Pintea Cornel Stefan

Psihologie generala

Suport curs

AMG I

Targu Mures
2015

1
 Cuprins

I. Identificarea infrastructurii psihicului uman................................................................... 3

1.1 Obiectul de studiu al psihologiei........................................................................... .......3
1.2 Psihicul ca obiect de studiu al psihologiei................................................................... 6
1.3 Niveluri structural funcional ale psihicului................................................................. 11
1.3.1 Constientul......................................................................................................... ......11
1.3.2 Subconstientul.......................................................................................................... 12
1.3.3 Incosntientul....................................................................................................... ......13
1.4 Captarea si prelucrarea informatiilor...........................................................................18
1.4.1 Senzatiile................................ ..................................................................................19
1.4.2 Perceptiile................................................................................................................ 25
1.4.3 Reprezentarile...................................................................................................... ....31
1.4.4 Gandirea............................................................................................................... ....37
1.4.5 Imaginatia............................................................................................................ ....46
1.4.6 Memoria............................................................................................................... ....49
1.5 Stimularea si energizarea comportamentului........................................................... ...55
1.5.1 Motivatia.................................................................................................................. 55
1.5.2 Afectivitatea.......................................................................................................... ...60
1.6 Reglarea psihica a comportamentului......................................................................... 64
1.6.1 Limbajul................................................................................................................... 64
1.6.2 Vointa .......................................................................................................................68
1.6.3 Atentia.................................................................................................................... ..72
II. Evidentierea structurilor integratoare a mecanismelor psihice.................................... 77
2.1 Conceptul de personalitate.......................................................................................... 77
2.2 Temperamentul........................................................................................................... 81
2.3 Caracterul.................................................................................................................... 85
2.4 Aptitudinile................................................................................................................. 87
III. Integrarea perceptiilor personale in practica profesionala ..........................................99
3.1 Transmiterea si perceptia mesajelor nonverbale......................................................... 99
3.2 Limbajul corpului...................................................................................................... 102
3.3 Para;imbajul.............................................................................................................. 111
3.4 Limbajul spatiului .....................................................................................................113
3.5 Categoriile Osgood................................................................................................... 114

2
 Capitolul I

I. Idenftificarea infrastructurii psihicului uman

Teme:
1) Obiectul de studiu al psihologiei;

2) Definirea psihicului uman;

3) Natura contradictorie a pshicului uman;

4) Caracteristicile psihicului uman.

1.1 Obiectul de studiu al psihologiei

Psihologia este stiinta care studiaza activitatea psihica a omului concret.
Din aceasta definitie, putem deduce ca obiectul de studiu al psihologiei este:
1) Comportamentul uman;

2) Activitatea constienta;

3) Psihicul uman;

4) Personalitatea individului uman.

1) Comportamentul uman reprezinta totalitatea reactiilor, raspunsurilor motorii,

verbale si afective la totalitatea stimulilor exteriori sau interiori.

Comportamentele au la baza doua mecanisme si anume:

- Centri nervosi corticali si subcorticali care genereaza reactii motorii, secretorii si
fonatorii.

- Reflexele condtionate care reprezinta legatura dintre centri nervosi senzitivi si cei
motori si se formeaza prin conditionare operanta adica recompensarea
raspunsurilor adecvate la stimularile exterioare.

Comportamentele se impart dupa urmatoarele criterii

a) Grad de complexitate;

b) Tip de reflex;

3
 c) Dupa scop;

d) Dupa trebuinte;

e) Dupa grad de automatizare;

f) Dupa gradul lor de constientizare;

g) Dupa tipul de stimul.

Comportamente simple( deplasarea in
mediu)

a) Dupa grad de complexitate : Comportamente complexe (invatarea,

munca)
b) Dupa tip de reflex : Comportamente necondtionate ( setate)

Comportamente ( satisfacerea senzatiei de

sete)
scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informatii intr-o perspectiva
sistemica) versus scopuri formale (se focalizeaza pe subiect si vizeaza
modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii)

c) Dupa scop : . Scopurile educative

scopuri de continut (orienteaza educatia spre continuturi dinainte stiute,
Reprezinta finalitati educationale cu nivel mediu de generalitate care se realizeaza in
definibile, identificabile) versus scopuri comportamentale (urmaresc
intervale medii de timp. Ele sunt anticipari mentale ale diverselor actiuni de formare a
formarea si interiorizarea unor actiuni si deprinderi);
personalitatii umane si se refera la rezultate ce urmeaza sa se obtina in cadrul unui sir de
actiuni educationale

scopuri utilitare (vizeaza formarea unor deprinderi cerute imediat de

activitatea practica) versus scopuri nepragmatice (vizeaza formarea unor
conduite fara o finalitate practica imediata);
socpuri specifice disciplinelor (caracteristice fiecarei materii) versus
scopuri supradisciplinare (constante urmarite la toate disciplinele).
Comportamente de igiena corporala
d) Dupa trebuinte :
Comportamente alimentare
Comportamente sexuale
Comportamente de cunoastere

Comportamente rezolutive

4
 Comportamente automatizate ( scrisul, imbracatul,
etc)
e) Dupa grad de automatizare :

Comportamente constientizare ( invatarea, creatia,

etc)

f) Dupa grad de constientizare : Comportamente

constiente

Comportamente
inconstiente

Comportamente biologice

g) Dupa tipul de stimul, deprindem:

Comportamente
psihologice

Comportamente socioculturale

2) Activitatea reprezinta relatia dintre om si mediul sociocultural cu finalitate

adaptativa.

Activitatea se caracterizeaza prin:

- Este specifica doar omului;

5
 - Se compune din operatii mintale, miscari si actiuni care sunt orientate catre un
scop bine definit;

- Presupune reglarea comportamentelor adica priectarea actiunilor; anticiparea

rezultatelor si evaluarea rezultatelor;

- Cuprinde: jocul, invatarea, munca si creatia.

3) Psihicul este forma specifica de adaptare a omului la mediul sociocultural ce se

realizeaza prin intermediul cunoasteri, activitati constiente si creativitate.

4) Personalitatea reprezinta ansamblul trasaturilor biologice, psihologice si

socioculturale ale omului care sunt stabile, dominante, polarizate, originale si
dinamice.

1.2. Psihicul ca obiect de studiu al psihologiei

Teme :
1) Definirea psihicului uman;

2) Caracterizarea psihicului uman.

1) Definirea psihicului uman

Psihicul uman este definit ca:

1) o forma de adaptare specifica a individului uman la mediul socioculural;

2) O forma specifica de cunoastere a individului uman a mediului inconjurator;

3) Un fenomen conditionat si determinat sociocultural;

4) Un fenomen condtitionat de functionarea normala creierului.

In continuare, voi explica fiecare defienitie in parte.

1) Psihicul ca forma de adapatare specifica a individului uman la mediul
sociocultural.

Aceasta definitie pune accent pe conceptul de adaptare, care este definit ca o relatie de
echilibru intre organism si mediul inconjurator.
Adaptarea se realizeaza in urmatoarele etape:

6
 - Semnalizarea;

- Iritabilitatea;

- Excitabilitatea;

- Sensibilitatea;

- Motricitatea;

- Inteligenta.

- Semnalizarea costa in descoperirea stimulilor biologici necesari de catre

organism care asigura conservarea si perpetuarea speciei

- Iritabilitatea este reactia intregului organism la actiunea stimulului, care este

generalizata, interna si difuza( durerea viscerala)

- Excitabilitatea este reactia imediata a organismului la actiunea unui stimul, care

este locala, specifica, reversibila, realizandu-se prin intermediul organelor de
simt.

- Sensibilitatea consta in diferentierea si selectarea stimulilor dupa calitate,

intensitate, durata si tonalitate afectiva si trebuinte, cu ajutorul analizatorilor;

- Motricitatea consta in deplasarea organismului in mediul inconjuurator,

asigurandu-I acestuia cunoasterea mediului exterior.

- Inteligenta reprezinta o relatie de echilibru intre acomodare si asimilare a

organismului uman.

2) Psihicul ca forma specifica de cunoastere a individului uman a mediului

inconjurator.

Cunoasterea reprezinta o re-producere in plan intern a realitatii exterioare, adica

asimilarea si prelucrarea informatiilor din mediul exterior.
Cunoasterea este doua feluri:
a) Cunoastrea senzorio-motorie;

b) Cunoastrea rationala.

7
 a) Cunoastrea senzorio-motorie se caracterizeaza prin:

- Are la baza organele de simt;

- Este nemijlocita, adica relatia dintre organism si mediu este directa ;

- Este materiala, adica se refera la insusirile concrete ale obiectelor;

- Este obiectiva, adica percepe realitatea, asa cum este ea;

- Este pasiva adica organismul nu isi propune sa cunoasca acel obiect;

- Este reproductive, adica organismul nu produce transformari in mediul

inconjurator.

b) Cunoasterea rationala se caracterizeaza prin:

- Este ideala adica cunoasterea realiatii se realizeaza cu ajutorul notiunilor si

rationamentelor.

- Este active, costand in implicarea subiectului in cunoasterea realitatii, asigurandu-

I acestuia adaptarea eficienta la mediul inconjurator;

- Este subiectiva, adica cunoasterea realitatii este selectiva, in functie de interesele

si trebuintele subiectului, putand fi corecta sau deformata.

- Este constructiva- crativa, constand in transformarea cunostiintelor assimilate de

catre subiect, prin combinarea si recombinarea achiziitlor cognitive anterioare
( cunostiinte).

3) Psihicul este un fenomen conditionat si determinat sociocultural

Aceasta definitie se refera la modelarea socioculturala a capacitatilor psihice , a

personalitatii individului uman, prin procese de socializarea, educatie si enculturatie.
Socializarea consta in formarea conduitelor morale-civice la nivelul individului uman.
Educatia consta in transmiterea si asimilarea cunostiintelor teoretice si practice, in
formarea si dezvoltarea aptitudinilor, precum si personalitatea individului uman.
Enculturatia consta in transmitera generationala a culturii unui popor.
Relatia dintre psihic si social scoate in evidenta urmatoarele aspecte:
- Variabilitate culturala a oamenilor;

- Individul este in acelasi timp consummator si creator de valori cultural si situatii

sociale;

8
- Trasaturile commune de personalitate ale oamenilor;

- Diferentele de personalitate a oamenilor in functie de nivel de pregatire

profesionala, statut social ale acestora.

4) Psihicul este un fenomen un fenomen conditionat de creier, arata, ca socialul

actioneaza asupra pshicului uman prin intermediul creierului
Deasemenea, relatia dintre psihic si creier explica urmatoarele fenomene pshice:
- Maturitatea si normalitatea psihica este conditionata de evolutia si functionalitatea
normala a creierului;

- Unele procese psihice au o localizare corticala specifica cum ar fi: limbajul este
localizat la nivelul lobului frontal; afectivitatea este localizata in centrii
hipotalamici ; memoria este localizata in centri parietali si senzatiile sunt
localizati in diferite arii corticale, iar alte procese psihice au o localizare coricala
difiuza, nespecifica, pe toata scoarta cerebrala cum ar fi: atentia, vointa, gandirea,
etc.

- Tipul de activitate nervoasa superioara determina anumite trasaturi

temperamentale la om, cum ar fi: colericul, sangvinicul, melancolicul si
flegamticul.

- Dinamica proceselor nervoase corticale( iradierea si concentrarea) explica starile

de constiinta modificata cum ar fi: starea de veghe, starea de vigilenta, starea de
somn, hipnoza, meditatia si concentrarea atentiei.

- Modificarile chimismului si a metabolismului cerebral pot determina unele stari

tulburati psihice: deteriorarea capacitatilor psihice, tulburari psihoafectice,
tulburari de constiinta, etc.

- Leziunile si traumatismele craniene genereaza detriorare capacitatilor psihice si

unele boli psihice, cum ar fi: dementa prematura; psihozele delirante; stari
psihopatoide, etc.

- Intoxicarea creierului ( toxicomaniile) determina psihoza toxica acuta; dementa

alcoolica, precum si acte cu consecinte judiciare.

Caracterizarea psihicului uman

- Caracterul dinamic-evolutiv;

9
 - Character adaptativ;

- Character informational;

- Character normal sau anormal;

- Character sociocultural;

- Character latent si manifest ( starile psihice se manifesta in comportamentul individului);

Clasificarea fenomenelor psihice

Fenomele psihice se impart in doua categorii

1) Fenomene psihice obisnuite;

2) Fenomene psihice neobisnuite.

1) Fenomele psihice obisnuite cuprind:

a) Procese psihice

b) Activitati psihice

c) Conditii interne

d) Trasaturi psihice.

a) Procesele psihice constau in cunoasterea mediului exterior ( captarea si

prelucrarea informatiilor) , ce au o desfasurarea discursiva, multifazica, putand fi
obiectiva-subiectiva; materiala( senzoriala)- ideala.

Procesele psihice se impart in doua categorii:

- Procese psihice senzoriale ( materiale) care cuprind:

Senzatiile;

10
 Perceptiile;

Reprezentarile

- Procese psihice rationale( ideale) care cuprind:

Gandirea;

Memoria;

Imaginatia;

Limbajul

b) Activitatile psihice reprezinta relatia dintre om si mediul sociocultural, ce se

compune din miscari, operatii mintale si actiuni, fiind orientate catre un scop.

Activitatile psihice cuprind:

- Joc;

- Invatarea;

- Munca;

- Creatia.

c) Conditiile interne sunt acele fenomene psihice care stimuleaza sau inhiba
desfasurarea proceselor si activitatilor psihice.

Conditiile interne cuprind:

- Motivatia;

- Afectivitatea;

- Vointa;

- Atentia;

- Deprinderile.

d) Trasaturile psihice se refera la personalitate si cuprind urmatoarele

dimensiuni:

- Temperamentele;

- Caracter;

11
 - Aptitudinile;

- Inteligenta;

- Creativitatea.

2) Fenomene psihice neobisnuite sunt acele stari, trasaturi psihice iesite din
comun, care nu sunt intalnite la toti indivizii umani

Ele mai sunt numite fenomene parapsihologiece, intrucat acestea permit cunoasterea
realitatii pe cai extrasenzoriale.

Aceste fenomene parasihologice se impart in urmatoarele categorii:

a) Telepatia ( comunicarea intre doua persoane in afara cailor senzoriale, bazandu-se
mai mult pe afectiune si intuitie emotionala);

b) Clarviziunea ( detectarea unor obiecte acunse);

c) Criptoscopia ( descifrarea unor mesaje scrise acunse);

d) De ja vu ( impresia subiectului are cunostiinte despre anumite persoane, cu toate

ca, nu le-a vazut niciodata);

e) Retrocognitia ( subiectul in cauza are capacitatea de a deslusi evenimentele

biografice ale unei persoane);

f) Precognitia ( subiectul in cauza are capacitatea de a anticipa evenimentele

ulterioarea);

g) Paradignoza ( subiectul descopera la alta persoana anumite boli, pe care acesta nu

are cunostinta despre ele);

h) Radiestezia ( subiectul are capacitatea de a descoperii obiectele ascunse in

pamant, fara sa foloseasca unelte specifice)

i) Psihometria ( subiectul traieste evenimentele povestite de alta persoana);

j) Telekinezia ( capacitatea subiectului de a muta obiectele, fara sa le atinga).

12
1.3 Niveluri structural-functionale ale psihicului

Teme:

1) Ipostazele psihicului uman( constient, subconstient si inconstient);

2) Mecanismele inconstiente de aparare ale egoului;

3) Starile de constiinta modificata;

4) Caile de acces la starile de constiinta modificata.

1) A: Ipostazele psihicului uman

1.3.1 Constiinta reprezinta acel nivel al psihicului uman care cuprinde totalitatea
proceselor psihice constiente, ce asigura adaptarea individului uman la mediul
inconjurator.

Constiinta se compune din urmatoarele elemente:

- Procese psihice senzoriale si cele rationale, care se desfasoara sub control

constient( efort voluntar);

- Experientele personale de viata si activitate;

- Cunostiinte procedurale;

- Eul si personalitatea individului uman;

- Modele morale-civice de conduita dobandite prin educatie si socializare.

Din aceste continuturi ale constientului, putem desprinde cateva caracteristici ale
acesteia:

a) Functioneaza dupa principiul realitatii si al moralitatii;

b) Este innascut, insa se manifesta si se dezvolta numai prin relatia dintre individual
uman si mediul inconjurtator;

13
 c) Permite individului uman, sa se adapteze la exigentele socioculturale ale mediului
exterior, prin cunoatere, activitate si creativitate.

Constiinta indeplineste urmatoarele roluri :

Rol de adaptare a individului uman la mediul exterior, formand starea de

constiinta a subiectului ( relatia dintre subiect si mediul inconjurator) ;

Rol de cunoastere a realitatii, formand priza de constiinta a subiectului si

campul de constiinta al acestuia ( locul proceselor psihice constiente);

Rol de orientarte a activitatii subiectului catre un scop, in functie de trebuintele si

interesele acestuia;

Rol de reglere, planificare a activitatilor complexe, formand experientele

subiective ale individului uman;

Rol de anticipare a rezultatelor activitatii in functie de scopurile preconizate de

catre subiect;

Rol creativ.

1.3.2 Subconstientul reprezinta acel nivel psihic, care cuprinde totalitatea

deprinderilor intelectuale si motorii, precum si totalitatea amintirilor
biografice, de viata ale individului uman.

Subconstientul se caracterizeaza prin:

- Cuprinde totalitatea continuturilor psihice, care au fost candva constiente, iar in

present, ele se desfasoara in afara controlului constient si pot deveini oricand
constientizate.

14
 - Este amplasat intre constient si inconstient, care permite trecerea continuturilor
inconstiente permisive social in constient, indeplinind functia de filtru, de cezura
pentru constient;

- Permite organizari si reorganizari ale cunostiintelor asimilate prin invatare.

1.3.3 Inconstientul reprezinta acel nivel psihic uman, care cuprinde totalitatea
instinctelor, trebuintelor primare si dorintelor refulate de catre constient.

Inconstientul se caracterizeaza prin:

- Este irational, hedonic pentru ca functioneaza dupa principiul placerii;

- Creeaza visele din timpul somnului;

- Stimuleaza creativitatea omului, datorita conflictului intrapsihic generat de

refularea pulsiunilor inconstientului de catre constient;

- Asigura momente de insight adica descoperirea sponatana a cauzei sau solutiei la

o problema complexa;

- Poate genera unele tulburari psihice( nevroze si psihoze), datorita conflictului

intrapsihic intens si prelungit.

1) B: Relatiile dintre constient si inconstient

Exista trei tipuri de relatii dintre constient si inconstient si anume:

1) Relatii circulare;

2) Relatii de subordonare integrativa;

3) Relatii de echilibru.

1) Relatii circulare arata ca, experientele constientului trec in inconstient si sunt

trasformate in vise, iar combinarile fantastice ale inconstientului trec in constient
sub forma unor rezultate creative-imaginative.

2) Relatii de subordonare integrative, aceste relatii reprezinta de fapt,

mecanismele refularii, precum si cauzele nevrozelor si psihozelor.

15
 3) Relatii de echilibrare, aceste relatii explica acele stari de constiinta modificata
( hipnoza, meditatia, halucinatia si tulburarile de constiinta), care sunt in acelasi
timp, constiente si inconstiente.

2) Mecanismele inconstiente de aparare ale egoului

Individul uman elaboreaza o serie de strategii de aparare a integritatii sale psihice si

anume:
- Proiectia;

- Formatiunea reactionala;

- Ratiomnalizarea;

- Regresia comportamental- afectiva;

- Sublimarea;

- Negarea;

- Refularea.

Proiectia consta in faptul, ca unele persoane atribuie altor persoane propiile calitati si
dorinte refulate, deci cu valente negative. Acest mecanism este frecvent intalnit la acele
persoane care manifesta complexe de inferioritate.
Exemplu: parerea unei persoane in varsta fata de o persoana tanara si frumoasa este
tanara, dar este proasta si urata
Formatiunea reactionala consta in faptul, ca o persoana manifesta reactii
comportamentale contrare dorintei sale fata de anumite obiecte, persoane evenimente.
Exemplu, o persoana se adreaseaza altei persoane nu cumpar aceea haina , pentru ca nu
imi place insa in realitate ii place aceea haina, dar nu o cumpara, pentru ca nu are bani
Rationalizarea consta in faptul, ca unii oameni isi explica insuccesele lor socio-
profesionale, cautand un tap ispasitor, deci dand vina pe alte persoane.
Acest mecanism este frecvent intalnit la detinutii, care au constiinta vonovatie. Exemplu:
din cauza prietenului X am savarsit aceea infractiune
Regresia comportamental-afectiva consta in faptul, ca unele persoane mature sau batrane
manifesta reactii comportamentale infantile, puierile, erotomaniacale in compania unor
persoane mai tinere. Acest mecanism explica relatiile extraconjugale cu porsoanele mai
tinere, scizvetismul ( o persoana se imbraca cu acele haine nespecfice varstei sale) si
ideatia erotomana de tip narcisic ( impresia unei persoane mature, ca este simpatizata si
atrasa de o persoana mai tanara).
Sublimarea consta in inlocuirea dorintelor de natura sexuala cu acele dorinte de natura
socioculuturala.
Negarea consta in faptul , ca unele persoane refuza sa accepte existenta unei realitati
penibile, neplacute pentru ele.

16
Refularea consta in suprimarea unei pulsiuni antisociale sau sexuale.
Starile de constiinta
Starile de constiinta reprezinta relatia constienta dintre individul uman si lumea sa
exterioara, in care desfasoara diverse forme de activitati.

Starea de constiinta se manifesta prin:

- Adaptare la mediul exterior;

- Autocontrol;

- Cunoasterea realitatii;

- Constiinta prezentului.

Starile de constiinta pot fi normale sau modificate.

Starile de constiinta modificata sunt acele stari in care subiectul se afla la frontiera
dintre constient si inconstient; stare de veghe si cea de somn; starea rationala si cea
afectiv- instictiva.
In starea de constiinta modificata, subiectul se manifesta in general prin pierderea
contactului cu realitatea, reducerea autocontrolului voluntar, hipersugestibilitate si
vorbire greoaie.

Starile de constiinta modificata cuprind:

1) Somnul;

2) Visele;

3) Hipnoza.

Somnul este o stare reversibila, inconstienta, in care individul rupe contactul cu

realitatea.

Somnul se manifesta prin:

17
 - Scaderea treptata a reactiilor adaptative la mediul inconjurator;

- Starea de inconstienta;

- Cresterea pragurilor senzoriale, precum si a timpului de reactie la stimulii

exteriori;

- Cresterea temperaturii extremitatilor;

- Scaderea presiuni sanguine;

- Reactii motorii necontrolate;

- Accelerarea pulsului si a respiratiei.

La baza somnului stau urmatoarele mecanisme:

- Ruperea sinapselor neuro-dendritice la nivel cortical;

- Inschemia cerebrala temporara( reducerea fluxului sanguin la nivel cerebral);

- Reducerea impulsurilor nervoase la nivel cortical;

- Intreruperea activitatii electrice a scoartei cerebrale, concomitent cu intensificarea

activitatii centrilor nervosi subcorticali, fapt care explica reactiile motorii si
fiziologice din timpul somnului;

- Scaderea cantitatii de lichid cefalorahidian din ventricolii cerebrali.

Starea de somn se produce in urmatoarele etape:

a) Starea de reverie ( visarea cu ochii deschisi);

b) Starea de atipire adica starea de somn lucid;

c) Starea somnului rapid, paradoxal, adica starea somnului cu vise hipnagogice

( absurde, incoerente);

d) Starea somnului lent, profund, adica starea somnului fara vise, relaxand
organismul;

e) Starea somnului cu vise hipnapompice( coerente, scenice).

1) Visele reprezinta fluxuri de imagini mintale, care apar in starea de somn, fata de care
individul nu le poate dirija, manipula in directia intereselor sale.

Visele se caracterizeaza prin:

18
 - Necongruenta, adica imaginile din vise nu corespund intotdeauna, cu
experientele subiective ale indivului, desi ele pot avea o desfasurare scenica,
coerenta, fapt care explica caracterul absurd al viselor;

- Discontinuitatea in sensul, ca imaginile din vise trec spontan de la o tematica

somniala la alta, fapt care explica caracterul incoerent al viselor;

- Nesiguranta cognitiva adica imaginile din vise sunt sterse, fragmentare, vagi.

Visele se produc in urmatoarele etape:

a) Interpretarea adica trecerea de la continutul latent al viselor( tema visului) la
continutul manifest al viselor( imaginile visului);

b) Elaborarea trecerea de la continutul manifest la cel latent al viselor;

c) Deplasarea consta in trecerea viselor de la o tema somniala la alta;

d) Condensarea consta in asocierea mai multor teme intr-o singura imagine.

La baza viselor stau urmatoarele mecanisme:

Interpretarea subcorticala si inconstienta a stimularilor exterioare sau interioare
din timpul somnului. De exemplu, senzatia de urinare din timpul somnului este
convertita in imagini erotice, prin fenomenul de mentatie( asocierea stimulului cu
imaginea din timpul somnului);

Combinari absurde intre experientele senzoriale ale indivilui

Asocierea ideilor afectogene cu imaginile din vise;

Satisfacerea onirica( imaginara) a dorintelor refulate in starea de veghe de catre

constient.

2) Hipnoza este o stare de constiinta modificata, in care subiectul se afla intr-o stare
intermediara intre starea de constiinta si cea deinconstienta.

In hipnoza, subiectul se manifesta prin:

- Stare de relaxare profunda;

- Modificari vegetative;

19
 - Stare cataleptica ( hipetonie musculara, dandu-I subiectului senzatia de ingreunare
a extremitatilor);

- Hipersugestibilitate, in care subiectul executa imperativele hinotizatorlui;

- Reducerea campului de constiinta, concomitent cu cresterea concentrarii atentiei

pe o tema impusa de hipnotizator;

- Reducerea reglajelor voluntare ( autocontrol constient);

- Cresterea combinarilor imaginative;

- Dismnezia posthipnotica, in care subiectul nu-si mai aduce aminte, ce s-a

intamplat cu el in transa hipnotica.

Mecanismele hipnozei sunt urmatoarele:

Inhibarea unor zone corticale, concomitant cu cresterea excitabilitatii corticale ale
altor zone corticale;

Motivarea subiectului de a juca anumite roluri;

Sugestia;

Instruirea subiectului pentru hipnoza;

Acceptarea de catre subiect, pentru a fi hipnoitizat.

Hipnoza are urmatoarele avantaje si dezavantaje:

20
 Avantaje:

- Reducerea stressului si a anxietatii;

- Eliminarea ideilor obsessive;

- Deblocare intelectuala;

- Ameliorarea starii de isterie si cea de depresie.

Dezavantaje:

- Regresia comportamental-a afectiva( infantilism);

- Izolare sociala;

- Sugestibilitate;

- Depersonalizarea.

1.4 Captarea si prelucrarea a informatiilor

Aceste mecanisme se caracterizeaza prin:

- Constau in captarea si prelucrarea infromatiilor din mediul intern sau exterior prin
intermediul organelor de simt( analizatorilor) care formeaza la nivel mintal
imagini primare si secundare ale obiectelor si fenomenelor concrete materiale.

Imaginile primare reprezinta legatura directa dintre analizator si stimul(obiect), care apar
la nivelul senzatiilor si perceptiilor, iar cele secundare constau in evocare, redarea
obiectelor in absenta lor, care apar la nivelul reprezentarilor.
- Ele se realizeaza aici acum, asigurand deci constiinta prezentului;

- Opereaza cu insusiri concrete-intuitive ale obiectelor si fenomenelor.

- Asigura cunoasterea materiala, fizica, chimica si biologica a mediului intern sau
extern.

Aceste mecanisme se compun din urmatoarele procese:

I. Senzatiile;

II. Perceptiile;
III. Reprezentarile.

1.4.1 Senzatiile
Teme:

21
 1) Etapele dezvoltarii senzatiilor;

2) Caracterizarea senzatiilor;
3) Mecanismele senzatiilor;
4) Propietatile senzatiilor;
5) Clasificarea senzatiilor;
6) Legile senzatiilor.

Etapele dezvoltarii senzatiilor

Senzatiile se dezvolta in urmatoarele etape:

1) Iritabilitate;

2) Sensibilitate;
3) Excitabilitate;
4) Motricitate;
5) Senzatiile propriu-zise.

Putem spune ca senzatiile se dezvolta prin trecerea de la iritabilitate la sensibilitate si

excitabilitate apoi la motricitate
In continuare voi defini pe scurt aceste notiuni, cu toate ca le-am pomenit si in primul
suport de curs:
1) Iritabiliatea este reactia intregului organism la actiunea unui stimul biologic
necesar, care este nespecifica, difuza si generalizata. Exemple: senzatia de foame,
de sete, de placere erotica, etc.

2) Sensibilitatea este propietatea psihica a organismului de a discrimina stimulii

biologici necesari de cei indiferenti, prin intermediul organelor de simt.

Sensibiltatea se caracterizeaza prin urmatoarele:

- Este o rectie specifica, reversibila a organismului la actiunile tuturor stimulilor,
indiferent de importanta lor biologica;

- Se realizeaza prin intermediul analizatorilor;

- S-a dezvoltat din necesitatea discriminarii stimulilor biologici necesari fata de cei
indiferenti.

3) Excitabilitatea reprezinta reactia specifica la actiunea unui stimul. Exemplu: rectia

analizatorului vizual la stimului luminos, etc.
4) Motricitatea reprezinta totalitatea miscarilor si coordonarilor senzorio-motorii ale
organismului, precum si deplasarea organismului in mediul inconjurator( mersul,
apucarea obiectelor, comprehensiunea, agatarea, etc.)
5) Senzatiiile constau in transmiterea excitatiilor la centrii nervosi corticali, unde
sunt transformati in imagini ale obiectelor.

22
Senzatiile reprezinta procese psihice primare, care reflecta insusirile fizice, izolate ale
obiectelor si fenomenelor, cu ajutorul unui singur analizator.
Ele se caracterizeaza prin urmatoarele:
- Sunt imagini primare simple unimodale(un singur analizator);

- Opreaza cu insusiri izolate ale obiectelor, realizand analiza senzoriala ale

acestora;
- Nu pot fi modificate voluntar;
- Se realizeaza aici, acum, asigurand constiinta prezentului;
- Are la baza constiinta, asigurandu-i claritatatea imaginilor senzoriale si acuitatea
acestora.

1. Mecanismele senzatiilor

Senzatiile au la baza urmatoarele mecanisme:

1) Codificarea;

2) Recodificarea;
3) Decodificarea;
4) Conexiunea inversa.

1) Codificarea se realizeaza la nivelul receptorului fiecarui analizator, care capteaza

energia de excitatie si o transforma in impuls nervos, prin depolarizarea membranei
neuronale.

Receptorii se caracterizeaza prin:

- Sunt sensibili numai la stimuli specifici acestora si insensibili la stimuli
nespecifici acestora;

- Depolarizare, transductivitatea adica ionii de sodiu ies la suprafata membranei

neuronale, iar cei de calciu si magneziu intra in interiorul acestuia, care genereaza
un impuls nervos si se propaga pana la centri nervosi.

2) Recodificarea se realizeaza la nivelul fibrelor nervoase aferente, care consta in

selectia influxurilor nervoase in functie de valoarea lor adaptativa, adica acele
influxuri nervoase fara valoare adapatativa pentru organism raman la nivelul centrilor
nervosi subcorticali asigurand tonifierea organismului, iar cele adptativie sunt
transmise la centri nervosi corticali.
3) Decodificarea se realizeaza la nivelul centrilor nervosi corticali in care influxurile
nervoase sunt transformate in imagini ale obiectelor si senzatiilor.

23
Centrii nervosi se compun dintr-un nucleu si o arie de asociere cu alti centrii nervosi .
Nucleul senzorial cuprinde o arie motorie care asigura motilitatea analizatorului si o arie
senzoriala, care asigura receptia stimulilor.
4) Conexiunea inversa se realizeaza prin intermediul fibrelor nervoase eferente, care
asigura reglarea functionala analizatorului, in functie de calitatile stimului.

Acest mecanism explica legea pragurilor absolute, legea adaptarii si legea contrastelor
senzoriale.

2. Propietatile senzatiilor

Propietatile senzatiilor depind de propietatile stimulului si sunt urmatoarele:

1) Calitatea senzatiilor;

2) Intensitatea senzatiilor;
3) Durata senzatiilor;
4) Tonul afectiv.

1) Calitatea senzatiilor reprezinta capacitatea lor de a fi specifice analizatorului si

stimului.

Aceasta trasatura depinde de urmatorii factori:

- Tipul de receptor si stimul;

- Localizarea receptorilor;
- Energia specifica a receptorilor si fibrelor nervoase;
- Caracteristicile morfofunctionale ale receptorilor.

2) Intensitatea senzatiilor depinde de intensitatea stimului

Aceasta propietate depinde de urmatorii factori:

- Amplitudinea influxurilor nervoase;

- Grosimea fibrelor nervoase;

- Numarul fibrelor nervoase;
- Gradul de excitabilitate a sistemului nervos central( S.N.C. ).

3) Durata senzatiilor se refera la intinderea in timp a senzatiilor, in functie de

durata actiunii stimulului

Aceasta calitate arata, ca nu intotdeauna senzatiile dispar odata cu incetarea actiunii

stimulilor. Imaginile care persista si dupa incetarea actiunii stimulilor se numesc imagini
consecutive sau efecte de remanenta.

24
 4) Tonul afectiv al senzatiilor reprezinta proprietatea senzatiilor de a produce
reactii emotionale pacute sau neplacute, comportamente de atractie sau
respingere, in functie de starea motivationala a organismului.

3. Clasificarea senzatiilor

Senzatiile se clasifica dupa urmatoarele criterii:

1) Dupa analizator;

2) Dupa distanta de contact dintre stimul si analizator;

3) Dupa localizarea receptorilor;
4) Dupa tipul de stimul;
5) Dupa relatiile dintre analizatori.

1) Dupa analizator, desprindem analizatorul:

- Visual;
- Auditiv;
- Olfactiv;
- Gustativ;
- Cutanat.

2) Dupa distanta de contact dintre analizator si stimul, desprindem:

- Telereceptori(vaz, auz si olfactie)

- Tangoreceptori ( simt tactil si gust )

3) Dupa localizarea receptorilor, desprindem:

- Exteroceptori ( vaz, auz, olfactie, gust si simt tactil )

- Propioceptori ( schema corporala, kinestezie);
- Interoceptori( foame, sete, sexualitate, etc. )

4) Dupa tipul de stimul, desprindem

- Stimul mecanic;
- Stimul electric;
- Stimul chimic( olfactie si gust);
- Stimul biologic( foame, sete).

5) Dupa relatia intre analizatori, desprindem

- senzatii unimodale( un singur analizator);

- senzatii plurimodale( senzatii produse de mai multi analizatori)

25
 4. Legile senzatiilor

Legile senzatiilor sunt urmatoarele:

1) legea intensitatii;

2) legea adaptarii;
3) legea contrastului;
4) legea sensibilizarii;
5) legea depresiei;
6) legea sinesteziei;
7) legea compensatiei;
8) legea semnificatiei;
9) legea conditionarii socioculturale.

1) Legea intesitatii, arata ca un stimul produce o senzatie numai daca are o anumita
intensitate, numita prag.

Pragurile senzoriale pot fi:

- Prag minim absolut;

- Prag subliminal;
- Prag maxim absolut;
- Prag operational;
- Prag diferential.

Pragul minim absolut este intensitatea minima a unui stimul, capabil sa produca o
senzatie.
Pragul subliminal este intensitatea unui stimul, care nu atinge pragul minim absolut si
nu produce o senzatie.
Pragul maxim absolut este intensitatea maxima a unui stimul, capabil sa produca o
senzatie, insa dincolo de acest prag, poate produce durerea.
Pragul diferential este relatia dintre intensitatea initiala a stimului si intensitatea
adaugata sau scazuta la aceasta, care produce modificarea senzatiilor initiale.
Pragul operational consta in discriminarea stimulilor. Aceasta lege arata ca, cu cat
pragul unui stimul este mai mare, cu atat sensibilitatea analizatorului este mai mica.
2) Legea adaptarii senzoriale consta in modificarea sensibilitatii analizatorului la
actiunea prelungita a stimulului, in sensul cresterii sau scaderii ei.

L a un stimul cu intensitate mare, sensibilitatea scade, iar la un stimul cu intensitate mica,

sensibilitatea creste.
3) Legea constrastului senzorial este capacitatea analizatorului de a discrimina doi
stimuli cu calitati si intensitati diferite, care actioneaza in acelasi timp.

26
Contrastul poate fi simultan sau succesiv
Constrastul simultan consta in discriminarea a doi stimuli diferiti, care actioneaza in
acelasi timp asupra analizatorului.
Constrastul succesiv consta in discriminarea stimulilor care actioneaza unul dupa altul
asupra analizatorului.
4) Legea sensibilizarii consta in cresterea sensibilitatii analizatorului, ca urmarea
stimularii altui analizator .

5) Legea depresiei scaderea sensibilitatii analizatorului, ca urmare a stimularii altui

analizator.
6) Legea sinesteziei consta in aparitia senzatiei intr-un analizator, ca urmarea
stimularii unui alt analizator.
7) Legea compensatiei consta in cresterea sensibilitatii unui analizator, ca urmare a
pierderii sensibilitatii altui analizator.
8) Legea semnificatiei un stimul slab, insa semnificativ pentru organism este mai
repede detectat decat un stimul putenic, dar nesemnificativ.
9) Legea conditionarii sociale consta in aparitia unor senzatii specific omului cum
ar fi pipaitul, ascultarea, senzatii profesionalizate si cititul.

1.4.2 Perceptiile
Teme:
1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor;

2. Mecanismele perceptiilor;

3. Determinantii perceptiei;

4. Legile perceptiilor;

5. Formele perceptiilor.

1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor

Perceptia este procesul psihic senzorial care asigura constiinta intregralitatii si unitatii
insusirilor obiectelor cu ajutorul mai multor analizatori.
Perceptia spre deosebire de senzatii se caracterizeaza prin:
Este o imagine primara complexa, unitara, integrala, redand toate insusirile fizice ale
obiectelor concrete;

Este o imagine inferentiala, intrucat prin perceptie individul recunoaste obiectul, chiar
si in conditiile in care din el lipsesc unele elemente nesemnificative , avand la baza
schema perceptiva a obiectului;

Este o imagine categoriala, intrucat prin perceptie individul raporteaza obiectul la

categoria sa din care face parte;

27
 Este o imagine automatizata adica in general perceptia se produce spontan, in afara
controlului constient , neavand la baza un anumit scop;

Este o imagine plurimodala,adica in actul perceptiei sunt antrenati mai multi

analizatori;

Perceptia se dezvolta in urmatoarele etape:

- Trecerea de la analiza insusirilor fizice ale obictelor prin senzatii la sinteza lor prin
perceptii;

- Formarea schemelor perceptive ( exerienta anterioara cu obiecte), asigurand constanta

perceptiva a obiectelor;

- Interpretarea si anticiparea perceptiva adica obiectul capata o anumita semnificatie

pentru activitatea individului uman;

- Formarea complexelor polisenzoriale.

Perceptia implica urmatoarele comportamente:

Detectarea si diferentierea obiecteor;

Recunosterea obiectelor pe baza schemelor perceptive;

Selectia obiectelor in functie de semnificatia lor pentru activitatea individului uman;

Corectarea imaginilor deformate ale obiectelor( iluziile perceptive).

2. Mecanismele perceptiei

Mecanismele perceptiei asigura cunoasterea obiectului, constanta perceptiva si corectarea

imaginilor deformate.
Mecanismele perceptiei se impart in doua categorii:
1) Mecanisme senzoriale ale perceptiei.

2) Mecanismele intelectuale ale perceptiei.

1) Mecanismele senzoriale ale perceptiei sunt urmatoarele:

a) Tiparele senzoriale;

b) Intregul;

c) Explorarea perceptiva

28
a) Tiparele senzoriale sau experienta anterioara cu obiectul asigura recunoasterea
obiectului prin compararea obiectului exterior, real cu modelul mintal al acestuia ;

b) Intregul consta in gruparea elementelor componente ale obiectului sau a campului

perceptiv, asigurand constanta perceptiva in conditiile in care din obiect lipsesc unele
elemente nesemnificative ale acestuia.

De asemenea, acest mecanism asigura integralitatea si unitatea obiectului prin detectarea

insusirilor esentiale ale obiectelor, apoi recunoasterea obiectelor dupa tipare senzoriale.
Formarea formelor obiectelor se realizeaza prin gruparea elementelor, dupa urmatoarele
legi.
- Legea proximitatii( apropierea elementelor);

- Legea similaritatii( elementele asemantoare);

- Legea simetriei( elementele orientate in aceeasi directie );

- Legea inchiderii ( completarea imaginilor lacunare cu elementele din experienta

anterioara a subiectului);

Formele perfecte se caracterizeaza prin:

Simplitate;

Repetabilitate;

Simetrie;

Proximitate;

Continuitate;

c) Explorarea perceptiva reprezinta ansamblul actiunilor cu obiecte.

Explorarea implica urmatoarele actiuni:

- Fixarea privirii in toate pozitiile;

- Compararea si generalizarea obiectelor;

- Manipularea obiectelor

Explorarea obiectelor se realizeaza dupa urmatoarele principii:

Principiul diversificarii obiectelor;

Principiul semnificatiei obiectelor;

Principiul zonelor informative( zona care ofera o cantitate mare de informatii)

29
 Principiul tolerantei( corespondenta intre cantitatea de informatie si capacitatea de
receptie a subiectului);

Principiul extensiei senzoriale( antrenamentul polisenzorial in perceptive)

Mecanismele intelectuale ale perceptiei cuprind:

a) Atributele distinctive;

b) Prototipurile;

c) Anticiparea.

a) Atributele distinctive constau in recunoasterea obiectelor dupa trasaturile specifice ale

acestuia, bazandu-se pe compararea obiectelor;

b) Prototipurile constau in raportarea obiectului la categoria sa de obiecte, prin

schematizare( detectarea insusirilor comune ale obiectelor);

c) Anticiparea inseamna a prevedea evenimentele ulterioare.

3. Determinantii perceptiei

Determinantii perceptiei sunt urmatorii :

1) Determinanti exteriori;

2) Determinanti interiori .

Determinantii exteriori perceptiei cuprind:

a) Intensitatea moderata a stimulului;

b) Durata optima stimului;

c) Raporturile temporal-spatiale ale stimulilor;

d) Familiaritatea cu stimulul.

Determinanti interior cuprind:

a) Semnificatia stimulului;

b) Concentrarea atentiei;

c) Profesia si cultura subiectului

d) Experienta cu obiectul.

30
 4. Legile perceptiei

Legile perceptiei sunt urmatoarele:

1) Legea integralitatii perceptive;

2) Legea structuralitatii perceptive;

3) Legea selectivitatii;

4) Legea proiectivitatii;

5) Legea constantei perceptive.

1. Legea integralitatii perceptive consta in crearea unei imagini complete despre obiect.

2. Legea structuralitatii consta in relatia dintre obiectul perceptiei si campul perceptiei in

care apare el.

3. Legea selectivitatii perceptive consta in retinerea obiectelor in functie de interesele

subiectului;

4. Legea proiectivitatii perceptive consta in faptul, ca imaginea se proiecteaza la nivelul

creierului, apoi la nivelul obiectului.

5. Legea constantei perceptive consta in recunoasterea obiectului, chiar si atunci cand el

si-a modificat forma si conditiile de perceptie.

5. Formele perceptiei
Formele perceptiei se impart in doua categorii :
1) Forme simple ale perceptiei;

2) Forme complexe ale perceptiei

1.Formele simple ale perceptiei se refera la organele de simt care reflecta obiectul in
integralitatea sa.
2. formele complexe ale perceptiei cuprind:
a) perceptia spatiului;
b) perceptia timpului;
c ) perceptia miscarii

31
 a) Perceptia spatiului

Spatiul este locul unde se desfasoara o succesiune de evenimente.

Spatiul poate fi:
- Vizual;

- Auditiv;

- Tactil-kinestezic .

- Spatiul vizual se refera la dimensiunile si caracteristicile spatiale ale obiectelor , cum

ar fi: marime, forma, distanta, directia, relief, pozitia, etc.

Spatial vizual poate fi:

Bidimensional;

Tridimensional.

Spatiul bidimensional se refera la pozitia obiectelor in spatiu( lateralitate, coordonare sus-

jos);
Spatiul tridimensional se refera la volumul si distanta obiectelor
Spatiul vizual are urmatorii indicatori, care asiguara constanta perceptiva:
Monoculari.

Binoculari.

Indicatorii( repere visual- percetive) monoculari sunt urmatorii:

Marimea obiectelor;

Superpozitia obiectelor( umbra obiectelor);

Gradientul de textura( detaliile obiectelor in functie de distanta la care se afla);

Contrastele cromatice al obiectelor;

Paralaxa de miscare ( iluzia miscarii obiectelor in timp ce noi de deplasam);

Perspectiva lineara ( liniile paralele la o anumita distanta, par sa se apropia);

Sterioscopia, adancimea obiectului.

Indicatorii binoculari cuprind:

Disparitatea imaginilor retiniene;

Convergenta sau divergenta oculara;

Coordonare oculomotorie.

32
 Spatiul auditiv consta in localizarea sunetelor in spatiu, discriminarea sunetelor
dupa intensitate, timbru, distanta si directie.
Perceptia spatiului auditiv are la baza urmatoarele mecanisme:
Miscarea de orientare a privirii si a capului dupa sursa sonora;

Sensibilitatea vestibulara, adica distanta sunetelor in spatiu;

Lateralitatea si coordonare sus-jos a sunetelor.

Perceptia spatiului auditiv are urmatorii indicatori:

- Indicatorii monoauriculari;

- Indicatorii biauriculari.

Indicatorii monoauriculari se refera la frecventa, intensitatea si timbrul sunetului;

Indicatorii biauricualari se refera la directia si distanta sunetelor.
Spatiul tactil-kinestezic consta in delimitarea spatiului fizic si orientarea organismului in
spatiul prin intermediul receptorilor vestibulari, tactili si kinestezici.
Perceptia tactil-kinestezica are urmatorii indicatori:
- Echilibru ortostatic( receptorii vestibulari);

- Miscarea in spatiu ( receptorii kinestezici);

- Orientare in spatiu( receptorii tactil-kinestezici);

- Schema corporala( cunoasterea segmentelor corpului nostru prin intermediul

receptorilor tactil-kinestezici);

- Lateralitatea.

b. pereceptia timpului se refera la succesiunea de evenimente care se desfasoara intr-un

spatiu dat.
Perceptia timpului are urmatorii indicatori:
- Timpul fizic( anotimpuri, momentele zile);

- Timpul biologic( ritmul somn-veghe, alimentatia, odihna,);

- Timpul psihologic, aprecierea subiectiva a duratelor;

- Timpul socio-profesional, apreciere duratelor in functie de cantitatea activitatilor

desfasurate in timp si spatiu.

c. Perceptia miscarii se refera la schimbarea pozitiei obiectelor in spatiu, precum si la

transformarea lor in timp.
Miscarea poate fi reala( deplasarea obiectului de la un punct la altul) sau iluzorie
1.4..3 Reprezentarile
Teme : 1 .Caracterizarea reprezentarilor

33
 2 .Proprietatile reprezentarilor
3 .Tipurile reprezentarilor
Caracterizarea reprezentarilor
Reprezentarile propriu-zise sunt o componenta stabila si cu pondere deosebita a
activitatii noastre mintale .Reprezentarea este parte integranta a inteligentei si ea
poate fi interpretata ca procesare si operare cu simboluri.

Reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern , actualizat, al unor

obiecte , fenomene , evenimente ,situatii , etc. ,care au fost percepute anterior , dar care in
momentul dat iti pot lipsi din campul senzorial . Asadar , fata de perceptie , care ne
furnizeaza informatii numai despre obiectele si fenomenele reale prezente , care
actioneaza in momentul dat asupra analizatorilor nostri , reprezentarea ne ofera astfel de
informatii si in absenta obiectului de referinta .

Reprezentarea este si procesul de producere si utilizare mentala a imaginilor unor

obiecte in absenta lor .
Reprezentarea atat ca produs cat si ca proces ,are la baza doua surse:
- memoria de lunga durata
- imaginatia.

Memoria este cea care inmagazineaza , pastreaza si reactualizeaza informatia

structurata initial in imagini receptive . Astfel,inca inainte de dezvoltarea imaginatiei ,
reprezentarea devine posibila datorita fixarii ,mai mult sau mai putin fidele si durabile a
continutului informational furnizat de perceptie .
Reprezentarile generate de imaginatie se pot referi atat la obiecte reale (ex.
reprezentari despre obiecte si locuri pe care nu le-am perceput niciodata ca atare , dar
despre care am citit sau am auzit povestindu-se), cat si la obiecte ideale , pe care abia
urmeaza sa le cream sau care nu pot dobandi realitate sensibila (ex. reprezentarile
personajelor sau intamplarilor din basme).

Formarea reprezentarilor are un caracter activ si selectiv. Chiar si atunci cand nu ne

propunem in mod expres retinerea , pentru uzul ulterior, a imaginii obiectului pe care il
percepem in momentul dat , iar reprezentarea se constituie pe cale neintentionata
(involuntara), continutul sau va fi activ prelucrat si filtrat de structurile experientei
cognitive antarioare si de starile afectiv-motivationale.
In organizarea si sistematizarea lor interna ,reprezentarile se ierarhizeaza pe doua
coordonate (axe):
a)calitatea semantica a informatiei selectate
-inalt relevante(care se apropie de notiuni)
-mediu relevante
-slab relevante(care se intersecteaza cu perceptiile)
b) gradul de generalitate
-reprezentari individuale,particulare sau de specie(ex. reprezentarea unui
trandafir)

34
 -reprezentari generale sau de clasa(ex. Reprezentarea unei flori in general,cu
elemente comune tuturor speciilor)

Proprietatile reprezentarilor

Proprietatile reprezentarilor sunt urmatoarele :

1. Intensitatea ;
2. Stabilitatea ;
3. Gradul de completitudine ;
4. Gradul de relevanta ;
5. Gradul de generalitate ;
6. Caracterul legaturii designative ;

1) Intensitatea exprima forta sau pregnanta imaginii care se evidentiaza , in

vivacitate , prospetime , claritatea liniilor de contur si contrastul figura-fond ;
In plan neurofiziologic , intensitatea reprezentarii este conditionata de gradul de
conservare , in memoria de lunga durata , a urmei perceptiei anterioare si de activarea
retelei neuronale care pune in circulatie continutul informational corespunzator.

2)Stabilitatea defineste durata mentinerii in campul clar al constiintei a unor

reprezentari reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie .
Spre deosebire de perceptie , care dureaza cat timp obiectul se mentine in campul
sensorial si continua sa actioneze asupra simturilor , reprezentarea are o durata relativ
scurta (de ordinal secundelor sau a fractiunilor de secunda)

3) Gradul de completitudine exprima volumul general de informatie pe care il

cuprinde reprezentarea si acesta depinde de numarul elementelor sau a insusirilor ce se
retin . In principiu , valoarea gradului de completitudine este conditionata de tipul
dominant de memorie ,fiind mai mare la persoanele la care predomina memoria intuitive-
imagistica asupra celei verbal-abstracte si de familiaritatea obiectului reflectat
(reprezentarile obiectelor familiare cu care avem contact permanent in viata cotidiana
sunt mai complete decat reprezentarile obiectelor nefamiliare , rar si sporadic intalnite in
activitatea curenta).

4) Gradul de relevanta , ca si in cadrul perceptiilor , se refera la semnificatia

informatiilor sau a insusirilor si notelor pe care le contine sau le reflecta imaginea. In
principiu , reprezentarea poseda un grad de relevanta mai ridicat decat perceptia;ca nivel
calitativ superior in raport cu perceptia , ea reflecta , de regula , insusiri si proprietati
semnificative , definitorii pentru obiect.

35
 5) Gradul de generalitate este dimensiunea care deosebeste si distanteaza cel mai
mult reprezentarea de perceptie. El rezida in aceea ca imaginea-reprezentare selecteaza si
reflecta insusirile repetabile si comune ale obiectelor subsumand un numar de cazuri
asemanatoare.
Gradul de generalitate al unei reprezentari este determinat de diversitatea
situatiilor si de numarul cazurilor individuale intalnite in experienta perceptive anterioara
subiectului .

6) Caracterul legaturii designative este foarte important pentru definirea

reprezentarii si stabilirea locului ei in cadrul activitatii cognitive. Legatura designative se
refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica intre ceea ce numim model
informational intern (imagine , schema , simbol) si relitatea obiectiva externa .
Ea se poate realiza in doua forme:
-directa sau nemijlocita ;
-indirecta sau mijlocita ;
Prima este proprie senzatiei si perceptiei si presupune stabilirea unui circuit
informational direct (actual) intre subiect si obiect.

Cea de-a doua forma este proprie reprezentarii si , intr-un grad mai inalt , gandirii.Consta
intr-un ansamblu de transformari aplicate ,nu direct obiectului real , ci imaginii lui
perceptive , asa cum s-a fixat si s-a pastrat ea in memoria subiectului .

Tipurile reprezentarilor

Principalele criterii prin care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt

urmatoarele :

1. Modalitatea senzoriala ;
2. Domeniile de referinta cognitive ;
3. Gradul de generalitate ;
4. Gradul de complexitate ;
5. Sursa generativa ;
6. Modul de generare(producere) ;
7. Dimensiunea static-dinamic .

1 . Modalitatea senzoriala este dominanta in structurarea continutului

informational . Pune in evidenta clasele reprezentarilor :
-vizuale ;
-tactile ;
-kinestezice ;
-auditive ;

36
 -olfactive ;
-gustative .
Cel mai bine structurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale , legate de
forme si de spatialitate(topografie).Aceasta se explica prin faptul ca analizatorul visual
indeplineste rolul de mechanism integrator , unificator al intregii experiente senzoriale
.La persoanele cu aptitudini sportive si muzicale , o pregnanta deosebita au reprezentarile
kinestezice si auditive.

2 . Dupa criteriul Domeniilor de referinta cognitive distingem :

-reprezentari stiintifice (in matematica ,biologie ,geografie, fizica,etc);

-reprezentari tehnice (mecanisme ,componente ,agregate mecanice);
-reprezentari artistice (literare ,plastice ,muzicale) ;
-reprezentari religioase (legate de divinitate ,de viata de apoi ,de ritualuri)

3 . Gradul de generalitate permite diferentierea reprezentarilor dupa sfera de

cuprindere ,relevandu-se astfel :
-reprezentari individuale ;
-reprezentari de specie ;
-reprezentari de gen (clasa )

4 . Dupa Domeniile de referinta cognitive identificam :

-reprezentari simple (un singur obiect sau o singura insusire ) ;
-reprezentari complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte ) .

5 . Sursa generative conduce la delimitarea a doua criterii :

-reprezentari ale memoriei ;
-reprezentari ale imaginatiei .

6 . Modul de generare (producere ) are doua criterii :

-reprezentari voluntare (intentionate) ;
-reprezentari involuntare (neintentionate ).

7 . Dupa Dimensiunea static-dinamica gasim doua criterii :

-reprezentari statice care ne redau obiectul intr-o singura ipostaza ;
-reprezentari dinamice ne redau figura intr-o succesiune de pozitii si stari
posibile.
1.4 .4 Gandirea

Teme :
1 . Caracterizare generala ;
2 . Structura psihologica interna a gandirii ;

37
 3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii ;
4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor ;

1.Caracterizare generala
Termenul ca atare de Gandire a patruns in psihologie prin intermediul filozofiei si
al logicii si a fost asociat cu anumite forme ale activitatii mentale-de a opera cu
concepte , cu abstractiuni , de a judeca , de a rationa si de a genera cunostinte .
Psihologii , trecand la studiul ei experimental si de observatie , au constatat ca
gandirea prezinta in sine o realitate astfel :
- in plan individual(in raport cu sarcini si situatii diverse);
- in plan interindividual (in raport cu una si aceeasi sarcina) ;
- in plan istoric (in raport cu diferite epoci istorice ) ;
- in plan ontogenetic (in raport cu diferite perioade de varsta si stadii evolutive ale
individului ).
Astfel , pentru a intelege atributele logice prin prisma carora definim gandirea
trebuie sa ne raportam la anumite coordonate , din care sa desprindem anumite
caracteristici semnificative , care , luate impreuna pot aproxima complexitatea
extraordinara a gandirii :
- a) Coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect(lumea externa);
- b) Coordonata imformational-negentropica;
- c) Coordonata actionala;
- d) Coordonata genetica
-
a) Coordonata Interactiunii reflectorii subiect-obiect ne obliga sa
recunoastem ca gandirea reprezinta una dintre cele mai importante verigi de legatura
ale omului cu lumea externa,repsectiv,ca ea este o forma specifica de reflectare in
plan subiectiv a acestei lumi si a propriului eu .Are un caracter mijlocit
,generalizat,esential si abstract.
Ea este reflectare subiectiva, in forma ideala a proprietatilor
generale,esentiale,necesare ale obiectelor si fenomenelor externe si ale relatiilor legice
dintre acestea.

b) Coordonata informational-negentropica defineste informatia proprie a

continutului gandirii si dimensiunile generalitatii si esentialitatii .Aceasta inseamna
ca gandirea se constituie si se articuleaza in plan operational pe masura introducerii
criteriilor generalitatii ,relevantei,repetabilitatii si a esentialitatii .Astfel conform
acestei coordonate gandirea este o organizare specifica a imformatiei la nivelul
creierului uman ,bazata pe criterii si principii logico-gramaticale de ordin
sintactin,semantic si pragmatic.
Continutul gandirii trebuie privit prin aceasta coordonata ca un ansamblu
structurat de imformatii codificate prin intermediul limbajului natural (cuvinte-notiuni)
sau a limbajelor formale (logic,matematic) .

c) Din punct de vedere al Coordonatei actionale baza si punctul de plecare al

gandirii il reprezinta schemele si operatiile din planul extern, cu obiectele si
lucrurile din campul senzorial apropiat.Astfel actiunile directe (apucare ,prindere

38
 ,aruncare ,impingere,comparare,masurare,grupare clasificare) se interiorizeaza si se
transforma in actiuni mentale ce vor genera scheme operatorii ale gandirii .Din
punct de vedere cronologic actiunea externa va precede si va pregati procesul intern
de gandire si va pregati actiunea in plan extern cu finalitate adaptativa .

d) Coordonata genetica abordeaza gandirea nu numai la un moment dat ci si

in dinamica si devenirea sa .Devenirea gandirii se realizeaza in doua planuri :Istoric si
Ontogenetic .Astfel fiecare etapa din dezvoltarea genetica a gandirii se sprijina si va fi
conditionata de nivelul evolutiei istorice si culturale anterioare .Si invers ,evolutia istorica
a gandirii va fi conditionata de functionarea gandirii la nivel individual.
Aceasta coordonata se realizeaza pe baza interactiunii dintre factorii ereditari si
factorii de mediu.

2 . Structura psihologica interna a gandirii

Structura psihologica interna a gandirii cuprinde doua componente principale :

- a) Componenta operatorie
- b) Componenta imformationala (de continut)

a) Componenta operatorie arata ca transformarea se realizeaza de catre

operator si poate imbraca forme instrumental-logice diferite :
- transformare cantitativa (diminuare,multiplicare-comprimare )
- transformarea calitativa ( interschimbabilitate modala ,transformarea informatiei
senzoriale in informatie conceptuala,transformarea modelului imformational intern in
act comportamental extern )
- transformarea relationala ( mai mic decat ,egal cu,inclus in,care duce la , rezulta
ca,etc ).
Din punct de vedere al componentei operatorii gandirea este procesual
dinamica ,o inlantuire orientata de operatii,care porneste de la o stare initiala si se
desfasoara in directia unei stari terminale (rezultat ,produs). Operatiile mentale au un
caracter ideal si se caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice precum :
-Reversibilitatea este cea mai importanta dintre aceste proprietati si consta in doua
transformari : una care trece situatia intiala intr-o oarecare stare finala si alta indirecta ,
cu sens opus care permite revenirea pe plan mental la situatia intiala .
-Reflexivitatea este o transformare identica de raportare a obiectului la el insusi (a
este identic cu a ,sau matematic: a este congruent cu a ).
-Simetria desemneaza posibilitatea permutarii termenilor fara a modifica
identitatea lor mentala ( schimbarea pozitiei a doua obiecte nu duce la anularea relatiei
de egalitate dintre ei )
-Asociativitatea reflecta existenta unui anumit grad de liberatate in interiorul
operatiilor gandirii facand posibila modificarea transformarilor mentale fara a influenta
rezultatul final .
-Tranzitivitatea reflecta posibilitatea de deductie a unei egalitati dintr-o alta egalitate
( daca a =b si b=c => a=c).
Componenta operatorie face ca operatiile sa se coordoneze si sa se echilibreze
reciproc,generand posibilitatea ca transformarile secventiale sa aiba o finalitate unitara .

39
 b) Componenta imformationala (de continut ) .
Din acest punct de vedere gandirea nu este o desfasurare mecanica de operatii
pure,ci are ca sursa primara de continuturi lumea externa ,iar izvorul lor de alimentare
directa il reprezinta datele senzoriale .
Elementele de baza ale structurii ei sunt:
- Notiunea (ca element de baza al continutului )
- Judecata
- Rationamentul
Ultimele doua fiind elemente supraordonate de rang cognitiv superior .

Notiunea ,odata elaborata se include in structura de continut stabil al gandrii

,oferind un material calitativ superior de lucru .Astfel atitudinea si comportamentul fata
de realitate vor avea trasaturi diferite atunci cand se vor intemeia pe o notiune
comparative cu situatia cand pe prim plan ar fi o mediere senzoriala .
Dupa natura continutului notiunile au fost impartite in doua notiuni:
-Concrete (notiunea de casa ,de floare,etc)
-Abstracte ( care sunt imposibil de reprezentat cum ar fi :libertate,dezvoltare
,intelepciune ,contradictie).
Cea mai buna modalitatea de a dezvalui si a pune in circuitul actual continutul unei
notiuni este definitia.

Judecata este o componenta de continut a gandirii putand fi stocata in memorie

pentru uzul ulterior . Ea se integreaza in memorie la un nivel superior fata de notiune.
Are o valoare superioara in comparatie cu notiunea ,refletand realitatea mai complet in
mod dinamic si relational . Ea precizeaza continutul notiunii afirmand sau negand ceva
despre altceva (Lemnul nu este bun conducator de electricitate , Stelele sunt corpuri
ceresti , Omul nu este patruped ).
Daca legatura afirmata de judecata se regaseste in realitate ,atunci judecata este
adevarata iar daca nu se regaseste este falsa.

Rationamentul determina o atitudine de rang superior a subiectului fata de realitate

,dezvoltand aspecte de ordin relational si interactional ,complexe ( corespondente
spatio-temporale ,succesiuni ,probabilitati,cauzalitate ).
Din cauza faptului ca este atat de complex, volumul pe care-l ocupa in cadrul
gandirii este relativ mai scazut decat cel al judecatilor si cu atat mai mult decat cel al
notiunilor .Din punct de vedere cantitativ doar un numar mic de rationamente se
stocheaza in continutul latent al gandirii pentru uzul ulterior.

40
3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii

Gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si liniara. Ea cuprinde trei forme(directii )

modale ale procesarilor si anume :
- a) Forma de procesare inductiva
- b) Forma de procesare deductiva
- c) Forma de procesare analogica

a) Procesare inductiva este nemijlocit stimulata si sustinuta de perceptii si

reprezentari si actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete .Ca urmare
va avea un sens ascendent de la individual (particular) catre general (universal),de la
intamplator catre necesar (legic).

Gandirea departajeaza in inductie trei genuri:

1) Formarea de concepte. Procesarea informatiei este inducerea unei

proprietati de la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime.De
exemplu, constatand ca toate corpurile metalice conduc curentul electric extindem
aceasta proprietate, spunand ca toate metalele sunt bune conducatoare de
electricitate.

2) Stabilirea anumitor Invarianti de raport.Subiectii sunt focalizati nu

asupra obiectelor in sine,ci asupra raportului care se stabileste intre ele pe baza
unui criteriu: De ordine ,de distanta ,de forma ,de culoare ,de subordonare ,etc.
Din cele de mai sus se desprinde regula: Valoare de semnalizare in cadrul
seriei se distribuie alternativ primului stimul, apoi ultimului; celui de-al doilea, apoi
penultimului, etc.

3) Inductia structurilor consta in relevarea unei relatii specifice intre doua

elemente si generalizarea ei asupra altor elemente. (De exemplu in cazul familiei
patratelor avem structura de forma ,data de relatia de egalitate a laturilor si
unghiurilor . In pofida varietatii marimii sau culorii, structura forma patrata
ramane invariabila.

b) Procesarea de tip deductiv .Caracteristica generala a acestei procesari este

aceea ca are un sens descendent: porneste de la general ( un principiu,o regula o
idee,etc.) si merge spre particular,individual. Schema logica pe care se intemeiaza
procesarea deductiva este principiul Cea ce se aplica universalului ,se aplica si
fiecarui caz individual in parte .
Dupa structura si complexitate procesarea deductiva se realizeaza in trei
forme :

41
1) Procesarea deductiva imediata se caracterizeaza prin stabilirea unei legaturi
intre judecata premisa si judecata concluzie .Corectitudinea procesarii in acest caz este
determinata cu precadere de respectarea conditiei de distribuire a termenilor.

2) Procesarea de tip silogistic realizeaza un rationament deductiv imediat alcatuit

doar din trei propozitii (judecati) dintre care doar doua sunt premise ,iar a treia
concluzia . Din punct de vedere structural ,silogismul ,se concretizeaza in constructii de
tipul :
-Toti oamenii sunt muritori.
- Socrate este om.
-Socrate este muritor .

3) Procesare deductiv-liniara .Realizeaza o transformare de tip

tranzitiv.Rationamentul pe care se intemeiaza are doua premise ,fiecare dintre ele
exprimand o relatie dintre doi termeni:
-Petre este mai harnic decat Vasile.
-Ion este mai lenes decat Vasile.
-Care este cel mai harnic?
Raspunsul corect este : Petre este cel mai harnic.

c) Procesarea analogica .
Ea poseda atributul operational specific de a extrage sugestii de rezolvare
a unei probleme de un anumit tip sau dintr-un anumit domeniu, din rezolvarea
unei probleme de un alt tip sau dintr-un alt domeniu, de a gasi criterii pentru
formularea unei explicatii comune pentru o categorie de fenomene .
Spre deosebire de procesarea deductiva , in procesarea analogica,legatura
dintre premise si concluzie are un caracter ipotetic ,probabilist si nu unul strict
necesar .
Trainicia ei va depinde de insusirile comune ,de natura insusirii transferate
si de :
-Gradul de esentialitate;
-Gradul de diversitate ;
-Gradul de reprezentativitate.

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor

Domeniul specific in care se activeaza si se pun in relatie finala toate componentele

gandirii il constituie rezolvarea problemelor in sens larg .Problema sau Situatia
problematica reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil de gandire.
Depasirea obstacolelor ,iesirea din impasuri ,gasirea raspunsurilor la numeroase
intrebari De ce? si Cum? etc. reclama iesirea din si depasirea limitelor datelor
senzoriale imediate si trecerea la o activitate mentala de un nivel superior de natura

42
general abstracta cu organizare si desfasurare discursiva ,cuprinzand toate coordonatele
spatio-temporale.
Aceasta este gandirea ,cu functia sa principala-cea rezolutiva.

Dinamica de rezolvare a problemelor

Rezolvarea unei probleme in sensul in care am definit-o mai sus ,are un caracter
procesual-secvential,evidentiand mai multe verigi(etape) pe care le prezentam mai jos :
a) Procesul initial (imput translation),care consta in realizarea reprezentarii
interne a spatiului ambiant cu relevarea in cadrul lui a spatiului problematic
.In functie de modul in care se structureaza reprezentarea interna,subiectul va
pune in relief ,va estompa sau va elimina din campul lui de actiune solutia
problemei .

b) Activitatea de raspuns .Urmeaza formarii reprezentarii interne. Ea se

concretizeaza in alegerea unei metode particulare de rezolvare.

c) Aplicarea metodei alese si controlarea gradului de adecvare a activitatii

printr-un dublu feed-back:
-Extern inregistrarea si evaluarea rezultatelor transformarilor anterioare ;
-Intern-verificarea respectarii succesiunilor operatiilor stabilite in plan sau pe
care le presupune metoda data .
Daca cele doua mecanisme feed-back atesta existenta unei repartizari sau
erori esentiale , aplicarea metodei respective poate fi stopata.

d) Cand metoda initiala da gres ,subiectul are de ales intre trei posibilitati :
1) De a gasi sau presupune o alta metoda
2) De a realize o alta reprezentare interna,ceea ce va duce la reformularea problemei
3) De a abandona speranta in rezolvarea problemei,recunoscand-o ca fiind insolubila
sau ca depasindu-I nivelul sau actual de pregatire .

e) In timpul desfasurarii operatiilor de mai sus o metoda poate genera altele

noi ,adica scopuri partiale , subiectul alegand spre rezolvare una dintre aceste
probleme .
Putem deduce ca procesul general de rezolvare a unei probleme consta
intr-o serie de verigi legate intr-un circuit inchis:
-Stabilirea obiectivului
-Alegerea metodei
-Evaluarea rezultatelor
-Alegerea unui nou obiectiv
Se admite,de asemenea , ca procesul de rezolvare a problemelor este si
recursiv: Obiectivul neatins poate fi mentinut in ciuda faptului ca au fost fixate
obiective noi ; obiectivul initial poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost
atinse .Aceasta implica functionarea mecanismului de control si stocare a
scopurilor

43
 1.4.5 Imaginatia
Teme :
1. Caracterizarea generala
2. Formele imaginatiei

1. Caracterizarea generala

Cotidian , termenul de imaginatie se intrebuinteaza cel putin in trei intelesuri :

a) se spune despre un individ ca poseda imaginatie ,daca el a reusit sa
resolve o problema concreta oarecare imtr-o maniera originala diferita de
a celorlalti (imaginatie practica);
b) in domeniul comunicarii verbale termenul imaginatie se foloseste
pentru a califica originalitatea mijloacelor la care cineva recurge pentru a
determina la nivelul interlocutorului sau auditoriului efectul dorit ,
asteptat (imaginatie lingvistica sau verbala);
c) in sens traditional imaginatia este capacitatea de a combina imagini in
tablouri sau succesiuni care imita faptele naturii,dar care nu reprezinta
nimic real sau existent(imaginatia creatoare).Pentru aceasta din urma
acceptiune Aristotel folosea termenul de fantezie .

Observam ca toate aceste sensuri ale termenului de imaginatie au in comun faptul ca ele
desemneaza moduri diferite de operare ale intelectului,mai putin racordate la realitate
decat gandirea.
Din acest punct de vedere , imaginatia se interpune intre gandirea realista ,critica ,logica
si gandirea autista ,supusa exclusiv legilor afectivitatii .

2. Formele imaginatiei

Imaginatia imbraca mai multe forme si acestea sunt :

- visele ,
- procesele hipnoide,
- reveria,
- imaginatia reproductiva,
- imaginatia creatoare.

44
 Visele - Ele se manifesta periodic pe fondul starii de somn, respectiv, in intervalele
scurte de pana la 5 minute ale somnului superficial si pot fi considerate ca o prima
forma de realizare a imaginatiei .
Prin faptul ca producerea si desfasurarea lor se afla in afara comenzii deliberatoare
si a controlului voluntar, visele reprezinta imaginarul inconstient.
Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente principale si
anume :
a) continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente ireale care nu se
gasesc si care nu pot exista in realitate .
b) chiar si in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta anterioara , modul
de combinare a secventelor, ca si impostazele in care apar sunt absolut inedite ,
nefiind inciodata simple evocari sau reproduceri a ceea ce s-a intamplat .

Procesele hipnoide - In cadrul proceselor hipnoide constiinta este destructurata si

anihilata ,astfel incat se elibereaza mecanismele subcorticale ale activismului
involuntar. Ia nastere un ansamblu de imagini si de articulari imagistice de tip
halucinator a caror semnificatie este determinate direct de dinamismul motivational si
afectiv. Acest lucru se intampla si cauzat de actiunea drogurilor prin anihilarea
stimulilor din lumea externa .In fazele de inceput continutul imaginilor generate de
activismul hipnotic are elemente si caracteristici positive inducand stari de relaxare,de
transpunere ,de satisfactie ,de euforie ,etc; in fazele avansate cum sunt cele cauzate de
consumul de droguri tablourile imaginative se modifica semnificativ catre polul
negative,inducand stari de bulversare ,de agitatie ,de insuportabilitate de sine .

Reveria - Apare pe fondul unui activism psihofiziologic mai inalt ce duce la

instalarea starii de veghe .Intre starea de somn sic ea de veghe se interpune starea
denumita semivigila (toropeala sau somnolenta).
Reveria este o productie imagistica libera fara interventia controlului voluntar si
fara existenta unui scop anume . Din acest motiv aceasta forma se mai numeste visare
cu ochii deschisi .
Reveria poate deveni daunatoare atunci cand se produce cu o frecventa prea mare
,tinzand sa acapareze intreaga existenta vigilenta a individului . Daca se mentine intre
limite rezonabile , aceasta forma a imaginatiei joaca un rol pozitiv in viata noastra ,
contribuind la detensionare afectivmotivationala , la autoperfectionarea morala ,la
revizuirea si optimizarea planurilor de perspectiva si a ierarhizarii scopurilor

Imaginatia reproductiva - Specificul ei rezida in reflectarea intr-o modalitate

transformata a elementelor experientei anterioare .
Ea nu poate fi confundata cu procesul memoriei in ipostaza sa de reactualizare .
Imaginile ,ca simple amintiri ale unor lucruri concrete percepute anterior ,sunt net diferite
prin pregnanta si calitati subiective, de imaginile acelorasi lucruri elaborate de imaginatie
.
Exista feedback ul negativ care asigura pastrarea si reactualizarea experientei
anterioare pe cat posibil nealterate si feedback ul pozitiv care actioneaza constant in

45
directia indepartarii produselor imagistice de datele primare pe baza carora se
elaboreaza .

Imaginatia creatoare - Reprezinta forma cea mai inalta si specifica pe care o poate
atinge imaginatia umana in general .Astfel imaginatia creatoare ne apare ca reprezentare
si anticipare a noului , din perspectiva realizabilitatii sale in plan ideal intern si
material extern .
Latura creativa nu se reduce la modul de transformare si combinare a secventelor
imagistice ci presupune legarea a ceea ce se produce ,de o semnificatie , de o anumita
functie utilitara pentru om ,pentru societate.
Imaginatia creatoare se manifesta in doua forme :
- inovatia (descoperirea)
- inventia

Inovatia consta in modificarea unor elemente cunoscute ,existente si in

recombinarea lor intr-o noua schema sau structura, obtinandu-se astfel un produs cu
aspect si propietati noi , inexistente la obiectul initial . Ea vizeaza o transformare mai
mult sau mai putin radicala a ceva dat ,existent deja .
Astfel intr-o descoperire se organizeaza noi scheme mentale ce permit punerea in
evidenta a unor aspecte, caracteristici si relatii existente ce erau inaccesibile schemelor
operatorii initiale .

Inventia inseamna a gasi si a realiza ceva nou la care nimeni nu s-a gandit inainte si
pe care nimeni nu l-a mai realizat , a imagina ceva in scopuri particulare ,a gasi o iesire
originala dintr-o situatie , a extrage ceva din imaginatie si a-l compune din toate
secventele.
Inventia inseamna insa si a recurge la ceva fals in special pentru a se disculpa ,pentru a
gasi o iesire dintr-o situatie critica ( a inventa o pana de masina pentru a justifica
intarzierea de la o intalnire ) .
Termenul de inventie desemneaza atat procesul mental intern de elaborare si realizare a
noului cat si produsul final obtinut.
1.4.6 Memoria

Teme :
1. Definitie si caracterizare
2. Dinamica memoriei
3. Formele memoriei
4. Uitarea

1. Definitie si caracterizare

Prin dimensiunea memoriei , sistemul psihic exista ca entitate specifica , avand

continuitate si stabilitate in timp.Memoria nu intervine din afara in strusturarea si
integrarea proceselor psihice cunoscute ( perceptia , gandirea , imaginatia ,trairile

46
emotionale ,etc. ) ci face parte din insasi structura lor interna .Veriga memoriei se
include ca o componenta structurala a intregului sistem psihic ,reprezentand fixarea si
conservarea trecutului sau .
Memoria poate fi analizata sistemic pe baza schemei cibernetice imput
output imput . Prin imput prezentul intra in trecut ,iar prin output trecutul intra
in actualitate .
Din punct de vedere al modului calitativ structura imputului memoriei este eterogena
cuprinzand :
- fluxuri senzoriale (vizuale,auditive,olfactive,gustative,tactile,kinestezice,viscerale)
- fluxuri imaginative
- fluxuri conceptual simbolice
- fluxuri logico proportionale
- fluxuri de trairi emotionale
- fluxuri motivationale
- fluxuri motorii ( actionale )

La fel de eterogena va fi si structura output-ului ,blocul memorativ avand doua

tipuri de iesiri:
- specifice (primare)
- nespecifice (secundare)

Iesirile specifice constau in reactualizarea si reproducerea unor continuturi

cognitive , affective,motivationale,motorii,etc., in forma pura asa cum au fost ele stocate
si conservate fara sa fie utilizate in alte forme de activitate . Ele se activeaza prin probe
de memorie ( de recunoastere, de fixare si reproducere a unor serii de cuvinte ,de
numere ,de date, de elemente topografice ,etc. ).
Iesirile nespecifice constau in activarea unor elemente din experienta anterioara in
cursul desfasurarii unor procese psihice de cunoastere (perceptie , reprezentare,
imaginatie , gandire ) sau acte instrumentale ( actiuni motorii de finalitate ).

Cum memoria este organizata dup principiul autoreglarii, iesirile se intorc si influenteaza
asupra intarilor ,contribuind astfel la consolidarea in timp a ceea ce se realizeaza .

2. Dinamica memoriei

Memoria se releva in succesiunea si interconditionarea a 3 faze principale

a) Engramarea sau fixarea(memorarea traditionala)

b) Pastrarea sau conservarea
c) Ecforarea sau reactualizarea

a) Engramarea(fixarea) reprezinta in sine un ansamblu de operatii de ordin logic-

informational ,biofizic si biochimic ,in urma carora continuturile proceselor
cognitive(perceptie ,gandire,imaginatie) , afectiv-motivationale si schemelor motorii sunt

47
inscrise din segmentul temporal al prezentului in cel al tecutului . Aceasta faza se poate
desfasura in 2 forme :- memorarea neintentionata (fara existenta unui scop secial de
retinere)
-memorarea intentionata sau voluntara( in virtutea unui scop special de retinere)
Memorarea neintentionata se realizeaza in mod cotidian ,in procesul
perceperii diferitelor obiecte ,situatii ,intamplari si in cursul desfasurarii diferitelor
activitati . Astfel, parcurgand un anumit drum printr-un oras ,supa un anumit timp ne
reamintim locuri,cladiri ,intersectii,monumente,etc. desi nu ne-am propus la incpeut un
asemenea scop .In acest caz, mecanismele memorative interne functioneaza ca niste
captatori autonomi ,extrag din actualitate evenimente si secvente pe care le introduc
in memorie unde se pastreaza un interval mai mare sau mai scurt de timp.
De asemenea exista si memorarea fotografica (cand se intipareste tot ce intra
in sfera perceptiei vizuale sua activitatii cotidiene) si memorarea insulara care se
limiteaza la fixarea unui volum redus (pana la 2 ,3 elemente izolate).Memorarea
involuntara tine cu precadere de insusirile native ale mecanismelor cerebrale si prin
intermediul ei se poate pune in evidenta capacitatea de stocare a creierului.

Memorarea intentionata (voluntara) se desfasoara sub actiunea reglatoare

directa a scopului sau a sarcinii de a retine materialul ce urmeaza a fi prezentat.Scopul
de a memora poate fi impus de subiect insusi sau formulat din afara de catre un
instructor sau un experimentator.
In acest caz, procesul de engramare fixare se desfasoara ca activitate psihica
dominanta si nu ca activitate paralela si secundara ,ca in cazul memorarii
neintentionate.Toate procesele psihice specifice perceptia-gandirea(analize logice
,evaluari,intelegere),voint sunt subordinate si instrumenteaza memorarea .
Repetita este o variabila esentiala care conditioneaza nu numai faza
memorarii ci sip e cea a pastrarii sau a conservarii .De aceea ,utilizarea ei se supune unor
exigente diferite : In faza de memorare,se recomanda repetitiile concentrate,pentru a
scurta timpul de fixare a materialului test ; In faza pastrarii sau a conservarii sunt
indicate repetitii esalonate ,cu frecventa monoton descrescatoare( mai dese in perioada
imediata dupa memorare si mai rare pe masura indepartarii in timp de momentul initial ).

b) Pastrarea sau conservarea include acele operatii si transformari care au ca

rezultat mentinerea in memorie un timp cat mai indelungat a informatiei si
experientelor stocate anterior. Principalul indicator al ei este trainicia care include 2
componente:
- Intensitaea engramarilor
- Durata mentinerii lor la nivelul praglui de ecforare

Foarte important pentru trainicia pastrarii este modul in care se formuleaza scopul
memorarii (al fixarii ) : Pe termen scurt (imediat) ,Pe termen mediu sau pe termen
lung .Aceasta depinde de valoarea informatiei si experientelor care fac obiectul invatarii
intr-o situatie sau alta .
Trainicia implica si alti indicatori de ordin calitativ ai pastrarii si aceastia sunt :
-Completitudinea
-Fidelitatea

48
-Exactitatea

c)Ecforarea sau reactualizarea reprezinta faza de iesire a dinamicii memoriei si

consta in aducerea in campul constiintei a unro elemente din fondul experientei
anterioare.
Ea este oglinda celorlalte 2 faze (Memorarea si Pastrarea) si principalul criteriu
obiectiv de evaluare a lor . Atat realizarea fixarii materialului dat, cat si modul in care s-a
pastrat de-alungul timpului se pot aprecia numai solicitand subiectul sa si-l aminteasca.
Dupa mecanismul declansator ,recatualizarea este de 2 feluri: Spontana (sau
involuntara) si deliberate(sau voluntara).
Reactualizarea spontana se poate produce atat in stare de somn(in forma viselor) cat si
in stare de veghe (de relaxare) in forma unor avalanse de amintiri ,a unor imagini si
idei.Se stie cat de dificil ne este sa ne opunem sis a stavilim invadarea scenei interne a
constiintei de amintiri ,imagini si idei care tasnesc din rezervorul memoriei .
Reactualizarea deliberate (sau vlountara) este declansata si controlata voluntar ,fie
in cadrul unei sarcini de testare a memoriei ,fie in cadrul ueni activitati specifice (de
invatare ,de munca ,de creeatie,etc.) in a carei realizzare este implicata experienta
anterioara .Ea se desfasoara asadar in concordanta cu un anumit scop si intr-o anumita
ordine.
Reactualizarea se realizeaza in 2 forme:
-Recunoasterea
-Reproducere
Recunoasterea se realizeaza in legatura cu acee continuturi si experiente al caror
prag este prea ridicat pentru a se putea desrinde si amnfesta independent prin ele
insele .Subiectul singur nu poate sa le relateze ,simtind nevoia unui sprijin sau suport
extern .
Reproducerea e o forma calitativa superioara a reactualizarii constand in
derularea constienta a continturilor informationale si a actelor motorii achizitionate
anterior. Trainicia pastrarii achizitiilor anterioare este suficient de puternica pentru a se
mentine la un prag scazut devenind astfel accesibile semnalului de ecforare
.Reproducerea se evalueaza pe baza indicatorilor de:
-Promptitudine
-Completitudine
-Fidelitate
-Exactitate

3.Formele memoriei

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intentiei si a controlului voluntar memoria
este :

49
-Memoria voluntara
-Memoria involuntara

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intelegerii legaturilor speciifce intre
elemente si secventele materialului avem:
-Memoria mecanica
-Memoria logica

Din punct de vedere al aferentei dominante avem :

-Memoria vizuala
-Memoria auditiva
-Memoria chinestezica
-Memoria mixta

Din punct de vedree al factorului de timp avem:

-Memoria imediata
-Memoria de scurta durata
-Memoria de lunga durata

4.Uitarea

Cel mai larg sens pe care-l putem da uitarii este acela de crestere progresiva a
pragului de reamintire a unei informatii sau experiente anterioare,dincolo de punctual
critic . Astfel uitarea are un caracter gradat ,incepand cu cresterea perioadei de latenta a
reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta completa a acesteia (oricat de mult
timp ar trece,informatia sau amintirea apelata refuza sa vina la suprafata,sa fie
constientizata ).
Rata cea mai mare a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul
memorarii ,cand se pierde aproximativ 40% din material; dupa prima saptamana
pierderea ajunge la 60% ,iar dupa a treia saptamana la 80% dupa care uitarea se
incetineste considerabil .
Dupa sfera de curpindere ,uitarea poate fi :
-Partiala (fragmentara) care afecteaza anumite elemente sau parti ale materialului
memorat si lasa nealterate altele
-Totala (subiectul nereusind sa reactualieze nici o parte).

Initial ,se considera ca uitarea inseamna stergerea completa a

urmelor materialului memorat .Cercetarile au aratat insa ca ea se exprima printr-
o slabire sub pragul de reactualizare a acestor informatii.
1.5 Stimularea si energizarea comportamentului
1.5.1 Motivatia

Teme :
1) Definitie si caracterizare generala;

50
 2) Motivul si functiile sale;
3) Forme si niveluri de integrare a motivatiei;

1)Definitie si caracterizare generala

Prin motivatie intelegem o forma specifica de reflectare prin care se

semnaleaza mecanismelor de comanda si control ale sistemului personalitatii o
oscilatie de la starea initiala de echilibru , un deficit energetico-informational sau o
necessitate ce trebuie satisfacuta.

Posedand o structura motivationala proprie , omul se va pune intr-o dubla

relatie fata de mediul extern:
- de independenta (constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu ,
in absenta unor stimuli sau solicitari externe);
- de dependenta (constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza
schimburilor substantiale , energetice si informationale cu mediul
ambiant).

In calitate de componenta a sistemului psihic uman , motivatia se evidentiaza si

se individualizeaza printr-o latura informationala(de continut) si prin una dinamica

Latura informationala(de continut) este data de natura calitativa , modala a

semnalelor pe care le antreneaza starea interna de necesitate data: de foame, de sete ,de
miscare ,de distractie ,de informare-cunoastere ,de conversatie ,de muzica ,etc. si asigura
desprinderea , pe fondul general a unui anumit motiv.
In plan subiectiv , atunci cand se diferentiaza si se constientizeaza , aceste
semnale si implicit latura de continut a motivatiei se concretizeaza in forma unor senzatii
sau a dorintelor( in cazul motivelor socio-culturale)

Latura dinamica este data de incarcatura energetica a semnalelor respective si

de raportul tensiune\destindere care se stabileste la nivelul profilului general de stare al
sistemului personalitatii. In plan subiectiv ,ea se exprima prin intermediul unor trairi
emotionale (incordare, tensiune, discomfort, insatisfactie)
Pe masura satisfacerii starii de motivatie respective ,semnalele de continut
diminueaza in intensitate pana la disparitie ,iar latura dinamica se converteste energetic ,
locul energiei negative(in sens psihologic,nu fizic) de tensiune-incordare fiind luat de
energia pozitiva(tot in sens psihologic)de satisfactie ,saturatie ,relaxare.

Pentru personalitatea umana, forma caracteristica si dominanta de relationare si

echilibrare cu lumea externa nu este comportamentul situational imediat ,ci activitatea ,ca
sistem integrat si integral de acte si actiuni individuale,selectate pe baza unui plan si
subordonate unui scop stabilit anticipat-motivatia trebuie raportata si analizata cu
precadere in contextual activitatii .Ea ni se va prezenta in acest caz ca veriga de baza a
schemei structurale generale a activitatii, care cuprinde doua mari directii: Scopul si
Mijlocul .

51
2.Motivul si functiile sale

Prin motiv exprimam forma concreta ,actuala in care se activeaza si se

manifesta o anume stare de necesitate.Prin motiv vom intelege acel mobil care sta la
baza unui comportament sau actiuni concrete . Natura calitativa si tipul sau modul
motivului vor fi determinate de specificul starii de necesitate dintre satisfacere si
nesatisfacere si echilibrul psiho-fiziologic al persoanei .
Motivul pune in evidenta patru dimensiuni principale ,pe baza carora el poate
fi analizat si evaluat .Acestea sunt:

a) Continutul;
b) Intensitatea;
c) Durata;
d) Nivelul de integrare.
Motivul cuprinde si trei functii principale pe care le indeplineste in mod
concret ,si anume:
-Functia de declansare
-Functia de orientare-directionare
-Functia de sustinere (energizanta)

Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de

comanda care asigura pregatirea si punerea in practica a factorilor motorii si
secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate ,fie ca este vorba de o
trebuinta biologica ,fie de una de ordin spiritual (de
cunoastere,estetica,etc.).Pentru producerea acestei functii este necesar ca
intensitatea motivului sa depaseasca o anumita valoare-prag .
Intentia este ca o pseudo-trebuinta si ca o variabila care determina
actiunea .Aceasta expresie ne avertizeaza asupra faptului ca trebuie sa discernem
intre motivatie si motivul propriu-zis ,iar pseudo-motivatia trebuie sa o asimilam
ca pe un pseudo-motiv.

Functia de orientare directionare consta in centrarea comportamentului

si activitatii pe un obiectiv anume satisfacerea starii de necesitate
individualizate de catre motiv .La prima vedere ea ar parea nejustificata .In
fond ,lucrurile nu stau nici pe departe asa.
Pentru a-si atinge efectul sau reglator-adaptativ specific ,nu este de ajuns
ca actiunea sa fie doar declansata pur si simplu; Este imperios necesar ca ea sa fie
si orientata spre un anumit deznodamanat (scop) ,adica sa devina finalista
.Altminteri ,ea s-ar desfasura si consuma in van ,haotic,debusolata.

Functia de sustinere (energizare) consta in mentinerea in actualitate a

comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate.In virtutea

52
 acestei functii se asigura eliberarea de energie si dincolo de momentul declansarii
actiunii .Daca motivul ar avea caracterul unei simple scantei, a unui semnal de
alarma ,ar fi imposibila finalizarea comportamentului de satisfacere,pentru ca
,disparand imediat dupa ce a aparut ,nu ar mai avea ce sa mai intretina acest
comportament.

3.Forme si niveluri de integrare a motivatiei

Procesul de diversificare a motivatiilor se realizeaza mai intai in plan

genetic ,apoi dupa continut ,dupa importanta sau semnificatia reglatorie si dupa
pozitia pe care o ocupa in cadrul activitatii .
a) Sub aspect genetic se delimiteaza doua tipuri de motivatie:

-Innascuta sau primara ;

-Dobandita sau secundara.

Motivatia innascuta este legata de procesele de dezvoltare, maturizare si

homeostazie biologica in cadrul organismului .Ea exprima nevoile de baza are
organismului nostru ca entitate vie de substanta ,energie si informatie din mediul
extern,de mentinere a integritatii si de reproducere.
Motivatia dobandita sau secundara este specifica cu precadere omului .Ea are
un factor intern legat de cresterea gradului de complexitate functionala a creierului si
formuleaza atribuirea de semnificatii evenimentelor si obiectelor din afara .Cel de-al
doilea factor este de ordin extern si se leaga de constituirea si dezvoltarea istorica a
mediului socio cultural,care pune in fata indivizilor concreti sarcini si exigente specifice
de adaptare ,calitativ diferite de cele ridicate de mediul natural.

b) Pe baza continutului se diferentiaza o gama foarte larga de motive:

-Biologice (trebuintele alimentare semnalizate subiectiv prin senzatiile organice de
foame si sete);
-Fiziologice (nevoia de urinare,nevoia de miscare,nevoia erotico-sexuala);
-Materiale (trebuinta de imbracaminte ,de adapost,de unelte);
-Informationale (trebuinte senzoriale ,interese,trebuinte cognitive );
-Sociale (nevoia de contacte si comunicare cu cei din jur ,de apartenenta la o familie,la
un grup,nevoia de consonanta cognitiva si afectiva cu ceilalti ,nevoia de integrare si
comunicare,nevoia de intarire si suport social);
-Spirituale ( trebuinte estetice,morale,filozofice si religioase);
-Motivele eului (nevoia de afectiune,de statut si prestigiu,de autorealizare si afirmare a
personalitatii,nivelul de aspiratie,idealul de viata familial,profesional,social).

Piramida motivelor (Dupa A.Maslow)

53
 Motive de concordanta VIII
Motive estetice VII
Motive cognitive VI
Motive de autorealizare V
Motive ale Eului IV
Motive sociale III
Motive de securitate II
Motive fiziologice I

Dupa importanta si semnificatia reglatorie avem urmatoarele tipuri de motive

: motive homeostazice,motive de crestere si dezvoltare ,motive pozitive ,motive
negative ,motive extrinseci si motive intrinseci .

Dupa gradul de structurare si integrare se disting mai multe tipuri de motive:

-Pulsiunile si tendintele
-Trebuintele propriu-zise
-Interesele
-Idealurile
1.5.2 Afectivitatea
Teme:
1.(Definitie);
2.(Caracteristicile emotiilor);
3.(Clasificarea proceselor si starilor afective);
4.(Structura procesului emotional).

1.Definitie

Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta ,in forma unei
trairi subiective de un anumit semn,de o anumita intensitate si de o anumita durata
,raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate
si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern .
Raportul poate fi nesemnificativ sau neutru (zero emotional prin analogie cu
zeroul fiziologic in cazul sensibilitatii termice ) si semnificativ,generand activare si traire
emotionala :pozitiva in cazul cand este consonant si negativa cand el este disonant.
Chiar atunci cand emotia este autoprovocata de subiect prin amintire si
reprezentare anticipata ,trairea rezulta tot din raportarea evenimentelor din campul
intern al personalitatii ,la evenimentele din planul extern .
Daca intr-un anumit context obiectiv ,un bat va fi constientizat in perceptie ca
sarpe ,el va provoca o emotie de frica sau de spaima ;daca insa ,intr-un astfel de
context ,un sarpe va fi perceput ca un bat ,cognitia in sine nu va produce nicio
emotie.Astfel ,prin interpretarea personalizata ,din perspective Eului ,al continutului
cognitiei ia nastere fenomenul de dislocare emotionala .

54
 2.Caracteristicile emotiilor

Emotiile pun in evidenta anumite trasaturi de ordin cantitativ si calitativ care fac
posibila analiza ,compararea si clasificarea lor.Dintre acestea, esentiale sunt urmatoarele :
-Referentialitatea;
-Polaritatea;
-Intesitatea;
-Durata;
-Conversiunea sau transformabilitatea inversa ;
-Ambivalenta.

Referentialitatea consta in aceea ca ,in orice emotie se constientizeaza o

legatura traita cu lumea externa ( multimea situatiilor si a obiectelor perceptibile cu
semnificatiile lor ) si cu noi insine autotrairea .
Polaritatea defineste semnul pozitiv (+) sau negative (-) al legaturii emotiei cu
obiectul si implicit al trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect.
Intensitatea exprima incarcatura tensional energetica a emotiei, in deosebi a
trairii subiective interne .Ea este determinata de amplitudinea semnificatiei care i se
confera de subiect in perceptie , reprezentare sau judecata.
Durata exprima corespondenta in timp intre actiunea stimulului si prezenta
trairii emotionale .Si dupa incetarea stimulului continua inca un anumit timp trairea
emotionala declansata (inertie emotionala)
Conversiunea reprezinta proprietatea unei emotii de un anumit semn (sa
spunem ,pozitiv ) de a se modifica si de a trece in timp intr-o emotie de semn opus (in
cazul nostru negativ) . Din ea deriva stabilitatea, respectiv ,instabilitatea ca determinatie
structurala de fond a organizarii interne ,a afectivitatii.
Ambivalenta este o caracteristica mai speciala a organizarii vietii afective si
consta in coexistenta in aceeasi structura a doi vectori emotionali opusi (+ si -) care se
presupun si se sustin reciproc .Ea devine posibila datorita caracterului contradictoriu al
valentelor obiectului in raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emotii de
placere, de simpatie ,de iubire iar cele aversive trezesc emotii negative de repulsie ,de
teama de frica sau de furie si agresiune .

3.Casificarea proceselor si starilor afective

Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente ,si anume : emotiile

,sentimentele si pasiunile .

Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru,brusc sub forma de trairi
mai mult sau mai putin violente,dar mai mult sau mai putin pasagere (trecatoare).Acestei
definitii corespund frica ,spaima si angoasa.
Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de factura
complexa ,dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin intense .

55
 Simpatia,iubirea,resentimentul,gelozia,orgoliul,rusinea sunt stari afective complexe
si stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale ,formate in raporturile
noastra cu ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din care facem parte ) si
sentimente spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori.
Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment . De la emotie
imprumuta intensitatea ,prin care transforma lumea in directia impusa de ea ,adesea
facandu-ne orbi in fata realitatii.De la sentimente,preia durata ,relativ lunga.Pasiunea
isi afla originea intr-o puternica motivatie interioara ,centrata pe un domeniu al
cunoasterii dar si al vietii sociale .

4.Structura procesului emotional

Orice proces emotional activ,care se desfasoara intr-o situatie sau alta are un
caracter integrat,de sistem.Acesta se exprima pe de o parte,in faptul ca el angajeaza
personalitatea ca tot ,iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau arhitecturii sale
interne .
Emotia propriu-zisa ,sentimentele actualizate (exprimate) ,pe langa componenta
trairii ,care este centrala ,include in structura lor si alte doua verigi importante :
modificarile organice ,vegetative si manifestarile comportamentale .Caracteristicile si
continutul unltimelor doua verigi vor fi conditionate de continutul ,semnul si intensitatea
primei verigi trairea subiectiva interna.Astfel de pilda ,trairea proprie bucuriei
determina o vaso-dilatatie generalizata ,in vreme ce trairea proprie groazei determina o
vaso-constrictie generalizata (albirea sau ingalbenirea fetei).

1.6 Reglarea psihica a comportamentului

1.6.1 Limbajul si comunicarea

Dezvoltarea limbajului. Copiii se nasc cu capacitatea de a asimila funcia simbolic a
cuvintelor i de a nva limbajul (articularea i regulile de folosire a cuvintelor). nainte
de a li se preda gramatic la coala, ei folosesc aceste reguli, se exprim. Limbajul nu
nseamn simpl repetare de cuvinte, sau simple reflexe condiionate. De aceea unii
psihologi consider c structurile limbajului sunt nnscute. Dei copiii sunt diferii n
ceea ce privete ritmul n care nv limba, totui ei parcurg o ordine similar n
nvarea sensului cuvintelor i nsuirea regulilor generale de folosire a lor. Noam

56
 Chomsky consider c dezvoltarea limbajului se ncheie n pubertate sau ceva mai trziu,
dar nu dup adolescen. "Dezvoltarea unei persoane pornete de la starea iniial S0
genetic determinat, trece printr-o succesiune de stri S1,S2, i ajunge, n cele din urm,
la "starea staionar" (steady state) S, care nu pare dup aceea s se modifice dect
marginal (s zicem, mbogind vocabularul). Starea staionar este atins la o vrst
relativ fix, la pubertate sau ceva mai devreme." (Noam Chomsky, n Teorii ale
limbajului, teorii ale nvrii)

LIMBAJUL

Fisa de observatie pentru aprecierea vocabularului:

Nr. Crt. Indicatori Da Nu

1 Intr-o convorbire isi gaseste usor cuvintele
2 Cunoaste sensul cuvintelor pe care le foloseste
3 Se face usor inteles de cei din jur
4 Isi adapteaza vocabularul in functie de interlocutor
5 Explica, defineste cuvintele mai greu de inteles
6 Foloseste terminologia specifica fiecarei materii
7 Cere des explicatii la auzirea unui cuvint nou
8 Foloseste figuri de stil
9 Nu foloseste exprimari stereotipe
10 Nu face greseli gramaticale
Total*:
*Trei sau mai putini de Da: vocabular redus
Intre patru si opt de Da: vocabular mediu Rezultat:
Peste opt de Da: vocabular bogat

Fisa de observatie pentru aprecierea exprimarii verbale:

Nr. Crt. Indicatori Da Nu

1 Exprimare ingrijita, controlata
2 Vorbeste fluent, fara poticniri
3 Foloseste corect formele gramaticale
4 Nu prezinta discontinuitati in exprimare
5 Exprima un numar mare de idei in cuvinte putine
6 Nu se pierde in detalii uitind ideea de la care a pornit

57
 7 Nu se exprima greoi
8 Da raspunsuri clare si concise la intrebari
Face exemplificari sau comparatii pentru a se intelege mai bine la ce
9
se refera
10 Pastreaza discutia la un nivel decent
Total*:
*Trei sau mai putini de Da: exprimare greoaie
Intre patru si opt de Da: exprimare normala Rezultat:
Peste opt de Da: exprimare buna

Fisa de observatie pentru aprecierea expresivitatii limbajului:

Nr. Crt. Indicatori Da Nu

1 Foloseste intonatia specifica la emiterea unei idei
2 Adapteaza tonul in functie de situatie
3 Foloseste cuvinte adaptate situatiei
4 Foloseste fraze scurte, usor de inteles
5 Impune ritm comunicarii
6 Stabileste contact vizual cu interlocutorul
7 Evidentiaza idei prin variatii de intensitati in vorbire
8 Foloseste jocuri de cuvinte
9 Foloseste figuri de stil, citate etc
10 Sensurile discursurilor sint evidentiate prin mimica si gestica
Total*:
*Trei sau mai putini de Da: expresivitate redusa
Intre patru si opt de Da: expresivitate medie Rezultat:
Peste opt de Da: expresivitate bogata?

Funciile limbajului

Comunicarea presupune un vorbitor (locutor) , un destinatar, un mesaj (oral sau

scris) i un canal de transmitere (aerul, linia telefonic, pota, etc.).
Mesajul e compus prin baza unui cod (o limb anume) , un subiect, o tem (real
sau imaginar).
1. Funcia referenial- transmite informaii despre lumea real sau imaginar;
2. Funcia emotiv/ expresiv- exprim subiectivitatea emitorului: strile,
sentimentele, valorile sale (mijloace specializate pentru a o realiza sunt
interjeciile: Ah!, Vai! ) ;
3. Funcia poetic- asigur cea mai bun structurare i reliefare a textului, i este
centrat asupra mesajului , asigurndu-i acestuia o structurare care l face
perceptibil la nivelul formei i adesea uor de fixat n memorie; prin funcia

58
 poetic un mesaj nu mai e un simplu instrument- un vehicul pentru informaie- ci
un text interesant in sine: plcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta
mesajului e produs de simetrii, repetiii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcia
poetic se manifest desigur n poezie, dar nu numai n ea; e prezent n vorbirea
curent, n expresii i locuiuni populare, n sloganuri, proverbe etc.
4. Funcia conativ- este axat pe receptor, ncercnd s-l influeneze, i s-l incite,
prin indemn, rugminte, ordin etc.(o ilustreaz foarte bine imperativele: Vino!,
Spune!);
5. Funcia fatic- verific/ menine contactul cu receptorul (n formule ca: Alo!
Hei! M asculi?- Aa da, da, da);
6. Funcia metalingvistic- controleaz codul, cuvintele folosite, discutndu-le
ntelesul sau forma, pentru a favoriza nelegerea lor corect.
Funciile limbajului au fost descrise n forma de mai sus de R. Jakoboson: modelul
e uor de nteles, fiindc fiecare funcie apare n legtura cu cte unul din
componentele actului de comunicare.
ntr-un mesaj se manifest de obicei mai multe funcii ale limbajului, simultan,
dar ele sunt dominante n anumite secvene.
1.6.2 Vointa
Teme:
1.Definitie si caracterizare generala
2.Structura si fazele actului voluntar
3.Calitatile vointei

1 Definitie si caracterizare generala

Vointa apare ca o forta individuala,care permite omului sa se

manifeste liber .Absolutizarea acestei forte a dus la asa-numita conceptie a liberului
arbitru , potrivit careia ,comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin
aceasta el devine independent de conditiile externe .
Libertatea exprima posibilitatea ca omul sa se miste de sine
statator,independent in spatial existential ,potrivit dorintelor si vrerilor sale.S-a ajuns
pana acolo incat sa se afirme ca intreaga filozofie a vietii se concentreaza intr-un singur
cuvant : Vreau.
Aceste atribute sunt intruchipate cel mai pregnant in vointa .

Vointa este o caracteristica a actiunilor complicate social,care necesita un

mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate .In acest context ,vointa raporteaza
actiunea la tendintele sociale si morale ,retinand-o prin amanare si pregatind-o mental
prin intermediul limbajului intern.
Voina este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor
proprii .Actul voluntar,precedat de o idee si determinat de ea ,presupune o reflectie si o
angajare .Conduitele care nu raspund acestui criteriu nu depind de vointa .

59
 La om mecanismele interne de autoreglare se structureaza si se
integreaza la doua niveluri functionale calitativ diferite : Nivelul involuntar si nivelul
voluntar.
Nivelul involuntar se caracterizeaza prin absenta intentionalitatii ,a
analizei prealabile a conditiilor ,a compararii-alegerii si a deliberarii . El asigura
declansarea automata a actiunii de raspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul
adaptativ-final).
Nivelul voluntar se subordoneaza din punct de vedere structural functiei
reglatoare a constiintei,iar din punct de vedere instrumental se conecteaza la subsistemul
motivational,favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop .Elementele sale
definitorii sunt:
- Intentionalitatea(actiunea este intentionata);
- Analiza prealabila a conditiilor,a raportului dintre scop si mijloc(Actiunea va fi
mediata de un model mental );
- Deliberarea si decizia (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului dintre
avantaje si dezavantaje ,dintre castiguri si pierderi );
- Efortul (actiunea implica un anumit grad de mobilizare energetica ,relativ direct-
proportionala cu dificultatea obstacolului).

Obstacolul este pilonul central in jurul caruia se structureaza si se

dezvolta mecanismul reglarii de tip voluntar si vointa ca dimensiune psihica .
Vointa se manifesta nu numai prin pregatirea ,declansarea si coordonarea
actiunilor ,dar si prin amanarea sau retinerea (blocarea) lor ,in pofida unor incitatii
puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta
agresiv la o insulta sau jignire).Se dovedeste uneori ca lupta cu noi insine este mai
incordata si mai dramatica decat cu situatiile externe .Vointa este impusa si de
necesitatea punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si
normele societatii noastre.

2.Structura si fazele actului de vointa (actului voluntar)

Din punct de vedere al structurii ,activitatea voluntara se caracterizeaza

prin doua atribute esentiale:
- Diferentierea si determinarea pregnanta a verigilor componente( motivul ,mijlocul
si scopul) cu posibilitatea transformarii la nevoie a fiecaruia dintre ele in obiect
de analiza speciala si de evaluare.
- Prezenta conditionarii atat in declasarea actiunii cat si in modul de desfasurare al
ei,conditionare care consta in corelarea si aprecierea permanenta a raportului
dintre dorinte ,scopuri ,pe de-o parte si posibilitati pe de alta parte ,intre efortul
intreprins si rezultatele inregistrate . Din aceste proprietati reiese caracterul
discursiv si multifazic al structurarii si desfasurarii actului voluntar.

60
 Actul voluntar (actul de vointa) are un specific propriu care cuprinde cinci
faze :
1.Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop .
2.Analiza si lupta motivelor ,compararea si evaluarea alternativelor prezente la
momentul dat in campul constiintei .
3.Deliberarea sau luarea hotararii
4.Executarea hotararii
5.Evaluarea rezultatelor (Feed-back-ul)

3.Calitatile vointei

Principalele criterii dupa care apreciem vointa sunt:

A. Forta
B. Perseverenta
C. Consecventa
D. Fermitatea
E. Independenta

A. Forta- Exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si

concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei si
ripostei necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a situatiilor si stimulilor din
afara.Se poate afirma ca o persoana poseda o vointa cu atat mai puternica ,cu cat
ea poate sa-si stapaneasca temperand ,amanand sau franand ,trebuinte sau stari
interne bulversante ,de intensitate mai ridicata ; In acelasi timp forta vointei este
cu atat mai mare cu cat amplitudinea obstacolului surmontat este mai mare .

B. Perseverenta Consta in mentinerea efortului voluntar la un nivel

optima tat timp cat este necesar pentru atingerea scopului in pofida diverselor
piedici si dificultati ce i se pot ivi in cale.Opusul ei este renuntarea sau
delasarea ,care duc la deconectarea mecanismelor de mobilizare energetica ,pe
masura ce atingerea scopului intarzie si pe traiectoria catre scop apar obstacole
noi sau esecuri .
Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un
subiect le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce si-a
propus in conditiile aparitiei unei piedici neprevazute .
Pe langa educatie si exercitiu ea depinde si de individ in raport cu
echilibrul emotional al acestuia ,tipul puternic si echilibrat fiind favorizat in raport cu
tipul slab sau cu cel puternic neechilibrat .
In surmenaj si in nevroza subiectii manifesta recent lipsa de
perseverenta ,renuntarea rapida la continuarea efortului daca rezultatul asteptat intarzie sa
apara ,evitarea de a da piept cu greutati si obstacole cat de mici.

61
 C. Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de
conduita,in corcondanta dintre convingeri si actiune ,dintre vorba si fapta . Ea se
integreaza in structura caracterului si devine o trasatura axiologica(valorica) a
personalitatii .Opusul consecventei este inconsecventa care consta in instabilitatea
si fluctuatia deciziilor , a hotararilor si a scopurilor in discrepanta dintre
convingeri si actiune(duplicitate) ,dintre vorba si fapta .
Nivelul de elaborare si functionare a consecventei depinde de forta
eului, de gradul de dezvoltare a motivatiei de rol si de statut ,de nivelul constiintei
demnitatii si mandriei personale .
In plan executiv ,consecventa este cea care ne determina sa trecem la
indeplinirea hotararilor luate si a promisiunilor facute ,asigura astfel unitatea dintre latura
subiectiva interna (ideatica) sic ea obiectiva externa (actionala ) vointei.

D. Fermitatea reflecta stabilitatea deciziilor si hotararilor luate in diferite

situatii in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur ,de a ne determina sa
revenim asupra lor spre a le modifica sau anula .Atunci cand hotararile sunt
obiectiv justificate ,fermitatea favorizeaza instaurarea in relatiile interpersonale a
unor repere clare si sigure ,eliberate de echivoc si subiectivism.In acest context
,persoana care poseda o asemenea calitate isi va impune autoritatea si va castiga
respectul celorlalti.opusul fermitatii sunt:Influentabilitatea si Oscilatia .
Atunci cand un punct de vedere sau o hotarare se mentin in ciuda
netemeiniciei lor evidente ,dintr-o trasatura pozitiva,fermitatea se transforma in una
negativa.

E. Independenta exprima capacitatea unei personae de a-si organiza si

duce viata pe cont propriu ,pe baza initiativelor ,hotararilor si scopurilor
proprii .Opusul ei este Dependenta ,care consta in absenta unui orizont si a unor
repere existentiale clare ,in dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotarare sau
de a trece la actiune fara un sprijin din partea cuiva.
Independenta, in sensul pozitiv al termenului da masura
autodereminarii persoanei in relatiile sale cu situatiile sociale externe ,cu ceilalti
semeni.Ea devine sursa de initiativa si de actiune ,prin asumarea constienta a
raspunderilor si riscurilor corespunzator
1.6.3 Atentia
Teme :
1. Definitie si caracterizare
2. Dimensiunile ( atributele atentiei )
3. Formele atentiei

1.Defnitie si caracterizare

Atentia poate fi definita ca proces psiho fiziologic de orientare ,concentrare

si potentare selective a functiilor activitatilor psihiice si psiho-comportamentale modale
specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii ,asigurandu-le atingerea unui nivel
optim de eficienta adaptativa .

62
 Este o stare de pregatire psiho-fiziologica general ace se contureaza in
cadrul starii de veghe si acre face posibila declansarea unui process psihic constient de
perceptie ,de memorare ,de reproducere ,de gandire sau efectuarea unei actiuni in plan
extern.
A fi atent inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa
intreprinzi ,a fi pe faza ,a nu fi luat prin surprindere ,a nu fi surprins pe picior gresit,a
face ceea ce trebuie ,a te orienta cu anticipatie in campul evenimentelor ,a te controla in
reactii.
Aaparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat , prezentarea unuei
sarcini are trebuie rezolvataactualizarea unei trebuinte care se cere a fii
satisfacuta,propunerea si formularea unui scop ce trebuie atins,actioneaza ca semnale
specifice care transforma starea de pregatire generala in atentie focalizata .In acest caz
functia sau activitatea data devine dominanta in campul constintei si in sfera de actiune
( in momnetul dat este singura manifestare integrala principala a subiectului).

2.Dimensiunile (Atributele) atentiei

Indiferent de forma in care se manifesta,atentia pune in evidenta un

ansamblu de dimensiuni pe baza carora poate fi analzata ,comparata si evaluata . Printre
cele mai importante dimensiuni sunt urmatoarele:

a) Volumul
b) Concentrarea
c) Stabilitatea
d) Mobilitatea
e) Distributivitatea

a) Volumul Exprima numarul elementelor sau entitatilor distincte

(Litere ,cifre,silabe,cuvinte,figure geometrice,imagini,obiecte ) pe care un subiect
le poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala claritate( In plan perceptiv
sau in plan mental-reprezentare ,imaginatie).

b) Concentrarea Este,poate,dimensiunea cea mai importanta a

atentiei ,ea exprimand gradul de activare selective si intensitatea focarelor
dominante la nivelul structurilor si zonelor cerebrale implicate in realizarea
procesului sau activitatii psihice specifice .ea poate lua valori diferite atat de la un
subiect la altul cat si la unul si acelasi subiect in momente diferite de timp,in
functie de caracteristicile si continutul sarcinilor ,cat si de starea sa interna
( motivationala ,afectiva,odihna-oboseala,etc.).In plan functional,continutul
valoric al concentrarii se intinde intre extremele cunoscute in patologie -fixitatea
(care se intalneste in schizofrenie ) si difuzitatea (care apare in sindromul frontal
si in oligofrenie ).
In stare normala nivelul de concentrare poate fi slab ,mediu sau inalt.

63
 c) Stabilitatea -Exprima durata in decursul careia atentia se poate
mentine aproximativ la acelasi nivel (optim,posibil in situatia data si pentru
subiectul dat). Intrucat in mod obisnuit rezolvarea sarcinilor cu care suntem
confruntati reclama un timp relativ indelungat ,de la cateva minute pana la cateva
ore,nu e suficient simplul fapt de a atinge nivelul cerut de concentrare a
atentiei,dar si mentinerea acestui nivel cat timp este necesar pentru finalizarea
activitatii incepute.
Performantele mari in orice gen de profesie sunt facilitate ,printer
altele si de stabilitatea atentiei .

d) Mobilitatea Reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid la

nivelul optim de concentrare,de la o situatie la alta ,de la o secventa sau veriga a
activitatii al alta ,mentinand tot odata controlul asupra ansamblului.Gratie acestei
calitati ,elemente si secvente particulare se leaga intr-o organizare spatio-
temporala unitara .

e) Distributivitatea- Se refera la posibilitatea atentiei de a permite

realizarea simultana a doua sau mai multor activitati diferite .Aceasta este
discutabila .Unele date par a pleda in favoarea existentei reale ale
distributivitatii,altele din potriva.Acolo unde se vorbeste de distributivitate si de
simultaneitate ,avem de a face cu o comutare foarte rapida si depinde foarte mult
de specificul activitatii ce trebuie indeplinita .

3.Formele atentiei

Atentia se manifesta in trei forme principale:

-Atentia involuntara
-Atentia voluntara
-Atentia post-voluntara

Atentia involuntara : Este forma elementara si naturala a atentiei umane

,care se declanseaza si se mentine spontan,fara intentie si fara vreun efort voluntar
special din partea subiectului .Ea se realizeaza pe baza reflexului de orientare ,determinat
de noutatea stimulilor si de modificarile din ambianta .
Printre trasaturile cu forta activatoare cea mai mare ,sunt mentionate:
Eterogenitatea , Asimetria,Contrastul, Neregularitatea,Miscarea,Intensitatea.
Functia principala a atentiei involuntare este cea de explorare investigare a
noului si imprevizibilului si de pregatire a intrarii in scena a atentiei voluntare,pentru
performarea activitatilor adaptabile specifice.

64
 Atentia voluntara : Este forma superioara si specific umana de realizare a
controlului constient asupra evenimentelor din mediul extern si asupra propriilor acte
psiho-comportamentale.Consta in orientarea selectiv si in focalizarea deliberata a
constiintei aspura unui obiect,sarcini sau activitati si in mentinrerea acestei focalizari cat
timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus.
Pentru situarea ei in limitele optime cerute de activitatea curenta ,recurgem
permanent si al functia reglatoare a limbajului folosind instructaje anticipative
pregatitoare si comenzi cum ar fi: sa fiu atent acum; sa iau seama mai bine; sa ma
concentrez mai bine.
Atunci cand sarcina de rezolvat reprezinta o semnificatie deosebita pentru
noi,energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi furnizata nu numai de
mobilizarea voluntara ,ci si de motivatie .
Atentia voluntara este implicata in rezolvarea problemelor teoretice,in
formularea si testarea ipotezelor , in elaborarea si testarea adevarului judecatilor si
rationamentelor. La acest nivel,atentia devine una si aceeasi cu continutul.

Atentia post-voluntara:
Pe masura structurarii,consolidarii schemelor operatorii ale proceselor
cognitive si activitatii ,efortul voluntar initial ,necesar concentrarii si stabilitatii atentiei
,se reduce coborand sub pragul de constientizare . Cu toate acestea ,calitatea atentiei nu
se diminueaza ,pastrandu-se in continuare la nivelul optim.
Atentia post-voluntara este facilitata de factori afectiv-motivationali care
potenteaza si sustin prin energie proprie desfasurarea finala a comportamentului si
activitatii .

65
 Capitolul II
II Evidentierea structurilor integrattoare a mecanismelor psihice
2.1 Conceptul de personalitate

Teme:
1.Aspecte teoretice si metodologice
2.Definitii
3.Acceptiuni ale termenului de personalitate

1.Aspecte teoretice si metodologice

Termenul personalitate cu radacina in persona,in pofida faptului ca are un

caracter foarte abstract a intrat in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri.In
latina clasica se folosea numai cuvantul persona care ,initial ,insemna
masca,aparenta.Treptat ,sensul termenului s-a intregit conferindu-i-se o functie
noua,aceea de a reprezenta si actorul din spatele mastii .Astfel ,persona a ajuns sa
exprime reunirea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe.
Termenul a fost apoi asociat si cu aspecte diferentiale ,folosindu-se pentru a
desemna un om important (personaj).
Dupa aprecierea lui G.Allport ,cea mai relevanta definitie a termenuluipersona
este: Persoana este o substanta individuala de natura rationala.
In prezent suntem in posesia a trei
termeni:Individ ,Persoana,Personalitate.In comunicarea comuna ei se folosesc ca
sinonimi dar in cea stiintifica se recunoaste necesitatea de a face o distinctie.Noi
incercam sa gasim anumite criterii si repere pentru o asemenea distinctie.
Astfel ,termenul de individ desemneaza acea totalitate a elementelor si insusirilor
fizice ,biochimice ,biologice si psihofiziologice-innascute sau dobandite care se
integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu.
In virtutea procesului vietii si a actiunii legilor evolutiei biologice ,termenul
individ se aplica tuturor organismelor vii.Fiind o entitate biologica si o unitate structurala
si functionala indivizibila ,omul este ,primordial un individ .
Persoana am legat-o de manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala data
,manifestare care se subordoneaza unui anumit rol.
Personalitatea am asociat-o cu mecanismul si logica generala de organizare si
integrare in sistem generic supraordonat a componentelor bioconstitutionale ,psihice si
socioculturale.
Persoana si personalitatea sunt determinatii pe care le atribuim exclusiv omului.

2.Definitii

In psihologie se regasesc trei mari grupe pentru definirea conceptului de individ si

personalitate:

66
a)Prin efect extern
b)Prin structura interna
c)Pozitiviste sau formale

a) Definitiile din prima grupa (prin efect extern) se centreaza pe latura

fenomenologica a personalitatii identificand si retinand acele calitati si trasaturi prin care
o persoana concreta oarecare determina o anumita impresie sau un anumit efect(pozitiv
sau negativ) asupra celor din jur.
Corespunzator,personalitatea este privita ca :
- Suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii
- Depinderi sau actiuni care influenteaza cu succes alti oameni
- Raspunsuri date de altii la un individ considerat ca stimul
- Ce cred altii despre tine

Samburele relational al acestul gen de definitie rezida din faptul ca numai prin
judecatile altora despre noi ,personalitatea noastra este cunoscuta ca atare .Daca prin
modul nostru de a fi si de a ne manifesta nu producem nici o influenta asupra celor
din jur,atunci,pe buna dreptate,ne intrebam cum am putea fi cunoscuti? Dar ,daca
influentam oameni diferiti in moduri diferite,inseamna oare ca avem mai multe
personalitati? Nu,mai curand ,aceasta inseamna ca un observator poate sa-si formeze
despre noi o parere corecta iar altul una eronata.Rezulta de aici ca in interiorul fiintei
noastre trebuie sa existe ceva care sa constituie adevarata noastra natura.
Concluzie: Definitiile prin efect extern confunda personalitatea cu reputatia si
cineva poate avea mai multe reputatii in contacte relationale diferite.

b) Definitiile din cea de-a doua grupa se intemeiaza pe consideratia ca

personalitatea trebuie sa fie o Entitate obiectiva existenta cu adevarat ,indiferent de
modul in care influenteaza sau este perceputa de altii.Desi este deschisa spre lume si
sufera influentele acesteia ,personalitatea are o consistenta proprie ,o structura interna
specifica.Ea nu trebuie confundata cu societatea si nici cu perceptiile pe care alti
oameni le au despre ea.
Acestui tip de definitie ii putem adauga anumite note de valoare :
- Personalitatea este ceva ce trebuie apreciat(Kant)
- Personalitatea este singuru lucru din lume care are o valoare suprema fiind astfel
impusa necesitatea respectarii integralitaii si demnitatii umane.
- Psihologii occidentali nu scot in prim plan integralitatea si demnitatea ,preferand
definitii descriptiviste de genul:Personaliatea este suma totala a tuturor
dispozitiilor ,impulsurilor,tendintelor ,dorintelor si instinctelor biologice innascute ale
individului ,precum si a dispozitiilor si a tendintelor dobandite prin
experienta(G.Allport).
Astfel din aceste definitii se poate trage concluzia ca personalitatea poate fi
considerata ansamblul organizat al proceselor si starilor psihofiziologice apartinand
individului.
Personalitatea este si o schema unificata a experientei ,o organizare de valori care
sunt compatibile intre ele.

67
 c) Definitiile pozitiviste au la baza convingerea ca structura interna este
inaccesibila stiintei. Cele ce stim despre personalitate sunt numai operatiile
noastre.Astfel ,in baza definitiilor pozitiviste Personalitatea este
conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane in toate
detaliile sale ,pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat.

3.Acceptiuni ale termenului de

personalitate

Conceptul de personalitate apare si ca integrator semantic de ordin superior

,el coordonand si coreland functional si dinamic continuturile notiunilor referitoare la
multitudinea componentelor bioconstitutionale a proceselor ,starilor si conditiilor
psihice particulare si a componentelor socioculturale .
Deosebirile semantice se evidentiaza in cadrul principalelor discipline
socioumane care il includ in sistemul lor conceptual :sociologia,politologia ,etica
,istoria ,pedagogia ,psihologia .
Sociologia si psihologia :Prima(sociologia) foloseste termenul respectiv in
sens restrictiv (diferential), atribuindu-l indivizilor care prin contributia adusa intr-un
sector sau altul al culturii materiale si spirituale se ridica deasupra celorlalti ;cea de a
doua (psihologia),din potriva ,foloseste acesti termen in sens larg pentru a desemna
orice om normal ca membru al unei comunitati sociale (personalitatea exprimand in
acest caz modul specific de organizare psihocomportamentala a omului in contextul
vietii sociale ,al culturii si istoriei).
Retinem ,asadar ca psihologia opereaza cu termenul de personalitate in
referirea sa la orice om normal :fiecaruia dintre noi ,ea ne atribuie calificativul
personalitate.
Definirea personalitatii s-a facut dupa mai multe criterii ,cel mai important,
fiind cel al sferei.Astfel ,pe baza lui ,se delimiteaza doua categorii de definitii :
a)Reductionist-unidimensionale
b)Multidimensional-globale

a) Definitiile reductionist-unidimensionale reduc perosnalitatea

la una din componente ,de cele mai mutle ori la componenta
dispozitionala (afectiv-motivationala),la temperament sau caracter,atunci
cand se face distinctia intre aceste doua. Majoritatea chestionarelor si
probelor proiective care se folosesc pentru investigarea si diagnosticarea
personalitatii sunt axate pe evidentierea factorilor dispozitionali sau
temperamental-caracteriali .
Astfel intreaga personalitate este redusa din punctual de vedere al
acestei categorii la interactiunea si jocul dintre doua dimensiuni temperamentale polare
:Introversie-Extroversie,Stabilitate-Instabilitate.

b) Definitiile multidimensional-globale prezinta personalitatea ca

entitate complexa ,eterogena ,dupa natura substantial-calitativa a
elementelor care o compun .Astfel personalitatea este vazuta ca unitatea

68
 bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii individului la mediu si
care determina un mod specific, carecteristic si unic de comportare in
diversitatea situatiilor externe.
Acceptand o asemenea definitie vom observa imediat ca
personalitatea este o realitate complexa si eterogena din punct de vedere
substantial calitativ ,care nu poate fi studiata si epuizata de o singura
stiinta .E mai mult decat evident ca trebuie sa faca obiectul a cel putin trei
grupe de stiinte : Biologice ,Psihologice si Socioculturale.
Psihologia personalitatii trebuie sa-si focalizeze atentia asupra modului
in care procesele ,functiile si starilepsihice individuale se integreaza pe trei
coordonate principale:dinamico-energetica ,relational-sociala si instrumental-
performantionala.
Procesul integrarii pe cele trei coordonate scoate totusi in evidenta
necesitatea elaborarii a trei sisteme functionale interdependente care definesc
domeniul de studiu al psihologiei persponalitatii si anume:
temperamental,caracterul si aptitudinile.
2.2 Temperamentele
Teme:
1.Definitie
2.Clasificarea temperamentelor
1.Definitie
Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si
bioenergetice se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice perceptie
,memorie,gandire si afectivitate si se reflecta in comportament. Astfel
inteles,temperamental dobandeste obligatoriu un continut si o conotatie psihologica
,devenind obiect de studiu al psihologiei.
Daca insusirile dinamico-energetice sunt inascute ,determinate genetic
,integrarea lor in plan psiho-comportamental ,adica in dinamica proceselor psihice si a
actelor motorii se realizeaza in ontogeneza .Aceste insusiri bioenergetice se imprima ca
atare pe tabloul comprotamental ce se elaboreaza stadial in cursul vietii individului ,
structura temperamentala si respectiv tipul temperamental este innascut reprezentand
astfel alaturi de predispozitii,elemental ereditar in organizarea interna a personalitatii.
Cand vorbim de termperament in plan psihologic noi ne gandim direct la modul
cum reactioneaza si se manifesta individul sub aspect dinamico-energetic ,in diferite
situatii externe:
- rapiditatea perceptiei,a raspunsurilor verbale la intrebari,
- reactiile motorii,
- intensitatea trairilor emotionale si durata lor
- intensitatea sau forta actiunilor voluntare
- echilibrul sau impulsivitatea la stimuli externi
- directia orientarii dominante spre lumea externa (extraversie ) sau spre lumea
interioara(introversie)
- locul controlului ( dependenta de stimularea externa sau dependenta de activismul intern
propriu )
- disponibilitatea la comunicare
- capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata

69
- rezistenta la frustratii ,la stres,la situatii afectogene si conflictiuale.
Toate aceste trasaturi se exprima si se concretizeaza numai la persoana la care se
manifesta,se comporta si actioneaza intr-o imprejurare de viata sau alta .Ele nu pot fi
observate in stare pasiva,in somn sau in coma.De aceea ,temperamentul ,desi are o
conditionare biologica directa si ereditara,dobandeste valente si sens real numai in plan
psiho-comportamental .El reprezinta astfel pecetea si dimensiunea oricarui comportament
.
Temperamentul se regaseste si incepe sa-si dezvaluie trasaturile sale specifice de
indata ce omul incepe sa deschida gura,sa ridice mana,sa gesticuleze .De aceea ,spunem
ca temperamentul se manifesta in orice situatie,in orice imprejurare,fiind prima
determinatie a personalitatii care se impune nemijlocit observatiei.
Temperamentul tine de latura formala ,de suprafata a personalitatii si nu de cea
interna ,de continut .El nu are o semniifcatie care sa necesite o impartire a oamenilor in
buni sau rai ,in superiori sau inferiori.
Din cele de mai sus tragem concluzia ca temperamentul nu este o variabila
neutra din punct de vedere adaptativ,dimpotriva ,structura comportamentala este o
interfata intre persoana si lume si indeplineste rol de mediator intre intensitatea ,durata si
semnificatia influentelor externe si efectele in sfera comportamentala . O importanta
speciala dobandesc trasaturile temperamentale in cadrul relatiilor interpersonale,atractiile
si respingerile ,simpatiile si antipatiile dintre membrii unui grup fiind conditionate de
ele .

2.Clasificarea temperamentelor
Cea mai cunoscuta tipologie fundamentata fiziologic se leaga de numele lui
I.P. Pavlov. In elaborarea schemei sale de clasificare Pavlov a pornit de la principiul
nevrismului ,potrivit caruia rolul principal in reglarea raporturilor organismului cu mediul
extern si a functionarii organelor interne,inclusiv a sistemului endocrin,il joaca creierul
precum si de la teza de baza a neuropsihologiei si psihologiei stiintifice potrivit careia
psihicul ,in toate componentele si laturile sale ,inclusive cea temperamentala ,este functie
a creierului .
Pe baza datelor experimentale de laborator,obtinute priun metoda reflexelor
conditionate ,Pavlov a reusit sa desprinda si sa evalueze,prin indicatori cuantificabili,3
proprietati naturale care impreuna alcatuiesc ceea ce el a numit tip general de sistem
nervos sau tip general de activitate nervoasa superioara. Acestea sunt : forta
,mobilitatea si echilibrul

Forta este considerata proprietatea primordiala si determinanta,ea reflectand

incarcatura energetica a neuronului.Aceasta este determinate genetic si defineste atat
excitatia cat si inhibitia.
Indicatorii comportamentali dupa care putem evalua forta sistemului nervos
sunt:
- Capacitatea generala de lucru ,exprimata ca functie de durata si de gradul de
dificultate si complexitate a sarcinilor ;
- Rezistenta la actiunea factorilor stresanti si afectogeni ;
- Rezistenta obiectiva la experientele dure si dramatice ale vietii;
- Nivel ridicat al pragurilor senzoriale(sensibilitate scazuta);

70
- Rezistenta la actiunea alcoolului si substantelor farmaco-dimanice.
In functie de valorile pe care le au acesti indicatori se delimiteaza doua tipuri
generale de sistem nervos : Tipul puternic si Tipul slab.

Mobilitatea-defineste dinamica proceselor nervoase fundamentale,respective viteza

si durata instalarilor ,rapiditatea trecerii de la unul la celalalt.Ea a determina
rapiditatea si usurinta adaptarii al schimbare.
Dupa valorile acestor indicatori ,au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos
: Mobil si Inert.

Echilibrul-este proprietatea care rezulta din raportul de forta dintre exitatie si

inhibitie si se obiectiveaza in 3 tendinte :
-Tendinta spre impulsivitate (predominarea fortei excitatiei asupra fortei
inhibitiei );
-Tendinta spre inhibare asupra fortei excitatiei;
-Tendinta spre echilibru ( forta excitatiei aproximativ egala cu cea a inhibitiei si
invers).
Tipul de probe prin care se testeaza echilibrul este urmatorul :
- Stimularea la raspuns sau la riposta intr-o situatie in care consemnul sau regula
este abtinerea de la orice raspuns ;
- Creearea unei situatii de dilema in care subiectul trebuie sa ia o decizie in timpul
dat ;
- Expunerea la situatii frustrante si inregistrarea raportului dintr calm si
irascibilitatea ;
Pe baza acestor insusiri au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos:
Echilibrat si Neechilibrat.

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos comune

omului si animalelor cu cele 4 temperamente stabilite in antichitate ,astfel:
a) Tipul puternic Echilibrat-Mobil are drept corespundent,temperamental
sangvinic : vioi,comunicativ ,sociabil ,adaptabil,controlat .
b) Tipul puternic- Echilibrat-Inert are drept coresondent temperamental
flegmatic : calm,tacut,nesociabil,lent,greu adaptabil la situatii noi,putin
impresionabil,rezistent la stres is frustratii .
c) Tipul puternic-Neechilibrat-Excitabil, are corespondent temperamental
coleric : rezistent ,vioi,hiperactiv,irascibil,impulsiv ,imprudent ,trairi
emotionale exploziv,instabilitate comportamentala,tendinta de dominare in
relatiile interpersonale ,saturatie si plictiseala rapida la monotonie.
d) Tipul slab are drept corespondent temperamental melancholic:
interiorizat,retras,sensibil,delicat.

Limbajul si temperamentele

Sangvinicul: vorbire puternic, rapid, clar, cu accente i intonaii corecte,

71
curgtoare, nsoit de gesturi vii i mimic expresiv.

Colericul: vorbire rapid, inegal (cnd pauze ntre cuvinte, cnd accelerri),
intonaii inegale cu creteri i descreteri, mimic i gestic expresive, emoii viu
exprimate n coninut i ton.

Flegmaticul: vorbire lent, egal, fr gesturi i mimic expresiv, fr emoii

exprimate.

Melancolicul: vorbire slab, nceat pn la oapt, intonaie monoton ca

intensitate i nlime, expresivitate emoional srac.
n ceea ce privete scrisul, acesta fiind i micare, temperamentul este foarte evident.
De aceea, grafologia surprinde mai mult caracteristici temperamentale, dect caliti ale
personalitii n ansamblu.

2.3 Caracterul
Initial,in greaca veche ,termentul caracter se asocial cu un semn (de exemplu,un
bat) care se folosea pentru a separa doua terenuri.Ulterior,semnificatia lui s-a extins fiind
utilizat pentru a exprima ceea ce distinge un lucru de altul.Astfel el va insemna
pecete,marca. In biologie ,termenul este folosit in sens de insusire sau trasatura
diferentiatoare sau asemanatoare(comuna),ereditara sau dobandita ,care permite
descrierea si clasificarea indivizilor. Culoarea pielii,culoarea ochilor ,talia,conformatia
fizica,etc. sunt caractere .
In acceptiunea extinsa caracterul exprima schema logica de organizare a profilului
psiho-social al personalitatii ,considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice. In
acest caz el include:
- Conceptia generala despre lume si viata a subiectului;
- Sfera convingerilor si sentimentelor socio-morale;
- Coninutul si scopurile activitatilor;
- Continutul aspiratiilor si idealurilor.
Toate aceste elemente sunt corelate si integrate intr-o structura functionala unitara
prin intermediul unui mecanism de selectie, apreciere si valorizare .
Luat in sens restrans ,notiunea de caracter desemneaza un ansamblu inchegat de
atitudini ,care determina un mod relative stabil de orientare si raportare a omului la
ceilalti semeni ,la societate in ansamblu si la sine insusi.
Spre deosebire de temperament care se implica si se manifesta in orice situatie
naturala sau sociala ,caracterul se implica si se manifesta numai in situatiile sociale.
Dupa ce a dezvaluit si a explicat natura,determinatiile si mecanismele caracterului
in sine,psihologia poate merge mai departe in intampinarea eticii ,aratand ce sansa de

72
integrare intr-un anume mediu socio-cultural au indivizii cu un profil caracterial sau
altul.Nu trebuie deci sa pierdem din vedere faptul ca psihologia este o stiinta
explicativa (si trebuie sa ramana astfel) si nu una normativa cum este,de pilda,etica .
Din punct de vedere psihologic ,orice individ cat de cat normal,nascut si crescut
intr-un mediu social,in comunicare si interactiune cu alti semeni,cu membrii
familiei,cu colegii de scoala,cu cadrele didactice ,cu cercul de prieteni,isi structureaza
pe baza unor complexe transformari in plan cognitiv,afectiv,motivational,un anumit
mod de raportare si reactie la situatiile sociale,adica un anumit profil caracterial.Este
cu totul altceva daca acest profil va fi etichetat ca bun sau rau ,ca pozitiv sau negativ.
Societatea pretinde si asteapta de la membrii ei sa-I accepte normele si
exigentele ,in lumina acestora,admitand caracterele positive si respingand pe cele
negative ; Dar,la randul sau si individul este indreptatit sa aiba si sa manifeste
anumite exigente si asteptari de la societate,formulate din perspectiva conceptiei sale
despre lume si viata,a criteriilor si etaloanelor sale valorice.
Daca tinem sa evidentiem latura axiological a caracterului ,atunci trebuie sa luam
in consideratie interactiunea dintre cele doua multimi de solicitari : Multimea
solicitarilor interne,pe care individual le are fata de societate ,si multimea
solicitarilor externe pe care societatea le formuleaza fata de individ.

Caracterul apare ca mod individual specific de relationare si integrare a celor doua

multimi de solicitari .El poate pune individual in urmatoarele trei ipostaze :

a) Deconcordanta deplina cu societatea -Toate solicitarile sociale

sunt acceptate si integrate ca norme proprii de conduita si toate
solicitarile proprii se incadreaza in limitele normelor si etaloanelor
societatii (O asemenea situatie nu se intalneste in realitate in viata ,ea
desemnand o lume ideala,teoretica,spre care se poate tinde).
b) De respingere reciproca totala cand cele doua multimi de
solicitari nu concorda in niciun punct ( Si aceasta situatie trebuie
considerata ca avand doar o semnificatie teoretica,neintalnindu-se ca atare
in realitate)
c) Condordanta partiala-disconcordanta partiala- cele doua multimi
de solicitari intersectandu-se pe o plaja mai ingusta sau mai intinsa.
Aceasta este situatia reala ,care reflecta natua contradictorie a raportului
individ-societate.Atunci cand plaja de intersectie se ingusteaza pana la un
anumit prag ,societatea declara individual ca lipsit de caracter ,iar
individual declara criteriile sau etaloanele impuse de societate ca
inacceptabile,trebuind sa fie revizuite (reformate); Cand plaja de
intersectie se largeste tinzand spre limita superioara de concordanta
,societatea declara individul ca avand caracter iar indiivdul considera
criteriile si etaloanele societatii ca fiind si ale lui.
Caracterul se structureaza prin integrarea in planul
cunoasterii,afectivitatii ,motivatiei si vointei a ceea ce este semnificativ
pentru individ in situatiile,evenimentele si experientele sociale,ca urmare el
se manifesta numai in asemenea imprejurari.De aceea dezvaluirea trasaturilor
de caracter este incomparabil mai dificila decat a celor temperamentale.

73
 Nu este sficient sa punem subiectul intr-o situatie oarecare ca in cazul
temperamentului,ci neaparat intr-o situatie social-semnificativa.
Semniifcativul se poate impartii in Individual si General .
Cand caracterul se structureaza pe dominanta semnificativului
inidivdual ,va fi etichetat ca marunt ,mercantil. Cand se structureaza pe
dominanta semnificativului general,supraordonat ,va fi etichetat ca mare
,nobil . In primul caz ,individual isi va demonstra intreaqga forta a
caracterului sau in actiunile indreptate spre atingerea scopurilor personale ;in
cazul al doilea ,forta caracterului se va dezvaluii cu adevarat numai in
actiunile subordonate atingerii unor scopuri cu valoare sociala mare.
Rezulta asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si
evaluare a caracterului o reprezinta analiza actelor de conduita in situatii
sociale inalt semnificative pentru individ .
2.4 APTITUDINI
Teme :
1. Definiie si descriere general
2. Raportul nnscut-dobndit n structura aptitudinilor
3. Cum clasificm aptitudinile

1. Definiie si descriere general

Aptitudinea ne d msura gradului de organizare a sistemului personalitii sub
aspect adaptativ-instrumental concret. Ea ne rspunde la ntrebarea: ce poate i ce face
efectiv un anumit individ n cadrul activitii pe care o desfoar? i se leag
ntotdeauna
de performan i eficien, n dublul su neles:

CANTITATIV CALITATIV

n evaluarea laturii cantitative a Pentru evaluarea laturii calitative ne folosim

performanei, apelm la indicatori precum: de indicatori precum:
volumul total al sarcinilor rezolvate, gradul de dificultate i complexitate a
volumul produselor finite obinute, sarcinii rezolvate,
timpul necesar rezolvrii unei sarcini noutatea i originalitatea produsului
final,
individuale,
timpul necesar obinerii unui produs valoarea n sine a produsului final n
finit, domeniul dat,
intensitatea efortului depus. procedeul folosit n rezolvarea sarcinii.

Termenul de aptitudine l putem folosi ntr-o accepiun lrgit i ntr-una restrns. n

sens larg, el exprim potenialul adaptativ general al individului uman, pe baza cruia el
reuete s fac fa mat mult sau mai putin bine multitudinii situaiilor i solicitrilor
externe i s-i satisfac strile de necesitate.n sens restrns, termenul de aptitudine este
aplicabil numai omului i el desemneaz potenial un asemenea instrumental-adaptativ

74
care permite celui ce-l posed realizarea, ntr-unul sau n mai multe domenii de activitate
recunoscute social, aunor performane superioare mediei comune.
Legm termenul de aptitudine de o structur complex, multidimensional, n care se
articuleaz i se integreaz diverse entiti psihice, motorii i fizico-constituionale, dup
o schem i formul n acelai timp comun mai multor indivizi i diferit de la un
individ la altul:

Schema structural a unei aptitudini cuprinde, n principiu,

urmtoarele verigi:

a) veriga informaional, neleas ca ansamblu organizat de reprezentri, cunotine, idei,

nelegeri i interpretri despre domeniul obiectiv al activitii;
b) veriga procesual-operatorie, ca sistem nchegat de operatori i condiii logice care se
aplic elementelor informaionale pentru realizarea modelului intern (mental) al
produsului ce se propune a fi obinut;
c) veriga executiv, care include aciuni i procedee mentale i motorii de punere n
aplicare i de finalizare a proiectului (modelului);
d) veriga dinamogen i de autontrire, reprezentat de motivaie i afectivitate;
e) veriga de reglare, n care delimitm dou secvene: una de selectare i orientare
valoric, n cadrul creia rolul principal revine sistemului atitudinal, i alta de
coordonare, optimizare i perfecionare, reprezentat de funcia evaluativ-critic a
contiinei i de voin, care d msura capacitii de mobilizare i perpetuare a
efortului pentru surmontarea obstacolelor, dificultilor i eecurilor (Geniul este 90%
transpiraie i numai 10% inspiraie, spunea Edison).
Dac lum viaa omului n ansamblul ei, putem constata c aptitudinea are o istorie, pune
n eviden o traiectorie evolutiv, pe care o putem rezuma n trei stadii:
de structurare i maturizare,
de optimum funcional i
de regresie.
Luate n accepiunea restrns, aptitudinile au, n general, o apariie precoce. Viteza lor
de dezvoltare nu este identic la toi indivizii. Accelerat la unii, ea se poate opri brusc la
un nivel inferior, n vreme ce la alii, evoluia, lent la nceput, continu timp mai
ndelungat, atingnd un nivel superior.

2. Raportul nnscut-dobndit n structura aptitudinilor

Problema privind natura i determinismul aptitudinilor a fost i continu nc s fie
puternic controversat. n psihologia clasic, abordarea ei s-a fcut de pe poziii
unilateral- absolutizante, delimitndu-se dou orientri diametral opuse
ineist
genetist
Ambele i au originea n filosofie: prima n filosofia idealist-raionalist, care afirma
caracterul nnscut i imanent al ideilor i principiilor (Platon, Descartes, Kant, Hegel),

75
iar cea de a doua, n filosofia empirist-pozitivist (senzualismul lui J. Locke,
materialismul francez al sec. XVIII, cu faimosul principiu tabula rasa)
Orientarea ineist
n plan tiinific, orientarea ineist se sprijin pe teoria ereditii elaborat, n secolul
XIX, de Morgan i Mendell, iar cea genetist, pe teoria evoluionist a lui Darwin.
Astfel, n materie de aptitudini, ineismul absolutizeaz rolul ereditii, mediului fiindu-i
recunoscut cel mult doar rolul de factor activator-declanator. ntr- o form rspicat,
aceast idee este afirmat i susinut de savantul englez Fr. Galton, n celebra sa lucrare
Hereditary Genius (1914).
Galton afirm c individul se nate cu un potenial aptitudinal mai srac sau mai
bogat, mai prolific sau mai steril, care rmne n structura i esena sa neschimbat, mediul
neadugnd nimic semnificativ la el. Astfel, o aptitudine ori exist ca dat ereditar, i
atunci ea se manifest, se afirm orict de nefavorabile i vitrege ar fi condiiile externe,
ori nu exist i atunci nu are de unde i cum s se manifeste, orict de prielnice ar fi
condiiile externe. Geniul este integral nnscut i nicicum fcut.
Orientarea genetista -Genetismul, fidel principiului tabula rasa, procedeaz la
absolutizarea rolului mediului extern, reducnd la zero valoarea fondului ereditar.
Se admite ideea c de la natur toi oamenii sunt egali sau la fel, diferenierile ntre ei n
structura vieii psihice fiind introduse de factorii mediului extern, ndeosebi de cei ai
mediului socio-cultural i economic.
Aptitudinea este considerat un produs exclusiv al mediului, care determin i
controleaz integral procesul nvrii i dezvoltrii.
Printr-un program educaional adecvat, pe baza unui exerciiu sistematic i
ndelungat, la orice individ se poate forma orice aptitudine.
Privite prin prisma metodologiei contemporane, ambele orientri sunt la
fel de eronate, nici una nici cealalt neputnd oferi o explicaie satisfctoare a
aptitudinilor.
O asemenea explicaie nu poate fi gsit dect de pe poziiile principiului
interaciunii, care reclam admiterea determinismului complex al aptitudinilor
ereditate x mediu.
n lumina acestui principiu, aptitudinea, aa cum am definit-o noi, nu poate fi
nicicum nnscut, dar nici introdus ca atare din afar de ctre mediu.
Ea se constituie n ontogenez pe baza interaciunii complexe, dintre fondul ereditar i
mediu
Raportul ereditate/mediu nu are un caracter liniar i invariant, ci prezint un tablou
dinamic complex, n care, n diferite momente de timp, se modific ponderile i greutatea
specific a efectelor celor doi factori; ntr-un anumit moment i ntr-o anumit situaie,
preponderent se poate dovedi rolul ereditii, iar n alt moment i n alt situaie,
dominant poate deveni rolul mediului. Esenial este raportul de compensare reciproc
dintre cei doi factori (ereditate x mediu).
Pot fi identificate urmtoarele variante relaionale:
a. Fond ereditar superior mediu nalt favorabil (cazul ideal, asigur nivelul cel mai nalt
de dezvoltare a aptitudinilor);
b. Fond ereditar superior mediu neprielnic, nefavorabil (ereditatea poate compensa
deficitul de mediu; doar n mod excepional se poate atinge un nivel nalt de dezvoltare
a aptitudinilor);

76
c. Fond ereditar mediocru mediu nalt favorabil (compensare pozitiv din partea
mediului; aptitudinea poate atinge un nivel de dezvoltare superior mediei);
d. Fond ereditar mediocru mediu neprielnic (compensare pozitiv din partea ereditii;
dezvoltarea aptitudinii rmne sub nivelul mediu);
e. Fond ereditar slab mediu nalt favorabil (compensare pozitiv din partea mediului;
dezvoltarea aptitudinii deasupra nivelului fondului ereditar);
f. Fond ereditar slab mediu neprielnic (conjugarea efectului negativ al ambilor factori
nivelul cel mai sczut de dezvoltare a aptitudinilor).

n structura general a unei aptitudini, putem delimita din punct de vedere genetic, trei
tipuri de componente:
a) componente care in preponderent de mediu
b) componente care tin preponderent de ereditate
c) componente care in de interactiunea ereditate-mediu

Rolul mediului se demonstreaz i prin referirea la cazurile unor copii

pierdui n jungl i descoperii la vrst trzie, dup 14- 16. Dei gsii anatomic
normali, acetia nu dispuneau de nici o aptitudine specific uman, repertoriul lor
comportamental fiind legat exclusiv de satisfacerea trebuinelor biologice n
situaiile naturale date.
Pe baza cercetrilor efectuate pn la ora actual, se poate formula
ipoteza c, n cea mai mare parte, structura unei aptitudini integrale se datoreaza
deopotriv ereditii i mediului i numai o mic parte aciunii separate a unuia
sau a altuia din cei doi factori. Aceast ipotez este valabil pentru toate
coordonatele de definiie ale sistemului personalitii.
3. Clasificare aptitudinilor
Subsistemul aptitudinal al personalitii pune n eviden o organizare intern complex.
De aici, apare necesar o difereniere i o clasificare n interiorul subsistemului
aptitudinal. Criteriul cel mai larg acceptat n acest scop este sfera de solicitare i
implicare n cadrul activitii.
Pe baza lui, au fost delimitate:
aptitudinile generale
aptitudinile speciale.
Aptitudinea general este socotit acea aptitudine care este solicitat i intervine n
orice fel de activitate a omului sau n rezolvarea unor clase diferite de sarcini.
Aptitudinile generale alctuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricrui
individ, care asigur o relaionare i o adaptare ct de ct satisfctoare n condiiile
variabile ale mediului.
Ele pot fi mprite n:
sensorio-motorii
intelectuale

Aptitudinile sensorio-motorii se leag de toate situaiile concrete care reclam

discriminarea i identificarea obiectelor i efectuarea unor aciuni directe cu ele sau
asupra lor, n vederea satisfacerii unor nevoi curente.

77
n schema lor de organizare i funcionare se includ :
caracteristicile rezolutiv-integrative ale analizatorilor (pragurile
sensibilitii, dinamica general a sensibilitii, acuitatea senzorial, capacitatea de
admisie, capacitatea de procesare informaional, capacitatea de fixare pstrare etc.)
caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motor (vitez/rapiditate for,
fineea i melodicitatea micrilor, tempo, ritm, precizie, complexitatea aciunilor etc.).
Sub eticheta de aptitudini generale intelectuale se reunesc mai multe funciuni
psihice, care, pe de o parte, sunt implicate n toate formele de activitate, iar pe de alt
parte, sunt proprii tuturor oamenilor. Acestea sunt memoria, imaginaia i inteligena
propriu-zis.
n mod curent, n calitate de aptitudine general se ia doar inteligena, ei
subsumndu-i-se att memoria,ct i imaginaia, fapt ce i-a gsit concretizarea practic
elaborarea i validarea scrilor de inteligen (Binet- Simon, Terman Wechsler-Bellvue,
Alexander).
Dup cum se tie, n cadrul acestor scri exist sub-teste distincte pentr toate
principalele funciuni psihice mentale
memorie,
imaginaie,
atenie,
raionament

Gardner (1983) a introdus noiunea de inteligen multipl, identificnd nu

mai puin de apte forme (tipuri): inteligena lingvistic; inteligena muzical;
inteligena logico-matematic; inteligena spaial; inteligena kinestezic a
corpului; inteligena interpersonal; inteligena intrapersonal. Se poete observa c
aceast clasificare depete limitele inteligenei ca aptitudine general, incluznd
componente care in mai de grab de domeniul aptitudinilor speciale.
Aptitudinile speciale sunt structuri instrumentale ale personalitii care
asigur obinerea unor performane deasupra mediei n anumite sfere particulare de
activitatea profesional
Potrivit modelului multifactorial, aptitudinile speciale se bazeaz pe
aciunea factorilor specifici, care se evideniaz n cadrul unor subsisteme strict
individualizate ale personalitii:

subsistemul auditiv (auzul absolut, memoria structurilor

muzicale),
subsistemul vizual (sensibilitatea cromatic, vivacitatea
reprezentanilor, memoria formelor),
subsistemul cognitiv (rezolutivitatea figural sau
simbolic, memoria verbal i numeric etc.).
Clasificarea aptitudinilor speciale o facem de regul dup genul activitii n cadrul
creia se manifest, delimitndu-se, printre altele:
Aptitudini artistice (pentru literatur, pentru muzic, pentru pictur pentru
sculptur, pentru actorie etc.);

78
 Aptitudini tiinifice (pentru matematic, pentru fizic, pentru astronomie, pentru
biologie etc.);
Aptitudini tehnice (aptitudinea pentru proiectarea, producerea si ntreinerea a tot
ceea ce nseamn main);
Aptitudini sportive (aptitudinea pentru atletism, aptitudinea pentru gimnastic,
aptitudinea pentru jocul cu mingea etc.);
Aptitudini manageriale (aptitudinea pentru organizare, aptitudine pentru
administraie, aptitudinea pentru conducere-comand).
n interiorul fiecrei clase, se evideniaz aptitudini cu un grad de individualizare i
de specializare i mai ridicat.
Dei aptitudinea special se leag de realizarea unor performane superioare mediei,
ea prezint tabloul unui continum valoric destul de ntins, fcnd ca persoanele care o
posed s se diferenieze semnificativ ntre ele.
Nivelul cel mai nalt la care se poate realiza dezvoltarea i integrarea aptitudinilor
speciale i a celor generale este cel al talentului i geniului. Att talentul, ct i geniul se
distaneaz semnificativ prin performanele lor de restul reprezentanilor domeniului sau
domeniilor considerate.

TRASATURI POZITIVE SI NEGATIVE DE CARACTER

TRASATURI POZITIVE SI NEGATIVE DE CARACTER

Analiza si evaluarea caracterului pe plan comportamental impune atentiei o suma

de atitudini si trasaturi, care formeaza 3 grupaje:1) atitudinea fata de societate, fata de
grupul mai restrans, fata de semeni; 2) atitudinea fata de activitatea prestata (invatatura,
munca), 3) atitudinea fata de sine.
Atitudinea fata de societate, fata de ceilalti oameni se dezvaluie in trasaturi
pozitive de caracter precum sunt: sinceritatea, cinstea, spiritul de colectiv, deschiderea
spre altul, altruismul, spiritul de raspundere. Contrarele acestora individualismul egoist,
linguseala, spiritul mercantil, - sunt evident trasaturi negative.
Atitudinea fata de activitatea prestata ne apare in trasaturi pozitive ca sarguinta,
constiinciozitatea, spiritul de initiativa, exigenta in activitate, probitatea s.a. Opuse lor
sunt: lenea, neglijenta, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea la nou s.a.
17777cyz69cuy7n
Atitudinea fata de propria persoana apare in trasaturi pozitive ca modestia,
sentimentul demnitatii personale, spiritul autocritic, increderea in sine, optimismul,
stapanirea de sine s.a. Reversul negativ: ingamfarea, aroganta, sentimentul inferioritatii
s.a.
Trasaturi negative mai frecvente si corectarea lor
Dintre trasaturile negative mai frecvente la copii si adolescenti, cercetarea
psihologica si educationala a studiat cu deosebire: minciuna, capriciul, incapatanarea,
timiditatea s.a., aratand cauzele acestora si modurile de combatere.
Minciuna, in sens larg acopera o gama larga de comportamente: de la o simpla
optiune non-conformista intre realitate si fictiune pana la abaterea deliberata,
constienta, de la sistemul de corespondente social admise intre realitate si modul ei de

79
prezentare (Sutter). In sens restrans (etic), minciuna este o afirmatie falsa cu scopul de a
induce in eroare, producand prejudiciu de ordin moral/material altuia si aducand
beneficiu autorului ei. yu777c7169cuuy
Dupa J. Piaget, copilul mic pana la 6-7 ani este un pseudomincinos, ce traieste
intr-o lume proprie (combinatie de real si imaginar), avand sensuri simbolice inaccesibile
adultului. Pana la varsta amintita, copilul isi poate manifesta imaginatia prin fabulatie,
care nu trebuie confundata cu minciuna. Cand jocul acesta devine obisnuinta si aduce
avantaje copilului, atunci ridica semne de intrebare. A adolescent, obiceiul de a minti
indica dupa P. Popescu Neveanu fie o suferinta afectiva, fie refuzul de a se integra in
mediu, fie o dizarmonie a personalitatii. Allendy noteaza: copilul care minte este fie
nesatisfacut de realitatea inconjuratoare, fie nemultumit de sine insusi.
Printre cauzele minciunii se mentioneaza mai intai frica de pedeapsa-care favorizeaza
minciuna de aparare-apoi interdictia activitatilor placute (ludice), incercarea de
justificare a unor incalcari, dorinta de a iesi in relief, lacomia s.a.
Ca remedii se propun: dezvoltarea simtului realului, deprinderea cu exactitatea,
redarea fidela a faptelor observate, corectarea cu tact a fabulatiei exagerate s.a.
Simtind nevoia de a avea prieteni, de a trai in colectiv, copilul si mai ales
adolescentul vor descoperi treptat ca sinceritatea inseamna incredere reciproca si
intemeierea pe adevar; apoi sinceritatea inseamna curaj; insasi prietenia si viata de
colectiv vor duce la convingeri care il fac pe adolescent sa recunoasca si sa proclame
necesitatea sinceritatii si loialitatii in relatiile reciproce.
Capriciul este un defect al vointei si caracterului, exprimat in fapte si actiuni
neintemeiate, in refuzul ascultarii de cei mari. Se intalneste mai frecvent la copiii mai
mici, la copilul unic, la cei crescuti de rude (indeosebi la bunici).
Capriciul are la baza o slaba dezvoltare a inhibitiei interne si un psihic labil (sistem
nervos slab). Printre cauzele externe se numara rasfatatul, alintarea, satisfacerea tuturor
dorintelor (adesea in anticipatie).
Ca forme de manifestare ale capriciului mentionam: fluctuatia dispozitiei afective, tipete,
izbucniri afective cand i se refuza ceva, plansul (uneori mimat), cuvinte urate etc. aceste
manifestari au un caracter situativ; ele apar in fata persoanelor care obisnuit il cultiva
pe copil, precum si in situatii anumite: inainte de masa, de culcare, la imbracat/dezbracat,
in prezenta unor persoane straine etc. rasfatul lasa pe copil dezarmat in fata oricarei
situatii noi.
La varste mai mari regasim capriciul la adolescenti, fiind socotit uneori la fete ca semn
al feminitatii.
Remediul pedagogic apare nu in lamurire sau rugaminte, ci luarea unei atitudini hotarate,
formularea unor cerinte statornice, instituirea unui regim de viata ordonat, apoi adoptarea
unei atitudini de indiferenta fata de manifestarile capricioasa, educarea la timp a
inhibitiilor necesare.
Incapatanarea consta in rezistenta sau opozitia individului fata de vointa altor
oameni, dorinta de a nu face asa cum i se cere, cum este sfatuit sau rugat. Singura
modificare invocata: Asa vreau eu, dar intrebarea De ce? nu are raspuns, fapt care
indica tendinta individualista de a impune cu orice pret propriul punct de vedere. Dupa
cum observa Hegel: incapatanarea este forma caracterului, dar este lipsita de continutul
sau.

80
 Incapatanarea este o reactie negativa a vointei in momentul in care i se cere,
copilul sau tanarul vrea tocmai contrariul. Este parca o vointa cu semnul minus. Un act de
incapatanare este mai curand un act semivoluntar.
Dupa origine, se pot distinge trei forme ale incapatanarii pe care le redam in continuare:
a) Incapatanarea ca forma de protest impotriva unei educatii excesiv de autoritare, in
care domina tonul de comanda, vociferarile, jignirea si ofensa, forma brutala de
prezentare a cerintelor; lipsa de echitate si obiectivitate;
b) O alta forma este reactia de incapatanare a copilului rasfatat, alintat, crescut intr-o
atmosfera de lauda si admiratie, de tutelare marunta a fiecarui pas cu o exigenta scazuta
fata de sine insusi orice refuz in satisfacerea pretentiilor trezeste incapatanarea pentru a-si
mentine pozitia privilegiata in familie sau in colectivul scolar. Este vorba de o indrumare
insuficienta in chestiunile mari si tutelare marunta pe teme secundare (exigente foarte
mici).
c) Incapatanarea copilului nesupravegheat lipsit de orice indrumare autoritara, de
absenta a exigentelor fata de el. Din lotul cercetat de un autor, era vorba de un procent
mai ridicat de copii care nu aveau tata, controlul conduitei lor fiind absent, lipsea
recompensa/pedeapsa; de asemenea, este vorba de familii in care lipseste caldura,
duiosia, buna dispozitie, de unde rezulta o instrainare de parinti si atractia strazii.
Copilul compenseaza absenta ambiantei pozitive din familie prin stabilirea unei legaturi
la nivelul strazii, iar acestea pot fi negative. Insuficienta exigentelor si al respectului fata
de copil in familie reprezinta conditiile; incapatanarea apare in impactul cu cerintele de
soc ale scolii, societatii etc. lipsit de indrumarea cuvenita el a avut doar libertatea de a
gresi, de a proceda arbitrar etc.
Sub orice forma, incapatanarea are la baza greseli de educatie, grefate pe un fond
temperamental.
In sfarsit, exista si incapatanare aparenta, legata de timiditate; o situatie noua, il
face pe copil sa se inchida in sine, sa devina inhibat, aparent incapatanat.

In scoala provoaca incapatanare, suparare fata de profesori: un act de inechitate,

jignire sau ofensa nemeritata, ceea ce face ca elevul sa reactioneze prin tacere ostentativa
legata de profesorul in cauza. La scolarii mai mici care cred ca nota depinde doar de
invatatori copilul se supara pe dascal si nu mai invata dinadins, exprimandu-si astfel
protestul, nemultumirea.
Trecand la remedii pedagogice, profesorul sau parintele nu trebuie sa franga vointa
copilului, sa o anuleze, sa o indrume, introducand doar un corectiv permanent in conduita
lui. Comportarea incapatanatului contine de regula, un sambure rational, anumite
revendicari fata de cei din jur, un anumit motiv general de nemultumire. Metodele de
educatie depind de cauzele incapatanarii. De exemplu, in cazul incapatanarii care apare
ca forma de reactie fata de tratarea brutala din familie - copilul aparandu-si independenta
- metoda va fi apropierea si castigarea increderii.
Oricare forma de reactie ar fi, se dovedesc eficace:

educatia prin munca, prin activitate (pentru ca incapatanarea apare ca reactie la

sarcini si obligatii)
justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii
ignorarea temporara, dupa preceptul: observati totul dar nu reactionati la orice

81
 amanarea indeplinirii sarcinilor/cerintelor: in starea de incapatanare incercarea de
influentare imediata provoaca impotrivire, orice propunere provoaca o reactie
contrara; copilul sau adolescentul trebuie pus in fata cerintelor dar se cere
executarea lor mai tarziu, starea de incapatanare fiind una din imprejurarile in
care reactia imediata nu este indicata
abaterea atentiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici);
prezentarea cerintelor ca sfaturi, indicatii, chiar rugaminti (deci nu se ordona).

Cauza incapatanarii poate fi si surmenajul; atunci se impune solutia adecvata, care

sa duca la eliminarea oboselii severe.
Constiinta partiala a erorii naste tendinte contradictorii - de acceptare sau de
impotrivire - dar invinge adesea a doua. O data cu indoiala apare insa o sansa a
indreptarii.
La baza incapatanarii se pot afla, uneori, notiuni gresite; printre adolescenti
intalnim echivalarea intre incapatanare si perseverenta, vointa. In cazul acesta se impune
un complement de instruire etica.
Incapatanarea impinsa oarecum la limita constituie negativismul care prezinta
doua forme: una persistenta, si alta trecatoare, pasagera.

Forma persistenta: scolarul persevereaza intr-o actiune desi vede ca rezultatele nu

sunt cele de dorit, refuza argumentele numai pe motivul ca vin de la altul, isi fixeaza
scopuri neaparat contrarii celor propuse de parinti, profesori, etc. La originea
manifestarilor negativiste gasim ca si in cazul incapatanarii - fie tutelarea excesiva din
partea mediului, fie atitudini si masuri excesiv de severe din partea celor mari. Prin
urmare este inabusita dorinta de independenta a copilului, expresie a subaprecierii.
Remediile sunt in principiu aceleasi ca la incapatanare.
Forma pasagera are de regula cauze de ordin fiziologic, (oboseala, surmenaj); ea
este legata de asa-numitele stari fazice (paradoxale si ultraparadoxale), in care raporturile
dintre situatii si reactiile comportamentale adesea se inverseaza: stimulii pozitivi produc
reactii negative si invers. Remediul apare aici in reglementarea odihnei si activitatii.

In aparitia si dezvoltarea trasaturilor negative de caracter, asistam la alternanta

intre cauze si efecte, la inlantuiri ce capata caracter ciclic, de circuit psihic. De pilda,
educatia brutala din partea mediului genereaza incapatanarea copilului iar aceasta din
urma incita tonul de comanda, nervozitatea in reactia parintilor, cauza si efectul isi
schimba mereu locurile. Tot asa, in cazul rasfatatului, ingaduinta si dragostea exagerata a
celor din jur impiedica formarea la timp a inhibitiilor necesare la copil sau adolescent;
impulsurile si dorintele sale isi fac jocul nestingherit. Manifestarile de incapatanare si
negativism ii fac pe parinti sa-si dubleze eforturile pt. a-l satisface, iar copilul isi va spori
pretentiile. In felul acesta, dragostea parinteasca exagerata alimenteaza
incapatanarea/capriciul, iar acestea din urma sporesc grijile si preocuparile parintilor
pentru a raspunde pretentiilor crescande ale copilului.

82
 Capitolul III

III. Integrarea perceptiilor interpersonale in practica profesionala

Comunicarea nonverbala
Teme:
1.Transmiterea si perceptia mesajelor nonverbale;
2.Limbajul corpului,semnificatia gesturilor ;
3.Spatiul personal;
4.Paralimbajul;
5.Expresii faciale.

3.1 Transmiterea i percepia mesajelor nonverbale

Prin mesajele nonverbale pe care le recepionm, putem obine o mulime

de informaii despre interlocutorul nostru fr ca acesta s ni le ofere: culoare, ras,
sex, vrst, identitate cultural, personalitate, atitudine i stil personal.
Maniera de comunicare este o mostr a comportamentului individual pe
care ceilali o pot observa ca atare. Impresiile pe care i le formeaz despre noi sunt
fundamental marcate de modul n care salutm, pstrm distanele, zmbim,
ascultm, gesticulm, privim etc, adic de stilul personal de a relaiona i
interaciona cu ceilali.
Cile de comunicare nonverbal sunt reaciile necontientizate, dar care
sunt evidente pentru cei din jur.
Comunicarea nonverbal este o component foarte important n procesul
comunicrii, deci trebuie s tii ce implic pentru a deveni contieni de acest tip
de mesaje pentru a putea s le folosii eficient.

Comunicarea prin tcere

Tcerea este un instrument puternic de comunicare dar, atenie, trebuie
folosit cu abilitate.
- Cnd cineva ne pune o ntrebare i nu reuim s rspundem, noi comunicm
ceva. Auditoriul comunic prin tcerea lsat la sfritul unui discurs. Este
dificil pentru vorbitor s interpreteze corect aceast tcere. Plictiseal?
Dezaprobare? Respingere total? Nefiind un rspuns clar, tcerea este ambigu,
i vorbitorul este lsat s ghiceasc ce poate nsemna aceasta, iar interpretarea
poate fi greit.
- Noi suntem fiine sociale, iar societatea este astfel fcut nct s rspundem
unii altora. Avem nevoie de confirmarea celor din jur, nu numai a faptului c
existm pentru ei, dar i a faptului c ne simpatizeaz. Una din cele mai crude
pedepse sociale este ignorarea; una din cele mai crunte pedepse oficiale i cea
mai distrugtoare - dac dureaz un timp ndelungat - este izolarea complet.
Astfel, cu toate c "tcerea este de aur" poate fi un lucru nelept, aceasta,
uneori, poate nsemna un act de respingere, tcerea construiete ziduri iar
zidurile sunt bariere n comunicare.

83
- Folosind tcerea - pregtindu-ne s ascultm - putem ncuraja vorbitorul s
continue sau s-i exprime sentimente i atitudini, pe care n alte circumstane
nu le-ar fi fcut.

Limbajul timpului
Am putea spune c toi percepem timpul n acelai mod.
Cultura uman a mprit timpul n ani, dar nu exist o privire unitar n
acest sens. Chiar n interiorul aceleiai culturi, diferitele comuniti pot mpri
timpul n moduri diferite. (ex.: omul de afaceri - luni-vineri; proprietarul de
magazin - luni-smbt; comerciantul - i mparte timpul n sezoane; agricultorul,
n funcie de anotimpuri etc.)
Caracteristicile individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informaii
referitoare la performana indivizilor. Psihologul Karl Jung a stabilit patru tipuri de
personaliti umane, n funcie de modul de folosire a timpului:
- tipul gnditor concepe timpul n mod linear, de la trecut la viitor, trecnd prin
prezent. El este logic, meticulos, cntrete alternativele, i place planificarea;
- tipul sentimental acord mare atenie experienei sale trecute, la care se
raporteaz mereu. Nu este prea entuziasmat de schimbare, i o accept cu
greutate. Punctualitatea nu este punctul su forte;
- tipul senzitiv se concentreaz mai ales asupra prezentului. El este omul de
aciune: realist, este performant n luarea deciziilor i se descurc de minune n
situaiile de criz;
- tipul intuitiv este preocupat de viitor, spre care privete mereu. El are impresia
c trebuie s schimbe lumea pentru a corespunde viziunii sale i se simte
frustrat dac alii nu-i mprtesc elanul.

3.2 Limbajul corpului

Limbajul corpului furnizeaz instantaneu un rspuns vorbitorului i i
comunic acestuia cum se prezint. Dac aceast reacie este prezent, iar
vorbitorul nu este sensibil la acest aspect i nici contient de importana lui, fr s
poat interpreta sau citi acest limbaj, atunci o mare parte din propria sa comunicare
s-a pierdut.
Deci, pentru a fi un bun cititor al limbajului trupului, trebuie s v
dezvoltai capacitatea de observaie i abilitatea de a descifra aceste mesaje; trebuie
s v dai seama de prezena acestor mesaje i de posibilele lor semnificaii; s fii
permanent atent la efectul limbajului trupului dumneavoastr asupra altor persoane
i s fii tot timpul atent la rspunsul posibil, astfel nct s putei imediat folosi
propriile dumneavoastr tehnici de comunicare, dac simii c este necesar.
Prima impresie despre partenerul de dialog se formeaz n primele cteva
minute ale primului contact. Este impresia cea mai stabil i, dac nu intervin erori
grave de percepie este i cea mai adevrat. Prima impresie se formeaz n urma
analizrii stilului de comunicare.
Componentele de baz ale stilului de comunicare sunt: distana, privirea i

84
contactul vizual, poziia trupului, fizionomia, mimica, gestica, vorbirea, tonul i
inflexiunile vocii, pauzele i ritmul vorbirii, ascultarea, mbrcmintea i
accesoriile, imaginea de sine, sociabilitatea i dominana psihologic.

Privirea i contactul vizual.

Micarea ochilor are un efect puternic comparativ cu alte semnale fizice folosite. Unele
micri ale ochilor sunt necontrolabile; ele transmit mesaje foarte puternice pe care le
recepionm aproape
fr a fi contieni. Mesajele semnificative ale ochilor i privirii sunt legate de
dilatarea i contracia pupilei, de ascunderea unghiului intern, de intensitatea i durata
contactului vizual cu interlocutorul, de schimbrile de direcie ale privirii etc.

Atingerea.
Cercetri relativ recente au pus n eviden fora manipulatoare a
atingerilor. Atingerea fizic mrete sentimentul de intimitate, la nivel
infracontient, i faciliteaz obinerea unor comportamente favorabile de la
interlocutor. Un experiment fcut ntr-un, supermagazin din Kansas City (Smith,
Gier i Willis, 1982) a demonstrat c strngerea uoar a antebraului clientului
ridic procentul de acceptare de la 51%, n condiii fr contact, la 79% n condiia
contactului.

Gesturile.

n literatura de specialitate sunt prezentate gesturi care exprim

dominarea teritorial: aezarea de materiale de lucru pe mas i rearanjarea
acestora; aruncarea fumului igrii spre tavan; corpul aplecat spre spate cu minile
la ceaf. Gesturile spaiale indic att personalitatea de baz mai puternic i
expansiv, ct i atitudini i stri de dezinvoltur i ncredere.
Exist anumite gesturi care trdeaz nencrederea, teama, emoia, nevoia de
protecie, atitudinea defensiv sau negativ. Aceste gesturi sunt numite "bariere" i
sunt "ridicate" prin ncruciarea picioarelor sau a minilor, ori prin prinderea ntre
mini a unor obiecte: ochelari, poet, pix, ceas, dosar etc.
n urma cercetrilor fcute, s-a constatat c, atunci cnd o persoan i
ncrucieaz braele, recepteaz i reine cu 40% mai puin, i c majoritatea
gndurilor devin negative.

Comunicarea vizual

Indiferent de stilul de comunicare pe care dorim s-l abordm, avnd n

vedere c n anumite situaii comunicarea nu se efectueaz numai cu i prin
cuvinte, prin intermediul tonului, vocii, al amplitudinii sau al atitudinii noastre etc.

85
n anumite situaii, pentru a fi eficieni, comunicarea se poate realiza i prin
intermediul imaginilor, cu ajutorul crora putem s transmitem o mare diversitate
de mesaje care au menirea de a accentua, descifra cuvintele cheie, de a facilita o
nelegere mai bun a mesajului transmis i, nu n ultimul rnd, de a capta atenia
asculttorului. n acest context, considerm comunicarea vizual ca pe o latur
complementar a comunicrii verbale sau nonverbale.
Ca instrumente tradiionale de vizualizare a mesajului amintim: tabla,
planele/posterele, obiectele fizice, video/retroproiectorul, filmul, televiziunea cu
circuit nchis etc.
n utilizarea acestor instrumente vizuale trebuie s avem n vedere unele
avantaje i dezavantaje cum ar fi impactul vizual i manevrabilitatea n corelarea
perfect mesaj-imagine. Astfel, tabla neagr sau tabla alb (creta, creioane speciale
colorate) vizualizeaz mesajul ntr-un mod extrem de simplu, se folosete spontan
iar informaia este expus permanent.
n literatura de specialitate se recomand diferite modaliti de a prezenta
statistici i alte date, astfel nct s putei alege metoda care se potrivete cel mai
bine pentru o situaie dat.
Putei apela la diferite mijloace grafice: tabele, grafice, histograme,
diagrame, hri statistice, organigrame, pictograme etc. pentru a prezenta o mare
diversitate de mesaje, informaii statistice etc, acestea fiind excelente completri ale
cuvntului scris sau vorbit. Prin utilizarea acestora se poate reduce considerabil
vocabularul necesar prezentrii, dar n nici un caz nu se pot nlocui complet
cuvintele.
Tabelele sunt cele mai simple forme de reprezentare vizual, cuprinznd
nume, cifre i date introduse n rubrici cu specificaii amnunite, pentru a servi
unui anumit scop. Sau, astfel spus, o serie de valori numerice obinute prin calcul,
prin observaii sau experiene, aranjate ntr-o anumit ordine, n iruri i coloane,
sau pentru obinerea unei clasificri.
Grafic (din franc. grafique) este definit ca procedeu de reprezentare
expresiv prin desen a fenomenelor si proceselor economico-sociale, a legturilor
dintre acestea, precum i a legitii manifestrii lor in timp i spaiu cu ajutorul
liniilor, punctelor, figurilor etc., crora li se atribuie sensuri convenionale. Cele
mai multe figuri grafice folosite in economie, tehnic, organizare etc., au o
fundamentare teoretic de reprezentare grafic a unei funcii matematice.
Orice grafic are un coninut - procesul, fenomenul pe care l exprim, i o
form - mijloacele cu ajutorul crora este exprimat coninutul.
n acest context, elementele principale ale unui grafic sunt:
- titlul, element constitutiv care trebuie s fie scurt, clar i complet;
- reeaua, care este format din linii paralele, verticale i orizontale, cercuri
concentrice sau tangente suprapuse cresctor, linii ncruciate etc.;
- scara de reprezentare.
Histograma este un grafic care reprezint prin dreptunghiuri o distribuie
statistic (matematic).
Diagrama este definit ca o reprezentare grafic schematic a unui
fenomen, a unui obiect etc.
n cazul acestei categorii de reprezentare grafic pot fi utilizate urmtoarele forme:

86
a.Diagrama de flux informaional, instrument de studiu folosit pentru evidenierea
modului de desfurare a activitilor sau sarcinilor personalului tehnic, economic
de alt specialitate i administrativ, n vederea gsirii rapide a soluiilor de
mbuntire. Ea reproduce fluxul informaional cu ajutorul unor simboluri
unitare pe diverse operaii, permind nelegerea uoar a desfurrii activitii
sau sarcinii studiate;
- Diagrama de rutin, diagram de flux informaional, care reprezint
compartimentele participante la desfurarea activitii analizate, precum i
toate documentele i legturile dintre acestea. Ocup un spaiu redus i poate
fi perceput dintr-o singur privire, sesizndu-se cu uurin eventualele
anomalii n circulaia documentelor; are dezavantajul c nu prezint fluxul
informaional pe operaii;
- Diagrama orizontal, diagram de flux informaional care ne ilustreaz
circuitele documentelor, a operaiilor din sistemul informaional i a
interdependenei dintre documente n procesul derulrii operaiilor respective.
Se desfoar de la stnga la dreapta i permite urmrirea uoar a circuitelor
ntruct flecare document este situat pe aceeai linie orizontal de la apariie
i pn la arhivare sau distrugere. Permite depistarea paralelismelor n
efectuarea operaiilor precum i a operaiilor inutile;
- Diagrama vertical, diagram de flux informaional care cuprinde circuitele
interdependente dintre documente, funciile din structura organizatoric
angrenate n circuitele respective, operaiile i natura lor, inclusiv locurile de
decizii i de execuie precum i texte descriptive ale acestora. Poate fi
utilizat cu uurin n analiz i proiectare deoarece circulaia unui document
se desfoar n ntregime n aceeai coloan; simbolizrile situate pe acelai
rnd reprezint legturi ntre documentele respective, evideniaz mai
pregnant transcrierile inutile, controalele excesive i deplasrile repetate ntre
compartimente. Diagrama vertical, n comparaie cu diagrama orizontal
este mai laborioas i solicit o concentrare mai mare a specialistului care o
elaboreaz i a celor ce o utilizeaz.
b. Diagrama de flux tehnologic este o reprezentare grafic, pe plan general a
organizaiei (instituii, firm etc), prin simboluri alese de specialist; a tuturor
operaiilor i activitilor ce compun fluxul tehnologic; a traseelor parcurse de
principalele piese, subansamble sau produse n diferite etape ale transformrii lor
tehnologice din materii prime n produse finite, n scopul evidenierii structurii
procesului pe operaii tehnologice, precum i succesiunea lor n timp. Analiza
vizual a diagramei de flux tehnologic permite gsirea unei soluii de amplasare a
locurilor de munc, respectarea ordinii de succesiune tehnologic a operaiilor i
a principiilor i regulilor privind organizarea raional a produciei i a muncii,
care s evite ntoarcerile n flux, traseele ntortocheate sau ocolite, ncrucirile
de trasee etc.
Diagrama circular este una dintre cele mai simple reprezentri grafice.
Prin intermediul ei comunicm mesaje cu mult claritate i simplitate. Este uor de
ntocmit i interpretat deoarece fiecare seciune este direct proporional cu
valoarea procentajului pe care o reprezint.
Harta este o reprezentare grafic n plan orizontal a suprafeei pmntului

87
(total sau parial), generalizat i micorat conform unei anumite scri de
proporie i ntocmit pe baza unei proiecii cartografice.
Organigrama este o reprezentare grafic a structurii unui sistem
cibernetico-economic sau social din care rezult elementele structurale:
compartimentele de munc, funciile de conducere, modul de subordonare a
acestora i legturile de autoritate ierarhic. Organigrama reflect concepia de
organizare aplicat la unitatea respectiv i, n consecin, nivelele ierarhice
existente.
Recomandri:
- Selectarea i utilizarea celor mai relevante instrumente n raport cu informaiile
pe care dorii s le expunei;
- Asigurai-v c instrumentele la care apelai sunt n stare de funcionare;
- Asigurai-v c spaiile n care urmeaz s v prezentai imaginile sunt pregtite
pentru o asemenea aciune: verificai, n detaliu, i familiarizai-v cu spaiul
unde urmeaz s v susinei prezentarea (repetarea unui mic scenariu este
vital dac vrei s respectai i s fii respectat);
- Orict de bine v-ai pregtit, luai n calcul i gndii-v c pot aprea i
evenimente neprevzute, nu intrai n panic.
Indiferent de tipul mijloacelor vizuale pe care dorim s le folosim pentru ca
mesajul s fie mai relevant, mai uor de recepionat i neles este necesar ca ideile
s fie pertinente, bine selecionate i structurate n aa fel nct s ofere receptorului
informaii rapide, clare i concrete.
Este important, de exemplu, folosirea culorilor n reprezentarea grafic:
- galbenul - semnificativ;
- roul - nesemnificativ;
- albastrul - nalt semnificativ;
- verdele - foarte important/nalt semnificativ.
Alegerea celor mai potrivite mijloace grafice are drept scop:
- s capteze atenia i n acelai timp s ncnte ochiul;
- ofer rapid o imagine de ansamblu i o cantitate apreciabil de
informaii;
- evideniaz mai clar anumite diferene care, de multe ori, datorit vitezei
de prezentare verbal, nu sunt sesizate i nelese de ntreg auditoriul.
n realizarea unei corelri ideale informaie - mijloc vizual folosit trebuie s
avem n vedere cteva principii:
- mesajul verbal poate fi completat cu mijloace grafice;
- complexitatea coninutului mesajului verbal este susinut de
reprezentarea vizual;
- pregtii cu atenie, din timp, receptorul asupra faptului c vei apela la
mijloace vizuale
- explicai i interpretai reprezentrile vizuale deoarece comunicarea
vizual este o latur complementar a comunicrii verbale i nu un
nlocuitor.

Posterul tiinific
Panourile de afiare pot fi confecionate cu uurin i permit, n raport de

88
spaiu, o prezentare vizual complex, iar desenele, schemele etc., o dat pregtite
pot fi folosite i cu alte ocazii. Aceast modalitate de comunicare necesit efort i
timp pentru pregtire.
Planele se recomand a se utiliza atunci cnd prezentm informaii unor
grupuri de persoane. n timpul expunerii se subliniaz informaiile, pstrndu-se
succesiunea prezentrii acestora.
Sfaturi practice pentru realizarea unui poster
Posterul este o imagine (gndii-v la afiele pentru spectacole sau
publicitate pentru produse) destinat s fie vzut de departe, i pentru aceasta
necesit o reflectare particular, n prealabil, pentru realizarea sa.

Poster tiinific

- Format : 100x65, sau 50x65;

- Titlu: litere majuscule (vizibile de la 4 sau 5 m), de exemplu font de 72;
- Text: litere suficient de mari pentru a fi citite uor de receptor (font 28)
(vizibil de la 2 sau 3 m);
- Curbe, scheme, figuri diverse (cu legend) facilitnd prezentarea
rezultatelor;
- Culori variate;
- Fotografii: minim 13x18cm
Posterul trebuie s respecte dou principii importante:
- agreabil de vzut de departe, astfel nct s determine apropierea.
- uor de citit de aproape.
Pericole ce trebuie evitate: poster frumos i fr informaii, informaie
abundent dar de necitit.
ntr-un poster tiinific imaginea prezint o sintez de informaii, iar posterul
trebuie privit ca un ansamblul compus din texte, figuri, titluri, subtitluri
3.3 Paralimbajul

Comunicarea nonverbal este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin

cuvinte i care pot fi decodificate, crend nelesuri. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, nlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale si au
constatat c proporia n care folosim limbajul verbal i limbajele neverbale este, n
comunicarea oral, urmatoarea( 7% cuvinte, 38% paralimbaj (n principal intonaia i
inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (n principal expresia feei,
gesturile i postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul
cuvintelor, restul fiind neverbal.
De cte ori comunicm, noi trimitem n exterior mesaje i prin intermediul altor
mijloace. Chiar atunci cnd nu scriem sau vorbim, noi totui comunicm ceva, uneori
neintenionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru
a nlocui cuvintele sau, mai important, pentru a ntri mesajul verbal. Dar, voluntar, sau
involuntar, cnd vorbim, comunicm de asemenea prin:
- expresia feei- un zmbet, o ncruntare;
-gesturi- micarea minilor i a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;

89
- poziia corpului- modul n care stm, n picioare sau aezai;
- orientarea- dac stm cu faa sau cu spatele ctre interlocutor;
-proximitatea- distana la care stm fa de interlocutor, n picioare sau aezai;
- contactul vizual- dac privim interlocutorul sau nu, ct i intervalul de timp n care l
privim;
-contactul corporal- o btaie uoar pe spate, prinderea umerilor;
- micri ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a ncuraja
interlocutorul s continue;
- aspectul exterior- nfiarea fizic sau alegerea vestimentaiei;
- aspectele nonverbale ale vorbirii- variaii ale nlimii sunetelor, tria lor i rapiditatea
vorbirii, calitatea i tonul vocii (denumite uneori paralimbaj);
- aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mn, aezare, organizare, acuratee i
aspectul vizual general;
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicrii este uneori denumit
metacomunicare (cuvntul grecesc meta nseamn dincolo sau n plus).
Metacomunicarea este deci ceva n plus fa de comunicare i trebuie s fim totdeauna
contieni de existena sa. Trebuie s subliniem c metacomunicarea, care nsoete orice
mesaj, este foarte important.
Ali autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre limbajul tcerii,
limbajul spaiului i limbajul corpului (ultimul inglobnd majoritatea indicilor amintii
nainte).

Limbajul tcerii
Tcerea, departe de a fi lips de comunicare, este ncrcat cu profunde semnificaii
comunicative.
Cnd suntem stingherii netiind rspunsul la o ntrebare, noi comunicm implicit
ceva. Aceast tcere e deosebit de tcerea omului plictisit sau de tcerea meditativului,
de tcerea impus prin reducerea la tcere sau de tcerea preveztoare.
Tcerea se leag de ascultare i de recepionarea corect a mesajelor. Folosind-o
cu pricepere, putem stimula comunicarea crend interlocutorului posibilittea de a-i
exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rmas ascunse. ncurajnd rspunsurile,
tcerea se dovede a fi un puternic instrument de comunicare, prin care putem obine un
profit intelectual i social maxim din fiecare interaciune comunicaional, innd seama
i de ponderea pe care o are tcerea n acest tip de interaciuni.
Astfel, studiile privind activitile pe care le desfoar de-a lungul unei zile
membrii gulerelor albe (mediile intelectuale) americane arat c apte minute din zece
acetia sunt angajai ntr-o form de comunicare (N. Stanton, 1995). Activitile
cu profil de comunicare sunt distribuite astfel:

9% scris
39% transmis
30% vorbit
16% citit
61% recepioneaz
45% ascult

90
 Acest proporie poate fi diferit la alte segmente de populaie a cror ocupaie
implic ntr-o msur mai mic scrisul sau cititul. Dar ponderea ascultrii se menine
prioritar i n aceste cazuri, ascultarea, cel puin sub aspect cantitativ, aflndu-se n
fruntea manifestrilor noastre comunicaionale. Ea reprezint o verig extrem de
important a lanului comunicaional, fiind o condiie esenial a receptrii corecte a
mesajului. Dac mesajul nu este recepionat corect, el nu reprezint dect un simplu
zgomot de fond.
Exist pericolul ca, fie individul s se gndesc la altceva n timpul ascultrii, fie
s se gndeasc la propriul su rspuns, neglijnd ascultarea eficient.
Ascultarea nu e un proces pasiv, ci presupune nelegerea, interpretarea i integrarea
informaiei primite n modele de cunoatere proprii.

3.4 Limbajul spaiului

Acesta face obiectul de studiu al proxemicii, disciplin nou, fundat de Eduard

Hall n anii '60 ai secolului nostru. Ea studiaz proprietile educaionale ale spaiului,
precum i modalitile de folosire optim a acestor proprieti.
Ideea de la care se pornete este c orice individ are tendina de a-i revendica un
spaiu al su, spaiul din jurul trupului su, pe care-l marcheaz imaginar, l consider
drept spaiul su personal, ca o prelungire a propriului su trup. nclcarea acestui spaiu
lezeaz profund individul, crend disconfort, stnjeneal i chiar stri conflictuale.
Fiecare individ tinde s menin o distan ntre el i celelalte persoane sau lucruri. i
creaz un spaiu-tampon de o anumit marime, form sau grad de permeabilitate, care
are importante funcii psihosociale: de protecie, intimitate, siguran, odihn, reverie.
n limbaj curent se spune: l ine la distan sau prieten apropiat, ilustrnd
faptul c relaiile interumane se pot exprima spaial. Pentru persoanele strine sau
neagreate pstrm un spaiu mai mare n jurul nostru, pentru persoanele apropiate sau
iubite reducem acest spaiu pn la anulare. Fiecare tip de relaie presupune o distan
caracteristic ntre indivizi, orice nclcare genernd stres i blocaje de comunicare.
n plan mai general, modul n care folosim spaiul de comunicare are
determinaii culturale i sociale specifice. n lumea afacerilor, de exemplu, spaiul este n
relaie direct cu rangul individului: pe msur ce avanseaz n funcie, cresc
dimensiunile biroului su.
n privina spaiului familial (al casei de locuit), accesul persoanelor strine este
extrem de selectiv, n funcie de tipul de relaii pe care acestea le au cu proprietarul.
Unele persoane sunt primite doar n vestibul, altele n buctrie, altele n sufragerie sau
altele n dormitor.
Spaiul personal, bula de aer ce-l nconjoar pe om, s-a bucurat de cea mai
mare atenie din partea cercettorilor.
Acest spaiu poate fi mprit n patru zone distincte, fiecare zon fiind mprit
la rndul ei n dou subzone: un apropiat i alta ndeprtat. Deosebim astfel:
Zona intim, ce se ntinde de la suprafaa corpului pn la o distan de 46 cm. Este zona
cea mai important pentru om i cea mai aprat. Doar celor apropiai emoional
(ndrgostii, prini, copii, soul, soia) le este permis accesul n ea.
Zona personal e cuprins ntre 46 cm i 1,22 m. Distana personal ne protejeaz fa

91
de atingerea celorlali i asigur comunicarea verbal optim. Interlocutorii i pot strnge
mna, act care se face de regul pe un teren neutru ncheietura minii aflndu-se la
limita zonei intime a interlocutorilor.
Zona social desemneaz spaiul personal pe care-l meninem atunci cnd intrm n
relaii oficiale, impersonale cu cineva. De exemplu, n relaiile de serviciu, relaii fa de
necunoscui (fa de vnztor, fa de factorul potal, de noul angajat), relaii din care
elementul de intimitate este nlturat total. Distana prin care evitm contactul corporal
este meninut prin amplasarea unor bariere, a unor obiecte-tampon ntre interlocutori,
cum ar fi de exemplu, biroul, catedra, ghieul, scaunul amplasat la civa metri distan.
Zona public, peste 3,60 m, e distana corespunztoare atunci cnd ne adresm unui grup
mare de oameni, n care comunicarea i-a pierdut aproape n totalitate caracterul
interpersonal. Este totodat distana care se menine (n slile de tribunal) ntre politicieni
i ziariti la conferinele de pres, ntre comandant i trup.
Situaiile de aglomeraie din autobuz, lift, la cinema, cnd zonele intime ne sunt
invadate de necunoscui, ne creaz iritare i stnjeneal. Oamenii adopt n astfel de
situaii un comportament impersonal, vorbind sau micndu-se ct mai puin cu putin.
Allan Pease (1993) amintete cteva reguli pe care oamenii le aplic n astfel de situaii,
reguli care prevd:
Nu ai voie s vorbeti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care i cunoti.
Trebuie s evii ca privirea ta s se ntlneasc cu privirile altora.
S pstrezi o expresie de juctor de pocher, fr s afiezi vreo emoie.
Dac ai o carte sau un ziar, s creezi impresia c eti cufundat n citirea lor.
Cu ct aglomeraia e mai mare, cu att i poi permite mai puine micri ale trupului.
n lift s urmreti cifrele care indic etajele.
Modalitatea non-verbal a comunicrii este frecvent ntrebuinat n procesele de
insruire, nvmnt, art dramatic, i n medicin.
Exist corelaii ntre mesajul verbal i cel non-verbal transmis de individ. Cnd
ntre cele dou mesaje exist dicordan, oamenii au tendina s se bizuie pe mesajul non-
verbal ntruct este, de regul, mai sincer, mai puin supus controlului contient.
Cercetrile efectuate n domeniul comunicrii au evideniat existena unei legturi
directe ntre nivelul de pregtire, statusul social i disponibilitile de vorbire ale unei
persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj. Cu ct o
persoan este mai instruit i se afl mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu att reuete
mai bine s comunuce mai bine prin cuvinte i fraze. Astfel de pesoan utilizez n
principal limbajul verbal (bogat i diversificat), n timp ce persoanele mai puin instruite
se bazeaz ntr-o mai mare msur pe gesturi
3.5 Categoriile Osgood

Limbajul trupului imprima si nota atmosferei in care are loc interactiunea. Un

individ cu o mimica zambitoare, tonic, dinamic induce o stare de bine, in opozitie cu un
individ apatic, lipsit de tonus si neingrijit.

In comunicarea interumana 35% reprezinta comunicarea verbala si 65%

comunicarea nonverbala dupa unii autori ponderea fiind chiar de 90%. In mediul urban,
persoanele active intalnesc zilnic zeci sau sute de persoane cu care comunica non verbal.

92
Paul Ekman (1997b) considera ca expresiile faciale comunica informatii, insa nu
intotdeauna sunt intentionate. In timp ce oamenii fac miscari faciale pentru a transmite
un mesaj, espresiile faciale ale emotiilor sunt neintentionate.

In lucrarea The repertoire of nonverbal behavoir:categorie, origins, usage and

coding(1969, apud S.Chelcea, 2003, 130-135) Paul Ekman si Wallace F. Friesen propun
un sistem de categorii pentru clasificarea comportamentului nonverbal avand la baza
originile, functiile si coordonarea acestora .Printre ele se afla si expresiile faciale (affect
displays) sunt miscarile faciale care exprima starea emotionala;ele pot fi intentionate sau
neintentionate.

Comportamentul nonverbal are la baza mimica, gesturile si toate miscarile

corpului. Voi incerca sa explic limbajul nonverbal din punct de vedere al expresiei faciale
deoarece mimica fetei ocupa un rol foarte important in relatiile interumane, constient sau
inconstient.
Pozitia capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse pozitii: ridicat
sau coborat, inclinat la stanga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la dreapta. Capul
impins inainte ne induce cu gandul ca la un semn de amenintare. Capul plecat inseamna
supunere iar capul aplecat oblic inseamna perfidie. Cel care inalta capul , isi descopera
gatul, zona vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca are semtimentul propriei valori.
Ridicarea batosa a capului inseamna aroganta, capul lasat destins pe spate este un semn
de autopredare sau o senzatie trezita de amintiri sau ascultarea muzicii preferate,
deconectare de ce ii inconjoara. Capul inclinat lateral dreapta inseamna bunavointa,
ascultare in opozitie cu inclinarea la stanga care denota scepticism, critica, indoiala.
Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata de
interlocutor.Pozitia de ascultare cu interes este cu capul usor inclinat lateral.Clatinarea
capului in sus si in jos inseamna acord, aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la
stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare si acesta miscarea a capului descurajeaza
foarte mult persoana in cauza. In cazul unor negocieri sau diferite conversatii de afaceri
sau nu numai castigam teren daca initiem aproape imperceptibil miscarile capului celui
cu care negociem.
Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, se
asociaza miscarea capului cu miscarea aletor segmente ale corpului, miscarea integrata
fiind caracteristica fiecarei situatii sau stari psihologice.
Comunicarea prin expresia fetei include mimica(incruntarea , ridicare
sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor). Mimica este acea parte a corpului
nostru care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare;
spancenele ridicate cu ochii deschisi ne induce catre o stare de mirare de surpriza; nasul
incretit inseamna neplacere iar buzele stranse inseamna nesiguranta, ezitare, ascunderea
unor informatii.
Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat. Mimica poate fi agitata
si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii puternice si poate
semnifica o mare sensibilitate la stimulii externi.
Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este comuna tuturor
oamenilor.Fenomenul a fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca se
pare ca exista o mimica universala.

93
Fruntea:

Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a fetei. Ea reprezinta

puterile spirituale si trasaturile de caracter asociate.
Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea este intotdeauna
determinata de linia parului iar inaltimea ei se intinde intre punctul situat intre sprancene
si linia parului.
Prin miscarea muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau
incretite.
Cutele verticale se datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminii
orbitoare. Astfel cutele verticare devin expresia unui efort spiritual sau fizic;in valori
normale sau depasite, ele exprima disperare, furie,sau emotie.
Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg deschisi, cand se incearca prelucrarea
informatiilor detinute, dar care nu sunt intelese; mimica este expresie a fricii, sperieturii,
mirarii, intelegerii bruste a unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorata oboselii,
greutatii ci care sunt tinuti ochii deschisi. Cutele incretite apar la locul de intersectie
dintre cele doua orizontale si cele verticale; exprima panica in gandire, dificultati in
prelucrarea informatiilor.

Sprancenele:

Chinezii considera sprancenele drept una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei.
Intr-adevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare.
Sprancenele le putem considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie.
Ele arata tipul afectiv al omului, precum si gradul de intelegere intre minte si inima. Ele
au o forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii se modifica. Ridicarea
sprancenelor se face in semn de salut, de recunostinta si acest lucru il putem numi chiar
salutul ochilor.
Osgood a enumerat sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare avand mai multe
subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate si dispretul. Expresiile
faciale enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si se considera a fi
innascute datorita acestei calitati.

94