Sunteți pe pagina 1din 22

FRUCTE DE PĂDURE

-Descriere, compoziție și importanță-

REZUMAT

Fructele de pădure sunt o adevărată mană cerească pentru industria alimentară,


farmaceutică şi cosmetică și nu sunt folosite de ieri, de azi, ci încă de acum 4.500 de ani.
Asirienii şi babilonienii notau pe tăbliţe de lut inscripţii despre principalele fru cte de pădure

1
şi plante medicinale. Marele Herodot, considerat părintele medicinei, a studiat foarte mult
importanţa fructelor de pădure în tratarea anumitor afecţiuni.
Fiecare gama de fructe are anumite proprietati specifice. Ne putem referi astfel și la
fructele de sezon, si mai detaliat de atât, la fructele de pădure. Cui nu-i plac aceste fructe de
pădure? Si partea bună, este că chiar ai de unde alege. Fie că vorbim de afine, mure, zmeură,
coacăze, toate sunt delicioase. De remarcat este culoarea lor albastră, violet sau roșie. Sunt
culori vii care redau vitalitatea cu care aceste fructe sunt înzestrate.
Sunt doar o parte din fructele de pădure, însă este suficient pentru a observa, de
exemplu, faptul că toate conțin antioxidanți. Cu alte cuvinte, consumând fructe de pădure ai
parte, în mod natural, de o acțiune antibacteriană, tonică, fiind și anticancerigene.
Totodată, toate aceste fructe de pădure au un conținut scăzut de calorii. Sunt ideale
deci în absolut orice dietă (atât timp cât îți dorești să urmezi o dietă sănătoasă).
Alimentele pe care le consumăm ne influențează cele mai intime detalii ale vieții
noastre. Mâncăm “hrană vie” – vom fi ființe vivace, puternice, cu un tonus optimist;
consumând “cadavre” vom ajunge în foarte scurt timp asemenea lor. Alimentația nu este doar
o chestiune medicală ci o problemă de conștiință – ea determină calitatea vieții pe acest
Pământ, în funcție de alegerile noastre, în funcție de cum vom trata alte viețuitoare de pe
planetă: ca parteneri de drum sau ca inamici ce trebuie exterminați, iar natura ne va răspunde,
ca un bumerang.

Cuvinte cheie: fructe de pădure, antioxidanți, tanini, vitamine

CUPRINS
REZUMAT ..................................................................................................................................... 1
2
INTRODUCERE ............................................................................................................................ 4
I. Vaccinium myrtillus (Afin) ...................................................................................................... 5
I.1. Încadrare sistematică ......................................................................................................... 5
I.2. Elemente de morfologie .................................................................................................... 5
I.3. Origine şi răspândire ......................................................................................................... 5
I.4. Compoziție și importanţa afinului ..................................................................................... 6
II. Ribes rubrum (Coacăz roşu) ................................................................................................... 8
II.1. Încadrare sistematică ........................................................................................................ 8
II.2. Elemente de morfologie ................................................................................................... 8
II.3. Originea şi răspândirea .................................................................................................... 8
II.4. Compoziție și importanţa coacăzului roşu ....................................................................... 9
III. Ribes nigrum (Coacăz negru) .............................................................................................. 11
III.1. Încadrare sistematică .................................................................................................... 11
III.2. Elemente de morfologie................................................................................................ 11
III.3. Originea şi răspândirea ................................................................................................. 11
III.4. Compoziție și importanţa coacăzului negru ................................................................. 12
IV. Rubus idaeus (Zmeură) ....................................................................................................... 14
IV.1. Încadrare sistematică .................................................................................................... 14
IV.2. Elemente de morfologie ............................................................................................... 14
IV.3. Origine şi răspândire .................................................................................................... 14
IV.4. Compoziție și importanţa zmeurului ............................................................................ 15
V. Rubus fruticosus (Murul)...................................................................................................... 16
V.1. Încadrare sistematică ..................................................................................................... 16
V.2. Elemente de morfologie ................................................................................................. 16
V.3. Origine şi răspândire ...................................................................................................... 16
V.4. Compoziție și importanţa murelui ................................................................................. 17
VI. Rosa canina (Măceș) ....................................................................................................... 1919
VI.1. Încadrare sistematică .................................................................................................... 19
VI.2. Elemente de morfologie ............................................................................................... 19
VI.3. Origine şi răspândire .................................................................................................. 200
V.4. Compoziție și importanţa măceșului ............................................................................. 20

3
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 222

INTRODUCERE

Pădurile cuprind formații vegetale extrem de complexe și de diverse, așezate în mai multe
straturi, ca și fauna și flora pe care o găzduiesc. În procesul de fotosinteză, pădurea are o
contribuție deosebit de importantă în regenerarea rezervei de oxigen la nivel local, cât și global.
Un hectar de pădure produce anual aproximativ 30 t oxigen, din care, acesta consumă cca. 13 t în
procesul de respirație a arborilor săi. Vegetația arboriscentă a pădurii pe suprafața de un hectar
consumă în procesul de fotosintezăcirca 16 t bioxid de carbon, având un rol relevant antipoluant.
Arborii și arbuștii din pădure contribuie, de asemenea, la atenuarea zgomotului de
intensități diferite, au o influență pozitivă pe care o exercită asupra regimului eolian, a umidității
și temperaturii aerului, precum și a vibrațiilor aerului.
Pădurile produc bunuri materiale deosebit de utile, cum ar fi: lemn pentru construcții,
pentru industria mobilei, a instrumentelor muzicale, celulozei, hârtiei, lemn pentru foc ș.a..
Fauna pădurii oferă vânat pentru carne și blănuri, dar și variate fructe și ciuperci, apreciate mult
pentru valoarea lor nutritivă.
Privite în ansamblu, importanța pădurii și menținerea echilibrului ecologic și acțiunile
distructive la care aceasta este supusă, se poate ușor desprinde necesitatea colaborării pe diverse
planuri a tuturor specialiștilor care activează în diferite sectoare productive și de cercetare ale
agriculturii și silviculturii, în scopul prevenirii, refacerii și menținerii echilibrelor ecologice, atât
de importante vieții de pe Terra.
Pădurea prin natura ei oferă o multitudine de produse care se recoltează de la mai multe
varietăți de specii arborescente precum și fructele de pădure și ciupercile. Aceste produse ale
pădurii constitue o importanță deosebită și din punct de vedere medicinal, dar pot fi folosite și în
alimentație cum sunt mierea de albine, diferite ceaiuri din frunzele arborilor, fructe și semințe,
ciupercile.
Principalele specii arborescente producătoare de produse secundare ale pădurii sunt:
-afinul
-coacăzul negru
-coacăzul roșu
-zmeurul
-măceșul
-murul

4
I.Vaccinium myrtillus (Afin)

I.1. Încadrare sistematică

Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordinul Ericales (Bicornes)
Familia Ericaceae
Genul Vaccinium
Specia V. myrtillus (Afin)

I.2. Elemente de morfologie

Afinul (denumit popular şi afin de munte,


pomuşoară, merişor de munte) este unul dintre cei
mai importanţi arbuşti ce cresc în pădurile noastre
de deal şi de munte. Acesta creşte foarte ramificat,
având o înalţime de 30-50 cm, cu tulpina de culoare
verde, lungă, cu ramurile opuse.
Frunzele sunt caduce, aşezate altern, au
formă ovală, glabre, lungi de 1-3 cm, cu marginea dinţată mărunt, prezentând un peţiol scurt.
Florile sunt de formă globuloasă, de culoare roz, solitare, pendente, aşezate la subsoara
frunzelor. Perioada de înflorire are loc in lunile mai-iunie.
Fructul este o pseudobacă, rotundă, de culoare negru-albăstruie, brumată. (Pârvu C.,
2006)

I.3. Origine şi răspândire

Afinul este originar din Europa de Nord şi Centrală, dar produsul vegetal provine şi din
ţările de Sud-Est ale Europei: Polonia, Albania, fosta Iugoslavie. Este întâlnit în pădurile
montane rărite, tufărişuri de jneapăn şi ienupăr, pajişti montane si subalpine, pe întregul lanţ
carpatic, mai ales pe versanţii umbriţi şi umezi. Este o plantă care preferă temperaturile
moderate, iarna rezistă până la -20 grade C. Afinul creşte pe soluri acide, bine structurate, cu un
conţinut crescut de humus, cu un pH cuprins între 4,2-4,8. (Ursula Stănescu şi colab., 1993)

5
Fig.1. Afin- flori

I.4. Compoziție și importanţaafinului

Frunzele şi lăstarii conţin triterpene, acid oleabonic, acid ursalic, beta-amirină, fitosteroli,
hidrochinone, glucozide (arbutina şi ericodina), acid benzoic, acid chininic, flavonide; quercitina
în formă liberă şi glucozidică, tanin catheic, răşini, săruri minerale şi zaharuri. (F. Piterá, 2000)
Fructele sunt consumate în stare proaspătă sau conservată. Valoarea energetică este de 60
kcal/100 g fructe, din care se reabsoarbe 90 %. În Moldova subcarpatică se murează pentru iarnă,
servesc ca acritură (salată), iar în Europa Centrală se prepară din ele supă. Fructele servesc ca
materie primă pentru industria alimentară şi farmaceutică. Industria alimentară prepară din ele
sirop, gem, dulceaţă, jeleuri, afinată, în industria farmaceutică din antocianozidele extrase din
fructe se prepară medicamentul Difabion, cu rol de protejare a pereţilor vaselor sanguine.
Fructele şi frunzele au importanţă terapeutică în medicina umană şi veterinară.
Principiile active din frunze au rol astringent, bacteriostatic, hipoglicemiant, diuretic şi
antiseptic asupra întregului aparat urinar. Sunt recomandate în tratarea diareei, diabetului,
infecţiilor urinare, uremiei, gutei, reumatismului. (www.terapii-naturiste)
Principiile active din fructe au rol diuretic, antiinflamator, antidiareic, antihelmintic,
antiseptic intestinal, antiseptic urinar, adjuvant în tratamentul de bază al diabetului; asigură
reglarea cardiovasculară, uşor coronaro-dilatatoare, protejează pereţii vaselor sanguine,
protejează organismul împotriva radiaţiilor, activează regenerarea purpurii retiniene şi
sensibilizează fotoreceptorii. Sunt recomandate pentru uz intern în enterocolite de fermentaţie, de
putrefacţie, arterite ale membrelor inferioare, ateroscleroză cerebrală şi tulburări de circulaţie
encefalică, hipertensiune arterială, sechele după infarct, maladii vasculare ale diabeticilor. Pentru
uz extern în cazul rănilor sângerânde, eczeme, micoză.
6
Taninurile conţinute de afin au proprietăţi antidiareice şi antiseptice; ele aglutinează
bacteriile din flora microbiană oprind fermentaţia sau putrefacţia; coagulează plăgile
sanguinolente şi diminuează secreţia. Flavonoidele au proprietăţi farmacologice, pigmenţii având
acţiune antiinflamatoare şi protectoare împotriva radiaţiilor. Mirtilina (este o substanţă numită şi
”insulină vegetală” conţinută de frunzele de afin înainte de coacerea fructelor şi are rol în
scăderea glicemiei) penetrează celula bacteriei şi îi afectează vitalitatea; administrată pe cale
bucală acţionează hipoglicemic şi nu conduce la supradoze. Poate înlocui insulina sau se poate
asocia cu aceasta în cazuri grave. (Bodea C., 1970)

Fig.2. Afin-Fructe

7
II. Ribes rubrum (Coacăz roşu)

II.1. Încadrare sistematică

Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordinul Saxifragales
Familia Grossulariaceae
Genul Ribes
Specia R. rubrum (Coacăz roşu)

II.2. Elemente de morfologie

Coacăzul roşu este un arbust de aproximativ 1-2


m înălţime, fără spini, tulpinile tinere au scoarţa acoperită
cu peri, tulpinile bătrâne au o scoarţa de culoare brun-
roşiatică cu nuanţe mai închise, până la negru-cenuşiu.
Frunzele sunt lung peţiolate alcătuite din 3-5
lobi, dinţate pe margini, cu lungime de 4-10 cm şi cu
lăţimea de 3-7 cm, glabre pe ambele feţe şi lipsite de glande.
Florile sunt dispuse câte 3-8 în raceme, la început erecte, mai târziu pendente având
culoarea galben-verzuie, fiind formate din 5 sepale, care sunt mai lungi decât petalele, 5 petale
gălbui, 5 stamine şi un ovar bicarpelar inferior. Perioada de înflorire este în lunile aprilie-mai.
(Lucescu A. şi Ionescu T., 1985)
Fructele denumite şi păltinele, strugurei roşii, pomuşoare, agurei, smordine roşii, sunt
bace de culoare roşie, rotunde, cu diametrul de 5-10 mm având gust dulce-acrişor şi se coc în
perioada iulie-august.

II.3. Originea şi răspândirea coacăzului roşu

Ribes rubrum este o specie originară din Turcia, cu areal de răspândire în Europa şi Asia.
În Europa, mai exact în Belgia, Olanda, Italia, Franţa şi Germania, este întâlnit sub formă
sălbatică pe marginile apelor cu soluri argiloase şi umede, în restul Europei apărând sub formă de
culturi. Această specie este larg răspandită datorită fructelor sale comestibile, ce pot fi consumate
atât sub formă proaspătă, cât şi sub formă de sucuri, gemuri sau jeleuri. (Ursula Stănescu şi
colab., 1993)

8
Fig.3. Coacăz roşu - Flori
II.4. Compoziție și importanţa coacăzului roşu

Coacăzele sunt fructe bogate în fitonutrienţi, antioxidanţi, vitamine, acizi graşi esenţiali şi
minerale. De precizat este faptul că aceste fructe sunt renumite pentru conţinutul ridicat în
vitamina C (este un antioxidant foarte puternic), acid gama linoleic. Coacăzele roşii sunt unele
dintre cele mai apreciate fructe de pădure datorită gustului acrişor şi savorii deosebite, iar
datorită conţinutului mare de acid citric, acestea pot fi considerate un adevărat aliment-
medicament pentru afecţiunile ficatului şi stomacului. (Bodea C., 1970)
Fructele de coacăz roşu au importanţă pentru alimentaţie, acestea putând fi consumate
proaspăt sau prelucrate sub formă de suc, marmeladă, gem, jeleu etc.
În industrie sunt folosite pentru fabricarea gemului, sucului, compotului, dulceţurilor etc.
Principiile active din fructe au importanţă terapeutică în medicina umană, având următoarele
proprietăţi: aperitiv (pe nemâncate), digestiv (la sfârşitul meselor), tonic, răcoritor, laxativ,
diuretic, depurativ, hemostatic, remineralizant.
Consumul de coacăze roşii este indicat în afecţiunile febrile, inapetenţă, dispepsii
(insuficienţa sucului gastric), constipaţie, pletoră, artritism, reumatism, gută, hidropizie, litiază
urinară, insuficienţă şi congestie hepatică, icter, hipotensiune arterială (în acest caz se recomandă
consumul de coacăze sub formă de vin), tulburări hepatice şi splenice, inflamaţii urinare,
deoarece favorizează diureza şi ajută la dezintoxicare, lucru foarte util în artroze, reumatism,
gută. ( Neamţu G., 1986)
Fructele consumate ca atare, luate înainte de masă sunt tonic-aperitive, iar după masă
stomachice, lucru ce le determină a fi utile în atoniile gastrice. Sucul consumat în cantităţi de

9
100-500 g pe zi, în 3-4 reprize, dulceaţă şi sirop de 2-3 ori pe zi vitaminează organismul,
utilizându-se mai ales primăvara şi iarna.
Coacăzul roşu are rol şi în apicultură, fiind o specie meliferă, florile sunt vizitate intens
de albine pentru culegerea de nectar şi polen. Cantitatea de zahăr variază între 0,01-0,45
mg/floare. (Bodea C., 1970)

Fig. 4. Coacăz roşu-Fructe

10
III.Ribes nigrum(Coacăz negru)

III.1. Încadrare sistematică

Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordinul Saxifragales
Familia Grossulariaceae
Genul Ribes
Specia R. nigrum (Coacăz negru)

III.2. Elemente de morfologie

Coacăzul negru (denumit popular şi


agriş negru, pomişoară neagră, strugure negru)
este un arbust care creşte sub formă de tufe de
1-2 m înalţime şi se cultivă atât in fondul
forestier, cât şi în cel agricol. Tulpina este
erectă, puternic ramificată, lipsită de ghimpi, cu
scoarţa la început de culoare palidă, apoi cenuşiu-gălbuie la ramurile tinere, iar la cele bătrâne de
culoare negricioasă. Frunzele sunt formate din trei lobi ascuţiţi neregulat dublu seraţi pe margini,
au formă de inimă şi sunt de culoare verde-palid, având lăţimea de 5-10 cm . Pe faţa ventrală
acestea prezintă peri dispuşi neregulat pe nervuri şi glande caracteristice ca nişte puncte galbene,
strălucitoare, iar cea dorsală este netedă. (Pârvu C., 2006)
Florile sunt hermafrodite grupate câte 5-10 în raceme, gălbui către exterior şi roşiatice
spre interior, sunt lungi de 7-9 cm, pe tipul 5, cu receptacul campanulat, iar sepalele gălbui sunt
de două ori mai lungi decât petalele. Perioada de înflorire are loc in lunile aprilie-mai, florile
fiind melifere.
Fructele sunt bace sferice, negre cu puncte galbene şi diametrul de 6-9 mm. Se coc în
perioada iunie-iulie, seminţele fiind mici, alungite şi negre. Până în momentul maturării fructelor
care sunt de culoare neagră, caracteristic numai pentru Ribes nigrum, acesta se poate deosebi de
alte specii cum ar fi R. alpinum, R. aureum, R. rubrum prin punctele de culoare galbenă de pe
dosul frunzei. (Lucescu A. şi Ionescu T., 1985)

III.3. Originea şi răspândirea coacăzului negru

Ribes nigrum este o specie de origine europeană, apare în Europa Centrală şi Nordică,
fiind introdus prin cultură şi în Europa Sudică. În România este întâlnit în regiunile mai reci din
Transilvania şi Moldova; apare cultivat în grădini.Este răspândit în păduri montane şi sub-alpine,
în locuri umede, mlăştinoase şi umbroase. (Ştefan N. şi Oprea A., 2007)

11
Fig.5. Coacăz negru-Flori

III.4. Compoziție și importanţa coacăzului negru

Coacăzele negre sunt de 3-4 ori mai bogate în vitamina C decât portocalele şi lămâile.
Acestea conţin şi vitamina PP, B6, pigmenţi antociani şi flavonozide. Frunzele conţin taninuri,
cantităţi mici de ulei volatil (0,2%), aminoacizi (arginină, prolină, glicină), substanţe colorante,
fosfor, sulf. Flavonoidele sunt reprezentate de mircetină, campoferol, quiercitină, cu proprietăţi
antimicotice. Antocianii, care sunt antioxidanţi foarte puternici, fiind răspunzători şi de culoarea
fructelor, inhibă enzimele ciclo-oxigenaza 1 şi 2, acest lucru ducând la reducerea inflamaţiilor şi
efectelor artritei în organism.
Seminţele conţin acid linoleic (40-60%), acid gamalinoleic (15-19%), acid oleic (9-10%),
acid palmitic (6-8%). Fructele se consumă în stare proaspătă, congelate sau sub formă de suc,
compot, marmeladă, gem, jeleu, lichior. Din frunze, vârfuri de lăstari şi fructe se prepară
medicamente şi ceaiuri pentru boli gastrointestinale, hepatobiliare, renale, cardiovasculare.
Principiile active din frunze au acţiune diuretică, cele din fructe au efect tonic general,
depurativ în reumatism cronic degenerativ şi gută, cresc acuitatea vizuală. Au acţiune favorabilă
în maladiile gastrointestinale ca: ulcer duodenal, gastroduodenite, gastrite, colite, afecţiuni
hepato-biliare, în nefrite, insuficienţă cardiacă, respiratorie, ateroscleroză, angină, oboseală
generală, amigdalite, anemie , calculoză renală sau urinară, constipaţie, dureri de gât, faringită,
gingivită, gută, paradontoză, somnolenţă, TBC pulmonar, ulcer cronic.
Racz şi colaboratorii au preparat din fructe medicamentul Rubifer, recomandat în toate
cazurile de deficit în fier. Extractul de fructe este indicat ca antihipertensiv şi în insuficienţe
circulatorii. (F. Piterá, 2000)

12
Fig.6. Coacăz negru-Fructe

13
IV.Rubus idaeus (Zmeură)

IV.1. Încadrare sistematică


Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordinul Rosales
Familia Rosaceae
Genul Rubus
Specia R. idaeus (Zmeur)

IV.2. Elemente de morfologie

Zmeurul este un arbust spinos care creşte


până la 2 m înălţime, cu frunzele albicioase pe
faţa inferioară, cele de pe lăstarii sterili sunt penat
compuse (cu 5 foliole), iar cele de pe ramurile
florifere sunt trifoliate. Florile sunt de culoare
albă, dispuse in cime corimbiforme, cu
receptaculul conic, fără calicul. Înfloresc în lunile mai-iunie, cu durată de înflorire de 25-35 de
zile. Fructele sunt polidrupe de culoare roşie, prezentând perişori, sunt dulci şi aromate, cu
diametrul de 8-15 mm, care la maturitate se desprind uşor de pe receptacul. Acestea se coc la
sfârşitul lunii iulie până în septembrie. (Mititelu D., 1980)

IV.3. Origine şi răspândire

Zmeurul este răspândit în zona rece temperată din emisfera nordică (Europa, Asia,
America de Nord), creşte spontan în locuri stâncoase, luminişuri de păduri, regiuni deluroase şi
muntoase. (Ursula Stănescu și colab., 1993)

Fig.7. Zmeur-Flori

14
IV.4. Compoziție și importanţa zmeurului

Frunzele de zmeur conţin tanin (10%), substanţe de natură flavonoidică, vitamina C,


substanţe minerale. Fructele hrănitoare se consumă proaspete sau prelucrate, având un gust
aromat, răcoritor. Valoare energetică este de 40 kcal/100 g fructe. Fructele şi frunzele au utilizări
terapeutice în medicina umană tradiţională.
Fructele au acţiune tonică generală asupra organismului, favorizează digestia,
normalizează tranzitul intestinal şi împiedică manifestarea diareei, retrage din umorile corpului
toxinele şi favorizează eliminarea lor. Acţionează asupra epiteliului renal mărind cantitatea de
urină eliminată, favorizează sudoraţia, elimină spasmele gastrointestinale, elimină senzaţia de
încălzire excesivă.
Sunt indicate şi în astenie, afecţiuni cardiace, digestive, pulmonare, renale, urinare, colici
renale, colită cronică, congestie pulmonară, diabet zaharat, dureri cardiace şi gastrice, enterită,
enterocolită, angiocolită, gastrită hiperacidă, hemoragie, inflamaţii ale căilor urinare, cistită,
prostatită, reumatism, ulcer gastro-duodenal, tuberculoză, febră, afecţiuni oculare, amigdalită,
bronşită, cefalee, răguşeală, răceală, stări febrile infecţioase. Frunzele au acţiune astringentă,
digestivă, diuretică, sudorifică, dezinfectantă. (Bodea C., 1984)

Fig.8. Zmeur-Fructe

15
V. Rubus fruticosus(Murul)

V.1. Încadrare sistematică

Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasă Magnoliatae
Ordinul Rosales
Familia Rosaceae
Genul Rubus
Specia R. fruticosus

V.2. Elemente de morfologie

Murul sau rugul-de-munte, este un arbust


peren din familia Rosaceae. Lăstarii sunt înalți de
1–3 m, cu tulpina arcuită, deseori târâtoare,
acoperită de ghimpi drepți sau recurbați. Frunzele
sunt palmat-compuse, cu marginile neregulate, cu
nervuri păroase și proeminente pe fața interioară.
Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, și se
deschid în lunile iunie-august. Fructele sunt cărnoase, compuse, roșii și acrișoare la început,
negre și dulci când sunt coapte.

V.3. Origine şi răspândire

Se întâlnește la marginea pădurilor, în poieni, în tufișuri, în lunci și de-alungul apelor


curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America de Nord.
Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii
ei în medicina datând din vremea lui Hipocrate, secolul al IV-lea î. Hr. În prezent cuprinde peste
100 de specii si peste 1000 de varietăţi hibride. (www.ecoazimut.ro)

16
Fig.9. Mur-Fructe

V.4. Compoziție și importanţa murelui

Murul are in compoziția sa flavonoide, mucilagii, acid malic, acid oxalic, acid succinic,
acid lactic, taninuri, inositol, vitamina C, rezine, celuloză, mlădițele tinere conțin fitohormoni
estrogenici naturali, beta- carotene, acid izocitric, acid salicilic, acid oxalic, acid succinic,
pectine, zaharuri, monoglucida-cianidică, minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu), vitamine
A,B1,B2,B5,B6,C,E.
Acțiune antiinflamatoare, dezinfectantă, antitermică, stomahică, tonică, laxativă,
depurativă, nutritivă, reglează secreția melaninei fiind utile celor cu afecțiuni dermice precum
vitiligo, îmbunătățesc vederea datorită conținutului mare de carotenoizi, regenerează mucoasa
digestivă, fiind eficiente chiar la cei cu rezecții gastrice, au acțiune antidiabetică, astringentă,
antidiareică, antispastică, antiseptică, spasmolitică, dezinfectantă, ușor
hemostatică.(www.napocanews.ro)
Dereglări de ciclu menstrual (ciclu menstrual neregulat cu hemoragie mare) și tulburări,
hormonale de menopauză, enterite, colite, constipație cronică, colită de putrefactie, hemoroizi,
infecții uro-genitale, leucoree, afecțiuni dermatologice, pulmonare, boli renale, boli de colagen,
anemie, angine, boli renale, bronșite, cancer, dezinfectant intestinal, diabet diaree, dismenoree,
enterocolite, gastrită hipoacidă, hemoragii, inflamații laringo-esofagiene, infecții urinare,
leucoree, psoriasis, refacerea celulară mai ales a tubului digestiv, ulcer gastric - sub formă de
infuzie din frunze și/ sau fructe uscate, afecțiuni dermatologice, afte, amigdalită, fisuri anale,
gingivite, stomatite, varice - sub formă de spălături.(informatii-pretioase.ro)

17
Fig.10. Mur-Fructe

18
VI. Rosa canina (Măceș)

VI.1. Încadrare sistematică

Regnul Plantae
Încrengătura Magnoliophyta
Clasa Magnoliatae
Ordinul Rosales
Familia Rosaceae
GenulRosa
SpeciaR. Canina

VI.2. Elemente de morfologie

Arbust ghimpos,înalt de 2-3 m, cu ramuri


arcuite în afară, tulpina alungită, ramificată cu
ramuri lungi, lucitoare, ghimpoase, cu ghimpi
puternici, comprimați, încovoiați ca o seceră,
lungi de 3-10 (15) mm, mai ales pe ramurile
tinere; frunze: dispuse altern, penat-compuse cu
5-7 foliole lungi de 2-4 cm, late de 1-2 cm, ovale,
cu margine dințată, pe dos glabre, pețiolul are
uneori dinți mici, recurbați, la bază cu stipele
mici, flori solitare sau grupate cîte 2-3, așezate la
vîrful ramurilor, sepale răsfrînte, se păstrează mult timp, petale roz emarginate, lungi de 2-2,5
cm, stamine și stile numeroase; pseudofructe provenite din receptaculul care devine cărnos
(măceașa), culoare roșie-portocalie pînă la roșu aprins, lucioase, în interior cu numeroase achene
(numite impropriu semințe), triunghiulare cu peri aspri.
Măceșul este extrem de răspandit, fiind foarte puțin pretențios. Rezistă la geruri de -25
sau -30 de grade celsius, crește și pe cele mai sărace soluri, pietroase și erodate, pe pante
înclinate, pana la înaltimi de 1.200 - 1.700 m și nu are nevoi speciale în privința apei, dar nu
rezistă în turbării și pe terenuri mlăștinoase și are nevoie de soare. Astfel, măceșul îl întalnim atât
în liziere de păduri de foioase, pe coaste însorite sau semiumbrite, cât și pe păsuni, fănețe, în
apropierea lacurilor, pe văi și lunci de râuri sau pe marginea drumurilor și a căilor ferate.
Crescând în tufe de 1-5 m înălțime, formate din mai multe tulpini lungi și elastice
acoperite cu spini puternici, măceșul este ideal pentru garduri vii.
Măceșele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. În
interiorul lor se află achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu semințe, care sunt și ele
utilizate, și peri aspri care pot produce alergii. Măceșele au forma sferică sau elipsoidală, culoare
portocalie în faza de pargă și roșie sau roșie-portocalie la maturitatea deplină, pentru a căpăta
apoi, atunci cand încep să se înmoaie, o culoare roșu închis. Florile, de 4-6 cm în diametru, au
cinci petale de obicei roz pal, dar pot fi și albe sau roz închis, iar frunzele ovale și cu marginea
dințată au o lungime de 2-4 cm și o lățime de 1-2 cm. La măceș frunzele sunt penate, cu 5-7
frunzulițe. Tulpina este alungită și ramificată cu ramuri lungi de 1-4 m, cu ghimpi de 3-15 mm,
puternici și încovoiați. (Pârvu C., 2006)

19
VI.3. Origine şi răspândire

Specie care nu suportă umbrirea și de aceea se înstalează numai în rărituri de păduri de


foioase sau pe marginea acestora, locuri poienite, pe coaste cu expoziție însorită, în pășuni și
fânețe, pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Față de sol este una din cele mai puțin
pretențioase specii, vegetând înclusiv pe cele sărace, pietroase, scheletice, erodate sau supuse
eroziunii, chiar pe pante mari, nu rezistă doar în turbării și terenuri înmlăștinate. Are o rezistență
deosebită la temperaturi scăzute, la geruri de -25°... -30° nefiind afectate decât ramurile de un an.
Are cerințe reduse și față de umiditate. Umiditatea atmosferică crescută influențează negativ
asupra conținutului în vitamina C.
Altitudinal se ridică de la nivelul mării pînă în etajul montan (la cca. 1200 m). Datorită
cerințelor ecologice reduse, mai ales cele față de sol, nu se poate pune problema scoaterii din
circuitul agricol a unor suprafețe pentru cultura măceșului, acesta se pretează însă la plantare pe
dealuri cu pante mai greu valorificabile de alte specii, la lucrări de îmbunatățiri funciare (în
amestec de specii antierozionale, garduri vii). Speciile genului Rosa, îndeosebi cele din secția
Caninae, au fost răspândite pe tot teritoriul țării noastre. În prezent, arealul lor s-a redus datorită
lucrărilor de amenajare a fânețelor, pășunilor și a terenurilor cultivate.

Fig.11. Măceș-Flori

V.4. Compoziție și importanţa măceșului

Fructe de măceș conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% (în acid
malic), celuloză 23,0%, substanţe minerale 2,8 %,provitamina A, vitaminele B1,B2, E, K şi P
(sub formă de flavonoglucozide), vitamina C 50 %,vitamină PP, vitamina F (acizi esenţiali:

20
acidul alinolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic),compuşi terpenici ca betulina,precum licopen
(izomer al carotenului) pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.
Măceșul are o acțiune astrigentăîntăreşte sistemul imunitar,vasodilatator
arterial,antilitiazic,antiinflamator intestinal,cicatrizant. (Pârvu C., 2006)
Bogate în vitaminele B1, B2, C, K si PP, măceșele sunt fructe de toamnă care sunt foarte
utilizate în medicina naturistă datorită beneficiilor pentru sănătate. Măceșele măresc pofta de
mâncare, vindecă acneea și întăresc imunitatea oganismului.
O imunitate puternică înseamna un organism rezistent la boli, împiedicarea instalării
stresului, a oboselii și a surmenajului intelectual. Consumă zilnic măceșe sub formă de fructe
proaspete sau ceai pentru a-ți revitaliza organismul. În acest fel, răceala și gripă nu vor avea nici
o șansă.
Măceșul este și un regenerator natural al pielii, capacitățile sale de cicatrizare și regenerare
a pielii fiind apreciate în cosmetică deja de multi ani. Conținutul ridicat de acizi grași esențiali
asigură o acțiune benefică de regenerare a pielii, de încetinire a îmbătrânirii premature. S-au
obținut rezultate excelente în tratarea arsurilor, în special a celor solare, și a cicatricelor, inclusiv
a celor chirurgicale sau a celor lăsate de acnee, pentru reducerea ridurilor și a semnelor de
îmbatranire prematură, reducând în același timp roșeața. Uleiul de măceșe este recomandat în
special pentru pielea uscată, dar și pentru cea normală. Se poate utiliza și pentru masaj, măști și
împachetari corporale. Se remarcă în primul rând uleiul organic de Rosa mosqueta obținut din
fructe prin presare la rece. Un atu important îl joacă conținutul ridicat de acizi grași nesaturați,
linoleic (44-50%), linolenic (30-35%) și oleic (15-20%) și de vitamina C, cu ajutorul cărora
contribuie la regenerarea celulelor din epiderma și la creșterea capacitații lor de producție de
colagen și elastina, putând fi considerat a fi un ulei antirid ce contribuie la mentinerea
elasticitații pielii.

Fig.12. Măceș-Fructe

21
BIBLIOGRAFIE

1. Avram Lucescu și Traian Ionescu, Fructe de pădure, Ed. Ceres, Bucureşti, 1985
2. Bodea Cornel, Plante medicinale şi aromatice, 1984
3. Bodea Cornel, Tratat de biochimie vegetală, 1970
4. Constantin Pârvu, Universul plantelor, Editura ASAB, Bucureşti, 2006
5. F. Piterá, Compoziţia chimică a fructelor de afin, 2000
6. http://informatii-pretioase.ro
7. http://www.buzznews.ro/129554-lista-fructelor-de-padure-care-fac-minuni-pentru-
sanatate/
8. http://www.ecoazimut.ro/index.php/component/content/article/7-protectia-
mediului/biodiversitate/426-murul-rubus-fruticosus-l
9. http://www.napocanews.ro/2012/07/murele-10-beneficii-miraculoase-pentru-
sanatate.html
10. http://www.pro-sanatate.com/fructele-de-padure/
11. http://www.terapii-naturiste.com/plante/plante_medicinale/afinul.htm
12. Mititelu Dumitru, Botanică sistematică, 1980
13. Neamţu G.,Biochimie vegetală, Editura Ceres, Bucureşti, 1986
14. Nicolae Ştefan şi Adrian Oprea, Botanică sistematică, EdituraUniversitaţii Alexandru
Ioan Cuza, Iași, 2007
15. Ursula Stănescu, Ion Ciulei, Emanoil Grigorescu,Plante medicinale, fitochimie şi
fitoterapie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993
16. www.google.images

22