Elaborarea unei lucrări de licență

Lucrarea de licență este o sinteză a activității academice a studentului, o probă a

capacităților sale academice, dobândite de-a lungul anilor de studiu. Lucrrea de licență nu este
doar o punere în evidență a unor cunoștințe, ci reprezintă și o dovadă a capacității studentului de
a le pune în practică, de a le experimenta. De aceea, o latură importantă a unei licențe, pe lângă
aspectul teoretic, este cel de cercetare.

Lucrarea de licență, oricât de circumscrisă unei teme anume, pune în evidență adesea
concepte din întreaga arie disciplinară (psihologie). De aceea, studentul trebuie să dovedească
faptul că are o bună orientare în întreaga disciplină, nu numai în aria mai specializată pe care o
abordează lucrarea sa.

Lucrarea de licență trebuie privită cu toată seriozitatea ca fiind o contribuție personală,

asumată, a celui care o face. Lucrările de licență cele mai reușite sunt cele care concordă cu
preocupările cele mai profunde ale studentului. Există, din păcate, și cazul unor studenți care pot
aborda orice temă la lucrarea de licență, fiindcă toate temele le sunt cvasi-indiferente. Aceste
cazuri sunt contra-exemple academice.

Nicio lucrare de licență nu trebuie concepută ca fiind o „piatră de hotar” a disciplinei sau
domeniului respectiv. Lucrările de licență sunt primii pași spre o cercetare academică ce
urmează, în cazul în care studentul va continua să activeze în mediul academic sau de cercetare,
să fie continuată și aprofundată.

Structura lucrării de licență

Convențional, se consideră că o lucrare de licență ar trebui să cuprindă următoarele

elemente: argumentul, cadrul teoretic, obiectivele și ipotezele cercetării, metodologia utilizată,
analiza cantitativă și interpretarea datelor, concluziile, bibliografia, anexele.

În ceea ce privește tehnoredactarea și numerotarea paginilor, lucrarea de licență se

redactează cu fontul Times New Roman, cu caractere de 12, la 1,5 rânduri. Se numerotează
începând de la prima pagină a Cuprinsului și până la ultima pagină a Bibliografiei. Anexele (dacă
există) nu se numerotează.
 Este util să se folosească, pentru explicitarea unor elemente din text, notele de subsol.
Trebuie ca redactarea să se facă cu diacritice (aspectul textului românesc fără diacritice este
foarte problematic!). Marginile textului sunt în general de 2,5 cm în stânga și 2 cm în rest.
Tabelele sau diagramele trebuie numerotate și denumite. În ce privește dimensiunea, o lucrare de
licență trebuie să se încadreze între 60 și 120 de pagini (există, după caz, unele recomandări cu
privire la numărul maxim de cuvinte care pot fi folosite – acest lucru depinde evident și de
domeniul de studiu, dar o atare recomandare strictă pare ușor excesivă).

Argumentul lucrării de licență

Acesta trebuie să fie scurt (o pagină). El reprezintă motivația alegerii temei, dar și o
foarte scurtă prezentare a lucrării. Argumentul poate face referire la tema centrală (importanță
etc.), lotul de subiecți ai cercetării, metodele utilizate, rezultatele obținute.

Cadrul teoretic

Este partea din lucrare care aduce în discuție teoriile și conceptele fundamentale utilizate.
De asemenea, este partea care argumentează alegerea demersului de cercetare. În această parte
studentul trebuie să facă apel la referințele bibliografice. Ele definesc în bună măsură înălțimea
teoretică dar și determinarea studentului, capacitatea lui de urmări tema în diversele sale ipostaze
teoretice; de asemenea, este locul în care se vădește și hărnicia studentului. Cu cât materialele
bibliografice consultate sunt mai multe și mai importante/npentru domeniu, cu atât este semn că
studentul stăpânește tema din punct de vedere teoretic. În plus, această parte este cea în care se
pot manifesta cel mai bine valențele creatoare, teoretice ale studentului. Modul în care
argumentează și modul în care redă sintetic armătura teoretică a temei este de cea mai mare
importanță pentru lucrarea de ansamblu. În general, tendința actuală este aceea de a considera
cadrul teoretic cu o oarecare lejeritate, ca fiind o etapă indispensabilă dar mai degrabă formală a
oricărei lucrări, care trebuie bifată și atât. Atenția celor mai mulți studenți se îndreaptă spre
partea de cercetare, spre partea așa-zis „aplicativă”. Nimic mai nepotrivit! Cu cât o lucrare este
mai solidă teoretic, cu atât șansele ca cercetarea practică să fie la rândul ei mai solidă și mai
novatoare sunt mai mari. De fapt, cercetarea sau partea practică a unei lucrări este întotdeauna
ghidată de partea teoretică. Evident, argumentele teoretice nu trebuie preluate pur și simplu de la
alți autori, ci trebuie, pe cât posibil, reinterpretate, integrate în economia lucrării d elicență,
calibrate astfel încât să servească scopului lucrării. Cadrul teoretic nu este o „ramă” imobilă a
lucrării, ci face parte din dinamica ei, se poate modifica în funcție de contextul lucrării – aici
abilitățile studentului de a opera cu cadrul teoretic se pot cu adevărat manifesta la maximum. De
aceea este necesar ca acest antrenament toretic să fie făcut încă din primul semestru al anilor de
studii, pentru ca, în cadrul lucrării de licență, el să dea roadele dorite.

Frazele care sunt citate trebuie puse obligatoriu între ghilimele. De asemenea, ideile
împrumutate de la alți autori trebuie evidențiate prin citarea numelui autorului și a paginii sau a
anului de apariție al cărții, dacă este o idee mai generală. De exemplu, dacă se amintește o teoria
a unui autor dintr-o lucrare anume se trece numele autorului și în paranteză anul de apariție al
lucrării: Popescu (2001) sau Mihalache (1998). Dacă cităm o frază, pe lângă anul de apariție al
lucrării, în aceeași paranteză trecem și pagina sau paginile (p. sau pp.): Popescu (2001, p. 106);
Mihalache (1998, pp. 201-202).

Dacă nu se citează direct o carte, ci indirect, după alt autor (în cazul în care studentul nu a
avut acces la cartea pe care vrea s-o citeze), se folosește formula apud: Mihalache (2001, apud
Popescu 2007).

Partea teoretică a lucrării este cea care prezintă și caracterele cele mai generale ale
fenomenului studiat. De exemplu, dacă se studiază violența domestică în raport cu anumite
concepte psiho-sociologice, este necesar să se facă o încadrare generală asupra fenomenului
violenței domestice.

În general, recomandarea care se face este ca această parte teoretică să nu depășescă 30%
din economia întregii lucrări de licență. O atare recomandare trebuie însă circumstanțiată ușor, în
funcție de tema aleasă. Unele teme se pretează mai bine unor dezvoltări teoretice mai ample,
altele dimpotrivă. În plus, trebuie să ținem seama și de personalitatea fiecărui student: unii sunt
mai înclinați spre abordări teoretico-speculative, alții spre aplicațiile practice și elementele de
cercetare concretă.

Obiectivele și ipotezele cercetării

 Obiectivele cercetării sunt de obicei formulate mai general decât ipotezele, în maniera
unor relații între fenomene, influențe, diferențe, a realizării unor tablouri ale unor fenomene
(aspect mai degrabă descriptiv), studii de caz etc.

Ipotezele sunt cele care primesc sau nu validare la sfârșitul lucrării (elementele de
metodologie, ca atare, sunt studiate la cursul dedicat). Obiectivele și ipotezele trebuie formulate
afirmativ, nu interogativ. Regula cea mai importantă a unui astfel de demers metodologic este ca
ipotezele să fie formulate înainte de aplicarea instrumentelor statistice.

Exemplu de formulare de ipoteză: „cu cât, cu atât...” (măsoară gradul de covarianță a

două fenomene) sau „fenomenul x este direct proporțional cu fenomenul y”. Chintesența unei
bune lucrări d elicență este de a găsi astfel de variabile interesante, ale căror relații reciproce să
fie studiate astfel încât să nu existe nici aspecte banale, dar nici forțări ale unor relații. Desigur,
instrumentele statistice sunt uneori înșelătoare. Abilitatea studentului este de aști să se folosească
de ele fără a le „idolatriza” și fără a face din aceste relații statistice sau cauzale un element
dogmatic.

Metodologia cercetării

Este capitolul care detaliază aspectele metodologice ale lucrării: tipul de cercetare
(designul cercetării), lotul de subiecți pe care s-a lucrat, metodele și tehnicile utilizate,
procedurile de lucru. Se explică modul în care a fost constituit eșntionul, proveniența subiecților
etc.

Analiza cantitativă și interpretarea rezultatelor

Este capitolul în care se face prelucrarea statistică a datelor obținute prin aplicarea
instrumentelor folosite în cercetare. Toate tabelele, diagramele care rezultă în urma cercetării
trebuie să fie denumite și numerotate. După obținerea acestor date cantitative, se trece la
operațiunea de explicare calitativă a lor. Este momentul explicațiilor de ordin
psihologic/psihosociologic al rezultatelor obținute. Se poate spune că acesta este momentul în
care creativitatea studentului se poate manifesta plenar: studentul are ocazia de a îmbina logica
formală a rezultatelor cu tematica de ordin psihologic pe care o presupune întreaga lucrare.

Concluziile
 Cea mai frecventă eroare făcută în mediul academic (semnalată ca atare de logicieni) este
aceea de a supra-concluziona, adică de a trage concluzii mai ample decât o permit premisele.
Acet lucru înseamnă că trebuie să fim atenți ca în cazul concluziilor să nu aducem mai multe
informații decât ne permit ipotezele cercetării. De aceea este necesar ca aceste concluzii să se
refere strict la rezultatele cercetării prezentate, să fie sintetice, să nu se refere la date statistice
(acestea au fost analizate în capitolul anterior) și să nu facă recomandări.

Concluziile au și o importanță „tactică” în raport cu comisia care anaizează lucrarea d

elicență, deoarece ele sunt cele care se rețin cel mai adesea de către cei care fac evaluarea. De
aceea importanța corectei lor formulări este maximă.

Bibliografia

Presupune listarea, în ordine alfabetică, a numelor tuturor autorilor care sunt evocați pe
parcursul lucrării. Există un procedeu standardizat de prezentare a bibliografiei, care presupune
numele, inițiala prenumelui, anul de apariție al lucrării (sau numărul și paginile în cazul
revistelor), titlul cărții, cu italice, editura. Iată un exemplu: Klein, N. (2008), Doctrina șocului,
Editura Vellant.

Dacă există mai multe lucrări ale aceluiași autor, ele trebuie ordonate în funcție de anul
de apariție, începând cu cele mai recente.

Anexele

Acestea nu se numerotează. Ele conțin diverse probe sau materiale auxiliare folosite de
student și care nu au fost analizate în cadrul lucrării. Sunt un fel de „ciornă” a lucrării de licență,
care atestă, indirect, „șantierul” presupus de aceasta.

Pentru a ne orienta, e bine să știm și care sunt în general criteriile după care se face
evaluarea unei lucrări de licență de către evaluatori:

- Motivația, importanța și actualitatea temei abordate

- Valoarea explicațiilor teoretice
- Valoarea documentării bibliografice
- Corectitudinea și claritatea în prezentarea obiectului cercetării
- Metodologia cercetării cantitative sau calitative
- Prelucrarea și analiza datelor, concluzii
- Caracterul aplicativ al lucrării
- Stilul, prezentarea de ansamblu