CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................................................ 3
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE ȘI PARTICULARE ECONOMICE ȘI
JURIDICE PRIVIND ACTIVITATEA AGENȚILOR ECONOMICI IMPLICAȚI ÎN
ECONOMIA REALĂ ................................................................................................................ 4
I1 Finanțele în cadrul firmelor private-particularitățile specifice acestora ............................. 4
I.1.1 Necesitatea și funcțiile finanțelor întreprinderii-importanța acestora pentru
procesele economice ........................................................................................................... 4
I.2 Analize legate de funcția financiară a firmelor și modul său de organizare în funcție de
mărimea firmelor .................................................................................................................... 7
1.2.1. Particularitățile funcției financiare în micile întreprinderi la micii întreprinzători ... 7
1.2.2. Analize ale funcției financiare în întreprinderile mijlocii ........................................ 8
1.2.3. Organizarea și paricularitățile funcției financiare în marile întreprinderi ................ 9
1.3. Necesitatea existenței capitalului și implicațiile lui pentru derularea activității
operatorilor economici ...................................................................................................... 10
1.4. Modul în care se derulează procesul de gestiune economico-financiară a firmelor și
importanța acestui proces .................................................................................................. 12
1.4.1 Principalele sarcini ale gestiunii economico-financiare și particularitățile acestuia 14
1.4.2. Aspecte legate de derularea ciclului de exploatare în activitatea curentă a firmelor
........................................................................................................................................... 16
1.4.3. Aspecte struturale ale gestiunii ciclului de exploatare ............................................ 17
1.4.4. Structura și competența stocurilor destinate procesului de producție ..................... 18
1.4.5. Importanța îmbunătățirii mărimii stocurilor ........................................................... 18
1.4.6. Estimarea previzională a nevoii de finanțare a stocurilor pentru activitatea
agenților economici ........................................................................................................... 18
1.4.7.Metode sintetice și analitice prin care se stabilește nevoia de finanțare a ciclului de
exploatare în practica curentă ............................................................................................ 21
1.4.8. Aspecte practice privind modul de gestionare a clienților ...................................... 23
1.4.9. Sistemul administrării clienților .............................................................................. 23
CAPITOLUL II : STUDII DE CAZ PRIVIND ORGANIZAREA GESTIUNII FINANCIARE
A FIRMELOR PRIVATE ........................................................................................................ 25
II1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII „ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ” ...... 25
ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ (ELGS) ......................................................... 26
II 2 Determinarea practică a indicatorului de cost mediu ponderat la S.C.
ELECTROARGEȘ SA CURTEA de ARGEȘ ..................................................................... 26
II 3. Studiul de caz referitor la întocmirea tabloului soldurilor intermadiare de gestiune și
determinarea capacității de finanțare la S.C. ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ
.............................................................................................................................................. 29
II4 Fundamentarea dividendului maxim ce poate fi atribuit acțiunilor comune corespunzător
anului financiar la S.C. ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ ............................. 31

1
II5 Studiu de caz privind stabilirea mărimii dividendelor pe grupe de acțiuni și a
dividendului total ce poate fi primit de un acționar care deține înscrisuri la S.C.
ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ .................................................................... 31
II6 Studiu de caz privind determinarea stocurilor de active circulante la S.C.
ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ .................................................................... 33
II7 Studiu de caz privind fundamentarea coeficientului de lichiditate, a coeficientului de
solvabilitate, a coeficientului de rentabilitate la S.C. Electroargeș Curtea de Argeș ........... 35
II 8 Studiu de caz referitor la excedentul de trezorerie al exploatării la S.C. Electroargeș S.A
Curtea de Argeș .................................................................................................................... 36
II9 Studiu de caz referitor la excedentul de trezorerie al exploatării .................................... 36
CONCLUZII ......................................................................................................................... 38
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................... 40

2
 INTRODUCERE

Mi-am ales ca lucrare de licență „Agenții economici și gestiunea financiară a acestora”,

deoarece este un domeniu de mare interes, al finanțelor private, finanțe care ajută la existența
finanțelor publice și implicit a statului.
Cunoaștem din activitatea practică, că de la nivelul micro-economiei și al finanțelor
private, au loc nenumărate transferuri de surse financiare sub formă de impozit și taxe care
merg către bugetul statului. În același timp, la același nivel micro-economic au loc numeroase
transferuri bănești între firme, în sensul că există relații de furnizor-client, tot la nivel
micro-economic, există transferuri bănești și fluxuri financiare de la firme către personalul
salariat prin plata drepturilor salariale ale acestora, precum și a impozitelor și contribuțiilor
sociale care privesc aceșți salariați, dar care se virează către bugetul statului.
Așadar, în lucrarea mea, mi-am propus să pun în prim-plan o serie de particularități și
aspecte generale care implică activitatea agenților economici, sens în care am efectuat o serie
de analize orientate pe funcția financiară a firmelor și am prezentat modul de organizare al
acestei funcții financiare în raport cu mărimea firmelor, respectiv la micile întreprinderi, la
firmele mijlocii, dar și la marii întreprinzători.
În acest sens, am subliniat necesitatea existenței capitalului în activitatea firmelor și
implicarea pe care l-ar avea acest capital pentru derularea activității firmelor, am arătat modul
în care se derulază procesul de gestiune economico-financiară și importanța acestui proces.
În același timp, am arătat care sunt principalele sarcini practice ale procesului de
gestiune financiară și particularitățile de derulare a acestuia, am prezentat aspecte structurale
ale gestiunii ciclului de exploatare, am concretizat problema de structură și componență a
stocurilor destinate procesului de producție, am arătat care este importanța îmbunătățirii
măririi stocurilor și cum se face estimarea previzională a nevoii finanțării lor.
La lucrarea mea, a fost finalizată partea teoretică prin prezentarea metodelor sintetice
și analitice care ar contribui la o determinare optimă a nevoii de finanțare, a ciclurilor de
exploatare a agenților economici și a modului cum se administrează portofoliul de clienți al
unei firme.
Conclziile lucrării pe care am elaborat-o, constau în faptul că, gestiunea financiră a
agenților economici este un proces complex care vizează mai multe etape succesive, fiecare
având importanța ei decisivă, mă refer la faptul că se pleacă de la un proces de procurare a
capitalurilor care trebuie să fie cât mai ieftine, aceasta pentru a asigura profitabilitatea
ulterioară a activității firmei, se continuă apoi cu etapele de procurare a activelor circulante și
activelor imobilizate care ajută la desfășurarea proceselor productive, o altă etapă importantă
fiind aceea de obținere a rezultatelor fructificate prin procese de producție și procese
comerciale, aceste rezultate trebuind să fie pozitive deoarece, în caz contrar, firma nu
înregistreaz profit, valoarea adăugată care să permită dezvoltarea ulterioară. În România, însă
în prezent, statul nu ajută sub nici o formă firmele private, lasă aceste firme la voia întâmplării
dorind ca activitatea acstora să fie reglată de echilibrul cerere-ofertă, lucu imposibil de
realizat, fapt pentru care numroase firme devin la un moment dat mai puțin eficiente,
înregisterează greutăți finaciare mergând până la înregistrarea unei trezorerii cu probleme,
dificultăți în obținerea profitului îndreptându-se spre faliment. Prin urmare, statul ar trebui să
se implice mai mult, ajutând firmele care înregistrează temporar dificultăți financiare.

3
 CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE ȘI PARTICULARE
ECONOMICEȘI JURIDICE PRIVIND ACTIVITATEA AGENȚILOR
ECONOMICI IMPLICAȚI ÎN ECONOMIA REALĂ

I1 Finanțele în cadrul firmelor private-particularitățile specifice acestora

I.1.1 Necesitatea și funcțiile finanțelor întreprinderii-importanța acestora pentru

procesele economice
Cunoaștem din activitatea practică faptul că toate companiile, indiferent de forma de
proprietate sau de activitate, tratează problemele financiare care intervin de fiecare dată când
realizează o operațiune care cere cumpărarea sau transferul unor titluri sau monede. În
concluzie, totalitatea organizațiilor cuprinse în spațiul afacerilor din cadrul economiei de
piață, trebuie să se confrunte atât cu oportunitățile, cât și cu riscurile specifice afacerilor. În
cadrul firmelor, finanțele dispun de prioritatea stabilită păstrând împrejurările care au dus la
formarea finanțelor: clauzele economiei de piață, producția mărfurilor, existența statului și a
banilor.

Pe de o parte, există anumite concepții ale finanțelor care prezintă o personalitate

proprie în ceea ce privește întreprinderea. În primul rând, nivelul și modul de îmbunătățire a
structurii financiare internaționale și naționale au un impact asupra diversității organizațiilor,
instrumentelor și mecanismelor care afectează administrarea financiară. În al doilea rând,
prin intermediul scopului firmei, se decid oportunitățile financiare.1
Suntem de părere că finanțele organizației simbolizează cel mai important element al
structurii de credit și financiar deoarece, cea mai mare parte a resurselor, sunt produse de
agenții economici.
Resursele financiare ale organizației sunt alcătuite din „relații economice care îmbracă
forma bănească și care apar și se manifestă în mod obiectiv la nivelul întreprinderilor, în
legătură cu formarea și repartizarea fondurilor bănești necesare procesului de producție, în
scopul obținerii profitului maxim, satisfacerii unor nevoi sociale ale salariaților și formării
fondurilor financiare la dispoziția statului.”2
În prezent, resursele firmelor poartă denumirea de finanțe private (corporative).
Acestea fac referire la totalitatea agenților economici care determină administrarea propriilor
patrimonii, cu scopul de a mări prețul de piață a acestora.
Finanțele organizațiilor cuprind trei moduri de realizare a acestora (teorie, practică,
politică), cum se va observa în figura numărul 1:

1
Adochiței M., Antoniu N., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2014, p 50
2
Neagoe I, Finanțele întreprinderii, Editura ANKAROM, Iași, 2007, p. 21
4
 Aspecte teoretice
(referitoare la
obținerea modelelor
de statistică, validarea
statistică)
Aspecte practice Politici de firmă
(analize financiare, (politici de dividend,
probleme legate de politici de investiții,
diagnosticul financiar ,
diagnosticul financiar al politice de finanțare)
firmei)

Conținutul
finanțelor
private

Figura numărul 1: Organizarea și conținutul finanțelor private (corporative)

În același timp, finanțele publice cuprind un aspect obiectiv reliefat din categoria
raporturilor financiare, dar și un aspect subiectiv reprezentat de metodele folosite potrivit
legiferărilor juridice.
Din punct de vedere epistemologic, resursele companiilor sunt prezentate ca o ramură
a științei financiare, care are rol în verificarea mecanismelor și procedeelor de obținere și
administrare a finanțelor, originea și stabilirea folosirii acestora, pentru a determina
satisfacerea anumitor nevoi, precum și realizarea de venit.3
Finanțele companiilor îndeplinesc două funcții: de repartiție și de control, cu ajutorul
cărora sunt stabilite scopul și cuprinsul acestora.
Legat de funcția de repartiție a finanțelor, putem să specificăm faptulcă în contextul
economiei de piață, această funcție este determinată de tipurile de proprietate, autonomia
organizației, programul de îmbunătățire, managementul care au un impact asupra producerii,
măririi și împărțirii resurselor, raționalității plăților realizate asupra afacerii. Cu toate acestea,
funcția de repartiție constă în alcătuirea investițiilor, în acordarea și utilizarea lor pentru a
stabili scopul organizației.
Dacă privim dintr-un punct analitic, funcția de repartiție constă în achiziționarea
capitalurilor din mai multe surse, circuitul și împărțirea pe destinații, folosirea, schimbarea
raporturilor conținutului prin reținerea de venituri ce reies din posibilitatea de autofinanțare și
obținerea unor venituri din exterior. Rolul de a realiza administrarea capitalurilor, de a ajuta la
îndeplinirea unor acțiuni economice și recepționarea unor beneficii, dar și asumarea unor
responsabilități materiale, îi revin tot funcției de repartiție.4
Obținerea și îmbunătățirea activului material stabilește existența anumitor puncte de
plecare din punct de vedere financiar specifice operațiunii de finanțare. Resursele, obținute
prin împrumut sau aparținând companiei, sunt incluse în noțiuni de activ, trecând prin mai
multe etape ale circuitului financiar, putând fi reprimite în cazul în care se obține un câștig
important. În concluzie, funcția de repartiție presupune pe de o parte formarea capitalurilor
inițiale, iar pe de altă parte a celor care au drept scop dezvoltarea și satisfacerea unor sarcini

3
Cristea H., Ștefănescu N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Milton, Timișoara, 2016, p. 90
4
Constantinescu D., Man M., Dobrin M., Economia și gestiunea firmei, Editura Economică, București, 2016, p.
100
5
ale companiei, iar cele din urmă tipare ale capitalului sunt reprezentate de câștigul accentuat
rezultat dintr-o acțiune rentabilă.
În mod concret, prin această funcție putem afirma:
- realizarea unor capitaluri specifice și obținute prin împrumut
- elaborarea și împărțirea venitului
- plasarea și folosirea capitalurilor în funcție de nevoile ciclului de valorificare și de
investiții
- alcătuirea și folosirea fondurilor în scopul serviciului pentru a satisface responsabilități
în cadrul companiei, a acționarilor sau partenerilor, angajaților, dar și a unor necesități
ale societății
5
- achitarea împrumuturilor și a obligațiilor firmei
Funcția respectivă are în vedere totalitatea fluxurilor financiare, cum ar fi intrări și ieșiri
de resurse, stabilite de activitățile efectuate în patrimoniul firmei, ținând cont de procesele
financiare. Această funcție se constituie printr-o multitudine de procedee și metode de
obținere și administrare a resurselor, prin care se nasc anumite legături economice externe și
interne.
Asupra funcției de control a finanțelor firmelor putem arăta că în situația economiei
concurențiale, problemele economico-financiare care apar în cadrul unei firme sunt rezolvate
la nivel microeconomic, iar în acest caz activitățile de control trebuie să fie rezolvate de
companie, fiind elaborate într-o manieră descentralizată.
Această funcție6 este alcătuită din două elemente: primul este constitutiv, iar cel de-al
doilea este corectiv; agenții economici au cunoștințe în materie managerială, luând decizii de
avertizare și eliminare a elementelor negative ale acțiunii.
Aceasta nu pune accent doar pe partea constatativă, ci se implică în corectarea unor
acțiuni, cu scopul de a îmbunătăți întreaga activitate. Revizia realizată cu ajutorul finanțelor
companiei garantează un cadru organizatoric și punerea în aplicare a metodelor care
acționează în scopul evitării problemelor apărute, respectării legilor economico-financiare,
garantarea prestigiului, în vederea măririi eficienței și rentabilității, precum și respectarea
condițiilor și legislației financiare.
Cu toate că structurarea și îndeplinirea verificării sunt dependente de tipurile de
proprietate asupra capitalului, cel mai important element rămâne hotărârea proprietarului luată
asupra modului de producere și administrare a patrimoniului.
Comparativ cu funcția de repartiție, cea de control este mult mai complexă, fiind
formată din totalitatea etapelor circuitului economic și reperelor stabilite în bugetul
organizației. Pentru a se realiza acest lucru, trebuie să se elaboreze o evidență corectă și o
previziune de bază.
Conform timpului de determinare, controlul este preventiv, concomitent postoperativ
putând fi exprimat prin multe elemente economico-financiare, precum: taxe și impozite,
profit, preț, credite, costuri. Cel mai întâlnit control este cel prezent în cadrul unei companii
purtând denumirea de control financiar propriu (autocontrol), care, de fapt, este un control de
gestiune.
Din punct de vedere al structurării interne, nivelului ierarhic, în cadrul organizațiilor
comerciale și ale regiilor autonome, verificarea financiară proprie este realizată de contabilul
șef, comisiile de cenzori, revizorii de administrare, precum și alte persoane competente.
Companiile au dreptul de a atrage în cadrul efectuării activităților de verificare și anumite
organisme din exterior competente, care pot cerceta diferite sectoare din întreaga activitate a
firmei, dar și întreaga afacere.
5
Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015, p. 88
6
Neagoe I, Finanțele întreprinderii, Editura ANKAROM, Iași, 2007, p. 32
6
 Activitatea pe care o companie o îndeplineşte este analizată de către bănci în
următoarele aspecte:
- nivelul de lichiditate, rentabilitate și solvabilitate, referitor la oferirea împrumutului
- suma creditelor, scopul acestora, plata dobânzilor și restituirea la timp a sumelor
respective
- respectarea structurii încheierii de cont, a modului de plată
Totodată, este verificată și de către organele financiare centrale și locale care doresc să
observe gradul în care legislația respectată din cadrul sectorului economico-financiar.
Acestea au rolul de a analiza achitarea la timp a taxelor și impozitelor, realizarea bilanțurilor
contabile și a contului de venit și pagubă, acțiunea economico-financiară a întreprinderilor
comerciale, modalitatea de punere în aplicare a taxelor și prețurilor.
Cu toatea acestea, controlul financiar are rol în structurarea și îndeplinirea activității
companiei în condiții optime, precum și respectarea legislației.

I.2 Analize legate de funcția financiară a firmelor și modul său de organizare în funcție
de mărimea firmelor
Funcțiunea financiară7 este alcătuită din două sectoare: primul este cel operațional care
cuprinde cursurile financiare și cel de-al doilea este domeniul funcțional care face referire la
modul de modificare și distribuire a informațiilor financiare atât în zona internă, cât și
externă, precum și contactul cu mediul economic extern.
Serviciul operațional constă în stabilirea unor hotărâri de achiziționare a capitalurilor și
este format din acțiuni care au un impact direct asupra resurselor financiare ( prezentarea
obligațiunilor și acțiunilor, procese de încasări, încheierea creditelor și rambursarea acestora).
Domeniul funcțional este format din acțiuni care au o influență indirectă asupra
capitalului, având un rol important în gestionarea companiei, alături de diferite sectoare
funcționale: control financiar, informatica de administrare, contabilitate economică.
Gruparea privind categoriile de activități (cu urmări indirecte și directe asupra
capitalului) prezintă existența unor mecanisme economice diferite (decontări, salarizare,
control financiar intern și preventiv, previziune financiară, cercetarea economico-financiară).
Gestionarea acestora în clase specializate se poate produce doar în organizațiile mari, unde
este stabilită existența lor sub aspectul eficienței.
În concluzie, pentru ca o întreprindere să funcționeze, este necesar ca activitatea
acesteia să fie cât mai bine organizată. Structurarea companiilor trebuie realizată astfel încât
să reliefeze rolul finanțelor în satisfacerea nevoilor firmei.

1.2.1. Particularitățile funcției financiare în micile întreprinderi la micii întreprinzători

În ceea ce privește întreprinderile mici, separarea muncii între activitățile companiei
este limitată. În acest fel, funcția economică poate fi transmisă unei anumite persoane, precum
proprietarul-conducător în situația în care are în subordine personalul administrativ; însă o
altă persoană care se ocupă de acest domeniu este contabilul-șef, doar în situația în care
proprietarul-manager are în conducere sectorul de vânzări sau producție.8
La o primă vedere, aceste conexiuni administrative pot fi rezumate, însă pot fi acceptate,
prin intermediul condițiilor de severitate sau pricepere. Doar în acest mod, pot fi luate în
considerare necesitățile micilor întreprinderi ale căror probleme economice au în vedere
dotăriile și finanțarea pe termen mediu și lung, circulația resurselor, acordarea veniturilor
pentru valorificare.

7
Vintilă G., Gestiunea financiară a firmelor, Editura Economică, București, 2015, p. 25
8
Toma M., Brezeanu P., Finanțe și gestiune financiară, Editura Economică, București, p. 67
7
 Dezavantajul acestei structuri îl reprezintă emiterea unor obligații de gestiune către
anumiți funcționari care nu pot stabili un diagnostic simplu, să precizeze metodele economice
specifice și care nu pot avea raporturi cu băncile.

1.2.2. Analize ale funcției financiare în întreprinderile mijlocii

Întreprinderile mijlocii prezintă diviziunea muncii într-o manieră mai dezvoltată, iar
funcția financiară aparține unei persoane autorizate. Organigramele tradiționale din statele
care prezintă economia de piață transmit în cele mai multe cazuri responsabilitățile de nivel
financiar unei persoane competente, cum ar fi directorul financiar.
Administrator care se
ocupă cu probleme de
producție

Manager comercial

ADMINISTRATOR
FONDATOR MANAGER
FINANCIAR
CONTABIL

Manager pe probleme
de resurse umane

Manager cu probleme
administrtive

Figura numărul 2

În decursul ultimelor două decenii, scopul resurselor companiilor s-a mărit

considerabil. Față de gestiunea contabilă și administrația generală, s-a dezvoltat foarte mult
rolul gestiunii financiare. 9
În următoarea organigramă, vor fi prezentate tipurile de diviziune a atribuțiilor:

9
Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015, p. 35
8
 ADMINISTRATOR
UNIC
MEMBRU
FONDATOR

MANAGER
MANAGER ADMINISTRATIV
MANAGER Sarcini:
Sarcini: COMERCIAL
- se ocupă de întreținere -soluționează probleme
Sarcini: vamale
-efectuează -publicitate
aprovizionarea -perfecționează personal
-marketing -organizează fiscalitatea
-manageriază ordonarea
și urmărirea producției -oferă umărirea și -efectează contabilitatea
adaptarea produselor
-organizează depozitarea la noile tehnologii -efectuează control intern
-organizeazătransportul - satbilește relații cu -stabiește Gestiunea
mărfii obținute către distribuitorii Financiară
clienți

Figura numărul 3: Funcția financiară în întreprinderile mijlocii

1.2.3. Organizarea și paricularitățile funcției financiare în marile întreprinderi

Unele organizații pentru care procedeele economice prezintă un rol deosebit, dezvoltă
scopul activității economice în interiorul structurii de administrație. În acest scop, agenții
economici care îndeplinesc o acțiune financiară nu doresc să fie responsabili financiar pe
aceeași linie cu directorii care au alte sarcini; aceștia stabilesc o legătură între gestiunea
financiară și obligațiile unui subiect care trebuie să îndeplinească atribuțiile unei direcții
generale, precum directorul general, secretarul general, directorul general adjunct. 10

Adminstrator
unic

Manager
însărcinat cu
finanțele

Manager de Manager Manager pe Manager Alți manageri

producție resurse umane gestiune administrativ

Figura numărul 4: Organizarea funcțiilor financiare la firmele mari

10
Stancu I., Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 2014, p. 99
9
 Întreprinderile care își negociază titlurile la bursă, sunt obligate să adopte aceste soluții
deoarece raporturile dintre „piață” și acționari devin nu numai maniere tehnice ale gestiunii
economice, dar au în vizor planificarea la nivel global a organizației. Modalitățile de adaptare
a funcției economice în cadrul structurării organizației sunt multiple și reprezintă trăsături
istorice (competențele inițiale ale persoanelor ale fondatorilor și ale înalților responsabili), dar
și nevoile instituției.
Stabilirea rolului economic în cadrul organizatoric a firmei depinde de trei condiții de
bază care trebuie să fie respectate. În primul rând, prin structură trebuie să fie reprezentate
autonomia și competențele tehnice specifice finanțelor companiei. În cel de-al doile rând, ea
trebuie să cuprindă metode și procedee interne de administrare, negociere stabilite între
funcția financiară și alte funcții. În ultimul rând, trebuie să se aibă în vedere relațiile cu
asociații economici externi prin intermediul structurii organizatorice a firmei care trebuie să
fie asigurate de persoane responsabile.

1.3. Necesitatea existenței capitalului și implicațiile lui pentru derularea activității

operatorilor economici
Pentru a putea fi îndeplinite scopurile unei companii, întreprinderile au nevoie de elementele
de producție, în diferite procente. Orice întreprindere care dorește să obțină profit, are nevoie
de capital. Fiind unul din cele patru elemente de producție (munca, pământul, cunoștințele și
capitalul), capitalul reprezintă activele care pot produce venituri și care, la rândul lor, au fost
produse (fabricate).
În cadrul teroriei economice, este prevăzut capitalul fizic (de exemplu: mașini, clădiri,
utlilaje) și capitalul financiar (banii folosiți cu scopul de a realiza profit). Însă mai există o
categorie de capital și anume capitalul real format din două elemente: capital fix
(echipamente de prducție, locuințe) și capitalul circulant (care, în comparație cu capitalul fix,
este utilizat într-un ciclu de producție și trebuie să fie înlocuit cu unul nou).11
Există în practica economică și alte definiții ale capitalului. Prima dintre ele poate fi
precizată ca fiind valoarea totală a activelor unei instituții din care sunt scăzute datoriile pe
care le-a întreprins. Cea de-a doua face referire la adaosul bănesc al proprietarilor la o
instituție pentru a-i permite acesteia să își îndeplinească activitatea; în acest fel, capitalul
social reprezintă totalul oferit pe calea emisiunii de către o societate pe acțiuni, iar capitalul
de împrumut este totalul produs pe baza datoriilor (împrumut obligatat sau credit bancar).
Cunoaștem faptul că, capitalul propriu reprezintă profitul reținut al proprietarilor societăților
pe acțiuni, dar și a rezervelor realizate de societate și a veniturilor recepționate.
În această lucrare am abordat nevoia de capital financiar pe care firmele au
resimțit-o. Ea apare în următoarele momente:
- la conceperea unei companii (la începutul unei afaceri)
- în momentul stabilirii unor investiții
- în cazul aprobării unor acțiuni
- în stabilirea activității operaționale
- dimensiunea necesității de capital se găsește în proporție diferită de la o firmă la alta,
însă în interiorul unei firme este strâns legată de momentul în care aceasta se află: de
exemplu, dacă se preconizează o creștere la nivelul firmei, nevoia de capital este direct
proporțională cu majorarea respectivă12
Inexistența capitalului poate conduce la pierderea unor șanse în cadrul afacerilor,
precum și expunerea poziției pe piață sau chiar în situația unui faliment.

11
Man M., Contabilitatea de gestiune și circulația costurilor, Editura Scrisul Românesc Craiova, 2017, p. 110
12
Toma M, Brezeanu P.,Finanțe și gestiune financiară, Editura Economică, București, 2015, p. 78
10
 Rolul în acoperirea necesităților de capital ale întreprinderilor este îndeplinit de sistemul
financiar, care reprezintă ansamblul piețelor economice și a organizațiilor financiare. Acesta
are o importanță deosebită din următoarele puncte de vedere:
Sistemul financiar oferă un instrument cu ajutorul căruia pot fi puse în contact
persoanele care realizează oferta cu solicitanții de venituri; prin intermediul lui întreprinderile
care au resurse peste cota normală sau care doresc să obțină fonduri pentru a face anumite
tranzacții.
Cu ajutorul bursei se pot achiziționa mult mai repede valori mobiliare care au fost deja
emise, iar în felul acesta se simplifică modalitatea prin care crește finanțarea de către
întreprinderi. (finanțare realizată prin aport de capital propriu sau prin datorii).
Cu ocazia noilor modificări care se stabilesc în cadrul structurii financiare; sunt formate
noi posibilități pentru firmele cu acces la sistemul respectiv; înființându-se noi organizații, noi
piețe, oferind astfel formelor, noi valori mobiliare cu scopul de a mări capitalul.
Prestanța unei firme este stabilită pe piețele economice (în această categorie sunt
cuprinse societățile pe acțiuni) în urma conexiunii care se stabilește între cerere și ofertă; iar
aceasta este determinată de mediul financiar și de tacticile stabilite de conducerea companiei.
Piețele financiare reprezintă mecanismele cu ajutorul cărora se achiziționează, se vând
sau se transmit activele financiare (alcătuite din bani cash și valori imobiliare).
Organizațiile economice numite și intermediarii financiari facilitează cursul de fonduri
stabilit între persoanele care economisesc și subiecții care doresc să beneficieze de aceste
economii în scopul investițiilor pe care vor să le realizeze. Cele mai importante avantaje ale
utilizării transferurilor de bani cu ajutorul organzațiilor financiare sunt: elimină riscul apărut
la nivelul unei afaceri; oferă lichiditate și flexibilitate; acordă expertiză; sunt rezonabile. Cu
toate acestea, există și un mare dezavantaj care poate fi reprezentat prin faptul că în cazul în
care nu sunt supravegheate aceste metode, poate apărea frauda.
În categoria instituțiilor financiare pot fi cuprinse: fondurile mutuale, societățile de
asigurări, băncile comerciale, fondurile de pensii.13
Fondurile mutuale însumează resursele de la subiecții fizici și juridici care economisesc
și le împuternicesc în diferite categorii de active financiare precum: titluri de valoare de pe
piața monetară, obligațiuni, acțiuni. Prin intermediul acestora se dobândesc performanțe
superioare prin diversitatea și managementul investițional.
Societățile de asigurări primesc o sumă de bani în mod periodic denumită primă de
subiecții fizici sau instituții astfel încât acestea să realizeze diferite plăți stabilite în contactul
de asigurare în momentul în care apar evenimentele împotriva cărora persoanele care au făcut
asigurare, vor fi asigurate. Primele sunt folosite pentru a realiza rezerve necesare achitării
unor despăgubiri. Rezervele respective sunt incluse în anumite categorii de active.
Fiecare întreprindere care dorește să realizeze o creștere economică are nevoie de
personal bine pregătit. Managementul financiar, în cadrul unei firme, are de îndeplinit diverse
atribuții, precum cumpărarea și folosirea fondurilor cu scopul de a crește prestigiul
întreprinderii și rolul de a realiza planuri. Responsabilitățile respective pot fi desfășurate prin
diverse modalități, managerul financiar incluzând în activitatea sa următoarele acțiuni:
Hotărâri majore referitoare la finanțare și investire. În cazul în care va fi planificată
activitatea pe o perioadă mai mare, directorul financiar are sarcina de a crește prețul
capitalului întreprinderii. O firmă importantă stabilește de obicei o mărire a vânzărilor, lucru
care necesită o majorare a investițiilor în active circulante și imobilizate necesare obținerii
serviciilor și produselor.
Managerul economic are rolul de a stabili rata de majorare a vânzărilor, iar în acest fel
este necesar să aprobe luarea hotărârilor referitoare la investiții, dar și determinarea

13
Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015, p. 77
11
categoriilor de fondurilor care vor fi utilizate la subvenționarea investițiilor respective. Aceste
decizii au în prim plan următoarele întrebări: folosirea resurselor de-a lungul unei perioade
mai mari sau pe termen mai scurt; subvenționarea externă sau internă; folosirea capitalului
propriu sau a creditelor.
Relația cu piața de capital. Toate hotărârile care sunt luate au un impact asupra
piețelor economice de unde se realizeză obținerea resurselor financiare, schimbul de acțiuni
și obligațiuni în cadrul cărora întreprinzătorii pot fi penalizați sau recompensați.
În concluzie, sarcinile directorilor economici vizează hotărâri de administrare, investire
și subvenționare acțiunilor fondurilor de care dispun în momentul respectiv. În cazul în care
managerii vor desfășura aceste activități într-un mod responsabil, atunci va crește profitul
firmei, și în același timp se vor majora salariile acționarilor firmei respective.
Există situații în care fondurile pe care firma le folosește, presupun costuri proprii, iar
în unele cazuri oferta poate avea o valoarea mai scăzută, ceea ce înseamnă că managerul are
obligația de a obține capitalul la un preț accesibil, trebuie să îl folosească într-un mod eficient,
iar dacă a fost împrumutat este necesar să precizeze anumite condiții pentru a fi rambursat.
Coordonare și control. Totalitatea horărârilor referitoare la afaceri presupun consecințe
economice și în acest fel conducătorii nefinanciari și financiari trebuie să aibă în vedere acest
aspect. Pentru a înțelege acest demers, va fi folosit un exemplu: deciziile de marketing produc
un impact asupra majorării vânzărilor, care în acelaș timp, produc schimbări în ceea ce
privește necesitățile de investiții (în active circulante și imobilizări corporale).14
Băncile comerciale primesc depozite la termen de la persoanele care vor să
economisească o anumită sumă de bani sau să investească. Fondurile realizate în acest fel le
sunt oferite sub forma unui împrumut subiecților fizici, instituțiilor, precum și altor
organisme. Acestea reprezintă cei mai importanți furnizori de subvenționare pe o perioadă
scurtă, însă pot fi furnizate sume de bani și pe termen lung și mijlociu.
Fondurile de pensii (private) strâng impozitele angajaților (și/sau angajatorilor) și
plasează aceste resurse în diferite categorii de active economice, precum valorile mobiliare
elaborate de întreprinderi sau în active reale, precum cele imobile. Aceste fonduri sunt
administrate de societăți de asigurare de viață și bănci.

1.4. Modul în care se derulează procesul de gestiune economico-financiară a firmelor și

importanța acestui proces
Datorită faptului că finanțele privesc toate activitățile întreprinderii și oferă posibilități,
precum și limite pentru companie, interesele economice ale acesteia trebuie să beneficieze de
un loc central.
Atunci când ne referim la finanțe, facem trimitere la două elemente: unul tehnic și cel
de-al doiea care stabilește faptul că finanțele reprezintă o știință.15
În ceea ce privește partea tehnică, finanțele sunt definite ca fiind ansamblul cursurilor
monetare din cadrul unei economii (prezente sub forma unor împrumuturi, numerarii) care au
drept scop determinarea profiturilor (înregistrarea acestora) și stabilirea (plătirea cheltuielilor)
la diferite sectoare (persoană, instituție).
În comparație cu partea tehnică, finanțele reprezintă o știință, o disciplină a economiei
politice sau a științei economice. În această definiție, finanțele reprezintă știința administrării
patrimoniilor personale, patrimoniilor care aparțin instituțiilor, precum și a banului public.
Conform unui principiu englezesc, finanțele reprezintă știința gestionării resurselor.

14
Stancu I., Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 2015, p. 67
15
Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Economică, București, 2015, p. 90
12
 În funcție de caracterul resurselor pe care le administrează, sunt constituite din finanțe
private și finanțe publice care fac referire la banii publici.
Finanțele sunt alcătuite din trei elemente aflate în strânsă legătură:
- investițiile care sunt stabilite pe baza hotărârilor luate de către persoane și organizații
economice referitoare la valorile mobiliare, în scopul dobândirii portofoliilor de
investiții
- gestiunea financiară are în vedere obținerea, gestionarea și subvenționarea fondurilor
întreprinderilor prin utilizarea banilor având implicații asupra valorii de pe piețele
financiare (piața economică și piața produselor)
- piețele monetare și de capital numite și microfinanțe care vorbesc despre diferite
subiecte economice de macroeconomie16
Cel de-al patrulea element, gestiunea financiară, are în compenență patru sectoare în
care sunt luate anumite hotărâri:
- decizia de investire face referire la precizarea, deciderea și controlul activelor reale
ale întreprinderilor (activele folosite pentru realizarea serviciilor și bunurilor), dar și
îndeplinirea portofoluilui de active economice; aceasta se referă la folosirea resurselor
privind vânzarea, achiziționarea și deținerea oricărei categorii de activ .
- hotărârea de finanțare denotă metodele prin care se pot obține finanțe: împrumut
bancar, emisiune de acțiuni, emisiune de obligațiuni; cu alte cuvinte privește în mod
direct câștigarea profitului cu ajutorul cărora se realizează investiții și se
subvesționează în fiecare zi funcțiile companiei
- ordinul de conducere a capitalului de lucru face referire la politicile pe care firma le
utilizează în administrarea activelor sale circulante (cumpărători, numerar, stocuri)
- decretul referitor la dividende constă în stabilirea profitului net al firmei care trebuie
înapoiat acționarilor și procentul în care trebuie utilizate cu scopul de a finanța noile
investiții17
Totalitatea acestor hotărâri au o semnificație desosebită pentru firmă din două motive:
în primul rând deciziile implică anumite sume economice importante, iar în cel de-al doilea
rând odată ce ordinele au fost stabilite, nu mai pot fi anulate, iar în acest caz firma este
afectată pentru o lungă perioadă de timp de finanțare sau investire.
Finanțele pot cuprinde mai multe ramuri: contabilitatea vorbește despre fondurile
monetare; ca în cazul marketing-ului, finanțele privesc către viitor în sensul stabilirii unor
planuri; ca și în situația economiei politice, finanțele au la bază strategia stabilirii unor
hotărâri în mod rațional; precum managementul, finanțele operează în legătură cu deciziile
luate în diferite forme de organizații umane.
Caracteristica prin care finanțele se implică în diferite discipline oferă informații
relevante legate de operațiunile și activitățile întreprinderii.

16
Sichigea N., Drăcea M., Oprițescu M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Dova, Craiova, 2016, p.
88
17
Toma M., Finanțe și gestiune financiară, Editura Pedagigcă , București, 2015, p. 77
13
 1.4.1 Principalele sarcini ale gestiunii economico-financiare și particularitățile
acestuia

Pentru a lua cele mai importante hotărâri în sectorul financiar, este nevoie să se
analizeze conținutul gestiunii financiare în vederea soluționării problemelor care au intervenit
în legăturile stabilite între întreprindere și mediul financiar. Pe baza acestei cercetări, sunt
formulate atribuțiile fundamentale care fac obiectul finanțelor: reglarea riscurilor care
intervin în cadrul companiei; mărirea prestigiului firmei; stabilirea la același nivel a
performanțelor economice.
Procesul de operaționalizare a companiilor este determinat astfel: prin intermediul unei
cercetări a stadiilor financiare, realizarea analizei financiare, verificarea efectelor dobândite
de firmă, stabilirea unui diagnostic în legătură cu riscul și avantajul, analiza echilibrului
financiar); elaborarea unor hotărâri financiare (decizii care privesc repartizarea câștigului,
investițiilor, subvenționării, toate acestea făcând obiectul gestiunii economice pe o perioadă
lungă de timp; decizii de trezorerie, precum și administrarea trezoreriei și conducerea ciclului
de valorificare, care reprezintă conținutul managementului financiar pentru o perioadă scurtă
de timp) și controlul de gestiune.
În interiorul gestiunii financiare, analiza economică este definită ca fiind o activitate
internă a sarcinilor din cadrul companiei, iar pe de altă parte o acțiune externă stabilită de
către actualii și posibilii ascociați sau candidațiai firmei respective. De asemenea, dorește
determinarea unui diagnostic referitor la situația economică pentru stabilirea politicii
economico-financiare viitoare a companiei. În acest scop, cecetarea financiară recurge la
actele contabile de sinteză și anume: contul de profit și pierdere, anexa la bilanț și rezulat. 18
Deciziile financiare reprezintă un element important în cadrul procesului de luare a
unei hotărâri de acțiune, având la bază rezumatul mai multor soluții, în scopul stabilirii
obiectivului de accentuare a valorii firmei. O întreprindere funcționează pe baza a trei mari
ordine: de împărțire a profitului, de investiții și de finanțare. Într-o întreprindere, procesul de
stabilire a anumitor hotărâri revine echipei manageriale, pe când tehnicile și metodele de
realizare a acestora sunt oferite de gestiunea financiară. Cele trei grupe de hotărâri determină
obiectul conducerii de-a lungul unei perioade lungi de timp a pasivelor și activelor.
Gestiunea financiară pe termen scurt19 are ca scop garantarea echilibrului financiar
stabilit între necesitățile de capitaluri circulante și de trezorerie și proveniență de capitaluri
circulante (credite de trezorerie, credite de scont, atrase temporar, proprii). În situația
gestiunii financiare pe termen scurt, se are în vedere dezvoltareaadministrării stocurilor, a
creanțelor-clienți, a soldurilor de trezorerie în vederea măririi rentabilității și lichidității a
acestora, în circumstanțele de micșorare a riscului. Pe de altă parte, se observă relaxarea
termenelor datoriilor de valorificare și diminuare a sumei împrumutului pe o perioadă scurtă
de timp prin tratarea diferitelor surse de credit: factoring, scont și bancar.
Stabilirea bugetelor companiei stabilește începând cu cercetarea financiară. Gestiunea
economică eficace nu se realizează fără stabilirea unui plan si a unei analize de administrare.
Dobândirea unui buget al firmei se face în trei pași: prima etapă constă în orientarea
generală (planul strategic pe durata a trei-cinci ani), fiind urmată de determinarea planurilor
anuale (în cadrul unor acțiuni economice ale firmei), iar ultima fază constă în elaborarea
planurilor operaționale (bugetul de trezorerie). Planurile anuale și cele operaționale
(rezultative) reprezintă transpuneri ale programelorstrategice, precum și certificăriale
realismului prevederilor acestora din urmă.

18
Cristea H., Ștefănescu .,Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Milton, Timișoara, 2016, p. 56
19
I. Stancu, Gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2008, p. 26-28
14
 Persoanele aflate la conducerea întreprinderii au rolul de a decide modul de aplicare a
proiectelor de investiții și de subvenționare conform prevederilor bugetare. În cuprinsul
controlului se află metode de stabilire a abaterilor realizărilor față de prevederile bugetare
sau în comparație cu inițialele proiecte și de rectificare abaterilor. Corectarea măsurilor
reprezintă ajustarea prevederilor bugetare sau revederea proiectelor inițiale, fiind considerate
neadecvate în legătură cu dinamica specifică acțiunii sau care nu este conformă cu
previziunile proiectelor inițiale.
Controlul financiar de gestiune este o intervenție care se află peste nivelul problematic
al conducerii economice a firmei, fiind un sector funcțional.
În decursul activităților zilnice, gestiunea financiară are scopul de a îndeplini atribuțiile
funcțiunii economice. Funcțiunea financiară are rolul de a proteja și stabiliza patrimoniul și
autonomia financiară a firmei. Pentru ca această metodă să producă efecte majore, trebuie să
se realizeze o diviziune a activității între diferitele sectoare ale activității economice.
Activitatea financiară care prezină o structură organizată, poate să asigure următoarele
situații: stabilirea unor condiții adecvate în scopul apărării și consolidării patrimoniului;
informarea conducerii în legătură cu stabilirea anumitor decizii; determinarea independenței
companiei; observarea noilor tendințe în derularea fenomenelor și elaborarea hotărârilor care
vor putea să fie previzionate a avea succes în viitor.
Metoda de organizare a activității începe cu sarcinile acțiunii fiananciare, grupate în
diferite domenii, precum: analiza, controlul, previziunea, coordonarea și execuția. Momentele
esențiale fac referire la: precizarea numărului necesar de active circulante și asigurarea
sistemului corespunzător de finanțare; calcularea și executarea bugetului de profituri și plăți
pe termen lung, mediu și scurt; determinarea și negocierea tarifelor și prețurilor; oferirea și
folosirea capitalurilor; permanentizarea metodelor care să garanteze echilibrul economic;
stabilirea operațiunilor bănești de încasări și cheltuieli; majorarea financiară; cercetarea și
verificarea în vederea mobilizării, folosirii și alocării capitalului; asigurarea flexibilității
companiei; rentabilitatea financiară; exercitarea acțiunilor de control. 20
Începând cu elementele importante ale acțiunii economice, pot aprecia faptul că
rezistența unei firme este influențată de modul de administrare a sectorului financiar-contabil.
În cadrul companiilor, activitatea financiară este structurată ( ținând cont de mărimea
acesteia, pe servicii sau birouri), în următoarele compartimente:
a. Sfera salarizare prezintă următoarele sarcini: determinarea obligațiilor fiscale ale
angajaților; plata la termen a salariilor și a celorlalte drepturi bănești; calcularea
ratelor lunare, pensiilor alimentare, reținerilor care prezintă acuzații
b. Domeniul de previziune financiară, are ca scop calcularea bugetului de venituri și
plăți, precum și a celorlalte planuri de subvenționare pe termen scurt, mediu și lung;
determinarea operațiunilor bănești de încasări și cheltuieli; majorarea financiară;
cercetarea și verificarea în vederea mobilizării, folosirii și atribuirii capitalului;
oferirea flexibilității companiei; beneficiul financiar; exercitarea acțiunilor de control;
realizarea împrumutului;garantarea hotărârilor economice; administează suma de bani
necesară în vederea îndeplinirii programului de fabricație și finanțate a investițiilor.
c. Compartimentul casierie stabilește procese de încasare și cheltuieli în numerar
conform normelor de casă, are rol în aprovizionarea conturilor (cardurilor) angajaților
cu salariile stabilite; completează registrul de casă; primește numerarul de la casă;
stabilește măsuri referitoare la securitaea banilor.
d. Secțiunea control financiar intern și controlul financiar preventiv îndeplinesc multe
roluri, precum: eliminarea abuzurilor; oprirea plăților neeconomicoase, neprevăzute și
ilegale; urmărește punerea în aplicare a sancțiunilor contravenenționale, penale sau
20
Adochiței M., Bistriceanu G., Negrea N., Finanțele agenților economici, Editura Pedagogică, București, 2015,
p. 55
15
 disciplinare sau a pedepselor răspunderii civile sau materiale, după caz, contra
persoanelor vinovate și stabilește propuneri de perfecționare a acțivității economico-
financiare a companiei. Acțiunea de control analizează toată activitatea pe care firma
o îndeplinește din momentul furnizării și până la momentul efectuării serviciilor și
produselor.
e. Sectorul prețuri și tarife are de îndeplinit următoarele sarcini: aplică prețurile și tarifele
negociate; elaborează actele necesare pentru precizarea tarifelor și valorilor din
competența agentului economic; analizează evoluția valorilor, tarifelor și a costurilor
care fac parte din produsele și serviciile proprii; elaborează antecalculația consturilor
de producție în raport cu propunerile de retehnologizare și punere în practică a
tehnologiilor; garantează mărirea câștigului; stabilește desfășurarea măsurilor de
micșorare a costurilor
f. Domeniul analize economico-financiare efectuează următoarele operații: verifică
eficiența folosirii activelor fixe și circulante, a rezultatelor obținute de companie,
precum și a sistemului plăților materiale; stabilirea randamentului capitalului;
determină cauzele care au condus la utilizarea împrumuturilor la care s-au adaugat
dobânzi cu penalități; urmărește echilibrul financiar al companiei pe baza bilanțului,
precizâmd măsuri pentru oprirea stării de faliment.
g. Compatimentul decontări stabilește următoarele sarcini: cercetarea regulii de casă;
realizarea ordonanțelor și elaborează actele de încasări și cheltuieli sub formă de
numerar prin transfer; calculează cuantumul facturilor care au fost încasate și ia
măsuri cu privire la dinamca sumelor care au fost încasate; analiza încasării facturilor
pentru produsele predate și garantarea cheltuielilor referitoare la responsabilitățile
companiei; evidența debitorilor, a acuzațiilor și instrumentelor de plată bancare și a
unei părți din suma totală care a fost achitată.21
Organigrama compartimentelor care are în întreținere activitatea economico-
financiară este stabilită în mod direct cu complexitatea, eficiența și volumul activităților,
de prețul serviciilor respective, cifra de afaceri, dar și de dezavantajele care sunt prezente
atunci când nu există o organizare eficientă a acestora.
Având în vedere că între activitatea contabilă și cea financiară este o conexiune,
în cazul agenților economici a căror cifră de afaceri este scăzută, există doar un sector
pentru cele două tipuri de acțiuni (domeniul financiar-contabilitate).
În situația în care problemele financiare nu sunt rupte de totalitatea acțiunilor
eonomice din companie și din exterior, în scopul desfășurării sarcinilor avantajoase, firma
stabilește relații diferite cu alți agenți economici atât din economia națională, cât și
internațională, cu angajații, cu organizațiile financiare, de asigurări și bancare, dar și cu
bugetul statului. 22
Acțiunea întreprinsă în sectorul financiar-contabil este apreciată în mod pozitiv
în cazul în care, aflându-se într-o strânsă legărură cu alte activități, îndeplinește rolul de a
mări performanțele companiei, precum și sporirea beneficiului economic și financiar, a
activității de ansamblu.

1.4.2. Aspecte legate de derularea ciclului de exploatare în activitatea curentă a firmelor

În interiorul gestiunii financiare a companiei, administrarea ciclului de valorificare reprezintă
elementul mai important datorită ponderii deosebite pe care o au pasivele și activele circulante
în totalul rezultatului unităților economice.

21
Neagoe I., Finanțele întrepriderii,, Editura ANKAROM, Iași, 2007, p.120
22
Constantinescu D., Man M., Dobrin M., Economia și gestiunea firmei, Editura Economică, București, 2016, p.
60
16
 Gestiunea ciclului de exploatare semnifică cea mai importantă parte a administrării
financiare a unei companii. Importanțagestiunii ciclului de valorificare este stabilit, pe de o
parte, de procentajul ridicat (înregistrând o valoare mai mare de 50%) a activelor și pasivelor
ciculante în totalul bilanțului firmelor; pe de ală parte, atribuțiile ciclului de valorificare sunt
zilnice, prezentând un nivel mare de repetabilitate și cu o reflectare care privește situația
financiară, precum și asupra rentabilității companiei. 23

1.4.3. Aspecte struturale ale gestiunii ciclului de exploatare

Rolul pe care gestiunea de exploatare îl îndeplinește este legat de orice investiție de
capital și anume: reprezintă cea mai importantă sursă a capitalului în datorii și stocuri, în
condițiile stabilirii relației dintre risc și rentabiliate.
Gestiunea activelor are drept scop desfășurarea ciclului de valorificare cu un stadiu
minim de active circulante, pe când administrarea pasivelor circulante are în vedere cel mai
redus cost al obșinerii de capitaluri necesare. În cazul necesității micșorării riscului, gstiunea
activelor circulante privește oprirea rupturii de stoc, a lipsei de lichidități, interesul ce are
alături de el majorarea costurilor de exploatare și de micșorare a rentabilității. În cazul
pasivelor circulante se pune accent pe continuitateasurselor de subvenționare, autonomia
financiară a ciclului de exploatare, preocupări urmate de măriri ale costului obținerii
capitalurilor corespunzătoare.
Existând astfel aceste condiții între care se află o comparație privind optimizarea
legăturii stabilite între rentabilitate și risc, gestiunea ciclului de exploatare este alcătuită din
două sectoare complementare de activitate și anume: stabilirea modului de finanțare a
numărului necesar de active circulante (concursuri bancare: împrumuturi de scont și credite
de trezorerie; fondul de rulment; a datoriilor de exploatare: creditori, furnizori); precizarea
cifrei necesare de active circulante (de lichidități, de creanțe și de stocuri).
Trăsătura fundamentală a activelor circulante o reprezintă lichiditatea mărită a
acestora și capacitatea acoperirii operative din intrări ale datoriilor, a realizării unor repartizări
de trezorerie, dar și reținerii unor rezerve lichide în cont și în casă. Între vânzări (cifra de
afaceri) și stadiul activelor specifice pentru stabilirea lor, există un raport. Începând cu
această conexiune, se pot remarca trei politici de gestiune a ciclului de valorificare, cu efecte
diverse precizate asupra riscului și rentabilității.24
Prima dintre ele, este reprezentată de politica agresivă care are drept scop constituirea
unei cifre de afaceri scontate cu scoruri minime. Avantajul ridicat, este însoșit de riscuri mari,
lipsa de lichiditate, faliment și stoc în cadrul companiei respective.
Cea de-a doua politică este reprezentată de cea defensivă, care urmărește
determinarea unei cifre de afaceri care presupune stocuri într-o cantitate mică. Beneficiul care
prezită valori ridicate, este afectat de costurile suplimentare în asigurarea de stocuri a
continuității acțiunii de control.
Ultimul tip de politică este cea echilibrată (intermediară) care stabilește un echilibru
între risc și avantaj.
Cu privire la vărsământul activelor circulante, în cadrul unei politici agresive,
accentul este pus asupra pasivelor stabilite pe o perioadă scurtă de timp (împrumuturi bancare,
datorii de valorificare), care prezintă cele mai mici valori ale costurilor de obținere a acestora,
dar care precizează o preocupare de a restabili împrumuturile pe termen scurt, la dobânzi mai
mari sau existența riscului de a nu avea un capital. Pe de altă parte, politica defensivă, are în
prim plan subvenționarea activelor circulante, în special, din surse permanente (fondul de
rulment), precum și o acoperire precizată împotriva riscului de restabilire a împrumuturilor și

23
Giurgiu A., Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj, 2015, p. 40
24
Stancu I., Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Econimică, București, 2014, p. 122

17
măririi ratei dabânzii. În cazul politicii neutre, se determină a ehilibrare a termenelor pasivelor
și activelor. Avantajul și riscul, care se află alături de alcătuirea activelor și pasivelor
circulante, prezintă semnificații contrare și sunt rectificate într-o anumită măsură. Fondul de
rulment are rolul unei marje de siguranță în cazul finanțării activelor circulante și în situația
autonomiei economice a companiei.

1.4.4. Structura și competența stocurilor destinate procesului de producție

În cazul îndeplinirii în condiții optime a ciclului, este nevoie de existența unor stocuri
circulante prezente în toate fazele acțiunii financiare din companie.
Stocurile de resurse circulante sunt volumul fizic de materii prime și materiale, de produse
sau mărfuri proprii fiecărei etape a ciclului de valorificare (desfacere, aprovizionare,
producție) în scopul garantării îndeplinirii acțiunii de exploatare. În contradicție cu natura
continuă a producției se află, din punct de vedere economic, caracterul discontinuu al
procesului de aprovizionare.
Stocurile sunt definite ca fiind plasări de capital care nu pot fi redobândite până când
acestea nu trec prin tot ciclul de exploatare și sunt exploatate prin vânzarea și primirea
produselor, serviciilor sau lucrărilor determinate de companie. Stocurile supranormative atrag
pe plan economic, pierderi prin blocarea inutilă a capitalurilor, prin intermediul plăților de
depozitare, prin dobânzi, prin deprecierea stocurilor.
În această privință, volumul stocurilor este cel care oferă o stabilitate între cheltuieli
de dotare care depind de cifra de furnizări și cheltuielile de depozitare fiind influențate de
mărimea stocurilor. 25

1.4.5. Importanța îmbunătățirii mărimii stocurilor

Cheltuieile de aprovizionare sunt direct proporționale cu cantitatea de mărfă adusă,
fiind reprezentate de plățile de determinare a actelor pentru materialele primite, de verificare a
mărfurilor, de deplasare a angajaților în interes de serviciu, de cercetare a mostrelor.
Totalitatea plăților de pregătire a comenzilor din cadru unui exercițiu finanaciar este
invers proporțională cu volumul comenzilor, cu alte cuvinte, cu cât exercțiul financiar este
mai mic, cu atât comenzile sunt mai multe. Cheltuielile de depozitare, denumite și
antrepozitare, sunt alcătuite din plăți de depozitare, degradare, transport, manipulare, costul
capitalului. 26

1.4.6. Estimarea previzională a nevoii de finanțare a stocurilor pentru activitatea

agenților economici
Nevoia de finanțare a stocurilor constă în ansamblul plăților de realizare și păstrare a
stocurilor de active circulante, din cadrul tuturor etapelor ciclului de exploatare, astfel încât să
continue activitatea de producție. Aceasta nu se calculează prin adunarea elementelor din
care sunt constituite plățile de obținere și păstrare a stocurilor și anume: retribuții, amortizare,
plăți de transport-aprovizionare, ci prin determinarea influenței a două elemente de bază:
- Intervalul de timp stabilit între două reconstituiri ale stocurilor, precizat de normele
tehnice care determină producerea proceseleor de producție, desfacere, aprovizionare
sau cel care a fost primit din anii precedenți la stadiul realizărilor:
𝑎
𝑁𝐹𝑠 =360x k x t, unde

25
Adochiței M., Bistriceanu G., Negrea N., Finanțelor agenților economici, Editura Pedagogică, București, 2015,
p. 56
26
Constantinescu D.,Man M., Dobrin M., Economia și gestiunea firmei, Editura Economică, București, 2016, p.
123
18
 a=cheltuieli de producție anuale
k= coeficient de corectare
t=intervalul de timp
- Cheltuieli medii zilnice stabilite pe baza plăților efectuate anual din planul costurilor
de producție și a unor coeficienți de corectare (întâlniți la materiile prime și în cazul
produselor aflate în curs de fabricație).
Nevoia de finanțare este stabilită ca fiind suprafața alocărilor de capital prin procesul
oferirii materialelor și până la primirea produselor vândute.
În cadrul planificării nevoii de finanțare a stocurilor sunt utilizate procedee sintetice
care au la bază viteza de rotație precizată în anii precedenți. La final este folosit raportul
dintre cifra de afaceri și nevoia de finanțare. Cu toate că metodele analitice care au bază
elementele de plăți și timpul sunt exigente, ele se folosesc rar deoarece necesită costuri mari,
în comaparație cu precizia determiată prin folosirea acestora.
De asemenea, se începe cu premisa că necesitatea de capitaluri în situația activelor
circulante primește o finanțare cvasigratuită pusă pe seama obligațiilorde exploatare, precum
și sursele de capitaluri primite de la furnizori, buget și de la angajați.
În concluzie, investiția netă de capitaluri active circulante se calculează ca diferență
între active circulante și datoriile de exploatare:
A=B-C, unde
A=active circulante nete
B=active circulante
C=datorii de exploatare
Stabilirea administrării pasivelor și activelor circulante are un un impact asupra
practicii financiare, ca urmare a ponderii elementelor patrimoniale, a progresului și a
influenței pe care o au asupra situației economice a companiei:
Perfecționareaconduceriii capitalului are în vedere stabilirea echilibrului dintre risc și
beneficiu. Sub acest aspect, pot pot fi analizate trei elemente:
- Politica defensivă (riscofobă) care prezintă stocuri în cantități cât mai mari și fond de
rulment înr-o valoare cât mai scăzută. Se are în vedere determinarea unor cerințe de
folosire cu stocuri suficiente și având surse de capital pe o perioadă lungă de timp.
Aceasta prezintă o valoare scăzută a rentabilității, surse din care se pot obține
subvenții.
- Politica agresivă (riscofilă) este în opoziție cu politica defensivă, în sensul că prezintă
stocuri mari mici și fond de rulment scăzut. Constă în costuri mici de administrare și
avantaj ridicat.
- Politica neutră reprezintă intermediarul dintre cele două categorii de politici,
determinând astfel costuri medii de gestiune și un beneficiu mediu, la care se adaugă
riscuri medii.27
Stocurile de materiale și produse, dar și soldurile de creanțe-clienți și trezorerie
reprezintă adăugări de capital active circulante, prin intermediul căreia se garantează
continuitatea procesului de valorificare în situația în care desfacerea și alimentarea nu
prezintă o continuitate.
Metoda ABC are rolul de clasifica stocurile în funcție de numărul de articole și după
valoarea unitară:
- Grupa A, este formată din stocuri care prezintă un număr mic de produse față de
numărul total de bunuri, precum și de prețuri mari ale fiecărui articol

27
Sichigea N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Dova, Craiova, 2016, p. 89
19
 - Grupa B are în componență un număr mediu de bunuri și în plus prezintă valori
unitare medii
- Grupa C prezintă stocuri multe ca bunuri, dar care au prețuri mici.
Sistemul ABC promovează o supraveghere din punct de vedere analitic, folosind
modele de îmbunătățire a costurilor de administrare a stocurilor din categoriile A și B, iar
produsele din grupa C beneficiază de livrări în cantități mari.28
Necesitatea de subvenționare a stocurilor nevoii de finanțare este stabilită de
următoarele elemente:
- Cheltuielile medii zilnice cu alcătuirea și reținerea elementului stocului (produse,
materiale), rectificate cu ajutorul unui factor K în funcție de modul de îmbunătățire a
plăților din cadrul timpului de depozitare
- Intervalul t precizat între două reconstituiri de stocuri conform contractelor și
normelor tehnice, a fost determinat astfel:
Nevoia de finanțare a stocurilor= a x b x c, unde
a= Cheltuieli medii zilnice
k=coeficient
c=intervalul de timp
În cadrul practicii de coordonare nu este utilizat procesul respectiv, cu fiecare plată
proprie cu privire la constituirea și reținerea acestuia și cu fiecare perioadă caracteristică
cuprinsă între reconstituirile de stoc. Cu alte cuvinte, sunt utilizate metode sintetice de
organizare a nevoii de finanțare a stocurilor ca „procent de vânzări” sau care se bazează pe
viteza de rotație. În plus, se organizează nevoia de finanțare a activelor circulante nete, nu și
a ansamblului de active circulante29. Având la bază viteza de rotație din anul precedent,
precum și a cifrei de afaceri circulante care a fost calculată în fiecare an și trimestru,
necesitatea de subvenționare a activelor circulante nete se poate stabili folosind relația:
𝐵𝑋 𝐶
A= 90
,unde

A= active circulante nete plății

B= cifra de afaceri trimestrială
C=active circulante nete
În care:
𝐵
A=360 x 𝐷, unde
A=active ciculante nete
B=active circulante nete anteprecedente
C=cifra de afaceri anteprecedentă
Pentru început, se ia în considerare premiza că viteza de rotație a anului trecut se
păstrează la același nivel și în anul curent. În acest fel, diferența de proporționalitate stabilită
între viteza de rotație netă și cifra de afaceri planificată, rămâne constantă.
Necesitatea capitalurilor privind dobândirea stocurilor și garantarea unui bilanț de
datorii care să precizeze îndeplinirea în condiții optime a ciclului de valorificare este
deteminată de necesarul de finanțare a ciclului de exploatare. Acest procedeu constă în
organizarea echilibrului economic de-a lungul unei perioade scurte de timp, deoarece ne
trimite informații referitoare la volumul investițiilor de capital în cadrul activelor circulante.

28
Stancu I., Gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2008, p. 134
29
Toma M., Finanțe și gestiune financiară, Editura Pedagogică, București, 2014, p. 94
20
 Sunt cunoscute două grupe de metode prin care se precizează nevoia de finanțare a
ciclului de exploatare și anume: metode analitice și sintetice (globale). Cele două procedee, au
la bază fie cifra de afaceri stabilită pentru luna următoare, fie valoarea exploatării. De obicei,
se întâlnește o legătură direct proporțională a necesarului de finanțare a ciclului de exploatare,
între valoarea de exploatare și mărimea cifrei de afaceri.
Stabilirea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare este precizată pe baza necesității
de capitaluri în vederea obținerii și posedării activelor circulante, este stabilită de plățile de
cumpărare, manevrare și transport ale produselor, de confecționare și furnizare a acestora.
Volumul soldurilor rezultate ale activelor circulante va arăta consecințele preocupării
companiei pentru micșorarea plăților de valorificare, cât și pentru dezvoltarea creșterii
câștigului.
Calcularea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, având la bază cifra de afaceri,
este justificată de necesitatea redobândirii operative a capitalurilor avansate în vederea
producerii și ocuparea stocurilor de active circulante.
Metodele analitice constau în stabilirea creșteri nevoii de finanțare a ciclului de
exploatare pe grupe de stocuri de materii prime și materiale, de produse finite, de solduri de
produse trimise, de produse aflate în curs de fabricație. În cazul fiecărei grupe de stocuri,
calculul analitic se întreprinde pe fiecare material denumit și în același timp, pe fiecare stoc:
de condiționare, de curent, de transport interior și de siguranță. Având în vedere că acest
proces este destul de scump și detaliat, se adoptă utilizarea anumitor metode de reducere:
- metodele analitice sunt utilizate doar în cazul stabilirii necesității de subvenționare, în
cazuri de schimbări structurale: de dezvoltare, de creare, de fuzionare
- procese analitice care se folosesc doar pentru a preciza nevoia de finanțare medie
anuală a stocurilor, pentru ca, în cazul necesității trimestriale de finanțare, să se
utilizeze procedeele sintetice.30
Metodele sintetice constau în elaborarea necesității de capitaluri circulante potrivit
volumului organizat al acțiunii de valorificare, precum și de viteza de rotație. De cele mai
multe ori, se utilizează modelele liniare, de proporționalitate directă a volumului economic a
stocurilor, în raport cu ativitatea realizată (producția de marfă aflată în cost de producție sau
cifra de afaceri).

1.4.7.Metode sintetice și analitice prin care se stabilește nevoia de finanțare a ciclului de

exploatare în practica curentă
Acestea sunt folosite doar în anumite cazuri, cum ar fi: crearea unor firme,
regularizarea anumitor rezultate realizate în funcție de metoda sintetică, la restructurarea
acțiunilor (desprinderi, fuzionări, extinderi).
Metodele analitice care au la bază prețul exploatării încep cu factorii de plăți care sunt
specifici fiecărei etape a ciclului de folosire (de cumpărare și păstrare a materialelor, de
fabricație a subansamblelor, de depozitare și livrare a produselor finite) și de la perioada care
se află între două reconstituiri succesive ale stocurilor.31
Plățile exploatării sunt calculate de-a lungul perioadei de administrare considerată
(trimestru, an) prin bugetele valorificării (al producției, al aprovizionării, al vânzărilor).
Plățile materiale, pentru stocul curent, se verfică folosind un coeficient care are valoarea de
0,5 datorită folosirii materialelor, începâmd cu valoarea maximă din momentul aprovizionării
până în momentul minim.
Timpul efectuat între două reconstituiri ale stocurilor reprezintă un calcul din punct
de vedere statistic a vitezei de rotație a stocurilor. Se stabilește sub forma mediei aritmetice
(ponderată sau simplă) a timpului determinat între cele două reconstituiri de stocuri. Aceste
30
Giurgiu A., Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj, 2015, p. 67
31
Bărbulescu G., Economia și gestiunea întreprinderii, Editura Economică, București, 2015, p. 102
21
perioade se compară cu cele observate în contractele viitoare de aprovizionare și de desfacere,
dar și în fișele tehnologice de creare a bunurilor.
Metode sintetice de stabilire a nevoii de finanțare a ciclului de exploatare
Un nivel ridicat de sintetizare îl prezintă și procesele analitice care au la bază cifra de
afaceri, deoarece încep cu factorii specifici grupei de stocuri pentru care se folosește: bilanțul
produselor sau materialelor finisate sau în curs de finisare, cifra de afaceri totală, anul în care
au fost confecționate produsele, valoarea plăților materiale.
Metodele sintetice prezintă un nivel de sinteză ridicat, fiind utilizate la elaborarea
nevoii de finanțare trimestrială pe total active circulante. Factorii de fundamentare sunt
stabiliți pe legătura de proporționalitate, determinată pe de o parte între activele circulante,
iar pe de altă parte între costurile valorificării sau cifra de afaceri. În acest fel, procesele
sintetice se bazează pe: rata cinetică a activelelor circulante și viteza de rotație ținându-se cont
de prețuri.32
Rata cinetică este caracteristică activelor circulante fiind calculată în raport cu cifra de
afaceri dia n anul trecut.
𝐵
A=𝐶 x 360, unde
A= rata cinetică
B=soldul mediu al activelor circulante
C=cifra de afaceri din anul trecut
Nevoia de finanțare pe fiecare trimestru, pe total de circulante, se calculează ținând
cont de producția fizică stabilită pe fiecare trimestru, de costul unitar antecalculat, dar și în
funcție de viteza de rotație stabilită în perioada anterioară:
𝐸𝑋𝐹
D= 𝐺
𝑥 𝐻 , unde
↓ ↓
Cheltuieli medii Timpul
zilnice

D=active circulante trimestriale

E=producția fizică trimestrială
F=cost complet
H=viteza de rotație
Viteza de rotație este determiată având la bază costul de producție marfă, confecționată
cu un an în urmă și adaptează conform factorilor previzibili în anul curent:
𝐵
H=𝐶 x 360, unde
H=viteza de rotație
B=soldul mediu al activleor ciculante
C=costul producției marfă
Formula după care se calculează nevoia de finanțare a activelor ciculante, este
urmăroarea:
𝐵
A=100x C, unde
↓ ↓
Vânzări medii Timpul de rotație
zilnice

32
Neagoe I., Finanțele întreprinderii, Editura ANKAROM, Iași, 2017. P. 88
22
 A= active circulante trimestriale
B= cifra de afaceri trimestrială
C=rata cinetică

1.4.8. Aspecte practice privind modul de gestionare a clienților

Clienții sunt creanțe ale firmei, care s–au format prin livrarea de produse și/sau
prestarea de servicii, prezentând un termen la încasare. Din punct de vedere al termenului de
plată, clienții pot fi clasificați astfel:
- cu plata la termenul stabilit după un timp determinat între agenții economici. Cele mai
folosite termene sunt cele de 30, 60 și 90 de zile, însă pot fi acceptate și perioade mai
mari, cum ar fi un an
- cu primirea la vedere sub formă de numerar sau după un număr de zile de decontare a
facturilor, între trei și cinci zile
- în funcție de păstrarea termenelor de plată, cu titlu de excepție pot să fie prezenți și
clienți care nu achită la timp sau clienți insolvabili care nu pot fi încasați.
Gestiunea clienților este totalitatea instrumentelor și metodelor de folosire într-o
manieră cât mai utilă a capitalurilor imobilizate în împrumuturi bancare. Creditele comerciale
prezintă o gamă mai mare decât cea a clineților, cuprinzând:
- creditele cumpărător, care reprezintă sumele achitate mai devreme. În această situație,
firma poate avea atât rol de beneficiar, cât și de plătitor de avansuri către persoanele
care trimit echipamente sau materiale. Acestea sunt folosite ca și prefinanțare de către
beneficiari, a confecționării de bunuri pe care aceste persoane doresc să le obțină, fiind
utilizate în procesele de valorificare cu ciclu pe o perioadă mare de fabricație (în
domenii precum aricultură, construcții).
- creditele vânzător sunt ansamblul de vânzări de marfă pe baza împrumutului.33
Compania este văzută din două perspective: de împrumutător prin intermediul
creditelor-clienți, în cazul bunurilor livrate sau lucrărilor realizate către beneficiarii săi, iar pe
de altă parte de împrumutat prin credite-furnizori în situația materialelor, echipamentelor.
Dintre formele împrumutului comercial, creditele-clienți și avansurile către furnizori
sunt o investițiede capitaluri ale firmei și prezintă pentru următoarea administrare, o nevoie
de finanțare. În privința creditelor-furnizori și avansurile pe care clienții le-au achitat,
reprezintă o sursă de subvenționare, de către terți, a ciclului de valorificare al firmei. 34
Gestiunea clienților prezintă următoarele obiective:
- o primă cauză este stabilită de prelungirea timpului de oferire a creditelor-clienți,
metodă prin care se impulsionează clienții, iar aceșția au rolul de mări cifra de afaceri.
Cu toate acestea, prelungirea duratei de primire a clienților prezintă drept comsecință
costuri mai mari odată cu accetuarea alocării de capitaluri în cadrul soldurilor
cilenților și creșterea riscului de insolvabilitate a acestora.
- a doua cauză are la bază mișorarea capitalurilor alocate în soldul clienților, dar între
această finanțare și clienți există o legătură invers proporțională, adică, cu cât este mai
strânsă subvenționarea, cu atât clienții vor fi mai dezamăgiți, iar acest lucru va
conduce la micșorarea ciferi de afaceri a vânzărilor companiei
1.4.9. Sistemul administrării clienților
Creditele-clienți sunt o dotare de capital a firmei, prin care sunt aduse anumite
beneficii. Tinând cont de această trăsătură, sunt stabilite următoarele elemente ale
administrării clienților:

33
Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015, p. 66
34
Cristea H., Ștefănescu N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Milton, Timișoara, 2016, p. 78
23
 - costul secundar al dezvoltării investiției de capital în credite-clienți
- investiția de capital în scopul realizării bilanțului de credite-clienți
- riscul de lichidare a clienților
- beneficiul specific vânzărilor suplimentare, care au fost dobândite prin extinderea
duratei clienților
35
- câștigul suplimentar net
Avantajul suplimentar al vânzărilor este comparat cu un cost minor al dezvoltării
investiției de capital în credite-clienți, prin intermediul măririi duratei acesteia. Evaluarea
costului respectiv se realizează conform provenienței finanțării investiției: din surse proprii
(excedent de trezorerie) în cadrul costului de posibilitate, de retribuire a sumelor imobilizate
în soldul clienților. Costul de oportunitate este deterrminat la nievlul prețului mediu al
capitalului având aceeași valoare cu rentabilitatea financiară.
Împrumutul oferit doar unui client este prezentat ca fiind o acordare de capitaluri de-a
lungul unei perioade scurte de timp. Creditele distribuite clienților sunt stabilite ca o
repartizare permanentă de capitaluri ale companiei, constând într-o investiție care este necesar
să fie subvenționată mereu. Importanța acestei investiții este influențată de cifra de afaceri și
perioada medie a creditelor-clienți (rata cinetică a clienților), conform relației:
𝑎 𝑥 𝑏−𝑐
Credite-clienți= 360
, unde
A=cifra de afaceri
B=Durata de atribuire a împrumutului
C=clienți
În cadrul conexiunii directe care se stabilește între cifra de afaceri și soldul clienților
se determină în mod dinamic și relația inversă de manipulare a cifrei de afaceri de către
durata creditelor pentru clienți. Există o legătură direct proporțională între cifra de afaceri și
clienți, astfel: cu cât durata este mai mare, cu atât numărul clienților actuali și potențiali
crește.
O prelungire a perioadei de plată de către clienți aduce cu sine creșterea riscului de
lichidare a acestora. În cazul unei economii concurențiale, aflată într-un proces de dezvoltare,
cifra falimentelor este mare, iar riscul de lichidare este ridicat de-a lungul unei perioade mari
de timp.
Creșterea cererii de produse pe piață, prin intermediul măririi perioadei creditelor, va
determina un avantaj al vânzărilor suplimentare. Pe baza unității de produs vândut se
consideră rentabiliate efectivă dimensiunea marjei stabilită asupra costurilor variabile (profitul
și plățile fixe). Cheltuielile fixe își păstrează aceeași valoare având în vedere variația cifrei de
afaceri. Majorarea cifrei de afaceri nu produce schimbări la nivelul sistemului de activitate.
În cadrul unei analize restrânse a rentabilității, se pune accentul doar pe câștigurile nete ale
vânzărilor suplimentare. 36
Profitul marginal net reprezintă cel mai important element al administrării clienților,
care are rolul de a îndrepta politica economică către majorarea duratei clienților. Este calculat
ca diferență între rentabilitatea vânzărilor suplimentare și costul măririi împrumuturilor-
clienților, riscul falimentării. Cu toate acestea, trebuie să se aibă în vedere și celelalte plăți
care apar ca urmare a măririi perioadei creditului-clienți, precum: salarii, service-clienți, plăți
administrative cu analiza conturilor noilor clienți. În politica împrumutului-clienți, un rol
esențial îl joacă decizia: în cazul în care este pozitivă, va fi majorată durata de plată, iar dacă

35
Adochiței M., Antoniu N., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2014, p. 50
36
Vintilă G., Gestiunea financiară a firmelor, Editura Economică, București, 2015, p. 100
24
este negativă, va fi căutată o altă metodă de cointeresare a clienților, în cazul în care ei sunt de
acord cu micșorarea perioadei de plată a facturilor.37

CAPITOLUL II : STUDII DE CAZ PRIVIND ORGANIZAREA

GESTIUNII FINANCIARE A FIRMELOR PRIVATE

II1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII „ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE

ARGEȘ”

Această firmă are sediul în localitatea Curtea de Argeș, județul Argeș, pe strada Albești,
numărul 12.
Societatea comercială S.C. Electroargeș S.A. a luat naștere în anul 1971, iar în anul
1973 și-a început activitatea. În perioada anului 1991, a devenit o întreprindere pe acțiuni,
stabilind un capital majoritar în stat. După cinci ani de activitate, o mare parte din acțiuni
(51%) a fost transferată Asociației PAS Electroargeș. Cealaltă parte a acțiunilor (49%) a fost
preluată de persoane juridice sau fizice.
Aceasta se întinde pe o suprafață de 58.411,42 mp, iar din acest domeniu, 34.022,58 mp
sunt reprezentați de întreaga construcție, având un număr de peste 550 de salariați. Este situa-
tă la ieșirea din Curtea de Argeș către Barajul Vidraru și Transfăgărășan. Pentru a se putea
ajunge la această companie, se poate folosi accesul rutier pe drumuri naționale. În apropierea
ei sunt situate următoarele orașe: Câmpulung, Pitești și Râmnicu Vâlcea. Față de București
este o distanță de 150 de km. Pe lângă accesul rutier, se poate folosi și cel feroviar stabilit pe
calea ferată Pitești-Curtea de Argeș. De asemenea, se poate apela și la transportul aerian,
folosindu-se aeroportul Henri Coandă din București-Otopeni, precum și portul maritim Con-
stanța, la Marea Neagră.
1. Producție
Având în vedere activitatea desfășurată și a modului de folosință a produselor realiza-
te în cadrul acestei firme, putem spune că efectuează următoarele bunuri:
- Producția aparatelor electrocasnice, unelte electrice portabile, vibratoare pentru com-
pact beton și echipamente auto, aparate de uz gopspodăresc, aparate profesionale pen-
tru dotări industriale și hoteliere, scule și truse de scule
- Efectuarea de stante și SDV-uri pentru Electroargeș S.A. în cazul producției curente,
dar și pentru produse noi
- Firma a stabilit o categorie de asociați pentru execuția de repere, subansamble și pro-
duse pentru mai multe întreprinderi care își au sediul atât pe teritoriul României, cât
și în străinătate
- Realizarea de stante și SDV-uri pentru clienți externi, dar și interni
- Îngrijirea și remedierea pentru un număr mai mare de 500 de matrițe, cifră care repre-
zintă neesarul intern al companiei Electroargeș S.A.
2. Certificări

37
Man M., Contabilitatea de gestiune și circulația costurilor, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2017, p. 89
25
 Sistemul de management privind calitatea din cadrul Electroargeș este certificat con-
form DIN EN ISO 9001:2008 de catre TUV Rheinland – Germania si DIN EN ISO
14001:2004 de catre TUV Rheinland – Germania.
3. Produsele oferite
Aparate electrocasnice, aparate de uz gospodaresc, aparate profesionale pentru dotări
hoteliere, institudii si industriale, unelte electrice portabile, dispozitive, scule, truse de scule,
echipamente auto, accesorii pentru aspiratoare.

ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ (ELGS)

Activitatea societății Capital social

Bunuri de folosință Capital social: 8.085.027,10 ron

Sector:
îndelungată
Valoare
0,10 ron/acțiune
Ramura: Electrocasnice nominala:

Număr acțiuni: 80.850.271

Formă
Privat
proprietate:

Acționari semnificativi

Alți acționari / others 70.32%

BRAN OIL S.A. loc. GALAȚI, județul. GALAȚI 29.68%

II 2 Determinarea practică a indicatorului de cost mediu ponderat la

S.C.ELECTROARGEȘ SA CURTEA de ARGEȘ

Din bilanțul firmei pe care am analizat-o, am extras următoarele informații:

Societatea prezintă un capital social în valoare de 10.000.000 ron, alcătuit din 10.000 de
acțiuni având o valoare nominală de 1000 de ron pe acțiune. De asemenea, la nivelul
companiei au fost înregistrate datorii pe o perioadă lungă de timp de 4.000.000 ron, datorii
pe termen mediu de 3.000.000 de ron și pe termen scurt de 2.000.000 ron. Acțiunile acestei
firme se înaintează pentru a fi supuse procedurii de cotare la bursă, în cursul curent având o
valoare de 3.000 de ron pe fiecare acțiune, ultimul dividend având un preț de 300 ron pe
acțiune, iar majorarea calculată a celui din urmă dividend a avut un procent de 6 %. Prețul
capitalului pe acțiuni (rata dividendului) prezintă un procent de 15%, costul pagubelor
înregistrate de-a lungul unei perioade medii de timp are un procent de 11 %, iar valoarea
datoriilor pe termen scurt este de 12%.

26
 Pe baza acestor date, ne-am propus să calculăm costul mediu ponderat al capitalului
utilizând:
- metode contabile de ponderare
- metode bursiere de ponderare
În acest sens, am utilizat termeni financiari precum:
- a- care reprezintă cost ponderat mediu
- b- care exprimă partea fiecărei surse de capital în totalul capitalurilor utilizate
- c- care semnifică valoarea exprimată în procente a capitalului determinat la bursă
- d- care constă în noul preț calculat în procente al capitalului determinat la bursă
- e- este folosit ca fiind ultimul dividend
- f- care reprezintă prețul variabil al unei acțiuni la bursă
- g- care semnifică numărul acțiunilor companiei
- h- care se exprimă ca fiind rata de majorare a dividendului
Utilizăm metoda contabilă de ponderare folosind următorul algoritm de calcul:
Cost mediu ponderat=-
∑(𝑝𝑜𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑐ă𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 î𝑛 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑥 𝑐𝑜𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑛𝑡𝑢𝑎𝑙 𝑎𝑙𝑓𝑖𝑒𝑐ă𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 )
100

Tipul de Valoare Pondere (%) Cost (%) Cost mediu

capital ponderat
Capital social 10.000.000 52,63% 15 7,8%
Datorii pe 4.000.000 21,05 % 12 2,5%
perioadă lungă
Datorii pe 3.000.000 15,78 % 11 1,7%
perioadă medie
Datorii pe 2.000.000 10,52% 14 1,4%
termen scurt
TOTAL 19.000.000 100 - 13,4%

Pe baza datelor pe care le-am cules și prezentat în tabelul anterior, putem să calculăm
ponderile capitalurilor în total capital utilizat de S.C.ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE
ARGEȘ

Astfel, putem determina următorii indicatori ai activității întreprinderii:

Valoarea ponderii capitalului social pe o durată lungă de
𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑜𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙 10.000.000
timp: 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙
𝑥 100 =19.000.0000 x 100=52,63%

𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑ă 𝑙𝑢𝑛𝑔ă 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝 4.000.0000

Prețul datoriilor pe termen lung: 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙
𝑥100 =19.000.000
x 100=21,05 %
𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 3.000.000
Ponderea datoriilor pe termen mediu: 𝑥100 =
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 19.000.000
x100=15,78%
𝑉𝑜𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 2.000.000
Ponderea datoriilor pe termen scurt: 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙
𝑥100 = 19.000.000
x
100=10,52%
TOTAL: 0,4735

27
 Putem să determinăm valorile corespunzătoare coloanei de costuri medii ponderate
astfel:
52,03𝑥 15
100
= 7,8%

21,05 𝑥 12
100
= 2,5%

15,78 𝑥 11
100
= 1,7%

10,52 𝑥 14
= 1,4%
100

Dacă utilizăm metodele de ponderare contabilă, vom obține un capital social care se
metamorfozează în capitalizare bursieră, astfel:
Capitalizarea bursieră=numărul de acțiuni emise x cursul unui înscris la bursă obținut
prin negociere bursieră=10.000 x3000=30.000.000 ron
Putem calcula noul cost, determinat în procente, stabilit prin ședință publică la
bursă(cotație medie zilnică), astfel:
Cost în procente al capitalului care se evaluează la bursă
𝑢𝑙𝑖𝑡𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑑 𝑜𝑏ț𝑖𝑛𝑢𝑡 15
:%=𝑐𝑢𝑟𝑠 𝑎𝑙 𝑎𝑐ț𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑏𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖 + 𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒ș𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑑𝑒𝑙𝑜𝑟 = %= 1500 + 6%
=0,010,06=0,07=7%

Tipul de Valoare Pondere (%) Cost (%) Cost mediu

capital ponderat
Capitalizare 30.000.000 76,92% K=16 12,3%
bursieră
Datorii pe 4.000.000 10,25% 13 1,33%
perioadă lungă
Datorii pe 3.000.000 7,69% 12 0,92%
termen mediu
Datorii pe 2.000.000 5,12% 15 0,76%
termen scurt
TOTAL 39.000.000 100 - 15,31%

Putem să determinăm ponderile capitalurilor în total

𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑏𝑢𝑟𝑠𝑖𝑒𝑟ă 30.000.0000
Ponderea capitalizării bursiere: 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙
𝑥 100 = 39.000.000
𝑥 100 =
76,92%

Ponderea datoriilor pe termen lung:

𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑙𝑢𝑛𝑔 4.000.000
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑘 𝑐𝑎𝑖𝑡𝑎𝑙
𝑥 100 = 39.000.000
𝑥100 = 10,25%

𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢

Ponderea datoriilor pe termen mediu: 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙
𝑥100 =
3.000.000
𝑥100 = 7,69 %
39.000.000

28
 Ponderea datoriilor pe termen
𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 2.000.000
scurt: 𝑥 100 = 𝑥 100 = 5,12 %
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 39.000.000

În acest fel putem calcula prețurile specifice coloanei de capitalizare bursieră:

76,92𝑥 16
100
= 12,3 %

10,25 𝑥 13
100
= 1,33%

7,69 𝑥 12
100
= 0,92%

15,2 𝑥 15
100
= 0,76%

II 3. Studiul de caz referitor la întocmirea tabloului soldurilor intermadiare de

gestiune și determinarea capacității de finanțare la S.C. ELECTROARGEȘ SA
CURTEA DE ARGEȘ

Pe baza informațiior extrase de la firma pe care am studiat-o, ELECTROARGEȘ SA

CURTEA DE ARGEȘ,am dorit să întocmim tabloul soldurilor intemediare de gestiune și să
calculăm care este capacitatea de autofinanțare (prin metoda deductivă și metoda adițională).
Am luat informațiile din contul de rezultate al întreprinderii corespunzător anului 2016.
Tipuri de cheltuieli Sume Venituri Sume
Tipuri de cheltuieli 1350 Total venituri din 1800
exploatare
1.achiziționări de 300 1.producția vândută 900
materii prime
2.variația stocurilor -30 2.producția stocată 330
de materii prime
3. lucrări realizate de 180 3.producția 90
terțe persoane imobilizată
4. impozite și taxe 30 4. subvenții de 240
exploatare
5. plăți cu personalul 600 5. alte venituri din 210
exploatare
6. alte cheltuieli de 120 6. reluări asupra 30
exploatare provizioanelor din
exploatare
7. plăți care includ 90
amortizările de
exploatare
8. cheltuieli cu 60
provizioanele de
exploatare
Total cheltuieli 180 Total venituri 75
financiare financiare
9. plăți în care sunt 60 7. venituri din 30
incluse dobânzile dobânzi
10. cheltuieli 120 8. provizioanale 45
referitoare la financiare
amortizări și
29
provizioane
Total cheltuieli 390 Total venituri 450
excepționale excepționale
11. cheltuieli care fac 30 9. venituri din 150
referire la gestiune operațiile de gestiune
12. valoarea netă 300 10. venituri din 270
contabilă a cesiunea activelor
elementelor de activ fixe
cedate
13. plăți cu 60 11. reluări asupra 30
amortizările și provizioanelor
provizioanele excepționale
excepționale

Pe baza datelor pe care le-am folosit anterior, putem întocmi următorul tabel:

Soldurile intermediare de gestiune Sume

Producția vândută + 900
Producția stocată + 330
Producția imobilizată 90=
Producția exercițiului - 1320-
Achiziționări de materii prime + 300
Variația stocurilor + -30
Lucrări efectuate de terțe persoane = 180=
Consumuri externe de terți = 450=
VA (valoarea adăugată) + 870 +
Subvenții de exploatare- 240-
Impozite și taxe- 30-
Plăți cu salariații= 600=
EBE (excedentul brut al exploatării)+ 480+
Alte venituri care decurg din exploatare + 210 +
Reluări asupra provizioanelor de exploatare- 30-
Alte cheltuileli de exploatare- 120-
Plăți cu amortizoarele și provizioanele de exploatare= 150=
RE (rezultatul exploatării)+ 480+
Venituri financiare- 75+
Cheltuieli financiare= 180-
RC (rezultatul curent)+ 105-
Venturi excepționale- 450-
Cheltuieli excepționale- 390-
Impozitul pe profit= 16% x (105+450-390)= 26,4
RN (rezultatul final) 813,4

Dacă luăm în calcul metoda deductivă, putem avea următoarele rezultate:

Capacitatae de autofinanțare=Excedentul brut al exploatării+aAlte plăți încasabile-
Alte cheltuieli plătibile

Capacitatea de autofinanțare =450+(210+30+10)-(120+20+30+26,4)

Capacitatea de autofinanțare =396,4 mil. u.
30
 În cazul în care utilizăm metoda adițională putem obține:
Capacitatea de autofinanțare=rezultatul net+cheltuieli calculate-venituri calculate
=813,6+(150+120+300+60)-(30+45+270+30)=813,6+630+375=1.086,6 mil. u.m.

II4 Fundamentarea dividendului maxim ce poate fi atribuit acțiunilor comune

corespunzător anului financiar la S.C. ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ
Firma pe care prezentat-o, ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ,are în
circulație 250.0000 de acțiuni comune și 100.000 de acțiuni preferențiale cumulative.
Acțiunile prefențiale cumulative prezintă un preț de 150.000 de ron/acțiune. În anul 2016,
profitul net pe care compania l-a înregistrat a fost de 1 miliard de ron. De asemenea, a
stabilit anumite pierderi în ultimii doi ani care nu i-au permis firmei să achite dividendele
corespunzătoare pentru acțiunile cumulative, în procent de 10%. Am dorit să calculăm
maximum de dividende care poate fi repartizat pentru acțiunile comune, în anul 2016.
În acest caz, trebuie să stabilim cotele acțiunilor preferențiale într-un exercițiu contabil
aferent:
10% x 150.000 x 10.000=150.000.000 ron
Dividendele totale de plată din exercițiile economice anterioare, în momentul în care au
fost înregistrate pierderi:
2 ani x 150.000.000=300.000.000 ron
Dividendele totale de plată specifice acțiunilor preferențiale cumulative pentru cele
trei exerciții contabile (cele două exerciții contabile în momentul în care au fost înregistrate
pierderi și nu au fost achitate, precum și exercițiul economic 2012):
300.000.000+150.000.000=450.000.000 ron
Acest lucru semnifică faptul că numărul maxim de dividende specific acțiunilor comune
este: profitul net-dividende corespunzătoare acțiunilor preferențiale
1.000.000.000-450.000.000=550.000.000 ron
Numărul maxim de dividende/acțiune=
𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑓𝑖𝑐 𝑎𝑐ț𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑒 550.000.000
= = 2200 ron/acțiune
𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑐ț𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑒 250.000

II5 Studiu de caz privind stabilirea mărimii dividendelor pe grupe de acțiuni și a

dividendului total ce poate fi primit de un acționar care deține înscrisuri la S.C.
ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ
Compania prezintă următoarele categorii de acțiuni:
- 125.000 de acțiuni preferențiale cumulative care au o valoare de 100.000 de
ron/acțiune, plătind pentru ele un dividend anual de 8%
- 100.000 de acțiuni prefențiale participative cu un preț de 75.000 de ron/acțiune pentru
care trebuie să achite un dividend anual de 8 % și un dividend participativ de 6% din
totalul acțiunilor comune
- 250.000 de acțiuni comune care au un preț de 125.000 de ron/acțiune
Această firmă nu a achitat dividende în ultimii doi ani, cauza fiind reprezentată de
pierderile nete înregistrate. Firma dorește să obțină un profit brut în valoarea de 5 miliarde de
ron.

31
 Pe baza datelor pe care le-am cules, am vrut să calculez: mărimea dividendelor
corespunzătoare fiecărei grupe de acțiuni, de asemenea, mi-am propus să determin
dividendele totale primite de un a acționar care are în portofoliu 1000 de acțiuni comune,
750 de acțiuni preferențiale cumulative și 500 de acțiuni prefențiale participative.
Putem formula următoarea analiză a societății comerciale:
a) Calculăm profit net la companie:
Profit net=profit brut-impozit pe profit
Profit net=5.000.0000.000-16%x5.000.000.000=5.000.000.000 x 800.000.000=4.200.000.000
ron
Profitul net distribuit sub formă de dividend:
Profit net-investiția pentru modernizări: 4.200.000.000-500.000.000=4.150.00.000 ron
Determinăm dividendele specific fiecărei categorii de acțiuni:
- Pentru acțiunile preferențiale cumulative:
125.000 x 100.000 x 8%=1.000.000.000 ron/an
Dividendele corespunzătoare celor trei exerciții contabile (două exerciții în cadrul cărora
nu s-au achitat dividende din cauza pagubelor consemnate și exercițiul financiar curent) :
1.0000.000.000 ron/an x 3 ani =3.000.0000.000 ron/an
- pentru acțiunile preferențiale participative
Dividendele prestabilite /an=125.000 acțiuni x 75.000 x 8 %=750.000.000 ron
Acțiunile preferențiale participative de asemenea, mai au și un dividend particiaptiv în
dividendul acțiunilor comune. Pentru a determina valoarea dividendului participativ
respectiv, trebuie să determinăm în primul rând dividendul specific acțiunilor comune.
- Pentru acțiunile comune:
Dividendul/acțiune comună=
𝑑𝑖𝑣.𝑡𝑜𝑡.−(𝑑𝑖𝑣.𝑡𝑜𝑡.𝑝𝑟𝑒𝑠𝑡𝑎𝑏.𝑎𝑐𝑡𝑖.𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝.+𝑑𝑖𝑣 𝑡𝑜𝑡.𝑎𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑎𝑐𝑡𝑖.𝑐𝑢𝑚𝑢𝑙𝑎𝑡)
= 𝑛𝑟.𝑐𝑡.𝑐𝑜𝑚.+𝑛𝑟.𝑎𝑐𝑡.𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝. 𝑥 𝑝𝑜𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑎𝑝𝑟𝑒

4.150.000.000−(750.000.000+3.000.000.000 4.150.000.000−3.750.000.000 3.775.000.000

= 250.000+100.000 𝑥 6%
= 21.000
= 21.0000
= 179.761,9
ron/an=>dividende totale corespunzătoare acțiunilor comune

=179.761,9 ron/acțiune x 250.000 =44.940.475.000 ron

=>dividendul participativ al acțiunilor preferențiale participative:
6% x 179.761,9 ron/acțiune =10.785,7 ron/acțiune =>total dividende participative:
100.000 x 10.785,7=1.078.570.000 ron
=>total dividende proprii acțiunilor preferențiale participative: total dividende prestabilite
+total dividende participative
=750.000.000+1.078.570.000=1.828.570.000 ron
În concluzie, putem prezenta:
- Dividende acțiuni comune: 44.940.475.000 ron
- Dividende acțiuni preferențiale cumulative: 3.000.000.000 ron
- Dividende acțiuni preferențiale participative: 1.828.570.000 ron
Total dividende: 49. 769.045.000 ron

32
 b) Dividendele primite de către acționar pentru:
- Acțiunile comune: 1000 acțuni x 179.761,9=179.761.900 ron
1.000.000.000
- Acțiunile preferențiale cumulative:750 acțiuni x 125.000
=6.000.000 ron/an
=>dividende corespunzătoare celor trei exerciții contabile:
6.000.000 ron/an x 3 ani=18.000.000 ron
1.828.570.000
- Acțiunile preferențiale participative:500 acțiuni x 100.000
=9. 142.850 ron
=> dividende totale încasate de acționar:
179.761.900+18.000.000+9.142.850=45.119.040 ron

II6 Studiu de caz privind determinarea stocurilor de active circulante la S.C.

ELECTROARGEȘ SA CURTEA DE ARGEȘ

Pentru a fundamenta acest studiu de caz am luat următoarele date care face referire la
aprovizionarea cu materii prime a societății Electroargeș S.A. :

Materii prime procurate Interval de timp între două Inteval de timp de

(număr bucăți) aprovizionări (număr zile) siguranță (număr de zile
întârziere)
10.050 Repere materii prime 60 12
7275 Repere materii prime 36 6
5550 Repere materii prime 15 3
6375 Repere materii prime 30 9

Pe baza datelor pe care le-am extars de la servicul aferent:

a) Dorim să determinăm perioada de stocaj curent și timpul de siguranță dintre
aprovizionări
b) Având în vedere necesarul anual de aprovizionat de 29.925 de bucăți, vom calcula
stocul curent fizic și stocul de siguranță fizic
c) Ținând cont de faptul că valoarea unitară a acestei materii prime este de 984.000
de ron/bucată, vom stabili stocul total din punct de vedere fizic, dar și valoric,
știind că perioada de condiționare este de 5 zile.
d) Vom calcula stocul total pe an al produsului finit bazându-ne pe informațiile
prezentate în fișa de magazie a gestionarului, astfel: stocul mediu zinic al
produsului finit în anul de bază este de 5.040.000 ron; producția medie stabilită în
fiecare zi a produsului principal este de 804.000 ron, iar producția de cost
comercial are valoarea de 165.000 ron.
În calcularea acestor indicatori, vom utiliza următoarele notații:
a=cantitățile intrate (materia primă primită)
b=perioada dintre aprovizionări
c=zile de întârziere (intervalul de siguranță)
d=timpul de stocaj curent
e= timpul de siguranță
33
 f=timpul de condiționare
g=perioada totală
h=necesarul stabilit pe fiecare an de aprovizionat în expresie fizică
i=stocul curent fizic
j=stocul de siguranță fizic
k=stocul total fizic
l=stocul total valoric
m=stocul mediu zilnic
n=producția medie zilnică
o=producția la cost comercial
p=stocul total anual al produsului
q=perioada medie de staționare a produselor finite

∑(𝑀𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚ă 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡ă 𝑥 𝐼𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛ă𝑟𝑖)

a) Timpul de stocaj curent= ∑𝑀𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚ă 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡ă
=
10500 𝑥 60+7275 𝑥 36+5550 𝑥 15+6375 𝑥 30 630.000+261.900+83.250+191.250 1.166.400
1050+7275+5550+6375
= 29.700
= 29.700
Timpul de stocaj curent=39,27 de zile
Timpul de siguranță=
∑(𝑀𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚ă 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡ă 𝑥 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 î𝑛𝑡â𝑟𝑧𝑖𝑒𝑟𝑒 10.050𝑥 12+7275 𝑥 6+5550 𝑥 3+6375 𝑥 9
= =
∑𝑀𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚ă 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡ă 29.700
126.000+43.650+16.650+57.375 243.675
29.700
= 29.700
Timpul de siguranță=8,2 zile
𝑁𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑛𝑢𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑥 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 î𝑛𝑡â𝑟𝑧𝑖𝑒𝑟𝑒 29.925 𝑥 39,27
b) Stocul curent fizic= 360
= 360
=
1.175.154,75
360
=3.264,31 bucăți
𝑁𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑛𝑢𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑥 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑜𝑐𝑎𝑗 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡
Stocul de siguranță fizic= 360
=
29.925 𝑥 8,2 245.385
= = 681.625 bucăți
360 360
c) Timpul total= Timpul de stocaj +Timpul de siguranță+Timpul de condiționare=
=39,27+8,2+4+=51,47 zile
𝑁𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑛𝑢𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑥 𝑇𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 29.925 𝑥 21,47
Stocul total fizic= 360
= 360
=
642.489,75
360
=1.784,69 bucăți
Stocul total valoric= Stocul fizic x Prețul materiilor prime=
=1.784,69 x 984.000=1.756.134.900 ron
d) Stocul total anual al produsului =
𝑃𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐ț𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑒ț 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑟𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑥 𝐷𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑖𝑛𝑡𝑒
=
360
165.000 𝑥5 825.000
e) = =2.291,6
360 360
𝑆𝑡𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐
Durat medie de staționare a produselor finite = 𝑃𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐ț𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐ă =
5.040.000
804.0000
= 6,26 zile
Stocul total anual al produsului=
𝑃𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐ț𝑖𝑎 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑒ț 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑟𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑥 𝐷𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑖𝑛𝑖𝑡𝑒 165.000 𝑥 6,26
360
= 360
=
1.023.900
360
=2.869,16 u.m
34
 II7 Studiu de caz privind fundamentarea coeficientui de lichiditate, a
coeficientului, de solvabilitate, a coeficientul de rentabilitate S.C.Electroargeș Curtea de
Argeș

La societatea coercială la care am analizat studiie de caz prezentae în lucrarea de licență,

tabilirea bonității referitor la modul de dobândire a împrumuturilor de-a lungul unei perioade
scurte de timp în scopul de a subvenționa Activele circulante a necesitat analizarea
următoarelor date având la bază bilanțul contabil specfic agentului economic:
Elemente patrimoniale Sume
1. Active fixe 225.000
2. Titluri negociabile 4500
3. Debitori pe termen scurt 49.500
4.Disponibil în cont curent 49.500
5.Materii prime, materiale 4.950
6.Disponibil în casă 405
7.Produse finite 1800
Total active 335.655
8.Capital social 90.000
9.Fondul de rezervă 16.200
10.Alte categorii de fonduri 12.375
11.Datorii pe termen scurt 92.880
12.Împrumuturi pe termen mediu și scurt 102.600
13.Profit net 21.600
Total pasive 335.655

Pe baza acestor informații, am vrut să punem în evidență modul cum se determină

a. Coeficientul de lichiditate generală
b. Coeficientul de solvabilitate
c. Coeficientul de rentabilitate
Cunoaștem faptul că acești indicatori, se pot fundamenta astfel:
Coeficientul de lichiditate se calculează folosind următoarea metodă:
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒−𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑓𝑖𝑥𝑒
Coeficientul de lichiditate =𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑒𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 𝑥100 = 𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑥100
335.000−225.000 110.000
Coeficientul de lichiditate= 92.880
𝑥100 = 92.880 x100=118,43 %
În acest caz, activele au valoare mai mare decât datoriile realizate pe o perioadă scurtă,
astfel coeficientul de lichiditate > 100, ceea ce înseamnă că lichiditatea este bună.

Coeficientul de solvabilitate este determinat astfel:

𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙
Coeficientul de solvabilitate=𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙+𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑒𝑛,𝑙𝑢𝑛𝑔,𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 𝑥 100

90.000 90.000
Coeficientul de solvabiliate=90.000+92.880+102.600 𝑥100=285.480 𝑥100=31,52%

În acest caz, valoarea solvabilității nu este corespunzătoare.

Coeficientul de rentabilitate este calculat astfel:

35
 𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑛𝑒𝑡 𝑜𝑏ț𝑖𝑛𝑢𝑡
Coeficient de rentabilitate= 𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙
𝑥100

21.600
Coeficient de rentabilitate=90.000 𝑥100 = 24%

Putem concluzioan faptul că în cadrul unei firme stabile, 24% reprezintă o rată de
rentabilitate performantă.

II 8 Studiu de caz referitor la excedentul de trezorerie al exploatării la

S.C.Electroargeș S.A Curtea de Argeș
Pentru a răspunde cerințelor acestiu studiu de caz, în situația comparării rezultatelor, precum
și a bilanțului patrimonial vom folosi același model de bilanț, care devine bilanț patrimonial la
31-XII-2016

Posturi 1-I-2016 31-XII-2016 Diferențe

ACTIV
Amortizări calculate 1.600.384 3.385.402 1.785.018
Stocuri 6.497.370 12.296.676 5.799.306
Creanțe de clienți 8.948. 790 15.436.906 6.488.116
Imobilizări brute 33.313.078 33.990.008 676.930
Imobilizări nete 31. 712.694 30.604.606 -1.108.088
Disponibilități 518.820 128. 094 -390.726
TOTAL ACTIV 118.223.678 130.181.806 13.250.556
PASIV
Rezerve 582.878 638.330 55.452
Capital propriu 35.273.002 35.857.762 587.760
Capital social 32.860.850 32.860.850 -
Capital permanent 35.273.002 35.857.762 587.452
Datorii financiare - - -
Funizori 1.824.816 3.025.204 1.200.388
Credite trezorerie 87.844 2.101.442 2.013.598
Fonduri proprii 1.829.274 2.358.582 529.308
Alte datorii 10.492.012 17.481.874 6.989.862
TOTAL PASIV 118.223.678 130.181.806 13.250.556

Pe baza datelor prezentate anterior putem determina încasări rezultate din exploatare=
Cifra de afaceri-ΔStocurilor de exploatare-ΔCreanțelor
=66.030.672-(12.296.676-6.497.366)-(15.297.646-8.797.940)-(-11.590)

=66.030.672-5.799.316-6.499.708+11.580

=53.743.238 RON

De asemenea, putem calcula plăți pentru exploatare=Cheltuieli pentru exploatare-

Amortizări-ΔFurnizori-ΔAlte datorii pentru exploatare, astfel:

=7.161.736-1.785.018-(3.025.204-1.824.816)-(102.636-437.478)-(17.169.508-9.773.416)-
(209.604-281.118)
36
=7.161.736-1.785.018-1.200.388-58.888-7.396.092-(-71.514)

=7.161.736-1.785.018-1.200.388-58.888-7.396.092+71.514

=61.241.864 RON

Putem de asemena determina indicatorul excedentul total de exploatare=53.743.238-

61.241.864= -7.498.626 RON

Concluzia pe care o putem desprinde din acst rezultat este faptul că excedentul este
negativ, ceea ce indică pierderi din punct de vedere economic la societatae pe care am
analizat-o.

37
 CONCLUZII

În urma întocmirii lucrării mele, se pot desprinde următoarele concluzii importante:

1. În economia româneasă actulă funcționează un număr mare de firme private care sunt
într-un proces continuu de metamorfozare, în sensul că acestea se confruntă zilnic cu
o gama largă de dificultăți, rezultate din schimbarea continuă a priorităților pe care
statul le are legat de aceste firme, prioritatea de bază a statului fiind încasarea de taxe
și impozite care să alimenteze bugetul statului fără a ține cont de faptul că aceste
firme se confruntă permanent cu multiple dificultăți financiare.
2. O altă concluzie este aceea că deși, se înființează multe firme, în acelaș timp se
desființează altele, datorită fapului că încă de la înfiiințare aceste firme, de cele mai
multe ori, nu au un capital propriu, ele plecând la drum pe bază de capitaluri
împrumutate de la bănci fapt ce le mărește costul îndatorării, reduce profitabillitatea și
rentabilitatea activității, firmele muncind pentru stat și pentru bănci.
3. O altă concluzie este aceea că întreprinderile românești se află într-un continuu blocaj
financiar datorită lipsei unor contracte permanente de desfacere cu partenerii, fapt ce
le afectează procesele comerciale de încasare a producției obținute, mai mult
partenerii de afaceri ale acestor firme le creează, la rândul lor, greutăți la încasarea
producției vândute, în cele mai multe cazuri, acești parteneri neserioși fiind executați
silit, trimițând în momentul în care ar trebui făcută încasarea, documentele de intrare
în insolvență, respectiv faliment, ceea ce presupune creșterea cheltuielilor de încasare
a contravalorii producției, dar mai grav, neîncasarea acestor cheltuieli niciodată.
4. Este necesar pentru orice firmă privată să își analizeze în mod continuu procesul de
management financiar, mai ales în aspectele legate de organizarea aprovizionărilor cu
active circulante, scopul fiind acela de a nu bloca resursele financiare în stocuri
ineficiente de materii prime și materiale, de asemenea trebuie să îmbunătățească viteza
de rotație a acestor stocuri pentru a fructifica cât mai mult fondul de rulment propriu
pe care îl deține orice firmă privată.
5. O sarcina importantă a gestiunii economco-financiare este aceea de organizare în mod
optim și eficient a portofoliului de clienți pe care îi deține, astfel încât să elimine
clienții care fac probleme la plată, acesția nefiind altceva pentru întreprindere decât
clienti rău-platnici, care în viitor nu vor face altceva decât să destabilizeze echilibrul
trezoreriei.
6. Dacă analizăm cu atenție societatea comercială ELECTROARGEȘ unde am întocmit
studiul de caz putem spune despre aceasta că prezinta aspecte pozitive dar și
negatiave: putem spune despre aceasta așa cum rezultă din determinările de la studiile
de caz că are un capital social ridicat de 52,63% dar valoarea datoriilor este ridicată
astfel că datoriile pe termen lung sunt de 21,05%, cele pe termen mediu de 15,78% iar
cele pe termen scurt de 10,52%, astfel că acestea însumate ne duc la un total de 0,9998
ceea ce conduce la faptul că firma are un cost al îndatorării ridicat ceea ce pe termen
scurt, mediu și lung va conduce la o ineficiență adică din profitul realizat o mare parte
a acestuia va fi îndreptat.La aceeași societate comercială în cazul analizei stocurilor de
active circulante putem afirma că s-ar mai putea îmbunătați și optimiza timpul total de
constituire a costurilor prin reducerea timpului de stocaj a reperelor aprovizionate care
este de 39,27 de zile.În ceea ce privește timpul de siguranță și timpul de condiționare
putem spune că acești timpi au fost minimizați încadrându-se într-un interval
mulțumitor astfel că timpul de siguranță este de 8,2 zile iar timpul de condiționare este
de 4 zile.Un aspect care de asemenea dă de gândit este acela că deși coeficientul de
lichiditate este foarte mulțumitor respectiv de 118,43%, coeficientul de solvabilitate
este redus fiind doar de 31,52%.De asemenea societatea comercială are un excedent
38
 total de exploatare negativ de -7.498.626 ceea ce indică că firma înregistrează pierderi
economice îndreptându-se spre eventuale dificultăți economice și financiare.

Concluzia finală a lucrarii este aceea că și în România este timpul ca statul să schimbe
ceva în domeniul economiei private, respectiv să monitorizeze firmele private sub aspect al
sănătății financiare al acestora, să adopte unele măsuri de sprijin financiar a firmelor aflate
temporar în dificultate, iar în cazul firmelor importante se merge chiar mai departe constituind
o asociare juridică de parteneriat public-privat(așa cum este cazul firmelor considerate
strategice pentru industrie, construcții, agricultură). În caz contrar, vom asista, ca si până în
prezent, la fluctuații de ineficiență, respectiv înființarea de firme și desființarea lor rapidă,
ceea ce face ca economia să fie destabilizată deoarece aceste firme nu vor mai exista și nu
vor mai putea să creeze locuri de muncă și sa vireze bugetului de stat resurse financiare sub
formă de impozite și taxe.

39
 BIBLIOGRAFIE

1. Adochiței M., AntoniuN., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, 2014

2. Adochiței M., Bistriceanu G., Negrea N., Finanțele agenților economici, Editura
Pedagogică, București, 2015
3. Bărbulescu G., Economia și gestiunea întreprinderii, Editura Economică, București,
2015
4. Constantinescu D., Man M., Dobrin M., Economia și gestiunea firmei, Editura
Economică, București, 2016
5. Cristea H., ȘtefănescuN., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Milton,
Timișoara, 2016
6. Giurgiu A., Mecanismul financiar al întreprinderii, Editura Dacia, Cluj, 2015
7. Man M., Contabilitatea de gestiune și circulație a costurilor, Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 2017
8. Sigchigea N., Drăcea M., Oprițescu M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Dova, Craiova, 2016
9. Sigchigea N., Drăcea M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Dova,
Craiova, 2016
10. Stancu I., Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București,
2014
11. Stancu I., Gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2008
12. Toma M., Brezeanu P., Finanțe și gestiune financiară, Editura Economică, București,
2015
13. Toma M., Finanțe și gestiune financiară, Editura Pedagogică, București, 2014
14. Neagoe I., Finanțele întreprinderii, Editura ANKAROM, Iași, 2007
15. Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2015
16. Vintilă G., Gestiunea financiară a firmelor, Editura Economică, București, 2015

40