Sunteți pe pagina 1din 8

Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE

Descrierea reactiilor chimice de: hidroliza, hidrogenare, deshidratare,


decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare, condensare,
polimerizare

1. Hidroliza
Hidroliza (Fig. 1) reprezinta scindarea legaturilor chimice prin adaugarea de apa. In general,
hidroliza este reactia cationului sau anionului sau a ambilor cu moleculele de apa, datorita careia ph-ul
este alterat si este scindata legatura H-O.

Fig. 1: Mecanismul generic pentru o


reactie de hidroliza
Hidroliza poate fi reactia inversa condensarii, in care doua molecule se unesc intr-o molecula mai
mare si elimina o molecula de apa.
De obicei, hidroliza este un proces chimic in care o molecula de apa este adaugata la o
substanta. Uneori, acesta adaugare determina atat substanta cat si molecula de apa sa se rupa in doua
parti. In astfel de reactii, un fragment al moleculei tinta (sau molecula parinte) castiga un ion de
hidrogen.
Un tip comun de hidroliza are loc atunci cand o sare a acidului slab sau a bazei slabe (sau a
ambelor) este dizolvata in apa. Apa ionizeaza spontan in anioni de hidroxid si cationi de hidroniu. Sarea
disociaza in anionii si cationii constituenti. De exemplu, acetatul de sodiu disociaza in apa in ioni de
sodiu si ioni de acetat; ionii de sodiu reactioneaza foarte putin cu ionii hidroxid, pe cand ionii de acetat
se combina cu cei de hidroniu si formeaza acidul acetic. Si acizii puternici trec prin reactia de hidroliza.
De exemplu, dizolvarea acidului sulfuric in apa este insotita de hidroliza pentru a produce hidroniu si
bisulfat, baza de conjugat a acidului sulfuric.
Hidroliza amidelor sau a esterilor are loc atunci cand nucleofilul, un agent care cauta nucleul, de
exemplu, apa sau ionul de hidroxil, ataca carbonul din gruparea carbonil a esterului sau amidei. Intr-o
baza apoasa, ionii hidroxil sunt nucleofili mai buni decat moleculele polare, cum e apa. In acizi, gruparea
carbonil devine protonata, ceea ce duce la un atac nucleofilic mai usor. Produsele pentru ambele
hidrolize sunt compusi ce contin gruparea carboxil. Cel mai vechi exemplu de hidroliza a esterului este
saponificarea, formarea sapunului; este hidroliza unei trigliceride, grasimea, cu o baza apoasa ca
hidroxidul de sodiu. In timpul procesului se formeaza glicerol, iar acizii grasi reactioneaza cu baza,
rezultand sare; aceste saruri sunt numite sapunuri si sunt utilizate in gospodarii.
In plus, in sistemele vii, cele mai multe reactii biochimice, inclusiv hidroliza ATP, au loc in timpul
catalizei enzimelor. Actiunea catalitica a enzimelor permite hidroliza proteinelor, a grasimilor, a uleiurilor
si a carbohidratilor. De exemplu, proteazele catalizeaza hidroliza legaturilor interioare ale peptidelor in
lanturi peptidice. Cu toate acestea, proteazele nu catalizeaza hidroliza tuturor tipurilor de proteine;
actiunea lor este stereoselectiva.
Dupa hidroliza, o amida se transforma intr-un acid carboxilic si o amina sau amoniac, care in
prezenta acidului sunt transformate in saruri de amoniu (. Una din cele doua grupari de oxigen din acidul
carboxilic este derivata dintr-o molecula de apa, iar amina castiga un ion de hidrogen. Hidroliza
peptidelor ne ofera aminoacizi.

1
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE

Fig. 2: Mecanismul pentru


hidroliza unei amide

Multi poilimeri de poliamida, cum ar fi nylon 6.6, hidrolizeaza in prezenta unor acizi tari; procesul
duce la depolimerizare. Din acest motiv, produsele din nylon nu se fractureaza cand sunt expuse la
cantitati mica de apa acida.
Hidroliza este legata de enrgia metabolismului si stocarea acesteia. Toate celulele vii necesita o
furnizare continua de energie pentru doua scopuri principale: biosinteza micro si macromoleculelor si
transportul activ al ionilor si moleculelor de-a lungul membranei celulare. ATP poate fi supus hidrolizei in
doua moduri: indepartarea fosfatului terminal pentru a forma adenozin difosfat (ADP) si fosfat anorganic
sau indepartarea difosfatului terminal pentru a se obtine adenozin monofosfat (AMP) si pirofosfat.
Monozaharidele pot fi legate intre ele prin legaturi glicozidice, care pot fi scindate prin hidroliza.
Doua, trei sau mai multe monozaharide legate astfel formeaza dizaharide, trizaharide, oligozaharide sau
polizaharide. Cea mai cunoscuta dizaharida este zaharoza, a carei hidroliza genereaza glucoza si
fructoza. Zaharaza este folosita industrial pentru hidroliza zaharozei in asa-numitul zahar invertit.
Lactaza este folosita pentru hidroliza lactozei in lapte. Hidroliza polizaharidelor in zaharuri solubile se
numeste zaharificare. Celuloza este, mai intai, hidrolizata in celobioza prin procesul de celulaza, iar apoi
este, mai departe, hidrolizata, in glucoza prin procesul de beta-glucozidaza.

2. Hidrogenare
Hidrogenarea este o reactie chimica intre hidrogenul molecular (H2) si un alt compus sau
element, de obicei in prezenta unui catalizator cum ar fi nichel, paladiu sau platina. Procesul este utilizat
in mod obisnuit pentru reducerea sau saturarea compusilor organici. Hidrogenarea reduce legaturile
duble si triple in hidrocarburi (Fig. 3).
Fig. 3: Etape in
hidrogenarea legaturii duble

2
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE
Procesul are trei componente: substratul nesaturat, hidrogenul (sau sursa de hidrogen) si un
catalizator. Reactia de reducere se efectueaza la diferite temperaturi si presiuni, in functie de substrat si
de activitatea catalizatorului.
Aceiasi catalizatori si conditii care sunt utilizati pentru reactile de hidrogenare pot conduce la
izomerizarea alchenelor. O reactie in care legaturile sunt rupte in timp ce se adauga hidrogen se
numeste hidrogenoliza si este o reactie care poate apare la legaturile carbon-carbon sau carbon-
heteroatom (oxigen, azot sau halogen).
Pentru hidrogenare, sursa evidenta de hidrogen este gazul in sine. Hidrogenul gazos este produs
industrial din hidrocarburi prin procesul de transformare la abur. Pentru multe aplicatii, hidrogenul este
transferat de la donatori, cum ar fi acidul formic, izopropanolul si dihidroantracenul; acesti donatori prin
dehidrogenare duc la carbon, acetona si antracen. Aceste procese se numesc hidrogenari de transfer.
Cu rare exceptii, hidrogenul nu este reactiv fata de compusii organici in absenta catalizatorilor
metalici. In catalizatorii heterogeni, hidrogenul formeaza hidruri de suprafata (M-H), de unde hidrogenul
poate fi transferat in substratul chemisorbit. Platina, paldiul, rodiul si ruteniul formeaza catalizatori foarte
activi, care functioneaza la temperaturi si presiuni joase ale hidrogenului. Catalizatorii sunt clasificati in
doua categorii largi: omoheni si heterogeni. Catalizatorii omogeni se dizolva in solventul care contine
substratul nesaturat. Catalizatorii heterogeni sunt solide care sunt suspendate in acelasi solvent cu
substratul sau sunt tratate cu substrat gazos.

3. Deshidratare
In chimie si in stiintele biologice, reactia de deshidratare, cunoscuta sub numele de hidrogenarea
Zimmer, este o reactie chimica care implica pierderea unei molecule de apa din reactant. Deoarece
gruparea hidroxil (-OH) este o grupare scindabila saraca, avand un catalizator ca acidul Bronsted
contribuie adesea, prin protonarea grupului hidroxil, la scindarea mai usoara a gruparii. Reversul unei
reactii de deshidratare este o reactie de hidratare. Agentii de deshidratare obisnuiti utilizati in sinteza
organica includ acidul sulfuric concentrat, acidul fosforic concentrat, oxidul de aluminiu si ceramica
fierbinte.
Reactiile si sinteza de deshidratare au acelasi inteles si sunt adesea folosite interschimbabil. Doua
monozaharide, cum ar fi glucoza si fructoza, pot fi imbinate impreuna, pentru a forma zaharoza, utilizand
sinteza de deshidratare. Noua molecula, formata din doua monozaharide, este o dizaharida.
In sinteza organica, exista multe exemple de reactii de deshidratare, cum ar fi deshidratarea
alcoolurilor si a zaharurilor.
 Conversia alcoolilor in eteri: 2 R–OH → R–O–R + H2O
 Conversia alcoolilor in alchene: R–CH2−CHOH–R → R–CH=CH–R + H2O
 Conversia acizilor carboxilici in anhidride acide: 2 RCOOH → (RCO)2O + H2O
 Conversia amidelor in nitrili: RCONH2 → R–CN + H2O
 Rearanjarea benzenului dienol:

Unele reactii de deshidratare pot fi complexe din punct de vedere mecanic, cum ar fi reactia unui
zahar (zaharoza) cu acid sulfuric concentrat: pentru a forma carbonul in forma sa grafitica implica
formarea legaturilor carbon-carbon.

4. Decarboxilare

3
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE
Decarboxilarea (Fig. 4) este o reactie chimica care indeparteaza o grupare carboxilica si elibereaza
dioxid de carbon (CO2). De obicei, decarboxilarea se refera la o reactie a acizilor carboxilici, prin
intepartarea unui atom de carbon din lant. Procesul invers, care este prima etapa chimica in fotosinteza,
se numeste carboxilare.

Fig. 4: Decarboxilare

Termenul decarboxilare inseamna, literalmente, indepartarea gruparii carboxil (COOH) si inlocuirea


acesteia cu un hidrogen. Termenul se refera la starea reactantului si a produsului. Decarboxilarea este
una dintre cele mai vechi reactii organice, deoarece deseori implica piroliza simpla si produsele volatile
distilate din reactor.
Acizii alcanoici si sarurile lor nu sufera intotdeauna decarboxilare rapida. Exceptiile sunt
decarboxilarea beta-cetoacidelor, acizilor alfa, beta-nesaturati si a-fenil, a-nitro si a-cianoacidelor; astfel
de reactii sunt accelerate datorita formarii unui tautomer in care carbonilul este protonat si gruparea
carboxil este deprotonata. De obicei, acizii grasi nu decarboxileaza cu usurinta. Decarboxilarea Krapcho
este o decarboxilare a unui ester. In decarboxilarea cetona, un acid carboxilic este transformat intr-o
cetona.
Decarboxilarile comune ale aminoacizilor in amine sunt:
 triptofan in triptamina;
 fenilalanina in feniletilamina;
 tirozina in tiramina;
 histidina in histamina;
 serina in etanolamina;
 acid glutamic in GABA;
 lizina in cadaverina;
 arginina in agmatina;

5. Dezaminarea
Dezaminarea reprezinta eliminarea unei grupari amino dintr-o molecula. Enzimele care catalizeaza
aceasta reactie se numesc dezaminaze. In organismul uman, dezaminarea are loc in ficat; cu toate
acestea glutamatul este dezaminat in rinichi. In cazul in care consumul de proteine este in exces,
dezaminarea este folosita pentru a transforma aminoacizii in energie. Gruparea amino este indepartata
din aminoacid si transformata in amoniac. Restul aminoacidului este alcatuit, in cea mai mare parte, din
carbon si hidrogen, si este reciclat sau oxidat pentru energie. Amoniacul este toxic pentru organismul
uman, iar enzimele il transforma in uree sau acid uric prin adaugarea de molecule de dioxid de carbon in
ciclul ureei, care are loc in ficat.
Dezaminarea spontana este reactia de hidroliza a citozinei in uracil, eliberand amoniacul in proces
(Fig. 5). Acest lucru se poate realiza in vitro, prin utilizarea bisulfitului, care dezamineaza citozina, dar nu
si 5-metilcitozina. In ADN, aceasta dezaminare spontana este corectata de eliminarea uracilului, produs
din dezaminarea citozinei si nu parte a ADN-ului, de glicozilaza uracil-ADN-ului.

4
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE

Fig. 5: Dezaminarea citozinei

Dezaminarea spontana a 5-metilcitozinei are ca rezultat timina si amoniac. Aceasta este cea mai
comuna mutatie nucleotidica unica. In ADN, aceasta reactie poate fi corectata de enzima glicozilata de
timina-ADN, care indeparteaza baza de timina intr-o nepotrivire G/T.
Dezaminarea guaninei duce la formarea de xantina, care are la baza perechi de timina. Acesta are
ca rezultat o mutatie de tranzitie post-replicativa, unde perechea de baza G-C se transforma in perechea
de baza A-T.
Dezaminarea adeninei are ca rezultat formarea de hipoxantina, care se bazeaza pe perechi cu
citozina. Aceasta are ca rezultat o mutatie de tranzitie post-replicativa, in care perechea de baza A-T
initiala se transforma intr-o pereche de baza G-C.

6. Transaminare
Transaminarea este o reactie chimica care transfera o grupare amino la un cetoacid, pentru a
forma noi aminoacizi (Fig. 6). Aceasta cale este responsabila pentru dezaminarea majoritatii
aminoacizilor. Aceasta este una dintre caile majore de degradare care transforma aminoacizii esentiali
in aminoacizi neesentiali.

Fig. 6: Reactie de transaminare intre un


aminoacid si un acid alfa-ceto

In biochimie, transaminarea este realizata de enzime numite transaminaze sau aminotransferaze.


Alfa-cetoglutaratul actioneaza ca acceptor al grupului amino si produce, ca nou aminoacid, glutamatul.
Glutamatul, la randul sau, este transferat la oxaloacetat, intr-o reactie secundata de transaminare, care
produce aspartat.
Transaminarea catalizata de aminotransferaza are loc in doua etape. In prima etapa, gruparea
amino a unui aminoacid este transferata enzimei producand acidul alfa-ceto corespunzator si enzima
aminata. In timpul celei de-a doua etape, grpul amino este transferat catre ceto-acidul acceptor,
dormand aminoacidul in timpul regenerarii enzimei. Chiralitatea unui aminoacid este determinata in
timpul transaminarii. Pentru ca reactia sa se finalizeze, aminotransferazele necesita participarea

5
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE
aldehidelor care contin coenzime, piridoxil-5-fosfat (PLP), un derivat al piridoxinei (vitamina B6). Grupul
amino este ajutat de conversia acestei coenzime in piridoxamina-5-fosfat (PMP).
Produsul reactiilor de transaminare depinde de disponibilitatea alfa-ceto acizilor; aceste produse
sunt de obicei fie alanina, aspartat sau glutamat, deoarece alfa-ceto acizii corespunzatori sunt produsi
prin metabolizarea combustibililor. Lizina, prolina si treonina sunt singurii aminoacizi care nu intra mereu
in reactii de transaminare, ci mai degraba sunt supusi dehidrogenarii.
Un al doilea tip de reactie de transaminare poate fi descrisa ca o substitutie nucleofila a unui anion
de amina sau de sare de amoniu. De exemplu, atacul unei amine primare de catre anionul unei amidne
primare, poate fi utilizat pentru a prepara amine secundare:
RNH2 + R'NH− → RR'NH + NH2−
Aminele secundare simetrice pot fi preparate utilizand nickel Raney. In final, sarurile de amoniu pot
fi dezalchilate folosind etanolamina:
R4N+ + NH2CH2CH2OH → R3N + RN+H2CH2CH2OH
Aminonaftalinele sunt, de asemenea, supuse transaminarii.

7. Esterificare
Esterificarea este denumirea generala a unei reactii chimice in care doi reactanti (un alcool si un
acid) formeaza un ester, ca produs de reactie. Esterii sunt comuni in chimia organica si in materialele
biologice si au adesea un miros placut, fructat. Acest lucru duce la utilizarea lor excesiva in industria
aromelor. De asemenea, legaturile esterice se gasesc in multi polimeri.
Sinteza clasica este esterificarea Fischer, care implica tratarea unui acid carboxilic cu un alcool in
prezenta unui agent de deshidratare:
RCO2H + R′OH ⇌ RCO2R′ + H2O
Constanta de echilibru pentru astfel de reactii este 5 pentru esterii tipici, cum ar fi acetatul de etil.
Reactia este lenta in absenta unui catalizator; acidul sulfuric este un catalizator tipic pentru aceasta
reactie. Sunt utilizati si alti acizi, cum ar fi acizii sulfonici polimerici. Deoarece esterificarea este
reversibila, randamentul esterului poate fi imbunatatit folosind principiul lui Le Chatelier:
 utilizarea alcoolului in cantitate mare (ca solvent);
 folosirea unui agent de deshidratare: acidul sulfuric nu numai catalizeaza recatia, dar si retine
apa, ca produs de reactie. Alti agenti de uscare, cum sunt sitele moleculare, sunt eficienti;
 indepartarea apei prin mijloace fizice, cum ar fi distilarea ca azeotropuri cu punct de fierbere jos
cu toluen impreuna cu un aparat Dean-Stark;
Se cunosc reactivi care determina deshidratarea amestecurilor de alcooli si acizi carboxilici. Un
exemplu este esterificarea Steglich care este o metoda de formare a esterilor in conditii usoare. Metoda
este populara in sinteza peptidelor, unde substraturile sunt sensibile la conditii dure, cum ar fi caldura
mare.
O alta metoda pesntru deshidratarea amestecurilor de alcooli si acizi carboxilici este reactia
Mitsunobu:
RCO2H + R′OH + P(C6H5)3 + R2N2 → RCO2R′ + OP(C6H5)3 + R2N2H2
Acizii carboxilici pot fi esterificati folosind diazometan:
RCO2H + CH2N2 → RCO2CH3 + N2
Folosind acest diazometan, amestecurile de acizi carboxilici pot fi transformate in esterii metilici, de
exemplu, pentru analiza cromatografica.
Alcooli reactioneaza cu clorurile acilice si anhidridele acide pentru a se obtine esteri:
RCOCl + R′OH → RCO2R′ + HCl
(RCO)2O + R′OH → RCO2R′ + RCO2H

6
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE
Reactile sunt ireversibile. Deoarece clorurile acilice si anhidridele acide reactioneaza cu apa, sunt
preferate conditiile anhidre. Aceasta metoda este utilizata numai pentru procedurile de laborator,
deoarece este costisitoare.

8. Condensarea
O reactie de condensare (Fig. 7) este o reactie chimica in care doua molecule sau fragmente,
adesea grupuri functionale, se combina pentru a forma o molecula mai mare, impreuna cu pierderea
unei molecule mai mici. Posibilele molecule mici care se pierd sunt cele de apa, acid acetic, acid
clorhidric sau metanol, dar cel mai frecvent in reactiile biologice sunt cele de apa.

Fig. 7: Condensarea a doi aminoacizi pentru a forma o peptida, cu eliminare


de apa

Reactia de condensare Dieckmann (Fig. 8) poate fi intermoleculara (intre doua molecule diferite)
sau intramoleculara (care implica grupuri diferite in cadrul aceleiasi molecule). Un exemplu al unei
condensari intermoleculare este legarea a doi aminoacizi in legatura peptidica (Fig. 7), caracteristica
tuturor proteinelor. Exemple de condensari intramoleculare conduc adesea la formarea inelului si include
sinteza peptidelor ciclice, in care cele doua grupari esterice dintr-o molecula de diester reactioneaza, cu
eliberarea unei molecule de alcool pentru a forma un produs beta-ceto-ester.

Fig. 8: Reactia de condensare Dieckmann


Viteza reactiei de condensare poate fi catalizata prin simpla adaugare a unui acid concentrat la
reactie. Acest lucru influenteaza prin acidizarea mediului, in timp ce reactia are loc, acidul legandu-se de
moleculele de apa si accelerand procesul. De asemenea, un exemplu de reactie de codensare este
sinteza de deshidratare.
Reactiile de condensare pot urmari o varietate de mecanisme de reactie diferite, in functie de
reactivitatea grupelor si de conditiile utilizate pentru efectuarea reactiei (solvent, temperatura, aditivi de
reactie etc.).

9. Polimerizarea
In chimia polimerica, polimerizarea (Fig. 9) este un proces de reactie a moleculelor de monomeri
impreuna, intr-o reactie chimica, pentru a forma lanturi de polimeri sau retele tridimensionale. Exista
multe forme de polimerizare si exista sisteme diferite pentru a le clasifica.

7
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017
Brinza Irina-Carmen BIOCHIMIE

Fig. 9: Polimerizarea unei alchene

In compusii chimici, polimerizarea are loc printr-o varietate de mecanisme de reactie cara variaza
in complexitate datorita grupurilor functionale prezente in compusii de reactie si efectele lor sterice
inerente. In polimerizarea simpla, alchenii formeaza polimeri prin reactii radicale relativ simple; in
contrast, reactiile mai complexe, cum ar fi cele care implica substitutia la gruparea carbonil, necesita o
sinteza mai complexa datorita modului in care moleculele de reactie polimerizeaza.alcanii pot fi
polimerizati cu ajutorul acizilor puternici.
Deoarece alchenele pot fi formate in reactii simple, ele formeaza compusi utili cum ar fi polietilena
si clorura de polivinil (PVC) atunci cand sunt supuse reactilor radicale. Polimerii cum ar fi PVC-ul sunt
denumiti homopolimeri, deoarece constau din lanturi lungi repetate sau structuri ale aceleiasi unitati
monomere, in timp ce polimerii care constau din mai mult de o molecula sunt denumiti copolimeri.
Alte unitati monomere, cum ar fi hidratii de formaldehida sau aldehidele simple, sunt capabile sa
polimerizeze la temperaturi destul de scazute, -80oC, pentru a forma trimerii, care reprezinta molecule
constand din 3 unitati monomere care pot cicliza pentru a fosrma structuri ciclice sau care sufera alte
reactii pentru a forma tetrameri.
Polimerizarea care nu este suficient de moderata si are un ritm rapid poate fi foarte periculoasa,
putand provoca incendii si explozii.

8
Scoala Postliceala Sanitara Spiru Haret – Anul 1 – AMG – 2017