CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ANATOMIE Șl FIZIOLOGIE A APARATULUI DIGESTIV

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente:

 cavitatea bucală
 faringe (răscrucea căilor digestivă și respiratorie)
 esofag
 stomac
 intestinul subţire
 intestinul gros

Fig. 1. Tubul digestiv

1
 Cavitatea bucală este porţiunea iniţială a aparatului digestiv, alcătuită din organe şi
diverse ţesuturi. Superior este limitată de bolta palatină, inferior de planşeul bucal, lateral de
obraji, anterior de buze şi posterior se continuă cu faringele. Cavitatea bucală este căptuşită cu
mucoasa bucală. În cavitatea bucală se află cele două arcade dentare, superioară şi inferioară,
situate pe maxilar şi pe mandibulă.
Dinții sunt în număr de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari. Limba, organ
muscular situat posterior, prezintă pe faţa superioară nişte formaţiuni numite papile: filiforme,
fungiforme şi circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre rădăcina limbii şi formând
"V"-ul lingual.
În cavitatea bucală glandele salivare, parotide, submaxilare şi sublinguale secretă salivă.
Funcţiile pe care le îndeplineşte cavitatea bucală sunt:
 funcţia de masticaţie pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor
sub acţiunea ptialinei salivare,
 funcţia de fonație,
 funcţia receptoare,
 funcţia de apărare
 funcția fizionomică.
Faringele este un organ care aparţine atât aparatului digestiv, cât şi aparatului respirator.
El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu esofagul. Căptuşit de
mucoasă, este bogat în ţesut limfoid. În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala
faringiană pe peretele posterior şi amigdala linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin
numeroase vase limfatice și formând inelul limfatic Waldeyer.
Funcțiile faringelui snt:
 funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag,
 funcţia de apărare împotriva infecţiilor, care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale
respiratorie.
Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legătură între faringe şi
stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicală (C7) în dreptul cartilajului cricoid, şi se
termină în dreptul vertebrei a 11-a toracale, la cardia; este lung de 25 - 32 cm şi are un calibru
care variază între 10 şi 22 mm.
Are trei strâmtori fiziologice: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea de la nivelul
încrucișării cu artera aortă şi cea de la nivelul cardiei. Esofagul este situat în mediastinul
posterior, venind în contact cu formaţiunile situate aici. Datorită acestei situări, afecţiunile
esofagului se pot răsfrânge asupra organelor cu care vine în contact, iar pe de altă parte, leziunile
acestora pot provoca suferinţe esofagiene. Ca structură, esofagul este alcătuit din trei straturi: la
interior se află mucoasa, cu un epiteliu pavimentos stratificat; urmează tunica mijlocie, care este
musculară şi are două straturi: unul intern cu fibre circulare şi unul extern, cu fibre longitudinale;
tunica externă este formată din ţesut conjunctiv lax, care se continuă cu ţesutul de susţinere
mediastinal.
Fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre faringe şi stomac.
Prin reflexul de deglutiție, bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin coordonare nervoasă,
musculatura formează unde contractile care împing bolul spre cardia; sfincterul cardiei se
desface, împiedicând şi refluarea conţinutului gastric în esofag. Se acceptă existenţa a două zone
anatomice prevăzute cu activitate sfincteriană: una situată la joncţiunea faringo-esofagiană şi
alta, în vecinătatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis şi vestibulul gastro-
esofagian.
Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat între
esofag şi intestinul subţire. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere, cu vârful uşor îndoit şi
îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca litera "J" sau ca un cârlig. Forma lui este
variabilă în funcţie de: conţinut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal,
poziţia individului şi volumul organelor vecine. Stomacul începe de la cardia, care face legătură
între esofag şi stomac; porțiunea situată deasupra cardiei şi care este adaptată cupolei
diafragmatice, se numeşte marea tuberozitate (fonix); segmentul vertical este corpul stomacului,
care se continuă cu mica tuberozitate şi apoi cu antrul piloric şi se termină cu orificiul piloric.
Între cardia şi pilor se află două margini :
 marea curbură
 mică curbură.
Structural, stomacul este alcătuit din patru pături: la interior se află mucoasa, apoi
submucoasa, tunica musculoasă, iar la exterior este învelit de seroasa peritoneală. Mucoasa este
alcătuită dintr-un epiteliu cilindric, care secretă mucus, şi din glandele stomacului: glandele
fundice, secretoare de acid clorhidric şi pepsină, glandele pilorice şi celulele mucipare, ambele
secretoare de mucus. Tunica musculară este formată dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic,
un strat intermediar cu fibre circulare şi un strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular, la
nivelul pilorului, este foarte puternic, constituind sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeşte alimentele şi, datorită funcţiei sale
motorii, le frământă, le amestecă cu sucul gastric şi apoi le evacuează în duoden. Prin funcţia
secretoare, stomacul intervine în digerarea ţesutului conjunctiv şi a proteinelor cu ajutorul
acidului clorhidric şi al pepsinei. Mucusul gastric are un rol protector de prim-ordin, apărând
mucoasa de acţiunea sucului gastric.
Secreţia gastrică este declanşată mai întâi printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin
mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare în mucoasa gastrică (faza gastrică, cu secreţie de
gastrină) şi intestinul subţire (faza intestinală).
Intestinul subţire începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei
segmente: duoden, jejun şi ileon.
Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru porţiuni: prima porţiune, bulbul
duodenal, urmează imediat după pilor şi este uşor mobilă; porţiunea a doua, descendentă, este
situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se varsă secreţia biliară şi cea pancreatică; porţiunea
a treia este orizontală, iar porţiunea a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul, formând
unghiul duodeno-jejunal. Structural, duodenul este alcătuit din patru straturi: mucoasa,
submucoasă, musculoasă, (cu fibre musculare circulare şi longitudinale) şi seroasa peritoneală,
care îl acoperă numai pe faţa anterioară. Fiziologic, duodenul are două funcţii principale: motorie
şi secretorie. Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte repede în jejun (în câteva
secunde). Secreţia duodenală elaborează secretină (cu rol în stimularea pancreasului şi a
intestinului), enterokinaza (care transformă tripsinogenul în tripsină) şi mucus. La nivelul
duodenului începe să se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bilă şi
suc pancreatic.
Jejuno-ileonul are un calibru mai mic şi umple cea mai mare parte a cavităţii peritoneale.
Este alcătuit tot din patru straturi: mucoasa, submucoasă, musculoasă şi seroasă. Spre deosebire
de duoden, seroasa înveleşte întreaga circumferinţă a jejuno-ileonului.
Mucoasa formează cute circulare (valvule conivente) şi nenumărate vilozităţi intestinale,
realizând o suprafaţă enormă, cu mare rol în absorbţia intestinală. În porţiunea terminală a
ileonului se găsesc numeroşi foliculi limfatici, formând plăcile Payer.
Fiziologic, jejuno-ileonul are trei funcţii:
 Funcţia motorie - este reprezentată de mişcările pendulare, cu rol de frământare şi
amestecare a conţinutului intestinal, şi de mişcările peristaltice, cu rol de propulsare a
chimului intestinal.
 Funcţia secretorie - se manifestă prin elaborarea unor fermenţi: tripsină şi nucleo-tidază,
cu rol în digerarea proteinelor şi a acizilor nucleici; lipază intestinală, cu rol în scindarea
grăsimilor neutre; dizaharidaze (maltaza, izomaltaza, zaharaza și lactaza), cu rol în
digerarea glucidelor până la monozaharide.
  Funcţia de absorbţie se exercită pe o foarte mare suprafaţă, datorită vilozităţilor
intestinale. Odată cu principiile alimentare amintite se mai absorb şi apa, sărurile
minerale şi vitaminele.
Secreția intestinului subțire
Din punct de vedere structural intestinul subțire prezintă o serie de diferențieri anatomo-
funcționale proprii în cadrul anatomiei funcționale a tubului digestiv. Astfel, musculatura netedă
este dispusă în două straturi (circular și longitudinal) între care există punți de legatură, acesta
funcționând asemenea unui sincițiu. Mucoasa are o suprafață activă importantă de aproximativ
300 m2 asigurată prin valvulele conivente. Valvulele conivente sunt pliuri ale mucoasei,
semicirculare cu o densitate crescută la nivelul duodenului terminal și în porțiunea incipientă a
jejuno-ileonului. Pe suprafața valvulelor conivente și între ele se găsesc vilozități intestinale de
aproximativ 1 mm lungime (prelungiri digitiforme) care cresc și mai mult suprafața de digestie și
absorbție. În axul central al acestei vilozități se află rețele vasculare limfatice și nervoase.
Mucoasa intestinului subțire conține două tipuri de glande, Brü nner și Lieberkü hn.
Primele sunt dispuse doar la nivelul pilorului și duodenului, iar cele din urmă se găsesc între
vilozități și sunt dispuse pe toată lungimea intestinului subțire.
Sucul intestinal se secretă cu un debit de 2-3 litri pe 24 de ore, este un lichid incolor care
conține substanțe anorganice și organice. Dintre cele organice amintim enzimele care fac digestia
propriu-zisă, iar cea mai importantă este tripsina.
Motilitatea intestinului subțire
Chimul traversează lungimea intestinului subțire în aproximativ 3 ore. Mișcările de la
acest nivel asigură amestecarea chimului cu sucurile digestive, menține chimul în contact cu
suprafața absorbativă a microvilozităților și propagă chimul spre colon.
Cel mai frecvent tip de mișcare a intestinului subțire este segmentarea. Aceasta se
caracterizează prin contracții localizate ale inelelor de mușchi neted circular. Când segmentele
contractate se relaxează celelalte se contractă. Acest tip de mișcare realizează amestecarea
chimului cu sucurile digestive și menținerea acestuia în contact cu mucoasa. Plexurile
intramurale au rol de pace-maker enteric realizând contracții ritmice independente de inervația
simpato-parasimpatică. Propagarea conținutului intestinal are loc în sens anal și este inițiată de
ingestia alimentară. Acest tip de activitate contractilă se numește complex motor migrator
(CMM) și se propagă de la nivelul stomacului până la ileonul terminal. Originea unui astfel de
complex este la nivelul stomacului prin impulsuri vagale. Unii hormoni ca motilinul, substanța P,
somatostatinul și neurotensina inițiază CMM puternice.
 Reflexele de la nivelul intestinului subțire depind de funcționarea nervilor intriseci și
extrinseci.
Prezența chimului în intestin determină contracția orală a intestinului subțire și relaxarea
aborală a acestuia, acest răspuns se numește “legea intestinului”. Supradistensia unui segment de
intestin duce la relaxarea musculaturii netede din restul intestinului, acest răspuns fiind cunoscut
ca reflex intestino-intestinal. Stomacul și porțiunea terminală a ileonului interacționează reflex.
Distensia ileonului scade motilitatea gastrică, răspuns numit reflex ileo-gastric. Când activitatea
motorie și secretorie a stomacului crește, crește de asemenea și activitatea intestinului subțire,
acesta fiind cunoscut ca reflexul gastro-ileal.
Sfincterul ileo-cecal separă porțiunea terminală a ileonului de cec. În mod normal, acest
sfincter este închis, dar undele peristaltice din porțiunea terminală a ileonului produc relaxarea
acestuia și mici cantități pot trece în cec. De asemenea, distensia ileonului terminal relaxează
reflex sfincterul. În schimb distensia cecului închide sfincterul prevenind golirea suplimentară a
ileonului.
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la valva ileo-
cecală şi se termină cu anusul. Se distinge de intestinul subţire prin volumul lui mult mai mare şi
prin cele trei benzi musculare longitudinale (taenia coli). Lungimea lui variază între 1,5 şi 3
metri. Intestinul gros este împărţit în următoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul
transvers, colonul descendent, colonul sigmoid şi rectul.
Cecul este situat în fosa iliacă dreaptă; legătura dintre ileon şi cec se realizează prin
sfincterul ileo-cecal (formaţiune musculară). Pe partea internă a cecului se află apendicele, a
cărui poziţie este variabilă. Cecul are un grad de mobilitate.
Colonul ascendent este situat în flancul drept şi continuă cu cecul, urcând vertical până
la faţă inferioară a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se continuă cu colonul
transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers se întinde de la unghiul hepatic până la unghiul splenic (unghiul stâng)
şi este situat orizontal sau în formă literei "V".
Colonul descendent este situat în flancul stâng şi se întinde de la unghiul splenic până la
nivelul crestei iliace, unde se continuă prin colonul sigmoid.
Colonul sigmoid, în continuarea precedentului, situat în fosa iliacă stângă şi în pelvis, are
formă unui "S" şi se întinde până la unghiul recto-sigmoidian.
Rectul este porţiunea terminală: se întinde de la unghiul recto-sigmoidian până la anus şi
este situat în pelvis. Rectul comunică cu exteriorul prin canalul anal, care continuă ampula
rectală.
 Structural, intestinul gros este alcătuit din patru straturi: mucoasa, submucoasă,
musculoasă şi seroasa. Mucoasa este foarte bogată în celule mucipare: musculoasa se
caracterizează prin cele trei benzi musculare longitudinale şi prin benzile transversale, care
alcătuiesc haustrele intestinului gros.

Fig. 2 Intestinul gros

Fiziologic, intestinul gros are funcţii de motricitate, secreţie şi absorbţie.

Motricitatea asigură progresia bolului fecal prin contracţii peristaltice, segmentare, şi
prin contracţii masive. Bolul fecal se adună în sigmoid; trecerea materiilor fecale în rect duce la
expulzarea lor prin actul fiziologic al defecaţiei. Secreţia intestinului gros se rezumă la mucus.
Funcţia de absorbţie este mai redusă şi se exercită, mai ales, la nivelul cecului şi al
ascendentului; se absorb apa, sărurile, vitaminele, glucoza.
La nivelul rectului se pot absorbi substanţe medicamentoase şi apă, acestea ajungând în
vena cavă inferioară. Un rol extrem de important în fiziologie şi în patologie îl joacă flora
intestinală.
Secreția și motilitatea intestinului gros
Produsul de secreție al mucoasei colice este lipsit de enzime, redus cantitativ, foarte
vâscos, secretat fiind pentru a facilita alunecarea și aderarea resturilor trecute din ileon în cec
spre a constitui bolul fecal. Deși cantitatea de mucus este mică fiziologic, în condiții patologice
se secretă un mucus mai fluid pentru a facilita și grăbi eliminarea fecalelor sub formă de scaun
diareic.
 Reglarea funcției se face prin nervii simpatic și parasimpatic dar și prin intermediul
plexurilor intramural. Parasimpaticul stimulează o secreție de mucus abundentă pe când
simpaticul diminuează secreția.
Intestinul gros prezintă mișcări de amestecare, mișcări peristaltice și mișcări de transport
în masă. Aceste mișcări sunt adaptate funcțiilor sale, de resorbție a apei și propulsare a
conținutului devenit consistent.
Mișcările segmentare sunt realizate de către fibrele circulare și au caracter staționar iar la
intesitate mare pot obstrua complet lumenul intestinal. Ele realizează amestecarea conținutului,
deplasarea acestuia pe distanțe scurte în ambele sensuri favorizând absorbția.
Mișcările peristaltice ale intestinului gros constau în contracții ale muculaturii circulare,
care se deplasează propulsând conținutul colonului spre rect. Contracțiile sunt precedate de
relaxări, astfel încât mișcările au aspect de valuri. Frecvența este scazută comparativ cu cele din
intestinul subțire, ritmul contracțiilor crescând de la cec la sigmoid.
Mișcările de transport în masă sunt specifice numai intestinului gros și apar de două sau
trei ori pe zi. Au aspect peristaltic și sunt foarte puternice. Sunt declanșate de destinderea
stomacului (reflex gastro-colic), duodenului (reflex duodeno-colic) și colonului, dar pot apărea și
ca urmare a unor emoții puternice sau excitanți condiționați.
Timpul aproximativ de tranzit prin colon este de 12 ore. Eliminarea completă a unui
prânz test se face în decursul a 5-7 zile, în primele trei zile tranzitând aproape 70% din cantitatea
ingerată.
Reglarea funcției motorii a intestinului gros se face asemănător intestinului subțire.
O atenție aparte trebuie rezervată conținutului de fibre vegetale al rației alimentare.
Acestea, pe lângă faptul că au un rol stimulativ în formarea bolului fecal și a eliminării lui, de
acestea se leagă și unele substanțe toxice, cancerigene, care pot fi eliminate odată cu scaunul.
 CAPITOLUL II
TOXIINFECȚIILE ALIMENTARE
1. DEFINIȚII ȘI IMPLICAȚII ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Bolile de origine alimentară reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Ele sunt
provocate de ingerarea alimentelor și apei contaminate cu microorganisme sau toxinele lor.
Majoritatea bolilor de origine alimentară sau hidrică sunt considerate toxiinfecții alimentare, o
grupă de boli a căror definiție este încă discutabilă. În general toxiinfecțiile alimetare sunt
definite ca boli acute de origine alimentară care apar, de obicei, în mod brusc și într-o perioadă
scurtă de timp la două sau mai multe persoane care au ingerat același aliment și care din punct de
vedere clinic se manifestă preponderent prin simptome digestive, în special greață, vomă și/sau
diaree și numai rareori și prin simptome neurologice și musculare.
În decursul timpului s-au formulat numeroase definiții pentru toxiinfecțiile alimentare,
fiecare având limite și inconveniente. Acestea s-au întâmplat deoarece autorii lor au dorit să
cuprindă în aceste definiții și unele amănunte. Din această cauză, în ultimul timp, majoritatea
adoptă definiții cât mai generale, dintre care o menționez pe cea care cred că acoperă foarte bine
această patologie: “Toxiinfecția alimentară este o boală acută cu manifestări gastrointestinale,
și uneori, și neurologice care afectează două sau mai multe persoane care au consumat același
aliment sau băutură în decursul a 72 de ore anterioare”.
Unele boli infecțioase ale animalelor ca antraxul, rujetul, leptospiroza, bruceloza,
riketsioza ș.a. se pot transmite la om și prin intermediul cărnii, dar acesta este un mod de
transmitere neobișnuit. Cărnurile animalelor cu asemenea infecții nu ajung în consumul public,
datorită diagnosticării lor la animale încă în viață și excluderea acestora de la tăiere. Aceste
infecții se transmit, de obicei, prin contactul direct al omului cu animalele bolnave sau prin
produsele lor, leziuni cutanate și mucoasele respiratorii fiind porțile de intrare obișnuite ale
agenților infecțioși.
Toxiinfecțiile alimentare nu apar prin simplul contact al omului cu alimentul contaminat
și numai după ingerarea acestuia. Agenții vii sau toxinele lor prezente în aliment vor îmbolnăvi
oamenii numai dacă sunt în cantități mari și numai dacă sunt introduși în organism pe cale orală.
Pentru a se îndeplini aceste condiții, agenții microbieni trebuie să se multiplice pe alimentele
contaminate, să atingă concentrații înalte sau, în unele cazuri, să producă cantități mari de toxine,
iar consumatorul să ingere cantități relativ mari din alimentul contaminat.
 Toxiinfecțiile alimentare (TIA) cuprind un grup mare de îmbolnăviri acute plurietiologice
de cauză toxică sau infecțioasă, care apar sporadic sau epidemic, după consumul unor alimente
sau a apei contaminate cu microorganisme, toxine microbiene sau substanțe chimice toxice.
Obiectivele supravegherii sănătății publice legate de TIA sunt: monitorizarea incidenței
toxiinfecțiilor alimentare; identificarea cauzelor care favorizează sau produc contaminarea
alimentelor, a principalilor agenți etiologici care duc la apariția toxiinfecțiilor alimentare, rolului
alimentelor contaminate în izbucnirea focarelor de TIA, în vederea prevenirii acestora și pentru
scăderea morbidității generale ; aplicarea măsurilor de prevenire și control; elaborarea unor
programe eficiente de educație sanitară, cu scop final îmbunătățirea stării de sănătate a
populației, prin evidențierea practicilor neigienice în rândul populației (familie sau unități de
alimentație publică) privind achiziționarea, pregătirea, consumul și depozitarea alimentelor.
Definiția cazului izolat/sporadic este dată de Institutul Național deSănătate Publică -
persoana care prezintă semne clinice de boală aparută după consumul unui aliment contaminat,
fără legatură epidemiologică cu alte cazuri. Este rar, adesea face parte dintr-un focar încă
neidentificat. Focar de TIA: grup de 3 sau mai multe persoane care prezintă simptome clinice
asemănătoare în urma consumului aceluiași aliment contaminat.
Definiția de caz presupune următoarele criterii:
 clinice: - orice persoană care prezintă simptomatologie digestivă și/sau
neurologică însoțită sau nu de simptome cardiovasculare.
 de laborator (pentru cazul confirmat): - izolarea aceluiași agent patogen din
materii fecale, lichid de vărsătură sau sânge și, respectiv, din alimentul consumat.
 epidemiologice : - consum de aliment contaminat.
Cazul probabil reprezintă orice persoană care întrunește criteriile clinice și criteriul
epidemiologic.
Iar cazul confirmat este reprezentat de orice persoană care întrunește criteriile clinice și
de laborator. Se consideră caz/ focar de TIA dacă la bolnav/i și în aliment se identifică același
germen. De foarte multe ori, pentru că nu sunt îndeplinite toate aceste criterii, unele cazuri se
externează cu diagnosticul de Boală Diareică Acută.
Raportarea cazurilor/focarelor de TIA se va face de către Direcția de Sănătate Publică
județeană la Institutul Național de Sănătate Publică pe: FIȘA UNICĂ DE RAPORTARE A
CAZURILOR DE BOALĂ TRANSMISIBILĂ conform Hotărârii Guvernului nr. 589/2007 și pe
FIȘA DE RAPORTARE OMS utilizată pentru raportarea focarelor TIA, care se completează și
pentru focare de 2 cazuri.
 O formă de TIA cu particularități clinice și epidemiologice este Sindromul Hemolitic și
Uremic (SHU), a cărui incidență a crescut mult în ultimi ani.
Definiția pentru un caz posbil de sindromul hemolitic uremic (SHU) este: copil cu vârsta
sub 5 ani, spitalizat cu suspiciune de SHU sau gastroenterită severa. Cazul probabil: persoana cu
SHU confirmat clinic și fără izolarea unei tulpini de Escherichia coli (EHEC) producătoare de
verotoxine [STEC/VTEC] din coprocultură sau copil cu vârsta sub 5 ani care prezintă diaree
severă și a avut contact apropiat cu o persoana cu infectie cu EHEC (STEC/VTEC) confirmată
cu laboratorul.
Cazul confirmat este persoana cu EHEC [STEC/VTEC] izolat din coprocultură.
Sindromul hemolitic uremic (SHU) este definit prin următoarele teste de laborator:
trombocitopenie (nr. trombocite < 150 mii/µL) și anemie de origine hemolitică (Hb < 10,5
g/dL), cu nivele serice crescute ale lactat dehidrogenazei (LD > 500 U/L) și scăderea acută a
funcției renale (creatinina serică > 35 µmol/L pentru pacienții sub 1 an, > 80 µmol/L pentru
pacienții cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani), precum și prezența fragmentelor de hematii
(schizocite) pe frotiul din sângele periferic
Cazul de diaree este definit astfel: persoana care prezintă 3 sau mai multe scaune moi sau
apoase / 24 ore.
Gastroenterita severă la copil, este definită ca: mai mult de 5 scaune în 24 ore sau diaree
cu sange și mai mult de 5% scădere în greutate de la debutul simptomelor sau deshidratare > 8-
10 % și pacientul a necesitat spitalizare.
 2. ETIOLOGIE, EPIDEMIOLOGIE ȘI SINDROAME CLINICE

Bacteriile care produc cel mai frecvent toxiinfecții alimentare sunt Salmonella(30-60%
din cazuri), stafilococi enterotoxigeni (20-30% din cazuri) și mult mai rar Clostridium
perfringens Cl. botulinum, Bacillus cereus, Shigella, E. coli, Proteus, Campylobacter, Yersinia,
Vibrio cholerae.
Cel mai adesea toxiinfecțiile alimentare apar sub formă de izbucniri epidemice, în familii
sau colectivități (cantine, restaurante, instituții de copii etc.). Pot apare și sporadic, atunci când
doar o singură persoană a consumat din alimental contaminat.
Sursă de infecție sunt animalele și omul. În toxiinfecții alimentare cu salmonele, sursa de
infecție este reprezentată de animale (păsări, porci, bovine, rozătoare) și mai rar de om (bolnavi
și purtători de salmonele). În toxiinfecțiile alimentare cu stafilococ, principala sursă de infecție
este omul bolnav, cu infecții stafilococice cutanate (furuncul, panarițiu, piodermită) sau de căi
respiratorii superioare (angină, sinuzită, rinită) și purtători sănătoși de stafilococ (nazali și
faringieni). Ei pot contamina orice aliment, dar îndeosebi laptele și preparatele lactate. Alte surse
de infecție sunt animalele bolnave (mastita stafilococică a vacilor). Pentru enterobacterii (E. coli,
Proteus) sursa de infecție o constituie omul (bolnav sau purtător de germeni) și rar, animalele.
Bacilii telurici (Bacillus cereus, Clostridium perfringens), se găsesc de obicei în sol și pot
contamina de obicei variate alimente (zarzavaturi, conserve).
Calea de transmitere este reprezentată de alimente. Ele pot fi contaminate chiar de la
origine (lapte provenit de la vaci cu mastită stafilococică, carnea animalelor cu salmoneloză), sau
se contaminează ulterior (contact cu excreții provenite de la animale, cu persoane bolnave sau
purtătoare de germeni și care manipulează alimentele).
Pentru ca alimentul contaminat să provoace o toxiinfecție alimentară, el trebuie să
conțină un anumit număr de germeni (de obicei foarte mare) sau o cantitate de toxină.
Alimentele care provoacă cel mai frecvent toxiinfecții alimentare sunt: carnea și
preparatele din carne, ouăle, laptele și produsele de lapte, prăjiturile cu cremă, înghețata, frișca,
maioneza, brânza sărată.
Cazurile de toxiinfecție alimentară sunt mai numeroase vara, căldura fiind un factor
favorizant al multiplicării germenilor în aliment.
Din punct de vedere patogenic toxiinfecțiile alimentare sunt de două tipuri: tipul toxic, în
care odată cu alimentul se ingeră o toxină gata formată în aliment (ex. exotoxină stafilococică) și
tipul infecțios, în care odată cu alimentul sunt ingerați germeni (ex. salmonela), care își continuă
multiplicarea în tubul digestiv. Cu cât doza de germeni sau de toxină este mai mare, cu atât
perioada de incubație este mai scurtă, iar evoluția bolii este mai severă.
Șase categorii majore de tulpini de Escherichia coli determină diaree:
 enterohemoragic
 enterotoxigenic
 enteroinvaziv
 enteropatogenic
 enteroagregant
 difuz-aderent.
Fiecare are o patogeneză diferită, are proprietăți distincte de virulență și cuprinde un set
separat de serotipuri O: H.
Diareea produsă de tulpinile enterohemoragice (EHEC), adică , E.coli producătoare de
toxină Shiga [STEC], E. coli O157: H7, E. coli producătoare de verotoxină.
Diareea poate varia de la ușoară și non-sangvinolentă, la scaune care sunt practic în
întregime sânge. Manifestarea clinică cea mai severă a infecției este Sindromul Hemolitic și
Uremic: anemie hemolitică, trombocitopenie și disfuncție renală acută, ce apare atât la copii, cât
și la adulți, indiferent dacă au sau nu anomalii neurologice și febră.
Sursa de STEC este reprezentată de bovine, alături de alte rumegătoare purtătoare. Omul
poate fi și el un rezervor, putând contamina alimentele și apa. Transmiterea se face prin ingestia
de alimente contaminate cu fecale de rumegătoare. În SUA focare grave, incluzând cazuri de
colită hemoragică, SHU și chiar câteva decese s-au produsprin contaminarea cu carne de vită din
hamburgeri insuficient preparați termic. Alte alimente contaminate pot fi: pepeni, spanac, varză,
cidru de mere și lapte de vaci nepasteurizat, precum și apa potabilă.
Perioada de incubație este cuprinsă între 2 -10 zile. Perioada de contagiozitate durează de
la 1 săptămână la adult, la 3 săptămâni la copil.
Diareea produsă de tulpinile enterotoxigene (ETEC).
Este o cauză majoră de diaree a călătorilor în țările în curs de dezvoltare, precum și o
cauză majoră de dezhidratare severă la copii sub vârsta de 2 ani din aceste țări. ETEC produce
una sau ambele enterotoxine - termolabilă (TL) și termostabilă (TS) - și factori de colonizare a
intestinului subțire și astfel să producă diaree. Severitatea bolii poate ajunge de la diaree apoasă
ușoară la purgație severă pseudoholeriformă, fără sânge sau mucus. Pot apărea crampele
abdominale, vărsăturile, acidoza, starea de prostrație și dezhidratarea. Febra de grad mic poate fi
sau nu prezentă. Simptomele durează de obicei mai puțin de 5 zile.
 În țările în curs de dezvoltare, copiii, în primii ani de viață, trec prin mai multe infecții cu
ETEC, care determină dobândirea imunității, și, prin urmare boala apare mai rar la copiii mai
mari și la adulți. Deși infecțiile cu ETEC apar la animale, omul constituie sursa de contaminare a
alimentelor sau apei.
Perioada de incubație poate fi: scurtă de 10-12 ore sau medie 24-72 de ore.
Contagiozitatea este strâns legată de perioada excreției ETEC patogene, care uneori poate fi
prelungită.
Diareea produsă de tulpinile enteroinvazive (EIEC).
Această boală inflamatorie a mucoasei și submucoasei intestinale este asemănătoare celei
produse de Shigella, prin capacitatea acestor tulpini de E. coli de a invada și a se multiplica în
celulele epiteliale. Clinic, sindromul diareei apoase determinat de EIEC este mult mai frecvent
decât dizenteria.
Boala debutează cu crampe abdominale severe, indispoziție, scaune apoase, tenesme și
febră. La mai puțin de 10 % dintre pacienți evoluează cu eliminarea de multiple scaune lichide
conținând sânge și mucus. Pe frotiul colorat de mucus apar vizibile un număr mare de leucocite,
ca și în shigeloză. Sursa este umană, iar calea de transmitere este indirectă prin alimente
contaminate.
Bolnavii sunt contagioși pe durata excreției tulpinilor, iar perioada de incubație este
scurtă de 10-18 ore.
Diareea produsă de tulpinile enteropatogene (EPEC).
Anumite serotipuri s-au dovedit a fi asociate cu diareea de vară a sugarilor sau focarele de
diaree din creșe. Boala diareică este practic limitată la copiii cu vârsta sub un an, la care produce
diaree apoasă cu mucus, febră și dezhidratare. Diareea la sugari poate fi atât severă, cât și
prelungită, iar în țările în curs de dezvoltare poate fi asociată cu o rată mare de mortalitate.
Sursa este umană, iar transmiterea se realizează prin formulele de lapte pentru sugari și
alimente de diversificare contaminate. Au fost raportate focare legate de contaminarea apei de
orez.
Contagiozitatea poate fi prelungită, iar perioada de incubație este scurtă de 9-12 ore.
Infecția EPEC este neobișnuită la sugarii alăptați la sân .
Diareea produsă de tulpinile enteroagregante (EAEC).
Anumite tulpini sunt patogene și pot cauza diaree acută, sau diaree persistentă la copii și
adulți din țările dezvoltate. Din punct de vedere histopatologic EAEC aderă la enterocite într-un
biofilm gros de bacterii agregante și mucus. Majoritatea EAEC produc citotoxine responsabile de
diareea apoasă cu mucus. Incubația este de 20-48 de ore. Infecția cu EAEC a fost asociată cu
diareea la adulții infectați cu HIV.
Diareea produsă de E. coli difuz-aderent.
Aceste tulpini sunt mai patogenice la copiii de vârstă preșolară decât la sugari și copiii
mici. Produc o enterotoxină care are capacitatea de a determina celulele epiteliale să secrete o
mare cantitate e chemokine, mecanism important în producerea diareei.
Salmoneloza.
Boală manifestată în mod obișnuit ca enterocolită acută, cu debut brusc cu cefalee, durere
abdominală, greață și, uneori vărsături. Dezhidratarea în special la sugari și vârstnici poate fi
severă. Febra este întotdeauna prezentă. Anorexia și diareea persistă adesea timp de câteva zile.
În anumite circumstanțe enterocolita inițială poate evolua către septicemie. sau abcese. Cel mai
des sunt izolate Salmonella enterica serotipurile Typhi, Paratyphi și Enteritidis. Primele două
serotipuri, cu largă circulație în țările în curs de dezvoltare, produc febrele tifoidă și paratifoidă,
boli sistemice cu debut insidios cu febră susținută, cefalee marcată, indispoziție, anorexie și, mai
frecvent costipație, iar în formele se manifestă cu severe status mental alterat. Mecanismul de
transmitere al acestor infecții este tot ingestia alimentelor și apei contaminate cu fecalele sau
urina bolnavilor sau purtătorilor.
Serotipul Enteritidis este transmis prin intermediul păsărilor de curte. Toxiinfecțiile
alimentare apar în special în urma contaminării alimentelor la sursă sau, mai rar, prin
manipularea acestora de către o persoană bolnavă sau purtătoare. Sursele alimentare includ ouăle
și produsele din ouă crude sau insuficient preparate, laptele crud și produsele lactate, inclusiv
laptele praf, apa contaminată, carnea și produsele din carne, fructe și legume contaminate în
mediul lor de creștere sau în bucătărie.
Perioada de incubație este în medie 6-36 de ore, iar contagiozitatea este extrem de
variabilă de la câteva zile la câteva săptămâni. Starea de purtător temporar poate continua luni de
zile, mai ales la sugari. Susceptibilitatea la infecție este favorizată de aclorhidrie, tratament
antiacid, afecțiuni debilitante, inclusiv malnutriția. Gastroenterita produsă de Salmonella non-
tifică este de obicei autolimitată.
Shigeloza.
Boală infecțioasă acută ce afectează partea distală a intestinului subțire și colonul,
caracterizată de scaune diareice cu volum redus, acompaniate de febră, greață și uneori toxemie,
vărsături, crampe și tenesme. În cazurile tipice scaunul conține sânge și mucus (dizenterie)
provenite din ulcerațiile mucoasei și microabcesele confluente ale criptelor colonice, iar în multe
cazuri se prezintă cu diaree apoasă. Convulsiile pot fi o complicație la copii mici. Boala este de
obicei autolimitată cu durată de 4-7 zile. Shigella dysenteriae se asociază adesea cu boală gravă
și complicații, incluzând megacolon toxic, perforație intestinală și sindrom hemolitic uremic.
Shigeloza este endemică în climatele tropicale și temperate. Rezervorul este omul, iar
transmiterea este fecal-orală directă, dar mai ales indirectă. Infecția poate să apară după ingestia
alimentelor sau a apei contaminate, iar doza infectantă poate fi de 10-100 de microorganisme.
Responsabile de transmitere sunt în principal persoanele care nu reușesc să se curețe pe mâini și
sub unghii după defecație. Muștele pot transfera microorganismele de la latrine pe alimentele
neacoperite.
Perioada de incubație este în mod obișnuit 1-3 zile, dar în unele situații poate fi de o
săptămână. Perioada de contagiozitate se derulează în timpul infecției acute și până când agentul
infecțios nu mai este prezent în materiile fecale, de obicei după 4 săptămâni de boală. Purtătorii
asimptomatici pot transmite infecția, iar starea de purtător poate persista luni, și chiar ani de zile.
În zonele endemice boala poate fi severă la copiii mici, alăptarea la sân are efect protector pentru
aceștia.
Enterita cu Camphilobacter.
Zoonoză bacteriană intestinală acută de severitate variabilă, caracterizată de diaree,
frecvent cu scaune sangvinolente,durere abdominală, indispoziție, febră, greață și, uneori
vărsături. În 50% dintre cazuri diareea este precedată de o perioadă febrilă. Simptomele apar de
obicei la 2-5 zile de la expunere și pot persista 1-2 săptămâni. La adult poate evolua prelungit
sau pot apărea recăderi. Sângele, evident sau ocult, poate apărea, împreună cu mucus sau
leucocite în scaunele lichide. Formele rare includ sindrom pseudotifoid, convulsii febrile sau
sindrom meningean. Boala poate mima apendicita acută sau boala inflamatorie intestinală. Multe
dintre infecții sunt asimptomatice sau autolimitate.
Camphilobacter jejuni este o cauză importantă de diaree la toate grupele de vârstă.
Aciditatea gastrică scăzută a fost raportată ca risc de infecție. Focarele cu sursă comună sunt cel
mai des asociate cu alimentele, mai ales păsări de curte insuficient preparate, lapte nepasteurizat
și apă neclorinată.
Cel mai mare număr de cazuri sporadice apar în lunile calde în zonele temperate. Sursa
este reprezentată, pe lângă păsările de curte și vite, de căței, pisoi, porci, oi, rozătoare.
Alimentele contaminate, dar și apa contaminată cu fecalele animalelor menționate sunt un
vehicul important de infecție, mai ales că Camphilobacter este un microorganism mult mai
rezistent la condițiile mediului înconjurător. Doza infectantă este de obicei mică cca. 500 de
microorganisme. Indivizii netratați cu antibiotice pot excreta microbul până la 2-7 săptămâni.
 Yersinioza intestinală.
Infecție produsă de Yersinia enteropatogenă, tipic manifestată ca diaree acută febrilă cu
durere abdominală (în special la copiii mici). Aceste manifestări clinice pot include și
limfadenită mezenterică ce mimează apendicita. Diareea sangvinolentă apare la 25% dintre
pacienți, dar poate fi și absentă. Yersiniile sunt bacili gram negativi cu numeroase serotipuri, nu
toate sunt patogene. Gazda este reprezentată de păsările sălbatice, domestice și mamifere, omul
fiind o gazdă accidentală.
Faringele porcilor poate fi masiv colonizat de Yersinia enterocolitica. Focarele au ca
vehicule implicate tofu (brânza de soia) și intestinele de porc, dar și lapte contaminat post-
pasteurizare. Porcul este principalul rezervor, iar transmiterea este fecal-orală prin consumul
alimentelor și a apei contaminate. Yersinia enterocolitica se poate multiplica prin refrigerare sau
în condiții microaerofilice și există un risc crescut de infecție dacă carnea netratată depozitată în
pungi de plastic este insuficient preparată.
Incubația este 3-7 zile. Există portaj fecal cel puțin pe perioada simptomatică, de obicei
2-3 săptămâni. Gastroenterocolita este mai severă la copii.
Holera.
Este una din entitățile clinice care se încadrează definiției de caz pentru toxiinfecțiile
alimentare. Boală bacteriană intestinală acută caracterizată, în formele ei severe, prin debut
brusc, diaree apoasă profuză nedureroasă (scaune cu aspect de apă de orez), provocată de o
enterotoxină ce afectează intestinul subțire. În decursul bolii apar greața și vărsăturile profuze. În
cazurile netratate, dezhidratarea rapidă, acidoza, colapsul circulator, hipoglicemia la copii și
insuficiența renală pot conduce rapid la deces. În majoritatea cazurilor infecția este
asimptomatică sau determină diaree ușoară, iar purtătorii pot transmite infecția. Tulpinile de V.
cholerae O1 sau O 139 care nu posedă toxina holerică pot determina diaree acută apoasă, dar nu
pot determina holeră sau boală epidemică.
Holera este una dintre cele mai vechi și mai bine înțelese boli epidemice. Epidemiile și
pandemiile sunt strâns legate de consumul de apă și alimente nesigure, condiții precare de igienă,
salubritate săracă și condiții de viață aglomerată.
Dezastrele determinate de om sau naturale, cum ar fi situațiile de urgență complexe și
inundațile, care determină mișcări de populație și tabere de refugiați supraaglomerate sunt
potențial teren fertil pentru focare explozive cu rate ridicate de mortalitate.
Rezervorul principal este omul, dar există și rezervoare ambientale asociate
zooplanctoanelor din apele sălcii sau estuare. Holera este dobândită prin ingestia unei doze
infecțioase de alimente sau apă contaminate și poate fi transmisă prin mai multe mecanisme. Apa
este, de obicei, contaminată cu fecalele persoanelor infectate și ea însăși poate contamina, direct
sau prin intermediul alimentelor. Contaminarea apei are loc la sursă, în timpul transportului,
depozitării sau la domiciliu. Produsele alimentare pot fi, de asemenea, contaminate prin mâinile
murdare în timpul preparării sau în timpul servirii mesei. Băuturile preparate cu apă contaminată
vîndute de vânzători ambulanți, gheața și, chiar apa îmbuteliată comercial au fost incriminate ca
vehicule în transmiterea holerei, ca și legumele și fructele reîmprospătate cu apă netratată.
Consumul de fructe de mare crude sau insuficient preparate termic, pești stridii și crustacee.
Perioada de incubație este de la câteva ore până la 5 zile. Contagiozitatea durează, de
obicei, doar câteva zile după recuperare. Au fost raportate cazuri cu infecție biliară cronică cu
durată de ani de zile, asociată cu vărsarea intermitentă a vibrionilor în scaun. Susceptibilitatea
organismelor la infecție este variabilă: aclorhidria gastrică crește riscul de boală, iar copiii
alăptați la sân sunt protejați.
La nivel internațional, grupul afecțiunilor numite Toxiinfecții alimentare include atât
infecțile alimentare prezentate mai sus, cât și intoxicațiile alimentare. Se exclud bolile cauzate de
contaminările chimice ale alimentelor sau apei cu metale grele sau diverse amestecuri organice.
Intoxicația acută stafilococică.
Este o intoxicație cu debut abrupt și uneori violent,cu senzație de greață, crampe,
vărsături și prostrație, adesea acompaniată de diaree și uneori cu valori subnormale ale
temperaturii corporale și tensiune arterială scăzută. Decesele sunt rare, afecțiunea durează în mod
normal o zi sau două, dar poate dura mai mult în cazurile severe. Uneori intensitatea
simptomelor poate necesita internarea, iar unii pacienți pot fi investigați chirurgical în scopul
stabilirii diagnosticului, dacă anamneza este incompletă.
Câteva enterotoxine ale Staphylococcus aureus sunt stabile la punctul de fierbere și sunt
rezistente la unele procedee termice de prelucrare a hranei. Stafilococii se multiplică în interiorul
alimentelor și produc toxine chiar și când conținutul de apă este prea scăzut pentru creșterea altor
bacterii concurente. Este una dintre principalele intoxicații alimentare din lume. Sursa sunt
oamenii, cca. 25% din populația sănătoasă este purtătoare de Staphylococcus aureus, ocazional
vacile cu mastită, precum și câinii și păsările de curte.
Transmiterea se realizează prin ingestia unui produs alimentar care conține enterotoxina
stafilococică, în mod special acele alimente care au venit în contact cu mâinile celor care le
manipulează, fără să fie gătite ulterior, fie nu au fost încălzite sau refrigerate corespunzător în
situația în care au fost gătite.
Produsele de patiserie, cremele, sosurile pentru salate, sandvișurile, produsele din carne
se află în mare pericol de a fi contaminate. Toxina se dezvoltă, de asemenea, în șunca și salamul
insuficient uscate și în brânza neprocesată sau insuficient procesată. Când aceste alimente rămîn
la temperatura camerei pentru mai multe ore înainte de a fi consumate, stafilococii se multiplică
și elaborează o toxină termostabilă.
Bacteriile pot provenide la nivelul unor colecții purulente ale degetului sau ochiului, de la
nivelul abceselor, erupțiilor faciale acneiforme, secrețiilor nazofaringiene sau de lanivelul pielii
aparent normale. Ele pot avea proveniență bovină prin produsele lactate obținute din lapte
contaminat, în special brânză.
Perioada de incubație este foarte scurtă, intervalul dintre ingestia alimentului și debutul
simptomelor variază între 30 de minute și 8 ore.
Botulismul intestinal
Botulismul alimentar este o intoxicație severă ce rezultă din ingestia toxinei preformate
prezentă în alimentele contaminate cu Clostridium botulinum.
Simptomatologia, ce poate debuta la câteva ore sau la câteva zile de la ingestia
alimentelor, urmează un tipar clasic de paralizie flască simetrică, descendentă. Simptomele
precoce sunt adesea oboseala marcată, slăbiciune și vertij, de obicei urmată de vedere încețoșată,
senzația de gură uscată și dificultăți de înghițire și vorbire, pe măsură ce toxina afectează nervii
cranieni. Simptomele neurologice evoluează întotdeauna descendent: umerii sunt primii afectați,
apoi brațe, antebrațe, coapse, gambe.
Paralizia musculaturii respiratorii poate determina blocarea respirației și, în absența
ventilației mecanice se produce decesul. Nu prezintă febră și pierderea stării de conștiență.
Simptomele gastrointestinale includ greață, vărsături, constipație și meteorism abdominal și, mai
rar, diaree.Manifestări similare apar la persoane care au consumat aceleași alimente.
Cele mai multe cazuri se recuperează, dacă sunt diagnosticate și tratate prompt, prin
administrarea precoce a antitoxinei și terapie intensivă respiratorie. Recuperarea poate dura luni
de zile.
Neurotoxina botulinică este considerată una dintre cele mai letale substanțe cunoscute,
metoda standard de cuantificare o constituie biotestele pe șoareci (1nanogram/kg corp). Toxina
este produsă în alimente incorect procesate, conservate, alimente cu conținut scăzut de sare, acid
sau alimente alcaline, alimente pasteurizate sau puțin procesate, depozitate fără refrigerare, mai
ales în recipiente etanșe. Pot apărea focare și prin contaminarea conservelor deteriorate după
procesare.
Sursa o constituie sporii ubicuitari în solul din întreaga lume. Sporii sunt frecvent
recuperați din produsele agricole, inclusiv miere, se găsesc și în sedimentele marine și tractul
intestinal al animalelor, inclusiv pești.
 Perioada de incubație este de 12-36 de ore, dar uneori simptomele apar la câteva zile de la
consumul alimentelor contaminate. Cu cât e mai scurtă incubația cu atât este mai severă boala.
Intoxicația alimentară cu Clostridium perfringens.
Afecțiune intestinală caracterizată prin debutul brusc al durerilor abdominale colicative,
urmate de diaree. Greața este obișnuită, însă vărsăturile și febra sunt de obicei absente. În
general, este o boală ușoară cu durată scurtă, de o zi sau mai puțin, și rareori fatală la populația
anterior sănătoasă. Focare de boală severă asociate cu enterita necrozantă și cu rate crescute de
mortalitate au fost raportate în Germania postbelică.
Sursa este tractul gastrointestinal al oamenilor și animalelor sănătoase: bovine, pești.
porci, păsări de curte. Ingestia alimentelor contaminate cu pământ sau fecale și care sunt păstrate
apoi în condiții care permit multiplicarea germenului.
Majoritatea izbucnirilor sunt asociate cu prepararea termică inadecvată sau, mai ales, cu
reîncălzirea felurilor de mâncare care conțin carne, de obicei tocănițele, plăcintele cu carne și
sosurile din carne de vită, curcan sau pui. Sporii supraviețuiesc la temperaturile normale de gătit,
germinează și se multiplică în timpul răcirii lente, în timpul depozitării la temperatura ambientală
și/sau în timpul reîncălzirii inadecvate. Izbucnirile apar de obicei la firmele de catering,
restaurante, cafenele și școli care dispun de facilități improprii de răcire și refrigerare a
cantităților mari de alimente.
Afecțiunea rezultă din eliberarea toxinei de către celulele în curs de sporulare, la nivelul
tractului gastrointestinal inferior. Sunt necesare contaminări bacteriene importante, peste 105
germeni/g aliment, pentru producerea toxinei la nivelul intestinului uman, urmată de apariția
bolii manifeste.
Perioada de incubație este de 6-24 de ore. Nu există contagiozitate.
Intoxicația alimentară cu Bacillus cereus.
Intoxicație caracterizată în unele cazuri prin debut brusc cu vărsături, iar în altele prin
dureri abdominale colicative și diaree. Afecțiunea durează în general cel mult 24 de ore și rareori
este fatală.
Bacillus cereus, organism aerob sporulat produce două enterotoxine: cea termostabilă
care determină vărsături, este produsă în aliment când nivelurile B. cereus ating 10 5 unități
formatoare de colonii pe gramul de aliment; cea termolabilă, care determină diaree și se
formează în intestinul subțire al omului.
Microorganismul este ubicuitar în sol și mediul înconjurător, în mod obișnuit regăsit în
cantități mici în alimentele crude, uscate și procesate. Modul de transmitere se realizează prin
ingestia de alimente păstrate la temperatura ambientală după ce au fost gătite, ceea ce duce la
multiplicarea germenilor. Epidemiile asociate cu vărsături au fost cel mai frecvent legate de
consumul de orez păstrat la temperatura camerei înainte de a fi reâncălzit. Diverse alimente
manipulate necorespunzător au fost implicate în izbucnirile asociate cu diaree.
Perioada de incubație este de 30 minute până la 6 ore în cazul în care vărsăturile
constituie principalul simptom; 6-24 de ore acolo unde diareea este predominantă. Nu se
transmite de la persoană la persoană.
Intoxicația paralitică cu crustacee.
Intoxicația clasică cu crustacee, Paralitic shellfish poisoning (PSP) este un sindrom
caracteristic, predominant neurologic, care debutează în decurs de câteva minute până la câteva
ore după consumul de moluște bivalve. Simptomele inițiale includ parestezii ale gurii și
extremităților însoțite de simptome gastrointestinale, care de obicei se remit în cîteva ore.
În cazurile severe, ataxia, disfonia, disfagia și paralizia musculară cu insuficiență
respiratorie și moarte pot surveni în decurs de 12 ore. Simptomele seremit de obicei complet în
câteva ore până la câteva zile de la ingestia de crustacee.
Acest sindrom este cauzat de contaminarea crustaceelor cu saxitoxina și gonyautoxina
produse de speciile de alge Alexandrium și alte dinoflagelate. Concentrarea acestor toxine se
petrece în perioada de înflorire masivă a algelor, cunoscută ˮca mareea roșieˮ , dar și în afara
acestei perioade. PSP este obișnuită la crustaceele recoltate din apele mai reci, în perioada
aprilie- octombrie. Crustaceele rămân toxice timp de câteva săptămâni de la dispariția florilor,
unele specii rămân toxice în mod constant.
Majoritatea cazurilor apar la persoane sau grupuri de persoane care adună crustaceele
pentru consumul propriu.
Neurotoxinele PSP sunt termostabile. Zonele de mare risc din Canada și Uniunea
Europeană sunt supravegheate de rutină. Japonia și SUA folosesc testarea pe șoareci. Când
nivelurilede toxină în crustacee depășesc echivalentul a 80 micrograme de saxitoxină/100g
crustacee zonele de recoltare sunt închise și sunt afișate mesaje de avertizare.
Intoxicația neurologică cu crustacee.
Intoxicația neurotoxică cu crustacee este asociată cu înflorirea algelor Gymnodinium
breve, care produc brevetoxina. Mareele roșii cauzate de G. breve au apărut de mult de-a lungul
coastei Floridei, unde sindromul a fost cel mai mult studiat, cu mortalitate asociată la pești,
păsări și animale marine.
Simptomele care apar după consumul de crustacee : parestezii circumorale și ale
extremităților, amețeli și ataxie, mialgii și simptome gastrointestinale, sunt moderate și au
tendința la rezoluție spontană și completă. Probleme respiratorii și iritații ale ochilor apar, de
asemenea, ca urmare a transmiterii toxinei prin particule de aerosoli purtate de valuri și de vânt,
în perioada de înflorire a acestor alge.
Intoxicația diareică cu crustacee.
Intoxicația diareică cu crustacee, Diarrhetic shellfish poisoning (DSP) a fost raportată
pentru prima dată în Japonia în 1978 și de atunci în întreaga lume. Au fost izolate toxinele
implicate: dinophysistoxina 1, 2 și 3, precum și acidul okadaic. Boala apare ca urmare a
consumului de midii, scoici și scoici de râu care s-au hrănit cu Dinophysis fortii sau Dinophysis
acuminata. Simptomele includ: diarea, greața, vărsăturile și durerile abdominale.
Eliminarea hepatopancreasului scoicilor le face sigure pentru consum. Gătitul obișnuit
prin fierbere în apă sau aburi nu poate neutraliza acidul okadaic din cauza stabilității chimice și
proprietăților lipofilice.
Intoxicația amnezică cu crustacee.
Intoxicația amnezică cu crustacee, Amnesic shellfish poisoning (ASP) rezultă din ingestia
de crustacee contaminate cu acid domoic produs de diatomeea Psudonitzschia pungens. Primele
cazuri au fost raportate în provinciile atlantice ale Canadei în anul 1987. Persoanele intoxicate ca
urmare a consumului de midii albastre prezentau vărsături, crampe abdominale, diaree, cefalee și
pierderea de scurtă durată a memoriei. Atunci când au fost testați la mai multe luni de la
intoxicația acută, pacienții au arătat o amnezie anterogradă, cu păstrarea relativă a funcțiilor
cognitive, împreună cu evidențe clinice și electromiografice de neuropatie pură motorie sau
senzitivo-motorie, precum și axonopatie.
Autoritățile canadiene analizează acum moluștele bivalve pentru acid domoic și închid
zonele de recoltare a crustaceelor atunci când nivelurile de acid domoic depășesc 20 ppm. Este
necunoscută semnificația clinică a ingestiei de cantități mici de acid domoic la persoanele care au
mâncat crustacee și anșoa recoltate din zonele unde sunt prezente speciile de Psudonitzschia.
Directiva Comisiei Europene 91/492-EEC și amendamentele privitoare la siguranța
crustaceelor stabilește ˮcantitatea totală de acid domoic conținută de partea comestibilă a
moluștelor nu trebuie să depășească 20 micrograme de acid domoic /gram, utilizând tehnica de
cromaografie lichidă la presiune înaltăˮ.
Intoxicația cu Azaspiracid.
Prevalența intoxicației cu Azaspiracid (AZP) a fost raportată pentru prima dată în 1995,
când midiile recoltate în Irlanda au provocat diaree la populația din Olanda. Începând cu 1996,
mai multe evenimente cu AZP au fost raportate în câteva țări din Europa, cele mai multe datorate
midiilor. Simptomele apar la 12 până la 24 de ore după consum și persistă până la 5 zile. Ele
constau în diaree severă și vărsături cu dureri abdominale și ocazional greață, frison, cefalee și
crampe abdominale.
Intoxicația cu azaspiracid poate determina necroza intestinală, timică și
hepatică. Sindromul ciguateric.
Apare în urma ingestiei unor specii de pești tropicali care se hrănesc cu alge (peștele-
chirurg, peștele-papagal) sau a unor pești prădători (baracuda), caracterizat prin prurit
(mâncărime), tulburări de echilibru, hipotensiune și vărsături asociate cu diaree, paralizii sau
parestezii ale buzelor, limbii, faringelui, stare de rău, cefalee, uscarea gurii, gust metalic, mialgii,
artralgii, fotofobie, tulburări de vedere trecătoare. Furnicăturile sau înțepăturile la nivelul
picioarelor, pierderea echilibrului și durerile de dinți sunt semne caracteristice. În multe cazuri
apare senzația de cald-rece, bradicardia sinusală, paralizia nervilor cranieni și paralizia mușchilor
respiratori.
Boala durează de la câteva zile la câteva luni. Durerile la nivelul extremităților pot reveni
intermitent mai mulți ani de la apariția intoxicației. Cazurile severe evoluează spre deces prin
stop respirator.
Toxinele ciguaterice sunt produse de mai multe specii de dinoflagelate care trăiesc pe
recifele de corali și reprezintă hrana unor pești fitofagi. Deoarece nu există un tratament specific,
ci doar adjuvanți care amelioreză simptomele, cum ar fi manitolul și calciul, simptomele
neurologice pot persista luni sau ani.
Simptomele se reactivează la consumul de alcool, de aceea, este interzis a fi consumat
timp de 6 luni după vindecare. Cel mai simplu lucru care se face pentru primul ajutor în caz de
otrăvire este consumul de apă de nucă de cocos bogată în potasiu, care împiedică răspândirea
toxicului în organism.
Intoxicațiile cu ciuperci trebuie menționate deoarece îndeplinesc criteriile definiției de
caz pentru toxiinfecțiile alimentare din Metodologia de supraveghere a focarelor de TIA
elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, mai mult ciupercile sunt cuprinse în lista
anexă a agenților cauzali.
Intoxicațiile cu ciuperci se pot manifesta prin mai multe sindroame clinice în funcție de
toxicul pe care îl conține ciuperca ingerată și se pot împărți în două grupe principale pe baza
duratei perioadei de incubație: cu perioadă de incubație scurtă (2-5 ore) sau lungă (8- 48 ore)
Sindroame cu perioadă de incubație scurtă .
Sindromul colinergic (sudoral).
Sindromul colinergic este produs de numeroase specii ale genului Inocybe, și unele specii
de Clitocybe. Aceste specii conțin muscarină, un alcaloid care excită receptorii colinergici cu
afinitate pentru muscarină, blocați de atropină. Se manifestă, după câteva minute până la 3 ore de
la ingestie, prin grețuri, vărsături, catar oculo-nazal, contracții ale pupilei, dereglarea văzului,
tulburări respiratorii, încărcare bronșică, salivație, diaree, tremurături
intense, transpirație abundentă, și încetinirea pulsului. Ca tratament se administrează sulfat de
atropină, în doze de 0,5 mg la 4 ore, sau 1 mg în cazuri severe, până la dispariția tulburărilor, de
regulă 12 - 24 ore. În cazul ingerării ciupercilor în cantități mari, se fac spălături gastrice cu
cărbune activat, iar pierderile de lichide se vor înlocui prin perfuzie de ser fiziologic.
Sindromul muscarian.
Consumul de Amanita muscaria provoacă intoxicații ale sistemului nervos prin
muscimol, care se manifestă prin stare de ebrietate atropinică, urmate de stări letargice. În acest
caz, simptomele otrăvirii apar brusc, la 1 până la 3 ore după ingestie. Se constată tulburări
gastrointestinale, care duc la evacuarea rapidă a unei părți din ciupercile ingerate, dar în general
acestea sunt urmate de tulburări nervoase, delir (delir muscarian), vesel sau furios, halucinații.
Intoxicațiile cu această ciupercă nu sunt mortale. După starea de beție care durează câteva ore,
intoxicatul doarme și se reface în 24 de ore.
Sindromul panterian.
Sindromul provocat de Amanita pantherina este asemănător cu cel descris la Amanita
muscaria, dar mai grav, deoarece se pot constata și cazuri mortale. În afară de această specie,
intoxicații cu același simptom produc și alte specii de Amanita care nu au pigment roșu. Amanita
pantherina elaborează acidul ibotenic.
Sindromul narcotidian.
Sindromul narcotidian este dat de consumul speciilor de Panaeolus. Simptomul
caracteristic este un efect narcotic, beție, tremurături și o amnezie momentană. În anumite doze
produce efecte halucinante.
Sindromul halucinogen.
Consumul unor ciuperci din genurile Psilocybe și Conocybe au efecte halucinogene
similare cu LSD-ul, cu deformări ale senzațiilor spațio-temporale ale subiecților, viziuni de
puncte strălucitoare și colorate sau linii mișcătoare. Simptomele frecvente sunt cauzate de
toxinele psilocibina și psilocina, manifestate prin: hipotensiune, transpirație abundentă, stări
depresive, halucinații vizuale și auditive. Sindromul apare și durează doar câteva ore. Cei care
consumă frecvent asemenea ciuperci, mai ales în populațiile primitive, cu ocazia unor ritualuri,
pot sfârși prin sinucideri în masă.
Tratamentul constă în administrarea unui purgativ salin în combinație cu combaterea
agitației, eventual alinarea convulsiilor cu sedative, reechilibrarea hidroelectrolitică,
administrarea de perfuzii glucozate pentru protecția celulei hepatice, apoi tratarea insuficienței
renale sau/și circulatorii acute. Atropina este antidotul fiziologic: 1-2 mg la 30 - 50 de minute i.
m. până dispar fenomenele
colinergice. Sindromul
coprinian.
Este provocat de Coprinus antramentarius. Ciuperca devine mai periculoasă atunci când
se consumă și alcool, imediat sau în zilele ulterioare. Simptomele sunt hipertensiune
intracraniană, senzație de căldură, vasodilatație, puls scăzut, respirație greoaie, grețuri,
transpirație, vărsături. Se recomandă administrarea de întăritoare și calmante; perfuzie
cu glucoză.
Sindromul resinoidian.
Este provocat de numeroase specii de ciuperci toxice. Cele mai cunoscute specii
sunt: Agaricus, Boletus satanas, Entoloma lividum, Hebeloma crustiliniforme, Hypholoma
fasciculare, Lactarius scrobiculatus, Lactarius torminosus, Omphalotus olearius, Ramaria
formosa, Russula emetica, Tricholoma tigrinum. Toxinele conținute de acestea sunt compuși
chimici instabili și produc iritații ale mucoasei aparatului digestiv.
Efectul produs de ele este asemănător cu cel provocat de unele purgative puternice.
Perioada de incubație poate fi scurtă, de la 30 minute la o oră, sau lungă, 3-8 ore. Simptomele
sunt : grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree, asociate uneori cu stări de depresie psihică și
tulburări ale funcțiilor cardiace. Se produc uneori însemnate pierderi de apă și electroliți.
Tratamentul constă în spălături gastrice urmate de purgativ salin, ori în cazul în care pacientul și-
a golit stomacul însă mai prezintă senzația de vomă, spasmele fiind prezente, se poate administra
un antivomitiv, antidiareice și antispastice. Înlocuirea pierderilor de apă și
electroliți se face prin perfuzare cu ser fiziologic sau ser glucozat 5%.
Sindroame cu perioadă de incubație
lungă. Sindromul giromitrian.
Ingerarea unor ciuperci ca Gyromitra esculenta, numite popular zbârciogul gras sau
ciuciulete, cauzează intoxicații severe cu efecte hemolitice. Toxina giromitrina induce tulburări
renale, manifestate prin creșterea semnificativă a hemoglobinei în urină, alături de declanșarea
unui icter, vomă, diaree, somnolență și tetanie musculară. Intoxicația este dată de monometil-
hidrazină, rezultată prin descompunerea giromitrinei.
Sindromul orelanian.
Este produs de orelanină produsă de genul de ciuperci Cortinarius
orellanus sau Cortinarius rubellus. Clinic produce inițial tulburări gastrointestinale, apoi nefrita
tubulo-interstițială, insuficiență renală. Tratamentul constă în hemodializă.
 Sindromul faloidian.
Consumarea de Amanita phalloides, Amanita verna și Amanita virosa, provoacă 90%
din otrăvirile mortale cu ciuperci. Efectele otrăvirii apar după 8-12 ore după ingestie și încep prin
dureri epigastrice pronunțate, frisoane, vărsături repetate și incoercibile, după care se instalează
diareea abundentă însoțită de sete intensă. Se constată și tulburări nervoase, care alternează cu
perioade de acalmie. Apoi apar sincope, răcirea extremităților corpului, paloare cadaverică și un
facies alterat, cu înfundarea în orbită a globilor oculari, midriază și o expresie de neliniște.
Bolnavul intră într-o stare de prostație, păstrându-și cunoștința. Uneori apare delirul și agitația.
Starea de boală se desfășoară în crize succesive. În final apar hemoragii, contracturi și convulsii.
Pulsul devine rapid și slab, ceea ce anunță sfârșitul fatal în scurt timp. Moartea survine după
24 ore sau 5-6 zile, în funcție de cantitatea de ciuperci consumate și de rezistența individului. În
cazuri mai puțin grave, bolnavul se restabilește treptat, dar păstrează mult timp simptomele de
boală, uneori toată viața.
Acest sindrom este însoțit de hipoglicemie, hiperazotemie, hipercolesterolemie,
hipocloremie și de scăderea rezervei alcaline, iar din punct de vedere anatomopatologic, de
congestii viscerale gereralizate, pete hemoragice pe mucoase, leziuni degenerative, hepatice,
renale și ale sistemului nervos central. Acest ansamblu de simptome și leziuni se poate încadra
într-un sindrom de gastroenterită și insuficiență hepato-renală.
Toxicitatea acestor ciuperci se datorează mai multor compuși toxici, printre care falina
sau amanita-hemolizina (substanță hemolitică), amanitina și faloidina.
 3. DIAGNOSTIC, TRATAMENT ȘI MĂSURI DE CONTROL

Diagnosticul toxiinfecțiilor alimentare.

Se stabilește pe baza datelor epidemiologice (toți cei care au consumat alimentul
incriminat prezintă manifestări digestive asemănătoare), pe baza formelor clinice și a analizelor
de laborator (identificarea germenului sau toxinei în alimentul incriminat, în lichidul de vărsătură
și în scaunul bolnavilor).
Investigarea cu laboratorul a cazurilor/focarului.
Investigarea bolnavilor. Internarea în spital a bolnavilor se face în funcție de severitatea
simptomelor și a gradului de deshidratare. Produsele biologice recoltate de la pacienți (lichid de
vărsătură, materii fecale, sânge) se vor investiga în laboratorul spitalului și/sau în laboratorul
Direcției de Sănătate Publică (DSP). În cazul apariției unui focar de TIA colectiv sau al unuia
generat de o unitate de alimentație publică se recomandă ca 10% din tulpinile izolate precum și
tulpinile care nu au putut fi identificate în laboratorul spitalului, să fie trimise la laboratoarele de
microbiologie ale DSP.
Tulpinile care nu au putut fi identificate în laboratorul DSP județene vor fi trimise către
laboratorul secției de epidemiologie a bolilor transmisibile din cadrul Centrului Regional de
Sănătate Publică, pentru diagnostic, confirmare și teste suplimentare, inclusiv de evaluare a
rezistenței la antibiotice. Toate tulpinile de Salmonella și Campylobacter identificate în
laboaratoarele DSP vor fi trimise pentru serotipare la Institutul Cantacuzino.
Investigarea personalului implicat în manevrarea/prepararea alimentelor. Personalul
angajat în instituții de alimentație publică este supus controlului la angajare și controlului
periodic conform H.G. nr. 355/11.04.2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor. În cazul
apariției unui focar de TIA, persoanele implicate în manipularea și prepararea alimentelor vor fi
investigate prin recoltarea de probe biologice (exudat nazo-faringian, probe de pe mâini/leziuni,
materii fecale). Probele vor fi investigate bacteriologic în laboratorul DSP.
Investigarea mediului. Se vor investiga în laboratorul DSP probele recoltate de pe
suprafețele de lucru, materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele (utilajele folosite,
ambalaje,etc) mijloace de transport, probele de microaerofloră, precum și probele de apă.
Investigarea alimentelor. Investigarea bacteriologică a alimentelor (materii prime) revine
Direcției Sanitar-Veterinare județene (DSV), care va comunica rezultatele echipei DSP cu care a
intervenit în investigarea focarului. Pentru elucidarea etiologiei focarului și pentru a stabili
diagnosticul de focar de TIA confirmat, echipa DSP poate recolta în paralel cu echipa DSV
probe de alimente materii prime, pe care le va lucra în laboratorul DSP.
 Investigarea bacteriologică a alimentelor preparate (a probelor pastrate la frigider 48 de
ore), din unitățile de alimentație publică și cele de îngrijiri, și a probelor recoltate din alimentele
care mai sunt găsite (neconsumate) în focarele familiale se face în laboratorul DSP, cu
comunicarea datelor către DSV.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Escherichia coli.
Tulpinile de Escherichia coli cauzatoare de diaree fac parte din următoarele grupuri sau
patotipuri: E. coli enteropatogen (EPEC), E. coli enterohemoragic (EHEC), E. coli enterotoxigen
(ETEC), E. coli enteroinvaziv (EIEC) și E. coli enteroagregativ (EAEC). Implicarea lor
etiologică este cel mai adesea suspectată în cazul unui pacient (copil sau adult) cu diaree, pentru
care coprocultura efectuată este negativă pentru patogeni enterici comuni precum Salmonella,
Shigella, Yersinia și Campylobacter. Dintre așa-numitele patotipuri intestinale sau diareigene de
E. coli, numai EHEC poate cauza complicații extraintestinale de tipul sindromului hemolitico-
uremic (SHU), iar virulența tulpinilor acestui patotip se datorează, în principal, unor toxine
denumite shigatoxine sau verotoxine. La acest moment se cunosc două tipuri de astfel de toxine,
denumite shigatoxina (verotoxina) 1, respectiv shigatoxina 2.
EHEC O157:H7 este serotipul cel mai frecvent asociat cu cazurile de diaree cu evoluție
severă (ex. colita hemoragică, SHU), dar nu este singurul responsabil de acestea, fiind cunoscute
și alte serotipuri EHEC la fel de virulente. Evoluția nefavorabilă a unui individ infectat cu EHEC
(serotipuri O157 si non-O157) și apariția SHU depind atât de virulența agentului infecțios
(tulpinii bacteriene), cât și de susceptibilitatea gazdei. Cea mai mare incidență a infecției cu
EHEC se înregistrează la copiii sub 5 ani, în rândul acestora înregistrându-se și cel mai înalt risc
de SHU.
Din punctul de vedere al diagnosticului microbiologic, infecțiile intestinale cu EHEC,
precum și cele cu tulpini din alte patotipuri de E. coli, se confirmă cel mai corect prin izolarea
agentului infecțios în cultură (coprocultură) și stabilirea potențialului sau de virulența (apreciat
prin markeri fenotipici și/sau genotipici specifici fiecărui patotip).
Diagnosticul infecțiilor cu EHEC O157 și non-O157 se poate realiza însă și prin metode
care nu se bazează pe cultură (ex. teste de detectare a prezenței de toxine în materii fecale, teste
moleculare de detectare a genelor care codifică toxine în material genomic total extras din
materii fecale, cu sau fără îmbogățire). Ele nu trebuie însă să înlocuiască metoda izolării
agentului infecțios în cultură. Probele de materii fecale provenite de la copii cu diaree sau SHU
se lucrează conform metodologiei specifice pentru diagnosticul microbiologic al bolii diareice
acute (BDA). Recoltarea și testarea materiilor fecale pentru prezența de tulpini de E. coli
patogene (inclusiv O157:H7) trebuie să fie făcută cât mai precoce după instalarea diareei și
înainte de administrarea tratamentului antibiotic. Aceasta este valabil, de altfel, pentru
diagnosticul microbiologic al tuturor patogenilor enterici bacterieni în care se urmărește
cultivarea acestora.
Pentru izolarea tulpinilor EHEC serotip O157:H7 se recomandă însămânțarea materiilor
fecale și pe mediul selectiv și diferențial agar sorbitol-MacConkey (SMAC), care ușurează
identificarea acestora. În cazul izolării unor colonii incapabile să fermenteze sorbitolul (sorbitol
negative), aspect caracteristic pentru EHEC O157:H7, se selectează cel puțin 3 colonii care se
vor testa: o porțiune din colonie pentru aglutinare cu ser anti- O157. Toate coloniile de E.
coli care au aglutinat cu ser anti- O157 vor fi trimise pentru confirmarea serotipului și stabilirea
genotipului de virulență la Institutul Național de Cercetare Cantacuzino.
Metodele de control ale infecției cu EHEC presupun în primul rând implicarea timpurie a
autorităților de sănătate în identificarea sursei și aplicarea măsurilor adecvate de prevenire. De
îndată ce se ridică suspiciunea TIA este foarte importantă blocarea transmiterii interumane, prin
urmare se procedează la instruirea membrilor familiei cu privire la necesitatea spălării frecvente
a mâinilor cu apă și săpun ( mai ales după defecație), eliminarea scutecelor murdare și a
deșeurilor umane, precum și prevenirea contaminării alimentelor și a băuturilor.
Măsuri care ar putea reduce incidența bolii includ: limitarea prevalenței animalelor
purtătoare în cirezile de vite și reducerea excreției de STEC la bovinele din ferme; gestionarea
operațiunilor de abator pentru a reduce contaminarea cărnii cu piei de animale sau cu conținutul
intestinal; utilizarea limitată a dejectelor animale în scopul de a fertiliza solul cultivat apoi cu
legume și fructe (consumate crude sau minim preparate); pasteurizarea laptelui și produselor
lactate; spălarea și decojirea fructelor și legumelor; spălarea pe mâini după contactul cu
animalele de fermă; gătirea cărni de vită în mod corespunzător, carnea tocată la o temperatură
internă de peste 700 C; protejarea, purificarea și clorinarea surselor publice de apă; asigurarea
igienei corespunzătoare în centrele de îngrijire a copilului sau vârstnicului.
Retragerea promptă de pe piață a alimentului contaminat, dovedit a fi sursă comună, în
focarele de TIA se produce ca urmare a rezultatelor investigațiilor epidemiologice.
Controlul pacienților, contacților și mediului înconjurător presupune instituirea unelor
măsuri pentru limitarea acestor infecții. În timpul bolii acute, din cauza dozei infectante mici,
pacienții și contacții acestora care prezintă diaree, trebuie excluși de la manipularea alimentelor,
îngrijirea copiilor sau bolnavilor, până la obținerea a 2 coproculturi negative succesive din
materiile fecale sau tampon rectal, colectate la distanță de 24 de ore și nu mai devreme de 48 de
ore de la ultima doză de antimicrobiene.
 Administrarea profilactică de antibiotice nu este indicată. Majoritatea experților nu ar
folosi un antibiotic pentru a trata persoanele cu infecție E. coli O157: H7, pentru că nu a fost
dovedit nici un beneficiu, mai mult se poate produce lezarea enterocitului. Înlocuirea lichidelor
este piatra de temelie a tratamentului, iar spitalizarea pacienților este indicată pentru a realiza
optim această hidratare și a preveni SHU sau alte complicații.
Pentru celelalte tulpini de E. coli, mai ales la cazurile severe se administrează antibiotice:
inițial fluorochinolone p.o. timp de 5 zile sau trimetoprim-sulfometoxazol sau doxiciclina la
copiii peste 8 ani, funcție de sensibilitățile tulpinii. La copiii sub 5 ani se administrează zinc
elemental 20 mg/zi timp de 10-14 zile.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Salmonella
Metodele de control al salmonelozei în rîndul populației umane presupun limitarea
portajului la animale, prin eradicarea efectivelor de pui pozitive pentru Salmonella și vaccinarea
acestora pentru a reduce contaminarea.
Educarea tuturor persoanelor care manevrează alimente despre importanța: spălării
mâinilor înainte, în timpul și după prepararea alimentelor; refrigerarea alimentelor preparate în
recipiente mici; preparare temeinică a tuturor produselor alimentare de origine animală, în
special carne de pasăre, carne de porc, produse din ouă și preparate din carne; evitarea
recontaminării în bucătărie după ce prepararea este fializată; menținerea unei bucătării salubre și
protejarea alimentelor pregătite de contaminarea de la rozătoare și insecte.
Educarea publicului în privința consumului de ouă crude sau incomplet preparate termic:
ouă prăjite moi, lichior de ouă, înghețată de casă, precum și a folosirii ouălor crăpate sau
murdare. Folosirea produselor din ouă pasteurizate sau iradiate la prepararea mâncărurilor în care
astfel ouăle ar fi adăugate înainte de fierbere sau mâncarea care conține ouă nu mai este fiartă
ulterior.
Excluderea persoanelor cu diaree de la manipularea alimentelor și îngrijirea pacienților
spitalizați, vârstnicilor și copiilor. Educarea purtătorilor cunoscuți despre necesitatea spălării
atente a mâinilor după defecație și înaintea manipulării alimentelor. Spălarea atentă a mîinilor
este recomandată după manipularea animalelor și a hranei pentru animalele de companie și după
curățarea cuștilor.
Controlul pacienților, contacților și mediului înconjurător. Pentru pacienții spitalizați sunt
necesare precauții enterice la manipularea fecalelor și hainelor sau lenjeriilor de pat contaminate.
Excluderea purtătorilor asimptomatici sau a celor care prezintă diaree de la manipularea
alimentelor sau îngrijirea persoanelor se face prin registrul de triaj epidemiologic și prin
controlul medical periodic, excluderea se face până la înregistrarea a 2 coproculturi negative.
 Dezinfecția concomitentă a fecalelor și obiectelor contaminate. În cazul unei canalizări
centralizate adecvate, fecalele pot fi evacuate, fără o dezinfecție prealabilă. După boală la
domiciliu sau după externarea pacienților în salon se efectuează o curățenie și o dezinfecție
terminală.
Pentru enterocolita necomplicată nu se indică antibiotic. Măsurile de tratament constau în
rehidratare și înlocuirea electroliților cu soluții de rehidratare. Antibioticele pot să nu elimine
starea de purtător și pot conduce la tulpini rezistente sau infecții mai severe. Primesc antibiotice
copiii cu vârsta de până la 2 luni, vârstnicii, persoanele debilitate, pacienții cu siclemie,
persoanele infectate cu HIV și pacienții cu febră înaltă/continuă sau cu infecție extraintestinală.
Sunt indicate pentru adulți ciprofloxacina, pentru copii ampicilina sau amoxicilina, iar pentru
tulpinile rezistente cloramfenicolul sau biseptolul.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Shigella.
Diagnosticul bacteriologic este asigurat de izolarea Shigellei din materiile fecale și
aliment. Procesarea promptă a specimenelor în laborator și folosirea mediilor adecvate
(MacConkey), cresc posibilitatea de izolare. Izolarea S. dysenteriae necesită eforturi speciale. În
afara corpului uman Shigella rămîne viabilă doar pentru o perioadă scurtă. Infecția este asociată
de obicei cu un număr mare de leucocite fecale detectate prin examen microscopic al scaunului
colorat cu albastru de metilen sau Gram.
Măsurile generale de îmbunătățire a igienei sunt importante, dar adesea dificil de aplicat
din cauza costurilor. Un efort organizat de promovare a spălării atente a mâinilor cu apă și săpun
este singura măsură de control importantă care scade rata de transmitere în majoritatea
împrejurărilor.
Sursa comună în focarele cu transmitere prin apă și alimente necesită investigare și
intervenție prompte, indiferent de specia infectantă (S. dysenteriae, S. flexneri, S. boydii,
S.sonnei). Focarele instituționale necesită măsuri speciale, inclusiv cazare separată pentru
bolnavi și persoanele nou-venite. Focarele cel mai greu de controlat sunt cele în care sunt
implicați copiii mici (neînvățați la toaletă) sau cei cu handicap mintal și acelea unde nu există o
sursă adecvată de apă. Închiderea creșelor de zi afectate poate duce la plasarea copiilor infectați
în alte centre și are loc o transmitere secundară la acestea din urmă, nefiind o măsură de control
adecvată.
În timpul bolii acute se vor aplica precauții enterice. Din cauza dozei infectante mici,
pacienții cunoscuți cu infecție sau contacții acestora nu trebuie implicați în manipularea
alimentelor sau în îngrijirea copiilor, până la obținerea a 2 coproculturi succesive (colectate la
distanță de 24 de ore una de cealaltă) găsite negative pentru Shigella. Pacienților trebuie să li se
spună despre eficiența și importanța spălării mâinilor cu apă și săpun după defecație ca mijloc de
reducere a transmiterii shigelozei.
Căutarea cazurilor ușoare și necunoscute și a purtătorilor convalescenți printre contacți
poate fi neproductivă și nu controlează focarul. Culturile contacților trebuie limitată la cei care
manipulează alimente, însoțitorii și copiii spitalizați, precum și în alte situații în care infecția este
posibilă.
Dezinfecția concomitentă a fecalelor și obiectelor contaminate. În cazul unei canalizări
centralizate adecvate, fecalele pot fi evacuate, fără o dezinfecție prealabilă. După boală la
domiciliu sau după externarea pacienților în salon se efectuează o curățenie și o dezinfecție
terminală. Asigurarea săpunului și șervețelelor de hârtie de unică folosință în toalete.
Înlocuirea fluidelor și electroliților este importantă atunci când diareea este apoasă sau
există semne de dezhidratare. Antibioticele, selectate conform tiparului predominant de
sensibilitate antimicrobiană din zona în care apar cazurile, scurtează durata și severitatea bolii și
durata excreției patogenului. Ele trebuie folosite în cazurile individuale, dacă o cere severitatea
bolii sau pentru a proteja contacții (creșe), atunci când o indică contextul epidemiologic.
Rezistența înaltă a Shigellei la trimetoprim-sulfometoxazol, ampicilină și tetraciclină
(tetraciclina nu poate fi folosită la copiii sub 8 ani) a determinat administrarea de
fluorochinolone, ca primă linie de tratament. Unele tulpini sunt rezistente și la ciprofloxacină.
Azitromicina poate fi o alternativă, în special în infecțiile pediatrice.
Folosirea agenților antimotilitate, cum este loperamidul este contraindicată la copii, și
descurajată, în general la adulți, deoarece medicamentul poate prelungi boala. Dacă se
administrează în încercarea de a ameliora crampele severe care acompaniază uneori shigeloza,
medicația antimobilitate trebuie limitată la una, cel mult două doze și nu trebuie niciodată
administrată concomitent cu terapia antimicrobiană.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Camphilobacter.
Diagnosticul se bazează pe izolarea microbului în scaun, folosind medii selective,
conținut scăzut de oxigen și incubat la 430 C. Bacteriemia se întâlnește la mai puțin de 1% dintre
pacienți. Vizualizarea tijelor mobiele, curbate, spiralate și în formă de S asemănătoare celor din
Vibrio cholerae, în scaun, prin examenul microscopic cu contrast de fază sau câmp întunecat,
poate aduce rapid o dovadă a enteritei cu Camphilobacter. Metode bazate pe detecția anticorpilor
și PCR au fost de asemenea elaborate pentru un diagnostic precoce.
Control și măsuri preventive sunt necesare în toate etapele lanțului alimentar, de la
producția agricolă în ferme, la procesarea, fabricarea și prepararea alimentelor atât în unitățile
comerciale, cât și în mediul casnic.
 Pasteurizarea întregii cantități de lapte și clorinarea sau fierberea rezervelor de apă.
Prepararea atentă a tuturor produselor de origine animală, mai ales păsări, ce ar trebui să ajungă
la o temperatură minimă de 700 C. Evitarea suprafețelor comune de tăiere pentru produsele crude
și gătite. Evitarea contaminării de la alimentele nepreparate termic, în cadrul bucătăriei, după ce
prepararea este terminată.
Reducerea incidenței Camphilobacter în ferme prin intervenții specifice. Instituirea de
programe complexe de control și măsuri de control care să prevină diseminarea
microorganismelor la păsările și animalele din ferme (schimbarea echipamentului, curățenie
atentă și dezinfecție). Vaccinarea efectivului de păsări și animale nu a fost introdusă pe scară
largă. Bunele practici de sacrificare și manipulare vor reduce contaminarea carcaselor și a
produselor din carne. Reducerea contaminării ulterioare poate fi obținută prin congelare,
decontaminare chimică a carcaselor și iradiere.
Recunoașterea, prevenția și controlul infecților cu Camphilobacter în rândul animalelor
de companie sau domestice. Cățeii și pisoii cu diaree sunt posibile surse de infecție. Eritromicina
poate fi folosită pentru a trata infecțiile lor și pentru a reduce riscul de transmitere la copil.
Animalele de companie trebuie ținute în afara bucătăriei. Spălarea riguroasă a mâinilor după
contactul cu animalele. Minimizarea contactului cu păsările de curte și fecalele lor.
Se aplică măsuri de precauție în cazul pacienților spitalizați. Excluderea indivizilor
simptomatici de la manipularea alimentelor sau de la îngrijirea altor persoane. Excluderea
convalescenților asimptomatici cu culturi pozitive din scaun, mai ales a celor cu deficiențe în
spălarea mâinilor, de la activități cu implicarea manipulării alimentelor.
Investigarea contacților și surselor de infecție este utilă doar pentru detectarea focarelor.
Identificarea alimentelor, apei, laptelui crud poate conduce la concluzia că și alte persoane au
fost expuse, dar au rămas asimptomatice. Totuși majoritatea infecțiilor sunt sporadice.
Curățarea spațiilor și obiectelor murdărite cu materii fecale. În comunitățile cu sisteme de
canalizare adecvate, materiile fecale pot fi eliberate direct în sistemul de canalizare, fără
dezinfecție preliminară. Este necesară curățenia terminală.
Tratamentul specific cu antibiotice nu este indicat. În cazurile infecțiilor invazive sau
pentru eliminarea stării de purtător se administrează eritromicină, tetraciclină sau chinolone.
Totuși incidența rezistenței la chinolone a crescut mult în ultimele decenii datorită folosirii lor în
medicina veterinară. La cei cu infecții cu tulpini rezistente s-a raportat durată mai lungă de
evoluție și probabilitate crescută de spitalizare.
 Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Yersinia.
Diagnosticul se face de obicei din coprocultură, iar mediul folosit este înalt selectiv, dacă
există suspiciune clinică și epidemiologică. Aceasta permite identificarea microorganismului în
24 de ore după cultivarea la 280 C. Yersiniile pot fi izolate din sânge pe mediile de hemocultură
standard. Diagnosticul serologic este posibil prin teste de aglutinare sau ELISA, dar este rezervat
laboratoarelor de cercetare.
Măsurile preventive includ: prepararea cărnii și a alimentelor într-o manieră igienică;
evitarea consumului de carne crudă de porc; pasteurizarea laptelui; spălarea mâinilor înainte de
manipularea alimentelor și înainte de masă, după manipularea cărnii crude de porc și după
contactul cu animalele; protejarea surselor de apă de fecalele animale și umane; tratarea apei
pentru potabilizare; controlul păsărilor și rozătoarelor pentru Y. pseudotuberculosis; evacuarea
dejectelor umane și animale într-o manieră igienică. În timpul sacrificări pocilor, capul și gâtul
trebuie îndepărtate de corp pentru a evita contaminarea cărnii de la faringele masiv colonizat.
Iradierea cărnii este o măsură eficientă decontrol a acestei infecții.
Se impun măsuri și precauții enterice pentru pacienții spitalizați, prin dezinfecția
concomitentă a fecalelor și a obiectelor sanitare. Căutarea cazurilor nerecunoscute și purtătorilor
convalescenți în rândul contacților este indicată în cazul toxiinfecțiilor alimentare. Investigarea
igienei generale și căutarea unui vehicul de la sursa comună, cu mare atenție la contaminarea
încrucișată sau consumul de carne de porc insuficient preparată termic.
Yersiniile sunt rezistente la peniciline și la derivatele lor semisintetice. Tratamentul
specific este util pentru simptomele grave și în formele de boală diseminată, agenți de elecție
fiind aminoglicozidele.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Vibrio.
Diagnosticul este confirmat prin izolarea Vibrio cholerae, serogrupul O1 sau O139 din
fecale. În cazurile sporadice de infecție izolatele clinice trebuie testate pentru prezența genei
toxinei holerice, tulpinile care nu posedă toxina holerică pot determina diaree acută apoasă, dar
nu pot determina holeră sau boală epidemică. Vibrio cholerae crește bine pe mediile de cultură
standard, dar se recomandă folosirea mediilor selective, ca agar-tiosulfat-citrat- săruri biliare
(TCBS), tulpinile sunt ulterior caracterizate de săruri specifice. Dacă posibilitățile de testare nu
sunt disponibile imediat, mediul de transport folosit va fi Cary Blair. În scop clinic, un diagnostic
prezumtiv rapid poate fi făcut prin vizualizarea la microscopia cu câmp întunecat a vibrionilor cu
mișcări de ˮstele căzătoareˮ. În scop epidemiologic, diagnosticul prezumtiv poate fi bazat pe
demonstrarea unei creșteri semnificative a titrului antitoxinei holerice sau a anticorpilor
vibriocizi. În zonele non-endemice (România, exclusiv zona vărsării Dunării în Marea Neagră),
microorganismele izolate de la cazul suspectat inițial, trebuie confirmate într-un laborator de
referință.
Pentru patogenii de Vibrio cholerae de alt serogrup decât O1 și O139 care au fost definiți
pe baza unui antigen de suprafață, creșterea se realizează într-un mediu îmbogățit cu NaCl 1 %.
Aceste tulpini rareori elaborează toxina holerică sau adăpostesc factorii de colonizare ai
tulpinilor epidemice. Unele produc o enterotoxină termostabilă (NAG-ST) care reprezintă un
caracter de patogenitate.
Diagnosticul enteritei cu Vibrio parahaemoliticus se confirmă prin izolarea acestuia din
scaunul pacientului, precum și în peștele sau fructele de mare consumate de către individ.
Măsurile preventive pentru infecțiile vibrionice includ și vaccinarea. Vaccinurile
tradiționale injectabile, pe bază de celule întregi de microorganisme omorâte oferă doar o
protecție parțială (50% eficacitate), de scurtă durată (3-6 luni),nu împiedică infecția
asimptomatică și sunt asociate cu efecte adverse. Utilizarea lor nu a fost recomandată de către
OMS.
Au fost autorizate în multe țări 2 vaccinuri orale antiholeră, care sunt folosite în special
de către călătorii care provin din țările industrializate și călătoresc în zone endemice.
Măsurile care interzic libera circulație a persoanelor, alimentelor sau a altor bunuri nu
sunt justificate epidemiologic și nici nu s-au dovedit eficiente în controlul holerei.
Raportarea simplelor cazuri nu se mai face de rutină conform Regulamentului Sanitar
Internațional (2005), dar reglementările fac obligatorie raportarea focarelor care au impact
asupra sănătății publice.
Spitalizarea, cu măsuri de precauție enterice, este recomandată pentru pacienții grav
bolnavi. Izolarea strictă nu este necesară, nu există pericol pentru bolnavi și vizitatori, cu
condiția să fie respectate procedurile standard pentru spălarea mâinilor și a curățeniei și circuitele
funcționale pentru personal și vizitatori. Cazurile mai puțin severe pot fi gestionate în
ambulatoriu cu rehidratare orală și eventual, un antimicrobian oral pentru a reduce riscul de
diseminare ulterioară.
Dezinfecția concomitentă a fecalelor, lichidului de vărsătură, a lenjeriei de pat și a
articolelor folosite de pacienți cu dezinfectante și abur cald este obligatorie. Carantina nu este
aplicabilă.
Supravegherea persoanelor care au împărțit mâncarea și băutura cu pacienții cu holeră
timp de 5 zile de la ultima expunere. Chimioprofilaxia contacților este rar indicată. Investigarea
cauzelor infecției, apă de băut contaminată, alimente contaminate.
 Temelia tratamentului antiholeric este rehidratarea adecvată și în timp util, șocul
hipovelemic fiind principala complicație și totodată cauză de deces la cazurile severe. La copii
este necesară suplimentarea cu 30 mg zinc elemental pentru a reduce durata și severitatea bolii.
În dezhidratările severe sunt indicate soluțiile Ringer lactat și soluțiile Dacca. Administrarea unei
doze unice de 300 mg de doxiciclină sau tetraciclină timp de 3 zile câte 500 mg de 4 ori /zi la
adulți sau la copii câte 12,5 mg tetraciclină de 4 ori/zi scurtează durata diareei și durata excreției
vibrionilor. Alternativa terapiei specifice o reprezintă furazolidonul, eritromicina sau
ciprofloxacina.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Staphylococcus aureus.
Diagnosticul poate fi stabilit mai ușor atunci cînd există mai multe cazuri care prezintă
simptomatologie acută, predominant simptome de tract digestiv superior și un interval scurt între
debut și ingestia unui aliment. Odată cu stabilirea focarului, obținerea unui număr mare de
stafilococi, peste 105 microorganisme/g de aliment, pe mediile de cultură obișnuite sau
identificarea enterotoxinei într-un aliment suspectat confirmă diagnosticul. Absența stafilococilor
în cultura efectuată dintr-un produs alimentar prelucrat termic nu exclude diagnosticul. Colorația
Gram poate evidenția microorganismul care a fost distrus prin căldură. Este posibil să se
identifice în aliment enterotoxina sau termonucleaza, în absența stafilococilor viabili.
Izolarea aceleiași tulpini de stafilococ într-o probă de scaun sau vărsătură, la 2 sau mai
multe persoane bolnave, confirmă diagnosticul. Identificarea tulpinii și testarea enterotoxinei pot
fi folosite în cursul investigațiilor epidemiologice. La declanșarea epidemiei, electroforeza în
câmp electric pulsat cu gel poate fi mai utilă în identificarea tulpinilor.
Măsurile preventive țin în primul rând de educarea celor care manipulează alimentele cu
privire la: igiena strictă a alimentelor, curățarea bucătăriilor, controlul strict al temperaturii,
spălatul mâinilor și curățarea unghiilor de la mâini, pericolul de a lucra cu pielea dezgolită sau cu
infecții la nivel nazal, ocular, precum și pericolul reprezentat de rănile neacoperite sau panariții.
Reducerea la minim a timpului de manevrare a alimentelor, de la prepararea inițială până
la servire, nu mai mult de 4 ore la temperatura ambientală. Dacă alimentele necesită depozitare
pentru mai mult de 2 ore, se vor păstra cele perisabile, fie fierbinți, cca 60 0 C, fie reci, mai puțin
de 50 C, în recipiente acoperite.
Excluderea temporară din procesul de manevrare a alimentelor a acelor persoane care
prezintă furuncule, abcese și alte leziuni purulente ale mâinilor, feței sau nasului.
Ancheta epidemiologică trebuie realizată în cel mai scurt timp: trecerea în revistă a
cazurilor raportate, determinarea timpului și locului expunerii, precum și a populației aflate la
risc, obținerea unei liste complete a alimentelor servite și sechestrarea prin refrigerare a
alimentelor rămase. Trăsăturile clinice proeminente asociate cu estimarea perioadei de incubație
furnizează indicii folositoare pentru identificarea agentului cauzal cel mai probabil. Prelevarea
probelor din scaun sau lichid de vărsătură, alertarea laboratorului în legătură cu agentul
suspectat, precum și chestionarea tuturor persoanelor bolnave pentru a stabili asocierea dintre
boală și consumul unui anumit aliment.
Chestionarea în legătură cu originea alimentului implicat, a manierei de preparare și
depozitare înainte de a fi servit. Căutarea posibilelor surse de contaminare și a perioadelor
inadecvate de refrigerare, respectiv încălzire, care ar putea permite dezvoltarea germenilor.
Trimiterea imediată a alimentelor suspecte rămase,pentru analize de laborator. Eșecul în a izola
stafilococii nu exclude prezența enterotoxinei termostabile dacă hrana a fost încălzită în
prealabil.
Căutarea manipulatorilor care prezintă infecții cutanate, în special la nivelul mâinilor.
Însămânțarea de probe recoltate de la nivelul tuturor leziunilor purulente, precum și din secrețiile
nazale ale tuturor manipulatorilor. Antibiograma și/sau tipizarea bacteriofagică a tulpinii
reprezentative de stafilococi producători de enterotoxină.
Riscul cel mai mare îl reprezintă situațiile în care distribuirea hranei se face în masă și
posibilitățile de refrigerare lipsesc.
Tratamentul specific de cele mai multe ori nu este necesar, iar înlocuirea pierderilor
lichidiene rareori se impune.
Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Clostridium perfringens
În izbucnirile de focar diagnosticul este confirmat prin demonstrarea prezenței
Clostridium perfringens în culturile anaerobe semicantitative din mîncare, peste 105 /g, sau din
scaunul pacienților, peste 106 /g, în prezența unor dovezi clinice și epidemiologice. Determinarea
enterotoxinei în scaunul pacienților confirmă, de asemenea, diagnosticul. Atunci când serotiparea
este posibilă în timpul izbucnirilor de boală, același serotip se evidențiază la specimene diferite.
În Romînia nu se face serotipare.
Măsuri preventive privesc educarea manipulatorilor în legătură cu riscul inerent al
gătitului în cantități mari, în special al mâncărurilor din carne. De câte ori va fi posibil se va
încuraja servirea mîncărurilor calde, imediat ce au fost preparate. Răcirea preparatelor din carne
se face rapid în răcitoare și refrigeratoare speciale înainte de momentul serviri, dacă va fi
necesar, reîncălzirea se va face temeinic, la peste 750 C și rapid. Carnea nu trebuie să fie parțial
gătită într-o zi și reîncălzită ulterior, decât dacă poate fi depozitată la o temperatură adecvată.
 Diagnosticul și tratamentul TIA pentru tulpinile de Bacillus cereus.
În stabilirea focarului diagnosticul este confirmat prin intermediul culturilor
semicantitative pe medii selective care estimează numărul germenilor prezenți în alimentul
suspect și în materiile fecale. Izolarea germenului din scaunul a două sau mai multe persoane
bolnave confirmă diagnosticul. Testarea enterotoxinei este valoroasă, însă nu este disponibilă pe
scară largă.
Măsurile preventive presupun ca alimentele să nu rămână la temperatura camerei după ce
au fost gătite, deoarece sporii ubicuitari de Bacillus cereus, care nu sunt distruși prin fierbere,
germinează și se multiplică rapid la temperatură ambientală. Toxina emetică este, de asemenea,
termorezistentă. Refrigerarea fără întârziere a mâncărurilor rămase, formarea toxinei este
improbabilă la 100 C și reîncălzirea temeinică și rapidă pentru a preîntâmpina multiplicarea
germenilor.
 CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENŢILOR CU TOXIINFECȚIE ALIMENTARĂ

Supravegherea bolnavilor este condiţionată de pregătirea profesională şi trăsăturile

morale ale cadrelor medicale. Evoluţia unei boli depinde de o serie de factori pe care medicul şi
ajutoarele sale au obligaţia de a-i cunoaşte. Astfel, starea de nutriţie, preexistenţa altor boli,
asocierea altor boli, convalescenţa după boală, natura bolii actuale, condiţiile psihice create
bolnavului sunt factorii care condiţionează modul de evoluţie a bolii.
Bolnavul trebuie îngrijit şi supravegheat asigurându-i-se liniştea, mediul igienic,
alimentaţia adecvată suferinţei şi etapei evolutive, medicamentele şi alte procedee terapeutice.
Evoluţia bolii implică o supraveghere permanentă, deoarece în unele cazuri ea este
înşelătoare, reclamând în acest sens competenţă şi conştiinciozitate.
Supravegherea bolnavului este una din obligaţiile asistentului medical, acordându-se
atenţie deosebită evoluţiei, urmărindu-se funcţiile vitale şi simptomele care ne dau relaţii asupra
acestor funcţii. Instituindu-se continuu, cadrul mediu în contact permanent cu bolnavul, observă
primul (ca urmare a sarcinii de supraveghere) manifestările clinice ale bolii.

1. INTERNAREA BOLNAVULUI

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului, el se desparte

de mediul său obişnuit şi în starea de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la
ajutorul medicului. Bolnavii internaţi vor fi înscrişi în biroul serviciului de primire, în registrul
de internări; tot aici se completează foaia de observaţie clinică şi datele de identitate.
Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţie al
serviciului de primire. Asistentul va ajuta întotdeauna bolnavul să se dezbrace indiferent de boala
lui. Examinarea clinică poate fi completată cu prelevări de produse biologice, patologice
(secreţie faringiană, urină, sânge, materii fecale) în vederea unor examene de laborator efectuate
atunci pe loc. Stabilirea diagnosticului prezumtiv, încă în serviciul de primire, este necesară şi
din punct de vedere al dirijării bolnavului în secţie. Hainele şi efectele vor fi înregistrate în
vederea înmagazinării pe perioada cât bolnavul va fi internat şi i se va înmâna bolnavului sau
însoţitorului un bon de preluare.
După stabilirea diagnosticului, înainte de a-l duce în secţie, bolnavul va fi îmbăiat şi dacă
e cazul şi deparazitat. După terminarea băii, bolnavul va fi uscat bine şi trecut în camera de
îmbrăcare. Aici el va fi îmbrăcat cu pijama sau cămaşă de noapte, ciorapi şi papuci, iar peste
pijama primeşte un halat gros.Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat la secţia indicată de serviciul
de primire, apoi va fi condus sau transportat în salon, unde va primi patul lui.

2. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

Scopul internării bolnavilor este vindecarea sau ameliorarea bolii. Saloanele trebuie să
fie cât mai mici, cu 2-4 paturi, iar paturile să fie cât mai distanţate. Ferestrele să fie prevăzute cu
perdele uşor de spălat și dezinfectat, luminozitatea să fie difuză şi indirectă; lângă fiecare pat să
existe câte o noptieră. Pe mese, atât în salon cât şi pe coridoare, este de dorit a fi vaze cu flori, iar
pe holuri fotolii pentru a se putea odihni bolnavul care trece pe acolo.
Vesela, lenjeria, instrumentarul, precum şi orice obiect de inventar al secţiei trebuie să fie
în stare impecabilă. Nu se admite vorbitul, ţipatul pe hol sau în salon, trântitul uşilor, scaunele şi
mesele trebuind să aibă garnituri de cauciuc la picioare pentru a nu se face zgomot la mutarea
lor.
Regimul terapeutic de protecţie, ţine cont de odihna pasivă şi activă a bolnavilor. Se va
respecta somnul bolnavului, care prin inhibiţia scoarţei cerebrale, constituie un factor terapeutic
important.Condiţiile create în spital trebuie să asigure bolnavului un somn mai bun decât cel
obişnuit; pentru aceasta are nevoie de creearea condiţiilor de odihnire şi după masă. Trebuie
asigurată şi odihna activă a bolnavului.
Distribuirea mesei se va face în halate curate, iar servirea mesei se va face în condiţii cât
mai estetice. Crearea condiţiilor asemănătoare anturajului obişnuit al bolnavului presupune şi
lupta contra vicierii aerului din spitale cu substanţe medicamentoase şi dezinfectante. Se vor
înlătura complet din spitale dezinfectantele cu miros înţepător şi se vor înlocui cu cele fără
miros.

3. ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE

Igiena corporală a bolnavului se începe încă de la internare când este îmbăiat şi la nevoie
deparazitat. Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază acordate de asistentul medical
cu scopul de a asigura igiena şi confortul pacientului. Toaleta constă în menţinerea pielii în stare
de curăţenie perfectă şi prevenirea apariţiei leziunilor cutanate adică a unor răni (escare). Toaleta
pacientului poate fi: zilnică, generală, periodică.
 Toaleta pacientului are ca obiectiv îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos,
descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor salivare, a glandelor sudoripare amestecate cu
praf, alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe care aderă pe piele. Toaleta pacientului
contribuie la înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism. Mai contribuie la liniştirea
bolnavului şi crearea unei stări plăcute de confort. La efectuarea toaletei se va aprecia starea
generală a pacientului pentru a evita o toaletă lungă şi obositoare.
Se va verifica temperatura din cameră pentru a evita răcirea bolnavului, se vor evita
curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor, se va izola bolnavul printr-un paravan.
Toaleta se poate efectua de către bolnav, iar asistentul medical însoţeşte şi supraveghează
bolnavul, sau de către asistent la camera de baie sau la patul bolnavului.

4. SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE

a) Temperatura:
Temperatura normală a omului variază între 36-37 °C, organele principale ale
termogenezei sunt muşchii şi ficatul.
Locurile de măsurare a temperaturii sunt: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect,
vagin. După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilă se împarte în următoarele
categorii:
- temperatura normală = 36-37 °C
- subfebrilitate = 37-38 °C
- febră moderată = 38-39 °C
- febră ridicată = 39-40 °C
- hiperpirexie - 41°C.

Materiale necesare:
 termometru maximal
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile
 recipient cu soluţie dezinfectantă
 tavă medicală
 lubrifiant, alcool medicinal, ceas
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea materialelor lângă pacient, pregătirea psihică a pacientului, spălarea pe
mâini, se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă,
se scutură şi se verifică dacă este în rezervor mercurul. Se recomandă folosirea termometrelor
electronice.
Pentru măsurarea în axilă
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţia şezând, se ridică braţul
pacientului se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului, se aşează termometrul cu
rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele, se apropie braţul de trunchi cu
antebraţul flexat suprafaţa anterioară a toracelui, dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la
copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de către asistentă.
- termometrul se ţine timp de 10 minute.
Pentru măsurarea în cavitatea bucală
- se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare

- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.

- se menţine termometrul timp de 5 minute.
Pentru măsurarea rectală
- se lubrifiază termometrul, se aşează pacientul în decubit lateral cu membrele inferioare
în semiflexie asigurându-i intimitatea
- se introduce bulbul termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi înaintare
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- se menţine termometrul 3 minute
- după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge cu
o compresă
- se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului
- se spală termometrul, se scutură
- se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (soluţie cu cloramină 1 %)
- se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură
- notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, socotind
pentru fiecare linie orizontală a foii două diviziuni de grad.
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice - în mod
curent temperatura se măsoară dimineaţa între orele 7-8 şi după amiază între orele 18-19
- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi
de grad mai joasă decât cea centrală.
- măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii , pacienţi
agitaţi, la cei cu afecţiuni ale cavităţii bucale
 - temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axial cu 0,4- 0,5 °-
măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu afecţiuni rectale
- pentru măsurarea temperaturii corpului, se mai pot utiliza termometre cutanate şi
termometre electronice.
b) Pulsul
Pulsul reprezintă o expansiune, sincronă cu bătăile inimii şi se percepe când se comprimă
o arteră pe un plan osos. Luarea pulsului se poate face de la orice arteră accesibilă palpării şi
anume: radială, temporală superficială, carotidă, femurală, humerală, pedioasă. În practica
curentă, pulsul se ia la nivelul arterei radiale.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea, frecvenţa, amplitudinea.
Materiale necesare:
 ceas cu secundar, creion roşu sau pix cu mină roşie
Intervenţiile asistentei :
- pregătirea psihică a pacientului; asigurare repausului fizic şi psihic 10-15 minute;
- spălarea pe mâini, reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp 1 minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară, cu o linie pentru obţinerea curbei.
Pulsul se determină în felul următor:
- la luarea pulsului pacientul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute
înainte de numărătoare, întrucât un efort sau o emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării
pulsului ar putea modifica valorile reale
- braţul bolnavului va fi sprijinit pentru ca muşchiul antebraţului să se relaxeze
- se reperează şanţul radial pentru extremitatea distală a antebraţului în continuarea
policelui
- palparea pulsului se face cu vârful degetelor, index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă
- se numără zvâcniturile timp de un minut
- pulsul poate fi înregistrat şi pe cale instrumentală. Pulsul se va lua la bolnavii spitalizaţi
în mod regulat de două ori pe zi iar frecvenţa lui va fi notată pe foaia de temperatură.
 Frecvenţa pulsului:
Poate fi lentă sau rapidă. Se stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut cu ajutorul
ceasului obişnuit, prevăzut cu secundar, ţinut în mână liberă. Frecvenţa pulsului la adultul
sănătos este de 70-80 pulsaţii pe minut, pulsul fiind declanşat de contracţiile cardiace, frecvenţa
lui coincide în stare normală cu frecvenţa sistolelor ventriculare. Frecvenţa pulsului variază după
sex, vârstă, înălţimea corpului, efort, emoţii, poziţia corpului, stări fiziologice. Pulsul
femeilor este cu 7-8 bătăi mai frecvent decât al bărbaţilor apropiindu-se de 80 pulsaţii pe minut
iar bărbaţii se apropie de 70 pulsaţii pe minut. La persoanele înalte pulsul este mai rar decât la
cele scunde. În poziţia culcat pulsul este mai rar decât în poziţia şezând, în picioare este ceva mai
frecvent. Pulsul se accelerează în caz de efort fizic sau psihic, în caz de emoţii, tensiune nervoasă
precum şi în cursul digestiei.
În funcţie de frecvenţă pulsul poate fi: tahicardic şi bradicardic.
Pulsul tahicardic poate fi determinat de cauze cardiace şi extracardiace, numărul
pulsaţiilor putând să se ridice până la 150-200/minut şi chiar mai mult. În unele cazuri pulsul este
aşa de frecvent încât nu poate fi urmărit. În mod constant frecvenţa pulsului creşte paralel cu
temperatura. Pentru fiecare grad de temperatură pulsul creşte cu 8-10 pulsaţii pe minut.
Tahicardia poate apărea şi în afara febrei ca un mecanism de compensare a deficitului de
oxigenare a ţesuturilor, compensarea realizându-se prin creşterea vitezei de circulaţie, de
exemplu în caz de insuficienţe circulatorii centrale sau periferice (miocardite, colaps circulator,
leziuni valvulare) în caz de anemii înaintate, hemoragii abundente, unele intoxicaţii precum şi în
cazul tulburărilor cardiace de natură nervoasă şi endocrină.
Pulsul bradicardic poate fi determinat de cauze cardiace şi extracardicace, numărul
pulsaţiilor poate să scadă la 60-50-40 pulsaţii/minut. Apare în cazuri de icter accentuat, în
afecţiunile care măresc tensiunea intracraniană ca hemoragia cerebrală, tumorile intracraniene,
unele meningite sau în caz de inaniţie.
Ritmicitatea pulsului
Pulsul poate fi ritmic şi aritmic. În stare normală volumul şi intensitatea pulsaţiilor sunt
uniforme, pauzele dintre pulsaţii fiind egale. Un astfel de puls este ritmic. Dacă pulsaţiile nu sunt
uniforme şi sunt separate între ele de distanţe inegale, pulsul este aritmic. Transformarea unui
puls ritmic în puls aritmic mai ales dacă este însoţit şi de scăderea forţei de contracţie a inimii
sau tahicardia denotă întotdeauna înrăutăţirea funcţiei cardiace, ceea ce trebuie adus imediat la
cunoştinţa medicului.
Volumul şi amplitudinea pulsului poate fi mare sau mic. El se micşorează pe măsură ce ne
îndepărtăm de inimă. Volumul pulsului este determinat de cantitatea de sânge pe care inima o
aruncă în artere în cursul unei sistole.
Tensiunea pulsului poate fi dură sau moale. Ea este determinată de valoarea forţei de
contracţie a forţei necesare pentru comprimarea arterei radiale.
Celeritatea pulsului reprezintă iuţeala de ridicare şi de dispariţie a undei pulsaţiilor, ceea
ce reprezintă în fond viteza de efectuare a pulsaţiei sub acest raport pulsul poate fi celer sau tard.
Pulsul este celer în caz de insuficienţă aortică, căci unda pulsatilă dispare repede prin refularea
unei părţi a sângelui din aortă în ventriculul stâng. Când există un obstacol în calea sângelui
precum şi în caz de arterioscleroză, când elasticitatea vaselor este mai redusă, pulsul are o durată
mai lungă, adică este tard.
c) Respiraţia:
Respiraţia reprezintă funcţia prin care se asigură organismului oxigenul de care are
nevoie. Elementele ce trebuie urmărite sunt:
- tipul de respiraţie = costal superior (la femei)
= costal inferior (la bărbaţi)
= abdominal (la copii şi bătrâni)
- simetria mişcărilor respiratorii = unilaterală
= bilaterală
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- frecvenţa mişcărilor respiratorii (la bărbaţi este de 16 resp/min, la femei 18-20 resp/min,
iar la copii este de 40)
- ritmul poate fi regulat sau normal şi tulburat
Măsurarea se face urmărind timp de un minut mişcările respiratorii, fără ca bolnavul să
ştie, aşezând mâna pe torace în partea stângă. Se notează în foaia de temperatură cu creion verde,
sub formă de curbă.
d) Tensiunea arterială:
Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali. Se deosebesc o tensiune arterială maximă (sistolică) şi tensiune arterială minimă
(diastolică). Comitetul de experţi – O.M.S.- consideră că valori normale 140 – 160 mm Hg
(maxima) şi 90-95 mm/Hg (minima).
Măsurarea tensiunii arteriale se face astfel:
- pacientul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic de 15 min înainte măsurarea tensiunii
- asistenta are la dispoziţie un tensiometru cu manometru şi stetoscop
 - asistenta fixează manşeta pneumatică pe braţul pacientului
- braţul trebuie să fie sprijinit şi în extensie
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei, apoi se introduc olivele stetoscopului în urechi
- cu ajutorul perei de cauciuc se pompează aer în manşeta pneumatică până la dispariţia
zgomotelor pulsatile
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial. Acest zgomot reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale
- se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar, acest moment reprezentând
valoarea minimă.
Valorile normale ale tensiunii arteriale în funcţie de vârstă sunt:
- în primii ani de viaţă - T.A. max =75-90 mm/Hg
- T.A. min = 50-60 mm/Hg
- în copilărie - T.A. max = 90-110 mm/Hg
- T.A. min = 60-65 mm/Hg
- la pubertate - T.A. max = 100-120 mm/Hg
- T.A. min = 65-75 mm /Hg
- la adulţi - T.A. max = 115-140 mm/Hg
- T.A. min = 75-90 mm/Hg
- peste 50 de ani - T.A. max = 150 mm/Hg
- T.A. min = 90 mm/Hg
Când nivelul tensiunii depăşeşte normalul, vorbim de hipertensiune, iar când este sub
normal, vorbim de hipotensiune. Hipertensiunea arterială poate apărea atât ca simptom, cât şi ca
boală de sine stătătoare. Ea apare ca urmare a unei scăderi a forţei de contracţie a inimii în
insuficienţa circulatorie periferică în caz de reducere a masei sanguine.
e) Diureza
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24 de ore. Asistenta va urmări:
1. Tulburări de emisiune urinară
2. Cantitatea de urină emisă în 42 de ore
3. Caractere calitative ale urinii
1. Tulburări de emisiune urinară sunt:
- polakiuria, ischiuria sau retenţia urinară, nicturia
- disuria, incontinenţa urinară
 2. Cantitatea normală de urină în 24 de ore este de 1200-1800 ml la bărbaţi, şi 1000-
1400 ml la femei. În condiţii patologice, când cantitatea de urină creşte peste 3000 ml se numeşte
poliurie; când cantitatea de urină scade până la 500 ml se numeşte oligurie; absenţa eliminării de
urină se numeşte anurie.
3. Caracteristici calitative ale urinii emise:
- culoarea = în mod normal este galben deschis
= în cazul icterului este brun-roşcată
= în cazul administrării de Antipirină este roşu intens
- aspectul = este clar şi transparent la emisiune, după in timp devine tulbure şi în mod
normal se formează un nor denumit nubeculă .
- mirosul = fad, ca de bulion la emisiune
= în stările însoţite de acidoză are miros aromat de fructe coapte
= are miros fecaloid în fistule recto-vezicale
- densitatea = valoarea normală variază între 1015-1020 ml.
f) Scaunul:
Urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a scaunelor au o importanţă
deosebită pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unui număr însemnat de
îmbolnăviri ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe. Scaunul este alcătuit din reziduuri rămase
în urma digestiei alimentare şi din celule descuamate de pe tubul digestiv şi din glandele
digestive. Alimentele sunt în cea mai mare parte digerate complet şi resorbite în intestinul
subţire, şi numai o cantitate redusă apar în materiile fecale sub formă de reziduuri nedigerate.
La scaun se va urmări:
- frecvenţa = adultul are de regulă 1-2 scaune în 24 de ore. Eliminarea unui număr
crescut de scaune şe numeşte diaree (se elimină 3-6 scaune, ajungându-se până la 20-30 sau chiar
80 în dizenterie). Eliminarea scaunului la interval de 3-4 zile se numeşte constipaţie, iar oprirea
tranzitului intestinal se numeşte ileus. -
- consistenţa şi aspectul = scaunul normal are o consistenţă păstoasă omogenă. În condiţii
fiziologice, scaunele au formă cilindrică cu un diametru de 3-5 cm, în condiţii patologice au
formă de panglică.
- culoarea = brună; în condiţii patologice, culoarea se modifică - în diaree are o
culoare mai deschisă, albicios ca argila în icter mecanic, brun închis în icter hemolitic,
verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- mirosul = este determinat de substanţele rezultate din procesele de fermentaţie şi de
putrefacţie din intestinul gros.
 g) Vărsăturile
Vărsăturile reprezintă evacuarea pe gură a conţinutului stomacal. Vărsătura este un
simptom care însoţeşte nu numai îmbolnăvirile aparatului digestiv ci şi o serie de alte afecţiuni.
Voma este un act reflex ce reprezintă o modalitate de apărare faţă de un conţinut stomacal
dăunător organismului. Vărsăturile pot fi matinale, apar dimineaţa pe stomacul gol şi le întâlnim
la alcoolici şi la gravide. Vărsăturile mai pot apărea imediat după alimentaţie sau chiar şi în timp
ce bolnavul consumă alimente sau pot apărea şi la câteva ore după consumarea alimentelor.
Unele vărsături se produc fără nici un efort, alteori sunt precedate de greaţă, salivaţie
abundentă, ameţeli, dureri de cap, stare generală alterată, iar după vărsătură apare o uşurare, ceea
ce înseamnă că aceste vărsături au origine digestivă. Uneori vărsăturile care nu sunt precedate de
starea de greaţă sau stare generală alterată se pot datora unei creşteri a tensiunii intracraniene.
Vărsăturile alimentare conţin de obicei alimentele consumate cu câteva ore înainte. Vărsăturile
biliare au o culoare galben verzuie şi un gust amar.
Asistenta va urmări:
- frecvenţa vărsăturilor
- orarul : vărsături matinale
vărsături postprandiale
vărsături tardive
- cantitatea este variabilă
- mirosul = vărsăturile au un miros fad, cu gust acru în caz de hiperclorhidrie.
- aspectul vărsăturilor = alimentare, mucoase, biliare, fecaloide, purulente, sanguinolente
şi de sânge pur.
Vărsăturile sanguinolente se vor nota în foaia de temperatură cu roşu.
 5. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Alimentaţia bolnavului urmăreşte:

- să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cât şi cele necesare refacerii
pierderilor prin cheltuieli exagerate
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a
metabolismului şi a celorlalte funcţii ale organismului
-să favorizeze condiţii prielnice procesului de vindecare, cruţând organele îmbolnăvite şi
asigurând un aport de substanţe necesare organismului bolnav
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente
- să împiedice transformarea bolilor acute în cronice precum şi apariţia recidivelor.
Asistentul medical trebuie să ţină cont de următoarele reguli:
- orarul mesei care este stabilit de regulamentul de ordine interioară
- pregătirea servirii meselor are loc indiferent că se serveşte în salon sau la sala de mese
şi constă în întreruperea activităţilor de orice fel (recoltare, tratament, vizite medicale);
- servirea bolnavului se va face după aerisirea salonului, spălarea bolnavului pe mâini şi
asigurarea unei poziţii confortabile.
- personalul care va servi masa va fi îmbrăcat în alb şi se va spăla pe mâini;
- distribuirea alimentelor se face de către asistentă în următoarea ordine: regimul comun,
apoi regimurile tip, ulterior cele individuale; vor fi serviţi ultimii cei ce nu se pot alimenta
singuri.
Moduri de alimentare a bolnavilor:
- alimentația activă
- alimentația pasivă
- alimentația artificială
Alimentaţia activă se face la sala de mese sau în salon pe o masă.
Pacientul va fi aşezat confortabil în poziţie şezând sau semişezând. Se protejează lenjeria
de pat cu muşamaua, pacientul i se oferă apă şi săpun pentru a se spăla pe mâini, i se aşează un
prosop în jurul gâtului, i se adaptează o muşama specială la pat şi i se serveşte masa la fel ca în
salon. Alimentarea pacientului în decubit lateral stâng, se aşează pacientul în decubit lateral
stâng cu capul sprijinit de o pernă; se protejează lenjeria de pat cu aleză iar bolnavului i se pune
un prosop curat. Se aşează tava lângă pat pe un taburet. Bolnavului i se servesc alimentele pe
rând, cele solide vor fi tăiate mărunt. Lichidele vor fi servite în căni speciale cu cioc sau cu
ajutorul unor tuburi transparente curate şi fierte.
 Alimentarea pasivă
Este atunci când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri.
Alimentarea pasivă are drept scop hrănirea bolnavilor imobilizaţi, în stare gravă, care nu se pot
deplasa şi nici hrăni singuri, dar reflexul de deglutiţie este păstrat; aceştia sunt programaţi la
urmă şi hrăniţi de către asistentă.
Pacientul va fi aşezat în poziţie semişezând sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi
aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia. Asistentul medical se va aşeza în dreapta pacientului şi
îi va ridica uşor capul cu perna. Se va verifica temperatura alimentelor (pacienţii în stare gravă
nu simt nici temperatura şi nici gustul alimentelor). Supa va fi servită cu lingura sau va fi servită
direct din cana cu cioc. Se va supraveghea debitul lichidului pentru a evita a se îneca pacientul.
Alimentele solide vor fi tăiate mărunt. Se vor îndepărta eventualele resturi alimentare care ajung
sub bolnav şi pot contribui la formarea escarelor.
Pacientul va fi încurajat în timpul alimentaţiei asigurându-l de contribuţia alimentelor în
procesul de vindecare. Apetitul poate un indiciu în stabilirea diagnosticului unor afecţiuni cum ar
fi: în cancerul gastric, bolnavii refuză carnea de vită; în faza preicterică hepatitei bolnavul refuză
grăsimile.
Pentru combaterea inapetenţei se vor avea în vedere următoarele:
- se verifică dacă inapetenţa este totală sau se manifestă numai faţă de alimentele dintr-un
anumit regim;
- se vor înlocui alimentele în funcţie de preferinţele bolnavului în limitele permise de
prescripţia medicală, servirea mesei se va face într-un cadru cât mai estetic.
Alimentele vor fi servite în porţii mici deoarece cantităţile mari pot provoca senzaţia de
plenuitudine. Mesele vor fi servite la intervale mici de 2-3 ore. Pentru eliminarea senzaţiei de
greaţă lichidele vor fi servite reci, acidifiate cu lămâie. Nu se vor administra alimente
hiperzaharate deoarece pot favoriza diareea. La bolnavii complet inapetenţi senzaţia de sete va fi
eliminată prin oferirea de elemente nutritive sub formă de lichide cum ar fi laptele, sucul de
fructe. În aceste preparate se vor introduce şi preparate de vitamine. La revenirea apetitului
bolnavului i se vor administra alimente solide repartizate în 4-5 mese. Asistentul medical va nota
cantitatea de alimente consumate pentru a calcula valoarea calorică. Va urmări va bolnavul să
consume numai alimente conform prescripţiilor medicale.
Alimentarea artificială se face la bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie
psihopatii cu negativism, intervenţii pe tubul digestiv. Aceasta se face prin sonda gastrică,
duodenală, intestinală, clisme alimentare, fistulă stomacală şi pe cale parenterală.
Consumul necesar caloric în 24 de ore este de 2500-3000 calorii. Necesităţile calorice
pentru acoperirea cheltuielilor metabolismului bazal a unui bolnav în 24 de ore este de 25 cal/Kg
corp, la copii aceste necesităţi cresc cu 20-30 %, iar la bătrâni scad cu 20-30 %.
Hidratarea şi mineralizarea organismului:
Organismul uman nu poate trăi decât 3 minute fără oxigen, 3 zile fără apă şi 3 săptămâni
fără hrană.
Nevoia de apă a adultului este de 2000-2500 de ml în 24 de ore. La copil nevoia de apă
este mai mare în raport cu greutatea corporală.
Necesarul de apă se acoperă prin aportul alimentar fie sub formă de lichide, fie sub formă
de apă conţinută în alimente solide. Eliminarea apei din organism se face astfel: 1000-1500 ml se
elimină prin urină, 500-1000 ml se elimină prin transpiraţie; 350-500 ml se elimină sub formă de
vapori prin plămâni, iar 100-200 ml se elimină prin intestin.

6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală animală sau chimică (de
sinteză) transformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluţii) prescrise de
medic.
Căile de administrare:
- calea digestivă = orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală.
- local = pe tegumente şi mucoase
- respiratorie
- parenterală = sub formă de injecţii intradermice, subcutanate, intramusculare,
intravenoase;
Calea de administrare a medicamentelor este aleasă de către medic, în funcţie de scopul
urmărit, tipul de absorbţie a căii respective, acţiunea medicamentelor asupra mucoaselor,
necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide, toleranţa organismului faţă de medicamente,
particularităţile organismului (anatomice şi fiziologice).
Reguli de administrare a medicamentelor :
- respectarea întocmai a medicamentelor prescrise
- identificarea medicamentelor administrate
- verificarea calităţii medicamentelor administrate
- respectarea căilor de administrare
- respectarea dozajului prescris
- respectarea orarului de administrare
- respectarea orelor de somn a bolnavilor
- evitarea incompatibilităţilor de medicamente
- administrarea imediată a medicamentelor deschise
- respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor
- luarea medicamentelor în prezenţa asistentei
- servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente
- prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti
- lămurirea bolnavului asupra importanţei şi efectului lor
- raportarea imediată către medicul secţiei a greşelilor de administrare a medicamentelor.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Cale orală este calea naturală de administrarea a medicamentelor, acestea putându-se

resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire şi gros. Scopul este pentru obţinerea
unui efect local şi general.
Efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive
- riscul reacţiilor adverse este relativ mic
- protejează mucoasa gastro-intestinală
- înlocuiesc fermenţii digestivi, secreţia gastrică, în cazul lipsei acestora dezinfectează
tubul digestiv
Efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive,
pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate.
Administrarea medicamentelor pe cale rectală.
Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor.
Indicaţii:
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă (vărsături,
greţuri, hemoragii)
- pacientul căruia i se doreşte evitarea circulaţiei portale
Scopul este pentru obţinerea unor efecte locale şi generale.
Efecte locale:
- golirea rectului – efect purgativ (supozitoare cu glicerină)
 - calmarea durerilor
- atenuarea peristaltismului intestinal
- atenuarea proceselor inflamatoare
Efecte generale:
- prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot acţiona asupra unor
organe sau sisteme.

Forme de prezentare a medicamentelor:

- supozitoare = forme solide conice sau ovale cu o extremitate ascuţită substanţa
activă fiind înglobată în unt de cacao care se topeşte la temperatura corpului
- clisme medicamentoase = medicamentele se dizolvă în apă distilată pentru a obţine
concentraţii cât mai apropiate de soluţii izotone.
Trebuie specificat faptul că este contraindicată calea rectală pentru toxiinfecțiile
alimentare, având în vedere faptul că există, în majoritatea cazurilor, scaune diareice.
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie
Calea respiratorie se pretează la administrarea medicamentelor având în vedere suprafaţa
de peste 100 m² a alveolelor pulmonare şi vascularizaţia lor bogată.
Se administrează:
- gaze, substanţe gazeificate
- lichide fin pulverizate sub formă de vapori
Scopul:
- dezinfecţia, decongestionarea mucoaselor căilor respiratorii
- îmbogăţirea aerului inspirat în oxigen pentru combaterea hipoxiei
- fuidificarea sputei, expectoraţia.
Administrarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor
Scopul:pe suprafaţa tegumentelor se aplică medicamente care au efect local la acest nivel.
Forma de prezentare a medicamentelor:
- medicamentele pot fi aplicate pe diferite mucoase pentru efecte locale cum ar fi:
anestezic local, antiseptic
Efecte locale:
- aplicarea pe piele sub formă de unguent, soluţii, suspensii, are efectelocale utile în
diferite acţiuni dermatologice.
 Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
Calea parenterală este calea care ocoleşte tubul digestiv. În afara faptului că injecţiile
ocolesc tubul digestiv, noţiunea de cale parenterală se păstrează numai pentru calea injectabilă de
administrare a medicamentelor. Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase
lichide în organism prin intermediul unor ace care traversează ţesuturile, acul fiind adaptat la
seringă. Avantajul căilor parenterale sunt următoarele:
- dozarea precisă a medicamentelor
- obţinerea unui efect rapid şi posibilitatea administrării medicamentelor la pacienţii inconştienţi,
cu hemoragie digestivă sau vărsături.
Injecţia intradermică
Asistentul medical se spală pe mâini, dezinfectează locul injecţiei, întinde şi imobilizează
pielea cu policele şi indexul mâinii stângi. Se prinde seringa în mâna dreaptă şi se pătrunde cu
acul seringii cu bizoul acului îndreptat în sus în grosimea dermului. Se injectează lent soluţia
prin apăsarea pistonului. După injectare se retrage brusc acul şi nu se tamponează locul injecţiei.
Injecţia subcutanată:
Scopul: terapeutic
Locul injecţiei: regiuni bogate în ţesut lax extensibil:
- faţa externă a braţului
- faţa supero-externă a coapsei
- faţa supra şi subspinoasă a omoplatului
- regiunea subclaviculară
- flancurile peretelui abdominal
Soluţii administrate:
- soluţii izotone, nedureroase
- soluţii cristaline: insulină, histamină, cofeină.
Asistentul medical se spală pe mâini, dezinfectează locul injecţiei, se face o cută a pielii
între index şi policele mâinii stângi, se pătrunde brusc cu faţa la baza cutei longitudinal 2-4 cm.
Se verifică poziţia acului prin retragerea pistonului dacă nu s-a pătruns într-un vas sanguin. Se
injectează lent soluţia medicamentoasă după care se retrage brusc acul cu seringa şi se
dezinfectează locul injecţiei masând uşor pentru a favoriza circulaţia şi pentru a se resorbi
medicamentul. Resorbţia începe la 5-10 minute de la administrare şi durează în funcţie de
cantitatea administrată.
 Injecţia intramusculară:
Scopul:terapeutic.
Locul injecţiei: muşchii voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri mari de vase şi nervi:
- regiunea supero-externă a fesei
- faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie
- faţa externă a braţului, în muşchiul deltoid
Soluţii administrate: soluţii izotone, uleioase, coloidale.
Asistentul medical dezinfectează locul injecţiei, se întinde pielea cu indexul şi policele
mâinii stângi se înţeapă pielea perpendicular cu rapiditate şi siguranţă, se verifică poziţia acului
prin aspirare. Se injectează lent soluţia. Se retrage brusc acul şi se dezinfectează locul, se
masează uşor pentru a activa circulaţia. Resorbţia începe imediat după administrare, este mai
lentă pentru soluţii uleioase şi durează 3-5 minute.
Injecţia
intravenoasă Scopul:
- explorator = se administrează substanţe de contrast radiologic
- terapeutic
Locul injecţiei:
- venele de la plica cotului
- venele antebraţului
- venele de la faţa dorsală a mâinii
- venele maleolare interne
- venele epicraniene
Soluţii administrate: soluţii izotone şi hipertone.
Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă, i se examinează calitatea şi starea venelor,
se aşează braţul pe o pernă. Se dezinfectează tegumentele, se aplică garoul la o distanţă de 7-8
cm deasupra locului unde efectuăm puncţia strângându-l pentru a opri circulaţia venoasă. Se
fixează vena cu policele mâinii stângi, se fixează seringa cu acul ataşat cu bizoul în sus, se
pătrunde traversând tegumentul apoi peretele venos până când simţim că acul înaintează în gol.
Se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie, se injectează cu soluţia
medicamentoasă, se îndepărtează staza venoasă prin îndepărtarea garoului. După introducerea
soluţiei medicamentoase se scoate acul, se aplică tamponul şi se comprimă locul puncţiei după
care se supraveghează pacientul. Resorbţia este instantanee.
 7. RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE

RECOLTAREA SÂNGELUI
Sângele se recoltează pentru examene: hematologie, biochimie, bacteriologie,
parazitologie, serologie.
Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice: hemoleucogramă,
hemoglobină, T.S. (timp de sângerare), T.C. (timp de coagulare), examen parazitologic, grup
sanguin.
Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice:
Sedimentarea: este aşezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din
sângele necoagulabil lăsat în repaus (fenomen fizic).
V.S.H. (viteza de sedimentare a hematiilor): este rapiditatea cu care se produce
depunerea lor. Se recoltează până la 2 ml (1,6 ml) sânge din vena puncţionată fără garou şi se
pun într-o eprubetă în care sunt 0,4 ml citrat de sodiu 3,8 %. Se omogenizează uşor acest
amestec, se etichetează şi se trimite la laborator.
Hematocritul: recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului se face prin
puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe cristale de EDTA (acid etilen diamino-tetra-
acetic 1%) – 0,5 ml soluţie uscată prin evaporare. Frotiul de sânge se face numai cu sânge
proaspăt şi este un frotiu bun atunci când stratul este regulat şi fără goluri.
Explorarea sângelui: constante hematologice.
Elemente figurate: eritrocite, leucocite, limfocite, monocite, trombocite.
Constante eritrocitare:
- hemoglobina eritrocitară medie (HEM)
- concentraţia eritrocitară medie a hemoglobinei (CHEM)
- valoarea globulară (VG)
- volum eritrocitar mediu (VEM)
- VSH
- VET (hematocrit)
- Rezistenţă globulară
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:
Se efectuează prin puncţie venoasă dimineaţa, bolnavul fiind nemâncat. Se recoltează 5-
10 ml sânge simplu pentru a determina: uree sanguină, acid uric, creatinină, bilirubină,
colesterol, lipemie, teste de disproteinemie fosfataza alcalină, transaminază, amilaza,
electroforeză, calcemie, sideremie (fier), rezervă alcalină, ionogramă sanguină, glicemie,
fibrinogen, timp de protrombină.
Recoltarea sângelui pentu examene serologice:
Examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor din serul bolnavilor.
Aceste examinări se utilizează pentru diagnosticarea bolilor infecţioase (hepatita, tifos
exantematic, febră tifoidă, sifilis). Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă, direct în
eprubetă (fără seringă) într-o cantitate de 5-10 ml. După coagulare se desprinde cheagul de pe
peretele eprubetei şi după 30 de min se decantează serul într-o eprubetă direct, sau prin aspirare
cu o pipetă Pasteur sterilă.

RECOLTAREA URINEI
Recoltarea urinei pentru examen sumar:
Materiale necesare:
 mănuși;
 prosop,
 săpun,
 urinar sau ploscă, dacă este necesar,
 recipient gradat,
 etichete;
 formular cerere analiză de laborator;
 recipient pentru transportarea la laborator a probelor recoltate.
Executarea tehnicii:
- i se va asigura intimitate pacientului imobilizat, prin izolarea patului cu un paravan și i se va
explica că va trebui să urineze într-o ploscă/urinar;
- pacientului care nu este imobilizat i se va explica faptul că trebuie să meargă la toaletă pentru a
urina;
- după ce pacientul a urinat, asistentul medical va îmbrăca manușile;
- din ploscă sau urinar va pune în recipientul gradat și apoi în cel pentru recoltat un eșantion de
100-150ml urină;
- dacă accidental se pierde urina pe pereții exteriori ai recipientului, aceștia se vor spăla și se vor
usca;
-asistenta medicală va eticheta recipientul cu numele pacientului, data și ora recoltării și va
trimite recipientul imediat la laborator însoțit de formularul de cerere al analizei; întarzierea
trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele finale ale probei;
-se vor spăla plosca, urinarul și recipientul gradat, iar în cazul pacienților imobilizați acestea vor
fi înlaturate de lângă pat.
Recoltarea urinei pentru urocultură:
Se face înainte de administrarea de antibiotice sau chimioterapice. La bărbaţi, se
recomandă ca bolnavul să-şi facă toaleta glandului cu apă caldă şi săpun. Primele jeturi de urină
fiind contaminate cu floră microbiană saprofită, sunt îndepărtate, în continuare se recoltează 20-
30 ml urină în recipient cu dop steril. La bolnavii cu retenţie urinară recoltarea se poate face prin
sondaj vezical sau prin puncţie suprapubiană. La copii mici recoltarea se face în pungi speciale
de plastic. La femei urina se recoltează din mijlocul jetului după o prealabilă toaletă locală
urmată de tamponarea meatului urinar cu ser fiziologic steril. Recoltarea se face într-un flacon de
sticlă cu gâtul larg steril. Aistenta medicala va eticheta recipientul cu numele pacientului, data și
ora recoltării și va trimite recipientul imediat la laborator.

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Recoltarea scaunului pentru coprocultură:
Flora microbiană prezentă în materiile fecale este foarte complexă. Ea variază mult în
funcţie de vârsta şi alimentaţie. Izolarea şi identificarea unui agent etiologic existent în materiile
fecale sunt posibile prin efectuarea unor coproculturi sistematice.
Conform anexei 3 a Metodologiei de supraveghere a bolii diareice acute (BDA) și
holerei, elaborată de autoritatea în domeniu, Institutul Național de Sănătate Publică procedura
pentru recoltarea, stocarea și transportul probelor de materii fecale pentru coprocultură și examen
coproparazitologic trebuie cunoscută și respectată de către toate cadrele medicale. Procedura se
aplică pentru: diagnosticul microbiologic al infecțiilor enterice:
 bacteriene: Salmonella spp., Shigella spp., Yersinia enterocolitica, E. coli
patotipurile diareigene, Campylobacter, Vibrio cholerae etc.;
 virale: Rotavirusuri, Enterovirusuri etc.
 și parazitare: Giardia, Entamoeba, Criptosporidium etc.;
 stării de portaj pentru: Salmonella spp, Shigella spp, Vibrio cholerae etc.
Probele recoltate trebuie considerate potențial infectate și tratate ca atare. Orice manopera
de prelevare reprezintă un risc biologic atât pentru pacient cât și pentru personalul medical
implicat în prelevarea, ambalarea, transportul probelor și curățenie.
Reguli generale: prelevarea se face din recipiente curate (ex. plosca de unică utilizare); se
respectă regulile generale de igienă personală și protecția muncii (echipament de protecție,
spălarea mâinilor); se folosesc mănuși în timpul recoltării și manipulării produselor patologice;
 transportul probelor se face în container etanș, împachetat în pungi de plastic sigilate, cu
respectarea recomandărilor din ghidul de biosecuritate privind stocarea și transportul probelor
biologice; cererea de analiză va fi ambalată în plicuri, separat de recipientele de recoltare.
Recoltare:
Materiale necesare pentru recoltare:
 container curat, uscat, de preferat de unică folosință pentru colectarea materiilor fecale
 container etanș, curat, uscat pentru colectarea eșantionului de examinat/coprorecoltor cu
mediu de cultură adecvat
 mediu de transport adecvat pentru transportul tampoanelor rectale de la copii
 soluție apoasă de formaldehidă 10% sau polivinil-izopropil alcool (PAV)
 tampon rectal cu dop înșurubat pentru recoltarea materiilor fecale de la copilul mic sau de
la alte categorii de pacienți necooperanți.
Momentul optim al recoltării :
- prelevarea produsului patologic trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii
- materiile fecale au cea mai mare valoare pentru diagnosticul microbiologic dacă sunt colectate
imediat după debutul sindromului diareic (pentru virusuri < 48 ore, pentru bacterii < 4 zile)
- este indicat ca recoltarea să se realizeze înainte de inițierea terapiei cu antibiotice
- pentru creșterea șanselor de izolare se recomandă colectarea a 2 sau 3 probe în zile diferite.
Prelevare din scaun emis spontan :
- este de preferat
- se indică în toate formele de diaree acută, când emisia de materii fecale este frecventă
- prelevarea din masa fecaloidă se face cu tamponul sau “lingurița” coprorecoltorului, vizând
porțiunile: lichide, mucoase și/sau sangvinolente atunci când ele există
- se colectează materii fecale proaspăt emise în cantitate de 5g (marimea unui bob de mazăre) sau
5 ml, într-un container
- se etichetează containerul
Prelevare cu tamponul rectal de la copii sau alte categorii de pacienti necooperanti :
- se înmoaie tamponul în ser fiziologic steril
- se inseră tamponul prin sfincterul anal și se rotește ușor
- se retrage tamponul și se examinează pentru a se asigura că a venit în contact cu materiile
fecale
- tamponul se introduce într-un container cu mediu de transport adecvat pentru examen
bacteriologic sau virologic
- partea superioara a bațului se rupe, fără a atinge tubul și se înșurubează ferm dopul
containerului
- se etichetează containerul.
Acest mod de prelevare este recomandat și în: investigarea purtătorilor cronici de
Shigella, Salmonella cu excepția purtătorilor de Salmonella Typhi.
Stocare si transport
Regula este ca orice prelevat care nu se însămânțează pe medii de izolare (îmbogățire sau
selective) într-un interval de minimum 2 ore, trebuie supus unui proces de conservare.
Conservare prin refrigerare:
- rotavirusuri: - 70ºC;
- bacterii: limitată, cel mult 24 h la +2ºC...+8 ºC .Shigella și Campylobacter sunt în mod
deosebit sensibile la temperaturi înalte și la schimbări bruște de temperatură. Dacă proba
urmează a fi procesată în 24 ore, majoritatea probelor pot fi păstrate la temperatura camerei.
Pentru bacteriile sensibile la frig (ex. Vibrio cholerae), prezervarea prin refrigerare trebuie
considerată cu rezerve.
Conservare în medii speciale :
* semisolide:
- mediu Cary-Blair: poate asigura o bună conservare la temperatura mediului ambiant
până la 7 zile; este păstrat în recipiente bine închise care să împiedice evaporarea
- mediul Amies
- mediul Stuart: foarte scump
* lichide:
- soluție salină tamponată: Sachs
- soluție EDTA.
În suspiciunea de holeră se impune efectuarea examenului direct din scaunul apos
proaspăt recoltat pentru evidențierea vibrionilor.
Probe recoltate pentru examen coproparazitologic :
Probele care se vor examina pentru paraziți:
- se transportă după omogenizare cu formaldehidă 10% sau alcool polivinil-izopropilic (PAV) în
proporția: 3 părți materii fecale/1 parte prezervant
- se transpotă la temperatura ambiantă, în containere ambalate în pungi de plastic sigilate
Pentru evidențierea trofozoiților:
- este strict necesar examenul extemporaneu din proba proaspată
 - ideal, pentru creșterea șanselor de evidențiere a paraziților, este necesară colectarea, în decurs
de maximum 10 zile, a 3 probe consecutive, care vor fi examinate imediat .În context epidemic:
personalul responsabil de recoltarea probelor va anunța laboratorul de destinație în legatură cu
transportul care urmează să se facă și va furniza datele necesare despre probă; laboratorul
expeditor va face demersurile necesare pentru transportarea pe cale terestră a probelor;
laboratorul de destinație va informa expeditorul dacă a primit sau nu probele.
Neconformități: prelevatul poate fi refuzat de laborator în următoarele cazuri :
 absența etichetei pe eșantionul de analizat
 absența cererii de analiză
 identificarea pacientului: absentă, incompletă, eronată sau indescifrabilă
 lipsa datelor referitoare la prelevat
 tampon de prelevare necorespunzător (fără mediu de transport, uscat, etc.)
 nerespectarea intervalului și condițiilor de stocare și transport recomandate.
Recoltarea scaunului pentru hemoragii oculte (Testul Adler):
Înainte de recoltarea probei pentru testul Adler, pacientul trebuie să țină un regim de 3
zile fără carne, pește sau legume verzi deoarece hemoproteinele din aceste produse reacționează
cu reactivii și dau rezultate fals-pozitive. Tot cu 3 zile înaintea prelevării probei de materii fecale
se va întrerupe administrarea preparatelor cu fier, deoarece și acestea dau rezultate fals-pozitive.
Proba (5-10g materii fecale într-o lopățică) se recoltează din scaunul spontan, într-un
recipient de plastic/sticlă curat și uscat (coprorecoltor). Trebuie verificat ca materiile fecale să nu
fie contaminate cu sânge provenit din hemoroizi sângerânzi. Se recomandă repetarea testului de
2-3 ori la intervale de 2-3 zile, menținând între recoltări regimul menționat.
Interpretarea rezultatelor:
 test Adler pozitiv = există hemoragii oculte și trebuie efectuate investigații suplimentare
pentru depistarea sursei sângerărilor
 test Adler negativ = nu există hemoragii oculte în scaun
 8. EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE PRIVIND PREVENIREA
TOXIINFECȚIILOR ALIMENTARE

Constã în educația privind măsurile igienice atât la domiciliu cât şi în unităţile spitaliceşti.
 respectarea regulilor de igienă privind prepararea alimentelor, curăţirea şi sterilizarea
veselei;
 toate preparatele finite sã fie păstrate în frigider sau la rece;
 să nu se dea nici un preparat finit mai vechi de 24h;
 respectarea cu strictețe a regulilor de igienă individuală, pentru toate persoanele care
prepară hrana;
 evitarea mâncărurilor ce au la bază ciupercile, având în vedere faptul că multe dintre ele
au un potențial toxic, chiar dacă sunt cunoscute ca fiind comestibile.
 Capitolul IV
CAZURI CLINICE

Cazurile clinice pentru care s-a acordat asistență medicală și îngrijiri în Secția de Boli
Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani au făcut parte dintr-un focar de
toxiinfecție alimentară în care s-au îmbolnăvit și au fost internate 6 persoane dintr-un număr de
51 de persoane care au luat masa la Mănăstirea Coșula.
În data de 22.05.2014 la Mănăstirea Coșula au servit masa un număr de 51 de persoane în
patru perioade de timp astfel:
- la ora 1100 au servit masa 16 persoane, un grup de profesori care au participat la o consfătuire
organizată la Școala Generală Coșula;
- la ora 1230 au servit masa alte 16 persoane, muncitori de la șantierul din incinta mănăstirii;
- la ora 1400 au servit masa 6 persoane, grup constituit la momentul respectiv;
- la ora 1700 au servit masa 13 persoane, din care 2 persoane care au venit împreună și care s-au
îmbolnăvit primele, 5 călugări și 2 angajați la blocul alimentar al mănăstirii, pe post de bucătari.
Meniul servit:
- salată de crudități (sfeclă roșie, morcov crud ras, peste care s-a pus ulei încins), pește marinat
din comerț (adus din Ucraina, 3 cutii a câte 3 kg fiecare), ceapă verde, maioneză făcută din ouă
de găină de curte;
- un aperitiv cu pește ton din comerț, brânză telemea din comerț, ridichi, salată verde, roșii,
castraveți, ceapă verde;
- ciorbă cu carne de vițel;
- friptură de vițel cu sos de bulion din roșii și ceapă, cu garnitură de cartofi natur;
- sarmale de post din orez, ceapă, ciuperci, foi de varză murată;
- pască care a avut în compoziție caș de vacă și ouă, ambele ingrediente din gospodăria
mănăstirii;
- pâine din comerț;
- țuică;
- apă din fântâna mănăstirii.
Grupul de la ora 1100 a servit tot meniul, grupul de la ora 12 30 a servit ciorbă și sarmale
de post, grupul de la ora ora 14 00 a servit tot meniul, iar grupul de la ora 17 00 nu a servit friptură
de vițel.
 Persoanele care s-au îmbolnăvit, în număr de 6: 3 persoane îmbolnăvite fac parte din
grupuri care au servit masa la ore diferite (o persoană a servit masa la ora 11 00, iar alte două la
ora 1700), iar alte 3 persoane fac parte din personalul mănăstirii (călugări).
Cele 6 cazuri de îmbolnăvire, toți adulți, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani au fost
internate în Secția Boli Infecțioase în perioada 23-25. 05. 2014. De menționat că toate persoanele
îmbolnăvite au trecut și prin Unitatea de Primiri Urgențe, fiind dirijate ulterior la Secția Boli
Infecțioase pentru internare.
Semnele de îmbolnăvire au apărut după servirea mesei la un interval de 7-33 de ore. Astfel
la primii doi pacienți internați- ora 1200 în data de 23.05.2014, simptomele apar la 7, respectiv 9-
10 ore de la servirea mesei, debutând brusc, în cursul nopții cu: febră, frisoane, dureri
abdominale colicative, grețuri, vărsături, cefalee, scaune diareice apoase în număr de 6-10 (unul
dintre pacienți menționează culoarea verzuie a acestora) și alterarea stării de sănătate. Persoanele
solicită ambulanța la ora 0856, și primesc soluții perfuzabile pentru hidratare în structura
prespitalicească UPU. Diagnosticul de internare este Sindrom febril. Observație Enterocolită
acută. Pacienților li s-au recoltat probe biologice/patologice pentru exudat nazo-faringian și
coprocultură, în vederea stabilirii diagnosticului de îmbolnăvire.
După internarea celor doi pacienți se anunță telefonic, în jurul orei 16 00 în data de
23.05.2014, Direcția de Sănătate Publică Botoșani, pentru suspiciunea de focar toxiinfecție
alimentară.
În data de 24.05.2014, la ora 16 20 sunt internați trei călugări de la Mănăstirea Coșula cu
diagnosticul de Sindrom dureros abdominal. Observație Toxiinfecție alimentară. Aceștia ajung
inițial în structura UPU unde li se administrează perfuzie endovenoasă cu soluții
medicamentoase de rehidratare și algice. Debutul simptomatologiei acestora a fost brusc, în
cursul zilei de 23.05.2014, orele 0200, 1000 , respectiv 2300. Simptomele de prezentare au fost:
febră, frison, dureri abdominale colicative și epigastrice, grețuri, vărsături, amețeli, scaune
diareice apoase în număr de 8-10. Simptomatologia se instalează la 13, 22, respectiv 33 de ore de
la servirea mesei.
Cel de-al șaselea pacient, un profesor participant la consfătuire și care a servit masa la
mănăstire în primul grup ( ora 11 00) este internat în data de 25.05.2014 la ora 03 14, cu
diagnosticul de Sindrom febril. Observație Toxiinfecție alimentară. Simptomatologia debutând
brusc în data de 23.05.2014 orele 0330, cu febră înaltă 390 C, frison, cefalee, lipotimie, grețuri,
vărsături, dureri abdominale, scaune diareice în număr de 12-15. Inițial s-a adresat telefonic
medicului de familie (acesta îi prescrie tratament cu ceclor, furazolidon și cărbune medicinal), iar
pentru că starea sa de sănătate nu s-a ameliorat s-a prezentat la spital, solicitând ambulanța.
Simptomele au apărut pentru acest pacient la 17 ore de la servirea mesei.
Pentru toate persoanele internate s-au recoltat pentru analize de laborator: exudat nazo-
faringian și coprocultură, analize medicale lucrate de laboratorul Secției de Boli Infecțioase.
Până în data de 26.05.2014 nu au mai fost semnalate noi cazuri de îmbolnăvire care să fie
internate în Secția Boli Infecțioase referitoare la toxiinfecția alimentară produsă în data de
22.05.2014 la Mănăstirea Coșula.
Personalul de specialitate al Direcției de Sănătate Publică Botoșani, se deplasează la
Mănăstirea Coșula în după-amiaza zilei de 23.05.2014 (ora 1700) pentru investigații și realizarea
anchetei epidemiologice care să stabilească cauza îmbolnăvirilor.
Starețul mănăstirii declară că în data de 22.05.2014 au servit masa un număr de 51 de
persoane, în perioade diferite de timp, iar cele 2 aperitive (salata de crudități cu maioneză și
aperitivul cu pește ton) au fost făcute de către o enoriașă la domiciliul acesteia din Botoșani între
orele 0600-0800, și aduse la mănăstire la ora 10 00, unde au fost ținute în cele două frigidere
existente în bucătăria mănăstirii.
Enoriașa, identificată la domiciliul său din Botoșani, declară că pentru maioneză a folosit
ouă de găină din gospodăria proprie, iar celelalte produse au fost achiziționate din comerț. S-au
prelevat 2 ouă de găină, rămase probabil din lotul folosit la efectuarea maionezei. De asemenea,
acesta fiind implicată în producerea și manipularea alimentelor consumate, a fost necesară
prelevarea de coprocultură și exudat nazo-faringian de la această persoană. De menționat că
aceasta nu a consumat nimic din meniu și nu prezintă nici un simptom digestiv.
Nu au mai fost găsite probe din niciun aliment consumat în data de 22.05.2014, pentru a
fi prelevate și analizate în laboratorul DSP, în vederea stabilirii diagnosticului. Sau prelevat
pentru analize bacteriologice: caș de vacă și ouă produse în gospodăria mănăstirii, apă din
fântâna mănăstirii.
Au fost recoltate exudate nazo-faringiene și coproculturi de la starețul și călugării din
mănăstire, precum și de la personalul care lucrează în blocul alimentar (2 persoane). De la
personalul bucătăriei au fost prelevate spălături de pe mâini, iar de pe veselă, tacâmuri, masa de
lucru și din interiorul frigiderului au fost prelevate probe pentru teste de sanitație.
Cu această ocazie inspectorii sanitari au constatat mari deficiențe privind condițile
igienico-sanitare la blocul alimentar al mănăstirii. Menționăm că nefiind operator economic,
înregistrat la Registrul Comerțului, lăcașul de cult nu are obligația, prin lege, de a se înregistra,
ca unitate de alimentație publică la Direcția Sanitar-Veterinară și nici de a se autoriza sanitar la
Direcția de Sănătate Publică.
 Nu se respectă circuitul alimenterlor în bucătărie.
Starea de curățenie din bucătăria mănăstirii este necorespunzătoare, datorită lipsei
plaselor de protecție față de vectori, de la geamuri, se simte prezența muștelor în spațiul
bucătăriei.
În spațiul bucătăriei sunt 2 frigidere și o ladă frigorifică în care sunt depozitate alimente
neprelucrate și prelucrate la un loc. Aceste echipamente frigorifice nu sunt curățate și
dezinfectate periodic. Nu sunt prelevate probe din meniul consumat în recipienți curați și
dezinfectați, închiși ermetic (borcane cu capac), într-un frigider special destinat, timp de 48 de
ore, pentru a fi analizate în contextul producerii unui astfel de eveniment de sănătate. Lipsesc
termometrele din incinta echipamentelor frigorifice, necesare pentru monitorizarea temperaturii,
și graficele lunare de temperatură.
Personalul care deservește bucătăria nu are dosar medical cu verificarea stării de sănătate,
fișă de aptitudine, controlul medical periodic și nici certificate de absolvire a cursurilor de
însușire a Noțiunilor Fundamentale de Igienă.
Nu exisă substanțe clorigene pentru dezinfecția veselei și a ouălor.
După prelucrarea probelor în laborator au rezultat următoarele:
 la toate cele 6 persoane internate s-a evidențiat Salmonella DO, germenul a fost pus în
evidență și la alte 3 persoane asimptomatice (starețul mănăstirii și cei doi lucrători în
blocul alimentar), care își desfășoară activitatea în incinta mănăstirii;
 una din persoanele care deservește bucătăria mănăstirii este purtătoare de Stafilococcus
aureus;
 Salmonella DO a fost evidențiată și în proba alimentară caș de vacă, prelucrat în
bucătăria mănăstirii;
 probele de sanitație nu au evidențiat existența vreunui agent
microbian. Ca măsuri recomandate în acest caz amintim:
 respectarea normelor igienico-sanitare în blocul alimentar al mănăstirii și de către
personalul care deservește bucătăria;
 pentru purtătorii sănătoși de Salmonella DO, administrarea tratamentului
antibiotic conform antibiogramei și reluarea activității în bucătărie după
obținerea a două rezultate negative ale coproculturii;
 pentru purtătorul de Stafilococcus aureus; reluarea activității în bucătărie după
obținerea a două rezultate negative ale examenului nazo-faringian.
 CAZ CLINIC NR. 1
Culegerea datelor

Date relativ stabile: Nume:C, Prenume:C, Vârsta: 63 ani, Sex: M, Religie: ortodox, Rasă: albă,
Limba vorbită: română, Domiciliu: Botoșani, Grup sanguin: A II, Înalțime: 1,75 m
APP: hipertensiune arterială de 5ani, controlată medicamentos
Deficiențe senzoriale: nu prezintă
Alergii: nu are
Date variabile
T.A. : 140/80mm Hg
Puls: 95 bătăi/min.
Temperatura: 38,80 C
Respirație: 20 r/min, respirații fiziologice
Greutate: 89 kg
Manifestări de dependență: febră, frison, vărsături, dureri abdominale, scaune diareice apoase
8/zi, balonări, borborisme, gaze, refuz alimentar și hidric.
Examinări paraclinice: Hb=10 mg/dl, Ht=32%, Creatinină=0,8mg/dl, L=12900/mmc,
VSH=30mm/h,Tr=150000mmc, Uree=90mg/dl, TGP=20U/L, TGO=15U/L, Na=127mmol/L,
K=3,5mmol/L, Cl=96mmol/L
Sumar urină: Albumină-absentă, Sediment =rare leucocite, rare epitelii plate,floră nespecifică
Coprocultura: Salmonella prezent, mucus, floră diversă.
Grila de stabilire a gradului de dependență

Nevoia Manifestari de Surse de Diagnostic de Gradul de

Fundamentală dependență dificultate îngrijire dependență
1. A respira și a Independent
avea o bună
circulație

2. A mânca și a Inapetență Dezechilibru Alterarea stării Dependent

bea metabolic de nutriție prin
Vărsături
deficit

3. A elimina Diareea 8 Exacerbarea Alterarea Dependent

scaune/zi peristaltismului produșilor de
Balonări intestinal metabolism în
Gaze exces
Borborisme
4. A se mișca și Independent
a avea o bună
postură
5. A dormi și a Independent
se odihni
6. A se imbraca Independent
și dezbrăca
7. A menține febră Procesul Alterarea Dependent
temperatura T= 38,80C infecțios temperaturii
corpului în corpului
limite normale
8. A fi curat, Carență de Scaunelor Predispoziție la Dependent
ingrijit și a igienă multiple diareice alterarea
proteja mucoasei anale
tegumentele și
mucoasele
9. A evita Independent
pericolele

10. A comunica Independent

11. A acționa Independent

conform
propriilor
convingeri
12. A fi Independent
preocupat în
vederea
realizarii
13. A se recreea Anxietate Starea Alterarea Dependent
patologică capacității de a
se recreea
14. A învata Cunoștințe Limite cognitive Deficit de Dependent
cum să își insuficiente cunoștințe
păstreze medicale/profila
sănătatea xia
 Plan de îngrijire
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
1.Alterarea stării de Pacientul să fie - determinarea greutății, înălțimii -evaluarea stării de 24.05. ora 9 a.m.
nutriție prin deficit echilibrat -monitorizarea pacientului (vomă, nutriție a pacientului și pacientul nu
datorită nutrițional vărsătură, greață) aprecierea aportului mănâncă nimic,
dezechilibrului -alimentație conform regimului orez alimentar în funcție de 24.05. ora 17 p.m.
metabolic manifestat fiert, brânză proaspată, mere rase, supă vârstă, sex, înălțime pacientul servește
prin inapetență de zarzavat strecurată, carne fiartă. -instaurarea regimului cu dificultate o supă
(sunt excluse legumele și fructele -administrarea de lichide de morcovi
crude, lactatele și prăjelile) cu valoare calorică mare 25.05 pacientul
-evaluarea calitativă a alimentelor - colaborare cu infirmiera prezintă stări de
ingerate și familia inapetență dar este
-observarea capacitații pacientului de a - recoltare exudat cooperant și se
mânca-apetit faringian alimentează
-explorează preferințele și le respectă 26.05. pacientul
în limita regimului impus de medicul cere mâncare și se
specialist alimentează singur,
-servește alimentele la o temperatură este echilibrat
moderată, la ore regulate prezentate nutrițional
atrăgător cu tacâmuri și veselă

70
 personală
-asistenta vorbește calm cu voce caldă
și nu obligă pacientul să mănânce
- creearea unor condiții adecvate în
vederea alimentării (aerisirea
salonului, îndepărtarea produșilor de
excreție, folosirea meloterapiei)

2.Eliminarea Realizarea unui -descoperirea și evaluarea factorilor -identificarea cauzelor 24.05. pacientul
produșilor de tranzit intestinal favorizanți infecției digestive prezintă 4 scaune
metabolism în exces, normal calitativ -evaluarea consistenței, frecvenței, -administrarea de diareice/zi, apoase
datorită exacerbării și cantitativ mirosului, cantității de materii fecale Smecta 1 plic de 2 ori/zi, 25.05. pacientul
mișcărilor eliminate săruri de rehidratare, prezintă 2 scaune/zi
intestinale,manifestată -depistarea elementelor patologice din perfuzie cu glucoză 5%, consistență moale
prin scaune diareice materii fecale( sânge, puroi) antibiotice -ciprofloxacin 26.05. pacientul
numeroase -evaluarea echilibrului ingesta-excreta, câte 500 mg p.o. la 12 ore prezintă 1 scaun/zi
monitorizarea greutății, aspectul -examen coprocultură, de consistență
tegumentelor coprocitograma, antigene normală, stare
-respectarea cu strictețe a regulilor de generală ameliorată
igienă și de prevenire a transmiterii
infecției, spălarea atentă a mâinilor
 -recoltarea materiilor fecale
-educarea pacientului să mănânce în
cantități mici, frecvente în special
alimentația ce favorizează constipația:
banane, orez, cartofi
-menținerea unei igiene riguroase
perianale
-educarea pacientului să ceară asistență
dacă simptomele se agravează

3.Alterea temperaturii Menținerea -aerisește camera și asigură o -administrare de 24.05. pacientul

corpului datorită temperaturii în temperatură optimă de 200C antipiretice la nevoie este neliniștit cu
toxinelor microbiene limite normale -monitorizarea temperaturii la 4-6 ore -diclofenac supozitoare febră moderată
manifestată prin și notarea sa în foaia de observație a 2mg/kg/zi 25.05. seara, ora
febră moderată T= pacientului 1830, starea
38,80 C -evaluarea stării de sănătate pacientului se
-anunțarea medicului asupra oscilării ameliorează
temperaturii și eventualelor complicații 26.05 febra a scăzut
(convulsii) T=37,50C
-administrarea de lichide în cantitate
suplimentară în funcție de pierderi
 -calculează bilanțul ingesta- excreta
-schimbarea hainelor și a lenjeriei de
pat ori de câte ori este nevoie

4.Predispoziție la Pacientul să -asigură temperatura camerei 20-220C -colaborarea cu familia și 24.05. pacientul se
alterarea mucoasei prezinte și a apei 37-380C infirmiera internează cu emisii
anale datorită tegumente și -efectuează toaleta pe regiuni, insistând multiple de scaune
scaunelor diareice mucoase curate în zona perianală diareice. În urma
multiple manifestată -protejează mucoasa anală cu unguient îngrijirilor pacientul
prin carență la igienă sau pudră nu a suferit
-protejează patul cu mușama și aleză modificări la
-pune la dispoziție bazinet în caz de nivelul mucoaselor
pacientul nu poate merge la toaletă anale și nu a
-schimbă pacientul ori de câte ori este devenit sursă de
necesar infecție
-aerisește camera după fiecare emisie
-ia măsuri de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale
 CAZ CLINIC NR. 2

Culegerea datelor
Date relativ stabile: Nume:C, Prenume:C, Vârsta: 41 ani, Sex: M, Religie: ortodox, Rasă:
albă, Limba vorbită: română, Domiciliu: Botoșani, Grup sanguin: A II, Înalțime: 1,68 m
APP: nu se cunoaște
Deficiențe senzoriale: nu prezintă
Alergii: nu are
Date variabile
T.A. : 110/80mm Hg
Puls: 75 bătăi/min.
Temperatura: 38,80 C
Respirație: 20 r/min, respirații fiziologice
Greutate: 83 kg
Manifestări de dependență: febră, frison, vărsături, dureri abdominale, scaune diareice
apoase 10/zi, balonări, borborisme, gaze, refuz alimentar și hidric.

Examinări paraclinice: Hb=10 mg/dl, Ht=32%, Creatinină=0,8mg/dl, L=12900/mmc,

VSH=30mm/h,Tr=150000mmc, Uree=90mg/dl, TGP=20U/L, TGO=15U/L, Na=127mmol/L,
K=3,5mmol/L, Cl=96mmol/L
Sumar urină: Albumină-absentă, Sediment =rare leucocite, rare epitelii plate,floră nespecifică
Coprocultura: Salmonella prezent, mucus, floră diversă.

74
Grila de stabilire a gradului de dependență
Nevoia Manifestari de Surse de Diagnostic de Gradul de
Fundamentală dependență dificultate îngrijire dependență
1. A respira și a Independent
avea o bună
circulație

2. A mânca și a Inapetență Dezechilibru Alterarea stării Dependent

bea metabolic de nutriție prin
Vărsături
deficit

3. A elimina Diareea Exacerbarea Alterarea Dependent

10scaune/zi peristaltismului produșilor de
Balonări intestinal metabolism în
Gaze exces
Borborisme
4. A se mișca și Independent
a avea o bună
postură
5. A dormi și a Independent
se odihni
6. A se imbraca Independent
și dezbrăca
7. A menține febră Procesul Alterarea Dependent
temperatura T= 38,80C infecțios temperaturii
corpului în corpului
limite normale
8. A fi curat, Carență de Scaunelor Predispoziție la Dependent
ingrijit și a igienă multiple diareice alterarea
proteja mucoasei anale
tegumentele și
mucoasele
9. A evita Independent
pericolele
10. A comunica Independent

11. A acționa Independent

conform
propriilor
convingeri
12. A fi Independent
preocupat în
vederea
realizarii
13. A se recreea Anxietate Starea Alterarea Dependent
patologică capacității de a
se recreea
14. A învata Cunoștințe Limite cognitive Deficit de Dependent
cum să își insuficiente cunoștințe
păstreze medicale/profila
sănătatea xia
 Plan de îngrijire
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
1.Alterarea stării de Pacientul să fie - determinarea greutății, înălțimii -evaluarea stării de 24.05. ora 9 a.m.
nutriție prin deficit echilibrat -monitorizarea pacientului (vomă, nutriție a pacientului și pacientul nu
datorită nutrițional vărsătură, greață) aprecierea aportului mănâncă nimic,
dezechilibrului -alimentație conform regimului orez alimentar în funcție de 24.05. ora 17 p.m.
metabolic manifestat fiert, brânză proaspată, mere rase, supă vârstă, sex, înălțime pacientul servește
prin inapetență de zarzavat strecurată, carne fiartă. -instaurarea regimului cu dificultate o supă
(sunt excluse legumele și fructele -administrarea de lichide de zarzavat
crude, lactatele și prăjelile) cu valoare calorică mare 25.05 pacientul
-evaluarea calitativă a alimentelor - colaborare cu infirmiera prezintă stări de
ingerate și familia inapetență dar este
-observarea capacitații pacientului de a - recoltare exudat cooperant și se
mânca-apetit faringian alimentează
-explorează preferințele și le respectă 26.05. pacientul
în limita regimului impus de medicul cere mâncare și se
specialist alimentează singur,
-servește alimentele la o temperatură este echilibrat
moderată, la ore regulate prezentate nutrițional
atrăgător cu tacâmuri și veselă

77
 personală
-asistenta vorbește calm cu voce caldă
și nu obligă pacientul să mănânce
- creearea unor condiții adecvate în
vederea alimentării (aerisirea
salonului, îndepărtarea produșilor de
excreție, folosirea meloterapiei)

2.Eliminarea Realizarea unui -descoperirea și evaluarea factorilor -identificarea cauzelor 24.05. pacientul
produșilor de tranzit intestinal favorizanți infecției digestive prezintă 4 scaune
metabolism în exces, normal calitativ -evaluarea consistenței, frecvenței, -administrarea de diareice/zi, apoase
datorită exacerbării și cantitativ mirosului, cantității de materii fecale Smecta 1 plic de 2 ori/zi, 25.05. pacientul
mișcărilor eliminate săruri de rehidratare, prezintă 2 scaune/zi
intestinale,manifestată -depistarea elementelor patologice din perfuzie cu glucoză 5%, consistență moale
prin scaune diareice materii fecale( sânge, puroi) antibiotice -ciprofloxacin 26.05. pacientul
numeroase -evaluarea echilibrului ingesta-excreta, câte 500 mg p.o. la 12 ore prezintă 1 scaun/zi
monitorizarea greutății, aspectul -examen coprocultură, de consistență
tegumentelor coprocitograma, antigene normală, stare
-respectarea cu strictețe a regulilor de generală ameliorată
igienă și de prevenire a transmiterii
infecției, spălarea atentă a mâinilor
 -recoltarea materiilor fecale
-educarea pacientului să mănânce în
cantități mici, frecvente în special
alimentația ce favorizează constipația:
banane, orez, cartofi
-menținerea unei igiene riguroase
perianale
-educarea pacientului să ceară asistență
dacă simptomele se agravează

3.Alterea temperaturii Menținerea -aerisește camera și asigură o -administrare de 24.05. pacientul

corpului datorită temperaturii în temperatură optimă de 200C antipiretice la nevoie este neliniștit cu
toxinelor microbiene limite normale -monitorizarea temperaturii la 4-6 ore -diclofenac supozitoare febră moderată
manifestată prin și notarea sa în foaia de observație a 2mg/kg/zi 25.05. seara, ora
febră moderată T= pacientului 1830, starea
38,80 C -evaluarea stării de sănătate pacientului se
-anunțarea medicului asupra oscilării ameliorează
temperaturii și eventualelor complicații 26.05 febra a scăzut
(convulsii) T=37,50C
-administrarea de lichide în cantitate
suplimentară în funcție de pierderi
 -calculează bilanțul ingesta- excreta
-schimbarea hainelor și a lenjeriei de
pat ori de câte ori este nevoie

4.Predispoziție la Pacientul să -asigură temperatura camerei 20-220C -colaborarea cu familia și 24.05. pacientul se
alterarea mucoasei prezinte și a apei 37-380C infirmiera internează cu emisii
anale datorită tegumente și -efectuează toaleta pe regiuni, insistând multiple de scaune
scaunelor diareice mucoase curate în zona perianală diareice. În urma
multiple manifestată -protejează mucoasa anală cu unguient îngrijirilor pacientul
prin carență la igienă sau pudră nu a suferit
-protejează patul cu mușama și aleză modificări la
-pune la dispoziție bazinet în caz de nivelul mucoaselor
pacientul nu poate merge la toaletă anale și nu a
-schimbă pacientul nori de câte ori este devenit sursă de
necesar infecție
-aerisește camera după fiecare emisie
-ia măsuri de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale
 CAZ CLINIC NR. 3
Culegerea datelor
Date relativ stabile: Nume:C, Prenume:P, Vârsta: 39 ani, Sex: M, Religie: ortodox, Rasă:
albă, Limba vorbită: română, Domiciliu: Botoșani, Grup sanguin: A II, Înalțime: 1,88 m
APP: nu cunoaște
Deficiențe senzoriale: miopie forte
Alergii: căpșuni
Date variabile
T.A. : 140/90mm Hg
Puls: 85 bătăi/min.
Temperatura: 39,50 C
Respirație: 18 r/min, respirații fiziologice
Greutate: 95 kg
Manifestări de dependență: febră, frison, vărsături, dureri abdominale, scaune diareice
apoase 7/zi, balonări, borborisme, gaze, refuz alimentar și hidric.

Examinări paraclinice: Hb=11 mg/dl, Ht=38%, Creatinină=0,9mg/dl, L=14000/mmc,

VSH=28mm/h,Tr=180000mmc, Uree=58mg/dl, TGP=20 U/L, TGO=45 U/L,
Na=126mmol/L, K=3,6mmol/L, Cl=98mmol/L
Sumar urină: Albumină-absentă, Sediment = rare epitelii plate, floră nespecifică
Coprocultura: Salmonella prezent, mucus, rare leucocite.

81
Grila de stabilire a gradului de dependență
Nevoia Manifestari de Surse de Diagnostic de Gradul de
Fundamentală dependență dificultate îngrijire dependență
1. A respira și a Independent
avea o bună
circulație

2. A mânca și a Inapetență Dezechilibru Alterarea Dependent

bea metabolic stării de
Vărsături
nutriție prin
deficit
3. A elimina Diareea 7 Exacerbarea Alterarea Dependent
scaune/zi peristaltismului produșilor de
Balonări intestinal metabolism în
Gaze exces
Borborisme
4. A se mișca și Independent
a avea o bună
postură
5. A dormi și a Independent
se odihni
6. A se imbraca Independent
și dezbrăca
7. A menține febră Procesul Alterarea Dependent
temperatura T= 39,50C infecțios temperaturii
corpului în corpului
limite normale
8. A fi curat, Carență de Scaunelor Predispoziție la Dependent
ingrijit și a igienă multiple diareice alterarea
proteja mucoasei anale
tegumentele și
mucoasele
10. A comunica Independent

11. A acționa Independent

conform
propriilor
convingeri
12. A fi Independent
preocupat în
vederea
realizarii
13. A se recreea Anxietate Starea Alterarea Dependent
patologică capacității de a
se recreea
14. A învata Cunoștințe Limite cognitive Deficit de Dependent
cum să își insuficiente cunoștințe
păstreze medicale/profila
sănătatea xia
 Plan de îngrijire
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
1.Alterarea stării de Pacientul să fie - determinarea greutății, înălțimii -evaluarea stării de 24.05. ora 8 a.m.
nutriție prin deficit echilibrat -monitorizarea pacientului (vomă, nutriție a pacientului și pacientul nu
datorită nutrițional vărsătură, greață) aprecierea aportului mănâncă nimic,
dezechilibrului -alimentație conform regimului orez alimentar în funcție de 24.05. ora 16 p.m.
metabolic manifestat fiert, brânză proaspată, mere rase, supă vârstă, sex, înălțime pacientul servește
prin inapetență de zarzavat strecurată, carne fiartă. -instaurarea regimului cu dificultate pâine
(sunt excluse legumele și fructele -administrarea de lichide prăjită și mucilagiu
crude, lactatele și prăjelile) cu valoare calorică mare de orez
-evaluarea calitativă a alimentelor - colaborare cu infirmiera 25.05 pacientul
ingerate și familia prezintă stări de
-observarea capacitații pacientului de a - recoltare exudat inapetență dar este
mânca-apetit faringian cooperant și se
-explorează preferințele și le respectă alimentează
în limita regimului impus de medicul 26.05. pacientul
specialist cere mâncare și se
-servește alimentele la o temperatură alimentează singur,
moderată, la ore regulate prezentate este echilibrat
atrăgător cu tacâmuri și veselă nutrițional

84
 personală
-asistenta vorbește calm cu voce caldă
și nu obligă pacientul să mănânce
- creearea unor condiții adecvate în
vederea alimentării (aerisirea
salonului, îndepărtarea produșilor de
excreție, folosirea meloterapiei)

2.Eliminarea Realizarea unui -descoperirea și evaluarea factorilor -identificarea cauzelor 24.05. pacientul
produșilor de tranzit intestinal favorizanți infecției digestive prezintă 6 scaune
metabolism în exces, normal calitativ -evaluarea consistenței, frecvenței, -administrarea de diareice/zi, apoase
datorită exacerbării și cantitativ mirosului, cantității de materii fecale Smecta 1 plic de 2 ori/zi, 25.05. pacientul
mișcărilor eliminate săruri de rehidratare, prezintă 3 scaune/zi
intestinale,manifestată -depistarea elementelor patologice din perfuzie cu glucoză 5%, consistență moale
prin scaune diareice materii fecale( sânge, puroi) antibiotice -ciprofloxacin 26.05. pacientul
numeroase -evaluarea echilibrului ingesta-excreta, câte 500 mg p.o. la 12 ore prezintă 1 scaun/zi
monitorizarea greutății, aspectul -examen coprocultură, de consistență
tegumentelor coprocitograma, antigene normală, stare
-respectarea cu strictețe a regulilor de generală ameliorată
igienă și de prevenire a transmiterii
infecției, spălarea atentă a mâinilor
 -recoltarea materiilor fecale
-educarea pacientului să mănânce în
cantități mici, frecvente în special
alimentația ce favorizează constipația:
banane, orez, cartofi
-menținerea unei igiene riguroase
perianale
-educarea pacientului să ceară asistență
dacă simptomele se agravează

3.Alterea temperaturii Menținerea -aerisește camera și asigură o -administrare de 24.05. pacientul

corpului datorită temperaturii în temperatură optimă de 200C antipiretice la nevoie este neliniștit cu
toxinelor microbiene limite normale -monitorizarea temperaturii la 4-6 ore -diclofenac supozitoare febră moderată
manifestată prin și notarea sa în foaia de observație a 2mg/kg/zi 25.05. seara, ora
febră moderată T= pacientului 1930, starea
39,50 C -evaluarea stării de sănătate pacientului se
-anunțarea medicului asupra oscilării ameliorează
temperaturii și eventualelor complicații 26.05 febra a scăzut
(convulsii) T=37,30C
-administrarea de lichide în cantitate
suplimentară în funcție de pierderi
 -calculează bilanțul ingesta- excreta
-schimbarea hainelor și a lenjeriei de
pat ori de câte ori este nevoie

4.Predispoziție la Pacientul să -asigură temperatura camerei 20-220C -colaborarea cu familia și 24.05. pacientul se
alterarea mucoasei prezinte și a apei 37-380C infirmiera internează cu emisii
anale datorită tegumente și -efectuează toaleta pe regiuni, insistând multiple de scaune
scaunelor diareice mucoase curate în zona perianală diareice. În urma
multiple manifestată -protejează mucoasa anală cu unguient îngrijirilor pacientul
prin carență la igienă sau pudră nu a suferit
-protejează patul cu mușama și aleză modificări la
-pune la dispoziție bazinet în caz de nivelul mucoaselor
pacientul nu poate merge la toaletă anale și nu a
-schimbă pacientul ori de câte ori este devenit sursă de
necesar infecție
-aerisește camera după fiecare emisie
-ia măsuri de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale
 CONCLUZII

Bolile de origine alimentară pot fi urmate de boli cronice cum sunt artropatiile,
nefropatiile, tulburări de nutriție, de malabsorbție sau neurologice sau alte procese care pot
afecta virtual toate organele și sistemele, precum bolile autoimune. Aceste boli ocupă locul al
doilea, după cele respiratorii, din totalul îmbolnăvirilor omului.
În ultimii ani a devenit evidentă incidența bolilor care pot fi transmise prin alimente.
Alimentele s-au dovedit a fi mijlocul de transmitere a bacteriilor și virusurilor socotite
anterior a infecta omul numai pe alte căi.
Toxiinfecțiile alimentare nu pot fi întotdeauna probate, datorită lipsei alimentului
incriminat, ele rămân diagnosticate, mai ales atunci când cuprind un număr redus de cazuri (2-
3) ca fiind diareice acute.
Focarele din colectivități, unități de alimentație publică, chiar și cele din "blocurile
alimentare" ale bisericilor trebuiesc investigate prin ancheta epidemiologică demarată cât mai
urgent posibil. Condițiile de igienă din bucătării, instruirea și starea de sănătate a celor care
prepară sau manipulează alimentele, competența acestora la a respecta regulile de igienă și
normele sanitare recomandate de către Direcția de Sănătate Publică impun măsuri pentru a
limita și preveni aceste afecțiuni. Manifestările clinice nu sunt grave pe termen scurt dar dacă
nu sunt instituite măsurile de conformare numărul imbolnăvirilor poate crește de la o zi la
alta.
Atunci când este incriminat un aliment industrializat comercializat printr-un lanț de
market-uri, alimentul pentru care producătorul nu a respectat bunele practici la preparare sau
conservare precum și condițiile de depozitare si transport se pot constitui microepidemiii cu
risc de imbolnăviri. Retragerea de la consum a alimentului sau a lotului incriminat este
măsura adecvată.

88
 BIBLIOGRAFIE

1. Bârzoi Dobre, Meica Sergiu, Neguț Marian, Toxiinfecțiile alimentare, Editura

“Diacon Coresi” din București, 1999
2. Erșcoiu Simona, Ceaușu Emanoil, Epidemiologie și boli infecțioase, Editura
didactică și pedagogică S.A. București, 1995.
3. Coldea Liliana, Beldean Luminiţa, Gal Gherghinica, Seuchea Monica, Pintea Alina,
Nevoi fundamentale – intervenţii de nursing; Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
4. Georgescu Adrian, Compendiu de anatomie, Editura All Medical, Bucureşti, 2005
5. Harrison, Principii de medicină internă, Editura Teora, Bucureşti, 2003
6. Interiorul corpului uman, Editura DeAgostini Hellas SRL, 2009
7. Titircă Lucreţia, Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali,
Editura Viaţa Medicală Românească Bucureşti, 2006
8. Titircă Lucreţia, Urgențe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2009
9. Dumitru Buiuc, Marian Neguț, Tratat de microbiologie clinică, Editura Medicală,
Bucureşti, 2017
10. Maria Damian, Marian Neguț, Diagnosticul de laborator în toxiinfecțiile
alimentare produse de bacili gram negativi, Editura Ceres, București, 2011
11. Constantin Bocârnea, Boli infecțioase și epidemiologie, Editura Info-Team,
București, 1995
12. John G. Bartlett, Ghid de buzunar- Tratamentul bolilor infecțioase, Editura
Medicală Amaltea, Bucureşti, 2007
13. Ioan Stelian Bocșan, Epidemiologie practică pentru medicii de familie, Editura
Medicală Universitară Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca, 1999
14. David L. Heymann, Manual de management al bolilor transmisibile, Editura
Medicală Amaltea, Bucureşti, ediția a 19-a
15. Egidia Miftode, Boli infecțioase, Editura Junimea, Iași, 2008
16. Aurel Ivan, Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, 2002
17. Gabriel Ungureanu, Maria Covic, Terapeutică medicală, Editura Polirom, 2002
18. Eugen Pascal Ciofu, Carmen Ciofu, Esențialul în pediatrie, Editura Medicală
Amaltea, Bucureşti, 2002
19. Adrian Covic, Maria Covic, Liviu Segall, Paul Gusbeth- Tatomir, Manual de
nefrologie, Editura Polirom, 2007
20. Magda Bădescu, Manuela Ciocoiu, Fiziopatologie specială, Editura Karro, Iași
2003
21. Revista Dialoguri didactice, nr.6, dec.2016, Efectele algelor toxice asupra
organismului uman, prof. Eugenia Cristina Ionescu
22. http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/bda/936-metodologia-supraveghere-
bda-si-holera-2018/file
23. http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/toxiinfectii-alimentare/480-
metodologie-tia-2011/file
24. http://www.cnscbt.ro/index.php/legistatie
25. https://www.insp.gov.ro/