PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT

Capitolul I. Consideraţii generale

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificări

I.2. Teorii despre joc
I.3. Relaţia dintre joc şi învăţare

Capitolul II. Jocul didactic în învăţământul primar

II.1. Profilul psihologic al varstei şcolare mici

II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la şcolarul mic
II.3. Funcţiile jocului didactic
II.4. Componentele jocului didactic

Capitolul III. Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea

jocurilor didactice în învăţământul primar

III.1. Organizarea cercetării

III.1.1. Ipoteză, obiective, eşantioane
III.1.2. Metodologia cercetării
III.1.3. Programul ,,Învăţăm jucându-ne”
III.1.3.1,,Învăţăm jucându-ne la limba română”
III.1.3.2. ,,Învăţăm jucându-ne la educaţie civică”
III.1.3.3. ,,Învăţăm jucându-ne la matematică”
III.2. Rolul învăţătorului în pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului
didactic
III.3. Strategii de realizare a jocului didactic

Capitolul IV. Rezultatele obţinute în urma cercetării

IV.1. Prelucrarea şi interpretarea datelor
IV.2. Concluzii şi propuneri

Anexe

Bibliografie

2
 Argument

Şcoala, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai

eficiente căi, care să asigure şi să stimuleze în acelaşi timp creşterea ritmului de
învăţare, formarea de capacităţi şi atitudini, însuşirea de cunoştinţe în
conformitate cu cerinţele actuale ale societăţii. La nivelul învăţământului primar,
unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocul didactic oferă un
cadru propice de realizare a unui învăţământ activ, stimulând în acelaşi timp
iniţiativa şi creativitatea elevilor.
Lucrarea de faţă se înscrie în gama preocupărilor pentru perfecţionarea stilului
de muncă, pentru găsirea celor mai eficiente metode şi procedee în obţinerea
performanţelor în învăţământul primar.
Şcolarizarea copiilor la 6 ani, ridică probleme din punct de vedere
intelectual, afectiv şi psiho-motor în adaptarea la regimul muncii şcolare. Acest
lucru ne determină să folosim jocul didactic, pe parcursul lecţiilor, care să vină în
sprijinul adaptării lor la procesul de învăţare menţinerii atenţiei pentru o perioadă
mai mare de timp, accelerării ritmului de lucru, corectării defectelor de vorbire şi
prevenirii rămânerii în urmă la învăţătură.
Tipurile de jocuri didactice prezentate, pot fi considerate oferte de învăţare
în învăţământul primar.
Jocul didactic este un tip specific de activitate, care dacă este utilizat în procesul
de învăţământ, cu dibăcie, dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative,
asigurând participarea activă a elevului la lecţie, sporind interesul acestuia pentru
studiu.
Jocul didactic a fost una din formele de activitate prin care am rezolvat
sarcini didactice din mai multe motive:
• copiii se mobilizează mai uşor când află că se vor juca;
• pe fondul bucuriei provocate de joc, cunoştinţele, priceperile şi
deprinderile intelectuale au şanse să se fixeze cu mai multă trăinicie;
• este un factor motivaţional important al învăţării active;
• are rol terapeutic, generator de preocupări şi izvor de satisfacţii,
realizează devierea stresului şi încordării prin canalizarea energiei spre
activităţi tonice, atractive.
Sunt punctate avantajele de ordin metodologic în situaţia în care activităţile
sunt organizate sub forma jocului didactic.
Prezentarea componentelor de bază ale jocului didactic ajută la înţelegerea
faptului că orice sarcină poate deveni joc didactic.
Prezentarea câtorva jocuri didactice poate să demonstreze valenţele
formative ale acestora la dezvoltarea personalităţii şcolarului mic.
3
 Ca mijloc educativ, jocul didactic îşi exercită funcţia formativ-educativă în
procesul de cunoaştere şi de aplicare creatoare, de valorificare a cunoştinţelor
dobândite de copil.
În lecţii se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea,
consolidarea, verificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.
Răspunzător de pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului didactic, se face
învăţătorul, care proiectează acest tip de activitate, cunoscându-şi colectivul de
elevi. Ca un expert al actului de predare-învăţare alege sarcinile didactice în
concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, cu nivelul de
pregătire al acestora. Ca agent motivator, învăţătorul declanşează şi întreţine
interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor de a învăţa.
Rezistenţa scăzută la efort intelectual, lipsa de interes pentru învăţare,
insuficienta înţelegere în actul de predare-învăţare a elevilor, m-a determinat ca o
parte din sarcinile de învăţare să le fixez prin variate tipuri de joc. Am adaptat şi
creat jocuri didactice la care elevii s-au arătat receptivi, menţinându-le atenţia timp
mai îndelungat, angajându-i în explorare, investigare, aproximare, comparare,
măsurare şi experimentare.

4
 CAPITOLUL I

Consideraţii generale asupra jocului

„Jocul este o şcoală, o şcoală deschisă, un program

tot aşa de bogat, precum este viaţa”
(P. Popescu - Neveanu)

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificare

Noţiunea de joc prezintă anumite particularităţi la diferite popoare. La

vechii greci, desemna activităţi proprii copiilor „a face copilării”, la evrei
corespunde noţiunii de „glumă, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a
extins asupra unei largi sfere de acţiuni umane care „pe de o parte nu presupun o
muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacţie şi veselie”1.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate
de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea
şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al
interacţiunii dintre factorii bio-psiho-sociali.
Esenţa jocului constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a
realităţii înconjurătoare. Copilul reuşeşte să imite, într-un mod specific, viaţa şi
activitatea adulţilor.
Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată
uneori în joacă de fiinţa umană şi recomandă: „faceţi în aşa fel încât copiii să se
instruiască jucându-se şi veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia”.
Dicţionarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică
pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.
D. B. Elkonin defineşte jocul ca fiind forma de activitate cea mai
accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură
posibilităţilor sale fizice şi psihice.
A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-
psiho-socială, o activitate conştientă, la baza căreia se află cunoaşterea, trebuinţa
de asimilare ocupând primul loc.
H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelenţă” (R. Zazzo), este de părere
că jocul copilului este asemănător unei investigaţii agreabile şi animate, în care
funcţiile psihice se dezvoltă în toată bogăţia lor.

1
Elkonin, D. B., 1980, „Psihologia jocului", E. D. P., Bucureşti, p. 13.

5
 S-a constatat că:
 jocul nu apare spontan şi autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci
trebuie să fie învăţat în ambianţă socială;
 jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul
obiectiv al dezvoltării;
 jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă,
realitate, fantezie;
 jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara
vârstelor;
 caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinţei de
comunicare.
Ambianţa de comunicare conferă jocului o motivaţie socială suplimentară.
Relaţiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influenţă
coercitivă, disciplinatoare asupra activităţii fiecărui copil. în joc, copilul învaţă
să se supună cerinţelor, regulilor impuse de colectiv.

6
 Metodica predării jocurilor la Şcolile Normale2 oferă una din clasificările jocurilor.

Clasificarea jocurilor

Jocuri de
manipulare

Jocuri de convieţuire
socială
Jocuri simbolice
primare Jocuri de construcţii

Jocuri simbolice Jocuri imitative

Jocuri dramatizări

Jocuri cu subiecte
din viaţa cotidiană Dramatizări
Jocuri simbolice
evoluate
Jocuri cu subiecte
din basme şi poveşti Jocuri motrice
simbolice

Jocuri preşcolare Jocuri de mişcare Jocuri sportive

Jocuri senzoriale
Jocuri cu reguli

Jocuri didactice Jocuri pentru

dezvoltarea psihică

Jocuri distractive Jocuri intelectuale

2
Barbu H., Popescu E., Şerban F., 1993, Activităţi de joc şi recreativ-distractive",E. D. P., RA, Bucureşti, p. 35.

7
 I. 2. Teorii despre joc

„Jucându-se, copilul asimilează realităţile intelectuale

care fără joc, rămân exterioare inteligenţei lui”
(J. Piaget)

Au existat cercetări în acest domeniu care au dus la formularea unor

teorii despre joc, ce-au contribuit la înţelegerea evoluţiei jocului, de-a lungul
timpului, a concepţiei despre joc a oamenilor de ştiinţă.
Psihologia jocului în concepţia gânditorilor
 J. PIAGET - consideră jocul „ca un pol al exerciţiilor funcţionale în
sensul dezvoltării individului”3 , un exerciţiu de explorare a mediului
înconjurător.
În evoluţia jocului, Piaget stabileşte existenţa a trei categorii principale
de joc:
1. jocul exerciţiu - caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani),
este punctul de plecare al jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a
activităţii copilului, desfăşurată în scopul adaptării la mediu, constituind o
asimilare a realului la EU;
2. jocul simbolic - caracteristic perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul
jocului infantil”; ficţiunea la copil depăşeşte instinctele ajungându-se la o
extensie a EU-lui. El corespunde funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte jocul
în viaţa copilului. Acest joc transformă realul printr-o asimilare mai mult sau
mai puţin pură la trebuinţele EU-lui, în timp ce imitaţia este o acomodare la
modelele exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi
acomodare.
3. jocul cu reguli - apare în stadiul preoperaţional (2-7 ani), având rol
de socializare a copilului; include jocurile de construcţie ce cuprind elemente de
muncă.
În concepţia lui J. Piaget, funcţiile jocului sunt:
1. de adaptare - cea mai importantă funcţie ce se realizează pe două
coordonate: asimilarea realului la Eu (încorporarea cunoştinţelor noi prin
folosirea schemelor preexistente) şi acomodarea prin imitaţie a Eu-lui la real
(modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoştinţe noi ce nu se mai
potrivesc acestora)
Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv şi creativ al cărui
echilibru se realizează prin inteligenţă.
2. formativ - informativă (angajarea plenară a copilului)
Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influenţelor
mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce
angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanţă în formarea
individului.
3. cathartică - jocul simbolic are funcţia de descărcare energetică şi de
rezolvare a conflictelor afective de compensare şi trăire intensă - detensionarea
3
Piaget, J., 1970, „Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, p. 50.

8
copilului.
4. socializare şi sociabilizare a copilului - se explică prin tendinţa
copilului de a se acomoda la ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la
EUL său. în jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.
 J. S, BRUNER - consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de
joc” exercită o influenţă favorabilă asupra necesităţii adaptării copilului la
mediu, „îi facilitează învăţarea intrinsecă, îi formează o atitudine realistă faţă de
tot ceea ce-1 înconjoară şi-i dezvoltă forţele creatoare ...”4
„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele,
este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa
psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze”. Claparede
consideră jocul drept un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de adult „prima şcoală
a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezentului”.5
E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în
pregătirea pentru viaţă şi introduce paradigma educaţiei funcţionale a copilului,
conform căreia educaţia formează calităţi psihice luate în perspectiva funcţiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând
o plăcere internă, dar în acelaşi timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă
a-ţi propune o sarcină de îndeplinit”.6 Regula în joc are rol reglator în
organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar şi în inhibarea reacţiilor
nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală
legată de respectarea regulilor.
„Jocul uman exprimă înainte de toate dorinţa de depăşire, este o
autoafirmare”.7 Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol
important îl are formarea grupului ca bază a activităţii comune de joc şi
implicaţiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea şi disciplina de
grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste şi sexe.
Pentru perioada preşcolară, prin locul şi ponderea pe care le ocupă jocul,
A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului,
deoarece dezvoltarea acestuia stimulează şi întreţine cele mai importante
modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se dezvoltă procesele
psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare,
perioada şcolară.
Într-o accepţie largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan
Huizinga, cu anumite trăsături: “jocul este libertate,... se izolează de viaţa
obişnuită în spaţiu şi timp, creează ordine, este ordine” 8 având reguli acceptate
de bună voie, însoţite de destindere, satisfăcând idealuri de exprimare şi idealuri
sociale.
Psihologii sovietici Vîgoţski şi Elkonin, consideră că activitatea de joc
în perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se

4
Bruner, Jerome, S„ 1970, „Pentru o teorie a instruirii”,E. D. P., Bucureşti, p. 18
5
Claparede, Edouard, 1975, “Psihologia copilului şi pedagogia experimentală”,E. D. P., Bucureşti, p. 165
6
Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti
7
Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti
8
Huizinga, lohan, 1977 „Homo Ludens”,Ed. Univers, Bucureşti, p. 42-44.

9
angajează în funcţii simbolice lăsându-şi imaginaţia să intervină în joc,
dobândind o anumită înţelegere a coordonării sociale şi a grupului.
D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se
joacă pentru că se dezvoltă şi se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea
deosebită a jocului faţă de sfera activităţii şi a relaţiilor umane demonstrează că
acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condiţiile vieţii copilului,
prin conţinutul său intern, este un fenomen social, se naşte în condiţiile vieţii
sociale a copilului.
U. Şchiopu, consideră că jocul „stimulează naşterea capacităţii de a trăi
din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu
finalitate realizată, având funcţia de o mare şcoală a vieţii”.9
Pentru şcolaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc
devine fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca
atare”.10 Disputele din joc devin lecţii de civică despre drepturi şi îndatoriri. In
jocurile de echipă devine activă competiţia colectivă, iar învăţătorul abil poate
creea emulaţii, consideră U. Şchiopu şi E. Verza.
Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active,
atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii şi şcolarii mici”.11
În concepţia teoreticienilor prezentaţi, jocul îndeplineşte funcţii
importante în dezvoltarea copilului.
Au existat preocupări contemporane în domeniul jocului, ca obiect de
studiu în liceele pedagogice la clasa a Xl-a, ca Didactică aplicată, variate
culegeri cu jocuri didactice, cu sarcini de învăţare prezente în manualele de
matematică în formula „NE JUCĂM”.

I. 3. Raportul dintre joc şi învăţare

9
Şchiopu, U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., Bucureşti, p. 145.
10
Şchiopu, U., Verza, E., 1997, „Psihologia vârstelor ciclurile vieţii”,E. D. P., Bucureşti, p. 166.
11
Cerghit, I.,1980, „Metode de învăţământ'\E. D. P., Bucureşti, p. 216.

10
 După evoluţia sa ontogenetieă, activitatea umană poate fi clasificată în
joc, învăţare didactică, muncă productivă, creaţie. Toate aceste forme nu sunt
„pure”, ci doar predominante de un fel sau altul, de-a lungul vârstelor.
Între diversele forme de activitate umană există şi elemente comune şi
elemente proprii, specifice.
Relaţia dintre diversele forme ale activităţii.12

Invatare

Joc Munca

Creatie

H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvăţare. Treptat în

cadrul activităţii de joc a preşcolarilor, începe să se constituie şi învăţarea, care
în etapa următoare va deveni activitatea dominantă. învăţarea nu apare direct şi
în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special de cadrul didactic ca o
nouă treaptă în evoluţia activităţii infantile.
Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep
să cedeze tot mai mult locul elementelor de învăţare.
La vârsta şcolară, învăţarea este forma predominantă de activitate. Jocul
este subordonat învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării
psihice a copilului.
Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a
copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este o formă accesibilă de învăţare
activă, participativă.
Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de
dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de
joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării
deprinderilor de muncă intelectuală.
Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut
bogat şi o sferă largă de cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor
cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor, sentimentelor şi a voinţei. Astfel,
„în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate funcţiile”.13

Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe

noi, formării unor capacităţi şi deprinderi care să permită individului rezolvarea

12
Şchiopu U., Op. cit., p. 145.
13
Cosmovici, Andrei, 1995, “Psihopedagogie”, Ed. Spini Haret, Iaşi, p. 97.

11
unor situaţii problematice sau optimizarea relaţiilor sale cu lumea
înconjurătoare”.14
Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:
a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de
joacă;
b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.
Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, eât şi
formarea de capacităţi necesare adaptării la mediul natural şi social”15,
accentul căzând pe formarea intelectuală.
O modalitate de învăţare o constituie jocul pentru că răspunde
particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici şi pentru că elementul distractiv pe
care-1 conţine, stimulează interesul şi curiozitatea şcolarilor. Învăţarea bazată
pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în corelaţie cu obiectivele
urmărite în lecţie. La fiecare joc se impune să acordăm atenţie sporită în
formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează
destindere şi care-i determină pe elevi să se implice în actul învăţării.
Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea
propriu-zisă prin joc facilitează actul de învăţare, iar competiţia din activitatea
de joc, poate continua şi în munca de învăţare.
Atunci când învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte
atmosfera jocului creează noi interese de participare, de activitate independentă
pe baza unor interese nemijlocite.
Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a
motiva şi stimula elevii, mai ales în prima etapă a învăţării.
Jocul creează momente de tensiune, de emoţii. Dorinţa de a câştiga
întrecerea motivează copiii la o activitate intensă, rapidă şi plăcută. Datorită
elementului de atractivitate, elevii nu simt efortul depus în învăţare.
În jocul didactic predomină învăţarea şi nu distracţia. Jocul declanşează
momente de bună dispoziţie, se încheie cu aprecieri colective sau individuale
privind modul de realizare a sarcinii de învăţare propusă.
Prin joc, copilul trece lent, recreativ spre activitatea intelectuală. Prin
prezenţa caracteristicilor situaţiei de joc, se evidenţiază o angajare deplină a
capacităţilor intelectuale ale elevilor.
Jocul didactic îmbină într-un tot unitar şi armonios atât sarcini şi funcţii
specifice jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învăţării, exercitând o
influenţă formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii pentru şcoală,
prevenind şocul şcolarizării.
Anul 2003 a adus modificări la Legea învăţământului nr. 84/1995 privind
vârsta de începere a şcolarităţii.

În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată

integrarea şi adaptarea copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi
a copilului în grădiniţă.
14
Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95
15
Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.

12
 În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care
copilul primeşte informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal
al dezvoltării inteligenţei.
Programa şcolară creează premisele unui parcurs educaţional flexibil,
adaptat atât la particularităţile de vârstă, precum şi intereselor şi nevoilor
individuale ale şcolarilor mici, astfel încât asigură reuşita debutului şcolarităţii la
6 ani.
Sunt puse în valoare „obiective de ordin atitudinal datorită potenţialului
interactiv şi motivant pe care îl asigură, sprijinind nevoile emoţionale, de
adaptare şi de relaţionare specifice acestei vârste”.16
Exemplele de activităţi de învăţare urmăresc să realizeze „scenarii”
didactice cât mai diverse care să stimuleze motivaţia intrinsecă pentru învăţare
(învăţare prin joc, prin cooperare, manipularea unor subiecte, realizarea unor
modele sau desene pentru rezolvarea unor situaţii concrete).
Raportul joc-învăţare se modifică în favoarea învăţării. Jocul cu forma sa
didactică însoţeşte şi uşurează sarcinile învăţării, asigură realizarea continuităţii
grădiniţă-şcoală, facilitând adaptarea copilului la activitatea şcolară.
Adaptarea la noile condiţii în cadrul şcolii aduce în viaţa copilului
aspecte noi pe plan intelectual, afectiv şi social. Dacă treapta anteşcolară se
caracterizează prin joc, etapa şcolară pune învăţarea în centrul activităţii
copilului. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptată ce produce
satisfacţii, învăţarea ca formă a muncii este o activitate impusă din afară, care se
efectuează într-un ritm susţinut, solicită eforturi şi urmăreşte scopuri pe care
copilul nu le înţelege de la început.
Şi jocul didactic şi învăţarea solicită efort din partea copilului. Sunt
jocuri care antrenează copilul până la epuizare, după cum unele activităţi de tip
şcolar solicită în prea mică măsură efortul copilului. Oricât ar fi de epuizante
unele jocuri din punctul de vedere al consumului energetic, nu se răsfrâng
negativ asupra personalităţii copilului, după cum unele activităţi şcolare cu un
consum energetic redus devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de
solicitare psihică.
Pentru lămurirea acestor enigme trebuie să pornim de la deosebirea
esenţială dintre joc şi învăţare din punct de vedere al suportului motivaţional,
respectiv al mobilelor care le declanşează şi întreţin:
- prin structura sa psihologică jocul este motivat intrinsec, pe când
învăţarea, mai ales în faza iniţială este motivată predominant extrinsec;
- jocul este însoţit întotdeauna de plăcere şi răspunde intereselor
imediate ale copilului, ceea ce face să nu apară în joc senzaţia de oboseală;
- activitatea de învăţare îi apare copilului ca ceva impus din exterior,
fără a răspunde unor interese imediate;
- jocul oferă câmp liber manifestării şi spontaneităţii, generează
bucurii, satisfacţii, pe când învăţarea îi apare copilului ca o constrângere impusă
de o autoritate externă;
- în jocul didactic copilul întrezăreşte un rezultat imediat, care-1
16
M. E. C. 2004, „Programa şcolara pentru clasele I şi a Ii-a “, Bucureşti, p.2

13
stimulează, iar rezultatul învăţării nu-i satisface, pentru moment, nici o trebuinţă.
De aceea, solicitarea psihică şi efortul pe care învăţarea şcolară le
presupune, trebuie integrate într-un ansamblu psiho-social concret, în care se
intersectează factorii de personalitate cu cei ai mediului în care este integrat
copilul. Efortul pe care trebuie să-1 depună copilul este un răspuns la solicitările
externe şi este o expresie a atitudinii sale subiective faţă de aceste solicitări.
Din punct de vedere pedagogic, învăţământul trebuie să vizeze ambele
aspecte, orientându-se întotdeauna după modelul jocului care le include într-un
tot unitar. Oricât de mare ar fi solicitarea intelectuală în învăţare, aceasta nu
poate fi pusă doar pe seama complexităţii sarcinii fără referire la înclinaţiile şi
mobilurile celui care învaţă.
Saltul de la efortul în joc la efortul în învăţare se înscrie ca unul din
mecanismele psihologice ale adaptării active ale copilului la solicitările tot
mai accentuate ce i le impune activitatea de învăţare. Jocul îmbinat cu elemente
de muncă constituie o formă de realizare a unei atitudini corecte faţă de muncă
atât în procesul de învăţare, cât şi în afara lui. În învăţământul primar se
realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învăţare şi joc, sub directa
îndrumare a învăţătorului.

CAPITOLUL II
Jocul didactic în învăţământul primar

14
 II. 1. Profilul psihologic al vârstei şcolare mici
„Mai degrabă un cap bine construit
decât unul plin “
(Michel de Montaigne)

La 6-7 ani, copilul începe procesul de integrare în viaţa şcolară ca o

necesitate determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale. începe un
program strict organizat „prilej al primului contact efectiv cu societatea şi
cultura”.17
Şcolarul mic se află în faza de acumulare de cunoştinţe concrete, drept
pentru care activitatea de învăţare se adresează capacităţii de a percepe.
„Cogniţia directă implică percepţia”.18 Învăţătorul îl ajută să treacă de la
percepţiile superficiale şi fluctuante la percepţii diferenţiate, la observarea
esenţialului.
Ca etapă superioară a percepţiei, se dezvoltă spiritul de observaţie
(voluntar, sistematic, analitic).
Sprijinul pe imagine este o necesitate fundamentală a gândirii „imaginea
devine un simbol pentru subiect, a cărui percepţie sau reprezentare îi permite să
evoce operaţia”.19
Şcolarul mic se află în situaţia de a manipula o cantitate mare de
informaţii. Acest lucru nu ar fi posibil fară transformarea cunoştinţelor în
reprezentări „activităţi cognitive de două feluri: scheme şi imagini”.20
Drept unităţi cognitive sunt şi simbolurile (litere, numere, cuvinte) şi
conceptele (set comun de atribute pentru un grup de scheme, imagini sau
simboluri). „Şcolaritatea mică este considerată a fi prima perioadă în care se
constituie reţele de concepte empirice prin care se organizează piramida
cunoaşterii”.21
După J. Piaget, la 6-7 ani copilul se află în stadiul preoperaţional
(inteligenţa prelogică, simbolică, egocentrică), după 7 ani se află în studiul
operaţiilor concrete, iar spre 11 -12 ani în stadiul operaţiilor formale.
Are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe
baza operaţiilor logice „acţiuni interiorizate, reversibile şi structurate”.22
Reversibilitatea marchează progresul în dezvoltarea intelectuală şi reprezintă
un beneficiu al gândirii şcolarului mic.
Şcolarul mic nu mai este prizonierul propriului său punct de vedere „să
gândească ceea ce vede” (gândire egocentrică) ci se află în situaţia de a lua în
considerare o diversitate de puncte de vedere „vede ceea ce gândeşte”, drept
urmare a cristalizării structurilor mintale ce au la bază achiziţia reversibilităţii.

17
Păun, Emil, 2000, „Şcoala, abordare psiho-pedagogică”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 65
18
Şchiopu,, U., Verza, E., Op. cit, p. 170.
19
Zlate, Mielu, 1999, „Psihologia mecanismelor cognitive”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.
20
Şchiopii, U., Verza, E., Op. cit, p. 175.
21
Neagu, M., Patrovici, C.,2000, „Elemente de didactica matematicii în grădiniţă şi învăţământul primar”, Ed.
Pim, Iaşi, p. 10.
22
Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 36.

15
 U. Şchiopu şi E. Verza23 consideră regulile operative drept algoritmi ai
activităţii intelectuale de tipul:
- algoritmi de lucru (de aplicare-rezolvare);
- algoritmi de identificare (recunoaştere);
- algoritmi de control (grupări de reversibilitate).
De obicei, şcolarul mic întâmpină dificultăţi la ultimele două tipuri de
algoritmi, fapt pentru care se utilizează şi jocul didactic, întâi în planul acţiunilor
concrete, apoi în cel al acţiunilor mintale.
Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente ce-i
permit şcolarului să surprindă fenomene inaccesibile simţurilor: permanenţa,
invarianţa, ceea ce arată că acum, gândirea se situează în plan abstract,
categorial „indicatorul formării operaţiilor concrete îl constituie ideea de
invariantă, de conservare a unor caracteristici”24 (număr, lungime, suprafaţă,
greutate, volum).
Surprinderea invarianţei (ceea ce este constant şi identic) este o
caracteristică a gândirii logice ce presupune capacitatea de a coordona operaţiile
gândirii, de a le grupa în sisteme coerente. “Baza psihologică a admiterii
invarianţei este reversibilitatea”.25
În stadiul operaţiilor concrete, operaţiile mintale rămân dependente de
materialul concret, ceea ce explică prezenţa gândirii categorial-concretă
(noţională), iar în stadiul operaţiilor formale apar formele categorial-abstracte
(conceptele).
În perioada şcolarităţii mici se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată,
conştientizată, sporeşte învăţarea indirectă, dedusă. Se pot alege jocuri didactice
ţinând cont că în gândire se manifestă independenţa (8 ani), supleţe (9-10 ani),
spirit critic întemeiat logic (10-11 ani).
Sub efectul dezvoltării psihice şi al influenţelor educative, gândirea tinde
să se organizeze în jurul câtorva noţiuni fundamentale, cum ar fi cele de timp,
spaţiu, număr, mişcare etc.
Capacitatea de cunoaştere sporeşte şi datorită memoriei care capătă,
treptat, un caracter voluntar, conştient.
Se dezvoltă limbajul oral şi scris, iar o latură importantă a limbajului
oral o constituie conduita de ascultare. Şcolarul mic învaţă să asculte
explicaţiile învăţătorului, solicitările colegilor - parteneri de joc.
Schemele folosite solicită participarea activă a proceselor imaginative, în
special a imaginaţiei reproductive. Elevul se află adesea în situaţia de a
reconstitui imaginea unei realităţi. Imaginaţia creatoare poate fi stimulată şi
prin jocul didactic. Elevul creativ „înţelege, prelucrează materialul... face orice
fel de sinteze ... vine cu propriile explicaţii”.26
În plan afectiv-motivaţional, trăirile intelectuale sunt generate de
învăţare, cu reuşite şi eşecuri. Dacă învăţarea devine plăcută, atrăgătoare atunci

23
Vezi Şchiopu, U., Verza, E., Op. cit., p. 275
24
. Nicola L, 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 123.
25
Golu, P., şi colab., 1997, „Psihologia copilului”, E. D. P., RA, Bucureşti, p 39.
26
Stoica - Constantin, A., Creativitatea”, 2004, Institutul European, p. 166.

16
este posibilă apariţia curiozităţii intelectuale. Viaţa afectivă este dependentă, pe
de o parte, de anumite trebuinţe, iar pe de altă parte de relaţiile copilului cu
mediul social din care face parte. Se dezvoltă sentimentul încrederii, stima de
sine, mai ales prin activităţile bazate pe cooperare. învăţătorul trebuie să
vegheze în direcţia cultivării capacităţii de stăpânire a manifestărilor emoţional
primare.
S-a constatat că una dintre metodele care răspund cel mai bine
trebuinţelor şcolarului mic este jocul didactic. Trebuinţa de a se juca este tocmai
ceea ce permite copilului procurarea acelor mobiluri de acţiune pentru a-1
implica în participarea activă la propria lui formare. În plan psihic predomină
interesul ludic. Exersarea disponibilităţilor ludice prezintă un interes vital.
Motivaţia intrinsecă este cea care declanşează şi orientează activitatea
şcolarului, iar afectivitatea este cea care o întreţine prin declanşarea energiei
necesare.
Pentru ca activitatea întreprinsă de micul şcolar să fie dusă la bun sfârşit,
este nevoie de acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei în vederea
învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite, adică de voinţă
„proces psihic complex de reglaj superior ...”.27
Treptat se dobândesc calităţi ale voinţei ce caracterizează capacitatea de
efort voluntar (puterea voinţei, perseverenţa, promptitudinea deciziei), care
devin trăsături voluntare de caracter.
Atenţia şcolarului mic poate realiza o optimizare a cunoaşterii, constând
în „orientarea şi concentrarea activităţii psihice cognitive asupra unui obiect sau
fenomen”.28 Prin antrenarea în activităţi variate, atractive, copilul este ajutat să-
şi formeze atenţia selectivă, voluntară. Treptat se dobândesc calităţile atenţiei
(volumul, stabilitatea, concentrarea, flexibilitatea, distribuţia).
În raport cu activităţile desfăşurate, elevii îşi dezvoltă aptitudini.
Acestea le asigură un fond pozitiv, inspirându-le încredere, determinându-i să
persevereze, să creeze. Aptitudinile speciale pot influenţa dezvoltarea
creativităţii şcolarului mic, facându-1 apt să rezolve cu uşurinţă sarcinile de
învăţare, să găsească soluţii inedite la problemele ivite.
Temperamentul se exprimă prin dinamica şi ritmul activităţii psihice a
şcolarului mic. Se urmăreşte formarea trăsăturilor pozitive de caracter,
prevenirea şi înlăturarea celor negative.
Datorită diversificării câmpului interrelaţional înregistrat în această
perioadă, cea de-a treia copilărie este numită „vârsta socială”, iar datorită unei
atenuări relative a izbucnirilor afective şi a înregistrării gustului pentru fantastic,
este numită „vârsta maturităţii infantile”.29
Învăţătorul intră în posesia unor date concludente cu privire la
particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor şi prin intermediul jocului
didactic, care poate fi considerat o metodă eficientă de cunoaşterea şi
educarea şcolarilor mici, fapt demonstrat într-unul din subcapitole.
27
Neveanu, P. P., Zlate, M., Creţu, T., 1997, „Psihologie”, E. D. P., Bucureşti, p. 128.
28
Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.
29
Nicola, I., 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 127 - 128.

17
 II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la
şcolarul mic

Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate

dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea
specifică şcolii, învăţarea.
Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniţă.
Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele
pedagogice urmărite de învăţător şi convertite în sarcini de învăţare.
În programul zilnic al şcolarului mic, grijile legate de învăţătură, nu
diminuează cu nimic pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecţii nu
face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie
care se menţine pe parcursul întregii copilării.
În proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare, în ciclul
primar, se respectă principiul alternării tipurilor de activităţi. În felul acesta se
asigură un echilibru între activităţile de concentrare pe sarcini instructive, cu
cele de relaxare, mişcare.
Restabilind echilibrul în activitatea şcolarilor, jocul didactic fortifică
energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie stimulativă,
constituind o prezenţă indispensabilă în munca şcolară.
Rezultatele aşteptate ale învăţării sunt specificate de obiectivele de
referinţă ce urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la
un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite
tipuri de activităţi de învăţare, astfel încât să pornească de la experienţa concretă
a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate
de învăţare (exerciţii, exerciţii-joc, jocuri didactice, formulări şi rezolvări de
probleme, rebusuri, procese literare etc.).
Jocul didactic furnizează multiple situaţii de învăţare care au o eficienţă
deosebită în achiziţiile elevului.
Noua programă şcolară a înlocuit conţinuturile teoretice cu o varietate
de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacităţi si competente
la elevi prin elaborarea şi folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii
şcolare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea
atitudinii de cooperare, iar învăţătorul devine un organizator de activităţi variate
de învăţare, pentru toţi copiii, indiferent de nivelul şi ritmul propriu de
dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul
individual.
Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învăţării, la nivelul
posibilităţilor sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică
interactivă, centrată pe elev.
S-a constatat că lecţiile interesante, bogate în materiale intuitive,
presărate cu jocuri didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoştinţelor,

18
menţinându-le mai mult timp concentrată atenţia. Pentru elevii de 6\7 ani este
necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual, chiar şi în
rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situaţia de a
utiliza material didactic, în concordanţă cu cerinţele didactice, reuşeşte să
înţeleagă conceptele de invatare prin treceri succesive de la concret la abstract şi
invers.
Pentru ca lecţiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice
moment, fiecare elev să fie implicat în actul învăţării, este necesară o bună
gestionare a timpului didactic şi o plasare judicioasă a jocului didactic (fie
sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup).
Jocurile-exerciţiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini
asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni
plictiseala, redundanţa. Dacă sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui
copil, se poate demara o acţiune de antrenare, în paşi mici, spre un efort din ce
în ce mai ridicat.
Pe fondul unor particularităţi de vârstă se manifestă particularităţile
individuale specifice fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având
condiţiile sale specifice de viaţă, experienţele proprii, caracteristicile sale,
originalitatea sa”.30 Numai dacă se cunosc particularităţile de vârstă şi
individuale ale elevilor, se pot adapta şi utiliza jocuri potrivite, în realizarea
obiectivelor propuse la lectii.
Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicaţi efectiv şi afectiv mai
mult în căutarea de soluţii pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea
deciziilor luate în rezolvarea unor situaţii practice. Copilul învaţă mai mult, fiind
stimulat de satisfacţiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă cadru de
manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanşează şi întreţine o
motivaţie intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula şi antrena mai
mult pe şcolarii mici în învăţarea activă.
În învăţarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente
ce ţin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive şi operaţiile pe care
acestea le implică) şi parametrul activator-motivaţional (trebuinţe, interese, nivel
de aspiraţie, stări afective, atitudini - factori non-cognitivi). Aceste componente
acţionează într-o strânsă interdependenţă. Asigurarea interdependenţei optime
între cele două componente ale personalităţii elevului, în funcţie de nivelul
dezvoltării sale ontogenetice şi de situaţia concretă în care este antrenat, este
cerinţa fundamentală a principiului însuşirii conştiente şi active.
Nivelul real de activizare într-o situaţie concretă poate fi evaluat în
funcţie de locul unde se plasează elevul în câmpul de intersecţii posibile din
diagramă.

Schema suportului psihologic al activizării.31

Sensul ideal al activizării

30
Mialaret, Gaston, 1981, „Introducere în pedagogie”, E. D. P., Bucureşti, p. 68
31
Nicola, I. Op. cit., p. 416.

19
 Parametrul cognitiv - intelectual
Parametrul activator
- motivational

Schema redată ar
putea sugera ideea că
nu numai învăţătorul
poate hotărî momentul
introducerii jocului în lecţie ci şi însuşi elevul, luând în calcul
interdependenţa celor doi parametri. Consider că e necesar ca şi elevul să ceară
folosirea acestei metode, în timpul lecţiei, atunci când simte că vrea să se joace
(mai ales pentru cei din clasa I şi a II-a).
Organic legată de principiul învăţării active şi conştiente, de principiul
accesibilităţii cunoştinţelor, de necesitatea sistematizării priceperilor şi
deprinderilor intelectuale este esenţa principiului temeiniciei şi durabilităţii
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, ce deschide „noi perspective în
stimularea activităţii eficiente”32, atât din partea cadrului didactic prin folosirea
jocului ca metodă, cât şi în ceea ce priveşte activitatea independentă a elevului
din timpul rezolvării sarcinii didactice.
La toate disciplinele de invatatamant, prestaţiile şcolarului mic,
îndeosebi ale celui din clasa I sunt dependente de model, datorită capacităţii lui
reduse de a-şi autodirija disponibilităţile şi procesele psihice „spre o pistă de
funcţionare izomorfa cu sistemul aşteptărilor învăţătorului”33. De aceea, se
consideră necesar ca în lecţii să se dea explicaţii, să se îndrume elevii, să fie
încurajată participarea tuturor copiilor, pe măsura disponibilităţilor fiecăruia în:
- învăţarea senzorio-motrică (perceperea modelului extern, formarea
unui model intern ce orientează subiectul în sarcina pe care urmează
s-o execute, învăţarea analitică).
- învăţarea prin descoperire (pe cale inductivă după opinia lui J. S.
Bruner).
- învăţarea logică în care „achiziţia finală poate fi inclusă în structura
cognitivă a subiectului”34.
- învăţarea creatoare (prin aplicarea regulilor învăţate se crează
soluţia)
- învăţarea dramatizată („pune elevii în spectacolul căutării, ... a
descoperirii adevărului”.35

32
Jinga, I., Istrate, E.,2001, „Manual de pedagogie”, Ed. AII, Bucureşti, p. 198.
33
Nicola, Ioan, Op. cit., p. 170.
34
Nicola Ioan, Op. cit, p. 172.
35
Cerghit, I., Op. cit, p. 224

20
 Jocul didactic, „ca metodă bazată pe acţiune simulată” 36 ,este folosit în
lecţii pentru a se realiza o învăţare eficientă.
În conceperea actului didactic, prezenţa acţiunii ludice ar fi o cerinţă
psihopedagogică pentru că:
 asigură o activizare la maximum a structurilor cognitive şi operatorii;
 orice achiziţie dacă este dobândită de copil prin participare efectivă
şi afectivă însoţită de cuvânt are trăinicie mai mare;
 situaţiile de învăţare oferite de sarcina didactică favorizează
operaţiile mentale;
 constituie o modalitate de captare a atenţiei (se ştie că şcolarii mici
după 20-25 minute dau semne de apatie, nervozitate ca urmare a insuficientei
rezistenţe la efort intelectual.
 din acţiunea copilului asupra obiectelor decurge dobândirea
reprezentărilor conceptuale pentru a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea
operaţiei;37
 accelerează latura formativă în cultivarea potenţialului individual;
 pretinde şcolarilor mici o finalitate precisă, organizarea şi stăpânirea
conştientă, voluntară a conduitei;
 constituie o modalitate de adaptare a copiilor de 7\8 ani la specificul
muncii şcolare.
În ,”Didactica matematicii”38 jocul didactic este definit ca un ansamblu
de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria pe
care le stârneşte, urmăreşte un set de obiective de pregătire intelectuală,
tehnică, morală, fizică etc, a copilului.
„Dicţionarul de termeni pedagogici”39, precizează că jocul didactic
reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea didactică
simulată, ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţi adaptative de tip recreativ
proprii activităţii umane în general, în anumite momente ale evoluţiei sale
ontogenetice, în mod special.
Jinga şi I. Negreţ, consideră că „metodele active sau simulative sunt, de
regulă, metode formative”40, ce asigură o învăţare eficientă în clasă.
Jocul didactic face parte din categoria metodelor formative
„puerocentriste, ... adecvate pentru formarea unor capacităţi de a opera cu
informaţii ... pentru stimularea capacităţilor psihice superioare care intervin în
învăţare”.41
Valoarea formativă a jocului didactic este dată de:
- schimbarea produsă la nivelul relaţiei educator-educat; elevul devine
centrul activităţii - coparticipant la propria formare;
- realizarea diferenţierii, individualizării în pregătire (fiecare elev

36
Cerghit, I., Radu, I. T., Popescu, E„ Vlăsceanu, L., 1992, „Didactica”, E. D. P., Bucureşti, p. 87.
37
Vezi Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit, p. 16
38
Neacşu, L, şi colab.,2001, „Didactica matematicii în învăţământul primar”, Ed. Aius, Craiova, p. 204.
39
Cristea, S., 1998, „Dicţionar de termeni pedagogici”, E. D. P„ RA, Bucureşti, p. 256.
40
Jinga, L, Negruţ, I., 1994, „învăţarea eficientă”, Ed. Editis, Bucureşti, p. 62.
41
Jinga, I., Istrate, E., Op. cit, p. 263.

21
progresează potrivit ritmului de lucru, capacităţilor sale individuale);
- inter-învăţarea (învăţarea pe orizontală);
- structurarea de abilităţi, priceperi, capacităţi ce solicită o perioadă
extinsă pentru exersare şi întărire;
- respectarea „legii efectului” (Thorndike): numai comportamentele de
învăţare ce se încheie cu o stare de satisfacţie tind să se repete.
Folosirea jocului didactic în lecţii arată că acesta este valorificat din
punct de vedere pedagogic cu intenţia de a imprima lecţiei un caracter atrăgător,
un dinamism real, iar sub aspect psihologic, orice tip de joc vizează
interdependenţa dintre parametrul cognitiv-intelectual şi cel activator-
motivaţional.

II. 3. Funcţiile jocului didactic

Jocurile didactice, prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le

pot avea, prin faptul că pot fi folosite de o clasă întreagă sau de grupe de copii
sau chiar individual, constituie un instrument maleabil utilizat în activitatea
şcolară.
O clasificare a jocului:42
Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii şi a modului de
desfăşurare, se disting tipurile de jocuri:
1. cu explicaţii şi exemplificări;
2. cu explicaţii, dar fără exemplificări;

42
Neagu, M., Petrovicvi, C, Op. cit., p. 92-93.

22
 3. fără explicaţii, doar cu simpla enunţare a sarcinii.

In funcţie de scopul şi sarcina didactică, jocurile por fi împărţite:

a) după momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei:
1) jocuri didactice ca lecţii de sine stătătoare;
2) jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecţiei;
3) jocuri didactice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul
lecţiei, sau în final
b) după conţinutul capitolelor de însuşit:
1 – jocuri didactice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice
unui capitol sau a unui grup de lecţii („Caută vecinii!”, „Atenţie la schimb!”,
„Găseşte-l pe al treilea!” ,,Continua tu”, ,,Cine stie castiga”, ,,Eu spun una,
tu spui alta”etc);
2 – jocuri didactice specifice unei vârste sau grupe („Stop!”, „Jetonul
aranjat”, „Săculeţul fermecat”, „Jocul perechilor”, ,,Rezolvă şi dă mai
departe!”, „La ce număr m-am gândit?”, ,,Trenuletul semnelor” etc.).
In funcţie de aportul lor formativ, jocurile se pot clasifica după acea
operaţie sau însuşire a gândirii căreia i se adresează jocul didactic:
1 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de analiză
(„Completează şirul!”, „Observă regula şi continuă!”, ,,Adauga cuvinte
potrivite”). Aceste jocuri pot cere o analiză pe baza comparaţiei între imaginea
pe care o vede copilul (percepţia) şi cea pe care el o are despre obiectele
asemănătoare (reprezentare).
2 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză ce
presupun efectuarea prealabilă a unei analize („Uneşte!”, „Reconstituie!”,
,,Diamantul”);
3 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua
comparaţii („Compară!”);
4 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de abstractizare şi
generalizare (jocul „Cine ştie răspunde”, cu sarcina didactică de a compune
numere (0 - 10), având ca regulă a jocului, de a forma exerciţii de adunare şi
scădere cu 1 şi 2, al căror rezultat să fie egal cu numărul dat de conducătorul
jocului, într-un timp fixat iniţial;
În funcţie de materialul didactic folosit jocurile se clasifică:
1 – jocuri didactice cu material didactic - standard (confecţionat)
- natural
2 – jocuri didactice fără material didactic (jocuri orale cu ghicitori,
cântece, scenete, povestiri etc).
Jocurile didactice care fac referire la conţinutul capitolelor pot fi:
1 – de îmbogăţire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
2 – de pregătire a actului învăţării;
3 – de fixare:
- de evaluare
- de dezvoltare a atenţiei, memoriei, inteligenţei
- de dezvoltare a gândirii logice
23
 - de dezvoltare a creativităţii
4 – de revenire a organismului:
- de revenire a atenţiei şi modului de concentrare
- de formare a trăsăturilor moral-civice şi de comportament

Funcţiile jocului ca metodă de învăţământ se pot structura astfel:

1. Funcţia cognitivă - traduce în act de învăţare acţiunea proiectată
de învăţător în plan mintal, transformând în experienţe de
învăţare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.
Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acţiona
practic, sistematic pentru a determina la copil achiziţii de cunoaştere „în scopul
de a-şi lărgi orizontul cunoaşterii, de a-şi forma anumite deprinderi”.43
2. Funcţia formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor
din sferaoperatorie şi cea atitudinală. Sunt exersate funcţiile
psihice şi fizice ale copilului şi se formează deprinderi
intelectuale, aptitudini, capacităţi şi comportamente.
3. Funcţia operaţională (instrumentală) serveşte drept tehnică de
execuţie, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;
4. Funcţia motivaţională - de stimulare a curiozităţii, de trezirea
interesului, a dorinţei de a cunoaşte şi a acţiona, de organizare a
forţelor intelectuale ale elevilor;
5. Funcţia normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea
şi reglarea acţiunii instructive;
6. Funcţia organizatorică permite o bună planificare a timpului
elevului şi învăţătorului.
Jocul didactic îndeplineşte funcţiile de bază ale metodelor didactice.

II. 4. Componentele jocului didactic

Un exerciţiu sau o cerinta poate deveni joc didactic, dacă:

 realizează un scop sau o sarcină didactică;
 foloseşte elementele de joc în vederea realizării sarcinii
propuse; foloseşte un conţinut accesibil şi atractiv;
 utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.
Componentele de bază ale jocului didactic44 sunt:
a) Scopul didactic care se formează în concordanţă cu cerinţele
programei şcolare pentru clasa respectivă convertite în finalităţi funcţionale de
joc. Formularea trebuie să fie clară şi să oglindească problemele specifice
impuse de realizarea jocului.

43
Cerghit, L, Op. cit., p. 106.
44
Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit., p. 95-97.

24
 Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă (scop cognitiv)
altele urmăresc aspecte de ordin formativ (scop formativ), prin analiză,
comparaţie, selectare, generalizare, abstractizare.
b) Sarcina didactică constituie elementul propriu-zis de instruire prin
care se transpune la nivelul copilului scopul urmărit într-o activitate. Sarcina
didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui, referindu-se la ceea
ce trebuie să facă în mod concret elevii în timpul jocului pentru a realiza scopul
propus.
Jocul didactic cuprinde şi rezolvă cu succes, în mod obişnuit, o singură
sarcină didactică, ce reprezintă esenţa activităţii respective care antrenează
intens operaţiile gândirii.
c) Elementul de joc se stabileşte de regulă în raport cu cerinţele şi
sarcinile didactice ale jocului. Într-un joc se pot folosi mai multe elemente sub
formă de:
 întrecere (individual sau pe grupe);
 cooperare (spirit de colectivitate);
 recompensare (recompense morale, materiale);
 penalizare în caz de abatere de la regulile jocului;
 aplauzele, încurajările.
Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau penalizarea să
fie evitate.
d) Conţinutul jocului didactic este corespunzător particularităţilor de
vârstă ale copiilor cărora se adresează şi sarcinii didactice. El trebuie să fie
atractiv, accesibil şi recreativ prin forma în care se desfăşoară, prin mijloacele de
învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care face apel.
e) Materialul didactic trebuie ales şi realizat din timp, corespunzător
pentru a contribui efectiv la reuşita jocului.
Varietatea materialului didactic constă în: jetoane cu desene, cu operaţii,
figuri geometrice, fişe de observaţie, bileţelele în trăistuţa fermecată, rebusuri.
Un material didactic adecvat conţine o problemă didactică de rezolvat,
este uşor manipulat de copii, este atractiv, interesant.
f) Regulile jocului asigură modalitatea de transpunere în acţiuni
concrete a sarcinii didactice. Ele trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să
fie înţelese de toţi participanţii la joc. In funcţie de etapele jocului se stabilesc şi
punctajele corespunzătoare.
Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli:
- prima regulă traduce sarcina didactică într-o acţiune concretă, atractivă;
Exerciţiul este transpus în joc.
- a doua regulă are rol organizatoric şi precizează momentul când trebuie
să înceapă, să se finalizeze o anumită acţiune a jocului, ordinea în care intră în
joc. Sarcina didactică este transpusă într-o acţiune concretă.
Acceptarea şi respectarea regulilor jocului îl determină pe copil să
participe la efortul comun al grupului din care face parte, să-şi subordoneze
interesele individuale celor ale colectivului.

25
 Arat cum o problemă poate fi transformată în joc didactic:
Problema:
Într-o cutie sunt bile albe şi negre, câte minimum 6 din fiecare. Se iau la
întâmplare 6 bile din cutie. Câte bile albe şi câte negre pot fi printre cele luate?
Scopul: consolidarea cunoştinţelor privind adunarea numerelor 0-10;
Sarcina didactică: verificarea cunoştinţelor despre descompunerea unui
număr într-o sumă de doi termeni;
Elemente de joc: întrecere pe echipe;
Conţinutul matematic: operaţii cu numere naturale;
Material didactic: o cutie cu 6 bile albe şi 6 bile negre (minimum);
Regulile de joc: elevii scriu soluţiile posibile ale problemei pe o foaie de
hârtie, iar propunătorul strânge foile după un timp dinainte stabilit.
Pot apărea situaţiile:

Bile albe: 6 5 4 3 2 1 0
Bile negre 0 1 2 3 4 5 6

Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct.

Clasamentul: pe locul I cei cu 7 puncte (7 soluţii);
pe locul II cei cu 6 puncte (6 soluţii);
pe locul III cei cu 5 puncte (5 soluţii)
Se poate stabili şi o clasificare pe echipe, prin cumularea punctelor
obţinute de componenţii fiecărei echipe. Cei care nu au dat nici o soluţie bună,
pot fi penalizaţi având drept sarcină să scrie adunările.
0+6= 4+2=
6+0= 2+4=
1+5= 3+3=
5+1=

În situaţia în care elevii nu reuşesc să rezolve sarcina didactică a jocului

propus, se verifică dacă nu s-au strecurat greşeli în formulare, dacă elevii au
noţiunile necesare pentru a rezolva sau dacă gradul de dificultate nu este prea
ridicat.
Organizarea activităţilor sub forma jocului didactic oferă o serie de
avantaje de ordin metodologic:
 aceeaşi sarcină se exersează pe conţinuturi şi materiale diferite, cu
reguli noi;
 acelaşi conţinut matematic se consolidează, se poate repeta prin
modificarea situaţiilor de învăţare şi a sarcinilor de lucru;
 regulile şi elementele de joc modifică succesiunea acţiunilor,
ritmul de lucru;
 stimulează şi exersează limbajul, aspecte comportamentale prin
reguli de joc;
 într-un joc, repetarea răspunsurilor, în scopul obţinerii

26
 performanţelor şi reproducerea unui model de limbaj adaptat
conţinutului pot fi reguli de joc.
Structura jocului didactic impune ca sarcină didactică în relaţie cu
regulile jocului să fie accesibilă, pentru a fi un echilibru permanent între
acestea. Apar situaţii când, deşi sarcinile sunt accesibile, regulile pot inhiba,
ducând la refuz, indiferenţă sau deşi sarcinile sunt dificile, simplitatea regulilor
instaurează plictiseala. Jocul didactic reuşit ar fi cel care trezeşte interesul pentru
sarcina şi regulile sale (prezenţa elementului emotiv, de aşteptare, de surpriză, de
întrecere ar fi indispensabile).

CAPITOLUL III

Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea

jocurilor didactice în învăţământul primar

III.1.1 Ipoteză, obiective, eşantioane

Ipoteza pe care mi-am propus să o verific în planul practic al realităţii

şcolare este: dacă în învăţământul primar se concepe şi utilizează un program
special de jocuri didactice atunci se va determina o creştere a performanţei
şcolare.
Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele:
• cunoaşterea nivelului de pregătire intelectuală a elevilor şi stabilirea
performanţei individuale;
27
 • cunoaşterea şi evidenţierea valenţelor formative-educative ale
jocului didactic;
• elaborarea şi implementarea unor programe speciale de valorificare a
jocului didactic pentru creşterea performanţelor în învăţare;
• determinarea corelaţiei dintre programul educaţional ,, Învăţăm
jucându-ne” şi performanţele şcolarilor mici.

Menţionez că în funcţie de metodologia adoptată cercetarea de faţă este una

experimental - ameliorativă. Am recurs la tehnica grupului de control şi am ales
clasă martor clasa a III-a de la Şcoala Nicoreşti din anul şcolar 2007-2008.
Am aplicat evaluarea iniţială şi cea sumativă pentru mini-investigaţia
efectuată, în semestrul II al anului şcolar 2007-2008 la unitatea de învăţare
Împărţirea numerelor naturale la clasa a III-a.
Grupul experimental este clasa mea, experimentul este longitudinal,
urmăreşte rezultatele pe parcursul a doi ani de studiu,respectiv clasele a II-a şi a
III-a.
Evaluarea iniţială şi cea sumativă necesare mini-investigaţiei le-am aplicat
grupului experimental în semestrul II al anului şcolar 2008-2009 tot la unitatea
de învăţare Împărţirea numerelor naturale la clasa a III-a.
Ambele colective sunt mixte. În urma discuţiilor cu părinţii ambelor clase,
cu învăţătorul clasei martor, am adunat următorul material faptic.

Număr Fete Băieţi Fără Vârstele elevilor Studiile părinţilor

elevi grădiniţă
8 9 10 11 Liceu Şcoală 8
profesională clase
Clasa 18 10 8 - 15 3 - 6 10 2
experiment
Clasa 18 8 10 - 16 2 - 4 9 5
martor

Am constatat că elevii au frecventat grădiniţa, deci au fost familiarizaţi cu

mediul instituţionalizat, au avut anumite deprinderi şcolare deja în formare.
Părinţii au terminat 8 clase şi unii dintre ei au studii medii ceea ce se
constituie ca un factor care poate favoriza reuşita experimentului.
Mediul familial în care se dezvoltă cele două grupuri este normal din punct
de vedere social, având în vedere că este vorba de o comunitate rurală.
Nivelul de pregătire al colectivelor de elevi este omogen din punct de
vedere al posibilităţilor intelectuale,elevii provenind din familii care le oferă
condiţii necesare desfăşurării actului învăţării.

III.1.2. Metodologia cercetării

28
 Am ales cercetarea pedagogica de tip combinat: teoretico-
fundamentală şi practico- aplicativă pornind de la încadrarea temei într-un
spaţiu teoretic şi ajungând la reliefarea implicaţiilor practice menite să
îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de învăţare. Din punct de vedere
metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea în
activitatea elevilor a jocurilor didactice, se declanşează acţiuni educaţionale noi,
ale căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării valorii
pe care o au.
Metodologia cercetării cuprinde:
Metode nonexperimentale de colectare a datelor
- Observaţia sistematică pe parcursul întregului experiment şi va
consta în utilizarea unor grile de observaţie;
-Testele;
-Metoda analizei produselor şcolare;
-Metoda anchetei pe bază de chestionar;
Metode acţionale sau de intervenţie:
- Experimentul pedagogic care este metoda fundamentală de
investigaţie şi are ca principale variabile:
- Variabila independentă reprezentată de programul: ,,Învăţăm
jucându-ne’’
- Variabila dependentă care urmăreşte performanţele elevilor pe tot
parcursul experimentului.
Testele mă vor ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt cum
influenţează jocul didactic obţinerea performanţei şcolare şi să surprind destul
de obiectiv evoluţia şi stadiul atins de fiecare individ în parte.
Folosindu-mă de chestionare aş putea afla în ce măsură se angajează
elevii în învăţare prin jocul didactic,cum stimulează jocul didactic potenţialul
intelectual al elevilor, în ce măsură se asigură progresul şcolar, cum apreciază
elevii rezultatele obţinute la sfârşitul jocului didactic.
Observaţia mă va ajuta să urmăresc modul în care elevii prezintă
judecăţile, atitudinea pe care o au în timpul jocului didactic dar şi a altor
activităţi,dacă finalizează sarcina de lucru, elaborează soluţii originale pentru
rezolvarea sarcinilor de lucru.
Ca urmare a rezultatelor obţinute prin două chestionare constituite
dintr-o succesiune organizată de întrebări cu scopul cunoaşterii opiniilor despre
jocul didactic a învăţătorilor de la clasele a III-a, participanţi la cercul pedagogic
(50 învăţători din mediul rural şi urban) desfăşurat la SAM Buciumeni pe data
de 6 decembrie 2008 şi a 30 de elevi din clasele II-IV de la şcoala Nicoreşti, am
dedus că jocul didactic este o metodă didactică folosită, eficientă,dorită de copii.

Chestionar pentru invatatori

29
 I. In ce masura folositi jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

II. In ce masura se angajeaza elevii dumneavoastra in invatare prin

jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

III. In ce masura stimuleaza potentialul intelectual jocul didactic?

1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

IV. In ce masura participa elevii timizi la lectie cand folositi jocul

didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

V. In ce masura se asigura progresul scolar folosind jocul didactic?

1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

Chestionar pentru elevi

I. Cat de des foloseste invatatorul jocul didactic in lectia de

matematica ?
1. aproape niciodata ;

30
 2. rareori ;
3. de obicei ;
4. aproape intotdeauna.
II. Cat de mult inveti la matematica prin jocul didactic ?
1. foarte mult ;
2. mult ;
3. putin ;
4. foarte putin.
III. In ce masura esti atent in timpul jocului matematic ?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
IV. Cum apreciezi rezultatele obtinute la sfarsitul jocului matematic?
1. foarte bune;
2. bune;
3. suficiente;
4. insuficiente.

Centralizarea rezultatelor obţinute:

-la chestionarul pentru învăţători:

Categorii f % Reprezentarea grafică

31
 8
I. 2. în măsură potrivită 21 42
3. în mare măsură 25 50 42
4. în foarte mare măsură 4 8
50

4
18
2 24
II.1. în foarte mică măsură 4
2. în măsură potrivită 12 24
3. în mare măsură 27 54
4. în foarte mare măsură 9 18

54

4
20
20
III. 1. în foarte mică măsură 2 4
2. în măsură potrivită 10 20
3. în mare măsură 28 56
4. în foarte mare măsură 10 20
56

8
12
IV. 1. în foarte mică măsură 34
2. în măsură potrivită
3. în mare măsură 4 8
4. în foarte mare măsură 6 12 46
23 46
17 34
4
18 14
V. 1. în foarte mică măsură 2 4
2. în măsură potrivită 7 14
3. în mare măsură 32 64
4. în foarte mare măsură 9 18
64

- la chestionarul pentru elevi

Categorii f % Reprezentarea grafică

32
I. 2. rareori 3 10 40 10
3. de obicei 15 50
4. aproape întotdeauna 12 40

50

10

II. 1. foarte mult 12 40

2. mult 15 50 40
3. puţin 3 10
50

40 26.66
III. 2. în măsură potrivită 8 26.66
3. în mare măsură 10 33.33
4. în foarte mare măsură 12 40
33.33

3.33 3.33

IV. 1. foarte bune 15 50 50

2. bune 13 43.33
3. suficiente 1 3.33 43.33
4. insuficiente 1 3.33

Observaţiile la clasă din timpul jocului didactic mi-au sugerat corelaţii

între variabilele stabilite.
Am întocmit şi folosit o fişă de observare, drept instrument de evaluare.
S-au consemnat evenimentele cele mai importante ale comportamentului
elevilor. Analizând consemnările din tabel reiese că jocul didactic este o
activitate desfăşurată de toţi copiii, fără a ridica mari probleme de adaptare şi
integrare şcolară.

33
 Apreciere Numele si prenumele
Nr. Ce urmaresc in jocul matematic PB CM AD TA IE BC TA CM CI BC CR ML BB NA SN PC BC MC
crt. in alte activitati 
Modul in care Coerent                  
1. prezinta judecatile Incoerent     
Stiintific
Empiric
Atitudinea in timpul Colaborare                 
2. activitatii Pasiv     
Dinamic             

Deloc
3. Interes, curiozitate Putin 
Frecvent     
Permenent               

Adaptare sociala Nesociabil

4. Sociabil                  
Neutru   

Finalizeaza sarcina Da                  
5. de lucru Nu   

Solicita ajutor Da   
6. Nu                  

Urmeaza Da                  
7. instructiunile Nu   
specifice

34
 Elaboreaza solutii Uneori        
8. originale pentru Frecvent               
rezolvarea    
sarcinilor de lucru Deloc

Fişa de observare:

35