FARINGITA

Introducere

Faringita se definește drept inflamația sau infecția faringelui și/sau amigdalelor. Etiologia este
în general infecțioasă, cu 40-60% cazuri de origine virală și cca 40% din cazuri de origine
bacteriană. Alte cauze includ alergiile, traumatismele și toxinele.
Faringita se manifestă prin secreții nazale, febră (între 38 si 40 °C) și tuse seacă, de iritatie. La
copil, se dezvoltă în special în partea superioară a faringelui (rinofaringe), în timp ce la adolescent
în partea inferioară.
În faringita de origine infectioasă, bacteriile sau virusurile invadează direct mucoasa
faringiană, determinând un răspuns inflamator local. Alte virusuri (rinovirus, de exemplu)
determină iritații ale mucoasei faringelui consecutive secrețiilor nazale.
Incidența faringitei este considerabil mai mare în rândul populației pediatrice. Infecțiile cu
streptococ beta hemolitic de grup A determină 15% din faringite la adulți și cca 30% din cazurile
pediatrice. Vârful incidenței faringitelor bacteriene și virale se situeaza între 4 și 7 ani.
În general, vindecarea este spontană și se produce în termen de o săptamână.

Semne si simptome

Faringita acuta:
- durere la deglutitie (inghitire)
- senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene
- iritatie faringiana
- senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri
- crize de tuse
- stare generala de rau, mai mult sau mai putin intense
- febra – frecventa la copii

Faringita cronica:
Faringita cronica catarala – se manifesta prin parestezie faringiana, febra, tuse insotita de o
senzatie de uscaciune sau de corp strain la nivelul faringelui, dar in special, prin durere la
deglutitie.
Faringita cronica hipertrofica – mucoasa peretelui posterior al faringelui este hipertrofica,
granulara, prezinta o hipersecretie mucoasa si dilatatii venoase. Printre altele, pacientul sufera
frecvent de greturi si varsaturi si prezinta miscari de deglutitie frecvente.
Faringita cronica atrofica – peretele posterior al faringelui este uscat, prezentand deseori cruste
groase. Mucoasa faringiana are un aspect palid, neted si transparent. Frecventa, este asociata
rinita atrofica si/sau laringita, cu senzatie de jena respiratorie in timpul noptii si insomnii. Aceste
semne sunt legate de clima (clima marina este benefica, spre deosebire de aerul uscat si cald) si se
intalnesc frecvent la varstnici.

1
Cauze

Faringita acuta:
- infectie virala: rinovirus, adenovirus, virus coxsackie, coronavirus, virusul herpes simplex,
virusul Epstein-Barr, cytomegalovirus
- infectie bacteriana: streptococ beta hemolitic de grup A, Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus
influenzae, alti streptococci
- etiologie fizica: arsura termica, chimica, etc.
- faza de debut sau infectie ce insoteste rujeola, scarlatina, rubeola, etc.

Faringita cronica:
- fragilitate constitutionala a mucoasei
- diversi factori exogeni: praf, arsura chimica, caldura, variatii extreme de temperatura, expunerea
profesionala la curentii de aer, la aerul uscat neventilat, utilizarea excesiva a aerului conditionat,
intoxicarea cu alcool si tutun, abuzul de picaturi nazale
- factori endogeni: respiratia bucala, obstructie nazala, sinuzita cronica, hipertrofia vegetatiilor
adenoide
- tulburari hormonale: menopauza, hipotiroidism, diabet
- carenta de vitamina A
- insuficienta respiratory
- bronsita cronica
- utilizarea necorespunzatoare a vocii la profesori, politicieni, cantareti, etc.

Complicatii

In general, complicatiile faringitei (intalnite indeosebi in cazurile de faringita bacteriana) constau in

sinuzita, otita medie, epiglotita (inflamatia epiglotei), mastoidita si pneumonie.
Recurenta infectiei se datoreaza in general nerespectarii tratamentului, rezistentei bacteriilor la
antibiotice sau unei noi expuneri.
Complicatiile supurative ale faringitei bacteriene survin ca urmare a diseminarii infectiei de la
nivelul mucoasei faringelui, fie prin cale hematogena sau limfatica, fie prin extindere directa (mai
frecventa in cazul streptococilor) si constau in: abces periamigdalian, abces retrofaringian sau
limfadenita cervicala.
Complicatiile nesupurative (incidenta 3%) specifice infectiilor cu streptococi de grup A constau in
reumatism articular acut (RAA), glomerulonefrita poststreptococica si sindromul de soc toxic.
Complicatiile mononucleozei infectioase se refera la: ruptura splenica (justificand necesitatea
evitarii sporturilor de contact timp de 6 saptamani), hepatita, sindromul Guillain Barré, encefalita,
anemie hemolitica, miocardita, carcinom nazofaringian. Utilizarea penicilinei in cazurile de
mononucleoza infectioasa are ca rezultat o incidenta de 100% de eruptii cutanate (rash).

Tratament

2
Obiectivul tratamentului (constand de obicei intr-o antibioterapie) este de a reduce durata bolii,
de a calma simptomele, de a diminua incidenta recidivelor si a complicatiilor (reumatism articular
acut, de exemplu).

Tratamentul curativ
Antibioticele sunt prescrise in cazul infectiilor cu streptococ beta hemolitic de grup A, pentru a
preveni sechelele, dar pot fi utilizate in cazurile de faringita severa cauzata de alti agenti
bacterieni.
Corticosteroizii sunt utilizati in cazurile de obstructie a cailor respiratorii si pentru reducerea
simptomelor. Se administreaza intotdeauna impreuna cu antibiotice pentru a preveni bacteriemia.
Medicamentele antifungice sunt indicate in cazurile de faringita asociata cu candidoza bucala.
Antivirale – in general, aceste medicamente nu au rezultate clinice in faringita virala. Totusi, la
pacientii imunodeprimati, antiviralele pot fi eficiente. In cazurile severe de faringita cauzata de
virusul herpes simplex la pacientii imunodeprimati, se poate prescrie aciclovir, famciclovir
sau valaciclovir. In infectiile cu citomegalovirus (CMV) la pacientii imunodeprimati, se
recomanda ganciclovir.

Tratamentul symptomatic
Se recomanda inhalarea de solutii mentolate, incetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere
si umidificarea aerului.

Evolutie

Majoritatea cazurilor de faringita se rezolva spontan in 10 zile. In cazurile de faringita cauzata de

streptococ, tratata cu penicilina, simptomele se atenueaza in 24 ore de la instituirea
tratamentului. Perioada contagioasa si cea febrila sunt reduse la o zi.
In cazul terapiei cu eritromicina, atenuarea simptomele se poate observa in 72 ore. Incidenta
rezistentei la eritromicina este mai mare de 25%. Prin urmare, pacientii ce urmeaza tratamentul cu
eritromicina trebuie sa fie atent monitorizati pentru a se urmari eficienta tratamentului.
Esecul tratamentului, relativ frecvent, poate avea drept cauze nerespectarea indicatiilor,
rezistenta la antibiotice, o noua expunere, supresia imunitatii gazdei sau a florei necesare.