Vertijul paroxistic pozitional benign ( VPPB)

Vertijul paroxistic pozitional benign, sau VPPB reprezinta o afectiune localizata la nivelul urechii
interne si este una dintre cele mai frecvente cauze de vertij. VBBP se manifesta printr-o falsa senzatie de
rotatie a mediului inconjurator sau a corpului, ce apare la anumite miscari ale capului denumita vertij, ce
are ca durata sub 1 minut.
Aceasta boala este cel mai frecvent intalnita la pacientii cu varste cuprinse intre 50 si 70 ani,
afecteaza in egala masura ambele sexe, reprezentand una din cauzele principale de cadere la persoanele
varstnice.
Vertijul apare brusc, la miscari de intoarcere de pe o parte pe cealalta in pat, in momentul
intinderii la orizontala sau la orice miscare brusca a capului. Uneori, vertijul poate fi insotit de greturi,
dezechilibru, transpiratie excesiva sau varsaturi, putand fi in unele cazuri destul de sever, incat sa
compromita semnificativ activitatile zilnice deteriorand calitatea vietii.
Vertijul poate fi clasificat in functie de originea simptomelor in vertij periferic si vertij central.
Vertijul periferic este reprezentat de patologia urechii interne sau a nervului acusticovestibular, cauzat
frecvent de: vertijul paroxistic pozitional benign, boala Meniere, sindromul de dehiscenta a canalului
semicircular superior si labirintita.
Vertijul central este provocat de tulburari ale centrilor de echilibru, fiind insotit de simptome
neurovegetative mai putin severe decat in cazul celui periferic si asociat in principiu cu alte deficite
neurologice (tulburari de vorbire, ataxie, vedere dubla), avand ca element principal tulburari localizate la
nivelul trunchiului cerebral sau cerebelului (migrene, accident vascular central, tumori sau scleroza
multipla).
Etiologia este nedemonstrata inca,dar se presupune ca particulele de calciu care exista in mod
normal la nivelul urechii interne se desprind si plutesc la nivelul canalului semicircular, perturband astfel
echilibrul si producand vertijul.
Cu toate acestea, exista o serie de conditii asociate frecvent cu aparitia acestui proces:
- varsta inaintata
-traumatism cranian in antecedente
-nevrita vestibulara (inflamatia nervului care face legatura dintre urechea interna si creier)
-istoric recent de interventie chirurgicala la nivelul urechii ( de obicei in ziua a 4-a postoperator)
-un alt episod de vertij cauzat de VPPB – predispune la repetarea crizei
Diagnosticul se face prin examen clinic si anamneza ( istoricul debutului si evolutia bolii).
Medicul poate efectua in scop diagnostic o serie de teste:
-testul Dix-Hallpike- examen in care se efectueaza diferite miscari ale capului si corpului pacientului in
anumite directii in timp ce se urmaresc miscarile involuntare ale globilor oculari ai pacientului. In functie
de aceste miscari ale globilor oculari, medicul poate identifica etiologia vertijului.
-testul caloric – presupune instilarea de apa la nivelul conductelor auditive externe la anumite
temperaturi in scopul declansarii nistagmusului a carui aparitie va fi urmarita folosind ochelarii Frenzel
sau un sistem video cu infrarosu
-Audiograma – test auditiv standard utilizat in scopul diagnosticului diferential
-ENG ( Electronistagmografia)- test al functiei urechii interne ( in special al canalelor semicirculare) ce
determina raspunsul urechii interne la miscare si stimulare calorica, avand capacitatea de a localiza
leziunea
-alte teste specializate: imagistice (CT; RMN); testul scaunului rotativ, posturografia dinamica
computerizata (CDP)
Tratamentul poate fi impartit in doua categorii:
1. non-farmacologic : manevre de repozitionare si exercitii ce includ manevra de repozitionare
canaliculara, eficace la 90% din pacienti cu ameliorarea simptomatologiei
2. farmacologic: in conformitate cu ghidurile internationale se pot recomanda medicamente
antivertiginoase, antihistaminice sau vasodilatatoare.