MODIFICĂRI ALE ORGANISMULUI MATERN ÎN TIMPUL SARCINII

Modificări generale
Sarcina este un eveniment fiziologic, care antreneazǎ o serie de modificǎri morfofuncţionale,
neurovegetative, hormonale, metabolice şi de dispozitie afectivǎ. Aceste modificǎri sunt
consecinţa adaptǎrii organismului matern la noile cerinţe create de prezenţa şi necesitǎţile
fǎtului, determinandu-i o stare fiziologicǎ specialǎ.
În timpul sarcinii, la nivelul aparatului toraco-pulmonar, se instaleazǎ o serie de modificǎri
morfofunctionale, cum ar fi: diminuarea volumelor pulmonare statice şi dinamice, precum şi
creşterea ventilaţiei pulmonare. Aceste modificǎri sunt determinate de creşterea necesitǎţilor
metabolice, ceea ce face ca schimbul gazos sǎ fie adaptat noilor cerinţe. Pentru a urmǎri
modificǎrile organismului matern şi menţinerea acestora în limitele fiziologice în tot cursul
evoluţiei sarcinii se impune, încǎ din momentul în care s-a instalat sarcina, colaborarea
viitoarei mame cu medicul specialist.
Dezvoltarea fǎtului face ca, în ultimele luni ale sarcinii, diafragmul sǎ fie deplasat în sus, fapt
ce conduce la reducerea cursei lui şi, prin urmare, la o limitare a mişcǎrii de orizontalizare. În
aceste conditii, tipul respirator devine predominant bazal. De fapt, aşa se explicǎ de ce, de
obicei, femeile au o respiraţie diferitǎ de a bǎrbatului, întrucit aceasta constituie o adaptare la
funcţia sa biologicǎ de mamǎ.
Pentru a-şi îndeplini în bune condiţii aceastǎ funcţie şi pentru a uşura procesul de naştere, se
recomandǎ cǎ în timpul sarcinii femeile sǎ efectueze sistematic exerciţii care sǎ influenţeze în
mod favorabil respiraţia şi circulaţia.
Sistemul de mijloace folosit se adreseazǎ cutiei toracice, presei abdominale, precum şi
îmbunǎtǎţirii metabolismului. Exerciţiile selectate trebuie sǎ fie analitice, sǎ alterneze
metodic grupele musculare în efort, sǎ fie executate în ritm lent şi din poziţii de stând şi
culcat dorsal.
Este necesar sǎ se acorde o atenţie sporitǎ respiraţiei bazale pentru a asigura o bunǎ
oxigenare. Deoarece diafragmul joacǎ un rol important în timpul naşterii, în acest context se
pune un accent deosebit pe educarea respiraţiei de tip diafragmatic, ceea ce contribuie, pe
langǎ o bunǎ şi corectǎ respiratie, la consolidarea musculaturii abdominale.
În funcţie de particularitǎţile morfofuncţionale şi psihice, de nivelul de pregǎtire fizicǎ şi de
experienţǎ acumulatǎ în practicarea continuǎ şi sistematicǎ a exerciţiilor fizice, se recomandǎ
folosirea unui complex de exerciţii, dupǎ ce a fost consultat medicul.
În timpul perioadei de sarcinǎ, o femeie poate observa şi singurǎ o serie de modificǎri
survenite în organismul ei, care o pot ajuta sǎ înţeleagǎ sau sǎ depisteze unele probleme.
Gravida poate observa înaltimea fundului uterin, pentru a aprecia dezvoltarea sarcinii în timp.
Palparea se face cu o manǎ, avand contact intim între faţa palmarǎ şi abdomen. Se va simţi o
porţiune ovoidalǎ, care reprezintǎ partea superioarǎ a uterului.
În ceea ce priveşte silueta şi ţinuta, în mod normal, în cursul sarcinii, femeia ia în greutate
cam 10 – 12 kilograme care pot fi eliminate relativ uşor dupǎ nastere. Datoritǎ schimbǎrii
centrului de greutate ca urmare a dezvoltǎrii mari a abdomenului, ţinuta femeii gravide este
”mandrǎ”, cu corpul uşor lǎsat pe spate şi mersul puţin legǎnat. Pe abdomen, sani şi la nivelul
membrelor inferioare pot sǎ aparǎ vergeturile, determinate de rupturi ale fibrelor conjunctive
elastice de la nivelul dermului.
Astfel la:
- 3 luni se va palpa înalţimea fundului uterin la nivelul simfizei pubiene(care delimiteazǎ
abdomenul în partea inferioarǎ);
- 4 luni- acesta ajunge la jumǎtatea distanţei dintre simfiza pubiana şi ombilic (buric);
- 5 luni- la nivelul ombilicului;
- 6 luni - la 2 cm de ombilic;
- 7 luni - la jumǎtatea distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid(care delimiteazǎ sternul în
partea inferioarǎ);
- 8 luni- la nivelul apendicelui xifoid;
- 9 luni - la 2 cm sub apendicele xifoid;
Gravida mai poate observa pe parcursul sarcinii primele mişcǎri fetale- percepute la 4 luni şi
jumǎtate pentru o primigesta (prima sarcinǎ de aceastǎ varstǎ) şi la 5 luni pentru o multiparǎ
(a nǎscut cel puţin odatǎ).
Modificǎri ale organismului în sarcinǎ:
- tulburǎri digestive - greţuri vǎrsǎturi, modificǎri ale gustului şi apetitului, secreţie salivarǎ
crescutǎ, pirozis (usturime în capul pieptului=epigastru), constipaţia;
- neuropsihice - iritanilitate, emotivitate crescutǎ, labilitate psihicǎ;
- urinare- polakiurie (urineazǎ de multe ori pe zi);
- senzaţia de gonflare generalǎ;
- tensiune mamarǎ şi mǎrirea sânilor;
- creştere în greutate 1,5-2 kilograme pe lunǎ (10-12 kilograme pe toatǎ durata sarcinii);
- apariţia edemelor mai ales la nivelul membrelor inferioare;
- modificǎri la nivelul pielii - pigmentare crescutǎ la nivelul mameloanelor, vulvei, anusului
şi liniei albe (care este verticalǎ, în jumatatea abdomenului);
- apariţia vergeturilor (cute liniare de culoare violacee ce apar în a doua jumatate a sarcinii, şi
care dupǎ naştere devine albǎ.
Modificǎri importante mai apar şi la nivelul sistemului endocrin,organelor genitale,
metabolismului bazal, mineral, glucidic, proteic,lipidic, acido bazic, circulaţiei, respiraţiei,
coagularea sangelui silactatia, deci peste tot în organism.

Sunt cunoscute poftele anormale şi dorinţele neaşteptate pentru anumite mâncǎruri şi bǎuturi,
ca şi oscilaţii de dispoziţie (euforie sau depresie uşoarǎ), refuzul de a stabili noi contacte, iar
apoi din nou sociabilitate. În general, în aceastǎ perioadǎ se accentueazǎ unele trǎsǎturi de
caracter, care pe parcurs se pot estompa sau şterge cu desǎvarşire.
Sistem nervos
În timpul graviditǎţii existǎ o reactivitate specialǎ a sistemului nervos. În trimestrul I de
sarcinǎ, apare oboseala şi somnolenţa cauzate probabil de nivelul crescut al progesteronului.
Tot de origine nervoasǎ sunt şi greţurile şi uneori vǎrsǎturile din aceastǎ perioadǎ de sarcinǎ
condiţionate de nivelul crescut al hormonilor estrogeni. În timpul trimestrului II de sarcinǎ, se
instaleazǎ o stare de buna dispoziţie, euforie. În trimestrul III de sarcinǎ apar unele
manifestǎri depresive şi o stare de obosealǎ cronicǎ.
Psihicul
În sarcinǎ psihicul poate suferi uneori devieri afective în comportamentul gravidei. Frica,
teama, neîncrederea în evoluţia unei sarcini, şi mai ales a travaliului, constituie o componentǎ
negativǎ de prim ordin în modificarea psihicului. Psihoprofilaxia organizatǎ şi extemporanee
este în masurǎ sǎ influenteze în bine labilitatea psihicǎ.

Sistem endocrin
Ovarele. Se hipertrofiazǎ (cresc în volum) prin dezvoltarea corpului galben de sarcinǎ, ale
cǎrui celule sintetizeazǎ foliculina şi progesteron. În raportul şi proporţia dintre foliculina şi
progesteron se constatǎ o creştere progresivǎ în timpul sarcinii. O rupere a acestui echilibru
poate ameninţa sarcina cu avort sau naştere prematurǎ. Activitatea corpului galben de sarcinǎ
(sinteza hormonilor sexuali) este menţinutǎ şi amplificatǎ panǎ în sǎptǎmana a 12-a de
sarcinǎ. Dupǎ sǎptǎmana a 12-a, placenta înlocuieste funcţiile cor-pului galben de sarcinǎ,
acesta din urmǎ regresand.
Hipofiza se hipertrofiazǎ, dublandu-şi de obicei greutatea. Creşterea în greutate a glandei se
face pe seama înmulţirii şi hipertrofiei unor celule la nivelul carora se secretǎ prolactina
(hormon ce stimuleazǎ lactaţia), a carei concentraţie atinge nivelul maxim chiar înainte de
naştere.
Tiroida suferǎ la fel modificǎri de hipertrofie, mai ales dupa luna a V-a de sarcinǎ (cu 15-40
g în sarcinǎ), modificǎri ce se crede ca sunt necesare asigurǎrii evoluţiei sarcinii şi pregǎtirii
travaliului. În cursul sarcinii se atribuie glandei tiroide un rol deosebit în metabolismul bazal,
metabolismul apei şi creşterea nivelului de iod.
Glandele suprarenale. În timpul sarcinii are loc o hipertrofie a acestor glande, cǎreia îi
corespunde o creştere uşoarǎ a activitǎţii funcţionale.
Însuficienţa corticosuprarenalǎ poate duce la stǎri de colaps în graviditate, ce se pot corecta
dupǎ administrarea de corticoizi (1 ml cortizon în perfuzie de 2-3 ori pe sǎptǎmanǎ).
Este stabilit ca pigmentarea de sarcinǎ (masca gravidicǎ, zona areolarǎ mamarǎ, linia albǎ),
produsǎ de o depozitare în piele a melaninei lipsite de fier, este determinatǎ, în cea mai mare
parte, de activitatea sporitǎ a glandelor suprarenale şi hormonului melantrop. Aceste
pigmentaţii apar de obicei la începutul celei de-a doua jumatǎţi a sarcinii, în care alte
fenomene de insuficienţǎ suprarenalǎ sunt mai puţin evidente.
Paratiroidele, epifiza, pancreasul, timusul. O tulburare a glandelor paratiroide în sarcinǎ
are drept consecinţǎ o modificare a metabolismului calciului. La nivelul pancreasului se
constatǎ o multiplicare a insulelor Langerhans (care secretǎ insulina). Timusul persistent se
atrofiazǎ în sarcinǎ, ca o consecinţǎ a hiperactivitǎţii glandelor suprarenale.
În concluzie, activitatea crescutǎ a glandelor cu secreţie internǎ din graviditate tinde sǎ
asigure evoluţia unei sarcini la termen, prin producerea de hormoni gonadotropi (stimulatori
ai glandelor sexuale), hormoni steroizi (estrogeni şi progesteron), cetosteroizi şi
corticosteroizi.
În centrul modificǎrilor endocrine din sarcinǎ rǎmane placentade a cǎrei funcţie de integrare
depinde, în mare masurǎ, evoluţia normalǎ a sarcinii.
Aparatul respirator
La nivelul aparatului respirator nu au loc modificǎri apreciabile în sarcinǎ. Capacitatea
pulmonarǎ rǎmâne neschimbatǎ. Circulaţia aerianǎ şi cea vascularǎ devin însǎ mai active, cu
o creştere relativǎ a numǎrului de respiraţii pe minut. Eliminarea de dioxid de carbon este
maritǎ. Creşterea tensiunii arteriale, în vasele pulmonare, are loc în cadrul unui proces de
adaptare a acestui aparat faţǎ de sarcinǎ. Se admite o creştere a frecvenţei respiratorii ce se
datoreazǎ deplasǎrii organelor şi uterului gravid. Creşterea numǎrului de respiraţii pe minut
din timpul sarcinii duce la scǎderea concentraţiei de CO2 din sange.
Respiraţia în timpul sarcinii este mai îngreunatǎ cu cât sarcina se dezvoltǎ mai mult şi
împinge în sus diafragmul prin dezvoltarea uterului şi ocuparea cavitǎţii abdominale aproape
în totalitate, determinand de multe ori şi tulburǎri cardiace – palpitaţii. Aceste tulburǎri
respiratorii dispar în ultimele sǎptǎmani (respiraţia normalǎ este un semn important ca sarcinǎ
se apropie de termen), odatǎ cu coborarea fundului uterin, pregǎtirea şi acomodarea fǎtului în
vederea naşterii.

Aparatul cardiovascular
Modificǎrile aparatului cardiovascular intereseazǎ inima, vasele şi sângele.
Inima capǎtǎ o poziţie orizontalǎ, observatǎ la examenul radiologic, cauzatǎ mai ales de
ridicarea diafragmului prin mǎrirea uterului gravid. Creşterea volumului cardiac cu 10-12%
se datoreazǎ creşterii volumului de umplere şi hipertrofiei (dezvoltarea) muşchilor cardiaci.
Volumul sanguin pe bǎtaie creşte progresiv panǎ în sǎptǎmana a 19-a de sarcinǎ, varsta de
sarcinǎ dupǎ care rǎmane constant pana la termen.
Travaliul cardiac creşte progresiv panǎ în sǎptǎmana a 30-a de sarcina, când ajunge la 30%
peste nivelul normal.
Modificǎrile vaselor. Se constatǎ o creştere a permeabilitǎţii capilarelor atât pentru apǎ, cât
şi pentru alte elemente. Apar modificǎri în pereţii vaselor caracterizate prin: laxitatea texturii
şi creşterea musculaturii netede. Existǎ o vasodilatatie perifericǎ generalizatǎ, ceea ce
determinǎ o creştere a circulaţiei la acest nivel.
Venele îşi mǎresc calibrul, se dilatǎ şi pot duce la apariţia de varice mai ales la nivelul
membrelor inferioare şi hemoroizi. Pulsul este cu aproximativ 20% (15 bǎtǎi/minut) mai
frecvent spre sfarşitul trimestrului III de sarcinǎ.
Modificǎrile tensiunii arteriale sunt nesemnificative la persoanele normotensive.
Modificǎrile sângelui. Masa sângelui creşte cu aproximativ 1-1,5 litri la sfarşitul sarcinii.
Numǎrul hematiilor (globulelor roşii) rǎmâne, în general, constant (5 000 000/mm3), uneori
poate însǎ scǎdea pânǎ la 3 500 000/mm3. Leucocitele cresc progresiv cu sarcina. Creşterea
numǎrului de leucocite în sarcinǎ poate ajunge pânǎ la 10000/mm3 (5000-8000/mm3
normal). Se poate constata o scǎdere a hemoglobinei. Coagulabilitatea sângelui creşte.
Trombocitele cresc cu 1/3 faţǎ de valorile normale. Acesti factori, pe langǎ staza (stagnarea
sangelui) venoasǎ de la nivelul membrelor inferioare, favorizeazǎ tromboflebita şi coagularea
intravascularǎ diseminatǎ.
Aparatul digestiv
Modificǎrile la nivelul aparatului digestiv în sarcinǎ apar precoce şi intereseazǎ toate
segmentele.
În cavitatea bucalǎ se observǎ hipertrofia (umflarea) gingiilor, uneori foarte pronunţatǎ, cu
hemoragii, hipertrofie cauzata de excesul de estrogeni.
Relaxarea cardiei (sficter care face legatura dintre esofag şi stomac) favorizeazǎ refluxul
conţinutului gastric în treimea inferioarǎ a esofagului cauzând esofagita, manifestatǎ prin
pirozis (senzaţie de arsurǎ). Existǎ o scǎdere a secreţiei de acid clorhidric în stomac.
Vezica biliarǎ. Apare sindromul de atonie (reducere a elasticitǎţii) vezicularǎ şi constipaţie.
Staza (stagnarea sangelui) vezicularǎ favorizeazǎ calculoza (formarea de calculi) vezicularǎ.
Printre modificǎrile funcţionale ale tubului digestiv, ptialismul (salivatia exagerata) şi uneori
greaţa şi vǎrsǎturile au instensitate variabilǎ, în funcţie de tipul de sistem nervos şi starea
psihicǎ a gravidei.
Frecvent se întalneşte un apetit exagerat şi chiar bizar, cauzat de stimularea centrului foamei
din sistemul nervos central.
Ficatul. Ca organ central al metabolismului este deosebit de solicitat în cursul sarcinii. Cu
toate funcţiile ficatului rǎmân, în general, în limite normale. Ficatul îşi sporeşte activitatea în
cursul sarcinii la fel ca toate celelalte organe, în tendinţa permanentǎ de adaptare a
organismului femeii gravide. Solicitarea suplimentarǎ hepaticǎ din sarcinǎ poate duce la o
depǎşire a capacitǎţii sale funcţionale (mai ales în funcţia de secreţie a bilei şi glicogenica).
Aparatul excretor
În sarcina normalǎ, rinichiul prezintǎ un tablou clinic normal. Rinichii au dimensiuni uşor
mǎrite, datoritǎ în primul rând, congestiei şi, în al doilea rând, unei activitǎţi crescute.
Vezica este mai congestionatǎ, iar uretra este mai alungitǎ, fenomene ce pot duce la aşa-zisa
"incontinenta de urina", care are de fapt un caracter relativ în sarcinǎ. Diureza (cantitatea de
urinǎ eliminate în 24 ore) este crescutǎ în graviditate (1500-1800 g/24 ore), iar densitatea
scazutǎ.
Şi rinichii au o activitate crescutǎ în timpul sarcinii, pentru cǎ trebuie sǎ elimine în plus şi
substanţele toxice provenite de la nivelul organismului embrionului, şi ulterior al fǎtului.
Urinarea în timpul sarcinii este în general normalǎ, devenind mai frecventǎ în ultimele doua
sǎptǎmani, cand sarcina se apropie de termen şi fǎtul se acomodeazǎ la bazin şi exercitǎ astfel
compresiuni pe vezica urinarǎ.
Sistemul osteoarticular
Sub influenţa hiperemiei (afluxului crescut de sânge) şi infiltraţiei seroase are loc o ramolire
a fibrocartilajelor articulare, a ligamentelor articulare, a ligamentelor articulatiilor bazinului
de unde rezultǎ o relaxare a acestor articulaţii.
Tegumentele
În timpul sarcinii existǎ o tendinţǎ de pigmentare a unor regiuni ale pielii (faţa, zona areolarǎ
mamarǎ, linia albǎ, regiunea organelor genitale externe). Pigmentatia dispare treptat în lauzie
(primele sǎptǎmâni dupǎ naştere). În regiunea abdomenului apar cu varsta sarcinii, uneori, o
serie de dungi roze la primipare (la prima sarcinǎ) şi albe-sidefii la multipare, care sunt
consecinţa secreţiei crescute a hipofizei şi a glandelor suprarenale. Ţesutul subcutanat apare
mai infiltrat în sarcinǎ din cauza retentiei de apǎ şi cloruri. Glandele sudoripare, ca şi cele
sebacee, devin mai active în graviditate.
Tulburari neurologice:
-compresiunea pe nervii pervici determinatǎ de creşterea uterului;
-durere lombarǎ din cauza lordozei exagerate, tracţiunii asupra nervilor, compresiunii pe
rǎdǎcinile nervoase;
- senzaţie de furnicǎturi în maini;
-cefalee, mergând pânǎ la migrenǎ, anxietate, nesiguranţǎ;
-vertij, ameţeli tinzând pânǎ la leşin, în prima perioadǎ, cauzate de instabilitatea vaso-
motorie, hipotensiunea ortostaticǎ şi hipoglicemie.
Modificări metabolice
Metabolismul bazal
Creşte în sarcinǎ cu 10-20% (mai ales în a doua jumǎtate a graviditǎţii). Aceastǎ creştere se
datoreazǎ pe de o parte, nevoilor crescande de oxigen ale fatului, iar pe de altǎ parte,
activitǎţii crescute a diferitelor organe.
Valoarea caloricǎ, la o gravidǎ în repaus, este de 30 calorii în 24 ore/kg corp şi de 60 calorii
în 24 ore/kg corp, la o gravidǎ care lucreazǎ 8 ore.
Metabolismul proteinelor.
În sarcinǎ, dupǎ luna a III-a, se produce o retenţie de azot, ce poate oscila între 1,8 şi 3,46 g
zilnic. Aceasta retenţie creşte progresiv cu sarcina. Ea se explicǎ prin stocajul azotului de
cǎtre ţesuturile materne ca material util în dezvoltarea masei uterine, a glandei mamare,
precum şi în dezvoltarea placentei şi fǎtului.
În consecinţǎ, pentru a evita carenţa proteicǎ, alimentaţia femeii gravide trebuie sǎ fie bogatǎ
în proteine (1,5 g proteine pe kg corp în 24 ore).
Metabolismul lipidelor
Dintre lipide, colesterolul, lecitina şi acizii graşi cresc progresiv cu sarcina, în special în
ultimele douǎ luni. Creşterea colesterolului se datoreazǎ unei activitǎţi crescute a glandelor
suprarenale. Lipemia (cantitatea de lipide din sânge) creşte continuu în timpul sarcinii.
Metabolismul glucidelor
Datoritǎ consumului crescut al substanţelor energetice apare o hiperglicemie uşoarǎ maternǎ.
Metabolismul calciului
Eliminǎrile de calciu, mai reduse în ultimul trimestru de sarcinǎ, explicǎ retenţia de calciu
atât de necesarǎ formǎrii şi construcţiei scheletului fetal. Un regim alimentar sǎrac în calciu,
în fosfor, în vitamina D şi vitamina C, în graviditate se manifesta prin decalcifieri ale
sistemului osteoarticular matern şi fetal (carii dentare, decalcifieri ale coloanei vertebrale,
relaxǎri ale articulaţiilor aparatului masticator matern). Uneori, în cadrul deficientei de calciu,
pot apǎrea chiar crize de tetanie la gravidǎ. Din partea fǎtului au loc aceleaşi manifestǎri,
dominate de rahitismul nou-nascutului.În prevenirea acestor tulburǎri se recomandǎ un regim
bogat în lapte şi brânzeturi.
În primul şi al doilea trimestru de sarcinǎ, nivelul crescut de Ca poate provoca avorturi, iar în
ultimul trimestru, naşteri premature, naşteri dificile şi osificǎri exagerate ale craniului fetal.
Se admite cǎ nevoile de calciu ale organismului matern (zilnic) acoperǎ necesarul de 100 mg
Ca/zi ale fatului. În general, se admite ca rezervele de calciu ale, gravidei, apreciate la 1,2 kg
(din scheletul matern), pot acoperi necesitǎţile de calciu repartizate ale fǎtului, pe langǎ o
alimentaţie corespunzǎtoare (1,5-2 g calciu/zi).
Metabolismul fosforului
Raportul calciu-fosfor creşte în primele luni de sarcinǎ şi scade în ultimele sǎptǎmâni.
Gravidele care muncesc au nevoie de o cantitate de fosfor mai mare decât cele casnice.
Fosforul este supus unor variaţii nesemnificative în timpul sarcinii.
Metabolismul magneziului
Ionul magneziu, cu participarea sa în multiple mecanisme enzimo-metabolice, are importanţǎ
semnificativǎ în menţinerea sarcinii. Datoritǎ raportului ce existǎ între Ca şi Mg, organismul
femeii gravide poate apela la Mg în cazul unei carenţe de calciu. Carenţa de magneziu poate
constitui o cauzǎ de avort sau naştere prematurǎ. Când nivelul de magneziu scade sub limita
inferioarǎ, este absolut necesar a se administra Mg fie sub formǎ de injecţii (ca sulfat de
magneziu), sau pe cale oralǎ sub formǎ de gluconat de Mg.
Metabolismul fierului
Având în vedere cǎ fǎtul îşi procurǎ fierul indispensabil din rezervele materne, necesitǎţile de
Fe ale femeii gravide sunt cu 1-1,5 mg% mai mari în comparaţie cu starea de negraviditate
(1,5-2 mg%/zi). În cazul în care nu se realizeazǎ un aport suplimentar de Fe se ajunge la o
limitǎ inferioarǎ peste care mama nu mai cedeazǎ fier fǎtului de unde rezultǎ carenţa fetalǎ în
fier.
Metabolismul apei
În sarcinǎ are loc o retenţie de apǎ şi cloruri. Absorbţia tisularǎ exageratǎ de apǎ se
caracterizeazǎ prin creşterea ponderalǎ şi edeme; fenomenul stǎ sub dependenţa estrogenilor
şi hormonilor corticosuprarenali şi care apare, îndeosebi, în ultimul trimestru de sarcinǎ.
Procesul de "îmbibaţie apoasǎ" a organismului matern este fiziologic. Depǎşirea barierii
fiziologice în retenţia de apǎ şi cloruri marcheazǎ începutul instalǎrii edemului, ce are o
semnificaţie patologicǎ, şi care apare, de obicei, în ultimul trimestru de sarcină.
Modificări locale
Glanda mamarǎ
Dezvoltarea glandei mamare în sarcinǎ stǎ sub dependenţa a numeroşi factori: nivel crescut
de estrogeni şi progesteron, nivel progresiv crescut de prolactinǎ, nivel crescut de
somatotropina corionicǎ şi nivel crescut de insulinǎ. Toţi aceşti factori produc modificǎri care
constau într-un proces de hiperplazie (creştere) glandularǎ mai ales în prima parte a sarcinii,
în ultima parte a sarcinii fiind preponderente procesele secretorii.
Deşi existǎ toţi factorii necesari pentru secreţia lactatǎ, aceasta este inhibatǎ în timpul
sarcinii, mai probabil prin acţiunea directǎ a hormonilor estrogeni şi progesteron asupra
glandei mamare. Lactogeneza apare dupǎ naştere, stimulatǎ de prolactina, care acţioneazǎ
asupra glandei mamare eliberatǎ de efectul inhibitor al hormonilor estrogeni şi progesteron.
Secreţia de prolactinǎ este mentinutǎ prin stimularea mamelonului cu ocazia suptului. Încǎ
din luna a III-a de sarcinǎ, prin compresia glandei, poate aparea un lichid galben opac numit
colostru.
Sânii suferǎ şi ei modificǎri importante în timpul sarcinii, dezvoltându-se şi pregǎtindu-se
pentru alǎptare, sub influenţa glandelor cu secreţie internǎ. Mameloanele se coloreazǎ spre
brun şi apare o pigmentaţie excentricǎ, aşa-numita areolǎ secundarǎ iar la nivelul areolei
primare pot fi observate mici proeminenţe care se numesc tuberculii Montgomery.
Aparatul genital
Cele mai importante modificǎri morfologice şi funcţionale în cursul sarcinii au loc la nivelul
aparatului genital.
Uterul îsi modificǎ fundamental structura lui anatomicǎ, histologicǎ şi capacitǎţile
funcţionale. El se dezvoltǎ rapid ca un organ de protecţie şi nutriţie a produsului de concepţie.
Aceste transformǎri duc la creşterea în volum a uterului, care are un caracter progresiv pânǎ
la sfarşitul sarcinii şi care se face fǎrǎ ca presiunea interioarǎ sau cea a pereţilor uterini sǎ
sufere modificǎri.

Acest fenomen de creştere şi adaptare la conţinutul de sarcinǎ are loc simultan cu dezvoltarea
tuturor elementelor din pereţii sǎi ca: musculatura, vase sanguine, limfatice, tesut conjunctiv,
şi se realizeazǎ datoritǎ structurii particulare a musculaturii uterului. Aceastǎ creştere în
volum face ca, la sfârşitul sarcinii, uterul sǎ aibǎ urmatoarele dimensiuni: 32-34 cm înǎlţime;
24 cm diametru transversal şi 20-22 cm diametru anteroposterior (la gravida la termen).
Capacitatea uterinǎ creşte de la 4-5 ml (capacitatea uterului în afara sarcinii), la 4-5 l sau
chiar mai mult la sfarşitul sarcinii. De altfel, capacitatea uterinǎ, în sarcinǎ, depinde de
conţinutul de lichid amniotic şi de volumul fǎtului. Greutatea uterului creste, în sarcinǎ, de la
50-55 g, cât cântǎreşte în afara sarcinii, la 1000-1200 g la sfarşitul graviditǎţii.

Colul uterului. Modificǎri substanţiale au loc si la nivelul colului uterin, care îşi schimbǎ
forma şi situaţia în raport cu evoluţia sarcinii. O caracteristicǎ a modificǎrilor colului uterin în
sarcinǎ este aceea a schimbǎrii consistenţei sale, care constituie un criteriu de apreciere a
existentei unei sarcini chiar incipiente.

Vaginul. La nivelul vaginului are loc, de asemenea, un proces de hipertrofie (dezvoltare) a

stratului muscular şi de inbibatie foarte pronunţatǎ.

Trompele uterine, denumite şi oviducturi sau tubele lui Fallopio, sunt nişte structuri
anatomice ce au de îndeplinit o serie de sarcini extrem de complexe pentru realizarea cu
succes a fecundării.
Ele trebuie să asigure şi să sprijine captarea ovulului din cavitatea peritoneală, transportul
acestuia spre cavitatea uterină, transportul spermatozoidului spre locul de întâlnire cu ovulul,
să ajute la producerea fertilizării, precum şi la transportul embrionului până în cavitatea
uterină.
Din punct de vedere anatomic trompele sunt nişte formaţiuni musculare cilindrice, de 10-14
cm lungime ce fac legătura între cavitatea uterină şi cavitatea peritoneală din vecinătatea
celor două ovare.
 BIBLIOGRAFIE

1) Cartea "Mama şi copilul : Editia a VI-a", autori Emil Cǎpraru, Herta Cǎpraru

2) Cartea "Ghidul esenţial al oricǎrei femei însǎrcinate" , autor John C. Anderson

3) Cartea "Sarcina – manual de instrucţiuni/ The Pregnancy Instruction Manual",

autori Sarah Jordan, David Ufberg

4) “Obstetricǎ şi ginecologie” , Manual pentru şcoli sanitare postliceale , autor V.Niţescu,

Bucureşti 1994.

5) “Esenţialul în obstetricǎ”, autori Dimitrie Nanu, Bogdan Marinescu,

Editura Amaltea.

6) “Ginecologie”, autori Crângu Ionescu, Virgiliu Ancar, Editura Naţional, 2008