Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/GESTIUNEA-BUGETARA-A-INTREPRIN81.php, accesat in
20.02.2019;
2
Horngren C. T., Datar S. M., Rajan M., Cost Accounting – A Managerial Emphasis 14th ed, Pearson Prentice
Hall, 2012, pag. 321;
3
Horngren C. T., Datar S. M., Rajan M., op. cit., pag. 321;
Fiecare activitate, sau, după caz, structură organizatorică a întreprinderii, este
considerată un centru de venituri și cheltuieli sau un centru de responsabilitate, la nivelul
căuia se evaluează pe o anumită perioadă obiectivele financiare, se alocă resursele necesare și
se organizează controlul.
Centre de responsabilitate
2. Centrele de venit (centre de produse sau centre de încasări) – au ca obiectiv realizarea unui
volum de producție sau de vânzare stabilit anterior, în vederea maximizării cifrei de afaceri.
3. Centrele de profit sunt centrele în cadrul cărora responsabilii trebuie să descopere cele mai
viabile corelații între costuri și încasări. Această situație este întâlnită cu precădere în cadrul
unei linii de producție sau într-un magazin de produse finite. Profitul rezultat în urma
activității derulate de acest centru este măsurabil în termeni de „marjă”, care se definește ca
fiind o diferență între cifra de afaceri, pe de o parte, și suma costurilor de producție ale
produselor vândute și ale cheltuielilor de desfacere, pe de altă parte.
Obiectivul unui centru de profit poate fi redat fie în valori absolute, fie în procente,
acest aspect depinzând de cifra de afaceri.
Nivelul care participă activ la alegerea tipului de investiție si al cărui obiectiv se exprimă
sub formă de raport:
rezultatul centrului
+ nevoia de fond de rulment
imobilizări brute
marja centrului
nevoia de fond de rulment a centrului
4
Opriescu M., Sichigea N., Dracea M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Dova, Craiova, 1996, pag.
321;
Conform opiniei autorului Ionașcu I.5 „instrumentele clasice ale controlului de
gestiune sunt extrem de numeroase, mergând de la costuri, standarde, bugete și rapoarte,
preţuri de cesiune internă, până la centre de responsabilitate”. Unele dintre instrumentele
enumerate mai sus au o funcţie preponderent informativă, întâlnită în cazul costurilor, în timp
ce altele realizează funcţia de ajustare a comportamentelor.
Modelul de organizare, care a permis cel mai bine dezvoltarea controlului de
gestiune, structurează întreprinderea pe trei niveluri. În vârful ierarhiei, managerii se ocupă de
strategie, iar la bază, entităţile regrupează personalul de execuţie care îndeplineşte în mod
repetitiv sarcinile curente. Aceste două niveluri extreme sunt legate de o zonă intermediară, şi
anume de centrele de responsabilitate, cărămizile de bază ale controlului de gestiune, aspect
pe care l-am tratat în subcapitolul anterior.
O astfel de organizare a întreprinderii obligă la stabilirea anumitor reguli legate de
schimburile de bunuri şi servicii între centrele de responsabilitate. Astfel că, cu cât
întreprinderea este mai mare, mai diversificată, cu atât direcţia generală va căuta să
desemneze un număr cât mai mare de decizii cotidiene centrelor aflate pe un nivel inferior al
ierarhiei. Aceasta va încerca să definească cât mai multe centre de profit sau de investiţii, care
vor fi chiar ele responsabile de rentabilitatea propriului sector de activitate.
Luând în considerare condițiile expuse mai sus, următoarea schema ilustrează cea
mai generală situaţie în care se poate defini preţul cesiunilor interne. Fiecare centru de profit
având propriul său obiectiv de rentabilitate.
Direcția Generală
Vânzare
de
Obiectiv de Obiectiv de produse
profit profit finite
Cesiunea internă a
Furnizor Centrul A Centrul B
de (Vânzator) subansamblelor (Cumpărător) Clienţi
materii
prime
Vânzări de Cumpărări de
subansamble subansamble
5
Ionaşcu I. și colectiv, Control de gestiune, curs în format digital, ASE Bucureşti, disponibil on line la adresa
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=105&idb=20 ;
În opinia autorului Sgardea F. M.6 „preţurile de cesiune internă sunt preţurile care
evaluează prestaţiile interne între centrele de responsabilitate vânzător şi centrele de
responsabilitate cumpărător”.
Așadar, preţul cesiunilor interne poate fi definit ca fiind preţul la care se realizează
tranzacţiile între unităţi, secţii sau centre în cadrul aceluiaşi ansamblu economic. Divizarea
întreprinderii în unităţi, secţii sau centre trebuie să corespundă atât unei partajări a
responsabilităţilor, cât şi logicii industriale a întreprinderii în cauză. El trebuie să permită, în
acelaşi timp, motivarea indivizilor precum şi controlul performanţelor lor.
Conform Caraiani C.8 principiile de bază ale prețului de cesiune internă, se referă la:
asigurarea coerenței între obiectivele societății și obiectivele fiecărui centru de
responsabilitate;
respectarea autonomiei centrelor de responsabilitate;
6
Sgardea F. M., Control de gestiune, Editura ASE, București, 2009, p. 234;
7
Ionaşcu I. și colectiv, Control de gestiune, curs în format digital, ASE Bucureşti, disponibil on line la adresa
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=105&idb=20 ;
8
Caraiani C. (coordonator), Dumitrana M. (coordonator) și colectiv, Contabilitate de gestiune și control de
gestiune, Ediția a II-a, Ed. Universitară, București, 2008;
evitarea realizării de venituri în beneficiul unor centre și în defavoarea altora;
evaluarea justă a performanțelor centrelor.
primul este relativ la existenţa unei pieţe pentru produse sau prestări similare în afara
grupului;
cel de-al doilea ţine de politica internă.
9
Burlaud A., Simon C., Controlul de gestiune, traducere, Editura C.N.I. „Coresi”, Bucureşti, 1999, p. 60-63.;
a. Metode bazate pe costuri
Prețurile de cesiune internă determinate pe baza costurilor sunt utile atunci când
prețurile de pe piață sunt indisponibile, nepotrivite sau prea mari pentru a le putea obține
printr-un transfer intern, între centre (divizii).
Conform opiniei autorilor C. T. Horngren, S. M. Datar și M. Rajan10 cauzele care pot
determina indisponibilitatea unui preț „sunt generate fie de cazul în care piețele nu sunt
perfecte, fie atunci când produsul este specializat sau dacă produsul intern este diferit de
produsele disponibile pe piață, din punct de vedere al calității și serviciilor oferite clienților”.
Din aceste considerente, metoda costului complet standard nu este reţinută decât în
anumite condiţii: dacă cesiunea internă are loc între două centre de costuri şi dacă centrele
respective sunt obligate să colaboreze (nu există posibilitatea ca acestea să colaboreze şi cu un
partener extern).
Horngren C. T., Datar S. M., Rajan M., Cost Accounting – A Managerial Emphasis 14th ed, Pearson Prentice
10
Metodele care au la bază prețul țin cont fie de prețul pieței, fie de un preț negociat.
Metoda bazată pe prețul pieței presupune ca toate transferurile interne să se facă la prețul
pieței care, pentru furnizor (divizia furnizoare) trebuie să acopere veniturile pierdute ca
urmare a transferului, iar pentru beneficiar costul pe care ar fi dispus să îl plătească pentru
obținerea bunurilor necesare.
preţul de piaţă
Această practică incită centrele de profit la o atitudine de mici întreprinzători,
permiţându-le decizii economice realiste. Pe o piaţă pe care există concurenţă perfectă, preţul
de piaţă poate fi folosit fără prea mari dificultăţi; el este cunoscut atât de către centrul
furnizor, cât şi de către centrul cumpărător.
Însă, un preţ de piaţă presupune produse disponibile în orice moment, la un preţ de
referinţă cunoscut. În acest caz, utilizarea preţului de piaţă ca preţ de cesiune internă
stimulează centrul furnizor la o eficienţă identică cu cea de pe piaţă şi aceasta întrucât centrul
cumpărător are libertatea de a se aproviziona la un cost cunoscut din exteriorul întreprinderii.
În practică, utilizarea preţului de piaţă este dificilă deoarece puţine pieţe au toate
atributele unei concurenţe perfecte şi se referă la produse perfect substituibile. În plus, la
determinarea unui preţ trebuie să se ţină seama de condiţiile de livrare, de eventualele reduceri
comerciale şi de alte posibile avantaje. Preţurile întreprinderilor care practică o politică de
dumping trebuie eliminate, la fel ca şi preţurile rezultate dintr-o situaţie conjuncturală.
preţul previzionat pe termen mediu
Preţul de piaţă poate fi considerat ca un punct de referinţă în cazul funcţionării
normale a pieţei, dar există posibilitatea existenţei unei supraproducţii temporale (pe o
anumită perioadă de timp, oferta depăşeşte cererea). În acest context, întreprinderile
concurente vor acorda reduceri importante, iar preţul care se formează pe piaţă va fi
subevaluat. Întreprinderea are interesul de a-şi proteja propria sa capacitate de producţie şi, de
aceea, va obliga centrul cumpărător să se aprovizioneze din interior.
Modalitatea de a asigura centrului vânzător o durabilitate în timp este de a lega cele
două centre prin semnarea unui contract plurianual, pe baza unui preţ de piaţă previzionat pe
termen mediu. Această soluţie este aplicabilă cu atât mai mult cu cât centrul furnizor va trebui
să realizeze anumite investiţii pentru a satisface cerinţele centrului cumpărător. În acest caz,
direcţiunea generală va trebui să definească modalităţile de revizuire a preţului şi să arbitreze
eventualele conflicte.