CURS 1

Oasele membrelor
Membrele sau extremitatile sunt destinate diferitelor miscari.
Extremitatile prezinta o portiune care le leaga de trunchi si care se numeste
centura membrului si o portiune care continua centura si se numeste membrul
liber.
Oasele membrului superior
Membrul superior este alcatuit din 4 segmente :
-

Umar

Brat

Antebrat

Mana

Centura membrului superior reprezinta legatura dintre oasele membrului liber si

toracele osos. Este consituita din 2 oase (clavicula si scapula).
Clavicula os lung pereche aflat la limita dintre torace si gat. Este orientata
transversal si este cuprinsa intre manubriul sternal si acromion. Prezinta 2
curburi inegale care dau forma literei S mare. Prezinta 2 fete, 2 margini si 2
extremitati. Fata superioara da insertie pe partea mediala muschiului sterno-cleidomastoidian, iar pe partea laterala da insertie muschilor deltoid si trapez. Fata
inferioara raspunde primei coaste, prezinta in partea ei mijlocie un sant pe care se
insera muschiul subclavicular, medial de sant se insera ligamentul costoclavicular,
iar lateral de sant se insera ligamentul conoid si ligamentul trapezoid. Marginea
anterioara este concava in treimea laterala si da insertie muschiului deltoid si este
convexa in treimea laterala si da insertie muschiului pectoral mare. Marginea
posterioara este concav-convexa in sens invers, in portiunea ei laterala se insera
muschiul trapez, in portiunea mijlocie are raportul cu muschiul omohioidian, cu
artera si vena subclavie si cu trunchiurile plexului brahial. Aceste raporturi sunt
deosebit de importante pentru ca in caderile pe umar, clavicula se poate fractura in
zona mijlocie si fragmentele osoase pot leza vasele subclavii si/sau trunchiurile
plexului brahial. In cazurile calusurilor voluminoase, acestea pot comprima sau chiar
include unele formatiuni determinand compresii nervoase sau vasculare.
Extremitatea mediala a osului (sternala) este voluminoasa si are o fata sternala de
articulare cu manuvriul sternal. Extremitatea laterala (acromiala) este turtita si
prezinta o fata acromiala destinata articulatiei cu acromionul.

Scapula este un os lat, de forma triunghiulara aflata in zona postero-superioara a

toracelui, acest os se intinde practic de la primul spatiu intercostal pana la nivelul
coastei a 8-a. Este aplicata pe torace, pe care il depaseste lateral luand parte la
formarea umarului si la delimitarea axilei. Prezinta o spina puternica, prezinta 2 fete
si 3 margini. Fata dorsala priveste posterior si lateral, pe aceasta fata se gaseste
transversal o lama osoasa foarte puternica numita spina capului, aceasta imparte
fata posterioara in 2 fose, fosa supra si infraspinoasa. Spina scapulei are forma
triunghiulara, prezinta o parte superioara si una inferioara si mai multe margini.
Marginea dorsala, e groasa si rugoasa si da insertie muschiului trapez, prin buza sa
superioara si muschiului deltoid, prin cea inferioara. Acromionul este o proeminenta
turtita de sus in jos, palpabila sub piele si prezinta o fata articulara pe extremitatea
laterala a claviculei. La unirea acromionului cu buza inferioara a spinei scapulei se
formeaza unghiul acromionului, acest unghi este foarte important practice pt ca de
la el se fac masuratori pentru stabilirea luxatiilor centurii. Fosa supraspinoasa da
insertie muschiului supraspinos, fosa subspinoasa da insertie mai multor muschi
(subspinos, rotund mare, rotund mic). Fata anterioara(costala) a osului prezinta o
concavitate, prinsa sub fosa subcraniala si da insertie muschiului subscapular, in
partea mediala se mai insera si muschiul dintat anterior. Marginea superioara a
scapulei este subtire si prezinta o scobitura numita incizura scapulei, prin aceasta
incizura trece nervul suprascapular. Medial de scobitura se insera muschiul
omohioidian. Marginea mediala este orientata spre coloana vertebrala si pe ea
insera muschii romboizi. Marginea lateral este orientata spre axiala, unghiul
superior este ascutit, usor de explorat sub piele. Unghiul superior este rotunjit si da
insertie muschiului ridicator al scapulei. Unghiul lateral, este cel mai voluminous si
reprezinta 2 elemente, cavitatea glenoida si procesul coracoid. Cavitatea glenoida
este legata de restul scapulei printr-o parte mai ingusta numita colul (gatul)
scapulei. Cavitatea glenoida este putin profunda ovala si prezinta 2 rugozitati, una
inferioara numita tubercul subglenoidian care da insertie muschiului triceps
brahial. Proeminenta superioara, este tuberculul supraglenoidian care da insertie
muschiului biceps brahial. Procesul toracoidian este o prelungire recurbata a carei
baza se afla intre, cavitatea glenoida si scobitura capului. Pe el se insera muschii:
capul scurt al bicepsului brahial, coracobrahial si pectoralul mic, de asemenea se
mai insera si ligamentele: conoid si trapezoid.
Scheletul membrului superior liber.
Bratul este reprezentat de osul humerus, este un os pereche, prezinta o diafiza si
2 extremitati numite epifize, una distala(catre extremitatea membrului) si alta
proximala(catre centura). Ca orientare, humerusul prezinta in partea de sus
extremitatea proximala cu un cap sferic medial cu suprafata articulara. Corpul
humerusului este aproape cilindric in partea superioara si prismatic triunghiular in
cea inferioara.
Prezinta 3 fete si 3 margini, bine diferentiate in partea posterioara. Fata
anterolaterala prezinta ceva mai sus de mijloc o rugozitate in forma literei V, numita

tuberozitate deltoidinala, pe care se insera muschiul deltoid si muschiul brahial. Sub

tuberozitate se gaseste un sant mai putin proemitat care pleaca de pe fata
posterioara (santul nervului radial) prin care trec nervul radial si artera brahiala
profunda. Deasupra tuberozitatii fata anterolaterala este inconjurata de nervul axial
(circumflex) care poate interesat in fracturile osului. Fata anteromediala prezinta
insertie pentru muschiul coracobrahial, fata posterioara este strabatuta oblic, de
santul nervului radial, deasupra acestui sant se insera capul lateral, iar dedesupt
capul medial al muschiului triceps brahial. Marginea anterioara este foarte bine
pronuntata, marginile mediala si laterala prezinta adevarate creste, dar numai in
jumatatea lor inferioara.
Epifiza superioara este unita de corpul osului prin colul chirurgical, cele mai multe
fracturi la nivelul humerusului se intalnesc la nivelul colului chirurgical, tot aici se
poate produce, dezlipirea traumatica a epifizei la copil sau adolescent, deoarece
aceasta zona se sudeaza abia la varsta de 20-25 de ani. Epifiza superioara, prezinta
mai multe elemente: capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul
mic, santul intertubercular sau culisa bicipitala.
Capul humerusului este o suprafata articulara neteda si reprezinta o treime dintr-o
sfera, priveste medial in sus si putin posterior. Axul sau formeaza cu axul diafizei un
unghi de circa 130 grade.
Colul anatomic este un sant circular, care separa capul de restul epifizei.
Tuberculul mare se afla pe partea laterala a capului prezinta 3 fatete, pentru insertii
musculare. Pe fateta superioara se insera muschiul supraspinos, pe fateta mijlocie
se insera muschiul subspinos, pe fateta inferioara se insera muschiul rotund mic.
Tuberculul mic se afla pe partea anterioara a epifizei, pe el se insera muschiul
subscapular.
Santul intertubercular, este un sant vertical care pleaca de pe fata anterioara e
epifizei si se termina pe fata anteromediala a diafizei. Prin acest sant aluneca
tendonul capatului lung al muschiului biceps brahial.
Pe creasta tuberculului mare se insera muschiul pectoral mare. Pe creasta
tuberculului mic se insera muschiul rotund mare.
Epifiza distala, este turtita si recurbata din inapoi spre inainte, din aceasta cauza
diametrul transversal este mult mai mare decat diametrul anteroposterior. (paleta
humerala) Epifiza distal prezinta un condil si 2 epicondili.
Condilul humerusului prezinta 2 categorii de formatiuni, suprafetele articulare si
fosele. Suprafetele articulare sunt destinate radiusului si ulmei, sunt reprezentate
de trohlea humerala, capitul humeral si santul intermediar. Trohlea humerusului
corespunde scobiturii trohleare de la nivelul ulmei, este formata din 2 margini, 2
proeminente si un sant. Santul are un traiect spiroidal de jos in sus si de la medial

catre lateral. Capitul este o proeminenta rotunjita lateral de trohlee, el corespunde

fosetei capului radial. Santul intermediar separa trohlea de capit. Fosele sunt in
numar de 3, fosa coronoidiana, fosa radiala si fosa olecraniana. Fosa coronoidiana
se afla deasupra trohleei pe fata anterioara a epifizei, in ea patrunde procesul
coronoid al ulmei in miscarile de flexie ale antebratului. Fosa radiala se afla
deasupra capitului, in ea patrunde capul radial in miscarile de flexie. Fosa
olecraniana se afla deasupra trohleei pe partea posterioara a epifizei, in ea
patrunde olecranul in miscarile de extensie ale antebratului.
Epicondilii sunt 2 proeminente care servesc pentru insertii musculare. Unul este
medial, celalalt este lateral. Epicondilul medial, prezinta pe fata posterioara, santul
nervului cubital/ulnal, pe epicondilul lateral, se insera muschii pronatori ai
antebratului si flexori ai antebratului, mainii si degetelor. (Rotundul pronator,
flexorul medial al carpului, palmarul lung, flexorul ulnar al carpului, flexorul
superficial al degetelor) Epicondilul lateral este mai mic decat cel medial pe el se
insera muschii supinatori ai antebratului si extendori ai antebratului, mainii si
degetelor. (scurtul extendor radial al carpului, muschiul supinator, extenzorul
degetelor, extenzolur degetului mic, extenzorul ulnar al carpului si anconeul).

Oasele antebratului
Are 2 oase paralele, unul este situate in prelungirea degetului mic (ulna sau
cubitus), celalalt este in prelungirea policelului (radius). Aceste 2 oase se articuleaza
prin epifizele lor, dar raman distantate la nivelul diafizei prin spatiul interosos.
Radiusul depaseste prin epifiza lui inferioara ulna si este depasit de ulna prin epifiza
superioara. Deci ulna va fi mai importanta functional in articulatia cotului, iar
radiusul va fi mai important in articulatia pumnului.
Diafizele celor 2 oase au forma prismatica triunghiulara, fiecare avand cate 3 fete si
3 margini.
Ulna sau cubitusul este un os lung pereche aflat in partea mediala a antebratului,
este oblic in jos si mediolateral si formeaza cu humerusul un unghi cu deschidere
lateral, prezinta corpul si 2 epifize.
Epifiza proximala este mai voluminoasa, prezinta o scobitura anterioara si o margine
laterala ascutita, corpul ulnei este putin concav inainte si are 3 fete si 3 margini.

CURS 2

Fata anterioara prezinta in partea superioara zona de insertie a muschiului flexor

profund al degetelor, iar in zona inferioara insertia muschiului patrat pronator.
Fata posterioara prezinta o linie oblica in jos si medial deasupra liniei oblice se
insera muschiul anconeu. Partea inferioara este impartita printr-o linie vertical intr-o
zona mediala si una laterala. Pe partea mediala se insera muchiul extensor ulnar al
capului, pe partea laterala se insera muschiul supinator, mai jos tot pe fata
posterioara se insera muschiul lung abductor al policului, scurtul extensor al
policului, lungul extensor al policului si extensorul indexului.
Fata mediala este larga in portiunea superioara si se ingusteaza in cea inferioara
unde se palpeaza sub piele
Marginea anterioara este bine pronuntata, incepe de la procesul coronoidian si se
termina la stiloida.
Marginea posterioara, proemina sub piele si pleaca de la olecran.
Marginea laterala sau interosoasa, da insertie membranei interosoase care uneste
corpurile celor doua oase ale antrebratului.
Epifiza superioara are doua proeminente osoase, una verticala numita olecran si
una orizontala numita proces coroid, cele doua proeminente formeaza intre ele un
unghi drept si delimiteaza cavitatea articulara, numita si scobitura trohleara, care
priveste inainte si se articuleaza cu trohlea humerusului.
Scobitura trohleara prezinta o creasta anteroposterioara, care corespunde cu santul
de pe trohlea humerusului. Pe partea laterala, a procesului coronoid, exista o fateta
articulara semilunara, numita incizura radiala, care se articuleaza cu capul
radiusului. Sub procesul coronoid se afla tuberozitatea ulnei pe care se insera
muschiul brahial. Olecranul se palpeaza pe fata posterioara a articulatiei cotului, pe
el inseranduse muschiul triceps radial.
Epifiza inferioara, prezinta 2 formatiuni, capul si procesul stiloid. Ambele se
palpeaza sub piele. Capul reprezinta un segment de cilindru. Suprafata laterala este
articulara pentru incizura ulnara a radiusului si fata lui inferioara este de asemenea
articulara.
Procesul stiloidian, are forma conoida cu varful in jos si se afla pe partea mediana a
capului. Intre cap si procesul stiloidian, pe fata posterioara a osului, exista un sant
prin care trece tendonul muschiului extensor ulnar al carpului.

Radiusul este os lung pereche, aflat in partea laterala a antebratului in dreptul

policelui, are un corp si 2 epifize. Este orientat in jos, cu extremitatea voluminoasa
distal. Corpul osului este prismatic triunghiular, are 3 fete si 3 margini. Este palpabil
in jumatatea lui inferioara. Fata anterioara este ingusta in partea superioara, in
partea superioara se insera muschiul flexor lung al policelui, iar in partea inferioara
muschiul patratul pronator. Fata posterioara, este rotunjita in partea posterioara, la
acest nivel corespunde muschiului supinator. Este plana si usor escavata in partea
inferioara unde se insera lungul abductor si scurtul extensor al policelui. Fata
laterala, prezinta in zona mijlocie o rugozitatea pentru insertia lungului pronator.
Deasupra rugozitatii, osul este in raport direct cu ramura profunda a nervului radial,
de aceea fracturile la acest nivel pot interesa nervul. Marginile anterioara si
posterioara sunt mai pronuntate in portiunea superioara, respective mijlocie.
Marginea mediala este ascutita in zona inferioara, prezentand fateta articulara,
numita incizura ulnara a radiusului, marginea ulnara da insertie membrane
interosoase.
Epifiza superioara, este compusa din 3 elemente, capul, colul si tuberozitatea
radiusului. Este un segment de cilindru plin, mai inalt medial. Fata sa superioara se
articuleaza cu capitul humerusului. Circumferinta capului, corespunde scobiturii
radiale de pe ulna. Cand se produc miscarile de pronatie si supinatie, capul radial se
poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului. Colul, este portiunea care leaga
capul de corp, e oblic de sus in jos si din lateral catre medial. Astfel face un unghi cu
corpul deschis lateral. Tuberozitatea radiusului este o proeminenta osoasa sub col,
pe ea inseranduse bicepsul radial.
Epifiza inferioara, este comparata cu un trunchi de piramida, are 4 fete si o baza.
Fata medial, prezinta scobitura ulnara si se articuleaza cu capul ulnei, fata laterala
prezinta un sant pentru trecerea tendoanelor si se continua cu procesul stiloidian.
Fata posterioara prezinta mai multe creste verticale, care delimiteaza santuri prin
care trec tendoanele extenzorilor, mainii si degetelor. Fata anterioara este concave
de sus in jos, si da insertie muschiului patrat pronator. Baza sau fata articulara
carpiana, prezinta o creasta anteroposterioara, care o imparte in doua parti. O parte
laterala triunghiulara, in raport cu osul scafloid si o parte mediala patrulatera in
raport cu osul semilunar.
Oasele mainii, sunt in numar de 27, dispuse in 3 grupe. Carpul (oasele carpiene),
metacarpul (oasele metacarpiene) si oasele degetelor (falangele).
Carpul este format din 8 oase, dispuse pe 2 randuri, primul rand (proximal)
incepand de la police (degetul mare) catre degetul mic (auricular) cele patru oase
sunt: scafoid, semilunar, pyramidal si pisiform. In cel de-al doilea rand, se gasesc de
la police la auricular, patru oase: trapez, trapezoid, osul mare si osul cu carlig. Toate
aceste 8 oase, au forma aproape cubica, fiecare avand o fata superioara, una
inferioara, una palmara, o fata dorsal, o fata laterala si una mediala.

Scafoidul este cel mai lateral os al randului intai, a fost comparat cu o luntre, pe
fata palmara prezinta un tubercul, si se articuleaza in sus cu osul radius si in rest cu
oasele invecinate. Oasele se vor articula, 2 cate 2 in functie de vecinatati.
Trapezul, este primul os din randul al doilea, pe marginea laterala si el prezinta un
tubercul si se va articula in sus cu scaploidul si in jos cu metacarpianul I, fata
inferioara de articulare cu metacarpianul I, are forma de sha, ceea ce-I permite
anumite miscari policelui. Fiecare din oasele din randul doi, se articuleaza cu
metacarpienele corespunzatoare.
Carpul, privit in totalitatea sa, prezinta 2 fete, una dorsal acoperita de muschii
extenzori ai mainii si degetelor, si una anterioara (palmara), concava, care formeaza
santul carpului. In acest sant trec tendoanele flexorilor degetelor si ai mainii. Santul
carpian este marginit de 2 eminente, eminenta tenara si eminenta hipotenara.
Eminenta tenara corespunde tubercului scafoidului si trapezului iar cea hipotenara
celui pisiform si osului cu carlig.
Metacarpul prezinta scheletul carpului si al dosului mainii, este format din 5 oase
metacarpiene, numerotate lateromedial, de la I-V. Metacarpienele sunt oase lungi
pereche, prezinta un corp, o baza si un cap. Corpul are forma de prisma triunghilara,
prezinta o fata dorsala, una laterala si una mediala. Baza este voluminoasa si se
articuleaza cu oasele carpului. Capul este rotunjit si se articuleaza cu prima falanga.
Caracteristici, metacarpianul I este cel mai scurt si cel mai gros, baza are forma de
sha si se articuleaza numai cu trapezul, nu se articuleaza cu metacarpianul II.
Metacarpianul II este cel mai lung si baza sa se articuleaza cu trapezul, trapezoidul,
osul capitat, si baza metacarpianului III. Metacarpianul III se articuleaza cu osul
capitat si cu metacarpienele II si IV. Metacarpianul IV se articuleaza cu osul capitat
si cu osul cu carlig, dar si cu metacarpienele III si V. Metacarpianul V se articuleaza
cu osul cu carlig si cu metacarpianul IV.
Oasele degetelor, degetele sunt in numar de 5, numerotate cu cifre romana, dinspre
lateral spre medial. Police, index, medius, inelar, deget mic. Oasele care formeaza
degetele se numesc falange si sunt 14. Cate 3 pentru fiecare deget de la II la V, si 2
pentru police. Prima falanga se numeste falanga proximala, a 2-a mijlocie, a 3-a
distala. Sunt oase lungi pereche, prezinta un corp turtit, cu o fata anterioara si una
posterioara , o baza care prezinta o cavitate articulara, pentru osul de deasupra si
un cap care prezinta o trohlee, pentru osul urmator.
OASELE MEMBRULUI INFERIOR, ca si la membrul superior, oasele se impart in
centura membrului si membrul liber.
Centura membrului cuprinde cele 2 oase coxale. Oasele membrului inferior liber, se
gasesc la cele 3 segmente astfel:

Coapsa, la acest nivel osul este femurul si in plus in zona inferioara rotula
(patela)
-

Gamba, are 2 oase, tibia si fibula (peroneu)

Piciorul, la care distingem, tarsul, metatarsul, degetele.

Oasele coxale care prezinta centura osului inferior, se unesc inainte intre ele, iar
inapoi cu sacrul si coccisul, formand peretii ososi, ai unui spatiu anatomic, denumit
pelvis (bazin).
Centura membrului inferior, este un os voluminous neregulat si torsionat ca o elice.
In cursul dezvoltarii organismului, el este format din 3 piese distincte:

Ilion;

Pubis;

Ischion.

Aceste 3 oase se sudeaza intre 12-16 ani la fete si 13-18 ani la baieti.
Ca orientare, posterior, osul prezinta o margine care are o scobitura importanta
lateral, scobitura prevazuta cu o cavitate emisferica. Aceasta cavitate se numeste
acetabul. Sub aceasta cavitate se gaseste o scobitura.
Ilionul formeaza partea superioara a osului si reprezinta peste jumatate din acesta.
Prezinta un corp, care participa la formarea acetabului, are o parte superioara
turtita care formeaza aripa osului iliac.
Ischionul cuprinde partea postero-inferioara a osului, are un corp si o ramura. Corpul
participa la formarea acetabului, formand partea posteroinferioara a cavitatii, corpul
se continua cu ramura. Intre corp si ramura se gaseste tuberozitatea ischiadica
Pubisul, reprezinta partea anterioara a osului, prezinta un corp si 2 ramuri. Corpul
participa la formarea acetabului, in partea anteroposterioara a acestuia. La locul de
unire intre corpul pubelui cu ilionul, se gaseste eminenta iliopectinee. Ramura
inferioara a pubelui se uneste cu ramura ischionului.
Considerat o totalitate, osul coxal prezinta 2 fete, 4 margini si 4 unghiuri. Fata
laterala prezinta in zona mijlocie acetabulul, la formarea caruia participa toate cele
3 oase.
Sub acetabul se gaseste un orificiu mare, numit gaura opturatorie. Ea este formata
din ischion si pubis. Deasupra acetabulului, se gaseste fata gluteala a aripii osului
coxal, care da insertie muschiilor fesieri.
Acetabulul(cavitatea cotiloida), este o cavitate profunda, emisferica, care serveste
la articulatia cu femurul. Circumferinta acetabulului este proeminenta si ascutita si

poarta numele de spranceana cotiloidiala sau acetabulara. Aceasta spranceana este

intrerupta de 3 incizuri. Cea mai profunda incizura acetabulara, se afla in partea
inferioara la unirea ischionului cu pubele, si se afla imediat deasupra gaurii
obturatorie. Ea este transformata intrun orificiu prin ligamentul transversal al
acetabulului.
Suprafata interioara a acetabulului prezinta 2 parti, partea semilunara articulara si
foseta acetabulului nearticulara.
Gaura obturatorie, este limitata de o margine ascutita cu exceptia portiunii
superioare unde exista santul obturator. Ea este acoperita de membrane obturatorie
si santul este transformat in canalul obturator. Suprafata gluteala a osului iliac este
usor escavata in partea mijlocie si prezinta 3 linii, linia gluteala anterioara pleaca de
la scobitura ischeatica si merge aproape de spina iliaca antero superioara.
Linia gluteala posterioara, pleaca tot de la scobitura ischeatica, merge in sus
aproape vertical si se termina la marginea superioara a osului, la unirea a 2 treimi
anterioare cu una posterioara, a marginii superioare.
Linia gluteala inferioara, de la scobitura ischeata la marginea inferioara a osului.
Cele 3 linii, defines 4 campuri, un camp posterior mic, pe care se insera muschiul
fesier mare, un camp situate mai anterior de primul pe care se insera fesierul
mijlociu, al 3-lea anterior da insertie fesierului mic, al 4-lea aflat sub linia gluteala
inferioara da insertie muschiului dreptfemural.
Fata mediala a osului coxal. Este strabatuta de linia arcuata care se indreapta oblic,
de sus in jos si din inapoi spre inainte. Aceasta linie imparte fata mediala in 2
portiuni. Deasupra liniei arcuate se gaseste fosa iliaca, pe care se insera muschiul
iliac. Sub linia acuata, se gaseste in primul rand suprafata sacropelvina, care este
alcatuita din 2 formatiuni anatomice, o puternica rugozitate pe care se insera
ligamentele scacrolidiace, aceasta formatiunie se numeste tuberculozitate
sacrolidiaca. A doua este o formatiune care prezinta o formatiune asemanatoare cu
pavilionul urechii, de aceea se numeste fata auriculara, prin care se articuleaza cu
sacrul. Sub ea exista o suprafata plana care corespunde acetabului.
Marginile osului, marginea anterioara la unirea acesteia cu marginea superioara se
gaseste spina iliaca anterosuperioara, care se palpeaza sub piele si pe care se
insera muschii : croitori si tensori al fasciei lata, ligamentul inghinal.
Pe marginea anterioara, in continuare, se gaseste o mica scobitura prin care trece
nervul femuro-cutanat, mai jos se gaseste spina iliaca anteroinferioara pe care se
insera muschiul drept femural. Mai jos se gaseste o scobitura, prin care trece
tendonul osului ilisoas. De la acest nivel directia marginii se schimba, in continuare
ea prezinta o eminenta rotunjita numita eminenta iliopubiana, mai jos se afla
suprafata de insertie a muschiului pectineu.

Marginea posterioara prezinta spina iliaca postero superioara (este palpabila sub
piele) si spina iliaca postero inferioara, intre cele 2 spine aflanduse insertiile
ligamentelor articulatiei sacroiliace.
Scobitura inschiatica, prin ea trec foarte multe formatiuni. Muschiul piriform, nervul
sciatic, nervul fesier superior, nervul fesier inferior si grupul vaselor rusinoase
interne. Sub incizura exista spina ischiatica pe care se insera muschiul gemen
superior. Mai jos exista mica scobitura inschiatica, prin care trece muschiul
obturator intern si pachetul vasculo-rusinos intern. Mai jos se gaseste
tuberculozitatea ischiatica, pe care se insera multi muschi si noi stam in pozitia
asezat.
Marginea superioara, creasta iliaca, se intinde de la spina iliaca antero superioara
pana la spina postero superioara, este cea mai groasa dintre margini si are forma
literei S culcat, da insertie multor muschi, oblic extern, oblic intern, transvers,
patratul lombar, fesier mare, fesier mijlociu si iliac.
Marginea inferioara se intinde de la tuberculozitatea ischiatica la unghiul pubelui,
este formata din ramura ischionului si ramura inferioara a pubelui de unde si
denumirea de ramura ischiopubiala, se articuleaza cu osul coxal pe partea opusa la
nivelul simfizei pubiene.
Marginea inferioara da insertie muschilor adductor mare si adductor scurt.
Unghiurile osului sunt 4, unghiul antero superior sau spina iliaca anterosuperioara,
unghiul posterosuperior sau spina iliaca posterosuperioara, unghiul anteroinferior
sau unghiul pubelui, unghiul posteroinferior sau tuberculozitatea ischeatica.

CURS 3
PELVISUL OSOS

Pelvisul osos sau bazinul este format din cele doua oase coxale, osul sacru si
coccigele. Are forma unui trunchi de con cu baza mare in sus. Prezinta o
circumferinta superioara, o circumferinta inferioara, o suprafata exterioara si una
interioara.
Circumferinta superioara sau baza mare este formata din baza sacrului,
creasta iliaca, marginea anterioara a coxalului si marginea superioara a simfizei
pubiene.

Diametrele acestei circumferinte sunt:

- diametrul biiliac superior, intre spinele iliace antero-superioare, in medie 25
cm
- diametrul transversal maxim intre punctele cele mai departate ale crestelor
iliace, in medie 29 cm
Evaluarea acestor diametre se face prin pelvimetrie externa si sunt
importante in desfasurarea nasterii.
Suprafata externa sau exopelvina prezinta elementele anatomice de pe fetele
laterale ale celor doua coxale si de pe fetele dorsale ale sacrului si coxigelui.
Anterior, median, faza anterioara a simfizei pubiene.
Lateral, de fiecare parte unghiul pubelui si gaurile obturatoare.
Posterior, fetele dorsale ale sacrului si coxigelui, marginile posterioare ale
oaselor coxale.
Intre sacru si coxige de fiecare parte exista scobiturile sacroischiatice.
Lateral, se gasesc fetele laterale ale oaselor coxale cu fata gluteala, acetabul
si tuberozitatea ischiatica.
Suprafata interioara sau endopelvina se caracterizeaza printr-o linie osoasa
proeminenta circulara numita linia terminala. Ea delimiteaza stramtoarea superioara
a pelvisului.
Suprafata interna se imparte in doua portiuni: portiunea de deasupra si
portiunea de dedesuptul stramtorii superioare.
Pelvisul mare (portiunea superioara) apartine topografic abdomenului.
Stramtoarea superioara impreuna cu circumferinta inferioara sau baza mica a
pelvisului osos (stramtoarea inferioara a pelvisului) delimiteaza pelvisul mic.
Peretii pelvisului mic difera in inaltime, posterior masurand circa 16 cm, pe
laturi intre 9 si 10 cm in medie si anterior 4,5 pana la 5 cm.
Pelvisul mic prezinta relieful stramtorii mijlocii care devine evident datorita
formatiunilor musculoaponevrotice si ligamentoase.
Stramtoarea mijlocie este formata posterior de linia transversala dintre
vertebrele sacrate IV si V, lateral de marginea superioara a ligamentelor
sacrospinale si de spinele ischiatice. Anterior este delimitata de o linie curba care se
intinde de la spinele ischiatice pana la fata posterioara a simfizei pubiene.

Stramtoarea mijlocie corespunde insertiei diafragmei pelvine, formata din

muschii ridicatori ai anusului si muschii coccigieni.
Inclinatia pelvisului in statiune verticala, pelvisul mic apare foarte inclinat fata
de coloana vertebrala.
Planul stramtorii superioare formeaza un unghi de circa 60 de grade cu
orizontala care trece prin marginea inferioara a simfizei. Acest unghi se numeste
unghiul de inclinatie al pelvisului. In decubit dorsal, unghiul de inclinatie scade la 45
de grade.
Planul stramtorii inferioare trece prin varful coccigelui si marginea inferioara a
simfizei pubiene. Si acesta este oblic si face cu orizontala un unghi de circa 10
grade. Acest unghi dispare in decubit dorsal.

Scheletul membrului inferior liber

OASELE COAPSEI:

Coapsa are 2 oase in construirea sa: femurul si patela (sau rotula)

Femurul este cel mai lung os al corpului omenesc. Este os pereche si
formeaza singur scheletul coapsei. Este oblic indreptat in sus. Cand calcaiele sunt
lipite, cele doua femururi se unesc prin epifizele lor interne inferioare. Aceasta
oblicitate este mai accentuata la femei, pelvisul fiind mai larg. Femurul prezinta o
difazia si 2 epifize.
Corpul prezinta o usoara concavitate posterioara, are forma prismatic
triunghiulara, deci vom descrie 3 fete si 3 margini.
Fata anterioara este convexa, neteda si este acoperita de muschiul
vasintermediar, parte din cvadriceps.
Fata laterala da insertie muschiul vasintermediar de-asemeni si partial lateral.
Fata mediala nu are particularitati.
Marginile mediala si laterala sunt putin pronuntate in schimb marginea
posterioara este rugoasa, groasa, proeminenta si se numeste linia aspra. Ea
strabate corpul osului de sus in jos. Linia aspra are o buza laterala si o buza
mediala. Cele doua buze ale liniei aspre si interstitiul dintre ele dau insertie mai

multor muschi (vastul lateral, vastul medial, adductorul mare, adductorul lung si
adductorul scurt precum si bicepsul femural).
In partea superioara, linia aspra se trifurca. O ramura laterala care se
numeste tuberozitatea gluteala da insertie fesierului mare. Aceasta ramura se
termina la nivelul epifizei superioare a femurului, langa trohanterul mare al
acesteia, formand un tubercul care se mai numeste al treilea trohanter.
Ramura mediala se continua cu linia intertrohanteriana aflata pe epifiza
superioara. La acest nivel se inserta muschiul vast medial.
Ramura mijlocie pe care se insera muschiul pectineu.
In portiunea inferioara, linia aspra se bifurca formand fata poplitee.
Epifiza superioara a femurului prezinta capul femural, colul femural si doua
tuberozitati (marele si micul trohanter).
Epifiza superioara este legata de corp prin colul chirurgical.
Capul este articulat si prezinta doua treimi de sfera, prezinta foseta capului in
care se insera ligamentul capului femural.
Colul femural este o coloana osoasa puternica, turtita anteroposterior care
uneste capul de restul osului. Este indreptat oblic de sus in jos si de la medial catre
lateral.
Axa colului face cu axa diafizei femurale un unghi de 125 pana la 130 de
grade numit unghi de inclinatie.
Axul colului face cu axul transvers al extremitatii superioare un unghi numit
unghiul de declinatie de circa 12 grade.
Marirea unghiului de inclinatie determina deplasarea membrului inferior in
abductie, de aceea se numeste coxa valga.
Micsorarea acestui unghi determina adductia membrului inferior si se
numeste coxa vara.
Greutatea corpului se transmite de bazinul osos la membrul inferior liber prin
colul femural. Descriptiv, colul are doua fete, una anterioara si una posterioara. Fata
anterioara este delimitata lateral de linia intertrohanteriana iar cea posterioara de
creasta intertrohanteriana.
Trohanterul mare este o proeminenta patrulatera pe fata sa mediala se
gaseste fosa trohanteriana in care se insera muschiul obturator extern.

Trohanterul mare da insertii mai multor muschi care unesc pelvisul cu femurul
si care din aceasta cauza se numesc muschii pelvitrohanterieni (fesierul mijlociu,
fesierul mic, muschiul piriform si altii).
Trohanterul mare se poate palpa pe fata laterala a coapsei.
Trohanterul mic se afla pe fata posteroinferioara a colului. Pe el se insera
muschiul iliopsoas.
Trohanterul mare si mic sunt uniti anterior de linia intertrohanteriana si
posterior prin creasta intertrohanteriana. Pe creasta intertrohanteriana se insera
muschiul patrat femural.
Epiofiza interioara este masiva, voluminoasa, mai intinsa transversal decat
anteroposterior. Are doua proeminente articulare puternice numite condili. Anterior,
cei doi condili converg catre fata patelara in timp ce posterior, condilii sunt separati
de fosa intercondiliana.
Fata pateliana are forma unei trohlei cu un sant anteroposterior. Condilii sunt
in numar de doi. Unul medial si unul lateral. Condilul medial este mai ingust si
coboara mai jos decat condilul lateral. Datorita acestui fapt, axul coapsei face cu
axul gambei un unghi de 170 pana la 175 de grade deschis lateral.
Cand condilul medial coboara prea mult, rezulta o deformare numita
genuvalgum, datorita oblicitatii mai mari a femurului care scade unghiul lateral sub
145 de grade .
Situatia inversa cand unghiul dintre coapsa si gamba este deschis medial, se
numeste genuvarum.
Fiecare condil are 3 fete, articulara, intercondiliana si cutanata.
Fetele articulare au raze diferite, descriind o voluta si are forma de spirala. In
partea anterioara raza acestei spirale fiind mai mare, in medie circa 43 de mm si
fiind mai mica in partea posterioara 16 mm.
Fetele intercondiliene se privesc intre ele si dau insertie ligamentelor
incrucisate ale genunchiului. Fetele intercondiliene delimiteaza fosa intercondiliana
in care se afla ligamentele incrucisate ale genunchiului.
Fetele cutanate prezinta cate un epicondil lateral si unul medial. Pe epicondil
se insera ligamentele colaterale ale genunchiului. Deasupra si inapoia condilului
medial se gaseste o proeminenta care se numeste tuberculul adductorului. Pe
aceasta se insera muschiul adductor mare. Langa acest tubercul se insera capatul
medial al muschiului gastrocnemian.

Fata cutanata a condilului lateral da insertie capului lateral al muschiului

gastrocnemian (parte din tricepsul sural), muschiul posterior al gambei care se
termina prin tendonul lui Ahile pe calcaneu.
Condilii si epicondilii se pot palpa de-o parte si de alta a rotulei.

Patela (rotula) este un os scurt, turtit si pereche care se afla in tendonul

muschiului cvadriceps femural.
Are o baza, un varf, doua fete si doua margini.
Fata posterioara sau articulara se articuleaza cu fata patelara a femurului.
Prezinta o creasta verticala si doua proeminente, laterala si mediala.
Patela proemina, in regiunea anterioara a genunchiului.

Oasele gambei ca si la antebrat sut doua oase unite prin diafizele lorsi sunt
separate la nivelul diafizelor printr-un spatiu interosos.
Osul medial este mai voluminos, mai puternic si suporta greutatea corpului,
se numeste tibia si este singurul care se articuleaza cu femurul. Osul lateral este
mai subtire se numeste fibula sau peroneul.

Tibia este un os lung, pereche cu directie verticala, are un corp si doua

epifize.
Corpul prezinta doua curburi usoare, una superioara, convexa medial si alta
inferioara, concava medial. Ambele ii dau forma literei S mare. Corpul este
prismatic, triunghiular, prezinta 3 fete si 3 margini.
Fata mediala este plana si neteda. Se poate palpa sub piele nefiind acoperita
de muschi. In partea superioara a fetei mediale se insera o formatiune fibroasa
numita pes anserinus sau laba de gasca.
Fata laterala este evidenta numai in partea superioara in portiunea inferioara
isi schimba orientarea si devine anterioara. Prezinta un sant longitudinal in care se
insera muschiul tibial anterior.
Fata posterioara prezinta in portiunea superioara o linie oblica orientata in jos
si medial. Se numeste linia solearului si da insertie muschiului solear. Muschiul

solear + cei 2 gastrocnemieni formeaza muschiul triceps sural. Deasupra liniei

solearului se insera muschiul popliteu, sub linia solearului se insera muschii flexor
lung al degetelor si tibianul posterior.
Marginea anterioara este foarte ascutita si de aceea mai poarta numele de
creasta tibiei, are si ea forma literei S, proemina sub piele si este palpabila pe toata
lungimea. In partea de sus se bifurca, delimitand tuberozitatea tibiei de pe epifiza
superioara. In jos se termina pe maleola mediala a osului.
Marginea mediala este bine definita in partea ei inferioara.
Marginea interosoasa sau laterala da insertie membranei interosoase.
Epifiza superioara este voluminoasa, alungita transversal, este constituita din
doi condili (condilul medial si condilul lateral). Condilii prezinta o fata comuna,
superioara si o circumferinta. Fata superioara se mai numeste platoul tibiei si
prezinta mai multe detalii. In primul rand fata articulara superioara este formata din
doua suprafete care raspund condililor femurali. Eminenta intercondiliana sau spina
tibiei este un masiv osos care separa cele doua suprafete articulare. Este formata
din doi tuberculi intre care exista o mica incizura. Anterior si posterior de eminenta
intercondiliana exista doua suprafete rugoase, neregulate, numite aria
intercondiliana anterioara pe care se insera ligamentul incrucisat anterior si aria
intercondiliana posterioara pe care se insera ligamentul incrucisat posterior.
Ca circumferinta, circumferinta fetei superioare sau a platoului tibial are o
inaltime de 2 centimetri, este intrerupta posterior de aria intercondiliaan
posterioara. Pe fata laterala a acestei circumferinte se gaseste fateta articulara
pentru capul peroneului. Pe partea anterioara a circumferintei se afla o suprafata
triunghiulara la nivelul careia se gaseste tuberozitatea tibieicare da insertie
ligamentului partelar (ligament rotulian). Epifiza inferioara este mai putin
dezvoltata, are o forma cuboid neregulata si prezinta o fata articulara inferioara
care corespunde trohleei osului talus (astragal). Fata anterioara pe care aluneca
tendoanele muschilor extensori. Fata posterioara pe care aluneca tendonul
flexorului lung al halucelui (degetul mare de la picior). Fata laterala prezinta
scobitura fibulara prin care se articuleaza cu fibula (sau peroneul) si prezinta si o
fata mediala care se prelungeste cu maleola mediala sau maleola tibiei. Maleola
prezinta o fata articulara pentru talus si posterior prezinta santul maleolar prin care
trec tendoanele muschilor flexor lung al degetelor si tibial posterior.

CURS 4

Peroneul (Fibula)

Este un os lung, pereche care pare a fi torsionat in ax. Prezinta un corp si

doua epifize. Este al doilea os al gambei, este orientat in jos, epifiza inferioara e
turtita, prezentand medial o fateta articulara. Corpul osului este prismatic,
triunghiular, prezinta trei fete, una laterala, una mediala si una posterioara si trei
margini (anterioara, posterioara si mediala, pe ultima inserandu-se membrana
interosoasa).
Epifiza superioara (capul fibulei sau capul peroneului) este palpabila sub
piele, prezinta o fateta articulara pentru tibie si capul se prelungeste in sus cu un
varf pe care se insera muschiul biceps femural. Capul este legat de corp prin col.
Colul este inconjurat din lateral de nervul peronier sau fibular comun. Acest raport
cu nervul este foarte important in patologie.
Epifiza inferioara este formata dintr-o proeminenta turtita, vizibila sub piele
numita maleola laterala (maleola peroniera). Ea coboara mai mult decat maleola
mediala (interna).
Maleola laterala prezinta o baza, un varf, o fata laterala subcutanata si o fata
mediala.
Fata mediala prezinta o fateta articulara pentru tibie si talus, o excavatie
numita fosa maleolei laterale si un sant aflat posterior prin care trec tendoanele
muschilor peronieri.

Oasele piciorului

Sunt reprezentate de 26 de oase sunt dispuse in 3 grupe, tarsul, metatarsul si

oasele degetelor.
Tarsul este format din 7 oase dispuse pe doua randuri (un rand posterior
format din doua oase suprapuse, sus talusul sau astragal si jos calcaneul si randul
anterior format din celelalte 5 oase: navicular, cuboid si cele trei oase cuneiforme).
Oasele tarsului pot fi grupate si in doua randuri in sens antero posterior, un
rand medial care cuprinde talus, navicular si cele trei cuneiforme si un rand lateral
in care se gasesc calcaneul si cuboidul.

Talusul (astragalul)

Se afla in varful masivului tartian. El este interpus intre oasele gambei pe

deoparte, calcaneu si navicular pe de alta parte. Este format dintr-un corp, un cap si
un col care uneste primele doua parti. Corpul formeaza cu colul doua unghiuri. Cele
doua unghiuri se modifica in unele deformari ale piciorului. Ca orientare, capul este
orientat inainte, prezinta in sus trohleea si in lateral fata laterala articulara
triunghiulara.
Fetele talusului sunt superioara, inferioara, laterala, mediala, anterioara si
posterioara.
Fata superioara este in cea mai mare parte articulara, prezinta trohleea
talusului care se prelungeste medial cu fateta maleolara mediala si lateral fateta
maleorala laterala.
Trohleea talusului prezinta un sant antero posterior.
Fata superioara a talusului se articuleaza cu pensa tibio-peroniera, adica
capetele oaselor gambei care formeaza o pensa.
Fata inferioara prezinta dinainte inapoi trei fatete articulare pentru calcaneu,
fatetele calcanene anterioara, mijlocie si posterioara.
Fatetele calcanene mijlocie si posterioara sunt separate de un sant numit
santul talusului.
Fata laterala a talusului prezinta procesul lateral al talusului.
Fata mediala este neregulata si da insertii unor ligamente.
Fata anterioara prezinta capul talusului care este o proeminenta rotunda. El
prezinta fata articulata naviculara si in jos capul se continua cu fata calcaneana
anterioara descrisa mai sus.
Fata posterioara prezinta procesul posterior al talusului strabatut de un sant,
sant care este limitat de doi tuberculi (unul lateral si unul medial). Santul este
strabatut de tendonul muschiului lungul flexor al halucelui.

Calcaneul

Este cel mai voluminos os al tarsului, are o forma prismatica, este alungit
antero posterior si usor turtit transversal. Are 6 fete.

Fata superioara prezinta dinainte inapoi urmatoarele repere: fata talara

anterioara, fata talara mijlocie, santul calcaneului si fata talara posterioara.
Cand talusul si calcaneul sunt suprapuse, santul calcaneului impreuna cu
santul talusului formeaza un canal numit sinus tarsic.
Inapoia suprafetelor articulare, fata superioara a calcaneului vine in contact
cu o masa adipoasa aflata inaintea tendonului lui Ahile.
Cele trei fete talare (anterioara mijlocie posterioara) corespund fetelor
calcanene de pe fata inferioara a talusului.
Fata inferioara a osului este neregulata, prezinta trei proeminente.
Proeminenta anterioara da insertie ligamentului plantar lung , cele doua
proeminente posterioare care sunt una mediala si una laterala, se prelungesc pe
fata posterioara a osului si formeaza tuberozitatea calcaneana.
Fata laterala este subcutanata. Pe ea se gaseste trohleea peroniera care
separa doua santuri: unul superior si unul inferior. Prin aceste santuri trec
tendoanele muschilor peronieri. Fata mediala prezinta santul calcanean pe unde
trec de la gamba la planta (talpa) tendoane, vase si nervi.
Santul calcanean este limitat posterior de tuberozitatea calcaneana, iar
anterior de o proeminenta puternica numita sustentaculum talic. Pe sutentaculum
talic se sprijina astragalul.
Fata superioara a acestei proeminente prezinta fata talara mijlocie si serveste
la articularea cu astragalul. Pe fata inferioara, sutentaculum talic prezinta un sant
pe unde aluneca tendonul muschiului flexor lung al halucelui.
Fata anterioara este fata articulara cuboitala, e concava in jos si convexa
transversal.
Fata posterioara corespunde calcaiului.
Jumatatea inferioara a fetei da insertie tendonului lui Ahile.
Jumatatea superioara se afla in raport cu bursa seroasa a tendonului lui Ahile.
Calcaiul se poate palpa cu atat mai mult cu cat tuberozitatea calcaneana e
mai proeminenta.

Navicularul

Este un os scurt, turtit dinainte inapoi.

Este situat pe partea mediala a piciorului, fiind cuprins intre capul

astragalului, cuboid si cele trei cuneiforme. Prezinta urmatoarele elemente: fata
posterioara concava se articuleaza cu capul talusul, fata anterioara prezentand trei
fatele articulare pentru cele trei cuneiforme, fata dorsala face parte din tosul
piciorului, fata. plantara face parte din planta, fata mediala prezinta tuberculul
navicularului care se poate palpa sub piele, fata laterala corespunde cuboidului.

Cuboidul

Este un os scurt, de forma neregulat-cuboidala. Este asezat pe partea laterala

a piciorului. Prezinta: fata superioara care face parte din dosul piciorului si care se
poate palpa, fata inferioara care prezinta tuberozitatea cuboidului inaintea careia se
gaseste un sant (inaintea tuberozitatii !) profund care este transformat intr-un canal
cu ajutorul unui ligament. Prin acest canal trece tendonul muschiului lung peronier
(peronierul lung). Fata posterioara a cuboidului foloseste pentru articularea cu
calcaneul, fata anterioara este subdivizata printr-o creasta verticala in doua fatete
care se articuleaza cu metatarsienele IV si V. Fata laterala are o fateta articulara
pentru cuneiformul lateral. Fata laterala este ingusta si se afla pe marginea laterala
a piciorului si este palpabila sub piele.

Oasele cuneiforme

Sunt trei, au forma prismatic-triunghiulara, participa la formarea boltii

transversale a piciorului. Avem un os cuneiform medial, unul intermediar si unul
lateral.
Cuneiformul medial are baza situata plantar iar marginea ascutita face parte
din dosul piciorului. Se articuleaza anterior cu metatarsianul I, posterior se
articuleaza cu navicularul, lateral se articuleaza cu metatarsianul II si cuneiformul
intermediar. Fata mediala a osului face parte din marginea mediala a piciorului si da
insertie muschiului tibial anterior.
Cuneiformul intermediar are o baza care corespunde dosului piciorului si un
varf care corespunde plantei. Osul se articuleaza anterior cu metatarsianul II,
posterior cu navicularul, lateral cu cuneiformul lateral si medial cu cuneiformul
medial.

Cuneiformul lateral are baza orientata spre dosul piciorului si varful spre
planta. Se articuleaza anterior cu metatarsianul III si posterior cu navicularul, lateral
cu osul cuboid si medial cu cuneiformul intermediar si metatarsianul II.

Metatarsul

Metatarsul este format din cele 5 oase metatarsiene. Numerotarea se face de

la marginea mediala spre marginea laterala a piciorului, de la I la V romane.
Caractere generale: metatarsienele sunt oase lungi, perech, prezinta o baza
cu un corp si un cap.
Corpul este prismatic triunghiular prezentand trei fete: dorsala, laterala si
mediala. Fata dorsala face parte din dorsul piciorului. Celelalte delimiteaza spatiile
interosoase.
Baza oaselor metatarsiene se mai numeste extremitate posterioara si se
articuleaza cu oasele tarsului si cu metatarsienele invecinate.
Capul numit si extremitatea anterioara, este turtit transversal si se
articuleaza cu falanga proximala.
Caracterele proprii ale metatarsienelor:
Metatarsianul I este cel mai scurt si cel mai gros, se articuleaza cu
cuneiformul medial si cu metatarsianul II prin baza sa.
Metatarsianul II este cel mai lung, baza sa se articuleaza cu toate cele trei
cuneiforme, cu metatarsianul I si cu metatarsianul III.
Metatarsianul III se articuleaza prin baza sa cu cuneiformul lateral si
metatarsianele II si IV.
Metatarsianul IV se articuleaza cu cuboidul si cu cuneiformul lateral si
metatarsienele III si V.
Metatarsianul V se articuleaza prin baza sa cu cuboidul si cu metatarsianul IV.
Baza metatarsianului V prezinta o tuberozitate care se poate palpa sub piele.

Oasele degetelor

Degetele sunt in numar de cinci, numerotate de la I la V cu cifre romane de la

marginea mediala catre cea laterala a piciorului.
Degetul I se mai numeste haluce, degetul V deget mic.
Oasele degetelor se numesc falange si in total sunt in numar de 14, fiecare
deget avand trei, mai putin halucele care are doua.
La om piciorul prezinta caractere de diferentiere foarte importante. Piciorul
este adaptat bipediei si indeplineste doua functii: de sustinere a corpului si de
miscare (statiune si locomotie). Adaptarea la aceste functii se realizeaza printr-o
bolta plantara caracteristica. Bolta plantara are trei stalpi de sprijin. Pe deoparte
tuberozitatea calcaneului posterior, capul metatarsienelor I II si III antero medial si
capul metatarsienelor IV si V antero lateral. Stalpii sunt uniti prin doua arcuri
longitudinale: arcul lateral format de calcaneu si cuboid si in continuare
metatarsienele IV si V si arcul medial format din calcaneu, talus, cele trei
cuneiforme si primele trei metatarsiene.
Calcaneul reprezinta deci stalpul posterior, comun pentru cele doua arcuri, in
timp ce anterior arcurile diverg spre cei doi stalpi.
Arcul longitudinal medial este mai inalt si in mod normal nu intra in contact
cu suprafata de sprijin a plantei. Este arcul de miscare.
Arcul longitudinal lateral este mai putin boltit, atinge suprafata de sprijin si
este arcul de sprijin.
Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale mai inalte posterior
si mai turtite anterior.
Asamblarea oaselor tarsului contribuie la formarea scobiturii boltii plantare,
fetele dorsale ale oaselor tarsului sunt in general mai largi decat cele plantare.
Trabeculele osoase din substanta spongioasa a oselor, tarsului si metatarsului sunt
orientate paralel cu arcurile boltii intarind astfel arhitectural bolta plantara.

Trohleea astragalului (talusului)

Contine trabecule verticale care exprima liniile de forta transmise de la

oasele gambei.
De acest nivel, trabeculele se grupeaza in doua grupe principale: unul merge
postero-inferior si se continua in calcaneu pana la nivelul tuberozitatii calcaneului,
altul se indreapta antero-inferior si se continua cu sistemul trabecular al
urmatoarelor oase: navicularului, cuneiform medial si metatarsianul I.

Aceste doua grupe trabeculare se sprijina pe doi stalpi din cei trei: pe stalpul
posterior si pe stalpul antero-medial.
Bolta plantara este mentinuta de ligamente, de muschi si tendoane.

Curs 5
Articulatiile

Clasificarea articulatiilor:

Cel mai important element care determina caracteristicile si structura unei

articulatii este miscarea pe care articulatia o permite.
Se iau in consideratie in primul rand miscarea posibila in acea articulatie la
care se adauga formatiunile de legatura si modul de dezvoltare al articulatiilor.
Din aceste puncte de vedere exista trei grupe mari de articulatii:
- articulatiile fibroase (sinartrozele)
- articulatiile cartilaginoase (amfiartroze)
- articulatiile sinobiale (diatroze)
Intre clasificarea scolii franceze de anatomie si aceasta clasificare anglosaxona exista asemanari. Dupa scoala franceza, articulatiile sunt:
- sinartroze (articulatii fixe), care corespund articulatiilor fibroase
- amfiartroze (articulatii semi-mobile), care corespund articulatiilor
cartilaginoase
- diatroze (articulatii mobile), care corespund articulatiilor sinobiale

Articulatiile fibroase (sinartrozele)

Sunt articulatii in care oasele sunt strans legate fiind unite prin tesut fibros
dens, respective din membrane sau ligamente. Aceste articulatii nu permit miscari,
sau daca aceste exista, sunt foarte reduse. Ca varietati de articulatii fibroase, exista
sintesmoza, suturile si gomfoza.
Sintesmoza este o articulatie in care suprafetele articulare sunt unite printrun ligament interosos. In general, sintesmozele se remarca prin varietatea
elementelor de legatura.
Suturile sunt articulatii care se gasesc numai la craniu, oasele sunt articulate
intre ele dar despartite printr-un strat subtire de tesut fibros. Acest tesut se continua
in afara cu periostul de pe suprafata craniului, iar inauntru cu stratul fibros al durei
mater (primul strat al invelisului meningeal). Cand suprafetele osoase se
angreneaza asemeni dintilor unui fierastrau, sutura se numeste sutura dintata. Pe
langa acest tip de sutura, sutura fronto-parietala, exista si sutura scuamoasa, se
mai numeste si sutura solzoasa in care suprafetele osoase sunt taiate oblic si se
suprapun, cum ar fi sutura parieto-temporala. Suturile plane: alaturarea oaselor
se face prin margini regulate, usor rugoase, cum ar fi sutura internazala. Sinostozele
rezulta prin calcifierea, respectiv osificarea unei sincondroze. Anchiloza reprezinta
sinostoza (osificarea) unei articulatii sinoviale (diartroze).
Gomfoza este articulatia dintre o extremitate osoasa conica si o cavitate
alveolara (ex: articulatiile dintre radacinile dintilor si alveole).

Articulatiile cartilaginoase

La aceste articulatii, legatura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau
fibrocartilaj.
Exista doua varietati: sincondrozele si simfizele.
Sincondrozele sunt articulatii tranzitorii in care suprafetele articulare sunt
unite printr-un cartilaj hialin.
Sincondroza pieselor osoase care compun osul coxal.
Simfizele - in acest caz, tesutul de continuitate dintre oase este cel
fibrocatilaginos. El are de regula forma unui disc. (ex: articulatiile dintre corpii
vertebrali sau articulatiile dintre oasele pubiene)

Articulatiile sinoviale

Cele mai multe articulatii ale corpului uman se incadreaza in grupul

articulatiilor sinoviale. Sunt articulatii complexe la nivelul carora se produc miscari
variate, multiple.
Principalele componente ale unei articulatii sinoviale sunt:
- suprafetele articulare
- cartilajul articular
- formatiunile care asigura concordanta articulara, respectiv fibrocartilajele de
marire
- discurile, meniscurile si mijloacele de unire in care intra capsula si
ligamentele

Suprafetele articulare pot fi sferice, eliptice, cilindrice si plane.

Dupa forma articulatiilor, articulatia are o anumita biomecanica. In general
geometric, suprafetele pot fi reduse la doua forme principale: plana si sferoidala.
In articulatiile plane miscarile sunt reduse, in articulatiie sferoidale exista
portiuni convexe care corespund unor portiuni concave, datorita acestui fapt,
miscarile sunt mai ample. Pentru functionarea unor astfel de articulatii, este
necesara o adaptare perfecta a suprafetelor articulare, o concordanta intre ele, care
in limbaj clinic se numeste congruenta. Lipsa acestei congruente face posibila
leziuni care in final altereaza cartilajul si ulterior tesutul osos subcartilaginos si
conduc in final la instalarea proceselor artrozice.
Cartilajul articular acopera suprafetele articulare ale oaselor, este un cartilaj
hialin alb stralucitor si prezinta doua suprafete: una aderenta de os si alta libera
cattre cavitatea articulara. Marginea cartilajului se continua cu periostul. La nivelul
acestei margini se termina si membrana sinoviala. Intinderea acestui cartilaj este
proportionala cu intinderea miscarilor articulare. Grosimea cartilajului variaza intre 1
si 12 mm, fiind in raport cu presiunea exercitata pe suprafetele articulare.
Pe masura inaintarii in varsta, cartilajul articular are tendinta de a se subtia.
Cartilajul articular nu prezinta vase si nervi. I se atribuie doua proprietati:
compresibilitatea jucand si rol de amortizor si elasticitatea. Are un bogat continut in
apa 50-60%.
Deshidratarea tesutului cartilaginos scade elasticitatea lui si reprezinta una
din cauzele artrozelor senile.

Hranirea cartilajului se face prin arterele capsulo-sinoviale, prin vasele

tesutului osos subiacent si prin lichidul sinoviar.
Cartilagiul articular este considerat un tesut braditrof (cu metabolism scazut).
In cazul imobilizarilor prelungite, cartilajele articulare sunt invadate de vase
sangvine care aduc elemente celulare care vor construi tesut osos in locul
cartilajului articular care se rezoarbe si astfel ia nastere anchiloza articulara.
Formatiunile care asigura concordanta dintre suprafetele articulare.
Sunt doua categorii:
- labrul articular (cadru articular) sau care se mai numeste fibrocartilajul de
marire. Acest gen de formatiune se intalneste in cazul unor articulatii sinoviale (ex:
articulatia soldului sau a umarului). El mareste cavitatea articulara si astfel face
posibila o mai buna concordanta intr-o suprafata sferica, respectiv cap articular si o
cavitate articulara mai putin adanca. Uneori labrul constituie in acelasi timp si un
mijloc de unire.
- fibrocartilajele articulare: discurile si meniscurile care sunt formatiuni
anatomice care se gasesc intre suprafetele articulare si au rolul de a asigura o cat
mai buna concordanta a acestora. Uneori ocupa intreaga articulatie, formand un
disc, alteori partea centrala lipseste, in partea centrala suprafetele articulare venind
in contact. Exista si cartilaje semilunare, numite meniscuri.
Fibrocartilajele intra-articulare in general (discul sau meniscul) adera de una
din suprafetele articulare, de regula de cea mobila, pe care o insotesc in toate
miscarile. De exemplu la articulatia genunchiului, meniscurile adera de tibie.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula si ligamente.
Capsula articulara este o formatiune constituita din doua straturi, unul extern
fibros si altul intern (membrana sinoviala), se aseamana cu un manson care se
insera prin cele doua extremitati ale sale, la periferia cartilajelor articulare ale celor
doua piese osoase. Ea reprezinta o continuare a periostului oaselor. Capsula
articulara are o suprafata exterioara care vine in raport cu muschii si tendoanele
periarticulare si o suprafata interioara acoperita de membrana sinoviala.
De regula in articulatiile cu mare mobilitate, capsula prezinta o mare laxitate.
O astfel de capsula poate fi prinsa intre suprafetele articulare si traumatizata. In
conditii normale acest lucru nu se produce datorita unor fascicule musculare cu
insertie capsulara (acestia se numesc tensori ai capsulei articulare) (ex: articulatia
genunchiului sau a umarului).
Rolul capsulei este de a proteja articulatia de procesele patologice din jur.

Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se insera pe oasele care se

articuleaza contribuind la mentinerea contactului dintre suprafetele articulare.
Exista ligamente intracapsulare si ligamente extracapsulare. Toate ligamentele sunt
rezistente si inextensibile dar in acelasi timp sunt suficient de flexibile pentru a nu
impiedica miscarile normale fiziologice. Au si rolul de a preveni depasirea limitelor
normale ale unor miscari. In cazul unor solicitari prelungite, la nivelul lor se produce
durere.

Membrana sinoviala reprezinta stratul profund al capsulei. Se prezinta ca o

foita subtire, neteda si lucioasa care adera intim de stratul fibros al capsulei.
Membrana sinoviala acopera portiunile de os care sunt intracapsulare,
oprindu-se la periferia cartilajelor articulare, respectiv la limita dintre cartilaj si os.
Membrana sinoviala acopera si unele formatiuni intracapsulare cum ar fi
tendoanele, ligamentele sau discurile intra-articulare.
Membrana sinoviala prezinta o serie de prelungiri impartite in prelungiri
externe si interne. Ca prelungiri interne se descriu pliurile (plicile) sinoviale si
virozitatile.
Membrana sinoviala este bogat vascularizata si inervata.
Lichidul sinovial sau sinovia: are aspectul unui lichid galbui, vascos cu rol
lubrifiant asupra elementelor articulare si in acelasi timp produce o oarecare
adeziune intre suprafetele articulare. In diferitele miscari articulare, lichidul sinovial
este impins pe toata suprafata articulatiei. In acelasi timp miscarea constituie
factorul principal al producerii lichidului sinovial.
Lichidul sinovial rezulta printr-un proces de transudare a lichidului plasmatic
care trece din sange prin peretii capilarelor perisinoviale in cavitatea articulara.
Lichidul sinovial are un rol triplu:
- de nutritie
- de lubrifiere
- de curatire

Rolul muschilor in mentinerea suprafetelor articulare

Acest rol este realizat datorita catorva proprietati fiziologice ale muschilor. In
primul rand datorita tonicitatii si elasticitatii muschilor. Pe de alta parte, prin
contractia lor, muschii trag de capsula si prin aceste mecanisme, mentin
suprafetele articulare in conact.
Cavitatea articulara este un spatiu virtual, ocupat de lichidul sinovial si
delimitat intre cartilajul articular si membrana sinoviala. In conditii normale, atat
suprafetele articulare cat si celelalte elemente sunt intim aplicate unele pe celelalte
prin efectul a doi factori:
- presiunea atmosferica
- tonusul musculaturii.
Cavitatea articulara devine reala in cazul in care in interiorul ei, se produc
revarsate sau colectii lichidiene. (ex: lichid sangvinolent sau simpla serozitate)
Rezorptia lichidelor articulare este datorata unor mici rupturi in membrana
sinoviala cu deschidere spre vase.

Miscarile sau biomecanica articulara

Functiunea articulatiilor consta in a permite anumite miscari intre oasele care

intra in alcatuirea articulatiei.
Felul miscarilor si forma suprafetelor articulare sunt interdependente. Dupa
forma articulatiei si a suprafetelor sale putem deduce miscarile posibile. Intre oasele
care intra in componenta unei articulatii sinoviale se pot efectua trei feluri de
msicari elementare:
- alunecarea
- invartirea (rostogolirea)
- rotatia
Alunecarea consta in deplasarea suprafetelor articulare puse in contact
insotita de frecare, adica fara indepartarea lor. Miscarea se poate compara cu
deplasarea unei sanii pe zapda.
Invartirea este caracterizata prin deplasarea circulara a suprafetelor
articulare astfel ca la fiecare noua faza a miscarii vin in contact alte suprafete
articulare. O asemenea miscare se compara cu miscarea unei roti care se
rostogoleste pe pamant (ex: articulatia genunchiului, a cotului etc)

Rotatia este o miscare circulara caracterizata prin rasucirea respectiv

deplasarea osului mobil impreuna cu axul sau longitudinal. Axul poate fi situat in
afara osului. In acest caz rotatia este insotita de deplasare, de exemplu supinatia
sau pronatia. Alteori axul trece prin punctele de contact ale suprafetelor articulare
in care caz rotatia este pura, fara deplasare ca in miscarea cupei radiale pe capitul
humerusului.
Sensul miscarii care se efectueaza intr-o articulatie este determinat de
conformatia suprafetelor articulare. De aceea se considera ca suprafetele articulare
joaca un rol determinant in ceea ce numim conducere articulara. Conducerea
articulara cuprinde sensul, directia miscarii si amplitudinea ei. Uneori amplitudinea
miscarii este determinata de suprafetele articulare ca de exemplu in cazul
articulatiei cotului. In acest caz discutam deconducere osoasa alteori
amplitudinea se datoreaza franarii ligamentare si in acest caz vorbim de conducere
ligamentara (ex: articulatia soldului). Exista si a treia posibilitate in care miscarile
articulare sunt limitate exclusiv de actiunea muschilor periarticulari si atunci vorbim
despre o conducere musculara. Articulatiile cu conducere osoasa au cel mai
adesea un singur ax adica un singur grad de libertate => miscarile se executa intrun singur plan. Articulatiile cu conducere ligamentara si musculara au in general
mai multe grade de libertate. De subliniat este faptul ca in articulatiile cu conducere
ligamentara amplitudinea miscarilor este mult mai mica decat in cele cu conducere
musculara chiar daca au aceleasi grade de libertate. Axul articular este o linie
teoretica in jurul careia se realizeaza miscarile unei articulatii. O articulatie poate
avea unul sau mai multe axe (ex: articulatia cotului are un singur ax; articulatia
gatului mainii (pumn) are doua axe, iar articulatia umarului are trei axe).
Intotdeauna intr-o articulatie cu mai multe axe vor fi posibile miscari mai amplesi
mai variate decat intr-o articulatie cu un singur ax.

Miscarile articulare

Curs 6
Articulatiile membrului superior:

Articulatia umarului (scapulohumerala)

Aceasta articulatie uneste capul humeral cu cavitatea glenoida a scapulei

formand o articulatie sferoidala

Suprafetele articulare, respectiv capul humeral si cavitatea glenoida, sunt

acoperite de cartilaj hialin.
Se constata ca intre capul humeral si cavitatea glenoidala exista o
disproportie evidenta. Cavitatea glenoida reprezinta doar un sfert din suprafata
capului humeral. Pentru stabilirea unei concordante mai bune intre suprafete, la
periferia cavitatii glenoidale s-a dezvoltat un cadru numit cadru glenoidal, constituit
din fibrocartilaj care nu impiedica amplitudinea si varietatea miscarilor. Pe sectiune,
are forma triunghiulara, avand trei fete: o fata adera de periferia cavitatii
glenoidale, o fata externa care continua suprafata scapulei si o fata interna care
continua cavitatea glenoida.
Mijloacele de numire, mentinerea in contact a suprafetelor articulare este
datorata si capsulei unui grup de ligamente si de asemenea unui grup de muschi
periarticulari.
Capsula articulara are forma unui manson, este constituita din doua straturi,
unul extern fibros si unul intern sinovial.
Stratul fibros se insera pe deoparte la periferia cavitatii glenoidale si de
cealalta parte la nivelul colului humeral.
Observatie: Insertia capsulei la nivelul cadrului glenoidal nu este perfect
circulara; in partea superioara pe o anumita intindere depaseste cadrul glenoidal
astfel incat insertia lungii portiuni a muschiului biceps brahial este intraarticulara.
In vreme ce insertia lungii portiuni a muschiului triceps brahial este
extraarticulara.
Insertia la nivelul humerusului coboara in portiunea superioara insertia fiind
la limita cartilajului hialin, lasand astfel in afara articulatiei cei doi tuberculi (mare si
mic).
Capsula articulara este laxa si putin rezistenta; datorita acestui fapt permite
producerea unor miscari mai ample dar in acelasi timp face posibila si producerea
frecventa a luxatiilor.
Ligamentul coraco-humeral este cel mai important ligament ala cestei
articulatii. Se insera cu un capat, pe baza si marginea externa a procesului toracoid,
iar cu celalalt capat se fixeaza pe tuberculul mare al humerusului si capsula
articulara.
Ligamentele gleno-humerale sunt trei fascicule fibroase care intaresc capsula.
Ele ocupa partea antero-superioara a capsulei.

Ele se insera cu un capat pe cadrul glenoidal si cu celalalt capat pe colul

anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita miscarile de extensie, rotatie
interna si abductie.
Capsula articulara indeplineste un rol minor in mentinerea contactului intre
suprafetele articulare.
Un rol mai important se atribuie presiunii atmosferice si muschilor
periarticulari.
Acesti muschi sunt dispusi asemeni unui con (coif) cu baza spre scapula si
varful spre humerus, discutam despre muschii subscapulari, supraspinos si rotundul
mic.
Sinoviala reprezinta stratul intern care tapeteaza capsula articulara. Sinoviala
trimite in afara capsulei doua prelungiri care strabat in orificiile capsulei.
Prima prelungire poarta numele de bursa subscapularului, a doua poarta
numele de bursa bicipitala care insoteste tendonul bicepsului.

Raporturile articulatiei scapulo-humerale

Conul musculo-tendinos care este format: inainte muschiul subscapular,

inapoi muschiul subspinos si rotundul mic, in sus muschiul supraspinos, in jos lunga
portiune a tricepsului.
Deasupra articulatiei se afla bolta acromio-coracioidiana acoperita la randul
ei de muschiul deltoid.
Medial, articulatia are raportul cu organele din cavitatea axilara (vase si
nervi). De asemeni articulatia este strabatuta de tendonul muschiului biceps
brahial.

Articulatia cotului:

La formarea acestei articulatii participa trei oase: humerus, ulna si radius.

Din aceasta cauza, cel putin teoretic la acest nivel exista trei articulatii:
humero-ulnara, humero-radiala si radio-ulnara proximala.

Totusi avand in vedere ca toate aceste trei au o singura capsula si o singura

sinoviala, discutam functional de o singura articulatie.
Fiziologic insa, sunt descries doua articulatii diferite, una in raport cu
miscarile de pronosuplinatie si una in raport cu miscarile de flexie extensie.
Articulatia radio-ulnara proximala este o trohoida fiind in raport cu miscarile
de rotatie. Celelalte doua articulatii, humero-ulnara si humero-radiala sunt: prima o
trohleartroza iar a doua o elipsa sau elipsoida, ambele fiind in raport cu flexiaextensia antebratului pe brat.
De fapt, din considerente functionale, consideram in articulatia cotului doua
articulatii: articulatia humerusului cu oasele antebratului si articulatia dintre
extremitatile proximale ale radiusului si ulnei.
Articulatia humero-antebrahiala, este esentiala pentru flexie-extensie, iar
articulatia radio-ulnara proximala, impreuna cu cea radio-ulnara distala se vor
discuta la supinatie-pronatie.
Suprafetele articulare sunt reprezentate la humerus de fara articulara a
epifizei distala e humerusului, iar la nivelul antebratului de fetele articulare ale
epifizelor proximale ale radiusului si ulnei.
Suprafata humerala cuprinde trohleea, capitul humerusului si santul
intermediary.
Epifiza proximala a ulnei prezinta incizura trohleara, iar epifiza proximala a
radiusului prezinta foseta capului radial. Toate sunt acoperite cu cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula, intarite de ligamente.
Capsula articulara e compusa din doua straturi: extern fibros si intern
sinovial.
Insertiile laterala si mediala coboara pe partea inferioara a epicondililor,
astfel epicondilii raman liberi pentru insertiile musculare.
Varfurile olecranului si procesului coronoid se regasesc in interiorul capsulei,
de aceea fracturile sau smulgerile epifizelor respective intereseaza si capsula pe
cand fracturile izolate ale epicondililor respecta capsula.
Ligamentul colateral-ulnar pleaca de pe epicondilul medial si merge pe fata
mediala a epifizei proximalei a ulnei. Este puternic, de forma triunghiulara si are
doua fascicule: humero-coronoidian si humero-olecranial.
Ligamentul colateral-radial pleaca de pe fata antero-interna a epicondilului
lateral si se imparte in doua fascicule divergente trec unul inainte si celalalt inapoia
capului radial.

Ligamentul colateral-ulnar si radial sunt foarte rezistente, ceea ce explica de

ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor.
Sinoviala tapeteaza fata profunda a capsulei articulare. Prelungirile sinovialei
se gasesc intre triceps si cei doi epicondili. Ea formeaza numeroase funduri de sac.
Raportul cu fata anterioara a cotului formeaza planul profund al regiunii plicii
cotului.
Fata posterioara a articulatiei face parte din regiunea olecraniana.

Muschii

Pentru articulatia scapulo-humerala miscarile sunt urmatoarele: flexia,

extensia, abductia, adductia, circumductia, roatia interna, rotatia externa.
Abductia este miscarea prin care bratul se departeaza de corp.
Adductia este miscarea in sens opus.
Aceste doua miscari se realizeaza in jurul unui ax antero-posterior care trece
prin capul humeral.
Muschii abductori ai bratului sunt: supraspinosul, deltoidul si intr-o oarecare
masura bicepsul.
Muschii adductori sunt: pectoralul mare, dorsalul mare, deltoidul,
subscapularul, subspinosul, rotundul mic si coracobrahialul.
Proiectia inainte sau flexia si proiectia inapoi sau extensia: ambele miscari se
realizeaza in jurul unui ax transversal care trece prin centrul tuberculului mare al
humerusului si centrul cavitatii glenoide.
Miscarea de proiectie inainte sau flexia se produce prin contractia muschilor
deltoid, biceps, coraco-brahial, pectoral mare. Este limitata de intinderea
ligamentului coraco-humeral, a partii posterioare a capsulei precum si de intinderea
muschiului rotund mic si subspinos.
Proiectia inapoi sau extensia este produsa de muschii deltoid, marele dorsal,
subspinos, rotund mic si triceps. Limitarea acestei miscari de face prin intinderea
partii anterioare a capsulei si contractia muschiului subscapular.
Circumductia reprezinta executarea alternativa legata a tuturor miscarilor
anterioare: flexie, abductie, extensie, adductie.

Rotatia inauntru si in afara se realizeaza in jurul unui ax vertical care trece

prin centrul capului si al capitului humeral.
Muschii rotatori ai bratului sunt: subscapular, pectoral mare, marele dorsal,
rotund mare, deltoid si biceps.
Muschii rotatori externi sunt: subspinos, rotund mic.
Muschii motori la nivelul cotului: muschii flexori, brahialul, bicepsul radial,
brahio-radialul, la care se adauga extensorul lung radial al carpului si muschii
epitrohleeni.
Muschii extenzori ai cotului sunt: tricepsul, anconeul, muschii epicondilieni
laterali care sunt secundari.
Articulatiile radio-ulnare: oasele antebratului, radius si ulna sunt unite intre
ele la nivelul epifizelor proximale si a epifizelor distale prin doua articulatii trohoide,
iar la nivelul diafizelor printr-o sindesmoza. Ele alcatuiesc o unitate functionala
legata de miscarea de prono-suplinatie.
Articulatia radio-ulnara proximala:
Suprafete articulare: suprafata ulnara este incizura radiala care este un
segment cilindru gol. Suprafata radiala reprezinta cilindrul plin. Ambele suprafete
sunt acoperite de cartilaj hialin. Intre cele doua suprafete exista o mare
disproportie: suprafata ulnara reprezinta un sfert din circumferinta radiala, de aceea
ea este completata de ligamentul inelar.
Mijloacele de unire: ligamentul inelar care constituie principalul mijloc de
unire a oaselor. El este acoperit in cea mai mare parte de aparatul fibros articular
denumit ligament colateral radial al cotului.
Radiusul este unit cu ulna prin ligamentul patrat, o lama fibroasa patrulatera
orizontala. Acest ligament patrat este intins in pronatie sau supinatie si este relaxat
in pozitie intermediara.
Articulatia radio-ulnara distala:
Suprafetele articulare: ulna are doua fete articulare, una laterala
reprezentand jumatate de cilindru si una inferioara. Impreuna cele doua fete
constituie un unghi diedru. Sunt acoperite cu cartilaj hialin. Ele vin in raport cu
suprafata articulara a radiusului.
Mijloacele de unire: capsula articulara intarita de fibre care formeaza asa
numitele ligamente radio-ulnare anterior si posterior, discul articular cu rol de
ligament care completeaza suprafetele articulare, le mentine in contact si limiteaza
miscarile de pronatie-suplinatie. Capsula este tapetata de sinoviala care trimite o
prelungire in sus catre spatiul interosos.

Membrana interosoasa este o formatiune fibroasa care umple spatiul dintre

cele doua diafize. In jos, coboara pana la articulatia radio-ulnara distala, in sus se
termina la cativa centimetri sub tuberozitatea radiala. Spatiul ramas liber intre cele
doua diafize este ocupat de o formatiune fibroasa numita coarda oblica.
Membrana interosoasa prezinta numeroase orificii prin care trec ramurile
vasculare din regiunea anterioara in cea posterioara. Rolul acestei membrane este
de a transmite fortele de la extremitatea voluminoasa proximala a ulnei catre
extremitatea voluminoasa distala a radiasului.
Coarda oblica este un fascicol fibros cu directie oblica, se insera in susla baza
procesului coronoid, iar in jos pe fata anterioara a radiusului, sub toberozitatea
radiala
Muschii motori ai articulatiei radio-ulnare: muschii pronatori: rotundul
pronator, patratul pronator, tarsii, flexorul radial al carpului, lungul palmar si brahioradialul.
Muschii supinatori: scurtul supinator, bicepsul radial si brahio-radialul.
Limitarea miscarilor de pronatie supinatie se face de catre formatiunile
ligamentare si muschii peri-articulari. Supinatia va fi limitata prin intinderea
ligamentului patrat, intinderea coardei oblice, interpunerea muschilor extenzori
intre cele doua oase, iar pronatia este limitata prin intinderea ligamentului patrat,
intinderea muschilor peri-brahiali si interpunerea muschilor flexori profunzi intre
oase.
Articulatiile mainii sunt: articulatia radio-carpiana, articulatiile inter-carpiene,
articulatiile carpo-metacarpiene si articulatiile inter-metacarpiene.
Articulatia radio-carpiana este o articulatie elipsoida, face legatura intre
radius si randul proximal al carpului, i se spune asa deoarece ulna nu ia parte la
formarea ei. Este separata de oasele carpului prin discul articular al articulatiei
radio-ulnare distale.
Suprafetele articulare la nivelul antebratului exista o cavitate de receptie
ovalara formata din fata inferioara a epifizei distale radiale, fata articulara carpiana
si fata distala a discului articular.
De partea carpului se afla o proeminenta elipsoidala formata din oasele
scapoid, semilunar si piramidal solidarizate prin ligamente.
Mijloacele de unire: o capsula articulara intarita de ligamente. Ligamentele de
intarire se numesc ligamente palmare, au forma literei V mare si au doua fascicule.
Ligamentul radio-carpian si ligamentul ulno-carpian. Pe langa ligamentele palmare,
capsula mai este intarita de ligamentul radio-carpian dorsal, mai slab decat

ligamentele palmare, de ligamentul colateral-radial al carpului si de ligamentul

colateral-ulnar al carpului.
Articulatiile