Sunteți pe pagina 1din 6

LITERATURA PENTRU COPII

CLASA A III-A
AN ŞCOLAR:

ARGUMENT

Literatura pentru copii este o componentă însemnată a literaturii,marea varietate a


creaţiilor artistice aparţinând unor genuri şi specii literare diferite care se integrează în
sfera literaturii pentru copii, evidenţiază receptivitatea copiilor faţă de frumos, cu
condiţia ca aceasta să fie accesibil.
În condiţiile educaţiei permanente, şcolii îi revine misiunea de a-i înarma pe elevi
cu deprinderi temeinice de autoinstruire şi autoperfecţionare prin intermediul tuturor
mijloacelor: televizor, calculator, internet şi nu în ultimul rând, prin mijlocirea cărţii.
Am decis să aleg ca disciplină opţională ,,Literatura pentru copii” pornind de la
următoarele întrebări : Ce citesc copii? Cum citesc ? Când şi unde citesc? Cum îşi
selectează lecturile? Cum contribuie lectura la formarea lor?
Literatura pentru copii are o deosebită importanţă pentru elevi:
 permite copiilor trăirea emoţională-reflexivă a conţinutului operei prin
intuirea şi conştientizarea mesajului etic şi estetic al acestuia;
 conduce la precizarea,activizarea, îmbogăţirea şi nuanţarea
vocabularului, însuşirea exprimării corecte,coerente şi expresive, elevii
având ca model permanent operele literare îndrăgite din repertoriul
naţional şi universal;
 aprecierea frumosului artistic se realizează prin continua solicitare a
sensibilităţii, gândirii, memoriei, atenţiei voluntare şi, mai ales a
imaginaţiei creatoare.
,,De copilărie este legată splendoarea imaginaţiei, de imaginaţia vie,
plasticitatea gândirii. Poporul român a avut o copilărie de geniu căreia i se
datoreşte acea putere de sensibilizare, de concretizare a imaginilor”
(B.Şt. Delavrancea) .
Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaştere al copilului,
năzuinţele aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor printr-o ingenioasă
transformare artistică.
Micii cititori trebuie iniţiati şi deprinşi cât mai de timpuriu cu utilizarea
concomitentă a cărţii şi a mijloacelor audio-vizuale ca premisă esnţială a învăţării
eficiente.
Menirea noastră ca educatori este să trezim interesul elevilor pentru citit, să-i
îndrumăm, să-i stimulăm în acest scop, pentru ca aceştia să facă o pasiune permanentă
pentru citit, pentru cunoaştre, pentru lărgirea orizontului lor cultural ceea ce se va
răsfrânge pozitiv asupra vieţii şi activităţii lor de mai tărziu.

I. OBIECTIVE CADRU

1. Dezvoltarea capacităţii de receptare şi explorare a textului literar;


2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare literară;
3. Dezvolterea şi cultivarea creativităţi artistice.

II. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE


1.1. să identifice conţinutul esenţial de -exerciţii de identificare a celor mai importante
idei,informaţii de detaliu dintr-un text momente ale acţiunii;
literar; -exerciţii de ordonare a secvenţelor, a
evenimentelor din text;
-exerciţii de identificare a cauzelor producerii
unor evenimente;
-exerciţii de identificare a însuşirilor fizice şi
morale ale personajelor;
-exerciţii de diferenţiere a elementelor
fantastice de cele reale;
-înţelegerea mesajului transmis de autor;
-exerciţii de citire şi comentare a unor
curiozităţi, obiceiuri,ritualuri din viaţa
oamenilor;-

1.2 să selecteze expresii după anumite criterii; -selectarea unor expresii frumoase;
- identificarea de sinonime, antonime,omonime
-selectarea comparaţiilor şi personificărilor;
-exerciţii de utilizare a dicţionarelor;
1.3. să stabilească legături între informaţiile -identificarea unor fapte asemănătoare cu cele
din text şi fapte de viţă; din viaţă;
-exerciţii de discriminare între adevărat sau
fals, între real sau imaginar;
-povestirea unor întâmplări la care au luat
parte;
-înţelegerea importanţei mesajului textului
pentru propria persoană;
2.1. să analizeze continutul textului citit -formulare de întrebări şi răspunsuri;
-exerciţii de explicare a unor expresii;
-exerciţii de povestire a unor fragmente,
întâmplări;
-asocirea ,descriera, compararea, argumentarea
unui fapt/aspect din text;
-identificarea însuşirilor personajelor prin
interpretarea acţiunilor acestora;
-identificarea sentimentelor autorului
exprimate direct sau indirect in text;
-identificarea învăţăturii textului;
2.2.să utilizeze cuvinte/expresii literare din text -alcătuire de enunţuri proprii cu expresii noi;
în enunţuri proprii -exrciţii de creare a unor expresii frumoase
după modelele întâlnite;
-exerciţii de completare a unor enunţuri date;
-utilizarea noilor achiziţii în povestiri sau
caractrizări de personaje;
-realizarea unor dialoguri pe teme legate de
text;
-jocuri de rol;
-rezolvarea unor careuri de cuvinte, jocuri;
2.3. să formuleze opinii, păreri despre -exerciţii de formulare a unor argumente,a unor
personaje, comportamente, fapte justificănd cu fapte, comportamente;
argumente punctul de vedere -exerciţii ,,pro”sau ,,contra”; ,,da” sau ,,nu”;
-exerciţii de grupare a personajelor în funcţie
de anumite trăsături de cracter;
-jocuri de rol;
3.1. să elaboreze texte scurte la alegere sau pe -povestirea pe scurt a unei întâmplări dosebite;
o temă sugerată -exprimarea unor păreri despre un personaj, un
fapt , un autor;
-modificarea finalului unor povestiri;
-construirea unor dialoguri;
-exerciţii de creare de rime, versuri care
rimează
-exerciţii de descompunere a cuvintelor în alte
două cuvinte cu sens;
-exerciţii de obţinere de cuvinte noi prin
anagramare;
3.2. să participe activ la acţiunile literar- -jocuri de rol;
artistice organizate -concursuri;
-dramatizări;
-exerciţii de interpretare muzicală a unui text;
-realizarea unor articole pentru revista şcolii;
-exerciţii de reprezentare a unui personaj sau a
unei scene,prin desen, mimă, gesturi;
-momente artistice.

III.MODALITĂŢI DE EVALUARE

PROBE ORALE PROBE PRACTICE PROBE SCRISE


convorbiri,povestiri,repovestiri -şezători literare; -fişe de lucru;
; -serbări; -scrisori;
- jocuri de rol; -medalion literar; -fişe de evaluare;
-simulări; -fişă de lectură; -fişe de autoevaluare.
-interviuri; -portofolii individuale şi
-concursuri tematice; colective.
IV. PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ

SEMESTRUL I

Nr. UNITATEA DE INVĂŢARE CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII Ob. Nr.


crt de ref. ore
1. Vizitarea bibliotecii şcolii şi -fişa de inscriere,fişa de lucru; 1.1;1.2 6
a bibliotecii municipale ;
Ce e bine, ce e rău? -Fructul cel mai valoros, poveste bulgară 2.1;2.2
-Bărbatul cel harnic, de Petre Ispirecu ;
-Coroniţa de rouă, poveste franceză 2.3;
- -aprofundare şi evaluare 3.1;3.2.
2. Lumea necuvântătoarelor -Greierele, de Tudor Arghezi 1.1;1.2 6
-Câinele, de Silvia Kerim ;1.3;2.
-Puiul, de I.A.Brătescu –Voineşti 1;2.2;2
-aprofundare- evaluare .3;3.1;
3.2
3. Credinţe şi obiceiuri -Anul: anotimpuri şi sărbători 1.1;1.2 5
strămoşeşti -Datini de Crăciun şi Anul Nou ;1.3;2.
-Evenimente din viaţa omului 1;2.2;3
-Alte obiceiuri româneşti .1;3.2.
- evaluare

SEMESTRUL II

Nr. UNITATEA DE ÎNVĂŢARE CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII Ob. Nr.


crt. de ref. ore
4. Ţara fanteziei -Crăiasa zăpezii, de Hans Cristian Andersen 1.1;1.2 5
-Prinşul fericit, de Oscar Wilde ;
-Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery 13;2.1;
-evaluare 2.2;2.3
;
3.1;3.2
5. Jucăria d vorbe -jocuri de cuvinte 1.1;1.2 5
-vorbe de-a-ndoaselea ;
-frământări de limbă 1.3;2.1
-careuri de cuvinte ;
-evaluare 2.2;3.1.
6 Copii minune -Wolfgang Amadeus Mozard 1.1;1.2 5
-Iulia Haşdeu ;
-Thomas Halva Edison 2.1;2.2.
-aproundare-evaluare
7. Recapitulare şi sistematizare -Călătorind cu cartea 1.1;2.1 2
-Limba noastră-i o comoară ;
3.1;3.2
TOTAL ORE: 34

V. STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ

OBIECTIVE CADRU STANDERDE DE PERFORMANŢĂ


1. Dezvoltarea capacităţii de receptare şi de S1: Receptarea unui mesaj dintr-un text literar;
explorare a textului literar S2: Sesizarea principalelor momente ale textului
S3: Sesizare personajelor principale
2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare S4: Analiza conţinutului textului citit
literară S5: Reproducerea unui text folosind cuvinte sau
expresii reţinute din text
S6: Formularea de enunţuri/texte scurte în care să
argumenteze părerea despre fapte, personaje,
comportamente

3. Dezvoltarea şi cultivarea creativităţii S7.Elaborarea unor texte scurte pe o temă sugerată sau
artistice la alegere
S8:Recrearea unui text literar pe baza unui suport
vizual

VII: BIBLIOGRAFIE:

- Metodica predării limbii şi literaturii româneîn şcoala primară,gimnaziuşi liceu,


Editura Didactica Nova Craiova 2005
- Bratu Gabriela şi colectiv -Aplicaţii al metodelor de gândire critică la învăţământul
primar
Editura Humanitas, 2004
- Angelica Călugăriţa,Gabriela Crăciun- Literatură pentru copii,clasa a III-a
Editura Dor , 2009
- *** Antologie de texte literare pentru clasele II-IV,
EdituraDidactică şi Pedagogică,Bucurşti,2004
- *** Antologie de texte literare- clasele I-IV,
Editura Aramis Print,Bucureşti, 2005
-www.didactic.ro

S-ar putea să vă placă și