Particularitățile victimei violenței sexuale/abuzului sexual

Recurgând atât la definiţiile oferite de legislaţia din ţara noastră, cât şi la cele propuse de
către victimologie, putem trata noţiunea de «victimă» în sensul de orice persoană umană care
suferă direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni
criminale. Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii sale şi a
riscului. În calitate de victimă apare persoana care a suferit un prejudiciu.
Totuşi, în ultimii ani se afirmă diverse concepţii, referitor la comportamentul victimei şi
rolul ei în structura infracţiunii. Unul din aspectele importante ale studiului victimei se referă la
faptul dacă victimele pot sau nu să împartă, într-o anumită măsură, responsabilitatea cu
infractorii ce comit acte de natură antisocială împotriva lor . Unii autori chiar au şi introdus
noţiunea de «victimă activantă», prin care s-a ajuns la concluzia că, direct sau indirect, victima
poartă o parte de vină în desfăşurarea acţiunilor infracţionale (Hans von Hentig - 1948, B.
Mendelsohn - 1956 ). Studiul victimologic al violului a stabilit că în majoritatea cazurilor
victima şi infractorul se află în relaţii prealabile, prima crezând «bunelor intenţii», primind cu
uşurinţă invitaţii, asumându-și involuntar rolul pe care îl doreşte agresorul. Din aceste
considerente relaţia infractor-victimă poate fi reprezentată în următorul mod:
Totalitatea calităţilor victimei, care oferă anumite condiţii pentru comiterea infracţiunii,
contribuie la victimizare doar în cazul unui raport al acesteia cu infractorul - cauza delictului,
precum şi în cadrul acţiunii unor factori subiectivi şi obiectivi. Cu cât comportamentul victimei
este mai «provocator», cu atât mai mare e «vina» ei de infracţiune şi cu atât acţiunile
infractorului sânt mai fortuite. Această corelaţie se manifestă mai evident în infracţiunile care
periclitează integritatea fizică şi psihică a personalităţii: în structura lor se întrevede rolul
puternic al afectivităţii infractorului, al stărilor lui, uneori atingând un nivel de o tensionare
supremă şi luând forma de afect fiziologic.
Atunci când între victimă şi infractor există raporturi care au anticipat infracţiunea,
cercetarea porneşte de la cunoaşterea victimei, pentru a reconstitui actul criminal şi a identifica
pe cel care l-a comis.
Condiţiile infracţiunii se prezintă ca împrejurări obiective prielnice comiterii unei
infracţiuni: anumite stări individuale psihice sau condiţii psihologice şi sociale, factori naturali
sau fizici. În calitate de factori subiectivi se manifestă calităţile personalităţii victimei:
manifestările emotiv-volitive, caracteriale, temperamentale sau alte caracteristici care au
determinat comportamentul în momentul săvârșirii infracţiunii, sau chiar până la aceasta. Prin
investigaţia lor poate fi stabilită configuraţia împrejurărilor psihice care au dus la infracţiune.
Comportamentul victimei poate fi determinat de temperament (sangvinicul şi flegmaticul vor
căuta soluţii, colericul – se va apăra, melancolicul – va capitula), de starea fizică (cele mai
vulnerabile categorii sânt femeile, bătrânii, copii), calităţile afective (persoanele neechilibrate cu
diverse patologii afective sânt mai frecvent victimizate), trăsăturile caracteriale (indivizii cu o
experienţă socială redusă şi apreciere neadecvată pot fi uşor amăgiţi), intelectuale (persoanele cu
o valoare scăzută QI devin lejer victime) etc. Comportamentul social neadecvat majorează riscul
victimizării, poate deveni cauza principală a infracţiunii (cazul persoanelor în stare de ebrietate
sau femeilor cu un comportament incitant).
Cercetarea victimei presupune:
a). studiul personalităţii victimei;
b). cercetarea comportamentului ei de până la infracţiune;
c). cercetarea comportamentului ei în momentul săvârșirii infracţiunii;
 d). cercetarea comportamentului ei în cadrul anchetei.
Metodologia cercetării include:
- un domeniu «static» - identificarea vârstei, apartenenţei sociale, etnice, profesionale;
- un domeniu «dinamic» - comportamentul care a anticipat infracţiunea, caracterul
relaţiilor cu infractorul, acţiunile în momentul săvârșirii crimei;
- un domeniu documentar - analiza materialelor statistice, executarea expertizelor,
inclusiv a celei psihologic-judiciare în caz de necesitate şi analiza rezultatelor acestora,
cercetarea de teren etc.

Tipologia victimelor prezintă importanţă prin faptul că înlesnește cercetarea victimei,

oferind nişte repere iniţiale.
Există mai multe tipologii. În funcţie de apartenenţa la o anumită categorie socială A.
Karmen distinge :
- copii dispăruţi;
- copii maltrataţi fizic sau sexual;
- persoane în vârstă;
- femei maltratate;
- victime ale atacului sexual;
- victime în rezultatul unor accidente rutiere.

În funcţie de gradul de responsabilitate al victimelor în comiterea infracţiunii

Mendelsohn împarte victimele în:
- persoane complet inocente;
- având o vinovăţie minoră;
- la fel de vinovate precum infractorul;
- mai vinovate decât infractorul;
- cu responsabilitate totală;
- simulante.

Tot de acest criteriu se foloseşte şi Fattah distingând un comportament de non-

participare, latent (predispus), provocator, participant şi fals al victimei:
1. victima participanta, dispusa sa suporte orice consecință din spirit de aventura;
2. victima latenta, lipsita de inițiativă va aprecia desfășurarea agresivității într-un mod
imprevizibil, putând reacționa oricând pentru a evita sau accepta eșecul actului victimizat;
3. victima predispusa, cu reacții spre inclinații schimbătoare, rigide și complexe care
contrazice și încearcă să revină la vechile atitudini;
4. victima provocatoare, fidelă unor concepții în care disprețul și sfidarea regulilor
comportamentale îndeamnă la acțiuni nesocotite, la schimbări de atitudini periculoase, euforice,
isterice, exaltate, melancolice;
5. victima neparticipantă, care adoptă posibilitatea de a-și controla comportarea,
acceptând doar actele cu semnificații cunoscute.

Hans von Hentig elaborează următoarea clasificare pornind de la rolul unor elemente
situaționale specifice victimelor în comportamentul lor:
 1. victime nevârstnice, psihologia acestora fiind afectată de lipsa de experiență socială și
de lipsa forței fizico-morale care să le permită opunerea de rezistență agresorului;
2. victime femei, care devin cu precădere subiectul pasiv al infracțiunilor sexuale dacă
sunt tinere sau al infracțiunilor motivate material dacă sunt mai în vârsta;
3. victime vârstnice, care depind de sănătatea mentală, de modul de implicare în
realitatea înconjurătoare, de gradul de adecvare a relațiilor individuale psiho-voliționale;
4. dependenții de alcool și stupefiante, cei din urma fiind expuși în primul rând
autovictimizării (suicid);
5. imigranții și minorităţile etnice, psihicul acestora fiind afectat de probleme de ordin
comunicațional, de lipsa mijloacelor materiale și de ostilitatea băștinașilor; etnicii se confruntă
cu problema integrării sociale din partea lor, și a discriminării rasiale din partea majoritarilor;
7. indivizii cu inteligenta redusa, nu au capacitatea de a anticipa rezultatele acțiunilor
lor în raport cu influențele mediului;
8. indivizii temporar deprimați la care prezenta scopului în plan mental este redusă
datorita lipsei de voință și a sentimentului de inferioritate;
9. indivizii achizitivi, starea de relaționare a acestora cu mediul fiind determinată de
voința de a realiza profituri în orice context se ivește o oportunitate;
10. indivizii destrăbălaţi şi desfrânați care devin vulnerabili față de manevrele
infractorilor datorită indiferenței și disprețului relativ față de legi;
11. singuraticii, care ajung să își modifice comportamentul prin absolutizarea izolării în
interpretarea tuturor proceselor psihice, suportând greu singurătatea sunt foarte vulnerabili;
12. indivizii „blocați” și cei nesupuși. Primii sunt cei datornici, care nu își mai pot
achita datoriile pe căi legale, acceptând cu ușurință soluțiile ilicite ale unor infractori. Nesupușii
sunt acei indivizi care nu se lasă ușor victimizați atunci când sunt atacați.

Definiția violenței sexuale

Violența de gen este o formă de violenţă care are drept cauză principală încurajarea unor
norme sociale stereotipe în care masculinitatea este asociată cu dominația și agresivitatea iar
feminitatea cu supunerea. Afectează disproporţionat fetele și femeile, însă şi bărbaţii pot fi
victime.
Violența împotriva femeilor este orice act de violență care duce sau este posibil să
conducă la vătămări sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice ale femeilor, inclusiv
amenințări, constrângeri sau privări arbitrare de libertate, indiferent dacă are loc în public sau în
viața privată.
Violența sexuală se manifestă prin abuz sexual, violență sexualizată sau exploatare
sexuală; un agresor profită de încrederea, dependența sau imposibilitatea de a acționa în mod
liber a unui copil/adolescent/adult pentru a-și satisface dorințe sexuale împotriva voinței liber
exprimate prin consimțământ a victimei.
Violența sexuală:
 poate fi precedată de ameninţări şi violenţă;
 poate să aibă loc o singură dată sau se poate repeta;
 victimele pot fi copii de orice vârstă (fete şi băieţi), adolescenţi, tineri sau adulţi din orice
mediu, clasă socială, etnie şi religie;
 orice act sau comportament de natură sexuală nedorit sau căruia persoana în cauză nu i se
poate opune;
  activitate sexuală neacceptată ce cuprinde ironii, glume cu conotații sexuale, comentarii
neplăcute, exhibiționismul, apeluri telefonice, SMS sau mesaje online ofensatoare,
propuneri sexuale nedorite, obligarea la a privi materiale pornografice sau de a participa
la pornografie, atingeri nedorite;
 activitatea sexuală prin constrângere, violul, incestul, supunerea femeii la acte sexuale pe
care aceasta le considera dureroase sau umilitoare, graviditatea forțată, traficarea și
exploatarea femeilor în industria sexului;

Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate
victimală, alături de copii şi bătrâni. Spre deosebire de victimele de sex masculin care, datorită
instinctului de conservare, încearcă să evite, să combată sau să anihileze efectele agresiunii
practicând la rândul lor o agresiune, victimele de sex feminin, în general, sunt stăpânite de
sentimentul fricii, rezultată din ameninţările şi agresiunea suferită care determină, de regulă,
acceptarea efectului victimal. La acestea se adaugă şi alte trăsături favorizante ale actului
agresional: sensibilitate, fineţe, emotivitate, forţă fizică limitată.
Dintre formele de victimizare a femeii cele mai des întâlnite, violul ocupă un loc foarte
important. Uneori acesta este însoţit şi de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei. Reacţia
societăţii faţă de această infracţiune este duală: pe de o parte se consideră că femeia are
întotdeauna un grad oarecare de vinovăţie, fie sub forma precipitării, fie chiar a provocării
directe, în timp ce tabăra adversă consideră că agresiunea începe atunci când un bărbat continuă
după ce femeia spune „nu”. Uneori este destul de dificil de stabilit dacă există viol sau nu şi care
este responsabilitatea victimei în comiterea infracţiunii. Dar indiferent de gradul de implicare a
victimei în săvârşirea agresiunii, dacă se stabileşte existenţa cu certitudine a delictului,
infractorul este vinovat şi trebuie sancţionat, fapta nefiind scuzabilă pe motivul vinovăţiei
victimei.
După Mina Minovici există patru mari grupe de viol:
1. Viol prin constrângere fizică,
2. Viol prin constrângere morală,
3. Viol prin aşa-zisele abuzuri de situaţie;
4. Viol la persoanele feminine cu stări patologice fizice şi mentale ale victimei (există şi
viol în timpul somnului hipnotic sau al somnului natural).

Caracteristici ale victimelor potențiale la viol/abuz sexual

În cele mai dese cazuri este considerat că potențialele victime al violului sexual sunt
femeile care nu respectă regulile de securitate individuală, astfel „provocând” agresorul la
comiterea infracțiunii:
 contactarea/încredere în/ persoanelor necunoscute sau puțin cunoscute,
 vizitarea locurilor lor de trai sau locuri retrase,
 consumarea de substanțe alcoolice împreună,
 comportament frivol și acceptarea sau neatenția la indici cu tentă sexuală,
 aspect fizic, îmbrăcămintea, cosmetica și accesoriile, mersul (motive indirecte ce
pot suscita viol).
O altă categorie de femei vulnerabile la abuz sexual sunt cele ce suferă de infantilism –
emoționalitate instabilă, imaturitate analitică și decizională, tendință la obediență.
 Consecințele/Efectele violenței sexuale

Violența sexuală constituie un eveniment extrem de traumatizant, indiferent că este vorba

de un incident unic sau de incidente repetate pe o perioadă mai lungă de timp. Consecințele
violenței sexuale nu se limitează doar la impactul imediat, ci afectează viața persoanei pe termen
lung. Urmările violenței sexuale pot varia în funcție de vârstă, personalitate, și particularitățile
situației (natura incidentului, relația victimei cu agresorul).
Persoanele care au trecut prin experiențe de violență sexuală se confruntă cu consecințe
grave care le afectează starea lor fizică, afectivă, socială, profesională.
Efectele violenței sexuale apar pe diferite planuri:
Fizic: Abuzul sexual (formele grave) poate fi urmat de leziuni dureroase, infecții în sfera
genitală, dureri de cap, greață.
Emoțional: Autovinovățire, sentimente de rușine și umilință, neîncredere în sine.
Sexual: tulburări exprimate prin teamă de intimitate în relații.
Social: frică de străini, teamă de a stabili relații de orice fel, izolare.
Comportamental: randament scăzut la şcoală/serviciu etc. (dificultăţi de concentrare, de
atenţie). Unele persoane recurg la consumul de alcool, droguri sau medicamente pentru a scăpa
de trăirile chinuitoare; riscul de a dezvolta dependenţe este extrem de mare. Altele recurg la acte
autovătămătoare (tăieturi, arsuri etc.), durerea de moment provocată fiind pentru unii singura
modalitate de a atenua temporar suferinţa şi de a „uita” ce li s-a întâmplat. Tulburările de
alimentaţie sunt încercări de a redobândi un minim control asupra propriei vieţi, un mijloc de a
regla emoţiile negative. Tulburări de somn. O consecinţă extrem de gravă este aceea că un număr
mare de persoane care au supravieţuit violenţei sexuale ajung să se gândească la suicid. Pot
ajunge să aibă diverse comportamente de risc, să se lanseze în activităţi periculoase fără a-şi lua
măsurile de precauţie necesare etc.
Psihologic. Stări de șoc, amnezie temporară (victima nu își amintește întregul șir al
evenimentelor pe care le-a trăit) sau totală (victima nu își amintește (neagă) că evenimentele au
avut loc – cazul victimelor supuse abuzului sexual pe o perioadă lungă de timp), depresie,
anxietate. În cele mai grave cazuri, efectele violenței sexuale pe plan psihologic pot fi
manifestate prin stresul acut, sindromul de victimizare, sindromul stresului posttraumatic.
Stresul acut este caracterizat prin următoarele simptome:
- Sentiment subiectiv de detașare;
- Insensibilitate, absență emoțională;
- Depersonalizare;
- Amnezie disociativă (imposibilitatea de a evoca un aspect important al traumei)
- Derealizare (evadare);
Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent în imagini, gânduri, vise, iluzii,
episoade de flashback recurente. Persoana evită stimulii care reamintesc trauma și prezintă
simptome marcate de anxietate, frică sau excitație sporită (insomnii, hipervigilență, neliniște
motorie, tresăriri exagerate). Pe plan social se evidențiază perturabarea activităților prin
reducerea capacității de îndeplinire a sarcinilor.
Sindromul de victimizare reprezintă trăirea unuia sau mai multor episoade de abuz
psihic, constrângeri la activitate sexuală, ca victimă sau ca martor. Sindromul are următoarele
simptome:
  sentimentul de a nu mai putea face faţă sarcinii, ca urmare a sentimentului de neajutorare
creat de situaţia traumatică (pasivitate generală, scăderea autoafirmării, neîncredere în
propria capacitate de judecată;
 convingerea că va fi vătămat pentru toată viaţa/ o perioadă mare de timp (ex. convingerea
că nu mai poate să fi e atractivă, dacă a fost victimă şi unei agresiuni sexuale);
 sentimente de izolare, incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi;
 reprimarea furiei;
 minimalizarea/ desconsiderarea/diminuarea importanței evenimentului, a traumei
suferite;
 amnezie asupra evenimentului traumatic;
 convingerea că este mai vinovată decât agresorul;
 tendinţa de revictimizare/ expunere la evenimente traumatice;
 normalizarea agresiunii, crearea unei imagini alterate asupra evenimentelor;
 idealizarea agresorului.
Sindromul de victimizare se manifestă pe o durată de cel puţin o lună şi este încadrat în
literatura de specialitate în categoria sindroamelor psiho-traumatologice generale cu relevanţă
pentru experienţele de violenţă socială.
Sindromul stresului posttraumatic este caracteristic persoanei ce a fost expusă unei
ameninţări cu moartea sau unei răniri sau unei ameninţări a integrităţii sale fi zice. Răspunsul
persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare. Criteriile de diagnostic pentru stresul
posttraumatic sunt:
 expunerea la un eveniment traumatic ce prezintă următoarele caracteristici: ameninţarea
cu moartea, rănirea sau punerea în pericol a integrităţii psihice a propriei persoane sau a
celorlalţi (trăirea sentimentelor de teamă intensă, neputinţă sau groază, stări de agitaţie
sau dezorganizare);
 evenimentul este retrăit în permanenţă: amintiri intruzive; vise recurente şi coşmaruri;
flashback (impresia că situaţia traumatică se va repeta); reacţii fiziologice la expunerea la
stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului
traumatic;
 evitarea persistentă a stimulilor asociaţi traumei: eforturi de a evita gânduri, sentimente
sau conversaţii asociate cu trauma; eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care
amintesc de traumatism; uitarea parţială a traumei; inactivitate; detaşare şi înstrăinare de
alţii; blocaj afectiv, aplatizarea emoţiilor; senzaţia că viitorul este compromis;
 prezenţa a cel puţin două dintre simptomele de activitate emoţională: dificultate în a
dormi sau a rămâne adormit; iritabilitate, dificultăți de concentrare; hipervigilenţă;
răspuns de tresărire exagerat;
 durata perturbării este mai mare de o lună;
 perturbarea cauzează o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional
sau în alte domenii importante de funcţionare.
Stresul post-traumatic mai reprezintă şi un factor general de anxietate, depresie şi
tulburări de personalitate, mai ales la copiii victime ale abuzurilor sexuale sau la cei expuşi
violenţelor fi zice repetate.

Dialogul cu victima abuzului sexual/violenței sexuale

 Recomandări privind anchetarea victimei violenței sexuale

Este deosebită organizarea interogatoriului victimei. Anchetatorul penal trebuie să se

pregătească în mod deosebit de întâlnirea cu aceasta, formulându-și întrebările pe care le va
adresa, ținând cont de particularităţile dominante de personalitate, de stările afective provocate
de victimizare, de atitudinea în raport cu învinuitul şi organul de cercetare penală.
Victima care într-adevăr a experimentat abuzul sexual poate fi în stare de stres, disconfort
psihologic, frică ca cazul să nu devină public, etc. De aceea, anchetatorul trebuie să fie foarte
politicos, să încerce să creeze o atmosferă calmă.
Este interzis manifestarea neîncrederii față de explicațiile/mărturiile victimei, dacă ele nu
sunt respinse/dezmințite de alți factori.
Se recomandă folosirea ascultării repetate – reaudierii cu privire la aceleaşi fapte,
împrejurări, la diverse intervale de timp, care ar putea provoca fenomenul reminiscenței;
deplasării la faţa locului, unde pot apărea anumite asocieri care ar facilita procesul amintirii.

Expertiza psihologică-judiciară a victimei violenței sexuale