MATERIALE

Metale si aliaje metalice

Sunt metale fierul, argintul, zincul, cromul, manganul, plumbul, cobaltul, magneziul etc.
Nu sunt metale (adica sunt metaloide) sulful, fosforul, azotul, oxigenul, carbonul,
siliciul, antimoniul etc.

Aliajele metalice sunt formate din doua sau mai multe elemente, dintre care cel putin
unul este un metal prezent in cantitati superioare celorlalte elemente. Un exemplu de
aliaj compus din doua metale este alama. Alama este formata din metalele cupru si
zinc.
Un exemplu de aliaj compus dintr-un metal si un ne-metal este otelul. Otelul este
compus din metalul fier si din ne-metalul carbon.

Toate materialele metalice au caracteristici sau proprietati specifice.

Proprietatile metalelor si ale aliajelor metalice se impart in:

- proprietati chimico-structurale;
- proprietati fizice;
- proprietati mecanice si tehnologice.

Proprietatile chimico-structurale

Proprietatile chimico-structurale se refera la compozitia chimica a metalelor si la

structura interna a acestora, din care deriva toate proprietatile mecanice si tehnologice.
Corodarea si oxidarea sunt proprietati chimice.

Proprietati fizice

Principalele proprietati fizice sunt:

- masa volumica (greutate specifica)
- caldura specifica
- dilatarea termica
- temperatura de topire
- conductibilitatea termica
- conductibilitatea electrica.

Proprietati mecanice

Principalele proprietati mecanice sunt:

- rezistenta mecanica
- rezistenta la oboseala
- rezistenta la uzura
- rezistenta la soc sau rezilienta
- duritatea

1
 Proprietati tehnologice

Principalele proprietati tehnologice sunt:

- ductilitatea
- maleabilitatea
- fuzibilitatea
- proprietatea de a fi sudat
- proprietatea de a forma aşchii(aşchiabilitatea)
- proprietatea de a fi calit(călibilitatea)

Proprietati chimico-structurale
Structura metalelor pure
Metalele pure se deosebesc intre ele prin dimensiune, greutate si proprietatile atomilor
din care sunt formate. Fiecare metal are atomi diferiti de aceia ai unui alt metal.

Proprietati fizice
Masa si volum
Masa volumului unui corp metalic este exprimata, in mod normal, in kg/dm³ .
Inainte de introducerea sistemului SI, aceasta proprietate fizica era numita „greutate
specifica”.
Exemplu: masa unui dm³ de fier este 7,86 Kg.

Caldura specifica.
Caldura specifica este raportul dintre cantitatea de căldură care trebuie furnizata unui
corp cu masa unitara pentru a ridica temperatura cu 1°C.

Caldura specifica Dilatare termica Greutate specifica

Metal Cs [J/(kg x °C)] Metal  [m/(m x °C)] Metal  (kg / dm3)

Plumb 128 Platina 0,000 009 Magneziu 1,75
Aur 130 Fonta 0,000 010 Aluminiu 2,70
Platina 136 Otel 0,000 012 Titan 4,50
Tungsten 142 Nichel 0,000 013 Zinc 7,14
Staniu 226 Aur 0,000 014 Staniu 7,30
Argint 230 Cupru 0,000 017 Fier 7,86
Cupru 383 Zinc 0,000 017 Bronz 8 - 8,8
Zinc 385 Bronz 0,000 018 Nichel 8,66
Cobalt 431 Alama 0,000 018 Cupru 8,90
Nichel 440 Argint 0,000 020 Plumb 11,34
Fier 465 Staniu 0,000 023 Mercuri 13,59
Crom 502 Aluminiu 0,000 24 Aur 19,30
Aluminiu 900 Plumb 0,000 029 Tungsten 19,30
Platina 21,40

2
Dilatare termica
Se stie ca toate corpurile sufera o dilatare cand sunt incalzite. Daca luam doua bare din
metale diferite, dar cu lungime egala la temperatura de 20°C, acestea vor avea lungimi
diferite la temperatura de 100°C.
Acest fapt se datoreaza dilatarii termice, care este diferita pentru fiecare material.

Conductivitatea electrica
Conductivitatea electrica este proprietatea metalelor si a aliajelor metalice de a fi
traversate de curent electric.
Daca luam doua fire din metale diferite si aplicam aceeasi tensiune la capetele lor, vom
observa ca cele doua fire sunt traversate de curent cu intensitate diferita.

Proprietati mecanice
Rezistenta mecanica
Rezistenta mecanica este capacitatea materialelor de a rezista la forte statice
exterioare, care tind sa le modifice forma si dimensiunea.
Rezistenta mecanica a materialelor la tipuri diferite de solicitare statica poate fi
masurata prin probe specifice de tractiune, de compresiune, de torsiune, de taiere etc.

Rezistenta la oboseala si la uzura

Prin experienta, stim ca o piesa mecanica ofera o anumita rezistenta daca este supusa
unei sarcini constante. Prezinta, insa, o rezistenta redusa daca este supusa unei sarcini
cu intensitate variabila in timp si repetata de mai multe ori.
Solicitarile repetate de mai multe ori produc, in timp, un fel de obosire a materialului.
Rupturile produse astfel sunt numite rupturi de oboseala.

Rezistenta la uzura
Uzura este deteriorarea mecanica care apare pe suprafetele de contact dintre diferitele
organe metalice cuplate, in urma indepartarii unor particule de material.

Rezistenta la soc sau rezilienta

Rezilienta este proprietatea materialelor de a rezista la socuri sau la ruperi (adica la
eforturi aplicate in timpi foarte scurti).
Rezilienta este opusul fragilitatii, adica cu cat rezilienta este mai mare, cu atat este mai
mica fragilitatea si viceversa.
Maşina folosita pentru executarea probei de rezilienta este cunoscuta sub numele de
Pendulul lui Charpy.
Indicele rezilientei materialelor este obtrinut printr-o proba practica, care consta in
masurarea lucrului L necesar pentru a rupe, printr-o singura lovitura, o eprubeta
standardizata ce contine materialul in cauza, cu sectiunea S o.

3
 Figura 1. Pendului lui Charpy

Duritate
Duritatea este proprietatea pe care o au materialele de a rezista la penetrarea unui corp
din material mai dur decat materialul in cauza.

Probe de duritate
Gradul de duritate a unui material este masurat prin comprimarea suprafetei
materialului in cauza cu un penetrator cu un varf de forma, dimensiuni si materiale
standardizate în funcţie de tipul durităţii măsurate. Din dimensiunile amprentei produse
cu o anumita sarcina, se deduce gradul de duritate a materialului.

Proba de duritate Brinell

Metoda Brinell este utilizata in special pe materiale fragile, ca si otelurile moi, alama,
aliajele usoare.
Proba de duritate Brinell consta in incercarea de a introduce in materialul in cauza o
sfera din otel dur, presata cu o sarcina prestabilita. Duritatea va fi, pentru o anumita
sarcina, invers proportionala cu suprafata amprentei lasate de sfera pe piesa.

Figura 2. Proba de duritate Brinell

4
 Proprietati tehnologice
Ductilitatea
Ductilitatea este aptitudinea unui material de a fi transformat in fire fara a se rupe
cand sunt trase si constranse sa treaca prin gauri de dimensiuni si profile specifice.
Materialele cele mai ductile sunt si cele mai rezistente (adica materialele cu proprietati
puternice de alungire si de rezistenta la tractiune), insa sunt cele mai putin dure. Sunt
ductile: otelul moale, argintul, aurul, aluminiul, arama. Nu sunt ductile fontele.
Ductilitatea este importanta mai ales in operatiile de trefilare, prin care sunt
produse sarme sau profilate de orice forma.

Maleabilitatea
Maleabilitatea este proprietatea tehnologica ce priveste posibilitatea materialelor
de a suferi diferite tipuri de prelucrari mecanice la cald si la frig. Maleabilitatea este
sinonim cu plasticitatea si este posibilitatea unui material de a fi transformat, la cald
sau la frig, in placi, fara a crapa sau a se rupe, prin intermediul presărilor sau a
laminarilor.
Materialele maleabile au o alungire mare, dar o duritate si o rezistenta la tractiune
scazute. Pentru a creste proprietatea de maleabilitate, materialul se incalzeste pana
ajunge la temperatura cea mai potrivita (temperatura de forjare).
Maleabilitatea este importanta in special in operatia de laminare pentru obţinerea
tablelor si a profilatelor de forme diferite. Laminarea consta in trecera materialului prin
doi cilindri care se rotesc in sens opus, care ii dau materialului forma si grosimea dorita.
In acest caz, maleabilitatea se poate numi si proprietate de a fi laminat.

Fuzibilitatea si culabilitatea (turnabilitatea)

Fuzibilitatea este proprietatea unui material de a fi fuzibil(de a se topii uşor).
Turnabilitatea este proprietatea metalelor si a aliajelor metalice lichide de a umple
o forma in toate partile sale. Piesa turnată nu trebuie sa prezinte zone lipsa. Din
aceasta cauza, materialul trebuie sa fie fuzibil si trebuie sa se mentina lichid pana la
umplerea completa a formei. Materialele cu o buna turnabilitate sunt:fontele, bronzul,
alama, aliajele usoare.

Temperatura de topire a diferitelor metale

Metal T. (°C)
Wolfram 3380
Nichel 1453
Otel 1500-1600
Cupru 1083
Aluminiu 630
Zinc 419
Plumb 330
Staniu 232

Proprietatea de a fi sudat(sudabilitatea)
Sudabilitatea este proprietatea materialelor de a se asambla nedemontabil prin
forţe de legătură intermetalice. Un material poate fi bine sudat daca prezinta, la
temperaturi apropiate de temperatura de fuziune, un interval plastic. Trecerea de la
starea solidă la starea lichidă nu trebuie sa fie niciodata bruscă, ci trebuie sa se
petreacă treptat. Pot fi sudate otelurile moi, fierul si, in general, aliajele metalice.

5
Nu pot si sudate fontele, bronzul etc. Materialele care pot fi sudate cu usurinta nu au
proprietati bune de turnare si viceversa.

Propietatea de aschiere
Proprietatea de aschiere este posibilitatea unui material sau a unui aliaj de a suferi
prelucrari cu indepartare de aşchii utilizând scule de aschiere (cutit de strung, freza,
burghiu etc.)
Au proprietatea de aschiere fontele cenuşii, otelurile, in special otelurile cu plumb
(oteluri automate sau la mare viteza), bronzul si aliajele usoare.
Nu au proprietate de aschiere fontele albe si otelurile calite, deoarece sunt
materiale foarte dure.
Aceasta proprietate este exploatata in toate tipurile de prelucrare cu indepartare
de aşchii, cum ar fi: strunjirea, gaurirea, filetarea, frezarea, broşarea etc.

Proprietatea de a fi calit(călibilitatea)
Călibilitatea este proprietatea unor materiale de a deveni mai dure în urma
încãlzirii şi răcirii lor bruşte la o anumită temperatură. Schimbarea structurii implica
variatii sensibile ale proprietatilor mecanice si tehnologice ale materialelor. Calirea este
o proprietate caracteristica otelurilor in special, si este utilă in tratamentele termice
facute in scopul de a obtine caracteristici mecanice specifice.

Materiale mecanice feroase

Otelul
Oţelul este un aliaj din fier si carbon, in care carbonul este continut intr-un
procentaj variabil intre 0,06 si 2,6%. Pe langa elementele principale, in otel se mai
gasesc particule de siliciu, sulf, mangan, fosfor. Otelurile sunt extrase din fonta printr-o
operatie de decarburare a fontei topite, adica de diminuare a continutului de carbon.

Oteluri comune
Otelurile laminate(OL-urile) sunt de uz general. Aceste oteluri nu contin alte
metale de aliaj. Sunt produse si vandute de catre firmele producatoare, cu garantie
pentru rezistenta la tractiune. Nu se pot trata termic. Otelurile de uz general au
proprietati mecanice inferioare otelurilor speciale. Sunt folosite in starea bruta de
laminare sau, cel mult, dupa un tratament termic de revenire facut pentru a le creste
prelucrabilitatea. Aceste oteluri sunt folosite doar pentru piese solicitate static, ca si
structurile reticulare, grinzi in T, carcase de masini, sine de cale ferata etc.
In cazul acestor oteluri este importanta proprietatea de sudura.
Exemplu de clasificare a otelurilor comune de uz general:
OL32 (Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈320 N/mm2 )
OL34 (Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈340 N/mm2 )
OL37(Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈370 N/mm2 )
OL42 (Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈420 N/mm2 )
OL50 (Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈500 N/mm2 )
OL52(Oţel laminat cu rezistenta la tracţiune de ≈520 N/mm2 )
Oţelurile laminate de calitate sunt utilizate pentru piesele care necesită
tratamente termice. Simbolizarea lor este OLC urmat de procentul de carbon din
compoziţia oţelului.
OLC25 (Oţel laminat de calitate cu 0,25% C)
OLC35(Oţel laminat de calitate cu 0,35% C)
OLC45(Oţel laminat de calitate cu 0,45% C)

6
 Oteluri aliate
Otelurile aliate contin, in procentaje foarte precise, metale ca si crom, nickel,
molibden, tungsten etc. Intotdeauna sunt precizate procentele de sulf si de fosfor. Pot fi:
In aliaj, daca contin elemente speciale, ca si nickel, crom, molibden etc. Pot fi cu
carbon, daca nu contin aceste elemente. Se poate face uz de proprietatile otelurilor
aliate printr-o folosire potrivita a tratamentelor termice special recomandata de catre
firmele producatoare. Otelurile aliate poseda importante caracteristici mecanice si,
uneori, cate o caracteristica speciala in plus fata de celelalte (neoxidare, rezistenta la
abraziune, rezistenta la temperaturi ridicate si scazute).
Datorita costului lor ridicat, aceste oteluri sunt folosite doar pentru producerea
pieselor foarte solicitate din punct de vedere dinamic, cum ar fi: bielele, arborii,
angrenajele, turbinele, paletii etc.
Mod general de notareconform STAS a oţelurilor aliate este:
N1 E3 E2 E1 N2
Unde: N1 – conţinutul mediu de carbon în sutimi de procente;
E1 – Simbolul chimic al elementului principal de aliere;
E2 E3 - Simbolul chimic al elementelor secundare de aliereîn ordine inversă
importanţei;
N2 - conţinutul mediu al elementului principal de aliere în zecimi de
procente;
Ex: 21TiMnCr12 conţine 0,21%C, 1,2%Cr având şi procente de Mn şi Ti
Oţeluri aliate de carburare
Oţeluri aliate de carburare se caracterizează printr-un conţinut scăzut de
carbon(0,06 – 0,25%) şi de elemente de aliere. Piesele fabricate din acest tip de oţel
sunt: bolţuri, came, axe, roţi dinţate, etc. Se supun unui tratament termic de carburare
urmat de călire şi revenire. Aceste tipuri de oţel conţine Cr aliat cu Mn şi Ni.
Exemple de mărci de oţel: 15Cr08, 18MnCr1, 18MnCrNi13,etc.

Oţeluri aliate de îmbunătăţire

Conţin între 0,25 şi 0,6% C. Aceste oţeluri sunt destinate călirii urmate de
revenire. Se utilizează la fabricarea axelor, roţilor dinţate, arbori cotiţi, bolţuri.
Exemple de mărci de oţel: 40Cr10, 41CrNi12, 34MoCrNi13,51VCr11,etc.

Oţeluri inoxidabile
Sunt oţeluri aliate cu o înaltă rezistenţă la coroziune în medii agresive lichide şi
gazoase. Rezistenţa la coroziune este data de procentul mare de Cr (peste 12%)
prezent în aliaj.
Exemple de mărci de oţel: 7Cr120, 20Cr130, 8NiCr180, 10TiNiCr180,
2NiCr185,etc.

Oţeluri refractare
Orice tip de aliaj are o temperatură limită până la care poate fi utilizat.
Oţelurile refractare sunt utilizate pâna la temperaturi de 650-700°C. Aceste tipuri de
aliaje au în compozitia lor Cr, Al, Si, Mo, W, V.
Exemple de mărci de oţel: 10AlCr240, 19MoCr120, 15SiNiCr200, etc

7
 Oteluri pentru scule
Otelurile pentru sculele au în compoziţie un procentaj mare de carbon si de
elemente de aliaj, ca si: crom, tungsten, mobilden, vanadiu, care formeaza, in
combinatie chimica cu fierul, carburi foarte dure ce confera otelului o mare duritate si
rezistenta la uzura. Sunt oţeluri destinate fabricării sculelor aşchietoare, de deformare,
aparate de masură şi control. Exemple de astfel de oţeluri:117Vcr6, 90VMn20,
165VWMoCr115, 205Cr115, 90VCrMn20

Compozitia chimica a otelurilor

Otelul este un aliaj din fier si carbon, al carui procentaj de carbon (C) variaza
intre 0,06 si 2,6.
In functie de procentajul de carbon, otelurile se clasifica astfel:

oteluri foarte moi 0,06  0,1%

oteluri moi 0,1  0,2%
oteluri semidure 0,2  0,77%
oteluri dure 0,77  1,3
oteluri foarte dure 1,3  2,06%

Otelurile moi si foarte moi au o rezistenta la tractiune mult mai slaba decat aceea
a otelurilor cu procentaj mare de carbon. Otelurile moi si foarte moi sunt mai ductile, mai
maleabile si mai rezistente. Sunt usor de prelucrat la masinile-unelte si sunt usor de
sudat. Pe de alta parte, sunt mai putin rezistente la uzura si la corodare.

Influenta celor mai comune elemente din aliaj asupra otelurilor (Ni – Cr – Mo – Si
– Mn – W – Pb – es) si utilizarea acestora
Crom (Cr)
Cromul creste duritatea si limita de elasticitate a otelului. Intr-un procentaj mai mare de
12%, cromul determina ca otelul sa devina inoxidabil si rezistent la agentii chimici.
Otelurile cu crom sunt folosite pentru fabricarea de cuzineti, de valve pentru motoare cu
explozie si de parti din instalatii termice si chimice.

Crom si Nichel (Ni – Cr)

Nichelul, impreuna cu cromul, creste toate caracteristicile mecanice ale otelului si
rezistenta la corodare. Scade, insa, proprietatile de dilatare si de sudura. Otelurile cu
crom - nickel (18% si 8%) neoxidabile sunt utilizate in sectoare vaste ale industriei
chimice si aeronautice, in fabricarea turbinelor cu vapori, a ustensilelor chirurgicale, a
vaselor de bucatarie etc.

Oteluri cu Nichel l – Crom – Molibden (Ni – Cr – Mo)

Molibdenul are proprietatea de a creste puterea de penetrare in oteluri a efectelor calirii
si de a conserva proprietatile mecanice conferite de calirea la temperaturi mari.
Otelurile cu Nichel - Crom – Molibden sunt cele mai potrivite materiale din punct de
vedere a caractreisticilor mecanice pentru fabricarea arborilor, a motoarelor, a bielelor,
a pustilor si a partilor din motoarele cu explozie.

Oteluri cu siliciu
In oteluri, siliciul creste limita de elasticitate.
Otelurile cu siliciu sunt foarte elestice, fiind utilizate in special in fabricarea de arcuri.

8
Oteluri cu mangan
Manganul creste puterea de penetrare in oteluri a efectului de calire, insa determina
fragilitatea otelului daca nu sunt utilizate precautii in timpul revenirii. Creste rezistenta la
uzura si la duritate. Manganul apare in multe oteluri folosite la fabricarea pieselor de
dimensiuni mari si care necesita caracteristici importante si in zonele interioare ale
piesei.

Oteluri cu wolfram (W)

Wolframul(tungsten) este utilizat aproape excusiv pentru fabricarea otelurilor pentru
scule, deoarece confera aliajului o duritate crescuta, care se mentine si la temperaturi
mari. Tungstenul este folosit adeseori in combinatie cu vanadiul.
Otelurile cu tungsten-vanadiu sunt utilizate pentru fabricarea cutitelor de strung si a
sculelor pentru masini de frezat si gaurit etc. Sculele construite cu aceste tipuri de otel
suporta viteze de aschiere foarte mari. Sunt denumite oteluri rapide.

Oteluri cu plumb – sulf (Pb – s)

Plumbul, in combinatie cu sulful, creste proprietatea de aschiere a otelurilor, favorizand
desprinderea aschiilor in dauna altor proprietati mecanice.
Aceste oteluri sunt utilizate pentru fabricarea pieselor care nu necesita caracteristici
mecanice importante.
Adeseori sunt piese de dimensiuni mici, fabricate pe masini automate. Din aceasta
cauza, otelurile cu plumb se numesc si automate.

Descriere a otelurilor
In scopul de a inlesni determinarea celor mai utilizate materiale metalice, este
indispensabila stabilirea unei clasificari standard si a unei descrieri conventionale pentru
fiecare tip de material.
Elementele folosite in descrierea otelurilor sunt urmatoarele:

- Caracteristici fizice, mecanice si tehnologice.

- Utilizare si tip de prelucrare careia ii sunt destinate.
- Compozitie chimica.
- Grad de calitate.

Fonta

Fonta este un aliaj din fier si carbon, in care procentajul de carbon este mai mare
cu 1,7%. Cele mai comune tipuri de fonta sunt acelea care contin carbon intr-un
procentaj de 2,08 - 4,3%. Carbonul este continut in fonta in doua moduri:
- combinat chimic cu fier, da nastere cementitei (carbura de fier Fe 3C), care este
foarte dura si are o culoare deschisa.
- in stare libera, da nastere grafitului, in forma de lame sau de nodului, fiind moale si
neagra.
In functie de predominarea cementitei sau a grafitului, se obtin:
- fonta alba cu prevalenta de cementita:
- fonta gri cu prevalenta de grafit;
- daca carbonul este partial liber si partial combinat, se va obtine fonta prin excelenta.

Proprietatile fontei

9
Fonta rezista bine la compresiune, dar nu si la tractiune sau flexiune.
Fonta alba este foarte dura si fragila, putand fi prelucrata doar cu scule abrazive (discuri
de rectificat).
Domeniul sau de aplicabilitate este limitat, fiind utilizata de obicei in fabricarea de lame
pentru masini folosite in lucrarile stradale sau de parti de concasoare sau de cilindri
pentru laminatoare.
Fontele cenusi sunt mai putin dure si, astfel, mai putin fragile, putand fi prelucrate la
masinile-unelte. Fontele nu pot fi prelucrate plastic la cald sau la frig, ci doar prin
fuziune.

Clasificarea si descrierea fontelor

Fontele pot fi clasificate in functie de aspect (fonte cenuşii si fonte albe) sau in
functie de procesul de fabricatie: 1) fonte din prima fuziune turnate direct din cuptorul de
topit pentru productia pieselor simple, si 2) fonte din a doua fuziune, obtinute din re-
fuziunea fontei cenusi cu adaos de bucati de fonta si otel.

Conform standardelor fontele sunt:

1. fonte brute sau de prima fuziune
2. fonte turnate în piese sau fonte de a doua fuziune.

Fontele brute sunt:

 fonte obişnuite pentru turnãtorie simbolizate FX1…FX7
 fonte pentru afinare simbolizate FAK0…FAK4
 fonte silicioase simbolizate FS1, FS2.
Numerele indică ordinea din standard.

Fontele turnate în piese sunt:

 fontã cenuşie cu grafit nodular simbolizate Fc 100…Fc 400, unde numărul arată
rezistenţa minimă la rupere prin tracţiune in N/mm²;
 fontã maleabilã, simbolizată Fm urmată de literele n (neagră), p (perlitică),a
(albă) şi un număr care reprezintă rezitenţă minima la rupere prin tracţiune în
N/mm² (ex: Fma 400);
 fontã de grafit nodular simbolizată Fgn A-B, unde A si B sunt numere ce
reprezintă rezistenta la rupere prin tracţiune în N/mm², respective alungirea
minimă în procente;
 fontã refractarã aliatã cu crom, siliciu si aluminiu simbolizata FrMeN, unde Me
reprezintă simbolul elementului de aliere, iar N conţinutul acestui element în
procente (ex:FrCr 1,5; FrSi 5);
 fontã antifricþiune (cenuşie, cu grafit nodular sau maleabilã) simbolizată cu
simbolul acestor fonte urmat de litera A şi un număr ce indică ordinea din
standard (ex.: FcA-1; FgnA-2; FmA-1);
 fontã turnatã in piese pentru maşini-unelte care poate fi: cenuşie, cu grafit
nodular şi cu structurã finã, simbolizate cu simbolul respectivei fonte urmat de X
(ex.: FcX 250; FcX 3000);

Fonta maleabilă se obţine printr-un tratament termic de maleabilizare. Fonta cu grafit

nodular este fonta în care s-a introdus, în stare lichidă, magneziu şi în care printr-un
tratament termic de modificare, grafitul s-a nodulizat.
Fontele mai pot fi clasificate si in functie de caracteristicile mecanice care sunt, in mod
normal, influentate de procesele de productie. Pornind de la fontele cenuşii sau albe, se

10
obtin diverse tipuri de „fonte speciale”, denumite astfel deoarece au caracteristici
superioare fontelor cenusi obisnuite.

Exemple:
- fonte cu mare rezistenta mecanica;
- fonte rezistente la uzura;
- fonte rezistente la agenti chimici;
- fonte rezistente la caldura;
- fonte sferoidale;
- fonte maleabile;
- fonta cenusi pentru obiecte obisnuite

Acestea sunt cele mai utilizate tipuri de fonta. Sunt folosite in fabricarea celor mai
diversificate componente mecanice: batiuri, suporti, carucioare si diverse organe
mecanice care nu sunt solicitate in mod special.
Pot fi bine prelucrate la masinile-unelte.
Desemnarea acestor tipuri de fonta se face prin litera G urmata de un numar care
reprezinta valoarea rezistentei la tractiune R in N/mm².

Fonta cenusi cu grafit sferoidal

Diversele tipuri de fonta sunt obtinute prin adaugarea, in faza de turnare, de Nichel -
Magneziu si Fier – Siliciu.
Aceste tipuri de fonta sunt utlizate in fabricarea de componente mecanice ce necesita
tenacitate si rezistenta maxima la uzura.
Aceste tipuri de fonte pot fi calite, sunt folosite, in general, in fabricarea componentelor
supuse alunecarii, ca si: ghidaje ale masinilor unelte, dinti de angrenaje etc.
In stare normalizata sunt usor de prelucrat.

Fonta cenuşii fara aliaj, pentru forme turnate in nisip pentru uz automobilistic
Aceste tipuri de fonta sunt utilizate pentru organe mecanice rezistente la uzura la cald,
cum ar fi cilindri pentru motoarele cu explozie, cilindri pentru compresoare de aer.
Desemnarea acestor tipuri de fonta se face cu literele Fg urmate de un numar care
reprezinta valoarea duritatii Brinell (HB).

Fonta maleabila in turnari

Aceste tipuri de fonta sunt utilizate pentru fabricarea organelor metalice supuse flexiunii,
torsiunii si socurilor.
Proprietatile sale sunt asemanatoare cu cele ale otelului. Dupa o normalizare, sunt
prelucrate cu usurinta la masinile unelte.

Defecte de formare

Suflura: metalele in stare lichida au tendinta de a absorbi gazele din aerul cu care vin in
contact.
In faza de solidificare, aceste gaze se elibereaza formand bule caracteristice suflurilor,
care nu diminueaza caracteristicile mecanice ale pieselor.
Pentru a limita aparitia bulelor sau a altor defecte, in metalul fuzionat se toarna
substante dezoxidante sau de eliminare a gazelor.

11
Deformari geometrice
In timpul incalzirii, metalele se dilata (dilatare termica), iar in timpul racirii se contracta,
lasand loc retragerilor. In timpul contractarii, se produc tensiuni in diverse zone ale
piesei, care pot provoca deformari sau rupturi.

12