Sunteți pe pagina 1din 33

EVALUAREA INTREPRINDERII

-Suport de curs-
1.Introducere
Trecerea la economia de piata reclama adaptarea managementului la
noile cerinte ,cunoasterea ,in timp real ,a datelor cu privire la performanta
intreprinderii cit si anticiparea unor evenimente economice viitoare astfel incit
decizia manageriala sa poata fi luata in cunostinta de cauza si ,in acelasi
timp,sa elimine posibilitatea declansarii unor riscuri ce pot afecta negativ
activitatea viitoare a firmei.Aceste nevoi stau la baza �evaluarii,recunosterii
,prezentarii si analizei performantei intreprinderii�.Realizarea acestor
deziderate provoca contabilitatea la noi configuratii informationale si
manageriale.Putem spune ca ,deocamdata,nici Cadrul contabil general IASB nu
contine o teorie contabila pe masura privind evaluarea performantei financiare.Se
cunosc mai multe pozitionari si fundamentari teoretice privind performata
intreprinderii si continuind cu legarea acesteia de
rentabilitate,eficacitate,eficienta si alti indicatori folositi in analiza
financiara pentru a masura performanta unei intreprinderi.Acesta performanta este
legata ,cum este si firesc,de profit care este scopul oricarei intreprinzator.
In cele ce urmeaza vom selecta citeva precizari ori ,daca
vreti,�definitii� a notiunilor de mai sus cu cvarer vom opera incontinuiare in
demersul nostru.

Performanta:
a)Termenul de performanta trebuie sa fie rezervat descrierii
evolutiei rezultatelor pe o perioada considerata destul de indelungata pentru
luarea deciziei;
b)Performanta este intotdeauna produsul unei comparatii.A fi
performant insemna a realiza ori a depasi obiectivele propuse;
c)In sens strict, performanta este un efect,un rezultat al actiunii;in
sens larg ,se poate considera ca un rezultat nu este un nimic in sine ,el fiind
dependent de mijloacele sale.Performanta este ansamblul etapelor logic elementare
ale actiunii,ale intentiei rezultatului efectiv.Performanta este subiectiva pentru
ca este produsul operatiei,prin natura subiectiva,care consta i a apropia o
realitate de o dorinta.
Iata doar citeva din posibilele �definitii� ale performantei.
Din definitiile de mai sus decurg urmatoarele consecinte:continutul
concret al perrformantei este dependent de fixarea obiectivelor;nu exista
performanta in absolut ,independenta de obiectivele sale;ceea ce este performant
intr-o situatie data ,caracterizata prin anumite obiective,poate sa nu fie intr-o
alta situatie,caracterizata prin alte obiective;este performant cel care isi
atinge obiectivele.
Intreprinderea peerformanta este acea intreprindere care creeaza
valoare pentru actionari,satisface clientii,care tine cont de opinia salariatilor
sai si care reaspecta mediul natural.
Profesorul M.Ristea considera ca performantei putem sa-i asociem cele trei
notiuni:eficienta ,economicitate si eficacitate.
Deci:
Performanta = Eficienta + Economicitate + Eficacitate

Ecuatia celor trei E �uri ,dupa Prof.M.Ristea poate fi reprezentata astfel:

Adevarata performanta se poate obtine prin imbinarea celor trei


E-uri numai in cazul cind aceasta performabta se mentine pe termen lung.Este
motivul pentru care am corelat,mai sus,notiunea de eficacitate cu cea privind
realizarea obiectivelor strategice.

Rezultatul contabil este o expresie a performantei intreprinderii.


Aici trebuie sa mai facem o precizare si anume ca:performanta nu se
refera numai la un exercitiu financiar ,ci priveste evolutia in timp indelungat a
intreprinderii sau pe o perioada asupra careia se pot realiza previziuni.
Aprecierea performantei se realizeaza prin evaluare iar evaluarea se
realizeaza cu ajutorul diversilor indicatori iar indicatorii la rindul lor se
calculeaza in baza unor elemente de bilant.Elementele de bilant pot fi mai mult
ori mai putin edificative in functie de scopul urmarit si in functie de care forma
a bilantului se utilizeaza stiut fiind ca in realizarea evaluarii se vehiculeaza
cel putin trei forme de bilant,respectiv:
-bilantul contabil;
-bilantul economic ;
-bilantul functional.
(Dupa normele CECCAR mai exista si a IV �a forma �bilantul
financiar).
Obiectivul evaluarii este determinat de necesitatea luarii
deciziilor,fie ca sunt decizii de investitii,de exploatare ori financiare.
2. Evaluarea, recunoasterea si masurarea performantei financiare a
intreprinderii. Clasificare si formalizare informationala

2.1. Elementele situatiilor financiare

Un set complet de situatii financiare trebuie sa cuprinda bilantul,


contul de profit si pierdere, situatia rezultatului global si/sau situatia
modificarilor capitalului propriu, tabloul de trezorerie si notele explicative. In
cele ce urmeaza vom incerca sa realizam o distributie corecta a elementelor
cuprinse in situatiile financiare, asa cum sunt ele definite de Cadrul general
lASB, Cadrul general american si Cadrul general britanic.
Bilantul este o componenta a situatiilor financiare care evidentiaza
pozitia financiara a unei intreprinderi prin intermediul elementelor componente:
active, datorii si capitaluri proprii.
Activul este o resursa controlata de intreprindere ca urmare a unor
evenimente trecute si din care se prevede ca se vor obtine beneficii economice
viitoare (Cadrul general IASB). Activele sunt drepturi sau alte mijloace
susceptibile sa genereze beneficii economice care sunt sub controlul
fntreprinderii si care rezulta din operatii sau evenimente survenite in trecut
(Cadrul general britanic). Activele reprezinta avantaje economice viitoare
probabile, obtinute sau controlate de o intreprindere ca rezultat al unei
tranzactii sau evenimente trecute (Cadrul general american).
Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: resurse,
drepturi sau avantaje controlate de intreprindere, provenite din evenimente
trecute care se vor materializa in ietiri de beneficii economice viitoare pentru
intreprindere. Multe active, ca, de exemplu, instalatiile si echipamentele, au o
forma fizica dar acest lucru nu este esential pentru existenta unui activ. Astfel,
marci si drepturile de autor sunt considerate active daca se prevede ca se vor
obtine beneficii economice viitoare de pe urma acestora. Numeroase active ca, de
exemplu, creantele si proprietatile, sunt asociate cu drepturi legale inclusiv cu
dreptul de proprietate. Acesta nu este esential pentru stabilirea existentei unui
activ. Astfel, proprietatile detinute in sistem de leasing si considerate active
daca intreprinderea se asteapta sa controleze beneficii rezultate de pe urma
detinerii acestora. Controlul resurselor este parte intre accesul la resurse si
limitarea accesului altora la aceste resurse. Cele doua conditii actioneaza
simultan. Lipsa uneia conduce la disparitia controlului.
Datoria este o obligatie actuala a intreprinderii provenita din
evenimente trecute si a carei decontare va conduce la o iesire de resurse care
incorporeaza beneficii economice (Cadrul general IASB). Datoriile sunt diminuari
probabile de avantaje economice viitoare, rezultate din obligatii prezente a unei
intreprinderi de a transfera active sau de a presta servicii ,altor intreprinderi
ca rezultat al tranzactiilor sau evenimentelor trecute (Cadrul general britanic).
Datoriile sunt obligatii prezente ale unei entitati beneficii economice ca
rezultat al evenimentelor si tranzac(Cadrul general american).
Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: obligatii prezente
ale intreprinderii, provenite din evenimente trecute care probabil vor genera
beneficii economice dinspre intreprindere. Obligatiile intreprinderii trebuie sa
fie prezente, si nu viitoare. Ele pot fi rezultatul unor contracte si urmarea unei
politici duse de intreprindere care a creat anumite asteptari din partea
acesteia. Un rol important in recunoasterea datoriilor i1 are probabilitatea , si
nu certitudinea iesirii de beneficii economice dinspre intreprindere . Astfel, din
categoria datoriilor fac parte si provizioanele.
Capitalurile proprii proprii reprezinta interesul rezidual in activele
intreprinderii dupa deducerea tuturor datoriilor (Cadrul general IASB).
Capitalurile proprii reprezinta suma reziduala calculata prin deducerea tuturor
datoriilor din totalul activelor (Cadrul general britanic). Capitalurile proprii
reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii dupa deducerea datoriilor
sale (Cadrul general american).
Definitia capitalurilor proprii este aceeasi conform celor trei
conceptii:internationala, britanica si americana.
Elementele proprii contului de profit si pierdere sunt cheltuielile
si veniturile, castigurile si pierderile. Ele sunt definite diferit de cele trei
cadre generale.
Potrivit Cadrului general IASB, veniturile sunt cresteri de
avantaje economice in cursul perioadei contabile sub forma de cresteri de active
sau diminuari de datorii, care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii sub
alte forme decit cresterea provenita din contributiile proprietarilor. Conform
conceptiei internationale termenul de venit cuprinde:
- venituri obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;
- castiguri obtinute din activitatile auxiliare;
- castiguri obtinute din cresterea valorii economice a activelor.
Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in
contul de profit si pierdere. Ultimul element se regaseste in situatia
rezultatului global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general britanic, castigurile reprezinta cresteri
ale capitalului propriu, altele decat cele privind aporturile din partea
proprietarilor. In categoria castigurilor se includ veniturile rezultate din
activitatea curenta a intreprinderii, veniturile rezultate din alte activitati
decat cele curente, cum este cazul castigurilor din cedarea activelor, precum si
plusvalorile inregistrate asupra elementelor de activ. Ca in cazul precedent, doar
primele doua elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere.
Ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global si in
situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general american:
� veniturile sunt cresteri de active sau diminuari de datorii rezultate din
activitatile principale ale intreprinderii;
� castigurile sunt cresteri ale capitalului propriu, altele decit cele
generate de venituri sau de aporturile proprietarilor, fiind rezultate din
activitati accesorii sau schimbari economice.
Venituri1e si castigurile rezultate din activitati accesorii se regasesc
in contul de profit si pierdere, in timp ce castigurile generate de schimbari
economice sunt elemente specifice situatiei rezultatului global. Veniturile apar
pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor intreprinderii, in timp ce
castigurile pot sa apara sau nu pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor
intreprinderii si includ iesirile de active imobilizate sau castiguri nete
realizate din reevaluarea activelor imobilizate. De obicei, castigurile sunt
evidentiate separat deoarece cunoasterea acestora este utila pentru luarea
deciziilor economice. Castigurile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.
Potrivit Cadrului general IASB, cheltuielile sunt diminuari de
avantaje economice in cursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau diminuari
ale valorilor active lor sau de cresteri ale datoriilor, care au ca efect
diminuarea capitalurilor proprii sub alte forme decat distribuirile in beneficiul
proprietarilor capitalului. Conform conceptiei intemationale termenul de
cheltuiala cuprinde:
� cheltuieli obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;
� pierderi obtinute din activitatile auxiliare;
� pierderi obtinute din diminuarea valorii economice a activelor.
Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in contul
de profit si pierdere; ultimul element se regaseste in situatia rezultatului
global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general britanic, pierderile reprezinta diminuari
ale capitalului propriu, altele decat cele privind distribuirile catre
proprietari.
In categoria pierderilor se includ cheltuielile rezultate din
activitatea curenta, cheltuielile rezultate din alte activitati decat cele
curente, cum este si cazul pierderilor inregistrate la cedarea activelor, precum
si minus valorile inregistrate asupra elementelor de activ. Ca in cazul precedent,
doua elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere; ultimul element se
regaseste in situatia rezultatului global si in situatia variatiilor capitalului
propriu.
Potrivit Cadrului general american:
- cheltuielile sunt consumuri de active sau cresteri de datorii rezultate din
activitatile principale ale intreprinderii;
- pierderile sunt diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele generate
de cheltuieli sau de distribuiri catre proprietari, fiind rezultate din activitati
accesorii sau schimbari economice.
Cheltuielile si pierderile rezultate din activitati accesorii se
regasesc in contul de profit si pierdere, in timp ce pierderile generate de
schimbari sunt elemente specifice situatiei rezultatului global.
Cu alte cuvinte, cheltuielile reprezinta costuri ale bunurilor si
serviciilor utilizate in procesul de obtinere a veniturilor. Cheltuielile au un
efect contrar veniturilor: ele diminueaza capitalurile proprii. De asemenea, ele
determina o scadere a activelor sau o crestere a datoriilor. Dupa cum nu toate
incasarile reprezinta venituri, nici toate platile nu reprezinta cheltuieli.
O plata efectuata pentru reducerea unei datorii nu are drept rezultat
recunoasterea unei cheltuieli. Cu toate acestea, datoria poate sa provina din
efectuarea unei cheltuieli anterioare, cum ar fi publicitatea care urmeaza a fi
platita ulterior. De asemenea, mai pot exista doua situatii pana cand o plata sa
devina cheltuiala. Un exemplu ar fi cheltuielile efectuate in avans sau bunurile
inregistrate ca active imobilizate atunci cand sunt receptionate.
Ulterior pe masura ce utilitatea lor scade in cursul activitatii, costul lor este
trecut pe cheltuieli. Nu toate diminuarile capitalurilor proprii se datoreaza
cheltuielilor. Retragerile proprietarilor din intreprindere sau distribuirea
dividendelor diminueaza capitalurile proprii, dar nu sunt considerate
cheltuieli.Titlul generic de cheltuieli include nu doar cheltuielile, ci si
pierderile.
Ca si in cazul castigurilor, pierderile sunt evidentiate separat
deoarece cunoasterea acestora este utila pentru luarea deciziilor economice.
Pierderile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.
Un rol important in recunoasterea veniturilor si cheltuielilor i1 are
principiul conectarii cheltuielilor la venituri. Acest principiu cuprinde doi
pasi:
- recunoasterea veniturilor in momentul realizarii lor;
- recunoasterea cheltuielilor prin trei modalitati posibile:
- o asociere a cauzei cu efectul, cum este cazul diferitelor componente care
alcatuiesc costul bunurilor vandute care sunt inregistrate drept cheltuieli
concomitent cu inregistrarea veniturilor din vanzarea respectivelor bunuri:
- o alocare a a cheltuielilor, sistematica si rationala atunci cind se prevede
obtinerea unor beneficii economice pe parcursul mai multor exercitii financiare,
iar corelarea cu veniturile nu se poate efectua decat in mare sau indirect,
asemenea amortizarii imobilizarilor;
- o recunoasterea imediata atunci cand acestea nu produc beneficii econornice
viitoare sau cand aceste beneficii nu au caracteristicile necesare pentru a fi
inregistrate ca active in bilant. Este cazul cheltuielilor administrative sau de
desfacere, precum si al cheltuielilor de cercetare.
Situatia rezultatului global cuprinde, alaturi de rezultatul determinat
in contul de profit si pierdere, si castigurile si pierderile recunoscute direct
in capitalurile proprii.
Formulele pentru calculul rezultatului global pe baza elementelor
definite de cadrele generale sunt:
Potrivit Cadrului general IASB: Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli ;
Potrivit Cadrului general britanic: Rezultatul global = Castiguri � Pierderi;
Potrivit Cadrului general american:
Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli + Castiguri -
Pierderi .
In plus, Cadrul general american defineste rezultatul global ca fiind
variatia capitalului propriu al intreprinderii de-a lungul unui exercitiu
financiar, care rezulta din tranzactii si evenimente, altele decat cele cu
actionarii.
Cadrul general britanic defineste ca elemente specifice situatiei
modificarii capitalului propriu aporturile si distribuirile catre proprietari,
astfel:
Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu
rezultate din investitiile facute de proprietari in calitate de actionari.
Distribuirile catre proprietari reprezinta diminuari de capital propriu
rezultate din transferurile facute proprietarilor in calitatea lor de actionari.
Cadrul general american defineste elementele proprii situatiei
aporturilor si distribuirilor catre proprietari astfel:
Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu
rezultate din aporturile de bunuri efectuate de persoane fizice sau juridice cu
scopul obtinerii unei participatii in intreprindere sau al cresterii acestei
participatii.

Distributiile in favoarea proprietarilor reprezinta diminuari de capital


propriu care rezulta din distribuirea de active sau de prestari de servicii in
favoarea proprietarilor care are ca rezultat diminuarea intereselor actionarilor
in intreprindere.
Cadrul general IASB nu defineste aporturile proprietarilor si
distribuirile in favoarea proprietarilor, acestea fiind concepte simplu de
inteles, care nu necesita definitii distincte.

Tabloul de trezorerie arata variatia numerarului si echivalentelor de


numerar.
Desi este o situatie distincta si obligatoriu de prezentat in toate cele
trei referentiale contabile, niciunul dintre cadrele generale care au stat la
baza discutiilor de mai sus nu defineste notiunea de trezorerie. Referentialul
international a elaborat IAS 7 -Situatiile fluxurilor de trezorerie, care
defineste fluxurile de trezorerie ca intrari sau iesiri de numerar si echivalente
de numerar. Numerarul cuprinde disponibilitarile si depozitele la
vedere.Echivalentele de numerar sunt investitiile financiare pe termen scurt,
extrem de lichide, care sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar si
care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Intrarile de
trezorerie sunt elemente importante in evaluarea performantei financiare a
intreprinderii.

Pentru a arata cum vor influenta aceste elemente performanta financiara a


intreprinderii trebuie sa continuam abordarea temei prin prisma bazelor de
evaluare.
2.2. Bazele de evaluare

Cadrul general IASB prevede urmatoarele baze de evaluare: costul istoric,


costul curent, valoarea realizabila (de decontare) si valoarea actualizata. Ar
trebui adaugata si valoarea justa deoarece aceasta baza de evaluare, chiar daca nu
este prevazuta expres de cadrul general, este des folosita de IFRS ca baza pentru
evaluarea multor active si datorii.
2.2.1. Costul istoric

Costul istoric este costul de origine evaluat, masurat si inregistrat la intrarea


active lor si crearea datoriilor .In cazul activelor, costul istoric delimiteaza
suma in numerar platita / de platit in momentul cumpararii sau productiei pentru a
dobandi de bunavoie si in cunostinta de cauza un bun economic. In cazul
datoriilor, costul istoric reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul
obligatiei sau, in anumite imprejurari (de exemplu, in cazul impozitului pe
profit), valoarea care se asteapta sa fie platita in numerar sau in echivalente de
numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.
Costul istoric este consecinta a doua principii fundamentale:
principiul nominalismului monetar si principiul prudentei.
Principiul nominalismului monetar ignora fluctuatiile de valoare ale
etalonului monetar si solicita evaluarea bunurilor achizitionate cu titlu oneros
la cost de achizitie, a bunurilor obtinute din productie proprie, la cost de
productie, a creantelor si a datoriilor, la valoarea nominala, si nu la valoarea
actuala.
Potrivit reglementarilor romanesti, toate activele sunt recunoscute
initial la costul istoric, exceptand activele aduse ca aport, evaluate la valoarea
de aport, si activele obtinute cu titlu gratuit, evaluate la valoarea justa.
Consideram ca si valoarea de aport, deoarece este stabilita in urma
evaluarii la data aportului, poate fi considerata o valoare justa. Daca putem
vorbi despre obiectivitatea costului de achizitie si, cu o mica rezerva, despre
cea a costului de productie, ce ne facem cu valoarea de aport si cu valoarea
justa, care sunt stabilite in functie de conditiile actuale, deci au caracter
subiectiv?
Conform IFRS, toate activele si datoriile sunt evaluate la
recunoasterea initiala la costul istoric, cu exceptia:
� instrumentelor financiare care sunt evaluate la valoarea justa plus, in cazul
unui activ financiar sau al unei datorii financiare care nu este la valoarea justa
prin contul de profit si pierdere, costuri1e tranzactiei care sunt direct
atribuibile achizitiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare;
� activelor recunoscute ca urmare a unui contract de leasing financiar, care sunt
evaluate la minimul dintre valoarea justa si valoarea actualizata a platilor
minime de leasing;
� activelor biologice si productiei agricole, care sunt evaluate la valoarea justa
minus costurile estimate la punctele de vanzare.
Conform reglementarilor romanesti, ulterior recunoasterii
initiale, toate activele sunt evaluate la costul istoric, cu exceptia:
-imobilizarilor corporale pentru care se alege modelul reevaluarii;
-instrumentelor financiare in situatiile consolidate, care pot fi evaluate la
valoarea justa, daca se alege aceasta baza de evaluare.
Conform OMFP nr. 1.752/2005, valoarea justa nu se aplica la
evaluarea instrumentelor financiare nederivate detinute pana la scadenta, a
imprumuturilor si a creantelor generate de entitate si nedetinute in scopul
tranzactionarii, intereselor in filiale, intreprinderi asociate si asocieri in
participatie, instrumentelor de capital emise de societate, contractelor cu plata
contingenta intr-o combinare de intreprinderi, precum si altor instrumente
financiare cu astfel de caracteristici speciale si care, in concordanta cu ceea ce
este general acceptat, se contabilizeaza diferit fata de alte instrumente
financiare.
Evaluarea la valoarea justa se aplica numai datoriilor care sunt
detinute ca parte a unui portofoliu de tranzactionare sau instrumentelor
financiare derivate;
- investitiilor financiare pe termen scurt cotate la bursa care se
evalueaza la valoarea justa de la sfarsitul exercitiului financiar, in acest sens
OMFP nr. 1.752/2005 precizand: Valorile mobiliare pe tennen scurt admise la
tranzactionare pe o piata reglementata se evalueaza la valoarea de cotatie din
ultima zi de tranzactionare, iar cele netranzactionate, la costul istoric mai
putin eventualele ajustari pentru pierderea de valoare. Valorile mobiliare pe
termen lung se evalueaza la costul istoric mai putin eventualele ajustari pentru
pierderea de valoare.
Conform IFRS, ulterior recunoasterii initiale se poate folosi costul
istoric la evaluarea urmatoarelor elemente:
- activele de explorare si evaluare, daca nu se alege modelul reevaluarii;
- stocurile, in situatia in care costul este mai mic decat valoarea realizabila
neta;
- imobilizarile corpora1e si necorporale evaluate la cost;
- investitiile in instrumente de capital propriu care nu au un pret cotat pe o
piata activa si a caror valoare justa nu poate fi evaluata credibil, plus
instrumentele derivate asociate acestora;
- investitiile imobiliare, daca nu se alege modelul evaluarii la valoarea justa.
Creantele si imprumuturile emise de intreprindere, precum si
investitiile pastrate pana la scadenta se evalueaza la recunoasterea ulterioara,
conform IAS 39, la costul amortizat. Costul amortizat este ca1culat folosind
metoda dobanzii efective. Rata efectiva a dobanzii este rata care actualizeaza
fluxurile de trezorerie generate de instrumentul financiar la valoarea recunoscuta
in momentul recunoasterii initiale. Calculul include toate cheltuielile accesorii
antrenate de instrumentul financiar in cauza. Pentru a exemplifica evaluarea la
cost amortizat prezentam exemplul unui activ financiar pastrat pana la scadenta:
obligatiunile.
Costul istoric reflecta corect valoarea elementelor la momentul
recunoasterii lor inifiale, fiind o valoare justa la data respectiva. Dar odata cu
trecerea timpului el ia o alura foarte istorica daca elementul avut in vedere
continua sa apara in bilant. Parametrii economici, atit cei generali (puterea de
cumparare, rata dobanzii), cat si cei specifici (profitabilitatea firmei), care-l
inconjoara nu inceteaza sa evolueze. Astfel, in cazul unei existente perene in
conturi, costul istoric al unui element nu mai poate reda, dupa o anumita
perioada, imaginea fidela a valorii pe care ar trebui sa o reflecte. Binetnteles,
exista o serie de corectii ale sumelor istorice precum reevaluarea, contabilitatea
indexata la inflatie, insa acestea sunt insuficiente pentru redarea unei imagini
fulele.
Costul istoric este orientat spre trecut, insa spre deosebire de
celelalte baze de evaluare prezinta un mare avantaj: este clar definit si
verificabil;odata stabilit, el ramane fix atata timp cat bunul se afla in posesia
intreprinderii. Atunci care este marele dezavantaj care face din costul istoric o
valoare desueta? Raspunsul este inflatia. In conditii de inflatie informatiile
furnizate prin respectarea costului istoric nu mai au valoare. Chiar IAS 1
precizeaza: situatiile financiare bazate pe modelul costului istoric sunt utile
doar daca sunt exprimate in raport cu unitatea de masura curenta la data
bilantului.
2.2.2. Costul curent

Costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente de numerar


care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat
la momentul curent; valoarea neactualizata in numerar sau echivalente de numerar
necesara pentru a deconta o obligatie la momentul curent.
Costul curent este folosit doar in evaluarea provizioanelor atat
potrivit reglementarilor nationale, cat si celor internationale. IAS 37 precizeaza
ca provizioanele sunt recunoscute pentru cea mai buna estimare necesara stingerii
obligatiei curente la data bilantului.
In cazul activelor, costul curent se calculeaza de maniera urmatoare:
Se cauta valoarea unui activ nou echivalent. Din aceasta valoare se
scade amortizarea corespunzatoare duratei de viata utila consumata, aferenta
bunului detinut si care urmeaza a se inlocui, si se obtine costul curent. Costul
curent poate fi insa analizat din mai multe puncte de vedere. Pentru activele
obtinute de intreprindere din productie proprie, costul curent poate fi
reprezentat de costul de reproductie necesar intreprinderii pentr a produce un
activ identic sau echivalent cu cel vizat a fi inlocuit. Pentru activele care pot
fi achizitionate, costul curent reprezinta suma de numerar platita in prezent
pentru a achizitiona un activ identic sau echivalent. Pentru imobilizarile
corporale cu durata de viata consumata, costul curent poate fi reprezentat de suma
de numerar platita pentru achizitionarea unui activ identic sau echivalent pe
piata second-hand. Urmatorul exemplu prezinta modul de calcul al costului curent
pomind de la metoda prezentata mai sus: se determina costul curent pentru un activ
in stare noua, iar apoi se deduce amortizarea corespunzatoare.
Societatea Alfa achizitioneaza la inceputul exercitiului financiar N un utilaj la
costul de achizitie de 3.ooo u.m. Durata utila de viata este de 5 ani, metoda de
amortizare este cea liniara, iar valoarea reziduala estimata este nula. Costul
curent al unui activ in stare noua cunoaste urmatoarea evolutie pe durata de viata
utila a activului:
31.12.N........ ...6.ooo

31.12.N+l ........6.ooo

31.12.N+2..... .7.ooo

31.12.N+3.. ...9.ooo

31.12.N+4... 1o.ooo

Amortizarea anuala se va determina pe baza costului curent de la


sfarsitul exercitiului financiar. Deoarece amortizarea cumulata la sfarsitul
duratei de viata trebuie sa fie egala cu valoarea activului la costul curent de la
31.12.N +4, pe durata de viata a activului apare o amortizare restanta, pentru
care exista trei tratamente contabile:
1) inregistrarea in cheltuielile perioadei;
2) inregistrarea in rezultatul reportat;
3) ajustarea castigurilor si pierderilor nerealizate.

Tabloul de amortizare a utilajului, cu reflectarea amortizarii restante,


este urmatorul:

31.12.N 31.12.N+l 31.12.N+2 31.12.N+3


31.12.N+4
Cost curent 6.ooo 6.ooo 7.ooo 9.ooo
1o.ooo
Amortizarea
anuala
pe baza
costului curent 1.2oo 1.2oo 1.4oo 1.8oo
2.ooo
Amortizarea
restanta - - 4oo
1.2oo 8oo
Amortizarea
cumulata 1.2oo 2.4oo 4.2oo 7.2oo
1o.ooo

2 x 1.4oo - 2.4oo = 4oo u.m.


3 x 1.8oo - 4.2oo = 1.2oo u.m.
4 x 2.ooo -7.2oo = 8oo u.m.

2.2.3. Valoarea actualizata

Valoarea actualizata reprezinta valoarea actualizata a viitoarelor


intrari nete de numerar care urmeaza safie generate in derularea normala a
activitafii intreprinderii; valoarea actualizata a viitoarelor iesiri nete de
numerar care se asteapta sa fie necesare pentru a deconta datoriile potrivit
cursului normal al afacerilor.
Valoarea actualizata este orientata spre viitor, fiind calculata pe baza
fluxurilor nete de numerar aferente intervalului prezent - viitor.
Exista o serie de intrebari privind modul de calcul al valorii
actualizate,la unele dintre ele negasindu-se inca raspunsul. Pentru ce active se
determina valoarea actualizata?
Valoarea de actualizare se poate determina in special pentru activele
imobilizate utilizate in procesul de productie, deoarece acestea sunt cele care
creeaza valoare pentru intreprindere si genereaza fluxuri viitoare de numerar.
La ce nivel de detaliu trebuie sa se efectueze acest calcul (trebuie sa
se procedeze la un calcul individual pentru fiecare activ in parte sau asa se faca
anumite regrupari)?
Pentru ce durata previzionala trebuie stbilit calculul? Valoarea de
actualizare trebuie sa se determine pentru fiecare activ in parte si pentru o
durata previzionala egala cu durata de utilizare a bunului.
Cum se determina fluxurile de numerar? Trebuie sa intervina notiunea de
impozit asupra acestor fluxuri? Fluxurile viitoare de numerar se detemina ca
diferenta intre veniturile incasate si de incasat si cheltuielile platite si de
platit generate de activitatea de exploatare. Estimarile fluxurilor viitoarer de
numerar nu includ: intrarile sau iesirile de numerar din activitatile financiare
incasarile sau platile aferente impozitului pe profit.
Care este rata de retinut in caz de actualizare? Rata de actualizare
trebuie sa fie rata unei taxe anticipate care reflecta impunerile curente pe piata
ale valorii in timp a banilor si riscurile specifice activului. Intreprinderea
poate retine urmatoarele rate de actualizare: media ponderata a cost capitalului,
rata implicita in tranzactiile curente pe piata pentru active similare. Estimarea
fluxurilor viitoare de numerar si rata de actualizare sunt influentate de
cresterile de pret. Daca rata de actualizare include efectul cresterilor de pret
corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt estimate in
termeni nominali. Daca rata de actualizare include efectul cresterilor de pret
corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt estimate in
termeni reali.
Pentru determinarea valorii actualizate a unui activ sunt necesare urmatoarele
elemente:
� perioada de timp pentru care activul genereaza fluxuri de numerar;
� fluxurile nete de numerar asteptate a fi obtinute din utilizarea activului pe
durata de viata utila si din vanzarea activului la sfirsitul duratei de viata
utila;
� rata de actualizare.

2.2.4. Valoarea justa

Niciun concept contabil nu este in prezent mai dezbatut decat valoarea justa,
care este o consecinta a principiului true and fair view. Insa termenul este
tradus diferit in diverse limbi: just (juste) in franceza, real (reeele) in
olandeza, rezonabil (razonable) in spaniola, valoare actuala atribuibila
(beizulegender zeitwert) In germana, fair value fara nicio traducere in italiana.
Nimeni nu a tradus valoarea justa ca valoare fidela, ceea ce este bine.
Valoarea justa nu este definita nici de Cadrul general IASB, nici de
cel american. Insa valoarea justa este definita de IASB astfel: suma la care poate
fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de bunavoie, intre parti aflate
in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretu1 este determinat
obiectiv. Este vorba, deci, de o estimare, si nu de o constatare ca in cazul
valorii de piata.
Valoarea justa cuprinde valoarea de piata si tinde sa acopere toate
valorile izvorate din estimarile bazate pe calcule economice.
Vechiul standard IAS 32 precizeaza ca atunci cand activitatea pietei este
slaba, cand volumul tranzactiilor este slab in raport cu numarul instrumentelor
financiare de negociat, cursurile pietei nu pot reflecta valoarea justa a
instrumentului. In aceste cazuri, cand cursul pe o piata nu este disponibil, pot
fi adesea utilizate tehnici de estimare pentru a determina valoarea justa cu o
fiabilitate suficienta pentru a satisface exigentele acestei norme.
Aceeasi norma precizeaza ca atunci cand un instrument nu este negociat pe
o piata organizata, nu este oportun pentru intreprindere sa se determim si sa se
publice o singura suma care sa reprezinte o estimare a valori juste. Ar fi mult
mai utila publicarea unui interval de valori in care valoarea justa a
instrumentului financiar sa poata in mod rezonabil sa se gaseasca. Aceasta ultima
precizare nu se mai regaseste in IAS 39, recunoscind prin aceasta lipsa de
fiabilitate a valorii juste in absenta unei piete organizate.
Rezulta ca fiabilitatea si, prin urmare, pertinenta valorii juste sunt
legate de caracterul activ al pietelor pe care instrumentele financiare trebuie
evaluate. IAS 39 urmareste sa trateze in cadrul aceleiasi norme instrumente
diferite din punct de vedere al naturii lor econornice, al formei lor juridice si
al utilizarii lor, precum creantele, imprumuturile, produsele derivate: swaps,
options, futures, forwards. De asemenea, standardul amintit mai sus vizeaza
operatii realizate atat de intreprinderile industriale si comerciale, cat si de
institutiile de credit si de asigurare, ale caror obiective si finalitati nu pot
fi comparate. Normalizatorul se gaseste astfel confruntat cu situatii eterogene,
in contexte economice si financiare atit de diferite, astfel incat aceste
standarde nu pot contribui in mod favorabil la adoptarea unor solutii coerente si
compatibile cu finalitatea tranzactiilor.
Conceptul de valoare justa se opune principiului prudentei si evaluarii
la costul istoric. Avantajele si calitatile valorii juste pot fi sintetizate
astfel:
- caracterul predictiv: valoarea justa reprezinta cea mai buna baza de
previziune a fluxurilor financiare viitoare;
- comparabilitatea: valoarea justa reflecta valoarea actualizata a tuturor
instrumentelor, indiferent de natura lor;
- coerenta: valoarea justa este adaptata gestiunii active a riscurilor
financiare;
- complexitatea redusa: un model de evaluare unic este mai simplu decat un
model care permite aplicarea diferitelor metode de costuri si de valoare;
- neutralitatea: valoarea justa este independenta de intentia si de calitatea
partilor, de data de origine a operatiilor, de natura instrumentelor.
Exista mai multe modele privind evaluarea la valoarea justa:
1) Evaluarea la valoarea justa doar a anumitor instrumente financiare;
2) Evaluarea tuturor instrumentelor financiare la valoarea justa;
3) Evaluarea la valoarea justa a anumitor elemente din situatiile financiare;
4) Evaluarea tuturor elementelor de activ, de datorii si de capitaluri proprii la
valoarea justa.
3.RECOMANDARI CECCAR-EV

RECOMANDAREA NR.100 /CECCAR-EV privind metodologia standard de evaluare economica


si financiara a intreprinderii

I.Obiectiv

Obiectivul recomandarii il constituie prezentarea cadrului general privind


metodologia standard de evaluare economica si financiara a entitatilor economice -
active si intreprinderi; toate recomandari1e specifice si standardele emise de
Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania in domeniul
evaluarii economice si financiare trebuie intelese in contextul cadrului general
din prezenta recomandare.
Sarcina deriva din prevederile art. 19 lit. e din Ordonanta Guvernului
nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si comp1etarile
ulterioare, privind atributiile Corpului Expertilor Contabili si Contabililor
Autorizati din Romania pe linia elaborarii standardelor de evaluare a bunurilor,
activelor si intreprinderilor.
II. Camp de aplicare

Prezenta recomandare se adreseaza membrilor CECCAR, persoane fizice si


juridice, pentru realizarea lucrarilor de evaluare efectuate in scopul vanzarii de
intreprinderi si a actiunilor societatilor comerciale, pentru majorari de capital,
divizari, fuziuni si asocieri.
Evaluarile pentru despagubiri sau in scopuri fiscale nu fac obiectul
prezentei recomandari; unele din principiile generale pot fi insa avute in vedere,
daca nu exista norme specifice.
III. Definitii

In prezenta recomandare, termenii de mai jos au urmatorul sens:


Activul net contabil - se determina ca diferenta intre totalul activelor
si totalul datoriilor (imprumuturi, datorii catre furnizori si creditori si alte
datorii).
Actualizarea - este metoda prin care se asigura comparabilitatea unor
parametri economici si indicatori financiari care se obtin in perioade diferite de
timp. Se realizeaza si se exprima prin doua tehnici speciale, dupa cum este luat
in calcul factorul timp: tehnici de capitalizare sau de fructificare, dind
factorul timp se ia in calcul din directia trecut - prezent - viitor si tehnici de
actualizare propriu-zisa, cand factorul timp se ia in calcul din directia vii tor
- prezent - trecut.
Bilantul contabil - este documentul contabil de sinteza prin care se
prezinta activul si pasivul unitatii patrimoniale, precum si rezultatele
financiare ale perioadei pentru care se intocmeste, potrivit legii.
Exemplu bilant contabil:
ACTIV PASIV
Imobilizari 49.269
Stocuri 3.539
Creante 60.759
Disponibilitati 11.191 Capital social
12.755
Rezerve 5.757
Profit 5.849
DTL 40.753
Furnizori + creditori 59.644
Total 124.758 Total
124.758

Bilantul functional - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din


bilantul contabil, a principalelor functii ale intreprinderii:
functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie -in activ si functia de
finantare -in pasiv.
Schematic, bilantul functional se prezinta astfel:
ACTIV PASIV
functia de finantare
functia Imobilizari Fonduri proprii de origine
externa
de investitii brute (capital, subventii pentru
investitii),
fonduri proprii de
origine interna
(rezerv
e, amortismente,
provi
zioane ).
functia de Nevoia Datorii
financiare
exploatare de fond de rulment
NFR (imprumuturi
pe termene
medii,
scurte,lungi)

functia
de trezorerie Disponibilitati
unde necesarul de fond de rulment total (global) se ca1culeaza pe baza relatiei:

NFRT (G) = necesarul de fond de rulment de exploatare + necesarul de fond de


rulment in afara exploatarii,

unde:
Necesarul de fond de rulment de exploatare = activ circulant de
exploatare (stocuri + creante + avansuri + cheltuieli in avans legate de
exploatare) - datorii de exploatare [avansuri primite + datorii furnizori +
datorii fiscale (in afara impozitului pe profit) + venituri in avans legate de
exploatare];
Necesarul de fond de rulment in afara exploatarii = activul circulant
in afara exploatarii (titluri de plasament + debitori diversi + cheltuieli in
avans in afara exploatarii) - datorii in afara exploatarii (creditori diversi,
inclusiv datorii din imobilizari + venituri in avans in afara exploatarii +
impozitul pe profit).

Exemplu bilant functional:


ACVTIV PASIV
Functia
de investitii
Activ imobilizat 49.269 Capitaluri
proprii 24.361

Functia
de finantare

Functia de exploatare Stocuri + Creante �


Oblig.nefinanciare
(furnizori + creditori) 4.654
Functia de trezorerie Valori mobiliare
de plasament +
Disponibilitati 11.191
Datorii
Financiare 40.753

Bilantul financiar - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor


din bilantul contabil, a celor trei mari mase financiare ale intreprinderii:
- fondul de rulment net global ;
- necesarul de fond de rulment ;
- trezoreria intreprinderii.
Schematic, bilantul financiar se prezinta astfel:

Activ
Pasiv
I. Activ imobilizat IV. Capitaluri
permanente
II. Stocuri + Creante V. Datorii
nefinanciare
III. Disponibilitati si alte valori VI. Datorii
financiare pe termen
mobiliare de plasament
scurt

FR = IV- I
T = III- VI
NFR =II � V

Exemplu bilant financiar:


I
Activ imobilizat
49.269 IV
Capitaluri permanente
65.114
II
Stocuri si creante
64.298 V
Datorii de exploatare
si inafara exploatarii
59.644
III
Disponibilitati
11.191 VI
Datorii financiare curente
0

Bilantul economic - este instrumentul de lucru pe baza caruia se evalueaza


o intreprindere;el prezinta patrimoniul, rentabilitatea intreprinderii,
actualizate si corectate in functie de exigentele pietei, pe baza constatarilor
din diagnosticul de evaluare.
Exemplu de trecere de la bilantul contabil la bilantul economic:
Bilant contabil:
ACTIV PASIV
Active imobilizate-total
Active circulante - total
Stocuri
Clienti
Alte creante
Disponibil
Cheltuieli in avans 4.818
22.071
1.285
20.326
364
55
41 Datorii-total
Imprumuturi pe termen lung
Furnizori
Alte datorii
Credite pe termen scurt
Capitaluri proprii-total
Capital social
Rezerve
Rezultat reportat
Profit 22.757
1.233
7.306
10.540
1.615
4.132
500
188
2.327
1.117

Total activ 26.889 Total pasiv 26.889


ACTIV NET CONTABIL= ACTIV � DATORII = 26.889 � 22.757 = 4.132

Bilant economic:
Foaia de lucru:
- corijarea valorilor contabile
- document utilizat= bilantul contabil
- scop:elaborarea bilantului economic
- lucrari efectuate:

ACTIV Elemente patrimoniale:


- necesare
exploatarii;
- nenecesare
exploatarii.
IMOBILIZARI
Valoare de inlocuire neta 7.696
Necorporale
-chelt.de cercetare 119
Corporale
-hala neutilizata complet amortizata (nr.inv) 0
- neutilizate........nr.inv. x si y 1.300

Valoare de inlocuire neta


7.696
Minus nenecesare
1.300
Valoare corijata neta
6.277
Minus valoare contabila neta
4.818
Diferente evaluare
1.459

STOCURI
Valoare de inlocuire neta 1.300
-depreciere reversibila -205
-greu vandabile - 580

Valoarea corijata neta= 1.300 � 205 � 580 = 515


Valoare contabila neta 1.285
Diferente evaluare - 770

CLIENTI
Valoare actuala neta 20.326
Clienti incerti - 850

Valoare corijata neta = 20.326 � 850 = 19.476

ALTE CREANTE SI CHELTUIELI IN AVANS = 364 + 41 = 405 care se elimina;

PASIV
DATORII
FURNIZORI
Valoare contabila 7.306
Penalizari 800

Valoare corijata = 7.306 + 800 = 8.106 rezula diferenta de evaluare 800.

ALTE DATORII
Valoare contabila 10.540
Dobinzi si penalizari 1.060

Valoare corijata= 10.540 + 1.060 = 11.600

Diferente din evaluare = 1.060

Componenta diferentelor din evaluare


Imobilizari + 1.459
Stocuri - 770
Clienti -850
Alte creante nenecesare exploatarii - 405
Total - 566

Afectarea profitului
Valoarea contabila 1.117
Valoarea contabila
minus penalizari latente= 800 + 1.060 - 1.860
Valoare corijata - 743

Metode de determinare a Activului net corijat

Valoarea matematica = Activul total = 26.323 conform bilant economic.


Valoarea intrinseca a Activului net corijat(ANC) = 1.706 care se mai numeste
valoare patrimoniala propriu-zisa sau situatie neta patrimoniala.
Activul net corijat se determina prin:
METODA SUBSTRACTIVA:
Valoarea matematica = 26.323
Minus datoriile = -24.617
ANC 1.706

METODA ADITIVA
Capitalurile contabile proprii = 4.132
Si a soldurilor influientelor evaluarii:
Minus profitul-transformat
in pierdere = - 1.117
Plus pierderea = - 743
Plus dif.negativa de evaluare = - 566
ANC = 1.706

Bilantul economic
ACTIV PASIV
Active imobilizate 6.277 Datorii -total 24.617
Active circulante �total
Stocuri
Clienti
Disponibil 20.046
515
19.476
55 DTL
Furnizori
Alte datorii
Alte obligatii
Credite pe termen scurt 1.233
8.106
11.600
1.615
2.063
Capitaluri proprii-total
Capital social
Rezerve
Rezultat reportat
Profit
Diferente evaluare
1.706
500
188
2.327
-743
-566
Total activ 26.323 Total pasiv 26.323

Din bilantul economic ANC = Total Activ - Datorii

Capitalurile proprii - reprezinta capitalul social, alte fonduri proprii,


rezerve legale si statutare, provizioane cu caracter de rezerva, profituri
nerepartizate.
Capitalurile permanente - reprezinta capitalurile proprii plus obligatiile
financiare pe termen lung.
Cash-flow - flux de lichiditati.
Fluxul anual de lichiditati nete, folosit in evaluarea unei
intreprinderi, se obtine de regula prin metoda indirecta, respectiv prin insumarea
profitului net cu amortizarile si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si
scaderea variatiei necesarului de fond de rulment si a fondurilor necesare pentru
investitiile de mentinere (nu de dezvoltare).
Goodwill - parte din valoarea globala a unei intreprinderi care are
ca sursa buna gestionare si exploatarea elementelor intangibile de care dispune
acea intreprindere; se obtine prin capitalizarea profitului obtinut de
intreprindere peste pragul sau de rentabilitate.
Intreprinderea - este o entitate economica ce presupune
desfasurarea unei activitati social-economice, in scopul obtinerii unor avantaje:
active economice (sectii, magazine etc.), societati comerciale, regii autonome.
Obligatiile nefinanciare - sunt datorii nepurtatoare de dobanzi, de
regula nebancare.
Obligatiile financiare - sunt datorii purtatoare de dobanzi, de regula
bancare.
Valoarea de achizitie (de origine sau istorica) - reprezinta
totalitatea costurilor necesare pentru achizitionarea si punerea bunului sau a
activului in stare de utilizare, de folosire.
Valoarea curenta - se obtine corijand valoarea istorica cu inflatia
care a avut loc de la data achizitiei si cu coeficientul de invechire (uzura
fizica, uzura morala si uzura functionala).
Valoarea de utilizare (de folosinta, de inlocuire) - reprezinta
totalitatea costurilor necesare pentru dobandirea unui bun susceptibil de a fi
folosit in acelasi scop, in aceleasi conditii de utilizare, avand aceeasi durata
prezumata de folosinta si posedand aceleasi performante ca si bunul supus
reevaluarii.
Valoarea de piata - reprezinta suma estimata pentru care o proprietate
ar putea fi schimbata la data evaluarii, intre un cumparator si un vanzator,
hotarati si avizati, care actioneaza in cunostinta de cauza, prudent si fara
constrangeri, intr-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat.
Valoarea reziduala - reprezinta suma neta pe care intreprinderea
sconteaza sa o obtina in schimbul unui bun, la finele duratei sale de utilizare,
dupa deducerea tuturor costurilor de cedare prevazute.
Valoarea recuperabila - reprezinta suma pe care intreprinderea
sconteaza sa o obtina din folosirea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa
reziduala.

IV. Temeiuri normative

1. Reglementarile contabile emise in baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu


modificarile si completarile ulterioare.
2. Standardele Intemationale de Raportare Financiara (IAS/IFRS) emise de Consiliul
pentru Standarde Intemationale de Contabilitate (IASB).
3. Standardele Intemationale de Evaluare emise de Institutul de Evaluare a
Afacerilor (lEA) si de Societatea Americana a Evaluatorilor (ASA).
4. Recomandarile emise de Federatia Expertilor Contabili Europeni (FEE).
V. Definitia, esenta si necesitatea evaluarii economice si financiare a unei
intreprinderi

1. Evaluarea consta intr-un complex de tehnici, procedee si metode prin care un


bun,o grupa de bunuri, un activ, o intreprindere etc... sunt aduse din punct de
vedere valoric la nivelul pietei si prin care li se asigura comparabilitatea cu
aceasta .

2. Procesul de evaluare economic a are drept obiectiv stabilirea valorii de piata,


a valorii de circulatie a bunurilor, activelor si intreprinderilor; el constituie
un instrument de orientare a operatorilor economici in spatiul economic al tarii.

3. Exista trei mari grupe de factori extemi a caror actiune conduce la distorsiuni
intre bilantul contabil al unui agent economic si bilantul sau economic, si care
fac necesara reevaluarea:

- preturilor libere;
- raportului de schimb al monedei nationale;
- gestiunii interne a agentilor economici, cu deosebire sub urmatoarele aspecte:
modalitati de amortizare practicate si modalitati de contabilizare utilizate
(contabilitatea de gestiune, ca suport material al secretului comercial al
intreprinderii, care sta la baza competitiei si concurentei - conditii de
manifestare a principiilor si regulilor economiei de piata).

4. In evaluarea unui bun, a unui activ, a unei intreprinderi etc.


pot fi abordate:
- fie aspectele cantitative - patrimoniul;
- fie aspectele calitative - profitabilitatea;
- fie aspectele cantitative si calitative, respectiv patrimoniul si rentabilitatea
deodata.

5. Reevaluarea este obligatorie atunci cand in viata intreprinderii auloc unele


schimbari semnificative, cum sunt:
- modificari in marimea si structura capitalului social;
- modificari in numarul si componenta actionarilor sau asociatilor;
- actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje etc.).

6. Reevaluarea este obligatorie in tranzactiile comerciale.


In cazul privatizarii, in perioada de tranzitie la economia de piata,
reevaluarea intreprinderilor este obligatorie, existaud trei motivatii
fundamentale in acest sens:
- din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din
bilanturile societatilor cu capital de stat (cu deosebire imobilizarile) nu
reflecta valori de piata, ci valori administrative (stabilite, de regula, in mod
unitar prin acte normative); reevaluarea este necesara pentru stabilirea valorii
de piata a bunurilor care, in mod natural, difera de la o intreprindere la alta;
- din punct de vedere al rentabilitatii, trecutul intreprinderii trebuie
considerat ca nereproductibil; nu toti factorii care au determinat sau au
influentat profitul din bilanturile societatilor cu capital de stat pot fi
extrapolati in perioada postprivatizare.

Cumparatorul nu investeste pentru ce a obtinut fostul proprietar ca profit,


ci pentru ce va obtine el; de aceea, profitabilitatea intreprinderii trebuie
regandita;
- valoarea intreprinderii trebuie determinata in functie de gradul de utilitate
a tuturor elementelor patrimoniale, cumparatorul netrebuind sa fie penalizat
pentru politica de investitii a fostului proprietar, stiut fiind ca un bun fara
utilitate nu are valoare sau aceasta valoare este nesemnificativa. Cu ocazia
evaluarii pentru privatizare, trebuie observata si analizata necesitatea unor
eventuale restructurari.
VI. Reguli si principii privind evaluarea economica si financiara a
intreprinderilor

7. Orice evaluare de activ, firma, societate etc. are ca punct de plecare bilantul
contabil, auditul financiar - motorul tuturor operatiunilor de evaluare - caci in
el se reflecta volumul fondurilor proprii, piata, strategiile aplicate de firma;
el reflecta situatia patrimoniului, a averii acumulate de firma de la infiintare
si rezultatele financiare obtinute in ultimul an (perioada) pentru care s-a
incheiat.
Scoaterea din contabilitate a informatiilor privind un activ, un bun este
cea mai grea problema, mai grea decit evaluarea insasi.
8. Desi porneste de la bilantul contabil, la un moment dat evaluatorul se rupe
de acesta si, pe baza diagnosticului de evaluare,construieste ansambluri
financiare abstracte, scenarii de dezvoltare, de rentabilitate, elaborand astfel
"bilantul economic", un bilant teoretic al intreprinderii.
9. Pentru realizarea trecerii de la bilantul contabil la bilantul economic se
folosesc cunostinte si se aplica tehnici si procedee de analiza, interpretare si
ajustare cunoscute sub denumirea de inginerie financiara, un rol insemnat revenind
imaginatiei, motiv pentru care evaluarea este considerata de unii specialisti mai
mult o arta decat o stiinta.
Cele mai multe din lucrarile necesare realizarea trecerii de la bilantul
contabil la bilantul economic al intreprinderii se executa cu ocazia elaborarii
celor doua componente fundamentale ale oricarei evaluari activul net corectat si
capacitatea beneficiara.
Pentru a face distinctie intre evaluarea in contabilitate si evaluarea
intreprinderii, trebuie precizat: contabilitatea nu are ca obiect stabilirea
valorii intreprinderii, ea trebuie sa ofere o imagine fidela a patrimoniului, a
situatiei financiare si a rezultatelor, pe baza unor reguli de terminologie, de
evaluare si de prezentare, europene si internationale. Evaluarea reala a unei
intreprinderi corespunde unei alte logici, care nu este nici o stiinta exacta si
universala, nici o lege; ea se bazeaza pe diverse optiuni de abordari si calcule
care utilizeaza si completeaza informatii financiare fiabile, furnizate de
contabilitatea financiara, si se bazeaza, de asemenea, pe o analiza previzionala
si pe o negociere intre partile interesate.
10. In evaluarea contabila a elementelor patrimoniale ale unei intreprinderi este
obligatorie aplicarea urmatoarelor principii:

- principiul prudentei: nu este admisa supraevaluarea elementelor de


activ si a veniturilor sau subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor;

- principiul permanentei metodelor: continuitatea aplicarii regulilor


si normelor privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate, prezentarea
elementelor patrimoniale si a rezultatelor;
asigurarea comparabilitatii in timp a informatiilor contabile;

- principiul continuitatii activitatii: unitatea patrimoniala isi continua in


mod normal functionarea intr-un viitor previzibil,fara a intra in stare de
lichidare sau de reducere sensibila a activitatii;
- principiul independentei exercitiului: delimitarea in timp a veniturilor si
cheltuielilor aferente activitatii, pe masura angajarii si trecerii lor la
rezultatul exercitiului la care se refera;
- principiul intangibilitiitii bilantului de deschidere al unui exercitiu,
care trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

11. In calificarea unei evaluari se are in vedere ca:

- din punct de vedere al obiectului, evaluarile pot fi: de bunuri, grupe de


bunuri, active si elemente intangibile, active economice, intreprinderi etc.;
- din punct de vedere al metodei folosite, se pot intalni: evaluari patrimoniale
(abordeaza exclusiv latura cantitativa a lucrurilor _ patrimoniul), evaluari prin
rentabilitate (abordeaza exclusiv latura calitativa - profitabilitatea), evaluari
combinate (abordeaza atat patrimoniul, cat si rentabilitatea), evaluari bazate pe
cifra de afaceri si evaluari bursiere;
- din punct de vedere al momentului cand se fac si al scopului urmarit, evaluarile
pot fi: evaluari contabile (folosite la inregistrarea in patrimoniu sau cand se
modifica norma contabila), evaluari administrative (prevazute prin acte normative
si care au drept scop modificari ale valorilor contabile, efectuate dupa criterii
unitare, la toate produsele si intreprinderile), evaluari economice (au drept scop
depistarea si ajustarea tuturor distorsiunilor intre valoarea contabila si
valoarea econornica a bunurilor din intreprindere si ale fiecarei intreprinderi in
ansamblul sau).
12. In evaluarea unei intreprinderi, diagnosticul de evaluare constituie cea mai
importanta parte, care ar trebui sa ocupe circa 80% din volumul lucrarilor
efectuate si prezentate, deoarece diagnosticul conduce la alegerea metodelor de
evaluare ce urmeaza a fi aplicate, ajuta la anticiparea viitorului firmei, ajuta
la depistarea factorilor de risc si la stabilirea ipotezelor de evaluare.
In cadrul diagnosticului general al intreprinderii se disting
diagnosticele sectoriale: juridic, comercial, tehnic, tehnologic si de exploatare,
de organizare, management si resurse umane si, cu rol de colaj al tuturor
constatarilor, diagnosticul financiar-contabil.
13. Cunoscand diferentele dintre pret si valoare - doua categorii economice care
se pot confunda usor -, evaluatorul nu-si propune sa determine pretul (stabilirea
pretului fiind obiectul unei alte arte, aceea de a negocia), ci gama de valori,
respectiv zona in care ar putea incepe negocierea si in care ar putea, probabil,
sa se situeze pretul.

14. Valoarea unui bun se fondeaza pe notiunea de schimb; se poate, astfel,


considera ca valoarea comerciala constituie punctul de echilibru in care
vanzatorul accepta sa yanda si cumparatorul sa cumpere. Rezulta ca valoarea
depinde de unele criterii sau de unii facton care influenteaza dorinta de a
cumpara sau de a vinde; aceste criterii pot fi subiective - de natura psihologica
sau econornica - si obiective prin aplicarea unor metode de evaluare care
abordeaza, atat separat, cat si impreuna, latura patrimoniala si profitabilitatea
bunului, activului sau intreprinderii in ansamblu.

VII. Evaluarea patrimoniala; metodologia determinarii activului net corectat

15. Activul net contabil- ANC - (patrimoniul net, avutia sau hogatia unei
intreprinderi) reprezinta excedentul tuturor bunurilor si creantelor
intreprinderii (activ) asupra tuturor datoriilor acesteia (pasivul l'xigibil).
Activul net contabil se identifica cu valoarea patrimoniala a intreprinderii,
determinata pe baza bilantului contabil; incidentele fiscalitatii si ale
politicilor intreprinderii in domeniul amortizarii si metodelor contabile nu
recomanda aceasta valoare ca valoare de tranzactie.
16. Activul reevaluat - (ARC sau valoarea matematica a intreprinderii) rezulta din
reevaluarea, respectiv corectarea tuturor elementelor patrimoniale de activ - cu
deosebire imobilizari, stocuri si elemente monetare in valuta - tinand seama de:
- deprecierea monetara;
- modalitatile de amortizare;
- evolutia preturilor;
- modalitatile de contabilizare a operatiilor si proceselor;
- utilitate;
- orice alt factor depistat cu ocazia diagnosticului intreprinderii, care poate
antrena distorsiuni importante intre bilantul contabil si bilantul economic, intre
valorile contabile si valorile de circulatie ale bunurilor.
Nu este uzuala folosirea acestei valori in tranzactii, deoarece nu : de
datoriile intreprinderii la data tranzactiei; se foloseste de regula in asocieri
cu parti ale intreprinderii, in divizari, fuziuni, partaje etc.

17. Activul net corectat (ANC) al unei intreprinderi se determina parcurgandu-se


succesiv trei etape:
- separarea tuturor elementelor patrimoniale de activ in elemente necesare
exploatarii si elemente in afara exploatarii (necesare intreprinderii);
- reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii;
- calculul matematic al activului net corectat.
18. Separarea elementelor patrimoniale de activ (cu deosebire imobilizari si
stocuri) in elemente necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii se face
in functie de utilitatea fiecarui bun, si masurata prin gradul de participare la
realizarea profiturilor.
Rezultatul acestei operatiuni se poate concretiza:
- fie in determinarea unei capacitati beneficiare superioare fata de
profiturile inregistrate prin bilanturi, atunci cand pe cale de expertiza si
diagnostic se constata o posibila crestere a gradului de utilitate a elementelor
patrimoniale de activ;
- fie in folosirea in alte scopuri sau cu alte destinatii a bunurilor mobile
si imobile, fara utilitate sau cu utilitate redusa, in realizarea obiectului
exploatarii societatii respective; pot fi avute in vedere cai de restructurare cum
ar fi: formarea de noi societati comerciale, inchirierea, concesionarea, asocierea
etc., ori pur si simplu valorificarea, fie si ca materiale.
Aceste bunuri materiale urmeaza a se evalua in valoarea venala, adica
suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.
Indiferent de modul specific de evaluare, elementele patrimoniale in afara
exploatarii se au in vedere, in mod distinct, cu ocazia aplicarii formulelor de
evaluare a societatii respective.
19. Evaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare
exploatarii se face tinand seama de factorii enumerati la paragraful 16 si are
drept scop ajustarea posturilor din bilantul contabil cu diferentele rezultate,
obtinandu-se astfel bilantul economic al intreprinderii, adica un bilant
cuprinzand patrimoniul adus la nivelul pietei. Sunt supuse reevaluarii
imobilizarile, stocurile, creantele, disponibilitatile banesti si valorile
mobiliare de plasament - din activ, obligatiile si provizioanele pentru riscuri si
cheltuieli - din pasiv.
2o. Terenurile figureaza de regula in bilantul contabil la valoarea de
achizitie sau la o valoare administrativa (stabilita prin dispozitii legale).
Evaluarea terenurilor se face tinand seama de factorii prevazuti la
paragraful 16, daca sunt construite sau neconstruite, precum si de numerosi alti
parametri: amplasare, cerere si oferta, grad de urbanizare, zona construibila sau
nu etc.
Estimarea valorii terenului neconstruit se face de regula printr-o
expertiza; in toate cazurile este important de stabilit: riscurile de expropriere,
posibilitatile de construire, serviciile urbanistice, infrastructura etc.
Pentru evaluarea terenurilor construite se pot utiliza si metodele:
- practicarea unei abateri forfetare de 15-3o% din valoarea proprietatii
imobiliare (teren indus);
- comparatia de piata, pretul pe metru patrat de teren.
21. Cladirile si constructiile speciale se evalueaza diferit, in functie de
destinatie si de scopul evaluarii, astfel:
- cand evaluarea cladirilor si a constructiilor speciale se face ca bunuri
independente, in scopul vanzarii, gajarii sau pentru a fi aduse ca aport la
capital, trebuie avute in vedere o serie de principii specifice acestor categorii
de bunuri:

a) trebuie patruns in intimitatea imobilului, urmarind, in principal: calitatea


constructiei si a instalatiilor, randamentul, terenul si amenajarile aferente,
specificitatea imobilului, uni sau multifunctionalitatea, securitatea imobilului
(incendii, inundatii), costurile de punere in folosinta, pozitia geografica fata
de factorii de utilitate (transport, comunicatii) sau fata de clientela, regimul
juridic fiscal si de proprietate;
b) estimarea deprecierii acumulate a unei cladiri sau constructii se face tinand
seama de urmatoarele trei mari categorii de deprecieri: deprecierea fizica
(pierderea valorii proprietatii datorata uzurii, dezintegrarii, folosirii in
serviciu si altor factori fizici care reduc viata si funqionalitatea
proprietatii), invechirea functionala (pierderea valorii cauzata de
imposibilitatea proprietatii de a indeplini optim functia pentru care este
utilizata, ca urmare a unor factori precum: superproportionalitate, costuri de
operare excesive, inadecventa etc.) si invechirea economica (pierderea valorii
cauzata de factori externi, cum ar fi: modifican in relatia cerere-oferta, decizii
legislative, zonarea si schimbarea de vecinatate etc.);
c) ca metode de evaluare se pot aplica, de catre expertii evaluatori, metodele
patrimoniale (bazate pe valori de inlocuire), metodele bazate pe randament
(pornind de la chirii pentru cladirile si constructiile de locuit sau de la
profiturile obtinute pentru cladirile si constructiile industriale sau comerciale)
si metodele combinate;
- cladirile si constructiile speciale pentru exploatare industriala se
clasifica in: ateliere, sectii, depozite, birouri administrative etc.
Se considera ca orice constructie de exploatare, in masura in care este
efectiv utilizata, are o valoare de folosinta care depinde de felul constructiei
si de invechirea acesteia, si care poate fi determinata prin doua metode: prin
valoarea de reconstructie (pentru fiecare tip do constructie se obtine un pret pe
mp la care se aplica diferiti coeficienti de corectie, dintre care cel mai
important este coeficientul de invechire;
- o varianta mai rapida a acestei metode consta in substituirea valorii de
constructie ca noua cu valoarea de inlocuire calculata de catre un cabinet de
expertiza, aplicandu-se coeficientii mentionati) si prin valoarea de achizitie (se
reactualizeaza valoarea de inregistrare in functie de unii coeficienti care se
aplica succesiv: de reevaluare, de adaptare, de invechire etc.).
22. Imobilizarile corporale - bunuri mobile care fac obiectul unor
tranzactii curente - se reevalueaza la aceste preturi, adaptate la conditiile de
folosinta. Daca bunurile respective nu pot fi evaluate prin comparatii de piata,
se procedeaza la aplicarea succesiva asupra valorilor de inregistrare a unor
coeficienti de reevaluare (la stabilirea carora se va tine seama de toti factorii
prezenti la paragraful 16) si de invechire.
La evaluarea imobilizarilor corporale - bunuri mobile - se are in vedere
ca asupra valorii actioneaza, cu sensuri contradictorii, doi factori:
durata de viata ramasa (cu cat este mai mare, cu atat valoarea este mai mare) si
uzura morala (care contribuie la diminuarea valorii).
23. Imobilizarile necorporale inregistrate in bilantul contabil nu se iau in
calculul valorii activului net corectat, cu exceptia cheltuielilor de cercetare si
dezvoltare care privesc produse noi sau dezvoltari de activitati, care sunt luate
in calcul cu valoarea scriptica.
In cazul in care elementele intangibile sunt bine gestionate si exploatate, ele
influenteaza valoarea intreprinderii, nu patrimonial, ci prin rentabilitatea
degajata de aceasta peste pragul pretins de piata, in functie de efortul
investitional facut.

24. Imobilizarile financiare pot consta in credite pe termen mediu si lung


acordate si titluri de participare la capitalul social al altor intreprinderi.
Creditele se iau in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la
valoarea scriptica, cele in valuta fiind insa actualizate la raportul de schimb al
zilei; creditele trebuie sa fie platite cu dobanda pietei.
Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar,
prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea; cand pachetul este majoritar
se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la evaluarea globala a societatii
in care s-a investit si, pe aceasta baza, se determina valoarea unui titlu si
respectiv a pachetului.
Actiunile si titlurile care coteaza la bursa se evalueaza prin metodele
recomandate de organismul de bursa (CNVM).
25. Stocurile de materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb, obiecte
de inventar si semifabricate din afara, dupa separarea celor fara miscare sau cu
miscare lenta, se evalueaza la preturile zilei sau la media preturilor de
aprovizionare din cea mai recenta perioada.
Stocurile de productie neterminata si semifabricate din productie proprie
se evalueaza la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul de inaintare in
realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.
Stocurile de produse finite se evalueaza la nivelul preturilor de vanzare,
mai putin beneficiile si eventualele cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.
26. Creantele, dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, intra in
calculul valorii patrimoniale a intreprinderii cu valoarea scriptica;cele in
valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua
respectiva.
27. Disponibilitatile banesti intra in calculul valorii patrimoniale a
intreprinderii la nivel scriptic, cele in valuta insa fiind actualizate la
raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.
28. Diferentele din reevaluarea activelor fixe influenteaza capitalurile proprii
ale intreprinderii, diferentele rezultate din reevaluarea activelor circulante se
inregistreaza in capitalurile proprii, in cazul evaluarilor efectuate in scopul
realizarii unor tranzactii, sau in venituri, in cazul evaluarilor in alte scopuri.
29. Obligatiile in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei
nationale din ziua evaluarii, diferentele fiind regularizate pe seama
capitalurilor proprii, in cazul evaluarii in scopul unei tranzactii, sau pe seama
rezultatelor financiare, in cazul evaluarilor in alte scopuri.
30. Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli cu caracter de rezerva se cuprind
in activul net, dupa ce s-au dedus eventuale sarcini fiscale aferente .
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nefundamentate se regularizeaza pe
seama rezultatelor financiare.
31. Pe baza ajustarilor prezentate la paragrafele 18-3o se elaboreaza bilantul
economic al intreprinderii, care cuprinde patrimoniul cu valori de piata sau
foarte apropiat de acestea.
Activul net corectat poate fi ca1culat prin doua metode: substractiva si
aditiva;

Metoda substractiva consta in deducerea din totalul activului reevaluat


corectat (valoarea matematica) a tuturor datoriilor actualizate.
Metoda aditiva consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul
contabil cu influentele din reevaluarea elementelor patrimoniale de activ.

32. Activul net corectat reprezinta valoarea patrimoniala propriuzisa sau


valoarea intrinseca a intreprinderii.
33. Evaluarile patrimoniale au unele limite care impun prudenta in folosirea
acestora:
� au un caracter static si nu tin seama de strategiile intreprinderii;
� valorile patrimoniale sunt incomplete, intrucat elementele intangibile
(necorporale) nu sunt luate in ca1cul;
� pentru ca o valoare patrimoniala sa fie semnificativa, trebuie indeplinite
cumulativ patru conditii:
- posibilitatea efectuarii reevaluarii bunurilor din activul
intreprinderii pe baza de comparatii de piata;
- prima de risc a intreprinderii sa fie cat mai redusa; .
- un nivel satisfacator de investitii;
- posibilitatea determinarii cu certitudine a pragului de
rentabilitate al intreprinderii.

VIII. Evaluarea prin rentabilitate; metodologia determinarii capacitatii


beneficiare a unei lntreprinderi

34. Pentru evaluarea prin rentabilitate a unei intreprinderi, de regula, intra in


logica lucrarilor trei elemente de ca1cul:
- rata de capilalizare;
- de fructificare sau de actualizare;
- profitul, respectiv acel profit care exprima capacitatea beneficiara a
intreprinderii si care, de regula, difera de profitul din bilanturile contabile;
- perioada de referinta.
35. Rata de capitalizare sau de actualizare este formata, de regula, din rata de
baza (neutra) la care se adauga prima de risc a intreprinderii de evaluat.
Rata neutra - corespunde unor plasamente fara riscuri si cel mai adesea
marimea ei se stabileste la nivelul dobanzii practicate la imprumuturile de stat.
Prima de risc - este cu atat mai mare cu cat exploatarea prezinta riscuri;
riscurile interne se stabilesc cu ocazia diagnosticului de evaluare, iar riscurile
externe prin documentare si investigatii exterioare ale evaluatorilor, inclusiv in
legatura cu rentabilitatea ramurii din care face parte intreprinderea.
36. Capacitatea beneficiara- reprezinta aptitudinea unei intreprinderi de a degaja
un beneficiu in viitorul apropiat, in conditii de gestiune normale, identice cu
cele din perioadele trecute, daca nu au loc in viata intreprinderii schimbari
semnificative; ea constituie rezultatul economic rezonabilla care un eventual
cumparator ar putea sa se astepte, respectiv randamentul financiar al totalitatii
capitalurilor care finanteaza exploatarea.
37. Capacitatea beneficiara - se exprima, de regula, cifric, prin profitul net,
dividende si cash-flow.

38. Capacitatea beneficiara -se determina parcurgandu-se succesiv trei etape:


- studiul rezultatelor trecute (de regula, pe minimum trei ani);
- examenul previziunilor (de regula, pe minimum trei ani);
- mixajul constatarilor din primele doua etape si calculul matematic al
capacitatii beneficiare.

39. Studiul rezultatelor trecute are drept scop determinarea acelui profit din
bilantul contabil, real, cert, stabil, ce poate fi considerat ca l'iind
rcproductibilin viitor.
Se porneste de la profitul din bilantul contabil, caruia i se aduc doua
categorii de corectii:

- corectii pe orizontala, intre exercitii, datorate unor influente asupra


profiturilor din bilant, cum ar fi: incidentele fiscalitatii,incidentele
metodologiei contabile, distorsiunile voluntare ale rezultatului financiar;
- corectii pe verticala, respectiv corectarea tuturor marjelor, de la
cifra de afaceri si pana la profitul net.
40. Lista corectiilor ce se aduc profiturilor din bilantul contabil este
nelimitata, cele mai frecvente referindu-se la:
� amortismente: se inlatura orice exces de amortizare si se adauga orice
insuficienta de amortizare, referinta constituind-o fie legea fiscala, fie
standardele profesionale emise de expertii tehnici;
� salarii si asimilate salariilor: insuficientele sau exagerarile trebuie adaugate
sau eliminate, referinta constituind-o standardele si studiile efectuate de
experti in munca si protectia sociala;
� stocuri: se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe intreaga
perioada, realitatea si jocul stocurilor de la inceput si sfarsit de perioada,
anomaliile trebuind reintegrate sau deduse din rezultatul contabil;
� profituri si pierderi exceptionale: se retin numai acele profituri care provin
din operatiuni obisnuite, care se reproduc in mod sistematic in viitor;
� provizioane: se analizeaza fiecare natura si se readuc in rezultatele financiare
provizioanele nefundamentate;
� sinergii: efectele sinergice presupun complementaritate de activitati ale caror
rezultate sunt superioare celor reiesite din insumarea algebrica a rezultatelor
individuale. Printr-un diagnostic bine executat, se pot descoperi toate
complcmentaritatile din activitateaintreprinderii si se pot tsjllsta rezultatele
financiare;
� obligatii: se studiaza finantarea intreprinderii prin efectul de levier,
aducandu-se, daca este cazul, ajustari profitului din bilantul contabil.

41. Examenul previziunilor consta in verificarea credibilitatii previziunilor


efectuate, sub aspectele: coerentei dintre ipotezele de evaluare si constatarile
din diagnosticul pe perioadele trecute; coerentei cifrice intre profiturile
previzionale si profiturile corectate din perioadele trecute.

42. Capacitatea beneficiara se poate calcula in una din urmatoarele variante:


- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute si a
profiturilor anuale previzionale;
- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute;
- ca medie a profiturilor anuale previzionale;
- ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare.
43. Perioada de referinta corespunde perioadei de prognoza a intreprinderii,
respectiv perioada la sfarsitul careia proprietarul ar trebui sa-si modifice
atitudinea fata de afacerea sa, adica sa provoace asemenea schimbari in viata
intreprinderii incat sa-i permita sa-si reia ciclul vietii.
Astfel de schimbari constau in masuri de restructurare cum ar fi:
divizarea, asocierea, formarea de noi societati comerciale, injectii de capital
pentru modernizarea echipamentelor si a tehnologiilor, pentru reinnoirea
produselor etc. Din punctul de vedere al investitorului, perioada de prognoza
corespunde cu termenul de recuperare a investitiei sale.

IX. Evaluarea intreprinderii prin metode combinate


44. Evaluarile combinate presupun, ca si cele prin rentabilitate, abordarea
financiara, intrucit se bazeaza pe fluxurile antrenate de activitatea
intreprinderii intr -o perioada trecuta sau viitoare.

45. Metodele de evaluare combinata pot fi grupate, in functie de tehnicile


aplicate, in:
- tehnici bazate pe ponderarea intre o valoare patrimoniala si una prin
rentabilitate;
- tehnici bazate pe asocierea la valoarea patrimoniala a i'ntreprindcri i a unuia
sau mai multor elemente intangibile.

RECOMANDAREA 101/CECCAR-EV privind structura standard a Raportului de evaluare


economica si financiara aintreprinderii.
I.Obiectiv

Obiectivul recomandarii il constituie prezentarea unui model standard de


raportare a rezultatelor evaluarii economice si financiare ale unei intreprinderi.
Textele din prezenta recomandare trebuie intelese in contextul cadrului
general privind metodologia standard de evaluare, ce face obiectul Recomandarii
nr. 100/CECCAR-EV, editia 1997.
Sarcina deriva din prevederile art. 19 lit. e din Ordonanta Guvernului nr.
65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si completarile
ulterioare, privind atributiile Corpului Expertilor Contabili si Contabililor
Autorizati din Romania pe linia elaborarii standardelor de evaluare a bunurilor,
activelor si intreprinderilor.
II. Camp de aplicare

Prezenta recomandare se adreseaza expertilor evaluatori membri ai CECCAR -


persoane fizice si juridice -, pentru realizarea lucrarilor de evaluare, efectuate
in scopul vanzarii activelor economice si societatilor comerciale, pentru majorari
de capital prin emiterea de noi actiuni, divizari, fuziuni si asocieri.
Evaluarile pentru despagubiri sau in scopuri fiscale nu fac obiectul
prezentei recomandari; unele din principiile generale pot fi insa avute in vedere,
daca nu exista norme specifice.
Nu se foloseste in cazul unui contract de consultanta care presupune
elaborarea unui pachet de lucrari din care raportul de evaluare este doar una si
are o forma simplificata de prezentare.

III. Temeiuri normative

1. Reglementarile contabile emise in baza Legii contabilitatii nr.


82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare.
2. Standardele Internationale de Raportare Financiara (IAS/IFRS) emise de
Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB).
3. Standardele Internationale de Evaluare emise de Institutul de Evaluare a
Afacerilor (IBA) si Societatea Americana a Evaluatorilor (ASA).
4. Recomandarile emise de Federatia Expertilor Contabili Europeni (FEE).
IV. Structura standard a unui raport de evaluare

Raportul de evaluare trebuie sa ofere o imagine clara asupra


opiniilor exprimate de evaluator, asupra bazelor de evaluare folosite, a metodelor
si informatiilor care stau la baza raportului.
Evaluatorul are obligatia de a oferi o opinie competenta si obiectiva
asupra valorii, indiferent de efectele pe care le poate avea asupra clientului sau
a celor implicati.
La redactarea raportului de evaluare se vor evita ambiguitatile in
exprimare, care pot determina crearea unei impresii false si inducerea in eroare a
clientului.

1. Rezumatul principalelor concluzii si recomandari privind:


1.1. Scopul evaluarii;
1.2. Scara valorilor stabilite si valoarea medie;
1.3. Recomandarile privind perspectivele intreprinderii (mentinerea profitului
activitatii existente - total sau partial- sau al activitatii viitoare propuse) si
modul de interpretare a valorii obtinute.

2. Prezentarea intreprinderii vor fi oferite toate datele necesare identificarii


intreprinderii sau a activului supus evaluarii:

- denumire, adresa, cod fiscal, nr. inregistrare la ORC, forma juridica;


- un scurt istoric asupra principalelor faze de dezvoltare, transformarile
suferite;
- stabilirea coordonatelor principale prin: prezentarea capitalului social, a
modalitatilor de formare si a eventualelor modificari intervenite, structura
capitalului si componenta aqionariatului, obiectul de activitate, pozitia ocupata
in cadrul ramurii respective, in vederea explicarii metodei de evaluare folosite.

3. Prezentarea evaluatorilor si a mandatului primit in cazul in care evaluarea


este facuta de catre o societate comerciala abilitata in domeniu, se vor mentiona
datele de inmatriculare ale acesteia de la Registrul Comertului.
Daca echipa de evaluatori este formata din persoane individuale, este
necesara prezentarea unor curriculum vitae din care sa reiasa pregatirea si
experienta profesionala si rezultatele semnificative in domeniu.

4. Diagnosticul de evaluare

4.1. Diagnosticul juridic


4.1.1. Obiectiv: aprecierea situatiei juridice a intreprinderii in raport cu
proprietarii, cu tertii si cu proprii salariati.
4.1.2. Constatari: tinand seama de prevederile legale in vigoare (legea
societatilor comerciale, dreptul comercial, dreptul muncii, legile si
reglementarile fiscale), evaluatorii vor stabili dad intreprinderea este
constituita legal, daca exista acte si contracte privind drepturile de
proprietate, daca exista contracte incheiate cu partenerii de afaceri, daca sunt
actiuni juridice in curs, cu persoane fizice sau juridice, daca exista contracte
de munca individuale si colective, si vor analiza regimul fiscal alintreprinderii.
4.1.3. Concluzii: dupa trecerea in revista a mijloacelor de realizare si a
procedeelor de lucru utilizate se stabilesc:
- oportunitatile existente in mediul exterior intreprinderii, adica evolutii cu
un caracter previzibil pozitiv pentru entitatea evaluata ca:legislatie si
reglementari favorabile,conditii economico-financiare optime;
- riscurile existente in mediul extern intreprinderii, adica evolutii cu un
efect previzibil negativ, respectiv conditionari inverse oportunitatilor;
- punctele forte, adica atuurile, ca urmare a unor factori cum sunt: o buna
organizare si functionare a entitatii evaluate, contract si statut
corespunzatoare, relatii contractuale corecte, finantare bancara asigurata,
absenta litigiilor, reglementari fiscale corecte si obligatii fiscale indeplinite
la timp;
- punctele slabe, deficientele constatate in organizarea si functionarea
entitatii evaluate: contract si statut necorespunzatoare situatiei de fapt,
existenta unor litigii contractuale cu tertii si cu propriii salariati, conflicte
de munca, obligatii fiscale nerespectate etc.

4.2. Diagnosticul comercial

4.2.1. Obiectiv: determinarea locului ocupat de intreprindere pe piata, in prezent


si in viitor, in conditiile in care prin piata se intelege locul geografic
determinat (local, national, international) in care au loc tranzactii comerciale
potrivit cererii si ofertei.
4.2.2. Constatari:
a) pornind de la nomenclatorul produselor sau in functie de principalele
activitati se va calcula ponderea lor in volumul total al activitatii
intreprinderii;
b) se va efectua o analiza a clientilor intreprinderii: importanta,
rentabilitate, existenta unor clienti restanti, precum si a duratei de decontare
medie a creantelor;
c) in aceleasi conditii se vor analiza furnizorii: criterii de selectionare a
furnizorilor, contracte incheiate cu acestia etc.;
d) trebuie identificata concurenta intreprinderii: cea actuala, dar si cea
potentiala, din mediul economic inconjurator;
e) se va analiza reteaua de distributie a intreprinderii, care poate furniza date
asupra ponderii contractelor interne sau externe in cifra de afaceri a
intreprinderii si alte caracteristici privind relatiile cu partenerii;
f) pentru a analiza posibilitatile de dezvoltare a profitului si a specializarilor
intreprinderii, se va studia gradul de permeabilitate a pietei, pentru a stabili
daca nu exista constrangeri specifice produsului, constrangeri specifice
clientelei, masuri luate de stat pentru a limita concurenta, obstacole tehnologice
etc.;
g) vor fi studiate tipurile de actiuni promotionale facute de intreprindere,
cuantumul cheltuielilor publicitare, evolutia politicii de promovare a produselor
si a imaginii firmei.

4.2.3. Concluzii: dupa stabilirea principalelor evolutii se vor evidentia cele mai
importante:
� oportunitati;
� riscuri;
� puncte forte: retea de vanzare puternica, clienti statornici, calitate foarte
buna a produselor etc.;
� puncte slabe: produse si servicii scumpe, cunoasterea insuficienta a pietei
etc.
4.3. Diagnosticul tehnologic, operativ sau de exploatare

4.3.1. Obiectiv: stabilirea masurii in care mijloacele de productie materiale


raspund nevoilor actuale sau viitoare ale intreprinderii sau ale potentialului
cumparator.
4.3.2. Constatari: se impune cunoasterea infrastructurii, a potentialului de
productie la un moment dat si evolutia in timp, stabilirea dinamicii
imobilizarilor corporale,a nivelului de automatizare si a productivitatii, dar si
analiza functiei de cercetare-dezvoltare, pentru a determina strategia in viitor a
intreprinderii.
4.3.3. Concluzii prezentate sub forma:
. oportunitatilor;
. riscurilor;
� punctelor forte: o buna utilizare a capacitatii de productie, utilaje moderne,
preturi competitive, servicii competente;
� punctelor slabe: o planificare defectuoasa a productiei, o conducere defectuoasa
a aprovizionarilor si transporturilor, stocuri de materii prime, probleme de
calitate a produselor si serviciilor.
4.4. Diagnosticul gestiunii resurselor umane

4.4.1. Obiective: analiza structurii umane si a capacitatii personalului de a


contribui la realizarea activitatilor intreprinderii.
4.4.2. Constatari:
a) analiza structurii umane: organigrama ierarhica si functionala a
intreprinderii; date cu privire la personal - varsta, pregatire, grad de ocupare,
vechime in intreprindere etc.;
b) date cu privire la conducatorii intreprinderii: varsta, pregatire, formare si
experienta, stil de conducere, sistem de remunerare;
c) date sociale: climatul social, protectia muncii, organizarea sindicala din
intreprindere, numarul de zile de greva etc.
4.4.3. Concluzii: analizand datele prezentate mai sus, se pot stabili:
. oportunitati;
. riscuri;
� puncte forte: personalul este tanar, dinamic, flexibil si bine format,
organizare buna, exista motivarea muncii;
. puncte slabe: proasta functionare a conducerii, reprezentare sindicala slaba,
salarizare nestimulativa etc.

4.5. Diagnosticul financiar-contabil


4.5.1. Obiective:
� stabilirea existentei imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a
rezultatelor si a situatiei financiare ale entitatii evaluate, precum si a starii
de sanatate financiare a acesteia;
� utilizarea relatiei efectului de levier pentru a face diagnosticul ratei de
rentabilitate a capitalurilor propm;
� evaluarea diferentelor intre efectul de levier financiar masurat plecand de la
valorile contabile si efectul de levier masurat plecand de la valorile de piata; �
diagnosticul ratei de rentabilitate economic a, plecand de la rata marjei
economice si rata de rotatie a capitalurilor investite;
� utilizarea totalului soldurilor intermediare de gestiune pentru analiza formarii
marjei economice;
� analiza diferentelor intre optica de rentabilitate si optic a productivista prin
realizarea unui audit asupra situatiilor financiare.
4.5.2. Constatari: acestea rezulta in urma realizarii obiectivului, avand ca
mijloace de efectuare datele si informatiile continute in conturile anuale,
rezultatele financiare examinate pe ultimii 3-5 ani, preluate potrivit
metodologiilor specifice evaluarilor patrimoniale.
4.5.3. Concluzii: se impun in baza constatarilor, exprimate sub forma:
� oportunitatilor;
� riscurilor;
� punctelor forte;
� punctelor slabe.

4.6. Sinteza diagnosticelor evaluiirii

Se prezinta sub forma tabelara in cadrul raportului sau ca o anexa a


acestuia, cuprinzand concluziile stabilite pentru fiecare diagnostic in parte,
respectiv datorate mediului exterior intreprinderii (cu doua subcoloane aferente
oportunitatilor si riscurilor) si ce1e datorate mediului intern alintreprinderii
(cu doua subcoloane aferente punctelor forte si punctelor slabe).
Prin luarea in considerare a tuturor constatarilor din diagnosticele
sectoriale prezentate anterior si introducerea influentelor acestora in
indicatorii financiari si parametrii economici ai intreprinderii, expeqii
contabili elaboreaza bilantul economic alintreprinderii, pe baza caruia se va
proceda la aplicarea metodelor de evaluare. Concluziile vor fi expuse prin
descrierea succinta atat a constatarilor calitative, cat si a celor cantitative,
dupa caz, precum si a tendintelor viitoare ale acestora.

5. Bazele lucrarii de evaluare se vor mentiona date1e si informatiile puse 1a


dispozitie de client, conform caietului de sarcini si prevederilor contractului
incheiat.
5.1. Expertize si studii, proprii sau insusite: se fac trimiteri 1a surse,
inscrisuri, publicatii utilizate la elaborarea raportului de evaluare.
5.2. Bibliografie
5.3. Factori de risc:
5.3.1. F actorii de risc extern;
5.3.2. Factorii de risc intern.
5.4. Ipoteze de evaluare:
5.4.1. Ipoteze macroeconomice;
5.4.2. Ipoteze microeconomice.

6. Metode de evaluare aplicate se vor inscrie cauzele, ipotezele si scenariile


care au determinat alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare in parte, conform
grupelor de mai jos:
6.1. Metode patrimoniale;
6.2. Metode prin rentabilitate;
6.3. Metode combinate;
6.4. Metode bursiere;
6.5. Alte metode.

7. Gama de valori, valoarea actiunilor se vor enumera opiniile obtinute prin


aplicarea metode1or de evaluare mentionate la punctu16; in mod corespunzator se
determina va1orile minime si maxime ale actiuni1or.

8. Concluziile si opiniile evaluatorilor se vor exprima opinii1e asupra


rezultatelor obtinute, atat din punct de vedere economic, cat si financiar.
Se va exprima parerea evaluatori1or asupra rezultatelor obtinute din operatiunea
de evaluare.

STUDIU DE CAZ
Evaluarea unei intreprinderi de confectii
1.Bilantul contabil
ACTIV PASIV
Imobilizari nete 5.204
Stocuri 12.098
Ajustari depreciere (2000)
Creante 7.573
Ajustari dseprec.creante (1.767)
Disponibilitati 568 Capitaluri
proprii 9.872
Provizioane ptr. risc si ch. 500
Obligatii financiare 6.192
Obligatii nefinanciare 5.112

Total activ 21.676Total pasiv


21.676
2.Contul de profit si pierderi
EBE 5.964
Amorismente (1.062)
Ajustari depreciere (15)
Provizioane ptr.risc.si cheltuieli (53)
Cheltuieli financiare nete (681)
Impozit pe profit(16%) (670)
Profit 4.189

Nu avem active inafara exploatarii.

3.Plusvaloarea rezultata in urma reevaluarii este de 3.696(dupa incidentele


fiscale);
4.Cresterea previzionala de preturi estre de 3%/an;
5.Rata de plasament a disponibilitatilor pe piata este de 9%/an;
6.Rata de capitalizare sau de actualizare ,ajustata la intreprindere este de
13,5%;

7.Fluxul de lichiditati pentru anul in curs :

EBE 5.964
Achizitii imobilizari (1.188)
NFR complementar (394)
Impozit profit (2.191) fara indatorare
Flux net 2.191 fara indatorare
Cheltuieli financiare (55% din 681) 375
Crestere obligatii financiare(3%) 186
Flux net 2002(dividend
distribuibil)

8.Capacitatea de autofinantare va fi:

4.189+ 1.062 + 15 + 53 = 5.319

9.CF brut fara indatorare:

5.319 + 375 = 5.694

10.CB va fi:

4.189 + 375 = 4.564

VALORI PATRIMONIALE
ANc(activ net contabil) 9.872
ANC(activul net corijat) 9.872 + 3.696 = 13.568
VSB : 21.676 + 3.696 = 25.372
VSBr: 25.372 � 5.112 � 500 = 19.760
CPNE: 9.872 + 3.696 + 6.192 = 19.760

VALORI PRIN RENTABILITATE

Prin aplicarea unui multiplicator la profit sau la CF


Coeficientul multiplicator se poate stabili:
- prin comparatii cu alte tranzactii similare ;
- la nivelul PER observat pentru o intreprindere din acelasi sector,care este
cotata (cu o reducere);
- la nivelul inversului ratei de capitalizare;
- la alegerea evaluatorului (intre 7 si 12).
V = CB/i sau V = CB x PER

I �poate fi luat la nivelul pietei financiare(imprumutul de stat) majorat sau nu


cu prima de risc:

CB = 4.189; i = 0,09 sau 0,135.

V1 = CB/i = 4.189: 0,09 = 46.544 - rata fara risc fara ajustari;

V2 = (4.189 x 0,7):0,09 = 32.581 - rata fara risc ajustata;

V3 = 4.189 : 0,135 =31.030 - cu risc fara ajustari;

V4 =(4.189 x 0,7) : 0,135 = 21.721 - rata cu risc ajustata.

PER pentru sectorul confectii este de 13;abaterea practicata este de 30-50%;

V5 = 4.189 x 13 x 0,7 = 38.120


V6 = 4.189 x7 =29.323;
V7 = 4.189 x 12 = 50.268.

V = CF brut x K
De regula ,K poate lua valori intre 4 si 7;

V8 = 5.319 x 4 =21.276;
V9 = 5.319 x7 =37.233

VALORI COMBINATE

a)Ponderea intre o valoare patrimoniala si una de randament

Practicieni:

V = (ANC + CB : i): 2

- CB se calculeaza pe seama anilor celor mai resent� la care se aplica o


abatere ,de regula de 30 % pentru anticiparea lui CB;
- i este rata de baza cu sau fara majorare intre 25-50%;

ANC = 13.568 ; CB = 4.189; i = 0,09.

V10 = (13.568 + 4.189 : 0,09):2 = 30.056 - rata fara risc fara ajustare;

V11 = [13.568 + (4.189 x 0,7):0,09]:2 = 23.075 - rata fara risc si cu

ajustare de 30%;
V12 = (13.568 + 4.189:0,135):2 = 22.299 - rata cu risc fara
ajustare;

V13 = [13.568 + (4.189x0,7):0,135]:2 = 17.644 - rata cu risc si ajustare

de 30%;

Se observa ca la V10,V11,V12 avem un goodwill iar la V13 vem un badwill.


In loc de ANC sepoate utiliza valoarea substractiva bruta(VSB),etc�

b)Asocierea elementelor necorporale la valoarea patrimoniala


b1)Metoda activului net majorat de un element necorporal;
- consta in adaugarea la ANC a elementelor necorporale sub forma unui procent
din cofra de afaceri sau a unui profit multiplicat de un nr. De ori( 1,5-3 ori).
Cifra de afaceri este folosita acolo unde marja este cunoscuta simcheltuiwelile
generale usor de estimat(comert).
- se recurge la baremuri statistice pentrumasurarea fondului de comert,
De un numar de ori profitul:se foloseste cind nu exista baremuri si se vor stabili
valorile minima si maxima:
ANC = 13.568; CB = 4.189

V14 = 13.568 + (4.189 x 1,5) = 19.852


V15 = 13.568 + (4.189 x 3) = 26.135

b2)Metoda Retail pentru fondul de comert cu amnuntul;


Deriva din cea de sus insa numarul de ori din profit se stabileste dupa relatia:

- unde t este dobinda legala si n durata in ani.

B3)Metode bazate pe goodwill

- varianata neta:
V = ANC + GW

- unde GW = K(CB- VSB x i)


- varianata bruta:
V = VSB � datorii + GW
K-poate reprezenta un numar de ani ,de regula 3-5 ani.

c)Actualizarea fluxurilor financiare


c1)Formula de baza cu rata unica;

c2)Meoda Andoye,etc�