare la statură este formula lui Broca:
G = statura – 100, la bărbaţi
G = statura – 105, la femei.
Examenul antropometric (somatometric)
Indici de nutriţie
În sportul de performanţă măsurarea greutăţii corporale este completată
cu aprecierea stării de nutriţie, care are în vedere calculul procentului de ţesut
adipos subcutanat şi a masei active sau a masei slabe, aceasta din urmă
reprezentând efectul exerciţiului în activitatea sportivă.
Evaluarea compoziţiei corporale a devenit o importantă preocupare a
programului de supraveghere medicală în procesul de ameliorare a sănătăţii
fizice şi în problemele de recuperare medicală.
Un scop major a acestor programe este de a controla greutatea
corporală şi cantitatea de grăsime corporală cu ajutorul exerciţiilor fizice
practicate în mod regulat, sistematic, însoţite de o dietă controlată; de aceea
sunt necesare măsurători corecte ale compoziţiei corporale pentru elaborarea
unor indicaţii corecte.
Aceste măsurători sunt foarte importante pentru sportivii de
performanţă interesaţi să-şi amelioreze performanţele maximale.
Atleţii trebuie să-şi mobilizeze masa musculară mai eficient şi mai
repede în numeroase sporturi.
Excesiva acumulare de grăsime face să scadă abilitatea în săritură,
viteza de alergare şi capacitatea de anduranţă.
Examenul antropometric (somatometric)
Compoziţia corporală
Metoda de calcul a ţesutului adipos procentual se bazează pe
măsurarea a 5 plici situate pe abdomen, flanc, spate (sub unghiul
omoplatului) triceps brahial şi extremitatea anterioară a coapsei, puncte
situate pe partea dreaptă a corpului.
În mod normal, valorile picilor nu trebuie să depăşească
+15 - +20 mm.
În sportul de performanţă, scara mărimii plicilor poate fi întâlnită
după cum urmează: 2mm la culturism, 4-5 mm la gimnastica sportivă,
15 – 20 mm la atletism aruncări.
Formulele de calcul folosite sunt următoarele:
T.A. (%) = (Suma a 5 plici x 0,15) + 5,8 + S.C.
în care: S.C. = suprafaţa corporală, calculată din raportul
Statură/Greutate prin utilizarea formulei următoare:
8,0 = 0,425 x 10,725 x 71,84
T.A. = ţesut adipos T.A. (kg) = T.A. (%) x G
M.A. = masa activă M.A. (kg) = G – T.A.
Examenul antropometric (somatometric)
Pentru obţinerea unor date conforme realităţii este necesar atenţie
şi experienţă privind utilizarea adipocentimetrului; folosirea presiunii
constante la măsurarea plicii (investigaţia nu trebuie să fie dureroasă) şi
plica trebuie desprinsă de pe planul muscular subiacent, pentru a fi
măsurată.
Valoare optimă a ţesutului adipos este 11 – 12 %.
La bărbatul adult nesportiv, plica poate fi 12 mm, la femeie
20 mm, la copilul în creştere 20mm.
La un adult 2 mm de ţesut adipos reprezintă 1 kg greutate.
La sportivul de performanţă, valoarea ţesutului adipos se
modifică direct proporţional cu cantitatea de efort fizic efectuată, starea
de sănătate, perioada de pregătire, vârsta biologică, vechimea în sport
etc.
Examenul antropometric (somatometric)

În general, dinamica evoluţiei ţesutului adipos se măsoară direct,

iar masa activă se măsoară indirect.
În sportul de performanţă ne interesează ambele componente,
adică atât masa activă cât şi ţesutul adipos.
Masa activă este cea care furnizează efortul, fiind direct
proporţională cu forţa dinamică înmagazinată pe câmp de suprafaţă
musculară.
Creşterea masei active trebuie să se reflecte în creşterea forţei şi
deci în creşterea randamentului sportiv.
Sportivul cu o masă activă bună, poate suporta un procent crescut
de ţesut adipos subcutanat, dar această creştere nu trebuie să fie
exagerată, ea asociindu-se uneori cu creşterea lipidelor sanguine şi a
colesterolului.
2. Examenul somatoscopic
Examenul somatoscopic apreciază postura individuală.
Diagnosticul de postură ortostatică, normotonă, satisfăcătoare, bună
sau foarte bună, trebuie făcută în funcţie de corectitudinea raporturilor dintre
segmente, echilibrul corpului în spaţiu faţă de poligonul de susţinere şi faţă
de linia de gravitaţie, reprezentată de firul de la punctul 0 (zero) al cadrului
antropometric.
În acest fel este permisă examinarea prin vizualizarea subiectului în
următoarele poziţii: din faţă, din profil şi din spate, în poziţie statică,
dinamică şi în poziţie specifică probei.
Calităţile posturii ortostatice sunt: buna verticalizare, economicoasă,
estetică, capabilă de performanţe practice statokinetice şi telekinetice.
Elementele care se remarcă se referă la simetria corporală, armonia
în dezvoltare a unei jumătăţi de corp faţă de cealaltă a regiunii inferioare a
corpului faţă de cea superioară şi punerea în evidenţă a asimetriilor.
De asemenea, evidenţiază prezenţa curburilor normale fiziologice
sau patologice şi permite examinarea comportării lor în poziţia specifică a
sportului respectiv, moment în care ele se pot şterge sau se pot accentua.
3. Evaluarea calităţilor fizice
În acest capitol vom prezenta metodologia de testare a unor
calităţi fizice absolut necesare în sportul de performanţă: dinamometria,
mobilitatea şi elasticitatea musculară, tonusul muscular şi mobilitatea
articulară.
Forţa musculară – indici
Dinamometria se realizează cu ajutorul dinamometrelor ce
exprimă kgf şi înregistrează forţa flexorilor degetelor la mâna dreaptă şi
mâna stângă, forţa în centura scapulară şi în zona lombară.
Indicele de forţă segmentară se calculează după formula:
[(F1dr. + F1stg./2)]/G. x 100
pentru forţa flexorilor mâinii şi este de 60 – 70 la bărbat şi 50 la
femeie.
[F.sc./G] x 100
pentru forţa scapulară şi este 50 – 60 la bărbat şi 40 la femeie.
[F.lomb./G] x 100
pentru forţa lombară şi este 180 - 200 la bărbat şi 120 - 140 la
femeie.
Evaluarea calităţilor fizice
Indicele global de forţă raportat la greutate, se calculează după
formula:
[(F1 + F2 + F3 + F4)]/G = IF/G = aprox.1 şi mai mare decât 1.
Indicele global de forţă raportat la masa activă, se calculează
după formula:
[(F1 + F2 + F3 + F4)/4]/MA = IF/MA = aprox.1,2 şi mai mare.
Paralel cu investigaţia de foţă segmentară, ne putem da seama şi
de starea de sănătate a diverselor articulaţii şi a coloanei vertebrale.

Elasticitatea musculară
Mobilitatea şi elasticitatea musculară se testează cu scara de
mobilitate, care pune în valoare mobilitatea anterioară a coloanei dorso-
lombare.
Elasticitatea musculară reiese din diferenţa perimetrelor
musculare în relaxare şi contracţie la nivelul membrelor superioare şi
inferioare, le nivel toracelui în inspir şi expir, la nivelul abdomenului –
abdomen supt şi relaxat.
Evaluarea calităţilor fizice
Tonusul muscular
Tonusul muscular se apreciază la nivel maselor mari musculare ale
membrelor, în repaus şi în contracţie maximă.
Miotonometrul Szimayer, aşezat corect pe planul muscular,
înregistrează valori de 60 – 70 unităţi de relaxare şi valori de 140 – 150 în
contracţie.
Investigaţia miotronometrică este extrem de sensibilă, ea oferind date
foarte valoroase şi depistând cu precizie starea de oboseală, disconfort sau
prelezională clinic a unei grupe musculare.
Investigaţia miotonometrică necesită anumite condiţii speciale, ea fiind
dependentă de temperatura mediului ambiant, valorile se coroborează pentru
completarea informaţiilor cu valorile calciului şi magneziului sanguin, obţinute
din analizele de laborator, permiţând extragerea unor concluzii corecte privind
starea organismului.
Mobilitatea articulară 
Mobilitatea articulară se apreciază la fiecare din articulaţiile mari cu
ajutorul goniometrului; ea poate avea la sportivi valori foarte bune şi se reduce
în general cu vârsta. Trebuie făcută o diferenţiere foarte clară între mobilitate şi
laxitate articulară.