UNTUL-Analiza Instrumentala

1
Cuprins

I. Introducere .......................................................................................................................... 3
1. Clasificarea untului .............................................................................................................................. 3
2. Caracteristicile chimice ale untului..................................................................................................... 4
II. CONTINUTUL PROIECTULUI: ANALIZE FIZICO-CHIMICE ALE UNTULUI...................................... 4
1. Determinarea conţinutului de apă ..................................................................................................... 4
2. Determinarea conţinutului de clorură de sodiu ................................................................................ 5
3. Determinarea acidităţii untului .......................................................................................................... 5
4. Evidenţierea aldehidelor ..................................................................................................................... 6
5. Controlul pasteurizării smântânii din care este fabricat untul ....................................................... 7
6. Determinarea falsificarilor la unt ...................................................................................................... 7
6.1.Decelarea improspatarii untului .......................................................................................................... 7
6.2.Substituirea cu margarina ................................................................................................................... 7
6.3.Falsificarea prin adaos de apa ,deci un continut mic de grasime fata de cea normala). .................... 8
6.4.Decelarea adaosului de conservanti si aromatizanti ........................................................................... 8
6.5.Decelarea colorantilor straini .............................................................................................................. 8
7. Determinarea conținutului de vanilină în unt prin cromatografie lichidă de înaltă performanță
8
7.1. Obiectul și domeniul de aplicare ...................................................................................................... 8
7.2. Principiu ............................................................................................................................................ 8
7.3. Aparatura .......................................................................................................................................... 8
7.4. Reactivi.............................................................................................................................................. 9
7.5. Procedură.......................................................................................................................................... 9
7.6. Calcularea rezultatelor.................................................................................................................... 10
7.7. Precizia metodei ............................................................................................................................. 10
7.8. Limitele de toleranță....................................................................................................................... 10
7.9. Concluzii .......................................................................................................................................... 11
III. BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 12

2
 UNTUL-Metode de analiza fizico-chimice

I. Introducere
Untul este cunoscut din antichitate de la greci
(buturos = brânză de vacă), de unde prepararea lui a fost
preluată de romani (care au transformat denumirea în
butyrus), extinzându-se apoi treptat şi la alte popoare.
Prepararea untului a fost întâmplător descoperită, ca urmare a baterii laptelui
transportat în burdufuri, pe cai, iar metoda generală de preparare a acestuia a r ămas
multe secole cea primitivă cu numeroase variante. La sfârşitul secolului al XIX -lea,
după descoperirea separatorului (Nielsen-Petersen, delaval) a luat dezvoltare
producţia industrială de unt, care cu timpul se perfectionează prin introducerea
pasteurizării smântânii (Lund, Fjord în Danemarca) şi folosirea culturilor de bacterii
lactice selecţionate (Storch în Danemarca în 1888 şi Weigmann în Germania în 1990).
Treptat, sunt îmbunătăţite şi modernizate procedeele tehnologice, se foloseşte
frigul pentru refrigerare, congelare, astăzi, fabricarea untului devenind o industrie
modernă, dotată cu utilaje de înaltă tehnicitate şi care asigură realizarea un or indici
economici remarcabili.
Prepararea untului din lapte se cunoaşte din vremuri străvechi. Documentele istorice arată
că denumirea de unt provine de la cuvântul latin „unctum”, adică produs ce se foloseşte la ungere.
Tehnologia de preparare a untului este preluată de romani de la greci, apoi ea s-a răspândit şi la alte
popoare. Până în secolul al XIX-lea untul era considerat ca produs alimentar de lux şi numai după
inventarea separatorului fabricarea untului s-a făcut pe cale industrială, acest produs căpătând o
importanţă comercială.
În prezent, fabricarea untului este una din principalele ramuri de industrializare a laptelui, în
unt prelucrându-se jumătate din materia primă achiziţionată.

Clasificarea untului
Industria laptelui produce un sortiment variat de unt, care poate fi clasificat după metoda de
obţinere, materia prima utilizată, compoziţia chimică si indicii organoleptici.
După tehnologia obţinerii untul poate fi realizat:
1. Unt obţinut prin baterea smântânii
2. Unt obţinut prin separarea smântânii si prelucrarea corespunzatoare a smântânii cu un conţinut inalt
de grăsime
3. Unt cu diferite adaosuri (cacao, ciocolată, zahăr, miere, siropuri, etc.)
4. Unt supus prelucrării termice (unt topit, sterilizat, rafinat, etc.)
Din punct de vedere structural, untul este un sistem dispers, faza continuă fiind grăsime
lichidă în care este dispersată faza dispersă formată din gliceride solide, amorfe sau cristalizate,
fosfolipide cristalizate, particule de cazeină, zară, apă, aer.

3
 Caracteristicile chimice ale untului
Componenţii chimici ai untului sunt repartizaţi între faza grasă şi substanţa uscată negrasă,
conţinutul lor mediu variind, în cazul unui procent de 82—84% grăsime, astfel:
 faza grasă, 82 – 84%
 trigliceride 82%
 fosfatide 0,2%
 caroten 3 – 9 mg/kg
 vitamina A 9 – 30 mg/kg
 vitamina D 0,002 – 0,04 mg/kg
 vitamina E 8 – 40 mg/kg
 apă 14 – 16%
 substanţă uscată negrasă 0,4 – 1,8 %
 lactoză 0,1 – 0,3%
 acid lactic 0,15%
 substanţe azotoase 0,3 – 0,8%
 săruri minerale
 vitamina C 3mg/kg
 vitamina B2 0,3mg/kg
Untul normal are pH-ul 4,7 – 5, când se obține din smântână fermentată, masa specifică este
de 0,912 – 0,938 g/cm³. În funcție de procedeul de obținere, indicele de refracție este de 39,0 – 48,0,
punctul de topire este de 28-37°C, iar punctul de solidificare este 17-26°C, în funcție de conținutul
în acizi grași saturați și nesaturați.

II. CONTINUTUL PROIECTULUI: ANALIZE FIZICO-CHIMICE ALE

UNTULUI
Principalele analize fizico-chimice efectuate la verificarea calităţii untului sunt:
determinarea conţinutului de apă, a clorurii de sodiu, a cantităţii de grăsime,
determinarea acidităţii untului s.a.

1. Determinarea conţinutului de apă

Se poate face prin uscare la etuvă sau cu
ajutorul balanţei “Lacta” (metodă mai rapidă).
Balanţa “Lacta” este demontabilă şi se ambalează într-o cutie de lemn. Ea este
prevăzută cu un pahar metalic în care se introduce proba de unt.
Modul de lucru
Se cântăresc 10 g unt care se introduc într-un pahar metalic tarat. Cu ajutorul
unui cleşte metalic, paharul cu proba de unt se încălzeşte deasupra unei flăcări,
agitându-l uşor şi circular până ce untul nu mai face spumă şi nu mai sfârâie, ceea ce
înseamnă că toată apa s-a evaporat. Se lasă paharul să se răcească în exicator şi apoi se cântăreşte.
unde:
 Mp0- masa paharului cu unt înainte de încălzire

4
  mp - - masa paharului cu unt după încălzirea pentru evaporarea apei şi răcire în
exicator
 m unt– masa probei de unt
Interpretarea rezultatelor
În funcţie de sortimentul de unt fabricat, conţinutul de apă este de:
- maxim 15% pentru untul extra;
- maxim 18,8% pentru untul superior;
- maxim 24,5 % pentru untul de masă tip A sau B.

2. Determinarea conţinutului de clorură de sodiu

Principiul metodei: Substanţele minerale din unt sunt extrase cu apă distilată
fierbinte, iar ionii clorură din extractul apos sunt precipitaţi cu azotat de argint în
prezenţa cromatului de potasiu ca indicator.
Reactivi: -soluţie AgNO3 0,1 N,
-soluţie K2CrO4 5 %,
-carbonat de calciu CaCO3.
Modul de lucru
Într-un vas Erlenmeyer se introduc 5 g de unt peste care se adaugă 100 ml de
apă distilată fierbinte. Se lasă în repaus 5-10 minute, agitând din când în când. După
răcire la 50ºC (temperatura optimă a titrării) se adaugă 2 ml soluţie de cromat de
potasiu 5 % şi se agită bine conţinutul paharului. La untul fabricat din smântână fermentată (pH 6,5)
se adaugă circa 0,1 g carbonat de calciu. Se agită şi se verifică pH-ul cu hârtie indicatoare de pH sau
cu pH-metrul.Valoarea pH-ului trebuie să fie aproximativ 8. Se titrează la 50ºC cu soluţia de
AgNO3 0,1 N până la virajul culorii în roşubrun care să persiste circa 30 secunde.

Calculul :

% clorura de sodiu = 0,00585xV ⋅100 m

în care:

-0,00585 –cantitatea de clorură de sodiu (g) corespunzătoare la 1 ml soluţie AgNO3

0,1 N;
-V – volumul soluţiei de AgNO3 0,1 N folosit la titrare (ml);
-m –masa produsului luat pentru analiză (g).

3. Determinarea acidităţii untului

Aciditatea untului se determină prin titrarea untului dizolvat într-un amestec de
solvenţi (alcool etilic şi eter etilic) cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1N în prezenţă de
fenolftaleină ca indicator.
Reactivi necesari
-Soluţie NaOH 0,1 N, soluţie alcoolică de fenolftaleina 2%, amestec de volume egale de
alcoool etilic
-eter etilic neutralizat cu NaOH 0,1N.

5
 Modul de lucru
Într-un pahar Berzelius de 100 ml se cântăresc 5 g unt. Paharul se încălzeşte pe
o baie de apă la 45-50ºC, se adaugă 20 ml amestec alcool-eter. Se introduc 2-3
picături de fenolftaleină şi se titrează până la apariţia culorii roz-persistente timp de
30 secunde.Aciditatea untului se datorează acizilor graşi liberi şi se exprimă în grade de
aciditate reprezentând volumul de soluţie 0,1 N folosit la neutralizarea acidităţii din
10 g unt, care se calculează după formula:

Aciditatea (grade) = 2xV,

în care:
-V-volumul de hidroxid de sodiu folosit la titrare;
-2- coeficientul de raportare la 10 g produs.
În funcţie de sortimentul de unt, valorile maxime ale acidităţii untului sunt:
- 2 grade pentru untul extra şi superior;
- 2,8 pentru untul de masă tip A;
- 3,5 pentru untul de masă tip B.

4. Evidenţierea aldehidelor
Evidenţierea prezenţei aldehidelor se face în scopul aprecierii proceselor
oxidative prezente în untul rânced. În general se apreciază formarea aldehidei
epihidrinice rezultată din descompunerea oxidativă a acidului linoleic. Punerea în
evidenţă a acesteia se face prin reacţia Kreiss.
Principiul metodei
Aldehidă epihidrinică reacţionează cu floroglucina în mediu acid dând
naştere unui compus colorat. Intensitatea culorii este direct proporţională cu
cantitatea de aldehidă epihidrinică rezultată din procesele oxidative.
Substanţe şi aparate
- eprubete;
- termometru;
- baie de apă;
- acid clorhidric concentrat, d=1,19 g/ml;
- floroglucină, soluţie eterică 1%.
Modul de lucru
O probă de unt de circa 3 g se încălzeşte la 40-45ºC, şi se lasă în repaus pentru
decantarea apei separate. Pentru determinare se foloseşte grăsimea limpede din stratul
superior din care se introduc într-o eprubetă circa 1,1 ml. Peste untul topit se adaugă
în eprubetă 1 ml acid clorhidric concentrat. Se agită bine 1-2 minute, până la
obţinerea unui amestec omogen şi apoi se introduce 1 ml de soluţie 0,1 %
floroglucină în eter etilic. Se agită conţinutul eprubetei, se lasă 20-30 minute în repaus,
după care se observă cu atenţie culoarea amestecului care ne dă următoarele indicaţii:
- culoare alb-gălbuie: unt proaspăt;

6
 - coloraţie galben spre roşu: unt cu început de râncezire;
- coloraţie roşie: unt rânced.

5. Controlul pasteurizării smântânii din care este fabricat untul

Această determinare se face prin proba peroxidazei, enzimă care este
distrusă în cazul pasteurizării înalte la temperatura de peste 85ºC.
Aparatură şi reactivi
- pipete gradate de 5 ml şi de 1 ml;
- soluţie alcoolică 4% de benzidină;
- soluţie 5% acid acetic;- apă oxigenată, soluţie 3 %.
Modul de lucru
Într-o eprubetă se iau circa 2 g de unt, peste care se adaugă 4 ml de apă distilată şi se
încălzeşte pe baie de apă la 45-50ºC. Peste amestecul obţinut se adaugă
1 ml de benzidină, 2-3 picături de acid acetic şi 2-3 picături de apă oxigenată. Se agită eprubeta.
Untul fabricat din smântână pasteurizată nu-şi schimbă culoarea. În
cazul untului fabricat din smântână nepasteurizată se observă colorarea stratului de
grăsime în verde închis, iar stratul de plasmă se colorează în albastru-verzui închis.

6. Determinarea falsificarilor la unt

6.1.Decelarea improspatarii untului

Untul improspatat este un amestec de unt vechi ,ranced ,cu unt proaspat lapte sau smantana
proaspata ,sau cu un unt vechi ,spalat cu solutie de soda sau tratat in anumite feluri ,pentru a-i
masca alterarea.
Recunoasterea acestuia este foarte dificila .Indicatii in acest caz ,ne poate da doar determinarea
aciditatii untului (foarte scazuta),reactia Kreis(ca la grasimea din carne),,identificarea alcalilor si
alcalilor pamantosi si caracterele organoleatice modificate profund.

6.2.Substituirea cu margarina
Pentru a cerceta puritatea grasimii din unt,,acesta se topeste la 50-60sC si se filtreaza pe un
filtru uscat.Din untul natural se separa un strat superior de grasime galbena,clara,pe cand margarina
,untul improspatat si alte amestecuri de grasime sunt tulburi.Grasimea se utilizeaza pentru
determinarea tipurilor de lipide care intra in constituirea ei.
Determinarea indicelui butiric da informatii asupra puritatii grasimii din unt ,cand acest indice
are valoarea de peste 18. Untul poate fi falsificat prin adaugarea partiala de grasime specifica cu alte
grasimi de origine animala sau minerala.Falsificarea cu mararina este cea mai frecventa.
Pentru depistarea substituirii untului cu margarina,indiferent de originea vegetala sau animala a
acesteia,se determina:
Ø indicele Reichart-Meissl-care este sub 21,in cazul substituirii partiale si se
apropie de zero ,in cazul substituirii totale
Ø indicele de saponificare este sub 218 ,la substituirea partiala si sub 200 la
substituirea totala
Ø indicele Polenske este sub 1,5 la substituirea partiala si 0 la substituirea totala

7
6.3.Falsificarea prin adaos de apa ,deci un continut mic de grasime fata de cea normala)-
Depistarea acesteia s face usor ,prin determinarea grasimii din unt .

6.4.Decelarea adaosului de conservanti si aromatizanti

Adaugarea conservantilor si a neutralizantilor este strict interzisa.Decelarea acestora se face in
stratul apos (in care se afla dizolvate acestea ),care se separa la topirea untului.

6.5.Decelarea colorantilor straini

Pentru colorarea artificiala a untului se folosesc coloranti solubili in grasimi.Colorantii care nu
se deosebesc in grasimi,trec ,partial si in stratul apos al acestuia si il coloreaza.

7. Determinarea conținutului de vanilină în unt prin cromatografie

lichidă de înaltă performanță

7.1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda implică o procedură de determinare cantitativă a vanilinei din unt.

7.2. Principiu
Extragerea unei cantități cunoscute din probă cu autorul unui amestec de
izopropanol/etanol/acetonitril (1:1:2). Precipitarea majorității grăsimii prin răcire între –15 °C și –
20 °C, urmată de centrifugare.
După diluarea cu apă, determinarea conținutului de vanilină prin cromatografie lichidă de
înaltă performanță (HPLC).

7.3. Aparatura
Aparatură obișnuită de laborator și, în special, următoarele:
 refrigerator cu funcționare în intervalul de temperatură –15 °C la –20 °C;
 seringi de unică folosință cu capacitate de 2 ml;
 membrană filtrantă cu pori de 0,45 μm, rezistentă la o soluție conținând 5 % soluție de
extragere ;
 sistem de cromatografie lichidă conținând o pompă (cu debit de 1,0 ml/min), un injector

8
 (injectare automată sau manuală a 20 μl), un detector UV (acționat la 306 nm, 0,01 AU
scală completă), un înregistrator sau integrator și o coloană termostat care funcționează
la 25 °C;
 coloană analitică (aprox. 20 mm × 4,6 mm diametru interior) acoperită cu LiChrospher
RP 18 (Merck, 5 μm) sau o coloană echivalentă;
 coloană de control (aprox. 20 mm × 3 mm diametru interior) acoperită cu Perisorb
RP 18 (30-40 μm) sau o coloană echivalentă.

7.4. Reactivi
Toți reactivii utilizați trebuie să fie de calitate analitică recunoscută.
 Izopropanol
 Etanol 96 % (v/v)
 Acetonitril
 Soluție de extragere:Se amestecă izopropanol, etanol și acetonitril în proporție de 1:1:2 (v/v).
.  Vanilină (4-hidroxi-3-metoxibenzaldehidă)
a) Soluție „stock” de vanilină (= 500 μg/ml)-Se cântăresc, cu o precizie de 0,1 mg,
aproximativ 50 mg (CM mg) de vanilină într-un balon cotat de 100 ml, se adaugă 25 ml de
soluție de extragere și se completează cu apă.
b) -Soluție standard de vanilină (= 10 μg/ml)-Se pipetează 5 ml de soluție „stock” de vanilină
într-un balon cotat de 250 ml și se completează cu apă.
 Metanol, calitate HPLC
 Acid acetic, glacial
 Apă, calitate HPLC
 Faza mobilă HPLC-Se amestecă 300 ml de metanol cu aproximativ 500 ml apă și 20 ml de
acid acetic într-un balon cotat de 1 000 ml și se completează cu apă. Se filtrează printr-un
filtru de 0,45 μm.

7.5. Procedură
7.5.1. Prepararea probei
Se încălzește proba până când începe să se topească. Se evită supraîncălzirea unor porțiuni
din probă la peste 40 °C. Când proba devine suficient de maleabilă se omogenizează prin scuturare.
Se cântăresc, cu o precizie de 1 mg, aproximativ 5 g de unt într-un balon cotat de 100 ml.
7.5.2. Prepararea soluției de analiză
Se adaugă aproximativ 75 ml de soluție de extragere la proba prelevată, se agită sau se
scutură cu putere timp de aproximativ 15 minute și se completează cu soluție de extragere. Se
transferă aproximativ 10 ml din acest extract într-o eprubetă prevăzută cu dop. Eprubeta se
introduce în refrigerator timp de aproximativ 30 minute. Extractul rece se centrifughează timp de 5
minute la aproximativ 2 000 rpm și se decantează imediat. Soluția decantată se lasă să se răcească la
temperatura camerei. Se pipetează 5 ml din soluția decantată într-un balon cotat de 100 ml și se

9
completează cu apă. Se filtrează o parte alicotă printr-o membrană microfiltrantă. Filtratul este gata
pentru determinarea HPLC.

7.5.3. Calibrare
Se pipetează 5 ml de soluție standard de vanilină într-un balon cotat de 100 ml. Se adaugă 5
ml de soluție de extragere și se completează cu apă până la marcaj. Această soluție conține 0,5
μg/ml de vanilină.
7.5.4. Determinarea HPLC
Se lasă sistemul cromatografic să se stabilizeze timp de aproximativ 30 minute. Se
injectează soluția standard. Procedura se repetă până când diferența dintre suprafețele vârfurilor sau
dintre înălțimile vârfurilor a două injectări succesive este sub 2 %. În condițiile descrise timpul de
retenție al vanilinei este de aproximativ 9 minute. Soluția standard (5.3) se analizează în duplicat
prin injectarea a 20 μl. Se injectează 20 μl din soluția de analiză. Se determină suprafața sau
înălțimea vârfului obținut pentru vanilină. Se repetă injectarea soluției standard în duplicat,
modificându-se 10 injectări ale probei.

7.6. Calcularea rezultatelor

Se calculează suprafața (sau înălțimea) medie a vârfurilor (AC) pentru vârfurile vanilinei
asociate injectării duplicatelor la începutul și la sfârșitul fiecărui lot de soluție de analiză (în total
patru suprafețe sau înălțimi).
Se calculează coeficientul de răspuns (R):

unde: CM este masa vanilinei în mg.

Conținutul (mg/kg) de vanilină (C) din probă se calculează cu ajutorul formulei:

unde:
AS = suprafața vârfului pentru vârful vanilinei din probă
SM = masa probei exprimată în g

7.7. Precizia metodei

7.7.1. Repetabilitate (r)
Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate în cel mai scurt interval de timp
posibil de către un operator care utilizează aceleași instrumente și un material de analiză identic nu
trebuie să fie mai mare de 16 mg/kg.
7.7.2. Reproductibilitate (R)
Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate în cel mai scurt interval de timp
posibil de operatori din laboratoare diferite, care utilizează instrumente diferite și un material de
analiză identic nu trebuie să fie mai mare de 27 mg/kg.

7.8. Limitele de toleranță

 Trebuie să se preleveze trei probe din produsul urmărit pentru a se verifica omogenitatea.

10
 Marcator obținut fie din vanilie, fie din vanilină sintetică:
 Rata de încorporare pentru 4-hidroxi-3-metoxibenzaldehidă este de 250 g pe tonă de
unt.Rezultatele obținute în urma analizei produsului se folosesc pentru verificarea ratei și
omogenității de încorporare a marcatorului, iar cel mai slab rezultat se compară cu următoarele
limite [avându-se în vedere o diferență critică pentru un nivel de probabilitate de 95 % (DCr95)]:
— 221,0 mg/kg (95 % din rata minimă de încorporare);
— 159,0 mg/kg (70 % din rata minimă de încorporare).
Concentrația marcatorului din proba cu rezultatul cel mai slab este utilizată prin interpolare între
221,0 mg/kg și 159,0 mg/kg.Marcator obținut numai din păstăi de vanilie sau extracte integrale ale
acesteia.
 Rata de încorporare pentru 4-hidroxi-3-metoxibenzaldehidă este de 100 g pe tonă de unt.
 Rezultatele obținute în urma analizei produsului se folosesc pentru verificarea ratei și
omogenității de încorporare a marcatorului, iar cel mai slab rezultat se compară cu următoarele
limite [avându-se în vedere o diferență critică pentru un nivel de probabilitate de 95 % (DCr95)]:
— 79,0 mg/kg (95 % din rata minimă de încorporare);
— 54,0 mg/kg (70 % din rata minimă de încorporare).
Concentrația marcatorului din proba cu rezultatul cel mai slab este utilizată prin interpolare
între 79,0 mg/kg și 54,0 mg/kg

7.9. Concluzii
 Repetabilitatea (r) este valoarea sub care se consideră că există o probabilitate specifică de
producere a diferenței unei absolute dintre două rezultate de analiză distincte obținute prin
aceeași metodă cu material de analiză identic, în aceleași condiții (aceleași instrumente,
același laborator și într-un interval de timp scurt); în absența altor indicații, probabilitatea
este de 95 %.
 Reproductibilitatea R este valoarea sub care se consideră că există o probabilitate specifică
de producere a unei diferenței absolute dintre două rezultate de analiză distincte obținute
prin aceeași metodă cu material de analiză identic, în condiții diferite (operatori diferiți,
instrumente diferite și/sau momente diferite); în absența altor indicații, probabilitatea este de
95 %.
 Recuperarea vanilinei adăugate la un nivel de 250 mg/kg ulei de unt variază de la 97,0 la
103,8. Conținutul mediu identificat a fost de 99,9 %, cu o deviație standard de 2,7 %.
 Soluția standard conține 5 % soluție de extragere pentru a compensa creșterea suprafeței
vârfului provocată de prezența a 5 % soluție de extragere în probă. Astfel se poate opera o
clasificare în funcție de înălțimea vârfului.
 Analiza se bazează pe o curbă liniară de etalonare, cu intersecție cu punctul zero.Folosindu-
se soluții diluate adecvate de soluție standard se verifică liniaritatea în momentul realizării
primei analize, iar apoi la intervale regulate și după modificări sau reparații la echipamentul
HPLC.

11
III. BIBLIOGRAFIE

1. http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32001R0213
2. Comisia Comunităților Europene: Control of butterfat purity in 100
different samples of different feeding periods from 11 EEC countries;
Doc. No VI/4577/93.
3. Banu Constantin - Procesarea industriala a laptelui, Editura Tehnica
Bucuresti
4. Ciotau Constantin – Controlul si expertiza alimentelor si depistarea
falsurilor, Editura Universitatii din Suceava
5. http://www.foodpack.ro/produse/tehnologia-de-fabricare-a-untului/

12