ANTIBIOTICELE

Motto: ” Utilizarea improprie și abuzivă a

antibioticelor duce în timp la inhibarea și
imaturizarea sistemului imunitar !”

2
 CUPRINS

I. INTRODUCERE.......................................................................................3
II. SCURT ISTORIC.....................................................................................5
III. ANTIBIOTICE........................................................................................8
III.1. Generalități........................................................................................8
III. 2. Clasificarea antibioticelor..............................................................11
III. 3. Reguli de bază în terapia cu antibiotice.........................................20
III. 4. Cele mai frecvente greșeli în folosirea antibioticelor....................22
III.5. Din ce şi cum se fac antibioticele?..................................................22
IV. EXEMPLE DE ANTIBIOTICE UZUALE...........................................24
RIFAMPICINĂ capsule........................................................................24
AMOXICILINA - EPHAMOX, capsule..............................................27
DOXICICLINA ATB...........................................................................39
PENICILINA G POTASICĂ................................................................46
PIRAZINAMIDA ANTIBIOTICE 500 mg, comprimate.....................48
STREVITAL 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă............................55
CEFALEXIN 500 MG X 10 CAPS. IS.................................................60
V. CONCLUZII..........................................................................................69
VI. BIBLIOGRAFIE...................................................................................71

3
 I. INTRODUCERE

Plecând de la premisa că ” a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a

fost dintotdeauna scopul practicilor medicale.” este binecunoscut faptul că,
de obicei, este mai usor să se prevină decât să se vindece boala, adeseori
apărând agravări şi chiar invalidităţi, cu consecinţe importante pentru
individ, familie şi colectivitate.
Greutăţile pe care le întâmpină cercetătorii în descoperirea cauzelor
bolilor si în elaborare medicamentelor care să distrugă factorii cauzali au
dus la o dezvoltare impetuoasă a profilaxiei bolilor, ajungându-se în acest
fel la vaccinarea împotriva bolilor infectocontagioase. De aceea, în etapa
actuală, prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina. Medicina
preventivă a marcat o dezvoltare uriaşă, dar, cu toate realizările obţinute,
privind în perspectivă se poate spune că este abia la început şi că
imperfecţiunile ei - atât în ceea ce priveşte medicina preventivă colectivă,
cât şi, mai ales, cea individuală -alimentează şi vor mai alimenta înca mult
timp medicina curativă.
Oricum, scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea
bolilor, cunoaşterea şi diagnosticul acestora fiind numai etape necesare în
drumul care duce la realizarea acestui scop.
Este adevărat că unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar
aceasta nu înseamna că medicina ar fi neputincioasă. Când nu se poate
obţine o vindecare completă sau definitivă, se poate reda organismului o
parte sau întreaga sa capacitate de muncă pentru un timp mai mult sau mai

4
puţin îndelungat. în orice caz, medicina are datoria şi poate să aline
suferinţele bolnavului, acest lucru fiind posibil astăzi.
De la vechiul aforism "medicina este o artă care vindecă uneori,
uşurează adesea şi consolează totdeauna", drumul parcurs a fost mare,
datorită în special marilor descoperiri făcute de ştiiţtele medicale şi
biologice din ultimul secol.
Dacă medicina se ocupă de cunoaşterea, prevenirea şi tratamentul
bolilor, apare necesară lămurirea conceptelor de stare de sănătate şi stare de
boală. Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi
sisteme în echilibru dinamic.

5
 II. SCURT ISTORIC

Istoria antibioticelor (gr. “anti”-“împotriva”, “bios” – “viață”), în

sensul de substanțe capabile să distrugă bacteriile, să împiedice
multiplicarea acestora și să ajute sistemul imunitar să facă față bolii, nu este
atât de veche pe cât am fi tentați să credem. Este adevărat că, încă din
Antichitate, oamenii au căutat tot felul de remedii, pentru diversele boli, de
la ierburi, usturoi, mucegai, la ochi de salamandra, dar rezultatele erau
temporare sau nemulțumitoare. În secolul al XVI-lea, Paracelsus, medic,
astrolog, alchimist elvețian, considera că diverse substanțe chimice, toxice
în cantități mari, printre care și mercurul, folosite în anumite doze, ar avea
proprietăți vindecătoare. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai mulți
oameni de știință, au constatat că solul, în care se adăpostesc o mulțime de
bacterii și de ciuperci nevătămătoare, nu acceptă bacterii responsabile de
declanșarea unor boli (pneumonie, tuberculoză, sifilis, tetanos etc.),
intuindu-se că, în loc de a se căuta substanțe anorganice (în coloranți, de
exemplu), în scop terapeutic, mai bine s-ar cerceta posibilitatea extragerii
unor compuși organici. În 1877, Pasteur și Joubert, injectând animale cu
bacterii de carbon (Bacillus anthracis), au constatat că acestea împiedicau
dezvoltarea bolilor bacteriene. Zece-doisprezece ani mai târziu, românul
Victor Babeș a demonstrat că anumite bacterii saprofite inhibă dezvoltarea
Mycobacterium tuberculosis. Câmpul cercetărilor era, însă, atât de vast,
încât nu s-a ajuns, la vremea respectivă, la nici un rezultat.
În 1922, Alexander Fleming, bacteriolog de origine scoțiana, a reușit
să izoleze, din lacrimi, o proteină, numita lizozină, căreia nu i-a găsit însă

6
nici o utilitate practică. În căutarea unor substanțe care să ucidă bacteriile,
în 1928, într-un mod cu totul întâmplător (se întorcea din vacanță și s-a dus
să vadă în ce stadiu sunt culturile sale de bacterii), Fleming a descoperit, în
mucegai, antibioticul care a revoluționat istoria medicinei – penicilina.
Aceasta distrugea numai anumite bacterii, fiind total inofensivă în privința
altora, și, mai important, nu atacă deloc globulele albe. Această descoperire
a atras atenția și altor specialiști (biochimistul Ernest Boris Chain și
medicul australian Howard Walter Florey), aceștia, împreună cu Fleming,
reușind să izoleze penicilina, pe care au și folosit-o în tratarea soldaților, în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Toți trei, pentru aceasta
descoperire epocală, au primit, în 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie și
Medicină. Începând cu 1942, marile firme farmaceutice americane au
început să producă penicilina, estimându-se că speranța de viață a crescut,
datorită acestui antibiotic, cu 15 %.
Cam în aceeași perioadă cu Fleming, Rene Jules Dubos, biolog
francez, a descoperit, într-o substanță produsă de una dintre bacteriile din
sol, alte două antibiotice, tirocidina și gramicidina, iar în 1943,
biochimistul ucraineano – american, Selman A. Waksman, a izolat
streptomicina. În anul următor, americanul Benjamin Duggar a găsit primul
tip de tetraciclina. De aici înainte, numărul antibioticelor obținute din
ciuperci, bacterii din sol, usturoi sau din compuși anorganici, a devenit din
ce în ce mai mare.
Așadar, au trecut mai puțin de o sută de ani de la descoperirea
primului antibiotic – penicilina – și această scurtă istorie a arătat
necesitatea de a se găsi alte și alte soluții, într-un sistem extrem de dinamic,
precum cel al medicinei. La Universitatea din Nottingham (Marea
Britanie), de exemplu, în prezent, se cercetează posibilitatea de a extrage
substanțe, pe baza cărora să se fabrice antibiotice, din creierul insectelor,
mai ales din cel al gândacilor de bucătărie și al lăcustelor, care (mai ales

7
gândacii) umblă prin locuri insalubre, unde întâlnesc diverse bacterii și, în
felul acesta, au dezvoltat sisteme de protecție. Extractul din creierul acestor
insecte, spun specialiștii, este capabil să distrugă 90% dintre bacteriile
rezistente de Staphylococcus aureus și Escherichia coli, fără a pune în
pericol celulele umane.
Progrese majore nu au fost făcute, în zona antibioticelor, în ultimii
20-30 de ani, dar, probabil că există, în mediul natural, multe antibiotice
care așteapta să fie descoperite, pentru a trata boli considerate, în prezent,
incurabile.

8
 III. ANTIBIOTICE

III.1. Generalități

Definiție: antibioticele = (gr. “anti”-“împotriva”, “bios” – “viață”),

în sensul de substanțe capabile să distrugă bacteriile, să împiedice
multiplicarea acestora și să ajute sistemul imunitar să facă față bolii, nu este
atât de veche pe cât am fi tentați să credem.
În sens restrâns, antibioticele se definesc ca substanțe antimicrobiene
elaborate de celule vii. Obișnuit se obțin prin extracție din culturi de
mucegaiuri, bacterii sau actinomicete, în ultimul timp și prin semisinteză
sau sinteză.
Antibioticele au un spectru antimicrobian mai larg decât cel al
sulfamidelor (cu excepția penicilinei). Unele acționează bacteriostatic
(cloromicetina, tetraciclinele), altele bactericid (penicilina, streptomicina).
Introduse în organism, antibioticele se cuplează cu proteinele serice,
active fiind numai fracțiunile libere. Concentrațiile serice maxime ale
antibioticelor apar la ½ - 2 ore și se mențin destul de puțin, circa 4 – 6 ore,
impunându-se deasa repetare a administrărilor (astăzi inconvenientul este
evitat prin folosirea derivaților de tip retard).
Sunt medicamente puțin toxice. La fel ca și în cazul sulfamidelor, în
terapie, dozele inițiale trebuie să fie de atac, în caz contrar putându-se
instala antibiorezistența.
Antibioticele pot acționa:
• bacteriostatic de frânare a înmulțirii bacteriilor
• bactericid de eliminare a bacteriilor

9
 • bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt
moartea lor.
Concluzionând, în terapie se obișnuiesc asocierile de antibiotice,
care duc la lărgirea spectrului prin potențiere reciprocă; dar trebuie să se
sublinieze că:
- nu se asociază oligozaharidele între ele, întrucât se însumează
efectele lor toxice;
- nu se asociază penicilina cu tetraciclina și cloramfenicolul, pentru
că în afară de faptul că penicilina este bactericidă, iar tetraciclina
și cloramfenicolul sunt bacteriostatice, există altă
incompatibilitate importantă: penicilina acționează în faza de
multiplicare logaritmică, efectul sau bactericid fiind stânjenit de
efectul bacteriostatic al celorlalte două antibiotice care se produce
în aceeași fază.
Modul de acțiune al antibioticelor diferă în funcție de familia din
care provin. Există 4 mecanisme principale:
 distrugerea peretelui celular al bacteriei;
 blocarea sintezei peretelui celular, pentru a împiedica bacteria să se
reproducă;
 distrugerea ADN-ului bacterian;
 inhibarea proceselor cu ajutorul carora bacteriile transformă glucoza
în energie (fără energie bacteria nu poate trai);
Efectele secundare ale consumului de antibiotice
În general, antibioticele sunt bine tolerate de organism, având un larg
spectru terapeutic. Însă, în anumite condiții aceste medicamente pot
provoca neplăceri organismului. Printre efectele cele mai frecvent întâlnite
se numără tulburările gastro-intestinale, care se manifestă prin greață,
vărsături, diaree, cefalee sau senzații de amețeală.

10
 Exista persoane care manifesta reacții de alergie la antibiotice.
Astfel, este indicat să informezi medicul care te tratează de o anumită
infecție că ai intoleranța la substanțele încorporate în antibiotice (lactoza,
amidon de porumb etc).
De asemenea, anumiți pacienți prezintă erupții cutanate în timpul
medicației cu antibiotice dacă se expun la soare. În acest caz, este bine să
eviți ședințele de bronzat fie la soare, fie la solar, pe toată durata
tratamentului.

Punctele de atac prin care antibioticele acţionează asupra bacteriilor

11
 III. 2. Clasificarea antibioticelor

a. După modul de acțiune:

I.betalactamine
1.peniciline
A.meticiline
a.Meticilina
B.fenoximetilpeniciline
a.Penicilină V
b.Fenoximetil penicilina
C.peniciline naturale
a.Penicilină G
D.peniciline retard
a.Dibenzantin penicilina
b.Benzilpenicilina
c.Procainpenicilina
E.peniciline anti-Pseudomonas
a.Azlocilina
b.Mezlocilina
F.peniciline rezistente la penicilinaze
a.Nafcilina
G.Izoxazolilpeniciline
a.Cloxacilină
b.Flucloxacilină
c.Dicloxacilină
d.Oxacilina
H.Aminopeniciline
a.Amoxicilina
b.Ampicilina

12
 c.Becampicilină
d.Pivampicilină
I.Carboxipeniciline
a.Carbenicilină
b.Ticarcilina
J.Acil(amino/ureido)peniciline
a.Piperacilina
b.Mezlocilină
K.Peniciline diverse (fără o anumită încadrare biochimică)
a.Mecilinam
b.Pivmecilinam
2.peniciline+inhibitori de betalactamaze
A.Amoxicilina-clavulanat
B.Ticarcilina-clavulanat
C.Ticarcilina-clavulanat
3.cefalosporine
A.cefalosporine orale
(disponibile numai în dozaj oral)
a.Cefalexin
b.Cefadroxil
c.Cefadrina
B.cefalosporine de generaţia I
a.Cefalexina
b.Cefradina
c.Cefalotina
d.Cefapirina
e.Cefafadroxil
f.Cefazolina

13
C.cefalosporine de generaţia a II-a
a.cefaclor
b.cefamandola
c.cefuroxim
d.cefatrizina
e.cefonicid
f.cefotetan
g.cefoxitina
h.cefprozil
i.cefuroxim
D.cefalosporine de generaţia a III-a
a.ceftibuten
b.cefotaxima
c.cefetamet
d.cefoperazona
e.ceftazidima
f.ceftibuten
g.ceftizoxima
h.ceftriaxona
i.cef(ti)dinir
j.cefixima
E.cefalosporine de generaţia a IV-a
a.cefepima
F.cefalosporine diverse
a.cefotiam
b.cefsulodina
c.ceftizoxima
d.moxalactam
e.cefmenoxima

14
 f.cefpodoxim-proxetyl
g.cefpiroma
4.carbapeneme
A.imipenem
B.meropenem
C.ertapenem
5.monobactame
A.piperacilina-tazobactam
B.cefoperazona-sulbactam
C.sulbactam
D.piperacilina-tazobactam
E.cefoperazona-sulbactam
F.ampicilina-sulbactam
II.macrolide (mtlk)

1.eritromicina

2.roxitromicina

3.diritromicina

4.claritromicina

5.azitromicina
6.josamicina
7.spiramicina
8.lincomicina
9.clindamicina
10.pristinamicina
11.dalfopristin/ quinuprstin
12.telitromicina
III.aminoglicozide

15
 1.streptomicina
2.spectinomicina
3.kanamicina
4.neomicina
5.amikacina
6.isepamicina
7.gentamicina
8.netilmicina
9.dibekacina
10.sisomicina
11.tobramicina
IV.glicopeptide/licopeptide
1.vancomicina
2.teicoplanina
3.oritavancina
4.dlabavancina
5.daptomicina
V.(fluoro)chinolone
1.acid nalidixic
2.norfloxacina
3.lomefloxacina
4.ciprofloxacina
5.pefloxacina
6.levoflaxacina
7.gatifloxacina
8.moxifloxacina
9.gemifloxacina
10.colir cu chinolona
VI.(tetra)cicline

16
 1.teraciclina
2.doxiciclina
3.minociclina
VII.fenicoli
1.cloramfenicol
2.tiamfenicol
VIII.sulfamide
1.sulfasalazina
2.sulfadiazina
3.sulfametoxazol-triametoprimum (cotrimoxazol)
4.fansidar
IX.rifamicine
1.rifampicina
2.rifabutina
3.rifaximina
X.azoli
1.metronidazol
2.ornidazol
3.tinidazol
4.albendazol
5.flubendazol
6.tiabendazol
7.mebendazol
XI.oxazolidinone
1.linezolid
XII.polipeptide ciclice
1.polimixina E
2.polimixina A
3.polimixina B

17
 4.bacitracina
XIII.nitrofurani
1.furazolidon
2.nitrofurantoina
XIV.alte antibacteriene
1.acid fusidic
2.fosfomicina
3.fosfomicina trometamol
4.isoniazida
5.etambutol
6.pirazinamida
7.etionamida
8.cicloserina
9.clofazimina
XV.antifungice
1.amfotericina B
2.nistatina
3.ketoconazol
4.miconazol
5.fluconazol
6.itraconazol
7.voriconazol
8.terbinafina
9.flucitozina
10.griseofulvina
11.caspofungina
XVI.antivirale
1.acyclovir
2.valacyclovir

18
 3.vidarabina
4.idoxuridina
5.gancyclovir

6.valgancyclovir
7.foscarnet
8.cidofovir
9.lobucavir
10.sorivudina
11.fomivirsen
12.amantadina
13.rimantadina
14.zanamivir
15.oseltamivir
16.lamivudina
17.adefovir
18.antecavir
19.ribavirina
20.levovirina
21.viramidina
22.interferon alfa
XVII.antiretrovirale
1.zidovudina
2.didanosina
3.lamivudina
4.zalcitabina
5.stavudina
6.abacavir
7.emitrictabina

19
 8.azt+3tc
9.azt+3tc+abc
10.tenofovir (tdf)
11.ftc+tdf
12.nevirapina
13.efavirenz
14.delaviridina
15.saquinavir hard gel
16.nelfinavir
17.indinavir
18.ritonavir
19.amprenavir
20.fosamprenavir
21.lopinavir
22.atazanavir
23.tipranavir
24.enfuvirtide
XVIII.antiprotozoarice
1.pirimetamina
2.dapsona
3.atovaquona
4.pentamidina
5.chinina
6.clorochina
7.primachina
8.porguanil-atovaquona
9.meflochin
10.chinidina
b. După spectrul de acțiune:

20
 Din acest punct de vedere, se deosebesc antibiotice cu spectrul larg
(tetraciclina, cloramfenicolul etc.) și antibiotice cu spectrul limitat
(penicilina, eritromicina etc). Un dezavantaj deosebit al antibioticelor este
apariția rezistenței microbiene. Pentru prevenirea acesteia se recomandă
prescriere rațională, deci justificata, dozaj optim, evitarea tratamentelor
prelungite nejustificate și de rutină, folosirea de asociații de antibiotice
nemotivat. Cunoașterea sensibilității la antibiotice a germenului responsabil
reprezintă una din regulile de bază ale antibioterapiei. De aceea, este
necesară identificarea germenului si determinarea sensibilității acestuia față
de diferite antibiotice. Operațiunea se numește antibiograma. Antibiograma
nu este întotdeauna realizabilă în practică, iar uneori nici nu este necesară.
Este în schimb obligatorie la germeni a căror sensibilitate variază după
tulpini și chiar după ani (stafilococi, enterococi, bacili gram negativi).
Antibiograma nu este necesară in cazul infecțiilor cu germeni
cunoscuți si a căror sensibilitate la anumite antibiotice este de asemenea
cunoscută (streptococi beta-hemolitici, pneumococi, spirochete etc.). Este
obligatorie, însă, în infecții severe în special cu germeni mai rar întâlniți
pentru alegerea antibioticului, atunci când nu este necesară antibiograma
sau provizoriu până la obținerea antibiogramei .

III. 3. Reguli de bază în terapia cu antibiotice

 un diagnostic corect; aceasta implică prelevarea tuturor probelor

pentru izolarea germenului. Nu orice stare febrilă arată o stare
infecțioasă. Pentru izolarea și identificarea germenului este deci
necesară antibiograma.

21
  se stabilește dacă antibioticul este indispensabil, inutil sau discutabil.
Nu toate infecțiile sunt provocate de germeni sensibili la antibiotice,
ca de exemplu în imensa majoritate a bolilor virotice. Nu trebuie
uitat că, nici un antibiotic nu este inofensiv.
 alegerea antibioticului se face cu rezervele menționate, pe baza
antibiogramei. Este de dorit alegerea unui singur antibiotic, cel mai
activ, cel mai puțin toxic (dacă este posibil bactericid) și cel mai
puțin presupus să conducă la apariția rezistenței microbiene.
 stabilirea planului terapeutic, care presupune stabilirea dozei optime,
ritmul și calea de administrare, durată de administrare.
 asocierea și a altor masuri terapeutice. Astfel, antibioticele nu pot
înlocui tratamentul chirurgical când acesta este necesar.
Abuzul și autoadministrarea antibioticelor după ureche au dat naștere
în ultimii ani unui fenomen îngrijorător: rezistența infecțiilor la
tratamentele medicamentoase.

III. 4. Cele mai frecvente greșeli în folosirea antibioticelor

 Sunt folosite pentru scăderea febrei (indiferent de natura ei).

22
  Sunt alese antibiotice ineficiente în
infecția respectivă.
 Sunt luate doze inadecvate (fie se
administrează o doză excesivă, fie
una prea mică).
 Se folosesc pentru tratarea bolilor virale.
 Schema de administrare (modul și orarul) este greșită.
 Se continuă terapia chiar și în prezența unor reacții alergice.
 Se oprește prea devreme un tratament antibiotic eficient.
 Se fac combinații nepotrivite între mai multe antibiotice.
 Nu se schimbă antibioticul atunci când apare rezistența infecției
respective.
 Supraevaluarea eficienți antibioticelor și amânarea unei proceduri
chirurgicale, de exemplu, pentru drenarea unui abces

III.5. Din ce şi cum se fac antibioticele?

23
 Majoritatea covârşitoare a antibioticelor sunt produse în mod natural
de către anumite bacterii ori organisme din clasa fungus. Aproximativ 90%
dintre antibiotice sunt produsul unor bacterii. Există totuşi şi produse
integral fabricate în laborator, care sunt destinate să inhibe anumite procese
identificate ca fiind specifice bacteriilor.
Deşi producerea de antibiotic este, după cum am văzut, un proces
natural, nu există suficient antibiotic produs în acest mod, fiind aşadar
necesară o augmentare a procesului de producţie de către cercetători. În
acest scop, al producţiei de masă al antibioticului, a fost inventat un proces
de fermentaţie. Acest proces implică izolarea microorganismului dorit,
hrănirea culturii de bacterii, izolarea şi rafinarea antibioticului produs de
acestea.

24
 IV. EXEMPLE DE ANTIBIOTICE UZUALE

RIFAMPICINĂ capsule

Compoziţia preparatului 1 capsulă conţine: Rifampicină Amidon de

porumb Talc Stearat de magneziu Aerosil Hidrogenfosfat de calciu
dihidrat.
Descrierea preparatului: Capsule operculate de formă cilindrică cu
capete emisferice, cu aspect exterior uniform lucios opac. Capsule
Rifampicină 0,15g: mărimea capsulei № 2, culoarea capsulei: corp roşu şi
capac albastru. Capsule Rifampicină 0,3g: mărimea capsulei № 1, culoarea
capsulei: corp roşu şi capac maro. Aspectul conţinutului capsulei: pulbere
de culoare roşu-carmin până la roşu-brun.
Proprietăţi farmacologice: Antibiotic de sinteză cu acţiune
bactericidă bazată pe formarea unui complex stabil cu ARN-polimeraza
bacteriană. Mecanizmul acţiunii constă în inhibiţia ARN-polimerazei
ADN-dependentă cu care se complexează, nu-i permite ataşarea la ADN şi
stopează sinteza ARN. Efectul bactericid se manifestă atât asupra
germenilor localizaţi intra- şi extracelular, aflaţi în faza latentă de
multiplicare, cât şi asupra celor aflaţi în faza multiplicării active. Spectrul
de acţiune cuprinde: Mycobacterium tuberculosis, M. leprae, M. bovis, coci
grampozitivi (stafilococi, streptococi, enterococi, pneumococi), coci
25
gramnegativi (Neisseria meningitidis, N. gonorrhoeae), bacili grampozitivi
(difteric, Listeria, Clostridium), bacili gramnegativi. Deoarece rezistenţa
bacteriilor la rifampicină se dezvoltă repede, ea se utilizează numai în
cazurile rezistenţei la alte antibiotice. Rifampicina este rapid şi complet
absorbită la nivelul tractului digestiv. Distribuţia în organism se realizează
cu precădere la nivelul pulmonar, hepatic şi renal. Legarea de proteinele
plasmatice se realizează în proporţie de 80 %, iar timpul de înjumătăţire
biologică este de 3 ore. Concentraţia maximă în plasma sanguină se
determină peste 2-2,5 ore după administrare internă. Concentraţia
terapeutică se menţine 8-12 ore. Aproximativ 25% de rifampicină se
metabolizează în organism cu formarea metaboliţilor neactivi. Penetreză
bariera placentară şi în cantităţi reduse pătrunde în laptele matern. Excreţia
se realizează preponderent pe cale biliară, o cantitate neînsemnată pe cale
renală.
Indicaţii terapeutice: Rifampicina este indicată în toate formele de
tuberculoză. Se recomandă asocierea cu un un alt medicament
antituberculos, pentru a preîntâmpina dezvoltarea rezistenţei la rifampicină.
Infecţii grave cauzate de germeni sensibili, localizate la nivel respirator,
genital, urinar, biliar, cutanat, osteomielite. Profilaxia meningitei
meningococice, pentru asanarea purtătorilor de germeni. Tratamentul se
poate realiza în asociere cu alte antibiotice şi/sau chimioterapice.
Doze şi mod de administrare: În tuberculoză, în cadrul unor
scheme de tratament polichimioterapic: Adulţi: 600 mg o dată pe zi. Copii:
10 –20 mg/kg corp/zi fără a se depăşi doza maximă de 600 mg/zi. În
infecţii grave cauzate de germeni grampozitivi şi negativi, sensibili la
rifampicină: Adulţi: 20- 30 mg/kg corp/zi repartizate în două prize. Copii:
15 – 25 mg/kg corp/zi în două prize, în funcţie de vârstă şi gravitatea
infecţiei. Pentru asanarea purtătorilor de meningococi: Adulţi: 600 mg de 2

26
ori pe zi 2 zile Copii:până la 1 lună-5 mg/kg corp/zi, după 1 lună-10 mg/kg
corp/zi în două prize timp de 2 zile.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la rifampicine, boli hepatice,
insuficienţă renală, alcoolism, persoanele de vârstă înaintată, sarcina,
perioada de alaptare, la sugari.
Reacţii adverse: Dereglări dispeptice (greaţă, vomă, pirozis, diaree,
spasme intestinale) ce dispar la întreruperea tratamentului. Colorarea în
roşu a urinei, scaunului, salivei, lichidului lacrimal. La unii bolnavi pot să
apară: somnolenţă, oboseală, vertij, cefalee, dureri musculare sau osoase,
febră, frisoane, respiraţie dificilă, icter, inapetenţă, oligurie, erupţii
cutanate, prurit, conjunctivite, leucopenie, foarte rar trombocitopenie şi
anemie hemolitică.
Supradozaj: Greaţă, vomă, respiraţie rară şi superficială, puls
frecvent, piele umedă şi rece, pierderea conştiinţei, letargie, comă.
Tratament: lavaj gastric, cărbune activat, stimularea diurezei, respiraţie
asistată.
Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare: Persoanele care
primesc contraceptive orale trebuie să treacă la metode nonhormonale de
contracepţie. Pacienţii care poartă lentile moi de contact (se colorează în
roşu). Persoanele care conduc vehicule sau lucrează la înălţime (pericolul
creşte în cazul administrării concomitente a preparatelor deprimante ale
SNC, inclusiv alcoolului). Din cauza dezvoltării rapide a rezistenţei
microorganismelor faţă de rifampicină, în caz de afecţiuni netuberculoase
ea se administrează doar în caz de ineficienţă a altor antibiotice. La
administrare îndelungată e necesar controlul periodic al sângelui periferic şi
a funcţiei hepatice.
Interacţiuni: Reduce acţiunea multor medicamente (anticoagulante,
hipoglicemiante, cefalosporine, corticoizi, glicozizi cardiaci, chinidină,
contraceptive orale etc.) datorită stimulării enzimelor hepatice. Combinată

27
cu fluorochinolonele este foarte eficientă faţă de Staphylococcus aureus, iar
cu cotrimoxazolul – împotriva agenţilor patogeni intracelulari. Creşte
efectele inhibante ale alcoolului.
Prezentare şi ambalaj: 10 capsule într-un blister. 2 blistere a câte 10
capsule într-o cutie individuală de carton.
Păstrare:A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura
camerei.
Termen de valabilitate: 3 ani. A nu se administra după expirarea
termenului de valabilitate indicat pe ambalaj.

AMOXICILINA - EPHAMOX, capsule

Indicații: Tratamentul
infecțiilor cauzate de microorganisme
sensibile: infecții ale tractului
respirator superior: sinuzite, otite,
faringite bacteriene (durata
tratamentului minimum 10 zile; antibioticul de elecție este penicilina G);
infecții ale tractului respirator inferior: bronșita acută și exacerbările acute
ale bronșitei cronice; infecții ale căilor genitourinare: cistite, pielonefrite,
gonoree; infecții digestive: enterite cu bacteriemie; profilaxia endocarditei
infecțioase în cazul unor intervenții chirurgicale (ORL, tract respirator) la
pacienții cu risc. La clinica de Obstetrică și Ginecologie -Iași, Amoxicilina
250 mg a fost utilizată cu succes postoperator în chirurgia ginecologică
(grupa a II-a Altemeier, după riscul de contaminare și infectie
postoperatorie), pentru afecțiuni concomitente cu boala de bază pentru care
pacientele au suferit intervenția chirurgicală.
Formă de prezentare: Blistere a câte 12 capsule. Cutie pliantă de
carton cu 1 blister.
28
 Compoziție: Amoxicilina: Capsule conținând amoxicilina trihidrat
echivalent cu 250 mg amoxicilina anhidra.
Ephamox: Capsule conținând amoxicilina trihidrat echivalent cu 500
mg amoxicilina anhidră.
Proprietăți: Amoxicilina este un antibiotic cu spectru larg din grupa
aminopenicilinelor. Acțiune antibacteriană: Acționează bactericid asupra a
numeroase bacterii grampozitive și gramnegative, prin inhibarea sintezei
peptidoglicanului la nivelul membranei citoplasmatice. Activitatea
antibacteriană este legată de difuzia prin peretele celular (caracterul
hidrofil), de absența inducției cromozomiale a sintezei beta-lactamazei și
de fixarea pe ținte specifice. La bacteriile grampozitive, beta-lactaminele
difuzează liber prin peretele celular. La cele gramnegative, difuzia este
limitată de către membrana externă lipopolizaharidicăa. Prezența unor
porine (outer membrane proteins: OMP), care formează o adevărată rețea
de canale, facilitează difuzia parțială a unor molecule mici (beta-lactamine,
aminozide, tetracicline). Numărul și diametrul acestor porine variază după
specie.
Tulpini neproducătoare de beta-lactamaza.
Amoxicilina este inactivată de penicilinază. Streptococii de grup A
beta-hemolitici sunt mai puțin sensibili in vitro la aminopeniciline decât la
penicilinele G si V: CMI fiind de 0,02 pentru amoxicilină, respectiv 0,005
(penicilina G) și 0,01 (penicilina V). Nu sunt sensibile la amoxicilină:
Acinetobacter, Citrobacter, Enterobacter, Proteus indol-pozitiv,
Providentia, Pseudomonas, Serratia, Klebsiella , Chlamydia , Mycoplasma ,
Rickettsia.
Farmacocinetică: Absorbție: Se absorbe 80 % din doza administrată
oral. La o doză de 500 mg concentrația serică atinsă după 2 ore variază
între 7-10 mcg/ml. Concentrația este direct proporțională cu doza
administrată. Concentrații active din punct de vedere terapeutic au fost

29
decelate la 8 h de la administrare. Absorbția nu este influențată
semnificativ de prezența alimentelor. Timpul de înjumătățire biologică este
de aproimativ 1 oră. Distribuție: Legarea de proteinele plasmatice este
slabă: aproximativ 17 %. Au fost măsurate nivele terapeutice în majoritatea
țesuturilor și lichidelor biologice: secreții bronșice, sinusuri, lichid
amniotic, salivă , umoare apoasă, lichid cefalorahidian (dacă meningele
este inflamat), seroase, ureche medie. Traversează bariera placentară și se
excretă în laptele matern în cantități mici. Datorită ciclului enterohepatic,
amoxicilina atinge concentrații ridicate în bilă. Metabolizare și excreție:
Este parțial biodegradată în acid penicilinoic, 20 % din doză regăsindu-se
în urină sub această formă (degradare in situ), 70-80 % se regăsesc sub
formă activă în urină , 5-10 % se excretă prin bilă. Excreția renală se
realizează prin filtrare glomerulară și secreție tubulară. Aceasta poate fi
încetinită în insuficiență renală.
Contraindicații: Hipersensibilitate la beta-lactamine, leucemie
limfoidă acută, mononucleoza infecțioasă.
Reacții adverse: Eritemul numit "din a 5-a zi" se întâlnește la 2%
din pacienții tratați cu aminopeniciline. Incidența ei este mai ridicată la cei
ce suferă de mononucleoză infecțioasă sau leucemie limfoidă. Reacțiile
imunoalergice adevărate manifestate prin rash cutanat și urticarie apar mai
puțin frecvent, dar necesită oprirea imediată a tratamentului și evitarea
oricărei administrări ulterioare a beta-lactaminelor. În mod exceptional, pot
apărea reacții alergice acute de tipul șocului anafilactic. Ca și în cazul
celorlalte peniciline, sunt posibile următoarele manifestări: grețuri,
vărsături, diaree , dispepsii, dureri abdominale, apariția unei glosite sau a
unei stomatite. Acestea nu necesită întreruperea tratamentului. Dacă se
administrează în timpul mesei se reduce incidența tulburărilor digestive.
Pot surveni suprainfecții cu germeni rezistenți; s-a semnalat și creșterea

30
tranzitorie și moderată a transaminazelor. Au fost semnalate și câteva
cazuri de colită pseudomembranoasă.
Mod de administrare: Oral, la adulți: infecții ale tractului respirator
superior: 1-2 g/zi, în 3 prize; infecții ale tractului respirator inferior, infecții
digestive: 2-3 g/zi, divizate în 3-4 prize; infecții ale căilor urinare : 1-3 g/zi.
Copii peste 15 ani: se folosește doza pentru adult; până la 12 -15 ani : 20-
35 mg/kg corp, în 3-4 prize. Tratamentul cu amoxicilină se continuă 2-3
zile de la dispariția simptomelor clinice. Posologie particulară: episoadele
acute ale bronșitei cronice: 3 g de 2x/zi, timp de 3 zile; infecții urinare
necomplicate la femei, uretrite gonococice la bărbați: o doză unică de 3 g.
Se poate administra 1 g probenecid cu 1 h înainte de doză de amoxicilină;
profilaxia endocarditei infecțioase: 3 g cu o oră înainte de intervenția
chirurgicală.
În caz de hemodializă, se administrează o doză suplimentară de 500
mg. Capsulele de Amoxicilină și Ephamox se administrează în timpul
mesei sau cu o cantitate mică de alimente.
Precauții la administrare: Alergia la beta-lactamine trebuie depistată
printr-o anamneză prealabilă. Alergia încrucișată cu cefalosporinele este
frecventă: 10-15 % din cazuri. Prudența se impune pe durata perioadei
neonatale și, în general, când se administrează la copii. Se recomandă
controlul funcției hepatice, renale și hematologice pe întreaga durată a
tratamentului cu amoxicilină. În caz de gonoree sau uretrite provocate de
gonococi, dacă se constată existența unor leziuni suspectate de a fi
provocate de Treponema pallidum, examenul ultramicroscopic este
obligatoriu înainte de începerea tratamentului. În continuare se vor efectua
lunar testele serologice specifice pentru sifilis timp de cel puțin 4 luni.
Sarcină si alăptare: După cunoștințele actuale, administrarea
amoxicilinei pe timpul sarcinii nu duce la efecte teratogene sau embriopate.
Totuși administrarea în această perioadă a oricărui medicament, ca atare și

31
a amoxicilinei, se va face cu cea mai mare prudență. Aceasta se impune și
pe durata alăptării. Se va lua în considerare și posibilitatea apariției unei
reacții alergice la sugarii hipersensibili la peniciline.
Interacțiuni: Medicamentoase: Nu se va asocia amoxicilina cu
chimioterapice bacteriostatice. Probenecidul inhibă excreția renală a
amoxicilinei, crescând valoarea timpului de înjumătățire. S-a semnalat și o
posibilă diminuare a eficacității contraceptivelor orale în cazul
administrării lor simultane cu antibiotice cu spectru larg. Aminopenicilinele
pot să reducă concentrația plasmatică a sulfasalazinei. Examene de
laborator: La doze mari ampicilina poate influența rezultatele unor
examene de laborator: dozarea glicemiei, dozarea proteinelor totale din ser
prin reacții de culoare (ninhidrina, reacția Ehrlich), determinarea
glicozuriei prin metoda semicantitativă colorimetrică, dozarea estriolului la
femeia însărcinată.
Supradozare: În caz de supradozare pe cale orală pot apărea
vărsături, diaree . Se administrează cărbune activ cu un aport important de
lichide. La doze masive se produc concentrații urinare ridicate, putându-se
ajunge la cristalurie chiar dacă se intervine cu o hidratare adecvată pentru
menținerea unui volum urinar suficient. La pacienții cu insuficiență renală
severă, amoxicilina poate fi eliminată prin hemodializa.
Condiții de păstrare : La temperatura ambiantă, ferit de lumină și
umezeală.
Producător: Europharm

32
 BACTRIM , comprimate forte

J01EE - COMBINATII DE
SULFAMIDE CU TRIMETHOPRIM
INCLUSIV DERIVATI
Compoziție
Substanța activă: trimetropin (TM) și
sulfametoxazol (SMZ). Comprimate a 80 mg
TM și a 400 mg SMZ. Comprimate forte a 160 mg TM și a 800 mg SMZ.
Sirop: 40 mg TM și 200 mg SMZ per mensura (recomandabil în
tratamentul diabeticilor). Fiole (3 ml) pentru injectarea i.m. a 160 mg TM și
a 800 mg SMZ. Fiole (5 ml) pentru perfuzie i.v. a 80 mg TM și 400 SMZ.
Excipienți: comprimate forte: macrogol în înveliș. Sirop: conservanți
(metilparaben, E 218; propilparaben, E 216); aromatizanti; edulcoranti
(sorbitol). Fiole (3 ml): conservant (34,8 mg alcool benzilic per ml);
antioxidant (0,33 mg disulfit de sodiu per ml); ethanolamin glicofurol; apă
sterilă pentru injectare. Fiole (5 ml): conservant (10 mg alcool benzilic per
ml); antioxidant (1 mg bisulfit de sodiu per ml); dietanolamin, alcool etilic
(100 mg/ml), propilen glicol (400 mg/ml), apă steriă pentru injectare.
Forma de prezentare
Comprimate: 20 si 100. Comprimate forte: 10. Sirop: 100 ml. Fiole
(3 ml) pentru injectare i.m.: 10. Fiole (5 ml) pentru perfuzare: 50.
Proprietăți și efecte
Bactrim conține două substanțe active care acționează sinergic prin
blocarea a două enzime, care catalizează stadii succesive în biosinteza
acidului folinic în microorganisme. Acest mecanism are, în general, o
activitate bactericida in vitro, la concentrații la care substanțele individuale

33
sunt numai bacteriostatice. De asemenea, Bactrim este adesea eficace
împotriva organismelor rezistente la una dintre cele două componente. În
același timp, riscul de creare a rezistenței generalizate este redus. Efectul
antibacterian al Bactrim in vitro cuprinde un spectru larg de organisme
patogene grampozitive ș gramnegative. Organisme sensibile în general
(mai mult de 75% tulpini sensibile): Escherichia coli, Proteus mirabilis,
Klebsilla pneumoniae, Enterobacter spp., Acinetobacter spp., Salmonell
typhi, nontyphi salmonellae, Shigella spp., Vibrio cholerae, Yersinia
enterocolitica, Brucella spp., Aeromonas hydrophilia, Yersinia pestis,
Haemophilus influenzae, Neisseria meningitidis, N. gonorrhoeae,
Streptococcus pneumoniae, S. pyogenes, S. agalactiae, S. viridans,
Staphylococcus aureus, S. epidermidis, Listeria monocytogenes,
Chlamydia trachomatis, Nocardia spp., Pneumocystis carinii. Organisme
partial sensibile: "Proteus spp.", indol-pozitivi, Serratia marcescens,
Pseudomonas spp. (non aeruginosa), Providencia spp., Campylobacter
fetus, Achromobacter spp., Bacteroides spp., S. faecalis, Toxoplasma
gondii, Plasmodium spp., Mycobacterium marinum, Legionella spp. În
general, Mycoplasma spp., Mycobacterium tuberculosis, Pseudomonas
aeruginosa și Treponema pallidum sunt rezistente. În cazul unor infecții
cauzate de agenți patogeni parțial sensibili, se recomandă efectuarea unui
test de stabilire a sensibilității, pentru a exclude orice rezistență.
Sensibilitatea la Bactrim poate fi stabilită cu ajutorul metodelor obișnuite,
ca de exemplu, testele cu discuri sau testele de diluție, recomandate de
Comisia Națională pentru Standardele Laboratorului Clinic (NCCLS).
Următoarele criterii pentru stabilirea sensibilității sunt recomandate de
către NCCLS.
Indicații și utilizare
Infecții ale căilor respiratorii superioare și inferioare: Bronțita acută
și cronică, bronșiectazie, pneumonie (inclusiv pneumonia cu Pneumocystis

34
carini), faringita, amigdalita (în infecții datorate grupei A de streptococi
beta-hemolitici, procentul de eradicare nu este total satisfăcător), sinuzita,
otita medie. Infecții urinare și ale tractului urinar: Cistita acută și cronică,
pielonefrita, uretrita, prostatita. Infecții genitale la ambele sexe, inclusiv
uretrita gonococica. Infecții ale tractului gastrointestinal, inclusiv febra
tifoidă și paratifoidă, și în tratamentul purtătorilor cronici; dizenterie
bacilară; holeră (ca tratament adjuvant, împreună cu reechilibrarea
hidroelectrolică). Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi: piodermita,
furuncule, abcese și plăgi infectate. Alte infecții bacteriene: Osteomielita
acută și cronică, bruceloza acută, septicemie datorata organismelor
sensibile; nocardioza; mycetoma (în afara cazului în care este produsă de
fungi reali); blastomicoza sud americană.
Mod de administrare
Doza uzuală: Bactrim este administrat la interval de 12 ore. Adulților
și copiilor de peste 12 ani li se administrează, în general, comprimate sau
comprimate forte, iar copiilor sub 12 ani, sirop. Dacă administrarea pe cale
orală a Bactrim nu este posibilă, sau nu este indicată, conținutul fiolei poate
fi diluat într-o soluție corespunzătoare și perfuzat intravenos. Administrarea
pe cale parenterală este foarte indicată în infecțiile pro- și post-operatorii,
în traumatologie și ginecologie, în septicemie și în alte infecții datorate
organismelor sensibile (febra tifoidă și paratifoidă). Administrarea pe cale
orală: Pentru adulți și copii de peste 12 ani.
Contraindicații și precauții
Bactrim este contraindicat pacienților cu afectări severe ale
parenchimului hepatic. Este de asemenea contraindicat pacienților cu
insuficiență renală gravă, atunci când nu se pot face determinări repetate
ale concentrațiilor plasmatice. Există un risc mărit de apariție a unor reacții
adverse grave la pacienții în vârstă, sau atunci când există condiții
agravante, ca de exemplu, funcții renale și/sau hepatice perturbate, sau când

35
se utilizează concomitent alte medicamente (în care caz, riscul poate fi în
funcție de posologie și durata tratamentului). Cazuri fatale, deși rare, au
fost constatate în conexiune cu reacții adverse cum ar fi discrazie sanguină,
sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxică (sindromul Lyell)
și necroza fulminantă a ficatului. Pentru a reduce riscul apariției reacțiilor
adverse, durata tratamentului cu Bactrim va fi cât se poate de scurtă, mai
ales la pacienții în vârstă.Î cazul funcției renale, posologia va fi adaptată
conform capitolului "Indicații posologice speciale". Dacă se administrează
Bactrim o perioadă mai lungă, este necesară efectuarea, în mod regulat, a
formulei sanguine. Dacă se observă o reducere a numărului oricăruia dintre
elementele sanguine, se va întrerupe tratamentul cu Bactrim. Bactrim nu va
fi administrat, decât în cazuri excepționale, pacienților cu tulburări
hematologice severe. Medicamentul a fost administrat ocazional unor
pacienți care beneficiau de tratament cu agenți citotoxici, pentru
tratamentul leucemiei, fără a se observa efectele adverse asupra măduvei
osoase, sau a circulației periferice. Datorită posibilității apariției hemolizei,
Bactrim nu va fi administrat pacienților cu deficiență G6PD, decât dacă
acest lucru este absolut necesar; în acest caz se vor administra numai doze
minime. Tratamentul va fi întrerupt imediat la prima manifestare de
exantem, sau a oricărei reacții adverse. Bactrim nu va fi administrat
pacienților cu antecedente de hipersensibilitate la sulfonamide sau la
trimethoprim. Din motive de siguranță, Bactrim este contraindicat în timpul
sarcinii, dacă posibilitatea existenței sarcinii nu poate fi exclusă, se vor
analiza riscurile potențiale, în comparație cu efectul terapeutic scontat. Este
interzis a se administra Bactrim prematurilor și nou-nascutilor în perioada
primelor săptămâni de viață. Deși TM si SMZ trec în laptele matern,
administrarea medicamentului Bactrim mamelor care alăptează nu prezintă,
în principiu, un factor de risc pentru sugari. La pacienții în vârstă, sau la cei
cu deficiențe de acid folic preexistente renală, pot apărea modificări

36
hematologice, care indică o deficiență de acid folic. Aceste modificări sunt
reversibile în urma unei terapii cu acid folic. Pacienții care beneficiază de
un tratament de lungă durată cu Bactrim (mai ales pacienții cu insuficiență
renală) vor fi supuși în mod regulat unor controale ale urinei și ale funcției
renale. În cursul tratamentului se va asigura un aport lichidian suficient.
Bactrim nu va fi administrat intramuscular copiilor mai mici de 6 ani,
datorită masei musculare reduse.
Reacți adverse
Administrat în doza recomandată, Bactrim este în general bine
tolerat. În cazul în care apar efecte secundare, acestea sunt în general
ușoare. S-au constatat următoarele efecte (în ordinea frecvenței): Reacții
adverse gastrointestinale: greață (însoțită sau nu de vomă), stomatită,
diaree, cazuri rare de hepatită și cazuri izolate de enterocolită
pseudomembranoasă. Erupții cutanate de origine medicamentoasă: acestea
sunt în general ușoare, și pot fi rapid reversibile atunci când se întrerupe
medicația. Cu multe alte medicamente, Bactrim a fost, în cazuri rare,
asociat cu apariția eritemului multiform, a sindromului Stevens-Johnson și
a necrolizei epidemice toxice (sindromul Lyell). Majoritatea modificărilor
hematologice observate, au fost ușoare și asimptomatice; s-au dovedit a fi
reversibile atunci când s-a întrerupt terapia. Modificările cele mai comune
constatate au fost leucopenia, neutropenia și trombocitopenia. Foarte rar,
pot apărea agranulocitoza, anemia megaloblastică, pancitopenia sau
purpura. Ca și în cazul oricărui alt medicament, pot apărea reacții alergice
la pacienții care sunt hipersensibili la substanța activă. În cazuri rare, s-au
observat infiltrate pulmonare, de tipul celor care apar in alveolita
eozinofilica sau alergica. Acestea se pot manifesta prin simptome cum ar fi
tusea sau dificultăți de respirație. În cazul în care astfel de simptome apar
în mod neașteptat sau se înrăutățesc, pacientul va fi reevaluat, iar oprirea
tratamentului cu Bactrim trebuie avută în vedere. În cazuri rare, s-au

37
observat simptome de meningită aseptică, sau de tip meningeal.
Administrarea intramusculară a Bactrim a produs ocazional efecte
secundare locale, mai ales sub formă de durere, iritație și infiltrație, dar
acestea nu au fost mai pronunțate față de cele produse de alte
antiinfecțioase administrate intramuscular. Perfuzia intravenoasă cu
Bactrim a produs ocazional efecte secundare locale, sub formă de durere
venoasă ușoara până la moderată, și flebită.
Interacțiuni
S-a observat o incidență mărită a trombocitopeniei, însoțită de
purpură, la pacienții în vârstă care beneficiau de tratament asociat cu
anumite diuretice, mai ales tiazidice. S-a observat că Bactrim poate
prelungi timpul protrombinei, la pacienții cărora li se administrează
anticoagulantul warfarina. Acest lucru se va avea în vedere atunci când se
prescrie Bactrim pacienților care beneficiază de terapie cu anticoagulante.
În astfel de cazuri, este necesar să se determine din nou timpul de
coagulare. Bactrim poate inhiba metabolismul hepatic al fenitoinei. S-a
observat o creștere cu 39% a timpului de înjumătățire a fenitoinei și o
scădere cu 27% a clearance-ului metabolic al fenitoinei, după administrarea
Bactrim în doze clinice normale. Dacă cele două medicamente sunt
administrate concomitent, este important să se supravegheze efectul
excesiv al fenitoinei. Sulfonamidele pot de asemenea antrena desfacerea
metotrexatului legat de proteinele plasmatice, mărind astfel concentrațiile
de metotrexat liber. Bactrim poate afecta de asemenea doza necesară de
medicamente hipoglimice. S-a observat, ocazional, ca pacienții cărora li se
administrează pyrimetamin ca profilaxie împotriva malariei în doze care
depășesc 25 mg săptămânal, pot face anemie megaloblastică dacă li se
administrează concomitent Bactrim. S-a observat o deteriorare reversibilă a
funcției renale, la pacienții tratați cu TM-SMZ și ciclosporina, după
transplant renal. Influențe asupra unor teste de laborator: Bactrim, in

38
special componenta TM, poate influența testul de determinare a
metotrexatului seric, unde este utilizată tehnica legării competitive de
proteinele plasmatice, proteina de legare fiind dihidrofolat reductoza
bacteriană. Prezența TM și SMZ poate de asemenea influența testul Jaffe
"alkaline picrate reaction" pentru creatinina, făcând ca valorile din
domeniul normal să fie mărite cu aproximativ 10%.
Observații speciale
Acest medicament nu va fi utilizat după termenul de expirare (EXP),
marcat pe ambalaj.
Farmacocinetică
Proprietățile farmacocinetice ale TM și ale SMZ sunt foarte
asemănătoare. După administrarea unei doze de 160 mg TM + 800 mg
SMZ, concentrațiile plasmatice maxime sunt de 1,5-3 mcg/ml în cazul TM
și de 40-80 mcg/ml, pentru SMZ. Daca se administrează doze repetate, la
interval de 12 ore, concentrația se stabilizează la acest nivel, și în acest fel
nu există pericolul de acumulare. Volumul de distribuție al TM este de 9-
133 l și cel al SMZ de 10-16 l. Timpul de înjumătățire prin eliminare al
celor două componente este de asemenea foarte asemănător (10 ore în
medie pentru TM și 11 ore pentru SMZ). La concentrațiile menționate mai
sus, 42-46% din TM si 66% din SMZ se leaga de proteinele plasmatice.
Studiile făcute atât pe animale, cât și pe oameni au demonstrat că
difuziunea Bactrim în țesuturi este bună. Cantități mari de TM și cantități
mai mici de SMZ trec din circuitul sanguin în lichidul interstițial și în alte
lichide extra-vasculare din corp. Totuși, cu actuala combinație din Bactrim,
concentrațiile de TM și SMZ sunt mai mari decât concentrațiile minime
inhibitorii pentru majoritatea organismelor patogene. Ambele substanțe, cât
și metaboliții acestora sunt eliminați aproape în întregime prin rinichi,
aproximativ 50% din doza de TM și 20% din doza de SMZ fiind excretate

39
sub formă nemodificată. Metaboliții SMZ sunt inactivi din punct de vedere
antibacterian, în timp ce unii dintre metaboliții TM sunt activi.
Producător F. Hoffmann-La Roche

DOXICICLINA ATB

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest

prospect înainte de a începe să utilizaţi acest
medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar
să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-
vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l
daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu
ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice
reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Doxiciclină Atb şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi Doxiciclină Atb
3. Cum să utilizaţi Doxiciclină Atb
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Doxiciclină Atb
6. Informaţii suplimentare
1. Ce este DOXICICLINĂ ATB şi pentru ce se utilizează
Doxiciclina face parte din grupul de medicamente cunoscute sub
denumirea de antibacteriene pentru uz sistemic, tetracicline. Doxiciclină

40
Atb este utilizată pentru a trata infecţiile bacteriene, incluzând pneumonie
şi alte infecţii ale tractului respirator, infecţii ORL, acnee, infecţii ale pielii,
infecţii de la nivel genital şi urinar şi infecţii la nivelul ochiului.
Doxiciclină Atb mai poate fi utilizată în boala Lyme, în ornitoză,
trahom, holeră, tifos exantematic, febra Q, dizenterie.
Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la
utilizarea adecvată a antibioticelor.
2. Înainte să utilizaţi DOXICICLINĂ ATB
Nu utilizaţi Doxiciclină Atb
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tetracicline sau la oricare dintre
celelalte componente ale Doxiciclină Atb (enumerate la punctul 6).
Semnele unei reacţii alergice pot include erupţii trecătoare pe piele,
mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, gâtului (angioedem), dificultate în
respiraţie; în caz de alergie, întrerupeţi utilizarea medicamentului şi
anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră;
- dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi;
- la copii cu vârsta sub 12 ani.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Doxiciclină Atb
- dacă aveţi afecţiuni grave la nivelul ficatului sau rinichilor;
- dacă aveţi diabet zaharat;
- dacă suferiţi de reacţii alergice la orice medicament sau orice alt tip de
alergie;
- dacă trebuie să urmaţi un tratament cu doxiciclină pe termen lung, este
necesară evaluarea periodică a funcţiei renale, hepatice şi efectuarea de
teste sanguine;
- dacă aveţi miastenia gravis sau lupus eritematos sistemic;
- dacă aveţi infecţii cu streptococi beta-hemolitici de grup A;

41
- dacă în urma tratamentului pe termen lung cu Doxiciclină Atb observaţi
bombarea fontanelelor la copii sau semne de hipertensiune intracraniană
(dureri de cap, tulburări de vedere), întrerupeţi utilizarea Doxiciclină Atb;
- dacă vi se efectuează teste de determinare a glucozei urinare;
- dacă tratamentul este de lungă durată, deoarece există riscul
suprainfecţiilor bacteriene sau fungice. Suprainfecţia cu stafilococ la
nivelul intestinal poate ameninţa viaţa.
În timpul tratamentului cu Doxiciclină Atb, trebuie să evitaţi
expunerea prelungită la soare sau raze UV artificiale, deoarece pot să apară
reacţii alergice la nivelul pielii (reacţii defotosensibilizare).
Doxiciclină Atb scade eficacitatea contraceptivelor orale. Folosiţi o
altă metodă contraceptivă pentru a preveni apariţia unei sarcini nedorite
(vezi şi subpunctul Utilizarea altor medicamente).
La copii, Doxiciclină Atb poate determina colorarea în galben sau
brun a dinţilor sau afectarea smalţului dentar (vezi şi punctul Reacţii
adverse posibile).
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului
dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele
eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă luaţi acest medicament împreună cu altele, se poate modifica
modul lor de acţiune.
În special, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă
utilizaţi oricare din următoarele medicamente:
- alte antibiotice (medicamente pentru tratamentul infecţiilor)
- anticoagulante orale (medicamente care subţiază sângele)
- medicamente contraceptive (pilulele). (caz în care, în timpul şi până
la 7 zile după tratamentul cu Doxiciclină Atb trebuie să utilizaţi

42
 măsuri contraceptive suplimentare, cum este utilizarea
prezervativului);
- retinoizi (derivaţi de vitamina A),
- glicozide digitalice, cum este digoxina,
- didanosină,
- quinapril,
- fenitoină, carbamazepine, barbiturice,
- sulfoniluree şi insulină.
Absorbţia doxiciclinei din tractul gastro-intestinal este scăzută de
ionii bi- sau trivalenţi, cum sunt cei de aluminiu, magneziu (aflat, de
exemplu, în antiacide), calciu, produse cu care formează chelaţi
neabsorbabili.
Anestezia cu metoxifluran în timpul administrării de tetracicline
poate duce la apariţia nefrotoxicităţii, care poate fi letală. Doxiciclină Atb
poate influenţa rezultatul anumitor teste, cum sunt testele de determinare a
glucozei (zahărului) în sânge sau urină.
Utilizarea de Doxiciclină Atb cu alimente şi băuturi
Absorbţia Doxiciclină Atb nu este influenţată semnificativ de
prezenţa alimentelor, dar este uşor modificată de ingestia de lapte.
Trebuie să evitaţi administrarea Doxiciclină Atb împreună cu
alcoolul etilic, deoarece alcoolul etilic îi poate reduce eficacitatea.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru
recomandări înainte de a lua orice medicament.
La copii, Doxiciclină Atb poate afecta creşterea şi dezvoltarea
dinţilor. De aceea nu utilizaţi tetracicline în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Doxiciclină Atb nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi
de a folosi utilaje.

43
 3. Cum să utilizaţi DOXICICLINĂ ATB
Utilizaţi întotdeauna Doxiciclină Atb exact aşa cum v-a spus medicul
dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza uzuală este de 200 mg doxiciclină pe zi, în prima zi, apoi 100
mg doxiciclină pe zi, în prize unice, dar poate varia în funcţie de tipul
infecţiei.
Nu zdrobiţi şi nu mestecaţi capsulele. Înghiţiţi-le întregi, la intervale
de timp regulate.
Luaţi toate dozele prescrise de medicul dumneavoastră, chiar dacă vă
simţiţi mai bine. În caz contrar, infecţia poate reapărea.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Doxiciclină Atb
Dacă aţi utilizat mai multe capsule decât cele recomandate de
medicul dumneavoastră puteţi manifesta: greaţă, vărsături, dureri
abdominale, ulceraţii la nivelul gurii, iritaţii la nivelul anusului, creşterea
tensiunii arteriale intracraniene (la copii). Dacă apar astfel de simptome,
adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul
de urgenţă al celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Doxiciclină Atb
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Totuşi,
dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Este
important să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată, decât
eventual la recomandarea medicului.
Dacă încetaţi să utilizaţi Doxiciclină Atb
Există situaţii în care tratamentul cu doxiciclină trebuie să dureze
timp îndelungat, de exemplu în acnee, minim 3 luni, în infecţiile cu
streptococ beta-hemolitic grup A cel puţin 10 zile. Informaţi-l pe medicul
dumneavoastră înainte de a întrerupe tratamentul cu Doxiciclină Atb.

44
Întreruperea tratamentului fără recomandarea medicului poate determina
reapariţia infecţiei.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest
medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Doxiciclină Atb poate determina reacţii
adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă observaţi
următoarele reacţii: erupţii trecătoare pe piele, înroşirea pielii mâncărimi,
umflături, anafilaxie, dureri în piept, inflamaţia unei foiţe care înveleşte
inima, agravarea lupusului eritematos sistemic, lipsa poftei de mâncare,
dificultăţi la înghiţit, dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree, ulceraţii
la nivelul gurii inflamaţii la nivelul mucoasei gurii mâncărimi la nivelul
anusului.
În timpul tratamentului de lungă durată, pot să apară suprainfecţii cu
Candida albicans. Doxiciclină Atb poate determina afecţiuni renale
(toxicitate) şi hepatice (colestază), precum şi reacţii la nivelul sângelui
(scăderea numărului de globule roşii, scăderea numărului de trombocite,
scăderea numărului de neutrofile şi eozinofile).
Alte reacţii adverse: ameţeli, dureri de cap, tulburări de vedere. La
copii s-a observat bombarea fontanelei. Acest semn dispare după
întreruperea tratamentului cu Doxiciclină Atb. Mai poate să apară colorarea
în brun a dinţilor şi afectarea smalţului dentar în cazul administrării la copii
sub 12 ani şi în ultimul trimestru de sarcină. Dacă doxiciclina este
administrată perioade îndelungate de timp, poate produce colorarea maro-
neagră a glandei tiroide observate microscopic, fără afectare funcţională.
Mai pot să apară decolorarea unghiilor şi onicoliză.

45
 Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi
orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să
comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. Cum se păstrează DOXICICLINĂ ATB
Nu utilizaţi Doxiciclină Atb după data de expirare înscrisă pe
ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii
respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a
reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi
medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la
protejarea mediului.
6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Doxiciclină Atb
- Substanţa activă este hiclatul de doxiciclină. O capsulă conţine
doxiciclină 100 mg sub formă de hiclat.
- Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei-amidon de porumb, talc,
stearat de magneziu; capsula-dioxid de titan (E 171), tartrazină (E 102),
roşu Allura AC (E 129), albastru strălucitor FCF (E 133), gelatină.
Cum arată Doxiciclină Atb şi conţinutul ambalajului Doxiciclină Atb
se prezintă sub forma de capsule de formă cilindrică, cu capete emisferice,
de culoare ivoriu (corp şi capac), conţinând o pulbere omogenă de culoare
galben deschis Doxiciclină Atb este ambalată în cutii cu unul, respectiv 100
blistere a câte 10 capsule.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice Iaşi
Str.Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România
Acest prospect a fost aprobat în aprilie 2014

46
 PENICILINA G POTASICĂ

Indicații: Infecții cu germeni sensibili: pneumonie, empiem,

meningita cu pneumococ, endocardita cu streptococ viridans (în asociație
cu streptomicina sau gentamicina), meningococemie, meningita cu
meningococ, infecții severe cu anaerobi, sifilis (neurosifilis, sifilis
cardiovascular, sifilis congenital la nou-născuți), actinomicoza, antrax,
gangrena gazoasa, tetanos, infecții cu Listeria; sterilizarea purtătorilor de
bacili difterici; profilactic, la bolnavii cu valvulopatii care suferă intervenții
dentare (se asociază cu streptomicina) și cu ocazia intervențiilor pe intestin
sau tractul genito- urinar (se asociază cu streptomicina, kanamicina sau
gentamicina). Se preferă penicilinei G sodice în caz de retenție hidrosalină.
Prezentare farmaceutică: flacoane conținând: benzilpenicilina
potasică 400 000 u.i., 1 000 000 u.i. sau 5 000 000 u.i. sub formă de
pulbere pentru prepararea de soluție injectabilă.
Acțiune terapeutică: Antibiotic bactericid față de cocii grampozitivi
și gramnegativi, unii bacili grampozitivi, spirochete și actinomicete. Sunt
îndeosebi sensibili streptococii, pneumococii, gonococii, meningococii,
germenii gangrenei gazoase, bacilul carbunos, actinomicetele, spirochetele;
majoritatea tulpinilor de stafilococ au devenit rezistente (stafilococi
penicilinazo-secretori). Efectul antibacterian este rapid și de durată relativ
scurtă. Realizează concentrații plasmatice mari (comparativ cu Penicilina
V și cu Moldamin).

47
 Mod de administrare: În injecții intramusculare, în injecții
intravenoase sau în perfuzii intravenoase, obișnuit 1 200 000-6 000 000
u./zi la adulți și 400 000-1 200 000 u./zi la copii , fracționat, la 4-8 ore
interval; în infecțiile grave, injecții sau perfuzii intravenoase cu 10-50
milioane u.i./zi.
Reacții adverse: Reacții alergice: urticarie (relativ frecvent), edem
angioneurotic, febră, inflamații articulare (rar), dermatita exfoliativă, șoc
anafilactic (foarte rar) - atenție! sunt posibile accidente anafilactice acute
letale, suprainfecții cu Proteus , Pseudomonas, Candida ; convulsii (la doze
mari, intravenos), anemie hemolitică, leucopenie, trombocitopenie,
nefropatii (la dozele mari, rareori); reacție Herxheimer, uneori, la prima
injecție de penicilina în sifilis; durere la locul injecției intramusculare.
Contraindicații: Alergie la penicilină - instituirea tratamentului cu
Penicilina G sau alte peniciline (alergia este încrucișată), pe orice cale și în
orice doze, impune investigarea anamnestică îngrijită, pentru decelarea
eventualelor reacții alergice specifice în antecedente și evitarea
accidentelor de acest tip; prudență la bolnavii cu diferite afecțiuni alergice;
folosirea în aplicații locale trebuie evitată (provoacă frecvent
sensibilizare ). Prudență când se administrează doze mari la bolnavii cu
insuficiență cardiacă (aport de potasiu ). Poate interfera cu determinarea
urobilinogenului și a glucozei urinare .

48
 PIRAZINAMIDA ANTIBIOTICE 500 mg, comprimate
Pirazinamida

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să

utilizaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie
să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome
cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă
observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-
i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Pirazinamidă Antibiotice şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
3. Cum să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Pirazinamidă Antibiotice
6. Informaţii suplimentare
1. Ce este PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE şi pentru ce se
utilizează

49
 Pirazinamidă Antibiotice este un antibiotic utilizat împreună cu alte
medicamente în tratamentul tuberculozei:
 Tratamentul cazurilor noi de tuberculoză pulmonară în asociere cu
antibioticele standard (rifampicină, izoniazidă şi etambutol), în
timpul primelor două luni de tratament.
 Tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapulmonare cu bacili
rezistenţi la izoniazidă şi/sau la rifampicină, în asociere cu alte
antibiotice disponibile.
2. Înainte să utilizaţi PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE
Nu utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
 dacă sunteţi alergic (hipersensibil la pirazinamidă sau la oricare
dintre excipienţi);
 dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă hepatică;
 dacă aţi fost diagnosticat cu hiperuricemie în urma unor analize de
laborator;
 dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă renală. Medicul poate totuşi
să vă recomande şi în această situaţie pirazinamidă când este absolut
necesar;
 dacă aţi fost diagnosticat cu porfirie;
 în timpul sarcinii.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
- dacă aţi fost diagnosticat cu o afecţiune a ficatului. Inaintea administrării
tratamentului cu pirazinamidă medical vă va recomanda o evaluare
iniţială a funcţiei hepatice (transaminaze, fosfatază alcalină, bilirubină
totală), renale şi a uricemiei (în vederea eliminării unei insuficienţe
hepatice, renale sau a unei hiperuricemii). Dacă medicul va stabili că
aveţi funcţia hepatică perturbată şi/sau aveţi un factor de risc hepatic
(alcoolism, antecedente de hepatită), nu veţi primi tratament cu
pirazinamidă decât în caz de absolută necesitate (dacă aveţi o formă

50
 severă de boală numită tuberculoză multirezistentă), cu precauţie şi sub
stricta supraveghere a medicului. Supravegherea va cuprinde analize de
laborator pentru evaluarea funcţiei hepatice: dozarea transaminazelor la
fiecare 8 zile în timpul celor 2 luni de tratament cu pirazinamidă şi
urmărirea unor manifestări clinice. (A se vedea şi pct. Reacţii adverse).
Dacă medicul constată valori foarte mari ale transaminazelor va
întrerupe fără întârziere tratamentul cu pirzinamidă..
Dacă medicul constată că aveţi valori crescute ale acidului uric vă va
iniţia un tratament corector.
Durerile articulare moderate, răspund în mod normal tratamentului
simptomatic stabilit de medic.
Dacă durerile articulare persistă şi îşi modifică caracterul, medicul
poate decide întreruperea administrării pirazinamidei.
Dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică, medicul vă
va administra pirazinamidă doar dacă este absolut necesar. Oricum medicul
vă va recomanda lunar un set de analize pentru verificarea funcţiei renale.
Dacă suferiţi de diabet zaharat, este posibil să realizaţi mai dificil
controlul glicemiei în timpul administrării pirazinamidei.
Dacă utilizaţi pirazinamidă, evitaţi expunerea prelungită la soare,
deoarece pirazinamida determină creşterea sensibilităţii tegumentului la
radiaţiile ultraviolete.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului
dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele
eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă medicul v-a recomandat pirazinamidă asociată cu rifampicină
şi izoniazidă, atunci veţi fi supus unei supravegheri atente clinică şi a
analizelor de laborator, datorită însumării efectelor toxice hepatice şi
posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse grave.

51
 Pirazinamida determină apariţia unei coloraţii cafenii a urinii, care
poate îngreuna unele analize de laborator (determinarea cetonelor în urină
prin metoda cu nitroprusiat de sodiu), Pirazinamida poate să scadă
eficacitatea unor medicamente utilizate în tratamentul gutei (de ex.
alopurinol, colchicină, probenecid, sulfinpirazonă) şi a ciclosporinei.
Utilizarea Pirazinamidă Antibiotice cu alimente şi băuturi
Consumul de alcool în timpul administrării de Pirazinamidă
Antibiotice creşte riscul afectării hepatice.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru
recomandări înainte de a lua orice medicament.
Pirazinamida Antibiotice nu se va administra în cursul sarcinii sau în
suspiciune de sarcină.
Pirazinamida se elimină în cantităţi mici în laptele matern, de aceea
trebuie evaluată cu atenţie de către medic instituirea tratamentului cu
pirazinamidă la mamele care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu s-a constatat afectarea capacităţii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje
Informaţii importante privind unele componente ale Pirazinamida
Antibiotice
Nu este cazul.
3. Cum să utilizaţi PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE
Utilizaţi întotdeauna Pirazinamidă Antibiotice exact aşa cum v-a
spus medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul
dacă nu sunteţi sigur.
Tratamentul tuberculozei se face conform unui program naţional
numit Programul naţional de control al tuberculozei.

52
 Pirazinamidă Antibiotice se foloseşte întotdeauna în asociere cu alte
medicamente antituberculoase pentru a se evita instalarea rapidă a
rezistenţei.
Adulţi: 3-4 comprimate de 500 mg pe zi, administrate în doză unică.
Copii: 20 mg/kg/zi într-o singură priză, în cazurile în care nu
identifică alte tratamente satisfăcătoare.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Pirazinamidă Antibiotice
În caz că utilizaţi pirazinamida mai mult decât trebuie, pot apărea
tulburări hepatice, neurologice şi respiratorii.
Dacă apar astfel de simptome, adresaţi-vă imediat medicului
dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe.
Dacă uitaţi să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi medicamentul imediat ce vă
amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe
aceasta. Este important să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza
uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice
Nu întrerupeţi tratamentul cu Pirazinamidă Antibiotice decât în cazul
în care medicul dumneavoastră vă indică acest lucru.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest
medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Pirazinamidă Antibiotice poate determina
reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
La nivelul aparatului digestiv
Afectarea funcţiei hepatice apare frecvent şi pare a fi dependentă de
doză şi de durata tratamentului.
Aceasta poate apărea oricând în timpul tratamentului cu
pirazinamidă. Dacă apar lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături, dureri

53
abdominale, slăbiciune marcată, febră, uşoara îngălbenire a pielii, medicul
vă va recomanda analize de laborator pentru evaluarea funcţiei hepatice.
Rar, au fost raportate cazuri grave de hepatită toxică, în condiţiile asocierii
cu alte medicamente toxice pentru ficat, în special izoniazidă.
Tulburări ale sângelui
Foarte rar se observă anemie, scăderea trombocitelor sau porfirie.
Sistem nervos central
Ocazional s-au constatat dureri de cap, ameţeli, agitaţie şi insomnii.
Creşterea nivelului acidului uric
Este foarte frecventă şi poate determina dureri articulare (1% din
cazuri), dureri musculare şi accese degută.
La nivel renal
S-a observat urini închise la culoare, durere la urinat şi nefrită
interstiţială.
Alte reacţii adverse
Deoarece pirazinamida poate determina scăderea glicemiei, la
diabetici apar dificultăţi de echilibrare a glicemiei.
Au fost raportate şi reacţii alergice (erupţii cutanate), precum şi
fenomene de sensibilizare la lumină.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi
orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să
comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. Cum se păstrează PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE
Nu utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice după data de expirare înscrisă
pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii
respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

54
 Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor
menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă
mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Pirazinamidă Antibiotice
- Substanţa activă este pirazinamida. Fiecare comprimat conţine
pirazinamidă 500 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, amidon
de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de
magneziu.
Cum arată Pirazinamidă Antibiotice şi conţinutul ambalajului
Pirazinamidă Antibiotice 500 mg se prezintă sub formă de
comprimate de culoare alb-gălbuie, rotunde, plate, având imprimată pe una
din feţe inscripţia ‹‹PZ››
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a 10 comprimate.
Cutie cu 150 blistere din PVC/Al a 10 comprimate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorii
Antibiotice S.A.
Str.Valea Lupului, nr.1, Iaşi, 707410, Romania
Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2011
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să
contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe
piaţă:
Antibiotice S.A. Str.Valea Lupului, nr.1, Iaşi, 707410, Romania

55
 STREVITAL 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă
STREVITAL 5 g, pulbere pentru soluţie
injectabilă
Streptomicină (sub formă de sulfat)
Compoziţie
STREVITAL 1 g Un flacon conţine streptomicină 1 g (sub formă de
sulfat).
STREVITAL 5 g Un flacon conţine streptomicină 5 g (sub formă de
sulfat).
Grupa farmacoterapeutică: Antibiotice aminoglicozidice,
antibiotice streptomicine
Indicaţii terapeutice
- tuberculoză, în asocieri polichimioterapice;
- tularemie;
- pestă;
- bruceloză;
- endocardită bacteriană produsă de Streptococcus viridans şi de
Enterococcus faecalis– în asociere cu penicilina;
- granuloma inguinale (donovanioză);
- şancru moale.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la streptomicină.
Precauţii
Administrarea streptomicinei trebuie evitată la pacienţii cu
hipersensibilitate la alte antibiotice aminoglicozidice (pot prezenta
reactivitate imunologică încrucişată).
În cazul tratamentului prelungit se recomandă supravegherea
funcţiilor renală, vestibulară si auditivă.

56
 Interacţiuni
Se recomandă evitarea asocierii streptomicinei cu alte antibiotice
aminoglicozidice, furosemid, acid etacrinic, manitol sau alte medicamente
cu potenţial nefrotoxic şi ototoxic (creşte riscul oto - şi nefrotoxicităţii).
Se recomandă prudenţă în cazul asocierii cu anestezice generale din
grupa hidrocarburilor halogenate şi curarizante (cresc riscul blocului
neuromuscular şi al deprimării respiraţiei până la apnee).
Nu este recomandată asocierea aminoglicozidelor cu polimixine
administrate parenteral, cu cefaloridina, paramomicina, viomicina, colistin
şi ciclosporine (creşte riscul nefrotoxicităţii şi al blocului neuromuscular).
Atenţionări speciale
Deoarece aminoglicozidele sunt medicamente cu indice terapeutic
mic, se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a antibioticului,
în special la persoanele cu leziuni otice sau renale preexistente, la vârstnici,
la bolnavii cu infecţii severe (unde sunt necesare doze mari) ca şi în
situaţiile caracterizate printr-un volum aparent de distribuţie redus (bolnavi
cu arsuri întinse, şoc, febră etc.) sau mărit (ascită, obezitate).
La pacienţii cu insuficienţă renală este necesară mărirea intervalului
dintre doze în funcţie de gradul afectării funcţiei renale.
Se recomandă prudenţă la pacienţii cu botulism, miastenia gravis,
boală Parkinson, hipocalcemie marcată, deoarece în aceste situaţii,
streptomicina creşte riscul blocului neuromuscular.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Streptomicina traversează bariera placentară realizând concentraţii
plasmatice la făt de 25-50% din concentraţia plasmatică la mamă.
Experienţa clinică a demonstrat că administrarea streptomicinei la
femeile însărcinate poate determina nefrotoxicitate şi surditate bilaterală
ireversibilă la copil. În cazul infecţiilor severe care nu pot fi tratate cu alte

57
chimioterapice antibacteriene, administrarea streptomicinei în perioada
sarcinii impune evaluarea raportului risc potenţial fetal/beneficiu matern.
Alăptarea
Aminoglicozidele se excretă în laptele matern în cantităţi mici.
Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului, se recomandă fie
întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului antibiotic.
Secretat în cantităţi mici în laptele matern. Administrarea în perioada
alăptării nu este recomandată.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Datorită riscului de a produce reacţii adverse vestibulare şi oculare
(scotom), streptomicina poate influenţa negativ capacitatea de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze şi mod de administrare
Tuberculoză
Dozele recomandate sunt următoarele:
Adulţi: 15 mg/kg şi zi, fără a depăşi 1 g/zi, în injecţii intramusculare,
zilnic sau de 2 - 3 ori pe săptămână, în asociere cu alte chimioterapice
antituberculoase.
Copii: 15 - 20 mg/kg şi zi, fără a depăşi 1 g/zi, în injecţii
intramusculare, zilnic sau de 2 - 3 ori pe săptămână, în asociere cu alte
chimioterapice antituberculoase.
Doza maximă zilnică va fi redusă la 500 – 750 mg la pacienţii cu
vârsta peste 40 de ani şi la cei cu greutatea mai mică de 50 kg, datorită
riscului crescut de toxicitate.
Dozele vor fi reduse la pacienţii cu insuficienţă renală, iar
concentraţiile plasmatice a medicamentului vor fi monitorizate.
Insuficienţă renală: Iniţial, administrarea unei doze de 15 mg/kg,
urmată de doza de 7,5 mg/kg după cum urmează:

58
  la 24 ore la un clearance al creatininei cuprins între 50 – 80
ml/min.;
 la 48 ore la un clearance al creatininei cuprins între 10 – 50
ml/min.;
 la 48 – 72 ore la un clearance al creatininei mai mic sau egal
cu 10 ml/min.
Tularemie
Doza uzuală este de 1-2 g pe zi, în injecţii intramusculare, fracţionat
la intervale de 12 ore, timp de 7 – 10 zile.
Bruceloză
Doza uzuală este de 2 g pe zi, în injecţii intramusculare, fracţionat la
intervale de 12 ore, timp de 2 – 3 săptămâni.
Pestă
Doza uzualăeste de 2 g/zi în injecţii intramusculare, fracţionat la 12
ore, pentru minim 10 zile.
Endocardita bacterianăcu enterococi
Doza uzuală este de 2 g/zi, timp de 2 săptămâni în injecţii
intramusculare, apoi 1 g/zi următoarele 4 săptămâni fracţionat la intervale
de 12 ore, în asociere cu penicilină.
Endocardita bacteriană cu streptococi
Doza uzuală este de 2 g/zi, în injecţii intramusculare, fracţionat la 12
ore, timp de o săptămână şi 1 g/zi fracţionat la 12 ore pentru următoarea
săptămână, în asociere cu penicilină.
În alte infecţii:
- adulţi: doza uzuală este de 500 mg - 1 g pe zi, în injecţii
intramusculare, la intervale de 12 ore (în insuficienţa renală intervalele se
măresc la 24 ore, 48 de ore sau mai mult, în funcţie de gradul afectării
renale şi concentraţia plasmatică a streptomicinei va fi monitorizată).

59
 - copii: doza uzuală este de 20 - 40 mg/kg şi zi, până la maxim 1 g/zi,
în injecţii intramusculare, la intervale de 12 ore.
Streptomicina se administrează injectabil intramuscular profund.
Locul injecţiilor trebuie alternat, iar concentraţia soluţiei injectate nu
trebuie să fie mai mare de 500 mg/ml.
Injectarea intrarahidiană a streptomicinei nu este recomandată,
deoarece poate produce dureri radiculare şi fenomene de mielită.
Informaţii privind prepararea medicamentului înainte de utilizare
STREVITAL 1 g
Pentru prepararea soluţiei, conţinutul unui flacon se dizolvă cu 3-4
ml ser fiziologic sau apă pentru preparate injectabile.
STREVITAL 5 g
Pentru prepararea soluţiei conţinutul unui flacon se dizolvă cu 15-20
ml ser fiziologic sau apă pentru preparate injectabile.
Înaintea introducerii solventului, dopul de cauciuc al flaconului
trebuie şters cu un tampon de vată cu alcool.
Reacţii adverse
Reacţiile alergice sunt frecvente şi se evidenţiază îndeosebi prin
erupţii cutanate, însoţite uneori de prurit, febră, adenopatie şi eozinofilie.
Au fost semnalate cazuri rare de dermatită exfoliativă, şoc anafilactic,
neutropenie, trombocitopenie şi anemie aplastică.
Ototoxicitatea streptomicinei este relativ mică în comparaţie cu a
altor aminoglicozide, dar riscul este mare în cazul tuberculozei care
presupune tratament prelungit. Antibioticul provoacă predominant leziuni
vestibulare.
Nefrotoxicitatea este redusă.
Manifestări toxice, mai rare, constau în scotoame (prin afectarea
nervului optic), parestezii - mai ales circumoral şi la extremităţi şi alte
tulburări nevritice.

60
 Injectarea intrarahidiană poate determina dureri radiculare şi
fenomene de mielită.
Supradozaj
În caz de supradozaj sau în cazul apariţiei reacţiilor toxice se
recomandă oprirea administrării antibioticului şi instituirea tratamentului de
susţinere a funcţiilor vitale. Hemodializa şi dializa peritoneală pot fi
eficiente.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Ambalaj
STREVITAL 1 g
Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml
conţinând streptomicină 1 g.
Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml
conţinând streptomicină 1 g.
STREVITAL 5 g
Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml
conţinând streptomicină 5 g.
Producător Antibiotice SA, Str. Valea Lupului nr. 1, Iaşi, România

CEFALEXIN 500 MG X 10 CAPS. IS

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest

prospect, deoarece el conţine informaţii
importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar
să-l recitiţi.

61
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l
daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu
ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna din reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice
reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Cefalexin Sandoz şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi Cefalexin Sandoz
3. Cum să utilizaţi Cefalexin Sandoz
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Cefalexin Sandoz
6. Informaţii suplimentare
1. Ce este CEFALEXIN SANDOZ şi pentru ce se utilizează
Cefalexin Sandoz conține o substanță activă numită cefalexină.
Aceasta aparține clasei antibioticelor și anume grupului numit
”cefalosporine„.
Cefalexin Sandoz este recomandat în tratamentul infecțiilor care sunt
produse de bacterii sensibile la cefalexină după cum urmează :
- Infecții respiratorii ex. plămâni, căi respiratorii (amigdalite, faringite,
bronșite),
- Infecții cu localizare în urechea medie,
- Infecții ale pielii și părților moi (ex. mușchi),
- Infecții ale oaselor și articulațiilor,
- Infecții ale organelor de reproducere și ale aparatului urinar (cistite),
inclusiv infecții acute ale prostatei (prostatită),
- Infecții dentare.

62
 2. Înainte să utilizaţi CEFALEXIN SANDOZ
Nu utilizaţi Cefalexin Sandoz
- dacă sunteți alergic (hipersensibil) la cefalexină, alte cefalosprine sau
antibiotice din grupa penicilinelor sau la oricare dintre celelalte
componente ale Cefalexin Sandoz ;
- dacă aveți porfirie.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefalexin Sandoz
- dacă ați avut în trecut reacții alergice la cefalexină, alte cefalosporine
sau la alte antibiotice din clasa penicilinelor,
- dacă aveți o afectare severă a rinichiului (s-ar putea să aveți nevoie
de o doză mai mică),
- dacă aveți diaree – poate fi semnul unei inflamații a intestinului.
Spuneți-i medicului dumneavoastră dacă urmează să faceți teste de
sâne sau de urină. Cefalexina poate afecta rezultatul acestor teste.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului
dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv din
medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
În mod special spuneți-i medicului dumneavoastră dacă luați:
- alte antibiotice, mai ales amfotericină, capreomicină, vancomicină,
gentamicină sau neomicină ;
- diuretice (medicamente care elimină apa din organism) – furosemid,
bumetanid;
- probenicid – pentru tratamentul gutei;
- metformin – pentru tratamentul diabetului ;
- medicamente folosite pentru tratamentul leucemiei.
Utilizarea Cefalexin Sandoz împreună cu alimente şi băuturi
Acest medicament poate fi luat înainte, în timpul sau după masă.
Sarcina şi alăptarea

63
 Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru
recomandări, înainte de a lua orice medicament.
Înainte de a lua Cefalexin Sandoz spuneți medicului dumneavoastră
dacă sunteți gravidă, ați putea fi gravidă sau dacă alăptați.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există date privind influenţa Cefalexin Sandoz asupra capacităţii
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţi CEFALEXIN SANDOZ
Utilizaţi întotdeauna Cefalexin Sandoz exact aşa cum v-a spus
medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră
sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi adolescenţi
Doza uzuală recomandată este de 500 mg Cefalexin Sandoz la 6-8
ore.
Doza poate fi crescută în funcţie de etiologia şi severitatea infecţiei,
fără a depăşi 4 g cefalexină pe zi în infecţiile cu germeni sensibili sau 6 g
cefalexină pe zi în infecţiile cu germeni mai puţin sensibili, administrată în
mai multe prize.
În infecţiile urinare necomplicate, în faringitele streptococice şi în
infecţiile cutanate uşoare, se pot administra 500 mg Cefalexin Sandoz la
intervale de 12 ore sau 250 mg Cefalexin Sandoz la intervale de 6 ore.
Pentru infecţii mai severe sau pentru cele produse de germeni mai
puţin sensibili, pot fi necesare doze crescute.
Dacă sunt necesare doze zilnice mai mari de 4 g cefalexină, trebuie
avută în vedere posibilitatea utilizării altor cefalosporine cu administrare
parenterală, în doze echivalente.
Dozele zilnice nu trebuie să fie mai mici de 1 g cefalexină.
Copii

64
 Doza uzuală recomandată este de 25-50 mg Cefalexin Sandoz/kg şi
zi (când este necesar, se poate creşte doza până la 100 mg Cefalexin
Sandoz/kg şi zi), divizată în 2, 3 sau 4 prize. În cazul infecţiilor
necomplicate ale tractului urinar, infecţiilor pielii şi ale ţesuturilor moi,
precum şi în faringita streptococică, doza totală zilnică poate fi divizată în
două prize egale, administrate la intervale de 12 ore.
Tratamentul trebuie continuat 2-5 zile după dispariţia
simptomatologiei. Pentru a preveni complicaţiile, în infecţiile cu streptococ
beta-hemolitic durata tratamentului trebuie să fie de cel puţin 10 zile.
Vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală
Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei.
Clearance-ul creatininei Doza pentru o priză Intervalul dintre
(ml/min) (mg) administrări (ore)
40-80 500 12
20-30 500 24
Cefalexin Sandoz trebuie administrat cu precauţie în cazul
insuficienţei renale severe. Trebuie efectuate examene clinice şi de
laborator deoarece doza necesară poate fi mai mică decât cea uzual
recomandată.
La pacienţii dializaţi doza este de 250 mg Cefalexin Sandoz de 1-2
ori pe zi şi în plus încă 500 mg Cefalexin Sandoz după fiecare şedinţă de
dializă. Doza totală în zilele de dializă este de până la 1 g Cefalexin
Sandoz.
Medicul va decide doza adecvată, frecvenţa şi durata administrării în
funcţie de starea dumneavoastră, de toleranţa faţă de medicament, de
răspunsul la tratament şi de reacţiile adverse posibile.
Dacă dumneavoastră consideraţi că efectele medicamentului sunt
prea slabe sau prea puternice, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
Dacă ați utilizat mai mult Cefalexin Sandoz decât trebuie

65
 Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră a luat o doză mai
mare de Cefalexin Sandoz luați ambalajul medicamentului și adresați-vă
imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital.
Manifestările supradozajului pot fi : senzație de rău (greață), stare de
rău (vărsătură), deranjament al stomacului, apariția de sânge în urină.
Dacă ați uitat să utilizaţi Cefalexin Sandoz
Dacă ați uitat să luați o doză, luați-o imediat ce v-ați adus aminte.
Dacă este aproape timpul pentru următoarea săriți doza uitată și luați-o pe
următoarea, apoi continuați conform planificării inițiale. Nu luați o doză
dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs,
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Cefalexin Sandoz poate provoca reacţii
adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Opriți administrarea Cefalexin Sandoz și spuneți imediat medicului
dumneavoastră dacă apare una din următoarele reacții adverse:
 erupție cutanată tranzitorie,
 febră,
 mâncărime a pielii,
 umflarea buzelor, pleoapelor și limbii,
 respirație dificilă sau șuierătoare.
Acestea pot fi manifestările unei reacții alergice.
Reacții adverse severe
Următoarele reacții adverse pot fi severe și necesită întreruperea
tratamentului și contactarea medicului:
 descuamarea pielii și apariția de vezicule pe piele,
 diaree severă.

66
 Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de
cefalexină:
 diaree,
 durere de stomac,
 senzație de arsură la nivelul stomacului,
 indigestie,
 durere la nivelul abdomenului inferior,
 inflamația intestinului gros (colită),
 greață și vărsătură,
 erupție cutanată sub formă de pete,
 mâncărime a pielii,
 erupție cutantă sub formă de pete, supranivelată însoțită sau nu de
mâncărime,
 secreție gălbuie la nivelul ochilor,
 apariția de vezicule la nivelul mucoasei gurii și nasului,
 dureri pluriarticulare însoțite de erupție cutanată, febră, umflarea
ganglionilor limfatici și apariția de urină tulbure,
 scăderea numărului de celule albe și roșii din sânge,
 afectarea activității ficatului și rinichilor care se poate observa la
efectuarea unor teste,
 îngălbenirea albului ochilor și/sau pielii (icter),
 slăbiciune, stare de leșin,
 senzație de confuzie sau agitație,
 perceperea, vederea sau auzirea unor evenimente sau persoane care
nu există în realitate (halucinații),
 amețeli, oboseală, durere de cap,
 nervozitate,
 tulburări ale somnului,

67
  mâncărime în jurul anusului și organelor genitale, inflamația
vaginului și secreție vaginală albă grunjoasă (candidoză),
Dacă vreuna din reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi
orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. Cum se păstrează CEFALEXIN SANDOZ
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
A se păstra în ambalajul original.
Nu utilizaţi Cefalexin Sandoz după data de expirare înscrisă pe
ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii
respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor
menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă
mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Cefalexin Sandoz
Substanţa activă este cefalexina.
Cefalexin Sandoz 250 mg
Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: stearat de magneziu,
celuloză microcristalină; învelişul capsulei: dioxid de titan (E 171),
gelatină.
Cefalexin Sandoz 500 mg
Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: stearat de magneziu,
celuloză microcristalină; învelişul capsulei: dioxid de titan (E 171),
gelatină, apă.
Cum arată Cefalexin Sandoz şi conţinutul ambalajului
Cefalexin Sandoz 250 mg

68
 Capsule gelatinoase tari de culoare albă opacă ce conţin o pulbere de
culoare alb-gălbuie, cu miros caracteristic.
Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 capsule.
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 6 capsule.
Cefalexin Sandoz 500 mg
Capsule gelatinoase cu cap de culoare alb opac şi corp de culoare alb
opac care conţin pulbere albă până la gălbuie cu mirosul caracteristic al
substanţei active.
Cutie cu un blister PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule.
Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă și fabricantul
S.C. Sandoz S.R.L,
Str. Livezeni nr. 7A, 540472 Târgu Mureş, România
Pentru orice informații despre acest medicament, vă rugăm să
contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe
piață.
Sandoz Pharma Services
Victoria Business Park,
Şos. Bucureşti-Ploieşti 73-81, Corp 2, Etaj 2
Bucureşti, Sector 1
România
Tel: +40 21 4075160
Acest prospect a fost aprobat în august 2012

69
 V. CONCLUZII

În urma statisticilor efectuate Romania se află pe locul I în lume la

rezistența la antibiotice a populației. Acest fapt se datorează următoarelor
cauze:
 consum mare de antibiotice ”după ureche”
 recomandarea antibioticelor ”în abuz” chiar de cadrele medicale
 nerespectarea recomandărilor
 alcoolul duce la inactivarea antibioticelor. Efectele negative
asupra organismului uman pot fi mai mari dacă pacientul ia
anumite antibiotice pentru tratarea tuberculozei și apoi bea alcool
– precum înroşirea pielii sau apariția unei stări «alterate» a
întregului corp.
 cafeaua are efect de stimulare a secreţiei gastrice, reducând
eficacitatea medicamentelor de tip antiulceroase. Mai mult,
cofeina crește efectele secundare (digestive şi cardiace), ale
teofilinei, un bronhodilatator folosit în tratarea astmului. Această
băutură mai poate, în acelaşi timp, diminua acţiunea unor
calmante, precum benzodiazepinele, și duce la creşterea acţiunii
diureticelor
 băuturile acide pot influența absorbţia unor medicamente ca
ampicilina, oxacilina, penicilina V, eritromicina. Medicii
recomandă persoanelor care urmează un tratament cu aceste
medicamente să le administreze, în general, la aproximativ două
sau trei ore după masă, atunci când PH-ul gastric este mai redus.

70
 antibioticele afectează flora intestinală
 laptele, un alt inamic al antibioticelor diminuează efectul
medicamentelor, mai ales în cazul tetraciclinei. Cei ce urmează un
tratament cu antibiotice trebuie să evite să ia medicamentul cu
iaurt sau lapte, deoarece pastila nu își mai face efectul. Se poate
bea lapte sau manca un iaurt după cel puţin jumătate de oră de la
luarea pastilei, dar în nici un caz înainte de a lua medicamentul
 sucul de grapefruit este o altă băutură cu un efect extrem de
periculos asupra organismului atunci când medicamentele sunt
luate cu acest lichid. Sucul de grapefruit interferează cu un număr
mare de medicamente, precum cele pentru persoanele cardiace,
care suferă de reflux gastro-esofagian, disfuncţie erectilă,
convulsii sau tulburări ale somnului. Medicii recomandă
persoanelor care obişnuiesc să bea suc de grapefruit și au diferite
afecţiuni să amâne sucul cu cel puţin doua ore de la luarea
medicamentelor, pentru a evita apariţia efectelor negative.

71
 VI. BIBLIOGRAFIE

1. Niculescu C. ,“Anatomia şi fiziologia omului. Compendiu”, 2009,

Editura Corint, Bucureşti.
2. “Medicina în familie. Ghid complet pentru sănătatea întregii familii”,
2000, Editura Teora, Bucureşti.
3. Revista “Asul verde” .
4. FICA CORNELIA, ”Îndreptar practic pentru preparate
medicamentoase”, Editura Medicală, Bucureşti, 1983.

72