a.

Trăsălturi distinctive ale realismului, balzacianismului

 autorul intenţionează sa zugrăvească o frescă socială (mediul citadin

românesc, la începutul secolului al XX-lea);
 foloseşte ca sursă de inspiraţie experienţa lui de viaţă şi pe a altora;
 creează un univers verosimil; lumea reala este reflectată ca într-o oglindă;
 personajele fac concurenţă stării civile;
 tipicitate (eroii sunt „tipici în împrejurări tipice", generalizarea vizând
reprezentativitatea personajului pentru o clasă sau un mediu social) şi pe
determinismul social (mediul punându-şi amprenta asupra omului).
 descrierile devin minuţioase, se apelează la tehnica detaliului şi la nota
accentuat documentară
 preocuparea pentru social şi economic se asociază cu prezentarea cât mai
veridică a vieţii claselor sociale de jos, scriitorul devenind secretarul acelui
„istoric care este societatea însăşi", după cum afirma Balzac
 banalitatea cotidiană îi permite scriitorului o atitudine lucidă, critică şi
utilizarea unui stil sobru, impersonal. Astfel, acest curent literar
împleteşte realismul reprezentării şi al conţinutului, în scopul creării unui
roman „total", ce-i conferă naratorului statutul de stăpân atotputernic al
textului şi al lumii romaneşti prezentate, cu toate destinele ei, iluzia puterii,
a cunoaşterii Adevărului absolut, prin adoptarea perspectivei
omnisciente.
 în incipit se precizează coordonatele temporale şi spaţiale (1909,
Bucureşti), se descrie mediul şi sunt convocate la o reuniune
principalele personaje (jocul de cărţi clin casa lui Giurgiuveanu).
 definit ca metodă de creaţie, balzacianismul a fost văzut drept „un
armistiţiu între clasicism şi romantism" (Paul Georgescu).De la clasicism
se preia triunghiul amoros şi interesul pentru caractere (personaj
construit pe o dominantă: avarul, mizantropul, scorpia), cărora le adaugă
dimensiune socială şi psihologică.
 primă vârstă a realismului european, balzacianismul introduce în literatură
teme noi, precum a paternităţii, a moştenirii, a parvenirii.

b. Elemente romantice
 ruinarea casei lui Costache Giurgiuveanu
 caracterul excepţional al Otiliei şi cel al lui Felix
 structura afectivă a conflictului, povestea de dragoste dintre cei doi tineri
 descrierile de natură din fragmentul vizitei în Bărăgan
c. Elemente moderne
 Ambiguitatea personajelor- personajele din roman, deşi urmăresc definirea
unor ,, caracterologii”, manifestă totuşi complicaţii interioare neconforme
cu proza balzaciană Moş Costache nu este un avar dezumanizat. El nu şi-a
pierdut instinctul de supravieţuire (cheltuieşte pentru propria sănătate) şi
nutreşte o iubire paternă sinceră pentru Otilia. El este o combinaţie între
două caractere balzaciene: avarul (moş Grandet) şi tatăl (moş Goriot).
Pascalopol o iubeşte pe Otilia în acelaşi timp patern şi viril. Felix nu este
ambiţiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi
dezinteresat, dar hotărât să-şi facă o carieră, se bazează, pe luciditate şi
profunzime intelectuală.
 preocuparea pentru problemele psihologice precum dezagregarea
personalităţii, alienarea, dedublarea conştiinţei
 tehnici moderne de caracterizare:
a. comportamentismul : până în capitolul al XVl-lea, Otilia este
prezentată exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici),
fără a-i cunoaşte gândurile din perspectiva unică a naratorului, cu
excepţia celor mărturisite chiar de personaj.
b. tehnica relativizării imaginii, a pluriperspectivismului (
reflectarea poliedrică). Relativizarea imaginii prin reflectarea în
mai multe oglinzi alcătuieşte un portret complex şi contradictoriu:
fe-fetiţd" cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata exuberantă,
„admirabilă, superioară' pentru Felix, femeia capricioasă, „cu un
temperament de artistă' pentru Pascalopol, „o dezmăţată, o stricată”
pentru Aglae, „o fată deşteaptă”, cu spirit practic, pentru Stanică, o
rivală in căsătorie pentru Aurica.
 la nivel formal, prezenţa unor limbaje diferite, ce apropie tehnicile narative
de colajul avangardiştilor (lista socotelilor descoperită de Felix, textul
scrisorii pe care o primeşte Costache, textul redactat de Pascalopol către
bancă, fragmente de poezii etc).
 introducerea unor secvenţe specifice genului dramatic într-o structură
narativă. Cap. al XVIII-lea este realizat scenic: moş Costache, după un
prim infarct, zace bolnav. În camera lui membrii familiei Tulea, Stănică,
jucând cărţi, vorbesc cu totală indiferenţă faţă de ceilalţi.