Riscuri Laboratoare PDF

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ PENTRU
SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

- ILFOV 2008 -
BINE PENTRU TINE. BINE PENTRU AFACERE

LOCURI DE MUNCĂ SIGURE ŞI SĂNĂTOASE
O CAMPANIE EUROPEANĂ PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR
INSPECŢIA MUNCII
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ Agenţia Europeană
- ILFOV - pentru Securitate şi
Sănătate în Muncă
Http://hw.osha.europa.eu
INSPECŢIA MUNCII
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ILFOV
SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ PENTRU

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
ILFOV 2008

BINE PENTRU TINE. BINE PENTRU AFACERE.
ISSN 1844-928X
2
CUPRINS
Evaluarea riscurilor în laborator de analize medicale – Gabriela

PUŞCOIU................................................................................................ 5
Securitatea maximă - obiectiv şi strategie fundamentală în cadrul
managementului securităţii şi sănătăţii în muncă – Iuliana
COSTEA, Magda PROTOPOPESCU .................................................. 15
Criterii generale pentru evaluarea riscurilor - Liviu STERIAN, Cezar
VELICHI ................................................................................................ 35
Informarea şi comunicarea în procesul de evaluare a riscurilor
profesionale – rolul medicului de medicina muncii – Felicia-Steliana
Popescu ................................................................................................ 59
Evaluarea riscurilor - punctul de plecare în optimizarea activităţii
de prevenire – Daniela RUSE, Doina OPRICEANĂ, Marcelica
GIURCĂ ................................................................................................ 67
Cadrul instituţional în procesul de formulare al politicilor Uniunii
Europene – Horia FIRON .................................................................... 85
Studiul stării de sănătate a lucrătorilor intr-o companie din
industria construcţiilor si impactul pozitiv al acestuia asupra
masurilor tehnico-organizatorice – Garofiţa NICOLAE, Corina
RADUCEA, Felicia POPESCU, Razvan LUPARU ............................. 111
Ai grijă de oameni, ai grijă de tine! – Olga PETCU, Adrian
TEODOSIU ......................................................................................... 123
Căile de prevenire şi eliminare a riscurilor profesionale – Adrian
TEODOSIU ......................................................................................... 133
Emergenţa factorilor psihosociali şi importanţa evaluârii riscurilor
în managementul securităţii şi sănătăţii în muncă – Gheorghe
SOLOMON ......................................................................................... 149
Evaluarea riscurilor – bază fundamentală a gestionării securităţii şi
sănătăţii în muncă – Mihai Lucian CHIŢU, Nicolae TĂRICEANU, Mihai
Adrian CHIŢU ..................................................................................... 177
Riscuri şi bune practici în exploatarea forestieră – Medeea Nadia
ANDRONESCU, Mihai Lucian CHIŢU, Cătălin Ion ANGHEL, Georgiana
Raluca GHIZDĂVESCU...................................................................... 193
3
Locuri de muncă sigure şi sănătoase – Iulian NEAGU .................. 211
Locuri de muncă sigure şi sănătoase. Bine pentru tine. Bine
pentru afacere. O campanie europeană privind evaluarea riscurilor
– Mihai MOCHNACS .......................................................................... 217
Tendinţe generale privind evaluarea riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea lucrătorilor. Aspecte concrete aplicabile serviciilor de
poştă şi curierat – Constantin BUJOR, Cristina Mihaela
ElenaTUDOSE. ................................................................................... 235
Evaluarea riscurilor în industria de prelucrare a lemnului – Virgil
ZAMFIRACHE .................................................................................... 243
Analiză în urma evaluării riscurilor în activitatea de comerţ
materiale de construcţii – manipulare produse şi materiale care
conţin azbest – Valentin DRĂGĂNESCU ......................................... 259
Bine pentru lucrător - bine pentru afacere. securitate şi sănătate în
muncă = profit sigur – Ciprian BREZEANU, Flavius GÂRLEANU .. 277
Locuri de muncă sigure şi sănătoase – Gheorghe DINU .............. 291
4
EVALUAREA RISCURILOR ÎN LABORATOR DE
ANALIZE MEDICALE
Gabriela PUŞCOIU
RISK ASSESSMENT IN MEDICAL LABORATORY
Summary
The low nr.319/2006 imposes that employers assess and possess the
results of risk assessment concerning health and work place security and
following the assessment, devise and implement prevention and protection
measures, adequate for creating safe and health workplaces. The following
paper contains the principles of risk assessment, a simple risk assessment
method, the list of laboratory workplaces, an example for gril evaluation for a
workplace and a few examples of dangers and prevention measures.
Cuvinte cheie: vătămare, pericol, situaţie periculoasă, risc
1. Introducere
Această lucrare referitoare la evaluarea riscurilor într-un

laborator de analize medicale (fără anatomopatologie şi radiaţii
ionizante) cuprinde:
 Principiile evaluării riscurilor
 O metodă simplă de evaluare
 Lista posturilor de lucru din laboratorul de analize medicale
 Un exemplu de grilă de evaluare pentru un post de lucru
 Cîteva exemple de pericole şi măsurile de prevenire
corespunzătoare
5
2. Principiile evaluării riscurilor
În termenii Legii nr.319/2006, obligaţia generală de asigurare a

securităţii în muncă, trebuie să determine angajatorul să ia toate
măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii
lucrătorilor. Această dispoziţie generală a legii prevede punerea în
practică a măsurilor de prevenire bazată pe principiile generale care
trebuie să orienteze angajatorul în demersul său global de prevenire.
Numărîndu-se printre principiile generale, evaluarea riscurilor
constituie un element cheie în acest demers; evaluarea este un punct
de plecare şi permite, într-un mediu de muncă cu evoluţie rapidă, de a
alege acţiunile de prevenire adecvate şi de a aduce, comparativ cu
riscurile identificate, răspunsurile şi soluţiile complete.
Legislaţia în vigoare nu impune nici un model sau formular tip,
ci numai cele 2 etape de realizare, respectiv identificarea pericolelor şi
evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă,
respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de
muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de
muncă/posturi de lucru.
Indiferent care este metoda aleasă de firmă pentru evaluarea
riscurilor profesionale, ar trebui respectate cîteva principii de bază:
1. Evaluarea nu este un scop în sine. Evaluarea riscurilor conduce la
planificarea acţiunilor de prevenire din unitate, ţinind cont de priorităţi.
2. Monitorizarea evaluării aparţine unităţii. Chiar dacă s-a apelat la un
serviciu extern, deciziile finale şi măsurile ce trebuie luate pentru
controlul riscului aparţin întreprinderii.
3. Evaluarea riscurilor este un demers colectiv. Lucrătorii însuşi sunt
adesea mijlocul cel mai bun pentru a cunoaşte situaţiile periculoase,
fiind deci necesară implicarea lor în acest demers pentru a ţine seama
cît mai corect de realităţile activităţii.
4. Evaluarea nu este un demers efemer. Evaluarea trebuie să fie
continuă şi să fie actualizată anual sau cu ocazia modificărilor ce apar.
3. Metoda de evaluare
Evaluarea prezentată cuprinde următoarele etape:

3.1. Realizarea inventarului posturilor de lucru din laborator
3.2. Identificarea situaţiilor periculoase de la fiecare post de lucru
3.3. Estimarea pentru fiecare situaţie periculoasă a următoarelor:
Gravitatea vătămării potenţiale
1. Redusă Accident sau boală fără întreruperea activităţii
6
2. Medie Accident sau boală cu întreruperea activităţii
3. Gravă Accident sau boală cu invaliditate
4. Foarte gravă Accident sau boală mortală
Frecvenţa expunerii lucrătorilor la pericole
1. Redusă Expunere – o dată pe an
2. Medie Expunere – o dată pe lună
3. Frecventă Expunere – o dată pe săptămînă
4. Foarte frecventă Expunere cotidiană sau permanentă
3.4. Ierarhizarea riscurilor pentru a determina priorităţile din planul de
acţiune:
Gravitatea vătămării
F.grav 4 Prioritate 1
Grav 3
Mediu 2 Prioritate 2
Redus 1 Frecvenţa
Prioritate 3 expunerii
1 2 3 4
Redus Mediu Frecvent
F.frecvent
Pentru demararea analizei riscurilor, trebuie examinate şi bolile,
accidentele, incidentele survenite în unitate. Scala gravităţii şi
frecvenţei sunt date cu titlu orientativ şi pot fi adaptate în funcţie de
firmă.
4. Posturile de lucru şi principalele riscuri
4.1. Lista posturilor de lucru

1. Primire – recepţie
2. Secretariat – contabilitate
3. Recoltări produse biologice
4. Tehnici de laborator – biochimie, hematologie, bacteriologie,
parazitologie, imunologie
5. Curieri
6. Curăţenie – întreţinere
4.2. Lista principalelor riscuri

1. Risc biologic
2. Risc chimic
3. Risc legat de manipulare şi gesturi şi posturi
4. Risc de cădere
5. Risc rutier
7
6. Risc legat de lipsa de igienă
7. Risc legat de căderea de obiecte
8. Risc legat de ambianţă
9. Risc incendiu explozie
10. Risc de electrocutare
11. Risc legat de intervenţia firmelor exterioare
12. Risc legat de organizarea muncii
5. Grilă de evaluare pentru postul de lucru recoltare
Situaţie Vătămare Risc Niv Măsuri prevenire

periculoasă posibilă G F prio existente De propus
Recoltare HIV, hepatite 4 3 1 Afişare Respectarea

sînge protocol limitei umplere
AES cutii ace
Recoltări Boli 3 2 2 Vaccinare Eliminare

alte produse infecţioase, regulată
biologice parazitare deşeuri
contaminate
Contact cu Boli 3 2 2 EIP pus la Urmărirea
pacienţi infecţioase, dispoziţie purtării efective
contagioşi parazitare a EIP
Posturi Afectări 2 3 2 Instruire pt Scaune
incomode coloană gesturi şi reglabile pentru
vertebrală posturi pacienţi
Deplasări la Traumatisme 4 3 1 Vehicule Instruire cod
alte produse în echipate cu rutier.
cabinete pt accidente ABS, airbeg, Interdicţie
recoltări rutiere întreţinute telefon mobil
Intervenţii Stress 1 2 3 Posibilitatea Instruire privind
nocturne în apelării unui conduita în caz
urgenţă serviciu de de agresiune
asistenţă
6. Riscuri si măsuri de prevenire în laboratorul analize

medicale
6.1. Riscul biologic. Acesta este un risc de infecţie sau alergie legat
de expunerea la agenţi biologici (HIV, virusuri hepatice...). Poate
conduce la apariţia bolilor profesionale.
8
Pericole şi/sau situaţii periculoase.
 Accident prin expunere la sînge în timpul manipulării produselor
prelevate, în timpul manevrei de prelevare şi în timpul întreţinerii
echipamentelor
 Contact cu produse biologice (sînge, expectoraţii, urină...)
 Contaminare aeriana (prin inhalare) în timpul contactelor cu pacienţii
 Contact cu deşeuri contaminate
Măsuri de prevenire
 Securizarea zonelor cu riscuri
 Organizarea circuitului produselor contaminate
 Utilizarea de materiale de unică folosinţă
 Utilizarea chiuvetelor cu comandă non-manuală, a prosoapelor de
unică folosinţă şi a produselor de igienă antiseptice pentru mîini
 Păstrarea cutiilor pentru ace contaminate cît mai aproape şi utilizarea
lor corectă
 Verificarea purtării efective a echipamentului individual de protecţie
 Vaccinarea la zi
 Afişarea protocoalelor AES (accident prin expunere la sînge)
 Organizarea modului de colectare, depozitare şi eliminare a
deşeurilor contaminate
 Instruirea personalului
6.2. Riscul chimic. Există un risc de intoxicare, alergie, arsuri, produse

prin inhalare, ingestie sau contact cutanat al produselor utilizate sau
degajate la locul de muncă. Acesta poate conduce la boli profesionale.
 Prezenţa în laborator a produselor toxice (T), nocive (Xn), iritante
(Xi), corozive (C)
 Preparări, transvazări
 Depozitarea produselor toxice în condiţii necorespunzătoare (absenţa
ventilaţiei, incompatibilitate între produse, cum ar fi acizi şi baze)
 Absenţa etichetării pe recipientele de transvazare
 Ventilaţie neadaptată sau absentă
 Solicitarea, de la furnizor, a fişelor tehnice de securitate, actualizate
 Ierarhizarea produselor în funcţie de toxicitatea lor
 Limitarea manipulării şi expunerii: utilizarea produselor în sistem
închis, ventilarea încăperilor, gestionarea deşeurilor toxice (în pubele
închise)
 Obligativitatea purtării echipamentelor de protecţie individuale (bluze,
mănuşi)
9
 Informarea personalului asupra riscurilor
 Depozitarea în condiţiile recomandate de furnizor
 Existenţa duşurilor, a duşurilor pentru ochi
6.3. Riscul legat de manipulare şi gesturi şi posturi. Există un risc

de rănire, şi, în anumite condiţii, de boală profesională consecutivă
eforturilor fizice, şocurilor, gesturilor repetitive, posturilor incomode.
 Manipularea cutiilor cu reactivi
 Posturi vicioase (la microscop, la ecranul de vizualizare...)
 Poziţie ortostatică prelungită
 Răniri în timpul manipulării sticlăriei de laborator
 Organizarea posturilor de lucru astfel încit să se suprime sau să se
evite manipularea
 Utilizarea de mijloace de manipulare: cărucior cu rotile
 Instruirea personalului pentru adoptarea de gesturi/ posturi fiziologice
 Spaţii pentru aşezat / în picioare sau reglabile în înălţime
6.4. Riscul de cădere. Este un risc de rănire produs de căderea de la

acelaşi nivel sau de la înălţime. Rănirea se poate produce din cauza
căderii lucrătorului sau din cauza lovirii de un echipament sau mobilier.
 Pardoseala alunecoasă, cu denivelări, defecte
 Culoare înguste, cu obstacole
 Încăperi cu iluminat slab
 Acces dificil la materialele depozitate la înălţime
 Utilizarea de echipamente neadecvate pentru a ajunge la materialele
depozitate la înălţime
 Scări rigide, fără rampe
 Întreţinerea pardoselilor
 Stabilirea căilor de circulaţie
 Îmbunătăţirea şi întreţinerea iluminatului
 Evitarea poziţionării materialelor la înălţime
 Utilizarea de scaune în stare bună
 Dotarea scărilor cu rampe
6.5. Riscul rutier. Este un risc de rănire rezultat dintr-un accident de

circulaţie în cadrul unei deplasări produse pentru recoltare la un cabinet
10
medical exterior, la domiciliul pacientului sau în cadrul unei deplasări
dispuse de angajator.
 Constrângeri de timp, de traseu
 Vehicule neadaptate sau prost amenajate
 Condiţii meteorologice nefavorabile
 Stare proastă a autovehiculelor (frîne, semnalizări, pneumatică...)
 Instruire insuficientă a conducătorilor auto
 Dificultăţi de staţionare (parcare) la clienţi
 Punerea la dispoziţie de autovehicule adaptate situaţiei (climatizare,
suspensie)
 Întretinere periodică a autovehiculelor
 Reactualizarea instruirii personalului pentru a conduce in condiţii de
securitate (respectarea codului rutier)
 Organizarea deplasărilor (orar, timp de deplasare, itinerar, meteo...)
 Interdicţia de a telefona în timpul deplasării
 Interdicţia consumului de alcool
 Verificarea anuală a aptitudinii medicale
6.6. Riscul legat de lipsa de igienă. Este un risc sanitar legat de

nerespectarea regulilor de igienă elementară. Este de asemenea un
risc de contaminare a altor persoane.
 Lipsa de igienă în laborator
- grupuri sanitare insalubre
- absenţa vestiarelor
- localuri şi echipamente prost întreţinute
 Lipsa de igienă personală
- lucrătorii mănîncă şi fumează în zonele de lucru
- lucrătorii nu se spală pe mîini înainte de a mînca sau de a
merge la wc
- echipamentul de lucru nu este purtat sau spălat în mod regulat
 Punerea la dispoziţie de grupuri sanitare şi vestiare
- în număr suficient
- întreţinute regulat
 Punerea la dispoziţie de echipament de protecţie întreţinut regulat
 Reamintirea interdicţiei de a mînca şi a fuma la locurile de muncă
 Reamintirea necesităţii de a se spăla pe mîini înainte şi după mersul
la wc, înainte de a mînca
11
 Respectarea regulilor de igienă în special legate de utilizarea
produselor toxice şi a agenţilor biologici
6.7. Riscul legat de căderea de obiecte. Există un risc de rănire

rezultat din căderea de obiecte provenind din depozitarea la înălţime.
 Obiecte depozitate la înălţime (pe etajere, pe dulapuri...)
 Mijloace de depozitare neadaptate sau în stare proastă (greutatea şi
volumul sarcinii)
 Acces dificil la zonele de depozitare
 Organizarea depozitării (spaţiu special pentru depozitare, modul de
depozitare adecvat obiectelor depozitate, respectarea sarcinii mexime,
lăţimea căilor compatibilă cu mijloacele de manipulare utilizate...)
 Limitarea înălţimii depozitării ţinind cont de caracteristicile obiectelor
şi ambalajul lor
6.8. Riscul legat de ambianţă. Este o sursă de disconfort care poate

duce la perturbarea atenţiei sau a preciziei gesturilor care cresc riscul
de accidentare.
 Ambianţă sonoră jenantă (zgomot)
 Disconfort termic
 Deficienţe de iluminat
 Suprasolicitări vizuale în timpul anumitor activităţi (la microscop, la
ecranul de vizualizare...)
 Limitarea nivelului zgomotului
 Asigurarea confortului termic (climatizare...)
 Privilegierea iluminatului natural
 Posibilitatea reglării individuale a iluminatului
 Echiparea încăperilor cu jaluzele, geamuri închise la culoare
 Poziţionarea corectă a ecranelor de vizualizare
6.9. Riscul incendiu explozie. Există un risc de arsură sau rănire în

urma unui incendiu sau a unei explozii.
 Prezenţa în laborator a produselor explozive, inflamabile, oxidante:
- identificaţi după etichetare (metanol...)
- sau neetichetaţi (gaze, vapori...)
12
 Amestecarea produselor incompatibile sau depozitarea produselor
neetichetate
 Prezenţa surselor de foc deschis sau scînteie electrică
 Înlocuirea unui produs cu unul mai puţin periculos
 Depozitarea produselor periculoase în afara zonelor de lucru şi ţinind
cont de compatibilitatea produselor
 Evitarea surselor de energie
 Reamintirea interdicţiei de a fuma
 Eliminarea electricităţii statice (legarea la pamînt)
 Verificarea mijloacelor de stingere a incendiilor (extinctoare) şi
accesibilitatea lor
 Instruirea personalului pentru aceste situaţii
6.10. Riscul de electrocutare. Este un risc de arsură sau electrocutare

consecutivă unui contact cu un conductor electric sau cu o parte
metalică sub tensiune.
 Conductori sub tensiune accesibili (tablouri electrice deschise, cabluri
electrice deteriorate)
 Defecte de legare la pamînt
 Personal neautorizat de a interveni în instalaţii electrice
 Repararea sau înlocuirea echipamentelor defecte
 Verificare anuală a instalaţiilor electrice de către personal calificat
 Intervenţia personalului autorizat la instalaţiile electrice
6.11. Riscul legat de intervenţia unei firme exterioare. Este un risc

de accidentare legat de intervenţia unei firme exterioare într-o
întreprindere beneficiară: coactivitatea şi necunoaşterea riscurilor
legate de activitatea laboratorului.
 Exemple de întreprinderi exterioare:
- Întreţinere, mentenanţă
- Curăţenia încăperilor sau echipamentelor
- Firmă de audit
 Necunoaşterea de către una din întreprinderi a riscurilor celeilalte
întreprinderi
- Încăperile laboratorului necunoscute de firma exterioară
- Riscuri (fizice, chimice, biologice) generate de una sau cealaltă
dintre firme
13
- Necunoaşterea procedurilor particulare (protocol accident prin
expunere la sînge)
 Necunoaşterea riscurilor legate de co-activitate (partajarea accesului
sau spaţiilor de lucru)
 Efectuarea unei inspecţii comune înainte de intervenţie
 Comunicarea către firma exterioară a riscurilor legate de activitatea
laboratorului
 Stabilirea în comun a unui plan de prevenire specific (proceduri,
instruirea personalului)
 Asigurarea unei supravegheri comune în timpul intervenţiei
6.12. Riscul legat de organizarea muncii. Este un risc care poate

conduce la afectarea stării fizice şi mentale a lucrătorilor.
 Orar fracţionat, neregulat
 Constrângeri (muncă de noapte, în week-end)
 Planificarea programului cunoscută tîrziu
 Durata şi/sau frecvenţa a pauzelor neadaptată
 Activitate în urgenţă
 Lucrători izolaţi unul de altul
 Uneori se recurge la personal interimar
 Neasigurarea instruirii personalului sau instruire deficitară
 Lipsa comunicării
 Agresiune, violenţă
 Instruirea noilor angajaţi
 Favorizarea voluntariatului pentru munca de noapte
 Îmbunătăţirea comunicării (panouri de afişaj)
 Flexibilitate în stabilirea programului
 Utilizarea de materiale şi echipamente performante
 Proceduri pentru situaţii de agresiune
BIBLIOGRAFIE
[1] CRAM des Pays de la Loire et les Services de Santé au travail de la Loire
Atlantique et du Maine et Loire, Guide d’évaluation des risques dans un
laboratoire de biologie médical
Ing. Gabriela PUŞCOIU, inspector de muncă, I.T.M. Buzău
14
SECURITATEA MAXIMĂ - OBIECTIV ŞI STRATEGIE
FUNDAMENTALĂ ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Iuliana COSTEA, Magda PROTOPOPESCU
MAXIME SAFETY – OBJECTIVE AND MAIN STRATEGY IN

WORK SAFETY AND HEALTH MANAGEMENT
SUMMARY
Maximum security strategy (MSS) takes into account all company-

based activities and all employees, regardless of their hierarchical status. MSS
requires from all enterprise's components will to act, perspicacity, and
responsibility. All employees must adhere to the strategy and must be actively
involved in its fulfilment. The final purpose of MSS is the eradication of labour
accidents, occupational diseases and the creation of comfortable working
conditions.
Cuvinte cheie: securitate maximă, principii, metode, strategie
1. Introducere
Una din mutaţiile esenţiale care s-a produs în ultimele decenii

în ştiinţele muncii atât în cele care se ocupă cu organizarea, cât şi în
cele care studiază problemele profilaxiei şi securităţii muncii, o
constituie trecerea de la modelele unilaterale - economist şi tehnicist -
la modelul internaţional - circular - cunoscut sub denumirea de model
psiho-tehnologic. Acesta are la bază conceptul de sistem ―om - sarcină
de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă‖ şi arată că omul
este într-adevăr elementul activ, subiectul propriuzis al oricărui proces
15
de muncă şi asupra căruia se răsfrâng toate disfuncţionalităţile acestui
sistem 1,2,3.
Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de
prevenire a riscurilor profesionale reprezintă un ansamblu de măsuri
tehnico-organizatorice menit să asigure desfăşurarea proceselor de
muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea
participanţilor la proces. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de
interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în
domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul ergonomiei,
igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi
toxicologiei industriale.
În acest context se poate afirma că sarcina principală a
activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă
şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente
către zero.
Din cele prezentate derivă şi cele două obiective majore ale
prevenirii care suscită în principal:
– pe plan uman: reducerea numărului accidentelor de
muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale;
– pe plan financiar: reducerea costurilor legate de
accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale.
Din această perspectivă directivele pregătite de către experţii
comisiei europene şi reprezentanţii statelor membre prevăd:
- condiţii referitoare la concepţia unitară a echipamentelor
tehnice, produselor etc. (aceasta pentru asigurarea unui
minim de condiţii de securitate şi sănătate în muncă);
- condiţii referitoare la locurile de muncă, lucrul cu produse
periculoase, utilizarea echipamentelor tehnice, organizarea
securităţii muncii, drepturile partenerilor sociali etc.
2. Concepte moderne în abordarea securităţii şi sănătăţii în

muncă
Legislaţia modernă stabileşte că obligaţia legală a conducerii

unei societăţi este de a realiza securitatea şi sănătatea în muncă a
tuturor lucrătorilor, cu alte cuvinte, de a asigura desfăşurarea
procesului de muncă astfel încât să nu conducă la apariţia de accidente
de muncă sau îmbolnăviri profesionale.
Urmare cerinţelor de asigurare a unei protecţii sociale la nivelul
standardelor europene legislativul român, prin obligaţiile şi răspunderile
stabilite pentru angajatori, sau echivalenţii acestora, îi plasează pe
16
aceştia, în postura de singurii răspunzători de securitatea şi sănătatea
salariaţilor lor. Aceasta, deoarece demersurile ce trebuiesc întreprinse
pentru asigurarea condiţiilor minime de securitate şi sănătate în muncă,
impuse prin reglementările în vigoare, necesită pe lângă un efort
organizatoric şi un efort financiar susţinut. Conducătorii persoanelor
juridice sunt singurele persoane, care potrivit atribuţiunilor ce le au,
deţin toată puterea de decizie şi pot manevra pârghiile mecanismelor
financiare pentru transpunerea în realitate a politicii manageriale în
materie de prevenire a riscurilor profesionale.
Din experienţa muncii de prevenire a riscurilor profesionale a
rezultat însă că nu este posibil ca asemenea evenimente să fie
eliminate integral. Chiar dacă s-au luat toate măsurile posibile,
echipamentele tehnice se uzează, tehnologiile folosesc materii prime
periculoase prin natura lor, etc. Întotdeauna va exista probabilitatea de
apariţie a unui incident, a unei avarii sau a unei acţiuni greşite care să
provoace o situaţie generatoare de accident sau de îmbolnăvire. Chiar
dacă sunt utilizate la maximum automatizarea şi robotizarea, atât timp
cât omul nu poate fi exclus definitiv din cadrul procesului de muncă, lui
rămânându-i totuşi spre execuţie funcţii de supraveghere şi comandă,
va fi expus cel puţin la riscul rezidual propriu utilajelor, instalaţiilor,
materiilor prime, etc. (risc generat de natura intrinsecă a acestora)
şi/sau celor datorate erorilor sale.
Prin urmare, a trebuit să se facă un rabat de la obiectivul
enunţat mai sus. În special în ţările Uniunii Europene, legiuitorul a
hotărât precizarea mai explicită a sarcinii care revine angajatorilor şi, în
consecinţă, a ―top managerului‖ referitor la realizarea securităţii şi
sănătăţii în muncă.
În directiva cadru – 89/391/CCE, care trasează direcţiile
generale pentru întreaga activitate de reglementare în domeniu, s-a
stipulat ca principii preventive de bază:
– evitarea riscurilor de accidente şi îmbolnăvire profesională;
– minimalizarea riscurilor care nu pot fi evitate.
În aceste condiţii, se poate reformula obiectivul
managementului securităţii şi sănătăţii în muncă: atingerea securităţii
maxime posibile în condiţiile concrete ale activităţii agentului economic.
Apare însă un eventual pericol. Ideea generală este că
măsurile şi mijloacele de protecţie a muncii măresc cheltuielile şi
diminuează productivitatea muncii, dar nu aduc şi beneficii. Din dorinţa
de a nu îşi reduce profitul angajatorii ar putea manifesta tendinţa de aşi
escamota incapacitatea managerială şi/sau dezinteresul pentru
17
securitatea şi sănătatea lucrătorilor sau afirmaţia că ar fi făcut tot ceea
ce este posibil pentru reducerea riscului.
Practica a demonstrat că nu sunt suficiente reglementările
juridice, cu toate sancţiunile pe care le-ar impune, pentru ca să se
realizeze cu adevărat securitatea maximă. Apare la un moment dat o
contradicţie de interese între cele două niveluri majore ale deciziei într-
o economie: societate şi întreprindere. Pentru agentul economic, costul
securităţii înglobează costul prevenirii şi cel al accidentelor şi
îmbolnăvirilor profesionale care survin efectiv. Din motive legate de
gestionarea economică, întreprinderea se preocupă de prevenirea
riscurilor profesionale până în momentul în care ar costa-o mai mult
decât dacă ar suporta costul accidentelor sau bolilor profesionale
survenite, sau în momentul în care costul aferent prevenirii va fi
compensat de beneficiile corespunzătoare care rezultă 1,2,3.
Abstracţie făcând de aspectele socio-etice, există o întreagă gamă de
probleme datorită cărora punctul de vedere agentului economic nu
corespunde optimului social. Aceasta derivă din diferenţa între costurile
sociale şi avantajele sociale pentru colectivitate, pe de o parte, şi
costurile pentru agentul economic, pe de altă parte. Se manifestă aici o
discordanţă între consideraţiile care privesc economia agentului
economic şi cele ale economiei naţionale. Angajatorul va ţine seama de
cheltuielile pe termen scurt provocate de fiecare accident sau
îmbolnăvire profesională. Dimpotrivă, la nivel macroeconomic trebuie
să se ia în considerare cheltuielile pe termen lung generate de
accidente şi boli profesionale, care grefează produsul naţional brut.
Una din soluţiile care se impun în condiţiile descrise este
modificarea ―culturii organizaţionale‖, aşa încât angajatorul, managerii
şi lucrătorii să nu-şi mai asume necesitatea asigurării securităţii şi
sănătăţii în muncă ca pe oricare altă cerinţă legală, pentru care
eventual să caute mijloace de a o eluda. Ei trebuie să conştientizeze,
până la nivelul în care să decidă propria implicare activă, că numai
aparent interesul lor în problema dată ar fi divergent cu cel al
macroeconomiei, că se obţin de fapt beneficii nu numai morale ci şi
financiare. Fiecare trebuie să ajungă să se simtă responsabil, dincolo
de orice comandament al societăţii, pentru securitatea sa şi a tuturor
celorlalţi participanţi la procesul de muncă.
Este vorba, prin urmare, de inducerea în conştiinţa indivizilor a
unei viziuni filozofice asupra rostului şi importanţei securităţii şi sănătăţii
în muncă, asupra poziţiei individului în raport cu grupul, în care să se
integreze ideea că principiul profilului, chiar dacă prevalent din motive
de supravieţuire, nu îl exclude pe cel al implicării şi răspunderii pentru
18
colectivitate. Trebuie înţeles că, dimpotrivă, viziunea corectă este cea
în care, ca în orice ecosistem, existenţa şi dezvoltarea individului nu
sunt posibile fără cea a colectivităţii de care aparţine şi reciproc.
Ţinând seama de cele câteva elemente pe care le-am precizat,
rezultă că un management modern al securităţii şi sănătăţii în muncă
trebuie să adopte ca obiectiv şi, implicit, ca strategie securitatea
maximă, să impună tuturor nivelurilor ierarhice (de conducere şi
execuţie) asumarea şi deplina implicare în acţiunile de prevenire a
accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Securitatea maximă este rezultatul - ţintă al unui ansamblu de
principii şi metode reunite într-o strategie globală, pusă în aplicare în
cadrul unei întreprinderi pentru a asigura securitatea şi sănătatea în
muncă a lucrătorilor (fig. 2.1. şi 2.2.).
Elaborarea unei viziuni noi şi

curajoase care să indice direcţiile
de dezvoltare
PRACTICI Conducerea prin exemple

Îndeplinirea exemplară a
Manage
sarcinilor ce îi revin
riale noi
Practicarea unui management
transparent
Principiul Delegarea autorităţii

conducător al Descentraliz
noului rol al area
managerului: conducerii Comunicarea permanentă cu
DOMINAREA prin personalul operator
PARADOXU DELE
RILOR GARE
Aprecierea muncii personalului
operator
Evaluarea individului în funcţie

Generalizare de contribuţia la inovare
a PASIUNII
PENTRU
SCHIM Crearea unei stări de urgenţă în
BARE firmă relativ la viteza schimbărilor
Fig. 2.1. Coordonatele care definesc rolul managerului întreprinderii moderne.
19
MARILE RĂSPUNSURI
SFIDĂRI
 Noi tehnologii MIZA

 Noi structuri
 Noi sisteme de  Anticipare
comunicare  Urgenţa
 Noi responsabilităţi răspunsului
 Noi roluri, acţiuni,  Inovare
manageri, parteneri  Coerenţă şi
coeziune
 Dimensiunea  Pragmatism
economică a
resurselor umane ŢINTĂ
Fig. 2.2. Securitatea maximă - o necesitate obiectivă.
Strategia securităţii maxime are în vedere toate activităţile ce

se desfăşoară în firmă şi toţi salariaţii, indiferent de poziţia fiecăruia pe
scara ierarhică. Ea necesită voinţă, perspicacitate, responsabilitate şi
adeziune din partea tuturor componenţilor întreprinderii, care trebuie să
fie implicaţi cu toţii în realizarea sa. Oricare ar fi poziţia ierarhică a
fiecăruia, toţi trebuie să posede aceiaşi viziune, să aibă acelaşi obiectiv
de îmbunătăţire permanentă a condiţiilor de muncă şi fiecare trebuie să
se simtă responsabil pe tot fluxul tehnologic.
Securitatea maximă necesită o participare activă a tuturor
angajaţilor în prevenirea şi combaterea riscurilor profesionale. Fiecare
trebuie să-şi conştientizeze rolul în aplicarea programului de acţiuni şi
în îmbunătăţirea acestuia.
Ea este însă, înainte de orice, problema managerului, iar
concordanţa, convergenţa şi coerenţa acţiunilor demonstrează că
acţiunea de ―securitate maximă‖ face parte dintre strategiile de
management. Deci, trebuie învăţat, înţeles şi aplicat conceptul de
management al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Scopul final al adoptării strategiei securităţii maxime (fig. 2.3.)
este eliminarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale
şi crearea unor condiţii confortabile de muncă. Pentru asigurarea sa
20
este necesar să se aibă în vedere echipa de lucru (implicarea
oamenilor), politica dezvoltării, managementul prin fapte şi planificarea
acţiunilor.
ATITUDINE PREVENTIVĂ
PREFERENŢIALĂ FAŢĂ
DE ATITUDINEA
COLECTIVĂ
CONSIDERAREA
SIMULTANĂ A TUTUROR
FACTORILOR DE RISC
SM
SECURI
TATE ARMONIZAREA
MAXIMĂ INFLUENŢELOR
TUTUROR FACTORILOR
DE RISC
DEZVOLTAREA UNUI
SISTEM INFORMAŢIONAL
ADECVAT
ASOCIEREA
ARMONIOASĂ A
MANAGEMENTULUI
DIRECTIV CU
MANAGEMENTUL
PARTICIPATIV
Fig. 2.3. Principiile securităţii maxime.
21
Principiile şi etapele implementării strategiei securităţii maxime
 Definiţie. Ansamblul de principii şi metode organizate într-o

strategie globală, vizând mobilizarea întregului personal al
întreprinderii pentru a obţine condiţii normale de muncă.
 Principii:
 voinţă, implicare, o stare de spirit adecvată, exemplul
conducerii la vârf;
 adeziunea întregului personal;
 îmbunătăţirea securităţii prin prevenire;
 evaluarea nivelului de securitate.
Implementarea strategiei securităţii maxime într-o întreprindere
implică următoarele faze:
 punerea la punct a programului;
 menţinerea la un anumit nivel a parametrilor
programului.
 Etapele implementării:
 Etapa l-a. Cum convingem echipa de conducere. Efectuarea unei
evaluări a nivelului de securitate este o motivaţie pentru implicarea
conducerii şi are drept scop cunoaşterea pierderilor potenţiale ce
pot rezulta ca urmare a nonsecurităţii.
 Etapa a-ll-a. Formarea unei structuri de securitate. O structură de
securitate conţine următoarele elemente organizatorice: o direcţie
de securitate, comitetele de securitate şi grupele (echipele) de
lucru.
 Etapa a-lll-a. Adeziunea conducerii. Adeziunea totală a conducerii,
la toate nivelurile, se obţine prin sensibilizarea sa relativ la ideea
asigurării unei securităţi maxime în raport cu necesităţile
întreprinderii.
 Etapa a-lV-a. Formarea conducerii. Formarea conducerii vizează în
principal problemele securităţii maxime şi impune însuşirea de
către manager atât a aspectelor generale, cât şi a politicii şi
strategiei specifice întreprinderii.
 Etapa a-V-a. Lansarea acţiunii. Faza de lansare are ca punct de
plecare informarea întregului personal al întreprinderii, urmărindu-
se obţinerea unei adeziuni generale. Acordându-se în acest mod
un caracter oficial problemei, toţi lucrătorii se vor simţi implicaţi de o
manieră ireversibilă în rezolvarea sa.
 Etapa a-Vl-a. Formarea personalului. Formarea personalului
implică mai multe acţiuni, metode şi instrumente:
22
 informarea asupra politicii şi strategiei întreprinderii în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 instruirea privind relaţia nivel de risc – loc de muncă -
securitate;
 informarea asupra principalelor instrumente de lucru;
 ce, cine, cum, unde, când, pentru ce;
 foaie de date (măsurători);
 brainstorming.
 Etapa a-Vll-a. Implicarea personalului. Teoria motivaţiei arată că
cele mai bune rezultate din partea lucrătorilor, în raport cu un
obiectiv urmărit, se obţine prin motivarea acestora, respectiv prin
satisfacerea nevoilor lor.
 Etapa a-Vlll-a. Implementarea cercurilor de securitate. Cercurile în
discuţie sunt grupuri de lucrători, care trebuie să se integreze
structurii întreprinderii, formate din maximum 610 persoane.
Acestea trebuie să fie constituite din voluntari care aparţin aceluiaşi
atelier, cu preocupări comune, şi care acţionează permanent
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, utilizând o metodologie
specifică.
 Etapa a-lX-a. Întreprinderea fantomă. Întreprinderea fantomă
reprezintă sursa potenţială de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă
în întreprindere. Ea este, în practică, o simulare a performanţelor
potenţiale ale întreprinderii, care s-ar obţine din eliminarea
pierderilor generate de non-securitate precum şi a
disfuncţionalităţilor din activitatea întreprinderi, simulare care
serveşte de element stimulator pentru conducere.
 Controlul (gestionarea) riscurilor în muncă
Se defineşte controlul riscurilor ca acţiunea conştientă
întreprinsă cu intenţia de a reduce frecvenţa şi gravitatea pierderilor
prin accident sau îmbolnăvire profesională. Aceasta se realizează prin
prevenirea riscurilor profesionale, reducerea gravităţii acţiunii lor asupra
lucrătorului, dar şi prin reducerea intervalului de recuperare după ce s-
au produs diverse pierderi, fie că este vorba de leziuni corporale sau
îmbolnăviri profesionale, fie distrugeri materiale.
Controlul riscurilor presupune abordarea sistematică a celor
patru componente ale sistemului de muncă şi respectarea unor principii
specifice: evitarea expunerii la risc, prevenirea pierderilor, reducerea
pierderilor, separarea unităţilor expuse la pierderi, transferul
contractului pentru controlul riscurilor.
23
3. Managementul securităţii maxime
Aşa cum s-a mai menţionat, modalităţile de asigurare a

securităţii şi sănătăţii în muncă au evoluat continuu, în acord cu
schimbările tehnologice şi socio-culturale rapide care au marcat
evoluţia societăţii umane, mai ales în ultimul secol. Prima măsură luată
a fost, în sensul ―protejării colective,‖ prin izolarea zonelor periculoase.
În efortul de prevenire a riscurilor de accidente sau îmbolnăviri
profesionale, s-a impus de asemenea necesitatea de a crea, pentru
însuşi muncitorul care deserveşte echipamentul industrial, condiţii de
securitate, adică de a-l sustrage din situaţiile periculoase; şi aceasta cât
mai aproape de originea riscului, încă din faza de concepţie şi
proiectare. Astfel a apărut foarte clar necesitatea de a lua măsuri
tehnice privitoare la procesele de muncă încă din faza de concepţie şi
proiectare a maşinilor şi utilajelor, a materialelor şi produselor utilizate,
a procedeelor tehnologice alese.
În ceea ce priveşte organizarea muncii, legislaţia obligă
conducătorii de societăţi să introducă conceptul de securitate în însăşi
organizarea muncii.
În scopul asocierii muncitorilor la munca de prevenire a
riscurilor profesionale se acţionează pe două planuri:
a) informarea, pornind de la ideea că ignoranţa se află la
baza unor accidente;
b) pregătirea muncitorilor, care constă în obligaţia şefilor de
societăţi de a organiza pregătirea teoretică şi practică a
salariaţilor pentru munca prestată în conceptul de igienă şi
securitate.
Acest ansamblu de obligaţii, măsuri şi reglementări prin care se
încearcă reducerea sau eliminarea riscurilor profesionale în contextul
relaţiei dinamice ―om - echipament tehnic - mediu de muncă - sarcină
de muncă―, s-a constituit în conceptul de securitate integrată. Acest
concept îşi propune deci asigurarea stării de sănătate şi securitate,
încă din faza de concepţie şi proiectare a echipamentelor tehnice, a
tehnologiilor şi a construcţiilor, în condiţiile interactivităţii subsistemelor
proceselor de muncă asigurând eliminarea tuturor incompatibilităţilor
dintre acestea. De aici s-a născut ideea că abordarea problematicii
securităţii muncii trebuie integrată atât în concepţia procedeelor
tehnologice, a produselor, a locurilor de muncă, a clădirilor etc. În felul
acesta se va aborda metodologia securităţii sistemelor, o dată din punct
de vedere al dimensiunilor sociale şi tehnice, iar apoi pe nivele
succesive, de la sistemul elementar om-maşină, la sistemele socio-
24
tehnice luate global. În aceste condiţii, dată fiind complexitatea
problematicii muncii de prevenire a riscurilor profesionale s-a impus
necesitatea muncii în echipe complexe, interdisciplinare.
Tratarea de o manieră globală a problematicii prevenirii
riscurilor profesionale în echipe interdisciplinare, a condus la formarea
unui nou concept filozofic de prevenire, cunoscut sub denumirea de
―securitate integrală―.
Schematic, conceptul de securitate integrală poate fi
reprezentat astfel (fig. 3.1.)  6:
Tehnici de
igienă
industrială
Tehnici Tehnici Tehnici

de de de
securitatea bază medicina muncii
muncii
Psihosociologia Salvarea
Tehnici
prevenirii complementare
şi
primul ajutor
Tehnici Tehnici de
Tehnici de planificare pentru
de
prevenire a cazuri de urgenţă
ergonomie
riscului
de incendiu
Fig. 3.1. Conceptul de securitate integrală conform şcolii Fundaţiei FREMAP –

Spania
Aceasta îmbină tehnici de prevenire în domeniul securităţii

muncii, tehnici de prevenire în domeniul sănătăţii cu tehnici de
recuperare, reabilitare şi reinserţie profesională.
Acestea se pot grupa în tehnici de bază (tehnici de securitatea
muncii, de igiena muncii, de medicina muncii) şi tehnici complementare
(tehnici de psihosociologia muncii, de ergonomia muncii, de prevenire a
incendiilor, de planificare pentru cazuri de urgenţă, de salvare şi prim
ajutor).
25
Securitatea în muncă. Obiectivul central al securităţii în muncă îl
reprezintă reducerea numărului de accidente de muncă şi al
îmbolnăvirilor profesionale prin reducerea sau eliminarea riscurilor
profesionale, acordând prioritate respectării normelor tehnice. Tehnicile
de prevenire în domeniul securităţii în muncă se manifestă în mod
ciclic. Schematic, acestea se pot reprezenta astfel (fig. 3.2.):
Evaluarea
riscurilor Planificarea
profe măsurilor
sionale corective
Acţiuni corective:
- verificări periodice;
- formare/informare;
- examene medicale periodice;
- eliminarea riscurilor grave;
- acţiuni faţă de riscurile
majore;
- supravegherea muncitorilor
sensibili.
Fig. 3.2. Abordarea ciclică a tehnicilor de prevenire în securitatea

muncii
Igiena industrială. Conceptul actual de sănătate definit ca ―echilibrul şi

bunăstarea fizică, mentală şi socială‖ include: sănătatea fizică definită
ca sănătatea organică rezultat al funcţionării corecte a organelor şi
sistemelor corpului uman, sănătatea psihică care presupune un
echilibru intelectual şi emoţional, sănătatea socială definită ca echilibru
normal în relaţiile individuale. 5
În conformitate cu cele arătate mai sus, putem defini igiena
muncii ca ―ştiinţa şi arta dedicată recunoaşterii, evaluării şi controlului
acelor factori de ambianţă sau a tensiunilor emanate sau provocate la
26
locul de muncă care poate să provoace îmbolnăviri, distrugeri ale
sănătăţii sau ale confortului şi crearea unor tensiuni semnificative între
muncitori sau membrii comunităţii‖.
Medicina muncii. Medicina muncii este acea ramură a medicinii care
se ocupă de supravegherea şi monitorizarea condiţiilor de muncă, a
stării de sănătate a salariaţilor în raport cu condiţiile de muncă precum
şi de depistarea bolilor profesionale, de cunoaşterea şi tratarea bolilor
legate de profesie, acordarea primului ajutor medical în caz de
accidente sau îmbolnăviri acute în timpul activităţii.
Psihosociologia prevenirii. Rolul tehnicilor legate de psihosociologia
prevenirii este de a forma o cultură specifică în domeniul prevenirii
riscurilor la nivelul conducătorilor şi de a realiza o adevărată stare de
spirit privind prevenirea riscurilor profesionale la nivelul executanţilor.
Ergonomia muncii. Este ştiinţa şi arta de adaptare a maşinilor (a
posturilor de lucru) la om. Ergonomia poate fi definită şi ca: ―punerea în
practică a cunoştinţelor ştiinţifice referitoare la om şi necesare pentru
conceperea sculelor, maşinilor şi dispozitivelor care să poată fi utilizate
de majoritatea muncitorilor cu maximum de confort, de securitate şi
eficienţă―.
Prevenirea incendiilor. Prin consecinţele lor devastatoare incendiile
afectează puternic instalaţiile, mediul ambiant şi de cele mai multe ori şi
personalul. Uneori incendiile sunt însoţite şi de explozii, situaţie în care
riscul de producere a unor accidente se măreşte considerabil. Ţinând
cont de importanţa acestei categorii de riscuri, s-au dezvoltat atât
tehnici specifice de prevenire cât şi tehnici de intervenţie şi de limitare a
consecinţelor pentru situaţii critice.
Planificarea acţiunilor pentru cazurile de urgenţă. Această categorie
de tehnici face parte din categoria acţiunilor de limitare a consecinţelor
accidentelor.
Salvarea şi primul ajutor. Şi această categorie de tehnici face parte
tot din acţiunile de limitare, pe cât posibil, a urmărilor producerii unor
accidente.
Trăsăturile definitorii ale managementului securităţii maxime

Managementul securităţii maxime trebuie conceput ca un
sistem de management de întreprindere care vizează cooperarea
permanentă a tuturor salariaţilor pentru a îmbunătăţi securitatea şi
sănătatea în muncă, în scopul reducerii la maximum posibil a cazurilor
de îmbolnăviri profesionale şi accidente de muncă 4. Pentru
implementarea modelului prezentat de MSM este necesar să se
parcurgă o serie de etape, aşa cum rezultă din figura 3.3.
27
IMPLEMENTAREA MSM
INSTRUIRE ŞI PERFECŢIONARE
ECHIPE DE LUCRU PENTRU

SECURITATE
CONTROLUL SECURITĂŢII
CAPABILITATEA SISTEMULUI DE
SECURITATE
SISTEM DE SECURITATE
PROIECTAREA SECURITĂŢII
PLANIFICAREA SECURITĂŢII
MĂSURAREA COSTURILOR
NONSECURITĂŢII SU
PORT
ORGANIZAREA SECURITĂŢII
POLITICA PRIVIND SECURITATEA
ANGAJAREA PENTRU SECURITATE
ÎNŢELEGEREA PROBLEMATICII
SECURITĂŢII
Fig. 3.3. Etapele către managementul securităţii maxime.
―Managementul Securităţii Maxime‖ presupune, indiferent de

nivelul avut în vedere, îmbunătăţirea propriei munci, adică:
 să existe dorinţa şi voinţa pentru securitate;
 să se stabilească obiectivele specifice exprimate cantitativ;
 să se asigure convergenţa obiectivelor;
 să se asigure realizarea obiectivelor propuse.
28
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă într-o întreprindere se poate
realiza numai prin activitatea mai performantă a fiecărui lucrător.
Managementul securităţii maxime – un sistem integral

―Managementul securităţii maxime‖ trebuie să fie un sistem
managerial complex şi complet care să includă următoarele dimensiuni
şi strategii:
 să asigure o nouă viziune pentru conducere;
 să promoveze îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de
muncă prin utilizarea tehnicilor adecvate;
 să urmărească implicarea salariaţilor şi antrenarea lor în
actul decizional;
 să înlocuiască relaţiile antagoniste cu cooperare şi
parteneriat;
 să nu agreeze scopurile nefondate, cuantificările arbitrare.
a) Aplicarea managementului securităţii maxime.

Aplicarea MSM implică o schimbare a principiilor, metodelor şi
mijloacelor managementului tradiţional în numeroase aspecte ale
activităţii economice aspect relevat în tabelul 3.1.:
Tabelul 3.1.
de la la
Aspectul
Riscuri .......... inevitabile ...................... minime
Erori .............. limitare ........................... prevenire
Instruire, reprezintă cheltuială ...... este o investiţie

perfecţionare.
Evaluări ........ justifică .......................... găsesc cauza,

îmbunătăţesc
Criteriul de preţul ............................. echilibru preţ -
alegere ......... calitate
Schimbarea .. nu este dorită ................ un mod de viaţă
Orizontul de termene apropiate ......... termene lungi

timp ............
29
Fluxul vertical ........................... orizontal şi vertical
informaţional .
Rolul să asigure forţă, să instruiască

managerilor .. să sprijine ..
Adoptarea individuală ..................... participativă

deciziei .........
b) Direcţiile de acţiune a managerilor întreprinderii pentru

exercitarea “Managementului Securităţii Maxime”.
Primul pas pe care trebuie făcut este cel de a defini politica
securităţii şi sănătăţii în muncă din întreprindere. Odată stabilită ea
trebuie comunicată întregului personal.
Următoarea acţiune este aceea de creare a cadrului
organizatoric şi de formare a personalului care să poată coordona şi
aplica politica întreprinderii în domeniu.
Pe următorul nivel de acţiune se situează fixarea obiectivelor
pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.
Un element important care garantează reuşita
―Managementului Securităţii Maxime‖ îl reprezintă dinamica sistemului
managerial: verificarea şi adaptarea sa permanentă în funcţie de
rezultatele obţinute.
c) “Managementului Securităţii Maxime” – un sistem de

management de tip participativ
―Managementului Securităţii Maxime‖ este un sistem de
management de tip participativ, ceea ce înseamnă posibilitatea, pentru
fiecare angajat implicat, de a-şi exprima ideile asupra subiectului
analizat, de a cunoaşte ideile celorlalţi în legătură cu problema
respectivă, de a influenţa în mod real elaborarea, concepţia, alegerea şi
realizarea deciziilor relative la securitatea şi sănătatea în muncă.
Obiectivele managementului participativ sunt:
 adoptarea unei decizii bune;
 înţelegerea deciziilor de către toţi cei implicaţi în rezolvarea
lor, înainte de a fi aplicate;
 dezvoltarea responsabilităţii, a implicării individuale şi a
spiritului de echipă;
 asigurarea adeziunii la deciziile adoptate a celor implicaţi.
30
d) Planul de implementare a “Managementului Securităţii
Maxime”
Una dintre condiţiile principale ale succesului MSM o constituie
implementarea corectă a sistemului de securitate şi sănătate, care
presupune o planificare atentă a modului de realizare a celor
prezentate anterior. Pentru reuşita implementării MSM este hotărâtoare
participarea activă a managerilor întreprinderii şi a întregului personal,
precum şi pregătirea resurselor financiare şi umane necesare.
Acţiunile care asigură instalarea şi funcţionarea sistemului
MSM sunt următoarele:
Stabilirea sarcinilor pentru “top manageri”. Implementarea şi
funcţionarea cu succes a sistemului MSM sunt puternic condiţionate de
atitudinea conducerii de la nivelurile ierarhice superioare ale
întreprinderii (top managerii) faţă de schimbările necesare, care trebuie
să se manifeste prin:
 proiecte de îmbunătăţire a activităţilor proprii;
 comunicarea punctelor de vedere proprii prin interviuri,
casete video, adunări generale, etc.;
 sprijinirea activă a măsurilor de îmbunătăţire şi schimbare
propuse de MSM;
 conducerea audutului pentru MSM;
 participarea personală la verificarea MSM.
Comitetul de decizie. Pentru coordonarea continuă a proceselor MSM
este necesar un comitet de decizie. Deoarece implementarea şi
exercitarea MSM sunt în primul rând o sarcină a conducerii, va trebui
ca acest comitet să fie subordonat consiliului de conducere al
întreprinderii. Membrii comitetului de decizie sunt persoane din
conducerea superioară a întreprinderii şi coordonatorul MSM. Sarcinile
acestora sunt cele de iniţiere, coordonare şi supraveghere a procesului
de ―Management al Securităţii Maxime‖
Coordonatorul implementării “Managementului Securităţii
Maxime”. Un bun coordonator al implementării MSM trebuie să
contribuie la asigurarea funcţionării sistemului. Printre sarcinile sale se
înscrie şi cea de organizare a acţiunilor de instruire şi perfecţionare în
domeniu a celorlalţi angajaţi. Bineînţeles, ca orice manager, exercită
funcţia de control al sistemului pe care îl coordonează.
Informarea. Pentru implementarea şi funcţionarea MSM este necesară
informarea permanentă a angajaţilor, asupra obiectivelor întreprinderi
sau compartimentului şi asupra performanţelor dorite, precum şi a
rezultatelor MSM. La fel trebuie să se realizeze şi informarea
31
superiorilor, asupra proiectelor de îmbunătăţire şi a rezultatelor
acestora, ca şi asupra punctelor slabe ale domeniului.
Instruirea – formarea – perfecţionarea. Aplicarea MSM va avea
succes numai dacă toţi angajaţii vor fi pregătiţi să înţeleagă şi să
accepte noul sistem.
e) Auditul în “Managementul Securităţii Maxime”

Auditul este un proces sistematic de obţinere şi evaluare
obiectivă a afirmaţiilor (aprecierilor) despre anumite acţiuni şi
evenimente, pentru a stabili gradul de corespondenţă între aceste
aprecieri şi nişte criterii prestabilite, rezultatele comunicându-se către
cei interesaţi. Tipurile generale de audit sunt financiare, de complianţă,
interne sau operaţionale. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se
practică auditul operaţional.
Auditul operaţional îşi propune să găsească oportunităţi pentru
o mai mare eficienţă în desfăşurarea acţiunilor unei întreprinderi. El
poate fi definit ca o trecere sistematică în revistă a activităţilor unei
întreprinderi sau a unui segment din aceasta.
4. Concluzii
 Direcţiile generale pentru întreaga activitate de reglementare în

domeniu, s-au stipulat ca principii preventive de bază:
– evitarea riscurilor de accidente şi îmbolnăvire profesională;
– minimalizarea riscurilor care nu pot fi evitate.
 Obiectivul major al managementului securităţii şi sănătăţii în muncă
îl reprezintă atingerea securităţii maxime posibile în condiţiile
concrete ale activităţii agentului economic.
 Managementul modern al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să
adopte ca obiectiv şi implicit ca strategie securitatea maximă, să
impună tuturor nivelurilor ierarhice asumarea şi deplina implicare în
acţiunile de prevenire a accidentelor şi a îmbolnăvirilor
profesionale.
 Securitatea maximă este rezultatul - ţintă al unui ansamblu de
principii şi metode reunite într-o strategie globală, pusă în aplicare
în cadrul unei întreprinderi pentru a asigura securitatea şi
sănătatea în muncă a lucrătorilor.
 Securitatea maximă necesită o participare activă a tuturor
angajaţilor în prevenirea şi combaterea riscurilor profesionale.
32
 Scopul final al adoptării strategiei securităţii maxime este
eliminarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale şi
crearea unor condiţii confortabile de muncă.
 Managementul securităţii maxime trebuie conceput ca un sistem de
management care vizează cooperarea permanentă a tuturor
salariaţilor pentru a îmbunătăţi securitatea şi sănătatea în muncă,
în scopul reducerii la maximum posibil a cazurilor de îmbolnăviri
profesionale şi accidente de muncă.
 Preocupările pentru securitatea întreprinderii trebuie să se
manifeste în anumite forme:
 să înceapă de la conducătorii de pe treptele ierarhice
superioare, dar în acelaşi timp să fie prezente la toţi
salariaţii;
 toţi factorii – toate compartimentele de la toate nivelurile
ierarhice – trebuie să contribuie prin activitatea lor la
atingerea acestui ţel.
 ―Managementul Securităţii Maxime‖ presupune, indiferent de
nivelul avut în vedere, îmbunătăţirea propriei munci, adică:
 să existe dorinţa şi voinţa pentru securitate;
 să se stabilească obiectivele specifice exprimate cantitativ;
 să se asigure convergenţa obiectivelor;
 să se asigure realizarea obiectivelor propuse.
 Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă într-o întreprindere se poate
realiza numai prin activitatea mai performantă a fiecărui lucrător.
Succesul este obţinut numai dacă acţiunile tuturor sunt
subordonate unor scopuri bine planificate. ―Managementul
securităţii maxime‖ trebuie să fie un sistem managerial complex şi
complet care să includă următoarele dimensiuni şi strategii:
 să asigure o nouă viziune pentru conducere;
 să promoveze îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă
prin utilizarea tehnicilor adecvate;
 să urmărească implicarea salariaţilor şi antrenarea lor în actul
decizional;
 să înlocuiască relaţiile antagoniste cu cooperare şi parteneriat;
 să nu agreeze scopurile nefondate, cuantificările arbitrare.
BIBLOIOGRAFIE
[1] Boisselier J Prévention et gestion des risques industriels dans l‘entreprise,

Paris, 1980
33
[2] Chadelat J.F., La sécurité sociales – des aspects économiques et
financière, Revue Française des affaires sociales, Franţa, nr. 4, 1980
[3] Charbonnier J., Aspects de la gestion de la sécurité sociale, Revue de la
sécurité sociale, Franţa, nr. 202.
[4] Darabont Al. Pece Şt. Dăscălescu A. – Managementul securităţii şi sănătăţii
în muncă, Bucureşti, Ed. AGIR vol l, ll 2001
[5] Pece Şt., Dăscălescu A. – Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, MMPS, ICSPM (în programul
PHARE) Bucureşti 1997.
[6] *** l‘Arbre Des Causes – Enseigner la prévention des risques
professionnels, INRS, Paris 1997.
[7] Darabont Al. Pece Şt. – Protecţia muncii – manual pentru învăţământul
universitar, Ed. Didactică şi Pedagogică RA. Bucureşti.
[8] Darabont Al. Nisipeanu S. Darabont D. – Auditul securităţii şi sănătăţii în
muncă, Bucureşti, Ed. AGIR 2002
Ing. Iuliana COSTEA, inspector de muncă, I.T.M. Brăila

Ing. Magda PROTOPOPESCU, inspector de muncă, I.T.M. Brăila
34
CRITERII GENERALE PENTRU
EVALUAREA RISCURILOR
Liviu STERIAN, Cezar VELICHI
GENERAL CRITERIA FOR RISK ASSESSMENT
SUMMARY
The risk of serious injury and professional illness is defined in special

terms as a combination between the probability and the gravity of a posible
lesion or of a health affecting in a dangerous situation. When we say security
we understand a state out of peril. The security of work means a proces of work
deprived of the risk of accidentation and professional illness. The total
elimination of all these dangerous situations and,of course,of all their
consequences – the accidents of work and the professional sickness – is
practically imposible. As a result, the security of work is an ipotethical state,
even an ideal one, preferable for all the preventive demersions. In fact, there
are levels of risk/security, of which highlight suppose great efforts of qualitative
appreciation and attempts of cantitative evaluation.
Cuvinte cheie: risc, securitate, evaluare.
1. Introducere
Riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională este definit în
literatura de specialitate ca o combinaţie între probabilitatea şi
gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie
periculoasă.
Prin securitate, în general, se înţelege o stare fără pericol.
35
Securitatea muncii presupune absenţa pericolelor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională în procesul de muncă. Eliminarea totală a
acestor pericole, respectiv a consecinţelor lor-accidentele de muncă şi
bolile profesionale-este în mod practic imposibilă.
Securitatea muncii este deci o stare ipotetică, ideală, spre care
se tinde în toate demersurile preventive.
În realitate există niveluri de risc/securitate, a căror evidenţiere
necesită eforturi serioase de apreciere calitativă şi încercări de
evaluare cantitativă.
În principiu există două posibilităţi de evaluare a nivelului de
risc, respectiv de securitate a muncii, într-un sistem:
- evaluarea postaccident/boală profesională
- evaluarea preaccident/boală profesională
EVALUAREA POSTACCIDENT (A POSTERIORI)
Acest mod de evaluare permite aprecierea nivelului de

securitate a muncii al unui sistem de producţie exclusiv pe baza
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în sistemul
respectiv într-o anumită perioadă de timp.
Metodele de evaluare utilizate se bazează pe analiza statistică
a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, iar criteriile de
evaluare folosite sunt ratele morbidităţii prin accident sau boală
profesională, respectiv indicii de frecvenţă şi gravitate.
EVALUAREA PREACCIDENT ( A PRIORI)
Esenţa evaluării preaccident/boală profesională o constituie

luarea în considerare a posibilităţilor de producere a accidentelor/bolilor
într-un sistem, respectiv a riscurilor profesionale.
Spre deosebire de evaluările postaccident, ea are o deosebită
valoare predictivă şi preventivă, oferind informaţii şi soluţii de eliminare
a pericolului înainte de a se produce evenimentele nedorite.
Noţiunea fundamentală utilizată în evaluările preaccident este
riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională, iar criteriile de evaluare
se bazează pe estimarea calitativă sau cantitativă a riscului.
Metodele de evaluare constau în identificarea cât mai completă
a riscurilor şi încercarea de cuantificare, respectiv ierarhizare a lor, în
vederea stabilirii priorităţilor preventive.
36
2. Utilitatea evaluării riscurilor profesionale
Evaluarea riscurilor profesionale dă posibilitatea angajatorului

de a întreprinde acţiuni care să conducă la reducerea sau eliminarea
lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii societăţii.
Totuşi nu trebuie pierdut din vedere că prevenirea riscurilor
profesionale reprezintă soluţia de compromis între nivelul costurilor
legate de asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă şi nivelul de
securitate a sistemului însuşi. Apare ca imperativă necesitatea de
diagnosticare a situaţiei unui sistem de muncă sub aspectul securităţii
şi sănătăţii în muncă, ceea ce implică:
 cunoaşterea factorilor de risc profesional;
 ierarhizarea factorilor de risc profesional în raport cu
gravitatea maximă previzibilă a consecinţelor acţiunii
acestora asupra executanţilor;
 identificarea şi ierarhizarea măsurilor de prevenire ce
trebuie aplicate în funcţie de priorităţile stabilite privind
riscurile de eliminat, coroborat cu criteriul economic.
Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a

procesului de muncă ea poate să-l influenţeze sub mai multe aspecte,
dintre care enumerăm:
2.1. Continuitatea procesului de producţie. Este bine

cunoscut faptul că producerea unui accident de muncă generează
întreruperea lucrului pentru o perioada de timp relativ limitată, dar în
acelaşi timp generează o stare de tensiune nervoasă în rândul
personalului datorată evenimentului şi incertitudinii că acesta nu se va
repeta. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu
scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea producţiei.
2.2. Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor

bine alese măresc viteza de derulare a fluxului tehnologic micşorând
sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi
implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. În acelaşi timp
sunt eliminate şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecţie
a muncii ce ar putea fi dispuse în urma cercetării eventualelor
accidente ce se pot produce în sistemul dat.
37
2.3.Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de
prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor făcute cu
repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor
directe ale accidentului (asistenţa socială, plata concediului medical,
ajutoare materiale etc.), la evitarea perturbărilor procesului prin
reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor
suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei
accidentaţi.
2.4. Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a

echipamentelor cât mai puţin periculoase, stabilirea ergonomică a
fluxului tehnologic, disciplinarea tehnologică a personalului,
respectarea graficelor de întreţinere-reparaţie sunt tot atâtea elemente
care contribuie la creşterea productivităţii atât prin creşterea
randamentului utilajelor, cât şi prin creşterea randamentului
personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl
are realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un
mediu ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la
reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă.
2.5. Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează

aproape automat derivând din disciplinarea personalului prin
respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţiile
optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs
de calitate.
2.6. Îmbunătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea

întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la
conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De
asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de
organizare a muncii (formare a echipelor de lucru, transmitere a
sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale,
cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant.
Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite în cadrul formaţiei
creează un climat de siguranţă şi încredere.
2.7. Creşterea prestigiului societăţii. Prin asigurarea unor

condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor factori
perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi
angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât
în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul beneficiarilor şi
38
colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea
societăţii.
2.8. Eliminarea consecinţelor. Eliminarea consecinţelor

administrative, contravenţionale sau, după caz, penale suportate de
eventualele persoanele vinovate de producerea unor accidente precum
şi a despăgubirilor către victime sau urmaşii acestora.
3. Principiile fundamentale ale evaluării riscurilor
Evaluarea riscurilor profesionale reprezintă un studiu metodic şi

sistematic al tuturor aspectelor proceselor de muncă susceptibile de a
genera evenimente nedorite, al mijloacelor de eliminare a factorilor de
risc şi a măsurilor de prevenire/protecţie aplicabile pentru gestionarea
riscurilor reziduale asociate acestora.
În cadrul analizei de riscuri profesionale se vor parcurge
următoarele etape obligatorii:
 definirea sistemului de muncă ce urmează a fi analizat;
 identificarea factorilor de risc prezenţi în sistemul de muncă
analizat;
 identificarea personalului expus;
 evaluarea şi cuantificarea nivelului de risc;
 aprecierea riscurilor profesionale reziduale;
 propunerea măsurilor de prevenire şi stabilirea priorităţilor
de abordare a acestora.
Evaluarea trebuie să acopere riscurile profesionale care sunt
previzibile în mod raţional.
Riscurile profesionale asociate factorilor de risc care rezultă din
activitatea cotidiană sunt considerate în mod normal ca fiind riscuri
acceptabile şi nu necesită o atenţie deosebită decât dacă activitatea
profesională implică agravarea lor.
4. Metodologia de evaluare a riscurilor profesionale
Deşi nu există un principiu universal valabil privind metodologia

de evaluare a riscurilor profesionale totuşi două reguli sunt esenţiale în
domeniu:
- evaluarea trebuie astfel structurată încât toţi factorii de risc
(pericole sau situaţii periculoase) potenţiali să fie analizaţi;
- când un factor de risc a fost identificat prima întrebare la care
trebuie căutat un răspuns este dacă riscul asociat poate fi eliminat.
39
Pe baza elementelor esenţiale enumerate anterior pot fi
adoptate diferite abordări sau combinaţii de abordări. Acestea
comportă, de regulă, următoarele operaţiuni:
- observarea mediului specific locului de muncă (de exemplu, căi
de acces, starea clădirilor, securitatea echipamentelor tehnice,
gaze, pulberi, temperatură, zgomot, iluminat etc.);
- determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de
muncă considerat, pentru a exista certitudinea că toate vor fi
luate în considerare în cadrul evaluării;
- analiza riscurilor induse de diferitele sarcini de muncă;
- observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă,
pentru a se verifica conformitatea procedurilor aplicate cu cele
stabilite şi inexistenţa unor riscuri suplimentare;
- analiza modurilor de operare, pentru evaluarea expunerii la
pericol;
- analiza factorilor externi de influenţă (de exemplu, factorii
meteorologici, în cazul lucrărilor efectuate în exterior);
- analiza detailată a factorilor psihologici, sociali şi fizici
susceptibili să contribuie la starea de stres la locul de muncă,
precum şi interacţiunea acestora cu factorii organizaţionali şi de
mediu;
- analiza dispoziţiilor adoptate în vederea asigurării condiţiilor de
securitate, îndeosebi cu referire la existenţa sistemelor de
evaluare a riscurilor datorate noilor tehnologii şi materiale şi la
actualizarea informaţiilor privind riscurile.
Rezultatele observaţiilor şi analizelor vor fi confruntate cu
criteriile minimale de securitate şi sănătate în muncă impuse de
reglementările în vigoare.
Procedurile de evaluare şi de prevenire a riscurilor profesionale

utilizează 10 concepte precis definite:
4.1. Factorii de risc
Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili

să interfereze cu
sănătatea şi integritatea lucrătorilor şi care pot produce daune.
Aceşti factori de risc pot fi relativi la:
- securitate: munca la înălţime, o pardoseală cu denivelării,
utilizarea unui cuţit, electricitate, etc.;
40
- sănătatea fiziologică: zgomotul, solvenţii, manipulare manuală
de sarcini, etc.;
- stare de confort fizic, psihic şi socioprofesional, confortul şi
dezvoltarea personală: munca prestată, autonomia, relaţiile
interumane în cadrul echipei, stresul .
4.2. Consecinţa
Al doilea concept este cel de consecinţă (efect, daună) care

poate rezulta din aceşti factori de risc. În cele trei categorii de factori de
risc definiţi mai sus, poate fi vorba despre:
 fracturi, entorse, tăieturi, electro cutări, deces, etc.;
 asurzire, intoxicaţii, dureri lombare, etc.;
 tulburări de concentrare, oboseală, anxietate, lipsă de
informaţii, etc..
Nu trebuie uitat că în conceptul de consecinţă trebuie incluse şi
efectele asupra mijloacelor de producţie ce se pot produce în cazul
accidentelor de muncă precum şi în cazul incidentelor tehnice.
4.3. Gravitatea
Al treilea concept este gravitatea consecinţelor asupra

integrităţii fiziologice şi psihologice ale lucrătorilor în cazul manifestării
factorilor de risc.
Astfel gravitate poate fi definită pe baza consecinţelor
manifestate asupra personalului expus:
 incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de
muncă permanentă (invaliditate), deces;
 efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de
risc susceptibili să aibă efecte psihologice;
 interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia
lucrătorului pentru factorii de risc sociali şi organizatorici.
Pentru gravitatea consecinţelor se pot stabili mai multe clase ,
după cum urmează:
-clasa1: consecinţe neglijabile ( incapacitate temporară de
muncă mai mică de 3 zile)
-clasa 2: consecinţe mici ( incapacitate cuprinsă între 3-45 zile,
care necesită tratament medical)
-clasa 3 : consecinţe medii ( incapacitate 45-180 zile, tratament
medical şi spitalizare)
-clasa 4 : consecinţe mari (invaliditate gradul III)
41
-clasa 5 : consecinţe grave (invaliditate gradul II)
-clasa 6 : consecinţe foarte grave ( invaliditate gradul I)
-clasa 7 : consecinţe maxime (deces)
4.4. Expunerea
Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau

frecvenţa în timp la care executantul este expus unui factor de risc şi
nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi realizată, în
anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcţie de
necesităţile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii.
Expunerea este adesea integrată în noţiunea de probabilitate,
evaluarea propriu-zisă a riscului ţinând cont de durata sau de frecvenţa
expunerii.
Având în vedere importanţa expunerii, ca parametru obiectiv, în
determinarea probabilităţii de producere a evenimentelor nedorite, în
mod arbitrar pentru nivelul de expunere s-a ales o scală de cinci
niveluri:
SIMBOL VALOARE DE INTERPRETARE
ER (extrem de rar) - expunere de până la o oră pe lună;
R (rar) - expunere de până la o oră pe săptămână;
A (accidental) - expunere de până la o oră pe zi;
T (temporar) - expunere cuprinsă între o oră şi patru ore pe
zi;
P (permanent) - expunere mai mare de patru ore pe zi.
4.5. Probabilitatea
Al cincilea concept este ―probabilitatea‖ apariţiei daunei în

timpul expunerii, dar fără a ţine cont de durata sau de frecvenţa acestei
expuneri. Această etapă este adesea integrată celei ce urmează:
evaluarea riscului propriu-zis ţinând cont de durata sau de frecvenţa
expunerii.
O scală calitativă, precum următoarea, poate fi utilizată pentru
a evalua această probabilitate:
Clasa 6 - foarte frecvente – probabilitatea de producere a consecinţelor
foarte mare
(P>1-1/lună);
Clasa 5 - frecvente - probabilitatea de producere a consecinţelor mare
(1-1/an<P<1-1/lună);
42
Clasa 4 - puţin frecvente – probabilitatea de producere a consecinţelor
medie
(2-1<P<1-1/an);
Clasa 3 - rar - probabilitatea de producere a consecinţelor mică
(5-1<P<2-1/an);
Clasa 2 - foarte rar - probabilitatea de producere a consecinţelor foarte
mică
(10-1<P<5-1/an)
Clasa 1 - extrem de rar - probabilitatea de producere a consecinţelor
extrem de mică
(P<10-1/an).
4.6. Riscul
Al şaselea concept este cel al ―riscului‖ propriu-zis, adică

probabilitatea apariţiei unui efect al unei anumite gravităţi, ţinând cont
de expunerea la factorul de risc şi de probabilitatea producerii unei
consecinţe în timpul acestei expuneri.
Acest risc poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea,
expunerea şi probabilitatea au fost ele însele cuantificate. Aceasta
poate fi interesant pentru a compara diferite riscuri şi pentru a defini
priorităţile sau pentru a compara riscul înainte şi după diverse
modificări posibile.
Noţiunea de risc profesional este caracterizată printr-un raport
dintre probabilitatea de producere şi gravitatea consecinţelor aplicat
unui ―eveniment‖ periculos în contextul unui proces de muncă. În
consecinţă, riscul este echivalent cu o încălcare a reglementărilor,
susceptibilă de a provoca, adesea foarte direct, un accident. Date însă
fiind limitele de cunoaştere ştiinţifică precum şi posibilităţile tehnice în
unele situaţii nu se poate asigura eliminarea integrală a riscurilor de
producere a accidentelor sau îmbolnăvirilor profesionale. Din această
cauză practica a impus introducerea a două noţiuni şi anume: riscuri
acceptabile (asumate) şi riscuri inacceptabile.
La identificarea riscurilor dintr-un sistem de muncă va trebui să
se ţină cont şi de o serie de elemente ale analizei ―a posteriori‖, în
speţă de datele statistice de analiză a gravităţii consecinţelor
accidentelor precum şi de analizele arborelui de cauze. Acestea ne pot
transmite informaţii cu privire la probabilitatea de producere a
accidentelor, gravitatea consecinţelor precum şi la mecanismele de
producere, dându-ne astfel posibilitatea de a corecta unele elemente
ale analizei ‖apriori‖.
43
Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN
292-1, ca fiind ―combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei leziuni
sau atac la sănătate, ce poate surveni într-o situaţie periculoasă‖.
Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a riscului ce se poate
utiliza în ierarhizarea riscurilor. Altfel spus riscul reprezintă
probabilitatea producerii unei daune de o anumită gravitate, în timpul
unei expuneri la factorul de risc. În consecinţă riscul profesional asociat
unei situaţii particulare sau unui procedeu tehnic particular rezultă din
combinarea următoarelor elemente:
 gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei
cea mai probabilă);
 probabilitatea producerii acestei consecinţe.
Astfel definit riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi
probabilitatea au fost ele însele cuantificate. Evaluarea cantitativă
(cuantificarea) poate fi utilizată pentru a compara diferite riscuri în
cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie sau
pentru a compara nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de
prevenire a manifestării lui.
Aceste elemente sunt prezentate în figura 1:
GRAVITA
TEA PROBABILITATEA
RIS PRODUCERII acestei
CUL consecinţei
celei mai consecinţe funcţie de:
referitor
la posibile
factorul care frecvenţa şi durata
de risc rezultă din expunerii
Est manifestar
conside
rat
eo ea şi
fun factorului probabilitatea de
c de risc manifestare a factorului de
ţie considerat risc
de:
probabilitatea de a evita
producerea consecinţei
sau de a limita severitatea
consecinţei
44
În consecinţă riscul profesional este reprezentat de
caracteristica intrinsecă a materialelor, echipamentelor tehnice sau a
unor acţiuni umane de a provoca leziuni ale integrităţii corporale,
vătămări ale stării de sănătate sau afectări ale confortului fizic sau
psihic manifestate în procesul de muncă. Riscurile profesionale se pot
manifesta şi ca distrugeri de bunuri materiale.
Producerea accidentelor de muncă se află întotdeauna într-un
raport de dependenţă cu cel puţin unul din elementele procesului de
muncă, cea ce a permis să se facă o clasificare a riscurilor profesionale
în funcţie de acest criteriu; astfel vom avea: - riscuri dependente de
factorul uman;
- riscuri dependente de mijloacele de producţie;
- riscuri dependente de sarcina de muncă;
- riscuri dependente de mediul de muncă.
Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de
accidente sau îmbolnăviri profesionale, gravitatea scăzută a
consecinţelor accidentelor nu trebuie considerată în mod automat ca
prezumţie a unui risc scăzut.
4.7. Noţiunea de risc acceptabil
Al şaptelea concept este cel al caracterului ―acceptabil‖ sau

―inacceptabil‖ al riscului.
Se admite că noţiunea de risc profesional este definită printr-o
combinaţie dintre probabilitatea de întâmplare şi gravitatea
consecinţelor aplicate unui ―eveniment‖ periculos în contextul unui
proces de muncă dat. Într-adevăr, dacă admitem un anumit risc, putem
să-l reprezentăm, în funcţie de gravitatea şi probabilitatea de producere
a consecinţelor, prin suprafaţa unui dreptunghi F1, dezvoltat pe
verticală; rezultă că aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un
pătrat F2, sau printr-un alt dreptunghi, F3, extins pe orizontală (fig.2). În
toate cele trei cazuri, dreptunghiurile având aceeaşi suprafaţă, riscul
este la fel de mare.
45
y
4
3
F
2 1
F
2
1
F
3
x
1 2 3 4 5 6
Fig. 2. Reprezentarea grafică a echivalenţei riscurilor caracterizate prin

cupluri diferite de gravitate-probabilitate.
În consecinţă putem atribui unor cupluri gravitate-probabilitate

diferite, acelaşi nivel de risc. Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o
linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate, obţinem
o curbă cu alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre cele doua
variabile: gravitate-probabilitate.
Date însă fiind limitele de cunoaştere ştiinţifică precum şi
posibilităţile tehnice în unele situaţii nu se poate asigura eliminarea
integrală a riscurilor de producere a accidentelor sau îmbolnăvirilor
profesionale. Din această cauză practica a impus introducerea a două
noţiuni şi anume:riscuri acceptabile (asumate) şi riscuri inacceptabile.
Pentru reprezentarea riscului funcţie de gravitate şi
probabilitate se defineşte o astfel de curbă drept curba de
acceptabilitate a riscului.
Această curbă permite diferenţierea între riscul acceptabil şi cel
inacceptabil.(fig.3)
46
INACCEPTABIL
Gravitatea Y
Riscul
evenimentului A
Curba C
C = X•Y
Riscul
evenimentului B
ACCEPTABIL
-9 -6 -3
10 10 10
Probabilitatea X
Fig. 3 Reprezentarea grafică a noţiunii de riscuri acceptabile/inacceptabile
4.8. Prevenirea
Modalităţile de prevenire sunt măsurile tehnice sau

organizatorice colective susceptibile să elimine factorul de risc, să
reducă gravitatea consecinţelor, să diminueze expunerea sau
probabilitatea de producere a consecinţei, adică în fapt, să acţioneze
asupra unora sau tuturor elementelor definite mai sus, pentru
reducerea ―riscului‖.
4.9. Protecţia
În lipsa măsurilor de prevenire care suprimă riscul, este

necesar în anumite cazuri, de a se recurge la mijloace de protecţie
individuală. Este vorba despre mijloace de protecţie purtate de muncitor
în scopul reducerii probabilităţii producerii unei consecinţe şi constau,
de obicei, în încălţăminte de protecţie, antifoane, măşti, ochelari de
protecţie, etc.
47
4.10. Supravegherea medicală
Prin supraveghere medicală, înţelegem aici examenele

medicale specializate precum testele funcţionale respiratorii,
examenele audiometrice, etc. realizate astfel încât să asigure că un
muncitor expus la un risc şi deci pentru care există o anumită
probabilitate de producere a unei consecinţe, nu a suportat această
consecinţă.
Supravegherea medicală nu este singurul rol al medicului de
medicina muncii, el va fi partenerul indispensabil pentru alţi factori de
prevenire, pentru definirea, în particular dar nu în exclusivitate, a
consecinţelor potenţiale, a gravităţii lor şi a aprecierii caracterului
acceptabil sau nu al riscului.
5. Relaţia risc – securitate
În terminologia de specialitate, securitatea omului în procesul

de muncă este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în
care este exclusă posibilitatea de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională. În limbajul uzual, securitatea este percepută ca faptul de
a fi la adăpost de orice pericol, iar riscul ca posibilitatea de a ajunge
într-o primejdie, pericol potenţial. Dacă luăm în considerare, sensurile
uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea
sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională este zero. Prin urmare, securitatea şi riscul sunt două
noţiuni abstracte, contrare, care se exclud reciproc. În realitatea
practică, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge
asemenea stări cu caracter absolut.
Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul
potenţial de accidentare sau îmbolnăvire, apare întotdeauna un risc
―rezidual‖, fie şi numai datorită imprevizibilităţii acţiunii omului. Dacă nu
se fac intervenţii corectoare pe parcurs, acest risc rezidual creşte pe
măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin
―îmbătrânire‖.
În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin “niveluri de
securitate”, respectiv “niveluri de risc”, ca indicatori cantitativi ai
stărilor de securitate/risc.
48
Definind securitatea ca o funcţie de risc y  f x  unde:
1
y se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât
x
nivelul de risc va fi mai mic şi reciproc.
Astfel, dacă riscul este zero rezultă că securitatea tinde către
infinit iar dacă riscul tinde către infinit, securitatea tinde către zero
potrivit curbei din figura 4:
1 1
y   ; y  0
0 
+
x∙y=const
SECURITATE
y = f(x)
+
0 RISC
Fig. 4 Relaţia risc-securitate
În acest context, trebuie admisă o limită de risc minim,

respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a
se considera că sistemul este sigur ca şi o limită de risc maxim, care să
fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, încât să nu mai
fie permisă funcţionarea sistemului. În literatura de specialitate,
nivelurile de gravitate a consecinţelor şi de probabilitate de producere
care caracterizează diferitele grade de risc, sunt arareori reprezentate
într-un mod continuu. În practică, datorită greutăţii de a defini curba
determinată de ecuaţia y=f(x), obiectivele globale de securitate
49
―relativă‖ ale unui sistem pot fi mai uşor exprimate printr-o grilă
prezentată sub formă de clase de risc.
Corespunzător celor şapte clase de gravitate au fost stabilite
şapte niveluri de risc, în ordine crescătoare, şi şapte niveluri de
securitate, dată fiind relaţia invers proporţională între cele două stări
(risc-securitate):
N1 – nivel minim de risc S7 – nivel maxim de securitate

N2 – nivel foarte mic de risc S6 – nivel foarte mare de securitate
N3 – nivel mic de risc S5 – nivel mare de securitate
N4 – nivel mediu de risc S4 – nivel mediu de securitate
N5 – nivel mare de risc S3 – nivel mic de securitate
N6 – nivel foarte mare de risc S2 – nivel foarte mic de securitate
N7 – nivel maxim de risc S1 – nivel minim de securitate
6. Evaluarea riscurilor profesionale
Potrivit SR EN 1050 evaluarea riscurilor profesionale reprezintă

o procedură care urmează o serie de paşi logici care permit
examinarea într-un mod sistematic a pericolelor, a situaţiilor
periculoase şi a evenimentelor periculoase (factori de risc) asociate
proceselor de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale stă la baza stabilirii strategiei
manageriale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi este urmată
de reducerea riscului prin introducerea de măsuri de securitate.
Repetarea acestei proceduri conduce la un proces interactiv de
eliminare a factorilor de risc până la limita cunoştinţelor tehnice şi
ştiinţifice ale unui moment dat. Astfel evaluarea riscurilor profesionale
devine un instrument extrem de util în aplicarea Managementului
Securităţii Maxime.
Evaluarea riscurilor este o acţiune ce trebuie reluată:
 ori de câte ori intervine o modificare susceptibilă să
afecteze modul de percepţie a riscurilor;
 când se introduc echipamente tehnice, materiale sau
tehnologii noi;
 când se schimbă modul de organizare a muncii;
 când se schimbă condiţiile de muncă.
Schematic modul de aplicare a conceptul de evaluarea ciclică a
riscurilor profesionale este redate în figura 5.
50
Evaluarea
riscurilor Planificarea
profesionale măsurilor
corective
Acţiuni corective:
- verificări periodice;
- formare/informare;
- examene medicale periodice;
- eliminarea riscurilor grave;
- acţiuni faţă de riscurile majore;
- supravegherea muncitorilor
sensibili.
Fig. 5 Evaluarea riscurilor profesionale şi modul ciclic de aplicare.
7. Definirea sistemului
Este foarte important de stabilit, de la bun început,

sistemul la care se face evaluarea (echipament tehnic, activitate,
incintă, atelier, instalaţie tehnologică, secţie etc.). În această etapă se
precizează principalele caracteristici ale procesului tehnologic, ale
echipamentelor tehnice utilizate în cadrul procesului de muncă,
caracteristicile materiilor prime, materialelor, produselor semifinite sau
finite etc. şi se identifică principalele surse de risc profesional. De
asemenea, trebuie cunoscut numărul, ponderea şi structura
profesională a personalului expus, durata de expunere, programul de
lucru, intercondiţionările cu alte sisteme, principalele elemente ale
sarcinii de muncă şi principalele caracteristici ale mediului de muncă
etc. În acest mod se pot cunoaşte toţi factorii ce pot influenţa gradul de
pericol.
51
8. Aprecierea riscurilor profesionale
Aprecierea riscurilor profesionale reprezintă un proces,

sistematic şi metodic, de analiză a riscurilor reziduale ale unui proces
de muncă pe baza căruia acestea sunt catalogate în categoria riscurilor
acceptabile sau inacceptabile.
Aprecierea riscurilor profesionale include:
 analiza factorilor de risc;
 aprecierea riscurilor profesionale.
Analiza factorilor de risc va avea în vedere determinarea
limitelor procesului de muncă, identificarea factorilor de risc, estimarea
riscurilor profesionale.
Aprecierea riscului se bazează pe decizii raţionale. Aceste
decizii trebuie să aibă la bază modele calitative completate, atât cât
este posibil, de metode cantitative.
Metodele cantitative sunt în special adecvate atunci când
mărimea gravităţii previzibile este ridicată. Metodele cantitative sunt de
asemenea utile pentru a compara măsurile de securitate alternative şi a
o stabili pe cea care asigură o protecţie mai bună. Aprecierea riscului
trebuie efectuată astfel încât să fie posibil a confirma prin documente
procedura care a fost urmată şi rezultatele care s-au obţinut.
Informaţiile referitoare la aprecierea riscurilor profesionale ale
unui proces de muncă şi orice analiză calitativă şi/sau cantitativă
trebuie să cuprindă, după caz, următoarele:
 limitele procesului de muncă;
 cerinţele tehnologice pentru fazele de viaţă ale procesului
de muncă;
 documentaţia de exploatare sau alte mijloace de definire a
naturii procesului de muncă;
 informaţii referitoare la alimentarea cu energie;
 informaţii cu privire la factorii de mediu de muncă;
 informaţii cu privire la sarcina de muncă;
 nivelul de instruire, experienţa sau abilitatea personalului;
 istoricul accidentelor de muncă, bolilor profesionale şi a
incidentelor tehnice, etc.;
 informaţii referitoare la posibilităţile de afectare a integrităţii
sau sănătăţii persoanelor implicate în procesul de muncă.
52
9. Sistemul de muncă
Indiferent de natura activităţii, în orice proces de muncă sunt

implicate patru elemente, care interacţionează şi se influenţează
reciproc în vederea realizării unui scop unic:
- executantul
- sarcina de muncă
- mijloacele de producţie
- mediul de muncă
9.1. Executantul reprezintă omul implicat nemijlocit în

realizarea sarcinii de muncă.
9.2. Sarcina de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor pe care

trebuie să le efectueze
executantul în vederea realizării scopului sistemului de muncă. Ea este
circumscrisă de demersurile comportamentale ale executantului în
raport cu mijloacele de producţie şi cu mediul de muncă.
Executantul se raportează la sarcină prin intermediul
aptitudinilor, cunoştinţelor sale profesionale, deprinderilor etc.
9.3. Mijloacele de producţie reprezintă totalitatea mijloacelor

de muncă (clădiri, instalaţii, maşini, unelte, mijloace de transport etc.) şi
a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare etc.) utilizate în
procesul de producţie a bunurilor materiale.
9.4. Mediul de muncă reprezintă ambianţa în care executantul

îşi desfăşoară activitatea.
Mediul de muncă cuprinde pe de o parte mediul fizic ambiant
(spaţiul de lucru, condiţiile de iluminat, microclimatul, zgomotul,
vibraţiile, radiaţiile etc.), iar pe de altă parte mediul social (relaţiile de
grup, raporturi pe orizontală şi verticală etc.).
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp şi spaţiu a
activităţilor conjugate ale executantului şi mijloacelor de producţie în
sistemul de muncă.
Pentru ca un proces de muncă să aibă loc este necesar ca cele
patru elemente prezentate anterior să coexiste în spaţiu şi în timp şi să
intre în relaţie între ele. Legăturile care iau naştere sunt prezentate în
figura 7.
53
Fig.7 Elementele implicate în realizarea procesului de muncă şi relaţiile dintre
ele
În condiţiile în care elementele implicate în realizarea

procesului de muncă funcţionează şi interacţionează corect, ele vor
realiza scopul pentru care a fost creat sistemul, respectiv cel de a
produce. Orice deficienţă la nivelul unuia sau a mai multor elemente,
reprezentând o abatere în funcţionarea prestabilită a sistemului,
conduce la evenimente nedorite(inclusiv accidente de munca şi/sau
îmbolnăviri profesionale).
Din acest motiv se consideră disfuncţiile elementelor sistemului
de muncă drept cauze potenţiale de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională, respectiv factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională.
Factorii de risc proprii executantului
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie
Factorii de risc proprii mediului de muncă
Stabilirea măsurilor de prevenire şi a priorităţilor de

abordare a acestora
Pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de
securitate a sistemului de muncă analizat se impune luarea în
considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform scalei de încadrare a
nivelurilor de risc/securitate a muncii în ordinea:
54
7 - 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
1 - 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
De asemenea, se ţine seama de ordinea ierarhică generică a

măsurilor de prevenire, respectiv:
- măsuri de prevenire intrinsecă;
- măsuri de protecţie colectivă;
- măsuri de protecţie individuală.
ORDINEA IERARHICĂ A MĂSURILOR DE PREVENIRE
MĂSURI PRIMARE (măsuri de ordinul întâi)

ELIMINAREA RISCURILOR
RISC ↔ OM
măsurile trebuie să acţioneze direct asupra sursei
de factori de risc (prevenire intrinsecă)
MĂSURI SECUNDARE (măsuri de ordinul doi)

IZOLAREA RISCURILOR
RISC ↔ OM factorii de risc persistă, dar prin măsuri de
protecţie colectivă se evită sau diminuează
acţiunea lor asupra omului
MĂSURI TERŢIARE (măsuri de ordinul trei)
EVITAREA RISCURILOR
RISC ↔ OM interacţiunea dintre factorii de risc şi om se evită
prin măsuri organizatorice şi reglemen-tări privind
comportamentul
MĂSURI CUATERNARE (măsuri de ordinul patru)

IZOLAREA OMULUI
RISC ↔ OM
limitarea acţiunii factorilor de risc se face prin
protecţie individuală
În condiţiile economiilor contemporane, în care tehnologiile s-

au diversificat foarte mult iar echipamentele tehnice au devenit din
55
ce în ce mai complexe, relaţia om - echipament tehnic s-a
transformat tot mai mult într-o relaţie echipă - echipament tehnic.
Într-un astfel de sistem accidentul rezultă la întâlnirea între un
element periculos şi o greşeală umană. Din această cauză, programul
măsurilor de prevenire trebuie să ţină cont de cele cinci forme de
prevenire:
 Eliminarea elementului periculos
Dacă s-a identificat un element periculos, trebuie analizat dacă
nu este posibilă înlocuirea lui cu alt element mai puţin periculos sau
dacă nu cumva se poate renunţa definitiv la el.
 Diminuarea elementului periculos
Acest deziderat se poate realiza acţionând asupra unuia sau în
mod simultan asupra mai
multora dintre elementele definitorii ale riscurilor (expunerea
potenţială, probabilitatea de producere şi gravitatea consecinţelor).
De exemplu, prin reducerea tensiunii de lucru la o instalaţie de
iluminat de la 220v la 12 sau 24v se reduce gradul de expunere la risc.
Tot o reducere a gradului de expunere la risc se poate realiza şi prin
lucrul în echipe succesive într-o atmosferă agresivă (cu o concentraţie
aflată peste limita maximă admisă). Un alt element asupra căruia se
poate acţiona îl reprezintă probabilitatea de producere. De exemplu,
dacă într-o instalaţie electrică (aflată la o tensiune de 220v sau 380v)
sunt luate toate măsurile de electrosecuritate, deşi posibilitatea
(teoretică) de producere a unui eveniment nedorit există, probabilitatea
de producere este atât de mică încât poate fi considerată imposibilă.
Deşi reprezintă o intervenţie posterioară, trebuie să se aibă în
vedere şi măsurile de diminuare a consecinţelor. Rapiditatea cu care se
acordă primul ajutor şi calitatea acestuia pot fi determinante în
reducerea consecinţelor unui accident.
 Reducerea probabilităţii de întâlnire între elementul periculos şi om
În această situaţie intervine responsabilul cu prevenirea din
cadrul societăţii care va
trebui să-şi pună sistematic întrebarea: unde, când, cum şi de ce
această întâlnire este posibilă; dacă această întâlnire poate fi evitată în
condiţiile sistemului dat sau sistemul dat trebuie modificat.
 Creşterea rezistenţei umane
Această acţiune este deosebit de importantă, dar în acelaşi timp
deosebit de grea
datorită complexităţii umane.
Din punct de vedere tehnic creşterea rezistenţei umane se poate
face:
56
cu mijloace individuale de protecţie. (La alegerea
acestora se va ţine cont că ele reprezintă ultima barieră
între risc şi om; că nu trebuie să stânjenească mişcările
material
omului; că nu trebuie să introducă riscuri suplimentare.
În paralel trebuie acţionat şi în plan psihologic pentru
incitare la utilizarea acestuia)
de exemplu, adaptarea omului la căldură sau presiune.
(Acţiunile de adaptare a organismului uman la condiţii
diferite de lucru, altele decât cele normale, trebuie să
fiziologic aibă în vedere posibilităţile individuale de rezistenţă
precum şi particularităţile anatomo-fiziologice ale celor
antrenaţi. Ele trebuie elaborate împreună cu medicul de
medicina muncii)
constatând scăderea nivelului de risc al operatorului prin
antrenament în condiţii cât mai aproape de real
(operatori, pompieri) sau prin utilizarea simulatoarelor
mai ales în sistemul tehnologic cu risc înalt. Acţiunile
întreprinse în această direcţie trebuie să urmărească
crearea unor deprinderi (automatisme) de reacţie la
apariţia riscului, care să evite apariţia spaimei sau şi mai
grav a panicii. De asemenea, trebuie să creeze
sentimentul de posibilitate de stăpânire a riscului în
anume condiţii. Toate acestea, pentru a elimina apariţia
inhibiţiilor la declanşarea unor riscuri. Un muncitor
conştient de riscurile la care se expune prin practicarea
meseriei sale şi care posedă cunoştinţele necesare
psihologic privitoare la metodele de prevenire, devine un partener
viabil în procesul de muncă. Formarea şi informarea lui
trebuie să urmărească, în raport cu fiecare post de
lucru, o cât mai bună concordanţă între dimensiunile
obiectivă şi subiectivă ale riscului şi de a corecta atât
comportamentele hiperprudente, hiperezitante cât şi pe
cele hazardante, necugetate, impulsive. Conţinutul
procesului de informare desemnează totalitatea
informaţiilor aferente sferei noţiunii de securitate a
muncii care, prin asimilarea lor, conduc la formarea
deprinderilor de securitate a muncii, dezvoltă orientarea
corectă faţă de riscuri stimulând totodată capacitatea de
mobilizare faţă de sarcina de muncă şi faţă de procesul
de instruire.
57
 Suprimarea erorii umane
Sistemele robotizate suprimă un mare număr de locuri
de muncă accidentogene. Întâmplător, omul se află întotdeauna la un
anumit nivel al sistemului: programator,
supraveghetor sau muncitor de întreţinere. Problema securităţii care
priveşte aceste nivele de sistem se pune altfel decât în sistemul simplu
OM – MAŞINĂ.
 Controlul asigurării condiţiilor de securitate
Acesta reprezintă practica cea mai veche de analiză a

riscurilor şi apreciere a nivelului de securitate pentru un sistem de
muncă.
Obiectivul urmărit constă în identificarea, prin observarea

vizuală directă şi măsurători simple, a anomaliilor sau insuficienţelor
prezentate de echipamentele tehnice, instalaţiile tehnologice sau
construcţii, etc. în raport cu standardele de securitate şi normele în
vigoare. În aceste analize riscul apare ca fiind echivalent cu o deficienţă
de aplicare a reglementării, susceptibilă de a provoca un accident sau o
îmbolnăvire profesională.
Prin opoziţie, nivelul de securitate este considerat satisfăcător
atunci când reglementările specifice sunt respectate. Gradul de abatere
de la reglementări reprezintă un criteriu calitativ pentru evaluarea
securităţii sistemului analizat; cu cât abaterile sunt mai mari, cu atât
securitatea sistemului este considerată mai mică.
BIBLIOGRAFIE
[1] Darabont Al. Pece Şt. Dăscălescu A. – Managementul securităţii şi sănătăţii

în muncă, Bucureşti, Ed. AGIR vol l, ll 2001
[2] Pece Şt., Dăscălescu A. – Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, MMPS, ICSPM (în programul
PHARE) Bucureşti 1997.
[3] Darabont Al. Pece Şt. – Protecţia muncii – manual pentru învăţământul
universitar, Ed. Didactică şi Pedagogică RA. Bucureşti.
[4] Darabont Al. Nisipeanu S. Darabont D. – Auditul securităţii şi sănătăţii în
muncă, Bucureşti, Ed. AGIR 2002
[5] Mincă G – Metodă pilot de autoevaluare a riscurilor profesionale
[6] Kovacs Şt. Darabont D. Ghid pentru autoevaluarea securităţii în muncă la
nivelul unităţilor mici şi mijlocii, ICSPM, Bucureşti, 1998.
Ing. Liviu STERIAN, inspector de munca, ITM Brăila

Ing. Cezar VELICHI, inspector de munca, ITM Brăila
58
INFORMAREA ŞI COMUNICAREA ÎN PROCESUL DE
EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE – ROLUL
MEDICULUI DE MEDICINA MUNCII
Felicia-Steliana Popescu
Information & comunication in the process of the risk

assessment – role of OH specialist
SUMMARY
The paper presents the importance of colaboration between OH

specialists, employer, employees, HR and Safety and health at work
representatives in the activity of risk assessment. Here are presented some
modalities of information and comunication, the sources of information and the
types of external and internal medical reports and how are theses reports used
at the management level.
Cuvinte cheie: informaţie, comunicare, evaluarea riscurilor, medicina

muncii, securitate şi sănătate în muncă
1. Introducere
Prezentarea aduce în discuţie o abordare sistematică a activităţilor

de informare şi comunicare într-o companie multinaţională. Sunt
descrise modalităţile de informare şi de comunicare între: lucrători,
angajator, responsabilul cu securitatea în muncă, medicul de medicina
muncii, precum şi instituţiile interesate.
59
Premisele comunicării în companie sunt: rapoartele sunt succinte şi
clare, informarea periodică (stabilită în planurile de lucru anuale),
vizitele periodice în aria de producţie pentru un contact permanent cu
lucrătorii, participarea la întrunirile Comitetului de sănătate şi securitate
în muncă, discutarea periodică a noilor aspecte legislative, cunoaşterea
modificărilor procesului tehnologic, stabilirea de comun acord a
planurilor de lucru, discutarea permanentă a problemelor ce apar.
Principiul raportării se bazează pe folosirea rapoartelor pentru
multiple obiective, numit managementul integrat al informaţiei. Se
impune asigurarea unei comunicări eficiente între părţile interesate în
activitatea de medicina muncii şi se asigură ca medicina muncii să
devină complet integrată în organizaţie prin punerea activităţilor şi a
resurselor sale pe acelaşi plan cu necesităţile şi priorităţile grupului de
afaceri. (fig. 1)
Fig. 1 managementul riscului
60
2. Modalităţile de informare şi comunicare
Modalităţile de informare şi comunicare se realizează atât în plan

intern, cât şi pe plan extern.
2.1. Modalităţile de informare şi comunicare internă
Modalităţile de informare şi comunicare internă sunt următoarele:
intra-departament medical prin ―Comunicările şi informările interne‖;
departament de ―Educaţie pentru sănătate‖ (departamentul medical
comunică direct cu lucrătorii), departamentul/―Gestiunea integrată a
sănătăţii lucrătorilor‖ (departamentul medical asigură inserarea datelor)
urmată de accesul tuturor (sănătate, securitate, management, resurse
umane) la informaţie în funcţie de nivel;
2.2. Modalităţile de informare şi comunicare externă
Modalităţile de informare şi comunicare externă sunt următoarele:
raportarea către instituţiile naţionale, conform legislaţiei în vigoare [1],
comunicări externe (rapoartele de sănătate ale companiei).
2.3. Informare si comunicare la nivel de departamente
2.3.1. Departamentul medical este permanent informat prin mai
multe căi: reviste trimise în format electronic ―Noutăţi în companie‖,
portalul de Medicina Muncii (Portal Occupational Health) accesibil prin
Intranet, ―One Point Lesson‖, un material informativ postat la locul de
muncă, reprezentănd informaţii medicale şi de securitate la locul de
muncă. Pentru toţi consilierii naţionali de medicina muncii are loc o
informare odată la 9 luni prin sesiuni interactive cu medici de medicina
muncii din zeci de ţări.
2.3.2. Departamentul ―Educaţie pentru sănătate‖ este alcătuit din
personal medical, reprezentanţi ai servicului de resurse umane şi
securitate şi sănătate în muncă, ce stabilesc temele de interes pentru
lucrători, cum ar fi: cursuri de informare – determinanţii stării de
sănătate (Ex:―10 alimente sănătoase‖, ―Greutatea ideală‖ etc), cursuri
de igienă individuală şi colectivă, cursuri de prim ajutor (la care sunt
invitate şi persoane care nu fac parte din echipele de prim ajutor),
discuţii individuale cu lucrătorii, consiliere colectivă şi individuală (Ca
parte a ―Sistemului special de supraveghere medicală‖), Leaflet-uri
(―Ghidul angajatului care lucrează la videoterminale‖, ―Cum evităm
durerile lombare‖), site pe intranet de ―Educaţie pentru sănătate‖ -
subiecte orientate de rezultatele la controlul medical periodic, cu teme:
obezitatea, tetanie latentă, HTA, dureri lombare.
2.3.3.Departament ―Gestiunea integrată a sănătăţii lucrătorilor‖
presupune evaluarea de risc printr-o echipă multidisciplinară,
participarea la Comitetul de securitate şi sănătate în muncă, abordarea
61
―TPM‖(Total Productive Management, Total Productive Manufacturing,
Total Perfect Management, Total Profit Management, Total People
Management, Total Productive Maintenance) (Fig. 2), un concept
japonez bazat pe colaborarea apropiată a tuturor lucrătorilor în vederea
obţinerii unei productivităţi maxime concomitent cu satisfacţia deplină a
lucrătorilor şi mentinerea unei stări bune de sănătate.
2.4. Tipuri de comunicare şi informare
La nivel de companie s-a stabilit o modalitate de comunicare

externă prin raportările şi comunicările cu terţi prin rapoartele medicale,
de exemplu către Corporate Occupational Health Committee. Aceasta
include numărul de accidente/incidente, morbiditate, intervenţii,
controale medicale etc.
Comunicarea la nivel naţional se face către Autoritatea de
Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Serviciul de
expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă, etc.
Activităţile de informare şi comunicare sunt în permanenţă
legate de evaluarea riscurilor profesionale, de analiza periodică a
reprezentărilor subiective ale lucrătorilor [3].
La întrunirile periodice se analizează ckecklist-urile lunare, se
desfăşoară self-assessment trimestrial, auditul intern (anual în sistem
integrat de management pe loc de muncă/funcţie/departament), audit
de certificare (control ISO anual), auditul extern (la 2 ani).
Principala sursă de informaţie este oferită de evaluarea
riscurilor profesionale. O altă sursă de informaţie este prin metoda ‖Job
satisfaction analysis‖, care presupune investigarea reprezentărilor
subiective asupra confortului socio-profesional, a adaptării personalului
la conţinutul activităţii şi a indicelui de ―job satisfaction‖ [2], [3]. Ca
unelte de evaluare (Fig.3) folosite: interviu pe bază de chestionar,
vizitarea locurilor de muncă, evaluarea determinărilor făcute la locul de
muncă, apoi procesarea datelor, prelucrarea şi interpretarea lor,
elaborarea unui raport de analiză (Fig.4).
Piramida lui MASLOW (unul din rezultatele studiului)
cumulează valorile indicatorilor de evaluare a expunerii la riscuri socio-
profesionale, cu înalt grad de predictibilitate. Reprezentarea grafică
este ilustrativă pentru o colectivitate socio-profesională aflată în limitele
de securitate şi confort ale normalităţii existenţiale.
62
Fig. 2 Pilonii TPM
63
Fig. 3 Unelte de evaluare a riscurilor
64
Fig. 4 Criterii de apreciere a datelor
3. Modalităţi de raportare
Raportările (trimise către persoanele desemnate) sunt de mai multe

tipuri: raportarea medicală lunară – checklist (cu informaţii privind
numărul şi tipul de examinări efectuate, incidente înregistrate, acţiunile
de promovare a sănătăţii, vizitele la locurile de muncă), raportare
medicală semestrială (cuprinde descrierea întregii activităţi medicale:
tipul examenului medical, boli acute sau cronice înregistrate, concedii
65
medicale, boli profesionale semnalate, boli legate de profesiune
semnalate, activităţi de educaţie sanitară şi de promovare a sănătăţii),
raportul anual al medicului consultant de medicina muncii către
Occupational Health Coordinator, la nivel de management naţional
(manager general şi resurse umane, responsabilul cu securitatea şi
sănătatea în muncă, etc). Acest ultim raport reuneşte informaţiile
primite din toate localităţile din ţară, în plus se face şi raportarea
indicatorilor cheie de performanţă şi revizuirea anuală a activităţii, pe
baza planului de lucru stabilit şi aprobat la nivel de management al
companiei.
4. Concluzii
Privind evoluţia viziunii asupra sănătăţii lucrătorilor în timp, se

observă că s-a început cu acţiuni de protecţie a sănătăţii, prevenirea
bolilor profesionale, prevenirea bolilor legate de profesiune,
supraveghere medicală specială (legată de factorii de risc identificaţi),
cu respectarea legislaţiei naţionale [1] şi aplicarea politicii proprii.
Aceste acţiuni sunt obligatorii, sunt în responsabilitatea angajatorului şi
sunt aproximativ identice în întreaga lume. Conform recomandărilor
europene şi naţionale, s-a implementat un program de promovare a
sănătăţii [1], în relaţie cu stilul de viaţă, prin promovarea unui stil de
viaţă sănătos, prin supravegherea stării de sănătate în ansamblu, nu
doar legat de factorii condiţiilor de muncă. Acest program se supune
politicii specifice companiei, activităţile sunt pe bază de voluntariat,
multe dintre ele sunt în responsabilitatea angajatului şi ele diferă de la o
ţară la alta.
BIBLIOGRAFIE
[1] *** Hotărarea de guvern nr. 355/2007 din 11/04/2007 publicată în MO,
partea I, nr. 332 din 17/05/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
[2] Popescu G., Ghinea C., Cioran L., Rolul indicatorilor staturo-posturali în
testarea securităţii şi sănătăţii în muncă, Rev. Română de Medicina Muncii,
2002,52, 3-4, 1615-1621
[3] Todea A., Bolile profesionale în actualitate, Ed. Viaţa Medicală
Românească, Bucuresti, 2000
Dr. Felicia-Steliana Popescu, medic primar de medicina muncii, Institutul de

Igienă şi Sănătate Publică Bucureşti
66
EVALUAREA RISCURILOR - PUNCTUL DE PLECARE ÎN
OPTIMIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE
Daniela RUSE, Doina OPRICEANĂ, Marcelica GIURCĂ
RISK ASSESSMENT
PREVENTION ACTIVITIES
SUMMARY
The paper debates the general problems about risks assessment, like
one of the primary way to reduce the work-related illnesses and accidents
burden, for the entire European economy.
In sequel, the mechanism of work-related accidents or illnesses
makings is presented, and then, the primaries theories about work-related
accidents genesis, are reviewed.
Finally, the convenes that must be considered for all, employers and
employees, are presented.
The improvements in matters of security and health in labor can
conduce to the economic economic benefits as much ale undertake the
quotient and society as the whole. The accidents can cause loss financiare
seriously for an enterprises.
Cuvinte cheie: accidente de muncă, boli profesionale, evaluarea

riscurilor
1. Introducere
Îmbunătăţirile în materie de securitate şi sănătate în muncă pot

să contribuie la beneficiile economice atât ale întreprinderii cât şi ale
societăţii ca întreg. Accidentele şi îmbolnăvirile de natură profesională
67
pot să determine pierderi financiare serioase pentru o întreprindere.
Pentru întreprinderi mici, în special, accidentele de natură
profesională pot avea un impact financiar major.
Este dificil, totuşi, să convingi pe angajatori şi factorii de decizie
cu privire la profitabilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Un mod
eficient este deseori efectuarea unei estimări financiare sau economice.
Deşi calcularea costurilor sau analiza costurilor şi a beneficiilor
în viitor nu ar trebui să fie complicate, mulţi experţi în materie de
securitate şi sănătate sunt descurajaţi de posibiliele dificultăţi. Totuşi,
principiile de bază sunt foarte simple şi directe şi pot fi cu uşurinţă
efectuate de o serie de profesionişti şi manageri în materie de
securitate şi sănătate.
Dominaţia modelelor raţionale ale comportamentului uman a
condus la instaurarea credinţei că o anumită formă de cuantificare a
variabilelor poate garanta protecţia împotriva riscului. Riscul nu este
doar un fapt imposibil de evitat, el reprezintând şi o valoare în sine. O
lume complet predictibilă ar reprezenta unul din cele mai mari pericole
la care ne putem aştepta.
Leibnitz îi scrie lui Bernoulli că „Natura a creat modele de
evoluţie pentru aproape fiecare punct de cotitură al evenimentelor ce se
produc în cadrul acesteia, dar nu pentru toate‖.
Nimeni nu poate evita incertitudinea şi nici un model matematic
nu se poate aplica perfect. Statisticienii sunt satisfăcuţi când un model
lucrează şi oferă doar 5% probabilitate ca rezultatele sale să fie
datorate întâmplării, rămânând, însă, şi un 5% pe care nu îl înţeleg, nu
îl pot modela şi din pricina căruia se pot produce tot soiul de aspecte
negative dacă aplică în mod mecanic modelul de luare a deciziilor. Nu
există eveniment care să se producă fără cauză.
După cum modelele descrise se repetă pentru majoritatea
evenimentelor avute în vedere sau incluse în sfera de acoperire, tot aşa
şi factorii de decizie din orice organizaţie trebuie să facă uz de
instrumentele de management al riscului, care nu reprezintă altceva
decât arta supravieţuirii în condiţiile în care previziunile realizate
anterior cu privire la viitorul incert se dovedesc a fi greşite.
2. Scurt Istoric
Accidentele de muncă reprezintă o povară pentru multe părţi şi

în moduri diverse. Accidentele şi vătămările de natură profesională
determină pierderi financiare pentru alte întreprinderi, lucrători
68
individuali şi pentru societate ca întreg. Efectele de natură economică
ale accidentelor şi vătămărilor profesionale pot fi identificare uneori ca
fiind nişte cheltuieli financiare, daune sau pierderi de resurse, dar
adesea acestea sunt efecte adverse (cum ar fi afectarea sănătăţii) şî
care sunt dificil de exprimat sub formă de costuri.
Pe de altă parte, în numeroase ţări, au fost efectuate estimările
costurilor accidentelor şi vătămărilor de natură profesională.In general,
estimările de costuri necesită o interpretare atentă. Costurile privind
securitatea şi sănătatea în muncă pentru societăţi, dar şi pentru
lucrătorii individuali, sunt foarte mult influenţate de sistemul naţional de
asigurare socială. De asemenea, sistemul naţional de asistenţă
medicală poate avea efecte în materie de costuri. In multe ţări există
reglementări care, într-un anume fel, aduc înapoi costurile în cadrul
întreprinderii sau la persoanele care au generat costurile (denumită
internalizarea costurilor). Acest sistem poate funcţiona ca o stimulare
economică pentru a evita vătămări sau îmbolnăviri viitoare.
Importanţa economică a securităţii şi sănătăţii în muncă este
ceea ce factorii de decizie consideră că aceasta trebuie să fie.
Informaţiile şi percepţiile despre efectele viitoare ale deciziilor,
de preferat exprimate sub formă de bani, ajută pe angajatori în luarea
procesului de decizie. Valoarea reală a evalării riscurilor este
influenţată de convingerile factorilor de decizie şi pentru o eficienţă
maximă în acest scop, evaluarea riscurilor va trebui să fie o activitate
comună a tuturor factorilor implicaţi.
3.Geneza Accidentelor De Muncă
3.1 Înţelegerea riscului
Evaluarea riscului reprezintă procesul ştiinţific prin care se

stabileşte cât de riscant este un anume proces, o activitate sau o serie
de lucruri care urmează a produce un ţel aşteptat. Este un proces de
colectare şi analiză a datelor care descriu forma, dimensiunile şi
caracteristicile riscului.
Evaluarea riscului poate avea diferite abordări în funcţie de
scopul şi generalitatea informaţiilor disponibile sau a datelor folosite
pentru evaluare. Unele evaluări „privesc înapoi‖ pentru a încerca să
evalueze efectele după producerea unui eveniment, altele caută să
prognozeze efectele unei viitoare produceri a unui eveniment. Pe lângă
această diferenţiere se adaugă şi diferenţa generată de raza de
acoperire sau gradul de generalitate al riscului însuşi.
69
Se definesc patru etape sau faze ce se derulează într-o
evaluare a riscului: identificarea riscurilor, stabilirea relaţiei dintre
aplicarea unei anumite doze şi răspunsul la aplicarea acesteia, analiza
potenţialului expunerii la public şi caracterizarea sau descrierea riscului
analizat. Ultima etapă în procesul de evaluare a riscului este folosirea
întregii cantităţi de informaţii adunate pe parcursul celor trei etape
anterioare pentru a descrie sau caracteriza riscul total. Caracterizarea
riscului, într-un sens, se face adesea printr-un număr ce reprezintă
produsul analizei riscului. Evaluarea riscului şi managementul riscului
sunt două procese cu aceeaşi importanţă dar diferite ca obiective,
conţinut informaţional şi rezultate.
Cu cât avansăm în timp constatăm că omul a reuşit să creeze
breşe tot mai adânci în cunoaşterea macro şi microcosmosului său. Şi
totuşi după informaţiile furnizate de Biroul Internaţional al Muncii, anual
în fiecare ţară există un număr de lucrători care nu se mai întorc în
mijlocul familiei lor, datorită accidentelor şi bolilor profesionale. Din
aceeaşi sursă se aproximează că, anual, 2-4 % din produsul intern brut
reprezintă cheltuieli şi pierderi datorate accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale.
Amploarea actuală a acestor fenomene impune reconsiderarea
criteriului securităţii muncii, protejării omului în procesul muncii trebuind
să i se asigure acelaşi loc, ca şi criteriului economic.
Realizarea acestui deziderat implică, în primul rând,
schimbarea mentalităţii indivizilor, de la muncitor până la patron, de la
proiectant la utilizator .
Înţelegerea gravităţii riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională şi formarea unor deprinderi corecte în vederea evitării lor
sunt obiective a căror atingere se poate asigura printr-un proces
continuu de educare, început încă din şcoală.
Pentru însuşirea şi aplicarea temeinică a măsurilor şi normelor
de securitate şi sănătate în muncă în condiţiile progresului tehnic
actual, sunt necesare cunoştinţe teoretice şi practice, atât de ordin
general, cât şi specifice fiecărei profesiuni.
Studiul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să înceapă prin
cunoaşterea problemelor generale, de bază, axate pe factorii de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională care pot să apară în procesul
de muncă şi pe principalele măsuri de combatere a acestora.
70
3.2 Teoria predispozitiei la accidente
La începutul secolului al XX-lea, cercetările efectuate în Anglia

şi S.U.A. privind rolul factorului uman în producerea accidentelor au
condus la formularea teoriei predispoziţiei la accidente. Primele studii în
acest sens au fost efectuate de cercetătorii Greenwood şi Woods
(1919), Yule (1920) şi continuate apoi de Marbe (1923), Lahy şi
Korngold (1936).
Conform acestei teorii sunt predispuse la accidente persoanele
care prezintă anumite caracteristici individuale înnăscute,
nemodificabile, şi care pot fi investigate prin metode psihometrice.
Principalele caracteristici individuale luate în considerare şi
care erau asociate cu producerea accidentelor de muncă sunt:
temperamentul, atenţia, emotivitatea, plasticitatea gândirii, etc. Pe baza
acestor studii, Marbe a enunţat "legea de recurenţă", sau "legea lui
Marbe", conform căreia accidentele s-ar produce cu precădere la
aceleaşi persoane, predestinate prin caracteristici individuale
înnăscute.
Cercetările ulterioare, deşi nu au infirmat categoric teoria
predispoziţiei individuale la accidente, au permis formularea unor
serioase critici:
- caracteristicile individuale au fost studiate izolat şi nu
în interacţiune, structurate în cadrul personalităţii aşa cum se
manifestă ele în realitate, generând comportamente concrete;
- teoria nu ţine seama de gradul de pericol al muncii,
datorită căruia frecvenţa mare a accidentelor la unele
persoane s-ar putea datora nu atât existenţei unei predispoziţii
individuale, cât mai ales unor riscuri obiective specifice locului de
muncă.
3.3 Teoria behavioristă
Disputele pe marginea teoriei predispoziţiei la accidente, a

rolului factorilor individuali în producerea accidentelor, au condus la
necesitatea revizuirii ei. În încercarea de explicare a mecanismului de
apariţie şi producere a accidentelor s-au introdus noţiuni noi, ca "risc
personal" şi "susceptibilitatea la accidente" ("accident lability"), în locul
predispoziţiei la accident.
Înglobând atât factorii individuali, cât şi situaţionali (respectiv ai
activităţii), susceptibilitatea la accidente nu are un caracter invariabil,
nu este un "dat" înnăscut, ci se modifică în funcţie
71
de interacţiunea caracteristicilor individuale cu factorii specifici situaţiei
concrete de muncă.
Caracteristicile individuale nu mai sunt considerate cauze ale
accidentelor, ci condiţii ce pot favoriza producerea acestora. Se acordă
din ce în ce mai multă importanţă nu atât studierii caracteristicilor
individuale izolate, cât mai ales investigării trăsăturilor globale ale
personalitaţii. De asemenea, interesul se îndreaptă tot mai mult spre
analiza comportamentelor riscante, neadecvate în caz de pericol, dupa
schema stimul - reacţie. Această viziune a condus în final la formularea
teoriei behavioriste (behavior = comportament), care explică
mecanismul producerii accidentelor de muncă printr-un comportament
neadecvat rezultat din interacţiunea variabilelor personale cu variabilele
situaţionale specifice activităţii.
3.4 Modelul dominoului (Heinrich)
În anul 1928, cercetătorul american de origine germană H.W.

Heinrich, în lucrarea sa "Industrial Accident Prevention" ("Prevenirea
accidentelor industriale"), face o clasificare a cauzelor accidentelor de
muncă în acţiuni periculoase (AP) şi condiţii periculoase (CP),
dezvoltând un model al producerii accidentului cunoscut sub denumirea
de modelul dominoului. Conform acestui model, accidentul de muncă
este rezultatul coincidenţei unei acţiuni periculoase a omului cu o
condiţie periculoasă, care derivă din mediul de lucru, respectiv din
procesul tehnologic; este suficient ca acţiunea sau condiţia periculoasă
să fie suprimată şi accidentul va fi eliminat.
Modelul propus de Heinrich este primul care explică
mecanismul producerii accidentului prin prisma îmbinării mai multor
cauze (multicauzalitate) şi care are în vedere în mod explicit relaţia
cauză - efect în geneza accidentelor de muncă.
Modelul propus de Heinrich cunoaşte o largă răspândire în
analizele accidentului de muncă la nivelul practicii industriale, în special
în perioada anilor 1930 - 1950.
Jumătate de secol mai târziu, cercetătorul suedez D. Petersen,
aprofundând cercetările lui Heinrich, elaborează modelul "Cauzalitate şi
erori umane", în care afirma că toate accidentele sunt rezultatul unor
erori umane, ele precedând sau fiind în legatură directă cu cauzele
acestora. El afirma că "orice condiţie sau situaţie poate fi periculoasă
dacă se acţionează suficient de periculos" şi că "orice condiţie poate
deveni nepericuloasă dacă se acţionează suficient de prudent"
(inclusiv în sensul prevederii tuturor măsurilor de prevenire). Modelul
72
lui Petersen, deşi atribuie cauzalitatea accidentelor exclusiv erorii
umane, ia în considerare toate fazele care conduc la realizarea unui
obiectiv (concepţie, proiectare, execuţie, exploatare) şi face deosebire
între cauză şi vinovăţie. Astfel, există erori din culpă şi erori fară
culpă, ambele categorii constituind cauze potenţiale principale de
accident, dar numai primele putând fi imputabile lucrătorului.
Pornind de la ideile lui Petersen, problematica cunoaşterii
originii erorii umane s-a dezvoltat impetuos, ajungându-se în prezent la
mai mult de 20 de tipologii ale erorii umane. Aceste tipologii diferă în
funcţie de criteriul de clasificare ales (origine, natura activităţii, fazele
de muncă etc.). Preocupări deosebite în această direcţie au avut
cercetători ca: Rigby, Şingleton, Adams, Rousse, Rasmussen, Swain,
Meister etc. Astfel, Rigby clasifica erorile umane în erori de concepţie şi
erori operative, care la rândul lor pot fi de execuţie, de omisiune, erori
datorate introducerii unei acţiuni ce nu figurează în sarcină, erori de
secventă, de termen, de diagnostic, de reprezentare.
Rousse clasifica erorile umane în funcţie de diferitele faze ale
procesului de muncă. Fiecărei faze îi corespund mai multe posibilităti
de eroare, pe care autorul o defineşte şi caracterizează.
Cercetătorul olandez Rasmussen propune un model de analiză
a erorii umane ("Arca lui Rasmussen") care are la bază analiza
activităţii (acţiunii) operatorului, structurată pe trei niveluri:
- acţiune bazată pe cunoştinţe;
- acţiune bazată pe reguli;
- acţiune bazată pe îndemânare.
Modelul propus aduce elemente noi în cunoaşterea originii
erorilor umane, în determinarea fazelor emergenţei sale printr-o analiză
psihologică subtilă.
Problema explicării genezei accidentelor de muncă prin
coincidenţa erorilor cu condiţii periculoase obiective (factori tehnici)
este reluată ulterior, în diverse variante, în majoritatea abordărilor
moderne, sistematice, ale fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională. Printre acestea din urmă se evidenţiază în mod deosebit
teoria fiabilităţii sistemelor şi abordarea ergonomică a securităţii
sistemelor.
3.5 Teoria fiabilităţii sistemelor
Fiabilitatea unui sistem reprezintă calitatea acestuia de a

funcţiona fără defecţiuni un anumit interval de timp pentru scopul dat
şi în mediul pentru care a fost conceput. Ea se exprimă matematic prin
73
probabilitatea ca sistemul să-şi îndeplinească misiunea în condiţii
determinate.
Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilităţii elementelor
acestuia şi interacţiunii lor, indiferent de dimensiunea sistemului sau de
natura şi numărul elementelor sale.
Conceptul de fiabilitate acoperă parţial, iar în unele cazuri
integrează, criteriile de rentabilitate, productivitate şi securitate a
sistemelor. Îmbunătăţind fiabilitatea unui sistem se ameliorează implicit
şi securitatea sa, respectiv cazul particular de securitate a muncii în
cadrul sistemelor (prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale).
În studiul fiabilităţii sistemelor se disting două categorii de
elemente (tehnice şi umane), cărora li se urmăreşte îmbunătăţirea
fiabilităţii. De-a lungul timpului s-au dezvoltat şi perfecţionat o serie de
metode şi tehnici ce permit analiză, evaluarea şi îmbunătăţirea
fiabilitătii tehnice. Clasice în acest sens sunt următoarele metode de
calcul ale fiabilităţii tehnice a sistemelor:
- analiza preliminară a riscurilor;
- analiza modurilor de defectare şi a efectelor;
- analiza arborescenta a defecţiunilor unui sistem;
- analiza pe baza proceselor stochastice de tip semi-
Markov (în timp discret şi în timp continuu);
- metoda binomială etc.
Utilizarea acestor metode a condus la rezultate remarcabile.
Totuşi, ele nu s-au repercutat întotdeauna în măsura preconizată, cum
s-ar fi putut crede, asupra fiabilităţii globale a sistemului, deoarece
intervine factorul uman căruia nu i se poate pretinde să aibă, în condiţii
de constrângere temporară, stress etc., o "fiabilitate" constantă.
3.6 Scopul evaluării riscului
Evaluarea riscului reprezintă cerinţa de bază a sistemului de

îndrumare PSM şi pentru a avea succes este nevoie de procese de
evaluare sistematice. Dacă evaluarea este realizată cu participarea
patronilor, atunci atât pentru conducere cât şi pentru patroni este
asigurată o bună posibilitate de a vedea în mod concret metodele
sistemului de îndrumare PSM al organizaţiei:
 baza este luarea în considerare a pericolelor şi a riscurilor;
 sunt necesare şi executabile;
 vor evita cu succes accidentele.
74
Evaluarea riscului nu este altceva decât o privire de ansamblu
atentă a ce poate vătăma, pune în pericol muncitorii la locul de muncă
şi ce fel de măsuri de protecţie sunt necesare pentru prevenirea
necazului.
În marea majoritate a cazurilor o evaluare a riscului înseamnă
îndeplinirea sistematică a cerinţelor de securitate a muncii de până
acum şi actuale, în care instrumentul principal este judecata.
4.Necesitatea Evaluarii Riscurilor Profesionale
Cunoasterea şi evaluarea riscurilor ne da posibilitatea de a

întreprinde acţiuni care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A
investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a imbolnavirilor
profesionale înseamna a investi în îmbunătăţirea activităţii firmei.
Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de
muncă, ea poate să-l influenţeze sub mai multe aspecte, cum ar fi :
4.1.Continuitatea procesului de productie
Este bine cunoscut ca producerea unui accident generează

întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp, relativ limitată, dar în
acelaşi timp genereaza o stare de tensiune, chiar teamă în rândul
personalului, datorită evenimentului şi incertitudinii. Acest lucru face ca
procesul de muncă sa se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă
şi implicit cu scăderea producţiei.
4.2 Reducerea costurilor
Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza

de derulare a fluxului tehnologic, micşorând sau eliminând timpii morti,
fapt ce conduce la o crestere a productiei şi implicit la reducerea
cheltuielilor pe unitatea de produs. In acelaşi timp sunt eliminate şi
cheltuielile facute cu realizarea masurilor de protectie a muncii dispuse
in urma cercetarii eventualelor accidente.
4.3 Creşterea eficienţei muncii
Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau

eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor angrenate în
producerea de accidente, la eliminarea costurilor directe ale
accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical, ajutoare
75
materiale, etc.), la evitarea perturbărilor procesului de producţie prin
reorganizarea personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor
accidentaţi.
4.4 Creşterea productivităţii şi a calităţii produselor
Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin

periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea
―tehnologică‖ a personalului, respectarea procedurilor de întreţinere şi
reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea
productivităţii, atât prin creşterea randamentului utilajelor cât şi prin
creşterea randamentului personalului.
De asemenea un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are
realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu
ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea
numărului de greşeli în desfăşurarea activitatii.
Creşterea calităţii produselor se realizează aproape automat derivând
din disciplinarea personalului în sensul respectării tehnologiei. Astfel un
produs realizat în condiţiile optime prevăzute de regimul tehnologic nu
poate fi decât un produs de calitate.
4.5 Îmbunătăţirea climatului socio-profesional
Implicarea intregului personal in activitatea de prevenire a

riscurilor, conduce la constientizarea rolului pe care il are fiecare. De
asemenea, aceasta conduce la gasirea celor mai bune metode de
sarcinilor de munca,etc.). Un personal constient de sarcinile sale,
cunoscator al mijloacelor de actiune, este un personal performant.
Relatiile profesionale şi sociale corect stabilite in cadrul
formatiei creaza un climat de siguranta şi incredere care favorizeaza
cresterea eficientei muncii.
4.6 Cresterea prestigiului societăţii
Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă,

prin neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente, în
respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca urmare a realizării
unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii cât şi în
rândul beneficiarilor şi colaboratorilor, se va crea o imagine favorabilă .
76
Şi nu în ultimul rând, eliminarea consecinţelor administrative,
contravenţionale sau penale, suferite de persoanele vinovate de
producerea unor eventuale accidente, precum şi despăgubirilor către
victime sau urmaşii acestora.
Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a
accidentelor de muncă şi îmbolnavirilor profesionale într-un sistem îl
constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.
Indiferent că este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o
întreprindere o asemenea analiză permite ierarhizarea pericolelor în
funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru
măsurile prioritare.
Noţiunea şi sarcinile de evaluare a riscului sunt hotărâte de
legi, care au fost revizuite de mai multe ori şi obligaţiile patronilor în
evaluarea riscului se orientează după acestea.
Prezentarea pericolelor activităţilor şi serviciilor cu scopul de a
le defini pe acelea care reprezintă un risc inacceptabil pentru
sănătatea muncitorilor, pentru îndeplinirea muncii în siguranţă. Mai
târziu, prin activitatea înteprinderii, riscurile apărute vor fi evaluate.
Evaluarea riscului crează baza pentru:
 evaluarea riscurilor înainte de survenirea unei pagube;
 verificarea riscurilor importante şi a pericolelor apărute prin
tehnologia introdusă mai demult, dacă acestea există, trebuie
luată în considerare apariţia unor noi riscuri, pericole;
 recunoşterea pericolelor insuportabile trebuie extinsă pe:
schimbările tehnologiei aplicate, sistarea activităţilor mai vechi,
introducerea unor noi moduri de fabricare, analiza riscurilor,
pericolelor potenţiale sau existente legate de crearea de noi
produse.
4.7 Scopul principal al evaluării riscurilor
 Definirea acelor surse de pericol provenite din tehnologie, care

înseamnă un pericol presupus pentru sănătatea acelor
persoane care pun în funcţiune tehnologia, care întreţin,
verifică, etc.
 Definirea gradului riscului pe baza estimării.
 Micşorarea efectului presupus al riscului pe baza propunerii.
 Evitarea pericolelor, respectiv reducerea la minimum prin
rezolvarea technică, sau, acolo unde nu este posibil, prin
asigurarea de mijloace de protecţie individuală.
77
 Definirea şi înşirarea, în funcţie de importanţă, a măsurilor care
trebuie făcute.
Scopul evaluării riscului constă în examinarea concretă a
situaţiei de la locul de muncă şi definirea sarcinilor concrete. În acest
caz sunt necesare examinările cantitative şi măsurările, de exemplu:
legat de securitatea în chimie în domeniul evaluării riscului, dacă
situaţia concretă trebuie comparată cu o normă numerică.
După evaluarea riscului angajatorul trebuie să fie capabil să
dovedească autorităţilor, patronilor sau reprezentanţilor, respectiv altor
persoane interesate, că toate măsurile necesare sunt pentru evaluarea
şi evitarea riscului, respectiv reducerea la minimum a acestora. De
aceea, evaluarea riscului aparţine şi documentării corespunzătoare a
proceselor şi rezultatelor.
4.8 Cerinţele de evaluare a riscului
Dacă vrem ca evaluarea riscului să fie utilă în practică, atunci

societatea trebuie:
 să desemneze unul dintre membrii săi, care să sprijine şi să
îndrume activitatea;
 să se sfătuiască cu toată lumea, cu aceia care sunt implicaţi;
trebuie discutate măsurile planificate şi trebuie ascultate
părerile lor, trebuie atinse obligaţiunile lor;
 să decidă ce fel de instruire este necesară în evaluarea
riscului, în analiza făcută pentru persoane/grupuri şi trebuie
introdus programul de instruire potrivită;
 să fie verificată evaluarea potrivită: trebuie decisă dacă
evaluarea este potrivită şi suficientă; cu alte cuvinte dacă
evaluarea este detailată şi severă;
 să fie documentate detaliile administrative şi constatările
importante ale evaluării.
Este nevoie ca modurile complicate ale numericizării evaluării
riscului să fie făcute doar în cazul în care urmările greşelilor sunt
catastrofale.
Evaluarea riscului în marile ramuri ale industriei, care conţin
resurse mari de pericol, sunt legate de acele metode pe care le
aplicăm şi în celelalte locuri de muncă, dar la cele mai multe organizaţii
pot fi aplicate metode subiective mai simple.
78
5. Practica evaluării riscului
De la început trebuie examinate cu grijă următoarele puncte de

vedere ale evaluării riscului:
 pregătirea unui formular simplu pentru evaluarea riscului;
 constatarea acelor criterii, pe baza cărora activităţile vor fi
clasificate şi tot pe baza cărora se vor constata ce tipuri de
informaţii sunt necesare pentru unele tipuri de activităţi;
 recunoaşterea şi clasificarea pericolelor;
 definirea sumară a metodelor, riscurilor;
 definirea acelor expresii prin care nivelele de risc vor fi
exprimate;
 acele criterii prin care se poate decide dacă riscul poate fi privit
ca acceptat: decizia dacă măsurile de evaluare ale riscurilor
planificate şi prezente sunt corespunzătoare;
 măsuri de introducere a unui plan de muncă pentru remediere
(dacă este necesar);
 metodele de avantajare a evaluării riscului;
 criterii în analiza de corespundere a planului de acţiune.
Organizaţiile să pregătească formulare simple, care pot fi
folosite în notarea constatărilor legate de evaluare; conţinutul tipic al
acestora poate să fie următorul:
 descrierea activităţii;
 riscul/riscurile;
 mijloacele locale de tratare;
 personalul expus riscului;
 probabilitatea rănirii;
 gravitatea rănirii;
 nivelele de risc;
 măsurile luate după evaluare
 detalii administrative, de ex.: numele persoanei evaluatoare,
data etc.
Organizaţiile să redacteze propriile lor metode generale de
evaluare a riscului şi s-ar putea să fie nevoie de executarea unor probe
de evaluări, precum şi analiza continuă a sistemului aplicat.
5.1 Paşii fundamentali în evaluarea riscului
Pentru o evaluare eficientă organizaţiile trebuie să facă

următoarele:
 Să clasifice unele activităţi: să pregătească o listă despre acele
79
activităţi, care se desfăşoară în unele uzine, pe terenuri, despre
oameni şi procedee, şi să adune informaţii despre acestea;
 Să recunoască pericolele: să caute fiecare pericol important,
care este legat de unele activităţi. Să se gândească la: cine poate
suferi leziuni şi cum;
 Să stabilească riscurile: să facă o evaluare subiectivă despre
fiecare risc în parte, care este legat de pericol, presupunând că
verificările planificate şi actuale funcţionează. Evaluatorii să
examineze şi eficienţa verificărilor şi ce consecinţe pot avea
greşelile lor;
 Să decidă dacă riscurile sunt suportabile: să cântărească dacă
măsurile de protecţie ale sistemului de îndrumare PSM planificat şi
actual sunt suficiente pentru mânuirea pericolelor şi pentru
satisfacerea cerinţelor legale;
 Să alcătuiască planuri de activităţi de evaluare a riscului (dacă
trebuie): să alcătuiască planuri despre fiecare întrebare care legată
de evaluare este de interes. Organizaţiile să asigure că verificările
actuale şi noi să rămână şi să fie eficiente;
 Să examineze corespunderea planului de activităţi: să fie
evaluate din nou riscurile pe baza verificărilor revizuite şi să
alcătuiască sentinţe despre suportabilitatea riscurilor.
80
Clasificarea activităţii
Recunoaşterea pericolelor
Definirea riscului
Hotărârea dacă riscul este suportat
Pregătirea planului de activitate a evaluării

riscului (dacă este necesar)
Plan de activitate pentru examinarea

corespunderii
81
5.2 Evaluarea riscurilor care nu pot fi prevenite.
Combaterea riscului la locul de apariţie (riscul trebuie sistat la

locul de apariţie).
Locul de protecţie să fie cât mai mic şi să implice mai puţini
lucrători. Deci, cu alte cuvinte, zona de pericol trebuie scăzută la
minimum. Dacă dintr-o instalaţie se degajă materiale periculoase
trebuie instalate echipamente de aspirare şi pentru înlăturarea aerului
poluat nu trebuie aerisită întreaga zonă de lucru.
5.3 Luarea în considerare a factorului uman.
La crearea locului de muncă, la alegerea mijloacelor şi a

procesului de muncă trebuie luat în considerare factorul uman, în
special la măsurarea timpului de lucru, dacă aceste este monoton şi
are acelaşi ritm, respectiv micşorarea efectului periculos şi împărţirea
timpului de muncă.
5.4 Trebuie aplicate rezultatele dezvoltării technologice.
Odată cu dezvoltarea technologică apar şi riscuri necunoscute,

pe de-o parte, iar pe de altă parte, apar noi metode mai sigure de
apărare. Acestea trebuie urmărite cu grijă şi aplicate corespunzător
pentru ca nivelul de protecţie şi sănătate împreună cu nivelul de
dezvoltare al technologiei să se ridice corespunzător.
5.5 Evaluarea riscului este o activitate continuă.
Corespunderea acestor măsuri de evaluare a riscului

trebuie examinate în mod continuu şi, dacă este necesar, trebuie
revizuite. Tot în acelaşi mod trebuie examinate şi nivelele de evaluare
a riscului, dacă condiţiile se schimbă în aşa manieră încât influenţează
în mod important pericolul şi riscurile.
Cu ajutorul metodelor de evaluare corespunzătoare ale
organizaţiei trebuie evaluate periodic tipurile de risc, de pericol ale
activităţilor. În anumite cazuri trebuie implicaţi şi experţi în protecţia
muncii din exterior şi trebuie format un departament care evaluează
riscurile, pericolele din punct de vedere regional.
82
Dacă ar exista posibilitatea de recunoaştere, pe care
organizaţia ar avea efect, atunci măsurile de eradicare sau
minimalizare ar fi prelucrate şi introduse. Măsurile propuse de
minimalizare a riscului, pericolelor vor constitui obiectivul programului
de îndrumare.
6.Capcanele evaluării riscului
6.1. Planificare şi atitudine greşită
Dacă evaluarea este planificată greşit şi este realizată cu

credinţa că aceasta este doar o obligaţie birocratică, atunci este doar
timp pierdut şi nimic nu se va schimba. Dacă sarcinile legate de
evaluare devin formale şi au scopuri proprii, atunci organizaţiile se pot
încurca în întrebări de detaliu. Evaluarea riscului să înşire, în primul
rând, toate acele activităţi care trebuie făcute şi care să servească
drept bază pentru introducerea măsurilor de autocontrol.
6.2. Inconsecvenţă
Persoanele care evaluează un risc potenţial comit adesea,

greşeala de a nu se ocupa în fiecare domeniu examinat cu fiecare
factor de risc. Cauza acesteia poate fi faptul că spre constatare este
dată lipsa riscului, sau nivelului minim al acesteia şi în felul acesta iese
din vizorul organizaţiei, care pe baza revizuirilor repetate (care se pot
schimba în timp) nu au ajuns la examinare. Scopul să fie acela de
recunoştere a tuturor factorilor de risc în fiecare domeniu, precum şi
documentarea acelor riscuri care pe perioada examinării au un nivel
minim sau care nici nu sunt prezente momentan.
6.3. Oportunism
Evaluatorii de risc pot deveni oportunişti. Acele persoane care

sunt prea aproape de situaţie nici nu observă pericolul sau judecă riscul
ca fiind trivial pentru că pentru ei nimeni nu a trecut peste un pericol.
Scopul să fie acela ca: toată lumea să se ocupe cu evaluarea riscului,
să examineze riscul şi din perspectiva unei alte persoane şi din punct
de vedere critic.
83
6.4. Lipsa competenţei
Evaluarea riscului trebuie realizată de o persoană competentă,

care are experienţă cu privire la procesul muncii, care lucrează într-un
alt sector al organizaţiei şi care poate să fie mai obiectiv decât cei
implicaţi. Merită, dacă există posibilitate pentru aşa ceva, instruirea
unor grupuri mici, care să execute evaluările. Cazul ideal ar fi acela
când toată lumea ar participa la evaluarea care este în legătură cu
persoana implicată.
De exemplu, este corect dacă toată lumea îşi
comunică,persoanei desemnate cu evaluarea, părerea despre
necesitatea punerii în practică a unei evaluări concrete. În organizaţii
mai mari este mai adecvat ca persoana competentă care lucrează în
acea organizaţie, să coordoneze şi să îndrume munca persoanei
evaluatoare.
BIBLIOGRAFIE
[1] Legea securităţii şi sănătaţii în muncă nr. 319/2006

[2] H.G. 355/2007
[3] Legea privind aşigurarea pentru accidente de muncă şi boli profeşionale
nr.346/M.O. nr.454 din 27 iunie 2002
[4] Broşura : Ghidul Sănătăţii Femeii. Campania pentru sănătatea reproducerii
[5]Fişele elaborate de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă
de la Bilbao Nr. 39, 40, 41
[6] Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate in muncă – I.C.S.P.M. – 1997
[7] Managementul securitaţii şi sanătăţii în muncă – A.Darabont, St. Pece, A.
Dăscălescu
[8] Auditul securităţii şi sănătătii în muncă - A.Darabont, S. Nisipeanu, D.
Darabont
[9] Dicţionar explicativ DEX – securitate şi sănătate în muncă– St. Pece, A.
Dăscălescu
[10] Identificarea pericolelor şi alegerea măsurilor de prevenire – European
Agency for Safety and Health at Work
[11] Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă - Inventarul
costurilor sociale şi eonomice ale accidentelor de muncă - Luxembourg: Biroul
pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, 2002
Ing. Daniela RUSE, inspector de muncă, I.T.M. Giurgiu

Ing. Doina OPRICEANĂ, inspector de muncă, I.T.M. Giurgiu
Ing. Marcelica GIURCĂ, inspector de muncă, I.T.M. Giurgiu
84
CADRUL INSTITUŢIONAL ÎN PROCESUL DE
FORMULARE AL POLITICILOR
UNIUNII EUROPENE
Horia FIRON
INSTITUTIONAL FRAME IN THE EUROPEAN

UNION POLICY DEVELOPMENT
SUMMARY
A short overview of the European Union institutional frame

indicates the different manners in which its policies are formulated;
policies react and evolve according both to the member states‘ agenda
and expectations, and to foreign institutions.
Getting new members into the Union only makes this process
even more complex. The new members have to adapt to the Union‘s
‗mechanics‘ in order to understand the decision-taking process. In the
upcoming future we will witness a mutual adaptation and learning time
that will slow down the Union‘s institutional reforms and its growth.
In the beginning, the integration process only had political
purposes such as peace, security and stability. However, it was
decided that such goals were to be reached by economic means,
enhancing well-being. This was done by creating a customs union,
followed by an internal market and then by the monetary union.
Nowadays, peace and security in the European Union are
considered to be self-evident. All though this integration process, the
EU became an economic giant. The EU is the 20th century most
successful story of voluntary integration. As a paradox, according to the
referendum results, people admit to being reticent towards globalization
and enlargement, yet, the EU as we see it today, is an undeniable fact.
85
* * *
Procesul de formulare a politicilor în Uniunea Europeană este ex-
trem de complex, dată fiind marea varietate a politicilor, diversitatea in-
tereselor, numărul mare de state membre implicate. Într-adevăr, Uniu-
nea nu este un stat clasic, unde politicile sunt decise în dialogul dintre
guvern şi parlament. De la începuturile procesului de integrare euro-
peană, unui al treilea partener crucial, Comisia (iniţial Înalta Autoritate),
i s-a acordat sarcina iniţierii şi punerii în aplicare a politicilor. De aceea,
înainte de a trece la rolul celorlalte instituţii cheie, vom sublinia în primul
rând ce este Uniunea Europeană, misiunea, obiectivele principale etc.
Uniunea Europeană (U.E.) este o comunitate de state europene
independente, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale
şi sociale comune, urmare procesului de cooperare şi integrare început
în anul 1951, odată cu semnarea Tratatului de la Paris.
Uniunea Europeană are ca misiune de bază organizarea relaţiilor
între statele membre şi popoarelor lor într-o manieră coerentă şi pe ba-
za solidarităţii dintre ele.
Obiectivele principale ale comunităţii se bazează pe trei dezidera-
te: Uniunea economică şi monetară, Piaţa comună şi Coeziune şi soli-
daritate între ţările membre. Obiectivele principale ale U.E. sunt urmă-
toarele:
* să promoveze progresul economic şi social (piaţa unică a fost
stabilită în anul 1993, iar moneda unică a fost lansată în anul 1999);
* să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională
prin: - ajutorul umanitar dat ţărilor ce nu sunt membre;
- politica externă şi de securitate comună;
- acţiune în cazul crizelor internaţionale.
* să introducă cetăţenia europeană, care nu va înlocui cetăţenia
naţională, ci o va completa şi va conferi un număr de drepturi civile şi
politice cetăţenilor europeni;
* să extindă, zona libertăţii de mişcare a persoanelor, securităţii şi
justiţiei;
* să păstreze şi să întărească legislaţia U.E. existentă.
Simbolurile Uniunii Europene:
** Drapelul U.E., are un număr de 12 stele aurii pe un fond albastru
şi a fost adoptat în anul 1986 de Consiliul European.
** Imnul U.E., folosit din anul 1986, este „Oda Bucuriei‖, de la finalul
Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven.
** Ziua Europei, 9 mai, a fost stabilită pentru a marca data de 9 mai
1950, când ministrul francez de externe, Robert Schuman, a propus
crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunere vizio-
86
nară care cimenta reconcilierea franco-germană şi care a condus la
Uniunea Europeană de astăzi.
Aceste trei simboluri exemplifică entitatea politică a U.E.
Cadrul instituţional şi procesul de decizie al Uniunii Europene
Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii

centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parla-
mentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană,
Curtea Europeană de Justiţie şi Curtea de Conturi
Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, re-
flectă evoluţia în timp a structurii unionale europene şi, în prezent, trec
printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state
în 2004, aceasta fiind cea mai mare extindere din istoria sa (Ungaria,
Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru şi
Malta) şi cu alte două în 2007 (România şi Bulgaria), procesul extinderii
integrării europene neoprindu-se aici.
Parlamentul European. (PE) a fost înfiinţat prin Tratatul de la
Roma în anul 1957 pentru a reprezenta „popoarele statelor reunite în
cadrul Uniunii Europene‖, fiind singura instituţie a cărei componenţă
este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi
deliberări sunt publice.
Începând cu Actul Unic European, semnat în 1986, puterile sale
au crescut cu fiecare reformă. Tratatele de la Maastricht din 1992 şi de
la Amsterdam din 1997, au adus schimbări majore ale rolului PE, aces-
ta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri legislative şi bugeta-
re.
Alegerile parlamentare din 1979, au contribuit la legitimitatea de-
mocratică a acestuia. Parlamentul European este forul ţărilor europene
ai cărui membri sunt aleşi prin vot universal direct şi prin sistemul repre-
zentării proporţionale, pentru un mandat de cinci ani. În cadrul PE,
membrii acestuia nu reprezintă în primul rând interesele naţionale, ci in-
teresul european în ansamblu. De aceea, grupurile politice nu sunt naţi-
onale, ci mai curând ideologice. Membrii săi sunt grupaţi în funcţie de
partidele politice cărora le aparţin şi nu în funcţie de naţionalitate (prin-
cipalele grupări sunt creştin-democrată şi socialistă, urmate de grupa-
rea liberală).
O dată pe lună, la sediul din la Strasbourg, au loc sesiuni plenare
în timp ce reuniunile pe comisii şi grupuri parlamentare au loc la
Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European se află la
Luxemburg.
87
Din punct de vedere al organizării, Parlamentul are următoarele
structuri:
» Preşedinte - reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter
oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează şedinţele interne şi sesiu-
nile plenare ale PE;
» Birou parlamentar - responsabil cu bugetul Parlamentului, cu pro-
bleme organizatorice, administrative şi de personal;
» Conferinţa preşedinţilor - organ politic al PE, constituit din Preşe-
dintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu
stabilirea şedinţelor plenare, competenţei comisiilor şi delegaţiilor parla-
mentare;
» Comitete - organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi
sunt împărţite în comitete permanente, temporare şi parlamentare mix-
te ce menţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate;
» Secretariat - format din funcţionari ce lucrează în serviciul PE.
Parlamentul în cadrul Uniunii Europene are următoarele funcţii:
* De control asupra altor instituţii UE. Prin intrarea în vigoare a Tra-
tatului de la Maastricht, Parlamentul European a dobândit dreptul de a
controla activitatea Comisiei Europene. Dacă se constată că activitatea
Comisiei Europene este la limită, i se poate retrage încrederea acorda-
tă, determinând demisia acesteia;
* Legislaţie. Parlamentul European este implicat în examinarea şi
adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul de
Miniştri). Procedura de co-decizie care stipulează adoptarea în comun
a reglementărilor, directivelor şi a altor hotărâri de către Parlament a
fost introdusă, în 1992 la Maastricht. Domeniul său de aplicare este în
curs de extindere. În prezent, Parlamentul European este un partener
egal al Consiliului de Miniştri în ceea ce priveşte deciziile referitoare la
o gamă largă de politici, în special în domeniile sociale şi economice;
* Adoptarea bugetul U.E. Acesta este stabilit de Parlament şi de
Consiliu;
* Aprobarea acordurilor internaţionale majore. PE îşi dă acordul:
- de asociere între UE şi alte ţări în conformitate cu legislaţia şi
acordurile fundamentale ale Uniunii;
- în numirea preşedinţilor şi membrilor Comisiei Europene;
- privind aderarea de noi state membre.
Deasemenea, Parlamentul European numeşte Ombusdmanul pe
o perioadă de cinci ani menţinând astfel legătura cu cetăţenii UE.
Ombusdmanul European este echivalentul unui Avocat al Poporu-
lui la nivel comunitar. Rolul acestuia este de a primi reclamaţii referitoa-
re la acte de administrare deficitară în activitatea instituţiilor sau orga-
88
nismelor comunitare, din partea cetăţenilor europeni sau a oricărei per-
soane fizice sau juridice cu sediul în unul din statele membre.
Tratatele de la Maastricht din 1992 şi de la Amsterdam din 1997,
prevedeau revizuirea lor printr-o Conferinţă Inter-guvernamentală, cu
scopul de a realiza reformele instituţionale necesare procesului de ex-
tindere a Uniunii. Lucrările Conferinţei Inter-guvernamentale au dus la
pregătirea textului Tratatului de la Nisa din februarie 2001.
Odată cu acesta a fost elaborată şi o „Declaraţie asupra viitorului
Uniunii Europene‖. Dezbaterea asupra dezvoltării viitoare a Uniunii, im-
plica atât statele membre, cât şi statele candidate.
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri). Conform
Tratatului Uniunii, acesta reprezintă interesele Statelor Membre; este
principala instituţie de decizie a UE, cu sediul la Bruxelles. El stabileşte
orientarea politică generală a U.E, având atât putere legislativă cât şi
executivă. Consiliul de Miniştri este numit şi „stăpânul tratatelor‖ deoa-
rece toate aspectele şi aranjamentele de bază se fondează pe consen-
sul lor; interesul european şi interesele naţionale sunt în cele mai multe
cazuri convergente.
Reglementările adoptate sunt obligatorii pentru toate statele mem-
bre şi devin parte a legislaţiei naţionale.
Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are în componenţa sa
mai multe consilii specifice, grupate pe sectoare de activitate; reuneşte
reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii, atât pe probleme
de politică generală - miniştrii afacerilor externe, cât şi pe domenii de
activitate „specializate‖: de exemplu, miniştrii de economie şi finanţe,
miniştrii agriculturii şi pescuitului, miniştrii transporturilor, educaţiei etc.
Pe lângă reuniunile oficiale, cele neoficiale explorează posibilităţile de
realizare a consensului în principalele probleme aflate la ordinea zilei.
Începând din 1974, anul creierii Consiliului European, şefii de stat
şi de guvern, împreună cu miniştrii de externe ai ţărilor membre, au ho-
tărât să se reunească de patru ori pe an pentru a discuta chestiuni stra-
tegice şi de dezvoltare generală a Uniunii.
Deasemenea, Consiliul mai are un secretariat permanent (Secre-
tariatul General al Consiliului UE), care pregăteşte desfăşurarea lucră-
rilor acestuia la toate nivelurile. În urma tratatului de le Amsterdam, Se-
cretarul General are şi rolul de „Înalt Reprezentant al Politicii Comune
de Securitate şi Apărare‖.
Statutul Consiliului European a fost definit în Tratatul de la
Maastricht în anul 1992: „Consiliul European va oferi Uniunii Europene
dinamismul necesar dezvoltării sale şi va defini liniile politice generale
ale acesteia‖.
89
Preşedinţia Consiliului de Miniştri este deţinută, prin rotaţie, de
către reprezentanţii guvernului fiecărui stat membru (schimbarea aces-
teia având loc o dată la şase luni); avantajul preşedinţiei prin rotaţie fi-
ind acela de întărire a imaginii şi accentuarea importanţei rolului Uniunii
în Statele Membre.
Rolul Consiliului European constă în faptul că are principala res-
ponsabilitate pentru pilonii 2 şi 3 ai UE, adică pentru cooperarea inter-
guvernamentală în domeniile politicii externe şi de securitate comune şi
al justiţiei şi afacerilor interne. Alături de acestea, Consiliul împarte res-
ponsabilitatea cu Parlamentul în cadrul primului pilon - dimensiunea co-
munitară, acoperind astfel domeniile pieţei unice şi majoritatea politici-
lor comune, şi, asigurând libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, ser-
viciilor şi capitalului.
Consiliul este implicat în procedura de co-decizie, alături de Par-
lamentul European, pentru avizarea anumitor decizii ale Comisiei Euro-
pene.
Comisia Europeană cu sediul Comisiei la Bruxelles, organizat pe
direcţii generale, direcţii, servicii specializate şi unităţi, reprezintă intere-
sele Uniunii Europene şi este organul executiv al Uniunii. Principalele
competenţe ale Comisiei sunt:
» De control - supraveghează respectarea Tratatului UE şi imple-
mentarea legislaţiei comunitare;
» De iniţiativă - are monopolul iniţiativei în chestiuni de competenţă
comunitară;
» De execuţie - joacă rolul unui guvern la nivel comunitar, având
responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor, precum şi a
gestionării Fondurilor Structurale şi a bugetului anual al Uniunii.
» De reprezentare - primeşte scrisorile de acreditare ale ambasado-
rilor ţărilor din afara spaţiului comunitar în UE şi are Delegaţii, cu rang
de ambasade, în statele candidate sau în alte state din afara Uniunii,
precum şi birouri de reprezentare în Statele Membre.
Deasemenea, administrează diferite fonduri şi programe UE, in-
clusiv pe cele destinate sprijinirii ţărilor din afara Uniunii şi reprezintă
Uniunea Europeană pe plan internaţional.
Comisia Europeană este formată dintr-un grup limitat de tehno-
craţi respectiv experţi profesionişti, cu un mandat de cinci ani, servind
în mod exclusiv interese europene şi nu al Statele Membre din care
provin. Fiecare stat membru este reprezentat în Comisie. Aceşti comi-
sari, numiţi de guvernele lor, păstrând însă o distanţă critică faţă de a-
cestea, sunt responsabili pe un anumit portofoliu sau de un anumit do-
meniu politic. Deşi nealeşi, legitimitatea lor provine din calitatea proce-
90
sului decizional şi a politicilor elaborate. Aceştia sunt conduşi de un
preşedinte şi de doi vice-preşedinţi.
Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea de către
ţările membre a prevederilor tratatelor fundamentale ale U.E., să iniţie-
ze şi să prezinte propuneri legislative comunitare Consiliului de Miniştri,
şi, odată legislaţia aprobată, asigură aplicarea deciziilor Consiliului de
Miniştri.
Curtea Europeană de Justiţie Înfiinţată în 1952, Curtea Europea-
nă de Justiţie cu sediul la Luxemburg, are rolul de a asigura uniformita-
tea interpretării şi aplicării dreptului comunitar şi are competenţa de a
soluţiona litigii care implică statele membre, instituţii comunitare, com-
panii sau persoane fizice din spaţiul Uniunii.
Curtea Europeană de Justiţie este compusă din judecători şi avo-
caţi generali, cu un mandat de şase ani. Judecătorii aleg Preşedintele
Curţii, cu un mandat de trei ani.
Începând cu anul 1989, Curtea Europeană de Justiţie este asista-
tă de către Tribunalul Primei Instanţe, având rolul de a soluţiona dispu-
tele dintre Comisia Europeană şi persoanele fizice sau juridice, precum
şi pe cele dintre instituţiile comunitare sau dintre acestea şi funcţionarii
lor, lăsând mai mult spaţiu Curţii Europene de Justiţie pentru dezbate-
rea cazurilor celor mai semnificative. Datorită numărului mare al aces-
tora, fiecare stat membru este reprezentat de un judecător în fiecare
instanţă.
În urma cazurilor aduse în faţa Curţii de la Luxemburg şi a inter-
pretărilor date la cererea instanţelor naţionale, s-a dezvoltat o întreagă
„jurisprudenţă‖, un corpus consistent de drept european care suplimen-
tează tratatele. Cel mai cunoscut exemplu al impactului Curţii Europene
de Justiţie asupra înţelegerii de sine a Uniunii este principiul conform
căruia legislaţia U.E. - dreptul european să prevaleze în faţă legislaţiei
naţionale - a dreptului naţional. Această decizie a Curţii a fost integrată
ca un principiu de bază în Tratatul Constituţional.
Interpretarea clară, vigilenţa constantă în aplicarea statului de
drept şi contribuţia la formarea unui cadru juridic consistent, conferă
Curţii Europene de Justiţie un rol foarte important în soluţionarea dispu-
telor juridice.
Curtea Europeană de Conturi Înfiinţată în anul 1977, Curtea Eu-
ropeană de Conturi, cu sediul la Luxemburg, a dobândit statutul de in-
stituţie a Uniunii în anul 1993 prin intrarea în vigoare a Tratatului de la
Amsterdam şi reprezintă „conştiinţa financiară‖ a Uniunii. Curtea este
constituită din membri independenţi proveniţi din statele membre, cu un
91
mandat de şase ani; la rândul lor, membrii Curţii îşi aleg un Preşedinte,
cu un mandat de trei ani.
Curtea Europeană de Conturi are rolul de a controla aspectele fi-
nanciare ale Uniunii, mai exact legalitatea operaţiunilor bugetului comu-
nitar şi corespondenţa acestuia cu programul anual de gestionare a sa.
Curtea desfăşoară acest tip de control anual şi elaborează un raport pe
care îl înaintează Parlamentului European.
Curtea Europeană de Conturi este independentă în raport cu ce-
lelalte instituţii comunitare şi are deplină libertate în privinţa organizării
şi planificării activităţii sale de audit şi de raportare.
Schema principalelor instituţii create şi implicate în

procesul construcţiei U.E.
Comisia
Europeană
Supervizează Propune legislaţia şi bugetul Numeşte
Parlamentul Consiliul Uniunii

European Europene
Co-decizie
Cetăţeni Guv. naţionale
Legislaţia Bugetul
U.E. U.E.
Arbitrează Supervizează
Curtea de Justiţie Curtea de conturi
Puterea de decizie în Uniunea Europeană
Alte instituţii în procesul decizional al Uniunii

În afara acestor instituţii, în cadrul Uniunii, funcţionează şi alte or-
ganisme, agenţii şi oficii pentru consiliere ştiinţifică. Tratatul de la
Maastricht prevede înfiinţarea unor noi instituţii. Consiliul European de
la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, a consfinţit acest lucru, stabilind şi
repartizarea pe ţări a noilor structuri.
92
Menţionăm pe scurt câteva alte instituţii şi organisme cu rol
important în derularea activităţii Uniunii:
- Consiliul European aşa cum reiese din Tratatul UE, are un rol e-
senţial în trasarea direcţiilor de dezvoltare şi definirea orientărilor politi-
ce generale ale Uniunii. Este constituit din şefii de stat sau de guvern ai
Statelor Membre, iar lucrările sale sunt găzduite de Statele Membre
care deţin Preşedenţia Consiliului Uniunii Europene.
- Ombudsmanul European soluţionează reclamaţiile prin efectua-
rea de investigaţii, informarea instituţiei în cauză, căutarea unei soluţii
amiabile şi emiterea de recomandări către instituţia respectivă.
- Comitetul Economic şi Social, înfiinţat prin Tratatul de la Roma
în 1957. Comitetul reflectă implicarea societăţii civile în viaţa politică şi
reprezintă cele mai importante grupuri de interese din domeniile econo-
mic şi social; are o tradiţie îndelungată de implicare a partenerilor soci-
ali, respectiv angajatori, sindicate şi organizaţii profesionale, constituind
în acelaşi timp, o punte de legătură între aceştia şi UE în formarea poli-
ticilor. Consultarea sa este obligatorie în chestiunile de politică econo-
mică şi socială pentru domeniile reprezentate de piaţa internă, educa-
ţie, protecţia consumatorului, mediu, dezvoltare regională şi afaceri so-
ciale, politica de ocupare a forţei de muncă, sănătate publică, egalitate
de şanse etc.
- Comitetul Regiunilor s-a înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht în
1992, ca răspuns la cererea organizaţiilor locale şi regionale de a fi re-
prezentate în cadrul UE. Este constituit din reprezentanţii unităţilor teri-
toriale: regiuni şi municipii; îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe
baza propunerilor venite din statele membre.
Rolul Comitetul a fost extins odată cu intrarea în vigoarea Tratatu-
lui de la Amsterdam, printre ariile sale de competenţă numărându-se
problemele de mediu, cultură, sănătate, educaţie, formare profesională,
cooperare transfrontalieră etc.
- Banca Europeană de Investiţii cu personalitate juridică şi inde-
pendenţă financiară, cu sediul la Luxemburg, înfiinţată în baza Tratatu-
lui de la Roma, finanţează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor
Uniunii în Europa şi în toată lumea.
Acţionarii băncii sunt Statele Membre ale Uniunii, banca fiind ad-
ministrată de un Consiliu al Guvernatorilor, care stabilesc politicile de
creditare, luarea de decizii cu privire la majorările de capital etc.
Activitatea Băncii Europene de Investiţii se desfăşoară pe baza
unui document strategic, numit „Planul Operaţional Corporativ‖, docu-
ment care defineşte politica băncii pe termen mediu şi stabileşte priori-
tăţile operaţionale. Aceste sunt:
93
* sprijinirea dezvoltării regionale şi a coeziunii economice şi sociale pe
teritoriul Uniunii;
* protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
* pregătirea ţărilor în curs de aderare pentru integrarea în Uniune;
* întărirea ajutorului comunitar de dezvoltare şi a politicii de cooperare
în ţările Uniunii.
- Banca Centrală Europeană cu sediul la Frankfurt, şi-a început
activitatea în anul 1998 şi este responsabilă pentru politica monetară a
Uniunii. Principalul obiectiv al băncii este asigurarea stabilităţii preţuri-
lor, astfel încât să se păstreze valoarea monedei unice (Euro) şi econo-
mia europeană să nu fie afectată de procesele inflaţioniste.
- Agenţia Europeană a Mediului cu sediul la Copenhaga -
Danemarca;
- Observatorul pentru droguri cu sediul la Lisabona - Portugalia;
- Fundaţia Educaţiei Permanente - Italia;
- Centrul de Formare pentru ţările din Est - Grecia;
- Oficiul European al Comerţului înfiinţat pentru armonizarea
Pieţei Interne, situat în Alicante - Spania;
- Oficiul pentru sănătate şi securitatea muncii cu sediul la
Bilbao - Spania.
- Europol - Olanda.
Politicile Uniunii Europene
O trecere în revistă a politicilor UE reprezintă o încercare de des-

criere a celor mai importante tendinţe istorice, interese şi idei ce carac-
terizează evoluţia integrării euro-pene. Încă de la început trebuie clarifi-
cate anumite aspecte privind politicile Uniunii.
În primul rând, Uniunea Europeană este construită pe baza a trei
Comunităţi iniţial independente:
* Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
* Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) şi,
* Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Aceste comunităţi au devenit cunoscute drept Comunitatea Euro-
peană (CE) şi au fost asociate „primului pilon‖ odată cu instituirea U.E.
prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992 de la Maastricht. Pri-
mul pilon presupune o cooperare supranaţională şi cuprinde semnarea:
-- Acordului Schengen în 1985 de către Balgia, Franţa, Germania,
Luxemburg şi Olanda, cu scopul de a elimina controalele la frontierele
dintre statele membre ale CE;
94
-- Cartei Sociale - Marea Britanie refuză semnarea, în 1993, a anga-
jamentului de armonizare a politicilor sociale, însă sunt incluse reguli cu
caracter relativ şi obligato-rii pentru celelalte state membre;
-- Uniunii Economice şi Monetare la care au aderat Danemarca,
Marea Britanie şi Suedia;
Dimensiunea comunitară a UE a fost întărită cu următoarele as-
pecte:
* crearea de politici comune de ocupare a forţei de muncă;
* integrarea conţinutului Cartei Sociale în Tratat, odată cu semna-
rea acestuia de către Marea Britanie;
* extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate
(sănătate publică, lupte împotriva fraudei);
* extinderea listei drepturilor civile ale cetăţenilor europeni;
* întărirea politicilor de mediu, sănătate şi de protecţie a consuma-
torului.
Odată cu instituirea celui de-al „doilea pilon‖, cooperarea politică
dintre statele membre este ridicată la statutul de politică comună. Prin
tratatul de la Maastricht, UE are o politică comună extinsă la toate sec-
toarele politicii externe şi de securitate în care se pun bazele unei coo-
perări sistematice între statele membre.
Politica Externă şi de Securitate Comună este gestionată de ace-
leaşi instituţii care operează sub primul pilon, dar care au puteri şi pro-
ceduri de decizie diferite, întrucât acest domeniu este de o importanţă
strategică pentru statele membre.
Domeniile justiţiei şi afacerilor interne sunt asociate celui de „al
treilea pilon‖ de cooperare supranaţională. În cadrul celui de al treilea
pilon, cooperarea este „interguvernamentală‖, ceea ce înseamnă că
această cooperare între statele membre are loc în conformitate cu dre-
ptul internaţional clasic, dar într-un cadru instituţional unic european.
Aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tra-
tatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împo-
triva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea juridică în chestiuni
civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea tero-
rismului şi alte tipuri de delicte internaţionale.
Această structură divizată pe piloni urmează să fie eliminată în
Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, care este încă în
curs de ratificare.
În al doilea rând, un alt aspect important este că Uniunea a fost
activă într-o serie de domenii ce au produs câteva „metode de lucru‖,
precum „metoda comunitară‖, „metoda interguvernamentală‖ şi „metoda
deschisă de cooperare‖.
95
„Metoda comunitară‖, este o reacţie la diplomaţia interguverna-
mentală din Europa adoptată imediat după cel de-al doilea război mon-
dial, şi se bazează pe următoarea structură instituţională: Consiliul U.E.
ia decizii în baza propunerilor Comisiei, care are un drept exclusiv de
iniţiativă, după discuţii cu Parlamentul European şi alte organisme.
Consiliul hotărăşte în co-decizie cu PE. În cadrul „metodei comunitare‖
deciziile sunt luate prin majoritate, ceea ce înseamnă că un act norma-
tiv poate intra în vigoare fără sprijinul tuturor statelor membre. În plus
dreptul comunitar are prioritate în faţa dreptului naţional şi nu poate fi
invalidat de legislaţia naţională. În acest context „Curtea Europeană de
Justiţie‖, are competenţa de a sancţiona statele membre care nu res-
pectă obligaţiile impuse de dreptul comunitar.
„Metoda interguvernamentală‖ funcţionează în baza colaborării
dintre statele membre. Acestea păstrează în întregime atributele suve-
ranităţii naţionale şi de aceea îşi menţin dreptul de veto.
Instituţiile supranaţionale precum Parlamentul European sau
Curtea Europeană de Justiţie au un rol mult mai redus în „metoda inter-
guvernamentală‖.
„Metoda deschisă de cooperare‖ este un proces voluntar unde
toate statele membre pot decide prin consens să definească un număr
de obiective de politică. Metoda deschisă de cooperare nu se bazează
pe instrumente juridice şi pe legislaţie; este sprijinită, de exemplu, în
contextul Strategiei Lisabona 2000, de un Program de Acţiune Comuni-
tar 2002-2006 destinat să încurajeze cooperarea în domenii precum
combaterea excluderii sociale, eradicarea sărăciei şi ameliorarea
ocupării forţei de muncă. În prezent metoda este utilizată în domenii ca
ocuparea forţei de muncă, includerea socială, îngrijirea sănătăţii, edu-
caţie şi tineret.
În al treilea rând, Uniunea Europeană este unul din cele mai inte-
resante proiecte moderne de cooperare interstatală, care treptat a evo-
luat. În prezent, Uniunea este cunoscută ca o structură politică unică ce
propune o abordare multinivel a guvernării, implicând nu doar statele
naţiune, ci şi autorităţile supranaţionale şi pe cele subnaţionale în pro-
cesul decizional, precum şi în procesul de reflecţie asupra dezvoltării
Uniunii. Un exemplu este Convenţia de redactare a Tratatului de institu-
ire a Constituţiei UE. În acest context, procesul de consultare a fost
deschis tuturor reprezentanţilor societăţii civile sau altor tipuri de intere-
se agreate, precum industria şi sindicatele.
* * *
În cele ce urmează, vom descrie în ce măsură politicile Uniunii re-
flectă direcţii coerente de dezvoltare, concentrându-ne pe diversitatea
96
şi complexitatea domeniilor cum sunt: piaţa internă, politica agricolă co-
mună, politica de coeziune şi dezvoltare regională, politica de mediu,
Uniunea Economică şi Monetară, politica socială şi de ocupare a forţei
de muncă, justiţia şi afacerile interne, politica externă şi de securitate
comună şi politica comercială externă şi de dezvoltare, domenii fără de
care Uniunea Europeană nu ar putea funcţiona:
Bugetul Uniunii Europene Din anul 1958 până în 1970, bugetul
comunitar a fost finanţat exclusiv prin contribuţiile statelor membre.
În 1970, Consiliul European de la Luxemburg a lansat pentru pri-
ma dată un sistem de resurse proprii pentru bugetul general al Comuni-
tăţii, care a început să funcţioneze în 1971. Finanţarea Uniunii, respec-
tiv „resursele proprii‖ ale sale, constă în patru elemente:
1) prelevări agricole la importul produselor agricole din ţări terţe;
2) taxe vamale asupra produselor din ţări terţe;
3) contribuţii bazate pe taxa pe valoarea adăugată (TVA), calculate
în funcţie de baza TVA a fiecărui stat membru; şi,
4) contribuţii legate de produsul naţional brut, care se bazează pe o
prognoză a produsul naţional brut al fiecărui stat membru.
Veniturile şi cheltuielile trebuie să fie în echilibru, ceea ce înseam-
nă că nu este permisă existenţa unui deficit bugetar. Bugetul Uniunii
este divizat în şapte capitolele de cheltuieli:
○ Politica agricolă comună este cel mai mare articol bugetar-aproxi-
mativ 45% din bugetul total. Cheltuielile din acest capitol finanţează:
- măsurile legate de piaţă, precum sprijinul intern;
- subvenţiile la export şi plăţile directe către fermieri în proporţie de
100%;
- măsurile legate de dezvoltarea rurală.
Consiliul Agricol din 30 mai 2005 a ajuns la un acord cu privire la
înfiinţarea a două fonduri:
- Fondul European de Garantare Agricolă şi,
- Fondul European de Dezvoltare Rurală.
○ Al doilea capitol de cheltuieli se referă la diverse tipuri de operaţi-
uni structurale, sprijinind, de exemplu:
- regiunile mai puţin dezvoltate din Europa;
- zonele afectate de declinul industrial;
- regiunile slab populate sau măsurile de combatere a şomajului.
○ Al treilea capitol se referă la politicile interne, precum în:
- cercetare şi dezvoltare tehnologică, educaţie, cultură;
- societatea informaţională, chestiuni sociale;
- energie, mediu, protecţia consumatorului;
- piaţa internă, industrie şi reţele transeuropene.
97
○ Al patrulea capitol de cheltuieli este destinat acţiunii externe, care
presupune cooperarea cu ţările din jurul Mării Mediterane, din Europa
Centrală şi de Est, precum şi cu ţările în curs de dezvoltare din America
Latină, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Deasemenea, banii sunt utilizaţi
pentru ajutor umanitar şi iniţiative de sprijinire a dezvoltării democratice
şi a respectării drepturilor omului.
○ Creditele alocate administrării instituţiilor UE reprezintă al cincile
capitol. Printre acestea se numără:
- salariile şi contribuţiile la pensii pentru angajaţi;
- traduceri, construcţia şi întreţinerea clădirilor; precum şi,
- cheltuielile pentru oficiile externe şi interne ale UE.
○ Al şaselea capitol se referă la rezervele care pot fi utilizate numai
în circumstanţe şi pentru necesităţi specifice, cum ar fi asistenţa în caz
de dezastre;
○ Ajutorul de preaderare reprezintă al şaptelea capitol de cheltuieli
şi constă, din sprijinul agricol şi structural pentru statele candidate-chel-
tuielile pentru programele:
- ISPA - Instrumentul pentru politicile structurale pentru preaderare;
- SAPARD - Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi
Dez. Rurală;
- PHARE.
Politica bugetară din Uniune este un proces laborios; este o sursă
de solidaritate, dar şi de tensiuni marcate de negocieri constante atât
între instituţii cât şi între statele membre. Pentru a reduce disputele
asupra fiecărui buget anual, Consiliul European a convenit în 1988 să
stabilească o perspectivă financiară, un plan de cheltuieli pe termen
lung. Astfel de perspective financiare au fost stabilite de Consiliul Euro-
pean pentru perioadele 1988-1992, 1993-1999, şi 2000-2006.
Tensiunile au fost ilustrate din nou la Consiliul European din 16-
17 iunie 2005 de la Bruxelles, la abordarea perspectivelor financiare
pentru perioada 2007-2013, când s-a luat în considerare toate cheltuie-
lile pentru o Uniune cu 27 de state membre. Curtea Europeană de Con-
turi are sarcina de a monitoriza modul de utilizare a fondurilor Uniunii,
atât în cadrul instituţiilor UE, cât şi în statele membre.
Piaţa Comună a fost înfiinţată prin Tratatul de instituire a Comu-
nităţii Economice Europene (CEE), care a intrat în vigoare în 1958.
Semnatarii tratatului urmăreau eliminarea barierelor comerciale între
cele şase state fondatoare, pentru a mări prosperitatea economică şi
pentru a avansa în direcţia unei „uniuni tot mai strânse între popoarele
europene‖. Piaţa Comună de la începutul CEE acoperea domenii pre-
cum: * libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului;
98
* o uniune vamală şi o politică comercială comună;
* o politică comună în domeniul concurenţei;
* o politică agricolă şi în domeniul pescuitului comună; şi,
* o politică comună în domeniul transporturilor.
Conform planului iniţial, termenul limită de instituire a unei pieţe
comune a fost stabilit pentru sfârşitul anului 1969. Taxele vamale au
fost abolite în cadrul CEE înainte de termen în iulie 1968. Obiectivul
parţial atins în acest domeniu a determinat Comisia Europeană, sub
conducerea lui Jacques Delors, să redacteze în 1985 o Carte Albă sub-
liniind acţiunile concrete necesare pentru finalizarea „pieţei interne‖.
Aceasta cuprindea un program detaliat cu propuneri legislative, desti-
nate să elimine toate elementele restrictive rămase între statele mem-
bre pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne.
Conform Cărţii Albe, elementele restrictive fac referire la:
** barierele fizice la frontierele dintre statele membre, precum con-
troalele vamale şi poliţieneşti;
** barierele fiscale între statele membre, precum impozitarea sub
forma accizelor şi taxei pe valoarea adăugată, impuse bunurilor şi ser-
viciilor;
** bariere tehnice, precum normele naţionale pentru produse şi
standarde.
Actul Unic European intrat în vigoare la 1 iulie 1987, a introdus
modificări ale procesului decizional. S-a convenit ca toate propunerile
legislative ale Cărţii Albe să fie puse în aplicare până la sfârşitul anului
1992, astfel încât piaţa internă să poată fi „finalizată‖ până la 1 ianuarie
1993. Conform evaluării Comisiei, piaţa internă a avut realizări impor-
tante:
*** crearea a 2,5 milioane de locuri de muncă în UE, începând cu 1992;
*** crearea unei game largi de bunuri şi servicii de calitate;
*** tarife mai scăzute pentru telecomunicaţii;
*** preţuri mai scăzute pentru bunuri;
*** eliminarea timpilor de livrare şi reducerea birocraţiei la frontieră.
Totuşi, în ciuda acestor realizări, piaţa internă nu este „finalizată‖;
ea trebuie să facă faţă ultimelor evoluţii şi provocărilor viitoare. Practic,
după extinderea din 2004, provocarea principală va fi asigurarea funcţi-
onării eficiente a pieţei interne şi eliminarea barierelor existente, pre-
cum şi împiedicarea apariţiei unor noi bariere într-o Uniune cu 27 de
state membre. A doua provocare este atingerea obiectivului Lisabona
de a deveni „cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cu-
noaştere din lume până în 2010‖.
99
Politica Agricolă Comună (PAC) a generat aşa-numita „metodă
comunitară de formulare a politicilor‖. Aceasta a fost constituită pentru
a ţine cont de: -- Caracterul special al agriculturii; şi,
-- Importanţa agriculturii în economie.
Deciziile luate în acest domeniu reflectă activitatea a trei instituţii
principale ale Uniunii: Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul Euro-
pean şi Comisia Europeană. Funcţionarea corespunzătoare a celor trei
instituţii europene şi interesele statelor membre sunt la originea dezvol-
tării acestui domeniu.
Iniţial, la începuturile Comunităţii Economice Europene(CEE), obi-
ectivele politicii agricole comune au fost:
* Creşterea productivităţii agricole;
* Asigurarea unui nivel echitabil pentru producţia agricolă;
* Stabilizarea preţurilor;
* Garantarea unei aprovizionări regulate;
* Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.
Pentru atingerea acestor obiective, Uniunea a creat un sistem
amplu de garantare a preţurilor şi alte subvenţii pentru fermieri. Datorită
costurilor ridicate şi problemelor de supraproducţie, s-a cerut reforma-
rea Politicii agricole comune. Problemele au devenit evidente în timp,
cum ar fi surplusuri de produse, relaţiile comerciale interne, unele veni-
turi agricole nesatisfăcătoare, încărcarea contribuabililor, daune produ-
se mediului - siguranţa alimentelor (boala vacii nebune).
Printre reformele succesive se pot menţiona reformele din anii ‘80,
reforma MacSharry din 1992, Agenda 2000 şi reforma Fischler. Presiu-
nile în favoarea reformelor au fost şi de natură externă, fiind legate şi
de extinderea cu ţările din Europa Centrală şi de Est. În acest context
de contestare internă şi externă a sistemului PAC reforma Fischler au
produs: - continuarea reducerii preţurilor de intervenţie;
- compensarea fermierilor pentru pierderea de venit.
În iunie 2003, miniştrii agriculturii din UE au adoptat reforma PAC
propusă de Fischler. Elementele cheie se referă la o plată unică pe ex-
ploataţie pentru fermierii UE, indiferent de producţie. Această plată este
legată de: -- respectarea mediului, siguranţa alimentelor,
-- sănătatea animalelor şi plantelor,
-- standarde de bunăstare animală.
Alte aspecte sunt legate de creşterea finanţării politicii de dezvol-
tare rurale, reducerea plăţilor directe, introducerea unui mecanism de
disciplină financiară pentru a nu se depăşi bugetul fixat până în 2013,
precum şi modificări importante ale politicii de piaţă a PAC prin reduceri
ale preţurilor în diferite sectoare.
100
Politica Regională Actul Unic European din 1986 introduce noţi-
unea de „Coeziune economică şi socială‖. Obiectivele acestuia constau
în: * Reducerea disparităţilor regionale;
* Convergenţa între statele membre;
* Promovarea bunelor practici de dezvoltare regională;
* Sprijinirea altor politici ale Uniunii Europene;
* Promovarea bunei guvernări.
Reformele din 1988 sunt importante pentru evoluţia politicii regio-
nale; în acest moment au fost introduse principiile de bază în domeniu:
Fondurile Structurale. Acestea trebuie să fie suplimentare cheltuielilor
publice ale statelor membre, nu să le înlocuiască. Principiul asigură im-
plicarea guvernelor naţionale dar mai ales implicarea regiunilor, în for-
mularea şi aplicarea politicii structurale. Programele pun accentul pe
planificare şi continuitate, nu pe activităţi ad-hoc.
Din sfera „coeziunii economice şi sociale‖ Fondurile Structurale
sunt reprezentate de următoarele instrumente:
** Fondul European de Dezvoltare Regională;
** Fondul Social European;
** Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă;
** Fondul de Coeziune (acesta este un fond special de solidaritate
care ajută la finanţarea proiectelor de mediu şi pe cele privind reţelele
de transport în ţările cu un PIB / locuitor sub 90% din media Uniunii Eu-
ropene).
O altă categorie este reprezentată de instrumentele de preaderare,
care urmăresc să pregătească aderarea. Acestea constau din trei fon-
duri: * PHARE;
* Instrumentul pentru Politicile Structurale de Preaderare (ISPA);
* Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare
Rurală (SAPARD).
Al treilea raport privind Coeziunea, redactat de Comisia Europea-
nă în 2004, a propus o reformulare a obiectivelor cât şi propuneri pri-
vind perspectivele financiare pentru perioada 2007 - 2013, luând în
considerare toate cheltuielile pentru o Uniune cu 27 de state membre.
Obiectivele au fost stabilite în proiectul de Regulament privind politica
Fondurilor Structurale 2007 - 2013 şi anume:
Primul obiectiv: Convergenţă şi competitivitate, incluzând regiuni-
le cu un PIB / locuitor sub 75% din media UE;
Al doilea obiectiv: Dezvoltarea zonelor rurale, competitivitatea re-
giunilor şi ocuparea forţei de muncă;
Al treilea obiectiv: Cooperarea Teritorială Europeană (cooperare
interregională, cooperare transfrontalieră).
101
Politica de Mediu Protecţia mediului este în prezent o preocupa-
re majoră a Uniunii. În comparaţie cu celelalte politici ale Uniunii,
această preocupare a apărut relativ târziu. În anii‘50 şi‘60, cooperarea
în chestiunile de mediu nu reprezenta o preocupare comunitară; pro-
gresele din acest domeniu se datorează Germaniei, Danemarcei, şi
Olandei. Actul Unic European din 1986, acordă politicii de mediu în
sfârşit un temei legal. Tratatul de la Maastricht din 1992 a introdus pro-
cedura de cooperare cu Parlamentul European, iar Tratatul de la
Amsterdam din 1997 a introdus procedura de co-decizie, extinzând
considerabil domeniul Uniunii la luarea deciziilor în chestiuni de mediu.
Prin Tratatul de la Amsterdam, protecţia mediului a devenit unul din
principiile Uniunii.
În ce priveşte instrumentele politicii de mediu, putem cita:
* Aşa-numita „abordare comandată şi control‖, care se referă la ca-
drul legislativ asupra protecţiei mediului (în acest domeniu, UE lucrează
în principal cu directive cadru care trebuie transpuse în legislaţia
naţională de statele membre şi regulamente UE în domeniul mediului);
** Programele comunitare de acţiune în domeniul mediului. Acestea
stabilesc ca-drul şi priorităţile pentru acţiunile viitoare din statele mem-
bre. În acest sens amintim de al şaselea Program de Acţiune pentru
Mediu care stabileşte priorităţile Comunităţii Europe-ne până în 2010.
Programul pune accentul pe domenii referitoare la schimbările climati-
ce, natură şi biodiversitate, mediu şi sănătate, precum şi gestionarea
resurselor naturale şi a deşeurilor.
*** Modalităţile de formulare a politicilor: audituri ecologice (sisteme
de gestiune de mediu), acorduri voluntare şi diverse variante de impo-
zitare ecologice.
**** LIFE, care este un instrument de finanţare a proiectelor, destinat
să promoveze dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicii de mediu a
Uniunii.
În iunie 2001, Consiliul European de la Göteborg a aprobat Stra-
tegia Europeană de dezvoltare durabilă, care se referă la un set de obi-
ective globale pentru limitarea schimbărilor climatice şi mărirea utilizării
energiei curate.
În ceea ce priveşte cooperarea internaţională, conform Tratatului
UE, unul din obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului este pro-
movarea unor măsuri la nivel internaţional pentru a aborda problemele
regionale sau globale de mediu. Comunitatea a luat parte la convenţii
internaţionale în domeniul protecţiei mediului încă din anii ‘70 şi, mai re-
cent, a semnat Protocolul de la Kyoto, care prevede măsuri şi angaja-
mente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
102
Instituţiile cheie în domeniul formulării politicilor de mediu la nive-
lul Uniunii Europene sunt:
* Comisia Europeană - are drept de iniţiativă, putând astfel propune
acte legislative;
* Comitetul de Mediu al Parlamentului European;
* Curtea Europeană de Justiţie;
* Agenţia Europeană de Mediu, din Copenhaga, este înfiinţată pentru a
culege şi difuza date de mediu comparabile din statele membre. Con-
cluziile sale de lucru facilitează adoptarea unor noi măsuri şi evaluarea
impactului deciziilor.
Arena instituţiilor mai sus menţionate este completată de prezenţa
unor grupuri ecologiste foarte active. Aceste grupuri formează „Green
9‖ şi cuprind nouă importante organizaţii neguvernamentale de mediu,
active la nivelul Uniunii.
Politica Economică şi Monetară După crearea Comunităţii Eco-
nomice Europene, ideea convergenţei dintre economiile şi monedele
statelor membre a fost discutată din ce în ce mai mult. Astfel în anul
1970 Raportul Werner a propus în mod concret un program, care a dus
la instituirea Sistemului Monetar European în martie 1979. Sistemul ur-
mărea să scadă disparităţile de curs de schimb dintre monedele state-
lor membre.
Necesitatea unei zone monetare stabile în contextul finalizării pie-
ţei unice s-a reflectat în reformele succesive ale tratatului, precum Actul
Unic European, care a impulsionat în direcţia unei mai mari convergen-
ţe între economiile europene. Urmând aceeaşi orientare, în iunie 1989,
la Consiliul European de la Madrid, preşedintele Comisiei, a prezentat
un plan şi un calendar pentru crearea unei Uniuni Economice şi Mone-
tare. În tratatul de la Maastricht sunt menţionate câteva propuneri pri-
vind: * O monedă unică (euro) care înlocuieşte monedele naţionale şi
fixează o singură rată de schimb cu alte monede, de exemplu,
dolarul american;
* O politică monetară unificată cu o singură rată a dobânzii, un
control comun al masei monetare şi al cursului de schimb;
* Libera circulaţie a capitalului;
* Politicile fiscale coordonate;
* Crearea unui cadru instituţional comun, precum Banca Centrală
Europeană.
Calendarul Uniuni Economice şi Monetare cuprindea:
1. Martie 1998, Comisia a stabilit care ţări îndeplinesc criteriile de la
Maastricht; (Grecia nu le-a îndeplinit, dar s-a alăturat în 2001,
Suedia şi-a exprimat rezervele, Danemarca şi Marea Britanie be-
103
neficiau de derogări);
2. Mai 1998, Consiliul îi confirmă pe cei 11 membri iniţiali ai Uniunii
Ec. Monetare;
3. Ianuarie 1999, Euro este introdus în contabilitate;
4. Ianuarie 2002, Bancnotele şi monedele naţionale sunt înlocuite
cu euro.
În termeni de evoluţie istorică, la Consiliul European de la
Amsterdam din iunie 1997 au fost adoptate două rezoluţii importante:
* Prima, cunoscută sub numele de Pactul de Stabilizare şi Creştere
Economică, este un acord politic în care sunt stabilite regulile de com-
portament bugetar ale statelor membre.
** A doua rezoluţie asupra creşterii economice a subliniat preocupă-
rile şefilor de stat şi de guvern pentru ameliorarea situaţiei ocupării for-
ţei de muncă în Uniune.
Politicile Sociale şi de Ocupare a Forţei de Muncă În evoluţia
istorică a Uniunii, politicile sociale nu au reprezentat o preocupare ma-
joră a statelor membre fondatoare; în cadrul Uniunii principalele acţiuni
comunitare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă încep odată cu
semnarea Tratatului de la Paris din aprilie 1951.
Ca urmare a unui grav accident produs în anul 1956, la minele
Bois du Cazier din Belgia care s-au soldat cu moartea a 264 de mineri,
Consiliul de Miniştri al CECA a convocat o conferinţă tripartită referitoa-
re la îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. Această conferinţă
s-a finalizat prin crearea Organului permanent pentru securitate şi să-
nătate în minele de huilă şi alte industrii extractive, al cărui rol constă în
a ajuta Comisia în pregătirea iniţiativelor legislative din acest domeniu.
Tratatul de la Roma din 1957 cuprindea numai câteva articole referitoa-
re la chestiuni legate de politica socială în speci-al la libera circulaţie a
lucrătorilor - art. 39 -42 din Tratat. Recunoaşterea importanţei politicilor
sociale a apărut prin modificări succesive ale tratatului, în special prin:
* Tratatul de la Maastricht, care a consolidat temeiul juridic al politicii
sociale şi,
* Adoptarea Protocolului privind Politica Socială, anexat la Tratat. Pro-
tocolul a fost încorporat pe deplin în Tratatul de la Amsterdam, în
1997.
În cazul competenţelor în care Comunitatea Europeană poate ac-
ţiona pentru atingerea obiectivelor de politică socială menţionăm urmă-
toarele domenii:
* Sănătatea şi securitatea la locul de muncă:
* Condiţiile de muncă;
* Securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;
104
* Protecţia lucrătorilor la realizarea contractului de muncă;
* Reprezentarea şi apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor;
* Condiţii de angajare pentru azilanţii ţărilor terţe;
* Integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă;
* Informarea şi consultarea lucrătorilor;
* Egalitatea între femei şi bărbaţi în privinţa şanselor pe piaţa
forţei de muncă şi tratamentul la locul de muncă;
* Combaterea excluderii sociale;
* Modernizarea sistemelor de protecţie socială.
Privind ocuparea forţei de muncă chiar dacă face parte din politi-
ca socială, aceasta are o poziţie independentă. Organizarea Summit-
ului de la Luxemburg privind ocuparea forţei de muncă în 1997, a iniţiat
Strategia Europeană de Ocupare. În acest sens Strategia Europeană
de Ocupare este organizată în jurul următoarelor componente:
** Linii directoare privind ocuparea forţei de muncă. Consiliul European
convine asupra unei serii de linii directoare, stabilind priorităţile co-
mune pentru politicile de ocupare ale statelor membre;
** Fiecare stat membru redactează un Plan de Acţiune Naţional care
descrie modalitateade aplicare pe plan intern a liniilor directoare;
** Comisia şi Consiliul examinează fiecare Plan de Acţiune Naţional şi
prezintă Raportul Comun privind Ocuparea;
** Consiliul poate emite, prin vot, recomandări.
Un alt pas important în evoluţia politicii de ocupare a forţei de
muncă a fost Consiliul European de la Lisabona în 2000, care a stabilit
un nou obiectiv strategic al Uniunii pentru următorul deceniu: „de a de-
veni cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaş-
tere din lume, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de
muncă mai numeroase şi mai bune şi o coeziune socială mai mare‖.
Consiliul de la Stockholm din 2001 şi Consiliul de la Barcelona din 2002
au subliniat că ocuparea deplină este scopul principal al Uniunii şi a rei-
terat importanţa acestuia în contextul extinderii Uniunii Europene.
În ciuda tuturor acestor aşteptări prelungite în domeniu, dispoziţii-
le privind politica de ocupare a forţei de muncă a Uniunii, rămân practic
neschimbate în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa.
Privind principiul general al luării deciziilor în domeniul politicii so-
ciale şi de ocupare a forţei de muncă este votul prin majoritate al Con-
siliului, co-decizia cu Parlamentul European şi consultarea Comitetului
Ec. şi Social şi a Comitetului Regiunilor.
Justiţie şi afaceri interne Evoluţia istorică a domeniului „justiţie
şi afaceri interne‖ relevă faptul că aceste chestiuni au fost abordate
multă vreme doar la nivel interguvernamental. Începând cu Tratatul de
105
la Maastricht, domeniul „justiţie şi afaceri interne‖ a fost integrat în toate
tratatele ulterioare. Din 1999, prin Tratatul de la Amsterdam, s-a creat o
situaţie duală. Pe de o parte, a existat un progres clar; pe de altă parte,
funcţionarea şi luarea deciziilor în acest domeniu au devenit complexe
şi, într-o anumită măsură, ambigue, dat fiind că domeniul „justiţie şi afa-
ceri externe‖ este gestionat prin două meto-de de lucru:
* pentru domeniile vize, azil, imigraţie, libera circulaţie a persoane-
lor şi cooperarea juridică în materie civilă (titlul IV, articolele 61-69 din
Tratatul CE) deciziile sunt luate conform „metodei comunitare‖, respec-
tiv: - adoptarea politicilor de către triunghiul instituţional Consiliu,
Comisie, Parlament;
- rolul central al Comisiei în propunerea legislaţiei şi verificarea pu-
nerii în aplicare;
- posibilitatea luării deciziilor prin majoritatea voturilor în Consiliu;
- caracterul obligatoriu al legislaţiei comunitare adoptate;
- rolul Curţii Europene de Justiţie în cazul încălcării dreptului
comunitar.
** deciziile luate prin „metoda guvernamentală‖, acordă o importantă
putere de manevră statelor membre, deoarece se foloseşte unanimita-
tea. Domeniile sunt următoarele: cooperarea judiciară şi cooperarea
poliţienească în materie penală şi armonizarea dreptului penal (titlul VI,
articolele 29-32 din Tratatul UE).
Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa împinge evo-
luţia din domeniul justiţie şi afaceri interne către o „comunitarizare‖ de-
plină şi introduce paşi semnificativi, în special pentru extinderea „meto-
dei comunitare‖ la aproape toate aspectele acestui domeniu.Dispoziţiile
actuale se găsesc într-un singur capitol (partea III, titlul III, capitolul IV).
Conform Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, dome-
niul justiţie şi afaceri interne rămâne o competenţă partajată.
Politica externă şi de securitate comună Politica externă şi de
securitate comună a Uniunii Europene a fost formulată în Tratatul de la
Maastricht.
Obiectivul politicii externe şi de securitate comună este ca Uniu-
nea „să îşi afirme identitatea pe scena internaţională, în special prin pu-
nerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comune, inclu-
siv prin definirea treptată a unei politici de apă-rare comune care ar pu-
tea conduce la o apărare comună‖.
Politica externă comună acoperă toate chestiunile de politică ex-
ternă de interes general, în special în ceea ce priveşte politica comerci-
ală şi cooperarea pentru dezvoltare.
106
Politica de securitate comună se referă la relaţiile statelor mem-
bre cu statele din afara Uniunii, precum şi la coordonarea din cadrul or-
ganizaţiilor naţionale.
Confruntate cu eşecurile şi experienţa războiului din Iugoslavia de
la jumătatea anilor ‘90, statele membre au convenit să întărească politi-
ca externă şi de securitate comună. Această tendinţă a devenit eviden-
tă odată cu Declaraţia franco-britanică de la St. Malo, în favoarea politi-
cii externe şi de securitate comună, din decembrie 1998. Cu ocazia su-
mmit-ului de la Helsinki, din decembrie 1999, şefii de stat şi de guvern
au reafirmat necesitatea unei „capacităţi autonome de a lua decizii şi,
atunci când NATO ca atare nu este implicată, să lanseze şi să desfă-
şoare operaţiuni militare conduse de UE ca răspuns la crize internaţio-
nale‖. În acest sens, „statele membre trebuie să poată să desfăşoare în
termen de 60 de zile şi să susţină timp de 1 an forţe militare de până la
50.000-60.000 de persoane, capabile de întreaga gamă a sarcinilor‖.
Deasemenea, au fost înfiinţate noi instituţii, precum Comitetul Politic şi
de Securitate, Comitetul Militar şi Statul Major Militar al UE.
În ceea ce priveşte schimbările din Tratatul de instituire a unei
Constituţii pentru Europa, trebuie spus că, la nivel instituţional, textul
Tratatului introduce două elemente semnificative:
* în primul rând, creează postul de ministru al afacerilor externe,
care va pune în aplicare politica externă şi de securitate comună în nu-
mele Consiliului European. Acesta va fi responsabil de gestiunea rela-
ţiilor externe şi de coordonarea altor aspecte ale acţiunii externe ale
Uniunii;
** în al doilea rând, textul introduce postul de preşedinte al Consiliu-
lui European care garantează reprezentarea externă a UE în chestiuni
aferente politicii externe şi de securitate comună.
La iniţiativa Ministrului Afacerilor Externe este introdus un nou e-
lement: o clauză de „solidaritate‖ prin care celelalte state membre vor
furniza asistenţă, inclusiv resurse militare, dacă un stat membru este
victima unui atac terorist sau a unui dezastru cu cauze naturale sau
umane.
Conform Tratatului Uniunii Europene, obiectivele politicii externe
şi de securitate comună sunt de „a păstra pacea şi de a întări securita-
tea internaţională‖. În ceea ce priveşte aspectele de apărare, când UE
decide să acţioneze în unanimitate, măsurile pe care le poate lua includ
următoarele aspecte, cunoscute în general sub numele de „misiuni
Petersberg‖:
* acţiuni umanitare şi operaţiuni de salvare;
* operaţiuni de menţinere a păcii - supravegherea unei zone de cri-
107
ză cu militari şi forţe de poliţie după încetarea focului;
* gestionarea unor crize internaţionale prin mijloace militare.
Deoarece politica externă şi de securitate comună reprezintă o
abordare „interguvernamentală‖, aceasta înseamnă că cele mai
importante instituţii sunt Consiliul European şi Consiliul de Miniştri.
Consiliul European, alcătuit din şefii de stat şi de guvern ai state-
lor membre UE, stabileşte principiile şi orientările politicii externe şi de
securitate comună şi adoptă strategii comune ce urmează a fi puse în
aplicare de UE în domenii unde statele membre au interese comune.
Consiliul de Miniştri, în acest caz, alcătuit din miniştrii afacerilor
externe ai statelor membre pune în aplicare strategiile adoptate şi
hotărăsc asupra unor acţiuni comune. Secretarul General al Consiliului
de Miniştri este şi Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi
de securitate comună. Acesta asistă statul membru care deţine preşe-
dinţia în formularea şi punerea în aplicare a deciziilor politicilor de secu-
ritate.
Un alt grup consultativ reprezentând Uniunea în contextul politicii
externe şi de securitate comună este „Troika‖. Acesta este format din:
** Ministrul Afacerilor Externe al statului membru care deţine preşedin-
ţia UE
** Înaltul Reprezentant;
** Ministrul Afacerilor Externe al statului membru care va deţine preşe-
dinţia UE.
Politica comercială externă şi de dezvoltare Uniunea Europea-
nă este unul din cei mai importanţi actori din comerţul internaţional. În
termeni istorici, politica comercială externă şi de dezvoltare a UE este
legată de instituirea unei politici comerciale comune. Tratatul Comuni-
tăţii Europene afirmă în articolul 133: „Politica comercială comună are
la bază principii uniforme şi comerciale, uniformizarea măsurilor de libe-
ralizare, politica de export, precum şi măsurile de protecţie comercială,
cum ar fi cele care trebuie adoptate în cazul dumpingului şi al subven-
ţiilor‖.
Deasemenea, pentru stabilirea cadrului de formulare a politicii co-
merciale externe, a fost introdus un articol suplimentar; articolul 300 din
Tratatul Comunităţii Europene. Conform acestui articol, Tratatul acordă
Comunităţii competenţa de a încheia acorduri comerciale cu ţări terţe în
numele tuturor statelor membre, pentru a atinge o mai mare coerenţă în
elaborarea şi punerea în aplicare a tuturor acordurilor comerciale cu ţări
terţe.
Odată cu rundele succesive de negociere GATT (Acordul General
asupra Tarifelor şi Comerţului) şi OMC (Organizaţia Mondială de
108
Comerţ), această agendă comercială internaţională s-a extins substan-
ţial pentru a acoperi chestiuni precum comerţul cu servicii, normele de
investiţii, drepturile de proprietate intelectuală şi clauzele de mediu.
În negocierile comerciale internaţionale, procesul decizional ur-
mează o structură strictă şi bine definită, bazată într-o anumită măsură
pe „metoda comunitară‖ de luare a deciziilor. Procesul decizional cu-
prinde trei etape diferite:
* în prima etapă, Comisia elaborează propuneri pe care le transmi-
te Consiliului pentru a obţine un mandat de negociere;
** în baza acestor propuneri, Consiliul, de obicei în formaţia miniş-
trilor de externe, stabileşte „mandatul‖ de negociere al Uniunii în a doua
etapă şi autorizează Comisia să lanseze negocierile.
*** pentru adoptarea unui acord comercial, acolo unde există o com-
petenţă comunitară exclusivă, este necesar votul majoritar în Consiliu.
Rolul Parlamentului European în formularea politicii comerciale
este limitat. Parlamentul este informat cu privire la cursul negocierilor
acordurilor internaţionale; avizul său este important numai când trebuie
adoptate acorduri de asociere cu ţări terţe (art. 310 din Tratatul CE).
Un aspect important care trebuie menţionat în politica comercială
este distincţia dintre măsurile comerciale autonome ale Uniunii Europe-
ne şi acordurile bilaterale sau multilaterale ale UE.
Măsurile comerciale autonome reprezintă instrumente de apărare
comercială şi constau din:
* taxe antidumping;
* taxe compensatorii;
* măsuri de salvgardare şi alte remedii comerciale care sunt aplica-
te unilateral pentru a apăra industriile Uniunii de practicile comerciale
„inechitabile‖ ale partenerilor comerciali ai Uniunii.
În ultimii ani, UE a fost activă în negocierea acordurilor bilaterale
şi multilaterale în cadrul OMC (Organizaţia Mondială de Comerţ). Acor-
durile bilaterale ale Uniunii urmăresc o gamă largă de obiective şi anu-
me:* beneficii economice;
* obiective de politică externă;
* obiective de ajutor pentru dezvoltare.
Aceasta conduce desigur la o gamă largă de acorduri, unele
liberalizând schimburile (zone de liber schimb), iar altele limitându-se la
cooperarea economică.
Privind politica de dezvoltare, dincolo de faptul că Uniunea este o
putere economică importantă, trebuie menţionat că UE, împreună cu
statele sale membre este cel mai mare furnizor mondial de asistenţă
oficială pentru dezvoltare.
109
Conceptul politicii de dezvoltare a fost integrat în articolele 177-
181 din Tratatul CE şi determină cele mai importante caracteristici ale
politicii de dezvoltare a Uniunii. În primul rând, politica de dezvoltare
este o politică „adiţională‖: acţiunea UE în do-meniul asistenţei pentru
dezvoltare trebuie să completeze (nu să înlocuiască) politicile statelor
membre de asistenţă pentru dezvoltare, pentru a atinge o coerenţă,
eficienţă şi eficacitate mai mare.
În al doilea rând, articolele din tratat stabilesc trei obiective de im-
portanţă egală pentru politica de dezvoltare a UE:
* dezvoltare socială şi economică armonioasă;
* integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în comerţul internaţional;
* reducerea sărăciei.
Unele dintre aceste obiective sunt urmărite parţial prin acorduri
comerciale bilaterale, cum ar fi, de exemplu:
- Acordurile de Parteneriat Economic în cadrul Acordului Cotonou
cu ţările ACP (Africa, Caraibe şi Pacific); şi,
- Fondul European de Dezvoltare (FED) - un fond european auto-
nom destinat asistenţei pentru dezvoltare, constând din contribuţii pro-
porţionale ale statelor membre individuale;
Instituţiile comunitare care monitorizează obiectivele politicii de
dezvoltare ale Uniunii Europene şi gestionează ajutoarelor în ţările ACP
şi ţările şi teritoriile de peste mări sunt:
* DG Dezvoltare din cadrul Comisiei Europene;
* Oficiul de Cooperare EuropeAid, al cărui rol este de a pune în a-
plicare instrumentele de asistenţă externă ale Comisiei Europene, care
sunt finanţate din bugetul CE şi de Fondul European de Dezvoltare;
* Biroul Umanitar al Comisiei Europene (ECHO) - care a jucat re-
cent un rol important în reacţia Uniunii la dezastrul produs de tsunami
în Asia de Sud-Est.
* * *
BIBLIOGRAFIE
[1] Theodor Tudoroiu - Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucreţius, 1997.

[2] Centrul de informare al Comisiei Europene în România, Pregătirea ţărilor
asociate din Europa Centrală şi de Est pentru integrarea în piaţa internă a UE.
Carta Albă, Comisia CE, Bucureşti, 1996.
[3] Guvernul României, Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea
Europeană, Bucureşti, 2000.
[4] Institutul European din România, Manualul Afacerilor Europene, 2005.
Dr. Ing. Horia FIRON, inspector de muncă, Inspecţia Muncii
110
STUDIUL STĂRII DE SĂNĂTATE A LUCRĂTORILOR
INTR-O COMPANIE DIN INDUSTRIA CONSTRUCŢIILOR
SI IMPACTUL POZITIV AL ACESTUIA ASUPRA
MASURILOR TEHNICO - ORGANIZATORICE
Garofiţa NICOLAE, Corina RADUCEA, Felicia POPESCU,

Razvan LUPARU
THE HEALTH STUDY OF WORKERS INTO A COMPANY

FROM CONSTRUCTION INDUSTRY AND THE POSITIVE
IMPACT ON THE TECHNICAL AND ORGANIZATIONAL
ACHIEVING
SUMMARY
An adequately consulting of the labor health service to employer,

concerning the importance of workers health monitoring, as well as the
accommodation of physical and biological parameters requested by the special
work conditions, allows to add the medical investigation, not a simply legislation
duty, with the purpose to get a fully panel on health statement of organization
and to forebode any situation, which can affect the labor health of organization.
The continuously improvement of strategies in this direction and the
application of the best policies for prevention of professional risks become the
most important task of the labor health services.
Cuvinte cheie: organizaţie, supraveghere medicală, risc profesional
111
Introducere
Pentru orice organizaţie care funcţionează într-un mediu

caracterizat de schimbări la nivel economic, social sau politic, nevoia
de schimbare, de adaptare la noile condiţii, este permanentă.
Introducerea unor obligaţii legislative cu privire la sănătatea
ocupaţională a reprezentat pentru majoritatea angajatorilor şi
angajaţilor un motiv suplimentar de stres, fie datorat costurilor, fie
înţelegerii greşite cu privire la importanţa şi timpul alocat acestei
cerinţe.
Atunci când se pune problema implementării unor schimbări
organizaţionale, mai ales când acestea sunt radicale, trebuie ţinut cont
de faptul că orice cultură organizaţională este grefată pe cultura
naţională; dimensiunile culturii organizaţionale se încadrează în
dimensiunile culturii naţionale. De aceea, preluarea unor modele de
management al schimbării valabile în alte culturi naţionale trebuie
făcută cu mari precauţii.
În acest context, implementarea H.G.nr 355/2007, cu
modificările ulterioare, necesită o mare abilitate din partea serviciului de
medicina muncii pentru ca directorul general al unei societăţi
comerciale să aplice corect şi complet prevederile legislative, în sensul
evitării formalismului şi a limitării doar la întocmirea documentelor
solicitate de legiuitor, dar şi a înţelegerii faptului că sănătatea
angajaţilor pe termen lung înseamnă randament maxim, fidelizare,
dezvolarea firmei.
Consilierea adecvată a angajatorului cu privire la importanţa
monitorizării stării de sănătate a angajaţilor, precum şi a adaptării
parametrilor fizici şi biologici ai lucrătorilor la cerinţele locurilor de
muncă, face posibil ca acesta să nu se rezume la obligaţiile legislative,
ci să suplinească investigaţiile medicale, în scopul obţinerii unei imagini
complete asupra sănătăţii organizaţiei în ansamblu şi intervenirii în
scopul prevenirii autentice, cu măsuri adecvate, în cazul constatării
unor probleme organizaţionale sau individuale care ar putea afecta
sănătatea ocupaţională.
Este şi cazul companiei la care se face referire în lucrare, cu
profil de activitate în industria construcţiilor, constând în distribuţia şi
montarea cofrajelor pentru construcţii al cărei angajator a înţeles
importanţa medicinei muncii şi a faptului că o societate comercială cu
angajaţi bolnavi nu poate fi competitivă pe piaţa de muncă în domeniul
de activitate similar . Angajatorul a investit în acest serviciul extern de
112
medicina muncii, prin investigaţii clinice şi paraclinice complexe,
specifice fiecărui angajat în parte.
Societatea comercială la care facem referire are 108 angajaţi,
dintre care 39 femei şi 69 barbaţi, 50 personal administrativ şi 58
muncitori, vârsta medie fiind de 42 ani.
Activitatea de supraveghere medicala a lucratorilor din cadrul

companiei în anul contractual 2007- 2008 a inclus următoarele
activităţi, fiind în comunicare permanentă cu serviciul de prevenire
şi protecţie pentru evaluarea riscurilor profesionale:
1. identificarea noxelor profesionale ş a suprasolicitărilor

profesionale
2. activitatea de prevenire a bolilor profesionale şi a
accidentelor de muncă
3. recomandări privind prevenirea îmbonlăvirilor profesionale.
Primul pas a constat în evaluarea nivelului de risc global

fiecărui loc de muncă şi a noxeleor profesionale. Astfel :
Nr. Denumirea locului de muncă Nivel de risc

Cct. global
1. Dulgher 3,55
2. Muncitor necalificat 3,52
3. Motostivuitorist 3,45
4. Macaragiu 3,39
5. Sudor 3,28
6. Personal administrativ/TESA 2,55
1. IDENTIFICAREA NOXELOR ŞI A SUPRASOLICITĂRII

PROFESIONALE
Personal administrativ:
 Iluminat natural si artificial suficient cantitativ şi calitativ

pentru activitatea productivă specifică .
 Condiţii de microclimat favorabil: temperatura şi umiditate
optime , curenţi de aer.
 Suprasolicitări osteomusculoarticulare: efort fizic mic,
poziţie şezând prelungită.
 Suprasolicitări vizuale: lucrul la monitor, terminal;
113
 Suprasolicitări neuropsihice;
 Lucrul intr-un schimb de 8 ore/zi, cu pauză de masă,
pauze organizate pentru cei cu suprasolicitări vizuale
Atelierul de lucru şi personalul muncitor
 Iluminat natural şi mixt suficient pentru activitatea

productivă specifică.
 Condiţii de macroclimat nefavorabil: temperaturi şi condiţii
de umiditate extreme, pulberi praf, zgomot,
 Suprasolicitări fizice: efort fizic mediu, poziţii vicioase,
ortostatism prelungit.
 Risc de accidente: prin lovire, alunecare, cădere,
electrocutare ;
 Lucru intr-un schimb de 8 ore/zi, cu pauză de masă.
A doua etapă a constat în planul de prevenire a bolilor

profesionale şi a accidentelor de muncă.
2. PREVENIRE BOLI PROFESIONALE SI ACCIDENTE DE

MUNCA
Activitatea de prevenire a bolilor profesionale a inclus

efectuarea a 87 controale medicale periodice/angajare.
Examinarile medicale la angajare sau periodice au cuprins:
-examen clinic general
-investigaţii de laborator
-explorări paraclinice (audiograme pentru investigarea analizatorului
auditiv, teste screening pentru investigarea analizatorului visual,
electrocardiograme , spirometrii pentru funcţia respiratorie
-examene de specialitate (ORL, neurologie, psihologie) funcŢie de
riscurile profesionale sau de afecŢiunile preexistente ale angajatului
pentru stabilirea cât mai exactă a aptitudinii profesionale
-incheierea fişei de aptitudine in muncă.
Au fost eliberate un numar de 87 fişe de aptitudine privind

aptitudinea în muncă a lucrătorilor testate în cadrul controlului
medical periodic/angajare.
Comunicarea riscului profesional către toţi factorii implicaţi în

procesul muncii s-a desfăşurat în cele două componente ale sale:
114
1.informarea individuală a lucrătorului în cadrul examenului clinic cu
recomandările necesare şi 2.informarea către angajator în cadrul
borderoului trimis odată cu fişele de aptitudine ale angajaţilor -
februarie 2008 după efectuarea examenului periodic (sfârşitul lunii
ianuarie 2008) din care reiese clar aptitudinea angajatului în raport cu
locul de muncă actual ,legislaţia actuală de sănătate ocupaţională
,problematica medicală individuală preexistentă şi recomandările
medicale pentru fiecare caz în parte.
I. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit profilul
diagnostic şi incidenţa afecţiunilor preexistente:
1. Pe primul loc se află afectiuni în sfera ORL: 24 angajaţi–deviaţii de

sept nasal;
2. Pe al doilea loc se află afecţiunile osteoarticulare: 20 angajaţi (
hernie disc operată -1, discopatii lombosacrale -2 ,modificări de statică
vertebrală 17-( cifoze, scolioze, hiperlordoze).
3. Pe locul al patrulea se află afecţiunile cardiovasculare şi de
metabolism -20 ( 11 Hipertensiune arterială, 1 BRD minor, 1
Tahicardie sinusală, 4 Dislipidemie mixta, 3- Obezitate )
4..Pe locul al cincilea se află afecţiunile oftalmologice 14 angajaţi : 1 -
strabism congenital , 1- anizocorie 1-discomatopsie , şi 11 cu tulburări
de acuitate vizuală
5. Pe locul al şaselea se află afecţiuni endocrine- ale glandei tiroide 3
6. Alte patologii cu incidenţa mai mică :afecţiuni renale 2 , afecţiuni
hematologice -1,
1 - afecţiune dermatologică, 2 - afecţiuni infecţioase ( hepatita
cronica cu VHC- 1 şi purtător sănătos de VHC- 1) , 2 angajaţi cu semne
clinice şi biologice ale consumului de droguri
7.La un singur angajat au fost evidenţiate semne ale consumului
cronic de etanol
Restul angajaţilor investigaţi nu au prezentat afecţiuni.
II. Evaluarea stării de sănătate în relaţie cu activitatea

profesională depusă
Din cei 87 angajaţi
1. 69 angajaţi au fost evaluate în ianuarie (examen periodic).
Dintre aceştia 55 au fost declaraţi apţi şi 14 apţi
condiţionat
115
2. 6 angajaţi în februarie ( 4 angajaţi - examen la angajare, 1
angajat- schimbare de funcţie şi 1 angajat- examen periodic).
Toţi 6 au fost declaraţi apţi
3. 3 angajaţi în martie –examen la angajare. Toţi 3 au fost
declaraţi apţi
4. 1 angajat în aprilie-examen la angajare- declarat apt
5. 4 angajaţi în mai- examen la angajare. Dintre aceştia 3 au
fost apţi şi unul apt condiţionat
6. 4 angajaţi în iunie - 2 examen la angajare, 2 examen
periodic ( al doilea în cursul acestui an). Dintre angajaţii noi,
unul apt, unul apt condiţionat şi cei de la examen periodic
inapţi temporar
Afecţiunile ORL identificate în urma examenului ORL nu a
impus condţionarea în muncă desfăşurată.
Concluzie din 87 angajaţi evaluaţi:

69 angajaţi sunt Apţi
16 angajaţi sunt APŢI condiţionat
2 angajaţi sunt INAPŢI TEMPORAR
I. Angajaţii declaraţi inapţi temporar cu afecţiuni care împiedicau

bunul mers al activitatii societăţii au primit recomandări de monitorizare
a afecţiunilor de bază prin medicul de familie şi reevaluare cu
eventuala schimbare a aptitudinii în muncă după rezolvarea acestora .
II. Motivele aptitudinilor condiţionate sunt precizate în centralizatorul

detaliat pentru fiecare angajat în parte, respectând anexele H.G. nr.
355/2007 şi modificările acesteia din HG.nr. 35/2008, privind
suprasolicitarea vizuala pentru locurile de munca la videoterminale,
lucrul la inaltime, suprasolicitarea fizica, conducerea autovehiculelor
unitătii. Nu au fost identificate incompatibilităţi majore între starea de
sănătate şi aptitudinea faţă de poziţiile profesionale pe care le ocupau
în momentul evaluării, de aceea pentru fiecare caz de aptitudine
condiţionată au fost elaborate recomandări medicale, nefiind
recomandări de schimbare a locului de muncă.
1. Astfel, au primit ca şi recomandare medicală să se supună

corecţiei optice, adică ăa poarte ochelari cu dioptri
reactualizate momentului prezent, un numar de 11 angajaţi,
deoarece locul de muncă implică suprasolicitare vizuală ( Fişa
126 din HG 355/2007), lucru la înălţime ( fişa 123 din HG. Nr.
116
355/2007) sau conducerea autovehiculelor unităţii, (Fişa 142
din HG. nr 355/2007) iar dioptriile actuale sunt depăşite faţă de
nevoile reale, însemnând agravarea acuităţii vizuale dacă nu
se efectuează corecţie optică corespunzătoare.
Conform legislaţiei în vigoare angajatorul nu este obligat ăa

suporte cheltuielile legate de aparatele de corecţie optică,
decât dacă locul de muncă nu permite utilizarea dispozitivelor
obişnuite de corecţie, adică ochelarii, ceea ce nu este cazul
dvs, dar poate să opteze pentru aceasta cu rol de bonificaţie şi
fidelizare a angajaţilor;
Dupa corecţia optica angajaţii care suprasolicită aparatul

visual ( munca la videoterminale au recomandarea de pauze
vizuale de 5 minute la 1 ora si 10 minute la 2 ore de muncă.
Două dintre cazuri asociază în afară de tulburarea de acuitate
vizuală altă afectiune oftalmologică care nu se corectează
prin purtare de ochelari şi afecţiuni cardiace, astfel au primit
recomandarea:
- corecţie optică şi condiţionarea pentru lucru la înalţime
conf. Fişei 123, HG nr. 355/2007);
- monitorizare oftalmologică şi cardiologică prin medicul de
familie;
- tratamentul bolii de bază, prezentarea anuală a avizului
oftalmologului şi cardiologului;
-reevaluarea condiţionării după eventuala vindecare sau
ameliorare a patologiei.
III. De asemeni, au primit ca şi recomandare medicală evitarea

suprasolicitării fizice un numar de 5 angajaţi, datorită problemelor
medicale identificate legate de aparatul osteo-articular, asociate
problemelor cardiovasculare sau / şi oftalmologice. După
evaluarea clinico- biologică a angajaţilor , anamneza profesională ,
factorii de risc mentionaţi de angajator în fişa de identificare a
riscului şi investigaţiile suplimentare efectuate cu acordul societăţii
s-a menţinut condiţionarea în muncă cu recomandări medicale; nu
s-a impus cererea de schimbare a locului de muncă.
2. Angajatul a primit recomandări individuale ca :
- tratamentul afecţiunii de bază şi monitorizarea afecţiunii
prin medicul de familie (consultaţii de ortopedie, cardiologie,
oftalmologie);
117
- evitarea creşterii ponderale;
-gimnastică medicală, fizioterapie;
-îndoirea genunchilor la manipularea greutăţilor,
depărtarea picioarelor unul de celălalt şi păstrarea spatelui drept la
ridicarea de greutăţi; evită mişcările bruşte , ridică greutăţi aflate la
cel puţin 30 cm de la sol.
- prezentarea în serviciul de medicina muncii în cazul
apariţiei unei noi simptomatologii sau agravarea celei iniţiale; se
încearcă stadializarea maselor care sunt manipulate de angajat la
locul respectiv de muncă (desi NGPM/2002 au fost abrogate). Se
ţine cont de faptul că angajatorul are obligaţia să elaboreze
instrucţiuni proprii pentru completarea şi / sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă ţinând seama de
particularităţile activităţilor locurilor de muncă aflate în
responsabilitatea sa şi de principiul general de adaptare a muncii
la parametrii biologici si fizici ai angajatului (cf. legii 319/2006, art
13). Deci, putem recomanda în plus 1. - efectuarea de pauze a
câte 5 minute 1oră de lucru , sau 10 minute la 2 ore de lucru
2.- lucru în echipă ,adică mai mulţi angajaţi la mobilizarea unei
greutăţi
3. - pentru angajaţii bărbaţi cu respectivele afecţiuni –
manipulare de greutăţi de până la 12-15 kg şi pentru angajatele femei –
manipulare de greutăţi de până la 6-10 kg .
REZULTATE
TOTAL FISE DE APTITUDINE 87

APT pentru postul de muncă existent: 69
APT cu recomandări medicale: 0
APT CONDITIONAT:
 Corecţie optică 11
 Dispensarizare şi tratament prin medicul de familie 16
 Evitarea expunerii la zgomot peste LMA 0
 Evita efortul fizic intens 5
INAPT TEMPORAR 2
INAPT 0
RESTANTI 0
NUMAR SEMNALARI BOLI PROFESIONALE 0
NUMAR SEMNLARI BOLI LEGATE DE PROFESIE 0
118
3. RECOMANDARI PRIVIND PREVENIREA BOLILOR
PROFESIONALE
Către lucrători:
 Obligativitatea prezentării la controlul medical
periodic
 Respectarea măsurilor de protecţie individuală şi
colectivă.
 Monitorizarea de specialitate în funcţie de
afecţiunile identificate
 Respectarea tratamentului medical individual
recomandat
Către serviciul de protecţia muncii
Informarea angajaţilor privind riscurile profesionale şi impactul

acestora asupra sănătăţii,cu evaluarea periodică a factorilor de risc, în
vederea scăderii sau menţinerii nivelului de risc
 Supravegherea continuă a respectării principiilor de educaţie
sanitară colectivă şi individuală;
 Supravegherea utilizării de către lucrători a echipamentului
individual de protecţie
 Planificarea instruirii practice a lucrătorilor pentru deprinderea
principiilor de prim ajutor în caz de accidente ( la solicitarea
societăţii)
Către angajator :
 Asigurarea examinărilor medicale prin cabinetul de medicina

muncii
 Asigurarea echipamentului de protecţie colectivă
 Aranjarea şi amenajarea spaţiilor de lucru pentru diminuarea
riscului de accidentare şi pentru asigurarea accesului cât mai
facil către spaţiile efective de lucru
 Asigurarea funcţionării unui sistem de ventilaţie artificială
eficient
 Asigurarea unui iluminat natural sau mixt eficient
 Asigurarea cu materiale igienico-sanitare
 Asigurarea echipamentului individual de muncă
119
4. MĂSURILE MEDICALE:
 Efectuarea examenului clinic periodic/anual, cu atenţie sporită

pe aparatul vizual, cardiovascular, şi de asemenea urmărindu-
se apariţia sau intensificarea simptomatologiei aparatului
osteoarticular şi respirator, cu urmărirea simptomatologiei
determinate de suprasolicitările osteomusculotendinoase ,
micro/macroclimatul nefavorabil.
 Efectuarea examenului oftalmologic screening( visiotest) în
vederea identificării persoanelor cu deficit de acuitate vizuală şi
/sau astenopie acomodativă şi orientarea acestora către
medicul specialist oftalmolog pentru corectarea deficienţelor.
 Efectuarea audiogramei în cazul angajaţilor supuşi la
suprasolicitări auditive cu recomandare de folosire a mijloacelor
de protecţie individuală (antifoane).
 Efectuarea spirometriei anual pentru angajaţii expuşi la
alergeni şi iritanţi respiratori cu scopul prevenirii şi depistării
precoce a patologiei determinate de aceştia.
CONCLUZII:
Rezultatele examinărilor medicale preventive desfăşurate la nivelul

cabinetului de medicina muncii pot fi reprezentate astfel:
 Boli profesionale semnalate 0
 Boli profesionale declarate 0
 Accidente de muncă înregistrate la cabinetul medical 0
 Cancere depistate 0
 Cancere in evidentă 0
 Număr total decese 0
 Pensionari de invaliditate 0
 Boli infectocontagioase 2
 Cazuri care să necesite reorientare profesională 0
 Boli neprofesionale depistate care influenţează

capacitatea de muncă a angajaţilor şi care au primit
recomandări după cum urmează:
1. Apt necondiţionat cu corecţie optică 11

2. Apt necondiţionat cu evitarea suprasolicitării fizice,
dispensarizare şi tratament prin medicul de familie 5
3. Inapt temporar 2
120
Aprecierile reieşite din analiza stării de sănătate discutată în
cuprinsul lucrării sunt valabile în circumstanţele expuse. Rezultatele
analizei stării de sănătate fizică discutate în raport cu:
 morbiditatea profesională şi cea legată de profesie

 morbiditatea generală cu şi fără incapacitate de muncă
 examinările medicale periodice
 depistarea şi supravegherea bolnavilor cronici, au relevat
următoarele aspecte:
- Nu au fost diagnosticate boli profesionale, dar îmbolnăvirile

datorate factorilor individuali ar fi determinat în timp
scăderea eficienţei muncii;
- Angajatorul a răspuns prompt la măsurile propuse de noi
pentru salariaţi.
Prin serviciul medical de medicina muncii angajaţii au fost informaţi

cu privire la afecţiunile lor individuale şi au reacţionat pozitiv privind
respectarea recomandărilor primite, iar angajatorul a acceptat costuri
suplimentare în investigaţii paraclinice, care nu erau în obligaţiile
legale, tocmai pentru a permite stabilirea unui diganostic complet şi a
măsurilor medicale profilactice. Un obiectiv general important al politicii
asumate de către angajator şi, implicit, al nostru, este creşterea calităţii
stării de securitate şi sănătate în muncă, în paralel cu asigurarea
confortului fizic, psihic şi social al personalului în procesul de muncă.
Dintre metodele cunoscute de asigurarea sănătăţii ocupaţionale, în
cazul de faţă au fost aplicate:
1. Metoda de prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor

profesionale
• asigurarea monitorizării stării de sănătate a angajaţilor,
diagnosticarea şi supravegherea cazurilor de îmbolnăvire
individuală;
• evitarea cresterii de risc profesionale şi apariţia altora noi la
locul de muncă;
• prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de
protecţie individuală;
• vaccinarea angajaţilor expuşi riscului de îmbolnăvire gripală
2. Metoda de protecţie prin care se evită sau se diminuează riscul de
accidentare şi de îmbolnăvire profesională, având trei acţiuni specifice:
121
• asupra sursei generatoare de factor de risc (investiţii în
echipamente tehnice moderne),
• asupra modului sau spaţiului prin care se realizează contactul
dintre factor şi executant
• asupra receptorului (izolarea executantului cu mijloace de
protecţie individuală).
3. Metoda de auditare a securităţii şi sănătăţii în muncă face parte din
categoria controalelor, prin intermediul căreia se examinează şi se
analizează sistematic, independent şi documentat, condiţiile de muncă;
scopul: pentru a vedea în ce măsură condiţiile de muncă corespund cu
cerinţele impuse de legislaţia în vigoare, finalizându-se cu un program
de măsuri tehnico-organizatorice; auditul se realizează numai de către
persoane certificate pentru acest gen de control, intern sau extern,
după proceduri standard.
BIBLIOGRAFIE
[1] *** -Noua Strategie comunitarǎ în domeniul sǎnǎtǎţii şi securitǎţii în muncǎ

în perioada 2007-2011
[2] *** -Directiva 391/89/CEE privind introducerea de mǎsuri pentru încurajarea
imbunǎtǎţirilor n domeniul sănătăţii şi securităţii muncitorilor în muncă
[3] *** -HG nr. 355/2007 privind supravegherea sǎnǎtǎţii lucrǎtorilor cu
modificǎrile ulterioare
[4] *** - Legea sănătăţii şi securităţii în munca nr.319/2006 cu Normele
metodologice de aplicare
[5] TOMA NICULESCU, editura Medmun 2003- Medicina muncii
[6] ION TOMA, editura Sitech 2006- Practica Medicinii Muncii
[7] ADRIANA TODEA, editura Viaţa Medicală 2000-Bolile Profesionale în
actualitate
Dr. Garofiţa Nicolae, Director General GAROMED-Servicii de Medicina

Muncii
Dr. Corina Răducea, medic coordonator, GAROMED-Servicii de
Medicina Muncii
Dr. Felicia Popescu, medic primar medicina muncii, Institutul de Igiena
si Sanatate Publica Bucuresti
Dr. Razvan Luparu, medic specialist medicina muncii
122
AI GRIJĂ DE OAMENI, AI GRIJĂ DE TINE!
Olga PETCU, Adrian TEODOSIU
TAKE CARE OF WORKERS, TAKE CARE OF YOURSELF!
SUMMARY
If the employer is not involved in the activity of protection and

prevention, on the background of no controls of risks at the workplace
professional diseases and accidents at work can be happened.
In fact costs of non security represent the cost of accidents and
professional diseases produced, respectively the total rates of the losses
generated by accident/disease.
Cuvinte cheie: consecinţele accidentelor de muncă, evaluarea

riscurilor, măsuri de prevenire , costul securităţii/nonsecurităţii.
Consideraţii generale
Preocuparea şi obiectivul oricărui manager este obţinerea, de

pe urma produselor/serviciilor realizate, a unui profit de o asemenea
mărime, încât să permită nu numai reluarea aceluiaşi ciclu de activitate,
dar şi permanenta adaptare la condiţiile economice dificile actuale:
variaţiile rapide de pe piaţa, evoluţia explozivă a tehnologiilor
informaţionale, globalizarea etc.
In acest context, cum poate fi motivat conducătorul unei firme
să aloce din resursele acesteia pentru o activitate care aparent nu are
decât finalitate socială, cum este considerata securitatea şi sănătatea
în muncă? Mai mult, ideea generală este că măsurile preventive
diminuează productivitatea muncii, sau cel puţin grefează cheltuielile
neproductive ale unei unităţi economice.
123
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se ţină
seama în primul rând de un fenomen obiectiv care se manifestă
actualmente: căile clasice de creştere a eficienţei economice, bazate
pe capacitatea de intensificare a profitabilităţii pe seama materiilor
prime şi a tehnologiilor, nu mai sunt suficiente. Specialiştii şi-au
îndreptat atenţia asupra intensivităţii intelectuale, respectiv spre
posibilităţile oferite de îmbunătăţirea activităţilor de conducere şi
organizare a producţiei şi a muncii, ca şi spre căile de creştere a
performanţei resurselor umane.
Ca urmare, activitatea de realizare a securităţii şi sănătăţii în
muncă nu poate fi gândită distinct de activitatea generala a firmei şi de
finalitatea acesteia - obţinerea de beneficii financiare.
Costul nonsecurităţii reprezintă de fapt costul accidentelor şi
bolilor profesionale produse, respectiv suma valorica a tuturor
pierderilor generate de accident/boala. Cu alte cuvinte, realizarea
securităţii muncii - în accepţia de stare absolută - aduce drept beneficiu
echivalentul costurilor care ar fi fost generate de accidentele şi
îmbolnăvirile profesionale care au fost eliminate, diminuat cu costul
masurilor preventive.
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/ 2006 stabileşte
ca obligaţie a angajatorilor să evalueze riscurile profesionale existente
la toate locurile de muncă, prevederea fiind conforma cu normele
europene.
Aşadar angajatorul, are obligaţia să dispună toate masurile de
protecţie şi prevenire , tehnice sau organizatorice, pe care le găseşte
necesare în urma identificării şi evaluării factorilor de risc specifici, a
neconformităţilor generate de nerespectarea condiţiilor impuse prin
reglementari, prescripţii tehnice etc, ori a disfuncţionalităţilor de natura
tehnica sau organizatorica.
Atunci când angajatorul nu se implică în activitatea de
prevenire şi protecţie se întâmplă pe fondul necontrolării riscurilor la
locul de muncă să apară evenimente nedorite – accidente de muncă şi
boli profesionale.
Consecinţele sociale, economice şi juridice ale

accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale
Accidentele de muncă şi bolile profesionale sunt intr-o legătura

indestructibila cu munca. Ele întrerup sau îngreunează desfăşurarea
procesului de muncă şi afectează din punct de vedere psihologic, social
şi economic, cel puţin una dintre componentele sistemului de munca:
124
executant, sarcina de muncă, echipamentele de muncă şi mediul de
muncă. Elementele sistemului de muncă constituie un prim nivel de
referinţă pentru delimitarea consecinţelor accidentelor şi bolilor
profesionale. Un prim criteriu de clasificare are în vedere componenta
sistemului de muncă care este afectată.
Consecinţe asupra executantului
În contextul procesului de munca, omul poate fi considerat în

două ipostaze: de fiinţă umană şi de executant al sarcinii de muncă.
Fiecăreia îi sunt asociate o serie de valori şi caracteristici specifice,
cum ar fi: viata, sănătatea, integritatea anatomo-functionala,
capacitatea creativa şi afectiva, respectiv capacitatea de munca,
aptitudinile şi cunoştinţele etc.
Accidentele şi bolile profesionale au repercusiuni asupra
ambelor categorii de valori, consecinţele manifestându-se în multiple
planuri: psihofiziologice (durere, stres, incapacitate de muncă,
invaliditate s.a.), economic (diminuarea productivităţii muncii
individuale), financiar (diminuarea veniturilor, cheltuielile pentru
asistenţa medicală s.a. ) etc.
Situaţia financiară a familiilor ai căror membrii au suferit un
accident de muncă se deteriorează drastic, acest lucru fiind resimţit cu
precădere de către toţi urmaşii victimelor.
Situaţia sociala şi şansele de viaţă, dezvoltarea şi afirmarea
socială ale persoanelor din aceste familii afectate sunt perturbate
profund. Se observa o modificare asupra structurii şi capacitaţii de
realizare ale funcţiilor acestor familii, comparativ cu situaţia anterioară
producerii evenimentelor. Soţiile casnice sunt obligate să-şi găsească
locuri de muncă în regim de urgenţă, în general slab plătite. Rolurile
familiale în contextul social suferă de asemenea o profunda schimbare.
Statutul de văduva pune problema reinserţiei sociale. Stilul de viata,
principiile în jurul cărora se organizează sunt altele în acest context.
Noile circumstanţe familiale afectează dezvoltarea personalităţii
copiilor şi şansele lor de viata: absenţa tatălui, timpul mai scurt petrecut
cu mama care lucrează, depresia mamei, problemele materiale cu care
se confrunta.
În acelaşi timp trebuie subliniat faptul ca evenimentul nefericit
provoacă o suferinţa profundă care se manifestă printr-o mare durere
exprimată prin plâns, depresie, disperare, viziune pesimista asupra
viitorului. Tabloul somatic include insomnie, astenie, epuizare etc., chiar
125
dacă suferinţa şi capacitatea de a o controla depinde de la individ la
individ.
Decesul unei persoane apropiate este considerat de către toţi
specialiştii, drept cel mai puternic factor de stres şi prin aceasta, de risc
pentru sănătatea fizică şi mentală. Schimbarea statutului de persoană
casnică cu cel de salariată, deteriorarea situaţiei financiare, schimbarea
stilului de viaţă sunt alţi factori de stres care, prin cumulare intr-o
perioada mai mica sau mai mare de timp, sporesc riscurile la adresa
sănătăţii.
Consecinţe asupra sarcinii de muncă
Consecinţa directa asupra sarcinii de muncă o constituie

incapacitatea individului de a o duce la bun sfârşit, sau neîndeplinirea
ei la timp (mai ales în situaţia accidentelor de muncă), precum şi
îndeplinirea necorespunzătoare a acesteia (în unele cazuri de boli
profesionale, dacă nu se ajunge la incapacitate de muncă).
Consecinţe asupra echipamentelor de muncă
În timpul accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot

produce deteriorări sau distrugeri, atât ale echipamente de muncă, cât
şi a altor obiecte indispensabile îndeplinirii sarcinii de muncă (cazul
exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri care agresează nu numai
victima, ci şi utilajele din jur etc.)
Consecinţe asupra mediului de muncă
Şi mediul de muncă şi cel social sunt afectate de producerea

accidentelor de muncă şi apariţia bolilor profesionale, dar în mod
deosebit cel social.
Mediul fizic de muncă prezintă repercusiuni sub forma
elementelor materiale degradate în urma unui accident de muncă.
Consecinţele asupra mediului social se concretizează mai ales
sub forma stresului suportat de cei aflaţi la locurile de muncă apropiate
de cel al victimei, cu toate manifestările specifice.
Al doilea nivel de referinţă pentru identificarea consecinţelor

accidentelor şi bolilor profesionale îl reprezintă societatea, cu
subsistemele sale interdependente – individul şi întreprinderea
care introduce un alt criteriu de clasificare - nivelul la care se produc
126
– care împarte consecinţele accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale în :
1. Consecinţe la nivelul individului, respectiv :

 al victimei – suferinţa fizică şi psihică datorită
agresiunii suportate, a incapacităţii temporare sau
permanente de muncă, a pierderii încrederii în
capacitatea de a reacţiona corespunzător la sarcina de
muncă, diminuarea veniturilor (de exemplu : pierderea
salariului, cheltuieli cu îngrijirea medicala etc) ;
 al celor apropiaţi victimei - durere, suferinţă , stres
psihic, diminuarea veniturilor familiale etc;
2. Consecinţe la nivel microeconomic (agent economic) :
 Pierderi de producţie, pierderi de capacitaţi de
producţie potenţiale, deteriorări şi distrugeri de
echipamente de muncă, cheltuieli de reinvestire în forţa
de muncă, echipamente de muncă (utilaje),
deteriorarea mediului social de muncă etc ;
3. Consecinţe la nivelul societăţii (macroeconomic) :
 cheltuieli de asigurări sociale, de asistenta medicală,
diminuarea potenţialului creator general s.a.
Nici unul din cele doua criterii nu permite o clasificare suficient

de omogenă, astfel încât să poată fi utilizată în stabilirea gravitaţii unui
accident sau boli profesionale, ca şi în orientarea eforturilor de
prevenire.
În realitate, se poate vorbi de un efect unic – o pierdere - ce
poate fi privita din diverse unghiuri : de exemplu, lezarea omului,
componenta inerentă oricărui accident de muncă, poate fi tratata sub
aspectul afectării unor valori general umane - potenţial afectiv, creator
s.a., dar şi al capacitaţii de muncă. La rândul lor, ambele pierderi pot fi
traduse mai departe în alţi termeni - ca o pierdere de venituri, de
productivitate etc.
Pentru a se obţine o grupare a consecinţelor, utilă în stabilirea
locului securităţii şi sănătăţii în muncă printre celelalte activităţi sociale,
se poate utiliza criteriul « naturii » lor, conform căruia se deosebesc :
1. consecinţele sociale sau extraeconomice, care
rezulta din afectarea valorilor caracteristice ipostazei
de fiinţă umană a executantului ; ele sunt
necuantificabile şi nu pot fi exprimate cantitativ -
127
durere, suferinţa fizică şi psihică, diminuarea
creativităţii generale a societăţii s.a.
2. consecinţe economice, care rezulta atât din afectarea
valorilor caracteristice ipostazei de executant a omului,
cât şi din afectarea celorlalte elemente ale sistemului
de muncă.
După opinia generală, consecinţele economice se reflectă în
doua categorii de costuri: directe şi indirecte. În categoria costurilor
directe sunt incluse cele legate de asigurarea pentru accident şi boala
şi cele pentru prevenirea riscurilor. Drept costuri indirecte sunt
considerate pierderile economice neacoperite prin asigurarea de
accident şi boala, care grefează atât bugetul naţional, cât şi
întreprinderea : cheltuieli pentru repararea maşinilor avariate sau
înlocuirea lor, pierderile de materiale, de timp de muncă la nivelul
colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul forţei de muncă ce
înlocuieşte victima, timpul folosit pentru convorbiri, anchete, penalităţi
pentru întârzieri la livrarea produselor s.a.
Gruparea consecinţelor prin raportarea lor economică este
deosebit de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Dimensiunile repercusiunilor economice constituie insa numai punctul
de plecare.
In analiza activităţii de prevenire şi protecţie a muncii, criteriul
economic apare conjugat şi în acelaşi timp subordonat celui social. Prin
natura relaţiei subsistem-sistem, dintre micro şi macroeconomie,
consecinţele accidentelor şi ale bolilor profesionale la nivel de firma se
propagă până la nivelul economiei naţionale. Prin urmare, se poate
afirma ca una dintre laturile dimensiunii economice a fenomenului avut
în vedere o reprezintă efectele economice ale accidentelor şi bolilor
profesionale, respectiv consecinţele acestora asupra elementelor şi
modului de funcţionare a micro şi macroeconomiei.
O evaluare cantitativă a tuturor consecinţelor accidentelor şi
bolilor profesionale, sau cel puţin a celor cuantificabile, determină
introducerea denumirii de cost a acestor evenimente, care poate fi
utilizat ca indicator economic.
Se poate spune că dimensiunea economică a fenomenului
accidentării şi al îmbolnăvirii profesionale înglobează două
componente: efectele economice ale accidentelor /bolilor, precum şi
costul accidentelor şi bolilor, ca indicator economic ce reflectă toate
efectele cuantificabile ale acestor evenimente.
128
În condiţiile economiei moderne, caracterizată prin relaţii de
piaţă extrem de dinamice şi mai ales prin fenomenul de globalizare,
capacitatea de îmbunătăţire a performanţelor economice ale unei firme
este un element vital pentru supravieţuirea acesteia. Dacă în ce
priveşte componenta tehnică, eforturile de îmbunătăţire sunt limitate de
posibilităţile financiare ale unităţii, în domeniul organizării producţiei şi a
muncii, se pot opera modificări cu eforturi mult mai reduse şi efecte
pozitive considerabile asupra eficientei activităţii.
Printre măsurile de natura organizării muncii se înscriu şi cele
care vizează securitatea şi sănătatea în muncă. Prin urmare, stabilirea
mărimii şi sensului efectelor economice ale accidentului sau bolii
profesionale oferă o premisă importantă pentru aflarea unor noi resurse
de mărire a performanţei economice a firmei.
Costul accidentelor şi al îmbolnăvirii profesionale
Pârghia principală prin care orice societate actuală acţionează

asupra resurselor sale este mecanismul economic; deciziile macro şi
macrosociale au la baza criteriul eficienţei economice. Poate fi tratata
astfel şi activitatea de realizare a securităţii muncii?
Pentru a putea aborda problema eficienţei securităţii muncii este
necesar să se poată stabili un cost al securităţii, respectiv al
nonsecurităţii, care sa fie comparat cu cheltuielile efectuate pentru
prevenire.
Costul securităţii / nonsecurităţii reprezintă de fapt costul
accidentelor şi bolilor profesionale eliminate/produse, respectiv suma
valorica a tuturor pierderilor generate de accident/boala. Practic,
securitatea înseamnă absenţa acestor evenimente. Prin urmare,
stabilirea costului accidentelor de muncă şi bolilor profesionale nu se
poate realiza dacă nu se cunosc consecinţele lor si, implicit, dacă
aceste consecinţe nu pot fi cuantificate prin indicatori cantitativi,
respectiv financiari sau economici.
Evidenţierea ansamblului tuturor implicaţiilor accidentelor şi ale
bolilor este deosebit de dificilă, datorită naturii lor variate şi multiplelor
planuri în care se manifestă, dar constituie singura cale de a le
identifica pe cele cuantificabile.
Costul accidentelor şi al bolilor profesionale poate fi utilizat şi
pentru alte aplicaţii, nu numai pentru eficientizarea activităţii de
securitate şi sănătate în muncă la nivel de agent economic. De
exemplu, pe baza lui se poate stabili o valoare mai corecta a primei de
129
asigurare pentru riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională,
sau, se pot fundamenta politicile preventive la nivel naţional.
Apare ca evident ca pentru a putea determina costul securităţii,

respectiv nonsecurităţii muncii, trebuie cunoscută dimensiunea a două
mari categorii de cheltuieli:
Cheltuieli preventive - costul măsurilor de prevenire şi/sau

protecţie;
Pierderile datorate producerii accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale.
Volumul cheltuielilor preventive este uşor de stabilit şi exprimat

sub forma de costuri contabile sau chiar economice. Dificultăţile apar în
legătura cu pierderile datorate producerii accidentelor şi îmbolnăvirilor
profesionale, deci cu costul lor.
Concluzii
Se poate afirma ca identificarea consecinţelor şi determinarea

costului accidentelor şi bolile profesionale poate constitui un instrument
pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii întregii populaţii (nu numai a celei
active, daca avem în vedere ca prin diminuarea pierderilor generate de
accidente/boli profesionale se poate realiza o redistribuire a resurselor
societăţii către alte sectoare).
Obiectivul tuturor eforturilor pentru securitatea umană trebuie
să fie cel de a face vieţile să fie îndelungate şi oamenii să beneficieze
de o bună sănătate, de a extinde speranţele unei vieţi sănătoase cât
mai mult posibil în raport cu fondurile disponibile acestui scop.
Evaluarea riscurilor nu este neapărat complicată, birocratică
sau o sarcină numai a experţilor.
În al doilea rând, o evaluare corectă a riscurilor aduce, de
asemenea, o serie de beneficii afacerii, deoarece locurile de muncă
mai sigure şi mai sănătoase ajută la reducerea absenteismului şi a
costurilor de asigurare, şi creşte motivaţia şi productivitatea
lucrătorilor.‖
130
CONSECINTELE ACCIDENTELOR DE MUNCA SI A BOLILOR
PROFESIONALE
Tabelul 1
Nivel de Plan de
manifestare referinta CONSECINTE
Afectarea integrităţii anatomo-funcţionale
Biologic Diminuarea/pierderea capacitaţii vitale si de
fizic muncă
Durere, suferinţă
Victima:
Stare de distress determinata de:
- Scăderea încrederii în capacităţile proprii de
execuţie a sarcinii de muncă
- Frica de producerea unui alt accident similar
- Senzaţia de inutilitate socială în cazul
incapacităţii permanente de muncă
Psihic
- Umilinţa condiţiei fizice degradate şi a
dependenţei de alte persoane
Alte persoane apropiate
- Durerea , compasiunea s.a. resimţite de cei
apropiaţi victimei
- Frica de a nu suporta un accident similar
pentru cei de la locuri de muncă identice din
EXECUTANT unitatea respectivă
- Imaginea accidentării
Diminuarea parţiala sau totală, a potenţialului
Spiritual
creator şi afectiv(mai ales in cazul IPM
Diminuarea venitului personal al victimei şi a
celor aflaţi în întreţinere datorită:
- pierderii temporare sau definitive a capacitaţii
de muncă
Financiar - suportării cheltuielilor pentru diverse servicii,
precum şi pentru îngrijire şi recuperare medicală
,în măsura în care nu sunt acoperite integral prin
asigurare
- modificarea statutului social şi profesional
Diminuarea productivităţii muncii
Deteriorarea/distrugerea capitalului fix si
Economic circulant
FIRMA
Pierdere de producţie fizică
Financiar Diminuarea profitului brut
FIRMA DE Consum de resurse sub forma prestaţiilor

Financiar asigurate şi a finanţării de programe de prevenire
ASIGURARE
131
Diminuarea potenţialului uman (creativitate,
Uman
afectivitate, etc) disponibil
Diminuarea încrederii în justeţea politicii
naţionale de protecţie socială.
Politic
SOCIETATE Afectarea prestigiului pe piaţa de desfacere şi
de muncă internaţionala
Scăderea numărului şi calităţii populaţiei(din
Demografic
punct de vedere anatomo-functional)
Economic Diminuarea produsului naţional brut
BIBLIOGRAFIE
[1] NICOLAE MEREŢ, ŞTEFAN PECE, NICOLAE CACOVEAN - Protecţia

omului în procesul Muncii Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1985
[2] ALEXANDRU DARABONT, ŞTEFAN PECE – Protecţia Muncii –manual
pentru învăţământul superior Editura Didactică şi Pedagogică RA Bucureşti
1996
[3] ALEXANDRU DARABONT, ŞTEFAN PECE, AURELIA DĂSCĂLESCU –
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă vol I şi II , Editura AGIR
Bucureşti 2001
[4] MITREA S. ŞTEFAN PECE, AURELIA DĂSCĂLESCU Protecţia Muncii –
manual pentru învăţământul preuniversitar Editura Didactică şi Pedagogică RA
Bucureşti 1994
[5] DĂSCĂLESCU A. Costul accidentelor de muncă Editura Atlas Press
[6] DĂSCĂLESCU A. Efecte economice ale accidentelor de muncă, INID,
Bucureşti, 1991
[7] DĂSCĂLESCU A.,OLTEANU C. Consideraţii privind efectele sociale şi
economice ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, Bucureşti,1989
[8] *** Legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006
[9] *** Norme metotodologice de punere în aplicare a legii securităţii şi sănătăţii
în muncă HG 1425/2006
[10] www.protecţiamuncii.ro
[11] http://osha.europa.eu
[12] http://imm.protectiamuncii.ro
Ec. Olga PETCU, inspector şef, I.T.M. Ialomiţa

Ing. Adrian TEODOSIU, inspector şef adjunct, I.T.M. Ialomiţa
132
CĂILE DE PREVENIRE ŞI ELIMINARE A RISCURILOR
PROFESIONALE
Adrian TEODOSIU
THE WAYS OF PREVENTION AND ELIMINATION OF

PROFESSIONAL RISKS
SUMMARY
The work paper presents aspects regarding to management of

professional risks, general strategy to prevention: Identify assessment and
control risks.
Assessment and knowledge exactly of risks at work is the objective
principal at work of prevention accident and affection professional and
investment in the prevention constant investment in the safety work place and
to obtain a profit.
Cuvinte cheie: pericole, riscuri profesionale, loc de muncă, identificarea

riscurilor, evaluarea riscurilor, securitatea muncii, metode de evaluare, măsuri
de prevenire.
1. Introducere
Dezvoltarea activităţii de securitatea muncii cu adoptarea de

măsuri pentru eliminarea riscurilor a evoluat de-a lungul timpului de la
a nu face deloc ceea ce ar trebui să facem pentru a ne proteja până la
acţiuni de prevenire determinate de studierea modului de desfăşurare a
proceselor de muncă , de studiere a interacţiunii dintre elementele
sistemului de muncă cu obiectivul final de a proteja executantul de
riscurile care apar.
133
D E Z V O L T A R E A A C T IV IT Ă Ţ I I D E S E C U R IT A T E A M U N C I I
A împiedica riscurile
să apară
A înlătura riscurile
înainte de producerea accidentelor
A învăţa
din accidente
A face ceea ce
suntem nevoiţi să facem
A nu face deloc ceea ce

ar trebui să facem
1.1. Obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă
Eliminarea tuturor accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale cu

ajutorul prevenirii reprezintă obiectivul general al securităţii şi sănătăţii
în muncă. Acest obiectiv cuprinde, de asemenea, reducerea
consecinţelor în cazul producerii accidentelor şi/sau îmbolnăvirilor
profesionale. Prevenirea trebuie să cuprindă toate situaţiile care
afectează sau pot afecta integritatea sistemului de muncă şi
continuitatea proceselor de muncă.
Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul de mijloace umane,
tehnice, economice şi organizatorice cu efect pozitiv în rezultatul
următoarei ecuaţii:
PERICOL/RISC + IMPREJURĂRI FAVORIZANTE

= ACCIDENT/INCIDENT
Aplicând acestei ecuaţii principiile generale de prevenire ale

Directivei Cadru, se pot determina următoarele obiective de urmărit:
 eliminarea pericolelor/ riscurilor sau reducerea consecinţelor
potenţiale la sursă,
 eliminarea sau modificarea împrejurărilor favorizante în
vederea scăderii probabilităţii de producere,
134
 prevederea de măsuri şi mijloace adecvate pentru a face faţă
situaţiilor de urgenţă.
Pentru obţinerea unei eficienţe cât mai mari a acţiunii preventive
într-o organizaţie este absolut necesară coordonarea adecvată a
cunoştinţelor şi informaţiilor pe care le pot aduce cele patru discipline
de studiu: igiena industrială, ergonomia, psihosociologia muncii şi
medicina muncii.
1.2. Prevenirea riscurilor profesionale
Sistemele de securitate reprezintă un ansamblu de dispozitive

(suporţi tehnici) şi procedee (suporţi logici) care acţionează asupra
sistemelor de muncă pentru a le creşte siguranţa. Pentru ca un sistem
de securitate să fie integrat în sistemul de muncă este necesar a se
aplica „principiul proximităţii‖: cu cât se acţionează mai de „aproape‖
asupra riscului, cu atât mai eficace va fi prevenirea acestuia. Termenul
„aproape‖ se referă la proximitatea fizică, temporală şi conceptuală.
Principiul proximităţii în prevenire înseamnă conceperea
securităţii sistemului odată cu acesta, adică încă din faza de proiectare.
Strategia generală a prevenirii riscurilor profesionale cuprinde trei
etape principale:
a) Identificarea riscurilor.
b) Evaluarea riscurilor.
c) Controlul riscurilor.
Securitatea în muncă presupune studiul şi identificarea

riscurilor profesionale care pot produce vătămări sau afectări ale
stării de sănătate ale lucrătorilor.
Riscul reprezintă probabilitatea producerii, într-o anumită
perioadă de timp, a unui eveniment nedorit, negativ şi cu efecte
negative din punct de vedere economic, precum : avarii accidente,
vătămări, îmbolnăviri, catastrofe, incendii etc.
O componentă de bază a activităţii de prevenire a accidentelor
de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem este evaluarea
riscurilor din sistemul respectiv.
Evaluarea nivelului de risc/securitate în muncă pentru un sistem
de muncă (loc de muncă, un atelier, o secţie sau o întreprindere)
permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea
eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare. Există o multitudine de
metode de evaluare a riscurilor. Una dintre acestea propune evaluarea
nivelului de risc/securitate în muncă, prin identificarea tuturor factorilor
135
de risc din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza
combinaţiei dintre doi parametri: frecvenţa şi gravitatea consecinţei
maxime previzibile. Se determină astfel niveluri de risc parţiale pentru
fiecare factor de risc, respectiv niveluri de risc global pentru întregul
sistem analizat (loc demuncă).
Acest principiu de evaluare a riscurilor este prevăzut în
standardele internaţionale şi uropene (CEI 812/85, respectiv EN 292-
1/1991 şi EN 1050/96) şi constituie conceptul de bază pentru diferite
metode de evaluare a riscurilor, cu aplicabilitate practică. Astfel,
standardul românesc SR EN 292-1/1996, preluat armonizat după
standardul european corespondent, prevede că factorii ce trebuie luaţi
în considerare la aprecierea riscului sunt probabilitatea producerii unei
leziuni sau afectări a sănătăţii şi gravitatea maximă previzibilă a leziunii
sau a afectării sănătăţii.
Obligativitatea evaluării riscurilor la locurile de muncă este
impusă de legislaţia română actuală (Legea 319/2006 a securităţii şi
sănătăţii în muncă) şi aceasta îi revine angajatorului care trebuie să
evalueze riscurile pentru sănătatea şi securitatea salariaţilor, în
vederea stabilirii măsurilor de prevenire.
Evaluarea riscului are scopul de a determina dacă este necesară
o reducere a riscului sau dacă securitatea a fost atinsă în sistemul de
muncă. Dacă este necesară o reducere a riscului, trebuie selectate şi
aplicate măsuri de securitate adecvate, iar în timpul acestui proces
iterativ, proiectantul trebuie să verifice dacă, în urma aplicării noilor
măsuri de securitate, nu s-au creat pericole suplimentare. La apariţia
unor pericole suplimentare, acestea trebuie să fie adăugate listei
pericolelor identificate şi reluată procedura de evaluare a riscului.
1.3. Controlul riscurilor
Controlul riscurilor reprezintă obiectivul principal al

managementului riscurilor profesionale şi presupune eliminarea,
substituirea sau reducerea acestora.
De obicei, prin controlul riscurilor se înţelege un aspect particular
al acestora – controlul tehnic, care spre exemplu, trebuie să stabilească
dacă echipamentul tehnic este sigur, adică are capacitatea de a-şi
îndeplini funcţia, de a fi transportat, instalat, reglat, întreţinut, demontat
şi casat în condiţiile şi în perioada precizată în cartea tehnică, fără
cauzarea de leziuni sau de afectare a sănătăţii.
136
1.4 Managementul riscurilor profesionale
Pericolul reprezintă sursa unei posibile leziuni sau afectări a

sănătăţii angajaţilor în timpul lucrului. In fapt, este caracteristica unui
sistem/ proces/ echipament/ element cu potenţial de afectare a
sistemului de muncă sau a unor elemente ale acestuia.
Pe de altă parte, riscul de accidentare şi îmbolnăvire
profesională reprezintă o combinaţie între probabilitatea şi gravitatea
unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă.
Managementul riscurilor profesionale cuprinde:
 analiza,
 evaluarea şi
 controlul riscurilor profesionale.
Analiza presupune identificarea pericolelor şi estimarea riscurilor
corespunzătoare riscurilor identificate.
Evaluarea presupune o judecată de valoare asupra riscului
estimat.
Controlul reprezintă, de fapt, luarea de decizii cu privire la
măsurile de prevenire necesare pentru diminuarea şi eliminarea
riscurilor, verificarea realizării acestora şi reevaluarea riscului rezidual.
Managementul riscurilor profesionale reprezintă esenţa
prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale,
întrucât are o focalizare orientată spre pericolele şi riscurile
existente la locul de muncă.
Scopul managementului riscurilor este stabilirea măsurilor de
prevenire care pot anula posibilitatea accidentării sau îmbolnăvirii
profesionale, eliminând pericolul la sursă, reducându-i probabilitatea de
producere sau diminuându-i consecinţele nedorite.
Managementul riscurilor trebuie să fie un proces continuu aplicat
echipamentelor tehnice de la faza de concepţie şi până la demolarea,
distrugerea sau scoaterea din uz a acestora.
Principalele etape în managementul riscurilor sunt:
1. Descrierea situaţiei analizate (întreprindere, secţie, atelier, loc de
muncă).
2. Identificarea pericolelor.
3. Determinarea cauzelor (estimare/calcul probabilistic) şi a efectelor
(estimare/ calcul al consecinţelor).
4. Estimarea/ calculul riscului (estimare calitativă şi/sau cantitativă).
5. Evaluarea riscului.
6. Controlul riscului (se decide dacă riscul este acceptabil sau dacă se
iau măsuri preventive).
137
Măsurile preventive care se adoptă în general, sunt
următoarele:
 modificări de proiectare fizică,
 prevederea sau modificarea unor sisteme de detecţie,
control şi securitate,
 revizuirea procedeelor de lucru,
 modificarea condiţiilor de lucru, a echipamentelor tehnice
sau a materialelor,
 intensificarea verificărilor, reglajelor şi întreţinerii
echipamentelor tehnice,
 o mai bună informare, instruire, formare şi perfecţionare a
personalului,
 o mai bună comunicare şi coordonare.
Metodele utilizate pentru evaluarea riscurilor, în funcţie de
rezultatele ce se pot obţine, se clasifică în metode cantitative şi
calitative.
Metodele cantitative se pot utiliza şi în formă calitativă, iar
metodele calitative în formă semi-cantitativă.
Cele mai utilizate metode calitative pentru analiza riscurilor sunt:
 Analiza preliminară a pericolelor (preliminary hazard
analysis, PHA).
 Ce s-ar întâmpla dacă? (What if?).
 Lista de verificare (check-list).
 Analiza securităţii muncii (job safety analysis, JSA).
 Indicele de foc şi explozie al lui Dow.
 Indicele de foc, explozie şi toxicitate al lui Mond.
 Analiza pericolelor şi operabilitate (hazard operability
analysis, HAZOP).
 Analiza modurilor de a greşi şi a efectelor (failure, mode and
effects analysis, FMEA).
 Analiza modurilor de a greşi, a efectelor şi criticităţii (failure,
mode, effects and criticism analysis, FMECA).
Cele mai utilizate metode cantitative pentru calculul frecvenţei ce
se utilizează în analiza riscurilor sunt:
• Analiza arborelui de greşeli (fault tree analysis, FTA).
• Analiza arborelui de efecte (event tree analysis, ETA).
•Tehnici de evaluare a fiabilităţii umane (human reliability
assessment, HRA).
Indiferent de metodele utilizate, un management eficient al
riscurilor profesionale este acela care realizează protecţia sănătăţii şi
138
securitatea lucrătorilor la locurile de muncă, prin eliminarea sau, acolo
unde nu este posibil acest lucru, diminuarea expunerii la riscuri
profesionale.
O situaţie ideală, reprezentată de „zero riscuri” în sistemul de
muncă, este greu de realizat.
Totuşi, preocupările unor întreprinderi pentru realizarea „stării de
bine‖ în muncă, ori a „bunăstării‖ la locul de muncă au demonstrat
faptul că este posibilă atingerea unui nivel înalt al prevenirii, prin
eliminarea ori reducerea la minim a riscurilor „clasice‖. Aceste
întreprinderi au reuşit să-şi focalizeze atenţia asupra unor abordări
moderne ale noilor riscuri, precum managementul stresului.
Literatura de specialitate şi practica din unele ţări occidentale
precum Franţa, Spania, Italia şi Germania, prezintă o serie de principii
generale pentru prevenirea sau limitarea riscurilor profesionale, care se
aplică încă din faza de concepţie şi care se concretizează în
următoarele recomandări :
Evitarea riscurilor profesionale prin alegerea tehnologiilor,
echipamentelor tehnice precum şi a produselor cel mai puţin
periculoase încă din faza de concepţie
De exemplu, la alegerea soluţiei pentru protejarea anticorosivă
a echipamentelor tehnice, se pot folosi:
– vopsele pe bază de solvenţi organici;
– vopsele solide pulverulente;
– vopsele pe bază de apă.
La alegerea soluţiei de protejare anticorosivă va trebui să se ţină
cont, pe lângă analiza economică, şi de analiza factorilor de risc. Este
bine cunoscut că solvenţii organici conduc la intoxicaţii acute sau la
îmbolnăviri profesionale în cazul expunerii la vaporii acestora. De
asemenea se cunoaşte că la depunerea prin pulverizare în câmp
electrostatic a vopselelor solide pulverulente se produc degajări de
pulberi la nivelul aparatului respirator al lucrătorului, ce pot genera boli
profesionale. Vopselele pe bază de apă, deşi sunt mai scumpe, nu
prezintă dezavantajele prezentate mai sus şi nu necesită cheltuieli
suplimentare cu asigurarea condiţiilor de mediu de muncă (instalaţii de
ventilaţie, echipamente speciale de protecţie respiratorie, asigurarea de
măsuri de eliminare a surselor de aprindere, etc.).
Evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate din punct de vedere
tehnic, în sensul cunoaşterii tuturor factorilor de risc pentru
personalul expus la riscurile ce nu au putut fi evitate.
Făcând referire la exemplul de mai sus, în cazul alegerii soluţiei
de protejare anticorosivă a echipamentelor tehnice prin pulverizare în
139
câmp electrostatic cu vopsea solidă pulverulentă, ţinându-se cont de
posibilele îmbolnăviri profesionale datorate inhalării de pulbere de
vopsea, se pot alege două soluţii tehnice :
a) utilizarea unei instalaţii automate (robotizate) de vopsire în
cazul căreia se realizează două medii separate etanş:
– un spaţiu tehnologic poluat, în care accesul
personalului operator nu este necesar şi deci este
interzis; pentru personalul de întreţinere, accesul la
echipamentul de vopsire în cazul defecţiunilor, se face în
condiţii deosebite prevăzute prin proceduri de
intervenţie;
– un spaţiu de lucru nepoluat, în care personalul de
operare are condiţii normale din punct de vedere al
mediului de lucru.
b) realizarea unei cabine de pulverizare semideschisă ,
prevăzută cu ventilaţie de protecţie; în acest caz se impune
completarea măsurilor de prevenire şi cu măsura de dotare a
personalului operator cu echipament individual de protecţie adecvat.
Combaterea riscurilor direct la sursă în ideea asigurării
protecţiei colective prin carcasări, protecţii restrictive, instalaţii
de captare-neutralizare, avertizări optice şi sonore, etc.
Potrivit exemplului analizat, această recomandare se
concretizează în alegerea soluţiei de utilizare a instalaţiei automate
(robotizate) de vopsire. Carcasarea etanşă a cabinei de vopsire elimină
riscul de intoxicaţie acută sau boală profesională direct la sursă.
Etanşeitatea cabinei asigură astfel o protecţie colectivă.
Adaptarea lucrului în sensul optimizării ergonomice a
sistemului om-maşină acţionând asupra concepţiei locului de
muncă, a organizării muncii, a metodelor de lucru şi de
producţie
Această recomandare are un câmp foarte mare de aplicare
(începând de la faza de concepţie-proiectare până la faza de
exploatare). Ea se poate aplica în oricare din soluţiile alese. Revenind
însă la exemplul dat, putem să ne referim şi la cazul în care, având
de-a face cu o situaţie existentă constând în protecţia anticorosivă prin
acoperirea echipamentelor cu vopsea pe bază de solvenţi organici,
situaţie în care trebuie intervenit în direcţia limitării spaţiului poluat cu
vapori de solvent prin compartimentări şi prin folosirea perdelelor de
apă. De asemenea, trebuie să se acţioneze şi în direcţia reducerii
concentraţiei sub limita maximă admisă prin măsuri de ventilaţie
eficientă. În acelaşi timp, prin măsuri cu caracter organizatoric trebuie
140
să se limiteze numărul personalului expus şi a duratei de expunere la
minimum necesar. Ca o măsură suplimentară se impune şi dotarea
personalului expus cu un echipament individual de protecţie adecvat.
În realizarea obiectivelor de mai sus va trebui să se ţină cont
de stadiul dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei în sensul adoptării
celor mai performante soluţii de prevenire a factorilor de risc.
Aplicarea principiilor generale de prevenire trebuie să ţină
pasul cu descoperirile ştiinţei şi tehnicii
Astfel, în cazul proiectării unui atelier de acoperiri anticorosive
este recomandată alegerea soluţiei de utilizare a vopselelor pe bază de
apă, alegere care elimină riscul intoxicaţiilor şi îmbolnăvirilor
profesionale.
Prevenirea riscurilor trebuie să se integreze într-un ansamblu
coerent care să cuprindă producţia, organizarea locului de
muncă şi asigurarea condiţiilor de lucru.
Alegerea tehnologiei, a echipamentelor tehnice, precum şi
organizarea locului de muncă în condiţiile în care, pe lângă analiza
eficienţei economice, s-a avut în vedere şi realizarea unor condiţii
optime de muncă, asigură integrarea prevenirii riscurilor profesionale în
procesul de producţie. Deci, într-o astfel de situaţie trebuie să se ţină
cont de o eficienţă totală. Aceasta reprezintă rezultatul unui proces de
optimizare între cheltuielile legate de realizarea producţiei (tehnologie,
echipamente tehnice, materii prime, forţă de muncă, etc.) şi cheltuielile
legate de asigurarea condiţiilor ―minime‖ de securitate a muncii
prevăzute prin standarde sau norme. De exemplu achiziţionarea unei
tehnologii şi a unor echipamente tehnice de vârf cum ar fi instalaţia
robotizată de vopsire (care necesită cheltuieli mari pentru realizarea
producţiei), asigură în continuare efectuarea unor cheltuieli mici pentru
realizarea condiţiilor ―minime‖ de securitate. Aceasta prezintă avantajul
unei protecţii colective prin izolarea factorilor de risc ―la sursă‖.
Dimpotrivă, alegerea unor procese tehnologice mai vechi (care nu
implică un efort financiar foarte mare) are drept consecinţă creşterea
cheltuielilor legate de asigurarea condiţiilor de muncă. De asemenea
trebuie arătat că în astfel de situaţii (ca în exemplul analizat) se impune
şi utilizarea echipamentului individual de protecţie ca o măsură
suplimentară.
Înlocuirea a tot ce este periculos cu altceva mai puţin periculos
sau chiar nepericulos
Făcând referire la exemplul analizat, alegerea soluţiei de
protecţie anticorosivă cu vopsele pe bază de apă (care elimină total
141
riscul de intoxicaţie) reprezintă cea mai bună explicitare a acestei
recomandări.
Prioritare trebuie să fie măsurile de protecţie colectivă, iar
protecţia individuală trebuie aleasă doar atunci când nu se
cunoaşte o altă soluţie
Aşa cum s-a mai punctat în analiza exemplului ales, prioritare
trebuie să fie măsurile de protecţie colectivă, care asigură evitarea unor
expuneri accidentale şi a altor persoane care nu sunt angrenate direct
în procesul productiv. La protecţia individuală trebuie recurs, în ultimă
instanţă, ca o măsură suplimentară sau provizorie. Nu trebuie să se
uite că echipamentul individual de protecţie nu este decât ultimul
obstacol între lucrător şi factorul de risc la care acesta este expus.
Când se recurge la utilizarea echipamentul individual de protecţie
trebuie avut în vedere că el are o durată de viaţă limitată şi în raport
invers proporţional cu agresivitatea mediului de muncă.
Informarea tuturor lucrătorilor cu privire la factorii de risc
existenţi în societate inclusiv cu metodele de protejare
Informarea şi sensibilizarea personalului prin afişarea
procedurilor de lucru, a unor afişe sugestive sau prin marcarea cu
etichete corespunzătoare are drept scop conştientizarea acestuia.
Un muncitor conştient de riscurile la care se expune prin
practicarea meseriei sale şi care posedă cunoştinţele necesare
privitoare la metodele de prevenire, devine un partener viabil în
procesul de muncă. Instruirea trebuie să urmărească, în raport cu
fiecare post de lucru, o cât mai bună concordanţă între dimensiunea
obiectivă şi cea subiectivă a riscului şi de a corecta atât
comportamentele hiperprudente, hiperezitante cât şi pe cele
hazardante, necugetate, impulsive. Conţinutul procesului de instruire
desemnează totalitatea informaţiilor aferente sferei noţiunii de
securitate a muncii care, prin asimilarea lor, conduc la formarea
deprinderilor de securitate a muncii, dezvoltă orientarea corectă faţă de
riscuri, stimulând totodată capacitatea de mobilizare faţă de sarcina de
muncă şi faţă de procesul de instruire. Transmiterea lor la subiecţii
supuşi procesului de instruire se face utilizând diverse mijloace în
cadrul metodelor de instruire.
În condiţiile economiilor contemporane, în care tehnologiile s-au
diversificat foarte mult iar echipamentele tehnice au devenit din ce în ce
mai complexe, relaţia om - echipament tehnic s-a transformat tot mai
mult într-o relaţie echipă - echipament tehnic.
Într-un astfel de sistem, cum de altfel s-a mai arătat, accidentul
rezultă la întâlnirea între un element periculos şi o greşeală umană.
142
Din această cauză, programul măsurilor de prevenire trebuie
să ţină cont de cele cinci forme de prevenire:
 Eliminarea elementului periculos

Dacă s-a identificat un element periculos, trebuie analizat dacă
nu este posibilă înlocuirea lui cu alt element mai puţin periculos sau
dacă nu cumva se poate renunţa definitiv la el.
 Diminuarea elementului periculos

Acest deziderat se poate realiza acţionând asupra unuia sau în
mod simultan asupra mai multora dintre elementele definitorii ale
riscurilor (expunerea potenţială, probabilitatea de producere şi
gravitatea consecinţelor).
De exemplu, prin reducerea tensiunii de lucru la o instalaţie de
iluminat de la 220v la 12 sau 24v se reduce gradul de expunere la risc.
Tot o reducere a gradului de expunere la risc se poate realiza şi prin
lucrul în echipe succesive într-o atmosferă agresivă (cu o concentraţie
aflată peste limita maximă admisă). Un alt element asupra căruia se
poate acţiona îl reprezintă probabilitatea de producere.
De exemplu, dacă într-o instalaţie electrică (aflată la o tensiune
de 220v sau 380v) sunt luate toate măsurile de electrosecuritate, deşi
posibilitatea (teoretică) de producere a unui eveniment nedorit există,
probabilitatea de producere este atât de mică încât poate fi considerată
imposibilă.
Deşi reprezintă o intervenţie posterioară, trebuie să se aibă în
vedere şi măsurile de diminuare a consecinţelor. Rapiditatea cu care se
acordă primul ajutor şi calitatea acestuia pot fi determinante în
reducerea consecinţelor unui accident.
 Reducerea probabilităţii de întâlnire între elementul

periculos şi om
În această situaţie intervine responsabilul cu prevenirea din
cadrul societăţii care va trebui să-şi pună sistematic întrebarea: unde,
când, cum şi de ce această întâlnire este posibilă; dacă această
întâlnire poate fi evitată în condiţiile sistemului dat sau sistemul dat
trebuie modificat.
 Creşterea rezistenţei umane

Această acţiune este deosebit de importantă, dar în acelaşi timp
deosebit de grea datorită complexităţii umane.
143
Din punct de vedere tehnic creşterea rezistenţei umane se poate
face:
- material: cu mijloace individuale de protecţie. (La

alegerea acestora se va ţine cont că ele reprezintă
ultima barieră între risc şi om; că nu trebuie să
stânjenească mişcările omului; că nu trebuie să
introducă riscuri suplimentare. În paralel trebuie
acţionat şi în plan psihologic pentru incitare la
utilizarea acestuia)
- de exemplu, adaptarea omului la căldură sau
fiziologic: presiune. (Acţiunile de adaptare a organismului uman
la condiţii diferite de lucru, altele decât cele normale,
trebuie să aibă în vedere posibilităţile individuale de
rezistenţă precum şi particularităţile anatomo-
fiziologice ale celor antrenaţi. Ele trebuie elaborate
împreună cu medicul de medicina muncii)
- constatând scăderea nivelului de risc al
psihologic operatorului prin antrenament în condiţii cât mai
: aproape de real ( operatori, pompieri ) sau prin
utilizarea simulatoarelor mai ales în sistemul
tehnologic cu risc înalt. Acţiunile întreprinse în
această direcţie trebuie să urmărească crearea unor
deprinderi (automatisme) de reacţie la apariţia
riscului, care să evite apariţia spaimei sau şi mai grav
a panicii. De asemenea, trebuie să creeze
sentimentul de posibilitate de stăpânire a riscului în
anume condiţii. Toate acestea, pentru a elimina
apariţia inhibiţiilor la declanşarea unor riscuri.
 Suprimarea erorii umane

Sistemele robotizate suprimă un mare număr de locuri de
muncă accidentogene. Întâmplător, omul se află întotdeauna la un
anumit nivel al sistemului: programator, supraveghetor sau muncitor de
întreţinere. Problema securităţii care priveşte aceste nivele de sistem
se pune altfel decât în sistemul simplu OM – MAŞINĂ.
Controlul asigurării condiţiilor de securitate

Acesta reprezintă practica cea mai veche de analiză a
riscurilor şi apreciere a nivelului de securitate pentru un sistem de
muncă.
144
Obiectivul urmărit constă în identificarea, prin observarea vizuală
directă şi măsurători simple, a anomaliilor sau insuficienţelor prezentate
de echipamentele tehnice, instalaţiile tehnologice sau construcţii, etc. în
raport cu standardele de securitate şi normele în vigoare. În aceste
analize riscul apare ca fiind echivalent cu o deficienţă de aplicare a
reglementării, susceptibilă de a provoca un accident sau o îmbolnăvire
profesională.
Prin opoziţie, nivelul de securitate este considerat satisfăcător
atunci când reglementările specifice sunt respectate. Gradul de abatere
de la reglementări reprezintă un criteriu calitativ pentru evaluarea
securităţii sistemului analizat; cu cât abaterile sunt mai mari, cu atât
securitatea sistemului este considerată mai mică.
Astfel se poate acţiona pentru:
 eliminarea sau reducerea pericolului prin măsuri tehnico-
organizatorice;
 reducerea nivelului de expunere prin măsuri organizatorice;
 reducerea gravităţii consecinţelor probabile prin organizarea
primului ajutor, a serviciului de salvare, a planurilor operative
de alarmare.
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale într-un
sistem de muncă îl constituie evaluarea riscurilor profesionale din
sistemul respectiv.
Evaluarea şi cunoaşterea exactă a riscurilor la fiecare loc de

muncă, este principalul obiectiv al muncii de prevenire a
accidentelor şi bolilor profesionale.
Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o
societate comercială în ansamblul său, o asemenea analiză permite
identificarea şi ierarhizarea factorilor de risc în funcţie de importanţa lor
şi alocarea eficientă a resurselor financiare şi umane pentru măsurile
prioritare de eliminare sau reducere a riscurilor reziduale asociate.
Evaluarea riscurilor profesionale presupune identificarea tuturor
factorilor de risc (pericole sau situaţii periculoase) din sistemul de
muncă analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei
dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare şi gravitatea
consecinţei maxime previzibile (cea mai frecventă) asupra organismului
uman. Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de
risc în parte, respectiv niveluri de risc global pentru întregul sistem
analizat
145
Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei
juridice de a întreprinde acţiuni, care să conducă la reducerea sau
eliminarea lor.
A investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a

îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea
activităţii societăţii
Prezentarea schematică a ordinii ierarhice a măsurilor de

prevenire.
ORDINEA IERARHICĂ A MĂSURILOR DE PREVENIRE
MĂSURI PRIMARE
ELIMINAREA RISCURILOR
RISC OM Măsurile primare acţionează direct asupra
sursei de factori de risc (prevenire intrinsecă)
vizând eliminarea lor.
MĂSURI SECUNDARE
IZOLAREA RISCURILOR
Măsurile secundare constau în măsuri de
RISC OM protecţie colectivă prin care se evită sau se
diminuează acţiunea factorilor de risc asupra
omului. Factorii de risc persistă.
MĂSURI TERŢIARE
EVITAREA RISCURILOR
În cazul măsurilor terţiare interacţiunea
RISC OM dintre factorii de risc şi om se evită prin
măsuri organizatorice şi reglementări privind
comportamentul executantului.
MĂSURI CUATERNARE
IZOLAREA OMULUI
În cazul măsurilor cuaternare limitarea
RISC OM acţiunii factorilor de risc asupra omului se
face prin protecţie individuală ca o ultimă
barieră între factorul de risc şi om.
146
CONCLUZIE
SĂ EVALUĂM CÂT MAI MULTE LOCURI DE MUNCĂ !
147
BIBLIOGRAFIE
[1] NICOLAE MEREŢ, ŞTEFAN PECE, NICOLAE CACOVEAN - Protecţia

omului în procesul Muncii Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1985
[2] ALEXANDRU DARABONT, ŞTEFAN PECE – Protecţia Muncii –manual
pentru învăţământul superior Editura Didactică şi Pedagogică RA Bucureşti
1996
[3] ALEXANDRU DARABONT, ŞTEFAN PECE, AURELIA DĂSCĂLESCU –
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă vol I şi II , Editura AGIR
Bucureşti 2001
[4] MITREA S. ŞTEFAN PECE, AURELIA DĂSCĂLESCU Protecţia Muncii –
manual pentru învăţământul preuniversitar Editura Didactică şi Pedagogică RA
Bucureşti 1994
[5] *** Legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006
[6] *** Norme metotodologice de punere în aplicare a legii securităţii şi sănătăţii
în muncă HG 1425/2006
[7] www.protecţiamuncii.ro
[8] http://osha.europa.eu
[9] http://imm.protectiamuncii.ro
Ing. Adrian TEODOSIU, inspector şef adjunct, I.T.M. Ialomiţa
148
EMERGENŢA FACTORILOR PSIHOSOCIALI ŞI
IMPORTANŢA EVALUÂRII RISCURILOR
ÎN MANAGEMENTUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN
MUNCĂ
Gheorghe SOLOMON
THE EMERGENCY OF PSYCHOSOCIAL FACTORS AND THE

IMPORTANCE OF RISCKS ASSESSMENT IN SAFETY AND
HEALTH MANAGEMENT
SUMMARY
Significant changes are taking place in the world of work that bring
new challenges with regard to workers‘ safety and health. These changes lead
to emerging psychosocial risks. Such risks, which are linked to the way work is
designed, organised and managed, as well as to the economic and social
context of work, result in an increased level of stress and can lead to serious
deterioration of mental and Risk assessment is the cornerstone
of the European approach to occupational safety and health management. It is
a systematic examination of all aspects of work. If risks are not assessed or
properly dealt with, a suitable risk management process cannot be started and
appropriate preventive measures are unlikely to be put in place. Systematic risk
assessment therefore improves workplace safety and health and business
performance in general.
Cuvinte cheie: management, securitate şi sănătate în muncă,

evaluare riscuri, factori de risc psihosociali, metode de prevenire
149
Introducere
Fiind un important factor de creştere economică, asigurarea

securităţii şi sănătăţii în muncă a tuturor lucrătorilor reprezintă o cerinţă
de maximă importanţă şi în deplină concordanţă cu obiectivele
orientate spre profit şi calitate ale întreprinderilor.
Controlul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivel de
întreprindere cuprinde ansamblul acţiunilor de verificare şi reglare a
proceselor de management şi de execuţie în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă. Acesta presupune evaluarea rezultatelor,
compararea lor cu obiectivele stabilite, depistarea cauzală a abaterilor
şi neconformităţilor şi adoptarea unor decizii cu caracter corectiv sau
profilactic în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Prevenirea riscurilor profesionale la nivel de întreprindere
trebuie să cuprindă cel puţin identificarea, evaluarea riscurilor şi
controlul riscurilor profesionale. Se identifică astfel drept componentă
de bază a activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem de muncă, activitatea de
control a riscurilor efectuată în sistemul respectiv.
Securitatea în muncă presupune studiul şi identificarea
riscurilor profesionale care pot produce vătămări sau afectări ale stării
de sănătate ale lucrătorilor.
Evaluarea riscurilor este unul dintre pilonii principali ai
directivei-cadru şi ai altor directive privind securitatea şi sănătatea în
muncă). Evaluarea riscurilor reprezintă începutul abordării manageriale
a riscurilor. O primă etapă în sensul gestionării sistematice a securităţii
şi sănătăţii în muncă Evaluarea riscurilor din sistemul de muncă
permite identificarea riscurilor profesionale existente şi, ulterior, în
funcţie de dimensiunea acestora, alocarea eficientă a resurselor pentru
luarea măsurilor prioritare.
Controlul riscurilor reprezintă o etapă principală a managementului
riscurilor profesionale şi presupune eliminarea, substituirea sau
reducerea acestora. De asemenea, facilitează focalizarea orientată
spre pericolele existente la locul de muncă şi luarea de decizii cu privire
la măsurile de prevenire necesare pentru diminuarea şi eliminarea
factorilor de risc, verificarea realizării acestor măsuri şi reevaluarea
riscului rezidual.
Prevenirea şi adoptarea de măsuri privind condiţiile
psihosociale nefavorabile la locul de muncă sunt la fel de urgente ca şi
rezolvarea problemelor legate de accidentele cauzate de nereguli
tehnice sau înlăturarea riscurilor pe care le implică manipularea
150
substanţelor chimice periculoase. Factorii psihosociali din mediul de
muncă au o deosebită importanţă pentru sănătatea omului iar un bun
mediu de muncă oferă condiţii atât pentru satisfacţia în muncă, cât şi
pentru eficienţă şi productivitate sporită.
Condiţiile psihologice şi sociale privind mediul de muncă
implică mult mai mult decât doar riscurile de îmbolnăvire. Legislaţia în
vigoare pleacă de la premisa că, pentru individ, pentru unitatea în care
lucrează acesta, cât şi pentru societate în ansamblu, este esenţială
crearea unui mediu de muncă în care sunt îndeplinite condiţiile de bază
privind eficienţa, satisfacţia personală şi confortul muncii
Responsabilitatea controlului securităţii şi sănătăţii în muncă
revine conducătorului întreprinderii care are, conform legii, obligaţia să
stabilească măsurile tehnice şi organizatorice de securitate şi sănătate
în muncă, potrivit condiţiilor de muncă şi factorilor de risc evaluaţi la
locurile de muncă.
Angajatorii au obligaţia să asigure un mediu de muncă prin
care să se concretizeze dreptului oricărui angajat de a se bucura de un
conţinut al muncii bogat, şi care să ofere posibilităţi de dezvoltare
profesională, iar organizarea şi conţinutul muncii să fie structurat de
aşa maniera încât să nu conducă la expunerea angajaţilor la riscuri
fizice şi psihice care pot provoca îmbolnăviri sau accidentări.
Angajaţilor li se va oferi posibilitatea de a influenţa procesul muncii, de
a contribui la activitatea de schimbare şi dezvoltare a acestuia. Munca
prestată de orice angajat să ofere posibilitatea de a varia activităţile
desfăşurate, de a stabili contacte sociale şi să asigure o continuitate
între diferitele sarcini de muncă.
1. Importanţa evaluării riscurilor în managementul securităţii

şi sănătăţii în muncă
1.1. Necesitatea prevenirii accidentelor de muncă şi a

bolilor profesionale
Milioane de oameni la nivel mondial lucrează în condiţii
nesigure, generatoare de boli profesionale. La fiecare trei minute şi
jumătate, cineva moare în UE din cauze legate de muncă. Aceasta
înseamnă aproape 167 000 de morţi pe an, fie în urma accidentelor
legate de muncă (7 500), fie din cauza unor boli profesionale (159 500).
La fiecare patru secunde şi jumătate, un lucrător din UE este
implicat într-un accident care îl obligă să stea acasă cel puţin trei zile
lucrătoare. Numărul de accidente la locul de muncă care cauzează trei
151
sau mai multe zile de absenţă este enorm, ridic-ndu-se la peste 7
milioane în fiecare an.
Toate acestea presupun un cost uriaş:
 Costul uman pentru lucrători şi familiile acestora (în
spatele fiecărei statistici se află oameni adevăraţi)
 Costul economic pentru organizaţii / companii (concedii
medicale, costuri de asigurări, productivitate, fluctuaţia
forţei de muncă, motivaţie, competitivitate etc.)
 Costul pentru societate (o povară din ce în ce mai mare pe
umerii sistemelor sanitare.
În limbaj curent, prin noţiunea de cost se înţelege o cheltuială
în bani, în limbaj ştiinţific, costurile constau în expresia bănească a
eforturilor agenţilor economici pentru producerea şi desfacerea de
bunuri şi servicii.
Costul securităţii se poate aprecia indirect, prin pierderile care
nu se mai produc, tehnică obişnuită în cazul unor fenomene de tip
noneconomic. Se consideră costul accidentelor de muncă/bolilor
profesionale drept expresie valorică a consecinţelor/pierderilor
accidentelor de muncă/bolilor profesionale. Volumul cheltuielilor
preventive este uşor de stabilit prin exprimarea sub formă de costuri
contabile sau costuri economice. Dificultăţile apar în legătură cu
pierderile datorate producerii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale,
respectiv cu determinarea costurilor. majoritatea teoreticienilor
delimitează două categorii de costuri: directe şi indirecte.
Costurile directe includ cheltuielile cu primele de asigurări, cu
rambursarea salariului de bază şi cheltuielile medicale prevăzute de
asigurator.
Costurile indirecte cuprind:
- costurile datorate timpului de muncă pierdut de victimă, de
colegii - de la locurile de muncă din apropierea producerii accidentului,
de personalul medical, de personalul tehnic care repară echipamentele
defecte sau realizează măsurile impuse de protecţie a muncii ;
- Costurile datorate creşterii cheltuielilor de gestiune a
personalului – pentru angajarea unui înlocuitor temporar sau definitiv,
salarii suplimentare plătite colegilor victimei pentru orele necesare
recuperării timpului pierdut, pentru formarea profesională a înlocuitorilor
ş.a.;
- Costurile materiale - cheltuieli de reparare / înlocuire a
echipamentelor, pentru măsurile de protecţie a muncii;
- Alte cheltuieli - pentru expertizare, penalităţi.
152
După opinia celor mai mulţi cercetători, costul indirect este
reprezentat de cheltuielile pentru îngrijiri medicale şi readaptare,
prestaţii legate de boală şi invaliditate, cheltuieli administrative şi de
procedură.
Costul accidentelor, conform unui studiu al Biroului
Internaţional al muncii (BIT) intitulat „Munca în lume‖, pentru costul
accidentelor se plăteşte un tribut echivalent cu 1% din produsul naţional
brut al tuturor statelor lumii, costurile fiind înregistrate atât de către
organizaţii cât şi de întreaga societate, acestea apasă foarte greu şi
asupra economiilor ţărilor mai puţin dezvoltate.
Există mai mult de 250 milioane de accidente legate de muncă
în fiecare an în lume. Pericolul la locul de muncă şi expunerile la
pericole cauzează îmbolnăvirea a peste 160 milioane de lucrători
anual, în timp ce statisticile au estimat că mai mult de 1,2 milioane de
lucrători mor ca rezultat al accidentelor profesionale şi bolilor. Afectarea
stării de sănătate a salariaţilor în orice ţară are consecinţe directe
asupra economiei naţionale cât şi la nivel internaţional.
Este estimat că anual costurile rezultând din boli şi leziuni
legate de muncă, în termenele despăgubirii, zilele de muncă pierdute,
întreruperile producţiei, pregătirii şi recalificării, cheltuielilor medicale şi
aşa mai departe, de obicei sunt de 4% din produsul naţional brut (PNB)
al ţărilor lumii, iar în statele membre ale Uniunii Europene pierderea
cauzată prin accidente şi boli legate de muncă, conform Agenţiei
Europene pentru Siguranţă şi Sănătate, oscilează între 2, 6 la 3,8% din
PNB;
Aceste estimări demonstrează că o reducere semnificativă în
incidenţa accidentelor şi bolilor profesionale va produce beneficii
economice importante peste un interval rezonabil de timp
Costurile pentru întreprindere şi societate, precum şi pentru
lucrătorii afectaţi şi familiile acestora continuă să fie inacceptabile.
Milioane de lucrători mor , sunt răniţi sau se îmbolnăvesc în fiecare an
ca rezultat al pericolelor de la locul de muncă. Suferinţa privitoare la
viaţa umană este enormă, iar costurile economice ale nerealizării
asigurării siguranţei şi sănătăţii profesionale sunt atât de mari încât pot
submina aspiraţiile interne pentru dezvoltarea economică şi socială
durabilă.
O atenţie prioritară trebuie acordată sănătăţii şi siguranţei
profesionale nu doar moral ci şi din motive economice. Există un motiv
clar pentru acţiunea privind sănătatea şi siguranţa în muncă, chiar dacă
omul a reuşit să creeze breşe tot mai adânci în cunoaşterea macro şi
microcosmosului, în fiecare zi în fiecare seară, există muncitori care nu
153
se mai întorc la căminele lor, datorită accidentelor de muncă, şi acest
fapt nu ne poate lăsa indiferenţi
1.2. Evaluarea riscurilor – factorul cheie al abordării manageriale

pentru securitatea şi sănătatea în muncă
Progresul realizat în protecţia sănătăţii lucrătorilor a fost

întotdeauna şi continuă să fie un obiectiv prioritar pentru Organizaţia
Internaţională a Muncii (OIM. ), rata accidentelor de muncă mortale în
EU-15 s-a diminuat cu 17%, în vreme ce rata accidentelor de muncă
care cauzează o absenţă mai mare de 3 zile a scăzut cu 20%. Ne
putem aştepta ca aceste tendinţe pozitive să continue pe măsură ce
date mai recente vor fi disponibile.
În ciuda progreselor realizate, ultimele rezultate ale celui de-al
patrulea sondaj european în privinţa condiţiilor de muncă indică faptul
că mulţi lucrători europeni au în continuare percepţia că locul lor de
muncă prezintă pericol pentru sănătatea sau securitatea lor:
- aproximativ 28 % dintre lucrătorii europeni declară că suferă
de probleme de sănătate neaccidentale provocate sau agravate de
locul de muncă actual sau trecut;
- în medie, 35 % din lucrători consideră că sănătatea le este
ameninţată din cauza locului lor de muncă.
Mai mult decât atât, reducerea riscurilor profesionale nu este
omogenă:
 unele categorii de lucrători rămân supraexpuşi la riscuri
profesionale (lucrătorii tineri, lucrătorii care ocupă un loc de
muncă nesigur, lucrătorii mai vârstnici şi lucrătorii migranţi).
 anumite categorii de întreprinderi sunt mai vulnerabile (IMM-
urile, în special, au mai puţine resurse să investească în
sisteme complexe de protecţie a lucrătorilor, în timp ce
anumite întreprinderi sunt mai afectate de impactul negativ al
problemelor de sănătate şi securitate în muncă);
 anumite sectoare de activitate rămân deosebit de periculoase
(construcţii/lucrări publice, agricultură, pescuit, transporturi,
sănătate şi servicii sociale).
Mai multe provocări în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă,
deja raportate în cursul perioadei precedente, devin şi mai importante.
Este vorba în special de:
 evoluţia demografică şi de îmbătrânirea populaţiei active,
154
 noile tendinţe pe piaţa muncii, inclusiv dezvoltarea muncii
independente, a subcontractării şi creşterea încadrării în
muncă în IMM-uri,
 noile fluxuri migratoare mai importante cu destinaţia Europa.
Pe lângă acestea, participarea femeii în muncă continuă să
crească, adesea însoţită de segregarea în funcţie de sex pe piaţa
muncii. Prin urmare, este necesar să se ţină mai bine seama de
aspectele de sănătate şi securitate specifice pentru femei.
Unele tipuri de boli profesionale (tulburări musculo-scheletice,
infecţii şi afecţiuni legate de presiunile psihologice) se dezvoltă. Natura
riscurilor profesionale se schimbă în ritmul unei accelerări a inovaţiilor,
a dezvoltării de noi factori de risc (violenţă la locul de muncă, inclusiv
hărţuire sexuală şi morală, dependenţe) şi a transformării muncii (viaţă
profesională mai fragmentată). Aceste evoluţii necesită o mai bună
înţelegere a fenomenului, prin intermediul unei cercetări specializate,
pentru a identifica măsuri eficiente de prevenire.
Evaluarea riscurilor constituie fundamentul demersului european în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi punctul de plecare în
optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale din sistemul respectiv.
Evaluarea a priori a riscurilor profesionale constă în identificarea şi
clasificarea riscurilor la care sunt expuşi salariaţii dintr-o întreprindere
în vederea implementării unor acţiuni pertinente de prevenire. Această
evaluare constituie etapa iniţială a politicii de securitate şi sănătate în
muncă. Evaluarea riscurilor profesionale se înscrie în cadrul
responsabilităţii angajatorului care are obligaţia generală de a asigura
securitatea şi de a proteja sănătatea angajaţilor săi. Obligativitatea
evaluării riscurilor la locurile de muncă în ţara noastră decurge din
legislaţia actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia
Uniunii Europene privind sănătatea şi securitatea în muncă. Legea
319/14.07.2006
Indiferent că este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o
întreprindere, o asemenea analiză permite ierarhizarea riscurilor în
funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru
măsurile prioritare de prevenire.
Evaluarea riscurilor profesionale constituie una dintre
principalele pârghii de progres din întreprindere. Această evaluare este
utilă întreprinderii deoarece poate contribui la îmbunătăţirea funcţionării
pe parcursul întregii sale evoluţii, consolidând controlul riscurilor
cunoscute dar, mai ales, accentuând asupra apariţiei riscurilor cu
efecte diferite sau a noilor riscuri, în special asupra acelora legate de
155
noile organizaţii. În acest context, securitatea şi sănătatea angajaţilor
nu trebuie disociate de funcţionarea întreprinderii în ansamblu (opţiuni
tehnice, organizarea muncii, mobilizarea competenţelor, formare etc).
Implementarea unui demers de prevenire va contribui la îmbunătăţirea
performanţei întreprinderii, în plan uman şi economic. Aceasta implică
acţiuni de identificare şi de clasificare a riscurilor precum şi
implementarea acţiunilor de prevenire.
1.3. Scopul evaluării riscurilor
La fiecare loc de muncă, angajatorii au datoria morală şi

responsabilitatea legală de a asigura securitatea şi sănătatea
lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Evaluarea riscurilor
permite aplicarea de măsuri eficiente pentru a proteja securitatea şi
sănătatea lucrătorilor.
Aceste măsuri cuprind prevenirea riscurilor profesionale;
 Informarea şi instruirea lucrătorilor;
 Asigurarea organizării şi a mijloacelor pentru implementarea
măsurilor necesare.
 Evaluarea riscurilor trebuie să e astfel structurată şi aplicată
încât să ajute angajatorii şi alte persoane cu atribuţii:
 Să identifice pericolele la locul de muncă şi persoanele care
pot fi expuse;
 Să evalueze riscurile asociate acestor pericole
 Să determine măsurile care trebuie să e luate pentru a
proteja securitatea şi sănătatea angajaţilor şi a altor
persoane, respectând întocmai legislaţia în vigoare;
 Să pună în aplicare măsuri de prevenire şi protecţie;
 Să supravegheze şi să examineze funcţionarea sau
aplicarea măsurilor.
1.4. Etapele evaluării riscurilor
Evaluarea riscurilor este procesul care constă în evaluarea

riscurilor pentru securitate şi sănătate, provocate de pericolele de la
locul de muncă.
➠ Un pericol este orice poate provoca vătămarea, precum substanţele
chimice, curentul electric, maşinile şi echipamentele, un sertar deschis,
anumite aspecte legate de organizarea muncii, etc.
➠ Riscul reprezintă posibilitatea sau probabilitatea, mică sau mare, ca
cineva să poată fi vătămat prin aceste pericole, precum şi prin altele.
156
Prin urmare, evaluarea riscurilor constă într-o examinare atentă
şi sistematică a tuturor aspectelor legate de muncă, pentru a identifica
tot ce poate provoca o vătămare sau rănire, pentru a stabili dacă
pericolele pot eliminate şi, dacă nu, ce măsuri de prevenire sau de
protecţie sunt sau ar trebui să e aplicate pentru a ţine sub control
riscurile.
Evaluarea Riscurilor este procesul de evaluare a riscurilor
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele de la
locul de muncă. Este o examinare sistematică a tuturor aspectelor
muncii, pentru a se stabili:
Cauzele unor posibile vătămări sau răniri,
Posibilităţile de eliminare a pericolelor şi, dacă nu, măsurile de
prevenire sau protecţie care trebuie aplicate pentru a controla riscurile.
Evaluarea riscurilor constituie fundamentul unei gestiuni eficace a
securităţii şi sănătăţii şi este o activitate cheie pentru reducerea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Este nevoie de o abordare integrată a evaluării riscurilor, care
să ia în considerare diferitele etape ale evaluării riscurilor, diferitele
nevoi ale angajatorilor individuali şi lumea muncii aflată în schimbare
precum şi de o abordare participativă care să implice toate părţile
interesate de la locul de muncă:
1. Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse
2. Evaluarea riscurilor şi clasificarea lor în ordine prioritară
3. Deciderea acţiunilor preventive
4. Adoptarea de măsuri
5. Monitorizarea şi revizuirea
1.5. Erori frevente
Este necesară o abordare integrată a evaluării riscurilor care să

ţină cont de diferitele etape ale acestui proces, de nevoile specifice ale
fiecărui angajator, de schimbările din lumea muncii,
Dacă procesul evaluării riscurilor–care constituie punctul de
plecare al abordării manageriale a riscurilor – nu este bine realizat sau
este pur şi simplu ignorat, este puţin probabil să se aplice măsurile de
prevenire corespunzătoare. Unele dintre cele mai frecvente erori în
cursul procesului ER includ:
 Nedesemnarea unor persoane competente pentru ER şi cu
cunoştinţe practice asupra procesul/activităţii de evaluat.
157
 Ignorarea anumitor categorii de riscuri, de exemplu, factori de
risc psihosocial, precum şi factori organizaţionali (program de
muncă, volum de lucru etc.).
 Neglijarea riscurilor cu consecinţe pe termen lung, cum sunt
riscurile produse de expunerea pe termen lung la substanţe
periculoase sau niveluri ridicate de zgomot.
 Consultarea manualului de lucru, dar nu şi a lucrătorilor:
practicile efective la locul de muncă pot fi diferite, iar lucrătorii
cunosc problemele.
 Ignorarea modului în care lucrătorii interacţionează cu
pericolele în timpul lucrului prin luarea în considerare doar a
pericolelor menţionate în lista de control
 Neidentificarea unui pericol semnificativ, crezând că este
minor.
 Ignorarea activităţilor secundare de la locul de muncă, precum
întreţinerea sau curăţenia.
 Neluarea în considerare a posibilei prezenţe a angajaţilor altor
întreprinderi sau a altor persoane (subcontractanţi, vizitatori
etc.) la locul de muncă.
 Neasigurarea coordonării între angajatori şi subcontractanţi, de
exemplu, neinformarea reciprocă asupra pericolelor şi
riscurilor.
 Neluarea în considerare a grupurilor de persoane care ar putea
fi expuse unor riscuri specifice, de exemplu, femei însărcinate,
lucrători tineri, persoane cu dizabilităţi etc.
 Neluarea în considerare a echipamentelor utilizate rar.
 Neconsultarea înregistrărilor, evidenţelor şi a datelor statistice
privind accidentele de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale
 Neclasificarea riscurilor în ordine prioritară în funcţie de
evaluare şi în consecinşă Neclasificarea în ordine prioritară a
aplicării măsurilor de prevenire.
 Transferarea riscurilor, de exemplu, controlarea unui risc prin
crearea altora în altă parte.
 Neconsultarea/neimplicarea lucrătorilor în deciziile privind
acţiunile preventive
 Neaplicarea unui plan de acţiune care să cuprindă, printre
altele:
o Măsuri de pus în aplicare
o Persoane responsabile şi termene de realizare
o Termene de finalizare
 Supravegherea inadecvată a aplicării măsurilor.
158
 Nemonitorizarea aplicării măsurilor de prevenire şi protecţie
luate pentru asigurarea menţinerii eficienţei acestora.
 Neconsultarea şi neinformarea lucrătorilor şi/sau a
reprezentanţilor acestora cu privire la rezultatele ER şi la
măsurile introduse.
 Considerarea ER ca obligaţie unică şi nerevizuirea periodică a
acesteia în vederea actualizării.
1.6. Principalele cerinţe
În cadrul reexaminării de către UE a Directivei-cadru 89/391, a

fost identificată nevoia de îmbunătăţire a evaluării riscurilor şi a
implementării sale practice Reexaminarea a evidenţiat o lipsă generală
de conştientizare, în mod deosebit în rândul IMM-urilor, privind cerinţele
legale şi modul în care trebuie realizată o evaluare a riscurilor, şi, în
mod specific, faptul că:
 Răspândirea universală a sarcinilor de evaluare, documentare
şi monitorizare a riscurilor.
 Evaluarea riscurilor trebuie să fie considerată o acţiune
susţinută şi menţinută în timp;
 Riscurile trebuie analizate şi evaluate colectiv printr-o abordare
integrativă a analizei condiţiilor de la locul de muncă şi a
măsurilor de prevenire.
 În cursul efectuării unor evaluări superficiale ale riscurilor,
accentul este pus pe identificarea „riscurilor evidente şi
imediate‖; efectele pe termen lung, cum ar fi acelea cauzate de
substanţe chimice, sunt neglijate
 Luarea în considerare în cadrul evaluării şi a riscurilor
psihosociale şi factorilor referitori la organizarea muncii care în
general sunt rareori luaţi în considerare în cadrul evaluării
riscurilor.
 monitorizată suficient timp de către angajatori a eficacităţii
măsurilor adoptate.
2. Evaluarea factorilor de risc psihosociali şi măsurile de

prevenire şi combatere ale acestora
Dezvoltarea cea mai frapantă petrecută în cursul ultimelor

decenii în lumea muncii priveşte schimbarea naturii muncii, de la cea
manuală la cea intelectuală, având drept consecinţă o creştere a
nivelului de solicitare a intelectului. Lumea muncii, aflată în schimbare,
159
se caracterizează prin noi relaţii contractuale, prin extinderea utilizării
tehnologiilor informatice şi de comunicare, şi prin globalizare. Există o
multitudine de teorii şi studii empirice privind munca, organizarea
muncii, motivarea şi performanţa. Aceste studii indică faptul că
performanţa şi motivaţia pot fi privite ca două feţe ale aceleiaşi
monede. Dacă mediul de muncă asigură combinaţia adecvată de
caracteristici ale muncii, acesta poate stimula atât motivaţia şi
sănătatea mentală, cât şi performanţele productive. Această
„combinaţie reuşită‖ ar trebui să includă: nivel ridicat al solicitărilor,
varietate de competenţe, control asupra propriei munci, sprijin şi reacţie
de răspuns la nivel social, identificare clară a sarcinii de muncă,
siguranţă rezonabilă a locului de muncă şi retribuţie adecvată. Munca
sănătoasă este, de obicei, şi o muncă productivă, dar pot să apară
reacţii adverse, atunci când organizarea muncii nu reuşeşte să asigure
un echilibru adecvat al acestor caracteristici (de ex. solicitări excesive,
autonomie insuficientă). Expunerea îndelungată la aceşti factori de risc
şi insuficienta recuperare pot conduce la îmbolnăviri grave. De aceea în
cadrul evaluării riscurilor, factorii de risc psihosociali ocupă un loc din
ce în ce mai important şi trebuie luaţi în considerare
Cercetătorii europeni au înregistrat succese în identificarea
metodelor de combatere a riscurilor fizice în muncă, dar creşterea
problemelor psihosociale necesită o abordare activă a acestora în
cadrul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) care să
se adreseze stadiilor timpurii ale acestor probleme.
2.1. Date statistice privind incidenţa factorilor de risc psihosociali.
Afecţiuniile cauzate de factorii psihosociali ai mediului de

muncă reprezintă astăzi o a doua problemă de sănătate în muncă, ca
răspândire, după afecţiunile musculo-scheletale, afectând sănătatea
fizică şi psihosocială în diverse moduri, de la boli cardiovasculare şi
gastrointestinale până la problemele de sănătate mentală. Aceasta
poate avea, consecinţe şi efecte negative asupra economiei întreagii
întreprindere, conducând la scăderea productivităţii şi reducerea
satisfacţiei şi motivaţiei profesionale şi la o creştere a absenteismului şi
a rotaţiei efectivelor.
 S-a estimat că această situaţie antrenează costuri de peste 20
miliarde de Euro, la nivelul Uniunii Europene, reprezentând pierderi în
timp de lucru şi costuri de sănătate
 Numărul persoanelor care suferă de stres cauzat sau agravat
de condiţiile de muncă reprezintă peste 28% din lucrătorii europeni,
160
reprezentând peste 40 de milioane de persoane Stresul în muncă
poate genera stări ca: depresie, anxietate, nervozitate, oboseală şi
afecţiuni cardiace. În afară de acestea, stresul antrenează perturbări
considerabile pe planul productivităţii, creativităţii şi competitivităţi
 Patru la sută din lucrătorii europeni declară că, în cursul
ultimelor 12 luni, au fost expuşi violenţei provenind din exteriorul
organizaţiei în care lucrează, iar 9% au reclamat faptul că au fost
intimidaţi la locul de muncă. Consecinţe comune incidentelor implicând
violenţă pot fi : răni, stres, stres post-traumatic, absenţe pe caz de
boală, performanţe profesionale mai slabe. Aceste consecinţe pot să fie
extrem de serioase, atât pentru persoană cât şi pentru organizaţie.
 Aproximativ 5 – 10% dintre lucrătorii europeni afirmă că au fost
supuşi annual hărţuirii, la locul de muncă, fapt care poate avea un
efect extrem de negativ asupra victimei, prin afectarea percepţiei
acesteia asupra mediului de lucru, precum şi a întregii sale perspective
asupra vieţii. Hărţuirea poate să conducă la simptome grave de stres,
la probleme de sănătate mentală şi fizică, la sindrom de stres post-
traumatic şi la creşterea absenteismului pe caz de boală.
2.2. Conceptul „psihosocial”
Termenul „psihosocial” implică o viziune asupra modului în

care individul se dezvoltă şi se formează în interacţiune cu mediul său
de viaţă. „Mediu de muncă psihosocial” este un concept adesea folosit
pentru a descrie interacţiunea dintre individ şi mediul de muncă. Modul
în care fiecare angajat percepe procesul muncii poate fi influenţat de
factori sociali de mediu, atât fizici cât şi organizatorici.
Formularea „psihosocial” se referă prin urmare la factori fizici,
organizatorici şi sociali ai mediului de muncă Astfel conceptul include
probleme legate de:
 conţinutul muncii prestate
 organizarea muncii
 contacte sociale
 relaţia om – tehnică
Individul şi mediul se află în continuă interacţiune. Atunci când apar
probleme în această interacţiune, trebuie cercetat dacă individul sau
mediul au generat respectivele probleme. Este complicat să se aibă
simultan în vedere individul şi factorii de mediu. De fapt, de multe ori
problema rezidă chiar in interacţiunea individ – mediu.
2.3. Condiţii psihosociale în mediul de muncă
161
Modul în care un angajat îşi percepe mediul de muncă este
strâns legat de mulţi factori, fiecare având o anumită pondere în
imaginea de ansamblu pe care acesta şi-o face. Dintre aceştia putem
aminti de ex. natura activităţii desfăşurate în unitatea respectivă,
relaţiile cu conducerea şi colegii de serviciu, lumina şi condiţiile de
iluminare existente, dotarea tehnică, zgomotele, experienţele personale
anterioare, cunoştinţele, nevoile, sentimentele fiecărui angajat etc. Este
imposibilă o trecere în revistă a tuturor situaţiilor în care amenajarea
locului de muncă şi diferitele percepţii ale angajaţilor privind mediul în
care muncesc sunt în strânsă legătură cu efectele negative asupra
stării de sănătate, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.
2.4. Riscuri de îmbolnăvire cauzate de condiţiile psihosociale
Riscurile psihosociale, ridică o multitudine de probleme

deosebit de importante, complexe şi diverse, prin ponderea
consecinţelor lor. Întru-cât ele se dezvoltă la frontiera dintre sfera
privată a psihicului individual şi sfera socială a colectivelor de muncă,
ele reprezintă centrul unor numeroase conflicte. Opoziţiile de interese
pe care le implică antrenează puncte de vedere şi abordări multiple ,
creând în final o anumită confuzie privind modul de identificare şi
analiză a cauzelor şi efectelor lor
Factorii psihologici şi sociali influenţează sau pot influenţa
pozitiv sau negativ orice angajat în munca pe care o prestează.
Satisfacţia în muncă depinde de aşteptările angajatului şi de
posibilităţile mediului de muncă de a i le îndeplini. Aceste aşteptări pot
fi legate de salariu, de posibilităţile de dezvoltare profesională, de
conducerea unităţii, de relaţiile de colaborare cu ceilalţi şi de câtă
libertate de a influenţa organizarea muncii dispune angajatul. Dintre
factorii care influenţează pozitiv enumerăm: posibilităţile ca angajatul
să-şi influenţeze procesul muncii, posibilităţile de dezvoltare
profesională, sentimentul de siguranţă legat de păstrarea postului pe
care îl deţine şi siguranţa în muncă în general, precum şi relaţiile bune
cu colegii de muncă şi cu conducerea unităţii.
Exemple de factori care influenţează negativ sunt teama de şi
ameninţările privind o eventuală concediere, reducerile de salariu,
spaţiu de manevră foarte restrâns, posibilităţile reduse ca angajatul să-
şi influenţeze propriul mediu de muncă, relaţiile proaste cu colegii şi de
muncă sau cu conducerea unităţii, un conţinut al muncii prea puţin
162
stimulativ sau plictisitor şi insuficient sprijin social. Aceşti factori negativi
conduc la disconfort şi pot cauza îmbolnăviri profesionale.
Cercetările la nivel naţional şi internaţional au demonstrat o
strânsă legătură între factorii mediului de muncă şi problemele psihice
de sănătate /reacţiile psihosomatice. Câţiva dintre aceşti factori de risc
sunt:
 Stresul legat de activitatea profesională
Apare atunci când solicitările mediului de muncă fizic şi
psihosocial depăşesc capacitatea angajaţilor de a le face faţă sau de a
le menţine sub control.
Cauzele stresului în muncă pot fi:
 riscuri psihosociale, cum sunt proiectarea activităţilor,
organizarea muncii şi management, de exemplu: solicitări profesionale
deosebite şi posibilităţi reduse de control asupra propriei activităţi sau
probleme cum ar fi violenţa şi hărţuirea la locul de muncă.
 factorii organizaţionali care pot afecta reacţiile pe
termen lung şi scurt la stres mental care este definit ca fiind rezultanta
tuturor influenţelor provenind din surse exterioare care influenţează
asupra unei persoane şi o afectează din punct de vedere mental.
 Riscurile de expunere la violenţă la locul de muncă
Îngrijorarea de a fi expus la violenţă sau ameninţări la locul de muncă
este adesea o povară pentru psihicul angajaţilor, cu atât mai mult
pentru cei care desfăşoară munci solitare. O persoană care este
expusă la violenţă are de obicei diferite tipuri de reacţii psihice şi
psihosomatice care, în ce mai rău caz, pot cauza probleme psihice
permanente, aşa-numitul sindrom post-traumatic.
 Muncile monotone şi repetitive
Muncile monotone şi repetitive, care nu implică capacitatea de a gândi
a omului, ci doar funcţiile lui motorii, pot avea pe termen lung diferite
efecte negative. Respect de sine scăzut, pasivitate, indiferenţă şi lipsa
de interes in exercitarea atribuţiilor profesionale sunt exemple de astfel
de reacţii psihologice. S-au făcut de asemenea cercetări care dovedesc
că o astfel de muncă implică scăderea pragului de sensibilitate la
durere, precum si un risc crescut de afecţiuni musculo-scheletale.
 Volum mare de muncă / ritm de lucru foarte alert / munca
contra cronometru
Un volum mare de muncă sau munca contra cronometru pot conduce
la reacţii de stres negative care pe termen lung pot cauza boli psihice.
Acestea pot de asemenea diminua capacitatea de concentrare / atenţia
angajatului, având astfel drept consecinţă riscuri de accidentare. Printre
163
altele, cercetările epidemiologice au arătat că riscul de epuizare
psihică, anxietate, depresie sau boli psihosomatice creşte.
 Lucrul cu oamenii în situaţii speciale
Multe tipuri de munci necesită implicare în relaţiile cu alţi oameni,
precum şi o responsabilitate personală mare, de ex. în domeniul
serviciilor sociale, al serviciilor de sănătate şi îngrijire medicală, în
învăţământ şi în cazul deţinerii unor funcţii de conducere. Astfel de
munci pot cauza angajatului sentimentul ca nu poate face faţă sarcinilor
de muncă, precum şi epuizare si simptome psihosomatice.
 Marginalizarea, hărţuirea şi conflictele la locul de muncă
Relaţiile conflictuale cu colegii, conducerea unităţii şi subordonaţii,
marginalizarea şi hărţuirea sexuală s-au dovedit a fi factori centrali care
conduc la boli profesionale ale sistemului nervos. (Abordarea acestor
factori din punct de vedere al controlului se face în special în capitolul 6
al acestui ghid)
 Conflicte legate de atribuţiile de serviciu / Neclarităţi legate de
diviziunea muncii
Cercetările au arătat că neclarităţile privind împărţirea sarcinilor de
muncă şi a responsabilităţilor pot conduce la o lipsă de încredere in
forţele proprii, la depresii şi reacţii psihosomatice, precum şi la
accelerarea activităţii inimii şi creşterea tensiunii arteriale.
 Nesiguranţa legată de păstrarea locului de muncă
Nesiguranţa privind păstrarea locului de muncă, lipsa de competenţă şi
a unei dezvoltări profesionale satisfăcătoare, precum şi riscul
redistribuirii la un alt loc de muncă sau al concedierii, de ex. din cauza
introducerii unei noi tehnologii automatizate pot deteriora starea de
sănătate psihică şi pot cauza simptome psihosomatice.
2.5. Identificarea şi evaluarea factorilor de risc psihosociali
Evaluarea riscului trebuie să-i ajute atât pe angajatori, cât şi pe

angajaţi să abordeze riscurile psihosociale într-o manieră bazată pe
fapte, dar uşor de utilizat. Aceasta implică:
• Evaluarea riscului
• Proiectarea intervenţiilor
• Implementarea şi monitorizarea intervenţiilor
• Evaluare şi revizuire.
Evaluarea riscului a fost adaptată astfel încât să abordeze
aspectele psihosociale, promovând îmbunătăţiri realiste în ceea ce
priveşte concepţia şi managementul muncii. Aceasta reflectă o
164
abordare holistică, organizaţională, care-i implică atât pe angajatori cât
şi pe angajaţi.
Cea mai mare parte a responsabilităţii îi revine angajatorului. El
are obligaţia de a se implica activ în activitatea de prevenire şi
rezolvare a problemelor psihosociale din mediul de muncă.
Factorii de risc psihosociali identificaţi se deosebesc între ei
prin faptul că unii sunt mai uşor, alţii mai greu de observat şi de
consemnat în cadrul unei evaluăări. De exemplu, în cazul riscurilor de
expunere la violenţă şi al muncilor monotone şi repetitive, eventualele
nereguli sau lipsuri sunt uşor de identificat. Pe de altă parte, factorii de
risc cumulaţi sau complecşi sunt mai greu de constatat. Identificarea
acestora, a cauzelor care le-au generat necesită strângerea mai multor
date, convorbiri / interviuri cu conducerea şi persoane de la diverse
nivele de conducere din unitate. În această categorie intră
marginalizarea, hărţuirea şi conflictele la locul de muncă. Se poate
întâmpla ca respectivul conflict să fie un simptom cauzat de pildă de un
volum de muncă prea mare sau de neclarităţi privind împărţirea
responsabilităţilor.
Identificarea şi evaluarea factorilor de risc psihosociali
necesită, în anumite cazuri, o expertiză calificată. Dacă problema este
foarte complexă, se recomandă consultarea cu experţi în sociologie de
la clinica de medicină a muncii. În ceea ce priveşte aspectele
psihologice ale mediului de muncă, rareori este posibilă trasarea unor
limite clare în care să se încadreze mediul fizic sau organizarea muncii
astfel încât să nu aibă efecte dăunătoare de natură psihologică sau
socială.. Prin urmare, mulţi dintre factorii de risc psihosociali care pe
termen lung pot cauza suprasolicitare psihică trebuie identificaţi pornind
de la criterii care au la bază experienţa.
În anumite cazuri se recurge atât la criterii psihosociale
cantitative, cât şi la criterii calitative. Putem menţiona aici poluarea
fonică (zgomotele), când limitele pot fi trasate dacă este posibilă
comunicarea verbală, de asemenea munca solitară sau riscurile de
expunere la violenţă privite din punct de vedere psihosocial, un volum
mare de muncă, ritm de lucru foarte alert, muncă contra cronometru,
munci monotone şi repetitive, posibilitatea de a-şi organiza singur
munca, de a o influenţa pe a altora, sau de a lua decizii.
Pentru a se putea descoperi în mediul de muncă probleme
psihosociale complicate şi greu de înţeles se impune o bună
cunoaştere a respectivului domeniu. Este de asemenea important să se
ştie prin ce anume se caracterizează o unitate care are condiţii de
muncă bune din punct de vedere psihosocial:
165
 Scopurile activităţii şi ale mediului de muncă sunt bine
formulate şi sunt bine cunoscute de personal.
 Există o diviziune clară a sarcinilor de muncă şi a atribuţiilor, cu
care personalul este familiarizat.
 Conducerea şi persoanele cu funcţii de răspundere au noţiuni
în domeniul relaţiilor interumane, de exemplu: abilitatea de a
asculta, de a purta discuţii dificile, de a rezolva conflicte şi de a
oferi personalului feedback.
 Angajaţii au putere de decizie în ceea ce priveşte sarcinile
proprii de muncă şi li se oferă posibilitatea de a coopera în
cadrul proceselor de schimbare şi de dezvoltare a unităţii.
 Angajaţii sunt direct implicaţi în activitate, datorită faptului că
sunt informaţi în legătură cu propriile sarcini de muncă, precum
şi datorită faptului că au posibilitatea de a-şi corela eforturile
proprii cu întreaga activitate a întreprinderii în ansamblul ei.
 Fiecare angajat primeşte sarcini de muncă pe măsura
posibilităţilor sale şi care să îi ofere şi posibilităţi de dezvoltare
profesională.
 La locul de muncă, angajaţii sunt membri ai unei comunităţi
unde se simt în siguranţă şi au sentimentul apartenenţei
sociale la un grup.
 Există încredere în capacitatea conducerii unităţii de a asigura
eficienţa activităţii acesteia.
2.6 Prevenirea şi combaterea factorilor de risc

psihosociali
Prevenirea problemelor psihosociale necesită metode diferite

faţă de cele utilizate pentru prevenirea factorilor de risc de natură fizică.
De aceea, este de importanţă decisivă ca prevenirea problemelor
psihosociale să permită implicarea, deschiderea şi gândirea inovatoare
în cadrul elaborării noilor metode şi forme de cooperare din cadrul
întreprinderilor – precum şi între întreprinderi, parteneri sociali şi
autorităţi guvernamentale. Prevenirea ar trebui realizată prin definirea
unei serii de cerinţe minimale pentru întreprinderi, referitoare la modul
în care acestea trebuie să abordeze principalii factori de risc
psihosocial. Apoi, rămâne la latitudinea întreprinderilor, cu sprijin din
partea partenerilor sociali, a serviciilor de sănătate în muncă şi a
Autorităţii pentru Mediul de Muncă, să dezvolte metodele de prevenire
cele mai eficiente.
166
Dreptul la demnitate este recunoscut în UE ca un principiu
fundamental iar legislaţia stipulează că toţi lucrătorii au dreptul să
lucreze în condiţii care le respectă sănătatea, securitatea şi demnitatea.
Este responsabilitatea noastră să anticipăm şi să prevenim stresul şi
intimidarea în muncă. Cauzele, natura şi rezultatele riscurilor
psihosociale sunt complexe şi pot să difere în mod considerabil, în
funcţie de contextul locului de muncă , al individului şi al organizaţiei.
Ca urmare a acestei variabilităţi, o legislaţie specifică privind prevenirea
riscurilor psihosociale în muncă este de mai puţin ajutor, şi o abordare
a evaluării factorilor de risc psihosociali caracterizată prin flexibilitate şi
adaptabilitate, care să furnizeze soluţii practice, instrumente şi
îndrumări, poate fi mai eficientă pentru prevenire la nivel de
întreprindere. Sănătatea şi securitatea în muncă reprezintă unul dintre
pilonii politicii sociale europene şi o componentă esenţială a strategiei
europene privind utilizarea forţei de muncă
Cercetătorii europeni au înregistrat succese în identificarea
metodelor de combatere a riscurilor fizice în muncă, dar creşterea
problemelor psihosociale necesită o abordare activă a acestora în
cadrul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă care să se
adreseze stadiilor timpurii ale acestor probleme.
Este recunoscut faptul că, atât organizarea muncii, cât şi
factorii psihosociali ai muncii pot genera probleme de sănătate. Din
păcate, lipsa de standardizare atât a conceptelor cât şi a terminologiei
a cauzat dificultăţi în interpretarea rezultatelor cercetărilor şi stabilirea
de limite admisibile în muncă.
Cercetările în domeniul factorilor de risc psihosociali au o
tradiţie îndelungată şi diversificată, şi majoritatea cercetătorilor convin
asupra faptului că factorii de risc psihosociali reprezintă o problemă
majoră, atât pentru lucrători cât şi pentru angajatori prin consecinţele
acestora asupra sănătăţii.
În general, nici un factor organizaţional psihosocial sau de
muncă nu este considerat, individual, ca singura cauză a unor
afecţiunii. În cercetările ulterioare, trebuie analizaţi interdisciplinar
factorii psihosociali.
privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, care
identifică şi aspectele psihologice ale muncii. Factorii de muncă
psihosociali sunt aspecte subiective, în măsura în care ei sunt
percepuţi de către muncitori şi manageri. Adesea, au aceeaşi denumire
ca şi factorii de organizare a muncii, dar sunt diferiţi în sensul că au o
valoare „emoţională‖ pentru muncitor. Astfel, procesul de supraveghere
poate avea efecte psihosociale negative sau pozitive (stres emoţional),
167
în timp ce aspectele de organizare a muncii sunt descriptive şi se referă
doar la acţiunile de întreprins, fără a avea nici o valoare emoţională.
Factorii psihosociali reprezintă percepţiile individuale subiective ale
factorilor de organizare a muncii. Un raport asupra unor investigaţii
legate de constrângerile şi autonomia la locul de muncă, în cadrul
Uniunii Europene, a arătat faptul că, în mod evident, constrângerile
sunt în creştere, în timp ce legat de cel de-al doilea aspect, autonomia
în muncă, nu se pot face generalizări, datorită diferenţelor în definiri şi
instrumente folosite la cercetări.
Ergonomia participativă oferă posibilitatea dezvoltării unei
abordări integrate. Se recomandă ca viitoarele acţiuni în domeniul
organizării muncii să ia în considerare o astfel de strategie care a
demonstrat valoarea reproiectării muncii prin intervenţii organizaţionale.
Aceasta oferă posibilitatea îmbunătăţirii managementului riscului pentru
factorii psihosociali de muncă. Solicitările de muncă subiective,
percepute, sunt asociate cu o mulţime de afecţiuni. Trebuie reţinut însă
faptul că solicitarea mentală în muncă nu poate fi cu uşurinţă măsurată
şi solicitarea în muncă poate însemna lucruri diferite pentru persoane
diferite. Acest lucru înseamnă că solicitarea în muncă nu este în
principal o proprietate a sarcinii de muncă, ci a sarcinii, a factorului
uman şi a interacţiunii dintre ele.
2.6.1. Stresul în muncă
Există o multitudine de teorii şi studii empirice privind munca,

stresul, motivarea şi performanţa. Aceste studii indică faptul că stresul
şi motivaţia pot fi privite ca două feţe ale aceleiaşi monede. Dacă lucrul
asigură combinaţia adecvată de caracteristici ale muncii, acesta poate
stimula atât motivaţia şi sănătatea mentală, cât şi performanţele
productive. Această „combinaţie reuşită‖ ar trebui să includă: nivel
ridicat al solicitărilor, varietate de competenţe, control asupra propriei
munci, sprijin şi reacţie de răspuns la nivel social, identificare clară a
sarcinii de muncă, siguranţă rezonabilă a locului de muncă şi retribuţie
adecvată. Munca sănătoasă este, de obicei, şi o muncă productivă, dar
pot să apară reacţii adverse, atunci când organizarea muncii nu
reuşeşte să asigure un echilibru adecvat al acestor caracteristici (de ex.
solicitări excesive, autonomie insuficientă). Expunerea îndelungată la
aceşti factori de risc şi insuficienta recuperare pot conduce la
îmbolnăvire gravă.
Angajatorii, angajaţii, cercetătorii şi practicienii vor trebui să
stabilească relaţii de parteneriat constructive, atât la nivel naţional cât şi
168
supra-naţional, în vederea consolidării comunicării dintre cercetare şi
practică, în ambele sensuri. Dezvoltările ulterioare trebuie să includă o
strategie comună de responsabilitate socială, care să integreze măsuri
de sporire a gradului de conştientizare şi politici de punere în practică,
factori cruciali pentru prevenirea eficientă a stresului în muncă.Comisia
Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta
securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru (89/391) prevede
reglementari fundamentale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
care afirmă cu claritate obligaţia angajatorilor de a asigura securitatea
şi sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele
stresului în muncă.
Pentru a elimina sau a reduce stresul în muncă, angajatorii
trebuie:
 Să prevină riscurile de stres în muncă;
 Să evalueze riscurile de stres în muncă, prin identificarea
acelor solicitării şi presiuni ale activităţii care ar putea să
genereze niveluri crescute şi de durată ale stresului şi prin
stabilirea angajaţilor care pot fi afectaţi.
 Să acţioneze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor
produse de stres.
Factorii de risc care trebuie identificaţi sunt următorii:

 „cultura” sau „atmosfera” organizaţiei şi modul de abordare a
problemei stresului în muncă;
 solicitările locului de muncă, cum sunt sarcina de muncă şi
expunerea la riscuri fizice din mediul de muncă;
 controlul asupra propriei munci – cât de mult pot influenţa
angajaţii modul în care realizează propria lor muncă?
 relaţiile de muncă, în special intimidările şi hărţuirea la locul de
muncă;
 schimbări în organizarea locului de muncă - cum sunt conduse
şi comunicate schimbările organizatorice;
 rolul – dacă angajaţii înţeleg bine rolul lor în cadrul organizaţiei
şi, dacă în cadrul acestui rol, sunt evitate conflictele;
 susţinerea sau sprijinul din partea colegilor şi a managerilor;
 instruirea pentru a oferi angajaţilor cunoştinţele necesare
pentru îndeplinirea sarcinilor lor de muncă;
 factorii individuali – luarea în considerare a diferenţelor
interindividuale.
169
2.6.2. Hărţuirea la locul de muncă
Hărţuirea reprezintă o problemă care evoluează în mod gradual

şi care poate fi definită ca o situaţie în care se manifestă un tratament
persistent de natură opresivă, abuzivă, de intimidări sau insulte, de-a
lungul unei perioade de timp .Unele dintre cauzele hărţuirii pot fi
regăsite în probleme de proiectare a locului de muncă, în gestiunea şi
conducerea incompetentă, în tipul de lucru care o expune pe victimă
vulnerabilităţii pe plan social, într-un climat profesional ostil şi într-o
cultură organizaţională care permite sau chiar recompensează
intimidarea. O conducere competentă şi o gestionare constructivă a
conflictelor sunt importante pentru crearea unui mediu de muncă pozitiv
din punct de vedere psihosocial. În sfârşit, unele dintre cauzele
intimidării se situează dincolo de nivelul individual şi organizaţional. În
scopul combaterii eficiente a hărţuirii la locul de muncă, este necesar
să fie rezolvate şi aceste aspecte legate de societate şi de cultură, în
general.
Experienţa şi cunoştinţele conducătorilor locurilor de muncă cu
privire modul de rezolvare a cazurilor de intimidare contribuie la
prevenirea reapariţiei acestora, în special în situaţia când
acestea nu au atins încă un nivel foarte ridicat, putând fi rezolvate pe
calea discuţiei şi bunei înţelegeri.
Implicarea angajatorului şi a lucrătorilor este esenţială pentru a
asigura angajamentul pe termen lung în favoarea politicii anti-
intimidare. Conducătorii locurilor de muncă (care au responsabilitatea
de a acţiona în urma raportării cazurilor de intimidare) şi personalul
însărcinat cu SSM trebuie să fie instruiţi în mod corespunzător şi să
primească sprijin în privinţa modului în care trebuie procedat cu autorii
faptelor de intimidare şi cu victimele acestora, atât la nivel personal cât
şi organizaţional. Chiar si simpla existenţă a unei politici privind
intimidarea poate să inducă o schimbare de atitudine şi acceptarea
existenţei acestei probleme, precum şi să asigure motivaţia pentru
combaterea acesteia. Statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se
asigura că, în cazul unui angajat, care doreşte să-şi organizeze munca
într-un anumit mod, se ţine cont de principiile adaptării muncii la om,
avându-se în vedere, în special, diminuarea monotoniei muncii şi a
muncii la un ritm predeterminat, în funcţie de tipul de activitate, şi de
asemenea, se ţine cont de reglementările de securitate şi sănătate,
vizând pauzele din timpul programului de lucru.
2.6.3. Violenţa la locul de muncă
170
În lumea întreagă, se manifestă o îngrijorare crescândă în
privinţa violenţei, văzută ca unul dintre riscurile profesionale cele mai
grave ale secolului XXI. Acest fenomen afectează, în mod deosebit,
toate acele grupuri profesionale care au contact cu publicul, într-un
mod sau altul. Violenţa reprezintă o problemă globală, având implicaţii
în ceea ce priveşte sănătatea şi bunăstarea lucrătorilor, productivitatea
şi reputaţia organizaţiei, precum şi economiile şi serviciile de sănătate
ale ţărilor.
Din păcate deseori, organizaţia se consideră obligată să facă
ceva în legătură cu această problemă numai atunci când are loc o
agresiune, şi cu precădere atunci când este vorba de o agresiune
susceptibilă de face obiectul unei plângeri în justiţie, şi care are drept
rezultat vătămări fizice. Această atitudine constituie o bază insuficientă
pentru luarea deciziilor.
Pentru proiectarea unor intervenţii şi elaborarea de politici
referitoare la această problemă este de importanţă crucială să existe o
definiţie amplă, cuprinzătoare. Intervenţiile eficiente trebuie corelate cu
condiţiile particulare ale organizaţiilor şi bazate pe evaluări minuţioase
ale riscurilor. Atât evaluările cât şi intervenţiile vor trebui să se
încadreze într-o abordare organizaţională integrată: acţiunile trebuie să
se adreseze nivelelor organizaţional, de grup şi individual şi să fie
proiectate astfel încât să poată fi aplicate înainte, în timpul şi după
petrecerea incidentelor. În sfârşit, dacă dorim să obţinem o imagine
corectă a situaţiei privind violenţa în muncă, în dinamica sa, sunt
necesare mecanisme îmbunătăţite de urmărire şi raportare la nivelul
Statelor Membre şi al UE.
Violenţa în muncă nu reprezintă pur şi simplu o situaţie
individuală şi episodică, ci o problemă structurală, care îşi are
rădăcinile în factori organizaţionali, sociali, economici şi culturali. Este
pe cale de a se articula, în mod progresiv, o reacţie bazată pe
dezvoltarea combinată a întreprinderii şi a individului, prin care
sănătatea, securitatea şi bunăstarea lucrătorilor devin părţi integrante
ale creşterii întreprinderii. O abordare holistică şi integrată privind
gestionarea violenţei trebuie să promoveze şi să pună în practică
reglementările, să creeze o cultură a prevenirii prin dezvoltarea şi
încurajarea responsabilităţii sociale a societăţilor şi să favorizeze
dezvoltarea de reţele şi parteneriate, la toate nivelele. Această
abordare integrată recunoaşte faptul că nu există un „mod unic‖ de
luptă împotriva violenţei în muncă, şi că practicile de lucru (prevenire),
instruirea privind gestionarea conflictelor (reacţia la momentul potrivit)
şi asigurarea sprijinului ulterior petrecerii incidentelor (reabilitare) au,
171
fiecare în parte, propriul rol. Oricare ar fi modul de acţiune adoptat,
acesta trebuie evaluat astfel încât să se tragă învăţăminte pentru mai
buna informare şi îmbunătăţirea tuturor aspectelor intervenţiei. Această
abordare holistică trebuie susţinută prin politici care să asigure
stimulare şi încurajare, să ridice gradul de conştientizare şi să ofere
îndrumări, exemple de bune practici şi referinţe privind legislaţia, acolo
unde este necesar. În acest domeniu, îmbunătăţirea condiţiilor de
muncă este corelată cu reducerea costurilor şi creşterea productivităţii:
este o situaţie în care ambele părţi câştigă.
3. PREVIZIUNI: EMERGENŢA FACTORILOR DE RISC

PSIHOSOCIALI
Schimbările majore din lumea muncii antrenează noi provocări

pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Aceste schimbări sunt la
originea riscurilor psihosociale emergente. Astfel de riscuri, care sunt
legate de modul de concepere, organizare şi conducere a muncii,
precum şi de contextual economic şi social al muncii,cauzează
creşterea nivelului de stres şi pot conduce la deteriorarea gravă a stării
de sănătate fizică şi mentală. În anul 2005, peste 20 % dintre lucrătorii
din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene considerau că
sănătatea lor se află în pericol din cauza stresului legat de muncă.
Un „risc emergent pentru SSM‖ este orice risc care este atât
nou, cât şi în creştere.
Nou înseamnă că: riscul era inexistent înainte şi că este cauzat de noi
procese, noi tehnologii, noi tipuri de locuri de muncă sau de schimbări
sociale ori organizaţionale sau o problemă foarte veche este
considerată acum ca fiind un risc, datorită unor noi cunoştinţe ştiinţifice
sau unei schimbări în percepţia publică. Riscul este în creştere dacă:
numărul de pericole care contribuie la risc este în creştere sau
probabilitatea expunerii la pericole este în creştere sau efectele
pericolelor asupra sănătăţii lucrătorilor se agravează.
Anchetele şi studiile bibliografice dezvăluie că riscurile psihosociale
emergente pentru SSM sunt adesea rezultatul unor schimbări tehnice
sau organizaţionale şi ele pot fi identificate din timp şi se pot adopta
măsurile de prevenire corespunzătoare în ceea ce priveşte răspândirea
acestora, efectele asupra securităţii şi sănătăţii, posibilele măsuri de
prevenire şi nevoia efectuării unor cercetări viitoare.
Principalele riscuri psihosociale emergente sunt legate de

 Contracte nesigure în contextul unei pieţe a muncii instabile
172
 Vulnerabilitate crescută a lucrătorilor în contextul globalizării
 Noi forme de contracte de muncă
 Sentimentul lipsei de siguranţă a locului de muncă
 Forţă de muncă înaintată în vârstă
 Program de lucru prelungit
 Intensificarea muncii
 Producţie şi externalizare competitive
 Exigenţe emoţionale mari la locul de muncă
 Un echilibru necorespunzător între viaţa profesională şi cea
privată
Introducerea noilor tehnologii, materiale şi procese de lucru conduc
la schimbări semnificative ale mediilor de muncă. Schimbările socio-
economice, demografice şi politice,inclusiv fenomenul actual al
„globalizării‖, sunt, de asemenea, factori semnificativi. Modificările
survenite în conceperea, organizarea şi gestionarea muncii pot
determina noi categorii de riscuri care pot conduce la niveluri ridicate
de stres şi, ulterior, la o deteriorare gravă a sănătăţii mentale şi fizice.:
Primele 10 riscuri psihosociale emergente identificate de experţi pot fi
grupate în următoarele cinci domenii.
1. Noi forme de contracte de muncă şi nesiguranţa locurilor de

muncă
Utilizarea unor contracte de muncă nesigure,împreună cu

tendinţa spre o producţie competitivă (producerea de bunuri şi servicii
cu mai puţine pierderi) şi spre externalizare (recurgerea la organizaţii
externe pentru efectuarea muncii), pot afecta sănătatea şi securitatea
lucrătorilor. Muncitorii angajaţi în cadrul unor contracte nesigure tind să
efectueze lucrările cele mai periculoase, să lucreze în condiţii mai
precare şi să primească mai puţină instruire în domeniul SSM. Munca
în cadrul unei Pieţe a muncii instabile poate da naştere unors
entimente de nesiguranţă a locurilor de muncă şi poate conduce la
creşterea stresului legat de muncă.
2. Forţa de muncă înaintată în vârstă
O consecinţă a îmbătrânirii populaţiei şi a pensionării la vârste

înaintate este faptul că forţa de muncă din Europa este mai bătrână.
Conform experţilor care au participat la previziuni, lucrătorii în vârstă
sunt mai vulnerabili decât cei tineri la pericolele rezultate din condiţiile
de muncă necorespunzătoare. Mai mult, neasigurarea posibilităţii de
173
formare continuă lucrătorilor în vârstă contribuie, de asemenea, la
creşterea solicitărilor mentale şi emoţionale asupra acestora. Toate
acestea pot afecta sănătatea şi pot conduce la creşterea riscului de
accidentare în muncă. Pentru a promova munca sănătoasă şi sigură
pe parcursul unei vieţi profesionale prelungite, trebuie asigurate condiţii
bune de lucru, adaptate la nevoile fiecărui angajat în parte,inclusive la
cele ale lucrătorilor în vârstă.
3. Intensificarea muncii
Numeroşi lucrători gestionează cantităţi de informaţii din ce în ce

mai mari şi trebuie să facă faţă unui volum mai mare de muncă şi unor
presiuni mai mari la locul de muncă .Unii lucrători, în special cei
angajaţi cu forme noi de angajare sau în domenii extrem de
competitive, tind să se simtă mai puţin siguri. De exemplu, acestor
lucrători ar putea să le fie teamă de evaluarea mai îndeaproape a
eficienţei şi rezultatelor lor, tinzând astfel să muncească mai multe ore
pentru a-şi finaliza sarcinile. Uneori, este posibil ca aceştia să nu fie
compensaţi pentru volumul de muncă mărit sau să nu primească
sprijinul social necesar pentru a-l efectua. Un volum de muncă mai
mare şi un număr mai mare de solicitări impuse unui număr mai mic de
lucrători ar putea conduce la o creştere a stresului legat de muncă şi ar
putea afecta sănătatea şi securitatea lucrătorilor.
4. Exigenţe emoţionale puternice în muncă
Această problemă nu este nouă, dar presupune o mare

preocupare, în special în sectoarele aflate în expansiune şi din ce în ce
mai competitive ale asistenţei medicale şi serviciilor. Hărţuirea în
muncă este identificată de experţi ca fiind un factor care contribuie la
creşterea exigenţelor emoţionale pentru lucrători. Problemele cauzate
de violenţa şi hărţuirea în muncă pot afecta toate ocupaţiile şi
sectoarele de activitate. Atât pentru victime, cât şi pentru martori,
violenţa şi hărţuirea au ca efect stresul şi pot cauza afectarea gravă a
stării de sănătate, atât mentală, cât şi fizică.
5. Un echilibru necorespunzător între viaţa profesională şi

cea privată
Problemele de la locul de muncă se pot răsfrânge şi asupra

vieţii private a unei persoane. Munca nesigură, volumul mare de lucru
174
şi programele de lucru variabile sau imprevizibile, în special când
angajatul nu are posibilitatea de a le adapta la nevoile sale personale,
pot conduce la apariţia unui conflict între cerinţele din viaţa
profesională şi cele din viaţa privată. Rezultatul este un echilibru
necorespunzător între viaţa profesională şi cea privată, care are un
efect dăunător asupra stării de bine a lucrătorilor.
4. CONCLUZII
1. Managementul modern trebuie privit intr-o viziune sistemica,

integratoare, având ca finalitate atât creşterea eficientei economice
si a calităţii, a competitivităţii in general, cat si prezervării vieţii şi
integrităţii angajaţilor, protecţia mediului inconjurător, creşterea
generală a calităţii vieţii.
2. Obiectivul unui management integrat este acela de a realiza o
astfel de funcţionare a organizaţiilor, incât securitatea si sănătatea
angajaţilor sa fie percepută drept scop în sine ale activităţii
respective, de egală importanţa şi in deplină compatibilitate cu
obiectivele orientate spre profit şi calitate ale organizaţiei
respective.
3. Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem
îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv. Indiferent că
este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o întreprindere, o
asemenea analiză permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de
dimensiunea lor şi alocarea resurselor pentru realizarea măsurilor
de prevenire.
4. Securitatea şi sănătatea in munca sunt in interesul tuturor. Este
bine atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru întreprinderea in care
lucraţi! Un mediu de muncă sigur si sănătos, înseamnă o afacere
buna şi contribuie nu numai la starea de bine a lucrătorilor, dar şi la
succesul companiilor, la dezvoltarea durabilă şi prosperitatea
economica a acestora pe termen lung
5. Crearea unei culturi a prevenirii este esenţială, şi în acest sens
trebuie subliniată responsabilitatea socială a întreprinderii.
6. Abordările axate pe prevenire sunt mai mult durabile decât
măsurile izolate, la nivel individual.
7. Implicarea lucrătorilor reprezintă un factor cheie pentru
implementarea unor soluţii durabile. Pentru proiectarea şi
implementarea cu succes a acţiunilor de combatere a factorilor de
risc psihosociali, a stresului, hărţuirii şi violenţei este necesar
175
managementul integrat al riscurilor, bazat pe participarea forţei de
muncă şi pe instruire.
8. Este esenţial să se îmbunătăţească mecanismele de urmărire şi de
raportare la locul de muncă, ca şi la nivel naţional şi al Uniunii
Europene.
9. Pentru managementul riscurilor psihosociale în muncă este
necesară o evaluare a infrastructurii, expertizei şi resurselor
disponibile la nivel naţional şi european
BIBLIOGRAFIE
[1] Îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii în muncă: Strategia comunitară 2007-

2012 privind sănătatea şi securitatea în muncă Bruxelles,
21.2.2007COM(2007) 62 final
[2] Al. Darabonţ şi colab. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă,
Editura Agir, Bucureşti, 2001
[3] Bond, F. W., Bunce, D. (2005). Job control mediates change in a work
reorganization intervention for stress reduction. Journal of Occupational Health
Psyhology, 6, 290-302.
[4] Rapport sur la détermination, la mesure et le suivi des risques
psychosociaux au travailDe Philippe Nasse, Patrick Légeron, 2008
[5] De Dreu, C. K. W., & Weingart, L. R. (2003). Task versus relationship
conflict, team performance, and team member satisfaction: A meta-analysis.
Journal of Applied Psychology, 88, 741-749.
[6] Management of Health and Safety at Work. Management of Health and
Safety at Work Regulations 1999. Approved Code of Practice and guidance
(L21) (Second Edition) HSE Books 2000 ISBN 0 7176 2488 9
[7] Kammeyer-Mueller, J. D., & Wanberg, C. R. (2003). Unwrapping the
organizational entry process: Disentangling multiple antecedents and their
pathways to adjustment. Journal of Applied Psychology, 88, 779-794.
[8] Karasek, R. A. (2005). Job demands, job decision latitude, and mental
strain: Implications for job redesign. Administrative Science Quarterly, 24, 285-
308
[9] Manolescu Aurel Managementul Resurselor Umane, Ediţia a IV a, Editura
Economică Bucureşti 2005.
[10] Melchior, M., Niedhammer, I., Berkman, L. F., & Goldberg, M. (2003). Do
psychosocial work factors and social relations exert independent effects on
sickness absence? A six year prospective study of the GAZEL cohort. Journal
of Epidemiology and Community Health, 57, 285-293
[11] Pece Ştefan, Evaluarea riscurilor în sistemul om-maşină, Editura Atlas,
Bucureşti, 2003
[12] ***http://agency.osha.eu.int/publications/reposrts/309/index.htm
[13] ***http://osha.europa.eu/topics/riskassessment
Ing. Gheorghe SOLOMON, inspector de muncă, I.T.M. Ialomiţa
176
EVALUAREA RISCURILOR – BAZĂ FUNDAMENTALĂ
A GESTIONĂRII SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Mihai Lucian CHIŢU, Nicolae TĂRICEANU,

Mihai Adrian CHIŢU
RISKS ASSESSMENT – FUNDAMENTAL BASIS OF

MANAGING SAFETY AND HEALTHY AT WORK
SUMMARY
In the European Union, the safety and the health of the workers are
protected through a landing based on valuation and managing the risks of
accidents and/or professional sickness.
Irrespective of the method, for prosecuting an efficient valuation of the
risks at the work place, all parties concerned must know very well the juridical
context, the concepts, the process of the risks valuation and the role that has to
be played by the main actors involved in this process.
Risks valuation helps the employer at decreasing the possibility of
harming the workers and the affectation of the environment pursuant to the
work activity, and last but not the least, at maintaining the productivity of the
enterprise.
177
1. Evaluarea riscurilor
1.1. Ce este evaluarea riscurilor ?
Evaluarea riscurilor este un proces care constă într-o examina-

re sistematică a tuturor aspectelor legate de muncă, pentru a se stabili:
 cauzele unor posibile vătămări sau răniri;
 posibilităţile de eliminare a pericolelor;
şi, dacă nu este posibil;
 luarea măsurilor de prevenire sau protecţie care sunt sau
trebuie implementate pentru a ţine sub control riscurile.
Definiţii
Pericole
Un pericol poate fi orice sursă potenţială de vătămare —
materiale, echipamente de muncă, metode sau practici de muncă.
Riscuri
Un risc este probabilitatea, mică sau mare, ca o persoană să
fie vătămată ca urmare a unui pericol.
Conform Legii nr. 319 / 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă ,

care a transpus Directiva - Cadru nr. 89/391/CEE a Consiliului privind
introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, angajatorul are obligaţia genera-
lă de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele
legate de muncă .
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră
decurge din legislaţia actuală în domeniu, armonizată cu legislaţia
Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, art.
7 alin.(4) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă,
preluând paragraful 2, punctul „b‖ - art. 5 din Directiva Cadru nr.
89/391/ C. E. E. prevede:
„ Angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrăto-
rilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau
preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar,
măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie
aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii
178
şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul
activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile
ierarhice;‖
Metodele şi mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub
aspectul securităţii muncii sunt necesare pentru identificarea rapidă şi
realistă a situaţiilor deficitare din punctul de vedere al prevenirii acci-
dentelor şi a bolilor profesionale.
Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a
bolilor profesionale din sistemul de muncă este în mod practic imposi-
bilă.
În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a
căror punere în evidenţă necesită eforturi serioase de apreciere calitati-
vă şi încercări de evaluare cantitativă.
În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de
securitate a muncii într-un sistem:
 evaluare postaccident / boală profesională;
 evaluare preaccident / boală profesională.
Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere al

statisticilor de accidente, care pot caracteriza unitatea/întreprinderea
atât cantitativ cât şi calitativ prin indicele de frecvenţă şi de gravitate. În
anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru aprecierea
calităţii unor locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în
vederea implementării îmbunătăţirilor necesare.
Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de

producere a accidentelor într-un sistem. Oferă soluţii înainte de a se
întâmpla accidentul.
Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de acciden-
tare/îmbolnăvire profesională. Având în vedere importanţa evaluării
preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe metode apriorice;
 controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii,
ateliere, etc.;
 metode directe (comparative);
 metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza
ergonomiei sistemelor sau fiabilităţii sistemelor.
Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate
concrete şi operaţionale dacă se bazează pe recunoaşterea a patru
criterii fundamentale:
 rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi
completă;
179
 criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin
diferite obiective parţiale, care conferă particularitate metodelor
de analiză;
 criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul
dat;
 criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea
consecinţelor posibile.
Rezultatele evaluării riscurilor profesionale se prezintă sub
forma unui document unic care poate fi pus la dispoziţia Comitetului de
Securitate şi Sănătate în Muncă, lucrătorilor desemnaţi sau
reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii, medicului de medicina muncii şi, la solicitatrea
acestora inspectorului de muncă şi reprezentanţilor Casei Naţionale de
Pensii ( asigurătorului ).
1.2. De ce este necesară evaluarea riscurilor
Conform statisticilor, la fiecare câteva minute, o persoană din

Uniunea Europeană îşi pierde viaţa din cauze legate de muncă. Mai
mult, în fiecare an, sute de mii de lucrători sunt victime ale accidentelor
de muncă, în timp ce alţii au concedii medicale pentru a face faţă
stresului, volumului excesiv de muncă, afecţiunilor musculo-scheletice
sau altor boli legate de muncă.
Evaluarea riscurilor este un proces dinamic şi constituie
fundamentul unei gestiuni eficace a securităţii şi sănătăţii putând fi
considerată o activitate cheie pentru reducerea accidentelor de muncă
şi bolilor profesionale.
Dacă este corect aplicată, evaluarea riscurilor poate
îmbunătăţii securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi performanţele
întreprin-derilor, în general. De aceea, este important ca toate tipurile şi
dimen-siunile de întreprinderi să efectueze evaluări regulate ale
riscurilor. O evaluare corectă a riscurilor cuprinde, printre altele:
- asigurarea că toate riscurile relevante sunt avute în vedere
(nu numai cele imediate sau evidente);
- verificarea eficienţei măsurilor de securitate adoptate;
- înregistrarea rezultatelor evaluării şi revizuirea acesteia în
mod regulat pentru a o actualiza în permanenţă.
180
2. Abordarea evaluării riscurilor
2.1. Cum se realizează o evaluare a riscurilor
La nivelul Uniunii Europene, nu există reguli fixe în legătură cu

modul de realizare a evaluării riscurilor profesionale. Însă, există două
principii care trebuie să fie întotdeauna avute în vedere când se
abordează o evaluare a riscurilor şi anume:
 structurarea evaluării pentru a asigura abordarea
tuturor pericolelor şi riscurilor relevante existente la locul de muncă (de
exemplu, să nu se neglijeze sarcini care pot fi realizate în afara orelor
normale de lucru, precum curăţenia);
 identificarea riscurilor pornind de la primele principii
în procesul de evaluare, prin stabilirea posibilităţii de eliminare a riscului
respectiv.
Identificarea şi ierarhizarea, cât mai corectă, a riscurilor
profesionale reprezintă „piatra de temelie ― în stabilirea unei strategii
coerente a prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesio-nale pe care se bazează managementul de securitate şi
sănătate în muncă.
Producerea accidentelor de muncă se află întotdeauna într-un
raport de dependenţă cu cel puţin unul din elementele procesului de
muncă, cea ce a permis clasificarea factorilor de risc profesional în
funcţie de acest criteriu, astfel:
 factori de risc generaţi de factorul uman;
 factori de risc generaţi de mijloacele de producţie;
 factori de risc generaţi de sarcina de muncă;
 factori de risc generaţi de mediul de muncă.
La analiza riscurilor profesionale va trebui să se aibă în vedere
că ele nu acţioneză izolat ci în cadrul unui sistem intercondiţionat,
ţinându-se cont de numărul persoanelor şi perioada de expunere, de
gravitatea consecinţelor şi de probabilitatea de declanşare a riscului.
În consecinţă, la stabilirea măsurilor corective, nu se va putea
lua în considerare întotdeauna corespondenţa biunivocă între cauză şi
măsura preventivă. Aceasta pentru că, uneori, pentru eliminarea unui
factor de risc sunt necesare mai multe măsuri iar în alte situaţii este
posibil ca o singură măsură să elimine mai mulţi factori de risc.
2.2. Abordarea evaluării riscurilor în etape
181
Liniile directoare europene privind evaluarea riscurilor la locul
de muncă propun o abordare bazată pe un număr de etape diferite.
În vederea evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor nu există o metodă unică „potrivită‖ de realizare a acestui
obiectiv. Există o varietate de metodologii pentru atingerea aceluiaşi
scop, iar în diferite împrejurări pot funcţiona diferite abordări.
Procedura de evaluare a riscurilor (care cuprinde elemente de
gestionare a riscurilor) poate fi împărţită în următoarele etape:
1. Stabilirea unui program de evaluare a riscurilor la locul de

muncă;
2. Structurarea evaluării (deciderea asupra abordării: geogra-
fice/funcţionale/procesuale/de flux etc);
3. Colectarea informaţiilor;
4. Identificarea pericolelor;
5. Identificarea persoanelor expuse;
6. Identificarea tipurilor de expunere în rândul celor expuşi;
7. Evaluarea riscurilor (probabilitatea vătămării / gradul de
vătămare în circumstanţele existente);
8. Cercetarea opţiunilor pentru eliminarea sau controlarea
riscurilor;
9. Stabilirea priorităţilor activităţilor şi deciderea asupra măsurilor
de control;
10. Punerea în aplicare a măsurilor de control;
11. Înregistrarea evaluării;
12. Măsurarea eficienţei activităţii;
13. Revizuirea (dacă se introduc schimbări sau dacă revizuirea se
face periodic);
14. Monitorizarea programului de evaluare a riscurilor.
Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în special, o abordare

simplă în cinci etape a evaluării riscurilor profesionale (care cuprinde
elemente de gestionare a acestora), precum cea prezentată mai jos, ar
trebui să funcţioneze satisfăcător.
1. Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse

Identificarea surselor posibile de vătămare la locul de muncă şi
a lucrătorilor care pot fi expuşi pericolelor.
2. Evaluarea riscurilor şi clasificarea prioritară a acestora
182
Evaluarea riscurilor existente (gravitatea şi probabilitatea unor
posibile vătămări) şi clasificarea acestora în ordine prioritară în funcţie
de importanţă.
3. Deciderea acţiunilor preventive

Identificarea măsurilor corespunzătoare pentru eliminarea sau
ţinerea sub control a riscurilor.
4. Adoptarea de măsuri concrete

Adoptarea măsurilor de prevenire şi protecţie pe baza unui plan
care stabileşte ordinea de prioritate.
5. Monitorizarea şi revizuirea
Evaluarea trebuie revizuită la intervale regulate, pentru a asigu-
ra o actualizare permanentă.
Etapa 1. Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse
Identificarea pericolelor în toate aspectele legate de muncă ar

trebui să fie abordate prin:
► verificarea postului de lucru şi descoperirea surselor posibile de

vătămare;
► examinarea sistematică a tuturor aspectelor muncii, adică:
- descoperirea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la locul
de muncă sau în cursul activităţii (practica efectivă poate fi
diferită de manualul de lucru);
- îndreptarea atenţiei spre operaţiuni care nu sunt de rutină
şi intermitente (de exemplu, operaţiuni de întreţinere,
schim-bări în ciclul de producţie);
- luarea în considerare a evenimentelor neplanificate, însă
revizibile, cum ar fi întreruperile în desfăşurarea activităţii.
► luarea în considerare a pericolelor pentru sănătate pe termen lung,
cum sunt nivelurile ridicate de zgomot sau expunerea la substanţe
periculoase, precum şi riscurile mai complexe sau mai puţin evidente,
cum sunt riscurile psihosociale sau cele legate de organizarea muncii;
► analizarea documentelor întreprinderii referitoare la accidente şi boli
profesionale;
► căutarea de informaţii în alte surse, cum ar fi:
- manualele cu instrucţiuni sau fişele tehnice ale producătorilor şi
furnizorilor;
183
- site-urile referitoare la securitate şi sănătate în muncă;
- organismele naţionale, asociaţiile profesionale sau sindicatele;
- reglementările şi normele tehnice în vigoare.
Identificarea tuturor persoanelor care pot fi expuse riscurilor
Pentru fiecare pericol, este important să se identifice persoa-

nele care pot fi afectate; aceasta va ajuta la identificarea celei mai bune
căi de gestionare a riscului.Trebuie să se ia în considerare lucrătorii
care vin în contact cu pericolele, fie direct, fie indirect (de exemplu, un
lucrător care vopseşte într-un atelier o suprafaţă este direct expus
solvenţilor, în timp ce alţi lucrători din apropiere, implicaţi în alte
activităţi, sunt expuşi întâmplător şi indirect). Aceasta nu înseamnă
neapărat întocmirea unei liste nominale a persoanelor expuse, ci
identificarea grupurilor de persoane care pot fi afectate, cum ar fi
„ persoanele care lucrează în atelier‖ sau „trecătorii‖.
De asemenea, o atenţie deosebită trebuie acordată problema-
ticii apartenenţei la gen şi grupurilor de lucrători care ar putea fi expuşi
unui risc crescut sau care au nevoi speciale, cum ar fi:
- lucrători cu dizabilităţi;
- lucrători imigranţi;
- lucrători tineri şi vârstnici;
- femei însărcinate şi mame care alăptează;
- personal neinstruit sau fără experienţă;
- lucrători angajaţi temporar sau cu jumătate de normă.
Este important să se identifice modul în care se poate produce

vătămarea, respectiv tipul de accident sau boală care s-ar putea
produce.
Etapa 2. Evaluarea riscurilor şi clasificarea acestora în ordine

prioritară
Următoarea etapă este evaluarea riscurilor generate de fiecare

pericol. Aceasta se poate face luând în considerare:
► probabilitatea ca un pericol să cauzeze vătămări (spre
exemplu, dacă este improbabil, posibil dar nu foarte probabil, probabil,
sau, inevitabil, în timp);
► gravitatea posibilă a vătămărilor respective (spre exemplu,
care determină daune minore, un incident soldat fără accidente, o
184
vătămare minoră (vânătaie, zgârietură), o vătămare gravă (fractură,
amputare, boală cronică), un accident mortal sau un accident mortal
colectiv);
► frecvenţa de expunere a lucrătorilor şi numărul celor expuşi.
Un proces simplu, bazat pe raţionament care nu necesită

abilităţi speciale sau tehnici complicate, ar putea fi suficient pentru
numeroase locuri de muncă sau activităţi. Acestea includ activităţi cu
pericole mai puţin îngrijorătoare sau locuri de muncă unde riscurile sunt
bine cunoscute sau identificate şi în care există deja un mijloc de
control disponibil. Acest aspect este, probabi, valabil în majoritatea
întreprinderilor (în special, în întreprinderile mici şi mijlocii – IMM-uri).
În unele cazuri, este posibil ca identificarea pericolelor şi
evaluarea riscurilor să nu se poată face fără cunoştinţe, asistenţă şi
consiliere profesională. Acest lucru se poate întâmpla în cazul
proceselor şi tehnologiilor mai complexe de la locul de muncă, sau al
pericolelor, cum sunt cele legate de sănătate, care nu pot fi identificate
cu uşurinţă sau imediat, şi pot necesita realizarea de analize şi
măsurători.
Etapa 3. Deciderea acţiunilor preventive
Riscurile fiind evaluate, următoarea etapă este aceea de a

aplica măsurile de prevenire şi protecţie. Printre aspectele care trebuie
să se ia în considerare în această etapă, se numără:
a) Posibilitatea evitării sau prevenirii riscurilor. Este posibil să

se elimine riscul? Aceasta se poate face, spre exemplu, prin:
- stabilirea necesităţii sarcinii de muncă;
- eliminarea pericolului;
- folosirea de substanţe sau procese de lucru diferite.
b) Dacă riscurile nu pot fi evitate sau prevenite, modul în care
acestea se pot reduce la un nivel la care sănătatea şi securitatea celor
expuşi nu este compromisă. Când se stabileşte o strategie de reducere
şi ţinere sub control a riscurilor, angajatorii trebuie să fie informaţi cu
privire la următoarele principii generale de prevenire suplimentare:
- combaterea riscurilor la sursă;
- adaptarea muncii la individ, mai ales în ceea ce priveşte
proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentelor de lucru şi a
metodelor de producţie şi muncă, având în vedere, în mod deosebit,
185
reducerea muncii monotone, a lucrului într-un ritm prestabilit şi reduce-
rea efectului acestora asupra sănătăţii;
- adaptarea la progresul tehnic;
- înlocuirea elementelor periculoase cu elemente nepericu-
loase sau mai puţin periculoase (înlocuirea echipamentului de muncă
sau a materialului sau a altor factori care expun lucrătorii unor pericole,
prin mijloace alternative);
- dezvoltarea unei politici coerente generale de prevenire,
care să acopere tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de lucru,
relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru;
- acordarea de prioritate măsurilor de protecţie colectivă
faţă de măsurile de protecţie individuală (de exemplu, controlul
expunerii la emisii prin utilizarea ventilării locale în locul utilizării
aparatelor de protecţie respiratorie);
- acordarea de instrucţiuni corecte lucrătorilor.
Pentru orientări privind ţinerea sub control a riscurilor prin

aceste măsuri, angajatorii trebuie să consulte specificaţiile din legislaţia
naţională, normele naţionale, orientările publicate şi alte criterii similare,
publicate de autorităţile naţionale.
Un alt principiu general important pe care angajatorii trebuie să
îl cunoască este faptul că aceştia nu trebuie să transfere riscurile.
Aceasta înseamnă că prin identificarea soluţiei pentru o
problemă nu trebuie să se creeze o altă problemă. Spre exemplu,
montarea de geamuri duble la ferestrele birourilor pentru a reduce
zgomotul din exterior ar fi un avantaj îndoielnic dacă nu se prevede o
ventilare corectă.
Etapa 4. Adoptarea de măsuri concrete
După identificarea celor mai potrivite măsuri de protecţie şi

prevenire, următoarea etapă este de a le implementa în mod eficient.
O implementare eficientă a acestora implică elaborarea unui
plan care trebuie să cuprindă:
- măsurile care trebuie implementate;
- mijloacele alocate (timp, costuri etc.);
- persoanele responsabile şi termenele de realizare;
- data finalizării acţiunilor şi data revizuirii măsurilor de control.
Este important să se implice lucrătorii şi reprezentanţii acestora

în acest proces:
186
► să fie informaţi cu privire la măsurile adotate, la modul în
care acestea vor fi implementate şi la persoana responsabilă cu
aceasta;
► să fie instruiţi sau să li se aducă la cunoştinţă instrucţiuni
cu privire la măsurile sau procedeele de implementare.
Etapa 5. Monitorizarea şi revizuirea
În urma evaluării riscurilor trebuie să se organizeze

monitorizarea şi revizuirea măsurilor de protecţie şi prevenire pentru a
asigura eficacitatea permanentă a acestora şi ţinerea sub control a
riscurilor.
Informaţiile obţinute din activităţile de monitorizare trebuie să
fie utilizate pentru a servi în cazul revizuirii şi al reluării evaluării
riscurilor.
Evaluarea riscurilor nu trebuie să fie o activitate care se
realizează odată pentru totdeauna. Evaluarea trebuie să fie revizuită şi
reluată, după caz, dintr-o serie de motive, inclusiv:
 gradul de schimbare produs în activitatea desfăşurată;

 modificările care pot schimba percepţia riscurilor la locul de
muncă, cum ar fi un nou proces, echipamente de muncă sau materiale
noi, schimbări în organizarea muncii şi noi situaţii de muncă, inclusiv
ateliere noi sau alte posturi de lucru;
 odată ce noile măsuri introduse în urma evaluării, noile
condiţii de muncă trebuie să fie evaluate pentru a revizui consecinţele
schimbării.
Este esenţial ca riscul să nu fie transferat, adică prin
identificarea unei soluţii pentru o problemă, să nu se creeze o altă
problemă;
 încetarea valabilităţii evaluării datorită faptului că datele sau
informaţiile pe care aceasta se bazează, nu mai sunt valabile;
 insuficienţa sau caracterul necorespunzător al măsurilor de
prevenire şi protecţie care sunt aplicate ( existenţa unor informaţii noi
disponibile cu privire la măsurile specifice de ţinere sub control a
riscului);
 ca urmare a constatărilor unui „ eveniment evitat în ultima
clipă‖ (eveniment care nu s-a soldat - dar ar fi putut să se soldeze - cu
accidente, boli sau distrugeri) .
187
2.3. Înregistrarea evaluării riscurilor
Trebuie să se realizeze o înregistrare a rezultatelor evaluării

riscurilor la locul de muncă. O astfel de înregistrare poate fi utilizată ca
bază pentru:
 transmiterea informaţiilor către persoanele interesate;

 monitorizarea după evaluare, pentru a verifica dacă au fost
implementate măsurile necesare;
 prezentarea de probe autorităţilor de control;
 orice revizuire în cazul în care se modifică condiţiile de
muncă.
Se recomandă înregistrarea a cel puţin următoarelor informaţii:
 numele şi funcţia persoanei / persoanelor care a / au efectuat

examinarea;
 pericolele şi riscurile identificate;
 grupurile de lucrători care se confruntă cu riscuri specifice;
 măsurile de protecţie necesare;
 informaţii privind implementarea măsurilor, cum ar fi numele
persoanei responsabile şi data;
 informaţii referitoare la reglementări ulterioare privind
monitorizarea şi revizuirea, inclusiv termene şi persoane implicate;
 informaţii referitoare la implicarea lucrătorilor şi
reprezentanţilor acestora în procesul de evaluare a riscurilor.
Înregistrarea evaluărilor trebuie să se facă prin consultarea şi

cu participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora şi adusă la
cunoştinţa acestora. În orice caz, lucrătorii în cauză ar trebui să fie
informaţi cu privire la rezultatul fiecărei evaluări care are legătură cu
situaţia lor de lucru, respectiv cu privire la măsurile care trebuie să fie
luate în urma evaluării.
2.4. Rolul şi responsabilităţile angajatorilor în evaluarea riscurilor
Angajatorii ar trebui să pregătească în mod riguros ceea ce

intenţionează să facă pentru a-şi îndeplini responsabilităţile privind
realizarea unei evaluări a riscurilor şi să implementeze măsurile nece-
sare pentru protecţia sănătăţii şi a securităţii lucrătorilor. Acestora li se
188
recomandă să facă acest lucru prin stabilirea unui plan de acţiune
pentru eliminarea sau ţinerea sub control a riscurilor.
Planul de acţiune ar trebui să cuprindă:

 contractarea, organizarea şi coordonarea activităţii de evaluare;
 numirea persoanelor competente pentru efectuarea evaluărilor

 persoana care efectuează evaluarea riscurilor poate fi:
- angajatorul însuşi;
- angajatul desemnat de angajator;
- evaluatori externi şi furnizori de servicii dacă nu există
personal competent în acest sens la locul de muncă.
 persoanele îşi pot dovedi competenţa arătând că deţin
următoarele abilităţi:
- o înţelegere a abordării generale a evaluării riscurilor;
- capacitatea de a aplica această înţelegere la locul de
muncă;
- abilitatea de a identifica situaţii în care acestea sunt
incapabile să evalueze în mod corect riscurile fără ajutor şi de a putea
da indicaţii cu privire la necesitatea unei asistenţe suplimentare.
 consultarea cu reprezentanţii lucrătorilor în legătură cu măsurile

luate pentru numirea celor care vor face evaluările;
 furnizarea de informaţii, instruire, resurse şi asistenţă evaluatorilor

care sunt numiţi din cadrul întreprinderii;
 asigurarea unei coordonări corespunzătoare între evaluatori (dacă

este cazul);
 implicarea conducerii şi încurajarea participării forţei de muncă;
 stabilirea măsurilor care vor fi luate pentru revizuirea şi reluarea

evaluării riscurilor;
 asigurarea corelării măsurilor de prevenire şi de protecţie cu

rezultatele evaluării;
 asigurarea înregistrării evaluării riscurilor;
189
 monitorizarea măsurilor de prevenire şi de protecţie pentru a asigura
eficienţa permanentă a acestora;
 informarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la

evaluare şi la măsurile aplicate (prin accesul la înregistrările realizate).
2.5. Rolurile şi responsabilităţile lucrătorilor
Este important ca lucrătorii să participe la evaluarea riscurilor.

Aceştia cunosc problemele şi detaliile legate de ceea ce se întâmplă de
fapt atunci când îşi desfăşoară sarcinile sau activităţile, aşa că ar trebui
să fie implicaţi în evaluare. Cunoştinţele practice sau competenţa
acestora este, de asemenea, deseori necesară pentru a dezvolta
măsuri de prevenire care pot fi puse în practică.
Participarea lucrătorilor nu reprezintă numai un drept, ci

reprezintă un lucru esenţial pentru ca gestionarea securităţii şi a
sănătăţii la locul de muncă de către angajatori, să devină eficientă şi
efectivă. Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora au următoarele
drepturi/obligaţii:
► să fie consultaţi cu privire la organizarea evaluării riscurilor

şi la desemnarea persoanelor care efectuează această sarcină;
► să participe la evaluarea riscurilor;
► să avertizeze responsabilii sau angajatorii în legătură cu
riscurile observate;
► să semnaleze orice schimbare survenită la locul de muncă;
► să fie informaţi privind riscurile pentru securitatea şi sănă-
tatea lor şi măsurile necesare pentru eliminarea sau reducerea
acestora;
► să fie implicaţi în procesul de decidere asupra măsurilor de
prevenire şi protecţie care vor fi puse în aplicare;
► să solicite angajatorului adoptarea măsurilor corespunză-
toare şi prezentarea propunerilor pentru reducerea la minim a riscurilor
sau combaterea riscurilor la sursă;
► să coopereze cu angajatorul pentru a-i permite acestuia să
asigure un mediu de muncă sigur;
► să fie instruiţi/să primească instrucţiuni cu privire la măsurile
care vor fi puse în practică;
190
► să protejeze, pe cât posibil, securitatea şi sănătatea lor şi a
altor persoane afectate de acţiunile lor în conformitate cu instruirea şi
instrucţiunile primite din partea angajatorului.
În plus, este important ca reprezentanţii lucrătorilor să fie

instruiţi pentru a înţelege evaluarea riscurilor şi rolul acestora în
efectuarea acestei evaluări.
3. Câteva sfaturi pentru persoanele care efectuează o evaluare a

riscurilor
Persoanele care efectuează evaluări ale riscurilor la locul de

muncă ar trebui să deţină cunoştinţe şi/sau informaţii despre:
 pericolele şi riscurile a căror existenţă este deja confirmată şi

modul în care acestea se produc;
 materialele, echipamentele şi tehnologia folosite la locul de
muncă;
 procedurile de lucru, organizarea şi interacţiunea lucrătorilor
cu materialele folosite;
 tipul, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole.
În unele cazuri, aceasta poate presupune aplicarea unor

tehnici de măsurare moderne, aprobate;
 relaţia dintre expunerea la un pericol şi efectul acestuia;
 standardele şi cerinţele legale, care sunt relevante pentru
riscurile existente la locul de muncă;
 ce se consideră bune practici în domenii în care nu există
standarde legale specifice.
Angajatorii trebuie să se asigure că cel care efectuează

evaluarea riscurilor, fie că este un angajat sau un consultant extern,
vorbeşte cu angajaţii sau cu alte persoane, cum ar fi contractanţii care
realizează efectiv munca.
În cazul în care lucrători din cadrul unor întreprinderi diferite
lucrează în acelaşi loc de muncă, angajatorul este cel care trebuie să
faciliteze evaluatorilor dreptul de a împărtăşi informaţiile necesare cu
privire la riscurile privind securitatea şi sănătatea acestora, precum şi
măsurile care se aplică pentru combaterea riscurilor respective.
191
4. Concluzii
Evaluarea riscurilor reprezintă începutul unei bune abordări

manageriale, fiind considerată o prima etapa în gestionarea sistematică
a securităţii şi sănătăţii în muncă . Învestiţiile angajatorilor în campaniile
de conştientizare şi de comunicare a resurselor în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, în informare şi bune practici reprezintă o valoare
clară.
O abordare preventivă, bazată pe evaluarea riscurilor, repre-
zintă fundamentul abordării europene a securităţii şi sănătăţii în muncă,
existând motive întemeiate pentru aceasta. Dacă procesul de evaluare
a riscurilor nu este efectuat corect sau nu este efectuat deloc, există
şanse slabe să se implementeze măsurile preventive corespunzătoare.
BIBLIOGRAFIE
[1] Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – Bilbao,

Spania;
[2] FACTS 80 – Evaluarea riscurilor – roluri şi responsabilităţi;
[3] FACTS 81 – Evaluarea riscurilor – calea spre locuri de muncă sigure şi
sănătoase;
[4] Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;
[5] HG 1425/2006 de aprobare a aplicării Legii nr. 319/2006 a securităţii şi
sănătăţii în muncă;
dr.ing. Mihai Lucian CHIŢU, inspector sef adjunct, I.T.M. Prahova

drd.ing. Nicolae TĂRICEANU, sef serviciu cssm, I.T.M. Prahova
jr. Mihai Adrian CHIŢU
192
RISCURI ŞI BUNE PRACTICI ÎN EXPLOATAREA
FORESTIERĂ
Medeea Nadia ANDRONESCU, Mihai Lucian CHIŢU,

Cătălin Ion ANGHEL, Georgiana Raluca GHIZDĂVESCU
RISKS AND GOOD PRACTICES IN THE FOREST INDUSTRY
SUMMARY
Risk management involves the employer looking at the risks that arise
in the workplace and then putting sensible health and safety measures in place
to control them. By doing this he can protect his most valuable asset, his
employees, from harm.
So , the evaluation and analysis of 'good practices' are a core part of
our work process. Identifying and analyzing 'good practices' is part of the
search for excellence. We distil from field experience, monitoring and
evaluation of what works in programming, advocacy and management, and
why. Some good practices from the forest industry are comeing…
Cuvinte cheie; evaluarea riscurilor, bune practici
1. Evaluarea riscului
1.1. Importanţa evaluării riscului
Fiecare angajator trebuie să fie conştient de interesul

menţinerii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din unitatea respectivă.
Trebuie luat în considerare faptul că cele mai multe accidente şi
îmbolnăviri profesionale pot fi prevenite. Să reţinem:
193
Forţa de muncă din Europa este:
• îmbătrânită
• a devenit mai mult de sex feminin
• prezintă o creştere a proporţiei de lucrători migranţi ( în cazuri legale,
cât şi în cazuri nedeclarate )
• utilizată mai mult temporar ( cu timp parţial de lucru )
Datele referitoare la accidentele de muncă şi îmbolnăvirile

profesionale evidenţiază faptul că în fiecare an mii de lucrători sunt
răniţi la locurile lor de muncă sau sănătatea lor este serios afectată.
Potrivit statisticilor :
 la fiecare trei minute şi jumătate un lucrător din UE
moare din cauze legate de procesul de muncă . Sunt peste 150000 de
lucrători care mor anual ca rezultat al accidentelor ( cca. 7500 ) şi a
bolilor profesionale ( peste 140000 );
 la fiecare patru secunde şi jumătate , un lucrător din UE
este implicat într-un eveniment care îl forţează să stea acasă pentru
mai mult de trei zile lucrătoare ( peste 7000000 de cazuri / an ) ;
 până la o treime dintre accidente şi cazurile de
îmbolnăvire profesională sau în legătură cu profesia, pot fi atribuite
lucrului necorespunzător cu substanţe sau preparate chimice .
În spatele acestor statistici trebuie reţinut că sunt oameni
cu propria poveste de viaţă , cu familii şi responsabilităţi. Accidentele şi
îmbolnăvirile îi costă de o potrivă pe angajatori, dar şi pe lucrători :
 cost suplimentar pentru unitate : evenimentele eviden-
ţiate afectează productivitatea afacerii , fac ca preţurile de producţie să
crească ;
 cost suplimentar pentru guvern : accidentele de muncă
şi îmbolnăvirile profesionale împovărează sistemul de sănătate .
Ce este de făcut ?
Evaluarea riscurilor poate fi primul pas .
Evaluarea riscurilor este începutul procesului de management
al riscului. El permite angajatorilor să înţeleagă acţiunile pe care trebuie
să le desfăşoare pentru a menţine sănătatea şi securitatea la locul de
muncă şi implicit productivitatea. Politica de securitate şi de
sănătate în muncă trebuie să se adapteze tendinţelor forţei de muncă
din uniunea europeană unde mediile de lucru sunt în continuă
schimbare ca urmare a introducerii de noi tehnologii, a schimbării
modului în care munca este organizată în schimburi şi a condiţiilor
demografice.
194
O evaluare corespunzătoare a riscurilor poate conduce la
beneficii prin :
 realizarea unor condiţii sigure pentru muncă , cu
evitarea accidentelor şi a îmbolnăvirilor , implicit a costurilor ;
 reducerea numărului de concedii medicale şi a
costurilor îngrijirilor ;
 motivarea suplimentară a lucrătorilor şi ceşterea
eficienţei în muncă ;
1.2. Evaluarea riscurilor – cheia unor bune locuri de muncă
Evaluarea riscurilor este considerată temelia pentru securitatea

şi sănătatea personalului muncitor.Dacă riscurile nu sunt evaluate
corect şi conform cu realitatea , nu poate fi asigurat un bun început al
procesului de management al riscului şi nici nu pot fi stabilite măsurile
preventive adecvate. Aşadar evaluarea trebuie să fie sistematică şi
dinamică , în legătură cu toate aspectele legate de muncă , urmărind :
 care sunt elementele care ar putea cauza rănirea ,
îmbolnăvirea sau dauna ;
 dacă riscurile pot fi eliminate sau reduse ;
 ce măsuri prevenire şi de protecţie ar putea controla aceste
riscuri.
CÂND UN RISC ESTE IDENTIFICAT , PRIMUL LUCRU LUAT ÎN

CONSIDERARE ESTE DACĂ ACESTA POATE FI ELIMINAT
dacă nu este posibil
RISCUL TREBUIE CONTROLAT
1.3. Fundamentul legal
Începând cu adoptarea Directivei cadru 89 / 391 evaluarea

riscurilor a devenit treptat , un concept familiar pentru organizarea
prevenirii la locul de muncă şi mii de companii din uniune desfăşoară
cu regularitatea activitatea de evaluare , reevaluare a riscurilor. În anul
2004 , pentru implementarea practică a acesteia , au fost editate cinci
directive individuale şi s-a subliniat necesitatea extinderii evaluării
riscurilor precum şi a îmbunătăţirii calităţii evaluărilor deoarece :
195
 sarcina evaluării riscurilor nu era extinsă la nivelul întregii
uniuni şi se realiza doar în statele membre cu tradiţie bazată pe
activitatea de prevenire ;
 evaluarea riscurilor era adesea considerată un „out-sider‖ şi
nu era susţinută de angajatori ;
 riscurile nu erau analizate şi evaluate în ansamblul lor ; ca
rezultat erau luate de multe ori măsuri separate , dar care nu se
integrau în „ansamblul‖ locului de muncă ;
 în timpul evaluării riscurilor se punea accent pe identificarea
celor imediate şi evidente , efectele pe termen lung cum sunt cele
cauzate de substanţele şi preparatele chimice , azbest , manipularea
manuală a maselor fiind neglijate ;
 riscurile psihosociale şi factorii de organizare a muncii erau
rareori luate în considerare în cadrul evaluării ;
 eficienţa măsurilor luate nu era suficient urmărită de către
angajator.
Evaluarea riscurilor este o provocare , în special pentru

întreprinderile mici şi mijlocii dar trebuie realizată. Obiectivele declarate
ale acestei acţiuni europene sunt :
accentuarea conştientizării angajatorilor în legătură cu
importanţa şi necesitatea practică a evaluării riscurilor , care nu este un
obiectiv în sine ,ci un instrument puternic pentru identificarea nevoilor
de măsuri preventive ;
explicitarea procesului şi expunerea faptului că evaluarea nu
este birocratică , complicată şi rezervată numai unor experţi ;
promovarea „ apropierii în cinci paşi „ în evaluarea riscurilor ;
încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii în a realiza singure
evaluările de risc , dacă au personal competent în domeniu ;
evidenţierea continuităţii procesului de evaluare care nu este
o obligaţie punctuală şi trecătoare ;
sublinierea faptului că „ cel mai mult contează calitatea
evaluării „ – fiind importantă documentaţia , monitorizarea şi revizuirea ,
ori de câte ori este cazul , a evaluării riscurilor ;
promovarea participării tuturor factorilor implicaţi în unitate în
procesul de evaluare a riscurilor ;
promovarea bunelor practici.
Evaluarea riscurilor dă posibilitatea angajatorilor de a lua

măsurile necesare pentru securitate şi sănătate în muncă .Aceste
măsuri includ :
196
 eliminarea sau reducerea riscurilor ;
 informarea şi pregătirea specifică a lucrătorilor ;
 organizare minuţioasă şi implementarea măsurilor necesare.
1.4. Ce este evaluarea riscurilor ?
Evaluarea riscurilor este un proces de estimare a riscurilor

privind securitatea şi sănatatea la locurile de muncă. Este o analiză
sistematică a tuturor aspectelor legate de sistemul de muncă ,
urmărind:
 ce poate cauza rănirea , îmbolnăvirea lucrătorilor ;
 dacă riscul poate fi eleiminat şi , dacă nu ... ;
 ce măsuri de prevenire şi protecţie pot fi dispuse pentru a
diminua sau controla riscurile .
Trebuie evidenţiat că riscul poate fi generat de orice material ,

echipament de muncă , metodă, mediu de muncă sau sarcină de lucru
şi chiar de către lucrător.
CUM SĂ NE IMPLICĂM ?
La acţiunea de evaluare pot lua parte :
 angajatorii – din sectorul public şi privat ;
 managerii , conducătorii locurilor de muncă , lucrătorii ;
 reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi cei din compartimen-
tele de securitate şi sănătate în muncă ;
 reprezentanţi ai instituţiilor de specialitate şi de sanătate ;
 servicii de prevenire regionale sau locale.
PERSOANELE CARE EVALUEAZĂ RISCURILE
Angajatorul are decizia finală asupra persoanelor care

realizează lucrarea de evaluare.
Acestea pot fi :
- angajatorul;
- angajaţi desemnaţi de angajator;
- servicii de evaluare externe.
Persoanele desemnate de angajator trebuie să fie competente
şi , în plus , să :
 dovedească înţelegerea conceptului general de evaluare a
riscurilor ;
 aibă capacitatea de a aplica aceasta la locurile de muncă .
197
Lucrătorii sau reprezentanţii lor au dreptul / datoria să :
 fie consultaţi în procesul de evaluare a riscurilor ;

 participe la evaluarea riscurilor ;
 avertizeze superiorii asupra oricăror aspecte semnificative ;
 raporteze schimbările la locurile de muncă ;
 fie informaţi în legătură cu riscurile la locul de muncă şi
măsurile stabilite pentru eliminarea sau reducerea acestora ;
 propună măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor
evidenţiate în lucrarea de evaluare.
Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea

lucrători din mai multe unităţi angajatorii trebuie să se informeze
reciproc despre riscurile profesionale şi să asigure o informare specifică
corespunzătoare a lucrătorilor şi/sau reprezentaţilor acestora.
Principiile care ghidează procesul de evaluare pot fi expuse
într-o serie de cinci paşi :
PASUL 1 - Identificarea riscurilor şi a lucrătorilor expuşi .

PASUL 2 - Evaluarea şi calcularea gravităţii riscurilor .
Estimând riscurile existente ( severitatea lor , probabilitatea de
manifestare , etc ) aceste se vor evidenţia în ordinea importanţei .
PASUL 3 - Stabilirea acţiunilor de prevenire , identificarea
măsurilor corespunzătoare pentru eliminarea sau controlul riscurilor.
PASUL 4 - Punerea în practică a masurilor de prevenire şi
protecţie prin planul de priorităţi ( se vor stabili responsabilităţi şi
termene de realizare având în vedere că majoritatea problemelor nu
pot fi realizate imediat ).
PASUL 5 - Monitorizarea şi recenzia .
Evaluarea trebuie revăzută la intervale regulate pentru a ne
asigura că este conformă realităţii . Aceasta trebuie revizuită ori de câte
ori apar modificări esenţiale în organizarea sau dotarea locului de
muncă sau în urma unui accident / boală profesională declarată.
1.5 Evaluarea riscurilor – fapte şi cifre
Riscurile sunt evaluate cu succes în companii de diferite

mărimi, în întreaga Europa. Metodele de evaluare sunt diverse şi
totuşi , datele care urmează , ne îndreptăţesc să credem că sunt încă
198
multe posibilităţi de îmbunătăţire , în special în întrepriderile mici şi
mijlocii.
SPANIA  în anul 2003 conform unei verificări naţionale , 61%
dintre angajatorii din industrie şi servicii se aflau în posesia unei
evaluări a riscurilor sau erau pe cale să finalizeze
evaluarea . Comparativ cu datele raportate în 1999 cifra este dublă ;
DANEMARCA  în anul 2003 circa 40 % dintre unităţi
consideră că evaluarea riscurilor a dus la dezvolatarea dialogului între
manageri şi lucrători;
FRANŢA  în anul 2004 circa 76% dintre angajatorii unităţilor
cu mai mult de 20 de lucrători şi-au propus implementarea procesului
de evaluare a riscurilor;
ITALIA  în anul 2005 dintre întreprinderilor cu până la
cincizeci de lucrători 88,5% au realizat evaluarea riscurilor;
GERMANIA  în anul 2005 se arată că dintre întreprinderile cu
1 – 9 lucrători , 30% au realizat evaluarea riscurilor ; la cele cu 10 – 49
lucrători , 54% au realizat evaluarea riscurilor ; la cele cu 20 – 249
lucrători , 80% ; la unităţile cu peste 250 de lucrători evaluarea a fost
realizată la 97% dintre acestea ;
OLANDA  în anul 2006 la nivelul întreprinderilor cu până la
patru lucrători , 42% au realizat evaluarea riscurilor ; procentul creşte la
53% în cele cu 5 – 9 lucrători şi ajunge la 97% pentru cele cu peste 100
de lucrători;
MAREA BRITANIE  în anul 2007 numai 28% dintre lucrătorii
desemnaţi cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se
declară mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat evaluarea riscurilor în
unităţile lor .
În spatele unei noţiuni cum este şi cea de evaluare a riscului ,
care poate fi percepută ca ceva abstract sau chiar ca o altă sarcină
administrativă , există cazuri reale , individuale sau colective. Oamenii
mor sau trebuie să trăiască o parte din viaţă cu consecinţele
accidentelor sau cu o sănatate precară datorate riscurilor neidentificate
şi neevaluate , prezente la locurile lor de muncă.
2. Sănătate şi siguranţă ocupaţională în industria forestieră
2.1 Sumar
Pădurile şi celelate terenuri împădurite acoperă circa 160

milioane de hectare , aproximativ 35% din suprafaţa UE. Proprietatea
199
asupra pădurilor variază de la stat la stat. Per ansamblu , în Europa ,
peste 50% din păduri sunt în proprietate privată.
Pe lângă lemn, pădurile asigură brazi pentru sărbători , răsină ,
conuri , plante medicinale , fructe. Ele constituie o sursă valoroasă dar
şi un loc de muncă periculos.
Volumul mare de muncă fizică , zgomotul , vibraţiile , expune-
rea la factori de risc biologic , chimic , lucrul în condiţii de temperatură
extremă , sunt numai o parte din riscurile care pot să pună muncitorii
din sectorul forestier în situaţii cu consecinţe grave .
Munca în sectorul forestier este considerată grea şi riscantă ,
deoarece raportează un număr ridicat de accidente de muncă cu efecte
grave şi boli profesionale. Mulţi dintre angajatori nu au experienţă în
domeniu , lucrările se desfăşoară în perioade limitate de timp , locurile
de muncă se schimbă frecvent , iar echipamentele de muncă nu sunt în
multe cazuri exploatate de persoane cu calificare , aptitudini şi
experienţă corespunzătoare.
Principalele cauze ale accidentelor sunt :
 lovirea de copaci sau fragmente în cădere ;
 tăiere cu lanţul ferăstrăului mecanic ;
 lovirea / strivirea de mijloace de transport ;
 neutilizarea EIP ;
 lipsa pregătirii profesionale şi experienţa redusă.
Natura muncii forestiere se modifică în Europa o dată cu
introducerea pe scară largă a tăierilor mecanizate. Totuşi , o bună parte
din muncă este încă îndeplinită manual şi cu utilizarea ferăstrăului
mecanic. Operaţiunile manuale includ şi transportul buştenilor , tăierea
( toaletarea ) crengilor , decojirea etc.
Fasonatorii mecanici sunt cei mai expuşi . Operaţia de
doborâre , cea de îndepărtare a arborilor periculoşi , lucrul în zone cu
doborâturi , secţionarea arborilor tensionaţi sunt numai câteva din
fazele tehnologice care pot genera riscuri pentru lucrător. Ferăstraiele
cu lanţ , electrice sau termice , sunt cu mare productivitate dar şi
periculoase pentru operator. Ele au potenţial de a cauza răniri grave ca
urmare a reculului , a acţiunii directe a lanţului tăietor sau a
substanţelor combustibile . Trebuie evidenţiat că cele mai multe decese
înregistrate au drept cauză lovirea lucrătorului chiar de către arborele
doborât. Aceştia , în cădere , antrenează adesea şi alţi arbori sau
crengi care sunt proiectate apoi asupra lucrătorilor. În plus , arborii
sunt de dimensiuni şi specii diferite , comportându-se diferit în
momentul tăierii .
200
Zgomotul produs de echipamentele de muncă şi vibraţiile
acţionează în timp şi ele asupra fasonatorului .Părţile de corp cele mai
expuse sunt : capul , braţele şi membrele inferioare.
Prin acestea se impune dotarea cu E.I.P. şi utilizarea corectă a
acestuia. Echipamentul de protecţie din păcate nu este plăcut de purtat
pentru perioade lungi şi poate genera riscuri suplimentare în cazul în
care nu este corect ales , nu este întreţinut corespunzătoar sau
lucrătorul nu a fost instruit practic în legătură cu toate aceste aspecte.
Nu trebuie uitat nici faptul că cel mai adesea este necesar un
timp mai mare pentru ca unui muncitor forestier să-i poată fi acordat
ajutor medical de specialitate în caz de accident.
Trebuie să amintim şi de situaţiile deosebite atât pentru
lucrători cât şi pentru mediu , uneori pentru locuitorii din zonă , situaţii
reprezentate de incendiile de pădure . Acestea pot genera accidente
deosebite.În fiecare an se înregistrează peste 40000 de incendii care
afectează peste 500000 de hectare de pădure.
2.2 Printre ... riscuri
OPERAŢII MECANICE
Mecanizarea operaţiilor de tăiere în industria lemnului şi în

special în cea forestieră este în continuă creştere. Acestă creştere a
condus şi la o schimbare a tipului de accidente suferite de lucrători. În
România , unde ferăstrăul mecanic este uneala de bază folosită la
doborârea arborilor , nivelul de mecanizare este relativ scăzut. Atelajele
cu animale sunt încă utilizate pentru operaţiile de scos-apropiat. Multe
din zonele de exploatare sunt cu relief deosebit , cu pante mari , greu
accesibile.
Se înregistrează astfel accidente datorate :
 manevrării incorecte a ferăstrăului ;

 lovirii/recului de copaci sau fragmente în cădere ;
 tăierii cu lanţul ferăstrăului mecanic ;
 operaţiilor de alimentare cu combustibil ;
 neefectuării corecte a operaţiilor de mentenanţă ;
 căderii/alunecării/prăbuşirii.
Tăietoarele-transportor , utilizate în special în statele nordice şi

în număr redus în România induc riscuri la locul de muncă , legate de
201
modul în care comunică operatorul cu ceilalţi membrii ai echipei , de
poziţionarea acestora în timpul lucrului.
Transportatoarele sunt maşini care asigură transportul
buştenilor. Acestea de regulă au un sistem propriu de încărcare/
descărcare. Accidentele în care au fost implicate aceste echipamente
de muncă sunt similare celor cu tractoare forestiere sau încărcătoarele
frontale şi au fost generate în special de : răsturnarea / prăbuşirea
echipamentului , prinderea ,lovirea ,strivirea de componente în mişcare,
lovirea, strivirea cu buştenii manevraţi.
Nu sunt neglijabile nici riscurile de îmbolnăvire profesională în
legătură cu vibraţiile şi zgomotul generate de aceste echipamente de
muncă.
DOBORÂTURI DE VÂNT
Îndepărtarea copacilor doborâţi de vânt precum şi a celor

aninaţi sunt operaţiile tehnologice deosebit de periculoase din industria
forestieră. Numai lucrătorii cu experienţă profesională , instruiţi , dotaţi
cu mijloace de protecţie individuală şi cu echipamente de muncă
speciale trebuie să desfăşoare aceste activităţi. Toţi aceşti lucrători au
nevoie în mod deosebit de o instruire suplimentară în ceea ce priveşte
riscurile generate de tăierea arborilor tensionaţi sau a celor care sunt
sprijiniţi pe alţii. Lucrul individual poate fi restricţionat pentru fasonatorii
mecanici .
Pentru lucrătorii din echipa de doborâre sunt necesare mijloace
de comunicare cu restul echipei , cu unităţi de intervenţie
(P.S.I./ambulanţă ), precum şi mijloace de acordare a primului ajutor.
Lucrul se restricţionează în caz de condiţii nefavorabile ( vânt , ploaie ,
ger , întuneric ).
Când se lucrează la arborii doborâţi de vânt,avertizaţi lucrătorii:
 NU lucraţi niciodată singur ;

 NU lucraţi sub copacii care nu sunt stabili;
 NU vă deplasaţi de-a lungul trunchiurilor sau ramurilor
copacilor căzuţi;
 NU lucraţi dacă nu aveţi competenţă şi experienţă;
 respectaţi ordinea de tăiere la copacii sau trunchiurile
tensionate;
 NU lucraţi fără echipamentul individual de protecţie;
 respectaţi distanţa între lucrători / echipe;
202
 însuşiţi-vă şi respectaţi gesturile semnal.
Lemnul, scoarţa copacilor, rumeguşul, particulele de lemn (în

special cele de esenţă tare), polenul, insectele, animalele sălbatice,
etc, pot cauza reacţii alergice, contaminare biologică, sau plăgi.
PESTICIDE
Pesticidele şi substanţele de fertilizare sunt utilizate în păduri

şi plantaţiile de puieţi pentru a controla/combate ciupercile ,
anumite insecte şi alţi dăunători . Substanţele utilizate în
tratamentele specifice expun lucrătorii . Acestea nu trebuie să
fie achiziţionate dacă nu sunt însoţite de fişa tehnică de
securitate care conţine şi informaţii referitoare la compoziţia
chimică , riscuri , măsurile de protecţie şi de intervenţie
necesare. Atenţie deosebită trebuie acordată depozitării ,
manipulării , transvazării şi etichetării acestor produse care pot
afecta căile respiratorii , pot produce efecte cutanate ,
intoxicaţii sau chiar deces.
BOLI PROFESIONALE
Realizarea majorităţii operaţiilor tehnologice presupune o mun-

că fizică grea , cu manipulare manuală a maselor ,poziţii de lucru
dificile, expunere la zgomot, vibraţii , riscuri biologice , chimice etc.
Ferăstrăul mecanic generează vibraţii care se transmit
întregului corp şi se manifestă în special la nivelul membrelor
superioare ( boala „ mâinilor albe „ ) .Riscurile cresc atunci când nu
sunt aplicate tehnicile corecte de amortizare , echipamentele nu sunt
întreţinute corespunzător sau nu se respectă pauzele de lucru.
Vehicolele tăietoare/încărcătoare, cele pentru transport sau
scos-apropiat, cele de teren, pot genera şi ele vibraţii iar, în plus,
amplifică riscul generat de poziţia şezând prelungită.
Toate aceste echipamente de lucru sunt şi zgomotoase (nivelul
puterii acustice depăşeşte de regulă 87 dB), putând afecta sănătatea
lucrătorilor – hipoacuzie.
Poziţiile de lucru dificile impuse fasonatorului mecanic de
suprafaţa de lucru, manipularea manuală a maselor şi lucrul în condiţii
de temperatură extremă (în special în anotimpul rece), generează
adesea afecţiuni musculo-scheletice . Acestea pot fi amplificate de un
ritm de muncă prea intens, de o lipsă a verificării stării de sănătate sau
203
instruirea necorespunzătoare, inclusiv în ceea ce priveşte bunele
practici.
Deşi a scăzut în ultimii ani, coeficientul lucrătorilor din Uniunea
Europeană care susţin că efectuează operaţii de purtare sau de
deplasare a maselor grele rămâne foarte ridicat în special în domeniul
forestier. Se impune deci acordarea unei atenţii deosebite acestui caz.
Manipularea manuală a maselor poate cauza afecţiuni cumula-
tive cauzate de deteriorarea progresivă şi repetată a sistemului
musculo-scheletic şi traumatisme acute produse prin accidente, cum ar
fi tăieturile sau fracturile.
Există mai mulţi factori de risc care fac ca operaţiile de
manipulare manulă a maselor să fie periculoase , riscul de afecţiuni
dorsolombare fiind asociat cu patru aspecte ale manipulării manuale a
maselor, şi anume: caracteristicile masei, sarcina de muncă, mediul de
muncă, factorii individuali de risc.
Greutatea sarcinii este factorul cel mai frecvent citat ca sursă
gravă de suprasolicitare, în special pentru zona dorsolombară. Riscul
apariţiei unor afecţiuni dorsolombare creşte dacă masa este prea grea ,
prea mare , greu de prins , dezechilibrată sau instabilă , pozitionată
astfel încât necesită prinderea masei cu braţele întinse, de o formă sau
marime care împiedică vizibilitatea lucrătorului, crescând astfel
posibilitatea alunecării / dezechilibrării, căderii şi / sau lovirii.
Riscul apariţiei unor afecţiuni dorsolombare creşte dacă sarcina
de muncă este foarte solicitantă, implică poziţii sau mişcări incomode,
implică manipulări repetitive.
Mediul de muncă poate conduce la creşterea riscurilor apariţiei
unor afecţiuni dorsolombare prin următoarele caracteristici:
■ sol cu denivelări, instabil sau alunecos ce poate cauza riscul
de accidentare;
■ iluminat insuficient care poate cauza creşterea riscului de
accidentare sau poate obliga lucrătorii să adopte poziţii incomode,
pentru a vedea clar ceea ce fac;
■ temperatura scazută poate determina amorţirea mâinilor,
îngreunând, de asemenea, prinderea sigură .
Există câţiva factori individuali care pot influenţa riscul apariţiei
unor afecţiuni dorsolombare:
■ lipsa de experienţă, de instruire şi de cunoştinţe
corespunzatoare meseriei / profesiei;
■ vârsta (riscul apariţiei afecţiunilor dorsolombare creşte odată
cu vârsta şi, implicit cu vechimea în muncă);
204
■ caracteristicile şi capacităţile fizice, precum înălţimea,
greutatea şi forţa;
■ afecţiuni dorsolombare anterioare.
Toate acestea se regăsesc din plin în activitatea de exploatare
forestieră , de la pregătirea partizii pentru exploatare până la încărcarea
lemnului în mijloacele de transport.
Nu trebuie neglijată nici izolarea socială a lucrătorilor, munca
monotonă, repetitivă, consumul de alcool, adesea întâlnite în cazul
echipelor de exploatare, care genereaza riscul afecţiunilor psihice şi /
sau al agresiunilor fizice.
3. 3. Bunele practici
3.1.Sfaturi pentru siguranţă în activitatea de exploatare forestieră
Siguranţa activităţii desfăşurate începe cu tine. Practicile

cotidiene şi obiceiurile - de la intrarea în partidă şi până la ieşirea din
pădure – vor ajuta la securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Siguranţa
include totul, de la tipul de haine pe care le purtaţi, până la
îndepărtarea unor crengi de pe drumul de acces.
Siguranţa este o strădanie continuă la care trebuie să vă
gândiţi mereu. Acordaţi-vă acel minut în plus pentru a fi siguri că locul
dumneavoastră de muncă este ... cât mai sigur.Un minut în plus pentru
o viaţă în plus , pentru familia voastră.
Încercaţi să dezvoltaţi şi să îmbunătăţiţi în cadrul unităţii
dumneavoastră, următoarele:
3.1.1 O listă de verificare
O bună practică este legată de elaborarea unei liste cu „lucruri

de făcut‖. Elaboraţi şi utilizaţi o listă de verificare a securităţii pentru a
vă ajuta să căpătaţi obiceiul de a vă aminti CE TREBUIE SĂ FACEŢI,
într-un efort de a menţine securitatea şi sănătatea la locul de muncă.
Un exemplu , pas cu pas, pentru activitatea fasonatorului mecanic ar
putea începe ca aceasta:
1. Nasturii şi şireturile bine încheiate;
2. Verifică şi utilizează echipamentul individual de protecţie;
Fixează în mod corect pe cap casca de protecţie
3. Verifică starea tehnică a motoferăstrăului;
4. Asigură cele necesare pentru ascuţirea lanţului;
205
5. Alimentează motoferăstraul şi verifică nivelul uleiului -
utilizează pâlnia;
6. Verifică cu ceilalţi colegi gesturile – semnal;
7. Analizează datele din documentele întocmite pentru
exploatarea respectivă .
3.1.2 Siguranţa lucrătorului
Purtarea echipamentului individual de protectie nu este o

problema de alegere, facultativă, ci o problema de viata si de moarte.
Purtarea corectă a echipamentului este o necesitate. Echipamentul
trebuie să aibă caracteristicile stabilite în urma evaluării riscurilor. Cei
mai mulţi dintre furnizori vă pot livra un tabel util pentru a-l găsi pe cel
corect pentru dumneavoastră. De asemenea, este foarte importantă
respectarea instrucţiunilor elaborate de producător.
NU VOR FI ACHIZIŢIONATE E.I.P. NECONFORME

sau
CU PERIOADA DE VALABILITATE DEPĂŞITĂ.
Sunt bine venite acţiunile de conştientizare a lucrătorilor în

ceea ce priveşte consecinţele expunerii la riscuri profesionale. Nu
trebuie să lipsească din programul de instruire a lucrătorilor, aplicaţiile
practice de utilizare şi întreţinere a E.I.P.
3.1.3. Moduri specifice de a păstra siguranţa
Iată câteva sfaturi de bază privind securitatea, pe care

dumneavoastră să le luaţi în considerare când utilizaţi anumite produse
sau echipamente:
- dacă utilizaţi combustibili sau lubrifianţi, depozitaţii într-un

loc sigur, departe de lucrurile care ar putea produce
inflamarea lor. De asemenea, acest lucru e valabil pentru
cârpele pe care le-aţi folosit şi au intrat în contact cu aceste
produse;
- puneţi întotdeauna capacele la recipienţi;
- etichetaţi în mod corespunzător recipienţii;
- citiţi şi respectaţi instrucţiunile proprii de securitate şi
sănătate în muncă (întocmite în baza fişelor tehnice de
securitate);
206
- respectaţi prevederea referitoare la notificarea substanţelor
şi preparatelor chimice periculoase;
NU ACHIZIŢIONAŢI ŞI NU UTILIZAŢI ECHIPAMENTE DE

MUNCĂ NECONFORME
fără marcaj de conformitate, date de identificare, declaraţie de
conformitate, carte tehnică – după caz
- respectaţi programul de revizii şi reparaţii elaborat în baza

prevederilor din cărţile tehnice;
- nu începeţi exploatarea forestieră dacă nu au fost
elaborate toate documentele necesare;
- utilizaţi echipamentele de muncă prevăzute pentru
operaţiile de dezaninare a arborilor;
- folosiţi tânjala, nu vă lasaţi pe ... tânjală.
3.1.4 Prevenirea incendiilor
Asiguraţi-vă că există în dotare extinctoare funcţionale şi că

datele de valabilitate au fost verificate. Este de asemenea o idee bună
să aveţi, pe cât posibil, acces la o sursă de apă din apropiere. Dacă
aveţi o sobă care asigură încălzirea atelierului mobil sau a spaţiului de
cazare, asiguraţi-vă că aceasta este corespunzătoare pentru mediul
respectiv.
Nu fumaţi şi nu utilizaţi focul deschis în pădure.
Depozitaţi corect subsatanţele inflamabile, combustibile.
3.1.5 Menţinerea unui spaţiu de lucru cât mai sigur
Menţinerea unui spaţiu de lucru cât mai sigur necesită

muncă şi disciplină permanente. Vigilenţa este cheia. Iată câteva
„lucruri mici‖ dar importante şi care trebuie să fie reţinute şi aplicate:
1. menţineţi în stare bună şi libere căile de circulaţie;
2. puneţi la loc uneltele când aţi terminat şi asiguraţile
împotriva utilizării de către persoane care nu au fost
desemnate;
3. folosiţi pâlnia la alimentarea cu combustibil a
motoferăstrăului;
4. nu permiteţi intrarea în partidă a persoanelor care nu fac
parte din echipa de lucru sau nu sunt autorizate în aceste
sens;
207
5. păstraţi trusa de prim ajutor în zona echipei de lucru;
6. parcaţi vehiculele în zone amenajate,protejate şi asiguraţile
împotriva utilizării de către persoane care nu au fost
desemnate;
7. nu consumaţi alcool , droguri etc în timpul lucrului;
8. comunicaţi civilizat cu ceilalţi membrii ai echipei de lucru.
3.1.6 Siguranţă pentru urechile dumneavoastră
Nu vă supraestimaţi auzul când luaţi în considerare siguranţa

personală. O maşină de măturat funcţionează la limita a ceea ce noi
considerăm zona de pericol pentru afectarea auzului. Motoferăstraiele
şi TAF-urile pot depăşi cu mult acest nivel. Există antifoane interne
pentru urechi sau căştile antifon . Indiferent ce alegeţi, asiguraţi-vă că
întotdeauna purtaţi dispozitivele de protecţie personală, pentru a
rămâne în siguranţă , pentru a prelucra lemnul şi în altă zi.
Asiguraţi-vă că E.I.P. aduce o reducere corespunzătoare a
puterii acustice (determinată în baza datelor din cartea tehnică / în
baza determinării nivelului noxelor la locul de muncă).
Respectaţi instrucţiunile de utilizare şi întreţinere şi
perioada de utilizare indicată de producător.
Respectaţi data efectuării controlului medical periodic.
3.2 Exemple de bune practici ... la pădure
O societate comercială din România are ca obiect de activitate

atât exploatarea forestieră, prelucarrea primară a lemnului cât şi
producerea de elemente pentru dulgherie şi tâmplărie. Lemnul
parcurge astfel drumul de la arborele doborât până la semifabricat sau
chiar produs finit.
Exploatare ... debitare ... prelucrare.
Având în vedere dezvoltarea unităţii şi în special faptul că s-a
urmărit cu consecvenţă creşterea masei lemnoase exploatate ,
conducerea unităţii a constatat că:
 forţa de muncă, prin potenţial şi calitate a pregătirii

profesionale nu putea să acopere volumul de muncă
necesar;
 s-a înregistrat o creştere anuală constantă a numărului de
zile de concediu medical, ca urmare în special a
afecţiunilor dorso-lombare;
208
 dotarea tehnică nu putea conduce la realizarea în condiţii
de securitate şi sănătate în muncă a dezideratului dorit
obiectivul ţintă fiind un volum de exploatare de 190.000 m³
anual;
 lucrătorii şi în special fasonatorii mecanici nu utilizau întreg
E.I.P. sau nu-l utilizau în mod corespunzător, unitatea
înregistrând chiar un accident cu incapacitate temporară de
muncă, urmare tocmai acestor neconformităţi.
Soluţiile găsite de conducerea unităţii împreună cu

reprezentanţii lucrătorilor au fost următoarele:
 au fost achiziţionate 2 echipamente de muncă noi –

Forwarder John Deer pentru operaţiile de scos apropiat (cu
productivitate mare / sistem hidraulic de încărcare a
buştenilor în remorca pentru transport); au fost instruiţi în
Danemarca un număr de 6 lucrători pentru a deservi
aceste echipamente;
 au fost achiziţionate 2 echipamente de muncă noi tip
Harvester (capete-procesor pentru prelucararea buştea-
nului) performante la operaţiile de tăiere a crengilor şi
secţionare la lungime ; au fost instruiţi un număr de 6
lucrători pentru a deservi aceste echipamente;
 s-a stabilit un stimulent bănesc anual pentru lucrătorii care
se evidenţiază în utilizearea şi întreţinerea
corespunzătoare a E.I.P.;
 s-a asigurat participarea anuală a fasonatorilor mecanici la
concursul profesional organizat de Inspectoratul teritorial
de muncă; s-au organizat concursuri profesionale între
echipele de exploatare.
Rezultatele au fost :
 reducerea semnificativă a efortului fizic pentru operaţiile de

scos-apropiat;
 reducerea cu peste 60% a numărului de zile de concediu
medical;
 reducerea nivelului puterii acustice şi îmbunătătirea
condiţiilor de microclimat la nivelul operatorului care
deserveşte echipamentele de muncă ;
209
 nu au fost consemnate abateri majore de la instrucţiunile
proprii de securitate şi sănătate în muncă referitoare la
utilizarea E.I.P. ;
 nu au fost înregistrate accidente de muncă sau îmbolnăviri
profesionale în ultimul an .
Investiţia în echipamente de muncă şi instruirea lucrătorilor

pentru a le putea deservi, precum şi cheltuielile legate de participarea
la concursuri şi stimularea privind E.I.P. a fost în anul 2006 de
aproximativ 500.000 €.
Pe lângă evidenta îmbunătăţirea nivelului de securitate şi
sanătate în muncă la nivelul echipelor de exploatare , în anul 2007 au
fost obţinute beneficii de cca. 95 000 €.
Fasonator mecanic Concursul fasonatorilor mecanici
BIBLIOGRAFIE
[1] Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – Bilbao,

Spania;
[2] FACTS 80 şi 81;
[3] Directiva 89/391/CEE;
[4] Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
[5] HG 1425/2006 de aprobare a aplicării Legii nr. 319/2006 a securităţii şi
sănătăţii în muncă;
jr. Medeea Nadia ANDRONESCU, inspector şef, I.T.M. Prahova

dr.ing. Mihai Lucian CHIŢU, inspector şef adjunct, I.T.M. Prahova
ing. Cătălin Ion ANGHEL, inspector de munca, I.T.M. Prahova
ing.Georgiana Raluca GHIZDĂVESCU, inspector de munca, I.T.M. Prahova
210
Dumitru BĂNICI, Costel NICULAE, Iulian NEAGU
HEALTH AND SAFETY WORKPLACES

SUMMARY
Occupational safety and health is not only a key prerequisite for

achieving decent work, but it is also a major positive factor in favour of
economic growth and productivity of the organization. It is very important to
promote the implementation and integration of occupational safety and health
management system as part of the overall management of an organization.
The purpose of a risk assessment is to help emmployers examine
systematically all aspects of their work activities so as to determine what could
cause injury or harm, whether the sources of injury and harm can be eliminated
and, if not, what preventive or protective measures should be in place.
Cuvinte cheie: managementul securităţii şi sănătăţii în muncă
Introducere
Întreprinderile trebuie să cunoască nu numai aspectele legate

de costurile pe care le implică accidentele de muncă, dar şi pe cele
referitoare la beneficiile pe cere le poate aduce un management
adecvat al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Studiile au arătat clar că un management eficient al securităţii şi
sănătăţii în muncă este strâns legat de profitabilitate şi excelenţă în
afaceri. Există un raport direct între un mediu de muncă bun şi o bună
performanţă a întreprinderii.
Este demonstrate faptul că investiţiile în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă contribuie la îmbunătăţirea performanţelor
întreprinderilor.
211
.Avantajele unei bune securităţi şi sănătăţi în muncă
pentru întreprinderi
Managementul riscurilor privind securitatea şi sănătatea în

muncă aduce multiple avantaje pentru întreprinderi, pe lângă faptul că
reprezintă o obligaţie juridică şi socială a acestora.
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, un element
esenţial al eficienţei unei afaceri
 ajută la demonstrarea faptului că întreprinderea este
responsabilă din punct de vedere social,
 protejează şi îmbunătăţeşte imaginea de marcă şi valoarea de
marcă,
 ajută la maximizarea productivităţii lucrătorilor,
 îmbunătăţeşte devotamentul salariaţilor faţă de întreprindere,
 construieşte o forţă de muncă mai competentă şi mai
sănătoasă,
 reduce costurile şi perioadele de întrerupere a activităţii,
 permite întreprinderilor să răspundă aşteptărilor clienţilor în
materie de SSM
 încurajează forţa de muncă să rămână activă mai mult timp.
Orice întreprindere se poate bucura de avantaje semnificative

investind în SSM. Investiţii simple pot mări competitivitatea,
profitabilitatea şi motivaţia angajaţilor.
Implementarea unui sistem de management a SSM oferă un cadru
eficient pentru prevenirea sau reducerea la minimum a accidentelor şi a
bolilor.
Principalele principii ale SSM
 Angajament şi leadership pentru a îmbunătăţi SSM

 Politici şi proceduri SSM eficace
 Programe pro-active de evaluare a riscurilor
 Lucrători instruiţi şi competenţi
 Măsuri eficace de ţinere sub control a riscurilor
 Procese continue de monitorizare şi revizuire
Deşi principiile unei bune SSM se aplică fiecărei organizaţii, factorii

declanşatori ai activităţii economice pot fi foarte diferiţi pentru
organizaţiile mari şi mici.
212
Întreprinderile mari
Companiile mari, cu tradiţie, au recunoscut de mult importanţa

imaginii şi a reputaţiei lor. Se aşteaptă ca organizaţiile mari să dea
dovadă de standarde din ce în ce mai ridicate de guvernare
corporatistă şi de o mai mare transparenţă în practicile de comunicare
a informaţiilor. Combinaţia dintre funcţionarea într-o economie
determinată de piaţă şi o societate tot mai conştientă privind riscurile
înseamnă că numeroase întreprinderi realizează în prezent avantajele
semnificative care pot fi obţinute prin integrarea performanţei în materie
de SSM în modelul lor de afaceri mai amplu. Acestea includ:
 îmbunătăţiri ale imaginii, ale valorii de marcă şi ale
reputaţiei întreprinderii,
 respectarea angajamentelor referitoare la
responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI),
 menţinerea şi promovarea încrederii investitorilor şi
 dezvoltarea angajamentului pozitiv al părţilor
interesate.
În consecinţă, acesta le solicită directorilor şi tuturor angajaţilor
să dea dovadă de o abordare pozitivă faţă de problemele de securitate
şi sănătate.‖
Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) se referă la
modul în care întreprinderile pot ţine cont de impacturile lor economice,
sociale şi de mediu în modul lor de operare. SSM pot juca un rol
important în modul în care aceste principii sunt puse în practică. O
relevanţă deosebită o au:
 includerea SSM în iniţiative mai ample de gestionare a
întreprinderilor,
 asigurarea faptului că riscurile privind SSM sunt abordate în
mod corespunzător de către contractanţi şi furnizori şi
 motivarea altor întreprinderi să aducă îmbunătăţiri în materie de
SSM, prin presiuni de grup.
Productivitatea si eficienţa
Un angajament central al UE în cadrul strategiei de la Lisabona

este acela de a acorda o importanţă egală creşterii locurilor de muncă
şi a productivităţii, printr-o competitivitate mai mare. În UE-15, costul
accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale variază de la 2,6 % la
3,8 % din produsul naţional brut. Pe lângă reducerea accidentelor şi a
213
bolilor, se pot produce şi beneficii în ceea ce priveşte producţia şi
eficienţa, ca urmare a:
 îmbunătăţirii nivelurilor de motivaţie, a cooperării şi a moralului
forţei de muncă,
 creşterii productivităţii lucrătorilor şi a eficienţei metodelor de
lucru,
 reducerii la minimum a costurilor neprevăzute prin planificarea
eficientă a continuităţii afacerilor,
 îmbunătăţirii calităţii procesului de recrutare şi păstrare a
angajaţilor,
 reducerii contribuţiilor de asigurare şi
 reducerii expunerii potenţiale la litigiile penale sau civile.
Prin investiţiile într-o bună SSM, se pot obţine raportări la

investiţii de 12:1 (12 EUR profit pentru fiecare 1 EUR investit).
Întreprinderile mici
Numeroase întreprinderi mici şi mijlocii încep să recunoască,

de asemenea, costurile unei slabe SSM şi beneficiile unei bune
performanţe în materie de SSM. Acestea sunt cele mai vizibile în ceea
ce priveşte:
 respectarea cerinţelor clientelei comerciale cu privire la SSM,
pentru a câştiga şi a păstra contracte,
 evitarea întreruperii activităţii întreprinderii şi a pierderii
personalului de bază,
 motivarea personalului şi menţinerea devotamentului acestuia
şi
 disponibilitatea şi caracterul abordabil al asigurărilor.
Întreprinderile noi şi cele aflate în creştere, care caută să obţină
o creştere durabilă a afacerilor şi stabilitate, realizează cum poate
contribui la aceasta performanţa lor în materie de SSM. Acest aspect
este mai vizibil în ceea ce priveşte satisfacerea cerinţelor clienţilor în
materie de SSM.
Nevoia întreprinderilor de a acţiona în mod responsabil

conduce, de asemenea, la apariţia anumitor pretenţii de la furnizorii
acestora. Investiţiile în standarde bune în materie de SSM dezvoltă
competitivitatea întreprinderii, ceea ce conduce, de asemenea, la
creşterea potenţialului de a păstra clienţii şi de a câştiga noi pieţe.
214
Productivitatea şi lucrătorii
Performanţa slabă în materie de SSM are un impact

disproporţionat asupra întreprinderilor mici. Costurile umane şi
economice ale unui accident mortal la locul de muncă, ale unui
incendiu important sau ale unor urmăriri judiciare intense sunt evidente.
Aproximativ 60 % dintre companiile a căror activitate este întreruptă
mai mult de nouă zile dau faliment. Dar întreprinderile care
funcţionează bine pot realiza beneficii în materie de productivitate, cum
ar fi:
 metode de lucru mai sigure care permit, de asemenea, ca
munca să fie efectuată mai rapid şi cu oameni mai puţini,
 procente reduse ale accidentelor, incidentelor şi bolilor —
exemplele de absenteism pe caz de boală fiind înjumătăţite şi
 maximizarea nivelurilor de recrutare, motivare şi păstrare a
personalului calificat.
De la idee la acţiune
Mesajul este clar: o bună performanţă în materie de SSM

înseamnă o afacere bună. Întreprinderile ar trebui să integreze SSM în
managementul afacerilor şi ar trebui să crească gradul de
conştientizare al principalilor factori de decizie din cadrul întreprinderii.
- Clienţii, investitorii sau băncile dumneavoastră se aşteaptă la

o abordare a SSM responsabilă şi corespunzătoare în ceea ce
priveşte riscurile?
- Afacerile dumneavoastră ar fi întrerupte dacă s-ar produce un
incident?
- Pierderea unuia sau a mai multor membri de bază ai
personalului ar afecta în mod negativ afacerile
dumneavoastră?
- Aţi avea beneficii de pe urma unei asigurări mai ieftine sau a
unei productivităţi îmbunătăţite?
Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este „da”,

este posibil ca SSM să fie un factor esenţial pentru succesul
afacerilor întreprinderii dumneavoastră.
PREMIZELE IMPLEMENTĂRII SISTEMULUI DE

MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
215
Conform unei definiţii în general acceptate, prin management
se înţelege „ansamblul activităţilor de organizare şi conducere în scopul
adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor
microeconomice‖.
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă

cuprinde:
• evaluarea şi controlul riscului;
• auditul securităţii şi sănătăţii în muncă;
• desfăşurarea activităţilor esenţiale pe bază de proceduri.
Chiar dacă organizaţia nu a implementat încă un sistem de

management al securitatii si sanatatii in munca certificat, totuşi o formă
de management există şi este concretizată printr-o bună organizare a
activităţii ssm bazată pe evaluarea riscurilor.
Auditul de conformitate cu cerinţele legale poate pune în

evidenţă unele măsuri de prevenire care trebuie incluse în „Programul
de prevenire şi protecţie‖ şi care pot fi omise chiar şi prin aplicarea
corectă a metodei de evaluare. Aprecierile formulate prin chestionarele
de audit sunt, de regulă, calitative si constituie punctul de plecare
pentru implementarea sistemului de management al SSM intr-o
organizatie.
BIBLIOGRAFIE
[1] Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca
Ing. Dumitru BĂNICI, inspector şef, I.T.M. Ilfov

Ing. Costel NICULAE, inspector şef adj. ssm, I.T.M. Ilfov
Ing. IULIAN NEAGU, inspector de munca – I.T.M. Ilfov
216
BINE PENTRU TINE. BINE PENTRU AFACERE.
O CAMPANIE EUROPEANĂ PRIVIND EVALUAREA
RISCURILOR
Mihai MOCHNACS
HEALTH AND SAFETY WORKPLACES.

GOOD FOR YOU. GOOD FOR BUSINESS.
EUROPEAN CAMPAIGN FOR RISK ASSESSMENT
SUMMARY
Congruent the Law of Safety and Health at Work 319/2006, the

leaders of the economic units are the only responsibles of the safety and health
of the workers, they are in the center of the activities of prevention of the risks
and assure of the health and safety at work.
The evaluation of the risks consist in the systematic study of all the
elements of work process likely to generate damages, of the elimination ways
of the dangers and of the prevention/protection of measures of this risks.
MOTO:
„Omul şi securitatea trebuie să constituie prima preocupare a
oricărei aventuri tehnologice. Nu uitaţi niciodată acest lucru atunci când
începeţi calculele şi schemele.”
Albert Einstein
217
INTRODUCERE
Metodele de securitate şi sănătate în muncă au apǎrut din momentul

când omul a început sǎ producǎ, adicǎ sǎ transforme elementele de mediu
pentru a-şi asigura existenţa.
Din relatǎrile antice rezultǎ existenţa unor preocupǎri şi acţiuni
privind unele mǎsuri exprese de protecţie a lucrǎtorilor, prezenţa unor
medici pe şantierele piramidelor, mǎsuri de combatere a intoxicǎrilor cu
Pb şi Hg în Grecia, Alexandria şi Roma anticǎ: apǎrǎtori ale mâinii ce
ţine unelte, mǎşti transparente din bǎşici de peşte pentru şlefuitori,
mǎnuşi, încǎlţǎri, jambiere, tuburi de ventilaţie în mine etc.
Soluţiile gǎsite pentru protejarea lucrǎtorului au fost
întotdeauna legate de creşterea productivitǎţii sale.
Astfel, în perioada 1235 – 1313, medicul francez Arnaud de
Villeneuve dedicǎ bolilor profesionale un spaţiu larg în tratatul sǎu de
igienǎ, cercetând rolul factorilor de mediu (cǎldurǎ, umiditate, pulberi
toxice etc.) asupra lucrǎtorilor la locul de muncǎ.
Leonardo da Vinci (1452 – 1519) a proiectat unelte, maşini şi
dispozitive pentru uşurarea efortului uman în construcţii şi în carierele
de marmurǎ şi mǎsoarǎ timpii efectivi de muncǎ.
În secolul XVI, Agricola (1546), în lucrarea sa ―De Re
Metallica‖, studiazǎ ventilaţia şi pauzale de muncǎ din mine, Galileo
Galilei (1546 – 1642) studiazǎ oboseala muscularǎ, legând-o de
fenomenele de gravitaţie, iar Sarctorius (1561 – 1636) mǎsoarǎ
parametrii fiziologici la om, în procesul muncii şi în repaus.
În secolul XVII, Borelli (1608 – 1679) mǎsoarǎ şi determinǎ
matematic forţele musculare transmise prin pârghiile osoase, iar
Sebastien (1633 – 1707) determinǎ activitatea maximǎ posibilǎ a fi
prestatǎ de lucrǎtorii terasieri, impunând orare de lucru cu pauze şi
stabilind relaţii între hranǎ – performanţǎ – obosealǎ – productivitate.
În secolul XVIII, odatǎ cu apariţia industrializǎrii, Hales,
Columb, Lavoisier cerceteazǎ relaţia om – efort – consum de oxigen,
acum se realizeazǎ instalaţii moderne de ventilaţie în mine.
În secolul XIX, Villerme cerceteazǎ accidentele produse de
maşini şi propune mǎsuri de evitare a acestora. Apar ca ştiinţe
distincte: fiziologia muncii, psihologia muncii, sociologia muncii,
ergonomia şi securitatea şi sănătătea în muncă. În aceastǎ perioadǎ,
apar în Germania: legea prusacǎ privind securitatea şi sănătătea în
muncă, Oficiul de stat al inspecţiei pentru securitatea şi sănătătea în
muncă şi Casele profesionale de asigurǎri sociale contra accidentelor
(Bismark).
218
Actualmente, în toatǎ lumea, securitatea şi sănătatea în muncă
este o problemǎ de stat, existǎ organisme statale de control şi
îndrumare a activitǎţii preventive, este instituitǎ obligaţia patronilor de a
asigura securitatea şi sǎnǎtatea lucrǎtorilor, se dezvoltǎ politici de
prevenire cuprinzǎtoare şi coerente, care sǎ asigure mǎsuri prioritare
de protecţie intrinsecǎ şi colectivǎ faţǎ de cele individuale, s-a instituit
responsabilitatea lucrǎtorilor faţǎ de propria sǎnǎtate şi securitate şi a
angajatorului în acelaşi sens. Se prevede extinderea legii de securitate
şi sǎnǎtate a muncii asupra altor categorii sociele, de genul liber
profesioniştilor şi personalului casnic.
Suport legislativ
Conform Legii Securităţii şi Sănătăţii in Muncă 319/2006,

conducătorii unităţilor economice sunt singurii responsabili de
sănătatea şi securitatea salariaţilor, ei se află în centrul activităţii de
prevenire a riscurilor şi asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă. Au
obligaţia legală de a asigura starea de securitate şi de a proteja
sănătatea salariaţilor.
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră
decurge din legislaţia actuală în domeniu, care a fost armonizată cu
legislaţia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile angajatorilor" care
transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:
art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile
prevăzute la alineatele 1 şi 2, pe baza următoarelor principii de
prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
...............................................................................................................
al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi,
ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate,
angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a
preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar,
măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie
aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii
şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul
219
activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile
ierarhice;
..................................................................................................................
art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru
securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri
sensibile la riscuri specifice;
..................................................................................................................
Legislaţia actuală obligă conducătorii de societăţi să introducă
conceptul de securitate în însăşi organizarea muncii. Aceştia pot să
intervină pentru:
 lucrul în echipe succesive;

 limitarea numărului de lucrători expuşi la produse şi procedee
periculoase;
 luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terţă
intervine pe teritoriul alteia;
 limitarea timpului de expunere la minimum necesar;
 alegerea celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;
 impunerea supravegherii medicale permanente şi periodice a
celor mai expuşi muncitori;
 impunerea de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor.
Metodele şi mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub
aspectul securităţii muncii sunt necesare pentru identificarea rapidă şi
realistă a situaţiilor deficitare din punctul de vedere al prevenirii
accidentelor şi a bolilor profesionale.
Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a bolilor
profesionale din sistemul de muncă este în mod practic imposibilă.
În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a
căror punere în evidenţă necesită eforturi serioase de apreciere
calitativă şi încercări de evaluare cantitativă.
În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de
securitate a muncii într-un sistem:
 evaluare postaccident / boală profesională
 evaluare preaccident / boală profesională
Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a

statisticilor de accidente, care pot caracteriza organizaţia din punct de
vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de frecvenţă şi de gravitate. În
anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru aprecierea
220
calităţii unor locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în
vederea implementării îmbunătăţirilor necesare.
Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de

producere a accidentelor într-un sistem. Oferă soluţii înainte de a se
întâmpla accidentul.
Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de
accidentare/îmbolnăvire profesională. Având în vedere importanţa
evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe metode
apriorice;
 controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii,
ateliere, etc.
 metode directe (comparative)
 metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza:
ergonomiei sistemelor sau fiabilităţii sistemelor
Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate
concrete şi operaţionale dacă se bazează pe recunoaşterea a patru
criterii fundamentale:
 rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi
completă;
 criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin
diferite obiective parţiale, care conferă particularitate metodelor
de analiză;
 criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul
dat;
 criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea
consecinţelor posibile.
Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de
prevenire reprezintă un ansamblu de procedee şi măsuri luate sau
planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi desfăşurare a
proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea proceselor de
muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea
participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare
sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă
de interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în
domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul ergonomiei,
igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi
toxicologiei industriale. În acest context, se poate afirma că sarcina
principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea maximumului
221
de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de
accidente către zero.
De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care
suscită interes în principal:
a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă
şi a îmbolnăvirilor profesionale
b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de
muncă şi îmbolnăvirile profesionale.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau
reducerea riscurilor profesionale. în care scop trebuie întreprins un
demers global care să cuprindă:
 evaluarea riscurilor profesionale;
 punerea în conformitate a echipamentelor de muncă;
 stabilirea procedurilor de lucru;
 ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă;
 selecţia, formarea şi informarea personalului;
 stabilirea strategiei manageriale.
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl
constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.
Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier, secţie
sau o societate comercială în ansamblul său, o asemenea analiză
permite cunoaşterea, cuantificarea şi ierarhizarea pericolelor în funcţie
de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile
prioritare.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de
risc din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza
combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare şi
gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) asupra
organismului uman. Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru
fiecare factor de risc, respectiv, niveluri de risc global pentru fiecare loc
de muncă şi nivel de risc global agregat pentru întregul sistem analizat.
Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprins în standardele
europene (CEI812‘85, respectiv, proiect CEN 1992) şi stă la baza
diferitelor metode cu aplicabilitate practică.
Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului
adoptarea măsurilor de prevenire/ protecţie adecvate referitoare la:
 prevenirea riscurilor profesionale
 formarea muncitorilor
 informarea muncitorilor
222
 implementarea unui sistem de management care să permită
aplicarea efectivă a măsurilor necesare de prevenire/protecţie.
Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întodeauna
prevenirea riscurilor profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă
întodeauna şi atunci acestea trebuiesc reduse, până la valoarea unor
riscuri reziduale care trebuiesc şi pot fi controlate controlate.
Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să
permită angajatorilor, persoanelor din compartimentul de S. S. M. şi
lucrătorilor să:
 identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate
lor;
 evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a
echipamentelor, substanţelor utilizate şi organizării locurilor de
muncă
 verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate
 observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de
procesul de muncă au fost luaţi în considerare
 contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate
în muncă.
Reevaluarea riscurilor profesionale se face şi de ori de câte ori
intervin modificări în sistemul de muncă (organizarea muncii,
introducerea de noi materiale, ehipamente, metode, proceduri, etc.) sau
ori de câte ori se solicită de cei implicaţi.
Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie
transferat în alte zone ale sistemului de muncă şi eliminarea unui risc
să nu creeze probleme noi.
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR
Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor

elementelor procesului de muncă susceptibil de a genera daune, al
mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/
protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să
urmărească următoarele etape obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
 estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
 examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a
riscurilor;
223
 adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor.
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate
sau previzibile în mod raţional, luând în calcul şi riscurile
nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în cazul când
există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă:
fixe (birouri, ateliere, maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri,
etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de
muncă se derulează după o schemă permanentă se va face ţinând cont
de condiţiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru locurile de muncă
comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile
se va face luând în considerare toate etapele succesive ale locurilor de
muncă, ţinându-se seama de toate schimbările elementelor sistemului
de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de
către angajator sau de reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi
antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor, care trebuie consultaţi pe tot
parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/
protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de
prescripţiile legale şi de normele şi recomandările publicate (norme
tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme ale
asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul
de muncă analizat şi a altor categorii de personal din afara sistemului
de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente sau pot provoca riscuri
suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal
(personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi,
vizitatori, studenţi, clienţi, elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri,
ignoră măsurile de protecţie şi se expun pericolelor, de aceea ele
trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu
pericol deosebit şi iminent de accidentare urmărindu-se:
 identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor
asupra organismului uman (deces sau invaliditate);
 nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor
profesionale;
 durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
 numărul persoanelor expuse;
224
 nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin
factori de risc care generează explozii, incendii, factori de risc mecanic,
termic, electric, biologic, psihic, factori de risc naturali şi speciali ai
mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc
deosebit, timpul de lucru poate fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie
a riscurilor sunt:
 evitarea riscurilor;
 înlocuirea elementelor periculoase;
 combaterea riscurilor la sursă;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
 considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
 ameliorarea continuă a nivelului SSM.
CONCEPTE PROBABILISTICE DE BAZĂ ALE SECURITĂŢII

SISTEMELOR
Conceptele de pericol şi risc

În general, pericolul este definit ca o vătămare potenţială a
oamenilor, bunurilor sau mediului. Această noţiune are un pronunţat
caracter de generalitate şi corespunde unei situaţii bine determinate şi
descriptibile, denumită situaţie periculoasă a sistemului.
Riscul este concretizarea unui eveniment nedorit (E) asociat
percepţiei unei situaţii periculoase definite prin cuplul (p,g) unde :
 p este probabilitatea de producere a evenimentului E
 g reprezintă gravitatea consecinţelor rezultate în urma
producerii evenimentului E (exprimată în termeni de pierderi
umane, materiale sau economice)
Mai concret, riscul poate fi considerat ca o măsură a pericolului
determinat de producerea evenimentului nedorit E.
Notă :
Celor două componente p şi g ale riscului care pot fi estimate
în mod obiectiv cu mai mică sau mai mare precizie, este necesar, în
numeroase cazuri, să li se adauge o a treia componentă cu caracter
global, ce corespunde percepţiei individuale sau colective asociată
situaţiei periculoase şi a evenimentului nedorit pe care aceasta îl poate
genera.
225
Această componentă este de natură subiectivă, ceea ce denotă
faptul că referitor la o situaţie periculoasă identificată, două persoane
pot avea rezultate diferite de evaluare asupra riscului asociat şi în
consecinţă, aceştia vor adopta fără îndoială decizii diferite.
Securitatea sistemelor
Starea de securitate a unui sistem este definită ca

reprezentând absenţa circumstanţelor care pot favoriza perturbarea
funcţionării sistemului.
Plecând de la aplicarea acestui concept asupra configuraţiei
preliminare a sistemului, se pot identifica evenimentele care se produc
din cauze de natură tehnică (defectări combinate /sau nu/ cu erori
umane) şi factori de risc externi ce pot induce stări de insecuritate.
După caz, metodele probabilistice şi statistice permit evaluarea
probabilităţii de producere a evenimentelor nedorite prin analiza şi
tratarea lor sub formă de scenarii.
Tehnicile de analiză şi de evaluare a securităţii sistemelor au
drept scop furnizarea factorilor de decizie, a elementelor necesare
adoptării măsurilor adecvate, pornind de la ansamblul informaţiilor
cunoscute şi interpretate prin analize de securitate şi sinteze.
Adoptarea unei decizii raţionale, implică din punct de vedere
teoretic, aplicarea unei abordări riguroase, rezultată din teoria generală
a deciziilor sau din teoria probabilitate-utilitate, bazate pe compararea
funcţiilor statistice de decizie ale lui Abraham Wald şi teoriile neo-
bayeziene.
În acest context, se apreciază că statistica decizională
regrupează un set de metode care permit adoptarea deciziilor corecte
în condiţii de incertitudine.
Securitatea absolută şi riscul acceptabil
Din punct de vedere teoretic securitatea absolută (sau totală) a

unei activităţi corespunde stării imposibile de producere a unui
eveniment nedorit indiferent de momentul considerat şi de starea
sistemului în raport cu tipul defectărilor, erorile umane şi influenţa
negativă a factorilor de risc asupra acestuia.
Conceperea unui sistem necesită deci cunoaşterea „perfectă şi
exhaustivă‖ a elementelor sistemului şi a tuturor stărilor sale posibile în
toate fazele de existenţă precum şi a condiţiilor de mediu exterior
acestuia.
226
O astfel de ipoteză, nu este raţională din motive legate de
nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, şi în special din motive ce au
în vedere limitele imaginaţiei umane, şi conduce la unul din principiile
de bază ale securităţii sistemelor:„SECURITATEA ABSOLUTĂ ESTE
UN MIT”.
În consecinţă, noţiunea primară utilizată este cea de „obiectiv
de securitate‖ relativă la un nivel de risc acceptabil în raport cu eforturi
realiste de ordin financiar şi tehnic.
PREMISELE FORMALIZĂRII RISCULUI
Determinarea obiectivelor de securitate
Elementele determinante ale factorilor de risc şi natura riscului.

Clase de gravitate.
Originile noţiunii de risc sunt intrinsec legate de două aspecte

complementare:
a.- Fiind dat un sistem, pentru îndeplinirea obiectivului său
specific acesta trebuie :
 să dispună de energie, în sensul cel mai general al
termenului (electrică, mecanică, hidraulică etc.);
 să poată filtra sau elimina orice excedent de energie
datorat unor factori perturbatori interni sau externi de
natură electrică, termică, electro - magnetică, chimică etc.
Concepţia, proiectarea, realizarea, integrarea şi exploatarea
greşită a oricărui sistem conduce, în mod inevitabil, la creşterea
nivelului de incertitudine, care la un moment dat se poate concretiza în
depăşirea unui prag admisibil, corespunzător unui ansamblu de măsuri
întreprinse anterior, cu consecinţa producerii unui accident.
Incertitudinea are trei cauze generice :
 eventualitatea manifestării unor evenimente alocate
cunoscute, dar al căror moment de producere este
imprevizibil, de tipul defectărilor materiale sau logice, al
erorilor umane al agresiunilor externe;
 absenţa parţială sau totală a informaţiilor privind modurile
de defectare ale elementelor sistemului;
 necunoaşterea parţială sau totală a modului de funcţionare
a sistemului în situaţii particulare, de exemplu, în condiţii
neprevăzute sau necunoscute de mediu extern.
227
b.- Natura însăşi a componentelor sistemului, a elementelor de
intrare sau ieşire a mediului în care sistemul funcţionează, poate
constitui o sursă de pericol în configuraţii de exploatare normală sau
anormală (stări de avarie, factori favorizanţi etc.).
Luând în considerare cele menţionate anterior, finalitatea unui

studiu de evaluare a securităţii într-un sistem poate fi structurată astfel :
 analiza unui ansamblu de scenarii de evenimente care
conduc la producerea unui accident al cărui eveniment
iniţiator este o cauză prestabilită;
 posibila cuantificare a verosimilităţii scenariilor prin
exprimarea în termeni probabilistici;
 propunerea acţiunilor ce vizează diminuarea riscurilor, prin
intermediul „barierelor de securitate‖, bariere care au drept
obiectiv stoparea, limitarea sau controlul evoluţiei
scenariilor periculoase.
Pentru a fi complete, analizele de risc trebuie să exploreze

sistematic cele două stări posibile de bază ale sistemului :
 funcţionarea normală, pentru identificarea elementelor
periculoase în mod intrinsec ;
 funcţionarea anormală, pentru evidenţierea disfuncţiilor
interne care pot genera evenimente nedorite.
Natura riscului
Riscul asociat unui eveniment nedorit pe care încercăm să-l

determinăm în prezent prin cuplul probabilitate - gravitate, este definit :
 printr-un parametru ce descrie sintetic un şir de
evenimente din trecut (probabilitatea de producere a unui
ansamblu de cauze);
 printr-un parametru ce descrie o suită de evenimente
potenţial observabile în viitor (gravitatea consecinţelor).
În general, sunt luate în considerare două tipuri de risc:
 riscul mediu, reprezentând riscul cumulat existent pe
durata unei activităţi, unitatea de timp corespunzând
întregii durate de desfăşurare a activităţii;
 riscul momentan, definit ca riscul instantaneu ce există în
orice moment în timpul desfăşurării activităţii.
228
Dacă r este riscul momentan, iar t durata activităţii, riscul mediu al
activităţii va fi :
R=r.t
Uneori, este posibilă definirea unui risc mediu la care este

expusă o populaţie în timpul unei activităţi, pornind de la numărul de
elemente ale populaţiei ce pot fi afectate. În cazul populaţiei umane, se
introduce noţiunea de risc personal atunci când decidentul este însăşi
persoana expusă.
Clase de gravitate
Independent de valorile probabilităţii, riscurile pot fi încadrate,

din punct de vedere calitativ, în patru categorii de gravitate:
1.- Risc catastrofal, corespunzător vătămărilor soldate cu

invaliditate sau deces, distrugerea totală a sistemului şi / sau a mediului
său.
Identificarea unui risc catastrofal implică în mod sistematic
cercetarea şi validarea măsurilor de prevenire, în urma aplicării
acestora evenimentul urmând să aibă o probabilitate foarte mică
(eveniment rar). Ca şi pentru riscul critic, este imperativă identificarea
unui eveniment iniţiator premergător, aflat în relaţie cvasideterministă
cu evenimentul catastrofal.
2.- Risc critic, corespunzător consecinţelor de tipul vătămărilor

grave, dar nepermanente sau distrugerii parţiale a sistemului. Evitarea
consecinţelor unui risc critic necesită elaborarea unor proceduri de
urgenţă bazate pe studiul şi validarea acţiunilor adecvate de prevenire
şi protecţie.
3.- Risc semnificativ, corespunzător vătămărilor generatoare

de incapacitate temporară de muncă sau întreruperii funcţionării
sistemului, fără afectarea integrării sale.
4.- Risc minor, caracterizat prin defectări ale elementelor

sistemului care nu influenţează realizarea, în condiţii de securitate, a
finalităţii sale.
229
Risc acceptabil - interpretare şi mod de reprezentare
Va fi considerat risc acceptabil, riscul ce rezultă din adoptarea

explicită a unei decizii stabilite în mod obiectiv, prin raportare la riscuri
naturale, sociale, tehnologice sau economice cunoscute şi admise.
În anumite domenii de activitate se utilizează, mai frecvent,
termenii risc admisibil sau risc limită.
Pentru fiecare eveniment indezirabil, riscul acceptabil se

modifică în spaţiu şi timp (de la o ţară la alta, de la o perioadă la alta).
În definitiv, riscul acceptabil - ca percepţie colectivă, socială
sau economică a pericolului asociat - nu poate fi definit în mod unic.
Modul său de interpretare depinde în mod hotărâtor de momentul
istoric şi ţara în care este definit.
Stabilirea nivelului de risc acceptabil reprezintă un compromis între

ceea ce instanţa responsabilă (organizaţia, organismul, ansamblul
juridico - legislativ etc.) este de acord să îşi asume din punct de vedere
economic dacă ea - a priori - ia în considerare apariţia riscului (şi
măsurile de securitate ce trebuie aplicate) şi cheltuielile care trebuie să
fie recuperate financiar - a posteriori - în ipoteza că riscul a fost ignorat,
luându-se în considerare următoarele elemente ;
 costul implicat de eliminarea daunelor de natură umană şi
materială;
 costul generat prin indisponibilitatea sistemului;
 impactul mediatic,
şi avându-se în vedere faptul că în situaţii extreme se poate
produce chiar încetarea activităţii.
În această optică, dacă includem în costurile globale ale

securităţii următoarele elemente :
 costul studiilor şi al dispozitivelor de securitate, considerate
drept „costuri a priori‖;
 costul asociat consecinţelor accidentelor, considerat „cost a
posteriori‖,
se poate identifica un optimum „economic” rezonabil, pornind de

la:
 costurile de investiţii asociate nivelelor de insecuritate
reziduală anteevaluate;
230
 nivelul de insecuritate reziduală corespunzător costului
necesar reabilitării postaccident a sistemului.
Principiul modului de stabilire a optimului economic, prin

raportarea nivelului de insecuritate acceptat la probabilităţile de
producere a evenimentelor nedorite este reprezentat în figura 1.
Cost
Cost global
Cost global
asociat riscului
Cost (aposteriori)
minim
Probabilitate
optimă
Cost global
de investiţie
priori )
Nivel de risc acceptabil Probabilitate

( relativ la un optim economic )
Fig.1.- Principiul de determinare a riscului acceptabil

în raport cu un optim economic
MICŞORAREA RISCURILOR PROFESIONALE DE ACCIDENTARE

ŞI ÎMBOLNǍVIRE PROFESIONALǍ
Acţiunea eficientǎ privind micşorarea pânǎ la minimizare a

riscurilor poate avea loc numai dacǎ se descifreazǎ mecanismul intim
de interacţiune al factorilor din procesul muncii şi executant.
Ştiindu-se cǎ disfuncţiile apǎrute în cadrul sistemului de muncǎ
la nivelul celor 4 componente (executant, sarcinǎ de muncǎ, mijloace
de producţie, mediu de muncǎ) au acţiune negativǎ asupra
executantului, producând accidente şi îmbolnǎviri profesionale,
231
problema prevenirii producerii acestora se reduce la identificarea
pericolelor şi factorilor de risc şi la eliminarea, pe cât posibil, a
acestora.
Nu întotdeauna unui factor de risc îi corespunde o mǎsurǎ de
prevenire, ci este posibil ca un factor de risc sǎ fie eliminat sau
micşorat prin mai multe mǎsuri de prevenire, sau printr-o singurǎ
mǎsurǎ de prevenire sǎ fie eliminaţi mai mulţi factori de risc, ce pot
aparţine unuia sau mai multor componente ale sistemului de muncǎ.
Acţiunea de prevenire, care asigurǎ securitatea omului în
procesul muncii, se poate realiza numai ţinând cont de relaţia
biunivocǎ dintre factorii de risc şi mǎsurile de prevenire, figura 1.
Rezultǎ cǎ minimizarea riscurilor se poate realiza numai prin
aplicarea mǎsurilor adecvate de securitate şi sănătate în muncă.
Mǎsurile de securitate şi sănătate în muncă, denumite şi
mǎsuri de prevenire a accidentǎrii şi îmbolnǎvirii profesionale, sunt
modalitǎţi tehnice, organizatorice, igienico-sanitare etc. de realizare a
securitǎţii omului în procesul de muncǎ, prin eliminarea sau evitarea,
ori diminuarea acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman.
Ele includ mǎsuri de prevenire a apariţiei riscurilor şi mǎsuri de
protecţie împotriva riscurilor, care la un loc formeazǎ barierele de
securitate.
Mǎsurile de prevenire asupra apariţiei riscurilor sunt bariere ce
izoleazǎ evenimentul nedorit (accidentul sau îmbolnǎvirea
profesionalǎ) de cauze, iar mǎsurile de protecţie împotriva riscurilor
reprezintǎ bariere se securitate ce izoleazǎ evenimentul nedorit de
efectele sale.
Mǎsurile de prevenire a riscurilor sunt bariere de securitate a
cǎror aplicare eliminǎ factorii de risc din sistemul de muncǎ sau factorii
de substrat cauzal, în timp ce mǎsurile de protecţie împotriva riscurilor
sunt bariere de securitate prin a cǎror aplicare se evitǎ sau se
diminueazǎ acţiunea factorilor de risc prezenţi în sistemul de muncǎ,
asupra organismului uman.
Mǎsurile de prevenire a accidentelor şi/sau îmbolnǎvirilor
profesionale sau mǎsurile de securitate şi sănătate în muncă, dupǎ
natura lor pot fi: mǎsuri organizatorice, care vizeazǎ factorul uman
(executant şi sarcinǎ de muncǎ); mǎsuri tehnice, care se referǎ în
special la factorul material (mijloace de producţie şi mediu de muncǎ).
Mǎsurile organizatorice de prevenire a accidentelor de
muncǎ şi/sau bolilor profesionale sunt: examenul medical, examenul
psihologic, instruirea personalului, propaganda în domeniul S.S.M.,
232
organizarea adecvatǎ a activitǎţii şi locului de muncǎ. Acestea vizeazǎ
protecţia individualǎ şi colectivǎ.
Mǎsurile tehnice sunt cele cu care se realizeazǎ: protecţia
intrinsecǎ, încǎ din faza de proiectare, când se concep elementele
materiale (mijloacele de producţie şi mediul de muncǎ); protecţia
colectivǎ, care se referǎ în special la intervenţii asupra mediului de
muncǎ, ce urmǎreşte izolarea executanţilor de factorii nocivi şi
împiedicarea contactului direct sau indirect dintre om şi elementul
periculos; protecţia individualǎ, care se referǎ la izolarea omului, cu
mijloace individuale de protecţie de factorul de risc, eliminând sau
diminuând astfel acţiunea acestuia asupra organismului uman.
Protecţia intrinsecǎ şi colectivǎ sunt prioritare în acţiunile de
prevenire faţǎ de protecţia individualǎ. De foarte multe ori, prin mǎsuri
de protecţie intrinsecǎ sau colectivǎ, se realizeazǎ şi protecţia
individualǎ, dar nu întotdeauna este posibil acest lucru.
Cea mai eficientǎ protecţie asupra executantului este protecţia
intrinsecǎ, dar şi cea mai costisitoare. Uneori nu este rentabilǎ şi
efeicientǎ obţinerea riscului zero prin mǎsuri luate la proiectare,
concepţie, execuţie, iar alteori nu este posibil tehnic sǎ se realizeze
acest lucru. Prezenţa executantului, cu un comportament imprevizibil
în sistemul de muncǎ, face ca accidentele sǎ se producǎ oricât de
perfecţionate tehnic ar fi mijloacele de producţie şi tehnologiile folosite.
Doar înlocuirea totalǎ a executantului uman prin automatizare şi
robotizare ar face perfect utilǎ protecţia intrinsecǎ prin eliminarea
accidentelor, deoarece ar scoate omul din procesul muncii.
Şi acest lucru este limitat tehnic, deoarece nu este posibil,
actual, ca întreaga supraveghere şi toate deciziile din procesul muncii
sǎ aparţinǎ sistemelor artificiale, deci prezenţa omului nu poate fi
eliminatǎ total, iar cât acesta existǎ în sistemul de muncǎ, va exista şi
un anumit risc rezidual. Riscurile reziduale, în cazul automatizǎrii şi
robotizǎrii înaintate, se referǎ la riscuri de contact (coliziune om –
maşinǎ, proiectare de piese, topituri, gaze etc.), şi riscuri legate de
acţiunea imprevizibilǎ a roboţilor.
BIBLIOGRAFIE
[1] Darabont, Alex., Pece, Şt., Dǎscǎlescu, Aurelia, Managementul securitǎţii şi
sǎnǎtǎţii în muncǎ, vol. 1 şi 2, Editura Agir, Bucureşti, 2001;
[2] Darabont, Alex., Pece, Şt., Securitatea şi sănătătea în muncă, Editura
didacticǎ şi pedagogicǎ, Bucureşti, 1996;
[3] Darabont, Alex., Securitate şi Sǎnǎtate în Muncǎ, Institutul Naţional de
Cercetare – Dezvoltare pentru Securitatea şi sănătătea în muncă, Bucureşti,
1997;
233
[4] Moraru, R., Bǎbuţ, G., Evaluarea riscurilor profesionale, Editura Focus,
Petroşani, 2002;
[5] Bǎbuţ, G., Moraru, R., Securitatea şi sănătătea în muncă, Editura
Universitas, Petroşani, 1999;
[6] Bǎbuţ, G., Moraru, R., Matei, I., Sisteme de management al securitǎţii şi
sǎnǎtǎţii în muncǎ. Principii directoare, Editura Focus, Petroşani, 2002;
[7] Darabont, A., Darabont, D., Constantin, G., Darabont, Dr., Evaluarea calitǎţii
de securitate a echipamentelor tehnice, Editura Agir, Bucureşti, 2001;
[8] Mereţ, N, Pece, Şt., Cacovean, N., Protecţia omului în procesul muncii,
Editura ştiinţificǎ şi enciclopedicǎ, Bucureşti, 1985;
[9] Roşca, C., ş.a., Economia şi organizarea ergonomicǎ a muncii, Editura
didacticǎ şi pedagogicǎ, Bucureşti, 1962;
[10] Moraru, R., Bǎbuţ, G., Analizǎ de risc, Editura Universitas, Petroşani,
2000;
[11] Ungur, I., Organizarea locului nde muncǎ, Editura ştiinţificǎ şi
enciclopedicǎ, Bucureşti, 1972;
[12] Legea 319/2006;
Mihai MOCHNACS – inspector de munca – I.T.M. DAMBOVITA
234
TENDINŢE GENERALE PRIVIND EVALUAREA
RISCURILOR PENTRU SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA
LUCRĂTORILOR. ASPECTE CONCRETE APLICABILE
SERVICIILOR DE POŞTĂ ŞI CURIERAT.
Constantin BUJOR, Cristina Mihaela ElenaTUDOSE
GENERAL TENDENCY CONCERNING RISK ASSESMENT TO

WORKERS’ SAFETY AND HEALTH. DEFINITLY
APLICABLES ASPECTS TO POST-OFFICE AND COURIER
Summary
Risk assesment represents the key to healthy workplaces. Risk

assesment is the process of evaluating risks to workers' safety and health from
workplace hazards. It is a systematic examination of all aspects of work that
considers:
- what could cause injury or harm
- whether the hazards could be eliminated and, if not,
- what preventive or protective measures are, or should be, in place to
control the risks.
By identifying the hazards and evaluating the risks, the employer, or
person in control of the work should be able to:
- Take a decision as to the protective measures required, taking into
account relevant legal requirements;
- Check whether the measures in place are adequate;
- Prioritise any further measures found to be required;
- Show that an informed judgement has been made on workers' safety
and health (e. g. to workers or to the regulatory authorities);
- See whether an improvement in the level of protection to workers has
been achieved.
235
Cuvinte cheie: tendinţe generale ale evaluării riscurilor
1. Introducere
Asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, cum este

prezentată în [2], nu mai reprezintă doar o problemă a unui grup
restrâns de persoane, patronat, sindicate sau accidentaţi, ci este o
problemă globală, implicând pe toţi cei angrenaţi în procesul de muncă.
Asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a plecat ca o
problemă socială, fiind ridicată de sindicate o dată cu revoluţia
industrială şi apariţia primelor utilaje complexe, acţionate mecanic şi
apoi electric. La jumătatea secolului trecut, apar primele legi sociale în
care este menţionat şi acest deziderat, in Anglia şi în Germania.
Începând de atunci, toate ţările dezvoltate şi-au înscris problema
asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă în agenda lor socială
prioritară.
S-a constatat că este mai uşor şi mai eficient să previi un
accident de muncă decât să despăgubeşti persoana accidentată; în
acest sens evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor constituie o necesitate pentru toţii angajatorii care duce la
crearea de locuri de muncă sănătoase.
2. Tendinţe generale cu referinţe europene
Pornind de la definiţia cuvântului evaluare, etimologic,cum este

prezentat în [3] cuvântul evaluare vine de la verbul francez evaluer ,
care se traduce prin: a stabili preţul, a preţui, a estima, a determina
valoarea, evaluarea fiind acţiunea de a evalua şi rezultatul ei.
În literatura engleză de specialitate este utilizat cuvântul
valuation , de origine franceză, avand semnificaţia actului de a estima
sau a stabili valoarea sau meritul unui lucru.
In ţara noastră literatura de specialitate defineşte cuvântul evaluare
ca fiind acţiunea de determinare a numărului, cantităţii, nivelului, etc..
sau de estimare.
Noţiunea de risc este definită în literatura română de specialitate prin
probabilitatea cu care într-un proces de muncă intervine un accident
sau o îmbolnavire profesională cu o anumită frecvenţă si gravitate a
consecinţelor.
Procesele de muncă în ansamblul lor, prin cele patru elemente
componente (executant; sarcina de munca; mijloacele de productie si
mediu de munca) implică apariţia unor riscuri în desfăşurarea
236
activităţillor concrete speficie pentru fiecare loc de muncă şi / sau post
de lucru.
De aceea, pentru a cunoaşte natura riscurilor şi pentru a stabili
măsurile necesare, evaluarea riscurilor trebuie să pornească de la
identificarea riscurilor pe loc muncă şi /sau post de lucru .
In mod concret, evaluarea este acţiunea de măsurare a
dimensiunii riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională dintr-un
sistem de muncă, pe baza combinaţiei dintre consecinţa maximă
posibilă a acţiunii factorilor de risc asupra organismului executantului şi
probabilitatea de producere a acesteia.
Evaluarea riscurilor definită de literatura de specialitate din România
este activitatea prin care se determină dimensiunea abaterii sistemelor
de muncă de la starea ideală , în care este exclusă orice posibilitate de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Evaluarea riscurilor definită de literatura de specialitate din cadrul UE
este un proces care constă în evaluarea riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente la locul de
muncă.
Totodata, evaluarea riscurilor reprezintă o examinare
sistematică a tuturor aspectelor muncii, pentru a se stabili:
■ cauzele unor posibile vătămări sau răniri,
■ posibilităţile de eliminare a pericolelor şi, dacă nu este posibil,
■ măsurile de prevenire sau protecţie care sunt sau trebuie
implementate pentru a ţine sub control riscurile .
Pornind de la aceste considerente generale , evaluarea
riscurilor reprezintă una din activităţile importante necesare reducerii
evenimentelor şi implicit a accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale, constituind fundamentul unei gestiuni eficace a securităţii
şi sănătăţii în muncă.
Evaluarea riscurilor nu reprezintă un obiectiv în sine, ci un
instrument puternic pentru identificarea nevoii de adoptare a unor
măsuri preventive.
Abordarea preventivă europeană cuprinde:

- Evitarea riscurilor
- Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate
- Combaterea riscurilor la sursă
- Adaptarea muncii la individ
- Adaptarea la progresul tehnic
- Înlocuirea elementelor periculoase cu cele nepericuloase sau
mai puţin periculoase
- Dezvoltarea unei politici globale şi coerente de prevenire
237
- Acordarea de prioritate măsurilor de protecţie colectivă faţă de
măsurile de protecţie individuală
- Oferirea lucrătorilor de instrucţiuni, informaţii şi cursuri de
formare corespunzătoare
Angajatorii au responsabilitatea generală de a asigura

securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă
şi de a efectua o evaluare a riscurilor.
Directiva-cadru a UE, transpusă în legislaţia din România în Legea
319/2006, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, subliniaza rolul
esential pe care îl joaca evaluarea riscurilor si stabileste obligaţiile care
trebuie respectate de către fiecare angajator.
În prezent, în cadrul Uniunii Europene o atenţie deosebită
este acordată problematicii apartenenţei la gen precum şi grupurilor
de lucrători care ar putea fi expuşi unui risc crescut sau care au nevoi
speciale.
Astfel lucrători care ar putea fi expuşi unui risc mai mare
sunt consideraţi :
 Lucrători cu dizabilităţi
 Lucrători migranţi
 Lucrători tineri şi vârstnici
 Femei însărcinate şi mame care alăptează
 Personal neinstruit sau făra experienţă
 Lucrători din domeniul întreţinerii
 Lucrători imunodeficitari
 Lucrători cu afecţiuni deja existente, cum ar fi bronşita
 Lucrători cărora li se administrează medicaţii care le-ar putea
mări vulnerabilitatea la vătămare.
În fiecare caz, este important să se identifice modul în care se

poate produce vătămarea, respectiv tipul de accident sau boală care s-
ar putea produce.
Unul din domeniile programului de lucru pe anul 2008 al
Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă este
« Observatorul European al riscurilor : Anticiparea schimbării» .
Observatorul European al riscurilor vizează identificarea
riscurilor noi şi emergente, iar sarcinile Observatorului sunt structurate
în jurul obiectivelor esenţiale, cum ar fi:
- prezentare generală a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă
în Europa;
- descrierea tendinţeor şi factorilor fundamentali;
238
- anticiparea schimbărilor în muncă şi consecinţele lor potenţiale
privind sănătatea si securitatea în muncă;
Una din sarcinile pentru anul 2008 o reprezintă studiul de
fezabilitate pentru o metodologie de previzionare a riscurilor noi şi
emergente , care are ca obiectiv:
- elaborarea unei propuneri pentru o metodologie de identificare
a noilor riscuri asociate cu sănătatea şi securitatea la locul de
muncă,
- şi a celor emergente pe termen mediu (de ex., pe un orizont
temporal de zece ani) datorită schimbărilor demografice,
stiinţifice, tehnologice, din societate sau economice.
O altă acţiune a Observatorul european al riscurilor va fi

publicarea de rapoarte pentru a identifica riscurile noi şi emergente,
publicarea de rapoarte şi studii privind următoarele riscuri noi şi
emergente:
- Nanoparticulele şi particulele ultrafine
- Expunerile combinate la : Riscuri psihosociale şi afecţiuni
musculoscheletice;
Zgomot şi substanţe toxice; şi Substanţe periculoase diverse
- Violenţa şi intimidarea
O altă sarcină pe care o are Observatorul european o

reprezintă şi sprijinirea cercetării privind riscurile noi şi emergente la
nivelul UE.
Confruntarea întreprinderilor din ţările membre ale Uniunii

Europene cu riscuri noi şi în continuă creştere, face ca cercetarea, atât
cea fundamentală cât şi cea aplicată, să fie indispensabilă în
îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă,
în descrierea situaţiilor de expunere, identificarea cauzelor şi efectelor
şi în conceperea de soluţii preventive şi tehnologii inovatoare.
Priorităţile de cercetare vor trebui să includă în mod special:

- problemele psihosociale,
- tulburările musculo-scheletice,
- substanţele periculoase,
- înţelegerea riscurilor pentru reproducere (substanţe toxice),
- gestiunea sănătăţii şi securităţii,
239
- riscurile legale de mai mulţi factori combinaţi (de exemplu
organizarea muncii şi conceperea locurilor de muncă,
ergonomie, expunere combinată la agenţi fizici şi chimici) ,
- riscurile potenţiale asociate cu nanotehnologiile.
3. Aspecte concrete în evaluarea riscurilor de accidentare şi

îmbolnăvire profesională aplicabile în serviciilor de poştă şi
curierat la nivel naţional.
Evaluarea riscurilor în Uniunea Europeană se face pe baza

principiilor directoare care trebuie luate în considerare pe parcursul
procesului menţionat şi care pot fi împărţite în cinci etape:
- identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse
- evaluarea riscurilor şi clasificarea acestora într-o ordine
prioritară
- deciderea acţiunilor preventive
- adoptarea de măsuri concrete
- monitorizarea şi revizuirea
În România evaluarea riscurilor presupune parcurgerea

următoarelor etape:
- constituirea echipei de analiză şi evaluare
- descrierea sistemului de analizat
- identificarea factorilor de risc din sistem
- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
- stabilirea măsurilor de prevenire (ierarhizarea riscurilor şi
stabilirea priorităţilor de prevenire).
Orice evaluare se compune din două părţi principale:

- evaluarea propriu-zisă care prezintă analiza:
 unei unităţi, activităţi, loc de muncă, post de lucru;
 şi are un caracter periodic- un anumit interval de timp
(peste acest interval de timp, rezultatele evaluărilor
anterioare nu mai corespund)
- măsurile propuse pentru îmbunăţirea situaţiei (acestea reprezintă
creşterea securităţii la locul de muncă prin
reducerea/eliminarea riscurilor).
În activitatea de curierat intervin, ca definire, câteva elemente

terminologice de referinţă si anume :
240
- Unitatea (agentul economic) este definită în literatura de
specialitate prin persoane juridice sau fizice care, organizate în
condiţiile legii, desfăşoară o activitate economică de producţie ,
de comercializare a produselor, depozitare, de prestarea unor
servicii, etc.., având ca scop realizarea unui profit.
- Noţiunea de loc de muncă, care este definită în legislaţia în
vigoare din ţara noastră prin locul destinat să cuprindă posturi
de lucru, situate în clădirile întreprinderii şi /sau unităţii, inclusiv
orice alt loc din aria întreprinderii şi /sau unităţii la care
lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.
- Noţiunea de post de lucru este definită în literatura de
specialitate prin cea mai simplă subdiviziune organizatorică a
muncii, constând în ansamblul obiectivelor, sarcinilor, autorităţii
şi responsabilităţii care, în mod regulat, revin spre exercitare
unui component al unei unităţi economico-sociale.
- Noţiunea de agenţie, definită ca loc de muncă în
- mediul rural, organizată în spaţiul propriu pentru desfăşurarea
servicii de poştă.
Prima etapă în evaluarea riscurilor o constituie analiza

sistematică a activitatilor stabilite în scopul identificării factorilor de risc
dependenţi de cele patru componente ale sistemului de muncă se face
prin examinarea tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul serviciilor
poştă şi curierat, ţinându-se seama de situaţia existentă la data
evaluării (metode de lucru, personal existent, dotare, condiţii de mediu,
dotare tehnică, istoric evenimente (accidente şi/sau boli profesionale
înregistrate).
Datorită faptului că, evaluarea riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională se face pe loc de muncă/post de lucru, în
identificarea pericolelor sunt luate în calcul atât condiţiile de mediu din
cadrul unităţii cât şi condiţiile de mediu specifice zonei geografice în
raza căruia executantul işi desfăşoară activitatea.
Analizand aceste aspecte constatăm că, în cadrul aceleiaşi
activităţi evaluate (loc de muncă/post de lucru) pot apărea diferenţe
semnificative în funcţie de zona geografică dar şi de zonele unde
industria chimică, traficul intens, industria extractivă, etc. au afectat
considerabil mediul înconjurător.
Prin urmare , evaluarea se poate face ţinând cont de toţi factorii de
mediu posibili existenţii, gradul de risc fiind calculat ca un maxim posibil
pentru postul de lucru respectiv.
241
Totodată, trebuie menţionat faptul că, în cadrul aceluiaşi post
de lucru pot fi utilizate mijloace de transport diferite, motiv pentru care,
evaluarea se va face particularizat in functie de mijlocul de producţie
utilizat (maşină, bicicletă, motoscuter, etc..) pentru a evidenţia toate
riscurile de accidentare şi îmbolnăvire ce pot apărea, generate de
echipamentele de muncă folosite.
La fiecare câteva minute, o persoana din UE îsi pierde viaţa din
cauze legate de muncă. Mai mult, în fiecare an, sute de mii de angajaţi
sunt victime ale accidentelor de muncă, în timp ce alţii au concedii
medicale pentru a face faţă stresului, volumului foarte mare de muncă ,
afecţiunilor musculoscheletice sau altor boli legate de muncă.
Abordarea stării de bine la locul de muncă, consolidarea unei
culturi de prevenire a riscului, pe combinarea unei varietăţi de
instrumente politice – legislaţie, dialog social, cele mai bune practici,
responsabilitatea socială a întreprinderilor şi stimulente economice şi
construirea de parteneriate între toţi actorii de pe scena securităţii şi
sănătăţii în muncă la creearea de locuri de muncă mai sigure .
Bibliografie
[1] Dr.ing.Ştefan PECE, Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi

îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, Imprimeria Coresi, Bucureşti
1998
[2] Camelia CREANGĂ, Metodologii pentru aprecierea riscului la locul de
muncă, ARLM, Editura OID-ICM, 2001
[3[ Dr.Ing. Ştefan PECE, DEX securitate şi sănătate în muncă, Editura
Genicod, Bucureşti 2001
[4] Agenţia Europeană pentru Sănătate si Securitate în Muncă, Planul de
management si programul de lucru anuale 2008, Bilbao octombrie 2007
[5] Legea 319/2006, Legea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă
Ing. Constantin BUJOR, sef birou CSSM, I.T.M. Bucuresti

Ing. Cristina Mihaela ElenaTUDOSE, sef SIPP, C.N. Posta Romana S.A.
242
EVALUAREA RISCURILOR ÎN INDUSTRIA DE
PRELUCRARE A LEMNULUI
Virgil ZAMFIRACHE
RISK ASSESSMENT IN WOOD WORKING INDUSTRY
Summary
Risk assessment is a careful examination of the premises, processes

and work activities to identify what could cause harm to people to enable
decisions to be made as to whether sufficient precautions have already been
taken or whether further controls are needed. Risk assessment is a continuous,
on-going process. Assessments should be reviewed on a regular basis or when
there are any significant changes to hazard information, the premises,
processes, work equipment, changes in technology, work activities, or working
patterns or shifts.
Cuvinte cheie: pericol, evaluarea riscului, prevenire.
1. Introducere
Pe tot cuprinsul UE şi deci şi în ţara noastră, întreaga legislaţia
de securitate şi sănătate în muncă are o abordare preventivă bazată pe
identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor prezente la locul de
muncă. Măsurile de prevenire şi protecţie care decurg din evaluarea
riscurilor trebuie implementate de către angajator în mod prioritar,
conform principiilor generale de prevenire şi integrate la toate nivelurile
activităţilor din întreprindere.
243
Evaluarea riscurilor reprezintă examinarea atentă şi sistematică
a tuturor aspectelor activităţii realizate la locul de muncă, pentru a
identifica pericolele ce pot cauza vătămarea sau îmbolnăvirea
lucrătorilor, pentru a vedea dacă pericolele pot fi eliminate şi, dacă nu,
ce măsuri de prevenire sau protecţie sunt sau ar trebui luate pentru
controlul riscurilor.
Chiar dacă conceptul de evaluare a riscului în această formă
este destul de recent, fiecare dintre noi facem evaluări ale riscurilor pe
parcursul vieţii, probabil fără să realizăm acest lucru. De exemplu, de
fiecare dată când vrem să traversăm strada facem o evaluare de risc în
cele câteva secunde în care ne uităm la stânga şi la dreapta şi evaluăm
starea traficului înainte de a decide dacă putem să trecem în siguranţă.
Multe alte decizii pe care le luăm zilnic sunt bazate de asemenea pe o
evaluare a riscului.
Evaluarea riscurilor nu este neapărat

un proces complicat, birocratic sau o sarcină numai pentru experţi.
În legislaţia de securitate şi sănătate în muncă, obligaţia de

evaluare a riscurilor la locul de muncă revine angajatorului şi este
stipulată de Legea cadru nr. 319/2006 dar şi de alte acte normative
care reglementează protecţia lucrătorilor faţă de riscurile specifice ce
decurg din expunerea la locul de muncă la zgomot, vibraţii, agenţi
chimici sau biologici etc.
Evaluarea riscurilor la locul de muncă nu trebuie privită de către
angajator numai ca o obligaţie legală, nu trebuie să reprezinte un
obiectiv în sine, o bifare a îndeplinirii unei obligaţii, un dosar aşezat
frumos într-un raft. Evaluarea riscurilor trebuie privită ca un instrument
necesar şi indispensabil pentru stabilirea celor mai adecvate măsuri de
prevenire şi protecţie. Dacă procesul de evaluare a riscurilor nu este
bine realizat, sau nu este realizat deloc, este puţin probabil ca măsurile
de prevenire şi protecţie luate să fie adecvate.
Evaluarea riscurilor este începutul abordării manageriale a riscului.

O primă etapă către un management sistematic al securităţii şi sănătăţii
în muncă.
244
Evaluarea riscurilor este în interesul atât al întreprinderilor cât
şi al lucrătorilor. Aceasta reprezintă o abordare de parteneriat şi trebuie
realizată cu implicarea activă a întregului personal.
Procesul de evaluare a riscurilor la locul de muncă trebuie să
respecte principiile promovate de legea cadru a securităţii şi sănătăţii în
muncă şi anume principiul responsabilităţii angajatorului, principiul
informării, instruirii şi consultării lucrătorilor şi cel al participării
echilibrată a acestora la toate problemele referitoare la securitatea şi
sănătatea în muncă.
Astfel, evaluarea riscurilor trebuie asumată în mod responsabil
de către angajator prin participarea lui sau a reprezentanţilor în echipa
de evaluare. Angajatorul va numi o echipă de evaluare a riscurilor din
care nu trebuie să lipsească directorul/managerul tehnic, mecanicul şef/
persoana cu atribuţii pentru montarea/ întreţinerea/ revizia/ repararea
echipamentelor de muncă, tehnologul de proces şi conducătorul direct
al locului de muncă. Pe de altă parte, în echipa de evaluare a riscurilor,
trebuie implicaţi şi consultaţi lucrătorii direcţi ai locul de muncă evaluat
sau reprezentanţii lor. Prezenţa medicului de medicina muncii în echipa
de evaluare este indispensabilă pentru stabilirea consecinţelor asupra
sănătăţii care decurg din expunerea la diferite pericole la locul de
muncă. Atunci când specificul activităţilor desfăşurate în unitate
depăşesc nivelul de pregătire profesională al personalului propriu în
echipa de evaluare vor fi cooptaţi specialişti externi.
Pentru ca procesul de evaluare a riscurilor să fie eficient este
absolut necesar ca fiecare membru al echipei de evaluare să cunoască
în primul rând sensul termenilor de bază utilizaţi în acest proces:
pericol, risc, risc acceptabil, prevenire.
Pericol – sursă, situaţie sau acţiune cu un potenţial de a produce o
vătămare, în termeni de rănire sau îmbolnăvire profesională, sau o
combinaţie a acestora (OHSAS 18001:2008). Exemplu: chimicalele,
electricitatea, scările, un sertar deschis etc.
Risc – combinaţie între probabilitatea unui pericol de a cauza o

vătămare sau îmbolnăvire de o anumită gravitatea; riscul apare ca o
consecinţă a expunerii la pericol.
Risc acceptabil – riscul care a fost redus la un nivel care poate fi

acceptat de către organizaţie în raport cu obligaţiile sale legale şi
245
propria sa politică de securitate şi sănătate în muncă (OHSAS
18001:2008).
Prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în

toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării
riscurilor profesionale.
Întreaga echipă de evaluare trebuie să cunoască etapele
procesului de evaluare a riscurilor şi metoda de evaluare folosită.
Managementul riscurilor presupune:
- Identificarea pericolelor existente la locul de muncă
- Analizarea pericolelor şi a riscurilor asociate
- Evaluarea riscurilor
- Stabilirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi protecţie
- Verificarea realizării măsurilor / reluarea procesului de evaluare
şi reînnoirea măsurilor atunci când este necesar
Indiferent de metoda de evaluare utilizată, procesul de
evaluare a riscurilor trebuie să se finalizeze cu o fişă de evaluare a
riscurilor şi cu o fişă de măsuri propuse pentru eliminarea sau
diminuarea riscurilor pe baza cărora se întocmeşte planul de
prevenire şi protecţie.
2. Principalele pericole din industria de prelucrare a lemnului
Industria de prelucrare a lemnului are o largă reprezentare prin

întreprinderile micro, mici şi mijlocii care funcţionează pe întreg
cuprinsul ţării şi este unul din sectoarele de activitate în care lucrătorii
sunt expuşi la o gamă largă de pericole la locurile de muncă.
Echipamentele de muncă utilizate în industria de prelucrare a
lemnului sunt periculoase, mai ales atunci când nu sunt corect folosite
sau când sunt folosite fără apărătorile de protecţie adecvate. Lucrătorii
care folosesc aceste echipamente suferă adesea vătămări de genul:
tăierea sau amputarea degetelor, vătămări oculare sau chiar deces. Pe
de altă parte, pulberea de lemn sau chimicalele utilizate la finisarea
246
produselor prezintă pericole pentru sănătatea lucrătorilor şi nu de
puţine ori aceştia suferă de afecţiuni respiratorii sau ale pilelii.
Este foarte important ca fiecare angajator să îşi instruiască
lucrătorii pentru a putea să identifice pericolele la locul de muncă!
Principalele pericole din industria de prelucrare a lemnului pot fi
clasificate ca:
 pericole pentru securitatea lucrătorilor şi
 pericole pentru sănătatea lucrătorilor.
Pericolele pentru securitate pot cauza vătămări imediate
lucrătorilor. De exemplu, cadrul metalic al unui ferăstrău circular dacă
nu este împământat corespunzător, poate electrocuta lucrătorul, sau,
dacă mâinile unui lucrător vin în contact cu o pânză de ferăstrău,
degetele lucrătorului pot fi tăiate.
Pericole pentru securitate:

 Echipamente de muncă
- Postul de lucru
- Mişcările oscilante ale echipamentelor de muncă
- Punctele de întâlnire (convergenţă) ale organelor de maşini în
mişcare
 Recul
 Aşchii de material
 Proiecţia uneltelor/ sculelor
 Pericole de incendiu şi explozie
 Pericole electrice
sau
Pericole pentru sănătate:
 Zgomot
 Pulberea de lemn - cancerigenă
 Agenţi chimici – produse de acoperire a suprafeţelor, de finisare,
adezivi sau vapori de solvenţi organici
 Manipularea manuală a sarcinilor
3. Principalele pericole pentru securitatea lucrătorilor
247
Echipamente de muncă - postul de lucru - este locul în care se
prelucrează materialului. Aici reperele sunt tăiere/ retezare/ spintecare,
găurite, frezate/ modelate etc.
 Practica arată că vătămările la postul de lucru pot apărea:

 dacă lucrătorii îşi apropie prea mult mâinile de pânza
ferăstrăului, mai ales când lucrează cu bucăţi mici de repere.
Dimensiunea piesei dictează ca mâna operatorului să fie
apropiată de pânză. Accidentele pot să apară când reperul se
mişcă pe neaşteptate sau când mâna lucrătorului alunecă;
 dacă reperul se blochează în pânza ferăstrăului şi poate să
tragă mâna lucrătorului înspre echipamentul de muncă;
 dacă echipamentul de muncă nu este reglat în funcţie de
dimensiunile, forma şi materialul reperelor de prelucrat sau
întreţinut corespunzător. De exemplu, un ferăstrău radial reglat
necorespunzător poate să nu revină la poziţia iniţială după ce
face o tăietură;
 dacă nu se întrerupe alimentarea cu energie a echipamentului
de muncă pe perioada întreţinerii / curăţării;
 dacă încearcă să cureţe ferăstrăul sau să îndepărteze o
bucată de lemn după ce ferăstrăul a fost scos din funcţiune, dar
încă nu s-a oprit din mişcare. Pânzele de ferăstrău se mişcă
atât de repede, încât poate fi dificil pentru lucrător să-şi dea
seama dacă se mişcă. Aceasta este o problemă mai ales la
lumină fluorescentă.
248
Echipamente de
lucru - mişcările oscilante
ale unor părţi mobile - pot
fi mişcări în plan orizontal
înainte-înapoi sau mişcări în
plan vertical sus-jos.
Operatorul poate fi
prins sau strivit de mişcările
oscilante ale unor părţi ale
echipamentelor de muncă,
atunci când partea mobilă se
apropie sau traversează
partea fixă a echipamentului
(fig. 1).
Fig. 1 - Echipamente de lucru - mişcările oscilante ale unor părţi mobile
Echipamente de
muncă - punctele de
întâlnire (convergenţă) - ale
organelor de maşini în
mişcare reprezintă un pericol
special din cauza părţilor
care se rotesc sau oscilează.
Punctele de întâlnire
(convergenţă) apar între 2
părţi ale echipamentelor de
muncă aflate ambele în
mişcare una peste alta sau
atunci când o parte mobilă se
mişcă peste o parte fixă.
Părţi ale corpului
operatorului pot fi prinse sau
trase între punctele de
convergenţă şi zdrobite,
sfârtecate sau grav rănite.
Fig. 2 prezintă câteva
punctele de întâlnire
(convergenţă) care pot fi
întâlnite în industria de
prelucrare a lemnului.
Fig. 2 - Echipamente de lucru - punctele de întâlnire (convergenţă)
249
Reculul - apare când un ferăstrău prinde reperul şi îl azvârle
înapoi înspre lucrător. Acest lucru se poate întâmpla atunci când
reperul se răsuceşte sau este prins între dinţii acesteia. O pânză care
nu e ascuţită sau care este fixată la o înălţime necorespunzătoare
poate duce la reculul pieselor. Cheresteaua de proastă calitate
(îngheţată, cu multe noduri sau cu obiecte străine, cum ar fi cuiele)
poate provoca de asemenea recul. Pericolele apar cel mai adesea
când nu există elemente de protecţie anti-recul.
Aşchiile de material - care sar în urma operaţiilor de
prelucrare a reperelor, tăierea/ spintecarea, găurirea, frezarea realizată
de echipamentul de muncă, pot provoca vătămări lucrătorilor, mai ales
vătămări oculare.
Proiecţia uneltelor/ sculelor. Multe din echipamentele de
muncă, precum maşinile de frezat şi modelat, au capete de freză
rotative cu mai multe cuţite. Capetele de freză care nu sunt reglate sau
montate corect, sau au cuţite fisurate, se pot dezechilibra. Echilibrul
este obligatoriu pentru prinderea în siguranţă a cuţitelor de capul de
freză care se roteşte cu viteze de peste 5000 rot/min. La un cap de
freză dezechilibrat, forţele centrifugale pot smulge cuţitele care pot răni
grav sau chiar pot omorî lucrătorul sau alte persoane aflate în preajmă.
Folosirea unei unelte nepotrivite la un cap de freză sau folosirea unei
unelte la o viteză mai mare decât cea pentru care a fost proiectată
poate de asemenea să cauzeze distrugerea echipamentului şi
proiectarea/aruncarea unor componente.
Măsuri procedurale şi administrative recomandate de bunele

practici
pentru protejarea lucrătorilor de pericolele pe care le prezintă
utilizarea echipamentelor de muncă
Utilizaţi un echipament de muncă corespunzător.

- Folosiţi echipamentul de muncă la capacitatea specificată de
producător. Utilizarea echipamentelor tehnice pentru alte
operaţii decât cele pentru care au fost proiectate este
interzisă.
- Folosiţi instrumentele corecte. De exemplu, când este utilizat
un ferăstrău circular, folosiţi pânza corectă pentru acţiunea de
tăiere cerută.
250
Instruiţi lucrătorii referitor la utilizarea echipamentului de
muncă şi permiteţi numai lucrătorilor instruiţi şi autorizaţi să
opereze şi să întreţină echipamentul.
- Lucrătorii trebuie să înţeleagă scopul şi funcţionarea tuturor
comenzilor echipamentului de muncă, trebuie să ştie cum să-l
oprească în caz de urgenţă şi trebuie instruiţi în privinţa
procedurilor de securitate pentru operaţii speciale.
- Instruirea lucrătorilor trebuie să includă pericolele pe care le
prezintă echipamentul de muncă, modul în care elementele
de protecţie protejează lucrătorul de aceste pericole, în ce
situaţii protecţia poate fi îndepărtată (de obicei doar când se
face întreţinerea) şi ce să facă dacă protecţia este stricată sau
nu funcţionează corespunzător.
- Lucrătorii trebuie să-şi poată demonstra abilitatea de a opera
echipamentul de muncă luând toate măsurile de securitate.
- Punerea în funcţionare, utilizarea, întreţinerea şi repararea
echipamentelor tehnice se vor face numai de către lucrători
calificaţi şi/sau autorizaţi.
Verificaţi periodic echipamentele de muncă şi elementele de

protecţie. Asiguraţi-vă că:
- Lucrătorul şi echipamentul au accesoriile de securitate
potrivite pentru pericolele sarcinii de muncă
- Echipamentul de muncă şi cel de securitate sunt în stare
bună de funcţionare
- Lucrătorul este instruit corespunzător.
- Se înregistrează verificările şi se păstrează dosarele pentru a
fi puse la dispoziţia organelor de control. Documentele trebuie
să conţină date despre echipamentul de muncă, data
inspecţiei, problemele identificate, măsurile luate.
- Se efectuează, înainte de începerea lucrului, reglarea
echipamentului tehnic în funcţie de dimensiunile, forma şi
materialul reperelor de prelucrat.
- Se utilizează echipamentul numai atunci când sunt montaţi
toţi protectorii şi dispozitivele de protecţie şi/sau de avertizare
sau aparatele de măsură şi control din dotarea acestora
funcţionează.
Furnizaţi lucrătorilor unelte manuale (dispozitive de lucru)

astfel încât mâinile lor să fie departe de postul de lucru atunci
când lucrează cu bucăţi mici de buşteni.
251
- Dispozitive de lucru (împingătoare) confecţionate din lemn,
pentru prelucrarea reperelor cu dimensiuni mai mici de 400
mm pe ferăstraie circulare (fig. 3).
- Lopeţi de lemn, perii sau alte mijloace pentru evacuarea
rumeguşului sau a deşeurilor. Niciodată nu se curăţă
ferăstrăul cu mâna.
Fig. 3 – Dispozitive de lucru
Asiguraţi întreţinerea periodică a echipamentelor de muncă.

- Curăţaţi şi întreţineţi cu regularitate echipamentul de muncă
şi elementele de protecţie.
- Asiguraţi-vă că pânzele de ferăstrău sunt în stare bună.
Cuţitele şi capetele de tăiere trebuie să fie ascuţite, ajustate
corespunzător şi asigurate. Îndepărtaţi pânzele stricate.
- Îndepărtaţi ferăstraiele care nu taie sau care sunt fixate
necorespunzător şi curăţaţi imediat ferăstraiele pe care s-a
lipit răşină.
252
Nu lăsaţi niciodată nesupravegheat un echipament de muncă
pornit.
- Asiguraţi-vă că lucrătorii ştiu că nu trebuie să părăsească
un echipament care a fost scos din funcţiune, dar încă nu s-
a oprit din mişcare.
Menţineţi o curăţenie corespunzătoare la locul de muncă.

- Lucrătorii pot suferi vătămări dacă se împiedică şi apoi cad
înspre pânzele ferăstrăului.
- Trebuie să păstraţi podeaua şi culoarele în stare bună şi fără
resturi de repere, cuie sau alte lucruri aruncate.
- Suprafeţele de deplasare trebuie să fie netede, fără
denivelări sau gropi.
- Nu folosiţi aer comprimat pentru a îndepărta aşchiile.
- Asiguraţi-vă că podeaua nu este alunecoasă.
Nu permiteţi lucrătorilor să poarte îmbrăcăminte largă sau păr

lung neacoperit.
- Îmbrăcămintea largă sau părul lung pot fi prinse cu uşurinţă
în părţile care se rotesc.
Închideţi toate sursele de energie în timpul lucrărilor de

întreţinere, pentru a preveni punerea în funcţiune accidentală a
echipamentului.
Practici de lucru
 Nu permiteţi lucrătorilor să poarte haine largi, păr lung
neacoperit, bijuterii sau mănuşi.
 Asiguraţi-vă că echipamentele muncă sunt reglate
corespunzător şi utilizate corect.
 Nu folosiţi repere care au despicături, fisuri, noduri.
 Lăsaţi îmbinările lipite să se usuce înainte de a lucra
lemnul respectiv.
 Ţineţi echipamentele de muncă portabile cu fermitate cu
ambele mâini.
 Asiguraţi-vă că portcuţitul este reglat aproape de reper.
 Lucraţi doar în zona acoperită de portcuţit; nu încercaţi să
susţineţi echipamentul cu mâinile dvs. Reglaţi portcuţitul
când strungul nu funcţionează.
253
Pericolele de incendiu şi/sau explozie - sunt prezente la locurile de
muncă, din cauza:
- cantităţilor mari de materiale combustibile prezente sub formă de
lemn, produse din lemn dar mai ales sub formă de pulbere de
lemn şi materiale inflamabile cum sunt vopsele, adezivi, solvenţi
organici inflamabili etc. Şlefuitoarele şi rindelele în special,
produc mari cantităţi de pulbere fină de lemn care se poate
acumula pe rafturi, pe componente structurale ale clădirii şi în
alte locuri, departe de locul de producere a lor. Pulberea de lemn
foarte fină şi solvenţii organici foarte inflamabili pot produce
incendiu sau explozie dacă nu se iau măsuri corespunzătoare de
prevenire.
- surselor de aprindere prezente la locul de muncă, precum
instalaţii electrice, cabluri electrice degradate, operaţii de tăiere
şi sudare, unelte care produc scântei, lucrători care fumează
etc.. Există de asemenea, posibilitatea descărcării electrice
statice.
Realizaţi cel puţin anual o inspecţie a programului anti

incendiu-explozie, pentru a vă asigura că este respectat.
4. Pericole pentru sănătate şi riscurile ce decurg din expunerea

lucrătorilor la aceste pericole
Majoritatea pericolelor pentru sănătate sunt asociate cu

expunerea pe termen lung la anumite substanţe chimice, la pulbere de
lemn sau la niveluri excesive de zgomot.
Pericolele pentru sănătate pot avea atât efecte imediate
(acute), cât şi pe termen lung (cronice). De exemplu, expunerea la
anumite substanţe chimice folosite în finisarea mobilei, poate duce la o
serie de efecte asupra sănătăţii, de la iritaţii temporare ale ochilor şi ale
pielii la afecţiuni ale rinichilor şi ale vezicii urinare.
Riscuri pentru sănătate legate de expunerea la pulberea de

lemn
Expunerea la pulberea de lemn este asociată cu o varietate de
efecte adverse pentru sănătate, incluzând dermatite, alergii respiratorii,
afecţiuni non-alergice respiratorii şi ale mucoasei şi chiar cancer.
254
Contactul cu componente iritante ale prafului de lemn poate
cauza dermatite şi alte reacţii alergice. Efectele respiratorii ale
expunerii la pulbere de lemn includ astmul, neoplasm al cavităţii nazale
şi/sau sinusurilor, ulcer nazal şi/sau perforaţia septului nazal, bronşitele
cronice, etc.
Sistemul respirator şi pielea pot căpăta sensibilitate la pulberea
de lemn, aceasta înseamnă că lucrătorul poate suferi o reacţie alergică
severă (cum este astmul) după o expunere repetată sau expunere la
concentraţii mici de pulbere.
Alte simptome comune asociate cu pulberea de lemn includ
iritarea ochilor, uscarea nasului şi obturarea acestuia, răceli prelungite
şi dureri de cap frecvente.
Anumite specii de lemn tare – precum stejarul, mahonul, fagul,
nucul, mesteacănul, ulmul şi frasinul – au fost clasificate ca agenţi
cancerigeni, dacă expunerea este mare şi pe o perioadă lungă de
timp. Astfel, H.G. nr. 1093/ 2006 recunoaşte pulberea de lemn de
esenţă tare ca agent cancerigen uman şi stabileşte o VLEP de 5
mg/m3, pentru o perioadă de expunere de 8 ore, fracţiune inhalabilă
(respirabilă).
Riscuri pentru sănătate legate de expunerea la zgomot la

locul de muncă
Zgomotul excesiv poate afecta abilitatea unei persoane de a
auzi – un efect care poate fi temporar sau permanent. Există de
asemenea, tot mai multe probe care demonstrează că zgomotul poate
afecta negativ şi alte părţi ale corpului – în special sistemele
cardiovascular, endocrin şi muscular – şi poate duce la nervozitate,
oboseală cronică, tensiune arterială mare şi pierderea concentrării şi a
funcţiilor mentale.
Momentan nu există tratament eficient pentru afecţiunile
provocate de zgomot, în afară de abilitatea naturală limitată a
organismului de a se repara singur, în timp, cu odihnă şi linişte. De
aceea nu uitaţi:
Pierderea auzului vă izolează de lume!

Reduceţi zgomotul la sursă!
Utilizaţi echipamentul individual de protecţie auditivă!
255
Riscuri pentru sănătate legate de expunerea la agenţi
chimici periculoşi
 a echipei de evaluare. Majoritatea evaluărilor sunt
făcute de experţi externi fără implicarea în echipa de
evaluare a conducătorilor de la locurile de muncă, a
lucrătorilor sau a reprezentanţilor acestora, a medicului de
medicina muncii.
Operaţiunile de finisare generează o gamă largă de pericole pentru
sănătatea şi securitatea lucrătorului datorită cantităţii şi proprietăţilor
substanţelor chimice folosite.
Pentru cea mai bună protecţie a lucrătorilor împotriva riscurilor
generate de chimicalele folosite în cadrul operaţiunilor de finisaj, trebuie
să identificaţi produsele specifice folosite în cadrul operaţiunilor şi să
consultaţi legislaţia specifică pentru a vedea care sunt măsurile de
control necesare.
În industria lemnului, la finisaje este folosită o gamă largă de
adezivi şi agenţi de acoperire, multe dintre aceste produse fiind
periculoase pentru sănătatea lucrătorilor. Lucrătorii sunt în general
expuşi la agenţi chimici prin inhalare şi contactul cu pielea. Pielea
absoarbe cu uşurinţă mulţi agenţi chimici, precum compuşii organici
volatili, permiţând trecerea acestora în sistemul vascular.
Lacurile pentru mobilă conţin solvenţi care sunt nocivi sau chiar
toxici pentru oameni. Solvenţii cel mai des folosiţi în aceste lacuri includ
toluen, xilen, acetona, şi/ sau metanol etc. Efectele pe termen scurt ale
expunerii la solvenţi sunt iritarea ochilor a nasului şi gâtului, dureri de
cap, ameţeală, tulburare, oboseală şi greaţă. Efectele pe termen lung
pot include probleme ale aparatului reproducător, afecţiuni ale
sistemului nervos central, ale plămânilor, ficatului şi rinichilor.
Expunerea la toluen creşte riscul de pierdere a sarcinii. Au fost
identificate şi efecte asupra dezvoltării copiilor născuţi de mame care
au fost expuse la toluen şi xilen.
Mulţi dintre adezivii folosiţi în industria lemnului conţin de
asemenea chimicale nocive sau toxice. Cei mai periculoşi adezivi sunt
cei pe bază de solvenţi, răşină epoxidică sau răşină uree-formaldehidă.
Mulţi din solvenţii folosiţi în agenţii de acoperire se regăsesc şi în
adezivi. Clorura de metilen, care s-a demonstrat a cauza cancer la
animale în laborator, este adesea la baza acestor adezivi. Răşinile
epoxidice pot fi de asemenea cauzatoare de dermatite, reacţii de
sensibilizare sau cancer. Formaldehida este clasificată ca potenţial
256
cancerigenă, iar studiile au arătat că poate cauza cancer nazal şi al
plămânilor.
Eliminarea riscului legat de lucrul cu un agent chimic periculos
presupune înlocuirea acestuia cu un alt agent sau cu un proces care
permite eliminarea sau reducerea riscului. Atunci când acest lucru nu
este posibil din punct de vedere tehnic, riscul trebuie redus prin măsuri
de prevenire sau de protecţie. În mod normal, rezultatul evaluării
riscului şi informarea care are loc în urma acesteia permit determinarea
măsurilor preventive care trebuie luate.
5. Controlul calităţii evaluărilor de risc efectuate de diferiţi

angajatori au scos în evidenţă mai multe erori, dintre care
cele mai frecvente sunt:
 Componenţa necorespunzătoare sunt ataşate şi nici nu se
face trimitere în text către ele.
 Ignorarea anumitor categorii de riscuri, de exemplu, factori
de risc psihosocial, precum şi factori organizaţionali
(program de muncă, volum de lucru etc.).
 Neglijarea riscurilor pentru sănătate pe termen lung, cum
sunt riscurile produse de expunerea pe termen lung la
substanţe periculoase sau niveluri ridicate de zgomot.
 Ignorarea modului în care lucrătorii interacţionează cu
pericolele în timpul lucrului.
 Ignorarea activităţilor secundare de la locul de muncă,
precum întreţinerea sau curăţenia.
 Neluarea în considerare a posibilei prezenţe a angajaţilor
altor întreprinderi sau a altor persoane (subcontractanţi,
vizitatori etc.) la locul de muncă.
 Rezultatele evaluării de risc nu sunt luate în considerare
uneori la adoptarea măsurilor de prevenire şi protecţie.
 Nu se monitorizează măsurile luate pentru asigurarea
menţinerii eficienţei acestora.
 Nu au fost informaţi lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora
cu privire la rezultatele evaluării riscurilor şi la măsurile
introduse.
 Considerarea evaluării de risc ca o obligaţie unică,
nerevizuirea periodică a acesteia în vederea actualizării.
257
Bibliografie:
[1] Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, M.Of. nr.

646/27.06.2006
[2] Environment, Health and Safety Committee of the Royal Society of
Chemistry, Note on: RISK ASSESSMENT AT WORK, Version 3 - 19/07/2007
[3] U.S. Department of Labor Occupational Safety and Health Administration, A
Guide for Protecting Workers from Woodworking Hazards, OSHA 3157 1999;
[4] Inspecţia Muncii, Ghid de evaluare a riscului, elaborat în cadrul proiectului
Phare RO/04/SO/01, 2007
[5] Inspecţia Muncii, Broşuri privind riscurile legate de expunerea la diferite
pericole, elaborate în cadrul proiectului Phare RO/04/SO/01, 2007
ing. Virgil ZAMFIRACHE, inspector de muncă, I.T.M Bucureşti
258
ANALIZĂ ÎN URMA EVALUĂRII RISCURILOR ÎN
ACTIVITATEA DE COMERŢ MATERIALE DE
CONSTRUCŢII – MANIPULARE PRODUSE ŞI
MATERIALE CARE CONŢIN AZBEST
Valentin DRĂGĂNESCU
RISK ASSESSMENT ANALISIS FOR THE CONSTRUCTION

MATERIALS TRADING – ASBESTOS MATERIALS AND
PRODUCTS HANDLING
Summary
Although the Calarasi county does not have producers,

importers and major industrial users, there is a risk of occupational
illness, as a diverse range of materials and products on the basis of
asbestos are used as building materials, auto parts, elements isolation,
etc. ..
To prevent these risks and achieving the objectives of the national
campaign to prevent exposure of workers to asbestos, Territorial
Survey of Calarasi county has initiated a series of actions, including:
- Presentation and processing of materials received from the Labor
Inspection, the units that use and marketing materials containing
asbestos, to awareness and knowledge by workers and managers jobs
risk of occupational diseases, as well as tracking the way in which they
are known applied the rules relating to organization and conduct of the
processing, transport, storage and preservation materials and products
asbestos waste resulting from the production process;
259
- Setting the following measures which are aimed primarily improving
working conditions in jobs where working with such materials as well as
measures to prevent the risk of occupational diseases;
- The presentation of media risks from the use of materials and
products containing asbestos (articles in newspapers and the initiation
of programs on this issue, the local television station);
- Carrying out studies and analysis of the situation in the territory, in
order to determine the optimal solutions, establishing and implementing
measures to prevent risks and improve working conditions.
Cuvinte cheie: evaluarea riscurilor, boala profesională, agenţi

cancerigeni, securitate şi sănătate în muncă
Introducere
Cu toate că în judeţul Călăraşi nu avem producători, importatori

şi utilizatori industriali importanţi, există riscul îmbolnăvirii profesionale,
deoarece o gamă diversă de materiale şi produse pe bază de azbest
sunt utilizate ca materiale de construcţii, piese auto, elemente de
izolaţii, etc..
Pentru prevenirea acestor riscuri şi îndeplinirea obiectivelor
Campaniei naţionale pentru prevenirea expunerii lucrătorilor la azbest,
Inspectoratul Teritorial al judeţului Călăraşi a iniţiat o serie de acţiuni,
printre care enumerăm:
- prezentarea şi prelucrarea materialelor primite de la Inspecţia Muncii,
la unităţile care utilizează şi comercializează materiale ce conţin
azbest, în vederea conştientizării si cunoaşterii de către lucrătorii şi
conducătorii locurilor de muncă a riscurilor de îmbolnăvire profesională,
precum si urmărirea modului în care sunt cunoscute şi aplicate
reglementările ce privesc, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
prelucrare, transport, depozitare şi conservare a materialelor şi
produselor pe bază de azbest, a deşeurilor rezultate în urma procesului
de producţie;
- stabilirea de măsuri în urma controalelor, ce au vizat în principal,
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la locurile de munca unde se
lucrează cu asemenea materiale, precum şi măsuri de prevenire a
riscurilor de îmbolnăvire profesională;
- prezentarea în mass-media a riscurilor provenite din utilizarea
materialelor si produselor cu conţinut de azbest (articole in presa
scrisa si iniţierea de emisiuni, pe aceasta tema, la postul local de
televiziune);
260
- efectuarea de analize şi studii ale situaţiei din teritoriu, în vederea
determinării de soluţii optime, de stabilire şi aplicare măsuri de
prevenire a riscurilor şi îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.
ANALIZĂ CAZ
Analiza nr.1 constă în evaluarea nivelului de risc pentru

manipulator mărfuri (depozite materiale de construcţii) prin metoda
concepută de I.N.C.D.P.M.
Analiza nr.2 are ca bază supravegherea medicală de

specialitate, date referitoare la expunerea profesională şi alte date
statistice medicale.
REGLEMENTĂRI
Modele:
Evaluarea condiţiilor de muncă
Evaluarea riscurilor
Audit al sistemului de securitate şi sănătate în muncă
Cadru de intervenţie:
Informaţii generale despre boli profesionale
Prezentare azbest
Ghiduri pentru medicina muncii
Programe pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor
STRATEGIE
Documente evaluare risc
Documentaţie supravegherea stării de sănătate

Programe şi măsuri de prevenţie
Programe de protecţie şi promovare a sănătate la locul de

muncă
EXPERTIZA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ

REINTEGRARE SOCIOPROFESIONALĂ
261
PROGRAME DE RECALIFICARE
ANALIZĂ 1
Echipa de evaluare:
- inginer securitate
- medic specialist medicina muncii
Sistem de muncă:
- manipulator mărfuri în depozitele de materiale construcţii
Metoda:
- supraveghere medicina muncii
- evaluare risc
Documente
1. Fişa de evaluare a locului de muncă fundamentată de:

iţanimreted iş iţacifitnedi csir ed rolirotcaf atsil ‫٭‬
ăcnum ed rolinicras aereircsed ‫٭‬
ăcnum ed luidem ‫٭‬
etatiruces ed edradnats ‫٭‬
2. Nivelul de risc / nivelul de securitate

Rezultate :
n
 ri  Ri
Nr  i 1
n
 ri
i 1
Nr = 267 : 85 = 3,07
unde: Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă
ri = rangul factorului de risc ―i‖
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc ―i‖
n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă
Fundamentat de :
nimreted ‫٭‬ări pentru stabilirea expunerii profesionale
262
‫ ٭‬compararea concentraţiilor cu limitele normale
‫ ٭‬literatură ştinţifică, informaţii statistice şi supraveghere medicală
ANALIZA 2
PROCENTUL DE ANGAJAŢI EXPUŞI LA

FACTORI DE RISC CANCERIGEN LA NIVELUL
ÎNTREGII ŢĂRIROMÂNIA 2007
Diagramă 1
263
PROCENTUL DE ANGAJAŢI DIN ROMÂNIA
EXPUŞI PROFESIONAL LA
PRINCIPALELE CATEGORII DE CANCERIGENI
2007
Diagramă 2
Bibliografie – [6]
Statistici
264
Numărul cazurilor noi de boli profesionale din sectorul construcţiilor
declarate în anul 2007: 25
Tabel 1
Nr.
Judeţ Diagnostic Cauza
cazuri
1. 2. 3. 4.
Pulberi cu conţinut de bioxid de
Alba Silicoza st. II 1
siliciu liber cristalin
Suprasolicitare osteo-musculo-
Bacău Epicondilita 1
articulară
Constanţa Azbestoză Fibre de azbest 7
Azbestoză Fibre de azbest 2
Gorj Hipoacuzie zgomot 1
Surditate zgomot 2
Bronşită
Pulberi de var, ciment 2
cronică
Mehedinţi Hipoacuzie zgomot 1
Surditate zgomot 2
Bucureşti Astm gaze de sudură 2
Bronşită
gaze de sudură 1
cronică
Fibroză
Mureş gaze de sudura 1
pulmonară
Olt Astm bronşic fluor şi compuşi 1
Astm bronşic gaze de sudură 1
Sursa: Registrul operativ naţional al bolilor profesionale din Centrul

naţional de coordonare metodologică si informare privind bolile
profesionale - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti.
265
În România, conform statisticilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în
anul 2001 lucrau 25.651 de muncitori cu expunere la noxe cancerigene
dar datele respective nu sunt complete, numărul angajaţilor expuşi fiind
în realitate mai mare, iar agenţii cancerigeni la care sunt expuşi mai
mulţi. Numărul de cazuri noi de cancer profesional declarat este
oscilant şi foarte mic (5 cazuri în 1996, 2 cazuri în 1999, unul în 2000 şi
2 în anul 2001), fapt ce are următoarele explicaţii:
 diagnosticul cert de boală profesională este dificil de stabilit în
numeroase cazuri, datorită etiologiei multifactoriale a acestei
afecţiuni, neluată în considerare decât recent;
 mijloacele de diagnosticare precoce a bolii sunt încă
insuficiente;
 perioada lungă de latenţă a bolii (15-20 de ani de expunere la
noxele cancerigene respective, uneori chiar mai mult) face, pe
de o parte, ca persoanele în cauză să nu conştientizeze
imediat pericolul, iar, pe de alta parte, declararea bolii se
petrece frecvent după pensionare şi astfel nu mai sunt
analizate antecedentele profesionale;
 exista noxe profesionale cu potenţial cancerigen ( ex. pulberea
fina de lemn, citostaticele, câmp electromagnetic, etc) ignorate
încă de un număr mare de utilizatori deficiente privind
reglementările interne referitoare la agenţi cancerigeni,
mutageni si toxici pentru fertilitate.
Evaluarea riscurilor cancerigene profesionale, este încă departe de
a se practica curent, sistematic si eficient. Ca atare la ora actuala nu se
cunoaşte numărul exact al locurilor de munca cu risc cancerigen si nici
numărul persoanelor expuse, iar delimitarea de grupuri cu riscuri înalte
pentru cancerul profesional rămâne încă una din problemele majore de
viitor.
Sănătatea şi securitatea în muncã este un concept modern, care
reprezintă produsul valorilor individuale şi de grup, al atitudinilor,
competenţelor, comportamentelor, obiceiurilor ce determinã angajarea,
stilul şi eficienţa programelor de sănătate şi securitate în muncã. O
bunã culturã a sănătăţii şi securităţii muncii la nivelul unei unităţi se
caracterizează prin comunicare bazată pe încredere reciprocă,
percepţie comunã a importanţei sănătăţi şi a securităţii muncii şi pe
încredere în eficacitatea mãsurilor de prevenţie.
266
Tabel 2
Bibliografie – [3], în cursul ultimilor ani, legislaţia română în domeniul

protecţiei sănătăţii la locul de muncă a evoluat mult, principiul
armonizării cu reglementările europene în materie fiind principiul de
bază al elaborării noii legislaţii. Pentru cunoaşterea şi aplicarea noii
legislaţii în domeniul agenţilor genotoxici, s-au elaborat materiale de
informare (ghiduri, pliante, broşuri) şi s-au organizat campanii de
informare şi sensibilizare a participanţilor la procesul de muncă (pentru
azbest, pentru pulberi de lemn).
267
Situaţia incidenţei bolilor profesionale în România, în perioada anilor
1971-2001, este prezentată în tabelul următor:
Evoluţia incidenţei bolilor profesionale

în perioada 1972-2001
Tabel 3
Anul Număr Incidenţa Anul Număr Incidenţa
cazuri (o/0000 cazuri (o/0000
noi expuşi) noi expuşi)
1972 3117 413.4 1987 1384 138.2
1973 3101 391.9 1988 1294 126.1
1974 3044 357.7 1989 1423 134.4
1975 2828 330.0 1990 1470 142.1
1976 2894 325.2 1991 1414 140.4
1977 2498 285.2 1992 1506 139.1
1978 2766 299.8 1993 1562 162.9
1979 2832 291.1 1994 1875 201.5
1980 2310 240.7 1995 2031 217.3
1981 2568 264.8 1996 2015 204.2
1982 2464 253.8 1997 2060 225.0
1983 2231 227.5 1998 1828 182.79
1984 1683 171.3 1999 1802 192.2
1985 1498 151.5 2000 1576 125.19
1986 1425 141.0 2001 2238 151.28
Bibliografie – [4], Cunoaşterea structurii morbidităţii profesionale are o

importanţã deosebitã în condiţiile în care aceasta reprezintă efectul
expuneri profesionale la factori nocivi din mediul de muncã şi care,
odată precizatã, poate fi remediatã prin mãsuri tehnico-organizatorice
profilactice.
268
Cazuri noi de îmbolnăviri profesionale în perioada 1991-2001
Tabel 4
Boala 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Total Cazuri 1414 1506 1562 1875 2031 2015 2060 1828 1802 1576 2230
Silicoza total 405 611 586 795 787 594 582 735 649 530 501
- silicoza 394 583 561 781 747 566 519 680 635 521 498
- silico-
11 28 25 14 40 29 63 52 14 6 8
tuberculoza
Azbestoza 2 0 4 1 11 26 21 6 55 5 2
zgomot 10 56 50 56 159 337 395 211 386 386 696
Intoxicaţii total 425 405 419 362 372 355 392 338 287 184 288
- cu Pb 308 256 310 241 232 248 273 237 238 129 187
- cu CO 29 45 11 24 33 17 34 16 12 17 35
Astm bronsic 140 199 170 259 252 250 265 199 118 120 144
Boli
profesionale
14 11 21 16 55 121 120 100 106 74 141
determinate
de vibraţii
Bolile pielii 293 74 78 143 172 147 89 64 36 48 45
Bronşita
84 43 44 60 48
cronica
Boli
infecţioase, 23 20 17 49 14 28 39 44 35 34 232
parazitare
Boli de
sprasolicitare
5 10 7 6 12 15 27 21 14 39 50
profesionala,
din care
- laringe 4 9
- aparat
21 34
locomotor
suprasolicitare
14 0
vizuala
suprasolicitare
neuropsiho- 0 2
senzoriala
269
Tabel 4 continuare
Boala 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Bisinoza 6 28 26 16 32 17 10
Ulcer,
perforaţie
de sept 17 19 11 8 47 15 5 13 11 9 7
nazal
(crom)
Cancer
0 1 6 5 0 5 3 3 2 1 2
profesional
Rinita
17 14 12 19 12 14 6 6 3 5 4
alergica
Afecţiuni
13 11 6 4 6 9 2 4 1 3 17
oculare
Alte boli
57 85 186 158 120 139 4 25 24 61 51
prof.
270
ÎMBOLNĂVIRI PRODUSE DE EXPUNEREA LA AZBEST, ÎN
PERIOADA 2001 - 2004
Tabel 5
Anul Judeţ Unitate Diagnostic Nr.
declarării cazuri
2001 Buzău SC FERMIT SA Azbestoza 2
Bronşita cronica 2
Gorj Neprecizată Azbestoza 1
2002 Buzău SC FERMIT SA Azbestoza 5
Bronşita cronica 3
Buzău SA FERMIT SA Azbestoza 12
Bronşita cronica 9
SC IZOLATORUL Cancer
Bucureşti SA bronhopulmonar 2
2003 Azbestoza 1
Constanţa SC ETERMED SA Azbestoza 1
SC LAFARGE
Argeş ROMCIM SA Azbestoza 1
Iaşi SC LAFARGE VAR
SA Azbestoza 1
SC MECANICA
DACIA SA Azbestoza 1
SC REMAR SA Azbestoza 1
2004 Buzău SC FERMIT SA Bronşita cronica 2
Azbestoza 2
Date statistice din judeţul Călăraşi (2002-2007)
1. Număr de angajaţi expuşi la pulberi de azbest:

SC UNIVERS T SRL Călăraşi: 4 manipulanţi
SC VULCAN SRL Lehliu Gară: 2 manipulanţi
SC ASTRAL SRL Olteniţa: 2 manipulanţi
SC CARRUSO SRL Călăraşi: 2 manipulanţi
SC TITAN SRL Călăraşi: 2 manipulanţi
SC RECORD MERCUR‘94 SRL 2 manipulanţi
Total: 14 angajaţi
2. Timpii de expunere ai angajaţilor în activităţi cu materiale/produse cu

conţinut de azbest, inclusiv cele ocazionale:
SC UNIVERS T SRL Călăraşi: 6 ore/luna angajat
271
SC VULCAN SRL Lehliu Gara: 4 ore/luna angajat
SC ASTRAL SRL Olteniţa: 2 ore/luna angajat
SC CARRUSO SRL Călăraşi: 4 ore/luna angajat
SC TITAN SRL Călăraşi: 4 ore/luna angajat
SC RECORD MERCUR‘94 SRL 4 ore/luna angajat
Menţionăm că în urma Campaniei naţionale pentru prevenirea

expunerii lucrătorilor la azbest, iniţiate de Inspecţia Muncii unităţile
menţionate au elaborat planuri de masuri pentru:
- Avertizare a cumpărătorilor/utilizatorilor asupra riscurilor la folosirea

de materiale/produse cu conţinut de azbest;
- Folosirea, îndepărtarea, recuperarea şi depozitarea acestor produse

precum şi a deşeurilor rezultate precum şi prevenirea riscurilor prin
folosirea mijloacelor colective şi/sau individuale de protectie;
- Urmărirea modului de depozitare a materialelor pe bază de azbest;
- Controlul medical periodic;
■ Nu s-au confirmat boli profesionale datorate azbestului în judeţul

Călăraşi;
Informaţii generale
Statisticile actuale estimează că pe Glob se înregistrează

aproximativ 160 de milioane de cazuri de boli profesionale în fiecare
an; 30-40% din acestea evoluând implacabil în sensul cronicizării, iar
10% determinând incapacitate permanentă de muncă. Din acest motiv,
bolile profesionale sunt considerate adevărate ‖epidemii silenţioase‖
pentru că, fiind greu diagnosticate sau descoperite târziu, ele nu mai
pot asigura reversibilizarea stării funcţionale a individului. Dacă ţinem
cont şi de faptul că 10-30% din muncitorii ţărilor dezvoltate şi 50-79%
din cei ai ţărilor în curs de dezvoltare sunt expuşi în mod constant la
diverşi factori ocupaţionali de risc sau lucrează în condiţii non-
ergonomice, nu putem să nu tragem concluzia că maladiile
profesionale constituie importante probleme de sănătate publică şi nu
numai.
Costurile acestora se compun nu numai din efectele lor directe legate
de tratarea şi îngrijirea (spitalizarea) celor afectaţi, ci şi din efectele lor
272
indirecte legate de pierderea capacităţii temporare sau definitive de
muncă; în acest sens apreciindu-se că accidentele de muncă şi
maladiile profesionale presupun costuri de aproximativ 3% din PNB al
unei ţări, în primul caz şi, respectiv 20%, în cel de-al doilea caz. În plus,
anchetele sociale efectuate în rândul muncitorilor incapacităţi au arătat
că stresul psihologic pe care aceştia îl suportă exercită numeroase alte
presiuni în familie, colectivitate, societate, etc., afectând şi sănătatea şi
bunăstarea celorlalţi membri ai societăţii.
Azbestul este, de fapt, numele generic al unui grup foarte larg

de silicaţi fibroşi cu culori variate şi lungimi sau structuri cristaline
diferite, din care fac parte serpentinele (crisotilul) şi amfiboliţii (amozitul
şi crocidolitul), utilizaţi în domenii foarte diverse precum cel al
construcţiilor (pentru izolarea termică şi electrică a clădirilor),
mineritului, industriei producătoare de nave maritime sau fabricaţiei
echipamentelor ignifuge de protecţie. Dintre aceşti compuşi silicatici,
amfiboliţii, în general, şi crocidolitul, în special, prezintă cel mai mare
risc patogen; expunerea ocupaţională la aceste tipuri de azbest fiind
întotdeauna asociată cu azbestoza, exprimată prin intensa fibrozare a
pleurei pulmonare.
În realitate, se ştie că fibrele de azbest produc intense efecte
genotoxice şi citotoxice, determinând inflamarea cronică a plămânilor
care, datorită leziunilor proliferative dobândite, oferă condiţii propice de
creştere a celulelor mutagene ale cancerului. Un studiu efectuat pe un
grup de muncitori navali a arătat că asemenea formaţiuni tumorale au
apărut şi după 15-20 de ani de la încetarea expunerii, ceea ce
înseamnă că, deşi azbestul are o perioadă de acţiune patologică destul
de lungă, efectele sale cancerigene sunt sigure (90% din subiecţii care
lucrau pe şantierul naval respectiv prezentând semne clinice de
azbestoză).
În azbestoză, intensitatea reacţiei de fibrozare depinde de
numărul corpurilor străine (de azbest) introduse în plămâni, dar în mod
inevitabil, aceasta are caracter ireversibil, motiv pentru care, prin
recunoaşterea riscurilor sale patogene, atât producţia, cât şi utilizările
azbestului sunt sever limitate şi controlate prin politici environmentale şi
sanitare extrem de stricte.
273
Observaţii
Nu există relaţii evidente între nivelul calculat al riscului şi

situaţiile medicale
De ce?
Evaluarea riscului are ca rezultat, un nivel calculat al riscului

din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă focalizat asupra
efectelor pe termen scurt (frecvenţă şi gravitate maximă) şi a
statisticilor accidentelor de muncă;
Din punct de vedere medical, se evidenţiază existenţa efectelor

pe termen lung a riscurilor potenţial cauzatoare de îmbolnăviri
profesionale asupra angajaţilor.
Important:
Nivelul scăzut al riscului (evaluat şi măsurat din perspectiva

securităţii şi sănătăţii în muncă) demonstrează eficienţa
sistemului de protecţie a sănătăţii manipulanţilor, prin
respectarea măsurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă.
În cadrul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă,
rezultate obţinute reprezintă informaţii pentru stabilirea programelor de
acţiune şi proiectarea planurilor de securitate a muncii intr-o companie.
Concluzii:
1. Conform cu ambele analize, în care accentul cade fie din perspectiva

sănătăţii în muncă, fie din a securităţii în muncă, pentru locurile de
muncă evaluate există şi riscuri de îmbolnăvire profesională dar şi
riscuri de accidente de muncă;
2. Prin supraveghere medicală de medicina muncii angajatorii se pot

orienta la nivel de macrosistem şi politică de sănătate şi securitate la
locul de muncă;
3. Rezultatele evaluării nivelului de risc (Nr) demonstrează eficienţa

măsurilor de securitate a muncii implementate la acest loc de muncă,
considerat cu un nivel de risc mic;
274
4. Evaluarea stării de sănătate reale a angajaţilor, în relaţie corectă cu
specificul expunerii, se va realiza prin supraveghere medicală de
specialitate, ca una din măsurile prioritare de menţinere a stării de
sănătate şi promovare a atitudinilor corecte faţă de muncă, în
ansamblul ei.
5. Includerea în managementul organizaţiei, a strategiei de evaluare a

riscului profesional în relaţie cu evaluarea reală a stării de sănătate a
angajaţilor se constituie ca atitudine eficientă adaptată unei situaţii
reale, întrucât studiile epidemiologice pe loturi mari sunt costisitoare,
cu rezultate necomparabile între loturi şi, tardive în raport cu
necesitatea măsurilor preventive pentru menţinerea în limitele normale
a igienei industriale si o bună profitabilitate a afacerii.
6. Extinderea în plan social a evaluării riscului profesional necesită

extinderea şi flexibilizarea metodologică.
7. Crearea unui registru naţional al cazurilor de azbestoză şi de

mezoteliom;
8. Informarea asupra riscurilor pentru sănătate, regulilor de igienă,

echipamente de protecţie şi măsurile de prevenţie care trebuie
respectate;
MĂSURI
 Să se asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea angajaţilor;
 Particularizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă
conform caracteristicilor locurilor de muncă;
 Să asigure supraveghere medicală prin medic de medicina
muncii ;
 Înlocuirea produselor/materialelor cu conţinut de azbest cu alte
materiale;
 Să efectueze determinări periodice ale noxelor prezente la
locul de muncă ;
 Să asigure echipament individual de protecţie şi la
recomandarea medicului, să asigure materiale igienico-sanitare
şi alimentaţie de protecţie;
 Numărul de muncitori expuşi redus la minimum;
275
 Elaborarea de planuri de lucru privind metode de lucru,
semnalizare, interdicţia de a fuma, alegere Echipamente
Individuale de protecţie, informarea muncitorilor, curăţarea
spaţiilor de lucru şi depozitare etc.
 Limitarea emisiei de pulberi;
 Prezentarea în mass-media a riscurilor provenite din utilizarea
materialelor şi produselor cu conţinut de azbest (articole în
presa scrisă şi iniţierea de emisiuni, pe această temă, la postul
local de televiziune).
Bibliografie
[1] Dr. Adriana Todea, Dr. Aurelia Ferencz , Registrul operativ naţional al bolilor
profesionale din Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare
privind bolile profesionale - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti.
www.constructii.protectiamuncii.ro
[2]. Dr. Nicoleta Ionac, Mic tratat de geografie medicală, Universitatea Bucureşti
2003, www.unibuc.ro
[3] Ghid metodologic pentru prevenirea riscurilor legate de expunerea la agenţi

cancerigeni, mutageni şi toxici pentru reproducere, www.protectiamuncii.ro
Colectivul de elaborare a Ghidului:
Ing. Grigorita Napar Inspecţia Muncii – coordonator al grupului de lucru
Dr. ing. Tamara Moraru, ing. Dan Marcuşan, ing. Ionuţ Barbu, cons. juridic
Ştefan Iordache - Inspecţia Muncii, medic Maria Dinescu - ITM Braşov, Filolog
Maria Purcherea, medic Ileana Grigoriu - INCDPM, dr. Adriana Todea -
Institutul de Sănătate Publica Bucureşti
[4] Dr. Adriana Todea, Dr. Aurelia Ferencz , Morbiditatea profesională în

România în anul 2001, INSTITUTUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, BUCUREŞTI,
SECŢIA MEDICINA MUNCII, Compartimentul Fiziologia muncii
[5] Dr. Liliana Rapas, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, Dr. Ing. Steluţa
Nisipeanu, Institutul Naţional de Cercetare-dezvoltare pentru Protecţia Muncii,
UN MODEL DE APLICARE A EVALUĂRII RISCURILOR.
[6] NOUA ABORDARE A POLITICII NATIONALE DE PREVENIRE A

RISCULUI PROFESIONAL CANCERIGEN, Dr. Didi Surcel, Institutul de
Sănătate Publică Cluj-Napoca,
Ing. Valentin Drăgănescu, inspector de muncă, I.T.M. Călăraşi
276
BINE PENTRU LUCRĂTOR - BINE PENTRU AFACERE
SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ = PROFIT
SIGUR
Ciprian BREZEANU, Flavius GÂRLEANU
GOOD FOR WORKER – GOOD FOR BUSINESS

OCCUPATIONAL HEALTH AND SAFETY – SURE PROFIT
SUMMARY
Man is the most important resource continuous maintaining and

developing of our civilization, a resource that must be conserved by any means
possible, which also includes maintaining the physical security in the work
process.
In this context, the health and security management in the firm can be
defined as the ensemble of the organizational activities and the leadership in
the purpose of adopting the optimal decision in projecting and tuning the
elements and processes threw which the optimum level of security and health
in the work environment can be achieved for the members of that organization.
Cuvinte cheie: managementul securitătţi şi sănătăţii în muncă,

evaluarea riscurilor
INTRODUCERE
În societatea contemporană, omul este expus unor multiple

agresiuni care provin din mediul social, din mediul ambiental sau din
mediul de muncă.
277
Civilizaţia pe care a creat-o îi primejduieşte viaţa şi sănătatea
pe nenumărate căi.
Statisticile Uniunii Europene, cu toate deficienţele generate de
incompleta comparabilitate a datelor, au relevat faptul că din cele 120
de milioane de persoane angajate, aproximativ 5 milioane au suportat
un accident de muncă care a determinat o incapacitate temporară de
muncă mai mare de 3 zile.
La fiecare trei minute şi jumătate, cineva moare în UE din cauze
legate de muncă. Aceasta înseamnă aproape 167 000 de morţi pe an,
fie în urma accidentelor legate de muncă (7 500), fie din cauza unor
boli profesionale (159 500).
La fiecare patru secunde şi jumătate, un lucrător din UE este
implicat într-un accident care îl obligă să stea acasă cel puţin trei zile
lucrătoare.
Numărul de accidente la locul de muncă care cauzează trei sau
mai multe zile de absenţă este enorm, ridicându-se la peste 7 milioane
în fiecare an.
Incidenţa bolilor profesionale nu este nici ea minoră.Fiecare
accident sau boală înseamnă:
 suferinţe fizice şi psihice (în spatele fiecărei statistici se află
oameni adevăraţi), pierderi de venituri ş.a., pentru cei implicaţi -
victime, familie, prieteni;
 pierderi economice pentru firma în care are loc evenimentul
(concedii medicale, costuri de asigurări, productivitate,
fluctuaţia forţei de muncă, motivaţie, competitivitate etc.);
 costuri economice pentru societate (pensionări anticipate,
costuri sociale ale vătămărilor corporale şi ale bolilor etc).
Pe de altă parte, s-a realizat ideea că omul este cea mai
importantă resursă pentru menţinerea şi dezvoltarea continuă a
civilizaţiei noastre, resursă care trebuie conservată pe toate căile
posibile, inclusiv prin realizarea securităţii sale fizice.
A apărut, astfel, o activitate practică, în cadrul organizării
muncii, constând într-un ansamblu de acţiuni şi măsuri întreprinse
pentru asigurarea integrităţii anatomo-funcţionale şi a sănătăţii
participanţilor la procesele de muncă din toate compartimentele vieţii
economico-sociale, respectiv pentru realizarea securităţii omului în
procesul de muncă.
În paralel, datorită modificării mentalităţilor, s-a derulat şi un
proces de legiferare, din ce în ce mai complex şi mai complet, a
obligaţiilor tuturor părţilor implicate într-o activitate productivă,
278
angajatori şi angajaţi, pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva
riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
În prezent, în majoritatea ţărilor, securitatea şi sănătatea în
muncă sunt considerate ca o problemă de stat, legislaţiile naţionale şi
internaţionale conţinând secţiuni de sine stătătoare pentru această
problematică. A apărut, astfel, un al doilea sens al noţiunii de „protecţie
a muncii‖, cel de instituţie juridică – ansamblu de norme legale şi
imperative, având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale ce se
formează în legătură cu organizarea, conducerea şi realizarea
procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor
profesionale.
Dezvoltarea sub aspect concret-aplicativ a protecţiei muncii,
precum şi problemele complexe legate de noile tehnologii, au condus în
final la necesitatea obiectivă de teoretizare şi conceptualizare a
experienţei practice. S-a conturat astfel un al treilea sens al noţiunii de
protecţie a muncii: disciplina ştiinţifică din cadrul ştiinţelor muncii, al
cărei obiect de studiu îl reprezintă fenomenul accidentării şi îmbolnăvirii
profesionale (mod de apariţie şi de eliminare), respectiv al realizării
securităţii muncii.
Indiferent de expresia folosită, trebuie reţinut de orice manager că
un obiectiv esenţial şi obligatoriu pentru toţi organizatorii şi participanţii
la activitatea economico-socială trebuie să fie salvgardarea vieţii,
integrităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
În acest context, se poate defini managementul securităţii şi
sănătăţii în muncă la nivel de firmă drept ansamblul de activităţi de
organizare şi de conducere în scopul adoptării deciziilor optime în
proiectarea şi reglarea elementelor şi proceselor prin intermediul cărora
se realizează nivelul dorit de securitate şi sănătate în muncă pentru
membrii organizaţiei respective.
Există, prin urmare, un obiectiv clar definit, pe care conducerea
oricărei firme trebuie să şi-l asume – realizarea securităţii şi sănătăţii în
muncă.
În practică, avem de-a face cu un adevărat sistem de obiective,
dezvoltate pe verticală, deoarece dezideratul protejării omului în
procesul de muncă se traduce prin sub-obiective clare: eliminarea
şi/sau reducerea cauzelor potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire
profesională, care la rândul său înseamnă eliminarea şi/sau reducerea
unor riscuri particulare, specifice activităţii desfăşurate, deci aplicarea
unor măsuri concrete, punctuale.
279
În Directiva – cadru 89/391/CEE, care trasează direcţiile
generale pentru întreaga activitate de reglementare în domeniu, s-au
stipulat ca principii preventive de bază:
- evitarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională;
- minimizarea riscurilor care nu pot fi evitate.
În aceste condiţii, putem reformula obiectivul managementului
securităţii şi sănătăţii în muncă: atingerea securităţii maxim posibile, în
condiţiile concrete ale activităţii agentului economic, prin impunerea,
tuturor nivelurilor ierarhice, asumării şi deplinei implicări în acţiunile de
prevenire a accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale.
În cercetările efectuate pentru îmbunătăţirea securităţii muncii
s-au degajat progresiv două orientări.
Prima este de natură psihologică: lucrătorii trebuie sensibilizaţi
la ideea că accidentul este evitabil, că nu reprezintă o fatalitate. În
această direcţie, prevenirea accidentelor constă, în principal, în
protejarea lucrătorului şi în evitarea comportamentelor potenţial
periculoase.
Al doilea curent este de sorginte economică. Se pleacă de la
ideea că prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale, ca
orice activitate consumatoare de resurse, trebuie tratată prin prisma
eficienţei sale.
Performanţele sale vor fi condiţionate de cantitatea, calitatea şi
modul de fructificare a resurselor, respectiv a factorilor de producţie.
Prima categorie de efecte economice ale accidentelor de
muncă se manifestă în legătură cu intrările şi consumul de factori de
producţie, respectiv munca şi capitalul, sub forma distrugerii, modificării
structurii, calităţii, a utilizării lor în alte scopuri decât fusese programat.
A doua categorie de efecte economice ale accidentului se
manifestă prin modificarea (de regulă negativă) a indicelui de rezultat:
cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia fizică, costurile de
producţie.
Toate aceste consecinţe – la nivelul intrărilor, consumului şi
rezultatelor – se pot exprima sintetic prin modificarea rentabilităţii
activităţii firmei.
În concluzie, se pune întrebarea: cât trebuie să se repartizeze
activităţii de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale? Ce criteriu
trebuie să fundamenteze opţiunile?
Costul securităţii/nonsecurităţii reprezintă de fapt costul
accidentelor şi al bolilor profesionale eliminate / produse, respectiv
280
suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală,
deoarece, practic, securitatea înseamnă absenţa acestor evenimente.
Prin urmare, stabilirea costului accidentelor şi al bolilor nu se
poate realiza dacă nu se cunosc consecinţele lor şi, implicit, dacă
aceste consecinţe nu pot fi cuantificate prin indicatori cantitativi,
respectiv financiari sau economici.
Scopul evaluării riscurilor
Angajatorul are obligaţia generală de a asigura starea de

securitate şi de a proteja sănătatea lucrătorilor.
Evaluarea riscurilor are drept obiectiv să permită angajatorului
adoptarea măsurilor de prevenire/protecţie adecvate, cu referire la:
 prevenirea riscurilor profesionale;
 formarea lucrătorilor;
 informarea lucrătorilor;
 implementarea unui sistem de management care să permită
aplicarea efectivă a măsurilor necesare.
Evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel încât să

permită lucrătorilor şi persoanelor care răspund de securitatea şi
sănătatea în muncă:
 să identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate
acestor pericole, în vederea stabilirii măsurilor destinate
protejării sănătăţii şi asigurării securităţii lucrătorilor, în
conformitate cu prescripţiile legale;
 să evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă
de cauză, a echipamentelor, substanţelor sau preparatelor
chimice utilizate, precum şi a amenajării şi a organizării
locurilor de muncă;
 să verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate;
 să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi oportunitatea
de a lua măsuri suplimentare, ca urmare a analizării
concluziilor evaluării riscurilor;
 să confirme angajatorilor, autorităţilor competente, lucrătorilor
şi/sau reprezentanţilor acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi
de procesul de muncă, au fost luaţi în considerare;
 să vegheze ca măsurile de prevenire/protecţie, considerate
necesare şi adoptate în baza evaluării riscurilor, să contribuie
efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.
281
Schema generală a procedurii de evaluare a riscului care
include şi câteva elemente de management al acestuia este
următoarea:
1. Stabilirea planului de evaluare a riscurilor profesionale

2. Structurarea evaluării.
Luarea deciziei privind modul de abordare (geografică,
funcţională /axată pe proces/axată pe flux)
3. Colectarea informaţiilor.
Mediu/sarcini de muncă/persoane expuse/experienţă
acumulată
4. Identificarea pericolelor
5. Identificarea persoanelor expuse
6. Identificarea tipurilor de expunere
7. Evaluarea riscurilor.
Probabilitate de producere/gravitatea consecinţelor, în
condiţii reale
8. Studiul posibilităţilor de eliminare sau de control a riscurilor
9. Stabilirea priorităţilor de acţiune şi de adoptare a măsurilor
de securitate
10. Implementarea şi aplicarea măsurilor de securitate
11. Înregistrarea rezultatelor evaluării.
12. Măsurarea (aprecierea) eficacităţii
13. Controlul (periodic sau în cazul unor modificări în sistem):
Rezultatele evaluării îşi menţin valabilitatea (nu este
necesară nici o altă acţiune).
Revizuirea se impune.
14. Urmărirea planului de evaluare a riscurilor.
Cele mai frecvente erori apar în cadrul etapelor de identificare

a pericolelor şi a persoanelor expuse şi sunt:
 ignorarea anumitor categorii de riscuri, de exemplu, factori de
risc psihosocial, precum şi factori organizaţionali (program de
muncă, volum de lucru etc.);
 neglijarea riscurilor pentru sănătate pe termen lung, cum sunt
riscurile produse de expunerea pe termen lung la substanţe
periculoase sau niveluri ridicate de zgomot;
 neconsultarea lucrătorilor: practicile efective la locul de muncă
pot fi diferite, iar lucrătorii cunosc problemele;
282
 luarea în considerare doar a pericolelor menţionate în lista de
control;
 ignorarea modului în care lucrătorii interacţionează cu
pericolele în timpul lucrului;
 neluarea în considerare a posibilei prezenţe a angajaţilor altor
întreprinderi sau a altor persoane (subcontractanţi, vizitatori
etc.) la locul de muncă;
 neasigurarea coordonării între angajatori şi subcontractanţi, de
exemplu, neinformarea reciprocă asupra pericolelor şi
riscurilor.
Stresul, unul dintre factorii de risc de regulă ignoraţi, ocupă
locul al doilea în topul celor mai frecvent semnalate probleme de
sănătate legate de muncă.
Numărul persoanelor care suferă de stres la locul de muncă este,

din păcate în creştere, iar una dintre cauze este şi lipsa securităţii şi
sănătăţii în muncă:
o instalaţii învechite;
o lipsă dispozitive de protecţie;
o noxe;
o lipsă echipament individual de protecţie;
o lipsa asistenţei medicale şi a controlului medical
periodic.
Stresul, în acest caz, poate afecta semnificativ rezultatul net al
unei companii. Ce putem face?
Ex: SC DONASID SA
 PROFIL – producţia de metale feroase sub forme primare şi

semifabricate.
 2005:
 devine membră a grupului TENARIS ROMĂNIA;
 investiţii: reabilitare, retehnologizare generală – 16
mil. USD
 2006:
 încep probele tehnologice;
 360 angajaţi / 3 schimburi ;
 producţie – 850 t oţel (10 şarje);
 9 accidente.
 2007 – 2008:
283
 retehnologizare, reorganizare, automatizare – 40
mil. USD
 3 accidente
 2008:
 270 angajaţi / 3 schimburi;
 producţie – 1360 t oţel (16 şarje);
 2 accidente
 2009:
 producţie (proiect) – 1700 t oţel (20 şarje)
Politica sistemului de management integrat:

 Calitatea reprezintă principalul nostru avantaj.
 Nimic nu este mai important decât sănătatea şi securitatea în
muncă a tuturor celor care lucrează pentru noi şi utilizează
produsele noastre.
 Suntem angajaţi să dezvoltăm o afacere durabilă pe termen
lung reducând la minim impactul operaţiunilor noastre asupra
mediului.
Obiective:
 organizare, standardizare;
 crearea de condiţii tehnice şi tehnologice corespunzătoare;
 formarea şi educarea industrială modernă.
Măsuri care au dus la scăderea numarului de accidente în

perioada 2006 – 2008:
 reducerea ponderii operaţiunilor care include manipulări
manuale;
 adoptarea unei noi serii de echipamente individuale de
protecţie cu eficienţă sporită, în toate sectoarele;
 educarea angajaţilor privind orientarea spre utilizarea valorilor
pro siguranţă în mediul de muncă
 implicarea tuturor angajaţilor în efectuarea analizei de risc la
locurile de muncă
 implicarea solidară a top managementului în dezvoltarea
culturii de SSM la nivelul colectivuluui
 introducerea bonusului de securitate
 descreşterea totalului de ore om lucrate în concordanţă cu
creşterea productivităţii prin automatizări.
284
0
5
10
15
20
25
30
35
40
JAN 9,7
FEB 18,9
MAR 16,98
APR 4,89
MAI 36,24
JUN 9,39
18,53
JUL 19,74
2006
AUG
SEP 19,1
OCT 5,07
NOV
DEC 23,44
JAN
FEB 5,7
37,3
MAR
285
APR
MAI 16,3
2006 - 2008
JUN
JUL 5,1
2007
AUG
SEP 6,2
OCT 17,3
NOV
DEC 7,09
JAN
SILCOTUB
FEB 11,3
FRECVENŢA ACCIDENTELOR CU ITM ÎN TENARIS ROMÂNIA
1,3
MAR
APR
5,7
MAI
2008
5,7
JUN
2,5
JUL
3,1
DONASID
2,3
AUG 2,7
0
5
10
15
20
25
30
LTFR
Field &
Service
Running
20,4
s
Dalmin
16,0
e
Conduit
14,3
USA
Hydril
10,0
USA
TuboCarib
8,6
e
Siat
Hickman
Prudentia
l
Hydril
Canada
Tenaris 5,6 5,5 5,3 5,0 4,9
Tavsa
Ternium
Silcotub
4,6 4,3 3,7
286
Siderca
Conroe
Algoma
Donasi
3,2 2,8 2,6 2,4
d
August 2007 – August 2008
Tamsa
SC
Precision/SeaCA
2,3 1,7 1,7
T
Internation
alOperation
FRECVENŢA ACCIDENTELOR CU ITM – TENARIS GRUP
s
Confab
1,1 0,7
China
Counce
NKKTube
s
Texas
0,0 0,0 0,0 0,0
Arai
TSE / semnalări voluntare incidente SSM – evoluţie ultimele 12 luni
18 17
16
16 Silcotub Donasid 15
14
14 13 13 13
12 12
12 11
10
10 9
8
8 7
6
6
4
4 3 3
Investiţia în conştientizarea
2 personalului - instruiri2 tematice, practice, cu subiecte comparative în cadrul
2grupului Tenaris 1 1 1
Rezultanta - a dus la creşterea substanţiala a reacţiei angajaţilor la probleme de SSM
0
Jul 07
Oct 07
Apr 08
Jul 08
Aug 07
Nov 07
Jun 08
Aug 08
Sep 07
Dec 07
Jan 08
Feb 08
Mar 08
May 08
Investiţia în conştientizarea personalului - instruiri tematice şi practice cu subiecte comparative în
cadrul grupului, a dus la creşterea substanţială a reacţiei angajaţilor la problemele de SSM.
287
ORE
Safety INSTRUIRI
training hoursSSMperînman
raport cu ORE
worked LUCRATE
hours.
referinţă
Period: ultimele
July 07- 12 luni
June 08
%
0,90
0,80
0,70
0,60
0,50
0,40
0,30
0,20
0,10
0,00
Tavsa
Confab
Tamsa
TuboCaribe
Field & Running Services
NKKTubes
China
Siderca
Algoma
Dalmine
Donasid
Silcotub
Prudential
USA
Siat
288
Activităţi de prevenire şi protecţie
 comitetul SSM – reuniuni lunare şi excepţionale;
 şedinte săptămânale SSM cu operatorii şi managerii din
sectoarele industriale – noutăţi, evenimente, analiza
semnalarilor TSE;
 promovare SSM – grupuri de angajaţi cu experienţă ce
promovează siguranţa în mediul de muncă în care activează;
 întâlniri sectoriale SSM – analiza evenimentelor în sectoare;
 instruiri periodice, precum şi cu ocazia analizării unor
evenimente, cu personalul propriu şi cu cel de la terti;
 tururi SSM – program alocat pentru fiecare grup din sectoare;
 campanii SSM – manevrare / manipulare (2007/2008);
 obiective SSM – proiectul 00100 (0 accidente, o rebut, 100%
satisfacerla clientului) - reducerea indicilor de SSM;
 societăţile contractoare – reparaţii / programe de
implementare a SSM la terţi, monitorizare comună;
 program de igienă industrială – dezvoltarea noţiunii, materiale
noi.
Proiect pilot în domeniul SSM în cadrul SC DONASID SA:

 5S & Infrastructura
 practici operative SSM – fişe de operaţii definind
normele SSM aplicabile.
 identificarea – evaluarea riscurilor. Plan - acţiuni de
siguranţă.
 managementul SSM (seminar cu responsabilii de
formaţii), incluzând:
 planul anual de SSM;
 tururi de siguranţă în muncă – management;
 analiza accidentelor şi incidentelor;
 şedinţe SSM;
 comitet de SSM.
 standardizarea tuturor componentelor aplicabile pentru
siguranţă în mediul de muncă;
 compararea altor proiecte pilot din sectoare similare
cu cele ale Donasid.
Mod de realizare:
 instruiri, cursuri, aplicaţii SSM – 40 ore/om/an;
 echipamente de protecţie individuală – 40 000 USD/an;
 activităţi colective de analiză SSM – 20 ore/an/sector;
289
 schimb de experienţă – accesare TSE (Tenaris Safety &
Environment) – 3 500 semnalări/an;
 tururi de SSM / sectoare / teme – 1 tur / săptămână / manager;
 analiza riscurilor la post / la fiecare lucrare – permanent;
 instruirea / implicarea terţilor – permanent;
 statistică aplicată / analiza oportunităţilor – săptămânal.
Ce se urmăreşte:
demonstrarea faptului că întreprinderea este responsabilă din
punct de vedere social;
protejarea şi îmbunătăţirea imaginii de marcă şi valorii de
marcă;
maximizarea productivităţii lucrătorilor;
îmbunătăţirea devotamentului salariaţilor faţă de societate;
construirea unei forţe de muncă competentă şi sănătoasă;
reducerea costurilor şi perioadelor de întrerupere a activităţii;
satisfacerea angajaţilor şi a clienţilor în materie de SSM.
Rezultat:
 SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

 PROFIT
 CONSOLIDARE AFACERE
 PERSPECTIVE DE VIITOR
Ing. Brezeanu Ciprian, inspector de muncă, I.T.M. Călăraşi

Ing. Gârleanu Flavius, inspector SSM, Tenaris Donasid România
290
Gheorghe DINU
HEALTH AND SAFETY WORKPLACES
Summary
Health and safety workplaces are created by occupational hazards

evaluation, by production technology and work equipment modernization. All
this are use to advantage by adequate training of employees, accordance with
regulations of European Union standards.
Those who are take on employees are the only actors that can improve the
activity, by using only qualified staff and well trained.
Cuvinte cheie: managementul securităţii şi sănătăţii în muncă,

evaluarea riscurilor
În cadrul acordului de asociere între Comunitatea Europeana şi

ţările din Europa Centrală şi de Est, Comisia Europeana a vegheat
asupra realizării programului în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în special prin punerea în aplicare a măsurilor vizând acest
domeniu în concordanţă cu legea.
Politica socială, bazată pe aquis-ul comunitar al securităţii şi
sănătăţii în muncă constituie un punct important în agenda strategiei
comunitare, aducând trei caracteristici de noutate:
 O abordare globală a stării de bine la locul de muncă luând în
considerare piaţa muncii şi apariţia de noi riscuri, mai ales psiho-
sociale, şi vizând ameliorarea calităţii muncii din care mediul de muncă
sănătos şi sigur constituie unul dintre elementele esenţiale;
291
 Consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea
unor instrumente politice variate: dialog social, legislaţie, demersul
progresului şi identificarea celor mai bune practici, responsabilitatea
socială a întreprinderilor, implicaţiile economice, construirea
parteneriatelor între toţi actorii securităţii şi sănătăţii în muncă;
 Noua strategie demonstrează, de asemenea, că o politică
socială ambiţioasă este un factor de competitivitate şi că dimpotrivă,
lipsa politicii angrenează costuri care apasă greu asupra economiilor.
Calitatea muncii – obiectiv al Uniunii Europene are ca elemente

esenţiale sănătatea şi securitatea în muncă, considerându-se că o
bună organizare a muncii, precum şi un mediu de muncă sănătos şi
sigur sunt factori de performanţă pentru economie.
Inspecţia Muncii şi-a stabilit strategia luând în considerare
strategia comunitară in domeniul securitatii si sanatatii in muncă.
Pornind de la definiţia managementului ca fiind: „ştinţa de a
planifica, dirija şi controla efortul uman în aşa fel încât să se atingă
obiectivele prestabilite cu anumite politici acceptate,‖ lucrarea prezintă
o serie de aspecte referitoare la managementul securitaţii şi sănătăţii în
muncă, în condiţiile economiei de piaţă, specifice unităţilor din domeniul
construcţiilor.
Managementul securitatii si sanatatii in munca poate fi definit
ca „un sistem de management cu o durată de acţiune limitată, conceput
în vederea soluţionării unor probleme complexe, precis definite, cu un
puternic caracter inovaţional, care implică aportul unei largi game de
specialişti, din diviziuni structurale diferite, integraţi temporar într-o
reţea organizatorică autonomă‖.
Pentru a putea asigura managementul calităţii de securitate al

unui sistem sau al unui echipament, este necesar a se ţine cont de
următoarele aspecte:
Securitatea maximă se referă şi include toate activităţile
întreprinderii şi toţi salariaţii, indiferent de scara lor ierarhică;
securitatea maximă este, înainte de toate, problema managementului.
Concordanţa, convergenţa şi coerenţa acţiunilor demonstrează că
securitatea maximă trebuie să facă parte din strategiile unui
management corespunzător.
Managementul securităţii maxime este sistemul de
management practicat într-o organizaţie care vizează cooperarea
permanentă a tuturor salariaţiilor pentru stabilirea acţiunilor care
vizează îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii în muncă.
292
Managementul securităţii maxime presupune acţiuni permanente, cu
implicarea tuturor funcţiilor şi întregului personal din întreprindere
pentru orientarea tuturor mijloacelor spre prevenirea riscurilor, pentru
atingerea obiectivului final: condiţii normale de muncă şi riscuri minime.
Acţiunile întreprinse de Inspecţia Muncii în ultimii ani şi prin

controalele de tip campanie au condus la o imbunătăţire a stării de
sănătate şi securitate în muncă a angajaţilor.
Astfel, din analiza fenomenului accidentogen pe ultimii ani
având drept cauză <<căderea de la înălţime>>, se observă un trend
descendent atât al accidentelor de muncă care au produs incapacitate
temporară de muncă cât şi a celor mortale.
Activitatea din domeniul construcţiilor este riscantă, în condiţiile
în care circa 13 din 100.000 de lucrători ai acestui sector sunt victime
ale unor accidente mortale. De asemenea, munca în constructii îi
expune pe lucrători la o gama amplă de probleme de sănătate: de la
azbestoză la afecţiuni ale coloanei vertebrale, de la simdromul
vibraţiilor mâna-braţ la arsuri cauzate de ciment.
La fiecare loc de muncă, angajatorul are obligaţia legală de a
asigura securitatea şi de a proteja sănătatea angajaţilor printr-o serie
de activităţi specifice între care şi evaluarea riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională la locul de muncă.
Angajatorul şi şefii de lucrări trebuie să coopereze pentru a
asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
Această evaluare a riscurilor se concretizează prin stabilirea
unor măsuri care au ca scop:
 Prevenirea riscurilor profesionale;
 Informarea lucrătorilor;
 Formarea lucrătorilor;
 Punerea în practică a mijloacelor ce permit aplicarea măsurilor.
Deşi finalitatea cea mai importantă a evaluării riscurilor este

prevenirea riscurilor profesionale, nu este întotdeauna posibil să
transpunem acest deziderat în practică.
Întrucât nu întotdeauna este posibil să le eliminăm, riscurile
trebuie reduse, iar riscurile reziduale trebuie stăpânite.
Într-o etapă ulterioară, în cadrul unui program de control,
aceste riscuri reziduale vor fi reevaluate, iar posibilitatea de eliminare
sau de reducere suplimentară a riscurilor poate fi analizată prin prisma
unor metode noi.
293
Evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată şi aplicată de o
asemenea manieră încât să ajute angajatorul şi persoanele cu
responsabilităţi în domeniul securităţii şi sănătaţii în muncă la:
 Identificarea pericolelor existente;
 Selecţionarea, în cunostinţă de cauză a aparatelor,
substanţelor sau compuşilor chimici utilizaţi, amenajarea locului de
muncă şi organizarea muncii;
 Verificarea modului de luare a măsurilor;
 Stabilirea priorităţilor de acţiune privind îmbunătaţirea mediului
de muncă;
 A face dovada lor însăşi sau autorităţilor competente,
angajaţilor sau reprezentanţilor acestora, că toate componentele locului
de muncă au fost luate în considerare în cunostintă de cauză fată de
riscurile şi măsurile necesare pentru protecţia sănătaţii şi asigurarea
securităţii.
Având în vedere faptul că în domeniul construcţiilor ponderea

cea mai mare a cauzelor dependente de executant o reprezinta
«căderile de la înălţime», datorate în marea lor majoritate montării
şi exploatării necorespunzătoare a schelelor. Schela poate fi definită ca
o structură temporară care susţine una sau mai multe platforme şi care
este folosită fie ca loc de muncă, fie pentru depozitarea unor materiale
pe parcursul unor lucrări de construcţii de orice tip, inclusiv de reparaţii
sau de demolare. În cele ce urmează sunt cuprinse aspecte
fundamentale referitoare la munca în condiţii de securitate pe schele,
această activitate necesitând măsuri sporite de securitate. Executarea
schelelor poate începe numai după stabilirea în amănunt a metodelor de
lucru, a succesiunii operaţiilor a folosirii celor mai potrivite scule şi a
muncitorilor cu cea mai corespunzătoare calificare pentru operaţiile
respective. Tehnologia de execuţie, care studiază toate aceste
probleme, în scopul adoptării soluţiilor generate la fiecare lucrare în
parte, stă la baza procesului de producţie. Tehnologia adoptată este
deci determinantă în obţinerea reducerii duratei de execuţie a lucrărilor
precum şi a executării lucrărilor în condiţii care să excludă posibilitatea
de accidentare a personalului în procesul de muncă.
De tehnologia generală adoptată pentru lucrările de

construcţie depinde numărul şi tipul de schele care urmează a se
executa sau monta în şantier. Schelele şi esafodajele sunt construcţii
care au în general o durată relativ scurtă de exploatare dupa execuţie,
294
ele fiind în general folosite numai pe durata executării lucrărilor de
construcţii care necesită prezenţa schelelor.
În consecinţă rezultă faptul că, schelele sunt lucrări (construcţii)
cu un caracter provizoriu. Cu toate acestea executarea lor nu trebuie
tratată în nici un caz cu usurinţă, nu putem spune că vom construi
schele care să dureze o anumită perioadă.
Pentru executarea schelelor care se impun conform tehnologiei
de execuţie a lucrărilor de construcţii - montaj este necesară
întocmirea unui proces tehnologic de montaj, el redând în amănunt
modul de transpunere în teren a proiectului de executie a schelei
respective.
Schelele şi esafodajele, precum şi elementele lor componente
se vor calcula conform încărcăturilor şi normelor prevazute în prescripţiile
tehnice de încărcare, în cele de calcul al construcţiilor şi conform
condiţiilor specifice de folosire, astfel încât în timpul utilizării lor să nu
conducă la provocarea unor accidente de muncă.
Schelele şi esafodajele folosite la lucrările de constructii montaj
sunt tipizate. Dacă la unele construcţii, prin natura lucrărilor, se
utilizează schele şi esafodaje netipizate, acestea se vor executa pe
baza de proiect aprobat. În cazuri bine justificate, unele schele şi
esafodaje se vor executa după detaliile întocmite de şantier, dacă
sunt însoţite de calcule corespunzătoare şi aprobate de conducerea
şantierului. Se vor întocmi instrucţiuni proprii pentru fiecare tip de schele.
Toate precizările subliniate mai sus au scopul ca în baza unei
analize, să se aleagă şi să se impună acele condiţii care trebuie
respectate astfel încât lucrările să se execute cât mai sigur, eliminându-
se toate cauzele care ar putea provoca accidente.
O altă modalitate, pentru a avea locuri de muncă sigure şi

sănătoase este modul în care se evaluează riscurile şi se iau măsuri
pentru muncitorii ce lucrează la înălţime (în special dulgheri, fierar
betonişti, zidari) şi modul în care se implică angajatorul, prin măsurile
luate privind platformele de lucru pentru astfel de lucrări. Aici se
urmăreşte eliminarea riscurilor care pot fi cauzate de următoarele:
 organizare de şantier;
 lucru la înălţime;
 eşafodaje;
 cofraje;
 armături şi
 echipamente de protecţie.
295
Pentru fiecare se întocmesc instrucţiuni proprii pe loc de
muncă.
Faţă de cele expuse mai sus, prezentăm utilitatea evaluării
factorilor de risc.
Evaluarea riscurilor profesionale dă posibilitatea angajatorului
de a întreprinde acţiuni care să conducă la reducerea sau eliminarea
lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii societăţii.
Totuşi nu trebuie pierdut din vedere că prevenirea riscurilor

profesionale reprezintă soluţia de compromis între nivelul costurilor
legate de asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă şi nivelul de
securitate a sistemului însuşi. Apare ca imperativă necesitatea de
diagnosticare a situaţiei unui sistem de muncă sub aspectul securităţii
şi sănătăţii în muncă, ceea ce implică:
 Cunoaşterea factorilor de risc profesional;
 Ierarhizarea factorilor de risc profesional în raport cu gravitatea
maximă previzibilă a consecinţelor acţiunii acestora asupra
executanţilor;
 Identificarea şi ierarhizarea măsurilor de prevenire ce trebuie
aplicate în funcţie de priorităţile stabilite privind riscurile de eliminat,
coroborat cu criteriul economic.
Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a

procesului de muncă ea poate să-l influenţeze sub mai multe aspecte,
dintre care enumerăm:
Continuitatea procesului de producţie. Este bine cunoscut
faptul că producerea unui accident de muncă generează întreruperea
lucrului pentru o perioadă de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp
generează o stare de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată
evenimentului şi incertitudinii că acesta nu se va repeta. Acest lucru
face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de
muncă şi implicit cu scăderea producţiei.
Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor bine
alese măresc viteza de derulare a fluxului tehnologic micşorând sau
eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi
implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. În acelaşi
timpsunt eliminate şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de
protecţie a muncii ce ar putea fi dispuse în urma cercetării eventualelor
accidente ce se pot produce în sistemul dat.
296
Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de
prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor făcute cu
repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor
directe ale accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical,
ajutoare materiale, etc.), la evitarea perturbărilor procesului prin
reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor
accidentaţi.
Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a
echipamentelor cât mai puţin periculoase, stabilirea ergonomică a
fluxului tehnologic, disciplinarea tehnologică a personalului,
respectarea graficelor de întreţinere-reparaţie sunt tot atâtea elemente
care contribuie la creşterea productivităţii atât prin creşterea
randamentului utilajelor, cât şi prin creşterea randamentului
personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl
are realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut fatul că un mediu
ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea
numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă.
Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează
aproape automat derivând din disciplinarea personalului prin
respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţii optime
prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de
calitate.
Îmbunătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea
întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la
conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De
asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de
sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale,
cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant.
Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite în cadrul formaţiei
creează un climat de siguranţă şi încredere.
Creşterea prestigiului societăţii. Prin asigurarea unor condiţii
de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor factori
pertubatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi
angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât
în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul beneficiarilor şi
colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea
societăţii.
Eliminarea consecinţelor. Eliminarea consecinţelor
administrative, contravenţionale sau, după caz, penale suportate de
297
eventualele persoane vinovate de producerea unor accidente precum şi
a despăgubirilor către victime sau urmaşii acestora[1].
Bibliografie
[1] Mincă Gabriel, Introducere în problematica gestionării riscurilor profesionale,

Asociaţia Română pentru Securitatea şi Sănătatea în Muncă, Bucureşti, 2007.
Ing. Gheorghe DINU, S.C. CAMARAD SERV S.R.L.

Serviciul extern de prevenire si protectie
298

Riscuri Laboratoare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Riscuri Laboratoare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ PENTRU

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

BINE PENTRU TINE. BINE PENTRU AFACERE

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ PENTRU

LOCURI DE MUNCĂ SIGURE ŞI SĂNĂTOASE

Evaluarea riscurilor în laborator de analize medicale – Gabriela

RISK ASSESSMENT IN MEDICAL LABORATORY

Cuvinte cheie: vătămare, pericol, situaţie periculoasă, risc

Această lucrare referitoare la evaluarea riscurilor într-un

În termenii Legii nr.319/2006, obligaţia generală de asigurare a

Evaluarea prezentată cuprinde următoarele etape:

4. Posturile de lucru şi principalele riscuri

4.1. Lista posturilor de lucru

4.2. Lista principalelor riscuri

5. Grilă de evaluare pentru postul de lucru recoltare

Situaţie Vătămare Risc Niv Măsuri prevenire

Recoltare HIV, hepatite 4 3 1 Afişare Respectarea

Recoltări Boli 3 2 2 Vaccinare Eliminare

6. Riscuri si măsuri de prevenire în laboratorul analize

6.2. Riscul chimic. Există un risc de intoxicare, alergie, arsuri, produse

6.3. Riscul legat de manipulare şi gesturi şi posturi. Există un risc

6.4. Riscul de cădere. Este un risc de rănire produs de căderea de la

6.5. Riscul rutier. Este un risc de rănire rezultat dintr-un accident de

6.6. Riscul legat de lipsa de igienă. Este un risc sanitar legat de

6.7. Riscul legat de căderea de obiecte. Există un risc de rănire

6.8. Riscul legat de ambianţă. Este o sursă de disconfort care poate

6.9. Riscul incendiu explozie. Există un risc de arsură sau rănire în

6.10. Riscul de electrocutare. Este un risc de arsură sau electrocutare

6.11. Riscul legat de intervenţia unei firme exterioare. Este un risc

6.12. Riscul legat de organizarea muncii. Este un risc care poate

Ing. Gabriela PUŞCOIU, inspector de muncă, I.T.M. Buzău

Iuliana COSTEA, Magda PROTOPOPESCU

MAXIME SAFETY – OBJECTIVE AND MAIN STRATEGY IN

Maximum security strategy (MSS) takes into account all company-

Cuvinte cheie: securitate maximă, principii, metode, strategie

Una din mutaţiile esenţiale care s-a produs în ultimele decenii

2. Concepte moderne în abordarea securităţii şi sănătăţii în

Legislaţia modernă stabileşte că obligaţia legală a conducerii

Elaborarea unei viziuni noi şi

PRACTICI Conducerea prin exemple

Principiul Delegarea autorităţii

Evaluarea individului în funcţie

Fig. 2.1. Coordonatele care definesc rolul managerului întreprinderii moderne.

 Noi tehnologii MIZA

Fig. 2.2. Securitatea maximă - o necesitate obiectivă.

Strategia securităţii maxime are în vedere toate activităţile ce

Fig. 2.3. Principiile securităţii maxime.

 Definiţie. Ansamblul de principii şi metode organizate într-o

Aşa cum s-a mai menţionat, modalităţile de asigurare a

Tehnici Tehnici Tehnici

Fig. 3.1. Conceptul de securitate integrală conform şcolii Fundaţiei FREMAP –

Aceasta îmbină tehnici de prevenire în domeniul securităţii

Fig. 3.2. Abordarea ciclică a tehnicilor de prevenire în securitatea

Igiena industrială. Conceptul actual de sănătate definit ca ―echilibrul şi

Trăsăturile definitorii ale managementului securităţii maxime

ECHIPE DE LUCRU PENTRU

POLITICA PRIVIND SECURITATEA

ANGAJAREA PENTRU SECURITATE

Fig. 3.3. Etapele către managementul securităţii maxime.

―Managementul Securităţii Maxime‖ presupune, indiferent de

Managementul securităţii maxime – un sistem integral

a) Aplicarea managementului securităţii maxime.

Riscuri .......... inevitabile ...................... minime