DEFINIREA TERORISMULUI

Termenul de terorism provine din latinescul "terror" care înseamnă violenţă fizică,
spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violenţă publică, folosirea cu intenţie a unor
mijloace capabile să ducă la un pericol comun. 1 Caracteristicile terorii sunt: violenţa şi
ameninţarea cu violenţă, folosirea sistematică şi persistentă a violenţei, intimidare şi sensibilizare
prin agresivitate şi ura. Terorismul mai presupune organizare, planificare, finanţare şi
echipamente de ultimă oră precum şi subiecţi umani, selectaţi şi pregătiţi pentru realizarea
acţiunilor concrete de atac. Teroarea este elementul constitutiv al multor acţiuni grupale
semnalate încă din antichitate. Actul de terorism a avut întotdeauna un scop similar descurajării
generale, victima de moment este mai puţin importantă decât efectul general asupra unui grup
anume căruia îi este în realitate adresat actul exemplar. Simptomatica este butada celebrului
gânditor militar chinez SUN -TZU: "omoară unul - terorizeaza o mie".
Deci, terorismul, deşi produce victime individuale este un act îndreptat împotriva unei
colectivităţi. Experţii au căzut de acord ca în spatele unei acţiuni teroriste există intodeauna o
strategie. Indiferent de forma atacului: bombe, maşini capcană, focuri de armă, luarea de ostatici,
asasinate, terorismul nu este deloc accidental sau spontan. Terorismul reprezintă deci utilizarea
deliberată a violenţei împotriva civililor pentru obţinerea de avantaje politice sau de natură
religioasă. Chiar dacă majoritatea oamenilor recunosc terorismul atunci cand îl văd, nu există o
definiţie unanim acceptată pentru acest termen. Ironic este însă faptul că ceea ce pentru o
persoană înseamnă terorism pentru alta reprezintă lupta pentru eliberare naţională şi există o
confuzie extremă în definirea violenţelor: terorism, crimă organizată, război civil, stat dictatorial,
confuzia fiind chiar mai mare atunci când se încearcă separarea terorismului de mişcările
insurgente ori separatiste.Există o varietate de concepte care definesc terorismul. Instituţiile
antitero, politice, sociale, psihologice, guvernamentale şi de securitate au încercat o definire a
fenomenului. În volumul "Terorismul politic" de Schmidt şi Youngman sunt citate 109 definiţii
cu privire la terorism, autorii obtinându-le de la diverse academii militare şi universităţi care

1
Enciclopedia internaţională a terorismului, ed 1998.
studiază şi cercetează terorismul. Acestea constituie o statistică, care arată criteriile de definire a
terorismului.

Ele sunt :

• violenţa, forţa (apar in 83,5% din definiţii);

• politic (65%);

• frica accentuată, teroarea (51 %);

• ameninţare (47%);

• efecte psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%);

• discrepanţa între ţinte şi victime (civili), (37,5%); 2

Definirea terorismului şi a teroriştilor face obiectul cercetării şi înţelegerii fenomenului

care a luat amploare pe glob. Teroriştii internaţionali, incapabili să îşi atingă scopurile prin
mijloace convenţionale, încearcă să trimită un mesaj ideologic sau religios prin terorizarea
publicului general. Prin alegerea ţintelor, care adesea sunt simbolice sau reprezentative pentru
naţiunea vizată, teroriştii încearcă să creeze un impact puternic asupra publicului inamic prin acte
de violenţă, în ciuda puţinelor resurse materiale de care dispun. Prin aceasta ei speră să
demonstreze mai multe, astfel încât guvernul sau guvernele vizate să nu poată să-şi protejeze
cetăţenii; sau, prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecţie publicului în general. Spre
exemplu, prin asasinarea preşedintelui egiptean Anwar al-Sadat din 6 octombrie 1981, la un an
de la călătoria sa importantă în Israel, teroriştii al-Jihad au sperat să convingă lumea şi, în
special, pe musulmani, că a fost comisă o mare eroare. Definiţiile terorismului sunt foarte variate
şi, de obicei, inadecvate. Până şi cercetătorii terorismului neglijează adesea să definească
termenul, preluând definiţii de la Departamentul de Stat SUA, cum ar fi: „Violenţa premeditată,
motivată politic, folosită împotriva unor ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau
agenţi clandestini, de obicei cu intenţia de a influenţa publicul". Deşi un act de violenţă, privit de
obicei în Statele Unite ca act de terorism, nu poate fi interpretat la fel în altă ţară, tipul de

2 Asociatia de studii si cercetari ale terorismului:www.terorism.ro

violenţă care distinge terorismul de alte genuri de violenţă, cum ar fi crima sau o acţiune militară
în timp de război, poate fi totuşi definit în termeni calificaţi, în mod rezonabil, ca obiectivi. Un
cercetător în ştiinţe sociale defineşte o acţiune teroristă ca fiind folosirea calculată a violenţei
inopinate, şocante şi ilegale împotriva noncombatanţilor (inclusiv civili, militari în rezervă şi
angajaţi ai securităţii în situaţii de pace) şi a altor ţinte simbolice, între care se infiltrează unul
(sau mai mulţi) membri ai unei grupări subnaţionale sau unul (sau mai mulţi) agenţi clandestini,
cu scopul psihologic de a face publică o cauză politică sau religioasă şi/sau de a determina sau
sili un guvern (sau mai multe) sau populaţia civilă să accepte revendicari în numele
cauzei.Terorismul actual este unul de tip catastrofic care a depăşit orice limită a raţionalităţii. El
vizează valori fundamentale ale unei anumite civilizaţii, fiind astfel îndreptat împotriva întregii
umanităţi.3

TIPURILE DE TERORISM

Tipologia grupărilor teroriste scoate în evidenţă descrierea detaliată a profilurilor şi

aplicaţiilor teroriste pe glob, formele sinucigaşe şi psihologia actelor criminale din rândul
grupărilor teroriste. Fiecare grupare teroristă este unică în felul ei, de legitimare prin violenţă şi
teroare, iar în spatele actelor criminale, grupările teroriste deţin o doctrină sincretistă politico-
religioasă fundamentată la rang divin, bine întipărită în minţile lor, luptând până la atingerea
acestora. După ideologie, grupările teroriste se clasifică conform următoarelor patru tipologii:

 naţionalist-separatiste;

 fundamentalist;

 religioase;

 social -revoluţionare.;

Această clasificare este bazată pe supoziţia că grupările teroriste pot fi diferenţiate prin
ideologia lor politică. Categoria social-revoluţionara a fost numită şi "idealistă".Teroriştii
idealişti luptă pentru o cauză radicală, o convingere religioasă sau o ideologie politică, inclusiv
pentru anarhism. Deşi unele grupări nu se încadrează practic în nici una dintre aceste categorii,

3
Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul.Repere juridice si istorice, Ed.All Beck, pag 47
tipologiile generale sunt importante deoarece toate campaniile teroriste sunt diferite, iar intenţiile
gruparilor din aceeaşi categorie generală tind să aibă mai multe în comun decât cele de categorii
diferite. 4De exemplu, IRA, ETA şi LTTE au toate motivaţii naţionaliste puternice, în timp ce
fundamentaliştii islamici şi grupările lui Aum Shinrikyo sunt motivate de convingeri religioase.
O a cincea tipologie, pentru teroriştii de aripa dreaptă, nu face obiectul acestei
lucrări.Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de lupta individuala sau
de grup restranse iar categoriile terorismului sunt de tip violent, sinucigaş, agresiv, distrugător
neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu caracter religios sau politic.Tehnicile lor
de lucru sunt: asasinatele individuale şi colective, răpirile şi luarea de ostatici, deturnările de
avioane, distrugerea avioanelor civile, lansările de bombe masiv explozibile, manipularea prin
mass-media, instrumente de persuasiune, instruirea psihofiziologică eficienţa de rezistenţă şi
motivaţie criminală.

După amploarea geografică a activităţii grupărilor teroriste, terorismul se imparte în :

terorism internaţional şi terorism intern.Transformarea terorismului intern în internaţional
(transnaţional) s-a datorat în primul rând succeselor înregistrate de amestecul între mişcările de
gherilă şi mişcările teroriste (cucerirea puterii de către comunişti în China şi Cuba, precum şi
Victoria Vietcong pe întreg teritoriul vietnamez).

A.TERORISMUL NAŢIONAL SAU INTERN (DOMESTIC)

În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi din punct
de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale. În activitatea sa delictuală
autorul actului de teroare internă aduce atingere şi unor bunuri materiale, dar această distrugere
este săvârşită tot cu mijloace de natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror
folosire poate provoca pagube nebănuite şi atinge chiar uneori obiective care nu intrau poate în
atenţia autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără îndoială în stare să
provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare şi teroare urmărit de autor.La nivel mondial, în
perioada 2002-2006 au avut loc peste 15.000 atacuri atribuite terorismului intern soldate cu peste
25.000 de victime.

4
Ţical, George, - Crima organizată şi terorismul, Ed.Fundaţiei Universitare ,,Dunărea de Jos” Galati , pag. 25
 B.TERORISMUL INTERNAŢIONAL

Terorismul internaţional constituie infracţiune sui generis, adică un tip special de

infraţiune, caracterizată printr-un element de extraneitate: pregătirea şi executarea acestei
infracţiunii, subiectele pasive şi active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului,
interesează mai multe state. Ansamblul de crime si delicte care constituie terorismul îmbracă, în
anumite circumstanţe, un caracter internaţional, fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se
prelungeşte pe teritoriul mai multor state, fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri juridice de
mare valoare, a căror protecţie constituie o condiţie esenţială pentru menţinerea raporturilor de
bună inţelegere între state şi în consecinţă a păcii internaţionale. Într-o încercare de analiză
efectuată pe această cale e necesar să avem în vedere aspectul formal şi aspectul material al
infracţiunii de drept internaţional. Primul aspect constă în posibilitatea de a urmării şi a judeca pe
autorul infracţiunii, independent de locul unde infracţiunea a fost comisă. Cât priveşte criteriul
material, pentru a considera un act ilicit drept infracţiune a dreptului naţiunilor, conform
savantului profesor Donnedieu De Vabres, există următoarele premise:

 Săvârşirea actului criminal se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;

 Bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internaţională o

importanţă materială sau morală;

 Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii

umane, sentiment propriu tuturor oamenilor;5

Caracterul internaţional al terorismului

Juriştii penalişti au arătat multă prudenţă cu privire la infracţiunile care trebuiau să intre
în lista incălcărilor de drept internaţional. Acesta a fost şi cazul infracţiunilor de terorism. S-a
examinat întotdeauna dacă o infracţiune are toate elementele pentru a fi considerată o infracţiune
internatională. Pot avea deci, caracter internaţional numai formele de terorism în care autorii
acţionează în scopuri politice colective demonstrându-se acest fapt. Printre actele de această

5
Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti 2008, pag
27
natură se numără acelea a căror efecte dăunătoare se manifestă pe teritoriul mai multor state şi cu
o atare intensitate încât pune sub ameninţare însăşi ordinea politică internaţională. Din punct de
vedere al aplicării în spaţiu a regulilor de drept penal, pentru infracţiunile de terorism, toate
statele ar trebui să accepte principiul universalităţii. Pentru aceste infractiuni ar trebui deci, să se
aplice legile penale ale fiecărui stat, indiferent de locul unde actele de teroare au fost comise şi
independent de naţionalitatea autorului. În ultimii cinci ani au avut loc peste 1400 de atacuri
teroriste cu caracter internaţional cauzând peste 2700 de victime. Terorismul internaţional a
devenit principalul inamic la statelor civilizate şi a determinat o schimbare dramatică a securităţii
mondiale. După prăbuşirea „Turnurilor gemene” din SUA de la 11 septembrie 2001; „trenurile
morţii”de la Madrid (11 martie 2004, în care Spania şi alte 11 naţiuni au plătit un greu tribut de
sânge barbarei teroriste: 200 de morţi şi circa 1400 de răniţi.) - fiind cel de-al doilea atentat de
amploare în Europa după cel de la Lockerbie (21 decembrie 1988), când au murit 270 de oameni,
acesta fiind revendicat de Al-Qaeda.,„metrourile şi autobuzele morţii” de la Londra (7 iulie
2005) şi celelalte acţiuni teroriste care au continuat să ţină planeta sub o continuă teroare,
comunitatea internaţională este pusă în faţa unui val de consecinţe tot mai greu de gestionat, în
condiţiile unei societăţi globalizate în care ameninţările la adresa securităţii au căpătat
caracteristici transnaţionale, iar teatrul operaţiunilor teroriste acoperă întreaga lume.
Tacticile tradiţionale ale terorismului cum ar fi luarea de ostateci, asasinatul politic,
acţiunile directe, punctuale, nu intră în vederea lui Osama bin Laden. Ţintele atacurilor teroriste
nu mai sunt persoane sau categorii de persoană, ci mase de oameni. Mase cât mai mari.
Operaţiunea teroristă de la 11.09.2001 a cauzat peste 4500 de victime, aparţinând unor categorii
sociale, rase şi naţionalităţi diferite. La 11.03.2004, dispozitivele explozive au fost amplasate în
trei trenuri şi au fost detonate când acestea erau pline de navetişti. Dispozitivele teroriste erau
adaptate pentru a fi detonate cu ajutorul unor telefoane mobile. Au fost amplasate 15 dispozitive
din care 10 au fost detonate. Toate aceste presupun informaţii, sprijin logistic şi, nu în ultimul
rând, oameni. Un expert în terorism al serviciilor secrete americane CIA afirmă: "Dacă astăzi ai
informaţii bune despre reţeaua Al-Quaeda, acele informaţii nu mai sunt operaţionale mâine." El
compară reţeaua cu un virus care se schimbă permanent, încât este imposibil să-l prinzi şi să-l
distrugi în întregime. Tactica acestei organizaţii teroriste a devenit doctrina ofensivă
antiamericană.
 AMENINŢĂRI PREZENTE - JIHADUL

Am considerat necesar definirea acestui concept cu puternice conotaţii religioase, având

în vedere motivaţia care, după cea a purificării etnice prin genocid vizată de promotorii
Holocaustului, a generat cele mai sângeroase atentate din istorie, curmând vieţile a zeci de mii de
oameni nevinovaţi.6 Deşi Israelul a apărut pe harta lumii în urmă cu doar 60 de ani nu i se poate
nega acestui popor dreptul de a exista pe teritoriul cuprins între Marea Mediterana, Deşertul
Sinai, Înălţimile Golan, Liban şi Marea Moartă. În aceeaşi măsura un alt popor nu poate fi
izgonit de pe aceleaşi meleaguri, în care îl gasim din Evul Mediu Timpuriu, ba chiar dacă facem
o paralelă cu scrierile Vechiului Testament, şi îi consideram strămoşi ai acestei naţii pe filisteni
şi asirieni, putem concluziona că şi actualii palestinieni îşi au rădăcinile din antichitate în aceeaşi
zonă frământată de toate trăirile umane cuprinse în limitele extremului.În acest loc s-au născut
principalele religii ale civilizaţiei umane, de acest loc se leagă cruciadele şi mai mult, acest mic
teritoriu disputat reprezintă principalul motiv de anxietate pentru majoritatea musulmanilor de pe
toate continentele.Cum ar putea să fie altfel în condiţiile în care singurul loc sfânt pentru evreii
de pretutindeni se află parţial sau total sub al treilea loc sfânt al Islamului. În prezent, evreii se
roagă la singurul zid rămas din Sfântul Templul de la Ierusalim, pe o mare parte din ruinele
acestui edificiu fiind construită Moscheea lui Omar, aflată la nici 30 de metri distanţă.Nu doar
palestinienii au format numeroase mişcări de eliberare, care au recurs majoritatea, dacă nu toate,
la acte teroriste îndreptate împotriva civililor israelieni sau evrei cu diverse cetăţenii, ci şi
israelienii sunt responsabili de formarea unor celule de acelaşi gen. “Kahana LaKneset”-"Kach",
fiind printre cele mai cunoscute. Chiar statul israelian a luat fiinţă, nu ca rezultat al unor
negocieri cu caracter diplomatic, ci ca urmare a acţiunilor armate, calificate la acea vreme ca
“acţiuni teroriste” şi menţionăm aici atacurile a două grupări paramilitare evreieşti, LEHI şi
IRGUN, care la data de 09.04.1948 s-au remarcat prin uciderea a 107 arabi palestinieni în
localitatea Deir Yassin, iar la 17 septembrie 1948 l-au asasinat pe mediatorul Naţiunilor Unite,
contele Folke Bernadotte.7 Singurul poate, care a avut o soluţie la solutionarea conflictului

6 Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti
2008, pag 54
israeliano-palestinian a fost Yitzhak Rabin premier al Israelului, asasinat de un conaţional
ultraortodox la 4 Noiembrie 1995.Mişcările de eliberare palestiniene s-au format şi au inceput să
acţioneze, în general, după anii ’60, când lumea occidentală încă nu bănuia ce turnură vor lua
lucrurile şi ce nouă ameninţare la adresa securităţii globale avea să apară.Începând cu acea
perioadă sunt consemnate primele deturnări de avioane, primele atentate cu bomba şi chiar
coaliţii militare regionale, toate îndreptate asupra Israelului în special şi împotriva evreilor în
general. Războiul de 6 zile şi cel de Yom Kipurr ilustrează starea de spirit a lumii arabe încă de
pe atunci. Analizând în aceeaşi notă scopurile urmărite de toţi liderii statelor arabe militarizate
sau mai bine spus ai ţărilor în care predomină religia islamică, vom observa că fondul rămâne în
toate cazurile acelaşi: desfiinţarea statului Israel şi izgonirea evreilor din Palestina. De cealaltă
parte, conform unor studii cu caracter psiho-social efectuate pe eşantioane diferite ale populaţiei
israeliene, sunt semnalate apariţia unor elemente de natură să alarmeze nu doar Knessetul, ci
întreaga opinie publică occidentală. Este vorba de acte preparatorii întreprinse de evrei
ultraortodocşi, ce vizează aruncarea în aer a Moscheii lui Omar şi reconstruirea Templului; o
parte din această categorie a achiziţionat de-a lungul timpului, pietre despre care cred că au facut
parte din structura Templului şi cu care îşi doresc să contribuie la opera de reconstrucţie.În
perspectiva în care elemente extremiste din ambele tabere ar atenta la astfel de simboluri
religioase, ori culturale sau ar aduce atingeri grave unor valori morale semnificative în baza
cărora îşi orientează conduita şi chiar existenţa cele două naţiuni, izbucnirea unei noi deflagraţii
regionale sau chiar mondiale nu va mai fi un risc, ci o etapă inevitabilă.În prezent Israelul este în
relaţii de cooperare şi bună vecinătate cu doi dintre vecinii săi, Egiptul şi Iordania. Iranul, Irakul,
Siria, Libia, Algeria, Sudanul şi toate facţiunile extremiste din statele cu vaste comunităţi
musulmane sunt ostile, cel puţin la nivel declarativ, statului evreu. În acest context, un act care ar
aduce prejudicii valorilor islamice, de care s-ar putea face vinovate persoane cu orientări
extremiste, oriunde în lume, ar constitui pentru comunitatea musulmana apelul la JIHAD, cu
consecinţe dezastroase la nivel mondial. Am abordat problema perpetuă a Orientului Mijlociu
doar pentru a puncta principalul punct de plecare al terorismului internaţional; momentul în care
acest fenomen negativ s-a extins cu rapiditate în ultima parte a secolului 20 şi începutul celui
actual, factor de insecuritate şi instabilitate pe toate continentele.Parte integrantă în accepţiunea
de apărare a Islamului, Jihadul constituie simultan, atât un concept moral-religios, cât şi o formă
de manifestare a conceptului respectiv. Cuvântul arab „Jihad“ este un termen care înseamnă să îţi
încerci propria limită. Pentru musulmani Jihadul are două interpretări (înţelesuri). 8 Primul
înteles al Jihadului se refera la a te strădui din toate puterile şi resursele pentru respectarea
sistemului islamic de viaţă pentru a obţine favoarea lui Allah. Jihadul presupune un proces
continuu, o luptă interioară a individului cu el însuşi, adică stabilirea “Maruf-ului” (ceea ce este
drept şi adevarat) şi inlăturarea “Munkar-ului” (ceea ce este rău şi fals) din viaţa personală a
fiecăruia şi implicit, din societate. Acest înteles al Jihadului ar putea fi definit ca lupta spirituală
a fiecăruia împotriva viciului, pasiunii şi ignoranţei. Această manieră de întelegere a fost definită
în timpurile moderne, dar i se acordă mai puţină atenţie decât celei de-a doua interpretări, care
pune accent pe latura militară.Al doilea înţeles al Jihadului reprezintă „Războiul Sfânt“
împotriva necredincioşilor şi această interpretare este nescrisă în Coran. Potrivit jurisprudenţei
islamice (interpretării Legii Sharia), acest cuvânt se foloseşte pentru a exprima lupta dusă în
numele lui Allah, împotriva duşmanilor Islamului care recurg la forţă. Potrivit acestui înţeles al
cuvântului, credinţa islamică permite lupta pentru autoapărare, pentru protejarea religiei şi pentru
cei care au fost expulzaţi cu forţa din case. Potrivit musulmanilor, războiul este o necesitate a
existenţei, un fapt care aparţine vieţii, atâta timp cât în lume există nedreptăţi, opresiuni, ambiţii
deşarte şi cereri neîntemeiate. Omenirea trăieşte constant sub teroare şi acţiuni specifice
războiului, provenite din nenumărate focare de pe glob. Acesta este motivul pentru care Islamul a
recunoscut şi promovat „Războiul Sfânt“, o alegere justificabilă şi corectă (susţin musulmanii)
pentru autoapărare, reinstaurarea dreptăţii, libertăţii şi păcii.Fiecare musulman are datoria de a
accepta sacrificiul suprem pentru apărarea Islamului. O comunitate se consideră eliberată de
această îndatorire doar prin participarea la Jihad a unei părţi din comunitatea respectivă. În caz
contrar (dacă nimeni din aceasta nu participă la Jihad), vina aparţine întregii comunităţi. Cel care
moare în acest „Război Sfânt“ devine martir (shahid), fiindu-i garantat locul în „Rai“. În timp ce
musulmanul de rând trebuie să aştepte judecata finală (după moarte, în faţa îngerilor Minkar şi
Nakir), războinicul decedat în urma Jihadului ajunge direct în „Paradis“, dobândind fericirea
eternă.În timp ce Jihadul ofensiv este acceptat de ramura sunnită a Islamului (aproximativ 90%
din populaţia musulmană), acesta este interzis în ramura şiită (aproximativ 9%) care consideră că
numai Imamul (conducătorul spiritual şi temporal al noii comunităţi) este singurul în măsură să
decidă „Războiul Sfânt“. Ramura kharijită şi mai mulţi lideri religioşi islamici fundamentalişti
consideră că, alături de cele cinci îndatoriri individuale obligatorii pentru fiecare musulman
(potrivit celor două izvoare ale Islamului, Coranul şi Hadith-ul, există cinci obligaţii rituale
individuale, stâlpii credinţei: mărturisirea credinţei, milostenia, rugăciunea, postul Ramadhan şi
pelerinajul la Mecca), exista şi un al şaselea stâlp, Jihadul, care este o îndatorire
colectivă.Posibile condiţii care trebuie îndeplinite pentru declararea Jihadului ar fi următoarele:

 lupta sa fie initiata de necredincioşi, conform versetelor: „asupra acelora care au făcut
războiul“;

 musulmanii să fie persecutaţi: „pentru că ei au greşit“;

 obiectivul necredincioşilor să fie distrugerea credinţei musulmane: „astfel am fi doborâţi

la pământ“;

 apărarea şi protecţia religiei islamice: „astfel Allah nu permite unui popor să-l nimicească
pe celălalt“;

Există patru modalităţi de a realiza Jihadul: cu inima, prin cuvânt, cu mâna şi cu sabia.
Prima se referă la lupta spirituală împotriva viciului, a pasiunii şi a ignoranţei; prin cuvânt –
răspândirea cuvântului (a tradiţiei, care are la bază preceptele Coranului şi Legea sacră a
Islamului – Sharia); cu mâna să alegi să faci bine, iar cu sabia – să duci război împotriva
necredincioşilor.Odată convertit la Islam, renunţarea la această religie este considerată o ofensă
majoră. Jihadul este la fel de firesc pentru musulmani precum săvârşirea rugăciunii şi ţinerea
postului. Eschivarea de la Jihad reprezintă un păcat de neiertat (dezicerea de preceptele
Coranului).În prezent, părintele „Războiului Sfânt“ este considerată gruparea Hamas care însă de
la înfiinţare (1978) a adoptat Jihadul ca formă de luptă împotriva Israelului. Această luptă a
cunoscut o radicalizare accentuată în perioada 93-94 când a fost adoptat conceptul „istishhad“
(sacrificiul voluntar – sinuciderea).Potrivit structurilor specializate în Orientul Mijlociu, în
special din Israel, această radicalizare a luptei trebuie percepută nu ca o amplificare a acţiunilor
sau extindere a oricăror restricţii religioase sau morale. Lumea islamică nu are o autoritate
religioasă, de genul papalităţii, care să asigure o unitate de vederi şi comportament.Universitatea
Al Azhar din Cairo, considerată cea mai prestigioasă instituţie de studii religioase islamice, nu a
reuşit până în prezent să impună o conduită general acceptată, privind sinuciderea sau să
argumenteze integrarea acesteia în concepţia pacifistă a Coranului.Deşi Coranul interzice
sinuciderea ca formă de subordonare a unor probleme personale, nu precizează nimic în legătură
cu săvârşirea acestui act, pentru o cauză comună, dacă acesta se petrece cu binecuvântarea unui
iman sau a altui lider musulman autorizat. Pentru a legaliza aceste acţiuni, o serie de lideri
religioşi au adoptat poziţii comune, interpretând prevederile Coranului în aşa fel încât actele
teroriste sunt considerate acte de război în numele lui Allah, iar autorii sunt consideraţi
martiri.Terorismul sinucigaş este un termen relativ nou, apărut pe plan internaţional, care nu are
acoperire în dreptul internaţional. Definiţiile terorismului sinucigaş nu au constituit subiect de
studiu decât în anumite cercuri universitare din Orientul Mijlociu şi SUA, iar subiectul în sine, ca
formă de exprimare şi de comportament social al individului (grupului) este într-o formă
incipientă de studiu. Faptul că sinuciderea, ca act împotriva umanităţii, nu este judecată de către
tribunalele internaţionale, se datorează apariţiei sale recente şi evoluţiei birocratice a structurilor
legislative internaţionale.Transformarea terorismului internaţional într-un fenomen social de
amploare, cu ameninţări asimetrice nu a reuşit să dinamizeze procesul de intervenţie juridică şi
să legalizeze procedurile de aducere în instanţă pe plan internaţional.Terorismul sinucigaş este
definit ca o acţiune violentă, motivată politic, executată în mod conştient, determinat şi cu
intenţie de suicid împreună cu ţintele alese în cursul unei acţiuni. Moartea planificată prin voinţa
proprie a sinucigaşului este considerată ca factor necesar al succesului operaţiunii. De asemenea
terorismul sinucigaş este apreciat ca fiind un mod de acţiune a cărei finalitate depinde de moartea
teroristului care ştie că, dacă nu se sinucide, operaţiunea nu poate fi încununată de succes. În
ambele definiţii, elementul central îl reprezintă certitudinea atacatorului că moartea sa este
necesară pentru reuşita atacului.Terorismul sinucigaş se constituie într-un mod de acţiune unic
faţă de celelalte forme şi metode de atac terorist, succesul operaţiunii fiind asigurat nu atât de
efectul pe care îl produce, ci de moartea atacatorului. În studiile de specialitate se acordă o mare
importanţă sublinierii acestui lucru, apreciindu-se că prin aceasta impactul psihologic asupra
mulţimii este mult mai mare. Se apreciază că terorismul sinucigaş a devenit un fenomen social,
cu bază religioasă (promovat de liderii fundamentalişti ca formă actuală a Jihadului) susţinut prin
cutume sociale, dar mai ales prin finanţare.
Se consideră că terorismul sinucigaş nu va dispărea, transformându-se probabil, într-o
formă de manifestare a comportamentului individual deviant, argumentată de nerealizări şi
decepţii personale alimentate de un climat social potrivnic sau indiferent.

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

TERORISMULUI

Într-o lume marcată de manifestarea din ce în ce mai brutală a evenimentelor de ordin

politic, naţionalist sau religios, amplificarea violenţei, în general, şi a celei teroriste, în special,
generează o permanentă ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Se poate afirma că, actualmente, sursele unor potenţiale acte de terorism sunt prezente
constante pe teritoriul ţării noastre.
În ultima perioadă şi-au făcut apariţia şi în România actele de terorism, constatându-se o
intensificare a situaţiilor de alarmare a publicului sau a autorităţilor publice prin semnele false de
pericol, de natură să provoace stare de panică ori de groază şi să impună autorităţilor intervenţia
la faţa locului, prin dislocarea forţelor din sectoarele în care au misiunile principale.9
Poziţia geostrategică a României a constituit, începând cu anul 1990, un punct de atracţie
pentru diverşi cetăţeni străini, mai ales de când Iugoslavia a devenit ,,butoiul cu pulbere al
Europei”, iar tranzitarea Est-Vest se face prin ţara noastră, folosită ca placă turnantă pentru
diferite afaceri periculoase.
Organizaţii de traficanţi folosesc România ca un cap de pod între Orient şi Occident,
având în vedere faptul ca situaţia din fosta Iugoslavie a mutat centrul de greutate al traficului
rutei balcanice, care include acum România.
Pericolul terorist intern rezultă din prezenţa în ţară, pe perioade îndelungate, a unor
persoane străine cu antecedente pe linia organizaţiilor teroriste, dar şi a unor autohtoni din lumea
interlopă, racolaţi de aceste organizaţii teroriste, existând pericolul, riscul angajării lor în lupta
politică, aici putând aminti dosarul de terorism în care este implicat fostul om politic Omar
Hayssam.

9
Carta Alba a Securitatii si Apararii Nationale, Bucuresti,. 2004
 În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, care a adus în atentie ameninţarea
reprezentată de terorism la adresa securităţii naţionale şi globale, România a elaborat Strategia
naţională de prevenire şi combatere a terorismului.

Strategia îşi propune ca obiective majore:

 identificarea, monitorizarea şi evaluarea constantă a tuturor riscurilor şi

ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale, care pot contribui la
apariţia şi dezvoltarea terorismului;
 protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi a obiectivelor româneşti din interior şi
exterior de activităţile asociate terorismului;
 prevenirea implicării cetăţenilor români şi rezidenţilor străini din România în
activităţi subsumate terorismului internaţional;
 participarea la eforturile internaţionale de prevenire şi combatere a fenomenului
terorist, prin:
o contribuţii active la iniţiativele bi şi multilaterale, acţiuni politico-
diplomatice, reglementări şi instrumente normative, mecanisme
internaţionale de cooperare interinstituţională menite să prevină apariţia,
dezvoltarea şi manifestarea fenomenului terorist;
o transpunerea în cadrul normativ a obligatţilor asumate de statul român;
o schimb de informaţii şi participarea cu forţe armate specializate la
operaţiuni militare multinaţionale, sub mandat ONU, destinate prevenirii
şi combaterii terorismului.

În vederea implementării obiectivelor din strategie, a fost constituit ,,Sistemul naţional

de prevenire şi combatere a terorismului”. Acest sistem este coordonat, la nivel strategic, de
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar la nivel tehnic/operaţional, de către Serviciul Român de
Informaţii.
De asemenea, Sistemul include ministere cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării
naţionale (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, etc.),
serviciile speciale, Parchetul, Banca Naţională a României, precum şi autorităţile naţionale:
Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor Strategice şi Interzicerea Armelor Chimice,
Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare.
Principiile de acţiune în cadrul Sistemului naţional de prevenire şi combatere a
terorismului sunt:
Principiul deplinei legalităţi, care impune respectarea strictă a prevederilor Constituţiei
şi legilor în vigoare;
Principiul prevenirii săvârşirii de acte teroriste, care consacră necesitatea identificării
anticipate si înlăturaăii în timp util a premiselor de apariţie în raza de acţiune a instituţiilor
sistemului, a unei ameninţări de natură teroristă;
Principiul complementarităţii şi coerenţei în cooperare, care impune instituţiilor din
sistem o coordonare a activităţilor.10
În vederea transpunerii în practică a Strategiei, instituţiile componente au încheiat
Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a
terorismului, cuprinzând sarcinile ce le revin, subsumate tuturor tipurilor de misiuni şi
responsabilităţi destinate sistemului.
Principalele misiuni pentru prevenirea terorismului sunt :
◊ activităţi informativ-operative, derulate în interiorul şi exteriorul teritoriului naţional;
◊ activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane, financiare, logistice şi
informaţionale a organizaţiilor teroriste;
◊ activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare pentru asigurarea
securităţii principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone şi străine de
pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate,
potenţial vizate de acţiuni teroriste;
◊ activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile generate de acţiuni teroriste cu
diverse mijloace specifice, în vederea limitării/combaterii efectelor acestora;
◊ activităţi de informare şi relaţii publice vizând cetăţenii români din ţară şi străinatate;
10
Serviciul Roman de Informatii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, "Terorismul in lume",
Bucuresti 2004
 ◊ activităţi de instruire şi perfectionare profesională a specialiştilor instituţiilor din
componenţa sistemului, implicaţi în misiunile de prevenire şi combatere a terorismului;
◊ activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ privind acţiunile teroriste ;11

Misiunile privind combaterea terorismului se realizează prin:

 activităţi de sancţionare preliminară sau, după caz, post factum, a preocupărilor şi faptelor
subsumate terorismului;
 intervenţia antiteroristă nemijlocită, în cazurile în care sunt iminente, se derulează ori au
avut loc acţiuni teroriste;
 participarea la operaţiuni de prevenire şi combatere a terorismului, prin cooperare
internaţională, pe diverse spaţii.;

În vederea îndeplinirii rolului ce-i revine în coordonarea tehnică a sistemului naţional de

prevenire şi combatere a terorismului, la nivelul Serviciului Român de Informaţii a fost constituit
Centrul de Coordonare Operativă Antiterorista. Centrul de Coordonare Operativă
Antiteroristă are ca sarcină prioritară implementarea Strategiei în cadrul Sistemului naţional de
prevenire şi combatere a terorismului, prin:
o urmărirea implementării Strategiei în cadrul funcţionarii sistemului
naţional de prevenire şi combatere a terorismului;
o procesarea analitică a fluxului de date primite de la celelalte instituţii din
sistem şi asigurarea informării lor adecvate; arhivarea acestor informaţii şi gestionarea
bazei de date unificate;
o asigurarea comunicării cu structuri partenere străine în cadrul schimbului
de informaţii pe profil;
o asigurarea unui cadru permanent de discuţii, la nivel de experţi, privind
mijloacele de optimizare a activităţii sistemului naţional de prevenire şi combatere a
terorismului;
o asigurarea, în caz de nevoie (criza teroristă sau care subsumeaza activităţi
 teroriste), a suportului logistic şi operaţional pentru un Centru Naţional de Acţiune
Antiteroristă. 12
În cadrul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă sunt numiţi reprezentanţi ai
unor instituţii din cadrul Sistemului, iar în cazul unor evoluţii critice de natură teroristă, în
funcţie de dimensiunile şi implicaţiile crizei, sunt detaşaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii şi
organisme în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a
Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului.

VALORIFICAREA POZIŢIEI GEOSTRATEGICE A

ROMÂNIEI

Securitatea naţională a României este direct influenţată de poziţionarea sa la confluenţa a

patru spaţii: central-european, sud-est european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, zonei
Caucazului şi a Asiei Centrale, cu prelungire spre cea a Mediteranei şi Orientului Mijlociu.
Poziţia geostrategică a României reprezintă un atu în promovarea unor politici de stabilizare şi
angajare a acestor spaţii, prin dezvoltarea cooperării intra şi inter-regionale în contracararea
riscurilor la adresa securităţii continentale şi globale, în corelaţie cu abordările organizaţiilor
internaţionale (îndeosebi NATO, UE, OSCE).
Atât prin poziţia geo-strategică cât şi prin elementele fundamentale ale politicii de
securitate, rolul României ca actor individual şi ca membru NATO poate fi definit pe 2 paliere:
regional şi global.13

ROLUL ROMÂNIEI ÎN PLAN REGIONAL

12
Cornel Trandafir & Tudor Tanasescu, Antiterorismul European si Romanesc, Ed. Sitech,2006, pag. 15

13
Nicolae, Ion -Antropogeografie. Geografie umana si economica generala, Ed. UNIVERSITARA, 2005, pag. 33
 Accesul la Dunăre şi Marea Neagră, situarea la confluenţa spaţiilor centraleuropean, sud-
est european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, Caucazului şi Asiei Centrale, reprezintă o
capacitate strategică pe baza căreia politicile regionale ale României, în calitatea sa de stat
membru al NATO şi membru UE, pot fi dezvoltate pe patru direcţii.
Prin poziţia sa geografică, România aparţine spaţiului central european, integrat în
NATO şi în UE, în contextul proceselor de extindere care au fost etapizate în anii 2004 şi 2007.
România, actor important în stabilizarea mediului regional de securitate, prin angajamentele şi
acţiunile sale, contribuie la extinderea zonei de securitate central europene spre alte regiuni.
Totodată, România a dezvoltat relaţii privilegiate şi parteneriate de substanţă cu statele
membre NATO din Europa Centrală.
Acestea se bazează, atât pe convergenţa intereselor majore de securitate a aliaţilor central
europeni, cât şi pe existenţa unor anumite coordonate istorice comune.Zona central europeană
reprezintă un potenţial furnizor de securitate.
a) pentru estul Europei. În acest sens, parteneriatul româno-ungar poate constitui un
model de relaţii bilaterale în Europa Centrala şi de Est. Relaţiile de cooperare România -Polonia,
ca state central europene cu un potenţial geostrategic major, constituie de asemenea un element
de proiectare a stabilităţii şi securităţii spre estul Europei.
Integrarea completă a Europei Centrale în NATO şi Uniunea Europeana va conduce la
substanţierea cooperării regionale şi va contribui la securizarea frontierelor geografice şi virtuale
ale continentului european.
b) asigurarea unui climat de stabilitate în Balcani reprezintă un obiectiv major al politicii
de securitate a României. Zona sud-est europeană a înregistrat progrese semnificative în
rezolvarea anumitor revendicări de natură etnică, identitară şi teritorială. Atât în plan politic, cât
şi economic şi militar, România reprezintă un catalizator al politicilor regionale de cooperare.
c) Substanţa implicării sale în Balcani nu este dată numai de asigurarea în plan militar a
stabilităţii, dar şi de asistenţa oferită în domeniul reformei sectorului de securitate pentru statele
fostei Federaţii Iugoslave. Politica subregională a României este marcată de asumarea
responsabilităţilor proprii în stabilizarea regiunii, conform principiului regional ownership
aplicat atât în planul acţiunilor individuale, cât şi în participarea la organisme şi procese
subregionale. În acest sens, România sprijină obiectivele de integrare europeană ale statelor din
Balcanii de vest, propunând dezvoltarea unei platforme politice de solidaritate, în scopul
formalizării unui nou stadiu al cooperării statelor din Europa de Sud-Est şi al consolidării
perspectivei de aderare la UE pentru regiune. În context, România a salutat semnarea Cartei
Parteneriatului Adriatic, opinând că statele participante la aceasta vor continua eforturile în
vederea consolidării instituţiilor democratice, societăţii civile, statului de drept, economiei de
piaţă şi a compatibilităţii militare cu NATO.
d) Stabilitatea şi evoluţia democratică a statelor din Europa de Est, precum şi dezvoltarea
capacităţilor acestora de a contribui la securitatea regională şi euroatlantică, prezintă o relevanţă
directă pentru spaţiul euro-atlantic. Ca stat membru al NATO şi al UE, România va contribui la
consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale prin dezvoltarea cooperării cu vecinii săi răsăriteni
în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul EAPC si PfP.
România va susţine dezvoltarea cooperării NATO-Rusia, de o manieră care să încurajeze
participarea constructivă şi eficace a Federaţiei Ruse la securitatea euro-atlantică. Totodată, ţara
noastră va continua să acţioneze în vederea dezvoltării unui parteneriat pragmatic şi modern cu
Federaţia Rusă, pe baza Tratatului de Prietenie şi Cooperare încheiat în iunie 2003. Având în
vedere valoarea geostrategică a Ucrainei în spaţiul euro-atlantic, România va sustine aspiraţiile
euro-atlantice şi europene ale Ucrainei şi amplificarea cooperării sale cu NATO. De asemenea,
consolidarea evoluţiei democratice a Republicii Moldova, întărirea capacităţilor sale de a
combate criminalitatea transfrontalieră, precum şi identificarea unei soluţii politice viabile şi
benefice a conflictului transnistrean sunt importante pentru securitatea euro-atlantică. România
va susţine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi participarea sa la procesele de
cooperare din Europa de Sud-Est.
e) România doreşte să contribuie la translatarea rezultatelor pozitive ale cooperării
multinaţionale din sud-estul Europei spre zona Mării Negre şi a Caucazului, regiuni care
reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţii europene, dar care dispun de asemenea de un
deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent. După sfârşitul Războiului
Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un cordon sanitar sau o simplă zonă de
interferenta a diferitelor dezvoltări subregionale. În acest sens, politica de securitate a României
vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării Negre şi a Caucazului, regiuni care
reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţii europene, dar care dispun de asemenea de un
deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent.
 Dupa sfârşitul Războiului Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un
cordon sanitar sau o simplă zonă de interferenţă a diferitelor dezvoltări subregionale. În acest
sens, politica de securitate a României vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării
Negre, Caucazului şi Mediteranei într-o abordare unitară din perspectiva existenţei unor riscuri
şi oportunităţi comune acestora. Poziţia geostrategică a României va fi valorificată în planul
asigurării stabilităţii, dezvoltării economice, promovării proiectelor de infrastructură
transcontinentală, asigurării securităţii rutelor energetice şi de transport.
De asemenea, România se aliniază politicilor NATO şi UE de sprijinire a democratizării
şi oferire de asistenţă de securitate statelor din regiune. Proiectarea stabilităţii în spatiile
adiacente Mării Negre se va realiza în congruenţă cu politicile NATO şi UE în regiune, va
beneficia de parteneriatele României cu Turcia şi Grecia şi va fi sprijinită prin dezvoltarea
relaţiilor de cooperare cu Federaţia Rusă ca actor regional major.

ANGAJAMENTUL ROMÂNIEI ÎN PLAN GLOBAL

Prin participarea la iniţiative, procese şi operaţiuni militare din Africa până în Orientul
Mijlociu şi Asia Centrală, România si-a afirmat potenţialul global de promovare a stabilităţii şi
securităţii. Activitatea sa în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, Organizaţiei Mondiale a Muncii sau Fondului Monetar Internaţional reprezintă de
asemenea modalităţi de participare la procese globale cu relevanţă directă pentru securitatea
naţională a României.
România este implicată substanţial în eforturile internaţionale şi statale de combatere a
noilor provocări globale la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Astfel, România a participat în numeroase operaţiuni de menţinere a păcii, a răspuns la
crize şi combaterea terorismului cu peste 10.000 de oameni, personal militar şi de poliţie.
România participă cu peste 500 de militari în Operaţiunea Enduring Freedom şi în cadrul
Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate din Afganistan (ISAF) şi a trimis recent 700
militari în cadrul forţei de stabilizare din Irak. Participarea la aceste operaţiuni subliniază
angajamentul global al României în combaterea noilor riscuri la adresa securităţii internaţionale,
ca parte intrinsecă a politicii sale de securitate.
 UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

ÎNCETAREA RĂZBOIULUI RECE

Masterand: Fotache Robert