Principalele sindroame neurologice

I. Sindromul piramidal – Sindromul neuronului motor central este un ansamblu de simptome

provocat de leziunile fasciculului piramidal pe traiectul său encefalic sau medular.

Etiologie – AVC, tumori cerebrale, mielite, fracturi de rahis, tumori medulare, scleroză latentă
amiotrofică.

Semne clinice: paralizie de obicei opusă leziunii cuprinzând teritorii întinse (hemiplegie, paraplegie)
predominând la extremitatea membrelor cu caracter spasmodic (contractură). Reflexele
osteotendinoase sunt exagerate – semnul Babinsky este prezent, apar tulburări sfincteriene. Atrofia
musculară este absentă.

-semnul Babinsky: la atingerea tălpii piciorului, degetul mare se îndoaie în sus, în loc de în jos (flexie
dorsală în loc de plantară), prezent în bolile sau leziunile neuronilor motori superiori. Copiii care nu au
mers încă reacţionează în acelaşi mod – flexia normală dezvoltându-se mai târziu.

II. Sindromul neuronului motor periferic – este un ansablu de simptome şi semne provocate
de leziuni ale neuronului motor periferic pe traiectul său medular radicular sau trunchiular.

Etiologie – poliomielită anterioară acută, compresiuni tumorale, polinevrite, poliradiculite.

Simptome: paralizia este întotdeauna de partea leziunii, interesând grupe musculare izolate. Paralizia
este flască, cu hipotonie sau atonie, cu atrofii musculare precare. Nu există tulburări sfincteriene şi nici
semnul Babinsky.

III. Sindromul extrapiramidal – este ansamblul de simptome provocat de leziunile nucleilor

cenușii centrali.

Se disting două tipuri: hiperton-hiperkinetic (parkinsonian) și hipoton-hiperkinetic (sindrom coreic).

Etiologie – boala Parkinson, encefalită epidemică, intoxicații cu CO, intoxicații cu neuroleptice.

Semne clinice: hipertonie generalizată permanentă, cedează în roată zimțată (sacadat) omogen
repartizată. Se însoțește de exagerarea reflexelor de postură (membrele păstrează poziția imprimată
mul mai mult timp decât la persoana normală).

-tremurătură amplă și regulată, predominând la membrele superioare, exagerată la atenție și emoții,

despărând la mișcări și repaus complet;

-akinezie: facies imobil, vorbire sacadată, mișcări lente și rare (sindromul coreic).
IV. Sindromul meningian – cuprinde ansamblul manifestărilor provocate de iritația sau inflamația
meningelor.

Etiologie – meningită, hemoragii meningiene, edem cerebro-meningian, unele tumori intracraniene,

azotemie, etc.

Simptome:

a) Funcționale
1. Cefalee difuză, permanentă, exagerată de zgomot, lumină și mișcări.
2. Vărsături provocate de schimbări de poziție, produse cu ușurință.
3. Constipație rezistentă la laxative ușoare.
b) Fizice
Caracterizate prin contracturi uneori evidente și vizible la primul examen, alteori
discrete, reclamând anumite manevre pentru a fi evidențiate – un prim semn este
redoare cefei.
Foarte important este și semnul Kervig – care constă în imposibilitatea de a ridica în
unchi drept pe trunchi membrele inferioare ale bolnavului așezat în poziție întinsă.
Dintre semnele citate – cefaleea și contractura reprezintă semne majore.
Diagnosticul, însă, nu se poate confirma decât după examinarea LCR prelevat prin
puncție lombară, care arată modificări de aspect, tensiune, citologie și compoziție
chimică.

V. Sindromul cerebelos – apare în caz de leziune a cerebelului sau căilor cerebeloase.

Principalele funcții ale cerebelului sunt: coordonarea mișcărilor, reglarea echilibrului și tonusului
muscular. Leziunea vermixului provoacă mai ales tulburări de echilibru (atonie cerebrală) iar leziunile
emisferelor cerebeloase, tulburări de coordonare a mișcărilor.

Etiologie – leziuni inflamatoare (abces, sifilis), scleroză în plăci, tumori cerebeloase, AVC, traumatisme
craniene occipitale, boli degenerative, atrofii cerebeloase, intoxicații (alcool, luminol).

Simptome: tulburări de coordonare. Suferința cerebeloasă se caracterizează prin patru semne:

1. Hipermetrie (depășirea de către mișcarea elementară a scopului propus cu imposibilitatea

efectuării mișcărilor fine) – Se pune în evidență prin proba index-nas sau călcâi-genunchi – se
constată că bolnavul este incapabil să efectueze mișcare cu precizie fie depășind ținta, fie
oprindu-se înainte. O altă probă mai este încheiatul și descheiatul nasturilor – se efectuează cu
greutate.
2. Asinergia sau descompunerea mișcărilor complexe în mai mulți timpi – bolnavul fiind incapabil
să efectueze mișcări combinate. Se pune în evidență prin proba flectării genunchiului pe
abdomen. Bolnavul nu poate executa sincron mișcarea de flexie a genunchiului și coapse,
flectând întâi coapsa pe abdomen cu membrul inferior extins, apoi flectând gamba. Asinergia se
 mai cercetează și prin proba lăsării pe spate; bolnavul cu leziuni cerebeloase este incapabil să
efectueze concomitent flexia genunchiului și, lăsându-se pe spate, se dezechilibrează.
3. Adiadocokinezia – mișcările succesive rapide, ca de exemplu: supinația și pronația mâinilor nu
pot fi executate rapid, membrul de partea leziunii întinzându-se și nefiind capabil să urmeze
ritmul celuilalt.
4. Executarea cu întârziere a actelor voluntare

Tulburările de coordonare influențează deseori scrisul și vorbirea. Scrisul este tremurat, inegal și
mare, iar vorbirea este sacadată, explozivă, lentă, ezitantă.

Tulburări de tonus: bolnavul prezintă hipotonie musculară – membrul de partea atinsă cade încet
când se ridică și se lasă brusc. Amplitudinea mișcărilor depășește limita fiziologică – genunchiul
atinge cu ușurință toracele.

Tulburări de echilibru: bolnavul cu sindrom cerebelos își deplasează picioarele pentru a-și lărgi baza
de susținere în timpul ortostatismului. De obicei, deși oscilează, nu cade (cu excepția cazurilor
grave). Tulburările de echilibru sunt exagerate de închiderea ochilor spre deosebire de Tabes și
sindromul vestibular. Mersul este dificil, nesigur, cu tendință de deviere spre partea leziunii;
picioarele sunt depărtate, și în general dă impresia unui om beat (mers ebrios).

Tremurătura – semn important în bolile cerebeloase, lipsește în repaus și apare la mișcările

voluntare, de aceea se numește și tremurătură intențională. Oscilațiile sunt ample, neregulate.

Nistagmusul – mișcări ritmice și simetrice ale globului ocular; apare ca urmare a legăturii strânse a
cerebelului cu sistemul vestibular. Tratamentul sindromului cerebelos este etiopatogenic.

VI. Sindromul vestibular - se caracterizează prin modificarea continuă a poziției organismului

în spațiu.

Simptome subiective: amețeală – vertij, greață – vărsături.

Simptome obiective: nistagmusul care se cercetează cerând bolnavului să privească lateral, în sus
și în jos; deviații tonice, adică deplasări ale capului, trunchiului și membrelor în direcția vestibulului
lezat. Se cercetează prin proba Romberg – bolnavul stă în picioare și își pierde echilibrul la
închiderea ochilor, și proba mersului în stea – bolnavul legat la ochi și pus să meargă 5-6 pași înainte
și înapoi, deviază de la direcția inițială, descriind aproximativ o stea.

Forme clinice:

a. Sindromul vestibular perifceric produs de leziuni traumatice și inflamatorii are urechii

interne, dând amețeli violente, nistagmus de partea opusă leziunii, și surditate și hipoacuzie.
b. Sindromul vestibular central
c. Sindromul Ménière – vertij cu mari tulburări
d. Răul de mare și de avion
VII. Sindromul senzitiv – se caracterizează prin tulburări de sensibilitate care sunt de obicei
subiective – spontane – descrise de bolnav prin: dureri, parestezii, etc.

Există și tulburări obiective de sensibilitate, în care deficitul sensibilității este provocat de leziuni
importante ale sistemului nervos.

A) Dintre tulburările subiective de sensibilitate enumerăm: cefaleea, migrena și unele nevralgii.

1. Cefaleea este un simptom care apare în foarte multe afecțiuni. Poate fi provocată de atingerea unor
afecțiuni care pot deveni dureroase și care sunt situate fie în interiorul cutiei craniene (vasele
intracerebrale, arterele meningiene, marile trunchiuri arteriale de la baza craniului, sinusurile venoase),
fie la exteriorul cutiei craniene (pielea capului, aponevrozele, arterele extracraniene, în special artera
temporală, cavitățile naturale cefalice: orbite, fose nazale, faringe, urechi, etc.). Cele mai frecvente
cauze sunt HTA, insuficiența renală, nevrozele, intoxicațiile cu CO, tumorile cerebrale, tumorile oculare,
afecțiuni ORL (otite, sinuzite), spondiloza cervicală.Tratamentul cefaleei este în primul rând etiologic;
simptomatic, se administrează sedative, analgezice; se asigură repaus psihic și fizic, se face psihoterapie.

O altă formă clinică de cefalee este migrena – ce se caracterizează prin crize de cefalee adesea
hemicraniene cu tulburări vizuale și digestive asociate. Are un caracter familial și se întâlnește mai des la
femei, începând cu perioada pubertară. Este provocată de obicei de surmenaj intelectual, emoții, abuz
de tutun și alcool, perioada premenstruală. Criza dureroasă este precedată de un stadiu prodromal de
ore sau zile caracterizat prin: iritabilitate, grețuri, vărsături, somnolență, anorexie. Criza debutează prin
tulburări vizuale, de obicei scotoame scânteietoare (puncte luminoase în câmpul vizual). Cefaleea apare
după câteva minute, este strict unilaterală, de obicei fronto-orbitală cu o intensitate foarte mare, cu
caracter pulsatil, însoțită de grețuri, vărsături, paloare facială, hiperlăcrimare. Este accentuată de
lumină, zgomot, și calmată parțial de liniște, întuneric, comprese reci. Tratamentul este profilactic, prin
psihoterapie, regim igienic de viață, reducerea aportului de sare. Tratamentul constă în administrarea
de aspirină, cafeină, codeină, infiltrații cu novocaină, etc.

2. Nevralgia trigeminală-este un sindrom dureros localizat pe traiectul nervului trigemen(facial).Se

caracterizează prin dureri paroxistice cu localizare unilaterală la nivelul regiunii supraorbitare şi
suborbitare cu caracter de descărcare electrică,însoţit de spasme ale muşchilor feţei.Dureză câteva
zecimi de secundă sau câteva minute şi se termină brusc.Între crize durerea este absentă. Se deosebeşte
o formă esenţială de origine necunoscută ce apare mai ales la femei şi care prezintă tabloul clinic descris
mai sus şi o formă secundară sau simptomatică provocată de factori locali care comprimă sau irită nervul
trigemen(focare infecţioase,sinusale sau dentare,glaucoame cronice,tumori cerebrale, meningite
cronice). Tratamentul este etiologic în nevralgia secundară.În nevralgia esenţială se
prescriu:aspirină,antinevralgic,algocalmin,tranchilizante etc.

3. Nevralgia occipitală sau Arnold caracterizată prin dureri paroxistice uneori de foarte mare
intensitate ,în regiunea occipitală cu iradiere spre creştetul capului.Boala este cauzată de un proces
inflamator local determinat de: frig,umezeală,infecţii dentare,amigdaliene,spondiloze
cervicale.Tratamentul se face cu analgezice,antireumatice,ultrascurte şi, în formele rebele,infiltraţii cu
xilină 1% asociată cu hidrocortizon.

4. Nevralgia intercostală - este provocată de suferinţe iritative ale nervilor intercostali.Durerile sunt
localizate de-a lungul coastelor sub forma unor crize violente.Crizele mai frecvente pot fi:fracturi
costale,osteite,zona zoster,tumori vertebrale.Tratamentul este etiologic.

5. Nevralgia sciatică – sindrom dureros localizat pe traiectul sciaticului. Cauza cea mai frecventă este
hernia discală. Cauze mai rare sunt:artroza vertebrală,morbul Pott,spondilite,tumori de bazin etc.
Tratamentul simptomatic constă în administrare de vit.B1,B6,antiinflamatoare,infiltraţii radiculare cu
novocaină,xilină,sau cortizon,rahicenteză,fizioterapie(ultrascurte,diadinamice). –În formele paralizante
sau persistente se pune problema intervenţiei chirurgicale.

B) Dintre tulburările obiective de sensibilitate amintim:

1. Sindromul polinevritic – deficit simetric de sensibilitate şi motilitate la extremitatea membrelor.

2. Radiculitele caracterizate prin tulburări de sensibilitate după un plan matematic:orizontal-pe

gât,torace şi abdomen;vertical – pe membre.

3. Sindromul senzitiv medular - de tip global cu abolirea sensibilităţii sub segmentul lezional –
mielite,compresiuni medulare,traumatisme.Sindromul este însoţit de paraplegie sau tetraplegie;

- de tip disociat realizând fie siringomielie – prin abolirea sensibilităţii termo-analgezice,fie Tabes –
abolirea sensibilităţii profunde.

4. Sindromul senzitiv talamic – care apare în leziunile talamusului însoţit de hemihipoestezie sau
hemihiperestezie(dureri cu caracter de arsură).

5. Sindromul senzitiv cortical – în acesta din urmă domină tulburările de sensibilitate profundă şi
discriminativă.

VIII. Sindromul de deficit motor

Deficitul motor apare într-o gamă largă de afecţiuni.Cele mai importante sindroame sunt:sindromul
muscular,sindromul de neuron motor periferic,sindromul de neuron motor central. -
Sindroame musculare - cele mai frecvente boli sunt:

a) Miopatia – este o boală heredo-familială care apare de obicei din copilărie sau
adolescenţă,caracterizată prin slăbiciune progresivă,atrofii musculare bilaterale şi simetrice interesând
în principal muşchii de la rădăcina membrelor.
b) Miotonia – afecţiune de obicei congenitală,caracterizatăprin dificultatea de a decontracta
muşcii.Decontracţia se face lent şi cu efort.Când bolnavul execută mişcări muşchii rămân contractaţi
câteva secunde.

c) Polimiozita – inflamaţia difuză a muşchilor care poate cuprinde şi tegumentele – dermatomiozita,sau

nervii învecinaţi – neuromiozită.Apare la orice vârstă ,mai frecvent la femei şi tineri.

d) Miastenia – se caracterizează prin deficit muscular cu fatigabilitate musculară,care apare sau se

accentuează la efort.Boala apare mai frecvent la femei mai cu seamă la muşchii oculari,ai feţei,ai
limbii,masticatori şi ai laringelui.

Sindromul de neuron motor periferc – cu tulburări de sensibilitate importante apare

în:poliradiculonevrite şi sindromul de coadă de cal.

Principalele cauze în RADICULONEVRITE (tulburări motorii însoţite de tulburări de sensibilitate)sunt cele

infecţioase (bacteriene,virotice,îndeosebi sifilisul).

O formă deosebită de suferinţă radiculară este sindromul cozii de cal format din rădăcinile lombosacrate
L2-S5.Leziunea cozii de cal se caracterizează prin paralizia flască a membrelor inferioare cu reflexe
abolite,atrofii şi tulburări de sensibilitate sfincteriene şi generale.Cauzele sunt:hernii de disc,tumori
primitive sau metastatice.

Sindromul de neuron central cuprinde:

-hemiplegia cu comă; ------
-hemiplegia flască;
-hemiplegia spasmodică;
-sindromul paraplegic.

IX. Sindroamele vasculare cerebrale – se disting două tipuri de sindroame:

- Insuficienţa circulatorie cronică cu simptomatologie discretă şi
- Insuficienţa circulatorie acută cu simptomatologie de focar uneori dramatică manifestările
fiind cunoscute sub denumire agenerică de AVC.

Accidentele vasculare cerebrale cuprind mai multe forme clinice:

-Ictus apoplectic - când AVC se instalează brutal lovind bolnavul în plină sănătate aparentă.
-Edemul cerebral acut sau encefalopatia hipertensivă - apare de obicei ca urmare a unei
tulburări circulatorii consecutive unei HTA,mai rar unui proces infecţios alergic sau toxic.
-Ramolismentul cerebral – este un AVC care duce la necroză ischemică a unui teritoriu din
parenchimul cerebral.
-Tromboza cerebrală – produsă de obicei de ateroscleroza vaselor cerebrale.Obstrucţia arterei
cerebrale determină ischemie în ţesutul înconjurător.
-Embolia cerebrală – este o formă clinică a reumatismului cerebral.
X. Sindromul de hipertensiune intracraniană – reprezintă ansamblul tulburărilor care apar
după creşterea volumului conţinutului cranian. Se produce fie din cauza dezvoltării unui proces expansiv
intracranian,fie din cauza acumulării în exces a LCR, fie prin creşterea patului vascular, prin vasodilataţie
activă sau pasivă cu turgescenţa vasculară, fie prin apariţia unui edem cerebral perifocal sau generalizat.