Universitatea ,,Stefan cel Mare,, Suceava

Facultatea: Ingineria Alimentara

Specializarea: Inginerie si Management in Alimentatie Publica si Agroturism

REFERAT
IOCUITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE

CONTAMINAREA PRODUSELOR
ALIMENTARE CU PESTICIDE

Cadrul didactic:
S.I. dr. Poroch Maria

Student: Gogonel Maria-Irina

Hopulele Violeta
Cozma Mihai-Dan
Burlacu Florin
Gr.1.A

≈2013≈
Cuprins
1. Definiţia pesticidelor, istoricul descoperirii şi urilizarea lor.............1
2. Insecticidele organoclorurate………………………………..2
3. Insecticide organo-fosforice………………………………….6
4. Carbamatii…………………………………………………….8
 CONTAMINAREA PRODUSELOR ALIMENTARE CU PESTICIDE

Definiţia pesticidelor, istoricul descoperirii şi urilizarea lor.

Pesticidele sunt produse chimice utilizate ca mijloc de combatere a paraziţilor.
Din cele mai vechi timpuri, omul a căutat să lupte contra paraziţilor. În secolul al
XVII-lea s-a utilizat arsenicul, mercurul şi tutunul. La sfârşitul secoluli al XIX-lea s-au
utilizat în Irlanda pesticidele minerale în lupta contra bolilor de cartofi.
Utilizarea pesticidelor minerale sau organice a început în anul 1940, câteva
produse fiind utilizate anteriot: lindanul în 1826, DDT-ul în 1873, produsele
organomercuriene în 1915, carbamaţii în 1927.
Poluarea şi intoxicaţia cu pesticide apare datorită utilizării acestora în agricultură
pentru combaterea dăunătorilor şi datorită apei de irigare care antrenează reziduri de la
fabricile de pesticide, spălarea diverselor ustensile folosite în aplicarea pesticidelor.
Acţiunea pesticidelor asupra organismului depinde de formula lor chimică şi de timpul
lor de remanenţă.
În prezent s-a ajuns ca peste 6×106 de compuşi chimici şă fie sintetizaţi şi peste
60000 şă fie utilizaţi în mod curent. Începând cu anii 1950-1960, au început însă să
apară primele semen de întrebare privind utilizarea acestora, când s-a observant efectul
negative al unor dintre ele asupra organismelor vii.
În cursul timpului au apărut permanent noi generaţii de pesticide, cu structură
chimică tot mai complex şi cu tot mai mare eficacitate fitosanitară.
Unul dintre cele mai importante şi contraversate insecticide este DDT-ul. Astfel, DDT-ul
interferează cu metabolismul calciului, ceea ce explică scăderea numărului păsărilor în
zonele tratate cu moi cantităţi de DDT, având în vedere compoziţia cojii oului în care
predomină compuşi ai calciului.
Un alt aspect negative al DDT-ului este persistenţa în mediu pe o perioadă
îndelungată. Restricţia şi chiar interzicerea unor insecticide clorurate a determinat
creşterea cantităţilor utilizate de compuşi organofosforice, între care se enumeră:
malationul, parathion, diazinon.
Termenul de pesticide cuprinde totalitatea substanţelor folosite în agricultură
pentru combaterea diferitelor categorii de dăunători.
După destinaţie, pesticidele se pot clasifica în următoarele categorii:
- fungicide şi bactericide care pot fi: anorganice, şi organice, respectiv
organometalice, dicarboximide, diazine şi tiadiazinine;
- insecticide: organoclorurate, aoganofosforice, carbamice, biologice, diverse şi
amestecuri ;
- acaricide: carbinoli, sulfoni şi sulfonaţi, diverse şi amestecuri;
- nematocide şi sterilizanţi ai solului;
- rodenticide, moluscocide şi repelenţi;
- erbicide: ariloxiacizi, carbamaţi ureice substituite, diazine şi triazine;
- defolianţi şi desicanţi;
- regulatori de creştere.
 După gradul de toxicitate, pesticidele au fost clasificate în patru grupe. Incadrarea
s-a stabilit în raport cu doza letală medie 𝐷𝐿50 acută orală a substanţei active pentru
şobolanii albi cum urmează:
- grupa I: produse extrem de toxice care conţin substanţă activă cu 𝐷𝐿50 sub 50
mg⁄kilocorp;
- grupa II-a: produse puternic toxice, care conţin substanţă activă cu 𝐷𝐿50 între 50
şi 200 mg⁄kilocorp;
- grupa III-a: produse moderat toxice, care au 𝐷𝐿50 cuprinsă între 200 şi 1000
mg⁄kilocorp;
- grupa IV-a: produse cu toxicitate redusă, care conţin substanţă activă cu 𝐷𝐿50
peste 1000 mg⁄kilocorp.
De remarcat că, în timp ce ca erbicide, fungicide, bactericide se folosesc un număr
mare de substanţe aparţinând la clase diferite de compuşi chimici, ca insecticide se
foloseşte o gamă restrânsă de substanţe aparţinând la trei categorii principale: substanţe
arganoclorurate, organo-fosforice şi derivaţi metilcarbamici.
Aceste categorii de substanţe prezintă un interes deosebit deoarece sunt folosite
anual, în cantităţi imense.
În cele ce urmează, se va acorda o atenţie mai mare contaminării produselor
alimentare cu insecticide, deoarece unele din ele, pe lângă caracterul toxic, au şi
potenţial mutagen şi carcinogenic.

1.INSECTICIDELE ORGANOCLORURATE

Cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei clase sunt DDT, metoxiclorul,keltanul,

hexaclorciclohexanul, , aldrinul şi dieldrinul, clordanul, etc
Trăsătura caracteristică a aceste grupe de compuşi este afinitatea pentru ţesutul
adipos şi o mare stabilitate. Aceste insecticide pătrund în organismul omului prin piele,
tubul digestiv şi căile respiratorii. Ele sunt influenţate greu de transformările metabolice
şi sunt eliminate încet prin urină şi excrementele, sau degajate în lapte. Ca aceşti
compuşi se acumulează în special în ţesutul adipos, ficat, creier, muşchi, rinichi şi inimă.
Depunerea în grăsime poate să înceapă uneori chiar şi după o singură
administrare. În ţesutul adipos concentraţia a fost mai ridicată decât în celelalte ţesuturi
chiar după patru ore şi atingea valoarea maximă după 24 ore.
Acţiunea toxică în intoxicaţiile acute constă într-o excitare iniţială puternică şi
apoi paralizarea sistemului nervos central. Moartea poate surveni ca o consecinţă a
paralizei centrului respirator şi edemnului pulmonar.
D.D.T. are următoarea formulă structurală:
 Produsul mai este cunoscut sub următoarele denumiri comerciale: detox, detexan,
gesapon, şi neocid. Insecticidul cunoscut sub denumirea comercială de DDT este format
din doi izomeri p,p' şi o, p' DDT, în proporţie de 3:1, este greu solubil în apă, solubil în
solvenţi organic, în grăsimi. Este stabil în mediul acid şi neutru. În mediu alcalin se
degradează repede. La temperature mai mairi de 100ºC se descompune. Este un
insecticide cu o mare remanenţă pe produselel tratate. Are o toxicitate relative crescută:
𝐷𝐿50 =500 mg⁄kilocorp. Fiind liposolubil, se acumulează în ţesutul adipos. Îngerat timp
îndelungat duce la intoxicaţii cronice ce leziuni hepatice şi ale sistemului nervos central.
Metoxiclorul este cunoscut sub denumirea de Meoxi-DDT, şi are următoarea
formulă structurată:

Metoxiclorul este o substanţă solidă. Se prezintă sub formă de cristale dimorfe

insolubile în apă, solubile în solvenţi organici, grăsimi animale,uleiurile vegetale. Este
mai stabil ca DDT-ul. Are o remanenţă crescută pe produsele tratate. Are propietatea de
a se acumula în organism, ca şi DDT-ul şi de a se excreta prin lapte. În intoxicaţia
cronică cu metoxiclor se produc leziuni renale şi hepatice. Este mai puţin toxic ca DDT-
ul.
Keltanul se prezintă sub forma unei substanţe cristaline de culoare albă,
insolubilă în apă, dar solubilă în solvenţi organici. Keltanul se utilizează ca substanţă
insecticidă, mai ales ca molicid în agricultură. Toxicitatea este relativ redusă,
𝐷𝐿50 =809 mg⁄kilocorp (oral) la şobolani. Are următoarea formulă structurală:

Hexaclorciclohexanul se găseşte de obicei sub forma unui amestec de izomeri,

cel mai activ fiind izomerul Y (care se mai numeşte şi Lindan).
Insecticidul este stabil faţă de acizi, aer, căldură şi lumină. Are remanenţă crescută
pe produsele tratate.
Ingerat repetat are propietatea de a se cumula în organism, depunându-se în
ţesuturile adipoase; poate fi excretat în lapte. În intoxicaţia cronică se produc leziuni
hepatice.
Aldrinul şi Dieldrinul se prezintă sub formă cristalină cu masă moleculară 365 şi
respectiv 381.
Sunt insolubile în apă, dar solubil în solvenţi organici. Au o mare remanenţă pe
produsele tratate şi sunt puternic toxice. Au propietatea de a se cumula în organism,
depunându-se în ţesuturile adipoase. Formulele structurale sunt următoarele:
 Clordanul este utilizat ca insecticid la o varietate mare de fructe, vegetale şi ale
produse agricolo. Se folosesc în practică produşi condiţionaşi cu 5,6 şi 10% clorodan sau
granule cu un conţinut între 5-33% substanţă activă, în soluţii uleioase cu un conţinut
între 2-20% sau produşi emulsionabili cu un conţinut de 480-960 g⁄l.
Experţii pentru pesticide din cadrul FAO⁄OMS, în noiembrie 1972, au stabilit ca
reziduu de toleranţă al clordanului valoarea de 0,02-0,05 mg⁄kg, iar ca doză zilnică
admisibilă pentru om de 0-0,001 mg⁄kg greutate corporală, valoarea confirmată în
deciziile din 1977-1978 FAO⁄OMS.
După utilizarea clordanului în sectorul agricol s-au făcut investigaţii cu privire la
gradul de impregnare a organismului animal cu acest insecticid, precum şi capacitatea de
excreţie prin lapte a clordanului.
Clordanul are următoarea formulă structurală:

2. INSECTICIDE ORGANO-FOSFORICE

Insecticidele organofosforice, din punct de vedere al toxicităţii, se clasează în

prima grupă de toxicitate, cantităţi de ordinul a câtorva miligrame producând fenomene
toxice extrem de grave.
Insecticidele organo-fosforice, ajunse în organism pe una din cele trei căi
(digestivă, pulmonară, cutanată) au capacitatea de a inhiba puternic activitatea
colinesterazie. Efectul anticolinesterazic se traduce prin acumularea acetilcolinei,
blocarea transmiterii impulsului nervos la nivelul sinapselor şi a joncţiunii neurotisulare,
declanşându-se o hiperactivitate a nervilor parasimpatici, somatici ş motori, precum şi a
sistemului nervos central.
În organism, insecticidele organo-fosforice sunt rapid metabolizate la componenţi
inactivi, carte sunt eliminaţi pe cale digestivă, renală, mamară, cutanată etc. Insecticidele
organo-fosforice sunt solubile în grăsimi, dar nu sunt depozitate la nivelul ţesuturilor
adipoase, întrucât sunt rapid metabolizate.
Rezidiile de insecticide organo-fosforice sunt prezente în nutreţuri numai în cazul
care au fost folosite cu câteva zile înainte de recoltarea acestora. Prezenţa rezidurilor de
insecticide organo-fosforice în produsele alimentare este în mare măsută accidentală.
Majoritatea insecticidelor organo-fosforice se deosebesc prin acţiune mai
puternică decât a hidrocarburilor clorurate în cazurile de intoxicaţi acute. După
pătrunderea în organism pe cale digestivă, respiratorie sau prin piele, esterii organo-
fosforice sunt metabolizaţi şi eliminaţi din care cauza nu se acumulează.
 Reprezentaţii mai importanţi ai insecticidelor organo-fosforice sunt: parationul,
malationul, etionul, rogorul, gutionul.
Parationul are formula:

Parationul se prezintă sub forma unui lichid uleios, alb incolor,având masa
moleculară 291,27, punct de topire la 6,1ºC, punct de fierbere la 157-161ºC la 0,6 mm
Hg şi la 375ºC la presiune obişnuită. Este insolubil în apă, solubil în hidrocarburi
aromatice, clorofrom, tetraclorură de carbon, esteri, eteri, cetone, alcooli, uleiuri.
Hidrolizează uşor în mediu alcalin. Este instabil în prezenţa apei, la expunere a
lumină şi aer. Are remanenţă mică.
S-e comercializează sub formă de produs tehnic în concentraţie de 10-50%. Pentru
a atrage atenţia asupra toxicităţii sale, produsul este colorat în vedere sau albastru. Acest
produs este denumit impropriu verde de Paris.
Parationul are capacitatea de a persista mai multe în sol decât atunci când este
aplicat direct pe plante. Pe fructe şi frunze, remanenţa parationului este de 7-21 zile, în
funcţie de factorii meteorologici şi activitatea enzimatică a plantei. Atât sub acţiunea
radiaţiilor UV şi prin metabolismul plantei, parationul este transformat în paraoxon, cu
activitate toxică mai mare. Pentru a înlătura pericolul toxicităţii se recomandă ca
recoltarea produselor agroalimentare să se efectueze după minimum 4 săptămâni de la
data aplicării parationului.
În această direcţie s-a constatat că un reziduu de 20 mg⁄kg se reduce la 1 mg⁄kg
după 10 zile şi la 0,1 mg⁄kg după 30 zile. Numeroase plante oleaginoase au capacitatea
de a înmagazina parationul la valori constante timp de aproape 3 luni, fapt ce va fi luat în
consideraţie la folosirea parationilor pentru protejarea culturilor de soia, floarea-soarelui,
rapiţă etc.
Paratinolul este un produs cu toxicitate mare. Concentraţia de paration care nu
produce nici un efect toxic la om este de 0,05 mg⁄kilocorp.
Malationul are formula:

Malationul se prezintă sub forma unui lichid galben, uleios; masa moleculară 330;
punct de topire 2,85ºC;punctul de fierbere 156-157ºC;densitatea 1,495; este foarte slab
solubil în apă; solubil în solvenţi organici; nestabil în mediul alcalin. Are remanenţă
mică pe produsele alimentare. 𝐷𝐿50 oral la şoareci este de 4 g⁄kilocorp. Toleranţa pe
produsele alimentare este de circa 8 mg⁄kg. Acţiunea toxică şi simptomatologia sunt
asemănătoare cu ale parationului.
 Etionul are formula:

Se prezintă sub forma unui lichid incolor sau uşor gălbui; masa moleculară
384,48; densitatea 1,220; punctul de topire 12-13ºC;este slab solubil în apă; solubil în
xilen, clorofrom, benzen.
Are toxicitate relativ mare; 𝐷𝐿50 pentru şobolani este 179 mg⁄kilocorp.
Rogorul are formula:

Produsul tehnic conţine 93.3% substanţă activă şi se prezintă sub formă de cristale
albe, cu miros neplăcut de mercaptan. Este solubil în apă, mai uşor solubil în solvenţi
organici, dar greu solubil în ater de petrol. Un produs tehnic cu un conţinut de substanţă
activă de 43-50% se prezintă sub forma unui lichid uleios de culoare brun-roşietică.
Rogorul este un inhibitor al colinesterazei. Are proprietatea de a se descompune,
prin acest proces de degradare rezultând produşi mai toxici decât substanţa iniţială.
Compusul este rapid absorbit la nivelul tubului digestiv, se cumlează la nivelul ficatului,
bilei şi rinichilor şi se elimină în mare parte prin urină.
Gutionul are formula:

Se prezintă sub forma unei substanţe cristaline, albe; masa moleculară 31,34;
densitatea 1,44; punctul de topire 73-74ºC; este puţin solubil în apă, solubil în solvenţi
organici. Gutionul este puternic toxic; 𝐷𝐿50 pentru şoareci este de 20 mg⁄kilocorp.
Acţionează ca inhibator al colinesterazei. Are remanenţă slabă.

3.CARBAMAŢII

Aceşti compuşi sunt derivaţi ai acidului carbamic care s-au dezvoltat mai recent
decât insecticidele organoclorurate şi organo-fosforice. Ca şi insecticidele
organofosforice, cele carbamice acţionează ca inhibitori ai accetilcolinesterazei.
Carbamaţii sunt deseori solizi, uneori lichizi, iar solubilitatea lor în apă variază mult.
Sunt uşor degradabile de agenţii chimici şi biologici şi de obicei, nu ridică probleme de
persistenţă, riscul principal constând în toxicitatea lor pe termen scurt. Unii dintre ei
prezintă acţinue sistemică. Dintre insecticidele carbamice introduse în practică, un loc
deosebit îl ocupă compusul l-naftil-N-metilcarbamatul. A fost introdus ca insecticid
experimental în 1956 şi propietăţile lui în special toxicitate mică pentru mamifere (𝐷𝐿50
=500-700 mg⁄kg) şi aspectul favorabil al problemei rezidurilor –au contribuit la
răspândirea rapidă şi pe largă a utilizării sale în cele mai variate domenii.
Sevinul este, în primul rând, un insecticid de contact, având şi acţiune de ingestie
şi respiraţie;remanenţa sa este mică. Este inhibitor al colinesterazei, însă mecanismul de
acţiune este diferit de al insecticidelor organofosforice, el necombinându-se chimic cu
enzimă; are şi o oarecare acţiune sistemică.
Insecticidele carbamice sunt condiţionate în moduri diferite, asemănătoare celor
organofosforice, cele mai toxice fiind disponibile numai sub formă de granule. Sunt
folosite pentru controlul insectelor în agricultură şi horticultură, deşi au şi unele utilizări
în controlul nematodelor şi moluştelor.
Este important să se facă distincţia între insecticidele carbamice şi erbicidele
carbamice. Acestea din urmă sunt active în special împotriva burenilor anuale
monocotiledonate, germinate. Se aplică de obicei pe sol, înainte de răsărire şi au
remanenţă relativ mică. Acţiunea erbicidă a acestor produse este sistematică, absorbită,
fiind radiculară; nu au acţiune corozivă şi au toxicitate mică pentru mamifere.
Reprezentaţi importanţi ai acestei clase: fenil carbamatul de izopropil, m-clorfenil
carbamatul de izopropil, etc.
 BIBLIOGRAFIE

Constantin Banu., Nicolae Preda., Sabina Sorin Vasu- Produsele alimentare si

inocuitatea lor- Editura Tehnica Bucuresti 1983
Mikonorow M.-Pesticidele in lumea Toxicologiei Mediului- Editura Ceres
Bucuresti 1981
http://www.scribd.com/doc/56917592/5/INTOXICATIA-CU-
PESTICIDEORGANOCLORURATE