Recenzia unei lucrări din domeniul psihopedagogic, după o structură

dată

Autor carte: Sorin Cristea ;Editura: Polirom; Anul apariţiei: 2010; Prefaţată de:
IonOvidiu Pânişoară

Sorin Cristea este prof.univ.dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din

cadrul Universităţii Bucureşti, unde susţine cursuri de pedagogie generală, managementul
clasei de elevi şi inovaţie în învăţământ. A fost deputat în Parlamentul României,
Comisia pentru Învăţământ, secretar de stat în Departamentul „Învăţământul
Preuniversitar” din cadrul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei şi director al
Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic al Facultăţii de Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucuresti. De asemenea, coordonează colecţiile „Idei
pedagogice contemporane” şi „Istoria gândirii pedagogice” la Editura Didactică şi
Pedagogică. Dintre volumele publicate, amintim Fundamentele pedagogice ale reformei
învăţământului (1994), Managementul organizaţiei şcolare(1996; ediţia a II-a, 2003),
Dicţionar de pedagogie (2000; ediţia a II-a, 2002), Studii de pedagogie generala (2004;
ediţia a II-a, 2009), Teorii ale învăţari – modele de instruire(2005), Curriculum pedagogic
(vol. I, coord., 2006; ediţia a II-a, 2008).Lucrarea Fundamentele pedagogiei elaborate de
Sorin Cristea reprezintă un demers de consolidare şi fundamentare, necesar pentru ca
pedagogia să evolueze coerent şi armonios. Totodată, lucrarea constituie o provocare
epistemologică, dar şi o miză etică mai mult ca orcând necesară într-o epocă în care este
pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ştiinţelor educaţiei.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei are marele merit de a pune alături de rigoarea

ştiinţifică şi viziunea comprehesivă asupra fenomenului demersul îndrăzneţ în tratarea
aspectelor pe care le studiază.

Autorul se adresează atât practicienilor, cât şi specialiştilor în ştiinţele educaţie, oferind

fiecăruia deopotrivă un instrument de analiză şi un construct consistent pentru reflecţia
proprie, pentru reconsolidarea şi decantarea informaţiilor.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei acoperă o problematică de interes general şi special

pentru toţi cei implicaţi în activitatea de cercetare pedagogică şi/sau de formare iniţială şi
continuă a personalului didactic, de la toate nivelurile sistemului de învăţământ:
profesori, studenţi, elevi, cercetători în domeniul ştiiţelor educaţiei, manageri şcolari,
factori de politică a educaţiei. Lucrarea Fundamentele pedagogiei este structurată pe trei
părţi (I-III) care abordează fundamentele pedagogiei ca teorie generală a educaţiei. Toate
au ca obiect de studiu specific educaţia definind şi analizând conceptele de bază ale
domeniului. Prima parte a cărţii se intitulează ,,Statutul ştiinţific al pedagogiei” şi este
compusă din capitolele 1-6 (Pedagogia-ştiinţă socioumană specializată în studiul
educaţiei; Perspective de analiză a pedagogiei ca ştiinţă; Specificul pedagogiei ca ştiinţă
socioumană; Evoluţia pedagogiei-de la pedagogie la ştiinţele educaţiei; Pedagogia
postmodernă şi Curriculumparadigmă a pedagogiei postmoderne). Capitolul 1 are ca scop
demonstrarea epistemologică şi socială a faptului că pedagogia reprezintă ştiinţa
socioumană specializată în studiul educaţiei. Obiectivele specifice rezultate vizează
evidenţierea statutului epistemologic al pedagogiei şi prezentarea unor definiţii ale
pedagogiei preluate îndeosebi din tratate şi dicţionare de specialitate. Capitolul 2 are ca
obiective specifice evidenţierea criteriilor de analiză a pedagogiei şi a educaţiei (în
calitate de obiect de cercetare propriu pedagogiei) legitimate epistemologic dintr-o dublă
perspectivă, istorică şi logistică. Demersul întreprins conduce la identificarea
principalelor paradigme şi axiome ale pedagogiei/educaţiei. Capitolul 3 are ca obiectiv să
evidenţieze specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană. El poate fi demonstrate prin
îndeplinirea următoarelor trei condiţii epistemologice: un obiect de studio specific; o
metodologie de cercetare ştiinţifică; o normativitate specifică. Capitolul 4 analizează
consecinţele procesului complex de trecere de la pedagogie la ştiinţele educaţiei, prin
evidenţierea: premiselor istorice ale evoluţiei pedagogiei; mizei clasificării ştiinţelor
educaţiei pe baza unor criterii riguroase, validate epistemic; metodelor de clasificare
afirmate deja în literature de specialitate; necesităţii avansării unui nou model de
clasificare în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului; importanţei ştiinţelor
fundamentale ale educaţiei, aflate la baza tuturor celorlalte ştiinţe ale educaţiei, afirmate
sau pe cale de afirmare la nivelul comunităţii pedagogice. Capitolul 5 analizează
pedagogia postmodernă ca un nou model de abordare a educaţiei şi a instruirii, raportat
la: anumite repere istorice; educaţia postmodernă în context cultural; cunoaşterea în
pedagogie; modele ale educaţiei posmoderne. Capitolul 6 analizează curriculumul în
calitate de paradigmă a pedagogiei postmoderne. Este evidenţiată contribuţia
curriculumului raţional şi a curriculumului procesual la iniţierea şi aplicarea demersului
specific pedagogiei posmoderne la nivel de politică a educaţiei. Reconceptualizarea
curriculumului în context social postmodern este prezentată din perspective
deconstrucţiei şi a reconstrucţiei reflectate şi la nivelul evoluţiei ştiinţelor educaţiei
posmoderne. În concluzie cele 6 capitole analizează statutul epistemologic al pedagogiei
ca ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei. Perspectiva istorică şi axiomatică
propusă evidenţiază valoarea paradigmei curriculumului în contextul pedagogiei
postmoderne care confirmă poziţia centrală a fundamentelor pedagogiei (în calitate de
teorie generală a educaţiei) în contextual ştiinţei educaţiei, clasificate şi analizate pe
criterii epistemologice riguroase.

Partea a doua a cărţii se intitulează ,,Concepte pedagogice fundamentale” şi este

compusă din capitolele 7-14 (Definirea şi analiza conceptului pedagogic de educaţie;
Finalităţile educaţiei; Conţinuturile generale ale educaţiei; ,,Noile educaţii”-conţinuturi
particulare ale educaţiei; Formele generale ale educaţiei; Contextul în care se realizează
educaţia; Managementul sistemului de învăţământ şi Schimbarea sistemului de
învăţământ). Capitolul 7 defineşte şi analizează: conceptual pedagogic de educaţie din
perspective istorică şi axiomatică. Funcţiile, caracteristicile şi structura educaţiei,
evidenţiind importanţa funcţiei centrale cu carater obiectiv, care vizează formarea-
dezvoltarea personalităţii şi structura de funcţionare a activităţii de educaţie – un model
conceptual în perspectiva paradigmei curriculumului. Capitolul 8 defineşte şi analizează
conceptual pedagogic de finalitate a educaţiei, funcţiile şi structura finalităţilor,
clasificarea finalităţilor realizată prioritar în funcţie de sfera de referinţă a acestora,
finalităţile macrostructurale şi un model global şi deschis al finalităţilor ca fundament al
proiectării curriculare a educaţiei/instruirii, angajat la toate nivelurile sistemului şi ale
procesului de învăţământ. Capitolul 9 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de
conţinut general al învăţământului pe baza următoarelor criterii epistemice: valoarea
general-umană reflectată; obiectivul general urmărit; obiectivele specivice realizabile în
diferite forme de educaţie/instruire; conţinuturile particulare; metodologia specifică;
principiile care legitimează eficienţa activităţii. Pe baza acestor criterii, definirea şi
analiza conţinuturilor pedagogiei generale , determinate de valori umane fundamentale,
exprimate în termini de: educaţie morală; educaţie intelectuală/ştiinţifică; educaţie
aplicată/tehnologică; educaţie estetică şi educaţie fizică. Pe baza conţinuturilor generale
ale educaţiei, construirea unui model conceptual din perspective paradigmei
curriculumului. Capitolul 10 defineşte şi analizează ,,noile educaţii” în calitate de
conţinuturi particulare determinate de problematica lumii contemporane generată de
evoluţiile economiei, politicii, culturii comunităţii în societatea posmodernă. Relaţia
dintre ,,noile educaţii” şi conţinuturile generale ale educaţiei precum şi integrarea ,,noilor
educaţii” în curriculumul şcolar şi universitar. Capitolul 11 analizează problematica
formelor generale ale educaţiei, complementară cu cea a conţinuturilor generale ale
educaţiei. Capitolul 12 delimitează la nivel social şi defineşte drept concept pedagogic
contextul educaţiei. O atenţie specială se acordă conceptului pedagogic fundamental de
sistem de învăţământ, definit şi analizat în sens larg, în perspective evoluţiilor înregistrate
în societatea postmodernă, în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului. Capitolul
13 continuă analiza sistemului de învăţământ din perspective structurii sale de conducere,
care evaluează calitativ prin adoptarea modelului managerial, afirmat în societatea
postmodernă. Capitolul 14 analizează modul în care are loc schimbarea la nivelul
sistemului de învăţământ. Se defineşte conceptul pedagogic de schimbare în educaţie,
precum şi reforma educaţiei-schimbare superioară la nivelul sistemului de învăţământ. În
concluzie cele 8 capitole definesc şi analizează, din perspective paradigmei
curriculumului, următoarele concepte pedagogice fundamentale, aflate la baza demersului
epistemic al tuturor ştiinţelor educaţiei: educaţia, funcţiile educaţiei, structura educaţiei,
finalităţile educaţiei, conţinuturile generale ale educaţiei (cu deschidere spre ,,noile
educaţii”), formele generale ale educaţiei, sistemul de educaţie, sistemul de învăţământ,
procesul de învăţământ, managementul educaţiei, formele educaţiei.

Partea a treia a cărţii se intitulează ,,Direcţiile de evoluţie a educaţiei” şi este

compusă din capitolele 15-18 (Evoluţia educaţiei din perspective paradigmei
curriculumului; Educaţia permanentă; Autoeducaţia şi Valorificarea deplină a
educabilităţii). Capitolul 15 evidenţiază direcţia fundamentală de evoluţie a educaţiei în
contextual afirmării depline a paradigmei curriculumului în calitate de model exemplar
de abordare a teoriei în pedagogia postmodernă. Capitolul 16 analizează o direcţie
principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, care contribuie la atingerea unui studio
superior de dezvoltare a paradigmei curriculumului. Sunt evidenţiate fundamentele
educaţiei permanente precum şi avansarea unei strategii a educaţiei permanente,
construită la nivelul unui model prospective. Capitolul 17 analizează o a doua direcţie
principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, dependentă de educaţia permanentă în
contextual paradigmei curriculumului.problemele puse în dezbatere vizează premisele
autoeducaţiei, elaborarea conceptului pedagogic de autoeducaţie şi avansarea unei
metodologii de proiectare şi realizare a autoeducaţiei. Capitolul 18 analizează cea de a
treia direcţie de evoluţie a educaţiei angajate din perspective paradigmei curriculumului,
referitoare la valorificarea deplină a educabilităţii. Problematica avută în vedere
urmăreşte definirea conceptului pedagogic de educabilitate şi a factorilor educabilităţii:
ereditatea, mediul, educaţia. În concluzie cele 4 capitole identifică şi analizează direcţiile
principale de evaluare a educaţiei, determinate pedagogic în contextual afirmării
modelului cultural al societăţii postindustriale informaţionale, bazate pe cunoaştere.
Acest model confirmă inportanţa paradigmei curriculumului, necesitatea valorificării sale
la toate nivelurile sistemice şi ale procesului de învăţământ.