Mijloace de învăţământ utilizate la ora de geografie

Mijloacele de învăţământ constituie resurse didactice în desfăşurarea procesului

de învăţământ. În acest scop, profesorul de geografie trebuie să fie preocupat de
identificarea mijloacelor de învăţământ existente în dotarea şcolii, de actualizarea,
procurarea sau confecţionarea lor în raport cu didactica geografiei obiectivele specifice
geografiei, de conţinuturile date şi de nivelul elevilor. Cu cât elevul vine în contact direct
cu lumea reală a obiectelor şi fenomenelor, cu atât va reuşi mai mult să-şi formeze
reprezentări şi imagini clare şi mai complexe asupra elementelor şi fenomenelor
geografice puse în discuţie. Însă, nu întotdeauna profesorul va putea să-şi desfăşoare
lecţia pe baza unei realităţi naturale din motive de distanţe, de timp sau de condiţii de
inaccesibilitate, ca de exemplu, la geografia continentelor, studiul unor fenomene din
cadrul acestora (ţărmuri cu fiorduri, fenomenele vulcanice, gheizerele, pădurea
ecuatorială etc.). Atunci se recurge la substitutele realităţii, la serviciul diferitelor
materiale şi mijloace demonstrative şi documentare, în măsură să reprezinte sau să redea
cu mai multă sau mai puţină fidelitate ansamblul de obiecte şi fenomene despre care
elevul să ia cunoştinţă. Necesitatea practică de folosire a mijloacelor de învăţământ
demonstrative şi intuitive este impusă în scopul accesibilizării mesajului ştiinţific
informativ al lecţiei pe care elevii să-l descopere şi să-l perceapă în timp ergonomic.
“Mijloacele de învăţământ sunt definite prin ansamblul aparatelor, instalaţiilor,
materialelor, procedeelor şi cerinţelor pedagogice de utilizare a lor pe care profesorul şi
elevii le utilizează pentru a facilita perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea
cunoştinţelor şi abilităţilor practice” (Maria Dulamă, 1996).
Principalele funcţii ale mijloacelor de învăţământ utilizate în lecţiile de geografie
sunt:
a) funcţia informativă sau de comunicare, deoarece facilitează transmiterea
informaţiilor pe cale mai rapidă şi eficientă datorită asocierii cunoaşterii senzoriale cu cea
raţională şi cu practica;
b) funcţia substitutivă, mijloacele de învăţământ asigurând substituirea realităţii.
 c) funcţia de motivare a învăţării prin care mijloacele contribuie la stimularea
curiozităţii, a interesului de cunoaştere facilitate de mijlocul respectiv ca de ex. lucrul cu
calculatorul, mesajul de pe caseta video, etc.;
d) funcţia formativă prin care mijloacele de învăţământ contribuie la dezvoltarea
capacităţilor de operare a gândirii logice.
e) funcţia estetică deoarece mijloacele de învăţământ au calitatea de a reda clar şi
corect realitatea estetică din natură cum este filmul didactic, mesajul t.v., etc.
f) funcţia ergonomică prin care mijloacele de învăţământ permit transmiterea unui
volum maxim de informaţii într-un timp scurt şi de maximă eficienţă.
În predarea geografiei se folosesc câteva categorii (tipuri) de mijloace de
învăţământ, care în funcţie de potenţialul pedagogic şi de principalele caracteristici de
construcţie pot fi grupate astfel:
1. Instrumente şi aparate care cuprind: busola, microscopul, staţia meteorologică
cu toate aparatele (termometru, pluviometru, giruetă, barometru, higrometru, etc.);
2. Modele care cuprind: globul geografic, machete, mulaje, planşe în relief din
material plastic pentru studiul geografiei fizice (relief, ape, soluri, didactica geografiei);
3. Materiale grafice care pot fi: atlase geografice, hărţi de diferite conţinuturi şi
mărimi, planşe, mape tematice ilustrative, tablouri şi portrete, postere tematice cu
conţinut sintetic grafic şi ilustrativ aplicate pe panouri cu caracter permanent în cabinetul
de geografie;
4. Mijloace naturale (naturalizări) care cuprind fragmente ale realităţii,
colecţionate, clasate şi ordonate după criterii temaice cu denumirea şi caracteristicile lor
principale.
a) Ierbarul cuprinde o colecţie de plante uscate prin presare pentru a păstra cât
mai fidel elementele plantei. Clasarea plantelor se face după etajele de vegetaţie: stepă,
silvostepă, etajele stejarului, fagului, coniferelor, etajul subalpin şi alpin. Se aleg
eşantioane reprezentative cum ar fi: câteva specii de graminee (pirul, colilia, golomăţul)
pentru stepă, ramuri cu frunze, flori şi fruct pentru arborii specifici etajelor forestiere sau
segmente de trunchiuri de copaci care se identifică şi după aspectul scoarţei ca de
exemplu în cazul stejarului (scoarţa prezintă striaţiuni, strangulări în ţesuturile exterioare
şi foarte dense cele interioare din cauza precipitaţiilor reduse şi a secetei în care se
dezvoltă arborele); fagul, dimpotrivă, prezintă o scoarţă netedă şi ţesuturile tulpinei mai
puţin dense deoarece este o specie vesteuropeană preferând ţinuturi cu precipitaţii bogate.
Ierbarul poate cuprinde şi specii de plante din zona de luncă, din deltă (specii higrofile,
hidrofite, mezofite şi xerofite).
b) Colţul viu din cabinet poate avea funcţie estetică dar şi didactică; în ghivece se
pot planta specii caracteristice diferitelor zone biogeografice: plante decorative din zona
ecuatorială (orhidee, ferigi), specii de cactuşi din zona deşertică, ficusul sau filodendronul
din ţinutul subtropical etc., pe acestea se lipesc etichete cu denumirea ştiinţifică şi
populară peste care se aplică bandă scotch pentru a fi protejate.
c) Colecţia de minerale şi roci Mineralele cu elementele caracteristice grupate pe
criteriul compoziţiei chimice: elemente native (sulf, grafit), sulfuri (galena, blenda, pirita,
stibina, calcopirita), oxizi (magnetit, hematit), săruri haloide (halit sau sarea de bucătărie,
silvină, fluorina), carbonaţi (calcit, dolomit, siderit, rodocrozit, aragonit), sulfaţi (haritină
anhidrit, gips), fosfaţi (apatit), silicaţi (mică albă, mică neagră, cuarţ, etc.).
Rocile se grupează după geneza lor: • roci magmatice (granit, granodiorit, diorit,
sienit, gabrou, riolit, dacit, trahit, andezit, bazalt, tuf vulcanic, etc.); • roci sedimentare
detritice: pietriş, nisip, argile, marne, gresii, conglomerate); roci precipitate: calcit,
fosforite; evaporite: gips, sare gemă, travertin; roci organogene: calcare cu urme de fosile
(cu foraminifere, cu lamelibranhiate, cu gasteropode, cu echinoderme etc.; roci
organogene care ard: petrol, asfalt, cărbuni (lignit, cărbune brun, huilă, antracit); • roci
reziduale: bauxita, laterit, caolin; • roci metamorfice: micaşisturi, şisturi cristaline,
curaţite, marmore.
d) Colecţia de fosile cuprinde exponate găsite cu elevii în timpul activităţilor
didactice extraşcolare: drumeţii, excursii în care s-au întâlnit didactica geografiei
deschideri naturale (aflorimente) geologice şi paleontologice. Este bine să se recolteze şi
porţiunea de strat de rocă în care s-au găsit pentru a le mări valoarea didactică în scop
intuitiv ca cele mai tipice mărturii despre evoluţia paleogeografică a teritoriului
României.
e) Colecţia de eşantioane din materiile prime utilizate în industrie: minereuri
pentru industria metalurgică feroasă şi neferoasă, tipuri de săruri (sare gemă, săruri de
potasiu, de fosfor) utilizate în industria chimică eşantioane de roci pentru industria
materialelor de construcţii, etc.
5. Mijloace şi echipamente tehnice audio-vizuale. Sunt foarte necesare predării-
învăţării geografiei deoarece "aduc" în sala de clasă în faţa elevilor, obiecte şi fenomene
de la mari distanţe şi locuri inaccesibile situaţiei date. Cuprind: filmul didactic şi aparat
de proiecţie, retroproiectorul, videocasatofonul şi televizorul,diocasetofonul,aspectomatul
şi setul de diapozitive, diascolul pentru diafilme, calculatorul.
Eficienţa mijloacelor de învăţământ, depinde nu numai de calitatea lor, ci, în
primul rând de modul cum sunt integrate în lecţie. Ele trebuie selectate cu atenţie şi
utilizate raţional pentru atingerea obiectivelor lecţiei. Profesorul trebuie să verifice din
timp starea de funcţionare mai ales a aparaturii, să stabilească cu exactitate imaginile,
graficele, schemele, hărţile etc., care sunt necesare lecţiei, modalitatea de integrare şi
sistematizarea explicaţiilor care vor însoţi demonstrarea cu fiecare mijloc de învăţământ.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mijlocele de învăţământ utilizate: • să aibă
un conţinut ştiinţific corect; • să fie clar şi concis executate reprezentând elementele
principale ale obiectului sau fenomenului geografic (amănuntele inutile împiedică
selectarea şi fixarea esenţialului); • să fie actuale în conţinut şi suficient de mari conturate
cu expresivitate, mai ales prin redarea în culori, pentru a putea fi observate şi de elevii din
spatele clasei.
Materialele confecţionate de profesor şi elevi trebuie să se înscrie în aceleaşi
condiţii. Între mijloacele de învăţământ şi metodele de învăţământ există o relaţie
specială deoarece nici-un mijloc de învăţământ nu este eficient dacă nu este însoţit de o
metodă şi de specificul lecţiei.

Bibliografie:
1. Cristea, Sorin, Pedagogie, Editura Hardiscom, Piteşti,
1996;
2. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi,
2000;
3. Dulamă, Maria Eliza, Strategii didactice, Editura
Clusium, Cluj Napoca, 2000;
4. *** Ghid Educaţie pentru cetăţenie democratică,
Bucureşti, 2005.