Nițu Iuliana, XII F

“Persistenţa memoriei”

Salvador Dalí (1904 – 1989)

1931, ulei pe pânză, 24 cm x 33 cm

Muzeul de Artă Modernă, New York
 Persistenta memoriei este una dintre cele mai cunoscute lucrari
ale curentului suprarealist. Unii au sugerat ca ceasurile moi se refera la
teoria relativitatii lui Albert Einstein, insa Dali a negat acest lucru, spunand
ca ceasurile infatiseaza “camembertul timpului”, o referire la branza
Camembert care se topeste in soare, aceasta idee ilustrand perceptia
suprarealista. Aici, timpul isi pierde orice sens. Ceasul de buzunar din
bronz din partea stanga jos a tabloului este acoperit de furnici. In arta lui
Dali, furnicile sunt folosite adesea ca simbol al degradarii. In mijlocul
compozitiei se afla o figura umana, creatura pe care Dali a folosit-o in mai
multe piese contemporane pentru a se reprezenta pe el insusi, “chipul
visatorului” – forma abstracta care devine un autoportret din profil.
Stancile din dreapta reprezinta un varf al peninsulei Cap de Creus din
nord-estul Cataloniei. Multe dintre picturile lui Dali au fost inspirate din
peisajele vietii sale din Catalonia. Aceste imagini reflecta intelegerea lui
Dali a teoriilor lui Freud despre inconstient si accesul acestuia la dorintele
latente si paranoia mintii umane, cum ar fi frica inconstienta de moarte la
care se face referire in acest tablou.

Am ales aceasta lucrare datorita popularitatii de care se bucura,

inca, minunata capodopera a lui Dali. Este o ilustrare generala a
implacabilitatii timpului, dar, intr-un sens mai restrans, ceasurile pot
simboliza trecerea timpului asa cum cineva o experimenteaza in somn sau
persistenta timpului in ochii visatorului. In vis, timpul ne face feste mai
mult ca de obicei si, in mod paradoxal, atunci este momentul in care
intelegem, cu adevarat, ce este timpul de fapt. Intelegem ca este o
chestiune relativa, subiectiva si, desi stiinta a stabilit conventii fixe pentru
a masura timpul, el se scurge in mod diferit pentru fiecare individ.

Atractia mea fata de aceasta opera se datoreaza si situatiei actuale.

Reflectarea asupra conceptului de “timp” a devenit mult mai profunda si
relevanta in contextul izolarii. Suprarealismul este ciudat, greu de inteles,
si poate aceasta este si scopul sau. De aceea, dincolo de semnificatiile
timpului din acest tablou, imi raman inca neclare simbolurile ascunse si
deghizate in culori, care – sunt sigura – au legatura cu idei si mai profunde,
precum viata si moartea, insa pe care nu le-am descifrat.
 “
În ziua în care m-am hotărât să pictez ceasuri, le-am pictat
moi. Într-o seară mă simţeam obosit şi mă durea capul.
Voiam să mergem la cinema cu câţiva prieteni, însă în ultimul
moment am hotărât să rămân acasă. Gala a ieşit, iar eu mă
gândeam să mă bag în pat. După cină mâncasem camembert şi imediat
ce au plecat musafirii eu am mai rămas la masă, gândindu-mă la
problema filosofică a “moliciunii” acelui tip de brânză. M-am ridicat, m-am
dus în atelier şi, ca de obicei, am aprins lumina pentru a mai arunca o
privire la tabloul la care lucram. Ştiam că atmosfera pe care am reuşit să o
redau în acel tablou trebuia să fie fundalul unei idei, dar nu ştiam care.
Voiam să sting lumina, când, dintr-odată, “am văzut” soluţia. Am văzut
două ceasuri moi, unul dintre ele atârnând de creanga măslinului. În ciuda
faptului că mă durea capul îngrozitor, am început să pictez. Când s-a
întors Gala, după două ore, tabloul, care va deveni unul dintre cele mai
faimoase, era gata. Totul a plecat de la influenţa mediului, de la o bucată
de brânză “descompusă”, de la un obiect comestibil, care devine metafora
aspectului psihologic al timpului.