Sunteți pe pagina 1din 5

Statutul femeii în România comunistă.

Politici publice
și viață privată
- recenzie –

Cartea „Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată” face
parte din Colecția „ TEXTE DE FRONTIERĂ”, numărul 73 și a văzut lumina tiparului în
anul 2015, la Institutul European din Iași.
Lucrarea este un compendiu de articole ale mai multor autori pe care îi vom prezenta
în cele ce urmează, și are ca și coordonator pe Alina Hurubean.
Această demers editorial face parte dintr-un proiect mai amplu, după cum regăsim
prezentat în cuvântul de început, având ca titlu „După 25 de ani. Comunismul din Europa de
Est”, derulat de Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei”
din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI) și Revista Polis.
Majoritatea textelor reunite în cuprinsul acestui volum colectiv au fost prezentate în
cadrul Conferinței Naționale cu tema „Statutul femeii în România comunistă”, organizată la
Iași în data de 8 martie 2014.
Cartea este structurată în trei părți după cum urmează:
Partea I: Emanciparea femeii și egalitatea de gen în România comunistă. Distorsiuni și
efecte perverse
Prima parte a lucrării este formată din trei articole: Contextul de acțiune al egalității
de gen înainte de 1989 de Georgeta GHEBREA, Gen, revoluție și război. O analiză
comparativă asupra emancipării femeii în Uniunea Sovietică și România comunistă de
Alina ILINCA și Liviu Marius BEJENARU și Modelul femeii comuniste: Elena Ceaușescu
sau Ana Pauker? de Radu CLIT.
În articolul Contextul de acțiune al egalității de gen înainte de 1989, Georgeta
Ghebrea încearcă să analizeze o serie de întrebări cu privire la politicile de gen în regimul
comunist cum ar fi: au fost politici de gen în timpul comunismului? Dacă da, ce tipuri? Pot
aceste tipologii de gen șă fie încadrate în politicile din zilele noastre? Ce ideologie și ce model
familial a fost promovat? Erau aceste politici consonante cu ceea ce se întâmpla în Vest – în
ceea ce privește egalitatea de gen – sau eram excentrici, diferiți și izolați? Care era
specificitatea politicilor de gen în România înainte de 1989?
De asemenea, articolul urmărește o analiză a politicilor de gen în România înainte de
1989 în relație cu dezvoltarea în aceiași perioadă în Vest și, totodată, se încearcă o scurtă
comparație a cadrelor legale și instituționale din România și aquisul egalității din Europa.
În articolul Gen, revoluție și război. O analiză comparativă asupra emancipării
femeii în Uniunea Sovietică și România comunistă, Alina Ilinca și Liviu Marius Bejenaru
au ca pistă de studiu urmărirea schimbărilor de poziție în Uniunea Sovietică și România
Comunistă. Dacă în regimul Bolșevic, spun autorii, femeie au trecut de la uniunea morală
liberă la ziditoare de socialism în regimul Stalinist, în Marele Război Patriotic femeia
sovietică participă ca si soție, mamă, soldat și muncitoare. În România comunistă, deoarece
nu s-a desfășurat o astfel de revoluție socială, liderii comuniști au rezolvat această chestiune
imitând modelul sovietic.
Venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu a adus o axare pronunțată pe promovarea
femeii și oferirea sprijinului ca femeile să ocupe poziții de conducere. Totodată, această
promovare a legitimat creșterea în rang a Elenei Ceaușescu. La fel ca în Uniunea Sovietică,
emanciparea femeii a fost în continuare o cale de subliniere a inegalităților de gen. Politica
pronatalistă a regimului a reprezentat o tragedie națională în legătură cu creșterea mortalității
infantile și a mamelor ce nașteau. Din punctul de vedere al autorilor, probabil că aceasta este
doar una din fațetele nefericitului mariaj dintre marxism și feminism.
În articolul Modelul femeii comuniste: Elena Ceaușescu sau Ana Pauker?, Radu
Clit își pornește argumentarea de la o opinie publică care o învinuia pe Elene Ceaușescu ca
având un rol deosebit de important în dezastrul provocat de regimul comunist din România. În
România imaginea femeii era patriarhală dinaintea comunismului, pe când în Rusia,
feminismul traditionalist a fost integrat în societate abia după Revoluția comunistă. De aceea,
pentru a identifica modelul feminin comunist autorul aduce în discuție modelul Anei Pauker,
o femeie ce a marcat începuturile regimului comunist.
Finalitatea articolului, comparând aceste două modele de femei comuniste, aduce în
lumină faptul că Elena Ceaușescu a devenit încarnarea răului, așa cum a fost Ana Pauker la
începutul regimului comunist, confirmând încă o dată viziunea tradiționalistă a rolului femeii
în societate.

Partea a II-a: Căsătoria, familia și politica demografică represivă a regimului Ceaușescu


A doua parte a acestei lucrări, la fel ca prima parte, cuprinde tot trei articole: Regimul
matrimonial în comunism de Lumința DUMĂNESCU, Rolul presei scrise în promovarea
politicii pronataliste în ultimii ani ai regimului comunist de Raluca Ioana HOREA-
ȘERBAN și Marinela ISTRATE și „Decesul s-a produs din vina femeii....”: fragmente din
universul medico-juridic al pronatalismului ceaușist de Corina DOBOȘ.
În primul articol Regimul matrimonial în comunism, autoarea, Lumința Dumănescu,
propune o analiză teoretică a comportamentului matrimonial sub regimul comunist. În lucrare
sunt expuse unele considerații asupra următoarelor chestiuni: căi de formare a unei familii,
însemnătatea formării familiei, locul și rolul soțiilor în familie, numărul membrilor familiei,
creșterea copiilor și educația.
În cadrul acestei analize sunt prezentatea de asemenea și date statistice în legătură cu
familia și membrii acesteia. În urma acestei comparări de date, autoarea articolului ajunge la
concluzia că universalitatea și precocitatea mariajului sunt caracteristici ce au fost perpetuate
pe parcursul socialismului. Însă tipologia familiilor s-a schimbat fundamental, în contextul
actiunilor sinergetice a trei factori menționați și a altor factori de importanță secundară.
Cel de-al doilea articol, Rolul presei scrise în promovarea politicii pronataliste în
ultimii ani ai regimului comunist, îi are ca autori pe Raluca Ioana Horea-Șerban și pe
Marinela Istrate. Prin această lucrare se scoate în evidență faptul că în România (in)coerența
regimului comunist cerută de intruziunea autorităților guvernamentale în cele mai intime
aspecte ale vieții atât a individului, cât și a cuplului. Comportamentul natalist al populației a
fost gestionat într-un mod agresiv și forțat spre nașterea unui număr cât mai mare de copii,
spre impunerea unui comportament dezirabil ce include inocularea psihologică ca fiind o
responsabilitate patriotică, femeile primind garanția unei misiuni nobile..
Prin urmare, articolul acesta este construit sub forma unei excursii în politica pro-
natalistă impusă de regimul comunist, în ultima perioadă a existenței sale, punând accentul pe
înțelesul cantitativ al acestei metodologii cât și a suportului trans-disciplinar, ambele fiind
diseminate prin masmedia, fiind proliferate familiile cu mai mulți copii.
Cel de-al treilea articol continuă ideea adusă la lumină în cel de-al doilea articol din
această parte, fiind denumit sugestiv de către autorul său, Corina Doboș: „Decesul s-a produs
din vina femeii....”: fragmente din universul medico-juridic al pronatalismului ceaușist.
În cadrul acestui articol sunt examinate șase dosare medicale de deces al unor mame
prin (posibil) avort obținut, gestionate de autoritățile medicale din București în anul 1984.
Pornind de la aceste dosare medicale, autorul realizează o cercetare prin care investighează
implicațiile domeniului juridic și medical, gradual construit, în jurul femeii însărcinate în
contextul regimului pro-natalist impus de Ceaușescu în perioada 1966-1989.
Această cercetare i-a oferit autoarei posilitatea schițării unei imagini a presiunilor
politice exercitate asupra cadrelor medicale și a femeilor însărcinate, presiuni ce au dus către
situații absurde în care valorile profesionale și relația dintre femeile pacient și medicul ce le
asista să fie profund alterate. Astfel, autoarea concluzionează că camera de urgențe a devenit
o cameră de inchiziție.

Partea a III-a: Identitatea discursiv-narativă a femeii între comunism și postcomunism:


presa scrisă, istoria orală și imaginarul social
La fel ca primele două părți ale lucrării, partea a treia respectă același simtrism, fiind
compusă din trei articole: Fabricând o nouă identitate politică: femeile turce și tătare în
perioada 1948-1960. Studiu de caz: Săteanca, Femeia și Dobrogea nouă de Manuela
MARIN, Două femei, mai multe istorii de Cătălina MIHALACHE și „Emanciparea prin
muncă” și reconstrucția statutului femeii: o privire dinspre postcomunism de Alina
HURUBEAN.
În articolul Fabricând o nouă identitate politică: femeile turce și tătare în
perioada 1948-1960. Studiu de caz: Săteanca, Femeia și Dobrogea nouă, Manuela Marin
explorează modul în care au fost construite articolele din Săteanca, Femeia și Dobrogea nouă
pentru a putea crea o nouă identitate politică pentru femei în general, și pentru femeile turce și
tatare în particular la începutul perioadei de instaurare a comunismului în România.
Folosindu-se de conceptul de identitate narativă al lui Paul Ricouer, autoarea
argumentează faptul că implicarea femeilor în activitatea socială, politică și economică a
devenit un element important al noi lor identități.
De asemenea, acest articol arată faptul că nu există diferențe majore în propaganda
identității pentru femeile turce și tătare față de cea adresată femeilor românce.
Al doilea articol Două femei, mai multe istorii propune o investigație pe baza unui
exercițiu de istorie orală bazată pe analiza unor interviuri luate de autor în 2012 pentru două
femei care au trecut prin aproape toată perioada comunistă. Dialogul din cadrul interviurilor s-
au bazat pe povestirea poveștii de viață a celor două femei intervievate, scoțând la lumină
aspecte importante privind pregătirea lor profesională, viața de familie, privind imaginea de
sine sau propriile valori. Femeile intervievate au descoperit mecanismul lor de rezistență în
acea perioadă la toate restricțiile și intruziunile sistemului, cât și posibilitățile de promovare
pe care oamenii le puteau obține în acele timpuri.
În ultimul aticol „Emanciparea prin muncă” și reconstrucția statutului femeii: o
privire dinspre postcomunism, autoarea Alina Huburean analizează viața femeii din
perspectiva muncii în gospodărie văzută ca ipoteză a unui travaliu ce este realizat în general
de femei, și care în acea perioadă a devenit o cale de obținere a câștigurilor economice și
politice.
Acest articol are ca scop, după cum precizează autoarea, să arate că o crestere în rata
de angajare a femeilor și a cresterii participării în viața publică a acestora pot fi atinse doar
dacă sunt acompaniate de politici care ar putea balansa viața profesională cu cea personală sau
de familie.
Din punctul meu de vedere această lucrare vrea să arate, prin organizarea articolelor
foarte bine documentate în acest sens, modul în care a fost influențată mentalitatea societății
cu privire la rolul și locul femeii în societate.