Sunteți pe pagina 1din 9

2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR.

1 37

IntervenŢia terapeutică precoce În autism


Studiu de caz
precoce therapeutical intervention in autism
case report
Daniela Martinescu

psihopedagog, Şcoala Specială Nr. 4 Bucureşti


Master în Recuperare şi terapie în psihopedagogia specială
Rezumat
În prima parte, voi prezenta terapia comportamentală aplicată (ABA), care e bazată pe teoriile
comportamentale clasice demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, comportamentele
copiilor se schimbă în consecinţă. Pentru a fi învăţate deprinderi, comportamente adecvate şi
cunoştinţe, toate sarcinile se împart în paşi mici, permanent monitorizaţi şi puternic recompensaţi
până se ajunge la învăţarea unor conduite mai complexe adecvate vârstei şi potenţialului copilului.
Discrete trial este o unitate de învăţare care stă la baza terapiei ABA, formată din trei
componente: SD (cerinţă), R (comportamentul ca răspuns al copilului la cerinţă) şi C (consecinţa
comportamentului).
În partea a doua este prezentat un studiu de caz, un program de intervenţie terapeutică cu
o durată de un an, început la vârsta de 2 ani şi 5 luni cu o evaluare iniţială, şi care continuă în
prezent, ultima evaluare fiind făcută după un an, la vârsta de 3 ani şi 5 luni.
Sunt prezentate ambele evaluari, de la intrarea in program si de la implinirea unui an de terapie
si sunt descrise programele parcurse care au cuprins urmatoarele domenii: cognitiv, autoservire,
comunicare si limbaj, joc, motricitate, social. O parte importanta se refera la comportamentul de
protest, toaleta si comportamentul la gradinita.
Ideea centrala a lucrarii este ca un plan de terapie cu programe adecvate, care sa rezolve pas
cu pas dificultatile date de autism poate duce la o ameliorare evidenta a simptomelor autismului
iar copilulul poate trece prin procesul invatarii la varsta la care si ceilalti copii se pot contrunta cu
aceste probleme, si mai ales la varsta cand diferentele intre copiii cu autism si cei fara nu sunt
diferente grav vizibile.

Summary:
ABA (Applied Behavioral Analysis) is lately the answer to the autism problems and based on
the classical behavioral therapies. This theraphy proves that changing certain conditions in the
environment you can change the behavior of the children accordingly. In order to teach abilities,
proper behavior and knowledge, all tasks are devided into small steps that are permanently
monitorised and strongly reinforced untill we reach teaching more complex and suitable behavior
to the age and potential of the children. Discrete trial is a three-part teaching unit that ABA is
based on.It is a specific behavioral sequence used to maximize learning : Discriminative Stimulus
( request ), Response, Reinforcing Stimulus (consequence of the response).
In the second part a case study and an intervention therapeutical program with the length of
one year are being presented. The programm presented started at the age of 2 years and 5 months
with an initial evaluation and it is presently continuing, last evaluation took place after one year at
the age of 3 years and 5 months. Both evaluations are being presented and running programs in
fields such as: cognitive, self-service, communicationand language, play, fine motors, social are
described. An important part referes to protest behavior, toilet and kindergarden behavior.
The main ideea of this work is that a therapy plan with suitable programms that will solve step by
step difficulties given by autism can bring an evident improvement of its symptoms and the child can
go through the learning process at the same age as the other children do and especially at the age
when differences between children with autism and children without autism are not severely visible.
38
Revista SNPCAR
VOL. 11
NR. 1 2008

Ce este ABA (Applied Behavioral diminuabil, sa se ofere imediat dupa cerinta


Analysis)? sau in acelasi timp cu ea si niciodata dupa un
ABA este un model de terapie pentru copiii raspuns gresit. Dintre tipurile de Prompt, cele
cu autism creat de dr. Ivaar Lovaas in anii 70, mai des intalnite sunt: promptul fizic, promptul
centrat pe ideea ca anumite comportamente verbal, de pozitie, pointingul, vizual, stimulul
ale copiilor apar sau nu apar in functie de inclus, si imitatia.
mediu. Bazată pe teoriile comportamentale, Nu doar raspunsurile independente sunt
ABA demonstraza ca schimband anumite puternic recompensate, ci si, diferentiat, cele
conditii in mediu comportamentele copiilor se promptate.
schimba în consecinţă. Raspunsul copilului poate fi corect,
Terapia se desfăşoară la locuinta copilului incorect sau nonraspuns si in funtie de
in copilaria mica si se muta pe masura ce copilul acest lucru se da consecinta – pozitiva
creste si dobadeste anumite abilitati in gradinita daca raspunsul a fost corect, negativa daca
si scoala. Este sistematică si consistentă, raspunsul a fost incorect sau nonraspuns.
cuprinde un numar mare de ore pe saptamana Intreg programul se bazeaza
( intre 20 si 40) si se monitorizeaza strict astfel pe recompense ca si consecinte ale
incat, in fiecare moment, evolutia copilului, comportamentelor (pozitive si negative),
problemele si competentele sa fie clare. iar cunostintele si deprinderile invatate se
Pentru a fi invatate deprinderi, generalizeaza dupa achizitionare in conditii
comportamente adecvate si cunostinte, toate diferite, cu persoane diferite.
sarcinile se impart in pasi mici, permanent Pentru a structura cat mai bine planul
monitorizati si puternic recompensati pana de terapie, toate scopurile se prezinta in
se ajunge la invatarea unor conduite mai programe de terapie care au pasi specifici,
complexe adecvate varstei si potentialului de la simplu la complex, iar aceste programe
copilului. se achizitioneaza sub principiul ACC
(Antecedent, Comportament, Consecinta).
Discrete trial este o unitate de învăţare Adica orice comportament este declansat de
care stă la baza terapiei ABA, formată din trei un antecedent si trebuie sa aiba o consecinta.
componente: SD (cerinţa), R (comportamentul In functie de consecinta (pozitiva sau
ca răspuns al copilului la cerinta) si C negativa) acest comportamnet pe viitor se va
(consecinta comportamentului). In relatia intalni la copil cu o frecventa mai mare – daca
cu copilul se vor vedea mereu aceste 3 a avut o consecinta pozitiva (recompensa),
componente: SD- Raspuns – Consecinta, sau cu o frecventa mai mica – daca a avut
care vor da claritate procesului de terapie, vor o consecinta negativa (ignorare sau aversiv).
permite culegerea exacta de date si vor face Exemplul unui comportament neadecavat si
terapia predictibila. a unei consecinte aversive: rastorni pe jos
SD-ul trebuie sa fie clar, simplu, potrivit farfuria cu mancare pentru ca nu-ti place
nivelui copilului, neintrerupt de alte enunturi, (comportamentul), strangi si speli pe jos
initial spus pe un ton autoritar si pe masura ce (consecinta).
copilul raspunde tonul devenind din ce in ce Prezint in articolul de fata, un program
mai natural. de interventie terapeutica precoce care a
Copiii sunt tot timpul ajutati in drumul demarat in urma cu un an, foarte de timpuriu,
lor spre indeplinirea scopurilor terapiei la 2 ani si 5 luni varsta cronologica, unde intr-
(promptati) un an copilul a ajuns de la o varsta metala de
Promptul este ajutorul minim si suficient 1 an si 3 luni, la 3 ani si 3 luni – aceasta fiind
de care are nevoie copilul pentru a indeplini si varsta cronologica a copilului.
o anumita cerinta – SD. Pentru a fi eficient
un anumit tip de Promp trebuie sa inplineasca Studiu de caz
anumite conditii: sa conduca la succes, sa fie Vio s-a nascut pe 22 dec. 2004 fara a
2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR. 1 39

avea probleme la nastere, cu scorul Apgar 10. era din ce in ce mai slab, aproape inexistent
Primele „mofturi” asa cum le descrie mama iar agitatia si protestele erau permenente in
au aparut cand copilul nu voia sa fie hranit la relatia cu toate persoanele din jur care incercau
san, adormea brusc la tentativele mamei de sa interactioneze cu el. Toate acestea alaturi
a hrani copilul. De la 2 luni nu a mai acceptat de raspunsul inadecvat la comunicare dar si
sanul si a fost hranit doar cu biberonul. Pana lipsa initierilor in comunicare de orice fel au
la 4 luni s-a dezvoltat foarte bine, a luat in fost decisive in luarea hotararii de incepere a
greutate, era un copil vesel, radea in somn, programului de terapie.
isi urmarea parintii cu vederea daca faceau Programul efectiv de terapie a inceput la
anumite miscari, raspundea la zambete 2 ani si 5 luni dupa o perioada de preterapie
razand. La 6 luni insa nu sedea in sezut iar si evaluare a copilului din care au rezultat
pe la 8 luni a spus primele silabe si cuvinte in rezumat urmatoarele (conform fisei de
(ma, da, mama, papa) pe care insa dupa un dezvoltare psihomotrica Portage):
timp scurt le-a pierdut si nu a mai spus nimic.
A urmat mersul in picioare chinuit, a mers la Joc: - nu este atras de jucarii, nu le cerceteaza,
1 an si 6 luni. In ceea ce priveste vorbirea nu nu le foloseste adecvat
exista nici un progres. In toate arii le dezvoltare - ii place jocul social cu cantece si miscari,
parintii au semnalat o lentoare neobisnuita, ii place muzica,
nu raspundea la eforturile parintilor de - nu doreste sa participe la jocuri in cerc
interactiune, nu raspundea la nume. in care sunt implicati mai multi copii si adulti,
La 1 an si 7 luni au mers cu copilul nu doreste sa participe la jocul cu mingea
la un control in urma caruia a fost tratat - ii plac jucariile senzoriale
medicamentos cu o serie de vitamine si Limbaj:
neurotrofice, diagnosticul fiind de intarziere - absenta limbajului expresiv, emite
in dezvoltare. Dupa acest control a urmat o cateva sunete fara sens
perioada foarte grea in familia copilului pentru - absenta imitatiei verbale, la cerere sau
ca acesta era excesiv de agitat, „nu-si gasea spontan
locul”, excesiv de mofturos. Au reinceput - raspunde la solicitari simple doar daca
vizetele la doctor si analize mai amanuntite in sunt insotite de gesturi „dă mâna”, „vino la
urma carora diagnosticul pus de „intarziere in mine”.
dezvoltarea limbajului expresiv” si din nou a - nu răspunde cu DA sau NU, nu înţelege
urmat tratament medicamentos. S-a facut o interdicţia
internare si alte analize: EEG unde „au iesit - nu arată obiecte familiare cînd sunt
niste unde lente pe partea stanga, care ar numite si nu le da la cerere obiecte
fi rezultatul unei convulsii, desi el nu a avut Cognitiv:
niciodata si o radiografie craniana care a fost - realizeaza constructii simple din lego (3,
buna”, povesteste mama. 4 piese)
Cand au revenit la control li s-a prescris - introduce piese in planseta cu orificii
Rispolept si i s-a pus diagnosticul de tulburare - muzgaleste cu creionul
de spectru autist, cu recomandare pentru - nu asociaza obiecte asemanatoare, ori
terapia comportamentala aplicata. obiectele cu imaginea lor
Copilul nu raspundea la nici o cerinta din - suprapune cuburi cu dificultate
partea adultului decat daca in felul acesta isi - nu indica partile corpului, nu arata spre
indeplinea o nevoie proprie, avea accese de sine cand este intrebat
furie la orice cerere facuta mai insistent. Masa Socializare:
se desfasura pe un camp de lupta permanent, - solicita ajutor in anumite situatii (ia de
programul de toaleta nu era insusit, copilul nu mână adultul şi cere să i se deschidă uşa, să
raspundea parintilor la nici un fel de solicitare, fie luat în braţe, să i se dea ceva)
nici macar la cele de joc fizic, contactul vizual - nu stabileşte contact vizual
40
Revista SNPCAR
VOL. 11
NR. 1 2008

- nu acceptă despartirea de parinti partilor corpului sau raspunsul la o serie de


(plange, se agata, ii cauta), dar cand acestia instructiuni verbale, fara suport gestual.
revin ii imbratiseaza si rade Contactul vizual a fost una dintre prioritati
- atrage atentia asupra lui cand este inca de la inceputul programului, toate
suparat, plange si cauta sa atraga atentia sarcinile trebuind sa aiba raspunsul insotit de
asupra lui. Accesele de plans sunt dese cu contact vizual.
durata variabila (de la cateva secunde la mai Invatarea abilitatilor de joc s-a inceput cu
mult de 10-15 min.) jocuri de puzzle si incastre, inele de pus in
- toleranta foarte scazuta la frustrare ordinea marimii pe stativ, constructii lego.
- accepta copiii in preajma dar nu Alaturi de aceste programul initial continea
interactioneaza cu ei exercitii pentru dezvoltarea motricitatii fine dar
- nu imita spontan adultii ori copiii si de potrivire de obiecte si imagini, identice si
- la cerere imita cu intarziere si cu ajutor ulterior similare si asocieri.
miscari simple de genul batutului din palme Fiecare dintre aceste programe cu care
- reactioneaza bine la recompensa a demarat planul de terapie initial a urmat
sociala un traseu propriu in functie de abilitatile
Autoservire: copilului de a invata. Inceputul a fost dificil
- participa pasiv la imbracat/dezbracat si partea cu cele mai multe probleme a fost
- nu indica nevoia de a merge la baie, nu la inceputul terapie cand copilul nu dorea sa
si-a insusit programul de toaleta raspunda solicitarilor teraeutilor. Din acest
- nu se sterge daca i se ofera prosopul motiv se solicita copilul in activitati de terapie
- nu foloseste tacamurile la masa ce alternau cunoscute si placute cu cele noi
Motor: si nedorite, si s-a pus la punct un sistem de
- motricitatea grosiera este relativ bine recompense mereu noi cu care copilul a fost
dezvoltata rasplatit pentru fiecare actiune care se dorea
- nu doreste sa faca exercitii de motricitate a fi imbunatatita si mentinuta.
fina desi atunci cand accepta rezolva cu bine Imitatia motorie a fost un program care
sarcinile. i-a placut si in care a invatat relativ repede
Programul de terapie propriu-zis a sa imite adultul in activitati simple cum ar fi:
inceput in mai 2006, urmarind dezvoltarea batutul din palme, morisca, ridicatul mainilor,
tututror palierelor deficitare ale copilului. Dupa tropaitul picioarelor. Pana in luna august
o perioada de preterapie in care s-a urmarit imitatia motorie se imbunatatise substantial.
acomodarea copilului cu viitorii lui terapeuti La fel s-a intamplat cu instructiunile fara suport
si a terapeutilor cu copilul si problemele gestual.
acestuia, echipa de 4 tineri terapeuti a inceput De cand a inceput terapia un loc central
lucrul. Lucreaza si in prezent cate 4 ore pe zi i-a revenit Jocului, caruia i-au servit mai multe
(2 dimineata si 2 dupa amiaza). programe – cuburi, inele, puzzle, prefa-te ca...
Programele initiale vizau dezvoltarea joc simbolic de-a..., joc independent, jocul
imitatiei din mai multe puncte de vedere: cu mingea, jocul cu tata, o parte speciala de
imitatie motorie, imitatie orala, imitatie verbala. program in care copilul avea de facut jocuri
Fiecare dintre aceste programe aveau „barbatesti” cu tatal sau, jocuri cu scenarii de
obiective specifice si pasi specifici de urmat, la cele mai simple la unele complicate. Dupa
concretizati in itemi pe care copilul trebuia sa dobandirea limbajului a invatat in programul
invete sa-i imite. Afirmatii in joc – anumite formule pe care copiii
Alaturi de invatarea imitatiei programul le folosesc in joc (sac, sac nu m-ai prins, cine
continea o secventa majora specifica dezvoltarii nu e gata il iau cu lopata, etc).
limbajului receptiv si ulterior expresiv: Pentru dezvoltarea limbajului receptiv s-a
recunoastere a obiectelor si indicare a lor inceput cu programe pentru schema corporala,
(receptiv obiecte), recunoasterea si indicarea instructiunile de care aminteam mai sus, si
2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR. 1 41

recunoasterea si indicarea obiectelor. Pentru tentatii de comunicare si


Dupa ce a invatat sa arate obiectele promovarea limbajului s-au folosit nenumarate
denumite de adult, si odata cu dezvoltarea cantecele si poezii din care copilul era provocat
limbajului verbal, toate cerererile deja aveau sa spuna o expresie, un cuvant, pe o anumita
raspuns verbal si copilul a inceput sa raspunda tonalitate – program care a placut in mod
la intrebarea „ce e asta?”. Limbajul expresiv deosebit copilului, si cu ajutorul caruia intr-un
se referea nu doar la obiectele din jur, ci si la an de zile a invatat un numar impresionant de
actiuni, atat concrete cat si din imagini. cantece si poezii.
Cu exercitiu sunstinut a trecut in 6 luni Imitarea verbala (verbalizarea la cerere
prin toti itemii programului destinat invatarii dupa model) a demarat greu, s-a lucrat pentru
schemei corporale proprii, ale altor persoane invatarea copilului sa raspunda la comanda
dar si pe papusi, dupa luna octombrie a anului „vorbeste” care era insotita de diverse sunete
2006 acest program se mentinea doar in si cuvinte care ii erau foarte cunoscute
generalizare. copilului. La o luna dupa inceperea copilului,
Programul de potrivire a trecut de acesta invatase sa raspunda la comanda
asemenea prin mai multe faze: potrivire „vorbeste”, si cuvantul care se regasea cel
de obiecte identice 3D, potrivire de imagini mai des in articularile lui a fost mama. pasul
identice 2D, potrivire imagine la obiect si urmator a fost punerea lui „mama” sub SD, iar
obiect la imagine 2D la 3D si invers, s-a reluat acest prim item a durat 3 saptamani pana la
acest lant cu obiecte si imagini similare diferite invatare. Urmatoarele cuvinte s-au invatat din
prin cate o insusire, apoi 2, apoi 3, urmatorul ce in ce mai repede, ajungand in scurt timp
pas a fost asocierea dupa functionalitate a dupa aceea sa spuna la cerere o gama larga
obiectelor (creionul + hartia, farfuria + lingura, de cuvinte simple care contineau majoritatea
periuta + pasta etc). sunetelor si combinatiilor existente in limba
Urmatorul pas a fost sortarea mai multor romana.
obiecte de acelasi fel, intelegerea conceptului S-a dezvoltat si limbajul spontan in mod
de „la fel” si „diferit” in exercitii multiple surprinzator, daca la inceputul terapiei, in
implicand diferite categorii de obiecte. primele saptamani singurele cuvinte spuse de
Dupa parcurgerea tuturor acestor etape, Vio erau: pa, papa, mama, poc, gata, repetate
dar si in urma dezvoltarii limbajului verbal si cu o frecventa nu prea mare, in urmatoarea
a achizitiilor cognitive s-au invatat categoriile perioada numarul cuvintelor spuse spontam
de obiecte – apartenenta la categorii, si a crescut simtitor.
denumirea categoriilor de obiecte. Toate programele de limbaj (promovarea
Pentru comunicare si limbaj verbal s-au limbajului si tentatiile de comunicare,
parcurs o serie de programe incepand cu cel cantecelele si poeziile, imitarea orala si
de imitare orala, de exercitii de gimnastica exercitiile de respiratie si gimnastica faciala,
faciala si respiratie, continuand cu multe imitarea verbala) au dus la un salt fantastic in
exercitii de promovare a limbajului si tentatii de dezvoltarea limbajului verbal.
comunicare (cantece, poezii si onomatopee) LIMBAJUL SPONTAN – cuvintele spuse
continuand apoi cu imitarea verbala. spontan in primele 14 saptamani de terapie.

Sapt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Nr. de 7 14 43 67 75 94 203 113 302 406 446 482 690 518


cuvinte
42
Revista SNPCAR
VOL. 11
NR. 1 2008

S-a dezvoltat ecolalia imediata si locuiesti?, Pe cine iubesti?Ce iti place sa


intarziata, motiv pentru care s-a continuat cu mananci?, La ce te uiti la TV?, Ce spui cand
o serie de programe pentru limbajul expresiv, primesti ceva? , Ce spui cand vine cineva? ,
diferite de cele de imitatie. Ce culoare are soarele? , De unde cumperi
Odata cu dezvoltarea limbajului, si saltul la mere?, Unde ai fost in vacanta? , Cand e
nivel cognitiv a fost din ce in ce mai evident. ziua ta? , Cum o cheama pe mama?, Unde
traiesc pestii? , Ce mananca iepurii?, Unde
Da / Nu – s-au invatat intai in imitare stau masinile?.
motorie, apoi in imitare verbala, urmatorul pas Pentru colorat si desen obiectivele au
fiind invatarea in situatii concrete. A invatat sa fost: apucarea creionului si folosirea lui cat
raspunda cu da si nu in aprox 14 saptamani de mai coorect in raport cu varsta copilului (3
la inceperea programului specific DA / NU. ani), coloratul in contur, desenarea imitativa a
Un alt obiectiv important a fost sa faca unor semne: linia verticala, orizontala, semnul
alegerea obiectului pe care si-l doreste plus, cercul, semnul egal, litera V, diagonala
- dintre 2 sau mai multe obiecte unui patrat, pomul, fataapoi diferite alte forme
prezentate. simple independent, fara imitatie.
- sa raspunda cu numele obiectului, Functionalitatea obiectelor: Ce faci cu
- sa raspunda cu vreau + numele paharul? Beau, Ce faci cu creionul? Scriu, Ce
obiectului, faci cu foarfeca?Tai , Ce faci pe scaun? Stau,
- sa raspunda la intrebarea „ce vrei?”. Ce faci cu ochii? Vad , Ce faci cu picioarele?
Datorita faptului ca Vio nu raspundea la Merg, Ce faci cu mainile? Ma joc,Ce faci cu
nume si nici nu-i striga pe nume pe membri nasul? Miros, Ce faci cu urechile? Aud, Ce
familiei sau pe terapeuti s-a realizat un faci cu gura? Mananc, Ce faci cu undita?
program Vino in care in prima faza trebuia sa Pescuiesc.
raspunda la nume uitandu-se si spunand DA. Programele ce alcatuiesc terapia au curs
In acest program urmatoarea faza a fost ca unele din altele copilul ajungand sa invete
Vio sa strige persoanele din jur atunci cand isi receptiv si expresiv cifrele , culorile , figurile
dorea ceva de la ele. A inceput ca la fiecare geometrice.
sfarsit de program sa fie ajutat sa o strige pe A invatat actiuni in vivo si pe imagini,
mama! Apoi s-a intamplat acelasi lucru si cu verbe la prezent – a invatat sa raspunda la
celelalte persoane din anturaj. intrebarea „Ce face X?” dar si „Ce faci?”
Aici nu a fost suficient ca el sa spuna Discriminarea intrebarilor a fost un
numele persoanei de care avea nevoie, ci sa program introdus atunci cand s-a constatat
spuna atat de tare incat sa poata fi auzit de ca Vio nu raspunde corect la intrebari
aproape, de la distanta in interiorul camerei asemanatoare legate de acelasi enunt. Au
si apoi sa spuna atat de tare incat sa fie auzit fost introduse pe rand: cine? unde? Ce face?
din alta camera. Informatii vagi – a fost un program care a
Crescand volumul copilul a inceput sa placut mult copilului si a invatat usor sa puna
capete incredere mai multa in ceea ce spune, intrebari, pentru ca situatia ii era favorabila.
in faptul ca este auzit si inteles si comunicarea (Ti-am adus ceva !!! Ce mi-ai adus?, Vine
a facut din nou un salt calitativ major. cineva !!! Cine vine?)
A urmat un program in care a invatat sa Intrebari inapoi - pentru demararea unui
raspunda la intrebari sociale si intrebari de dialog intre el si altii a fost invatat sa puna
cultura generala, cum ar fi: Cum te cheama? inapoi intrebarea care i s-a adresat (Cum te
Ce spui cand vrei sa merg cu tine? Ce iti place cheama? Vio. Pe tine cum te cheama? Ana).
sa bei? Cum cum il cheama pe tata?, Unde Substantiv+adjectiv – acest program a
2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR. 1 43

intervenit pentru ca Vio nu exprima insusirile moficarea comportamentului educatoarelor


obiectelor, desi invatase culorile si formle, fata de el in sensul nemaiacceptarii ca el sa
marimile. Aici trebuia sa spuna ce este un poata avea comportamente diferite pentru ca
obiect + o insusire a acestuia. „are probleme”, comportamentul copilului a
Pozitii spatiale – cu acest program a devenit mult mai adecvat si activ. Coopereaza
invatat pozitia obiectelor in mediu (in, pe, sub, la activitati, raspunde la intrebari, invata
langa, etc) alaturi de copii cantece si poezii, participa la
Pronume – programul acesta a inceput evenimente specifice anumitor perioade de
dupa 6 luni de la inceputul terapiei si inca timp (serbari), a invatat sa asculte povesti si
exista dificultati in intelegerea pronumelui sa raspunda la intrebari despre povesti si sa
personal „eu” si „tu”. povesteasca in scurte propozititii intamplari
importante ale unor povesti foarte cunoscute,
Generalizarea se joaca activ cu copiii.
Fiecare program se face pana in momentul Comportamentul de protest – a luat forme
in care copilul reuseste sa generali-zeze diferite de la marait, tipat, plecat din camera de
raspunsul cu alte persoane, in alte conditii lectii, refuz de a coopera, cerut la pipi (cand a
decat cele de la lectii, cu sd-uri exprimate inteles ca este dus de cate ori cere), lovit cu
in moduri diferite, efectiv in viata de zi cu zi. capul de obiecte tari, toate acestea durand de
Dupa ce este invatat la masa de lucru, fiecare la cateva secunde si minute pana la sesiuni
program isi schimba pe rand conditiile astfel intregi de 2 ore, uneori cate o saptamana
incat generalizarea sa devina un proces firesc intreaga si mai mult.
de raspundere la solicitarile oricarei persoane Programul de terapie s-a confruntat
din anturaj in orice conditii. intr-un an de zile cu perioade de protest
Toaleta – programul de toaleta a generalizat in care am fost in situatia de a
inceput devreme si inca mai continua pentru schimba strategiile, programele, materialele,
consolidarea deprinderilor invatate. Desi si uneori sa luam efectiv cate o pauza.
foloseste corect toaleta, Vio inca nu exprima Recompense potrivite in cazul lui Vio
in mod adecvat nevoia de a merge la baie care-l remontau si il motivau sa raspunda si
(ori cere in exces cand se afla intr-o situatie sa invete, practic sa putem continua terapia
nefavorabila, ori anunta abia dupa ce s-a au fost: cele sociale, laude, coplimente, si
scapat deja). Desi a fost invatat sa spuna multe materiale: jucarii, carti cu muzica,
„Fac pipi!” inainte de fiecare vizita la toaleta trenuri, personaje din desenele animate,
nu a asociat inca nevoia de a face pipi cu diferite masini (autobuze), muzica, dans, TV
aceste cuvinte. sau calculator pentru anumite perioade. In
Gradinita – este un mediu in care se ABA copilul primeste orice, si poate mult mai
simte din ce in ce mai bine atunci cand este mult decat copiiii care nu fac parte din astfel
valorizat si recompensat. Daca este stimulat de programe pentru ca toti cei implicati sunt
si integrat in grupul de copii, participa din ce permanent in cautarea unor recompense
in ce mai activ. potrivite. Conditia pentru ca sa primeasca
Pentru o perioada de timp educatoarele toate aceste lucruri este sa raspunda corect
s-au purtat cu el ca fiind „copilul cu probleme”. la cerintele care i se adreseaza, cu ajutor dar
Si in aceasta perioada „copilul cu probleme” a mai ales independent.
avut foarte multe comportamente de protest Ca si consecinta negativa, ignorarea de
care s-au inscris intr-o paleta larga de la cele mai multe ori a dus la rezultate asteptate,
marait si tipat pana la aruncat pe jos si iesit mai ales cand protestul a fost pentru a
din sala de clasa si tipat pe holuri. Odata cu capata atentie. A functionat si incetarea
44
Revista SNPCAR
VOL. 11
NR. 1 2008

unei situatii placute (ex. TV) in momentul - ii plac cantecele cu miscari, imita
protestului, si extinctia care s-a materializat miscarile, participa activ
in nerecompensarea comportamentelor Cognitiv:
neadecvate anterior recompensate si intarite - construieste puzzle din 4-9 piese
de anumite reactii ale persoanelor din - sorteaza obiecte, potriveste forme la
anturaj. imagini
Un protest specific aparea intr-o - arata si numeste la cerere partile
perioada, in momentul in care se termina corpului, culorile, animale, actiuni diverse,
plimbarea in parc la leagane, seara: tipa, se cifre, obiecte din mediu, forme geometrice
agata cu putere, se opunea cu inversunare - coloreaza o imagine simpla – nu tine
sa paraseasca leaganul. Pentru ca invatase creionul corect in mana
deja sa numere pana la 10 regula aplicata a - indica la cerere imagini dintr-o carte,
fost sa i se explica ca urmeaza sa paraseasca - numara pana la 10
leaganul cand numaratoarea ajunge la 10. Limbaj:
mama incepea sa numere incet, explicand din - raspunde la instructiuni verbale simple
cand in cand cat mai este pana in momentul - indeplineste instructiuni cu prepozitii
plecarii. Aplicându-se această metodă a (in, pe, sub)
pregătirii copilului, protestul s-a diminuat - recita poezii, canta
considerabil, in final copilul acceptand ca „mai - spune povesti „Capra cu 3 iezi” „
poate sa stea in leagan pana la 10”. Ivan Turbinca” (povesteste cu intonatie,
Stereotipiile au aparut brusc din cand gesticuleaza)
in cand pe durata programului dar s-au - striga adultii (mamaaa, Nuti ),
rezolvat pe masura ce avea tot mai multe - raspunde la intrebarea „Ce faci?” cu
comportamente adaptive. actiunea pe care o face.
Evaluarea din mai 2007, Vio avand 3 - cere ajutorul, cere sa fie lăsat în pace,
ani si 5 luni, la 1 an de la inceperea terapiei, răspunde la întrebări cu da / nu
ne prezinta copilul astlfel (conform fisei de - se uita pe carti si denumeste obiecte si
dezvoltare Portage): actiuni din imagini
Socializare: - denumeste functii ale obiectelor si
- exploreaza activ mediul inconjurator partilor corpului
- saluta adultii la cerere, spune si face - preinta ecolalie intarziata si imediata
semnul Pa, Buna Motor – si motricitatea fina si cea grosiera
- accepta contactul fizic, dar il initiaza greu se inscriu in limitele varstei
- ii fac placere jocurile sociale, le Autoservire:
accepta bucuros, reactioneaza cu placere la - programul de toaleta continua
recompensa sociala - programul de imbracare / dezbracare,
- este antrenat cu usurinta in activitati, incaltare / descaltare continua
accepta copiii in jocul sau Programul de terapie continua tot cu 4 ore
- nu relationeaza spontan cu adultii pa zi, 2 dimineata, 2 dupa pranz, programele
- capacitatea de imitare este foarte bine in continuare merg in functie de dezvoltarea
dezvoltata (imita spontan copiii si adultii) copilului si de dificultatile intalnite, majoritatea
- raspunde la intrebari sociale „Cum te sunt programe de joc, comunicare si limbaj,
cheama?” „Cati ani ai?” „Ce-ti place sa bei?” autoservire si motricitate dar se adreseaza
Joc: niveluilui de varsta 3 ani pe toate directiile.
- se joaca cu mingea cu adultul, se joaca
de-a...
2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR. 1 45

Bibliografie: 6. Mureşan, C., (2002), Comportamentele


stereotipe ca macanisme de apǎrare în
1. **Children with autism, A Parent’s autismul infantil , Societate şi handicap
Guide, edited by Michael D. Powers, Psy. D, 7. Ron Leaf, John McEachin, Jaisom
Woodbine House, 2000 D. Harsh, A Work in Progress: Behavior
2. Jordan, Rita, Educaţia copiilor şi Management Strategies & A Curriculum for
tinerilor cu autism, UNESCO, 1997 Intensive Behavioral Treatment of Autism,
3. Lovaas, I., Behavioral treatment and DRL BOOKS, New York, 1999
normal educaţional and intellectual functioning 8. Simpson, R.L. and Myles Smith, B.
in young autistic children, in „Journal of Educating Children and Youth with Autism:
Cosulting and Clinical Psychology” 1987 Strategies for Effective Practice. Austin: PRO-
4. Milcent, C., L’autism: au quotidien, ED, 1998
Editions Odile Jacob, Paris, 1991 9. Temple Grandin, Chantal Sicile-Kira,
5. Mureşan, C., Autismul infantil. Structuri Autism Spectrum Disorders: The Complete
psihopatologice şi terapie complexǎ,Editura Guide to Understanding Autism, Asperger’s
Presa Universitarǎ, Cluj-Napoca, 2004 Syndrome, Pervasive Developmental
Disorder, and Other ASDs, 2004

S-ar putea să vă placă și