Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Personalitatile Disarmonice
Personalitatile Disarmonice
Descrierea clinică.
Capitolul personalităţilor dizarmonice a personalităţii nu este un grup unitar de stări
psihopatologice.La începutul capitolului am arătat o clasificare a acestor personalităţi disarmonice.Totuşi
din toate acele categorii,socotim că doar două pot constitui subiecte de care trebuie să se ocupe
psihiatria.Aceste grupe de care ne vom ocupa sunt următoarele:
1.Grupul personalităţilor dizarmonice deviante legate de aspectul temperamental al
indivudului,reprezentate de o desvoltare deviantă,în condiţiile eşecului influenţei factorilorsociali (sau
aşa numitele biopatii);
2.Grupul personalităţolor dizarmonice sociopate şi antisociale,reprezentate de dezvoltarea
sociopată şi antisocială a personalităţii.
Jocurile de noroc (gamblingul).Vom expune aici această patologie tipic sociopată şi căreia în ultima
vreme i se acordă atenţie,nu ca unui viciu ci ca unei dizarmonii sociopate de personalitate.
Jocurile de noroc sunt o practică prezentă în toate societăţile şi în toate timpurile,o instituţie socială şi
universală.Deşi este un comportament marginal se bucură de o mare acceptanţă socială (dar în funcţie
de diferite medii sociale sau culturi).
În societate recompensa bănească este legată de muncă,aşa încât câştigul nemuncit,în urma jocului
şansei este considerat ca ceva anormal şi vicios. Dostoevski portretizează pe jucătorul de cărţi ca pe un
compulsiv,un adevărat drogat(ca desfăşurarea unui instinct iraţional).Freud a alcătuit un studiu asupra
lui Dostoievski,insistând asupra caracterului de autopedepsire.Freud vedea jocul de cărţi ca pe un
substitut al masturbaţiei,cu o dorinţă irezistibilă,urmată de plăcerea actului,după care rămâne cu un
enorm simţământ de vinovăţie.Caracteristic pentru jucător este plăcerea de a juca,importanţa şansei şi
imposibilitatea de a prezice rezultatele.După Greenson ar exista trei categorii de jucători:
1.Jucătorul "normal",care joacă pentru divertisment şi distracţie,şi care se opreşte când observă că a
mers prea departe;
2.Jucătorul profesionist,care foloseşte jocul pentru a câştiga;
3.Jucătorul nevrotic sau sociopat,împins să joace de nevoi inconştiente şi care nu se poate
lăsa,întocmai ca şi un toxicoman;
Iată,tot după Greenson,o scurtă prezentare a obiceiurilor jucătorilor de cărţi şi a principalelor
comportamente:
Prima caracteristică este atmosfera de excitaţie,cu tremurături şi transpiraţie a jucăorilor,cu nelinişte
psihomotorie (situaţie care se poate manifesta în linişte sau zgomot).Există un ritm al descărcărilor
tensionale care se repetă mereu.La început jocul este liniştit,dar gradat există un crescendo al excitaţiei
până la apogeu,după care finalul este de asemenea liniştit.Aceste faze sunt analoage cu ceea ce se
întâmplă în cursul actului sexual.Această tensiune este însă plăcută pentru jucători.Femeile (care joacă
poker) încep jocul uzând de manierele şi limbajul masculin.La ruletă,în camera de joc ar exista adesea o
atmosferă antifeministă (femeile nu aşteaptă şi nu primesc curtenie).Atmosfera antifeministă se poate
manifesta prin excluderea femeilor sau printr-un limbaj antifeminist.Din aceste motive femeile sunt
adesea împotriva jocului de noroc al soţului.
O altă caracteristică o constituie prevalenţa superstiţiilor şi situaţiilor magice pentru a "prinde
norocul" (schimbarea locului,înconjorul mesei,schimbarea cărţilor etc).Există şi alte paternuri
comportamentale (isbesc cărţile,îşi pun banii pe sorturi etc).În jurul mesei de joc creşte consumul de
alimente,băutură,ţigări.Vocabularul jucătorilor constă din expresii scatologice,expresii sadice,îşi
murdăresc sau îşi umezesc hainele.
Jucătorul este o persoană care trebuie să joace,iar când începe nu se mai poate lăsa.Din aceste
motive jucătorul devine un sociopat.El îşi tiranizează atât propria lui viaţă cât şi pe aceea a altora (în
primul rând a familiei sale).Jucătorul sociopat s-ar caracteriza prin următoarele:
-jucătorul crede că este norocos şi speră mereu că şansa lui va veni în viitor;
-jucătorul sociopat este împins să-şi testeze mereu norocul;
Credinţa că este norocos,jucătorul o realizează conştient dar mai ales inconştient.Câştigul ocazional
este o dovadă că cele gândite de el sunt reale.De fapt jocul pentru el nu este numai pentru bani,ci şi
pentru prestigiu şi putere.
După Greeson,jucătorul de cărţi sau de alte jocuri de noroc se află la marginea unei severe depresii
şi aşteaptă să obţină satisfacţie şi securitate prin intermediul norocului.Jucătorul sociopat suferă prin
jocul practicat o adevărată regresiune,el nu se mai poate lăsa pentru că nu poate suporta sentimentul de
abandon şi depresie,precum şi dorinţa de a gusta din excitaţia câştigului.
Etiopatogenia sociopatiilor.
Vangham subliniază că factorii care stau la baza personalităţilor antisociale şi prin aceasta la baza
delincvenţei sunt individuali,familiali şi sociali.
Pe plan individual ar fi vorba de persoane robuste,impulsive,uneori astenice,cu dorinţa de afirmare
socială.Este vorba de personalităţi care caută excitaţii,antiautoritare,confuze în relaţiile cu
autorităţile.Principalele caracteristici ale personalităţilor antisociale ar
fi:pasivitatea,plictiseala,nerespectarea angajamentelor,instabilitatea şi imposibilitatea unei activităţi
organizate.
S-a vorbit,arată Disrtori şi Piazza de influenţa radioactivităţii asupra diencefalului sau asupra snc,a unor
mutaţii germinale.Foarte importantă este imaturitatea afectivă datorată defectului educativ,carenţelor
socializării,carenţelor autorităţii parentale,influenţa succesului ieftin,declinul valorilor cultural umaniste în
raport cu valorile economice,declinul valorilor ideale aparent vide de utilitate practică faţă de utilul
palpabil (Disertori şi Piazza).Recurgerea la violenţă, agresivitatea, neîncrederea,nevoia satisfacerii
imediate este regula.Ei apreciază,de exemplu valoarea unui delict după intensitatea dorinţei de a
poseda imediat şi nu conform interdicţiilor fireşti.Există,de asemenea,la aceste persoane un decalaj
semnificativ între nevoile fireşti ,instincte şi realitatea nevoii de evadare,vagabondaj, alcoolism,
divertisment.Widlocher (1976) subliniază că dificultăţile şcolare şi profesionale la aceşti sociopaţi provin
din emotivitatea şi sugestibilitatea juvenilă.Eysenck găseşte o constelaţie de trăsături de personalitate
care se asociază delincvenţei,descriind un tip "psihomotor",cu lentoarea proceselor condiţionării şi a
proceselor de inhibiţie,caracter extrovertit,gust pentru acţiune.Pentru Cossier,personalitatea antisocială
se caracterizează prin lipsa ataşamentului afectiv (leagă şi desleagă relaţii afective fără
remuşcări),personalitatea lor caracterizându-se prin inafectivitate,agenezie morală,absenţa sensului
duratei,nu pot utiliza experienţa trecutului şi greutatea viitorului,caută satisfacţii imediate.Acest
delincvent,arată Sivadon,are o mare instabilitate afectivă şi profesională,impulsivitate,prezintă acte
comportamentale cu caracter masiv şi puţin motivat,nu resimte frica.Inteligenţa lor se exprimă uşor,de
manieră concretă şi directă,mai puţin simbolică,atacând în mod superficial problemele.
Anxietatea este un factor deosebit de important în geneza comportamentului antisocial şi dinamica
sa se poate explica prin frustrările din prima copilărie (fiind cu atât mai grav cu cât au fost mai
precoce).Vangham arată că la adolescenţii delincvenţi,la 17% din cazuri era vorba de personalităţi
normale,la care metodele educative au dat rezultate pozitive.
In general se admite că delincvenţii minori au o inteligenţă superioară,debilii mintali fiind în general
eliminaţi din astfel de grupe.Sub masca agresivităţii aceşti adolescenţi camuflează,de multe ori
anxietatea sau frica de singurătate,frica de adult,fenomene care au la bază interdicţii familiale,frica de
organele de ordine (refuzul adolescentului de a se "închide"în zidurile pe care adulţii i le oferă).În 30%
dintre delincvenţii minori Gluek găseşte carenţa afectivă maternă iar în 60% pe cea paternă.Stubblefield
găseşte la sociopaţi un nivel scăzut al anxietăţii,reacţionează la stres cu mai puţină anxietate,nu învaţă
să-şi condiţioneze reacţiile de frică şi învaţă greu răspunsurile motivate de frică şi anxietate.Stone
Saksida arată că există delincvenţi minori cu comportament delictual motivat şi delincvenţi cu răspuns
neadaptativ la frustrare.Adolescenţii homicidali au o mai mică capacitate de interpretare a lumii,o
scăzută îndemânare cognitivă (prezintă tulburări în ceea ce priveşte citirea,limbajul,în realizarea unor
simboluri sociale,în ceea ce priveşte înţelegerea generală a posibilităţilor).Sociopaţii par a fi fără
frică,inabili pentru depresie şi fără motivaţie pentru vindecare.Totuşi se subliniază că entităţile de
sociopat şi sociopatie reprezintă o arie destul de confuză în domeniul psihiatriei.
Psihologic,arată Vaillant sociopaţii includ o serie de caractereistici ca:absenţa anxietăţii şi aparent
lipsa motivaţiei pentru schimbare,o aparentă inabilitate pentru depresie (deşi în spitalul închisorii
adeseori par depresivi).In afara închisorii ei apar ca inumani,incorigibili,nesimţitori,fără ideia de
vină,inabili de a învăţa din experienţă,aceste fenomene în contrast cu aspectul lor "plin de omenesc" în
cadrul spitalului închisorii.
Sociopatul este mai degrabă adaptabil decât ineducabil şi este greu să-i trezeşti motivaţie pentru
tratament.Aspectul de pasiv-dependent este mai mult un camuflaj pentru a nu părea pentru alţii
drept"competent". Incapacitatea "psihopatului" reprezintă de fapt nu inabilitate ci un proces
depresiv.Violenţa la ei este un eşec în a face faţă situaţiei stresante,ei nu stăpânesc relaţiile sociale şi
simbolurile comunicării.Inapţi de a face faţă lumii ei devin alienaţi,violenţi, homicidali.Lipsa de
instruire,şcolarizarea incompletă sau insuficientă poate condiţiona apariţia personalităţilor antisociale şi
delincvente.
Psihanaliştii au subliniat deja că la delincvenţi culpabilitatea precede crima,fenomen care ia o alură
impulsivă,făcută fără grija de a scăpa de justiţie.După De Greef criminalul este o fiinţă carenţată
afectiv,el desvoltă o sensibilitate şi o receptivitate anormală,cu reacţii excesive.Adler subliniază că
crima,delictul depinde de sentimentul de inferioritate al criminalului.După Sivadon psihogeneza crimei se
poate baza şi pe alte carenţe din dezvoltarea personalităţii (nu se dezvoltă,de exemplu
supraeul).Aichhorm şi colab. găsesc patru tipuri de delincvenţi:nevrotici,datorită proceselor organice sau
toxice,criminalii "normali" sau profesionişti şi adevăraţii criminali,amorali(cu supraeu nedezvoltat).
Bowlley vorbeşte de importanţa carenţelor maternale precoce.
Discuţia privind agresiunea ca fenomen emoţional arată Mulder poate fi clasificată dacă facem
distincţie în 4 etape:
1.experienţe emoţională;
2.apariţia procesului emotiv prin schimbările din procesele interne ale corpului;
3.comportamentul emoţional(atacul);
4.stimularea emoţională (stimulii mediului ce provoacă una din cele 3 categorii de mai sus);
Schachter şi Singer demonstrează importanţa feed back-ului la reacţiile viscerale şi cognitive
provenite de la situaţie.De exemplu injectând adrenalină la un individ,în funcţie de situaţia socială sau de
instructaj,rezultatul va fi,fie "mânia", fie "euforia".
In acest fel s-a dovedit că modificările corporale sunt necesare dar nu suficiente pentru a condiţiona
experienţa emoţională.La om emoţia poate fi un proces complex,ierarhizat.
O importanţă foarte mare este atribuită de Vaillant mecanismului eu-lui la sociopaţi.Sociopaţii ar
utiliza un stil diferit de apărare comparativ cu nevroticul.Mecanismele de apărare la sociopaţi par a fi
nepericuloase pentru ei şi ca insuportabil de mari pentru observator (ca o ţigară tare într-un lift
supraaglomerat).Pentru că "nimeni nu-l iubeşte" aceste mecanisme de apărare sunt puţin
înţelese.Armura defensivă a sociopatului arată tot Vaillant este tot atât de diferită de a noastră ca şi
tulburările de caracter la adolescenţi, aceştia făcând şi ei apărări sociopate.Cu cât îi pedepseşti mai mult
cu atâta ei învaţă mai puţin.
Importanţa factorilor sociali.Teoriile mediului în agresiune.In explicaţia comportamentului agresiv o
serie de explicaţii iau în consideraţie factorii de mediu.În acest sens vom enumera pe scurt câteva din
aceste concepţii.
Ipoteza frustrării îşi are originea în teorie lui Freud.Dollard şi colab.publică lucrarea "Frustration and
Aggresion"(1939) în care sublinia că agresiunea presupune totdeauna o frustraţie,care la rândul ei
presupune o agresiune.In acest fel structurile sociale moderne pot avea acţiune criminogenă,deoarece
acestea umilesc omul şi îl reduc la rolul de rotiţă nesemnificativă a angrenajului industrial, ceea ce
impun individului de a căuta compensări în acte care conferă un anumit prestigiu şi o anumită
notorietate.Există,spune Bohn,o presiune generală criminogenă a societăţii (criminalii ar suferi de un
complex de inferioritate-frustraţiile supracompensându-se fie prin nevroză,fie prin delict).Stabilitatea
socială reduce delincvenţa iar instabilitatea şi conflictele culturale favorizează actele criminale(Disertori
şi Piazza).
Sistemele politice,arată autorii,factorii economici şi sociali,instrumentele de difuzare a ideilor
(presa,radioul) pot juca un rol important.Astfel,în acest context criminalitatea este în continuă
creştere,curba fiind mult mai rapidă decât creşterea populaţiei.Frustrarea de "teritoriu" în marele
oraşe,aglomeraţia şi rolul mizeriei ar fi deosebit de importante. Astfel,subliniază Clark,2/3 dintre arestaţi
fac parte dintr-o categorie de 2% din populaţie (negrii din SUA deşi reprezintă 11% din populaţie dau
50% dintre criminali şi 50% dintre victime,tocmai datorită situaţiei lor economice).Mizeria nu este prin ea
însăşi criminogenă dar devine dacă este însoţită de desagregarea şi distrugerea nucleului
familial.Chinezii din San Francisco trăiesc în respect faţă de familie şi au o criminalitate neglijabilă
(Sheldon şi Gluek).Nici negrii din SUA nu au trăsături criminogene dar mediul în care trăiesc îi fac mai
labili afectiv,ceea ce îi face impulsivi şi mai ales traumatizaţi psihic cronic,umilinţele lezându-le sfera
instinctivo-afectivă,în lumina istorică a rasei lor(Disertori şi Piazza).
Complexul de inferioritate-superioritate,arată autorii poate duce la naşterea furorii rasiale mai ales în
contextul sărăciei cronice.Vangham arată că delincvenţa este mai frecventă în mediile sărace,mai
frecventă la oraş decât în mediul rural,şi mai frecventă în unele părţi ale unei ţări decât în
altele.Uneori,în sânul anumitor comunităţi se formează o adevărată cultură criminogenă,fiind incriminaţi
o serie de factori ca:sărăcia,mizeria unor pături mari de populaţie,aglomeraţia, şomajul, promiscuitatea
ceea ce a acreditat ideia unor cartiere generatoare de subcultură care poate genera delincvenţa la
tineri.Mizeria,deşi,aşa cum am mai arătat nu este criminogenă,dar ea se adaugă aşa numitelor "conflicte
de cultură" adică procese morale şi etice ale clasei mijlocii şi acelea ale culturii "slums-urilor".Incă din
1898 Ferri incrimina factorii sociali în determinismul crimelor:densitatea populaţiei, opinia
publică,obiceiurile,moravurile,religia,familia,nivelul învăţământului, gradul de industrializare,alcoolismul.
S-au propus numeroase teorii.Tarde vorbea de exemplu de delicventul prin imitaţie, ceea ce expica
unele comportamente criminogene de masă.Jeffery sublinia că comportamentul criminal rezultă din
ceea ce este definit ca alienare socială.Alienarea poate fi individuală,prin tulburarea relaţiilor
interpersonale, alienarea sau izolarea de societate,anonimatul,depersonalizarea.In acest sens este
importantă concepţia lui Durkheim privind rolul anomiei,situaţia în care în societate,slăbesc normele
sociale.Anomia creiază o profundă insecuritate,indivizii având un comportament imprevizibil.Acest
lucru,spune Sivadon apare ca urmare a unei rupturi în structura socioculturală datorată unei tensiuni
între raporturile propuse de cultură şi mijloacele accesibile de către societate.In acest fel crima ar apare
ca urmare a uni conflict cultural.Procesul comunicării ar avea pe de altă parte o mare importanţă în
determinarea comportamentului antisocial (ar comporta tehnici,atitudini,tendinţe,moduri de
judecată,maniere de interpretare a dispoziţiilor legale). Evoluând în mediul criminogen individul poate fi
asimilat de această cultură.
Teoria învăţării sociale poate fi aplicată şi în domeniul comportamentului agresiv şi a violenţei
sociale.Dollard emitea în 1939 o teorie în care rolul principal pentru explicarea agresiunii era legat de
frustraţie.Frustraţiile ar fi cauza necesară şi suficientă a agresiunii,ea ar conduce la agresiune (indiferent
de formă sau victimă).Orice act de frustrare poate produce o agresiune şi invers.
Totuşi o asemenea teorie este greu de verificat iar Miller (1941) analizând această teorie va afirma că
totuşi frustraţia nu conduce automat la agresiune.Acest lucru poate depinde şi de alte componente cum
ar fi de exemplu importanţa mecanismelor de inhibare a agresiunii.
O mare importanţă are teoria învăţării sociale emisă de Bandura şi Walters(1963) care sugerează
că frustraţia ducela creşterea motivaţională.S-a acceptat astfel,arată Ross Buck importanţa următoarelor
aspecte:
-rolul imitaţiei modelelor sociale.Copii devin depozitarii modelelor sociale(dacă văd persoane
agresive în jurul lor vor deveni agresivi);
-rolul întăririi,orice învăţare devine comportament dacă este recompensată, întărită;
-rolul frustraţiei,experienţa frustraţiei,experienţa frustrării ducând la creşterea probabilităţii agresiunii;
La început,arată Ross Buck frustraţia creşte intensitatea tuturor răspunsurilor,inclusiv a celor
agresive,multe persoane având tendinţa de a răspunde agresiv când sunt frustrate. Omul,arată
autorul,învaţă să devină agresiv nu pentru că este frustrat ci pentru că comportamentul agresiv este mai
recompensat.In unele societăţi comportamentul agresiv la frustrare este încurajat,în altele este încurajat
un comportament constructiv.
Importanţa factorilor familiali.Factorii familiali au o mare importanţă în geneza personalităţilor
antisociale la tineri.Heuzer găseşte la adolescenţii delincvenţi în 90% din cazuri disocierea
familială,lucru confirmat si de Dragomirescu (3 din 7 delincvenţi adolescenţi ar proveni din familii cu mari
discordii).Tot în familiile delincvenţilor minori ar fi în 10% din cazuri părinţi delincvenţi,iar 35% amorali.
Glueck stabileşte 5 itemuri privind mediul familial al personalităţilor sociopate: afecţiunea familiei faţă
de copii,neastâmpărul în copilăria precoce,nesupunerea la autoritate,distructivitatea,factorii ereditari.Ar
exista 3 tipuri de pacienţi sociopaţi în funcţie de 3 factori familiali:tipul băiatului protejat de către
mamă,tipul băiatului supraprotejat de către mamă,tipul băiatului disciplinat de către mamă,tipul crescut
în familia lipsită de coeziune.
Nahorniac constată pe 5o de delincvemnţi minori următoarele tare familiale:familii
desorganizate,copii proveniţi din relaţii întâmplătoare,părinţi alcoolici,părinţi cu studii
minime,necalificaţi,părinţi care nu au supraveghiat educaţia copiilor.Importanţa desorganizării familiale,a
divorţului,concubinajul, abandonul familial,alcoolismul şi a altor tare este evidenţiat de numeroşi
autori.Se poate chiar vorbi de o anumită "ereditate socială" dat fiind că anumite obiceiuri şi un anumit
mod de viaţă se transmit de la o generaţie la alta,imprimând anumite modele de deprindere.Se pot
transmite de la o generaţie la alta anumite deprinderi deviate,uneori existând chiar o selecţie negativă.
O importanţă deosebită se acordă şi altor factori familiali,în familiile delincvenţilor găsindu-se o paletă
aşa de mare de tulburări încât practic cu greu s-ar putea elimina vreo familie.S-a subliniat şi importanţa
condiţiilor materiale dificile.
O mare importanţă s-a acordat deprivării socioculturale precoce,lipsei îngrijirii materne,a căldurii în
relaţiile interpersonale şi alte experienţe morbide în procesul socializării.Deprivarea timpurie se asociază
cu instabilitatea gratificării imediate, desvoltarea lentă a conştiinţei,dispreţul faţă de aprobarea altora
(ianbilitate în ceea ce priveşte urmărirea unui scop pe termen lucg,confuzii privind
selfidentitatea,capacitatea scăzută de a primi şi oferi dragoste).Adeseori apare "deprivarea masacată"
de mamă,datorită stimulării inadecvate şi a comunicării necorespunzătoare.Aceste tare au efect şi în
funcţie de factorii constituţionali,de vârsta la care apare deprivarea,durata deprivării.În familie,pot apare
de asemenea modele greşite de învăţare,rolul principal,în acest sens,având relaţiile interpersonale
dintre părinţi şi copii,a relaţiilor dintre ceilalţi membri de familie şi care duce la învăţarea greşită a
rolurilor pentru vârsta adultă.Heanes subliniază rolul negativ al mamei indulgente,al tatălui
"distrat",inspirator de frică (în timp ce mama este tacit dispreţuitoare,pentru importanţa pe care soţul şi-o
dă). Dar,subliniază Coleman şi Broen,pentru necesităţi de stimă comunitară,familia trebuie să menţină
iluzia falsă de familie fericită,ascunzându-şi deficienţele.In acest fel copilul învaţă că aparenţele sunt mai
importante decât realitatea. Indulgenţa mamei face ca greşelile să fie trecute cu vederea şi
nepedepsite.Tatăl distant şi îndepărtat face dificilă sau imposibilă identificarea fiului,ceea ce va
determina,ca emoţional băiatul să depindă mult de mama sa,cu consecinţa în eşecul desvoltării unui rol
sexual masculin bine diferenţiat şi a sensului identităţii sale.Nu este surprinzător,că în astfel de
circumstanţe,o mare ambivalenţă se desvoltă la copil faţă de părinţi,fenomen care se va generaliza apoi
faţă de toate autorităţile.Poziţia părinţilor îi acordă protecţie pentru primele acte antisociale şi astfel nu
va suporta consecinţe la început.Dacă la aceste fenomene mai adăugăm contradicţia dintre ceea ce se
propagă pe faţă (cinste,respectul pentru alţii) şi felul în care se manipulează oamenii în realitate,apare
clar că terenul familial astfel descris este generator de personalităţi sociopate şi de comportamente
antisociale.
Un alt aspect a fost evidenţiat de către Buss (1966) care vede două tipuri de comportament la părinţii
sociopaţilor.In primul tip părinţii sunt reci şi distanţi cu copilul,nu permit relaţii calde şi strânse.Imitând
părinţii,copii devin şi ei la rândul lor reci şi distanţi în relaţiile lor de mai târziu.
Al doilea tip de comportament la părinţi,presupune inconsistenţă,în care părinţii sunt capricioşi în
afecţiune,recompense sau pedepse,chiar în exercitarea rolului lor.Copilul în aceste cazuri nu are un
model stabil de imitat şi eşuiază în desvoltarea unui sens clar al identităţii.În acest fel,comportamentul
sociopat este mereu reîntărit.Acest lucru se întâmplă şi atunci când părinţii sunt arbitrari sau
inconsistenţi în pedepsirea copilului,copilul învăţând astfel cum să evite pedeapsa şi blamul,acest lucru
făcându-l prin miciună şi alte mijloace de manipulare.
Comportamentul moral şi conştiinţa morală se desvoltă pe baza paternurilor care au la bază
recompensa şi pedeapsa.Dacă copilul este iertat pentru o greşeală,el va desvolta apoi o abilitate
specială de a evita pedeapsa.Părinţii,arată Mahler,se decid greu să pedepsească copilul,dar aceştia vor
învăţa repede că "fiind drăguţ" evită consecinţele actelor sale (învaţă să folosească atractivitatea şi
drăgălăşenia pentru a manipula pe alţii,în scopurile lor),În acest fel copilul învaţă să trăiască într-un
adevărat "paradis al imaturităţii",care apoi va desvolta comportamentul pe care îl vom numi "sociopat".
Personalităţile sociopate (mulţi din ei profesori sau politicieni) învaţă un stil de viaţă şi paternuri de viaţă
care tind apoi a se perpetua.Stilul de viaţă al sociopatului pare să fie foarte rezistent la schimbare,fiind
intermitent reîntărit,prin câştigarea pe termen scurt de avantaje şi prin evitarea pedepsei sau a altor
situaţii negative.
Prezumtiv comportamentul sociopatului este inflexibil,pentru că el este incapabil de empatie,de
înţelegere emoţională actuală,de responsabilitate şi valoare în variate roluri sociale.Deşi este capabil de
a manipula pe alţii,este incapabil de a-i înţelege şi a învăţa de la ei.
Importanţa altor factori de mediu.Şi alţi factori de mediu au importanţă,cum ar fi de exemplu vârsta
pacientului.De asemenea factorii educativi extrafamiliali (sistemul de organizare a procesului
educativ,prostul exemplu,identificarea negativă).Suprasolicitarea sistemului nervos al adolescentului în
societatea modernă poate fi de asemenea un factor care să favorizeze agresivitatea.Chazal enumeră în
acest sens următorii factori:sentimentul de depersonalizare,societatea de consum,filmele care
proslăvesc violenţa,lipsa unor valori sigure.
Un alt grup de factori incriminat în etiologia sociopatiilor l-ar constitui diferitele noxe,microleziunile
cerebrale (care schimbă reactivitatea snc,ducând la reacţii paradoxale de frustrare,la prelucrări viciate a
conflictelor.Microleziunile snc evidenţiabile prin examenul eeg pot determina o anumită imaturitate
corticală. Remplin arată importanţa tarelor ereditare şi existenţa unui raport între aceste tare şi
dificultăţile de adaptare (tulburările de comportament).Diferite măsurători antropologice şi alte
particularităţi somatice au fost de asemenea incriminate de unii şi negate de alţii.
Personalităţile antisociale şi sociopate ale adolescenţelor reprezintă,din punct de vedere etiologic o
confluenţă de factori care acţionează permanent şi competitiv asupra individului încă din copilărie.
Importanţa alienării sociale şi a anomiei.Dacă constituţia şi factorii de mediu au o mare
importanţă,condiţiile sociale,aglomeraţia urbană,au şi ele o mare importanţă.Mediul anomic,fără
norme,desorganizat,cu modele negative la tot pasul,climatul de alienare şi ostilitate faţă de marea
societate,apar ca factori importanţi în geneza personalităţilor sociopate.În cadrul unei atmosfere sociale
alienante,familiile sunt sparte,respingerea părinţilor apare precoce,disciplina este inconsistentă.În astfel
de mediu relaţiile tinerilor cu alţii se fac pe baza neîncrederii,cu confuzia sensului identităţii,sărăcirea
sentimentelor,ostilitate şi revoltă permanentă.Rezultatul se va evolua prin comportament agresiv deschis
faţă de societate.Foarte importante sunt fenomenele de frustrare individuală,lipsa de speranţă.Mulţi
tineri sociopaţi au senzaţia că ei nu contează pentru nimeni,iar viitorul lor este în afara controlului
propriu,se consideră fie neajutoraţi,fie respinşi.
Considerându-se neajutoraţi şi cu viitorul nesigur,ei răspund la frustraţie prin ostilitate şi acte
antisociale.Alienarea şi anomia este mult mai greu de suportat pentru tineri,a căror mijloace de adaptare
sunt reduse.Din acest motiv ieşirea din impas se face prin revoltă iraţională,agresiune oarbă contra
societăţii.
Importanţa mass mediei.Mass media are o mare importanţă pentru tineret. Agersivitatea se poate
sublima prin vizionarea unor emisiuni care propagă violenţa dar acest lucru este relativ şi depinde de la
individ la individ.Berkovitz vorbeşte în acest sens de efectul catarhic dar şi el subliniază la
adolescenţi,mecanismul de imitaţie şi de model a eroilor agresivi.Copii expuşi la filme cu violenţă devin
mai dispuşi la acte violente, practică jocuri mai agresive,sunt mai bătăuşi.Buck vorbeşte de următoarele
elemente care ar avea rol în acţiunea mass mediei asupra individului:
-rolul fricii-agresiunea crescând la nefurioşi şi scăzând la furioşi:
-Rolul justificării-dacă violenţa este justificată nu duce la creşterea agresivităţii şi invers;
-Rolul durerii-violenţa dureroasă poate duce la inhibarea agresivităţii;
Modelele agresive cresc tendinţa spre violenţă,atunci când recompensa pentru actul agresiv este
importantă.Este deci clar că mass media nu aduce un serviciu societăţii făcând apologia violenţei.
În rezumat,personalităţile sociopate reprezintă un grup de personalităţi,care au unele caracteristici
comune:puţină socializare,imaturitate emoţională, impulsivitate,iresponsabilitate,inabilitate pentru
adaptarea socială conştientă şi adecvată.Etiologia rămâne un element neclar şi ea diferă de la un caz la
altul, implicaţi fiind atât factorii constituţionali cât şi aceia sociali.Chatagon vorbeşte totuşi că în etiologia
comportamentului delictual,perturbările mediului familial ar avea o pondere de 30-70%,iar ponderea
condiţiilor economice proaste ale familiilor ar avea,de asemenea o pondere de 50-80%.
Cu totate acestea,geneza personalităţiilor sociopate ar rezulta dintr-un cumul de factori care acţionează
permanent şi competitiv asupra individului încă din copilărie.Este vorba de o categorie polimorfă de
situaţii etiologice,patogenetice şi simtomatologice.
Tratamentul personalităţilor dizarmonice sociopate.Tratamentul
sociopatiilor este una dintre cele mai grele probleme cu care se confruntă psihiatria.Există puţine
metode de tratament,mai ales după 20 de ani,vârsta la care personalitatea se consideră în linii mari
definitivată,ca formare.
Ca şi în cazul personalităţilor dizarmonice deviante profilaxia este aspectul cel mai
important.Prevenirea delincvenţei şi a criminalităţii este,de asemenea un factor deosebit de important.O
serie de cauze (aglomeraţia,lipsa spaţiilor de joacă,condiţiile materiale precare) depăşesc în acest caz
posibilităţile medicale.
Un alt aspect este acela al creării unor tribunale speciale pentru minori şi posibilităţi mai laxe de
aplicare a pedepselor (lucru parţial realizat în legislaţia noastră).Chatagon (1977) propune,de
asemenea,în sensul profilaxiei crearea de instituţii cum ar fi "Casa copilului şi a cuplului".Această
instituţie ar avea sarcina de a pune diagnosticul şi de a lua în evidenţă orice handicapat psihic (prin
trecerea directă a mamei din maternitate în aceste instituţii pentru diagnostic).Tot aici se poate face un
triaj adecvat şi se pot stabili măsuri specifice care să înceapă la momentul optim,să se stabilească un
prognostic.De asemenea tot aici se poate acorda consultaţii genetice şi prenupţiale,se pot face eforturi
de influenţare a familiei cu probleme iar în cazuri grave să poată scoate copilul din sânul familiei.De
altfel,de la ţară la ţară aceste funcţii sunt preluate de diverse instituţii,inclusiv de către serviciile de
sănătate mintală.
O problemă deosebită la sociopaţi este aceea a regimului penitenciar în care îşi execută
pedeapsa.Dacă juriştii refuză acordarea responsabilităţii diminuate în cazul personalităţilor
dizarmonice,inclusiv a psihopatiilor,acest lucru nu trebuie să nu creieze premize de educaţie şi de
preocupare specială faţă de aceste persoane în decursul detenţiei.Accentuarea ariei punitive în
defavoarea celei educative "înrăieşte" şi mai mult aceste personalităţi,iar coabitarea cu alţi infractori fac
din aceste instituţii adevărate "şcoli ale răului".De aceia regimul penitenciar trebuie organizat după
principii psihoterapeutice şi educative,iar o serie de facilităţi ar face actul psihoterapeutic mai permeabil.
Psihoterapia şi tratamentul medicamentos nu au nimic special faţă de situaţia prezentată
anterior,privind terapia personalităţilor dizarmonice deviante.Poate că dozele în aceste situaţii trebuiesc
să fie mai mari şi a unui program psihoterapeutic,aproape permanent,cu o urmărire de tipul
dispensarizării.Totuşi nici aici lipsa de succes nu trebuie să descurajeze,deoarece abandonarea acestor
persoane este mult mai periculoasă,chiar decât un tratament perpetuu cu rezultate modeste.
Delincvenţa de grup la adolescenţi
Delincvenţa de grup juvenilă este constituită din totalitatea actelor medico-legale ale persoanelor
minore(sub 18 ani).Nu toţi aceşti delincvenţi sunt personalităţi disarmonice sau chiar bolnavi mintali. Din
punctul de vedere al delinventului,delictul este un act prin care acesta îşi rezolvă anumite nevoi sau
probleme,ceea ce poate fi o dorinţă momentană,poate exprima dorinţa de a-şi proba bărbăţia în faţa
grupului etc.In alte situaţii adolescentul este o persoană desechilibrată emoţional şi doar o mică incitare
din afară este suficientă pentru a-i provoca un comportament agresiv,uneori delictual şi nu totdeauna
sunt conştienţi de consecinţele faptelor lor.
Delincvenţa este un comportament antisocial,fiind vorba aici de un termen legal şi social şi nu de un
diagnostic,criteriul delincvenţei fiind pentru psihiatru un termen arbitrar.După Vangham doar 10% dintre
delincvenţii minori vor fi delincvenţi şi la vârsta matură.Nici legislaţia nu este consecventă existând
variaţii de la ţară la ţară privind încadrarea actelor juvenile,precum şi foarte multe schimbări a acestor
convenienţe.
Incidenţa.Între 1960-1970 arestările tinerilor sub 18 ani,arată Coleman şi Broen,au crescut cu
110%,de 4 ori mai repede decât creşterea numerică a acestui grup de vârstă.În 1970,arată autorii,ele
reprezentau 1 din 3 furturi,1 din 5 violuri,1 din 10 crime.Din 110.000 arestări pentru vandalism,70% erau
a unor tineri sub 18 ani.Creşterea numărului de fete în delincvenţe este,de asemenea un factor deosebit
de grav.În jumătate din crimele serioase din SUA sunt implicaţi tineri.Am arătat anterior şi alte date
privind delincvenţa şi criminalitatea juvenilă şi nu vom mai reveni asupra acestor date.
Importanţa grupului pentru delincvenţa juvenilă
Una dintre cele mai mari cuceriri ştiinţifice din domeniul studiului delincvenţei juvenile a fost acela al
privirii acestui fenomen ca fiind legat de viaţa de grup,ca un epifenomen a acestuia,ca un sinptom al
lui,deşi grupul de adolescenţi nu se formează de la început în scop delictual şi nu toate aceste grupe
ajung la delict.
Studiul grupului a apărut,aşa cum sublinia Necula (1974) ca o reacţie contra exclusivismului
macroscopic,împotriva manevrării fără discernământ a unor noţiuni vagi ca "societate","grupare",atenţia
fiind concentrată asupra unor formaţiuni concrete.Mai mult de 70-80% din crimele juvenile sunt produse
în grup.
Un important aport pentru înţelegerea bandelor de tineri este ceea ce se cunoaşte sub denumirea de
subcultura grupului delincvent.Miller a studiat factorii culturali din clasele predispuse a genera medii
delictuale.Valorile unei asemenea culturi îşi au suportul în menţinerea trăsăturilor de bază a acestor
grupe în viaţa lor obişnuită.Membrii bandei au sensul apartenenţei,o înţelegere pentru un anumit
statut.Majoritatea membrilor bandei provin din clasele sociale dezavantajate economic.Rejetaţi de
societate,aceşti tineri vor desvolta o subcultură în care sunt aprobate comportamente de opoziţie faţă de
societate ca întreg.Suportul lor psihologic constă din identificarea cu grupul (până la adoptarea aceleiaşi
îmbrăcăminţi).Comunicarea lor interpersonală este profundă,tind a se acoperi cu un aer de
bravură,motiv poentru care vor avea numeroase activităţi "de bravură" ca băutura,fumatul.Ohlin (1963)
identifică trei tipuri de subculturi delictuale.
-Prima ar fi subcultura criminală,identificarea cu tipul de bandă dirijată numai spre activităţi ilegale.De
obicei aceste bande sunt conduse de criminali adulţi,care servesc ca instructori,ascund lucrurile furate.
-Al doilea tip de bandă delictuală are la bază o subcultură conflictuală,în care violenţa şi agresiunhea are
valoare maximă pentru a câştiga aprobarea grupului.
-În 1/3 din bande se uzează de droguri,promiscuitate sexuală şi alte experienţe sensuale,pentru a scăpa
de problemele vieţii.Din acest tip de grup fac de multe ori parte şi fetele.În aceste bande fetele îşi
creiază "propria lume",în scopul unei apartenenţe şi a protecţiei.În bandă ele găsesc de asemenea
acceptare,reguli, loialitate,autoritate,disciplină şi alte componente pe care nu le pot găsi în lumea
adulţilor.Statistic fetele acoperă 15-30% din activitatea delictuală de grup,dar ele nu sunt prea
organizate.Adeseori bandele de fete acţionează împreună cu bandele de băieţi.
Delincvenţa de bandă apare după Cohen ca rezultatul unei transmisii culturale şi nu ca o orientare spre
delincvenţă sau conduită antisocială a indivizilor care formează banda.In acest sens aurorul trece în
revistă trei teorii:
1.Teoria desorganizării sociale în "zona" marilor centre urbane în care se dezvoltă subculturile
delictuale;
2.Teoria conflictului cultural în "zone" cu mare amestec etnic şi rasial,fără nici o stabilitate,unde
adulţii nu furnizează modele formatoare pozitive ci ambigui, ineretul neputând asimila un model sau să
respecte pe cineva;
3.Teoria mijloacelor ilicite,într-o societate în care simbolul reuşitei este posesiunea şi etalarea
bunurilor,în care căile spre succes sunt nule pentru unii şi din acest motiv se ajunge la o serioasă
frustraţie,pentru ca apoi să se ajungă la concluzia că se pot utiliza şi alte mijloacepentru a procura acele
valori.
In subculturile delictuale modelul admirat este acela al omului dur,puternic,cu îndemânare pentru
lupta fizică (reprezentat adesea în filme de gangsteri sau cow-boys)
O altă caracteristică a acestor grupe ar fi căutarea cu asiduitate a excitantului, riscului, adeseori prin
utilizarea alcoolului,drogului,jocului de cărţi etc.De asemenea,arată Miller în aceste grupe este cultivată
şmecheria,capacitatea de a înşela,de a evita pericolele,de a atrage în cursă şi de a nu fi atras.In aceste
grupe funcţionează o filozofie a "sorţii",a norocului,a şansei.Totul este privit prin diada şansă/neşansă.
Caracteristicile acestor grupe s-ar prezenta astfel:organizare ierarhică şi subordonarea nevoilor
individului celor colective,caracterul dinamic în ceea ce privesc funcţiile grupului,trecerea pe primul plan
a unei funcţii sau a alteia,rolul socializant prin distribuirea de roluri şi controlul efectuării lor,rolul
securizant al grupului.
Adolescenţii au o tendinţă foarte mare de a forma grupuri,căci aşa cum sublinia Necula grupul oferă
adolescentului nu numai cadrul de afirmare,mijlocul de afirmare liberă securitate şi siguranţă,dar în grup
adolescentul găseşte niveluri de aspiraţie şi valori comune cu ale sale.Acest lucru este valabil şi pentru
grupurile orientate negativ.Numai grupul poate satisface valenţele de afirmare şi să dea adolescentului
sentimentul de valoare.Astfel,în acest cadru,slabul caută puterea grupului pentru a se identifica cu
ea,neînsemnatul caută prilej de afirmare, nerecunoscutul doreşte un rol recunoscut, ameninţatul
aşteaptă protecţie,izolatul caută să pătrundă în viaţa colectivă a grupului.
In ciuda celor afirmate mai sus,o serie de autori nu considră grupul cu orientare negativă,ca ducând
o adevărată viaţă socială.Aceste grupuri-bande, adună tineri delincvenţi şcolari,în revoltă contra
disciplinii şcolare şi se bazează (coeziunea internă) pe totalitarism,respectarea secretului,ascultarea
oarbă faţă de şef.
De fapt,subliniază Debresse această viaţă socială este artificială şi pune pe adolescent în situaţii
artificiale,într-un mediu social care îl va condamnala izolare şi care intră în război contra acelora care au
pronunţat această condamnare şi vor să-i prelungească efectele.In acest context adultul apare ca acela
care vrea să-i despartă,deoarece aceştia nu ar şti decât "să aplice pedepse".Există în aceste grupe o
discrepanţă între atitudinea deschisă şi acoperită,între autonomie şi autoritate.In timp ce exprimă
resentimente faţă de autoritatea externă,de fapt ei nu doresc să fie autonomi,unii căutând şi chiar
simţindu-se mai bine într-un mediu controlat cum este acela al şcolilor de corecţie sau milităria.Ei au o
mare dorinţă de a mima statutul adultului,nu prin responsabilitate ci prin simboluri exterioare (să posede
maşină,bani de buzunar pentru băutură şi ţigări).Ei sunt aproape constant în rebeliune deschisă (fizică şi
verbală) cu proprii părinţi.
Se poate spune că aceste subculturi reprezintă totuşi un mijloc de adaptare,acest lucru fiind mai
ales valabil pentru adolescenţii claselor sociale mai dezavantajate şi care resimt situaţia lor de a fi la
baza ierarhiei sociale.In asemenea situaţie,arată Disertori şi Piazza subcultura delincvenţilor vine aici şi
oferă soluţia acestor probleme de inserţie socială, ajută individul să-şi depăşească sentimentul de
inferioritate reuşind astfel să-şi supracompenseze frustraţiile.Apartenenţa la o bandă dă legitimitate pe
plan social la luarea unei poziţii rebele în timp ce în interiorul bandei i se oferă oarecare respectabilitate.
O subcultură delictuală se formează deci ori de câte ori o serie de indivizi se află în acelaşi
mediu,cunoscând aceleaşi dificultăţi de adaptare,fiind favorizat de devierea valorilor.In cadrul acestor
grupe,individul încearcă sentimentul de apartenenţă pentru a se simţi solidar cu alţii sau a-şi exprima
rivalitatea în acte de violenţă şi culpabilitate (Cohen).Ca şi în cazul psihologiei animale,bandele de tineri
se bazează pe apărarea "teritoriului",respectarea unui "cod moral" care impune supunere şi solidaritate
de grup,agresivitate spre exterior.Instiunctul de teritoriu,de rang ierarhic,tendinţele distructive şi
prădătoare sunt instinctele care reglementează comportamentul antropoizilor dar şi a acestor
grupuri(Disertori şi Piazza).
O variabilă opusă "contestatarilor duri" a reprezentat-o mişcarea hippie şi care a dovedit din plin
consecinţele vieţii gregare,a lipsei de ideal a tineretului. Pornită din cadrul societăţii de consum,mişcarea
aceasta protestatară faţă de societate,a trăit din plin consecinţele vieţii gregare şi lipsa de ideal a
tineretului. Anarhici şi refuzând o viaţă angajată,aceşti tineri preferau să evadeze din
societate,retrăgându-se şi renunţând la misiunea proprie omului de a munci (Disertori şi
Piazza).Treptat,aceste grupe au devenit delictuale,prin cultivarea toxicomaniei (ca un adevărat rit
pseudoreligios),relaţii sexuale în văzul tuturor,homosexualitatea,iar apoi crime şi delicte de tot felul.După
Dragomirescu 73% dintre delincvenţii adolescenţi fac parte din grupuri,preocupările lor fiind: filmele,
hoinăreala,infracţiunea,indiferenţa faţă de şcolarizare,repulsia privind rezultatele şcolare.
Molcom Klein subliniază importanţa,în ultima vreme a grupelor delictuale formate din fete.Aceste
grupe nu ar fi atât de durabile şi de multe ori se unesc cu grupurile băieţilor.In cadrul grupului mixt fetele
ar avea mai degrabă rolul de "avocat al diavolului", incitând la violenţă,la începerea luptei,încurajarea
unor mari planuri ilegale.In cadrul acţiunii ele ar avea mai ales rolul de observator,de spionaj.
Deşi pe plan individual delincvenţii minori ar fi nişte izolaţi este de ajuns a se deschide un club pentru
ca acesta să fie asaltat,ceea ce dovedeşte nevoia lor pentru integrare socială.Cu cât separarea de adult
a fost mai precoce cu atât viitorul acestor tineri este mai sumbru.Delincvenţa de grup este caracteristica
delincvenţei juvenile,principalele fapte fiind:huliganismul,violul,violenţele,furtul de vehicole.Grupul de
delincvenţi este în general neorganizat şi nu are de la început ca scop delictul,dar în funcţie de diferite
personalităţi acest lucru poate surveni ulterior.După primele "succese" activitatea grupului poate merge
progresiv dar se poate şi defiinţa.
Dintre condiţiile care favorizează formarea grupului delincvent la tineri cităm: instabilitatea socială
sau familială,haosul,dezastrele naturale,războiul,schimbarea în centrele aglomerate,diferenţele mari
culturale între familie şi restul societăţii,atitudini sociale negative în familie,familii retrograde care refuză
încadrarea socială,izolarea socială legată de prejudecăţi naţionale,religioase, rasiale.Luptele dintre
grupuri sunt frecvente.
Stubblefield arată că adeziunea la grup începe încă din preadolescenţă şi poate fi legată de
rezultatele şcolare slabe,simptome nevrotice.Elementele favorizante pot consta şi din acoperirea de
către mamă a primelor delicte,atitudinea indiferentă a tatălui,tulburări ale relaţiilor familiale,proasta
adaptare a familiei la ierarhia socială.Tânărul găseşte în bandă căldura sufletească,curajul şi loialitatea
pe care nu le găseşte acasă,aceasta fâcând din grup un răspuns la o situaţie socială precară.Costiner
arată că un grup spontan de joacă se poate transforma într-o bandă cu o ierarhie bine precizată,cu loc
de întâlnire şi o rază de acţiune constantă.Banda va trece apoi la efectuarea de acte
huliganice,distructivitate pentru a-şi demonstra dexteritatea şi curajul.Adesea între aceşti tineri şi
organele de ordine are loc o adevărată hărţuială,un conflict surd deşi uneori şi organele de ordine pot să
vadă în orice tânăr care se plimbă pe stradă,manifestându-se în mod specific vârstei lui,drept un
delincvent virtual,în timp ce adolescenţii cu tulburări de comportament nu pierd ocazia de a juca din
amuzament"feste" organelor de ordine.Se creiază în acestă situaţie un adevărat "dialog al surzilor"
Importanţa factorilor familiali.Aşa cum am mai văzut şi anterior familia este frecvent implicată în
favorizarea activităţii de bandă la tineri.Coleman şi Broen enumeră următorii factori:
1.Familii incomplete cu dispariţia figurilor parentale (lipsa tatălui ar fi mai importantă pentru
adolescent);
2.Rejetul parental şi dominaţia maternă.Este vorba de familii în care tatăl este doar "figură de
decor",sau îşi respinge fiul,mama fiind figura dominantă parentală.Delincvenţii,în general nu-şi iubesc
tatăl,care de multe ori aplică metode punitive în exces,ducând astfel la creşterea ostilităţii,slăbirea
controlului intern şi tendinţa adolescentului spre acte agresive.În consecinţă,ei vor deveni rebeli şi pentru
a-şi dovedi curajul se asociază în bande agresive;
3.Modelele parentale sociopate.Numeroase studii vorbesc de importanţa trăsăturilor sociopate ale
tatălui.În acest cadru poate intra alcoolismul tatălui,atitudini antisociale diverse,absenţe de
acasă,inconduită sexuală etc. Combinaţia rejetului familial cu tată sociopat împinge de timpuriu copilul
spre delincvenţă.
Factorii socioculturali.Coleman şi Broen enumeră o serie de factori care tind a favoriza delincvenţa
de grup.Din aceştia doi sunt mai importanţi:alienarea şi rejetul social.
În ceea ce priveşte alienarea,numeroşi tineri au senzaţia că nu se pot adapta "establishmentului",fiind
confuzi în ceea ce privesc propriile valori şi sensul identităţii lor.Din acest motiv ei percep lumea în care
trăiesc ca fiindu-le ostilă,motiv pentru care vor să aibă propria lor lume.În acest caz activitatea de bandă
le apare ca un loc de minimă rezistenţă.În timp ce lumea o percep ca ceva artificial,cu discriminări de
clasă,culoare politică,religie,rasă,viaţa de grup le apare ca singura soluţie.Uneori deşi se pot supune
pasiv cererilor celor mari,brusc pot părăsi casa,familia şi pot intra în grupuri marginale.
Rejetul social apare în condiţiile în care mase mari de adolescenţi nu au posibilitatea de a urma
şcoala,de a-şi găsi o muncă.Din acest motiv,tânărul va crede că nu este dorit în societate,fiind "victime
ale progresului şi rejetului social".Senzaţia de rejet social este trăită mai ales de adolescenţii claselor
sărace,în care şcolarizarea este dificilă.În acst cadru aceşti tineri apar ca alienaţi şi lipsiţi de o integrare
afectivă în marea societate.
În urma acestor factori adeziunea la grup începe încă din perioada preadolescenţei şi adolescenţei
timpurii şi poate fi legată şi de rezultatele şcolare slabe,de diferite simptome nevrotice.Tânărul va găsi în
bandă căldura sufletească şi loialitatea pe care nu o găseşte acasă.În acest fel grupul spontan de joacă
se poate transforma într-o bandă,cu o ierarhie rigidă,cu loc de întrunire şi o rază de acţiune constantă
(Costiner,1972).Adeseori între tânăr şi organele de ordine are loc o permanentă hărţuială,un conflict
surd,în care grupul face şicane organelor de ordine "din amuzament",în timp ce organele de ordine văd
în orice tânăr de această vârstă un delincvent virtual.Se creiază în acest fel un adevărat "dialog al
surzilor".