PROIECT DIDACTIC

CLASA : a III-a
ARIA CURRICULARĂ: OM ȘI SOCIETATE
DISCIPLINA: Educație civică
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Persoana
SUBIECTUL LECŢIEI: Trăsăturile morale ale persoanei
TIPUL LECŢIEI: reactualizarea cunoștințelor
SCOPUL LECȚIEI: reactualizarea conceptelor referitoare la persoană și trăsăturile morale ale persoanelor (încredere, curaj, respect, sinceritate, modestie).
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
Pe parcursul lecţiei, elevii vor fi capabili:
O1: să identifice mesajul transmis de filmul prezentatat;
O2: să definească conceptul de persoană;
O3: să precizeze trăsăturile morale pozitive și negative ale persoanei ce reies din textele date;
O4: să specifice acțiunile in care se transpun trăsăturile morale;
O5: să redacteze un final pentru textul dat.
STRATEGII DIDACTICE:
a. Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, metoda ciorchinelui, exerciţiul, observarea sistematică;
b. Mijloace didactice: laptop, video-proiector, planșă, fișe de lucru cu ciorchinele, bilețele cu cerințe;
c. Forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe.
Resurse :
Umane: 38 elevi.
Temporale: 50 de minute.
BIBLIOGRAFIE:
Desfășurarea lecției
Nr. Etapele/ Obiective Strategii didactice
crt. secvenţele lecţiei + operaţio-
intervalul de timp nale Conținutul instructiv – educativ Evaluare
alocat
Metode, Mijloace Forme de organizare
procedee, de a activităţii
tehnici învăţământ

I.Moment Organizez colectivul de elevi, pregătesc Evaluez

organizatoric materialelor necesare şi asigur un ambient capacitatea
optim pentru desfășurarea lecției. Conversația Frontal elevilor de
(1 minut) concentrare a
atenției.

II. Verificarea Verific tema pentru acasă pe care elevii au Exercițiul Frontal Evaluez
temei și a avut-o de pregătit. capacitatea
cunoștințelor Conversația elevilor de a
realiza sarcinile
anterioare
pentru acasă
(3 minute)

II. Introducere în O1 Introducerea în activitate se va realiza prin Conversația Laptop Frontal Evaluez
activitate intermediul unui film animat- Fata babei și capacitatea
fata moșneagului (adaptare pentru copii) Observația Video- elevilor de a
(5minute) pe baza căruia se vor adresa intrebari proiector recepta un mesaj
referitoare la titlu, autor, mesaj, dar și oral.
elemente evindenșiate de către povestitor
(trăsaturile morale ale personajelor)
III.Anunțarea Se anunță titlul lecției Trăsăturile morale Explicația Evaluez
temei și a ale persoanei şi obiectivele operaționale. capacitatea
obiectivelor lecției Conversația Frontal
elevilor de
(2 minute) sinteză a

informațiilor
primite.

IV. Dirijarea Prezint elevilor planșa (ciorchinele) de pe Exercițiul Planșă cu Frontal Evaluez
activității de tablă și le solicit sa citească informațiile ciorchinele capacitatea
învățare prezente pe aceasta.(anexa 1) Explicația Individual
Fișe cu elevilor de a
Precizez pașii de completare a planșei și a Metoda identifica și
(30 de minute) ciorchinele
fișelor pe care aceștia le-au primit. ciorchinelui explica
Fișe cu trăsăturile
O2 Solicit elevilor să specifice caracteristicile texte morale învățate
conceptului de persoana.

Impart elevilor un set de texte.

(anexa 2)

Le solicit acestora să citeasca primul text,

O3 să identifice titlul, autorul, personajele și
trăsăturile morale. (curaj, modestie,
O4
sinceritate, încredere, respect)

Dupa identificarea trasăturilor morale, voi

cere elevilor să specifice trasăturile morale
opusă.
 Aceștia vor completa ciorchinele, atat la
tablă, cât și pe fișe.

V.Asigurarea O5 Voi împărți elevilor bilețele pe care este Conversația Bilețele cu Evaluez
retenției și a scris un text incomplet. cerința de capacitatea
trasferului Explicația lucru Pe grupe
Solicit acestora să lucreze în perechi și să elevilor de
(7 minute) scrie un final pentru textul dat. Exercițiul Frontal redacta un final
pentru textul
Elevii vor citi pe rând versiunile proprii, iar
primit
colegii vor fi solicitați să își exprime
opiniile.

VI. Evaluare Fac aprecieri verbale asupra modului de Exercițiul Frontal Evaluez
activității implicare a elevilor în cadrul lecției și a activitatea
aportului de cunoștințe adus.
(2 minute) elevilor
Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscripţia pe pamblica: le Formidable, şi sub pamblica biletul de calatorie înfipt de tanti
Miţa, ca „aşa ţin barbaţii biletul”.
– Vezi ce bine-i şade lui – zice mam mare – cu costumul de marinel?
– Mamiţo, nu ţi-am spus ca nu se zice marinel?
– Da cum?
– Marinal…
– Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, cand a ieşit întai moda asta la copii – marinel.
– Vezi, ca sunteţi proaste amandoua? întrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel…
– Da cum, procopsitule? întreaba tanti Miţa cu un zambet simpatic.
– Mariner…
– Apoi de! n-a învaţat toata lumea carte ca d-ta! zice mam mare, şi iar saruta pe nepoţel şi iar îi potriveşte palaria de mariner.

(D-l Goe, Ion Luca Caragiale)

— Unde-ai pus cei patru bănuţi ? vru să ştie Zâna.
— I-am pierdut ! răspunse Pinocchio, dar de fapt spusese o minciună gogonată, fiindcă-i avea în buzunar.
Nici nu trânti bine minciuna, că nasul, care şi aşa-i era destul de lung, îi mai crescu de două degete.
— Şi unde i-ai pierdut ?
— Acolo, în pădure.
La cea de -a doua minciună, nasul îi crescu şi mai mult.
— Dacă într-adevăr i-ai pierdut acolo, în pădure — spuse Zâna , o să-i căutăm şi o să-i găsim : fiindcă tot ce se pierde în pădurea asta se găseşte totdeauna.
— Ah, acum îmi aduc aminte foarte bine — spuse prichindelul de lemn încurcându-se — că n-am pierdut cei patru gologani, ci i-am înghiţit, fără să bag de
seamă, în timp ce beam doctoria pe care mi-ai dat-o.

La a treia minciună, nasul i se lungi atât de tare, încât bietul Pinocchio nu se mai putea întoarce în nici un fel.
Dacă voia să se întoarcă încoa, îşi izbea nasul de pat sau de geamurile de la fereastră, dacă se întorcea încolo, şi-1 izbea de pereţi sau de uşă, iar dacă ar fi
ridicat puţin capul, ar fi fost primejdie mare să-i scoată ochii Zânei.

Zâna îl privea şi nu mai putea de rîs.

— De ce râzi ? o întrebă prichindelul, zăpăcit cu totul, şi îngrijorat de nasul acela care creştea văzând cu ochii.
— Râd de minciuna pe care mi-ai spus-o.
— Dar cum de ştii că ţi-am spus o minciună ?
— Minciunile, dragul meu, se cunosc repede, fiindcă sunt de două feluri : sunt minciuni care au nasul lung şi minciuni care au picioare scurte. La tine sunt
tocmai din acelea care au nasul lung.

(Pinocchio, Carlo Collodi)

Seara, fata cădea frântă de oboseală, că muncea de se spetea toată ziulica. Dar cum n-avea un pat unde să-şi întindă oasele trudite, se cuibărea în cenuşă
lângă vatră şi până şi somnul îi era numai chin şi amar. Şi fiindcă din această pricină era totdeauna plină de cenuşă şi murdară, îi ziseră în râs Cenuşăreasa.
Într-o zi, tatăl fetelor se pregătea să plece la un iarmaroc şi mai înainte de a-şi lua rămas bun, apucă să le întrebe pe cele două fete vitrege ce daruri voiau să
le aducă de acolo.

– Rochii frumoase, răspunse una.

– Ba mărgăritare şi nestemate, zise a doua.

– Da’ ţie, Cenuşăreaso, ce-ţi doreşte inima să-ţi aduc? întrebă taică-său, într-un sfârşit.

– Cea dintâi rămurică ce s-o anina de pălăria dumitale, la întoarcerea acasă, pe aia s-o rupi, dragă tată, şi să mi-o aduci.

La iarmaroc, omul avu grijă să cumpere pentru fetele vitrege rochii frumoase, mărgăritare şi nestemate. În drum spre casă, când îi fu să treacă printr-un
desiş, îl atinse o creangă de alun şi-i dădu jos pălăria de pe cap. Atunci îşi aminti de rugămintea Cenuşăresei, rupse creanga şi-o luă cu sine. După ce ajunse
acasă, dărui fetelor vitrege ceea dorise fiecare, iar Cenuşăresei, creanga de alun. Fata îi mulţumi din suflet şi, către seară, se duse la mormântul maică-sii,
răsădi crenguţa în pământ şi începu să plângă atât de amarnic că lacrimile picurară pe ramură şi-o udară. Şi crenguţa crescu mare şi se făcu o mândreţe de
copac. De trei ori pe zi se ducea Cenuşăreasa la mormântul maică-sii şi de fiecare dată zărea o păsărică albă lăsându-se din zbor pe câte-o creangă a alunului.
Şi ori de câte ori avea fata vreo dorinţă, păsărica i-o împlinea şi-i arunca din pom ce-i poftea inima.

(Cenușăreasa, Frații Grimm )

Jupânul corb, pe-o creangă cocoțat,
Ținea în colț un boț de caș furat.
Ademenită de mirosul cașului,
Cumătra vulpe-i spuse-așa borfașului
Să ne trăiți mulți ani, Măria-Voastră,
Că sunteți, zău ca din cutie scos!
Iar de-ați avea și glasul mlădios
Pe cât v-arată penele frumoase
Mă prind c-ați fi vreo Pasăre Măiastră!
Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai șade.
Deschide ciocul. Prada cade.
Și vulpea, înghițind-o, îl dăscălește –Bade,
Lingușitorii –nu știai se pare-
Trăiesc pe seama cui le dă crezare.
Dar lecția pe care o-nvățași
O fi făcând cât boțul tău de caș!...
Înmărmurit, crocanul, juratu-s-a cumplit
Că n-o să se mai lase de-acum păcălit.
(Corbul și vulpea, după Jean de La Fontaine)
 Corabia a pornit repede, legănându-se pe marea vânzolită, valurile se înălţau ca nişte munţi negri care parcă voiau să se rostogolească peste
catarge, dar nava se cufunda ca o lebădă, apoi ieşea iar la iveală printre talazurile înalte şi se lăsa iar în jos. Zânei i se păru că-i un joc vesel al corăbiei, dar
celor din corabie nu li se părea deloc că-i aşa. Nava trosnea tot mai tare, pereţii s-au spart de izbiturile valurilor, apa a pătruns înăuntru, catargul s-a rupt,
parc-ar fi fost de papură, şi corabia s-a culcat pe-o parte şi apa a început s-o cuprindă. Acum de-abia zâna şi-a dat seama că cei de pe corabie erau în
primejdie; chiar şi ea trebuia să se ferească de bârnele şi lemnele care se desfăceau din corabie şi erau împinse de valuri în toate părţile. Câteva clipe a fost
aşa de întuneric, încât nu se mai putea zări nimic, pe urmă, la lumina fulgerelor, toţi cei de pe corabie s-au văzut; zâna căuta din ochi pe prinţul cel tânăr.
Deodată l-a zărit scufundându-se împreună cu corabia şi pierind în apă. Mai întâi s-a bucurat că el are să ajungă jos la ea acasă, dar îndată după aceea s-a
gândit că oamenii nu pot trăi în apă şi prinţul n-are să poată ajunge decât mort la palatul tatălui ei. Nu, nu trebuie să moară, s-a gândit ea şi repede a pornit
înot printre bârnele şi scândurile care pluteau pe apă, uitând cu totul că acestea ar fi putut s-o lovească şi s-o vatăme. Şi atunci s-a dat la fund, apoi a ieşit
mai departe din apă, până a ajuns lângă prinţul care de-abia mai putea să înoate din pricină că valurile puternice îl acopereau mereu; braţele şi picioarele îi
erau frânte de oboseală, ochii lui frumoşi clipeau gata să se închidă şi chiar s-au închis şi el ar fi murit desigur dacă n-ar fi fost zâna. La prins cu o mână şi cu
cealaltă i-a ţinut capul deasupra apei şi s-a lăsat cu dânsul în voia valurilor.

(Mica Sirenă, Hans Christian Andersen)

1. Scrie un final potrivit pentru următoarea întâmplare:
„Maria și Dana sunt cele mai bune prietene. Ele petreceau tot timpul liber impreună.
Într-o zi Dana a spart mingea preferată a Mariei. Era foarte supărată și nu știa cum să procedeze. Ce ar fi crezut prietena ei despre ea? Nu
avea curaj să- i spună.”