INTRODUCERE

Multe provocări și dileme ale feminismului românesc sunt strâns legate de evoluția
politică și istorică a României, inclusiv de modul în care s-au dezoltat în perioada tranziției
relațiile de gen. Feminismul românesc de după 1989 a fost nevoit să încerce să acopere golul
creat de perioada comunistă, să minimizeze discrepanța dată de evoluția altor state din vestul
Europei și de Statele Unite, în comparație cu stagnarea României. Din cauza comunismului,
afirmarea feminismului academic a început să fie vizibilă mai târziu decât în statele Europei
vestice, mai exact după 1992-1993, debutând prin intermediul câtorva cursuri, extinzându-se
ulterior, pas cu pas, în special în universitățile de stat din cele mai importante centre
universitare.1 Un rol foarte important în acest sens l-a avut Societatea de Analize Feministe
AnA, fondată în 1993, ce până în 2003, a fost singura care a editat o revistă de studii
feministe, numită „AnaLize”. Astfel, feminismul academic a exercitat o influență
semnificativă asupra cercetărilor referitoare la relațiile de gen din România, cooperând cu
diverse organizații, atât naționale cât și internaționale, pentru conturarea unei imagini cât mai
complete cu privire la cunoașterea situației familiale a femeilor, a contextelor economice,
culturale și politice ale acestei problematici, susținând, în același timp, configurarea politicilor
de gen din spațiul românesc.2
Mare parte din cercetările și teoriile specialiștilor feminismului academic românesc
tratează dimensiunea politică a situației femeilor, aspect ilustrat și de acest subcapitol. Spațiul
est-european, prin prisma experienței comunismului, a avut un parcurs diferit inclusiv în ceea
ce privește evoluția feminismului. Astfel, unele cercetătoare din Europa de Est susțin că
cetățenia și democrația reprezintă teme pe baza cărora au fost produse nenumărate dezbateri
în cadrul studiilor feministe și referitoare la problematica genului, completând că anumite
studii au acuzat însăși definiția democrației, considerând-o responsabilă de excluziunile
produse în cadrul unor regimuri democratice.3 Autoare precum Sheri Kunov și Pamela Paxton
propun o sinteză a cercetărilor legate de reprezentarea politică a femeilor, în special despre
prezența lor în parlamentele naționale. Conform acestor autoare, se pot identifica trei tipuri de
explicații dezvoltate: politice, ideologice și socio-structurale.4 Una dintre trăsăturile
caracteristice contextului politic din România postcomunistă ține de modul de percepție al
1
Mihaela Miroiu, „Drumul catre autonomie”, Polirom, Iași, 2004, p. 34;
2
Idem, p. 35;
3
Ionela Băluță, „Femeile în spațiul politic din România postcomunistă: De la „jocul” politic la construcția
socială”, în „Annals of the University of Bucharest/Politica Science”, series 14: (2), 2012, pp. 87-95;

4
Ionela Băluță, op. citată, 2012, p. 89;
problematicii egalităţii de gen, precum și a reprezentării femeii în politică. Pe de-o parte, acest
aspect este legat de modul în care comunismul a tratat acest subiect. Aici pot fi enumerate
câteva exemple precum propaganda partidului unic cu privire la egalitatea dintre bărbaţi și
femei, și introducerea cotei minime pentru reprezentarea femeilor în sfera politică. Toate
acestea au condus spre de-legitimizarea și demonetizarea acestui subiect, în perioada dinainte
de 1989.5 Ionela Băluță susține că atât efectele ideologice, cât și rolul reprezentărilor sociale
referitoare la prezența femeilor în politică și la identitățile de gen, sunt cel mai vizibile în
declarațiile mediatice susținute de unii dintre politicieni cu privire la subiectul discutat. 6
Astfel, cotele de gen, spune autoarea, „sunt respinse în numele unor roluri de gen
tradiţionale, care respectă valorile creştine şi diferenţa „naturală” dintre femei şi bărbaţi.
Mai mult, aceste revendicări sunt catalogate drept marxiste, neo-comuniste şi feministe, trei
poziţii ideologice puse la index în spaţiul public şi politic postcomunist.”7
Acest tip de discursuri, precum și altele asemănătoare, fac trimitere la un spațiu
ideologic unde feminismul, marxismul și valorile de stânga nu reprezintă opțiuni legitime.
Din acest punct de vedere se poate spune că dezbaterea privind egalitatea de gen, precum și
nivelul crescut al reprezentării femeilor în politică, înfruntă reticențele trecutului recent. Cu
atât mai mult cu cât la nivel politic, în cadrul discursurilor, sunt invocate reprezentările
tradiționale ale bărbaţilor și femeilor la nivel social, acceptate și propagate.8
Astfel, se observă existența mai multor tipuri de discurs ce încurajează impunerea
cotelor de gen, discursuri pe care Ionela Băluță le încadrează în următoarele categorii: „a)
Feminitatea este prezentată ca o sursă de igienă şi estetizare a politicii, un mediu prea
murdar şi violent. b) Intrarea femeilor în politică este prezentată, în special de femeile
politice, drept o sursă de înnoire a politicii româneşti, traversată de mai multe crize, inclusiv
de criza unor resurse umane de calitate. c) Reprezentarea politică a femeilor răspunde unor
„nevoi” şi „interese” specifice ale femeilor, putând astfel contribui, conform unor teorii
dezvoltate în spaţiul academic şi reluate în dezbaterile politice, la creşterea calităţii
democraţiei.”9 Astfel, distincția naturală dintre bărbaţi și femei, precum și centralitatea
familiei sunt elemente de baza în procesul de construcţie socială a problematicii genului în
societatea românească de după 1989.10 Schimburile dintre Est și Vest au dus treptat la
creearea unui director central cu privire la denunțarea etnocentrismului feministelor
5
Idem, p. 92;
6
Idem, p. 93;
7
Ibidem;
8
Idem, p. 94;
9
Idem, pp. 94-95;
10
Idem, p. 95;
occidentale. O astfel de poziție este exprimată în 1994 de către Mihaela Miroiu. Se poate
observa preocuparea de a identifica repere care vorbesc despre interlocutorii vestici, precum și
voința de a evidenția comunitatea luptelor femeilor din Est și Vest dinainte de perioada
sovietică. Unele exemple centrate pe utilizarea conceptului de „valuri”, înțelese ca cele mai
importante perioade ale istoriei feminismului, par să susțină această idee. În România, această
poziție ia forma unui argument pentru natura sincronului și convergenței mobilizărilor
femeilor din România de la sfârșitul secolului al XIX - începutul secolului XX, odată cu
mișcările sufragiilor occidentale.11 În alte țări din spatiul est-european se consideră că
cerințele specifice celui „de-al doilea val” feminist exprimate în anii 1990 în Europa de Est
acuză o întârziere de treizeci de ani din cauza faptului că regimurile comuniste nu au tolerat
nicio luptă a femeilor în afara cadrului ideologic permis.12 De multe ori numai în cadrul ONG-
urilor susținute de donatorii internaționali pot fi efectuate cercetări pe tematici considerate ca
fiind nelegitime în mediile academice tradiționale. Cazul românesc arată că legitimitatea
dobândită în spațiul asociativ este apoi investită de către cercetători din domeniile științifice și
politice, reintegrând-o în expertiza lor asupra genului.13
Diverși agenți cu privire la procesul de reforme post-comuniste au încercat să măsoare
gradul de democratizare din perspectiva situației femeilor în spațiul public. Cu sprijinul
organizațiilor multilaterale care la momentul respectiv au falsificat instrumente tehnocratice
de a evalua diferențele de gen socio-economice (gender gap) și au determinat autoritățile să le
remedieze și să furnizeze resursele necesare pentru a face acest lucru. 14 În plus, ca răspuns la
ofertele ulterioare de programe internaționale de sprijin a „societății civile” și, în special, în
contextul creat în jurul Conferinței Mondiale a Femeilor, organizată de Națiunile Unite la
Beijing în 1995, multe organizații și asociații de apărare a drepturilor femeii au fost înființate
peste tot în fostele țări socialiste. Cu toate că nu reprezintă un fenomen propriu Europei de
Est, unii cercetători și activiști care lucrează în regiunea aceasta au deplâns „ONGizarea
feminismului”.15 În cele din urmă, studiile de gen s-au instalat după 1990 în Europa de Est ca

11
Mihaela Miroiu, „Neprețuitele femei”, Iași, Polirom, 2006, p. 21;
12
Mihaela Miroiu, „Guidelines for Promoting Gender Equity in Higher Education in Central and Eastern
Europe”, Bucuresti, UNESCO-CEPES, 2003;
13
Ioana Cîrstocea, „L’enjeu du genre sur lemarche intellectuel roumain postcommuniste”, în „Transitions”,
XLIV, 1, p. 165-177;
14
Sabine Lang, „The NGOization of FeminisM. Institutionalization and Institution Building within the German
Women’s Movements”, în Joan W. Scott, „Transitions, Environments, Translations. Feminism in International
Politics”, New York, Londres, Routledge, 1997, pp. 101-120;
15
Idem; a se vedea și Kristen Ghodsee, „Nongovernmental Ogres? How Feminist NGOs Undermine Women in
Post-socialist Eastern Europe”, în „The International Journal of Non-for-Profit Law”, 8, 3, 2006, pp. 43-59;
semn de „modernizare” și „occidentalizare” a universităților, 16 datorându-se pe de-o parte
stimulării unei noi gândiri asupra contractului social în privința genului și pe de altă parte
regenerării modului de funcționare a mediului academic. Canale de promovare a genului
combinau registrele asociative (ONG-urile), academice și reformatoare. În România, de
exemplu, principalii purtători de cuvânt ai tematicii sunt tinere intelectuale convertite la
„feminismul academic” prin intermediul traiectoriilor internaționale de socializare, care au
devenit promotorul și specialiștii unei noi nișe profesionale în spațiul academic național.
Sensibilizate la domeniul studiilor de gen datorită unor reuniuni academice, acestea
desfășoară activități în numele militantismului din societatea civilă postcomunistă și atrag în
cercurile apropiate reformatori, pentru a beneficia de expertiza și vizibilitatea lor publică,
precum și purtători de cuvânt pentru drepturile femeii. 17 Pentru a clarifica socio-geneza
expertizei feministe trebuie să menționez aici unul dintre cei mai importanti actori din
procesul de instituționalizare și consolidare a „spațiului ideologic de gen”18 din Europa de Est,
și anume Open Society Institute, o fundație privată ce aparține lui George Soroș. Apariția și
diseminarea tematicii „genului” în spațiul ex-sovietic pe parcursul anilor '90 demonstrează un
proces de transnaționalizare și hibridizare a directoarelor feministe raportate la scară globală,
precum și regională, care ilustrează în mod izbitor „noua față a politicii feministe”.19 Critica
lui Engels asupra patriarhatului continuă să aibă relevanță și astăzi. Societatea beneficiază
deja de mai mult de un secol de activismul marxist, de reacția stalinistă și angajamentul
feminist din acest context, ceea ce înseamnă că, de asemenea, se pot identifica dimensiunile în
care societatea de astăzi ar putea deveni mai înțeleaptă decât înaintașii săi în procesul realist
de angajare în patriarhat și misoginism. 20 Tensiunea cu care feministele s-au confruntat
întotdeauna a fost între povestea personală a discursului feminist și aspirațiile celor pe care
caută să îi reprezinte. Un regim nedemocratic al opresiunii și politicii a oferit instrumente
importante de imputernicire economică și personală a femeilor. 21 Maternitatea continuă să fie
un punct de tensiune între feministe. În aproape toate interviurile, maternitatea a apărut ca o
16
Susan Zimmermann, „The Institutionalization of Women and Gender Studies in Higher Education in Central
and Eastern Europe and the Former Soviet Union: Asymmetric Politics and the Regional-Transnational
Configuration”, în „East Central Europe/ECE”, 34-35, Parts 1-2, 2007, pp. 131-160;
17
Ioana Cîrstocea, „Faire et vivre le postcommunisme. Les femmes roumaines face á la «transition»”, Bruxelles,
Éditions de l’université de Bruxelles, 2006;
18
Monique Selim, „La face cachée des femmes-outils”, în „L’Homme et la société”, 176-177, 2010/2-3 (dossier
thématique „Prismes féministes. Qu’est-ce que l’intersectionnalité?”), pp. 253-266, p. 257;
19
Manisha Desai, „Le transnationalisme: nouveau visage de la politique féministe depuis Beijing”, în „Revue
internationale des sciences sociales”, 184, 2005, pp. 349-361;
20
Maria Bucur, „Passing it Forward: Thoughts on Academic Feminists and the Future of our Ideas”, în „Analize
– Journal of Gender and Feminist Studies”, New Series No. 1 (15), „What feminism(s) for the 21st century?”,
2013, p. 86;
21
Ibidem;
componentă centrală (indiferent dacă acele femei au crescut copii sau au discutat despre copii
în general) a identității femeii în societatea românească. 22 Cu toate acestea, pentru mai multe
feministe maternitatea a fost mult timp o problemă de mare tensiune, deoarece aduce în
discuție probleme de identificare biologică cu funcțiile lor de reproducere și
heteronormalitatea obligatorie.
Astăzi, a vorbi despre feminism în România, un loc în care există încă atât de multe
probleme urgente de rezolvat, ar putea părea un exercițiu exagerat și chiar scandalos în ochii
celor care se ocupă de „bunăstarea națiunii”, sau un gest inutil și gratuit prin prisma acelor
conștiințe care sunt rezervate și îndoielnice în fața oricărei idei ce ar putea pune la îndoială
ordinea socială și epistemică prestabilită. Pentru mulți dintre compatrioții noștri (bărbați și
femei deopotrivă), subiectul pare a nu fi de interes și nu pare să le atragă atenția, deoarece
pretind că știu deja despre ce este vorba atunci când sunt menționati termeni precum feminism
sau egalitatea de gen și, prin urmare, aceste teme obțin cu greu statutul de problematici
importante și actuale. Alții sunt dornici să se detașeze cu fervoare, în discursul lor public sau
privat, de orice afinitate pentru acest tip de cuvinte și de idei cu sarcină subversivă.
Declarațiile clișeice de tipul „Eu nu sunt un feminist, dar ...” sunt destul de des auzite, atât în
contextul comunicării zilnice obișnuite, cât și în medii intelectuale, care, prin natura muncii
lor, au un acces avansat la sursele de informații și raționament argumentativ, și de la care se
așteaptă să fie deschise la diversitatea și divergența opiniilor și opțiunilor teoretice.
Tratamentul egal al celor două sexe nu se reduce la tratamentul lor în mod identic, indiferent
de situație, adoptând standardul unic.
În același mod, un tratament diferențiat nu implică utilizarea unui standard dublu, ci a
unei atitudini care ia în considerare diferențele de gen în mod echitabil. Dacă în prezent, în
România, ideea egalității de gen este redusă la egalitatea de șanse (principiul meritocratic),
aceasta înseamnă că de fapt se susține un tip fals de egalitate de gen sau, cel puțin, egalitate
formală, dar nu o egalitate reală. Dacă se va acționa doar cu instrumentele juridice și măsurile
anti-discriminare, fără abordarea, prin educație și politici publice, a fundamentelor inegalității
de gen în sfera vieții publice și private, în timp ce se ignoră faptul că bunăstarea socială nu
este accesibilă în mod egal femeilor și bărbaților, acest lucru înseamnă că societatea rămâne
blocată la nivelul unui discurs ideologic cu elemente demagogice evidente. Pornind de la
mijlocul anilor '90, în România, tema egalității de gen a devenit treptat o temă de analiză în
cercetarea teoretică, și, într-o oarecare măsură, în dezbaterile civice și politice. În acest sens,

22
Pentru mai multe completări, a se vedea Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir, „Naşterea. Istorii trăite”, Polirom,
Iaşi, 2010;
Alina Hurubean conturează într-o măsură progresivă din punct de vedere cronologic, etapele
acestui proces: „a) stadiul incipient al familiarizării cu ideile feminismului și egalității de gen
(anii '90); b) etapa de pre-aderare la Uniunea Europeană, a pregătirilor pentru admiterea în
această structură, instituționalizarea feminismului și introducerea egalității de gen în agenda
publică (2000 - 2007); c) etapa de post-aderare și a programelor europene de finanțare
(fonduri structurale 2007-2013) cu scopul de a genera schimbări substanțiale în ceea ce
privește egalitatea între femei și bărbați în diferite sectoare ale vieții sociale, în special pe
piața muncii, la nivelul ocupării forței de muncă și al incluziunii sociale, sau al integrării
dimensiunii de gen.”23
Barometrele opiniei publice și studiile de gen axate pe spațiul românesc dezvăluie, de
asemenea, imprecizia semnificațiilor aplicate egalității de gen, care produc confuzie și
distorsiuni, precum și perpetuarea stereotipurilor de gen negative, cu care operează diferite
medii sociale. Toate acestea arată lipsa serioasă de informații și analiza contextualizată pe
acest subiect cu care operează diferite categorii profesionale (jurnaliști, profesori, funcționari
publici, formatori de opinie, activiști din societatea civilă, politicieni), ce joacă un rol
important în schimbarea mentalităților, a sistemelor de valori, a strategiilor de acțiune. Un rol
important în perpetuarea stereotipurilor de gen conservatoare, în societatea postcomunistă
românească, este jucat de mass media24, care contribuie la percepția opiniei publice a
problemelor legate de gen și a imaginilor feminine/masculine într-un orizont confuz, ostil, și
superficial. Promovarea egalității de gen în societatea postcomunistă românească pare a fi
marcată de un paradox: multe politici și programe dezvoltate în numele egalității de gen care
perpetuează de fapt inegalitățile de gen specifice culturii masculine, patriarhale. Cu alte
cuvinte, trebuie conștizat și acordată o atenție sporită contextului cultural în care se propune
promovarea principiului egalității de gen și a ideilor feministe, pentru a găsi modalități
adecvate și eficiente de integrare a acestor principii în practicile sociale de zi cu zi,
recunoscând obstacolele care stau în calea materializării egalității de gen și identificând
factorii care generează și mențin aceste obstacole.

Sfera politică din România rămâne în continuare una predominant masculină, în cadrul
căreia sunt puține apariții feminine fie controversate în media (promovând stereotipuri de gen

23
Alina Hurubean, „Post-communist Romanian Feminism and Gender Equality. Between Stereotypes,
conceptual ambiguities and thinking outside the box”, în „Analize”, op. citată, pp. 7-26, p. 9-10;
24
D. Rovenţa-Frumuşani, „Identitatea feminină şi discursul mediatic în România postcomunistă”, în Brădeanu,
A., Dragomir, O., Rovenţa-Frumuşani, D., Surugiu, R., „Femei, cuvinte şi imagini. Perspective feministe”,
Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 47-67;
prin prisma femeilor din structurile politice autohtone și influențând, astfel, decizia femeilor
în general de a sta deoparte de mediul politic), fie episodice. Astfel, se poate spune că mediul
politic românesc este caracterizat de un număr redus al femeilor din politică, iar media este
adepta unui sistem de stereotipuri de gen, regăsite inclusiv în discursul media local, precum și
faptul că același sistem mediatic reprezintă, în România postcomunistă, un real actor în
conturarea agendei publice, dar și a valorilor, opiniilor, comportamentelor sociale. Aceste
aspecte sunt întărite prin prisma imaginilor și a discursului vizibil la nivel social, din care se
poate observa presiunea resimțită de femeile deja prezente în sfera politică.
Oameni de știință precum Patricia Yancey Martin consideră că organizațiile feministe
sunt o specie de organizație a mișcării sociale, arătând dimensiunile ideologiei feministe
(valori, țeluri),25 dar care din anumite puncte de vedere se comportă ca orice alt tip de
organizație din ziua de astăzi. Mai precis, acestea au înțeles impactul online al auto-
promovării și îl utilizează cu succes. Nu există nicio îndoială că organizațiile feministe s-au
născut ca semn al puterii mișcărilor de femei, a căror voce a devenit publică. 26 Mulți
cercetători cred că organizațiile feministe din secolul XX sunt cheia pentru perpetuarea
dezvoltării și răspândirii feminismului, iar alții văd în organizațiile feministe un instrument
pentru o societate mai bună, unde în cea mai mare parte este subliniat scopul caritabil.27
Dacă există o diferență care trebuie sesizată, aceea este că organizațiile feministe, de
obicei, nu se bazează pe ajutorul partidelor politice. De fapt, ele încearcă să facă lobby pentru
cauzele lor.28 Dacă este ignorată eticheta feministă, atunci imaginea acestui tip de organizații
se va îmbogăți. Multe forme de activism feminist, cum ar fi ecofeminismul, declară că sunt
feminine/feministe.29 Dacă se extinde dezbaterea, majoritatea organizațiilor de femei ar putea
fi privite ca feministe în cazul în care implică o anumită susținere în numele femeilor. Știm
sigur, sau cel putin intuitiv, că cele mai multe organizații de femei reunesc femeile pentru un
motiv sau altul: partajarea anumitor valori sau a poziției lor în raport cu o structură socială,
cum ar fi locul de muncă sau familia, ori pur și simplu își unesc forțele cu scopul de a susține
un proiect sau un țel comun. Organizațiile feministe actuale îmbrățișează fațetele unei singure
identități la nivel mondial, o identitate socială. În orice caz, organizațiile feministe, cum ar fi

25
Patricia Yancey Martin, „Rethinking Feminist Organizations”, accesibil la http://links.jstor.org/sici?sici=0891-
2432%28199006%294%3A2%3C182%3ARFO%3E2.0.CO%3B2-4;
26
June Hannam, „Feminism”, Pearson Limites Education, Harlow, 2007, p. 30;
27
Idem;
28
De exemplu, „New Europe for Europe” admite că încearcă să influențeze procesul politic european,
http://www.newwomenforeurope.org/;
29
Joan Acker, „Hierarchies, jobs, bodies: a theory of gendered organizations”, accesibil la
http://www.northeastern.edu/womensstudies/graduate/courses/course_material/men_women_social/documents/
Ack_Hierarchies.pdf;
Organizația Națională pentru Femei, promovează instrumente democratice pentru femeile
moderne, precum plata echitabilă a femeilor comparativ cu bărbații pe locuri de muncă
similare sau dreptul civil de a beneficia de educație, schițând imaginea femeii contemporane
și implicit, conturând caracteristici ale identității sale.
Au fost elaborate o multitudine de concepte despre imagine, începând cu cele ale lui
Walter Lippmann30 și Serge Moscovici. Se consideră imaginea online ca fiind un amestec de
idei vechi (inclusiv reprezentări sociale) îmbunătățite prin intermediul noilor mijloace media.
De exemplu, organizațiile feministe au înțeles impactul eficient oferit de noile media, cu toate
ca în cele din urmă imaginea lor online se bazează pe ceea ce publicul crede despre feminism
sau cauzele acestuia, caracteristici ce contribuie la procesul de construire a imaginii. Punând
accentul pe experiența românească în ceea ce privește organizațiile feministe, s-ar putea spune
că între cele două războaie mondiale, a existat o ascensiune promițătoare a implicării în viața
publică. De exemplu, Uniunea Femeilor Române, Consiliul Național al Femeilor Române,
Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române au fost organizații
reprezentative pentru acea perioadă de timp, reușind să îmbunătățească statutul social al
femeilor, în special în legătură cu un salariu adecvat și accesul egal la educație.31
Dupa încheierea perioadei comuniste, a fost nevoie de reînvierea feminismului la
începutul anilor 1990, când România a devenit un stat democratic. Revenirea a fost rigidă, și
din cauza resurselor economice restrânse și a faptului că societatea civilă în sine nu a încurajat
ideea de feminism, precum a subliniat și Laura Grünberg într-una dintre puținele cărți din
România dedicate acestui subiect.32 Din punctul meu de vedere, astăzi România a redus din
dezavantajul față de evoluția feminismului european, în ciuda dificultăților interne. Desigur,
există obiective ce trebuie realizate în anii următori, ca atare nici organizațiile feministe nu
vor înceta să existe în doi sau trei ani. De fapt își vor îmbunătăți metodele de lobby pentru a
atinge obiectivele propuse. Asemenea lui Susan C. Hering, cred că analiza de conținut ar
trebui să fie actualizată dacă se dorește aplicarea ei pe conținutul web.33
Cercetătorii propun în schimb o paradigmă de extindere a analizei conținutului web
(Web CA) în care perspectivele paradigmelor, cum ar fi analiza discursului și analiza rețelelor
sociale sunt operaționalizate și puse în aplicare prin intermediul unui cadru analitic cu
conținut general.34 Este evident faptul că vechile metode pot fi eficiente într-o lume digitală
30
Walter Lipmann, „Public Opinion”,Transaction Publishers, New Jersey, 1991, p. 8.;
31
Ștefania Mihăilescu, „Din istoria feminismului romanesc(1929-1948)”, Polirom, Iași, 2006, p. 15;
32
Laura Grünberg, „biONGrafie: AnA – istoria traită a unui ONG de femei”, Polirom, Iași, 2008, p. 8;
33
J. Hunsinger, M. Allen & L. Klastrup, „The International Handbook of Internet Research”, Springer Verlag,
Berlin, 2010, pp. 233-249;
34
Idem;
complet HD, unde documentele în format HTML sunt formate în principal din texte, link-uri,
și grafică. Paginile web au adăugat sunet, animații și videoclipuri și cu atât mai mult, acestea
au încorporat o interfață pentru utilizator, conținutul de utilizator și caracteristici de
interactivitate user-utilizator (email, forumuri de discuții, chat, și Voice-over-IP).
Deși analiza de conținut ar putea părea a fi în imposibilitatea de a ajunge la toate
aceste realități mici, nu ar trebui să renunțe la principalele sale caracteristici, din moment ce
face o descriere obiectivă, sistematică și cantitativă a conținutului comunicării. 35 Cea mai
importantă dificultate cu care se confruntă oamenii de știință este modul de abordare a
metodelor tradiționale în analiza conținutului web. Dacă analiza rețelelor sociale necesită o
cantitate importantă de timp, pentru cercetări scurte, analiza unui blog ar trebui să fie
eficientă. Un weblog (blog, pe scurt) este un tip de document web în care intrările apar într-o
ordine cronologică inversă. Ca și alte documente web, blog-urile pot fi multimodale sau pur
textuale, cele mai multe dintre ele oferind fotografii, înregistrări vocale și video. Tot mai
multi cercetători sunt interesați de o abordare calitativă asupra blogosferei, inclusiv a primei
pagini a unui blog (care prezintă cele mai recente intrări sau mesaje) sau a intrării în sine
(articole, editoriale) plus comentariile aferente.36
Punând accentul pe subiectul în discuție, ar trebui subliniată ideea de feedback oferit
de cititori sau utilizatori, atât pe bloguri/site-uri cât și pe rețele sociale. Formula de intrare la
care se adaugă comentariile aferente arată cât de eficient este un mesaj feminist, și de
asemenea, contribuie la popularitatea anumitor organizații feministe. Legat de dimensiunea
acestora, cele mai multe organizații feministe din România sunt concentrate pe un nucleu
stabil de 20-30 de membri, urmate de o suită permanentă de voluntari tineri (în special
studenți), în timp ce în cazul celor europene, numărul de membri se estimează a fi de ordinul
miilor.37 Pot fi luate drept exemplu trei astfel de ONG-uri din România. Primul dintre ele,
Centrul Filia, este situat în București, și reprezintă una dintre cele mai populare organizații
feministe din România, judecând după numărul de membri pe comunități online precum
Facebook, dar și prezența sa recurentă în cadrul știrilor. În prezent, pagina organizației
funcționează ca o agendă feministă, unde știri și fapte despre feminism ca mișcare socială și
contemporană, femei celebre, politici europene îmbunătățite sau eforturile locale din România
ilustrează cauza feministă pentru care sunt întreprinse toate aceste demersuri. 38 În timp ce

35
Ibidem;
36
Ibidem;
37
Arată un studiu realizat de Denisa Chiriță, în „Online Image of Feminist Organizations”, în „Analize”, op.
citată, pp. 40-55;
38
https://twitter.com/intent/user?screen_name=EuropeanPWN;
acestea vorbesc despre acțiuni interne pentru promovarea feminismului, este de remarcat
impactul online obținut. De exemplu, „Revoluția post-feminista/Ocupând patriarhatul”, a
adunat 20 de aprecieri și cinci comentarii. 39 Totuși, aceste statistici afișate în mod direct par a
fi infime comparativ cu postările similare în aceeași rețea socială, deoarece demonstrează că
mesajul lansat de o organizație feministă are o anumită influență asupra publicului țintă, femei
și mass-media, și asupra publicului secundar, reprezentat în principal de către bărbați.
Poate fi de așteptat ca un mesaj feminist să stârnească interesul și pasiunea femeilor,
identificarea nevoilor și speranțelor reflectate de organizațiile feministe sau structuri sociale
similare acestora. Rareori se întâmplă ca un mesaj feminist să devină o știre, dar în acele
cazuri editorii aleg, de obicei, să îl evalueze ca fiind demn de atenție, având în vedere că
acesta aduce un anumit grad de noutate sau o înfățișare extraordinară. Acesta este și cazul
protestului organizat de Mame pentru Mame, încurajat de Centru Filia.40 Un grup de mame și-
a exprimat dezamăgirea față de reducerea timpului petrecut în concediu de maternitate și
suma de bani dedicată creșterii copiilor. Mamele protestatare au luat cu ele copiii, fapt ce a
stârnit reacții controversate în legătură cu siguranța lor. Organizația Mame pentru Mame, de
asemenea situată în București, este axată pe o anumită secțiune a feminității, mai exact
statutul de mamă. În afară de poveștile de femei celebre sau mai puțin cunoscute care fac tot
posibilul pentru copiii lor,41 Mame pentru Mame a dezvoltat o activitate socială intensă. De
exemplu, organizația feministă românească a luat atitudine față de un proiect de lege, cu
privire la cadrul juridic pentru mamele surogat: „Este esențial ca elementul financiar să nu fie
singurul motiv pentru care unele femei se angajează să poarte copilul unui cuplu infertil și
mult mai mult, această practică recentă are nevoie de o puternica reglementare în ceea ce
privește criteriile de eligibilitate pentru cei care doresc o mamă surogat.”42Problemele
ridicate de Mame pentru Mame sunt întemeiate, întrucat în perioada în care proiectul de lege a
fost dezbătut în Parlament, i-a fost dată foarte puțină importanță în cadrul mass media sau a
societății civile. România nu se poate compara cu altă țară în ceea ce privește creșterea
numărului de mame surogat, dar instituțiile abilitate trebuie să ia în considerare faptul că
femeile cu un nivel scăzut de trai ar putea fi interesate de această metodă, pentru producerea
unor venituri suplimentare. Comparativ cu Centrul Filia, organizația dedicată mamelor a
39
http://www.facebook.com/profile.php?id=100001621218668;
40
http://www.rtv.net/protestul-ciumpalacelor-de-8-martie-piata-universitatii-a-fost-ocupata-de-
mamici_19876.html, în Denisa Chiriță, op. citată, 2013;
41
Se pot observa articole dedicate lui Beyoncé, hrănindu-și copil de la sân, în public,
http://www.realitatea.net/beyonce-si-a-atras-simpatia-mamelor-din-intreaga-lume-vezi-ce-gest-indraznet-a-
facut_918711.html sau blogul centrat pe povești ale mamelor ce se luptă cu moartea pentru copiii lor,
http://fiercemamas.blogspot.com.au/2009/10/saving-my-baby.html, în Denisa Chiriță, op. citată, 2013;
42
http://www.mamepentrumame.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=247;
primit un feedback foarte redus, cum ar fi două sau trei aprecieri pentru o postare și un apetit
scăzut pentru comentatul subiectului. Acest lucru poate fi justificat și prin intermediul
tendinței permanente a femeilor din România de a deveni mame la o vârstă mai matură, între
30 ani și 35 de ani,43 astfel încât ideea unui grup de informare și de protejare a intereselor
acestora începe să devină un subiect de interes abia în acea perioadă a vieții. Cea de-a treia
organizație luată în calcul este Asociația Front, la fel de activă pe rețelele sociale, cu mai mult
de 3.600 de oameni cărora le-a plăcut ideea. 44 În general, un articol pare a fi comentat de cel
puțin cinci utilizatori și principalele subiecte sunt legate de maternitate, violența în familie sau
evoluția feminismului (istorie, regiuni, caracteristici).
În prezent, aceste organizații feministe au dovedit că imaginea online este fie legată de
organizația respectivă, fie de cauza feministă care îmbrățișează nevoiele ce trebuie
consolidate. O activitate mai puternică pe rețelele sociale ar putea face aceste organizații mai
vizibile, și în același timp ar îmbunătăți statutul social al femeilor din zilele noastre. În timpul
analizei imaginii online a unei organizații feministe, în ciuda barierelor teoretice existente,
cercetătorul trebuie să acorde atenție identității sociale pe care organizația încearcă să o creeze
și în egală măsură, cauzei feministe globale. Deși aceste realități ar putea lăsa impresia de
similitudine, există mici diferențe, precum ar fi cazul unei organizații dedicate femeilor de
afaceri, ce ar putea schimba percepția generală. 45 Ar fi interesant de văzut dacă în ziua de
astăzi, crearea unei imagini online pozitive și populare este esențială pentru o organizație
feministă, în scopul promovării propriilor obiective. Poziția online poate fi contorizată la
prima vedere prin numărului de utilizatori care urmăresc constant o anumită pagină și
feedback-ul lor efectiv, așa-numitul „like” pe Facebook. Desigur, aceasta este doar o
perspectivă, o fațetă vizibilă a acestui fenomen.
Un alt studiu realizat de această dată pe baza unei reviste pentru femei relevă o altă
perspectivă a realității sociale. Revista Cosmopolitan este cunoscută în întreaga lume, fiind
cea mai bine vândută revistă pentru femei la nivel global. Încă din 1956, revista și-a schimbat
publicul, adresându-se femeilor moderne, tinere, care doresc să își construiască o carieră. În
ziua de astăzi, Cosmopolitan este publicată în 34 de limbi, vândută în peste 100 de țări, și este
revista cu cel mai mare tiraj din lume.46 Aceasta a fost lansată în România începând din 1998.

43
http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/insarcinata/numarul-mamelor-care-au-peste-40-de-ani-la-primul-copil-s-
a-triplat-1017988, în Denisa Chiriță, op. citată, 2013;
44
https://www.facebook.com/Feminism.Romania?fref=ts, în Denisa Chiriță, op. citată, 2013;
45
Denisa Chiriță, op. citată, 2013;
46
http://www.sanomahearst.ro/uploads/magazine/mediakit/4/Cosmo_Media_Kit_2012_ENG.pdf , în Oana
Crusmac, „Post-feminism and Specialized Media: A Content Analysis of Cosmopolitan Headlines”, în „Analize”,
op. citată, pp. 89-111;
Potrivit mass media, Cosmopolitan se consideră mai mult decât o revistă, reprezintă un stil de
viață care este asimilat cu încredere de cititorii săi: „Cosmopolitan reprezintă un îndrumător
de viață pentru milioanele de femei neînfricate, distractive, care își doresc să fie cele mai
bune, în orice domeniu al vieții lor. Femeile tinere iubesc și au încredere în COSMO ca în
cea mai bună prietenă de-ale lor, cea care anticipează nevoile lor (indiferent dacă este vorba
despre frumusețe, modă, sănătate, carieră sau dragoste și relații)”.47
Termenii selectați de către Oana Crusmac pentru analiză se referă la nouă teme
principale: viața sexuală; sfaturi de frumusețe; modă și trend; corp și dietă; relații; căsătorie;
carieră; maternitate; celebrități și cultura pop, separând „complexul de frumusețe și modă” în
trei subiecte care să fie investigate (1 sfaturi de frumusete; 2. tendințele modei; 3. corpul și
dieta),48 deoarece, spune autoarea, acestea se referă la diferite sub-aspecte ale aspectului fizic.
Primul abordează frumusețea în detaliile sale minimaliste (păr, unghii, piele, machiaj), al
doilea implică o componentă materialistă și de consum (care este, de asemenea, analizată în
contingenta cu cariera ca mijloc de obținere a resurselor economice, necesare pentru a fi la
curent cu moda) iar a treia impune auto-controlul asupra corpului.49
În urma studiului, cercetătoarea susține că revista Cosmopolitan cuprinde un număr
mare de termeni legați de cultul corpului și frumusețe. Un aspect nou, apărut în urma analizei
realizate privind frumusețea (modă, trucuri de frumusete, viață sexuală îmbunătățită, siluetă,)
și cultura populară reprezentată de vedetele din industria cinematografică, din televiziune,
muzică și modă.50 Celebrități promovate în toate unitățile analizate sunt atributele societății
postmoderne, în locul modelelor promovate în trecut. 51 Această analiză menționează, de
asemenea, că termenii legați de carieră sunt mai puțin asociați cu viața personală a femeilor
(relații, copii, căsătorie). Cu toate acestea, micul conflict dintre carieră și maternitate
sugerează că cei doi termeni sunt adesea excluși, arătând că o parte a conținutului din
coperțile revistei ar dori să abordeze cele două probleme separat. 52 De asemenea, în cazul în
care independența constrânge sau dematerializează rolurile tradiționale ale femeilor. La fel se
întâmplă cu frumusețea și sexul. Mesajele se concentrează în mare parte pe activități și
interese specifice femeilor tinere (chiar dacă obiectivul revistei Cosmopolitan este cu mult
mai mare), unde căsătoria și maternitatea nu apar în acest univers de frumusete, romantism și

47
Idem;
48
Oana Crusmac, op. citată, 2013, p. 102;
49
Ibidem;
50
Idem, pp. 108-110;
51
Idem;
52
Ibidem;
plăcere. Cariera nu ocupă prea mult interes în cadrul revistei, și, prin urmare, se poate
presupune că își educă cititorii să gândească la fel.53
Până în secolul trecut, femeia a fost limitată la rolurile de soție și mamă, desfășurându-
și activitățile în zona gospodăriei. În ultimele decenii, în societățile occidentale, a fost
elaborată și promovată imaginea femeii independente. Această imagine a fost preluată treptat
de către țările mai puțin dezvoltate, care încă luptă cu tranziția economică (cum ar fi
România) și, de asemenea, cu normele și modelele de comportament tradiționale. Această
nouă imagine a femeii independente este total opusă de ceea ce a fost cunoscută de secole.
Monotonia, supunerea, fragilitatea, dispar treptat din agenda femeii, fiind înlocuite cu
autoritatea, independența și cariera. Mihaela Miroiu subliniază faptul că femeile au în prezent
de a face cu „ziua dublă de muncă”, adică în afară de susținerea unei cariere, femeile trebuie,
de asemenea, să se ocupe și de atribuțiile de uz casnic și creșterea copiilor.54
Pe de altă parte, după cum s-a putut observa, regimul comunist a individualizat
România la nivelul modernizării și dezvoltării relațiilor de gen în comparație cu țările Europei
de Vest, în timp ce teoriile politice vestice, din punct de vedere politic, au fost influențate de
paradigma culturală postmoderna. Cu toate acestea, în ultimii ani, cu precadere 2011 și 2012,
sfera feminismului românesc a adoptat o versiune a activismului mult mai vizibilă și
puternică, ieșind în spațiul public mai des și participând la mișcări de stradă pe baza unei
agende clar conturate.55 Revendicările și contestările politice și publice au căpătat o dinamică
ce nu trebuie neglijată, însă de asemenea, au determinat și transformări politice menite să
sprijine drepturile femeilor și augmentarea autonomiei acestora. 56 Este foarte posibil ca aceste
schimbări la nivel social și politic să nu fie numai consecința unei mișcări politice active a
femeilor, ci și a unui activism feminist ce vizează rezolvarea unor nedreptăți specifice,
interne, cu toate că nu se poate discuta despre o mișcare de masă.

53
Ibidem;
54
Mihaela Miroiu, op. citată, 2006;
55
Oana Băluță, op. citată, 2013;
56
Idem;