c

SFÎNTUL ATANASIE
CEL MARE

SCRIERI
c

C O L E CŢ I A
‡«PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI»
A P A R E DIN
INIŢIATIVA PATRIARHULUI

 c 
c

ŞI SUB ÎNDRUMAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE

 c
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
-------------------------- COMISIA DE EDITARE: -------------------------------- -----

P. S. Episcop VASILE TÎRGOVIŞTEANUL, vicar patriarhal (preşedinte), Pr.

DUMITRU SOARE (vicepreşedinte), Pr. Prof. ŞTEFAN ALEXE, Pr. Prof.
TEODOR BODOGAE, Prof. NICOLAE CHIŢESCU, Pr. Prof. CONSTANTIN
CORNIŢESCU, Prof. ALEXANDRU ELIAN, Pr. Prof. DUMITRU FECIORU,
Prof. IORGU IVAN, Pr. Prof. IOAN RÂMUREANU, Pr. Prof. DUMITRU
STÂNILOAE, ION CIUT ACU (secretar)
c

PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI

c c
c c
c
c
c
c
c

SFÎNTUL ATANASIE
CEL MAREc
c SC RI E RIc c
PARTEA Ic
c
c
c

CUVINT ÎMPOTRIVA ELINILOR CUVÎNT

DESPRE ÎNTRUPAREA CUVÎNTULUI TREI
CUVINTE ÎMPOTRIVA ARIENILOR
c
c
c

CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVÎNTAREA PREA

FERICITULUI PĂRINTE

TEO C TIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
c
c
TRADUCERE DIN GRECEŞTE,
INTRODUCERE SI NOTE DE
Pr. Prof. DUMITRU STANILOAE

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL

BISERICII ORTODOXE ROMÂNE BUCUREŞTI - 1987
c
c
c

STUDIU INTRODUCTIV
c
c
c
c
c
c
Sfîntul Atanasie a primit pe drept cuvînt din partea Bisericii
apelativul de ÅMare", pentru că el a avut rolul decisiv în delimitarea
credinţei creştine faţă de vechea filosofie greacă, prelungită în primele
secole creştine în tot felul de sisteme gnostice. Sub masca unui
vocabular creştin, acesteac susţineauc în continuare gîndirea panteistă
greacă, confundau divinitatea cu natura şi nu vedeau aloareaceternă ac
omului, ci îl lăsau să se piardă în esenţa universală, sau să se rotească
într-un circuit monoton, lipsit de sens. Sfîntul Atanasie ac arătat că
numai Fiul personal etern al Tatălui personal etern asigură, mai ales
prin întruparea Lui, existenţa eternă a persoanei umane. El a pus în
lumină alternativa: sau Sfînta Treime care dă valoare eternă
persoanei umane şi sens existenţei, sau panteismul de orice fel care se
opune ambelor. în aceasta stă importanţa permanent actualăc ac
Sfîntului Atanasie pentru înţelegerea mîntui-rii persoanei prin
Hristos.
c
º SCURTĂ SCHIŢĂ BIOGRAFICĂ

Sfîntul Atanasie s-a născut în anul 295 d. H., în Alexandria, «locvl

de întîlnire cel mai cunoscut al credinţelor, al curentelor culturale şi
filosofice ale epocii»1. Se pare că şi-a făcut studiile în şcolile bisericeşti
ale acestui mare centru teologic, dar şi în ale filosof iei greceşti, şi că o
vreme acpetrecut în apropierea marilor pustnici ai Tebaidei, de accăror
influenţă se resimte.
în anul 319 a fost hirotonit diacon şi apoi ac funcţionat ca secretar
al episcopului Alexandru, pe care La însoţit şi la Sinodul ecumenic de
la Niceea, unde accombătut cu curaj arianismul (Sf. Atanasie,
ologiec
contracarienilor,c6; Socrate, st.cis.,c1, 8), ceea ce poate duce la concluzia
că a contribuit şi la pregătirea teologică a Sinodului.
în anul 328, urmează în scaun episcopului Alexandru, în care cali -
tate, vreme de 45 de ani, a purtat cea mai grea luptă pentru acceptarea
credinţei de la Niceea de către tot episcopatul şi pentru condamnarea
arianismului. în cursul acestei lupte a trebuit să suporte persecuţii

1. St. Papadopoulos, Sfîntul Atanasie, Atena, 1974, p. 7.

con-
c

pnui şi cinci exiluri. Dar el a rămas statornic fidel acestei credinţe,

deşi adeseori a trebuit să schimbe metodele de luptă. Cum spune A.
Spassky, «oricărui cunoscător al istoriei disputelor bisericeşti trinitare
din sec. al TV-lea îi este clar că victoria Simbolului niceean şi victoria
învăţăturii despre deofiinţimea Fiului cu Tatăl se datorează în chip
principal activităţii literare şi luptelor personale ale Sfîntului
Atanasie»2.
în anul 335 este depus din scaun pentru prima dată, de un sinod
arian ţinut la Tir şi este exilat de împăratul Constantin în Occident, la
Trier, unde domnea Constantin II, fiul mai mare al împăratul ui
Constantin.
Asupra împăratului Constantin se exercită o influenţă a
episcopului arian Eusebiu de Nicomidia. La 332 Arie fusese invitat să
dea o declaraţie de credinţă, în care se evita termenul 6p.oovaioc (= de
o fiinţă). împăratul voia pace. De aceea a invitat şi pe Atanasie să
primească pe Arie. Atanasie nu a voit. Se manifesta cu intransigenţă
şi faţă de meleţieni. Arienii ţinură un, sinod la Tir, unde-l
condamnară. Atanasie călători la Constăntinopol. împăratul îl primi
la început cu simpatie, dar anumite intrigi îl determinară să-l exileze
la Trier.
După moartea împăratului Constantin (mai 337), el revine în
noiembrie acelaşi an în scaun, dar în 339 este depus din nou, de un
sinod arian din Antiohia. Atanasie fuge în martie 340 la Roma, unde
face ca tot Apusul să devină atanasian, cum spune Sfîntul Grigorie de
Nazianz (P. G., 34, 1088). în 343 un sinod din Roma îl declară pe
Atanasie nevinovat de acuzaţiile ce i se aduceau. Marele sinod din
Sardica, din acelaşi an, îl declară posesorul legitim al scaunului din
Alexandria. Dar abia în 346, murind arianul Grigorie Capadocianul,
care îi ocupase locul, revine în scaun prin intervenţia împăratului
Constant. Dar la 353 Constanţiu, fratele lui Constant, ajuns unicul
împărat al Răsăritului şi Apusului, fa ce ca două smoade (din † †cşi †
c
să-l condamne din nou pe Atanasie. Sînt sinoadele de la Arles şi Milan,
ambele ariene. El fuge din nou (în februarie 356), dar continuă să
lupte oral şi în scris pentru adevărul şi pentru nevinovăţia sa. în acest
scop, după o vreme petrecută printre pustnicii din pustia Egiptului,
vizitează Palestina, Siria, Asia Mică, Occidentul, convocînd şi
prezidînd pretutindeni sinoade.
în ianuarie 362 împăratul Iulian, socotindu -l victimă a
înaintaşului său, Constanţiu, îl readuce pe Atanasie în scaun, dar îl
exilează în toamna aceluiaşi an socotindu-l o piedică în calea planului
său de restabilire a idololatriei. Căci Atanasie reuşise să aducă la

o Istoria mişcărilor trinitare în epoca Sinoadelor ecumenice, I, partea întîi: Problema

trinitarâ (ruseşte), 1906, p. 179.
c

Ortodoxie, la un sinod din Alexandria (362), pe mulţi adversari ai ei.

Dar, în iulie, 363
Iulian cade în luptă, iar Atanasie revine în septembrie, acelaşi an, în
scaunul său, cu ajutorul împăratului binecredincios, Iov ian. însă
urmaşul acestuia, Valens, arianfanatic, face ca Atanasie să fie
condamnat din nou. Dar după patru luni (din 365 şi 366), silit de
marea presiune a poporului, îl recheamă în scaun pe marele ierarh,
care între timp se impusese întregii Biserici ca apărătorul adevărului
autentic al creştinismului.
Moare în 373 după ce a creat toate premisele pentru definitiva
victorie a învăţăturii creştine despre deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi, în
consecinţă, despre Sfînta Treime, prin scrisul Părinţilor capado cieni şi
prin Sinodul al II-lea ecumenic, de la anul 381 3.
O potrivită caracterizare a personalităţii şi a rolului decisiv al
Sfîn-tului Atanasie, în impunerea î nvăţăturii creştine despre Iisus
Hrisţos Fiul lui Dumnezeu şi despre Sfînta Treime, a schiţat
Bardenhewer. Reproducem unele rînduri din ea: «Atanasie este, una
din cele mai puternice apariţii în istoria Bisericii. Nu s-a mai dat
niciodată o hotărîre bisericească de importanţa lui ojioovoioc, de la
Niceea, şi niciodată vreo hotărîre bisericească nu a mai provocat o
luptă ca cea dintre niceeni şi antiniceeni. Fără îndoială, partida
antiniceeană s-a despărţit în tabere adverse, caracterizate suficient
prin numiri ca: anomei, omei, omiu-sieni. Dar continua lor opoziţie
faţă de termenul homousios (de o fiinţă), de la Niceea, părea de
neînvins... Atanasie stătea în fruntea niceenilor ca o stîncă în mare. De
cinci ori a trebuit să plece în exil sau să fugă din oraşul lui... Dar
credinţa lui a rămas neclintită... El era pentru tot Răsăritul stîlpul
Bisericii... El oc sperat împotriva oricărei speranţe. Nu s-a îndoit
niciodată de victoria finală a cauzei sale. Nu a cunoscut interese perso -
nale. Persoana lui este ireroşaila.c
racad ersarilorcactrebuit săcrecurgă
la tot felul de minciuni. Nici critica timpului mai nou nu ac putut
descoperi în el nimic lipsit de nobleţe sau criticabil... Că a mai găsit
răgaz pentru întinsa sa activitate literară e un lucru surprinzător.
Cele mai multe din scrierile sale stau în slujba luptei sale... Dar în
timpul luptei ac întocmit şi scrieri de alt cuprins; şi unele destul de
întinse, care, spre deosebire de tema luptei sale, urmăreau tendinţe
ascetice şi de zidire sufletească. E neîndoielnic că nu i-a stat departe
de inimă condeiul. Dar totul în scrisul său stă în legătură cu tema sa
†. Această schiţă biografică e făcută parte după St. Papadopoulos, op. cit, p. 7-10 şi parte
după Otto Bardenhewer, Geschichte der altkirchliche Literatur, III Band, Herder, Fr. i. Br., 192†,
p. 49-51. De asemenea după Pr. Prof. I. Coman, Manual de Patrologie, Bucureşti, 1956. După
ultimii doi am indicat şi scrierile Sfîntului Atanasie. Detalii mai multe despre intrigile arienilor
şi despre atitudinile schimbătoare ale împăraţilor, conform unor influenţe contradictorii
exercitate asupra lor, a se vedea la Robert Thomson, în op cit, mai încolo, p. XTV, XVII, din care,
de asemenea, am luat câte ceva.
c

favorită: întruparea Cuvîntului... în aceasta constă în bună parte şi

succesul hotărîtor al cuvîntului său. Simţul său creştin se ridică peste
afirmaţiile necredincioase ale adversarilor. Familiaritatea sa cu
Sfînta Scriptură îi procură o bogăţie nesecată de argumente; ascuţişul
natural al vederii sale ştie să doboare orice obiecţie şi tonul cald,
înălţat, izvorînd din cea mai adîncă convingere are o mare forţă
cuceritoare. Nu se arată ca un mare savant. Nu pune mare preţ nici pe
forma estetică». Alipirea sa la tema principală a dumnezeirii
Cuvîntului îl face adeseori să se repete. «Dar totdeauna expunerea sa
se distinge prin claritate şi precizie». Fotie îi dă această notă: «E clar,
neartificial şi simplu, dar plin de putere, de un conţinut dens şi de o
consecvenţă şi de o originalitate cu totul minunată». ilioteca,c cod.c

.cAtanasie a fost nu numai reprezentantul cel mai neînco voiat, dar
şi cel mai talentat avocat literar al Sinodului de la Niceea» 4.

pn alt cercetător al sfîntului Atanasie îl caracterizează astfel:

«Activitatea literară a lui Atanasie reflectă laturile variate ale
caracterului său vehement şi mîndru (în conştiinţa că slujeşte
adevărului n.nj,c nedis-pus la compromisuri în chestiuni de credinţă şi
gata de o pecetlui adversarii săi ca duşmani ai lui Dumnezeu, dar, în
acelaşi timp, gata să treacă cu vederea deosebirile de limbaj, cînd se
recunoştea esenţialul. Era nefilosofic şi plin de repetiţii în
argumentare, dar avea o profundă înclinare spre tîlcuirile Scripturii.
Şi, ca o solidă temelie pentru toate, arată o adîncă grijă de creşterea
duhovnicească a turmei sale, cu o puternică simpatie pentru tendinţele
ascetice ale timpului»5.
Am putea preciza că între subtilele comentarii ale textelor biblice
Sfîntul Atanasie intercalează pasagii uneori destul de extinse şi rele-
vante deschideri spre adîncile sensuri ale credinţei creştine. El este în
acelaşi timp un mare exeget, un mare teolog şi un mare păstor de
suflete, dotat cuunuimitor simţ al adevărului şi dl logicii lui
intrinsece, stăpînit de căldura unei neclintite convingeri şi iubiri faţă
de Dumnezeu şi adînc preocupat de mîntuirea oamenilor.
c
2. SCRIERI:

a. Dogmatice. Aici trebuie menţionate scrierile Către elini (P.G., 25, †-96) şi Despre întruparea
cuvîntului (P.G., 25, 95-198), care se socotesc ca două părţi ale unei singure scrieri. Absenţa
terminologiei de la Niceea şi a oricărei referiri la arianism i -a făcut pe unii să creadă că ea
datează dinainte de izbucnirea luptei în jurul arianismului (Maurini), în orice caz, înainte de †2†
cînd, într-un Sinod din Alexandria, a fost condamnat Arie. Concepţia susţinută în această dublă
scriere face însă chiar pe susţinătorii acestei datări să declare că Atanasie gîndea şi înainte de
Niceea în mod niceean 6.

4.c O. Bardenhewer, op. cit., p. 44-46.

5.c R. Thomson, op. cit., p. XVII.
6.c O. Bardenhewer, op. cit., p.5†.
STUDIU INTRODUCTIV 10

Dar dependenţa acestei scrieri de Theophanes a lui Eusebiu de Cezareea - scrisă după ce
Constantin ajunge împărat, dar înainte de ††5 - îl face pe Robert Thompson să o considere scrisă
în anii ††5 sau ††6, înainte de moartea lui Constantin, căci Atanasie vorbeşte în ea de zeificarea
ultimului împărat mort, care nu putea fi Constantin. Ca şi scrierile lui Eusebiu, tot aşa cea a lui
Atanasie urmăreşte cîştigarea populaţiei din Imperiul roman pentru creştinism, deoarece ea
rămăsese încă, după edictul de toleranţă din †11, în majo ritate păgînă. Deci scrierea lui Atanasie
se resimte în argumentarea ei generală de influenţa celei a lui Eusebiu. «Dar Atanasie şi Eusebiu
sînt profund opuşi în chestiunile, legate între ele, despre rolul împăratului în Biserică şi despre
părerile lui Arie faţă de Cre zul de la Niceea. S-a sugerat de aceea că scrierea l ui Atanasie rivaliza
în mod deliberat cu scrierile lui Eusebiu, folosind însă o formulă similară pentru a expune
propria sa concepţie despre persoana lui Hristos şi despre sensul mîntuirii. în felul acesta el a
putut să se opună episcopului arianizant fără să atace direct pe Arie şi să irite pe împăratul
Constantin»- 7.
Există şi o recenzie mai scurtă a scrierii Despre întruparea Cuvîntului, atestată de versiunea
siriacă şi de codicele grec 78, de la Mînăstirea Dohiariu din Sfîntul Munte, ca şi de unele cit ate
patristice. Dar faptul că în ea se vorbeşte mai puţin despre umanitatea lui Hristos şi că Logosul e
considerat avînd în Hristos un rol asemănător cu cel al sufletului în omul obişnuit, i -a făcut pe
unii cercetători să considere această recenzie ca scri să de un autor influenţat de apolinarism 8.
Bardenhewer încadrează aceste două cărţi între scrierile apologetice şi socoteşte că prima
combate păgînismul şi apără monoteismul 9. Dar ele sînt mai degrabă dogmatice, cum socoteşte şi
Thomson, şi sînt destinate să arate paginilor superioritatea învăţăturii despre Fiul şi Cuvîntul lui
Dumnezeu, care e tema centrală a sfmtului Atanasie. Chiar în cartea Către elini, sfîntul Atanasie
nu susţine monoteismul monopersonal, ci monoteis mul treimic. De fapt, cartea Către elini spune
încă din cap. 2, cum o spune şi la sfîrşit (cap. 47), că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu,
care e Fiul şi Cuvîntul Lui, deci a fost făcut bun, dar căzînd prin neascultare, Cuvîntul lui
Dumnezeu S-a făcut om pentru a restabili în om chipul Său.
Thomson observă că în aceste cărţi Atanasie a dezvoltat multe dintre gîndurile sale din
scrierile viitoare. «El e preocupat în primul rînd de creşterea spirituală a creştinului. Dar aceasta
nu se poate realiza decât prin Hristos. Atanasie pune d e aceea accentul pe Răscumpărare, care
este esenţială dreptei înţelegeri a dumnezeirii şi umanităţii lui Hris tos. Ideile lui Arie atacau
rădăcina adevăratei semnificaţii a Răscumpărării. Dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat în
acelaşi înţeles ca Tatăl, de aceeaşi substanţă cu El, oamenii nu pot fi eliberaţi de păcat şi de
moarte. în prima parte a acestei duble lucrări Atanasie expune cum omul a căzut de la
capacitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu, reluînd respingerea tradiţională a idololatriei,
consecinţă directă a întoarcerii omului de la închinarea către Dumnezeu la închinarea către
lucrurile materiale, sub influenţa poftelor' simţuale. A doua parte se ocupă cu răscumpărarea
prin Hristos a omului căzut. Aceasta are două aspecte: victoria asupra morţii fi zice, care a fost
consecinţa păcatului, şi întoarcerea sufletului omului la Dumnezeu, pe Care îl poate cunoaşte,
pentru ca, dobîndind nemurirea să se îndumnezeiască» 10.
în prima carte Sfîntul Atanasie face o legătură între idololatrie şi închiderea omului în
cadrul naturii. Socotind că forţele naturii şi pornirile firii sale legat e de acestea sînt tot ce e mai
înalt în existenţă, omul se închină acestora, deşi pe de altă parte el este cel care le dă forma de
idoli. El se lasă supus acestora, deşi chiar în faptul că el le dă forma de idoli se arată superior lor.
în orice caz, prin idololatrie omul nu depăşeşte nici natura, nici pe sine, ci se lasă dus ca un rob în
satisfacerea tuturor pornirilor sale inferioare. Numai revenirea la înţelegerea Dumnezeului

7.c Introducerea lui R. Thomson la: Athanasius, -"Contra pentes» and «De incarna-tione»,
edited and translated by Robert W. Thomson, Oxford, 1971, p. XXI-XXIII.
8.c Idem, op. cit, p. XXVII. Această opinie e mai pe larg întemeiată de Charles Kannengiesser
in Introd. la : Athanase d'Alexandrie sur l'incarnation du Verbe, în «Sources Chretiennes», nr. 199,
197†. A se vedea în special p. 46, 86.
9.c Op. cit.,p. 52.
10. R. Thomson, op. cit., p. 19.
adevărat, mai presus de natură şi de om, pe Care omul nu -L poate închipui în idoli, omul e ajutat
să depăşească pornirile sale inferioare satisfăcute exclusiv în legătură cu natura.

Acesta este conţinutul cărţii Către elini Concluzia ei este că Dumnezeu este transcendent,
sau superior naturii, iar omul e după chipul Lui şi e chemat să se ridice deasupra patimilor care îl
robesc în legătura lui cu natura. Dar Dumnezeu cel transcendent e un Dumnzeu personal şi
iubitor. Altfel n-ar fi superior naturii. Şi este aşa pentru că este un Dumnezeu în Treime, Care din
STUDIU INTRODUCTIV 11

iubire trimite pe Fiul Său să Se facă om, ca să -l ridice pe om la Sine. Acesta e conţinutul cărţii a
doua a scrierii, dedicată «întrupării Cuvîntului». Dacă în prima carte ideea de bază este că
oamenii au fost creaţi de Dumnezeu -Cuvîntul. dar au căzut de la legătura cu El în idolol atrie şi în
patimile care-1 degradează. în a doua, se expune venirea Cuvîntului lui Dumnezeu la ei în trup ca,
întărind şi îndumnezeind firea omenească asumată de El, să se întîmple aceasta cu toţi cei ce cred
în El. Prima carte tratează despre Cuvîntul creator; a doua, despre Cuvîntul re-creator sau
mîntuitor al oamenilor căzuţi din legătura cu El. Prima carte descrie căderea omului de la
Dumnezeu, în patimi şi moarte; a doua, biruirea patimilor şi a morţi' ca stări de slăbiciune şi
robie ale omului, pri n patimile de pe cruce ca manifestări ale tăriei Cuvîntului făcut trup, tărie
care aduce şi învierea trupului.
De aceea există o legătură între aceste două cărţi şi opera principală a sfîntului Atana sie,
Cele trei cărţi (cuvinte) contra arienilor º
(P.G., 26, 11-526). Thomson le socoteşte apropiate şi din
punct de vedere cronologic de cele două cărţi amintite 12 . Dar aceste trei cărţi împotriva arienilor
nu mai sînt adresate în mod special necreştinilor, ci creştinilor care ştiau de Hristos şi de disputa
cu privire la legătura Lui cu Tatăl. Sînt adresate atît celor ce rămăseseră pe lîngă învăţătura de la
Niceea, cât şi celor ce, amăgiţi de arieni, aveau nevoie să fie întorşi la credinţa stabilită la Niceea.
«Cuvintele contra arienilor se ocupă de un aspect specific al celor mai generale afirmaţii
prezentate în prima operă a lui Atanasie. Răscumpărarea omului s -a făcut cu adevărat numai
dacă Hristos a fost cu ade vărat Dumnezeu. In prima carte este respinsă negarea de către Arie a
acestei credinţe şi este apăr ată de definiţia de la Niceea că Fiul este născut din Tatăl şi este de
aceeaşi Fiinţă cu El. Celelalte două cărţi întemeiază aceste afirmaţii pe exegeza amănunţită a
pasagiilor din Scriptură care se referă la unitatea de fiinţă între Tatăl şi Fiul şi la în truparea
Fiului» 1†. «Importanţa teologiei dogmatice a lui Atanasie nu stă în originalitatea ei, ci în respectul
ei pentru credinţa Bisericii. El se preocupă de expunerea tradiţiei date, nu de metafizici spe -
culative. El nu era limitat de anumite formule, c i de adevărul de bază care transcende cuvintele
în care acesta este exprimat... La fel, în chestiunea relaţiei între Dumnezeu şi om în Hristos,
Atanasie folosea un larg registru de expresii» 14.
b. Istoric-apologetice. în aceste lucrări sfîntul Atanasie se apără, adeseori pe baza unor
documente, de defăimările nedrepte ce i se aduc. Acestea sînt:
Apologia împotriva arienilor (P.G., 25, 247-410). E întocmită în jurul anului †48, afară de două
capitole finale (89-90), care nu sînt scrise înainte de †57.
Apologie către împăratul Constanţiu (P. G., 25, 595-642), în care se apără că ar fi instigat pe
împăratul Constant împotriva împăratului Constanţiu. E scrisă cam tot în †57. La sfîrşitul acestei
Apologii, fiindcă auzise că împăratul se exprimase ironic despre At anasie că şi-a părăsit scaunul
din laşitate, anexează o Apologie despre fuga sa (P. G. 25, 64†-680). Ambele sînt publicate în text
grec şi în traducere franceză şi în «Sources Chre -tiennes», 56, Paris, 1958, p. 89-1†2.
Curînd după aceea, în †58, sfîntul Atanasie scrie, la dorinţa monahilor printre care se
refugiase, o istorie a luptelor cu arienii: Istoria arienilor, către monahi (P. G., 25,

11.c Foarte de timpuriu la ele s-a adăugat de către un autor necunoscut o a patra carte
(Bardenhewer, op cit, p. 52).
12.c Maurini le datează din al treilea exil (între †56 -†62). Loofs le datează din ††8 sau ††9,
înainte de fuga autorului, în martie †40. Bardenhewer îşi însuşeşte opinia Maurinilor.
1†.c R. Thomson, op. cit, p. XLX.
14.c Idem, op. cit, p. XX.
691-796). Multe părţi au fost omise de copişti, pentru că se aflau şi în Apologia contra arienilor
Părţile rămase se referă la anii ††5 -†57.
c.c Exegetice. Cele mai multe dintre acestea s-au pierdut. între ele se aminteşte o Tîl-
cuire a psalmilor din care nu s-au păstrat decît unele fragmente, de cele mai multe ori în
diferite Catene. O colecţie a lor a întocmit Maurini sub titlul Expositiones psalmorum
(P. G., 27, 55-590), din care nu sînt toate autentice. Probabil la această tîlcuire, care are un
accentuat caracter duhovnicesc, a lucrat sfîntul Atanasie în ultimii ani ai vieţii (†66 -†7†).
Cît de familiari îi erau Psalmii se vede din frumoasa Epistolă către Marcelin (P. G., 27, 11-
140).
d. cMoral-ascetice. Dintre scrierile de un astfel de cuprins, în mod sigur este a lui Ata -
nasie Viaţa Sfîntului Antonie (P. G., 26, 8†0-976). Se crede că a fost scrisă la †57, la un an
după moartea lui Antonie. Ea dovedeşte marea apreciere acordată de sfîntul Atanasie vie-
ţii monahale. Este cea mai influentă operă a lui. Ea a servit ca model pentru «Vie ţile Sfinţi-
lor» de mai tîrziu şi a avut ca un important efect transportarea idealurilor monahale în
Occident. Mulţi cercetători recunosc ca scrieri autentice ale sfîntului Atanasie şi mai multe
STUDIU INTRODUCTIV 12

tratate despre feciorie, «care au avut o largă circulaţie în versiunile lor copte, siriace şi
armene» 15.
e.cEpistole. Sfîntul Atanasie a ales forma epistolară şi pentru opere de conţinut mai
mare. Trei dintre ele sînt «Epistole sinodale»: Tomul către antiohieni (P. G., 26, 785-810),
scris în numele Sinodului alexandrin din anul †62 şi tratînd despre mijloacele restabilirii
păcii bisericeşti în Antiohia; Epistola către împăratul lovian (P. G., 26, 81†-820), scrisă în
numele Sinodului alexandrin din †6†, ca răspuns la cererea aceluia de a i se face o expu-
nere a credinţei adevărate; Epistola către episcopii africani (P. G., 26, 1029 -1048), un
îndemn de a se păzi de amăgirea arienilor, scrisă în numele unui sinod alexandrin din
jurul anului †69.
Două Epistole enciclice: Epistola enciclică către episcopi (P. G., 25, 221-240), îndreptată către
toţi episcopii Bisericii universale, scrisă în aprilie †40 şi cuprinzînd un protest energic contra
ocupării nelegitime a scaunului său de către Grigorie, la 2† martie †40; Epistola enciclică către
episcopii din Egipt şi Libia contr a arienilor (P. G., 25, 5†7-594), scrisă după alungarea sa din
scaunul alexandrin, la 9 februarie †56, şi înainte de ocuparea lui de către Grigorie, la 24 februarie
†57,ca un îndemn de păstrare a credinţei, împotriva uneltirilor arienilor.
Nu puţine epistole sînt adevărate tratate dogmatico-polemice. Aşa sînt cele Patru epistole
către episcopul Serapion de Thmuis (P. G., 26, 529-676), scrise în timpul petrece rii în pustie, în anii
†56-†62. Prima e o combatere a pneumatomahilor la cererea acelui episcop şi o apărare a
dumnezeirii Duhului Sfînt. A doua rezumă cuprinsul prea detailat al primei Epistole, cu o
introducere despre Fiul. La început, epistolele 2 şi -† au format un întreg. Epistola 4 se ocupă cu
alte sofisme ale pneumatomahilor.
Alte trei Epistole dogmatice: Către Epictet, episcopul Corintului (P. G., 26, 1049 -1070); Către
Adelfiu, episcop şi mărturisitor (P. G., 26, 1071-1084); Către Maxim Filosoful (P. G., 26, 1085-1090),
se ocupă cu dogma hristologică, combătând un amestec de concepţii dochetice şi ariene. Epistola
către Epictet are aproape o autoritate canonică. Sinodul din Calcedon şi -a însuşit-o ca expresie a
credinţei sale.
în Epistola despre hotărîrile Sinodului de la Niceea (P. G., 25, 415-476), scrisă pe la †50, sfîntul
Atanasie dă unui prieten arme pentru apărarea hotărîrilor Sinodului de la Niceea, în special a
termenilor lui nebiblici («din fiinţă» şi «de o fiinţă»).
Epistola despre un citat din Episcopul Dionisie al Alexandriei (P. G., 25, 479-522), un
antecesor al lui Atanasie în scaun, a nexată la cea dinainte, demonstrează împotriva unor arieni
că Dionisie nu a fost de părerea lor, căci el a folosit termenul «de o fiinţă». în Epistola către
Sinoadele de la Rimini (Italia) şi Seleucia (Isauria) dă pe faţă metodele reprobabile ale arienilor
şi respinge definiţia de credinţă ariană formulată la Rimini (P. G., 26, 681 -794).
Mai trebuie amintite cîteva Epistole de caracter ascetic sau disciplinar: Către Amu-nem
monahul (P. G., 26, 1169-1176), despre năluciri întin ate; Către episcopul Ruţinian

º Idem, op cit , p. XVIII.

(P. G., 26,1179-1182), de dup㠆62, despre primirea arienilor. Ambele au fost încorporate în
colecţiile canonice bisericeşti. Epistola către Draconiu(P G., 25, 52†-5†4), din †54 sau †55, se
adresează unui egumen care declina oferta demnităţii episcopale.
f. Epistole de sărbători. Urmînd unui obicei al patriarhilor de Alexandria, sfîntul Ata nasie se
folosea de prilejul Paştilor pentru a îndemna pe credincioşi să serbeze cum se cuvine această
sărbătoare şi să se pregătească pentru ea şi le explică unele învăţături de credinţă, cerute de
momentul respectiv. Sfîntul Atanasie trimitea astfel de epistole cre dincioşilor şi dnd era departe
de ei. Nu s-au păstrat decât fragmente din ele în mai multe limbi: coptă, siriacă, latină. Numa i din
1† ani, ai celor 45 de episcopat, lipseşte orice frag ment, în cea dinţii, din anul †29, el vorbeşte de o
perioadă de post de numai şase zile, dar începînd din ††0 cere şase săptămîni de post. în cea din
†67 vorbeşte de cărţile Sfintei Scripturi, pe care le împarte în «canonice» şi «bune de citit».
Toate scrierile sântului Atanasie au mai fost publicate, în afară de colecţia Migne, în BEP
(Bibliotiki ton Elinikon Pateron), voi. †0 -††, cea mai mare parte, de către H.G. Opitz, Athanasius
Werke, în «Preussische Akademie der Wissenschaften". Altele din ele au fost publicate de către
alţi cercetători.
Noi am tradus în acest volum Cartea către elini, după textul editat de R. Thomson, iar cea
Despre întruparea Cuvîntului, după textul editat de acelaşi şi după cel editat de Ch.
Kannengiesser, ţinînd seama şi de traducerea lui G. Popescu-Pietrele, Despre întruparea
Cuvîntului, Bucureşti, 1909. Cele trei cuvîntări contra arienilor le-am tradus după textul din
Migne.
STUDIU INTRODUCTIV 1†

†. ÎNVĂŢĂTURA SFÎNTULUI ATANASIE: întemeierea teologică a

credinţei creştine despre Sfînta Treime şi despre legătura Ei iubitoare
şi liberă cu lumea

învăţătura Domnului Iisus Hristos despre calitatea Sa de Fiu al

lui Dumnezeu-Tatăl, una cu El în toate, dar fără să Se confunde cu
El, se cerea explicată prin gîndirea teologic-filosofică, odată ce a intrat
în cercurile intelectuale. Şi cum aceste cercuri erau formate în
sistemele filoso-fiei eline, e firesc că ele au încercat să se folosească de
noţiunile şi cuvintele lor în această explicare. Iar în această încercare
nu e de mirare că la început exprimarea acestei învăţături a fost
influenţată de concepţiile acestor sisteme referitor la supremul
fundament al existenţei şi la raportul lui cu lumea văzută. în general,
toate aceste concepţii vedeau pe de o parte acel fundament numai în
unitatea lui, pe de alta, încercînd să explice legătura acelui fundament
cu lumea văzută, ajungeau la un panteism mai mult sau mai puţin
direct exprimat. Căci socotind acel fundament ca neavînd o viaţă de
iubire în sine, trebuiau să conchidă că el îşi manifestă conţinutul său
potenţial în mod involuntar în lumea dife renţiată.
Importanţa decisivă a sfîntului Atanasie a constat în faptul de a fi
menţinut, pe de o parte, ideea unui Dumnezeu unic, pe de alta, de a fi
evidenţiat existenţa unei vieţi a iubirii în El însuşi, datorită
Persoanelor Treimice, Care tocmai prin iubirea Lor desăvîrşită fac
înţeleasă atît unitatea desăvîrşită a lui Dumnezeu, cît şi aducerea
lumii la existenţă, nu din necesitatea lui Dumnezeu de a-Şi extinde
viaţa Lui, ci din iubirea Lui liberă, atît de liberă că nu are nevoie de
nimic pentru a o crea.
Prin termenul «de o fiinţă» ouoouoioq
,csfîntul Atanasie a asigurat,
pe de o parte, transcendenţa lui Dumnezeu cel în Treime faţă de lume,
pe de alta, unitatea vie şi iubirea Lui interpersonală internă, care
poate explica creaţia lumii din nimic şi o poate duce la fericirea unirii
cu El în iubire. Numai iubirea internă a Dumnezeului treimic poate
face pe Dumnezeu liber de lume, deci transcendent ei, dar îl face şi
capabil să o creeze şi să scape fiinţele umane din circuitul apariţiei şi
dispariţiei lor fără sens - fie că rămîn identice în acest circuit, fie că se
schimbă continuu - în unica existenţă a lumii, supusă, ca şi esenţa ei
fundamentală, unei iremediabile şi inexplicabile monotonii relativiste.
Sfîntul Atanasie dădea o explicaţie teologică Dumnezeului adevărat,
Care este un Dumnezeu al iubirii interpersonale şi al puterii creatoare
şi mîntui-toare, pentru că este superior oricărei legi. Insistînd asupra
folosirii termenului: iulc născutc dinc iinţac atălui,c căci ne e făcut din
nimic, face o distincţie netă între transcendenţa Treimii dumnezeieşti
şi lumea creată de Ea din nimic.
De fapt, lupta teologică a sfîntului Atanasie a fost provocată de o
astfel de înţelegere antitrinitară a arianismului. Dar ea a precizat
STUDIU INTRODUCTIV 14

teologic conţinutul credinţei evanghelice nu numai faţă de arianismul

care părea mai puţin panteist, cît şi faţă de gîndirea neoplatonic -
gnostică, şi în special origenistă, care, aparent opusă arianismului,
era dominată de un panteism încă mai direct exprimat. Accentuăm
acest fapt, spre deosebire de A. Spassky care susţine că Arie nu avea
nimic comun cu neoplatonismul origenist şi de aceea sfîntul Atanasie
s-a folosit de cel din urmă în combaterea arianismului. Dar ştim că un
susţinător asiduu al arianismului a fost şi Eusebiu al Cezareii, fervent
admirator al lui Origen.
Spassky însuşi recunoaşte că Origen considera pe Cuvîntul lui
Dumnezeu ca inferior Tatălui şi făcea din lume sau din lu mile
succesive un produs etern şi involuntar al lui Dumnezeu. Prin aceasta
legaşi pe Fiul, fără voia Lui, de lume, ceea ce înseamnă pînă la urmă
că e numai cel mai înalt din lumea sau din lumile care ies din
Dumnezeu. Spassky zice: «Fiul e, după Origen, ne măsurat şi mai
presus de toate cele făcute, dar Tatăl, ca natură nenăscută şi
atotbună, este şi El nemăsurat mai presus de Fiul. Origen era aşa de
convins de aceasta, că în unele cazuri nici nu se simţea obligat să o
dovedească. El zice: «Precum s-a vădit în alte locuri, Fiul e deosebit de
Tatăl după fiinţă şi ipostas», ec orat.,c 15; P. G., 11,465). Tatăl Se
cunoaşte pe Sine mai clar şi mai deplin decît îl cunoaşte Fiul ecrinc,c
IV, 4, 35; P. G., 11, 358). Dumnezeu este harul neasemă nat şi
adevărat; Fiul e numai oarecare licărire şi un chip al harului şi
adevărului Tatălui ec rinc,c I, 2, 13; P. G., 11, 144; ec rinc,c I, 26;
P.G., 11,134). Dumnezeu este lumina neajunsă, Fiul e numai o slabă
licărire (perparvum) care se numeşte mare numai pentru slăbiciunea
noastră iid.,c1, 2, 7; P.G.,11,135). Voia lui Dumnezeu e mai înţeleaptă
decît voia Fiului oment.c lac atr.,c P. G., 13, 1743). Calitatea
dumnezei-rii Tatălui e superioară celei a Fiului şi de aceea la Origen
apare ideea că, în sens propriu, nu trebuie să ne rugăm decît Tatălui
(De orat.;cP. G., 11, 460, 464) 16.
A. .c Ritter notează şi el mai multe erori panteiste la Origen. pna
dintre ele este că la început a emanat din Dumnezeu prin Logos o lume
de spirite «care participau la fiinţa Lui» ogmacundcehrecincdercaltenc
irche,cîn «Die Lehrenentwicklung in Rahmen der Katolizităt», Gottin-
gen, Vanderhoeck & Ruprecht, 1982, 174). Aceste spirite căzute prin
plictiseală din dumnezeire se întorc la ea după lungi eforturi. Dar
această întoarcere e numai una dintre multele perioade ale lumii
«căreia i-au premers altele şi-i vor urma altele» iid.
.c O altă eroare a
fost cea a micşorării gradate a dumnezeirii prin faptul că dă Fiului şi
apoi Duhului Sfînt şi apoi celorlalte spirite ceva din fiinţa sa. Fiul e
mai mic ca Tatăl, Duhul Sfînt e mai mic ca Fiul, şi celelalte spirite
mai mici ca Duhul Sfînt o.ccit.,cp. 128).
STUDIU INTRODUCTIV 15

De aceea Spassky are dreptate cînd afirmă că, folosind gîndirea

neo-platonic-origenistă împotriva arianismului, sfîntul Atanasie a
modelat-o şi pe aceasta în mod radical. Căci sfîntul Atanasie, folosind
pentru Fiul expresia de «strălucire» şi «chip» al Tatălui, socoteşte că în
această «strălucire» şi în acest «chip» e toată lumina Tatălui şi întreg
modelul, spre deosebire de cum cugeta Origen. Sfîntul Atanasie
consideră pe Fiul egal cu Tatăl, una cu El, de o fiinţă cu Tatăl, născut
din fiinţa Tatălui. Deci întrucît numai pe Fiul îl considera aşa, făcea o
distincţie netă între Dumnezeu şi lumea creată. Lui Spassky i se pare
că această distincţie o făcea şi Arie. El vede la Arie o deosebire de
Origen, atît privind raportul între Dumnezeu şi lume, cît şi o deosebire
mai netă între Fiul şi Tatăl.
Noi am vrea să precizăm faptul că nici în aristotelism, de care
după Spassky ar fi legat arianismul, nu era absent un anumit
panteism, pentru că într-un Dumnezeu netreimic care trebuie să creeze
o lume e implicată o necesitate a creării lumii. De aceea Arie nu putea
face o distincţie netă între făcut şi născut. Dacă Dumnezeu nu
cunoaşte decît acţiunea facerii şi nu şi o naştere interioară, El e silit
de o lege interioară să facă ceva exterior, sau să Se extindă în afara
Sa. Opera făcută nu e în acest caz creată din nimic, ci e un fel de
emanaţie a fundamentului ei nefăcut, fiind într-un fel şi ea nefăcută,
sau născută din El. Toate noţiunile de «făcut», «nefăcut», «născut» se
16. După Spassky, op. cit , p. 109.
confundau în filosofia greacă panteistă şi în sistemele gnostice
influenţate de ea. Toate erau nuanţe diferite sau forme de panteism
emanaţionist. Sfîntul Atanasie a introdus pentru prima dată în
teologie distincţia netă între naşterea dinainte de veci a Fiului din
Tatăl şi între creaţia lumii în timp, cum remarcă St. Papadopoulos 1'1'.
Dar iată cum vede Spassky deosebirea între doctrina despre
Dumnezeu influenţată de Origen şi cea a lui Arie: «Precum pentru
Alexandru (episcopul Alexandriei, al cărui secretar era Atanasie - n.cn.
c
era de necugetat că a existat vreodată Dumnezeu fără Fiul,
înţelepciunea şi Cuvîntul, aşa pentru Arie era de neadmis să se afi rme
că în rînd cu Dumnezeu, Care îşi are logosul Său, există încă un al
doilea ipostas sau un Logos coetern cu El. în ochii lui Arie aceasta ar
fi însemnat să se afirme că există două fiinţe fără de început şi egale
între ele, adică să se înveţe despre doi dumnezei... însuşindu-şi
punctul de vedere, după care existenţa reală aparţine numai
particularului şi individualului, Arie, aseme nea lui Aristotel,
înţelegea fiinţa lui Dumnezeu concret, adică recunoştea toate însuşirile
Lui ca existînd real în El din eternitate. Dumnezeul lui (Arie) are
totdeauna, şi real în Sine, logosul Său propriu şi înţelepciunea proprie
ca o însuşire neschimbabilă a Sa, şi deci şi puterea Sa, şi nu are
STUDIU INTRODUCTIV 16

nevoie de nici un alt purtător al însuşirilor Sale, pentru că El însuşi le

realizează pe ele... Doctrina lui Arie dărîmă în felul acesta temeiul
filosofic pe care era clădită învăţătura lui Origen despre Logos şi făcea
necesară o prelucrare radicală a întregii teologii înainte de Niceea.
Această grea misiune şi-a luat-o Atanasie al Alexandriei, primul mare
teolog cu adevărat bisericesc, care a primit de aceea în istorie numele
de Mare»18.
Despre felul cum s-a folosit sfîntul Atanasie în combaterea arianis-
mului de gîndirea neoplatonic-origenistă, dar profund transformată
de el, tot Spassky spune: «Teologia lui Atanasie nu poate fi înţeleasă
decît pe temeiul origenismului neoplatonic. Dumnezeirea lui Atanasie
este definită prin aceleaşi trăsături ca la Origen şi Plotin» 19.
După Spassky, Arie, pe temeiul lui Aristotel, afirmase şi deosebirea
esenţială dintre Dumnezeu şi creaţie. Dar socotim că nici Aristotel,
nici Arie nu considerau aceasta aşa de esenţial. O asemenea deosebire
între Dumnezeu şi lume implică unirea după fiinţă a Fiului cu Tatăl,
prin naştere, căci ea asigură libertatea lui Dumnezeu de orice lege
care-L supune emanaţiei prin viaţa Lui de comuniune internă în
iubire. Pe de altă parte, doctrina neoplatonic-origenistă despre
Dumnezeu ca «Cel ce este» , ca Cel ce este existenţa eternă şi
neschimbată, nu poate fi înţe leasă decît dacă Dumnezeu este un
17.c Atanasie cel Mare şi teologia sinoadelor ecumenice, Atena, 1975, p. 7.
18.c A. Spassky, op. cit, p. 178-179.
19.c Idem, op cit, p. 179.
Dumnezeu viu prin comuniunea iubitoare interpersonală şi libetă
existentă în El.
Afirmarea acestei comuniuni va despărţi pe sfîntul Atanasie atît de
origenismul neoplatonic panteizant, care considera că Fiul e mai mic
decît Tatăl, cît şi de monoteismul supus unei legi raţionale, deci
ducînd şi el spre acelaşi panteism al lui Aristotel, de care era
influenţat Arie, deşi Spassky socoteşte că Atanasie a rămas fidel
ambelor doctrine, comple-tîndu-le. E de socotit mai degrabă că sfîntul
Atanasie le-a depăşit pe amîndouă, deşi a luat cîte ceva din fiecare.
Chiar în cuvintele următoare ale lui Spassky, în care af irmă că sfîntul
Atanasie nu s-a despărţit în învăţătura despre Dumnezeu de
neoplatonismul origenist, e implicată recunoaşterea unei despărţiri de
acela. Căci el spune: «Dar însemnătatea istoric-dogmatică a lui
Atanasie constă nu în învăţătura despre Dumnezeu. în acest punct al
teologiei el nu atrage atenţia şi se arată ca unul dintre ceilalţi. Lupta
cu arianismul şi trebuinţa timpului său l-au făcut să-qi concentreze
toată gîndirea lui originală şi puterea dialectică în lămurirea unei
alte chestiuni: a chestiunii raportului Cuvîntului sau Fiului cu
Dumnezeu-Tatăl, aşa încît aproape nu se poate arăta nici o lucrare a
lui în care să nu fi atins într-un fel sau altul această chestiune... Prin
aceasta el a deschis o nouă epocă în istoria gîndirii teologice a creş-
STUDIU INTRODUCTIV 17

tinismului... Conţinutul general al concepţiei lui Atanasie despre

Cuvîn-tul-Fiul poate fi exprimat astfel: El este Născutul adevărat şi
propriu al fiinţei Tatălui, Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu
Dumnezeu adevărat... Fiul aparţine planului dumnezeiri i absolute şi
depline şi nu are nimic de-a face cu sfera creatului»-20.
Dar oare înţelegerea Fiului ca de 6 fiinţă cu Tatăl nu înseamnă
ceva cu toiul nou pentru înţelegerea lui Dumnezeu în raport cu
origenismul? Precum am spus mai înainte, numai pentru că Tatăl are
un Fiu etern şi de o fiinţă cu El, creatul e creat cu adevărat, ca o
realitate produsă din nimic, de un Dumnezeu nesupus vreunei sile de
a o emana; şi numai de aceea Dumnezeu e Dumnezeu adevărat, sau
«Cel ce este» cu adevărat, avînd în Sine toată viaţa. Numai prin faptul
că Dumnezeu este un Tată care are un Fiu de o fiinţă cu El, e depăşit
atît arianismul, cît şi origenismul neoplatonic în concepţia despre
Dumnezeu şi despre lume.
Precizînd ideea creaţiei, neclară încă la Aristotel, dar implicată, şi
a unui Dumnezeu liber de orice impuls interior şi involuntar spre
dezvoltare sau emanaţie, sfîntul Atanasie a unit dar a şi distins pe
Dumnezeu şi creaţia. Căci a purificat ideea de Dumnezeu de orice
impuls emanaţio-nist sau evoluţionist, căruia El i-arfi supus. Dar prin
20. Idem, op. cit., p. 180-181.
aceasta a purificat de asemenea ideea lumii create de orice implicare a
ei în esenţa divină. Numai aşa Dumnezeu e văzut ca Dumnezeu
adevărat, şi lumea, ca adevărată creaţie. Dar un Dumnezeu care nu e
un Dumnezeu în Treime nu are motiv şi nici putere să creeze în mod
liber o lume cu totul deosebită de El. Iar o lume fără un astfel de
Dumnezeu nu poate fi creată cu adevărat, nici scăpată din eterna ei
monotonie fără sens, pentru că nu are un Dumnezeu liber care să o
mîntuiască din această monotonie neschimbată.
Spassky vrea să explice calea pe care a ajuns Atanasie la acest
rezultat, zicînd: «Pentru a înţelege acest drum logic, cu ajutorul căruia
Atanasie a ajuns la aceastăc nouă concluzie pentru prima dată
cunoscută în istoria gîndirii filosofice, trebuie să intrăm în cîteva
analize mai amănunţite. Vechea filosof ie greacă, cu excepţia lui
Aristotel (noi socotim că fără nici o excepţie, n.n.), nu despărţea pe
Dumnezeu şi lumea printr-o graniţă hotârîtă". Opunîndu-se acestei
filosof ii, încă «Dionisie din Alexandria şi Teognost au respins
învăţătura lui Origen despre provenirea eternă a lumii, împrumutată
din neoplatonism... Această idee despre deosebirea radicală între
Dumnezeu şi creaturi stă la baza sistemului teologic al lui Atanasie»21
în continuare Spassky afirmă că ideea aceasta îi era proprie şi
arianismului. El spune că ceea ce a adus nou sfîntul Atanasie a fost
STUDIU INTRODUCTIV 18

că, pe cînd Arie vede pe Fiul şi Cuvîntul pe prima treaptă a creaţiei,

Atanasie îl vede în planul lui Dumnezeu cel necreat. Dar ne întrebăm:
Dacă Atanasie a adus prima dată ideea unei lumi create cu totul
distincte de Dumnezeu, cum a mai putut Arie să gîndească înaintea
lui Atanasie pe Fiul, aparţinînd planului creat, deosebit de Dumnez eu
cel necreat? De aceea pe drept cuvînt trebuie socotit că nici Arie nu
făcea o despărţire prea clară între lume şi Dumnezeu. Atanasie este
primul care, purificînd ideea creaţiei de orice urmă de panteism, nu
admite că Cuvîntul a putut fi prima creatură a lui Dumnezeu, ci El e
din esenţa dumnezeiască, radical deosebită de lume. Căci numai
aceasta face posibilă cu adevărat creaţia lumii. Numai existînd un
Logos dumnezeiesc, se poate spune că toate sînt create. Căci «fără de
El nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut» (Ioan, 1, 3).
Dar sfîntul Atanasie, prin învăţătura lui cu adevărat trinitară,
adică prin recunoaşterea Fiului ca fiind de o fiinţă cu Tatăl şi deosebit
de lume, care e creată din nimic, nu numai că distinge în mod clar
între Dumnezeu şi lume, ci vede şi legătura între Dumnezeu şi lume.
Şi nu numai ca o legătură logică în sensul aristotelic, deci în parte

21. Idem, op. cit , p. 181-182.

c- SFÎNTUL ATANASIE

neliberă, ci şi ca o legătură de iubire în libertate.

Faptul că Tatăl are un Fiu de o fiinţă cu El, pe Care-L iubeşte,

constituie pentru El un motiv de a crea lumea pentru a-Şi extinde
iubirea paternă şi la alte fiinţe conştiente pe care le face prin Fiul, ca
să fie după chipul Fiului, ca prin Fiul să reverse iubirea Sa paternă şi
către ele şi ca Fiul să sădească în ele, odată cu chipul Său, iubirea Sa
faţă de Tatăl. Şi tot de aceea, cînd ele cad din acesta iubire - care e
liberă conform libertăţii ce li se dă din libertatea Lui - îl trimite pe
Fiul Său să Se facă om, ca în unirea lor cu El să se arate şi să se
permanentizeze în ele atît dragostea Tatălui faţă de ele, cît şi a lor faţă
de Tatăl.
La originea lumii stă astfel iubirea liberă a comuniunii trinitare.
Dar Fiul este totodată Cuvîntul, sau Logosul lui Dumnezeu. Iar
Dumnezeu, creînd lumea prin El, îi imprimă acesteia un sens. Sensul
nu e despărţit de iubire, cum nu e deosebit Cuvîntul de Fiul. O lume în
care apar şi dispar, prin emanaţie sau evoluţie, alte şi alte fiinţe
conştiente, este lipsită atît de sens, cît şi de iubire, pentru că ceea ce
STUDIU INTRODUCTIV 19

aduce la existenţă făpturile conştiente şi lumea în general este un

impuls orb, impersonal. Dar fiinţele conştiente care sînt făcute după
chipul Logosului şi Fiului personal etern sînt aduse la existenţă
pentru a se bucura de o iubire eternă şi aceasta le dă un sens. Acesta
este sensul principal care le este imprimat prin Logosul şi Fiul
dumnezeiesc şi acest sens nu li s-ar fi imprimat dacă Logosul prin
care sînt create n-ar fi Fiul iubit al Tatălui şi dacă deci n -ar fi create
pentru ca Dumnezeu să-Şi extindă iubirea asupra lor şi pentru a-Şi
atrage iubirea lor prin unirea lor cu Fiul.
Fiul şi Logosul sînt aceeaşi Persoană divină, pentru că iubirea şi
sen!
sul sînt strîns unite. Logosul îşi pune pecetea pe tot cosmosul
creat, ară-tîndu-se prin El iubirea lui Dumnezeu faţă de făpturile
umane şi ajutîn-du-le să crească în iubirea lor faţă de Dumnezeu.
Fiinţele care se iubesc se înţeleg. pnde scade iubirea se întinde
întunericul. Sensul ce-l acord eu celuilalt e una cu existenţa lui
veşnică. Dorind ca el să mă iubească în veci, îi acord o valoare
veşnică. Nimeni nu are un sens ca existenţă izolată, ci în comuniunea
lui cu ceilalţi, în articularea reciprocă a tuturor, în acelaşi timp
necesară şi liberă. Faptul acesta îşi are întemeierea supremă în Sfînta
Treime.
Oricare din ceilalţi e pentru mine un cuvînt încorporat, care mă
încurajează înviata mea prin însăşi existenţa lui, dar în mod mai
accentuat prin faptul că e izvor de cuvinte adresate mie din atenţie
faţă de mine, atenţie prin care sînt legaţi oamenii în mod reciproc. Dar
toate celelalte persoane şi cuvintele lor ţin de Cuvîntul suprem şi de
atenţia Lui faţă de noi. El este prin excelenţă 'O w «Cel ce este», cum e
numit în icoanele ortodoxe. De aceea numai El ne poate da şi nouă
existenţă prin atenţia şi cuvintele Lui arătate în atenţia şi cuvintele
noastre reciproce. El mă întăreşte în existenţă prin toate persoanele -
cuvinte încorporate, cuvinte ipostatice - şi prin cuvintele lor. Fiul
întrupat, iubind cel mai mult şi iubirea Lui voind să se imprime unei
umanităţi căzute în păcat, merge pînă la jertfa maximă şi ne invită la
jertfă, care trebuie să ţină în echilibru sau să copleşească egoismul
general.
Experienţa sporită pe care o avem azi despre om ne ajută la o
înţelegere aprofundată a învăţăturii sfîntului Atanasie despre faptul
că «prin Cuvîntul» sîntem şi ne ridicăm, din păcatul împuţinării în
viaţă, la mai multă viaţă, la viaţa eternă, că prin ceilalţi oameni
sîntem întăriţi în viaţă, că prin cuvîntul lor ei ne scot din tristeţea şi
descurajarea singurătăţii. Dacă aceştia pot să ne întărească în viaţă
prin existenţa şi prin cuvintele lor, de ce nu ne^ar putea da însăşi şi
nu ne-ar putea reface existenţa Cuvîntul suprem al Tatălui? Deşi
făcută din nimic, creaţia este înzestrată de Dumnezeu, prin Fiul şi
Cuvîntul Lui, cu o valoare eternă, cu un sens netrecător.
STUDIU INTRODUCTIV 20

Sfîntul Atanasie afirmă ideea creaţiei din nimic pentru a arăta pe

Fiul ca deosebit de ea, prin atulc că e de o iinţăc cuc umnezeu,c decic
Dumnezeu adevărat, transcendent lumii.
Dar tocmai prin aceasta El poate mîntui lumea. Lumea nu este dis -
preţuită prin faptul că e creaţie, ci ea capătă un sens adevărat tocmai
prin aceasta. Făpturilor umane li se asigură o existenţă eternă prin
faptul că sînt create pentru a fi iubite şi a iub i etern. Şi pentru oameni
creaţia întreagă e adusă la existenţă pentru o durată eternă în unire
cu Dumnezeul iubirii.
în credinţaccreştinăcairmareaccreaţiei din nimiccsecţinecîn cumănăccu
valoarea atribuită lumii prin faptul că Cel ce o creează este Dumnezeu
cel personal şi că El o creează pentru a-i dărui fericirea veşnicei uniri
în iubire cu El. Dar cine poate defini exact relaţia dintre Dumnezeu şi
lumea creată din nimic?
Tema a început să preocupe recent din nou gîndirea teologică.
Astfel, teologul grec I. Zizioulas, încercînd unele precizări ale noţiunii
de «nimic», din care a fost creată lumea, a provocat unele obiecţii din
partea lui Philip Sherard, englez convertit la ortodoxie. Prima obiecţie
i-a provocat-o lui Sherard (rev. Synaxi, Atena, nr. 5, 1983, p. 67-68,
art. heologiacaichyarxiscceologiecşicexistenţă
,cafirmaţia lui Zizioulas
că «nimicul» este «nimicul ontologic absolut», care «nu are nici o
relaţie cu existenţa, care nu are un conţinut ontologic, în nici un sens»
ristologiacaichyarxis,cîn nr. 2 al aceleiaşi reviste). Sherard spune că
prin aceasta se afirmă «existenţa a două absoluturi eterne». Absolutul
nimicului s-ar afla astfel din veci ca «ceva alături de Dumnezeu, în
afară de Dumnezeu», «de care Dumnezeu are nevoie ca să creeze
lumea». Cu alte cuvinte «Dumnezeu nu este absolut şi libertatea Lui
este mărginită». Acesta implică «un dualism radical în lucruri».
Dar Sherard nu oferă o soluţie proprie. Credem că nu trebuie
pierdut din vedere că sfîntul Atanasie vorbeşte mai puţin de «nimic» şi
mai mult de «prin Fiul», ca şi de venirea la existenţă a creaţiunii «prin
participarea» la puterea lui Dumnezeu. Poate e mai corect a se spune
că Dumnezeu creează lumea din nimic nu în sensul că are nevoie de
«un nimic» existent alături de El, ci în sensul că nu are nevoie de ceva.
«Nimicul» trebuie conceput ca neexistenţa pur şi simplu (de aceea în
greceşte se zice «din cele ce nu sînt»). Existenţa lui Dumnezeu este
infinită. Ea nu e limitată de vreun vid.
Pe de altă parte prin faptul că o creează, Dumnezeu pune puterea
Lui în actul creaţiei, în temeiul voinţei Lui. Puterea Lui manifestată
prin voinţa Lui e temeiul pozitiv al creaţiei. Lumea nu este din fiinţa
lui Dumnezeu, ca Fiul, ci capătă o fiinţă proprie prin voinţa Lui plină
de putere, care nufoloseşte nimic, pentru că în afară de El nu există
nimic.
STUDIU INTRODUCTIV 21

Dar ca să o voiască, Dumnezeu o gîndeşte. Lumea e conformă cu

gîn-direaLui; ea poartă în ea chipurile «raţiunilor» Lui. Prin aceasta
lumea e dată ca posibilitate liberă în gîndirea, în pute rea lui
Dumnezeu. Dar nu devine realitate decît cînd Dumnezeu voieşte să
pună în lucrare puterea şi gîndirea Lui cu privire la ea, dîndu -i
realitate fără a avea nevoie de ceva exterior Lui, care nici nu există,
odată ce numai El există. Deci lumea are temei pozitiv în gîndirea,
puterea şi voinţa lui Dumnezeu. Fără ele n-ar putea veni la existenţă
şi dura. Aceasta înseamnă că >e creată de Dumnezeu din nimic
altceva, avînd temeiul suficient al existenţei ei în gîndirea, puterea şi
voinţa Lui.
Sherard e nedumerit apoi de afirmarea lui Zizioulas că lumea fiind
creată ar fi putut şi să nu existe. Sherard se întreabă: «Atunci pentru
ce există lumea?» Zizioulas spusese: ca Dumnezeu să aibă cu cine
purta un dialog. Sherard întreabă: «Nu e contradictoriu ca Dumnezeu
să fi vrut să creeze lumea şi să fi putut să nu o creeze?» Iar dacă
Dumnezeu vrea să creeze lumea pentru a dialoga cu ea, atunci ea e
necesară. «Şi în afară de aceea, ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul
creştin care nu Şi-ar arăta voinţa Lui creatoare?»
Aci ni se pare că Sherard nu are dreptate. Dacă Dumnezeu ar fi
putut să nu creeze lumea, ar fi putut şi să nu o voiască. Nu vedem
necesitatea pentru El de a o fi voit. în general nu vedem motivul
pentru care Sherard desparte voia lui Dumnezeu de fapta creării
lumii. De fapt Dumnezeu putea şi să nu creeze lumea, cum spune
sfîntul Atanasie, sau ar fi putut şi ar putea crea şi alte lumi, cum
spune sfîntul Ioan Damaschin. Ni se pare că Zizioulas susţine punctul
de vedere just că Dumnezeu nu era obligat numaidecît să-Şi manifeste
puterea Lui creatoare. Căci Dumnezeu a existat din veci în
deplinătatea Lui şi fără a-Şi fi manifestat din veci această putere.
Deci dacă lumea e creată prin voinţa lui Dumnezeu, hatărîreaLui a
fost cu totul liberă. Altfel se lunecă spre origenismulpan-teizant.
Dar ar fi fost de folosea Zizioulas să afirme mai clar că Sfînta
Treime are în Sine la un grad infinit superior însuşi dialogul pentru
care vrea să creeze lumea. Aceasta ar fi pus şi mai mult în relief
libertatea lui Dumnezeu în voia de a fi creat lumea.
Mai trebuie afirmat că odată ce Dumnezeu a voit să creeze lumea
aceasta din iubire, El a creat-o pentru veşnicie, căci iubirea celui desă-
vîrşit nu încetează niciodată, deci nu mai vrea să creeze altele. El îi
acordă acesteia toată iubirea pe care ar putea voi să o dăruiască
altora. Iar în faptul că Fiul Său S-a făcut om pentru eternitate se
arată şi mai mult că nu Se mai gîndeşte la desfiinţarea omului şi a
lumii legate de el, pentru a crea alte lumi. El nu-Şi retrage
făgăduinţele date în mod liber oamenilor.
STUDIU INTRODUCTIV 22

Aceasta arată din nou conţinutul pozitiv al lumii acesteia. Firea

omenească are sădită în sine putinţa de a fi unită cu Dumnezeu -
Cuvîntul, de a fi mediu de manifestare a lui Dumnezeu; şi împreună
cuEl, întreaga creaţie. Omul e în acest sens cu adevărat «după chipul»
lui Dumnezeu-Cuvîntul.
ʄ Mai justă mi se pare a treia observaţie a lui Sherard. După
Zizioulas tot ce are omul, fiind creat, e condamnat la moarte şi
dispariţie. Ca să scape de moartecomulc«trebuie să se afle ntroc relaţie
durabilă şi neîntreruptă (nedespărţit) cu neareatul... să comunice
durabil cu ceva din afara lui». Ceea ce îl ajută pe creat să iasă din
sine şi să se unească cu necreatul este iubirea. Sherard se întreabă:
Dar cum poate ieşi omul din sine, adică d epăşi firea sa, dacă şi
însuşirea iubirii este creată? Deci ca să poată ieşi omul din firea sa
creată, trebuie să aibă în el o însuşire care depăşeşte însuşirile lui
create, afirmare opusă celei a lui Zizioulas că tot ce e creat e supus
morţii. Afirmînd aceasta Zizioulas socoteşte că şi sufletul fiind creat
este muritor. Sherard observă: «Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu
poate crea ceva nemuritor. Dar atunci ce să zicem de îngeri? Fiind
creaţi, sînt şi ei muritori? Iar dacă Dumnezeu poate crea pe îngeri
nemuritori, de ce nu poate crea astfel şi sufletul omenesc?»
S-ar părea că Zizioulas desparte prea mult creatul de necreat sau
de Dumnezeu, iar Sherard leagă unele note necreate de creatura
însăşi. De fapt creatul în întregimea lui nu poate fi despărţit de
puterea necreată a lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, puterea
necreată nu completează creatul, ca o parte a lui. Creatul e adus la
existenţă de puterea necreată, e susţinut de ea. La temelia existenţei
create, a puterii ei, stă puterea necreată, încît creat ul nu se poate
concepe fără necreatul care-l aduce la existenţă şi-l menţine. Astfel,
creatul nu poate fi definit numai ca exis tenţă provenită din nimic, ci şi
ca existenţă lă a cărei temelie stă puterea continuu activă a lui
Dumnezeu cel necreat. într-un fel creatul îşi soarbe puterea existenţei
sale necontenit din necreat. Creatul nu poate exista decît în relaţie cu
necreatul. Dar în relaţie este activ şi creatul şi necreatul. Ochiul întreg
e ochiul care vede. Dar ce vede e lumina care e deosebită de el şi care
totuşi îl împlineşte. Mintea care nu gîndeşte ceea ce e etern nu e minte
adevărată. Omul este fiinţă responsabilă faţă de un suprem for. Dar
în această responsabilitate el experiază atît pe Cel ce îl cheamă să
răspundă, cît şi pe sine ca cel care răspunde. Creatul şi necreatul sînt
ca două braţe ale unei balanţe, desigur una din ele avînd un rol infinit
superior.
Creatul conştient are în sine un dor şi o necesitate de necreat şi o
capacitate de a se umple tot mai mult de el. Nu se poate afla nicăieri
un creat pur, închis în sine. Desigur setea de necreat se poate
împuţina, sau poate dispărea din conştiinţă, dar ea totuşi persistă
STUDIU INTRODUCTIV 2†

chiar contrar conştiinţei omului. Pentru înţelegerea deplină a acestui

fapt misterios ar trebui adîncit înţelesul ideii de participare la puterea
dumnezeiască. Cum participă puterea noastră creată la puterea
dumnezeiască necreată fără să se confunde, dar realizînd împreună
viaţa omului? Dar aceasta nu e o participare la fiinţa lui Dumnezeu.
Aci e implicată deosebirea între fiinţa dumnezeiască şi puterile sau
energiile dumnezeieşti necreate.
Chiar legile creaţiei, ca nişte raţiuni generale ale ei, îşi au originea
şi susţinerea în Dumnezeu-Cuvîntul, deşi sînt legi proprii creaţiei.
Aceasta se vede din faptul că pot fi aplicate într-un mod mlădios, în
care libertatea are un rol al ei. Dacă lumea ar fi dintr -o esenţă
impersonală, aceste legi ar domni în mod neschimbat în toate, fără
nici o putinţă de a le încovoia, producînd apariţia şi dispariţia
definitivă şi fără sens a tuturor persoanelor umane. în acest caz legile
ar fi ultima putere care stăpîneşte orbeşte şi fără sens peste toate, aşa
cum ar domni peste esenţa din care ar emana o astfel de lume. Dar ele
se arată gîndite şi create de o putere personală, întrucît sînt folosite
doar ca un cadru previzibil în care persoanele au să crească. Ele nu
uniformizează şi nu anulează persoanele ca în cazul animalelor,
plantelor, mineralelor,ci, dimpotrivă, ele pot fi mlădiate de persoanele
umane, fiind întrebuinţate după cum socotesc ele că le pot fi de folos în
creşterea lor spirituală. într-unfel oarecare omul este totuşi stăpînul
lor, omul le depăşeşte spre ceva superior lor. Aceasta se arată prin
legile omeneşti, dar şi prin poruncile divine şi prin responsabilitatea
umană. Şi în aceasta se vede că omul creat e făcut de - şi în legătură
cu - o fiinţă liberă superioară lui.
în această folosire mlădioasă conştientă a legilor, libertatea omului
are un rol tot mai important, prin înţelepciunea tot mai matură de
care se lasă condus, încît cu vremea ele pot fi copleşite, în cel mai înalt
grad, de împlinirea binelui sau de iubirea adînc sporită dintre oameni
şi Dumnezeu; copleşite, dar nu desfiinţate, întrucît starea de copleşire
alor e o culme la care au fost destinate ele însele să conducă pe om.
Astfel fără a se confunda cu un dumnezeu conceput ca esenţă
impersonală, lumea e totuşi legată cu Dumnezeu cel în Treime, fiind
condusă spre tot mai deplina unire cu El. Fără să fie din esenţa lui
Dumnezeu, ea nu are la bază numai nimicul, nici n u e destinată să se
întoarcă în nimic, ci e din voinţa şi puterea lui Dumnezeu şi chemată
să se unească tot mai mult cu El în libertatea iubirii, primind în ea tot
ce are El. Peste legi, dar nu contra legilor, e întîi Persoana lui
Dumnezeu-Cuvîntul şi apoi se ridică persoanele umane22.
è
è è
STUDIU INTRODUCTIV 24

Legile care în sistemele panteiste sînt oarbe şi nu duc nicăieri, în

raport cu Sfînta Treime sînt create ca instrumente folosite de oameni
spre formarea şi întreţinerea lor în drumul spre veşnica desăvîrşire.
Prin legile naturii pe de o parte se menţin formele creaţiei, pe de alta,
acestea se mişcă, sau se dezvoltă în marginile lor, promovîndu-se
unele prin altele. Dinamicul dă viaţă onticului şi îl susţine. în legi se
poate vedea raţionalul ca o dinamică a convergenţei, în cadrul fiecărui
organism sau forme şi între organisme sau forme. în persoanele
conştiente ele realizează pornirea de a se menţine şi dezvolta, dar fac
posibilă şi grija atentă de ase promova unele prin altele, accentuată
prin aplicarea lor liberă, cum o cer legile omeneşti şi divine. Cu alte
cuvinte, în ele vedem raţionalul pus în slujba iubirii. Nici o fiinţă nu
22. Copleşirea aceasta e realizată în orice fiinţă umană care se jertfeşte iubind mai mult
cauza lui Dumnezeu, Care iubeşte pe oameni şi vrea să -i promoveze. Jertfa impusă de egoimul
altora şi copleşind egoismul cel ui ce se jertfeşte prin iubire şi răbdare e legată de suferinţă.
Numai cine o rabdă pe aceasta din iubire biruieşte egoismul care dezbină pe oameni. Dar cel ce se
jertfeşte uită nu numai de interesele sale, ci şi de ale celor apropiaţi. Iar prin aceasta sî nt atraşi şi
aceia în suferinţa provocată de nepăsarea egoistă a altora. Acest fapt a fost pus în relief mai ales
în creaţia poporului român în legenda «Mînăstirii Argeş».
Fiul ca Raţiune ce le rînduieşte pe toate, ce vrea să le readucă în armonie pe toate , începe
această faptă prin jertfa Lui, dar la ea trebuie să se asocieze jertfele altora insuflate de jertfa Lui.
E necesară o jertfă cît mai generalizată pentru restabilirea raţionalităţii uni versale, ca articulare
armonioasă a tuturor. Cînd toţi se vor dărui tuturor, suferinţa din jertfă va înceta. Căci atunci, pe
cât se dăruieşte fiecare, pe atît primeşte, sau şi mai mult. Logosul Se întrupează pentru ca prin
jertfă să restabilească şi să antreneze în opera de restabilire a armoniei raţionale şi iubitoa re pe
toţi sau pe cât mai mulţi.

poate fi fără o atenţie la celelalte şi nu se poate realiza fără atenţia

celorlalte faţă de ea, atenţie manifestată în gînduri, în cuvinte, în
fapte. Viaţa fiecăreia se menţine şi se împlineşte prin atenţia celorlalte
faţă de sine şi a sa faţă de celelalte, confirmîndu-se faptul că onticul e
dinamic, sau se menţine şi se realizează prin dinamica iubirii. S-ar
putea spune că onticul este o perihoreză universală, care are la fiinţele
umane şi un caracter conştient şi liber.
Iar la baza acestei perihoreze a creaţiei stă perihoreză treimică.
Dumnezeu care «este» nu este lipsit de atenţia şi de iubirea
perihoretică între ipostasurile divine, nu e lipsit de iubirea reciprocă
între Tatăl şi Fiul, Care e în acelaşi timp Cuvîntul sau suprema
Raţiune şi înţelepciune, şi Duhul Sfînt. Mişcarea iubitoare între
făpturi, care nu le alterează, ci, dimpotrivă, le menţine şi le
desăvîrşeşte, are la temelia ei Treimea neschimbată şi de-viaţă-
făcătoare, ceea ce depăşeşte atît viziunea lui Pafmenide cît şi a lui
Heraclit. Iar cel mai mult se împărtăşesc fiinţele create conştiente de
puterea desăvîrşitoare şi de-viaţă-făcătoare a Treimii prin lauda
adusă lui Dumnezeu şi prin rugăciunea comună. în ele se mişcă
atunci energiile necreate ale Sfintei Treimi. Iar în aceasta trăiesc cea
mai intensă viaţă de iubire şi unire.
STUDIU INTRODUCTIV 25

Sfîntul Maxim Mărturisitorul a atras atenţia asupra importanţei

mişcării creaturilor conştiente în urcuşul lor unificator şi desăvîrşitor
spre Dumnezeu. Dar se impune ca o sarcină pentru gîndirea de mîine
dezvoltarea unei teologii a mişcării, ca o explicare teologică a ei, după
ce ştiinţele naturii au pus în evidenţă importanţa universală a
mişcării şi a energiilor care o susţin în legile descoperite de ea în toată
realitatea creată. Participarea creaturilor la puterea lui Dumnezeu
este participarea la Dumnezeu cel viu, Cel ce ne mişcă prin tot felul de
legi pentru a ne menţine în unitate şi a spori în unitatea iubirii între
noi şi faţă de El. Legile conservă şi dezvoltă în mod dinamic creaţia,
în formele ei unite între ele, dar neconfundate. Dar pe cînd formele
naturii sînt supuse total acestor legi şi apar şi dispar ca să facă loc
altora, persoanele umane se folosesc în mod mlădios de ele, pentru a
spori iubirea între ele în Cuvîntul personal, izvor unitar al legilor
conservatoare, îmbogăţitoare şi unificatoare. (Vezi partea finală a
scrierii Sf. Atanasie, ontracgentes
.c
Pentru om, conştiinţa că «este» şi se dezvoltă prin participarea la
Dumnezeu îl asigură de existenţa lui fermă, mereu îmbogăţită şi netre-
cătoare şi nu are nevoie să se afirme prin mîndrie, prin slavă deşartă,
prin lăcomie, prin grijă nemăsurată şi prin alte patimi. Ea îl linişteşte
pentru că ştie că se odihneşte tot mai mult în sînul «Celui ce este»,
parti-cipînd la existenţa Lui inepuizabilă. Nu se teme de nimic, pentru
că nu poate cădea în nimic. Numai această temere îl duce la toate
patimile, crezînd caprin ele se asigură faţă de nimic, sau că este prin
sine însuşi şi prin afirmarea pătimaşă a sa. E salutar să accentuăm
de aceea nu numai că sîntem aduşi la existenţă din nimic, ci şi că
sîntem asiguraţi şi promovaţi în existenţă, prin participarea noastră
la «Cel ce este».
Preţuirea şi iubirea cu care e învestită creaţia de Dumnezeu se
arată din partea Lui şi după ce omenirea cade din legătura conştientă
cu Dumnezeu, deci din iubirea Lui,prin neascultare
şiprinnerecunoaştereaLui. Căci Logosul lui Dumnezeu îşi menţine
imprimată în lume şi după cădere raţionalitatea Lui şi prin aceasta
chiar şi iubirea Lui. Căci o anumită iubire tot rămîne în lume, oricît
ar fi de căzută. Dar atît raţionalitatea cît şi iubirea rămasă în lume
sînt mult slăbite, pervertite de ea.
Dar Dumnezeu vrînd, din iubire, să restabilească şi să ducă la
culme pentru veci iubirea între El şi oameni, ca şi între oamenii înşişi,
face ca să Se întrupeze Fiul şi Cuvîntul Său ca om, pentru ca Tatăl să
vadă în chipul Fiului Său pe tot omul care se uneşte prin credinţă cu
El şi omul să răspundă în unire cu Cuvîntul Tatălui, din iubirea
deplină a Fiului Său, tot mai mult acestei iubiri paterne.
STUDIU INTRODUCTIV 26

Dacă înainte de întrupare, Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu lucra

numai din afară asupra oamenilor pentru a menţine în ei o oarecare
raţionalitate şi iubire, prin întrupare Se face purtătorul interior al
umanului, pentru ca să-l umple de toată iubirea şi deplinătatea Lui de
sens, învingînd slăbiciunile afectelor, care, intrate prin păcat în om, îl
duc la păcat, şi odată cu ele şi moartea la care ele îl duc. Făcîndu-Se
El însuşi om, îl îndumnezeieşte pe om.
Sfîntul Atanasie prelungeşte astfel învăţătura despre Sfînta
Treime, despre Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl, despre valoarea creaţiei şi
despre întruparea Cuvîntului, în doctrina spirituală a eliberării
omului de păcate, de patimi şi de moarte prin puterea lui Dumnezeu
cel nepătimi-tor, prin puterea Fiului cel întrupat care a învins
moartea în trup şi l-a făcut nemuritor.
Respingînd interpretarea ariană a expresiilor biblice, în care se
spune că Hristos era supus slăbiciunilor foamei, oboselii, fricii de
moarte, sau că era tulburat şi Se ruga, pe care arienii le dădeau ca
dovezi de inferioritate a Fiului faţă de Tatăl, sfîntul Atanasie le uneşte
paradoxal cu faptele şi cu afirmaţiile puterii Lui şi formulează
învăţătura despre puterea lui Dumnezeu arătată în răbdarea omului,
ca o întărire a acesteia, prin care ajunge chiar la biruirea morţii.
El dă astfel o temelie hristologică întregii ascetici şi spiritualităţi
creştine. învăţătura creştină apare în învăţătura lui ca un întreg
organic şi unitar, pornind de la învăţătura de credinţă şi ajungînd
prin practica
STUDIU INTRODUCTIV ±

vieţii pînă la îndumnezeire. Teologia şi antropologia se unesc în sote-

riologie, în doctrina despre mîntuirea şi îndumnezeirea omului, în care
lucrarea lui Dumnezeu se uneşte cu lucrarea omului, întărind-o.
învăţătura despre Sfînta Treime, despre deofiinţimea Fiului cu
Tatăl, unite cu învăţătura despre creaţie, despre întruparea
Cuvîntului, despre mîntuirea omului concepută ca refacere şi înălţare
ontologică a lui pînă la îndumnezeire, devine o învăţătură a credinţei
practice. pn Dumnezeu în Treime - ca Dumnezeu al comuniunii
iubitoare între persoane, mai presus de orice lege, în care o Persoană e
un Tată şi o alta un Fiu care Se întrupează din iubirea Lor faţă de
oameni şi care trimite pe Duhul iubirii Tatălui şi faţă de Tatăl în
inimile lor - e un Dumnezeu căruia credinciosul simte îndemnul să I se
roage cu încrederea că îl poate ajuta, fiind mai presus de orice lege
fatală, căreia i-ar fi supus şi omul în cazul că Dumnezeu n-ar fi decît o
esenţă supusă unei legi implacabile.
Faţă de religiile panteiste, care nu sînt religii adevărate, sfîntul
Atanasie face evident un Dumnezeu personal şi iubitor şi un om căruia
acest Dumnezeu îi acordă o valoare eternă. Iar faţă de formele
creştinismului protestant - care nu crede în puterea transformatoare a
lui Dumnezeu asupra omului, cît timp e omul pe pămînt, deci nu
acordă nici o eficienţă rugăciunii şi Tainelor şi cinstirii sfinţilor,
lăsînd la fel pe om supus unei oarecare fatalităţi faţă de care
Dumnezeu nu poate face nimic - sfîntul Atanasie susţine credinţa
adevărată, eficientă şi transformatoare. De aceea, pe drept cuvînt, a
fost numit şi «Părintele ortodoxiei».
c

SFÎNTUL ATANASIE,
ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI
c
c
c

CUVÎNT ÎMPOTRIVA
ELINILOR
c
c
c
c
c
c

I
unoştinţacdesreccredinţacncumnezeucşicdesrectoatecade ărurilecnuc
arecattacne oiecdecn ăţăturacdeclacoameni,ccăcicarecnsuşireacdecacsecacec
cunoscutăcrinceacnsăşi.cacnumaiccăcnucstrigăcnciecareczicrinclucruricşiccăc
nuc sec arată,c ăcndusec maic strălucitoarec cac soarele,c rinc n ăţăturac luic
ristos1.c
otuşi,c iindcăc doreştic săc auzic desrec acestea,c oiescc săţic năţişăm,c o,c
ericite,c câte ac lucruric dinc n ăţăturac desrec ristos.c uc oţic soc alic ec
aceastacşicdinccu intelecdumnezeieşti,cdarcocoţicauzi,ccuciuireactacdecine ,cşic
declacalţii.c
jungcsintelecşicdecumnezeucinsulateleccrituricsrec estireac
ade ărului.carcsntcşicmultecscriericalcătuitecdesrecacesteacdecericiţiicnoştric
dascălicşiccelcceclecciteştececacesteac accunoaştectlcuireaccriturilorcşic ac
uteacdondiccunoştinţaceccarecocdoreşte.c
arcentruccăcnuca emcacumclacndemnăcscrierilecalcătuitecdecdascăli,cec
dectreuinţăcsăţicnăţişămcşicsăţicunemcncscrisccelecce*camcalatcnoicdeclac
ei.clecri escccredinţacceacdesrecristos,ccacsăcnucsocoteascăccine acărăc
reţc n ăţăturac u ntuluic carec ac ăcutc cac noi,c nicic cac lisităc dec raţiunec
credinţacceacntrucristos.căciccndceliniicşicatcjoccdeceacşicrdcdecnoicrindc
n ăţăturacnoastră,ceicamintesccdoarcruceacluicristos.carcăcndcaşa,ceic
stârnesccmilacrincnenţelegereaclor,centruccă,cdeăimndc
1.c Ea răsărea în noi din privirea lucrurilor, dar se face cunoscută mai luminoasă ca soarele
prin Hristos. Avem aci afirmată legătura dintre r evelaţia naturală nefalsificată şi cea
supranaturală. Amîndouă ne fac cunoscut pe Dumnezeu în mod nemijlocit; sau Dumnezeu Se
impune minţii noastre în mod direct nu prin învăţătura sau comunicarea altora. Aceasta
înseamnă însă că însuşi sufletul nostru are capacitatea de a-L sesiza prin creaţiune şi în Hristos.
Totuşi Hristos ne face cunoscut pe Dumnezeu, sau pe Sine însuşi, şi prin luminozitatea învăţăturii
Sale, sau a evidenţei conformităţii Cuvîntului Său cu aspi raţia spre desăvîrşire a firii noastre.
2.c (c&iAoKâAcoq). Deci deşi se poate cunoaşte Dumnezeu şi Hristos şi direct, totuşi
cunoştinţa aceasta se confirmă şi se înmulţeşte când e auzită şi de la alţii.

rucea,cnuc ădcutereacacesteiaccarecacumlutctoatăclumeacşicnuc ădccăcrinc

eacsaucăcutcarătatectuturorcateleccunoştinţeicdecumnezeu †.c
c

ecaceea,cdacăcsarcicatinsccucade ăratcşiceiccucminteacdecdumnezeire,cn
arcmaicrdecdecutereacei.cicmaicdegraăcarccunoaştecşiceicecntuitorulc
tuturorc şic narc maic socotic căc ruceac ac adusc ătămare,c cic indecarec zidirii.c
ăcicdacă,c enindcrucea,csacdesiinţatctoatăcslujireaclacidolicşiccucsemnulc
acestacsecalungăctoatăcnălucireacdracilor,cnumaicluicristosc csecaducecrinc
eacnchinare,ciarcrinclcesteccunoscutcatăl.c arcceiccarecsecmotri escceicsntc
ruşinaţi.c ăcic dacăc eac schimăc suletelec celorc cec sec motri escc nc chic
ne ăzut,cnciecareczic ceeaccecsecoatecsuneccătrecei,cecdretccu nt
,cacestac
nuceclucrucomenesc,ccicmărturiseştecmaicdegraăccăcelccecacsuitcecrucecec
u ntulcluicumnezeucşicntuitorul .ciecmicsecarecdeciccăceicsuerăcce ac
asemănătorcceluiccecarcricsoareleccndcecacoeritcdecnor,cdarcsecminuneazăc
dec luminac luic cndc edec căc toatăc zidireac ec luminatăc dec el.c arc dacăc ec
rumoasăc lumina,c cuc multc maic rumosc ec soarele,c ricinuitorulc luminii.c otc
aşa,c dacăc ec unc lucrucdumnezeiescc ac umlec toatăclumeac dec cunoştinţac ui,c
ricinuitorulcacesteicatectreuiecsăciecnumaidecâtcumnezeucşicu ntulc
luicumnezeu6.c
omc grăic deci,c ec ctc nec estec cuc utinţă,c resingndc ntic neştiinţac
necredincioşilor,cca,cminciunileclorcodatăcresinse,cade ărulcsăcluminezecrinc
elcnsuşicşicsăcaicşictucndrăzneala,crietene,centruccăcaiccrezutcncade ărcşic
nuc aic rătăcitc cunoscândcec ristos.c ic socotescc căcec cuc cu iinţăc săc orescc
†.c Cunoştinţa adevărată de Dumnezeu a rodit în fapte uimitoare care s-au făcut tuturor
arătate. Căci aceasta nu e o cunoaştere simplu teoretică, ci una care umple pe om de puterea
arătată în fapte pentru că e o cunoaştere a lui Dumnezeu din experienţa puterii Lui, în cel ce îl
cunoaşte.
4.c Semnul crucii era o practică moştenită de sfîntul Atanasie de la înaintaşii lui, care trebuie
să se fi născut pe la anul 200 d. H., deci şi aceştia, de la cei dinaintea lor, din vre mea apostolilor. în
semnul crucii e puterea credinţei în Hristos, Care S -a răstignit pentru noi şi prin pu terea ce ne-o
insuflă de a ne înfrîna şi noi de la patimi, se întăreşte firea noastră şi nu se mai lasă stăpînită de
păruta fericire a plăcerilor şi deci de puterea minci noasă a celui ce ne ispiteşte prin ele.
5.c E o întreagă argumentare a cinstirii ce se cu vine crucii. Ea are atîtea efecte cîte se spun în
text, pentru că Cel ce S-a răstignit pe ea nu a fost un om simplu, ci Fiul lui Dumne zeu. Cu El ne
punem în legătură şi pe El îl mărturisim cînd facem semnul crucii. Prin El punem o frînă
plăcerilor trupului legate de natura materială şi deci le depăşim pe acestea, contrar celor ce se
închină idolilor, care reprezintă alipirea la natură ca la ultima realitate şi la pornirile provocate
de ea.
6.c Puterea crucii se vădeşte atît de limpede, că de la puterea ei se p oate deduce faptul că Cel
ce S-a răstignit pe ea e Dumnezeu. în toată această parte sfîntul Atanasie opune crucea, idolilor.
Prin cruce şi prin semnul ei ne închinăm Fiului lui Dumnezeu, Care S -a făcut om şi S-a răstignit
din iubire pentru noi. Idolii ne ţ in în mincinoase închipuiri despre diferiţi zei mai mult sau mai
puţin identici cu forţele naturii, care nu pot iubi şi care nu ne pot ajuta, fiind supuse unor legi
implacabile.

desrecristosccuctine,ccareciueşticecristos,centruccăcsntcncredinţatccăc

socoteşticcăccunoştinţacşiccredinţacdesreclcestecmaicdecreţcdectctoate.c
c
c

ăulcnucacostcdeclacnceut.căcicnucecnicicacumcntrecsinţicşicnucexistăc
deloccncei.cicoameniicaucnceutcsălcnăscoceascăcecacestacmaictrziucşicşicl
aucntiăritcncei.cacurmarecşiauclăsmuitcşicgndulcdesrecidoli,csocotindccac
iindcceleccecnucsnt.căcicumnezeu,căcătorulcşicmăratulctuturor,carec
estecmaicresuscdectoatăciinţacşicgndireacomenească7ciindcelccecestecuncşic
suraun,cacăcutcneamulcomenesccrincu ântulcăucşicmtuitorulcnostruc
isuscristos,cduăcchiulcău,cşic1acalcătuitccac ăzătorcşiccunoscătorcalccelorc
createc accelorccecsnt
crincasemănareaccucl8.centrucaceastaciacdatcluicşic
ideeacşiccunoştinţac eşnicieicale,cattactimcctcşicăstreazăcidentitateaclui,c
săcnucsecdesartăcdecgndireaclacl9,cnicicsăcnuciasăcdincmreuna ieţuireccuc
sinţii,c ci,c a ndc harulc eluic cec ic 1 ac datc şic a ndc şic utereac roriec ac
u ntului,c săc sec eseleascăc şic săc oreascăc cuc umnezeu,c trăindc iaţac
lăcutăcşicericităcşiccucade ăratcnemuritoare.c
ăcic neiindc miedicatc dec nimicc nc cunoaştereac luic umnezeu,c edec
contemlă
curureacrinccurăţiacsacchiulcatălui,cecumnezeuu ntulc
duăcalcăruicchicacşicostcăcut 1.ci,ccunoscândcurtareacuicdecgrijăcentruc
7.c Se afirmă transcendenţa lui Dumnezeu peste toate, în opoziţie cu panteismul păgîn de
care nu era străin nici Platon, nici Aristotel, care socoteau că Dumnezeu este numai cea mai
centrală dintre idei.
8.c Toate cele create au fost făcute astfel ca să le cunoască şi să le înţeleagă omul. Toate au o
raţionalitate, sau sînt sensuri încorporate, pentru ca să le cunoască şi înţeleagă omul, cel făcut
după chipul Logosului dumnezeiesc, Care şi El le cunoaşte şi le înţelege şi le -a dat o raţionalitate
pe măsura înţelegerii omeneşti. Aceasta nu înseamnă că Logosul, ca ipostas dumnezeiesc, nu e mai
presus de orice pricepere raţională a omului şi căjiu se poate înainta tot mai mult în raţi onalitatea
lor ascunsă în Dumnezeu Cuvîntul. Totuşi, atît raţionalitatea lor, cît şi subiectul raţional uman,
pentru care sînt făcute, sau în legătură cu care sînt făcute au o bază în raţionalitatea
transcendentă a Logosului dumnezeiesc. într -un fel omul e făcut să cunoască prin ele pe Cuvîntul
creator şi să poarte un dialog cu El. Cele create sînt numite cele ce sînt (xâ ovra), pentru că
Creatorul lor e mai presus de ceea ce cunoaştem noi ca existenţe. Vedem şi în această scriere
afirmată ideea că Cuvîntul e «chipul» desăvîrşit al Tatălui. Sfîntul Atanasie nu apără numai un
monoteism abstract, ci monoteismul trinitar, deplin personal al Evangheliei.
9.c Dumnezeu a sădit în om gîndul veşniciei ca, atît cît îl păstrează, să trebuiască să cugete la
cineva care este de fapt veşnic şi în legătură cu care poate dobîndi şi el veşnicia, în aceasta constă
identitatea omului, care e totodată asemănarea lui cu Dumnezeu. Cine gîndeşte nu poate să nu
dorească veşnicia şi deci să nu se gîndească la ea. Raţionalitatea, dorinţa veşniciei şi gîndirea la ea
ţin împreună. Şi în aceasta stă chipul lui Dumnezeu în om. Omul nu e Dumnezeu pentru că nu are
în sine puterea duratei veşnice. Dar e după chipul lui Dumnezeu, pentru că doreşte să ajungă în
unirea cu El la veşnicie.
10. Cunoaşterea lui Dumnezeu e vederea sau contemplarea Lui, iar aceasta înseamnă şi
împărtăşirea de viaţa Lui nemuritoare. Dar Dumnezeu nu e văzut de om decît prin tuvlĂtuTliui,
prin raţionalitatea Lui care se .revelează în raţionaHţatea lumii pe seama witneclliluTraţtonal
uman. Deşi transcendent acestei raţionalităţi şi raţiunii cunoscătoare umane, Dumnezeu totuşi e
străveziu prin ea omului.

toate,cecmaicmultcdectcuimit,ccacunulccecsecalăcmaicresuscdeccelecsuusec

simţurilorcşicdecoricecchictruesc,cdarcecncatingere,crincutereacminţii,ccuc
celecdumnezeieşticşicinteligiilecdincceruri11.căciccndcminteacoamenilorcnucec
nc comunicarec cuc truurile1,c nicic nuc arec nc sinec amestecatc ce ac dinc otac
acestoracdincaară,ccicecntreagăcdeasuraclor,calndusecncsinecnsăşi1†,ccumc
c

acostclacnceut,catunci,cstrăătndcestectoateccelecsuusecsimţurilorcşicestec

celecomeneşti,cajungecdeasuraclorcşi,c ăzândcecu ntul,c edecnclcşicec
atălc u ntului,c ndulcindusec dec edereac contemlarea
c
cestuiac şic
nnoindusecrincdorulcdecl1.căcicacajunsccacomulcdinti,ccarecsacnumitcnc
limaceraicăc
dam,cşicdeccarecinteleccrituricsunccăcnuccunoşteacruşineac
şicri eaccucminteaclinăcdecndrăznealăcecumnezeucşicetreceaccucsinţiic
ngeri
c nc ri ireac celorc cugetatec inteligiile
,c ec carec oc a eac nc acelc loc,c
numitcdecsntulcoise,cncmodcigurat,crai.căciccurăţiacsuletuluicecncstarec
săc odihneascăc nc sinec ec umnezeu,c recumc zicec şic omnul:c ericiţic ceic
curaţiccucinima,ccăcaceiac orc edeacecumnezeu".c atei,c ,c8
.c
c
eci,crecumcsacsus,caşacacăcutc iditorulcneamulcoamenilorcşicaşacac oitc
cacelcsăcrămnă.car,coamenii,cnesocotindccelecmaicunecşiclene induseccuc
nţelegerea,cauccăutatcmaic ârtoscelecmaicaroiatecdecei.c arcmaicaroaecle
acostctruulcşicsimţurilecacestuia.cecaceeacşiaucdesărţitcminteaclorcdeccelec
inteligiilecşicaucnceutcsăcsecri eascăceceicnşişi.c arcri indu sececeicnşişic
şiccunoscnduşictruulcşiccelelalteclucruricsensiilecşiclăsndusecamăgiţicdec
ele,c auc căzutc nc otelec lor,c alegndc celec alec lorc nc loculc contemlăriic luic
umnezeu.c ic etrecândc nc acesteac şic ne rndc săc sec desartăc dec celec maic
aroiate,cşiaucnchiscnclăcerilectruuluicsuletulclorctuluratcşictă ălitcnc
toatecotele.c
şa,caucuitatccucdesă rşirecdecutereaclorcdatăcdeclacnceutcdec
umnezeu.c

de ărulcacestoraclarcuteac edeaccine acşiclacrimulcomcăcut,ccumcsunc
desrecelcinteleccrituri.căcicşicacela,ccâtca eacminteacntreagăcndretatăc
srecumnezeucşicsreccontemlareacui,csecntorceacdeclac
11.c Mintea are şi ea puterea de a se atinge de cele spirituale create şi chiar de cele
dumnezeieşti, cum au simţurile puterea de a se atinge de cele materiale. Există şi o simţire a
minţii, cum e una a simţurilor.
12.c Nu primeşte mintea în sine simţiri trupeş ti: călduri, pofte etc.
1†.c «eavicp auvcov».
14.c Contemplă pe Tatăl, Care e obîrşia Cuvîntului, acesta fiind sensul sensurilor şi cel prin
Care Se relevează Dumnezeu. Şi această contemplare e o dulceaţă. Iar vederea aceasta stârneşte
dorinţa de a vedea şi mai mult din infinitatea şi bogăţia lui Dumnezeu. Iar dorinţa aceasta
înnoieşte puterile omului ca năzuinţă de a vedea şi mai mult. Orice treaptă nouă de vedere, de
cunoaştere e nu numai o nouă bucurie ci şi o stare nouă a celui ce vede.

ri ireac truului.c arc cnd,c rinc satulc şarelui,c oameniic sauc desărţitc dec
cugetareac lac umnezeuc şic aucnceutc săc secri eascăc ec ei,cauc căzutc şic nc
otactruuluicşicauccunoscutccăceraucgoi;cşiccunoscândcaceasta,csaucruşinat.c
arcsăuccunoscutceceicgoicnucattcdechaine,cciccăcsaucăcutcgoicdec edereac
celorcdumnezeieşticşicşiaucmutatccugetareacsrecceleccontrare1*.c
ăcic desărţindusec dec cugetareac lac acelc
nulc şic cuc ade ăratc existent,c
adicăclacumnezeu,cşicdecdorireacui,cauccăzutcncoteleceluritecşicmărginitec

 c!  
c   c †4

alectruului1 .c
oi,cduăccumcsecntâmlăcdecoicei,cnăscândusecnceicotac
iecăruiclucrucşicacmultoraclacuncloc,caucnceutcsăcsecşicalieascăclacelecşicsăcsec
teamăcdecaclecărăsi.cecaicicsaucadăugatcncsuletcşicricăcşictemericşiclăceric
şicghidulclacmoarte.căcicne rndcsăcsecdesartăcdecote,csectemecdecmoartecşic
dec desărţireac truului16.c arc otindc şic nedondindc celec coresunzătoarec
otei
cacn ăţatcsăcucidăcşicsăcnedretăţească.c arccumclecacecacestea,csec
cu inecsăcarătămcduăcutere.c
c
esărţindusec dec contemlareac celorc inteligiilec şic olosindusec răuc dec

14 a. Din aceste ultime cuvinte se vede că privirea l a trup, de care au început oamenii să fie
preocupaţi, era, după sfîntul Atanasie, privirea spre mădularele lor care se aprind de poftă.
înainte de aceea trăiau trupul ca şi cînd nu-1 aveau. Această ruşinare de goliciunea ce şi-au
descoperit-o în urma poftei trezite se datora însă faptului că se despărţiseră de gîndul la
Dumnezeu, Care ţinea în frfu sensibilitatea trupului. Pentru explicarea acestui fapt poate că
trebuie să presupunem că simţirea intensă a plăcerii (sau a durerii) produsă de contactul trupului
nostru cu cele materiale, e implicată în puterea de simţire aflată vir tual în natura trupului şi în
contactul lui cu cele materiale. Dar legătura trupului cu sufletul Si, prin suflet, cu Dumnezeu -
Spiritul suprem - poate ţine în frîu această simţuali tate, convertind-o într-un mijloc de sesizare a
celor spirituale şi de simţire curată a lor. însăşi cugetarea la cele materiale intensifică în trup
simţirea faţă de ele. Iar aceasta e o dovadă că simţirea aflată virtual în natura trupului nu e
despărţită de capacitatea lui de a fi frînat de către raţionalitatea lui intensificată de cugetarea
purtătorului trupului la Dumnezeu şi la cele spirituale.
15.c O remarcabilă dezvoltare a ideii că Dumnezeu, ca unul din care sînt toate, trebuie să fie
unicul «conţinut» al gîndurilor şi dorinţelor noastre o găsim la Calist Catafyghiotul (Despre viaţa
contemplativă, în voi. 7 al Filoc. rom.). Dacă în Dumnezeu cel Unul le avem concentrate toate,
toate gîndurile şi dorinţele noastre se pot concentra în gîndirea şi dorinţa Lui, ieşind din
împrăştierea produsă de mulţimea distinctă a lucrurilor. Dumne zeu cel Unul care dă existenţă
tuturor e şi singurul cu adevărat existent, adică prin Sine existent.
16.c E o explicaţie mai interioară a morţii: gîndul la moarte aduce moartea; gîndirea are
urmări ontologice. Iar gîndul la moarte e născut de frica de a pierde prilejurile de plă ceri produse
de simţirea intensă a celor materiale, socotite ca singura realitate.
17.c Lucrări
uz rău. în fond în acest caz nu se pune în lucrare toată forţa raţiu nii sau a spiritului, care ţine în
frîu virtualitatea sensibilă aşezată în constituţia trupului, toată forţa raţiunii sau a spiritului
subiectului uman. Subiectul paragrafului e feminin, deci ar fi vorba de suflet care în greceşte e
feminin, dar mai sus se vorbise de minte, care în greceşte e masculin. Sfîntul Atanasie le
alternează aci pe acestea.

†cc!
c


  c

 c!  
c   c †5

lucrărilecdieritecalectruului17cşicndulcindusecdecri ireactruuluicşic


 c!  
c   c †6

socotindc căc lăcereac estec unc ine,c sac olositc răuc dec numelec ineluic amă
gindusec şic socotindc căc nsăşic lăcereac estec inelec ade ărat18.c c cac şic cndc
cine acslăitclacmintecarccerecocsuliţăcşicarcolosiocmotri accelorceccareic
ntâlneşte,csocotindccăcaceastacestecocatăcnţeleată.c arciuindclăcereacac
nceutcsoccautececeluriteccăi.căcicirea,ciindcuşorcmişcătoare,cnucnceteazăc
decsecmişca,cchiarcdacăcsecntoarcecdeclaccelecune.carceacnucsecmaicmişcăcec
caleac irtuţii,c nicic cac săc adăc ec umnezeu,c ci,c gndindc lac celec cec nuc snt,c
reacecceeaccececncutereacei,colosindusecrăucdecaceastacentrucoteleccec
leacnăscocit,cdatciindccăcacostccreatăcşiccuc oieclieră19.căci,crecumcoatec
nclinac srec celec une,c aşac oatec săc sec şic ntoarcăc dec lac celec une.c arc
ntorcndusecdeclacine,csecgndeştecnumaidecâtclaccelecotri nice.căcicnuc
oatec săc nuc sec miştec deloc,c iindc rinc irec uşorc mişcătoare.c ic cunoscândc
liertateacei,csec edececsinecutândcsăcsecoloseascăcdecmădularelectruuluic
attcsrecceleccecsnt,ccâtcşicsrecceleccecnucsnt.c arcceleccecsntcsntccelecune,c
şicceleccecnucsntcsntccelecrele.ciczicccăccelecunecsnt,centruccăcaucmodelelec
aradigmele
clorcncumnezeu,careceste.c arccelecreleczicccăcnucsnt,centruc
căcnucsnt,cdarcaucostclăsmuitecrincgndurilecomeneşti .c
ăcic a ndc truulc ochic entruc ac edeac zidireac şi,c rinc reacarmonioasac
alcătuirecacei,caccunoaştececăcător,ca ndcşicurechicsrecauzireaccu intelorc
18.c Plăcerea, precum o arată numele, fiind plăcută, apare ca un bine, ba chiar ca ade văratul
bine. S-a spus că răul trebuie să ia masca binelui ca să ispitească pe om. Dar putinţa plăcerii, sau
a sensibilităţii trupeşti excesive de a apărea ca bine, s e explică din faptul că e implicată în
capacitatea raţionalităţii trupului de a se realiza nu numai plastic, ci şi sensibil. Cele materiale
sînt plasticizările şi sensibilizările unor raţiuni gîndite de Dum nezeu Cuvîntul.
19.c Sfîntul Maxim Mărturisitorul va d emonstra că mişcarea e de la Dumnezeu, pentru ca
omul să înainteze de la starea iniţială în care e creat, spre desăvîrşire şi deci spre Dumnezeu. Prin
aceasta combate origenismul, care socotea mişcarea ca produs al păcatului sau al plictiselii
sufletelor de fericirea din pliroma. Sfîntul Atanasie insistă aci şi asupra faptului că mişcarea e aşa
de legată de fire, adică chiar de minte, încît, când nu se mişcă spre Dumnezeu sau spre bine, se
mişcă spre rău. Aceasta provine din faptul că omul e înzestrat şi c u libertate. El îşi poate duce
mişcarea spre bine, dar folosind -o rău o poate duce şi spre rău. Fără îndoială mişcarea spre rău e
mai puţin liberă decât cea spre bine.
20.c Cele bune există pentru că au temeiul în modelele sau raţiunile lor gîndite de Dum nezeu
Cel ce este. Dacă Dumnezeu este, atunci şi gîndurile Lui, după care sînt create lucrurile, există
real în El, iar Dumnezeu nu gîndeşte decât cele bune. Dimpotrivă, cele rele nu există propriu -zis,
pentru că nu-şi au temeiul în Dumnezeu Cel ce este, ci în gîndurile omului. Dar atunci gîndirea
omului nu poate crea decât lucruri neconsistente şi rele? Aceasta nu se poate spune decât de o
gîndire omenească despărţită de Dumnezeu, de o cugetare care dă chipuri celor rele. Propriu -zis
chipurile rele însele nu pot fi fără un suport în cele ce sînt, deci în cele bune. Ele strâmbă
realităţile existente şi deci bune. Chipul rău este inconsistent, 'pentru că orice realitate tinde prin
sine să revină la forma ei firească, creată şi susţinută de raţiunea ei din Dumneze u şi să se
dezvolte în această direcţie. Chipul rău nu se menţine decât prin stârnirea libertăţii în a orienta
fiinţa spre o gîndire opusă lui Dumnezeu şi binelui. Răul are baza nu în fiinţă, ci într -o imaginaţie
produsă de o libertate rău folosită. Iar l ibertatea rău folosită are pe de o parte baza în fiinţă, dar
pe de alta, această rea folosire nu are baza în fiinţă. Aici e tendinţa ei spre nimicul din care a fost
creat omul. Libertatea nu se reazemă numai pe nimic cum zice Berdeaev, dar poate tinde spre
nimic, însă avînd existenţă şi avînd un suport în fiinţă şi lucrând cu cele ce sînt, îşi poate da iluzia
că susţine fiinţa.

dumnezeieşticşicaclegilorcluicumnezeu,caca ndcncăcşicminicsreclucrareac

celorcdectreuinţăcşicsrecntindereaclorclacrugăciuneacceaccătrecumnezeu,c
suletulcărăseştecri ireacsreccelecunecşicmişcareacncelecşi,crătăcind,csec
mişcăc srec celec otri nice.c ăcic ăzndc utereac sa1,c cumc amc maic susc
nainte,c şic olosindusec nc chic răuc dec ea,c edec căc oatec mişcac mădularelec
CUVlNT ÎMPOTRIVA ELINILOR †7

truuluic şic srec celec rele;c şic dec aceea,c nc locc dec ac ri ic zidirea,c şic ntoarcec
ochiulcsrecote,carătndccăcoatecşicaceastacşicsocotindccă,codatăccecsecmişcăc
astel,cşicsal eazăcdemnitateacşicnucăcătuieştecăcândcceeaccecstăcncutereac
lui.căcicnucnţelegeccăcnacostcăcutcnumaicentrucacsecmişca,cciccacsăcsec
mişteccătreccelecsreccarectreuie.cecaceea,cşicglasulc
ostoluluicnecatragec
luareacaminte:coatecmicsntcsloode,cdarcnuctoatecmicsntcdecolos»c cor.,c
6,c1
.c
c
ecicndrăznealacoamenilorcnucacrămasclacceeaccecestecdecoloscşiccu enit,c
ci,cri indclacceeaccecleceracncutere,caucnceutcsăccugeteclaccelecotri nice.c
ecaceea,cmişenduşicminteacsrecceeaccececotri nic,caucornitcsăcomoarecşic
şiaucdatcauzulcsrecneascultarecşiccelelaltecmădularecsrecdesrnare,cnclocc
dec ac lec olosic entruc naştereac dec runci.c ic nc locc săc oloseascăc limac srec
cu intec une,c auc olositoc srec hulec şic relic şic jurămintec mincinoase,c iarc
minile,c srecac urac şicac atec ec ceicasemeneac lor.cirosulclauc olositc srec
mirosireac eluritelorc arumuric cec trezescc otec trueşti;c icioarele,c srec
reezireac lac ărsarec dec snge;c stomacul,c srec eţiec şic lăcomiec nesăturată.c
oatecacesteacsntcrăutăţicşicăcatecalecsuletului†.c arcricinacacestoracnucec
21.c Putinţa mişcării sale libere, sau a libertăţii sale.
22.c Libertatea are o bază în fiinţa omului. Dar poate mişca această fiinţă şi spre rău,
sau spre ceea ce e contrar fiinţei, adică spre nimic, fără să o poată duce pînă la nimic, odată
ce Dumnezeu nu-Şi reneagâ creaţiunea. Căci nici fiinţa nu poate fi dusă la nimic, avîndu -şi
existenţa din Dumnezeu şi El ţinînd-o în ea, nici ea (libertatea) nu vrea să o ducă pînă la
nimic, căci prin ea omul vrea totuşi să se afirme ca existând chiar prin alegerea răului. Nu -
mai sinucigaşul vrea să nege total existenţa ce i s -a dat. însă libertatea alege de fapt direc-
ţia contrară fiinţei şi deci contrară şi lui Dumnezeu, adică direcţia spre rău sau spre nimic,
socotind că prin aceasta îşi afirmă o opoziţie faţă de Dumnezeu, sau o demnitate proprie,
lucrînd ceea ce voieşte ea însăşi, şi amăgindu-se, prin această afirmare de sine contrară
voii lui Dumnezeu, ca de abia să se afirme în existenţă. Voia liberă, sau fiinţa liberă a
omului, neştiind că n-a fost făcută simplu pentru a se mişca, ci pentru a se mişca spre cele
ce trebuie, spre bine sau ca spre adevărata creştere în existenţă, socoteşte că chiar în miş -
carea liberă contrară lui Dumnezeu se afirmă în existenţă, ba chiar mai mult decât în miş -
carea conformă voii lui Dumnezeu. Căci prin aceasta i se pare că dovedeşte că se poate
mişca după propria ei voinţă şi putere, neajutată de Dumnezeu. Iluzia deplinei autonomii
o socoteşte o dovadă de tărie în existenţă. De aceea în rău se amestecă în chip ciudat iluzia
cu realitatea. Iar Dumnezeu îi lasă această iluzie pentru că numai în putinţa acesteia omul
crede că-şi dă proba realei sale libertăţi. Bine ar fi însă ca omul să vadă numai că poate
porni şi spre această cale, dar să nu pornească de fapt spre ea.

altacdecâtcntoarcereacdeclaccelecune.căcluămcocildă:cconducătorulcunuiccalc

deccurse,csuindusececel,cdisreţuieştecţintacsreccarectreuiecsălcconducăcşic
aătndusecdeclaceacmnăccalulcrecumcoatecşicoatecrecumc oieştecşicdec
multecoriclcreedecsrecceiceccarecicntâlneşte;cşiciarăşicdecmultecoriclcmnăc
srecrăastie,ciindcurtatcdecelcsrecţintacsreccarecsecoartăcecsinecnsuşic
ncreeziciuneaccalului,csocotindccăcalergndcastelcnucsacaătutcdeclacţintă.c
ăcicsecgndeştecnumaiclacalergarecşicnuc edeccăcsacaătutcdeclacţintă.cotcaşac
şic suletul,c aătândusec dec lac caleac srec umnezeuc şic mnndc mădularelec
truuluicsrecaltce acdecâtcsrecceeaccecseccu ine,cmaicineziscmnndusecec
CUVlNT ÎMPOTRIVA ELINILOR †8

sinecrinc ele,căcătuieştec şişic ricinuieştec răul,cne ăzndc căc sac rătăcitcdinc
drumcşicsacaătutcdeclacţintacsreccarecri ind,cericitulca el,curtătorulcdec
ristos,c ac sus:c rec ţintăc alerg,c srec cununac chemăriicdec susc ac luic isusc
ristos»c ili.,c†,1
.căcicsntul,cunnduşicscocinele,cniciodatăcnacăcutc
rău.c
c
ecaceeacuniicdintrecelini,crătăcindcdeclaccalecşicnecunoscmdcecristos,cauc
airmatccăcrăutateacestecncsustanţăcşicdecsine.crincaceastacaucgreşitcnc
douăceluri:csaucnegndccăcumnezeucestecactorulctuturorccelorccecsnt,ccăcic
lcnucarcictănulctuturorccelorccecsnt,cdacă,crecumcziccei,crăutateacarca eac
unciostascşicocsustanţăcdecsine ;csau,c oindccaclcsăciecăcătorulctuturor,c
orctreuicsăcadmităcncchicnecesarccăcecşicăcătorulc
2†.c Mădularele trupului sînt organizate atît spre săvîrşirea binelui cît şi a răulu i. Ele nu sînt
numai materie, ci raţionalitate plasticizată, vie şi sensibilă, prin care se împlinesc lu crările bune
sau rele ale subiectului unitar. Cînd nu mai e sufletul lucrător în ele, încetează să mai fie organe,
să mai constituie un trup. Prin mina care ajută lucrează nu numai sufletul (baza subiectului
uman), ci şi Cuvîntul (Logosul) dumnezeiesc, Care a organizat -o pentru o astfel de lucrare şi o
susţine în ea, prin subiectul uman făcut după chipul Lui. Dar cînd mîna face rele subiectul uman,
despărţindu-se de Logosul prin care toate s-au făcut şi se susţin pentru o armonie raţională, strică
prin ea ordinea sau introduce dezordinea în creaţiune. Patimile, care nu au o raţiune în ele, nu se
mişcă conform Cuvîntului dumnezeiesc, ci sînt factori ai dezordinii. Prin organele trupului
sufletul e chemat să înainteze spre Dumnezeu.
24.c Adică au afirmat că nu e grefată pe fiinţa care e creată de Dumnezeu, ci îşi are un suport
propriu şi deci îşi are existenţă prin sine. însă nu numai răutatea, dar nici valori le pozitive nu
stau de sine, ci sînt totdeauna ale unui subiect, care are o fiinţă. Dar valorile pozitive sînt moduri
prin care fiinţa se menţine şi ipostasurile sporesc în armonia dintre ele, pe cînd răutatea e un
mod prin care un ipostas îşi alterează fi inţa şi introduce lupta şi dezordinea între ipostasuri.
25.c Dacă răutatea şi-ar avea fiinţa sau suportul propriu, cum ea e contrară lui Dumne zeu,
Acesta n-ar fi Stăpînul ei şi nici n -ar fi Creatorul ei, odată ce îşi are fiinţa prin ea în săşi. Deci El n-
ar fi Creatorul tuturor. Pe de altă parte aceasta ar însemna că răul e din veci şi va fi în veci. Dar e
absurd a socoti că răul există prin el însuşi şi din veci, neavînd nici o raţiune, nici un rost al
existenţei lui. Iar lupta împotriva lui ar fi zadarnică. R ăul tinde spre nimic. Dacă ar fi prin sine, n -
ar avea nevoie de fiinţă.

răului,ccăci,cduăcei,cntrecceleccecexistăcsecalăcşicrăul.carcaceastacecasurdcşic

cucneutinţă.căcicnuc inecrăulcdincelcun,cnicicnucestecncl,cnicicrincl.c
ăcicnarcmaicicuncdacăcarca eacocirecamestecată,csaucarciccauzacrăului6.c

 c!  
c   c †9

arc ereticii,c deărtndusec dec n ăţăturac isericeascăc şic căzndc dinc cre
dinţă,ccugetăcşiceicncchicgreşitccăcexistăcunciostasc uncsuort
calcrăului 7.cic
şiauclăsmuitcnc aarăcdec atălc ade ăratc alc luic ristosc unc altcdumnezeu,c
nenăscut,c ăcătorc alc răuluic şic călăuzitorc srec răutate,c darc şic demiurgc alc
creaţiei8.cecaceştiacnsăcuşorciarcresingeccine acattcdinccrituricctcşicdinc
cugetareac sădităc nc om,c dec lac carec nuc sec deărteazăc nicic ceic cec născocescc
acestea.comnulcşicntuitorulcnostruc isuscristosczicecnc angheliilecale,c
ntărindccu intelecluicoise,ccăcomnulcumnezeucunulceste»c arcu,c1,c
9;c eut.,c 6,c 
,c şi:c ărturisescuăc "ie,c ată,c oamnec alc ceruluic şic alc
ămntului»c atei,c 11,c 
.c arc dacăc umnezeuc estec unul,c şic acestac estec
omnulc ceruluic şic alc ămntului,c cumc arc existac altc dumnezeuc aarăc dec

cesta?c ic undec arc ic dumnezeulc lorc odatăc cec singurulc şic ade ăratulc
umnezeucumlectoate,ccurinzndccerulcşicămntul?ciccumcarcicaltcăcătorc
alc celorc alc cărorc omnc estec nsuşic umnezeulc şic atălc luic ristos,c duăc
cu ntulcntuitorului,cdecâtcdacăcarcsuneccăcşicdumnezeulccelcrăucoatecic
domncesteccelecalecumnezeuluiccelcun?9carcdacăcarcsunecaceasta,ciac
seamacncceclisăcdeccredinţăccad.căcicntrecceiccecaucuterecegalăcnucsecalăc
unulcmaicnaltcşicmaicun.centruccăcchiarcdacăcnuc oieştecunulcdintrecei,c
existăccelălalt.ceciceicsntcegalicncuterecşicncslăiciune†.cgalicncuterec
entruc căc şic iruiescc unulc altuiac oinţac rinc existenţăc rorie†1;c egalic nc
slăiciune,centruccăclucrurilecsecntâmlăcaşaccumcsecntâmlăcchiarcdacăc
26.c Numai panteismul admite că toată realitatea aşa cum este, bună şi rea, este din unica
esenţă, că deci lupta între bine şi rău e legea ei eternă.
27.c Sînt vizaţi aci gnosticii sau maniheii (totuşi maniheii erau priviţi ca persani, nu ca elini).
(Vezi G. Widengren, Mani and Manicheism, London, 1965, p. 118).
28.c Aci sînt vizaţi marcioniţii, a căror idee centrală era deosebirea între demiurg, sau
mtocmitorul acestei lumi, şi Dumnezeu străin de ea şi bun. Ultimul este Tatăl lui Iisus Hristos,
Care a mîntuit pe oameni de puterea demiurgului rău (cf. De Synodis 52).
29.c Dacă răul ar avea substanţa lui, dar creată de un alt factor, atunci cum ar fi un singur
Dumnezeu creator şi Domn al tuturor? Şi cum le-ar umple El pe toate? Dacă n-ar fi un singur
Dumnezeu, Creatorul şi Domnul tuturor, lumea ar fi în partea ei rea' ameste cată cu partea cea
bună; deci cei doi creatori ar fi făeut -o în colaborare şi fiecare ar fi domn peste toată lumea în
colaborare dialectică cu celălalt. Şi ce rost ar avea aceasta, dacă fiinţe le nu s-ar putea desăvîrşi
pînă la capăt, sau la nesfirşit în bine? Dar mai ales sfîntul Grigo -rie de Nyssa a evidenţiat că
binele este fără hotar, pe când răul este limitat faţă de fiinţa creată, fără de care nu poate fi şi pe
care nu o poate duce la o totală nefiinţă, căci în acest caz ar înceta el însuşi să mai existe.
†0.c Aceasta trebuie să o admită orice gîndire panteistă, sau care socoteşte că lumea aceasta e
totul. Ea trebuie să admită că binele şi răul sînt amestecate prin fire, că unul nu poate fi fără
celălalt; că amîndoi sînt la fel de tari şi la fel de slabi, limilându -se unul pe altoi, dar neputînd fi
unul fără altul. Şi ce rost ar avea această relativitate a binelui, care nu mulţumeşte pe nimeni? Şi
de unde ar avea răul puterea să limiteze din veci şi pînă în vec i binele? Şi ce sens ar avea acest
bine limitat de rău prin fiinţa veşnică? Acest bine nu e bine propriu -zis. Binele nu e bine şi nu are
putere decât dacă e animat de nădejdea unei biruinţe complete asupra răului.

nuc oiescceicşiccontrarcdorinţeiclor.căcicşiccelcuncexistăcărăcdorinţacceluic

rău,crecumcşiccelcrău,cărăc oiacceluicun†.c

 c
eclngăcacestea,cle^arcmaicuteacsuneccine acşicaceasta:cdacăclucrurilec
ăzutecsntcalecceluicrău,ccarecesteclucrulcceluicun?căcicnucoatecic ăzutc
40 SFlNTUL ATANASIE CEL MARE

nimiccaarăcdeccreaţiuneacdemiurgului.cicduăccecoateciccunoscutccelcun,c

neexistândclucruricrinccarecsăcseccunoască?căcicdemiurgulcseccunoaştecdinc
lucruri††.ciccumcarcexistacdouăceluricdeclucruricroti nicecntrecele,csaucrinc
cec sarc deoseic ele,c cac săcoatăc săcexistec unelec ărăc celelalte?c ăcicarc ic cuc
neutinţăc cac elec şăc existec deodată,c odatăc cec şic sntc distrugătoarec unelec
altora†.c arc nuc arc uteac ic nicic unulc nc celălalt,c datc iindc căc ireaclorc estec
neamestecatăc şic neasemenea.c ecic ceeac ceic deoseeştec arc rezultac dinc alc
treilea;cşicacestacarcicdumnezeu.carcdeccecirecarcicacestcalctreilea?ccunc
lucrucdecnenţelescsăciecşicdecireacineluicşicdecacrăului.căciceccucneutinţăc
săciecacelaşicdecamândouăcelurile† .c
atăciindcaceastăclisăcdectemeicacn ăţăturiiclor,cecnecesarcsăcnăţişămc
ade ărulcn ăţăturiicisericeşti:ccăcrăulcnucecdeclacumnezeu,cnicicnacostcnc
umnezeu,cnicicnacostcdeclacnceut,cnicicnucexistăc reocsustanţăcaclui,ccic
oamenii,c resingndc gndulc inelui,c auc nceutc săc gndeascăc şic săşic
născoceascăcceleccecnucsntcşiccelececcareclec oiesc†6.căcicrecumcatunciccândc
aarecsoarelecşictotcămntulcecluminatcdecluminaclui,ccine a,cnchizndcochii,c
şic năluceştec ntunericulc ărăc săc iec ntunericc şic umlăc rătăcindc cac nc
ntuneric,ccăzndcdecmaicmultecoricşicrostogolindusecncgroicşicsocotindccăcnuc
eclumină,ccicntuneric,ccăcicărnduiseccăc edecnuc edecnicidecum,ctotcaşacşic
suletulcoamenilor,cnchiznduşicochiicrinccarecoatec edeacecumnezeu,cşi
acnăscocitccelecrele,cnccarecsecmişcăcşicnucştieccăcnucacecnimiccdeşicicsecarec
căcacecce a.căcicdăcuncchiccelorccecnucsntc
†1.c Cum există ei dacă existenţa fiecăruia persistă în voinţa de a -1 birui pe celălalt?
†2.c Lucrurile nu se petrec după cum voieşte unul, ci şi după cum voieşte celălalt, fără ca
aceasta să însemne un acord între ei. Căci ei luptă între ei, iarăş i fără să vrea. Propriu -zis ei nici
nu au o voinţă liberă, sau nu există un rost al ei. Au cel mult iluzia unei libertăţi.
††.c Dacă lumea văzută ar fi făcută de un demiurg rău, deosebit de Dumnezeu cel bun, din ce
s-ar cunoaşte acesta?
†4.c Acesta ar fi cazul cînd răul ar avea şi el fiinţa lui, ca şi binele. Dar răul, existând grefat pe
fiinţa care nu e a lui, nu o poate distruge pe aceasta.
†5.c Binele nu poate fi din rău, nici răul din bine, pentru că atunci ar fi de o fire ameste cată.
Dacă cu toată deosebirea lor ar exista unul în altul, ar urma că deosebirea lor îşi are originea
într-un al treilea, şi acesta ar fi dumnezeu. Dar acest al treilea n -ar putea nici el fi şi de o fire şi de
alta. Prin toată argumentarea aceasta se dovedeşte că răul nu ţine de bine, nici in vers. Ele nu au
nici două.origini egale în putere, nici o singură origine.
†6.c Răul nu-şi are temeiul într-o substanţă, ci în voia creaturii conştiente. Căci este o
aplecare a acesteia spre ceea ce nu este, slăbind legătura cu Cel ce este, dar neîncetînd cu to tul să
rămînă în această legătură.

şicceeaccecsacsă rşitcnucrămneccumcsacsă rşit†7,cci,crecumcsacstricat,caşac

şic aare.c entruc căc suletulc ac ostc ăcutc cac săc adăc ec umnezeuc şic săc iec
luminatc dec l.c arc nc loculc luic umnezeuc elc ac căutatc celec stricăcioasec şic
ntunericul,c recumc zicec omnulc nc crituri:c umnezeuc ac ăcutc ec omc
dret;cdarcoameniicauccăutatcgnduricmulte»c cl.,c7,c9
.c
şacsacsă rşitcşicsac
nchiuitcdeclacnceutcncoamenicalareacşicnăscocireacrăului.c
arcacumcecdectreuinţăcsăcsunemcşiccumcauccăzutcncneuniecslujitoriic
idolilor,ccacsăccunoşticcăcidoliicnucaucostcnăscociţicdecunătate,ccicdecrăutate.c
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 41

arcceeaccecşicarecuncnceutcncrăucnucoatecicncnicicocri inţăcsocotitccac

un,ciindcncntregimecrău.c
 c
endestulndusecsuletulcomenescccucnăscocireacrăutăţiic acăcatului
,cac
nceutcecncetulcsăcnaintezeclaccelecşicmaicrele.căciccunoscndcelurimeac
lăcerilorcşicmrăcndusecncuitareaccelorcdumnezeieşti,caoi,cndulcindusec
cucatimilectruuluicşicri indcnumaiclaccelecdecaţăcşiclacsla aclor,cacsocotitccăc
nucmaicexistăcnimiccaltce acaarăcdeccelec ăzutecşiccăcnumaiccelec remelnicec
şiccelectrueşticsntcune.ctrmndusecastelcşicuitndccăcestecduăcchiulc
luic umnezeuc celcun,c nucac maic ăzutcrincutereac dinc elc ec umnezeu
u ntul,cduăcarecacostcăcut.ci,cajungndcncaarăcdecsine,cnăscoceştec
celeccecnucsntcşiclecdăcchiclor†8.c
ăcic oglindac suletului,c singurac carec uteac edeac chiulc atăluic ,c
ascunzndusec nc cutelec otelorc trueşti,c nuc maic edec ceeac cec treuiec săc
cunoascăcsuletul†9,ccicecduscdecoricecaltce acşic edecnumaicaceleacceccadcsuc
simţuri.cecaceea,cumlndusecdectoatăcotactrueascăcşictulurindusecdec
†7.c Sfîntul Atanasie, ca şi ceilalţi părinţi greci, identificând binele cu existenţa consi deră
răul ca neexistînd, sau ca existenţă părută. Dar aceasta numai în sensul că răul nu are un suport
propriu, ci se grefează pe cele ce sînt. Apoi în se nsul că, atunci când plăcerea ce o dă răul, deşi
pare foarte impunătoare şi atrăgătoare, îndată ce este gustată se topeşte ca şi când n -a fost, sau
dă chiar un gust de deşertăciune. Plăcerea trupească odată consumată produce o stare de scârbă;
slava de la oameni, odată dobîndită, îşi descoperă golul. închipuirea dă fiinţă răului încă
nesăvîrşit, dar odată săvîrşit răul îşi dscoperă nefiinţa. El mai degrabă roade la rădăcina fiinţei.
Cine rămîne numai în rău se dezgustă chiar de existenţă.
†8.c Fiind în chipul lui Dumnezeu-Cuvîntul cel bun, sufletul e în fiinţa lui raţional şi bun.
Raţionalitatea şi bunătatea sînt împreună, ca şi existenţa reală. Atîta cât rămîne raţio nal şi bun,
adică în chipul lui Dumnezeu Cuvîntul, îl vede în sine pe Acesta. Vede adică în El temeiul şi
izvorul statornic al raţionalităţii şi bunătăţii sale. Dar pervertindu -se, nu mai e nici raţional cu
adevărat, nici bun, ci se face robul răului, contrar raţionalităţii şi bunătă ţii. Şi prin aceasta
socoteşte cele ce nu sînt, sau nu persistă şi nu promovează fiinţa, ca fiind sau persistînd şi
promovînd fiinţa. Scurta dar violenta aparenţă de putere a plăceri lor le face pe acestea să apară
ca bune şi îndeamnă raţiunea să aducă argumente pentru fiinţa şi bunătatea lor. Şi omul nu mai
poate vedea dincolo de acestea, de acest fals «eu» şi de lucrurile care le satisfac, pe Dumnezeu -
Raţiunea cea bună, izvorul adevăratei tării, bunătăţi şi raţionalităţi a fiinţei omeneşti.
†9.c Sufletul are ca oglindă în el raţiunea adevărată, concrescută cu bunătatea. Aceasta,
acoperită fiind de pofte, nu mai poate oglindi în ea «chipul» Tatălui, adică pe Dumnezeu -

ărerilecdesrecele,cicdăcluicumnezeu,cecarecacuitatccucmintea,cchicnc

celectrueşticşicsuusecsimţurilor,cdndcnumelecluicumnezeuccelorc ăzutecşic
numaicecaceleaclecslă eştececcareclec oieştecelcşiceccareclecsimteccacdulci.c
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 42

ecicslujiriiclacidoliciacremersccacricinăcăcatul.căcicn ăţândcoameniic

săcnăscoceascăcecseamaclorcrăutateac ăcatul
,ccarecnuceste,cşiauclăsmuitcşic
eczeiiccarecnucsnt1.c
şaccumccine acscuundndusecncadnc,cnucmaic edec
lumina,cnicicceleccecsec ădcnclumină,cdincricinacri irilorcochilorcsăicncjoscşic
dincricinacaeicceccurgecncjurulclui,ccicsimtecnumaiccelecdincadnccşicdecaceeac
credeccăcnucmaicecnimiccaltce acdectcaceeacşicsocoteşteccăcceleccecsntc ăzutec
decelcstănesccestectoate,clacelcşicaceiacdintrecoameniicdecodinioarăccarecşi
aucierdutcminteacscuundndusecncotecşicnălucirilectrueşticşicuitândcdec
cunoştinţac dec umnezeuc şic dec sla ac uic şic olosindusec dec oc raţiunec
ermecată,cmaicinecziscdecoclisăcdecraţiune,cşiaucnchiuitccelec ăzuteccăc
sntc zei,c entruc căc slă eauc zidireac nc loculc iditoruluic om.,c 1,c 
,c şic auc
ndumnezeitc lucrurilec nc loculc cauzeic lor,c ac reatoruluic şic tănuluic
umnezeu.cicrecum,cduăcildacsusă,cceiccecsecscuundăcncadnc,ccuccâtcsec
cooarăcmaicmult,ccucatâtcsecnăustesccmaicmultcsreccelecmaicntunecatecşic
maicadnci,clac elcacătimitc şic neamulc omenesc.c ăcâc nucac căzutc numaicnc
idololatrie,cnicicnucacrămascncceleccecacnceut.ciccuccâtcacstăruitcmaicmultcnc
celecdintâi,ccucatâtcşiacnăscocitcsuerstiţiicmaicnoi.ci,cnesăturndusecdeccelec
dintâi,csecumleaucmereucdecaltele,cnaintândcnccelecmaicurâtecnăra uricşic
ntinznduşic totc maic multclisacdreteic credinţe.c
ceastac oc mărturiseştec şic
dumnezeiascac critură,c zicând:c ndc necredinciosulc inec nc adânculc
răutăţii,cnesocoteştectotul»c ilde,c18,c†
.c
#c

Cuvîntul, Raţiunea şi bunătatea adevărată, şi deci nu se mai poate alimenta din ea cu ceea ce e
potrivit firii lui, pentru a se dezvolta î n ceea ce are propriu.
40.c Sufletul nu rămîne gol de poftele trupului şi netulburat de chipurile din afară, nici
trupul, gol de puterile sufletului. Sufletul şi trupul nu trăiesc viaţa lor în chip alăturat, ci fiecare
e plin de toate ale celuilalt. Sufletul se întinde în trup ca o plantă ce-şi are rădăcinile ei în
fundamentul ceresc şi trupul îşi are rădăcina în suflet. S-ar putea spune că raţiunea sau
raţionalitatea trupului e implantată ca un schelet inteligibil în suflet şi pe baza ei se clădeşte
trupul la naştere şi se reclădeşte la înviere. Aceasta e baza pentru unitatea strinsă între suflet şi
trup. Idololatria este orizontul cosmic al patimilor care consideră lumea întreagă ca ultima
realitate, iar îndumnezeirea lumii, prin energiile divine neconfundate dă un orizont cosmic
credinţei creştine.
41.c Precum patima născoceşte plăcerile care nu au fiinţă, care nu lasă decît slăbiciune şi
părere de rău după ele, aşa născoceşte şi pe zeii care nu există, ca justificări supreme ale plăcerii.

ăcicdacăcsacntorscminteacoamenilorcdeclacumnezeucşiceicsaucoortcnc
gndurilec şic cugetărilec lor,c maic ntâic auc datc cinsteac luic umnezeuc cerului,c
soarelui,cluniicşicstelelor,csocotindccăcacesteacsntcnucnumaiczei,c cicşi cauzelec
celorlalte.c
oi,ccoorndusecmaicjoscncgndurilecntunecate,cau numitczeicşic
aerulc şic celec dinc aerc şi,c naintândcnc rele,c aucreamăritc cac zeicşi stihiilec şic
elementelec alcătuiriic truurilor:c sustanţac ierinte,c răcoroasă,c uscatăc şic
lichidă.c
oi,ccăzândccuctotul,csaucliitcdecămntccacniştecmelci.c
stelcceic
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 4†

maic ărăc dec credinţăc dintrec oameni,c căzândc şic rostogolindusec dec lac
cugetareaclacumnezeu,caucsocotitczeicşicecoamenicşicchiurilecoamenilor,calec
unoracncăc ii,calecaltora,cduăcmoarte.ca,ccoorândclacşi maicrelecgnduri,cauc
strămutatcnumireacdumnezeiascăcşicmaicresuscdechunecacluicumnezeucşic
lacietre,c laclemne,c lac şeriicdecaăc şic dec uscatc şiclac animalelec sălaticec şic
necu ntătoare,cdndulectoatăcnchinareaclorcşicresingndcecumnezeulccelc
ade ăratcşiccucade ăratcexistent,cecatălclui ristos.c
arc nuc sac oritc nicic lac aceastac cutezanţac lorc neună,c cic auc mersc maic
dearteccuctă ălireacncnelegiuireaclor.căcicuniicauccăzutcmaicjoscnccugetareac
lorcşicşiaucntunecatcminteacaşacdecmult,ccăcaucnăscocitcşicauczeiicatcceleccec
nuc existăc nicidecum,c nicic nuc sec ădc ntrec celec cec sec ntâmlă.c entruc căc
amestecândc celec cu ntătoarec cuc celec necu ntătoarec şic unindc ec celec
neasemeneacrincire,cleciaucdretczei.c
şacsntclacegiteniccâiniicşiceriicşic
măgariiccuccacdecomcşicţaulccuccacdecomcalcliienilor,cnumitc
mon.c
lţii,c
desărţindcşicărţilectruurilor,ccaulcşicumeriicşicmnacşiciciorul,caucsocotitc
eciecareczeu,cdnduiccinstireacdumnezeiascăcdecarcăcnuclearcicostcdestulc
săc creadăc nc truulc ntreg.c
lţii,c relungindc maic deartec necredinţac şic

42. Astăzi se justifică idolii cu afirmarea că ei sînt metafore ale forţelor naturii fizice sau
umane. Dar o metaforă care aduce din fantezia umană mai mult decât are realitatea falsifică
realitatea, îi atribuie ceva ce nu are. Apoi acest plus e produsul omului, deci e mai puţin decât
omul. Dar în credinţa în Dumnezeul cel mai presus de fire, omul depăşeşte atît natura, cât şi pe
sine. Dumnezeu nu e închis de cugetare în vreo limită , ci omul se raportă la El într-o cugetare a
supra-cugetatului, într-o acceptare a supra-înţelesului. Omul are şi această însuşire de a cugeta că
e ceva mai presus de cugetare, deci de sine, şi e tot ce poate înţelege. Idolul născocit e inferior
omului, pe când Dumnezeu e infinit superior.
Se va putea obiecta eventual că şi prin născocirea idolului ca metaforă a forţelor naturii sau ale
omului se implică recunoaşterea a ceva tainic, neînţeles în aceste forţe. Dar prin aceasta omul se
socoteşte pe sine însuşi un zeu. însă un zeu supus unor legi, ce zeu mai este? Ce putere are? Se
admit ca supremă realitate nişte legi, care şi ele nu sînt stăpîne pe ele. Dar pe Dumnezeu,tocmai
pentru că depăşeşte chiar şi imaginaţia omului, omul nu încearcă să-L prindă în metafore, cum o
face cu forţele naturii. Icoana se datoreşte numai faptului că Dumnezeu însuşi S-a făcut trup. Dar
prin ea omul se înalţă la Dumnezeu ca la ceva dincolo de tot ce e natură.

zeiicândcricinacnăscociriicacestoracşicotaclorcăcătoasă,csaucnchinatclor.c

şacestecrosulclorcşic
roditacdincaos.c arcalţiicdintrecei,cntrecndusecnc
rele,cauccutezatcsăcnalţeccaczeicecstănitoriiclorcşiceciiicacelora,ciecentruc
cinstireacconducătorilor,ciecdincricacdectirani†.c
şacec euscdincreta,creac
estitclacei,cşicermescdinc
rcadiacşicioniscalchinduşilor,ciarclacegiteni,c sisc
şic sirisc şic orosc şic
ntinoos,c a oritulc dec acumc alc luic
drian,c măratulc
romanilor,ccăruiacdeşiclcştiaucom,cşicncăcnucomccu iincios,ccicoartecdedatc
desrului,cicsecnchinăcdecricacstănitorului.căciccândc
driancsecalacncţarac
egitenilor,cmurindc
ntinoos,cslujitorulclăcerilorclui,cacoruncitcsăcicsecdeac
nchinare,celcnsuşicrămnndcndrăgostitcdectânărcşicduăcmoarteaclui.carc
rincaceastacacdatcocdo adăcmotri acactoatăcslujireaclacidoli,ccăceacnucsac
născocitcdec cătrec oamenicdecâtcentrucotac celorc cec auc născocito,crecumc
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 44

mărturiseştec şic nţeleciuneac luic umnezeuc zicând:c nceutulc cur ieic estec
gndireaclacidoli»c nţ.col.,c1,c1
 .c
icsăcnuctecmiri,cnicicsăcsocoteşticcăcecdeartecdeccrezarecceeaccecsacsus,c
odatăc cec nuc cuc multc naintec şic oatec căc şic năc acumc senatulc ^romanilorc
hotărăştec căcmăraţiic carecaucdomnitcestec eicdeclacnceut,c sauctoţic carec
oiesccşicjudecăcdecine,csntczeicşicorunceştecncscriscsăclicsecaducăcnchinarec
cac unorc zei.c ăcic ec ceic ec carec ic urăscc ic declarăc duşmanic rinc irec şic ic
numesccoameni,ciarccelorceccarecicadmirăcoruncesccsăclicsecaducăcnchinarec
religioasăcentruc irtuţileclor,ccacşiccândcarcstacncutereaclorcsăcacăcecuniic
zei,ccândceicnşişicsntcoamenicşicnuctăgăduiescccăcsntcmuritori.carcarctreuic
cacceiccecicaccecaceiaczeicsăcieceicnşişiczei,cmaicmultcdecâtcaceia.căciccelccec
acecce actreuiecsăciecmaicmarecdecâtcceeaccecace,cşiccelccecjudecăcstăneştec
ncmodcnecesarceccelcdesreccarecjudecă,cşiccelccecdăcce acarecnumaidecâtc
ceeaccecdăruieşte.cotcaşa,coricecmăratcdăruieştecceeaccecarecşicecmaicuncşic
maicmarecdecâtcceiccecrimesccdeclacel.carcdacăchotărăsccsăcieczeicceiceccare
ic oiesc,carctreuicsăciecmaicntâiceiczei.carciatăccăcmurindcei,cdo edescccă,c
iindcoameni,chotărâreaclorcdesrecceiczeiicaţicdeceicecmincinoasă.c

#c
4†.c Sfîntul Atanasie pune în evidenţă legătura dintre patimi şi născocirea zeilor. Prin ultimii
s-a căutat o justificare a diferitelor patimi, ca proprii naturii zeificate. Numai Dum nezeu cel
spiritual, deci mai presus de lume, poate ajuta pe oameni să se înalţe peste patimi în
spiritualitate. Despre zeificarea plăcerii şi poftei vorbeşte şi Eusebie, Thepha-nes, 12, 22, urm.
44.c Cinstirile de zeu date lui Antinoos erau o armă deosebit de populară a apologeţilor
creştini. Atenagora se referă la cultul lui (Supplicatio, †0, 2).
45.c Idolii odată inventaţi pentru justificarea patimilor au contribuit enorm la spo rirea lor.

arcacestcoiceicnucecnou,cnicicnacnceutcdeclacsenatulcroman,ccicsaci itc

şic sac racticatc cuc multc naintec dec născocireac idolilor.c ăcic zeiic estiţic
odinioarăclacgreci,c euscşicoseidoncşic
olocşiceaistoscşicermes,ciarcntrec
emei,ceracşicemetracşic
tenacşic
rtemizacaucostcdecretaţicsăcieczeicrinc
hotărrilecluicezeu,camintitcncistoriacgrecilor.cicceiccecaucdecretatcacestea,c
duăccecaucmurit,caucostcjeliţiccacoameni.c arccelorceccareciaucdecretatczei,clic
secaducecnchinareccacunorczei.c,cceccontradicţiecşicneunie!cunoscândcec
celccecacdecretat,cicreţuiesccmaicmultceceeiceccareciacdecretat.cicdacăcsarc
icoritcmăcarclacdecretareacăraţilorccacidoli!carcauccoorâtcnumireacdeczeic
şiclacemei.cecatclicsecdauccinstirecşicnchinarecreligioasăcşicemeilor,ccărorac
nuc lec estec acordatăc nicicarticiareaclac satulcdec oştecnc treurileculice.c

şac auc ost,c recumc amc susc maic nainte,c celec declaratec dec ezeu.c arc lac
egiteni,c auc ostc sisc şic orec şic eotera,c iarc lac alţii,c
rodita.c ăcic numelec
celorlaltec socotescc căc nicic nuc sec cu inec ac lec maic omeni,c iindc rednicec dec
atjocură.c ăcic mulţic nuc numaicdintrec ceicdec odinioară,c cic şicdinc timurilec
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 45

noastre,c ngrondc cuc dragostec raţi,c rudeniic şic soţii,c ac şic multec emeic
ngronduşicăraţii,ceccarecireaciacdo editccăcsntctoţicoamenicmuritori,c
zugră induicecaceştiacşicecacesteacentrucmultaclorcjalecsauclăsmuindulec
chiul,c leauc adusc jerte.c
oi,c ceic dec duăc aceia,c entruc chiurilec lorc
lăsmuitecsaucdincadmiraţiecentrucartişti,ciauccrezutczei,csuerindcdecce ac
contrarcirii.c
stelccelorceccarecărinţiiciauclns,cneiindczeic căcicdacăciarcic
ştiutczei,cnuciarciclnsccacierduţi,cci,ctocmaicentruccăcnuicsocoteauczeicşiccăc
nicicnucmaicsntcestectot,ciauczugră itcncchi,centruc cacsăcsecmngiecdec
atulccăcnucmaicsnt,cri indcasemănareaclorcncchi
,cceicărăcdecminteclicsec
roagăc cac unorc zeic şiic mracăc cuc oc cinstirec cu enităc luic umnezeuc celc
ade ărat.c ec ildăc nc gitc sec racticăc şic acumc lngereac entruc sirisc şic
oroscşicioncşi alţii6.c arcoracolulcdincodonacşiccorianţiicdincretacsusţinc
căc euscnuceczeu,ccicom,cşiccăcsacnăscutcdinctatăccanial.carcceeaccececdec
mirarececcăcşi marelecnţeletcalcelinilor,claton,coarteclăudatccacunulccecac
ilosoatc desrec umnezeu,c ac enitc lac iereuc cuc ocratec săc sec nchinec

rtemizei,cscultatăcdecartacomului.c
#c
ăscocirilec acesteac şic celec asemeneac leac descrisc cuc multc naintec
critura,ccareczice:cnceutulccur ieicestecgndireaclacidoli.c arcalareaclorc
46. Clement Alexandrinul (în Protrepticus, 24, †) citează din Xenofon: «Dacă îi soco tiţi zei, nu-
i plîngeţi.nici nu vă bateţi piepturile; iar dacă îi jeliţi, nu mai socotiţi că sînt zei».

estecstricăciuneac ieţii.căcicnaucostcdeclacnceutcşicnuc orcicnc eci.ciindcăc

auc enitceclumecdincsla acdeşartăcacoamenilorcşicdecaceeacac enitcsârşitulc
lorcgranic.căcicunctată,ccucamarăcjalecntristndusecentruccoilulcsăucrăitc
naintecdec reme,ceccelcmortcdectimuriuc1accinstitccacecociinţăc iecşicac
rnduitc celorc suuşic slujec şic jeţtec ec seamac lui.c
oi,c acestc necredinciosc
oicei,cntărinduseccuc remea,cacostcăzitccacoclegecşiccdincoruncactiranilorcc
seccredeacnccelecciolite.cicoameniicneutnduiccinsticecaceia,cnea nduicdec
aţă,cauczugră itcchiulceţeiccelorcalaţicdeartecşicaucăcutcuncchic ăzutcalc
măratuluiccinstit,ccaceccelccarecnuceracdecaţăcsă1clinguşeascăccucsrguinţăc
cac şic cndc arc ic dec aţă.c arc srec ntărireac cultuluic aceluiac iac ndemnatc
iscusinţac artistuluic şic ec ceic cec nuc ştiauc dec el.c ăcic acela,c rndc săc lacăc
stănitorului,csacsilitcsăicacăcrincartăcchiulcmaicrumos,ciarcmulţimea,c
atrasăcdecrumuseţeaclucrării,cecomulccinstitccucuţincmaicnaintec1 acsocotitc
redniccsăcicsecaducăcnchinare.cicaceastacsacăcutcnşelăciunec ieţii.căcic
oamenii,c alndusec nc rimejdiec sauc roiţic tiraniei,c auc datc ietrelorc şic
lemnelorcnumelecdeccarecnucsecoatecmărtăşicnimiccecămnt»c nţ.col.,c
1,c11
.c
CUVtNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 46

şac ac nceutc şic sac lăsmuitc născocireac idolilorc ntrec oameni,c duăc
mărturiaccriturii.carcacumcsăţicarătcşiccumcsecresingcdeccătreceicacestea,c
nucatâtcrincargumentecluatecdincaară,ccicchiarcrincceleccecleccugetăcei.c
ăcicdacăc acluaccine acateleccelorcnumiţicdeceiczei,ccacsăcncecdeclaccelec
maicdecjos,c acalacnucnumaiccăcnucsntczei,ccicşiccăcaucostcmaicjosnicicdecâtc
oamenii.c
şac sec oatec alacdec lac oeţic desrec amorurilec şic desrnărilec luic
eus.c ec oatec auzic cumc elc ac răitc ec $animedec şic ac să ârşitc reacur iic
secrete;cşiccumcsectemeacşiccecricăca eaccacnuccum acsăcsecdărâmeczidurilec
roiicărăc oiaclui.coatecic ăzutcaoiccâtceracdecntristatcdecmoarteaciuluic
său,caredon,cşiccumc oiacsă1cajutecşicnucutea;cşiccumcunelteaucmotri ac
luicalţii,caşaczişiczei,c
tena,ceracşicoseidon,ciindcajutatcecdecaltăcartecdec
etis,csoţiaclui,cşicdecsutaşulcgion.cecoatec edeaccum,ciruitcdeclăcericşic
lo itc dec emei,c sac rimejduitc săc sec reacăc nc chiuric dec animalec
necu ntătoareccucatrucicioarecşicncăsări.ciciarăşiccum,ctemndusecdec
uneltireactatăluicsău,c1aclegatcecronoscşic1acomort.carecseccu inecsăciec
socotitczeuccelccarecacăcutcuneleccacacesteacşiccarecacostcacuzatcdeccrimecec
carec legilec ulicec alec romanilorc nuc lec ngăduiec săc lec acăc nicic oameniic dec
rnd?1c
47. Dumnezeu nu poate fi dedt bun. Numai cel bun e stăpîn pe sine, pentru că e liber de
patimi, pentru că e exclusiv generos, n etemîndu-se de o împujinare a existenţei. Dum nezeu nu
poate fi cugetat rob al patimilor. El ar fi supus prin aceasta unor legi cărora nu le poate rezista.
Cum va putea El ajuta în acest caz altora? Sfîntul Atanasie acordă un mare rol în susţinerea
idololatriei poeţilor şi sculptorilor. Aceştia înfrumuseţează chipurile unor
xn
ac săc omenescc numaic uţinec exemlec dinc celec multe,c cinec c ăzndc
ărădelegeacsaucstricăciuneacluicaţăcdecemele,ceda,c
lcmena,c
rtemiza,c
eta,c aia,c uroa,c anaec şic
ntioec ,c sauc cinec c ăznduic otac şic
ndrăznealacndretatăcsrecsoraclui,ceccarecocsocoteaccacsorăcşicsoţiecnu arc
rdec dec elec şic nuc sarc ăguic dec moartec cinstindule?c inec nuc sarc edeac
ncurajatc nuc numaiclacreacur ie,c cic şiclacroclamareac cac zeicac coiilorc săic
născuţic dinc reacur ie,c ăcnduşic unc acoerămntc alc ărădelegiic salec dinc
nălucireacdeclarăriiccaczeicacunoraccacionis,ceracle,ccacioscurii,cermes,c
erseucşicotir?cine,c ăzndcceartacnemăcatăcaczeilorclacroia,centrucelinic
şictroieni,cnarcdisreţuicslăiciuneaclor,care,centrucsadacdintrecei,ciaucăcutc
şic ec oamenic săc sec urască?c ine,c ăzndc ec artec şic ec
roditac răniţic dec
iomede,ceceracşiceczeulcdecsucămnt,cnumitcdoneu,ceceracle,cec
ionis,cecerseu,cec
tena,ceceaistoscaruncatcşicrămascşchio,cnuic ac
disreţuicşicnuc acrenunţacsăcsunăccăcsntczei,cauzindccăcsntcstricăcioşicşic
suuşicătimirii?cauccinecnuic acsocoticdectcoameni,cşicncăcoamenicslai,cşic
nuc acadmiracmaicmultcecceiccecaucrănitcdecâtcecceicrăniţi?ciccine,c ăzndc
adulterulc luic artec şic alc
roditeic şic cursac regătităc lorc dec eaistosc şic ec
ceilalţic aşac zişic zeic chemaţic dec eaistosc săc adăc adulterulc acelorac şic ec
aceştiac enindc şic ri indc desrnareac acelora,c nucarc rdec şic nuc ac disreţuic
r
 ! 
c   c 47

ticăloşiaclor?cauccânecnucarcrdecri indcneuniacşicdesrnareacdinceţiecacluic

eraclec ercule
ccucmalos?c
ăcic atelec lorc dec olutatec şic amorurilec lorc neuneştic şic chiurilec lorc
zeiicatec dinc aur,c argint,c aramă,c dinc ierc şic dinc ietrec nuc auc ne oiec săc iec
condamnatec cuc stăruinţă,c odatăc cec sntc nc elec nselec rednicec dec disreţc şic
aratăcrincelecnselecsemnelecrătăcirii.caicdegraăctreuieccomătimiţicceiccec
seclasăcrătăciţicdecele.căcicceiccecurăsccecadulterulccarecsecatingecdecemeiac
lor,c nuc sec ruşineazăc săic acăc zeic ec dascăliic reacur iei.c ic ceic cec nu sec
mreunăccucsurorileclor,csecnchinăccelorccecaccaceasta.cicmărturisindccăcec
uncrăuccoruereaccoiilor,csecnchinăccelorcdeăimaţicentrucaceasta.ciceccelec
cecnuclecngăduieclegilecoamenilorcnucsecruşineazăcsăclecunăcecseamaccelorc
numiţicdeceiczei.c

persoane cu multe păcate. E ceva echivoc în aceste chipuri descrise sau sculptate de ei. E o
înfrumuseţare a răului, o înfrumuseţare de suprafaţă. Pe de o parte aceste chipuri au un aspect
personal, pe de alta, ele reprezintă forţele naturii. Aceasta e o altă ambiguitate în ele. Şi încă una:
Cronos, tatăl Iui Zeus, ucis de acesta, e timpu l de care scapă Zeus, intrînd fia eternitate. Dar viaţa
lui eternă e supusă unor patimi urîte. Sînt ele ale naturii? Dar natura nu e conştientă de răul din
ea. Zeii sînt nişte fenomene ale naturii, dar înzestrate, prin iluzie, cu conştiinţă. Sînt supuşi
naturii, dar mai răi ca natura, datorită conştiinţei ce li se atribuie.

xni

oicnchinndusecietrelorcşiclemnelor,cnuc ădccăcelecsntcecdecocartec
asemeneaccelorceccarecleccalcăccucicioarelecşiclecard,cdarcecdecaltăcarte,c
declarăcărţicdinceleczei.ciccelececcareccucuţincnainteclecoloseaucentruc
ne oileclor,csoiltândulecneuneşteclecsocotescc rednicecdecnchinare.cicnuc
ădcşicnicicnucgndesccncgeneralccăcnucsecnchinăcunorczei,ccicmeşteşuguluic
scultorului.c ăcic ctăc remec iatrac ec neşleuităc şic materiac nelucrată,c lec
olosesccadeseoricsrectreuinţeleccelecmaicdecnecinste,cdarcduăccecartistulcac
ntiăritcncelecsimetriilecştiinţeicluicşicacnchiuitcncmateriecormacăratuluic
şic ac emeii,c aducândc mulţumirec artistului,c lic sec nchinăc cac unorc zei,c
cumărnduileccucanicdeclacscultor8.cacadeseoricchiarcăcătorulcstatuilor,c
arcăcuitândcdeccelecăcutecdecelcnsuşi,csecroagăcoerelorcrorii;cşiccelorcec
careccucuţincnaintecleacşleuitcşicleactăiat,cacum,cduăccecleacşleuitcrinc
artac sa,c lec aducec nchinare.c acăc arc ic dec admiratc acestea,c arc treuic săc sec
admirecartacusăcdecartistulciscusitcncele,cşicsăcnucsecdeacoccinstecmaicnaltăc
48.c Zeii sînt confecţionaţi de sculptori şi cumpăraţi de la ei. Aceasta nu se aplică şi icoanelor,
pentru că ele nu sînt socotite ele însele zei, ci numai prilejuri care aduc aminte de Hristos, Cel
mai presus de ele, sau de sfinţii ca re sînt plini de puterea Lui atotbună.
49.c Mai multă cinste se cuvine meşteşugului artistului decât materiei sculptate de el. Omul
care lucrează conştient e superior materiei inconştiente şi pasive. Dar, desigur, cin stea cuvenită
lui nu-1 poate socoti zeu, pentru că şi omul este dependent, odată ce el însuşi se recunoaşte ca
atare închinîndu-se unor chipuri făurite de el şi socotite de el zei.
50.c Sfîntul Atanasie exprimă aci în mod ironic un adevăr: omul capabil să vorbească
adresează rugăciuni celor ce nu-1 pot auzi, socotind superioare lui însuşi chipurile făurite de el.
In loc să-şi înalţe cinstirea la ceea ce e mai presus de sine, cinsteşte ca mai presus de sine, ceea ce
e inferior lui. El e făcut să caute ceea ce e mai presus de treapta sa de fiinţă conştient ă, nu ceea ce
e mai prejos de sine. Aceasta înseamnă că e ceva mai presus de sine, că mintea sa e într -un fel de
legătură cu ceea ce e mai presus de ea. De ce cugetă mintea la ceva superior ei, dacă nu e sădită în
ea conştiinţa a ceva superior? Cei care zi c că mintea e
r
 ! 
c   c 48

celorccăroracleacdatcelcorma.căcicnucmateriacacmodoitcşicacreăcutcartac

nczei,ccicartacacmodoitcşicacreăcutcnczeicmateria.cecicarciccucmultcmaic
dretcsăcsecaducăcnchinarecartistuluicdecâtccelorcăcutecdecel,centruccăcelcac
reexistatczeilorcroduşicdecartacluicşicentruccăcaucostcăcuţicrecumcac oitc
el.carcnlăturndusecceeaccececdretcşicnednduseccinsteaccu enităcştiinţeicşic
artei,c sec aducecnchinarec celorc ăcutec cuc ştiinţăc şic cuc artă.cic murindc omulc
carecleacăcut,cseccinstescccacnemuritoareccelecăcutecdecel,ccare,cdacăcnucsarc
ucuracdecgrijacdeciecareczi,carcdisăreaccuc remeacrincireaclor9.cumcnuci
arccomătimicdeciccine acşicentrucatulccăc ăzndceicsecnchinăccelorccecnuc
ădcşicauzindceicsecroagăccelorccecnucaud;cşicoameniiccarecsntcnsuleţiţicşic
cu ântătoricduăcirecicroclamăczeicecceiccecnucsecotcmişcacdeloc,ccicsntccuc
totulcnensuleţiţi?cicceeaccececdecmirarecesteccăcceiceccareceicicăzesccsuc
stănireaclorcicsocotescccacstăniccăroraclecslujesc .cicsă nu socoteşticcăclec
sunc acesteac nc modc simlu,c sauc minţindc aţăc dec ei.c Căci ochiic nşişic ic
ncredinţeazăcdesrecacesteacşicceiccec orcotcsăc adăcacestea.
xrv
arcocmărturiecmaicunăcdesrecacesteacnecdăcdumnezeiascaccritură
carec nec n aţăc dec lac nceutc zidind:c  doliic neamurilorc sntc argintc şic aur,
lucruricalecminilorcoamenilor;cochicaucşicnuc orc edea;cgurăcaucşicnucvor grăi;c
urechicaucşicnuc orcauzi;cnăricaucşicnuc orcmirosi;cminicaucşicnuc vor iăi;c
icioarecaucşicnuc orcumla.cuc orc oriccucgtlejulclor.ceiccecicfac sntctoţic
asemeneaclor»c s.c11†,116
.cucsntceriţicidoliicnicicdecdisreţulcroorocilor.c
ăcic duhulc ic osndeştec şic rinc rooroci,c zicând:c uşina-se orc ceic ceşic
lăsmuiesccuncdumnezeucşictoţicceiccecciolescccelecdeşarte.cictoţi,crincceeac
cecsaucăcut,csaucuscat.cicceicăcuţicsurzicdecoamenicsăciecadunaţicşicsăcsteac
mreună.cicsăciecruşinaţicşicsăcsecnruntecmreună.căcacascuţitcmeşterulc
ierulcşiclemnulccucardac1aclucratcşiccucsredelulc1acgăuritcşic1acmlntatc
cucraţulctărieiclui.cic aclămnzicşic acslăicşicnuc aceacaă.căcicalegndc
meşterulcunclemn,c1acmăsuratcşic1acnsemnatccuccreionulcşic1acăcutcecelc
ncchiulcăratuluicşici-a datcocrumuseţecdecom.c
oicacuscncaţăclemnulc
tăiatcdincstejarulceccare 1acsăditcomnul,ceccarecloaiac1accrescut,ccacsăc
iecoamenilorcsrecardere şiclundcdincelcsăcsecncălzească.cic şiaccotcinilec
cucelcarzndu1,ciar dincrămăşiţăcacăcutcdumnezeicşicsacnchinatccelorcdinc
carecjumătatecau arscncoc» 1.cicrigndcjumătatecdincelcacmncatccarneacşics
ac săturat.cŞi ncălzindusec ac zis:c  atăc mamc ncălzitc şic amc ăzutc oc».c arc
produsă de natură trebuie întrebaţi: de ce a produs natura o minte care cugetă la ceva superior ei,
dacă nu e ceva superior ei, care i -a sădit această putinţă? Dar atunci nu natura de sine a produs
mintea, ci cel care a pus în ea necesitatea ei de ceva superior care trebuie să fie şi el superior. în
idol este un echivoc. Pe de o parte, omul se închină prin el naturii inferioare lui; pe de alta, întrucât
n-o ia aşa cum e, ci pune în ea arta lui, superioară ei, prin care manifestă tendinţa spre ceva
superior lui, omul arată că nu se poate elibera de conştiinţa că e ceva superior lui, conştiinţă la
care ajunge nu prin natură aşa cum e, ci prin ceea ce e mai înalt de natura şi de conştiinţa omului.
51. Pe de o parte omul arzînd cele ale naturii arată că el e super ior ei; pe de alta, impri -mîndu-i
prin arta lui un chip, căruia i se închină, arată că el tinde prin ceea ce pune în ea spre ceva
superior ei şi lui. Dar închinătorul la idoli nu explicitează faptul acesta în mod conştient, ci rămîne
la ideea că natura însăşi, sau el însuşi e dumnezeu.
r
 ! 
c   c 49

rămăşiţeic sacnchinatc zicând:c ntuieştemă,c căcdumnezeulc meuc eştic tu».c

ucaucututcsăcnţeleagă,ccăcicsaucntunecatcşicnaucututcsăc adăccucochiic
lorcşicsă riceaăccucinima.cicnac ăzutccucinimacluicşicnacnţelesccucsuletulc
lui.cNici naccunoscutccucriceereacluiccăcjumătatecdinclemncacarscncoccşiccăc
accotceccăruniicluicinicşiccăcrigndccarneacacmncat,cşicrămăşiţacacăcutoc
urâciunecşicsacnchinatcei.cunoaşteţiccăcinimaclorcesteccenuşăcşicsecnşalăcşic
nimeneacnuşicoatecmntuicsuletulcsău.cedeţicsăcnucziceţiccăcminciunacestec
ncdreatacmea»c saia,c,c1
.c
.c umc decic nuc sarc socotic necredincioşic toţic ceic cec sntc osndiţic şic dec
dumnezeiascac criturăc entruc necredinţă?c auc cumc narc ic stăniţic dec
demonicceiccecsntcdaţicecaţăccăccredcnccelecnensuleţitecşicnucnc
de ăr?cic
cecnădejdecotca eacei,csaucdecceciertarecarca eacarteccndcsecncredcnccelec
necu ntătoarec şic nemişcatec şic sec nchinăc lorc nc loculc luic umnezeuc celc
ade ărat? 1"c
#c
elcuţincdacăcartistulcarciclăsmuitcecseamacaceloraceczeicărăcuncchi,c
narcicdatcdo adaclimedeccăcsntclisiţicdecsimţire .cicarcicnşelatcgndireac
celorcsimli,ccacsăccreadăccăcidoliicaucocsimţire,cdacăcnarcicnăţişatcncmodc
ăzutcorganelecsimţurilor,ccumcsntcochiicşicnărilecşicurechilecşicminilecşicgura,c
zăcndcnemişcatecncsimţireacşicerceereaccelorcsensiile.carcacurr,ca ndc
nuc auc şic stndc nuc stauc şic şezndc nuc şed,c căcic nuc auc lucrărilec acestea,c ci,c
recumcac oitccelccecleacăcut,caşacşicrămnczăcnd %%.cicnucdaucnicicuncsemnc
căcsntczei,ccicaarccacnensuleţiţicşicăcuţiccuctotulcrincartacomului. c
elcuţincdacăc estitoriicşicnăscocitoriicacestorczeicmincinoşi,cadicăcoeţiicşic
scriitorii,ciarcicnăţişatcsimluccaczei!carceicaucdescriscşicateleclor.crinc
aceastacaucdo editcşicmaicmultccăcnucsntczeicşiccăcaucocurtarecricinuitoarec
decrău.c
rcicututcmascacade ărul,csaucrătăcicecmulţicdeclacade ăr,colosindc
entruceicnumaicnumelecdeczei.carcistorisindcşicomorurilecşicdestrăălărilec
luic euscşicstricărilecdeccoiicalecaltoracşiccerturilecdintreceicentruclăcerilec
căutatec lac emeic şic ricac şic laşitateac şic celelaltec răutăţi,c nuc acc dectc săc sec
do edeascăc ec eic nşişic nuc numaic căc nuc orescc desrec zei,darc nicic desrec
oamenic credincioşi,c cic scornescc mituric desrec ăturic ticăloasec şic străinecdec
ine.c
# c
arc oatec necredincioşiic orc unec inac ec oeţi,c sunndc căc ec oc oiş
nuinţăroriecoeţilorcsăcnăscoceascăcceleccecnucsntcşicsăcscorneascăcmituric
51a. Dumnezeu nu poate fi decât liber şi conştient, nu supus legilor şi coruptibil ca un obiect.
Un astfel de dumnezeu nu are nici o putere proprie. El nu e izvorul ultim de puteri.
52. Dacă sculptura ar înfăţişa pe zei fără organele simţurilor nemişcate, ar fi lăsat privitorilor
putinţa să creadă că zeii au totuşi o simţire, mai presus de simţirile noastre.
52 a. Numai prin simţuri active are o fiinţă ceva şi face ceva propriu -zis. Fără acestea e cu
totul pasivă. Fără conştiinţa manifestată prin simţuri, şederea şi starea în picioare nu e o faptă a
ei. Nici vederea idolului nu e vederea lui. El e în toate obiect, nu subiect. Şi cum poate fi socotit
Dumnezeu ceva ce e cu totul pasiv şi inconştient? Ceva ce nu are propriu -zis nimic? Ceva cu care
se face una sau alta, dar care nu face nimic? Iar întrucât omul nu poate face cu cele pasive totul,
câne le foloseşte pe toate spre un scop? Cine le-a dat existenţa însăşi?
r
 ! 
c   c 50

mincinoasecsreclăcereacauditorilor,cmoti centruccarec orcsuneccăceicauc

roduscşicistoriilecdesreczei.carcaceastacecscuzacceacmaicărăcuterecentruc
ărereaccecocaucşicocnăţişeazăcdesreczeiiclor.căcicdacăcceleccec incdeclacoeţic
sntclăsmuiricmincinoase,cmincinoasăcarctreuicsocotităcşicnumireacdeczeu,c
dec ronos,c dec erac şic arte.c ic dec at,c cumc zicc eic nşişi,c oatec chiarc şic
numeleclorcsntclăsmuitecşicnucexistăcnicăieric eus,cnicicronos,cnicicarte.c
oeţiic ic nchiuiec ec aceştiac srec amăgireac ascultătorilor.c arc dacăc oeţiic
născocesccceleccecnucsnt,ccumclicsecnchinăccaccelorccecsnt?caucoatec orczice:c
numirilecnucsntcnăscocite,cdarcatelecsntcnăscocitecmotri aclor.carcnicic
acestac nuc ec unc argumentc sigurc nc aărareac lor.c ăcic dacăc sauc născocitc
atele,c sauc născocitc ărăc ndoialăc şic numirilec celorc alec cărorc atec leauc
o estit.c auc dacăc sunc ade ărulc desrec nume,c nc modc necesarc sunc
ade ărulcşicdesrecate.căcicceiccecştiucsăcsunăccăcaceştiacsntczeicştiucărăc
ndoialăcsăcsunăcşiccectreuiecsăcacăczeiicşicnucarcuneccelecroriicoamenilorc
ecseamaczeilor,caşaccumcnucarcuneccine acniciclucrareacoculuicecseamac
aei.căcicoculcarde,ceccndcireacaeicestecrăcoroasă.cacăcdecicatelecsntc
rednicecdeczei,czeicsntcşicceicceclecsă rşesc.c arcdacăcreacur iacşiccelelaltec
atec amintitec naintec sntc roriic oamenilor,c şic ncăc oamenilorc ticăloşi,c
oamenicsntcşicceicceclecsă rşesc,cşicnuczei.căcicatelectreuiecsăccoresundăc
iinţelor,ccacdincatecsăcsecarateccelcceclucreazăcşiccacdinciinţacluicsăcsecoatăc
cunoaştecatele.crecumccelccec oreştecdesrecaăcşicoccşicdesreclucrareac
lorcarcsuneccăcaacardecşiccăcoculcrăcoreşte,ciarcdacăc reunul,c orindcdesrec
soarecşicdesrecămnt,carcsuneccăcămntulclumineazăcşiccăcsoarelecroducec
lantecşicroduri,carcntrecectoatăcneunia,clacelcşicscriitoriicşicmaicalescoetulc
celcmaicreţuitcdintrectoţi,cdacăcarccunoaştecec euscşicecalţiiccăcsntczei,cnuc
learcatriuicateccarecdo edescccăcnucsntczei,ccicmaicdegraăcoamenicşicnuc
oamenicnţeleţi.caucdacăcmintccacoeţicşictucteclaşicminţitcdecei,centruccecnuc
mintc şic desrec itejiac eroilorc şic nuc laudăc nc loculc itejieic slăiciuneac şic nuc
atjocoresccncloculcslăiciuniic itejia?căcicrecumcaucolositcminciunacentruc
eusc şic era,c aşac arc ic treuitc săc atriuiec nc chic mincinosc luic
chilec
neărăţiac şic luic ersitesc săic admirec uterea,c iarc ec diseuc să1c
disreţuiascăc entruc neisteţimec şic luic estorc săic născoceascăc lisac dec
nţeleciune,c sauc luic iomedec şic luic ectorc săc lec scorneascăc slăiciunic
emeieşti,ciarcecueicsăicatriuiecărăţie.c
ucri ireclactoţicoeţiictreuia,ccumcziccei,csăcnăscoceascăcminciuni.carc
iatăccăceicaucsuscade ărulcecseamacoamenilor,ciarcdesrecaşaczişiiczeicnucs
auc temutc săc mintă.c oatec arc zicec cine ac dintrec eic căc mintc numaic cndc lec
atriuiecatecdecdestrăălare,ccăcicnclaude,ccndcsuncdec eusccăcectatălcşic
căeteniac zeilorc şic limianulc carec mărăteştec nc cer,c nuc mint,c cic sunc
ade ărul.carcacestccu ntcnucnumaiceu,ccicoricineclcoatecntoarcec
c
c
4 c!
c


  c
r
 ! 
c   c 51

motri ac lor.c ic dinc nouc ade ărulc sec ac arătac roti nicc lor,c dinc rimelec
do ezi.c ăcic atelec ic do edescc ac ic oameni,c iarc laudelec ic năţişeazăc maic
resuscdecireacomenească.carciecarecdincacesteaccontrazicececcealaltă.căcic
nucecroriuccelorcdinccercsăcsă rşeascăcastelcdecate,cnicicnucotcicsocotiţic
zeicceicceclecsă rşesc.c
# c
ecic cec rămnec săc cugetăm,cdacăc nuc căclaudelec sntc daruric mincinoase,c
entruc căc atelec sec ade erescc contrarec lor?c ic căc acestac estec ade ărulc sec
cunoaştecdinccelecoişnuite.căciccineclaudăceccine acnu1cosndeştecentruc
urtareaclui,c cic maicdegraăcrinc laudec măreştecec ceicalec cărorc atec sntc
urtecdincricinacocăriicceclec inecdincele.c
ceasta,centruccacrincmărimeac
laudelorcsăcnşelececauzitori,cascunzndcnelegiuireacacelora.c
stel,crecumc
dacăccine accareşicrounecsăclaudececuncoarecare,cşicnealndcncurtărilec
luicnicicnc irtuţilecsuletuluicluicmoti centrucacesteclaudecdinccatizacruşiniic
lor,clcnalţăcecacelacdăruinduicceleccecsntcmaicresuscdecel,clacelcşicoeţiic
admiraţicdecei,cjenaţicdecatelecurtecaleccelorcnumiţicdeceiczei,cleaucatârnatc
unc numec maic resusc dec om.c rinc aceastac sauc arătatc căc nuc ştiuc căc rinc
numiricmaicresuscdecomcnucacoerăccelecomeneşticaleclor,ccăcicnumirilecdec
zeicnucsecmacăccucscăderilecomeneşticcecliclecatriuie.carceucsocotescccăceic
auc oritc ărăc oiac lorc desrec atimilec şic desrec atelec acelora.c ăcic
ncercândc săc deac numireac şic cinsteac luic umnezeuc cuc neutinţăc dec
mărtăşitcccumcziceccriturac ccelorccecnucsntcdumnezei,csaucoamenilorc
muritoric ceeac cec ec oc ndrăznealăc marec şic contrarăc credinţei
,c auc ostc dinc
ricinac aceastac siliţic dec ade ărc săc descrie%c atimilec lor,c cac acestec atimi,c
curinsecncscrierileclor,csăcsecaratecduăcaceeactuturor,ccacocdo adăccăcaceiac
nucsntczei †.c
# c
ecic cec aărare,c cec do adăc arc uteac aducec ceic stăniţic dec asemeneac
suerstiţii,ccăcaceştiacsntccucade ăratczei?căcicrinccelecsuseccucuţinc
5†. Ceea ce inventează omul ca zeu nu poate fi ferit de pata care umbreşte tot ce gîn deşte şi
face el, nici de dependenţa în c are se află el cu fiinţa şi cu viaţa lui; numai revelaţia reală a lui
Dumnezeu poate descoperi realitatea adevăratului Dumnezeu, activ în lume, dar nesupus
referinţelor care o domină şi nepătat de umbrele şi limitele vieţii omeneşti, prin ridicarea omului
peste sine. Numai revelaţia lui Dumnezeu însuşi experiată real de om poate descoperi pe
Dumnezeu cel desăvîrşit bun şi atotputernic. De aceea numai într -o totală depăşire de sine a
omului, se decoperă Dumnezeul cel adevărat. Dumnezeu nu e un chip construit de raţiunea
omului, ci un subiect descoperit acestuia într -o experienţă a Lui, plină de o supremă răspundere
în faţa Lui. De aceea, numai în proorocii Vechiului Testament şi în mod culminant în Iisus S -a
revelat cu adevărat Dumnezeu. Fără să vrea, în zeul imaginat de el omul pune din. scăderile
proprii vieţii lui. Minciuna idolului iese la iveală fără voia celui ce -1 inventează.

nainte,ccu ntulcacdo editccăcaceşticzeicsntcoameni,cşicncăcoameniclisiţicdec

unăcu iinţă.c arc oatec sec orc ntoarcec şic sec orc lăudac cuc celec olositoarec
52 SFÎNTUL ATANASIE CEL MARE

alatecdeceicnc iaţă,csunndccăcicsocotesccecaceştiaczeicentruccăcsau"căcutc

olositoricoamenilor.căcicsecsuneccăc euscracticacartacsculturii;coseidon,c
ec ceac dec cârmaci;c
tena,c ec ac ţesătoriei;c
olo,c ec ac muzicii;c
rtemida,c
meşteşugulc nătorii;c era,c artac regătiriic eşmintelor;c emetra,c lucrareac
ămntului,cşicalţii,caltele,ccumcaucsuscceiccecauco estitcdesrecei †a.c
arc acestec ştiinţec şic celec asemeneac lorc nuc treuiec săc iec atriuitec dec
oamenicnumaicacelora,ccicşiciriiccomunecacoamenilor,claccareclundceicamintec
aucin entatcmeşteşugurile.căcicmeşteşugul,ccumcsuncmulţi,cestecocimitarecac
naturii .c acăc decic uniic auc de enitc n ăţaţic nc meşteşugurilec cuc carec sauc
srguit,c nuc treuiec săic socotimc entruc aceastac zei,c cic maic degraăc oameni.c
arcmeşteşugurilecnucsntcnumaicdeclacei,ccicncelecaucimitatc şiceicirea.căcic
iindc oamenic rinc irec caailic dec ştiinţăc rinc legeac sădităcnc ei a,c nuc ec dec
mirarec dacă,c rinc nţelegerec omenească,c lundc eic amintec lac ireac lorc şic
cunoscândocecea,caucin entatcmeşteşugurile.cicdacăcentrucin enţiilecunorc
meşteşuguric sunc căc sec ctt inec săc iec numaic aceiac zei,c sec cu inec cac şic
in entatoriicaltorcmeşteşuguricsăciecnumiţiczei,centrucmoti ulcentruccarecs
auc n rednicitc şic aceiac dec oc astelc dec numire.c ăcic enicieniic auc in entatc
literele,c omer,c oeziac eroică,c eusc leatis,c dialectica,c oraxc dinc iracuza,c
artac oratoriei,c
risteos,c ngrijireac alinelor,c ritolem,c semănareac griului,c
icurgcdincartacşicoloncdinc
tena,clegile.c arclegareacliterelor,cnumerele,c
măsurilecşicgreutăţilecleacalatcalamides.cicalţiicaucdescoeritcaltecdieritec
lucruricolositoarec ieţiicomeneşti,cduăcmărturiaccelorccecleaucistorisit.cacăc
decicştiinţelecacczeicecceicceclecin entează,cşicentrucelecexistăczeicscultaţi,cec
necesarc cac şic ceic cec duăc aceeac auc de enitc in entatoriic altorc ştiinţec săc ie,c
5†c a. Eusebie, Praep Ev , 11, 2, 5†, bazat pe Euhemerus.
54.0 idee aristotelică, Physica, 11,8: «Meşteşugul împlineşte unele ce nu le poate face firea, iar
pe altele le imită». Meşteşugurile (tehnica) s înt o prelungire a puterilor ce le are firea de a lucra
asupra naturii externe, de a-şi articula puterile ei în natură. Ea arată cores pondenţa dintre om şi
natura externă. Omul descoperă în natură posibilităţi şi forţe pe care le poate folosi. Dar cel car e a
creat această corespondenţă nu este omul; şi nici natura. Căci inteligenţa conştientă a omului nu e
produsă de natura inconştientă. Dar natura, la rîndul ei, poate ascuţi puterile inteligenţei umane.
însă natura nu le ascute pe acestea în mod conştient, ci ca materie în care sînt imprimate anumite
legi şi posibilităţi pe care e capabil omul să le descopere. Omul e cel ce învaţă conştient din ceea ce
îi oferă natura, actualizînd tot mai mult corespondenţa naturii cu el. Deşi natura e făcută pentru
om, omul depăşeşte natura ca factor care intervine şi lucrează conştient în ea, descoperind
posibilităţile ei.
54c a. «După definiţia (opov) sădită în ei». Aristotel spune: «E propriu omului să fie un
animal capabil de ştiinţă» (Topica, v. 4-5). Omul nu e o fiinţă lipsită de organizare. El e
organizat, definit, între altele, ca o fiinţă capabilă de cunoaşterea legilor naturii şi a folosi -
rii lor. El are o raţiune căreia îi corespunde raţionalitatea naturii. în acest sens este «homo
faber», «homo technicus», care exprimă o latură a însuşirii lui de «homo rationalis»
(AOVIKOV ca>ov).

duăc ei,c zei.c auc dacăc nuic n rednicescc ec aceştiac dec cinsteac dec zei,c cic ic
cunoscccacoameni,curmeazăccăcnicic euscşiceracşicalţiicsăcnuciecnumiţiczei,ccic
săcseccreadăccăcaucostcşiceicoameni,cacmaicmult,coamenicnucreacresectaili,c
aşaccumcnecaratăcrincstatuileclorccăcnucsntcaltce acdectcoameni.c
CUVlNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 5†

# #c
ăciccecaltăcormăclicsecdăcrincsculturăcdecâtcceacdecăratcşicdecemeie?c
arclicsecdaucşicaltelecncăcmaicdecjoscdecâtcacestea,cdecanimalecşicăsăricdectotc
elul,cdecatruedecmlnzitecşicsălatice,cdecşericşicdectoatecceleccarecsntc
hrănitecdecămnt,cdecmarecşicdectoatăcireacaelor.căciccăzndcoameniicnc
lisacdecraţiunecacatimilorcşicaclăcerilorcşi,cnemai ăzndcnimiccdecâtclăceric
şicotec trueşti,c cac uniic ceşic auc cugetareacncacestec lucruricdoitoceşti,c auc
lăsmuitcşicdumnezeireacncormecdoiteceşti,cduăc arietateacatimilorclor,c
scultnduşic totc atţiac zei .c ăcic alămc lac eic chiuric alec celorc cuc atruc
icioare,calecşerilorcşicalecăsărilor,ccumczicecşictâlcuitorulcdumnezeieştiicşic
ade ărateic unecredincioşii:c auc ăcutc deşerţic nc cugetărilec lorc şic sac
ntunecatcinimaclorcnenţeleată.c icândccăcsntcnţeleţi,caucnneunitcşicauc
schimatcsla acnestricăciosuluicumnezeucncasemănareacchiuluicomuluic
stricăcioscşicalcăsărilorcşicalcanimalelorccucatrucicioarecşicalctârâtoarelor»c
om.,c1,c1cc
.c
ntreaţic desrec acestea,c aşac zişiic ilosoic şic n ăţaţic aic elinilorc nuc tăgă
duiescc căc zeiic lorc sntc acestec chiuric alec oamenilorc şic alec animalelor.c
ă
rndusecsunccăceicaucacestecchiuricentruccacdumnezeireacsăclecrăsundăcşic
săclicsecaratecrincele.căcicnucoateciccunoscutcelcne ăzutcdecâtcrincastelc
dec statuic şic rituri.c arc ceic ncăc şic maic ilosoicdecâtcaceştia,c carec socotescc căc
sunc lucruric şic maic adnci,c zicc căc alcătuindc acesteac şic lec nchiuiec srec
in ocareacşicarătareacuterilorcdi ine,ccacacesteacarătândusecrincele,csăclec
deac oc cunoştinţăc desrec zei.c lec ser escc oamenilorc cac niştec literec ec carec
ăzndulecei,cotcajungeclacoccunoaşterecaczeului,cdatorităcarătăriicrincelecac
estirilorcdi ine 6.c
semeneacmituricscornescceicdesrecacestec estiri.căciceic
nucteologhisesc.căcnucie!carccinecarccercetaccucatenţiecacestccu ntcarcalac
căcnucecmaicuţincmincinosccaccelecarătatecnainte.c

##c
55.c E absurd ca omul, fiinţă superioară prin conştiinţa lui, să se închine animalelor
inconştiente odată ce ele nu-şi dau seama de închinarea ce li se aduce şi odată ce omul s imte
nevoia să se înalţe spre ceea ce e superior lui, pentru a se ridica la o treaptă mai înaltă de viaţă.
56.c Eusebiu, (Proep. Ev 111, 7,1) citează din Porfiriu ideea că statuile zeilor sînt cărţi din
care se pot citi litere despre zei.

ăcicarcuteac zicec cine ac cătrec ei,ctrecndclacade ărulc careic cheamăc săc
judece:cumcrăsundecsaucecaceccunoscutcumnezeuc rincacestea?cOare
rincmateriacdinccarecsntcăcute,csaucrincormacdincele?cacăcrincmaterie,c
entruc cec ec necesarăc ormac şic nuc sec aratăc zeulc nc modc simluc rinc toatăc
materia,c naintecdecac ic secdacoc ormă?c nc acestc cazc nc zadarc auc clăditc eic şic
temle,cdndcchicntreczidurileclorcuneicietre,csaucunuiclemn,c sau uneicucăţic
dec aurc cndc totc ămntulc eclincdec ireac acestora 7.c arc dacăc cauzac arătăriic
di inităţiicecormaccecsecadaugă,ccectreuinţăcmaicecdecmateria auruluicşicac
covlNT ! 
c   c 54

altoracşicnucsecaratăcmaic rtosczeulcrincnseşiciinţelec iicrincire,caleccărorc

ormecsntcstatuile?căcicsarcdondicocmaicunăccunoştinţăcdesreczeucdacăc
sarc arătac rinc iinţec nsuleţite,c cu ântătoarec şi necu ntătoare,c dectc sec
aşteatăcrinccelecnensuleţitecşicnemişcate.căcicrinccelecdincurmăcsecaratăc
şicmaicmultcnecredinţa.cecatcanimalelecnaturale,cceleccucatrucicioarecşic
ăsărilec şic şeriic sntc nelăcutec şic ndeamnăc lac ocolireac lor,c iec entruc
sălăticia,ciecentrucmurdăriaclor;cdar ceiccecsculteazăcchiurileclorcncietrec
şicnclemncşicncaurcleczeiică.c
rctreuicnsăccaceicsăcdeacmaicdegraăccinstirec
iinţelorc iicdectcsăcsecnchinecchiurilorclorcncsculturi.c
auc oatec nicic unac dinc acestea,c nicic orma,c nicic materia,c nuc ec cauzac
rezenţeiczeului,ccicnumaicartacăcutăccucştiinţăcin ocăceczeu,ccacunaccececo
cercetarecacirii!carcdacăczeitateac inecncstatuicentrucaceastăcştiinţă,cde cec
iarăşicecne oiecdecmaterie,codatăccecştiinţacestecncoameni?cicodatăcce zeulcsec
aratăcdincricinacarteicşicdecaceeacsecaducecnchinarecstatuilorccaczei, arctreuic
săcsecaducăcnchinarecşicsăcsecarateccredinţacaţăcdecoameni,cca uniiccecsntc
ăuritoriicartei,cntrudtcsntcşicraţionalicşicaucştiinţacnc ei nşişi 7%.c
## c
tc desrec ac douac aărarec ac lor,c chiurilec maic adncă,c arc uteac sunec
cineva următoarele:cacăcnucsaucăcutcacestea,co,celinilor,centrucarătarea
zeului,c cicentrucrezenţacuterilorc estitoarecnc ele,c entruc cec socotiţi maic
resuscdecuterilecin ocatecstatuilecrinccarecin ocaţicuterile?c
57. în panteism templele nu-au nici un rost, căci totul este dumnezeu. Ce sens au atunci
templele în teosofie? Numai Dumnezeului transcendent I se cuvine un lăcaş deose bit ca să se arate
că Se distinge de natură.
57 a. De fapt, din toată lumea văzută oamenii sînt fiinţele cele mai înalte prin raţiunea lor
conştientă şi activă. Ei nu trebuie să se închine la nimic inferior lor. Dar raţiunea lor tinde spre
ceva şi mai înalt pe linia conştiinţei responsabile. Numai de acolo le poate veni raţiunea. Şi numai
acolo e Dumnezeu, ca Raţiunea care nu se mai simte dependentă d e nimic şi nu mai tinde spre o
raţiune mai înaltă.

ăcicscultândcchiurile,crecumcziceţi,centruccunoaştereaczeului,catriuiţic

cinsteacşicnumireaczeuluicstatuilor,csă ârşindcocatăcnecu enită.centruccăc
mărturisiţic căc utereac zeuluic ntrecec micimeac statuilorc şic dec aceea,c
nendrăznindcsăcin ocaţiczeulcrincele,cin ocaţicuterilecmaicmici.carctrecândc
estecele,cdaţicietrelorcşiclemnelorcnumelecceluicdecaccăruicrezenţăc ăctemeţic
şiclecnumiţiczei,cncloccdeciatrăcşicdecartăcacoamenilor,cşic ăcnchinaţiclor.carc
dacăcacesteac ăcsntccacniştecliterecentruccontemlareaczeului,ccumcsuneţic
ncchicmincinos,cnucecdretcsăcdaţicmaicmultăccinstecsemnelorcdecâtcceluic
indicatcrincele.căcdămcocildă:cdacăccine accarecscriecnumelecmăratuluicarc
cinsticmaicmultcscrisulcdecâtcecmărat,cnucarcacecunclucrucnerimejdios,ccic
sarcexunecedeseiccucmoartea,cdec remeccecscrisulcecuncroduscalcştiinţeic
celuiccecacscris.c
şacşic oi,cdacăcaţiccugetacsănătos,cnucaţiccoorclacmateriecunc
semncaşacdecnsemnatcalczeităţii,cnicicnucaţiccinsticmaicmultcsculturacdecâtc
ec scultor.c ăcic dacăc sculturilec cac literec cec indicăc arătareac zeuluic sntc
covlNT ! 
c   c 55

rednicecdeczeiicare,ccacuneleccecsntcsemnecaleczeului,ccucatâtcmaicmultcarc
treuiczeiicatccelccecleacscultatcşicleacşleuit,ccacunulccececmaicuterniccşic
maicsoritcnczeitatecdecâtcele,codatăccecelecaucostccizelatecşicmodelatecrinc
oiaclui.cicdacăcliterelecsntc rednicecdecadmirat,ccucatâtcmaicmultăcadmiraţiec
merităccelccecleacscris,centrucartacşicştiinţacsuletuluicsău.carcdacăcacestc
moti c nuc ajungec cac săc iec socotiţic zei,c ec dretc cu ntc treuiec săic ntreec
cine acncri inţacneunieiccinstiriicidolilorcentrucacalacdeclaceiccauzacentruc
carecroduccormeleclor.c
## c
acăczeităţiicicsecdăcuncchicentrucatulccăcarecchiulcomului,centruccecic
secdăcşicchiulccelorcnecu ntătoare?c arcdacăczeitateacarecchiulcanimalelorc
necu ntătoare,centruccececscultatăcşicncchiulciinţelorcraţionale?cicdacăc
arecchiulcamelorceluricdeciinţecşiceiccunoscczeitateaccaca ndcatâtcchiulc
animalelorcnecu ntătoare,ccâtcşicalciinţelorcraţionale,centruccecmartccelec
unitec şic desartc statuiac animalelorc dec ac oamenilorc şic nuc acc chiulc eic dinc
amndouă,ccumcsntcchiurilecmiturilor,ccylacşicaridacşiciocentaurulcşic
zeulc egiteanc cuc cacdec câine,c
nuis?c ăcic sauc treuiec săc iecnăţişaţic cac
a ndcdouăcnaturi,csau,cdacăcaucnumaicuncchi,csăcnuclicseclăsmuiascăcşic
altulccontrar.c
iciarăşi,cdacăcchiurilecacestoracsntcărăteşti,centrucceclicsecatriuiec
chiuricemeieşti,ciarcdecsntcemeieşti,centrucceclicsecdaucncchicmincinoscşic
ormecărăteşticcontrareclor?ciciarăşi,cdacăceicsntcşicunacşicalta,ctreuiecsăc
nuc lec desartă,c cic săc iec unitec amndouăc şic săc iec năţişaţic cac aşac zişiic
hermarodiţi,c cac suerstiţiac săc năţişezec ri itorilorc nuc numaic rilejc dec
necredinţăcşicdecdeăimare,ccicşicdecrâs.cicncgeneral,cdacăccugetăczeitateaccuc
chictruesc,ccacsăicatriuiecşicntececşicminicşicicioarecşicgrumazcşicietcşic
celelaltec mădularec necesarec naşteriic oamenilor,c ri eştec lac cec marec
necredinţăcşicimietatecaccăzutcminteaclor,ccacsăcatriuiecacesteacdi inităţii?c
ăcicdecacicurmeazăccăceacătimeştecşiccelelaltecroriictruului,cadicăcoatecic
tăiată,cmărţităcşicchiarcstricatăccuctotul.c
arc acesteac şic unelec cac acesteac nuc sntc roriic luic umnezeu,c cic maic
degraăc truurilorc dec ec ămnt.c ăcic umnezeuc estec netruescc şic ne
stricăciosc şic nemuritor,c nea ndc treuinţăc dec nimic.c arc acestec statuic sntc
stricăcioasecşicchiuricalectruurilorcşicauctreuinţăcdecaceeaşicgrijăccacşicele,c
cumc sac susc şic maic nainte.c ec aceeac edemc dec multec oric nnoitec ec celec
n echitec şic ăcutec dinc nouc ec celec ec carec timul,c sauc loaia,c sauc unelec
animalecdececămntcleaucnimicit.cincaceastacoatec edeaccine acneuniac
lor.căcicdeclarăczeicchiurilececcareclecacceicnşişicşiccercsal arecdeclacceic
entruccareccugetăclacmijloaceccarecsăicaerecdecstricăciune.ciccercsăclicsec
mlineascăccelecdectreuinţăcdeclacceiceccarecicştiuccăcaucne oiecdecgrijaclor.c
icecceiceccarecicnchidcncmiciclocşoarecnucsecsiesccsăicnumeascăcstănicaic
ceruluicşicaicămntului 8c
covlNT ! 
c   c 56

xxni
arc nuc numaic dinc acesteac oatec cunoaştec cine ac necredinţac lorc nc
umnezeu,ccicşicdincatulccăcărerileclorcdesreczeicnucsntcdecacord.căcic
dacăcaceiacsntctoţiczei,ccumcicnumesccei,cilosondcasuraclor,ccăruiacdintrec
aceiactreuiecsăcsecalieascăccine acmaicmultcşiceccarecdintreceictreuiecsălc
socoteascăcmaicrincial,cca,ciecsăcsecnchineccucncredereczeuluiccelcade ărat,c
58. Considerînd divinitatea identică cu natura, religiile panteiste văd şi statuile zeilor, făcute
din materia naturii, ca zei, spre deosebire de creştinism care, considerînd pe Dumnezeu
transcendent naturii, nu vede în icoane decît simboluri care cer minţii să -şi îndrepte închinarea
dincolo de ele, la Dumnezeu (sau la Hristos întrupat ca om). Religiile păgîne, identificând natura
cu divinitatea, rămîn în contradicţie. Ele nu pot explica cum natura, care devorează toate
individuaţiunile, naşte pe de altă parte continuu altele. Dacă forţele naturii încep să roadă
individuaţiunile ei îndată ce acestea apar, cum le pot pe de altă parte forma? Toate în natură sînt
dependente de altele şi prin aceasta se distrug unele pe altele. Dar atunci, cum aceeaşi forţă
distrugătoare ce lucrează în toate şi din toate poate naşte şi ţine o vreme aceste individuaţiuni?
Cum poate fi aceeaşi realitate tare şi neputincio asă, născătoare şi distrugătoare? Şi ce sens e în
aceasta? Toată această luptă intrinsecă din natură e redată în statuile zeilor. Numai un
Dumnezeu transcendent naturii, independent de ea, dar de care ea depinde, poate explica această
ambiguitate a naturii. El e viaţa nesupusă slăbiciunii, iar natura are pe de o parte viaţa întrucât o
primeşte de la El, pe de alta, slăbi ciunea şi moartea, întrucât ea nu e izvorul vieţii depline şi prin
libertatea fiinţelor raţionale create a slăbit legătura cu izvorul des ăvîrşit al vieţii. Faptul că
numai oamenii se îngrijesc să refacă aceleaşi chipuri ale zeilor şi că se îngrijesc pentru
menţinerea în viaţă a celor scumpi lor, arată că omul persoană, contrar naturii inconştiente, ţine
la salvarea eternă a persoanelor. E u na din trăsăturile caracteristice ale persoanei conştiente, ca
treaptă superioară a realităţii. Numai natura inconştientă nu ştie de valoarea individuaţiunii.

iecca,crecumczic,csăccunoascăcărăcşo ăialăcecumnezeu?căcicnucaceiaşic

sntcnumiţicdeccâtrectoţiczei.cicctecneamuricsnt,ctotcatâţiaczeicsntclăsmuiţi.c
acecşiccâtecuncţinutcsauccâtecoccetatecdi izatecncelecnselecectemaczeilorc
cărorac sec nchină.c
şa,c enicieniic nuc cunoscc aşac zişiic zeic aic egitenilor,c nicic
egiteniic nuc sec nchinăc aceloraşic idolic cac enicienii.c ciţiic nuc rimescc zeiic
erşilor,cnicicerşii,cecaicsirienilor.c arcelasgiicârescczeiicdincraciacşictraciic
nuccunosccecceicaicteeilor.cinduşiicsecdeoseesccdecaraicncri inţacidolilorc
şicaraii,cdecetioienicşicin ers.cirieniicnuccinstesccidoliiccelorcdincilicia,ciarc
neamulccaadocienilorcarecaltecnumecdeczeicdecâtcaceia.cacelcceicdincitiacauc
alţic zei,c şic armeniic şic auc zeiic lor 9.c ic dec cec săc maic omenescc altec multec
exemle?c iroţiic ceic dec ec continent
c sec nchinăc altorc zeic decâtc locuitoriic
insulelor.c ic ceic dinc urmăc credc nc alţiic decâtc eiroţii.c ic nc general,c iecarec
cetatec şic satc nuc ştiec dec zeiic cetăţilorc şic satelorc ecine,c cic ţinec lac aic săic şic
socoteşteccăcnumaicaceştiacsntczei.cesrecurâciunilecdincgitcnicicnucmaic
treuiec săc orim,c căcic edemc cuc ochiic noştric cumc cetăţilec lorc auc credinţec
contrariiccecseclutăcntrecelecşiccumccelecn ecinatecsecstrăduiesccmereucsăc
rămnăcnccredinţeccontrariiccelorcdincaroiere.căciccrocodilul,cnchinatclac
unii,cecri itccucscârăcdecceicdincaroiere.cicleulccrezutccaczeuclacuniicnuc
numaic căc nuc ec eneratc dec ceic dinc cetateac n ecinată,c cic ntâlnindu1,c lc şic
omoarăc cac iară.c ic eştelec nchinatc dec uniic estec escuitc entruc hranăc dec
covlNT ! 
c   c 57

alţii6.c ec acic sec i escc ntrec eic răzoaiec şic dezinăric şic moti ec dec ucideric şic
rilejuricdeclăcericătimaşecşi,cceeaccececdecmirare,crecumco estesccistoricii,c
elasgii,calndc numelec zeilorcdeclacegiteni,c nuc recunoscc zeiic egitenilor,c cic
cinstesccecalţiicdecâtcecaceia.c
i,c nc general,c toatec ooarelec rămasec lac cinstireac idolilorc auc ăreric şic
credinţec dieritec şic nuc sec otc alac lac elec aceleaşic credinţe.c ic ec irescc săc
ătimeascăcdecaceasta.căciccăzndcdeclaccunoaştereacuniculuicumnezeu,cauc
căzutc nc multec şic dieritec credinţe.c ic deărtndusec dec lac u ntulc celc
ade ăratcalcatălui,cdeclacristos,cntuitorulctuturor,caucminteacmrăştiatăc
nc multe.c ăcic recumc ceic cec sauc deărtatc dec lac soarec şic etrecc nc locuric
ntunecatec rătăcescc ec multec căic neade ăratec şic ec celec ade ăratec nuc lec
cunosc,ciarceccelecneade ăratecşiclecnchiuiescccacade ărate,cşic ăzndcnuc
ăd»c atei,c1†,c1†
,clacelcceiccecsaucdeărtatcdec

59.c Se arată în general deosebirile existente chiar între popoarele învecinate în pri vinţa
zeilor. De aici se vede că vecini cu tracii erau pelasgii.
60.c în primele timpuri creştinii au luat chipul peştelui ca simbol al lui Hristos, căci numele
grec al peştelui (ix8uc) se compune din literele iniţiale ale cuvintelor care în româ neşte sînt: Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul. Dar e de remarcat că î n Dobro-gea s-a păstrat pînă azi
tradiţia unui peşte cizelat din lemn cu o cruce în locul ochilor pentru a -1 deosebi de peştele
obişnuit, cinstit de creştini în alte părţi.

umnezeu,cntunecnduseclacsuletcaucminteacrătăcitoare,cnchiuinduşiccac
existentecceleccecnucsnt,ccacniştecoameniceţicşiccarecnuc ăd.c
## c

ceastacestecocdo adăcnsemnatăcacnecredinţeiclorcncumnezeu.căciczeiic
iindcmulţicşicdieriţi,cotri itccuciecareccetatecşicţinut,cşicuniicăgă duindceczeiic
celorlalţi,ctoţicicdeăimeazăcectoţceicsocotiţiclacuniiczeicde incjertăcşicdaruric
dec consumatc alec celorc numiţic zeic lac alţii.c
stelc aceiaşic lec sntc unorac jerte,c
altoraczei.cgiteniiccinstesccecoucşicec iţelulc
is.carcecaceştiacalţiicic
jertescc luic eus.c hiarc dacăc nuic jertescc ec aceiac nşişi,c jertescc ec celec
asemănătoarecsocotindccăclecjertesccecacelea.ciieniicauccaczeucoaia,ceccarec
ocnumescc
mon.carcecaceastacocnjunghiecalţii,ccacjertă,cmultorcaltorczei.c
induşiiccredcncyonisos,csocotindu1csimolulc inului.c arcalţiiclcaccliaţiac
altora.c
ltaccinstesccrâurilecşiciz oarele,cşicegitenii,cmaicmultcdectctoţi,cdauc
rimaccinstecaelorcşicecacesteaclecdeclarăczei.c
lţii,cşicntreceicşicegiteniiccarec
credcncacestea,csalăcmurdăriacaltoracşicaclorcrorieccucaă,cdarcaruncăcaac
de enităcmurdară,cnecinstindo.cicaroaectoateccelecdinccarecşicaccegiteniic
idoliicsntclacalţii,cşicchiarclacei,cjerte.c
stel,cegiteniicsntcluaţicncrscdecaceia,c
entruccăcnucaccecaceleaşiczei,ccicecceleccecalţiicşicchiarceiclecsocotescccacjertec
şiccaclucruricdecleădat61.c
##c

!c! 
c   c 58

acuniicaucajunscnăclacatâtacnecredinţăcşicneunie,cncâtcjunghiecşicaducc

năcşicecoameniccacjertăcalşilorclorczei,caleccărorcchiuricşicormecsntcchiarc
oamenii.clugicalecdia olului,ceicnuc ădccăc ictimelecjunghiatecsntcarhetiuric
aleczeilorclăsmuiţicşicnchinaţicdecei,ccăroraclecaducccacjertececoameni6.cic
aduccaceleaşicaceloraşi,c sau,c maicinec zis,cec celecmaic une,c celorc maic rele.c
ăcic jertescc celec nsuleţitec celorc nensuleţitec şic aducc ec celec cu ntătoare,c
celorcnemişcate6†.cciţiicnumiţictaurienicaduccceleicnumitecdeceicecioară»,cac
jerte,c ec ceic scăaţic dec nauragiic şic ec toţic dintrec eliniic ec careic rind,c
61.c în acest capitol sfîntul Atanasie se bazează pe Cl ement şi Eusebiu. Dealtfel în multe idei
se bazează pe Clement din Alexandria. Aşa, pentru varietatea zeilor ,se referă la Protrepticus al
lui Clement, †9.
62.c Nu numeşte pe oameni chipuri ale zeilor, ci modele după care sînt născociţi zeii
inexistenţi. Aplicată la zei ideea lui Feuerbach că divinitatea e născocită de om după chipul lui, e
corectă. Dar aplicată la Dumnezeu existent ca suprema realitate transcendentă, după concepţia
noastră creştină nu e corectă. în raport cu Dumnezeu cel adevărat, omul e chip, nu model. Căci
trebuie să existe o realitate liberă şi conştientă, care nu e dependentă de nimic, ci de care depind
toate. Omul nu poate să nu se simtă dependent de ea şi să caute să urce tot mai mult spre ea. Acea
realitate nu cere viaţa oamenilor ca jert fă, căci este atot-iubitoare. Se cer numai jertfe spirituale,
ca unor fiinţe ce se depăşesc desăvîrşindu-se, prin dăruire şi unire cu ea. Zeii care cer viaţa
oamenilor sînt'egoişti ca şi oamenii.
6†.c Propriu zis oamenii sînt modelele zeilor închipuiţi, dar ner eali. Ca urmare oamenii sînt
aduşi jertfe unor chipuri cărora nu le corespunde nimic real, unor simple chipuri ale

maniestnduşiclisacdeccredinţăcmotri acoamenilorcdecaceeaşicirecşicdndc

astelc ec aţăc cruzimeac zeilorc lor.c ec ceic ec carec ro idenţac iac sal atc dinc
rimejdii,cecaceiaceicicnjunghie,clucrndcmotri acro idenţeicşicanulndccuc
suletulclorcsălaticcineacereacei6.c
lţii,ccândcsecntorcc ictorioşicdincrăzoi,c
mărţindcncgruecdeccâtecocsutăcecrizoniericşiclundccâtecunulcdinciecarec
sută,cjunghiececmulţicşicicjertesccluicarte.carcnucnumaicsciţiicşicuncnc
lucrarecsălăticiacnnăscutăcncastelcdecatecurte,ccicacestclucrucestecroriuc
ncgeneralcrăutăţiicnchinătorilorclacidoli.căcicşicegiteniicaduceaucodinioarăc
ereic astelc dec jertec sngeroase.c arc enicieniic şic cretaniic mlnzeauc ec
ronosc rinc jertelec lorc dec coii.c omaniic dec odinioarăc cinsteauc şic eic ec
&uiter,cnumitcatiar,crincjertecdecoameni.cicalţii,caltel.coţicsecmurdăreauc
şicmurdăreau.cecmurdăreaucsă rşindcomoruri.ci%cmurdăreauctemleleclorc
umlndulec dec umulc unorc astelc dec jerte.c inc acesteac lic sauc nmulţitc
oamenilorc relele.c ăci,c ăzndc ec demoniic lorc ucurndusec dec acestea,c auc
imitatcşiceiceczeiiclorcrincaceleaşiccrime,csocotindcmareclucrucimitareaccelorc
socotiţicdeceicsueriori.c
şacsauclăsatcoameniiciruiţicdecomoruricdecoamenicşic
dec coii,c şic dec toatec destrăălările.c ec at,c iecarec cetatec ec linăc dec toatăc
destrăălarearincimitareacurtăriiczeilorcei.cucecunulccarecsăc adăcncchic
nţeletc celec cec ţinc dec idoli,c decâtc numaic celc cec lec cunoaştec destrăălareac
ricinuităcdecei6a.c
## c

!c! 
c   c 59

emeilecstăteaucodinioarăcncrunteaccinstiriicidolilor,cncenicia,coerindc
zeilorcdecacolocreţulctruuluiclor,cncsocotinţaccăcrinccur iaclorcicmlnzescc
şiccâştigăcună oinţaclorcrincaceasta6 .c arcăraţii,ctăgăduinduşicireacşic
nemai oindcsăciecăraţi,cimităcireacemeilor,ccacsăclacăcşicsăcaducăcrinc
aceastac cinstirec maiciic zeilorclor.coţic trăiescc cac celec maicjosnicec iinţec şic sec
omului cu toate defectele lui, care fiind socotiţi reali primesc de la oameni aprobare şi laudă a
acestor defecte proprii oamenilor. în faptul că fiinţa după care se face chipul unor zei ireali e
adusă ca jertfă acelor zei, se afirmă poate ideea că unele forţe ale aceleiaşi naturi sîn t consumate
de altele. Totul se învîrte în cadrul aceleiaşi naturi. Numai când Dumnezeu e conceput ca
transcendent, cele create se aduc Lui spre desăvîrşire, sfin -ţindu-se şi ele, pentru că se aduc Lui
ca superior lor.
64.c Aduc jertfe pe cei ce cad în puterea lor unei zeiţe concepute şi ea după chipul lor. Ei
lucrează propriu zis contra lui Dumnezeu care îngrijeşte prin pronie de oameni. Aceşti zei
reprezintă patimile oamenilor în mod potenţat. Ei îndeamnă pe oameni la rău, nu la bine.
Sacrificiile sînt cer ute de ei ca fapte de răzbunare.
64 a. Capitolul urmează strict lui Eusebiu (Theophones, 86). Eusebiu descrie prostituţia
rituală, practicată în Baalbec, apoi aminteşte pe Ganimede, ca să treacă la homo sexualitate.
65.c Nedepăşindu-se prin idoli în cugeta re, oamenii care-i cinstesc nu depăşesc nici
pornirile lor inferioare. Ei nu sînt ajutaţi de idoli să devină mai buni, mai curaţi, ci găsesc
în ei ca forţe oarbe ale naturii, justificarea tuturor pornirilor pătimaşe, socotite proprii
naturii.

ntrecc cuc ceic maic răic cac ei,c cumc zicec sntulc slujitorc alc luic ristos,c a el:c
emeileclorcşiaucschimatcrnduialacceacirească,cncceaccontrarăcirii.cacelc
şicăraţii,cărăsindcntreuinţareacireascăcacemeii,csaucarinscncoteleclorc
uniic dec alţii,c ăraţiic lucrndc cuc ăraţic ruşinea»c om.,c 1,c 67
.c arc
să rşindcacesteacşiccelecasemenea,cmărturisesccşicaratăcşicecaşaczişiiclorczeic
caca ndcaceastăc ieţuire.ceclac euscaucn ăţatcstricareaccoiilorcşicadulterul,c
declac
rodita,ccur ia,cdeclacea,cdestrăălarea,cdeclacarte,cucidereacşicdec
alţii,c altec asemeneac ate,c ec carec legilec lec edesesc,c iarc omulc nţeletc lec
resinge.c arec sec maic cu inec decic ac socotic căc sntczeic ceic carec acc astelc dec
lucruric şic ac nuic socotic maic degraăc maic animalec dectc animalele,c entruc
destrăălareacurtărilorclor?cicoarecsecmaiccu inecacsocoticoamenicecceiccec
credcnceicşicnucmaicdegraăcaiccomătimiccacecuniiccecsntcmaicanimalecdectc
animalelec şic maiclisiţic dec suletc dectc ceic ărăc sulet?c ăcic dacăcarc ic ţinutc
seamacdecminteacsuletuluiclor,cnucsarcicrăuşitcncacestea,ctăgăduindcec
umnezeulcade ărat,catălcomnuluicnostrucristos.c

## c
arcoatecceiccecsaucridicatcestecacesteacşicsecminuneazăcdeccreaţiune,c
seriindusecdecacestecurciunicdatececaţă,cnuc orctăgăduicniciceiccăcacesteac
sntc rednicecdecdisreţuitcşicdecresinscdeccătrectoţi66,ccic orcsocoticcinstireac
cosmosuluicşiccredinţacncărţilecluicunăcşicdecnetăgăduit.cicsec orclăudaccăc
dauccredinţăcşicdaucnchinarecnucietrelorcşiclemnelorcşicchiurilorcdecoameni,c
decăsăricnecu ântătoare,cdecşericşicdecanimaleccucatrucicioare,ccicsoareluic
şicluniicşictuturorccelorcdinccercşicdececămntcşicntregiiciricacaelor.corczicec
căcnucsecotcdo edicşicacesteaccacneiindczei,ciindc ăditctuturorccăcnucsntcnicic

!c! 
c   c 60

nensuleţite,cnicicanimale,ccicntreccşicireacoamenilorcrincatulccăcsntcnc

cer,c iarc altelec ec ămnt.c ec or inec decic săc nec ocuămc şic cuc acestea.c ăcic
desigurccăcraţiuneac acalacşicncacesteacuncargumentcade ăratcmotri aclor.c
naintec dec ac nceec aceastăc cercetarec şic do edire,c ajungec săc edemc căc
creaţiuneacnsăşicstrigăcmotri aclorcşicaratăcecăcătorulceicumnezeu,cec
elc cec mărăteştec asurac eic şic ac tuturor,c ec atălc omnuluic nostruc isusc
ristos.c ăruţiic nţeleţic lc resingc ec l,c darc sec nchinăc şic zeiicăc zidireac
ăcutăcdecl,cmăcarccăcşiceacsecnchinăcşicmărturiseştececomnul,cecarec
aceiaclcresingcnca oareacei.carctreuinţaceccarecărţileceicocaucunelecdec
altelec ic ruşineazăc ec oameniic carec sec aliescc cuc admiraţiec dec acestec ărţic

66. Pentru conţinutul celor zece capitole ce încep aci, a se vedea paralele la Eusebiu (T.
Kehrhan, De sancti Athanasii quae fertur contra gentes oratione, Berlin, 191†).
socotinduleczei .căcicşicelecacccunoscutcşicaratăccaciindcomncşicăcătorcalc
67

lorcecatălcu ntului,crinctreuinţacascultăriicnecontestatecdecl,csăditecnc

ele,crecumczicecdumnezeiascacege:cerurilecsuncsla acluicumnezeucşic
acereacminilorcuicoc esteştectăria»c s.c18,c
.cărturiaclorcnucecascunsă,ccic
ecoartecclarăccelorccecnucaucochiulcnţelegeriiccuctotulcorit.căcicdacăcarcluacşic
arccugetaccine acncmodcdesărţitciecarecdincărţileczidirii,ccacdecildăcsoarelec
ncsine,csaucluna,csaucămntul,csaucaerulc,csaucarcdesărţiccăldura,crăcoarea,c
ireacuscatăcşicumedă,cdeclegăturacntrecele,cri indulececiecarecncsinecşic
deoseit,carcalacncmodcsigurccăcnimiccnuşicestecndestulătorcsieşi,ccictoatecauc
ne oiecdec legăturacntrec elec şic existăcrincajutorulccec şi³1cdauc unac alteia.c
oarelec sec n ârteştec cuc cerulc ntregc şic ec curinsc nc elc şic narc existac ărăc
mişcareacluicnccer.c arclunacşiccelelaltecstelecmărturisesccajutorulcceclec inecdec
lacsoare.cămntul,ciarăşi,cnucsecaratăcdnduşicroadelecărăcloi.c arcloilecnuc
arccoorcecămntcărăcsăcsecoloseascăcdecnori.carcnicicnoriicnucsarcarătacşc
nucsarcroducecrinceicnşişi,cărăcaer.c arcaerulcnucecdeclacsine,ccicecncălzitcd ec
eterc şic străluceştec luminatc dec soare.c z oarelec şic rurilec nuc orc enic lac
existenţăcniciodatăcărăcămnt.c arcămntulcnucsecreazemăcncelcnsuşi,ccicsec
odihneştececireacaelorcşicecţinutcdecelecncmijloculcuni ersului.c arcmareacşic
oceanulccelcmareccareccurgecncjurulcntreguluicămntcsntcmişcatecdec aluric
şicurtatecrecumclecmingecorţac ânturilor.cic ânturilecnseşicnucsntcdeclac
ele,cci,cotri itccelorccecaucgrăitcdesrecele,ciauciinţăcdincardereacşiccăldurac
eteruluicncaercşicrincelcsulăcretutindeni.c arcdesreccelecatrucelemente,c
dinc carec constăc ireac truurilor,c desrec căldură,c răcoare,c uscăciunec şic
umezeală,ccinecarcicattcdeclisitcdecnţelegere,ccacsăcnuc adăccăcsntcunitec
ntrecelecşiccă,cdacăcsecdesartcşicsecaratăciecarecdecsine,csecdesiinţeazăcunac
ecaltacşicde inecstănăcncelecceaccarececmaictare?căciccălduracecdesiinţatăc
dec răcealăc cndc aceastac sec nmulţeşte.c ic răcealac ec desiinţatăc dec utereac
căldurii.c
scăciuneacsecumezeştecdeccătrecumezealăcşicaceastacsecusucăcdecceac
dinti68.c

!c! 
c   c 61

xxvm
umcarcicdecicacesteaczei,ccndcaucne oiecunacdecajutorulcceleilalte?cauc
cumcsarcuteaccerecce acdeclacele,ccândcelecnseleccerccelecdectreuinţăcunacdec
lacalta?cesrecumnezeucnsăctreuiecsăccugetămccăcnucarecne oiecdecnimicc
67.c Fiecare dintre părţile lumii se dovedeşte slabă, avînd trebuinţă de celelalte. Dum nezeu
nu poate fi decât o realitate care nu depinde de nimic altceva.
68.c Această înţelegere a lumii fizice e depăşită de progresul ştiinţei ca superficială ş i naivă,
dar ideea dependenţei reciproce a tuturor a fost confirmată de aceasta. Pe lîngă aceea, sfîntul
Atanasie nu se bazează în acestea pe vreo învăţătură a Bisericii, ci pe ceea ce afirmau oamenii de
ştiinţă de atunci.
altce a,ccicşicestecsuicientcieşicşicdelincnclcnsuşicşictoatecsuzistăcnclcşic
maicdegraăclcnsuşicdăctuturorctoate69.carcatunci,ccumcecdretcsăcsecdeclarec
zeicsoarelecşiclunacşiccelelaltecărţicaleczidiriiccndcnucsntcaşa,ccicaucne oiec
unelecdecaltele?carcoatec orcmărturisicşicei:cda,cestec ăditccăcdesărţitecşic
luatecncelecnselecsntccuclisuri;cdarcunindusectoatecşicconstituindcunccorc
mare,c sec ac uteac zicec căc ntregulc estec umnezeu.c ăcic ntregulc carec sec
constituiecastelcnuc acmaica eacne oiecdecce acdincaară.clcşic acajungecsieşic
srectoate,c orczicecăruţiicmţeleţi.carcşicncaceastacsec orcdo edicuşorcdec
resins.c
cestccu ntcalclorc acarătacşicmaicmultcnecredinţaclorcşicsec acdo edi,c
nuc maic uţinc cac celec dinainte,c rodusc alc ignoranţei.c ăcic dacăc ntregulc sec
roducecrincunireaccelorcsearatecşicsecconstituiecdinccelecarţiale,cntregulcs
acalcătuitcdincărţi,cdinccareciecarecestecocartecacntregului.carcuncastelcdec
ntregc ec deartec dec noţiuneac dec umnezeu.c ăcic umnezeuc estec ntregc
ade ărat,cşicnucalcătuitcdincărţi.clcnucecconstituiecdincărţicdierite,cciclc
nsuşic estec cauzatorulc comonenţeic tuturor.c ac seamac decic cec judecatăc
contrarăchiicumnezeucmaniestăcceiccecsuncacestea.căcicdacăcsecalcătuieştec
dincărţi,cdesigurclcec acarătaccaccelcneasemeneacluicnsuşicşiccaccelccecsec
ntregeştecdincărţicneasemănătoare.centruccăcdacăcecsoare,cnucarctreuicsăc
ieclună.cicdececlună,cnucarctreuicsăciecămnt.cicdececămnt,cnucarctreuic
săciecmare.cicastelcecoricarecdincelecarcairmaoccine a,ccacunaccucl,carc
edeacneuniaccecrezultăcdincacestacconceţiecaclor.c
arc cine acarcuteacarătac greşealaclorc şicdacăcarcri ic lactruulc nostruc
omenesc.căcicrecumcochiulcnucestecauz,cnicicauzulcmnă,cnicicstomaculciet,c
nicicgtulcicior,cciciecarecdincacesteacarecoclucrarecrorie,cşicacestecmădularec
deoseitecconstituiecunctruccândcărţilecsntcunitecsrecolosulclui,cdarcsecşic
searăccândc inectimul,csauccândcireaccarecleacadunatclecdesarte,crecumc
oieştec şic orunceştec umnezeu,c lac elc dacăc
totuterniculc nec ngăduiec
aceastăc comaraţie
,c dacăc ărţilec zidiriic unitec ntrunc corc arc ic dumnezeu,c
acestacarcicnccontrazicereccucsinecnsuşi,crecumcsacarătat,ctreuindcsăcsec
desartăcotri itciriicărţilorcăcutecsăcsecmartă.c
## #c

69. Nu poate fi Dumnezeu cel ce are nevoie de altceva, deci cel cu lipsuri în sine şi dependent
de altceva în existenţă.

!c! 
c   c 62

arcşicaltelcoatecicdo edităcnecredinţaclor,clacluminacade ărului.căcic

dacăcumnezeucestecnecororalcşicne ăzutcşicdecneiăitcduăcire,ccumcotc
gndic ec umnezeuc truc şic cumc otc cinstic rinc nchinare,c cac roriic luic
umnezeu,cceleccecsec ădccucochiicşicotciciăiteccucmna?ciciarăşi,cdacăc
umnezeucestecatotuternic,clcoatecicnctoatecşicnimiccnucoatecstăni,c
darclcstăneştecşiccrmuieştectoate,ccumcnuc ădcceicceczeiicăczidireaccăceacnuc
intrăcntrocastelcdecdeiniţiecacluicumnezeu?căciccândcsoarelecajungecsuc
ămnt,c luminac luic iindc umrită,c nuc oatec ic ăzutăc ec ămnt.c arc ziuac
soarelecacoerăclunaccucstrălucireacluminiiclui.cicgrindinac atămăcdecmultec
oric rodurilec ămntului.c arc oculc ec stinsc dec re ărsareac aelorc şic iarnac ec
alungatăc dec rimă ară.c arc arac nuc ngăduiec rimă eriic săc treacăc estec
hotareleceicşiceaceste,clacrndulcei,corităcdectoamnăcsăciasăcdinchotarelecei.c
acăcacesteacarciczei,cnarctreuicsăcieciruitecşicacoeritecunacrincalta,ccicsăc
con ieţuiascăc totdeaunac mreunăc şic săşic mlineascăc deodatăc lucrărilec nc
comun.c
rctreuiccacziuacşicnoatea,csoarelecşiclunacşictoatăcmulţimeacstelelorc
săşic aratec deodatăc luminac şic aceastac săc luminezec tuturorc şic toatec săc iec
luminatecdecele.c
rctreuiccac aracşiciarnacşicrimă aracşictoamnacsăccoexistec
deodatăc nc modc neschimatc nc aceleaşic locuri.c
rc treuic cac mareac săc iec
amestecatăccuciz oarelecşicsăcdăruiascăcoamenilorcăuturaccomună.c
rctreuic
cacadierilec liniştiic şicalec nturlorc săc iec unite.c
rc treuic cac oculc şic aac săc
satisacăcnc comunc ne oilec oamenilor.c
rc treuic săc nuc suortec nimenic reoc
ătămarec dinc arteac lor,c odatăc cec elec arc ic zeic şic nuc arc acec nimicc srec
ătămare,ccicmaicdegraăctoatecsrecolos.c arcdacăcaceastacesteccucneutinţăc
dinc ricinac motri iriic ntrec ele,c cumc ec cuc utinţăc cac acesteac iindu şic
roti nicec unac alteiac şic lutndusec ntrec elec şic neutndusec rădac unac ec
alta,csăcmaiciecnumiteczei,csauccumcmaicotciccinstiteccacdumnezeu?cicceleccec
sntcrincirecnemăcate,ccumcarcdăruicaceaccelorcceclicsecroagăcşiclearcic
acestorac ndrumătoarec srec armonie?c ecic nicic soarele,c nicic luna,c nicic altăc
artecaczidirii,ccucatâtcmaicuţincstatuilecncietrecşicncaurcşicncaltecmaterii,c
nicic euscşic
olocşicalţii,cnăscociţicdecmiturilecoeţilor,cnucotciczeiccucade ă 
rat,c aşac cumc ac arătatc cu ntulc nostru.c ic unelec dintrec elec sntc ărţic alec
creaţiunii,caltele,cchiuricnensuleţite,ciarcuniicsntcoamenicmuritori.cecaceeac
şic credinţac nc eic şic zeiicareac lorc nuc sntc oc atăc ac dreteic credinţe,c cic ac
necredinţeic nc umnezeiic şic semnulc uneic maric rătăciric dec lac cunoştinţac
umnezeuluiccelcunulcşicade ărat,cadicăcacatăluicluicristos 7.c
năc aicic sac do editc şic sac arătatc căc cinstireac idolilorc dec cătrec ăgnic ec
linăcdectoatăcnecredinţacşicnucsacintroduscsrecnicicuncolos,ccicsrecstricareac
ieţiicomeneşti.c
cum,codatăccecrătăcireacacostcdo edită,csăcintrămcecdrumulc
ade ărului,caşaccumcsacăgăduitclacnceut,cşicsăccontemlămc
70. Cine poate face părţile să se constituie într -un întreg? Este în ele ceva care le uneşte. Dar
atunci acel ceva e altceva decît părţile. însă atunci de ce continuă ele să se lupte între ele în
cadrul întregului? Şi ce sens este într -un astfel de univers al unei eterne tragedii? Nu are nevoie
un astfel de univers de o putere superioară, pentru a realiza între părţile lui o adevărată unitate?
CUVÎNT !  
c   c 6†

pe 'rmuitoruic şic ăcătorulc tuturor,c ec u ntulc atălui,c cac rinc lc săc
cunoaştemcşicecatălcuicşiccacpaginii săcalecctcdecmultcsaucdeărtatcdecla
ade ăr.c
###c
elec susec naintec nauc ăcutc altce ac dectc săc aratec rătăcireac carec sac
introdus nc iaţac omenească.c arc caleac ade ăruluic nec ac ducec srec um
nezeu celc cuc ade ăratc existent.c icentruc cunoaştereac şic nţelegereac neră
tăcită aceicnuca emctreuinţăcdecaltce acdectcdecnoicnşine.căciccaleacsrec
umnezeuc nuc ec aşac dec deartec sauc dec străinăc dec noi,recumc nuc ec nicic
umnezeu,măcarccăcecmaicresuscdectoate.cicestecncnoicşiceccucutinţăcsâ-i
alămcnceutulcdeclacnoicnşine,crecumcacn ăţatcoiseczicând:cu ntulc
credinţeicestecnclăuntrulcinimiictale»c eut.,c†,1
.c
ceastacac arătatocşicac
ntăritoc şic ntuitorulc zicând:c mărăţiac luic umnezeuc estec nc lăuntrulc
ostru»c uca,c 17,c 1
.c arc a ndc nc noic nşinec credinţac şic mărăţia lui
umnezeuc utemc săc contemlămc şic săc nţelegemc ndatăc ec măratulc
tuturor,cecu ntulcmntuitorcalcatălui.cecicsăcnuşiccautecscuzeceliniiccarec
secnchinăcidolilor.cicnicicaltcine acsăcnucsecamăgeascăcpe sine, sunndccăc
nucarecocastelcdeccalecşi,cdretcurmare,csăşiccautecocscuzăcentrucnecredinţac
lui.căcictoţicamcintratcşicnecalămcecea,cdeşicnucpăşesc toţicecea,ccic oiesccsăc
ocărăseascăcentruclăcerilec ieţiiccarecîi atrag. icdacăcarcntreac reunulc
carecestecaceastăccale,caşcrăsundeccăceace suletulciecăruiacşicminteacdincel71.c
ăcic numaic rinc aceastac oatec ic umnezeuc ăzutc şic nţelesc şic numaic
neolosindcminteacaucututctăgăduicnecredincioşiicecumnezeu.cecaceea,cşi
71. Pe de o parte Dumnezeu e mai presus de toate, sau transcendent tuturor. Pe de alta, există
chiar în noi începutul drumului care duce la El. Aceasta e mintea noastră, care e centrul şi vîrful
sufletului nostru şi care nu e compusă din părţile trupului, ci e subiectul unitar al tuturor, care e
chipul Cuvîntului sau al Raţiunii supreme, prin care sîntem legaţi, transcendîndu -ne, de Cuvîntul
transcendent, trebuind să-I răspundem. Dumnezeu e mai presus de toate cele ce, neavînd minte
să-L gîndească, nu pot să se ridice prin ea peste toate, să le cuprindă pe toate, fără să fie cuprinsă
de ele. Dar mintea arată în trebuinţa ei de a se ridica peste toate, spre cineva asemănător ei, dar
mai presus de ea, că este o legatară între Dumnezeu şi ea. Mintea e cale spre Cuvîntul cel liber,
Care dealtfel devine tot mai prezent în ea, ca Cel ce e «calea» prin excelenţă. Şi în această mişcare
spre Cuvîntul sau în El spre toţi e viaţa omului. Precum mintea le poate cuprinde pe toat e, dar ea
nu poate fi supusă legilor lor de compoziţie şi desfacere, aşa e şi Dumnezeu -Cuvîntul. Dar El e mai
presus şi de minte. El e liber de toate şi stăpîn peste toate, dar are o legătură cu toate. Mintea însă
trebuie să stea în legătură cu El, prin di alogul cugetării»'Legătura cu toate o trăieşte şi mintea,
dar numai în măsura în care e mai unită cu Cuvîntul. E o afirmare paradoxală că Dumnezeu e pe
de o parte mai presus de toate, pe de alta, că drumul Lui începe din noi, din mintea noastră.
Aceasta nu înseamnă o continuitate de natură, ci o legătură dialogică. Aspiraţia minţii noastre
spre El e o dovadă că ea are nu numai asemănarea Cu El, ci şi că El a sădit şi întreţine această
aspiraţie şi responsabilitate în ea, prin puterea Lui. Dar întrucât aspiraţia tinde spre El ca spre
Unul ce e mai sus de ea, mintea arată că Dumnezeu e totodată dincolo de ea, că El nu e identic cu
ea, sau la nivelul ei.

auctăgăduitcnaintecdectoatecmintea.căcicecroriuccelorccecnucaucmintecsăc
tăgăduiascăcecăcătorulcşic iditorulcei7.carcentrucceicsimlicecnecesarcsăc
64 SFÎNTUL ATANASIE CEL MARE

iecarătatcecscurtcşicatulccăciecarecdintrecoamenicarecsuletcşiccăcacestacestec

raţional,c maic alesc iindcăc mulţic dintrec ereticic neagăc şic aceasta,c socotindc căc
omulcnucecnimiccmaicmultcdectcchiulcarătatcalctruului.centruccăcarătatc
iindcacestcat,c orcuteacsăcaiăcrinceicnşişicmaiclimedecdo adacminciuniic
idolilor.c
### c
aicntâi,c unc micc semnc căc suletulc oamenilorc estecraţionalc nec estecdeo
seireacluicdecăturilecneraţionale.căciclumeacsacoişnuitcsăclecnumeascăc
ecacesteacneraţionalecentrucatulccăcneamulcoamenilorcestecraţional.c
oic
nicic aceastac nuc ec ărăc imortanţăc entruc do edire,c anumec căc numaic omulc
cugetăccelecdincaarăcdecsinecşicgndeşteclacceleccecnucsntcdeaţăcşicre ineclac
cugetareaclor7acşicrincjudecatăcalegecceeaccececmaicuncdintrecceleccugetate.c
ăciciinţelecneraţionalec ădcnumaiceccelecdecaţăcşicsecreedcnumaicsreccelec
ăzuteccucochii,cchiarcdacăcduăcaceeacsecalegccucoc ătămare.carcomulcnucsec
orneştecndatăcsreccelec ăzute,ccicjudecăcrinccugetareccelec ăzuteccucochiicşic
decmultecoricduăccecsacornit,cectrascnaoicdeccugetare.cicduăccecaccugetatc
unclucru,cre ineciarăşicrinccugetareclacelcşiciecarecsimte,cdacăcecrietencalc
ade ărului,c căc minteac omuluic ec altce ac dectc simţurilec truului.c ec aceeac
iindcaltce a,ceacecjudecătoareacsimţurilor,csaucaclucrăriicsimţurilorcşicaccelorc
ceclecercecacestea7†.cinteaclecdistingececacestea,cşiclecaminteştecşicalegec
ceeaccececmaicun.căcicochiulcoatecnumaicsăc adă,curechilecotcnumaicsăc
72.cCei ce tăgăduiesc pe Dumnezeu nu pot explica cum s-a putut ivi în minte aspiraţia
către ceva mai presus şi simţul răspunderii. Şi cum acestea nu pot fi înăbuşite total, ci cel
mult slăbite, se poate reveni la ele.
72 a. Prin amintire.
7†.cPrin minte omul se pune în legătură cu cele ce nu sînt sesizate de simţuri. Prin
minte el îşi aduce aminte de cele ce nu sînt prezente acum în faţa simţurilor, dar au fost
altădată. Prin minte se gîndeşte la un viitor nelimitat. Şi aceasta nu poate fi degeaba. Deci
prin ea trăieşte într-un cerc mai larg decît animalul, căci cugetarea trăieşte într-un cerc
mai larg. Trăieşte în acest cerc mai larg prin conştiinţă. De aceea omul poate frîna porni -
rea spre cele prezente, comparîndu-le cu altele care nu sînt prezente, dar pe care le consi-
deră mai bune şi pe care le poate aduce de faţă. Uneori însă se înfrînează de la toate cele
sesizate acum sau altădată prin simţuri, socotind că în felul acesta îşi întăreşte mai mult
libertatea şi considerînd că hrănirea sufletului cu idei înalte este mai de folos decît satisfa -
cerea trupului prin cele poftite de simţurile lui. Astfel omul se dovedeşte pe de o parte
capabil să trăiască pe un alt plan, sau şi pe un alt plan, iar pe de alta ca avînd o libertate
faţă de cele spre care îl îndeamnă simţurile, sau care îl ispitesc prin simţuri. Chiar în lucra -
rea simţurilor omul pune de obicei o judecată de valoare, prin care compară cele sesizate
acum cu altele sesizate altădată şi cu un conţinut valoros de alt ordi n decât cel material. în
această judecată omul se lasă condus de o responsabilitate faţă de alte persoane şi pe dea-
supra de o Persoană supremă, care-i susţine responsabilitatea faţă de celelalte persoane.
Aceasta îl ajută să îşi manifeste libertatea faţă de lumea supusă simţurilor, sau faţă de sim-

audă,cgura,cnumaicsăcguste,cnaca,cnumaicsăcerceaăcmirosurile,ciarcminile,c

săciăie.carcacdeoseicceleccectreuiecsăclecri eascăcşicaudăcşicsăcieciăitec
şic gustatec şic mirosite,c nuc maic ec roriuc simţurilor,c cic suletuluic şic minţiic
CUVÎNT !  
c   c 65

acestuia7.cinacoatecaucacşicocsaiecşicguracoatecgustacşicotra ă.carcelec

nucştiuccăcacesteaclec atămă,cdacăcnuclecdistingecmintea.c
acsăcnecolosimcdecuncchi,cacesteacsecaseamănăccucoclirăcinecntocmităc
şic.cuccntăreţulccecocmnuieşteccucriceere.ciecareccoardăcacliriicarecsunetulc
săucroriu:cuna,cuncsunetcgra ,calta,cuncsunetcascuţit,calta,cunulcdecmijloc,c
alta,c unulc oartec ascuţit,calta,caltul.c arc nc armoniac lorc nuc sec distingc şic nc
sintezac lorc nuc sec cunoscc dectc dec celc riceut.c arc armoniac lorc sec aratăc şic
sintezaclorceccorectăcnumaiccândccelccecţinecliraclo eşteccoardeleceicşicatingecec
iecareccumcseccu ine.cacelcsecarmonizeazăcsimţirilecnctruccacntrocliră,c
cândcsntccălăuzitecdecocmintecriceutăcşiccândcsuletulclecdistingecşicştieccec
acec şic lucreazăc rinc ele.c arc acestc lucruc ec roriuc numaic oamenilor.c ic
aceastacocacecarteacraţionalăcacsuletuluicoamenilor,cdec.ccare,colosinduse,c
suletulcsecdeoseeştecdecanimalecşicaratăccăcecnctruccucade ăratcaltce ac
decâtc celec cec sec ăd.c ăcic adeseori,c truulc zăcândc ec ămnt,c omulc şic
nchiuiec şic contemlăc celec dinc cerc şic adeseoric truulc odihnindusec şic
liniştindusecşicdormind,comulcsecmişcăcnclăuntrulcsăucşicri eşteccelecdinc
aarăc alec sale,c călătorindc şic umlndc rinc altec ţări,c ntâlnindc cunoscuţi,c şic
adeseoric rinc aceastac re ăzndc atelec salec dec minec şic cunoscândulec ec
acesteacdecmaicnainte.c arcaceastaccinecaltcine acocoatecacecdecâtcuncsuletc
raţional,crinccarecomulccugetăcşicnţelegeccelecmaicresuscdecsine?c
### c
arc şic ceeac cec urmeazăc oatec ic oc do adăc exactăc celorc cec nclinăc srec
neruşinareacliseicdecraţiune.cumciindctruulcmuritorcrincire,comulccugetăc
lacnemurirecşicadeseoricdesidecmoarteacentruccauzac irtuţii?ciciindctruulc
remelnic,c cumc şic nchiuiec omulc celec eşnice,c ncâtc disreţuieştec celec
rezentecşiclecdoreştececacelea?cruulcnucarcuteaccugetacelcnsuşicecseamac
sac celec eşnicec şic nuc arc uteac cugetac celec dinc aarăc dec sine.c ăcic elc estec
muritorcşic remelnic.ccnecesarcsăciecaltulccelcceccugetăccelecousectruuluicşic
contrarec iriic lui.c ic cec arc uteac ic acesta,c dacăc nuc suletulc raţionalc şic
nemuritor?c arc acestac nuc ec exteriorc truului,c cic ec interiorc lui,c recumc
cântăreţulcacecsăcrăsunecnclirăccelecmaicnalte.ciccum,ciarăşi,cochiulc ăzndc
ţurile înseşi. Omul judecă mereu faptele săvîrşite, căutînd să se ferească de greşelile să vîr-şite în
trecut şi căindu-se de ele. El creşte prin aceasta moral (ţinînd seama şi de judecăţile altora asupra
sa), pentru judecata ultimă, cu totul neamăgitoare. 74. Argumentul e paralel cu cel din
Theophanes, 6†-64.

rincirecşicurecheacauzindcrincire,comulcsecntoarcecdeclacunelecdincelecşiclec
alegec ec altele?c inec estec celc cec ntoarcec ochiulc dec lac oc edere?c auc cinec
nchidecurecheaccacsăcnucaudăcceeacceceacaudecrincire?cauccinecmiedicăc
adeseoricgustarea,ccarececgustarecrincire,cdeclacornireaceicnaturală?cinec
reţinec mna,c carec sec ntindec rinc ire,c dec ac lucra,c dec ac atingec ce a?c inec
oreştecmirosul,ccarececăcutcşicelcentrucacmirosi,cdeclacacerceecce acrinc
mirosire?cineclucreazăcacesteacmotri acnclinărilorcnaturalecalectruului?c
 66 SFÎNTUL ATANASIE CEL MARE

auccumctruul,caătndusecdeclacire,curmeazăcsaturilorcaltuiacşicseclasăc

cârmuitcsrecceeacceciccon inecaceluia?coatecacesteacnucaccdecâtcsăcaratec
suletulcraţionalccacconducătorcalctruului.căcictruulcnucsecmişcăcelcnsuşi,c
cicecconduscşicurtatcdecaltul,crecumcniciccalulcnuşicunecelcnsuşichăţul,ccâcec
mnatcdecstănulcsău7 .cecaceeacsecdaucşiclegicoamenilorcentrucacaceccelec
unec şic ac ocolic răul.c imotri ă,c iinţelec neraţionalec nucdeoseescc celec relec
datorităc atuluic căc sntc nc aarac raţiuniic şic nţelegeriic raţionale76.c ocotescc
deciccăcsacdo editcdinccelecsusecnainteccăcexistăcncomcuncsuletcraţional.c

### c
arc ec necesarc săc sec ştie,c srec resingereac idolilor,c căc nc n ăţăturac
isericeascăcseccurindecşicairmareaccăcsuletulcecnemuritor.c arccunoştinţac
desrecaceastacnicsecacecmaicnţeleasăcdinccunoştinţacdesrectrucşicdincceac
desrecdeoseireacacestuiacdecsulet.căcicdacăccu ntulcnostrucacdo editccăc
suletulc estec altce ac decâtc truulc şic căc truulc estec muritor,c ec necesarc cac
suletulc săc iec nemuritorc dacăc nucestec cac truul.c ic iarăşi,cdacăc suletulc sec
mişcă,c recumc sac arătat,c iarc truulc nuc sec mişcăc ărăc cac săc iec mişcatc dec
altele,curmeazăccăcsuletulcsecmişcăcdeclacsinecnsuşicşicdeciccăcsec
75.c Trupul nu se mişcă şi nu se înfrînează el însuşi, ci e mişcat şi înfrînat de o voinţă
conştientă care nu e parte a lui. Numai mişcar ea sîngelui şi procesul de asimilare a mîncă -rurilor
se desfăşoară de la sine. Dar toate relaţiile trupului cu cele din afară de el sînt diri jate într-un fel
sau altul de voinţa conştientă care nu e o parte a lui. Există în om un factor care nu e parte a
trupului, deşi nu poate lucra decât prin trup şi trupul nu e trup omenesc dacă nu e decât o
mişcare automată şi reciproc condiţionată a elementelor lui constitutive. Lucrările simţurilor sînt
totodată acte ale voinţei mai presus de procesele ce se produc î n simţuri, voinţa care nu e privată
de conştiinţa care însoţeşte voinţa şi lucrările simţurilor, conştiinţă care aduce cu ea idei şi
scopuri, prin care omul caută să depăşească mereu sta rea sa prezentă.
76.c E de remarcat legătura ce o face sfîntul Atanasie în tre judecata raţională proprie omului
şi capacitatea de a deosebi între bine şi rău, sau de a vedea că răul e deosebit de bine. Căci fiinţa
lipsita de raţiune e purtată de simţuri, sau dominată de cele ce se prezintă ca ispititoare
77.cSufletul, prin voia şi cugetarea lui, mişcă trupul, nu invers. Dar experienţa nu ne
simţurilor. în ele nu e o raţiune conştientă şi nici libertate. Pentru fiinţa dominată de simţuri
arată că sufletul ar fi mişcat de altceva, sau în orice caz el nu mai e mişcat de un factor
realitatea e în afara deosebirii între bine şi rău. în toate domneşte simţualitatea. Toate se
superior cum e mişcat trupul de suflet, ci mişcarea lui e legată de constituţia lui şi la ea par-
uniformizează în întunericul şi automatismul simţualităţii. Lumina ce o aduce raţiunea î n
ticipă voia lui. Din aceasta sf. Atanasie scoate un argument că sufletul se mişcă şi după
realitate e una cu lumina deosebirii între bine şi rău. Cînd raţiunea renunţă la distingerea şi
moartea trupului. Desigur sufletul care a convieţuit cu trupul nu e un suflet lipsit de urmă -
susţinerea binelui, renunţă pînă la urmă la ea însăşi.
rile acestei convieţuiri. Amintirile convieţuirii cu trupul s -au imprimat în suflet şi au dat
un conţinut propriu sufletului fiecărei persoane. Aceste întipăriri au un rol în felul miş-
cării sufletului după moartea trupului. Căci şi pe Dumnezeu L-a gîndit în trup în mod
deosebit fiecare şi altfel decît îl trăiesc înge rii. A trăit nevoia de ajutor a lui Dumnezeu
fiecare în alt mod şi aceasta s-a reflectat în compătimirea altora în alt mod decît la alţii şi
decât la îngeri.
78.cOnticul nu e fără mişcare.
79.cUn suflet care nu gîndeşte, care nu iubeşte, e mort. De aci urmează că odihna veş-
nică a sufletului nu e o încremenire, o nesimţire, o lipsă de gîndire. Deosebirea e că în acea
odihnă sufletul nu trece de la un conţinut finit la altul finit în gîndirea şi simţirea lui, ci are
drept conţinut pe Dumnezeu cel infinit şi toate le vede unite, în rădăcinile lor comune şi
infinite, în Dumnezeu. E o viaţă prin primire, nu prin osteneala cuceririi conţinutului.
Aceasta o va spune direct sfîntul Maxim Mărturisitorul în «Opuscvla theologica et pole-
mica» Mişcarea sufletului nu trebuie înţeleasă ca o acţiune reciprocă între mai multe părţi
ale lui, susţinută şi de un factor deosebit, ca în trupul omenesc, care e o mişcare biologică
îmbibată de voinţă şi de conştiinţă, ci ca mişcarea intrinsecă spirituală a unui agent simplu.
E o mişcare care înseamnă gîndire, iubire, dorire. Dar această mişcare din suflet nu ar
putea avea loc fără un obiect al gîndirii, al iubirii, al doririi. Şi o mişcare care face sufletul
CUVlNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 67

mişcăc dec lac sinec şic duăc ngroareac truuluic nc ămnt77.c ăcic suletulc nuc
moare,c cic moarec truul,c dinc ricinac lecăriic suletului.c acăc arc ic mişcatc şic
suletulcdectru,curmareacarciccă,clecndccelcce1cmişcă,carcmuricşicsuletul.c
arcdacăcsuletulcmişcăctruul,cecnecesarcmaicdegraăccacelcnsuşicsăcsecmiştec
ecsine.cicdacăcsuletulcsecmişcăcrincsine,cncmodcnecesarctrăieştecşicduăc
moarteactruului.căcicmişcareacsuletuluicnucecnimiccaltce acdectc iaţaclui78,c
recumcşicdectruczicemccăctrăieşteccndcsecmişcăcşiccăcmoareccndcnceteazăc
mişcarea.c
ceastac oc oatec edeac cine ac nc modc maic clarc şic dinc lucrareac
suletuluicnctru.căcicdacăcşiccndcacintratcnctrucşicsacunitccucel,cnucsac
contrascşicnucsacmăsuratcotri itccucmicimeactruului,ccicdecmultecori,cstndc
truulcecatcşicnemişcndusecşicdormindccacncsomn,csuletulc egheazăcduăc
utereacluic şicdeăşeştec ireac truuluic şic c cac şic cndc arclecacdinc tru,cdarc
rămnndctotuşicnctruccşicnchiuiecşiccontemlăccelecmaicresuscdecămnt,c
acdecmultecoricsecntlneştecşiccucsinţiicceicdincaarăcdectruurilecămnt eşticşic
cuc ngerii,c cumc nuc arc a eac maic rtosc şic cuc multc maic multc exerienţac
nemuririicduăccecsecdezleagăc.dectru,ccndc oieştecumnezeuccarec1aclegatc
dectru?căcicdacăclegatccuctruulcactrăitc iaţacceacdincaarăcactruului,ccuc
multcmaicmultc actrăicşicduăcmoarteactruuluicşicnuc acncetacsăctrăiascăc
entruc umnezeuc carec 1ac ăcutc astelc rinc u ntulc ău,c omnulc nostruc
isuscristos.cecaceeaccugetăcşicsecgndeştecelclaccelecnemuritoarecşic eşnice79,c
iindcăcestecelcnsuşicnemuritor.căcicrecumctruulcmuritorciind,csimţurilec
luicri escclaccelecmuritoare,caşacecnecesarccacsuletulccareccontemlăcşiccugetăc
celecnemuritoarecsăciecşicelcnemuritorcşicsăctrăiascăcururea.centruccăcideilec
şicgndurilecnemuririicnu1cărăsesccniciodată,cstăruindcncelcşiciindccacociască,c
cecardeccontinuucsrecasigurareacnemuririi.centrucaceeacarecşictendinţacdecac
contemlacecumnezeucşicaceastacicsecaceccacoccale,ccareciaccunoştinţacşic
nţelegereacluicumnezeucu ntulcnucdincaară,ccicdincelcnsuşi 8.c
###c
CUVlNT ÎMPOTRIVA ELINILOR 68

ecaceeaczicem,recumcamcsusocşicmaicnainte,ccă,ctocmaicrincatulccăc

auctăgăduitcecumnezeucşiccredcnccelecnensuleţite,cauccugetatccăcnucauc
suletcraţionalcşicrincaceastacauccăzutcncosndacneunieiclor,csocotindusec
ntreccelecnecu ântătoarec neraţionale
81.cicdecaceeaceicsntc rednicicdecmilăcşic
auc ne oiec dec călăuzirec cac uniic ce,c lisiţic dec sulet,c credc suerstiţiosc nc celec
nensuleţite.c arcdacăcretindccăcaucsuletcşicsocotesccraţionalitateaclorccacunc
lucrucmare,ca ndcdretatecncri inţacaceasta,centrucceccuteazăcsăcsecoartec
roti niccraţiunii,ccacuniiccecnucaucsuletcşi,cnuccugetăcceleccectreuiecsăclec
cugetecşicsecacceceictocmaicncaceastacmaicnalţiccacdi initatea?căcica ndc
suletc nemuritor,c darc ne ăzndu1c nc ei,c şic nchiuiec ec umnezeuc cac
alnduecntreccelec ăzutecşicmuritoare.caucentrucce,caşaccumcaucărăsitc
ec umnezeu,c nuc sec ntorcc iarăşic lac l?c ăcic recumc sauc deărtatc cuc
nţelegereaclorcdeclacumnezeucşicşiaucnchiuitccaczeicceleccecnucsnt,caşacotc
rincminteacsuletuluiclorcsăcsec
ntoarcăciarăşiclacumnezeu.carcsecotcntoarcecnumaicdacăcleaădăcnti
mai bogat, mai bun, mai nobil e mişcarea susţinută în el de atracţia unui subiect mai înalt şi
inepuizabil în bogăţia, în bunătatea, în iubirea lui. Sufletul e capabil de o mişcare eternă pentru
că Cel care-1 atrage este infinit.
80.c Sufletul nu se poate obişnui cu gîn dul că nu va trăi veşnic. Această simţire este normală.
Ea reflectă veşnicia fiinţei sale. De aci vine şi trebuinţa de a cugeta pe Dumnezeu ca ipostasul
eternităţii. Gîndul acesta e aşa de nedespărţit de el, fie pentru că ţine de esenţa lui, fie pentru că
se află într-o legătură cu Dumnezeu cel nemuritor şi veşnic iubi tor, Care Se reflectă în suflet ca
atare. Mai bine-zis, sufletul reflectă prin esenţa lui pe Dumnezeu cel nemuritor. Precum trupul
cunoaşte prin simţurile lui cele materiale pentru că stă în contact direct cu ele, şi aceasta îl arată
pe el însuşi ca muritor asemenea acelora, aşa sufletul cugetă cele veşnice pentru că este în
contact direct cu ele - respectiv cu Dumnezeu - şi aceasta îl arată şi pe el nemuritor. Căci nu se
poate despărţi între gîndire şi sufletul gînditor: precum e ea aşa e el. Gîndirea e viaţa sufletului.
Pe de altă parte gîndirea nu ajunge niciodată la capătul celor gîndite. Acestea constituie un ocean
infinit. Orice punct atins deschide perspectiva unui alt punct de atins. G îndirea are în ea setea
iubitoare de eternitate, e făcută pentru eternitatea iubirii.
81.c Există o legătură logică între negarea lui Dumnezeu cel mai presus de natură şi negarea
sufletului raţional. Cine admite pe una o admite şi pe cealaltă. Pentru cel ce -şi neagă sufletul
raţional totul este supus legilor compunerii şi descompunerii. Raţionalitatea unei astfel de
realităţi e superficială. E raţionalitatea repetiţiei fără raţiune a aceloraşi procese.

năciuneacactoatăcotaceccarecaucmrăcatocşicsecsalăcattcdecmultcnăcsec

curăţăcdectotccecsacadăugatcsuletuluiccacstrăincdecelcşi1caratăcecelccumca
ostcăcut,ccacsăcoatăcsăccontemlecncelcu ntulc aţiunea
catălui,cduăc
carecacşicostcăcut,clacnceut8.căcicacostcăcutcduăcchiulcşicasemănareac
luicumnezeu,crecumcaratăcşicdumnezeiascaccritură,ccareczicecdincarteac
luicumnezeu:căcacemcecomcduăcchiulcşicasemănareacoastră»c ac,c
1,6
.cecaceeacnumaiccndcleaădăcdeclacsinecmurdăriacăcatului,caşezatăc
estec elc şic restaileştec duăc chiul»c curat,c cugetăc şic edec contemlă
c nc
stareac strălucitoarec ac acestuia,c cac ntroc oglindă,c chiulc atălui,c sauc ec
u ntulcşicnclcecatăl,calcăruicchicestecntuitorul8†.c
auc dacăc nuc ec suicientăc n ăţăturac cec inec dec lac suletc dinc cauzac tul
urăriicminţiicluicdeccătreccelecdincaară,cşicsuletulcnucoatec edeaccelecmaic
cu lc Î 
c   c 69

nalte,csecoateccâştigaccunoştinţacdesrecumnezeucşicdeclacceleccecsec ăd,c

datc iindc căc zidireac aratăc şic roclamăc ec tănulc şic ăcătorulc eic rinc
rinduialacşicarmoniacei,ccacrincnişteclitere.c
###c
ec at,c entruc căc umnezeuc estec unc şic deoameniiuitorc şic cuc grijăc
entrucsuletelecăcutecdecl,cdarcecne ăzutcşicdecnecurinscrincirecşicdincoloc
dectoatăciinţaccreatăcşicdecaceeacneamulcomenesccnucoatecajungecuşorclac
cunoştinţac desrec l,c entruc căc toatec sntc create,c iarc lc estec necreat,c ac
ntocmitccreaţiuneacrincu ntulcăuc rincaţiuneaca
castel,cca,cdeoarecec
lc estecrinc irec ne ăzut,c săcoatăc ic cunoscutcdec oamenicrinc oerelec ui.c
82.c Aci sfîntul Atanasie leagă şi mai direct raţionalul şi binele, declarând că sufletul nu poate
vedea pe Dumnezeu dacă nu s-a curăţit de petele opace ale poftelor inferioare, care 2 leagă de cele
sensibile, trecătoare şi compuse; care fac să predomine în el simţualitatea neraţională, lipsită de
orizont. Raţiunea personală supremă nu poate fi înţeleasă (contemplată) dedt de un suflet devenit
deplin raţional, neslăbit de simţualitatea ce -1 leagă de lumea sensibilă. Aceasta nu e proprie
sufletului, ci i s -a adaus, acoperind raţionalitatea lui, datorită unirii cu trupul, sau datorită
faptului că nu impune simţurilor trupului raţionalita tea lui, ca să vadă şi în lumea sensibilă
raţiunile divine.
8†.c Sufletul nu este «chipul» lui Dumnezeu, ci «după chipul». Căci «chipul» Tatălui este
Dumnezeu-Cuvîntul. Sufletul raţional e «după chipul» Cuvîntului sau al Raţiunii supreme, care şe
naşte din Tatăl ca subiect izvorîtor al Raţiunii supreme, sau al Cuvîntului suprem. Numai
întrucât se poate socoti şi Cuvîntul modelul dumnezeiesc al sufletului, se poate spune de acesta că
e «chipul» lui Dumnezeu. Sufletul trebuie să arate ca ceea ce a fast făcut, raţiune după chipul
Raţiunii supreme personale. Numai aşa poate să străbată prin sine şi prin toate spre acea Raţiune
transcendentă nesfîrşită, atotluminoasşt şi lumi natoare. Desigur, în raţiunea sufletului şi a
Raţiunii supreme, care dă sensul desăvârşit al tuturor, e i mplicat binele, prin care se promovează
viaţa tuturor, în deplina armonie şi iubire. Simţualitatea neraţională echivalează, dimpotrivă, cu
egoismul orb închis în îngustime şi clipă.

ăcicmeşterulcseccunoaştecdecmultecoricdincoere,cchiarcdacăcrămnecne ăzut.c

stelc sec sunec desrec scultorulc idiasc căc oerelec luic sec cunoşteauc dec
ri itoriccacalecluicchiarccndcnuceracdecaţăcidias,cdinjsimetriacşicroorţiac
ărţilorc ntreolaltă.c
şac sec oatec cunoaştec dinc rnduialac lumiic umnezeu,c
ăcătorulc şic rnduitorulc ei,c chiarc dacăc nuc sec edec cuc ochiic truului.c ăcic
umnezeucnucacauzatcdecireacacne ăzutăccsăcnucsunăccine acaceastacccac
săceclasececineccucdesă ârşirecnecunoscutcoamenilor8.cicrecumcamczisc
nainte,cacrnduitcastelccreaţiunea,cca,chiarcdacăcnucec ăzutcrincire,ctotuşic
săcieccunoscutcrincoeraca.c arcaceastacnucocsuncdeclacmine,ccicdincceleccec
amc n ăţatc dec lac ăraţiic teologi,c dintrec carec unulc estec a el,c carec scriec
romanilorc aşa:c elec ne ăzutec alec luic umnezeuc dec lac zidireac lumiic rinc
ăturiciindccunoscutecsec ăd»c om.,c1,
.carcşicucacndrăzneştecşiczice:c
icnoicsntemcoamenicătimitoriccac oicşic ăcroo ăduimcsăc ăcntoarceţicdec
laccelecdeşarteclacumnezeulccelc iu,carecacăcutccerulcşicămntulcşicmareac
şic celec dintrnsele,c arec nc neamurilec trecutec ac lăsatc toatec ooarelec săc
umlecnccăileclor,cdeşicnucaclăsatcecinecnemărturisitccacelcceclucreazăc
cu lc Î 
c   c 70

celec une,c dndunec nouăc loic dinc cerc şic remuric roducătoarec dec roade,c
umlndcdechranăcşicdec eseliecinimilecnoastre»c ate,c1,c15-17). ăciccine,c
ăzndcmersulcnccerccalcceruluicşicdrumulcsoareluicşicalclunii şi oziţiilecşic
mişcărilec celorlaltec stele,c carec sntc ousec şic dierite,c darc ăstreazăc nc
deoseireacdintrecelecocordine,nucsecgndeşteccăcelececelecsecţin ncaceastăc
rnduiala,ccicaltulcestecăcătorulcşicrnduitorulclor?c iccine,c ăzndcsoarelec
răsărindc ziuac şic lunac arătndusec noateac şic scăzndc şic mlinindusec nc
acelaşic numărc egalc dec zile,c şic unşlec dinc stelec alergndc şic schimndu şic
drumurilecncmodcdierit,ciarcaltelecmişcndusecncmodcneaătut,cnarcajungec
lacgndulccăcexistăcuncreatorccarecleccrmuieşte?c
### c
ine,c ăzndc celec contrarec rinc ire,c unitec şic trăindc ntr oc legăturăc
armonioasă,c ăzndcdecildăcoculcamestecatccucrăcoareacşicuscatulccucascşi
acesteacnelutndusecntrecele,ccicalcătuindcocunitate,ccacuncsingurctru.cnuc
sec ac gndic căc elc cec lec uneştec estec nc aarăc dec ele?c ine,c ăzndc iarnac
retrăgndusec nc aţac rimă eriic şic rimă arac nc aţac eriic şic arac nc aţac
toamneicşiccăcacestea,cdeşicroti nicecrincirec căcicunacrăcoreşte,caltacarde,c
altac hrăneştec şic iarăşic altac eştejeşte
,c totuşic slujescc toatec nc mocc egalc şic
ne ătămatcoamenilor,cnucarcnţelegeccăcecine acmaicmareccaceleccareclecţinec
ncunitatecşicleccrmuieştecectoate,cchiarcdacăcnuc ede?cinec
84. Nu S-a folosit de firea Sa omenească nevăzută, ca să -i lase pe oameni îi nccunoslinta ci.
c

CUVÎNT Î MPOTRIVA KI.INII .OR 71

c
ăzndcnoriicurtaţicdecaercşicncnoriclegatăcgreutateacaelor,cnucsec acgndiclac
elccecleaclegatcşicleacrnduitcecacestea?cauccine,c ăzndcămntulcnsuşi,c
attcdecgreucrincire,crezematcecaecşicrămnndcnemişcatcecceeaccecsecmişcăc
rincire,cnuc accugetaccăcecine accarecleacrnduitcşicleacăcutcecacestea,c
adicăcumnezeu?cine,c ăzndcrodireaclac remecacămntuluicşicloilecdinccerc
şic curgereac rurilorc şic ireac iz oarelorc şic nmulţireac animalelorc rinc unireac
celorcneidentice,cşicacesteacnesă rşindusecururea,cciclactimuricrnduite;cşi,c
ncgeneral,ccine, ăzndcrnduialacstatornicăcşicneschimată,calcătuităcdinccelec
neidenticecşiccontrare,cnucsec acgndiccăcexistăcocunicăcutereccarecacnătuitc
aceastăcrnduialacşicoccrmuieşteccumcecine,ccacsăcrămnăclacel?căcicelecnarc
uteaccoexistacşicrămnecaşacrincelecnsele,cdatăciindcooziţiacdincirecntrec
ele8 .ciindcăcaacestecrincirecgreacşiccurgătoarecncjos,ciarcnoriicsntcuşoricşic
tindcncsus;cşictotuşicaacmaicgreacecurtatăcdecnori.ciciarăşicămntulcestec
oartecgreu,ciarcaa,cmaicuşoarăccacel,cşictotuşicceeaccececmaicgreucecurtatcdec
ceeaccececmaicuşorcşicămntulcnuccadecncjos,ccicrămnecnemişcat.cicărătes
culcnuceclacelccucemeiesculcşictotuşicsecunesccmreunăcşicsecnătuieştecdinc
amndoicnaştereacunorcanimaleclacelccucele.ci,c orindcecscurt,crăcoareacec
contrarăccălduriicşicaacseclutăccucuscatulcşictotuşicunindusecnucsecouncunac
alteia,ccicrinccominareaclorcalcătuiesccunccorcşicdaucnaşterectuturor 86.c
### c
ucsarccominaccelecceclutăcntrecelecşicşicsntcroti nicecdacăcelccecleac
unitcnarcicmaicmarecşicstăncalclor,cdacăcelementelecnuc csarcsuune,ccac
niştecroae,ctănului.cumaicncacestcelcelementelecnucmaicascultăcdecireac
lorc cac săclutec motri acaltuia,c ci,c recunoscndcec omnulc carec leac legat,c
realizeazăcocarmoniecntrecele,ciinduşicrincireccontrare,cdarcconducndusec
ncmodcarmoniccrinc oinţaceluiccecleccrmuieşte.căcicdacăcnucsarcnătuic
rinc oinţac
nuiac maic uternicc cominareac unitarăc ac acestora,c cumc sarc
cominac şic unic ceeac cec ec greuc cuc ceeac cec ec uşor:c uscatulc cuc lichidul,c liniac
dreatăccucceaccirculară;coculccucrăceala;c
j
c


 c›
c
c
85.c Ordinea lumii arată un creator al ei. E un argument tradiţional dezvoltat de stoici şi
folosit de apologeţi.
86.c Chimia explică astăzi această intercondiţionare şi întregire a elementelor, dar numai
pînă la un loc. Mai bine-zis descrie empiric manifestarea acestei intercondiţionări şi întregiri,
fără să o explice de fapt. în fond este între ele ceva unitar şi contrar, care prin echilibrul între ele
produc toate formele de individuaţiuni. Dar nu putem evita întrebarea: cine a orînduit universul
astfel ca din forţele şi mişcările contrare să se producă aceste individuaţiuni în care e un sens şi
totuşi în repetiţia naşterii şi morţii lor lipseşte un sen s final? Nimic în natură nu are o putere care
să domine totul, ci totul se compune din puteri neputincioase, dominatoare şi dominate. Această
fire a lor cere pe cineva care le domină pe toate şi nu e dominat de nimic, care e izvorul a toată
puterea şi raţiunea.
Y

c
mareac cuc ămntul;c soarelec cuc luna;c stelelec cuc cerul;c aerulc cuc norii,c ireac
iecăruiaciindccontrarăciriicceluilalt?căcicsarcroducecocmareclutăcntrecele,
unacarznd,caltacrăcind,cceeaccececgreuctrăgndcncjos,cceeaccececuşorctrăgnd,c
dimotri ă,cncsus,csoarelecluminnd,caerulcntunecând.cacşicstelelecsarclutac
ntrec ele,c entruc căc unac sec alăc ntroc oziţiec inerioară,c alta,c ntrunac
suerioară.c ic noateac narc acec locc zilei,c cic arc rămnec mereuc ousăc eic şic
lutândccucea.c arcetrecânduseclucrurilecastel,cnucsarcmaic edeacocunitatec
c

rumoasăc unccosmos
,ccicunchaosc ocacosmie
,cnucocrnduială,ccicocneornduialăc

şicnucocsinteză,ccicocanarhie,cşicnucmăsuri,cciclisăcdecmăsuri.c arcrincooziţiac
şiclutacntrecele,ctoatecsarcdesiinţacsaucarcrămnecnumaiccececmaictare.cic
aceastacarcarătaciarăşicocneorânduialăc acosmie
.căcicrămnndcnumaiccecec
maictarecşiclisindusecdecolosulccelorlalte,carcacectotulcdisroorţionat,caşac
cumc dacăc arc rămnec numaic iciorul,c sauc numaic mna,c nuc sarc maic edeac
truulcntreg.căcicceclumecarcmaicfi aceeacnccarecsarcarătacnumaicsoarele,c
saucsarcn ârticnumaicluna,csaucarcexistacnumaicnoatea,csaucnumaicziua?cec
elcdecarmoniecsarcmaicăstra,cdacăcarcicnumaiccerulcărăcstele,csaucnumaic
stelelecărăccer?ciccecfolos sarcmaicarătacdacăcarcicnumaicmarea,csaucdacăc
ămntulcsarcalacfără aecsicărăccelelaltecărţicaleczidirii?cumcarcicaărutc
şicomul,csaucncgeneral reoc ietatececămnt,cdacăcelementelecsarcicalatcnc
lutăcntrecele si narcicrămascdecâtcnumaiccelcmaicuterniccdintrecele,ccarecn
arcicfost suicientcentrucalcătuireaccorurilor?căcicnucsarcicconstituitcnimicc
dintrectoatecnumaicdinccăldurăcsaucnumaicdincrăcoare,csaucnumaicdincaă,c
saucnumaicdincuscat,ccicarcicostctoatecncneornduialăcşicnecomuse.cacnicic
chiarc ceeac cecarec ac ic maic tarec narc icututc existac ărăc ajutorulc celorlalte.c
umaicaşacoatecexistacşicel.c
### c
iindcăcdecicnucecocneornduială,ccicocrnduialăcnctoate,cşicnucecoclisăc de
măsură,ccicocsimetrie,cşicnucecunchaos,ccâcunccosmoscşicocsintezăcarmonioasă ac
cosmosului,c ec necesarc săc cugetămc şic săc rimimc ideeac unuic stănc carec lec
adunăcşiclecţinecstrânsecectoatecşicnătuieştecocarmoniecntrecele.cicdeşicnuc
ec aratăc ochilorc suc rnduialăc şic armoniac celorc contrare,c ec dec cugetatc
rmuitorulcşicrnduitorulcşicmăratul 87.c
87. Dumnezeu nu Se arată în mod descoperit, căci prin aceasta ne -ar copleşi şi n-am fi în stare
să ne folosim în mod liber de lume. Dar nu ne -am putea folosi de ea nici dacă ar fi un haos.
Dumnezeu îşi arată iubirea Sa faţă de noi în mod discret, coborîtor la puterea noastră, lăsîndu -ne
să fim stăpîni asupra lumii dăruite nouă de El. N -am putea să o folosim în libertate, nici dacă El ar
fi prezent în mod descoperit, nici dacă ea ar f i un haos, în care El să nu Se străvadă nicidecum.
Cînd Dumnezeu a spus: «Creşteţi şi stăpîniţi pămîntul», ne-a dat putinţa de a o stăpîni prin
libertate şi, prin aceasta, de a creşte liberi în dragostea faţă do El. Un tată care ar da fiului spre
moştenire nişte lucruri haotice, sau l-ar

lc! 
c# .c 7†

ăcluămccacildăcoccetatecconstituităcdincoamenicmulţicşiceluriţi,cmicicşic
mari,cogaţic şic săraci,cătrnic şic tineri,căraţic şic emei.c acăcoc edemc câr
muitacduăcocunăcrnduialacşicecceicdincea,cdeşiceluriţi,ctrăindcncarmoniec
ntrecei,ciarcnucecogaţicouşiccelorcsăraci,csaucecceicmaricroti niciccelorc
mici,csaucecceictinericcontrazicândcecceicătrni,ccicectoţic ieţuindcncaceac
resectuluicreciroc,c ăzndocastel,cnţelegemcnumaidecâtccăcunacarmoniec
estec susţinutăc dec rezenţac unuic cârmuitor,c chiarc dacăc nu1c edemc ec elc
nsuşi.c ăcic neornduialac estec semnulc liseic uneic conduceric anarhia
.c arc
rnduialacaratăc unc cârmuitor.cac el,c ăzndc armoniac mădularelorctruuluic
ntreolaltă,c sauc căc ochiulc nuc sec lutăc cuc urechea,cnicic mnac nuc sec răscoalăc
motri aciciorului,cciceciecarecmlinindcoctreuinţăcroriecărăcrăz rătirec
motri ac celorlalte,cnţelegemc dincaceastacnc chicsigurc căc estec nc truc unc
suletccareclecconducececacestea,cchiarcdacăcnu1c edemcecelcnsuşi.c

şa,cecnecesarcsăc edemcncrnduialacşicarmoniactuturorcecumnezeu,c
rmuitorulc tuturor,c şi,c ec
cesta,c cac iindc unulc şic nuc mulţi.c ăcic aceastăc
rnduialac inec ntocmităc şic armoniac concordieic tuturorc nuc nec indicăc mulţic
cârmuitoricşicconducătoricaicei,ccdcecu ntulcelc
nul.centruccăcdacăcarcic
mulţicconducătoriiccreaţiei,cnucsarcăstracaceastăcrnduialacactuturor,ccicarcic
toatecncneornduiala,cdinccauzaccelorcmulţi.căciciecarecarctragectoatecsrec
oiacsacşicsarclutaccucceilalţi.căcicrecumcamcsusccăccredinţacncmulţiczeicec
unaccucnecredinţa,caşacestecncmodcnecesarcconducereacdeccătrecmulţicunaccuc
anarhia.c entruc căc acoloc undec iecarec secmotri eştec conduceriic altuia,c nuc
maicestecnicicuncconducător,ccicestectoatececstănăcanarhia.c arcundecnucecunc
conducător,cecocneornduiala.cicin ers,cacolocundeccelecmultecşiceluritecsntc
curinsecntrocsingurăcrnduialacşicarmonie,csecaratăccacexistândcuncsingurc
stănitor.căcolosimciarăşicocildă:cdacăcaudeccine acdecdeartecsunetulcuneic
lire,c scosc dinc multec coarde,c admirăc armoniac şic simoniac lor,c simţindc căc nuc
numaicceacjoasăcscoatecsunetul,cnicicnumaicceacascuţită,cnicicnumaicceacdec
mijloc,c cic căc toatec sunăc mreună,c ţinndusec nc echiliru.c arc dinc aceastac
nţelegeccăcliracnucsecmişcăcdeclacsine,cdarcnicicnuceclo ităcdecmaicmulţi,cciccăcec
unc
74 .l
.c


 c c
copleşi prin prezenţa lui prea puternică, prea impunătoare, n -ar lăsa fiului putinţa de a creşte în
libertate şi de a se simţi la largul său în prezenţa lui. Dragostea adevărată este discretă. Ea dă tot
ce trebuie celui iubit, dar îi şi lasă impresia că lucrarea lui e necesară, sau foarte importantă. Fiul
trebuie mai mult să ghicească, din daruri, valoarea şi iubirea tatălui. Acesta nu trebuie să -1
strîmtoreze, să-1 priveze de libertate. Dar Dumnezeu e mai mult ca un tată pâmîntesc. El nu
numai că ne-a dat toate, iasîndu-ne ca să le folosim în mod liber, ci le şi ţine în armonie c a să le
putem folosi şi ne ajută ca să putem scoate folosul cel mai bun din ele, dar şi aceasta o face în mod
discret, delicat. în natură e şi luptă, dar şi armonie. Sînt de folos şi cele tari şi cele mai slabe.


c
c
singurccntâreţccareccominăcrincriceereacluicsunetulciecăreiccoardeccucalc
celorlaltecntrocsimoniecarmonioasă,cdeşicnu1c edececacesta.cotcaşacntrec
c

rnduialăclumiicntregicestecocarmoniecuni ersală,cnccarecnucsecrăz rătesccnicic

celecdecsuscaţăcdeccelecdecjos,cniciccelecdecjoscaţăcdeccelecdecsus,ccicdinctoatecsec
nătuieştecocunicăcarmonie,ciarcdecacicurmeazăccăcunucestecrmuitorulcşic
măratulcntregiiccreaţiuni,cluminndcşicmişcândctoateccucluminaca. c
### #c
ecicnuctreuiecsăccugetămccăcsntcmulţiccârmuitoriicşicăcătoriiccreaţiunii,c
ci,centrucacăstracdreataccredinţăcstrictăcşicade ărul,ctreuiecsăccredemccăc
ăcătorulceicestec
nul.cicsemnulcsigurccăcăcătorulcuni ersuluicestec
nulcec
căcnucsntcmulteclumi,ccicuna.căcicdacăceraucmulţiczei,ctreuiaucsăciecşicmultec
şicdieriteclumi.căcicnucuteaucmulţiczeicsăcalcătuiascăcocsingurăclume,cnicicoc
singurăc lumec săc iec ăcutăc dec mulţic zei,c datec iindc imlicaţiilec asurdec alec
acestuic at.cntâi,c unicac lumec ăcutăc dec mulţic zeicarc imlicac oc slăiciunec ac
celorccecaucăcuto,carătnduseccăcuncsingurclucrucacostcsă rşitcdecmulţi.cic
aceastacarcicuncsemncsigurcalcnedesă rşiriiccaacităţiiciecăruiacdeca1cace.c
ăcicdacăcarcicajunscunul,cnarcicostcne oiecsăşicmlineascăcmaicmulţicnc
modc recirocc insuicienţa.c arc ac sunec căc nc umnezeuc existăc reoc
insuicienţăcnucecnumaicroriucnecredinţei,ccicntrececoricecnelegiuire.chiarc
unc meşterc dintrec oamenic narc ic socotitcdesă rşit,ccic sla,cdacăc narc să rşic
singurcocoeră,ccicmreunăccucmulţi.c arcdacăciecarec dinczei
carcicututcsăc
creezec ntregc uni ersul,cdarc lauc creatc toţicmreunăc cac săc secarateclucrândc
unulccucaltul,crincaceastacsarcsunecunclucrucdecrâs.căcicncacestccazciecarec
arciclucratcentrucsla ă,ccacsăcnucsecresuunăccăcecneutincios.carcacsunec
căcexistăcnczeicocsla ăcdeşartăcecdecasemeneaccuctotulcasurd.c
stel,cdacăc
iecarec eracnc starec săc creezec ntregulc uni ers,c cec treuinţăcac ostc dec mulţi,c
odatăcceciecarecacostcsuicientcentrucacacectotul?c
oicarcicasurdccacoerac
săciecuna,ciarcnătuitoriiceicmulţicşiceluriţi,codatăccecoclegecnaturalăcaratăccăc
unulcşicdesă ârşitulcecsueriorccelorcmulţicşicdieriţi.c
arctreuiecştiutcşicaceasta,ccăcdacăclumeacsarcicădutcdeccătrecmulţi,carc
a eac şic mişcărilec deoseitec şic neasemănătoare.c ăcic deinzndc dec mulţic
ăcătoric arc a eac şic mişcărilecdeoseite.c ic nc aceastăc elurime,c cumc sac susc
maicnainte,csarcarătaciarăşicocdezordinecşicunchaos.centruccăcnicicoccoraiec
cârmuităc dec mulţic nuc ac lutic dret,c dacăc nuc iarc ţinec cârmac unc singurc
cârmaci88.c ic nicic lirac lo ităc dec mulţic narc scoatec unc sunetc armonios,c dacăc
artistulccarecoclo eştecnarcicunul.cecicunaciindccreaţiuneacsicunacordineacei,c

nuctreuieccugetatccăcestecşicmăratulcşicomnulccreatorcalcei.cecaceeacşic
reatorulc ac ăcutcntreagaclumec cac una,c cac nuc cum ac rinc cominareac maic
88. După Atenagora Supplicatio 22, 8; şi Teofil, Către Autolic 1, 5.
multoracsăciecsocotiţicmulţicşiccreatorii,ccicunaciindcoera,csăcseccreadăccăc
nuc
estecşicăcătorul.carcdincatulccăc
nucestecreatorul,cnucurmeazăccăcunac
treuiecsăciecşiclumea.căcicumnezeucarcicututcacecşicalteclumi.carcodatăc
cecunacesteclumeaccreată,cecnecesarcsăcseccreadăccăc
nucestecşicreatorulcei89.c

#c

lc! 
c# .c 75

iccinecoatecic
cesta?căcictreuiecsăcsecaratecşicsăcsecsunăcşicaceasta,ccac
nuccum acdincnecunoaştereacacestuicat,crătăcinduseccine acsăcresuunăc
uncaltccreatorcşicrincaceastacsăccadăciarăşicncaceeaşicnecredinţă.cicsocotescc
căcminteacnucoateca eacnicicocndoialăcncri inţacaceasta.căcicdacăccu ntulc
nostrucacarătatccăcceicnumiţicdecoeţiczeicnucsntczeicşiciacdo editcecceiccec
zeiicăccreaţiuneaccacrătăciţicşicncgeneralcacdemonstratccăcnchinareaclacidolicac
neamurilorc estec necredinţăc şic imietate,c estec necesarc ca,c odatăc resinse,c
credinţac ceac ade ăratăc săc iec ceac ac noastră,c carec airmăc căc umnezeuc celc
nchinatc şicroo ăduitc dec noic estec singurulc umnezeuc ade ărat,c arec ec şic
omnulc şic reatorulc ntregiic zidiri.c ic cinec estec
cestac dacăc nuc atălc luic
ristos,c elc reac sntc şic dincoloc dec toatăc iinţac creată,c are,c cac suremc
rmuitor,cconducecşicornduieştecrincnţeleciuneacacşicrincu ntulcău,c
omnulcşicntuitorulcnostrucristos,ctoatecncchicmntuitorcşicacecaceastac
cumcsocoteşteclccăcestecine?ciccarecairmăccăcestecinecceeaccecsacăcutcşic
celeccec edemccăcsecaccnccreaţiune,centruccăcaşacac oitcşic oieşte.cucoatecic
cine accarecsăcnuccreadăcaceasta.căcicaltel,cmişcareaccreaţiuniicarcicărăcsensc
şic
ni ersulc sarc mişcacdegeaa.cnc acestc cazc arca eac dretatec celc cec nuc arc
credec nc celec susec dec noi9.c arc dacăc lumeac ac ostc creatăc rinc cu nt,c
nţeleciunecşicştiinţăcşicacostcmodoităccuctoatăcrnduiala,cecnecesarccacelc
cecocconducecsicacornduitocsă nuciecaltulcdectcu ntulcluicumnezeu 1".c

89.c Unitatea lumii indică un unic creator. Totuşi acest unic creator ar putea crea mai mult
decît o singură lume. E o presupunere care salvează atotputernicia şi libertatea lui Dumnezeu.
Altfel puterea şi libertatea Lui ar fi restrînse la măsura şi felul acestei unice lumi. Totuşi aceste
mai multe lumi posibile nu e necesar să fie înfăptuite. Aceasta L -ar face pe Dumnezeu supus
necesităţii unei continue creaţii, cum gîndeşte Origen. Pe de altă parte, aceste mai multe lumi n -
ar trebui să se contrazică între ele, ci să s e situeze pe diferite planuri şi prin ele să se urmărească
unicul scop, cel al apropierii lor în diferite moduri de acelaşi unic Dumnezeu infinit. Dar spre
acest unic scop urmărit în moduri diferite se poate tinde şi prin unica lume constituită ea însăşi
din diferite planuri.
90.c Dacă nu s-ar fi urmărit un bine prin crearea lumii şi nu s -ar urmări un bine prin mişcarea
sădită în ea, crearea şi mişcarea ei ar fi fără sens. Numai un scop bun imprimă creării şi mişcării
lumii un sens. O lume făcută pentru a se mi şca pur şi simplu spre oriunde şi fără sfîrşit, este o
lume fără sens, fără raţiune. Iar un dumnezeu care ar fi făcut aşa, s -ar arăta un dumnezeu lipsit
de raţiune, de «Logos», deci imperfect. în faptul că Dumnezeu este izvorîtorul unui Cuvînt, al unui
Logos, se arată perfecţiunea Lui. Lipsa
c

arcrincu ntulcnţelegemcnucraţiunea mletităcşicconcrescutăccuciecarec

dinc celec ăcute,c ec carec uniic auc oişnuitc săcoc numeascăc şic raţiunec seminalăc
(logos spermatikos) - carec ec nensuleţităc şic nuc cugetăc şic nuc nţelege,c cic ec
rezentăc şic eicientăc numaic rintrunc meşteşugc exercitatc dinc aarăc şic rinc
ştiinţacceluiccecocimuneccşicnicic cuvîntul ce1carecneamulccu ntător,ccomusc
dincsilaecşicarătnduşicnţelesulcncaer.cicnumesccu ntulcdecsine,c iucşic
lucrător,c alc luic umnezeuc celc unc alc tuturor.c c u ntulc carec ec altulc dectc
raţiuneac celorc ăcutec şic ac toatăc creaţiunea.c c u ntulc roriuc şic unicc alc
atălui,c arec ac modoitc şic lumineazăc totc uni ersulc cuc urtareac uic dec
grijă9.c
unui astfel de Logos ar îndreptăţi pe cineva să nu creadă nici în crearea lumii de un singur
Dumnezeu , ca o lume plină de sens şi putindu -şi realiza sensul ei deplin în unirea cu Dumnezeu -
Cuvîntul.
91. Ordinea lumii este podoaba ei. Sfîntul Atanasie le identifică. Dumnezeu «a împo dobit»
creaţia, sau a făcut-o un cosmos, o podoabă, o frumuseţe, întrucât a întipărit în ea ortnduiala.
Esteticul apare astfel tot aşa de strîns legat cu raţionalul, ca şi binele.
02. Sînt menţionate aci trei feluri de raţiuni: a) Raţiunile concrescute cu făpturile. Ele
ʄbit puse nc evidenţă deosebită prin lucrarea oamenilor, mai ales a meşterilor şi artiştilor
logosulc spermaticos al stoicilor); b) Raţiunea omului car e cugetă şi înţelege - deci sesizea-
SA  l c raţiunile din lucruri şi le exprimă în cuvinte; c) Raţiunea sau Cuvîntul lui Dumne-
Mu-TatAl. ntrec Raţiunea lui Dumnezeu şi raţiunile lumii este o legătură. Din ordinea
creaturilor,c constituită din legătura între raţiunile lor, se deduce că Dumnezeu este Raţiu-
ntl,c că nu ec o realitate iraţională. O legătură şi mai strînsă este între Raţiunea divină şi
raţiunea cugetătoare a omului, care cunoaşte raţiunile lucrurilor şi are un efect asupra lor,
punîndulec nc relief şic combinîndu-le în moduri variate, pornind de la modurile combinării
roriic a lor. Raţiunea aceasta umană e după chipul Raţiunii divine. Ultima are o şi mai
mare eficienţă asupra raţiunilor lucrurilor şi asupra lucrurilor însele. Ea poate chiar da
lintăcacestora, putînd crea lucrurile.c «
Dar legătura între Raţiunea divină şi raţiunea umană e şi de alt ordin. Omul, subiect al
raţiunii sale, poate purta oarecum un dialog despre sine cu raţiunea sa, cunoscîndu -se; darc poate
purta prin ea un dialog şi cu alţii. Dialogul acesta este perfect în Dumnezeu, Intre Tatăl care naşte
Raţiunea şi această Raţiune. Tatăl Se revelează Lui însuşi prin Raţiunea Sa. Dar această Raţiune
are un deplin caracter de alter-ego cu care Tatăl poate vorbi. De aceea în Dumnezeu Raţi unea se
poate numi în mod deplin şi Cuvîntul, fiind şi în privinţa aceasta un model al raţiunii omeneşti
care se exprimă în cuvinte. Omul e în două moduri un chip al Sfintei Treimi: a) Prin legătura ce o
are, ca eu, cu un tu şi cu un el de care vorbesc cei doi dintîi; şi b) prin dialogul interior ce -1 poartă
cu raţiunea sa, prin care arată căcecoc fiinţă duală potenţială. Dar câtă vreme omul se actualizează
deplin ca fiinţă duală prin legătura cu un tu oarecum exterior, Dumnezeu are dualitatea personală
ca un fapt interior. Dacă omul, ca chip al lui Dumnezeu, e fecund şi pe plan spiritual, ca izvor al
gîn-dirii despre sjne, cu atît mai perfectă e fecunditatea lui Dumnezeu, care naşte Raţiunea sau
gîndirea despre Sine, cu care poartă un dialog fiind o altă Persoană, asigurîndu-Se rinc ea
lăuntric despre existenţa Sa. în expresia «conştiinţa de sine» se afirmă atît că omul e dual în
gîndire, cît şi că e nedeplin dual. Conştiinţa de sine a lui se actualizează deplin rinc legătura cu
un altul exterior. Dacă omul slăbeşte în această legătură, e chinuit în con ştiinţa de sine. Omul e
capabil şi de rai şi de iad, prin conştiinţa de sine.Dumnezeu are însă nc interior dualitatea
personală perfectă, deci o fericire cu neputinţă de pierdut. El are în sine însuşi fericirea
comuniunii perfecte, pe cînd omul are în sine însuşi numai setea după comuniunea perfectă.
Raţiunea lui Dumnezeu Tatăl este nu numai Logos, adică Raţiune sau Cuvînt, ci «autologos» sau
«autoraţiune», cu caracter ipostatic şi necreată. Raţiunea

ăcic iindc u ntulc celc unc aţiuneac ceac ună
c alc atălui"†,c lc ac datc
creaţiuniicodoaacrnduieliicşicarmonieicntrectoate,cunindcceleccontrarecntrec
elecşicnătuindcdinctoatecodoaacuneicunicecarmonii.c
cesta,ciindcutereac
şic nţeleciuneac luic umnezeu,c n ârteştec cerulc şic ac atârnatc ămntulc
nesrijinitc ec nimicc dectc ec oiac ui.c luminatec dec lc soarelec lumineazăc
ămntul,ciarclunacarecluminaceicmăsurată.catorităcui,caacatârnăcestec
noricşicloilecsecre arsăcecămnt,cmareacecţinutăcntrecmarginicşicămntulc
r
c ÎMPOTRIVA BUNILOR 77

sec modoeştec cuc erdeaţăc şic cuc roduric dec totc elul.c ecic dacăc reunc
credincioscarcntrea,cduăccelecsuse,cdacă,cncgeneral,cexistacuncu ntcalcluic
umnezeu,c sarc do edic lisitc dec minte,c ndoindusec desrec u ntulc luic
umnezeu.c ăcic dinc toatec celec ăzutec arec do adac căc toatec sauc ăcutc rinc
u ntulc şic nţeleciuneac luic umnezeuc şic nimicc dinc celec ăcutec nuc sarc ic
ăcutcdacăcnucsarcicăcutcrincu ntul,cadicăcrincu ntulcdumnezeiesc,c
aşaccumcsacarătat.c
# c
arc iindc lc u ntul,c nuc ec comus,c recumc amc sus,c cumc ec cu ntulc
omenesc,cdincsilae.cicestecchiulcntocmaicalcatălui.cameniiciindccomuşic
dincărţicşiciindccreaţicdincceeaccecnuceste,cauccu ntulclorccomuscşiclesnecdec
desăcut.carcumnezeucestecelccecestecşicecnecomus.cecaceeacşicu ntulc
uic estec elc cec estec şic ec necomus.c lc estec umnezeuc celc
nulc şic
nulc c
născut,care,cro enindccacuncuncdincatăl,ccacdinciz orulccelcun,ctoateclec
ornduieştecrumoscşiclecsusţineccacatare9.c arc
omului e şi ea într-un fel autoraţiune sau autocuvînt, pentru că e izvorîtoare de gînduri şi de
cuvinte, sau cuvînt cuvîntător, dar nu e unită în interior cu cel cugetat sau cu cel căruia îi
vorbeşte. Precum omul nu depăşeşte prin raţiunea sa deplin singurătatea, dar ştie că mai e şi
altceva sau altcineva, în Dumnezeu această singurătate e depăşită deplin. Astfel, chiar din
rînduiala raţională a lumii şi din raţiunea omului lucrătoare în ea se deduce nu numai un
Dumnezeu raţional, ci unul care e născător al Raţiunii sau al Cuvîntu lui personal.
9†.c Cuvîntul e bun, ceea ce înseamnă că însăşi Raţiunea supremă e în ace laşi timp bună, căci
a făcut o lume care se mişcă nu fără rost, ci spre o tot mai strînsă unire cu El, ca izvor al vieţii. Dar
arată şi în Dumnezeu existenţa iubirii.
94.c Sfîntul Atanasie uneşte strîns în noţiunea de Logos înţelesul Raţiunii şi al Cuvîntu lui,
trecînd de la unul la altul. Raţiunea e Cuvînt, Cuvîntul e Raţiune. în ambele înţelesuri Logosul nu
e compus, ci unul desăvîrşit, cîtă vreme cuvîntul omenesc e compus din silabe, exprimînd noţiuni,
sau raţiuni alcătuite şi ele din componente mai reduse. D e aceea şi raţiunea omenească însăşi este
pe de o parte una, pe de alta este compusă, avînd îri sine concentrate aspecte, relaţii între cauză şi
efecte, între premize şi concluzii, ca nişte relaţii între silabe.
Prin faptul că e una şi singură, Raţiunea di vină ţine în unitate toate cele create, netre -cînd în
înţelegerea lor de la un aspect antinomic la altul, de la cauză la efect, etc, ca raţiu nea omenească.
95.c şi
De fapt, Plato, Timaeus,
cea din 29: «Era unitatea
urmă sesizează bun, iardintre
cel bun nu naşte
diferite pizma
aspecte, niciodată,
dar numai prinfaţă de rumeni».
acestea. Căci e a
Dumnezeu
e numai chip e bun şi ca Raţiune.
al Raţiunii Căci înţelege
sau al Cuvîntului ca cel
suprem oèPersoană valoarea altei Per soane divine şi a
unul şi desăvîrşit.
tuturor celor pe care le creează.
96.c Dar desăvîrşită bunătate se întemeiază pe viaţa neameninţată de nimic, pe viaţa ʄau pe
puterea nemărginită. De aceea Cel atotputernic fiind singurul desăvîrşit şi bun nu invidiază
existenţa nimănui, ci, dimpotrivă, vrea ca toţi s ă existe. Căci există din puterea Lui, care, fiind
nelimitată, nu e ameninţată de cei pe care îi aduce la existenţă.
97.c Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, sau Raţiunea Lui, fiind chipul ipostatic al Tatălui, interior
Lui, e tot aşa de adevărat existent ca şi Tatăl. Ca atare Tatăl, ridicînd în acest chip ipostatic al Său
creaţiunea, face ca aceasta să se împărtăşească de fermitatea eternă în existenţă, fiind introdusă
în acest alter-ego interior al Tatălui, sau ridicată în El în lăuntrul dialogului etern între Tatăl şi
Fiul. Prin aceasta, creatura conştientă nu mai e slăbită de singurătatea ei, chinuită de o conştiinţă
de sine lipsită de legătura reală cu Părintele vieţii. Ea se simte în dialogul real cu Tatăl şi, prin
aceasta, cu semenii săi ca una ce e îmbrăţişată î mpreună cu toţi de Cuvîntul şi Fiul lui Dumnezeu.
Această încadrare statornică în Fiul Tatălui e totodată o penetrare a ei de înţelegerea adevărată a
existenţei sale, fiind ajutată în menţinerea ei în raţiunea ei şi în Raţiunea divină, în acord deplin
cu raţionalitatea întregii creaţii. Omul, actualizîndu-şi conştiinţa de sine ca legătură neslăbită cu
alţii şi cu Dum nezeu, nu se mai simte chinuit de o conştiinţă bolnavă de singurătate, de lipsa de
iubire faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu şi prin aceasta s -a actualizat pe deplin ca fiinţă raţională şi
Sn comunicare cu viaţa nesfîrşită. Sfîntul Atanasie uneşte astfel ontologicul cu raţionalul, cu
binele şi cu comuniunea.
r
c ÎMPOTRIVA BUNILOR 78

cauzacentruccarecncgeneralcu ntulcluicumnezeucecsălăşluieştecnccelec

createcesteccucade ăratcminunatăcşicaratăccăcelecnucuteaucicaltelcdectcaşac
cumcsnt.căcicireaccelorccreate,ccacunaccecacluatcsuzistenţăcdincceleccecnuc
snt,c este,c ri ităc nc eac nsăşi,c curgătoarec şic slaăc şic muritoare.c arc
umnezeulctuturorcestecuncşicsurauncrincire.cecaceeacestecşicdecoamenic
iuitor.căcicncelcuncnucsarcuteacnaştecizmacaţăcdecnimeni8 .clcnuc
izmuieştecexistenţacnimănui,ccic oieşteccactoţicsăcexiste,centruccacsăcoatăc
săic unăc nc alicarec iuireac ac dec oameni96.c ăzndc decic căc toatăc ireac
creatăc este,c rinc raţiunilec ei,c curgătoarec şic ec calec dec desacere,c cac săc nuc
ătimeascăceacaceastacşiccacsăcnucsectoeascăciarăşicuni ersulcncneexistenţă,c
duăccecacăcutcrincu ntulcăuc eşnicctoatecşicacdatciinţăczidirii,cn aclăsatoc
săciecurtatăcşicclătinatăcdecireaceicşicameninţatăcsăccadăciarăşicncnimic,cci,c
iindc un,c crmuieştec şic statorniceştec rinc u ntulc ău,c arec ec şic lc
umnezeu,ccreaţiuneacntreagă,cca,cluminatăcrincconducerea,crincurtareac
dec grijăc şic rinc ăstrareac eic nc rnduialac dec cătrec u ntul,c săc oatăc durac
statornic,ccacunaccecsecmărtăşeştecdecu ntulcluicumnezeuccucade ăratc
existentc touco icocco roq
cşi,cajutatăcdecl,csăcrămnăcncexistenţă!97căciclc
estecchiulcluicumnezeuccelcne ăzut,cntiulcnăscutc actoatăczidirea,ciindcăc
rinclcşicnclcsaucaşezatctoate,ccelec ăzutecşiccelecne ăzute.ciclcesteccaulc
isericii»,ccumcnecn aţăcslujitoriicade ăruluicncsinteleclorccrituric ol.c1,c
1 18
.c
# c
ecic nsuşic u ntulc atotuternicc şic atotdesă rşitc sntc alc atălui,c să
lăşluinduecşicntinzndcuterilecuicnctoatecşicretutindenicşicluminn dulec
ectoateccelecarătatecşicne ăzute,clecţinecncinecşiclecstrnge,cnelăsndcnimicc
golcdecutereacui,ccicdndulec iaţăctuturorcşicăzindulecectoatecmreunăcşic
ec iecarecnc arte.c ominndc rinciiilec ac toatăc iinţac sensiilă,c carec sntc
călduracşicrăcoarea,cumezealacşicuscăciunea,clecacecsăcnucsecmotri eascăc
unelecaltora,ccicsăcalcătuiascăcocunicăcşicsimonicăcarmonie.catorităcuicşic
uteriicuicnicicoculcnucseclutăccucrăceala,cnicicaa,ccucuscatul.ciccacniştec
rietenecşicsuroricrincelecnseleccontrarecadunndusecmreunăcelecsusţinc
iaţacnccelec ăzutecşicsecaccrinciiicalecexistenţeicnctruuri.cuunndu sec
u ntuluicluicumnezeu,ccelecdececămntcrimescc iaţă,ciarccelecdincceruric
suzistă.c ic datorităc uic toatăc mareac şic marelec oceanc şic menţinc mişcareac
ntrecţărmurileclor,ciarcămntulcntregcn erzeştecşicsecmodoeşteccuclantec
dectotcelul,ccumcamcsuscnainte.ci,ccacsăcnucmăclungesccamintindcectoatec
celec ăzute,cecnume,cnucecnimiccdincceleccecsntcşicsecac,ccarecsăcnucicostc
ăcutcşicsăcnucdurezecnclcşicrincl,ccumczicecşicteologul:cacnceutcerac
u ntulc şic u ntulc erac lac umnezeuc şic umnezeuc erac u ntul.c oatec
rintrnsulcsaucăcutcşicărăcdeclcnimiccnucsacăcut»c oan,c1,†
.c

 c! 
ct,  ,c 79

recumc unc cântăreţ,c cominndc sunetelec joasec cuc celec naltec şic celecdinc
mijloccmreunnduleccucaltelecrincartaclui,calcătuieştecocunicăcmelodie,caşac
şic nţeleciuneac luic umnezeu,c urtândc totc uni ersulc cac ec oc lirăc şic
mreunndccelecdincaerccuccelecdececămntcşiceccelecdinccerccuccelecdincaerc
şic unindcntregurilec cucărţilec şic cârmuindulectoatec cucoruncac şic oiaca,c
alcătuieştecocsingurăclumecşicocunicăcrnduialăcrumoasăcşicarmonioasăcacei,c
lc nsuşic rămnndc nemişcat,c darc toatec mişcndule,c rinc creareac şic
orânduireac lor,c duăc ună oireac atălui98.c aracterulc minunatc alc dumne
zeiriic uic estec căc rinc unac şic aceeaşic ncu iinţarec lec rânduieştec ec toatec
deodatăcşicmreună,cşicnucecrând,cecceleccecsecmişcăcdretcşicnccerc,ceccelec
decsus,ceccelecdeclacmijloc,ceccelecdecjos,cecceleclichide,ceccelecrăcoroase,cec
celecierinţi,ceccelec ăzutecşicne ăzute,cduăcireaciecăreia.căcicdeodatăcşic
dincaceeaşicoruncăcacuiccelcdretcsecmişcăcecliniacdreată,ccelccircularcnc
cerc,ccelcdeclacmijloc,cundeceste,ccelccaldcncălzeşte,ccelcuscatcusucă.cictuturorc
licsecdăc iaţăcşicsuzistenţăcdeclaclcduăcireaclor.cicrinclcsecroducecoc
minunatăcşiccucade ăratcdumnezeiascăcarmonie99.c

XLIII
98.c Ideea despre Cel nemişcat care toate le mişcă e de la Aristotel. Dar sfîntul Atanasie
precizează printr-o notă personală: le mişcă după voia Sa şi a lui Dumnezeu -Tatăl.nu printr-o lege
interioară. Dumnezeu nu Se mişcă şi le mişcă toate spre Sine pentru că e iubire interpersonală.
99.c De la ideea că lumea este o unitate, pentru că unul este Dumnezeu care a creat -o şi o
cîrmuieşte, sfîntul Atanasie a progresat la ideea că lumea este un tot armo nic, pentru că

Şi ca să se înţeleagă aceastac printr-o ildă,c să vedem cele spuse

imagi-nîndu-ne unc mare cor1.c orulc constăc dinc ăraţi,c coii,c emei,c
ătrnicşictineri dieriţi.carciindcconduscdecuncsingurcdirijor,ciecareccântăc
duăc firea şi utereac lui:c ăratulc cac ărat,c coilulc cac coil,c ătrnulc cac
ătrânc şi tânărul cac tânăr.c nsăc toţic alcătuiescc oc armonie.c auc săc ri imc
suletulc din noi. lc mişcăc deodatăc toatec simţurilec noastrec duăc lucrareac
iecăruia,c astfel nctc iindc dec aţăc unc lucru,c mişcăc srec elc toatec simţurile:c
ochiulcpentru a1c edea,cmnacentruca1catinge,cmirosulcentruca1cmirosi,c
gustul pentru a1cgusta;cacdecmultecoricşiccelelaltecmădularecalectruului,c
decpildă icioarele,centrucacumla.cau,ccacsăcilustrămcşiccucactreiacildă,c
cele zise sec aseamănăc cuc oc marec cetatec zidităc şicgu ernatăc rincrezenţac
conducătoruluicşicmăratuluiccarecacclădito.ciindcacelacrezentcşicoruncindc
şicri indcsrectoate,ctoţicascultă:cuniicsecgrăesccsreclucrareacămntului,c
alţiicsrecscoatereacdecaăcdincntni,caltulcorneştecsăcaducăchrană; şicunulc
leacăc srec satulc cetăţii,c altulc intrăc nc iserică,c judecătorulc la judecătorie,c
legiuitorulc sec ngrijeştec săc deac legi,c meşteşugarulc sec aşazăcla lucrul lui,
corăierulc cooarăc lac mare,c tmlarulc sec ducec lac tâmlărie,cmedicul la
ngrijireacolna ilor,czidarulclaclucrareaczidăriei.c
nulcorneştecla câmp, iarc
altulcsecntoarcecdeclaccâm.c
niicsecmişcăcncjurulccetăţii,c alţii ies din cetate,c
iarcalţiicsecntorccncea.cictoatecacesteacsecaccşicsecîmplinesc în rezenţac
conducătoruluic şic lac oruncac lui.c ac elc sec ntâmlăc în toată creaţiunea.
eşic ildac ec mică,c treuiec nţeleasăc ntrunc modc cuprinzător. ăcic lac unc

 c! 
ct,  ,c 80

semncalcncu iinţăriicluicumnezeuu ntul,ctoate se orinduiesccdeodatăcşic

secmlinescccelecroriiciecăreiacşicrinctoate se susţinecocunicăcordine.c
# c
Căci rinc consimţireac şic rinc uterilec u ntuluic dumnezeiescc şic
părintesc, Care toateclecrânduieştecşicleccrmuieşte,ccerulcsecn ârteşte,cstec
Cel prin care s-a creat şi se susţine este Raţiunea ipostatică supremă. Ca atare, Ea are o funcţie
armonizatoare. Lumea nu e una prin simplitate uniformă, ci unitatea ei se conci liază, cu bogăţia

g
energiilor şi formelor ei. Dar acestea pot fi ţinute în a rmonie numai
rlritr-o Raţiune supremă, care se reflectă în raţionalitatea reciproc articulată a părţilor ei.
Ifttorită acesteia nici una nu se războieşte împotriva celeilalte, ci fiecare respectă şi pro movează
pe fiecare. Unde nu e raţiune, unde fiecare vrea să se impună singur, se naşte dezordinea şi haosul
neraţional. Raţiune, ordine, respect şi ajutor reciproc între toate drept condiţionare a existenţei
fiecăreia, ţin împreună. Numai această armonie îi poate face fericiţi pe toţi. Dimpotrivă, războiul
tuturor împotriva tuturor nu e starea cea normală şi nici nu poate crea o mulţumire generală.
Războiul nu poate fi considerat ca părinte al tuturor, cum a zis Heraclit. Starea de război e
produsul păcatului, al egoismului, al ira -ţionalităţii. Oamenii nu se pot împăca cu această stare. Ei
tind spre armonie. Acolo domneşte raţiunea, ca reflex al Raţiunii supreme, care creează toate în
unitate şi vede ceea ce le uneşte pe toate.
100. Clement.Protrepttc 88, †.

lelec sec mişcă,c soarelecluminează,clunac sec roteşte,caerulc ecluminatcdec soare,c

eterulcsecncălzeştecşic nturilecsulă;ciarcmunţiicsecntindcsrecnălţime,cmareac
sec mişcăc nc aluric şic hrăneştec eştiic dinc ea,c ămntulc rodeştec rămnndc
nemişcat,comulcseclăsmuieşte,ctrăieştecşicmoarecşi,csimluc orind,ctoatecsec
nsuleţescc şic sec mişcă.c oculcarde,c aac răcoreşte,ciz oarelec ţâşnesc,c râurilec
curg,ctimurilecşicceasurilectrec,cloaiaccade,cnoriicsecumlu,cgrindinaccooară,c
zăadacsecngroaşăcnccristale,căsărileczoară,cşeriicsectârăsc,ceştiicnoată,c
mareac slujeştec lutaşilor,c ămntulc sec seamănăc şic dăc roduric lac remeac sa,c
lanteleccresc,cunelecodrăslesc,caltelecsecngroaşă,ciarcaltelecmătrânesccduăc
creşterecşicsec eştejesccşicunelecier,caltelecsecnasccşicaar.c arctoatecacesteacşic
ncăcmaicmultecdecâtcacestea,ceccarecnuclecutemcsunecdincricinacmulţimiic
lor,clecmişcăcşiclecrânduieştecrincncu iinţareacacu ntulcluicumnezeu,c
ăcătorulcdecminunicşicdeclucruricuimitoare,cluminndulecşicdndulec iaţă.c
arcrincaceastacroducecşicsusţineclumeacceacuna,cnelăsndcncaarăcdecinec
nicâcuterilecne ăzute.căcicăcătorulclorclecsălăşluieştecşicecelecnctoatecşiclec
ţinec mreună,c dăruindulec continuuc iaţăc rinc ncu iinţareac şic rinc
urtareac ac dec grijă.c esrec aceastac nuc a emc moti c săc nec ndoim.c ăcic
recumc rinc urtareac uic dec grijăc truurilec cresc,c iarc suletulc raţionalc
cu ntător
csecmişcăcşicarecutereacsăccugetecşicsăc ieţuiascăccşicacestclucruc
nucarecne oiecsăciecdo editcctotcaşacu ntulcluicumnezeu,crintrocsimlăc
ncu iinţare,c mişcăc şic susţinec cuc utereac uic lumeac ăzutăc şic uterilec
ne ăzute,cdnduiciecăreiaclucrareacrorie,caşacncâtceccelecdumnezeieşticlec
mişcăcşicmaicdumnezeieşte11cşicecceleccecsec ăd,caşaccumcsec ăd.clcnsuşic
iindconducătorcşicmăratcalctuturorcşicăcânduectemeliactuturor,ctoateclec
lucreazăc srec sla ac şic cunoaştereac atăluic ău,c n ăţândc şic zicândc rinc

 c! 
c1.  .c HI

oerelecsă rşitecdecl:cincmărimeacşicrumuseţeacăturilorcseccunoaştecnc

chicasemănătorcăcătorul»c nţ.col.,c1†,c
.c
#c
ăcic recumc ri indc lac cerc şic ăzndc odoaac orânduiriic uic şic luminac
stelelorcnecgndimclacu ntulccarecleacrânduit,caşa,ccugetândclacu ntulcluic
umnezeu,ctreuiecsăccugetămcşiclacumnezeucatăl,cdincarecro enind,cec
dretc cu ntcec numeştecălmăcitorulc şic estitorulc ui.c icaceastac ocoatec
nţelegeccine acdincceeaccecsecntâmlăccucnoi.căcicdacăccu ntulccecro inec
dincoamenicnecacecsăcnecgndimclacminteccaclaciz orulceicşi,cconcentrndunec
asurac cu ntului,c edemc rinc gndirec minteac indicatăc dec el,c cuc atâtc maic
mult,ccunoscândcrintrocmaicmarecimaginaţiecşic

101. Puterile acestea par să fie puterile ce se actualizează în lucrările necreate. Căci deşi
spusese mai sus că Dumnezeu e făcătorul celor create şi le dăruieşte viaţa, aceasta se poate
înţelege în sensul că ele se ivesc din Dumnezeu numai prin lucrurile necreate.
c

H2 tl .c


 c  .c

c
c
rintroc nălţarec ărăc asemănarec utereac u ntului,c ajungemc lac ideeac
atăluic celc uncalc ui1c cumc zicec nsuşicntuitorul:c elc cecac ăzutc ec
inecac ăzutcecatăl»c oan,c1,9
cacesteaclec estesccncchicmaicclarcşiccuc
uterectoateccriturilecdecumnezeucinsulate.c
eclaceleclundcşicnoicndrăzneală,cţiclecscriemcacestea,ciarctu,ccitindule,c eic
uteac credec nc celec suse.c ăcic cu ntulc ntăritc rinc ceic maic maric aducec oc
do adăccucneutinţăcdecresins.c
ecicu ântulcluicumnezeucacndemnatcdeclacnceutcoorulciudei lorcsă
resingăcidolii,czicând:căcnuţicacicţiecidoli,cnicicoricecasemănarecacdtecsntcnc
cercsuscşicecămntcjos»c leş.,c,
.c arcricinacresingeriiclorcocaratăccucaltec
cu inte,c zicând:c  doliic neamurilorc sntc argintc şic aur,c lucruric alec minilorc
omeneşti.c$urăcaucşicnuc orcgrăi,cochicaucşicnuc orc edea,curechicaucşicnuc orc
auzi,cnăricaucşicnuc orcmirosi,cminicaucşicnuc orciăi,cicioarecaucşicnuc orc
umla»c s.c 11†,c 11
.c arc nac trecutc suc tăcerec nicic n ăţăturac desrec
creaţiune.ciccunoscândcrumuseţeacei,ccacnuccum acri indcuniiclacaceastăc
rumuseţec săc socoteascăc ărţilec eic nuc cac oerec alec luic umnezeu,c cic săc lec
creadăczei,clecatragecoamenilorcatenţiaczidnd:cacnuccum acuitnduteclaccerc
şic ăzndcsoarelecşiclunacşictoatăcodoaacceruluicsăctecrătăceşticşicsăctecnchinic
acelora,ceccarecomnulcumnezeulctăucleacmărţitctuturorcneamurilorcdec
succer»c eut.,c,c19). icleacmărţitcacesteacnuccacsăclecieczei,cciccacdinc
lucrareac lorc săc cunoască,c recumc sac sus,c ceic dinc neamuric ec umnezeu,c
reatorulc tuturor.c oorulc dec odinioarăc alc iudeilorc a eac oc n ăţăturăc maic
delină,centruccăca eaccunoştinţacdesrecumnezeucnucnumaicdincoerelec
creaţiunii,ccicşicdincdumnezeieştileccrituri.c
cesteacncgeneral,catrăgndcec
oamenic dec lac rătăcireac şic nchiuireac neraţionalăc ri itoarec lac idoli,c sune:c
uc eica eacalţicdumnezei,caarăcdecine»c leş.,c,c†
.cuicmiedicaceceic
săic aiăc ec aceia,c cac alţic dumnezei,c entruc căc arc existac alţic dumnezei,c cic
entruccacnuccum a,cntorcândusecdeclacumnezeulcceicade ărat,csă nceaăc
săşicacăczeicdincceleccecnucsnt,ccumcsntcaşacnumiţiicdec

102. Prin cuvîntul omenesc cunoaştem mintea noastră sau a altora, care îl iz vorăşte; dinc
Cuvîntul lui Dumnezeu cunoaştem pe Tatăl. Dar Cuvîntul înseamnă şi raţiune, pre cumc judecata
este o legătură între cuvinte. Raţiunea specifică în cuvinte, în sensuri sau noţiunic comunicate,
revelate, conţinutul indefinit al minţii, cînd se def ineşte. în raţiune, în cu nt,c acel indefinit se
face cunoscut, revelat, sau se arată în forma comunicată. Cu atît maicmult se face revelat infinitul
Tatălui în unicul Cuvînt al Lui. Deosebirea constă numai ncaceeaccăc în Tatăl conţinutul ninitc
este nerevelat, pe cînd în Fiul el se revelează. Iar cînd Cuvîntul intră în relaţie cu o lume de
făpturi mărginite dar legate între ele, conţinutul Lui indefinit secrevelează în sensuri definite, dar
trimiţînd totuşi prin legătura dintre ele la conţinutul indefinit al său ca Cuvîntul dumnezeiesc,
Care Se cunoaşte ca bun pentru că S acnăscut din Tatăl cel bun.
CUVI NT ÎMPOTRIVA KI .INII .OR 8†

cătrecoeţicşicscriitoriczei,ccarecaucostcarătaţiccacneiindccucade ăratczei.căcic

nsuşiccu ntulcamintitcaratăccăcaceiacnucsntczeicsunnd:cuc eica eacalţic
dumnezei».centruccăcsecreerăclac iitor.c arccelec iitoarecnucsntcnicicatuncic
cândcsec oreştecdesrecele.c
# c
eciccredinţacresingndcimietateacneamurilor,ccrituracdumnezeiascăc
ac lăsatc oarec neamulc omenescc săc trăiascăc lisitc dec umnezeu?c u,c cic
răsunzndcacestuicgnd,czice:c
scultă,c sraele,comnulcumnezeulctăucunulc
este».c eut.,c6,c
;cşiciarăşi:căciueşticecomnulcumnezeulctăucdinctoatăc
inimac tac şic dinc toatăc utereac ta»c eut.,c 6,c
;c şic iarăşi:c omnuluic
umnezeuluictăucsăctecnchinicşicnucnumaicuicsă  cslujeşticşicnumaicdeclcsăc
teclieşti»c eut.,c6,c1†
.c
arc căc toatăc dec umnezeuc insulatac criturăc mărturiseştec şic desrec
urtareacdecgrijăcacu ntuluicentructoatecşicdecrumoasacorânduirecaclor,c
ajungc celec cec sec orc sunec acumc dec scriitoriic crituriic entruc ac ntemeiac
redniciac dec crezarec ac cu ntului.c ic auc sus:c ntemeiataic ămntulc şic
rămne.c rinc rnduialăc ac rămnec ziua»c s.c 118,991
;c şic iarăşi:c ntaţic
umnezeuluic nostruc nc chitară,c eluic cec mracăc cerulc cuc nori,c eluic cec
găteştec ămntuluic loaie,c eluic cec scoatec nc munţic iarăc şic erdeaţăc srec
olosulcoamenilor,celuiccecdăcdoitoacelorchrană»c s.c16,c79
.crincinecdă,c
saucrincinecsaucăcutctoate?crincelcrinccarecsaucăcut,crinc
celacestecşic
urtareac dec grijăc nc continuare.c ic cinec ec
cesta,c dacăc nuc u ntulc luic
umnezeu,cdesrecarecziceccrituracşicncaltcloc:crincu ntulcomnuluic
cerurilecsaucntăritcşicrincuhulcui,ctoatăcutereaclor»c s.c†,c6
.cecatc
criturac sunec căc toatec sauc ăcutc nc lc şic rinc l.c esrec aceastac nec
ncredinţeazăczicând:clcacziscşicsaucăcut;clcacoruncitcşicsaiiczidit»c s.c
†,9
.cotcdesrecaceastacnecasigurăcşicmarelecoiseclacnceutulccărţiicdesrec
acereac lumii,c zicând:c ic ac zisc umnezeu:c ăc acemc ec omc duăc chiulc şic
asemănareacoastră»c ac,c1,6
.c arcdesrecacereacceruluicşicacămntuluicşic
actuturor,catălcaczisccătreciul:căcsecacăccerulcşicsăşicadunecaele,csăcsec
aratecuscatul;cşicămntulcsăcscoatăciarăcşictoatăc ietatea»c ac,c1,c6,c9,c1,c

.c
incacesteccu intecarcuteaccine acsăcmustrececiudeiccacnenţelegndccuc
ade ăratccritura.căcicarcuteacntrea:cuccinec oreacumnezeuccacsăc
deacoruncă?»cacăcorunceacşic oreaccelorccecseccreaucdeccătrecl,c orireac
arcicostcdecrisos.căcicaceleacncăcnucerau,ccicurmaucsăcie.carcnimeneacnuc
oreştecceluiccecncăcnuceste,cnicâcnucorunceştecşicsunecsăcsecacăcceluiccec
ncăcnucacostcăcut.c arcdacăcumnezeucorunceaccelorccec orci,ctreuiacsăc
zică:căte,ccerulecşicăte,cămntulecşicieşic erdeaţă;cşicăte,comule!»catclc
nacăcutcaceasta,ccicacoruncit,czicând:căcacemcom»;cşicsăcscoatăc erdeaţa».c
incacesteacsec edeccăcumnezeucac oritcdesrecacesteaccui acaroiat%"†.c
ecic ec necesarc săc nţelegemc rinc aceastac ec cine a,c căruiac orinduic sauc
ăcutctoate.carccinecarcic
cesta,cdacăcnucu ntulcui?căciccuicarcuteac
CUVI NT ÎMPOTRIVA KI .INII .OR 84

suneccine accăc oreştecumnezeu,cdacăcnucu ntuluicău?caucinecerac

mreunăccuclccndcăceactoatăciinţaccreată,cdacăcnucnţeleciuneacui,ccarec
zice:cndcăceaccerulcşicămntul,ceramcmreunăccucl»c ilde,c8,7
.c arcnc
numelecdeccercşicămntcseccurindctoateccelecăcutecnccercşicjpe ămnt.c
ecic ăceac toatec şic lec dădeac ormac şic lec orânduia,c cac nţeleciuneac şic
u ntul,c carec existauc mreunăc cuc atăl,c ri indc lac l.c ic
cestac dădeac
tuturorc tăriec cac săc ie,c iindc utereac atălui,c recumc zicec şic ntuitorul:c
oateccâtec ădccăclecacecatălclecaccşicucasemenea»c oan,c ,19
.carcşic
sinţiicuicucenicicnecn aţăccăctoatecrinclcşicsreclcsaucăcutcşiccăciindc
născutulc celc unc dinc elc unc şic iulc uic ade ăratc estec utereac şic nţele
ciuneacşicu ntulcatălui,cneiindcacesteacrincmărtăşire,cnicicadăugndu
secacesteacdincaarăccaccelorccecsecmărtăşesccdeclcşicsntcnţeleţiţicdeclcşic
ăcuţicuternicicşiccu ntătoric raţionali
cncl,ccicestecnţeleciuneacdecine,c
u ntulc aţiunea
cdecine,cutereacdecinecroriecacatălui,cuminacdec
ine,c ade ărulc dec ine,c dretateac dec ine,c irtuteac dec inec şic eceteac şic
strălucireacşicchiulcşi,cecscurt,crodulcatotdesă rşitcalcatăluicşicuniculciu,c
chiulcntocmaicalcatălui1.c

10†.c Sfîntul Atanasie prezintă cuvintele lui Dumnezeu de la începutul Facerii ca fiind spuse
de Tatăl către Fiul. Căci prin Fiul le -a făcut pe toate. Faptul că are un Fiu arată exis tenţa eternă a
dialogului, a Cuvîntului în Dumnezeu. Dar acum Dumnezeu-Tatăl vorbeşte Fiului despre crearea
lumii. Lumea e opera unui act în care se manifestă comuniunea dia -logicâ din Dumnezeu. E opera
Fiului care ascultă pe Tatăl şi a Tatălui care nu vrea ca lumea să fie adusă la existenţă decât
sfătuindu-Se cu Fiul, căci vrea ca Fiul să -L reveleze şi în planul creaturalului, cum îl revelează în
planul eternităţii Sale, şi anume, ca lumea să primească pecetea filiaţiei, să fie unită cu Fiul în
dragostea ei faţă de Tatăl; ca Tatăl să manifeste faţă de lume iubirea Sa părintească asemănătoare
celui faţă de Fiul Unu-născut. Tatăl vrea ca Fiul însuşi să-Şi manifeste în actul creării lumii
iubirea Sa ascultătoare faţă de Tatăl, ca şi lumea să se întipărească de această iubire şi ascultare.
Dar prin aceasta vrea să-Şi arate şi El iubirea deosebită faţă de lumea pe care o creează din
ascultarea iubitoare faţă de Tatăl, ca să participe şi ea la bunătăţile primite de la Tatăl de El,
împreună cu El. Tot ascultând de Tatăl, Fiul va şi mîntui lumea. O lume care n-ar fi opera unei
împreună sfătuiri în sînul Sfintei Treimi ar fi opera unei decizii arbitrare, sau a unei necesităţi
lăuntrice, nu ar fi opera unui act de iubire interioară a lui Dumnezeu. în afară de aceasta, nu ar fi
opera unei sfătuiri, deci a unei gîndiri dialogice a lui Dumnezeu în Sine însuşi, deci a liberei Lui
Raţiuni, ci emanaţia unei fiinţe supuse unei legi oarbe. întipărirea acestei Raţiuni şi sfătuiri libere
în raţionalitatea ei bine orînduită este o manifestare a libertăţii unei fiinţe conş tiente. Fără un
Logos ca semn al unei comuniuni în Dumnezeu, lumea nu ar fi raţională şi nici loc al unei
comuniuni libere asemănătoare. Lumea raţională e opera lui Dumnezeu care are un Logos ca semn
al gîndirii şi comuniunii interioare. Nu există dialog i nterior, imperfect în om şi perfect în
Dumnezeu, fără reflexiune, fără raţiune, fără lumină; şi nici invers. Fiinţa supremă îşi arată
pluralitatea ei, în unitate perfectă, prin sfă -tuire atotiubitoare.
104.c Sfîntul Atanasie foloseşte adeseori termenul «prin participare» ca să arate relaţia omului
cu Dumnezeu-Cuvîntul, dar respinge acest termen cînd descrie relaţia Fiului cu

# c
inecarcdesărţicdecicecatăl,ccacsăcdeoseeascăcuterilecu ntuluicdec
alecui?căcicestecu ntulcşicnţeleciuneacatălui.cecaceea,ccoorndclac
celeccreate,clicsecacecacestoracsreccunoaştereacşicnţelegereacatăluicdecinec
sinţirecşicdecineciaţăcşic
şăcşicăstorcşicale,1 cşicmăratcşicrmuitorcşic
CUVIN I IMIKITHIVA KI. INIUM

ntuitorcnctoatecşicde iaţăăcătorcşicluminăcşicurtarecdecgrijăcactuturor.c

ecic a ndc atălc dinc inec unc astelc dec iuc unc şic reator,c nuc ac ascunsc
ăturilor,c cic lic descoerăc tuturor,c nc iecarec zi,c rinc suzistenţac şic iaţac
creaţiei.c arc nc lc şic rinc lc ec aratăc şic ec inec nsuşi 16,c cumc zicec
ântuitorul:cucsntcntrucatălcşicatălcestecntrucine»c oan,c1,c1
.cecic
ncmodcnecesarcu ntulcestecncelccecacnăscutcşicelccecacnăscutccoexistăc
eşnicccucatăl17.c

cesteacaşaciindcşicneexistndcnimenicaarăcdecine,ccicşiccerulcşicămntulc
şictoateccelecdincelecatrnndcdecl,ctotuşicuniicoamenicărăcminte,cnlăturândc
cunoştinţac uic şic credinţac nc l,c auc cinstitc celec cec nuc snt;c şic nc locc dec
umnezeuc auc zeiicatc celec cec nuc snt,c slujindc zidiriic nc loculc iditorului»c
om.,c1,c
cşicătimindcastelcunclucrucneunesccşiclincdecimietate.ccaşac
cacşiccndcarcadmiraccine acoerelecncloculcartistuluicşi,cuimitc
Tatăl, în opoziţie cu Eusebiu (Hist eccl 1, †, 1†. Vezi şi deosebirile între uexexeiv şi ueTexeoBcu
din cele trei Cuvîntări împotriva arienilor, 1,16). Prin aceasta sfîntul Atanasie afirmă deofiinţimea
Fiului cu Tatăl, în vreme ce la Eusebiu se observă, sub influenţa lui Origen, o trăsătură
subordinaţiană. După Atanasie, deşi născut din Tatăl, Fiul nu primeşte viaţa, înţelepciunea,
puterea de la Tatăl ca de la cineva străin, ci le are împreună cu Tatăl, prin fiinţa comună. De
aceea Fiul este de la Sine Raţiune, de la Sine înţelepciune şi Putere, pe când noi le simţim ca
avîndu-le de la un izvor superior. în special simţim cum cuvîntul nostru e legat de necesitatea
răspunsului nostru, a unei răspunderi faţă de suprema autoritate a lui Dumnezeu, şi apoi de
răspunderea noastră faţă de semeni, impusă nouă de o autoritate supremă. Cuvîntul lui
Dumnezeu implică şi El un răspuns faţă de Tatăl, dar nu ca faţă de cineva ext erior. Tatăl naşte
Cuvîntul vorbindu-Si Sie, şi Fiul răspunde Tatălui, ca temeliei Sale personale, ca Egalului Său în
fiinţă.
105.c Dacă nu li S-ar revela făpturilor ca Viaţa în Sine, ca Sfinţenia în Sine, deci ca de o fiinţă
cu Tatăl, nu L-ar face cunoscut pe Tatăl însuşi în Sine. Sau, dacă nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl, nu li
S-ar arăta ca Viaţa de Sine etc. Deşi coboară la făpturi, Cuvîntul li Se face totuşi cunoscut ca Cel
ce are Viaţa în Sine. Numai aşa li Se face izvor de viaţă şi sfinţenie, dar li Se face prin împărtăşire,
nefăcându-i de o fiinţă cu Sine, sau cu dumnezeirea. De aceea Cuvîntul nu are puterile
dumnezeieşti prin împărtăşire de la Tatăl, ci în baza deo -fiinţimii lui cu Tatăl.
106.c însăşi existenţa creaţiei cu buna ei orânduire raţională este o dovad ă a existenţei unei
reflexiuni comunitare a lui Dumnezeu, adică dovada unui Logos cu care dialoghează Tatăl. De
aceea, prin însăşi facerea lumii ca un cosmos bine şi raţional rânduit şi susţinut şi drmuit,
Dumnezeu-Tatăl îl revelează pe Cuvîntul, dar Se re velează şi El ca avînd în Sine pe Cuvîntul, sau
ca fiind Tatăl unui Fiu.
107.c Dumnezeu nu poate fi fără să gîndească la Sine, nu poate fi o realitate întunecată,
inconştientă. Dar gîndind la Sine, dialoghează cu Sine. Iar dialogul Lui cu Sine nu e numai pe
jumătate dialog, ca în om. Cel cu care dialoghează e o altă Sine ipostatică a Sa, cum va zice sfîntul
Grigorie de Nyssa.
86 #
.c


 c .c
c

decclădirilecdincoraş,carcdisreţuicecarhitectulclorcşicarclăudacinstrumentulc

muzical,cdarcarcnlăturaceccelcceclacconstruitcşiclacntocmit.c
ceştiacarcictarec
neunicşicori.căciccumcarciccunoscutcclădirea,csauccoraia,csauclira,cdacăcn
arciclucratcuncmeştercdeccorăii,cdacăcnarcicclăditcuncarhitectcşicdacăcnarcic
armonizatc lira
cuncmuzician18?crecumcdeciccelccecgndeştecaşa,cecneuncşic
dincoloc dec oricec neunie,c lac elc nuc mic sec arc sănătoşic lac mintec ceic cec nuc
recunoscc ec umnezeuc şic nuc credc nc u ntulc aţiunea
c ui,c ntuitorulc
tuturor,comnulcnostruc isuscristos,crincarecatălcornduieştecşicsusţinecşic
oartăc grijăc dec toate.c uc nsă,c iuitorulec dec ristos,c a ndc credinţăc nc l,c
ucurătecşicumletecdecnădejdeccăcrodulccredinţeicşicslujiriicuice la ioasec
estecnemurireacşicmărăţiaccerurilor,cdacăcsuletulctăucsec acmodoicotri itc
legilorcui.căcicrecumccelorccec ieţuiescclicsecdăcdretccununăc iaţac eşnică,c
aşacecceiccecumlăceccaleaccontrarăcşicneărtaşăcdec irtutecicaşteatăcmarec
ruşinecşicocrimejdiecdecneocolitcncziuacjudecăţii;ccăcicdeşicauccunoscutccaleac
ade ărului,cauclucratccontrarccelorccunoscute.c

108. Aceste trei imagini se cuprind în primele pagini ale scrierii lui Eusebiu, Theopha-nn, A se
vedea şi la P. Ricken, Die Logoslehre des Eusebius von Caesarea und der MitteU platonismus,
Theologie und Philosophie, 42, 1967, p. †56, nota 1†9.
c

TRATAT
DESPRE ÎNTRUPAREA CUVÎNTULUI ŞI
DESPRE ARĂTAREA LUI NOUĂ,
PRIN TRUP
c
c
c

INTRODUCERE: UNITATEA LUCRĂRII LUI

DUMNEZEU
c
c
c
c
c
c
c
nccelecdinaintecdecacesteacamcnăţişatcndestulătorccâte aclucruricdinccelec
multecdesrecrătăcireacaginilor,carătatăcnccinstireacidolilorcşicncsuerstiţiac
lorcşiccumcsaci itcnăscocireacacestoracdeclacnceut,cdatciindccăcoameniicşiauc
alcătuitcdincrăutateccredinţacncidoli.carcamcnsemnatcuţineclucruricşicdesrec
dumnezeireacu ntuluicşicdesrecro idenţacşicutereacuicşiccăcărinteleccelc
unctoateclecntocmeştecrinclcşiccăctoatecsntc%cmişcatecşicţinutecnc iaţăcdecl.c
retc urmare,c ericitec şic cuc ade ăratc uitorule%dec ristos,c săc istorisim,c
otri itc dreteic noastrec credinţe,c şic celec desrec ntruareac u ntuluic şic săc
năţişămcdumnezeiascacarătarecacuiccătrecnoi1,ceccareciudeiicocresc,ciarc
eliniicociaucncrs,cdarccăreiacnoicnecnchinăm.ccacemcaceasta,ccacdincărutac
micşorarecacu ntuluicsăccâştigicocşicmaicmarecşic
1. în scrierea dinaintea acesteia, Cuvînt contra Elinilor (PG 25, col. 1-95),care a fost socotită şi
ca prima parte a scrierii de faţă, sfîntul Atanasie a arătat cum Dumnezeu a zidit toate prin
Cuvîntul Său cel ipostatic şi cum în armonioasa şi raţionala lor întocmire era prezentă lucrarea
Lui, cu toate că, îndemnaţi de patimi, oamenii nu vedeau această pre zenţă şi lucrare a Cuvîntului.
în scrierea aceasta sfîntul Atanasie arată cum acelaşi Cuvînt, Care e totodată Raţi unea personală
şi Subiectul care vorbeşte prin toate oamenilor, văzînd pe oameni căzuţi de la vederea Lui şi
comunicarea cu El prin zidire, a venit în mod mai arătat între oameni prin întrupare, ca să Se
facă mai cunoscut lor. El le va vorbi acum oamenilor mai clar, dar va şi curaţi trupul omenesc de
patimi, ca mintea oamenilor să poată vedea mai limpede prezenţa Lui şi să audă mai vădit
cuvintele Lui. Toată teologia sfîntului Atanasie este o teologie a Logosului văzut ca Persoană
dumnezeiască egală cu Tatăl. Logosul ca Persoană, Care e şi Raţiunea din care iradiază raţiunile
tuturor lucrurilor, şi Cuvînt, Care vorbeşte prin toate lucrurile, vrînd să -i lege pe oameni de Sine,
este atît Creatorul şi Proniatorul lumii, cât şi Mîntuitorul ei. Din Cuvîntul lui Dumnezeu ca
Raţiune decurg sensurile tuturor; în acelaşi timp în comuniunea cu El, ca subiect al cuvin telor, au
viaţă toate.
Sfîntul Atanasie nu face eroarea lui Origen, să lege Logosul de creaţie în aşa măsură încât să
afirme o creaţie eternă de lumi suc cesive (I. Zizioulas, Verite et communion dans la perspective de
la pensee patristique grecque, în «Irenikon», tom. L - 1977 - nr. 4, p. 456). Sfîntul Atanasie, făcând o
deosebire netă între fiinţă şi voinţă şi văzînd pe Fiul ca năs cut din fiinţa Tatălui, iar creaţia
produsă de voinţa lui Dumnezeu, afirmă caracterul trans cendent al Logosului, odată cu afirmarea
categorică a Treimii Persoanelor (ibid ) în legătură cu caracterul personal al Logosului noi
socotim că stă şi înţelegerea Logosului ca Cuvînt ce Se adresează oamenilor vorbind, deci căutînd
o comuniune cu ei, comuniune care se va reînnoi şi adinei prin întruparea Lui.
c

.t
.c


 c c

c
c
maicdreatăccredinţăcncl.căciccucctcecmai luatcncrscdecnecredincioşi,ccucatît
dă ocmaicmarecmărturiecdespre dumnezeireacui.centruccăccelececcarecnuclec
curindcoamenii,csocotindccăcsntccucneutinţă,cecacesteaclecdo edeşteclccac
iindccucutinţă;cşicceleccecoameniiclecatjocoresc,ccacnecu enitecluicumnezeu,c
ec aceleac lec acec lc cac ntruc totulc cu enitec unătăţii ui;c şic celec ec carec
oamenii,căcândcecnţeleţii,cleciaucncrsccaciindcomeneşti,cecaceleaclecaratăc
dumnezeieştic rinc utereac ui,c risiindc rinc (c rucec nălucireac idolilor,c cuc
ărutacuicsmereniecşicndulecânduicec(ne ăzute,cecceiccecridcdeclcşicnuc
cred,csăcrecunoascăcdumnezeireacşicuterea ui†.c
arcistorisireacacestoraccerecocreamintirecaccelorcsusecnainte.cumaicaşa
eicuteaccunoaşteccauzacarătăriicnctrucacu ntuluicceluicatâtcdecmarecşicatâtc
decminunatcalcatăluicşicnuc eiccredeccăcntuitorulcacurtatctruc în irtuteac
irii,cciccăciindcnetruesccrincirecşicu ntulcnsuşi,cdinciui rea decoamenicşic
dincunătateacatăluicău,cacarătatcnouă,centrucacnoastrăcmntuire,cnctruc
omenesc.c
ecicseccu inecca,cnăţişndcnoicaceastăcatăcacui,csăc orimcntâicdespre
creareac tuturorc şic desrec umnezeu,c reatorulc tuturor,c cac astelc să se
nţeleagăccăcşicnnoireaczidiriicsaccu enitcsăcsecacăcdeccătrecu ntul care a
creatoc lac nceut.c ăcic nuc sec ac arătac nimicc roti nicc nc atulc că Tatăl a
lucratcmntuireaccreaţiuniicrinc
celacrincarecacşiccreato.c
c

Capitolul I.

Cele ce au premers întrupării Cuvîntului, în

iconomia mîntuirii5
c
n
roducereac lumiic şic zidireac tuturorc auc nţelesoc mulţic nc chic elurit.c ic
fiecare a năţişatocrecumcac oit.c
niicsunccăctoatecsaucroduscdeclacsine şi
dincntâmlare;caşacsocotescceicureii,ccareşicnchiuieccăcnucexistă o urtarec
decgrijăcactuturorcdeccătreccine a,c orindccontrarcsemnelorclimezicşic ădite.c
2.c Tocmai în faptul că, întrupîndu-Se, Cuvîntul S-a făcut aşa de mic şi de smerit, El a
făcut un lucru pe care nu-1 pot face oamenii şi de aceea a dovedit chiar prin smere-
nia Lui că e Dumnezeu (ca să nu mai vorbim de faptele minunate şi de învierea săvîrşite
prin trupul Lui).
†.c Oamenii rid de smerenia lui Hristos şi de crucea suportată de El, ca de nişte lucruri prea
omeneşti, deci nedemne de Dumnezeu. Dar chiar în acestea s -a arătat puterea Lui dumnezeiască,
pentru că nici un om nu le-ar fi suportat cum le-a suportat El, prin puterea dumnezeiască. De
aceea chiar, prin ele i-a atras pe oameni la credinţa în El.
4.c Mîntuitorul Hristos a avut trup nu pentru că era prin fire om; sau Fiul lui Dumnezeu S -a
îmbrăcat în trup nu pentru că firea Lu i dinainte de întrupare îl mîna fără voie la aceasta, printr -o
lege sădită în El. Aceasta ar fi un fel de identificare monofizită sau pan -teistă, a lui Dumnezeu, cu
lumea.
5.cTitlurile capitolelor le luăm după Kannengiesser.
arcdacăctoatecsarcicroduscărăcocro idenţă,carcictreuitccactoatecsăciecnc
chicsimlucşiclacel,cărăcdeoseiricntrecele"%.cacntrunccorcsimlu,ctoatecarcic
treuitcsăciecsoarecsauclună;ciarclacoamenictotulcarcictreuitcsăciecmnăcsauc
ochi,csaucicior.carcnucestecaşa.căcic edemccăcocartececsoare,caltaclună,caltac
 

cc!


c l

&lc 91

ămnt,c iarc nc truurilec oamenilorc oc artec ec icior,c altac mnă,c altac ca.c arc
aceastăc ntocmirec aratăc căc elec nuc sauc ăcutc declacsine,c cic căc leac remersc oc
cauză.cincaceastacoateciccunoscutcumnezeu,carecleacntocmitcşicleacăcutc
ectoate6.c

lţii,cntreccarecestecşiclato,ccelcmareclacelini,csunccăcumnezeucleacăcutc
ectoatecdintrocmateriecmaicnaintecexistentăcşicneăcută,ccăcicnarcicututcacec
umnezeucce a,cdacăcnarcicexistatcmaicnaintecmateria,caşaccumcşictmlarulc
treuiec săcaiăc unclemnc existentc dec maicnainte,c cac săcoatăc lucra.cunndc
aceasta,ceicnucnţelegccăcleagăcdecumnezeucocslăiciune.căcicdacăcnucesteclc
nsuşic cauzac materiei,c cic acec lucrurilec dintroc materiec dinaintec existentă,c
neutndczidicărăcmateriecce acdinccelecăcute,clcecslacrecumcşictmlarulc
do edeşteccăcecslacneutndcntocmicce acdinccelecdectreuinţă,cărăclemne.cnc
acestccaz,cdacăcamcresuuneccăcmateriacnarcicexistat,cumnezeucnarcicăcutc
ce a.c arc cumc sarc maic numic atuncic ăcătorc şic reatorc elc cec arc ic rimitc
utereacdecacacecdeclacaltce a,cadicăcdeclacmaterie?cacăcarcicaşa,cumnezeuc
arci,cduăcei,cnumaicuncmeşter,cşicnucreatorulccarecdăcexistenţăctuturor,codatăc
cecnumaicarcrelucracocmateriecmaicnaintecexistentă,cdarcnucarciclcnsuşicşic
cauzatorulcmateriei.c
stel,cnicicnarcmaictreuicsăcecnumeascăcreator,cdacăc
nuccreeazăcmateriecdinccarecacăcutcceleccreate.c
arc uniic dintrec ereticic şic lăsmuiescc unc altc ăcătorc alc tuturorc dectc atălc
omnuluic nostruc isusc ristos,c susţinndc aceastac dintroc marec orire7.c acăc
omnulcacsusccătreciudei:caţiccititccăc iditorulciacăcutceceicdeclacnceutc
ăratcşicemeie?»cşicacadăugat:centrucaceeac aclăsacomulcectatălcsăucşicec
mamacsacşicsec acliicdecemeiacsacşic orcicamndoicunctru»,cnumindcaoicec
ăcătorul:ceci,cceeaccecumnezeucacmreunatcomulcsăcnucdesartă»c atei,c
19,c
,cccumcsocotesccaceştiaccăczidireacestecstrăinăcdecatăl?c arcdacă,cduăc
oan:coatecrintrnsulcsaucăcutcşicărăcdeclcnimiccnucsacăcut»c oan,c1,†
,cc
cumcarcicăcătorulcaltcine acdectcatălcluicristos?c


c


 c .c
c
c
5 a. Sfîntul Atanasie s coate din varietatea şi armonia tuturor un argument pentru un Făcător
al lor înzestrat cu raţiune. întîmplarea le -ar fi lăsat pe toate la fel, neavînd la ori gine o raţiune
personală plină de imaginaţie şi prin care le armonizează pe toate.
6.c Raţionalitatea lumii trimite la un Subiect raţional care a cugetat -o, armonizarea
varietăţilor într-o unitate a universului trimite la un Subiect raţional care le-a făcut gîn-
dindu-le ca o unitate în diversitate.
7.c Aceştia erau unii dintre gnostici, cum era Marcion.

c

ceştiacscornesccastelcdecmituri .carcn ăţăturacdumnezeiascăcşiccredinţac
8

ceac ntruc ristosc disreţuieştec grăireac lorc deşartăc cac ec unc rodusc alc
necredinţei.cucdeclacsinecsacrodusc lumea
,ccăcicnuceclisităcdecocro idenţă;c
nicicdintrocmateriecmaicdinaintecexistentă,ccăcicnucecslacumnezeu.cictoatec
leacştiutcşicleacututcacecumnezeucrincu ntul,c dincceleccecnucexistauc
nicidecum8.c ăcic zicec rinc oise:c ac nceutc ac ăcutc umnezeuc cerulc şic
ămntul»c ac,c 1,c 1
.c arc nc carteac reac olositoarec ac Păstorului sec sune:c
naintecdectoate,ccredeccăc
nulcestecumnezeuccelccarecacăcutcşicleacntocmitc
ectoatecşicleacadusclacexistenţă,cdincceeaccecnuceste»1.cacelcsunecşica el:c
c

rinc credinţăc cunoaştemc căc sauc ntocmitc eacurilec cuc u ntulc luic
umnezeu,ccăcsaucăcutccelec ăzutecdincceleccecnucsec ăd»c  r.,c11,c†
.c
ăcicumnezeucestecun,cmaicinezis,ciz orulcactoatăcunătatea.c arccelc
unc nuc izmuieştec ec nimeni.c ec aceea,c neizmuindc existenţac nimănui,c ac
ăcutctoatecdincceleccecnucsnt,crincu ntulcău,comnulcnostruc isuscristos.c
intrec ele,c naintec dec toatec lc ac milosti itc dec neamulc oamenilorc dec ec
ămnt.căcicştiindccă,cdatorităcsimluluicatccăcecăcut,cnucsecoatecmenţinec
ururea,c leac dăruitc lorc ce ac maic mult;cadicăc nuc iac creatcec oamenicurc şic
simluc cac ec toatec animalelec necu ântătoare,c cic iac ăcutc duăc chiulc ui,c
mărtăşindulecşicdincutereacu ntuluicău,centrucca,ciindccacuncelcdec
umrec alec u ntuluic şic iindc cu ântători,c săc sec oatăc menţinec nc ericire,c
trăindc nc raic iaţac ceac ade ărată,c şic anume,c ceac ac sinţilor1*.c arc ştiindc căc
liertateacdecalegerecacoamenilorcoatecnclinacncamndouăcărţile,cac oitcsăclec
asigurecdecmaicnaintecharulcdatclorcrinclege.căcicaşeznduicncraiulcău,cleac
8.cMiturile sînt produsele fanteziei omeneşti referitoare la marile teme ale existenţei. Hristos
nu e produs mitologic, pentru că a fost o Persoană care a trăit în istorie şi învierea Lui a fost
experiată de ucenicii Lui. Nu-şi dă cineva viaţa, cum au făcut-o ei pînă la unul, pentru un mit
născocit de imaginaţie.
9.cFacerea lumii a fost un act conştient şi atotputernic al lui Dumnezeu. Facerea ei prin
Cuvîntul, Care e şi Raţiune, înseamnă şi această calitate conştientă şi atotputern ică a actului
creator. Căci Cuvîntul înseamnă peste tot, pentru sfîntul Atanasie, atît Raţiune, cât si Cuvînt.
Dumnezeu a făcut lumea cugetînd-o în chip raţional şi a făcut-o numai prin rostirea Cuvîntului,
printr-o împreună hotărâre cu Cuvîntul Său, fără nici o oboseală.
10. Herma, Pastorul, învăţătura 1,1 (Die griechischen christl.Schriftsteller der ersten drei
Jahrhunderten, Leipzig, Berlin, 48, p. 2†, 5-8).
10 a. Părinţii socotesc că omul e făcut capabil de viaţa veşnică prin faptul că e creat ca fiinţ ă
raţională sau cuvîntătoare. Căci cine raţionează şi vorbeşte, sau gîndeşte şi comu nică ceva nu se
satură niciodată de a raţiona şi a comunica prin cuvînt, pentru că e pus în legătură cu infinitatea
lui Dumnezeu, de care nu se satură şi nu termină niciod ată de a o cunoaşte şi comunica. în aceasta
se arată că este în legătură cu Dumnezeu -Cuvîntul, Care Se comunică omului prin toate lucrurile
ca încorporări ale raţiunilor Lui adîncite în infini tatea Lui, dar şi în mod direct, ca partener de
iubire, nesfirşit în conţinutul Lui, capabil de a Se tălmăci, după întrupare şi înviere, în sensuri
raţionale, nesfîrşite, accesibile lor. Aceasta înseamnă că omul e făcut «după chipul lui Dumnezeu».

datclorclege".c
ceasta,centrucca,cdacăc orcăstrac cecaucrimit
cşic orcrămnec
uni,c săc aiăcnc raic iaţacnentristată,c nedureroasăc şic ărăc griji;c aceclngăc
aceastac săc aiăc şic ăgăduinţac nestricăciuniic dinc ceruri.c arc dacăc orc călcac
oruncacşi,cntorcnduse,csec orcacecrăi,csăcştieccăc orca eacsăcsuerecncmoartec
stricăciuneacceacduăcirecşicnuc orcmaic ieţuicncrai,ccicmurindc orcrămnecnc
aaracacestuia,cncmoartecşicncstricăciune118.c

ceastacleocsunecdecmaicnaintecşicdumnezeiascaccritură,carătndcec
umnezeuc cac oruncind:c inc totc omulcdinc raic eţic mnca,c darc dinc omulc
cunoştinţeicineluicşicrăuluicsăcnucmncaţi.căcicncziuacnccarec eţicmnca,ccuc
moartec eţicmuri»c ac,c,c1617
.c arcacmuriccucmoarte»ccecestecaltce acdectc
nucnumaicacmuri,ccicşicacrămnecncstricăciuneacmorţii?c
ð

 

cc!


c l

&lc 9†

oatec tec eic mirac entruc ce,c ornindc săc grăimc desrec ntruareac
u ntului,c orimcacumcdesrecnceutulcoamenilor.carcnicicaceastacnucestec
ce acstrăincdecscoulcistorisirii.căcicecdectreuinţăcca,c orindcdesrecarătareac
u ntuluicnouă,csăcgrăimcşicdesrecnceutulcoamenilor,ccacsăccunoşticcăcnoic
amc ostc moti ulc ogorriic ui,c şic neascultareac noastrăc ac ăcutc iuireac dec
oamenic ac u ntuluic cac omnulc săc inăclac noic şic săc ecaratec ntrec oameni.c
entruccăcnoicamcostcricinacntruăriicuicşicentrucacnoastrăcmntuirecac
lăsatcmişcatcdeciuireacdecoameniccacsăcecsălăşluiascăcnctrucomenesccşicsăc
ec aratec nc el.c ăcic umnezeuc ac ăcutc ec omc şic ac oitc săc rămnăc nc
nestricăciune.c arc oameniic nesocotindc aceastac şic ntorcndusec dec lac
cunoaştereacuicşicgndindcşicnăscocindcrăutateacecseamaclor,ccumcsacsusc
maicnainte,cauccăzutcsucosndacmorţiiccuccarecaucostcameninţaţicmaicnainte,c
şicdecicnaucmaicrămasccumcaucostcăcuţi.cicsaucăcutcstricăcioşi,cotri itccuc
ceeaccecaucgndit,cşicmoarteacacuscstănirececei.căciccălcareacorunciiciac
ntorsc ec eic lac stareac ceac duăc ire,c cac aşac cumc neexistndc auc ostc aduşic lac
existenţă,c aşac săc suortec recumc sec cu ine,c şic stricăciuneac srec neiinţăc nc
cursulctimului1.căcicdacăca ndcodatăcdretcirecneiinţa1†,crincrezenţacşic
iuireacdecoamenicacu ntuluicaucostcchemaţiclacexistenţă1,cncchiciresc,c
golindusecdecgndulclacumnezeucşicntorcndusecsrecceleccecnucsntcccăcic
. 11. Le-a dat lege, întrucît le-a dat porunca să nu se aplece spre rău; loc, aşezîndu-i în rai, sau în
apropierea Sa.
11 a. Prin fire oamenii au stricăciunea. Numai prin har sînt ridicaţi din ea. Iar cum oamenii
au, prin cuvîntul dat lor ca chip al Cuvîntului, un fel de veşnicie (prin setea inter minabilă de a şti
şi de a comunica), deşi ajung în stricăciunea morţii, păstreaz ă un fel de veşnicie în ea.
12.cStricăciunea duce pe oameni spre moarte în cursul timpului vieţii lor. Iar stricăciu nea şi
moartea le vin din păcat, ca încetare a cunoaşterii infinite a lui Dumnezeu şi a comu nicării
infinite cu El şi cu semenii.
1†.cSe vorbeşte despre firea potenţială a oamenilor înainte de a fi fost aduşi la existenţă. Pe de
o parte ea era una cu nimicul. Dar prin puterea Cuvîntului firea lor potenţială una cu nimicul a
fost adusă la existenţă.

celecrelecsntcceleccecnucsnt,ciarccelecunecsntcceleccecsnt19ccodatăccecsauc
desărţitc dec umnezeu,c arec este,c sauc golitc şic dec existenţă.c ec aceea,c
desăcânduse,c rămnc nc moartec şic nc stricăciune.c ăcic omulc estec duăc irec
muritor,ccacunulccecacostcăcutcdincceleccecnucsnt.carcentrucasemănareacluic
cucelcceceste,ceccarecarcicututocăstracrincgndireaclacl,carcicslăitcstrică
ciuneacduăcirecşicarcicajunscnestricăcios16.căciczicecnţeleciunea:cuareac
amintec lac legic estec ntărireac nc nestricăciune»c nţ.c ol.,c 6,18
.c ic iindc
nestricăcios,carcic ieţuitccacumnezeu,ccumcaratăcşicdumnezeiascaccriturăc
zicând:cucamczis:cdumnezeicsnteţicşiciiiceluicreanalt.c arc oicmuriţiccac
niştecoamenicşiccădeţiccacunulcdinccăetenii»c s.c81,c67
.c
c
c

ăcicumnezeucnucneacăcutcnumaicdincceleccecnucsnt,ccicneacdăruitcşic
ieţuireacduăcumnezeucrincharulcu ntului 17.carcoameniicdeărtndu
sec dec lac celec eşnicec şic rinc satulc dia oluluic ntorcândusec srec celec alec
stricăciunii18,csaucăcutclorcnşişicricinuitoricaicstricăciuniicmorţii.căciciind,c
recumcamczis,cduăcirecstricăcioşi,carcicscăatcdecceeaccecsntcduăcire,crinc
mărtăşireac duăc harc dec u ntul,c dacăc arc ic rămasc uni1*.c eci,c datorităc
u ntuluiccareceraccucei,cstricăciuneacceacduăcirec

14.c Fiul lui Dumnezeu l-a chemat pe om la existenţă şi prin cuvînt în sens propriu, prin prima
intrare în dialog cu el. Cuvîntul lui Dumnezeu rostit către om e plin de o putere prin care îi
comunică acestuia viaţa, intrînd în comuniune cu el. Cuvîntul cheamă pe om la existenţă ca pe o
fiinţă existând prin Dumnezeu virtual, dar în sine însuşi neexistînd încă. Dacă cuvîntul semenului
îmi dă curaj în tristeţea mea, îmi întăreşte viaţa, de ce n -ar putea Cuvîntul suprem, Izvorul tuturor
cuvintelor dătătoare de putere ale semenilor, să -mi dea chiar existenţa?
15.c Cele rele sînt dezordini şi ştirbiri ale fiinţei, răni canceroase ale fiinţei, dar nu desfiinţări
totale ale ei. Căci, ceea ce nu e deloc nu e nici rău. Dar o fiinţă umană, odată exis tentă, nu mai
ajunge niciodată la totala neexistenţă. Ea progresează în rău, deci în ştirbi rea existenţei, dar nu
ajunge niciodată la sfirşitul total al existenţei. Ea trebuie să sufere etern de ştirbirea existenţei.
Acesta e răul. E nefiinţa grefată pe fiinţă.
16.c Ar fi rămas în har cum era la început şi deci pe calea nestricăciunii. Gîndirea la
Dumnezeu l-ar fi ţinut şi în har. Părinţii socotesc că gîndirea statornică la Dumnezeu este o
legătură cu El, ca fiind expresia acestei legături sau producând -o. O gîndire la Dumnezeu este
exercitarea răspunderii faţă de El. Iar aceasta îl ţine pe om în legătură cu Dumnezeu.
17.c Harul ce ni se dă este în mod special harul Cuvîntului. Căci e harul prin care Dum nezeu
comunică cu noi şi noi comunicăm cu Dumnezeu-Cuvîntul, prin raţiune şi cuvînt răspunzător; e
harul prin care Cuvîntul adresîndu-Se conştiinţei noastre şi răspunderii noastre şi născându -le şi
întreţinîndu-le ne ţine în legătură cu El.
18.c în loc de a rămîne în comuniune cu Dumnezeu Cel netrecător, s -au întors spre lucrurile
inconştiente şi stricăcioase, spre plăcerile trupeşti produse de ele.
19.c împărtăşirea de Cuvîntul ar fi fost prin har, nu prin fire, căci Cuvîntul e transcendent
omului şi nu e de aceeaşi fire cu omul, în sens panteist. împărtăşirea aceasta are sens de
comuniune, dacă e prin har sau prin bunăvoinţa Cuvîntului. Dar omul ar fi rămas în îm părtăşire
sau în comuniune cu Cuvîntul prin har, dacă ar fi răm as bun, adică ascultător de
c



c8ct
%

c
l
.
c
c
nu s-ar fi apropiat de ei10. Aşa zice şi înţelepciunea: «Dumnezeu a
creat pe om întru nestricăciune şi ca chip al veşniciei Lui. Dar prin
pizma diavolului, moartea a intrat în lume» (înţ. Sol., 2, 2†-24)21.
Iar aceasta întîmplîndu-se, oamenii mureau şi stricăciunea
prindea putere împotriva lor şi era mai tare ca firea în tot neamul2",
încât ducea înainte împotriva lor şi ameninţarea lui Dumnezeu
pentru călcarea poruncii. Şi de fapt, oamenii nu se menţinură,
datorită greşelilor lor, în ‡numite margini, ci, întinzîndu-se treptat,
au ajuns la lipsa de orice măsură22. La început ei s-au făcut
născocitorii răutăţii şi au chemat împotriva lor moartea şi
stricăciunea2†. Pe urmă, abătându-se tot mai mult spre nedreptate şi
întrecând toată nelegiuirea, neoprindu-se la un singur rău, ci
El. Deci dacă ar fi făcut şi el din partea lui ceva pentru a rămîne în comuniune cu El, prin
răspunsul la apelul Lui.
20.c învăţătura sfîntului Atanasie despre omul stricăcios prin fire pare a contrazice pe
OM care socoteşte pe om bun prin fire. Dar ultima învăţătură ia drept fire a omului vieţui -
ð
 lui în unire cu harul. Căci spre aceasta e rînduit omul. Pe de altă parte, nu s-ar putea
Socoti Dumnezeu ca fiind cu voia autorul unei firi stricăcioase, ci, întrucât creatura are o
fire limitată în puteri, deci stricăcioasă, Dumnezeu nu poate face o fire care să fie în ea
nemărginită în putere şi deci nestricăcioasă. De aceea El a rînduit ca firea creată,
 litată prin ea în puteri, deci stricăcioasă, să se menţină nestricăcio asă, deci în veci, prin
pârtăşirea de El. Dumnezeu a creat în special pe om pentru comuniunea permanenta cu El printr-
o ascultare de El. Aceasta e ultima consecinţă a faptului că Dumnezeu singur e necreat, pe când
opera Lui e creată. O cugetare contrară nu poate scăpa de panteism. Dar p« cînd în cugetarea
creştină despre Dumnezeu cel necreat şi lumea creată se asigură neitricăcâunea acesteia prin
Dumnezeu cel necreat, în panteism totule într -o curgere continui, într-o facere şi desfacere de
nedepăşit, lipsită de orice sens. în timp ce învăţătura Creştină despre Dumnezeu cel transcendent
menţine zona infinită a nestricăciunii, din Oire se pot împărtăşi prin comuniune şi oamenii creaţi,
în toate felurile de panteism o ast fel de zonă nu există. Datorită lui Dumnezeu cel nestricăcios,
stricăciunea dată potenţial în firea creată n -ar fi devenit actuală în ea, nu s -ar fi apropiat de ea
dacă ar fi rămas în dialog dtc comunicare cu Dumnezeu. Deci stricăciunea ţine pe de o parte de
firea oamenilor, dar întrucât ei sî nt făcuţi cu aspiraţia spre veşnicie şi cu putinţa de a o avea, pe
de altă parte stricăciunea nu le e firească.
21.c Diavolul rupe dialogul omului cu Dumnezeu, deci legătura lui, prin responsabilita-
  cu Dumnezeu. Omul se însingurează prin aceasta, rămîne cu viaţa moartă, nemaifolo-
ʄind cuvîntul pentru a răspunde şi deci pentru a comunica cu Dumnezeu şi cu semenii
la nesfirşit.
21a. Stricăciunea era mai tare ca firea, deci în fire era şi o anumită tendinţă de a dura.
22.c în firea omului era o stricăciune aşa zicând ontologică, datorită creaturalului ei. á
ðera
ţinută în frîu de legătura cu Dumnezeu. Dar oamenii au făcut-o să se actualizeze şi Si 
desfăşoare lucrarea mai repede, sporind în păcatele lor. Dacă la început ea mai era ţinuta
oarecum în frîu printr-o anumită legătură cu Dumnezeu, cu timpul au promovat ei ins Îşi cu voia
tot mai mult lucrarea ei. La început oamenii trăiau mai mult, pe urmă, tot

puţin. Există grade
şi în lucrarea stricăciunii datorită gradelor de slăbire a legăturii cu Dumnezeu.
2†.c Nu Dumnezeu a produs moartea şi stricăciunea, ci oamenii au produs-o. Dar putinţa ei
era dată în mărginirea creaturii. însă oamenii ar fi putut să se apere de ea, prin comuniunea cu
Dumnezeu, Izvorul nemuririi şi al vieţii, rămînînd în legătură responsabi lă cu Cuvîntul.
24.c Răul este o născocire a omului. Este produsul imaginaţiei sale că poate trăi şi fără
legătura responsabilă cu Cuvîntul, căutîndu-şi plăcerile în lumea creată, prin imaginaţie.

născocind prin altele noi pe toate cele noi24, s-au făcut nesătui în a
 #l
.c


 c .c
c

ăcătui.cSe ntinseserăcestectotcreacur iilecşicurturile;ctot ămntulceraclinc

de ucideric şic de răiri.c uc se maic gndeac nimenic lac lege,c nc ornireac srec
stricăciunec şic srec nedretate.c Se răzoiauc cetăţic motri ac cetăţilorc şicse
ridicaucooarecmotri acooarelor.coatăclumeaceracsişiatăcdecrăz rătiricşic
declute;ciecarecsecntreceacnccălcăricdeclege.cucliseaucnicicatelecroti nicec
irii,cci,ccumcacsusc
ostolulcmartorcalcluicristos:cemeileclorcşiaucschimatc
ireascacrnduialăcmotri acirii;casemeneacşicăraţii,clăsndcntreuinţareac
ceacduăcirecacemeii,csaucarinscuniicde alţiicncoteleclor,căraţiiclucrndc
urciuneacncăraţicşiclundcnceicnşişicr ăslatacrătăciriiclor»c om.,c1,c67
.c
c
Necesitatea răscumpărării omului
oarteacntărindusecrincacesteactotcmaicmultcşicstricăciuneacstăruind,c
datorităc acestora,c motri ac oamenilor,c neamulc omenescc sec strica,c şic omulc
raţional,c ziditc duăc chiulc luic umnezeu,c disărea,c iarc lucrareac ăcutăc dec
umnezeuc sec ierdea.c ăcic moartea,c recumc amc zis,c sec ntăreac motri ac
noastrăcrinclege .cicnuceraccucutinţăcacscăacdecaceastăclege,cdatciindccăc
umnezeucocornduisecdincricinacneascultării.c
stel,cceeacce se etreceacerac
ce acdecnenţeles,cdarccarectreuiacsăcsecetreacăcşicncacelaşictimceracce accuc
ade ăratc necu enit.c racdec nenţeles,c darc treuiac săcse roducă,c entruc căc
umnezeuc carec ac grăitc sarc icarătatc căc ac minţitc dacă,clegiuindc cacomulc cuc
moartecsăcmoarăcdec accălcacorunca,cacestacnarcicmuritcduăccălcareacei,ccic
cu ntulc uic sarc ic ăcutc deşert.c umnezeuc narc ic grăitc ade ărul,c dacăc
sunndccăcnoic omcmuri,comulcnarcicmurit.carceractotodatăcnecu enitccac
celecodatăccreateccaciinţecraţionalec cu ântătoare
cşicărtaşecdecu ântulcsăc
sec iardăc şic săc sec ntoarcăc iarăşic rinc stricăciunec lac neexistenţă.c uc erac
otri itc cuc unătateac luic umnezeuc să se stricec celec ăcutec dec l,c datorităc
nşelăciuniic uneltitec dec dia olc motri ac oamenilor.c ealtelc erac cuc totulc
necu enitccacmăiestriacarătatăcde umnezeucnciinţacoamenilorcsăcdisară,c
iecrincnegrijaclor,ciecrincnşelăciuneacdracilor 6.c

De aceea duce la o însingurare. Ea produce forme noi în existenţă, dar forme producă toare de
dezordine, de slăbiciune şi de neputinţă chinuitoare. Orice formă nouă de răutate deschide
perspectiva unei noi forme. E o coborîre progresivă în neputinţă, opusă urcuşului progresiv în
bine, în viaţă, descris de sfîntul Grigorie de Nyssa (epectaza). Lumea fiind din nimic, poate fi dusă
de om tot mai mult spre nimic.
25.c Căzînd din legătura cu Dumnezeu prin spirit sau prin comunicarea responsabilă cu
Cuvîntul lui Dumnezeu, trupul rămas fără puterea spiritului asupra lui se descompune ca printr-o
rînduială sau lege firească. Unde nu mai lucrează Dumnezeu, se înaintează spre nimic; unde nu
mai e legătura prin raţiunea şi cuvîntul responsabil cu Dumnezeu-Cuvîntul, creşte în om
slăbiciunea produsă de egoismul singurătăţii.
26.c Era nepotrivit cu bunătatea lui Dumnezeu să se distrugă cele făcute de El prin uneltirea
diavolului; dar şi mai nepotrivit ar f i fost pentru Dumnezeu, ca minunata măies trie arătată de El
în alcătuirea omului să se piardă prin aceeaşi amăgire şi legătura mai
c

TRATAT DCSHRK ÎNTRUHARRA  t

c 97

c
Deci stricîndu-se si pierzîndu-se astfel de fiinţe raţionale (cuvîntă-
toare), ce trebuie să facă Dumnezeu, Care e bun? Să lase stricăciunea
să se întărească împotriva lor şi să stăpînească moartea asupra lor?
Dar atunci cecne oiecarcmaicicfost ca acesteciinţecsăcicostcăcutecchiarcşiclac
început?
rc ic treuitc maic inec săc nuc ic ostc ăcutec dect,c odatăc ăcute,c săc
greşească şicsăcseciardă7.căcicdacăcduăcceclacăcutcecom,carcri iccu
neăsarecstricareaclucruluicăcut,cdincaceastăclisăcdecgrijăcsarc edeacmai
multc slăiciuneac şic lisac uic dec unătate,c decâtc dacăc nuc larc fi ăcutc lac
început. ăcicdacăcnuclarcicăcut,cnucarcicostccine accarecsăc adăcslăi
ciunea ui.carcodatăcceclacăcutcşiclaccreatccacsăcexiste,ceraccuctotulcărăc
înţeles săc sec iardăclucrulc ăuc şic maicalesc suc ochiic ăic cac aic eluic cec lac
făcut. ecic nucuteac săclasecec oamenic săc iec stăniţic dec stricăciune,c căcic
acestclucruceracnecu enitcşicneotri itccucunătateacluicumnezeu.c

VII
arcaşaccumcnuctreuiacsăcsecntâmlecaceasta,ctotcaşacnucsecotri eaccu
umnezeucniciccontrarul,cadicăcsăcecaratecumnezeucmincinoscnclegea cuc
ri ireclacmoarte.căciceracnecu enitccacentrucolosulcşicmenţinerea noastrăc
săcecaratecmincinoscumnezeu,cărintelec
de ărului7".cDeci cectreuiacsăc
secntâmle,caşacstândclucrurile?cauccectreuiacsăcacăcumnezeu?căccearăc
oamenilorcsăcsecocăiascăcentrucneascultare?cAceasta arcicostcotri itccuc
umnezeu,carcziceccine a,csunndccăcrecum rincneascultarecaucajunscnc
nestricăciune,c aşac rinc ocăinţăc arc ic ajunsc iarăşic lac nestricăciune.c arc
ocăinţacnucmlineacceeacceceracotrivit cucumnezeu,ccăciclcsarcicarătatc
şicncacestccazcmincinos,cnelăc
puternică a omului cu Dumnezeu prin Cuvîntul să se desfi inţeze. Dumnezeu S-ar fi dovedit că Se
lasă biruit de diavol. Deci trebuia să găsească un mijloc şi mai măiestrit în dejuca -rea măiestriei
diavolului de a distruge opera lui Dumnezeu. Se aştepta ca Dumnezeu să găsească acest ceva şi
mai măiestrit, ţinînd seama de măiestria pusă în alcătuirea fiin ţei omeneşti, ceva care să câştige
complexa fiinţă omenească mereu însetată de infinit, pentru a cărei amăgire şi diavolul s -a folosit
de o măiestrie deosebită.
27. Au fost făcuţi pentru dialog. Dumnezeu a voit să fie în dialog cu noi, să nu fie pără sit de
noi.
27 a. Nu s-ar fi cuvenit să fie menţinut omul printr-un dialog mincinos al omului cu
Dumnezeu, sau fără un dialog. Căci aceasta nu-i putea comunica acestuia viaţa. Un dialog
mincinos produce întîi stricăciu nea şi moartea spirituală, apoi, ca urmare, şi pe cea tru pească.
Pretîndu-se la un dialog mincinos cu oamenii, Cuvîntul însuşi ar fi devenit minci nos, sau i-ar fi
lăsat pe oameni să vieţuiască fără un dialog cu £1. Puterea Lui s-ar fi arătat cu totul slabă.
Oamenii ar fi arătat că nu sînt prin Dumnezeu. Dar oamenii suferă când nu se simt prin
răspunderea lor în dialog cu Cuvîntul cel Prea Puternic. în minciună nu mai e nici Raţiune, nici
Cuvînt. Dacă adevărul se arată în Cuvînt, minciuna nu mai este adevărat Cuvînt, deci nici
Raţiune. De aceea a avut dreptate evanghelistul Ioan să identifice pe Dumnezeu cu Cuvîntul şi pe
Acesta cu Raţiunea. Dumnezeu e un Tată al cărui Fiu e totodată Cuvîntul. Căci cui se mărturiseşte
cineva mai sincer decât fiului său? De aceea Fiul şi Cuvîntul e din veci împreună cu Tatăl.
Dumnezeu nu e întâi un adînc care nu ştie de Sine. Iar ştiind de Sine, Se comunică pe Sine Fiului
Său şi Sieşi, prin Fiul iubit şi Cuvîntul Său.
 98 rt
cATANASIE CEL MARE

sîndu-i pe oameni sub stânireac morţii. Pe de altă parte, ocăinţac nuc
uteacsă-i ridicececoamenicdinccelecale firii"", căci face să înceteze doar
păcatul. Dacă ar icostcdecicnumaicăcatulcşicnucşicstricăciuneaccacurmarecac
lui, ar icostcdecajunscocăinţa.carcodatăcce,cduăccălcareaccecacremers,
oameniic erauc stăniţic dec stricăciuneac ceac duăc irec şic erauc dezrăcaţi de
harulcdecacicduăcchiulcluicumnezeu,ccectreuiacsăcsecntmlec altceva?
au,cdeccineceracne oiecentrucreaducereacacestuichar,cdacăcnucde u ntulc
luic umnezeu,c arec ac ăcutc lac nceutc toate,c dinc celec cec nuc sînt? ăcic erac
roriuc uic săc aducăc iarăşic ec celc stricăciosc lac nestricăciune"c şi săc
mlineascăcentructoţicceeaccecseccu eneacncaţacatălui.cCăci iindcu ntulc
atăluicşiciindcmaicresuscdectoate,ceracirescccăcnumaiclca eacutereacsăc
creezec dinc nouc toate8c şic săc ătimeascăc entruc toţic şi săc iec entruc toţic solc
rednicceclngăcatăl88.c
c
Capitolul II
întruparea Cuvîntului - condiţie a biruinţei asupra morţii şi a
dăruirii nestricăciunii

 c
Din pricina aceastacu ntulcnetrueşc,cnestricăcioscşicnematerialniccal
lui Dumnezeu inecnclaturacnoastră,cneiindcdeartecnicicnainte 9.căcicnici
o parte a zidiriicnucacrămascgoalăcdecl.clclecumlecectoatecretutinc
27 b. Pocăinţa omului rămas în sine însuşi nu -1 poate înălţa de la stricăciunea proprie fi rii.
Numai o nouă comuniune cu Dumnezeu, Care aduce omului puterea Lui, poate să ridice pe om din
pestricăciunea
oameni îi lega proprie
de Sine firiiprin
lui. răspunderea
Deci trebuialor unfaţă
act de
dinEl.partea lui Dumnezeu,
Dar legătura aceastacareslăbisesă din
nu însemne
pricina
totuşi o simplă retractare a sentinţei. Un act prin care să se împlinească sentinţa morţii şi totuşi
alipirii oamenilor la suprafaţa mai puţin luminată de raţionalitatea unitară a lucru rilor şi a lor
prin aceasta să se redea omului nestricăciunea. E o logică pe care o va relua Anselm de
proprie. De aceea Raţiunea-Subiect cuvîntător suprem - îşi asumă Ea însăşi raţiunea cuvîntătoare
Canterbury: Omul nu putea scăpa de pedeapsă decît supor-tînd cineva pedeapsa în locul lui. Dar la
şi trupul omenesc, pentru ca să întărească pornind de la El comuniunea între subiectele raţional-
sfîntul Atanasie, cel ce suportă pedeapsa în locul oamenilor nu-i scapă numai de o sentinţă
cuvîntătoare umane între ele şi să pună sub lucrarea Sa directă raţionalitatea trupului, legînd cu
externă, ci de o lege internă. Firea supusă stricăciunii prin ieşirea din comuniunea de viaţă
Sine în felul acesta pe toţi oamenii pentru o comunicare curată prin trupurile lor. , 29 a. Venind în
dătătoare a lui Dumnezeu, trebuia să reintre în această comuniune suportând moartea prin cineva
trup, s-a arătat mai clară prezenţa Lui şi ni s -a făcut mai vădită iubirea Lui.
care e şi om în legătură cu oamenii, dar şi Dumnezeu, Izvorul vieţii. Trebuia învinsă moartea în om
prin29suportarea
b. Apariţiaeişi dedispariţia
către unulformelor
mai tare umane, cacare
ca ea, dar în panteism, este un
o poate suporta ca lucru
om. fără sens. Nu se
potrivea27cc.unNumai
Dumnezeu Cel cea personal,
adus Tată
pe om al la
unui Fiu,îlCare
viaţă preţuieşte valoarea
putea,readuce iarăşi la persoane
viaţa adevă lor umane ca
rată, prin
perevenirea
cea a unorînalţi fii.
dialogul nemincinos cu el. Cuvîntul a adus pe om la viaţă restabilind în uma-
.29 c. asumată
nitatea Ar fi fostraţiunea
să-Şi iaresponsabilă.
un trup mai puternic în faţa morţii decît al nostru, dar n -ar fi învins
moartea 28.cîn
întrupul
aceastanostru.
se deosebeşte gîndirea sfîntului Atanasie, de a lui Anselm: Hristos nu
numai pătimeştenumelui
†0. Folosirea pentru de toţi, ca să-i
templu scapetrupul
pentru pe toţi de osîndadupă
Domnului, morţii, ci îi şi
ce Pavel îl creează
aplicase din nou,
fie cărui
din omenesc
trup firea Lui omenească,
(I Cor., †,16,19), sescăpată
constată deşi înainte
moarte de prin puterea
sfîntul dumnezeiască
Atanasie, la Eustatie de şi Antiohia
umplută (PG de
această
18, putere, arată
677). Aceasta pe care prin ce
valoarea comuniunea
o are trupul cu omenesc.
fraţii SăiElîntru umanitate
e menit le-o transmite.
să fie templu viu al luiîi
creează din nou ca fiinţe
Dumnezeu-Cuvîntul raţionale
şi, în acelaşi şi responsabile
timp, organ prin careîn faţa Tatălui. cel Î ntrupat vorbeşte şi lucrează
Dumnezeu
aşa cum 28ca. El nu numai
vorbeşte şi lucreazăvorbeşte din nou
şi sufletul. Nuoamenilor,
numai sufletulci îi raţkmal
ridică şi-cuvîntător
pe ei în Sine la vorbirea
al omului are o
responsabilă
relaţie intimă cu către Tatăl împreunăci cu
Dumnzeu-Cuvîntul, El. Dar
şi trupul, prinvorbirea cea mai
care sufletul responsabilă
raţional vorbeşte şi către Tatăl
lucrează.
pentru
Prin trupoameni stă în pătimirea
se revelează Lui pentru ei.
sufletul raţional-cuvîn-tător, dar prin suflet Se revelează lucrînd şi vorbind
Cuvîntul29.clui
înainte de întrupare,
Dumnezeu. Cuvîntul-Raţiune
Relaţia aceasta intimă vine din era fundamentul
faptul unitar-subiect
că între raţiunea al tuturor şi pe
a sufletului
şitoate le lega prin raţionalitatea
raţionalitatea-obiect a trupuluişi vorbirea
este o Lui comunicată
misterioasă lor între ele
inarticulare. şi cu
Ele ţinEl.împreună
în special, cum ţin
împreună Logosul ca Subiect şi raţiunile Lui despre lucruri. Omul e după chipul Logosului în
ambele privinţe. Trupul participă la calitatea de subiect a sufletului şi acesta nu se poate manifesta
decît prin raţionalitatea trupului legată de cea a cosmosului. Dumnezeu-Cuvîntul, Izvorul-
cuvintelor, Cuvîntătorul prin excelenţă al tuturor cuvintelor în mod nesonor, Se face
99 rt
cATANASIE CEL MARE

deni, iindcîn acelaşi timp împreună cucatălcSău. Dar vine ogornduec

cu iuireacacde oameni şi cu arătarea a9*.căci,c ăzndcneamulcraţionalc
cu ântător
cierdutcşicmoarteacmărăţindcasuracluicrincstricăciune,c ăzndc
ameninţareac cuc stricăciuneac dec ec urmac neascultăriic stănindc asupra
noastrăc şic căc nuc sec cu eneac săc sec nlăturec legeac morţii
c naintec deca se
mlini,c ăzndc căc nuc a eac nicic unc nţelesc săc sec iardăc celec cec lc nsuşic
crease29b, maic ăzndcşicrăutateacco ârşitoarecacoamenilor,ccareccrescusecpe
ncetulcmotri aclorcnşişi,cncâtcajunsesecdecnesueritcşi,cncsrşit,c ăzndccăc
toţic oameniic erauc suuşic morţii,c c ac milosti itc dec neamulc nostruc şic ac
nduratc dec neutinţac noastră.c ic ogorndc lac stricăciuneac noastrăc şic
nesuerindcstănireacmorţiicrinccarecsecierdeacceeaccecacfăcut şicsecnimiceac
lucrulcatăluicăucri itorclacoameni,cşiciactru,cunc trup carecnucecstrăincdec
alc nostru.c ăcâc nuc ac oitc săc iec simluc nc tru,c nicic tiu ac oitc săc sec aratec
numai.căcicarcicutut,cdacăcarcic oit,csăicacăcarătareacacrintruncaltc
trucmaicmare9c.ciclciacecalcnostru,cşicecacestacnuc îh chicsimlu,ccicdinc
ecioarăcnerihănităcşicnentinatăcşicneştiutoarecdecăratc cetru,c1,18
,cunc
truc curatc şic cuc ade ăratc străinc dec unireac emeiic cu ăratul.c ăcic iindc
uternicc şic ăcătorc alc tuturor,cşicregăteştec lc nsuşic ncecioarac truulc cac
temlucşici1cacecroriu,ccacecocunealtăc organ
†,căcânduseccunoscutcşic
locuindcncel.cicastel,clundcdinccelecale noastre un trup asemenea celui al
nostru, 1-a predat morţii pentru toţi, pentru că toţi erau supuşi
stricăciunii morţii, adudndu-l (jertfă) Tatălui†0è. Şi o face aceasta cu
iubire de oameni, pentru ca, murind toţi în El (Rom., 6, 8), să se
desfiinţeze în El legea stricăciunii oamenilor†1 (adică, împlinin-du-se
şi istovindu-se în trupul Domnului pînă la capăt puterea ei, să nu mai
aibă putere împotriva oamenilor asemănători)†2, şi să întoarcă spre
nestricăciune pe oameni, întorşi odinioară spre stricăciune, şi să-i
ducă din nou din moarte la viaţă mistuind, prin trupul pe care Şi 1-a
însuşit şi prin harul învierii, moartea lor, asemenea unei trestii
mistuite de foc††.
#c
100 rt
cATANASIE CEL MARE

Căci ştiind Cuvîntul că nu se putea desfiinţa altfel stricăciunea

oamenilor decît prin moarte, dar nu era cu putinţă să moară
Cuvîntul, odată ce era însuşi Fiul cel nemuritor al Tatălui, îşi ia un
trup în stare să moară, pentru ca acesta, împărtăşindu-se de Cuvîntul
Cel peste toate să Se facă în stare să moară pentru toţi, dar prin
Cuvîntul ce locuia în El să rămînă nestricăcios şi drept urmare să
înceteze la toţi stricăciunea, prin harul învierii".

Subiectul cuvintelor omeneşti sonore. Dar ca trupul să fie al Lui şi cu totul dăruit lui Dumnezeu îl
ia din Fecioară.
†0 a. El jertfeşte trupul nostru, făcîndu-1 unealtă ascultătoare a Sa şi a raţiunii cuvîn -titoare
umane din prima clipă a începutului f ormării Lui ca om. El primeşte şi moartea căreia îi erau
supuşi toţi, dar, întrucât o primeşte voluntar, ea e în acelaşi timp o dăruire a Lui ca om Tatălui. Aci
moartea nu mai e o exclusivă întindere a nimicului, nimicul e înfruntat şi biruit de tăria vieţii
arătate în iubirea jertfelnică, prin moartea primită ca jertfă, deci prin putere se învinge moartea ca
putere a nimicului. Prin aceasta uneşte raţiu nea umană şi raţionalitatea trupului omenesc deplin
cu Tatăl, aşa cum era unit şi El ca Fiu fiinţial al Tatălui cu Tatăl. Prin aceasta umple sufletul şi
trupul Său omenesc de toată puterea dumnezeiască ce-I vine Lui veşnic din Tatăl.
†1.c Unit fiinţial cu noi toţi în umanitate, moartea Lui poate fi însuşită de toţi prin comuniune,
dar moartea Lui fiind în acelaşi timp dăruire Tatălui e şi o eliberare de păcat şi o umplere de
puterea dumnezeiască, ea are acest efect pentru toţi. Depinde numai de ei să -si însuşească cu voia
această putere aflată în ea.
†2.c In trupul Domnului, cu care erau legate prin fire virtual trupu rile tuturor, s-a împlinit
legea morţii şi a stricăciunii ce duce la ea, intrată în trupul omenesc după despăr ţirea de
Dumnezeu; dar s-a împlinit oarecum istovindu -şi puterea. Căci moartea Lui fiind, prin lipsa Lui de
păcat, şi o dăruire lui Dumnezeu, legea morţii a fost învinsă în El.
††.c Trupul înviat al Domnului era plin de focul dumnezeiesc, sau al Duhului din sufle tul Lui,
cum se spune în cântările de la Duminica Tomii. Acest foc, care e însăşi puterea de viaţă a
dumnezeirii, a biruit slăbiciunea trupului care-1 supunea stricăciunii; dar a biruit această
stricăciune nu fără a fi întărit voinţa Sa omenească de a nu se lăsa stăpînit de slăbiciunea
afectelor, care întreţin stricăciunea trupului şi duc la moartea definitivă.
†4.c Trupul luat de Hristos, fiind trupul Cuvîntului, care e purtătorul tuturor, poate muri
pentru toţi, dar tot pentru acelaşi motiv poate să rămînă şi nestricăcios şi să învie şi să
răspîndească peste toţi puterea învierii. Evanghelia ne spune că în cele trei ore de agonie a
Domnului s-a întunecat tot pămîntul (Matei, 27, 45). Ordinea raţională în care lucea Raţiunea -
Subiect a Cuvîntului s-a întunecat de moartea care umbrea prin ea, ca un somn, cum spun sfinţii
părinţi, conştiinţa Lui umună şi ar fi umbrit conştiinţa tuturor oamenilor
c



c c !


c 101
 l

c
c
ecicaducândcrincmoarte,ccacuncdarcsntcşiccacocjertăclierăcdecoricecată,c
truulc ec carec 1ac luat,c ac deărtatc ndată,c dec lac toţic ceic asemeneac ui,c
moartea,crincaducereaccacdarcactruuluicceluicasemeneaccuccelcalclorc †(căcic
ntrucâtc u ântulc luic umnezeuc erac maic resusc dec toţi,c aducânduic
temlulcăucşicorganulctruescccacreţ,caclătitcrincmoartecncmodccu enitc
datoriac entruc toţi† .c ic iindc rinc truulc asemănătorc unitc cuc toţi,c iulc
nestricăciosc alc luic umnezeuc iac mrăcatc nc modc cu enitc ec toţic cuc
nestricăciunecrincăgăduinţacn ierii†6.c
stelcnucmaicestecnceicstricăciunea,c
datorităc u ntuluic cec locuieştec nc eicrintrunc singurc tru.c ăci,c aşacduăc
cumc intrândc unc marec măratc ntroc cetatec marec şic locuindc nc reunac dinc
caselec dinc ea,c ntreagac cetatec sec n redniceştec dec marec cinstec şic nuc maic ec
atacatăcdec reuncduşmancsauctâlharcentrucacocnimici,ccicsecn redniceştecmaic
degraăcdectoatăcngrijireacdincricinacmăratuluiccareclocuieştecntroccasăc
dincea,clacelcsacetrecutcşiccucmăratulctuturor.căcic enindcncţaracnoastrăc
şiclocuindcntrunctrucasemeneaccucalccelorlalţi,ctoatăcuneltireac răjmaşilorc
motri ac oamenilorc şic toatăc stricăciuneac morţii,c uternicăc odinioară,c ac
ncetat†6".carcneamulcomenesccsarcicierdutcdacăctănulcşicntuitorulc
tuturor,ciulcluicumnezeu,cnarcic enitcentrucacuneccaătcmorţii.c
#c
ec cu eneac cuc ade ăratc unătăţiic luic umnezeuc săc să ârşeascăc acestc
lucrucmare.căcicdacăcuncmăratccareczideştecoccasăcsaucoccetatecnucri eştec
neăsătorc răzoireac eic dec cătrec tâlharic rinc lisac dec grijăc ac locuitorilor,c cic
aărăcşiciză eşteclucrulcăcutcdecel,cnecăutândclacneăsareaclocuitoc
dacă ar fi fost trează şi ar fi putut cunoaşte ceea ce se petrece. Ceva din moartea suportată de
Raţiunea-Subiect a tuturor prin trupul asumat se întindea peste toate. Dar oamenii erau prea
morţi cu sufletul ca să simtă această moarte eliberatoare de moarte. O vor simţi mai tîrziu
actualizînd-o pentru ei cei ce vor crede în El (Gal., †,19-20). Cuvîntul puternic trezind puterea
răspunderii în sufletul omenesc asumat, această putere se întindea şi asupra trupului.
†4 a. Trupul întărit în sfinţenie prin responsabilitatea trezită în suflet, aducîndu -se în curăţie
Tatălui, învinge moartea.
†5.c Plata acestui preţ pentru toţi prin moarte nu are numaidecât un înţeles juridic, sau numai
un înţeles juridic. El a înviat pentru toţi, pentru că nu se putea scăpa de stricăciune, decît
trecându-se prin moartea trupului Său. Dar ei, deşi mureau toţi, nu scăpau propriu zis de moarte
prin moartea lor, ci mergeau la moartea veşnică. Numai Iisus trecând, ca şi ei, prin moarte, şi
1
anume trecând prin ea pentru toţi ca Unul ce era şi Dumnezeul tuturor, -jt scăpat pe toţi în El de
stricăciune şi de moarte, plătind în locul lor datoria morţii. I -a scăpat fiind de o fiinţă cu ei ca om,
dar şi Dumnezeu.
†6.c Nestricăcâunea deplină o au deocamdată oamenii numai virtual în făgăduinţa învierii.
Dar ea a început să-şi pună o bază în ei prin unirea lor cu Hristos cel înviat, încă în viaţa aceasta.
în suflet Raţiunea-Subiect suprem restabileşte raţiunea -subiect în puterea ei care pregăt eşte prin
curăţie şi trupul pentru învierea întru slava luminii.
†6 a. Dar între trupurile oamenilor şi între ele şi al lui Hristos este o legătură inte rioară prin
deofiinţimea lor, cum nu e între casele dintr -o cetate.

l
c


 c c

c
c
rilor,cci lacceea ce i seccu inecluicsă facă, cu atît mai vîrtos Dumnezeu,
u ntulcPrea unuluicată,cnu a trecut cu edereacneamulcomenesccfăcut
de l,c căzutc nc stricăciune.c ic ac nlăturat,c rinc aducereac truuluic Său,
moarteacce secliisecdecacesta,ciarcnegrijaclorcaclecuitocrincn ăţătura Sa,
c

ndretândc toatec alec oamenilorc rinc utereac a.c

cesteac lec oatec vedea
cine ac mărturisitec şic dec ăraţiic teologi†7c aic ntuitoruluic nsuşi,c dacă
citeşte scrierilec lor.c ăcic aceiac zic:c ragosteac luic ristosc nec sileştec să
socotim aceasta,ccăcdacăc
nulcacmuritcentructoţi,catuncictoţicaucmurit.cŞi lc
a muritcentructoţi,ccacnoicsăcnucmaic ieţuimcnouă,cciceluiccecacmuritc şi a
n iatcentrucnoi»c cor.,c ,c1
cdincmorţi,comnuluicno struc isuscHristos. ic
iarăşi:c ec isus,c elc cec ac ostc micşoratcuţinc sucngeri,c lc vedem, entruc
atimacmorţii,cncununatccucsla ăcşiccinste;ccăcicrincharulcluicumnezeucac
gustatcmoarteacentructoţi»c  r.,c,c9
.c
Apoi aratăcşicricinacentruccarecnuctreuiacaltulcdectcnsuşicu ntulcluic
umnezeucsăcecntrueze,czicând:căcic cseccădeac
celuia,centrucCare şi
rincarecsntctoate,csăcdesă rşeascăcrincătimire†8cecăetenia mntuiriic
lor,cecelccarecacridicatcecmulţicfii lacsla ă»c  r.,c,1
.c arcprin aceasta sec
aratăcsunndccăcnucuteacsăcridicecaltcine acecoamenicdin stricăciuneaccecs
aci it,cdecâtcu ntulcluicumnezeuccareciacăcutcşiclacînceput pe ei.c
Dar ei sunc şic căc u ntulc ac luatc truc srec a1c jertic entruc truurilec
asemănătoare. ăcic zic:c eci,c dec remec cec coiiic sauc ăcutc ărtaşic sn
gelui şi trupului, Sacmărtăşitcşiclcdecele,ccacsăcsurecrincmoartecstă
pînirea morţii,cadicăcecdia olul,cşicsăiciză eascăcecaceştiaceccarecricac
morţii îi făcea săc trăiascăc totc timulc nc roie»c  r.,c ,c 11
.c ăcic rinc
jertfa truuluicăucacuscsrşitclegiicri itoareclacnoicşicacnnoitcnceutulc
vieţii noastre†8è, dndunecnădejdeacn ierii.centruccăcdec remeccecmoartea
stăpînea estecoamenicornindcdeclacoameni,cdesiinţareacmorţiicşicînvierea
srec iaţăcsaucăcutcşicelecrincntruareacluicumnezeucu ntul". O sunec
aceastacurtătorulderistosărat,czâdnd:căcdec
†7.c «Teologii»- sînt pentru sfîntul Atanasie totdeauna sfinţii apostoli.
†8.c încă sfîntul apostol Pavel a văzut cum prin pătimirea însăşi S-a desăvîrşit ca om
ið devenind Căpetenia mîntuirii şi conducând pe mulţi oameni la starea de fii ai
Tatălui si deci la slava de fraţi ai Lui. în pătimirea Sa, Domnul Şi -a arătat puterea răbdării
 elanul dăruirii de Sine către Tatăl. De aceea S-a desăvîrşit prin ea, scăpînd trupul de
moarte. Pătimirea ca tărie răbdătoare din iubire e contrară pasiunilor ca semne agitate ale
slăbiciunii, ale stării de robie a firii. Pătimirea ca tărie răbdătoare primeşte slăbiciunea
adusă în fire de patimile păcatului, dar o şi înfruntă şi o biruieşte. A răbda slăbiciunea nu
prin cedare plăcută, sau nu pentru că nu ai puterea să i te opui, ci printr-o tărie care o
suportă ca să se arate mai tare ca ea, e un mijloc de a o birui.
†8 a. A pus nu numai un al doilea început vieţii noastre, asemenea celui dat lui Adam, ci un
început deosebit de acela, cu totul nou faţă de acela, ca o rădăcină cu o sevă ce poate să nu se mai
usuce.
†9.c Prin trupuri a venit în oameni moartea şi s-a prelungit. Trebuia ca tot prin cineva
purtînd trup să fie suportată moartea pentru a fi biruită şi să se transmită şi celorlalţi


cc!


c
!

c 10†

remec ce rintrunc omc ac intratc moartea,c rintrunc omc a enitc şic n iereac
morţilor.cCă recumcnc
damctoţicmor,caşacncristosctoţicsec orcacec ii»cşi celec
următoarec cor.,c1 ,c1
.căcicacumcnucmaicmurimccacniştecosndiţi,ccic
aştetămccacniştecridicaţic dincmoarte
cn iereacdecoştecactuturor eccarecoc ac
arătac lac timulc cu enit»c c im.,c 6,c 1
c umnezeu,c elc carec ac lucratoc şic ac
dăruito.c

cestacecrimulcmoti calcntruăriicntuitorului.carcinecu ntatulcmoti c
alcuneicuic eniriclacnoicocoateccunoaşteccine acşicdincceleccecurmează.c
întruparea Cuvîntului -refacere a omului zidit «după
Capitolul III
chipul» lui Dumnezeu şi dar al cunoştinţei mai presus de fire

#c
umnezeu,c elc carecarec toatăc stănirea,c cndcac ăcutc neamulc oamenilorc
rincu ntulcău,cac ăzutcşicslăiciuneaciriiclor;cac ăzutcanumeccăcaceastacnuc
ac ic nc starec săc cunoascăc rinc eac nsăşic ec ăcătorul,c nicic săc dondeascăc
nţelegereacui,cdec remecceclcestecneăcut,ciarcăturilecsntcăcute,cşiclcestec
netruesc,ciarcoameniicsauclăsmuitcjos,cnctruuri;cşi căcestectotcecmareclisac
decuterecaccelorcăcute,centrucnţelegereacşiccunoştinţaceluiccecleacăcut.cec
aceea,cmilosti indueciarăşicdecneamulcdmenesc,ccac
nulccececun,cnuciaclăsatc
eceicdeşerţicdeccunoştinţacui,ccacsăcnucleciecărăcdecoloscexistenţacnsăşi.c
ăciccecoloscarca eacceiccreaţi,cdacăcnucarccunoaştececăcătorulclor1?cauccumc
biruinţa asupra ei prin înviere. Prin trupuri se transmite celor slăbiţi de păcat stricăciunea si
moartea; prin trupul Celui ce are viaţa nemuritoare se transmite lor biruinţa asupra morţii şi
învierea. Prin trup comunică omul cu oamenii; prin trup comunică Fiul lui Dum nezeu cu oamenii.
Dar oamenii îşi comunică unii altora prin trup stricăciunea şi moartea; Cuvîntul lui Dumnezeu le
comunică puterea prin care a biruit moartea şi învierea. Prin trup se face păcatul; prin trup se
biruieşte păcatul. Deplina comunicare între Dumnezeu şi Oameni, ca să le transmită Dumnezeu
acestora viaţa Lui nemuritoare, nu se putea face decît tot numai prin trup. Nimic nu arată mai
mult însemnătatea de neînlocuit a trupului decît încadrarea lui în solidaritatea de destin a
tuturor oamenilor, în despărţirea şi unirea lor prin trup cu Dumnezeu.
40. Existenţa fără cunoştinţa despre ea, fără conştiinţă este fără folos, este fără sens. Existenţa
deplină trebuie să aibă şi un sens. Dacă ar exista numai lucr urile şi animalele lipsite de conştiinţă,
ele n-ar avea nici un sens. Ele capătă sens prin faptul că sînt cunoscute de om şi ajută la
menţinerea omului ca fiinţă sufletesc -trupească şi la îmbogăţirea cunoştinţei lui cu raţiunile lor
înrădăcinate în infinitatea lui Dumnezeu. Dar dacă lumea îşi primeşte sensul în conştiinţa omului,
aceasta trebuie să dureze etern. Dacă n-ar dura etern, sau s-ar succeda conştiinţă după conştiinţă
doar pînă la sfîrşitul pămîntului, n -ar avea rost nici conştiinţa omului, sau cu noaşterea de către el
a lucrurilor fără conştiinţă. Dar o conştiinţă umană durînd etern trebuie să progreseze în
cunoaşterea unui conţinut spiritual infinit şi etern. Şi acesta nu e decît în Dumnezeu.'O lume
chiar infinită spaţial, neavînd în ea decît nişt e legi uniforme, nu poate oferi omului un conţinut
mereu nou, ci l-ar plictisi prin conţinutul mereu identic şi mărginit al legilor.

arc ic raţionali,c necunoscndc ec u ntulc aţiunea
c atălui,c nc arec sauc şic
ăcut?căcicnucsarcdeoseicdeloccdeccelecneraţionalec necu ntătoare
,cdacăcnuc
arccunoaştecnimiccmaicmultcdectccelecdincjurulcămntului.cicdecceci arcmaicic
ăcutcumnezeucecaceştia,cdacăcnarcic oitcsăcieccunoscutcdecei†?ceciccacsăc
nucsecntâmlecaceasta,cumnezeuciindcuncicacecărtaşicdecchiulcomnuluic


cc!


c
!

c 104

nostruc isuscristoscşiiczideştecduăcchiulcşicasemănareacui,cca,crintrunc

astelc dec har,c cunoscândc chiul,c adicăc ec u ntulc atălui,c săc oatăc săc
dondeascăcrinclcnţelegereacatăluicşiccunoscândcecăcătorulcsăctrăiascăc
iaţacmulţumităcşiccucade ăratcericită.c
arcoameniicajunşicărăcdecmintecaucnesocotitcharulcdatclorcşicrincaceastac
auc ntorsc atâtc dec multc satelec luic umnezeuc şic auc tuluratc atâtc dec multc
suletulclor,cncâtcnucnumaiccăcaucuitatcdeccunoştinţacdecumnezeucşicşiauc
lăsmuitcalţiczeicncloculcluicumnezeuc ccăcicaucăuritcidolicncloculcade ăruluic
şicauccinstitcmaicmultcceleccecnucsntcncloculcluicumnezeucelcceceste  ,cslujindc
ăturiicncloculcăcătoruluic,cdarcceeaccececcelcmaicrău,caucmutatccinstirea,cdec
lacumnezeu,claclemne,clacietrecşiclactoatăcmateria,cşiclacoameni.cacaucmersc
şicmaicdeartecdecacestea,crecumcsacsuscnainte.c
ucmerscatâtcdecdeartecnc
lisaclorcdece la ie,ccăcauccrezutcncdracicşiciaucdatcdretcdumnezei,cmlinindc
oteleclor.căcicaduceau jertfe de animale necuvântătoare şi săvârşeau
junghieri de oameni, precum s-a spus mai înainte, spre a-şi împlini
41.c Dacă existenţa fără cunoştinţă e fără sens, cunoştinţa care dă adevăratul sens făp turilor
este cunoaşterea lui Dumnezeu de către oameni. Numai cunoştinţa Celui infinit ca Persoană
poate'să ţină mereu treaz interesul oamenilor de a cunoaşte. Chiar cunoaşterea luc rurilor n-ar da
un sens deplin existenţei umane, dacă prin ele n -ar cunoaşte pe Dumnezeu cel infinit, mereu nou şi
bun în comunicarea Lui.
42.c Cei ce cunosc, cunoscând în mod raţional, n -ar putea cunoaşte Realitatea infinită dacă ea
n-ar fi raţională. Propriu -zis, dacă numai setea de a cunoaşte Raţiunea infinită îi tine si le dă un
sens, înseamnă că Ea şi există de fapt. Din Ea le vine puterea de a exista, bucuria de a exista. în
raţiunea care nu se oboseşte de a cunoaşte şi în cuvîntul care nu oboseşte de setea de a comunica,
este dată o infinitate potenţială prin participare la Raţiu nea sau la Logosul şi Cuvîntul infinit,
Care nu sînt monotone.
4†.c în setea omului de a cunoaşte la infinit e implicată voinţa Raţiunii personale infi nite,
nemonotone, de a fi cunoscută. Căci numai o persoană se prezintă ca cea a cărei cunoaştere nu
poate fi terminată niciodată şi ca cea care se poate comunica cu viaţa ei iubitoare la infinit. Cu atît
mai mult Persoana dumnezeiască, infinită prin Ea însăşi natura ei din veci.
44.c Sfîntul Atanasie vede în Fiul chipul Tatălui, iar în om, pe cel făcut «după chipul» Tatălui,
adică conform cu Cuvîntul. Iar «după chipul» constă în a cunoaşte chipul Tatălui, ʄau pe Cuvîntul,
deci a fi în legătură cu El. E făcut raţional, ca să cunoască la nesGrş it Raţiunea nesfîrşită după
care este făcut. Dar nu pentru Sine a voit Raţiunea supremă şi Infinită să fie cunoscută, ci pentru
sporirea neîncetată a omului în spiritualitate. Iar prin Fiul omul cunoaşte pe Tatăl. Căci Fiul ca
Raţiune e supremul cunoscător şi oglinda adîncu-lui infinit al Tatălui. Iar cunoaşterea aceasta e
viaţa. Cine nu cunoaşte neîncetat nu mai are pentru ce trăi. Nu mai vede nici un sens în viaţă. Cine
nu cunoaşte pe Cuvîntul cel infinit şi nu comunică cu El nu poate trăi veşnic, căci nu are pentru ce.
Numai participînd la Raţiunea supremă are omul raţiune cunoscătoare, mereu însetată de
sporirea cunoaşterii.
45.c Idolii socotiţi ca dumnezei sînt produse ale naturii. Aceşti dumnezei neexistînd, cei ce se
închină lor se închină nimicului. Ei pot prilejui doar cunoştinţa finită a naturii.

datoriile faţă de aceia, umplîn-du-se şi mai mult în patimile scelerate

ale acelora. De aceea se învăţau la ei şi magiile; şi vrăjitoriile amăgeau
pe oameni în ţinuturile lor şi toţi puneau pe seama stelelor şi tuturor
celor de pe cer pricinile facerii şi ale existenţei lor, necugetând la
nimic altceva decât la cele ce se vedeau. Şi toţi erau plini de necredinţă
şi de nelegiuire. Singur Dumnezeu nu era cunoscut şi Cuvîntul Lui,
măcar că nu Se ascundea pe Sine din faţa oamenilor, nici nu le dădea o


cc!


c
!

c 105

cunoştinţă simplă despre Sine, ci o desfăşura în chip felurit şi prin

multe lucruri.
# c
, Le-ar fi fost de ajuns harul de a fi după chipul lui Dumnezeu-Cuvîntul,
ca să-L cunoască45è. Dar Dumnezeu, cunoscând slăbiciunea oamenilor,
a yăzut de mai înainte şi nepăsarea lor. Şi a ştiut că de nu se vor lenevi
să cunoască pe Dumnezeu prin ei înşişi, vor putea să cunoască pe
Făcătorul din lucrurile zidirii. Dar de vreme ce nepăsarea oamenilor
cobora treptat apre cele tot mai rele, Dumnezeu S-a gîndit încă mai
înainte la această slăbiciune a lor, trimiţându-le Legea şi proorocii
(Rom., †, 21), care puteau fi cunoscuţi de ei, ca, chiar de le-ar fi lene să
privească la cer şi să cunoască pe Făcătorul, să aibă învăţătura Lui
aproape de ei. Căci oamenii pot învăţa mai de-a dreptul de la oameni
despre cele înalte.
Deci le era cu putinţă ca, privind la mărirea cerului şi cunoscând
armonia zidirii, să cunoască pe Cîrmuitorul ei, pe Cuvîntul Tatălui,
Care prin purtarea de grijă a tuturor le făcea cunoscut tuturor pe
Tatăl şi Care le mişca pe toate, ca prin El toţi să cunoască pe
Dumnezeu. Sau dacă se leneveau în aceasta, le era cu putinţă să se
întâlnească cu sfinţii prooroci şi să afle de la ei despre Dumnezeul
Făcător al tuturor, despre Tatăl lui Hristos; şi că credinţa în idoli e
necredinţă şi lipsită de orice evlavie. Le era cu putinţă ca, cunoscând
Legea, să se oprească de la orice nelegiuire şi să trăiască o viaţă de
virtute. Căci Legea nu era numai pentru iudei, nici proorocii nu au
fost trimişi numai pentru ei, câ, fiind trimişi la iudei, au fost prigoniţi
de aceştia, dar au fost pentru toţi o şcoală sfîntă a cunoştinţei de
Dumnezeu şi a vieţuirii duhovniceşti. Dar cu toate că bunătatea lui
Pumnezeu şi iubirea Lui de oameni a fost aşa de mare, totuşi oamenii,
biruiţi de plăcerile lor de-o clipă şi de nălucirile şi amăgirile pricinuite
de draci, nu s-au învoit cu adevărul, ci s-au îndopat cu şi mai multe rele
şi păcate, încât nu mai păreau să fie raţionali, ci neraţionali prin felul
purtării lor.
45 a. Le-ar fi fost de ajuns raţiunea cu setea ei de cunoaştere infinită, ca să cunoască
existenţa Raţiunii personale infinite, după al Cărei chip a fost făcut omul.

XIII
ăcndusecdecicoameniicneraţionali"cşicamăgireacdia oleascăcumrinduic
decretutindenicşicascunznduleccunoştinţacumnezeuluicade ărat,ccectreuiac
săcacăcumnezeu?căctacăcncaţacacestorcstăricaşacdecnenorocitecşicsăclasecec
oamenicamăgiţicdecdemonicşicsăcnuccunoascăcecl?carcatunci,ccecne oiecarc
maic ic ostc cac omulc săc ic ostc ăcutc lac nceutc duăc chiulc luic umnezeu?c
reuiacmaicdegraăccacelcsăcicostcăcutcdeclacnceutcneraţional,cdectcsăciec
ăcutcraţionalcşicsăcducăc iaţacanimalelorcnecunoscătoare7.cecne oiecarcmaic
 106 t
l.c


 cc
c

icostcsăcrimeascăcdeclacnceutcoccunoştinţăcdesrecumnezeu?cacăcnucec

redniccsocrimeascăcacum,carcictreuitcsăcnucicsecdeacniciclacnceut.c
ic cec olosc arc a eac umnezeureatorul,c sauc cec sla ăc arc a eac l,c dacăc
oameniicăcuţicdeclcnuc csecnchinăcui,ccicsocotescccăcalţiicsntcceicceciauc
ăcut?cncacestccazcumnezeuciarcicăcutcentrucalţiicşicnucentrucine 8.căcic
uncmărat,cchiarcdacăcecom,cnuclasăccetăţilecntemeiatecdecelcsăcsecsuunăcşic
săcslujeascăcaltora,csaucsăşiccautecscăareaclacalţii;cciclecatragecluareacamintec
rinc scrisoric şic lec trimitec soliic rinc rieteni,c iarc dec ec ne oiec inec elc nsuşic
entrucaicndulecacrincrezenţacsaccacsăcnucslujeascăcaltora,ccaclucrulcăcutc
dec elc săc aarăc ărăc rost.c arc atuncic nuc ec ac arătac cuc multc maic multc
umnezeucăturilorcale,ccacsăcnuciecrătăcitecdeclaclcşicsăcslujeascăccelorccec
nucsnt8"?caicalesccăcocastelcdecamăgirecnicsecacecric


c c !


c 107
46.c «4AOYO8£VTCOV TUV dvBpconcov»-; a fi raţional înseamnă a fi «după chipul»- Raţiunii
personale supreme, deci persoane care-şi dau seama de sensul vieţii, care stă în viaţa veş nică a
persoanei în comuniunea ei fără sfîrşit cu Persoana supremă şi cu persoanele umane. De la această
vieţuire raţională omul e atras spre animalitatea unei vieţuiri fără sens prin nălucirile şi amăgirile
plăcerilor de o clipă, careâi făgăduiesc o fericire care nu e fericire adevărată, o existenţă care e
mai degrabă un gol de existenţă. Aceste năluciri aco peră cunoştinţa de Dumnezeu, Cel ce este cu
adevărat, şi ca atare e Izvorul vieţii pentru cei ce caută comuniunea cu El prin împlinirea voii Lui,
şi Care le cere să nu se scufunde în plăcerile neraţionale ale trupului. Cel prin care a fost făcut
omul fiind Cuvîntul, iar omul fiind făcut după chipul Cuvîntului ca să-I răspundă, nu era potrivit
Cuvîntului «să tacă» şi omului, să nu-I răspundă.
47.c Nu e nici un sens a fi omul raţional, dar a se folosi de raţiune pentru a duce o viaţă
asemenea animalelor neraţionale. Aceasta înseamnă a nu folosi raţ iunea pînă la capăt, adică a nu
vieţui prin ea pentru cunoaşterea sensului vieţii, care constă în eternizarea per soanei printr-o
întărire a spiritului din om prin comuniunea dialogică cu Dumnezeu, Spi ritul nemuritor şi Izvorul
vieţii.
48.c Dumnezeu nu putea să-i facă pe oameni decât pentru a -L cunoaşte pe El, pentru a fi într-o
legătură dialogică responsabilă cu El. Căci numai cunosdndu -L pe El ca Cel ce este cu adevărat şi
răspunzîndu-I prin împlinirea voii Lui, omul soarbe din Izvorul vieţii şi se face părtaş de viaţa
nemuritoare. De dragul oamenilor vrea Dumnezeu ca ei să-L cunoască pe El, stînd în legătură
răspunzătoare cu El. De dragul lor i-a făcut cu acest scop. Şi numai aşa se realizează ei ca fiinţe
deplin raţionale. Iar nerealizîndu -se prin cunoaşterea sensului existenţei, care constă în
eternizarea persoanei umane, existenţa însăşi apare fără rost, desfigurîndu-se. O astfel de
existenţă a oamenilor e nedemnă chiar şi pentru Dumnezeu. Creaţia Lui devine absurdă.
48 a. Cele neraţionale n-au existenţă reală, fac creaţia lui Dumnezeu părută. Din nou sfîntul
Atanasie vede deplina existenţă aşa cum o vrea Dumnezeu în deplina raţionalitate.

l l

c
c
cinăcdecieirecşiccelececsaucăcutcodatăcărtaşecdecchiulcluicumnezeucnuc
treuiaucsăcseciardă.c
eci,ccectreuiacsăcacăcumnezeu?cecaltce acdectcsăcnnoiascăcexistenţac
lorcduăcchiulcău,ccacrincacestacsăcoatăccunoaştecoameniiciarăşicecl?c
arcaceastaccumcsarcicututcntâmlacaltel,cdecâtc enindcnsuşichiulcluic
umnezeu,c ntuitorulc nostruc isusc ristos?c ăcic rinc oamenic nuc erac cuc
utinţă,cdec remecceceicaucostcăcuţicduăccWului %.carcnicicrincngeri,c
căciceicnucsntcchiuri .cecaceeacac enitcnsuşicu ntulcluicumnezeu,carec
nccalitatecdechicalcatăluicsăcoatăcrezidicecomulccelcduăcchiulcui.c arc
aceastacnucsecuteacntâmlacdacăcnuceracnimicităcmoarteacşicstricăciunea 1.c
ecaceea,cecdretccu ntcacluatclctrucmuritor,ccacsăcoatăcicnimicităcnclc
c

moartea,c iarc oameniic ceic duăc chiulc uic săc iec rennoiţi.c ecic nuc uteac
mlinicaltcine acaceastăctreuinţăcdecâtchiulcatălui .c
# c
ăcicatunciccândcuncchicnscriscnclemncecşterscdecetelecdincaară,cestec
ne oiecsăc inăcdincnouccelcalccăruiacestecchiul,ccacsăcoatăcicnnoitcchiulcnc
materiacaceea.centruccăcmateriacnccarecsacnscriscchiulcnucecaruncatăcrinc
ştergereaclui,ccicchiulcsecntiăreştecdincnoucncea.cacelcşicreacntulciucalc
atălui,c elc cec ec chiulc atălui,c ac enitcnc loculc nostru,c cac săcnnoiascăcec
omulcăcutcduăcchiulcuicşicsălcalececcelcierdut,crinciertareacăcatelor,c
recumcziceclcnsuşicnc anghelie:c
mc enitcsăcalucşicsăcmntuiescceccelc
ierdut»c uca,c 19,1
.c ec aceeac ac susc şic cătrec iudei:c ec nuc sec ac naştec
cine acdincnou...»c oan,c†,c6
.crincaceastacnucac oritcdesrecnaştereacdinc
emeie,c cumc sec gndeauc aceia,c cic dec suletulc născutc şic ziditc dinc nou,c duăc
chiulcui.c
ec remeccecneuniacidoleascăcşicnecredinţacstăneauclumeacntreagăcşic
acoereauc cunoaştereac dec umnezeu,c cinec uteac săc n eţec lumeac desec
atăl?cec acsuneccăcomul?carcnuceracdatăcoamenilorcutinţacsăcstrăatăc
totcămntulcdecsucsoare,cniciciriiclorcsăcalergecestectot, nicicutereacdecacsec
acec rednicicdec crezarec ncri inţac ui,c nicic orţacdecac secmotri icrinceic
nşişicamăgiriicşicnăluciriicdemonilor.căcicodatăccec
49.c Cel ce este şi el după chipul Altuia, ca şi semenii săi, nu poate înnoi calitatea sa de a fi
după chipul Aceluia, ci numai Acela însuşi poate face aceasta.
50.c îngerii nu sînt chipuri după care omul să fie după chipul lor. Ci noi avem ca model, ca
chip normativ, pe însuşi Cuvîntul, sau Raţiunea supremă personală, necreată. Nu în comunicare
cu îngerii avem viaţa eternă.
51.c Forţa nimicitoare a specificului omului, de existenţă «după chipul» lui Dumnezeu, adică
raţional, prin comuniunea fără sfîrşit cu Raţiunea personală supremă, e stricăciunea şi moartea,
sau nefiinţa, care, grefată pe fiinţă, face fiinţa nedeplin raţională, deci nedeplin existentă, prin
ieşirea din comuniunea dialogică responsabilă cu Cuvîntul vieţii. Din nou sflntul Atanasie
identifică existenţa deplină cu raţionalitatea deplină, care se păstrează în comuniune cu
Raţiunea supremă.
52.c Ideea aceasta a sfîntului Atanasie că numai Cuvîntul, ca chip al Tatălui şi de aceeaşi
fiinţă cu El, ne poate mîntui de moarte, e motivul pentru care el lupta pentru cali tatea de chip al
Tatălui, a Fiului întrupat şi de o fiinţă cu El.
10H lt& .c


 c  .c

c
c
toţiceraucrăniţicsiczăăciţicdecamăgireacdrăceascăcşicdecdeşertăciuneacidolilor,c
cumcarcicututccon ingec reunulcdintrecoamenicsuletulcşicminteaccelorlalţic
oameni,c cndc nicic unulc dinc eic nuc uteac măcarc edea?c arc ceeac cec nuc edec
cine a,ccumcoatecn ăţacecalţii?c
arcoatec acziceccine a:cajungeaczidirea.carcdacăcarcicajunsczidirea,cnuc
sarc ic rodusc attc dec maric rele.c ăcic zidireac existac şic totuşic oameniic sec
năşuraucncrătăcireaclorcncri inţacluicumnezeu.c
eccineceracdecicne oie,cdacăcnucdecu ntulcluicumnezeu,carec edecşic
suletulc şic minteac şic arec mişcăc toatecnc zidirec şicrinc elec acec cunoscutcec
atăl?8†.c racroriuc eluic cecn ăţacdesrec atălcrincurtareacdec grijăc şic
rumoasacntocmirecactuturor,csăcrennoiascăcaceastăcn ăţătură .carccumc
uteacacecaceasta?coatec acziceccine accăcocuteacacectotcrincacelea,cdecic
arătndciarăşicrinclucrurileczidiriiccelecri itoareclacl.carcaceastăcatăcnuc
maic a eac rodc sigur.c ăcic oameniic auc trecutc odatăc cuc edereac acestea,c
c

nemaicăutndcncsus,cciclecnduşicochiicncjos.cecaceea,cecdretccu ntc rndc

săcoloseascăcecoameni,c ineccacom,clunduicunctrucasemănătorclor,centruc
cacceiccecnauc oitcsăccunoascăcdincurtareacdecgrijăcşicdinccârmuireactuturorc
săccunoascăcdinccelecdecjosccnţelegcdincatelectruului,cadicăcdincatelec
să rşitecrinctruc cecu ntulcluicumnezeucnctrucşi,crincl,ce catălc
ui .c
#c

şaccumcuncuncn ăţător,ccarecarecgrijăcdecuceniciicsăi,cn aţăcecceiccecnuc
secotcolosicdeccelecmaicnalteccoorândclaceicrinccelecmaicsimle,clacelcacecşic
u ntulcluicumnezeu,ccumcziceca el:cec remeccecrincnţeleciuneacluic
umnezeuclumeacnucaccunoscutcrincnţeleciunececumnezeu,cacine oitc
umnezeucsăcmntuiascăcecceicceccred,crincneuniacroo ăduirii»c cor.,c1,c
1
.catciindccăcoamenii,cntorc
5†.c Cuvîntul întrupat este Cel ce lucrează în creaţiune, înainte şi după întrupare, fiind
Cuvîntul creator şi providenţiator. El cunoaşte mintea şi sufletul, sau gîndurile şi simţirile lui,
fiind aproape de el. Deci Şi le poate şi însuşi prin întrupare. Dar El mişcă în mod raţio nal toate
energiile create, le ţine şi le mişcă în ordinea raţională în care le -a creat. De aceea Si omul făcut
după chipul Lui pune ordine în cele ce-i sînt de trebuinţă din natură. Prin raţionalitatea lor în
mişcare omul poate descifra raţiunile creaţiei, dar prin aceasta nu o cunoaşte numai pe ea, ci şi pe
Cel ce, ca Subiect creator al acestei raţionalităţi, o sus ţine şi o mişcă în ordine. Dar El nu e un
Logos imanent creaţiunii, în sens panteist, ci e Fiul personal al Tatălui personal, făcând cunoscut
prin Sine, ca prin Cel ce lucrează în creaţiune, pe Tatăl Său, adîncul-obîrşie din care este El, Care a
creat prin El şi conduce toate în ordine.
54.c Revelaţia mai presus de fire, adusă prin venirea Cuvîntului în trup, nu face decât să
reînnoiască şi să împrospăteze revelaţia Lui prin natură, arătată în toate lucrurile şi per soanele ca
raţiuni şi cuvinte ale Lui.
55.c Ch. Kannengiesser, în ediţia acestei lucrări a sântului Atanasie (Sur l'incarnation du
Verbe, Sources Chretiennes, nr. 199, p. 150-156), face o deosebire între omul care ar fi rămas legat
de Dumnezeu, dacă n-ar fi căzut, şi omul restaurat în Hristos. Dar el merge mult prea departe,
silogismul său ducîndu-1 la concluzia că nu se poate face o deosebire între sufletul omului şi
mintea lui.

cînd spatele contemplării lui Dumnezeu şi avînd ochii scufundaţi în

jos ca într-un adînc, îl căutau pe Dumnezeu în cele ale simţurilor,
închi-puindu-şi ca zei oameni muritori şi demoni, Cuvîntul lui
Dumnezeu, Mîntuitorul nostru comun şi de oameni iubitor, îşi ia trup
şi vieţuieşte ca om între oameni şi atrage simţurile tuturor oamenilor,
ca cei ce cugetau că Dumnezeu este în cele trupeşti să cunoască
56.c Aici sfîntul Atanasie arată adevăratul înţeles al învăţării oamenil or prin trupul lui
Hristos. Nu e vorba de o învăţare a lor din experienţa unui păcat depăşit, ci dintr -un model de
trup prin care se vedea curăţia sufletului omenesc şi prin el prezenţa ajutătoare a puterii
dumnezeieşti. Hristos le dădea putinţa să sfinţea scă înseşi simţurile obişnuite, să hu se ispitească
de cele materiale şi de semenii lor ce păcătuiau cu trupul, arătîndu -le urî trup ce persistă în
înfrînare şi văzînd prin el pe Dumnezeu -Cuvîntul. Trupul lor se raţionaliza, primea putere să se
raţionalizeze, privind trupul deplin raţionalizat prin Raţiunea personală supremă, Care-1
asumase. De altfel şi oamenilor din rai li se poruncise să se menţină în curăţie şi prin privirea
curată cu simţurile la lucrurile firii. Nu ajunge numai «credinţa umilă a fiecă rui credincios» în
Hristos, ca el să se mîntuiască, ci e necesar fi un efort spre menţinerea trupului în îhfrînarea de la
păcat, după pilda lui Hristos. Altfel în ce ne-ar fi ajutat Cuvîntul lui Dumnezeu întrupîndu-Se?
57.c Odată ce au cunoscut prin simţuri pe Cuvîntul în trup, n-au învăţat numai să se silească
să-L urmeze, ci au învăţat, prin comparaţia celorlalţi oameni cu El, să nu -i mai socotească zei, iar
zidirea de care se minunează o vedeau ca operă a Lui. Deci oriunde şi-ar fi îndreptat simţurile,
după ce au cunoscut prin simţuri pe Cuvîntul în trup, nimic nu -i mai ispitea să le socotească pe
cele văzute mai presus de El. Simţurile lor au fost eli berate de această ispită. Simţurile sînt şi ele
puteri organizate raţional, prin care raţiunea -subiect poate sesiza raţiunile lucrurilor.
58.c Cum ar fi zei cei ce n -au putut învia? Ei arătau prin aceasta că nu sînt dumnezei, tntrucît
singur Hristos a înviat, vedeau că singur El este Dumnezeu.


cc!


c
!

c 109

adevărul din faptele ce le lucrează Domnul prin trup şi prin El să

cugete la Tatăl56. Căci fiind oameni şi cugetând toate cele lumeşti erau
atraşi de toate cele spre care se îndreptau simţurile lor şi din toate
părţile învăţau adevărul. De erau copleşiţi de zidire, o puteau acum
vedea mărturisind pe Domnul Hristos; iar de era atrasă cugetarea lor
de oameni, în aşa măsură că îi putea socoti zei, din faptele
Mîntuitorului, comparând faptele Lui şi ale acelora, li se arăta că
între oameni singur Mîntuitorul e Fiul lui Dumnezeu, cele săvîr-şite
de ei nefiind asemenea celor făcute de Dumnezeu-Cuvîntul57. Chiar
de erau robiţi de demoni, văzîndu-i pe aceştia alungaţi de Domnul, au
putut cunoaşte că numai Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu şi că
demonii nu sînt zei. Iar dacă mintea lor era preocupată de morţi, încît
să creadă în ei ca în nişte eroi, sau, cum îi numeau preoţii, zei, văzînd
învierea lui Hristos mărturiseau că acestea sînt minciuni şi că
singurul Domn adevărat este Cuvîntul lui Dumnezeu care a biruit
moartea58. De aceea S-a şi născut şi a venit ca om şi a murit şi a înviat,
tocind şi umbrind prin faptele Sale cele lăudate ale oamenilor care au
fost, ca oriunde ar fi atraşi oamenii, să-i înalţe de acolo şi să le facă
cunoscut pe Tatăl Său cel adevărat, precum El însuşi zice: «Am venit
să mîntuiesc şi să aflu pe cel pierdut» (Luca, 19, 10).
c

110 rttlc


 c c

c
c
XVI
ecic odată ce a căzutc cugetareac oamenilorc în celec suusec simţurilor,c
Cuvîntul -a gortc ec inec cac săc ec aratec rinc tru,c entruc ca sâ
întoarcă srec inec cac omc şic săc ndretec simţurilec lorc srec ine 8";c şic aşac
văzînducaceiaceclccacom,csăcseccon ingăcrincatelecsă rşitecdeclccăc
este nucnumaicom,ccicşicumnezeucşicu ntulcşicnţeleciuneacade ăratului
umnezeu.c
Aceasta oindc săc oc aratec şic a el,c zice:c nrădăcinaţic şic ntemeiaţic nc
iubire, săc uteţic nţelegec cuc toţic sinţiic carec estec lărgimeac şic lungimeac şic
nălţimeac şic adncimeac şic săc cunoaşteţic dragosteac luic ristosc cec co rşeştec
cunoştinţa,ccacsăc ăcumleţicdectoatăclinătateacui»c es.,c†,c1719
8.cCăci
u ntulc ec ntindec ec inec retutindeni,c şic susc şic josc şic nc adncimec şi nc
nălţime:csus,cnczidire,cjos,cncntruare,cncadncime,cnciad,cnclărgime, nc
lume;ctoateclecumlecdeccunoştinţaca 9.cecaceeacnucacaduscndatăccecac enitc
jertacceacentructoţi,credndctruulcăucmorţiicşicn iindu1cşicrincaceastac
ăcnduec ne ăzut.c ic ac arătatc oc reme,c rămnndc văzut nc truc şic
să rşindcastelcdecatecşicăcândcsemneccarecăceauccunoscut nuccacom,ccic
cacumnezeucu ntul.căcicncdouăceluricneacdovedit ntuitorulciuireac
acdecoameni:cecdecocarte,cacnimicitcmoartea şi ne-a rennoit;cecdecalta,c
iindc nearătatc şic ne ăzut,c ac arătatc şic acfăcut cunoscut 9"c rinc ate,c cac
iindcu ntulcatălui,crmuitorulcşicmăratulctuturor. c
c
Capitolul IV
Valoarea mântuitoare a întrupării Cuvîntului
# c
ăcicnucacostcnchiscnctru;cniciciindcnctru, cliseacdincaltăcarte.cicic
nu mişca truulc srec ce a,c lăsndc toatec celelaltec goalec dec lucrareac şic dec
purtarea uicdecgrijă.ci,cminunecco rşitoareciind,cu ntulcnucerac cuprins
decce acncchicdeoseit;ccicmaicdegraăcleccurindeaclcnsuşicec toate. ic
recum,cdeşicestecnctoatăczidirea,cestecncaarăcdectoatecduăc
58 a. Să dea simţurilor un alt conţinut, să le ajute să vadă printr -un trup cele mai pre sus de
trup. Astfel s-au putut sfinţi înseşi simţurile.
58c b. Prin simţurile înseşi s-au putut cunoaşte dimensiunile infinite ale dumnezeirii
Cuvîntului întrupat.
59. Sus, în cosmosul corpurilor cereşti; jos, în trupul Său, în adîncimea întunecoasă a iadului ,
în lărgimea orizontală a lumii pămînteşti. Din toate se poate cunoaşte El, din toate iradiază
cunoştinţa Lui, ca din nişte făclii, ca din nişte cuvinte care ne învaţă şi ne cer să -L cunoaştem.
Prin toate trecem dincolo de ele în înţelepciunea şi infinita tea lui Dumnezeu.
59c a. E un alt mod în care simţurile oamenilor au văzut în Hristos pe Dumnezeu: prin
faptele Lui minunate. Precum se vede, Cuvîntul a luat trup pentru mai multe motive decît
cele menţionate. însă ele se îmbină. Numai într-un trup curat se putea manifesta puterea
Cuvîntului în fapte de totală curăţie şi bunătate şi mai presus de fire. într-un trup care
cedează tuturor ispitelor, într-un trup în care nu se manifestă puterea spiritului, nu se


cc!


c
!

c 111

iinţă,cdarcestecinctoatecrincuterilecui,corinduindulecectoate,cntinzndcnc

toatecurtareacuicdecgrijăcsicdăruindc iaţăciecăreiacşictuturorcdeodată,ctotc
aşa,c curinzndc toate,c estec necurins,c iindc ntregc numaic nc atălc nc toatec
ri inţele.c

stelc iindc şic nc truulc omenescc şic ăcndu1c iuc lc nsuşi,c lec ăceac dec
asemeneac iicectoatecşiceracnctoatecşicncacelaşictimcncaarăcdectoate.cic
ădndueccunoscutcdinctrucrincate,cnuc eracmaicuţinc ăzutcrinclucrareac
ac nc toate.c croriuc suletuluic săc adăcrinc cugetăric şic celecdinc aarăcdec
truulc său,c darc nuc săc şic lucrezec nc aarăc dec truulc său,c sauc săc miştec celec
deartecdecacestacrincrezenţacsa.căcicniciodatăccugetândcomulclaccelecdec
dearte,cnuclecşicmişcăcşicnuclecmută.cucmişcăcsoarelecşicnucaceccerulcsăcsec
n ârtească,cşezndcnccasacsa.ciclec edececacesteacmişcndusecşicsă rşindu
se,cdarcnucarecşicutereacsăcacăcelcacestea.c)cucaşaceracnsăcu ntulcluic
umnezeucnctru.căcicnuceraclegatcdectru,ccicmaicdegraăc clcstăneacec
acesta.cnctceracşicncelcşicnctoate,cacşicncaarăcdecceleccecsnt.cictotuşicnucec
odihneacdectcncatăl.ciclucrulccelcmaicminunatceraccăc ieţuiacşiccacom,cdarc
dădeacnccalitatecdecu ntulc iaţăctuturorcşiceracnccalitatecdeciulcmreunăc
cucatălc

stelccndcecioaraclcnăştea,clcnucătimea 91†,cnicicnucecntinacdectru,c
cic maic degraăc sinţeac şic truul.c ic iindc nc toate,c nuc ec mărtăşeştec )iec
toate,ccdcmaicdegraăctuturorclecdăc iaţăcşiclechrăneşte 9.căcicdacăcsoarelec
ăcutcdeclcşic ăzutcdecnoicsecn ârteştececcercărăcsăcsecntunececdeccorurilec
dec ec ămntc ec carec lec atinge,c nicic nuc ec ntunecatc dec ntuneric,c cic maic
degraăcelcleclumineazăcşicleccurăţeştececacestea,ccucmultcmaic rţoscreac
ntulc u ntc alc luic umnezeu,c arec ec şic ăcătorulc şic omnulc soarelui,c
ăcndueccunoscutcnctru,cnucecntina,ccicmaicdegraăcnestricăciosciindcşic
truulcuicmuritorcalnduseclcăceac iucşi³1ccurăţacşicecacesta,cl,carec
ăcatcnacăcut,cnicicsacalatc icleşugcncguracui»c cetru,c,c
6.c
# c
ndcdecicteologiic e angheliştii
csuncdesreclccăcacmncatcşicacăutcşic
acnăscut,calăccăctruulccactrucsecnăşteacşicsechrăneaccucmncăricotri itec
ui,cdarcumnezeuu ntulcare,ciindcunitccuctruul,ctoateclec
srlt&c


 cc
c
poate manifesta nici puterea lui Dumnezeu. Printr -un trup gros şi gras de multă mîncare, băutură
şi odihnă nu se săvirşesc faptele mai presus de fire ale lui Dumnezeu. «Puterea Mea s e desăvîrşeşte
întru slăbiciune», a zis Pavel (II Cor., 12, 9). Desigur, nici printr -un trup uscat de invidie nu Se
poate manifesta Dumnezeu. în trupul a cărui raţionalitate e dezorganizată de patimile mişcate de
demoni nu poate lucra Raţiunea-Subiect suprem. 59 b. Nu suporta pasiv naşterea, ci El însuşi Şi -o
lucra.
59 c. Fădndu-Se om, nu primea de la cele create nimic, cum primim noi ca oameni, ci continua
să le dea tuturor toate. Deşi Se arăta ca primind de la ele (pîine, apă, aer), dar El le dădea toate şi
deci El era cel ce le făcea chiar pe cele ce le primea.
60. Cuvîntul, deşi întrupat, rămînea transcendent, în sensul că nu era afectat de cele create,
căci atunci ar fi fost atras în mişcarea lor supusă legilor compunerii şi descom -
c
drmuia,cnucăceaccunoscutcrinccelecce leclucracnctrucecom,ccicecumnezeu
u ntu1.cicsecsuncacesteacdesrecl,cdec remeccectruulccarecse mişcacşic
c

sec năşteac şic ătimea61*c nuc erac alc altcui ac decâtc alc omnului.c ec aceea,c
ăcnduec tru,c treuiac săc sec sunăc şicacesteac cac desrec unc om, ca săc ec
arateca ndctrucade ăratcşicnucnumaicrincnălucire.carcrecumcdincacesteac
eccunoşteaccaciindcrezentctrueşte,caşacdincatelecce le să rşeacnctrucec
ăceaccunoscutcecineccaciulcluicumnezeu 6.c
ec aceeac strigac cătrec iudeiic necredincioşic zicând:c ec nuc acc lucrurilec
atăluic eu,c săc nuic credeţi.c arc dec lec acc şic nuc credeţic nc ine,c credeţic
atelorcele,ccacsăcştiţicşicsăccunoaşteţiccăcatălcestecntrucinecşicucntruc
atăl»c oan,c 1,c †7†8
.c ăcic recumc ne ăzutc iindc estec cunoscutc din
lucrurileccreaţiunii,caşacăcânduecomcşicne ăzânduecnctru,ceccunoaştec
dinc atec căc elc cec lec lucreazăc nuc ec om,c cic utereac şic u ntulc luic
umnezeu6*.căcicdacăcoruncindcdracilor,caceştiacsecsuun,caceastacnucestec
atăc omenească,c cic dumnezeiască.c auc cine,c ăznduc ec lc tămăduindc
olile,ccăroraclecestecsuuscneamulcoamenilor^&lcmaicsocoteştececEl om şicnuc
umnezeu?c ăcic curăţacleroşi,c ăceac şchioiic săc umle,cdeschideac urechilec
surzilor,c dădeac ederec orilorc şic alungac urc şic simluc toate olilec şic toatăc
neutinţacdeclacoameni.c arcdincacesteacoricinecuteacvedea dumnezeireacui.c
ăcic cine,c ăznduc dândc cui ac ceeac ceic liseac rinc naşterec şic deschizândc
ochiic oruluic dinc naştere,c nuc arc ic nţelesc căc uic Ii era suusăc naştereac
oamenilorcşiccăclceracăcătorulcşicziditorulcacesteia?căcicelccecdăcceeaccecnuc
arecomulcdincnaştere,cec ăditccăcecomnulcnsuşicai naşteriicoamenilor61>.cec
aceea,ccndcaccoortclacnoiclacnceutcŞi-a lăsmuitctruulcăucdincecioara,c
cacsăcdeactuturorcocroăcnucmicăca dumnezeiriicalecrincatulccăcelccecac
lăsmuitcecacestacestecşicăcătorulccelorlaltectruuri6c.căciccine,c ăzndcăcsec
naştecărăcdecăratc

punerii; ci El le dădea de la Sine viaţa, curăţia, puterea. El nu primeşte slăbiciunea, ci numai dă

puterea.
61.c Deşi trupul Său se hrănea, nu o făcea ca un trup de sine, ci ca trupul Subiectului
dumnezeiesc. De aceea faptele săvîrşite prin trup, deşi unele din ele erau pentru trup,
erau totuşi ale Cuvîntului.
61a. Mai înainte s-a spus de Cuvîntul ca Subiect al trupului că nu suporta pasiv naşte rea ca
om, ci Şi-o lucra El însuşi. Dar trupul însuşi suporta din partea Cuvîntului naşte rea. Pe lingă aceea
El a luat în firea omenească afectele (patimile ireproşabile).
62.c Mai mult Se cunoştea Cuvîntul întrupat ca Fiul Tatălui prin faptele de putere ce le
săvîrşea prin trup. Se pare că mai ales pe acestea le înţelege sfîntul Atanasie cînd vor-
beşte de «faptele» Cuvîntului prin trup.
62 a. Din lucrurile creaţiei Se vede Cuvîntul cel nevăzut ca din nişte chipuri plastici zate ale
raţiunilor Lui; din faptele şi cuvintele trupului Lui este văzut Cuvîntul întrupat, El însuşi
rămînînd fnsă tot nevăzut. însă faptele Lui prin trup arată o prezenţă mai i ntimă şi mai efectivă a
Lui. Căci sînt fapte deosebite de faptele tuturor şi de cele permise de natură. Ele se simt că sînt ale
Lui, ca Subiect dumnezeiesc al lor, aşa cum din faptele celorlalţi oameni se simte că sînt ale unor
subiecte umane.
62 b. El completa ceea ce n-a dat în anumite cazuri naşterea.
62 c. Cum a creat la început trupul lui Adam fără de sămînţă, sau pe al Evei, folosin -du-Se de
Adam, a putut să-Şi creeze şi un trup propriu, folosindu -Se numai de trupul
c



c c !


c 11†

l

c
c
un trup, numai din ecioară,cnucsecgîndeşte că Cel ce Se arată în acest
trup este făcătorul şi Domnul tuturorc celorlalte truuri?"%1c Şi cine,
văzînd firea apelor schimndu-se şi prefăcîndusec nc in,c nuc uteac
nţelegeccăcelcce a ăcutcaceastacecDomnul şi ăcătorulciriictuturorcaelor?c
ecaceea acăşitcşicecmareccacunctăncşicumlaceceaccacecămnt,cdndc
ri itorilorcdo adacstăniriicuicestectoate.c archrănindccucuţinecinicattac
mulţimecşicăcndcdinccelecuţinecelşugcmare,cnctcacsăturatccuccincicinic
cincicmiicdecoamenicşicaucrămascmaicmultecdectcaucost,cnacăcutccunoscutc
altce acdecâtccăclcestecomnulcurtăriicdecgrijăcalctuturor.c
# #c
ic toatec acesteac ac socotitc ntuitorulc dec inec săc lec acăc entruc ca,c dec
remeccecoameniicnucrecunoşteaucro idenţacuicnctoatecşicnuc edeaucrinc
creaţiunec dumnezeireac ui,c săc oc adăc dinc atelec uic rinc tru6†c şic săc
dondeascăcrinclccunoştinţacdesrecatăl,ctrecândccuccugetarea,crecumc
amcsuscnainte,cdeclaccelecncarte,clacurtareacuicdecgrijăcentructoate.căcic
cine,c ăzndc stănireac uic asurac dracilor,c sauc câne,c ăzndc ec dracic
mărturisindccăclcestectănulclor,csec acmaicndoicnccugetccăclcesteciulcşic
nţeleciuneacşicutereacluicumnezeu?c
arcniciczidireacnacăcutocsăctacă,cci,clucrucminunat,cchiarcşicncmoarte,c
saucmaicalescnciruinţacasuracmorţii,cadică,ceccruce,ctoatăcireacmărturiseac
căcelccececăceaccunoscutcşicătimeacnctrucnuceracsimlucom,cciciulcluic
umnezeucşicntuitorulctuturr 6.căcicşicsoarelecşiacntorscaţacşicămntulc

femeii. El Şi-a luat astfel un trup în legătură cu trupurile omeneşti, dar fără plăcerea înfierbî ntată
şi păcătoasă a împreunării între bărbat şi femeie. în Cuvîntul dumnezeiesc sînt date potenţial
toate cele create, deci şi trupurile noastre. Sub puterea ideii potenţiale a fiecărui trup aflat în El,
se naşte fiecare trup când voieşte El, deci s -a putut naşte şi trupul Său. Din Adam se ia femeia, din
Măria se ia trupul Său bărbătesc pentru a se arăta legă tura interioară între trupul bărbătesc şi
cel femeiesc. Dar dacă din Adam se ia trupul femeii în vremea somnului lui, din Măria se concepe
cu consimţirea ei conştientă, arătîn-du-se şi contribuţia credinţei ei.
62 d. Se vede cât de importantă dovadă a dumnezeirii lui Hristos consideră sfinţii părinţi
naşterea Lui din Fecioara.
6†.c Faptele mai presus de fire săvârşite de Domnul prin trup au avut, între alte le, rostul să
facă vădit că nu natura este ultima realitate, ci El, Care e mai presus de ea şi Făcăto rul ei; adică
au avut rostul să arate transcendenţa Lui faţă de creaţiune. E un alt motiv pentru care Cuvîntul
ia trup şi Se arată prin el. Prin trup dădea o dovadă mai puţin supusă îndoielii despre
dumnezeirea Lui. Prin materia însăşi, atât de strict supusă legilor, Dumne zeu poate lucra într-un
mod mai presus de legi, El fiind Domnul libertăţii şi al puterii superioare legilor naturii. Sfîntul
Atanasie dă aci un alt motiv al întrupării Cuvîntului. Raţiunile creaţiunii sînt dependente de El -
Raţiunea supremă. El poate grăi prin ele şi alt fel, arătând în El puterea Lui superioară faţă de ele,
aşa cum omul poate pune uneori în cuvintele lui mai multă putere decât cea care lucrează prin
simplele lor înţelesuri.
64.c Crucea şi piroanele n-au putut să-L înfrângă pe El, ci, dimpotrivă, au fost prilejuri să se
arate învinse de Cel ce le-a răbdat fără şovăială, biruind moartea prin tăria supe rioară a Sa ca
Dumnezeu, lucrătoare în sufletul şi trupul Lui şi înviind.

 cccc  c  c cl|ccc


 c
 114 t
l.c


 cc
c

sacclătinatcşicmunţiicsaucdesicatcşictoatecsauc
 c

umlutcdecsaimă".coatecarătauccăcristosccelcdececrucececumnezeu,ciarc

zidireac toatăc estec slujitoareac ui,c mărturisindc rinc ricac eic rezenţac
tănului.c
şacecarătacu ntulcluicumnezeucoamenilorcrincatelecuic
nctru
.carcseccu inecsăcnăţişămcşicsrşitulc ieţuiriicşicalcetreceriicuicnc
truc şic săc sunemc cumc ac ostc şic moarteac truuluic ui.c
ceasta,c maic alesc
entruccăcunctulcdeccăeteniecalccredinţeicnoastrecestecacestacşictoţicoameniic
suncaceasta.crincaceastac eicşticcăcşicdincaceastacristoscecaceccunoscut,c
nucmaicuţin,ccicchiarcmaicmult,ccacumnezeucşic caciulcluicumnezeu.c
&ertacdececrucec
##c
ricinac arătăriic uic nc truc amc susoc nainte,c attc ec ctc miac ostc cuc
utinţăcşicecdtcamcututcsăcnţeleg.cricinacaceastacacostccăcnuceraccucutinţăc
altuiacsăcreacăcstricăciosulcncnestricădoscdedtcnumaicântuitorului,carecac
ăcutcşiclacânceutctoatecdincceleccecnucsnt.cecasemenea,ccăcnuceraccucutinţăc
altuiacsăcrezideascăcncomcexistenţacduăcchiulcluicumnezeucdedtchiuluic
atălui6 ".c ic nuc erac cuc utinţăc altuiac săc acăc rinc n iere,c ec muritorc
nemuritor,cdedtcceluicceceracnsăşiciaţa,cadicăcomnulcnostruc isuscristos 66.c
ic nuc uteac n ăţac desrec atălc şic nuc ac surac credinţac nc idolic dedtc
rmuitorulccarecacorânduitctoatecşicecsingurciulc
nuăscutcşicade ăratcalc
atălui.c
arcdec remeccecmaictreuiacsăcşiclăteascăcdatoriactuturorcccăd,crecumc
amcsuscânainte,ctreuiacsăcmoarăcnumaidedt,cacestaciindcmaicalescmoti ulc
entruccarecac enitclacnoi66"ccduăcdo ezilecdumnezeiriicalecdatecrincate,cac
aduscşicjertacentructoţi,cdndctemlulcăucsrecmoartec  r.,c9,1,c
,ccacsac
acăcectoţicne ino aţicşiciertaţicdecneascultareacdec


c c !


c 11†c
85.cPuterea dumnezeiască din trupul Domnului de pe Cruce sè -a întins peste toate,
acestea participînd la durerea Lui, arătfnd legătura între om şi fire şi, în mod culminant,
între Omul, care e totodată Dumnezeu, şi fire. (în -«Mioriţa» poporul român a arătat parti-
ciparea firii la evenimentul morţii omului). De bucuria omului se înveselesc animalele din
jurul lui şl se luminează locul unde se află; de întunericul de pe faţa lui se întunecă toate.
Cel ce scrie aceste rînduri îşi aminteşte cum la moartea unui copil s -a răsturnat în casă un
ciubăr cu un ficus şi acesta s-a rupt.
65ca. Făcîndu-Şi Creatorul proprie firea omenească creată, El însuşi S-a făcut ipostas
al ei, ca ea să vieţuiască în conformitate cu El ca model, adică să revină la existenţa după
chipul Lui pentru eternitate.
86.cNumai Cel ce a orînduit toate putea să restabilească rînduiala lor căzută în dezor-
dine. Căci din El, ca Raţiune supremă, curge puterea bunei orînduieli a tuturor, sau raţio-
nalitatea lor adevărată.
66ca. Neascultarea nu se putea vindeca total decît prin jertfă, opusul radical al neas-
cultării egoiste.
til l"

c
c
lacnceutc
oc,c12, icsăcecaratectotodatăcecinecmaicnaltcdectcmoartea,c
arătndctruulcăucnetricăcioscdretcrgacn ieriictuturor".c
 116 t
l.c


 cc
c

icsăcnuctecmiricdacăcsunemcdecmultecoricacelaşiclucrucdesrecaceleaşi.c

ăcicdec remeccecgrăimcdesrecună oireacluicumnezeu,ctreuiecsăctlcuimc
acelaşicnţelescrincmulteccu inte,ccacsăcnucăremccăclăsămcce aclacocartecşic
săcimcsocotiţiccacuniiccecgrăimccucnendestulare.c
ecictruulcui,ca ndcaceeaşicireccacactuturorc ccăciceractrucomenesc,c
măcarccăcsacalcătuitcrintrocminunecdecchicnouccşiciindcdecicşicelcmuritor,cac
muritc otri itc sorţiic truurilorc noastrec asemănătoare;c darc rinc sălăşluireac
u ntuluic nc el,c nuc sac stricatc otri itc iriic lui,c cic entruc u ntulc luic
umnezeuccareclocuiacncel,ceracncaaracstricăciunii68.cicastelcsaucetrecutc
cuc elc nc chic minunatc amndouăc acesteac mreună:c moarteac tuturorc sac
mlinit688cnctruulcomnuluicşicmoarteacşicstricăciuneacaucostcdesiinţatecnc
elcentrucu ntulccareceracunitccucel 68.căciceracne oiecdecmoartecşictreuiac
66 b. Cuvîntul Cel ce e viaţa a luat trupul nostru muritor mai ales pentru ca, primind moartea
în acest trup, s-o învingă pentru noi toţi, sau să întindă biruinţa aceasta a mor ţii la toţi.
67.c Deocamdată sfîntul Atanasie arată în mod general două motive ale morţii Domnu lui: a)
eliberarea noastră de moarte prin moarte, sau scăparea noastră de urmarea neascultării lui
Adam, deci şi de vina de pe urma ei. Căci în jertfa Lui ca om e toată iubirea noastră întoarsă spre
Tatăl şi, ca urmare, toată iubirea Tatălui întoarsă spre noi; b) dove direa superiorităţii Sale ca
Dumnezeu asupra morţii. Aceste două motive sînt strîns legate. Dacă nu se dove dea mai tare ca
moartea, nu ne putea elibera pe noi de moarte.
68.c Nu era nestricăcios prin fire, căci nici o creatură materială nu e stricăcioasă prin sine, ci
e supusă legii compunerii şi descompunerii, sau mişcării neîncetate a atomilor. Nici Adam înainte
de cădere nu avea nestricăciunea prin fire, ci prin puterea harului din el. Deci nici trupul lui
Hristos nu avea nestricăciunea prin fire, ci datorită puterii Cuvîntu lui ce Se afla în el. Biserica a
condamnat pe aftartodocheţii din sec. V-VI, care socoteau că trupul Domnului eră nestricăcios
prin fire. Fără îndoială Cuvîntul putea să ţină trupul şi în stare de nemurire dacă ar fi voit. Dar El
a voit să primească moartea cu trupul pentru a o învinge, nu nesuportînd -o, ci suportînd-o. Dădea
o dovadă mai sigură a puterii Lui ridi -cîndu-Se din moarte la viaţă, decît ocolind moartea. El n -a
evitat să trăiască pînă la capăt destinul omenesc, arătîndu -ne şi nouă rostul pozitiv al trăirii
acestui destin. Dacă ar fi ocolit moartea ar fi ocolit -o numai pentru Sine. Numai învingînd-o în
trupul Său, a învins-o pentru toţi.
68 a. Moartea s-a împlinit în trupul Domnului în multe sensuri: a) ea şi -a făcut şi în El
lucrarea ei; b) s-â împlinit în trupul de vîrf al umanităţii; c) dar tocmai de aceea, a ajuns la capătul
ei, epuizîndu-şi puterea în acest trup omenesc, care prin puterea Cuvîntului din el a înfrînt -o.
Căci a fost primită într -un trup prea puternic, ca să nu fie înfrîntă, ca să nu se dovedească mai
slabă decît viaţa nesecată ce era în el; ea a înghiţit, cum spun Pă rinţii, un piron care a devorat-o.
68 b. Aci sfîntul Atanasie arată că jertfa lui Hristos n -a fost pentru satisfacerea onoarei Iui
Dumnezeu, sau o ispăşire, ci a avut sens ontologic. E drept, Hristos a primit moartea supunîndu -
Se legii, care aducea pentru ieşirea lui Adam din comuniunea cu Dumnezeu prin neascultare. Dar
nu Dumnezeu a dat moartea, ci omul şi-a atras-o, despărţindu-se de Viaţă sau de Dumnezeu.
Hristos a murit nu pentru că era şi El despărţit ca om de Dumne zeu, ci pentru că a luat firea
omenească aşa cum ajunsese. Putea să nu moară, dar a primit-o în umanitatea Sa ca s-o învingă.
Stricăciunea n-a mai lăsat-o să se producă, pentru că ea era potenţial în moartea primită. Dar în
momentul producerii ei a dat drumul dum -nezeirii Sale ca să opreasc ă stricăciunea; şi să învingă
starea Sa de moarte. Pe de altă

săcrimeascăcmoarteacentructoţi,ccacsăcsecmlineascăcceeaccecsecdatoracdec

cătrectoţi.cecaceea,cu ntul,crecumcamcsus,cdeoarececnuceraccucutinţăccac
lc săc moarăcc căcic erac nemuritorci-a luatc unctruc cec uteac muri,c cac sălc
aducăcncloculctuturorcşicca,cătimindcentructoţi,cdatorităcsălăşluiriicuicncel,c
săcsurececcelccecarecstănireacmorţii,cadicăcecdia olul,cşicsăciză eascăcec
ceiceccarecricacmorţiicicţineacncroiectoatăc iaţa»c  r.,c,c11
.c
## c
c

nc modc sigur,c odatăc cec ntuitorulc tuturorc ac muritc entruc noi,c ceic cre
dincioşic nc ristosc nuc maic murimc cac odinioarăc dinc ricinac legiic carec nec
ameninţac cuc moartea69.c ăcic ac ncetatc aceastăc osndă.c ic ncetndc strică
ciuneac şic iindc nimicităc moarteac rinc harulc n ierii,c dec acic naintec truulc
muritorc sec desacec numaic entruc oc reme,c cndc rnduieştec umnezeuc ie
căruia,c cac săcutemc dondic oc maic unăc n iere»c  r.,c 11,c †
.c ăci,case
meneacseminţelorcaruncatecncămnt,cnucnecierdemcrincdesacere,cciciindc
semănaţic omc n ia,c odatăc cec moarteac ac ostc desiinţatăc rinc harulc
ntuitorului.c ec aceeac şic ericitulc a el,c ncredinţndunec ec toţic desrec
n iere,czice:ceccadeccacstricăciosulcacestacsăcsecmracecntrucnestricăciunec
şicmuritorulcacestacsăcsecmracecncnemurire.c arccândcmuritorulcacestacsec
acmrăcacncnemurire,catuncicsec acmliniccu ntulccecsacscris:cnghiţitus
acmoarteacntruciruinţă.c
ndeceste,cmoarte,coldulctău?»c cor.,c1 ,c †
.c
entruccecnsă,c acziceccine a,cdacăceracne oiecsăcdeactruulcăucmorţiic
entruc toţi,c nuc lac datc ec acestac simluc cac oricec om,c cic ac mersc năc lac
răstignire?căcicseccu eneacmaicdegraăcsăicdeactruulcncmodccinstit,cdecâtc
săcsuerecaceastăcmoartecdecocară.c acseamaccâtcdecomeneascăcestecaceastăc
ntreare.căcicceeaccecsacetrecutccucntuitorulcacostccucade ăratclucruc
dumnezeiescc şic rednic,c entruc multec moti e,c dec dumnezeireac a.c ntâi,c
entruccăcmoarteacceclec inecoamenilor,clec inecdincslăiciuneaciriiclor.căcic
neutndcsăcdurezecmultctim,ceicsecdesacccuc remea.cecaceeaclec incşicolic
şicmorcdincslăiciune.carcomnulcnucacostcsla,ccic a ostcutereacşicu ntulc
luicumnezeucşiciaţacnsăşi.ceci,cdacăcarcicmuritcunde acretrascşiciarcic
deusctruul,cduăcoiceiulcoamenilor,cntruncat,csarcicsocotitccăcacătimitc
şic lc aceastac dinc slăiciuneac irii,c nea ndc nimicc maic multc decâtc ceilalţic
oameni.car,cdec remecceceraciaţac


c .c t
l%

c 117

parte El, voind să lase tot ce e omenesc să meargă pînă la capăt, a acceptat si moartea tru pului ca
prilej de a o învinge. Moartea a fost învinsă, după ce şi -a arătat toată puterea.
69. Acum cei ce credem şi ascultăm poruncile Domnului nu mai murim în virtutea legii prin
care a venit moartea peste oamenii care s-au despărţit de El prin neascultare. Acum, uniţi prin
credinţa în Hristos cu Dumnezeu, murim pentru a muri împr eună cu Hristos vieţii slăbite în trup,
sau pentru a ne preda total lui Dumnezeu.

l
W& c
c
şicu ntulcluicumnezeuc  treuiacsăcsuerecocmoartecentructoţi,ciindcăcec
decocarteciaţacşicutereacluicumnezeucntăreactruulcncine;cdarcecdec
altactreuiacsăctreacăcrincmoarte,cnuciacluatcdeclacinecrilejulcdecacaducec
aceastăcjertă,ccicdeclacalţii.căcicomnulcnuca eacdeccecsăcecmolnă ească,c
a ndcsăctămăduiascăcolilecaltoracşicnuca eacdeccecsă cslăeascăctruulcui,c
cndcrincelcdăcuterecslăiciunilorcaltora.centrucce,cdeci,cnucacmiedicatcşic
moarteaca,ccumcacmiedicatcoala?ciindcăcentrucaceastacacluatctrucşic
iindcăcnucsaccu enitcsăcmiedicecmoarteacdeclacl,ccacsăcnucmiedicecşic
n ierea.carcnucseccu eneactotuşiccacoalacsăcremeargăcmorţiicui,ccacsăcnuc
seccugetec reocslăiciunecnctruulcui7.carcnucaclămnzit?ca,caclămnzitc
entrucceeacceceracroriuctruului,cdarcnacmuritcdincricinacoamei,cdatorităc
omnuluic cec urtac truulc ui.c entruc aceea,c chiarc dacăc ac muritc entruc
răscumărareacaltora,cnucac ăzutcstricăciuneac descomunerea
,ccăcicacn iatc
ntreg.centruccăctruulcnuceracalcaltcui acdecâtcalcieţii.c
c

## c
ar,cdec acziceccine accăctreuiacsăcecascundăcdecuneltireaciudeilor,ccacsă
icăzeascăctruulcău,ccacsăcnucmoară,csăcaudăcaceasta,ccăcnicicacestclucruc
nucsarciccu enitcsăcacăcomnul.căcicrecumcnucseccu eneacu ântuluic
luicumnezeu,careceraciaţa,csăcdeactruuluicăucmoarteacdeclacine71,ctotc
aşac nuc sec otri eac nicic săc ugăc dec moarteac ricinuităc uic dec alţii.c ic c sec
cu eneac maic degraăc săc oc caute,c entruc ac oc desiinţa.c ec aceea,c ec dretc
cu nt,cnicicnucacărăsitctruulcrinclcnsuşi,cnicicnuc acusclacadăostcdec
uneltireac iudeilor.c arc aceastac nuc aratăc oc slăiciunec ac u ântului,c cic maic
ârtosc lc acec cunoscutc cac ntuitorulc şic cac iaţa,c aştetândc moarteac srec
desiinţareac eic şic grăinduec săc suerec moarteac ricinuităc uic entruc
mntuireactuturor.c
ltelcsus,cntuitorulcnucac enitccacsăcsuerecmoarteac
ui,ccicecceacacoamenilor.cecaceeacnucacdeusctruulcrintrocmoartecacui,c
căcâcnuceracsuuscacesteia,codatăccecerac
70.c Precum nu a murit pentru păcatul Lui, aşa nu a murit nici din pricina slăbiciunii Lui.
Moartea Lui a fost cu totul pentru alţii, precum şi trupu l Lui l-a luat pentru alţii, nenăscîndu-Se
pentru Sine, şi netrăind viaţa omenească pentru Sine, ci pentru alţii. Totul. la El a fost pentru alţii,
adică din iubire pentru ei şi nu din interesul sau pentru nevoia pro -. prie. De aceea a primit o
moarte pricinuită Lui de alţii, ca să se arate şi în aceasta că moar tea e din pricina păcatelor altora,
dar o primeşte chiar şi pe ea, neslăbind nici din pricina aceasta în iubirea Sa faţă de oameni.
71.c Nu se cuvenea să dea trupului Său viaţa nemuritoare fără ca mai în tâi să moară, adică din
dumnezeirea Sa, pentru că moartea nu e învinsă printr-o întărire adevărată a trupului decît
suportînd-o. Cel ce se vindecă de o boală numai prin medicamente externe, şi nu prin mobilizarea
unor puteri interioare ale trupului, nu se întăreşte real împotriva ei. E altceva cînd luptă
organismul însuşi cu boala şi altceva cînd e depărtată numai prin medicamente. El rămîne mai
departe expus bolii. Numai prin subţierea trupului se întăreşte spiritul, această subţiere fiind
cîştigată printr-un continuu efort spiritual, ca spiritul astfel întărit să ţină trupul subţiat, copleşit
de el, în veşnicie.

iaţa,ccic a rimitocecceacdeclacoamenic ca săcocdesiinţezecşicecaceasta,ccuc

desă ârşire,ccndcac enitcnctruulcău".c

oic şic dinc aceastac oatec edeac cine ac temeiulc entruc carec truulc
omnuluic aca utc unc astelc dec srşit.c omnulc ec gndeacncrimulc rnd,c lac
n iereaceccareca eacsăcocricinuiascăctruului.c arctruulcăuctrecutcrinc
moarteceracsemnulcdeciruinţăc troeul
ceccarectreuiacsă1caratectuturor,cca
săic ncredinţezec ec toţic dec desiinţareac stricăciuniic rodusec dec lc şic dec
nestricăciuneactruurilorcadusăcentruc iitor,cdatorităcatuluiccăctruulcuic
acăstratoccacar unăcşiccacdo adac iitoareicn iericactuturor.cacăcdecictruulc
uicsarcicmolnă itcşicu ntulcarcicdesărţitcdecelcncaţactuturor,carcic
ostcunclucrucnecu enitccacelcceceractămăduitorulcolilorcaltoracsăctreacăccuc
edereac isto ireac rinc olic ac truuluic ău.c ic cumc sarc ic crezutc căc oatec
alungacolilecaltora,cdacăctemlulcăucarcicostclincdecslăiciune?căcicsaucs
arcicrscdeclccacdecunulccecnucuteacalungacoala,csau,cutnd ocşicneăcndo,c
arcicostcsocotitccacneiuitorcdecoamenicaţăcdecalţii.c
## c
c

arcdacăcarcicmuritcărăc reocoalăcşicărăc reocdurere,cascunscunde acşic

retrascntrunccolţcoarecare,csaucncloccustiu,csaucnc reoccasă,cşicduăcaceea,c
arătnduseciarăşicdeodată,carcicsusccăcacridicatcecinecdincmorţi,csarcic
ărutctuturorccăcsuneco eştic mituri
cşiccucatâtcmaicuţincarcicostccrezutc
dacăcarcic oritcdesrecn iere,cneiindcnimeniccarecsăcmărturiseascăcdesrec
moarteacui.căcicn ieriictreuiecsăicremeargăcmoartea.cacăcdecicmoarteac
truuluic arc ic a utc locc unde ac ec ascuns,c nearătatăc iindc moarteac şic
ntâmlatăcărăcmartori,cnearătatăcşicărăcmartoricarcicostcşicn iereacui.c
aucentrucce,codatăcn iat,carcic estitcn iereaca,ciarcmoarteacarciccăutatcsăc
ocsuerececascuns?caucentruccecarcicalungatcecdracicnc ăzulctuturorcşicec
orulcdincnaştereclarcicăcutcsăc adăcdecaţăccucalţiicşicaacarcicreăcutocnc
inclacel,ccacsăcieccrezutccăcecu ntulcluicumnezeu,ciarctruulcmuritorcnucl 
72. Moartea venită de la ceilalţi în trupul Lui era moartea ce nu numai stăpînea pe fie care, d
şi-o şi provocau uneori unii altora, printr-o despărţire externă de Dumnezeu şi de semeni. De
aceea Iisus primind şi biruind chiar o moarte provocată Lui de ceilalţi, a biruit totuşi puterea
morţii din ceilalţi. El le -a putut împărtăşi apoi trupul Său ca trup ce a biruit puterea morţii, p e
care şi-o provoacă uneori unii altora. Le-a dat un trup fortificat împo triva morţii. în El moartea
altora, moartea ce se comunica între ceilalţi şi pe care a pri mit-o şi El provocată cu deadinsul de
ei, şi-a stins puterea. Ei au dat moartea în trupul L ui şi El le-a dat viaţă prin trupul Său. Ei voiau
să-L atragă în moartea lor. El i -a atras în viaţa Lui, nu fugind de moartea ce I -au dat-o, d stingînd-o
în El. Moartea Lui nu a fost pentru El urmarea legii interioare a stricădunii trupului. Ea a fost
acceptată prin voinţă, printr-un act al voinţei umane şi al voinţei dumnezeieşti cu care cea dinţii s-
a pus de acord. Ded un act exclusiv al iubirii de oameni, nu al necesităţii. Moartea Lui stătea sub
puterea voinţei Lui chiar pe cruce. De aceea e un act de t ărie, răbdat prin tăria voinţei. De aceea a
fost admisă pînă la împlinirea ei, dar nu şi în urmările ei, care sînt stricăciunea. în momentul în
care s-a împlinit, voinţa, rămasă mereu necopleşită de moarte, s -a întors împotriva morţii,
înlăturînd urmările ei.

arc ic arătatc nc ăzulc tuturorc de enindc nestricăcios,c cac săc iec crezutc căc lc ec
iaţa?ciccumcarcica utcuceniciicuicndrăznealaccu ntuluicdesrecn iereac
ui,c dacăc nuc arc icututc sunec căcnticac murit?c auc cumc arc ic ostc crezuţic
sunndccăcnticaca utcloccmoartea,caoicn ierea,cdacăcnarcica utcrintrecceic
cătreccareca eaucndrăznealacsăcgrăiască,cmartoricaicmorţiicui?căcicdacă,c
să rşindusecchiarcnc ăzulctuturorcmoarteacşicn iereacui,cariseiicdecatuncic
nauc oitcsăccreadăcşicaucsilitcşicecceiccecauc ăzutcn iereacsăcoctăgăduiască,c
dacăc acesteac sarc ic ntâmlatc ec ascuns,c ctec moti ec narc ic născocitc aceiac
entruc necredinţac lor?c
oic cumc sarc ic do editc srşitulc morţiic şic iruinţac
asuracei,cdacăcnarcicostcadusclclacjudecatăcşicnarcicostcdo editccacmortc
rincosndireacncaţactuturor,cdesiinţândcaoicmoarteacrincnestricăciuneac
truului?c
## c
arc treuiec săc resingemc rinc aărareac noastrăc şic altec oiecţiic carec arc
uteac enic dec lacalţii.c
rc sunecoatec cine ac şicaceasta:c dacăc moarteac uic
treuiacsăcsecsă ârşeascăcnc ăzulctuturorccacsăcaiăcmartoricşicsăcseccreadăcşic
cu ntulcdesrecn iereacui,carcictreuitcsăiccauteccuccugetareacocmoartec
slă ită,ccacsăcocoleascăcmăcarcocaraccrucii.carcşicdacăcarcicăcutcaceasta,ctotc
arcicdatcrilejcdecănuială,ccac
nulccecnarcica utcuterecmotri acoricăreic
morţi,ccicnumaicmotri acceleicalatecdeclcrinccugetare.cicaceastacarcicdatc
iarăşic moti c necredinţeic nc n iereac ui.c ec aceeac nuc ac enitc moarteac
truuluicdeclacine,ccicdincuneltire,ccacchiarcmoarteacricinuităcuicdecalţiicsăcoc

7†. Aluzie la Ps. 21, 17-19 şi Ioan, 19, 2†-24.

c

desiinţeze.căcicrecumcuncatletc iteaz,cmarecnccugetarecşicărăţie,cnuşic

alegecsingurcecceiccuccareclută,ccacsăcnuclasecănuialaccăcicecricăcdec reunii,c
cicdăcri itorilorcutereacsăicaleagă,cchiarcdacăciarcicduşmănoşi,centruccac
doorndceccelcasuraccăruiacsaucn oitcei,csăcieccrezutccaccelcmaictare,clacelc
şiciaţactuturor,comnulcşicntuitorulcnostruc isuscristoscnuciacalesclc
moarteactruului,ccacsăcnucarăccăcicestecricăcdecocalta,ccicacrimitcsăcocradec
ecceacaleasăcdecalţiicşicmaicalescecceacsocotităcdec răjmaşiicuiccacceacmaic
cumlită,c maic dec ocarăc şic maic greuc dec rădat,c ca,c desiinţândoc lc şic ec
aceasta,c săc iec crezutc căc estec iaţa,c iarc stănireac morţiic săc iec delinc
nlăturată.cecicsacetrecutcce acminunatcşicuimitor:cchiarcmoarteacdecocară,c
eccarecaucsocotitoceicsăc ocricinuiască,cacostctroeulc mijloculcdeciruinţă
c
motri ac morţii.c ec aceeac nuc ăc sueritc nicic moarteac luic oan,c rinc tăiereac
caului,cnicicceacrincsşiere,cacluic saia,ccacsăcăzeascăcşicncmoartectruulc
ntregcşicsăcnucdeacmoti ccelorccec oiesccsăcmartăciserica7†.c


cc!


c  t c 121

l
c


 c .c
c
c
##c
Acestea sînt îndreptate spre cei din afară care născocesc şi
îngrămădesc tot felul de împotriviri. Dar dacă ar întreba şi vreunul
dintre ai noştri, nu ca un certăreţ, ci ca iubitor de învăţătură: pentru ce
nu a suferit altfel de moarte, ci pe cea de pe cruce, să audă şi el că nu
altă moarte, ci aceasta ne era de cel mai mare folos. De aceea a suferit-o
Domnul pe aceasta. Căci dacă a venit să poarte blestemul ce apăsa
asupra noastră, cum s-ar fi făcut altfel blestem (Gal., †,1†), dacă nu
primea moartea celor blestemaţi? Iar aceasta este crucea. Căci aşa s-a
şi scris: «Blestemat este cel spînzurat pe cruce» (Deut., 21, 2†; Gal., †,
1†). Apoi, dacă moartea Domnului Hristos este preţ de răscumpărare
pentru toţi, şi prin moartea aceasta se surpă peretele din mijloc al
despărţiturii (Efes., 2,14) şi se face chemarea neamurilor, cum ne-ar fi
chemat pe noi, dacă nu S-ar fi răstignit? Căci numai pe cruce moare
cineva cu mîinile întinse. De aceea se cuvenea să o sufere Domnul pe
aceasta şi să-Şi întindă mîinile, ca prin una să atragă pe poporul cel
vechi, iar prin cealaltă, pe cei din neamuri, şi pe amîndoi să-i unească
în Sine7†è. Aceasta a spus-o şi El, arătînd cu ce fel de moarte va
răscumpăra pe toţi: «Iar când Mă voi înălţa, pe toţi îi voi atrage la
Mine» (Ioan, 12, †2).
Apoi iarăşi, vrăjmaşul imamului nostru, diavolul,, căand din cer,
rătă-
ceşţe în jurul aerului dc^adde jos (Evr., 7, 12)7†b şi stăpînind în el prin
neascuJuMJeŢT^rJreurlac lui, pricinuieşte năluciri
celpr .
amăgi^delel^rînipiedică pe cei ce încearcă să urce, lucru despre care
zice
Apostoluj^«Po1xi^c puteiiloFva^duhului, care lucrează
în
fiii neascultării» (Evr., 2, 2). Iar Domnul a venit ca să surpe pe diavolul
şi să curăţească văzduhul şi să ne deschidă calea spre ceruri, cum a zis
Apostolul, «prin catapeteasmă, adică prin trupul Lui» (Evr., 10, 20). Şi
dacă aceasta trebuia să se facă prin moarte, prin ce altă moarte se
cădea să se facă, dacă nu prin cea care s-a săvîrşit în văzduh, adică pe
cruce? Căd numai acela moare în văzduh, care se sfârşeşte pe cruce.
De aceea se cuvenea să o rabde Domnul pe aceasta. Căd, înălţat astfel,
a curăţit văzduhul de uneltirea diavolească şi a tuturor dracilor.
Pentru că El însuşi a zis: «Am văzut pe satana ca un fulger căzînd»
(Luea, 10,18). Iar dnd ne-a deschis calea spre ceruri, a zis iarăşi:
«Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre
7† a. în Cuvîntul cel întrupat, răstignit şi înviat se readună, cum a spus sfîntul Maxim
Mărturisitorul, toate făpturile care cred, ca liniile în centrul cercului de unde au pornit.
7† b. Poate fiindcă nu au consistenţă trupească, dar nici nu sînt de o spiritualitate curată, nu
sînt nici în cer, nici pe pămînt, ci umplu aerul în chip nevăzut, strecurîndu -se în noi în mod
subţire, neobservat. Sau umplu aerul pentru că împiedică pe cei ce voiesc să se înalţe la cer. Pe de
o parte atrag printr-o părută spiritualitate, prin justificări morale ale răului, printr-o părută
înălţime; pe de alta, îi opresc pe cei atraşi de ei, de la adevăratul urcuş, de la urcuşul pînă la capăt,
reţinîndu-i într-o stare.
c

şi vă ridicaţi porţi veşnice» (Ps. 2†,7). Dar nu avea nevoie Cuvîntul

însuşi de deschiderea porţilor, El fiind Domnul tuturor, nici nu era
închisă vreuna din făpturi Făcătorului, ci noi eram cei ce aveam
nevoie, cei pe care ne-a urcat El prin trupul Lui. Căci precum l-a adus
pe el prin moarte pentru toţi, aşa a şi deschis prin el urcuşul spre
ceruri7†c.
## c
De aceea se cuvenea şi era potrivit să moară pe Cruce pentru noi.
Motivul ei s-a dovedit cu totul cuvenit şi e dreaptă socotinţa că
mîntuirea tuturor nu se putea săvîrşi altfel decît prin Cruce. Pentru
că nu S-a făcut nevăzut nici pe Cruce. Ci a făcut zidirea să dea
mărturie prisositoare despre prezenţa Ziditorului. Dar în acelaşi
timp nu a răbdat ca templul sau trupul Său să rămînă mult timp aşa,
ci arătîndu!
mort numai prin pătrunderea morţii în el, l-a înviat
îndată, a treia zi, purtînd ca trofeu al biruinţei Sale asupra morţii
nestricăciunea şi nepătimirea dobîndită în trupul Său'4. Căci putea
să ridice trupul chiar îndată din moarte şi să-l arate vieţuind iarăşi.
Dar Mîntuitorul nu a făcut aceasta, rînduind cu înţelepciune şi acest
lucru de mai înainte74". Căci ar fi putut zice cineva că El nici nu a
murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată
înviat. Sau dacă mdartea şi învierea s-ar fi petrecut în acelaşi
moment, ar fi rămas nevăzută însuşirea nestricăciunii75. De aceea
trebuia să se arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia
zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat mult timp în
această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se
că în acest timp ar fi ajuns la o stricare deplină; deci că nu mai poartă
acelaşi trup, ci altul. Căci ar fi putut cineva să nu creadă în arătarea
7†c c. Demonii ne ţineau închisă calea spre cer, demonii de care ne lăsăm ispitiţi noi,
dînd frîu liber patimilor noastre. Trupul Domnului, care a fost eliberat de patimi şi prin
aceasta a trecut la spiritualitatea deplinei învieri, a străbătut dincolo de piedici le ridicate
de demoni. Faptul acesta e simbolizat prin înălţarea la cer. Iar uniţi cu El în această cură-
ţie, putem urca si noi. Chiar pe crucea pe care a învins frica de durere, a învins prin iubire,
ca adevărata înălţare, pe demonii din văzduhul părutei înălţări.
74.cLibertatea de patimi a fost condiţia care a făcut pe Cuvîntul întrupat în stare să Se
aducă în mod deplin Tatălui, prin renunţarea la viaţa pentru Sine sau prin moarte. Dar
aceasta a însemnat în acelaşi timp înlăturarea piedicilor ce stăteau în calea înălţării Lui, şi
în El şi a noastră, la ceruri.
74c a. Numai rămînînd trupul o vreme după moarte, ca trup mort, s-a putut vedea că
moartea nu a fost urmată de o stricăciune în trupul Său, fiind oprită de Dumnezeu-Cuvîn-
tul să se actualizeze, odată ce Domnul a rămas fără păcat sau nedespărţit de Tatăl.
75.cIar neputrezirea arată prezenţa dumnezeirii în trup chiar în timpul morţii Lui cu
trupul. Şi aceasta oprea actualizarea stricăciunii. Totuşi dumnezeirea nu şi -a revărsat
puterea în trup ca să-l oprească şi de la moarte. Trebuia să primească moartea ca să o
învingă. Odată suportînd moartea în trupul Său, nu mai trebuia să arate că rabdă şi strică-
ciunea cei urmează. Dovedindu-Şi puterea Sa prin înviere, a dovedit că ar fi putut învinge
şi stricăciunea actualizată.


cc!


c  t c 12†

Lui din pricina trecerii "unui timp prea lung, care ar fi pricinuit
uitarea celor ce s-au petrecut. De
c

l
c


 c c

c
c
aceeacnucacrădatcstareacaceastacmaicmultcdectreiczile,cnicicnucaclăsatcmaic
multctimcsăcaştetececceiccecauziserăc orindcdesrecn iereaca.cicncăc
ec dndc maic a eauc nc urechilec lorc sunetulc cu ntuluic uic şic ochiic lorc maic
aştetauc săc adăc şic cugetareac lorc erac atârnatăc dec lc şic ncăc ec dndc maic
ieţuiaucecămntc şic secalauc ec locurileclorc ceic cec auc omoritc şic martoriic
morţiictruuluicomnului,cncrăstimulcdectreiczileciulcluicum nezeucnsuşicac
arătatc nemuritorc şic nestricăciosc truulc uic de enitc mort7 ".c ic sac do editc
tuturorccăcnucdincslăiduneaciriicacmuritctruulcu ntuluicceclocuiacncl,cdc
entruccacmoarteacsăciecnimidtăcrincutereacântuitoruluicdincel.c
##c
esrecatulccăcmoarteacacostcnimidtăcşiccruceacacadusciruinţăcasuraceic
şiccăceacnucmaicarecutere,cdceceacnsăşicmoartăccucade ărat,cnecdăcocdo adăcşic
unctemeic ăditcdeccredinţăcşicaceeaccăctoţicuceniciicuicaucdisreţuitocşictoţic
ornesccsreceacşicnucsecmaictemcdecea,cdcoccalcăcncidoare,ccacmoartă,crinc
semnulccrudi7 cşicrinccredinţacncristos.cdinioară,cnaintecdecacica utclocc
enireacdumnezeiascăcacntuitorului,ctoţicjeleaucecceiccecmureauccacecuniic
cec sec stricauc sec corueau
.c arc acum,c duăc cec ristosc iac n iatc truul,c
moarteacnucmaicecnricoşătoare,cdctoţicceicceccredcncristoscoccalcăcncidoare,c
cacecce accecnucecnimiccşicalegcmaicdegraăcsăcmoarăcdedtcsăcsecleedecdec
credinţacncristos.cădcştiuccăcmurindcnucsecierd,cdcsecacc iicşicnestricădoşic
rincn iere.c arcdia olulccarecodinioarăcatjocoreaccuc ideniec ecumnezeu
c
dinc ricinac morţii,c duăc cec legăturilec eic auc ostc dezlegatec ate,c ,c 
c ac
rămasccucade ăratcmort.c
edcdo adaciruiriicmorţiicncristosceccăcnainteccacoameniicsăccreadăcnc
lc ădc moarteac cac nricoşătoarec şic sec temc dec ea.c arc duăc cec sec mutăc lac
credinţac nc lc şic lac n ăţăturac ui,c disreţuiescc aşac dec multc moartea,c căc
ornesccsreceaccuctoatăchotărâreacşicsecaccmartoricaicn ieriiccecsacsă rşitcnc
ristoscmotri acei.cădcncăcrundciindccuc rstacsecgrăesccsăcmoară;cşicsec
ntărescc motri ac eic rinc ne oinţec nuc numaic ăraţiic dc şic emeile76.c ac ac
ajunscaşacdecslaă,ccăcşicemeile,cnricoşatecmaicnaintecdec
75 a. Biruind moartea, puterea dumnezeirii a pătruns atât de intim în trupul Său că a
înlăturat şi stricăciunea implicată virtual în putinţa morţii Sale.
75 b. Creştinii îşi fac semnul crucii pentru că prin ea cred că vor învia şi ei cum a înviat
Hristos. în crucea lui Hristos e puterea pentru învierea şi viaţa de veci, cînd e însuşită spi ritual
prin semnul ei făcut asupra noastră. Prin ea se transcende moartea şi stricăciunea, legate de
lumea văzută. Prin ea ne unim cu Hristos, Care a purtat -o spre înviere.
76. Se vede de aici şi din alte locuri că sfîntul Atanasie cunoştea pe pustnicii vremii sale, între
care şi pe sfintul Antonie a cărui viaţă a scris-o. în scrisul sfîntului Atanasie, deşi este al primului
mare teolog apărător al dreptei credinţe, vibrează în acelaşi timp căl dura unuia care a apucat în
tinereţea sa Biserica martirilor (a martorilor învierii lui Hristos prin moartea lor), şi era
contemporan cu începutul vieţii asceţilor.
c
j
c ÎNTRUPAREA CUVINTVLUI 125

ea, acumcşicridcdec ea ca de unacce e moartăcşicărăcutere.căcicrecumc

atunciccndcunctiranc e iruitc de măratulcade ăratcşiclegatcde minicşic de
icioare,ctoţictrecătoriicrdcde el, lo indu1cşicnţendu1cşicnemaitemndusec
decuriacşicdeccruzimeacluicdatorităcmăratuluiccarec1aciruit,clacelcmoartea,c
iindciruităcşicironităcdeccătrecntuitorulceccrucecşiclegatăcdecminicşicdec
icioare,c estec călcatăc nc icioarec dec toţic ceic cec umlăc nc ristosc şic care,c
mărturisindcecristos,crdcdecea,catjocorindoccuccu intelecscrisecmaicnaintec
motri acei:c
ndecţiceste,cmoarte,ciruinţa?c
ndecţiceste,ciadule,coldul?»c c
or.,c1 ,c
.c
c

învierea lui Hristos

xxvm
stecaceastacocdo adăcslaăcacneutinţeicmorţii?caucecocdo adăcslaăcac
iruinţeicntuitoruluicmotri acei,ccndccoiiicşictinerelecete,cnesocotesc,cnc
ristos,c iaţacdecaicicşicsecregătesccsăcmoară?cmulcarecrincirecricacdec
moartec şic dec desacereac truului.c ec aceeac ecunc lucruc reac minunatc că,c
mrăcndccredinţaccrucii,cdisreţuieşteccelecduăcirecşicnucsecmaictemecdec
moarte,cdatorităcluicristos.c
ăcdămcniştecilde:coculcarecrincirecnsuşireacdecacarde.carcsecsuneccăc
estecce accecnucsectemecdecardereaclui,cci1caratăcmaicdegraăcsla.c
şacsec
sunecdecamiantulchinduşilor 77.c arccelccecnuccredeccelorcsuse,cdec oieşte,csăc
ncercec ceeac cec sec sune,c mrăcândusec ntroc sustanţăc cec nuc arde,c cac
intrndcncoccsăcsecncredinţezecdecslăiciuneacocului.cau:cdacăccine acarc oic
să1c adăcecunctiranclegat,cărăcndoialăccăctreuiecsăctreacăcrincţaracşicrinc
ţinutulcstănitcdeccelccec1aciruitcşicatuncic ac edeaceccelcsocotitcdecalţiic
nricoşător,c căc ac ajunsc neutincios.c
şa,c dec estec cine ac necredincios,c duăc
atâteac do ezic şic duăc atâţiac mucenicic nc ristos,c duăc atâtac disreţuirec ac
morţiicdeccătrecceiccecsaucăcutccunoscuţicncristos,cdacăcsecmaicndoieştecnc
cugetcdesrecdesiinţareacmorţiicncristoscşicdesrecsârşitulceicâncl,cinecarc
acecsăcsecminunezecdecacesteclucruricaşacdecmaricşicsăcnucrămnăcn rtoşatc
âncnecredinţă,cniciccucneruşinarecaţăcdeccelecatâtcdec ădite.cicrecumccelccec
acluatcamiantulccunoaşteccăcrămânecnearscdecoccşicrecumccelccec oieştecsăc
adăc ec tiranc legatc trecec rinc ţarac iruitorului,c aşac şic celc cec nuc credec nc
iruireac morţiic săc rimeascăc credinţac nc ristosc şic săc treacăc lac n ăţăturac
ui.cic ac edeacneutinţacmorţiicşiciruinţacmotri acei.căcicmulţicdincceic
cecnucauccrezutcnaintecşicaucrs,ccrezndcecurmă,caucdisreţuitcatâtcdecmultc
moartea,cncâtcsaucăcutcşicmucenicicaicluicristos.c
XXIX
77. Dar nici apa nu se teme de foc şi îi ia puterea.

arc dacăc moarteac estec călcatăc rinc semnulc cruciic şic rinc credinţac nc
ristos",cec ăditcuneicjudecăţicdreteccăcnucaltcine acdectcristoscnsuşicecelc
c
j
c ÎNTRUPAREA CUVINTVLUI 126

cec neac datc acestec troeec şic iruinţec motri ac morţiic şic ac ăcutoc
neutincioasă.c ic dacăc maic naintec moarteac a eac uterec şic dec aceeac erac
nricoşătoare,c iarc acum,c duăc enireac ntuitoruluic şic duăc moarteac şic
n iereac ui,c estecdisreţuită,c ec ăditc căc moarteacac ostc golităcdec uterec şic
iruităc dec ristosc carec ac suitc ec ruce.c ăcic recumc duăc noatec inec
soarelec şic totc saţiulc dinc jurulc ămntuluic sec lumineazăc dec cătrec l,c ărăc
ndoialăc căc oarelec ceicntindec luminacacretutindenic acalungatc şicntu
nericulcşicectoatecleacluminat.c

stel,cmoarteaciindcdisreţuităcşiccălcatăcncicioarecduăccecsacrodusc
arătareacmntuitoarecacntuitoruluicnctrucşicsrşitulcăuceccruce,cec ăditc
căclcestecntuitorulccarecacarătatcnctru,carecacgolitcmoarteacdecuterec
şic ac arătatc nc iecarec zic nc uceniciic ăic troeelec iruinţeic ei.c ăcic cndc edec
cine acoamenicslaicrincirecăşindcsrecmoartecşicnensăimntndusecdec
stricăciuneaceicşicnenricoşndusecdeccoorreaclaciad,ccicchemndoccucsuletc
nlăcărat,cşicnetemndusecdecchinuri,ccicalegndcmaicdegraăcentrucristosc
şic ăşindc srec moartec decâtc srec iaţac dec aici;c sauc dndc ri eştec ăraţic şic
emeicşiccoiicragezicornindcşicăşindcsrecmoartecentrucdreataccredinţăc
ncristos,ccumcoatecicaşacdecuşuraticclacminte,csaucaşacdecnecredindos,csauc
dnecsacmietritcaşacdecmultclaccuget,cncâtcsăcnucnţeleagăcşicsăcnucjudececcăc
ristosc nsuşi,c ec carec mărturisescc aceştic oameni,c dăc iecăruiac iruinţac
asuracmorţii,cădndocneutindoasăcnciecarecdintrecceiccecauccredinţacnclc
şjcoartăcsemnulccrucii?79căciccelccec edecuncşareccălcat,ccunosdndccruzimeac
luicdec maic nainte,c nuc sec ndoieştec căc acumc ec mortc şic cuc totulc neutindos,c
aarăc dec cazulc căc estec stricatc lac mintec şic nuc arec nicic simţurilec truuluic
sănătoase.cauccine,c
78.c Semnul crucii era moştenit de sfîntul Atanasie de la înaintaşii născuţi pe la anul 200 după
Hristos. Se credea, făcîndu -se acest semn, că precum Hristos a trecut prin cruce la înviere, aşa şi
creştinul trece prin moarte la viaţă.
79.c Moartea acoperea toate în întunericul lipsei de sens. Dacă persoanele omeneşti sftrseau
în moarte, zadarnică era viaţa lor şi zadarnică şi lumea obiectelor care întregeşte prin cunoaşterea
ei mintea persoanelor şi li se fac spre un trecător folos material. Cîn -tîndu-se în Catavasia Paştilor
ortodox: «Acum toate de lumină s -au umplut», se mărturiseşte că Hristos, înviind ca om, a dovedit
că persoanele omeneşti sînt chemate toate la înviere şi prin aceasta redobîndesc un sens şi ele şi
lumea. Prin faptul că Cuvîntul lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui ipostatică S -a făcut om ca să-l
învie pe acesta, s-a confirmat că dacă persoana umană e treapta cea mai înaltă din realitatea
cunoscută, premiza ei superioară trebuie să fie dată ca Perso ană în realitatea supremă, care deci
trebuie să se înscrie la punctul suprem pe verticala ce urcă de la persoana umană, si nu undeva
mai jos de ea, în ordinea esenţelor impersonale. Acest lucru îl exprimă numele de înţelepciunea şi
Cuvîntul dat Fiului lui Dumnezeu, care se uneşte cu nişte însuşiri proprii firii noastre personale.
Numai omul e dotat, între creaturile cunoscute, cu înţelepciune şi cuvînt, pentru că e persoană.

ăzndcuncleuccuccarecsecjoacăccoiii,cnucnţelegeccăcacestacsaucecmort,csaucşiac
ierdutctoatăcuterea?crecumcsecotc edeacdecicacesteaccucochii,caşa,c ăzndc
moarteac luatăc nc rsc şic disreţuităc dec ceic cec credc nc ristos,c săc nuc sec maic
ndoiascăc nimenic şic săc nuc maic rămnăc lisitc dec credinţac căc moarteac ac ostc
golităcdecuterecrincristoscşicstricăciuneaceicacncetatcşicsacdesiinţat.c


cc!


c
!

c 12.5

###c
elecsusecnaintecsntcocdo adăcdestulcdecnsemnatăccăcmoarteacacostc
desiinţatăc dec omnulc şic căc cruceac luic ristosc estec unc mijlocc dec iruinţăc
asuracei.ctcdesrecn iereacnemuritoare,cricinuităctruuluicdec ntuitorulc
decoştecalctuturor,cdecristos,ciaţacceacade ărată,cocdo adăcmaiclimedec
dectc ceacrinc cu intec estec ceacdinc ate,centruc ceic cecaucochiulcnţelegeriic
sănătos.c ăcic dacăc moarteac ac ostc desiinţată,c cumc ac arătatc cu ntul,c şic
datorităcomnuluictoţicoccalcăcncicioare,ccucmultcmaic rtoscaccălcatoclccelc
dinţii,cnctruulcău,cşicaciruito.c arcmoarteacodatăcomortăcdecl,ccectreuiac
săcacăcdectcsăcn iectruulcşicsă1carateccacsemncalciruinţeicasuracei?cau,c
cumc sarc ic ăzutc moarteac desiinţată,c dacăc truulc omnuluic narc ic ostc
n iat?c arccelccăruiacnuicajungecaceastăcdo adăcdesrecn iereacui,csăcsec
ncredinţezecdesrecceeaccecsacsuscdincceleccecsaucetrecutclac edere.căcic
dacăcmurindccine acnucmaicoateclucracnimic,ccicnumaicnăclacmormntcarec
aceastăc utere,c aoic ncetează,c şic numaic ceic iic sntc nc starec dec atec şicdec
lucrărilecndretatecsrecoameni,csăc adăccelccec oieştecasemeneacatecşicsăc
judececdinccelec ăzuteccacsăcmărturiseascăcade ărul.centruccăcntuitorulcac
lucratcatteacntrecoamenicnciecareczi,cnctccon ingecncchicne ăzutcnctoatec
ărţile,cntrecelinicşicntrecarari,catâtacmulţimecsăctreacăclaccredinţacnclcşic
săc ascultecdec n ăţăturacui.c arcdacăc ec aşa,c cinecsec ac maic ndoicacumc nc
cugetulcsăuccăcaca utcloccn iereacluicristoscşiccăcec iucristos,cmaicinezis,c
căc lc nsuşic estec iaţa?c arec ec atac unuic mortc săc străungăc cugetareac
oamenilor,c nctc săic acăc săc sec leedec dec legilec ărinţilorc şic săc cinsteascăc
n ăţăturacluicristos?caucdacăcnuceclucrătorcclucrucroriucceluicmortcccumc
oatecacececceic iicşiclucrătoricsăcsecoreascăcdinclucrareaclorcdinainte,cncâtc
desrânatulc săc nuc maic desrâneze,c iarc ucigaşulc săc nuc maic ucidă,c celc cec
nedretăţeacsăcnucmaicnedretăţeascăcşicceiclisiţicdecdreataccredinţăcsăcsec
acăc dretcredincioşi?c um,c dacăc nac n iat,c cic ec mort,c ec ceic numiţic dec
necredincioşiczeicmincinoşicşicecdraciiccăroraclicsecaducecnchinare,cicalungă,c
icurmăreştecşiicsură?căcicundecestecnumitcristoscşicexistăccredinţacnclc
secsmulgectoatăccinstireacidolilor,csecdăcecaţăctoatăcamăgireacdracilor;cnicic
uncdemoncnucoatecsuericnicic
c

128 ltlc


 cc
c
c
măcarcnumelecui,ccicnumaiclacauzulcuicociaclacugă8.c
ceastacnucecatac
unuicmort,ccicaccui accarecec iucşi,cmaicales,cumnezeu.cealtel,carcicşicunc
lucrucdecrscsăcsecsunăccăcdraciicalungaţicdeclcşicidoliicsuraţicsntc ii,ciarcdec
elcceicalungăcşicrincutereacuicicacecnicicsăcnucsecmaicaratecmăcar,cdecelc
cececmărturisitcdectoţiccaciulcluicumnezeu,csăcsecsunăccăcecmort.c
### c
eiccecnuccredcncn ierecaduccocgreacdo adăcchiarceicmotri aclor,cdacăc
toţicdraciicşiczeiicnchinaţicdeceicnucotcalungacecristoscsocotitcdeceicmort,cdarc
ristosc ic do edeştec ec toţic aceiac morţi.c acăc ec ade ăratc căc celc mortc nuc
lucreazăcnimic,cdarcntuitorulclucreazăcastelcdecatecnciecareczi,catrăgndc
lacdreataccredinţă,cndemnndclac irtute,cn ăţândcdesrecn iere,cridicândclac
dorulccelorccereşti,cdescoerindccunoştinţacdesrecumnezeu,cinsulndcuterec
motri ac morţii,c arătnduec ec inec iecăruiac şic desiinţândc necredinţac
idolească,cşicdacăczeiicşicdraciicnecredincioşilorcnucotcacecnimiccdincacestea,ccic
maicdegraăcmorcncrezenţacluicristoscşicrincsemnulccruciicnceteazăctoatăc
răjitoria,csecoreştecoricecermecătoriecşictoţicidoliicsntcărăsiţicşiclăsaţicustii,c
iarc toatăc lăcereac neraţionalăc nceteazăc şic oricinec şic nalţăc ri ireac dec lac
ămntclaccer,ceccarecdintrecaceştiaclarcnumiccine acmort?cecristosccarec
lucreazăc atâtea?c arc nuc ec roriuc mortuluic săc lucreze.c auc ec celc cec nuc
lucreazăcnicidecum,cciczacecnensuleţit,cceeaccececroriucdracilorcşicidolilor,ccac
unoraccecsntcmorţi?81.ciulcluicumnezeuciindc iucşiclucrătorc  r.,c,c1
,c
lucreazăcnciecareczi;clucreazăcmntuireactuturor.c arcmoarteacsecdo ec

80.c Sfîntul Atanasie, ca toţi părinţii Bisericii, urmînd sfintele Scripturi (Matei, 28, 20; Ioan, 14,
21; II Cor., 1†, 9; Gal., 2, 20), avea ferma convingere că în cei credincioşi e pre zent şi lucrează
Hristos, că credinţa nu înseamnă numai o siguranţă în faptul că Hristos exista, ci un semn al
acestei prezenţe şi lucrări a lui Hristos în lume. Chiar numele lui Iisus rostit cu credinţă e un semn
al puterii lui lucrătoare. Aceasta era o concluzie firească trasă din învierea lui Hristos. Dacă El e
viu, e şi lucrător. Şi întrucît prin trupul Lui înviat lucrează Dumnezeu, lucrarea Lui nu are loc pe o
rază restrînsă, ci oriunde e mărturisit prin credinţă.
81.c Idolii de care a despărţit creştinismul pe oameni nu erau idoli în înţelesul de azi al
cuvîntului: banul, plăcerea, stăpînirea etc. Acestora nu li se atribuie decît o putere lumească. Idolii
din acea vreme reprezentau în esenţă şi ei nişte puteri ale naturii; toată natura era socotită
înzestrată cu nişte puteri misterioase. La temelia închin ării lor era un panteism în sensul literal al
cuvîntului: toată natura era socotită dumnezeu, sau reprezentată de mulţi zei. Creştinismul,
dezbrăcînd natura de acest mister, arătînd pe Dumne zeu ca transcendent ei, dar totuşi susţinînd
toată lucrarea ei şi putînd lucra în ea cele mai presus de ea şi chemînd pe oameni la o vieţuire mai
presus de ea şi la viaţa veşnică, pe un alt plan decît al ei,' a făcut posibilă ştiinţa. Astăzi e socotită
natura ca neavînd o taină în ea. Atunci natura însăşi era socotită ca avînd ceva misterios în ea. Pe
lîngă aceea, azi mulţi contestă orice fel de transcendenţă, chiar transcendenţa tainei în natură.
Creştinismul a arătat ca morţi nu numai pe idoli, ci şi pe draci. Dar pe cei din urmă în sensul că
sînt morţi spiritual şi d e o putere inferioară lui Hristos şi celor ce -L au prin credinţă în ei; sau în
sensul că nu pot lucra prin idoli, ca prin nişte falşi dumnezei. Sub influenţa ştiinţei care s -a
dezvoltat, prin dezbrăcarea naturii de orice caracter tainic, creştinismul apus ean a mers
TRATAT DESPRE ÎNTRUPAREA Ä

c 129

degtecneutincioasăcnciecareczicşicidoliicşicdraciicsecaratăcchiarcmorţi,cnctc
chiarc dinc aceastac nimenic nuc sec maic ndoieştec desrec n iereac truuluic luic
ristos.c elc cec nuc credec nc n iereac truuluic omnuluic sec do edeştec
necunosdndcutereac u ntuluic şicnţeleduniicluicumnezeu.c arc dacăc lc
iacluatc truc şic ic ac ăcutcroriu,cnc chic iresc,c cumc ac arătatc cu ntulc
nostru,ccectreuiacsăcacăclccuctruul?cauccecsrşitctreuiacsăcaiăctruulc
ău,codatăccecacsălăşluitcncelcu ntul?căcnucmoarăcnucsecutea,codatăccec
eracmuritorcşica eacsăciecaduscrincmoartecjertăcentructoţi,cmoti centruc
carec ic lac şic alcătuitc ntuitorul.c arc săc rămnăc mortc iarăşic nuc erac cuc
utinţă,c odatăc cec sac ăcutc temlulc ieţii8.c edc ac muritc cac muritor,c darc ac
n iatcentruciaţacdincl.c arcdo adacn ieriicuicsntcatelecui. c
XXXII
arcdacă,centrucmoti ulccăcnucsec ede,cnucseccredecnidccăcacn iat,cceiccec
nuccredctăgăduiesccşicceeaccececroriucirii.cădcecroriucluicumnezeucsăc
nuciec ăzut,cdarcsăcecacăccunoscutcdincatelecui,crecumcsacsuscşicmaic
sus.cădcdacăcnucarcicatele,carca eacdretatecsăcnuccreadăcncelccecnucestec
ăzut.c arcdacăcatelecstrigăcşicaratăclimede,centruccectăgăduiescc iaţac
n ieriicattcdec ădită?cădcchiarcdacăcsntcoriccuccugetul,cotc edeacmăcarccuc
simţurilec dinc aarăc utereac şic dumnezeireac dec netăgăduitc ac luic ristos.c
iindcăcşicorul,cdeşicnuc edecsoarele,csimţindccălduracrăsndităcdecel,cştieccăc
existăcsoarelecdeasuracămntului.c
şacşicceiccecsecmotri esccentruccăcnuc
cred,c iindc ncăc oric nc ri inţac ade ărului,c odatăc cec cunoscc utereac altorac
careccred,csăcnuctăgăduiascăcdumnezeireacluicristoscşicn iereacsă rşităcdec
l8†.căcicec ăditccăcdacăc
prea departe, socotind că Dumnezeu e atît de închis în transcendenţa Lui, încît nici nu mai poate
să-Şi arate lucrarea mai presus de fire în natură. Protestantismul a dat acestei învă ţături o
trăsătură pesimistă, socotind că Dumnezeu nu mai poate, lucra în natură din cauza păcătoşeniei
iremediabile a tuturor oamenilor, credincioşi sau nu. Creştinismul răsări tean, urmînd sfinţilor
Părinţi, împacă transcendenţa lui Dumnezeu după fiinţă cu lucrarea Lui în lume, socotind pe
Dumnezeu nu numai mai presus de natură, ci şi Stăpîn al naturii şi ca Cel ce dă putere, oamenilor
care cred, să se curăţească şi să devină organe ale lucrării Lui. Creştinismul apusean n -a tras
toate consecinţele din învierea l ui Hristos cu trupul. De aceea, în explicarea mîntuirii el s -a oprit
la Cruce. Dar cine crede că Hristos Şi -a putut învia trupul, de ce nu ar crede că poate lucra şi
asupra creaţiei, legată de trupul Lui înviat, dacă e legată cu El ca purtător dumnezeiesc al
trupului?
82.c Sfîntul Atanasie deduce învierea chiar din întrupare. Cuvîntul lui Dumnezeu a luat trupul
ca să-1 scape de moarte, adică să-1 învie. Creştinismul apusean a tras o altă conclu zie: l-a luat ca
să poată satisface prin jertfă, ca om, onoarea dumn ezeiască jignită de oameni; atîta tot.
8†.c Sfîntul Atanasie vede în puterile lui Hristos, care lucrează în cei ce cred în el şi au o viaţă
curată, o forţă a misionarismului creştin, prin dovedirea ce o dădeau acestea despre Hristos cel
înviat. De altfel, toată logica argumentării întrupării şi învierii lui Hristos, clă dită de sfîntul
Atanasie este o logică întemeiată pe fapte, nu o logică a speculaţiei abstracte.

128 l
.c


&1c c

c
c
 c

Hristos ar icmort, n-ar fi alungat pe draci şi nu -ar fi ascultat dracii.

Iar de sînt alungaţiccu numele ui,ce vădit că El nu ecmort, mai ales că
dracii, văzînd şi celecce nu sntcvăzute de oameni, arcputea cunoaşteccă e
mort Hristos şicnu arcmai ascultacnicidecumcdecl.carcdraciic ădcceea ce
nu cred ceiclisiţicdece la ie,canumeccăclcestecumnezeucşicdecaceeacaleargăc
şi cad lacicioarelecui,csunndcşiccelecceclecsuneauccândclcecalacnctru :c
ecştimcecineccineceşti,cntulecalcluicumnezeu»c uca,c,c†
;c şi: «Ce estec
"iecşicnouă,ciulecacluicumnezeu?căcrogc"iecsăcnucmăcchinuieşti»c atei,c ,c
7;cuca,c8,c8
.c
eci,cdec remeccecdraciicmărturisesccşicatelecdaucmărturiecnciecareczi,
este ăditccşicnimenicsăcnucsecorăzniceascăcaţăcdecade ărcccăcntuitorulcac
n iatctruulcăucşiccăcesteciulcluicumnezeuccelcade ărat,ciindcu ntulcşic
nţeleciuneac şic utereac carec ac ieşitc dinc umnezeuc cac dinc atălc şic carec nc
timurilecdincurmăcacluatctrucentrucmntuireactuturorcşic a n ăţatclunieac
desrec atăl,c ac suratc moartea,c leac dăruitc tuturorc nestricăciuneac rinc
ăgăduinţacn ierii,cridicândccacrgăcacacesteiactruulcroriucşicarătându1c
ecacestaccactroeucmotri acmorţiicşicacstricăciuniiceicprin semnulccrucii.c
c
Capitolul V

Dovedire faţă de iudei, din Vechiul Testament

### c

cesteac aşac iindc şic iindc ădităc do adac n ieriic truuluic şic ac iruinţeic
donditec dec ntuitorulc asurac morţii,c săc resingemc acumc şic necredinţac
iudeilorcşicluareacacestoracncrscdeccătrecelini.cariciudeiicnuccredcncacestea,
iarceliniicleciaucncrs,crindcceeaccecsocotescceiccăcecnecu enitcnc cruce şi în
ntruareac luic umnezeuu ntul.c u ntulc nostruc nuc ac pregeta săc le
răsundăcşicunoracşicaltora,cmaicalesciindcăcarecdo eziclimpezi motri aclor.c
udeiiccarecnuccredcaucocdo adăcşiceicnccriturilecceclec citesc şicei. ăcicdeclac
unccaătclacaltulctoatăciliacdeumnezeuinsulatăcstrigă desrecacestea,c
cumc aratăc nseşic cu intelec ei.c roorociic auc roorocit de lac nceutc desrec
minuneac ri itoarec lac ecioarac şic desrec naştereac să rşităc dinc ea,c zicând:c
 ată,cecioaracncântecec aca eacşic acnaşteciucşi vor chemacnumelecluic
manuel,ccarecsectălmăceşte:ccucnoicestecumnezeu» saia,c7,c1;catei,c1,c
†
.c arcoise,ccelccucade ăratcmarecşiccrezut de eiccacsunndcade ărul,cac
nsemnatc cu ntulc desrec ntruareac ntuitorului,c socotindu1c şic
cunoscându1ccacade ăratcşiccactotcceeaccecputea fi maicmare,czicând:ccsteac
acrăsăricdinc aco cşicuncomcdinc sraelcşic aczdroiceccăeteniilecluicoa»c
um.,c,c17
.ciciarăşi:ctcdecrumoasecsntccaselectale,c aco ,ccorturilectale,c
sraele;ccacniştec iicsntc


c c !


c 129

l
.
c
c
umritecşi cacuncraiclingăcruric şi cacnişteccorturiceccarecleacnitcomnul,ccac
niştec cedric lngăc ae.c eşi ac omulc dinc sămnţac luic şic ac domnic estec neamuric
c

multe»c um.,c,c 7
.ciciarăşi,c saia:cnaintecdecacşticcoilulcsăcnumeascăcec

tatălc sauc ec mamac sa,c ac rimic utereac amasculuic şic ietrelec dec reţc alec
amarieicnainteacregeluicasirienilor»c 8,c
.clcec estitcdecmaicnainteccăc ac eniccac
om.carctotceic estesccdecmaicnainteccăcelccec ac enicestecomnul,czicnd:c ată,c
omnulcşadececnorcuşorcşic ac enicncgitcşicsec orcclătinacidoliicăcuţicdecmnăcaic
gitului»c saia,c19,c1
.ciciarăşicatălclccheamăcdecacolo:cincgitcamcchematc
eciulceu»c atei,c,c1 ;cs.,c11,c1
.c
### c
arcnucsactrecutcsuctăcerecnicicmoarteacui.cicecnsemnatăcoarteclimedecnc
crituri.cacchiarcşicdecmoti ulcmorţiicuicsacsus,ccăcnucocsuerăcentrucl,ccic
entrucnemurireacşicmntuireactuturor.cucsauctemutccacsăctreacăcsuctăcerecnicic
uneltireaciudeilorcşicocărilecadusecuicdecei,ccacnimiccdincceleccecsec orcetrececsăcnuc
rămnăcne estitcşicsăcsecnascăc reocrătăcirecdincricinaclor.ceciczic:cmccecerac
ntruc ătaiec şic ştiindc săc radec durere,c căc sac ntorsc aţac ui;c deăimatc ac ostc şic
nesocotit.c
cestacăcatelecnoastreclecoartăcşicentrucnoicsuerăcdurericşicnoicamc
socotitccăcdeclacumnezeucesteclcncdurere,cncătaiecşicncchinuri.c arclcacostc
rănitcentrucăcatelecnoastrecşicacostcchinuitcentrucărădelegilecnoastre.certareac
cecnecaducecaceacacostcesteclcşiccucranacuicnoictoţicneamc indecat»c saia,c †,c
†
.cinuneazătecdeciuireacdecoamenicacu ntului,ccăcentrucnoicecdeăimat,ccac
noicsăcnecucurămcdeccinste.căctoţi,czicec,ccacniştecoicamcrătăcit.ciecarecacrătăcitc
nccaleaclui.cicomnulcacdatceclcentrucăcatelecnoastre.ciclciindcchinuit,c
nuciacdeschiscguraca.cacocoaieclacjunghierecacaduscşiccacuncmielcărăcdecglasc
nc aţac celuic ce1ctundec ec l,caşac nuc iac deschiscgurac a.cntruc smereniacuic
judecatacuicsacridicat»c saia,c †,c68
.c
oi>ccacsăcnu%ciaccine acdretcomcdinc
ricinac atimii,c rentâminăc gndurilec oamenilor.c ec aceeac criturac descriec
utereacuicmaicresuscdecirecşicneasemănareaciriicuiccucnoi,czicnd:c arcneamulc
uic cine1c ac sune?c ăc sac ridicatcdec ecămntc iaţac ui.c entruc ărădelegilec
ooruluicacostcdusclacmoarte.cic oicdacecceicrăicncschimulcngroăriicuicşicec
ceicogaţicncschimulcmorţiicui.căcărădelegecnucacsă rşit,cnicicsacalatc icleniec
ncguracui.cicomnulc oieştecsăccurăţececlcdecrăni»c saia,c †,c81
.c
###c
arcoate,cauzindcroorociilecdesrecmoarteacui,c eiccăutacşiccelecnsemnatec
desrec ruceac ui.c ăcic nicic acesteac nuc sauc trecutc suc tăcere.c ic elec auc ostc
arătatec oartec limedec dec sinţi.c oisec lec esteştec dec maic naintec cuc glasc naltc
zicnd:ceţic edeac iaţac oastrăcatrnatăcnainteacochilorc oştricşicnuc eţiccrede»c
eut.,c8,c66). arcroorociicdecduăclcmărturisesccşiceicdesrecaceasta,czicnd:c
 aru,ccacuncmielcne ino atcduscsrecacicjertit,cnamcştiut.c
suraceacaucsocotitc
rele,czicnd:c eniţicşic omcnigecsuliţacncineacuicşic omcsmulgececlcdintrec
ceic ii»8†",c er.,c 11,c 19
.c ic iarăşi:c trăunsauc minilec elec şic icioarelec ele;c
număratauctoatecoaselecele,cmărţitauchainelecelecloruşicşicentruccămaşac
eacauctrascsorţi»c s.c1,c17
.c arcmoarteacatrnatăcnc ăzduh,ccarecsacsă rşitc
eclemn,cnucecaltacdectcceacdececruce.cicncnicicocaltăcmoartecnucsecstrăungc
minilecşicicioarele,cdecâtcnumaicncceacdececruce.carcnauclăsatcnensemnatc
nicicatulccăcrinc enireacntuitoruluictoatecneamurilecaucnceutcsăccunoascăc
ecumnezeu.cicsacăcutcşicdesrecaceastacomenirecncinteleccrituri:căc ac
c

i,czice,crădăcinacluicleseicşicelccecacridicatccăeteniecestecneamuri;cnclc orc

nădăjduicneamurile»c saia,c11,c1
.c

mcdatcacestecuţineccu intecsrecdo edireaccelorccecsaucetrecut.carctoatăc
criturac ec linăc dec mărturiic cec resingc necredinţac iudeilor.c ăcic carec dintrec
dreţiicşicsinţiicroorocicşicatriarhiicnăţişaţicncdumnezeieştileccrituricaca utc
naştereacdincecioară?cauccarecemeiecşiacajunscsieşi,ccacsăcdeacnaşterec reunuic
om,cărăcdecărat?cucsacnăscutc
eicdinc
dam,cnohcdinc ared,coecdincameh,c

raamcdincara,c saaccdinc
raamcşic aco cdinc saac?cucsacnăscutc udacdinc
aco cşicoisecşic
aroncnucsntcdinc
raam?cucsacnăscutcamuelcdinclcana,c
a idcdinclesei,colomoncdinca id,c ezechiacdinc
haz,c saiacdinc
mos,c eremiac
dincelchia,c ezechielcdincuzi?caca utciecarecectatălcsăucnceutcalcnaşteriic
sale?cinecsacnăscutcnumaicdincecioară?cecaceeacaca utcatâtacgrijăcrooroculcsăc
nsemnezecaceasta.c
arc căreic naşteric iac remersc oc steac nc ceruric şic ac estitc lumiic ec elc cec ec
năştea?căcicoise,cduăccecacostcnăscut,cacostcascunscdecărinţi.c arcde%a idcnuc
aucauzitcnicic ecinii,cdec remeccecnicicmarelecamuelcnuclaccunoscutcecel.cicac
căutatcsăcalecdecmaicarecleseicunciu.c arcmartorcalcnaşteriicluicristoscnucacostcunc
om,ccicocsteacarătatăceccer,cdecundeclcnsuşicaccoorât.c
### c
iccarecdintrecmăraţiicdecodinioarăcacmărăţitcnaintecdecacuteacnumicec
tatălcsaucecmamacsa»c saia,c8,c
cşicacdonditciruinţacmotri ac răjmaşilor?cuc
acnceutca idcsăcmărăteascăclac†cdecanicşicolomonccândcacajunsclactinereţe?c
oaşca eacşatecaniccândcacluatcmărăţiac cegi,c1,1
cşic osiacacluatcstănireac
a ndcanicşicmaicuţini.cotuşicşicaceştia,ca ndcaceastăc rstă,caucututcnumicec
tatălcşicecmamaclor.c
8† a. Se proorocea că trupul Lui va fi pfinea Sfintei împărtăşanii.

Cine e deci Cel ce a împârâţit şi a prădat ecvrăjmaşi, înainte de naştere?

Să ne spună tilcuind,ccine a fost un astfel decîmpărat în Israel şi în Iuda, în
care şiaucusctoatecneamurile nădejdeacşicauca utcncEl acea?cOare nu sauc
ridicatcmaicdegraă,cdecretutindeni,cmotri aclor?căciccâtcacdurat erusalimul,c
acduratc şic unc răzoic nemăcatc motri ac lorc şic toţic lutaucmotri acluic srael.c

sirieniicicasureau,cegiteniicicrigoneau,cailonieniiciccălcau.cicceeaccececşic

maicdecmirarececcăcşicecsirieniic ecinicica eauclutândcmotri aclor.caucnucurtac
a idcrăzoiccucoacşicnuctăiacecsirieni,cnucsecaărac osiacdec ecinicşicnuca eac
zechiacteamăcdecmndriacluicenaheri?cucacornitc
malicccucrăzoicmotri ac
luicoisecşicnucicsecmotri eaucamoreii?cucauclutatcceicceclocuiaucnc erihonc
motri ăc luic isusc a i?c i,c estec tot,c auc a utc reodatăc neamurilec legăturic dec
rietenieccuc srael?ceccadecdecicsăcştimccinecec
celacnccarecneamurilecşiaucusc
nădejdea.clctreuiecsăcexiste,cdec remeccececcucneutinţăccacrooroculcsăcmintă8†;c
arcmoarteacecruce,caccăruiacdintrecsinţiicroorocicsaucacatriarhilorcdeclac
nceut,cacostcsuerităcentrucmntuireactuturor?cauccinecacostcrănitcşicacsueritc
moarteacentrucsănătateactuturor?ciccarecdintrecdreţicsaucdintrecregicaccoorâtc
ncgitcşi,crinccoorâreacaceasta,caucncetatcidoliicsăcexiste?c
raamcaccoorât,c
darccinstireacidolilorcăccontinuat;coisecsacnăscutcacolocşiccuctoatecacesteaccredinţac
amăgitoarecnucacncetat.c
### c
c

ic căruiac dintrec ceic dec carec oreştec criturac ic sauc străunsc minilec şic
icioarele,csauccarecacostcatârnatceclemncşicsacsrşitceccrucecentrucmntuireac
tuturor?c
raamcacmuritcculcatcncat.c saaccşic aco caiicmuritcşiceiccucicioarelec
ntinsececat.coisecşic
aroncaucsrşitcncmunte.ca id,cnccasă,cnesuerindcnicicoc
uneltirecdincarteacoorului;cdeşicacostccăutatcdecaul,cacrămascne ătămat.c saiac
acostcsşiat,cdarcnucacostcsnzuratceccruce.c eremiacacostcocărt,cdarcnucacmuritc
osndit.c ezechielcacătimit,cdarcnucentrucoor,ccicac estitcnumaicceleccec orc enic
asuracoorului.c
oicaceştia,cmăcarccăcaucătimit,caucostcoameni,ccumcsntcşic
toţicceilalţicduăcasemănareacirii.carcelc estitcdeccrituriccăc acătimicentruc
toţic nuc ac ostc simluc om,c cic ec numitc iaţac tuturor,c chiarc dacăc ec asemeneac
oamenilorc duăc ire.c eţic edea,c zice,c iaţac snzuratăc nainteac ochilorc oştri»c
eut.,c8,c66
;cşi:ceamulcuiccine1c acsune?»c saia,c †,c8
.c
eamulctuturorcsinţilorcdeclacnceutcsecoatecalacşico esti,cadicăccinecşicdec
undecacostciecare.carcneamulceluiccececiaţaccu intelecdumnezeieşticsunccăcec
decneo estit.cinecestecdecic
cesta,cdesrecarec
8† b. După sfîntul Atanasie un creştinism trăit cu toată puterea credinţei e singurul remediu
pentru înlăturarea războaielor şi pentru pace, nu numai între neamuri, ci şi între el e şi Israel.

spun acestea dumnezeieştile Scripturi? Sau cine e aşa de mare, că şi

proorocii vestesc de mai înainte lucruri aşa de mari?cNimeni altul nu
se află astfel, afară de ntuitorulcdecoştecalctuturor,cumnezeuu ntul,c
Domnul nostru isuscristos.căcic
cestacacieşitcdincecioarăcşicacarătatcca
om pfe pămînt şi ecelcalccăruicneamcduăctrucecdecneo estit.ciindcăcnu
este cineva carecsăcoatăcsunecectatălcuicduăctru,cdec remeccectrupul
Lui nu ecdincărat,ccicnumaicdincecioara.cacăcectaţiicluica idcŞi Moise
şi ai tuturorcatriarhilorcicoatecarătacoricinecncşirulcneamurilorclor, rieămulc
duăctrucalcntuitoruluicnu1coatecnimenicarătacornindcde la un ărat.c
lc ac ăcutc şic steauac să c esteascăc naştereac truului.c ăcic se cădea ca,c
coorndc u ntulc dinc cer,c dinc cerc săc c sec acăc şic estirea.c ic seccădea ca,
enindcmăratulczidirii,csăcieccunoscutclimedecdectoatăclumea. .
lcSe năşteacncludeacşicauc enitcsăc csecnchinecceicdincersia.clcestec Cel
ce încă naintec dec arătareac ac trueascăc ac donditc iruinţac asurac
răjmaşilorcşi troeelecmotri acrichinăriiclacidoli.cictoţicceicdincneamuri, de
retutindeni,cărăsindcoiceiurilecărinteşticşicnecredinţacidolească, îşi pun
nădejdeacncristoscşicsecnscriucntrecceicaicui,ccumcsecotc vedea acestea şi
cucochii.căcicnucacncetatcaltădatăcnecredinţacegitenilorcdecît dnd omnulc
tuturor,ccacurtatcdecuncnor,caccoortcacoloccuctruulc şi a risipit amăgireac
idolească,cmutnduicectoţiclacinecşicrincineclac Tatăl. lceste elccecac
răstignit,c a ndc cac martorc soarelec şic zidireac şic ec cei ce I-au,ridnuitc uic
moartea.cicrincmoarteacuicsacaduscmntuirectuturor şj. toată zidireacsac
iză it.clcesteciaţactuturorcşicelcceccacocoaiecŞi-a,dat,*yuulcăuccacreţcdec
răscumărarecentrucmntuireactuturor,cchiar dacă iudeii nuccred.c

a. Alte mărturii şi cugetări

despre minunile lui Hristos
xxxvm
182 l
,c


 c .c
c

(JIar dacă socotesc căcnu.ajungcacestea,csăcseccon ingăcdincalteccu intecpe,

care le mai au. ăcicdesreccinecziccroorocii:camcarătatccelorccecnu Mă
căutau, amcostcalatcdecceiccecnucntreaucdecine;camcsus:c
icic a$ntè,
poporului carec nuc chemac numelec eu;c amc ntinsc minilec elec cătrec
poporul ce nu ăcascultacşicicsecmotri ea»c saia,c6 ,c1
.cinecestecCel
ce S-a arătat? ăclicsecsunăciudeilor!cacăcecroorocul,csăcsunăc unde s-a
ascuns, cac săc sec aratec maic ec urmă.c arc dnec estec acestc roorocccare sac
făcut, dinc ne ăzut,c ăzutc şic şiac ntinsc minilec ec ruce?c uc ec nici
nulc
dintrecdreţi.ccnumaicu ntulcluicumnezeuccare,ciindcnetru esccduăcire,c
acarătatcentrucnoicnctrucşicacătimitcentrucnoi.c
arcdacăcnuclecajungecnicicaceasta,csăcsecncredinţezecdimcalteccu inte,cri indc
do adac lorc aşac dec limede.c ăcic zicec critura:c ntăriţi ă,c minic slaec şic
genunchicslăănogiţi.cngiaţi ă,cceicdescurajaţiccuccugetul,cntăriţi ăcşicnuc
ăctemeţi.c ată,cumnezeulcnostruccucjudecatăcrăslăteşte.clcnsuşic inecşicnec
ac mntuic ec noi.c
tuncic sec orc deschidec ochiic orilorc şic orc auzic urechilec
surzilor.c
tuncic acsăricşchioulccaccerulcşiclimacgnga ilorc aciclimede»c
saia,c †5, †-r6). ec otc sunec şic desrec acestea,c sauc cumc orc ndrăznic săc
ri eascăcşiclacacestea?căeiroorociacaratăccăcumnezeuc ac enicşic acacec
cunoscutecsemnelecşictimulc eniriicui:coriic orc edea,cşchioiic orcumla,c
surziic orcauzicşiclimacgnga ilorcsec acaceclimede.coatecacesteacsecsunc
desrec enireacluicumnezeu.carcsăcsunăccndcsaucăcutcastelcdecsemnecnc
srael,c sauc undec sac ntâmlatc aşac ce ac nc ludea?c
c ostc curăţitc lerosulc
eeman,cdarcnucacauzitcnicicuncsurd,cnucacumlatcnicicunco log.c liecşicliseicauc
n iatcuncmort,cdarcnicicuncorcdincnaşterecnucac ăzutccucade ărat.careclucruc
estecşicsăciecn iatcuncmort.carcnucecocminunecaşacdecmareccacceacăcutăcdec
ntuitorul.cicdacăccrituracnucactrecutcsuctăcerec indecareaclerosuluicşic
n iereac coiluluic ădu ei,cdacăc sarc icntâmlatc săc umlec reunc ologc şic săc
adăc reuncorcmaicnainte,cărăcndoialăclearcicarătatcşicecacestea.carcdacăc
nucaucgrăitccriturile,cec ăditccăcnicicnucsiauc etrecutcacesteacmaicnainte.c
ndc sauc ăcutc decic acestea,c dacăc nuc cândc ac enitc nsuşic u ntulc luic
umnezeucnctru?ciccândc ac enit,cdacăcnucatunciccândcaucumlatcologiicşicauc
oritc limedec gnga iic şic auc auzitc surziic şic auc ăzutc oriic dinc naştere?c ec
aceeacşiciudeiiccareclecri eauc oreaucdeceleccacdecniştecatecdeccarecnucauc
auzitcsăcsecicntâmlatcaltădată:cinc eaccnucsacauzitcsăcicdeschisccine ac
ochiic reunuicorcdincnaştere.cecnucerac
cestacdeclacumnezeu,cnucuteac
acecnimic»c oan,c9, †2-†4). ‡
c
.căsunsclacairmareacoişnuităcac
iudeilor,ccăcesiacncăcnucac enitc
### #c
arc oatec şic aceştia,c neutândc săc sec motri eascăc celorc ădite,c nuc orc
tăgăduic celec suse,c darc orc sunec căc ncăc lec aşteatăc ec acesteac şic căc
182 l
,c


 c .c
c

umnezeuu ntulc nuc ac enitc ncă.c ec at,c eic oc sunc aceastac nc toatec
ărţile,cneroşindcdecmotri ireaclorcneruşinatăcaţăcdeccelecarătate.carc orcic
daţicecaţăcşicncri inţacaceastacmaicntâicdecalţii,cnucdecnoi.corcicdaţicec
aţăc dec reanţeletulc aniel,c carec ac re estitc şic timulc dec aţăc şic enireac
ntuitorului,czicând:catezecicdecsătămânicsauctăiatcestecoorulctăucşic
esteccetateacceacsnta,ccacsăcsecmlineascăcnăclaccaătcăcatulcşicsăcsec
ecetluiascăcăcatelecşicsăcsecşteargăcnedretăţilecşicsăcsec
c

1†4' ltll.c


ttlc .c

c
c
ispăşească fărădelegile şi săcse aducă dreptatea veşnică si săcsecpecetluiască
vedenia; Şi proorocul şi săcse ungăcntulcsinţilor.c Şi săcştiicşi săcînţelegi ca
săc răsunzic căc dec lac srşitulc cu ntuluic sec ac zidic erusalimulc pînă la
o ăţuitorulccelcuns»c an.,c9,c
.coatecncalteccu intecsecotcgăsi motive
pentru acsecamnacmlinireaccelorcscrisecentrucunctimc iitor.. Dar ce pot
sunecsaucridicacmotri acacestora?căcicacicristoscşicUnsul e arătat nuccac
omcsimlu,cdcec estitccacntulcsinţilor;c şicdec erusalimc èe spune căcrămnec
năclac enireacuicşicaoicnceteazăcşicrooroculcic vederea nc erusalim8%.c
aucunscodinioarăca idcşicolomoncşiczechia, dar erusalimulcşicloculcsntc
aucrămascmaicdearte,cşicroorodicprooroceau: $adcşic
sacşicatancşicduăceic
saiacşicseacşic
moscşicalţii.cApoi şi cei unşicsecnumeaucoamenicsinţi,cdarcnuc
sinţiicsinţilor.c arcdacăc pun înainte roiacşicsunccăcdincridnaceicnucacmaic
ostc erusalimul,ccec orc icec despre roorod?căcicoorulccoorndcodinioarăc
ncailon,cerauc acolo anielcşic eremia;cşicaucroorodtc ezechielcşic
gheucşic
aharia.c
#c
Ded spun o eştic iudeiic şic trecc cuc edereac timulc dec aţă.c ăd,c dndc ac
încetat proorocul sauc edeniacdinc srael,cdacăcnucacum,cdndcac enitcris
Sfîntul sinţilor?c ic unc semnc şic oc do adăc nsemnatăc ac eniriic luic um
^zeuţu ntulceccăcnumaicstăcncidoarec erusalimul,cnicicnucsacmaicridicat
prooroc, nidcnucsecmaicdescoerăc reoc ederecntrecei.cicecirescc să fie aşa.
ăci,c enindcelcrezis,ccecne oiecmaicecdecceiccecrezic?cic fiind prezent

de ărul,c cec ne oiec maic ec dec umră?c ec aceea,c auc roorocit pînă a venit
retateacnsăşic şic elc cecac răscumăratcăcatelectuturor.cPentru aceea şic
erusalimulcacduratcattactim,cdtcceicdincelcsecocuauccuc chipurile ade ărului.c
arcodatăccecntulcsinţilorcecdecaţă,cecdretc cuvînt s-a ecetluitcşic edereac
şicrooroda,ciarcmărăţiac erusalimuluicacîncetat. icsaucunsclorcregi,cnăccec
sacunscntulcsinţilor.cădcşic aco c prooroceşte, zidndccăcmărăţiaciudeilorc
ac stac năc lac
cela:c uc ac lisic conducător dinc udac şic căeteniec dinc
coaselec lui,c năc ac enic elc căruiac îi sînt rnduitec şic lc estec aştetareac
neamurilor»c ac,c 9,1
.c ec aceeac şic Mîntuitorul strigăc zidnd:c egeac şic
roorodicaucroorodtcnăclac oan»c(Matei, 11,c††
.c
Dacă ar maicicdedc la iudeicmărăţie,csaucroorode,csauc edere,carc avea
drept săctăgăduiascăcecristosccarecac enit.carcdacăcnucmaicestecnid rege,
nidc edere,cşicsacecetluitctoatăcrooroda,ciarccetateacşictemplul s-au ruinat,c
entruccecmaicstăruiecncatâtacnecredinţăcşicneascultare,cmcît cele ce aucostclec
ăd,ciarcecelccecleacsă rşitcacesteaclctăgăduiesc?cPentru ce, dndc ădcecceic
dincneamuricărăsindcidoliicşicunnduşic
84. Toate cele din Vechiul Testament au încetat pentru că s -au împlinit în Hristos.
TRATAT cÎNTRUPAREA CUVÎNTULUI

nădejdeacncumnezeulcluic sraelcrincristos,ctăgăduiesccecristos,celcdinc

rădăcinacluicleseicduăctru,cşiccăclcac enitcşicmărăteştecdecacum?cacăc
neamurilec arc credec nc altc dumnezeuc şic narc mărturisic ec umnezeulc luic

raamc şic saacc şic aco c şic oise,c arc a eac dretatec săc sunăc căc nac enitc
umnezeu.c arc dacăc neamurilec sec nchinăc iuic umnezeuc carec ac datclegeac
rincoisecşicăgăduinţacluic
raamcşicalcăruiccu ntclaucdeăimatciudeii,c
entruccecnucrecunosc,cmaicinezis,centruccectreccdecună oieccuc edereaccăc
omnulccelcroorocitcdeccrituricacstrălucitclumiicşicacarătatceictrueşte,c
recumcziceccritura:comnulcacarătatcnouă»c s.c117,c7
;cşiciarăşi:c
c
trimisc ec iulc ăuc şic iac indecatcec ei»c s.c16,c
;c şic iarăşi:uc sol,c nuc
nger,ccicnsuşicomnulciacmntuitcecei»c saia,c6†,c9
?c
icătimesccce acasemănătorccuccelcstricatclacminteccarec edecămntulc
luminatc dec soare,c darc tăgăduieştec soarelec carec lumineazăc ămntul.c ec arc
a eac săc acăc maic multc elc aştetatc dec ei,c odatăc cec ac enit?c ăc chemec
neamurile?c arc leac chemat.c ăc acăc săc ncetezec roorociac şic domniac şic
edenia?carcacăcutcşicaceasta.căcdeacecaţăcnecredinţacidolească?carcac
stcdatăcecaţăcşicosndită.căcnimiceascăcmoartea?carcacostcnimicită.cec
decicnucsacăcutcdincceleccectreuiacsăclecacăcristos?cauccecmaicliseşte,ccec
nucsacmlinit,ccacsăcsecucureciudeii,ccarectotuşicnuccred?cacăcdeci,crecumc
edem,cnucmaiceclaceicnicicrege,cnicicrooroc,cnicic erusalimul,cnicicjerte,cnicic
edenie,cacsacşicumlutctotcămntulcdeccunoştinţacluicumnezeu,cşicceicdinc
neamuri,c ărăsindc necredinţa,c aleargăc lac umnezeulc luic
raamc rinc
u ntulcşicomnulcnostruc isuscristos,cec ăditcşicentrucceiclisiţiccuctotulc
dec ruşinec căc ac enitc ristosc şic ac umlutc ec toţic dec luminac uic şic ac adusc
n ăţăturacade ăratăcşicdumnezeiascăcdesrecatălcău.cincacesteacşicdinc
multec altelecdincintelec crituri,coatec cine ac resingec cumc sec cu inec ec
iudei.c
c
c
Capitolul VI

Dovedire faţă de filosofii elini şi faţă de închinătorii la idoli. Dovezi

raţionale despre conformitatea cu creaţia a întrupării

# c
tcri eştececelini,cecdecmirarecsăic ezicrzndcdecceleccecnucsntcdecrs,c
oric cumc sntc aţăc dec roriac lorc ruşine,c ec carec nuc oc ădc cndc aducc jertec
ietrelorcşiclemnelor8 .carcdec remeccecn ăţăturacnoastrăcnuceclic
85. E nedemn de om, şi deci ruşinos, să se închine pietrelor şi lemnelor inferioare nivelului lui
de persoană.
c
1†6 t&c


c c

c
c
sităcdecdo ezi,csăicruşinămcşiceceiccucdretecjudecăţi,cornindcmaicalescdeclac
atelececcareclec edemcşicnoi.cececlisitcdecraţiunecsauc redniccdecrisulclorcnc
credinţacnoastră?coatecatulccăcsunemccăcu ntulcacarătatcnctru?carc
şic eic orc mărturisic căc acestc lucruc nuc ec lisitc dec raţiune,c dacăc sec orc acec
rieteniicade ărului.cacăctăgăduiesccestectotccăcexistăcuncu ntc ocaţiune
c
ac luic umnezeu,c sec ostenescc degeaa,c rzndcdec ceeac cec nuc cunosc86.c arc dec
mărturisescccăcexistăcuncu ntc ocaţiune
calcluicumnezeucşiccăc
cestacec
conducătorulctuturorcşiccăcnclcaccreatcatălczidireacşicrincurtareacuicdec
grijăc sec lumineazăc şic existăc toatec şic lc mărăteştec estec toate,c ncâtc dinc
atelec ronieic sec cunoaştec lc şi,c rinc l,c atăl,c iac seama,c rogute,c dec nuc
cum acşicntorccatjocura,cărăcsăcştie,cmotri aclorcnşile.c
ilosoiic elinic sunc căc lumeac estec unc corc marec şic auc dretatec sunndc
aceasta.căcic edemclumeacşicărţilecei,csuusecsimţurilor.cacăcdecicnclume,c
carececunccor,cestecu ntulcluicumnezeucşiclcacsălăşluitcnctoatecşcnc
iecarecdincărţilecei,ccececdecmirarecsauccececărăcraţiunecncsusacnoastrăccăc
lcacsălăşluitcncom87?căcicdacăcarcicntructotulcneraţionalcsăcieclcnctru,c
arcicneraţionalcsăciecsălăşluitcşicnclumeaccacntregcşicsăcluminezecşicsăcmiştec
toate,c cuc urtareac uic dec grijă.c ăcic ntreagac lumec estec unc cor.c arc dec ec
cu enitc săc iec lc sălăşluitc nc lumec şic săc iec cunoscutc alnduec nc lumec cac
ntreg,cseccu inecsăcecaratecşicnctruulcomenesc,cşicacestacsăciecluminatcşic
mişcatc dec l.c ăcic neamulc omenescc estec şic elc oc artec ac totului,c şi,c dacăc ec
necu enitc cac arteac săc iec organc alcuic srec cunoaştereac dumnezeirii,c arc ic
atotnecu enitcsăcieccunoscutcdinclumeaccacntreg.c
# c
ecatcdacăctruulcntregcecţinutcnclucrarecşicecluminatcdecom,cdacăcarc
suneccine accăcecneraţionalcsăciecutereacomuluicşicncdegetulciciorului,csarc
socoticcăcecărăcminte,codatăcce,cadmiţândccăcelcstrăatecşiclucreazăcnctruulc
ntreg,clcoreştecsăciecşicntrocartecaclui.cacelccelccecadmitecşic
86.c Dacă nu e o Raţiune a lui Dumnezeu, nu există peste tot o raţiune şi atunci nu se poate
rîde în numele raţiunii de creştinism că afirmă ceva contrar raţiunii. Iar raţiunea conştientă e o
însuşire a persoanei. Dacă Dumnezeu nu e Persoană, nu e înzestrat cu Raţiune. Persoana umană
trebuie să-şi aibă originea într-o realitate de caracter personal. Acela e începutul fără început,
care e superior naturii nu numai întrucât înţelege raţionali tatea ei, ci şi creează lucrurile din ea,
pentru raţiunea umană care le gîndeşte ca cea de a doua, fără să le creeze, dar le îmbină pînă la un
punct în mod liber.
87.c Raţionalitatea unitară a naturii şi, în cadrul ei, raţionalitatea proprie fiecărei com -
ponente a ei arată Raţiunea gînditoare, creatoare şi proniatoare (deci personală) divină, ca
rezentă cu lucrarea raţională unitară şi în acelaşi timp felurită în toată creaţiunea şi în ecare
parte a ei. Iar în om, care nu e numai opera gîndită a Creatorului şi Proniatorului, ci şi opera
gînditoare a întregii raţionalităţi a lumii, Se arată Creatorul gînditor prezent, ca împreună -
gînditor cu omul gînditor, sau întreţinîn d în om funcţia de subiect gînditor şi deci dovedindu -Se şi
prin aceasta ca Subiectul gînditor originar şi creator.


cc!


c
!

c 1†9

credec căc u ntulc luic umnezeuc şic umnezeuc estec nc ntreagac lume,c şic
ntreagăcecluminată""csicmişcatăcdecl,cnucarccugetacneraţionalcdacăcarcsunec
căciecarectrucomenesccecmişcatcşicluminatcdecl.c arcdacăcarcsuneccăcnuc
socotescc otri itc săc sec oreascăc dec arătareac ntuitoruluic nc tru,c entruc
moti ulccăcacestacecăcutcşiceccreatcdincnimic,crincaceastaclcscotceclcşicdinc
creaţiune.căcicşiceacacostcadusăcdeccătrecu ntulclacexistenţăcdincnimic.c arc
dacă,c chiarc creatăc iindc zidirea,cnuc ecneraţionalc săciecnc eac u ntul,c nuc ec
neraţionalcsăcieclcşicncom.căcicceleccecleccugetăcdesrecntreagaclume,cecdec
treuinţăc săc lec cugetec eic şic desrec oc artec ac ei.c arc omulc e,c cumc amc susc
nainte,cşicelcocartecacntregului.cecicnucecnecu enitcsăciecu ntulcşicncom,c
şiccactotulcsăciecluminat,cşicsăciecmişcatcdeccătreclcşicncl,cşicsăc ieţuiascăcnc
l,c recumc zicc şic scriitoriic lorc că:c nc lc ieţuimc şic nec mişcămc şic sntem»c
ate,c17,c8
.c
ececdecic redniccdecrs,cdacăcsunemccăccelcnccarecestecu ntulcecolositc
declccacuncorgan,csrecarătareacui?căci,cdacăcnuceracncel,cnicicnarcicututc
săcecoloseascăcdecel88.c arcdacăcamcadmiscmaicnainteccăcu ntulcestecnc
toatăclumeacşicncărţilecei,cdeccececdecnecrezutccacsăcecşicaratecncceleccec
este?9căci,crecumcrincuterilecuicecalăcntregcnciecarecşicnctoatecşicec
toateclecornduieştecduăcştiinţă,cdacăcarc oicnarcicneotri itcsăcecoloseascăc
şicdecsoare,csaucdeclună,csaucdeccer,csaucdecămnt,csaucdecaă,csaucdecoc,ccac
decuncglas,centrucacecaceccunoscutcecinecşicecatălcău,cdesrecarecac
susccăcleacăcut,cdatciindccăclclecsusţinecectoatecşiceccuctoatecşicnciecare,c
nc arte,c şic ec aratăc ec inec n chip nevăzut în toate. La fel, nu e
88.c Cuvîntul lui Dumnezeu luminează creaţia, întrucât e străbătută de o raţionalitate ce
poate fi cunoscută de omul raţional, întrucât e făcută deci de o Persoană conştientă pentru 0
persoană conştientă. Altfel n-ar fi luminată, neavînd nici un sens. Cuvîntul românesc «lume», care
vede lumea ca lumină, sau ca luminată, redă tocmai această învăţătură, afir mată de sfinţii părinţi,
că creaţiunea e luminată, deci are un sens, fiind opera unei Persoane şi fiind pusă la dispoziţia
persoanei umane pentru îmbogăţirea ei spirituală în vederea eternizării.
89.c Kannengiesser socoteşte cam nepotrivită voinţa sfîntului Atanasie de a sugera misterul
întrupării, în noutatea lui esenţială, cu ajutorul unor reprezentări destul de naive, dar conforme
gîndirii timpului său, despre prezenţa Logosului în toate, deci şi în trupul omenesc (ed. cit. p. 417,
nota 1). Dar aceste reprezentări socotim că sînt confirmate azi şi mai mult prin raţionalitatea
materiei şi a organismelor descoperite de ştiinţă. Iar pre zenţa Cuvîntului creator şi proniator în
trupul omenesc.în general, e folosită de sfîntul Atanasie numai ca o bază pentru posibilitatea
prezenţei şi mai accentuate a Cuvîntului în trup, în urma întrupării. Un trup lipsit de
raţionalitatea naturală, susţinut în el de Cuvîntul creator şi proniator, n -ar putea sluji lucrării
raţionale superioare a Cuvîntului întrupat. Toţi părinţii Bisericii socotesc că o viaţă nesupusă
patimilor e o vi aţă readusă la raţionali-' tatea originară şi, dacă sufletul se poate manifesta prin el
mai clar, cu atît mai mult Dumnezeu Cuvîntul.
90.c Dumnezeu-Cuvîntul Se arată şi în lucrările şi mişcările naturale ale creaţiei şi ale
trupului, dar întrucât ele se petrec în general după legile permanente, se poate uşor socoti că în
ele nu Se arată Dumnezeu ca deosebit de ele, ci numai ca ceea ce e propriu lor. De aceea,
Dumnezeu arătîndu-Se mai clar în fapte ce depăşesc mişcările repetate ale creaţiei şi trupului, se
poate spune că El de-abia acum Se arată deplin prin trup şi prin natură.

necuvenit ca El, Care a orînduit toate sicdă viaţă tuturor, să Se facă

cunoscut, dacă voieşte, prin oameni, folosin-du-Se de truulcomenescc


cc!


c
!

c 140

ca decuncorgan srecarătareacade ăruluicşi sreccunoaşterea atălui.căcic

şi omenireacec ocartecac totului.c icrecumc mintea, fiind nc omulcntreg,c ec
ăcutăc cunoscutăc rinc tru,c adicăc rinc limă,c şic nu va sunec cine ac căc sec
micşoreazăcdinccauzacaceastaciinţacminţii,caşacCuvîntul, iindcnctoate,cdacăc
ecoloseştecdecacestcorgancomenesc,cacestacnu apare ca unclucrucnecu enit.c
ăci,crecumcamcsus,cdacăcarcicunclucrucnecuvenit săcecoloseascăcdectruc
cacdecuncorgan,carcicnecu enitcsăcecafle şi nclumeaccacntreg.c
c
a. Conformitatea cu omul acîntrupării
# c
eccecatunci,c orczicecoate,cnucacarătatcrincaltecărţicmaicnaltecalec
creaţiunii şicnucacolositcdecuncorgancmaicnalt,ccacdecildăcdecsoarecsaucde
lună, sauc dec stele,c sauc dec oc,c sauc dec eter,c cic numaic dec om?c ăc ştiec căc
Domnul nac enitcsimlucentrucacecarăta,ccicentrucac indecacşicn ăţacpe
cei ce ătimesc.celuiccec reacsăcsecaratecicajungecsăcaarăcşicsăcuimească
ecceiccecri esc.carccelccec oieştecsăc indececşicsăcn eţecnucsecmulţumeşte
numaicsăc ină,ccic reacsăcsecacăcdecolosccelorccecaucne oiecşicsă se arate
otri itccuctreuinţaclor,ccacnuccum a,cco rşindcne oiaccelorcce ătimesc,csăc
tulurececceiccecauctreuinţăcdeclcşicarătareacluicumnezeu săciecărăcdec
olosc acestora".c imicc nuc erac rătăcitc nc creaţiune,c nc cugetarea desrec
umnezeu,cdedtcsingurcomul9.cidcsoarele,cnidcluna,cnid cerul, nidcstelele,c
nidcaa,cnidceterulcnucauctuluratcrnduiala,cdc avînd pe u ntulcdec iditorc
şicmăratcaucrămasccumcaucost9†.carc
91.c Sfîntul Atanasie nu se foloseşte, pentru preferinţa ce a avut -o Cuvîntul de a Se îmbrăca în
trup omenesc, de argumentul direct al mai marii înrudiri între El şi om. Ci se foloseşte de
trebuinţa mai mare ce o avea omul de aşez area Cuvîntului în trup. Omul avea trebuinţă propriu
zis de vindecarea de patimi, de eliberarea de neascultare, de strică ciune, de moarte, de învăţătura
prin cuvînt. Dar în acest argument e implicată indirect şi ideea că omul e superior naturii. Căci
numai omul a fost capabil să cadă în neascultare şi în patimi din libertate şi numai pentru el
moartea constituie golirea existenţei de orice sens. tar învăţătura n-o poate primi dedt omul şi
numai el se poate folosi de ea. De asemenea numai omul e înzestrat cu cuvîntul prin care poate fi
învăţat şi ded numai prin întruparea ca om îşi putea însuşi Cuvîntul dumnezeiesc cuvîntul
omenesc pentru a învăţa pe oameni, pentru a-i înălţa în comuniunea cu Sine.
92.c Numai omul a putut ajunge la cugetări rătădte despre Dumneze u, pentru că numai omul
are o libertate în cugetare. Şi numai omul poate cugeta; şi poate cugeta despre Dum nezeu.
9†.c N-au tulburat-o pentru că n-au putut face aceasta, neavînd libertate şi neputînd adapta
legile naturii în conformitate cu voia lui Dumnezeu sau să le folosească contrar ei. Făpturile
inconştiente nu îl cunosc pe Dumnezeu, d numai îl fac cunoscut în «raţionalitatea» lor.

oamenii,c ntordndc satelec inelui,c auc datc chic nimicului9,c nlocuindc

de
ărul,cşic au mrăcatcncdnsteaccu enităcluicumnezeucdemonii,coameniicşic
ietrele,ccăutndccunoaştereaclorcncloculccunoaşteriicluicumnezeu.cec aceea,
ecdretccu nt,cdec remeccecnuceracotri itcunătăţiicluicumne zeu săctreacăc


cá
ct


cl t

c 1†»c

cuc edereacocastelcdecstarecşicdec remeccecoameniicnucuteauccunoaştecec

lc cac ornduindc şic drmuindc toate,c iac oc artec ac ntregu lui,c adicăc truulc
omenesc,ccacorgancalcăucşicecsălăşluieştecncel,centruc ca, dec remeccecnuc
aucututccunoaştecncntreagaclume,csăccunoascăcmăcarcntrocartecacei;cşic
dec remeccecnucaucututc edeacncutereacuicne ăzută,csăcoatăcnţelegec
şic edeacdincceeaccecleceracasemănător.c%căciciindcoameni,c orcuteaccunoaşte,c
dinctruulcasemănătorccucalclorcşicdincatelecdumnezeieşticsă rşitecrincel,c
maicreedecşicmaicdincaroiere,cecatălcui,csocotindccăccelecsă rşitecdeclc
nucsntcatecomeneşti,cdcatecalecluicumnezeu.cicdacăcarciccucneutinţăcsăc
iec cunoscut,c duăc ei, u ntulc rinc atelec truuluic cunoscut,c şic maic cuc
neutinţăcarcicsăcieccunoscutcdincceeaccecsecacecncntreagaclume 9 .c
ădcaşac duăc cumc nuc ecmărtăşeştec dec nimiccdinc celec alec creaţiunii,c
deşicestecnccreaţiune,cdcmaicdegraăctoatecsecmărtăşesccdecutereacui,ctotc
aşa,colosinduecdectruccacdecuncorgan,cnucacmărtăşitcdecnimiccdincalec
truului,cdcmaicdegraăcacsinţitctruul96.clato,cadmiratcdecelini,cziceccăccelccec
acnăscutclumea,c ăzndoccurinsăcdecurtunăcşicncrimejdiecsăccadăcncstareac
neasemănării,csecaşazăclacarmacsuletuluicşic inecncajutorulceicşicndreteazăc
toatecgreşalelecei97.cececdecicdecnecrezutcncsusa noastră, că de vreme ce
94.cNimicul poate primi prin nălucire, prin imaginaţie, un fel de chip care înlocuieşte
realitatea adevărată. Desigur, numai întrucît se folosesc în această «creaţie» a nălucirii
elementele realităţii adevărate, întrucît se aranjează în alt mod, în mod dezordonat, sau întrucît
se socoteşte existenţa ultimă o realitat e care nu e prin sine. Şi în aceasta constă râul, pe când
binele, în ceea ce este.
95.cSfîntul Atanasie revine de multe ori asupra ideii că aşa cum sufletul nu se poate vedea
direct, ci numai prin faptele trupului, aşa nici Cuvîntul nu poate fi văzut direct, c i numai din
univers şi din faptele săvîrşite în trupul ce l -a luat. Argumentarea lui se întemeiază în fond pe
raţionalitatea lucrurilor şi a faptelor trupeşti cărora trebuie să le stea la bază o Raţiune personală
supremă, creatoare şi proniatoare, iar în Hristos, aceeaşi Raţiune personală care Şi-a făcut
propriu în mod deosebit trupul asumat. Argumentarea se mai bazează şi pe faptul că, aşa cum în
natură şi în istorie se fac lucruri care nu tot deauna decurg în mod automat din cele anterioare, ci
variază pe baza unei alegeri superioare, aşa şi prin trupul omenesc se fac fapte alese, dintre
multele fapte posibile, de un agent liber. In Hristos faptele săvîrşite prin trup se deosebesc şi mai
clar de cele alese dintre multele fapte naturale posibile. în El Pe rsoana superioară naturii se
cunoaşte şi mai vădit prin fapte deosebite de faptele obişnuite ale omului.
96.cSfinţirea trupului a constat în a -1 face organ al unor stări şi fapte bune mai presus de cele
naturale. Prin aceasta subiectul Lui s -a făcut şi mai cla r cunoscut ca Dumnezeu. El nu a luat de la
noi puterea de a fi, ci El a dat trupului din ale Lui.
97.cE un citat liber din Plato, Polit 27† d. (vezi la P. Th. Camelot, Sources Chretien -nes, p. 29†,
nr. 2). Pentru Plato sufletele sînt de o fiinţă cu esenţa sup remă.

omenirea a rătăcit, Cuvîntul a venit să Se aşeze în ea şi S-a arătat ca

om, ca s-o mîntuiască de furtuna ce a cuprins-o prin cârmuirea şi
bunătatea Lui?98
c
b. întruparea se potriveşte cu trupul omenesc
# c
 

cá
ct


cl t

c 1†»c

Dar oate,ccurinşicdecruşine,csec orcn oiccucaceasta,cdarc orcsunecCă se

cădeacca,c rndcumnezeucsăcn eţecşicsăcmntuiascăcecoameni,cputea să oc
acăcnumaiccuc oinţacşicsăcnucecmracecu ntulcluicumnezeu în tru,c
cumcacăcutcşicodinioară,ccndclacalcătuitcdincnimic.caţăcdecaceastă oiecţiec
aclor,carciccu enitcsăcsecsunăccăcodinioară,cneexistndcnimiccncnicicuncel,cac
ostcne oiecnumaicdecocatăcdec oinţăcentruccrearea tuturor.carcodatăccec
omulcexistacşicne oiaccereacnucsă1cacăcdincnimic,ccicsăclec indececceleccecerau,c
eracirescccacotorulcşicntuitorulcsăcvină lacceleccecexistau,ccacsăc indecec
celeccecsnt.cecaceeacacăcutcomcşicS-a olositcdectruulcomenescccacorgan99.c
entruc căc dacăc nuc erac ne oiec săcfacă aceasta,c cumc arc ic treuitc săc inăc
u ntulcşicsăcecoloseascăcdecacestcorgan? aucdecundectreuiacsăciacec
acesta,c dacăc nuc dinc celec cec erauc făcute mai naintec şic a eauc ne oiec dec
dumnezeireacui,ccacdeccine acasemănător? ăcicceleccecnucsntcnuca eauc
ne oiecdecmntuire,ccacsăciecdestul numai săcoruncească,ccicomulcăcut,ccarec
secstricacşicsecierdea998.cecaceea ncmodccu enitcsacolositcdecuncorganccac
omul,cşicu ntulcacîntins rincelclactoate99".c

oictreuiecştiutcşicaceeaccăcstricăciuneaccarecsacroduscnuceracncafara
truului,ccicstrăătusecncelcşiceracne oiecca,cncloculcstricăciunii,csăcpătrundă
ncelciaţa;crecumcintrasecmoarteacnctru,caşacsăcintrecşiciaţacîn el. Dacă
moarteacarcicostcncaaractruului,cseccădeacsăcrămnăcşiciaţac
98.c Imaginea de corabie a Bisericii se află deja în Ep. lui Clement Romanul 14 -15; aceea a lui
Hristos, Cîrmaci al ei, a se vedea E. Peterson, Das Schiff als Symbol der Kirche, ‰ c Theologische
Zeitung, t. 6, 1955, p. 77.
99.c Dar şi la început, Dumnezeu a creat trupul omului printr -o faptă specială, -«luînd ţărînă
din pămînt». Trupul omenesc nu e numai materie, ci e trup însufleţit, participant la calitatea de
subiect a omului sau formînd un subiect cu sufletul. Prin aceasta omul întreg e după chipul lui
Dumnezeu. Pentru ce S-ar feri atunci Dumnezeu să ia trupul omenesc, pentru ca să vindece ceea ce
a făcut printr-un act special? De ce n-ar căuta să restabilească prin trup dialogul cu cel făcut
pentru dialogul cu El? Dacă trupul a fost făcut ca organ al minţii umplute de Dumnezeu, de ce nu l -
ar putea face şi organ al minţii prin care lucrează Dumn ezeu însuşi ca Subiect?
99 a. Din nimic se creează o realitate nouă prin porunca lui Dumnezeu. Dar de mîn tuire avea
nevoie omul existent. Şi el nu putea fi vindecat prin poruncă, ci cu colabo rarea lui, în dialogul lui
Dumnezeu cu el. Pentru aceasta, Dumnezeu trebuia să Se coboare la nivelul omului, ca să -1 ridice
pe om la nivelul Lui. De aceea Se face Dumnezeu om fără să înceteze să fie şi Dumnezeu.
99 b. Numai prin om Cuvîntul Se poate descoperi tuturor şi în toate. Căci numai prin om poate
vorbi tuturor oamenilor şi numai prin raţiunea omenească îşi poate pune pece tea unui fel curat de
a le folosi pe toate, ca să devină Stăpîn adevărat al tuturor.

în aaraclui.carcdec remeccecmoarteacătrunsesecnctrucşicstăneacasuraclui,c

iindc unităc cuc el,c erac ne oiec cac şic iaţac săc ătrundăc nc tru,c ca,c mrăcândc
iaţa,ctruulcsăcleedecstricăciunea1.c
ltel,cdacăcu ntulcarcicostcncaarac
truuluicşicnucncel,cmoarteacarcicostciruităcdeclcncmodcizic,cntr ucâtceacnarc
ica utcuterecmotri ac ieţii,cdarcarcicrămascnctrucstricăciuneac enităcm
reunăccucea11.cecaceeaccucdretatecsaccu enitcsăcmracecntuitorulctru
ul,cca,cunindusectruulccuciaţa,csăcnucmaicrămnăcmuritorcncmoarte,cci,ccac
unulccecacmrăcatcnemurirea,csăcrămnăcnemuritorcncn iere.căcicodatăccecac
mrăcatc stricăciuneac narc ic n iatc dacăc narc ic mrăcatc iaţa.c ic iarăşic
moarteacnucsecaratăcncsine,ccicnumaicnctru.cecaceeacacmrăcatclctruul,c,c


cc!


c
l
.
c
c

cacalndcmoarteacnctru,cncelcsăcocnimicească1.căciccumcarcicarătatcestec

totcomnulccaciaţa,cdacăcnarcicăcutc iucecmuritor?crestiacectoităcrincirec
decoc.carcdacăcoreşteccine acoculcdeclactrestie,caceastacnucsecarde,ccicrămnec
maicdeartectrestiecsuusăcameninţăriicocului.căcicecrincirecocmaterieccecsec
toeştecrincoc.carcdacăcsecmracăctrestiacncmultcamiant,cdeccarecsecsunec
căcsecounecocului,ctrestiacnucmaicecameninţatăcdecoc,ciindcăzităcdecelcrinc
mrăcăminteacnesuusăcarderii.cacelcsecoatecsunecşicdesrectrucşicdesrec
moarte:c dacăc moarteac ec orităc numaic rinc oruncac dec lac el,c elc rămnec maic
deartec muritorc şic stricăciosc otri itc raţiuniic truurilor.c arc cac săc nuc sec
ntâmlec aceasta,celc sacmrăcatcnc u ntulc luicumnezeuc celc netruescc şic
astelcnucsecmaictemecnicicdecmoarte,cnicicdecstricăciune,ca ndccacmrăcămintec
iaţacşicrincaceastacierindcdincelcstricăciunea.c
c
c. Efectele întrupării în univers
#c
ecaceeaccucdretatecacluatctrucu ntulcluicumnezeucşicacolositcdecomc
cacdecuncorgan,ccacsăcacăc iuctruul1†cşicca,crecumcesteccunoscutcdinccreaţiunec
rincate,caşacsăclucrezecşicncomcşicsăcecaratececinec
100.c îmbrăearea vieţii de către trup înseamnă străbaterea lui de viaţa lui Dumnezeu.
Moartea era în trup nu ca ceva static, ci ca o forţă de descompunere. Aşa trebuia să ajungă
şi Viaţa, sau Cuvîntul, izvorul personal al vieţii, lucrător pozitiv în trup. Iar moartea lucra
în trup, pentru că trupul era purtător de suflet şi sufletul încuviinţa patimile lui. Trebuia
vindecat deci acest trup purtat de un suflet, sau de un subiect ce încuviinţa patimile. De
aceea a luat trupul omenesc, purtător de suflet , Subiectul vieţii dumnezeieşti.
101.c Moartea ar fi putut fi învinsă fizic de Cuvîntul v ieţii, dacă El ar fi rămas în afara
omului. Dar stricăciunea care e şi efectul unei stări morale, nu ar fi putut fi biruită din
afară, ci numai prin întărirea lăuntrică a voinţei omului, prin unirea voinţei Cuvîntului cu
ea, prin colaborarea subiectului uman cu cel dumnezeiesc. Aşa se explică de ce vor învia şi
păcătoşii, pentru că şi ei o doresc aceasta, dar într-un trup stricăcios, sau pentru o moarte
veşnic «vie»,
104.c pentrului
Cuvîntul căDumnezeu
nu colaborează cu Cuvîntul
umplîndu-le întrupat.
pe toate ale naturii, Se face cunoscut prin toate, dar
numai 102. c Ca săCuSe
omului. atîtîntîlnească
mai mult Secu moartea,
face cunoscut Cuvîntul
omului dintrebuia săomului.
faptele o întâlnească
Pentru că într-un
în acesttrup,
caz
adică acel trup trebuia să moară. Dar El fiind Viaţa,
şi cel ce cunoaşte şi cel din care se cunoaşte contribuie în a mod
îngăduit
activ morţii să lucreze
şi conştient numai
la aceasta. pînă
Numai
ce s-a produs ca moarte. Dar îndată după aceea, a scos trupul de sub efectul ei.
omul e capabil să primească cunoştinţa lui Dumnezeu, dar şi să -L facă cunoscut în mod conştient.
10†.c Se
De aceea Scrierea aceasta
întrupează a sfîntului
Cuvîntul în firea Atanasie
omenească. are
Dar scopul de de
luminată a prezenta
Dumnezeuunirea Cuvîntului
din sine, raţiunea
cu trupul omenesc
omenească ca să-1 scape
poate să cunoască pe acestadin
pe Dumnezeu detoate
moarte
mai şi de ca
mult stricăciune,
înainte de fădndu-1
întrupare.nemuritor
Cuvîntul
prin înviere.
însuşi, întrupîndu-Se şi însuşin-du-Şi cuvîntul omenesc şi manifestîndu -Se prin simţiri şi fapte
omeneşti mai presus de fire, face pe ceilalţi oameni să -L cunoască şi fiecare om umplut de lumina
şi de puterea lui Hristos poate face pe alţi oameni să -L cunoască şi aceştia la rîndul lor să cunoască
pe Dumnezeu prin toate. Experienţa prezenţei lui Dumnezeu de către om, în sine sau în alt om, îl
face pe acesta să cunoască mai deplin pe Dumnezeu şi în natură. întruparea ne -a ʄcăpat astfel de
idoli.
105.c Cuvîntul lui Dumnezeu, ca Raţiunea supremă, este prezent în raţionalitatea întregii
zidiri, dar creştinii îl cunosc nu ca identic cu ele, ci ca Stăpînul lor. Căci toate I se supun Lui. Acest
lucru a devenit cu totul clar de dnd Hristos - Cuvîntul întrupat - poruncea forţelor naturii, ca o
Persoană care era cunoscută ca fiind deosebită de ele, dar Stăpîn asupra lor. Aşa a scăpat lumea de
idoli ca expresii ale panteismului. Odată întrupat ca om, din toate poate lua omul cunoştinţa lui
Dumnezeu ca Stăpîn al tuturor.
106.c în sensul acesta toate s-au umplut de cunoştinţa lui Dumnezeu, adică toate fac cunos cut
pe Dumnezeu, pentru că Hristos S-a arătat ca Dumnezeu Stăpîn al tuturor, mai presus de toate şi
neidentificat cu ele. Pînă nu Se întrupase Cuvîntul ca om, puteau fi identificate toate cu
dumnezeu, adică din toate se răspîndea amăgirea, întunericul, pe ntru că toate lucrau ca nişte forţe
oarbe, care nu vorbeau clar omului. Ele nu mai erau transparente pentru Dumnezeu, întrucît
Dumnezeu nu-i mai vorbea omului clar prin ele, ca deo sebit de ele, şi nu mai lucra asupra lor ca un
Stăpîn al lor. Ştiind prin Hristos că El este Cuvîntul sau Raţiunea dumnezeiască a cărui putere şi
ale cărui raţiuni iradiază în toate, dar El e mai presus de toate, prin El cunoaştem şi pe Tatăl Lui
ca Dumnezeu personal.


cc!


c
l
.
c
c

retutindeni,c nelăsndc nimicc golc dec dumnezeireac şic dec cunoştinţac a1.c ăcic
sunc iarăşi,c reetndc ceeac cec amc susc maic nainte:c căc ntuitorulc ac ăcutc
aceasta,c ca,crecumc toatec lec umle,c iindc dec aţăcretutindeni,c aşac săc umlec
toatec dec cunoştinţac ui,c cumc sunec şic dumnezeiascac critură:c oatec sauc
umlutc dec cunoştinţac omnului»c saia,c 11,c 9
.c ăcic dec oieştec cine ac săc
ri eascăc lâc cer,c edec ornduireaui;c dec nuc oatec ri ic lac cer,c cic sec aleacăc
numaiclacoameni,c edecrincatecutereacuicneasemănatăcaţăcdecoamenicşic
cunoaştecncoamenicecumnezeucu ntul.cecsacaătutccine acsrecdracicşic
sac ngrozitc dec ei,c lc edec ec lc alungnduic ec aceiac şic nţelegec căc lc estec
tănulclor.cecsacscuundatcncireacaelorcşicsocoteşteccăcelecsntcdumnezeu,c
cumcsecnchinăcegiteniicaei,coc edececaceastacreăcutăcdeclcşiccunoaşteccăc
omnulc estec iditorulc lor18.c arc dec sec cooarăc cine ac lac iadc şic acoloc sec
nsăimntăcdeceroiiccoorţicacolo,csocotiţiczei,c edecn iereacnătuităcdecl,c
sauciruinţacasuracmorţii,cşicnţelegeccăcşicacolocnumaicristoscestecomnulcşic
umnezeulccelcade ărat.căcictoatecărţileczidiriicleacatinscomnulcşicectoatec
leacelieratcdectoatăcnşelăciuneacşicleacarătatcaşaccumcsnt,ccumcziceca el:c
ezrădndcnceătoriilecşicstăniilecleaciruitcecruce»c ol.,c,c1
,ccacsăcnuc
maicoatăcicnşelatcdne a,cdcretutindenicsăcalececu ntulcluicumnezeu 18.c

stel,c omulc nconjuratc dec retutindenic şic ri indc oriunde,c adică văzînd în
cer, nciad, ncom,cecămntcdumnezeireacu ntului,c nu mai e amăgit în
ri inţacluicDumnezeu, ci numaicuic I secînchină şicrinclccunoaştecşi ec
atăl.căcseccon ingăcşiceliniicdecacesteacprin dretelecdo ezicadusecdecnoi.c arc
decsocotescccăcajungcacestecdo ezicspre ruşinareaclor,csăcsecncredinţezecdesrec
celeczisecşicmaicmultcdincatele cecstaucncaţăctuturor.c
c
d. Dovezi scoase din fapte despre sfârşitul închinării la idoli, al
vrăjitoriilor şi oracolelor şi al domniei filosofilor
# c
eccndcaucnceutcoameniicsăcărăseascăccredinţacncidoli,cdacăcnucdeccînd
ac enitc umnezeuu ntulc celc ade ăratc lac oameni?c ec cndc auc nceutc săc
ncetezec retutindenic răjitoriile,c dacăc nuc dec cndc ac arătatc ec ămntc
ntuitorul?ceccândcaucnceutcsăciecdisreţuiţicaşacnumiţiicdecoeţiczeicşic
eroi,c cac niştec simlic oamenic muritori,c dacăc nuc dec cândc omnulc a să rşitc
iruinţac asurac morţiic şic dec cândc ac ăcutc nestricăciosc truulc luatc de l,c
n iindu1c dinc morţi?c ec cândc ac ostc disreţuităc nşelăciuneac şic neuniac
dracilor,cdacăcnucdeccândcutereacşicu ntulcluicumnezeu,cCare ecşictănulc
tuturorcacestora,cogorndcentrucslăiciuneacoamenilor, acarătatcecămnt?c
eccândcmeşteşugulcşicşcolilec răjitorieicaucnceutcsăciecărăsite,cdacăcnucdec
cândcsacroduscarătareacdumnezeiascăca u ntuluicntrecoameni?cicestectot,c
deccândcacnneunitcnţeleciuneacelinilor,cdacăcnucdeccândcnţeleciuneacceac
ade ăratăcacluicumnezeucacarătat ecămnt?17c


cc!


c
l
.
c
c

ăcicodinioarăctoatăclumeacşictotcloculceraucamăgitecdeccredinţacncidolicşi
oameniicnucsecgndeauclacnimiccaltce acdecâtcsăccinsteascăcecidoliccaczei. arc
acum,nctoatăclumea,oameniicărăsesccsuerstiţiacidolilorcşicaleargă lacristosc
şi,cnchinndusecui,ccunosccrinclcşicecatăl,cec Care nucştiau17".ccunc
lucrucminunatccăccexistândceluriteccaişticcuczecilecdecmiicşiciecareclocca ndc
idolulcsăucşicaşaczisulczeucalcunoracneizutindcsăşicntindăcutereacestecloculc
ecinccacsăicndulececşicec
107. Sfîntul Atanasie accentuează cu atfta putere aspectul cosmic al mîntuirii, din necesitatea
de a arăta că natura nu e una cu Dumnezeu şi deci idolii n-au nici o justificare, p entru că ea e
supusă lui Dumnezeu arătat în Hristos. Ea nu e Dumnezeu; dar Dumnezeu Cuvîntul întrupat în om
lucrează în calitatea de Stăpîn al ei, pe care o are ca Persoană dumnezeiască, dar şi ca Persoană a
firii omeneşti. Prin aceasta El confirmă stăpîni rea şi superioritatea omului asupra naturii. Numai
pe verticala omului ca persoană conştientă superioară naturii Se poate afla Dumnezeu ca Stăpîn
suprem al naturii.
107 a. Cît nu s-a ştiut, prin Cuvîntul cel întrupat, că El e Fiul lui Dumnezeu, nu se ştia că
Dumnezeu e un Tată care are un Fiu, şi deci că amîndoi ca Persoane sînt mai presus de natura
zeificată, supusă legilor. Arătîndu-Se în trup Fiul lui Dumnezeu, oamenii au văzut deci că natura
nu e decît natură, deci opera lui Dumnezeu, Care poate da legi, dar e mai presus de legi. Prin
aceasta au părăsit închinarea la idolii neputincioşi.

ecinicşicrimindcnchinarecnumaicdeclaccredincioşiicluic ccăcicnimeneacnucsec

nchinaczeuluic ecinului,cciciecarecşicăstracidolulcsău,csocotindccăcelcecdomnulc
tuturorc c singurc ristosc rimeştec nchinarec declactoţi,c iindc
nulc şic
celaşic
retutindeni.cicceeaccecnacututcacecslăiciuneacidolilor,ccacsăcndulececşic
ecceicceclocuiaucncaroierecsăclicsecnchine,cacăcutcristos,cndulecândcnuc
numaic ec ceic dinc aroiere,c cic şic toatăc lumeac săc c sec nchinec cac
nuiac şic

celuiaşicomncşi,crincl,cşicatăluicău.c
# c
dinioarăc toatec dec retutindenic erauc linec dec ghicitoric şic ghicitoarec
oracole
cşicoameniicsecminunau,cncnchiuireaclor,cdecghicitoarelecdinceli,c
dincodone,cdincoetiacşicycia,cdinciiacşicgit,cdincairi,cdincitia.c
cumc
nsă,c dec cândc sec roo ăduieştec ristosc retutindeni,c ac ncetatc şic neuniac
aceastac şic nuc maic estec nc acestec locuric reunc ghicitor.c dinioarăc draciic
stârneaucnchiuireacoamenilor,cunndcstănirececiz oare,csaucrâuri,csauc
lemne,csaucietrecşicuimeaucecceiclisiţicdecminte.c
cumcnsă,cduăccecsac
rodusc arătareac u ântului,c ac ncetatc lucrareac nălucirilorc lor.c ăcic numaic
olosindusec dec semnulc cruciic oameniic alungăc amăgirilec acelora.c dinioarăc
oameniic socoteauc eroic şic zeic ec ceic numiţic dec oeţic aşa,c ec eus,c ronosc şic

olo,cşicrătăceaucaducândulecnchinare.c
stăzicnsăcntuitorul,carătndu
ecntrecoameni,caceiacsaucăcutccunoscuţiccaciindcoamenicmuritoricşicnumaic
ristosc ac ăcutc cunoscutc cac umnezeu,c sauc cac umnezeuu ntulc
ade ăratuluicumnezeu1"†.c
arccecsăcsunemcdec răjitoriacdeccarecsecminuneazăcei?cnaintecdec enireac
u ntuluicnloreaclacegiteni,clacchaldeicşiclachinduşicşicuimeacecri itori.c
arc dec lac enireac
de ăruluic şic dec lac arătareac u ntuluic ac ostc datăc şic
aceastacecaţăcşicacncetatccuctotul.c

c  
c


 c ,c
c

arcdesrecnţeleciuneacelinilorcşicgrăireacmăreaţăcacilosoilorcsocotescccăc

nimeneacnucarecne oiecdecunccu ntcdincarteacnoastră.căcic ădctoţicminuneac
căc nţeleţiic elinilorc scriindc atâtea,c nauc ututc săc con ingăc ec nimenic dinc
locurilecaroiateclorcdesrecnemurirecşicdesrec iaţacnc irtute;cdarcristos,c
rinccu intecsimlecşicrincoamenicnen ăţaţicncalec oririi,caccon inscnctoatăc
lumeacoartecmultecgruuricdecoamenicsăcdisreţuiascăcmoartea,csăccugeteclac
celecnemuritoare,csăcărăseascăccelectrecătoare,csăcri eascăclaccelec eşnicecşic
săcnucunăcnicâcuncreţcecsla acdececămnt,ccic,săccautecnumaicnemurirea. c

107 b. Prin Hristos, cunoscut ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel mai presus de natură, s -a
cunoscut că Dumnezeu e transcendent naturii, deci oamenii nu se mai închină forţelor naturii,
socotite zei, dar neputînd ajuta în nici un fel omului, ca supuse unor legi implacabile. Dar
Dumnezeu cel transcendent naturii S-a cunoscut în Fiul Lui cel făcut om, totodată ca Dumnezeu de
oameni iubitor, Cel venit între ei, ca D umnezeu care-i poate ajuta, arătîndu-Se prin faptele Lui
totodată în mod clar ca Dumnezeu cel transcendent naturii.
c



c c !


c
c
t%
t

c
c
XLVIII
Toate acestea spuse de noi nu sînt numaiccu inte,ccicaucmărturiacade
ăruluic dinc exerienţac nsăşi.c ăc inăc celc cec oieştec săc ri eascăc do adac
irtuţiic nc ecioarelec luic ristosc şic nc tineriic cec ăzescc curăţiac ecioriei,c iarc
credinţacncnemurire,cncceatacaşacdecmarecacmartirilor.căc inăccelccecoieştec
săcacăcexerienţaccelorcmaicnaintecsusecşicacnălucirilorcdrăceşticşicamăgiriic
ghicitoarelorcşicacaşacziselorcminunic răjitoreşti,cşicsăcsecolosească numaicdec
semnulccruciicceleicluatecncrscdecaceia,crostindcnumaicnumelecluicristos,cşic
ac edeaccumcsntcuşicdraciicecugăcrinceacşicghiciturilecnceteazăcşictoatăc
răjitoriacşicoricecarmeccsecgoleştecdecutere18.c
inececdecicacestcristos,carecrincnumireacşic enireacuicleacumritcşi
leacdesiinţatcectoatecşicsingurclcarecuterecmotri actuturorcşicacumlutc
toatăclumeacdecn ăţăturacui?căcsunăcelinii,ccarecrdcşicnucsecruşinează.c
acăcecom,ccumcuncsingurcomcacututcntrececutereactuturorczeilorclorcşiciac
do editcecaceia,crincutereacui,ccacneiindcnimic?c arcdecspun căcec răjitorc
magician
,c cumc ec cuc utinţăc cac unc răjitorc săc desiinţeze toatăc răjitoriac
magia
cşicnu,cmaicdegraă,csăcocntărească?19cacăcarcfi iruitcnumaicecuniic
răjitoric dintrec oameni,c sauc arc ic ostc coleşitc numaic reunulc dintrec ei,c ec
dretccu ntcarcicostcsocotitcdeceiccăciaciruitcecalţiicnumaicrintruncmaic
marecmeşteşug.carcdacăcrincruceacuicaciruitctoată răjitoriacşicacăcutc
săcdisarăcnsuşicnumelecacesteia,cec ăditccăcjristoscnucec răjitor,codatăccecşic
draciicchemaţicdec răjitoricugcdeclccacdec
108.c Spre deosebire de gesturile şi cuvintele vrăjitoreşti c are nu se întemeiau pe nimic, sau
numai pe închipuite forţe din natură socotite înzestrate cu ceva propriu zeilor, semnul crucii
însoţit de rostirea numelui lui Hristos pune pe cel ce -1 face în legătură cu Hristos cel viu, superior
naturii, prin credinţă, şi deci se face mijlocitorul puterilor Lui. De aceea acest semn nu e magie
sau vrăjitorie, ci arma adevărată plină de puterea lui Hristos oel real, - Cel ce e Dumnezeu
adevărat, venit la noi şi rămas mereu lîngă noi. Magia se dovedeşte prin ea însăşi ca nec unoscînd
un Dumnezeu mai presus de natură. Căci prin ea Duhul crede că poate dispune de forţele pe care
le declanşează sau le leagă prin anumite puteri.din el. Crucea pune în legătură cu Fiul lui
Dumnezeu cel întrupat, transcendent naturii, Care din iubire de oameni a primit moartea şi a
învins-o prin forţa răbdătoare a iubirii;
109.c Toată magia (vrăjitoria) e forma practică a teoriei panteiste despre identitatea naturii şi
a forţelor ei cu un dumnezeu conceput impersonal, despre apartenenţa la natura însăşi a u nor
calităţi aşa zise dumnezeieşti, dar în orice caz impersonale, care pot fi mane vrate prin anumite
tehnici, de cei iniţiaţi în ele. Ea mişcă unele forţe ale naturii împotriva attor forţe ale naturii, dar
nu scoate pe om din destinul contopirii în natură. Creştinismul, aducând distincţia netă între
Dumnezeu cel necreat şi transcendent şi natura ca simplă Creaţie, a pus capăt nu numai
panteismului, ci şi formei ei practice, adică magiei sau vrăji toriei. Numai cei ce hu cred în
Dumnezeu mai dau oarecare credit magiei (vrăjitoriei). Natura dezbrăcată de atributele divine a
putut deveni obiect al ştiinţei exacte. Dar creşti nismul, în special cel răsăritean, crezînd în
energiile divine necreate, lucrătoare prin voia lui Dumnezeu în lume, admite că prin legătu ra
celui credincios cu Hristos, puterile Lui dumnezeieşti pot lucra asupra naturii, dar numai spre
bine. Magia sau vrăjitoria poate 
 oarecare putere asupra naturii şi prin puterile diavoleşti.
Dar puterea lui Hristos covîrşeşte puterile ei drăceşti. Se mnul crucii alungă dracii.
148 l
.c


 c.c
c

tănulclor1".c ăc nec sunăcdecic eliniic cinec estec l,c dacăc ntreagac lorc stră
duinţăcecsăcrdăcdecl.corczicecoateccăcacostcşiclcuncdemoncşicdecaceeacac
a utcutere.cunndcaceastacsec orcaceceicnşişicdecrs,cutândcicruşinaţicdec
do ezilecnoastrecdecmaicnainte.căciccumcoatecicdemoncelccecalungăcec
demoni?cărăcndoialăcdacăcarcicalungatcnumaicdraci,ccucdretccu ntcsarcic
ututcsocoticcăcaca utcuterecasuraccelorcmaicmici,cdeclaccăeteniaclor,cceeaccec
suneauc şic iudeii,c rndc săc acăc dec ocară.c arc dacăc cuc numelec ui19c ec
scoasăc şic alungatăc toatăc neuniac dracilor,c arătatc estec căc rătăcescc sunndc
aceastac şic căc omnulc nostruc isusc ristosc nuc ec reoc oarecarec uterec
drăcească.c ecic dacăc ntuitorulc nuc ec nicic simluc om,c nicic răjitor,c nicic
demon,cicacdesiinţatcşicumritccucdumnezeireacuicşicnchiuireacoeţilorcşic
nălucireacdracilorcşicnţeleciuneacelinilor,cec ăditcşicsec acmărturisicdectoţiccăc
esteccucade ăratciulcluicumnezeu,csaucu ntulcşicnţeleciuneacşicutereac
atălui11.cecaceeacatelecuicnucsntcomeneşti,ccicmaicresuscdecom;celecsec
cunoscc cuc ade ăratc cac alec luic umnezeuc atâtc dinc elec nseşi,c câtc şic dinc
comarareaclorccuccelecalecoamenilor.c

# #c
109 a. Vrăjitorul pe de o parte dispune de forţele naturii, pe de alta e supus lox, sau î i aratăcpe
oameni supuşi lor. E un fatalism în raportul vrăjitorului şi al oamenilor amăgiţi de magie, cu
forţele naturii. Se crede în nişte forţe ascunse ale naturii, deosebite de cele cunoscute deja, şi în
meşteşugul cuiva de a le declanşa. Dar ele sînt tot forţe ale naturii. Numai dracii îi amăgesc pe
oameni că acele forţe sînt zei. Totul e o practică panteistă: natura e dumnezeu, dumnezeu e natură.
Era o concepţie despre natură ca avînd în ea nişte forţe misterioase. Era natura necunoscută de
către ştiinţă ca aflîndu-se în limita unor legi stricte.
109 b. Adică de cînd era în pîntecele Fecioarei. Căci de atunci L -a vestit steaua şi magii S-au
luat după ea. Părinţii afirmă eficienţa întrupării Cuvîntului asupra cosmosului. E o concluzie
logică din faptul că îşi poate alcătui trup din fecioară, în mod mai presus de legile iriic învîrtoşate
prin căderea în păcat. Apropiindu-se de raţiunile creaţiei, Raţiunea personalăc supremă le
copleşeşte cu eficienţa Ei, dar totdeauna pentru a sluji scopului bun spre carec a fost adusă la
existenţă creaţiunea.
110. Acestea sînt cele trei numiri date în mod regulat de sfîntul Atanasie Fiului lui Dumnezeu:
Cuvîntul, înţelepciunea, Puterea Tatălui. Cuvîntul îl arată ca Persoană în comuniune şi dornic de
comuniune ca Unul ce Se comunică; înţelepciunea, ca fiind Subiect cunoscător, Izvorul tuturor
sensurilor; Puterea, ca Cel ce nu e numai comuniune *icsens,c d şi Subiectul tuturor puterilor firii
şi al celor mai presus de fire. în puteri sînt sen suri,c în sensuri puteri şi toate sînt spre comunicare,
deci toate sînt ale unei Persoane supreme. Cuvîntul, înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu a luat
firea noastră ca s-o reacăc şic fortifice ca Cuvînt comunicat, ca sens comunicat şi ca putere
manifestată asupra morţii, patimilor, lumii. Noi am slăbit în toate aceste trei privinţe. Viaţa
noastră e mereu însoţită de neputinţa de a ne comunica deplin, de a înţelege deplin pe ceilalţi, de
a putea birul cu totul atracţiile lumii inferioare şi de a răbda greutăţile. Aceste forme de neputinţă
sntc tot atîtea forme,' care ne slăbesc, ducîndu-ne spre moarte. De câte ori copiii nu se pot
comunica părinţilor şi părinţii copiilor şi de aceea nu se înţeleg unii pe alţii, chiar dacă se iubesc!
Copiii îi acuză pe părinţi că nu i -au înţeles, că nu le -au avut grijă, deşi părinţii nu au dormit ani
de-a rîndul de grija copiilor. Dar n -au putut face cât au voit pentru ei. Şi aceasta le-a mărit şi mai
mult suferinţa. Cuvîntul întrupîndu-Se a pogorât şi în aceste neputinţe ale noastre (chenoza),
suferind cu noi pentru ele, dar ne ajută să le depăşim, sau să cerem ier tare lui Dumnezeu şi unii
altora pentru ele. Unde nu e folosit ajutorul lui Hristos pentru a

ăciccinecdintrecoameniiccarecaucostc reodatăcşiacalcătuitctruulcnumaic

dincecioară?cauccinecdintrecoameniicdinctotdeaunacactămăduitcastelcdecoli,c
149 l
.c


 c.c
c

caccelectămăduitecdecomnulcdecoştecalctuturor?cinecacredatccui acceeaccecic

liseacdincnaşterecşicacăcutc reuncorcdincnaşterecsăc adă?c
scleioscacostc
ndumnezeitcdeceicentruccăcracticacmedicinacşicacdescoeritclantecentruc
truurilec cec sueră,c nuc lăsmuindulec dinc ămnt,c cic alndulec rinc ştiinţac
naturii.c arc cec estec aceastac aţăc dec ceeac cec ac ăcutc ntuitorul?c lc nac
tămăduitcrana,ccicaccreatcăturacşicacreăcutcecceaccreată.cuicerculecicsec
aducecnchinarecdeccătrecelini,centruccăcsaclutatccucoamenicegalicşicacucisc
iareccuc iclenie.carccecsntcacesteacaţăcdeccelecsă rşitecdecu ntul,carecac
alungatcdeclacoamenicolicicdracicşicmoarteacnsăşi?cuicionisoscicsecaducec
unccult,centruccăcsacăcutcn ăţătorcoamenilor.carcntuitorulcade ăratcşic
omnulctuturor,carecn aţăcnrnarea,cecluatcncrscdecei.c
c..carcajungcacestea.cectreuiecsăcmaicsunemcşicdesreccelelaltec
mnunicalecui?cacmoarteaccăruicomcsoarelecsacntunecatcşicămntulcsac
cutremurat?c ată,coameniicmorcnăcazicşicaucmuritcncăcdeclacnceut.cndcs
acntâmlatcentruceic reocminune?cau,ccacsăclascatelecsă rşitecrinctru,c
şic săc amintescc ec celec dec duăc n iereac truului,c n ăţăturac căruiac dintrec
oameniiccecaucostc reodatăcsacimuscestectoateccacunacşicaceeaşicdeclacoc
marginecacămntuluiclacalta,cnctcnchinareacadusăcuicsăcsecntindăcestec
totcămntul?cau,cdacăcristosceste,cduăcei,comcşicnucumnezeuu ntul,c
entrucceccultulcuicnucecmiedicatcdeczeiiclorcsăcsecrăsndeascăcncţaracundec
sntc ei,c cic maic degraăc u ntulc nsuşi,c enindc cuc n ăţăturac ui,c acec săc
ncetezeccredinţacnceicşicruşineazăcnchiuireacricinuităcdecei?c
c
e.cRăspîndirea minunată a puterii dumnezeieşti a
învăţăturii lui Hristos
c

ucostcmulţicregicşictiranicecămntcnaintecdecl;csecistoriseştecdesrec
mulţicnţeleţicşic răjitoriclaccaldeicşiclacegitenicşichinduşi.carecdintrecei,cnuc
ziccduăcmoarte,cdarcncăctrăindcacututcsăşicimunăcatâtcdecmultcuterea,c
ncâtcsăcumlectotcămntulcdecn ăţăturacluicşicsăcntoarcăc de la suerstiţiac
idoleascăcocmulţimecaşacdecmare,ccâtăcacatrascntuitorulcnostruclaclcdeclac
idoli?cilosoiicelinilorcaucscriscmulteccărţicărutecconc
se cere această iertare de la Dumnezeu şi întreolaltă, omul ajunge prin scurtele ţîşniri a le
infernului în viaţa sa la infernul deznădejdii definitive, prin învîrtoşarea într -o necomuni-care
definitivă, a aducerii la neputinţa totală a calităţii sale de cuvînt cuvîntător.

ingătoarecşiccucmultcmeşteşugcnccu inte.ceaucdo editcelecaşacdecm
ltccac

cruceac luic ristos?c năc lac moarteac lorc soismelec lorc ăreauc săc aiăc ce ac
con ingător.c arc chiarc cndc trăiauc sec contraziceaucnc celec cec socoteauc căc sec
imunccacade ăratecncgndireaclorcşicseccertaucntreolaltă.c
arc ec unc atc oartec minunatc căc u ntulc luic umnezeuc n ăţândc rinc
cu inteleccelecmaicsimle,cacumritcecsoişticşicacgolitcdecuterecn ăţăturilec
lor,catrăgndcectoţiclacinecşicumlândcisericilecale.cicceeaccececuimitorcestec
 

c


 cc
c

căcogorndclacmoarteccacom,cacăcutcdecnimicc orăriacăloasăcacnţeleţilorc

desrecidoli.căcicaccuicmoartecacalungatcdemonii?caucdecmoarteaccuicsauc
nsăimântatcdracii,ccacdecacluicristos?111cecaceeacundecsecrosteştecnumelec
ântuitorului,cdecacolocsecalungăcoricecdemon.c
ic cinecac smulsc aşacdecdesă rşitcatimilec suleteşticdinc oameni11,cncâtc
desrânaţiicsaucăcutceciorelnici,cucigaşiicnaucmaicţinutcsuliţelecncmnă,ciarc
ceicstăniţicdecricăcsaucmărătat?cicestectot,ccinecacndulecatcecararic
şicecceicceclocuiaucncţăricăgânecsăcleedecuriacşicsăccugeteccelecaşnice,cdacăc
nuccredinţacncristoscşicsemnulccrucii?cinecacncredinţatcecoamenicaşacdec
multcdesrecn iere,ccaccruceacluicristoscşicnsăşicn iereacuiccuctruul?cuc
toateccăceliniicaucscornitcatâteacminciuni,ctotuşicnaucututcnăscocicn iereac
idolilorclor,cne enindulecncmintecnicidecumccăceccucutinţăccacduăcmoartecsăc
n iec truulc dinc nou11†.c
ceastăc nchiuirec learc ic ostc dec altelc aroată,c
entruccă,ccugetândcastel,carcicdatcecaţăcneutinţacidololatrieiclorcşicarcic
recunoscutcutereacluicristos,ccacsăcseccunoascăcşicdincaceastaccăceciulcluic
umnezeu.c
c
arecdintrecoamenicacn ăţatcduăcmoarte,csaucchiarc ieţuindcncă,cdesrec
eciorie,c şic nac socotitc căc ec cuc neutinţăc irtuteac aceastac ntrec oameni?c arc
ntuitorulc nostruc şic măratulc tuturor,c ristos,c a c usc atâtac uterec nc
n ăţăturac a,c desrec aceasta,c căc şic coiiic carec nuc auc ajunsc lac rstac
111.c Moartea lui Hristos a alungat demonii, pentru că prin ea aducându-Se ca dar lui
Dumnezeu Tatăl şi renunţînd la Sine, a dat putere tuturor să depăşească despărţirea egoistă si
orgolioasă de Dumnezeu pentru că a fost cea mai mare c oborîre (chenozâ) a Celui mai presus de
toate, a Fiului lui Dumnezeu făcut om ca să poată primi moartea noastră. Dracii, individuaţiunile
pervertite de extrema mîndrie, şi -au dovedit neputinţa faţă de această smerenie.
112.c Avem aici o indicaţie apriată că sfîn tul Atansie cugetă că Dumnezeu-Cuvîntul a lucrat şi
asupra sufletului, sau a lucrat asupra trupului prin curăţirea sufletului, deci n -a lucrat numai
direct asupra trupului, cum spune Kannengiesser. Chiar prin coborîrea Lui din dragoste pentru
noi pînă la primirea morţii ne-a dat putere să biruim mîndria, lăco mia, pofta de plăceri trupeşti,
toate patimile ca expresii ale egoismului.
11†.c Aceasta se opunea gîndirii lor panteiste, în care toate individuaţiunile apar şi dispar
definitiv. Dacă şi -ar fi închipuit învierea, ar fi recunoscut eterna valoare a persoanei.

cunoscătoarecaclegiicaucăgăduitc iaţac nceciorie,ccarececmaicresuscdeclege.c

inecdintrecoamenicacututcstrăatec reodatăcaşacdecdearte,cnctcsăcajungăc
şiclacsciţicşiclacetioieni,csauciacerşi,csauclacarmeni,csauclacgoţi,csauclacceicdec
carecsecsuneccăclocuiesccdincolocdecocean,csauclacceiccecsntcestecircania,csauc
lacegitenicşiccaldei,ccareccredcnc răjicşicsntcestecmăsurăcdecsuerstiţioşicşic
decsălaticicncoiceiurileclor,ccacsăclecroo ăduiascăcdesrec irtutecşicecioriec
şicdesrecoccredinţăcroti nicăcidolilor,ccumcacăcutcomnulctuturor,cutereac
luic umnezeu,c omnulc nostruc isusc ristos?c ic lc nuc numaic căc le ac
roo ăduitc rinc uceniciic ăi,c cic iac şic ndulecatc nc cugetulc lorc săc leedec
 

c


 cc
c

sălăticiac urtărilorc şic săc nuc sec maic nchinec zeilorc ărinţilorc lor,c cic săc
recunoascăceclcşicrinclcsăccreadăcncatăl.c
dinioarăc nchinndusec lac idoli,c eliniic şic arariic sec răzoiauc ntrec eic şic
erauccruziccucceicdecuncneamcşicnucsecalaccine accarecsăcumlececămnt,csauc
săc străatăc marea,c ărăc săşic narmezec mnac cuc suliţa,c dinc ricinac luteic
nemăcatecntrecei.coatăc iaţaclorcoctrăiaucnarmaţicşicsuliţaclecslujeacnclocc
dec toiagc şic numaic nc eac lec erac ajutorul.c ecnchinau,c cumc amc susc nainte,c
idolilorcşicaduceaucdemonilorcjerte;cşictotuşicceiccecslujeaucidolilorcnaucututcic
ndretaţic rinc suerstiţiac idolească.c arc cndc sauc mutatc lac n ăţăturac luic
ristos,c cugetareac lic sâc străunsc cuc ade ăratc nc hic minunat,c nctc auc
leădatccruzimeacşicnucsecmaicgndescclaclute,ccicnctoatecsaucăcutcaşnicicşic
linicdecdorinţacdecrietenie.c
c
inececdecicelccecacăcutcacestea?cauccinececelcceciacunitcntreolaltăcsrec
acececceiccecsecurau,cdacăcnuciulccelciuitcalcatălui,cntuitorulcdecoştecalc
tuturor,c isusc ristos,c arec rinc dragosteac uic toatec leac rădatc entruc ac
noastrăcmntuire?cecaltelcdesrecaceastăcaceccecoc acaduceclcsecroorocisec
decdemult.căcicsuseseccritura:cişic orcreschimacsăiileclorcnciarecdec
lugcşicsuliţeleclorcncsecericşicnuc acmaicridicacsaiac un neamcasuracaltuic
neamcşicnuc orcmaicicn ăţaţicsăcseclute»c saia,c,c4). icnucecdecnecrezutc cec
sacscris
.căcicşicacumcarariiccarecaucsălăticiacurtărilorcsădităcncei,cctc
timcjertesccidolilorcceicau,csecnuriecuniicmotri acaltoracşicnucrămncnicic
uncceascărăcsuliţă;ccndcaudcdecn ăţăturacluicristos,cndatăcsecntorccdeclac
răzoaieclaclucrareacămntuluicşicncloccdecaşicnarmacminileccucsuliţe,clec
ntindclacrugăciune;cşicestectot,cncloccdecacsecrăzoicntrecei,csecnarmeazăcdec
acumcmotri acdia oluluicşicacdracilor,crăzoinduicecaceştiaccucecioriacşiccuc
irtuteacsuletului.c atăcocdo adăcacdumnezeiriicntuitorului:cceeaccecnauc
ututcn ăţacoameniicdeclacidolicaucn ăţatcdeclacl.c arcaceastacestecocnucmicăc
do adăcacneutinţeicşicnimicnicieicidolilor.căciccunoscânduşicdraciicneutinţac
lor,caţţaucodinioarăcecoamenicsăcsecrăzoiascăcntrecei,ccacnuccum a,cncetndc
săc sec certec ntrec ei,c ăc secntoarcăc motri acdracilor"†".c ăci,c ărăcndoialăc
nelutndusecntrecei,cuceniciicluicristoscsecrnduiesccrincurtărilecşicatelec
lorcncrontulcmotri acdracilorcşicecaceştiacicalungă,ciarceccăeteniaclor,c
dia olul,clciaucncrs,crincaceea,ccăcnctinereţectrăiesccnccurăţie,cncncercăric
radă,cncdurericstăruiesc,ccndcsntcocăriţicsuortă,clisurileclecdisreţuiesccşi,c
ceeac cec ec minunat,c disreţuiescc chiarc şic moartea,c ădndusec martiric aic luic
ristos.c
 c
arcsăcmaicarătcocdo adăcoartecminunatăcacdumnezeiriicntuitorului:c
carecdintrecoameniicdecodinioarăcciecelcomcsimlu,csauc răjitor,csauctiran,csauc
măratccacututcluacsarcinacsăclutecmotri acntregiicnchinăriclacidolicşicac
toatăc oasteacdrăceascăc şic ac toatăc răjitoriac şicac toatăc nţeleciuneac elinilor,c
 

c


 cc
c

careceraucattcdectaricşicnloreaucşicnricoşaucectoţi,cşicsăcsecmotri eascăccuc

ocunicăcornirectuturor,ccacomnulcnostru,ciulcade ăratcalcluicumnezeu,c
arecdndcecaţăcncchicne ăzutcrătăcireaciecăruia,cicatragecectoţicoameniic
dec lac toate,c ncâtc uniic calcăc nc icioarec idoliic cărorac lic sec nchinau,c alţiicardc
cărţileccuc răjitoriilecdeccarecsecminunau,ciarcncloculcnţeleţilorcalegctâlcuireac
 angheliilor;c ec ceic cărorac maic naintec lic sec nchinauc ic ărăsesc,c iarc luic
ristosc celuic răstignit,c dec arec râdeau,c c sec nchină,c mărturisinduc cac
umnezeu;c şic aşac numiţiic dec eic zeic sntc alungaţic cuc semnulc crucii,c iarc
ntuitorulccelcrăstignitcecroo ăduitcnctoatăclumea,ccacumnezeucşiccaciulc
luic umnezeu;c şic zeiic nchinaţic lac elinic sntc deăimaţic dec eic cac nchiuiric
surcate,ciarcceiccecrimesccn ăţăturacluicristoscaucoc iaţăcmaiccuratăccac
aceia?c
ecsntcacesteacşicuneleccacacesteacomeneşti,csăcnecarateccinec oieşte,ccacsăc
neccon ingemcşicnoi,ccăcuneleccacacesteacsaucroduscşicmaicnainte.c arcdecnuc
secaratăcşicnucsntcacesteacatecomeneşti,centrucceclecresingcnecredincioşiic
ărăcnicicoce la ie,cnerecunoscândcectănulccarecleaclucrat?cicătimescc
ce acasemănătorcceluiccecnuccunoaştececumnezeucăcătorul,cdinclucrurilec
zidirii.căcicdacăcarciccunoscut,cdincutereacuicarătatăcnctoate,cdumnezeireac
ui,carciccunoscutccăcşicatelecrinctrucalec ulcristoscsntcalecluicumnezeuc
u ntul11.c arccunoscându,cnucarcicrăstignitcecomnulcla ei»,ccumcac
zisca elc cor.,c,c8
.c
11† a. Pacea între oameni arată prezenţa Logosului care toate le orinduieşte şi le armonizează,
care scapă pe oameni de patima mîndri ei, lăcomiei, mîniei.
114. Cine cunoaşte pe Dumnezeu din revelaţia naturală, îl cunoaşte şi din revelaţia
supranaturală. Cine recunoaşte că raţionalitatea naturii nu se poate explica fără o Raţiune
personală creatoare, recunoaşte şi Raţiunea mai presus de natură, dar nu contrară ei, ci ca
complementară a sensului ei după care tinde omul trăitor în legătură cu ea, sau împlinin -du-se
prin veşnicia dialogului iubitor cu Dumnezeu, început prin natură. Raţiunea aceasta s-a manifestat
în modul cel mai clar prin f aptele lui Hristos, ale Subiectului dumnezeiesc Identic cu Raţiunea
personală supremă.

Concluile: Efectul universal al întrupării

 c
TRATAT DMPRJC INTRUHARKA CUVÎNTULUI 1†1

recumccelccecdoreştecsăc adăcecumnezeu,carecestecrincirecne ăzutcşic

nucoatecicnicidecumc ăzut,clcnţelegecşiclccunoaştecdincatelecdincnatură,c
aşac celc cec nuc edec rinc nţelegerec ec ristosc săc cautec săc alec măcarc dinc
atelectruuluicşicsăccercetezecdecsntcalecunuicom.cicdecsntcomeneşti,csăc
rdă;ciarcdecnucsntcomeneşti,cciccunoaşteccăcsntcalecluicumnezeu,csăcnucrdăc
decceleccecnucsntcdecrs,ccicmaicdegraăcsăcsecminuneze,ccă celecdumnezeieştic
nic sauc arătatcrintrunc mijlocc aşacdec smeritc şicrinc moartec ac ajunsclactoţic
nemurireacşicrincntruareacu ântuluicsacăcutccunoscutăcurtareacuicdec
grijăcentructoatecşiccăcăruitorulcşicăcătorulctuturorcestecnsuşicu ntulcluic
umnezeu11".c ăcic lc ac ntruat,c cac noic săc imc ndumnezeiţi11 ;c lc ac
arătatcec inecrinc tru,c cac noic săcrimimc cunoştinţacatălui;c lcac rădatc
ocaracnoastrăcdeclacoameni,ccacnoicsăcmoştenimcnestricăciunea.căciclcnac
ostc ătămatcntrucnimic,ciindcneătimitorcşicnestricăcioscşicu ntulcnsuşic
decine
cşicumnezeu.c arcecoameniiccecătimeau,centruccarecacşicrădatc
acestea,ciacatrascşicicridicăcntrucneătimireaca116,ci,cestectot,ciruinţelec
ntuitoruluicceleccâştigatecrincntruare,csntcdecaşacelcşicattcdecmari,ccăc
dacăcarc oiccine acsăcleco estească,csarcasemănaccelorccecri escclacnoianulc
măriicşic oiesccsă numerec alurilecei.căcicrecumcnucoateccurindeccine accuc
ochiictoatec alurile,centruccăcecmăsurăccecsecaroieccoleşesccsimţulcceluic
cecncearcăcsăcle curindă,cla fel, celui ce voieşte să curindăcfaptele luicris
tos în tru,c ic este cuc neutinţăc săc le rimeascăc ec toate,c iec şic numaic nc
114 a. Din faptele săvîrşite de Hristos prin trup se cunoaşte că Cel ce le face e mai pre sus de
natură. Dar trebuie să ne minunăm că fapte aşa de mari se săvîrşesc prin trupul nostru smerit, la
nivelul vederii noastre, aşa cum trebui s^să ne minunăm că prin moartea care revelează cea mai
mare neputinţă a trupului nostru, se revelează şi se dăruieşte aces tui trup, nemurirea ca starea ce
arată cea mai mare şi mai definitivă putere. Prin trupul întrupat astfel s -a înfăptuit fapta cea mai
înaltă a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru toţi, ridicându -i din moarte la nemurire. Cuvîntul
dumnezeiesc întrupat Şi-a făcut în Hristos centrul puterii de mîntuire între noi, sau de realizare a
providenţei în gradul suprem, faţă de toţi şi de toat e.
115.c Avem aci celebra sentinţă a sfîntului Atanasie: Dacă Cuvîntul întrupat nu e Fiul lui
Dumnezeu, omul nu e îndumnezeit.
116.c Nepătimirea are două înţelesuri: a) însuşirea unei firi de a nu fi supusă unor stări de
durere şi unor modificări care o duc spre descompunere şi b) însuşirea cuiva de a nu fi pătimaş, de
a nu se pasiona pentru ceva inferior, ajungînd rob al acelui ceva. La aceasta se ajunge prin efort şi
prin răbdarea durerii. Cînd nu se luptă împotriva lor se ajunge la stricăciune. Dumnezeu-
Cuvîntul, întrupîndu-Se a păstrat în firea Sa dumnezeiască nepătimi rea în ambele sensuri. Totuşi,
ca subiect al firii umane a purtat durerea ei, deci a pătimit în sens prim, dar nu şi în al doilea. Dar
prin aceasta a asigurat în ea nepătimirea în amîn-două sensurile. Şi FI ne comunică şi nouă
nepătimirea ca putere de a suporta suferinţa şi durerile despărţirii de patimi, întîi în sensul
eliberării de patimile rele şi apoi, pe baza aceasta, în viaţa viitoare, nepătimirea totală ca lipsă de
afecte şi ca nestricăciune.

cugetare,cceleccecntreccgndireacluiciindcmaicmultecdectccelececcarecsocoteşte
căcleaccurins.caicinececdecicdecacnuc oricdectoatecdtecsec arată ri irii,cdinc
carec nuc oatec năţişac cine ac rinc cu ntc nicic măcarc oc parte, ci dec ac maic
omenicdoarcdecunacşicdecacteclăsacectinecminunndutec de celelalte. ăcic
TRATAT DMPRJC INTRUHARKA CUVÎNTULUI 1†1

toatecsntclacelcdecminunatecşicoriundecarcri iccine acarc fi co rşitcdecuimirec

ăzndcdumnezeireacui.c
c
Concluzie generală

c
ecicdinctoateccelecsusecnaintecseccu inecsăcreţiicşicsăcuiccacnceutc al
celor nesusecmirareaccăcduăc enireacântuitoruluicnucsacntinscslujirea
idolilor,c cic şic ceac carec estec sec micşoreazăc şic nceteazăc cuc ncetul.c ic nicic
nţeleciuneacelinilorcnucmaicnaintează,ccicşicceaccarecestectindecsăcdis pară. Şi
nicicdemoniicnucmaicamăgescccucnălucirilecşicghiciturilecşic răjitoriile lor,ccic
ndatăc cec ndrăznescc şic ncearcăc săc acăc aceastac sntc ăcuţic dec ruşine cu
semnulc crucii.c ic cac săc sunc toatec mreună,c ri eştec cumc soreşte
retutindenic n ăţăturac ântuitoruluic nc remec cec slujireaclacidolic şic toate
cele cecsecmotri escccredinţeicncristoscsecmicşoreazăcşicslăesccşi pier zi dec
zi.c ri indc lac aceasta,c nchinătec ntuitoruluic tuturorc şic luic Dumnezeu
u ntulccelcuterniccşicdisreţuieştecceeacceclcacecsăcscadăcşi să iară.căcic
recumcatunciccândcsoarelecaare,cntunericulcnucmaicarec putere, cice alungatc
şic dec acoloc undec ac maic rămas,c lac elc cândc inec arătareac lui Dumnezeu
u htulc nuc maic arec uterec ntunericulc idolilor,c cic toatec părţile lumii dec
retutindenicseclumineazăcdecn ăţăturacui.cndcunc împărat oarecare nuc
sec +aratăc nc reoc artec ac ţării,c cic rămnec nc casac sa,cadeseori uniic icleni,c
olosindusecdecretragereacluicsecdauceceicnşişicdecmăraţicşiciecareclundc
năţişareacluicicacececceicsimlicsăşicnchiuiec că el e măratulcşicaşacsntc
amăgiţicoameniicdecnumeleccecşiclacdat.căcicau auzit că au uncmărat,cdarc
nuclauc ăzut,centruccăcnucaucututcintrac tn casa lui. arccândciesecşicsec
aratăc ade ăratulc mărat,c icleniic carec amăgeau sînt daţi ec aţăc rinc
arătareaclui,ciarcoameniic ăzndcecade ăratulc împărat ărăsesccecceicceic
amăgeau.c
şacamăgeaucodinioarăcdraciicecoameni, atrăgndclaceiccinstireac
cu enităcluicumnezeu.carccândc-a arătat Cuvîntul luicumnezeucnctru,c
ri indceiclacu ntulccelcade ăratcalc Tatălui, ărăsesccidoliicşicrecunosccec
umnezeucceicade ărat.c arcaceastaceste dovada căcristoscestecumnezeu
u ntulcşicutereacluiumc
nezeu.căciccelecomeneşticncetândcşicrămnndcu ntulcluicristos,cec ăditc
tuturorccăcceleccecaucncetatcsntc remelnice,ciarcelccecrămnecestecumnezeuc
şiciulcade ăratcşicu ntulc
nulcnăscut.c
 c

cesteacţicleamcdatcecscurt,co,ciuitorulecdecristos,ccacecuncrezumatcalc
credinţeicncristoscşicalcdumnezeieştiicuicarătări.carctu,clundcrilejcdeclac
elecşiccercetândccu intelecdumnezeieştilorccrituricşicstăruindccucminteacnc


cc!


c
!

c 155

nţelegereaclor,c eiccunoaştecdincelecmaicamănunţit,cmaicdelincşicmaiclimedec

celec suse.c ăcic aceleac sauc grăitc şic sauc scrisc rinc ăraţic dec umnezeuc
cu ntătoric teologi
.c arc noic n ăţndulec dec lac dascăliic dec umnezeuc
cu ntătoriccarecleauccunoscutcşicaucostcmartoricaicdumnezeiriicluicristos,clec
redămcşiciuiriictalecdecn ăţătură.c
eic cunoaştec astelc şic ac douac uic slă ităc şic cuc ade ăratc dumnezeiascăc
arătare,ccndcnuc acmaic enicntrucmicşorare,ccicntrucsla aca;ccndcnuc acmaic
enic ntruc smerenie,c cic ntruc mărireac a;c cndc nuc ac maic enic cac săc
ătimească,c cic cac săc dăruiascăc tuturorc rodulc ruciic ale,c adicăc n iereac şic
nestricăciunea;ccndcnuc acmaicicjudecat,ccic acjudecacectoţi,cotri itccucceleccec
leac ăcutc iecarec rinc tru,c iec une,c iec rele;c cândc celorc unic lic sec ac
rnduiimărăţiac Cierurilor, iarc celorc cec auc ăcutc celec rele,c oculc eşnicc şic
ntunericulccelcmaicdinaară.căcicaşacsunecşicomnul:căczicc ouăccăcdec
acumc eţic edeaceciulcomuluicşezndcdeacdreatacuteriicşic enindcecnoriic
ceruluicntruc sla acatălui»c atei,c6,c6
.c ecaceeac neacdatc şic unc cu ntc
mmtuitorc carec nec atragec luareac amintec srecaceaczi,c sunnd:c iţic gatac şic
ri egheaţi,c căc nuc ştiţic ceasulc nc carec ine»c atei,c ,c 
.c ăcic duăc
ericitulca el,cnoictoţictreuiecsăcnecnăţişămcnainteacscaunuluicdecjudecatăc
alcluicristos,ccacsăciaciecare,cotri itccelorccecacăcutcrinctru,ciecine,ciec
rău»c cor.,c ,c1
.c
c
c
arceclngăccercetareacşiccunoştinţacade ăratăcaccriturilorcmaictreuiec
şicoc iaţăcunăcşicuncsuletccuratcşic irtuteacceacduăcristos,cca,cumlndcec
caleacei,cminteacsăcajungăclaccelecdoritecşicsăcoatăccurinde,cdtceccucutinţăc
iriicoamenilor,csăcalecdesrecumnezeuu ntul.cădcărăccugetareccuratăc
şicărăcurmareac ieţiicsinţilor,cnuc acuteacnţelegecdne accu intelecsinţilor.c
ădc dec oieştec dne ac săc adăc luminac soarelui,c treuiec numaidedtc săşic
şteargăc şic săşic luminezec ochiul,c ădndusec ec sinec aroaec asemeneac celuic
dorit,ccacastelcochiulcajunscluminăcsăc adăcluminacsoarelui.caucdec oieştec
cine acsăc adăcoccetatecsaucocţară,ctreuiec
º
 l
.c


 cc
c
numaidectcsăcmeargăcundecsntcelecentrucaclec edea.c
şa,ccelccec oieştecsăc
nţeleagăc cugetărilec dec umnezeuc cu ântătorilor117,c treuiec săşic curăţec şic
selec suletulc rinc iaţăc şic săc secaroiecdec sinţicrincasemănareac atelorc
sale,c ca,c nsoţindusec cuc eic rinc mreunac ieţuirec cuc ei,c săc nţeleagăc celec
descoeritec lorc dec umnezeu;c şic ca,c unitc cuc ei,c săc scaec dec rimejdiac ceic
aşteatăcecăcătoşicşicdecoculcgătitclorcncziuac&udecăţiicşicsăcrimeascăccelec
rnduitecsinţilorcncmărăţiaccerurilor,ccelececcarecochiicnucleauc ăzutcşic
urecheacnucleacauzitcşiclacinimacoamenilorcnucsaucsuit,cctecaucostcgătite»c
celorccec ieţuiesccnc irtutecşiciuesccecumnezeu»c cor.,c,c9
cşicatăl,cnc
ristosc isus,comnulcnostru,crincarecşiccucarecieccinsteacşicstănireacşic
sla acatăluicmreunăccuciulcncuhulcnt,cnc eciic ecilor.c
min. c

117. în toate locurile din urmă, unde se vorbeşte de teologi (cuvîntători de Dumnezeu) este
vorba de evanghelişti şi, în general, de autorii Noului Testament.
c

TREI CUVINTE
ÎMPOTRIVA ARIENILOR
c
c
c

CUVÎNTUL ÎNTÎI ÎMPOTRIVA ARIENILOR (PG 26, 11-

114)
c
c
c
c
c
c
c
oatec ereziilec sauc aătutc dec lac ade ărc şic şiauc născocitc reoc aiurealăc
ădităcarătândctuturor,cdecmult,clisacdece la ie.căcicec ăditccăcceiccecleauc
născocitc auc ieşitc dintrec noi»,c recumc ac scrisc ericitulc oanc c oan,c ,c 
.c
iindcăcrinccugetareaclorcnucaucostcşicnucsntcnicicacumccucnoi.cecaceea,c
recumc ac zisc ntuitorul,c neadunândc cuc noi,c risiesc»c uca,c 11,c †
c cuc
dia olul.ciceicsecaroiecdecceiccecdorm,ccacsăcsemenecnceicotra acierzanieicşic
săicducăclacmoartecmreunăccucei.c

nac dintrec acestec erezii,c şic ceac dinc urmă,c ec ceac numităc ariană.c ac ec
linăc dec icleniec şic dec uneltire.c ec aceea,c ăzndc cumc altec erezii,c suroric
maic ătrnec alec ei,c auc ostc datec ec aţă,c sec mracăc nc chic reăcutc nc
cu intec dealec criturilor,c cac şic tatălc ei,c dia olul,c şic sec sileştec săc intrec
iarăşic nc raiulc isericii,c ca,c dnduşic năţişareac dec creştină,c săc nşelec ec
reuniic cac săc cugetec contrarc luic ristos,c rinc aarenţacdec ade ărc ac unorc
raţionamentec mincinoase.c ăcic nuc ec nc eac nicic oc judecatăc dreată.c ic dec
atcauc şicamăgitc ec unii,c ăcnduic nuc numaic săşic lececurecheac lac cu nc
tulc lorc stricăcios,c cic şic săc iac şic săc guste,c cac  a,c şic aoic săc socotescă,c dinc
nericeere,c ceeac cec ec amar,c cac dulcec saia,c ,c 
c şic săc numeascăc
greţoasacerezie,crumoasă.c >c
ec aceea,c ndemnatc dec oi,c amc socotitc săc scoatemc a ăzac acesteic urtec
ereziicşicsăcarătămcrăulcmiroscalcneunieicei.c
ceasta,centruccacceiccecsecalăc
ncăc deartec dec ea.săc ugăc şic maic multc dec ea,c iarc ceic amăgiţic dec eac săc sec
răzgndeascăcşicsăccunoascăccucochiicdeschişicaicinimiiccă,crecumcntunericulc
nucesteclumină,cnicicminciunacade ăr,caşacnicicereziacarianăcnucecună;caccăc
şicceiccecnumesccecaceştiaccreştinicsecnşalăcmultcşictare,ccacuniiccecnuccitescc
criturile,cnicicnuccunosccestectotccreştinismulcşiccredinţaclui. c
n
ec ăd,cdeci,ccomuncntrecereziecşicdreataccredinţă,cceicceclecăresc,czicândc
căcaceiacnucsuncnimiccrău?cacăcaceastacestecade ărat,"catunciceicotcsunec
căc şic aiaac estec creştinc şic căc şic udac ânzătorulc oatec ic număratc ntrec
aostolic şic căc ceic cec lauc cerutc ec ara ac nc loculcntuitoruluic nauc ăcutc
nimiccrău;ccăcşic meneucşic
lexandrucauccugetatcdretcşi,ccăc
ostolulcacsusc
neade ăruricdesreceic cim.,c1,c
.carcnicicunccreştincnarcrădacsăcaudăc
c

acesteac şic nimenic narc socotic sănătosclac mintec ecunulc carec ndrăzneştec săc
sunăcaceasta.căcicaceştiacaucnccinstecncloculcluicristoscec
rie,crecumc
maniheiicecaniheu1cşicelinii,cncloccdecoisecşicalţicsinţi,ceccomiculcotadec
şiceciicac rodiadei.cecatc
riecscriindchalia(imităcstihurileccucnţelesuric
muiereşticalecaceluia.căcicncrelilecluicmotri acntuitoruluicacncurajatc
ătaiacdecjoccşicrsul,cnctcceiccecauccăzutcncaceastăcereziecşiaucstricatcminteac
şicaucnneunit,cschimndcnumelecomnuluicsla eicncasemănareacchiuluic
omuluicstricăcios,cşicnumelecdeccreştini,cnccelcdecarieni,ceccareclcauccacsemnc
alcnecredinţeiclor.cicosndiţiciind,csăcnucncercecsăcsecaere,cnicicsăcmintă,c
aţăcdecceiccecnucsntccacei,cnumindcşiceiceccreştinicdeclacdascăliiclor,ccacsăc
arăccăcncelulcacestacşiceicsecotcnumicarieni.cicicsăcnucrămnăcneăsătoric
cndc sntc ăcuţic dec ruşinec entruc numelec lor.c arc dec sec ruşinează,c săc sec
ascundă,csaucsăciasăcdincstrmaclorccredinţă.centruccăcnucşiaca utc reodatăc
reuncoorcnumelecdeclaceiscoiiclui.căcicdeşicdascăliicnoştricaucostcericiţiic
aostolic şic eic ăuc slujitc  angheliac ntuitorului,c totuşic nuc dec lac eic neamc
numitcşicsntemccreştini,ccicdeclacristos.c arcceicceşicaucdeclacalţiicnceutulc
credinţeic ec carec oc ţin,c ec dretc cu ntc auc şic numelec dec lac ei,c stândc suc
ascultareaclor.c
m
oictoţiciindcşicnuminduneccreştinicdeclacristos,codinioarăcacostc scos
dintrecnoicarcion,ccarecacnăscocitcocerezie/icceiccecaucrămasccucceicce lauc
scoscecacela,caucrămasccreştini.c arcceiccecaucrămasccucarcioncnucsaucmaic
numitccreştini,ccicmarcioniţi.c
şacşicalentincşicasilidecşicaniheucşicimonc
agulcaucdatccelorcceciaucurmatcnumeleclor.cicuniicsecnumescc alentinieni,c
alţiic asilinieni,calţiicmanihei,calţiicsimonieni,cşicalţiicrigieni,cdeclacrigia,cşic
no aţienicdeclaco at.c

şacşiceletie,cscoscdecetru,ceiscoulcşicmartirul,cacnumitcecaicsăi,cnuc
creştini,ccicmeletieni.cacelcşicericitulc
lexandru,cscoţândcec
rie,cceiccecauc
rămasccuc
lexandrucaucrămasccreştini.c arcceiccecaucieşitcmreunăccuc
riecaiic
ărăsitcnumelecntuitorului,ceccare1ca emcnoi,cşicsaucnumitcarieni,ctatăc
deci,ccăcşicduăcmoarteacluic
lexandru,cceiccecsntcnccomuniuneccuc
tanasie,c
careciaucurmatcluicşiccuccareclacrândulcsăucecnccomuniunec
tanasiecnsuşi,c
1.c Maniheu a trăit în sec. II si a fost începătorul unei erezii influenţată de dualismul parsist,
după care materia este tot a şa de eternă ca şi Dumnezeu.
2.c Sotade era un poet cretan care a compus versuri comice.
†.c Era opera lui Arie.
aucacelaşicnumecdeccreştini.cicnicicunulcdintreceicnucarecnumelecluic
tanasie,c
nicicelcnucsecnumeştecdeclacei,ccictoţicsecnumesccmaicdearte,cncchicoişnuit,c
creştini.căcicchiarcdacăcsntemcurmaşicaicn ăţătorilorcşicsntemcuceniciiclor,c
dar,cn ăţândcdeclaceiccelecalecluicristos,csntemcşicnecnumimcnucmaicuţinc
c

creştini.c arcceiccecurmeazăcereticilor,cchiarcdacăcaceiacarca eaczecicdecmiicdec

urmaşi,coartăctotuşicnumelecceluiccecacnăscocitcerezia.c
stelcmurindc
rie,c
măcarccăcaca utcmulţicurmaşi,ctotuşicceiccecsntccunoscuţiccaccugetândccelecalec
luic
riecsecnumesccarieni.cicdo adacminunatăcacacestuicatcesteccăceliniic
carecintrăcnciserică,cărăsindcsuerstiţiacidolilor,cnucrimesccnumeleccelorc
ceciauccatehizat,ccicecalcntuitorului,cşicncloccdecelinicncecsăcsecnumeascăc
creştini.c arcceiccecmergclacei,csaucceiccectreccdeclacisericăclacerezie,cărăsescc
numelec luic ristosc şic sec numescc arieni,c cac uniic cec nuc maic ţinc credinţac luic
ristos,ccicsaucăcutcurmătoricneunieicluic
rie.c

c
ăciccumc orciccreştinicceiccecnucsntccreştini,ccicstăniţicdecneuniacluic

rie?cauccumcmaicsntcmădularecalecisericiiccatolicec uni ersale
cceiccecauc

leădatc credinţac aostolicăc şic sauc ăcutc născocitoriic unorc relec noi;c ceic ce,c
ărăsindc cu intelec dumnezeieştilorc crituri,c numescc celec alec Thaliei luic

riecnţeleciunecnouă?cecdretccu ntcocsuncaceasta.căcicroo ăduiescc

dec atc oc ereziec nouă.c ec aceeac ec dec mirarec că,c deşic auc scrisc mulţic multec
tlcuiric şic cu ntăriclac echiulc şic oulc estamentc şic celecalec Thaliei nuc sec
găsescclacnimeni,cnicicchiarclacceicmaicserioşicdintrecelini,ccicnumaiclacceiccec
cântăc ntrec ocalec cuc zgomotc şic cuc glume,c cac săc stârneascăc rsulc altora,c
minunatulc
riec nac imitatc nimicc cu iincios,c cic ignorândc celec alec scriitorilorc
serioşicşicurândcmultecdincaltecerezii,cacrâ nitcnumaiclacglumelecluicotade.c
ăcic cecuteac săc acăc elc rândc săc râdăcdecântuitorul,cdecâtc săcrindăc nc
cântecec moleşitoarec urâtelec cu intec alec necredinţeic lui?c ăcic dacă,c recumc
zicecnţeleciunea:cincsrşitulccu ntuluicsec accunoaştecăratul»,ctotcaşac
dinc cu intec sec ac cunoaştec neărăţiac suletuluic cui ac şic stricăciuneac
cugetăriic celuic cec leac scris.c ic dec atc nuc sac ututc ascundec icleanul,c ci,c
măcarc căc sec suceştec cac şarelec ntroc artec şic nc alta,c ac căzutc totuşic nc
rătăcireacariseilor.căcicrecumcaceia,curmărindcărădelegea,csecreăceauccăc
cerceteazăccu inteleclegii;cşic rândcsăctăgăduiascăcecomnulccelcaştetatcşic
decaţă,csecăceauccănumesccumnezeu,cdarcaucostcdaţicecaţăccachulindu
crinccu ntul:centruccecu,comciind,cecacicecinecumnezeucşiczici:cuc
şicatălcunacsntem»c dan,c1,c†,c††
,c
4. Catolică era Biserica de la început, ea fiind Biserica universală care ţinea dreapta credinţă,
proprie Bisericii de pretutindeni, faţă de care învăţăturile eretice apăreau ca învăţături noi.

aşa si surcatulcArie, carecimită pe otade,creădndu-se că grăieştecdesrec

umnezeucşi olosindu-se în acestcscocde cu inteleccriturii,cecdat pe faţă
cacnecredindos,codatăccectăgăduieştececiulcşiclcnumărăcrintrecături.c
c
162 !
c


 cc
c

edc nceutulc halieic uşuraticec ac luic

rie,c scrisăc duăc elulc cu intelorc
muiereşti,cecacesta:cotri itccredinţeicaleşilorcluicumnezeu,cacnţeleţilorcluic
umnezeu,caciilorcsinţi,caceastacamcn ăţatoceucdeclacceiccecsaucmărtăşitc
decnţeleciune,cdecn ăţătură,cdeclacceicn ăţaţicdecumnezeucşicntructoatec
nţeleţi.căşindcecurmeleclorcşiccugetândccacei,ceu,ccelcineccunoscut,ccarecamc
ătimitc multec entruc sla ac luic umnezeu,c n ăţatc iindc dec umnezeu,c amc
alatcnţeleciuneacşiccunoştinţa».c
arcatjocurileclăudatecdecelcncea,c rednicecdecosndăcşiclinecdecrătădre,c
sntc acestea:c umnezeuc nac ostc urureac ată.c ic ac ostc dnd ac dndc
umnezeuceracsingurcşicnuceracncăcată.carcacăcutcmaicecurmăcTaţă. ic
nuc ac ostc urureac iul.c ădc toatec ădndusec dinc nimicc şic toatec creaturilec şic
ăturileciindcăcute,cu ntulcluicumnezeucacostcăcutcşic El din nimic. icac
ostc odatăcdndc nuc era.c ic nac ostc naintecdec ac ecace.c ic a avut şi lc unc
nceutc alc creării.c ădc ac ost,c zice,c singurc umnezeu;c iarc u ntulc şi
nţeleduneacncăcnucerau.c
oic oindcsăcneccreezececnoi,cacăcutc pe unul
oarecarecşicacnumitceclcu ntulcşicnţeleciuneacşiciul,c ca să ne acăcec
noic rinc l.c edc sunemc căc sntc douăc nţeleduni,c unac roriec şic existândc
mreunşc cuc umnezeu;c iarc iulc ac ostc ăcutc dec aceastăc nţeledunec şic
mărtăşinduecdeceacacostcnumitclcsingurcnţeleduneacşicu ntul .cădc
nţeled mea,czice,caexistatcrincnţeledunea.cşi oinţacluicumnezeu.c
stelc
sunemc căc existăc şic altc u ntc dedtc Fiul cel din umnezeuc şic celc cec sac
mărtăşitcdeclcsacnumitcşicelciul,cadicăciulcşi u ntulcduăchar».c
Mai este şi aceastacocideecroriecerezieiclor,carătatăcncaltecscriericaleclor,
anumeccăcsntcmultecutericşicunacestecroriecluicumnezeucrinc fire şi din
ed;cdarcristoscnucestecutereacade ărarăcacluicumnezeu,cdcestecşi el una
din celec numitec uteri,cdintrec carec ceac maicdinc rc şic oltactuturor nu sec
numeştecnumaicutere,cdcşicutereacceacmarec oelc,
.c arccelelaltecsntcmultec
şicasemeneaciului,cdesrecareca idcantă,czidnd:comnulcuterilor»c ş.c†,c
1
.cicu ntul,ccacşicnoictoţi,cestecrincirecschimător,cdarcrincliertateacac
rămnecuncdtăc remec oieşte.carcdnd oieşte,csecoatecschimacşiclccacşic
noi,c a ndc oc irec schimătoare.c ec aceea,c zice,c umnezeuc cunosdndc dec maic
nainteccăcelc acrămnecun,clundocnainteciacdatcaceastăcsla ă,ceccarecac
a utocduăcaceeacşiccacomcrinc irtute8.cecaceeacumnezeuclacăcutcdecmaic
5. Numai înţelepciunea făcută s-a numit, după Arie, propriu-zis înţelepciunea şi Cuvîntul,
pentru că a primit o existenţă deosebită de Dumnezeu.
naintecsăciecaşa,centrucateleclui,ceccarecleacştiutcdecmaicnainte».c
c

c maic ndrăznitc săc sunăc iarăşic căc u ntulc nuc ec umnezeuc ade ărat.c
ăcic deşic ic sec sunec umnezeu,c nuc ec umnezeuc ade ărat,c cic rinc măr
tăşireacdechar.cacşicceilalţictoţi,caşacseczicecşicelcnumaiccucnumelecdumnezeu.c
icdec remeccectoatecsntcstrăinecşicneasemeneacluicumnezeucduăciinţă,caşac
şicu ntulcecstrăincşicnctoatecneasemeneacatăluicşicnsuşiriicui,cţinndcdec
celecăcutecşicdeccreaturicşiciindcunulcdintrecele».c
16† !
c


 cc
c

eclngăcacestea,căcnduseccacuncelcdecurmaşcalcndrăzneliicdia olului,cac
maicsuscnc Thalia căcatălcecne ăzutcdeciulcşicu ntulcnucoatecnicicsăc
adă,cnicicsăccunoascăcncchicdesă rşitcşicntocmaicecatălcău.carcşicceeac
ceccunoaştecşic ede,ccunoaştecşic edecotri itccucmăsurilecsale,crecumcşicnoic
cunoaştemcduăcutereacnoastră.carcnucnumaicecatălcnuccunoaşteciulc
ntocmai,clisinduicutereacsăccurindă,ccicniciciinţacsacnucşioccunoaşte.cic
iinţacatăluicşiciuluicşicntuluicuhcestecmărţităcrincire,ciindcdieritecşic
desărţite,cstrăinecşicneărtaşecntrecele,ccumcacsuscel,caceştiacsntccuctotulcşic
ininitc neasemeneacrinc iinţac şic sla aclor.c
stelcnc cecri eştecasemănareac
sla eicşiciinţei,cu ntul,czice,cesteccuctotulcstrăincdecamndoi,cadicăcdecatălcşic
decntulcuh».cncacesteccu intecsacrostitcrătăcitulcdeclacdreataccredinţă.c
iul,czice,cestecdesărţitcrincinecşicnctoatecneărtaşcdecatăl».c
cesteacsntc
ărţicalecnăscocirilorcalatecncscriereac rednicăcdecrscacluic
rie.c
 c
inecdeci,cauzindcacesteacncscriereacThaliei, nuc acur,cecdretccu nt,cec
celcceciacncrscastelcdeclucruriccacecscenă?cinecnu1csocoteştececacesta,ccndc
sec aratăc rostindc numelec luic umnezeuc şic orindc desrec umnezeu,c cac ec
şarelec carec sătuiac ec emeie?c ic cine,c citindc celec cec urmează,c nuc edec
necredinţacluicasemeneacamăgiriicşarelui,ccarecacduscecemeiecrinc icleşugc
lacceleccecaucurmat?cinecnucsecuimeştecdecacestechule?căccerul,ccumczicec
roorocul,csacnsăimntatcşicămntulcsaccutremuratcdeccălcareaclegii»c er.,c
,c 1
.c arc soarelec sac suăratc şi,c nerădndc atuncic atjocurilec trueştic
motri actănuluicdecoştecalctuturor,ceccareclcleacrădatcdecună oiec
entrucnoi,cşiacntorscaţacşicşiacretrascrazele,carătndcziuacaceeacărăcsoare.c
arcdechulelecluic
riec

´
Aci se vede influenţa lui Origen. Atîta că la Origen nu e o deosebire de esenţă între
Dumnezeu şi spiritele care prin păcat se depărtează de El, rămînînd numai cel întrupat în Hristos
încă nedepărtat de Dumnezeu.

cumcnuc aciccurinsăcdecmuţeniecntreagacirecacoamenilorcşicnuşic acastuac

urechilecşicnuşic acnchidecochii,ccacsăcnucaudăcuneleccacacestea,cnicicsăc adăc
ec celc cec ac scrisc acestea?c arc omnul,c cumc nuc ac strigac ec dretc cu ntc
motri acacestoraccacmotri acunorcnelegiuiţicşicnemulţumitori,crecumcac
reziscrincrooroculc saia:caiclor,ccăcsaucaătutcdeclacine!cicăloşicsnt,ccăc
saucleădatcdeccredinţacncine.cuciamcrăscumăratcecei,ciarceicaucscornitc
minciunic motri ac ea»c s.,c 7,c 11
.c ic duăc uţin:c ic auc cugetatc
icleşuguric motri ac ea,c ntorsusauc dec lac ine»c iid.
.c arc ceic cec sauc
ntorscdeclacelccecestecu ntulcluicumnezeu,careceste,cnchiuinduşicec
celccecnuceste,cauccăzutcncnimic.c
ec aceeac şic inodulc ecumenic7c ac scosc ec
riec dinc isericăc şic lac datc
anatemei,c nerădndc necredinţac lui.c
şac sac născutc ereziac luic
rie,c maic
rătăcităcdectccelelaltecerezii.cecaceeacsacnumitcşicduşmancalcluicristoscşiceac
sacsocotitcnaintemergătoareacluic
ntihrist.c
 
    


arcdeşicaceastăcosndăcacnecredincioaseicereziicarcajungecsăccon ingăcec
toţic săc ugăc dec lac ea,c totuşi,c iindcăc uniic dintrec aşac zişiic creştini,c iec dinc
neştiinţă,ciecdincăţărnicie,crecumcsacsuscnainte,csocotescccăceacnucatingec
ade ărulcşicecceicceccugetăcaceastacicnumescccreştini,csăicluămclacntrearec
şicsăclecdescoerimc icleniacereziei.coateccăcruşinndusecastel,c orctăceacşic
orcugicdeclacea,ccacdeclacaţacşarelui.c
vin
acăcentrucatulccăcsaucscriscnchaliacuneleccu intecdincdumnezeiascac
critură,c socotescc căc şic hulelec eic sntc cu intec alec dreteic credinţe,c ărăc
ndoială,c ăzndceciudeiccitindclegeacşicroorocii,c orctăgăduicşiceicmreunăccuc
aceiac ec ristos.c au,c auzindc oatec ec maniheic sunndc unelec lucruric dinc
 anghelie,c orctăgăduicşiceicmreunăccucaceiaclegeacşicroorocii.c arcdacăcsec
nuriecşicolorosesccastelcdeclucruri,csăcalecdinccrituriccăcşicdia olulccarecac
născocitc ereziilec sac olositc entruc urciuneac răutăţiic lui,c dec cu intelec
criturilorccacdecuncacoerământcentrucamăgireaccelorcnai i,csemănndcnc
eicotra acsa.c
şacacnşelatcec a;caşacaclăsmuitcşiccelelaltecerezii.cacamăgitc
şicec
riec săc grăiascăc şic săşicdeacdec ormăc unc chic contrarc ereziilor,c cac ec
ascunscsăcstrecoarecncminţicereziacsa.carcnucsacututcascundecnicicastelc
reac icleanul.c ăcic neţinndc credinţac nc u ntulc luic umnezeu,c ac căzutc
ndatăc dinc toatec şic sac arătatc tuturorc căc nuc lec ştiec nicic ec celelaltec şic sec
do edeştec necugetndc nimicc ade ărat.c ăcic cumc arc sunec ade ărulc desrec
atăl,cacelaccarectăgăduieştececiulccarecnicacdescoeritcecatăl?cauccumc
arc cugetac dretc desrec uhul,c orindc urtc desrec u ntul,c arec
dăruieşte?c ic cinec ac credec acestuiac orindc desrec n iere,c odatăc cec
tăgăduieştececristos,carec

7. Sinodul cEcumenic de la Niceea.

ac ăcutc entruc noic ntâiulc născutc dinc morţic ol.,c 1,1
?c auc cum,c nere
cunoscndcnaştereacade ăratăcaciuluicdincatăl,cnuc acrătăcicşicncri inţac
eniriic uic nc tru?c ăcic şic iudeiic dec odinioară,c tăgăduindc ec u ntulc şic
zicând:c uc a emc altc măratc decâtc ec ezarul»c oan,c 19,1
,c auc tăgăduitc
deodatăc cuc aceastac toatec şic sauc golitc dec seşniculc luminii,c dec mireasmac
mirului,cdeccunoştinţacroorocieicşicdecnsuşicade ărul,ciarcacum,cnenţe legndc
nimic,csntccacceiccecumlăcncntuneric.c
ăciccinecacauzitc reodatăcuneleccacacestea?caucdecunde,csaucdeclaccinecauc
auzitclinguşitoriicereziei,ccumăraţiccucdaruri,cuneleccacacestea?cinecleacgrăitc
uneleccacacesteacatunciccândcaucostccatehizaţi?cinecleacsus:căsaţicslujireac
zidiriicşic eniţicşic ăcnchinaţiczidiriicşicăturii»?c arcdacăcmărturisesccşiceiccăc
acumcaucauzitcrimacdatăcuneleccacacestea,csăcnucnegeccâcaceastăcereziecestec
străină,cşicnucdeclacărinţi.c arcceeaccecnucecdeclacărinţi,ccicecnăscocitcacum,ccec
ecaltce acdecâtcaceeacdesreccarecacscriscericitulca el:cnctimurilecdincurmăc
sec orc deărtac uniic dec lac n ăţăturac sănătoasă,c lundc amintec lac duhurilec
nşelătoarec şic lac n ăţăturilec demonilor,c rinc ăţărniciac unorc mincinoşic
nieraţicncconştiinţă»c cim.,c,c1
cşicaătuţicdeclacade ăr»c it,c1,c
? c
 
    


#c
arc noic nec ţinemc cuc ndrăznealăc dec dreatac credinţă,c ec temeiulc dum
nezeieştilorccrituri,cunndoccacuncseşniccnccandelarucşiczicând:c
cestac
esteciulcade ăratcalcatălui,crincire,croriuciinţeicui,cnţe leciuneacunicc
născutăc şic u ntulcade ăratc şic uniccalcluic umnezeu.c uc estec creaturăc şic
ătură,ccicăscutulcroriucalciinţeicui.cecaceeacecumnezeucade ăratcdec
ociinţăccucatălcade ărat.c arcceilalţi,ccăroracleacsus:cucamczis:cdumnezeic
snteţi»c s.c81,c6
cnumaicrincmărtăşaniecaucecu ntulcrincuhul,ca ndc
harulc acestac dec lac atăl8.c ăcic ec eceteac iostasuluic atăluic  r.,c 1,†
c şic
luminăcdincluminăcşicuterecşicchicade ăratcalciinţeicatălui.căcicaceastacac
susocnsuşicomnul:celccecăc edececinecac ăzutcecatăl»c oan,c1,c9
.c
icacexistatcurureacşicnucacostcniciodatăccndcnucacost.căcicatălciindc
8.c Faptul că există în oameni sentimentul de fii ai Tatălui ceresc, dar nu sînt fii prin natură ai
Lui, pentru că acesta ar fi un panteism dezminţit de conştiinţa micimii lor. arată că trebuie să fie
un Fiu adevărat al Tatălui ceresc, prin împărtăşire de care au şi ei această calitate de fii ai Tatălui
prin har, comunicat lor de Duhul Sfînt. Existenţa unui Fiu adevărat în Dumnezeu şi a unui Tată
adevărat o dovedeşte şi faptul că există între oameni relaţia de părinţi şi copii. Precum existenţa
persoanelor omeneşti dovedeşte că există Persoane în Dumnezeu, aşa relaţia de paternitate şi
filiaţie între oameni dovedeşte că această relaţie există şi în Dumnezeu. Tatăl, mama sînt ochii
prin care licăreşte lumina iubirii infinite a lui Dumnezeu. Totuşi nu ei şi -au dat această putere.
Această putere de infinită iubire din ei, dovedeşte existenţa unui Tată care are de la Sine însuşi
infinitatea veşnică a iubirii faţă de un Fiu. Iar prin har se împărtăşeşte de ea şi tatăl şi mama de
pe pămînt. Iar avînd această iubire ca relaţie cu alte persoane, tatăl pămîntesc şi mama
pămîntească se dovedesc ca chipuri ale Unuia care şi El este în relaţie interpersonală al Unui
Dumnezeu în Treime.
9.c Fiul e Chipul sau Pecetea Tatălui imprimată viu în interiorul Lui. Ca să folosim ca imagine
o realitate din lume: într -o mare iubire eu trăiesc eu -ul cel iubit în interio rul

eşnic,c eşniccestecşicu ntulcşicnţeleciuneacui 1.c

arcaceştia,ccecnecaduccdincatot rednicacdecosndăc Thalia? aicnticsăcoc
citească,curmndcoiceiulcceluiccecacscriso,ccacăcândusecdecrscaltora,csăcalec
cecgreşealăcsecalăcncaceiacşicaoicsăcgrăiască.ciccecnec orcsunecdinceacaltce ac
dectccă:cumnezeucnucacostcurureacată,ccicacăcutcmaictrziu;cşiciulcnucac
ostcururea,ccăcicnucacostcnaintecdecacicnăscut.cicnucestecdincatăl,ccicacluatc
existenţacdincnimic.cucestecroriuciinţeicatălui.căciceccreaturăcşicătură.c
ecic ristosc nuc ec umnezeuc ade ărat,c cic ac ostc ndumnezeitc şic lc rinc
mărtăşire.cucaccunoscutciulcntocmaicecatăl,cnicicnuc edecu ntulcec
atălcncmodcdesă rşit;cşicnicicnucnţelege,cnicicnuccunoaştecu ntulcntocmaic
ecatăl.clcnucestecu ntulcade ăratcşicuniccalcatălui,ccicseczicecnumaiccuc
numelec u ntc şic nţeleciune;c şic sec zicec iuc şic uterec rinc har.c uc estec
neschimatccacatăl,ccicestecschimătorcrincire,ccacşicăturilecşicesteclisitcdec
utereacdecacnţelegecşiccunoaştecncmodcdesă rşitcecatăl11.c

imitoarecestecaceastăcerezieccarecnucarecnimicc redniccdeccrezarecncea,ccic
năluceştec ec elc cec estec cac neexistndc şic nc locc dec cu intec dec laudăc scoatec
cu intecdechulă1.c
1)>c l
.c


 cc
c

acăc decic cine ac cercetndc cu intelec amelorc ărţi,c arc ic ntreatc carec
credinţăcocalegecsauccu inteleccăreiacsocoteşteccăcsecotri esccluicumnezeu,c
săc răsundăc ţinndc seamac dec ceeac cec sac sus:c umnezeuc erac u ntul»c
oan,c1,c
.caicineczis:csăcrăsundăclacntrearecnşişicsusţinătoriicereziei,c
ţinndcseamacdecacesteccu inte.căcdincacestccu ntcsec accunoaşteccecseccu inec
săcsecsunăcdesrecntreagacn ăţăturăcacamelorcărţi:cdeceracu ntulcsauc
nucera;cdecacostcunireacsăucacostccând accândcnacost;cdecacostc eşniccsauc
declaccine acşicdeccând a;cdecestecumnezeucade ăratcsaucrincatacaltcui ac
şicrincmărtăşirecşicrincnchiuire;cdectreuiecsăciecnumitcunulcdintreccelec
ăcutecsaucsăciec ăzutcncunireccucatăl;cdececneasemeneacduăciinţăccucatălc
sauc dec ecasemeneac şic roriuc iinţeic atălui;cdec ecăturăc saucrinc lc sauc
ăcutcăturile;cdececu ntulc
eu-ului meu ca şi eu-ul propriu, cu tot conţinutul lui de simţiri. Simţirile lui sînt simţi rile
mele, dar rămîn şi ale lui; dar simţirile lui sînt în acelaşi timp provocate de mine. Eu mă văd trăi t
în el şi prin aceasta e chipul meu, si eu îl trăiesc în interiorul meu.
10.cNiciodată n-a lipsit în Dumnezeu calitatea de Tată şi de Fiu. Căci dacă ar fi apărut acestea
după un timp, Dumnezeu ar fi supus unei evoluţii, deci unei legi care ar fi supe rioară Lui şi atunci
El n-ar mai fi Dumnezeu.
11.cO conştiinţă care nu are o altă conştiinţă care să o cunoască nu poate trăi acea conştiinţă
ca pe propria sa conştiinţă, căci îi este mult inferioară. Dar aceasta înseamnă că nici nu poate iubi
acea conştiinţă cu iubire infinită şi nici aceea pe ea. Conştiinţa supe rioară rămîne o conştiinţă
singuratică şi nedesăvîrşită.
12.cCum am observat la nota 10, un Dumnezeu care nu e Tată şi Fiu nici nu e Dumnezeu
adevărat. Dar aci autorul reproşează în mod special arienilor că redu c pe Dumnezeu Fiul la o
făptură scoasă din nimic.

atăluic sauc altulc dectc

cestac şic căc lc ac ostc ăcutc rinc
cestac şic rinc altăc
nţeleciune;cşiccăclcacostcnumitcnumaicrincnumecnţeleciunecşicu ntcşic
căcacăcutcărtaşcdecnţeleciuneac
celuia,ccacalcdoileacduăca1†.c
#c
arec cu intec sunc decic şic aratăc căc omnulc nostruc isusc ristosc estec
umnezeucşiciulcatălui?c
celeaceccareclec omitaţic oi,csauccelececcarecle
amcalatcnoicşiclecgrăimcdinccrituri?cacăcntuitorulcnucestecumnezeu,c
nicicu ntul,cniciciul,c ăcestecngăduitcşic ouăcsăcsuneţicceleccec oiţi,ccacşic
elinilorcşice reilorcdecacum.carcdecestecu ntulcatăluicşicu ntulcade ăratc
şicumnezeucdincumnezeucşicinecu ntatcmaicresuscdectoatecnc eci,ccumc
nuctreuiecsăciarăcşicsăcşteargăccelelalteccu intecşicThalia ariană,ccacuncchic
alcrelelorcşiccaclinăcdectoatăcnecredinţa,cnccarecceicceccadcsecierdccacnişteciic
1†.c Neputînd lipsi pe Dumnezeu de înţelepciune şi raţiune, Arie socotea că Dumne zeu are în
Sine o înţelepciune şi o raţi une, dar ca însuşire neipostatică a Lui. Prin aceasta a creat toate şi, în
primul rînd, pe Gel numit numai prin nume Raţiunea (Cuvîntul) şi înţelepciunea. Dar o
înţelepciune şi un Cuvînt (Raţiune) care n -ar fi de o fiinţă cu Tatăl, avînd în acelaşi timp c aracter
ipostatic, ar închide pe Dumnezeu într-o viaţă lipsită de iubire, singularizată, nedesăvîrşită.
Acesta n-ar mai fi Dumnezeu adevărat. Şi creaţia n-ar mai avea nici o explicaţie, nestîndu-i la bază
iubirea interpersonală a lui Dumnezeu. în Dum nezeu, înţelepciunea, ca să fie deplină, trebuie să
implice în ea iubirea, deci relaţia inter personală. Numai existând în Dumnezeu din veci o altă
Persoană, iradiind ca înţelepciune din Prima, Se arată şi iubirea existînd veşnic în Dumnezeu.
înţelepciunea Tatălui este o înţelepciune ipostatică, pentru ca El să O poată iubi ca înţelepciune
deplină şi ca El însuşi să Se arate desăvîrşit în Ea.
14.c Dacă Iisus Hristos nu e Fiul lui Dumnezeu venit la noi, atunci noi nu ne mîntuim de
pieire, ca toate creaturile, prin uni rea cu Dumnezeu Cel nesupus pieirii ca Persoană, sau ca
comuniune de Persoane. Dacă Dumnezeu nu poate naşte un Fiu din fiinţa Lui, ci rămîne despărţit
iremediabil de toate celelalte existenţe ca de nişte creaturi, atunci nu e cu putinţă ca noi, unindu -
ne cu Dumnezeu, fără să ne confundăm cu El, să ne mîntuim de pierirea la care ajung toate cele ce
n-au în ele altceva decît calitatea de creaturi.
1)>c l
.c


 cc
c

aicămntuluicşicajungcncgroaaciadului? 1c

ceastacocştiucşicei,cdarcocascundccac
niştecrăuăcători,cnendrăznindcsăcocrostească,ccicsuncaltelecdectcacestea.cec
aceeac cac niştec iic aic eaculuic acestuia,c arinznduşic ărutac lorc candelăc dinc
untdelemnulc măslinuluic sălaticc şic temndusec căc sec ac stingec reede,c căcic
luminac celorc răuc credincioşic reedec sec stinge»c o ,c 18,c †
,c oc ascundc suc
oroculc ăţărniciei;c şic grăiescc altelec şic sunc căc sntc susţinuţic dec rietenic şic
ocrotiţic dec onstanţiu,c cac ceic cec intrăc lac eic săc nuc adăc murdăriac ereziei,c
ascunsăcsucăţărniciecşicsucăgăduinţe.cumcdecicnucec rednicăcdecscrăcşic
rincaceastacerezia,ccndcecascunsăcchiarcşicdecsusţinătoriicei,ccacunaccecnucarec
nc eac ndrăznealac şic ec ncălzităc cac unc şare?c ec undec auc zămislitc acestec
cu inte?c auc dec lac cinec rimindule,c auc ndrăznitc săc lec grăiască?c ăcic narc
uteacicnumitcnicicunulcdintrecoameniiccarecsăclecicnăscocit.căciccarecom,ciec
elcelincsaucarar,cmărturisindcecumnezeu,carcndrăznicsăcsunăccăclcestec
unacdintreccreaturicşiccăcnacostcmaicnaintecdecacicostcăcut»?c
auccine,ccrezndcluicumnezeu,cnuccredeceluicceczice:c
cestacesteciulceuc
celciuit»,csunndccăcnucesteciu,ccicătură?caicdegraăctoţicsec orcre oltac
motri ac celorc cec sunc astelc dec neunii% .c arc nicic nc crituric nuc găsescc
temeiuricentrucele.căcicsacdo editcdecmultecoricşicsec acdo edicşicacumccăc
acesteacsntcstrăineccu intelorcdumnezeieşti.ceciciindcăcnucrămnecdectcsăc
sunemc căc dec lac dia olulc leauc rimitc acesteac şic şiauc stricatc minteac căcic
numaicacelacestecsemănătorulcacestora
,csăcnecmotri imcaceluia.căciclutac
noastrăc sec ndreatăc rincacesteac motri ac aceluia,centruc ca,cajutndunec
omnul,cşiccăzndcacela,ccacdecoicei,crincutereacdo ezilor,csăcsecruşinezec
aceştia,c ăzndcărăcuterececsemănătorulcerezieicnceicşicsăcale,ciecşicmaic
târziu,ccăciindcarieni,cnucsntccreştini.c
#c

ţicsuscşiccugetaţi,curmndcşoateicaceluia,ccăceraccând accândcnucerac
iul».c
cestac estec celc dintâic ălc alc născociriic oastre,c dec carec treuiec săc ăc
dezrăcăm.c
uneţicdeci,crăucredincioşilorcşicrăugrăitorilor,cceceracatunciccândcnucerac
iul?c acăc suneţic căc atăl,c hulac oastrăc ec şic maic mare.c entruc căc nuc ec
ngăduitcsăcsecsunăccăc
celaceraccând a.căciccând a»caratăccândceracl.c
arclcestecurureacşicestecşicacum,cdacăcestecşiciul;centruccăclcestecelccec
estecdacăcecşicatălciului18.c
1)
)
c  
 
 



arcdecsuneţiccăceraccând accândciulcnucera,crăsunsulcestecneunesccşic

ărăcnţeles.cumceracşicnucerac
cela?cecicalndu ăcncaceastăcneutinţăcdec
acrăsunde,ctreuiecsăcsuneţi:craccând acunctimccândcu ntulcnucera».c
ăcicaceastacnseamnăcncchicirescccu inţelulc ostruccând a».carcceeaccec
aţicsuscchiarcscriind:cuceraciulcnaintecdecacsecnaşte»cecunaccucaczice:crac
15.cArianismul reprezenta o absurditate pe care nici paginii nu o puteau accepta. Pagi nii
vedeau totul ca un fel de dumnezeu în devenire, sau în mişcare de emanaţie (panteism). Dar
arianismul, recunoscând un Dumnezeu necreat, pe de o parte contesta acestui Dum nezeu puterea
de a crea lumea întreagă din nimic, dar pe de alta, Ti recunoştea putinţa de a aduce la existenţă o
creatură superioară celorlalte, care să creeze apoi lumea. Nu ştia cum să vadă trecerea de la
Dumnezeu necreat la o lume creată. Iar pînă la urmă tot recunoştea o astfel de trecere vcrezînd
însă că poate uşura această trecere, înţelegînd -o ca efectuîndu-se în mod treptat. însă de fapt nu
era nici aceasta o trecere treptată. Căci oricât de înaltă ar fi prima creatură, tot creatură
rămîne^adusă la existenţă din nimic. Arienii erau ocrotiţi de împăratul Constanţiu şi susţinuţi de
unii episcopi.
16.cTatăl nu putea fi Tată cînd nu era Fiul. El nu era şi nu este Tată decît dacă era şi este şi
Fiul. El n-a putut fi «cândva» când nu era Fiul. Căci Tatăl este «Cel ce este», adică este existenţa de
la Sine şi prin exi elenţă numai dacă este şi Tată. Dacă nu e Tatăl Fiului, nu e peste tot înainte de
aceea. El Se schimbă, ca toate. Dacă nu a născut din veci pe Fiul; El nu a fost din veci «Cel ce este»
şi la aceasta nu poate ajunge prin dezvoltare. Un Dum nezeu care nu poate naşte din Sine un egal
al Său. nu are puterea deplină a lui Dumnezeu, deci nu e Dum nezeu. Dacă a fost un timp când nu
L-a putut naşte pe Fiul. nu L-a putut naşte niciodată. De aceea arienii conchideau logic că Fiul
nici nu S-a născut vreodată din Dumnezeu, deci că Dumnezeu n-a fost niciodată Tată. Ci că Fiul e o
creatură. Dar este un lucru infinit mai mare să poată naşto cineva un egal cu Sine, din Sine. decît
să facă un lucru infinit inferior Lui.

când acdndcnucera».cnsăcaceastacşicaceeacindicăctimulcdinaintecdecu ntul.c

ec undec aţic alatc decic oic acestea?c entruc cec aţic rămntatc săc alaţic
cu intecdeşartecmotri acomnuluicşicluicristoscnsuşi?căcicnicicunacdinc
intelec crituric nac susc aşac ce ac desrec ntuitorul,c cic maic degraăc căc
existăcururea,c eşnic,cşiccăcexistăcurureacmreunăccucatăl.căciczice:cac
nceutc erac u ntulc şic u ntulc erac dec lac umnezeuc şic umnezeuc erac
u ntul»c oan,c1,c1
.c arcnc
ocalisăcsecziccacestea:celccecestecşicelccecerac
şicelccec ine»c
oc,c1,c
.ciccinecarcuteactăgăduiceluiccecestecşiceluiccec
era,c eşnicia?17cesrecaceastacaccăutatcşica elcsăiccon ingăceciudei,cscriindc
nc istolac cătrec omani:c inc carec ec ristosc duăc tru,c elc cec estec estec
toatecumnezeucinecu ântatcnc eci»c om.,c9,
.c
arcruşinndcecelinicacsus:căccelecne ăzutecalecuicdeclacntemeiereac
lumiicdinc ăturic iindc cunoscutec sec ăd,c eşnicac uicuterec şicdumnezeire»c
om.,c 1,c 
.c arc carec estec utereac luic umnezeu,c totc elc nec n aţă,c zidndc
iarăşi:cristos,cutereacluicumnezeucşicnţeleciuneacluicumnezeu»c cor.,c
1,c
.căcicsunndcaceastacnuc oreştecdesrecatăl,ccumcşotiţicadeseori,c
orindcntrec oi!catălcnsuşicec eşnicacuicutere».cucecaşa.căcicnacsus:c
nsuşicumnezeucestecuterea,ccicacuicestecuterea.cicec ăditctuturorccăccac
ui»c nuc estec l»,cdarc nicic ce ac străincdec l,c cic maicdegraăcecroriecui.c
itiţicşiccu intelecurmătoarecşic ăcntoarceţicsrecomnul:c arcomnulcestec
uhul»c cor.,c†,17
cşic eţic edeaccăcdesreciulcgrăieşte.c
# c
1)
)
c  
 
 



ăcic amintindc dec creaţiune,c scriec ec urmăc şic desrec edereac uteriic
ăcătoruluicdinccreaţiune,ccarecestecu ntulcluicumnezeucrincarectoatec
sauc ăcut»c oan,c 1,†
.c ăcic dacăc ajungec creaţiuneac săc acăc cunoscutc ec
umnezeucdincea,c edeţicsăcnuccădeţi,csocotindccăccreaţiuneacacostc

17. Prin caracterul lui Dumnezeu de «Cel ce este» (leş., 1†,14; Apoc, 1,4), sfîntul Ata nasie vede
creştinismul ieşind din orice fel de panteism (emanaţionist, evoluţionist, modalist - spinozist) care
anulează putinţa duratei veşnice a aceleiaşi persoane şi face toate fără sens. îl vede deasupra
esenţei nemişcate a lui Parmenide, sau deasupra lui «totul curge -> al lui Heraclit (evoluţionism),
dincolo de încercarea de împăcare a stabilităţii şi mişcării realităţii cun oscute de noi, care e
socotită eternă, dar prin aceasta obligă la o resemnare cu un relativism lipsit de putinţa unei
desăvîrşiri şi fericiri depline. Dumnezeul creştin fiind necreat şi, ca atare, deosebit de tot ce e
creat e cu adevărat deosebit de planul relativităţii. Dar neschimbarea Lui adevărată nu e lipsă de
viaţă, ci El are viaţă, şi încă cea mai înaltă, putînd naşte un Fiu din veci, tot aşa de desăvîrşit ca şi
El, neschimbat în desăvârşirea Lui, cu Care este într -o comuniune de supremă iubire. Astfel viaţa
nu e unită numai cu relativitatea sau cu forma relativă de existenţă, din care facem noi parte prin
natură; forma relativă de existenţă nu e singura formă de realitate, ci e numai forma de realitate
creată. La fundamentul ei stă realitatea necrea tă a lui Dumnezeu, din care lumea creată nu iese
prin emanaţie. Căci în acest caz ar fi relativă şi esenţa fundamentală. Planul lumii noastre e adus
la existenţă de voinţa lui Dumnezeu Col necreat şi personal, nu iese
  
 c ATANASIE CEI . MARE

ăcutăc ărăc iul.c arc dacăc ac ostc ăcutăc rinc iulc şic toatec suzistăc nc l,c
urmeazăc numaidecâtc căc celc cec ri eştec nc chic dretc creaţiuneac edec şic ec
u ntulccarecacăcutocşicrinclcnceecsăccunoascăcşicecatăl 18.c
arc şic ntuitorulcac zis:c imenic nuc cunoaştececatălc dedtciulc şic celc
căruiaciulcicdescoeră»c atei,c11,c7
.c arcluiciliccareciaccerut:c
ratănec
nouăcec atăl»,cnuciac sus:c ri eştec creaţiunea»,cci:c elc cecac ăzutcec
inecac ăzutcecatăl»c oan,c1,c9
.c
ecaceeacecdretccu ntca elccmustrndceceliniccă,cdeşicri esccarmoniac
şic unac ntocmirec ac creaţiunii,c nuc cunoscc ec u ntulc ăcătorc dinc ea,c cădc
ăturilec estescc ec ăcătorulc lor
,c cac rinc l19c săc cugetec şic ec atălc şic săc
oreascăc dec lac nchinareac lac ăturic c ac susc  eşnicac uic uterec şic
dumnezeire»,ccacsăcaratececiul.c arcsinţiicsunnd:celccecestecdinaintecdec
ecicşicrincarecacăcutc eacurile»,c estesccnuc maicuţinc eşnidacui,crinc
carec aratăc şic ec atăl.c ăcic saiac zice:c umnezeuc celc eşnicc carec ac ziditc
marginilecămntului»c saia,c11,c8
.c arcuzanaczicea:cumnezeuccelc eşnic»c
an.,c1†,c
.caruhcacsuscşicel:ctriga oicsrecelc eşniccnczilelecmele»c
ar.,c ,c ,c 7
;c şic duăc uţin:c uc amc nădăjduitc nc elc eşnicc mntuireac
oastră;cşicmiac enitcmiecucuriacdeclacelcnt».carcşic
ostolul,cscriindc
cătrece rei,czice:careciindcstrăludreacsla eicşicchiulciostasuluicui».c arc
a idcantăcncsalmulc89:cicstrălucireacomnuluicsăciecestecnoi»c .c17
;cşic:c
ncuminacac omc edeaclumină»c s.c† ,c18
.c
ecic cinec ac ic attc dec ărăc minte,c cac săc sec ndoiascăc desrec iulc căc ec
ururea?căciccinecac ăzutcdnd acluminăcărăcstrălucireacluminii,ccacsăcsunăc
desreciulccăceracdnd acdndcnucera»,csauccăcnaintecdecacecnaştecnucera» ai.c
din fiinţa Lui personală, care e cu totul din alt plan. Necreatul, sau «Cel ce este» cu adevă rat, nu
are o stabilitate parmenidiană încremenită, nu e nici purtat de o mişcare involun tară spre alte şi
alte forme, ci are o fecunditate superioară ambelor acestor caracteristici. El naşte un Fiu şi
purcede un Duh Sfînt.
18.c Termenul grecesc «Logos» are nu numai înţelesul de «Cuvîntul», ci şi pe cel de Raţiune.
Cine priveşte creaţiunea vede raţionalitatea ei, deci şi Subiectul acestei raţionali tăţi şi pe Tatăl
Lui, sau Raţiunea ipostatică supremă, Care e totodată Făcătorul tuturor creaturilor. Căci lumea n -
a putut fi făcută decît de Cel ce i -a dat această raţionalitate. Fără ea n -ar putea exista. Fără ea
lumea nici n-ar putea fi cunoscută. în însăşi cunoştibilita tea creaţiunii e implicată cunoaşterea
Raţiunii personale divine, ca Creatoare a ei.
19.c în textul din P. G. e «prin ele» Ä´

aurcov), dar cred că e «prin El» Ä´
ouxou). Căci sfîntul
Atanasie a negat mai sus şi va nega mai jos că din creaţiune poate fi cunosc ut în mod direct însuşi
Tatăl. Tatăl poate fi cunoscut din Subiectul raţionalităţii creaţiei.
20.c Raţiunea observată în creaţiune nu e Tatăl însuşi, ci Fiul. Dacă raţionalitatea crea-
iei ar fi însuşi Tatăl, ar însemna că ea nu trimite la cineva mai înalt, ci e proprie creaturii,
n acest caz raţionalitatea creaţiunii n -ar fi raţionalitatea care are ca Subiect Raţiunea
(personală) creatoare. Logosul sau Raţiunea ipostatică divină are două aspecte: este pe de o parte
Subiectul raţiunilor, ale căror chipuri sî nt raţiunile făpturilor, pe de alta e Raţiunea ipostatică a
Tatălui. Dacă Raţiunea-Subiect al raţiunilor reflectate în creaţiune n -ar fi Raţiunea - Subiect ce
provine din alt Subiect, ar putea fi confundată cu raţionalitatea creaţiunii în sens panteist.

arc ceeac cec sec sunec nc salmulc 1c cătrec iul:c mărăţiac ac ec mărăţiac
tuturorc eacurilor»,cnucngăduieccui acsăccugetecniciccelcmaicmiccinter alcnc
carecsăcnucicostcu ntul.căcicdacăcoricecinter alcsecmăsoarăcnc eacuri,ciarc
  
 c ATANASIE CEI . MARE

măratulctuturorc eacurilorcşicăcătorulclorcestecu ntul,c acicnumaidecâtcoc

neunieccacneiindcnaintecdeclcniciccelcmaicmiccinter al,csăcsecsunăccăcerac
când accândcnucera»celc eşniccşiccăciulcestecdincnimic» .c
nsuşicomnulczice:cucsntc
de ărul»cşicnuczice:c
mcostcăcutcade ăr»,c
cictotdeaunaczicecsnt»a;cucsntcăstorul»;ccucsntcumina»c oan,c8,c1;c
1,c1
;cşiciarăşi:coicăcnumiţicecinecomnulcşicn ăţătorul,cşicinecziceţi,c
căcicsnt»c oan,c1†,1†
.ceciccine,cauzindcuncastelcdeccu ntcsuscdesrecinec
decumnezeucnsuşicşicdecnţeleciuneacşicdecu ntulcatălui,csec acmaicndoic
desrecade ărcşicnuc accredecndatăccăcrincsnt»csecaratăc eşniciaciuluicşic
atulccăcecărăcdecnceutcnaintecdectotc eacul?c
# c
inc celec susec ec ăditc căc criturilec sec aratăc sunndc desrec iulc căc ec
eşnic.carcaceleaşiccrituricun,ccumc orcarătaccelecurmătoare,cecseamac
ăturilorccelecceclecsuncarienii:cnucera»,cnainte»,ccând a».c
stelcoise,c
istorisindcdesrecacereaclumii,czice:cictoatăc erdeaţacămntuluicmaicnaintec
decacsecicăcutcecămnt;cşictoatăciaracămntuluicmaicnaintecdecacicrăsărit.c
ăcnucdădusecumnezeucloaiececămntcşic
.21. Dacă n-ar fi o Raţiune din veci, cum ar fi putut apărea peste tot o raţiune înţelegătoare? Iar
acea Raţiune din veci nu poate fi decât personală, căci nu poate exista o raţio -nalitatefără subiect.
22. împăratul timpului trebuie să fie mâi presus de timp, să nu fie supus timpului, să nu fie
produs de timp. Căci în acest caz timpul ar fi împăratul. Nu e timp «înaintea» Lui, ci El este «mai
înainte de orice timp». Eternitatea timpului face ca toată realitatea să fie rela tivă, să se desfăşoare
în timp, să aibă în ea o neputinţă de a ajunge la o desăvârşire.
Adevărul care e realitatea adevărată nu devine, ci există din veci. Numai pentru că este un
adevăr sau o realitate desăvîrşită din veci sînt şi unele adevăruri care devin. Dar ele se şi desfac,
sau sînt depăşite. Iar aceasta arată că nu sînt în ele totul. Deci ni ci una din acestea nu e adevărul
deplin şi veşnic persistent. Adevărul deplin are în sine totdeauna totul. De el nu se poate spune că
a fost adevărul, sau va fi, sau este acum, dar nu va mai fi şi n-a fost. De aceea Domnul zice
totdeauna despre Sine «sînt», într-un prezent etern. Pe de altă parte o realitate plenară nu poate fi
impersonală, nu poate fi lipsită de conştiinţa de sine, singura care dă unei existenţe cea mai bogată
complexitate. O realitate, oricât ar fi de adîncă şi de puternică, dacă nu ştie de sine, e ca şi când n -
ar fi; dacă nu e pentru sine şi dacă nu e din veci nimeni pentru care să fie, dacă nu e nimeni care să
ştie de ea, e ca şi cînd n -ar fi. Pe lîngă aceea, dacă există persoane în planul nostru, ca realităţi
infinit superioare faţă de obiecte, realitatea supremă trebuie să cuprindă în sine caracterul
personal. Cum s-ar finaliza în persoane realitatea noastră, dacă n -ar fi în baza ultimă a realităţii
acest caracter? în acest sens Dumnezeu e «lumină». De aceea, înţelegerea răsăriteană a lui
Dumnezeu ca lumină, nu e inferioară celei care înţelege pe Dumnezeu ca «întuneric», cum a spus
Jean Danielou în Platonisme et theologie mystique
22 a. «Sînt» la prezentul permanent arată că nu a fost cândva când n -a fost, sau va fi, dar încă
nu este, ci e veşnic.

nuceracomccarecsăclucrezecămntul»c ac,c,c
.cicneuteronom:cndcac

mărţitcelcreacnaltcneamurile»c †,c8
.c arcomnulcnsuşicacsuscdesrec
ine:c acăcaţic iui,c aţic ucurac căc amc zis:c ăc ducclacatăl,centruc căc
atălcestecmaicmarecdectcine.cicacumc amcsusc acestea
,cmaicnainteccac
săcie,ccacsăccredeţiccndc orci»c oan,c1,c89
.c arcdesreccreaţiuneczicecrinc
olomon:c naintec dec ac ic ăcutc ămntul,c naintec dec ac ic ăcutc adncurile,c
naintecdecacseci iciz oarelecaelor,cnaintecdecacsecicntemeiatcmunţii,cnaintec
º
c SFINŢI I . ATANASIE CKI . MARI.

dectoatecculmile,cacnăscutcecine»c ilde,c8,c
;cşi:cnaintecdecacicostc

raamcucsnt»c oan,c8,c 8
.c arccătrec eremiaczice:cecştiucecinecnaintec

decacteciclăsmuitcucncntece»c 1,c
.cica idccntă:coamne,cscăarece
aicăcutcnouăcncneamcşicncneam.cnaintecdecacicostcăcuţicmunţiicşicalcătuitec
ămntulcşiclumea,cdinc eaccşicnăcnc eaccuceşti»c s.c89,c1
.c arclacanielcsec
zice:c trigatac uzanac cuc glasc marec şic ac zis:c umnezeulec celc eşnic,c
cunoscătorulccelorcascunse,celccecştiictoatecnaintecdecacereaclor»c an.,c1†,c

.cecicnuceracodată»cşicnaintecdecaci»cşiccând»cşictoateccu intelecdecelulc
acestacec otri itc săc iec susecdesrec celec ăcutec şicdesrec creaturi,cdarc sntc
străinecu ntului.c arcdacăccriturilecsuncacesteacdesreccelecăcute,cnsăc
desreciulcsunccăcecururea»,catunci,co,cduşmanilorcluicumnezeu,cnucs ac
ăcutc iulc dinc nimic,c nicic nuc estec dintrec celec ăcute,c cic ec chiulc atăluic şic
u ntulc eşnic;cnicicnacostc reodatăcneexistent,ccicecurureacexistent,ccacelc
cececstrălucireac eşnicăcacuminiic eşnice.c

tunci,cdeccec ăcnchiuiţictimuricnainteaciului?cau,centruccechuliţi,c
sunndccăcacaărutcduăctimuricu ntulcrinccarecsaucăcutcşic eacurile?c
ăciccumcacututc eniclacsuzistenţăctimulcşic eacul,ccândcnuceracncă,cduăc
oi,cu ntul,crincarectoatecsaucăcutcşicărăcdecarecnimiccnucsacăcut»c
oan,c1,c†
:i.caucentrucceccugetndclactim,cnucsuneţicdeschis:ceracunctimc
cândc nuc erac u ntul»?c ic acoeriţic numelec timuluic srec amăgireac celorc
simli,cdarc nc gndulc ostruc nu1cascundeţi, însă nici nu-1 puteţi ascunde.
2†. Nu există nimic fără o raţiune. Dar raţiunile tuturor trebuie să fie gîndite de o Raţiune
personală. Ar fi absurd să se cugete din veci o raţionalitate inconştientă, deci şi lucrurile în care e
încorporată, inclusiv timpul. Raţ iunea aceea personală, conştientă, stă la baza întregii
raţionalităţi inconştiente a lucrurilor, deci şi a lucrurilor şi a timpului în care ele se desfăşoară.
Timpul apare şi el, după învăţătura creştină, când sînt aduse la existenţă creaturile. Numai ele
există în timp pentru că sînt supuse schimbării şi pentru că n -au fost totdeauna, ci s -au creat din
nimic. Nu e un timp veşnic, o veşnică evoluţie. Aceasta L -ar supune pe Dumnezeu timpului, în
care nu poate ajunge desăvârşirea. Sau Dumnezeu n-ar mai fi Dumnezeu desăvîrşit din veci.
Există o realitate supremă deasupra schimbării, deasupra evoluţiei care nu duce la desâvîrşire.
Altfel nu s-ar putea explica realitatea în mişcare. Nu se poate spune că neschimbarea aceasta e
proprie doar legilor evoluţiei dar că aceste legi le-ar schimba pe toate. Căci cum ar fi aşa, când ele
însele ar fi neputincioase să ducă ceva la vreo desâvîrşire. Dar Dumnezeu, fiind nesupus mişcării,
are totuşi o viaţă, întrucât este în El o iubire statornică, din veci desăvîrşită, între Ta tăl şi Fiul.
Singură Treimea explică cum Dumnezeu e mai presus de timp, dar are totuşi o viaţă.

Căci daţi de înţeles timpurile cînd ziceţi: «Era aşadar cînd nu era» şi «N-a
fost înainte de a se naşte»2†".

XIV
º c SFINŢI I . ATANASIE CKI . MARI.

Dovedite fiind acestea, ei spun cu şi mai multă neruşinare: «Dacă n-a fost
cîndva cînd nu era, ci Fiul este veşnic şi există împreună cu Tatăl, nu mai
este Fiu, deci spuneţi că El este frate al Tatălui». Nebuni şi certăreţi ce
sînteţi! Dacă am spune că El este numai veşnic cu altul, şi nu Fiu, făţăr nicia
voastră ar putea părea întru cîtva dreaptă credinţă. Dar dacă, numindu-L
veşnic, îl mărturisim Fiu din Tatăl, cum poate fi socotit Cel născut, frate al
Celui ce L-a născut?24 Şi dacă credinţa noastră este în Tatăl şi în Fiul, ce
frăţie este între Ei? Sau cum se poate numi Cuvîntul frate al Celui al cărui
Cuvînt este? Aceasta nu e o contrazicere, care le vine din neştiinţă. Căci
cunosc şi ei adevărul. Ci e pretextul iudaic al celor ce voiesc să se despartă
de adevăr, cum a zis Solomon (Prov., 18,1). Dar Tatăl şi Fiul nu S-au născut
împreună dintr-o obîrşie mai înainte existentă, ca să fie socotiţi fraţi. Ci
Tatăl este obîrşia şi născătorul Fiului; şi Tatăl este Tată şi nu e Fiul cuiva. Şi
Fiul este Fiu şi nu frate. Iar de se spune că e Născutul etern al Tatălui, bine
se spune. Căci nu a fost fiinţa Tatălui vreodată nedesăvîrşită ca să i se
adauge mai tîrziu ceea ce-i este propriu24". Nici nu S-a născut Fiul ca un om
din alt om, ca să aibă existenţa mai tîrzie decît existenţa Tatălui241'. Ci e
Născutul lui Dumnezeu şi, fiind propriu lui Dumnezeu Celui ce există
pururea, există din eternitate. Căci e propriu oamenilor a naşte în timp din
cauza nedesăvîrşirii firii; şi e propriu lui Dumnezeu să aibă un Născut etern,
pentru desăvârşirea eternă a firii2'. Dacă deci nu e Fiu, ci s-a făcut ca o
făptură din cele ce

2†c a. A socoti pe Fiul ca semn al conştiinţei divine, făcut după un timp. înseamnă a
supune pe Dumnezeu timpului în sens panteist, a-L socoti dezvoltîndu-Se de la ceva mai
puţin desăvîrşit la ceva mai desăvîrşit. Ar însemna să se admită o veşnicie temporală
înainte de apariţia Cuvîntului, a Logosului, a Raţiunii.
24.c Două sau trei Persoane veşnice în Dumnezeu. Care n-ar proveni veşnic
dintr-Una. n-ar mai salva unitatea deplină în Dumnezeu odată cu iubirea desăvîrşitâ.
Două sau trei Persoane fraţi presupune că ele îşi au o obîrşie comună a existenţei lor din
veci. Dacă acea obîrşie ar fi personală, am avea un fel de pătrime în Dumnezeu, in care
nefiind un singur Tată şi un singur Fiu. nici iubirea n-ar fi desăvîrşitâ; iar dacă ar fi imper -
sonală, persoanele ar fi nişte realit ăţi de al doilea grad. ceea ce înseamnă panteism.
24c a. Este propriu fiinţei lui Dumnezeu, sau lui Dumnezeu, să fie obîrşia prin naştere
a unui Fiu, adică să aibă o viaţă de iubire interpersonală eternă în El însuşi. Numai aşa
n-are nevoie de lume, numai aşa lumea nu provine din El fără voia Lui, arătîndu-L ca o
esenţă fără conştiinţă şi voinţă, supusă legilor evoluţiei.
24 b. Omul apărînd după un timp, e firesc ca şi omul ce se naşte din el să apară după un timp.
Dacă omul în general nu e etern, e firesc c a fiecare dintre oameni sâ -şi aibă timpul de apariţie
deosebit de al altora.
25.c în Dumnezeu nu se poate produce o schimbare aşa de mare ca naşterea în timp.
Pentru că aceasta L-ar supune evoluţiei, sau unei legi a schimbării. El n-ar mai fi Dumne-
zeu in acest caz. Arianismul ducea în fond la o concepţie impersonală, panteistă despre
 c

172 SFÎNTUL ATANAiilE CEL MARE

c
nucsnt,cecirescccaceicsăşicnăluceascăcdesreclccelecalecăturii,czicândccăcac
ostcodatăccândcnacost».căciccelecăcutecsaucăcutccacuneleccecnucerau.c arc
dacăceciuc căcicaceastacocsunecşicatălcşicocstrigăcşiccriturile
,ciarciulcnucec
altce acdecâtcelccececnaştecdincatăl,ciarccelccececnaştecdincatălcecu ntulc
şicnţeleciuneacşictrălucireacui,ccectreuiecscuscdecâtccă,czicândcei:c
costc
odatăc cândc nac ost»,c jeuiescc ec atălc cac niştec tâlharic dec u ntulc şic sunc
motri acuiccăcacostcodatăcărăcu ntulcroriucşicărăcnţeleciuneaca ac
şiccăcluminacacostcodatăcărăcstrălucire cşâciz orulceracneroditorcşicuscat6.c
ăcic chiarc dacăc ăcândusec căc sec temc dec ë cu ntulc tim,c entruc ceic cec iarc
osndic entruc aceasta,c şic sunc căc lc estec naintec dec tim,c totuşic dauc unelec
inter ale,cnccarecşicnălucescccăclcnucera.crincaceastacdaucsăcsecnţeleagăc
timuricşiclclisesccecumnezeu,clinicdectoatăcnecredinţa,cdecaţiune 68.c
#c
arcdacăcmărturisescctotuşiccacnoicnumeleciului,centruccăcnuc oicesccsăciec
osndiţic ec aţăc dec toţi,c darc tăgăduiescc căc
cestac estec ăscutulc roriuc alc
iinţeicatălui,cecmoti ccăcnucarcuteaca eacloccaceastacărăccugţetareacunorc
Dumnezeu. Dacă Tatăl nu are un Fiu deosebit de lume, nu se mai deosebeşte de Iun ie. Numai
Sfînta Treime distinge pe Dumnezeu de lume, asigură transcendenţa după fiinţn a lui Dumnezeu şi
mîntuirea pentru veci a persoanei umane, începînd cu învierea, care scoate pe om de sub robia
legilor naturii. Aci e mărimea sfîntului Atanasie că a delimifc at teo logic între panteismul elen -
continuat în gnosticism - şi Dumnezeul personal al Tre; i-mii, în stare să dea şi persoanelor umane
o eternitate.
_ 25 a. Un Dumnezeu care nu ar fi Tată al unui Cuvînt e un Dumnezeu lipsit de Raţiune , de
înţelepciune, de sfat şi comuniune. Este o esenţă supusă unor legi oarbe, ea însăşi fiind' oarbă
spiritual.
25cb. Dacă Fiul S-ar fi născut mai tirziu, Tatăl ar fi devenit şi El Tată mai tîrziu. Dar
aceasta ar însemna că s-a întâmplat ceva ulterior în fiinţa Tatălui sau în însă şi fiinţa dum-
nezeiască. Sfîntul Atanasie. stă pe temeiul ultimei expresii a Sinodului de la Niceea: -«Năs-
cut din fiinţa Tatălui». El nu desparte între fiinţă şi proprietăţile personale: naştere, pur -
cedere. Desigur aceste proprietăţi deosebind Persoanele, nu sînt comune Lor. Dar ele se
produc în mod distinct în fiinţa însăşi. Fiinţa întreagă este posedată în mod deosebit de
Tatăl, de Fiul şi de Sfîntul Duh. Şi de modul posedării de către Tatăl, ţine şi naşterea Fiului
de către El, din însăşi fiinţa Sa, care e şi a Fiului, într -un alt mod. Tatăl dă Fiului fiinţa ce o
are, Fiul o primeşte. Dar fiinţa însăşi se lasă dată şi totodată primită. Dacă fiinţa ar fi fost
dată şi primită de-abia mai tîrziu, ar însemna că în ea s-a produs un fenomen important
nou, echivalent cu o prefacere.
26. Dumnezeu nu poate fi lipsit eîndva de fecunditate. Aceasta ar însemna lipsa de putere şi de
viaţă în El şi nu ar mai putea fi numit nici Creatorul. Dar în realitate, El nu creează numai făpturi
străine de El. Dacă El e «lumina», dacă El gîndeşte, fecunditatea Lui cea mai proprie este un rod al
gîndirii şi nu un rod nesubzistent, ci subzistent, iposta tic. Alta e gîndirea cînd e împreună -gîndire.
Altă plinătate are un Subiect cînd e împreună Subiect cu altul şi cînd între Sine şi celălalt subiect
este o armonie ca între Tată şi Fiu. Dacă nu ar rodi o Raţiune -Subiect ar însemna că nu este El
însuşi capabil de o Raţiune deplină; ar însemna că are o Raţiune neputincioasă să meargă pînă la
ipostazierea ei într-un Subiect-Fiu. Chiar omul cînd gîndeşte să aibă un fiu, va putea să -1 aibă.
Dumnezeu rămîne cu o raţiune neputincioasă?
26ca. Un Dumnezeu fără Cuvîntul veşnic e un Dumnezeu lipsit de Logos, de Raţiune. E
o esenţă oarbă, inconştientă. Dar cum poate emite atunci din Sine raţiun ile arătate în lume?

ărţicşicdesărţiricncumnezeu,crincaceastactăgăduiesccnucmaicuţincşi,ccsicec

iucade ărat,cdndu cnumaicnumelecdeciu.carccumcnucaccocgreşealăcmarec
gndindclucrurictrueşticdesrecelcnetruesccşictăgăduind,centrucmeutinţac
iriiclor,cceeaccececroriucatăluicrincire?c atăiccăcnucnţelegcniciccumcestec
umnezeuc şic cumc ec atăl,c tăgăduinduc şic ec l,c neunii,c dec remec cec
c

măsoarăc cuc măsurilec lorc şic ec elc ăscutc alc atălui.c arc cugetndc aşac şic
socotindccăcnucoatecexistacunciucalcatălui,csntc rednicicdecmilă.cecdecaltăc
artectreuiecsăciecluaţiclacntreăricşicdaţicecaţă,ccăcoatec orc enicmăcarc
aşaclacsimţire.c
acă,cduăc oi,ciulcestecdincnimiccşicnacostcnaintecdecacecnaşte,cărăc
ndoialăccăcacnumitciucşicumnezeucşicnţeleciunecrincmărtăşire7.căcic
aşacsecsocotescccăcexistă,cşicsntcsinţitectoateccelelalte.carcatuncictreuiecsăc
suneţicdeccinececmărtăşeşteciul?cacăctoateccelelaltecsecmărtăşesccdec
uhul,c lc iul
c dec cinec ec mărtăşeşte,c duăc oi?c ec uhul?c arc maic
degraăcuhulciacdeclaciul,ccumcacsuslcnsuşi;cşicecocneuniecsăcsec,sunăc
căc lc ec sinţeştec dec uhul.c ecic ec mărtăşeştec dec atăl.c ăcic numaic
aceastacacmaicrămascşicecnecesarcsăcsecsună.c
ltelccecesteclcşicdecundeceste?c
acăcecdincce acdincaarăcdecatăl,cnucmaicecărtaşclacatăl,cciclacceeaccececnc
aarăcdecatălcşicnucmaicecatuncicnicicalcdoileacduăcatăl,ca ndcnaintecdec
inecacelcce a7".cicnucmaictreuiecnumitcniciciulcatălui,ccicalcaceluicce acdec
carecmărtăşinduecacnumitciucşicumnezecu.carcaceastacecocneuniecşic
oclisăcacdreteiccredinţe,codatăccecatălcnsuşicacsus:c
cestacesteciulceuc
celciuit»;cdarcacsuscşiciulccăcatălcuicestecumnezeu.cecicdincacesteacec
ăditccăcacelcce acdeccarecsecmărtăşeştecnucecdincaară,cciceciinţacatălui.cic
dacăcacelcce acecaltce acdectciinţaciului,c acurmacaceeaşicasurditate,cacelac
alnduseclacmijloccntrecatălcşiciinţaciului,coricecarcicacesta.c
# c
ncaţacacestorccugetăricneuneşticşicstrăinecdecade ăr,ctreuiecsăcsunemc
căciulcestecncntregimecceeaccecestecroriuciinţeicatălui.căcicacsuneccăc
umnezeucecdăcrincmărtăşirecestecegalccucacziceccăcşicnaşte;c
27. Sfîntul Atanasie face o deosebire netă între comuniunea în fiinţă cu Tatăl, proprie Fiului, şi
existenţa prin împărtăşire de puterea lui Dumnezeu, proprie făpturilor. Aceasta nu înseamnă că
puterea folosită de făpturi este necreată, ci că puterea lui Dumnezeu creează şi susţine existenţa şi
puterile lor. E indicată aci distincţ ia între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile, Lui necreate. Dar
învăţătura despre ele va deveni clară de abia prin sf. Grigorie Palama. Sfîntul Atanasie face însă o
deosebire între felul cum se împărtăşesc făp -turile de Dumnezeu şi felul împărtăşirii Fiului de
însăşi fiinţa Tatălui.
27 a. Dacă ar fi din altceva, Fiul n -ar mai fi numai Fiu al Tatălui, ci al acelui altceva din care
este; şi n-ar mai fi al doilea după Tatăl, ci după aceea din care a fost făcut, care ar fi la mijloc între
fiinţa dumnezeiască şi Fiul. S-ar introduce nişte trepte între Dumnezeu şi-Fiul. Şi cu ce rost? Ar
face mai explicabilă producerea aşa zisei prime trepte de către Dumnezeu?

iar naşterea arată pe iul.ceciulctoate se mărtăşesccrincharulcuhu

lui ce vine de lacl.carcdincaceastace vădit căciulcnsuşicnucsecmărtăşeşte
de nimeni.c ăcic iulc estec elc cec ec mărtăşitc dec atăl.c entruc căc
mărtăşindunecdeciul,czicemccăcnecmărtăşimcdecumnezeu.cicaceasta
este ceeaccecacsuscetru:cacsăciţicărtaşicdumnezeieştiiciri»c(I Petru, 1,c
.c
cceeacceczicecşic
ostolul:carecnucştiţiccăcsnteţicisericaclui umnezeu?»;c
şi:coicsntemcisericacluicumnezeucceluic iu»c cor.,c †, 16). Şi ăzndcec
iul,c edemcecatăl.căciccunoaştereacşicnţelegereacFiului este cunoaştereac
atălui,cdatciindccăcecnăscutcdinciinţacluicumnezeu (căci sacarătatcşicsac
mărturisitc căc mărtăşireac luic umnezeuc estecuna cu ac sec mărtăşic şic ac
naşte
.c
c

stelcnaştereacdincumnezeucnucecătimirecşicmărţirecacaceleicericite
iinţe.cucecdeciclucrucdecnecrezutcaca eacumnezeucunciu,cnă scut din iinţac
uic rorie.c ic nuc cugetămc lac oc ătimirec şic lac oc mărţirec a fiinţei uic
umnezeu,c sunndcdeciulc căc ec născutcdinc l.c ic credemc mai degraăc căc
naştereacceacunacecroriacşicade ăratacnaşterecacluicumnezeu.c

rătndusecşicdo edinduseccăciulcestecelcnăscutcdinciinţacatălui, nu
maic ec ndoialăc entruc nimeni,c a,c dimotri ă,c ec ăditc căc
cestac ec
înţelepciunea şicu ntulcatălui,cncarecşicrincareccreeazăcşicacec toate;
şi strălucirea,c rinc carec lumineazăc toatec şic ec descoerăc celorc cărora
voieşte2".
ceastac estec năţişareac şic chiulc ui,c nc carec lc atăl
c este
contemlatcşiccunoscut.căcicdecatccelccec edecec
cestac edecec
28. Este semnificativ că sfîntu l Atanasie insistă asupra numirii de Logos a Fiului. Logos are în
greceşte dublu sens de raţiune şi cuvînt. Sensul de,cuvînt pune în evidenţă nu numai implicarea
relaţiei celui ce vorbeşte cu o altă persoană, ci şi putinţa cuvîntului de a câştiga odată rostit o
oarecare existenţă de sine. sau «ipostatică». Cuvîntul nu numai că transformă pe cei ce-1 aud şi e
luat de alţii ca al lor, ci chiar cel ce -1 rosteşte îl trăieşte ca adresîndu-i-se şi lui însuşi. De altfel şi
cu raţionamentul se întîmplă la fel. Eu mă simt mustrat, îndemnat. încurajat de cuvîntul meu (şi de
raţionamentul meu). E deci uşor de cugetat că acest caracter al cuvîntului, al cugetării se
împlineşte în Dumnezeu pînă la capăt. Cuvîntul, cugetarea înţeleaptă (raţiunea, înţelepciunea)
primeşte în Dumnezeu un caracter ipostatic, personal. Cel ce naşte Cuvîntul îl trăieşte ca ipostas,
ca persoană, deşi pe de altă parte El îşi păstrează calitatea de Născător, de; Tată. Astfel Dumnezeu,
născând Cuvîntul, înţelepciunea, nu mai e o singură Persoană, ci capătă un partener în deplină
armonie cu Sine. Cuvîntul născut de Sine e totodată cuvîntător, cum e şi Născătorul însuşi
cuvîntător; dar Cuvîntul născut e al doilea cuvîntător, împreună cuvîntător. Aşa se înfăp tuieşte
caracterul comunitar şi starea de deplină înţelepciune şi Lumină în Dumnezeu. Numai aşa
Dumnezeu, creînd prin Cuvîntul, creează printr-un Cuvînt plin El însuşi de putere. Numai aşa
Cuvîntul în care iau fiinţă creaturile, e un fundament real, statornic al lor. Un cuvînt, o raţiune
neipostatică, nu ar constitui un fundament statornic al raţionalită ţii lor, al înţelepciunii reflectate
în ele. Aceasta n-ar reflecta o «lumină» permanentă. Lip -sindu-le un astfel de fundament statornic,
sau s-ar confunda cu raţionalitatea supremă într-un mod panteist, sau s-ar degrada repede însăşi
raţionalitatea şi consistenţa lor. Un cuvînt neipostatic n-ar mai putea crea nici cuvintele ipostatice
şi n-ar mai putea vorbi cu ele. Şi omul n-ar mai avea în cuvîntul ce şi -1 spune un fel de partener
(deşi nedeplin) al vorbirii cu sine.

atăl".c
cestacestecristos,cntrucarectoatecaucostcrăscumăratecşicarecac
ăcutciarăşicdincnouccreaţiunea†.ciulciindcastel,cnucsecotri eşte,cacecchiarc
rimejdioscsăcsecsunăccăclcestecdincnimic,csauccăcnacostcnaintecdecacec
naşte.celccecsunecaceasta,cdesreccelccecestecroriuciinţeicatălui,cajungec
cuc lasemiac năc lac atălc nsuşi,c treuindc săc cugetec desrec lc ceeac cec şic
năluceştecminţindcdesrecelcnăscutcdincl.c
# c

jungecşicnumaicaceastacentrucacrăsturnacereziacariană.carcaatereaceic
dec lac dreatac credinţăc oc oatec edeac cine ac şic dinc ceeac cec urmează.c acăc
umnezeucestecăcătorcşic iditor,cdarccreeazăcăturilecrinciulcşicnucsecotc
cunoaşteccelecăcutecdectccacăcutecrincu ntul,ccumcnucecoclasemieccac
odatăc cec umnezeuc estec ăcătorul,c săc sec sunăc căc u ntulc uic iditorc şic
nţeleciuneacuicnaucostccând a?căcicaceastacestecegalccucacziceccăcnicic
umnezeuc nuc ec ăcător,c nea ndc dinc inec ec u ntulc reatorc nc carec
creează,ccicec enitcdincaarăcşicecstrăincuicşicneasemeneacui,cduăciinţ㠆1.c

 ›  c 

j jc 177

oicsăcnecsună,cmaicinecziscsăc adă,cgreşealaccecocsă rşescczicnd:crac
dnd acdndcnucera»cşicnuceracnaintecdecacecnaşte».căcicdacăciulcnucecdinc
ecicmreunăccucatăl,cnucecreimeacdinc eci,ccicmaicnaintecacostcmonadăcşic
acăcutcreimecmaictrziucrincadaos,cdeciccunoştinţacluicumnezeucdesrec
inecaccrescutcşicsacconstituitccucnaintareac remii†1".ciciarăşi,cdacăciulcnucec
născutcroriucalciinţeicatălui,ccicacostcăcutcdincnimic,creimeacnsăşicac
luatcexistenţacdincnimiccşicacostcdnd acdndcnacost.cicoc remecreimeaceccuc
lisă,caoicecdelină.c
costccuclisăcnaintecdecacsecicăcutciul,cşicdelinăc
duăccecacostcăcut.cicdecicşicăcutulcsecnumărăcmreunăccucăcătorul †11";cşic
elccecacăcutcdnd acecsocotitc
29.cDacă la nota anterioară am accentuat caracterul ipostatic pe care -1 are înţelepciunea şi
Cuvîntul lui Dumnezeu Tatăl, nu trebuie să uităm că această înţelepciune, Raţiune şi Cuvînt, nu
se desparte de Subiectul lor prin care e Tatăl. Cuvîntul e Cuvînt ipostatic, dar e Cuvîntul Tatălui.
Cine îl vede pe El vede pe Tatăl. Mai trebuie observat că în Raţiunea Sa, în Cuvîntul Său, Tatăl îşi
vede toată fiinţa Sa într-un nou ipostas. Raţiunea Sa, Cuvîntul Său sînt «Chipul»- fiinţei Sale
întregi, dar în interiorul Său.
†0.cNumai Raţiunea, conform căreia şi prin care s-a creat raţionalitatea lumii, putea să o şi
readucă pe ea din tulburarea în care a căzut la raţionalitatea deplină, făcându -se Ea însăşi centrul
ei prin trupul asumat legat cu toată creaţiunea.
†1.cDacă Dumnezeu nu are o Raţiune ipostatică, n-a putut face lumea prin Ea. în acest caz e
făcută după o raţiune nedumnezeiască, fiind un fel de realitate total străină, adică nici nu e
propriu zis opera lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are în acest caz o Raţiune după care şi prin care să
creeze lumea. Nici nu se mai poate şti dacă mai există propriu zis un Dumnezeu, sau dacă El mai
are vreo legătură cu lumea.
†1a. Aceasta înseamnă o evoluţie pantei stă involuntară a unei realităţi care nu poate fi
numită Dumnezeu.
†1 b. Completîndu-Se cu Cuvîntul făcut mai tîrziu. Tr eimea astfel completată nu se mai poate
spune că e Treime. Pentru că ea nu e pur nefăcută, sau necreată, ci e un amestec din necreat şi
creat. în general nu se mai face o deosebire netă între necreat şi creat. Aria -
c


!
c


 c  ,c

,c
c
mreunăc cuc elc urureac existentc şic c cec ec maic multc c reimeac ec socotităc
neasemeneac cuc acnsăşi,c constndcdinc iric străinecşic deoseite.c arcaceastac
nseamnăc ac nuc sunec altac dectc căc ireac reimiic ec ce ac ăcut†.c ic cumc arc
ntemeiac eac oc dreatăc credinţă,c dacăc nuc ec asemeneac eic nsăşi,c cic sec
comleteazăcdincceeaccecadaugăctimulcşicuneoricnucecaşa,calteoricecaşa?căcic
eac acluaciarăşicuncadaoscdincaarăcdeceacşicaceasta,clacnesrşit,cdatciindccăc
odatăcşiclacnceutcsacconstituitcdincadaosuri.cucncaecndoialăcncacestccazc
căceacsecşicmicşorează.căcicceleccecsecadaugăcec ăditccăcsecotcşicnlătura.c
# c
arcnucestecaşa;csăcnucie!creimeacnucecăcută,ccicestec eşnicăcşicncreimec
ecocsingurăcdumnezeirecşicntacreimecarecocsingurăcsla ă.coicndrăzniţicsăc
oc rueţic nc dieritec iri:c suneţic căc atălc eşnicc arec mreunăşezătorc ec
u ntul,ccareccnd acnucera.ceciceciulccarececmreunăşezătorccucatălclc
socotiţicstrăincdecatăl.creimeacestecreatoarecşicăcătoare;cdarc oicnuc ăc
temeţicsăcoccoorţicntrecceleccecsntcdincnimic,cnuc ăcruşinaţicsăcaceţicegalec
celec roaec cuc noleţeac reimiic şic săc uneţic nc rndc ec măratul,c omnulc
a aot,ccucsuuşii.cncetaţicsăcamestecaţiccelecneamestecate,cmaicinezisccelec
cecnucsnt,ccucelcceceste††.ceiccecsuncacesteacnucotcaducecsla ăcşiccinstec
omnului,c cic nesla ăc şic necinste.c entruc căc celc cec necinsteştec ec iul,c
necinsteştecşicecatăl.căcic
nismul era în fond tot un panteism, nefăcând o distincţie netă între necreat şi creat, cum crede
Spassky (a se vedea «Introducerea»).
†2.c Un Dumnezeu care devine Treime în timp, care adaugă la ceva altceva, poate creşte cu
vremea la pătrime şi aşa mai departe. Dacă el se constituie cu părţile ce i se adaugă, e un
dumnezeu al devenirii. Nu se mai poate face fti el o deosebire între necreat şi creat. Propriu -zis tot
ce ţine de lumea în devenire ţine de Dumnezeu. Lumea care ne apare aşa de relativă e ea însăşi
dumnezeu. Panteismul păcătuieşte prin faptul că proclamă relativul dumnezeu, că nu face
distincţia între necreat şi creat. Totul este necreat, dar în acelaşi timp totul este în de venire şi
veşnic imperfect. In el se fac continuu alte şi alte lucruri, dar numai ca apariţii ale aceleiaşi esenţe
necreate.Aspiraţia umană după o desâvîrşire şi după veşnicia persoanei nu -şi găseşte satisfacţie.
în fond a pune pe acelaşi plan ceva ce apar e în timp cu ceva ce e veşnic, înseamnă a socoti pe Tatăl
ca o esenţă ce se dezvoltă cu timpul. Şi numai în sens impropriu se spune în acest caz că Tatăl e
necreat şi Fiul creat. Totul e dincolo de creat, dar în devenirea fără sens. Nu se mai face o
deosebire între necreatul neschimbat şi desăvîrşit şi între creatul relativ şi schimbător care -şi
poate câştiga desăvîrşirea în necreatul Dumnezeu cel personal. Un relativ etern, nedesăvîrşit în
nici una din unităţile sale şi supus în însăşi baza sa unei legi a devenirii fără ţintă, nu-şi explică
însă existenţa. Numai necreatul care are în Sine desăvîrşirea de care se bucură conştient Se poate
explica şi pe Sine şi tot ce e relativ.
††.c Sfîntul Atanasie accentuează distincţia categorică între necreat şi creat. Numai necreatul,
cu absolutul şi desăvîrşirea Lui Se poate explica pe Sine şi explică cele relative. Necreatul ca Cel
neprodus de nimic, trebuie să aibă în Sine desăvîrşirea; El este prin exce lenţă sau este pur şi
simplu. Ceea ce se află în devenire, ca veşnic nedesăvîrşit, nu are în sine desăvîrşirea şi nu poate fi
din veci. A-1 socoti din veci, înseamnă ai atribui calităţi pe care e vădit că nu le are. înseamnă a nu
afla nici o explicaţie a existenţei, sau nici un logos -raţiune al ei şi în ea. Numai necreatul are un
Logos şi dă tuturor o raţionalitate.

 
 


 
 179

dacăc acumc dumnezeireac nc reimec ec desă ârşităc şic aceastac ntemeiazăc
ade ăratac şic singurac credinţăc nc umnezeu†,c iarc nc aceastac stăc inelec şic
ade ărul,cacestcinecşicade ărctreuiecsăciecaşacururea,ccacsăcnucsecroducăc
inelecşicade ărulcşicsăcalcătuiascăcrincadaosuriclenitudineacdumnezeirii†".c
actreuiecsăciec eşnică.c arcdecnacostcdinc eci,cnucoatecicnicicacum†,ccicec
aşaccumcocsocotiţic oicdeclacnceutccacsăcnuciecnicicacumcreime†.carcnarc
sueric reunulc dintrec creştinic ec astelc dec eretici.c ăcic ec roriuc elinilorc ac
n ăţac desrec oc treimec ăcutăc şic ac oc socotic deootri ăc cuc celec ăcute.c ăcic
numaiccelecăcutecauclisuricşicrimesccadaosuri.credinţaccreştinăccunoaştec
reimeacceacericităccacneschimatăcşicdesă ârşităcşicurureaclacel;cşicnicicnc
socoteştec căc ac a utc reodatăc reoc lisă†d.c
mndouăc acesteac sntc contrarec
dreteic credinţe.c ec aceeac oc cunoaştec cac neamestecatăc cuc celec ăcutec şic sec
nchinăcunităţiicnemărţitecacdumnezeirii,căzindocastel.cicugecdechulelec
arienilorcşicmărturiseştecşicştiececiulccaciindcururea.căcicestec eşnicccacşic
atăl,ciindcu ntulcuic eşnic.carcsăc edemcşicaceasta.c
# #c
umnezeucestecşicecnumeşteciz orulcnţeleciuniicşicalcieţii.căciczicec
rinc eremia:c auc ărăsitc ec inec iz orulc aeic celeic ii»c er.,c ,c 1†
;c şic
iarăşi:c caunc nălţatc alc sla ei,c sinţireac noastră,c aştetareac luic srael,c
oamne,ctoţicceiccececărăsesccecinecsăcsecruşineze;cceiccecsecdeărteazăcsăc
secscriececămntccăcaucărăsitcecomnul,ciz orulc ieţii»c er.,c17,c1,c1†
.c arc
lacaruhcsacscris:c
ţicărăsitciz orulcnţeleciunii»c ar.,c†,1
.cacăcecaşa,c
urmeazăc căc iaţac şic nţeleciuneac nuc sntc străinec dec iinţac z orului,c cic
rorii;cnicicnaucostc reodatăcneexistente,ccicsntcururea.c arcacesteacsntc
iulccareczice:cucsntc iaţa»c oan,c1,c6
cşi:cu,cnţeleciunea,camcsălăşluitc
satul»c ilde,c8,c1
.cumcdecicnuc acic
†4. Un dumnezeu nedesăvîrşit, adică un dumnezeu nefecund în neschimbabilitatea sa, sau un
dumnezeu în devenire, nefiind dumnezeu adevărat, nu poate fi nici baza pentru o credinţă
adevărată.
†4 a. Binele desăvîrşit, adevărul desăvîrşit nu se poate constitui prin adaosuri, prin evoluţie.
Cum ar tinde spre desăvîrşire, ceea ce nu are de la început sădit în sine, dintr -o desăvîrşire
iniţială, această aspiraţie? Cum ar putea apărea de exemplu persoana umană, care e infinit mai de
preţ şi mai înaltă decît obiectele, dacă n -ar fi nu numai potenţial exi stentă, ci deplin actuală la un
nivel de supremă desăvîrşire, Persoana de la temelia tuturor?
†4 b. Nu poate fi bine unde nu e iubire, nici adevărul, ca izvor al adevărului, într -o esenţă
supusă evoluţiei care nu ajunge la o desăvîrşire (fiind supusă unor legi oarbe fără scop).
Plenitudinea e binele şi adevărul plenar, la care nu se poate ajunge prin evoluţie. Prin evoluţie,
care ţine realitatea mereu neîmplinită, nu se poate ajunge la absolut.
†4 c. Plenitudinea trebuie să fie din veci. Plenitudinea nu se obţine în timp. Din ce izvor s-ar
hrăni?
†4 d. Plenitudinea e Treimea din veci, pentru că e iubirea desăvârşită, căreia nu i se poate
adăuga nimic, la fericirea comuniunii şi libertăţii ei, care e prin sine şi nu făcută de altcineva.
Dacă n-a fost de la î nceput Treimea, sau fericirea şi binele desăvîrşit, nu poate deveni Treime nici
prin evoluţie.
c

17H 
     



c
lisitcdecdreataccredinţăccelcceczice:ceracdnd acdndciulcnucera»?c
ceastacec
unac cuc ac zice:c rac dnd ac dndc z orulc erac uscat,c ărăc iaţăc şic ărăc
nţeleciune»† .c
ncastelcdeciz orcnarcmaiciciz or.căcicelccecnucnaştecdinc
inecnucesteciz or†6.c
ec dtăc aiurealăc nuc ec linăc aceastăc cugetarec desrec umnezeu!c ăcic
umnezeuclec esteşteccelorccecacc oiacui,ccăc orciccacunciz orcnelisitcdecaă,c
sunndcrinc saiacroorocul:cictec eicsăturacrecumcoteştecsuletulctău;cşic
oaselectalecsec orcngraşăcşic orciccacocgrădinăcmătatăcşiccacunciz orccăruiac
nuic scadec aa»c saia,c 8,c 11
.c arc aceştiac ndrăznescc săc huleascăc ec
umnezeu,celccecsuneccăcesteciz orcdecnţeleciune,czidndccăcecneroditorcşicac
ostclisitcdnd acdecnţeleciuneaca.carccelecsusecdeceicsntcminciuni,ciarc

de ărulcmărturiseşteccăcumnezeucestec z orc eşniccalcnţeleciuniicale.cic

dacăc z orulc estec eşnic,c numaidedtc eşnicăc treuiec săc iec şic nţeleciunea.c
ăcic ntruc acesteac sauc ăcutc toate†7,c cumc dntăc a id:c oatec ntruc
nţeleciunec leaic ăcut»c s.c 1†,c 
.c arc olomonc zice:c umnezeuc cuc
nţeledunecacntemeiatcămntul,cacgătitccerurileccucriceere»c ro .,c†,c19
.c
icaceastăcnţeleciunecestecu ntul.crincl,ccumczicec oan,ctoatecsauc
ăcutcşicărăclcnimiccnucsacăcut»c oan,c1,c†
.ciclcestecristos.cădc
nulc
estecumnezeucatăl,cdincarecsntctoatecşicnoicntrucl;cşic
nulcestecomnulc
isuscristos,crincarecsntctoatecşicnoicrincl»c cor.,c8,c6
.c
arcdacăcrinclcsntctoate,clcnucsecnumărăcmreunăccuctoate.căciccelccec
ndrăzneştecsăcsunăccăcelcrinccarecsntctoatececunulcdinc aceste
c
†5.c Dumnezeu cel atotplin nu poate fi lipsit de fecunditate pe planul cel mai înalt, pe planul
existenţei Sale, deşi această fecunditate nu poate adăuga fiinţei Sale infinite ceva în plus. El nu
poate fi lipsit o vreme de înţelepciune, sau de cunoaşterea Sa, care e cea mai înaltă cunoaştere şi
cunoaşterea atotcuprinzătoare, odată ce El e totul infinit şi nu -I poate lipsi nimic din veci, deci
nici conştiinţa şi cunoaşterea. Iar această cunoaştere deplină nu se p oate opri numai la un chip
inconsistent al Său, care nu I-ar da deplina bucurie. Dacă şi oamenii vorbesc oarecum cu chipul
lor, trebuie să fie şi în Dumnezeu un Chip ipostatic şi unic, pentru că El nu poate avea chipuri
diferite ale Sale, provenite dintr -un progres al Său la o mai înaltă cunoaştere de Sine. în acest caz
nici unul din aceste chipuri nu L -ar reflecta în întregime.
†6.c Fecunditatea dumnezeiască trebuie să fie din veci şi desăvîrşită, adică să aibă un singur
Chip, un singur Fiu desăvîrşit din veci. Un Dumnezeu uscat, neroditor şi neiubitor nu e Dumnezeu.
†7.c Cuvîntul «toate s-au făcut şi s-au întemeiat întru înţelepciune» are două înţelesuri: a.
toate există prin faptul că se desfăşoară potrivit unei raţionalităţi a lor; b. iar prin aceasta ele
însele îşi au temelia într-un ipostas raţional neclintit, infinit. Dacă n-ar avea un astfel de
fundament adînc, toate s-ar risipi ca o casă fără fundament. Numai o Persoană supremă poate
susţine raţionalitatea, dar şi fiinţa însăşi a tuturor celor ce nu -şi pot avea existenţa prin ele. Chiar
şi numai persoana umană are o adîncime indefinită, incomparabil mai adîncă decît obiectele, fapt
dovedit de manifestările ei continuu noi. Cu atît mai mult, Persoana supremă. Logosul
dumnezeiesc este, atît prin raţionalitatea Lu i cît şi prin caracterul Lui ipostatic fundamentul
tuturor raţiunilor. Şi persoana umană raţională tinde spre o Persoană supremă şi eternă; iar
Persoana eternă nu poate fi fără o raţionalitate eternă.

 
 


 
 17c

toate,cărăcndoialăc accugetacaceastacşicdesrecumnezeucdinccarecsntctoate.c

arcdacăcsecereştecdecaceastaccacdecocaiurealăcşicdesartececumnezeucdec
toateccelelalteccacec
ltul,c acrămneccredincioscsieşi,cdacăc acsuneccăcşiciulc
celc
nulcnăscutciindcroriuciinţeicatăluicestec
ltulcdecâtctoate.c arcneiindc
lcunulcdintrectoate,cnucecngăduitcsăcsecsunăcdesreclccăceraccând accândc
nucera»cşiccăccnuceracnaintecdecacsecnaşte».c
stelcdecexresiicsecotri escc
entrucături†8.carciulcecaşaccumcecşicatăl.căcicu ntulcşicnţeleciuneac
atăluicestecăscutulciinţeicuicrorii.centruccăcaceastacestecroriuciuluic
atăluicşicaceastacestecroriucatăluiciului,ccăcnucaratăcnicicecumnezeuc
reodatăc ărăc u ntc ărăc aţiune
,c nicic ec iulc cac neexistndc reodată†9.c
entruccăcaltel,cdeccecarciciu,cdacăcnucecdincatăl?caucdeccecarcicu ntcşic
nţeleciune,cdacăcnarcicurureacşicroriucatălui†9*.c
##c
eci,ccândcoarecacostcumnezeucărăcceeaccececroriucui?cauccumc
oateccugetaccine acdesrecceeaccececroriucluicumnezeu,ccacdesrecce ac
străinc şic deoseitc dec l?c ăcic celelalte,c cumc sntc celec ăcute,c nuc auc nimicc
asemeneacduăciinţăccucăcătorul;ccicsntcdincaarăcdecl,crincharcşicrinc
oinţă,căcutecrincu ntul1,cncâtcotcsăcşicncetezeccând a,cdacăcarc oicelc
cecleacăcut.căcicaceastacestecireaccelorcăcute.carcdecestec
†8.c Dumnezeu e din alt plan decât cele supuse timpului. Iar Fiul, fiind din fiinţa lui
Dumnezeu-Tatăl, e şi El din alt plan. Numai de cele supuse timpului se poate spune că apar în
timp, sau e vreun timp înaintea lor. Dar pentru cel ce nu cunoaşte realităţi nesupuse timpului, nu
există propriu-zis Dumnezeu, ci realitatea întreagă este într -o modificare eternă şi fără ţintă a ei.
Dar această realitate etern-temporală îşi arată, tocmai în fap tul de a fi supusă timpului şi prin el
unor legi superioare dar oarbe şi fără o ţintă, relativitatea, care îi face existenţa eternă
inexplicabilă şi fără sens.
†9.c Dacă Raţiunea sau Cuvîntul Tatălui nu are desăvîrşirea ce constă în caracterul ipostatic,
Tatăl4†.c
nuAare Raţiune
nu avea sau
Tatăl unCuvînt; iar dacă
Fiu înseamnă Tatăl
a fi lipsitnudepoate
însăşifidesăvîrşirea
fără Raţiune şi sau Cuvînt,Sa,
plinătatea Acesta nu
a fiinţei
poatedumnezeieşti,
Sale fi cugetat casau neexistînd
a modului vreodată.
patern de Tatăl
a aveacugetând din etern, ceea
fiinţa dumnezeiască. Bacedincugetă
aceasta are caracter
urmează şi
ipostatic.fiinţei
privarea Aceasta e esenţa argumentării
dumnezeieşti de modul filial sfîntului Atanasie.
de a fi avută. RămînePe ea se bazează
o fiinţă convingerea
fără viaţă, lui
fără cugetare,
despre
fără Dumnezeulăuntrică,
comunicare în Treime.interipostatică. Iată cât e de gre şit a vorbi de fiinţa dumnezeiască în
mod †9 a. N-ar în
abstract, fi Raţiune supremă, dacă n-ar fi obîrşia supremă. Ar fi o Raţiune relativă.
afara Treimii.
40.c Fiul
44.c E propriu lui Dumnezeu
ne dovedeşte să aibă
adevărul un Fiu,
despre adică un sau
Dumnezeu, Cuvînt, sau o Raţiune,
că există un Dumnezeuprin care să Se
adevărat,
cugete şi săînSe
neantrenat exprime
evoluţia pe Sine
proprie însuşiElsau
naturii; esteîntreaga
semnul fiinţă
arătătora Sa, şi aceasta
al Lui. Căci unsăDum ia, ca Chipul
nezeu fără
desăvîrşit
viaţă al Lui,
în Sine, caracter
fără ipostatic.
comuniune, nu Altfel
ar fi cugetarea
un Dumnezeu sau înţelepciunea
personal, deci lui n-ar
Dumne zeu, prin care
fi Dumnezeu. Se
Fiind
cugetă pearătată
pecetea Sine, ara filui
nedesăvîrşită.
Dumnezeu, Dumnezeu
această peceten -ar afla printr-o în
se reflectă astfel de cugetare
toate cele create în mod
prin deplin
El, în
cunoştinţa despre
raţionalitatea Sine,ales
lor, mai adică despre întreaga
în raţiunea umană. Lui putere. Ar r ămîne închis într-un fel de cugetare
neputincioasă.
44 a. Adevărul ca ceva veşnic nu poate fi unde realitatea se completează prin evoluţie. O
41.c Aci
realitate sfîntul
lipsită Atanasie
de raţiune, dăde
sau deconştiinţa
înţeles căde fără Cuvîntul
sine, Său ipostatic
nu cuprinde totul, deciDumnezeu nu ar putea
nu e adevărul.
aduce45.le existenţă
c S-ar puteanici făpturile.
spune Căci dacă
că sfîntul n -ar identifică
Atanasie putea cugetape şi
Fiulvorbi
cu pînă la capăt,
conştiinţa decum Sinearaputea
Tată-
să şiCăci
lui. creeze ceva în afară
conştiinţa de El?
de sine nu De desăvîrşirea
înseamnă altcevalui Dumnezeu
decât gîndireaţin deci două vederea
la sine, lucruri: să nască una
spirituală
Cuvîntproprii,
şinei ipostatica şiîntregii
să producă prin
fiinţe El făpturi
proprii. create.aceasta dă putinţa pentru conştiinţa despre
De -abia
42.cîn
altele, Firea
cazul celor
lui create
Dumnezeu,este să fie aduse
putinţa la existenţă
gîndirii la creareaprintr -o Raţiune
altor lucruri şişi printr-un
la susţinereaCuvînt şi
ipostatic şi sălor.
desăvîrşirea subziste în El, pnu
Dumnezeu rinputea
voia Lui. Dacă cândva
fi lipsit nu au undeastfel de fundament,
conştiinţa de Sine nu şi pot
de fi create şi
bucuria de
hu potdată
Sine, subzista
fiindprin voia Lui. Atunci
plenitudinea apar şi dispar
Sa. Propriu-zis în baza
aceasta unei legi. Numai
e caracteristica pentru că
personală este un
a conştiin-
Cuvînt
ţei de ipostatic,
Sine. Darînconştiinţa
Care subzistă,
de Sinepersoanele create pot dura
a lui Dumnezeu nu-L în veciîntr-o
lasă subzistînd în El, da
singurătate r nu în
monoper-
mod necesar,
sonală. ci prin
De altfel şi voia
omulLui.prin conştiinţa de sine se află oarecum într -o convorbire cu sine, e
scos din singurătatea absolută. Orice exprimare a omului, care rămîne statornică şi vie, e
ca un alt sine (o poezie mare, de exemplu). Dar la Dumnezeu orice exprimare e totală.
Fără această exprimare şi conştiinţa de Sine a Lui s-ar afla într-o totală neştiinţă de Sine.
Ea e un fel de reduplicare, de ieşire din singurătate care e egală cu inconştienţa. Pe om
conştiinţa îl mustră pentru faptele rele, aproape ca o persoană; îl face să se bucure pentru
faptele bune, aproape ca de ale altei persoane. Se poate spune că în om conştiinţa repre-
zintă gîndul la ce-ar spune alte persoane despre el. In orice caz ea implică legătura omului
cu alte persoane (şi, în ultima analiză, cu Dumnezeu); reprezintă judecata altor persoane
aflate alături de el, pentru că asemenea persoane nu există în interiorul lui. Dar

 
 


 
 17c

roriuciinţeicatăluic şicsacmărturisitcmaicnainteccăcaceastacesteciul
,ccumc
narcicndrăzneţcşiclisitcdeccredinţăcsăcsecsunăccăcecdincnimiccşiccăcnucerac
naintecdecac sec naşte,c cic căc saci itcduăcaceeac şic căc oateciarăşic săc nuc iec
dnd a?c ăc sec gndeascăc numaic lac aceastac celc cec cugetăc cuc ade ărat:c cumc
oatec ic scoasăc desă rşireac şic linătateac dinc iinţac atălui?†c arc şic maic
limedecarc edeaccine acneuniacereziei,cdacăcsarcgndiccăciulcestecchiulcşic
strălucireac şic eceteac sauc arătareac şic ade ărulc ui.c ăcic dacăc existăc
umnezeu,ccaclumină,cexistăcşicstrălucireacei;cşicdacăcexistăcsuortul,cexistăcşic
chiulcluicntreg;cşicdacăcexistăcatăl,cexistăcşicade ărul.căcsecgndeascăcdecic
ceiccecaccatrnătorcchiulcşicarătareacdumnezeiriicdectim,cnccecrăastiecdec
rătăcirec cad.c entruc căc dacăc nac ostc iulc naintecdec ac ec naşte,c nuc ac ostc
urureac
de ărula.carcaceastacnucecngăduitcsăcsecsună.căcicexistândc
atăl,c ac ostc urureac nc lc
de ărul,c arec estec iulc celc cec zice:c uc sntc

de ărul»c oan,c1,c6
;cşicsuzistândcsuortul,cnumaidedtcecdretcsăcicostcşic

arătareacşicchiulclui.căcicnucseczugră eştecdincaarăchiulcluicumnezeu,c
dc nsuşic umnezeuc estec ăscătorulc ui,c nc carec ri induec ec inec ec
ucurăcdecl,ccumcnsuşiciulczice:cuceramcntruccarececucura»c ilde,c8,c
†
.cndcdecicnucecri eacatălcncchiulcău?  caucdndcnucecucuracdec
l,ccacsăcndrăzneascăceicsăcsună:c
hiulcestecdincnimic»csi:cucecucuracatăl,cnaintecdecacecacechi ul».c
arc cumc arc edeac ăcătorulc şic reatorulc ecinec ntroc iinţăc creatăc şic
ăcută?căcichiulctreuiecsăciecaşaccumcestecşicatălcui.c
## c
inocdecicsăc edemccelecalecatălui,ccacsăccunoaştemcşichiulcui,cdacăc
estec alc ui.c umnezeuc estec eşnic,c nemuritor,c uternic,c lumină,c mărat,c

totţiitor,cumnezeu,comn,creatorcşicăcător.c
cesteactreuiecsăciecşicnc
hi,ccacntrade ărccelccec edececiulcsăc adăcecatăl.c arcdecnucestecastel,c
cicestecăcut,ccumcziccarienii,cşiciulcnucec eşnic,clcnucestechiulcade ăratcalc
atălui,cdacăcnuclececruşinecsăcsunăccăciulcsecnumeştecchicchiarcdacăcnucec
decociinţăcasemeneacatăluic ouxcouoidccouoidc
,ccicsecnumeştecnumaicaşa.c
arc acesta,c o,c duşmanilorc aic luic ristos,c nuc ec chi,c nicic ecete.c ăcic cec
asemănarecestecntrecceleccecsntcdincnimiccşicelccecleacaduscecceleccecnuc
sntclacexistenţă?6cauccumcarcicasemeneac ouoio
celuiccecesteccelccecnuc
este,cceeaccecarecoclisăcncacnucicostcdnd acşicecunitccucceleccecs aucăcut?cădc
aşac oiesccarieniicsăciecl.c

 
 


 
 17c

ăscocindcastelcdecgnduri,ceiczic:cacăciulcestecnăscutcalcatăluicşicchic
alc uic şic asemeneac ntruc toatec atălui,c treuiec numaidedtc ca,c recumc ac
născut,caşacsăcşicnascăcşicsăciecşiclctatăcalcunuiciu.ciciarăşiccelcnăscutcdinclc
treuiecsăcnascăcşicelcşicaşacmaicdearteclacnesrşit.căcicncaceastacsecaratăc
celcnăscutcasemeneacceluicceclacnăscut».cuşmaniicluicumnezeucnăscocescc
ade ărateclasemiiccacsăcnucmărturiseascăceciulcchicalcatălui.ciccugetăc
desrec atălc nsuşic lucruric trueştic şic ămnteşti,c atriuindu c di izări,c
curgericşictransmisiunicdeccurgeri.cecat,cdacăcumnezeucesteccacuncom,c
oatecicşicnăscătorccacomul,ccacşiciulcsăcecacăctatăcalcaltuiacşicaşacsăcsec
nascăcnccontinuarecşicalţiicdincalţii,ccacsăcsorească,cduăcei,csuccesiuneaclacoc
mulţimecdeczei.carcdacăcumnezeucnucesteccacuncomccşicdecatcnucesteccnuc
treuieccugetateccelecomeneşticlac
la Dumnezeu conştiinţa de Sine trebuie să fie ea însăşi o altă Persoană. Desigur precum în om
conştiinţa nu reprezintă numai ceva deosebit de om, ci şi ceva al lui, fiind însă şi ceva deosebit de
el în ea, cu atît mai mult în Dumnezeu conştiinţa este şi a Tatălui, dar ea repre zintă şi pe Fiul. în
ea Se întâlneşte Tatăl cu Fiul, mai mult decît se întîlneşte în conştiinţa unui om el însuşi cu
ceilalţi. Fără Fiul Tatăl nu S-ar cunoaşte pe Sine şi fără Tatăl Fiul n-ar fi conştient ca Chip
ipostatic al Lui. A se privi pe sine spiritual e una cu conştii nţa de sine. Dumnezeu nu a fost
niciodată fără conştiinţa care să -I dea siguranţa despre Sine ca un Altul.
46. Cele aduse la existenţă din cele ce nu sînt nu au o consistenţă în ele însele. Iar fap tul că le-
a putut aduce din nimic la existenţă e o dovadă în plus a puterii Celui ce e prin Sine. E cea mai
mare minune să se facă din nimic ceva. Cel ce o poate aceasta e cu adevărat Dumnezeu
atotputernic. O esenţă care nu poate crea ceva din nimic nu are o putere nemărginită. E supusă
unor legi şi depinde de altceva în faptele ei. în acest caz însăşi exis tenţa acestei esenţe, sau acestor
legi rămîne inexplicabilă şi într -o nedesăvîrşire.

umnezeu1.c
nimalelec necu ntătoarec sic oameniic sec nascc dec lac nceutulc
creaţieicrincsuccesiune,cunelecdincaltele.ciccelccecsecnaşte,codatăccecs acnăscutc
dintrunc tatăc carec sac născutc şic el,cnc modc irescc sec acec şic elctatăc alcaltuia,c
a ndcncsinecaceastacdeclactatăl,cdinccarecsacnăscutcşicel.cecaceeacnicicnucestec
ntrec aceştiac unc tatăcroriuc şic unc iucroriu,c nicic nuc sec alăc lac eic nc modc
statornicccondiţiacdectatăcşicdeciu8.căcicacelaşicesteciucalcceluicceclacnăscutcşic
tatăc alc celuic cec sac născutc dinc el.c arc nc dumnezeirec nuc estec aşa.c ăcic
umnezeucnuceccacomul.cicicnucestecatălcdincaltctată.cicicnucnaştecec
nulc
carec acde enictată.cicicnucesteciulcdintrocemanarec curgere
cacatălui,cnicic
nucacnăscutcdintrunctatăccarecsacnăscutcşicel.cecaceeacnicicnucacnăscutc
entrucacnaşte9.c
stel,cnumaicncdumnezeirecatălcestecncmodcroriucatălc
şiciulcncmodcroriuciulcşicnumaicncicsinguricecuncatcstailccacatălcsăc
iec eşniccatălcşiciulc eşnicciul.c
## c
1c l
c


 c .c
c

eciccelccecntreaăcentrucceciulcnucecnăscătorcalcunuiciu,csăcntreec
entruccecatălcnucaca utcunctată?cecat,camelecacesteacsntcasurdecşic
linecdectoatăcnecredinţa.căcicrecumcatălcec eşniccatăcşicnucec acacec
niciodatăciu,caşacşiciulcec eşnicciucşicnucec acacec reodatăctată.cicnc
aceastacsecaratăcmaicalesccăcececetecşicchicalcatălui,ccăcrămnecceeaccecestec
şic nucec schimă,c cic şicarecdinc atălc identitatea".c acăcdecic arc schimac
. 47. Arianismul se mişca între laturile unei părute alternative în privinţa lui Dumne zeu: sau
încadra pe Dumnezeu în logica proceselor biologice omeneşti, confundînd pla nul dumnezeiesc cu
cel biologic omenesc, necunoscând o deosebire între Dumnezeu şi natură, deci necunosc înd un
Dumnezeu care să nu fie ca o natură supusă legilor ei; sau considera pe Dumnezeu lipsit de o
fecunditate şi de o iubire interioară, ca o realitate lipsită de viaţă, capabilă doar de o revărsare sau
de o evoluţie «fără sens, fără scop, care nu creează fiinţe conştiente din iubire, pentru a le
împărtăşi de iubirea Lui interioară.
48.c în general omul, fiind şi tată şi fiu, nu e tată sau fiu prin excelenţă, ci fiecare trece dintr -o
stare în alta. Fiecare devine tată pe baza faptului că e mai înlîi fiu, sau condiţia de tată e unită cu
sau slăbită de cea de fiu. Nici unul nu e tată pur, sau fiu pur. Nici unul nu are numai sentimentul
de tată, sau numai pe cel de fiu. în nici unul nu e paternitatea pură sau filiaţia pură. Tatăl
dumnezeiesc nu e condiţionat de nici un alt tată. Fiul dumnezeiesc e Fiul Tatălui prin excelenţă,
împărtăşindu-Se de Tatăl în mod exclusiv. El se bucură de iubirea unui Tată care nu I se dă numai
pe jumătate, cealaltă jumătate dîndu -se unui tată propriu, şi răspunde cu iubire filială într eagă,
care nu se dă pe jumătate, cealaltă jumătate dîndu -se ca iubire paternă unui fiu sau unor fii
proprii. în Dumnezeu e Tatăl suprem şi Cel ce e numai Tată, dar e şi Fiul suprem şi Cel ce e numai
Fiu. Din acel Tată e toată părinţi -mea (Efes., †, 7). Spr e El tinde toată filiaţiunea. în Dumnezeu e
Fiul din care derivă şi în care se adună toată filiaţia. Dacă n -ar fi un Tată care e numai Tată şi un
Fiu care e numai Fiu, existenţa ar avea ceva panteist. Totul ar fi supus unei succesiuni fără
început şi fără sfîrşit, unei legi în care nici un născut nu durează veşnic, pentru că nu are un Tată
veşnic şi nu e un Frate veşnic al unor persoane ce vor dura veşnic.
49.c Nu s-a născut cu pornirea de a naşte, ca să fie supus acestei porniri. El nu e numai primul,
ci şi ultimul născut şi exclusiv născut. El nu e o verigă dintr -un lanţ de indivizi fără valoare
absolută. El e întors total spre Tatăl. El are în Tatăl totul în eternitate. Trăieşte exclusiv din fiinţa
infinită şi din dragostea absolută a Tatălui şi în sinul iubir ii Tatălui, dăruit şi El total iubirii de
Tată faţă de Fiul.

atăl,carcschimacşichiul,ccăcicrecumcestecăscătorul,caşacestecşichiulc

şicstrălucireacui.cicdacăcatălcestecneschimatcşicrămnecceeacceceste,cncmodc
necesarcrămnecşichiulcceeaccecestecşicnucec acschima.ciulcestecdincatăl.c
ecicnuc acde enicaltce acdectcceeaccecestecroriuciinţeicatălui 1.c

stelcnczadarcaucnăscocitcneuniicşicaceasta,c oindcsăcdesrindăchiulc
decatăl,ccacsăcacăceciulcegalccucăturile.căcicunnducaderenţiicluic
riec
eciulcntrecacestea,cazatcecn ăţăturacluicuseie ,cşicsocotinduccacec
celecăcutecrincel,caucsăritcdincade ăr.cicnsuşinduşiccu intec iclene,cstăruiec
declacnceut,cdeccndcauclăsmuitcereziacaceasta,cşicnăcacum,cncea.c
niic
dintreceicntminndcectinericnciaţăc ncagor a
,cicntreaă,cnuccuccu intecdinc
dumnezeieştileccrituri,cciccucunelecdincrisosurilecinimii»clorc uca,c,c
,c
zicnd:celccecestecacăcutceccelccecnucera,cdincceleccecnucsnt,csauceccelccec
este?c
căcutcdeciceccelccecestecsauceccelccecnuceste?» aciciarăşicelcneăcutc
estecunul,csaucdoi?cic iul
cnucestecliercşicneschimatcrincroriac oinţă,c
iindcdecocirecschimătoare?cauceccacociatră,cnemişcatcrincelcnsuşi» †.c
oic
aroiindusec dec emei,c sunc iarăşic cu intec muiereşti:c arec aic a utc reunc
coilcnaintecdecacnaşte?cecicrecumcnaica utctu,caşacniciciulcluicumnezeuc
nacostcnaintecdecacecnaşte».cucastelcdeccu intecnrntndusecşicatcjocc
1c l
c


 c .c
c

ne redniciic dec oricec sială,c asemănnduc ec umnezeuc cuc oamenii.c ic

sunndc căc sntc creştini,c schimăc sla ac luic umnezeuc ntruc asemănareac
chiuluicomuluicstricăcios.c
xxm
arctreuicnicicmăcarcsăclicsecrăsundăclacuneleccacacestea,codatăccecsntc
attcdecrosteşticşicdecneune.carccacsăcnucarăccăcereziaclorcconţinecce ac
ntemeiat,cseccu inecsăclicsecrăsundăcşiclacacesteaciecşicnumaicnctreacăt,cmaic
alescentrucemeilecamăgitecdeceiccucuşurinţă.cecatcsuc
50.c S-ar zice că omul ce se naşte dintr -un tată seamănă cu tatăLsău întrucît nu rămîne numai
fiu al lui, ci se face şi tată ca el. De fapt Fiul dumnezeiesc îşi păstrează mai mult asemănarea cu
Tatăl, întrucît nu-Şi slăbeşte orientarea spre Tatăl printr -o orientare spre un fiu propriu. Toată
viaţa Lui e comună cu a Tatălui, e sorbită continuu din Tatăl. Fiul îşi are toată identitatea din
comuniunea exclusivă cu Tatăl.
51.c Dacă ar deveni şi Fiul Tată, n -ar fi un Tată fără de început, ci un Tată condiţionat, cum nu
e Tatăl dumnezeiesc. Dar rămînînd exclusiv Fiul, El rămîne cu desăvîrşire în sînul Tatălui Cel
necondiţionat, părtaşul vieţii Lui necondiţionate.
52.c E vorba de Eusebie de Nicomidia, care înclina spre semiarianism.
52 a. Deci dacă Tatăl L-a născut pe Fiul, Acesta nu era înainte de naştere? Era o întrebare
vicleană a arienilor. Dar întrebarea li se putea pune şi lor cu atît mai mult: Dacă Tatăl L -a făcut pe
Fiul, El n-a fost înainte de a fi făcut? Naşterea din Tatăl se poate concilia cu eternitatea Fiului, pe
cînd facerea Lui nu se putea concilia cu această eternitate decît în sens panteist.
5†.c Arienii insinuau că dacă Fiul e neschimbător prin fiinţă şi nu prin voinţă, n-ar fi
liber, deci I-ar lipsi o importantă însuşire a dumnezeirii. Dar dacă e neschimbător prin
c


ltll,c


 c  .c

c
c
nndceicacestea,carctreuicsăcntreecşicecuncarhitect:coţicsăcclădeşticce ac
ărăcmateriacceţicstăclacndemână?crecumcnucoţictu,caşacnicicumnezeucn
arcuteacsăcacăctoatecărăcocmateriecce cstăclacdisoziţie».c
rcmaictreuicsăc
ntreececiecarecdintrecoameni:coţicsăciicărăcuncsaţiu?c arcdacăcnucoţi,c
umnezeucnucestecşiclcncsaţiu?»crincaceastacarcicăcuţicdecruşinecdecceiccec
icaud.cecicentrucceccndcaudccăcumnezeucarecunciu,ccăutândclaceicnşişi,clc
tăgăduiesccec
cesta? ciccndcaudccăcumnezeuccreeazăcşicace,cdeccecnuclec
ouncecacesteaccelorcomeneşti?cicastelcarctreuicsăcnţeleagăccreaţiacncchic
omenesccşicsă cimunăcluicumnezeucocmaterie,ccacsăcnegeccăcumnezeucec
creatorc şic săc sec rostogoleascăc cuc maniheii.c arc dacăc ideeac dec umnezeuc lec
ntrecececacestea c şicndatăc cec audec cine ac desrec acesteac credec şic ştiec căc
umnezeucnucesteccumcsntemcnoi,cciccăcexistăccacumnezeucşicnuccreeazăc
cumccreeazăcoamenii,cciccreeazăccacuncumnezeu,cec ăditccăcşicnaştecnuccumc
nasccoamenii,cciccăcnaşteccacumnezeu.căcicumnezeucnucimităcecoameni,c
cicmaic rtoscoameniiclcimităcecl.centruccăcumnezeuciindcncmodcroriuc
şicsingurccucade ăratcatăcalciuluicău,csaucnumitcşiceictaţicaiciilorclor.căcic
dinclcşicarenumelectoatăcărinţimeacncceruricşicecămnt»c es.,c†,1
6.c
ecaceeaccelecceclecsun,cdacăcrămncnecercetate,cicaccsăcarăccacsunndc
nişteclucruricnţelete.carcdacăcleccerceteazăccine acncchicraţionalcicaccdec
rscşicicacoerăcdecruşine 7.c
##c
aic ntic rimac lorc ntrearec estec rosteascăc şic conuză.c ăcic nuc aratăc
desreccecntreaă,ccacsăcoatăcrăsundeccelcntreat.cicsuncsimlu:celccec
esteclacăcutceccelccecnucestec era
cdincceleccecnucsnt,csaucec
voinţă, nu prin fiinţă, se dovedeşte a nu fi Dumnezeu; iar neschimbarea numai prin voinţă e o
contradicţie în sine.
54.c Dacă Dumnezeu e altfel ca oamenii în alte privinţe, pentru ce voiesc arienii ca să fie în
privinţa Fiului pe care-L are ca oamenii, adică să aibă un Fiu care să nu fie coetern cu El?
55.c Un Dumnezeu care are nevoie de materie în acţiunea creatoare nu mai e Dumnezeu
atotputernic şi deplin liber. Dumnezeu e mai presus de o astfel de dependenţă de o materie. Numai
omul e supus unor astfel de dependenţe. Deci Dumnezeu nu e ca omul în privinţa naşterii Fiului.
Fiul născut din El nu este supus legii de a veni l a existenţă prin naştere mai tîrziu ca Tatăl.
56.c Omul poate fi originea unui alt om, pentru că există o supremă origine a tuturor. Dar omul
este origine numai în mod limitat, relativ şi condiţionat. El nu e numai origine, ci Si originat. Nu
Dumnezeu imită pe oameni, realizînd în mod limitat şi relativ calitatea de tată, ci oamenii îl imită
pe Dumnezeu în mod condiţionat şi parţial în această privinţă atît în calitatea de tată, cît şi de fiu.
57.c Pentru că oamenii au şi ei în parte calitatea de părinte dnd aceia as eamănă pe Dumnezeu
cu oamenii în privinţa aceasta, dacă spusele lor sînt luate în sens general par să spună nişte
lucruri adevărate. Dar dnd prin cercetare se constată că în înrudirea generală dintre Dumnezeu ca
Părinte şi oamenii ca părinţi sînt mari deos ebiri, identificarea ce o fac aceia între părinţimea lui
Dumnezeu şi a oamenilor, îi face de rîs.
 c 
 c ! 
c
  

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, cp



celccec era
?»cinececcelccecestecşiccarecsntcceleccecnucsnt,co,carienilor?cauccinec
eccelccecestecşiccineccelccecnuceste;cşiccarecziceţiccăcsntcceleccecsntcşicceleccecnuc
snt?căciccelccecestecoatecacecşiceccelccecestecşicecceleccecsntcşicecceleccec
eraucmaicnainte.ciindcăcşictâmlarulcşicaurarulcşicolarulcoateclucracmateriac
cec existăc naintec dec ei,c ăcândc uneltelec şic aselec cec lec oieşte.c ic nsuşic
umnezeulc tuturor,c lundc ţărnăc ăcutăc dec maic naintec dec cătrec l,c
lăsmuieştececom,cdarcămntulcnsuşicneexistentcmaicnainteclacăcutcmaic
ec urmăc rinc u ntulc roriu.c acăc acesteac lec ntreaăc ei,c ec ăditc căc
creaţiuneac nuc erac naintec dec ac ic ăcută,c iarc oameniic relucreazăc materiac
existentă.carccu ntulclorcsec acdo edicărăctemei,cntructcşicceleccecsntcsecacc
lac elc cac celec cec nuc snt,c aşac cumc amc sus.c arc dacăc eic orescc desrec
umnezeucşicdesrecu ntulcui,csăcadaugeccelecceclisescclacntrearecşicsăc
ntreec aşa:c umnezeuc celc cec estec ac ostc cnd ac ărăc u ntc aţiune
?c ic
iindc lumină,c ac ostc reodatăc neluminos?c auc ac ostc urureac atăc alc
u ntului?» 8cauciarăşi:catălccelccecestecacăcutcecu ntulccarecnucexistac
sauccarecnucera,csauclcarececu ntulccarececroriuciinţeicaleccacnăscutc
ururea,c mreunăc cuc l?»c ntrendc aşa,c sec orc arătac căc ntreaăc desrec
umnezeucşicdesrecelcdinclcşicndrăznesccsăcdiscutecdesrecumnezeucnc
modcsoistic.ciccinec acuteacsăicrade,csunndccăcumnezeucacostccând ac
ărăcu ntc ărăcaţiune
?căciciarăşicauccăzutcnccelecdecmaicnainte.centruc
că,cchiarcdacăcncearcăcsăcocoleascăcaceastacşicsăcocacoereccucsoismeleclor,cnuc
ot.ciindcăcnimenicnuc oieştecnicâcmăcarcsăicaudăcndoindusecdecatulccăc
umnezeucnucacostcurureacată,ccâcacăcutcmaicecurmă,ccacdeclacaceastac
săcajungăclacnăscocireaccăcşicu ntulc aţiunea
cuicnucacostccând a 8.cuc
oieştec săic audă,c entruc căc sntc multec do ezilec cec sauc adusc maic naintec
motri aclor.c
stelc oancacsus:cu ntulcera»c oan,c1,1
;ciarca elcscrie:c
arecestecstrălucireacsla ei»c  r.,c1,c†
cşi:celccecestecestectoatecumnezeuc
58.c Dumnezeu e «lumină»-, întrucît e suprema conştiinţă de Sine şi în Sine, neavînd lipsă de
nimic altceva în scopul acesta, ca oamenii. De aceea e şi suprema Raţiune. Dar prin conştiinţa de
Sine, prin Raţiunea Sa, El are în Sine un chip desăvîrşit al Său. El stă de vorbă cu Sine întreg şi în
adevăr. El îşi vorbeşte atotcuprinzător. Dar acest chip propriu ce se află mereu în Sine, nu e lipsit
de o realitate obiectivă ca chipul ce ni -1 facem noi despre noi. Acest chip îi răspunde realmente.
Subiectul ce-Şi vorbeşte nu e singur. El realizează în Sine o comuniune cu chipul Său. La oameni
cel cu care vorbeşte un «subiect» - e un subiect oarecum «exterior». Căci fără un alt subiect, omul n -
ar fi sigur de existenţa sa, n-ar fi conştient realmente şi deplin de sine, nu s -ar lumina cu adevărat
pe sine. Dar celălalt subiect îi este omului numai în parte exterior, precum conştiinţa de sine îl
lasă numai în parte singur. La Dumnezeu însă celălalt subiect cu care v orbeşte Subiectul e cu totul
interior Acestuia, precum conştiinţa Lui de Sine are un caracter obiectiv. între oameni, celălalt e
un chip nedeplin al primului subiect, dar totuşi e un chip în care primul subiect se oglindeşte. La
Dumnezeu celălalt Subiect e un chip desăvîrşit al primului Subiect, căci îi este în acelaşi timp
interior, dar şi obiectiv.
59.c Cînd arienii încep să întrebe, bazaţi pe ceea ce se întîmplă la oameni (de ex.: «Ai avut un
copil înainte de a-1 naşte?»), oamenii pot fi amăgiţi. Dar cînd înc ep să-i întrebe pornind de la
Dumnezeu («A fost vreodată cînd Tatăl n-a fost Tată?»), oamenii resping imediat erezia lor, anume
că Tatăl n-a fost totdeauna Tată, căci nu admit să se introducă în Dumnezeu o astfel de schimbare.

inecu ntatcnc eci.c

min».c
 c 
 c ! 
c
  

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, cp



##c

rcicostcmaicineccaceicsăcsecliniştească.carciindcăcnucsecoresccdeclacoc
astelcdecntrearecneruşinatăcaclor,carcuteaccine acsăcounăccucndrăznealăcoc
ntrearec contrară.c ic oatec ăzndusec nchişic rinc niştec asurdităţic
asemănătoare,c orcărăsiclutacmotri acade ărului.chemndcdecicnaintec
rinc multec rugăciunic milac luic umnezeu,c learc uteac cine ac răsundec
ntrendui:cumnezeuccelcceceste,cacăcutcmaicecurmă,cneiindcnainte,c
saucacostcşicnaintecdecacecace?cecicacăcutcecinecelccecera,csaucestecdinc
nimic?cicneiindcnimiccmaicnainte,cacaărutcdintrodată?»cesigurcocastelcdec
ntrearecestecasurdă,clinăcdecnecredinţă.carcecasemeneacceleicaclor.căcic
oricarec dinc celec douăc răsunsuri,c ec carec learc dac cine a,c ec linc dec toatăc
necredinţa.c
icdacăcacntreacastelcdesrecumnezeucecocatăchulitoarecşiclinăcdec
necredinţă,chulitoarecestecşicocastelcdecntrearecaclorcdesrecu ntul.cecicec
necesarcsăcsecrăsundăcsrecdesiinţareacuneicastelcdecntreăricneraţionalecşic
neunecaclor,castel:căcumnezeucestecelccecestecdinceternitate;cdeciciindc
atălc ururea,c eternăc estec şic strălucireac ui,c carec ec u ntulc aţiunea
c
ui»8.ciciarăşi:c arcelccecestecarecdincinecşicecu ntulcexistent.cicnicic
u ntulc nuc ac ăcutc neiindc maic nainte,c nicic atălc nuc ac ostc reodatăc
necu ntătorc neraţional
»61.cutezanţacmotri aciuluicridicăchulaclacatăl,c
dacăcsuneccăcatălciacnăscocitcocnţec
60.c învăţătura creştină consideră că existenţa supremă este plină de sens şi conştientă de
acest sens din veci. Nu e o natură care nu ştie de Sine şi din care se iveşte un sens de -abia în urma
unei îndelungate evoluţii. Conştiinţa acestui sens, sau conştiinţa de Sine a lui Dumnezeu, e
strălucirea din caracterul de lumină al fiinţei Sale. Ea iradiază din El etern. El este veşnic
conştient de Sine ca fiind sensul ultim şi atotcuprinzător, ca lumina des ăvîrşită. Datorită acestei
conştiinţe de Sine, sau conştiinţei plinătăţii Sale infinite de sens, sau de sensuri, creează şi lumea,
punînd în ea ceva din sensurile Sale. Cuvîntul sau Raţiunea lui Dumnezeu este această conştiinţă
de Sine a lui Dumnezeu, e chipul Său, una cu conştiinţa de Sine ca sens suprem, un fel de
reduplicare de Sine a lui Dumnezeu, sau strălucirea luminii supreme.
61.c Prin raţiune Dumnezeu Se cunoaşte pe Sine ca plinătate a sensului sau a sensuri lor. Nu e
în El o raţiune, un sens de care nu -Şi dă seama. El e existenţa supremă, de care ţine conştiinţa de
Sine ca lumina supremă, sau conştiinţa de a fi sensul suprem. Dar prin aceasta El este într -un
dialog veşnic cu Sine; într-un dialog care nu-L ajută să Se cunoască treptat, ca noi oamenii, ci în
care Se cunoaşte desăvîrşit din eternitate. El îşi spune sieşi printr -un Cuvînt spiritual etern şi
atotcuprinzător tot ce este. Cuvîntul este chipul întregii Sale existenţe pline de sens, E un Cuvînt
care-L asigură interior, dar obiectiv despre existenţa Lui reală şi întreagă ca lumină. Un
Dumnezeu care n-ar şti din veci de Sine în între gime, n-ar fi Dumnezeu. Dacă S-ar naşte din Sine
cu vremea un oarecare sens, sau, o conştiinţă a lui, ar fi supus legii evoluţiei, deci n -ar mai fi
Dumnezeu cel atotliber şi desăvîrşit din veci, ca izvor a toată desăvîrşirea, ca plinătate de sens.
c


  
  

 


 

c
leciune,cuncu nt,cunciucdincaară".căcicecoricarecdintrecacesteac
leaicnumi,caicindica,crecumcsacsus,cecelcnăscutcdincatăl.c
ecicestecnentemeiatăcaceastăcntrearecaclor.cicecdretccu nt,c
entruccăcnegndcecu ntulc aţiunea
,cărăcraţiunececşicntreareac
lor".c ăcic recumc dacăc cine ac ăzndc soarelec arc ntreac desrec
strălucireacluicşicarczice:cacestcsoareccarecestecacdatcocstrălucireccarecnuc
este,c sauc carec este?»,c sarc socotic căc nuc arec oc cugetarec cuminte,c cic
rostească,centruccăc ceeaccecestecdincluminăccugetăccăcecdincaarăcşic
ntreaăcdesrecea,ccnd,cundecşiccum,cşicdacăcacostcăcută,clacel,ccelccec
cugetăcuneleccacacesteac desreciulcşicatălcşicntreaăcdesrecele,cec
stănitcdecocneunieccucmultcmaicmare,centruccăcicaducecatăluicdinc
aarăcecu ântulccelcdincatăl,cşic ecelcnăscutcdincireclcnumeşte,c
născocind,cătură,czicnd:cuceracnaintecdecacecnaşte».căcaudăcnsăc
lac ntreareac lorc căc atălc celc cec estec ac ăcutc ec iulc carec era.c ăcic
u ntulctrucacăcut»c oan,c1,1
.ciciindc lciulcluicumnezeu,c
atălcacăcutclacsrşitulc eacurilorcşiciucalcmului.cocrecunoascăc
aceasta,cdacăcnuc orcsăcsună,cduăccelcalcamosatei,ccăclcnacostc
naintecdecacecacecom.c

jungcacesteaccacrăsunsclacrimaclorcntreare.c
## c
arc oi,c arienilor,c aducndu ăc amintec dec cu intelec oastre,c
suneţi:c elc cec estec ac a utc ne oiec dec celc cec nuc erac entruc creareac
tuturor,csaucaca utcne oiecdeccelccecera?»6căcicaţicsus:cicacregătitc
eciulccacunealtăcdincnimic,ccacrinclcsăcacăctoate».carece,cdeci,cmaic
nalt?celccecarecne oiecsauccelccecmlineştecocne oie?caucameleccare
şicmlinesccunacalteiacceeacceclecliseşte?coi,czicndcacestea,carătaţicoc
maicmarecslăiciunecacceluicceşicrocurăcocunealtă,cdacăcnacututcacec
62.c în Dumnezeu nu s-a ivit o înţelepciune, o raţiune, un sens, o conştiinţă de sine, în cursul
timpului datorită unor împrejurări externe, care au produs în El o dezvoltare. Aceasta I -ar lua
calitatea de Dumnezeu, făcîndu-L dependent în treptele Lui superioare de factori exteriori Lui.
Astfel a diminua pe Fiul înseamnă a diminua pe Dumnezu însuşi. Fără Cuvîntul veşnic, Dumnezeu
nu mai e Dumnezeu.
6†.c Cine întreabă caută un sens, o raţiune. Dacă nu e o Raţiune supremă, o Raţiune ca
fundament al realităţii, nu poate fi raţiune în nimic, nici întrebare despre ea. însuşi faptul că
întrebăm, că trebuie să întrebăm, însemnează că e o raţiune în toate, deci şi în funda mentul ultim
al tuturor spre care înaintăm întrebînd mereu. Aceasta cu atît mai mult, pentru că cine începe să
întrebe nu se opreşte niciodată, pînă nu urcă cu întrebările pînă la ultima cauză, pînă la ultimul
sens, la care însă nu află răspuns deplin niciodată, pentru că e dincolo de tot ce pricepem noi, dar
despre care dăm răspunsuri tot mai adecvate.
64.c A avea nevoie de ceea ce nu este pentru a crea e un mod de a vorbi. Pentru că aceasta nu
înseamnă a avea nevoie de ceva; nu înseamnă slăbiciune. Numai a avea nevoie de ceva existent
pentru a face ceva, înseamnă o limită în put ere. Dar în felul cum puneau arienii problema, se
implica un fel de dualism, sau o nedesăvîrşire a lui Dumnezeu, un fel de punere în egalitate a ceea
ce este El şi a ceea ce face. Face ceva pentru că are nevoie. Deci e supus unei legi. Face ceva,
pentru a se completa.

toatecsingur,cciciac
1c l
.c


 c .c
c

inventat din afară o unealtă, ca un tîmplar sau ca un constructor de

corăbii, care nu pot face nimic fără o secure sau fără fierăstrău. Deci
ce e mai contrar credinţei ca aceasta? Dar la ce mai trebuie să
zăbovim în aceste întrebări nefolositoare, cînd ajung cele spuse
înainte pentru a arăta că toate ale lor sînt numai o fantezie?
Cît priveşte cealaltă naivă şi prostească întrebare a lor pe care o
pun femeilor, n-ar trebui să i se răspundă nici ei decît numai ceea ce
am spus şi mai înainte, că nu trebuie să comparăm naşterea din
Dumnezeu cu cea din firea oamenilor. Totuşi ca să-şi vadă şi în
privinţa aceasta greşeala, e bine să li se răspundă chiar din cele spuse
de ei, astfel: Dacă întreabă despre părinţii copilului, să gîndească de
unde este copilul născut. Căci chiar dacă părintele n-a avut un fiu
înainte de a-1 naşte, odată ce-1 are, nu-1 are din afară, nici ca străin,
ci-1 are din sine şi ca propriu fiinţei sale şi ca un chip exact al său,
încît acesta se poate vedea în acela, şi acela, în acesta. Dacă deci iau
din exemple omeneşti timpul naşterii, pentru ce nu văd din aceleaşi
exemple şi asemănarea copiilor cu părinţii, ci, potrivit şerpilor, aleg
din pămînt numai ceea ce le produce veninul. Ar trebui deci, dacă îi
întreabă pe părinţi: «Oare ai avut un fiu înainte de a-1 naşte?», să
adauge: «De ai avut un fiu oare l-ai procurat de afară ca pe o casă, sau
ca pe o altă proprietate?» Făcînd aşa îţi va răspunde: «Nu e din afară,
e din mine. Căci cele din afară sînt posesiuni şi trec de la unul la altul.
Dar fiul este din mine şi e propriu şi e asemenea fiinţei mele, nu
produs de altul în mine, ci născut din mine. De aceea şi sînt întreg în
el, fiind el însuşi ceea ce sînt eu». Aceasta aşa este, chiar dacă
părintele se deosebeşte în privinţa timpului ca unul ce s-a născut şi el
în timp. Ar avea pe fiu coexistând pururea cu sine, dacă firea nu l-ar
împiedica să poată aceasta". Căci şi Levi era în trupul strămoşului
său, înainte ca tatăl său să se fi născut şi ca să-l nască. Cînd deci omul
vine la vîrsta în care firea îi dă putinţa, îndată omul devine,
neîmpiedicat de fire, tată al celui ce se naşte din el.
## c
Deci dacă întreabă pe părinţi despre copii şi află că copiii prin fire
nu sînt dinafară, ci din părinţi, să mărturisească şi despre Cuvîntul
lui Dumnezeu că e în întregime din Tatăl66. Şi de întreabă despre
65.c Făcînd abstracţie de deosebirea de timp dintre tată şi fiu, cel din urmă e din fiinţa tatălui.
Ca atare e un chip al tatălui. Nu e adus tatălui din afară. Aceasta leagă în mod deo sebit pe tată şi
pe fiu. Fiul nu poate schimba legătura cu tatăl printr-o altă legătură. El nu poate trece de la unul la
altul ca un bun exterior. Rămîne o interioritate specială între ei.
66.c Sfîntul Atanasie a menţionat două deosebiri între felul omului de a fi tată şi între felul lui
Dumnezeu: a) Fiecare om e şi părinte şi fiu; b) Omul devine părinte al unui fiu nu de cînd există, ci
mai tîrziu. Dar el vede şi o asemănare între felul oamenilor de a fi tată şi fiu şi felul lui Dumnezeu:
nici un om nu e lipsit de capacitatea de a fi părinte şi de însuşirea de a fi fiu. în Dumnezeu la fel o
persoană e origine, şi alta, originată. Dar una e numai ori -

timp, să spunăcdecoatecicelcociedicăcentrucumnezeu.căcicdinccelec

1c l
.c


 c .c
c

cecntreaăceic rznd,cdincaceleacotcicdo ediţiccacnecreznd.căcsunăc

decic cec miedicăc ec umnezeuc săc iec urureac atălc iului?c ăcic sac
mărturisitccăcelccecacnăscutcestecdincatăl.crincaceastacceicceccugetăc
unctimclacumnezeucsec osndescceceicnşişi.crecumcaucntreatcec
emeic desrec timuri,c săc ntreec şic soarelec desrec strălucireac luic şic
iz orulc desrec rulc cec curgec dinc el,c cac săc alec că,c deşic acesteac sntc
născute,ctotuşicsntcurureaccucaceleacdinc carecsnt.c arcdacăcastelcdec
născătoricauceciiicnăscuţicattcuniţicrincire,cctcşicurureacncaceastăc
unire,ccumccugetinducecumnezeucmaicmicc dectcceleccreate,cnuşic
daucecaţăcnecredinţaclor?c arcdacăcnucndrăznesccsăcocsunăcaceastac
deschis,cdarciulcmărturiseşteccăcnucecdincaară,ccicecnăscutcrincirecdinc
atăl,cşicnucecnimicccarecsăcmiedicececumnezeucdeclacaceastac căcic
umnezeuc nuc ec cac omul,c cic maic multc cac soarele,c a,c maic mult,c ec
umnezeulcsoarelui
,cec ăditccăcu ntulcestececdecocartecdincatăl,c
ecdecaltaccoexistăcurureaccucatăl,ccacelcrinccarecleacaduscatălcec
toatecdincceleccecnucsntclacexistenţă.căciulcnucecdincceleccecnuc sntc
dincnimic
,ccicesteceterncdincatăl,cocaratăcşicrealitateacnsăşi.cicntre
areacereticilorccătrecărinţiclec ădeştecgreşitaclorccugetare.căcicaucostc
siliţic săc recunoascăc ceeac cec ec otri itc iriic şic ceeac cec lec cugetăc desrec
timciacăcutcdecruşine.c
xxvni
arccăcnuctreuieccomaratăcnaştereacluicumnezeuccucceacdincireac
omeneascăc şic săc socotimc căc iulc estec oc artec ac luic umnezeu,c sauc căc
estec totc naştereac nseamnăc reoc ătimirec (nd8oc), amc susoc maic
naintec şic oc reetămc acum:c umnezeuc nuc estec cac omul.c ăcic oameniic
nasccătimind,ca ndcocireccurgătoarecşicaştetândctimurilecentruceac
dincricinacslăiciuniiciriiclor.carcdecumnezeucnucsecoatecsunecaşac
ce a.căcicnucec comuscdincărţi,cci,ciindcneătimitorcşicsimlu,cestec
atăcalciului,cărăcsăcătimeascăcşicărăcmărţire67.ccmarecdo adăcşic
gine, alta numai originată. Aceasta înseamnă că tot ce există provine dintr -o origine supremă.
Numai aşa e asigurată unitatea întregii umanităţi. Dar întrucît Dumnezeu ca o rigine supremă, sau
ca Tată suprem, nu naşte decît un Fiu, Care El însuşi nu mai naşte pe alţii, prin aceasta se asigură
transcendenţa lui Dumnezeu faţă de orice panteism, dar şi fecunditatea Lui intrinsecă şi iubirea
paternă şi filială supremă din El, ca temelie a oricărei fecundităţi în lumea creată. Arianismul
recunoştea un Dumnezeu transcendent, dar fără viaţă şi iubire intrinsecă eternă. Dar naşterea
eternă în Dumnezeu nu asigura numai transcendenţa şi viaţa şi iubirea intrinsecă a lui
Dumnezeu, ci şi un temei pentru crearea liberă a unei lumi de fiinţe, care pot fi şi ele părinţi şi fii,
deci care se pot iubi. Aşa se sal vează pe de altă parte libertatea în Dumnezeu ca comuniune de
persoane ce poate fi un temei pentru o lume de fiinţe personale, libere şi iubitoare.
67. Teologia occidentală de azi se opune ideii de Dumnezeu apatic, preluată de sfinţii părinţi
din filosofia elină. Dar aceasta ar face neînţeleasă pătimirea lui Hristos pe cruce şi în general
compătimirea lui Dumnezeu pentru oameni. Dar socotim că Părinţii nu exclud din Dumnezeu
capacitatea de compătimire. Cînd vorbesc de Dumnezeu Cel fără de

mărturiecdesrec
 
c
jcjc 
c

aceastacnecdaucdumnezeieştileccrituri.clecsunccăcu ntulcluicum

nezeucesteciulcuicşiciulcestecu ntulcşicnţeleciuneacatălui88.c arc
u ntulcşicnţeleciuneacnucecartecaceluicalccăruicu ntceste89,cnicic
născutcrincatimă.ccrituracunindu cecamndoicacnumitciuccacsăc
aratececelcnăscutcrincireccacalciinţeicnsăşi7;cdarccacsăcnucnţeleagăc
cine acecelcnăscutcomeneşte,cindicândciarăşiciinţacui,cacnumitcşic
u ntc şic nţeleciuneac şic strălucire.c ăcic dinc aceastac cugetămc şic
caracterulcneătimaşc coiaeq
cşiceterncşiccu enitcluicumnezeu.căcic
cec atimă,c sauc cec artec ac atăluic estec u ntulc aţiunea
c şic
nţeleciuneacşicstrălucireacui?c
ceastacocotccunoaştecşicceicărăcdec
minte.căcicrecumcaucntreatcecemeicdesreccoil,caşacsăcntreecec
ăraţicdesrecu nt,ccacsăcaleccăccu ntulceccare1crostesccnucecnicic
atimăcaclor,cnicicartecacminţiiclor.c arcdacăcaşaceccu ntulcoamenilor,c
măcarccăcsntcătimitoricşicdi iziili,centrucceccugetăclacumnezeuccelc
netruesccşicindi iziil,catimicşicărţi,ccacsăcacăcecinecredincioşicsăc
negecnaştereacade ăratăcşicrincirecaciului?c
ăcnaştereacdincumnezeucnucecunităccucatimacsacdo editcnde
ajunscrinccelecdinainte.c
cumcsacarătatcşicncmodcdeoseitccăciulcac
născutcărăcătimire.căcaudăcacumcaceleaşiclucruricşicdesrecnţele
ciune.cucestecumnezeuccacomul.căcnucşicnchiuiecnicicncri inţac
aceastac cac ec unc om.c ec atc oameniic sntc ăcuţic rimitoric dec
nţeleciune,cdarcumnezeucnucecmărtăşeştecdecnimiccdeclacaltul,ccic
esteclcnsuşic atălcnţeleciuniicale71,cdeccarecceiccecsecmărtăşescc
patimă, înţeleg un Dumnezeu care nu suferă dureri trupeşti în firea Sa, un Dumnezeu nepătimaş
în sens rău şi un Dumnezeu nepasiv. Dar ei recunosc iubirea şi compătimirea în Dumnezeu. Ei ştiu
de un Dumnezeu nepătimitor, dar nu de unul pătimaş, aşa cum un om duhovnicesc e nepătimitor,
dar suferă adînc cu cei ce suferă. La Dumnezeu se uneşte paradoxal mila, iubirea, buna pătimire
cu libertatea. Naşterea Fiului din Tatăl nu e nici dureroasă, nici pătimaşă, nici pasivă. Totul e
activ şi nedureros în ea.
68.c Pentru a arăta că naşterea Fiului din Tatăl e nedureroasă, nepătimaşă şi nepasivă, sfîntul
Atanasie precizează că la Dumnezeu Fiul care Se naşte e Cuvîntul şi viceversa. Spunîndu -Şi Tatăl
Cuvîntul în mod spiritual, născîndu -L, nu săvîrşeşte un act pătimaş şi neliber. E un act al iubirii de
Sine, dar, în acelaşi timp, un act prin care naşte în iubire un chip real al Său. Cuvîntul e unicul
chip al Tatălui, pentru că numai cînd Tatăl nu S -ar cunoaşte integral printr-un singur act veşnic,
ar trebui să încerce a prinde şi în alte chi puri fiinţa Sa. Deci Cuvîntul sau Fiul lui Dumnezeu nu e
o parte din Dumnezeu nici în mod spiritual, nici fizic.
69.c în orice număr se uneşte tainic unul cu multiplul. 1+1 nu e numai 2, ci e în acelaşi timp o
unitate. Niciodată nu găseşti doi despărţiţi, dar nici un unul pur, despărţit de alţii, sau de altele.
Orice multiplu formează totodată o unitate şi în orice unu e un multiplu. Eu vorbesc cu mine ca şi
cu un altul, pentru că sînt de fapt într -o legătură cu altul, sau cu alţii. A şa e şi Dumnezeu. El e
Tatăl Fiului chiar în unitatea Lor.
70.c Scriptura a unit numele de Fiu cu cel de Cuvînt sau de înţelepciune, ca să accen tueze şi
mai mult provenirea Lui din fiinţa Tatălui.
71.c Omul are înţelepciunea prin participare; o primeşte. Dumnezeu e Tatăl înţelepciunii.
Omul are nevoie de un dialog cu altul pentru a se lămuri în orice lucru şi pentru a se îmbogăţi de
cunoştinţă şi chiar pentru a deveni mai conştient de sine. în dialog cu altul

oişnuiescc săc sec numeascăc nţeleţi.c icnţeleciuneac aceastac nuc estec
niciceacnicicătimire,cnicicarte,ccicuncnăscutcalcatălui.cecaceeacacostc
 
c
jcjc 
c

lcurureacatăcşicnuciacadăugatccalitateacdecată,ccacsăcnucseccugetec
căcecşicschimător.căcic dacăcecuncineccacsăcieclcată,cdarcnacostc
urureacată,cnicicinelecnacostcnclcururea7.c
## #c
arc iată,c zic,c umnezeuc estec şic urureac ăcător,c căcic nuc c sac
adăugatc utereac dec ac crea.c eci,c dacăc ec ăcătorc etern,c sntc eternec şic
ăturilecşicnucecngăduitcsăcsecsunăcnicicdeceleccăcnucaucostcnaintecdec
acsecace7†.c
riancărăcdecminte!cecarecasemeneaciulcşiccreatura,ccacsăc
aliceccelecalecatăluicşiccreaturilor?cum,carătndusecnccelecdinaintec
oc deoseirec aşac dec marec ntrec elc născutc şic celc ăcut,c stăruiescc nc
nericeere?creuiecsăcsecsunăciarăşiccăclucrulcăcutceste,crecumcsac
sus,cdincaaracceluicce1cace,ciarciulcestecuncnăscutcalciinţei.cecaceeac
lucrulcăcutcnucecnecesarcsăciecururea.clcecăcutccndc reacăcătorul.c
arcnăscutulcnucecsuusc oinţei,ccicestecroriuciinţei.cicăcătorcestecşic
secziceccine a,cchiarcctcnucexistăc ncăcoereleclui.carctatăcnucseczicec
cui acşicnuceste,cneexistndciul.c
arcdacăc orcsăciscodeascăcentruccecumnezeu,cuţindcacecce a,cnuc
acec ururea,c ec şic aceastac oc cutezanţăc ac celorc neuni.c ăcic cinec ac
cunoscutc minteacomnului,csauccinecsacăcutcsătuitorulcui?»c om.,c
11,†
.cau:cumc acsunec asulcolarului:cdeccecmaicăcutcaşa?»c om.,c
9,c
.chiarcdacăcnucnecutemcolosicdectcdecuncgndcoscur,ccacsăcnuc
devine înţelept, cunoscând şi alte puncte de vedere, cu care ţine în cumpănă pe al său. Dumnezeu
are acest dialog în Sine însuşi. El naşte din Sine pe Cel cu care dialoghează. Conţ inutul dialogului
şi partenerul dialogului sînt una. Şi El îi este interior. Noi sîntem legaţi cu cel cu care dialogăm,
dar acela ne este oarecum şi exterior. Aceasta ne face dependenţi de el ca de cineva din afară. Lui
Dumnezeu partenerul de dialog nu-I este exterior. De aceea înţelepciunea Lui nu este în pericol.
Dumnezeu nu Se simte dependent de partener ca de un altul. Vorbeşte cu El ca cu unul ce îi este
interior. înţelepciunea o au împreună. Nici unul nu simte că e dependent în ea de un altul în
oarecare fel străin.
72.c O fiinţă sau esenţă impersonală, fiind lipsită de comuniunea interpersonală, e lip-
sită de bine. Un Dumnezeu monopersonal nu e bun. Dar supremul bine e propriu unui
Dumnezeu în care comuniunea e animată şi de dragostea de Tată şi de cea de Fiu. E o feri-
cire supremă pentru Dumnezeu să fie Tată al unui Fiu şi invers, să fie în El nu o dragoste
necalificată, ci o dragoste sensibilizată de afecţiunea paternă şi filială. Un Dumnezeu care
nu e din veci Tată şi Fiu nu e Dumnezeul desăvîrşit bun şi deci Dumnezeul adevărat.
Taina unităţii pliromei, pe care o trăim şi noi, dar spre a cărei desăvîrşire şi înaintăm, la
Dumnezeu e desăvârşită din veci. Numai de aceea o trăim şi noi în mod nedeplin şi aspi-
răm spre deplinătatea ei.
Ca să revenim la dependenţa înţelepciunii de ea, noi ne ostenim, deci suferim în oare care fel
ca să câştigăm înţelepciunea; şi primind -o, sau neproducând-o noi înşine, ne aflăm în oarecare
raport de pasivitate cu ea.
7†.c Arienii II socotesc pe Dumnezeu şi Făcător etern. Dar noi nu tragem de aci conclu-
zia că ar fi creat din eternitate, ci că are puterea creatoare din veci. Dar ei confundau
aceasta cu calitatea eternă de Tată. Iar prin aceasta confundau naşterea cu creaţia şi
dovedeau o înţelegere panteistă a lui Dumnezeu. De fapt din calitatea de Tată decurge cea
de Creator, dar nu uzează de ea în mod necesar.

tăcem,csăcaudă:c
   


eşic umnezeuc oatec creac ururea,c celec createc nuc uteauc ic dinc
eci»7.căcicsntcdincceleccecnucsntc dincnimic
cşicnuceraucnaintecdecacsec
icăcut.c arcceleccecnaucostcnaintecdecacsecicăcut,ccumcuteaucexistac
mreunăc cuc umnezeuc celc urureac existent?c ec aceeac umnezeu,c
a ndcnc ederec olosulc lor,c cndcac ăzutc căc celec ăcutec otca eac acestc
olos,catuncicleacşicăcutcectoate7 .cicrecum,cutândcsăctrimităcdeclac
nceut,cec remeacluic
dam,csaucacluicoe,csaucacluicoisececu ntulc
ău,cnucactrimiscdecâtclacsrşitulc eacurilor,ccăcicacştiutccăcaceastac
estecsrecolosulcntregiiczidiri,caşacşicăturilecleacăcutccândcac oitcşic
cândc leac ostc dec olos.c arc iul,c neiindc ătură,c cic roriuc iinţeic
atălui,cestecururea7%.căcicatălciindcururea,curureactreuiecsăciec
şicceeaccececroriuciinţeicui77,ccarecestecu ntulcuicşicnţeleciunea.c
icăturile,cchiarccândcnucsnt,cnucmicşoreazăcecăcătorul,ccăciclcarec
utereacsăclecacăc atunciccândc oieşte.carcelcnăscut,cdacăcnucexistăc
urureac mreunăc cuc atăl,c nseamnăc oc micşorarec ac iinţeicui.c ecic
ăturilec leac ăcutc cândc ac oitc rinc u ntulc ui78.c arc iulc estec
urureacăscutulcroriucalciinţeicatălui.c

74.c Dumnezeu poate crea din veci, dar făpturile nu pot f i din veci, căci în acest caz n -ar mai fi
făpturi, ci s-ar confunda cu Dumnezeu, în sens panteist. între putinţa Lui de a crea din veci şi
venirea lor la existenţă, se interpune libertatea Lui. Un Dumnezeu neliber nu mai e Dumnezeu; e o
natură care nu e stăpînă pe ea însăşi, ci supusă unor legi, care nu sînt nici ele libere. Creaţiunea e
un semn al libertăţii lui Dumnezeu, al Dumnezeului adevărat. Căci nu putem concepe un
Dumnezeu absolut fără libertate. Dacă cele create sînt eterne, sînt ele însele dumneze u, sau un fals
dumnezeu, supus unor legi şi deci lipsit de libertate.
75.c Făpturile existente din veci s-ar schimba necontenit. Căci n-au nimic deasupra legilor,
care le compun şi le descompun succesiv pe toate, neputînd ajunge la desăvîrşirea netemporală.
Tot aşa e şi cu o succesiune de alte şi alte lumi, care dovedesc că nu pot ajunge niciodată la
desâvîrşire, ca în sistemul origenist. Numai o lume unică, care nu e din veci, capătă o valoare unică
şi netrecătoare. Numai o lume care are deasupra ei un Dumnezeu neschimbător şi iubitor e
asigurată pentru o existenţă eternă şi se poate umple de viaţa desăvîrşită a unui Dumnezeu, Care
nu e supus El însuşi proceselor de compunere şi descompunere. Deci spre folosul ei a creat -o
Dumnezeu cînd a voit să o ducă la o desâvîrşire şi fericire, pe care nu i -o poate da o esenţă în
veşnică şi relativă mişcare. Toată lupta Părinţilor e pentru un Dumnezeu personal, împotriva
panteismului filosofiei elene, camuflată în tot felul de sisteme gnostice şi de erezii. în aceasta stă
valoarea ei permanentă, opusă unor mereu renăscute filosofii panteiste, pentru care lumea fără
sens este singura realitate.
76.cDeci ţinînd de fiinţa Tatălui şi nefiind exterior ei. De aceea e pururea ca şi Tatăl.
77.c Pare a se susţine aci că Fiul ca persoană ţine de fiinţa dumnezeirii, sau că e propriu fiinţei
dumnezeirii să aibă un fiu, deci pare a se deduce Persoana din fiinţă. De fapt fiinţa dumnezeiască
nu se găseşte neipostaziată. Fiul Se naşte din fiinţa ipostaziată a Tatălui, din ipostasul în care
fiinţa are forma izvorului originant. De aceea sfîntul Atanasie nu spune simplu că Fiul e propriu
fiinţei dumnezeieşti, ci, propriu fiinţei Tatălui.
78.c în Cuvîntul unic şi atotcuprinzător pe care Tatăl şi -L spune, sau în chipul total al fiinţei
Sale de care este conştient, se cuprind ca posibilitate şi toate cele pe care le poate crea. Iar
întrucât acest Cuvînt sau Chip are o obiectivitate ipostatică, Tatăl creează cele aflătoare în El ca
posibilitate nu fără împreună-lucrarea Lui. în ambele aceste sensuri toate le face Tatăl prin
Cuvîntul Său.

###c
   


cesteacecceiccredincioşicic eselesc,ciarcecceicereticicicntristează,c
entruccăc ădcdesiinţatăcereziaclor.carcşiccealaltăcntrearecaclor:cecec
unulcneăcutcsaucdoi79,caratăccăcnucecdreatăccugetareaclor,ccicsusectăc
şic linăc dec toatăc iclenia.c entruc căc nuc unc ntreareac aceastac srec
cinsteac atălui,c cic srec necinstireac u ntului.c ăcic dacăc cine a,c
necunoscndc icleniaclor,carcrăsundeccăcelcneăcutcec
nul,cndatăcsarc
ărsac eninulclorczicnd:ceciciulcecdintreccelecăcutecşicinecamcsusc
căcnuceracnaintec decacecnaşte».căcictoateclectulurăcşiclecamestecăc
numaic cac săc desartăc ec iulc dec atălc şic săc numerec ec ăcătorulc
tuturorc cuc ăturile.c aic ntic sntc rednicic dec osndăc şic entruc căc
disreţuiescc ec eiscoiic adunaţic lac iceea,c iindcăc sauc olositc dec
cu intec nealatec nc crituri,c deşic necontrarec credinţei.c arc srec
desiinţareac necredinţeic lorc auc ăcutc acestc lucru,c olosindc cu intec
nealatec nc critură8.c arc eic oc acc aceastac născocindc deăimăric lac
adresac omnului,c neştiindc nicic desrec cec oresc,c nicic cec susţin.c ăc
ntreec ec elinic dec lac carec leauc auzit.c ăcic nuc sntc dinc crituri,c cic
născocitecdecaceia.c
uzindcctecnţelesuricarecacestccu nt,csăcaleccăcnuc
ştiucsăcntreecinecnicicdesrecceleccecgrăiesc.căcicşiceucmamcinormatc
entruc eic şic amc alatc căc neăcutc sec zicec ceeac cec nac ostc ncăc ăcut,c cic
oatec săcsecacă,cdecildăclemnulccarecnacostcncăcăcut,cdarcoatecic
ăcutclid.ciciarăşicneăcutcseczicecceeaccecnacostcăcutcnicicnucoatecsăc
secacăc reodată,ccacunctriunghicatrulater,csaucnumărulccucsoţ,cnumărc
ărăcsoţ.cecziceciarăşicneăcutcceeaccecexistăcdarcnucecnăscutcdinccine a,c
nicic nuc arec ec cine ac tată.c arc icleanulc soistc
sterie,c carec ec şic
aărătorulcereziei,czicecncscriereacluiccăcneăcut»cestecceeaccecnacostc
ăcutc reodată,ccicexistăcururea.cecicarctreuicsăcadaugeclaccecnţelesc
alccu ntuluicneăcutccugetăc eiccndcuncntreareacdecmaicsus,ccaccelc
ntreatcsăcoatăcdacrăsunsulccu enit.c
### c
arcdecsocotescccăcntreaăcineccndczic:c
nulcesteccelcneăcutcsauc
doi?»,csăcaudăcmaicnti,ccacniştecnericeuţi,ccăcsntcmulţicşicnicicunul.c
ăcic sntcmultecceleccecsecotcacecşicnimicccecnucsecoate,crecumcsac
suscnainte.c arcdacă,ccumciclacecluic
sterie,cneăcut»cestecceeaccecnuc
sacăcut,ccicexistăcururea,cceiccecntreaăcaşacsăcaudăcnucocdată,ccicdec
multec ori,ccăcşiciulcoatecicnumitcncacestcnţelescneăcut.căcicnucec
nicicdintrec celecăcute,cnicicătură,ccicexistăceterncmreunăccucatăl,c
recumc sac arătat,c deşic eic schimăc dec multec oric modulc dec ac oric
cArienii foloseau fără să distingă cuvintele nefăcut si nenăscut, pentru ca, din afir-
marea Părinţilor că Fiul e născut, să tragă concluzia că Fiul e făcut, căci nu pot fi doi
nefăcuţi.
80.c Nefăcut..
motri acomnuc
!)4 «UNTUL , ATANASIE CEL MARE

lui,czicndccăcecdincceleccecnucsnt»,csaucnuceracnaintecdecacecnaşte»c
căzndcdinctoatec ctecsnt
.cecicdacăc oiesccsăcntreecdesrecelccecestec
şicnucdesrecnaştereacdinccine a,cnicicdacăcarecuncată,c orcauzicşicdeclac
noiccăcncacestcnţelescnucecdectc
nulcşicingurulcneăcut:catălccaccelc
nero enitc saucumnezeu?
,cnemaia ndcsăcaudăcnimiccaltce acdeclac
celccecacsuscaceasta.c
arcdincacsecsuneccăcumnezeucestecneăcut»cncacestcnţeles,cnuc
urmeazăccăciulcestecăcut81.căcicdincdo ezilecdecmaicnaintecec ăditccăc
u ntulcestecaşaccumcestecşicelccecacnăscutcecl.cecicdacăcumne
zeuc ec neăcut8,c nicic hiulcuic nuc ec ăcut,c cicnăscut.c arc
cestac estec
u ntulcşicnţeleciuneacui.căciccecasemănarecareccelcăcutccucelc
neăcut?cuc omcoosicdecacsuneciarăşicşiciarăşicacestea.ciindcăcdacăc
eic oiescc cac ăcutulc săc iecasemeneac neăcutului,cnctc ceic cec ădcec

cesta,csăc adăcecacela,cnucsntcdeartecdeclacacsuneccăcşicneăcutulc

estec dintrec ături.c ecic toatec sntc amestecatec dec ei.c ăcic egalizeazăc
celec ăcutec cuc celc neăcutc şic celc neăcutc sec desiinţeazăc ăcndusec ec
măsurac celorc ăcute8†.c
ceastac numaic cac săc cooarec ec iulc ntrec
ături.c
### c
arcsocotescccăcniciceicnarcmaic oicsăcsunăcacestea,cdacăcarcascultac
decsoistulc
sterie.căcicacela,cdeşicsecstrăduieştecsăcaerecereziacarianăc
şic declarăc căc elc neăcutcestec
nul,c oreştec motri ac acestorac cndc
sunec căc şic nţeleciuneac luic umnezeuc estec neăcutăc şic ărăc dec
nceut.căcicntrocartecaccelorcscrisecdecelczice:cucacsuscericitulc
a elc căc roo ăduieştec ec ristos,c utereac luic umnezeu,c sauc
nţeleciuneacluicumnezeuc cor.,c1,c
,ccicărăcarticolcocuterecacluic
umnezeucşicocnţeleciunecacui,carătndccăcaltacestecutereacroriecac
luicumnezeu,cceacsădităcnclcşiccoexistândccuclcncmodcneăcut»8†8.cic
iarăşic duăc uţin:c ăcic utereac şic nţeleciuneac eternă,c ec carec
gndireacade ăratăcocdeclarăcărăcdecnceutcşicneăcută,cnucecdecâtcunac
şicaceeaşi».ceşicnenţelegndcinecsusac
ostolului,cacsocotitccăcsntc
douăcnţeleciuni,ctotuşic orindcdecocnţeleciuneccecexistăcmreunăc
cucumnezeucşicecneăcută,cnucacsusccăcelcneăcutcestecunul,cciccăcmaic
81.c Nefăcut, în sensul că există din veci e şi Fiul ca şi Tatăl, deşi El este născut (yew<i)uevov).
Căci Fiul există ca născut din veci, odată cu Tatăl. El este strălucirea nefăcutului. El este prin
naşterea eternă. Există o naştere din eternitate. Precum există un Tată etern, aşa există şi un Fiu
etern: părinţimea e eternă, filiaţia e eternă. Ambele sînt ale unei fiinţe nefăcute.
82.c Cum e Tatăl, aşa e şi Fiul. Deci dacă Tatăl e nefăcut, aşa e şi Fiul. Iar care -L declară făcut
îl socotesc aşa şi pe Tatăl. în acest caz toate sînt şi făcute şi nefăcute, în sens panteist.
8†.c Deci Arie ajungea la identificarea creatului cu necreatul în sens panteist, nu cum zice
Spassky, că făcea o distincţie între ele.
8† a. Asterie spunea că Hristos e numai o putere şi o înţelepciune necreată de Dum nezeu, nu
puterea şi înţelepciunea naturală, necreată, a Lui.

estecşicuncaltcneăcutcmreunăccucl.căciccelcceccoexistăcnuccoexistăccuc
!)4 «UNTUL , ATANASIE CEL MARE

sine,cciccucuncaltul.cecicsaucascultăceicdec
steriecşicncacestccazcsăcnuc
maicntree:c
nulcesteccelcneăcut,csaucdoi?»,ccacsăcnucsecmaicndoiascăc
lutndusec cuc el,c sau,c dacăc sec ounc aceluia,c săc nuc sec maic azezec ec
scriereac aceluia,c cac nuc cum ac muşdndusec ntreolaltăc săc sec macinec
ntrecei.c

cesteacleamcsuscecscurtcmotri acnericeeriiclor.carcdesrec
oinţaclorc icleană,ccecarcuteacsuneccine a?cinecnuclearcuriccucdre
tatecneuniacceacattcdecmare?ciindcăcnemaindrăznindcsăcsunăccăcec
dincceleccecnucsnt»c dincnimic
,csauccăcnuceracnaintecdecacsecnaşte»,cauc
născocitc cu ntulc neăcut»,c cac numinduc ec iulc cătrec ceic simlic
ăcut»,c săc susţinăc iarăşic nţelesulc cu intelor:c dinc celec cec nuc snt»c şic
erac dnd ac dndc nac ost».c ăcic rinc acesteac sec aratăc celec ăcutec (tex
-e nxd
cşiccreaturile.c
### c
reuia,cdecaceea,cdacăcţinclaccelecceclecsun,csăcstăruiecncelecşicsăc
nuclecschimecmereu.carcnuc oiesc,csocotindccucuşurinţăccăclecotcacec
toate,c dacăcacoerăc ereziac suc acestc nume,crounndc cu ntulc neă
cut».cecatccu inţelulcneăcut»cnucaratăcocrelaţiecacatăluiccuciul,c
chiarcdacăceicarcmurmuracmotri ă,cciccuccelecăcute.căcicuşorcoatec
edeac cine ac căc uic c sec otri eştec numelec dec
totţiitorc sic omnc alc
uterilor.c entruc căc deşic atălc stăneştec toatec rinc u ntul,c iulc
mărăteştecşiclcestecmărăţiacatăluicşicarecstănireacestectoatec
cacu ntc şicchicalcatălui.cecicec ăditccăcşicrincacestaciulcnucec
numărăc ntrec toatec şic căc nuc nc relaţiec cuc iulc ec numeştec atălc

totţiitorc şic omn,c cic nc relaţiec cuc celec ăcutec rinc iul,c estec carec
stăneştec şicdomneştec rinc u ntul8.c ecic elc neăcutc nuc ec aşac nc
84. Numele de «nefăcut» nu arăta o relaţie a lui Dumnezeu cu Fiul ca făcut, ci cu cele făcute.
Dar numele de Tată arată relaţia Lui cu Fiul. Deşi Tatăl face prin Fiul toate, Fiul nu Se numără
între cele făcute. Dimpotrivă chiar faptul că prin F iul le face Tatăl toate, îl arată pe Fiul deasupra
celor făcute. Dacă Fiul stăpîneşte peste toate şi Tatăl le ţine toate prin Fiul, Fiul e şi El împreună
stăpînitor şi atotţiitor al tuturor cu Tatăl. Cum I -ar fi Fiului posibilă stăpînirea peste toate prin
Sine, dacă ar fi una dintre făpturi? Cum le -ar face Tatăl pe toate prin Fiul, dacă Fiul ar fi şi El
dintre făpturi? Fiul e Cel prin care Tatăl le face şi le susţine pe toate, pentru că e Cuvîntul unic şi
atotcuprinzător al Tatălui, în care se cuprind virtu al cuvintele şi puterile tuturor făpturilor, pe
care le face Dumnezeu cînd voieşte. Deci Tatăl nu e nefăcut în relaţie cu Fiul, ci în relaţie cu cele
făcute prin Fiul. Dacă Tatăl Se manifestă Sieşi prin Fiul şi Cuvîntul, El Se poate manifesta prin El
şi în crearea şi susţinerea lumii create. Aceasta e o altă revelaţie a Tatălui. O revelaţie pe planul
exterior, dtă vreme Fiul şi Cuvîntul e o revelaţie pe planul dumnezeiesc interior. De aceea este o
legătură sperială între Fiul şi lume. Mai ales omul e după c hipul Fiului, sau un alt chip al Tatălui
pe plan exterior, după chipul prim şi etern al Lui, care e Fiul. De aceea Tatăl poate vorbi şi cu
omul, sau omul poate răspunde Tatălui împreună cu şi prin Fiul cel etern şi în El. în fiecare om şi
în toţi la un loc se reflectă în mod special Chipul şi Cuvîntul cel unic şi înţelepciunea
atotcuprinzătoare a Tatălui. Căci prin El se arată strălucirea sau lumina spi rituală a Tatălui şi în
planul creat.

relaţieccuciul,cciccuccelecăcutec
 
    

rinciul.ci,cecdretccu nt,centruccăcumnezeucnuceccaccelecăcute,c

cicec reatorulcşicăcătorulclorcrinciul.crecumcelcneăcutcecindicatc
rinc relaţiec cuc celec ăcute,c aşac atălc cacatăcindicăc ec iul.c ic celc cec
numeştececumnezeucăcătorcşicreatorcşicneăcutcri eştecşiccugetăc
laccelec createc şic ăcute.c arc celc cec numeştececumnezeuc atăcndatăc
nţelegec şic contemlăc ec iul8 .c ec aceeac sec oatec mirac cine ac dec
cericiacnecredinţeiclorccă,cdeşicnumelecdecneăcutcarecuncnţelescuncşic
ecolositcentrucdreataccredinţă,ceiclcolosesccotri itcerezieiclorcentruc
necinstireaciului,cneamintinduşiccăccineccinsteştececiulccinsteştecec
atăl,cşiccelccecnuccinsteştececiulcnuccinsteştececatălc oan,c ,c
86.c
ăcic dacăc learc stac lac inimăc laudac şic cinstireacatălui,c arctreuic maic
rtosccşicaceastacarcicunclucrucmaicuncşicmaicmareccsăccunoascăcec
umnezeuccacatăcşicsăcnumeascăcastel,cşicnucaşaccumclcnumesccei.c
ăcic zicndu c eic luic umnezeuc neăcut,c lc numescc numaic ăcătorc şic
reator,cornind,ccumcsacsus,cdeclaclucrurilecăcutecşicsocotindcdeciccăc
otc indicac rinc acestc numec şic ec u ntulc cac ătură,c duăc lăcereac
lor87.carccelcceczicecluicumnezeucată,cocdeducecaceastacdincatulccăc
arecunciu,cneignorndccăcexistndcunciu,ctoateccelecăcutecsauccreatc
numaidecâtc rinc iul88.c arc aceştia,c numinduc neăcut»,c lc indicăc
numaic dincoerecşic nuc cunoscc nicic eicec iul,c cumc nuc cunoscc elinii.c
nsăcceiccecnumesccecumnezeucatăclc indicăccacatarecdinciul.c arc
cunoscândcecu ntul,clccunoscccaciindcşic reatorcşicnţelegccăcrinc
iulcsaucăcutctoate89.c

XXXIV
ecicecmaicineccredincioscşicmaicade ăratcacnţelegececumnezeuc
dinciulcşicacnumicatăcdecâtcacnumicnumaicdincoerecşica czicec
neăcut»9.cumaicaceastacarată,crecumcamczis,ceciecarecdinci,cşic
toatecoerelecndeoşteccaciindcrodusecdec oiacuicrincu ntul.c arc
85.c Cînd zici Tatăl, zici implicit şi Fiul, şi viceversa; iar cînd zici Cel nefăcut, implici pe cele
făcute, şi viceversa.
86.c Un Dumnezeu lipsit de Cuvîntul interior e un Dumnezeu fără conştiinţă, e un Dumnezeu
natură; un Dumnezeu care nu e Tatăl unui Fiu, deci e lipsit de iubire. Acela nu e Dumnezeu, ci o
natură inconştientă, neliberă şi oarbă, supusă unor legi, care şi ele sînt nelibere şi inconştiente.
într-o astfel de concepţie nu stă la originea tuturor «lumina».
87.c Dacă nu-I atribui lui Dumnezeu decît numele de «nefăcut» şi nu şi cel de Tată, nu văd
implicat în El, prin opoziţie, decât lucrurile create, nu şi pe Fiul, ca nefăcut, dar născut din fiinţa
Lui.
88.c Cele create n-au fost aduse la existenţă în mod necesar, ci au fost aduse la exis tenţă
neîndoielnic prin Fiul. Pentru că Fiul e Cuvîntul în care se cuprind toate raţiunile lucrurilor, toate
cuvintele ce vrea să Ie creeze Tatăl, prin Fiul, spunîndu -Şi-le împreună.
89.c Un Dumnezeu care le face pe toate prin Fiul, ca înţelepciunea Lui, ca Fiu prea iubit al Lui,
le face din voinţă şi din iubire şi destinează fiinţele conştiente create unei veşnice vieţi în
comuniunea fericită cu El.
90.c A-L înţelege pe Dumnezeu numai din relaţia cu cele făcute înseamnă a-L lipsi de
caracterul personal şi de comuniunea interioară sau a -L reduce la o natură din care apar lucrurile
în virtutea unei legi căreia îi este supus, ceea ce -L coboară de la treapta de

numelecdecatăcsecalăcincrelaţiecnumaiccuciulcşicstăcodatăccucl.ciccuc
 
    

ctcecdeoseeşteciulcmaicmultcdeccelecăcuteccucattcecmaicdeoseitcac

numicec umnezeucată,cdectcneăcut"1.căcicacestcnumececlngăccăc
nucsecalăcnc criturăcşicecsusect,carecnţelescmultilucşiccugetareac
celuicntreatcdesrec elc ecurtatăcsrec multec sensuri.c arc numelec dec
atăcecsimlu,cseccurindecnccriturăcşicecmaicade ăratcşicnucimlicăc
dectc ec iul.c umireac dec neăcutc ac ostc născocităc dec eliniic carec nuc
cunoşteauceciul91*.carcnumelecdecatăcnicsacăcutccunoscutcşicnicsac
dăruitcdecomnulcnostru.căcicştiindclcnsuşicalccuiciuceste,cacsus:c
ucsntcntrucatălcşicatălc ntrucine»c oan,c1,c1
;cşi:cinecac
ăzutc ec inec ac ăzutc ec atăl»c oan,c 1,c 9
;c şi:c uc şic atălc unac
sntem»c oan,c 1,†
.c ic nicăieric nuc sec edec săc ic numitc lc ec atălc
neăcut».carcşicecnoicn ăţndunecsăcnecrugăm,cnaczis:c arccndc ăc
rugaţicziceţi:cumnezeulecneăcut»,cci:catălcnostruccareceşticncceruri»c
atei,c6,c9;cuca,c11,c
.cicunctulcrincialcalccredinţeicnoastrecac oitc
sălc concentreze,c oruncindunec săc nec otezămc nuc nc numelec celuic
neăcutc şic ăcut,c nicicnc numelec reatoruluic şiccreaturii,c cic nc numelec
atăluicşicalciuluicşicalcntuluicuhc atei,c8,c19
.căcicdesă ârşiţic
astel,csntemcniaţicşicnoi,cceiccecsntemcdintrecături9,.cicsunndc
numelec atălui,c cunoaştemc dinc acestc numec şic ec u ntulc celc ntruc
atăl9.c ecic sac do editc deşartăc şic olosireac dec cătrec eic ac cu ntuluic
neăcut»,cneindicândcnimiccaltce acdectcocnăscocirecantezistă.c
###c
tcdesrecntreareaclorcdacăcu ntulcestecschimător,cecdecrisosc
acdiscuta.căcicajungecsăcreetcncscrisccelecsusecdecei,centrucacarătac
ndrăznealac necredinţeic lor.c atăc celec cec lec ntreaăc lecărind:c stec

Dumnezeu la cea a unei esenţe inconştiente şi nelibere. E infinit mai mare un Dumnezeu care are
un Fiu sau Cuvînt decît unul care nu creează decît lumea aceasta relativă, în mod involuntar şi
fără nici o ţintă.
91.c E mare deosebirea între Fiul şi lucrurile create. Dar tocmai de aceea e cu mult mai
mare deosebirea între numele de Tată dat lui Dumnezeu şi cel de -«Nefăcut». Căci numele
de nefăcut îl reduce pe Dumnezeu la o esenţă din care decurg lucrurile printr-o lege, pe
cînd numele de Tată II arată ca Persoană liberă în relaţie iubitoare eternă cu Fiul şi Cuvîn -
tul şi făcînd lumea prin voinţa liberă şi din iubire, pentru a o duce la fericirea desăvârşirii.
91a. Aceia nu cunoşteau viaţa personală, de dragoste, a lui Dumnezeu cel în Treime. 91b. Numai
dacă Dumnezeu e în Treime, sau e un Tată şi un Fiu, putem deveni şi noi cei creaţi fii ai lui
Dumnezeu prin har, sau înfrăţiţi cu Fiul dumnezeiesc şi desăvîrşiţi.
92.c Botezîndu-ne în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Du h, nu mărturisim numai
ceea ce este Dumnezeu în Sine, ci ne punem în legătură cu El. Prin aceasta Cel ce este
Tatăl ni se face şi nouă Tată, întrucît e Tată al Celui ce fiind Fiul Lui din veci Se face şi om
de o fiinţă cu noi, dîndu-ne putinţa să ne unim cu El. Dacă L-am mărturisi pe Dumnezeu
numai nefăcut, am rămîne mai departe în starea de făpturi trecătoare, provenite dintr-o
esenţă oarbă, impersonală, ca fundament natural, involuntar şi inconştient al existenţei
noastre, care nu no poate duce la nici o ţintă.
lierc
    


saucnu?ccuncrinc oinţacsaclierăcşicsecoatecschimacdacăc oieşte,c

a ndcocirecschimătoare?cauceccacociatră,csauccacunclemn,cnea ndc
oinţăclierăccacsăcsecmiştecşicsăcsecnclinecncamndouăcărţile?»cucec
străincerezieiclorcsăcsunăcşicsăccugetecacestea.căcicodatăccecşiauclăs
muitclorcuncdumnezeucieşitcdincnimiccşicunciuccreat,ceciresccsăşicaleagăc
astelcdeccu inte,cotri iteccucceeaccececcreat.cutndccucceicdincisericăc
şicauzindcdeclaceicdesrecade ăratulcşicuniculcu ntcalcatălui,ccuteazăc
săc rosteascăcdesreclcastelcdeccu inte,csusţinndcocărerecdectccarec
nucoatecicaltacmaicmurdară.căciccinecauzindcdoarcastelcdeccu intecnuc
sec tulură,c chiarc dacăc nuc lec oatec comate,c şic nuşic astuăc urechile,c
indignatc decacesteccu intecnoi,ceccareclecgrăiesccaceiacşiceccarecelclec
aude,ccu intecaccărorclasemiecsecsimtecchiarcdincrostireaclor?centruc
căc dacăc u ntulc ecschimăc şic ec reace,c undec sec ac oric şic carec ec
srşitulc xocxe
oc
cschimăriiclui?9acauccumc acuteaccelcschimăciosc
săc ajungăc asemeneac eluic neschimător?c ic cumc celc cec edec ec celc
schimăciosc socoteştec căc edec ec elc neschimător?c auc nc cec starec
ajungndcel,c acuteaccine acsăc adăcncelcecatăl?căcicec ăditccăcnuc
ac edeacncelcurureacecatăl,c odatăcceciulcecschimăcurureacşic
estec dec oc irec schimătoare.c ăcic atălc estec neschimătorc şic rămnec
nereăcutcşicecurureaclacelcşicecnencetatc
celaşi,ciarcdacăciulceste,c
duăceicschimătorcşicnucecurureacacelaşi,ccicdecocirecschimătoare,c
cumc oatec lc ic chiulc atălui,c nea ndc asemănareac cuc lc nc
neschimare?9.ciccumcoatecicntructotulcncatăl,ca ndcoc oinţăccec
secoatecnclinacncamndouăcărţile?cacăcecschimătorcşicsoreştecnc
iecareczi,cnucecnicicdesă rşit9†.carcaceastacecărereac arienilor.cnsăc
ade ărulcstrăluceştecşicicaratăclisiţicdecjudecatăcsănătoasă.căciccumc
92 a. Noi nu ne putem preface, pentru că avem în Hristos cel înviat ţinta ultimă spre care
tindem. Dar pentru aceasta Hristos trebuie să fie neschimbător, deci Dumnezeu, Care cuprinde în
Sine toată desăvîrşirea.
92 b. Hristos ca Dumnezeu e neschimbat pentru că, fiind desăvîrşit, nu a re unde înainta. De
aceea e ţinta noastră ultimă.
9†. Cuvîntul dumnezeiesc e neschimbător nu în sensul unei încremeniri, ci în sensul că El
cuprinde infinitatea sensurilor şi a puterilor şi a valorilor, dar în raport cu lumea le pune în
actualitate ca energii necreate pe care le iradiază. Dar între toate este o armonie, în fiecare sînt
implicate toate. Fiecare stă în legătură cu toate. El e Chipul integral al Tată lui, obîrşia tuturor. El
e neschimbător, dar viu şi lucrător asupra noastră. E în acord cu Sin e în tot ce face, dar şi cu noi în
aspiraţia spre adevărata noastră împlinire. El nu e schimbător în sensul că creşte cu vremea sau că
poate alege şi binele şi răul. în El este de la început tot ce va face. Nu ajunge cu vremea la ceva ce
n-a fost în El din veci. în acest caz n-ar putea ajunge niciodată la capătul desăvîrşirii (xo xeAoc).
Nu e în El o evoluţie, care ar reduce în El ceea ce nu e din veci. In concepţia Părinţilor Binele e una
cu existenţa, cu viaţa plenară. A spori în bine înseamnă a spori în existenţă, în viaţă. Cuvîntul lui
Dumnezeu e neschimbat, pentru că are în El viaţa dumnezeiască desăvîrşită de la început. Nu
sporeşte în viaţă cu vremea. Dacă Dumnezeu ar spori în bine, ar însemna că n -ar avea plenitudinea
vieţii de la început. Sau dacă a r putea alege cînd binele când răul, ar însemna că existenţa nu e
legată de bine. Dar atunci de unde suferinţa care urmează răului? A socoti pe Fiul schimbăcios,
capabil de creştere, sau de bine şi de rău, înseamnă a nu-L vedea ca Fiul lui Dumnezeu cel
desăvîrşit în veci în existenţă şi în bine.

narcicdesă rşitccelcegalccucumnezeu?cauccumcnucecschimătorcelc

cececunaccucatălcşiceciulcroriuciinţeicui?căciciinţacatăluiciindc
    


neschimătoare,cneschimătorctreuiecsăciecşicăscutulcroriucdincea.c

ceastacaşaciind,csocotinducecu ntulcncchicmincinoscschimător,c

săc adăc ctc dec rimejdiosc estec cu ntulc lor.c ăcic dinc rodulc luic sec
cunoaştecomul.centrucaceea,ccelccec edececiulc edececatălc oan,c
1,c9
cşiccunoştinţaciuluicesteccunoştinţacatălui.c

### c
ecicneschimatcestecchiulcneschimatuluicumnezeu.căcic isusc
ristosc estec ieric şic azic şic nc ecic acelaşic  r.,c 1†,c 8
.c arc a idc zicec
desreclcncsalmi:cntrucnceutcu,coamne,caicntemeiatcămntul,c
şiccerurilecsntcatacminilorcale.c
celeac orcieri,ciarcuc eicrămne.c
oateccacochainăcsec orcn echicşiccacunc eşmntclec eicnăşurăcşicsec orc
schima.c arcucacelaşiceşticşicaniicăicnucsec orcsrşi».c s.c11,c68
.c
arc omnulc nsuşic sunec desrec inec rinc roorocul:c edeţiăc ec
ine,c edeţiccăcucsnt»c eut.,c†,c†9
cşi:cucăcschim»c al.,c†,c6
.c
i,cdeşicarcuteacziceccine accăcacesteacsecreerăclacatăl,csecotri esccsăc
sec sunăc şic desrec iul,c entruc căc chiarc ăcnduec omc şic aratăc
identitateac şic neschimareac ac celorc cec socotescc căc ac schimatc dinc
ricinactruuluicşicacde enitcaltce a9.cicsntcmaic rednicicdeccrezarec
sinţiic e anghelişti
cşicmaic rtoscomnulcdectcreauaccugetarecaccelorc
necredincioşi.c ar,cotri itcloculuicamintitcdincsalm,cireactuturorccelorc
ăcutec şic ac toatăc zidireac c indicatec rinc cerc şic ămntc c criturac oc
declarăc schimătoare,c darc ec iul,c ridicânduc maic resusc dec ele,c lc
aratăc cac neiindc ăcutc ye nxo
,c ac maic rtos,c schimndulec ec
celelaltec şic lc rămnndc neschimător,c rinc cu intele:c  arc ucacelaşic
eşticşicaniicăicnucsec orcsrşi»9 .cicecdretccu nt.c ăciccelecăcutec
iindcdincceleccecnucsntc dincnimic
cşicneiindcnaintecdecacsecace,csauc
entruccă,cneiindcdeloc,csecac,caucocirecschimătoare.carc iulciindc
dincatălcşicroriuciinţeicui,cestecneschimatcşicnealterailccacatălc
Dacă nu S-ar reflecta El în lume ca bine şi ca sens şi ca aspiraţie spre ele (ca înţelepciune şi
Putere), în toată ieşirea lor treptată la evidenţă, prin ce s -ar mai cunoaşte că există un fundament
bun şi nelipsit de sens al existenţei? Existenţa n -ar prezenta nici un sens. Binele n-ar fi bine şi
sensul n-ar fi sens. Nici n-ar exista conştiinţa despre ele. Atunci de ce ar mai fi oameni care luptă
pentru bine şi pentru sens? Ar trebui ca toţi să se predea răului şi nonsensului.
94.c Chiar luînd trupul nostru Cuvîntul lui Dumnezeu nu Se schimbă, ci întăreşte şi în el
binele şi sensul puse în el prin creaţie, refăcând şi în ceilalţi oameni puterea lor.
95.c Chiar în trup s-a văzut puritatea binelui şi deplinătatea sensului Cuvîntului dum nezeiesc,
ridicând trupul din clătinarea lui între bine şi rău şi arătând chiar prin el voinţa de a -i cuprinde
pe toţi în dragostea Lui care a mers pînă la jertfa de Sine şi comunicând prin El pe Duhul S ău,
Care uneşte cu Fiul pe toţi cei ce voiesc prin trupul Lui, ba comunicîndu -Se chiar pe Sine întreg
tuturor în Euharistie. Chenoza nu L-a împiedicat de la aceasta, ci u fost un mijloc pentru
împlinirea acestui scop.

nsuşi.căcicnucsecoatecziceccăcacnăscutcdintrociinţăcneschimăc

toarecuncu ntcschimătorcşicocnţeleciuneccecsecmodiică.căciccumc
arcmaicicu nt,cdacăcecschimător?"cauccumcmaicecnţeleciunecaceeac
 
 cc›
MAKK

carec sec alterează,c aarăcdec cazulc cndc ec socotităc cac unc accidentc ntroc
sustanţă?c
ec atc eic oiescc săc adăc şic săc numeascăc u ntulc şic iulc şic
nţeleciuneaccacecuncharcşiccacecocderinderec irtuoasăccecsecroducec
cacuncaccidentcntrociinţăcoarecare,cdeciccareccacatarecoatecscădeacşic
creşte.c
şacaucsuscadeseoriccăcocgndesc.carcnucestecaceastaccredinţac
creştinilor.cicicnucsuneceaccăcaceastacestecu ntulcşiciulcade ăratc
alcluicumnezeu,csaucade ăratacnţeleciune.căcicceeaccecsecschimăcşic
sec altereazăc şic nuc stăruiec nc unac şic aceeaşic stare,c cumc oatec ic cuc
ade ărat?97c arcomnulczice:cucsntc
de ărul»c oan,c1,c6
.cacăcdecic
omnulcnsuşicsunec desrecinecaceastacşicaratăcneschimareacui,c
iarcsinţiicmărturisesccncn ăţăturaclorcaceasta,cacşiccugetareacdesrec
umnezeuccunoaşteccăcaceastaccoresundecdreteiccredinţe,cdecundecauc
născocitc ceic răucredincioşicacestea?c eauc omitatc dinc inimac lorc ceac
linăcdecstricăciune.c
### c
eoarecec răstălmăcescc cu intelec dumnezeieştic şic sec silescc săc lec
schimecnţelesulcduăcminteaclor,cecnecesarcsăclicsecrăsundăcattacdtc
săcsecaerecsuseleccrituriicşicsăcsecaratecnţelesulcdretcalclor,ciarceic
săc iec arătaţic cac cugetndc greşit.c
stelc eic sunc căc
ostolulc ac scris:c
entruc aceeacşicumnezeucacreanălţatceclcşic acdatcuicnumec
maicresusc dectotcnumele,ccacncnumelecluic isusctotcgenunchiulcsăcsec
lece,c alc celorc cereştic şic alc celorc ământeştic şic alc celorc dec dedesut»c
ili.,c ,c 91
.c arc a idc ac scris:c entruc aceeac eac unsc ec inec
umnezeu,cumnezeulcău,ccucuntdelemnulcucurieicmaicmultcdedtcec
ărtaşiicăi»c s.c,c8
.c
oicadaugăcdeclacei,ccacsunndcce acnţelet:c
acăc ac ostc nălţatcentruc aceastac şicacluatc harc şicac ostc uns,cacluatc
96.c Cele create sînt schimbătoare, căci se pot depărta prin purtarea lor de la Dumne zeu,
izvorul vieţii. Dar le schimbă şi Cuvîntul lui Dumnezeu pentru că nu le poate face să încapă dintr-o
dată toată plinătatea Lui de viaţă şi de sens. Cuvîntul fiind una cu sensul sau cu Raţiunea cea
dreaptă, nu poate fi schimbat, nu Se poate altera. Schimbarea Cuvîntului nu înseamnă decît
minciună şi minciuna nu mai e propriu zis Cuvîntul sau Raţiunea. Pentru că nu mai redă nici
realitatea. Şi la oameni un astfel de cuvînt nu mai e decât cu numele cuvînt. Prin el oamenii se
înşală; el e produsul imoralităţii şi pro duce haosul, acoperă sensurile realităţii. Prezintă binele ca
rău şi invers. Produce dezordine între oameni. Face viaţa un chin, un coşmar. Cuvîntul lui
Dumnezeu e văzut de sfîntul Atanasie ca sensul şi ordonatorul întregii existenţe. De aici şi
obligaţia omului de a folosi cuvîntul în acest scop. Altfel, lucrând contra cuvîntului dumnezeiesc
apare haosul în viaţa omenească. Numai în răspunderea faţă de Cuvîntul suprem, faţă de originea
ipostatică a cuvintelor oamenii îşi împlinesc obligaţia de a conlucra la menţinerea rânduielii şi
sensului între ei şi în lume.
97.c Adevărul e ceea ce rămîne valabil totdeauna. Altfel, dacă totul se schimbă, ce se poate
socoti adevărat?

latac oinţei.c arc dacăc ac lucratc numaic săc oc sună,c cic şic săc oc scriec
useiecşic
rie.c arcaderenţiiclorcnucoosesccsăcocgrăiascăcncmijloculc
trguluic agora
,cne ăzndcdtăcneuniececnccu ntulclor.cădcdacăcacluatc
caclatăcac oinţeicceleccecleca ea,cnuclearcicluatcdacăcnucarcicarătatccuc
 
 cc›
MAKK

atac căc a eac ne oiec dec ele.c ecic lundulec ec acesteac rinc irtutec şic
rinc munătăţire,c ec dretc cu ntc arc ic ostc numitc iuc şic dumnezeuc
entrucacesteacşicnucarciciucade ărat.căciciucade ăratcalccui aceccelc
cecsecnaştecduăcirecdincacela,ccumcacostc saaccalcluic
raamcşic osicalc
luic aco cşicstrălucireacsoarelui.c arcceiccecsecnumesccdinc irtutecşichar»c
au,c nclocc dec naştereac dincire,c numaic ec ceac rimităc rinc harc şic sntc
altce acdedtcceeacceclicsacdatclor,ccumcsntcoameniiccarecaucluatcuhulc
rincmărtăşire.cesrecaceştiacacşiczis:ciicamcnăscutcşiciamcnălţat,c
darceicaucresins»c saia,c1,
.cocmaicentruccăcnucerauciicduăcire,c
saucschimatcşiclicsacluatcuhulcşicaucostcleădaţi.carcocăinduse,c
iarăşicic acrimicşi,cdnduleclumină,ciarăşicic acnumiciicumnezeuccelc
carecleacdatclacnceutcharul.c

### c
acăc decic şic ec ntuitorulc lc socotescc aşa,c urmeazăc căc nuc ec nicic
dumnezeuc ade ărat,c nicic iu,c nicic asemeneac atălui,c nicic nuc arec ec
umnezeuc cacatăcalcexistenţeicduăciinţă,cdcnumaicduăcharulcdatc
ui,c iarc alc existenţeic duăc iinţăc lc arec ec umnezeuc cac reatorc
asemeneac tuturor.c arc iindc astel,c cumc zicc aceştia,c ec limedec căc nicic
numelecdeciucnu!
arecdeclacnceut,ccicacestacecnumaicocncununarecac
atelorcşicacsoririi,ccarecnucaucnceutcdedtcdecdndcacăcutcomcşicac
luatc chic dec ro.c arc aceastac entruc căc ădnduec ascultătorc năc lac
moarte,c sec zicec căc ac reanălţatc şic ac luatc numelec rinc har,c cac nc
numelecluic isusctotcgenunchiulcsăcseclece»c ili.,c,c1
.carccecacostc
naintec dec aceasta,cdacăc numaic acumc ac ostc nălţatc şic numaicacumc ac
nceutcsăciecnchinatcşicnumaicacumcacnumitciu,cduăccecacăcutc
om?c arcaceastacaratăccăcelcnacaduscnicicocmunătăţirectruului,ccicmaic
rtosc truulc lac munătăţitc ec el,c dacă,c duăc necredinţac lor,c ac
nălţatcşic ac numitc iuc duăc cec ac ăcutc om.c edc cec erac naintecdec
aceasta?căcictreuiecsăicntreămcdincnou,ccacsăcsec adăcşiccaătulcdinc
urmăcalcnecredinţeiclor.căciccdacăcomnulcecacecacumc umnezeu,c
iu,c u nt,c darc nuc erac acesteac naintec dec ac ec acec om,c sauc nuc erac
nimiccdincacesteacşicacmărtăşitcdecacesteacdececurmăcrinc irtute,c
sauceracaltce a,ccare,cduăccaeteleclor,csacreschimatc,cecnecesarccac
eicsăcsunăccăcelcnicicnucacexistatcnainte,ccicecntructotulcomcrincirecşic
nimiccmaicmult.carccugetareacaceastacnucecacisericii,ccicacceluicdinc
amosatacşicaciudeilorcdecacum.c arcdeccugetăcalecacestora,centruccecnuc
sec şic taiec mrejurc cac iudeii,c cic ăţărescc creştinismul,c deşic lutăc
motri ac
lui?c ic dacăc nuc era,c sauc era,c darc sac munătăţitcec urmă,c cumc sauc
ăcutctoatecrincl,csauccum,cdacăcnuceracdesă rşit,cacucuratcatălc
ntruc l?"*c arclcnsuşi,cdacăcacumcacmunătăţit,ccumcec eseleac
o
    


naintec dec aceastac nc aţac atălui?c ic cum,c dacăc ac rimitc dretulc lac
nchinarecdecaiacduăcmoarte,c
raamcecnăţişatccacnchinndu secnc
cortc ac,c18
cşicoisecncrugc leş.,c†
?ciccumcac ăzutcanielcslujindu c
uiczecicdecmiicdec zecicdecmiicşicmiicdecmiicdecngeric an.,c7,c1
?cic
cum,c dacă,cduăc ei,c ac rimitcaiacacumc munătăţirea,cacgrăitcnsuşic
iulcdesrecsla acuicdinaintecdeclumecşicmaicresuscdeclumec oan,c17,c
5)? ăcicaczis:creamăreşteă,cărinte,ccucmărireaccecamca utoclac
inec maic naintecdec acic lumea».c ic dacăc deaiac acumcac ostc nălţat,c
duăc ei,c cumc ac alecatc cerurilec şic ac ogortcnaintec dec aceastac s.c
17,1
?ciciarăşi:cumcelcnaltciacdatcglasulcău»c s.c17,1
?cecic
dacăc iulc ac a utc sla ac naintec dec ac ic lumeac şic omnulc sla eic ac ostc
reanaltc şic ac ogortc dinc cerc şic ac ostc urureac nchinat,c lc nuc ac
ăcutc maic unc duăc ogorre,c cic maic rtosc lc ac munătăţitc celec cec
a eaucne oiecdecmunătăţire.cicdacăcacogortcentrucacmunătăţi,c
nucacrimitcnumireacdeciucşicdecumnezeuccacrăslată,ccicmaic rtosclc
nsuşicneacăcutcecnoiciicaicatăluicşicneacndumnezeit,căcândueclc
nsuşicom".c
### #c
ecicnucsecoatecsuneccă,ciindcom,cacăcutcecurmăcumnezeu.cic
iindc umnezeu,c ac ăcutc ec urmăc om,c cac săc nec ndumnezeiască.c
iindcă,cdacăcarcicnumitciucşicumnezeuccndcacăcutcom,cecdec
altăc arte,c naintecdec ac ec acec om,cac numitc dumnezeic iic ooarec dec
odinioarăcşiclacuscecoisecdumnezeucalcluicaraoncşrccrituraclecdăc
multoracnumelecdecdumnezei,ccândczice:cumnezeucacstatcncadunarec
decdumnezei»c s.c81,c1
,cec ăditccăcsarcicnumitciucşicdumnezeucduăc
aceştia.c arcatunciccumcsaucăcutctoatecrincl,cşiclcestecnaintecdec
toatec oan,c1,c†;col.,c1,c1617
?cauccumcestecntâiulcnăscutcalcntregiic
zidiri»c ol.,c1,c1
,cdacăcarecnaintecdecinececalţiiccarecsecnumescciicşic
dumnezei?ciccumcrimiicărtaşicnucsecmărtăşesccdecu ntul?1cecic
98.c Această bucurie de Fiul o mărturiseşte Tatăl încă de la Botez (Matei, †, 17), înainte de
orice fapte care L-ar fi desăvîrşit şi trebuie să o fi avut Dumnezeu din veci. Căci El n -a crescut în
bucurie.
99.c Nu de jos, prin eforturile noastre, s -a produs înfierea şi îndumnezeirea noastră, ca unele
ce ar fi existat virtual în natura noastră, ci de sus. A trebuit să fie un Fiu sus la Dumnezeu, ca să ne
facă şi pe noi fii prin har. Dacă n-ar fi un Fiu şi un Tată în cer, n-am putea deveni fii ai lui
Dumnezeu după har. Am rămîne închişi în ordinea naturii şi în posibilităţile ei limitate. N -am
putea transcende natura, îndumnezeindu-ne după har.
100. Din aceasta se vede că cei numiţi «fii» şi «dumnezei» în Vechiul Testament au de la Hristos
această calitate care e «Primul născut» între cei ce au fost sau vor fi «fii» şi «dumnezei». Prin
părtăşia la El sînt şi cei din Vechiul Testament «fii» şi «dumnezei».
nucecdreatăc
c

1c   c ! 

c '20†

  c
c
ărereaccăcristoscacnumitciucşicumnezeucduăccecacăcutcom.c

ceastac estec oc născocirec ac iudaizanţilorc dec acum.c ăcic cumc otc

cunoaştec astelc ec umnezeuc cac ată?c ic ărăc iulc celc ade ăratc nuc
oatecicnicic niere.cecaceeaclcnsuşicaczis:cimenicnuccunoaştecec
atăl,cdectciulc şiccelccăruiacicdescoerăciul»c atei,c1,c7
11.cic
cumcoateca eacloccărăcu ntulcocndumnezeirecchiarcnaintecdecl?c
ăcicchiarclcacsusccătreciudei,craţiicacestora,ccăciacnumitcdumnezeic
ec ceic cătrec carec ac ostc cu ntulc luic umnezeu»c oan,c 1,c †
1.c arc
dacăc toţic câţic sauc numitc iic aic luic umnezeuc şic dumnezei,c iec ec
ămnt,ciecncceruri,caucostcniaţicşicndumnezeiţicrinciul,ciarciulc
nsuşicestecu ntul1†,cec ăditccăcrinclc sntciicşicdumnezeictoţi,ciarc
l,cnaintecdectoţi;cmaicineziscsingurclcesteciucade ăratcşicsingurcl,c
umnezeuc ade ăratc dinc umnezeuc ade ărat.c ecic nac rimitc acestec
nsuşiric cac latăc ac irtuţii,c nicic nuc ec altulc dectc acestea,c cic ec acesteac
duăc iinţă1.c ăcic ec născutc alciinţeic atălui,cncâtc nuc treuiec săc sec
ndoiascăc nimenic căc u ntulc ogosul
c ec neschimător,c duăc
asemănareacatăluicceluicneschimător.c
#c
năcaci,colosindunecdecnţelesurilecri itoareclaciul,camcresinsc
născocirileclorc neraţionale,c recumc neac arătatc nsuşic omnul.c arc ec
inecsăcnăţişămcşiccu intelecdumnezeieşticcacsăcsecdo edeascăcşicmaic
mult,c odatăc cuc neuniac lor,c neschimailitateac iuluic şic ireac uic
neschimătoare,c unac cuc ac ărintelui.c criindc decic cătrec ilieni,c
101.c Dacă Dumnezeu nu are un Fiu pe care L-a trimis să Se facă om, pentru ca să ne alipim
Lui, El nu poate fi Tatăl în general. Deci nici Tatăl nostru. Fără un Fiu etern nu putem fi înfiaţi. Şi
deci nu ne putem aştepta la o iubire părintească din partea Lui. El e, în acest caz, o forţă
impersonală, supusă unor legi inconştiente şi ele. Totul e atunci fără sens. Numai avînd un Fiu
veşnic se poate cunoaşte Dumnezeu ca Tată. Numai prin El poate fi omul făcut fiu al lui
Dumnezeu. în afară de Hristos rămîne o piesă fără preţ într -o succesiune a formelor naturii
inconştiente. Fiul ne descoperă pe Dumnezeu ca Tată.
102.c Dacă Dumnezeu nu ar avea un Cuvînt care e totodată Raţiune, nu ar grăi oamenilor
inteligibil. El nu ar fi persoană distinctă de natură şi omul nu ar putea fi ridicat peste procesele
naturii, nu s-ar putea deci îndumnezei după har. Totul e o desfăşurare fără sfîr şit şi fără sens şi
fără o ţintă. De aceea, chiar pe cei din Vechiul Testament, cărora le -a adresat Dumnezeu Cuvîntul,
îi declară fii.
10†.c între însuşirea de Fiu şi de Cuvînt al Tatălui este o strînsă legătură, sau o identi tate.
Prin Fiul se exprimă Tatăl cel mai deplin şi în iubirea dintre Tată şi Fiu se arată cea mai deplină
raţionalitate, sau cel mai deplin sens al existenţei. în iubirea altuia afli cel mai deplin sens al lui. O
lume fără iubire e o lume fără sens. Antichitatea şi Apusul, începînd de la scolastică şi continuînd
cu toate filosofiile pornite din Renaştere, au separat între raţiune şi iubire şi au pus iubirea pe un
plan secundar. De aci toate filosofiile panteiste ce au ca model legile raţionale fără sens ale
naturii.
104.c Dacă n-ar fi în Dumnezeu un Fiu sau un Cuvînt din f iinţa Tatălui şi dacă Iisus Hristos n -
ar fi decît o făptură supusă legilor naturii, n -ar avea cine ridica pe oameni deasupra legilor ei.
Bunătatea, sfinţenia, iubirea, înţelepciunea Ia EI nu sînt câştigate, deci nu sînt deosebite de fiinţa
Lui, ci sînt im plicate în fiinţa Lui. Căci altfel ar fi supus unor legi ale naturii, care nu e prin sine
bunătate, iubire, sfinţenie netrecătoare.

ostolulczice:c
206   



ceastacsăcseccugetecntruc oi,ccacşicncristosc isusccareciindcncchiulc
luic umnezeu,c nuc răirec ac socotitc ac ic ntocmaic cac umnezeu,c cic ac
deşertatc ec inec chic dec roc lund,c ădnduec ntruc asemănareac
oamenilor.c ic lac năţişarec alnduec cac unc om,c ac smeritc ec ine,c
ascultătorcădnduecnăclacmoarte,ciarcmoartececcruce.centrucaceeac
şic umnezeuc ac reanălţatc ec lc şic ac dăruitc uic numec estec totc
numele,c cacntruc numelec luic isusc totc genunchiulc săc sec lece,c alc celorc
cereşticşicalccelorcămnteşticşic alccelorcdecdedesut.cictoatăclimacsăc
mărturiseascăccăcomncestec isusc ristos,cntrucsla acluicumnezeu»c
ili.,c,c 11
.cecarcuteacicmaic limedecşicmaic ăditcdedtcaceasta?c
ăcicnucacăcutcmaicuncdincce ac maicdecjos.ci,ciindcumnezeu,cac
luatcchicdecrocşiclundcaceastacnucac ăcutcmaicnalt,ccicacsmerit.c

ndececdecicncaceastacrăslatac irtuţii,csauccecsorirecşicmunătăţirec
estecnccoorre?1 cădcdacăcumnezeuciind,cacăcutcomcşicogorndu
e,c duăc aceeac sec zicec căc ac nălţat,c undec ac nălţat,c odatăc cec ec
umnezeu?c arc iindc ăditc căc umnezeuc ec reac nalt,c ec necesarc cac şic
iulcuicsăciecreanalt.cecicundeca eacsăciecnălţatcelccecestecntruc
atălcşicestecasemeneacntructoatecatălui?crincurmarecnucarecne oiec
decnicicuncadaoscşicnucestecaşaccumclccugetăcarienii16.cicdacăcu ntulc
ac ogortc cacsăc iec nălţatcc şic aşac sac scrisc c cec ne oiec erac cac săc ec
smereascăcecine,ccacsăccautecsăciacceeacceca ea?ciccumcacrimitcharc
ătătorulcharului?cauccumcacrimitcuncnumecsrecacicnchinat,celccec
ec nchinatc urureac ntruc numelec ău?c ec atc sinţiic c sec rugauc şic
naintecdecacecicăcutcom:cumnezeule,cntrucnumelecău,cmntuieşte
mă»c s.c††, 1
.ciciarăşi:c
ceştiacnccare,cşicaceştiacnccai,cnoicnsăc omc
icmăriţicntrucnumelecomnului»c s.c8
.clceracnchinatcşicdecatriarhi.c
arcdesrecngericsacscris:cicsăcsecnchinecuicngeriicluicumnezeu»c
 r.,c1,6
.c
# c
arc şic a idc dntă:c nainteac soareluic estec numelec uic şic nainteac
lumii,cdincneamcncneam»c s.c71,17
.carcatunci,ccumcacluatcnumecelc
careceracelcreanaltcnaintecdecacicnălţat?cauccumc csacdatcsăc csec
aducăcnchinarec eluic cec şicnaintecdec ac ic rimitc aceastac c secaduceac

105.c Iisus a primit un nume ca om, care e mai presus de tot numele din cer şi de pe pămînt.
Dar aceasta pentru că fiind şi Dumnezeu cuprinde totul în Sine şi Se foloseşte de totul (de divin şi
de uman), cu libertatea Sa. Toate celelalte persoane sînt parţiale şi infe rioare Acestuia, prin firea
lor creată pe care El o enipostaziază. Iisus le are adunate pe toate virtual în Dumnezeu, c a să le
adune şi actual. Dar numai Persoana divină poate primi închinare în mod conştient. Esenţa nu,
căci numai persoana are un nume propriu.
106.c Omul care câştigă stări (virtuţi) mai înalte prin eforturi, le poate şi pierde. Hristos are
stările supreme prin fire. Deci nu le poate pierde. Şi nu le are de la altul. Smerirea lui Hristos prin
întrupare nu e deci o pierdere a însuşirilor Lui dumnezeieşti. Ea arată într -o altă formă măreţia
Lui.
207   


uruc

reacnchinare?cucecocenigmă,ccicoctainăcdumnezeiască"11.cacnceutc
eracu ntulcşicu ntulceraclacumnezeucşicumnezeuceracu ntul»c
oan,c1,c1
.carcacestcu ntcacăcutcmaicecurmăcentrucnoictru.cic
susacdecacum:cacreanălţat»cnucindicăciinţacnălţatăcacu ntului.c
ăcicaceastaceracurureacşicestecdeootri ăccucumnezeu.cicnălţareac
estecacomenităţii.căcicnucsacsuscaceastacnaintecdecacecacecu ntulc
tru,c cic cac săc sec aratec căc ac smerit»c şic ac reanălţat»c sec sunec
desrecomenesc.căcicnumaicceleicceicaarţinecsmereniacicaarţinecşic
nălţarea.cicdacăcu ntulcacsmerit»csacscriscentrucrimireactruu
lui,cec ăditccăcşiccu ntulcacostcreanălţat»csacscriscentrucaceasta18.c
ecaceastac nălţare
ca eacne oiecomul,cdinccauzacsmerenieictruuluicşic
ac morţii19.c iindc decic u ntulc chic alc atăluic şic nemuritorc şic lundc
chiulcrouluicşicrădndcentrucnoiccacomcnctruulcăucmoartea,ccacsăc
ecaducăcastelcatăluicentrucnoicrincmoarte11,cdecaceeacsecsuneccăcac
şicostc reanălţatccacomcentrucnoi,cca,crecumcrincmoarteacuicnoic
toţicamcmuritcncristos,caşacncacelaşicristoscnoicsntemcreanălţaţi,c
ridicndunec dinc morţic şic suindunec lac ceruri,c undec isusc ac intratc
entrucnoiccacnaintemergător»111,cnuclacnchiuirileccelorcade ărate,ccic
nc cerulc nsuşi,c cac săc sec năţişezec acumc entruc noic nainteac eţeic luic
umnezeu»c  r.,c6,c ;c9,c
.c arcdacăcacumcristoscacintratcentruc
noic nc cerulcnsuşi,cdeşic şicnaintecdec aceastac estec urureac omnulc şic
ăcătorulc cerurilor,c aceastac sac scrisc entruc căc ac şic nălţatc ec inec
entruc noi.c ic recumc l,c arec sinţeştec ec toţi,c sunec iarăşic căc ec
sinţeştecatăluicentructoţi,cnuccacsăcecacăcsntcu ntulcciccacsăcnec
107.c O enigmă e un lucru natural, încă neînţeles. Taina e ceva dumnezeiesc ce nu poate fi
înţeles niciodată deplin. Enigma aparţine naturii, taina, lui Dumnezeu cel trans cendent naturii,
dar lucrînd în natură.
108.c De aci se vede că sfîntul Atanasie nu atribuie «smerirea» trupului, ci actului de asuma re
a trupului de către Dumnezeu-Cuvîntul. Dar acesta e un act care nu schimbă fiinţa dumnezeiască.
E o taină cum Fiul lui Dumnezeu pe de o parte Se «smereşte» luînd trup, pe de alta nu -Şi schimbă
firea dumnezeiască; şi cum, prin înălţarea firii Sale omeneş ti, Se ridică şi El însuşi din această
smerenie, nu ridică numai firea omenească asumată.
109.c Fiul lui Dumnezeu a coborît la firea omenească, sau S -a coborît la starea de om (fără să
înceteze a fi şi Dumnezeu), pentru a înălţa nu numai trupul Său individual di n umilinţa care îi
este proprie şi din moartea veşnică, intrată prin păcat, ci şi trupul tuturor oamenilor ce cred în El.
Dar dacă n-ar fi şi Dumnezeu Cel ce poartă trupul, nu Şi -ar putea înălţa trupul Său şi al altora. El
însuşi Se înalţă, de la starea de purtător de trup smerit, la starea de purtător al unui trup slăvit,
de la starea de purtător al unui trup muritor, la sta rea de purtător al trupului nemuritor.
110.c Moartea lui Hristos nu e moartea ca despărţire de Dumnezeu, ci o moarte ca dar al vieţii
omeneşti adus de El Tatălui. Şi un astfel de dar adus lui Dumnezeu devine moar tea tuturor celor
ce se alipesc de Hristos.
111.c Deci moartea lui Iisus, fiind un dar al vieţii adus lui Dumnezeu Tatăl, îi aduce
preaînălţarea ca om în numele nostru. Şi de aceea şi moar tea noastră în Hristos, devenind un dar
al vieţii noastre adus lui Dumnezeu, înseamnă şi o înălţare a noastră cu Hristos la Tatăl.
208   


sinţeascăc nc inec ec noic ec toţi,c aşac şic rinc susac dec acum:c ac
reanâlţatc ec l»,c nuc sac arătatc căc ac ostc nălţatc lc nsuşi,c căcic ec
urureacelcreanalt,cciccăcacăcutcentrucnoicdretatec cor.,c1,†
11c
(ccacnoicsăcnecnălţămcntruclcşicsăcintrămcrincorţileccerurilor,ceccarec
lc leac deschisc iarăşic entruc noi.c ăcic ceic cec alergauc naintec ziceau:c
idicaţi,c căetenii,c orţilec oastre,c şic ăc ridicaţicorţilec eşnicec şic ac
intracmăratulcmăririi»c s.c†,c7
.corţilecnuceraucnchiseceluiccecec
omnulcşicăcătorulctuturor,ccicşicaceastacsacscriscentrucnoi,ccăroracnec
eracnchisăcoartacraiului.cecaceeacsecsune,cncchicomenesccentruc
l,c arec urtactru:c idicaţic orţile»c şi:c ac intra»,c cacdesrec unc omc
carecintră.carcsecsunecdesreclcşicncchicdumnezeiesc,centruccăctotc
lc estec u ntulc luic umnezeu,c entruc căc
cestac estec şic omnulc şic
măratulcsla ei.c
arcaceastăcnălţarecsă rşităcentrucnoicac estitocmaicnaintecuhulc
zicnd:cicncdretatec orcicnălţaţi,centruccăcsla acuteriiclorceşticu»c
s.c88,c17
.c arcdacăcdretateacesteciul,cnuclcarecne oiecsăciecnălţat,c
cicnoicsntemcceiccecsntemcnălţaţicntrucdretate,ccarecestecl11a.c
# c
arc nicic cu intele:c  ac dăruitc ui»c nuc sauc scrisc entruc u ntul.c
ăcicera,cdecasemenea,cnchinatcnaintecdecacecacecom,crecumcamcmaic
sus,c dec cătrec ngeric şic dec cătrec toatăc zidirea,c a ndc celec cec lec arec şic
atăl.cicşic aceastacsacscriscdesreclcentrucnoicşicdecdragulcnostru.c
ăcicrecumc ristoscacmuritcşicacostcnălţatccacom,caşacsecsuneccăcac
luatc cac omc ceeac cec a eac urureac cac umnezeu,c cac săc ajungăclac noic şic
acestcharcdăruit.centruc căcnucacmicşoratcu ntulclundctru,ccacsăc
cearăcsăciaclchar,ccicmaic ârtoscacndumnezeitcceeaccecacmrăcatcşicac
dăruitc aceastac şic neamuluic oamenilor.c ăcic recumc u ntulc erac
urureacnchinat,ciindcşicexistentcncchiulcluicumnezeu,caşac
celaşi,c
iindc şic numinduec şic omc şic cac atarec numinduec isus,c arec nuc maic
uţinctoatăczidireacsucicioarelecui,cnco oinduşicgenunchiicncaţac
112.c Omenitatea Lui a fost făcută de Fiul lui Dumnezeu izvorul dreptăţii pentru noi,
fnţelegînd prin dreptate toată curăţia, toată sfinţenia, nu o dreptate juridică, obţinută prin
jertfa Lui ca plată pentru noi care ne putem mîntui rămînînd păcătoşi, cum se spune de
către protestanţi.
112 a. Nici o valoare, nici o virtute nu stă de sine, ci e într -o persoană, e a unei persoane. Toate
sînt în mod culminant în Cuvîntul lui Dumnezeu, ca izvor al lor pentru lumea care s -a făcut prin
El. El este forma concretă şi activă a valorilor, a virt uţilor.
11†.c în umanitatea lui Hristos e concentrată toată bogăţia şi înălţimea darurilor dum -
nezeieşti ce au să se reverse peste noi în veci. A primit ca om ceea ce avea din veci ca
Dumnezeu. Umanitatea Lui e un fel de legătură între Dumnezeu şi noi. Căci ea nu e des-
părţită de dumnezeirea Lui (ele sînt unite «în chip nedespărţit»). Iar ipostasul Lui trăit ca
unitate de Subiect este unul. însă Subiectul acesta se resimte şi de umanitatea pe care o
poartă. Ca atare are în El ceva receptiv, dar nu pasiv. Acelaşi Subiect al lui Hristos, fiind
divino-uman, e şi dăruitor şi primitor. Ba mai mult: în relaţia Lui cu oamenii e nu numai
uman, sau inel pasiv de transmitere a darurilor primite, ci şi divin, deci dăruitor. Sau chiar
în elementul uman prezent în Subie ctul Lui cel unul e şi o mişcare de dăruire activă,
209   


uicntrucnumelecui11†;cşicmărturisindccăc
chiarcăcânduecu ntulctrucşicrădndcmoarteccuctruul,caceastacnuc
sacăcutcsrecnesla acdumnezeiriicui,ccicsrecsla acluicumnezeu".c
arcsla acatăluicconstăcncacicomulcăcutcşicaoicierdutcşicncacsecacec
iuccelcomortcşicacicăcutctemlucalcluicumnezeu.cntrade ărcatulc
căc uterilec dinc ceruri,c ngeriic şic arhangheliic carec sec nchinăc urureac
ui,c csecnchinăcşicacumcomnuluicncnumelecluic isus,cestecuncharcşicoc
nălţarecacnoastră;ccăciciulcluicumnezeucestecnchinatcchiarcăcutcomc
şicuterileccereşticnucsecsmintescc ăzndunecectoţicceicdecunctruccuclc
ridicaţicncţinuturileclor11 .c
ceastacnucsarcicututcntmla,cdacăcelc
alatcncchiulcluicumnezeucnarcicluatcchicdecrocşicnucarcicsmeritc
ngăduindctruuluicăucsăcajungăcnăclacmoarte116.c
# c
atăc cumc ceeac cec arec oamenilorc oc neuniec ac luic umnezeu,c sac
ăcutcrincrucecmaicdeccinstecdectctoate.căcicrincaceastacsacaşezatc
nclcn iereacnoastră.cicnucnumaic srael,ccicşictoatecneamurile,ccumcac
rezisc roorocul,c ărăsescc idoliic lorc şic recunoscc cac ade ăratulc
umnezeucecatălcluicristoscşicacncetatcnchiuireacdemonilorcşicec
nchinatcsingurcumnezeuccelcade ăratcntrucnumelecomnuluicnostruc
isusc ristos1168.c arc nc atulc căc sec aducec nchinarec omnuluic chiarc
enitcnctrucşicnumitc isuscşiccăcseccredeccăclcesteciulcluicumnezeuc
şicrinclcesteccunoscutcatăl,csecarată,crecumcsaczis,ccăcnucu ntul,c
ntrucâtcecu nt,cacrimitcacestchar,ccicnoi116.ăcicrincnrudireacuic
nedespărţită de mişcarea activă dăruitoare a caracterului divin al subiectului Său. Aceasta s-a
întîmplat mai ales cînd a primit un nume «mai presus de tot numele», cînd fără să -Şi schimbe firea,
omenitatea a primit tot ce avea dumnezeirea. Chiar şi în trăirea noastră ca subiect se află nu
numai o notă activă, ci şi u na receptivă. Iar în comunicarea către alţii a ceea ce avem, ne trăim
dînd nu numai ce avem sau am produs noi, ci şi ceva ce am primit de mai sus. Nici chiar viaţa
personală a omului simplu nu e despărţită de cea dumne zeiască. Dar în Subiectul lui Hristos nota
dăruitoare e trăită cu altă intensitate şi claritate. Căci Hristos Se trăieşte nu numai ca Eu, ci şi ca
Tu şi ca El deşi Se trăieşte şi ca Eu uman.
114.c Expresia greacă poate fi înţeleasă în două sensuri: a) că primirea trupului şi a morţii nu
a coborît dumnezeirea la neslavă, ci numai El făcîndu-Se om S-a arătat întru neslavă; b) că chiar în
întrupare şi moarte S-a slăyit ca Dumnezeu. Sensul al doilea nu contrazice pe primul, ci e implicat
în el. Dumnezeu îşi arată mărirea chiar în coborîre, sau în întrup are şi jertfă. Şi ne aduce slavă
tuturor.
115.c Nu socotesc că aceasta ar micşora pe Dumnezeu.
116.c Tocmai în faptul că a lăsat trupul Lui să ajungă pînă la moarte, s -a arătat puterea Lui şi
iubirea Lui de oameni. Căci a primit moartea noastră în trupul Lui, ca să o biruiască dinăuntru,
pentru a ne ajuta şi nouă să o biruim prin spirit, prin contribuţia credinţei noastre, dînd omului o
astfel de putere. S-a smerit ca să ni Se facă apropiat, dar şi ca să ne apropie de El pentru veci. S -a
smerit El şi ne-a înălţat, pe noi, acesta e marele şi veşnicul paradox. Pare o nebunie această
coborîre, dar e o măreţie mai presus de toate în această coborîre înălţătoare. Prin ea a înălţat
trupul nostru, dar S-a slăvit şi pe Sine ca Dumnezeu.
116 a. Fără temeiul ce ni-1 dă Hristos n-am îndrăzni să spunem Tatălui Tată, să ne închinăm
Lui ca atare. Temeiul stă în faptul că Fiul lui Dumnezeu Se face om.
116 b. Toate religiile păgîne se bazează în ideile lor despre Dumnezeu pe închipuiri. Numai
Hristos, Care a biruit prin Cruce moartea a arătat că adevăratul Dumnezeu nu

cucnoicduăctru,camcde enitcşicnoictemlecalecluicumnezeucşicneamc


 
 


 
 210

ăcutciicaicluicumnezeu,caşacnctcsecaducecnchinarecomnuluicşicnc
noicşicceiccecnecri escc estesccccumczicec
ostolulc cor.,c1,c
cccăc
umnezeuc estec cuc ade ăratc nc aceştia».c c ceeac cec sunec şic oanc nc
 anghelie:c arccelorccâţicaucrimitcec ,c eacdatclorcuterecsăcsec
acăc iic aic uic umnezeu»c oan,c 1,c 1
.c arc nc eistolăc scrie:c ntruc
aceastaccunoaştemccăcrămnecntrucnoi,cdincuhulc ui,cdincarecneac
datcnouă»c c oan,c†,c
.c
c şicaceastac unc semnc alc unătăţiicarătatec declc nouă,ccăc amc ostc
nălţaţicrincatulccăcestecncnoicomnulccelcreanaltcşiccăc csacdatc
harulc entruc noi,c entruc căc ac ăcutc omc cac noic omnulc carec nec dăc
harul.c ic nsuşic ntuitorulc ac smeritc ec inec lundc truulc nostruc
smerit;cşicacluatcchicdecro,cmrăcândctruulcroitcăcatului.cicnac
a utcnimiccdeclacnoicsrecmunătăţire;ccăciclcnucarecne oiecdecnimiccşic
ecdelincu ntulcluicumnezeu.cicmaic rtoscnoicneamcmunătăţitc
declacl116c.căciclcestecluminaccareclumineazăcectotcomulccarec inec
nclume»c oan,c1,c9
.cnczadarciaucarieniicncsrijincconjuncţiacentruc
aceea»,ciindcăcziceca el:centrucaceeacşicumnezeucacreanălţatc
ecl».căcicnacsusoc aceasta,ccacsăcindicecncoronareac irtuţii,cnicic
sorireacncmunătăţire,ccic cauzacnălţăriicrocuratecnouă.ciccecestec
aceastacaltce acdecâtccăcelccec ecalacncchiulcluicumnezeucşicerac
iulc reac slă ituluicatăc ac smeritc ecinec şic ac ăcutc roc nc loculc
nostrucşicentrucnoi?117căcicdacăcnucarcicăcutcomnulcom,cnamcic
n iatcnoicdincmorţi,crăscumăraţicdecăcate,ccicamcicrămascmorţicsuc
ămnt;cnicicnamcicostcnălţaţiclaccer,ccicamczăceacnciad.centrucnoic
decicşicdecdragulcnostrucsacsus:cacreanălţat»cşic csacdăruit»118.c

poate fi decît Tatăl Lui, în acelaşi timp puternic şi de oameni iubitor, biruind pe îngrozito rul
duşman al vieţii. Iar cinstea ce se dă prin aceasta lui Hristos, socotit ca Fiul lui Dum nezeu cel
întrupat, nu se aduce numai Fiului cel veşnic, căci aceasta o primea El prin prooro ci şi înainte, ci
şi omului. Căci Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea în trup, nu din afară de trup.
116 c. Trupul nostru asumat de Cuvîntul a devenit atît de cinstit prin deofiinţimea cu trupul
Cuvîntului că a devenit şi el templu al lui Dumnezeu. Deci tru pul nostru a fost înălţat, nu Cuvîntul.
117.c Aci sfîntul Atanasie afirmă că Fiul lui Dumnezeu însuşi S -a smerit. Dar smerenia aceasta
e în acelaşi timp un act de arătare a marii iubiri dumnezeieşti faţă de oameni şi al puterii Lui de a
îndumnezei pe oameni.
118.c Faţă de arieni, care aplicau la Cel ce S -a întrupat, dar Care nu era, după ei, cu adevărat
Dumnezeu, înălţarea şi primirea darului, ca o răsplată a efortului pentru virtute, sfîntul Atanasie,
apărind dumnezeirea Celui întrupat, aplică la oameni tot ce a prim it Cel întrupat. Nu Cel ce S-a
făcut om a cîştigat ceva din aceasta, ci omenitatea pe care a asu mat-o. Astfel sfîntul Atanasie a fost
pus în situaţia să dezvolte tot ce a cîştigat omul prin întruparea Cuvîntului: înfierea,
îndumnezeirea, desăvîrşirea, nem urirea etc. Dar tocmai în aceasta se arată mărirea lui Dumnezeu:
că poate ridica prin smerirea Sa la atîta înălţime o făptură creată din nimic. Iar aceasta o
împlineşte Dumnezeu, mergînd în smerire nu numai pînă la întrupare, ci pînă la moarte, din iubire
pentru om. Sfîntul Atanasie dezvoltă astfel, pe baza hristologiei sale, soteriologia sa. Pentru arieni,
din întrupare a cîştigat numai cel ce s -a întrupat, urcînd mai sus de la treapta nedumnezeiască la
care se afla. Ino-

# c

 
 


 
 200

cestacsocotescccăcecnţelesulccelorcscrise:cuncnţelescoarteciseri
cesc.carcşicncaltce acsocotescccăcarcuteacarătaccine acnţelesulccelorc
scrise,c sunndc nc modc aralelc aceleaşi:c căc elec nuc exrimăc nălţareac
u ntuluic ntrudtestec u ntul.c ăcic lc este,c recumc sac susc cuc
uţinc nainte,celcreanaltcşicasemeneacatălui.cicceeaccecsacscrisc
aratăcn iereacdincmorţicdinccauzacntruăriicui.căcicsunndccăcac
smeritc ec inec năc lac moarte,c ndatăc ac adăugat:c entruc aceeac ac
reanălţat».crincaceastacac oitcsăcsunăccă,cdeşicsecziceccăcacn iatccac
om,c cac iaţăc ac nălţatcrinc n iere.c ăcic elc cec ac coort,c acelaşic
estec şic elc cec ac n iat.c ădc ac ogortc trueşte;c şic
celaşic ac n iat,c
entruc căc erac umnezeuc nc tru119.c ic aceastac estec iarăşic unc moti c
entruc carec ac adăugatc conjuncţiac entruc aceea»:c nuc cac săc indicec
răslatac irtuţii,c nicic ac reuneic altec soriri,ccic cauzac entruc carec sac
să rşitcntruarea;cşiccauzacentruccarecceilalţicoamenicdeclac
damcşic
năcacumcaucmuritcşicaucrămascmorţi,ciarc
cestacsingurcacn iatcntregc
dincmorţi.c arccauzacaceastacestecceaceccarec lcnsuşicacreziso,ccă,c
umnezeuciind,cacăcutcom.c
ăcictoţicceilalţicoameni,ciindcnumaicdinc
dam,caucmuritcşicauca utc
moarteac mărăţindc estec ei.c arc
cestc alc doileac omc estec dinc cerc c
or.,c 1 ,17
.căcicu ntulctrucacăcut»cşic
cestacecnumeştecomc
dinccercşicceresc,centruccăcecu ntulccarecaccoortcdinccer.cecaceeac
nicicnac ostcţinutcdecmoarte.căd,cdeşicacsmeritcecine,cngăduindc
truuluic ăuc săc ajungăc năc lac moarte,c entruc atulc căc acestac erac
caailc dec moarte,c totuşic ac ostc suranălţatc dec ec ămntc entruc
atulccăclceraciulcluicumnezeucnctru1.cecicceeaccecsecsunecaci:c
entruc aceeac umnezeuc ac reanălţat»c ili.,c ,c 6
c estec egalc cuc
menirea l-a ridicat în treaptă pe El, nu pe om, după arieni. Oarecum centrul iconomiei lui
Dumnezeu este, pentru sfîntul Atanasie, omul. învăţătur a sfîntului Atanasie e cel mai pro fund
umanism. El pune în lumină valoarea omului pentru Dumnezeu. Dumnezeu îşi arată mărirea,
făcînd mare pe om.
119.c Aci referă şi învierea la ipostasul Cel unul al lui Hristos. înviereajnu e a naturii, ci a
Persoanei. Iar Persoana sau Ipostasul lui Hristos este una sau unul. în Ipostasul Lui este prezentă
şi natura Lui omenească. Deci înviind firea Lui omenească, învierea e şi Operă a Ipostasului cel
unul. Cuvîntul lui Dumnezeu Şi-a trăit El însuşi într -un fel învierea cu trupul, dînd-o ca Dumnezeu
şi primind-o ca om. Ca urmare, după înviere, s -a trăit ca Ipostas al unei naturi umane înfiate, de
acum nemuritoare.
120.c Moartea e ultima putere exercitată de legile naturii asupra omului. Dumnezeu e suprema
treaptă a libertăţii spiritului. El e adevărata «metafizică», realitatea superioară naturii în
Persoană. Şi trebuie să fie o astfel de realitate superioară legilor, care n -au nici-un sens dacă sînt
eterne şi singure. Şi numai devenind Subiect al trupului omenesc, Dum nezeu poate ridica acest
trup în Sine, deasupra legilor care -1 duc spre moarte. Smerenia Lui iniţială a constat în faptul că
S-a făcut Subiect al unui trup capabil de moarte; sme-rirea de mai departe a constat în faptul că l-a
lăsat să ajungă pînă la moarte, cînd putea să-l oprească de la moarte. Dar în acest caz s -ar fi
exercitat asupra trupului o putere din afara omului, nu o întărire interioară a omului, susţinută, e
drept, de faptul că subiectul trupului în acest caz era Dumnezeu însuşi.

ceeaccecsecsunecnc
atec rinc etru:c ec carec umnezeuc ac n iat,c dezlegndc durerilec
morţii,cdeoarececnuceraccucutinţăcsăciecţinutc
celacdecea»c ate,c,c

 
 


 
 200

†
.c ăcic ceeac cec sac scrisc dec a el:c entruc căc iindc nc chiulc luic
umnezeu,cacăcutcomcşicacsmeritcecinecnăclacmoarte,cdecaceeac
şicumnezeucacreanălţatcecl»,csecsunecşicdeccătrecetru.centruc
că,cdeoarececiindcumnezeucacăcutcom,ciarcsemnelecşicminunilec
auc arătatc cac umnezeuc celorc cec ri eau,c nuc erac cuc utinţăc săc iec
ţinutclcdecmoarte.c arcomuluicnuiceraccucutinţăcocastelcdecizndă.c
ăcic omuluic ic estec roriec moartea.c ec aceeac u ntul,c iindc
umnezeu,cacăcutctru,ccacomortciindccuctruulcsăcacăc iicectoţic
rincutereacui.c
#c
arc iindcăc sec sunec căc lc ac ostc nălţat»c şic căc umnezeuc  ac
dăruit»cui,cşicereticiicsocotescccăcaceastacaratăcoclisăcşicocatimăcac
iinţeicu ntului,cecne oiecsăcsunemcnccecnţelescsecziccşicacestea.cec
suneccăcacostcnălţatcdeclaccelecmaicdecjoscărţicalecămntuluic es.,c
,c 9
,c entruc căc sec zicec căc moarteac ac ostc şic ac ui.c ac sec sunec dec
amndouăccăc sntcalecui,centruccăceracalcuicşicnucalcaltuiactruulc
ridicatcdincmorţicşicridicatclacceruri.cictruulciindcalcuicşicneiindcnc
aaracu ntului,cncchiccu enitciindcnălţatctruul,csecsuneccăcacostc
nălţatclcnsuşiccacom,cdincricinactruului.cacăcdecicnucsarcicăcutc
tru,c nuc sarc uteac sunec desrec lc acestea.c arc dacăc u ntulc ac
ăcutctru,cecnecesarcsăcsecatriuiecuiccacomcn iereacşicnălţarea 11.c

ceasta,c entruc cac moarteac atriuităc uic săc iec răscumărarec ac
ăcatuluicoamenilorcşicdesiinţarecacmorţii,ciarcn iereacşicnălţareacsăc
necrămnăcasiguratecnouă.c
aucsuscdecicamndouă:cumnezeucacreanălţat»cşicumne
zeuc ac dăruit»,ccac săc secarate,crecumc amc zis,c şic rincaceastac căc nuc
atălcestecelccecacăcutcom,ccicu ntulcuicestecelccecrimeştecdec
lac atălc nc chic omenescc şic ec nălţatc dec l1.c stec ăditc decic şic nuc
121.c Sfîntul Atanasie accentuează mereu importanţa trupului. Pentru ca să scoată trupul din
moarte a luat Cuvîntul trup. Omul nu e întreg deci fără trup. Trupul e atît de mult al Cuvîntului
întrupat, că se pot alterna expresiile: a fost înălţat sau înviat trupul şi Cuvîntul însu şi a fost
înălţat şi a înviat. Rădăcinile trupului sînt în suflet, iar la Hristos el face parte din ipostasul
divino-uman. Chiar prin dumnezeirea Sa lucrează Hristos învierea şi înălţarea trupului. Toată
creaţiunea materială o include Logosul dumnezeiesc în Sine în mod nou: mai întîi prin întrupare,
apoi prin înviere. Dacă toată materia e o raţio nalitate plasticizată («un logos plasticizat»), trupul e
mai mult decât atît. In el se modelează în mod special toată această plasticizare prin suflet, care
pune în vibraţie conştientă trupul gi viceversa. în voce se simte felul de a fi al unui suflet. Fiecare
suflet trăieşte în felul lui propriu simţirile trupului.
122.c Hristos Se trăieşte nu numai ca Om primitor, ci şi ca Fiu. Şi El Se face Fiul om, pentru ca
Tatăl să rămînă şi pentru Fiul întrupat în rolul de Dăruitor suprem. De aceea omul este cu
deosebire «chipul Fiului», sau «după Chipul (Fiul) Tatălui». între Fiul şi omul creat este o relaţie şi
o înrudire deosebită. Făcându-Se Fiul om, întăreşte în om sentimen tul de primitor. Desigur, omul
primeşte altfel de la Tatăl, ca Fiul, de la Tatăl. Primeşte ca

treuiecsăcsec
 cCUVINTK ! 
cARII'.NIM IR %1†c

ndoiascăcnimeniccăccelecceclecdăcatălclecdăcrinciul.cicestecminunatc
şicdecmirareccăcharulceccare1cdăciulcdeclacatăl,cecacelacsecziceccă1c
rimeşteciulcnsuşi;cşicnălţareaceccareciulcocrimeştecdeclacatăl,c
iindc nălţatclcnsuşi,cocrimeştecentrucalţii.căcicnsuşic
celaccarec
esteciulc atăluicacăcutcşiciulcomului.cicnccalitatecdecu nt,clc
dăccelecdec lac atăl.c ăcic toatec cteclec acec şic lec dăc atăl,c lec acecşiclec
dăruieştecrinciul.carccaciulcomuluicsecsuneccăcrimeşteccelecdeclac
inecomeneşte,centrucatulccăcnucestecalcaltuia,ccicalcui,ctruulccarec
arec nsuşireac dec ac rimic harul,c aşac recumc sac sus1†.c ăcic ac luatc
nălţareaccacom.c arcnălţareacacconstatcncndumnezeireacuic cacom
.c
arcu ntulcnsuşicoca eac urureacaceastacduăcdumnezeireacacşic
duăcdesă rşireacidenticăccucacatălui.c
# c
eciccelecscrisecdec
ostolca ndcacestcnţelescicdăcdecminciunăcec
ceic lisiţic dec credinţă.c arc susac salmistuluic arec acelaşic nţelesc
ade ărat,c ec carec aceştiac lc răstălmăcesc,c iarc salmistulc lc aratăc cac
inecredincios.c ăcic zice:c caunulc ău,c umnezeule,c nc eaculc
eacului.c oiagc alc dretăţiic ec toiagulc mărăţieic ale.c uitaic
dretateacşicaicurtcărădelegea.cecaceeaceacunscecinecumnezeu,c
umnezeulcău,ccucuntdelemnulcucurieic maicmultcdecâtcecărtaşiic
ăi»c s.c,c7,c8;c r.,c1,c89
.cri iţi,carienilor,cşiccunoaşteţicşicdecaicic
ade ărul.csalmistulcneacnumitcecnoictoţicărtaşi.cacăclcarcicunulc
de la Cel cu totul transcendent Lui, nu ca de la Cel de o fiinţă cu El, cum primeşte Fiul. Dar
umanitatea Fiului primeşte şi ea ca de la Cel transcendent şi transmite şi oamenilor această
simţire.
12†. Fiul primeşte, ca Fiu al Tatălui, toate de la Tatăl. Dar avîndu -le de la Tatăl, cînd asumă
un trup, le dă El însuşi de la Sine trupului, dar El însuşi este posesorul trupului Său. Hristos
însuşi este şi primitor şi Dăruitor. E primitor în calitate de Fiul lui Dumnezeu şi în calitate de om.
Dar e şi Dăruitor ca Cel ce fiind Fiul lui Dumnezeu Şi-a asumat o natură umană. E în înţeles
îndoit primitor şi Dăruitor. Primeşte ca Fiu şi ca Fiu făcut om şi dăruieşte naturii umane asumate
şi celorlalţi oameni, participînd şi ca om cu această extindere a dăruirii. Căci tot ce e în Hristos
primitor nu rămîne pasiv ci devine dăruit or activ.
Dar Hristos ca Logos, ca Fiu al Tatălui, e Cel mai înalt Primitor, pentru că primeşte ca Unul
cel de o fiinţă cu Tatăl, şi supremul Dăruitor; e cel mai înalt Dăruitor către creaţie, pentru că
numai prin El se dăruieşte de către Tatăl - şi nu în mod pasiv - totul creaţiei. Acest îndoit rol, de
suprem Primitor şi Dăruitor, îl împlineşte Fiul lui Dumnezeu şi prin întrupare. Primind ca Fiu de
la Tatăl cu care e de o fiinţă, Fiul Se află şi El în planul supe rior oricărei dependenţe proprie
creaţiei. Primind ca Fiu se poate spune că are şi El de la Sine, ca un Fiu legitim. Primeşte în baza
dreptului Său intrinsec şi dă ca unicul prin care se poate da creaturii dependente, deosebite de
Dumnezeu, sau relative. El Se află pe planul lui Dumnezeu cel absolut . Iar Dumnezeu cel absolut,
revelat în mod limpede de Hristos, e un Dumnezeu al iubirii interpersonale supreme. Acest lucru
l-au evidenţiat prin gîndirea lor teologică sfinţii Părinţi, mai ales faţă de filosofiile panteiste care
nu cunosc peste tot un Dumnezeu propriu-zis sau un Dumnezeu al iubirii conştiente. Iar făcîndu -
Se om şi ridicîndu-Se şi ca om în planul iubirii absolut, Hristos ne ridică şi pe noi.

dincceicăcuţi,carcicostcşiclcunulcdincceiccecsecmărtăşese.carcodatăc
cecaclăudatceclccacecumnezeulccelc eşnic,czidrid:ccaunulcău,c
 cCUVINTK ! 
cARII'.NIM IR %1c

umnezeule,cnc eaculc eacului»,ciarcectoateccelelaltec leacarătatccac

mărtăşindusec dec l,c cec treuiec cugetatc altce ac dedtc căc lc ec altulc
dedtc ceic ăcuţic şic căc lc ec singurc u ntulc celc ade ăratc alc atălui,c
strălucireac şic nţeleciuneac ui,c dec carec toatec sec mărtăşesc,c
sinţindusec declaclcrincuhul?cicsecsunecaciccăcsecungecnuccacsăc
de inăcumnezeu.căciceracumnezeucşicnaintecdecaceasta.ciciccacsăc
ec acăc mărat,c căcic mărăţeac dinc eternitate,c iindc chiulc luic
umnezeu,ccumcaratăc ersetelec cor.,c,c;col.,c†,c1
.cicsacsuscşic
aceastactotcentrucnoi.c
egiic dinc sraelc de eneauc regic dndc sec ungeau,c neiindc regic maic
nainte,ccaca id,czechia,c osiacşicceilalţi.carcdecntuitorul,cdeşicec
umnezeuc şic mărăteştecestecmărăţiac atăluic şic estec ăruitorulc
uhuluicnt,ctotuşicsecsuneccăcecunge,ccaciarăşi,csunnduseccăcec
ungec cuc uhulc cac om,c săc nec dăruiascăc nouă,c oamenilor,c odatăc cuc
nălţareac şic n ierea,c şic locuireac uhuluic şic amiliaritateac cuc l.c nc
acestc nţelesc ac susc şic omnulc nsuşic rinc inec nc  angheliac cătrec
oan:cuciamctrimisceceicnclumecşicentruceicăcsinţesccecine,ccac
săc iec şic eic sinţiţic ntruc ade ăr»c oan,c 17,1819
.c unndc aceastac ac
arătatccăcnuclcestecelccececsinţeşte,cciclcestecelccecsinţeşte.căcic
nucecsinţeştecdeccătrecaltul,cciclcnsuşicecsinţeştececine,ccacsăcimc
sinţiţic noic ntruc ade ăr.c arc elc cec ec sinţeştec nsuşic ec inec estec
omnc alc lucrăriic sinţitoare.c umc sec să rşeştec decic aceasta?c inec oc
acecaceastacdacăcnucelcceczice:cu,ciindcu ntulcatălui,cmicdauc
iec nsumi,c ăcutc om,c uhul1c şic ăc sinţescc rinc aceastac ec inec
nsumic ăcutc om,c cac nc ine,c arecsntc
de ărulc  arc u ntulc ăuc
124. Chiar dacă Se sfinţeşte pe Sin e, faptul că El însuşi Se sfinţeşte îl arată Stăpîn sau Subiect
activ al sfinţirii Sale. Deci în El este puterea de a Se sfinţi. El nu depinde de altul în sfinţirea Sa.
Fiind absolut ca Dumnezeu, El Se ridică şi ca om la starea aceasta. Dar aceasta face pe ntru ca prin
legătura Sa ca om cu noi să extindă asupra noastră sfinţenia Sa, să ne facă părtaşi după har ai
dumnezeirii Sale, subiecte ale ei. Acelaşi ipostas, fiind şi dumnezeiesc şi omenesc, ca dumnezeiesc
sfinţeşte, ca om Se sfinţeşte. îşi dă Sieşi sfi nţenia ce o are. Şi-o dă Sieşi ca om ca s-o extindă şi la
oameni. Iar aceasta o face din Duhul pe care -L are în Sine,ca propriu al Său. Sfinţenia nu se poate
defini. Ea exprimă ceea ce nu are comun Dumnezeu cu noi. Cînd zicem că Dumnezeu e puternic,
cunoscător, ne gîn-dim la ceva ce avem şi noi într -un grad minim, la ceva analog. Dumnezeu întreg,
cu toate însuşirile Lui, este prin sfinţenie Cel cu totul altfel. Cînd zicem de cineva că e sfînt, recu -
noaştem că are ceva care nu poate veni decît de la Dumnezeu. Dar sfinţenia nu se opune
conştiinţei, bunătăţii, iubirii, puterii, libertăţii, ci le implică. Sfinţenia e în Dumnezeu o calitate a
Duhului Sfînt ca Persoană. Că sfinţenia e o calitate a Persoanei, arată şi faptul că ea e legată de
adevăr, de conştiinţa adevărului, cum e opusă adevărului minciuna ca contrară a tot ce e sfînt.
Minciuna există pentru că există mincinoşi, şi adevărul există pentru că este cineva conştient de
el, cineva care-1 mărturiseşte, care nu -1 acoperă şi nu'vrea să înşele pe alţii.

estec
de ărul»cc oan,17,c17
,ctoţicsăcsecsinţească».c
# c
TRKI CUVINTIC ÎMPOTRIVA ARIENILOR

arc dacăc ec sinţeştec nsuşic ec inec entruc noi,c şic aceastac oc acec
entruc căc ac ăcutc om,c ec ăditc căc şic ogorreac uhuluic estec lc nc
ordancsacăcutcestecnoi,centruccăclcurtactruulcnostru.cicaceastac
nucsacăcutc srecmunătăţireacu ntului,ccicsrecsinţireacnoastră,c
cacsăcnecmărtăşimcşicnoicdecungereacuicşiccacsăcsecsunăccătrecnoi:c

ucnucştiţiccăcsnteţicisericacluicumnezeucşicuhulcluicumnezeuc
locuieştecntruc oi?»c c or.,c†,16
.căcicsălnduecomnulccacomcnc
ordan,cnoiceramcceiccecnecsălamcntruclcşicdeccătrecl.cicrimindclc
uhul,c noic eramc ceic cec nec ăceamc rimitoric aic uhuluic dec lac l.c ec
aceeaclcnucacostcunsccac
aron,c sauccaca id,csauccactoţicceilalţi,ccuc
untdelemn,c cic altelc dectc toţic ceic cec sauc ăcutc ărtaşic dec l,c cuc
untdelemnulcucuriei,ceccareclcnsuşiclctălmăceşteccaciindcuhul.c
ăciczicecrincrooroc:cuhulcomnuluicestecine,centruccarecac
unscecine»c saia,c61,c1
.c arc
ostolulcaczis:crecumcacunsceclc
umnezeuc rinc uhulc nt»c ate,c 1,c †8
.c arc cndc sauc susc
acesteacdesrecl,cdacăcnuccndc enindcnctrucacotezatcnc ordancşic
acogortcuhulcntcestecl?ccdretccăcnsuşicomnulc zice:cac
luacuhulcdincalceu»c oan,c16,c1
;cşi:cuclctrimitcecl»c iid.,c7
;cşic
ucenicilor:cuaţicuhcnt»c oan,c,c
.cotuşicelccec dăruieştec
altoracnccalitatecdecu ntcşicdecstrălucirecacatăluicsunecacumccăcec
sinţeşte,cdatciindccăcacăcutcomcşictruulcsinţitcestecalcui1†.cicdec
laclcamcnceutcşicnoicacluacungereacşicecetea.căciczicec oan:c arc oic
ungereca eţicdeclacelcnt»c c oan,c,c
;ciarc
ostolul:cic oicaţicostc
ecetluiţicncuhulccelcntcalcăgăduinţei»c es.,c1,c1†
1 a.c
ecic entruc noic şic nc olosulc nostruc sec oreştec desrec ogorreac
uhuluicntcestecl16.c
125.c Pentru că ipostasul este posesorul trupului, deci pentru că trupul e trăit de ipos-
tas §i vice-versa, se spune atît despre ipostas cât şi despre trup că se sfinţeşte. Acelaşi
ipostas sfinţeşte şi se sfinţeşte, dă şi primeşte sfinţenia, sau Şi -o dă Sie însuşi în cazul lui
Hristos.
125 a. Sîntem imprimaţi de ceea ce este Fiul, prin Duhul. Prin El luăm deplină înţele gere,
putere în bine, mişcare spre sfinţire.
126.c Sfîntul Atanasie vede tot ce s-a săvîrşit cu Domnul ca om, săvîrşindu-se pentru
noi şi cu noi. El ne vede pe noi recapitulaţi în El (Efes., 1,10). Desigur ne adună actual în
Sine când voim şi noi. Dar pentru ca să putem fi adunaţi în El cînd voim trebuie ca El să
aibă capacitatea de a ne purta în El cu generozitate, cum nu are un om obişnuit. Hristos
are această capacitate, întrucât El e şi om şi Dumnezeu. Umanitatea asumată a dat iposta -
sului Său şi un caracter uman, fără ca Acesta să înceteze de a fi şi divin. Iar întru cât în ipos-
tasul Logosului sînt rădăcinile tuturor ipostasurilor umane, când El Se face şi ipostas al
umanităţii, El îmbrăţişează ipostasurile umane într -un mod uman, cu o intimitate umană,
dar cu o intensitate divină. Dar nu Se confundă cu ele, pentru că în acest caz n-ar putea
simţi omeneşte cele ale fiecărui om. Nu trăieşte însă nici ale lor numai cum le trăieşte un
om pe ale semenilor săi, ci mai intim chiar decît trăiesc părinţii durerile şi bucuriile copii -
lor lor. Pe cruce, Hristos suferă pentru v inile tuturor. Şi la botez Se bucură pentru toţi de
coborârea Duhului peste El ca om. Căci prin aceasta Se coboară virtual peste noi toţi. Dar
e necesar ca şi noi să ne bucurăm cu voia de această unire a noastră cu El, să simţim la
botez bucuria lui Hristos pentru primirea Duhului Lui pentru noi, sau pentru înfierea

tunciccumcestecaceastacdintrocsorirecşicocmunătăţirecacuicşic
cumc estec eac latac irtuţiic sauc ac ătuiriic omnului?c acă,c neiindc
umnezeu,c arc ic ăcutc umnezeuc şic dacă,c neiindc mărat,c arc ic
TRKI CUVINTIC ÎMPOTRIVA ARIENILOR

ăcutc mărat,c cu ntulc ostruc arc ic a utc oarecarec umrăc decade ăr.c
arc dacăc ec umnezeuc şic dacăc tronulc mărăţieic uic ec eşnic,c undec
uteac naintac umnezeu?c auc ce c liseac eluic cec şedeac ec tronulc
atălui?c arcdacă,ccumcnsuşicomnulcacsus,cuhulcestecalcuicşicdinc
lciacşiclclctrimite,cnucu ntulccacu ntcşicnţeleciunecestecelccec
secungecrincuhulcdatcdecl,ccictruulcluatcdecl,ccarecsecungecnclcşic
deccătrecl,ccacsinţireacăcutăcomnuluiccaceluiccecacăcutcomcsăcsec
acăcrinclcroriectuturor.căcicnucdeclacine,czice,cgrăieştecuhul,ccic
u ntulcesteccelccecdăccelorc rednicic oan,c16,1†
.c arcaceastacestec
asemănătorc cuc ceeac cec sac susc maic nainte.c ăcic ac susc
ostolul:c
areciindcncchiulcluicumnezeu,cnucrăirecacsocotitcacicntocmaiccuc
umnezeu,ccicacdeşertatcecinecchicdecroclund»c ili.,c6,c7
.c arc
a idclaudăcecomnul,carecacostcecdecocartecumnezeucşicmăratc
eşnic,cecdecaltacacostctrimisclacnoicşicacluatctruulcnostruccelcmuritor.c
ăcicaceastacocdăcdecnţelescrinccu ntulcsalmului:cmirnăcşicstactiec
şiccasiecdinc eşmintelecale»c s.c ,c
.c arcdeclacicodimcşicdeclaccelec
dincjurulcărieicsec edeccăcelcac enitcaducândcocsutăcdeclitricdecsmirnăc
amestecatăccucaloe,ciarcelecregătiserăcaromecsrecngroareactruuluic
omnului.c
# c
ecic cec sorirec ac enitc eluic nemuritorc rimindc ceeac cec erac
muritor?cauccecmunătăţirec ac enitceluic eşniccmrăcândcceeaccec
erac remelnic?ciccecrăslatăcmaicmarec arcuteac enicumnezeuluicşic
măratuluic celuic eşnicc alatc nc snulcatălui?c arec nuc edeţic căc şic
aceastac sac să rşitc şic sac scriscentruc noic şic nc a oareac noastră,c ca,c
ăcânduec omnulc om,c săc nec acăc ec noi,c ceic cec sntemc muritoric şic
remelnici,c nemuritoric şic săc nec introducăc nc mărăţiac cerurilor?168c
arec nuc ăc ruşinaţi,c iindc ăcuţic dec minciunăc dec cu intelec
dumnezeieşti?cecat,c enindclacnoicomnulcnostruc isuscristos,cnoic
amc ostc munătăţiţi,c iindc elieraţic dec ăcat;c darc lc nsuşic estec

celaşi.crincatulccăcacăcutcom,cnucacschimat,cci,c recumcsac

noastră spre a deveni fraţi cu El. El merge însă cu identificarea - fără confundare - cu noi, pînă a
accepta, fără să fie si lit, să sufere moartea noastră. Dar tocmai prin această genero zitate învinge
moartea noastră, care înseamnă şi izolare. El vindecă de slăbiciunea izolării firea omenească în
pîrga ei luată în Sine. El pune un început nou, ce nu se mai învecheşte, firii no astre. Devine
rădăcina pentru veci înnoită a umanului. Din această rădăcină nouă se renaşte la botez fiecare
om, din Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, prin Duhul Sfînt.
126 a. Dacă nu e Cineva desăvîrşit din veci, nu putem ajunge nici noi la desâvîrşire. Nu se
poate ajunge la o desăvârşire prin simpla evoluţie, dacă nu e din veci o existenţă perso nală
desăvîrşită. O evoluţie fără o astfel de entitate personală desăvîrşită din veci, din care să ne vină
puterea spre desâvîrşire, nu ajunge niciodată la desâvîrş ire.
scris:cu ntulcluicumnezeucrămnecnc eac»c saia,c61,8
.c
ăcicrecumcnaintecdecntruare,cu ntulcdăruiacsinţilorcecuhulc
cac ecalcăucroriu,caşa,cădnduecom,csinţeştecectoţiccucuhulcşic
sunecucenidlor:cuaţicuhcnt»c oan,c,
.cdinioarăcacdatcluic
oisec şic lac alţic şatezedc um.,c 11,c 16
;c şic rinc lc sec rugac a idc



 


 


atăluiczidnd:cuhulcăuccelcsntcnucluacdeclacmine»c s.c ,1†
.c arc

ădnduec om,c ac zis:c ăc oic trimitec ec ngietorul,c uhulc

de ărului»c oan,c 1 ,c 6
.c ic dec atc lic lac trimisc u ntulc luic
umnezeu,ccădcnucestecmincinos.cecic isuscristosciericşicastăziciindc
acelaşic şic rămnndc neschimatc nc ecic acelaşi,c estec elc cec dăc şic lc
rimeşte,cdnduccacu ntulcluicumnezeucşicriminduccacom.cuc
ecdecicu ntulccacu ntccelccececmunătăţeşte;ccăcicleca eacectoatec
şiclecarecururea.cicoameniicceiccecaucuncnceutcncacrimicntruclcşic
rincl.cedcsunnduseccăclcecungecacum,cnoicsntemcceiccecsntemc
unşic ntruc l.c entruc căc şic oteznduec l,c noic sntemc ceic cec nec
otezăm.coatecacesteaclecacecntuitorulcmaic ădite,czidndcatălui:c
icucsla acceciaicdatocie,cleamcdatoclor,ccacsăciecuna,crecumc
oicunacsntem»c oan,c17,c†
.centrucnoicdecicaccerutcsla acşicentruc
noicsacsusccăcacluat»,c csachărăzit»,cacostcreanălţat»,ccacşicnoicsăc
necnălţămcntrucl,crecumcacşicsinţitcecinecentrucnoi,ccacnoicsăc
necsinţimcntrucl.c
# #c
arcentruccăcdincsusacsalmului:centrucaceeaceacunscecine,c
umnezeu,cumnezeulcău»c s.c,c8
,ciarccu ntulcentrucaceea»ccac
moti c entruc ac susţinec celec cec lec orc ei,c săc cunoascăc necunoscătoriic
crituriicşicnăscodtoriicrătăciriiccăcentrucaceea»cnucnseamnăcoclatăc
ac irtuţiic sauc ac atelorc u ntului,c dc cauzac coorriic uic lac noic şic ac
ungeriicuicentrucnoicrincuhul.cădcnaczis:centrucaceeaceacunsc
ecine,ccacsăcecacicumnezeu,csaucmărat,csauciu,csaucu ntul.c
ăcicaicostc acesteacşicnaintecdecogorrecşiceşticururea,crecumcsac
arătat.cicmaic rtosciindcăceşticumnezeucşicmărat,cdecaceeacaicostc
uns17.c entruc căc nuc ec roriuc altuiac săc uneascăc ec umnezeuc cuc
uhulccelcnt,cdedtc"ie,chiuluicatălui,cduăcarecamcostcăcuţicşic
noicdeclacnceut18.căcicalcăucestecuhul».căcicireaccelorcăcuţicnuc
127.c Dumnezeu nu Se unge cu Duhul, fiindcă îl are din veci. Iar omul nu se poate unge singur.
Numai fiindcă Hristos e şi Dumneze u şi om, unge, Se unge şi ne unge. Unge ca Dumnezeu şi Se
unge ca om, ungînd în Sine pîrga umanităţii. Numai în El se produce, din iniţiativa Lui, unirea
Duhului cu umanitatea. Dumnezeirea şi umanitatea sînt concentrate într -un Eu ipostatic. Acelaşi
Eu primeşte, dar nu primeşte din afara Sa, ci Şi -1 dă El însuşi. Nu se anulează nici calitatea de
Dăruitor, nici cea de Primitor. Cel ce are nevoie să pri mească a fost ridicat î n inima supremului
Dăruitor, creatul în inima Necreatului, relativul în inima Absolutului.
128.c De Chipul Tatălui e legat Duhul, Care de la Tatăl purcede şi Se odihneşte peste Fiul, sau
Care însoţeşte Chipul născut din Tatăl. Cînd Hristos ne restabileşte ca Chi p al Lui («după chipul»-
Tatălui), peste acest Chip al Lui vine şi Duhul Tatălui care e legat de El, adică de Fiul.

erac rednicăcdecaceasta,codatăccecngeriicauccălcatcorunca,ciarcoameniic

sauc ăcutc neascultători.c ec aceeac erac ne oiec dec umnezeuc iarc
u ntulc estec umnezeu
c cac săicelierezec ec ceic ajunşic suclestem.c
ecicdacăcarcicostcdincnimic,clcnarcicostcristos,ciindcunulcdintrec
toţicşicmărtăşinduecşicl19.carciindcăcestecumnezeu,ciindciulc



 


 


luic umnezeu,c şic estec măratc dinc eci,c iindc strălucireac şic eceteac
atălui,cecdretccu ntclcestecristosccelcaştetat,c ecarecatălclc
re esteştec oamenilor,c descoerinduc sinţilorc ăic rooroci,c ca,c
recumcrinclcamcostcăcuţi,caşacntruclcsăcsecacăcrăscumărareac
tuturorc dec ăcatec şic toatec săc iec suusecmărăţieic ui1†.cic aceastac
esteccauzacungeriicsă ârşiteccuclcşicac eniriicnctrucacu ntului.cec
aceastac ăzndocmaicnaintecsalmistul,cslă indcdumnezeireacşicmă
răţiaccecocarecdeclacatăl,czice:ccaunulcău,cumnezeule,cnc eaculc
eacului;ctoiagcdecdretatecestectoiagulcmărăţieicale»c s.c,c7
.c arc
estindc ogorreac uic lac noi,c zice:c entruc aceeac eac unsc ec inec
umnezeu,cumnezeulcău,ccucuntdelemnulcucuriei,cmaicmultcdectc
ecceiccecsaucmărtăşitcdecine»c s.c,c8
.c

c
ecicnucecdecmirare,csaucdecnecrezutccăcomnulccarecdăcuhulcec
ungecacumclcnsuşicdeccătrecuhul,codatăcce,ccndcacostcdectreuinţă,c
nuc ac eritc săcsună,c dinc cauzac umanităţiicale,c căc ec maic micc dectc
uhul.căciczicndciudeiiccăclcscoatecdraciiccuceelzeul,cacrăsunscşic
aczisccacsăicdeacecaţăccachulitori:c arcdacăcucscotcdraciiccucuhul»c
atei,c 1,c ,c 6
.c atăc decic căc ătătorulc uhuluic sunec căc scoatec
draciiccucuhul1†1.c arcaceastacnucsecoatecexlicacaltelcdectcdinccauzac
truului.căcicdatciindccăc ireacomeneascăcnucestecncstarecsăcscoatăc
rincsinecdraciicdecâtccucutereacuhului,cacsusccacom:c arcdacăcuc
cuc utereac uhuluic scotc dracii».c ac arătândc căc şic hulac motri ac
uhuluic ntc ec maic marec decâtc ceac motri ac uic cac om,c ac sus:c
ricinec acsunecunccu ntcmotri aciuluicomului,cicsec aciertaclui»c
129.c Numai cel ce este şi Dumnezeu şi om poate să -Şi dea Sieşi ca om pe Duhul, iar în Sine, şi
celorlalţi. Dacă Hristos n -ar fi fost Dumnezeu, nu Şi L-ar fi putut da Sieşi pe Duhul ca om, deci nici
altora în Sine.
1†0.c Făcuţi toţi prin El şi după chipul Lui, au rămas atîrnaţi în oarecare grad de El şi o
refacere a lor trebuie să echivaleze cu o refacere a calităţii depline de chipuri ale Lui. De aceea
prin El şi întru El se poate săvîrşi şi refacerea lor, sau reaşezarea în viaţa lor deplină, ca viaţă
întru El. Ei sînt făcuţi ca cuvinte ipostatice după chipul Cuvîntului iposta tic şi ca fii ai Tatălui
după chipul Fiului unul născut al Tatălui. Restabilirea lor nu e altceva decît r estabilirea acestor
însuşiri ale lor şi ea nu se poate face decît prin modelul lor plin de putere, prin unirea lor cu El.
Fiul şi Cuvîntul face vădită iubirea lor de către Dumnezeu şi sensul lor în Dumnezeu. Omul le face
vădite pe acestea în lume, ca fiinţe capabile de iubire şi de cuvînt responsabil.
1†1.c Prin aceasta, Cuvîntul Se arată, după firea omenească asumată, mai mic ca Duhul, dar
după dumnezeire, egal cu Duhul. Acelaşi Se poate folosi de Duhul ca Dumne zeu, dar ca om trebuie
să Se folosească de Duhul ca de ceva superior ca să scoată demonii.

atei,c1,c†
.c
ceştiaceraucceiccecziceau:cucestec

acestaciulclemnarului?»c atei,c 1†, 55). arcceiccechulesccecuhulcşic

uncatelecu ntuluicecseamacdia oluluic orcicsuuşicuneicosndecdec
neocolit1".c
cesteacleacsuscomnulciudeilor,ccacom.c
 c
 c! 
c
  c o 

arcucenicilor,carătndulecdumnezeireacşicmărireaca,cnucacmaic
arătatc cac iindc maicmicc dectc uhul,c cic egalc cuc l,c dndulec uhulc şic
zicnd:cuaţicuhcnt»c oan,c,c
;cşicuclctrimitcecl;cşic
celac
ăc ac slă icşicctec acauzi,c acgrăi»c oan,c16,c7,c1†,c1
.crecumcdecic
omnul,cătătorulcuhului,cnucecereştecsăcsunăccăcscoatecdraciiccuc
uhulc cac om,c aşac
celaşi,c iindc ătătorulc uhului,c nuc ec ereştec săc
sună:c uhulc omnuluic estec ine,c rinc carec ac unsc ec ine»c
saia,c61,c1
,centrucatulccăcacăcutctru,ccumcacsusc oan.c
ceastac
cacsăcsecarateccăcnoicsntemcceiccăroracnecaarţincamndouă:ccăca emc
ne oiecdecharulcuhuluicentrucacicsinţiţicşiccăcnucutemcscoatecdraciic
ărăcuhul.carcrinccinecşicdeclaccinectreuiecsăcsecdeacuhul,cdacăcnuc
rinc iul,c alc ăruiac şic estec uhul?c ic cndc amc ututc luac noic uhul,c
dacăc nuc cndc ac ăcutc u ntulc om?1††c ic recumc aratăc susac

ostolului,c căc nuc neamc ic mntuitc şic reanălţatc dacăc elc cec estec
chiulcluicumnezeucnarcicluatcchicdecro,clacelcaratăcşica idccăcnuc
neamcicmărtăşitcaltelcdecuhulcşicnucneamcic sinţitcdacăcnarcic
susc nsuşic u ntul,c ătătorulc uhului,ccăcec ungec ec inec entruc
noi.c ăcic sinţinduec ntic truulc ntruc lc şic sunndc lc căc ac luatc
entruc noic nc truulc ăuc uhulc cac om,c noic a emc cac urmarec harulc
uhului,crimitcdinclinireacui.c
c
arccu intele:c uitaicdretateacşicaicurtcnedretatea»csecsuncnc
salmc ,c8
cnuccumcnţelegeţic oi,ccacsăcarateccăcireacu ntuluicec
schimăcioasă,ccicmaic rtosccacsăcaratecneschimailitateacei.ciindcăc
schimăcioasăcecireaccelorcăcuţi.căcicuniicauccălcatcorunca,calţiics
aucăcutcneascultători,crecumcsacsus,ciarcătuireaclorcnucecsigură,ccic
sec ntâmlăcdecmultecoriccăcceeaccecacumcecuncncea,cduăcaceeacsec
schimăcşicsecaate,cnctccelccececacumcdretcduăcuţinctimcsecalăc
nedret.cec aceeaceracne oiecdecine acneschimăcios,ccacoameniicsăc
aiăc neschimareac u ntuluic ntruc dretatec cac chic şic ildăc nc
edereac irtuţii.c arc acestcnţelescarecocurmarecinecu ântatăcentruc
1†2.c Hula împotriva Duhului este nerecunoaşterea faptelor Duhului ca ale lui D umnezeu.
1††.c Duhul e al Fiului. Dar al Fiului în calitatea de primit al Lui de la Tatăl. Deci numai Fiul
ni-L putea da, făcîndu-ne asemenea Sieşi, primitori ai Duhului cel primit şi de El de la Tatăl. Cu
deosebire Fiul ni Se face dătător al Duhului prin faptu l că Se face om. Ome nescul Lui îl face, în
mod şi mai accentuat, mijlocitor al Duhului către noi. Dîndu -Şi-L Sieşi ca om, ni -L dă prin aceasta
şi nouă, celor uniţi cu El. în Duhul S -a făcut Fiul şi ca om Fiul prea iubit al Tatălui şi în Duhul ne
facem şi noi fii iubiţi ai Tatălui împreună cu Hristos ca om.

ceiccuccugetulcsănătos.c

eoarececntiulc
damcsacschimatcşicrincăcatcacintratcmoarteacnc
lume,ctreuiaccacalcdoileac
damcsăciecneschimător,cca,cchiarcdacăcşar
elec arc ncercac iarăşi,c amăgireac luic iindc slaă,c iarc omnulc iindc
 c
 c! 
c
  c oo

neschimător,cşarelecsăcsecaratecslacncuneltirilecluicaţăcdectoţi.căcic

recumc ăcătuindc
dam,c ăcatulc luic ac trecutc lac toţic oamenii,c aşac
omnulcăcânduSe omcşiciruindcşarele,cutereacuic actrececlactoţic
oamenii,c cac iecarec dinc noic săc oatăc sune:c uc nec sntc necunoscutec
gndurilec lui»c c or.,c ,c
1†.c ecic ec dretc cu ntc omnulc celc
urureac şic rinc irec neschimăcios,c iuindc dretateac şic urndc
nedretatea,cecungecşicectrimitec
celaşi,ccaciindcşicrămnndc
celaşi,c
darclundctruulcschimăcios,csăcosndeascăcăcatulcncelc om.,c8,c†
,c
darctruulcsă1cacăclier,ccacsăcutemcmlinicdecacumcdretateaclegiic
ncl,cnctcsăcutemczice:c arcnoicnucmaicsntemcnc tru,ccicncuh,c
dacăcuhulcluicumnezeuclocuieştecncnoi»c om.,c8,c9
1†. c
 c
ncdeşertco,carieni,cdecicaţicnăscocitcşicaceastăcresuunere;cncdeşertc
aţicluatccacretextcşicacesteccu intecalccriturilor.căcicu ntulcluic
umnezeucestecneschimătorcşicurureaclacel;cnucaltelcdecâtcatăl.c
ăciccumcarcicasemeneaccucatăl,cdacăcnarcicaşa?cauccumctoatecalec
atăluic arc ic alec iului,c dacăc narc a eac iulc şic neschimailitateac şic
neutinţacdecalterarecacatălui?cuccacunulccececsuusclegilorcşicarec
alecareacsrecamndouă,ciueştecaceastacşicurăştecaceea,cca,cdincricac
deccădere,csăcmrăţişezeccontrarulcşicaşacsăcsecaratecschimătorcncaltc
mod1†8.ciccacelccecestec
1†4.c Primul Adam era schimbăcios, fiind numai om. De aceea schimbîndu-se el de la bine la
rău, toţi cei proveniţi din el au moştenit starea lui de cădere. Hristos ca om este neschimbat,
deoarece nu e numai om, ci şi Dumnezeu, sau pentru că umanitatea în El e purtată de ipostasul
dumnezeiesc. De aceea cei ce se nasc din El prin botez, şi rămîn alipiţi de El, rămîn neschimbaţi în
bine, pentru că stîlpul pe care se reazimă continuu nu se clatină. Din puterea biruitoare a
păcatului şi a diavolului ce le curge din Omul Hristos le pot birui toţi pe acestea. Dacă cineva ţine
mereu deschis canalul de comunicare între el şi Hristos, se întăreşte mereu din puterea ce -i vine
din Hristos.
1†5.c Cel neschimbăcios e Fiul. în calitatea aceasta El este totuşi trimis de Tatăl. Iar în baza
trimiteriii, luînd trupul schimbăcio s, îl face pe acesta neschimbăcios ca pe Sine însuşi. Căci
osîndeşte păcatul în Sine, murind din pricina păcatului intrat în firea ome nească luată şi de El,
dar îl şi eliberează de păcat, căci nu S -a lipit personal de păcat. A luat moartea firii pentru pă cat,
dar a biruit moartea pentru că nu Şi -a însuşit El însuşi păcatul; a făcut trupul Său mai tare chiar
decît moartea, pe care a suportat -o totuşi de bunăvoie. Nu putea s-o învingă altfel în însuşi trupul
Său, dacă nu o suporta. Trebuie să bei otrava, ca să arăţi că o poţi învinge. Dar a învins moartea
pentru că Cel ce a luat-o împreună cu trupul nu era simplu om schimbăcios, ci şi Dumnezeu cel
neschimbăcios. A învins schimbarea, trăind schimbarea. Nu schimbarea de la bine la rău, ci de la
viaţa în trup la moartea trupului şi la învierea lui. Neschimbabilitatea lui Dumnezeu nu e deci o
lipsă de viaţă, o apatie indiferentă. în El e o intensă viaţă, ca intensa iubire a tot ceea ce e bun.
1†6.c Dumnezeu iubeşte dreptatea nu din frica de nedreptate. Aceasta L-ar arăta iarăşi capabil
de schimbare. Acesta e sensul neschimbării lui Dumnezeu, nu cel al unei lipse de viaţă, cum
socoteşte mai nou teologia occidentală, punînd la îndoială ideea părinţilor bise riceşti despre
Dumnezeu cel nepătimitor.

umnezeucşicu ntulcatăluicşiccacatarec&udecătorcdretcşicdec irtutec

iuitor,c ac maic rtosc ăruitorc dec irtute.c ecic sec sunec căc iueştec
dretateac şic urăştec nedretateaccac
nulc cec ecdretc şic sntc rincire.c
arc acelaşic lucruc lc sunc dumnezeieştilec crituric şic desrec atăl:c
TRKI CUVINTE ÎMPOTRIVA ARIENILOR o 

retcestecomnulcşicaciuitcdretatea»c s.c1,c8
;cşi:c
rtaicectoţic

ceic cec iuescc ărădelegea»c s.c ,c7
;c şi:c  ueştec orţilecionuluic maic
multcdectcsălaşurilecluic aco »c s.c86,1
;cşi:cec aco caciuit,ciarcec
sauclacurt»c al.,c1,c
.c arcduăc saia,cglasulcomnuluicziceciarăşi:c
uc sntc omnulc celc cec iuescc dretateac şic urăscc răirilec nedrete»c
saia,c61,c8
.c
ecicsaucsăcnţeleagăcşiccu intelecaceleaccacacesteacccăcicşicaceleacs
aucscriscdesrechiulcluicumnezeuccsau,cnţelegndulecşicecacesteac
răuc cac ec acelea,c săc cugetec şic ec atălc schimăcios.c arc dacăc chiarc
numaicacauzicaceasta,ccndcocsuncalţii,cnucecărăcrimejdie,cinecestec
săcnţelegemc susaccăcumnezeuciueştecdretateacşicurăştecrăirilec
nedrete,c nuc cac oc alecarec ac uic srec amndouăc ărţilec şic cac oc
caacitatec entruc celec contrare,c nc sensulc căc ec aceeac ocalege,c iarc ec
aceastacnucocalege.căcicaceastacecroriuccelorccreate.cicncsensulccă,c
&udecătorciind,ceccelecdretecleciueştecşiclecmrăţişează,ciarcdeccelec
relec sec alăc dearte.c arc dretc urmarec inec estec ac cugetac şic desrec
hiulcluicumnezeu,ccăcaşaciueştecşicurăştecşicl.centruccăcaceeaşicec
ireachiului,ccumcecşicacatălui,cmăcarc căcarienii,ccacniştecori,cnuc
ădc nicic nţelesulc acestuic cu nt,c nicic alc altorac dinc dumnezeieştilec
crituri.căcicaliinduse,cdincricinacgndurilor,csauc maicinecziscac
aiurelilorc dinc inimac lor,c maic multc dec literelec dectc dec nţelesurilec
dumnezeieştilorc crituric şic rămnndc nesimţitoric lac acestea,c duăc
oiceiulclor,cnuc ădcnţelesulcliterelor.ciclundccacregulăcnecredinţaclor,c
răstălmăcescctoateccu intelecdumnezeieşticotri itcacesteia.cicrostescc
doarcacesteccu intecneiind,cdecaceea,c rednicicsăcaudăcaltce acdecât:c
ătăciţi,cneştiindccriturile,cnicicutereacluicumnezeu»c atei,c,c
1
.c arc dacăc stăruiescc nc aceasta,c sntc ăcuţic dec ruşine,c treuindc săc
audă:c aţic celec alec omului,c omului,c iarc celec alec luic umnezeu,c luic
umnezeu»c atei,c,c1
.c
 c
arceicmaicsunccăcsacscriscncilde:comnulcmacziditcnceutcalc
căilorcalecsrecatelecale»c ilde,c8,c†
.c arcncistolaccătrec rei,c

ostolulczice:căcândueccucatâtcmaicresuscdecâtcngerii,ccuccâtcac
moştenitc unc numec maic deoseitc decâtc ei»c  r.,c 1,
.c ic duăc uţin:c
entruc aceea,c raţic sinţi,c ărtaşic chemăriic cereşti,c cugetaţic lac

ostolulc şic
rhiereulc mărturisiriic oastre,c lac isus,c arec ac ostc
credinciosc eluic cec ac ăcutc ec l»c  r.,c †,c 1
.c arc nc ate:c
unoscutc decic săc ăc iec ouă,c tuturor,c casac luic srael,c căc omnc şic
ristoscacăcutcumnezeucecacestc isus,cecarec oicaţicrăstignit»c
ate,c,c†6
.c
ntorcndcacestecscrisecncsuscşicncjoscşicrătăcindcncri inţacnţelesuluic
lor,c aucdeduscdincacesteac căc u ntulc luic umnezeuc estec creaturăcşic
ăturăcşicunulcdincceicăcuţi.cicaşacamăgesccecceicărăcdecminte,cdndc
TRKI CUVINTE ÎMPOTRIVA ARIENILOR o 

cacretextcsuselecdecmaicsus,cşicsemănndcncloculcade ăratuluicnţelesc

otra ac erezieiclor.c ăcic dacăclarc ic cunoscutc ec acesta,cnarc icarătatc
necredinţacncomnulcsla ei,cnicicnarcicrăstălmăcitccelecinecscrise.c
acăcdecicnsuşinduşicecaţăccugetareacluicaiaa,cjudecăcncmodc
iudaic,c nesocotindc ceeac cec sac scris,c căc umnezeuc ec ac sălăşluic ec
ămnt,c săc nuc iac nc srijinc cu intelec aostolice,c căcic acestac nuc ec unc
oiceic alc iudeilor.c ic dacăc sauc amestecatc cuc maniheii,c negndc căc
u ntulc truc ac ăcut»,c cumc şic rezenţac uic nc tru,c săc nuc sec
sijineascăceccu intelecdincilde,ccăcicacesteacsntcstrăinecmaniheilor.c
arc dacăc entruc demnitateac dec crezarec lac carec ţinc şic entruc câştigulc
materialc ce1c auc dinc aceasta,c oindc săc arăc iuitoric aic credinţeic nuc
ndrăznesccsăcnegeccăcu ntulctrucacăcut»,cdeoarececaşacsacscris,c
darcnicicsăcnţeleagăcdretccelecscrise,cadmiţândc enireacntuitoruluic
nctru,cdecicdacăclecneagăcnţelesul,csăc negecşicatulccăcomnulcac
ăcutcom.căcicecnedemncsăcsecacăcmărturisireaccăcu ntulcacăcutc
tru,cdarcsăcsecereascăcdeccelecscrisecdesrec lcşicdecaceeacsăcstricec
nţelesulcacestora.c
 c
ecicsacscrisccăcacăcutccucatâtcmaicresuscdecâtcngerii».ccdec
treuinţăc săc cercetămc maic ntâic aceasta.c ăcic aşac cumc sec cu inec săc
acemccuc toatăcdumnezeiascaccritură,ctreuiecşicecnecesarcsăcluămc
exactcncconsiderarectimulcnccarecacgrăitc
ostolul,cersoanacşiclucrulc
desrec carec ac scris,c cac nuc cum ac celc cec citeşte,c neţinndc seamac dec
acestea,c sauc cugetândc lac altce a,c săc sec alec nc aarac nţelesuluic
ade ărat.c
ceastac ştiindoc şic eunuculcacelac iuitorc dec n ăţătură,c lac
rugatceciliczicând:cecrogc desreccinecgrăieştecrooroculcaceasta?c
esrec sinec sauc desrecaltcine a?»c ate,c 8,c†
.c lc sec temeac cac nuc
cum ac reerindc cu intelec lac altăc ersoană,c săc sec rătăceascăc dec lac
nţelesulccelcdret.c arcucenicii,c oindcsăcalectimulccelorcsuse,cauc
rugatcecomnulczicând:cunene,ccândc orcicacestea?ciccarec acic
semnulc eniriicale?»c atei,c,c†
.căcicauzindcdeclacntuitorulccelec
desrecsrşit,ceicauc oitcsăcalecşic remea,ccacniciceicsăcnucsecnşele,cdarc
şicecalţiicsăicoatăcn ăţa.c
lndcdeci,ciaucndretatcectesalonicieni,c
cecsecalau
cncericolcsăcrătăcească.c
ndc decic cine ac arec cunoştinţac dreatăc ac acestora,c arec şic
nţelegereac dreatăcşicsănătoasăcaccredinţei.carcdacăcnţelegecaltelc
reunac dinc acestea,c ndatăc cadec nc erezie.c nc ri inţac timuluic sauc
rătăcitc ceic dinc jurulc luic imeneuc şic
lexandru,c carec suneauc căc
n iereacsacăcutcdejac cim.,c1,c
.c arcuniicdintrecgalatenicamnauc
timul,ciuindctăiereac
mrejur.c arc nc ri inţac ersoaneic auc rătăcitc şic rătăcescc iudeiic ncăc
năcazi,ccndczicccăcsecsunecdesrec reunulcdincei:c atăcecioarac ac
 c
 c! 
c
  c 22†

a eacncntececşic acnaşteciucşic acchemacnumelecluicmanuel,ccarecsec

tălmăceşte:cucnoicestecumnezeu»c saia,c7,c1;catei,c1,c
;cşiccndc
auzind:crooroccnec acridicacnouăcumnezeu»c eut.,c18,c16
,csocotescc
căcsecsunecdesrec reunulcdintrecrooroci;ciarccndcaud:cacocoaiecsrec
junghierecacadus»c saia,c †,c7
,cnucn aţăcdeclacili,ccicsocotescccăc
aceastacseczicecdesrec saiacsaucdesrecaltulcoarecarecdintrecroorociic
carecaucost.c
c

ceastacăţindocşicduşmaniicluicristos,cauccăzutcncurtaclorcerezie.c
ăcic dacăc arc ic cunoscutc ersoanac şic lucrulc şic timulc celorc susec dec

ostol,c nuc arc ic reeritc lac dumnezeirec celec ri itoarec lac omenitate,c
ajungndcneuneşteclacattacnecredinţă.c
ceastacoatecsăcoc adăccine ac
dacăc arc nţelegec inec nceutulc celorc scrise.c ăcic zicec
ostolul:c ec
multec oric şic nc multec eluric orindc umnezeuc odinioarăc ărinţilorc
noştricrincrooroci,cnczilelecacesteacdincurmăcacgrăitcnouăcrinciul»c
 r.,c 1,c 1
.c
oi,c duăcuţinc zice:căcndc rinc inecnsuşic curăţireac
ăcatelorc noastre,c ac şezutc deac dreatac măririic ntruc celec nalte,c
ăcndueccucattcmaicresusc decngericcucctcacşicmoştenitcnumecmaic
deoseitcdectcei»c  r.,c1,c
.ceciccu ntulcaostoliccaminteştectimulc
nccarecacgrăitcumnezeucnouăcrinciul,ccndcsacsă rşitcşiccurăţireac
ăcatelor.carccndcacgrăitcnouăc rinciul?ciccndcsacăcutccurăţireac
ăcatelor?ciccndcacăcutcom,cdacăcnuclacsrşitulcroorocilor,cnczilelec
celec dec ec urmă?c arc istorisindc desrec iconomiac cuc ri irec lac noic şic
orindc desrec timurilec dinc urmă,c sunec nc chic irescc căc nicic nc
timurilecdecmaicnaintecnaclăsatcecoamenicărăcsăclecgrăiască,ccicleac
grăitclorcrincrooroci.ciciindcăcaucslujitcşicroorociicşiclicsacgrăitcşiclorc
rincngeri,cdarcac enitcşiciulccacsăcslujească,cacadauscncchicnecesar:c
ucattcmaicresuscdecngericăcndue»,c oindcsăcarateccăc ecctcec
deoseeştec iulc dec ro,c ec attc ac ostc maic resusc slujireac iuluic dec
slujireac roilor.c ecic deoseindc
ostolulc slujireac ceac nouăc dec ceac
eche,c ndrăzneştec săc scriec şic săc sunăc iudeilor:c uc attac ăcnduec
maic resusc dec ngeri».c ec aceeac nicic nac olositc comarati ulc maic
mare»c sauc maiccinstit»,c cac săc nuc socoteascăc cine ac căc
celac şicaceiac
sntcdecacelaşic neam;ccicmaicresus»ccacsăcacăccunoscutăcdeoseireac
iriiciuluicaţăcdecceleccreate.c
icdo adacaceastacoca emcdincdumnezeieştileccrituri.căcica idc
cntă:c aic unăc estec oc zic nc curţilec alec dectc mii»c s.c 8†,c 11
.c arc
olomonc zice:c uaţic n ăţăturăc şic nuc argintc şic cunoştinţăc maic multc
dectc aurulc cercat,c iindcăc nţeleciuneac ec maic resusc dectc ietrelec
reţioase»c ilde,c8,c111
.căciccumcnucsntcdecaltăciinţăcşicdeoseitec
duăc iinţăc nţeleciuneac şic ietrelec dinc ămnt?c ic cec nrudirec estec
ntreccurţileccereşticşiccaselecdececămnt?cauccecasemănarecestecntrec
celec remelnicecşicmuritoarecşicntreccelec eşnicecşicsirituale?c
ceastac
 c
 c! 
c
  c 224

acsusocşic saia:c

cesteaclecsunecomnulcamenilor:celorccec orcăzic
smetelecelecşic orcalegeccelecceclec oiesccucşic orcţineclegămntulc
eu,clec oicdaclorcnccasaceacşicntreczidurilecelecloccdecreţ,clec oicdac
unc numec eşnic,c maic resusc dec alc iilorc şic alc iicelor,c carec nuc ac
disărea»c saia,c 6,c,c
.c

stelc nuc ec nicic oc nrudirec ntrec iulc şic ngeri.c ic neiindc nicic oc
nrudire,cnucsacsuscmaicresus»cncnţelesccomarati ,ccicdistincti ,c
dincricinac deoseiriic iriicuicdecacacelora.cnsuşic
ostolul,c tlcuindc
cu ntulc maic resus»,c nu1c oloseştec nc altc nţelesc dectc nc acelac dec
deoseirecaciuluicdec celeccreate,czicândccăclceciu,ciarccelelaltecsntc
roae;cşiclccaciucşadeccuc atălcdeacdreatacui,ciarcelecstaucşicsntc
trimisecşicliturghisescc slujesc
.c
 c

cesteac iindc astelc scrisec elec nuc arată,c o,c arieni,c ec iulc cac iindc
creat,ccicmaic rtosccacaltulcdecâtcceleccreate;ccaciindcroriucalcatăluic
şicncsinulcui.carcşiccu ntulcscriscacicăcândue»cnucaratăccreatc
eciul,ccumc socotiţic oi.cacăcarcicsuscsimlucăcândue»cşicarcic
tăcut,carcica utc arieniicmoti cdecdisută.carcnuminducmaicnaintec
iu,crinctoatăcericoacacdo editccăclcestecaltulcdectcceleccreate.cic
dec aceeac nicic cu ntulc ăcândue»c nuc lac usc desărţit,c cic ac legatc
cu ntulcmaicresus»cdecăcândue».căcicarcicsocotitcdecrisoscacestc
cu ntcdacăcarcicştiutccă,czicândcdesreciulcade ăratcăcândue»,carc
suneccăcaceastacestecunaccuc acsecace.carcacsusccăcecmaicresus».c
ăcicelcnăscutcrămneccacatare,cchiarcdacăcacsusccine acdeclccăcac
ăcut».c entruc căc celec ăcute,c iindc creaturi,c nuc sec otc numic născute,c
decâtcdacă,cduăcaceea,cmărtăşindusecdeciulccelcnăscutcsecsunecşic
desreceleccăcsaucnăscut,cnucentrucireaclor,ccicentrucmărtăşireacdec
iulcrincuhul1†7.c
icaceastacocştieciarăşicdumnezeiascaccritură,csunndcdesreccelec
ăcute:coatecrintrnsulcsaucăcutcşicărăcdeclcnimiccnucsacăcut»c
oan,c1,c†
;cşi:coatecntrucnţeleciunecleaicăcut»c s.c1†,c
.chiarc
desreciiicnăscuţicsecsune:c csaucăcutcuicroicşateciicşictreiciice»c
o ,c1,c
;cşi:c arc
raamceracdecocsutăcdecaniccândcicsacăcutc saac,ciulc
lui»c ac,c1,c
.c arcoisecaczis:cecsec orcaceccui acii».c
acăcdeciciulcestecaltulcdecâtccelecăcute,cşicsingurclcacnăscutc
dinc iinţac atălui,c deşartăc estec srijinireac arienilorc ec cu ntulc
Ô
1†7. Cel născut prin excelenţă, deci din veci, rămîne ca atare, chiar dacă «Se face» în timp om.
De aceea s-a adăugat cuvîntul «mai presus». Dar cele fă cute, chiar dacă sînt unele din ele născute,
tot făcute rămîn. De aceea în citatele de mai jos se spune şi de fiii oamenilor «s -au făcut». Ei devin
propriu-zis «născuţi» numai dacă se împărtăşesc de «Unul născut» prin botez. Naşterea lor
naturală nu-i face mai puţin «făcuţi».
ăcândue».c
 c
 ct 
c
  c

ăcicchiarcdacă,cruşinaţicdecacestea,csec orcsiliciarăşicsăcsunăccăccelec

scrisec auc nţelesc comarati c şic celec comaratec sntc dec acelaşic neam,c
decic iulcestecdecireacngerilor,c orcicruşinaţicşicmaicmultccacuniiccec
susţincşic grăiescccelecalecluicalentincşicarocratcşicalecaltorceretici,c
dintrec carec unulc ac susc căc ngeriic sntc dec unc neamc cuc ristos,c iarc
arocrat,ccăcngeriicsntcăcătoriiclumii1†8.coatecdeclacaceiacn ăţnd,c
comarăcşicaceştiacecu ntulcluicumnezeuccucngerii.c
 c
arcsunndcacesteac orcicruşinaţicdecsalmistulccareczice:cinec ac
ic asemeneac omnuluic ntrec iiic oamenilor?»c s.c 88,c 7
;c şi:c inec ec
asemeneaccucinecntrecdumnezei,coamne?»c s.c8 ,c8
.căcale,cdacăc
orcsăcn eţe,ccăcnumaicntrecceicrecunoscuţiccaciindcdecacelaşicneamcsec
acccomaraţii,cşicnucntrecceicdecneamcdeoseit.cimenicnuc acasemănac
ec umnezeuc cuc omul1†9,c nicic ec omc cuc animalele,c nicic lemnelec cuc
ietrele,c dinc ricinac neasemănăriic irii.c ic umnezeuc estec ce ac ărăc
asemănare.cecaseamănăcuncomccucuncaltcom,cunclemnccucunclemn,coc
iatrăccucociatră.cicnuc acziceccine accndc oreştecdecacestea:cmaic
resus»,ccicsimlucmai»,csaucmaicmult»,csaucmaicmare».c osiceracmaic
rumoscdecâtcraţiicsăi,cşicahila,cmaicrumoasăcdecâtcia.c arcocsteacnuc
ecmaicresuscdecocaltăc stea,ccicmaicdegraăcunaccarecsecdeoseeştecnc
strălucirec cor.,c1 ,c 1
.carccândcsec oreştecdeccelecdeciricdeoseite,c
cândcseccomarăcuneleccucaltele,csecaratăcdeoseireacrincmaicresus»,c
cumcsacsuscdesrecnţeleciunecşicietre.c
ecic dacăc
ostolulcarc ic sus:c iulc ntrecec ec ngeric cuc attc maic
mult,csauceccucattcmaicmare»,caţicica utcmoti csăccomaraţiceciulccuc
ngerii.c arc zicândc căc ec maic resus»c şic attac sec deoseeştec câtc sec
deoseeştec iulc dec roi,c lc aratăc cac iindc altulc ec elc cec ac ntemeiatc
toate;c lc aratăc cac altulc decâtc toţic ceic creaţi.c arc iindc altulc şic dec altăc
iinţăcdecâtcireaccelorccreaţi,ccec comaraţiecşicasemănarecarcuteacic
ntreciinţacuicşicceleccreate?cicdacăcarccugetaccine acasemănător,cl
arc resingec a elc carec zice:c ăcic căruiac dintrec ngeric iac susc
reodată:ciulceuceşticu,cucastăziceamcnăscut»?c arcdecngeriic
ăictotcelczice:celccecacececngeriicăicduhuricşicecslujitoriicuicarăc
decoc»c  r.,c1,c ,c7
.c
 c
c roriuc celorc createc săc iec ăcute,c şic dec acesteac sunec căc sntc
ături.c arcdeciulcnucsuneccăcecătură,cniciccăcacostcăcut,cciccăcec
eterncşicmăratcşic csecadreseazăccacăcătorului,czicând:ccaunulcău,c
1†8.c Acestea erau doctrine panteiste, care confundau esenţa lumii cu dumnezeirea.
1†9.c Implicit se respinge meto da cunoaşterii lui Dumnezeu prin strictă anulogie.
umnezeule,cnc eaculc eacului»cşi:cacnceut,coamne,caicntemeiatc
 c
 ct 
c
  c

ămntulcşiccerurilecsntclucrulcminilorcale.c
cesteac orcieri,ciarcuc
rămi»c  r.,c1,c8,c1,c11
.cincacesteacarcuteac edeacşicei,cdacăcarc oi,c
căc altulc estec ăcătorulc şic altelec ăturile.c
celac estec umnezeu,c iarc
acesteacsntccreaturicăcutecdincceleccecnucsnt.căcicceeaccecsunecacumc
căcacesteac orcieri,cnucocsunecentruccăczidireacestecsrecieire,cciccac
săcaratecireaccelorcăcutecdincsrşitulclor.centruccăcceleccecotcieri,c
chiarcdacăcnuciercdinccauzacharuluiceluiccecleacăcutcecele,ctotuşics
aucăcutcdincceleccecnucsntcşicelecmărturisescccăcnaucostccnd a.c
ecaceea,cntrucâtcacesteacaucocastelcdecire,cdesreciulcsecsune:c
darcucrămi»,ccacsăcsecarateceternitateacui.căcicnea ndcutinţacsăc
iară,ccumcauccelecăcute,ccica ndcrămnereacdeacururi,cecstrăincuic
săc csecsunăccăcnuceracnaintecdecacecnaşte»;ccicicestecroriucsăciec
deacururicşicsăcrămnăcmreunăccucatăl.cicchiarcdacăcnarcicscrisc

ostolulcacesteacncistolaccătrec rei,carcicmiedicaţiccucade ăratc

săşicnchiuiecaşacce acdesrecu ntulcşicdecalteceistolecşicdectoatăc
critura.carcşiclcnsuşicacsuscnccelecdinaintecşicacarătatccăciulc
estecnăscutcdinciinţacatăluicşiccăcestecăcător,ciarcaceleacseccreeazăc
rincl;cşiccăclcestecstrălucireacşicu ntulcşichiulcşicnţeleciuneac
atălui,c iarc celec ăcutec stauc unde ac nc josulc reimiic şi c slujescc i,c
arătndc rinc aceastac căc iulc estec dec altăc irec şic maic resusc dec iinţac
celorcăcutecşicecmaic rtoscroriuciinţeicatăluicşicdecociinţăccucl.cec
aceeacşiciulcnsuşicnaczis:c atălceucestecmaicresusc xertco
cdec
ine»,ccacsăcnuccugeteccine acstrăincdecireac
celuia.cicacsuscmaic
mare»,cnucrinc reocmărimecoarecare,csaucrinctim,ccicentrucnaştereac
dinc l.c ăcic chiarc zicândc estec maic mare»c ac arătatciarăşicidentitateac
iinţei.c
LLX

ostolulc nsuşic nuc ac oitc săc asemenec iinţac u ntuluic cuc celec
create,c cândc ac sus:c uc atâtc maic resusc ăcânduec decâtc ngerii».c
entruccăclcestecărăcasemănare;cmaicinecziscecaltelcdecâtcele.căcic
ri indclac enireacnctrucacu ntuluicşiclaciconomiacsă ârşităcdecl,cac
oitc săc aratec căc nuc ec asemeneac celorc maic naintec dec l,c cic ec câtc ec
deoseeştecrincirecdecceic maicnaintectrimişicdecl,cecattacşicchiarc
maicmultcecmaicresuscharulcaduscdeclcslujiriicrincngeri.căcicdeclac
slujitoricseccercnumaicrodurile.carciuluicşictănuluicicestecroriuc
săc iertec şic datoriilec şic săc mutec ia1.c elec adausec dec
ostolc aratăc
deoseireaciuluicaţăcdecceleccreate,czicând:cecaceeactreuiecsăcluămc
140. Slujitorii culeg doar roadele prin munca lor. Fiul şi Stăpînul iartă şi greşelile celor ce nu
au muncit şi mută via în ţarina a ltora. Aşa a mutat Hristos via, din Israel cel după trup. El a sădit -
o într-un loc, El o poate transplanta în alt loc.
aminteccucattcmaicmultclaccelecauzite,ccacnuc
 c
 c! 
c
  .c ÿ 

cumva să alunecăm pe alături. Căci dacă s-a adeverit cuvîntul grăit

prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare a primit
dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, nesocotind o aşa de mare
mîntuire care, luînd început din propovăduirea eicde cătrecomnul,c
neac ostc adeverită de către cei ce au ascultato?»c  r.,c ,c 1†
.c arc
dacăciulca ostcunulcdintrecceiccreaţi,cn-a ostcmaicresuscdeceicşicnicic
edeasac neascultăriic nac ostc maic marec dinc ricinac ui.c ăcic nicic
slujireacngerilorc nuc aducea,c unuiac săucaltoracdinc ceic cec călcauclegeac
datăcrincei,cocedeasăcmaicmarecsauc maicmică.cicunaceraclegeacşic
unacedeasaccelorccecoccălcau.carcdeoarececu ntulcnucecdintrecceic
creaţi,c cic ec iulc atălui,c dec aceeac cuc ctc estec lc maic resus,c şic celec
să rşitecrinclcdecasemeneacmaicresuscşicmaicdeoseite,ccucattcşic
edeasacestecmaicgrea11.c
.c ăc ri eascăc decic harulc datc rinc iulc şic săc cunoascăc aşac cumc ec
mărturisit,crincate,ccăcecaltulcdecâtcceiccreaţicşiccăcsingurclcesteciulc
ade ăratcalcatălui;cşiccăcatălcestecncl.cegeacrincngericsacgrăitcşic
eac nacdesă rşitc ec nimeni,c căcic a eac ne oiec dec enireacu ântului,c
cumc ac susc a el.c arc enireac u ntuluic ac desă rşitc lucrulc
atălui11*.c
tuncicmărăţeacmoartea,cdeclac
damcnăclacoise,cdarc
enireacu ntuluicacdesiinţatcmoarteacşicnucmaicmurimctoţicnc
dam,c
cic ihc ristosc toţic sntemc ăcuţic ii1.c
tunci,c dec lac
damc năc lac
er$ea,csec esteaclegeacşicnumaicnc udeeaceraccunoscutcumnezeuc
s.c7,c
.c
cumcnctotcămntulcacieşitc estireacuicşictotcămntulcsac
umlutcdeccunoştinţacluicumnezeucşictoatecneamurilecăucostcn ăţatec
HI. Pedeapsa e mai mare pentru cei ce nu se alipesc Fiu lui, întrucît se lipsesc de un bun mai
mare: se lipsesc de calitatea de fii ai Tatălui prin har, pe care le -o aduce Fiul. Pe cînd călcarea
Legii date prin îngeri îi lăsa în acelaşi plan al «robilor» mai mult sau mai puţin distanţaţi de
Dumnezeu Fiul,1 în care Se află Tatăl, aci pierd odată cu Hristos şi pe Tatăl. Ei se lipsesc totodată
de înviere. E ceea ce se spune în landurile următoare.
141 a. în iconomia Lui, Dumnezeu a urmărit ridicarea oamenilor la treapta de fii ai Tatălui şi
de fraţi ai Fiului, după har, în unirea lor cu El arătîndu -se cea mai caldă iubire a Sfintei Treimi.
Această operă nu se putea duce la sfirşit decît prin înomenirea Fiului. îngerii, ca făpturi mai
apropiate de Dumnezeu, ne puţeau ridica cel mult prin împlinirea poruncilor trimis e nouă prin ei
la o apropiere mai mare de Dumnezeu, dar nu ne puteau face fii ai Tatălui, pentru că nici eiinu sînt
fii. Pe de altă parte noi fiind îmbrăcaţi în trupul devenit muritor, nu puteam scăpa de moartea
trupului decât prin Fiul lui Dumnezeu, Care, luînd trupul, nostru, i-a biruit moartea.
142. Prezenţa Logosului nu se împacă eu moartea, care e fără sens, căci, cum spune sfîntul
Maxim Mărturisitorul, toate au o raţiune, numai răul nu are o raţiune ca fundament al existenţei.
Răul e prin fire descompunere, destrămare, moarte, nefiinţă. Logosul e şi putere dătătoare de
viaţă, şi susţinere a vieţii. Filosofia elenă făcuse o legătură între raţiu ne şi existenţă. Dar pentru
creştinism Logosul active Persoană. Căci El e şi Cuvînt. Numai pentru persoană are un rost şi un
sens existenţa. Persoana justifică şi descoperă raţiunile lucrurilor. Pentru persoană lumea a fost
făcută cu un sens. Dar persoana umană nu e cea care creează lumea şi-i dă un sens. Numai o
Persoană supremă a putut crea lumea şi i -a putut da un sens pentru persoana umană. Dar când
omul se rupe de Dumnezeu sensul lui şi al lumii se întunecă. Numai Logosul creator îl poate
restitui, desfiinţînd moartea, care e cea mai mare întunecare a sensului lumii create.

deccătrecl.cicsacmlinitcacumcceeacce sacscris:coţic orcicn ăţaţic

 c
 c! 
c
  .c ÿ 

decumnezeu»c saia,c54, 1†;c oan,c6,c45).

tuncicceeaccecacarătatcerac
chic ti
.c
cumc ac arătatc
de ărulc nsuşi.c
ceastac oc arată,c duăc
aceea,c
ostolulcnsuşicncmodcmaic ădit,czicând:cucaceastacacăcutc
isuscchezaşulcunuicmaicuncegămnt»c  r.,c7,c
;cşiciarăşi:c
cumcac
să rşitc oc slujirec liturghie
c cuc attc maic deoseită,c cuc ritc estec
ijlocitorulcunuicmaicuncegămnt,ccarecsacrnduitcsrecăgăduinţec
maic nalte»c  r.,c 8,c 6
;c şi:c ăcic nimicc nac desă rşitc legea,c cic erac
regătirecsrecocmaicunăcnădejde»c  r.,c7,19
.ciciarăşiczice:creuiac
deciccacchiurileccelorcdincceruricsăcseccurăţeascăcdincacestea,ciarccelec
cereşticnseşi,ccucmaicnaltecjertecdecâtcacestea»c  r.,c9,c†
.cecsunec
decicşicacicşicnctoatăcistolacdesrecomnulccăcecmaicresus,ciindcdec
atc maic resusc şic altelc decâtc celec create.c ăcic ec maic resusc jertac
adusăcdecl,cecmaicresuscnădejdeacncl;clacel,căgăduinţeleccelecrinc
l;cnuccacunelec maicmaricnccomaraţieccuccelecmaicmici,cciccacaltelec
aţăcdecaltelecduăcire.centruccăcşicelccecleaciconomisitcecacesteacec
maicresuscdecceleccreate.c

#c
arcşicsusaccăcacăcutcchezaşcaratăcchezăşiacdatăcdeclcentruc
noi.c ăcicrecum,ciindcu ntul,cacăcutctru,ciarcatulcdecacecic
ăcut»clcatriuimctruuluic entruccăctruulcestecăcutcşiccreat
,caşacşic
aci,cacăcut»ccacsă1cluămcncalcdoileacnţeles,cnseamnăccăcacăcutc
om.cecicsăc cunoascăcceicdornicicdecsadăccă.ctreuiecsăcărăseascăcşic
aceastăc greşităc nţelegerec ac lor.c ăcic a elc nuc sunec căc sac ăcut»c
iinţacui,cştiinduceclciulcşicnţeleciuneacşicstrălucireacşichiulc
atălui,c cic reerăc exresiac sac ăcut»c lac slujireac egămntului,c rinc
carecmoarteaccecmărăţeacodinioarăcacostcdesiinţată.cecatcşicrinc
aceastac slujireac uic sac ăcutc suerioară.c entruc căc ceeac cec erac cuc
neutinţăclegiicciindcslaăcrinctruccacsă ârşitcumnezeu,ctrimiţândc
ec iulc ăuc ntruc asemănareac truuluic ăcatuluic şic entruc ăcatc ac
osnditcăcătuicnctru»c om.,c8,†
,cscoţândcdincelcăcatul,cdeccarcerac
roitc nencetat,c cac săc nuc rimeascăc cugetulc dumnezeiesc1†.c ăcic
ăcândcecdecaltăcartectruulccaailcdecu ntul,cneacăcutcecnoicsăc
14†.c Legea poate fi comparată cu raţiunea în ea însăşi. Ea e slabă în ea însăşi, din pri cina
pornirilor senzitive ale materiei, sporite prin păcat. Numai Persoana supremă, ca dătătoare a legii,
ca putere spirituală supremă, ca utilizatoare a raţiunii, o poate folosi spre întărirea trupului,
slăbind senzitivitatea păcătoasă din trup. Oricine poate folosi legile prezente în trup şi în materie,
şi în sens bun şi în sens rău. Sau le poate lăsa pe acestea cu totul pasive în faţa pornirilor
simţuaUtăţii, nefolosindu-se de voinţă spre a scoate trupul de sub puterea acestei simţualităţi. în
sens bun le poate folosi cu atît mai mult Dătătorul legilor , ca Stăpîn al lor, cînd asumă trupul în
care foloseşte legile spre eliberarea lui de păcatul scufundării prea mari în simţualitate.
144.c Logosul, sau Raţiunea supremă ca Persoană, Care a pus o lege în trup, venind însuşi în
trup, reîntăreşte legătura legii cu El în trup, sau face trupul supus Dătătorului legii, superior dar
nu contrar ei. Astfel Logosul e «mai presus» de lege, dar nu contrar

nucmaicumlămcduăctru,ccicduăuhc om.,c†,
1c

TREI CUVINTE ÎMPOTRIVA ARIENILOR 229

sicsăczicemcadeseori:coicnucsntemcnctru,ccicmcuh»c om.,c8, 9
;csi:c

*ac enitciulcluicumnezeucnclumeccacsăcjudececlumea,cciccacsăicrăs
cumerec ec toţic şic săc mntuiascâc lumeac rinc l»c oan,c †,17
.c ăcic
nainteclumeaceracjudecatăcrinclegeccac ino ată18,ciarcacumcăcrimitc
lc asurac ac judecatac şi,c murindc cuc truulc entruc toţi,c ac dăruitc
mntuireac tuturor1%.c
ceastac ăzndoc oanc ac strigat:c egeac rinc
oisecsacdat,ciarcharulcşic ade ărul,crinc isuscristos»c ioan,c1,c17
.c
arcecmaicresuscharulcdectclegeacşicade ărul,cdectcumra17.c
# c
ecicceeaccececmaicresus»,crecumcsaczis,cnucsecuteacmlinicrinc
altcine ac dectc rinc iul,c arec şadec deac dreatac atălui.c arc cec
nseamnăc aceastac dectc căc ec iuc ade ăratc şic căc dumnezeireac atăluic
estecaceeaşiccucdumnezeireaciului?căciciulcmărăţindcncmărăţiac
atăluic şadec ec acelaşic tronc cuc atăl,c şic iindc ăzutc nc dumnezeireac
atălui,cu ntulcestecumnezeu,cşiccelccec edececiulc edececatălc
oan,c 1,9
.c ic aşac estec unc singurc umnezeu.c ezndc deac dreatac
atălui,c nuc acec ec atălc deac stânga.c ic ceeac cec estec nc atălc deac
dreatacşicdeccinste,caceeacarecşiciul.cecaceeaczice:coatecdteclecarec
atăl,c alec elec snt»c . oan,c 16,1
.c ec aceeac deşic iulc şade,c deac
dreatacatălui,clc edecşic cecatălcdeacdreata,cmăcarccăcăcndu
ecomczice:căzutamcmaic naintececomnulcnainteaceacururea,c
căc ec deacdreatac ea,c cac săc nuc ăc clatin»c s,c 1 ,8
.cec aratăc şicnc
aceastac căc iulc estec ntruc atălc şic atălc ntruc iul.c atălc iindc lac
dreata,clăcdreatacestecşiciul.cicşezndciulclac dreata,catălcestec
ntruciul.c
arcngeriicslujesccurdndcşiccoornd18.carcdesreciulczice:cicsăc
sec nchinec uictoţic ngeriicluic umnezeu»c  r.,c 1,c 6
.c ic dndc ngeriic
legii, si prin aceasta o restabileşte ca formă de lucrare a Lui ca persoană, restabilind pute rea
spirituală a omului asupra trupului, fără desfiinţarea propriu zisă a legilor lui funda mentale, prin
comuniunea lui cu Logosul suprem ca persoană. Căci unde e Cuvîntul e şi Duhul, Care întăreşte
spiritual pe om.
145. 0 lege slăbită este o lege călcată, o lege căzută din puterea ei susţinătoare a exis tenţei
umane în autenticitatea ei şi în progresul ei spre desăvîrş ire şi spre viaţa nemuritoare. Dar
toemaţ aceasta aduce piericiunea şi moartea făpturii. încât chiar prin nesocoti rea ei, legea se
răzbună asupra vieţii omeneşti, judecând -o. Legea nepăzită, legea neţinută Ca o putere a vieţii
bine ormduite, aduce chiar prin aceasta descompunerea în viaţă.
;. 146. Luînd trupul nostru supus morţii, pentru că nesocotise legea, a primit Fiul însuşi judecata
legii. Dar învingînd moartea asumată prin puterea Duhului, a restabilit legea vie ţii în trupul Său
şi al nostru.
147.c Legea lui Moise era legea coborâtă la nivelul omului căzut. Era legea care legali za
comportarea omului la un nivel moral scăzut, mai mult formalist, ca să ştie că nu poate scăpa
totuşi de legea lui Dumnezeu şi de moarte. Harul ridică legea la nivelul omului ca re poate trăi
liber faţă de păcat şi poate scăpa de moartea veşnică.
148.c Urcă la Dumnezeu ca să primească poruncile şi coboară la oameni ca să li le aducă.
Aceasta trebuie să fie şi mişcarea noastră întîi spre Dumnezeu şi apoi spre oameni.

slujesc,c sun:c 
mc ostc trimisc lac tine»c şi:c omnulc ac oruncit».c arc
TREI CUVINTE ÎMPOTRIVA ARIENILOR 2†0

iul,c chiarc dacăc zicec nc chic omenesc:c 

mc ostc trimis»c şic inec cac săc
mlineascăc lucrulc atăluic şic săc slujească,c zicec totuşi,c cac elc cec ec
u ntulcşichiul:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c
1
,cşi:celccecăc edececinec edececatăl»cşi:catălccarecrămnec
ntrucine,clcmlineşteclucrurile»c oan,c1,c91
.căciclucrurilecceclec
edeccine acnchicsntchicrurilecatălui.c
cesteacsntcdeajunsccacsăc
ruşinezec ec ceic cec lutăc motri ac ade ărului.c arc dacă,c iindcăc sac
scris:c ăcânduec maicresus»,c nuc oiescc săc adăc căc ăcânduse»,c ec
suscdesreciulccăcacăcutc şicestecom,csaucsăcnţeleagăccăcsacăcutc
aceastac srec oc slujirec maic naltă,c cumc amc arătat,c cic socotescc căc rinc
exresiacaceastacsacsuscdesrecu ntulccăceccreat,csăcasculteciarăşic
ecscurtcacestea,ciindcăcaucuitatccelecsuse.c
?


acăciulcestecdintrecngeri,cărctreuicsăcsecnţeleagăclacelcdesreclc
şi desrec eic termenulc ăcânduse»c şic săc nuc sec adăc nicic oc deoseirec
ntreceicduăcire.carciicacestccazcsntcşiceiciiccumcesteclcngercşicşedc
toţic ndeoştecdeacdreatacatălui,csaucstăcşiciulccuctoţiccacuncduhc
slujitor,ctrimisclacslujirecşiclcasemeneacacelora.carca elcdeoseeştec
eciulcdec celeccreateczicând:căruiacdintrecngericiacsusc reodatăc
iulceuceşticu?»c  r.,c1,c
.cic
cestaccreeazăccerulcşicămntul,ciarc
aceiacsntccreaţicdecl.ciclcşadeccucatăl,ciarceicstaucdecaţăcslujind 19.c
uicnuicesteciarăşic ăditccăcnucdesreciinţaciuluicacsuscăcându
e»,ccicdesrecslujireacsă rşităcrincl?căcicrecum,ciindcu ntul,c
acăcutctru,caşa,căcânduecom,cacăcutccucatâtcmaicresuscncslujirec
slujiriic să rşitec rinc ngeri,c cuc câtc ec deoseeştec iulc dec roic şic
reatorulc dec celec create.c ecic săc ncetezec săc nţeleagăc exresiac
ăcândue»c cac reerindusec lac iinţac iului.c ăcic nuc ec dintrec celec
create.cicsăcnţeleagăccăcexresiacăcândiise»csecreerăclacslujireacşic
laccohomiacmlinităcdecl.c arccumcs*acăcutcmaicresuscncslujire,c
iindcmaicresuscncirecdecâtccelec create,cocaratăccelecsusecnaintec şi
socotescc căc şic aceastac i,c acec dec ruşinec ec ei.c arc dec sec motri esc,c
aceastac coresundec cuc ndrăznealac lorc nesocotităc dec ac sec motri ic
acestorac şic dec ac ounec acestorac celec susec desrec atălc nsuşi,c
neotolindusec căc săşic oreascăc limac dec lac ele,c sauc cac şă ştiec hc cec
adâncc dec neuniec auc căzut.c ăcic sac scris:c ăec miec umnezeuc
sryinitorcşiclocaşcdecscăare,ccacsăcmăcmntuieşţicecmine»c s.c†,c
;c
şiciarăşi:căcutuacomnulcloccdecscăarecceluicsărac»c s.c9,1
;cdarc
şi alteccacacesteacsecaflă ncdumnezeieştileccrituriicacăczicccacacesteac
149. Tatăl şi Fiul «şed»- pe tron; îngerii «stau de faţă» (în picioare) slujind. Stăpînul şa de,
slujitorul stă în picioare în faţa Stăpînului, gata să plece îndată la lucrul l a care e trimis.

s-au spus despre Fiul, ceea ce este poate şicmai adevărat, să ştie că
sfinţii îl roagă să le fie ajutor şi loc de scăpare, ca pe
nulcce nuceste
creat. Deci săcnţeleagăcşiccu intelecăcndue»cşicacăcut»cşicac

º 

 
 


 

zidit», ca reerindusec lac enireac uic nc trup. ăcic atuncic ac ăcutc
ajutorcşiclocaşcdecscăare,ccndcacridicatcnctruulcuiceclemncăcatelec
noastrecşicaczis:ceniţiclacinectoţi ceicosteniţicşicmo ăraţicşic ăc oic
odihnicec oi»c atei,c11,c8
.c
# c
arc dacăc declarăc căc celec susec sauc zisc desrec atăl,c iindcăc şic
desreclcsacscris:căcecaci»c săcii»
cşicacăcut»,coarec orcmergec
cucndrăznealacaşacdecdeartecnctcsăcsunăccăcumnezeucnsuşicestec
ăcut»?cesigurc orcndrăznicşicaceasta,ccumccugetăcuneleccacacesteac
desrec u ntulc ui.c ăcic oinţac dec consec enţăc ic ducec săc cugetec şic
desrecatălcceleccecşiclecnchiuiecdesreciul.carcsăcnucsecntâmlec
reunuiacdintreccredincioşicnicicmăcarcsăccugeteclacaşacce a.căcicnicic
iulcnucestecdintrecceleccreate,cnicicceeaccecsacscriscşicsacsuscaci:căc
ecaci»cşicacăcut»cnucnseamnăcsăcecacicncendcsăcexişti,ccicaratăc
ajutorulc carec ac ăcutc lc celorc cecauc treuinţă.c ăcic umnezeuc estec
urureac şi acelaşi.c arc oameniic sauc ăcutcduăc aceea,crinc u ntul,c
cândcnsuşicatălcac oit.cicumnezeucestecne ăzutcşicnearoiatccelorc
createcşicmaicalescoamenilorcdececămnt.carccândcoameniicslăindclc
roagă,ccândcrigoniţi,caucne oiecdecajutor,ccândcnedretăţiţicaleargăclac
l,catuncicelcne ăzut,cdinciuirecdecoameni,cecaratăcrincineacereac
uiceccarecoc să rşeştecrinciulcăucşicntrucl.căcduăctreuinţac
iecăruiac sec acc arătărilec uic dumnezeieşti;c ec acec celorc slaic tărie,c
celorc rigoniţic scăarec şic celorc nedretăţiţi,c locc dec mntuire.c ăcic
tuturorclecsune:cncăc orindctu,cţiczic:ciatăcsntcdecaţă»c saia,c 8,c9
.c
ecic ceeac cec i sec acec iecăruiac srec ajutorc rinc iul,c aceastac sunec
iecarec căc i sec acec umnezeu.c iindcăc şic ajutorc c sec acec umnezeuc
nsuşicrinciul.c

ceastacocştiecşicoişnuinţacoamenilor;cşicaceastacocmărturiseştecie
carecşicocsunecduăccu iinţă.c
deseoriclec inecoamenilorcajutorcşicdeclac
oameni.c
nulc inec nc ajutorc altuiac carec ec nedretăţitc cac
raamc luic
ot.c
ltulcdeschideccasacceluicrigonit,ccac
diaciilorcroorocilorc c
egi,c18,c
.c
ltulcodihneştececuncstrăin,ccacotcecngeric ac,c19,c†
.c

ltulc dăc celec dec treuinţăc celorc cec cer,c cac o c o ,c 9,1 16
.c ecic
recumciecarecdincceiccecaucostcajutaţicdecalţii,ccândczice:cutarecmics
acăcutcmiecajutor»,csau:c«Mi sacăcutcscăarecşicrincaceastacdăruitor»,c
zicndcacesteacnucindicăcnceutulcaceriicaceloracsaucalciinţeiccelorccec
leaucăcutcine,ccic ineacereacăcutăclorcdeccătrecaceia,caşaccândczicc
sinţiiccătrecumnezeu:c
2†2 l ,c


 c ,c
c

acăcut»cşicăcecaci»cnucindicăc reuncnceutcalcaceriicui.c ăcic

umnezeuc ec ărăc dec nceutc şic nuc ec ăcut,c cic mntuireac ăcutăc dec lc
oamenilor.c
#c

stelcnţelegndusecaceasta,curmeazăccăcşicdesreciulctreuiecsăc
nţelegemc acelaşic lucruc oric dec câtec oric sec sunec ac ăcut»c şic săc ec
acă»,c cac şic susac ăcânduec maic resusc dec ngeri».c
uzindulec
acesteac nuc treuiec săc cugetămc căc sec roducec reunc nceutc alc
u ntului,c nicic săc nic nchiuim,c ec temeiulc acestora,c creat.c ic
treuiecsăccugetămclacslujirecşiclacieonmie,cncsensulccăcacăcutcom,c
cândc auzimc aceastăc susăc ac luic a el.c ăcic cândc u ntulc ac ăcutc
trucşicacsălăşluitcntrucnoic oan,c1,c1
,cac enitccacsăcslujeascăcşicsăc
dăruiascăctuturorcmntuirea;cdecicatuncicacăcutcnouăcmntuire,cnic
acăcutc iaţă,cnicacăcutcisăşire.c
tunciciconomiacceacentrucnoicsac
ăcutc maic resusc cacacngerilorc şic sac ăcutc calec şicn iere.c icrecumc
cu ntul:c ăec miec umnezeuc srijinitor»c nuc nseamnăc acereac
iinţeicluicumnezeucnsuşi,ccâciuireacuicdecoameniccumcsacsusc,c
aşac şic acum,c sunnduse:c ăcânduec maicresusc dec ngeri»,c şic ac
ăcut»cşiccucattcacăcutc isuscuncchezaşcmaicun»,cnuc nseamnăccăc
nsăşicireacluicumnezeucsaccreat,csăcnucie!,ccicineacereacăcutăccuc
noic rinc ntruareac ui,c chiarc dacăc ereticiic rămnc nerecunoscătoric şic
iuitoricdecsadă.c
c

CUVÎNTUL AL DOILEA ÎMPOTRIVA

ARIENILOR
(PG. 26, 1†9-†22)
c
c
c
c
c
c
c
uc seramc căc celorc cec ăţărescc neuniac luic
riec lec orc ajungec
do ezilecade ăruluicnăţişatecnccu ntulcdecmaicnaintecşicsec orcoric
şicsec orc ntoarcecdeclaccelecrăuccugetatecşicgrăitecdesrecntuitorul.c
arcnucştiucdeccecnucseclasăcndulecaţicnicicaşa,cci,ccacorciicşicciniiccec
sectă ălesccnc ărsăturilecşicncnoroiulclor,cşicnăscocesccşic maicmultec
argumentec alec necredinţei.c enţelegndc nicic scrisac dinc ro ere:c
omnulcmacziditcnceutcalccăilorcalecsreclucrurilecale»c ilde,c8,c

,cnicicsusac
ostolului;credinciosciindceluiccecacăcutcecl»c
 r.,c†,c
,csecmotri esc,csunndccăciulcluicumnezeucestecăturăc
şic creatură.c earc ic ostc dec ajunsc dinc celec susec naintec sărşic deac
seama,cdincnsăşicmărturiac
de ărului,ccăciulcnucestecdincceleccecnuc
snt,cnicicdincceleccreate.căciciindcumnezeu,cnucoatecicătură,cnicic
nucecngăduitcsăcsecsunăccăceccreatură.ciindcăcecroriuccreaturilorcşic
ăturilorcsăclicsecsunăccăcsntcdincceleccecnucsntc dincnimic
cşiccăcnuc
eraucnaintecdecacsecnaşte».c
ecic iindcă,c arcăc temndusec săc sec desartăc dec născocireac dec
mituri,c şic iauc cac alsec temeiuric suselec dec maic naintec alec
dumnnezeieştilorccrituri,ccarecinecsaucscris,cdarcsntcrăstălmăcitec
cuc icleniecdecei,csăcreluămciarăşicnţelesulccelorcmaicnaintecsuseccac
săcntărimcsuleteleccredincioşilor,ciarceceicsăicarătămcdinciecarecdinc
acesteaccăcnuccunoscccreştinismul.căcicdacăclarciccunoscut,cnucsarcic
ncuiatcncnecredinţaciudeilor,cci,ccercetând,carcicn ăţatccăcacnceutc
eracu ntulcşicu ntulceraclacumnezeucşicumnezeuceracu ntul»c
oan,c1,c1
;ciarccndcacine oitcatălccacnsuşicu ntulcsăcecacăctru,c
atuncicsacsuscncmodccu enitcdesreclcdeccătrec oan:cu ntulctruc
acăcut»c oan,c1,c1
,ciarcdec cătrecetru:c ac ăcutcec lc omnc şic
ristos»c c etru,c †,1
;c iarc rinc olomon,c dec cătrec omnulc nsuşi:c
omnulcmacziditcecminecnceutcalc căilorcalecsreclucrurilecale»c
ilde,c8,c
;ciarcdeccătreca el:cucattcmaicresuscăcânduecdecâtc
ngerii»c  r.,c1,c
;cşiciarăşi:cacdeşertatcecine,cchicdecroclund»c
ili.,c,c7
;cşiciarăşi:ceci,craţicsinţicărtaşicaicchemăriiccereşti,csăc
c

cunoaşteţic ec rimisulc
ostolul
c şic
rhiereulc mărturisiriic noastrec
isus,carececcredinciosceluiccecacăcutcecl»c  r.,c†,c1
.c
oatecacesteacsusecaucacelaşicnţelescnccarecseccurindecdreatac
noastrăccredinţăcşiccarecaratăcdumnezeireacu ntuluicşiccelecsusecnc
chicomenesccdesrecl,centrucatulcdecacecicăcutclcşiciulcomului.c
ic deşic acesteac sntcdec ajunsc cacdo ezic motri ac lorc totuşi,c deoarecec
nenţelegndcsusac
ostoluluicccacsăcamintesccnticdeceaccsocotesccec
iulcluicumnezeucntrecături,centruccăcsacscris:credinciosciindc
eluic cec ac ăcutc ec l»,c amc crezutc căc ec dec treuinţăc săic ruşinămc
iarăşic iindcăcsuncacestea,crecumcamcăcutcşicnccelecsusecnainte,c
ornindcdeclacairmareaclor.c
c
acăcdecicnuceciu,csăc csecsunăcăturăcşicsăc csecatriuiecşicuic
toatec celec alec ăturilor.c ic săc nuc sec maic sunăc căc ec iulc unicc şic
u ntulcşicnţeleciunea.cicumnezeucnsuşicsăcnucecmaicnumeascăc
ată,c cic numaic ăcătorc şic reatorc alc celorc ăcutec dec l.c ic săc sec
socoteascăczidireacchicşicecetecac oiiccreatoarecacui.c arcl,cotri itc
socotinţeiclor,csăcnucsecmaicconsidereccaca ndcirecnăscătoare,ccacsăciec
dinciinţacuicu ntul,cnţeleciuneacşicestectotcunchi1.căcicdacăc
nuceciu,cnucecnicichi.c arcneiindciu,ccumcsuneţiccăcumnezeucestec
reator,c dacăc toatec celec ăcutec sec acc rinc u ntulc şic ntruc
nţeleciunec şic ărăc
cestac nuc sarc uteac acec ce ac şi,c dacă,c chiarc şic
duăc oi,cărăclcnucarecntrucinecşicrincinecsăcacăctoate?c arcdacăc
iinţacdumnezeiascăcnuce,cduăc oi,croditoare,ccicustie,ccacocluminăccec
nucluminează,ccacunciz orcuscat,ccumcnuc ăcruşinaţicsăcsuneţiccăcarecoc
lucrarec energie
ccreatoare?cicdesiinţândcceeaccececduăcire,ccumcnuc
1.cDacă nu e un Fiu, ea chip al lui Dumnezeu Tatăl prin care se aduce la existenţă crea-
ţiunea, creaţiunea iese direct din dumnezeu ca chip al lui. în acest caz creaţiunea e o ema-
naţie din dumnezeu în sens panteist. Aşa-zisul dumnezeu în acest caz e o esenţă, din care
iese fără vdia ei lumea. Totul e supus în acest caz unei fatalităţi oarbe, fără sens.
Numai distincţia între un Fiu care e din fiinţa lui Dumnezeu, ca Tată, şi între o lume creată
prin voinţa lui Dumnezeu, evită panteismul, salvîndu -se transcendenţa lui Dumnezeu de o lume
neidentificată cu El şi nesupusă exclusiv unor legi involuntare. Numai în acestc caz lumea e creată
prin voinţa lui Dumnezeu, fiind deosebită de fiinţa Lui; şi dacă e creatăc prin voinţă, e creată şi
prin cugetare, căei voinţa liberă nu lucrează fără cugetare şi fără un scop. Dacă Dumnezeu nu e un
Tată care are un Fiu, El n-are o viaţă personală. Căci un dumnezeu moriopersonal, fiind lipsit de o
viaţă personală întreţinută de o comuniune interpersonală, nu e propriu zis un Dumnezeu
personal. El e mai degrabă o esenţă din care lumea iese fără voia Lui. De aceea un dumnezeu
monopersonal nu poate avea o voinţă şi o simţire iubitoare şi deci o cugetare liberă. El nu -are în
acest caz o conştiinţă de sine, prin care îşi vede chipul său; nu are propriu zis o sine. Numai un
Dumnezeu cunos-cîndu-Se pe Sine în chipul Său vede bogăţia Sa şi poate cugeta şi avea o lume
conformă ei.
2.cNu poate avea o lucrare operînd ceva în extern dacă nu e roditor prin fiinţă. Omul
poate lucra asupra unei lumi exterioare, pentru că e roditor şi prin fiinţa lui. Dar pînă la un
punct şi lumea ţine de el, îl completează pe el. Totuşi e o deosebire şi la el între ceea ce

ăcruşinaţic oindcsăcreeraţicceeaccececduăc oinţă?c

c

ăcicdacăceccelecdincaarăcşiccarecnucaucostcmaicnainte,c oindcsăcie,clec

creeazăcşicecacecăcătorcalclor,ctreuiecsocotitccăceccucmultcmaicnaintec
atăc alc eluic născutc dinc iinţac ui.c ăcic dacăc recunoaşteţic luic
umnezeuc oinţac reeritoarec lac celec cec ncăc nuc snt,c entruc cec nuc
recunoaşteţicluicumnezeucceeaccececmaicresuscdec oinţacui?†c arcmaic
resuscdec oinţăc estecdecacicumnezeucrincire,catăcalcu ntuluic
ău.c
acăc decic ceeac cec ec maic nainte,c carec estec duăc ire,c nac existat,c
duăc neuniaclor,ccumcarcuteacsăcsecacăcceeaccececduăcaceea,ccarec
estecduăc oinţă?c arcmaicnaintecestecu ntulcşicdeaiacncalcdoileac
rnd,c creaţiunea.c ecic existăc u ntul,c chiarc dacăc necredincioşiic
ndrăznesccsăcsunăcmultecmotri ă.căcicrinclcsacăcutczidirea.cic
ec ăditccăcumnezeuc iindcăcătorcarecşicecu ntulccreatorcnucdinc
aară,c cic roriuc ui .c ecic sunemc dinc nouc acelaşic lucru:c dacăc arec
oinţăcşic oinţaceccreatoarecşicajungec oinţacuicsrecntemeiereaccelorc
cec lec creează,c iarc u ntulc uic estec ăcătorc şic reator,c nuc ncaec
ndoialăc căc lc estec oinţac iec ac atăluic şic lucrareac uic oluntarăc şic
u ntulc uic ade ărat,c ntruc arec dăc iinţăc tuturorc şic lec crmuieştec
cumc sec cu ine.c ăcic nimenic nuc sec ac ndoic căc
rmonizatorulc existăc
nainteac armonieic şic ac celorc armonizate.c ic e,c cumc amc susc nainte,c
entrucumnezeucunclucrucosteriorcaccrea,caţăcdecacnaşte.căciciulc
estec nc modc roriuc şic ade ăratc dinc aceac ericităc şic eternc existentăc
iinţă.c arcceleccecsntcdinc oinţaceicsecconstituiecdincaarăcşicsntccreatec

naşte şi ceea ce face omul. Ceea ce face e mai mult opera voinţei, decît ceea ce naşte. La animale
nu e nici naşterea, nici mişcarea între lucruri cu efectele ei, opera voinţei. Ele sînt mai
identificate cu natura. Dar la om relaţiile interpersonale au ca premize naşterile, deci unitatea de
natură; aşa e şi la Dumnezeu.
†.c înainte de a voi cineva ceva, el este.
4.c Iată pentru ce sfîntul Atanasie a insistat să considere pe Fiul «născut din fiinţa Tată lui», în
formularea Sinodului II ecumenic această expresie s-a înlocuit cu cea «de o fiinţă cu Tatăl»,
pentru a nu şe înţelege fiinţa ca născând prin sine. Dar sfîntul Atanasie nu a văzut fiinţa ca
născând prin sine, ci pe Tatăl născând pe Fiul din fiinţa Sa.
5.c Cuvîntul e forţa intrinsecă a celui ce vrea să facă ceva, e putinţa gîndirii a ceea ce vrea să
facă. Iar cineva care gîndeşte la ceva stă într -un fel oarecare de vorbă cu sine. La Dumnezeu, acest
Şine cu care stă El de vorbă nu este numai un Sine, ci un fel de altul, un alt Sine. Dumnezeu fiind
Unul, nu e totuşi într-o singularitate absolută. E un Unul care nil e lipsit de iubire, ceea ce implică
o comuniune.c .
6.c Voinţa prin care cineva face ceva e anterioară actului făcător. Iar voinţa oricărei fiinţe
dotate cu spirit implică.gîndirea, sau e şi gîndire. Pe de altă parte voinţa nu e f ără conştiinţa celui
ce voieşte. Voinţa lui Dumnezeu nu e anterioară existenţei Lui. El nu poate voi să existe înainte de
a -fi. în acest caz El n-ar putea dispune de voinţa Lui. Dar nici existenţa Lui nu e anterioară
voinţei Lui. El «este» din veci fiinţă care voieşte. Dacă existenţei noastre îi premerge voinţa altuia,
care este anterior nouă şi în ultimă instanţă e voinţa Existenţei supreme, acelei existenţe nu -i
premerge voinţa altcuiva. Nu se poate merge aşa la infinit. Temeiul ultim a tot ce există es te o
existenţă care e în acelaşi timp şi o voinţă. Desigur e o taină de neînţeles, o existenţă care nu
există fără voinţa altei existenţe, ci a cărei existenţă e una cu voinţa proprie.
Dar nu se poate explica o existenţă supremă fără o voinţă, nici o voinţă supremă fără o
existenţă care o implică. în felul acesta însuşi faptul că există o lume implică o existenţă
c

rincnăscutulcroriucdincea6.c

c
ecicu ntul,carătndcmareacasurditatecaccelorccecsunccăcomnulc
nuceciulcluicumnezeu,ccicătură,cecnecesarcsăcmărturisimccăclcestec
iul.c arcdacăcesteciul,crecumcşiceste,cşiciulcecmărturiseşteccăcnucec
dinc aară,c cic dinc elc cec naşte,c săc nuc sec maic certe,c recumc amc susc
nainte,c entruc cu inte,c chiarc dacăc sinţiic olosescc entruc u ntulc
exresiac ac ăcut»,c nc locc dec ac născut».c ăcic cu ntulc estec
indierent,cnăccecsecmărturiseştecirea.căcicnucdesiinţeazăccu intelec
irea,ccicmaicdegraăcireacreaceccu intelecatrăgnduleclacea.căcicnuc
sntc cu intelec nainteac irilor,c cic irilec sntc rimelec şi,c duăc ele,c
cu intele.c ec aceeac cndc iinţac estec creaturăc sauc ătură,c exresiac ac
ăcut»cşicsacăcut»cşicaczidit»csecoloseştecncsensulceicroriu,cindicândc
ătura.carccândcireacecătcsauciu,catunciclacăcut»cşicsacăcut»cşicl
aczidit»cnucsecmaicoloseştecncsenscroriu,cnicicnucindicăcocătură,cdeşic
ncloccdeclacnăscut»cecolosit,cărăcdeoseire,cexresiaclacăcut».c
stelc
decmultecoricărinţiicnumescceciiicnăscuţicdinceicroiiclor,cărăcsăcnegec
identitateacirii.cicecroiicroriicicnumesc,ccucună oinţăcii,cărăcsăc
ascundăcorigineacdondiriiclor.cărinţiicnumescceciiiclorcroicentruc
autoritateaccecocaucasuracacelora,cşicecroicii,cdincună oinţăcaţăcdec
ei.c araclc numeac ec
raamc domn,c deşic nuc eracroaa,ccic soţiaclui.c ic

ostolulcacunitccucilimoncecroulcnisim,ccştigatcdecelccacecuncrate.c

arcatşea,cdeşiceracmamă,cnumeaceciulceicro,csunndctatălui:cec
roulctău,colomon»c
cegi,c1,c19
.cacel,crooroculcatan,cintrndclac
a id,ciacsusccacşicaceea:cecolomon,croulctău»c iid.,c
.cuclecerac
greucsălcnumeascăceciu,cro.c
celac auzindcaceastaccunoşteacireacşic
aceştia,csunndcaşa,cnucignorauccăceraciucade ărat.ciccereauccacelcsăc
iecmoştenitorcalctatălui,cchiarcdacăclcnumeaucro,ccăciceracrincireciuc
alcluica id.c
c
%cedcrecum,cdtindulecacestea,clecnţelegemccumctreuie,cşicauzindcec
olomoncnumitcro,cnu1csocotincdecatcro,cdciucade ăratcşicduăcire,c
lacelccugetămcşicdesrecntuitorul,ccugetândccăcsinţiiclcnţelegccaciuc
ade ăratcşiccaciindcrincirecu ântulccândczic:credindosciindceluic
cecacăcutcecl»c  r.,c†,c
;csaucdndclcnsuşiczice:comnulcacziditc
ecine»c nţ.cir.,c,c8
cşiccelecasemenea.căcnucnegecdedc reuniic reoc
nsuşitec cec oc arec lc dec lac atăl.c ic cac şic desrec olomonc şic a idc săc
cugetecdretcşicdesrecatălcşicdesreciul.ciindcă,cdacăcauzindcdesrec
olomonccăcecro,clcmărturisescctotuşiciu,ccumcnucsarcierdeccucdretc
c
supremă care o voieşte. însăşi existenţa lumii fără o voinţă care o prevede ar fi de altfel o taină de
neexplicat. Atît faptul lui «este» în general e o taină, cît şi faptul lui «este» împreună cu voinţa
concomitentă e o taină de neexplicat. Dar faptul din urmă e mai uşor de admis pentru cugetare,
284 l
c


 cc
c

decît cel al unei existenţe pur şi simplu fără o voinţă concomi tentă pe o treaptă supremă şi
anterioară unei lumi supuse legilor.

cuvînt, nepăstrînd acelaşi înţeles cînd e vorba de Domnul? Cum nu s-

ar pierde, cînd, auzind că e Fiu, Cuvînt şi înţelepciune, se forţează să
răstălmăcească şi să tăgăduiască naşterea cea după fire şicadevărată a
iuluicdincTatăl, iar dnd audcexpresia cu înţeles de făptură, se grăbesc
îndată săc socotescăc ec iulc rinc fire făptură şic tăgăduiesc ec
u ntul,c deşic otc rinc atulc căc ac ăcutc om,c să reerec toatec acestec
exresiiclacomenitateacui?cumcnucsecaratăcdedccac rednicicdecsdrăcnc
aţac omnuluica ndcnc eic douăc măsuri,c saucnţelegndc cumc sec cu inec
numireacdecrocalicatăcluicolomon,cdarchulinducrinceacecomnul?c
ădc consimtc căc olomonc ec roc rinc simţire,c darc exresiac elc cec ac
ăcut»c reerităclac omnulc oc socotescc cac marec srijincentrucereziac lor.c
arcşicacestcsrijinclecestectrestiecuşorcdec"rânt.cădcsec orcosndicndatăc
dec orc riceec modulc dec orirec alc criturilor.c entruc căc recumc
olomoncestecnumitcro,c deşiceciu,clacel,ccacsăcreluămccelecsusecmaic
nainte,cdeşicărinţiicecceic odrăsliţicdinceicicnumescc creaţicşiczidiţicşic
ăcuţi,c totuşic nuc tăgăduiesc căc eic lec sntc iicduăc ire.c
stelc zechia,c
cumcsacscrisclac saia,csuneacrugnduse:centruccăcdincziuacdecazic oic
acec runcic carec orc estic dretateac a,c oamnec alc mntuiriic mele»c
saia,c†8,19
.clcacsusc oicace».carcrooroculcncaceeaşiccartecşicncaltc
locczice;ciciiictăiccec orcieşicdinctine»c saia,c†9,c7;c cegi,c,18
.cedc
ncloccdecacnaşte»cacsusc oicace»cşicceicnăscuţicdinceicziceccăcsntcăcuţi.c
icnuctăgăduieştecdne accăccu ntulcsecreerăclacceicnăscuţicrincire.c
arc acnăsdndcecain,cacsus:c
mcdoânditcomcrincumnezeu»c
ac,c,1
.cecicncloccdecamcnăscut»cacziscşiceacamcdondit».cic ăzndc
nticnaşterea,cacsus:camcdondit».cicnuc acsocoticcine acdincridnac
cu ntuluicamcdondit»,ccăceaclaccumăratcecaincdincaarăcşicnuclac
născutcdincea.c
arcatriarhulc aco ,caczisc uic si:c
cumcdedcceicdoiciicaictăi,căcuţic
ţiecncgit,cnaintecdecac eniceuclactinecncgit,csntcaicmei,craimcşic
ânase»c ac,c8,c
.c arccrituraczicecdesrec o :c csaucăcutcluicşatec
iicşictreiciice»c o ,c1,
.cicoisecacsuscncege:cecsec orcacecţiecii»cşic
ecsec acaceciu».c
c
atăcdeciciarăşiccumcaucnumitcecceicnăscuţi,căcuţi,cştiindccăcodatăccec
sntcmărturisiţicii,cchiarcdacăcsuneccine accăcsaucăcut»,ciamcdon
dit»,c iamc ăcut»,c aceastac nuic schimă.c ădc ireac şic ade ărulc atragc
cugetareac lac ceeac cec ec roriuc lor.c ec aceeac cuc ceic cec discutăc dacăc
omnulceccreaturăcsaucătură,ctreuiecmaicntâicsăcstailimccuceicdacăc
estec iulc şic u ntulc şic nţeledunea.c ădc odatăc do editec acestea,c sec
nlăturăc ndatăc şic nceteazăc resuunereac căc ec ăturăc sauc creatură.c
entruccăcnicicăturacnucoateciciulcsaucu ntul,cnidciul,cătură.c
arcacesteacaşaciind,c
284 l
c


 cc
c

+c limedec entruc toţic do adac căc cu ntulccarec sunec ac ăcut»c nuc ec
srec olosulc erezieic lor,ccic maicdegraăc srec osndă.căcic sac arătatc căc
exresiac ac ăcut»c ec olosităc nc dumnezeiascac criturăc şic entruc iic
ade ăraţicşicduăcire.cecaceeacodatăccecsacdo editccăcomnulcesteciulc
ade ărat,cu ntulcşicnţeleciuneacatălui,cchiarcdacăcsecsunecdesrec
lc ac ăcut»c sauc ac ăcut»,c nuc sec sunec căc ec ătură,c cic sinţiic sec
olosescc dec exresiac aceastac nc modc amestecatc cac şic cuc ri irec lac
olomonc iulcluica id
cşiclaciiicluiczechia.căcicşi%aceştia,chăscnduic
dinc ei,c auc sus:c 
mc ăcut»c şic amc dondit»c şic sauc ăcut».c ecic şic
roti niciicluicumnezeu,ccarecolosesccacestecmiciccu inteleccacretexte,c
treuie,c iec măcarc şic maic trziu,c săc leedec dinc celec susec nţelesulc
necredinciosc şic săc cugetec desrec iulc căc ec iulc ade ărat,c u ntulc şic
nţeleciuneac atălui,c nuc ătură,c nuc creatură.c ăcic dacăc iulc estec
ătură,crinccecu ntcşicrinccecnţeleciunecsacăcutcea?7căcictoatec
ntrucnţeleciunecleaicăcut»c s.c1†,c 
;cşicoatecrintrnsulcsauc
ăcutcşicărăcdecnsulcnimiccnucsacăcut»c oan,c1,†
.c arcdacăclcestec
u ântulc şicnţeleciunea,cncarec sec acc toate,c lc nucestec dintrec celec
ăcute,cnicicncgeneralcdintrecceleccreate,ccicnăscutcalcatălui.c
c
edeţicdeciccecgreşealăcestecacziceccăcu ntulcluicumnezeucestecă
tură?c icec unde ac olomonc nc cclesiast:c oatăc ăturac oc ac aducec
umnezeuclacjudecatăccuctotccecsactrecutccuc ederea,ciecun,ciecrău»c
nţ.cir.,ci,c1,c1
8.cacăcdecicu ntulcecătură,c acicadus,cduăc oi,cşic
lclacjudecată.cicundecmaicecjudecata,codatăccececjudecatc&udecătorul?9c
' 7 . Cuvîntul, înţelepciunea implică pentru sfîntul Atan asie o relaţie bipersonală. O singură
persoană nu vorbeşte şi ded nu cugetă. Dacă Dumnezeu e o singură persoană, nu sure cuvînt şi nu
are cugetare. In acest caz lumea e o emanaţie oarbă a unei esenţe dominate de o lege oarbă.
Conştiinţa implică bipersonalitatea. Deci Cuvîntul, sau Cugetarea lui Dumnezeu, în Care se
implică bipersonalitatea lui Dumnezeu, trebuie să fie, din firea Lui, de nivelul Lui, şi nu o făptură.
Fiul, fiind Cuvîntul, arată că şi Tatăl e Cuvântătorul; Fiul fiind înţelepciunea, arată şi pe Tatăl ca
izvor al înţelepciunii. Sînt numaidecât două per -soane, dar Una ca fiinţă dumnezeiască, necreată.
Prin aceasta creştinismul a ieşit din abstracţiunea unui eu care ar putea cugeta într -o totală
singularitate (Fichte). Cugetarea e O relaţie biper sonală comunitară. Acesta e un nou fapt pentru
care omul e după chipul lui Dumnezeu. Chiar lumea nu poate veni la existenţă prin crearea de
către un Dumnezeu Singur fără un.Fiu; sau în înţelepciunea prin care s -a creat e implicat Sfatul,
conştiinţa de ʄine â Iul Dumnezeu.
8.cTot ce a trecut neobservat, fie bun, fie rău, va fi adus la lumină şi deci la judecată, ca să nu
se mândrească nimeni cu fapta altuia, ca să nu scape nici un rău nejudecat, ca să nu rămînă nimic
nevalorificat sau nedezaprobat îh veci.
9.cCel ce judecă e mai presus de orice judecată. Fiul lui Dumnezeu, Gîndirea iposta -tică a
Tatălui, nu poate fi supusă judecăţii. Ce instanţă mai presus de Dumnezeu poate exista? Cine altul
poate îmbrăca în valoare sau în dezaprobare veşnică tot ce s -a făcut? El e absolutul. Nu e supus
vreunei judecăţi superioare. Pentru că El e criteriul suprem a tot ce e bun şi opusul adevărat a tot
ce e rău. Judecata Lui devenind relativă, totul s -ar relativiza. Dar Iisus Hristos poate judeca pe
oameni şi pentru că El însuşi a încercat cele ome-

inec ac
ni c
c! 
c
  .c 2†9

dacmecu ntârilec celorc dreţic şic edeselec celorc ne rednici,c dacăc ac
sta,cduăc oi,cşicomnulccuctoţicncaţacjudecăţii?1"cicncazaccăreiclegic
ac ic judecatc ătătorulc oricăreic legi?11c stec roriuc ăturilorc ac ic
judecate,c ac ic inecu ântatec şic osnditec dec iul.c emeţi ăc decic dec
&udecătorulcşiccredeţicsuseicluicolomon.căcicdacăctoatăcăturac acic
adusăcdecumnezeuclacjudecată,ciarciulcnucestecdintrecceicjudecaţi,ccic
maic degraăc lcestec &udecătorulc tuturorc ăturilor,c nuc ec aratăc maic
strălucitorc dectc soarelec iul,c arec ec u ntulc luic umnezeu,c intruc
arecsecaccşicsecjudecăcăturile?c arcdacăcsusaccăceccredincios»c  r.,c
†,c
cictulurăciarăşi,centruccăcaşaccumcsecsunecdesrectoţi,csecsunec
şicdesreclccăceccredincioscşiccrezndcrimeştecrăslataccredinţei,csăciac
seamac carinc aceastac lc criticăc ec oisec carec zice:c umnezeuc estec
credinciosc şic ade ărat»c eut,c †,c 
;c darc şic ec a elc carec scrie:c
redincioscestecumnezeu,carecnuc ăc aclăsacsăciţicisitiţicmaicmultc
dectcuteţi»c cor.,c1,c1†
.carcsunndcsinţiicacestea,cnauccugetatc
celec omeneştic desrec umnezeu,c cic auc cunoscutc căc cu ntulc
credincios»c arecnc criturăc uncndoitc nţeles:cunulcarătndc ec celccec
crede,caltulceccelc redniccdeccrezare.crimulcsecotri eştecoamenilor,calc
doileacluicumnezeu.cccredinciosc
raamccăcaccrezutcluicumnezeuc
carec grăia;cşiceccredincioscumnezeu,centruccă,crecumccântăca id,c
credinciosc estec umnezeuc nc toatec cu intelec ui»c s.c 1,c 1†
;c şic ec
rednicc dec crezarec şic ec cuc neutinţăc cac lc săc mintă.c ic iarăşic cândc
sune:c ec estec reoc credincioasăc ădu ă»c c im.,c ,c 16
,c numeştec
credincioasăc ec ceac carec credec cuc ade ărat.c arc u ntulc estec
credincios»,c entruc căc treuiec săc seccreadăcncceeac cec ac sus.c ăcic ec
ade ăratc şic nuc sec oatec altel.c ecic ceeac cec sac scrisc desrec l:c
redincioscesteceluiccecacăcutcecl»,cnucarecnimiccasemănătorccuc
celălaltcnţeles.cucentruccăccrezndcsacăcutcinelăcut,ccicentruccăc
iindciucalcade ăratuluicumnezeu,cecşiclccredincios,ctreuindcsăciec
crezutc nc toatec celec cec lec sunec şic ace.c ăcic rămnec neschimatc şic
neaătutcnciconomiacluatăcasuracaccacomcşicncrezenţacacnctru.c
 c

stelc deci,c dacăc reac cine ac săic ruşinezec ec aceştia,c oatec săic
aratec cac rătăcindc cândc sunc căc u ntulcluic umnezeuc estec ătură,c
chiarcşicnumaicdinccu ntulcacăcut».căcicnţelesulccelorcscrisecestec
neşti, a săvîrşiibinele cu osteneală şi a respins răul cu efort şi S -a ridicat prin aceasta ca om la
nivelul suprem, nesupus judecăţii.
10.cNu poate condamna cu autoritate supremă cel supus judecăţii, cel ce nu este el însuşi
criteriul suprem al binelu i. Nu poate acorda o cunună necontestată cel ce are nevoie şi el de a fi
încununat de altul. Nimic nu e definitiv şi absolut valoros fără aprecierea din partea forului
personal suprem.
11.cNu i se poate aplica sentinţa prevăzută de o lege celui ce e mai presus de orice lege şi a
dat orice lege. Peste orice lege trebuie să fie un dătător al oricărei legi. Nu legea imper -
dret,c
c

l
c


 cc
c
c
atuncicdndcsecaratăcdndcşi sreccecsaucsus.cecaceeacecdectreuinţăcsăc
sec ădeascăcchiarcdincelcaiurealacereticilor,carâtnduse,ccumcamcsusc
nainte,ctimulcnccarecsacăcutc şi olosulcsreccarecsacăcut.cădcnac
susc
ostolulc acesteac istorisindc celec dinaintec dec creaţie,c dc dndc
u ntulc acăcutctru.ciindcăcsacscris:ced,craţicsinţi,cărtaşicaic
chemăriic cereşti,c cunoaşteţic ec rimisulc
ostolul
c şic
rhiereulc
mărturisiriicnoastre,cec isus,ccredindosciindceluiccecacăcutcecl»c
 r.,c †,1
.c ndc dedc ac ostc trimis,c dacăc nuc dndc ac mrăcatc truulc
nostru?cicdndcacăcutc
rhiereucalcmărturisiriicnoastre,cdacăcnuccnd,c
adudnduec ec inec entruc noi,c ac ridicatc truulc dinc morţic şic acumc ic
aducecşicdaruricatăluicecceiccec inclaclccuccredinţă,crăscumărndcec
toţicşicadudndcisăşirecluicumnezeucentructoatecalecnoastre?1c
ecicnucac oitc
ostolulcsăcindiceciinţacu ntului,cnidcnaştereacuic
duăcirecdincatăl,csunnd:ciindccredindosceluiccecacăcutcecl».c
oamnecereşte!cicacarătatccăcacogortclacoamenicşicacăcutc
rhie
reu,clararhieriacuicocoatecnţelegeccine acdincistoriacri itoareclaclegec
şiclac
aron.c
stel,c
aroncnucsacnăscutcarhiereu,cdcom,cşicduăcunctim,c
dndcumnezeucac oitcsacăcutcarhiereu;cşicnucsacăcutcurcşicsimlu,c
nidc nuc sac cunoscutc dinc eşmintelec oişnuite,c dc mrădndc umărarul,c
ectoralul,c eşmntulc năc lac căldie,c ec carec emeilec lauc lucratc lac
oruncac luic umnezeu.c ic mrăcatc nc acesteac intrac nc intelec şic
aduceacjertacentrucoor;cmrăcatcncacesteacslujeaccacuncmijlocitorc
ntrecarătareacluicumnezeucşicjertelecoamenilorc leş.,c8cşic9
.c
şacşic
omnul,c lac nceutc ac ostc u ntulc şic u ntulc erac lac umnezeuc şic
umnezeuceracu ntulc oan,c1,c1
.c arcdndcac oitcatălcsăcseclăteascăc
reţulcdecrăscumărarecentructoţic şi săcsecdeacharulctuturor,catuncic
u ântul,crecumcacluatc
aronc eşmntulclungcnăclaccălcâie,caşacşiclc
acluatctruulcdincămnt,ca ndcecăriaccacaicăcactruuluicncloccdec
ămntulcnelucrat,ccaca ândccecaduce,ccac
rhiereu,csăcecaducăcecinec
nsuşicatăluicşicrincsngelecroriucsăcneccurăţeascăcecnoi,cectoţi,c
decăcatecşicsăcnecn iecdincmorţi.c
vin
ădc celec echic erauc umrac acesteic ate.c ic ceeac cec ac ăcutc
ntuitorulc enindc lac noi,c aceeac ac nchiuit,c otri itc egii,c nc chic
umros,c
aron.c recumc dedc
aron,c iindc acelaşic nuc sac schimatc
mrădndchainacarhierească,cdcsacacoeritcnumai,crămnndcacelaşicşic
sonală e mai presus de toate, ci o personă suptffemă şi absolut liberă e criteriul binelui nedepăşit
de nici un alt criteriu al binelui, care implică un sens cugetat. Acea persoană dătătoare a oricărei
legi e forul absolut suprem al oricărei judecăţi.
12. Aci sfîntul Atanasie vorbeşte de arhieria continuă a lui Hristos, deci şi de jertfa continuă a
Lui pentru noi, cu care ne uneşte şi pe noi cu Sine ca jertfe. E o idee pe care o va dezvolta sfîntul
Ciril din Alexandria în scrierea închinare, în Duh şi Adevăr
recumcdacăcarciczisc
Wtlc
 %! 
c
 

c
cineva văzfndu-1 aducind jertfă: «Iată Aaron a-a făcut arhiereu», nu
ar fi afirmat că atunci s-a făcut om, căci era om si înainte de a se face
arhiereu, ciccă s-a făcut arhiereu prin slujire, îmbrăcând veşmintele
c

făcute şic pregătitec pentru arhierie, la fel se poate cugeta şic despre
Domnul, că nu acăcutcaltulclundctru,cci,ciindcacelaşi,cacacoperit
cuc trup; şic sunndusec căc ac ăcut»,c nuc treuiec săc nţelegemc căc
u ntul,cntrucâtcestecu nt,cacostcăcut,cciciindcu ntulccreator,cec
urmăcacăcutcarhiereu,cmrăcândctruulcăcutcşiccreatccarecsecoatec
şicad
cecentrucnoi.cecaceeacsacsusccăcacăcut».cacăcdecicomnulc
nuc arc ic ăcutc om,c sarc uteac răzoicarienii.carc dacăc u ntulc ac
ăcutctru,ccecaltce acsecoatecsunecdesrecmulccarecacăcut,cdecâtc
căccacostccredinciosceluiccecacăcutcecl»?căcicrecumcecroriuc
u ntuluic săc sec sunăc căc lac nceutc erac u ntul»,c aşac ec roriuc
omuluicsăcsecsunăccăcsecace,ccăcseccreează.centruccăccinec ăzndcec
omnulcumlndccacomcşicarătnduecdincateccacumnezeu,cnucarcic
ntreat:cinecacăcutcec
cestacom»?ciccineciarăşi,cntreatcastel,cn
arc ic răsunsc căc atălc ac ăcutc ec
cestac omc şic nic ac trimisc nouăc

rhiereu»?c arcacestcnţelescşictimulcşicersoanacsecoatecalacmaicinec

declac
ostolulcnsuşiccarecacscris:ciindccredinciosceluiccecacăcutc
ec l»,c dacăc ţinemc seamac dec celec scrisec maic nainte.c ăcic toatec
ormeazăcunclanţcşicloculcntregc oreştecdesrecacelaşiclucru.centruccăc
scriec nc istolac cătrec  rei:c ecic dec remec cec runciiic sauc ăcutc
ărtaşicsngeluicşictruului,cncacelaşicelcşiclcacmărtăşitcdecaces
tea,ccacsăcsurecrincmoartececcelccecarecstănireacmorţii,cadicăcecdia
olul;c şic săc iză eascăc ec ceic care,c dec ricac morţii,c erauc suuşic roieic
toatăc iaţa.c ăcic nuc ac luatc ireac ngerilor,c cic sămnţac luic
raam.c
entruc aceea,c datorc erac săc sec asemenec raţilor,c cac săc iec milosti c şic
credinciosc
rhiereuc nc celec cătrec umnezeu1†,c srec ac isăşic entruc
ăcatelecoorului.căcicntrucâtcacătimit,ciindclcnsuşiisitit,coatec
săc ajutec celorc cec sec isitesc1.c entruc aceea,c raţic sinţi,c ărtaşic aic
chemăriiccereşti,cndretaţicri ireac oastrăcsrecrimisulc
ostolul
c
şic
rhiereulcmărturisiriicnoastre,csrec isus,careccredincioscacostceluic
cecacăcut»1 .c
#c
ine,ccitindcaceastăcericoă,cnuc acosndicecarieni,cşicnuc acadmira
ecericitulc
ostol,ccarecacgrăitcatâtcdecdret?căciccândcacostcăcutcşic
cândcacde enitc u ntul
c
ostol,cdacăcnuccândcacmărtăşitcşiclcdec
1†.c Numai fădndu-Se asemenea lor şi suferind eele ale lor, putea simţi milă faţă de ei şi putea
fi Arhiereul care să Se jertfească pentru ei.
14.c Cine nu e ispitit de foame, de sete, biruind ispita prin raţiune, nu poate da t ărie celor ce
se ispitesc, ca să o Învingă şi ei.
15.c Credincios a fost Celui ce L -a făcut trimis al Lui la noi, şi Arhiereu al nostru către El, dar
în scopul acesta, şi om.
sngecşic
242 
,c


 cc
c

de trup? Şi cînd Şi-a arătat limpede mila faţă de ei şi -a făcut

Arhiereu credincios, dacă nu dnd -a asemănat întru toate fraţilor?1"
Dar -a asemănat atund dnd -a făcut om, îmbrădnd trupul nostru.
edcscriind despre iconomia cea duăcomcacu ntului,cacspus a elc
credindosciindcCelui ce acăcutcpe l»,cnucdesreciinţacu ntului.c
ecic nuc ăc maic prostiţi sunndc căc u ntulc luic umnezeuc estec
ătură17.căcic lc estec prin ireciulc
nulcnăscutc alcluic umnezeu18.c
arcaca utcraţi,cdndcacîmbrăcat truulccelcasemeneaccucalcnostru,cec
carecadudndu-1 rincinecînsuşi acnumitc
rhiereucşicacăcutcmiloscşic
credincios.cilos,centruccă,%cadudnduececinecnsuşi,cneacmiluitcec
noi,c iarc credindos,c nuc mârtăşinduec dec credinţă,c nicic crezndc inc
cine accacnoi,ccica ndcsăcieccrezut nccelecceclecsunecşiclecacecşicentruc
căcaducecocjertăccredincioasăccare rămnecşicnuccade19.căciccelecadusec
otri itc legiic nuc rămneauc statornice, ierindc nc iecarec zic şic a ndc
oameniic iarăşic ne oiec dec curăţire.c arc jertfa ntuitoruluic odatăc
să rşităcacdesă rşitctotulcşicsacăcutccredindoasă statornică
centruc
totdeauna.c
aronc ac a utc şic elc urmaşic şic nc general reoţiac otri ităc
egiicnlocuiacecceicdecmaicnaintecdatorităctimuluic
i morţii entruc căc aceiac mureau
.c arc omnul,c ayridc oc arhieriec
?
netrecăbare şicărăcurmaşi,cacăcutc
rhiereucstatornicc credindos
c
rămnînd urureac  r.,c7,c1
1.cicacăcutccredincioscăgăduinţeiccac
săcaudă şi săcnucnşelececceiccec inclacl.c
ceastacsecoatecalacşicdinc
eistolă mareluicetru,ccarecscrie:centrucaceeacşicceiccecătimesccduăc
Voia luicumnezeucsăşicncredinţezecsuleteleclorcăcătoruluiccredin
dos» (I etru,c 4, 19)22. ădc credinciosc iindc nuc ec schimă,c cic rămnec
pururea şi dăccelecăgăduite.c
' ' H5. Sfintul Atanasie leagă strâns arhieria lui Hristos pentru noi de mila Lui faţă de noi pe care
nu,o are numai ca Unul ce priveşte din afară la suferinţele noastre, ci Şi le face proprii. Arhiereu
eficace e cel ce suferă cu cei ce suferă. Şi Hristos n -â suferit cu noi datorita identităţii necesare a
firii Lui cu a noastră, ci luînd de bună -voie firea noastră, ca' să poată eUfen de bună-Voie cu noi şi
să simtă astfel de bună-voie real milă faţă de noi.
17.c Dacă a făptură, nu e cineva, mai înalt care să ne arate atîta iubire, încât să se facă om
pentru noi. Toţi sîntem închişi în aceeaşi relativitate neputincioasă -
18.c Dacă ar fi unul dintre rriai mulţi fii, ar fi şi el relativ şi n -am mai avea în venirea Lui
iubirea aşa de mare a unui Tată dumnezeiesc care îşi dă pentru noi pe unicul Fiu.
19.c E o jertfă căreia El îi rămîne credincios, persistând în dispoziţia ei, sau stăruind în starea
de jertfă, de predare continuă Tatălui pentru noi, dar şi de comunicare a acestei Stări oamenilor,
siau ăratîndu-Se mereu ca Cel jertfit pentru noi Tatălui. Dumnezeu Fiul a fost milos jcq noi şi mai
înainte. Dar prin întrupare Şi-a arătat şi îşi arată în mod deplin şi

c
20.c Jertfele din Vechiul Testament nu erau întru totul curate şi nu curăţau deplin. Numai
jertfa lui Hristos e curată de orice gând contrar şi fără nici o rezervă, sau e o totală dăruire de Sine
însuşi a lui Hristos,; peste care nu poate fi alta .
21.c Hristos însuşi, ca Arhiereu desăvârşit, nu are urmaşi, pentru că nu moare. Dar arhiereii
carcrL reprezintă vizibil au urmaşi, pentru că mor.
22.c Se pune în legătură statornicia lui Hristos în arhierie şi în împlinirea făgăduinţe lor Sale,
cu auzirea noastră de către El, care rămîne viu sau cu sensibilitatea Lui statornică faţă de
suferinţele noastre.

X
24† 
,c


 cc
c

şacnumiţiiczeicmincinoşicaicelinilorcnucsntc rednicicdeccrezarecnicic
nc cec ri eştec existenţa,c nicic ăgăduinţele.c ăcic nuc sntc aceiac
retutindeni.c arc şic ceic localic ierc cuc timulc şic sec destramăc rinc eic
nşişi.c ec aceeac aţiuneac strigăc motri ac lor,c entruc căc nuc sntc
rednicicdeccrezare,ccicsntcaăcmincinoasăcşicnuceccredincioşiecncei.carc
umnezeulctuturorcşicsingurccucade ăratcexistentcesteccredincios,ciindc
mereucacelaşi,cşiczicnd:cedeţiă,ccăcucsnt»c eut.,c†,c†
cşicuc
amcschimat»c al.,c†,c7
.cecaceeacşiciulcuicestecacelaşi,curureac
iindcşicneschimnduecşicneiindcmincinoscnicicncri inţacexistenţei,c
nicic ac ăgăduinţei †,c recumc scriec iarăşic
ostolul,c tesalonicienilor,c
zicnd:credincioscestecelccecneacchematcecnoi,carec acşicmlini»c c
es.,c ,c 
.c ăcic nc ndelinireac ac ceeac cec ăgăduieştec sec aratăc căc ec
credincioscncgrăire.c arce reilorclecscriecdesrecnţelesulcacestuiccu ntc
şic desrec neschimareac luic aşa:c acăc noic nuc credem,c lc rămnec
credincios.c ăcic nuc ec oatec tăgăduic ec ine».c ec aceeac cuc dretatec
istorisindc enireacnctrucacu ntului,c
ostolulczice:ciindccredinciosc
eluiccecacăcutceclc Apostol >crimis»c  r.,c†,c
.crincaceastacac
arătatc căc chiarc ăcnduec om,c isusc ristosc estec iericşic azicacelaşic şic
rămnec neschimatc nc eci.c ic duăc cec
ostolulc rinc arhieriac uic
aminteştecdec omenitateacui,cnuctacec mult,c cicndatăc aminteştec şicdec
dumnezeireacui,ccacsăcnecasigurecdinctoatecărţile,cca,c maicalesccndc
oreştecdecsmereniacui,cndatăcsăccunoaştemcnălţimeacşicsla accecoc
arecdeclacatăl".căciczice:coisecacostcslujitor,ciarcristos,ciu.c
celac
acostccredincioscnccasă,ciarc
cestacesteciulcnccasă»c  r.,c†,c 6
,ccac

nulccecacclăditocşicecomncşic iditorcalcei,csinţindoccacumnezeu.c
ăcic oise,c iindc omc rinc ire,c sac ăcutc credincios,c crezndc luic um
nezeu,carecgrăiacrincu ntul ,ciarcu ntulceracnctrucnuccacunulc
dintrec ceic ăcuţi,c nicic cac oc creatură8,c cic cac umnezeuc nc truc şic cac
2†.c Numai daca Hristos este Fiul după fiinţă a lui Dumnezeu şi ca atare neschimbător şi
nepieritor, cum nu sînt formaţiile naturii, putem avea siguranţa în făgădui nţele Lui, în mîntuirea
noastră, în viaţa de veci făgăduită de El şi existentă în El.
24.c Dacă Hristos Şi-ar pierde în smerenie puterea şi înălţimea dumnezeiască, nu ne -ar mai
putea ajuta. El Se apropie de noi intim prin smerenie ca să nu ne rămînă ca un domn pămîntesc
inaccesibil înconjurat de atîţia subalterni şi prins de atîtea ocupaţii; dar în acelaşi timp menţine
şi toată puterea prin care poate fi atent la fiecare şi ne poate ajuta în toate. Uneşte în Sine în chip
minunat smerenia şi înălţimea; e Frate şi Domn; apropiat de fiecare şi dispunând de toate ca să ne
poată ajuta.
25.c Moise credea lui Dumnezeu care îi grăia prin Cuvîntul. Iisus Hristos e însuşi Cuvîntul lui
Dumnezeu. Moise simţea în cuvîntul ce i -1 adresa Dumnezeu, ipostasul dumnezeiesc al Cuvîntului.
Dumnezeu trimite în cuvîntul adresat omului pe Fiul şi Cuvîntul Său ipostatic. Cuvîntul ce vine la
simţirea omului nu e numai un mijloc pasiv de care Se foloseşte Dumnezeu în comunicarea Lui, ci
are El însuşi subiectivitatea personală, plină de putere
26.c Hristos nu era ca o entitate creată în trupul creat, ci ca un subiect necreat în firea
omenească creată.

reatoc
rulcşic iditorulcacceeaccecsacziditcdeccătrecl.cameniicaucostcmrăcaţic
nctrucentrucacicşicaciinţa.c arcu ntulcluicumnezeucacăcutcomc
244 l
.c


 c ,c
c

entrucacsinţictruul".ciciindcomnul,ceracncchicdecro.căcicecroaac

u ntuluictoatăccreaţiuneacceacăcutăcşiczidităcrincl.cecacicrezultăc
căcşicexresiac
ostoluluicacăcut»cnucaratăcecu ntulccacăcut,ccic
truulcasemeneacnouăceccareclacrimit.cecaceeacacde enitcşicratelec
nostru,cădnduecom.c
#c
ecic sac arătatc că,c chiarc dacăc oloseştec cine ac entruc u ntulc
exresiacacăcut»,cocoloseştecncloccdecacnăscut».cacăcecaşa,ccumc
orcmaicuteacsusţinecnăscocirea,csaucmaicinecziscaiurealaclor,codatăccec
cu ntulc nostru,c limezindc aceastăc exresie,c ac arătatc căc iulcnuc estec
ătură,c cic rinc iinţăc estec născutc dinc atăl,c iarc rinc iconomie,c duăc
ună oinţacatălui,cacăcutcentrucnoicomcşicexistăccacatare?cecaceeac
seczicecdeccătrec
ostolccăcecredinciosceluiccecacăcutcecl»,ciarcnc
ilde,ccăcaczidit»c ilde,c8,c
.cădcodatăccecsecmărturiseşteccăcac
ăcutcom,cnucecnidcociedicăcdecaczice,crecumcsacsuscnainte,ccăcac
ăcut»,c sauc /*ac zidit»,c sauc ac lăsmuit»,c sauc căc ec ro,c sauc iulc
slujnicei,csauciulcomului,csauccăcacalcătuit,csauccăcacogort,csauccăc
ecmire,csauccăcecrudenie,csaucrate.căcictoatecacesteccu intecsntcroriic
alcătuiriic omeneştic şic elec nuc indicăciinţacu ntului,c cic atulc căc ac
ăcutcom.c
cestcnţelesclcarecşicsusacdincate»cacluicetru,ccareczice:c
ecacestc isus,cecarec oicaţicrăstignit,cacăcutcomncşicristos»c
ate,c,c†6
.cecicnidcacicnucsacscris:cacăcutcieşiciu»,csaucac
ăcutcieşicu nt»,ccacsăcntemeiezecasemeneacnăluciri.cacăcdecicnauc
uitatcsăc oreascăcdesreciulcluicumnezeucsăccercetezecdacăcsacscrisc
unde a:ciacăcutcumnezeucieşiciu»,csau:ciaccreatcieşicu nt»,c
saucdacăcsacscriscunde aclimedeccăcu ntulcecăturăcsauccreatură.c
icatundcsăclecdeac dretcmoti c alcereziei
,ccacsăciec ădiţicşicastelccac
nişteclisiţicdecminte.c ădcdacăcnucalăcnimiccdecelulcacesta,ccicaratăc
numaiccăcsacscriscncgeneralcsacăcut»,cmăctemccacnuccum acauzind:c
acnceutcacăcutcumnezeuccerulcşicămntul»cşic
căcutcsoarelecşic
luna»cşicacăcutcmarea»,csăcsunăccăcu ntulceccerulcşiclcestecluminac
ăcutăcncrimaczicşiclcămntulcşiciecarecdintreccelecăcute,ccacsăcsec
27. Omul nu poate exista fără trup. Trupul ţine de fiinţa lui. El începe să existe odată cu
începutul formării trupului UL Hristos, fiind Cuvîntul lui Dumnezeu cel întrupat, există înainte de
a-Şi forma un trup. El îşi formează trupul n u pentru a exista El însuşi, ci pentru a sfinţi trupul.
Sfinţirea nu-i poate veni trupului decât de deasupra lui, de la Dumnezeu. El a adus trupului Său
sfinţirea desăvîrşită, făcîndu-Se El însuşi, ca Dumnezeu-Cuvîntul, purtătorul lui. Sfinţirile
dinainte1 de Hristos erau parţiale.
asemenecaşaczişilorcstoici.centruccăcaceiacextindcecumnezeucnsuşic
nctoate;ciarcaceştiac icuncecu ntulcluicumnezeucncrindccuctoate.cic
auc ajunsc săc sunăc lucruric asemănătoare,c zidndccăc lc estec unacdintrec
ături".c
245 l
.c


 c ,c
c

# c
arcsăcasculteciarăşicaceleaşiclucruricşicsăcn eţecnticcăcu ntulc
estec iu,c cumc sacsusc şic nc celecdinainte,c şic nuc ătură;c şic exresiilec
carecaratăccacatarecsăcnuclecreereclacdumnezeireacui,cdcsăccercetezec
entruccecşicnccecnţelescsaucscriscacestea.ciccelorcceccerceteazăclec ac
răsundec nc modc sigurc iconomiac ntruarea
c omenească,c ec carec ac
rimitocentrucnoi.cecatcşicetru,csunndccăcumnezeucacăcutc
omnc şic ristos»c ac adăugatc ndată:c ec acestc isusc ec carec oic aţic
răstignit».c inc aceastac leac de enitc darc tuturorc şic lec oatec de enic şic
acestora,cdacăc orcri iclegăturaccu intelor,ccăcnacsusccăcacăcutciinţac
u ntului,cciccăcacăcutcduăcomenitateacui.căciccecestecceeaccecsac
răstignit,c dacăc nuc truul?c arc truulc u ntuluic cumc lc uteac indicac
altelc dedtc sunndc ac ăcut»?c ecic exresiac ac ăcut»c arec acic unc
nţelesc corect.c ăcic nac zis,c cumc amc susc nainte:c ac ăcutc ec lc
u ntcsaucomn».cicnacsuscsimlucacăcut»,ccicacăcutclac oi»c
şi:cncmijloculc ostru»c ate,c,c
,cegalizndcexresiacacăcut»ccuc
exresiac ac ade erit».c
ceastac ac indicatoc etruc ncendc aceastăc
n ăţăturăc rincialăc rintroc recizarec deoseită,c sunndc cătrec ei:c
ăraţic izraeliţi,c ascultaţic cu intelec acestea:c ec isusc azarineanul,c
ăratcade eritclac oicdecumnezeucrincuteri,crincminunicşicsemne,c
eccarecleacăcutcrinclcumnezeucncmijloculc ostru,crecumcnşi ăc
ştiţi»c ate,c,c
.cecicceeaccecacsusclacsrşitcrincacăcut»c ate,c
,c†6
,caclămuritoclacnceutcrincacade erit»c ate,c,c
.căcicdinc
semnelecşicminunilececcarecleacăcut,comnulcacade eritccăcnucerac
omcsimlu,cciccăceracumnezeucnctrucşiccăcristosceracomnul.c

ceastac oc sunec şic oanc nc  anghelie.c ec aceeac şic maic multc lc
rigoneauceclciudeii,ccăcnucnumaicdezlegacmăta,ccicşicnumeacec
umnezeuc atăc alc ău,c ădnduec ec inec deootri ăc cuc umnezeuc
oan,c1,c†8
.carcnucacăcutcomnulcecinecatuncicumnezeu.căcic
nicicnuceccucutinţăccacumnezeucsăcecacă.cicacade eritcumnezeuc
rinc ate,c zidnd:c arc dec nuc credeţicie,c credeţic atelorcele,ccac săc
cunoaşteţic căc uc sntc ntruc atălc şic atălcntruc ine»c oan,c 1,c †
.c
ecic aşacac ăcutc ec lcatălc omnc şic măratcncmijloculc nostruc şic
entrucnoi,ccarecmaicnainteceramcneascultători;cşicec ăditccăcelccecac
28. Un Dumnezeu care nu ar avea un Cuvînt ca Fiu deosebit de lume, ci al cărui cuvînt ar fi
făptura, ar fi un Dumnezeu izvor al celor create, deci una în esenţă cu ele. Sfîntul Ata nasie
atribuie arienilor din nou o gîndire pante istă, ca o consecinţă a gîndirii lor.
arătatcatuncic

omnc şic măratc nac nceutc ac ec acec atuncic măratc şic omn,c cic ac
nceutc aic arătac domniac uic şic ac ioc extindec şic estec ceic cec erauc
neascultători%.c
# c
246    



acăcdecicsocotescccăcnaintecdecacecacecomcşicdecacrădacrucea,c
ntuitorulcnacostcomncşicmărat,ccicatuncicacnceutcsăciecomn,c
săcştieccăcrostesccncmodc ăditccu intelecceluic luica el
cdincamosata.c
arc recumc amc ăzutc şic amc susc nainte,c lc estec omnc şic măratc
etern.c ăcic
raamc c sec nchinăc cac unuic omn,c iarc oisec zice:c ic
omnulcaclouatcestecodomacşic$omoracucioasăcşicoccdeclacomnulc
dinccer»c ac,c19,c
.carcşica idccntă:c isacomnulcomnuluicmeu:c
ezicdeacdreatacea»c s.c19,c1
;cşi:ccaunulcău,cumnezeule,cnc
eaculc eacului;ctoiagcdecdretate,ctoiagulcmărăţieicale»c s.c9,c7
;c
şi:c mărăţiac a,c mărăţiac tuturorc eacurilor»c s.c 1,1†
.c ecic ec
ăditccăcşicnaintecdecacsecacecce acacostcmăratcşicomncetern,ciindc
hiulc şic u ntulc atălui.c arc dacăc u ntulc estec omnc şic măratc
eşnic,cec ăditc căcetruc nac susc căc sac ăcutc iinţaciului,c cicdomniac
ui,ccarecsacnătuitcentrucnoiccndcacăcutcomcşi,crăscumărndcec
toţicrinccruce,cacăcutcomnulcşicmăratulctuturor†.c
arcdacăcentruccăcsacscris:cacăcut»cstăruiecncerezie,cne rndcsăc
sunăccăcacăcut»cestecunaccucacade erit»,ciecentruccăcnucnţeleg,c
iec dinc ricinac erezieic lorc contrarec luic ristos,c săc nţeleagăc căc şic aşac
cu intelec luic etruc auc unc nţelesc dret.c ăcic celc cec sec acec domnulc
reunora,cicaducecsucsinececceiccecexistăcdeja.carcdacăcomnulcestec
reatorulc tuturorc şic măratulc eşnic,c iarc cndc ac ăcutc omc neac
câştigatcşicecnoi,cec ăditcşicdincaceastaccăcsusacluicetrucnucaratăccac
iindcăcutăciinţacu ntului,ccicsuunereacdecduăcaceeacactuturorcşic
domniaccâştigatăcdeclcestectoţi.cicaceastacestecaceelaşiclucruccucceeac
cec sac susc nainte.c ăcic recumc acoloc amc năţişatc cu intele:c ăec
miecumnezeuc srijinitor»c s.c †,c†
c şi:c omnulc ac ăcutc scăareac
mea,c ac celuic sărac»c s.c 9,c 1
,c şic cu ntulc ac arătatc căc acesteac nuc
rezintăcecumnezeucăcut,cciclucrareacsă rşităcdeclccuciecare,clacelc
29.c Fiul lui Dumnezeu este din veci împărat şi Domn, neavînd nimic superior care să-L
stăpînească. Dar El îşi extinde Domnia şi împărăţia Sa peste noi, cînd luînd un trup liber d e păcat
şi eliberîndu-1 de afecte, ne dă şi nouă puterea de a fi liberi şi de a -L cunoaşte pe El ca Domn şi
izvor al domniei noastre peste noi înşine.
†0.c Scăpîndu-ne de robia păcatului, S-a făcut El Domnul nostru, dar un Domn de a cărui
domnie ne împărtăşim ş i noi. Căci El e Domnul care e în acelaşi timp Fratele nostru. El S -a făcut
Domnul nostru, pătimind pentru noi şi ridicîndu-ne pe noi din robia păcatului şi a morţii
împreună cu Sine. Ne-a făcut domni, întrucît ni S -a făcut Frate El, Domnul.

cu ntulcluicetrucarecacelaşicnţeles.c
# c
247    



ecicu ntulciindcnsuşiciulcluicumnezeu,clcestecomnulctutu
ror.c arcnoiceramcnaintecsuuşicroieicstricăciunii"cşiclestemuluiclegii,c
ecurmăcşictretatcneamcredatciinţaccelorccecnucsnt,câcndunecroiic
lor,ccumcacsuscericitulc
ostolc om.,c1,
,cadicăczeilorccecnucsntcrinc
ire.camcmaiccunoscutcecumnezeulccelcade ărat,ccicamccinstitccelec
cec nuc snt,c nc loculc ade ărului.c arc ec urmă,c recumc oorulc dec
odinioarăc susinac mo ăratc nc git,c aşac şic noi,c a ndc nc noic legeac
naturalăc şic rugndunec şic zicndc cuc susinelec negrăitec alec uhuluic
om.,c 8,c 6
:c oamne,c umnezeulc nostru,c dondeştenec ec noi»c
saia,c 6,c 1†
,c umnezeuc nic ac ăcutc locc dec scăarec şic umnezeuc
srijinitor,c aşac ac ăcutc şic omnulc nostru.c ic nuc ac rimitc atuncic lc
nceutulc existenţeic ale,c cic noic amc rimitc ec omnulc cac nceutc alc
existenţeicnoastre†.cecicumnezeucunciindcşiciindcatălcomnului,c
mişcatcdecmilăcşic oindcsăcecacăccunoscutctuturor,cacececiulcăucsăc
mracectruulcomenesccşicsăcec acăcomc şicsăcec numeascăc isus,ccac
ntruc truulcacestac aducnduececinec entruc toţi,c săic elierezecec
toţic dec lăsmuireac dec zeic şic dec stricăciunec şic săc ec acăc omnulc şic
măratulctuturor††.cocmaicncacacececlcatălcomncşicmărat,c
constăc ceeac cec ac susc etru:c ac ăcutc ec lc omnc şic ac trimisc cac
ristos»c ate,c,†6
.c arcaceastacecunaccucacziceccăcacăcut»catălcec
lcom.cădcecroriucomuluicacicăcut.carcnucacăcutcsimlucom,cdc
ac ăcutc om
c entruc ac domnic estec toţic şic entruc ac sinţic ec toţic rinc
†1.c împăratul adevărat este numai Dumnezeu cel nesupus stricăciuniii, descompunerii şi
morţii.
†2.c Nu Domnul a primit, cînd S -a făcut om, începutul existenţei Sale, ci noi am primit de la El
începutul existenţei noastre nestricăcioase şi nemuritoare. Dacă ar fi fost numai om, nu ne -ar fi
putut aduce această nouă existenţă.
††.c îi scapă pe toţi de zeii plăsmuiţi de închipuirea lor, care nu -i puteau ajuta să scape de
stricăciunea produsă de păcat şi de patimi, prin faptul că Se dă El însuşi pentru toţi, biruind din
dragostea pentru ei păcatul şi patimile egoismului. Aşa îi eliberea ză de procesul descompunerii
prin patimi, îi face stăpîni peste ei înşişi, supunîndu-se Celui ce-i iubeşte, Celui liber de patimi sau
cîştigîndu-le iubirea faţă de El şi de semeni. Nu s -a făcut om pentru a se încadra în destinul
oamenilor căzuţi. La ce -ar fi făcut aceasta? Ci pentru a -i aduce sub stăpînirea Lui, care e totodată
eliberarea lor. Iar aceasta n-o putea face decît rămînînd şi Dumnezeu. Dar totuşi El devine
împărat al tuturor şi ca om şi ca Frate al lor, ridicîndu -i pe toţi la această demnitate a Lui.
†4.c Temelia învierii trupului întru nestricăciune a pus -o Domnul Hristos în biruirea afectelor.
Dar luptând şi noi împotriva afectelor cu ajutorul împărtăşirii de trupul înviat al Domnului,
facem şi noi rădăcina trupului din sufletul nostru capabilă de a se dezvolta în trupul înviat când
toată natura se va înnoi. Dar prin ţîşnirea puterii din trupul înviat al Dom nului la a doua venire,
care va da chip înviat şi nestricăcios întregii creaţii, vor învia şi tru purile celor ce vor merge în
iadul veşnic. Dar acestea vor fi nu trupuri luminoase şi nesupuse chinurilor, ci trupuri întunecate
şi ca o carne vie, pururea purulentă şi pururea persis tentă. Precum trupurile celor din rai vor fi
atît de străvezii că nu prin trup se va vedea sufle tul, ci invers (sfîntul Grigorie Palama), aşa şi la
cei din iad se va vedea prin sufletul înrăit trupul, copleşit de sufletul demonizat. Astfel, primii vor
fi înrudiţi cu îngerii, iar ultimii, cu demonii. Dar încă acum există o apropiere între starea
sufletelor dinainte de j udecata finalii şi sturea lor înviată. Aşa avem să înţelegem poate învierea
tuturor odată cu Hristos.

ungere†.c
ăcicdeşicacluatcchicdecrocu ntulccarecestecncchiulcluicumnezeu,c
asumareactruuluicnacroitcecu ntulccarececomncrincire† .cicmaic
248    


rtosc rinc aceastac sac să rşitc dec cătrec u ntulc elierareac ntregiic
umanităţi†8.c arcu ntul,comncrincirecşicăcutcom,crincchiulcdecroc
acăcutcomnulctuturorcşicristos,csrecacsinţicncuhulcectoţi.căcic
recumcumnezeucăcnduecumnezeucsrijinitorcşiczicnd:coiciclorc
umnezeu»,c nuc ec acec atuncic maic multc umnezeu,c nicic nuc nceec
atuncic săc ec acăc umnezeu,c cic ceeac cec estec urureac aceeac ec acec şic
celorccec roagă,ccndc oieştecl,caşacşicristos,ciindcomncşicmăratc
eşnic,cnucecaceccndcestectrimiscmaicmultcumnezeu,cnicicnucnceec
atuncicsăciec omncşicmărat,ccicceeaccecestecurureacaceeacacăcutc
atuncicşicduăc^ru †7cşi,crăscumărndcectoţi,cecacecşicastelcomncalc
iilorcşicalcmorţilor†8.căcicdecacumctoatecslujesccui.c
ceastacestecceeac
cecsuneca id:c isacomnulcomnuluiceu:cezicdeacdreatacea,c
năccec oicunececduşmaniicăicaşternutcicioarelorcale»c s.c19,c1
.c
ăcicnucsecuteac să rşicrăscumărareacrincaltul,cdectcrincomnulc
rincire,ccacnuccum aciindccreaţicrinciulcsăcnumimcecaltulcomncşic
săc cădemc nc neuniac arianăc şic elină,c slujindc ăturiic nc loculc luic
umnezeu,carecaccreatctoate†9.c
#c

cestace,cduăcuţinătateacmea,cnţelesulccelorcsuse.căciccu intelec
susec dec etruc cătrec iudeic auc oc cauzăc ade ăratăc şic ună.c entruc căc
iudeii,c rătăcindc dec lac ade ăr,c aşteatăc ec ristosc carec ac eni.c ic nuc
socotescccăc lc acrimicsăcătimească,ccicziccceleccecnuclecnţeleg:coic
ştimccăcatunciccndc ac enicristosc acrămnecnc eac;cdeciccumczicicuc
căc lc treuiec săc ec nalţe?»c oan,c 1,c †
.c
oic nuc socotescc ec lc
u ntulccarec inecnctru,cciccăc acicsimlucom,ccumcaucostctoţicregii.c
arcomnul,cruşinndcecsoţiicluicleoa,cacn ăţatccăcristosctreuiecsăc
ătimeascăcntic uca,c,c6
;ciarcecceilalţiciudei,ccăcumnezeucac enitc
†5.cTrupul l-a luat El însuşi din iniţiativa Lui, nu I s-a dat. El n-a fost făcut om dintr-o
iniţiativă străină, ci El însuşi, sau şi El însuşi S -a făcut om, conlucrînd cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt.
El este liber faţă de trupul Lui de la început, îl suportă în libertate. E împăratul lui, nu robul lui.
Sau Se face rob de bună voie, rămînînd şi împărat.
†6.cEliberînd trupul ca Cel ce e stăpînul tuturor şi nestăpînit de nimic în firea umană luată de
El, eliberează în potentă întreaga umanitate unită cu El. Dar aceasta e una cu a fi stăpînită de
Dumnezeu cel liber, fădndu-se şi ea liberă de robie.
†7.cAflîndu-Se din ved, Domn şi împărat ca Dumnezeu, nestăpînit de nimic superior, Se face şi
după trup. Căd nici după trup nu este stăpînit de nimic, fădndu -Se izvor de libertate şi de putere
şi, prin aceasta, adudnd sub stăpînirea Sa, ca fiinţe libere pe toţi cei ce se alipesc de E l. El S-a
făcut în chip paradoxal prin pătimirea morţii, din chip de rob, învingător al morţii, ridicat întru
slavă.
†8.cCel ce răscumpără pe toţi, plătind cu suportarea morţii de către El moartea tuturor ca să o
biruiască, Se face Stăpînul lor, eliberîndu-i în acelaşi timp.
†9.cCine slujeşte creaturii, roabă legilor şi morţii, rămîne supus acestora pierzînd din
caracterul şi demnitatea persoanei.

ecămnt,czicnd:cacăciac numitcdumnezeicecaceiacentruccarecac

ăcutcu ntulcluicumnezeuccşicnucoatecminţiccrituracccătrec
celac
ec carec atălc ac sinţitc şic ac trimisc nc lume,c oic ziceţi:c uc huleşti,c
iindcăcamcsusccăcsntciulcluicumnezeu?»c oan,c1,c†
.c
249    


^cccccc# c
ecaceeac etru,c n ăţndc acesteacdec lac ntuitorul,c iac corectatc ec
iudeicncamelecri inţe:c,ciudei,ccâtăc remecdumnezeieştileccrituric
estescc căc ac enicristos,c oic lcsocotiţic ec lc omcsimlu,c cac ec unulc
dintrecceicdinca id.carccelecscrisecdesreclcnucaratăcaşaccumcziceţic
oi,c cic lc estescc omnc şic umnezeuc şic nemuritorc şic ătătorulc ieţii.c
ăcicoisecaczis:ceţic edeac iaţac oastrăcsnzuratăcnainteacochilorc
oştri»c eut.,c8,c66
.c arca idczice:cezicdeacdreataceacnăccec
oicunececduşmaniicăicaşternutcicioarelorcale»c s.c19,1
.carcnc
altc locc zice:c uc eic lăsac suletulc euc nc iad,c nicic nu1c eic dac ec celc
cu ioscalcăucsăc adăcstricăciunea»c s.c1 ,1
.căcacesteccu intecnucsec
reerăc lac a id,c oc mărturiseştec elc nsuşi,c numindc ec elc cec ac eni,c
omnulcsău.carc edeţicşic oiccăca idcacmuritcşicrămăşiţelecluicsntclac
oi.ceciccu intelecacesteac saucsuscdecumnezeucşicnucoatecic reoc
minciunăcncele.cacăcdecicuteţicarătaccăcunulcdecelulcacestacac enitc
naintecşicuteţicdo ediccăcelcestecumnezeucdincsemnelecşicminunileccec
leac ăcut,c ăc contraziceţicec oic nşi ă.c arcdacăc nu1c uteţic arătacec
unulcdecelulcacestaccăcac enit,cci1caştetaţicncă,ccunoaşteţictimulcdec
laca id.căciccelecsusecdecelcsec otri escctimuluicdecaţă.c arcdacăc
timulc rezisc odinioarăc estec celc dec aţăc şic aţic ăzutc oic nşi ăc celec
să rşiteclac oi,ccunoaşteţiccăcacestc isus,cecarec oicaţicrăstignit,cestec
ristosccelcaştetat.căcica idcşictoţicroorociicaucmurit,cşicmormintelec
lorcsntclac oi;cdarcn iereacsă rşităcacumc acarătatccăccelecscrisecsec
reerăclacl1.catulcrăstigniriicaratăcmlinireaccu ntului:ceţic edeac
iaţac oastrăc snzurată»;c iarc străungereac coasteic uic rinc suliţăc
mlineşteccu ntul:ccacocoaiecsrecjunghierecacadus»c saia,c †,c7
.c arc
rincatulccăcnacn iatcnumai,ccicacşicridicatcmorţic echicdincmormintec
căcicecaceştiaciauc ăzutcmaicmulţicdintrec oi
,csacmlinitccu ntul:c
uc eic lăsac suletulc euc nc iad»c s.c 1 ,c 1
c şi:c nghiţitac moartea,c

40.c Cuvinte care profeţesc răstignirea lui Hristos.

41.c învierea lui Hristos e prima ţintă a istoriei prezisă de prooroci. E ţinta care anti cipează
ţinta finală a istoriei, care depăşeşte puterile istoriei. Ea e cond iţionată de învierea lui Hristos, ca
arvună a ei.
42.c Matei, 27, 52. Trebuie să fi fost tot o înviere cu trupuri copleşite de spirit, care se arătau
cînd voiau ca şi trupul lui Hristos. între sufletul unit cu Hristos, care păstrează în el rădăcinile
trupului întărite, şi trupul înviat, dar străveziu, este o legătură potenţială, care se actualizează
pentru toţi la învierea cea de obşte şi s -a realizat în parte pentru sfinţii din Vechiul Testament
cînd Hristos a învins moartea.
iruindo»c saia,c ,c8
cşi:c
cluatcumnezeu»c toatăclacrima
c

iid.
.c arcatulccăcacăcutcastelcdecsemneccaccelecsă rşite,clcaratăccac

iindcumnezeucnctrucşiccaciindciaţacşicomnulcmorţii.căcictreuiac
cacristos,carecacdatc iaţăcaltora,csăcnucieclcnsuşicţinutcdecmoarte.c
arcaceastacnucsarcicntmlat,cdacă,crecumcsocotiţic oi,cristoscarcic
250 + t
c c›  c
c

ostc simlucom.cucade ăratclcesteciulcluicumnezeu.căcicoameniic

sntcsuuşictoţicmorţii.c
ăc nuc sec maic ndoiascăc decic cine a,c cic săc cunoascăc nc chic
nendoielnicctoatăccasacluic sraelccăcacestc isus,cecarecaţic ăzutcnc
chiulcomului,c ăcndcastelcdecsemnecşicate,ceccarecnimenicnucleac
ăcutc reodată,cestecnsuşicristoscşicomnulctuturor.căcicăcnduec
omcşicnuminduec isus,ccumcamcsuscmaicnainte,cnucacmicşoratcrinc
ătimirecomenească,ccicmaic rtos,căcnduecom,cecdo edeştecomnulc
celorc iicşiccelorcmorţi†.căci:c «De remecce,crecumcacsusc
ostolul,c
ntruc nţeleciuneac luic umnezeuc lumeac nuc ac cunoscutc rinc
nţeleciunececumnezeu,cacine oitcumnezeucsăcmntuiascăcecceic
ceccred,crincneuniacroo ăduirii»c cor.,c1,c1
.c
şacşicnoicoamenii,c
deoarececnucamc oitcsăccunoaştemcecumnezeucrincu ntulcuicşicsăc
slujimc u ntuluic luic umnezeu,c eluic cec nec ec tănc rinc ire,c ac
ine oitcumnezeuc săcaratecncomcdomniacuicşicsăcatragăcectoţiclac
ine .carcnucseccu eneacsăcocacăcaceastacrintruncomcsimlu,ccacnuc
cum a,c a ndc noic cac omnc unc om,c săc de enimc nchinătoric aic omuluic
antroolatri
6.cecaceeacnsuşicu ntulcacăcutctru7cşicsacchematc
numelecluic isus.cicaşacacăcutceclcatălcomncşicristos,cceeaccecec
4†.c Dacă nu S-ar fi făcut om, nu ar fi biruit din lăuntrul trupului, angajînd şi efortul omului,
afectele şi moartea ca urmări ale păcatului, făcîndu -Se Domn puternic în viaţă şi în favoarea
oamenilor. Tocmai făcîndu-Se om şi suportând moartea noastră ca s -o biruiască, Şi-a dovedit Fiul
lui Dumnezeu mai mult dumnezeirea Sa, sau a făcut -o mai eficientă asupra noastră.
44.c A fost înţelepciunea lui Dumnezeu în temeiul căreia oamenii n -au putut înţelege, prin
înţelepciunea lor contrară Ei, marea putere mai presus de natură, arătată în întrupa rea, crucea şi
învierea Domnului.
45.c Omul s-a lăsat ispitit să înţeleagă pri n înţelepciunea sa, înţelepciunea lui Dumne zeu. Prin
aceasta s-a închis în păcatul mîndriei, în stricăciune şi în moarte. De aceea Dum nezeu a făcut
înţelepciunea Sa ipostas al firii omeneşti, ca să ni se impună ca distinctă de a noastră. Deci tot
Dumnezeu (sau Cuvîntul lui Dumnezeu) esteCel ce ne mîntuieşte, dar lucrînd prin om,
descoperindu-i-Se şi strălucindu-i ca adevărata înţelepciune. Nu ne poate mîntui un om simplu, sau
un rob al mîndriei, uzînd de puterile naturale prin care rămîne rob. De aceea nu ni se poate face un
om simplu, nicLDomn adevărat, ci un domn fals care sporeşte robia în care ne aflăm cu robia în
care se află el şi prin care ni se face tiran. Lucrînd în omul slab, dar capabil să încapă pe Dumnezeu
în el, a mîntuit Dumnezeu pe oameni. Pentru că în omul care se umflă pe sine prin mîndrie nu
încape Dumnezeu.
46.c Şi să ne închidem iarăşi în graniţele umanului.
47.c Minunea omului se arată în faptul că însuşi Fiul lui Dumnezeu Se poate îmbrăca în el şi Se
poate manifesta prin el. Dar micimea omului, pe de altă parte, se arată în aceea că nu ne putem
mîntui închizîndu-ne în omenesc.

unaccucaczice:cacăcutcsăcdomneascăcşicsă mărătească,centruccacnc

numelec luic isus,c ec arec oic aţic răstignit,c recumc sec leacăc totc
genunchiul,caşacsă cunoaştemcşicnoiccacomncşicmăratceciulcşi,crinc
l,cecatăl".c
# c
251 + t
c c›  c
c

uzindcacesteacmulţiciudeicsaucruşinatcşicauccunoscutcncsrşitcec
ristos,ccumcsecscriecncatec ,c†7
.carcntructcarieniicsechotărăsccsăc
rămnăc iudeic şic săc sec ounăc luic etru,c săc lec sunemc niştec cu intec
asemănătoare.coateccăcncelulcacestacsec orcruşinacşiceicşic orccunoaştec
n ăţăturacade ăratăcacdumnezeieştiiccrituri.căcristoscestecomnc
şicmărat,csacăcutcdecic ăditcdinccelecsusecnaintecşicnimenicnucsec
ndoieştecdesrecaceasta.căciciindciucalcluicumnezeu,ctreuiecsăciec
asemeneac ui.c arc iindc asemenea,c numaidecâtc estec şic omnc şic
mărat.c ăcic nsuşic lc zice:c inec ăc edec ec inec edec ec atăl»c
oan,c1,c9
.căcşicsinguracsusăcacluicetru:cacăcutceclcomncşic
ristos»c ate,c,c†6
,caratăc căciulcnucecătură,csecoatec edeacdinc
inecu ntareacluic saac,cdeşicaceastacecnumaicuncchicntunecoscacceeac
cec sunemc acum.c ăcic acelacac susc luic aco :c ătecdomnc alc rateluic
tău»,ciarcluicsau:c atăclamcăcutcecelcdomncalctău»c ac,c7,c9,†7
.c
hiarcdacăcacăcut»carcindicaciinţacşicnceutulcaceriicluic aco ,cnicicnc
acestc cazc narc treuic săc sec gndeascăc aşac desrec u ntul.c ăcic
u ntulc nuc ec ăturac luic umnezeu,c cac aco .c
rc uteac săc ntreec
desrecaceastac şic ec alţii,c cac săc nuc maic stăruiec nc greşeală.c arc dacăc
acesteac nuc sec nţelegc desrec iinţă,c nicic desrec nceutulc existenţei,c
măcarc căc aco c estec duăc irec creaturăc şic ătură,c cumc nuc sntc maic
urioşicdecâtcdia olul,ccândcceleccecnucndrăznesccsăclecatriuiecniciccelorc
creaţic rinc irec lec atriuiec iuluic luic umnezeu,c zicndc dec lc căc ec
ătură?c ăcic sunndc saac:c ăte»c şic lamc ăcut»c nac indicatc nicic
nceutulc aceriic luic aco ,c nicic iinţac lui,centruc căc leac susc acesteac
duăc treizecic şic maic mulţic dec anic dec lac acereac naşterea
c lui;c cic
stănireacestecratelecsău,ccarecicsacdatcduăcaceea.c
xvm
uc atâtc maic multc neac indicatc etruc iinţac u ntuluic sunndc
acestea.căciclcştiaceclccaciulcluicumnezeu,codatăccecacmărturisitc
uc eştic ristos,c iulc luic umnezeuc celuic iu»c atei,c 16,16
.c ic ac
indicatcmărăţiac şic omniac ui,c ceacăcutăc şic ntemeiatăc entruc noic
duăc har.c ec aceea,c sunndc acestea,c nuc ac lăsatc neomenităc
dumnezeireac eşnicăcşicrimităcdeclacatălcaciuluicluicumnezeu.cacac
suscnaintecşiccăclcac ărsatcecuhulc estecnoi.carcacdacuhulccuc
48. Prin om, care e «după chipul» Tatălui, se cunoaşte chipul Tatălui (sau Fiul), şi, prin chip,
Tatăl însuşi.
uterecnucecroriucăturii,cniciczidirii,ccicec
darul lui Dumnezeu". Căci făpturile se sfinţesc de Sfîntul Duh. Dar
Fiul nu e sfinţit de Sfîntul Duh, ci mai vîrtos El însuşi îl dă pe Acesta
tuturor, arătînd că nu e făptură, ci Fiu adevărat al Tatălui50.
Totuşi se spune de Cel ce dă Duhul, că S-a şi făcut. Căci Domnul S-a
făcut în ceea ce sîntem noi după omenitatea Lui. Dar îl şi dă, pentru
 
c
jcjc jc c

că e Cuvîntul lui Dumnezeu51. Căci a fost pururea şi este, şi, precum e

Fiu, aşa e şi Domnul şi împăratul tuturor, fiind întru toate asemenea
Tatălui şi avînd toate ale Tatălui, precum a spus El însuşi (Ioan, 16,
15).
Dar să cercetăm şi spusa din Pilde: «Domnul m-a creat început al
căilor Sale spre lucrurile Sale» (Pilde, 8, 22)5Z. însă arătîndu-Se că nu e
făptură, Cuvîntul S-a arătat că nu e creat. Căci e acelaşi lucru a spune
că e făptură şi că e creat. Astfel dovada că nu e făptură e aceeaşi cu
dovada că nu e creat. De aceea se va mira cineva că ei îşi născocesc şi
din aceasta un motiv al necredinţei şi nu se ruşinează de dovezile
prin care au fost respinşi. Mai întîi au încercat să amăgească pe cei
simpli, întrebîndu-i: «Cel ce este a făcut pe cel ce nu este din ceea ce
nu este, sau pe cel ce este?» Şi: «Ai avut un fiu înainte de a se naşte?»
Dar şi această întrebare dovedin-du-se neserioasă, au născocit
altceva: «E Unul cel nefăcut sau doi?» Dar respinşi fiind şi în aceasta,
îndată au născocit altceva: «Oare e liber şi de o fire schimbăcioasă?»
înlăturată fiind şi aceasta, au recurs la cuvîntul Apostolului: «Cu atît
mai presus făcîndu-Se decît îngerii» (Evr., †, 2). Dar după ce adevărul
a arătat şi înţelesul acesteia, acum, adunînd toate acestea, socotesc
să-şi întemeieze erezia pe cuvintele «făptură» şi «creatură». Şi dîndu-
le aceleaşi înţelesuri, nu se reţin de la relele lor cugetări, ci le sucesc şi
9.
Nu se poate revărsa ca o ploaie şi ca o viaţă nesfârşită Duhul din făptura mărginită, ci
numai din oceanul infinit al vieţii dumnezeieşti. c
50.c Sfinţenia este exclusiv un atribut al lui Dumnezeu. Căci în El e dinamica desăvîrşi -rii spre
care aspiră şi de care e condus omul. De aceea aspiraţia spre ea ne e sădită şi susţi nută în deosebi
de Sfîntul Duh, dinamica ipostaziată a Tatălui ce Se coboară spre făpturi, odată ce acestea sînt
aduse le existenţă. Iar dragostea nu e un lucru pasiv, ci o mişcare liberă. Cu atît mai mult e aşa în
Dumnezeu. De aceea e Persoană, şi anume în gradul Ei suprem, Persoan ă dumnezeiască. Cu cât se
desăvîrşeşte, sau se sfinţeşte cineva mai mult, cu atît e mai liber (în dragoste) sau mai persoană.
Dar Fiul nu e nici El supus în mod pasiv Duhului. El ne dăruieşte Duhul sfinţeniei în libertate, sau
ne adună în Duhul care odihneşte în El.
51.c Hristos ne dă Duhul, dar L-a şi primit de la Tatăl. îl dă ca Dumnezeu, îl primeşte ca om,
pentru ca în El şi în El să -L primim şi noi. El Şi -1 dă Sieşi şi-L primeşte pentru noi, dar îl primeşte
de la Sine. Dacă L-ar primi de la altul, n -ar fi El însuşi care ni-L dă, ci L-am primi şi noi de la
Dumnezeu, avîndu-L pe El numai ca mijlocitor. El însă e pe de o parte mijlocitor, pe de alta,
Izvorul Duhului. în umanitatea Lui e ca Fiul izvor ultim al sfinţeniei. Hristos «S -a făcut» sfînt ca
om prin El însuşi; dar «S-a făcut» sfînt El însuşi, pentru că e nu numai om, ci şi Dumnezeu.
52.c în Hristos, Dumnezeu a făcut o deschizătură în umanitate spre Sine, făcîndu -Se El însuşi
unul din subiectele ei. Aceasta e coborirea Lui «necoborîtă», coborârea prin care a înălţat
omenirea în planul dumnezeiesc.

le răstălmăcesc iarăşi în multe feluri, doar vor putea amăgi pec reuniic
rinc schimareac nencetatăc ac argumentelor.c eşic rinc celec susec
naintecsacarătatcşicdeşertăciuneacacesteicnăscociricaclor,ctotuşicentruc
căcrăsndesccestectotcsusacdincildecşicmultoracdincceiccecnuccunoscc
credinţaccreştinăclicsecareccăceacsunecce a,cecdectreuinţăcca,crecumc
amccercetatccu ntul:ciindccredinciosceluiccecacăcutcecl»c  r.,c
 
c
jcjc jc c

1,c
,csăccercetămcşiccu ntul:caccreat»,cca,crecumcnctoate,caşacşicnc

aceastacsăcsecarateccăcnucaucnccaulclorcaltce acdectcnăluciri.c
# #c
aicnti,ccecaucrezentatclacnceut,ccândcacostclăsmuităcdeccătrec
eicaceastăcerezie,cericituluicntrucomenirec
lexandru?c
tuncicaucscris:c
ec creatură,cdarcnucunacdintreccreaturi;cătură,cdarcnuccacunacdintrec
ături;c ec născut,cdarc unulcdintrec născuţi.căc adăc iecarec icleniac şic
ăţărniciac acesteic erezii!c ăcic cunoscânduşic urţeniac cugetăriic lorc
neune,csecsilesccsăcocnrumuseţezecrincneclaritateac orelor.cicsunc
ceeac cec cugetă,c anumec căc ec creatură,c darc socotescc căc sec otc ascunde,c
adăugind:cdarcnuc cacunacdintreccreaturi †.carcsunndcaşa,cşicdaucşic
maicmultcecaţăc necredinţa.căcicdacăce,cduăc oi,ccreatură,ccumc ăc
reaceţic zicând:c darc nuc cac unacdintrec creaturi?c icdacăc estec ătură,c
cumcnucecunacdintrecături?cncacesteacsecoatec edeac eninulcereziei.c
arc zicându c născut»,c darc unulc dinc ceic născuţi,c recunoscc mulţic iic şic
dogmatizeazăccăcunulcdintrecaceştiacecomnul.c
stel,cduăcei,clcnuc
maicestec
nulcnăscut,ccicntrecmulţicraţicestecşicelcuncnăscutcşi%unciu.c
arccecne oiececdecaceastăciocrizie,ccacsăcsunăcecdecocartecdeclccăcec
creatură,cecdec altac căc nuc ec creatură?c ăcic dacăc suneţic căc nuc ec unac
dintreccreaturi,csoismac oastrăcsec acdo ediclisităcdecnţeles.centruc
căcsuneţicecdecaltăcarteccăcecunacdintreccreaturi.cictoateccâteclearc
suneccine acdesreccelelalteccreaturi,cleccugetaţicşic oicdesreciul,ccac
niştec neunic şic oric cuc ade ărat.c arec altac dintrec creaturic estec altelc
5†.c Nu e ceva intermediar între creat şi necreat. Creatul e din nimic. Necreatul nu e din
nimic. Nu poate să fie ceva din nimic şi în acelaşi timp să nu fie din nimic. De fapt arienii se
complăceau într-un fel de panteism neoplatonic. Toate sînt din ceva, după ei, dar unele mai întîi şi
mai aproape de esenţa sursă, altele mai tîrziu şi mai departe de aceea. Sfîntul Atanasie nu admite
acest panteism ambiguu. Pentru el există un Dumnezeu în Treime şi o lume creată, cu totul
deosebite una de alta. Fiul e Fiul Tatălui, născut din El, dar nu creat, în panteism nu există
mîntuire, căci totul e supus apariţiei şi dispariţiei. Pe sfîntul Atana sie îl interesează mîntuirea
omului personal în Dumnezeu Cel personal care durează în veci. în panteism nu există nimic
absolut, nimic stăpîn pe sine însuşi. Totul e un total rela tiv, sau un absolut supus legilor oarbe,
totul pluteşte în întunericul lipsei de sens. Pornirea spre existenţa individuală e considerată ca
formă a patimilor, care prin aceasta îşi primesc o justificare, dar justificarea foarte relativă a unei
plăceri de o clipă. Dacă Tatăl nu are o plenitudine a vieţii în Sine, prin iubirea dintre El şi Fiul
Său, atunci El e un amestec intre creat şi necreat. El e din veci, dar în m od neliber, ca o natură
fără sens.
54.c Nici o creatură nu se deosebeşte de celelalte făpturi sau creaturi ca creatură. Să se arate
vreo deosebire esenţială dintre ele, ca să poată fi distins şi Fiul ca creatură de ele.
decâtccelelalte,ccacsăcuteţicsunecşicdesreciulccăcecdeoseit?8c
ic toatăc creaţiuneac arătatăc sac ăcutc nc şasec zile.c nc rimac zic sac
ăcutc lumina;c nc ac douăc tăria;c nc ac treia,c adunndc aele,c ac arătatc
uscatul,ccacsăcroducăcdincelceluritecroade;cncacatracacăcutcsoarelecşic
lunac şictoatăc ceatac stelelor;cncac cinceacacdatc iinţăc ieţuitoarelorcdinc
marec şic ăsărilorc dinc aer;c nc ac şateac ac ăcutc animalelec cuc atruc
icioarec dec ec ămntc şic nc srşitc ec om.c  arc celec nă ăzutec alec luic
 


c c›
c  c

umnezeuc dec lac zidireac lumii,c dinc ăturic iindc cunoscute,c sec ăd»c
om.,c1,c
.cesigurcnicicluminacnuceccacnoatea,cnicicsoareleccacluna,c
nicic celec necu ntătoarec cac omulc cu ntător,c nicic ngeriic cac caunele,c
nicic caunelec cac tăniile.c arc toatecsntc creaturi,c nsăc iecarec duăc
neamulcsauciinţacrorie,ccumcsacăcut,caşacestecşicrămne.c
##c
ecicsaucsăcsecscoatăcu ntulcdintrecăturicşicsăciecunitccacreatorc
cucatălcşicsăciecmărturisitciu;csau,cdacăcecncgeneralccreatură,csăciec
mărturisitccacalndusecncaceeaşicrelaţieccaccelelaltecăturicntrecele.c
aucsăcsec sunăccăciecarecdintrecaceleacoatecicnumităccreatură,cdarc
nuccacunacdintreccreaturi;csaucnăscută,csaucăcută,cdarcnuccacunacdintrec
ături,csauc dintrecnăscuţi.cecatc oicaţicsusccăcnăscutulcşicăcutulc
sntcacelaşiclucru,cscriind:cnăscutcsaucăcut .c
stel,cduăc oi,cdeşiciulc
ntrecec ec celelalte,c cndc ec comaratc cuc elec lc socotiţic nuc maic uţinc
creaturăccacşicecacelea.cecatcşicntreccreaturilecrincirecunelecntrecc
ecaltele.căcicsteacdecsteacsecdeoseeştec cor.,c1 ,c1
cncsla ă.carcşic
celelaltectoatecsecdeoseesccntrecele,ccndcsntccomarate.cnsăcaceastac
nuclecacececunelecstăne,ciarcecaltelecroaeccelorcmaicnalte 6.cicicec
uneleccauzacăcătoare,ciarcecalteleccacăcutecrincacelea 7.cictoatecauc
rinc irec nsuşireac dec ac ic ăcutec şic create,c mărturisindc rinc elec ec
reatorulc lor,c cumc zicec a idc nc salm:c erurilec sunc sla ac luic
umnezeuc şic acereac minilorc uic oc esteştec tăria»c s.c 18,c 
8.c auc
55.c Faţă de această concluzie ariană, în Simbolul de la Niceea s -a spus: «născut, nu făcut». Se
vedea de aici iarăşi panteismul arianismului, care identifica în fond toate, spu -nîndu-le nefăcute şi
făcute, prin aceea că toate au un înţeles relativ.
56.c Căci toate sînt supuse legilor oarbe şi fără sens.
57.c De fapt cauza propriu-zisă a tuturor este Dumnezeu, Care nu e cauzat de nimic. Numai El
e cauză fără să fie şi efect. Numai în El calitatea de cauză nu e slăbită de calitatea decefect. Cel ce e
întîi efect, arată în ceea ce se produce prin el pe cel care îi este lui însuşi cauză. Num ai Dumnezeu
nu arată în lucrările Sale pe cineva superior drept cauză a lor sau a Lui.
58.c Aceasta nu înseamnă o cunoaştere a lui Dumnezeu prin analogie. Dumnezeu e cu totul
altfel decît creaturile. Ele cer un Creator deosebit de ele. Ele se arată ca neputînd fi prin ele. Dar
prin aceasta se arată limitate şi subordonate unor legi. însă trebuie să fie cineva care nu e limitat,
condiţionat, supus unor legi. Trebuie să fie cineva care are putere să le facă pe toate fără să aibă
nevoie de a fi fost făcut de altcin eva, fără să fie încadrat în

cumc zicec şic nţeletulc oroael:c otc ămntulc cheamăc dretateac şic
cerulc oc inecu intează;c şic toatec lucrurilec sec clatinăc şic tremură»,c c
zdrac4, †6
.c
arc ăcătorulc lorc estec u ntul.c ăcic lc nsuşic zice:c uc sntc

de ărul»c oan,c1,c6). ecicnuceccreaturăcu ntul,ccicsingurcecroriuc

atăluic şic ntruc lc toatec sec armonizeazăc şic lc ec lăudatc dec toatec cac
reator.c ram,c zicec lc nsuşi,c lac lc ornduind»c ilde,c 8,c †
8;c şi:c
atălceucnăcacumaclucrează,cşicuclucrez»c oan,c ,c17
.c ar:cnăc
 


c c›
c  c

acum»c aratăc ec u ntulc existndc eternc nc atăl.c ăcic ec roriuc

u ntuluicsăclucrezecatelecatăluicşicsăcnuciecncaarăcdecl.c
## c
arc dacăc ceeac cec lucreazăcatălc aceeac lucreazăc şic iulc şic celec ceclec
creeazăc iulc sntc creaturilec atălui,c ec dec altăc artec dacăc iulc estec
lucrucşiccreaturăcacatălui,catuncicsaucseclucreazăcşiceccreeazăcşiciulc
ec inec nsuşic iindcăc celec cec lec lucreazăc atălc sntc şic lucruric alec
iului
,cceeaccec estecasurdcşiccucneutinţă;csauccrendcşiclucrndccelec
alec atălui,c lc nuc ec lucru,c nicic creatură,c cac nuc cum ac
celaşic iindc
auzăcăcătoarecsăcecalecntrecceleccreate,căcnduececineccelccecac
ostcăcut,csaucmaicinecziscalndueccacunulccecnucoateccrea61.căcic
ordinea dependenţelor reciproce, ci care trebuie să le fi dat tuturor aceste legi odată cu existenţa.
59.c Pămîntul invocă dreptatea, pentru că are nevoie de ea, dar nu şi-o poate da. E făcut
pentru ea, dar nu el o face. Dreptatea e mai înaltă decît el. Pămîntul o cunoaşte din nevoia ce o
simte de ea, dar şi din faptul că nu şi -o poate da el însuşi. Ea vine de la Dumne zeu, ea e semnul
existenţei şi lucrării Lui, deosebită de a pămîntului, dar de care pămîntul are nevoie. Dumnezeu
nu e ca creaturile, dar ele au nevoie de El şi prin aceasta II cunosc. Dar îl cunosc ca fiind altfel
decât ele. Pe de altă parte toate lucrurile se clatină şi tremură şi cunosc pe Dumnezeu din această
neputinţă a lor, din această simţire c ă se află în faţa Cuiva care nu se clatină ca ele, care e cu totul
altfel decît ele, de care au nevoie pentru durata lor şi pentru o viaţă mai înaltă. Atîta îl cunosc pe
Dumnezeu: ca avînd nevoie de El, deci ca izvor al puterii lor de a fi. Dar întrucît în aceasta îl
cunosc că e altfel decît ele, nu-L cunosc decît ca mister, în mod apofatic; Dar acest mister
luminează sensul existenţei lor, nu -1 acoperă de întuneric ca minciuna şi ca procedeele magiei.
Deci cerurile spun mărirea ‡lui Dumnezeu nu numai prin mărirea lor, ci şi prin minusul aflat în
mărirea lor.
60.c Fiecare e pus, ca raţiunea creată, după chipul unei raţiuni existente în Cuvîntul, să
înainteze spre tot mai mare asemănare cu acea raţiune şi cu Cuvîntul în care se află pînă la un fel
de unire neconfundată cu El. Căci în fiecare din acele raţiuni e Cuvîntul însuşi. Ajungînd acolo,
omul se descoperă în autenticitatea sa cea mai proprie, pe măsură ce des coperă pe Cuvîntul unit
cu sine; şi descoperă pe ceilalţi prin autenticitatea raţiunii lor. Numai în această armonizare între
ele se descoperă pe ele înseşi. Fiecare subiect se desco peră şi se realizează pe sine, descoperindu -şi
armonia cu alţii şi unirea sa cu Cuvîntul dumnezeiesc în care se află toate. Prin aceasta devine tot
mai mult un subiect liber lucrător şi armonizator împreună cu Cuvîntul.
61.c Omul ca făptură, în parte subiect, în parte obiect, pe de o parte lucrează, pe de alta e
lucrat. El nu e pur lucrător, pur activ, pentru că e creat. Fiul lucrează numai, nu e şi lucrat, pentru
că nu este obiect, ci numai Subiect, ca Dumnezeu, ca Creator şi ca Pronia tor şi Mîntuitor. Ca Fiu al
lui Dumnezeu, fiind în gradul suprem Subiect activ e capabiLjc creeze din nimic, într-o
independenţă totală de orice.

dacă,cduăc oi,clcacăcutcdinc
celec cec nuc erau,c cumcacututc aduceclac existenţăc celec cecnuc sntc săc lec
creeze
?8caucdacă,ciindccreatură,caducecşicelclacexistenţăcoccreatură,c
treuieccugetatcdesrecoriceccreaturăcacelaşiclucru,cdecictreuiecsocotitc
căctoatecotccrea.cicdacăcgndiţicaşa,ccecne oiecmaicecdecu ntul,codatăc
ceccelecsuordonatecotciccreatecdeccelecsuerioare?cauciecarecdintrec
celecăcutecarcicututcauziclacnceutcdeclacumnezeu:cii»cşicăte»cşic
sarciccreatcastelciecarececsine.carcnicicnucsacscriscaceasta,cnicicnuc
erac cuc utinţă.c ăcic nicic unac dintrec celec ăcutec nuc estec cauzăc
 
cII . .N 1I',  jc c

creatoare6†.coatecsaucăcutcrincu ntul.cecicdacăcşicu ntulcarcic

dintreccreaturi,cnuclearclucracectoate6.cicicngeriicnuclecotccrea,ciindc
şiceiccreaturi,cchiarcdacăcalentin,carcioncşicasilidecsocotesccaşa,ciarc
oic susţineţic celec alec lor.c icic soarele,c iindc creatură,c nuc ac aducec
reodatăc lac existenţăc ceeac cec nuc e,c nicic omulc nuc ac creac ec om,c nicic
iatrac nuc ac in entac iatra,c nicic lemnulc nuc ac soric lemnul.c ic
umnezeuc estec elc cec ormeazăc omulc nc ntecec şic nalţăc munţiic şic
lungeşteclemnele.c arcomulciindccaailcdecştiinţăcdăcormecmaterieicşic
modiicăcşicrelucreazăcceleccecsnt,ccumcacn ăţat.cicleciueştecchiarcşic
numaic entruc căc auc ostc ăcute.c arc cunoscnduşic ireac lui,c dec arec
ne oiecdecce a,cştieccăctreuiecsăcoccearăcdeclacumnezeu.c
xxn
acăcdecicsecsuneccăcumnezeucacecşicalcătuieştecnumaicdincmate
rie,caceastacestecoccugetarecelină.cncacestccazcumnezeuctreuiecnumitc
meşteşugar,c nuc ăcător.c ic ncacestc cazc u ntulc aţiunea
clucreazăc
materiaclacoruncacluicumnezeucşicslujindcui.carcdacăcumnezeuc
cheamăcceleccecnucsntclacexistenţăcrincu ntulcău,cu ntulcnucestec
dincceleccecnucsntcşicdinccelecchemateclacexistenţă,ccacsăcnuccăutămcunc
altc u ntc rinc carec şic acestac ac ostc chematc lac existenţă6 .c ăcicrinc
u ntc sauc ăcutc celec cec nuc snt.c ic dacăc rinc lc creeazăc şic acec
62.c Dacă a fost creat din nimic, e dependent de Cel ce L -a creat, sau e în mare grad limitat şi
pasiv. Cum poate fi deci atît de puternic în lucrarea Lui, atît de independent în puterea Lui încît să
creeze din nimic?
6†.c Cel creat nu poate fi cauză creatoare. Căci puterea lui e limitată. Numai Cel dotat cu
putere nelimitată poate crea din nimic. Calitatea de creatură îi limitează puterea. E dependent de
cauza creatoare supremă. El vine de la altul. Ceea ce poate face, face din puterea ce-i vine de la
altul. Şi e dependent de tot complexul universal în care e încadrat de Creatorul adevărat, neputînd
ieşi din el. Puterile lui rămîn încadrate în e lementele care-1 constituie. Nu poate decît să se
folosească de ele dacă e liber. Iar dacă nu e liber, aceste elemente şi cele ale cosmosului dispun de
el.
64.c Ceea ce există prin faptul de a fi fost creat e în mare parte obiect supus lucrării, nu
lucrător pur, deci nil poate avea supuse toate lucrările sale, calitate pe care o are numai
Dumnezeu cel necreat, dar Creator.
65.c Aci Cuvîntul are sens de exprimare. Dar ca Dumnezeu să poată chema prin Cuvînt la
existenţă cele ce nu sînt, El trebuie să -Şi vorbească şi Lui însuşi, din veci. Căci altfel s -ar produce o
mare modificare în Dumnezeu, dacă ar începe să vorbească numai cînd cheamă lucrurile la
existenţă. Cine se adresează celor din afară trebuie să se adreseze într -un fel şi
umnezeu,c lc nuc estec dintrec celec createc şic ăcute,c cic maic rtosc ec
u ntulc luic umnezeuc carec creează;c ec u ntulc carec şicdinclucrurilec
atălui,c ec carec lc nsuşic lec creează,c sec cunoaştec căc estec nc atălc şic
atălcntrucl,cşiccinec edececlc edececatălc oan,c1,c91
,centruc
căcecroriuciinţeicuicşicentrucasemănareaciuluiccucatălcnctoate88.c
umc decic creeazăc atălc rinc l,c dacăc nuc ec u ntulc şic nţeleciuneac
ui?carccumcarcicu ntulcşicnţeleciuneacui,cdacăcnarcicnăscutcdinc
iinţacui,ccicarcicostcăcutcdincceleccecnucsnt?c
 
cII . .N 1I',  jc c

iccum,ctoateciindcdincceleccecnucsntcşiccreaturi,ciarciulciind,cduăc
ei,cunacdintreccreaturicşicdincceleccecnucaucostccnd a,coatecdescoeric
singurcecatăl;cşicnimenicaltul,ccicsingurclccunoaştececatăl?87căcic
dacăceccucutinţăccacel,căturăciind,csăccunoascăcecatăl,c
cestacoatec
ic cunoscutc dec toţi,c ec măsurac iecăruia.c ăcic toatec sntc ăturic cac şic
ele88.c arcdacăcnuceccucutinţăccelorcăcutecnicicsăc adă,cnicicsăccunoascăc
ecatăl,ccăcic edereacşiccunoaştereacuicntrececutereactuturor,ccumc
nsuşicumnezeucaczis:cimenicnuc ac edeacaţaceacşic acic iu»c leş.,c
††,c 
,c şic dacăc iulc ac zis:c imenic nuc cunoaştec ec atălc dectc iul»c
atei,c11,c7
,catuncic u ntulcecaltce acdecâtccelecăcute,csingurclc
cunoscnducşic ăznduc ecatăl,crecumcaczis:căcicnucac ăzutc
altcine acecatăl,cdecâtcelccecesteclacatăl»c oan,c6,c6
;cşi:cimenic
nuccunoaştececatălcdecâtciul»c atei,c11,7
,cchiarcdacăcluic
riecnucic
secarecaşa.cumcdecicsingurclcaccunoscutcecatăl,cdacăcnucsingurc
lcecroriucalcui?ciccumcarcicroriucalcui,cdacăcarciccreaturăcşicn
arciciulcade ăratcalcui?cuctreuiecsăcoosimcsunndcacesteacmereuc
nca oareacdreteiccredinţe.căcicecroriucnecredinţeicaccugetaccăciulc
estecunulcdintrectoate.cicecochulăcşicocaiurealăcacsuneccăceccreatură,c
darcnuccacunacdintreccreaturi;cşicătură,cdarcnuccacunacdintrecături;c
şicnăscut,cdarcnuccacunulcdintrecceicnăscuţi.căcic
sie însuşi. Există o comunicare bipersonală în Dumnezeu înainte ca să Se adreseze celor pe care le
creează. Pe om îl aduce la existenţă, dîndu-i prin Cuvîntul Său creator, chiar din momentul
apariţiei lui în existenţă, caracterul de tu Şi în crearea tuturor lucrurilor e implicat acest tu, care
le va folosi. Prin crearea tuturor, Dumnezeu Se adresează implicit omului. Dar dialogul între
Dumnezeu şi lume - care e un conţinut al omului - presupune dialogul veşnic în Dumnezeu însuşi.
66.c Numai dacă prin Cuvînt înţelegem existenţă în Dumnezeu a unei relaţii interper -sonale,
putem înţelege de ce a trebuit să facă Dumnezeu lumea prin Cuvîntul.
67.c Lucrul are importanţă practică pentru mîntuirea noastră. Dacă în Hristos nu e F iul Unul
născut, ci o creatură, Hristos nu ne -a adus nici El adevărata cunoştinţă a lui Dumne zeu şi nu ne-a
pus în comunicare mântuitoare cu Dumnezeu. Şi atunci rămînem definitiv închişi în imanenţa
noastră. Numai în Hristos experiem transcendenţa mîntuit oare a lui Dumnezeu, sau faptul că
există un Dumnezeu transcendent lumii acesteia, în care toate individuaţiunile pier, dar din care
El ne poate ridica.
68.c Un dumnezeu cunoscut de toate cele create la fel e un dumnezeu panteist, deus sive
natura Iar un astfel de dumnezeu nu ne poate mîntiii de pieirea eternă. în afara Sfin tei Treimi şi
a Fiului lui Dumnezeu cel întrupat nu e decît panteismul şi moartea definitiva a persoanei.

cumcnucecunacdintrecacestea,cdacă,cduăcei,cnuceracnaintecde acsec

naşte?8"cecatcecroriuccreaturilorcşicăturilorcsăcnuciecnaintecdecac
secacecşicsăşicrimeascăcexistenţacdincceleccecnucsntc dincnimic
,cchiarc
dacăcunacntrecececaltelecncsla ă.c
ceastacoc edemcşicnctoateccelelaltec
creaturi,ccarecsecdeoseesccntreceleccumcocdo edesccceleccecsec ăd.c
XX


 NHNTUI . ATANASIK r 
MARK

arc dacă,c duăc eretici,c eracreaturăc sauc ătură,c darc nuc cac unac
dintrec ături,c deoseindusec dec elec rinc sla ă,c arc ic treuitc cac săc iec
arătatc dec criturăc rinc comaraţiec maic naltc dectc celelaltec ături,c
sunndusecde ildăccăcecmaicmăritcdectcarhanghelii,cmaiccinstitcdecâtc
caunele,cmaicstrălucitorcdecâtcsoarelecşicluna,cmaicnaltcdecâtccerurile.c
arcnucecindicatcastel,ccicatălclcaratăccaciindciulcuicroriucşicunic,c
zicând7:ciulceuceşticu»c s.c,c7
cşi:c
cestacesteciulceuccelciuitc
ntruc carec amc ine oit»c atei,c †,17
.c ec aceeac ic şic slujeauc ngeriic
atei,c,11
,ccac
nuiacceceracaltelcdecâtcei.cic csecaducecnchinarecdec
cătreceicnuccac
nuiaccececmaicmarecncsla ă,cciccaceluiccececaltulcdecâtc
toatec creaturilec şic decâtc eic nşişi,c iindc singurc roriuc atăluic şic iuc
duăciinţă.căcicdacăclarcicaduscnchinareccac
nuiacceicntreceacnc
sla ă,carctreuiccaciecarecdintrecceicmaicdecjoscsăcaducăcnchinarecceluic
cececmaicsus.carcnucestecaşa.căciccreaturacnucsecnchinăccreaturii,ccic
numaicroulcstănuluicşiccreatura,cluicumnezeu71.c
ostolulcetruclc
oreştececornelie,ccarec oieştecsăcicsecnchine,czicând:ciceucsntcom»c
ate,c1,c6
.cngerulcdinc
ocalisăclcoreştecec oan,ccarec oieştecsăc
icsecnchine,czicând:cezicsăcnucacicaceasta.căcicsntcmreunăslujitorc
69.cDe fapt învăţătura ariană era inconsecventă, nelogică şi ambiguă. E a afirma că Cuvîntul e
creatură, dar nu ca una dintre creaturi. Dar nu există un al treilea plan între necreat şi creat.
Arienii spuneau că Cuvîntul e născut, dar nu a fost înainte de a Se naşte. Dar prin aceasta
supuneau pe Dumnezeu schimbării. în fond un panteism e evoluţionist. Nu cunoşteau distincţia
clară între transcendenţa lui Dumnezeu, Care are o fiinţă cu o viaţă personală sau interpersonală
proprie din veci, şi imanenţa creaţiei aduse la existenţă din nimic. Totul pentru ei era o imanenţă a
naturii. Dacă Cuvîntul e adus la existenţă din nimicul anterior Lui, e vădit că e creatură. De fapt
acest nimic nu era pentru ei cu adevărat nimic, ci o esenţă în dezvoltare.
70.cPrin comparaţie se arată diferite trepte din acelaşi plan: bun, mai bun, cel mai bun. Dar
Dumnezeu, deci şi Fiul Lui, nu poate fi indicat prin comparaţie cu cele create. El e cu totul din alt
plan. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu poate cîştiga din compararea Lui cu cele create, chiar dacă e
cugetat ca avînd în mod superlativ însuşirile lor.
71.cPrin închinare se înţelege adorarea adusă de noi lui Dumnezeu cu simţirea că ne aflăm
faţă de El într-o dependenţă absolută. Pe sfinţi îi cinstim numai ca pe nişte modele, ca pe unii ce au
contribuit la întărirea credinţei în Dumnezeu, pentru prezenţa puterii lui Dumnezeu în ei şi ca pe
unii care se roagă pentru noi. îi cinstim cum cinstim pe învăţătorii noştri, pe părinţii noştri, pe
oamenii care ne ajută prin osteneală şi jertfă, îi cinstim pentru că ne îndrumează spre închinarea
lui Dumnezeu. în raporturile lor faţă de noi, ei ne arată pe Dumnezeu de dincolo de ei şi în raportul
nostru faţă de ei vedem pe Dumnezeu de din colo de ei, deşi în ei. Cinstim puterea lui Dumnezeu
arătată în ei, ne încălzim de iubirea lor faţă de Dumnezeu.

cuc tinec şic cuc roorocii,c raţiic tăi,c şic cuc ceic cec ăzescc cu intelec cărţiic
acesteia.cnchinătecluicumnezeu»c
oc,c,c9
.cecicecroriucnumaic
luicumnezeucsăc csecaducăcnchinare.c
icaceastacocştiucşicngerii,centruccă,cdeşicntreccecalţiicncsla ă,ctoţic
sntccreaturicşicnucsntcdintrecceiccăroraclicseccu inecnchinare,ccicdintrec
ceic cecsecnchinăctănului.cecanoe,ctatălcluicamson,ccarec oiacsăc
aducăcjertăcngerului,cacestaclacorit,czidnd:cumicaducecmie,ccicluic
umnezeu»c(Jud., †,c16
.c arcomnuluic csecaducecnchinarecşicdeccătrec
ngeri.c ăcicsacscris:cicsăcsecnchinecuictoţicngeriicluicumnezeu»c
 NHNTUI . ATANASIK r 
MARK

s.c96,c7;c  r.,c1,c6
.cacelcdeccătrectoatecneamurile,ccumczicec saia:c

stenitac gitulc şic negustoriac etioienilorc şic ăraţic nalţic aic
a aimuluiclacinec orc enicşic"iecţic orcsluji»;caoi:cicsec orcnchinac
"iecşic"iecsec orcruga,ccăcuceşticumnezeucşicnucestecumnezeucaarăc
decine»c saia,c ,c1
.c
arcecucenidiccarec csecnchinăciclaudăcşiclecsuneccineceste,czidnd:c
oicăcnumiţicecine:comnulcşicn ăţătorul,cşicinecziceţi.căcicsnt»c
oan,c 1†,c1†
.c arc luic oma,c care c zice:c omnulc euc şic umnezeulc
eu»c oan,c,c8
,cicngăduiecsă czicăcaşa,csaucmaic rtosclcaroăcşic
nu1coreşte.căciclceste,ccumcziccşicceilalţicroorocicşiccumcantăca id:c
omnulcuterilor»c s.c7,c9
,comnulca aot»c s.c†,1
,ccarecsectăl
măceştec omnulc oştirilor»c şic umnezeuc ade ăratc şic atotţiitor,c chiarc
dacăcarieniicsecdesartcdecnoicncri inţacaceasta.c
## c
ecic nuc c sarc ic adusc nchinarec şic narc ic susc acesteac lc nsuşic
desrecine,cdacăcarcicostcdintreccreaturi.carciindcăcnucesteccreatură,c
cicnăscutulcroriucalciinţeicluicumnezeuccelcnchinatcşiciucrincire,c
c sec aducec nchinarec şic ec crezutc umnezeuc şic ec omnulc oştirilorc şic
tănitorcşic
totţiitor,ccacşicatăl.căciclcnsuşicaczis:coatecdteclecarec
atălcalecelecsnt»c oan,c16,1
.cădcecroriuciuluicsăcaiăccelecalec
atăluicşicsăciecdecaşac elccacsăcsec adăcnclcatăl,cşicdecacsecicăcutc
toatecrinclcşicdecacsecnătuicşicdecacsecalacnclcmntuireactuturor.c
ecaceeacinecestecsăicntreămceceicşicaceasta,centruccacsăcsecaratecşic
maiclimedecgreşealacerezieiclor:cdacăctoatecsntccreaturicşictoatecşicauc
existenţacdincnimic,ciarciulcestecşicl,cduăc oi,ccreaturăcşicăturăcşic
unulcdintrecceleccecnaucostcdnd a,cdeccecnumaicrinclcsaucăcutctoatec
şicărăcdeclcnimiccnucsacăcutc oan,c1,c†
?cau,centruccecdndcsunec
toate»,c nuc sec cugetăc căc nc toatec sec indicăc şic iul,c cic numaic celelaltec
create?c arcdndccriturilec oresccdesrecu ntul,cdeccecnuceccugetatc
căcecdintrectoate?cecceclcunesccmaic rtosccucatăl,csoctindccăcatălc
lucreazăcşicmlineştectoatăcroniacşicmntuireactuturorc rincl,cdacăc
toatecotciccreatecrincoruncacatălui,crincare,cduăc oi,cacostcşiclc
ăcut?carecooseştecumnezeucoruncind,csaucslăeştecncac
leclucracectoate,ccacnumaiceciulcsâccreezecsingur,ciarcentruccreareac
tuturorcsăcaiăcne oiecdecuncslujitorcşicdecuncajutor?coarcnuc cseccerec
nicicunceortccacsăcacăcceeaccec oieşte,ccicacostcdestulcsăc rea,ccacsăciac
iinţăctoatecşicnimiccnucsacmotri itc oiicui.ceccecatuncicnucaucostc
ăcutec toatecnumaicrincoruncacluicumnezeu,crinccarecacostcăcut,c
duăc oi,cşiciul?caucsăcsunăcdeccecsaucăcutctoatecrincl,cdacăcşiclc
estec ăcut?c oatec celec susecdec eic sntc aiureli.cotuşic eic sun:c oindc
umnezeucsăccreezecireacăcută,ciindcăcac ăzutccăcaceastacnucsecoatec
mărtăşicdec mnacreauternicăcacatăluic şicdec atac uic creatoare,c
 
cc›jc c

acecşiccreeazăcnticsingurcec
nulcsingurcşicnumeştececacestaciucşic

u nt,cca,cde enindcacestacuncmijloc,csăcoatăcastelcsăciecăcutecrinc
lctoate».c
ceastacnucnumaiccăcaucsuso,ccicaucndrăznitcsăcocşicscriec
useie,c
riecşic
sterie.c
##c
umcnarcosndiccine acdincacesteacereziaclorcntreagă,ceccare,ccom
innduşioccucmultăcneunie,cnucsecruşineazăcsăcsecmetecmotri ac
ade ărului?căcicdacăc orcziceccăcdincricinacooseliicncaclucraccelelaltec
acăcutcumnezeucnumaiceciul,c acstrigactoatăccreaţiuneacmotri ac
lor,c cac uniic cec grăiescc celec nedemnec dec umnezeu.c acşic saiac sunec
rincscris:cumnezeuccelc eşnic,carecacaşezatcmarginilecămntului,c
nuc aclămnzi,cnicicnuc acoosi,cnicicnucoatecicătrunsăcnţeleciuneac
ui»c saia,c,c8
.c arcdacăcumnezeu,csocotindccelelaltecne rednicec
dec ac ic createc dec ine,c ac ăcutc numaic ec iul,c iarc ec aceleac leac
ncredinţatciuluicluatcncajutor,caceastacncăcecnedemncdecumnezeu.c
ăcic nuc estec nc umnezeuc reoc numurare.c ic ic ac ruşinac ec eic
omnulczicnd:carecnucsec ndcdouăc răiicecuncănuţ?cicnicicunac
dinc "elecnuc cadec ecămntc ărăc ştireac atăluic ostruc elc dinc ceruri»c
atei,c 1,c 9
7.c ic iarăşi:c uc ăc ngrijiţicdecsuletulc ostru,c cec eţic
mnca,c nicic dec truulc ostru,c cuc cec ăc eţic mrăca.c uc ec maic multc
suletulc dectc mncareac şic truulc maic multc dectc haina?c ri iţic lac
ăsărilec ceruluic căc nicic nuc seamănă,c nicic nuc seceră,c nicic nucadunăcnc
72. Creaţiunea are valoare pentru că are un sens. Iar pe acesta îl are numai dacă e opera unui
Dumnezeu personal. Iar un Dumnezeu personal e un Dumnezeu care e Tată al unui Fiu. Dacă ea ar
fi opera unei esenţe, care se mişcă prin intermediul unui strat mai adînc, n -are valoare pentru că
nu are un sens. Uciderile de oameni se înmulţesc unde se pierde credinţa în Dumnezeu cel
personal, sau în Sfînta Treime. Numai un Dumnezeu personal poate privi cu atenţie la fiecare
făptură şi numai un Dumnezeu care e Tatăl unui Fiu din veci Se poate îngriji cu dragoste de
Părinte de fiecare om. O esenţă impersonală nu poate avea grijă conştientă de nimic. Providenţa e
semnul valorii ce o are în faţa lui Dum nezeu cel personal tot ce a creat. O esenţă impersonală nu e
capabilă de providenţă. Providenţa implică valoarea omului şi a creaţiunii în faţa lui Dumnezeu
cel personal. Nu degeaba Iisus a revelat ideea de Tată a lui Dumnezeu şi legată de ea ideea de
providenţă. Numai un Dumnezeu care e Tată veşnic al unui Fiu poate arăta dragoste de Tată ş i
faţă de făpturile conştiente.

hamarecşicatălc ostruccelccerescclechrăneştececele.cucsnteţic oicmaic

multcdectcele?ciccinecdintrec oi,cngrijinduse,coatecadăugacunccotclac
staturac lui?c ic entruc haină,c dec cec ăc ngrijiţi?c n ăţaţic dec lac criniic
cmuluiccumccresccşicnucsecostenesc,cnicicnuctorc.carc ăcsunc ouăccăc
nicicolomoncnctoatăcsla acluicnucsacmrăcatccacuniicdincaceştia.c arc
dacăciaraccmuluiccarecaziceste,ciarcminecsecaruncăcnccutor,cum
nezeuc oc mracăc astel,c nuc cuc multc maic multc ec oi,c uţinc
credincioşilor?»c uca,c1,c8
.c
acăcnucecnedemncdecumnezeucsăcecngrijeascăcdeclucruricattcdec
mici,c dec ărulc cauluic şic dec oc raiec şic dec iarac cmului,c nuc ac ostc
nedemncdeclcnicicsăcleccreeze.căciccelorcalccărorcroniatorceste,clecestec
 
cc›jc c

şicăcătorcrincu ntul.c

arăcdecaceea,caceştiaccadcntrocşicmaicmarec
greşeală,ccndcmartcăturilecşiccreaţiunea,cşicecunacocsocotesccatăc
acluicumnezeu,ciarceccelelalte,caleciului.ceccu ineccacsauctoatecsăcic
ostcăcutecmreunăccuciulcdeccătrecatăl,csau,cdacăctoateccelecăcutec
aucostcăcutecrinciul,csăcnucsunăccăclcestecunacdintreccelecăcute7†.c
## c

oicsecoatecresingecşicurmătoareacaiurealăcaclor.cacăcu ntulc
estecdecireccreată,ccum,cneutndcaceastacsăcsuortecnsăşiclucrareacluic
umnezeu,c ac ututc singurc acestac dinc toatec săc iec ăcutc dec iinţac luic
umnezeucceacneăcutăcşicatotcurată,ccumcziceţic oi?ccnecesarccacdacăc
acestac acutut,c săc ic ututc şicaceeac toată;c sau,c neutndcaceea,c săc nuc
oatăcnicicu ntul.căcicşicacestace,cduăc oi,cunacdintrecături.cauc
iarăşi:c acăc dinc neutinţac iriic create,c dec ac sec mărtăşic dec nsăşic
lucrareacluicumnezeu,cacostcne oiecdecuncmijlocitor,cecnecesarccacşic
u ntul,cdacăceccreaturăcşicătură,csăcica utcne oiecentruccreareacluic
dec unc mijlocitor,c odatăc cec şic elc estec dec irec creată,c carec nuc sec oatec
mărtăşic dec lucrareac luic umnezeu,c cic arec ne oiec dec mijlocitor.c arc
dacăc sec descoerăc unc mijlocitorc alc aceluia,c acestc mijlocitorc arc a eac
ne oiec iarăşic dec altul.c ic aşac urcndc cine ac mereuc şic cercetândc cuc
mintea,c ac alac nşirndusec oc marec mulţimec dec mijlocitoric şic arc ic cuc
neutinţăcsăcsecnătuiascăcoccreaţiune;ccăciceacarecne oiecmereucdecunc
altcmijlocitorcşicnicicuncmijlocitorcnucoatec eniclacexistenţăcărăcuncaltc
mijlocitor,c datc iindc căc iecarec estec dec irec creată,c carec nuc sec oatec
mărtăşic dec lucrareac luic umnezeuc singur,c cumc ziceţic oi.c ec câtăc
neuniecnucsuerăcei,csocotindccăccelecdejacexistentececcucneutinţăcsăc
7†. Ar fi absurd să se spună că Dumnezeu a făcut toate prin Fiul, dacă Fiul este făcut. Numai
dacă Fiul n-a fost făcut, se poate spune că toate cele făcute au fost făcute prin El. Sau Fiul trebuie
pus în rînd cu Tatăl cel nefăcut si Făcător, sau trebuie pus în rînd cu cele făcute. Nu poate fi gi
făcut si Făcător.
existe!caucoatecşic orcnăluciccăcelecnicicnucsaucăcut,ccăuc
tnduşicncăcmijlocitorul?căcicduăcocastelcdeccugetarecnecredincioasăc
şicneunăcceleccecsntcnicicnucarcicluatciinţă,cnealndusecmijlocitorul7.c
## c
 
II .  c› jc  c

arc orczice:c atăccăcumnezeucacscoscoorulcdincgitcrincoisec

şicrincelcacdatcegea,cmăcarccăcşicelceracom.ceciceccucutinţăcsăcsecacăc
celec asemeneac rintrunc asemenea.c unndc acesteac arc treuic săc sec
ascundăccacsăcoatăcsuortacmareacruşine.căcicoisecnacostctrimiscsăc
creeze,cniciccacsăcchemecceleccecnucsntclacexistenţăcşiccacsăclăsmuiascăc
ecoameniicasemeneaclui,cciccacsăcaducăcnumaiccacslujitorccu intelecluic
umnezeuc ooruluic şic regeluic araon.c nc aceastac sec aratăc oc marec
deoseire.c ăcic ac slujic ec roriuc celorc create,c darc ac zidic şic ac creac ec
74. Sfîntul Atanasie a admis aci pentru explicarea creaţiei prin însuşi Fiul lui Dumne zeu, Cel
de o fiinţă cu Tatăl, noţiunea de «participare» a ei din clipa apariţiei ei din nimic, dar şi după
aceea în durata şi dezvoltarea ei, la lucrarea Fiului. El a admis această noţiune împotriva
arienilor, care negau putinţa creaturilor de a se împărtăşi direct de lucrarea unui Fiu necreat şi de
aceea susţineau că Dumnezeu a creat întâi pe acesta, ca creaturile celelalte să poată veni la
existenţă prin cineva care e din planul lor creat. Sfîntul Atanasie, arătînd că aceasta ar face
necesar, pentru orice mijlocitor creat, alt mijlocitor, la infinit, a pus în evidenţă faptul că dacă nu
se admite în momentul creaţiei şi după aceea o legătură directă a creaţiei cu Dumnezeu cel
transcendent ei, lumea este sau prin ea însăşi, fără o legătură cu Dumnezeu, (fie că acesta există,
sau nu), sau este rezultatul unei transformări treptate a unui fals dumnezeu în lume. Sfîntul
Atanasie opune ideii unei lumi total închise în ea însăşi, cum şi ideii unei lumi ca prelungire a
unui dumnezeu nedeosebit în esenţă de ea, ideea unei legături între lumea creată ®i Dumnezeu cel
necreat, prin «participarea» lumii la Dumnezeu, fără confundarea lor. Intre lumea imanentă şi
Dumnezeu cel transcendent începe la crearea lumii o legătură şi ea continuă şi după aceea.
Crearea lumii şi durata ei este astfel o mare taină. Lum ea participă la lucrarea lui Dumnezeu, dar
nu la fiinţa Lui. Lumea nu iese din nimic, prin sine. Iar Cuvîntul prin care e scoasă din nimic nu e
numai manifestarea unei voinţe a lui Dumnezeu, care nu are în ea şi o putere lucrătoare. Această
putere înfăptuitoare şi conservatoare divină explică apariţia lumii din nimic şi durata ei.
Participă prin aceasta nimicul la lucrarea lui Dumnezeu? Aceasta e de neconceput, pentru că
nimicul nu e ceva, ci absenţa a orice. Preexistă într -un fel o creaţiune care participă? Nici acest
lucru nu poate fi cugetat, căci aceasta ar însemna că creaţiunea începe să existe înainte de a
participa la lucrarea lui Dumnezeu. Lumea se constituie ca ceva deosebit de lucrarea lui
Dumnezeu, dar participînd la ea. Ea apare participînd, fă ră ca aceasta să însemne transformarea
lucrării lui Dumnezeu în creaţie. Dumnezeu cu lucrarea Lui rămîne transcendent lumii, dar nu
despărţit de ea, sau fără efect asupra ei. Lumea rămîne deosebită de Dumnezeu, pe un alt plan faţă
de El, dar nu despărţită de El. Dumnezeu nu Se prelungeşte în lume nici măcar ca putere, dar face
să apară şi să dureze lumea ca ceva deosebit de El prin puterea Lui. Dumnezeu nu Se completează
pe Sine prin lume, căci El e plenitudinea. Dar nu e închis fatal în plenitudinea Sa. El poate crea o
realitate deosebită de Sine, pe care s -o umple totuşi de plenitudinea Sa. Dacă S -ar completa prin
lume, ar fi în Sine imperfect în sens panteist. Trecerea de la Dumnezeu la lume şi invers se face
printr-un salt, dar numai prin puterea lui Dum nezeu. Lumea intră în momentul crea ţiei în relaţie
directă cu Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu însuşi, dar fără să se confunde cu El. Dacă n -ar intra în
această relaţie, n-ar fi în stare să-L primească nici ca Fiul şi Cuvîntul întrupat al Tatălui. între
creaţia lumii de către Fiul şi mîntuirea ei după cădere, prin ridica rea neconfundată a ei în
Dumnezeu, este o strînsă legătură. O lume creată nu poate veni la existenţă singură din nimic, ci
prin Dumnezeu. Deci poate intra şi rămîne în relaţie cu El, prin El. Fără El n-ar putea veni la
existenţă şi persista în ea. Dumnezeu cel necreat şi creator e factorul pozitiv al existenţei şi al
mîntuirii ei din moarte.

roriuc numaic luic umnezeuc şic u ntuluic şic nţeleciuniic ui".c ec
aceeacnucarcuteac edeaccine acecaltulctrimiscsăccreeze,cdectcnumaicec
u ntulcluicumnezeu.căcictoatecntrucnţeleciunecsaucăcut»c s.c
1†,c 24) şi:c ărăc u ntulc nimicc nuc sac ăcut»c oan,c 1,†
.c arc srec
slujiric nuc ec trimisc numaic unul,c cic mulţi,c şic anumec atâţiac câţic oieştec
omnul.căcicmulţic
rhangheli,cmulteccaunecşictăniicşicomniicmiic
 
II .  c› jc  c

decmiicşiczecicdecmiicdeczecicdecmiicstaucdecaţăcslujindcşicgatacsrecacic
trimişic an.,c7,c1
;cşicmulţicroorocicşicdoisrezececaostolicşica el;cşic
oise,cşicacestacnucsingur,ccicşic
aronccucelcşicduăcaceeacalţicşatezecic
dec ătrânic sauc umlutc dec uhc ntc um.,c 11,c 25). ic luicoisec iac
urmatc isusc aluic a i,c şic aceluiac &udecătorii,c şic acelorac nuc unul,c cic
mulţicregi.cacăcdeciciulcarciccreatură,cşicdintreccelecăcute,carctreuic
cacsăciecmulţiciicdecelulcacesta,ccacsăcaiăcumnezeucşicmulţicastelcdec
slujitori,caşaccumcşicdincceilalţicecocmulţime.carcdacăcnucsecoatec edeac
aceasta,cciccreaturilecsntcmulte,cdarcu ntulcestecunul,ccinecnuc edec
dincacesteaccăcu ntulcecdeoseeştecdectoatecşicnucarecegalitateaccuc
creaturile,ccicegalitateaccucatăl?cecaceeacnicicnucsntcmulteccu inte,ccic
unc unicc u ntc alc unuic unicc atăc şic unc singurc hic alc unuic singurc
umnezeu.c
arc iată,c zicc ei,c şic soarelec estec numaic unulc şic ămntulc unul.c ăc
sună,c neunii,c căc şic aac ec unac şic oculc unul,c cac săc audăc căc iecarec
dintrecceleccreatecestecunacduăciinţacsa,cdarcsrecslujireacncredinţatăc
nuc estec nicic unulc ndestulător76.c ăcic ac zisc umnezeu:c ăc sec acăc
luminătoric nc tăriac ceruluic srec luminareac ămntuluic şic srec
desărţireacntreczicşicnoatecşicsăciecsrecsemnecşicanotimuricşiczilecşic
ani»c ac,c1,c1
.c
oiczice:cicacăcutcumnezeucdoicluminătoricmari,c
ecluminătorulccelcmarecsrecstănireaczileicşicecluminătorulccelcmicc
srec stănireac noţii;c şic stelele.c ic iac usc nc tăriac ceruluic cac săc
luminezececămnt,ccacsăcstăneascăcesteczicşicnoate»c ac,c1,c17
.c
## c
atăccăcsntcmulţicluminătoricşicnucnumaicsoarele,cnicicnumaicluna,cşic
iecarecestecunulcduăciinţă,cdarcslujireactuturorcesteccomună.cicceeac
cecliseşteciecăruiacsecmlineştecdecaltul.coarelecarecutereacsăcstă
neascăc numaic estec inter alulcdecduăcnceutulc zilei,c şiclunac numaic
noatea.c arcstelelecaratăcmreunăccucceicdoic remilecşicanii;cşictoatec
sntc srec semnec şic srec treuinţac ieţii.c
şac şic ămntulc nuc ecentruc
toate,ccicnumaicentrucroadecşicentrucntreţinereaccelorccec ieţuiesccec
el.c arc tăria,c srec ac desărţic ntrec aăc şic aăc şic srec aşezareac
75.c Numai Dumnezeu poate face din" nimic ceva. Numai El poate crea şi recrea.
76.c Apa e una, focul unul. Dar nici unul nu ajunge spre toate slujirile, decît spre unu
singură. Şi fiecare are nevoie de celelalte.
luminătorilorcncea.c

şacşicoculcşicaacsaucăcutcmreunăccuctoateccelelaltecsrecalcătuireac

truului.c ic nc generalc nicic unac nuc ec singură,c cic toatec celec ăcutec
alcătuiescclumea,ciindcunelecaltoraccacniştecmădulare77.c
acăcdecicaşacnţelegcşiceciulccăceste,csăciecresinşicdectoţicentruc
căc lc socotescc ec u ntulc unac dintrec toatec şic artec nendestulătoarec
srec slujireac ncredinţatăc luic deoseităc dec ac altora.c arc dacăc aceastac
estecocairmarecnecredincioasă,csăcştieccăcu ntulcnucestecdintreccelec
 
II .  c› jc  c

create,ccicecsingurcu ntulcroriucalcatăluicşicreatorulccelorcăcute.c

arcaucsus:csteccreaturăcşicdinccelecăcute.cnsăcacn ăţatccacdeclacunc
dascălcşicmeştercsăccreezecşicaşacacslujitcluicumnezeuccareclacn ăţat».c

cesteacacndrăznitcsăclecscriec
steriecsoistul,ccacunulccecacn ăţatcsăc
tăgăduiascăcecomnul,cnednduşicseamacdecneuniaclui.cacăcaccreac
estecunclucruccecsecn aţă,csăciacseamacsăcnucsunăccăcşicumnezeucec
reatorcnucrincire,ccicrincştiinţă,ciindcncstarecsăcşiciardăcaceastăc
nsuşire.c
oicdacăcnţeleciuneacluicumnezeucacdonditcnsuşireacdec
accreacrincn ăţătură,ccumc secmaicoatecnumicnţeleciune,codatăccec
arec ne oiec dec n ăţătură?c ic cec erac naintec dec ac n ăţa?c ăcic nuc erac
nţeleciune,codatăcceca eacne oiecdecn ăţătură.cracdecicunclucrucgol.c
icnucestecnţeleciunecrinciinţă,ccişicarecnumelecdecnţeleciunecdinc
roăşirec şic ec nţeleciunec numaic ctc ăstreazăc ceeac cec ac n ăţat.c
entruccăcceeaccecnucareccine acrincire,ccicdondeştecrincn ăţătură,c
eccucutinţăcsăcşicuite.c arcacsunecastelcdeclucruricdesrecu ntulcluic
umnezeucnucecroriuccreştinilor,ccicelinilor.c
## #c
ăcic dacăc socotescc căc u ntulc cştigăc nsuşireac dec ac creac rinc
n ăţătură,cneuniicdeceicintroduccncumnezeucşicizmacşicslăiciunea;c
izmacentruccăcnacn ăţatcecmulţi,ccacrecumcsntcmulţicarhanghelic
şicngericncjurulcui,caşacsăciecşicmulţiccreatori;ciarcslăiciunea,centruc
căc nac ututc săc acăc totulc singur,c cic ac a utc ne oiec dec unc ajutorc şic
slujitor,c deşic auc admisc căc ireac ăcutăc ac ututc ic ăcutăc numaic dec
umnezeuc singur,c dacă,c duăc ei,c iulc iindc ăcut,c nac ututc ic ăcutc
dectcdecumnezeucsingur.carcumnezeucnucarecne oiecdecnimeni.căc
nucie!căciclcnsuşicaczis:cntclin»c saia,c1,c11
.cicicnucacăcutc
iulc reatorc rinc n ăţătură.c ic iindc lc hiulc şic nţeleciuneac luic
umnezeu,c lucreazăc celec alec atălui.c icic nac ăcutc atălc ec iulc
entruc lucrareac dec aducerec lac existenţăc ac celorc ăcute.c ăcic chiarc
existândciul,caareciarăşiclucrândcatăl,ccumcnsuşiciulczice:c atălc
77. Cît ar fi soarele de mare, omul e mai mare decât el prin conştiinţa sa. De fapt toate sînt
pentru om, căci îl întreţin pe el şi -i prilejuiesc conţinutul vieţii spirituale. Dar omul nu e pentru
ele, căci el nu le poate întreţine, ci numai cunoaşte şi folosi. Totuşi, deşi aşa de mare faţă de ele, nu
omul le-a făcut, ci Unul care e atotputernic, dar conştient ca omul, putîndu -le cugeta şi armoniza
pentru el.
eucnăcacumaclucreazăcşicuclucrez»c oan,c ,17
.c arcdacă,cduăc
oi,cdecaceeacsacăcutciul,ccacsăcleclucrezececcelecdecduăcl,cdarcsec
aratăc şi atălclucrndccuciul,csecaratăcdecrisoscşi rincaceastacacereac
iului.cecaltelcentruccecumnezeu,c oindcsăcneccreezececnoi,ccautăc
estectotcuncmijlocitor,ccacşiccndcnarcajungec oinţacuiccacsăcdeaciinţăc
celorccec Ii con incui?căcicsunccriturile:coatecctecac oitcacăcut»c
s.c118,11
cşi:cinecsacmotri tc oinţeicui?»c om.,c9,19
.c arcdacăc
ajungec oinţacuicentrucaccreactoate,cecdecrisosciarăşi,cduăc oi,cunc
. c
tc! 
c
  .c

mijlocitor.c arcildac luicoise,cacsoareluicşicaclunii,cadusăcdec oi,csac

do editcărăcutere78.c
arc şic ceeac cec urmeazăc ăc ac ruşina.c acăc oindc umnezeuc săc
creezecireacăcută,ciarcgndindclacaceastaccugetăcşiccreează,cduăc oi,c
eciul,ccacsăcneccreezececnoi,cluaţicseamacctăcnecredinţăcaţicndrăznitc
săcrostiţi.c
###c
nti,cdecacicurmeazăccăcmaicmultciulcacostcăcutcentrucnoicşicnuc
noicentrucl79.c
rmeazăccăcnamcostccreaţicnoicentrucl,cciclcacostc
ăcutcentrucnoi.cecicareccăclctreuiecsăcnecmulţumeascăcnouăcşicnuc
noic ui,c cac emeiac ăratului.c ăcic nuc sac zidit,c zicec critura,c
ăratulcentruc emeie,ccicemeiacentrucărat»c cor.,c11,c9
.ceci,c
duăc oi,crecumcăratulcecchiulcşicsla acluicumnezeuc,ciarcemeiacec
sla ac ăratului,c aşac şic noic sntemc chiulc luic umnezeuc şic amc ostc
ăcuţicsrecsla acui,ciarciulcluicumnezeucecchiulcnostrucşicacrimitc
existenţacsrecsla acnoastră.cicnoicamcostcăcuţicsrecacicentrucnoi,c
iarcu ntulcluicumnezeu,cduăc oi,cnucacostcăcutcsrecacicentruc
ine,cciccacorgancsrectreuinţacnoastră;8cdeci,cduăc oi,cnucnoicsntemc
datorităcui,cciclcecăcutcsrectreuinţacnoastră.c

78.c Taina cea mare este modul trecerii de la Dumezeu cel necreat la lumea creată. Arienii
credeau că o explică, admiţând o creatură supremă ca intermediară între Dumnezeu cel necreat şi
lumea creată. Dar taina nu se poate explica nici prin aceasta. Trebuie admis, dacă nu vrem să -L
socotim pe Dumnezeu una în esenţă cu lumea, şi prin aceasta totul lipsit de sens, că El poate să
facă această trecere. Dar trecerea e mai uşor înţeleasă dacă socotim pe Dumnezeu Persoană. Căci
dacă e Persoană, are în Sine o putere de a ieşi afară de Sine, deci nu cu fiinţa; mai ales prin iubire.
Iar iubirea presupune în El două sau trei Persoane. Numai iubirea unită cu voinţa face posibil un
adevărat salt de la Dumnezeu la lume şi ultima să nu decurgă organic din El, fără voia Lui, adică
să nu fie propriu zis o prelungire a Lui. Căci aceasta ar înlătura orice absolut şi orice sens din
existenţă. Totul ar fi purtat inexplicabil şi fără sens de legi inconştiente şi inexplicabile ele înseşi.
Unui Dumnezeu care n-ar avea o iubire în Sine, I s -ar impune lucrarea în legătură cu lumea ca o
necesitate. Dar de cine? Un dumnezeu lipsit de o liberă fecunditate interioară, ar fi împins prin
firea lui în fecunditatea producătoare a lumii. Numai un Dumnezeu care are un Fiu, e un
Dumnezeu liber şi conştient faţă de lume , un Dumnezeu nepanteist.
79.c Dar nu ne-a făcut pentru Fiul în sensul că Fiul ar avea trebuinţă de noi, ci ca să ne
fericească şi pe noi prin unirea cu Fiul Său, sau cu Sine prin Fiul Său. în sensul acesta ne -a făcut
pentru Sine.
80.c Un organ nu e spre a fi, în sensul unei entităţi în sine, cum e omul. Dar Dumnezeu nu e
făcut de cineva spre a fi (ele to clvai), ci este pur şi simplu. în acest sens este Unicul, este Unul
articulat, e Cel ce este Ä´
cov). E singurul «Cel ce este». De aceea El nu e adus la existenţă p rin
altceva, cu privire la ceva. Nu e «un spre a fi înainte de a fi», nu e cineva

arccumcnucntrecctoatăcneuniacceicceccugetăcacestea?căcicdacăc
u ntulc estec ăcutc entruc noi,c nuc estec nicic ntiulc dintrec noic lac
umnezeu.cicicnuchotărăştecumnezeucdesrecr?ica nduceclcnc
ine,ccica ndunececnoicncine,chotărăşte,ccumcziccaceia,ccucri ireclac
u ntulcău81.c arcdacăcecaşa,coatecnicicnucac oitcatălcntructotulcec
iul.căcicnuc oinduceclcaccreat,ccic oindunececnoi,caccreatcec
l.căcicacgnditceclcduăcnoi.cecicduăcaceşticnecredincioşicecdec
. c
tc! 
c
  .c

risoscu ntulccreatccacunealtă,codatăccecsaucăcutc sauccugetatcnti
c

celecentruccarecacostccreatcel.c
arcdacăcatălcacăcutceciulccacecsingurulclincdecutere,ciarc
noicamcostcăcuţicdeciulccacneutincioşi,centruccecnucsecgndeştecntic
lacl,ccaciindcuternic,cciclacnoi?caucdeccecnucreerăcsăc oiascăcec
lccaceccelcuternic,ccicecnoicceicslai?caucentruccecăcnducntic
ecl,cnucşic oieştecnticecl?caucentruccec oindunecnticecnoi,c
nucnecşicacecnticecnoi,codatăccecicajungec oinţaccacsăcdeacexistenţăc
tuturor?centrucceclccreeazăcnticecl,cdeşicsecgndeştecnticlacnoicşic
nec oieştec ec noic nainteac mijlocitorului?c ic entruc cec oindc săc nec
creezececnoicşic oindunececnoi,cnecnumeşteccreaturi,ciarcecacelacec
carec creeazăc entruc noi,c lc numeştec iuc şic moştenitorc alc ău?c
reuiacsăcnecnumeascăciicmaicdegraăcecnoi,centruccarecacecec
l.carecnucec ăditccă,ciindcacestaciu,claclcacşicgnditcşiceclcacşic
oitcnticşicentruclcneacşicăcutcectoţi?8c

cesteacsntc omitărilecşic ărsăturilecereticilor.c
care ia hotărârea de a-1 face spre a fi, ci este prin Sine. Existenţa pur şi simplu are calitatea de a fi
prin Sine. Pe de altă parte toate celelalte entităţi, chiar cele care au fost aduse la o existenţă
oarecum de sine, cum e omul, sînt pentru altcineva, deşi nu în sensul în care este natura pentru
om sau organele sale pentru el. Numai Dumnezeu nu e pentru altcineva. El e pr in Sine şi pentru
Sine. De aceea este existenţa adevărată. Pe de altă parte, Dumnezeu fiind Cel pentru care sînt
toate, totuşi El nu are nevoie de ele, ci ele au nevoie de El. Dar omul, deşi e cel pentru care există
organele sale, are nevoie de ele, deci n u e deplin prin sine. Organele omului nu sînt făcute spre a fi
pentru ele, ci spre trebuinţa omului, care e făcut spre a fi. Dar toate sînt făcute pentru Dumnezeu
nu pentru că El are nevoie de ele, ci pentru ca ele să aibă trebuinţă de El.
Dumnezeu fiind prin Sine, deci din veci, neprecedînd existenţa Lui actul altcuiva săvîrşit spre
a fi El nu are nimic de obiect în Sine. El este din veci prin Sine şi pentru Sine în mod liber. Dar e
un paradox a fi din veci şi a fi liber, deci a fi în mod obiectiv liber, n eputînd totuşi să nu fie. Un
astfel de Subiect desăvîrşit, reprezentând puterea desăvârşită, îşi arată această putere,
nedepinand de nimic în existenţa' acestui act, ci dovedindu-Se total liber în aceasta.
81.c Dumnezeu nu ne-a făcut, după arieni, pentru că e Tatăl unui Fiu şi vrea să-Şi extindă
iubirea părintească şi asupra altor fiinţe, ci pentru că, cugetându -ne întâi pe noi, caută să creeze
un instrument pentru a ne aduce prin el la existenţă. Aceasta nu e o explicare suficientă a aducerii
noastre la existenţă. Noi nu mai sîntem aduşi la existenţă din simţirea de Tată a lui Dumnezeu,
pentru a avea şi alţi fii. Sau cum ne cugetă Tatăl, neavînd o Raţiune (un Cuvînt)? Aceasta coboară
atât pe Tatăl cît şi pe Fiul şi pe noi la o existenţă supusă necesităţii.
82.c Nu ne-a făcut pentru Fiul, ca avînd Acesta trebuinţă de noi. Aceasta ar face pe Fiul
dependent de noi; şi însăşi gîndirea Tatălui la El ar fi dependentă de noi, deci şi calitatea

XXXI
arcnuctreuiecsăclăsămcacoeritcdectăcerecnţelesulcade ărului,ccic
seccu inecmaic rtoscsă1c estimccucutere.cu ntulcluicumnezeucnuc
acostcăcutcentrucnoi,ccicmaicdegraăcnoicamcostcăcuţicentrucl;cşic
ntruclcsaucăcutctoatec ol.,c1,c16
.cicicnucacostcăcutc
cestaccacelc
uternic,c dec atăl,c dinc ricinac slăiciuniic noastre,c numaic cac săc nec
creezececnoicrinclccacrintrocunealtă.căcnucie!cucestecaşa!căcic
chiarcdacăcnucarcicostcncsocotinţacluicumnezeucsăccreezeccelecăcute,c
nucecmaicuţincade ăratccăcu ntulceraclacumnezeucşicntruclcerac
 ct%tl ct % 
c
  ,
c

atăl8†.cecaceeaceraccucneutinţăcacsecaceccelecăcutecărăcu ntul;cşic

ecdretccu nt.ceoarececu ntulcesteciulcroriucrincirecalciinţeic
luicumnezeucşicestecdincumnezeucşicntruclcccumcnsuşicacsusc,c
ăturilec nuc uteauc săc nuc sec acăc rinc l.c ăcic recumc luminac
lumineazăctoatecrincstrălucire,cşicărăcstrălucirecnucsacluminatcce a,c
aşacşicatălcaclucratctoatecrincu ntulccacrintrocmnăcşicărăclcnuc
acecnimic8.cecatcumnezeucnsuşicaczis,ccumcsunecoise:căcsec
acăc lumină»c şi:c ăc sec adunec aele»c şi:c ăc scoatăc ămntul»c şi:ăc
acemc ec om». ac,c 1,c †,c9,c11,c6
.c arc a idc cntă:c lcac zisc şic sauc
ăcut.c lc ac oruncitc şic sauc zidit»c s.c †,c 9
.c arc nac zis,c cumc zicc
oamenii,ccacsăcaudăccine acşicca,calndcacelac oiacceluicceczice,csăclecec
şicsăcacă.c
ceastacecroriuccreaturilor.c
arc ac cugetac sauc ac sunec aceastac desrec u ntulc ec unc lucruc
necu enit.c ăcic u ntulc luic umnezeuc estec lc nsuşic reatorc şic
ăcătorcşiclcestecatulcatălui 8 .cecaceea,cnucacsuscdumnezeiascac
lui Dumnezeu, ca Tată şi ca Fiu, ar fi dependentă de noi. Dumnezeu ar cîştiga o nouă formă prin
noi. Ar fi supus unei evoluţii. N -ar mai fi Subiect absolut, transcen dent, care poate explica totul.
Dar ne-a făcut pentru Fiul în sensul că în Fiul e explicaţia noastră şi ne -a făcut ca să ne bucurăm
prin unirea cu Fiul de iubirea părintească a Tatălui. A gîndi Dumnezeu pe Fiul pentru noi
înseamnă a desfiinţa orice transce ndenţă liberă. Dacă nu e în Dumnezeu o viaţă, o lucrare, o
gîndire decît în legătură cu noi, El are nevoie de noi ca să lucreze, să gîndească. Dar aceasta e
propriu unei esenţe panteiste, nelibere. însă trebuie să existe un factor al libertăţii desăvîrşite şi
un izvor suprem al gîndirii. Acestea două sînt strîns unite. Nu are nici un rost o gîndire fără
libertate şi nici o libertate fără gîndire. Unde nu sînt acestea două nu există persoană. Numai aşa
existenţa făcută are un vîrf transcendent sau nefăcut, care o explică. Şi e necesar un vîrf
transcendent sau nefăcut al realităţii dependente sau făcute.
8†.c Dacă le-ar fi adus la existenţă un dumnezeu fără un fiu, acest dumnezeu ar avea un
caracter panteist. El n-ar avea o viaţă în sine, o lucrare în sine. Lucrar ea lui ar fi fost o lucrare
necesară de aducere la existenţă a făpturilor. Fiul e semnul libertăţii lui Dumnezeu faţă de
creaţiune. Dar şi al iubirii Lui faţă de aceasta. Căci o creaţiune emanată din dum nezeu fără voia
lui nu implică o iubire a lui faţă d e ea.c .
84.c In Fiul se revelează lucrarea gînditoare interioară a Tatălui, cum se revelează în mînă
lucrarea interioară a omului; Gîndirea e Fiul, prin Care Se revelează Tatăl Lui însuşi. Tatăl nu
poate gîndi şi lucra ceva fără acest al doilea Ipostas al gîndi rii şi lucrării Sale. Dacă Cuvîntul e
revelarea în tot felul a Ipostasului-obîrşie, totul se face prin Cuvîntul ca revelare a Tatălui.
85.c Fiul e Sfatul Tatălui, căci Tatăl Se sfătuieşte eu El. Tatăl nu Se poate sfătui, nu Se poate
gîndi la nimic decît împreu nă cu Fiul.

critură,c căc ac auzitc şic ac răsunsc celc cec ac auzit,c cumc oieştec şic cec
oieştecelc cecac zisc săc iec celec cec auc săc iec ăcute.c ic numaic căc aczisc
umnezeu:căcsecacă».cicacadăugat:cicsacăcutcaşa».căcicceeaccecac
socotitc şic ac oitc umnezeu,c ndatăc sac ăcutc şic sac mlinitc rinc
u ntul.cndcnsăcumnezeucorunceştecaltora,csaucngerilor,csaucluic
oise,csaucluic
raam,catunciccelccecaudecrăsunde.cicunulczice:cumc
oiccunoaşte?»c ac,c1 ,c8
,ciarccelălalt:c
legececaltul!»c leş.,c,1†
;cşic
iarăşi:cecmăc orcntrea:ccarecestecnumelecui,ccec oicziceccătrecei?»c
leş.,c†,1†
.c arcngerulcacziscluic aharia:c
cesteaczicecomnul»c ah.,c
1,c17
.c arcacestacacntreatcecomnul:coamne,c
totţiitorule,cnăc
cndc nucec eic milosti ic srec erusalim?»c ah.,c 1,c 
.cic aşteatăc săc
 ct%tl ct % 
c
  ,
c

audăc cu intec unec şic mngietoare.c ăcic iecarec dinc aceştiac arec
ijlocitorc ec u ntulc şic nţeleciuneac luic umnezeu,c arec acec
cunoscutăc oiacatălui.carccndclucreazăcşiccreeazăcu ântulcnsuşi,c
nuc estec ntrearec şic răsuns.c ăcic atălc estec cuc lc şic u ntulc estec
ntruc atăl.c icajungec săc oiască,c şiclucrulc sec ace.c
stel,c ac sus»c ec
semnulcrinccareccunoaştemcnoic oiacui,ciar:cşicsacăcutcaşa»caratăccăc
lucrulcsacăcutcrincu ntulcşicnţeleciuneacnccarececşic oiacatălui.c
arc nsuşic atul:c 
c zisc umnezeuc şic sauc ăcut»c sec cunoaştec rinc
u ntul.căcictoate,czicecntrucnţeleciunecleaicăcut»c s.c1†,
;cşi:c
ucu ntulcuiccerurilecsaucntărit»c s.c†,c6
;cşi:c
ncomnc isusc
ristos,crincarecsntctoatecşicnoi,crincl»c cor.,c8,c6
86.c
### c
inc acesteac sec oatec edeac căc nuc motri ac noastrăc estec lutac
arienilor,c ci,c reăcndusec căc lutăc cuc noi,c lutăc dec atc cuc
dumnezeireacnsăşi.căcicdacăcarcicostcacnoastrăcsusa:c
cestacestec
iulceu»c atei,c17,c
,cdisreţuireaclorcdincarteacnoastrăcarcicostc
mică.carcdacăcsusacestecacatălui,crecumcacostcauzităcdecuceniciic
nşişi,cşicdacăcnsuşiciulczicecdesrecine:cnaintecdectoţicmunţiicac
născutc ec ine»c ilde,c 8,c 
,c cumc nuc sec lutăc şic eic motri ac luic
umnezeuc cac giganţiic mitologiei,c a ndc limac saiec ascuţităc ac
necredinţei,ccumcsunecsalmistulc s.c 6,c
?cuc sauctemutcnicicdec
glasulcatălui,cnaucresectatcniciccu intelecntuitorului,cnauccrezutc
nicic sinţilor.c intrec aceştiac unulc scrie:c arec ec trălucireac sla eic şic
hiulciostasuluicui»c  r.,c1,c†
cşi:cristos,cutereacluicumnezeuc
86. Prin Cuvîntul ipostatic sau împreună cu El vorbeşte Tatăl. în Cuvîntul ipostatic este
izvorul ultim ll cuvintelor, al sensurilor, al voinţei. Prin şi în Cuvîntul se fac şi se cunosc toate,
inclusiv noi înşine. Eu sînt opera creată a Cuvîntului, a voinţei exprimate de Tatăl prin şi în
Cuvîntul. Dar sînt o operă în care s-a imprimat calitatea de Cuvînt grăitor a Fiului. Simt în
necesitatea mea de a vorbi şi de a răspunde că Dumnezeu m -a creat grăind în Sine şi de aceea şi
chemîndu-mă pe mine să fiu. Ştiu că a zis şi am fost făcut, că m -a făcut vorbind, din cunoaşterea
fiinţei mele. Ştiu că a creat lucrurile grăind, din con statarea caracterului de cuvinte (de sensuri
exprimate în cuvinte) ale lucrurilor.
şicnţeleciuneacluicumnezeu»c cor.,c1,c
;ciarcsalmistulc
zice}căclacinecesteciz orulc ieţii,cntrucluminacac omc edeaclumină»c
s.c† ,c1
cşi:coateccucnţeleciunecleaicăcut»c s.c1†,c
.c arcroo
rociiczic:cicacostcu ntulcomnuluiccătrecmine»c er.,c,c1
.cic oanc
zice:c ac nceutc erac u ntul»c oan,c 1,1
;c iarc uca:c recumc neauc
redatc nouăc ceic cec auc ostc dec lac nceutc ăzătoriic şic slujitoriic
u ntului»c uca,c1,c
.cacrndulclui,ca idcziceciarăşi:c
ctrimiscec
u ntulcăucşiciac indecatcecei»c s.c16,c
.c
 jcÄ c
cjc 269

oatec acesteac ţintuiescc lac stlc ereziac arianăc şic aratăc eşniciac
u ntuluicşiccăcnucecstrăin,cicroriuciinţeicatălui.căciccinecac ăzutc
reodatăc luminăc ărăcstrălucire?c auc cinec ndrăzneştec săc sunăc căc ec
străincchiulcdecceeaccecsuzistă?cauccumcnucecuncaiuritccelccecsunec
căc umnezeuc ac ostc reodatăc ărăc u ntc aţiune
c şic ărăc
nţeleciune?căcicastelcdecildecşicastelcdecchiuricleacdatccritura,c
ca,c ireac omuluic iindc neutincioasă,c săcnţeleagăc ecumnezeuc şicsăc
utemc săc riceemc ec câtc ec cuc utinţăc dinc acestea,c iec măcarc ctc dec
uţincşicdecntunecos,cce accucri ireclacl.centruccăcnsăşiczidireacec
ndestulătoarecsreccunoaştereacexistenţeicluicumnezeucşicacronieic
ui87.căcicdincmărimeacşicrumuseţeacăturilor,csec edeccacrintroc
asemănarec analogic
c ăcătorulc lor»c nţ.c ol.,c 1†,c
88.c uc n ăţămc
aceastac cerndc cu intec dec lac ele,c cic credemc auzindc criturile.c ăcic
ri indcrnduialacşicarmoniactuturor,ccunoaştemccăclcestecăcătorul,c
tănulc şic umnezeulc tuturorc şic nţelegemc roniac minunatăc şic
călăuzireac minunatăc ac tuturorc dec cătrec l89.c arc recumc ec ndestu
lătoarec creaţiuneac şic criturac cac săc cunoaştemc acestea,c lac elc sntc
ndestulătoarec celec susec naintec desrec dumnezeireac iului,c cac săc
87.c Sfîntul Atanasie nu exclude faptul că Dumnezeu e mai presus de înţelegere si e negrăit
(apofatic). Noţiunile de Fiu, de Cuvînt, de înţelepciune, de Chip sînt împrumutate de la noi şi nu
se aplică la Dumnezeu în înţelesul ce -1 au în existenţa noastră. Nici raportul Fiului cu Tatăl nu e
ca cel văzut la oameni, nici raportul Cuvîntului cu ipostasul Tatălui nu e ca la noi. Totuşi în
aceste chipuri e şi ceva adevărat cu privire la Dumnezeu. Pentru că realitatea pe care ele o reda u
nu este cel puţin o dovadă sigură despre existenţa lui Dum nezeu şi despre purtarea Lui de grijă
de creaţiune. Iar din această purtare de grijă de o lume raţională organizată şi mişcată se vede că
şi Dumnezeu are o Raţiune nelipsită de ipostas.
88.c Cunoaşterea analogică nu exclude apofaticul lui Dumnezeu. De aceea, sfîntul Ata nasie nu
contrazice aci ceea ce spusese mai înainte că Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin analogie. E
ceva analogic în Dumnezeu cu raţionalitatea creaţiei. Dar în acelaşi timp în schema largă a
analogiei se află adîncul de taină mai presus de analogie.
89.c Cunoaşterea lui Dumnezeu din natură e insuficientă chiar pentru o cunoaştere analogică
a lui Dumnezeu. Ea trebuie completată cu cea prin cuvintele Scripturii. Căci natura nu grăieşte.
Dar nici cuvintele Scripturii n -ar ajunge fără exemplificarea lui Dum nezeu ca realitate personală
raţională şi înţeleaptă şi de incomparabilă putere, cu ajutorul naturii. Prin amîndouă îl
cunoaştem pe Dumnezeu, nu numai ca existent, ci şi ca Făcător şi Pronia tor.

edemccăcecdecrisos,cacchiarclincdecneunie,cacsecndoiccine acşicacsec

ntreac nc chiceretic:ccumcoateciciulc eşnic?cauccumcoatecicdinc
iinţacatăluicşicoatectotuşicsăcnuciecartecacui?cum,ccndcsecsunec
căccine acecdinc altul,cnucecartecaclui,csauccelcmărţitcrămnectotuşic
ntreg?c

### c

cesteacsntcutredelecnăscociricalecereticilor.cicdeşicamcresinscşic
nc celec dinaintec deşertăciuneac lor,c asemănareac celorc susec acumc şic
 jcÄ c
cjc 270

nţelesulc ildelorc datec ădescc şic elec golulc dogmeic lorc necurate.c ecic
edemc ec u ntulc urureac iind,c şic iindc dinc
cela,c şic iindc roriuc
iinţeiceluicalcăruicu ntcestecşicnea ndcuncnaintecşicuncduăcl.cc
aşac cumc edemc şic strălucireac dinc soare,c cac iindc roriec luic şic
nemărţind,cnicicmicşorndciinţacsoarelui,cciciindcşiceacntreagă,cdarc
şic strălucireac desă ârşităc şic ntreagă,c nemicşorndc iinţac luminii,c cic
iindccacce acnăscutccucade ăratcdincea.c
şac edemcşiceciul,cnucdinc
aară,c cic născutc dinc atălc şic ec atălc rămnndc ntreg,c iarc hiulc
suzistenţeic uic ăstrndc urureacasemănareac desă ârşităc acatăluic
uicşichiulcui,cnctccelcceclc edececlc edecnclcşicsuzistenţacalc
căreic hic este.c ăcic dinc lucrareac hiuluic cunoaştemc cuc ade ăratc
dumnezeireacsuzistenţei9.c
ceastacn ăţândocşiciul,cacsus:celccec
rămnecntrucine,c
celacaceclucrărilececcareclecaccu»c oan,c1,c1
;c
şi:cucşicatălcunacsntem»c oan,c1,c
,cşi:cucsntcntruc atălcşic
atălcntrucine»c oan,c1,c1
.c
ăcncercecdecicereziacduşmanăcacluicristoscmaicntâicsăcmartăc
ildelecalatecncăturicşicsăcsună:ceracodatăcsoarelecărăcstrălucire,c
sauc aceastac nuc estec roriec iinţeic soarelui,c sauc ec rorie,c darc rinc
mărţirec ec oc artec ac luminii.c ic iarăşi,c săc desartăc cu ântulc şic săc
sunăccăcacestacestecstrăincminţii,csauccăcacostcodatăccândcnacost,csauc
căcnucecroriuc iinţeicminţii,csauccăcecrincmărţirecartecacaceleia.c
acel,csăcdesartăcchiulcşicluminacşicuterea,ccumcocacccuccu ântulcşic
cucstrălucireacşicsăcnăscoceascăcaoicceleccec or.c arcdacăcnucotca eacoc
astelc dec ndrăznealăc nc acelea,c cumc şic otc ntindec nc chic deşertc
neuniacşicmaicmareclacceleccecsntcmaicresuscdecăturicşicdec+cireac
lorcşicsăcncercecceleccucneutinţă?c
### c
ăcicdacăcchiarcncceleccreatecşictrueşticnucsec ădcceleccecsecnascccac
iindcărţicaleciinţelor,cniciccac enindclacexistenţăcncchicasi ,cnicic
micşorndciinţacărinţilor,ccumcnucaiureazăceiccăutândcşicnăscocindclac
umnezeuc elc netruescc şic ade ărat,c ărţic şic ătimiri,c atriuindc
90. Chipul are si El o lucrare, deci e viu. Dar lucrarea Lui e însăşi lucrarea revelată, sau
intrată în mişcare a Tatălui: ca subzistenţă, ca obîrşie de temelie a Fiului.
mărţiric
umnezeuluiccelcneătimitorc(ânadei
cşicinalterail",ccacsăctulurecrinc
acesteac auzulc celorc simlic şic săic ntoarcăc dec lac ade ăr?c ăcic cinec
auzindc dec iulc nuc cugetăc lac elc cec ec roriuc iinţeic atălui?c ic cinec
auzindc lac nceutc lac nceutulc creştinismului
c căc sec n ăţac căc
umnezeuc arec unc iuc şic căc ac ăcutc toatec rinc u ntulc ui,c nuc
nţelegeacaceastacaşaccumccugetămcnoicacum?cine,ccândcsaci itcurâtac
ereziecacarienilor,cnucsacmiratcndată,cauzindccelecceclecsunccăcsunc
 c›
c
cjc 2(i!)

ce acstrăincşicseamănăcaltccu ntcdecâtccelcsemănatcdeclacnceut?căcic

ceeaccecsacsemănatcdeclacnceutcnc iecarecsuletcesteccăcumnezeuc
areccaciucecu ntul,cnţeleciuneacşicutereacşicacesteacsntchiulc
şictrălucireac ui.c arc dinc celec susec răsarec ndatăc căc ecurureac dinc
atăl,ccăcecasemeneaccucl,ccăcelcnăscutcdinciinţacatăluicesteceternc
şiccăcncacestecnumiricnucecnicicuncnţelescroriuccreaturiicşicăturii.c
arc cândc unc omc duşman,c nc remec cec dormeauc ceilalţic oameni,c ac
semănatcgndulccăceraccând accândcnucera»cşicntrearea:ccumcoatec
icaceasta?»,csacnăscutccacocneghinăcereziac icleanăcacduşmanilorc luic
ristos;c şic ndată,c ustiiţic dec toatăc dreatac cugetare,c auc nceutc săc
iscodeascăccacniştectâlharicşicndrăznesccsăczică:cumcoatecsăcexistec
iulc mreunăc cuc atălc dinc eternitate?c ăcic oameniic sec i escc duăc oc
remecdincalţicoameni;cşictatălcestecdec†cdecani,ciarciulcşiciacnceutulc
născândusecaiacatunci.cicncgeneralcnicicunciucnucacostcnaintecdecac
sec naşte».c ic iarăşic şotesc:c umc oatec iciulc u nt,c sauc u ntulc
chicalcluicumnezeu?căciccu ntulcoamenilorceccomuscdincsilae;celc
aratăcnumaic oinţacceluiccecgrăieştecşicndatăcnceteazăcşicdisare».c
###c

ceia,c uitândc argumentelec adusec naintec motri ac lor,c lec sunc
acestea,c legndusec iarăşic nc lanţurilec necredinţei.c arc cu ntulc
ade ăruluic ic resingec astel:c acăc arc seculacdesrec reunc om,cnarc
a eacdecâtcsăcseculezecomeneştecşicdesreccu ntulcşicdesreciulclui.c
91. Sfîntul Atanasie leagă aci nepătimirea lui Dumnezeu de neputinţa împărţirii Lui, a
desprinderii vreunor părţi din El. Aceasta ar fi legată de o pasivitate proprie obiectului, de o
alterare suportată fără voie şi de o durere. Teologia apuseană contemporană dezaprobă ideea
unui Dumnezeu nesupus pătimirii, socotind-o contrară participării lui Dumnezeu la durerile
noastre prin compătimire. Dar noţiunea patristică a nepătimirii înlătură de la Dumnezeu cu
deosebire însuşirea de obiect manipulat şi divizibil. D umnezeu este Subiectul prin excelenţă. Ca
atare e unitar, neschimbabil, nemicşorabil, de neîmpărţit. Aceasta nu exclude o milă în
Dumnezeu, o compătimire faţă de noi. Dar El rămîne mereu întreg, nesupus în mod pasiv unor
înrîuriri şi acţiuni din afară. Păr inţii, afirmînd «nepătimirea» lui Dumnezeu, o fac pentru ca să
înlăture de la El calitatea de obiect neliber. Căci aceasta înseamnă dependenţa Lui de o forţă
superioară sau de o lege mai înaltă. Aceasta înseamnă a nu cunoaşte un Dumnezeu propriu -zis ca
vîrf transcendent şi cu adevărat explicator a tot ce există în mod dependent, în contextul
referinţelor reciproce. Fiul Tatălui nu Se află pe un plan inferior lui Dumnezeu cel absolut liber.
Fiul revelează în mod nealterat libertatea nesupusă vreunei dependenţe a Tatălui. în El se
manifestă constiinţu şi lucrarea absolut liberă a Tatălui. Comuniunea în general nu face pe cei
aflaţi în ea dependenţi unul de altul.

arcdacăc oresccdesrecumnezeu,carecaccreatcecoameni,csăcnucmaic

seculezec omeneşte,c cic sâc oreascăc altel,c anumec cac desec ireac maic
resuscdecceacacoamenilor.căci,ccumcesteccelccecnaşte,caşactreuiecsăciec
şiccelcnăscut.cic cumcecatălcu ntului,caşacecşicu ntulcui.cmulc
născutcnctimcnaştec totcnctimceccelcnăscutcdincel.ciciindcăcecdinc
ceeac cec nuc este,c cu ntulc luic nceteazăc şic elc şic nuc rămne.c arc
umnezeucnuceccacomul.c
ceastacacsusoccritura.cicesteccacelccec
 c›
c
cjc 2(i!)

estecşicestecururea.cecaceea,cşicu ntulcuicestecelccecestecşicestec

eterncmreunăccucatălccacstrălucireacluminii% .c
iccu ntulcoamenilorcesteccomuscdincsilaecşicnicicnuc iază,cnicicnuc
lucreazăc ce a,c cic redăc numaic nţelesulc cugetăriic celuic cec grăieşte.c ic
aiacacieşitcşicacşictrecut,cnemaiaărnd,centruccăcnicicnuceracestectotc
naintecdecacsecrosti9†.cecaceeaccu ntulcoamenilorcnicicnuc iazăcşicnicic
nuc ec nc generalc om.c ic oc suerăc aceasta,c recumc amc susc nainte;c
entruccăcşicomulccareclcnaştececacestacarecireacdincceeaccecnuceste.c
arc u ntulc luic umnezeuc nuc este,c cumc arc sunec cine a,c cu ntc
rostitorc(npocpopiKoc), nicicsunetcdec oră,cnicicnucecrostireacuneicoruncic
ac luic umnezeu,c cic cac strălucireacluminiic estecăscutulc desă rşitcalc
eluic desă rşit.c entruc aceeac estec şic umnezeuc şic hic alc luic
umnezeu.cicumnezeucera,czice,cu ntul»c oan,c1,c†
.ciccu intelec
oamenilorc nuc nseamnăc nimicc cac lucrare.c ec aceeac nicic nuc lucreazăc
omulcrinccu inte,ccicrincmini,centruccăcacesteacexistă,cdarccu ntulc
luic nuc suzistă.c arc u ntulc luic umnezeu,c cumc ac susc
ostolul,c
92.c Numirea 'O wv (Cel ce este) nu specifică un timp anumit al existenţei, ci o existenţă pur si
simplu, o pururea-existenţă. Dumnezeu este Cel ce există pururea. Dumnezeu este existenţa. In
afară de El nu este vreo existenţă, decît cea cre ată de El. El Se defineşte ca Cel ce este. Şi cum nu e
dndva dnd lipseşte existenţa, El e existenţa neîncetată. Căd în cel ce încetează de a fi într -un fel
oarecare, pentru a reîncepe a fi în altfel, e o slăbiciune a existenţei. Existenţa pur şi simplu nu
poate fi micşorată sau schimbată. N -ar mai fi în acest caz existenţa totală. ‰
Dumnezeu însă nu e
nid o slăbiciune a existenţei. El este plenitudinea existenţei. Ded ea nu poate fi micşorată,
schimbată, trecătoare de la un mod la altul. Poate din aceasta înţelegem neschimbarea Cuvîntului
Lui. Omul se schimbă de la o clipă la alta. Dumnezeu e total pururea. Cuvintele prin care se
exprimă omul arată prin schimbarea lor modificarea existenţei lui de la un moment la altul, arată
ded şi putinţa încetării lui de a fi. Nid un cuvînt omenesc nu-1 poate reda pe om plenar, pentru că
nu există plenar niciodată; cu atît mai puţin existenţa plenară în general. Dumnezeu Se exprimă şi
Se revelează întreg în acelaşi unic Cuvînt în mod etern, pentru că există pururea plen ar. Dacă
cuvintele ce vin din acest Cuvînt la oameni se schimbă, e pentru că oamenii nu pot primi putinţa
existenţei plenare şi a exprimării ei într -un singur cuvînt. Dar totuşi în fiecare cuvînt de la
Dumnezeu e ceva care depăşeşte mărginirea, perisabilu l. E un alt motiv pentru care omul trece
mereu la alt cuvînt. Sesizînd aceasta omul e ridicat întrudtva din starea sa de mărginire, din
starea sa trecătoare.
9†.c Totuşi, omul grăieşte, schimbînd cuvintele, dar într -un fel rămînînd acelaşi. El se schimbă
pentru că rămîne atârnat de existenţa plenară şi caută să cuprindă tot mai mult din ea în existenţa
sa şi vrea să exprime aceasta. Existenţa plenară pătrunde în existenţa lui pe de o parte
produdndu-i noi experienţe, pe de alta comunidndu-se prin noi cuvinte şi omul voieşte să arate
aceasta. Un cuvînt trece ca să facă loc altuia, pentru că nu se pot aduna mai multe într -unui. Dar
în cuvintele următoare rămîne ceva din ceea ce s -a exprimat în cele dinainte.

estec iucşiclucrătorcşicmaicascuţitcdectctoatăc
c

 c 
 ,c ! 

c 271

  ,
c
c
saiaccucascuţişcndoitcşicătrundecnăclacdesărţituracsuletuluicşicac
duhului,c ac ncheieturilorc şic mădularelor;c şic destoinicc estec săc judecec
simţirilecşiccugetărilecinimii;cşicnucestecnicicocăturăcne ăzutăcnainteac
ui,c cic toatec sntc goalec şic descoeritec ochilorc ui,c ăruiac omc dac
socoteală»c  r.,c ,c 11†
.c ecic ec reatorul,c şic ărăc lc nuc sac ăcutc
nimic,cnicicnucoatecsăcsecacăcce acărăcdecl9.c
### c
icnuctreuiecntreatcentruccecnucecu ântulcluicumnezeuccacalc
nostru,c entruc că,c recumc sac susc nainte,c umnezeuc nuc ec cumc
sntemcnoi.carcnuctreuiecntreatcniciccumceccu ntulcdincumnezeuc
sauccumcnaştecumnezeucşiccarececmodulcnaşteriicluicumnezeu.c
rcic
rostc cine acdacăcarcndrăznicsăcntreecastelcdeclucruri,centruccăcec
unclucrucnegrăitcşicroriuciriicluicumnezeu,ccunoscutcnumaicuicşic
iului.c ac elc ec rostc ac oic cine ac săc tlcuiascăc aceastac nc cu inte.c

ceastacecegalccucac ntrea:cundececumnezeucşiccumcecumnezeucşic

cumc ec atăl?c arc recumc ac ntreac dec aceastac ec unc lucruc lisitc dec
e la iecşicecroriuccelorccecnuccunosccecumnezeu9 ,caşacnucseccu inec
acntreacnicicdesrecastelcdeclucruri,cnicicdesrecnaştereaciului,cnicic
accoorcecumnezeucşicnţeleciuneacuiclacmăsuracşiclacslăiciuneac
noastră.c arc aceastac nuc treuiec săc nec acăc săc cugetămc contrarc
ade ărului.c acăc nuc alăc cine ac răsunsc ntrendc desrec aceasta,c
aceastac nuctreuiec sălc acăc săcnuc creadăccelorc scrise.c ăcicmaic inec
estec cac ceic cec nuc ricec săc tacăc şic săc creadă,c dectc săc nuc creadăc dinc
ricinacnenţelegerii98.căciccelccecnucriceecoatecsăcaiăcntrucât ac
iertare,centruccăccercetândcsacliniştit.carccelcce,cnericend,c
94.c Cuvîntul omenesc este nelucrător, iar cel dumnezeiesc e lucrător. De aceea cuvîn-
tul omenesc nu poate crea şi transforma lucrurile, cum o poate face cuvîntul dumnezeiesc
şi nu poate pătrunde în inima omului operînd prefaceri şi provocând remuşcări, cum o
poate face atât de puternic cuvîntul dumnezeiesc. în cuvîntul dumnezeiesc e puternic pre-
zent şi lucrător însuşi Cuvîntul dumnezeiesc ca persoană vie. Este şi în cel omenesc puţin
prezentă persoana grăitorului, dar numai întrucît are în sine pe Cuvîntul dumnezeiesc,
vorbind din răspunderea vibrantă faţă de El şi din puterea Lui. în cuvîntul celui ce nu are
grăind în sine pe Dumnezeu Cuvîntul nu este puterea producătoare de adînci transfor-
mări în sens bun. Apoi el poate duce pe om şi spre rău, nu numai spre bine.
95.c Cel ce cunoaşte pe Dumnezeu II cunoaşte ca fiind mai presus de cunoaştere.
96.c Pe de oparte cunoaştem adevărul despre Dumnezeu din revelaţie, pe de alta nu-L
înţelegem deplin, îl ştim în contururi generale şi chiar ni se impune raţional ca atare. Căci
o existenţă fără un Dumnezeu este pentru raţiune lipsită de sens, este absurdă, iar un
dumnezeu impersonal nu e dumnezeu. Dar un Dumnezeu personal e un Dumnezeu al
iubirii veşnice, şi iubirea veşnică cea mai pură este iubirea între un Tată şi un Fiu. Pe de
altă parte adevărurile acestea generale despre Dumnezeu nu pot fi pricepute pînă la epui-
zare. Nici cele din existenţa noastră şi a lumii nu le înţelegem deplin şi nu le vom înţelege
niciodată deplin. Deci trebuie să vedem o împăcare între ceea ce înţelegem şi ceea ce nu
înţelegem, între sens şi taină, între exprimabil şi apofatic, între raţional şi supraraţional,
între cunoaştere şi credinţă. A se reţine numai ceea ce se înţelege înseamnă a se rămîne
într-o monotonă şi îngustă superficialitate. Chiar domeniul infinit al tainei e sesizat
 
cjc›jc c

şicnăscoceşteccelecnecu enitecşicgrăieşteccelecne rednicecdecumnezeuc

rămneccucosndacndrăzneliicneiertată.căciccelcdintâicoateca eacdinc
acestectainecnenţelesecocmngierecdinccrituri,ccacsăcrimeascăccumc
seccu ineccelecscrise.carcsăcnţeleagăccacocildăccu ntulcnostru;canumec
că,c recumccu ntulcroriucalcnostrucestecdincnoicşicnucunclucrucdinc
aarăcdecnoi,caşacşicu ntulcroriucluicumnezeucestecdincl.carcnuc
ec ăturăc cac cu ntulc oamenilor97.c
ltelc arc treuic săc cugetămc şic ec
umnezeucom98.c

oiccu intelecoamenilorcsntcmultecşicdeoseitecşicdecaceeactreccnc
iecarec zi,c entruc căc celec dinţiic nuc rămn,c cic disar.c ic aceastac sec
ntmlăc entruccăcşicărinţiiclor,ciindcoameni,cauc rstelectrecătoare,c
iarcgndurilec incunelecduăcaltele,cşicceleccecleccugetăcecrnd,caceleaclec
şicrostesc.cecaceeacşicaucmulteccu intecşicnicicunulcdincelecnucrămne99.c
ăcic celc cec grăieştec sec oreştec şic cu ntulc ndatăc ncetează.c arc
u ntulc luic umnezeuc estec
nulc şic
celaşic şi,c recumc sac scris,c
u ntulcluicumnezeucrămnecnc eacc s.c118,c8
,cneschimndue;c
şicnicicnucecrimulcsaucalcdoileacaţăcdecaltul,ccicestec
celaşicururea.c
ăcicseccu inecca,c
nulciindc umnezeu,c
nulcsăciecşichiulcuicşic

nulcu ntulcuicşic
nacnţeleciuneacui1.c

97.c Pilda, simbolul, chipul îţi dă un înţeles, dar nu cu totul adecvat. Este în ele un amestec de
înţeles şi neînţeles.
98.c Cuvîntul nostru seamănă cu al lui Dumnezeu, deci ne ajută să -L înţelegem pe Acela. Dar
al nostru ţine de făptură, pe cînd al lui Dumnezeu e necreat. Din acest punct de vedere e diferit ca
înţeles de Cuvîntul lui Dumnezeu.
99.c Omul, fiindcă rosteşte gînduri finite, trebuie să treacă mereu la alte rostiri şi gîn -duri.
Dumnezeu spune totdeauna infinitul în Sine; dar nu pentru noi.
100. Pentru că El revelează tot ce e în obîrşia divină. într -un fel e aşa cum e persoana
omenească, cuvîntul viu şi ipostatic (cu temelia în sine), care cuprinde tot ce este ea. Dar pe cînd
acest cuvînt ipostatic se exprimă treptat în alte şi alte cuvinte, Cuvîntul Tatălui arată tot ce este
Tatăl deodată şi pururea, ca Chipul unic al Tatălui. Dumnezeu e actualizat ş i exprimat din veci
pînă în veci prin Cuvîntul în plenitudinea Lui. Persoana umană poate fi identificată cu cuvîntul,
pentru că cuvîntul nu are în ea o subzistenţă proprie. Dar în Tatăl dumnezeiesc are. Persoana
umană are în ea cuvintele în mod potenţial, ca un fel de sămînţă a lor. La Tatăl dumnezeiesc nu e o
deosebire între Cuvîntul şi Fiul. La El e născut din veci tot ce are să spună, infinitul ca ipostas
deosebit. Dar chiar la om cuvîntul nu e cu totul lipsit de o subzistenţă proprie. Căci cuvîntul
porneşte el însuşi din om. Are un fel de voinţă de a se manifesta, care nu e separată de voinţa
persoanei şi de caracterul ei inter -personal. Cu atît mai mult la Dumnezeu, Cuvîntul are o voinţă
unită cu voinţa Tatălui, ară-tîndu-Se ca un ipostas propriu.
Dacă avînd un Fiu, Tatăl are iubire faţă de El, şi aceasta poate explica crearea lumii, se poate
spime şi invers: Cuvîntul arată iubirea faţă de Tatăl care -L naşte şi care Se arată pe Sine întreg în
El. Prin analogie vedem cum omul vorbeşte altuia pentru că îl iubeşte. Tatăl naşte Cuvîntul ca o
manifestare a iubirii rodnice faţă de Sine. El Se are pe Sine rodit întreg în Fiul din veci. Hotărîndu -
Se să vorbească prin Cuvîntul Său şi unor alte fiinţe, le dă existenţă prin creare. E o altă
manifestare a rodniciei şi iubirii Sale, o mani festare liberă a ei. Prin cuvintele manifestate treptat
şi continuu din Cuvîntul Său şi de Cuvîntul Său, creează din iubire şi desăvîrşeşte continuu pe
alţii, dacă aceştia primesc

XXXVII
 
cjc›jc c

ecaceeacmăcminunez,ccumc
nulciindcumnezeu,caceştia,cotri itc

născocirilorc lor,c introducc multec chiuric şic nţeleciunic şic cu inte.c ic
sunc căc altulc estec cu ntulc roriuc rinc irec alc atălui,c ntruc carec ac
ăcutc şic ec iul.c ic iulc ade ăratc sunc căc sec numeştec cac imaginec 
u ntul»,ccumcsecnumeştecşicie»cşicale»cşic
şă»cşicomcalc ieţii».c
icmaicsunccăclcecnumeştecnţeleciunecnumaiccucnumele.căcicaltac
zicccăcestecnţeleciuneacroriecşicade ăratăcacatălui,ccareccoexistăccuc
lcncmodcnenăscut,cntruccarecăcndcşiceciul,cacnumitcec
cestac
nţeleciunec rinc articiare 11.c arc acesteac nuc lec sunc numaic rinc
cu inte,c cic
riec leac şic scrisc nc Thalia. arc soistulc
steriec ac scris,c
recumc amc susc şic maic nainte:c ac susc ericitulc a elc căc
roo ăduieştececristos,cutereacluicumnezeu%saucnţeleciuneacluic
umnezeuc c or.,c 1,c 
,c ci,c ărăc adaosulc articolului,c oc uterec ac luic
umnezeucşicocnţeleciunecacluicumnezeu.cecicacarătatccăcaltacestec
utereacroriecşicnaturalăcacluicumnezeu,ccareccoexistăccuclcncmodc
nenăscut;c aceastac estec născătoarec ac luic ristosc şic creatoarec ac lumiic
ntregi.cesrecaceastacnecn aţăcelcncistolaccătrec omani,czicnd:c
elecne ăzutecalecuicdeclaczidireaclumiicdincăturiciindccunoscutecsec
ăd,c eşnicac uic uterec şic dumnezeire.c ăcic recumc narc uteac zicec
cine accăcdumnezeireacamintităcacicestecristos,cciccăcecnsuşic atăl,c
aşac socotescc căc eşnicac uic uterec şic dumnezeirec nuc ec iulc
nulc
ăscut,ccicecatălccarecacnăscut.cecicelcn aţăccăcaltacestecaceacuterec
şic nţeleciunec ac luic umnezeuc arătatăc rinc ristos».c ic duăc uţinc
acelaşic
steriec zice:c eşic eşnicac uicuterec şic nţeleciune,cec carec
gndireacocsocoteştecărăcnceutcşicnenăscută,cestecunacşicaceeaşi;ccelec
createcdeclcncmodcdeoseitcsntcnsăcmulte,cntreccarecrimulcnăscutcşic
uniculcnăscutcestecristos.cictoatecatrnăclacelcdecelccecocarececaceea.c
ic toatec uterilec sec numescc cuc dretatec alec reatorului,c arec sec
oloseştec dec ele.c ec aceeac rooroculc sunec căc umnezeuc numeştec
lăcusta,ctrimisăcdecumnezeuccacedeasăcentrucăcatelecoamenilor,c
nucnumaicutere,ccicşicuterecmarec oil,c,c
.c arcericitulca idccerec
ncmaic mulţic salmic nuc numaic ngerilor,c cic şicuterilorc săclaudecec
umnezeu»c s.c1,c1
.c
### c
umcnucsntc rednicicdectoatăcmniacchiarcşicnumaicentrucrostireac
acestora?căcicdacă,ccumcsocotesccei,ciulcnuceciucentrucnaştereacdinc
atălc şic entruc căc ec roriuc iinţeic ui,c şic u ntulc ec entruc celec

101. După arieni fiul e ceva inferior, făcut de Dumnezeu prin înţelepciunea şi c uvîntul ca
însuşiri neipostatice. Numai de acest fiu se poate spune că e «născut», pe cînd puterea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu, mult superioare acestui fiu, există din veci ca însuşiri natu rale în
Dumnezeu.
 
cjc›jc c

cu ntatec

raţiuneac entruc celec cugetatec raţional
,c şic nţeleciunea,c entruc celec
ornduiteccucnţeleciune,şicuterea,centruccelecutute,cărăcndoialăcsec
ac numic şic iuc entruc ceic ăcuţic ii.c ac oatec arec şic existenţac numaic
cugetatăcentrucceleccecexistă.clcdecicnarcicnimiccdincacestea.carccec
esteclcatunci?căcicnucecnimiccdincacestea,cdacăcelecsntcnumaicnumiric
alecui.cicatunciclcarecnumaicocnălucirecacexistenţei,cnrumuseţndu
sec entruc noic cu intelec acestora1.c arc aceastac estec maic degraăc oc
neuniecdia olească,cacoatecmaicmultcdectcatta,cdacăcsec oiescceceic
săc suzistec cuc ade ărat,cdarcec u ntulcluic umnezeuclc socotescc cac
neexistndcdectccucnumele.c
iccumcnucecrăăstioscşicacziceccăcnţeleciuneaccoexistăccucatăl,c
darc ac nuc admitec căc aceastac estec ristos,c cic căc existăc multec uteric şic
nţeleciuniccreatecşicunacdintrecelecestecomnul,casemănatcdeceicşiccuc
omidacrotitoarecşiccuclăcusta?ciccumcnucsntclinicdectoatăc icleniaccndc
auzindc dec lac noic căc u ntulc coexistăc cuc atăl,c crtescc ndatăc zicnd:c
ecic suneţic căc sntc doic neăcuţi?»c arc zicndc ei:c nţeleciuneac uic
neăcută»,cnuc ădc căcsecntoarcecmotri aclorcreroşulcdeşertceccarec
ni1catriuiecnouă?ciccumcnucecoartecneuncşicgndulclorcdecacsuneccăc
nţeleciuneac neăcutăc carec coexistăc cuc umnezeuc estec nsuşic
umnezeu?căciccelcceccoexistăcnuccoexistăccucsine.carcatunciccuccinec
coexistă?căcicşicdesrecomnulcsunce angheliştiiccăceracmreunăccuc
ucenicii.cecicnuceracmreunăccuc ine,cciccucucenicii.c
ceastactreuiec
săcocadmită,cnccazulccăcnucarcsuneccăc umnezeuceccomus,ca ndcoc
nţeleciunecmletităccucinecşicmlinitoarecaciinţeicui,cneăcutăcşic
ea,ceccareceicocsocotesccşiccreatoare,ccacsăciaciuluicutereaccreatoare.c
ăcictoatecsecsilesccsăclecsunăccacsăcnuccugetec celecade ăratecdesrec
iul.c

XXXIX
arcundecaucalatcsunndusecncdumnezeiascaccritură,csaucdeclac
cinecaucauzitccăcexistăcaltcu ntcşicaltăcnţeleciunecdectcacestciu,ccac
săşiclăsmuiascăcşiceicuneleccacacestea?cecatcsacscris:c
ucnucsntc
cu inteleceleccacoculcşiccacciocanulccarecsargeciatra?»c er.,c†,c9
.c
arcncildeczice:căc oicn ăţacec oiccu intelecele»c ilde,c1,c†
.carc
acesteacsntcoruncicşicndemnuri,ceccarecleacdatcumnezeucsinţilorc
rinc roriulc şic singurulc u ntc ade ărat.c esrec elec ac susc şic
102. Dacă el nu există, nu au nici ele nimic din el, c i sînt numai nume ale lui. Aceasta rezultă
din afirmarea că fiul e inferior puterilor, care le fac pe toate. De ce mai e nece sar atunci el? De ce
se mai vorbeşte de un fiu? Dar şi puterile divine, dacă nu există decît pentru a face lucruri
inferioare, sînt dependente de acestea. Nu există atunci ceva superior şi inferior. Nu e ceva cu
adevărat existent, în sine şi de sine existent ('O â>v). Totul e slab, totul poate fi mai mult o părere,
un joc de păreri, un joc de numiri inconsistente. Fără Treimea veşni c existentă în Sine, nu există o
adevărată existenţă.
277  jc  c› ' ,1. 
c

salmistul:c

mc oritc icioarelec melecdeclac toatăccaleac ceac icleană,c cacsăc orescc
cu intelecale»c s.c118,c11
.cecicacesteacleacarătatcntuitorulccăc
sntcaltce acdectclcnsuşicşiccăcleacsuscdeclacine:cu intelececcarec
leamcgrăitc ouă»c oan,c6,c6
.cecicacestcelcdeccu intecnucsntcnăscutec
şic ii,c nicic nuc sntc atteac cu intec creatoarec sauc atteac chiuric alec

niculuic umnezeu,c nicic nuc sauc ăcutc atteac cu intec oamenic entruc
noi1†,cnicicnucestecelccecacăcut,cduăc oan,ctru,cunulcdincastelcdec
multeccu inte.cicacostcine estitcdec oanccacelccececsingurcu ntulc
luicumnezeu:cu ntulctrucacăcut»c oan,c1,c1
cşi:coatecrinclc
sauc ăcut»c oan,c 1,c †
.c ec aceeac numaic desrec omnulc nostruc isusc
ristosc şic desrec unitateac uic cuc atălc sac scrisc şic sec dăc mărturie.c
nsuşicatălcaratăccăc
nulcesteciul.cacelcsinţii,cn ăţaţiciindcdesrec
aceasta,c sunc căc
nulc estec u ntulc şic
cestac estec
nulc născut.c arc
lucrurilec sntc arătatec cac iindc rinc l.c ăcic toatec celec ăzutec şic
ne ăzutecrintrnsulcsaucăcutcşicărăcdecnsulc nimiccnucsacăcut».c
arc desrec altulc oarecare,c nuc născocescc şic nuc lăsmuiescc cu intec
retinsec nţeleciuni,c ntructc criturac nuc indicăc reoc existenţăc sauc
reunc numec alc lor.c
cesteac sntc in enţiac şic născocireac minţiic lorc
răjmaşăc luic ristos.c ic sec olosescc răuc dec numelec u ntuluic şic alc
nţeleciunii,c cac săc născoceascăc altec lucruri,c negndc ec ade ăratulc
u ntcalcluicumnezeucşicade ăratacşicsinguracnţeleciunecacatălui.c
iicurmează,cnenorociţii,cecmanihei.căcicşicaceia,c ăzndclucrurilecluic
umnezeu,c tăgăduiescc ec umnezeuc nsuşi,c singurulc şic cuc ade ăratc
existent,c şişiclăsmuiescc unc altul,cdesrec carec nuc otc arătac nicic reoc
do adă,cnicic reocmărturiecdinccu intelecdumnezeieşti1.c
#c
acăc decic nicic nc cu intelec dumnezeieştic nc critură
c nuc sec alăc
altăcnţeleciunecdectcacestciu,cnicicdeclacărinţicnamcauzitcaşacce a,c
cic sac mărturisitc şic sac scrisc dec cătrec eic căc existăc nc modc neăcutc
nţeleciuneac carec coexistăc cuc atăl,c iindc roriec uic şic creatoarec ac
lumii,caceastacnucecdectciul.c arcaceastacşţcduăceiccoexistăceternccuc
atăl.c ăcic ac estec şic creatoare,c recumc sac scris:c oatec ntruc
nţeleciunecleaicăcut»c s.c 1†,c
.cecatcşic
steriecnsuşi,carcăc
10†.c Un singur Cuvînt S-a făcut om pentru noi. Deci El e altul decît cuvintele Lui. Sau El nu
este unul din aceste cuvinte.
104.c Dacă nu există Dumnezeu, nu se poate explica nici existenţa lucrurilor. Lucru rile nu pot
dovedi şi mărturisi un du mnezeu mincinos, sau neexistenta unui Dumnezeu adevărat. Dacă există
ceva, există pentru că există un temei ferm, etern şi plenar al exis tenţei, un Dumnezeu care nu e
una cu natura atît de lipsită de o consistenţă în sine, un Dumnezeu care are o viaţă ete rnă şi
neschimbată în Sine, deci un Dumnezeu care e din veci Tatăl unui Fiu. Numai un Dumnezeu care
are o înţelepciune şi o Putere care nu depinde de lume, ci este în El însuşi, poate crea cu putere şi
înţelepciune, sau cu conştiinţă şi voinţă, o lume.
278  jc  c› ' ,1. 
c

uitndcdecceleccecacscriscchiarcelc
nainte,cmărturiseştecmaicecurmă,cărăc oie,ccacşicaiaa,counndusec
elinilor,c căc nuc sntc multec nţeleciuni,c nicic nuc oc maic numeştec andăc
rulantă" 19,c cic ec oc singurăc nţeleciune,c scriindc aşa:c 
nulc estec
umnezeuu ntul,cdarcsntcmulteccelecraţionale;cşicunacesteciinţacşic
ireacnţeleciunii,cdarcsntcmulteccelecnţeletecşicune».cicduăcuţinc
iarăşic scrie:c arec sntc ceic ec carec retindc săic numeascăc iic aic luic
umnezeu?cuc orcziceccăcsntcşicaceştiaccu inte,cnicicnuc orcairmaccăc
sntc maicmultec nţeleciuni.c ăcic nuc ec cucutinţă,c odatăc cec unulc estec
u ntulc şic unac nţeleciuneac do edită,c săc sec atriuiec mulţimiic iilorc
iinţacu ntuluicşicsăclicsecdăruiascăcnumireacdecnţeleciune».cecicnuc
ec dec nicic oc mirarec dacăc arienii,c lutndusec motri ac ade ărului,c sec
ciocnesccşicntrecei,caciczicndccăcsntcmultecnţeleciuni,cacicairmndccăc
ecunacşicacicasemuindcnţeleciuneaccucocandăcrulantă,cacicsunndccăc
coexistăc cuc atălc şic ec roriec uic şic uneoric numindc numaic ec atălc
neăcut,calteoricnumindcşicnţeleciuneacşicutereacuicneăcută.cicsec
lutăc cuc noic carec sunemc căc u ntulc luic umnezeuc existăc ururea,c
dar,cdeclarndccăcutereaccoexistăcncmodcneăcutccucumnezeu,cuităcdec
celecalec lor16.c
stel,c sec aratăc zăăciţic nc toate,c negndc nţeleciuneac
ade ăratăcşi,cnăscocindocecceaccarecnuc există,caşaccumc maniheiicşic
lăsmuiesccuncaltcdumnezeu,ctăgăduinducecelcexistent.c
# c
arc săc audăc şic celelaltec erezii,c mreunăc cuc maniheii,c căc
nulc şic

celaşic estec atălc luic umnezeuc şic tănulc şic ăcătorulc zidiriic rinc
105.c Pentru arieni, ca pentru toţi panteiştii, cele ce emană din esenţa fundamentală se
mişcă ca o bandă (omidă) rulantă, una din alta. Din cele de mâi sus curg cele mai de jos, dar
cele mai de sus stau sub necesitatea producerii celor mai de jos.
Sfîntul Atanasie lucrează cu distincţia între necreat şi creat. Creatul e ceea ce ca obiect -total
stă sub puterea Celui necreat. Cel necreat e cu totul liber faţă de cele create. Numai El e dincolo de
orice dependenţă, de orice încadrare în sistemul de reciproce dependenţe. Iar acest sistem nu
poate primi existenţa ca realitate obiect - în care îngerii şi oamenii sînt înzestraţi şi cu o anumită
libertate - decît de la Cel cu totul liber şi plin de atîta putere asupra a ceea ce e obiect, încît îl poate
aduce chiar la existenţă din nimic. Altfel realitatea obiectuală a lumii nu se poate explica.
Dumnezeu e cu totul transcendent făcutului, în sensul că în El nu e nimic făcut de altcineva, ci
există pur şi simplu din eternitate în desăvârşită libertate. Lui nu I se poate spune făcut, ci
necreat, sau simplu «existent prin Sine».
106.c Afirmînd şi una şi alta nu scapă de panteism, căci încadrează şi pe Tatăl din care
emană cea mai înaltă treaptă de înţelepciune în banda rulantă, din care fiecare parte re-
prezintă o treaptă mai de jos a înţelepciunii. Termenul «nefăcut», atribuit Cuvîntului, sau
chiar lui Dumnezeu, nu precizează dacă acest Dumnezeu sau Cuvînt nefăcut nu are ceva
propriu unei naturi nelibere existente din veci, fiind imprimată în componentele ei de
dependenţele reciproce. Numai termenii de necreat şi de creat salvează pe Dumnezeu de
orice dependenţă proprie naturii. Şi numai termenul de creatură aplicat naturii o distinge
de Dumnezeu şi-L distinge pe Dumnezeu de ea, îi dă acesteia un început şi explică toate
dependenţele reciproce şi schimbările din cadrul ei. Numai spunînd că Logosul e născut
din Tatăl din veci, II arătăm şi pe El şi pe Tatăl ca Persoane, evitînd ideea unei esenţe veş-
nice nefăcute. De aceea cel mai bine se potrivesc lui Dumnezeu termenii de necreat şi

iulc
]o



jcc
jc
c

ău1"1.c ăc audăc ndeoseic arieniic maniacic căc
nulc estec u ntulc luic
umnezeu,c arec ec singurulc iuc roriuc şic ade ăratc dinc iinţac uic şic
arecarecunitateacdumnezeirii,cnedesărţităcdecatălcui,ccumcamcsusc
decmaicmultecoricn ăţândcdeclacntuitorulcnsuşi.căcicdacăcnucecaşa,c
cumc creeazăc atălc rinc lc şic ec re eleazăc nc lc celorc cec oieştec şiic
lumineazăc ec aceştia?18c auc entruc cec nc să rşireac otezuluic sec
numeşte,cmreunăc cucatăl,cşiciul?cacăc arcrăsundeccă
catălcnuc
estecsuicient,crăsunsulcarcicnecredincios.c arcdacăc arcrăsundeccă
cec
suicient,cceeaccececngăduitcsăcsecsună,ccectreuinţăcecdeciulciecsrec
creare,ciecsrecsntacaie?c ăciccecareccomunccreaturaccucreatorul?c
auc entruc cec sec numărăc celc ăcutc mreunăc cuc ăcătorulc nc
desă rşireac tuturorc nc otez
?c auc entruc cec sac redat,c duăc oi,c
credinţacntruncreatorcşicntroccreatură?"1"centruccecectreuinţăcdec
occreaturăcentrucacnecmreunaccucdumnezeirea,cdacăcentrucacnecunic
cuc iul,c carec ec creatură,c ec dec risos,c duăc oi,c numireac iuluic nc
otez?11c
oic dacăc iulc estec creatură,c odatăc cec unac estec ireac
creaturilorc raţionale,c nuc ac enic nicic unc ajutorc creaturilorc dec lac oc
creatură,centruccăctoatecaucne oiecdecharulcdeclacumnezeu.c
Creator. Căci acestea sînt nesupuse legilor, ca cele create, ci -L arată ca Tată şi Fiu, ceea ce face
vădit caracterul personal, creator, al lui Dumnezeu. Numai împreună acestea arată pe Dumnezeu
liber de vreo lege căreia l-ar fi supus.
107.c Maniheii spuneau că nu Dumnezeu a creat lumea, ei ea e produsul unui principiu al
răului, opus lui Dumnezeu. Dar prin aceasta socoteau pe Dumnezeu limitat. Deci negau şi că
Dumnezeu a făcut toate prin Cuvîntul sau Raţiunea Sa, ca o unică lume raţională înti părită de un
sens.
108.c Dacă Fiul n-ar fi de o fiinţă cu Tatăl, deci de o fiinţă necreată, nefăcută, n -ar crea
Dumnezeu lumea prin El, ci ea ar izvorî direct din fiinţa Lui, în sens panteist, sau ar exista de la
ea, în sens maniheic. în acest caz Fiul n-ar revela pe Tatăl ca deosebit de lume şi creaturile
conştiente nu s-ar lumina de cunoştinţa că există un Dumnezeu deosebit de lume, Care le face
posibilă o existenţă pentru veci, nelăsîndu -le să se topească prin moarte în lume. Toat e acestea
depind de faptul că Tatăl are un Fiu. Dacă Fiul este crea tură, Dumnezeu nu poate decît emite din
El lumea existentă, deci El însuşi e de o fiinţă cu ea în sens panteist. Numai un Fiu de o esenţă
dumnezeiască, deosebit de esenţa lumii, nu confundă pe Dumnezeu cu lumea în sens panteist.
Numai Fiul asigură un Dumnezeu deosebit în esenţă de lume. Fără un Fiu deosebit de esenţa
lumii, nu există decît panteismul păgîn. în apărarea dumnezeirii Fiului, Părinţii au delimitat
creştinismul de elenismul panteist şi de gnosticismul care -1 masca pe acesta în termeni creştini.
De aceea luptînd pentru dumnezeirea Fiului, au respins categoric orice păgînism, apărînd
transcendenţa lui Dumnezeu ca necreat şi Creator.
în conştiinţa de sine a omului există un dialog al lui cu sine însuşi, un fel de dualitate
nedeplin realizată. Numai prin aceasta se revelează omul lui însuşi şi deci şi altora. Dar la om
această dualitate în unitate nu e deplină. La Dumnezeu e deplină. Dumnezeu ştie de Sine prin
Fiul. Iar cine nu şti e de sine nu ştie nici de alţii şi nu se luminează nici altora.
109.c Dacă Fiul e creatură, de ce mai spunem că credem şi în El, punîndu -L alături de Tatăl?
Numai dacă Fiul e de o fiinţă cu Tatăl, există o creatură deosebită de Creator. Altfel totul este de o
esenţă. Nu mai există deosebire între Creator şi creatură.
110.c Cu creatura ne unim şi fără a crede în ea. Pentru ce să mui numim în acest caz pe Fiul la
botez ca pe Unul în cure credem, cn să ne unim cu El? Fără un Tată care arc un Fiu, nu se creează
lumea, dar fără Ei nici nu se înnoieşte dinlr -un Dumnezeu transcendent ei. Fără un Kiu de o fiinţă
eu Tnt.nl cel neerent nu ne putem uni eu Dumnezeu cel neereiit. el

ucuţincnaintecamcsuscnsăccăcncmodcnecesarcrinclcsaucăcutc

toate.c arc iindcăc şic rnduialăc sntuluic otezc nec cerec săc numim,c ec
o
 jc c
jjc c

necesar,ccumcsocotesccşiccred,csăczicemccăcnucentruccăcnucestecsuicientc
atăl,c ec mreunăc numitc şic iul,c nicic dintroc simlăc ntmlare,c cic
iindcăc ec u ntulc luic umnezeuc şic nţeleciuneac uic rorie,c iindc
strălucireac ui;c şic cac atarec estec urureac cuc atăl.c ec aceeac estec cuc
neutinţăcca,cdăruindunecatălcharul,csăcnu1cdăruiascăcnciul.căcic
iulcestecncatăl,ccacstrălucireacnclumină.căcicnuccaca ndc reoclisă,c
ciccaciindcată,cacntemeiatcămntulccucnţeleciuneacac ilde,c†,c19
c
şicacăcutctoateccuc u ntulcdincinecşicntăreştecsntulcotezcnciul.c
ăcic undec ecatăl,c acoloc ec şiciul,c aşac cumc undec ec lumina,c acoloc ec şic
strălucirea.cicrecumc celeccecleclucreazăcatălcleclucreazăcrinciulcc
căcicnsuşiciulczice:celecceclec ădcăcndulecatăl,cecaceleaclecaccşic
u»c oan,c ,c
ccaşacdndusecceluiceccareclcotează,clcoteazăcşiciulc
şic celc ec care1c oteazăc iulc sec desă rşeştec sec otează
c nc uhulc
nt111.c
şac cumc lucindc soarele,c oatec suneccine ac căc lumineazăc şic
strălucireaclui,cccăcicunacecluminacşicnucsecoatecdesărţicşicdesacec,1ac
elc undec estec şic ec numeştec atăl,c acoloc estec numaidecâtc şic iul.c ec
aceeacnuminduecncotezcatăl,cecnecesarcsăciec numitcmreunăcşic
iul.c
# c
ecaceeacăgăduinduecsinţilorcaczis:comc enicucşicatălclacelcşic
ec omcacecsălaşcncel»c oan,c1,c†
.ciciarăşi:cacrecumcucşicuc
unac sntemcşicaceştiacsăciecunacncoi»c oan,c17,c
11.cicharulcdatc
estec unul,c iindunec datc dec lac atălc nc iul11†,c recumc scriec a elc nc
rămînem închişi în starea noastră de creaturi pieritoare. Botezul e zadarnic. Sau dacă Hristos nu e
Fiul prin fiinţa identică cu a Tatălui, ci numai prin înfiere, Dumnezeu ne poate înfia şi pe noi fără
Fiul, în mod direct. Se nesocoteşte iarăşi graniţa între necreat şi creat. Toat e sînt în fond de o
esenţă în sens panteist. Sau rămînem în ceea ce sîntem, ca unii ce sîntem noi înşine de esenţă
divină. Dar prin aceasta ne topim în marea esenţă. Aceasta e o existenţă fără sens. Cînd se afirmă
aceasta, omul nu se mai salvează. Numai pr in sfînta Treime comuniunea de Persoane se poate
salva, căci numai Ea îi asigură exis tenţa veşnică, mai presus de natura în care persoanele apar ca
să dispară.
111.c Am văzut că naşterea Cuvîntului din Tatăl arată un dialog şi o unire între Ei, deci o
revelaţie a Tatălui prin Fiul, cam aşa cum se revelează omul lui însuşi prin conştiinţă ca un alter
ego.
112.c Puterea unirii între noi ca persoane neconfundate nu ne poate veni decît din unirea
dintre Tatăl şi Fiul. Tatăl ne uneşte cum îşi uneşte un tată copiii, unindu -ne în iubire cu Fiul Său;
Fiul ne uneşte cu Sine şi cu Tatăl, ca pe nişte fraţi ai Săi, alipindu -ne de Tatăl ca pe Sine. Cînd
iudeii de mai tîrziu au tăgăduit pe Iisus Hristos ca revelîndu -ni-Se ca Fiul şi prin aceasta făcîndu -
ne în mod deplin clar pe Dumnezeu ca Tatăl, au negat şi pe Dumnezeu ca Tată, cu toate că şi în
Vechiul Testament e indicat Dumnezeu ca Treime, deşi în mod mai puţin clar. Altfel nu s -ar fi
afirmat creaţia din nimic. Un Dumnezeu fără o viaţă de iubire în Sine nu creează o lume din
libertate, deci din nimic, ci lumea emană din Dum nezeu fără voia Lui.
11†.c Harul este unul, dar în el se simte iubirea dintre Tatăl şi Fiul în Duhul Sfînt, ca iubire de
Tată şi Fiu. De aceea produce în noi iubirea faţă de Tatăl ca Tată şi faţă de Fiul ca

iecareceistolă:c
arc ouăcşicacecdeclacumnezeu,catălcnostru,cşicdeclacomnulc isusc
ristos»c om.,c1,c7;c cor.,c1,c†;ces.,c1,c
.căcicluminactreuiecsăciec
o
 jc c
jjc c

mreunăccucstrălucireacşicstrălucireacsăcsec adăcmreunăccuclumina.c

ec aceeac iudeiic tăgăduindcmreunăc cuc aceştiac eciulc nucauc nicicec
atăl.căcicărăsindciz orulcnţeleciunii,ccumcacsuscaruhcosndindu
ic ar.,c†,c
,caucleădatcdeclaceicşicnţeleciunea,csaucecomnulcnostruc
isusc ristos,c arec este,c cumc sunec
ostolul,c utereac şic
nţeleciuneacluicumnezeu»c cor.,c1,c
.cecaceeacauczis:cuca emc
măratcărăcnumaicecezarul»c oan,c19,c16
.centrucaceastaciudeiicşi
auc luatc edeasac cu enităc ac tăgăduirii.c ăcic auc ierdutc odatăc cuc
cetateac erusalimului
c şic raţiunea.c arc aceştiac sec rimejduiescc săc
iardăc şic linătateac ainei;c orescc dec otez.c ăcic dacăc desă rşireac
otezul
c secdăcnc numelecatăluic şic alciului,ceic nuc cheamăcecatălc
ade ărat,centruccăctăgăduiesccec elcdinclcşicasemeneaciinţeicui,c
saucentruccăctăgăduiescceciulcade ăratcşicnumesccaşacecuncaltul,c
nchiuinduşi1c creatc dinc celec cec nuc snt.c arc ăcndc aşa,c ec cuc totulc
deşertcşicneolositorcotezulcdatclacei,ca ndcncelcdoarcocaarenţă,cdarcnc
realitatecnea ndcnimicccarecsăcajutecdreteicere»dinte.căcicarieniicnu
1c daucnc numelecatăluic şicalciului,c cic nc numelec unuic reatorc şic alc
uneic creaturi,c sauc alc unuic ăcătorc şic alc uneic ături".c arc recumc
creaturac ec altce ac dectc iul,c aşac altce ac estec nc realitatec ceeac cec
socotescceiccăcdau,cchiarcdacăcsecreac,cdincricinacacceeaccececscriscnc
critură,c căc cheamăc ec atălc şic ec iul.c ăcic nuc celc cec zicec simluc
oamne»clcşicdăcecl,cciccelccecmreunăccucnumelecarecşiccredinţacceac
dreată.cecaceeacşicntuitorulcnucacoruncitcsimlucsăcsecoteze,ccic
maicnticaczis:cn ăţaţi»,caoi:cotezaţicncnumelecatăluicşicalciuluic
şicalcntuluicuh»,ccacdincn ăţăturăcsăcsecnascăccredinţacdreatăcşiclac
credinţăcsăcsecadaugecsă rşireacotezului.c
# c
ac elc şic multecaltec erezii,c rostindc numaic numelec darc necugetndc ,c
recumc sac sus,c dret,c şic nea ndc credinţac sănătoasă,c rimescc ărăc
olosc aac datăc lac ei,c iindc lisităc dec dreatac credinţă.c ec aceeac aac
olosităc dec eic maic degraăc ic murdăreştec rinc necredinţăc dectc ic
mntuieşte.c
şacşic elinii,cdeşicrostescccucuzelecnumelecluicumnezeu,c
oartăcasuraclorc inacnecredinţei,centruccăcnuccunosccecumnezeuc
celcrealcexistentcşicrde ărat,cecatălcomnuluicnostruc isuscristos.cac
elc şic maniheiştiic şic rigieniic şic uceniciic luic a elc dec amosata,c deşic
Frate în Duhul Sfînt, dar şi faţă de s emenii noştri ca fraţi. Dacă ar fi harul unei singure Persoane,
nu l-am simţi ca harul iubirii.
114. Un Creator fără un Fiu nu ne poate da decît un sentiment al dependenţei. Mu, mai mult,
El nu poate scoate creaţia şi pe oameni din procesul fatal al compun erii şi descompunerii.

rostesccnumele,csntccuc
toatecacesteaceretici.cotcaşa,cduăcaceia,cceicceccugetăccelecalecluic
rie,c
chiarcdacăccitescccriturilecşicrostesccnumele,cicamăgesccecceiccecri
 SUN TUI . ATANANIK CK .I . MARE

mesccaleclor,ciindcmaicnecredincioşicdectcaderenţiiccelorlaltecerezii,cec
careclecntreccşiclecaccmaicuţinc ino atecrinclimuţiaclorcnenrnată.c
ăcicaceiacstâlcesccce acdincade ărcşicgreşesccsaucncri inţactruului,c
sunndc căc omnulc nac a utc truulc dinc ăria,c sauc căc nuc ac sueritc
moartea,cnicicnucacăcutcom,ccicnumaicacarătatcastelcşicnucacostccuc
ade ărat,ccicăreaccăcarectru,cnea ndcdecat,cşicăreaclacarătarecom,c
cac ntroc nchiuirec ac isului.c arc aceştiac şicndreatăc necredinţacnc
modc deschisc srec atălc nsuşi.c ăcic auzindc dinc crituric desrec
dumnezeireacuiccăcsecaratăcnciulccacntruncchi,chulesc,csunndccăc
eacesteccreatură11 cşicoartăcestectotcacestccu inţelcreeritorclaceaccacunc
gunoicntruncsaccşi1c arsăccacuncşarec eninul.c
oi,ciindcăcdogmaclorc
roducecscârăctuturor,cndatăciauccacsrijincerezieiclorcameninţateccuc
oticnirea,c ocrotireac omenească,c cac ăzndc aceastac omulc maic simluc
saucmaic ricos,c săc nuc cunoascăc ătămareac neuneic lorc cugetări.c umc
decicnucsntc rednicicdecmilăcceicamăgiţicdecei?cauccumcnucseccu inecsăc
lângemc entruc eic căc şic redaucndatăc ceeac cec lec ec srec oloscacesteic
năluciri,cdecdragulclăcerilorcşiccadcdincnădejdeac iitoare?căcicsocotindc
săc rimeascăc ce ac dec lac celc cec nuc există,c nuc orc rimic nimic,c ci,c
aliindusec dec creatură,c nuc orc a eacnicic uncajutorc declac creatură.cic
crezndcnccelcneasemeneacşicstrăincduăciinţăcdecatăl,cnucsec orcaliic
nicicdecatăl,cnea ndceciulcuicroriu,celcdinclcrincire,carecec
alăcncatălcşicntrucarececalăcatăl,ccumcnsuşicaczisc oan,c1,c1
.c
ic ceic amăgiţic dec aceştiac orc rămnec nenorociţi,c ustiic şic goic dec
dumnezeire.c ăcic nuic orc urma,c cândc orc muri,c ăgăduinţelec min
cinoasecdececămnt.cicicnuc orcuteacchemacncajutorceccare acdin
trecceicceciaucamăgit,ccândc orc edeacecomnulceccarecauctăgăduit,c
şezndcectronulcatăluicăucşicjudecindcec iicşicecmorţi.căcicic orc
edeacşicecaceiacjudecaţicşiccăindusecentrucnedretateacşicnecredinţac
lor.c
# csoană,caoicsăccăutămccucdreatăccredinţăcnţelesulcotri it.căcic

cesteacleamcnăţişatcmaicnainte,cexlicândcsusacdincildecşicou

nndunec scornelilorc lorc neuneşti,c ca,c cunoscândc căc nuc sec cu inec săc
numeascăc ec iulc luic umnezeuc creatură,c săc n eţec şic eic săc citeascăc
inec susac dinc ilde,c carec arec şic eac unc nţelesc dret.c ăcic sac scris:c
omnulc ac ziditc creat
c ec inec nceutc căilorc alec srec lucrurilec
ale»c ilde,c8,c 22). arcdeoarececsntcro erecşicsaucsuscncormăcdec
ilde,cnuctreuiecsăcnţelegemccu ntulcaşacsimluccumcsecsune,ccicsăc
ntreămcdeceriic5. Numai un Fiu care nu e identic în fiinţa Lui cu l umea, ci din fiinţa unui
Dumnezeu deosebit de lume, deosebeşte pe Dumnezeu de lume, ca transcendent ei şi nesupus peri -
sabilităţii formelor ei.
celecsusecncchicdecildecnucsecsuncncmodcdeschis,ccicsec estesccnc
chicascuns,ccumcnsuşicomnulcacn ăţatcnc angheliacduăc oan,c
zicnd:c
cesteac icleamcgrăitcncilde.carc inecceasulccndcnuc ăc oic
maicgrăic ouăcncilde,ccicecaţă»c oan,c16,
.cecictreuiecdez elitc
 SUN TUI . ATANANIK CK .I . MARE

nţelesulcsusei,ccacsăcalămcceeaccececascunscşicsăcnu1cluămccacşiccndc
arcicsusclucrulcecaţă,ccacnuccum acnţelegndu1cgreşitcsăcrătăcimcdec
lacade ăr.cacăcsacscriscdesrecngercsaucdesrecaltacdintreccelecăcute,c
acicsusacaccreatcecmine»,ccacdesrecunulcdintrecnoi,ccarecsntemc
ături.carcdacăcnţeleciuneacluicumnezeu,crincarectoatecsauc
ăcut,c oreştecdesrecacnsăşi,ccectreuiecsăcnţelegemcdectccă,c
sunnd:caccreat»,cnuczicecce accontrarcluicacnăscut».căcicacnuc
ecnumărăcecinecntreccreaturi,ccacunaccecuităccăceccreatoarecşic
ăcătoare,csauccacunaccecnuccunoaştecdeoseireacreatoruluicdec
creaturi.carccecnţelescnecaratăcrincilde,cnucecaţă,ccicncmodcascuns,c
necsunecacnsăşi,cduăcuţin,cnăţişndu1cncalteccu intecşic
insulndu1csinţilorccacecocroorocie:cnţeleciuneaciacăcutcieşic
casă»c ilde,c9,1
.cc ăditccăcaceastăccasăcestectruulcnostruceccarec
nsuşindui1,cacăcutcom.căciccucdretatecsecsunecdeccătrec oan:c
u ntulctrucacăcut»c oanc1,1
.c arcrincolomoncnţeleciuneac
sunecdesrecacnsăşi,cdez oltndcnţelesul,cnuccăcsntccreatură»,cciccăc
omnulcaccreatcnceutcalccăilorcsreclucrurilecale».cecicnucmac
creatcsrecaci,cnicicentruccăcamcuncnceutcşicocacereccaciindccreatură.c
#c
ecic acic u ntulc nuc ac grăitc rinc olomonc indicândc iinţac
dumnezeiriic ale,c nicic naştereac ac eşnicăc şic ade ăratăc dinc atăl,c cic
umanitateac şic iconomiac ntruăriic uic entruc noi.c ec aceea,c recumc
amcsuscnainte,cnaczis:cntccreatură»,csauc
mcostcăcutccreatură»,c
cic ac creat».c ăcic creaturile,c a ndc iinţac creată,c sntc dintrec celec
ăcutec şic sec sunec căc sec creează;c şic ărăcndoialăc creaturac sec creează.c
arccu ntulcaccreat»cnucindicăciinţacsaucnaşterea,ccicaratăccăcac
ăcutcaltce ac
celacdesreccarecsecsune;cdecicdesigurcnuccăccelcdeccarec
sec sunec căc sec creeazăc estec rinc irec şic rinc iinţăc creatură.c
ceastăc
deoseirec oc cunoaştec dumnezeiascac critură,c zicndc desrec creaturi:c

mlutusacămntulcdeczidireacui»c s.c1†,c
;cşi:czidireacnsăşic
susinăcşicmreunăcsuerăcdureri»c om.,c 8,c
.c arcnc
ocalisăcsec
zice:cicacmuritcactreiacartecdintrecăturileccelecdincmare,ccucsularec
ncele»c
oc,c8,c9
.carcşica elczice:coatăcăturacluicumnezeucestec
unăcşicnimiccnucestecdecleădatcdinccecseciaccucmulţumire»c cim.,c,c

.c arcncnţeleciunecsacscris:cntrucnţeleciu%cneacacaicziditcecom,c
cacsăcstăneascăcesteczidirilecăcute»c nţ.col.,c9,c
.ciccăcacesteacsec
zicccreaturicentruccăcaucostccreate,cutemcauzicşicdeclac omnulccarec
zice:ceclacnceutcelcceciaczidit,căratcşicemeieciac
ziditcecei»c arcu,c1,c6
.c arcoisecscriecncntare:cntreaţiczileleccec
saucăcutcnaintecdectine,cdincziuacnccarecumnezeucacziditcecomcec
ămnt,cdeclacmargineaccerului»c eut,c,c†
.c arca elczicecncistolac
cătrecoloseni:carecestechiulcluicumnezeuccelcne ăzut,cntiulcnăs
cutcactoatăczidirea,centruccăcnclcsaucăcutctoateccelecdincceruricşiccelec
oo H V t m V l . ATANANIK . .c
.c

dec ec ămnt,c celec ăzutec şic ne ăzute,c iec scaune,c iec domnii,c iec
nceătorii,c iec stănii.c oatecrinc lc şic sreclc sauc ăcutc şic lc estec
naintecdectoate»c ol.,c1,c1 16
.c
# c
ecic desrec atulc căc celec cec auc rinc irec iinţac creatăc sec numescc
creaturicşicsecsuneccăcsauccreat,cajungcacesteaccarecsaucsuscsrecaclec
ţinec minte.c ăcic criturac ec linăc dec astelc dec locuri.c arc căc singurc
cu ntulc ac creat»c nuc indicăc iinţac şic acerea,c oc sunec a idc nc
salmi:căcsecscriecaceastacntrucneamuricşicoorulccelcziditc aclăudac
ecomnul»c s.c 11,c19
;cşiciarăşi:c nimăccuratăczideştecntrucmine,c
umnezeule»c s.c ,c 1
.c arc a elc nc istolac cătrec esenic zice:c
esiinţndclegeacoruncilorcncdogmă,ccacsăczideascăcecceicdoicncinec
ntruncomcnou»c es.,c,c1
;cşiciarăşi:cmrăcaţicecomulccelcnou,ccelc
ziditcduăcumnezeucntrucdretatecşicnccu ioşiacade ărului»c es.,c,c

.ca idcnac oritcdec reuncoorccreatcduăciinţă,cnicicnucsacrugatc
săcrimeascăcaltăcinimăcdectcceaceccarecoca ea,ccicac oritcdecnnoireac
ceacduăcumnezeu.cicnicica elcnucac oritcdeccreareacduăciinţăcac
doicoamenicncomnulcşicnicicnucneacsătuitcsăcmrăcămcuncaltcom,ccicac
oritcdecomulccelcduăcumnezeu,cdec iaţacntruc irtute,ciarcrincceic
zidiţicncristoscacnţelesccelecdouăcooarecnnoitecncl.c

cestcnţelesclcarecşicceeaccecsecsuneclac eremia:c
cziditcumnezeuc
mntuirec srec sădirec nouă,c ntruc carec mntuirec orc umlac mrejurc
oamenii»c †1,c 
.c arc sunndc aceastac nac indicatc reoc nouăc iinţăc ac
creaturii,c cic oc rooroceştec ec ceac nnoităc nc oameni,c carec nic sac ăcutc
nouăcncristos.c
ceastaciindcdeoseireacntreccreaturicşicceeaccecsunec
cu ntul:c ac creat»,c dacăc alaţic unde ac sunndusec omnuluic
creatură»,carătaţiocşiclutaţi ăcentrucaceasta.c arcdacăcnucsacscrisc
unde accăcomnulcesteccreatură,ccicsunecdoarclcnsuşicdesrecinecnc
ilde:comnulcaccreatcecine»,cruşinaţi ăcdecdeoseireacamintităc
naintec şic dec celec susec nc ilde;c şic auzind:c ac creat»,c nuc maic
nţelegeţic creatură»,c cic umanitateac ăcutăc ac ui.c iindcăc acesteiac ic
estecroriucaciccreată.căciccumcoarecnucaceţicunclucrucnedretccnd,c
auzindcec a idc şiceca elc sunndc ac creat»,c nuc nţelegeţic iinţac şic
acerea,c cic nnoirea,c iarc auzindc ec omnulc zicndc ac creat»c uneţic
iinţac uic nc rndc cuc creaturile?c auc cumc auzind:c nţeleciuneac iac
ziditc ieşic casăc şic ac srijinitoc ec şatec stli»c ilde,c 9,c 1
,c nţelegeţic
casacncmodcalegoric,cdarccu ntulcac creatc zidit
»cnţelegndu1cnuc
aşac cumc ec sus,c reaceric ec u ntulc nc
creaturăcşicnuc ăccon ingeţiccăcecreator,cnicicnuc ăctemeţicdecatulccăc
lc
ecsingurulcnăscutcroriucalcatălui.cicrămnndclacliteră,c ăcsiliţicsăc
cugec
taţicdesreclclucruricmaicmicicdectcdesrecoameni.c Y
oo H V t m V l . ATANANIK . .c
.c

# c
/ecatcnsăşicsusacaratăccăcnucecdectcocnăscocirecac oastrăcsăcsu
neţic căc omnulc estec creatură.c ăcic cunoscândc omnulc iinţac a,c cac
iindcnţeleciuneacceacnăscutăcşicunicacnăscutăcacatăluicşicaltacdecâtc
celecăcutecşicdecâtccreaturilecrincire,czicecacumccuciuirecdecoameni:c
omnulcaccreatcecinecnceutcalccăilorcale».c
ceastacecegalccucac
zice:c atălc euc iac alcătuitc truc  r.,c 1,c
c şic ac creatc ntrec
oamenic entrucmntuireacoamenilor».cecat,crecumcauzindcec oanc
zicnd:cu ntulctrucacăcut»c oan,c1,c1
,cnucnţelegemccăcu ntulc
ntregcacăcutctru,cciccăcacmrăcatctrucşicacăcutcom,cşicauzindccăc
ristosc acăcutcentrucnoiclestem»c $al.,c ,c18
,csauccă:cecelccec
nuc ac cunoscutc ăcatc ac ăcutc ăcatc entruc noi»c c or.,c ,c 1
,c nuc
nţelegemc căc lc ac ăcutc ntregc lestemc şic ăcat,c cic căc ac rimitc
lestemulcnostru,ccumcacsusc
ostolul:ceacrăscumăratcecnoicdinc
lestem»c(GaV, †,c1†
cşicăcatelecnoastrecacurtat,ccumcacsusc saiac †,c

cşiccumcacscriscetruceacurcatcnctruulcăuceclemn»c cetru,c,c

cctotcaşa,ccndcauzimcncildeccăcaccreat»,cnuctreuiecsăcnţelegemc
ecu ntulcntregccreaturăc rincire,cciccăcacmrăcatctruulccreatcşic
umnezeuc ac creatc ec
cestac entruc noi,c alcătuindu ,c recumc sac
scris,c entruc noic acestc truc creat,c cac ntruc lc săc nec utemc nnoic şic

116. Avem aci concepţia despre mîntuire, ca înnoire şi îndumnezeire a firii noastre, lucrată
dinăuntru, din Subiectul dumnezeiesc ce S-a făcut propriu ei. Mîntuirea nu vine din achitarea
unei datorii ca o nouă stare juridică a foştilor păcătoşi care L -au ofensat pe Dumnezeu. Ci firea
omenească se ridică la cea mai înaltă treaptă de viaţă. Nu e ridicată numai la o stare creaturală
nesupusă pedepsei, ci e ridicată prin har din planul creat în cel necreat. Izvorul infinit de viaţă nu
e decît în planul dumnezeiesc necreat. Creatura nu se poate reînnoi deplin şi nu poate rămîne
etern reînnoită decît în unire cu Dumnezeu ca izvorul infinit şi etern de viaţă. Altfel, înnoirea
noastră nu poate fi desăvîrşită şi eternă. Insuficienţele legate de lume arată că ea nu e din sine şi
nu poate dobîndi plinătatea eternă din sine, ci că dincolo de ea este transcendenţa atotdesăvîrşit ă
care este din veci prin ea însăşi şi are plenitudinea vieţii şi a fericirii. Lumea n -a putut emana
dintr-o esenţă identică cu ea, căci nedesăvîrşirea ei ar arăta-o şi pe aceea nedesăvîrşită şi
incapabilă să dea fericire lumii. Aceasta ar arăta că nu există nici un plan de existenţă desăvîrşită.
Atît faptul că lumea n-a emanat dintr-un izvor desăvîrşit, cît şi faptul că acel izvor are cu adevărat
o viaţă nelimitată fără minusuri în el arată că lumea a fost adusă la existenţă din nimic în deplină
libertate.
Dumnezeu, avînd în El o viaţă fără lipsuri, poate oferi în Sine fericirea desăvîrşită în iubirea
comuniunii desăvîrşite ce o are în Sine din veci. El e urrTată din care nu emană un Fiu în baza
unei legi, ci pe care-L naşte din veci cu iubire de Tată. Există din veci o iubire » comuniunii
perfecte în libertate. Fiul n -are în El nimic mai mic decît Tatăl. Aceasta L -ar arăta şi pe Tatăl
nedesăvîrşit. Fără acest vîrf suprem ul existenţei desăvîrşite, exis -

ndumnezei116.c

inec ac amăgitc decic ec oi,c o,c lisiţilorc dec minte,c săc numiţic ec
reatorccreatură»?cau,cdecundec aţicrocuratcaceastăccugetarecnouăc
şic ăclăudaţic cuc ea?c ăcic ildelecsunc ac creat»,cdarc nuc numescc ec
iulccreatură»,ccicnăscut»cşi,cotri itcdistincţieicmaicnaintecamintitecac
criturilor,c ntrec ac creat»c şic creatură»,c cunoscc ec iulc nc ceeac cec ec
286 j 

jcjc›jc MAKI'.

roriuc iuluic rinc ire,c adicăc nţeleciuneac unică,c ceac născutăc şic
creatoarecacăturilor.c arcsunndcaccreat»,cnucsuncaceastacdesrec
iinţacui,ccicaratăc căcacăcutcnceutcalcmultorccăi,cntructcac
creat»ceccontrarcatuluicdecacicnăscut,cdarclcecacecnceutcalccăilorc
rincatulccăcecu ntulcunulcnăscutcaţăcdecele.c
# c
arcdacăcecnăscut,ccumcsuneţicdesreclccăceccreatură?căcicnimenic
nuczicecdesrecceleccecleccreeazăccăclecnaşte117.cicicnucnumeşteccreaturic
ec celec născutec dec el.c ic iarăşi,c dacăc nuc ec
nulc născut118,c cumc estec
nceutcalccăilor?căcicdacăcnceutulccăilorcalececşicelccreat,cacestacnuc
maicecnumaicsingurccreat,ca ndcmreunăccucsinececceicăcuţi.căcicşic
uin,căcndusecnceutcalciilor,cnuceracuniculcnăscut,ccicrimulcnc
tim,cdarcrincirec şicrudenieceracunulcdincceicdecduăcel.cecictotcaşac
dacăcu ntulcarciccreatc cacnceutcalccăilor,carcicşiclccacaceleccăicşic
căilecarcicaşaccumcestecu ntul,cchiarcdacăceccreatcrimulcnctim.căcic
şic nceutulc uneic cetăţic ec aşac cumc sntc celelaltec ărţic alec cetăţii;c şic
ărţilec unitec cuc nceutulc alcătuiescc mreunăc cetateac ntreagăc şic
unică,ccacmădularelecmultecalecunuictru.cic nucecocartecacei,cdintrec
celeccecocac,ciarcaltacaccelorcăcute,csuunndusecalteicărţi,ccictoatăcec
ngrijităclacelcdeccelccecocacecşicseczideştecrincel.cacăcdecicşicomnulc
ec creeazăc nc acestc nţelesc cac nceutc alc tuturor,c nc modc necesarc
alcătuieştecşiclcmreunăccuctoatecocsingurăccreaţiecşicnucsecdeoseeştec
deccelelalte,cchiarcdacăcecăcutccacnceutcalctuturor;cnicicnucecstăncalc
celorlaltec ărţic alec creaţiunii,c chiarc dacăc nc ri inţac timuluic ec maic
tenta nu s-ar putea explica şi nici ajungerea ei la desăvîrşire n-ar fi posibilă, lucru care ar face fără
sens aspiraţiile ei, mişcarea ei.
117.c Dacă e unul născut în sensul arian, Ca unica creatură născută pe treapta cea dintîi, el nu
putea fi făcătorul tuturor creaturilor, mai presus de ele , fiind el însuşi creatură.
118.c Cele ce se nasc sînt din fiinţa celui ce naşte, pe cînd cele create nu sînt din fiinţa lui. Mai
pot fi din fiinţa lui şi cele ce emană din el, dar naşterea implică o iubire personală între cel ce
naşte şi cel născut, cum nu e în tre emanator şi emanat. Fiul născut din Tatăl nu e emanat. Lumea,
deşi făcută din nimic de un Dumnezeu liber şi atotputernic, e şi opera iubirii Lui. De aceea în ea
este o aspiraţie spre desăvîrşirea în iubire. Şi Dumnezeu o poate duce la această desăvîrşi re în
comuniunea iubirii cu El.
119.c Adevărată putere şi libertate are numai Cel care creează din nimic. Şi numai El poate
duce existenţa creată la libertatea şi desăvîrşirea Lui. Numai El le poate ridica la libertatea şi
eternitatea Sape toate, eliberîndu-le de slăbiciunile lor, provenite din putinţa de a se apropia de
nimicul din care au fost scoase prin depărtarea de Creator. Un Dumne zeu care n-ar putea crea din
nimic n-ar avea o putere nelimitată, ci ar fi închis în sine. Lumea n -ar fi decît o revărsare a s a. N-ar
putea aduce la existenţă o nouă realitate din

echi119.căcicşicelcarecmreunăccuctoatecunulcşicacelaşicu ntc

raţiune
,cneiindcatâncalccreaţiunii.cicdacă,cduăc oi,ceccreatură,ccumc
oateclcsingurcsăcieccreat,ccacsăciecşicnceutcalctuturor?căcicec ăditc
dinccelecsusecnainteccăcntreccreaturicnucecnimiccstatorniccrincsinecşic
ăcutcrimul,ccicarecacereacmreunăccuctoate,cchiarcdacăcsecdeoseeştec
ncsla ăcdeccelelalte%".cicicocstea,cnicicunulcdintrecmariicluminătoricnuc
acaărutcunacsaucunulcmaicnticşicaltulcsaucaltacacdoua,ccicntrocsingurăc
287 j 

jcjc›jc MAKI'.

zi;cşiclacaceeaşicoruncăcaucostcchemaţictoţicsauctoateclacexistenţă.cac
elcsaclăsmuitcşicacereacanimalelorccucatrucicioare,cacăsărilor,cac
eştilorcşicaclantelor;clacelcşicneamulccelcduăcchiulcluicumnezeucalc
oamenilor.c ăcicdeşic
damc saclăsmuitc singurc dincămnt,cdarc nc elc
eraucraţiunilecsuccesiuniic succesi ecale
cntreguluicneam11.c
# #c
arcdinczidireacarătatăcaclumiiccelecne ăzutecaleceicdincăturiciindc
cunoscuteclec edem»c om.,c1,c
.carcnicicdincacesteacnucoc edemcec
iecarecdesărţită,cnicicecunaccacntiacşicecaltaccacacdoua,ccicdeodatăc
toateccumcsaucconstituitcduăcneam.căcicnicic
ostolulcnacnşiratcec
iecarecncmodcdesărţitccacsăcsună:ciecnger,cieccaun,ciecomnie,ciec
tănie,cciclecsunecodatăcectoatecncordineaclor:ciecngeri,ciec
rhan
gheli,c iec nceătorii»c ol.,c 1,c 16
.c ăcic aşac estec acereac creaturilor.c
acăcdecicu ntulceccreatură,ctreuia,ccumcamcsuscnainte,csăcnucsec
acăc rimulc dintrec ele,c cic mreunăc cuc celelaltec uteri,c chiarc dacăc lec
ntrececrincsla ăceccelelalte.căcicşicdesreccelelaltecsecsuneccăctoatec
sauc ăcutc odatăc şic nucestec ntrec elec reunac rima,c altac acdoua,c cic sec
deoseesccntrecelecdoarcncsla ă,cşicunelecsntcdeacdreata,caltelecnccerc
şicalteleclacstingăcşictoatecreamăresccdeodatăcecomnulcşicstaucdecaţăc
slujindu .cecic dacăcu ntulceccreatură,cnucecrimul,cnicicnceutulc
celorlalte.c arcdacăcec naintecdectoate,crecumcşiceste,ccăcicsingurclcec
rimulcşiciul,cnucecnceutulctuturorcrinciinţaccomună.căcicnctoatec
sec numărăc şic nceutulc tuturor1.c arc dacăc nuc ec nceut,c nuc ec nicic
nimic. Insuficienţele lumii ar fi insuficienţele lui. N -ar exista decît o unică realitate plină de toate
insuficienţele pe care le experiem. Aceste insuficienţe legate de existenţă ar face -o pe aceasta
inexplicabilă, dat fiind că existenţa aspiră spre plenitudine.
120.c Toate cele făcute sînt dependente nu numai de Dumnezeu, ci şi între ele. Dacă ceva n -ar
fi dependent de altele, ar avea în sine tot ce-i trebuie. Dar aceasta ar însemna desăvîrşirea,
plenitudinea pe care nu o are decît Dumnezeu. Pe de altă parte singurătatea fără iubire nu poate
avea fericirea. Astfel desăvîrşirea lui Dumnezeu implică pe de o parte unitatea plenară, pe de alta
interpersonalitatea.
121.c Raţiunile tuturor oamenilor sînt implicate în raţiunea primului om. Şi raţiunile
întregului cosmos sînt implicate într -o raţiune unitară a lui.
122.c Dacă ar fi începutul tuturor, avînd totuşi aceeaşi fiinţă cu ele, ar face şi el parte din ele.
Nu poţi scoate capul din totalitatea trupului.
12†.c Dacă ar fi creatură, n-ar fi propriu zis începutul tuturor. Iar dacă nu e început în sensul
că e încadrat în toate, nu e nici creatură. Sfîntul Atanasie afirmă mereu că nu sînt decît două
feluri de existenţe, radical deosebite între ele. Unde nu e această distincţie şi opoziţie între ele,
sînt de aceeaşi esenţă. Nu se depăşeşte panteismul, care nu poate

ătură1†,ccicec ăditccăcecdesărc

ţitcrinciinţăcşicrincirecdectoatecăturilecşicecaltulcdectcele.clcestec
asemănareacşicchiulcsinguruluicşicade ăratuluicumnezeu.cecaceeac
criturilec nuc unc nc rndulc ăturilor.c ic a idc mustrăc ec ceic cec
ndrăznescc săc cugetec căc ec aşac ce a,c zicnd:c inec ec asemeneac "ie,c
oamne?»c s.c8,c,;c8 ,c8
;cşi:cinecsec acasemănacomnuluicdintrec
iiicluicumnezeu?»c s.c88,c7
.c arcaruhczice:c
cestacestecumnezeulc
nostru;cnucsec acsocoticaltulccacl»c †,c
.clccreează,ciarcelecsntccreate.c
 NUNŢIII , ATANANIK CKI, MAKK

lcecu ntulcşicnţeleciuneacroriecaciinţeicatălui.c arccelecăcute,c

neiindcmaicnainte,csaucăcutcrincu ntulcnsuşi1.c
c
ecicmultctrmiţatacairmaţiecac oastră:cu ntulceccreatură»cnuc
estec ade ărată,c cic ec numaic oc nălucirec ac oastră,c şic snteţic acuzaţic dec
olomoncnsuşi,cmotri accăruiacminţiţicadeseori.căcicelcnucacnumitc
ec
celaccreatură,ccicăscutulcşicnţeleciuneacluicumnezeu,czicnd:c
umnezeuc ntruc nţeleciunec acntemeiatc ămntul»c ilde,c †,19
c şi:c
nţeleciuneac iac ziditc ieşic casă»c ilde,c 9,c 1
.c ic nsăşic susac
cercetatăcresingecnecredinţac oastră.căcicsacsus:comnulcacziditc
accreat
cecinecnceutcalccăilorcalecsreclucrurilecale»c ilde,c8,c

.cacăclcestecnaintecdectoate,cdarczice:caccreatcecine»cnuccacsăc
acclucrurile,ccicsreclucruric eiqcxdceya
,cactulcaccreat»cecalcdoilea,c
saucsec acarătacalcdoileacncraortccuclucrurile,calndule,ccndceccreat,c
suzistndcnaintecdecl,ceccelecentruccarececăcut.c arcdacăcecaşa,ccumc
maicesteclcnaintecdectoate?ciccumcsaucmaicăcutctoatecrinclcşicsauc
constituitcncl?căciciatăccăcşicduăc oiclucrurilecsaucconstituitcnaintec
decl,codatăcceclceccreeazăcşicectrimitecsrecele.carcnucecaşa.căcnuc
ie!c ugetareac ereticilorc ec mincinoasă.c ăcic nuc ec u ntulc luic
umnezeuc creatură,c cic reator.c lc dăc dec nţelesc rin:c ac creatc ec
explica lumea cu insuficienţele ei. în acest caz nu e nimic desăvîrşit şi nu e scăpare de topi rea
tuturor individuaţiunilor în unica esenţă, ca să apară altele într -o înşiruire fără scop, fără sens,
sau ca o bandă rulantă, în care aceleaşi apar şi dispar, mai mult sau mai puţin identice,
neajungînd la o adevărată şi statornică odihnă în plenitudine. Numai ideea unui Dumnezeu
Creator şi a unei lumi pe care El o creează , recunoaşte undeva o putere şi o desâvîrşire superioară
tuturor insuficienţelor şi scăpată de non -sens, scăpînd de nonsens şi lumea. Insuficienţele lumii se
explică în acest caz din faptul slăbirii voluntare a legăturii ei cu El. Ar fi posibilă o scăpare de
aceste insuficienţe prin voinţa Lui şi prin voinţa ei pusă de acord cu a Lui. Dar dacă nu există
decît aceste două planuri radical deosebite, nu poate exista ceva intermediar, o trecere treptată de
la unul la altul. Nu poate avea cineva în sine şi puterea necondiţionată a necreatului, şi
slăbiciunea totală a creatului. Una se anulează pe alta. Cine afirmă aceasta tot în panteismul
inexplicabil rămîne, tot în împăcarea cu o inexplicabilitate a existenţei.
124. Chiar dacă se traduce «eiq Enya» cu «spre lucruri» şi nu «în lucruri», Cuvîntul socotit ca
făptură Se arată ca avîndu-Şi existenţa în dependenţă de lucruri, deci ca al doi lea în rolul Lui faţă
de ele. în orice caz Cuvîntul conceput ca făptură e pus în dependenţă de celelalte făpturi.

ine»ccăcacmrăcatctruulccreat.c

ceastacsecoalecnţelegecsicdincsusacuicnsăşi.căciciindciucşic
a ndc ec umnezeuc cac ată,c estec ăscutulc roriuc alc ui.c otuşic lc
numeştec acumcecatălcomn»,cnucentruccăceracro,ccicentruccăcac
luatc chiulc dec ro%".c ăcic lc treuia,c ca,c recumc iindc cac u ntulc nc
atăl,clcnumeacatăcccăcicaceastacecroriuciuluicncraortccucatălc,c
aşac enindcsăcdesă ârşeascăcoeracşiclundcncacestcscocchicdecro,csă
cnumeascăcecatălcomn».c
ceastăcdeoseirecneacarătatoclcnsuşic
cuc multăc limezime,c zicndc nc  anghelie:c ărturisescuăc "ie,c
 NUNŢIII , ATANANIK CKI, MAKK

ată»,caoicoamnecalc ceruluicşicalcămntului»c atei,c11,c
.cecic

suneccăcatălcăucecumnezeuceccarecnumeştecomnulcăturilor.c
rincaceastacaratăclimedeccăcatunciccndcacmrăcatctruulccreat,cac
numitcecatălcomn.cecatc şicncrugăciuneacluica idcuhulcntc
indicăc aceeaşic deoseire,c sunndc nc salm:c ăc stănireac ac
runculuic ăuc şic mntuieştec ec iulc slujniceic ale»c s.c 8 ,c 1
.c ăcic
altulc estec iulc celc rinc irec şic ade ăratc alc luic umnezeuc şic alţiic iiic
slujnicei,ccarececireaccelorccreate.cecaceeacelcdinticarecstănireacdec
lacatăl,ciarcceicdincurmăcaucne oiecdecmntuire.c
c
arciindcăclecăresccectemaccăcsacnumitcrunc,ciacseamaccăcşic saacc
sac numitc runculc luic
raamc ac,c 1,c 8
c şic iulc unamitenceic sac
numitc runcc cegi,c,c18
.ceciccucdretate,ciindcnoicroi,ccndcac
ăcutc lc cac noi,c lc numeştec şic lc ec atălc omn,c cac noi.c icaceastacac
ăcutocdinciuireacdecoameni,ccacşicnoi,ciindcroicduăcire,cşicrimindc
uhulc nierii,c săc cutezămc săc numimc ec elc cec ec rinc irec omnulc
nostru,catăcrinchar.carcrecumcnoicnuminducecomnulcată,cnuc
negămcroiacnoastrăcceacduăcire,ccăcicsntemclucrurilecui,cşiclcneac
ăcutcecnoicşicnucnoi18,caşaccndciulclundcchiulcdecroczice:comnulc
ac ziditc ac creat
c ec inec nceutc alc căilorc ui»,c săc nuc sec negec
eternitateacdumnezeiriicui,cşic căclacnceutcacostcu ântulcşictoatec
rintrnsulcsaucăcut»cşicntrnsulcsauccreatctoate.c
arc susac dinc ilde,c recumc amc zisc nainte,c nuc indicăc iinţa,c cic
umanitateacu ântului.căcicsunndccăcacostccreatcsreclucruri»,csec
aratăc ne rndc săc indicec iinţac ui,c cic iconomiac mntuiriic mlinităc cuc
ăturile,ccarececacdouacduăcaducereaclorclacexistenţă.căciccelecăcutec
şiccreatecauc ostcăcutecmaicnaintecentrucacicşicacexista.c
oicduăc
aceeac acdouac oară,c cac săc acăc celec ceclec ac oruncic u ântul,ccumc sec
oatec edeac aceastac lac toate.c ăcic
damc ac ostc creatc ntic nuc cac săc
125.cOmul e «rob» al lui Dumnezeu pentru că are totul de la El, fiind făcut din nimic. Dar rob
e şi pentru că e făcut să slujească pe Dumnezeu, pentru că fiind din putereu Lui, trebuie să
rămină deschis Lui.
126.cAci spune direct că însuşirea noastră de robi se bazează pe faptul că sîntem <Tca|i de El,
că nu avem nimic de la noi, sau din altă parte.
lucreze,cciccacsăcexisteccacom.c
uăcaceeacacluatcoruncacsăclucreze.coecacostccreatcnticnucentruc
coraie,cciccacsăcexistecşicsăciecom;cduăcaceeacacluatcoruncacsăccon
struiascăccoraia.ciclaciecarecarcuteacalaccine acaceastacdacăcarccer
ceta.cecatcşicmarelecoisecnticacostcăcutcomcşicncalcdoileacrindcicsac
ncredinţatc conducereac oorului.c ecic şic acic sec oatec edeac aceasta.c
ăcic eziccăcnucseccreeazăcsrecaci,cciclacnceutcacostcu ntulcşicduăc
aceeacectrimisclacăturicşiclaciconomiacngrijiriicdecele.cecatcu ntulc
eracurureacnaintecdecacicăturile.cecicnuceracncăctreuinţacsăciec
2HH NUNŢIII , ATANANIK CKI. MARK

creatc l.carccndcsauccreatclucrurilecşicsaci itcduăcaceeactreuinţac

lucrăriicdec ndretarec ac lor,c atuncic ac rimitcşicu ntulc săc cooareclac
lucruricşicsăcecacăcasemeneaclor.c
ceastacneacarătatocrincu ntulc
accreat».căcic oindcsăcindicecacelaşiclucrucrincrooroculc saia,czicec
iarăşi:cicacum,caşaczicecomnul,celccecaclăsmuitcrocdincntece,c
cac săc adunc ec aco c şic ec sraelc lac l.c
dunaă oic şic slă iă oic
nainteacomnului»c saia,c9,c
.c
 c
atăccăcşicacicnucseclăsmuieştecsrecaci,ccicsrecacadunacseminţiile,c
carec existauc şicnaintec dec ac ic lăsmuitc
cesta.c ăcic recumc acoloc sac
scrisc accreat»,caşacacicsacscriscaclăsmuit»;cşicrecumcacolocsac
adăugat:csreclucruri»,caşacaci,csrecacaduna».cecicşicacicşicacolocsec
aratăccăcaccreat»cşicaclăsmuit»cecu ntulcduăcexistenţacui.c
ăcic recumc naintec dec lăsmuireac uic auc existatc seminţiilec entruc
carecacostclăsmuit,caşacsecaratăccacexistndcşiclucrurilecsreccarecacostc
creat.cnsăccndclacnceutceracu ntul,clucrurilecncăcnucerau,crecumc
amcsusc nainte;cdarcduăccecsaucăcutclucrurilecşictreuinţacaccerut,c
atuncicsacsuscdeclccăcsaccreat».c
ăcluămcocildă:cierzndusecuniicslujitoricşicalnduseclacduşmanic
dincnegrijaclor,cdecexistăcunciu,cectrimiscdectatălcdinctreuinţaccecşaci itc
cac săic cautec şic săic aducă;c şic acestac lecând,c mracăc oc hainăc
asemănătoarec lorc şic iac năţişareac lor,c cac nuc cum ac socotindu1c ceic
rinşicuncstăn,csăcugă,cşicelcsăciecmiedicatcsăccooareclacceicascunşic
decduşmanicsucămnt.c arcdacăccine aclarcntrea:cdeccecacicaceasta,c
elcarcrăsunde:c tatălcmeucmaclăsmuitcaşacşicmactrimisclaclucrurilec
lui.c arc sunndc aceastac nuc sec declarăc nicic roulc aceluia,c nicic unulc
dintrecslujitoriiccăutaţi,cnicicnucaratăcnceutulcaceriiclui,ccicgrijacdatăc
luicecurmăcdectatălcsăuc entrucslujitoriiclui.cncacelaşicelcşicomnul,c
mrăcândctruulcnostru,cşicntrucnăţişareca ndueccacuncomc ili.,c
,c8
,cdacăcarcicntreatcdecceic cec ădcaşacşicsecmirăcdecaceasta,carc
sune:comnulcacziditcecinecnceutcalccăilorcalecsreclucrurilec
ale»cşi:caclăsmuitcsăcaduncec srael».c
ceastacarătândocşicuhulc
nc salmi,c ac zis:c aic alcătuitcec lc şic aicusc ec lc estec lucrurilec
minilorcale»c s.c8,c7
.ccceeaccecsunecşicomnulcnsuşicdesrecine:c
ucamcostcaşezatcdeclcmăratcestecion,cmunteleccelcsntcalcui»c
s.c ,c 6
.c arc recumc nuc cndc ac strălucitc trueştec nc ion,c ac rimitc
nceutulc dec a i,c nicic dec a măraţi,c cic iindc dinc ecic u ntulc luic
umneaeuc şic măratc etern,c a ine oitc săc acăc săc străluceascăc
mărăţiacuicomeneştecşicncion,ccacrăşcumărnduiceceicdecăcatulc
cecmărăţeacncei,csăicaducăcastelcncmărăţiacărinteascăcacui,clac
elc iindc aşezatc estec lucruric nuc ac ostc aşezatc estec celec cec ncăc nuc
existau,ccicestecceleccecexistaucdejacşica eaucne oiecdecndretare.c
 c
2HH NUNŢIII , ATANANIK CKI. MARK

eciac creat»c şic ac lăsmuit»c şic ac aşezat»,c a ndc acelaşic
nţeles,c nuc indicăc nceutulc existenţeic ui,c nicic iinţac uic creată,c cic
nnoireacsă rşităcdeclccucnoicrinclucrare.căcicsunndcacestea,cneac
n ăţatctotuşiccăcacexistatcşicnaintecdecacestea,czicnd:caicnaintecdecac
ic
raam,cucsnt»c oan,c8,c 8
;cşi:cndcacgătitccerulceramcmreunăc
cuc l»c ilde,c8,c7
;cşi:cramclaclctocmindc armoniznd
»c id.c†
.c
ecic recumc erac lc naintec dec ac ic
raam,c iarc sraelc ac ostc duăc

raamcşicestec ăditccăcsecormeazăc seclăsmuieşte
cmaicecurmă,celc

cec existac maic nainte,c şic ormareac n
c nseamnăc nceutulc existenţeic
ui,ccicnomenirea,c rinccarecadunăcseminţiilecluic srael,ctotcaşaciindc
urureac cuc atăl,c lcestec reatorulc zidiriic şic ec ăditc căclucrurilec sntc
duăcl.cecicaczidit»cnucaratăcnceutulcexistenţeicui,cciciconomiac
mlinităccuclucrurile,ceccarecacsă rşitocnctru.căcictreuiaccaclcsăc
iec altulc decâtc lucrurilec şic maic rtosc săc iec reatorulc lor,c aoic săc
rimeascăcsăcsă rşeascăcncinecnnoireaclor,ccaciindccreatclcntrecnoi,c
toatecsăcsecrecreezecncl1".c
ecatczicndcacziditc accreat
»,cndatăcacadăugatcşiccauzac sco
ul
,czicândcsreclucruri»,ccacrincexresiacacseccreacsreclucruri»csăc
arateccăcacăcutcomcentrucnnoireacacelora.căcicestecoiceiulccri
turiiccacatunciccândcindicăcacereacduăctrucacu ntului,csăcaratecşic
cauzac scoul
c entruc carec ac ăcutc om.c arc cândc oreştec lc sauc
slujitoriicuicdecdumnezeireacui,csunctoatecrintrunccu ntcsimlu,c
nelegatcdec reuncaltcnţelescşicnucunescccucelc reoccauzăc sco
.clcestec
strălucireac atălui;cdarcrecumcatălcnucecentruc reoccauză,caşacnuc
treuieccăutatăcnicic cauza
cstrăluciriicui18.c
şacsacscris:cacnceutc
eracu ntulcşic
127.c Omul e creat din nou, dar acum nu în afara lui Dumnezeu, ci în Dumnezeu -Cuvîntul, ca
umanitatea în general să nu mai cadă în slăbiciunea învecinată cu nimicul, prin păcat. Puterea
dumnezeiască este acum în interiorul umanităţii noastre aflate în El. Ajunge să ne deschidem Lui,
ca să primim toată puterea înnoirii şi îndumnezeirii.
128.c «Cauza» de care vorbeşte aci sfîntul Atanasie are înţelesul de scop. Nu e o cauză care -L
determină pe Fiul prin fire să Se facă om, ci El şi Tatăl hotărăsc în mod liber întru parea Şa,
pentru eliberarea omului din păcat şi moarte, ca cea mai mare scufundare în nimic. în Dumnezeu
însuşi nu există nici cauză, nici scop pentru existenţa Persoanelor divine. Ele există pur şi simplu.
Deşi Duhul, purcezînd din Tatăl, Se odihneşte peste Fiul, aceasta nu e un scop pentru care s-ar
face purcederea Lui. Fiecare Persoana există eu

u ntulceraclacumnezeucşicumnezeuceracu ntul»c oan,c1,1
.cicnuc

sacadăugatcentrucce.carccndcsacscris:cicu ntulctrucacăcut»,cs
acuscşiccauzac.scoul
centruccarecsacăcutcaceasta,czidnduse:cicac
sălăşluitc ntruc noi»c oan,c 1,1
.c arc
ostolulc zicndc arec iindc nc
chiulc luicumnezeu»c ili.,c,c6
,cnucacdatccauzac scoul
cdedtcduăc
exresia:c hicdec roc ac luat».c
tundc adaugă:c ic ac smeritc ec inec
năclacmoarte,ciarcmoartea,cecruce».cădcentrucaceastacacăcutcşic
trucşicacluatcchicdecro.c
 c
292 srtNTtlt, ATANASIE CEL MARE

nsuşicomnulcacsuscmultecdesrecinecncilde,cncmodcsimlu,cărăc

acadăugaccauza:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c1
;c
şicucsntcluminaclumii»c oan,c1,c†
;cşicucsntcade ărul»c oan,c1,c
9
,c ărăcsăcadaugecduăciecareccauza,cnidcentrucce,ccacsăcnucarăccăc
estecalcdoileacduăcaceleacşiccăcacăcutcdecdragulclor.cădcarcicnecesarc
cacnc acestccazcsă cremeargăccauza,cărăcdeccarecnucarcicăcutcl.c
a el,c alesc aostolc entruc  angheliac ec carec ac estitoc maic naintec
omnulcrincroorod,caca utcnaintecdeclc anghelia,calccăreicslujitorc
sacăcut.cic oan,crnduitcmaicdinaintecsăcmeargăcnainteacomnului,cac
a utcnaintec decsinececomnul.c arcomnul,cnea ndcnaintecdecinec
cauzac dec ac ic u ntul,c dc iindc simluc ăscutulc şic nţeleduneac unac
născutăc ac atălui,c dndc ec acec omc aratăc şic cauzac entruc carec ac luatc
tru.cădcacremerscateicdecacecacecomctreuinţacoamenilor,cărăcdec
carecnucarcicmrăcatc tru.c arccarecectreuinţacentruccarecacăcutc
om,cacindicatoclcnsuşi,czidnd:camccoortcdinccercnuccacsăcacc oiac
ea,cdc oiaceluiccecactrimiscecine19.c arc oiaceluiccecactrimisc
esteccactotcceciacdatcsăc i ierd,cdcsă1cn iezcncziuacceacdececurmă.c
ădcaceastacestec oiacatăluiceuccactotcce1ccec edececiulcşiccredecnc
lcsăcaiăc iaţăc eşnicăcşicuclc oicn iacecelcncziuacceacdincurmă»c
oan,c6,c†8,c
1†.ciciarăşi:cucam venit lumină în lume, ca tot cel ce
ceea ce-i este propriu, fără o cauză involuntară şi fără un scop voit. Aceasta ar slăbi liber tatea lor.
Dumnezeu alegînd un scop voit lucrărilor Sale în favoarea făpturilor, nu Se arată prin aceasta
dependent de ele. El lucrează pentru ele din iubire l iberă. Pentru existenţa veşnici a Tatălui şi a
Fiului nu este o cauză, dar pentru întruparea Lui este una, aleasă liber.
129.c Pe de o parte Fiul vine spre a împlini voia Tatălui, deci nu împins de o lege în mod
involuntar. Pe de alta, Tatăl vrea în mod liber să scape de pieire făpturile Sale. Scopul e mîntuirea
lor, dar un scop liber ales din iubire. Făpturile au o valoare cu care El le -a investit. Dar valoarea
aceasta e întemeiată pe voia Lui. Nici ele n -ar avea atîta valoare, dacă n-ar fi voit Dumnezeu să le-o
acorde, şi nici Dumnezeu n-ar fi un for de ultimă hotărîre, dacă ar fi supus unor legi mai presus de
El şi dacă le-ar da această valoare în baza acestor legi. Ele înseşi ar pierde din valoarea lor, dacă ar
avea-o de la un dumnezeu supus unor legi, deci l ipsit de autoritatea absolută şi purtînd în el vreo
inferi'- -itate. Valoarea uimitoare a lumii e întemeiată pe valoarea absolută a lui Dumnezeu. Şi
^easta implică în ea voia Lui liberă.
1†0.c Dar n-ar fi realizat învierea, dacă n -ar fi fost Dumnezeu mai presus de lumea creată din
nimic, avînd în Sine viaţa infinită şi netrecătoare. Deci fără Treimea cea de o fiinţă din veci, n -ar fi
fost posibilă învierea.

crede in Mine să nu rămfnă în întuneric» (Ioan, 12, 48)"". Şi iarăşi: «Eu

spre aceasta M-am născut şi am venit nc lume, ca să mărturisesc
despre adevăr» (Ioan, 18,†7). Iar Ioan a scris: recaceasta -a arătat
iulcluicumnezeu,cca să strice lucrurilecdia olului»c(I oan,c†, 8).
c
29† srtNTtlt, ATANASIE CEL MARE

ecic ntuitorulc ac enitc cac săc mărturiseascăc şic săc rimeascăc

moarteac entruc noic şic cac săc n iec ec oamenic şic săc stricec lucrurilec
dia olului.c
ceastacesteccauzac scoul
c eniriicuicnctru.căcicnarcic
ostc n iere,c dacăc narc ic rimitc lc maic naintec moartea.c arc moarteac
cumcsarcicroduscdacăcnarcica utctruulcmuritor?1†c
ceastacn ăţnd
ocdeclacl,
ostolulcacziscşicel:ceoarececdeciccoiiicsaucăcutcărtaşic
sngeluicşictruului,csacmărtăşitcşiclcncacelaşicelcdecacestea,ccacrinc
moartecsăcsurecstănireacmorţii,cadicăcecdia olul,cşicsăiciză eascăc
ecaceştia,cdţicdecricac morţiicerauctoatăc iaţacţinuţicncroie»c  r.,c,c
11
1††;cşi:ceoarecec
1†1.c Hristos a adus lumina în lume, pentru că a arătat că Dumnezeu are un Fiu veş nic, deci şi
noi sîntem chemaţi să fim fiii Lui în veşnicie. Altfel totul ar fi fără sens. Cine nu crede în Hristos ca
Fiul lui Dumnezeu rămîne în întuneric în privinţa rostului existenţei.
1†2.c Deci trebuia ca Iisus să suporte moartea, ca să o poată birui. Dacă i -ar fi oprit intrarea în
trupul Lui, înainte de a se produce (în oarecare moment de pe cruc e), n-ar fi avut prilejul să o
învingă. E mai tare în credinţă cel ce primeşte moartea crezînd că nu va rămîne în ea, decît cel ce
evită să o primească. în acceptarea morţii s -a manifestat suprema putere a credinţei lui Hristos, ca
om, că o va învinge. Apoi dacă Hristos ar fi oprit moarteajie la El, aceasta ar fi însemnat o
menţinere în existenţa obişnuită pământească a omenescului. Dar trupul înviat este altfel. E trup
incoruptibil, în stare de slavă, de o putere nebiruită de moarte, duhovnicesc (I Cor., 1 5, 42-44). E o
copleşire a lui de către Duhul pentru veci. Pentru aceasta trebuia să dispară din el tot ce face
trupulpămîntesc pieritor, coruptibil. Dar oare Duhul singur produce o astfel de înviere? Nu se
pregăteşte şi omenescul întrucâtva spre acest tr up? Aceasta trebuie să o admitem. Căci o astfel de
putere nu e ceva ce nu e însuşit şi de om. A fost o pregătire morală a lui Hristos pentru înviere, dar
această pregătire a fost ajutată şi încununată de Duhul din ipostasul Lui dumnezeiesc. Iar
trebuinţa acestei pregătiri din partea omului înseamnă că rămîne ceva în om, după moar tea lui,
care contribuie la învierea lui, ca o forţă fundamentală care rămîne în sufletul lui după moartea
trupului, forţă care s-a obişnuit să soarbă puterea din ipostasul dumnezeiesc. Eticul e necesar
restabilirii şi întăririi onticului. Aceasta se întîmplă şi cu noi. Noi creştem moral şi ontologic din
Hristos cel înviat, în cursul vieţii pământeşti, rămînînd în această legătură cu El şi după aceea, ca
să înviem la sfârşit cu toţ i. Dar nu vor învia numai cei ce se pregătesc moral, ci şi ceilalţi. Izvorul
de viaţă pentru o umanitate înviată e aşa de puternic în Hristos cel înviat, că se întinde asupra
tuturor. Dar cei ce nu s-au pregătit moral din unirea cu Hristos nu vor învia înt ru fericire, sau la o
viaţă de comuniune cu Sfânta Treime. Pe de altă parte, Duhul lui Hristos cel înviat nu învie pe
fiecare îndată după moarte, ci pe toţi deodată, cînd va transfigura toată materia lumii. Pînă atunci
e necesar ca toţi oamenii să treacă pe rînd prin moarte, ca să o învingă dinăuntru prin credinţa cu
care au acceptat-o că vor învia, ca şi Hristos.
1††.c Moartea e ultima strîmtorare a omenescului, dar în suportarea ei cu credinţa că va fi
învinsă, e dată ca premiză şi viitoare scăpare din ea prin înviere. Sufletul e cel dinţii care devine,
prin suportarea ei cu o astfel de tărie, liber de ea. El poate comunica acum mai deplin cu puterea,
sau cu viaţa ce-i vine de la Hristos cel înviat, ca să aducă şi trupul lui

rintrunc omc ac enitc moartea,c totc rintrunc omc ac enitc n iereac

morţilor»c(I or.,c15, 21)1†4. iciarăşi:căcicceeacceceraccucneutinţăclegii,c
iindc slaăc rinc tru,c ac să rşitc umnezeuc trimiţndc ec iulc ăuc nc
asemănareac truuluic ăcatuluic şic entruc ăcatc ac osnditc ăcatulc nc
tru,ccacsăcmlineascăcdretateaclegiicntrucnoi,ccarecnucumlămcduăc
tru,c cic duăc duh» om.,c 8,c †-4)1†B. arc oanc zice:c ăc nac trimisc
umnezeuceciulcăucnclumeccacsăcjudececlumea,cciccacsăcmntuiascăc
lumeac rinc l»c c oan,c †,c 17
.c arc şic ntuitorulc nsuşic sune:
mc
 SMNTUI . A'I' ANASIK CRI . MARK

enitcsrecjudecatăcnclumeacaceasta,ccacceiccarecnuc ădcsăc adă,ciarcceic

carec ădcsăciecori»c oan,c9,c†9
.c
ecicnucentrucinecac enit,ccicentrucmntuireacnoastrăcşicentrucac
surac moarteac şic ac osndic ăcatulc şic entruc cac oriic săc adăc şic cac săc
n iecectoţicdincmorţi.c arcdacăcnac enitcentrucine,ccicentrucnoi,cnuc
entrucinecacostccreatc cacom
,ccicentrucnoi1†6.c arcdacăcnacostccreatc
entrucl,c cicentrucnoi,cnuceccreatură,ccicseczicecaceastacentruccăcac
mrăcatctruulcnostru.căcacestcnţelesclcauccriturile,csecoatecalac
declac
ostol.căciczicecncistolaccătreceseni:curndceretelecdinc
mijlocc alc desărţiturii,c duşmăniac nc truulc ui,c ac desiinţatc legeac
oruncilorcncn ăţăturilecei,ccacsăczideascăcecceicdoicncinecntruncomc
nou,căcndcace»c es.,c,c14-15)1†7. arcdacăcnclcseccreeazăcceicdoicşic
aceştiacsntcnctruulcui,curmeazăccăcurtândcecceicdoicncl,cecşiclccac
unulccececcreat.căcicacunitcecceiccreaţicnclcşiclceracncei,ccacunulcdinc
aceia.c
stelcceicdoiciindcncl,cncmodcotri itczice:comnulcaccreatc
ec ine»c ilde,c 8,c 
.c ăcic recumc rimindc slăiciunilec noastre,c sec
la o viaţă scăpată de ameninţarea morţii. Cei ce aşteptau moartea erau strîmtoraţi prin frica ei de
la actele etice cele mai curajoase. De aceea numai acceptîndu -se moartea, se poate învia.
1†4.c Din interiorul omului trebuie să se învingă moartea, pentru că din acel interior, din voia
lui, a pornit slăbiciunea care l -a dus la moarte. Acolo trebuie să se instaleze şi puterea care să o
învingă.
1†5.c Moartea a intrat în trup prin păcat ca slăbire a legăturii cu Dumnezeu ca izvorul vieţii.
Hristos a primit moartea, osîndind prin moarte păcatul şi împlinind dreptatea legii, dar în acelaşi
timp scăpîndu-ne de moarte şi de păcat, fapt urmărit fără putere de lege. Căci El a luat moartea ca
urmare a păcatului în firea noastrăyca ultimă slăbire a existenţ ei ei de pe urma lui, ca ieşire
nevrută a firii umane din legătura cu izvorul vieţii, dar ca Persoană suportînd în firea Lui
urmările păcatului, însă nesăvîrşindu -1, a ţinut pe de altă parte firea Sa, aşa slăbită prin voie, în
legătură cu Dumnezeu oferind-o prin moarte Lui şi astfel a putut învinge moartea primind -o, în
vreme ce ceilalţi ajung în moarte şi rămîn în ea, pentru că nu se predau prin ea lui Dumnezeu, ci se
află în păcat. Dar de la El se întinde această putere şi la noi, cînd ne alipim de El. F iind fără de
păcat, El a oprit în trup procesul de descompunere, de pe urma lui; a acceptat numai despărţirea
sufletului de trup, dar a rămas cu dumnezeirea legată de trup, pentru că trupul însuşi nu se
despărţise de dumnezeire prin păcat.
1†6.c El vine pentru noi, nu pentru Sine, dar ca să ne folosească nouă, nu ca să-Şi folosească
Lui prin noi. Nu El cîştigă de la noi, ci noi de la El.
1†7.c Nu prin învăţăturile legii, a căror împlinire depinde de noi, am înviat, ci prin Hristos şi
în Hristos ca Dumnezeu. în El S -a unit Dumnezeu cu umanitatea. Şi aceasta se întîmplă apoi şi cu
noi.

sunec căc estec lc nsuşic sla,c deşic lc nuc ec slac c căcic ec utereac luic
umnezeuc c şic căc ac ăcutc entruc noic ăcatc şic lestem,c deşic nac
ăcătuitclcnsuşi,ccicacurtatcăcatelecnoastrecşic lestemulcnostru,clac
elc crendunec ec noic nc l18",c oatec zicec căc ac creatc ec inec srec
lucruri»c iid.
,cdeşiclcnsuşicnuceccreatură1†".c
 c
 SMNTUI . A'I' ANASIK CRI . MARK

ăcicdacăcarcsune,ccumcsocotesccaceia,comnulcaccreatcecine»c

entruc căc iinţac u ntuluicec creatăc şic decic lcec creatură,c narc ic ostc
creatcentrucnoi.c arcdacăcnucarciccreatcentrucnoicnucneamciccreatc
ncl1.c arcdacăcnamcicostccreaţicncl,cnucamca eaceclcncnoi,ccic
amcica utcncaară,cadicăcamcicrimitcdeclaclcn ăţăturaccacdeclacunc
n ăţător.c arcdacăcneamcicalatcnoicastel,căcatulcarcicmărăţitctotc
aşac dec multc estec tru,c rămnndc nc truc şic neiindc scosc dinc el.c arc

ostolulcsecounecacestora,csunndccucuţincnaintecdeccelecamintite:c

ăcic acuic ăturăc sntem,c creaţic nc ristosc isus»c es.,c ,c 1
.c arc
dacăc noic neamc creatc nc ristos,c nuc lc estec elc cec ac ostc creat,c cic noic
sntemcceiccreaţicnclcşicentrucnoiceccu ntul:caccreat».căcicentruc
treuinţac noastră,c deşic u ntulc ec reator,c nac resinsc nicic exresiac
otri ităccreaturilor.carcexresiacaccreat»cnucecroriecuicntrucâtc
ecu ntul,ccicnouă,ccelorc creaţicncl.cicrecumcatălciindcururea,c
urureacestecşicu ntulcui,cşiciindcururea,czice:cuceramcdeccarecsec
ucuracşicnctoateczilelecmăcn eseleamcncaţacui»c ilde,c8,c†
;cşi:cuc
ntruc atălc şic atălc ntruc ine»c oan,c 1,c 18
,c aşac cândc entruc
treuinţac noastrăc ac ăcutc om,c sunec lc nsuşic alec noastrec cac noi:c
omnulcaccreatcecine»,ccacsălăşluindueclcnctru,csăciecscosccuc
desă ârşirec ăcatulc dinc truc şic noic săc a emc cugetulc lier11.c ecic cec
treuiacsăcsunăclcduăccecacostcăcutcom?c
mcostclacnceutcom?carc
aceastacnicicnuc csecotri eacui,cnicicnuceracade ărat.c arccumcaceastac
nucseccu eneacsocsună,ceracroriucşicotri itcsăcsunăc cacom:cac
creat»c şic ac ăcutc ec l».c ec aceeac ac adăugatc la:c ac creat»c şic
cauza,carec estec treuinţac lucrurilorc ac ăturilor
.c arc undec sec aratăc
cauza,c aceastăc cauzăc uşureazăc nţelegereac susei.c
stelc acic duăc
cu ntulc ac zidit»c adaugăc dretc cauză:c lucrurile.c arc indicândc
1†8.c întrucât S-a creat pe Sine ca om nou, ne-a creat şi pe noi în El din nou, fără de păcat, ca
şi El (prin botez).
1†9.c Fiind Acelaşi şi Dumnezeu şi om, I se poate spune că e şi necreat şi creat, că e şi slab şi
tare, că poartă păcatele noastre ca ale Sale,dar nu e păcătos. Moare pentru că e creat, slab,
purtător al păcatelor noastre, dar învinge moartea fiind acel aşi necreat, cel tare, cel ce nu avea
păcat.
140.c Ne-am creat ca oameni noi în El, pentru că El a fost creat ca om nou pentru noi, fără să
fie creatură în Sine. în cazul din urmă nu ne -am fi creat din nou în El.
141.c Unde e păcat nu e libertate, ci robie. Domnul ia chip de rob, dar rămîne în acelaşi timp
Domn ca să elibereze de robia păcatului umanitatea asumată, ca să devină liber şi ca om. El fiind
Domn peste Sine, Se face pe Sine ca om liber.

naştereac
dincatălcncmodcnelegatcdec reoccauză,cacadauscndată:c arcnaintecdec
toţicmunţiicacnăscutcecine»c ilde,c8, 8
.cacadăugatcentrucce,ccac
lacaccreat»,ccndcacsus:centruclucruri».cicacsuscnelegatcdecce a:c
acnăscut»,ccacşi:cacnceutceracu ntul»c oan,c1,c1
.căcicchiarc
dacăcnucsarciccreatclucrurile,cu ntulcluicumnezeuceracşicumnezeuc
erac u ntul1.c arc acereac uic cac omc nucsarcicrodus,c dacăc narc ic
existatcdretccauzăctreuinţacoamenilor.cucecdeciccreaturăciul.căcic
   & ,c


 c.c
c

dacăc arc ic creaturăc narc ic zis:c ac născutc ec ine».c entruc căc
creaturilecsntclucruricexterioarecceluicceclecace.carcăscutulcnucecdinc
aară,c cac unc lucru,c cic ec dinc atăl,c roriuc iinţeic ui.c
celeac sntc
creaturi,cdarcu ntulceciulc
nulcnăscutcalcatălui.c
 c
ec atc desrec creaţiecnac zisc oise:c ac nceutc acnăscuto»,c nicic
acnceutcera»,cci:cacnceutcacăcutcumnezeuccerulcşicămntul»c
ac,c1,c1
.cicica idcnacdntat:cinilecalecmaucnăscutcecmine»,cric
maucăcutcşicmauclăsmuitcecmine»c s.c118,c7†
.cretutindenicolo
seştec cu ntulc ac ăcut»c entruc creaturi,c darc nuc entruc iul.c ădc nc
cazulcdincurmăcnaczis:c
mcăcut»,cci:c
mcnăscut»c s.c,c7;c19,c†
cşic
acnăscut»cşiccosacinimaceacu ntcun»c s.c,c
.ceccreaturăc
sec zice:c ac nceutc ac ăcut»c ac,c 1,1
,c iarc dec iul:c ac nceutc erac
u ntul»c oan,c 1,1
.c eoseireac ec căc creaturilec srauc ăcutc suc
nceut1†cşicauc inter alecntrecnceuturilecexistenţeiclor.cecaceeacşic
ceeaccecsecsunecdesrecele:cacnceutcacăcut»cestecegalccucacsune:%c
ec lac nceutc ac ăcut»c .c ec aceeac omnul,c ştiindc ceeac cec ac ăcut,c ac
n ăţatcdndciacruşinatcecarisei,czidnd:ceclacnceutcelcceciacăcutc
ecei,căratcşicemeieciacăcut»c atei,c19,c
.cădctoateccelecăcutecauc
ostcăcutecdeclacuncnceutcoarecare,cdndcnucexistau.c
ceastacacindicat
oc şic uhulc nt,c zidndc nc salmi:c ic uc lac nceuturi,c oamne,c aic
ntemeiatcămntul»c s.c11,c6
.ciciarăşi:c
du"icamintecdecacereac
a,ceccarecaicrimitocdeclacnceut»c s.c7†,c
.cc ăditccăcceeaccecsac
142.c Cuvîntul nu Se naşte din eternitate pentru lucrurile create. Aceasta ar însemna că
Dumnezeu e condiţionat, în existenţa Sa, de lume; că Ele silit de fiinţa Lui să o creeze, că nu e
desăvîrşit liber în Sine. Dar Cuvîntul Se face din iubire, în mod liber, om pentru oameni; Se
creează pentru creaturi nepierzîndu^Şi calitatea de Fiu al Tatălui, care există din eternitate.
Există în existenţă un domeniu al libertăţii totale. Altfel nu s-ar putea explica nimic din ceea ce
există. Dar ca să Se facă om, Cuvîntul acceptă să ţină seama de trebuinţele oamenilor, ca de o
cauză a acestui act. Trebuinţa oamenilor nu devine trebuinţă pentru El. Dar El ţine seama de
trebuinţele lor, deci de ac eastă cauză, în mod liber. El intră în sistemul de referinţe al creaţiunii în
mod liber, pentru a ridica fiinţele conştiente create din robia lor, pentru a le face libere prin iubire
în referinţele lor cu Dumnezeu şi între ele. c vc .
14†.c începutul apare odată cu creaţia. Ea nu poate fi fără un început. Iar Dumnezeu nu are
început. El era cînd s-a ivit un început, deci ceva creat. El e deasupra începutului, nu supus Iui.

ăcutclacnceuturicarecunc
c

 c
 c! 

c
 
.c
c
nceutcalccreăriicsalecsiccăcumnezeucacolositcutereacaceriicdeclacunc
nceutc oarecare.c xresiac ac nceutc ac ăcut»,c olosindc cu ntulc ac
ăcut»cnseamnăccăcumnezeucacnceutcsăcacă.cnsuşicoisecocaratăc
aceasta,c zicndc duăc creareac tuturor:c ic ac inecu ntatc umnezeuc
ziuacacşateacşicacsinţitocecea,ccăcnceacacodihnitcdectoateclucrurile,c
eccarecacnceutcumnezeucaclecace»c ac,c,c†
1.c
arcu ntulcluicumnezeucnea ndcnceutcalcexistenţei,cecdretc
cu ântcnacnceutcsăcie,cnicicnacnceutcsăcecacă,ccicacostcururea.c
ucrurilecnsăcaucuncnceutcntructcaucostcăcute.căcicnceutulcstăc
laccaătulccelorccecsecac.carcu ntulcneiindcdincceleccecsecac,cecmaic
degraăc reatorulc celorc cec auc unc nceut.c ec aceeac nsăşic existenţac
celorc ăcutecşicarecmăsurac marginea
cncatulcdecacicostcăcute.cic
umnezeucnceecsăclecacăcrincu ntulcdeclacuncnceutcoarecare,ccac
acesteacsăccunoascăcşicneexistenţaclorcdinaintecdecacicostcăcute18.carc
u ntulcnucarecexistenţacncaltcnceutc rinciiu
,ccicncatăl,carecşic
duăceicestecărăcdecnceut,ccacsăciecşiclcărăcdecnceutcncatăl,ciindc
născutcalcuicşicnuccreatură.c
?


şaccunoaştecdumnezeiascaccriturăcdeoseireacntrecelcăscutc
şiccelecăcute;cşicecelcăscutclcaratăccaciu,carecnucacnceutcdeclac
reunc nceut,c cic estec etern.c . arc ăturac oc aratăc cac iindc unc lucru,c
exteriorcalcăcătorului,ccarecacnceutcsăcie.c
stelcşic oan,cteologhisindc
desreciulcşiccunoscndcdeoseireaccu intelor,cnilcaczis:cacnceutcsac
ăcut,csaucac ostccreat»,ccicacnceutceracu ntul»,ccacrincexresiac
era»csăcseccunoascăctotodatăccăcecnăscutcşicsăcnuccugeteccine acnicicunc
inter alcntrecatălcşiciul,ccicsăccreadăccăciulcexistăcurureacşicetern.c

cesteaciindcdo edite,ccum,cocarieni,cnenţelegndccelecsuse,cşicară
tndu ăciarăşicnecredinţacncri inţacaceasta,caţicndrăznitcsăcsuneţi,c
ntemeiaţicecoise,ccăclcestecăturăcsauccreatură,csaucnăscut?crinc
144.c Toate cele făcute au un început, s-au făcut la un început al lor, nu sînt lipsite de un
început. Atît creaţiunea în general cît şi toate formele ei au un început. De aceea li se poate aplica
cuvîntul «de la început», adică de dnd au fost făcute. Fiului lui Dumnezeu însă nu I se poate aplica
această expresie, pentru că El nu are un început. De El se poate spune că «la început era». El era
Cel ce a putut da un început existenţei făpturilor, Cel ce era dnd le -a dat lor un început. Ele şi -au
primit începutul de la Cineva care nu are un început, de la Dumnezeu. Nu ne putem opri la
contrastul simplu: creaturile au un început, Dumnezeu nu are început, ci ni se cere să vedem de
unde au un început creaturile; trebuie să vedem relaţia celor ce au un început cu Cel ce le-a dat un
început. Ele îşi au un început datorită faptul ui că Cineva care nu are început le-a dat începutul.
Faptul că lumea are un început arată că Dumnezeu i-a dat începutul prin creaţie din nimic, deci
că El era înainte de aceasta.
145.c Cele ce au fost făcute, avînd un început al existenţei, au în măsură limitat ă existenţa lor.
Existenţa lor n-a fost întotdeauna, ded ele n -au existenţa' lor prin ele. Iar fără autorul existenţei
lor, fără Dumnezeu, ar reveni la nimic.
  
ccCM, c

aceastacsuneţiccăcnăscutulcşicăcutulcnseamnăcacelaşiclucru1";cşicdinc
aceastac ăc do ediţic lisiţic dec nţelegerec şic necredincioşi.c ăcic rimulc
lucrucsuscncntareacluicoisecestecacesta:c
ucnucărintelecnsuşicte
acagonisitcectinecşicteaccreat?»c eut,c†,c6
.c arcduăcuţin,cncaceeaşic
ntareczice:cecumnezeuccarecteacnăscutcaicărăsit;cşicaicuitatc
ec umnezeuc celc cec tec hrăneşte»c †,c18
.c nţelesulc ec oartec minunat.c
ăcicnacziscnticacnăscut»,ccacnuccum accu ntulcsăcnucarăcdeoseitc
ncnţelescdecacăcut»cşicaceştiacsăcaiăcmoti csăcsună:coisecacsusc
căcumnezeucaczisclacnceut:csăcacemcecom»;cdarctotcelcduăcaceastac
aczis:cecumnezeuccarecteacnăscutcaicărăsit»,ccacsăcarăccu intelec
nedeoseitecncnţeles,cdeciccăcnăscutulcşicăturacsntcacelaşiclucru.cec
aceeac ac adăugatc teac născut»c duăc cu intelec teac agonisitc şic teac
ăcut»,c cac cu ntareac săc sec aratec a ndc oc exlicaţie.c ăcic cu ntulc ac
ăcut»c indicăc cuc ade ăratc ceeac cec ec roriuciriic oamenilor,centruc căc
sntc lucruric şic ături.c arc ac născut»c aratăc iuireac dec oamenic ac luic
umnezeuccecsacarătatcaţăcdeceicduăc ceciaccreat.ciciindcăceicsauc
arătatc nemulţumitoric aţăc dec aceasta,c oise,c mustrndui,c zicec nti:c
ucacesteacrăslătiţicomnului?»c
oicadaugă:c
ucnucărintelecteac
agonisitc şic teac ziditc creat
c ec tine?»c arc duăc aceeac zice:c 
uc jertitc
demonilorc şic nuc luic umnezeu,c zeilorc ec carec nuic cunoşteau;c ceic dec
curndc auc enit,c ec carec nuc iauc cunoscutc ărinţiic lor.c ec umnezeuc
carecteacnăscutcaicărăsit»c id.,c17,c18
.c
#c
ăcicumnezeucnaccreatcnumaicecoameni,cciciacşicchematcii,ccac

nulcceciacnăscutcduăcaceeacecei17.căciccu ntulcacnăscut»cindicăcşlc
aciceciu.c
ceastacocsunecroorocul:ciucacnăscutcşicaccrescut»c saia,c
1,c
.cicncgeneralccndccriturac reacsăcindicecunciu,cnu1cindicăcrinc
cu ntulcamczidit»c creat
,ccicrinccu ntulclamcnăscut».c
ceastacsec
146.c Se dovedeşte că arienii făceau confuzie între esenţa divină şi lume. Nu e un născut
deasupra celor făcute, ci e un fenomen general din eternitate.
147.c Prima aducere la existenţă a oamenilor o numeşte Moise «facere». Ea i -a scos din nimic.
Au fost total obiecte în acest act al lui Dumnezeu. Reînnoirea lor, sau înfierea lor, o numeşte Iisus
148.cFirea
«naştere» omenească
(din nou), pentruîşi căgăseşte împlinirea
la aceasta şi-au datfădndu-se
şi oamenii mediul de manifestare
consimţămîn-tul. Nu maia Fiului lui
sînt total
Dumnezeu.
obiecte în ea.Desigur
In actulputerile
de creare dumnezeieşti
Dumnezeu iau o modalitate
manifestă umană
o libertate şi o în manifestarea
suveranitate lor prin
absolută. în
naşterea
omenesc. din Darnou a omului,
şi acesta sau în
se înalţă înfieredevine
întrucît îi dă şimediul
omuluilorunderolmanifestare.
de subiect, dar de subiect împreună-
lucrător cu Dumnezeu.
149.cCreaturi prin în naşterea
fire, pentruomului
că fireade către alt om,
noastră esteîndincadrul
nimicnaturii, cel ce naşte
şi depinde nu e total
în existenţa ei
subiect,
exclusiv dar cel ce se naşte
de Dumnezeu. Ţinee de
în acest acta obiect.
firea ei Ambiişsînt
fi din nimic supuşi unei
i a depinde întru legi,
totuldede
sub care în calitate
Dumnezeu şi a fi
de născători
creată oamenii
şi susţinută nuCuvîntul.
prin se mai pot sustr
Ţine deagefireadecît cu riscul
noastră demarginea
a fi la a nu naşte. Oamenii
nimicului şi sînt
a nuşicădea
neliberi
în
în naştere,
nimic, pentru
datorită nu că sînt făpturi.
puterii ei, ci puterii lui Dumnezeu. Ea nu are prin ea însăşi nici puterea de a
veni înla naşterea
existenţăFiului din Tatăl
din nimic, nici dee libertatea
a se apăracomună
de nimic,a două
pe dnd Subiecte.
Dumne zeu Ei nuaresînt nici supuşi
puterea unei
de a aduce
legi, nici de
făpturile la aşa fel că naşterea
existenţă din nimicarşifi deputut
a lesăsusţine.
nu aibăApropierea
loc. Ei s înt de
purnimic
şi simplu o comu
se vede niune liberă,
în accentuarea
sau o unitate nelipsită
insuficienţelor, în trăireadelimitelor.
comuniune Dardin eternitate,
curios o Persoană
e că în păcatele carenăscînd
slăbesc şi alta născîndu
existenţa -se, cea
(singurătatea
dintîi neslăbind
egoistului produsă caracterul
de lăcomie,de Subiect al Celei
de mîndrie), de a
limita, doua. în botez
insuficienţa omul la
amăgeşte se început
naşte primind o nouă
ca un plus de
existenţă
existenţă. din E oDumnezeu,
ispită cu nu caredinatrage
nimic. nimicul. Existenţa o ţine Dumnezeu împotriva apropierii
omului de nimic. Şi omul crede că şi-o ţine prin el. Dar înfrînatul încrezător în Dumnezeu e mai
tare ca pătimaşul.
150.cSîntem întîi creaţi şi apoi făcuţi fii ai Tatălui nu prin fire, ci prin înfierea cea după har,
pentru că Fiul cel după fire S-a sălăşluit în noi, sau ne-a luat în Sine. Numai Cuvîntul nu e
creatură prin fire, ci Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu. De aceea a făcut sfîntul Atana sie atîta uz
de expresiile «Fiu după fire», «Fiu după fiinţă», «Fiu din fiinţa Tatălui».
  
ccCM, c

aratăcacocsunecşic oan,ccndczice:ceacdatclorcuterecsăcsecacăcii,ccelorc

ceccredcncnumelecui,ccarecnucdincsnge,cnicicdincotactruului,cnicicdinc
oiacăratului,ccicdincumnezeucsaucnăscut»c oan,c1,c11†
.c
ceastac
sec oatec cunoaştec inec şic dinc ate.c ec atc sec sunec căc sec ac»c ii,c
entruccăcnucsntcrincire,ccicrinc oinţac luicumnezeu
.carcsecsunec
aoiccăcsaucnăscut,centruccăcaucluatcşiceicnumelecdecii.căcicoorul,c
cumczicecroorocul,cacnesocotitcecineăcătorul.carciuireacdecoamenic
acluicumnezeucsacarătatcncaceeaccăccelorcceclecestecăcătorclicecacec
şic atăc duac har.c ic ec acec cndc oameniic carec auc ostc creaţic iauc nc
inimileclorcuhulciuluicui,carecstrigă:c
a,cărinte»c $al.,c,c6
.c arc
aceştiacsntcceiccecrimindcecu ntulcaucluatcuterecdeclaclcsăcsecacăc
iic aic luic umnezeu.c ăcic iindc rinc irec creaturi,c nuc sarc uteac acec
altelcii,cdacăcnarcrimicuhulceluiccecestecrincireciulcade ărat.cec
aceeaccacsăcsecmlineascăcaceasta,cu ntulcacăcutctru,ccacsălcacăc
ecomcncstarecsăcrimeascăcdumnezeirea18.c
cestcnţelescoatecicalatc
şic dec lacrooroculc aleahi,c carec zice:c 
uc nucumnezeuc elcunulc ac
ziditcec oi?c
ucnuc ăcestec ouăctuturorcuncsingurcată?»c al.,c,1
.c
edemc şic acic căc ntic acusc cu ntulc ac creat»cşic duăc elc ată»c cac săc
aratec şic rinc aceastac căc dec lac nceutc sntemc creaturic duăc irec şic
reatorulcnostrucestecumnezeucrincu ntul19;cdarcecurmăcsntemc
niaţic şic căc decic umnezeuc reatorulc sec acec şic atăc alc nostru.c ecic
atăl»cestecroriuciului;cşicnuccreatura,cciciulcestecroriucatălui.c
ecicşicdincaceastacsecaratăccăcnucsntemciicrincire,ccicdinciulcalatcnc
noi1 ;cnicicnucestecumnezeucrincirecatălcnostru,ccicalcu ntuluicdinc
noi,cntrucarecşicrincarecstrigăm:c
a,cărinte».cacelcatăl,cecceic
nccarec edececiulcău,cecaceiacicnumeşteciicşiczice:c amcnăscut».c
iindcă,c deci,c cu ntulc ac naşte»c lc aratăc ec iul,c iarc ac ace»c aratăc
lucrurile,cdecaceeacnoicnucsntemcnăscuţicnti,ccic
sntemcăcuţi.căcicsacscris:căcacemcecom»;cecurmăcnsă,crimindc
harulcuhului,cnicsecsunecşiccăcneamcnăscut.c
stelcşicncntareacsac
marelecoiseccucdreatăcnţelegerecacsuscnticacagonisit»cşicecurmăc
acnăscut»,ccacnuccum acauzindcaceştiacnticacnăscut»csăcuitecdecireac
lorcceacdeclacnceut,ccicsăcştieccăcdeclacnceutcsntccreaturi,ciarccndcsec
sunec căc sauc născutc duăc har,c săc sec ştiec oameniic cac ii,cdarc nuc maic
uţinccreaturicduăcire.c
#c
arccăccreaturacşicăscutulcnucsntcacelaşiclucru,ccicsecdeoseesccunac
decaltacrincirecşicrincnţelesulccu intelor,cnsuşicomnulcocaratăcchiarc
ncilde.căciczicnd:comnulcaccreatcecinecnceutcalccăilorcale»,c
ac adăugat:c naintecdec toţic munţiicacnăscutcec ine»c 8,c 
.c acăc
decicu ntulcarcicrincirecşiciinţăccreatură,cşicnarcicnicicocdeoseirec
ntrecnăscutcşiccreat,cnarcicadăugatcacnăscut»,ccicsarcicmulţumitcsăc
 tc


 cc
c

sunăcaccreat»,cdeoarececnsuşiccu ntulcacestacarcicnsemnatcac
născut»1 1.carcsunnd:caccreatcnceutcalccăilorcalecsreclucrurilec
ale»,c nuc ac adăugatc simluc ac născutc ec ine»,c cic cuc conjuncţiac
dar»,c cac săc asigurec rinc aceastac nţelesulc cu ntuluic ac creat»,c
zicnd:carcnaintecdectoţicmunţiicacnăscutcecine».căcicunindcrinc
dar»c ac născut»c cuc ac creat»,c dăc amelorc cu intec oc legăturăc dec
nţelesuricşic aratăccăcaccreat»csacsuscentrucce a,ciarcacnăscut»c
arataccăcacostc naintecdecaccreat».crecumcdacăcarciczis:comnulc
accreat»cnarcicadăugat:carcnaintecdectoţicmunţiicacnăscut»,carcic
remerscac creat»cluicacnăscut»,clacelcsunndcnticâccreat»,c
aoicadăugindcmaintecdectoţicmunţiicacnăscut»,cncmodcnecesarcaratăc
căcacnăscut»cacremerscluicaccreat»1 .c
ec at,c chiarc zicndc naintecdec toţicmunţiic ac născutc ec ine»,c
aratăccăclcnsuşicecaltulcdectctoţi.căcicdinccelecindicatecnaintecseccon
statăccăcntreccreaturicnucacremerscnicicunacalteia,ccictoateccelecăcutec
saucntemeiatcmreunăcşiclacaceeaşicoruncă1 †.cecaceeacnicicnucsauc
adăugatc aceleaşic lac ac creat»c şic lac ac născutc ec ine»,c cic lac ac
creat»c sacadăugatcnceutcalccăilor»,ciarclacacnăscutcecine»cnac
151.c în concepţia ariană despre nedeosebirea între născut şi creat e implicată confuzia între
Dumnezeu şi natură, în sens panteist. Aşa e în natură: totul se naşte, dar totul e creat. Totuşi la om -
şi în parte şi la animale - a naşte e altceva decît a face. Această deosebire trebuie să fie deplină
undeva. Naşterea acolo trebuie să fie a cuiva care nu e în nici un fel făcut, sau nu face parte din
cele făcute, care nu stă sub o lege.
152.c La oameni crearea premerge naşterea, deci naşterea e a celor create. La Iisus Hristos
care Se face om, naşterea din Tatăl a premers crearea (a premers naşterea din cauza creaţiei). Deci
în Dumnezeu însuşi nu e decât naşterea necauzată de creaţie.
15†.c Deşi diferitele forme ale<celor create apar pe rînd, virtual toate se află în creaţia de
obşte, căci între toate 'există o referinţă reciprocă, pe de o parte supusă legilor; pe de alta în
dependenţă de Creatorul care le-a adus la existenţă din nimic.

adăugatc
nceut»,ccicnaintecdectoţi».căciccelccecestecnaintecdectoatecnucestec
nceutcalc tuturor,c cicecaltulcdectc toate%".c arcdacăcecaltulcdectc toate,c
rinc carec ec indicatc şic nceutulc tuturor,c ec limedec căc ec altulc dectc
creaturile.cic decacicrezultăcncchic ăditccăcu ntul,ciindcaltulcdectc
toatecşicnaintecdectoate,cseccreeazăccacnceutcalccăilorcsreclucruri,crinc
ntruare,c ca,c recumc ac zisc
ostolul,c
celac carec estec nceătură,c
ntâiulcnăscutcdintrecmorţi,csăciecntructoateclccelcdintâi»c ol.,c1,c18
%".c
# c
 tc


 cc
c

ceastac iindc deoseireac ntrec ac creat»c şic ac născut»c şic ntrec
nceutcalccăilor»cşicnaintecdectoţi»,cumnezeuccarececreatorulcoame
nilor,caşaccumcsacsus,clicecacececurmăcşicatăcentrucu ntulccecec
sălăşluieştecncei1 8.carcncri inţacu ântuluicsecetrececin ers:cum
nezeu,ciindcatăcrincirecalcui,cecacecaoicşicreatorcşicăcătorcalc
ui,c cândcu ntulcmracăctruulccreatcşicăcutcşicecacecom1 1.căcic
recumc oamenii,c rimindc uhulc iului,c sec acc iic rinc l,c lac elc şic
u ntulcui,ccândcacmrăcatctruulcoamenilorcsecziceccăcacostccreatcşic
acostcăcut.cecicdacăcnoicamcicrincirecii,cec ăditccăcşic
celacarcicrinc
ireccreaturăcşic ătură1 8.carcdacăcnoicnecacemciicrincnierec rinc
oinţăc >c8eoei
cşicduăchar,cec ăditccăcşicu ntul,căcânduecdecdragulc
nostruc entrucacnec dacharul
com,caczis:comnulcaccreatcecine».c

oic iindcăcmrăcândc truulc nostruc ac ăcutc asemeneac nouăc duăc
tru,cncmodccu enitcacnumitcşicratelecnostrucşicntâiulcnăscut.căcic
deşic ac ăcutc entruc noic omc duăc noi,c şic ratec alc nostruc entruc
asemănareactruului,cseczicecşicestectotuşicentrucaceastacntiulcnăscutc
dintrec noi,c iindcăc ierduţic iindc toţic oameniic rinc neascultareac luic

dam,ctruulcuicsacmntuitcşicelieratcrimulcdintrectoate,cdeoarecec

nsuşicu ntulcăcânduectrucşicnoiciindccontrueştic auoocouoi
ccuc
l,cnecmntuimcrinctruulcui189.căcicnc
154.c Fiul născut din Tatăl nu e un început al tuturor, căci nu face parte din sistemul lor de
referinţe reciproce. Există o naştere dincolo de creaţie, în planul transcendent creaţiei.
155.c Deşi nu e prin fire începătura celor create, Se face prin întrupare şi prin înviere
începătorul celor create la o viaţă nouă, dar şi «întîiul Născut» (nu făcut) din morţi, elibe -rînd
naşterea noastră de semnele păcatului care s-au imprimat facerii, supunînd -o legilor păcatului,
descompunerii şi morţii.
156.c Dumnezeu e prin fire Tatăl Cuvîntului nu în sensul că firea, fii nd una, face şi pe Fiul
Tată, sau că naşterea Fiului şi purcederea Duhului sînt una, ci în sensul că Fiul nu-Şi are existenţa
din afara Tatălui. Firea dumnezeiască, cu toată unitatea, are în ea din veci cele trei ipostasuri sau
moduri neconfundate de a o avea.
157.c Nu se face aşa supunîndu-L pe Fiul exclusiv legilor creaţiei, devenind Acesta exclusiv
făptură, ci Tatăl Se face Creatorul Fiului ca om, dar rămîne şi Tatăl Acestuia ca Dumnezeu.
158.c Aceasta ar fi o identificare panteistă a Fiului lui Dumnezeu cu noi, deci şi a lui
Dumnezeu şi a noastră. Dar pentru învăţătura creştină Fiul lui Dumnezeu e Unul Născut din fiinţa
Tatălui, deosebită de substanţa creaţiei adusă la existenţă din nimic. Numai El e prin fire Fiu al
Tatălui.
159.c «Contrupeşti» nu înseamnă că avem toţi un singur trup, dar nici că avem doar trupuri
asemănătoare, însă total despărţite. Ci că este o comunicare între noi prin trupuri.

truulc uic nic ec acec omnulc onducătorc srec mărăţiac cerurilorc şic
srecatălcău18,czicnd:cucsntccaleacşicuşacşicrincine,ctreuiecsăc
intrec toţi»c oan,c ###c 1,c 7;c 1,c 6
.c ec aceeac ec numeştec şic ntâiulc
născutc dinc morţi»,c nuc entruc căc ac muritc ntâiulc dintrec noi,c căcic
muriserămc noic nşinec maic nainte.c ic entruc că,c rimindc moarteac
entrucnoicşicdesiinţndocecaceastacacn iatccelcdintâi,ccacom,cn iindc
truulcăucentrucnoi.cecaceeacn iindc
cela,cecurmăc omcicsculaţicşic
noicdeclcşicentrucl.c
# c
à  ttll,c


 c .c
c

arcdeşicecnumitcntâiulcnăscutcalccreaţiuniic ol.,c1,1
,cnucecnumitc

aşaccacunulccececegalccucăturilecşiccacntâiulcnctimc cumcarcuteacic
aceasta,ciindc
nulnăscut?
.cicentrucogorâreacu ntuluiclacături,c
rinccarecacşicăcutcratecalcmultora.căcic
nulcnăscut,cnea ndcmulţic
raţi,c rămnec
nulc născut.c arc ec numeştec ntâiulnăscutc entruc
ceilalţicraţi.c ecaceeacnicăiericnccrituricnucsacziscntâiulcnăscutcalc
luicumnezeu,c niciccreaturăcacluicumnezeu,ccic
nulnăscutcşiciulcşic
u ntulc şic nţeleciunea.c entruc căc acesteac sec reerăc lac legăturac cuc
atălcşicsntcroriicui:c 
mc ăzut,czice,csla acui,csla ăccacac
nuia
născutcdincatăl»c oan,c1,c1
;cşi:c
ctrimiscumnezeuceciulcăucelc

nulcnăscut»c c oan,c,9
;cşi:cnc eac,coamne,cu ntulcăucrămne»c
s.c118,c89
;cşi:cacnceutceracu ntulcşicu ntulceraclacumnezeu»c
oan,c 1,1
;c şi:c ristos,c utereac luic umnezeuc şic nţeleciuneac luic
umnezeu»c cor.,c1,c1
;cşi:c 
cestacesteciulceuccelciuit»c atei,c
†,17
;cşi:cuceşticristos,ciulcluicumnezeucceluic iu»c atei,c16,c16
.c
ar,c ntâiulnăscutc nseamnăc ogorâreac lac zidire.c ec aceeac ac
numitc ntâiulcnăscutcalczidirii».cacelcaccreat»caratăcharulccecsac
ăcutc creaturilor.c ăcic entruc elec sec şic creează.c arc dacăc estec 
nulc
născut»,c recumcşic este,c sec oatecnţelegec şic cu ntulc ntiulc născut».c
nsăc dacăc estec numaic ntâiulc născut»c nuc oatec ic numitc şic 
nul
născut»,c căcic nuc oatec ic acelaşic
nulnăscutc şic ntâiulc născut,c decâtc
rincreerireclacce acşiclacaltce a.c
nulcnăscut,crecumcsaczis,cecentruc
naştereac dinc atăl;c iarc ntiulc născut,c entruc ogorâreac lac zidirec şic
entruccăcacececmulţicoamenicraţi.cesigur,cacestecdouăcexresiiciindc
contrarecntrecele,carcuteacsuneccine accăcncri inţacu ntuluicţinec
maic multc lac nsuşireac dec
nulnăscut,c entruc atulc căc nuc existăc altc
Aceasta înseamnă că avem trupuri de aceeaşi fire între noi şi cu Hristos ca om. Aceasta nu
înseamnă că Hristos ne scoate şi pe noi fără contribuţia voinţei noastre din păcate, căci în aceasta
are un rol şi voinţa noastră personală. Dar totuşi legătura tainică dintre trupul lui Hristos şi ale
noastre va face ca să învie chiar şi trupurile celor păcătoşi. Dumnezeu men ţine, datorită întrupării
şi învierii Sale, firea noastră omenească pentru veci.
160. în trupul Lui ne este Fiul lui Dumnezeu Conducător spre împărăţia cerurilor. Căci dacă n -
ar avea un trup puternic în sfinţenia Lui, cum ne -ar da nouă putere să sfinţim trupul nostru? în
trupul Lui ne conduce la Tatăl, căci dacă n -ar fi ajuns ca om la Tatăl, cum am putea fi duşi de El ca
oameni la Tatăl? Numai dacă Domnul e împărat peste tot ce supune şi slăbeşte trupul în mod
pătimaş, ne face şi pe noi în stare să devenim împreună împăraţi cu El, chiar în trupul nostru.

u nt,c sauc altăc !nţeleciune,c cic numaic

cestac estec iulc ade ăratc alc
atălui.cecat,crecumcsacsuscnainte,ccucri ireclaclcnucsac oritc
dec reoccauză,ccicsacnăţişatcdezlegatcdecorice:ciulc
nulcăscutcelccec
estec nc snulc atălui»c oan,c 1,18
.c arc exresiac ntiulnăscut»c arec
unităccuceaccreaţiacdretccauză.cec aceastacacadăugatoca el,czicnd:c
ăcntruclcsaucziditctoate»c ol.,c1,c16
.carcdacăctoatecăturilecsauc
creatcncl,clcestecaltulcdectccreaturilecşicnucesteccreatură,ccicreatorulc
creaturilor161.c
# c
à  ttll,c


 c .c
c

ecicnucacnumitcntiulcnăscut»centruccăcecdincatăl,ccicentruccăc

nclcsacăcutccreaţiac ol.,c1,c1
.cicrecumcnaintecdeccreaţieceraciulc
nsuşi,c rinc arec sac ăcutc creaţia,c aşac naintec dec ac ec numic ntiulc
născutcactoatăccreaţia»,ceracnsuşicu ntulclacumnezeucşicumnezeuc
eracu ntul16.carcrăuccredincioşiicnericendcnicicaceasta,cumlăcdec
colo,ccolocsunnd:cacăcecntiulnăscutcactoatăccreaţia»,cec ăditccăcşiclc
estecdinccreaţie.ceuni!cacăcncgeneralcestecntiulcnăscutcalcntregiic
creaţii,c atuncic ec altulc decâtc toatăc creaţia.c ăcic nac zis:c stec ntiulc
născutcntrecalteccreaturi»,ccacsăcnucseccugeteccacunulcdintreccreaturi,ccic
sacscris:cactoatăccreaţia»,ccacsăcarateccăcec
ltulcdecâtccreaţia.cuincnuc
sac numitc ntiulc născutc alc tuturorciilorcluic aco ,c cic alcluic aco cşic alc
raţilorcsăic ac,c† ,c
,ccacsăcnuciecsocotitccăcecaltulcdecâtciiicluic aco .c
arcdesrecomnulc nsuşic
ostolulcnaczis:ccacsăciecntiulcnăscutcalc
tuturor»,ccacsăcnuciecsocotitccăcoartăcaltctrucdecâtcalcnostru,ccicntrec
mulţic raţi»c om.,c 8,c 9
,c entruc asemănareac truului.c acăc decic şic
u ntulcarcicostcunacdintreccreaturi,ccrituracarcicsuscşicdesreclc
căcecnticnăscutcntrecalţicraţi.carcsinţiiczicndccăcecntiulcnăscutcac
toatăccreaţia»,caratăcdirectccăcecaltulcdecâtctoatăccreaţiacşicnuceccreaturăc
iulcluicumnezeu.căcicdacăcarciccreatură,carcicşiclcntâiulcnăscutcalc
ui.carccumcoate,co,carieni,cacelaşicsăciecşicrimulcalcuicşicalcdoilea?c

oicdacăceccreaturăcşictoatăccreac
161.c Nu se poate înfăţişa deosebirea între Dumnezeu şi lume, spunîndu -se simplu că lumea e
creată, iar Dumnezeu necreat. Ci trebuie să se adauge lui Dumnezeu şi calitatea de Creator al
lumii şi proniator.
162.c Sfîntul apostol Pavel numeşte pe Hristos nu numai «întâiul născut din morţi» (Col., 1, 18),
ci şi «întîiul născut a toată zidirea» (Col., 1, 15). Sensul primei expresii s -a explicat spunîndu-se că
El e întâiul născut din morţi pentru că S -a făcut şi om. Sensul celei de -a doua este arătat acum,
spunindu-se că Fiul în aceeaşi calitate e începătura tuturor. Dar sfîntul Atanasie mai adaugă o
nuanţă ca să înalţe şi mai mult pe Fiul faţă de creaţie. El S -a numit «întîiul născut a toată creaţia»
numai după ce s-a creat în El lumea. Aceasta înseamnă că El este in dependent de creaţie. Numai
constatîndu-se că în El a creat Dumne zeu, cînd a binevoit, toata zidirea, s -a putut spune că El este
«întâiul născut» a toată creaţia, ca să se arate că în afară de El nu s -a putut aduce aceasta la
existenţă. Lumea e dependentă în existenţa ei de El, dar El nu e dependent de ea.

turacsacăcutcrinclcşicsuzistăcncl,ccumcoatecsăcşiccreezeczidireacşic

săc iec şic unac dinc celec cec suzistăc nc l?lc o edindusec asurdăc
născocireac lor,c orc ic resinşic dec ade ăr,c arătndusec căc ac numitc
ntâiulnăscutcntrecmulţicraţi»centrucrudeniactruului,ciarcntâiul
născutcdincmorţi»,centrucatulccăcdinclcşicduăclcestecn iereacdinc
morţi;c nc srşit,c ntâiulnăscutc ac toatăc creaţia»,c entruc iuireac dec
oamenic ac atălui,c entruc carec nuc numaic ac datc existenţac tuturorc nc
u ntul,ccicşicnsăşiccreaţiei,cdesreccarecacscrisc
ostolulccăcaşteatăc
descoerireaciilorcluicumnezeu,cşiccarecsec acelieraccând acdecroiac
stricăciuniicncliertateacsla eiciilorcluicumnezeu»c om.,c8,c19,c1
16.c

stelcelierndusecşicea,c omnulc acicntâiulcnăscutcşicalceiccacşicalc

†04 !
c


 cc
c

tuturorccelorcniaţi,ccacsunndusecdeclccăcecntiulcsăcrămnăccelecdec
duăclcatârnndcdecu ntulccacdecocnceătură.c
# c
ocotescccăcşicnecredincioşiicnşişicsec orcruşinacresingndcocastelc
decnţelegere.căcicdacăcnarcicaşa,crecumcamcsus,ccic orc oiccaclcsăc
iec rinciinţăccreaturăcntreccreaturi,csăciacseamaccăc orccugetaccăclc
estec ratec şic asemeneac şic cuc animalelec necu ntătoarec şic cuc lucrurilec
nensuleţite.c ăciciindc şic acesteac ărţic alecntregiic creaţiuni,c nc modc
necesarcntiulc născutcecnumaicduăctimcdeoseit,cdarcduăcneamcşic
asemănarecestec acelaşiccactoate16 .ciccum,csunndcşicaceasta,cnuc orc
ntrececoricecnecredinţă?cauccinecic acrădaceceicsăcsunăcacestea?cic
cumc nuc sarc scâric cine ac dec eic chiarc numaic ănuinduic căc cugetăc
acestea?căcicectuturorc ăditccăcnicicentrucinecnsuşi,ccacunulccecarcic
creatură,c nicic entruc reoc nrudirec oarecarec rinc iinţăc cuc toatăc
creaţiunea,c nuc ac numitc ntâiulc născutc alc ei,c cic entruc că,c crendc
u ntulclacnceutcăturile,cacogorâtclaccelecăcute,ccacsăcoatăcsăc
16†.c Dacă nu e nimic altceva dedt creaţia, nu poate f i propriu zis ceva din ea prima. Căd toate
se fac şi se condiţionează prin toate. Nu există un izvor superior creat care să le explice pe toate.
Ceea ce pare izvor e şi el produs de toate cele ce izvorăsc din el. în siste mele panteiste, teosofice nu
există nimic superior şi inferior, nimic care să producă singur pe celelalte. Toate au nevoie de
ajutorul tuturor şi ajutorul ce şi -1 dau e relativ, sau face ad pe unele superioare, ad pe altele.
164.c Ad sfîntul Atanasie dă o nouă explicare expresiei «întâi născut a toată creaţiunea», care
se uneşte cu sensul expresiei «întîiul născut din morţi». Căd Cuvîntul e întâiul născut a toată
creaţiunea nu numai pentru că în El s-au creat toate, d şi pentru că prin El sau în El, după
întrupare şi înviere, vor scăpa toate de robia descompunerii şi a morţii, devenind toţi fii veşnid ai
lui Dumnezeu, în Fiul care S-a făcut frate al lor.
165.c Dacă nu e ceva deosebit de lumea aceasta, unitatea celor din ea le face în fond pe toate
identice. Numai existenţa unui Dumnezeu deosebit de lumea aceasta, stăpînită de sistemul
aceloraşi legi şi referinţe redproce, poate pune unele fiinţe din ea (pe cele conştiente) într -o relaţie
deosebită cu Sine. Iar lumea aceasta nu e închisă în ea însăşi numai dacă este un Dumnezeu care
comunică cu ea, cu libertatea Celui ce are un Fiu a Cărui naştere nu e supusă legilor naturii,
putând impune acestei lumi la creaţia ei nişte legi, ţinute şi ele sub stăpî nirea Lui, dar neemanînd-
o din Sine datorită unor legi care L -ar stăpîni şi pe El.

sec acăc acestea.c ăcic narc suortac elec ireac ui,c carec ec strălucireac
nestănităcsicărintească,cdacăcnucarciccoortclacele,cca,crinzndulec
şicsusţinndulecşicastelcţinndule,csăclecaducăclaciinţă1".c
oi,cacdouac
oară,centrucca,ccoorndueciarăşicu ntul,csăcniezecşic creaţiuneac
nsăşicrincl,ccacsăcecacă,crecumcsacsus,cntiulcnăscutcalceicntruc
toate:cncacoccreacşicncacecintroducecentructoatecnclumeacnsăşi.căcic
aşac sac scris:c ndcintroducecec ntiulnăscutc nc lume,c zice:c ic săc sec
nchinecuictoţicngeriicluicumnezeu»c  r.,c1,c6
.căcaudăcduşmaniicluic
ristoscşicsăcsecsimtăcstrăunşiccăcintrareacuicnclumecacăcutcsăc)c
numeascăcşicntiulcnăscutcalctuturor.c
stelclcesteciulc
nulcăscutcalc
atălui,centruc căc numaic lc estecdincatăl;c darc estec ntiulcnăscutc alc
creaţieicentrucatulcnieriictuturor.c arccacntiulcnăscutcntrecraţi,cac
şicn iatccacrgaccelorcadormiţi.carcentruccăcncacestcscoctreuiacsăc
†05 !
c


 cc
c

iecntiulcnctoate,cdecaceeacsecşiccreeazăccacnceutcalccăilorccacsăcintrec
şicsăcăşeascăc toatececacesteccăicrincl,careczice:cucsntccaleacşic
uşa»c oan,c 1,c 6;c 1,c 7
;c şic mărtăşindunec rinc lc dec cunoştinţac
atălui,csăczicemcşicnoi:cericiţicceicnerihăniţicnccale»c s.c118,c1
;cşi:c
ericiţicceiccuraţiccucinima,ccăcaceiac orc edeacecumnezeu»c atei,c ,c
8
.c
#c

rătândcdecicade ărulccăcu ntulcnuceccreaturăcduăcire,curmeazăc
săc arătămccumcsacsusccăcecnceutcalccăilor.ciindcăcrimaccale,cceac
rinc
dam,csacierdutcşi,cncloccdecacrămnecncrai,cneamcaătutcsrec
moarte,c amc auzitc cu ntul:c ământc eşticşic ncământc eic merge».c ec
aceeac uitorulc dec oamenic u ntulc luic umnezeu,c cuc oiac atăluic ac
mrăcatc truulc creat,c cacecacestc trucec carec lac omorâtcrimulc omc
rincneascultare,csălc acăclc iucrincsngelectruuluicău187cşicsăcnec
deschidăc nouăc oc calec nouăc şic ie»,c cumc ac zisc
ostolul,c rinc
cataeteasmă,cadicăcrinctruulcău»c  r.,c1,c
.c
ceastacarătândoc
şicncaltcloc,czice:c
şadarcdececcine acncristosczidirecnouă,ccelec echic
auctrecut,ciatăctoatecnoicsaucăcut»c cor.,c ,17
.c arcdecsacăcutccine ac
zidirecnouă,ctreuiacsăcieciulccacnceutcalcacesteiczidiri.cecicnucuteac
icacestacuncomcsimlucşicnumaicămntesc,c cumcneamcăcutcnoicrinc
neascultare.căcicoameniiccreaţicsaucăcutcrinc eicnecredincioşicşicauc
ierdutc aceac rimăc creaţie.c rac treuinţăc decic dec altcine ac cac săc oc
nnoiascăcecceacdintâicşicecceacăcutăcnouăcsăcocăstreze.carcnucsac
creatc cac nceutc şic calec ac noiic zidiric altcine a,c cic nsuşic omnul,c dinc
166.c Sfîntul Atanasie a vorbit mai înainte de o «participare » a creaturilor la lucrarea lui
Dumnezeu din momentul creării lor. Aci afirmă coborîrea lui Dumnezeu în momentul creaţiei la
făpturile ce încep să existe, susţinîndu -le printr-o putere acomodată lor, ca să nu le topească. E o
chenoză a lui Dumnezeu în actul creaţiei, care continuă şi în conserva rea şi cîrmuirea lor.
167.c Primind în trupul nostru sîngele curat al trupului Său, trupul nostru se face viu, căci în
sîngele primit e şi puterea ipostasului dumnezeiesc care -1 poartă.

iuireacacdecoameni.cecaceeaccucdretateczice:comnulc
acziditcecinecnceutcalccăilorcalecentruclucrurilec ăturile
cui»c
ilde,c8,c
,ccacsăcnucmaic ieţuiascăcomulcotri itccăiicdinţii,ccicexistndc
acumc nceutulc nouc alc zidiriic şic a ndc ec ristosc cac nceutc alc căilorc
acesteia,csă curmezecdecacicnaintecui,careczice:cucsntccalea»c oan,c
1,c 6)"".
ceastac n ăţndoc şic ericitulc
ostolc nc istolac cătrec
oloseni,c zice:clcestecaulctruuluicisericii,carecestecnceătura,c
rimulcnăscutcdincmorţi,ccacsăcieclcnctoatecntiul»c ol.,c1,c18
.c
# c
†06 SKINTUI . ATANANIK  MAKK

ecic dacă,c recumc sac sus,c entruc n iereac uic dinc morţic sec
numeştec lc nceutul,c iarc n iereac sac să rşitc atuncic cnd,c urtndc
truulcnostru,cacdatcecinecnsuşicmorţiicentrucnoi,cec ăditccăcşicceeac
cecsacsuscdesrecl:cacziditcnceutcalccăilorcale»cnucindicăciinţac
ui,c cic enireac uic nc tru.c ăcic moarteac erac roriec truului.c ic
recumcecroriectruuluicmoartea,caşacecroriecmrăcăriicuicnctruc
ceeaccecsacsus:c omnulcacziditcecinecnceutcalccăilorcale»169.c
eciccrendusecastelcduăctrucşicăcndusecnceăturăcaccelorccreaţic
dinc nouc şic a ndc noic dretc rgăc truulc uic omenescc ec carec lac
mrăcat,c urmeazăc căc duăc lc şic oorulc iitorc sec creeazăc aşac cumc
suneca id:căcsecscriecaceastacntrucaltcneamc entrucaltăcgeneraţie
c
şicoorulccelcziditc creat
c aclăudacecomnul»c s.c11,19
.ciciarăşicnc
s.c1:cestise acomnuluicneamulccarec ine;cşic orc esticdretateac
uicooruluiccecsec acnaşte,ceccareclacăcutcomnul»c ers.c†
.căcic
nuc omcmaicauzi:c arcncziuacnccarec eţicmncacdincelccucmoartec eţic
muri»c ac,c ,c17
,cci:c
ndec sntc uc şic oic eţic i»c oan,c1,c †
.c ncâtc
utemczice:căcicacuicăturăcsntem,czidiţicsrecatecune»c es.,c,c

168. Fiul lui Dumnezeu trebuia să Se facă om nou, ca început al noii creaţii. Căci nici unul
dintre oameni nu putea face aceasta. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu trebuia să Se facă
creatură, dar să rămînă şi Dumnezeu, Care conduce umanitatea luată în Sine pe dru mul cel nou,
nemailăsînd-o să se abată de la el. Dacă nu S-ar fi făcut Fiul lui Dumnezeu însuşi om creat, ci ne -ar
fi arătat numai din afară drumul cel nou, noi nu puteam merge pe el. Fiul lui Dumnezeu Se face
parte din creaţie, Se aşază în centrul ei. Dacă nu conducea firea omenească ca p e propria fire şi,
alipiţi de ea, şi pe cei ce cred în El, acest drum nu putea fi urmat.
168. Nu poate avea loc învierea, dacă nu se posedă un trup muritor. Dar un trup muri tor nu
poate avea decît cine e creat după trup şi poartă în el urmele păcatului. D eci pentru a avea ocazia
să învie, Domnul a trebuit să ia un trup creat, purtător al urmărilor păcatului omenesc.
170. După sfîntul Atanasie, Hristos plăteşte cu moartea pentru păcatul nostru, dar nu ca să fim
scăpaţi de moarte prin faptul că moartea Lui s e socoteşte în locul morţii noastre, ci prin faptul că
viaţa restabilită în umanitatea Lui ni se transmite şi nouă dacă ne deschi dem Lui prin credinţă.
Fiul lui Dumnezeu ia în Sine firea noastră imprimată de insuficien ţele urmărilor păcatului ce duc
la moarte, mărginită de limita morţii, ca să împlinească insuficienţele ei, ca s -o elibereze de limita
morţii, de toate limitele, nu desfiinţînd -o ca fire creată, ci punînd -o în comuniune cu izvorul infinit
al vieţii dumnezeieşti.


17.c
eciciindcăclucrulcluicumnezeu,cadicăcomulccreatcdesă rşit,cacajunsc
rinc neascultarec ntroc starec linăc dec lisuric şic sac ăcutc mortc rinc
ăcat,cdarc nucseccu eneacsăcrămnăclucrulcluicumnezeucnedesă rşitc
dte
cq
,c dec aceeac şic toţic sinţiic sec rugauc entruc aceasta,c zicnd:c
oamne,c eicrăslăticentrucmine;coamne,clucrurilecminilorcalecnuc
lectrececcuc ederea»c s.c1†7,c8
.cu ntulcdesă rşitcalcluicumnezeucac
mrăcatctruulcnedesă rşitcşicsecsuneccăcaccreatcentruclucruri,cca,c
lătindc datoriac entruc noi,c săc mlineascăc rinc inec celec cec lisescc
omului.cicacestuiacicliseac n iereacşiccaleacsrecrai.cicaceastacestec
†07 SKINTUI . ATANANIK  MAKK

ceeaccecsacsuscdecntuitorul:cuceamcroslă itcecămnt;clucrulc

ec carec ic laic datc cac sălc mlinesc,c lamc mlinitc lamc desă rşit
»c
oan,c17,c
.ciciarăşi:cucrurileccecicleacdatcatălccacsăclecmlinescc
desă rşesc
,c acestec lucruric nseşic ec carec lec acc mărturisescc desrec
ine»c oan,c17,c
.c arclucrurilecdeccarecsunecaciccăc cleacdatcuicatălc
srec mlinirec desă rşire
c sntc aceleac entruc carec ec creeazăc l,c
sunndcncilde:comnulcacziditcecinecnceutcalccăilorcalecsrec
lucrurilecui».c
ceastacestecegalccucaczice:catălciacdatclucrurile»cşic
omnulcacziditcentruclucruri».c
# c
ndcacluatcdeciclucrurileccacsăclecdesă ârşească,cocduşmanilorcaicluic
umnezeu?căcicdincaceastacsec accunoaştecşicceeaccecnseamnăcac
creat».cec eţicsuneccăclacnceut,ccndcleacaduscdincnimicclacexistenţă,c
ecocminciună.căcicncăcnuceraucăcute.carclcaarec orindcdeceleccac
existândcdeja.carcnucecngăduitcac oricnicicdectimulcdinaintecdecacec
ic ăcutc u ntulc tru,c cac săcnucarăc căc enireac uicnc truc acostcdec
risos;ccăcic enireacuicsacăcutcdecdragulclor.cecicrămnecsăcsecsunăc
căc atuncic dndc ac ăcutc omc ac rimitc lucrurile.c ăcic atuncic leac şic
desă rşit,c indedndcrănilecnoastrecşicdăruindunecn iereacdincmorţi171.c
arcdacăcsaucdatcu ntuluiclucrurilecdndclcacăcutctru,cec ăditccăc
atuncicdndcacăcutcomcacşiccreatcentruclucruri.cecicaczidit»cnuc
secreerăclaciinţacui,cciclacacereactruuluicui.căcicatunci,cdeoarecec
lucrurilec sec ăcuseră,c rinc neascultare,c nedesă rşitec şic ciuntite,c sec
suneccăcaccreatctrueşte,ccac desă rşindulecşicădndulecntregicsăc
năţişezecatăluiciserica,ccumc zicec
ostolul,cnea ndcnicicată,cnicic
zrcitură,c sauc ce ac dinc acestea,c dc sntăc şic ărăc rihană.c edc sac
desă ârşitcnclcşicsacrestailitcneamulc omenesccrecumcerac ăcutclac
nceut,csaucmaic ârtoscrintruncşicmaicmarechar.căcicn iindclcdinc
morţi,cnucnecmaictememcdecmoarte,ccicnc
17.1. Două lucruri a săvîrşit Cuvîntul venind în trup: ne-a scăpat de rănile patimilor, căci
acestea sînt adevărate răni, sau insuficienţe ale firii noastre; si ne -a scăpat de moarte, ca urmare a
acestor răni. A scăpat trupul de moarte, scâpîndu-1 întîi de rănile păcatelor.

ristosc omc măraţic eşnicc nc ceruri1".c arcaceastac sac ăcut,c iindcăc
nsuşic u ntulc luic umnezeu,c iindc roriuc alc atăluic şic dinc l,c ac
mrăcatc truulc şic ac ăcutc om.c ăcic dacăc arc ic ăcutc om,c iindc
creatură,c arc ic rămasc umanitateac cumc era,c neiindc unităc cuc
umnezeu11†.căcicdacăcarcic ostclccreatură,ccumcsarcicunitceacrinc
ăturăccucreatorul?cauccecajutorcarcic enitcdeclacceicasemeneaccelorc
asemenea,c a ndc şic eic treuinţăc dec acelaşic ajutor?c auc cum,c dacăc
u ntulc arc ic ostc oc creatură,c arc ic ututc săc arogec hotărâreac luic
umnezeuc şic săc iertec ăcatul?17c ăcic sac scrisc dec cătrec roorocic căc
 
jcc
jc 
jc

aceastacecroriucluicumnezeu:cinececumnezeuccacine,carecoatec

ridicac ăcatelec şic iruic ărădelegile?c » ih.,c 7,c 18
.c ăcic umnezeuc ac
zis:cămntceşticşicncămntc eicmerge»c ac,c†,c9
.cicaşacoameniicsauc
ăcutcmuritori.ceciccumcarcicututcsăciecdezlegatcăcatulcdeccătrecceic
creaţi?carclacdezlegatcomnulcnsuşi,ccumcnsuşicacsus:cacăc ăc ac
elierac ec oic iul,c cuc ade ăratc lieric eţic i»c oan,c 8,c †6
.c ic rinc
aceastaciulccarecneacelieratcacarătatccucade ăratccăcnuceccreatură,c
nicicdintrecături,ccicu ntulcroriucşichiulciinţeicatălui,carecac
datc şiclacnceutcsentinţacşicsingurcaciertatcăcatele17 .ceoarececrinc
u ntulc sacsus:cămntceşticşicncămntc eicmerge»,csec cu ineccac
rincacelaşicu ntcşicnclcsăcsecaducăcelierareacşicdezlegareacosndei.c
# c
arcacutut,csuncei,cchiarciindcntuitorulccreatură,csăczicăcnumaic
umnezeucşicsăcdezlegeclestemul.c
celaşiclucruclarcuteacauziceicdeclac
172. Biserica e neamul omenesc scăpat de rău, de păcate şi de moartea veşnică, prin unirea în
Hristos cu Dumnezeu. Numai în această comuniune cu Dumne zeu în Hristos, Capul creat din nou al
umanităţii noastre, vom împăraţi veşnic, nesupuşi păcatelor şi mor ţii, împreunaţi cu Tatăl şi cu
Fiul. Numai unul din Treimea veşnică a Persoanelor dumne zeieşti putea da învierea persoanelor
omeneşti. în panteism ac easta nu e posibil. De aceea apără sfîntul Atanasie deofiinţimea Fiului cu
Tatăl.
17†-174. Sfîntul Atanasie consideră important că Hristos e Fiul lui Dumnezeu cel întrupat nu
pentru că prin această valoare a Lui a putut da Tatălui o satisfacţie egală sau c hiar mai mare decât
ofensa făcută Lui de oameni prin păcat, ci pentru că prin asumarea umanităţii noastre de însuşi
ipostasul dumnezeiesc, aceasta, şi deci noi toţi cînd credem, sîntem uniţi pe veci cu Fiul lui
Dumnezeu şi înfiaţi de Tatăl. Juridismul sote riologiei lui Anselm a avut urmarea de a fi schimbat
doar situaţia juridică a oamenilor în raport cu Dumnezeu, catolicismul impunîndu -le şi lor unele
obligaţii juridice mai mici, iar protes tantismul, considerîndu-i eliberaţi de orice obligaţie de a mai
face ceva şi ei, odată ce nici nu au primit de la Hristos vreo putere pentru aceasta. în Biserica
răsăriteană omul unit intim cu Hristos primeşte puterea de a duce şi el o viaţă nouă. Hristos, Care a
scă--pat umanitatea Sa de păcat şi de moarte, ne dă şi nou ă puterea pentru o viaţă după chipul
vieţii Lui.
175. Nici aci nu e vorba de o abrogare juridică a sentinţei divine de condamnare prin
satisfacerea onoarei lui Dumnezeu de către Hristos. Căci în teoria «satisfacţiei» se spune că Hristos
a plătit totul pentru oameni în mod juridic. Aci se spune că sentinţa a fost abrogată pentru că
omenirea a fost înnoită în Hristos, şi din puterea Lui noi toţi putem duce o viaţă înnoită. El a
ridicat umanitatea din păcat şi din moarte. Prin aceasta s -a abrogat sentinţa divină de condamnare
a umanului.

altul,c curec urc zice:c uteac chiarc dacăc narc ic enitc l,c săc zicăc numaic
176.c Precum sentinţa de la început prin care s -a hotărît ca omul să moară n -a fost numai o
sentinţă juridică, ci o retragere a lui Dumnezeu din omul care I s -a închis, aşa în Hristos nu se
retrage sentinţa de condamnare numai juridic, ci în mod eficient, întrucît Fiul lui Dumnezeu
asumă firea noastră fără de păcat şi o duce la înviere. Numai în calitate de Fiul lui Dumnezeu
putea face ambele aceste lucruri, dar cu o umanitate care în Adam s -a închis lui Dumnezeu, iar în
Hristos I s-a făcut ascultătoare.
177.c Din această expunere se vede că o eliberare adevărată de păcat şi de moarte nu le putea
veni oamenilor decît din maxima unire a lor cu Dumnezeu. Iar aceasta nu putea fi alta decît
asumarea firii umane de ipostasul Fiului lui Dumnezeu. Prin aceasta Dumnezeu S -a făcut om, iar
omul s-a făcut Dumnezeu pe veci, fără ca Dumnezeu să Se altereze, fără ca omul să se piardă în
Dumnezeu. O mai mare unire ca aceasta nu se putea. Fiind noi în comunicare cu Hristos care e
om, pentru firea noastră asumată de El, din ipostasul dumnezeiesc ce o poartă ni se poate
comunica direct puterea dumnezeiască. Căci umanitatea Lui comună cu a noastră primeşte din
ipostasul Lui divin tot ce are El ca Dumnezeu. în comunicarea cu Hristos sînt deschise pentru
oameni toate puterile existente în Dum nezeu, dar în formă omenească. O cinste mai mare nu se
poate cugeta pentru om, ea umanitatea să aibă cu ipostas pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, intr -una
din concretizările ei, sau ca
 
jcc
jc 
jc

umnezeucşicsăcdezlegeclestemul.carctreuiecri itclacceeaccececdec

olosc oamenilorc şic ac nuc cugetac nc toatec ceeac cec ec cuc utinţăc luic
umnezeu.c iindcăc uteac şic naintec dec coraiac luic oec săc iardăc ec
oameniicde eniţic atuncicneascultători.carcacăcutocduăcconstruireac
corăiei.c uteac şic ărăc oisec săc zicăc numaic şic săc scoatăc oorulc dinc
git.carceracdecoloscsăcocacăcrincoise.cuteacşicărăc&udecătoricsăc
iză eascăcumnezeuc oorul.carceracdecoloscooruluicsăcridiceclac
remec otri ităc ctec unc &udecător.cuteac ntuitorulc săc inăc şic dec lac
nceut,csau,c enind,csăcnucecredeacluicilat.carcac enitclacsrşitulc
eacurilorcşiccăutatcacsus:cuc snt»c oan,c18,c
.carcceeaccecace,coc
acec srec olosulc oamenilorc şic nuc sec cu eneac săc sec acăc altel.c ic sec
ngrijeştecdecceeaccececsrecoloscşicseccu ine.centruccăcnac enitccacsăc c
secslujească,ccicsăcslujeascăcşicsăclucrezecmntuireacnoastră.ceşicuteac
sunecegeacdinccer,cac ăzutccăcecdecolosc oamenilorcsăcocsunăcdecec
inaicşicacăcutcaceastaccacsăcsecoatăcurcacşicoisecşicsăcoatăcauzicşiceic
decaroaeccu ntulcşicsăccreadăcmaicuşor.cincacesteacsecoatec edeac
temeiulcinecu ântatcacceeaccecsacăcut.cacăcumnezeu,c rndcsăic
aratecuterea,carc ic grăitc numai,cdesigurc lestemulc sarc ic dezlegatc şic
aşa,carătândusecutereaceluiccecarcicoruncit.carcomulcarcicde enitc
numaicaşaccumceracşic
damcnaintecdeccălcareacoruncii,clundcharulc
dincaară,cnea ndu1carticulatccuctruul176.căcicaşaceracşicatunci,ccândc
ac ostc aşezatc omulc nc rai.c ac oatec arc ic ostc şic maic rău,c entruc căc
n ăţasecsăcăcătuiască.ciindcdecicastel,cdacăcarcicostciarăşicisititcdec
şare,c sarc ic i itc dinc nouc treuinţac săc orunceascăc şic săc sec dezlegec
lestemul.cicaşacsarcici itctreuinţacaceastaclacnesrşitcşicoameniicarc
ic rămasc ino aţic mereu,c roindc ăcatului.c arc ăcătuindc ururea,c
urureac arc ic a utc ne oiec dec iertarec şic niciodatăc narc ic ostc elieraţic
deiniti ,c iindc nc eic nşişic truuric şic urureac suuşic legiic entruc
slăiciuneactruuluiclor177.c
# #c
†10 MUNŢIII , ATANANIK CKI . MARK

iciarăşicdacăciulcarciccreatură,comulcarcicrămascmuritor,cneiindc
unitc cuc umnezeu.c ăcic nuc creaturac ac unitc reodatăc creaturilec cuc
umnezeu,c a ndcşiceacsăccautececcine accarecsăcocuneascăccucl178.c
icicnucoatecocartecaccreaţieicsăciecmntuitoareaccreaţiei,ca ndcşiceac
ne oiec dec mntuire.c ecic neutândusec ntmlac aceasta,c trimitec
umnezeuceciulcăucşic
cestacecaceciulcomului,clundctruulccreat,c
ca,cdeoarecectoţicsntc suuşicmorţii,c
cesta,ciindcaltulcdectctoţi,csăic
redeacroriulc truc morţiic entruc toţi;c şic aşa,c ntructc toţic morc rinc
l179,csăcsecmlineascăcsentinţac căcictoţicaucmuritcncristos
,cşictoţicsăc
secacăcrinclcliericdecăcatcşicdeclestemulcentruclcşicsăc ieţuiascăc
cuc ade ăratc ururea,c cac uniic cec auc n iatc dinc morţic şic auc mrăcatc
nemurireac şic nestricăciuneac nealterarea
.c ăcic u ntulc mrăcândc
truul,crecumc sac arătatc dec multec ori,c sac indecatc toatăc muşcăturac
şareluicdincel18.cicoricecrăucodrăsleacdincmişcărileccărniicsactăiat,cşic
mreunăc cuc elec sac desiinţatc moarteac cac urmarec ac ăcatului.c ăcic
omnulcnsuşiczice:cinecstănitorulclumiicacesteiacşicnucalăcnimicc
ntruc ine»c oan,c 1,c †
.c auc cumc sunec oan:c rec aceastac sac
arătat,ccacsăcstriceclucrurilecdia olului»c c oan,c†,c8
.c arcacesteaciindc
desăcutecdeclactru,ctoţicamcostcelieraţicentrucnrudireactruului 181.c
icaşacneamcunitcşicnoiccucu ntul.c arc uninduneccucumnezeu,cnuc
Fiul lui Dumnezeu să Se facă purtătorul firii omeneşti, sau Fiu al Omului. Prin aceasta Dumneze u
S-a angajat în păstrarea eternă a umanului la nivelul maxim posibil.
178.c Numai Cel necreat poate lega cu Sine ceea ce e creat, în aşa fel ca să-1 scape de
ameninţarea nimicului din care a fost adus la existenţă. între existentul necreat şi nimic este o
prăpastie, pe care numai Necreatul existent o poate trece, putând aduce la existenţă creatura din
nimic. Dar puţind face aceasta, Dumnezeu poate-rămîne continuu prezent cu puterea Sa în
creatură, în vreme ce creatura nu poate ieşi prin ea din nimic ca să se une ască cu Dumnezeu, nici
nu poate sili pe Dumnezeu să rămînă unit cu ea.
179.c «Toţi au murit în Hristos», căci umanitatea Lui e în centrul firii noastre comune. De
aceea am şi înviat toţi în El. Dar acestea s -au făcut în El pentru noi potenţial. Noi trebuie să
actualizăm moartea şi învierea Lui în noi. Unitatea noastră după fire (umană) cu El nu
desfiinţează importanţa însuşirii noastre de către noi în mod personal a ceea ce avem virtual de la
El.
180.c Orice păcat, orice patimă e o rană purulentă în noi, în care a avu t un rol şi muşcătura
demonilor. Invidia e o rană dureroasă în sufletul nostru produsă şi de o muşcătură a şarpelui
spiritual. Gîndul rău despre altul e şi el o muşcătură, care lasă o rană în mine. Dar manifestată în
cuvînt, în faptă faţă de altul produce şi în acela, ca o muşcătură, o rană purulentă. Mîndria mă
chinuieşte ca o rană adîncă. Toate sînt în acelaşi timp insuficienţe, neputinţe ce ne duc spre
moarte. Şi nu le putem vindeca prin noi înşine. Dimpotrivă, le înmulţim, le adîncim. Fiul lui
Dumnezeu, luînd firea noastră, a vindecat aceste răni din ea. Se vede şi din aceasta înţelesul
ontologic al mîntuirii în gîndirea sfîntului Atanasie. Cu cît raţiunea care se plasticizează în
existenţa mea e mai tare, cu atît menţine mai tare exis tenţa mea realizată prin puterea lui
Dumnezeu. De aceea Cuvîntul dumnezeiesc, suprema Raţiune, după al cărei chip e şi raţiunea
plasticizată în mine, poate vindeca plasticizarea realizata de aceasta în firea omenească asumată
de El şi prin puterea iradiată din aceasta şi î n noi.
181.c Desprinse fiind patimile din trupul asumat de Cuvîntul, ne -am putut elibera şi noi de ele,
datorită înrudirii comunicante (ouYYcveia) după trup, sau a unităţii de natură

maicrămnemcecămnt%",cci,crecumcacsuscl,cundecesteclcşicnoic omc

ic oan,c1,c†
.cicastelcnucnec omcmaictemecdecşare,ccăcicsacgolitcdec
utere,c iindc gonitc dinc truulc roriuc dec ntuitorul,c arec sune:c
†11 MUNŢIII , ATANANIK CKI . MARK

ergicnaoiacea,c satano!»c atei,cc 1
;cşic aşac ecaruncatc nc aarac

raiului,cncoculccelc eşnic.cuc omcmaica eacsăcnecerimcnicicdecemeiac
carec ncearcăc săc nec isitească.ciindcăc lac n ierec nicic nuc sec nsoară,c
nicicnucsecmărită,ccic orciccacngerii»c atei,c,c
.cicncristosc acic
zidirecnouăc $al.,c6,1
;cnicicărat,cnicicemeie,ccicnctoţic acicristosc
$al.,c†,c8;c cor.,c1 ,c8
.c arcundececristos,ccectemerecşiccecrimejdiec
acmaici?c
##c
arcaceastacnucsarcicsă rşit,cdacăcu ntulcarcicostccreatură.căcic
cuccreaturacsarciclutatcurureacdia olul,ccarececşicelccreatură.cicomulc
alnduseclacmijloc,carcicostcurureacsuuscmorţii.căcicnarcica utcec
cine ac nc carec şic rinc carec săc iec unitc cuc umnezeuc şic lierc dec oricec
rică18†.cecicade ărulcaratăccăcu ntulcnucecdintreccelecăcute18,ccicec
maic rtosc ăcătorulc lor.c
stelc ac luatc şic truulc ăcutc şic omenesc,c ca,c
nnoindu1cnccalitatecdecăcător,csălcndumnezeiascăcncine,cşicaşacsăc
ducăcncmărăţiaccerurilorcectoţicduăcasemănareacaceluia.carcnucs
arcicndumnezeitcomulcunindusectotccucoccreatură,cdecicdacăciulcnarc
icostcumnezeuc ade ărat.cicicnarcicndrăznitcomulcsăcsteacncaţac
atălui,c dacăc narc ic u ntulc rinc irec şic ade ăratc alc ui,c elc cec ac
mrăcatctruul.cicrecumcnucneamcicelieratcdecăcatcşicdeclestem,c
dacăctruulceccareclacmrăcatcu ntulcnarcicostctrucomenesc18 cc
căcic nuc a emc nimicc comunc cuc ceeac cec nec estec străinc c aşac nuc sarc ic
ndumnezeitcomulcdacăcu ntulccarecacăcutctrucnarcicostcrincirec
dinc atălc şic cuc ade ăratc şic roriuc alc ui.c ăcic dec aceeac sac ăcutc
aceastăc unire,c cac omulc rinc irec săc sec uneascăc cuc elc rinc irec
umnezeucşicmntuireacomuluicşicndumnezeireacluicsăciecsigură.cecic
între trupul Lui şi al nostru. E o mare taină unirea neconfundată a firii diferitelor persoane
omeneşti. Persoanele umane nu au nici o fire despărţită, nici o fire nerepetată în fiecare. E o
comunicare de la una la alta, chiar fără cuvinte şi acte. Ce se întâmplă cu fiecare are reperc usiuni
asupra tuturor, fie bun, fie rău. Totuşi are şi voinţa un rol, slăbind comuni carea dar neanulind-o,
ci strîmbînd-o, dar putînd-o şi întări şi adînci în bine.
182.c în viaţa pătimaşă, neliberă.
18†.c E afirmat aspectul ontologic, nejuridic al mîntuirii. Sîntem scăpaţi de moarte nu pentru
că a satisfăcut Hristos, murind, datoria noastră de a muri; ci pentru că sîntem uniţi în El cu
Dumnezeu, izvorul vieţii, ca Unul ce nu e creat din nimic, nici supus apariţiei şi dispariţiei fără
rost a individuaţiunilor, ca în sistemele panteiste.
184.c «Făcutele» sînt obiectele Celui ce le -a făcut şi le susţine. Cînd El le lasă din mîna Lui, se
întorc prin moarte în nimic.
185.c Dacă ar fi îmbrăcat Cuvîntul trupul altei specii, nu s -ar fi mîntuit neamul ome nesc. Pe
cît de important e pentr u oameni faptul că Cuvîntul e Dumnezeu, tot pe utît de important e faptul
că a luat trupul nostru.
ceiccectăgăduiescccăciulcestecrincirecdincatălcşic
roriuciinţeicuicsăctăgăduiascăcşiccăcacluatctruulcade ăratcomenescc
dinc urureaecioarac ăria.c ăcic namc maic ic a utc nicic unc olosc nicic
dacăc u ntulcnarcicostciulcrincirecşicade ăratcalcluicumnezeu,c
nicicdacăcnarcicostctrucade ăratccelceccareclacluat.carcacluatctruc
  jc
jc›jc  c

ade ărat,cchiarcdacăcsecnuriecalentin.cicu ntulcacostcrincirecşic

cucade ăratcumnezeu,cchiarcdacăcsecnuriecarienii.cicnctruulcacestac
acostcnceutulcnoiicnoastreczidiri.căcicaccreatccacomcentrucnoicşicnic
acăcutcec
cestaccalecnouă,crecumcsacscris.c
## c
ecicu ntulcnucecniciccreatură,cniciclucru.căcicsntcunacşicaceeaşic
creaturacşicăturacşiclucrul.cicdacăcarciccreaturăcşicătură,carcicşic
lucru.c ec aceeac nicic nac zis:c ac creatc lucru»,c nicic ac ăcutc cuc
lucrurile»,c cac săc nucarăc căc ec creaturăcrinc irec şic iinţă186;c nicic ac
creatc săc acc lucruri»,c cac nuc cum a,c duăc roastac gndirec ac celorc răuc
credincioşi,csăcsecsocoteascăcăcutccacunealtăcentrucacnecacececnoi.c
arcnicicnacsus:caccreatcnaintecdeclucruri»,ccacnuccum a,crecumc
estec născutc nainteac tuturor,c aşac iindc socotitc şic creatc nainteac
lucrurilor,csăcseccugeteccăcecacelaşiclucrucacnăscut»cşicaccreat».cic
acadăugatccucrecizie:creclucruri»c eiqceya
,cceeaccececegalccucaczice:c
atălc ac ăcutc nc truc cac săc iuc om».c ecic şic dinc aceastac sec aratăc
iarăşiccăclcnuceclucru»,ccicnăscut».căcicrecumccelccecintrăcnccasăcnuc
ecartecaccasei,ccicaltulcdectccasa,caşaccelccecseccreeazăcsrec n
clucruric
ec altulc duăc irec dectc lucrurile.c ăcic dacăc u ntulc luic umnezeuc ec
lucruccac oi187,co,carieni,crinccecmnăcşicrinccecnţeleciunecsacăcutcşic
l?căcictotccecsacăcut,csacăcutcrincmnacşicrincnţeleciuneacluic
186.c Identificarea creaturii cu lucrul (epyov) arată caracterul de «obiect» al creaţiunii în
raport cu Dumnezeu. Faţă de actul prin care Dumnezeu o aduce la existenţă, ea e obiect, neavînd
nici o picătură de iniţiativă, proprie subiectului. Dar fiinţa conştientă creată (îngerul, omul), chiar
dacă e adusă la existenţă fără nici o iniţiativă a ei (căci nu e cînd începe să fie adusă la existenţă),
e gîndită ca o entitate care are în ea libertatea. Deci îndată ce apare în existenţă începe să -şi
manifeste libertatea ei. Căci e «după chipul» Creatorului, C are are toată iniţiativa de subiect în
actul creaţiei şi e Subiectul prin excelenţă. Iisus însă n -a fost făcut om ca un obiect, sau fără o
iniţiativă a Lui. El era Subiect sau Ipostas din veci dnd S -a făcut om, sau Ipostas al firii omeneşti,
cu colaborarea Tatălui şi a Sfîntului Duh. El însuşi «S -a făcut om». A intrat de bună-voie între cele
făcute.
187.c Oamenii sînt lucruri pentru calitatea de făcuţi de altcineva, de Dumnezeu. Dar pe de altă
parte sînt făcuţi să fie subiecte. Dar nu ca să -şi depăşească însuşirea de făcuţi, devenind ei înşişi
susţinătorii lor în existenţă. Caracterul lor de subiecte e susţinut mereu de Dumnezeu. Ei sînt
făcuţi ca subiecte ca să poată răspunde liber prin faptele lor apelului lui Dumnezeu, putînd şi să
nu răspundă, negativ. Menţinîndu-se ca subiecte datorită lui Dumnezeu, Subiectul nelimitat, au o
limită în acest caracter al lor. Dacă nu ţin seamă de ea, ci vor să fie subiecte nelimitate, devin în
oarecare măsură obiecte ale patimilor lor, dar fără a înceta să rămînă în parte subie cte. Dar îşi pot
trăi calitatea de stăpîni peste ei, accep -tînd calitatea de «robi» ai lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu le
întăreşte libertatea prin iubirea Lui. Şi ei se simt liberi dnd răspund iubirii Lui cu iubirea lor. Noi
nu putem trăi ca subiecte cu adevărat libere decît în palma largă şi mîngîietoare a lui Dumnezeu.

umnezeu.c iindcăc nsuşic umnezeuc zice:c nac eac aăcutc toatec

acestea»c saia.c66,c
""%.c arca idcdntă:cicuclacnceut,coamne,caic
ntemeiatc ămntul;c şic lucrurilec minilorc alec sntc cerurile»c s.c
11,6
.ciciarăşi:ciamcaduscamintecdeczilelec echicşicamccugetatclac
toateclucrurilecale,cgndindclacăturilecminilorcale»c s.c1,c5). ecic
dacăcăturilecsaucăcutcrincmnacluicumnezeucciarcecdecaltăcartec
  jc
jc›jc  c

sac scrisccăctoatecrincu ntulcsaucăcutcşicărăcdeclcnimiccnucsac

ăcut»c oan,c 1,c †
c şic iarăşi:c 
nc omnc isus,c rinc arec sntc toate»c c
or.,c8,c6
cşiccăcnclcsaucniinţatctoate»c ol.,c1,c17
ccec ăditccăciulc
nuceclucru,cciclcnsuşicestecmnacluicumnezeucşicnţeleciunea.c

ceastaccunosdndocşicceiccecsaucăcutcmartoricncailon,c
nania,c

zaria,c isael,c resingc necredinţac ariană.c ăcic zidnd:c inecu intaţic
toateclucrurilececomnul!»c an.,c†,c 7
,caucsocotitclucruriceccelecdinc
cerc şicdececămntcşictoatăczidirea,cdarcnucaucnumitcntrecelecşicec
omnul.c entruc căc nauc zis:c inecu intează,c u inte,c şic laudă,c
nţeleciune!».c
ceastaccacsăcarateccăctoateccelelaltecsntcslă itoarecşic
lucruri,c darc u ntulc nuc estec lucru,c nicic dintrec celec cec slă esc,c cic ec
nchinatcşiccugetatccacumnezeucmreunăccucatăl,ciindcu ntulcşic
nţeleciuneac şic reatorulc lucrurilor1.c
ceastac ac susoc şic uhulc nc
salmi,cădndcceacmaicclarăcdistincţie:cretcestecu ntulcomnuluic
şictoateclucrurilecuicntruccredinţă»c s.c†,c
.ccceeaccecsunecşicncaltc
salm:ctcsaucmăritclucrurilecale,coamne,ctoatecntrucnţeleciunec
leaicăcut!»c s.c1†,c
.c
## c
acăc u ntulcarc ic lucru,c ărăc ndoialăc arc ic ostc ăcutc şic lcntruc
nţeleciune,cncacestccazcnucarcicdeoseitcdeclucruricşicnicicecacesteac
nuclearcicnumitclucruri,cnidceclcnucarcicine estitccacu ntulcşic
188.0 mînă a lui Dumnezeu care n-ar fi făcut exclusiv prin ea însăşi cele făcute, n -ar fi mîna
unui Subiect desăvîrşit. Ea ar avea o nevoie oarecare de altceva pentru a face ceva.

nţec

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
1în greceşte creaturile se numesc «din cele ce laudă», iar Cuvîntul, «Cel lăudat». Laudele absolute
(imnele) nu se pot adresa decît lui Dumnezeu. Ele se aduc Celui ce a făcut şi face toate exclusiv din
puterea Lui. Dumnezeu nu poate închina imne făpturilor Sale, nici ele însele nu-şi pot adresa imne
reciproc, căci nu are nici una ceea ce are exclu siv de la alta. în imne făptu rile exprimă totala lor
dependenţă şi recunoştinţă faţă de Făcătorul şi Susţinătorul lor. Lucrurile neînsufleţite
preamăresc pe Dumnezeu prin însăşi existenţa lor, dînd mărturie făpturilor conştiente despre
puterea şi înţelepciunea Făcătorului lor şi îndemnîndu-le pe acelea, prin aceasta, la preamărirea
Lui conştientă. Căci preamărire conştientă nu pot aduce decît acestea. Dar fără mărturia celor
neînsufleţite n-ar avea un temei atît de puternic pentru preamărirea lor conştientă. în
preamărirea conştientă a acestora se arată caracterul lor de subiecte, dar în acelaşi timp se arată
că acest caracter le vine de la Dumnezeu, fiind prin ele însele obiecte, pentru faptul că sînt create
de El. Sînt făcute ca subiecte ca să-şi dea seama de faptul că sînt obiecte ale actului creator şi
susţinător al lui Dumnezeu, neavînd nimic de la ele. Chiar faptul că pot lăuda pe Dumnezeu e de la
El. Dar totuşi sînt lăudate şi ele de Dumnezeu pentru lauda ce o aduc lui Dumnezeu, căci ar putea
şi să nu-L preamărească pe Dumnezeu. De aci urmează că adevărata lor conştiinţă de sine se arată
în preumărirea lui Dumnezeu, deci şi adevărnta lor sensibilitate de subiecte.
 
l,c


 c .c
c

leciuneac roriec ac luic umnezeuc şic nuc lucru.c

ceastăc deoseirec ac
ăcutocşica elcscriindce reilor:căcic iucestecu ntulcluicumnezeuc
şic lucrătorc şic străatec năc lac desărţireac suletuluic şic ac duhului,c ac
ncheieturilorc şic mădularelorc şic destoinicc estec săc judecec simţirilec şic
gndurilecinimiic şicnucesteczidirecnearătatăcnainteacui,ccictoatecsntc
goalecşicdescoeritecochilorcui,căruiaca emcsă cdămcsocoteală»c  r.,c
,11†
.c atăccăceccelecăcutecleacnumitczidirec creatură
,ciarceciulclc
ştieccaciindciulcluicumnezeucsaucaltulcdectccreaturile.c arcadăugind:c
oatec sntc goalec şic descoeritec ochilorc ui,c ăruiac a emc să c dămc
socoteală»,crincaceastacaratăcşiccăclcecaltulcdectctoate.cecaceeaclcec
elc cec judecă,c iarc dintrec celec ăcutec iecarec ec datorc să c deac răsunsc

oyo
.c
arcşicdincatulccăctoatăczidireacsusinăcmreunăccucnoicsrecacsec
elierac dec roiacstricăciuniic om.,c 8,c 1
,csec aratăc căc iulcec altulc
dectc creaturile.căcicdacăcarciccreatură,carcicşiclcunacdintrecceleccec
susinăcşicarecne oiecdec
nulccarecsăcacăcşiceclciucşicsăcelierezec
mreunăccuctoate.carcdacăctoatăczidireacsusinăcduăcelierareacdinc
stricăciuneacroiei†,ciarciulcnucecdintrecceleccecsusină,cnicicdintreccelec
cec auc ne oiec dec elierare,c cic lc nsuşic estec elc cec reacec nc iic şic
eliereazăctoatecccăcic suneciudeilor:c arcroulcnucrămnecnccasăcnc
eac,c darc iulc rămnecnc eac,c decicdacăc iuic ăc ac acec lieri,c eţic ic
lieric cuc ade ărat»c oan,c 8,c † †6
c c sec do edeştec şic dinc aceastac maic
limedec cacluminac căc u ntulluic umnezeuc nuc e creatură,c cic e iulc
ade ăratcşicroriucrincirecalcatălui.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
2cNumai Cel ce a făcut toate prin Sine, nesilit şi neajutat de altceva, poate judeca toate şi nu poate
fi judecat de nimeni. Căci judecătorul care nu poate dispune de toate, ci de care poate dispune un
altul superior, e fără putere, fără autoritate ultimă. Nici una din diversele forţe dintr -un sistem
panteist nu poate judeca pe celelalte, nici una pe alta, pentru că nic i una nu are puterea să aplice
sentinţa ei exclusivă şi nici conştiinţa eternă pentru a menţine sentinţa dată. Judecata ultimă
asupra tuturor şi eternitatea judecăţii şi puterea de a aplica sentinţa dată pentru veci e proprie
numai lui Dumnezeu, Creatorul liber şi necondiţionat al tuturor. în textul din Evr. 4, 12: «vom da
socoteală» se exprimă prin: «către Care ne este cuvîntul». Cuvîntul ne e dat pentru a ne ţine legaţi
de Cuvîntul dumnezeiesc, de sursa cuvintelor. Iar legătura cu El o trăim mai ales în r ăspunsul ce
ştim că trebuie să-l dăm pentru faptele noastre. Cuvîntul nostru e cuvînt răspunzător, impus de
Cuvîntul poruncitor. în acest cuvînt de răspuns trăim puterea Cuvîntului dumnezeiesc asupra
noastră. Nu putem scăpa din această legătură cu El. Aceasta e şi cea mai existen ţială legătură a
noastră cu El. Mai ales Cuvîntului dumnezeiesc nu -I putem refuza răspunsul de justificare, dată
fiind simţirea că El le vede toate ale noastre. Prin cuvîntul răspuns arătăm că trebuie să lucrăm
conform cu Cuvîntul sau cu Raţiunea noastră model şi pentru orice abatere vom da socoteală.
Trebuinţa justificării în faţa Lui e ea însăşi o manifestare a conştiinţei că de norma dată de El, dar
şi de încadrarea noastră în ea, depinde veşnica noastră existenţă fericită. Ea n i-L arată ca Stăpînul
nostru absolut, Care ne-a creat numai prin El, spre o armonie a tuturor cu El şi în El.
†cStricăciunea, descompunerea o simţim ca o neputinţă de a rezista nimicului, care ne duce spre
moarte fără voia noastră. E o robie a neputinţei d e care nu ne poate scăpa decît Cel ce este
existenţa din care nu poate roade nimicul. Numai Cel atotputernic şi atol -existent ne poate scăpa
de această robie a neputinţei. Alterarea e dezordinea contrară armoniei raţiunilor în Raţiunea
supremă egală cu existenţa fără ştirbiri. Numai armonia cu toate poate ţine pe fiecare în Raţiunea
cuprinzătoare a tuturor.
 
l,c


 c .c
c

eci,cdeşicamcdatcuţinecexlicări,cdesreccu intele:comnulcac

ziditcecinecnceutccăilor»c ilde,c8,22), socotescccăcsntcdestulecsrecac
lecolosiccelorcmaiccuminţiccactemeicentrucsurareacerezieicariene.c
arc entruc căc ereticii,c citindc şic ersetulc următorc nc carecsac scris:c
naintecdec eacc ac ntemeiatcecine»c ilde,c 8,c †
,c cugetăc râuc şic
desrec el,c airmndc căc şic aceastac sac susc cuc ri irec lac dumnezeireac
u ntuluic şic nuc lac enireac uic nc tru,c ec dec treuinţăc cac săc arătămc
rătăcireaclor,cexlicândcşicacestc erset.c
## c
acscriscdeci:cumnezeucacntemeiatcămntulcntrucnţeleciune»c
s.c17,c19
.carcdacăcămntulcsacntemeiatcntrucnţeleciune,ccumc
sec acectemeliecelccecunectemelie?ceoarececşicacestclucrucestecsusc
rintroc imagine,c treuiec căutatc nţelesulc lui.c
ceastac sac susc cac săc
cunoaştemccăcatălccreeazăcntrucnţeleciunecşicntemeiazăcămntulc
nca,ccacsăciecneclintitcşicsăcersistecnca.c arcnţeleciuneacnsăşicac
ntemeiatc nc noic cac săc iec nceutc şic temeliec ac noiic noastrec ăturic şic
nnoiri.cecaceeacnacsuscnicicaci:cacăcutcnaintecdec eac,cu ntc
sauciu»,ccacsăcnucaiăcuncnceutcalcacerii.căcicaceastactreuiecsăcsec
cautecnaintecdectoate:cdacăceciu;cşicaceastactreuiecsăcoccercetămcnc
rimulcrndcnccrituri.ciclacaceastacrăsundecşicetruczicnd,cdndcauc
ostc ntreaţicaostolii:cuceşticristos,ciulcluicumnezeucceluic iu»c
atei,c 16,16
.c
ceastac ac ntreatoc nc rimulc rndc şic tatălc erezieic
ariene:c eceştic iulcluic umnezeu»c atei,c ,c 6
.c ăcic ştiac căc acestac
estecade ărulcşicunctulcrindalcalccredinţeicnoastre.cicdacăclcestec
iul,ctiraniacdia oc
luluic ac ajungec lac srşit1"†.c arc dacac ec creaturăc şic unulc dintrec ceic cec
ro incdinc
damccelcnşelatcdecşare,cnuca emcnicicuncinterescdecel.cec
aceeac şic iudeiic sauc nuriatc căc omnulc ac numitc ec inec iulc luic
umnezeucşicziceaccăcumnezeucestecatălcăucroriu.căcicdacăcarcic
ziscdecineccăcecunacdintreccreaturi,ccăcsntcătură»,cnucsarcicnuriat,c
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
4Sfîntul Atanasie socoteşte pe Dumnezeu ca Creator al celor făcute ca activ, iar pe cele făcute,
pasive în raport cu actul creării lor. Dacă Dumnezeu ar fi şi activ şi pasiv in actul aducerii celor
făcute la existenţă, El n-ar mai fi propriu zis Creatorul liber al lor, ci ar face parte din sistemul
general de referinţe involuntare. Dar aceasta ar face inexplicabilă existenţa. Toate ar fi supuse
unor legi, care nu sînt nici ele libere, care sînt şi ele oarbe, pentru că dacă toate se fac fără o
decizie liberă, la ce ar mai fi de folos o cugetare şi o con ştiinţă statornică de sine, de un Logos
personal? Dar Dumnezeu-Cuvîntul, creîndu-ne Se deosebeşte de noi ca temelie a noastră, pe de
altă parte întrupîndu-Se ca să ne întărească în Sine pe veci, Se -pune pe Sine însuşi temelie în noi.
Rămînînd deci activ, Se face totodată pasiv, nemairămînîndu-ne numai o temelie exterioară, ci
făcîndu-Se parte din noi. Nu e pus în stare de pasivitate de altul, ci El însuşi Se face Cel care
trebuie înnoit de Sine însuşi. E o pasivitate acceptată în ipostasul Lui, de El însuşi. Deci e activ în
a Se accepta ca pasiv. în această pasivitate Se manifestă tot ca activ, dar în altă fo rmă. El e înainte
de orice început, dar Se face şi început al celor ce încep prin El o nouă existenţă. Numai pentru că
El e înainte de orice început, Se poate face şi început a toată existenţa deosebită de El, dur în
cadrul Lui nesupus începutului şi sfîrş itului. în El ca început e puterea oricărui început, dar şi a
începutului fără sfîrşit.
 S I ' I N U JI , AT A N AN I K C KI . M A R K

auzindu,c nicic narc ic socotitc acestec cu intec lasemie,c ştiindc căc şic
odinioarăcauc enitcuniic ngericlacărinţiiclor.carciindcăcecnumeacec
inec iu,c şiaucdatc seamac căc aceastac nuc ecoc nsuşirecac creaturii,c cicac
dumnezeiriicşicaciriicatălui.c
## c
ecicdiscioliicluic
rie,cchiarcdacăcarcimitacectatălclor,cdia olul,carc
treuicsăcsecinteresezecnticdecaceastacşicnumaicdacăcarcicsus:cac
ntemeiatcu ntcsauciu»,csăccugeteccumccugetă.c arcdacăcnacsuscaşa,c
săc nuşic nchiuiec celec cec nuc snt.c ic nac zis:c naintec dec eacc ac
ntemeiatcecinecu ntcsauciu»,ccicsimlucacntemeiatcecine»,c
cacsăcaratec iarăşi,ccumcamcsus,ccăcnucoczicecaceastacentrucl,ccicnc
ghiciturăcentruc ceicclădiţicecl.c
ceastacştiindocşic
ostolul,cscrie:c
imenic nuc oatec unec altăc temeliec decâtc ceac usă,c carec estec isusc
ristos.carcsăciacseamaciecareccumczideşte»c cor.,c†,111
.cnsăcecdec
treuinţăccactemeliacsăciec aşaccumcsntcşiccelecclăditececea,ccacsăcsec
oatăcşicarmoniza.ceciciindcu ntul,cnccalitatecdecu ntcnucarecec
ceilalţicaşaccumcestecl,csrecacsecarmonizaccucl.căcicec
nulcnăscut.c
arc ăcânduec om,c arec cac ec ceic asemenea,c ec ceic alc cărorc truc lac
mrăcat.cecicsecuneccactemeliecduăcumanitate,ccacşicnoicsăcutemcic
clădiţic ec lc cacietrec reţioasec şic săc nec acemc temluc alcuhuluic cec
locuieştecntrucnoic cor.,c6,c16
.cicrecumc lcestectemelia,ciarcnoic
ietrecreţioasecclăditececl,caşaclcesteciarăşic ia,ciarcnoicmlădiţele,c
19†.c Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ipostasul umanităţii înnoite şi biruitoare a mor -
ţii, ea nu mai poate fi desfăcută de El şi noi avem în Hristos comunicarea uşoară şi directă
cu Dumnezeu, putînd birui ispitele diavolului şi scăpa de moarte prin înviere.

unitecnucduăciinţacdumnezeirii,ccăcicaceastaeccucneutinţă,cclcduăc

umanitate.căcicmlădiţelectreuiecsăciecasemănătoarec iei,caşaccumcnoic
sntemc asemeneac uic duăc tru.c
stel,c ec ereticiic carec cugetauc celec
omeneşti,c sec cu inec săic resingemc cuc ildec omeneştic rinc aceleaşic
cu inte.cecicnacsus:cemeliecacfăcut ecine»,ccacnuccum aca ndc
cacăturăcuncnceutcalcacerii,csăcaiăcaceştiacşicncaceastacuncretextc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
5c Dacă Hristos n-ar fi şi om, n-ar fi temelia noastră ca templu al lui Dumnezeu. Ar exista o
despărţire între noi şi El ca Dumnezeu. Noi ne zidim cu El într -o unitate, pentru că umanitatea
noastră se uneşte cu umanitatea purtată de El. Prin aceasta sîntem încadraţi şi noi în umanitatea
purtată de El. El Se uneşte cu noi ca Fiul Tatălui prin fiinţă cu fii prin har. Are loc o trecere
continuă fără confuzie între El şi noi prin umanitatea Lui. Trebuie să vină în noi altceva decît
putem avea de la noi, dar printr -un mediu care nu ne e străin, care, păstrînd o fire comună cu noi,
e transfigurată de ceea ce e mai presus de noi. Aceasta nu s -a putut săvîrşi dedt articulîndu -se ceea
ce e al nostru în ipostasul, în subiectul Fiului lui Dumnezeu. Articularea aceasta se face ca o ţîţînă
care leagă umanitatea de dumnezeire. Noi, pietre aspre, devenim, prin clădirea pe temelia divino -
umană care este Hristos, pietre preţioase. Aurul păt runde în firea pietrelor care sîntem noi,
aurindu-le. Occidentul creştin, pierzînd înţelegerea mîntuirii ca pătrundere a dumnezeirii în
umanitatea prin Fiul lui Dumnezeu, a pierdut şi înţelegerea veche -creştină a Bisericii. Biserica a
devenit în catolicism o organizaţie juridică a celor ce primesc iertarea în formă juridică pentru că
Hristos a plătit prin jertfa Lui pentru noi. Protestantismul a mers mai departe refuzînd Biserica si
subordonarea sub o astfel de organizaţie juridică.
 S I ' I N U JI , AT A N AN I K C KI . M A R K

neruşinatcalcnecredinţei;cci:cac pus temelie».c arcceeaccecec temeliecec

usăctemeliecentrucietrelecaşezatececea.carcaceastacnucsec acecnc
modc simlu,c cic cndc sec mutăc iatrac dinc muntec şic sec aşazăc nc snulc
ămntului6.căcicctctimciatracestecncmunte,cncăcnucsacusctemelie.c
arccndc oc cerec treuinţac şic ec mutatăc şicaşezatăcnc snulcămntului,c
atuncicdacăcarcuteaciatrac ori,carcsune:c
cumcmacusctemelie»ccelc
cecmac mutatcdincmunte.cecicomnulcnucacluatcnceutcalcexistenţeic
cndcsacusctemeliec căcicu ntulceracşicnaintecdecaceasta
.ciccndcac
mrăcatc truulc nostru,c ec carec lac luat,c tăindu1c dinc ăria,c atuncic
zice:cacuscecinectemelie»,cceeaccecestecegalccucaczice:ciindcuc
u ntul,cac mrăcatcnctrucămntesc».căcicaşacsecunectemeliec
entruc noi,c rimindc alec noastre,c entruc cac noi,c iindc contrueştic şic
articulndunec şic legndunec cuc lc rinc asemănareac truului,c săc
ajungemclacăratulcdesă rşit»c es.,c,c1†
cşicsăcrămnemcnemuritoric
şicnestricăcioşi.c
##c
arccu intele:cnaintecdec eac»cşicnaintecdecacicăcutcămntul»cşic
naintec dec ac sec ic nitc munţii»c ilde,c 8,c †,c 
,c săc nuc tulurec ec
nimeni.căcicoartecinecleaclegatcşicecacesteaccucacntemeiat»cşic
acziditc creat
».căcicşicacesteacsecreerăclaciconomiacceacduăctru.cec
atcharulcaduscnouăcdecntuitorulcsacarătatcdeccurnd,ccumcacsusc

ostolulc it,c ,c11
,cşicnicsacmărtăşitcduăc enireacui.carclcac

ostcregătitcmaicnaintecdecacicostcăcuţicnoi,cmaicinecziscchiarcnaintec
decntemeiereaclumii.ciccauzacestecunăcşicminunată.căcicnuctreuiac
cacumnezeucsăchotărascăcdesrecnoicmaicecurmă,ccacsăcnucaarăccac
necunoscndcnainteccelecri itoareclacnoi.crendunecdecicumnezeulc
tuturorcrincu ntulcroriucşicştiindccelecalecnoastre,cmaicresuscdec
noi,c şic cunoscândc dec maic naintec că,c ăcuţic uni,c ec urmăc omc călcac
oruncac şic omc ic scoşic dinc raic entruc neascultare,c iindc unc şic dec
oameniciuitor,cneacregătitcdecmaicnaintecncu ntulcău,crincarec
neac şic creat,c iconomiac mntuiriic noastre.c
ceastac ca,c chiarc dacă,c
amăgiţicdecşare,c omccădea,csăcnucrămnemcdeiniti cmorţi,ccica ndcnc
u ntulc răscumărareac şic mntuireac maic naintec regătitec nouă,c
n iindciarăşi,csăcrămnemcnemuritori,ccndclct"c aczidic crea
centruc
noicnceutcalccăilorcşicntiulcnăscutcalccreaţiei,c
ăcnduec ntiulc născutc alc raţilorcşic n iindc cac elc dinticdinc morţi.c

ceastac oc n aţăcericitulc aostolc a el,c care,cexlicândc cu intelec dinc

ro ere:c naintec dec eac»c şic naintec dec ac sec acec ămntul»,c sunec
cătrec imotei:c ătimeştec entruc  angheliec duăc utereac luic
umnezeuccarec neacmntuitcecnoicşicneacchematccucchemarecsnta,c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
6Piatra caro se mută din munte şi se uşuzu in scobiturii oimcneuscfi rlo pe pfi mfnl este Fiul lui
Dumnezeu.
  
jc c›jc c

nucduăcatelecnoastre,ccicduăcacachotărârecşicduăcharulccecnicsac

datcncristosc isuscmaicnaintecdectimuric eşnice,cdarcsacarătatcacumc
rinc arătareac ntuitoruluic nostruc isusc ristos,c arec ac suratc
moarteac şic neac luminatc iaţa»c c im.,c ,81
;c iarc cătrec eeseni:c
inecu ântatcestecumnezeucşicatălcomnuluicnostruc isuscristos,c
elccecneacinecu ntatcecnoiccuctoatăcinecu ântareacduho nicească,c
ntruc celec cereştic nc ristosc isus,c recumc neac alesc ec noic ntruc lc
naintec dec ntemeiereac lumii,c cac săc imc noic sinţic şic ărăc rihanăc
nainteacuicnciuire,crânduindunececnoicdecmaicnaintecsrecnierec
rinc isuscristoscntrucl»c es.,c1,c†
.c
## c
umcneacalescnaintecdecacicăcuţicnoi,cdacăcnuceram,crecumcaczisc
el,cmaicnainteccunoscuţi?ciccum,cnaintecdecaciccreaţiccacoameni,cneac
rnduitc dec maic naintec srec niere,c dacăcnuc acostc usc temeliecnsuşic
iulcnaintecdec eci,crimindciconomiacceacentrucnoi?ciccum,crecumc
adaugăc ac zicec
ostolul,c amc ostc aleşi,c iindc dec maicnaintec rânduiţi,c
dacăcnucacostcusctemeliecnsuşicomnulcnaintecdec eac,ccacsăcieclc
rnduitc entruc noi,c srec ac rimic totc cec ac ostc rnduitc cac judecatăc
motri acnoastrăcrinctru,c cacsăcimcaoicniaţicntrucl?7carccumc
amcicluatcacestecăgăduinţecnaintecdec remuric eşnice8cneiindcncă,ccic
iindcăcuţicnc reme,cdacăc
harulc cec ac enitc lac noic nucsec afla aşezatcinc ristos?1""c ec aceeac şiclac
judecată,c cndc iecarec ac luac duăc atelec sale,c lc ac zice:c eniţi,c
inecu ntaţiicărinteluiceu,cdecmoşteniţicmărăţiacceacgătităc ouăc
naintecdecntemeiereaclumii»c atei,c ,c†1
.cumcdeci,csaucnccine,csac
gătit,cnaintecdecacicăcuţicnoi,cdacăcnucncomnulcusctemeliecnaintec
dec eaculcacesta%"",c ca,cclădindunececl,csăcnecmărtăşim,ccacietrec
inecminate,cdec iaţac şicdecharulcdincl?c arcaceastacsacăcut,cduăc
uţinac noastrăc nţelegerec inecredincioasă,c ca,c recumc amc susc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
7c Domnul a fost rînduit dinainte de veacul lumii acesteia ca temelie a înnoirii noastre, avînd să
suporte întîi urmările păcatului nostru, pătimirile nepăcătoase şi moar tea, purtîndu-le ca un om
adevărat, ea trecând şi noi prin ele, reţinîndu -ne de la păcat asemenea Lui, să dobîndim şi noi
înfierea, odată ce El S -a comportat ca un Fiu adevărat al Tatălui şi după ce S -a făcut om. Dacă El a
fost rînduit dinainte de veacul ac esta spre a ne înfia, făcîndu-Se om fără de păcat şi dîndu -ne şi
nouă puterea să ne curăţim de păcate, înseamnă că şi noi am fost cugetaţi spre a fi creaţi prin El,
după chipul Lui, înainte de acest veac şi apoi a fi înfiaţi asemenea Lui, cînd S -a făcut El văzut ca
modelul nostru. Cînd am fost creaţi, am fost creaţi în vederea acestei înfieri. De aceea ne -a creat
Dumnezeu, ca să ne facă să ajungem asemenea Fiului Său, fapt ce începe să se săvîrşească prin
întruparea Lui. Ne-a făcut oameni, ca să Se facă Fiul lui Dumnezeu om, desigur nu pentru
trebuinţa Lui, ci pentru marea cinstire a noastră, pentru arătarea marii Lui iubiri şi în afara Lui.
Desigur, sfîntul Atanasie nu exclude din această mai -înainte-cunoaştere a lui Dumnezeu a ceea ce
va face din noi căderea noastră.
8c «Ilpd xpovtov aiojviov». Sfinţii părinţi fac deosebire între eternitatea lui Dum nezeu (dioiotnc) şi
veacurile (eonii) dinainte de crearea lumii şi cele în care lumea va petrece după viaţa de pe
pămînt. Acestea sînt şi ele un fel de vremi (vr emi eonice, participînd la eternitatea lui Dumnezeu),
pentru că în ele se gîndeşte Dumnezeu la lumea temporală pe care o va crea şi în ele va petrece
lumea după eonul ei pur temporal, în care ne uflăm acum. Se face o distincţie între cele ale
interiorităţii divine şi preocuparea Lui de cele create.
198.c Noi nu eram încă, dar era cugetat Fiul lui Dumnezeu în viitoarea Lui întrupare, ca
Hristos, şi, legaţi de El, eram cugetaţi^şi noi.
199.c Noi sîntem acum într-un veac. în viaţa viitoare vom trece printr -un şir de veacuri (eoni),
înaintând la o tot mai înaltă stare de cunoaştere şi fericire. înainte de veacul acesta ni s -a pregătit
viaţa veacurilor viitoare în Hristos.
  
jc c›jc c

nainte,cn iindcdincmoarteacceacdecscurtctim,csăcutemc ieţuic eşnic,c

ceeaccecnarcuteacdondicoameniicalaţicecămnt,cdacăcnucnicsarcic
regătitc nouăc dec maic naintec nc ristosc nădejdeac ieţiic şic mntuirii9.c
ecic nc modc cu enit,c enindc u ntulc nc truulc nostruc şic zidinduec
crendue
cnclcnceutcalccăilorcnclucrurilecui,csecuneccacocastelc
dectemelie.căcicaşacacostc oiacatăluicntrucl,crecumcsaczis,cnaintec
dec eaccşicnaintecdecacsecacecămntulcşicnaintecdecacsecnigecmunţiic
şicnaintecdecacţşniciz oarele.c
ceasta,centrucca,cşic cndcămntulcşic
munţiicşicormeleccecsecaratăc orctrece,clacsârşitulc eaculuicdecaţă,csăc
nuc nec n echimc şic noi,c cic săc utemc ieţuic şic duăc acestea,c a ndc nc
u ntulcnsuşicregătităcnouă,cnaintecdecacestea,crinchotărire,c iaţac
şicinecu ntareacduho nicească1.c
şac omcuteacsăca emcnucoc iaţăc
trecătoare,ccicsăcrămnemcduăcacesteac ieţuitoricncristos,centruccăc
şic naintec dec acesteac iaţac noastrăc ac ostc ntemeiatăc şic regătităc nc
ristosc isus.c

## c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
9c Numai dacă ni s-a hotărît şi pregătit în Hristos de mai ânainte viaţa viitoare în El, putem fi atraşi
spre ea. Căci nu poate înainta de sine viaţa pămîntească spre acea stare. Deci am fost creaţi ca
oameni şi am fost rânduiţi spre înfiere, pentru că există Fiul dinainte de veci, după chipul Căruia
să fim creaţi şi apoi, după căderea prevăzută, restabiliţi. Dacă n -ar fi fost Fiul dinainte de veci nu
s-ar fi hotărît crearea şi înfierea noastră. Un fundament impersonal al existenţei n-ar fi putut
cugeta la crearea unor fiinţe după chipul Fiului Său, pentru a le iubi în El şi pentru ca ele să
iubească cu iubirea Lui pe Dumnezeu şi pe semeni.
10c Dacă ni s-a pregătit viaţa ân Fiul ânainte de veacul existenţei lumii a cesteia, vom putea să şi
durăm uniţi cu El, Cel netrecător, şi după trecerea modului de existenţă al lumii veacului acestuia.
Cei rânduiţi să dureze în veacurile viitoare au trebuit să fie rînduiţi la aceasta într -un veac
anterior celui prezent. Aceasta nu se opune învierii cu trupurile, pe care sfîntul Atanasie o afirmă
cu putere, dar e o taină în ce legătură vor fi trupurile noastre, copleşite de Duhul, cu ceea ce
rămîne din formele trecătoare ale lumii de acum. Poate toate vor fi copleşite de Duhul şi vi aţa lor
nemonotonă va fi întreţinută de Duhul Sfînt în comunicare cu duhul din oameni, şi nu de procesele
schimbătoare. Vom duce cu noi, pe de altă parte, tot ce am cîştigat ca înţelegere a raţiunilor divine
din viaţa solidară cu formele lumii. Pentru sfîntul Atanasie nu se pune întrebarea dacă Fiul lui
Dumnezeu S-ar fi întrupat în caz că omenirea n -ar fi căzut. Căci aceasta ar însemna să negăm lui
Dumnezeu preşliinţa că vom cădea, deci că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa pentru că vom cădea
în păcat.
 S H N I ' I U . AT AN AN I K C K I . M A K K

Căci nu se putea întemeia viaţa noastră în altul decît în Domnul, exis tent
dinainte de veacuri, prin Care s-au făcut şi veacurile, ca, fiind în El, să
putem şi noi moşteni viaţa veşnică. Căci Dumnezeu e bun. Iar fiind pururea
bun, a voit aceasta, cunoscînd că firea noastră slabă are nevoie de ajutorul şi
mîntuirea de la El 11. Şi precum un arhitect înţelept, hotărînd să clădească o
casă, voieşte totodată ca, dacă aceasta s-ar strica după facerea ei, să o
înnoiască iarăşi, iar voind aceasta îl şi pregăteşte de mai înainte pe lucrător
şi-i dă cele trebuitoare spre înnoire, şi aşa pregătirea de mai înainte a
înnoirii se face înaintea zidirii casei, la fel se pune în Hristos temelia
mîntuirii şi înnoirii noastre înainte de a fi noi, ca să putem să fim şi rezidiţi
în El. Sfatul şi hotărirea s-au pregătit înainte de veac. Dar lucrul s-a făcut
cînd a cerut trebuinţa şi a venit Mîntuitorul. De aceea Domnul va fi înainte
de noi toţi în ceruri, luîndu-ne şi pe noi în viaţa veşnică12.
Au ajuns acestea spre dovedirea că Cuvîntul lui Dumnezeu nu este
creatură, dar şi spre dovedirea că spusa amintită are un înţeles drept. Dar
fiindcă spusa aceasta s-a dovedit avînd un înţeles drept, urmează să arătăm
şi care este acest înţeles. Poate că aceste multe dovezi îi vor ruşina pe cei
fără de minte. Dar e de trebuinţă iarăşi de cele spuse înainte. Căci ceea ce
avem de spus se referă la aceeaşi ghicitură şi la aceeaşi înţelepciune. N-a
spus Cuvîntul că El este creatură prin fire, ci în această ghicitură a spus:
«Domnul M-a zidit (creat) pe Mine» (Pilde, 8, 22). E vădit că în aceasta se
cuprinde un înţeles, dar nu descoperit, ci ascuns. Pe acesta îl putem afla şi
noi, dacă înlăturăm acoperămîntul ghiciturii. Căci cine, auzind înţelepciu-
nea Făcătorului, nu caută îndată înţelesul, gîndindu-se cum poate să Se
creeze Cel care creează? Cine, auzind pe Fiul unul născut al lui Dumnezeu
zicînd că Se creează pe Sine început al căilor (ibid.), nu cercetează înţelesul,
mirîndu-se cum poate Fiul unul născut să Se facă început al multor altora?
Căci spune proverbul: «înţeleptul va înţelege pilda şi cuvîntul întunecos şi
cuvintele înţelepţilor şi ghiciturile» (Pilde, 1,c 6
.c

LXXVIII
înţelepciunea de Sine 1†
şi una născută a lui Dumnezeu e creatoarea şi
făcătoarea tuturor. Căci «toate, zice, întru înţelepciune le-ai făcut»
s.c1†,c
;csic
mlutusacămntulcdeczidireaca»c iid.
.curccacnuc
numaic sac existe,c cic cuc săc existec ine,c ac ine oitc umnezeuc săc ec
ogoarecnţeleciuneacaclaccreaturi,ccacsăcaşezecocntiârirecoarecarec

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
11cEste de remarcat această întemeiere nu numai a creării omului şi lumii, ci şi a veş niciei lor, pe
bunătatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu le-a creat din bunătate, bunătatea aceasta divină,
veşnică, nu poate să le lase să piară după o vreme. Bunătatea aceasta î l indeamnă să le conserve
veşnic, cu atît mai mult cu dt vede că creaţia e slabă prin ea însăşi ca una ce e adusă la existenţă
din nimic. Ţi-e mai milă de cineva dnd e lîngă tine şi -i vezi slăbiciunea dedt dnd nu-1 vezi existînd.
12cA fost înainte de existe nţa noastră în acest veac. ca temelie pentru noi. După ce am fost creaţi şi
am căzut şi El a realizat întruparea cugetată dinainte de acest veac, va fi în starea aceasta de om
înnoit în veci, urmînd să ne ridice şi pe noi la ea în unire cu El.
1†c«înţelepciunea de Sine» Se numeşte pentru că nu-Şi are izvorul în altă înţelepciune, superioară.
Dar «înţelepciunea de Sine» este personală. Căci nu există înţelep ciune capabilă să aleagă între
hotărîri diferite, care nu e personală. Unde se face totul fără
alegere, e natură, iar în natură sînt procese involuntare,nu înţelepciune. «înţelepciunea de Sine» e
Persoana supremă, Care nu devine înţeleaptă învăţînd de la altă persoană.
 S H N I ' I U . AT AN AN I K C K I . M A K K

IUIIOV u â
c şicocecetecachiuluicăucnctoate,cnccomuncşicnciecare,c

entruc cac celec ăcutec săc sec aratec nţeletec şic lucruric rednicec dec
umnezeu" .căcicrecumccu ntulcnostrucecchiulcu ntuluiccarecec
iulc luic umnezeu,c aşac nţeleciuneac creatăc nc noic estec chiulc

celuiaşic u nt,c arec ec nţeleciuneac ui.c

stelc nţeleciuneac
noastrăc a ndc caacitateac dec ac cunoaştec şic dec ac cugeta,c nec acec
mlinitoric aic nţeleciuniic creatoarec şic rinc ac utemc cunoaştec ec
atălci1.căciccelccarecare,czice,ceciulcarecşicecatăl»c c oan,c,c†
;c
şi:celccecăcrimeştececinecrimeştececelccecactrimiscecine»c
atei,c1,c
.c
iindc creatăc decic nc noic şic nc lucruric oc astelc dec ntiărirec ac
nţeleciunii,cncmodccu enitcade ăratacşiccreatoareacnţeleciunecreiac
ncineccelecalecntiăririici.cecaceeaczice:comnulcacziditc creat
c
ecinecnclucrurilecui».căciccelecceclecsunecnţeleciuneacncnoi,clec
sunecomc

205.c Avem aci încă un sens al învăţăturii că toate s-au făcut prin Cuvîntul (prin Logo-
sul) lui Dumnezeu. El Şi-a imprimat chipul în ele. De aceea au în ele o raţionalitate sau o
cuvîntare plasticizată şi de aceea este în tre ele o armonie. Ele constituie o unitate în varie-
tate, fiind legate în mod raţional. Această unitate în varietate este în Cuvîntul lui Dumne -
zeu o unitate nediferenţiată. Deci «prin Fiul» nu înseamnă că Fiul lucrează numai ca
unealtă la crearea lumii, ci că-Şi imprimă, creînd, chipul Său activ în ea, ca al unui Dumne -
zeu înţelept şi împreună lucrător. Propriu-zis în aceasta stă creaţia-.în crearea unui chip al
Cuvîntului deosebit în subzistenţă de El.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
14cîn alt mod, dar în solidaritate cu raţionalitatea (posibilă de a fi descifrată în cuv inte) din
făpturile inconştiente este întipărit chipul Fiului lui Dumnezeu, ca înţelep ciune şi Cuvînt, în
făpturile conştiente. Omul, chip al Cuvîntului, este o fiinţă cuvîntâtoare, legată de Dumnezeu prin
răspundere, şi de lucruri prin putinţa de-a exprima raţionalitatea lor în cuvinte şi de a o folosi
spre binele de obşte. Dar folosirea cuvintelor implică înţe lepciunea ca cunoaştere şi cugetare.
Astfel există o anumită identitate între cuvînt şi înţe lepciune, în om sînt întipărite amîndouă, în
identitatea lor de conţinut şi în deosebirea lor de formă. Dar ele îl fac pe om prin fire şi chip al
Fiului lui Dumnezeu, îndemnîndu-1 la iubire de fii faţă de Tatăl şi de fraţi faţă de oameni, ca fraţi
ai lui Hristos. Unde nu mai funcţionează corect cuvîntul şi înţelepciunea, se slăbeşte relaţia
omului cu Dumnezeu ca Tată şi cu oamenii ca fraţi. Folosind bine cuvîntul şi raţiunea ca
înţelepciune sporim în unitatea noastră în Cuvîntul şi înţelepciunea lui Dumnezeu, ca Fiu al Lui şi
Frate unificator al nostru şi p rin El, în cunoaşterea Tatălui şi în afecţiunea faţă de El, ca supremă
sursă a cuvîntului însufleţit de răspundere şi voinţă de comunicare şi a înţelepciunii, cart." voieşte
să menţină toate în unitatea armoniei în Sine. Cuvîntul şi înţelepciunea noastră l e simţim
dependente, provenite de sus şi cu menirea de a ne înălţa şi prin aceasta de a ne uni cu Cel prin
Care ne vin, şi prin El cu ultima obîrşie a lor. Prin cuvîntul şi înţelepciunea noastră, aplicate
lumii, nu Dumnezeu cîştigă, ci noi. Cuvîntul şi înţ elepciunea sînt imprimate atît «în comun», cît şi
«în fiecare» din oameni, în sensul că nici omul numai singur nu le poale folosi, nici numai
omenirea în comun, ci omul în solidaritate cu ceilalţi, in comun şi perso nal. Dacă nu şi-ar aduce
fiecare aportul, omenirea nu ar progresa. Unul progreseuza prin toţi şi toţi prin fiecare. Progresul
trebuie să se imprime în fiecare, ca fiecare să contribuie la îmbogăţirea comuna. De aceea fiecare
ins trebuie sa rarniiui în veci îmbogăţind pe toţi şi toţi sa îmbogăţea scă pe fiecare. Iar aceasta
îmbogăţire se face din Chipul raţional, unitar si
complet, imprimat în lumea văzută. Aceasta rămîne în veci, chiar dacă formele văzute sînt
trecătoare.
,420 
cc c› j c  c

nulcnsuşiccacalecale;cşicnuceccreatclcodatăccececreator,cdarcentruc
chiulccreatcalcăucnclucruri,csunecacesteaccacdesrecine1 .cicrecumc
sune:celccec ăcrimeştecec oi,cecinecăcrimeşte»c atei,c1,c

16(c aşa,c deşic nuc estec rintrec ceic creaţi,c totuşi,c deoarecec chiulc şic
ntiărireac uic sec creeazăc nc lucruri,c sunec cac şic cndc arcic lcnsuşic
acestea:c omnulcaccreatcecinecnceutcalccăilorcuicnclucrurilec
ui»c ilde,c8,c
.c
şacsacăcutcntiărireacnţeleciuniicnclucruri,cca,c
recumcamcsuscnainte,clumeacsăccunoascăcnceacecu ntulccreatorc
alceicşicrincl,cecatăl.c
ceastacestecceeaccecacsuscşica el:ciindcăc
ceeaccececcunoscutcluicumnezeucarătatcestecncei.căcicumnezeucleac
arătat.centruccăccelec ne ăzutecalecuicdeclaczidireaclumiicdincăturic
iindc cunoscutec sec ăd»c om.,c 1,c 19
17.c ecic u ntulc nuc estec
creaturăc rinc iinţă,c şic ceeac cec sac susc nc ildec sec reerăc lac
nţeleciuneaccarecestecşicecgrăieştecncnoi.c
## #c
arc dacăc eic nuc credc nc acestea,c săc nec sunăc dacăc estec reoc
nţeleciunec nc creaturi,c sauc nuc este?c ec nuc este,c dec cec ic n inuiescc
aostolii,c zicnd:c ec remec cec ntruc nţeleciuneac luic umnezeu,c
lumeac nac cunoscutc rinc nţeleciunec ec umnezeu»c c or.,c 1,c 1
?c
au,cdacăcnucestecnţeleciune,ccumcsecalăcnccriturăcocmulţimecdec
nţeleţi?c nţ.c ol.,c 6,
.c auc cumc sec zice:c nţeletulc temndusec sec
aatecdeclacrău»c ilde,c1,c16
?cau:cucnţeleciunecseczideşteccasă»c
ilde,c,c
.c arccclesiastulczice:cnţeleciuneacomuluic acluminaccasac
lui»c cl.c8,c1
.cicmustrăcec ceicndrăzneţi,czicnd:căcnuczici:ccecsac
ntâmlat,ccăczilelecdecmaicnainteceraucmaicuneccacacestea?căcicnaic
ntreatccucnţeleciunecdesrecaceasta»c cl.,c7,c11
.c
arcdecente,crecumczicecaiciulcluicirah:cè<A ărsatocumnezeucec
eacestectoateclucrurilecuiccuctotctruul"",cduăcdarulcuicsicachărăzitoc
celorcceciuesccecl»c nţ.cir.,c1,c1
.c arcaceastăcre ărsarecnucecdinc
iinţacnţeleciuniicdecsinecşicuneiacnăscute,ccicdincceacntiărităccacchic
nc lume.c ecic cec arc ic dec necrezutc cndc sunec nsăşic nţeleciuneac
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
15c Cele ce spune înţelepciunea noastră creată le spune Fiul lui Dumnezeu însuşi, Cuvîntul şi
înţelepciunea lui Dumnezeu, odată ce înţelepciunea noastră e chipul Lui, înti părit şi susţinut în
noi de El. Cuvîntul meu nu e numai al meu, ci şi al Lui, sau mai mult al Lui. Iar când El Se face om,
creînd umanitatea asumată de El, ca un chip al Lui, se poate spune că, creînd această umanitate,
Se creează pe Sine. Chipul şi Prototipul (modelul) sînt strâns legate nu numai în calitate de chip şi
model, ci şi pentru că modelul creează chipul. De aceea poate spune şi că creează şi că Se creea ză.
Fiul lui Dumnezeu e prezent în mine, dar nu Se confundă cu mine în sens panteist. Sînt legat
dialectic de El. E în mine cum e un interlocutor al meu în mine, ba cu mult mai mult.
16c E foarte interesantă această interpretare a locului. Fiecare om are în chipul Logosului, sau al
Fiului lui Dumnezeu pe care-1 poartă, pe Logosul sau pe Fiul lui Dumnezeu însuşi în sine,
nedespărţit de sine. în aceasta se implică persistenţa veşnică a fiecărui om, întrucât poartă în sine
şi legat cu sine pe Logosul sau pe Fiul lui Dumnezeu Cel etern într -o formă în care îi e dat lui să -L
poarte. Fiecare e legat dialogic, prin răspunderea simţită faţă de Tatăl, cu Cuvîntul şi Fiul lui
Dumnezeu cel întrupat, cu Care îşi trăieşte împreună această răspundere, Fiul asumînd această
răspundere de bună voie pentru noi prin întru pare, iar noi avînd-o obligator pentru noi înşine
prin creare.
17c De aceea avem datoria să cunoaştem creaţia, căci prin aceasta ne îmbogăţim în cunoaşterea lui
Dumnezeu şi a noastră. Prin cunoaşterea lumii actua lizăm chipul Cuvîntului şi al înţelepciunii
Tatălui în noi.
,420 
cc c› j c  c

creatoarec şicade ărată,c ac căreicntiărirec estecnţeleciuneac şic ştiinţac

re ărsatăc nc lume,c zicndc desrec ea,c recumc amc susc maic nainte:c
omnulc ac creatc ecinecnclucrurilecui»?c ăcicnţeleciuneac dinc
lumecnuceccreatoare,ccic eacecceaccreatăcnclucruri"crinccareccerurilec
o estesccsla acluicumnezeu,ciarcacereacminilorcuicoc esteştectăria»c
s.c 18,c 
.c arc oamenii,c dacăc oc oartăc nc ei,c cunoscc ade ăratac
nţeleciunec ac luic umnezeuc şic orc cunoaştec căc auc ostc ăcuţic cuc
ade ăratc duăc chiulc luic umnezeu.c ăc luămc oc ildă:c iulc unuic
mărat,ccndcarc oictatălcsăucsăczideascăcoccetate,carcacecsăcsecnscriec
nciecareccasăcnumelecsău,c oindcsăcsecasigureccăcsec orccunoaşteccaselec
cac alec luic rinc nscriereac numeluic săuc nc iecare,c utndusec ţinec nc
amintirecrincnumeccăcelecsntcalecluicşicalectatălui.c
stel,cdacăcarc ic
ntreatc lac srşitc desrec cetate,c dec cec ac ăcutc aceasta,c arc sune:c sac
ăcutc entruc siguranţă;c dec aceeac duăc oiac tatăluic mic sac imrimatc
chiulcnciecareccasă,czidindusecnumelecmeucncea.c arczicndcaceastac
nucaratăccăc sacziditciinţacluicnccasă,ccicntiărireacluicrincnume.cnc
acelaşicel,cduăcasemănareacildei,crăsundecnţeleciuneacade ăratăc
celorccecsecminuneazăcdecnţeleciuneacdinccreaturi:comnulcaccreatc
ec inec nc lucruri».c ăcic ntiărireac eac estec nc ele,c iarc uc amc
ogortcmreunăccuccreaţiuneacşiclacea18.c
###c
uctreuieciarăşicsăcnecmirăm,cdacăciulc oreştecdecntiărireacac
ncnoi,ccacdesrecinecnsuşi,ccndc nuc omcostenicreetndcaceasta
cic
210.c «A vărsat cu tot trupul», adică împreună cu tot omul. Căci prin om se revarsă, dar se şi
descoperă înţelepciunea Lui în lume.
211.c Prin înţelepciunea creată în lucruri se poate înţelege fie Fiul lui Dumnezeu ca om,
introdus între făpturi, fie înţelepciunea pe care şi-o însuşesc oamenii de la El, sau chipul
înţelepciunii lui Dumnezeu.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
18c Fiul lui Dumnezeu Se coboară ca Cuvînt şi înţelepciune la făpturi, ca să le urce treptat în Sine.
Pe scara pe care El coboară, ne şi urcă. Raţionalitatea are ascunse în ea trepte coborîtoare şi
suitoare. Şi capacitatea cuvîntului de exprimare a sensurilor', de ase menea. Mama se poate coborî
la treapta raţională a copilului, care, oricît de coborîtă, tot raţionahtate este. Dar apoi urcă cu el
pe alte şi alte trepte. Se descoperă astfel trepte ne bănuite ale raţiunii. în Cuvîntul lui Dumnezeu
sînt date virtual treptele raţiunii la măsura cea mai de jos a omului, dar şi trepte la care nu va
ajunge omul în veci. Chiar în ruţionalitatea proceselor materiale sînt trepte, şi raţiunea umană
poate urca la înţelegerea unor trepte tot mai înalte, tot mai nuanţate ale lor. Aceasta înseamnă că
Dumnezeu Cuvîntul S-a coborît la nivelul omului şi în organizarea raţională a organismelor şi
proceselor naturii. De aceea şi în coborîrea la formarea trupului propriu, Cuvinlul lui Dumnezeu
actualizează potenţi' aflate in Sine ca Raţiune suprema. Deci ele au corespondenţa lor în Raţiunea
necreata eterna. Astfel ʄ‡chipul de rob - al Fiului lui Dumnezeu nu e contrar chipului lui
Dumnezeu, in Cure Se alia din veci (Kilip., 2, 5).
im 
».c


 c .c
c

sunecluicaul,ccarecrigoneacisericacnccarecsecntiărisecchiulcui:c

aule,centruc cec ăc rigoneşti?»c ate,c9,c
.c recumc nuc sarc mirac
cine a,c dacăc ntiărireac nţeleciuniic alătoarec nc lucruric arc zice:c 
omnulc ac ziditc creat
c ec inec nc lucruri»,c lac elc dacăc nsăşic
nţeleciuneac ceacade ăratăcşiccreatoare,csaucu ntulcunulcnăscutcalc
luic umnezeuc arc sunec desrec celec alec chiuluic ăuc cac desrec inec
nsuşi:comnulcacziditc creat
cecinecnclucruri»,cnimeni,cuitndcdec
ceaccreatăcnclumecşicnclucruri,cnarctreuicsăccreadăccăcacsuscdesrec
iinţac nţeleciuniic dec sinec căc sac creat»,c cac nuc cum a,c amestecândc
inulccucaac saia,c1,c
,csăcaarăccactrădndcade ărul.căcicaceastac
estec creatoarec şic ăcătoare.c arc ntiărireac eic sec creeazăc nc lucruri,c
recumc şic duăc chiul»c hiului.c arc nceutc alc căilor»c oc numeşte,c
iindcăc acestc elc dec nţeleciune,c sec acec nceutc şic introducerec ac
cunoştinţeicdecumnezeu.căcicornindcdeclaca,ccacecoccale,cşicăşindc
ec ac ntruc ricac luic umnezeu,c cumc ac susc olomonc căc nceutulc
nţeleciuniic ec ricac decumnezeu»c ilde,c 1,c 7
,c aoic urcândc maic susc
rinc cugetarec şic nţelegndc nţeleciuneac creatoarec dinc creaţie,c ac
cunoaştecrincacşicecatălci,ccumcacsuscomnulcnsuşi:celccecăc
edececinec edececatăl»c oan,c1,c9
19;cşiccumcscriec oan:c elccec
mărturiseştec ec iulc arec şic ec atăl»c c oan,c ,c †
.c arc cu ntul:c
naintec dec eacc ac ntemeiatc ec ine»,c lac susc iindcăc lucrurilec
rămnc neclintitec şic urureac ncchiulceic .c
oiccac nuc cum ac cine a,c
auzindcdesrecnţeleciuneacastelccreatăc zidită
cnclucruri,csăccreadăc
căc iulc luic umnezeu,c arec ec ade ăratac nţeleciune,c ec creatură,c ac
adăugatc nc modc necesar:c naintec dec ac ic munţii»c şic naintec dec ac ic
ămntul»cşicnaintecdecae»cşicnaintecdectoţicmunţii»,cacnăscutcec
ine»c ilde,c8,c,c 6
.c
ceasta,centruccacsunndcnaintecdectoatăc
zidirea»c căcictoatăczidireacacarătatocncacestea
csăcarateccăclcnucac
creatcduăciinţăcmreunăccuclucrurile.căcicdacăcaccreatcnclucruri»c
darcnaintecdeclucruri»,cec ăditccăcexistăcşicnaintecdecaceciccreat.cecic
nuc ec creaturăc rinc irec şic iinţă,c ci,crecumclcnsuşic ac adăugat,c estec
născut.c arccarecec deoseireacşiccumcsecdistingeccreaturacduăcirecdec
elcnăscut,csacarătatcnccelecdinainte.c
### c
arciindcăcadaugă,czicând:cndcregăteaccerul,ceramcmreunăccuc
l»c ilde,c8,c7
,ctreuiecsăcştimccăcnucsunecacesteacnumaicentruccăc
nuc regăteac atălc cerulc sauc noriic dec susc rinc a.c ăcic nuc ec nicic oc
ndoialăccăc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
19cînţelepciunea creată e legată de cea necreată, căci nu se poate explica provenind din ea însăşi.
Iar ridicîndu-se omul la conştiinţa despre ea vede prin ea pe Tatăl ei. Căci înţelepciunea care stă
în legătură cu înţelepciunea noastră porneşte dint r-un Sîn ultim, din care străluceşte.
20cLucrurile nu pot ieşi din tiparul înţelepciunii dumnezeieşti imprimat în ele; dacă ar ieşi, ar
intra în haos; iar cînd nu sînt ţinute în armonie, apare dezordinea.
im 
».c


 c .c
c

toatecsauccreatcntrucnţeleciunecşicărăcdecacnimiccnucsacăcut.cic
ceeaccecsecsunecestecaceasta:coatecsaucăcutcncinecşicrincine»".c
arciindcne oiecsăcseccreezecnţeleciuneacnclucruri,cduăciinţăceramc
cuc atăl,c iarc rinc coorreac lac celec ăcutec eramc ceac carec armonizamc
ntiărireac chiul
c eac cuc lucrurile,c nctc ntregc cosmosulc sec alac nc
acordccucsineccacunccor,cnemotri indusec reocartecalteia.cecaceeac
toţiccţicsecaccri itoricaiccreaturilorcrintrocdreatăcnţelegere,cduăc
nţeleciuneacdatăclor%6,cotcsunecşicei:cncrnduialăcacrămnctoate»c
s.c118,c91
.c arc ceiccecnaucgrijăcdecaceastac orcauzi:c icndccăcsntc
nţeleţi,csaucrostit»c om.,c1,c
.centruccăcceeaccecesteccunoscutc
dincumnezeu,cestecarătatcncei.căcicumnezeucleacarătatclor.ciindcăc
celec ne ăzutec alec luic umnezeuc sec ădc dec lac acereac lumii,c iindc
cunoscutecdincături,cadicăc eşnicacuicuterecşicdumnezeire,ccacsăciec
eicărăcaărare,centruccă,ccunoscândcecumnezeu,cnucaucslă itccac
ec umnezeu,c cic sauc nchinatc ăturiic nc loculc ăcătoruluic tuturor,c
arecestecinecu ntatcnc eci.c
min.»c om.,c1,c19,c1,c
.ciceicsec orc
ruşina,c auzind:c ec remec cec ntruc nţeleciuneac luic umnezeuc c nc
nţelesulcnccarecamcsuscnaintecclumeacnaccunoscutcncnţeleciunec
ec umnezeu,c acine oitcumnezeuc săc mntuiascăcec ceic credincioşic
rincneuniacroo ăduirii»c cor.,c1,1
.căcicnacmaic oitcumnezeuc
săc iec cunoscut,,c cac nc remurilec dinainte,c rinc chiulc şic umrac
nţeleciunii,c alatăc nc zidiri,c cic ac ăcutc cac nsăşic nţeleciuneac
ade ăratăcsăciactrucşicsăcecacăcomcşicsăcsuerecmoarteacruciiccacrinc
credinţacncacsăcsecoatăcmntuicdecacumctoţicceicceccred1.c
215.c Toate sini nu numai făcute prin Ea, ci şi în Ea. Căci înţelepciunea nu e numai un model
şi o putere prin care s -au făcut toate, dar Ea le-a rămas exterioară. Ci toate sînt aşe zate în Ea, sau
sînt imprimate de Ea ca mod raţional de a fi şi ca putere care le susţine; sau sînt imprimate de
structurile raţionale din care se explică şi care le susţin. Se hrănesc din Ea ca dintr -un izvor fără
de care nu s-ar putea menţine.
216.c Fiecare om are coborîtâ la el la altă treaptă înţelepciunea necreată ca suport al în -
ţelepciunii create date lui. De aceea fiecare om se află pe altă treaptă în urcuşul prin înţelepciunea
sa spre înţelepciunea dumnezeiască. însă fiecare se foloseşte de înţelepciunea celorlalţi şi t oţi de
înţelepciunea sa în acest urcuş, dacă voieşte. Căci nu numai treptele la care e coborită
înţelepciunea sînt diferite, ci şi aspectele Ei. Dar toate tind spre unificarea lor în înţelepciunea cea
una şi atotcuprinzătoare, dumnezeiască. Toţi pot câştiga de la toţi dacă vor să sporească în
armonie şi să nu se afirme unilateral ca opuşi unii altora.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
21cînţelepciunea creată din lucruri şi din oameni, de şi e legată de înţelepciunea necreată, e totuşi
numai chip şi umbră a Ei. Coborîrea Ei e şi o translaţie la alt plan. Totuşi e prezentă şi ea în chip şi
umbră. Căci nu şi-ar putea imprima chipul sau arunca umbra fără o putere ce iradiază din Ea.
încît sporirea în înţelepciunea creată e şi o ridicare în înţelep ciunea necreată prezentă în oarecare
fel în ea. Insă în Fiul lui Dumnezeu care Se face om e prezent Cuvîntul grăind El însuşi în mod
direct, sau e prezentă înţelepciunea înţelegând Ea însăşi, deşi pr in firea omenească, ca organ
direct. în umbră se vede acum mai clar pre zenţa Subiectului sau a Prototipului din care porneşte;
in înţelepciunea creaţii se simte mişcându -Sc mai direct Înţelepciunea necreatrt.
 N K IN T U I . AT AN A N I K C K I . M A R K

c
ceeaşicnţeleciunecacluicumnezeu,carecnaintececarătacecinec
rincchiulcei,centruccarecsecziceccăcseccreează,cşicrincaceastacaratăcec
atăl,ciarcmaicecurmă,c
ceeaşiciindcu ntul,cacăcutctru,ccumcac
susc oan,c1,c1
,cşicduăccecacdesiinţatcmoarteacşicacmntuitcneamulc
nostrucacdescoeritcşicmaicmultcecinecşicrincinececatăl,czicnd:c
ăleclorcsăceccunoascăcecine,csingurulcade ăratulcumnezeu,cşicec
elcecarecaictrimis,c isuscristos»c oan,c17,c†
.c

### c
acumlutcdecictotcămntulcdeccunoştinţacui.căcicunacesteccunoş
tinţacatăluicrinciulcşicaciuluicdeclacatăl;cşicecucurăcatălcdeclcşic
decucuriacaceastacec eseleşteciulcncatăl,czicnd:cuceramcdeccarec
sec ucuracşictoatăcziuacăc eseleamcnainteaceţeicui»c ilde,c8,c†
.c

cesteacaratăciarăşiccăciulcnucecstrăin,ccicecroriuciinţeicatălui.c atăc

deciccăcnucentrucnoi,ccumcsuncceicnecredincioşi,cacăcutciul,cnicicnuc
estecestectotcdincnimic.căcicnuciacrocuratcumnezeucieşicdincaarăc
ec cine accarecsă cacăcucurie†.cicceeaccecsecsunecaratăceccine ac
roriucşicasemenea.căciccndcacostccndcnucecucuracatăl?c arcdacăc
ecucuracururea,curureacexistacşicelcdeccarececucura.carcdeccec
ecucuracatăl,cdacăcnucri induececinecnsuşicnchiulcroriu,c
carececu ntulcău?căcicdacăcec eseleacşicdeciiicoamenilorcduăccecac
isră itc lumea,c cumc sac scrisc chiarc nc ilde,c şic aceastac arec acelaşic
nţeles.c iindcăc ec eseleac şic atuncic nuc entruc căc ac enitc dinc aarăc
reocucurie,cciciarăşicri indclaclucrurilecăcutecduăchiulcău.cecic
şicucuriacaceastacacluicumnezeucareccacmoti chiulcău.carccumcec
eseleştec şic iulc altel,c dacăc nuc ri induec ec inec nc atăl?c arc
aceastac estec egalc cuc ac zice:c elc cec ăc edec ec inec edec ec atăl»c
oan,c1,c9
;cşi:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c1
.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
22c După înviere Hristos S-a descoperit şi mai m ult ca Dumnezeu, rămînînd totuşi aproape de noi,
sau ridicîndu-ne pe noi la un nivel în care avem altă înţelegere a Lui, mai profundă şi în infinit
progres. Dar şi a Tatălui şi a Duhului Sfînt.
2†c Aceasta ar arăta că Dumnezeu nu are în Sine toate cele de ca re are nevoie, ci e cu lipsuri.
24c Dumnezeu nu Se poate bucura de ceva din afară de Sine. Căci aceasta ar însemna că e ceva
măcar de aceeaşi valoare în afară de Sine, deci nu mai e Dumnezeu care e exis tenţa nesfîrşită. Dar
nu Se poate bucura nici de Sine dacă e o singură Persoană, căci o bucurie căreia nu i se răspunde
cu o bucurie nu e o bucurie deplină. Bucuria adevărată răsare numai din iubirea dintre doi. Deci
avem paradoxul: Dumnezeu nu Se poate bucura cu adevărat decît de Sine sau de chipul Său
spiritual. Dar acest chip trebuie să aibă caracter de Persoană deosebită ca să -I răspundă cu
bucuria Lui. Omul nu se poate bucura deplin exclusiv de chipul său, pentru că acest chip nu -i poate
răspunde cu bucuria lui. El se bucura de chipul său numai pentru că ştie că de acest chip al său se
bucură şi altul. La Dumne-
' ,1 jc
cj
c

ecicdinctoatecărţileclaudac oastrăcsacarătatcdeşartă,co,cduşmanic

aic luic ristos,c şic nc zadarc aţic umlatc şic aţic trâmiţatc retutindenic
cu ntulc :c omnulc ac ziditc creat
c ec inec nceutc alc căilorc ale»c
ilde,c8,c
,c răstălmăcindcnţelesulcluicşicroo ăduindcmaicdegraăc
născocireac oastrăcdectcnţelesulccugetatcdecolomon.căciccugetareac
oastrăcsacdo editcocsimlăcnălucire.c arcsusacdincildecşictoateccelec
grăitec naintec aratăc căc iulc nuc estec rinc irec şic iinţăc creatură,c cic
ăscutulc roriuc alc atălui,c nţeleciuneac şic u ntulc ade ăratc rinc
carectoatecsaucăcutcşicărăcdeccarecnimiccnucsacăcutc oan,c1,c†
.c
c
zeu însuşi chipul Său e totodată altul care se bucură de El. Se bucură de lume, pentru că Se pune
prin ea într-o nouă lumină chipul Său sau faţa Fiului Său, ca înţelepciune imprimată în ea. Dar
Dumnezeu a făcut fiinţe care să participe şi ele în mod conştient la bucuria Fiu lui de Tatăl Său. De
aceea Se întrupează Fiul şi duce aceste fiinţe la viaţă veşnică.
c

CUVÎNTUL AL TREILEA ÎMPOTRIVA ARIENILOR (P. $.c

6,ccol.,c†168
c
c
c
c
c
c
c

c

rienii,crecumcsec ede,codatăccecsauchotărtcsăcsecacăcaostaţicşic
duşmanicaicade ărului,csecsilesccsăcaliceclaceiccu ntulccriturii:cndc
necredinciosulcajungecncadnculcrelelor,cnuciacseamaclacnimic»c ilde,c
18,c†
.căcicniciccndcsntcdo ediţicnucsecoresc,cniciccndcnucmaicştiuccec
săc sunăc nuc sec ruşinează.c ic cac ri ireac desrânateic er.,c †,c †
,c auc
ierdutc oricec ruşinec aţăcdectoţic ncsusţinereacnecredinţeiclor.cec atc
duăccecamcarătatccumcsuselececcarecleciauccacretext:comnulcac
ziditc ec ine»c ilde,c 8,c 
c şic aic resusc ăcnduec dectc ngerii»c
 r.,c1,c
cşicntâiulc născut»c om.,c8,c9;col.,c1,c1
cşi:credinciosc
iindc eluic cec ac ăcutc ec l»c  r.,c †,c 
,c auc unc nţelesc dretc şic
năţişeazăc dreatac credinţăc nc ristos,c nuc ştiuc cum,c miaţic dec
eninulcşareluicşicne ăzndcceleccectreuiecsăclec adă,cnicicnţelegndc
celeccecleccitesc,curlndcdincadnculcinimiiclorcnecu iincioase,caucnceutc
săcdeaimecşicsusacomnului:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c
oan,c1,1
.căciczic:cumcoatecncăeac
cestacnc
celacşic
celacnc

cesta?cauccumcoatecatăl,ciindcmaicmare,csăcncaăcnciul,carecec

maicmic?cauccececdecmirare,cdacăciulcestecncatăl,codatăccecşicdesrec
noicsacscris:căcicnclc ieţuimcşicnecmişcămcşicsntem»c ate,c17,c8
?c
ic ătimescc aceastac dec ec urmac liseic lorc dec minte,c socotindc căc
umnezeuc ec truc şic nenţelegndc nicic cec estec atălc ade ăratc şic iulc
ade ărat,c nicic cec estec luminac ne ăzutăc şic eşnicăc şic strălucireac
ne ăzută,cniciccecesteciostasulc suzistenţa
cne ăzutcşiceceteac igura
c
netrueascăc şic hiulc netruescc  r.,c 1,c †
.c ăcic dacăcarc ic cunoscutc
acestea,cnarcicluatcncrâscecomnulcsla ei,cnicicnarcicnţelesccororalc
celecnecororale,crăstălmăcindccelecinecsuse.cearcicajunscdoarcsăclec
audăcacesteacşicsăccreadă,codatăccecleacsuscomnulcnsuşi,cdec remeccec
credinţac rimităc cuc simlitatec ec maic unăc decâtc ceac dinc gndurilec
nesigurecaleciscodirii.ceciciindcăcaucornitcsăcntinezecşicacestccu ntc
rincereziaclor,cecne oiecsăc ădimcecdecocartecgreşitaclorcnţelegere,ciarc
ec dec alta,c săc arătămc nţelesulc ade ărului,c entruc aărareac
credincioşilor.căciccu intele:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c
nucsntcdecnemăcatc ntrecele,ccacşicdndcsarcumlecntrecelecniştec asec
c

goale,c astelc cac iulc săc umlec golulc atăluic şic atălc săc umlec golulc
iului,ccacşicdndcnicicunulcdintrecicnarciclincşicdesă rşit.c
ceastacec
roriuc corurilor .cec aceea,c chiarc numaic sunndcaceastacşic aratăc
necredinţa.c ăcic atălc ec linc şic desă rşitc şic iulc ec linătateac
dumnezeirii.c umnezeuc nuc ec nc iulc nicic cumc ec nc sinţi,c nc carec
sălăşluinduec ic ntăreşte.c ăcic iulc estec utereac şic nţeleciuneac
atălui,c iarc ec celec ăcutec lec sinţeştec rinc mărtăşireac lorc dec lc nc
uh.c iulc nsăc nuc ec iuc rinc articiare,c dc ec ăscutulc roriuc alc
atălui.c ic iarăşic nuc ec iulc nc atălc nicic cumc sec sunec căc ntruc lc
ieţuimcşicnecmişcămcşicsntem».căciclcestecdincatălccumcecdinciz orc
iaţa,cnccarectoatecsecacc iicşicexistă.căcicnuc ieţuieştec iaţacnc iaţă.c
ncacestccazcnarcic iaţă.cicmaic rtosclcdăc iaţăctuturor.c
c
ăc edemc şic celec susecdeca ocatulcereziei,c soistulc
sterie.c ăcic ac
scris,clunduseclacntrecereccuciudeii,cacestea:cc ăditccăcdecaceeacaczisc
desrecineccăcecncatălcşicatălcncl,centruccăcniciccu intelecceclec
suneacnacsusccăcsntcalecui,ccicalecatălui,cnicicatelecnucsntcalec
ui,ccicalecatălui,care cdădeacuterea».cacăccelccecacsuscaceastacarc
icostcuncsimluccoilandru,carcica utciertarecdincricinac rstei.carcdec
remecceccelccecleacscriscsecnumeştecsoistcşicseclaudăccăclecştiectoate,cec
redniccdec totcdisreţul.ciccumcnucsecaratăcecsinecstrăincdecaostoli,c
lăudndusecnc cu intecdornicecsăccon ingăc cor.,c,c
cşicsocotindccăc
oatec amăgic rinc ele,c dndc elc nsuşic nuc nţelegec celec cec lec sune,c nicic
desrecceclucruricdăcasigurări?căciccelecceciulcleacsusccacroriicşic
otri itec numaic eluic cec ec iul,c u ntulc şic nţeleciuneac şic hiulc
iinţeicatălui,cacesteacleccooarăcelclactoateccreaturilecşiclecaceccomunec
iuluicşicacestora.celegiuitulcziceccăcoricinecrimeştecutereacatăluic
şi,c urmndc necredinţeic lui,c sunec căc iulc ac ăcutc iuc şic u ntulc ac
rimitc utereac cu ntului.c uc oieştec cac iulc săc ic susc acesteac nc
calitatec dec iu,c cic lc unec şicec lc nc rndcu făpturile, ca pe unul ce a
învăţat si El asemenea lor. După el, Hristos a zis: «Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl
întru Mine», pentru că cuvintele ce le rostea nu erau ale Fiului, ci ale Tatălui,

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
25Dacă Dumnezeu n-ar fi decît una cu cele ale lumii acesteia, lumea aceasta ar trebui să fie din
veci, deci n-ar mai fi o deosebire între un Dumnezeu necreat şi o lume creată. Aceasta e concepţia
diferitelor panteisme. Dar noi cei creaţi îl experiem pe Dumnezeu în noi ca transcendent nouă;
există o trecere de prezenţă şi totuşi o discontinuitate de esenţă de la El la noi şi viceversa.
Fiul însă nu-L are pe Tatăl în Sine ca transcendent Lui, ci ca u na în fiinţă cu El. Dacă Dumnezeu
cel trăit de noi nu ne-ar fi pe de altă parte transcendent, ar fi o amăgire gîndul că avem experienţa
unui Dumnezeu transcendent, deosebit de noi. Aceasta e concepţia panteistă. Dar dacă Dumnezeu
n-ar putea fi o Persoană în altă Persoană în acelaşi plan transcendent nouă, ci numai în noi, n -ar fi
un Dumnezeu transcendent. Totul ar fi o ima nenţă panteistă. Acestea sînt tezele gnostice şi
teosofice. Numai un Fiu dumnezeiesc Unul născut trasează un hotar între Dumnezeu cel
transcendent şi lumea imanentă. Altfel totul apare şi dispare în procesele imanente, într -o veşnică
relativitate lipsită de sens şi în care omul nu are nici o valoare deosebită de a lucrurilor, pentru că
nu i se dă nici o perspectivă de a se salva într -o şi de către o transcendenţă etern nesupusă
producerii şi dispariţiei altor persoane.
c

ca şi faptele Lui. Căci spune că şi David zice: «Voi auzi ce va grăi Domnul
Dumnezeu întru mine» (Ps. 84, 9
.cLa fel Solomon: «Cuvintele mele s-au grăit
de Dumnezeu» (III Regi, 8, 9
.c De asemenea Moise aducea cuvintele de la
Dumnezeu. Şi fiecare prooroc nu spunea cuvintele lui, ci cele de la
Dumnezeu: «Acestea zice Domnul». Şi faptele ce le făceau sfinţii nu erau ale
lor, ci spuneau că sînt ale lui Dumnezeu, Care le dădea putere. Aşa Ilie şi
Elisei cheamă pe Dumnezeu ca să scoale El pe morţi. Iar Elisei, curăţînd pe
Neeman de lepră, îi spune: «Ca să cunoşti că Dumnezeu este în Israel». Iar
Samuel în zilele secetei se ruga lui Dumnezeu să dea ploaie. Şi apostolii
ziceau că nu cu puterea lor fac semnele, ci cu harul Domnului.
Din acestea e vădit, după el, că şi acest cuvînt al Domnului e comun
tuturor, încît fiecare poate spune: «Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl întru mine». Şi
deci acesta nu mai este singurul Fiu şi Cuvînt al lui Dumnezeu, ci este şi El
unul din cei mulţi.

III
Dar dacă ar fi spus Domnul aceasta, ar fi trebuit să nu zică: «Eu sînt întru
Tatăl şi Tatăl întru Mine», ci mai vîrtos: «Şi Eu sînt în Tatăl şi Tatăl este şi în
Mine», ca să nu aibă ceva propriu şi unic faţă de Tatăl, ci să aibă acelaşi har
comun cu toţi. Dar nu e cum spun aceia. Deci şi necugetînd că Fiul e cu
adevărat din Tatăl, spun o minciună despre Fiul cel adevărat, singurul
Căruia I se potriveşte să spună: «Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine». Căci
Fiul este întru Tatăl, cum se cuvine să cugetăm, fiindcă tot ce este Fiul este
propriu fiinţei Tatălui, ca strălucirea din lumină şi ca riul din izvor, încît cel
ce vede pe Fiul vede ceea ce e propriu Tatălui şi înţelege că fiinţa Fiului fiind
din Tatăl este la fel în Tatăl. Dar şi Tatăl este în Fiul, pentru că Fiul este ceea
ce e propriu Tatălui, precum e în strălucire soarele şi în cuvînt (raţiune)
mintea şi în rîu izvorul. Astfel cel ce vede pe Fiul vede ceea ce e propriu
fiinţei Tatălui şi înţelege că Tatăl este în Fiul. Căci Fiul fiind chipul şi
dumnezeirea Tatălui, urmează că Fiul este în Tatăl şi Tatăl, în Fiul. De aceea
spunînd în mod cuvenit înainte: «Eu şi Tatăl una sîntem» (Ioan, 10, †0), a
adăugat: «Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine», ca să arate identitatea
dumnezeirii Lor şi unitatea fiinţei.

IV
Şi sînt una nu în sensul că ceea ce e una se împarte în două dar rămî -nînd
totuşi una 26. Nici pentru că una are două nume, încît acelaşi să fie odată
Tatăl şi altădată Fiul. Aceasta cugetînd-o Sabelie, a fost judecat ca
eretic.cicsntcdoua,centruccăcatâlcestocutâlcsicnucestectotclciu;cşic
iulc eciu,c şic nucec totc lc ută.c arc ireacec unac .c ăcic ăscutulc nuc ec
neasomeneacăscătorului.cicechiulcuicşictoatecalecatăluicsntcalec
iului.cecaceeacnicicnuceciulcaltcumnezeu.căcicnucsacin entatcdinc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
26Nu o una care să se împartă în două părţi uniforme ce pot să se adune iarăşi într -una.

cÄjc

c
jjc c

aară;c entruc căc nc acestc cazc arc ic mulţic dumnezei,c cugetndusec oc
dumnezeirecstrăinăcdecacatălui.căcicdeşiciulcesteccacnăscutcaltul,ccac
umnezeuc estec acelaşi.c ic unac sntc  c şic atălc rinc nsuşirilec şic
rorietăţilec comunec alec iinţeic şic rinc identitateac uneic unicec
dumnezeiri,crecumcsacziscnainte.căcicşicstrălucireacesteclumină,cnuc
acdouacaţăcdecsoare,cnicicaltăclumină,cnicicrincmărtăşireacdecea.cic
toatăcecnăscutaceicrorie.c arcaceastăcstrălucirecnăscutăc estecncmodc
necesarcocunicăcluminăccucsoarelecşicnarcuteacsuneccine accăcelecsntc
douăclumini,ccicsntcdouăccacsoarecşiccacstrălucire,cdarcunacestocluminac
dinc soarec cec lumineazăc rinc strălucirec celec dec retutindeni.c
stelc
dumnezeireaciuluicestectotodatăcacatălui.cecaceeacecşicnemărţită.c
icaşacestecuncsingurcumnezeucşicnucestecaltulcaarăcdecl.c
stelcic
iindcdoi,cdarcdumnezeireaciindcunacşicaceeaşi,caceleaşicsecsuncdesrec
iul,cctecsecsuncşicdesrecatăl,cărăcsăc csecsunăciuluicată,ccumc c
sec sunec umnezeu:c ic umnezeuc erac u ntul»c oan,c 1,c 1
;c sauc

totţiitorul:c 
cesteac zicec el.c cec erac şic elc cec estec şic elc cec ine,c

totţiitorul»c
oc,c1,8
;csaucomnul:c
ncomnc isuscristos»c cor.,c
8,c6
.cecmaicsunecşiccăcestecumină:cucsntclumina»c oan,c8,1
;cşic
căc ştergec ăcatul:c  arc cac săc ştiţi,c căc uterec arec iulc omuluic săc iertec
ăcatelececămnt»c uca,c ,c1
.cictoateccelelalteccteclecmaicali.căcic
nsuşiciulczice:coateccteclecarecatălcalecelecsnt»c oan,c16,c1
.cic
iarăşi:c
lecele,calecalecsnt»c oan,c17,c1
.c

V
arccelccecaudeccelecalecatăluicsusecdesreciulc ac edeacşicaşacec
atâlcnciul.carc ac edeacşiceciulcncatăl,ccndccelecsusecdesrec
iulc sec sunc şic desrec atăl.c arc entruc cec celec alec atăluic secsunc
desrec iul,c dacăc nuc entruc căciulc estec născutcdinc l?c icentruc cec
celec alec iuluic sntc roriic alec atălui,c dacăc nuc entruc căc iulc estec
născutulcroriucalcui?c arciulciindcroriuciinţeicatălui,cecdretc
cu ntc celec alec atăluic sec zicc căc sntc alec iului.c ec aceeac nc modc
otri it,czicnd:cucşicatălc
nacsntem»c oan,c1,c†
,cacadăugat:cac
săccunoaşteţiccăcucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c†8
.c
arcduăcaceastaciarăşicacsus:celccecăc edececinec edececatăl»c
oan,c 1,c 9
.c nc acestec treic susec estec acelaşic nţeles.c ăcic celc cec ac
cunoscutccăciulcşicatălcsntcunacştieccăciulcestecncatălcşicatălcnc
iul.centruccăcdumnezeireaciuluicestecacatăluicşiceacestecnciul.cic
celccecacnţelescaceastacsaccon insccăccelccec edececiulc edececatăl.c
ăcicnciulcsec edecdumnezeireacatălui.c

ceastac ac uteacsocnţeleagăc cine ac maic uşorc dincildac chiuluic
măratului.c ăcic nc chic estec năţişareac şic igurac măratuluic şic nc
maratc estec năţişareac chiului.c ntrec chic şic măratc estec o
asemănarec delină,c nctc celc cec ri eştec lac chic ri eştec nc elc ec
mărat;cşiciarăşi,ccelccecri eştececmăratccunoaşteccăcelcesteccelcdinc
chi.c arcrincasemănareac neschimată,c celuic cec oieştec săcri eascăc

cÄjc

c
jjc c

duăc chic lacmărat,c chiulciarc uteacsune:c uc şic măratulc unac
sntem,ccăciceucsntcncacelacşic acelacncmine;cşicceeaccec ezicncmine,c
ezicncacela;cşicceeaccec ezicncacela,caceeac ezicncmine».ceciccelccecsec
nchinăc chiuluic sec nchinăc nc elc şic măratului.c ec remec cec decic şic
iulcestecchiulcatălui,ctreuiecsăcseccugeteccăcdumnezeireacşicceeaccec
ecroriucatăluicesteciinţaciului.c
ceastactreuiecsocnţelegemccndc
secsune:celcceciindcncchiulcluicumnezeu»c ili.,c,c6
;cşi:catălc
estecntrucine»c oan,c1,c1
.c
c
hiulc dumnezeiriic nuc estec oc artec ac ei,c cic iinţac iuluic estec
lenitudineac dumnezeiriic atălui;c şic iulc estec ntregc umnezeu.c ec
aceeac şic entruc căc ec ntregc umnezeu,c nuc răirec ac socotitc ac ic
deootri ăc cuc umnezeu»c ili.,c ,c 6
.c ic iarăşi,c dec remec cec
dumnezeireac iuluic şic chiulc uic nuic alc nimănuic altuiac dectc alc
atălui,cacsus:cucsntcntrucatăl»c oan,c1,1
.c
stelcncristosccelc
cecmăcaclumeaccucineceracumnezeuc cor.,c5, 
7.căciciulcestec
roriuc iinţeicatălui.c ec aceeacac ututc ic măcatăc nc lc lumeac cuc
umnezeu.c
stelcceleccecleclucraciulceraucatelecatălui.c ăciciulc
estec chiulc dumnezeiriic atălui,c arec lucrac atele.c ec aceeac celc cec
edececiulc edececatăl.căcicncdumnezeireacărinteascăcestecşicsec
edeciul.cicchiulcatăluic ărintesc
cdinclcaratăcnclcecatăl.cic
aşac estecatălcnciul.cicdumnezeirea,ccarecsecalăcnciulcdincatăl,c
aratăcec iulcncatălcşicnemărţireacntreci.ciccelccecaudecşic edec
celec susec desrec atăl,c auzindulec cac susec desrec iul,c nuc lec ac
adăugac lac iinţac uic rinc harc şic mărtăşire,c cic entruc căc nsăşic
existenţac iuluic estec roriec iinţeic ărinteştic şic născutăc dinc ea,c ac
nţelegec corect,c cumc amc sus,c cu ntul:c uc sntc ntruc atălc şic atălc
ntrucine»c oan,c1,c1
cşi:cucşic atălcunacsntem»c oan,c1,c†
.c
ăcic iulc estec cac atăl,c a ndc toatec alec atălui.c ec aceeac sec indicăc
mreunăccucatăl.căcicnarcsuneccine acată,cneexistndciul.celccec
numeştececumnezeucăcător»cnucindicăc numaidertcşiccelecăcute.c
ăcicestecăcătorcşicnaintecdecături8.carccelc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
27cNumai un Dumnezeu transcendent lumii, dar devenit Subiect al firii omeneşti într -una din
Persoanele Lui în unire neconfundată cu omul şi cu lumea, a putut mîntui lumea şi persoanele
umane de piericiune.
8c Dacă n-ar avea capacitatea de Făcător înainte de a face făpturile, nu le -ar putea face. Dar
aceasta nu înseamnă că trebuie să pună în funcţie capacitatea de Făcător din eternitatea de cînd
există El. Pentru că făpturile nu ţin de fiinţa lui Dumnezeu, ci stă numai în puterea Lui ca ele să
existe sau nu. Deci capacitatea Lui de Făcător o arată pe aceasta unită cu libertatea Lui. El poate
crea, dar nu e silit să creeze. în acest caz nu ar crea din nimic. Iar un Dumnezeu incapabil să
creeze din nimic n-ar fi un Dumnezeu atotputernic. Libertatea de a crea din nimic şi
atotputernicia ţin împreună.
 c› c
cj c †††

ceczicecatăl»cindicăcndatăcmreunăccucatălcşicexistenţaciului.cec
aceeaccelcceccredecnciulccredecncatăl.căciccredecncceeaccececroriuc
iinţeic atălui9.c ic aşac estec oc singurăc credinţăc ntrunc unicc
umnezeu".cic celccecsecnchinăciuluicşiccinsteştececl,cnciulcsec
nchinăcatăluicşiccinsteştececatăl7.căcicunacestecdumnezeireacşic
decaceeac unac estec sla ac şic unac nchinareac ceac adusăc nc iulc şi,c rinc
iul,c atălui.c ic celc cec sec nchinăc aşac sec nchinăc unuic singurc
umnezeu.c
ăcicestecuncsingurcumnezeucşicaarăcdeclcnucestecaltul.c
stel,c
dndcseczicecnumaicatăluicumnezeucşiccăcestecuncsingurcumnezeucşic
ucsnt»c leş.,c†,c1
;cşi:c
arăcdecinecnucestecumnezeu»c eut.,c†,c
†9
;cşi:cucsntcntiulcşicucduăcaceea»c saia,c11,c6
,cinecseczice,ccăcic
unulc estecumnezeucşicingurulcşicntiul.carcacesteacnucsecziccsrec
desiinţareac iului.c ăc nuc ie!c ăcic şic lc estec nc elc unulc şicntiulc şic
ingurul,c cac elc cec ec singurc u ntulc şic nţeleciuneac şic strălucireac
eluicunulcşicsingurulcşicntiul.căcicestecşiclcntiul,ciindclinătateac
dumnezeiriic eluic dinţiic şic singurul,c adicăc iindc umnezeuc ntregc şic
delin.cecicnucsacsuscentruclc entrucdesiinţareacui
,ccicsrecacsec
arătac căc nuc estec altulc cumc ec atălc şic iulc ui.c
cestac estec gndulc
rooroculuicarătatcşic ăditctuturor.c
 c
ăucredincioşii,cumlndcşiccucacestea,cresccecomnulcşicnecocă
răsccecnoi,czidnd:c atăcsecsuneccăcumnezeucestecunulcşicsingurulcşic
ntiul.cumcdecicsuneţic oiccăciulcestecumnezeu?căcicdacăcarcicşic
lc umnezeu,cnarcicsus:cucsntcsingurul»c eut.,c†,c†9
,cniciccăc

nulcestecumnezeu»c eut.,c6,c
.cecaceeacecnecesarcsăcarătăm,cec
dtc ec cuc utinţă,c nţelesulc acestorc suse,c cac săc cunoascăc toţic şic dinc
acesteaccăcarieniicsntccucade ăratcduşmanicaicluicumnezeu.cacăciulc
5.cAjunge să crezi în Dumnezeu Fiul, ca să crezi implicit şi în Dumnezeu Tatăl. Căci nu poate
exista un Fiu fără un Tată. în afară de aceea, Fiul e propriu fiinţei Tatăl ui. în Fiul se arată fiinţa
Celui ce e Tată. Fiinţa Iui Dumnezeu nu stă de sine, ci e fiinţa unui Tată ce are un Fiu. în fiecare
din Ei se arată fiinţa ambilor: în Fiul se arată fiinţa Celui venit din Tatăl, iar în Tatăl, fiinţa Celui
ce a dat fiinţa Lui Fiului.
6.cNu trebuie să afirm două credinţe deosebite, sau separate: una referindu -se la Fiul şi alta la
Tatăl, în care caz ar fi doi dumnezei. Crezînd în Tatăl, crezi în Fiul şi viceversa. Ei sînt din alt
punct de vedere una.

Un singur act al credinţei, care se îndreaptă atît spre Tatăl cât şi spre Fiul, are în sine o
singură închinare îndreptată spre Amîndoi. Nu pot zice Fiul fără să cuget la Tatăl şi vice versa. De
aceea nu dau Unuia din Ei o cinste mai mare ca Celuilalt. E un singur Dumnezeu în două Persoane
neconfundate. E o singură închinare care referindu-se la o Persoană se referă implicit şi la
Cealaltă fără să Le confunde. Aceasta nu înseamnă că nu Le pot numi şi deosebit. Dar nu pot numi
pe Una fără să mă gîndesc şi la a doua. Chiar cuvintele: «Eu sînt singur Dumnezeu» şi cele
asemenea, din Vechiul Testament, le-a spus Tatăl prin Cuvîntul Său. Căci un Dumnezeu care nu
are un Cuvînt, care la El e dovada comuniunii eterne, deci ipostas deosebit, nu gîndeşte, nu
vorbeşte, nu are conştiinţă de Sine, ci e oc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
forţă ourbă, supusă unor legi implacabile.
 c› c
cj c ††4

arc reac săc ec ounăc atălui,c sarc uteac ascultac rireac lor.c ic dacăc
atăl,c orindcdeciul,ccumcauzeaca idc orindusecdesrec
doniscşic

esalom,carcuteacolosicncolosulclorcacestcelcdecsuse,ccacnuccum ac

iul,cnuminduecec inecumnezeu,csăcruăcec reuniicdeclacatăl.c
arc celc cec cunoaştec ec iulc cunoaştec maic inec ec atăl,c iulc
descoerinduc ec lc rinc ine;c şic nc u ntulc ec edec maic ine,c
recumcsacsus,catăl.căcic enindciul,c nucecine,ccicecatălcac
reamărit,c sunndc unuiac carec sac aroiatc dec l:c ec ăc numeştic
un?c imenic nuc estecuncdectc
nulc umnezeu»c uca,c18,c 19
.c auc
răsunzndcceluiccecacntreatccarececceacmaicmarecoruncăcdincege:c

scultă,c sraele,c omnulc umnezeulc tăuc estec omnulc celc unul»c
arcu,c1,c9†
;cşicsunndcmulţimilor:camcogortcdinccercnuccac
săcacc oiacea,ccic oiacatăluiccarecactrimiscecine»c oan,c6,c†8
;c
iarcecucenicicn ăţndui:catălceucestecmaicmarecdectcine»c oan,c
1,c8
cşicelccecăccunoaştececineccunoaştececelccecactrimiscec
ine»c oan,c Ñ
†
.c ic dacăc aşac estec iulc aţăc dec atălc ău,c cec
motri irecestecntreci,ccacsăcrimeascăccine accucocastelcdecănuialăc
celecsuse?caucdacăcu ntulcesteciulcatălui,ccinececattcdeclisitcdec
minte,caarăcdecduşmaniicluicumnezeu,ccacsăccreadăccăcumnezeucac
grăitcacestea,cdeăimndcşicdesiinţndceciulcău?cucaşaclecnţelegc
creştinii.căcnucie!căcicnucsaucscriscacesteaccontraciului,ccicentruc
dărmareaczeilorcmincinoşiclăsmuiţicdecoameni.c
ceastacecnţelegereac
dreatăcacsuselorcacestora.c
 c
umnezeu,c unc iindc şic ngrijinduec dec oameni,c ăznduic ec ceic
aliiţicdeczeiicmincinoşiccăcsecdeărteazăcdecl,czicecchemnduiclacinec
ec ceic rătăciţi:c uc sntc singurulc umnezeu»c eut.,c †,c †9
c şi:c uc
snt»c leş.,c†,c1
cşi:c
arăcdecinecnucestecaltcumnezeu»c eut.,c6,c
c
şic toatec suselecdec elulc acesta,ccac săc deăimezec celec cec nuc sntc şic săc
ntoarcăcec toţiclacine.cicrecumcdacăccine a,cnctimulczileicşiccndc
lumineazăcsoarele,carczugră icecunclemncchiulcsoareluicărăcsăcaiăc
măcarc reoc nchiuirec ac luic şic arc zicec căc chiulc acestac estec cauzac
soarelui,c iarc dacăc soarelec ăzndc aceastac arc zice:c uc singurc sntc
luminaczileicşicnucestecaltăcluminăcac zilei,caarăcdecmine»,cnucarczicec
acesteac ri indc lac strălucireac lui,c cic lac chiulc dec ec lemnc şic lac
neasemănareacrodusăcdecnălucireacdeşartă,caşacsunecşicumnezeu:c
uc snt»c şi:c uc singurc sntc umnezeu»c şi:c uc estec altulc aarăc dec
ine»,ccacsăcatragăcecoamenicdeclaczeiicmincinoşicşiccacsăccunoascăc
aceştiacecade ăratulcumnezeu.cicecnendoielnicccăczicndcumnezeuc
acestea,cleacziscrincu ntulcău,cchiarcdacăciudeiicdecacumcsusţinccăc
nucleacgrăitcacesteacrincu ntul.carcrincu ntulcauc ostcsuse,c
 c› c
cj c ††5

orictcsarcnuriacceicstăniţicdecdia ol.căcicsacăcutcu ntulccătrec

rooroculcşicsaucauzitcacestea.c arcdacăcu ntulceracalcluicumc
nezeucşicrinclclencsuscumnezeucacesteucşicnucestecce acceczicecşic
acec umnezeu,ccarecsăcnuczicăcşicsăcnucacăcrincu ntul",cnucsauc
suscacestea,co,cduşmanicaicluicumnezeu,ccontracui,cciccelorcstrăinec
şiccarecnucsntcdeclacl".căcicşiccelecsusecrincicoanacdecmaicsus,cdacăc
soarelecarcicgrăitccu intelecacelea,cnuclearcicsusca ndcstrălucireacsac
ncaarăcdecsine,cciclearcicsus,carătndcncstrălucirecluminacsacşicrinc
aceastacresingândc rătăcirea.cecicnucdesiinţndceciul,cniciccontrac
uicsntcsusecacestea,ccicsrecsurareacminciunii.cecaceeacnucacsusc
umnezeuc luic
damc acestec cu intec dec lac nceut,c deşic erac cuc lc
u ntulcrinccarectoatecsaucăcut.c entruccăcnuceracncăctreuinţă,c
neiindcncăcidoli1.carccndcoameniicsaucdesărţitcdecade ărcşicşiauc
numitczeicrecumcauc oit,catuncicacostcne oiecdecastelcdeccu intecsrec
desiinţareaczeilorccarecncrealitatecnucexistau.c arceucaşcadăugacsăczic,c
căc acestec cu intec sauc susc şic motri ac neunieic duşmanilorc luic
umnezeu,ccacsăcaleccăcdumnezeulceccare1ccugetăccaciindcncaarac
iinţeic atălui,c nuc estec dumnezeuc ade ăratc şic nicic hiulc şic iulc
ntiuluicşicinguruluicumnezeu.c
#c
ecic atălc ec numeştec singurulc umnezeuc ade ăratc nuc srec
desiinţareac eluic cec ac zis:c uc sntc ade ărul»c oan,c 1,c 6
,c cic srec
desiinţareaccelorccecnucsntcdumnezeicade ăraţicrincire,ccumcecatălc
şiciulcui.cecaceeacnsuşicomnulcaclegatcndatăccuccu ntulcdecmaic
sus:cicecarecaictrimis,c isuscristos»c oan,c17,c†
.cacăcarcicostc
creatură,cnucarciclegatcşicnumăratcecineccucelccecaccreat.căciccec
esteccomuncumnezeuluicade ăratcşicceluicneade ărat?carclegnduec
ec inec cuc atăl,c ac arătatc căc estec dinc ireac atăluic şic neac datc săc
cunoaştemc căc estec ăscutulc ade ăratc alc atăluic ade ărat.c
ceastac
alndocşic oan,cacn ăţat,cscriindcncistolă:cicsntemcncumnezeulc
celc ade ărat,c adicăc nc iulcăuc isusc ristos.c
cestac estec ade ăratulc
8.c Tatăl nu spune numai tot ce spune prin Cuvîntul, arătîndu-Se în aceasta că e un
Dumnezeu al comuniunii, ci şi face tot ce face prin Cuvîntul. Căci «a face» înseamnă a lucra cineva
conştient prin alegerea scopului, deci a gîndi la ceea ce face. Cine nu se mişcă în modul acesta nu
«face», ci e mişcat fără voie şi inconştient în procese de neocolit. «A face» implică, ca şi «a vorbi»,
comuniunea şi libertatea.

Cele ce le spune şi le face Dumnezeu despre lucruri la începutul şi în cursul timpu lui, le
spune şi le face prin Cuvîntul Său. Căci Cuvîntul prin car e le spune şi le face e veşnic şi le are din
veci în Sine şi deci nici El, nici Tatăl nu le cîştigă în timp. El le spune şi le face în timp, pentru că
nu le spune şi face pentru El, ci pentru cele ce nu sînt proprii fiinţei Lui şi ca re nu sînt din fiinţa
Lui, cum e Fiul din fiinţa Tatălui. Căci ceea ce e din fiinţa Lui e din veci. c
10. Cuvîntul e spus de Dumnezeu către făpturi în mod liber, deci cînd voieşte sau cînd e spre
folosul celor cărora le e spus. Deci şi Cuvîntul, prin Care se spun anterior cuvinte le ce se spun, e
liber. Cuvîntul nu-L sileşte pe Dumnezeu să grăiască. In Dumnezeu Cuvîntul e Fiul unui Tală. Ei
Se sfătuiesc în libertate ce cuvinte să se spună prin Cuvîntul celor ci nu sînt de o fiinţă cu Ei, ci pe
care îi creează şi îi eîrmuiese. Tatăl şi Fiul au în vedere folosii fiecărei făpturi.
c› c  cá
c  c

umnezeucşic iaţacceacdec eci»c c oan,c ,c

20). arc şic rooroculc zicndc desrec creaţiune:c arec singurc ntinzndc
cerul»c o ,c 9, 8), iarc desrec umnezeu:c uc singurc amc ntinsc cerul»c
saia,c 1,c 
,c ac ăcutc ăditc tuturorc căc rinc singur»c indicăc şic ec
u ntulceluicsingur.căcicnclcsaucăcutctoatecşicărăcdeclcnimiccnuc
sacăcut.cecicdacăcrincu ntulcsaucăcut,cdarcumnezeuczice:cuc
singur»,cmreunăccucelcsingurcsecnţelegecşiciul,crincarecsacăcutc
cerul.c

stelcdecicşiccndczice:c
ncumnezeu»cşicucsntcsingurul»cşicuc
sntc ntiul»,c nc
nulc şic ingurulc şic ntiulc sec nţelegec cac alnduec
mreunăcu ntul,crecumcnclumină,cstrălucirea.c arcaceastacnucsarc
uteac nţelegec desrec altulc dectc numaic desrec u ntul.c ăcic toatec
celelaltec auc rimitc existenţac dinc ceeac cec nuc estec rinc iulc şic sec
deoseesccmultcrincirecdecl.carciulcnsuşicestecdincatălcrincire,c
iindcăscutulcade ăratcalcui.cecaceeacsusaceccarecaucsocotitcsociac
ncsrijincceicărăcdecminte:cucsntcntiul»c saia,c,16
,cncaărareac
erezieiclor,clecdăc ec aţăc maic rtosc neuneascac lorcgndire.c ăcic zicec
umnezeu:c uc sntc ntiulc şic uc duăc aceea».c acăc numărndusec
mreunăc cuc celec dec duăc lc şic zicec ntiulc dintrec ele,c cac elec săc iec
socotitec alc doileac duăc l,c ac ic şic l,c duăc oi,c dintrec ături,c
recedndulecnumaicrinctim†.carcaceastacntrecectoatăcnecredinţa.c
nsăcdacăcacsus:cucsntcntiul»,carătndccăcnucecdinccine a,cnicicnucec
cine acnaintecdecl,cciclcestecnceutulc orşia
cşic cauzactuturor,cşic
srec desiinţareac miturilorc eline,c ec ăditc căc şic numinduc ec iulc
ntiulcnăscutcnucocacecnumărnduccuccreaturile,ccicsrec do edireac
creăriictuturorcşicnieriictuturorcrinciul†1.cecatcrecumcatălcestec
ntiul,c aşac ec şic iulc ntiul,c cac hic alc ntâiuluic şic entruc căc estec nc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
†0cîn româneşte s-a tradus: «din nimic». Dar în greceşte se spune «din ceea ce nu este» sau «din
cele ce nu sînt». Nimicul nu trebuie să se înţeleagă ca ceva ce înconjoară pe Dum nezeu, ce se află
la marginea ce-L limitează pe El. Dumnezeu este infinit. Nu e măr ginit nici măcar de nimic. A crea
din nimic înseamnă a nu fi folosit ceva pentru a aduce la existenţă ceva. Puterea lui Dumnezeu se
arată şi în aceasta. în felul acesta Dumnezeu, deşi e infinit, poate totuşi să dea fiinţă şi la altceva,
adică la ceva ce nu este El, şi aceasta fără să folosească nimic. Poate să creeze cît de multe, deşi El
este infinit. Ele nu-L limitează, precum nimicul nu -L limitează. Pentru că fiinţa lor e susţinută de
El, nu are în ea puterea de a fi.
†1cDumnezeu nu poate fi întîiul faţă de creaturi. Căci aceasta L-ar încadra şi pe El între ele.
Numai fiinţa Lui este prin ea însăşi, deci este cu adevărat. Fiinţalor este prin ea însăşi nimic.
Creaţiunea numai prin puterea Lui apare şi se susţine. El îşi zice «întîiul» numai în sensul că a
trebuit să fie El ca «Unicul» înainte de a le fi adus pe ele la existenţă. Nu este întîiul nici faţă de
Fiul în sensul că ar fi întîiul faţă de Fiul, ca faţă de o creatură ce e adusă la existenţă după ce
există El ca Tată. El zice că e «întîiul» în sensul c ă e obîrşia prin excelenţă, că nu e ceva înaintea
Lui, că nu e din cineva, sau din ceva, în sensul că-Si are temeiul existenţei în Sine, pe când ele nu -
şi au acest temei în ele, ci în El. Altfel s -ar aproba miturile eline, potrivit cărora orice zeu are un
tată, traducîndu-se în aceasta succesiunea de cauză şi efecte din natură.
12 bis. Tatăl se zice «întîiul» pentru că e cauza tuturor, deosebită prin fiinţă de toate, în sensul în
care nu există altă cauză. Iar Fiul e numit «întîiul», pentru că prin El s -au făcut
toate, El însuşi fiind prin fiinţă deosebit de toate ca şi Tatăl, fiind singur de o fiinţă cu Tatăl, nu şi
ele. E «întîiul» născut, în sensul că a trebuit să fie EI din veci, ca unul ce e de o fiinţă cu Tatăl, deci
«născut» din Tatăl, ca să le poată aduce la existenţă pe ele.
c› c  cá
c  c

ntâiul;ciarciindcnăscutcdincatăl,cnclcseccreeazăcşicsecniazăctoatăc
creaţiunea1cis.c
X
arc eic ncearcăc săc sec motri eascăc şic acestorac rinc născocireac
miturilorclor.cicsunccăciulcşicatălcnucsntcuna,cnicicasemeneacaşac
cumcroo âduieşteciserica,cciccumc oiesccei.căciczic:clcşicatălcsntc
una,cdeoarececcelecceclec oieştecatăl,caceleaclec oieştecşiciul,cşiciulcnuc
ecounec nicicgndurilor,cnicicjudecăţilorcui,ccicnctoatecestecdecacordc
cucatăl,credndcrincnumelecdeccu ntcidentitateacşicceeaccececconormc
coresunzătorcn ăţăturiicatălui.c
cesteacaucndrăznitcuniicdintreceic
nucnumaicsăclecgrăiască,ccicsăclecşicscrie.carccecarcuteacicmaicaiureacşic
maic neunescc dectc aceasta?c acăc entruc acestea,sntc unac iulc şic
atălcşicdacăcncelulcacestacestecu ntulcasemeneacatălui,curmeazăc
căcşicngeriicşiccelelalteccecnecsntcsuerioare,cnceătoriilecşictăniilec
şiccaunelecşicomniile,cşiccelec ăzute,csoarelecşiclunacşicstelele,sntccac
iulcşiciii;cşictreuiecsăcsecsunăcşicdesreceleccăcelecşicatălcunacsnt;cşic
căciecarecestecchicşiccu ntc alcluicumnezeu.căciccelecceclec oieştec
umnezeu,caceleaclec oiesccşicele.c icnucsecdeoseesccnicicncjudecăţi,c
nicicnchotărri,ccicnctoatecsntcascultătoareceluiccecleacăcut.ciindcăc
narc rămnec nc sla aclor,cdacăc narc oic şic elec celecceclec oieştecatăl.c
ăcicdesreccelccecnacrămascncaceasta,ccicsacsmintitcnccugetare,carc
auzi:c umc ac căzutc dinc cerc uceaărul,c carec răsarec dec dimineaţă!»c
saia,c1,c
.c
arccum,cacesteacaşaciind,cnumaic
cestacesteciulc
nulcăscutcşic
u ntulc şic nţeleciunea?c auc cum,c iindc atteac asemeneac atălui,c
numaic lc estec hi?c ec atc secalăcşicntrec oamenic mulţicasemeneac
atălui,c oartec mulţic ajunşic martiric şi,c naintec dec ei,c aostoliic şic
roorociic şic nainteac lorc atriarhii;c şic mulţic ăzescc şic nc acestc timc
oruncac ntuitoruluic ăcndusec milosti ic cac atălc celc dinc ceruric
uca,c 6,c †6
c şic urmndc ndemnului:c iţic următoric luic umnezeuc cac
nişteciiciuiţicşicumlaţicntruc iuire,crecumcşicristoscneaciuitcec
noi»c es.,c ,c 1
.c ulţic sauc ăcutc următoric şic luic a el,crecumc şic
acela,c luic ristos.c ic totuşic nicic unulc nuc estec nicic u nt,c nicic
nţeleciune,c nicic iulc
nulc ăscut,c nicic hi;c nicic nac ndrăznitc
reunulcdinceicsăcsună:cucşicatălcunacsntem»c oan,c1,c†
,csau:c
ucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c1

†.cicdesrectoţic
saczis:cinecestecasemeneac"ie,cntrecdumnezei,coamne?»c
(Ps. 75, H) şi: «Cine se va asemăna Domnului între fiii lui Dumnezeu?» (Ps.

1†. Omul poate să simtă pe Dumnezeu în sine, dar îl simte ca transcendent lui; sau se simte pe
sine într-o dependenţă totală şi ca un bob de praf fără o consistenţă în sine însuşi. Dar Fiul îl
trăieşte pe Tatăl în Sine ca Tată după fire. Nu ne este dată nouă o astfel de experienţă a Tatălui.
Dar în mărirea Fiului faţă de noi, simţim mărirea Tatălui. în trăirea acestei măriri, trăim noi pe
Dumnezeu ca Dumnezeu. îl şi trăim, dar simţim trebuinţa să-L şi preamărim.
 c
 c! 
c
  c

88, 7). Dar numai despre El s-a scris că e singurul Chip adevărat, şi prin fire,
al Tatălui. Căci deşi am fost făcuţi şi noi după chipul şi ne numim chipul şi
slava lui Dumnezeu, dar nu pentru noi înşine, ci pentru chipul şi slava lui
Dumnezeu sălăşluită în noi, care este Cuvîntul Lui şi prin care, făcîndu-Se
pe urmă pentru noi trup, am primit harul acestei numiri †2.

XI
Dovedindu-se deci şi această afirmare a lor necuvenită şi neraţională, e
necesar să referim asemănarea şi unitatea Fiului (cu Tatăl) la însăşi fiinţa
Lui. Căci dacă n-am înţelege-o aşa, nu s-ar mai arăta El, precum s-a zis, ca
fiind mai mult decît cele făcute, nici nu va mai fi asemenea Tatălui, ci va fi
asemenea Tatălui numai prin cugetări. în acest caz s-ar deosebi de Tatăl
întrucît Tatăl este Tatăl, iar cugetările, cugetări. Dacă deci Fiul este
asemenea Tatălui, după cugetări şi învăţătură, Tatăl este, după ei, Tată
numai cu numele, iar Fiul nu este un chip întocmai, ba nici nu se va arăta ca
avînd identitatea şi asemănarea cu Tatăl. Căci ce asemănare şi identitate va
avea cel ce e altfel decît Tatăl? Doar şi Pavel învăţa aceleaşi ca Mîntuitorul,
dar nu era, prin aceasta, asemenea Lui, după fiinţă.
învăţînd deci aceia acestea, rătăcesc. Fiul şi Tatăl sînt una aşa cum s-a
spus. Şi Fiul este asemenea cu Tatăl şi e din Tatăl, cum vedem şi cugetăm pe
un fiu faţă de tată şi cum se vede strălucirea faţă de soare. Numai fiind
astfel Fiul, lucrînd Fiul, Cel ce lucrează este Tatăl şi venind Fiul la sfinţi,
Cel ce vine în Fiul e Tatăl ††. Căci El însuşi a spus: «Vom veni Eu şi Tatăl şi
Ne vom face la el locaş» (Ioan, 1442†). Căci în Chip se vede Tatăl şi în
strălucire este lumina. De aceea, precum am spus puţin mai înainte, dînd
Tatăl har şi pace, le dă acestea şi Fiul, cum a arătat Pavel, scriind în fiecare
Epistolă: «Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul
Iisus Hristos» (Rom., 1, 7; I Cor., 1, †; Efes., 1, 2 etc). Căci unul şi acelaşi har
este de la Tatăl în Fiul, cum una este lumina soarelui şi a strălucirii; şi cum
soarele luminează prin strălucire. Aşa se roagă şi pentru tesalonicieni,
zieînd: «însuşi Dumnezeu şi Tatăl nostru şi Domnul Iisus Hristos să
îndrepteze calea noastră spre voi». Prin aceasta afirma unitatea Tatălui şi a
Fiului. Căci n-a zis să îndrepteze, la plural, ca

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
†2cSîntem făcuţi «după chipul lui Dumnezeu», adică după Fiul, Care este «chipul» Tatălui. Deci în
calitatea noastră de fiinţe «după chipul Iui Dumnezeu» se cuprinde şi cali tatea noastră de fii ai
Tatălui. Dar noi nu avem această calitate prin şi pentru noi, ca s -o putem păstra prin noi înşine. Ci
o avem pentru că se sălăşluieşte «chipul» Tatălui în noi. Pentru noi e mai mult un har, sau un dar
această calitate. E în ea o iradiere din Dumnezeu cel transcendent în noi. Numai întrucî t chiar în
starea de păcat nu sîntem cu totul rupţi de puterea lui Dumnezeu, mai avem ceva din chipul Lui
în noi.
††cVine în cei alipiţi de Fiul ca într -o extensiune a Fiului.
c

 c 
 c ! 

c ††7

 . ,c
c
dîndu-se un har îndoit de către doi, dec la Acesta şi Acela, ci la
singular, ca săc arate că Tatăl îl dă prin Fiul". Dar putîndu-se
necredincioşii ruşina de acestea, totuşi nu voiesc†4.
# c
ăcicdacăcnarcicunitatecşicdacăcu ntulcnarcicăscutulcroriucalc
atălui,ccacstrălucireacdincsoare,cciciulcarcdeoseicrincirecdecatăl,c
arcajungecsăcdeacharulcnumaicatăl,cnetreuindcsăcsecasociezecnicicunac
dinc creaturiccucatălcnccelecceclecdă.carcaceastăcdareccomunăcaratăc
unitateacatăluicşicaciului.cecaceeacnucsecroagăccine acsăcrimeascăc
ce acdeclacumnezeucşicdeclacngeri,csaucdeclacalteccreaturi,cnicicnuczice:c
ăţicdeacţiecumnezeucşicngerul»;ccicnecrugămcentrucocsingurăcdarec
declacatălcşicdeclaciul† .căcicrinciulcsecdăruiescccelecdate.cicnimicc
nucestecceeaccecnarclucracatălcrinciul.c
stelccelccecrimeştecdarulclc
arecncmodcsigur†6".c
arc dacăc atriarhulc aco ,c inecu ntndc ec neoţiic remc şic
ânase,caczis:cumnezeuccelccecmăchrăneştecdinctinereţelecmelecnăc
nc ziuac aceasta;c ngerulc celc cec mac scosc dinc toatec relele,c săc
inecu intezecrunciicaceştia»c ac,c8,1 16
,cnucacunitcec reunulcdinc
ngeriiccreaţicduăcireccucumnezeuccareciaccreatcecei,cnicicnaclăsatc
ecumnezeuccareclachrănit,ccacsăccearăcinecu ântareacentrucneoţic
declacngeri.căciczicnd:celccecmacscoscdinctoatecrelele»,cnacarătatcec
reunulcdincngeriiccreaţicunitccucumnezeu,ccicacrugatcecu ntulc
luic umnezeu,c rinc arec scaăc umnezeuc ecceicec carec oieşte.c ec

cesta,cştiinduc numitc ngerc dec marec satc alc atăluic saia,c9,c 6
,cac
arătatccăcnucestecaltulcdedtcl,carec inecu inteazăcşicarecscaăcdec
rele.căcicnucsacrugatcsăciecelcinecu ntatcdecumnezeu,cdcac oitcsăc
iecinecu ntaţicneoţiicdeccătrecnger.c arccătrecelceccarecrugac
aceastacentrucsine,czice:cucec oiclăsa,cdec nucmăc eicinecu nta»c
ac,c†,c6
.c arc
cestaceracumnezeu,ccumcnsuşiczice:c
mc ăzutcec
umnezeucaţăccătrecaţă»;cec
cestaclcrugacsăcinecu intezecşiceciiic
luic osi.c ădc roriuc ngeruluic estec săc slujeascăc orunciic luic
umnezeu.cicdecmultecoricmergecnainteccacsăcseciruiascăcamoreulcşic
ectrimiscsăcăzeascăcoorulceccaleacui.carcacesteacnucsntcaleclui,ccic
alec luic umnezeu,c arec orunceştec şi1c trimite.c ădc ec roriuc luic
16.c E har părintesc şi frăţesc, sau filial în acelaşi timp. Căci ne dă calitatea de fii ai
Tatălui împreună cu Fiul.

umnezeucsăcscaececceiceccarec oieşteclcsăicscae†7.cecaceeacnuc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
†4cCînd părinţii dau binecuvîntare unui copil, sînt aşa de uniţi în simţire, că ge stul binecuvîntării
îl trăiesc ca unul singur. Cu atît mai mult are loc aceasta la Tatăl şi la Fiul.
†5cDar zicem: «Să-ţi dea ţie Dumnezeu Tatâl şi Fiul pentru rugăciunile sfinţilor».
†6cCeea ce vine cuiva din cei uniţi în dragostea pentru el, vine ca o îmbe lşugare şl îi aduce
dragostea lor, cum nu aduce ceea ce li se dă de unul singur.
†7cE o deosebire între rugăciunea către Dumnezeu şi cea către sfinţi sau îngeri. Lui Dumnezeu I
c
r
cr cCelui rcdă de lu Sine rcrcI se r
jcîngerului si sfîntului i se r
c
să se roage pentru noi lui Dumnezeu. Şi ceea ce se face uneori prin înger, Dumnezeu o face.
îngerul primeşte uneori nu numai porunca de a vesti ceva, ci şi puterea de a face ceva. Dar toată
puterea vine în ultima analiză de la Dumnezeu. Primeşte şi porunca şi puterea ca de la Stăpînul
suprem. Dar prin Fiul lucrează Tatăl ca prin Cel cu care e una. Îngerul trăieşte şi el pe Dumnezeu,
dar ca pe Cel infinit superior şi de a Cărui apropiere se cutremură. Nu se poate invoca deodată
c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccccccccccccccc c

Dumnezeu şi îngerul, pentru că e alt sentiment pus în invocarea ajutorului îngerului. în cererea
adresată îngerului sau sfîntului gîndul merge tot la Dumnezeu. Căci simţim că de la Dumnezeu ne
vine în ultima instanţă totul, chiar dacă ne dă prin înger sau prin sfînt. Un împărat poate lucra şi
prin slujitori. Şi prin aceasta îşi arată puterea.
  

c c› jc  c

altul,ccicomnulcumnezeucicacarătatcsiciacsus:c ată,cuc oiciccuc

tine,c ăzindutecnctoatăccaleaceccarec eicmerge»c ac,c8,c1
.cicnuc
altul,c cic umnezeu,c arătndue,c lac oritc ec aanc dec lac lanulc luic
răutăcios,coruncinduicsăcnucgrăiascăcrelecluic aco .cic aco cnsuşicnuc
sac rugatc altuiac decâtc luic umnezeu,c zicând:c coatemăc dinc mnac
rateluic meuc sau,c căc măc temc dec el»c ac,c †,c 11
.c arc şic emeilor,c
orindule,cleac zis:cuciacngăduitcumnezeucluicaancsămicacăc
rău»c ac,c†1,c
.c
# c
ec aceeac şic a idc nu1c rugac ecaltul,c cicec umnezeuc nsuşi,c sălc
scae:c ătrec ine,c oamne,c amc strigatc ntruc necazulc meu,c şic maic
auzit.c oamne,c iză eştec suletulc meuc dec uzec nedretec şic dec gurăc
icleană»c s.c19,1
.cuiciacaduscşicmulţumire,cgrăindccu intelecdinc
salmulc17,cncziuacnccareclaciză itcecelcdincmnactuturorc răjmaşilorc
luicşicdincmnacluicaul:c uie oi,coamne,ctăriacmea;comnulcestec
ntărireac meac şic scăareac meac şic iză itorulc meu»c s.c 17,c †
.c arc
a el,c rădndc multec rigoniri,c nuc mulţumeac altuiac decâtc luic
umnezeu,c zicând:c inc toatec mac iză itc şic măc ac iză ic omnul,c
ntrucarecamcnădăjduit»c cor.,c1,c1
.cicnucaltulcdecâtcumnezeucl
acinecu ntatcec
raamcşicec saacc arc saaccacrugatcecumnezeuc
entruc aco ,czicând:cumnezeulcmeucsăctecinecu ntezecşicsăctecacăc
săccreşticşicsăctecnmulţeascăcşicsăciicncadunareacneamurilorcşicsăţic
deac ţiec inecu ntareac luic
raam,c ărintelec meu»c ac,c 8,c †
.c arc
dacăcnucecalcaltuiacacinecu ântacşicaciză icdecâtcalcluicumnezeucşic
nucacostcaltulccarecaciză itcec aco cdecâtcomnulcnsuşicşicdecaceeac
nucacchematcatriarhulcecaltulcdecâtcecnsuşic ză itorulcestecneoţiic
săi,cec ăditccăcnucacunitcecaltulccucumnezeu,cncrugăciuneacsa,cdecâtc
ecu ntulcui,cecarecacnumitcşicnger,centruccăcsingurclcestec
elccecdescoerăcecatăl.c
ceastacacăcutocşic
ostolul,czicnd:carc
ouăc şic acec dec lac umnezeu,c atălc nostru,c şic dec lac omnulc isusc
ristos»c om.,c 1,7
.c ăcic aşac erac inecu ntareac sigură,c entruc
nedesărţireaciuluicdecatălcşicentruccăcunulcşicacelaşicestecharulcdat.c
ăcicdeşicecdatcdecatăl,cceeaccececdatcecrinciul.cicdeşicsecsuneccăc
iuldăruieşte,c elc cec dăc rinc iulc şic nc iulc estec atăl".c ăcic zicec

ostolul,c scriindc corintenilor:c ulţumescc umnezeuluic meuc

totdeaunacentruc oi,centrucharulcluicumnezeucdatc ouăcncristosc
isus»c c or.,c 1,
.c
ceastac oc oatec edeac cine ac şic nc luminăc şic nc
strălucire.cecatcceeacceclumineazăcluminacecăcutcsăcstrăluceascăcdec
strălucire.cicceeaccecstrăluceştecrincstrălucirecestecceeaccececluminatc
dec lumină.c
stel,c iindc ăzutc iul,c estec ăzutc atăl.c ăcic iulc ec
strălucireacatălui.cicaşa,catălcşiciulcsntcuna.c
  

c c› jc  c

# c
arcaceastacnucocoatecsuneccine acdesreccelecăcutecşiccreate.cic
lucrndc atăl,c nuc lucreazăc reunulc dintrec ngeric aceleaşi;c sauc altac
dintrec creaturi.c ăcic nicic unac dintrec acesteac nuc ec cauzac ăcătoarec ac
acestora,ccictoatecsntcdintreccelecăcute†8.c arcacesteacsntcdesărţitecşic
deoseitecdecelc
niccşicsntcaltce acduăcirecşiclucrare.clecnucotcnicic
lucrac celec cec lec lucreazăc umnezeuc şi,c recumc amc susc nainte,c nicic
dăruicmreunăccucumnezeuccndclcdăruieşte†9.cicnicic ăzndccine ac
unc nger,c nuc oatec sunec căc edec ec atăl.c ăcic ngerii,c recumc sac
scris,csntcduhuricslujitoarectrimisecsrecslujire.ciceic estesccdarurilec
datec dec umnezeu,c rinc u ntul,c celorc cec lec rimesc1.c ic nsuşic
ngerul,ccndcec ăzut,cmărturiseşteccăcacostctrimiscdectănul,ccumcac
mărturisitc $a riilc luic ahariac şic acelaşic cătrec ăscătoareac dec
umnezeucăria.ciccelccec edecuncngercştieccăcac ăzutcuncnger,cşicnuc
21.c Ceea ce se dă e mai sigur cînd se confirmă de către doi, cînd vine din generozitatea
a doi egali care sînt «una». Dragostea a doi faţă de cineva e mai vie şi e simţită ca atare.
Comuniunea care dă căldură vieţii omeneşti e susţinută de comuniunea supremă. Darul ce
vine din dragostea între doi pentru mine mă încălzeşte mai mult. El e menit, simţindu -se
ca dar al unei comuniuni în dragostea faţă de mine, să întreţină dragostea între oameni.

ecumnezeu.c ahariacac ăzutcuncnger.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
†8c Creatul nu creează din nimic, căci este limitat în putere, fiind supus unui sistem de referinţe şi
imprimat de nişte legi. Creatul nu face nimic numai de la sine, căci stă sub puterea Celu i ce l-a
făcut şi nu lucrează prin puterea sa exclusivă. E mişcat şi de altceva, nu se mişcă numai prin sine.
în ultima analiză prin toate lucrează Creatorul necreat, Care le -a făcut şi le susţine în existenţă pe
toate.
†9c Omul nu dă nimic complet de la sin e, pentru că nu are tot ce ar vrea să dea numai de la sine.
Numai Dumnezeu poate da complet de la Sine tot ceea ce dă.
40c îngerul e experiat ca trimis, ca slujind supus unei răspunderi. Dar unde se trăieşte răspunderea,
se trăieşte implicit cel ce impune ră spunderea. în răspunderea noastră,în răspunderea tuturor, în
mişcarea impusă moral sau fizic tuturor simţim pe Cel ce impune răspunderea tuturor, pe Cel a
cărui poruncă se împlineşte de toţi.
41c Experierea lui Dumnezeu e mai presus de experierea celor creat e. într-un fel, în răspunderea ce
ne-o impune îl simţim mai mult decît pe toate. în alt fel, experienţa Lui nu e atît de simţită ca a
celor create. E mai puţin simţită chiar decît experienţa îngerilor. Pe El îl experiem în faptul de a
simţi că noi şi toate depindem de El. El e experiat odată cu insufi cienţa tuturor. E inexperiabilul
simţit prin toate cele experiate, ca insuficiente. El e cum nu sînt toate. El e împlinirea tuturor,
împlinirea fără de care ele nu pot fi.
42c Nu îngerii dau darurile, ci ei le vestesc, sau le transmit de la Dumnezeu. De ce e necesară
vestirea sau transmiterea lor de către ei? Pentru a se arăta că Dumnezeu are putere chiar peste
cele mai înalte fiinţe create. Apoi, cu să simţim că darurile ce le primim nu ni se dau ea unor inşi
izolaţi, ci într-un context. De ele se folosesc fiinţele cu cît sînt mai
conştiente şi se folosesc într-un fel toate făpturile. Dumnezeu lucrează pentru fiecare în cadrul
universal. în sfîrşit, ca să experiem pe Dumnezeu nu numai în răspunderea noastră, ci ş i a altuia,
sau a altora. Toate slujesc lui Dumnezeu pentru toate şi toate se bucură de ceea ce face Dumnezeu
pentru fiecare.
††
t
lc


 cl.c
c

arc saiac a ăzutc ec omnul.c anoe,c tatălc luic amson,c a ăzutc unc
nger,cdarcoisecac ăzutcecumnezeu.c$hedeoncac ăzutcuncnger,cdarc
luic
raamc ic sac arătatc umnezeu.c ecic nicic celc cec ac ăzutc ec
umnezeucnucac ăzutcuncnger,cniciccelccecac ăzutcuncngercnucacsocotitc
căcac ăzutcecumnezeu.căciccelecăcutecsecdeoseesccrincirecmult,c
maicinezisccuctotul,c decumnezeucreatorul.c
neori,carătndusecunc
nger,ccelcceclac ăzutcac auzitcglasulcluicumnezeu,ccumcsacntmlatc
dincrug.ăcicngerulcomnuluicsacarătatcncarăcdecoccdincrug.cicac
chematc umnezeuc ec oisec dinc rug,c zicnd:c uc sntc umnezeulc
ărinţilorc tăi,c umnezeulc luic
raamc şic umnezeulc luic saacc şic
umnezeulcluic aco »c leş.,c†,c6
.carc ngerulcnuceracumnezeulcluic

raam.ciccelccecgrăiacncngerceracumnezeu†.căcicrecumcncstilulc

dec norc şic nc cortc grăiac luic oisec umnezeu,c aşac şic nc ngeric sec aratăc
grăindcumnezeu.c
şacgrăiacumnezeucşicluica i,crincngeri.c
arccelecceclecgrăiacumnezeucec ăditccăclecgrăiacrincu ntulcşicnuc
rincaltul .c arc u ntulc nuc ecdesărţitcdecatăl,c nicic neasemeneac şic
străinc iinţeic atălui.c elec cec lec lucreazăc u ntulc sntc lucrurilec luic
umnezeucşic mreunăcnătuiesccocsingurăccreaţiune6.căcicceeaccec
dăciulcecdarulcluicumnezeu.ciccelccec edececiulcştieccă,c ăznduc
ecl,cnucac ăzutcuncnger,cnicicec reunulcmaicmarecdintrecngeri,cnicic
estec totc reunac dinc creaturi,c cic ec atălc nsuşi.c ic celc cec audec ec
u ntulcştieccăcaudecec atăl,crecumccelccec ecluminatcdecstrălucirec
ştieccăcecluminatcdecsoare.c
#c

stel,c oindcdumnezeiascaccriturăcsăcnţelegemcacestcat,cneac
datc acestec ilde,c dinc care,c recumc amc susc sic maic nainte,c utemc
resingecşicectrădătoriiciudeicşicrisiicşicdeăimareacelinilor,ccarecsunc
şicsocotescc căcgrăindcnoicdesrecreime,c orimcdecmulţiczei.carcnoi,c
recumcaratăcşicilda,cnucintroducemctreicorşiicsauctreicărinţi,ccacceic
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
4†c Vederea lui Dumnezeu e indefinită, pentru că e infinit. E cu totul copleşitoare ca a Necreatului
de către creaturi. Ea produce extazul fricii, dar şi al supremei fericiri. Vederea lui Dumnezeu naşte
responsabilitatea absolută.
44c Glasul vine dintr-un mai mare adînc şi în mod mai activ decît chipul transfigurat ce se arată.
Vine de acolo de unde omul e însărcinat cu o răspundere şi d e unde se simte voinţa de a impune o
răspundere absolută. Vine de la Subiectul suprem, Care investeşte răspunderea dată cu o putere
obligatoare supremă.
45c Cuvîntul lui Dumnezeu e infinit mai presus de îngerul în care vorbeşte Dumnezeu, în Cuvîntul
dumnezeiesc se simte poruncitorul suprem. îngerul mijloceşte cunoştinţa Celui ce -i porunceşte
prin conştiinţa răspunderii primite şi de el, pe care i -o simţim şi noi. O sim te şi el şi o simţim şi noi
ca răspunderea dată de forul suprem. Ea e trăită de vestitor în glasul tainic al Subiectului suprem,
dar şi în prezenţa acestui glas în glasul vestitorului auzit de cel căruia i se vesteşte. Auzim astfel
glasul Subiectului suprem, deşi nu răsună fizic. Aşa ni se comunică Cuvîntul suprem, prin Cuvîntul
adresat nouă direct sau prin altul, cerînd, producând şi impunînd cuvîntul nostru ca răspuns,
cuvînt ce ni se cere întrupat în faptele şi în fiinţa noastră.
´c Cele ce le grăieşte Cuvîntul lui Dumnezeu au putere creatoare şi transformatoare. Noi încadrăm
faptele noastre în cadrul naturii create. El aduce ceva nou şi ne ajută să introducem ceva nou în
lume, deşi tot El susţine cele ce există după ce le -a creat.
†
t
lc


 cl.c
c

dincjurulcluicarcioncşicaniheu,ciindcă,caşaccumcnucrounemccacchic
treicsori,ccicunc soarecşicocstrălucirecşicocluminăcdincsoarecncstrălucire,c
aşacştimcdecocsingurăcorşiecşicecu intulreatorcnucsocotimca ndc
oc altelc dec dumnezeirec decâtc ec ceac ac uniculuic umnezeu,c ntrucâtc
ro inec dinc ea.c aic rtosc arc ic ino aţic dec oliteismc sauc dec ateismc
arienii,centruccăcodogănescccăciulceccreaturăcdincaarăcşiccăcuhulc
estecdincnimic.cocotindcaşa,csauc orcsuneccăcu ntulcnucecumnezeu,c
sauc sunndc căc ec dumnezeuc entruc căc aşac sac scrisc c ntrucâtc nuc ec
roriuc iinţeic atălui,c orc introducec mulţic dumnezei,c dinc ricinac
deoseiriic lorc dec natură,c dacăc nuc orc ndrăznic săc sunăc căc lc ec
numeştecdumnezeucrincarticiare,ccactoate.carcşicrincsocotinţacdinc
urmăcşicdo edesccnecredinţa,cdeclarândcecu ântulcunacdintrectoate.c
arc aşac ce ac nouăc nicic rinc mintec nuc nec trece.c ăcic unulc estec elulc
dumnezeirii;c şic elc estec şic nc u ntul.c ic unulc estec umnezeuc atăl,c
existândcncine,ccacelccecexistăcnctoatecşicecaratăcnciulccacelccec
străatecrinctoate,cşicncuhul,ccacelcceclucreazăcnclcrinciul.c
stelc
mărturisimccăcunulcestecumnezeucncreime.cicrincaceastaccugetândc
oc dumnezeirec nc reimec sntemc cuc multc maic rtosc inecredincioşic
decâtc ereticiic carec orescc dec oc dumnezeirec multiormăc şic multc
mărţită.c
# c
acăcnucecaşa,ccicu ntulcestecoccreaturăcşicocăturăcdincnimic,csauc
nuc estec umnezeuc ade ărat,c entruc căc estec unac dintrec creaturi,c sauc
dacă,cruşinaţicdeccrituri,clcnumesccumnezeu,cecnecesarcsăcsunăccăc
sntcdoicdumnezei,c
nulccreatorcşicelălaltccreat;cşicsăcsecnchineclacdoic
domni,c
nuiac neăcutc şic eluilaltcăcutc sauccreatură;c şic săc aiăcdouăc
credinţe,c unac nc umnezeuc celc ade ăratc şic altac nc aşac numitulc dec eic
dumnezeuc ăcutc şic lăsmuit.c c necesarc cac ei,c astelc oriţi,c cândc sec
nchinăceluicneăcutcsăcntoarcăcsatelecceluicăcut,ciarccândcsecaroiec
deccreaturăcsăcsecdeărtezecdeclacreator.căcicnucoatecic ăzutc
cestac
nc acela,c datc iindc căc irilec şic lucrărilec energiile
c lorc sntc străinec şic
deoseite.c
stelccugetând,cărăcndoialăc orclegacntreceicmaicmulţiczei.c

ceastacestecsoartaccelorcceccadcdeclacuniculcumnezeu.c
entruccecdecicarienii,ccugetândcuneleccacacestea,cnucsecnumărăceceic
mreunăccucelinii?căcicşicaceia,ccacşicei,csecnchinăczidirii,cncloculcluic
umnezeuccareca creatctoate.cicocolesccnumelecdecelinic ăgni
,centruc
rătăcireacărăcdecmintecacacelora,cdarcşicnsuşesccecascunscoccugetarec
asemeneaclor.cşicnsuşesccşicretinsaclorcsentinţăcnţeleată,coişnuindc
săc sună:cuczicemcdouăcentităţicneăcute».carceicsecaratăcsunndc
aceastacsrecamăgireaccelorcsimli.căcicsunnd:cuczicemcdouăcenti
tăţic neăcute»,c airmăc dec atc doic dumnezeic şic ec aceştiac a ndc iric
deoseite,c adicăc unulc a ndc oc irec ăcută,c iarc celălaltc neăcută.c acăc
eliniic sec nchinăc unuicdumnezeuc neăcutc şic multorac ăcuţi,c aceştiac sec
 .S H .NT DI , AT A N A SIK C UI . M AH K

nchinăcunuiacneăcutcşicaltuiacăcut.cecicnucsecdeoseesccnicicastelcdec
elini.căciccelc numitcdeceicăcut»cestecunulcdincmulţi;ciarcceicmulţicaic
elinilorcaucaceeaşicireccucacestcunul 7.carcastelcşicaceştiacşicaceiacsntc
creaturi.cenorociţii,ccâtcaucgreşit,ccugetândcmotri acluicristos!căcic
auc căzutc dinc ade ărc şic auc ntrecutc trădareac iudeilor,c tăgăduindc ec
ristos;ciarcrostogolinduseccucelinii,ctăgăduiesccecumnezeucşicslujescc
creaturilorcşicdieriţilorczei.c
arc
nuc estec umnezeuc şic
nuc u ntulc ui,c şic nuc mulţi.c ăcic
umnezeuc estec u ntulc şic numaic lc arec chiulc atălui.c ic lcnsuşic
iindcntuitorul,cacmustratceciudeiczicând:catălccarecactrimiscec
ine,c
celac va mărturisic desrec ine.c icic glasulc uic nuc laţic auzitc
reodată,c nicic chiulc uic nuc laţic ăzut.c ic cu ntulc uic nu1c a eţic
sălăşluitcnc oi.centruccăc nuccredeţicncelcecarecactrimisc
cela»c
oan,c ,c†7†8
.c arcu ntulc -a legatcineccuchiul,ccacsăcarateccăc
u ntulc luic umnezeuc estec nsuşic hiulc şic eceteac şic năţişareac
atăluicui.ciciudeiiccarecnucaucrimitcecelcceclecgrăiacnucaucrimitc
nicicecu ntul,carecestechiulcluicumnezeu.cec
cestac ăznduc
atriarhulc aco ,cacostcinecu ntat,cşicncloccdec aco cacostcnumitcdec
cătrec lc Israel, cumc mărturiseştec dumnezeiascac criturăc zicând:c 
c
răsăritc soarelec cândc ac trecutc aţac luic umnezeu»8c ac,c †,1
.c arc

cestaceracelccecaczis:celccecăc edececinec edececatăl»c oan,c

1,9
;cşi:cucsntcntrucatăl,cşicatăl,cntrucine»c oan,c1,c 1
;cşi:c
ucşicatălcunacsntem»c oan,c1,†
.c
stelcunulcestecumnezeuc şic
unacesteccredinţacncatălcşicnciul.cecat,cu ntulciindcumnezeu,c
urmeazăccăcomnulcumnezeulcnostrucestecomnulccelcunu.căciciulc
estec roriuc şic nedesărţitc alc eluic
nuc duăc identitateac şic comuni
tateaciinţei.c
XVII
ar,cneruşinndusecnicicastel,carieniiczic:cuceccumcziceţic oi,ccic
cumc oimc noi.c ăci,c râsturnndc oic ideilec noastrec dec maic nainte,c amc
alatcunacmaicnouăcşiczicem:caşacesteciulcşicatălcunacşicaşacestecatălc
nc iulc şic iulc nc atăl,c cumc sntemc noic nc l.c ăcic aşac sac scrisc nc
 angheliac duăc oan,c cndc ristosc ac rugatc entruc noi,c zicnd:c
ărintecinte,căzeşteicntruc numelecăucecceiceccareciciaicdatc
ie,c cac săc iec unac cac şic oi»c oan,c 17,11
;c şic iarăşic duăc uţin:c uc
numaicentrucaceştiacăcrog,ccicşicentrucceicceccredcrinccu ntulclorcnc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
47cŞi elinii şi arienii se închinau Ia ceea ce e condiţionat, ca la ultima realitate, care e
necondiţionată şi condiţionează toate, deci la un fals dumnezeu, la ceva care nu e mai presus de
noi. Şi unii şi alţii credeau în condiţionat ca în necondiţionat. Dar prin aceasta făceau condiţionat
şi ceea ce socoteau necondiţionat. Căci dacă acesta se leagă în mod natural de necondiţionat, îl
face şi pe acela condiţionat. Dacă unesc pe Fiul «creat» de Tatăl necreat, îl fac şi pe Tatăl creat.
Declarînd pe Fiul pe de o parte creatură, pe de alta, dumnezeu, fac toate creaturile zei.
48cFaţa lui Dumnezeu Tatăl este Fiul care -L revelează. Ea se reflectă în raţionalitatea creaţiei, dar
mai direct în umanitatea lui Hristos. Dar şi în sfinţi.
 .S H .NT DI , AT A N A SIK C UI . M AH K

ine,ccactoţicsăciecuna,crecumcu,cărinte,cncinecşicucntrucine,c
cacşiceicsăciecunacntrucoi;ccaclumeacsăc creadăccăcucaictrimis.cic
sla aceccareciaicdatocie,cucamcdatoclor,ccacsăciecunacrecumcşic
oicunacsntem;cucntruceicşiceicntrucine,ccacsăciecdesă rşiţicntruc
unacşiccacsăccunoascăclumeaccăcucaictrimis»c oan,c17,c†
.c

oi,c lundc retextcdec aci,c adaugăc icleniic acestea:c acă,c recumc
sntemcnoicunacncatăl,caşacsntcşiclcşicatălcunacşicaşacestecşiclcntruc
atăl,ccumcoare,cdincatulccăclczice:cucşicatălcunacsntem»c oan,c
1,c†
cşi:c ucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c1
,c oic
trageţicconcluziaccăclcestecroriucşicasemeneaciinţeicatălui?căcicdec
acicrezultăcncmodcnecesarccăcşicnoicsntemcroriiciinţeicatălui,csauccăc
ec şic acelac străinc dec iinţac ui,c cumc sntemc şic noic străini».c
cesteac lec
lecărescc aceiac aiurind.c arc euc nuc ădc nc reauac lorc cugetarec dectc oc
ndrăznealăc nesocotităc şic oc neuniecdia olească,c zicndc şic eic cac acela:c
ec omcsuiclaccercşic omcicasemeneaceluicreacnalt»c saia,c1,c1†
.c
ăciccelecdatecrincharcoamenilorceic oiesccsăciecegaleccucdumnezeireac
eluicceclecdă9.c
uzindccăcoameniicsntcnumiţicii,caucsocotitccăcsntcrinc
eicnşişicegaliccuciulcade ăratcrincire.cicauzindciarăşicecntuitorulc
zicnd:cacsăciecunacrecumcşicoi»,csecamăgescceceicnşişicşiclinicdec
ndrăznealăcsocotescccăcaşacsntcşicei,ccumcesteciulcntrucatălcşicatălc
ntruciul.cicnuc ădccădereacceciac enit,cdintrocastelcdecnchiuire,c
tatăluiclor,cdia olul.c
# c
acăcdeci,ccumcamcsuscdecmultecori,cu ntulcluicumnezeucestec
egalc cucnoicşicnucecdeoseeştecdecnoicdecâtcrinctim,cestecasemeneac
nouăcşicncri inţacoziţieiceccarecocareclacatăl,ca ndcşicnoicaceeaşic
oziţie.cic nuctreuiecnumitcnicic
nulcnăscut,cnicicu ntulc
nic,csauc
nţeleciuneacatălui,ccictreuiecsăcsocotimccăca emctoţicacelaşicnume,c
iindcasemeneacui.căcicecdretccacceiccecaucocunicăcirecsăcaiăcşicunc
numeccomun,cchiarcdacăcsecdeoseesccncri inţactimului.cmcec
dam,c
omcecşica el,comcecşiccelccecsacnăscutcacum.cimulcnucschimăcireac
neamuluicomenesc.cacăc
decicu ntulcecdeoseeştecnumaicrinctru,ctreuiecsăcimcşicnoiccacc
arcnicicnoicnucsntemcu ntulcsaucnţeleciunea,cnicic
celacnuceccrea
turăcsaucătură.c
ltel,cdeccectoţicamcostcăcuţicdincunulcşicnumaiclc
estec u ntul?c acăc eic socotescc căc otc sunec astelc dec lucruri,c noic lec
socotimc lasemii.c ic nicic narc maic treuic măcarc săc iscodimc aceastăc
susă,c srec do edireac ei,c cugetareac noastrăc inecredincioasăc ac
credinţeic noastrec drete.c arc cac săic arătămc şic dinc aceastac cac
necredincioşi,csăcdămcecaţăcecscurt,caşaccumcamcn ăţatcdeclacărinţi,c
şicdincaceastăcsusăcereziaclor.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
49 Noi sîntem fn Tatăl prin hur, nu prin fiin|a ca Kiul. Arienii le confundau acestea,
†47 
c
.c


 cc
c

c oiceiulc dumnezeieştiic crituric săc rezintec oamenilorc lucrurilec

celecduăcirecrincchiuricşicilde.c arcaceastacocacecentruccacdinccelec
duăcirecaleclorcsăcsecaratecmişcărilec oinţeicoamenilor.cncelulcacestac
secaratăciecmora urilecrele,cieccelecdretecaleclor.celecreleclecoreştec
cndczice:c+uciţiccumceccalulcsauccatârul,ccarecnucaucriceere»c s.c
†8,c9
;csauccând,cmustrndcecceicde eniţicastel,czice:cicomul,cnccinstec
iind,c nac riceut;c alăturatusac doitoacelorc ărăc dec mintec şic sac
asemănatclor»c s.c8,c1
.ciciarăşi:caicnierântaţicduăcieecsauc
ăcut»c er.,c ,c 8
.c arc ântuitorul,c arătândc ec rodc cumc este,c ac zis:c
uneţic uliicacesteia»c uca,c 1†,c†
.c arcucenicilorcleacsus:c atăc
ăctrimitcec oiccacecniştecoicncmijloculcluilor.ciţicdecicnţeleţiccac
şeriicşicne ino aţiccacorumeii»c atei,c1,16
.cacsuscaceastaccacsăc
necacemcrincirecdoitoace,csauccacsăcnecacemcşericşicorumei,ccăcic
nucneacăcutclcaşacşicdecaceeacnicicnuccautăcireacnoastrăcaceasta;cciccac
noicsăcocolimcornirileclorcneraţionale,cşi,ccunoscândcrudenţacşarelui,c
săcnucneclăsămcamăgiţicdecel,ccicsăcnecnsuşimclndeţeacorumelului.c
# #c
n ăţndc iarăşic dinc chiurilec celorc dumnezeieştic ec oameni,c
ntuitorulczice:ciţicmilosti iccacatălc ostrucelcdincceruri»c uca,c6,c
†6
cşi:c iţicdesă rşiţi,crecumcatălc ostrucelcdincceruricdesă rşitc
este»c atei,c ,c8
.c
csusocşicaceastacnuccacsăcnecacemccacatăl.căcic
acnecaceccacatălcnucnecestecnouăccucutinţă,ciindccreaturicşicaduşiclac
existenţăc dincnimic.ci,crecum,ccacsăcnucnecacemccacanimalele,cneac
oruncit:cuc ăcaceţiccacunccal»ccacsăcnucimitămclisacdecriceerecac
acelora,caşacnuccacsăcnecacemccacumnezeu,cacsus:ciţicdesă rşiţiccac
atăl»,cciccacri indclacatelecunecalec
celuia,ccelecunecceclecacemcsăc
nuclecacemcentrucoameni,ccicentrucl,centruccacnucdeclacoameni,ccic
declaclcsăca emclata.căcicrecumciulccelcade ăratcşic
nulcnăscut,c
iindc
nulcrinc ire,c nec acemc şic noic ii,cnuc cac
celacrinc irec şicntruc
ade ăr,c cic duăc harulc eluic cec neac chemat,c căc iindc noic oamenic dinc
ămntcnecnumimcii,cnuccac umnezeulccelcade ărat,csauccacu ntulc
ui,cciccumcac oitcumnezeuccarecneacdăruitcaceasta.c
şacnecacemcşic
milosti ic cac umnezeu,c nuădndunec deootri ăc cuc umnezeu,c nicic
de enindcrincirecade ăraţicăcătoricdecinecccădcnucecroriucnouăcac
acec inele,c dc luic umnezeu c dc entruc cac celec ăcutec dec umnezeuc
nouăc rinc harc săc lec trecemc şic noic altora,c nedeoseindui,c dc ntinzndc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
50cNu putem face binele fără Dumnezeu, aşa cum nu putem exis ta fără El. De aceea se poate spune
că, datorită ajutorului ce ni -1 dă Dumnezeu, facem binele. Noi, prin noi înşine sîntem neputincioşi
în a-1 face. Sau ceea ce facem e un bine foarte pătat de rău, un bine amestecat cu răul. Sinergia stă
în faptul de a primi ajutorul dat de Dumnezeu şi în faptul de a voi să ne folosim de el. Mai la adînc
decît sinergia stă faptul că sîntem creaţi de Dumnezeu înzestraţi cu capacitatea de a primi
ajutorul Lui. Partea noastră în sinergie are baza tot în Dumnezeu, deşi ni se ce re şi nouă să folosim
ceea ce ne vine de la Dumnezeu. Binele vine din fiinţa nemărginită. Cel făcut din nimic n -are de
unde să-l dea.
†48 
c
.c


 cc
c

simluclactoţicacereacdecine.cumaicncacestcsenscutemcsăcnecacemcşic

noicntrudt acurmătoricui şicnucaltel.c
dicăctredndcuniicaltora,crinc
slujire,ccelecrimitecdeclacumnezeu 1.cumaicnţelegndcinecşicdretc
acestea,c descoerimc nţelesulc celorc scrisec nc  angheliac duăc oan.c
iindcăcnuczicecsăcimcşicnoicrecumcesteciulcnc atăl.căciccumcamc
uteac aceasta,c odatăc cec
celac ec u ntulc şic nţeleriuneac luic
umnezeu,ciarcnoicamcostclăsmuiţicdincămnt,cşicodatăccec
celacestec
rincirecşicrinciinţăcu ntulcşicumnezeucade ărat?căcicaşaczicecşic
oan:ctimccăciulcluicumnezeucac enitcşicneacdatcnouăcnţelegere,ccac
săccunoaştemcec
de ăratulcumnezeu;cşicnoicsntemcncelcade ărat,c
nc iulc ui,c isusc ristos.c
cestacestec
de ăratulc umnezeucşic iaţac
ceac eşnică»c c oanc ,c
.c arcnoicsntemcăcuţicrinc oinţăc(bioei) şicharc
ii,crincl,cmărtăşindunecdecuhulcui.ciccelorcdţicaucrimitcec
lcleacdatcuterecsăcsecacăciicaicluicumnezeu,ccelorcceccredcncnumelec
ui»c oan,c 1,c 1
.c ec aceeac lc estec ade ărulc nsuşi,c zidnd:c uc sntc
ade ărul»c oan,c1,c6
.carcşicgrăindccătrecatălcău,czice:cinţeşteic
eceicntrucade ărulcău.cu ntulcăucestecade ărul»c oan,c17,c17
.c
arcnoicde enimcrinciertarec irtuoşicşicii.c
##c
ecicnuccacsăcnecacemccaclcaczis:cacsăciecunaccacşicoi»,ccicca,cre
cumcl,ciindcu ntul,cestecncatălcău,caşacşicnoi,clunduccacildăcşic
ri indclacl,csăcimcunacntrecnoicrincacordulcsuletesccşicrincunitateac

†5.cA face bine cuiva înseamnă a-i sluji. Dar noi nu slujim altora, decât trecînd altora
binele primit de noi de la Dumnezeu. Slujirea sau folosirea altora e imitarea lui Dumnezeu
de către noi, din puterea dată nouă de Dumnezeu.

ca scurte existenţe. în cel ce vorbeşte se exprimă voinţa de a spune un adevăr. în Cuvîntul

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
lui Dumnezeu se exprimă tot adevărul, în comunicare interioară de la o persoună la alta.
52cEl e adevărul, pentru că e exis tenţa totală în Sine, sau Dumnezeu cel adevărat, Iar un
Dumnezeu care nu are un Fiu Unul născut nu are modul cel mai plenar de existenţă în Sine, ci e o
esenţă lipsită de scop, lipsită de puterea de a trăi de Sine în afara circuitului etern al relativităţi i
şi de a ne scoate şi pe noi din acest circuit în care persoanele umane se succed
 
jcc› jc  c

uhuluicşicsă nucimcncdezacordccacceicdincorint †;csă cugetămcaceleaşic

cacceiccincicmii,cdincate,ccarecerau,ccacunul»c ate,c,c†
.cecicsă
imc ii,cdarcnuccaciul;cdumnezei,cdarcnuccaclcnsuşi;csăcimccacatăl,c
darcnucatăl .ceci,crecumcsacsus,căcndunecuna,ccacatălcşiciul,c
nuc omcicunaccumcestecatălcnciulcşiciulcncatăl,ccicduăcireaccecoc
a emcşicduăcutereacnoastrăcdecacneclăsacntiăriţicdecildacorcşicdecac
n ăţacdeclaci,c sntemcdatoricdecacnecacecncoarecarecelc ncoc
cuna,c
cumcamcn ăţatcdeclacatălcşicmilosti irea.căciccelecasemeneacotcsăciec
ncunitateccuccelecasemenea.c
şactruulcecunacduăcsecieccucaltctru.c
u ntulcnsăcnucnecestecnouăcasemenea,ccicestecasemeneacatălui.c
ecaceeaclcestecrincirecşicncade ărcunaccucatălcău.c arcnoiciindcdec
aceeaşic seciec ntrec noic căcic dintrunulc neamc ăcutc toţic şic unac estec
ireac tuturorcoamenilor
,cnecacemcunacntrecnoicrincdisoziţie,ca ndc
cacmodelcunitateacrincirecaciuluiccucatăl.căcicrecumcneacn ăţatc
lndeţeacdeclacine,czicnd:cn ăţaţicdeclacine,ccăcsntclndcşicsmeritc
cucinima»c atei,c11,c9
,cnuccacsăcnecacemcegaliccuclcciindcăcaceastac
ec cuc neutinţăc c cic ca,cri indc lac l,c săc rămnemc urureac lnzi,c aşa,c
oindcsăca emcocsimţirecade ăratăcşicsincerăcşicnetrecătoarecntrecnoi,c
necdăcildac acşicacatăluicşiczice:cacsăciecuna,crecumcşicoi»;ccac
recumcntrecoicestecocunitatecnemărţită,caşacşicei,ccunoscndcdeclac
oicunitateaciriicnemărţite ,csăcăzeascăcşiceicconglăsuireacntrecei,c
căci,c recumc sac zis,c ec maic uşoarăc entruc oamenic imitareac carec sec
ntemeiazăceccelecroriicirii;centruccăcdec remeccecacesteacrămncşic
nuc sec schimăc niciodată,c iarc mora urilec oamenilorc sec schimăc cuc
uşurinţă,ceicot,cri indcsrecceeaccececneschimatcncire,csăcocoleascăc
celecrele,ciarcnccelecunecsăcsecmodelezecdincnou.cncelulcacestacşiccelec
suse:cacşiceicsăciecunacntrucoi»,caucuncnţelescdret 6.c
## c
acăceraccucutinţăcsăcimcşicnoiccaciulcncatăl,carcictreuitcsăczică:c
acşiceicsăciecunacntrucine,crecumcesteciulcntrucatăl».carcnucac

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
5†cPrin cuvîntul de răspuns atîrnăm şi noi de Cuvîntul dumnezeiesc şi sîntem cu El în Tatăl, dnd
răspundem cum se cuvine cuvîntului Lui. Deci numai prin Cuvîntul aflat în Dum nezeu prin fiinţă.
54cParticula «ca» are şi în limba noastră, ca şi în altele, două sensuri: prin unul se exprimă
imitarea, prin celălalt identitatea Noi putem fi ca Tatăl în sensul că-L putem imita, dar nu în
sensul că putem fi exact cum este El, Tatăl ce resc. Deosebirea se vede mai clar dnd sfîntul Atanasie
spune că putem fi una între noi, ca Tatăl şi Fiul între Ei. Pe de altă parte imitaţia lui Dumnezeu de
către noi nu e o imitaţie pur exterioară. într -un fel noi nu imităm numai pe Fiul şi chiar pe Tatăl , ci
şi sîntem în Ei şi Ei în noi. Dar nu sîntem în Fiul cum e Tatăl în Fiul, ci avem în acelaşi timp
simţirea transcendenţei Lui. Simţim că după fire Tatăl şi Fiul sînt din alt plan dedt noi, în calitate
de Dumnezeu. Ei sînt mai presus de toate planurile condiţionate, în care se află toate, afară de
Dumnezeu.
55cCunosdnd oamenii, prin Sfînta Treime, o anumită unitate în afară de cea pe care o au ei. pot să
conglăsuiască mai uşor între ei, bazaţi pe această unitate a firii, imitînd întru -dtva iubirea dintre
Persoanele dumnezeieşti unite şi Ele prin fire.
56cDin puterea unităţii afectuoase dintre Tatăl şi Fiul venită în noi, putem imita şi noi datorită şi
unităţii după fire unitatea Lor, fără ca să devenim una, ca Ei şi cu Ei, cum sînt Ei una. Imitarea
uneşte unitatea noastră prin fire cu participarea la unitatea Tatălui cu Fiul.
 
jcc› jc  c

suscaşa.cunndcncoi»,cacarătatcdistanţacşicdeoseirea:ccăclcsingurc

estecncatălcsingur,ccacu ntulcşicnţeleciunea,ciarcnoicnciulcşi,crinc
l,c nc atăl.c arc sunndc aceasta,c nuc ac indicatc altce ac dectc căc rinc
unitateac oastrăcsntcşiceicunacntrecei,castelcrecumcsntemcoicunac
rincirecşicntrucade ăr.c
ltel,cnucarcicuna,cdacăcnucarcalacunitateaccuc
oi» 7.căcncoi»carecacestcnţeles,cauzicdeclaca elccareczice:c
cesteac
leamcnchiuitcntrecminecşic
olo,ccacsăcn ăţaţicntrucnoiccacsăcnuc ăc
mndriţiccucceeaccecntrececceleccecsaucscris»c cor.,c,c6
.cecicexresiac
ntrucnoi»cnucestecegalăccucexresiacntrucatăl»,ccumcesteciulcnc ,c
cicildăcşicchi;ceccacşiccndcarcziceccine a:csăcn eţecdeclacnoi».crecumcec
a elc corintenilor,c aşac lec estec unitateac iuluic şic ac atăluic modelc şic
n ăţăturăc rinc carec otc săc n eţe,c ri indc lac unitateac atăluic şic ac
iului,c cumc sntc datoric săc sec acăc unac nc cuget.c arc dacăc treuiec
nţeleasăcşicaltelcsusacntrucoi»,ceacestecegalăccucsusacotcde enic
nsăc unac rinc utereac atăluic şic ac iului».c ăcic ărăc umnezeuc ec cuc
neutinţăcsăcsecnătuiascăcaceastăcunitate 8.c arcacestcnţelescoatecic
alatcşicnccu intelecdumnezeieşti:cntrucumnezeuc omcacecutere»c
s.c 9,1†
cşi:cntrucinec omcrngeccoarnelec răjmaşilorcnoştri»c s.c
†,c6
.cecicec ăditccăcde enindcunacncnumelecatăluicşicalciului,ca emc
legăturac sigurăc aciuirii.c ăcic lărgindc acestc nţeles,c omnulc zice:c ic
sla aceccareciaicdatociecleamcdatoclor,ccacsăciecuna,ccumcsntemc
oicuna»c oan,c17,c
.cucuncrostcnacsuscnicicaci:cacsăciecncine,c
cumc sntc şic u».c ic ac sus:c cac oi».c arc celc cec zicec ca»c nuc aratăc
identitatea,ccicchiulcşicildacceluicdeccarec oreşte.c
## c
ecicu ntulcarecidentitateacade ăratăcaciriiccucatăl.c arcnouăcnec
ec lăsatăc utinţac imitării,crecumc sac zis.c ăcic ac adăugatc ndată:c uc
ntruceicşiceicntrucine,ccacsăciecdesă ârşiţicncuna,cncunitate»c iid.c
†
.carcacicsec

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
57cSînt cuvintele lui Hristos redate prin perifrază. Noi oamenii putem fi una între noi imitînd
unitatea dintre Tatăl şi Fiul, dar primind şi puterea ei în acest scop, fără ca să fim si noi una cu
Tatăl sau cu Fiul aşa cum sînt una Fiul cu Tatăl. Unitatea de fiinţă între Tatăl şi Fiul, ca şi cea
între noi, e bază pentru o altă unitate între Tatăl şi Fiul, sau între noi oame nii, decît aceea pe care
o putem realiza între noi şi Persoanele dumnezeieşti, deşi puterea unităţii între Persoanele
dumnezeieşti ne ajută şi pe noi să realizăm între noi unitatea la care tinde natura noastră.
58cCînd se zice că noi sîntem în Dumnezeu, se înţelege că sîntem «în puterea » Lui, nu în fiinţa Lui,
ca Fiul, sau că Dumnezeu e unit cu noi prin putere, nu prin fiinţă. Avem aci afirmată deosebirea
între fiinţa şi energiile necreate ale lui Dumnezeu, formulată clar de sfîntul Grigorie Palama.
à l .c
c
c
 cc
c

sunec ce ac maic naltc şic maic desă rşitc desrec noi.c ăcic ec ăditc căc
u ntulcacăcutcntrucnoi,centruccăcacmrăcatctruulcnostru:cicuc
ncine,cată»,cdeci:ccăcicsntcu ntulcău.ciciindcăcuceşticncine,c
entruc căc sntc u ntulcău,ciarc uc sntcnceicdincricinac truuluic şic
entrucinecmntuireacoamenilorcsacdesă rşitcntrucine,cţiccerccacşic
eicsăcsecacăcunaccucoi,crinctruulcalatcncinecşicrincdesă rşireac
lui;ccacşiceicsăcsecacăcdesă rşiţi,ca ndcunitateaccucelc cuctruulceu
cşic
de eniţicunacncel;cca,cntrucâtctoţicsntcurtaţicdecine,ctoţicsăciecunc
truc şic uncduh»c şic săc ajungăclac ăratulcdesă rşit»c es.,c,c ,c1†
.c
ăcictoţi,cmărtăşindunecdecl,cnecacemcunctru,ca ndcecomnulccelc
unulcncnoi 9.c

cestc nţelesc a ndu1c susa,c sec dăc ec aţăc şic maic multc credinţac
ousăcacduşmanilorcluicristos.căciceucreetcsăcsunciarăşi:cacăcarcic
suscsimlucşicnelegatcdecaltce accacsăciecntrucinecuna»,csauccacsăc
ieceicşicucunacntrucine»,carcica utcduşmaniicluicumnezeucuncmoti c
săcsunăcărăcruşinecceeaccecsun.carclcnacsuscaşa,ccicrecumcu,c
ărinte,c ntruc inec şic euc ntruc ine,c cac săc iec toţic una».c ăcic zicndc
iarăşic recum»c aratăc ec ceic creaţic deartec dec ac ic cumc estec lc ntruc
atăl,c deartec nuc duăc loc,c cic duăc ire.c ăcic nimicc nuc ec deartec dec
umnezeucduăcloc,ccicnumaicrincirecsntcdeartectoatecdecl.ci,ccumc
amc susc nainte,c celc cec oloseştec articulac recum»c nuc aratăc
identitatea,cnicicunitatea,ccicildacnc reoc oarecarecri inţăcacceluicdec
carecsec oreşte.c
## c

ceastac iarăşic sec oatec n ăţac dec lac ntuitorul,c arec zice:c ăcic
recumcacostc onacncntecelecchituluictreiczilecşictreicnoţi,caşac acicşic
iulcomuluicncinimacămntului»c atei,c1,c
.cecicnicic onacnacostc
cac ntuitorul,c nicic nac coortc nc iad,c nicic chitulc nac ostc iadul,c nicic
nghiţitciindc onacnacscoscecceicnghiţiţicnainteacluicdecchit,ccicsingurc
ac ieşitc dinc chitc rinc oruncac luic umnezeu.c ecic nuc sec aratăc nicic oc
identitatec sauc egalitatecrincarticulac recum»,c cic altce ac şicaltce a;c
nucsecaratăcdectcoarecarecasemănarecacluic onacrinccelectreiczile.c
şacşic
noi,czicndcomnulcrecum»,cnucsntemcniciccaciulcntrucatăl,cniciccac

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
59întrucât Fiul a luat firea omenească a noastră, după această fire sînt em şi noi una cu El, cum
sîntem între noi în baza unităţii noastre după fire, şi din puterea unirii cu El. Dar după
dumnezeirea ce o menţine, nu sîntem una cu El, cum este El una cu Tatăl. Astfel El este una şi cu
Tatăl după dumnezeire şi cu noi după omeni tate. Aşa îl trăim pe El ca una cu noi după umanitate,
însă transcendent nouă după dumnezeire, dar transcendent în comunicare cu noi, un transcendent
al cărui Subiect e unit cu noi după umanitate. La urma urmelor fiecare subiect al semenului nostru
ne este şi comunicabil şi necomunicabil, din colo de orice acces al nostru la el. Pe Hristos îl simţim
şi ca Frate al nostru şi unit cu noi după umanitate, dar şi ca pe Cel ce ne depăşeşte infinit după
dumnezeire, deşi pe de altă parte chiar şi în această calitat e ni Se face simţit, comunicabil. Prin El,
unit cu noi după omenitate, ni se deschide uşa spre infinitatea Lui de necuprins după dumnezeire.
El e în noi, dar întinzîndu -Se şi dincolo de toate posibilităţile noastre de a -L cuprinde. El ne e şi
Fratele intim, dar şi Domnul nostru la înălţime de necugetat, însă totuşi simţit.
à l .c
c
c
 cc
c

atălc nc iul,c cic noic nec acem,c cac atălc sic iul,c unac inc cugetc şic nc
conglăsuireac duhului.c arc ntuitorulc estac nc ămntc cac ona,c darc
recumc onacnucestecntuitorulccoortcnciad,ccicacostcnghiţitcnumaic
decchit,ciecarecsecaratăccacaltce acşicaltce a6.c
stelcchiarcdacăcneamc
acecşicnoicuna,crecumcatălccuciul,cnuc omciccaciul,cnicicegalccucl.c
ăcic sntemc altce ac şic altce a.c ec aceeac articulac recum»c alicatăc
nouă,ccaccelorccecsntemcdeoseiţicrincire,carecnţelesulcunuicrecum»c
cecsecreerăclacaltce acdectclaccelecalecirii.c
stelciulcestecncatălcnc
modc simluc şic ărăc reoc restricţiec exrimatăc rinc reoc articulăc
oarecare.c ăcic aceastac ic aarţinecrinc ire.c oic nsăc nea ndc aceastac
rinc ire,c ec olositorc chiulc şic ilda,c cndc sec alicăc lac noi,c zicnduse:c
recumcucncinecşicucncine».cndcacesteacsec orcdesă rşicastel,c
zicecristos,catunciclumeac accunoaşteccăcucaictrimisc oan,c17,c†
.c
ăcicdecnucaşcic enitcşicdecnucaşcicurtatctruulclor,cnicicunulcdintreceic
nuc sarc ic desă rşit,c cic arc ic rămasc toţic stricăcioşic corutiili
.c ecic
lucrează,cărinte,cntrucei61.cicrecumciaicdatciecsăcortctruulclor,c
dăleclorcuhulcău,ccacsăciecşiceicunacnc
cestacşicsăcsecdesă rşeascăc
ntruc ine6".c ăcic desă rşireac lorc aratăc căc sac să rşitc ntruareac
u ntuluicău.cic lumeac ăzndcecaceştiacdesă rşiţicşicurtătoricdec
umnezeu6†,c ac crede,c nendoielnic,c căc uc aic trimisc şic amc enitc lac
ei6.căcicdecundecarcicdesă rşireaclor,cdacăcu,cu ântulcău,cnucaşc
ic ăcutc om,clundctruulclor,c şic naşc ic desă rşitclucrulccecic laic datc
ie,cărinte?6 c arclucrulcsacdesăc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
60c Analogiile între viaţa creaţiei şi Dumnezeu nu sînt simple asemănări de la distanţi între cele ce
se petrec în ea şi cele din Dumnezeu, nici identificări. Ci cu cât ne apropierr mai mul t de
Dumnezeu şi vieţuim în El, cu atît analogiile au mai mult adevăr în ele, pentri că ne -am ridicat şi
noi peste viaţa simplu naturală a noastră. Totuşi nici prin aceasta ni se ajunge la identitate. Ieşirea
lui Iona din chit nu se putea face fără puterea lui Dumnezeu, dar ea nu e identică cu învierea lui
Hristos. Teologia catolică a susţinut teoria cunoaş terii lui Dumnezeu prin analogie, fără întâlnirea
noastră cu El. Teologul protestant Pan nenberg opune cunoaşterii Lui prin analogie cunoaşterea
doxologică, care preamăreşti lucrările lui Dumnezeu în noi. De fapt cunoaşterea analogică şi
doxologică se întîlnesc. Ci cât ne depărtam mai mult de Dumnezeu, cu atît sîntem mai puţin
asemenea Lui şi-I cunoaştem mai puţin prin analogie.
61c Făcându-Se Fiul după trup ca noi, deşi este una cu Tatăl după dumnezeire, este şi îi noi, sau una
cu noi după omenitate. Dar datorită acestui fapt, lucrează şi Tatăl în noi, Care ëunit cu Fiul Lui. Şi
lucrând Tatăl în oameni, datorită faptului că e una cu Fiul, lumei cunoaşte d in Ei că Fiul a fost
trimis de Tatăl. Căci Tatăl ne scoate prin Fiul, devenit purtăto al trupului nostru ca Dumnezeu, şi
pe noi din stricăciune. Astfel deşi nu ne facem una rëTatăl după fiinţă, ca Fiul, sau nu -L avem în noi
după fiinţă ca Fiul, Tatăl lucr ează şi El în noi
62c Numai primind în trupul lor Duhul ce-L are Hristos în trupul Său, oamenii po învia întru
nestricăciune. Unde e Duhul, se învinge procesul coruperii.
6†c Fiul, purtînd trupul unit după fiinţă cu trupurile oamenilor, îi poartă şi pe ei, dac ă se alipesc.
Aşa se explică învierea şi desăvîrşirea tuturor. Dar ca subiecte ei se folosesc d faptul că sînt purtaţi
de Cuvîntul numai dacă se deschid cu voia şi cu credinţa acestei pur tări de către El.
64c învierea cu trupul întru nestricăciune e cea mai mare dovadă a dumnezeirii li Hristos şi a
trimiterii Lui de către Tatăl.
65c Lucrul în mod concret dat Fiului de Tatăl spre desăvîrşire e trupul omenesc. Du prin învierea
lui desăvîrşeşle potenţial toate trupurile.
 t ,c


 c .c
.c

rşit,centruccă,crăscumăraţiciindcoameniicdincăcat,cnucmaicrărrinc

morţi,ccicndumnezeiţi,cşicau,cdincoi,clegăturacdragosteicntrecei66.c

XXTV
oic leamc susc acestea,c tlcuindc ec ctc sac ututc maic simluc
cu intelecsuseicamintite.carcericitulc oancnec acarătacnceistolacsac
ec scurt,c darc ntrunc modc maic desă rşit,c nţelesulc celorc scrise,c
resingndcecdec oc artecnţelegereac celorc necredincioşi,c n ăţndunec
ecdecaltaccumcsntemcnoicncumnezeucşicumnezeucncnoi,cşiciarăşi,c
cumcsntemcunacşicctcestecdecdeoseitcduăcireciulcdecnoi67.cicaşacic
ac oric ecarienic săcmaic creadăc căc eic orc ic cac iul,c cac săc nuc audăc şic
acesteccu inte:c arctuceşticomcşicnucumnezeu»c ez.,c8,c
68;cşi:cuctec
ntinde,csăracciind,clacmăsuracogatului»c ilde,c†,c
.cecicscriec oan:c
ntrucaceastaccunoaştemccăcetrecemcnclcşiclcntrucnoi,ccăcneacdatc
nouăcdincuhulcui»c c oan,c,c1†
.cecicentrucharulcuhuluicdatcnouăc
noicsntemcnclcşiclcncnoi69.cicdeoarececuhulcestecalcluicumnezeu,c
rincl,carececsălăşluieştecncnoi,csocotimcecdretccu ntccăca ndcec
uhul,csntemcşicnoicncumnezeu.cicaşacestecşicumnezeucncnoi.c
ecic nuc cumc estec iulc inc atăl,c sinlemc sic noicinc atăl.c ăcicnuc ec
mărtăşeştecşiciulcdecuhulccacsăciecşiclcentrucaceastacncatăl1.c
icicnucrimeşteclcecuhul,ccicmaic rtosclcdăctuturor.cicnucuhulc
leagăcec u ntulcdecatăl,ccicmaic rtoscuhulciacdeclaciul".ciciulc
estec nc atălc cac u ntulc roriuc şic cac strălucireac ui.c arc noic ărăc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
66c Scăpaţi de moarte în toate privinţele (deci şi sufleteşte), nu sînt decît cei îndumnezeiţi. Căci
numai în Dumnezeu e viaţa neameninţată de moarte. Dar cei îndumnezeiţi poartă între ei legătura
dragostei. Căci au imprimat în ei în mod desăvîrşit chipul Persoa nelor dumnezeieşti unite prin
dragostea desăvîrşită. Viaţa fără de moarte e viaţă în dra goste. De aceea este Dumnezeu cel în
Treime Dumnezeu adevărat, sau viaţa adevărată, pentru că e Dumnezeul dragostei. Prin dragostea
primită de la Sfînta Treime putem fi şi noi unul în altul («interiorita te reciprocă»-Madinier), cum
sînt Tatăl şi Fiul. Fiul întrupîn-du-Se a adus şi în relaţiile Sale cu oamenii, deci şi între noi,
legătura de dragoste ce-o are El cu Tatăl, dar nu după firea dumnezeiască cum o are cu. Tatăl, ci
după cea omenească. Unitatea Lui cu ei în firea omenească e menită în ea însăşi să restabilească
legătura lor în dragoste, după modelul Sfintei Treimi. Dar puterea acestei restabiliri o aduce prin
înome-nire în calitate de Unul în fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt.
67c Dumnezeu care ne îndumnezeieşte luînd firea noastră, fiind Fiul Tatălui, ne face şi pe noi, cu
care se uneşte după firea omenească, fii ai Tatălui după har, dar nu după fiinţă.
68c Cine socoteşte, ca arienii, pe Cuvîntul ca prima făptură, dar îl consideră chiar în această
calitate dumnezeu, vede în toate piesele lumii dumnezei în sens panteist..
69c Aci sfîntul Atanasie introduce şi pe Duhul Sfînt în explicarea faptului că sîntem în Dumnezeu şi
Dumnezeu e în noi. Dacă ar fi Fiul singur în noi, s -ar putea cugeta la o existenţă a Lui în noi ca în
Tatăl, la o unitate de fiinţă a Lui cu noi. Dar fiind în noi cu Duhul, sau prin Duhul cel de o fiinţă cu
El, de o fiinţă deosebită de a noastră, aceasta arată o comuniune între Fiul şi Duhul, deosebită de
comuniunea ce o are cu noi după firea omenească. Dumnezeu are în Sine o comuniune proprie,
care nu-L sileşte la o comuniune cu noi, aceasta nefiind unica pe care ar putea -o avea. Dar din
comuniunea cu Dumnezeu cel în Treime aflat în noi, deosebită de cea cu noi şi între noi oamenii,
câştigăm şi noi o putere de sus pentru întărirea comuniunii între noi şi cu El. Dacă n -ar fi o
comuniune superioară între Fiul şi Duhul, n-ar fi ceva care să îndemne pe Fiul să intre în
comuniune cu noi. Nu ajunge numai o comuniune între Fiul şi Tatăl, Care tr imite pe Fiul, care să
facă pe Fiul să nu Se confunde cu noi, dar totuşi să întărească comuniunea Sa cu noi, ci mai
trebuie şi o comuniune între cele două Persoane ce vin în noi, adică între Fiul şi Duhul, pentru ca
să-Şi fie suficiente în comuniunea Lor d istinctă de comuniunea cu noi, dar şi să luăm putere din
comuniunea Lor superioară pentru comuniunea noastră cu Dumnezeu şi între noi.
 t ,c


 c .c
.c

uhulcsntemcstrăinicşicdeartecdecumnezeu,ciarcrincmărtăşireacdec

uhulcsntemclegaţicdecdumnezeirec uniţiccucea
"8.cecicacicnoicncatălc
nucecalcnostru,ccicalcuhului,carecestecncnoicşicetrececncnoi,cnăccndc
lcăstrămcncnoicrincmărturisire.căcicsunec oan:cinecmărturiseştec
ec isusccăcesteciulcluicumnezeucetrececnclcşicelcncumnezeu»7.c
eciccecasemănarecşiccecegalitatecestecntrecnoicşiciul?cauccumcnuc
orciccon inşicarieniicdinctoatecărţile.şicmaicalescdec oan,ccăcaltelcestec
iulcncatălcşicaltelcajungemcnoicncl;cşiccăcnicicnoicnuc omcajungeccac

cela,c nicic u ntulc nuc ec cac noi,c aarăc dec cazulc căc orc ndrăzni,c cac
totdeauna,c săc sunăc şic acumc căc iulc ac ajunsc şic lc nc atălc rinc
mărtăşireac dec uhulc şic rinc munătăţireac ătuirii.c arc chiarc ac
cugetacaceastacntrececoricecnecredinţă.căciclcecelccecdă,crecumcsac
sus:crincuhulcşictoateccteclecarecuhulclecarecdeclacu ntul.c
##c
ecic ntuitorul,c zicndc desrec noi:c recum,c u,c ărinte,c ntruc
inecşicucntrucine,caşacsăciecşiceicunacntrucoi»c oan,c17,c†
,cnuc
oreştecdecidentitateaccecoc omca eacnoiccucl.c
ceastacsacarătatcdinc
susacdeclac oan.ci,ccumcacscrisc oan,cristoscacecoccerereccătrecatălc
cacsăcdăruiascăcrincl,ccelorcceccred,cecuhul,crincarecsăcarătămccăc
sntemc nc umnezeuc şic căc rinc aceastac sntemc uniţic cuc l.c ăcic dec
54.c Noi numai ne împărtăşim de Duhul. De aceea nu sîntem prin fiinţă în Tatăl. Dar Fiul nu
Se împărtăşeşte de Duhul ca noi, ca să fie în Tatăl din acest motiv, deci nu după fiinţă. Deci Duhul
nu e nici El creatură, dar nu e nici mai dumnezeiesc decât Fiul, ca Fiu l să aibă nevoie să Se
împărtăşească de El, cum avem noi, şi să fie în Tatăl prin această împăr tăşire de Duhul, cum
sîntem noi. Ordinea împărtăşirii de Duhul este mai jos de ordinea unităţii de fiinţă între
Persoanele Sfintei Treimi. împărtăşirea înseamnă o graniţă fiinţială între noi şi El. Duhul Sfînt
are un rol deosebit în această ordine a împărtăşirii. Prin Fiul venim la existenţă, de Duhul ne
împărtăşim. Dar şi prima acţiune şi a doua le fac împreună, ca să existăm şi ca să sporim în
existenţă. Sîntem şi sporim de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt. Dar prin Fiul ni se face posibilă
şi accesibilă împărtăşirea de Duhul, datorită faptului că prin EI sîntem creaţi şi El Se întrupează.
55.c Sfîntul Atanasie apără aci ideea egalităţii Duhului cu Fiul. Nu El îl alipeşte pe Fiul de
Tatăl. Dar Duhul nu ia de la Fiul în sensul că ar fi mai mic decît Fiul. Dacă Fiul îl dăruieşte pe
Duhul, luîndu-L de la Tatăl, înseamnă că Duhul e tot aşa de mult în interiorul Treimii, ca şi Fiul.
56.c De Duhul numai ne împărtăşim, nu sînt em una în fiinţă cu El. Deci legătura pe cure ne -o
prilejuieşte El cu Dumnezeu nu este o legătură de fiinţă. Totuşi, Duhul făcând parte din Treime,
prin Duhul sîntem legaţi de dumnezeire.

remeccecu ntulcestecnc
atăl,ciarcuhulcsecdăcdinciul,c reaccacnoicsăcrimimcuhul,ccacatuncic
cndc lc omc lua,c a ndc uhulc u ntului,c arec estec ntruc atăl,c săc
arătămcşicnoi,cdatorităcuhului,ccăcsntemcunacncu ntulcşicrinclcnc
atăl8.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
70c în convingerea că Hristos e Fiul lui Dumnezeu care merge pînă la mărturisire, se arată prezenţa
Duhului în El.
 . 
,c


 c .c
c

arc sunndc cac oi»,c aceastac nuc nseamnăc nimicc altce ac dectc căc
acestc harc alc uhuluic enitc nc ucenicic ec statornicc şic ire ocail71.c ăcic
ceeaccece,ccumcamcsuscnainte,croriucatăluicşiciuluicrincire,caceeac
oieştecsăcnicsecdeacnouăcncmodcire ocailcrincuhul.c
ceastacştiindo,c

ostolulc aczis:cinecnec acdesărţicecnoicdecdragosteacluicristos?»c

om.,c8,c†
.c ăcicnu carecluicumnezeucrăucdecdarurilecuicşicdec
chemareac rinc har»c om.,c 11,c 9
.c ecic uhulc estec elc cec nec ţinecnc
umnezeu,cşicnucnoicrincnoicnşine.cicrecumcsntemciicşicdumnezei,c
entrucu ntulcdincnoi,caşac omcicnciulcşicncatălcşi,cajunşicnciulcşic
ncatăl,c omcicsocotiţic unacentrucuhulccarecestecntrucnoicşicntruc
iulcalătorcncatăl7.c
eciccndccadeccine acdincuhulcentruc reocrăutate,charulcrămnec
neretrascdeclacceiccec oiesccdacăcduăccecauccăzutcsecocăiesc7†.carcnuc
maicecncumnezeuccelccecaccăzutc dectot
,centruccăcsacdeărtatcdeclaclc
uhulc celc ntc şic ngietor.c nc acelac ac ic celc căruiac ic sac suusc
58.cSe spune aci că Duhul ni Se dă prin Fiul, sau din Fiul, iar nu că purcede din Fiul. Ni
Se dă prin Fiul, pentru că Fiul a luat trupul nostru şi S -a făcut om şi a intrat în unire cu noi
prin comunitatea firii omeneşti. Dar Duhul dat nouă prin Fiul sau din Fiul Se află în Fiul,
iar Fiul Se află în Tatăl. Deci nu e exterior Treimii. De aceea, primind pe Duhul, sîntem
legaţi de Dumnezeu cel în Treime, fără să ne facem de o fiinţă cu El. Iar ri dicaţi în legătură
cu comuniunea treimică, luăm puterea de a fi şi noi una între noi. Persoanele Sfintei
Treimi sînt una în alta, dar Tatăl îşi păstrează calitatea Lui proprie de Tată, de obîrşie a
celorlalte două. Iar ambele vin în lume împreună, însă fiecare păstrîndu-şi calitatea: Fiul,
ca Cel prin care ni se dau toate şi ni Se dă chiar şi Duhul. Duhul dîndu-ni-Se prin Fiul, dar
fără să Se despartă de Fiul ne adună în Fiul, iar prin Fiul, în Tatăl, întrucît Fiul este în
Tatăl. Cînd eşti în intimitatea un ei persoane, unită cu altele, eşti în unitatea dintre ea şi ele.
Fundamentul ultim al existenţei este o unitate personală comunitară. Numai pe ea se
poate întemeia valoarea persoanelor şi atenţia fiecăreia pentru fiecare. Altfel totul e fără
sens. Noi avem pe Duhul care e în Fiul şi e Duhul Fiului, sau Duh de Fiu. De aceea Duhul
ne uneşte cu Fiul şi ne face fii ai Tatălui, împreună cu Fiul.

ăcătuind 7,ccumcsactntmlatccucaulc cegi,c16,1
.căciciacdeărtatc

dec lac lc uhulc luic umnezeuc şic ilc ţineac duhulc celc râu.c
uzindulec
acestea,cduşmaniicluicumnezeucarctreuicsăcsecruşinezecşicsăcnucsecmaic
nchiuiecegaliccuc umnezeu.căcndceicaşa,cauccăzutcdeclacnţelegere.c
entruccăccelcnecredincioscnucecncstarecdeccunoştinţă»c ilde,c9,c7
.cic

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
71c Adică, pe cei cărora li Se dă îi face uniţi în mod statornic, cum statornică este şi unitatea
Persoanelor dumnezeieşti.
72c Pe de o parte Duhul aflîndu-Se în noi, pe de alta, în Fiul Care este în Tatăl, precum cele trei
Persoane dumnezeieşti sînt una, aflîndu-Se Una în Alta, fără să Se confunde, aşa ne facem şi noi
una, adică unul în altul. Duhul are o poziţie deosebită în raport cu noi. El ia locul cel mai intim în
noi; dar e totodată în Fiul, Care Se află în Tatăl. Locul cel mai intim în noi e în conştiinţa noast ră
de fii ai Tatălui ceresc. Deci Duhul Se află în noi, trezind această conştiinţă, întrucît are cu Sine pe
Fiul şi pe Tatăl, întrucît Se află totodată în Fiul, iar Fiul în Tatăl, cu simţire de Fiu. Duhul îşi are
locul în Fiul, datorită Tatălui şi venind d e la Tatăl. De aceea ia loc şi în noi trezindu -ne conştiinţa
de fii. Iar avîndu-Şi locul în Fiul, rămîne în Fiul, prin Care Tatăl îl trimite în intimitatea noastră,
caracterizată prin filiaţie faţă de obîr -şia noastră supremă.
7†c Numai stăruinţa în rău alungă harul. Dacă imediat după cădere omul se căieşte, harul nu se
retrage. Chiar harul ce persistă îl face pe om să se căiască. Cel ce se căieşte imediat arată că nu a
căzut de tot, că nu zace în cădere.
74c Duhul cel rău ne face robi prin patimi; Duhul Sfînt ne face liberi, pentru că ne face nepătimaşi.
 . 
,c


 c .c
c

nuc suortăc cu intelec celorc inecredincioşi.c ăcic acesteac sntc grelec

entrucei.c
## c
ăcic neoosindc nc gnduric necredincioase,c cic n rtoşndusec cac
araon,cauzindcşic ăzndciarăşicnc angheliicdesreccelecomeneşticalec
ntuitorului,c auc uitatc cuc totul,c asemeneac samosateanului,c dec
dumnezeireacărinteascăcdatăciului,cşiccuclimăcndrăzneaţăccuteazăcac
sune:cumcoateciulcsăciecdincatălcrincirecşicasemeneacuicduăc
iinţă,ccndczice:catuisactoatăcuterea»c atei,c8,c18
;cşi:catălc
nucjudecăcec nimeni,ccictoatăcjudecatacacdatociului»c oan,c ,c
;cşi:c
atălciueştececiulcşictoatecleacdatcncmnacui.cineccredecnciulc
arec iaţăc eşnică»c oan,c †,c †
;c şic iarăşi:c oatecic saucdatcdec cătrec
atăl;cşicnimeneacnuccunoaştececatălcdectciulcşiccelccăruiac reaciulc
săicdescoere»c uca,c1,c
;cşiciarăşi:cotcceciacdatcatălc ac eniclac
ine»c oan,c6,c†7
?c
oicadaugă:cacăcera,crecumczice,ciucduăcire,c
nucarcica utcne oiecsăcrimească,ccicarcica utctotulcduăcireccaciu.cauc
cumcoatecicutereacrincirecşicade ăratăcacatălui,celccarecnc remeac
atimilorcaczis:c
cumcsuletulceucsactulurat,cşiccec oiczice?cărinte,c
iză eşteăcdecceasulc acesta.carcentrucaceastacamc enitcncceasulc
acesta.cărinte,c reaslă eşte"icnumelec ău.c
tuncicac enitc glasc dinc
cer:c ic amc reaslă itc şic iarăşic lc oic reaslă i»c oan,c 1,c 78
.c ic
iarăşic ac susc aceleaşi:c ărinte,c dec estec cucutinţăc săc treacăc aharulc
acesta»c atei,c6,c†9
;cşi:c
cesteaczicndc isus,cactuluratccucduhulcşic
acmărturisitcşicaczis:c
min,caminczicc ouă,cunulcdintrec oicăc ac inde»c
oan,c1†,c1
.cincacesteacceiccucgnduricrelecdeduc:cacăceracutereac
nuc arcicostcrică,ccicmaic rtoscarcicdatcuterecşicaltora.c
oiczic:cacăc
eracnţeleciuneacrincirecşicade ăratăcşicroriecacatălui,ccumcoarecs
ac scris:c ic isusc naintac cuc nţeleciuneac şic cuc ârstac şic cuc harulc lac
umnezeucşiclacoameni»c uca,c,c 
?cic enindcncărţilecezareiicluic
ili,cacntreatcecucenici,ccinecziccoameniiccăcestec atei,c16,c1†
.c arc
enindc nc etaniac ac ntreatc undec ec aşezatc azărc oan,c 11,c 18
.c arc
duăcaceeacacntreatcecucenici:ctecinica eţi?»c arcu,c6,c†8
.c
umcdeci,cziccei,ceracnţeleciuneaccelccecnaintacncnţeleciunecşicnuc
ştiaccelecceclecntreaccacsăclecalecdeclacalţii?cactotceicmaicziccşicaceasta:c
umc oatec ic u ntulc roriuc alc atălui,c ărăc dec arec nuc ac ostc
reodatăcatălcşicrincarectoateclecace,ccumcziceţic oi,celccecziceacec
cruce:c
umnezeulceu,cumnezeulceu,centruccecaicărăsit?»c ateic7,c
6
,ciarcnaintecdecacesteacecruga:creaslă eştecnumelecău»c oan,c
1,c8
,cşi:creaslă eşteăcecine,cată,ccucsla aceccarecamca utoc
lac inecnaintecdecaciclumea»c oan,c17,c
.cacecrugacşicncustiecşic
orunceacşicucenicilorcsăcsecroagecsăcnucintrecncisită.cacmaiczicea:c
uhulcestecr nitor,ciarctruulcneutincios»c atei,c6,c1
;cşi:cesrec
 
ccÄj jc  c

ziuacşicceasulcacelacnimeneacnucştie,cnicicngerii,cniciciul»c atei,c1†,c
†
.cecic necinstiţiicdeduccşicdincacestea:cacă,cduăcărereac oastră,c
iulcarcicostcdinc eciclacumnezeu,cnarcicostcncneştiinţăccucri ireclac
ziuacaceea,c cicarciccunoscutocnccalitatecdecu ntul;cnicicnarcicostc
ărăsitcelcmreunăcexistent,cnicicnarciccerutcsăcsecdeacsla a,ca ndoc
ec aceastac ntruc atăl,c nicic nuc sarc ic rugatc nc general.c ăcic iindc
u ntul,c narc ic a utc ne oiec dec nimic.c ic zicec acesteac iindcăc erac
creaturăcşicunulcdintreccelecăcutecşicdecaceeaca eacne oiecdecceleccecnuc
leca ea.căcicecroriuccreaturilorcsăcaiăctreuinţăcşicne oiecdecceleccec
nuclecau.c
## c

cesteac lec grăiescc necredincioşii,c născocindule.c arc cugetndulec
acestea,carctreuicsăcntreeclucruricşicmaicndrăzneţe:centrucce,cnc
general,cacăcutcu ntulctru?»ciciarăşicsăcadauge:cumcacutut,c
umnezeuciind,csăcecacăcom?cauccumcacutut,cnetruescciind,csăc
oartectru?»caucsăcntreecncmodcşicmaiciudaic,casemeneacluicaiaa:c
entruccecristos,comciind,cecăceacecinecumnezeu?»c oan,c1,c
††
.căcic ăzndcacesteacşicunelecaroiatecacestora,ciudeiicatuncicmur
murauccelecdecmaicsus.c arcacumcarienii,ccitindule,cnucleccredcniciceicşic
auc căzutc nc lasemie.c ăcic dacăc arc cercetac cine ac nc modc aralelc
suselec acestorac şic acelora,c ic ac ala,c ărăc ndoială,c ntlnindusec nc
aceeaşicnecredinţăcşicic acedeacarătndcaceeaşicndrăznealăcşicurtndc
oc lutăc comunăc motri ac noastră.c ăcic iudeiic ntreau:c um,c omc
iind,coatecicumnezeu?»7 .c arcarieniicntreaă:cacăceracumnezeuc
ade ăratcdincumnezeucade ărat,ccumcacututcacecom?»76.ciciudeiic
sec sminteauc şişic ăteauc joc,c zicnd:c acăc
cestac arc ic ostc iulc luic
umnezeu,cnarcicrădatccrucea»77.c arcarieniicntrocormăcdierităcnec
ntreaă:c umc ndrăzniţic săc suneţic căc ec u ntulc roriuc alc iinţeic
atăluicunulccarecarectru,ccarecoatecsuortactruul?»!6c

66.cAceia nu înţeleg că trupul poate fi instrument sfinţit al sufletului şi,deci, şi al lui

Dumnezeu.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
75cO astfel de întrebare nu intuieşte marea taină şi valoare a omului, nici nu -şi dă seama că
Dumnezeu este iubire şi că dacă nu e iubire nu e Dumnezeu; şi că din iubire Se face om.
76cE o întrebare care arată că nu au putut înţelege de fapt puterea lui Dumnezeu, ci-L limitau.
77cA răbdat-o pentru că prin aceasta a întărit şi l -a mîntuit pe om.
c

ë ë .1 r
ë
c ëë ë c AH I I . N I ID H

c 6



c

oiciudeiiccăutaucsăcomoarececomnulcentruccăcnumeacecum
nezeucatălcăucşicecăceacecinecegalccucl,cdeclarândccăclucreuzăc
celeccecleclucreazăcatăl.c
rienii,clacrndulclor,caucn ăţatcşiceicsăcsunăc
căcnucecegalccucumnezeu,cnicicnucestecumnezeucatălcroriucşicrinc
irecalcu ntului,caccautăcsăcşicomoarececceicceccugetăcacestea.caic
dearte,ciudeiicntreaă:cucestec
cestaciulcluic osi,celcecalccăruic
tatăcşicmamăciccunoaştem?cumczicecdeci:cnaintecdecacic
raamcuc
sntcşicamccoortcdinccer?»c oan,c6,c;c8,c 8
;ciarcarienii,cauzindui,c
ntreaăc şic eic lac el:c umc oatec săc iec u ntulc luic umnezeuc sauc
umnezeuccelccecdoarmeccacuncomcşiclngecşicntreaă?»cecicşicuniicşic
alţii,c ornindc dec lac celec omeneştic ec carec leac rădatc ntuitorulc
entruc truulc ec carec lac luat,c tăgăduiescc eşniciac şic dumnezeireac
u ntului.c
## c
ecicaceastăcaiurealăciudaicăciindcşicornităcdeclac nzătorulc uda,c
arctreuiccacaceştiacsaucsăcmărturiseascăcdeschisccăcsntcucenicicaicluic
aiaac şic rod,c neacoerinduşic cugetareac iudaicăc cuc numelec
creştinismului,c şic săc tăgăduiascăc delin,c cumc amc susc şic nainte,c
enireac ntuitoruluic nc truc c căcic acestac estec nţelesulc roriuc alc
erezieic lorc ,c sau,c dacăc sec erescc săc sec iudaizezec deschisc şic săc sec taiec
mrejur,centrucaclăceacluiconstanţiucşic celorcamăgiţicdecei,csăcnuc
maicsunăccelecaleciudeilor.căcicseccu ineccacceiccecseceresccdecnumelec
reunoracsăcsecereascăcşicdeccugetareaclor.c
arcnoicsntemccreştini,co,carienilor!cntemccreştinicşicnececroriuc
săcnţelegemccorectc angheliilecdesrecntuitorulcşicsăcnucucidemc
cuc ietrec mreunăc cuc iudeii,c cndc auzimc desrec dumnezeireac şic
eşniciacui,cnicicsăcnucacemccazcdeccu intelecsmeritececcareclecsunec
cac omc entruc noi.c acăc oiţic săc ăc aceţic şic oic creştini,c leădaţic
neuniacluic
riec şicsălaţi ăcurechilecntinatecdeccu intelechulitoarec
rinccu intelecinecredincioase,ccunoscândccă,cncetndcsăciţicarieni,c
ăc eţicoricşicdeclacreauaccugetarecaciudeilorcdecacumcşicndatăc ăc ac
strălucicade ărulcdincntuneric.cicnucnec eţicmaicosndiccac orindcdec
douăcdumnezeiriceterne,c cic eţicrecunoaştecşic oiccăcomnulcesteciulc
ade ăratcşicrincirecalcatăluicşiccăcnucecsimluc eşnic,ceicseccunoaştec
cac mreunăc existndc cuc eternitateac atălui78.c iindcăc existăc aşac
numitelecuteric eşnice,ccăroraclclec

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
78Nu există decît o singură eternitate şi, aceea, comună Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfînt,
subzistîndîn cele trei Persoane ca însuşire a unei unice fiinţe. Trei eternităţi ur fi ca trei esenţe
impersonale şi supuse unor legi limitative. Ele n -ar fi persoane desăvirşlte, pentru că s -ar limita
reciproc, deci n-ar exista un Dumnezeu adevărat. De aceea va spune sfîntul Maxim Măr turisitorul
că Dumnezeu e mai presus de viaţă, de nemurire, de sfinţe nie, chiar dacă ele n-au început în timp
(Capete gnostice, 1, 50). Kternitatea nu exista înaintea persoanei, ci în persoanu. Iar Persoana
supremă nu e singură, ci în comuniune treimica. Dumnezeu cel personal sau comuniune di'
Persoane este etern, nu o eternitate impersonala, care nr ajunge prin <'volii|in supusa unor Icni
I M o stare de persoana. Invn|n
c

estecreator".căcicncs.c†csacscris:cidicaţi,cstănitori,corţilec oas

tre,cşic ăcridicaţicorţic eşnice»c s.c†,c7
.carcec ăditccăcşicacesteacsauc
ăcutcrincl.c arcdacăclcestecreatorulcşicalccelorc eşnice,ccinecdintrec
noicsec acndoiccăcestecmaicresuscşicdeccelec eşnice?79c
stelcomnulcnuc
estec cunoscutc attc dinc eşniciac ui,c ctc dinc atulc căc ec iulc luic
umnezeu8.căcic undciu,cecnedesărţitcdecatălcşicnucacostccnd ac
cndcnacost,ccicacostc ururea.ciciindchiulcşicstrălucireacatălui,c
arecşic eşniciacatălui.c
Cum au fost respinşi ca cugetînd greşit spusele folosite înainte, se
poate cunoaşte din cele puţine spuse înainte. Iar că şi cele ce le dau ca
motiv acum din Evanghelie se dovedesc ca fiind dintr-o cugetare
neserioasă, este uşor de văzut dacă privim şi acum la scopul credinţei
noastre ac creştinilorc şic ne folosim de el ca de oc regulă nc citirea
criturilorcdecumnezeucinsulate,ccumcacsusc
ostolulc cim.,c†,c
16
.cecunosdndu1cecacesta,cduşmaniicluicristoscsaucrătăcitcdeclac
caleac ceac dreatăc ac ade ăruluic şic sauc oticnitc dec iatrac sminteliic
om.,c9,c††
,ccugetndcceleccecnuctreuieccugetate.c
## #c

68.c Sfîntul Maxim va zice că sfinţenia, nemurirea sînt «lucruri» (epya) ale lui Dumne-
zeu, chiar dacă n-au început în timp. Sînt lucruri în sensul de fapte. Căci ele constau din
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccccccccccccccc c
relaţii trăite, voite de persoane. Dar sfîntul Maxim vorbeşte aici de însuşiri veşnice, care
nu sînt
tura numai
creştină ale
este lui Dumnezeu
profund şi cu
personalistă care
şi de El înzestrează
aceea şi făpturile.
e plină de sens. Căci exi
Din eternitate le stă
îmbracă şi pe
acestea în bunătate,
comuniunea în sfinţenie,
de Persoane în Nu
desăvârşite. nemurire
e nimic (de ex. pe
înaintea îngeri). Deci
comuniunii privite în
de Persoane. Eaabstract
explică sînt
nişte ea
totul; însuşiri
dă sensveşnice al căror creator e Dumnezeu. Dumnezeu ca Persoană e mai presus
existenţei.
de ele. Propriu-zis
Eternitatea în sine nusfîntul Maximci face
poate exista, este cadeosebire
eternitateîntre cele
a ceva. din eonii
O esenţă anteriori
eternă, din caretimpului
apare şi
după o vreme
posteriori persoana- alama)
lui (veşnice (Bohme,şiHegel), este imposibil
eternitatea de cugetat logic. în eternitate nu poate fi
lui Dumnezeu.
un «după». Persoana trebuie să fie din eternitate. Pe de altă parte o esenţă eternă, pe lîngă faptul
că nu poate fi cugetată logic fără persoană, trebuie cugetată avînd în ea voinţa de a dura etern;
altfel e supusă unei legi care îi este superioară, pentru a exista etern şi a putea produce din ea
persoana. Dar e superioară o existenţă care are în ea voinţa de a exista etern în mod conştient şi
nu inconştient, ca o lege. în orice caz nu poţi de spărţi între a fi etern şi a voi să fii etern. De aceea,
a vorbi de o existenţă eternă înseamnă a vorbi şi de o voinţă din eternitate. Trebuie să fii ca să
voieşti să fii. Iar voinţa conştientă e superioară voinţei oarbe, care se impune ca o lege superioar ă
existenţei şi care ea însăşi trebuie să fie supusă altei legi, şi aşa la infinit. De aceea existenţa
eternă trebuie să aibă în ea voinţa conştientă eternă de a fi, nesupusă nici unei legi. Ea trebuie să
aibă caracter personal, liber.
Dar prin voinţă existenţa are un sens. Existenţa treimică vrea să dureze etern, pentru că există în
ea iubirea unei persoane pentru alta. A fi etern, a voi să fii etern şi a iubi sau a avea ce iubi ţin
împreună. Numai la noi existenţa şi voinţa nu sînt strîns unite, pentru că existenţa nu depinde de
noi.
79cCum am mai spus, sfinţii părinţi fac deosebire între cele veşnice (alama) şi cele eterne. Căci
cele veşnice (vecinice) sînt cele ce există în veacurile anterioare «veacului» lumii acesteia. Cele
eterne par a fi însuşirile pe care le are Dumnezeu dinainte de veacuri şi de care face parte şi celor
aduse la existenţă în veac, sau în veacuri. Căci n -ar putea îmbrăca Dumnezeu în sfinţenie pe
îngeri sau pe oameni dacă n-ar fi El însuşi sfînt din eternitate. Dar şi sfinţenia Lui ete rnă este un
«lucru» al lui Dumnezeu ca Persoană, sau al Treimii, fiind o relaţie «lucrată» de El. Noi vom fi în
veşnicie, după ce, fiind cugetaţi înainte de veacul lumii acesteia, am trăit în timp. Dumnezeu e mai
presus de veacuri şi de cele veşnice în ete rnitatea Lui.
80cFăcînd abstracţie de deosebirea între veşnicie şi eternitate, se mai poate spune: ele pot fi şi
însuşirile unei esenţe impersonale, fără sens. Eternitatea nu poate fi de sine, ci într -o esenţă sau
într-o persoană. Totuşi persoana nu e produsul eternităţii, ci e posesorul ei veşnic ca Tatăl din
care Fiul e Născutul etern, ca Fiul Tatălui, Care deci nu e nici El pro dusul eternităţii, ci are
eternitatea în El, din fiinţa Tatălui. Altfel Domnul n -ar fi Domn şi al eternităţii, ci produsul ei. Fi ul
însă e Domnul eternităţii sau Subiectul ei împreună cu Tatăl Lui. Persoana supremă are
eternitatea, căci eternitatea nu poate fi decît în Ea. Fiul etern este iubit de un Tată etern şi
iubeşte un Tată etern, sau un Tată care poate să fie iubit etern, cum poate Fiul să fie iubit etern.
c

arcscoulcşicrostulcinteiccrituriceste,crecumcamcsuscdecmultec

ori,c aceastăc estirec ndoităc desrec ntuitorul:c căc lc ac ostc urureac
umnezeucşiciu,ciindcu ntulcşicstrăludreacşicnţeleciuneacatălui;c
şiccăcecurmă,clundctrucentrucnoicdincecioaracăria,căscătoarecdec
umnezeu,c ac ăcutc om".c
ceastăc ndoităc estirec sec oatec ala,c
urmărindoc nc toatăc criturac dec umnezeuc insulată,c cumc nsuşic
omnulc ac sus:c ercetaţic criturilec căcelec sntc celec cec mărturisescc
desrecine»c oan,c ,c†9
.carccacnuccum a,cnăţişndctoatecsuselecei,c
săcneclungimcncscris,cnec omcndestulaccucceleccecurmează,cnccarecsntc
omenitectoate.c
stelc oanczice:cacnceutceracu ntulcşicu ntulc
eraclacumnezeucşic umnezeuceracu ntul.c
cestaceraclacnceutclac
umnezeu.c oatec rintrnsulc sauc ăcutc şic ărăc dec lc nimicc nuc sac
ăcut»c oan,c1,c1†
.c
oi:cicu ntulctrucacăcutcşicacsălăşluitc
ntrec noi;cşicamc ăzutc sla acui,c sla ăc cac ac
nuiaăscutcdinc atăl»c
oan,c 1,1
.c arc a elc scrie:c arec iindc nc chiulcluic umnezeu,c nuc
ştirirec ac socotitc ac icntocmaic cuc umnezeu,c cicac deşertatcec inec
chic dec roc lundc şic ntruc asemănareac oamenilorc ădndue.c ic lac
năţişarecalndueccacom,cacsmeritcec ine,cascultătorcădnduec
năclacmoarte,cşicncăcmoartecdeccruce»c ili.,c,c68
.cornindcdeclac
acestea,cdacăc acstrăateccine accugetareacactoatăccritura,c ac edeac
cumclacnceutcatălcaczisc
cestuia":căciec
71.cDacă Iisus n-ar fi Dumnezeu, nu ne-ar putea ridica din lumea supusă corupţiei si morţii.
Căci numai Dumnezeu e superior şi nu supus lor. Iar dacă nu S -ar fi făcut om, ar fi un Dumnezeu
indiferent sau neputincios faţă de încadrarea noastră într -o lume stricăcioasă şi fără sens. Deci n -
ar fi Dumnezeu adevărat şi prin urmare n-ar fi nicăieri un sens, lucrul care el însuşi este mai
inexplicabil decît orice. în afară de existenţa unui Dumnezeu personal, superior acestei lumi, şi de
întruparea Fiului Lui nu e nici un sens în existenţă.
72.cToutcp s-ar putea traduce şi: «prin Acesta». Această traducere ar arăta că Tatăl Se
foloseşte de Cuvîntul Său pentru crearea lumii. Dar din folosirea pluralului: «Să facem», rezultă
mai degrabă: «Acestuia». Aceasta arată o sfătuire î ntre Persoanele Treimii. Lumea nu ţâşneşte
dintr-un fundament impersonal fără voia Lui, ci e opera unei hotărîri care se ia de Persoanele
Treimii în iubire. E o operă a libertăţii şi iubirii. Cel ce este din eternitate, avînd în existenţa Sa
perfectă libertatea şi iubirea, dă şi lumii o existenţă în care se imprimă libertatea (faţă de legile
care sînt date şi ele ca un cadru statornic, larg) şi iubirea, căci nu poate fi existenţă cu sens, fără
voinţă 91 iubire In ea.

lumină»c ac,c1,c†
cşi:căciectărie»c iid.,c6
cşi:căcacemcecom»c iid.,c

6
,ciarclacsrşitulc eacurilorcactrimisceclcnclumecnuccacsăcjudecec
lumea,cciccacsăcmntuiascăclumeacrincl»c oan,c†,c17
81.căcicsacscris:c
 atăcecioaracncntecec aca eacşic acnaşteciucşic orcchemacnumelec
uicmanuil,ccarectălmăcitcnseamnă:cucnoicestecumnezeu»c atei,c
1,c
.c

XXX

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
81cDacă Dumnezeu a făcut lumea din iubire, n-a făcut-o ca să o osîndească mai tîrziu la chinuri
veşnice, la o existenţă redusă la minimum în separaţie de El, ci ca s -o introducă mai deplin în
intimitatea existenţei fericite a plinătăţii şi iubirii Lui, răspunzînd dorinţei sădite în ea după
aceasta. Creînd lumea prin Fiul Său cel iubit, ca un chip al Lui, ¢ ¢prin El o şi mîntuieşte cînd prin
păcat cade departe de la El, ridicînd -o din puţinătatea existenţei în care a ajuns. Că ci, unind-o
deplin cu Fiul Său iubit făcut om, o uneşte cu Cel pe care -L iubeşte mai mult ca pe oricine, ca pe
Cel căruia I-a dat din veci toată fiinţa şi viaţa Sa în unitate cu Sine.,
  c cct jc c

ecic celc cec citeştec dumnezeiascac criturăc săc n eţec dinc echiulc
estamentccu intele,ciarcdinc angheliicsăc adăcecomnulcăcutcom8.c
ăcicseczice:cu ntulctrucacăcutcşicacsălăşluitcntrecnoi»c oan,c1,c
1
.cacăcutcom,cnac enitclacom.c
cestclucrucecnecesarcdecştiutccacnuc
cum a,c căzndcnc ri inţacaceasta,c ceic necredincioşic săc amăgeascăc ec
reuniicşic aceiacsăccreadăccă,crecumcnctimurilecdinaintecac enitclac
iecarec dinc sinţi,c aşac ac enitc şic acumc u ntulc lac om,c sinţindu1c ec
acestacşicarătnduecncelccacşicncalţii8†.căcicdearcicostcaşacşicarcic
arătatcnumaic

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
82cîn Vephiul Testament ne-au fost trimise cuvintele Cuvîntului sau despre Cuvîntul. în Noul
Testament îl avem pe Cuvîntul însuşi ca izvor al cuvintelor, făcut om. Sau, în Vechiul Testament,
Cuvîntul îşi arată atenţia faţă de oameni prin cuvintele Lui ce veneau la prooroci şi,prin ei; la
fiecare om care voia să le primească. I n Noul Testament Se întrupează El însuşi ca un om central
între noi.
8†cîn Vechiul Testament Cuvîntul venea la cîte un om ţn mod deosebit şi ³1 sfinţea. Dar nu S-a
făcut El însuşi om. Prin acea venire' la oameni aleşi, pregătea venirea Lui ca om. Oamenii se
pregăteau prin acel dialog mijlocit şi de la distanţă cu El, să -L cunoască atunci cînd va veni la
dialogul din apropiere cu ei, devenit El însuşi Unul dintre ei şi grăind faţă către faţă cu ei prin
grai şi faţă omenească luate de El, comunicîndu -le direct ceea ce le comunica înainte prin alţii.
Dumnezeu a fost deci totdeauna cu lumea prin Cuvîntul Său. Iar oamenii au fost făcuţi capabili să
stea cu El în comunicare. Ba chiar s -a pus în ei necesitatea de a sta cu El în comunicare şi de a fi
conduşi de El, simţind necesitatea de a răspunde la cuvintele Lui în parte făptuitoare, în parte
poruncitoare. Trebuinţa acestui răspuns se va face simţită din plin când va. veni Cuvîntul în
persoană ca om. Aceasta se va vedea şi din dezordinea ce se va produce între ei î n cazul că nu-I vor
răspunde la acest grad nou de a Se comunica. Dar deşi Cuvîntul a fost pururea cu lumea creată
prin El, nu toată s-a pregătit pentru legătura superioară cu Ei, ci numai o mică parte, care ajungea
însă pentru a ajuta şi pe ceilalţi oameni să-L înţeleagă la venirea Lui personală. Deci, deşi
Dumnezeu ştia că lumea va cădea din legătura cu El, a creat -o totuşi, dînd prin aceasta dovada că
nu a voit să creeze oameni lipsiţi de libertate, care să rămînă alipiţi de El în mod involuntar.
Aceasta ar fi arătat un Dumnezeu temător de nişte fiinţe libere («cenzură transcendentă», semn al
unui dumnezeu neatotputernic). Dumnezeu i-a creat pe oameni (şi pe îngeri) pentru o iubire liberă
faţă de 'El. Aceasta arată în acelaşi timp valoarea reală ce le -o acordă. Dar aceasta comporta şi
riscul căderii lor. Dumnezeu a făcut însă şi din aceasta un prilej ca să arate în şi mai mare grad
iubirea Lui faţă de oameni, încercînd să -i recâştige prin mijlocul cel mai efectiv şi mai uluitor al
înomenirii Fiului Său şi p rin deschiderea perspectivei de a -i face fii ai Săi, chiar după ce şi -au
arătat nepăsarea faţă de El prin părăsirea Lui.
c

 cc
c
c

c
într-un om, n-ar fi fost nici o minune (nici un paradox) şic cei cec
vedeau nu s-ar fi mirat, intrend:c«De unde este Acesta?» (Ioan, 19, 9);
şi: entrucce, Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu?» (Ioan, 1,††).
Căci eraucoişnuiţicsă audă: «Şi a fost cu ntulcomnuluiccătre iecarec
dintrecrooroci».cDar acum,cdec remeccecu ntulcluicumnezeu,crinc
arectoatecsaucăcut,cacrădatcsăcecacăcşiciulcomuluicşicacsmeritc
ecine,cchicdecroclund,ccruceacomnuluiclecesteciudeilorcsminteală,c
iarc nouăc ristosc nec estec utereac şic nţeleciuneac luic umnezeu»c c
or.,c1,c
.căcicu ntul,ccumczicec oan,ctrucacăcut»c oan,c1,1
.c
arccriturac arecoiceiulcsăcnumeascăctrucecom.c
şacseczicecrinc
rooroculc oel:coic ărsacdincuhulcmeucestectotctruul»c oel,c,c8
.c
ictotcaşacsunecanielccătrec
styagi:cucmăcnchincunorcidolicăcuţic
decmnă,ccicluicumnezeucceluic iu,carecacziditccerulcşicămntulcşicarec
domniac estec totc truul»c an.,c 1,c 
.c ic acestac şic oelc numescc totc
truulcneamcomenesc.c
### c
ecicodinioarăcac enitclaciecarecdintrecsinţicşiciacsinţitcecceiccec
aucrimitceclccucsinceritate.carcnucsacsusccă,caşaccumcsaucnăscutc
aceia,cacăcutcşiclcom,cniciccă,caşaccumcaucătimitcaceia,cacătimitcşic
l8.carccndclacsrşitulc eacurilorcac enitcocsingurăcdată,crincăria,c
srecdesiinţareacăcatuluic căcicaşacacine oitcatălcsăctrimităceciulc
ăucnăscutcdincemeie,cceeaccecsacăcutcsucege; c$al.,c,c
,catuncicsac
susccă,clundctru,cacăcutcomcşicacătimitcncacestctrucentrucnoi,c
cumcacziscetru:cristoscacătimitccuctruul»c cetru,c,1
.c
ceastaccac
săcsecaratecşiccacsăccredemctoţiccă,ciindcurureacumnezeucşicsinţindc
naintececceiclaccarec eneacşicornduindcÄ
 duăc oiacluicumnezeuc
toate,cecurmăcacăcutcşicomcentrucnoicşicacsălăşluitcdumnezeireac
trueştecnctru,ccumczicec
ostolulc ol.,c,c9
.c arcaceastacestecunaccuc
acziceccă,ciindcumnezeu,ciacluatcunctrucroriucşicolosinduecdec
elc cac dec unc organ,c ac ăcutc omc entruc noi.c ic dec aceeac celec roriic
truuluic sec zicc alec ui8 ,c iindcăc erac nc tru.c
şac erac roriuc uic ac
lămnzi,cacnseta,cacătimi,cacoosicşiccelecasemeneaccarecţincdectru86.c
arcatelecroriicu ntului,c cumcecacsculacmorţii,cacacececoricsăc
adă,cac indecacecceaccarecsuereacdeccurgereacsngelui,clecăceacrinc
truulcău87.cicu ntulcurtacslăic

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
84c Adică, în Vechiul Testament nu S -a născut ca un om, alături de oameni, ca să păti mească şi El
însuşi ca atare şi să învie, ca să le deschidă şi celorlalţi calea spre înviere. Un Dumnezeu prezent
numai spiritual în oameni n -a eliberat pe oameni de moarte.
85c Cuvîntul S-a făcut subiectul trupului.
86c Trupul e al Lui, pentru că ale Lui sînt toate cele primite prin trupul asumat. Aceasta e m area
taină a lui Dumnezeu şi a omului: că Dumnezeu poate trăi cele ale omului şi omul pe cele ale lui
Dumnezeu.
87c Aceasta e iarăşi marea taină a trupului omenesc: că cele dumnezeieşti se pol mani festa prin
trup.
p 



c8 8
8
›
c  c

ciunilec truuluic cac alecale1.c ăcic truulc eracalc ui.c ic truulc slujeac
atelorc dumnezeirii,c căcic nc elc sec să ârşeau.c iindcăc erac truulc luic
umnezeu8%.c ec aceeacac zisc roorocul:c
cestac neutinţelec noastrec lec
oartă»c saia,c †,c;catei,c8,17
.clcnaczis:cneutinţelecnoastrecleac
indecat,ccac unulccecarcicostcaarăcdectrucşiclearcic indecatcnumai,c
cumc ac ăcutc totdeauna,c lăsndc ec oamenic iarăşic suuşic morţii.c ic ac
urtatcneutinţelecnoastrecşicoartăcăcatelecnoastre,ccacsăcarateccăcac
ăcutclcnsuşicomc entrucnoi,cşictruulccareclecarececacesteacncsinec
estec truulc ău.c lc nuc ac ătămatc ntruc nimicc ridicndc ăcatelec
noastrecnctruulcăuceclemn88,ccumczicecetruc cetru,c,c
,cdarcnoi,c
oamenii,c neamc elieratc dec atimilec noastrec şic neamc umlutc dec
dretateacu ântului89.c

### c

stelctruulcuicătimind,cu ântulcnuceracncaaraclui.cecaceeacşic
ătimireacsecziceccăcestecacui.cicmlinindclcatelecatălui,ctruulc
80.c Cînd sufăr de o înţepătură în trup, nu pot spune că mă doare trupul, ci că mă doare pe
mine în întregime, deşi nu e înţepat sufletul. Tot aşa Cuvîntul întrupat simţea slăbiciu nile şi
durerile trupului ca fiind ale Sale, nesimţindu -Se ca Persoană unitară nesimţitor faţă de ele, deşi
neputinţele şi durerile flămînzirii, oboselii, pătimirii nu atingeau propriu zis dumnezeirea. în
acest sens dumnezeirea era nepătimitoare. Dar aceasta nu însemna că El nu simţea în întregimea
Lui ca Persoană durerile şi slăbiciunile. E o mare taină în a avea omul de ex. sufletul neînţepat,
neflămînd şi totuşi în a suferi ca un întreg nedespărţit cele ce ating numai trupul. în acest sens
Dumnezeu-Cuvîntul nu privea impasibil la suferinţele trupului Său, deşi nu cu dumnezeirea
flămânzea şi nu ea era străpunsă de cuie. Avem aci marea taină a unităţii Persoanei Lui, care era
atât purtătoarea dumnezeirii cît şi a firii omeneşti.
81.c E o mare taină cum poate fi trupul organul faptelor dumnezeieşti. Aci se arată cum şi el
este un extraordinar complex raţional plasticizat, chip a l sufletului, care la rîndul lui este chip al
Cuvîntului (al Logosului dumnezeiesc), între toate fiind totodată o comuni care. Raţionalitatea
plasticizată a trupului este o raţionalitate sensibilă, fiind trăită de el mai ales ca atare. Dar prin
aceasta el e articulat ân suflet (sau sufletul e «inserat» în trup, cum spune Bergson); iar Dumnezeu -
Cuvîntul, în firea Sa omenească. El a făcut trupul însufleţit capabil să fie unealtă a faptelor
dumnezeieşti, mai presus de puterile lui natu rale, dar şi să se umple de dulceaţa unei sensibilităţi
superioare celor naturale. De aceea trupul lui Hristos se resimţea de faptul că era al lui Dumnezeu,
precum şi Dumnezeu îşi însuşea sensibilitatea trupului în săvârşirea şi pătimirea celor proprii
trupului. Dumnezeu a binevoit să Se umanizeze, precum umanitatea Lui s-a îndumnezeit.
îndumnezeirea n-a anulat omenescului l-a înălţat şi umanizarea n-a coborît dumnezeirea de la
firea ei, ci i -a dat prilejul de a participa la simţirea celor omeneşti. Poate că aşa cum ân simţirea
conştientă a trupului omenesc al nostru se intîlneşte sufletul cu trupul, aşa în simţirea trupu lui lui
Hristos se întâlneşte dumnezeirea cu umanitatea Lui constatatoare din suflet şi trup.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
88c Nu a rămas in moarte, pentru că era şi Du mnezeu şi pentru că purta păcatele nu ca ale Lui, ci
ca ale noastre, din milă pentru noi, El însuşi fiind fără de păcat, neîndulcindu -Se şi neîntinîndu-Se
de ele, dar simţindu-Se responsabil de ele, ca şi cînd El le-ar fi săvârşit sau le-ar săvârşi, dar fără
să le săvârşească El.
89c Cuvîntul fiind drept, deci suportând în trupul Lui păcatele noastre, fără să Se facă autorul lor, a
umplut întîi trupul Său de dreptate, chiar prin faptul că a suferit pînă la capăt pentru ele fără să
se împotrivească; iar dreptatea Luèa trecut de la # cşi la noi, dacă unim trupul nostru cu trupul
Lui.cʄc^ _ «... ^ \ -
p 



c8 8
8
›
c  c

nueracncaaracui,ccicomnulclecăceacacesteacnctruulcuicnsuşi9.cec
aceeacăcutcom,czicea:cacăcnucacclucrurilecatăluiceu,csăcnuccredeţic
ncine;ciarcdacăclecaccşicnuccredeţicncine,ccredeţicncacestecate,ccac
săccunoaşteţiccăcatălcestecntrucinecşicucntrucl»c oan,c1,c†7†8
.c
ndc ac ostc ne oiec săc ridicec ec soacrac luic etruc curinsăc dec riguric
atei,c 8,c 1
,c ac ntinsc mnac omeneşte,c darc ac oritc oalac
dumnezeieşte91.cicorulcdincnaşterecacostcatinscdecscuiatulcomenescc
ieşitc dinc tru,c darc rinc tinac urtătoarec ac scuiatuluic ac deschisc ochiic
dumnezeieştec oan,c9,c6
.cătrecazărcactrimiscglascomenesc,ccacuncom,c
darclacsculatcdincmorţicdumnezeieşte,ccacumnezeu9.c
arc acesteac sec ăceauc şic sec arătauc aşa,c entruc căc a eac unc truc
ade ăratcşicnucrincnălucire9†.comnulcmrăcândctruul,clacmrăcatc
ecacestacntregccuctoatecătimirilec aectele
clui,cncât,crecumcsunemc
căctruulceracalcui,caşa treuiecsăcsecsunăccăcşicaectelectruuluicerauc
alecui,cdeşicnucatingeaucdumnezeireacui9.căcicdacăcarc fi ostctruulc
altuia,csarcicsusccăcşicătimirileceraucalecaceluia9 .carcdacăctruulcac
ostcalcu ntuluic căcicu ntulctrucacăcut»,c oan,c1,c1
,cecnecesarc
săcsecsunăccăcşicaectelectruuluiceraucalecui,calcăruiaceracşictruul.c
arciindcalecuicaectelec ătimirile
,ccumcsntcmaicales:cacicjudecat,cacic
iciuit,cacnseta,c cruceacşicmoarteacşiccelelaltecslăiciunicalectruului,c
alecuicsntciruinţelecşicharul.cecaceeacncmodcconsec entcşiccu enitc
secnumesccacesteacaectec ătimiri
catecomnuluicşicnucalecaltuia,ccacşic
harulcsăcnecoatăcicdatcdecl96.cicnucnecacexncnchinătoriicaltuia,cciccuc
ade ăratcnchinătoricaicluic

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
90c Nici Cuvîntul nu era în afara trupului ce pătimea şi de aceea a biruit moartea; nici trupul nu
era în afara Cuvîntului care împlinea faptele lui Dumne zeu şi făcînd minunaşi de aceea faptele
acestea au fost şi ale trupului.
91c Prin mîna ce o întindea se simţea puterea dumnezeiască. Mîna Lui nu era ca o mînă fără putere.
Lucrarea dumnezeiască nu era despărţită de mîna ce atingea trupul bolnav. în aceasta s e arăta că
mîna era a lui Dumnezeu, asumată fiind de ipostasul Cuvîntului.
92c Chiar prin glasul trimis spre Lazăr aflat cu trupul în mormînt, lucra puterea dum nezeiască.
Glasul omenesc şi lucrarea dumnezeiască nu erau despărţite. Se simţea pute rea dumnezeiască în
glasul omenesc. Nu era un glas ca al oricărui om, ci era plin de pute rea dumnezeiască. De aceea se
spune că glasul era al Cuvîntului, şi puterea era a omului Hristos Iisus.
9†c Nu era un trup nălucă, căci în acest caz n -ar fi fost scăpat trupul nostru de patimi şi de moarte.
Dar Cuvîntul nu era numai la aparenţă Subiectul lui, căci în acest caz s -ar fi întîmplat de
asemenea o mîntuire la aparenţă. Ci era cu adevărat trupul real al Lui, efec -tuîndu-se în el. faptele
mîntuitoare reale ale Cuvîntului, care se transmiteau prin el şi asupra altora şi asupra naturii.
c Erau ale Cuvîntului întrupat, pentru că le trăia într -un mod imprimat de puterea
dumnezeiască, sau erau ale Lui ca Subiect unitar, dar nu atingeau dumnezeirea Lui.
95c Dacă nu ar fi luat Fiul lui Dumnezeu însuşi trupul.ci ar fi lucrat din afară asupra trupului,
trupul Lui nèar fi devenit izvorul de vindecare al tuturor, ci Cuvîntul ar fi lucrat asupra oamenilor
numai prin îndemnuri ca şi în Vechiul Testament. Nepătimind în el Cuvîntul însuşi, n u l-ar fi
ridicat din moarte.
96c Sfîntul Atanasie expune aci o concepţie despre har legată de înţelegerea ontolo gii» a mîntuirii.
Harul e puterea eliberării de afecte şi de moarte, ce ne vine din trupul
- ʄ CMyîtjtufci pa»rt»i aâ Acartţ «ţ&SMiţ îâeljnaaxte a, E gu£«sa prin care « pralungeşte în
noi în mod activ starea umanităţii curate şi înviate a Cuvîntului; puterea biruirii păca telor prin
răbdarea crucii (sau a afectelor) de către Cuvîntul însuşi. E puterea prin care înaintăm spre
înviere şi îndumnezeire, dîndu-ne calitatea de fii ai Tatălui ceresc în unire cu Cuvîntul.
 

cc› c  c

umnezeu,centruccăcnucchemămcnicicntuitorcecnimeneacdintrecceic

ăcuţi,c nicic reunc omc comun,c cic ec iulc ade ăratc şic elc rinc irec dinc
umnezeu,carecacăcutcşicom.c
### c
iccinecnucsarcminunacdecaceasta?cauccinecnarcconsimţiccăcacestac
estec unc lucruc cuc ade ăratc dumnezeiesc?c acăc lucrurilec dumnezeiriic
u ntuluicnucsarcicsă rşitcrinctru,comulcnucsarcicndumnezeit97.c
ic iarăşic dacăc celec roriic truuluic nuc sarc ic socotitc alec u ntului,c
omulc nuc arc ic elieratcdesă rşitc dec ele.c ic chiarcdacăc acestac sarc ic
liniştitc uţinc timc dec ele,c cumc amc susc nainte,c totuşic arc ic rămasc
ăcatulcşicstricăciuneacncel,ccumcsacntâmlatccucoameniicdinainte.cic
aceastacsecoatecdo edi.cecatcmulţicsaucăcutcsinţicşiccuraţicdectotc
ăcatul98.c arc eremiacacostcsinţitcdincntecec er.,c1,c
.cic oancncăc
urtatcncntececsăltacdecucurieclacglasulcăscătoareicdecumnezeuc
ăria.c ic totuşic moarteac ac mărăţitc dec lac
damc năc lac oisec şic
estecceiccecnucaucăcătuitcduăcasemănareacneascultăriicluic
dam»c
om.,c ,c1
.cicaşacoameniicaucrămascnuc maicuţincmuritoricşicntruc
stricăciune,csuuşicatimilorc aectelor
croriicirii99.c
arc acum,c u ntulc ăcnduec truc şic nsuşinduic celec alec
truului,c acesteac nuc sec maic atingc dec tru,c entruc u ntulc cec ic lac
nsuşit;c cic sntc ironitec dec l.c ec aceeac oameniic nuc maic rămnc dinc
ricinac atimilorc lorc ăcătoşic şic morţi,c ci,c n iindc rinc utereac
u ntului,crămncnemuritoricşic nestricăcioşic nesuuşiccoruţiei
.cec
aceea,cnăscndusectruulcuicdincăscătoareacdecumnezeucăria,csec
suneccăcacnăscutcl,carec dăruieştecaltoracacereacsrecaci,ccacsăc
muteclac inec acereac şic săc nuc maic mergemc nc ămntc cac iindc numaic
ămnt,cci,cuniţiccucu ntulccelcdinccer,c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
97cNumai fiind străbătute, curăţite, întărite şi tot mai desăvârşite de lucrările dumne zeieşti ale
Cuvîntului, trupul şi sufletul omenesc s-au îndumnezeit. Aceasta s-a făcut lucrînd Dumnezeu-
Cuvîntul însuşi în şi prin trupul devenit propriu al Lui. Şi numai pre -lungindu-se aceasta în veci.
în umanitatea Cuvîntului lucrează ca Subiect Cuvîntul; şi aceasta, în veci. Se menţine astfel în veci
în mijlocul oamenilor un focar, din care iradiază F ocul îndumnezeitor.
98cChiar în cei care au dobîndit o curăţie de păcatele personale, a rămas păcatul stră moşesc
atîrnînd asupra lor şi ameninţîndu-i să cadă în păcate personale, ca o sabie a lui Damocles.
99cPatimile proprii firii de după păcat au cînd înţ eles de patimi păcătoase, cînd de afecte care, la
început nepăcătoase, pot da naştere păcatului: foamea, setea, oboseala, durerea etc. Pe acestea
Cuvîntul suportîndu-le cu răbdare şi în curăţie pînă la moarte, le-a biruit, luîndu-le puterea.
 

cc› c  c

sacimcridicaţicrinclclucceruri".cecicaşuca mutulcşiccelelaltecaectecalec

truuluic nuc ărăc rostc luc ine,c cuc dec ucum,c nuc cac oamenic dec lac noic
nşine
,cciccacroriicaicu ntului,csăcnecmărtăşimcdec iatac eşnică.c
ăcic nuc maic murimc nc
dam,c otri itc aceriic dec maic nainte,c cic
mutndusec acereac noastrăc şic toatăc slăiciuneac lac u ntul,c nec omc
sculac dinc ămnt,c dezlegndusec lestemulc dec ec urmac ăcatului,c
entruc elc cec ac ăcutc entruc noiclestem.1c icaceastac sac ăcutcnc
modulc celc maic cu enit.c ăcic recum,c iindc dinc ămnt,c toţic murimc nc

dam,caşacrenăscândcdecsus,cdincaăcşicdincuh,cncristosctoţicsntemc
ăcuţic ii,c cac uniic alc cărorc truc nuc maic ec ămntesc,c cic cu ntătorc
raţional
centrucu ntulcluicumnezeu,celccecentruc noicacăcutc
tru11.c
94.c Aplică la Sine ca om facerea noastră, adică Se face şi pe Sine născîndu-Se ca om,
dar mută şi la noi, care ne alipim Lui, facerea sau naşterea Sa curată, realizînd un fel de
nouă creaţie. Desigur chiar naşterea primă a oamenilor nu e numai din actul părinţilor,
care nasc pe alţii, ci şi din lucrarea lui Dumnezeu care-i face, sau din actul creator al lui
Dumnezeu. Dar oamenii au pus şi ei în lucrare puterea lor naturală în această naştere. în
Iisus însă Cel ce Se naşte ca om e Ipostasul Cuvîntului şi de aceea Se naşte fără păcatul
strămoşesc şi prin Botez ne dă şi nouă o naştere de sus, asemenea celei a Lui. în cea din
urmă avem şi noi înşine un fel de iniţiativă proprie, ca şi El. Pe de altă parte, întrucît din
Fecioara nu ia un trup nepărtaş la afectele de pe urma păcatului strămoşesc, Cuvîntul le
rabdă biruindu-le prin aceasta. Astfel acest trup nu mai merge definitiv prin stricăciune în
pămînt. Dar nici al nostru, dacă se uneşte cu al Lui nu mai rămîne definitiv în pămînt, sau
în nefiinţă. Căci aşa cum trupul omenesc a fost creat la început ca să rămînă etern
în existenţă, rămînînd etern în legătură cu Dumnezeu, aşa prin Cuvîntul lui Dumnezeu cel
întrupat şi înviat, trupurile noastre vor fi readuse le existenţa veşnică din moartea în
care au ajuns.

xxxrv
arc cac săc oatăc cunoaştec cine ac maic exactc neătimireac iriic
u ntului% 1c şicneutinţelec cec c secatriuiec uic dincricinac truului,c ec
inecsăcaudăcecericitulcetru.căcicacestacsacăcutcmartorc redniccdec

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
100cAfectele intrate în fire pe urma păcatului, ca despărţire interioară de Dumnezeu şi de semeni,
sînt «slăbiciuni» sau «neputinţe» în mai multe sensuri: ele manifestă o necesi tate de împlinire a
firii noastre (foamea, setea, oboseala), apropiată de nimicul din care a f ost scoasă şi de care s-a
apropiat din nou; o durere prin vreo împuţinare şi neregulari -tate intrată în ea; o frică de durere şi
de moarte, care duce firea în grad extrem spre nimic. Ele au prin aceasta un caracter ontologic,
fiind o împuţinare a existenţe i, o apropiere de nimicul din care am fost scoşi prin creaţie; dar au şi
un caracter etic pentru că arată o despărţire morală de Dumnezeu şi de semeni, ca izvoare ale
existenţei. Ca patimi, sau ca stări suferite, pasive, nu active, ele manifestă o slăbire a voinţei
noastre. Dar ele nu devin păcate decît atunci cînd voinţa, oarecum tîrîtă de ele, caută să le
satisfacă peste măsură, fugim de apropierea nimicului prin surogate căutate care nu satisfac cu
adevărat trebuinţa lor de mai multă existenţă. Căci nic i o satisfacere a patimii nu duce pe om spre
mai multă existenţă cum l -ar duce apropierea de Dumnezeu, izvorul vieţii. Aceasta ar fi o primă
scăpare a voinţei de sub puterea patimilor, o primă întărire a ei. Hristos a luat afectele, dar nu Şi -a
predat voinţa satisfacerii lor prin plăcere şi prin fuga de durere. Aceasta a putut -o face pentru că
era şi96.c în Hristos
Dumnezeu cel am scăpat de
ce comunica firiiforţa
Sale oafectelor şi de
putere şi deci moartea
o viaţă adevădefinitivă, asemenea
rată. Invingîndu-le Lui,
astfel
pentru
în că slăbit
El, le-a unindu-ne cu noastră
în firea El prin credinţă,
în general Elşiaadevenit
întărit în sens
voin ţa cuprinzător Subiectul
noastră contrară nostru,
lor. Aşa am scăpat
de puterea lor şi de moarte, ca urmări ale păcatului, sau ca blestem. Căci El a răbdat cu tărie pînă
la moartea pe cruce acest blestem, biruin -du-1. Dumnezeu e nepătimitor nu în sensul că e
indiferent, ci că nu e stăp înit fără voie de vreun afect. El le copleşeşte prin afectul iubirii, cum zice
sfîntul Maxim Mărturisitorul (Capete despre dragoste, I, 2).
dîndu-ne o altă naştere decît cea din păcat, asemenea celei a Lui, şi imprimîndu -ne prin puterea
purtării crucii, dată de El, rezistenţa la afecte. Astfel trupul nostru nu
´
W tl .c


 cCM. 

c

crezarecdesrecntuitorul.clcscriecncistolacsa,czicnd:cecicristosc

ătimindcentrucnoiccuctruul»c cetru,c,c1
.c
şadarccndcsecsuneccăcac
lămnzit,cacnsetat,cacoosit,ccăcnacştiut,ccăcacdormit,ccăcaclnscşicac
rugatcşic acugitcşicacnăscutcşicaccerutcsăcieceritcdecatimicşicsimluc
toatecalectruului,csăcsecnţeleagăciecare,cotri itccucceeaccecamcsusc
nainte,căcristoscaclămnzit,cacnsetatcentrucnoiccuctruul;ccăcacsusc
căcnucştiecşicacostcălmuitcşicacoositcentrucnoiccuctruul;cacnălţat,c
acnăscut,caccrescutccuctruul;c acostcricăcşicacascunsccuctruul;cac
sus:cececcucutinţăcsăctreacăcdeclacinecacestcahar»c atei,c6,c†9
,c
acostclo itcşicacrimitcătăicentrucnoiccuctruul;cşictoateccelecdecelulc
acestacleacrădatcentrucnoiccuctruul.cecaceeacnicic
ostolulcnaczis:c
ristoscacătimitccucdumnezeirea,ccicacătimitcentrucnoiccuctruul»,ccac
săcsecştieccăcatimilecnucsntcroriicu ntuluicduăcire,ccicroriicrinc
irectruului.c
retc aceeac săc nuc sec sminteascăc cine ac dec celec omeneşti,c cic săc
cunoascăcmaic rtosccă,cduăcire,cu ntulcnsuşicestecneătimitor,cdarc
totuşi,cdincricinactruuluiceccareclacmrăcat,csecsuncacesteacdesrec
l,c datc iindc căc acesteac sntc roriic truului,c iarc truulc ec roriuc
ântuitorului.c lc rămnec duăcirec neătimitor,c recumc este,c neiindc
ătămatcdecacestea,ccicmaicdegraăcdesiinţndulecşicierzndule1.c arc
oamenii, odată ce afectele lor au trecut asupra Celui nepâtimitor şi au
mai este din pămîntul despărţit de Dumnezeu (prin căderea în păcat), ci este imprimat mai
puternic de raţiune. El devine mai cuvîntător (mai raţional) decît este prin sufletul raţional cu
care este unit, prin care se actualizează raţionalitatea Iui, sau cu vîntul lui responsabil. Căci
Raţiunea supremă îl întăreşte în raţionalitatea ce se opune dereglărilor pătimaşe şi îl face să fie
instrumentul cuvîntului ca răspuns cu mult mai conştient la Cuvîntul lui Dumnezeu.
97.c Firea dumnezeiască a Cuvîntului e «nepătimitoare» nu numai în sensul că nu e su-
pusă durerilor, ci şi în sensul că nu-şi pierde întru nimic caracterul ei activ, primind vreo
pasivitate a afectelor în ea. Numai aşa Hristos, ca Subiect al firii omeneşti supuse unor afec -
te suferite pasiv, poate întări din caracterul activ şi total liber al firii Sale dumnezeieşti
voinţa noastră ca să se opună afectelor ca forme ale pasivităţii şi să le biruiască. Aci e antici -
pată formula «călugărilor sciţi» de la 519-520: «Unul din Treime a pătimit cu trupul».

fost lepă date,cde incşiceicneătimitoricşicliericdecelecnc eci,crecumcac

n ăţatc oan,c zicnd:cicştiţiccăc
celacacarătatccacsăcridicecăcatelec
noastrecşicăcatcnclcnuceste»c c oan,c†,c
.c
şaciind,c acntreac reunc
eretic:centruccecn iectruul,ccarececmuritorcrincire?c arcdacăcn ie,c
entruccecnuclămnzeştecşicnseteazăcşicătimeşteciarăşicşicnucrămnec
muritor?cacăcutcdincămnt,cdeciccumcnceteazăcncelcceeaccececduăc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
102cŞi aici ca şi în alte locuri, definind nepătimirea lui Hristos după dumnezeire, sfîntul Atanasie
nu spune că ea ar fi însemnat o stare de indiferenţă faţă de neputinţele Sale ca om, sau ale altora,
ci că firea Lui dumnezeiască nu a fost «vătămată», sau «atinsă» de aceste slăbiciuni; că nu ea
flămînzea, obosea, înseta etc. Dar prin aceasta nu se neagă mila lui Dumnezeu faţă de cei care
suferă. Iar mila, cum s -ar simţi fără o oarecare simţire a durerii celorlalţi? Aceasta deschide
putinţa de a recunoaşte oarecare simţire a Lui şi pentru dure rile Sale ca om pentru noi. E adevărat
că sfîntul Atanasie spune că mai degrabă Hristos desfiinţa aceste afecte prin dumnezeirea Lui, Dar
le desfiinţa nu prin indif erenţă faţă de cei ce suferă de ele, ci prin puterea ce o dădea mila faţă de
noi, de a le suporta, de a nu le da importanţă, de a le copleşi prin iubirea faţă de noi. Dar aceasta
înseamnă o întărire a altui afect: a dragostei faţă de Dumnezeu şi de oameni. Şi nu se poate nega
acest «afect» lui Dumnezeu. Sfîntul Maxim zice: «Dragostea este născută de nepătimire» (Op cit I,
2). Iar dragostea pentru cel ce suferă nu e o dragoste nedeterminată faţă de starea concretă a
´
W tl .c


 cCM. 

c

ire?»c ruulc ac uteac răsundec nc acestc cazc ereticuluic carec cautăc
ceartăcrincaceasta:cntcdincămntcşicmuritorcduăcire,cdarcecurmăc
amcostcăcutctruulcu ntuluicşiclcnsuşicacurtatcaectelecmele,cdeşic
estecneătimitor.c arcrincaceastacmamcelieratcdecele,cneiindclăsatcsăc
maicslujescclor,cdincricinacomnuluiccarecmacelieratcdecele.cacăc reic
săcmăcntreicdeccecmamciză itcdecstricăciuneacceacduăcire,cţicsunc
că,c entruc căc u ntulc luic umnezeuc ac luatc truulc meuc dec ro.c ic
recumc omnul,c mrăcândc truul,c ac ăcutc om,c aşac noic oameniic
sntemcndumnezeiţi,ciindcreluaţicdecu ntulcrinc truulcui,cşicdec
aceeacmoştenimc iaţac eşnică".c
###c

cesteac leamc cercetatc nc chic necesar,c ca,c dec omc edeac ec lc
lucrândcsaucsunndcce acdumnezeieştecrinctruulcroriuccacrintr
uncorgan,csăccunoaştemccăcleclucreazăcacesteacentruccăcecumnezeu;cşic
iarăşi,cdec omc edeacgrăindcsaucătimindcce acomeneşte,csăcştimccă,c
urtândc tru,c ac ăcutc omc şic aşac lec acec şic lec grăieştec acestea.c ăcic
cunoscândccelecroriiciecăreiacşic ăzndulecşicnţelegnduleccaclucratec
amndouăc acesteac dec cătrec
nul,c omc credec nc chic dretc şic nuc omc
rătăci.carc dacăccine a,c ăzndccelecăcutecdecu ntulcdumnezeieşte,c
cuiva. Că «nepătimirea» pe care teologia occidentală contemporană (protestantă şi catolică:
Moltmann şi H. Muhlen) o tăgăduieşte lui Dumnezeu, înţelegînd -o ca o încremenire nepăsătoare a
Lui, are acest înţeles la sfinţii părinţi se vede şi din fraza următoare a sfîn tului Atanasie, în care
spune că şi noi ne vom bucura în viaţa viitoare în Hristos de nepăti mirea Lui. Dar aceasta nu e o
lipsă de dragoste. în rîndurile acestea e temeiul formulei «călugărilor sciţi» de la 519 -520: «Unul
din Treime a pătimit cu trupul».
99. Arienii se vede că nu recunoşteau o înviere a trupurilor şi o viaţă veşnică în ele. Pentru că
socoteau că ceea ce e pămîntesc prin fire rămîne prin fire muritor. Deci l umea imanentă rămîne
aşa cum este. Nu e ridicată în alt plan. Sfîntul Atanasie recunoaşte că creaţia, inclusiv trupul luat
din pămînt, rămîne după fire neschimbată. Dar afirma cre dinţa în îndumnezeirea trupului după
har şi în învierea lui la viaţa nemurit oare, pentru că cunoaşte un Dumnezeu superior naturii
create şi în stare să o îridumnezeiască. Pămîntul, deşi ieşit din nimic, a primit o existenţă de la
Dumnezeu şi a fos ridicat la starea de trup omenesc care, în unire cu sufletul, e capabil de o
simţire omenească. De ce n-ar putea atunci acest trup să fie ridicat, în unire cu Cuvîntul, şi la o
viaţă îndumnezeită? Chiar în natura pămîntului e imprimată o raţionalitate. în materia devenită
trup e imprimată o raţionalitate superioară, capabilă de a sluji ca instrument Cuvîntului. De ce n -
ar putea fi ridicat atunci la o raţionalitate, la o simţire şi la un cuvînt şi mai înalt, adică Ia o
îndumnezeire a lui, în unire intimă cu Dumnezeu -Cuvîntul, Care a asumat trupul nostru? Dumne -
zeu nu lasă despărţit de El şi lipsit de El nimic din cele create, afară de cazul cînd vreunele din ele
ʄ unele fiinţe omeneşti ʄ nu vor su -I facă loc in ele.

actăgăduic
truul,csauc ăzndccelecroriictruului,c actăgăduicmrăcareacnctruc
acu ntului,csaucornindcdeclaccelecomeneştic accugetacncchiccoortc
desrec u ntul,c unulc cac acesta,c amestecndc cac unc crciumarc iudaicc
inulc cuc aa,c ac socotic cruceac sminteală,c iarc cac unc elinc ac socotic
roo ăduireaceicneuniec cor.,c1,c†
.ccceeaccecaucătimitcşicarienii,c
  cc›
jc c

duşmanic aic luic umnezeu1†.c ăcic ăzndc celec omeneştic alec

ntuitorului,c auc socotitc căc lc estec creatură.c arc gndindc aşac arc ic
treuitcca,c ăzndceicşiccelecdumnezeieşticalecu ntului,csăcnegecacereac
truuluicuicşicsăcsecuneascăccuc maniheii.carcaceiacarctreuicsăcalec
măcarcşicmaictrziuccăcu ntulctrucacăcut».c
oicnsă,curmărindcscoulccredinţei,csăccunoaştemcceleccecleccugetăc
aceştiacncchicrău,ccacuniicceca emcnţelegereacceacdreată.căciccu in
tele:catălciueştececiulcşictoatecleacdatcncmnacui»c oan,c†,c†
cşi:c
oateciaucostcredatecdeccătrecatălceu»c atei,c11,c7
cşi:cuc
otcsăcaccdeclacinecnimic,ccicrecumcaud,cjudec»c oan,c ,c†
cşictoatec
dec elulc acestac ctec sec maic sun,c nuc aratăc căc iulc nuc learc ic a utc
totdeaunacecacestea.căciccumcoareccelecceclecarecatălcnuclearcica utc
dinc eşniciec
niculcu ntcşicnţeleciuneacduăciinţăcacatălui,codatăc
cecsune:coateccteclecarecatăl,calecelecsnt»c oan,c16,c1
cşicoatec
alecelecsntcale.atălui»c oan,c17,c1
?căcicdacăccelecalecatăluicsntc
aleciului,ciarcatălclecarecacesteacururea,cec ăditccăccelecceclecareciul,c
arececalăcncatăl,csntcurureacncl.cecicnucacsuscacesteacentruc
căcnucleaca utc reodată,ccicentruccăciul,carecarec eşnicccelecceclec
are,clecarecdeclacatăl.c
### c
arccacnuccum accine a,c ăzndceciulca ndctoateccteclecarecatăl,c
amăgitcdecasemănareacşicidentitateacdesă rşită,csăccadăcncgreşealacluic
aelie,csocotindccăclcestecatăl,caczis:cicsaucdat»cşic
mcluat»cşic
icsaucredat»,centrucacarătaccăcnucesteclcnsuşicatăl,ccicu ntulc
atăluic şic iulc eşnic,c a nd,c dinc ricinac asemănăriic cuc atăl,c dinc
eternitateccelecceclecarecdeclacl.cecicentruccăcesteciul,carecdeclacatălc
eşnicccelecceclec are.c arccăcsusele:cicsaucdat»,cicsaucredat»cşic
celecasemeneac acestoracnucmicşoreazăcdumnezeireaciului,ccicaratăc
maic rtosciuccucade ărat,csecoatecalacchiarcdincelecnsele.căcicdacăc c
saucredatcuictoate,caceastacaratăcmaicnticcăclcestec
ltulcdectctoatec
eccarecleacrimit.c
oi,ciindcoştenitorulctuturor,csingurclcesteciulc
roriuc duăc iinţăc alc atălui.c entruc căc dacăc arc ic ostc unulc dintrec
toate,cnarcicostclc oştenitorulctuturor,cciciecarecarcicrimitcce a,c
cumcarcic oitcşiccumciarcicdatcatăl.carcriminduleclctoate,clcestec

ltulcdedtctoatecşicecsingurciulcroriucalcatălui.c
arcatulccăc csacdat»cşic csacredat»cnucaratăccăcnuclearcica utc
reodată,ccumcsecoatec edeacdintrocsusăcasemănătoareccucceacdesrec
toate.căcicnsuşicntuitorulczice:crecumcatălcarec iaţăcntrucine,c
aşacacdatcşiciuluicsăcaiăc iaţăcntrucine»c oan,c ,c6
.cunndc ac
dat»c ac arătatc ec inec căc nuc ec atăl.c arc sunndc aşa»,c ac arătatc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
10†Iudeii au amestecat vinul cu apa, pentr u că ei cred în Dumnezeu cel personal, dar nu admit
întruparea şi crucea Fiului Său; păgînii nu au nici măcar vinul credinţei în Dum nezeu cel
personal. Arienii sînt la fel cu păgînii. Pentru că, dacă Fiul e natură imanentă, şi Cel din care
provine e tot natură imanentă.
  cc›
jc c

asemănareacşicidentitateaciriiciuluiccucatăl.cecicdacăceracodatăcdndc
nucleca eacatăl,cec ăditccăcşiciulceracdndcnucleca ea.căcicrecumclec
arecatăl,caşaclec arecşiciul.c arcdacăcecnecredinciosclucrucacsuneccăc
atălc nucleca ea,cdarcec inecredinciosc ac zicec căcatălclec arecururea,c
cumc nuc ec asurdc ca,codatăc cec iulc zicec recumc arecatăl,caşacarec şic
iul»,caceştiacsăcsunăccăcnucarecaşa,ccicaltel?caic redniccdeccrezarec
estec ceeac cec zicec u ntulc şic ac credec căc toatec dtec sunec căc leac luat,c
a ndulecururea,clecarecdeclacatăl.căcicatălcnuclecarecdeclaccine a,c
darciulclecarecdeclacatăl.cacncildacstrălucirii,cdacăcstrălucireacarc
zice:cuminacmiacdatctotcloculccacsă1cluminezcşic nu1cluminezcdeclac
minecnsămi,cdcrecumc oieşteclumina»,czidndcaceastacnarcsuneccăceac
nucacostcdnd a,cci:csntcroriecluminiicşictoatecaleceic sntcalecmele»,c
aşactreuieccugetatccucmultcmaic rtoscdesreciul.căcicatălcdndulec
toatec iului,c lec arec iarăşic toatec nc iul;c şic a ndulec iul,c lec arec ec
aceleaşicşicatăl.căcicdumnezeireaciuluicestecdumnezeireacatălui.cic
aşacşicmlineştecatălcntruciulcurtareacdecgrijăcactuturor"".c
### c

cestacecnţelesulcsuselorcamintite.ctcdesreccelecsusecomeneştec
desrecntuitorul,c elec aucdec asemeneac unc nţelescinecredincios.cec
aceeacleamcşicexlicatcmaicnaintececacestea,cca,cdec omcauziceclc
ntrendc undec ecaşezatcazărc oan,c11,c†
,c sauc ntrendc ncărţilec
ezareiicluicili:cinecziccoameniiccăcsntcu?»c atei,c16,c1†
cşi:ctec
inica eţi?»c arcu,c6,c†8
cşi:cec oiţicsăc ăcac?»c atei,c,c†
,csăc
101. «Toate cîte le are Tatăl ale Mele sînt» se referă şi la faptele purtării de grijă a Tatălui de
lume. Iar aceasta se precizează în sensul că toate faptele purtări i de grijă ale Tatălui faţă de lume
Tatăl le săvîrşeşte «prin Fiul». E şi în aceasta o lucrare în comuniune a Tatălui şi a Fiului; Tatălui
îi place să lucreze prin Fiul, pentru că îl iubeşte pe Fiul. Deci şi în purtarea de grijă a lui
Dumnezeu de lume se manifestă dragostea între Tatăl şi Fiul. Nimic nu -I place vreunei Persoane
dumnezeieşti să facă singură. în nici o faptă nu Se des parte Una de Alta. Pe de altă parte, Tatăl
împlineşte purtarea de grijă faţă de lume prin Fiul nu numai ca prin Fiul cel iubit , Care-I. iubeşte
la rîndul Său pe Tatăl, ci şi cu prin Cuvîntul sau înţelepciunea Sa să le conducă pe toate în mod
înţelept şi să le facă prin cuvîntul imprimat în ele să răspundă Cuvîntului şi să le ţină prin
uceastu legate de Cuvîntul Său şi, prin El, de Sine însuşi.

cunoaştemcdinccelecsusecnaintecnţelesulccorectcalccelorczisecsicsăcnunec
smintimccacarienii,cduşmaniicluicristos.c
aic ntic treuiec ntreaţic aceştic necredincioşi,c dec undec
trag%ncluziac căc lc nuc ştia?c uc totdeaunac celc cec ntreaăc ntreaăc
entruccăcnucştie.cicsecntmlăccaccelccecştiecsăcşicntreecdesrecceleccec
lecştie.c
stelc oancştiac căc isusccarecntrea:ctecinica eţi?»cnucerac
neştiutorc cuc ri irec lac aceasta,c cic cunoşteac ceeac cec ntrea.c ăcic zice:c
 arcaceastacoczicea,ccacsăcncercececili.centruccăclcştiacceca eacsăc
 
c


8 cRR

c

acă»c oan,c6,6
.c arcdacăcştiacceca eacsăcacă,cnucntreacdincneştiinţă,c

cic ntreac cunoscând.c inc aceastac sec oatec deducec acelaşic lucruc şic
desreccelecasemănătoare.cecildăcdndcntreaăcomnulcundececaşezatc
azăr,c sauc cinec zicc oameniic căc estec l,c nuc ntreaăc dinc neştiinţă,c cic
cunosdndcceleccecntreaceceicşicştiindcceca eacsăcacă.c
stelcsecnlăturăc
reedecsoismaclor.c
arcdacăc orcsăcsecmaicsădeascăcncri inţacntreărilor,csăcaudăccăc
nc dumnezeirecnucestecneştiinţă,cdar,crecumcsacsus,cicestecroriuc
truuluicsăcnucştie.ciccăcacestacestecade ărul,cri eşteccumc omnul,c
ntrendc undec estec aşezatc azăr,c ac sus,c neiindc dec aţă,c dc iindc
dearte,ccăcazărcacmuritcşicundecacmurit.c arcelccececsocotitcdeceiccac
neştiutorccunoaştecdinaintecgndurilecucenicilorcşicştieccecestecncinimac
iecăruiacşiccecestecnclăuntrulcomului;ca,cceeaccececmaicmult,clcsingurc
cunoaştec ec atălc şic zice:c uc sntc ntruc atălc şic atălc ntruc ine»c
oan,c1,c9).
### c
ecic ec limedec oricuic căc estec roriuc truuluic săc nuc ştie,c iarc
u ntul,cntrudtcecu ntul,ccunoaştectoatecncăcnaintecdecacecace.c
arcnicicădnduectrucnacncetatcsăciecumnezeu;cşicnici,centruccăcec
umnezeu,c nuc ocoleştec omenescul.c ăc nuc ie!1c ic maic rtos,c
umnezeuciind,cacluatctruulcgiciindcnctruca ndumnezeitctruul.cic
recumciindcncelcntrea,cncelcacşicn iatcmortul.cicacarătatccăcelccec
acececmorţic iicşiclecaducecsuletulcnctru,ccucmultcmaic rtosccunoaştec
celec ascunsec alec tuturorc şic decic cunoşteac şic undec erac aşezatc azăr.c
otuşic ac ntreat.c ădc ac ăcutc şic aceastac reasântulc u ntc alc luic
umnezeu,c arec ac rădatc toatec entruc noi,c ca,c urtndc astelc şic
neştiinţacnoastră,csăcnecdăruiascăcsăccunoaştemcecsingurulcade ăratulc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
104Faptul că Dumnezeu e deosebit de lume, nu-L face să Se ţină distant de om şi despărţit de el.
Aceasta ar putea fi o obiecţie a panteiştilor. Dar ce folos de o divinitate identică cu lumea, dacă ea
nu poate ajuta omului să iasă din monotonia relativistă a lumii şi din procesul ei care produce şi
nimiceşte persoanele umane, asimilmdu -le cu lucrurile şi nedîndu-le putinţa să aibă în ea o viaţă
veşnică şi fără lipsuri? Odată ce Dumnezeu a creat pe om şi trupul omenesc, nu e motiv să Se
ferească de el şi nici nu e lipsit de puterea de a realiza o unire intimă cu această creatură
excepţională şi capabilă de a răspunde conştient iubirii Lui şi de a -L cunoaşte, fără să-i schimbe
natura de creatură. De ce n-ar putea, în acest scop, să o şi îndumnezeiască, ridicînd-o la nivelul
celui mai adecvat dialog cu El în iubire? De ce n -ar putea în acest scop să Se facă şi El însuşi
ipostas al firii omeneşti, ca să lucreze prin ea într -un mod efectiv asupra tuturor oamenilor, din
maxima apropiere a lor, lucrînd asupra firii Sale omeneşti în primul rînd? Nu se dovedeşte prin
aceasta că firea noastră a fost făcută ca cel mai apt organ de manifestare a lui Dumnezeu prin ea?
Dacă trupul nostru imprimat de raţiunea sufletului poate fi folosit ca organ al cuvintelor, p rin care
se exprimă sensuri şi se săvîrşesc în cosmosul adecvat omului fapte ca semne de iubire faţă de
semenii săi, de ce n -ar putea fi folosit de Cuvîntul dumnezeiesc însuşi, izvo -
rul tuturor sensurilor şi al iubirii filiale faţă de Tatăl şi al frăţietă ţii cu oamenii, devenit Subiect al
lui, ca mijloc al comunicării de sensuri şi de iubire în formă sensibilă potrivită oamenilor, fără să
anuleze cele proprii omenescului? c '
 
c


8 cRR

c

atăc alc ăuc şic ec inec nsuşic trimisc dec lc entruc noic srec mntuireac
tuturor,charcdecdtccarecnarcuteacicaltulcmaicmare1 .c
ndcdecicsunecntuitorulccu intele,cdeccarecsecoticnesccarienii:c
atuisac uterea»c atei,c 8,c 18
c şic reamăreştec ec iulc ău»c
oan,c17,c1
,ciarcetru:c csacdatcuicstănirea»,cleccunoaştemcectoatec
acesteaccaca ndcacelaşicnţeles,canumeccăctoatecsecsuncomeneştecdinc
ricinactruului.căcicdeşicnuca eactreuinţă,ctotuşicsecsuneccăcceleccec
leacrimitclcleacrimitcomeneşte,centrucca,crimindcomnulcşicceeac
cec rimeştec aindusec nc l,c harulc săc nec rămnăc sigur16.c ădc omulc
singurcarecutinţacsăcşicrimeascăcşicsăcşiciardă17.c
ceastacsacarătatc
cuc
damc care,c rimind,c ac ierdutc ceeac cecacrimit.c arc cac săc rămnăc
harulc dec neierdutc şic săc iec ăstratc sigurc ec seamac oamenilor,c şic
nsuşeştec lc darulc şic sunec căc ac luatc cac omc utereac ec carec oc arec
urureaccacumnezeu.cicaşacsune:c
reamăreşteăcecine»,ceiccecreamăreştececalţii,ccacsăcarateccăc
arec truc cec arec ne oiec dec acestea.c ec aceeac rimindc truul,c deoarecec
truulcsecalăcnclcşicentruccăclundu1cecelcacăcutcom,csecsuneccăc
lcacrimit.c
### #c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
105c Cunoaştem din neştiinţa asumată pentru noi Cît de mare este iubirea de oameni a T atălui,
Care a voit ca Fiul să Se facă om pentru noi, dar şi a Fiului, Care a primit să Se facă om. Ea L -a
făcut să Se apropie şi în privinţa aceasta la maximum de noi. Dar neştiinţa Lui omenească se
uneşte în chip tainic cu atotştiinţa şi cu atotputernici a Lui, prin care a îndumnezeit omenescul. Un
omenesc care nu şi-ar recunoaşte cu smerenie condiţia sa nu ş-ar deschide în mod real
dumnezeirii. Cel ce toate le ştie ne -a dat şi prin aceasta pildă de smerenia cuvenită omenescului,
pentru a-1 înălţa cu adevărat. Cel ce ştie că prin sine nu ştie nimic, şi tot ce ştie ştie prin
Dumnezeu, ştie cu adevărat mai mult decît cel ce pretinde că ştie totul prin sine.
106c Dacă n-ar fi primit El ca om, dar de la Sine ca Dumnezeu în mod statornic darul eliberării de
păcat şi de moarte, acest dar nu s-ar extinde din El la toţi cei ce vor să -1 primească în dar. Deci
pentru aceasta El trebuia să fie şi Dumnezeu şi om, adică umanitatea să fie asumată de Dumnezeu
cu toate slăbiciunile ei de pe urma păcatului, ca să fie biruite d e dumnezeirea Lui; numai păcatul
trebuia să nu fie în El ca despărţire de Dumnezeu -Tatăl Lui cu voia. De aceea S-a întrupat chiar
Fiul lui Dumnezeu, ca iubirea maximă ce -L leagă de Tatăl să facă cu neputinţă despărţirea Lui de
El ca om prin păcat. Trebuia să fie asumată şi neştiinţa ei, ca să vadă ca om că nu poate cunoaşte
pe Dumnezeu decît venin-du-I din ipostasul dumnezeiesc cu care era unită umanitatea Lui. El
trebuia să experieze şi neştiinţa Sa ca om şi faptul că cunoaşterea li curgea mereu de la ipos tasul
Său dumnezeiesc, că nu îi vine din omenesc.
107c Animalul nu poate primi cunoştinţa şi curăţia morală. Iar Dumnezeu nu are nevoie să le
primească. Numai omul poate şi primi şi pierde aceste daruri folosind râu libertatea.
†7† 
jc ›
c
c

acăcdeci,ccumcsacsuscdecmultecori,cu ntulcnucarcicăcutcom,carc

ic cumc ziceţic oi,c căc u ntulc ac rimitc şic arec ne oiec dec sla ăc şic nuc
cunoaşte.c arc dacăc ac ăcutc omc c şic dec atc ac ăcutc c şic ec roriuc
omuluicsăcrimeascăcşicsăcaiăcne oie,centruccecsăccugetămcecelccec
dăcnumaiccacrimindcşicsăcsocotimcecelccecrocurăcaltoracnumaiccac
a ndcne oiecşicsăcdesărţimcastelcecu ntulcdecatălccacnedesă rşitc
şic cac a ndc ne oie,c iarc umanitateac săc oc lisimc dec har?18c ăcic dacăc
nsuşicu ntul,cntructcecu ntul,cecelccecacrimitcşicacostcslă it,cşic
dacăc lc este,c duăc dumnezeireacui,c elc cec acostc sinţitc şic n iat,ccec
nădejdecmaicaucoamenii?19cicrămnccumcsnt,cgoicşicărăccurajcşicmorţi,c
nea ndc nicic oc comuniunec cuc iulc carec dăruieşte.c entruc cec ac maic şic
enitcatuncicu ntulcşicacăcutctru?11cacăcentrucacrimicaceleaccec
suneccăcleacluatcşicarcicgolcdecelecnaintecdecaceasta,cncmodcnecesarc ac
mulţumicşiclcmaicdegraăctruului,ccăcicdeaiaccndcacăcutctrucac
rimitcdeclacatălcceleccecnucleaca utcnaintecdeccoorreacnctru.cec
at,cdincaceastacsarcarătaccăcacajunscmaic rtosclclacocstarecmaicunăc
rinctru,cşicnuctruulcacajunsclacocstarecmaicunăcrincu ntul.carc
aceastacestecoccugetareciudaică.c
acăc nsăc u ntulc ac enitc cac săc mntuiascăc neamulc oamenilorc şic
dacăcacăcutctruccacsăicsinţeascăcşicsăicndumnezeiascăc şicdecatc
entrucaceastacacăcutcom
,ccuicnuicesteclimedeccăcceleccecziceccăcleac
rimitccndcacăcutctru,cnucleczicecentrucine,ccicentructru?căcic
alectruuluicnccareceraclcaucostcşicdarurilecdatecrinclcdecatăl111.c
arcsăc edemcareceraucceleccecleccereacsi ceicentruccarecziceaccacleac
luat,c cac săc sec ruşinezec aceiac şi rinc aceasta.c lc cereac sla ac şi zicea:c
oatecicsaucredat»c uca,c1;c
;cşi duăcn ierecziceccăcacrimitc
toatăcutereac atei,c8,c18
.carcşicnaintecdecacicsus:coatecicsauc
redat»,c lc erac omnulc tuturor.c ăcic toatec sauc ăcutc rinc l.c rac
singurulcomn,crincarectoatecsaucăcut.ciccerndcsla a,ceracşicesteclc
nsuşicomnulcsla ei,ccumcziceca el:căcicdacăcarciccunoscuto,cnuc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
108c Hristos Se trăia pe de o parte ca primind, pe de alta ca dăruind El însuşi. Erau două planuri în
El, în intimă comunicare. Se trăia ca primind pentru noi, stăruind în comu niune cu noi, dar şi
dăruindu-Şi Lui însuşi şi nouă, tot pentru noi.
109c Dacă în Hristos nu e şi Cel ce dă, ci num ai Cel ce primeşte, cine ne mai poate da ceva mai
presus de cele omeneşti?
110c în acest caz fiecare om trebuie să caute, ocolind pe Hristos, o relaţie directă cu Dumnezeu, ca
să primească şi el cele ce le-a primit Hristos. Dar atunci de ce S -a mai făcut om acel Cuvînt, dacă e
şi El doar o creatură? Ar trebui să se spună că pentru a ajunge prin trup la o stare mai înaltă. Deci
oamenii s-ar afla fără El la o stare mai înaltă. Dar ce stare mai înaltă este aceasta care -i duce la o
moarte definitivă, în circuitul fără sens al naturii, care nu are o realitate atotputernică şi liberă
deasupra ei?
111c Prin Cuvîntul s-au dat trupului darurile dumnezeieşti. E un alt sens al expresiei «prin
Cuvîntul». «Prin Cuvîntul» s-a făcut şi «prin Cuvîntul» a fost înălţat la starea în dumnezeită. «Prin»
înseamnă şi «în». «în Cuvîntul» au fost şi se menţin toate ca exis tenţe naturale. «în Cuvîntul» se
înalţă toate. Dacă nu s-ar fi făcut prin El şi în El, nu s-ar fi putut înălţa tot prin El şi în El. El e
vîrful umanităţii, pentru că ipo stasul dumnezeiesc al
†74 
jc ›
c
c

arcicrăstignitcecomnulcsla ei»c cor.,c,c8
.căcica eacceleccecleccerea:c

ucsla aceccarecamca utoclacinecnaintecdecaciclumea»c oan,c17,c
.c
#c
arcşicuterea,cdesreccarecacsuscduăcn iereccăcacrimito,coca eac
şicnaintecdecacocrimicşicnaintecdecn iere.căciccertaclcnsuşiccucdeclac
inecuterececsatana,czicnd:cergicnaoiacea,csatano!»c atei,c,c
1
.cacleacdatcşicucenicilorcuterecmotri acluicşicaczisccătreceicduăccec
saucntors:c
mc ăzutcecsatanaccacunculgercdinccerccăznd»c uca,c1,c
18
.carciarăşicceeaccecacsusccăcacrimit,caratăccăcaca utcşicnaintecdecac
rimi.căcicalungacdraciicşicceeacceclegasecsatanacdezlegacl,ccacnccazulc
iiceicluic
raamc uca,c1†,c16
;cşiciertacăcatele,csunndcslăănoguluic
şicemeiiccarec acsălatcicioarele:c artăţisecăcatelectale»c atei,c9,c
;c uca,c7,c 8
;c şic sculacmorţicşic ac redatc edereac oruluic dinc naştere,c
dăruinduic utereac săc adă.c ic acesteac lec ăceac nuc ăgăduindulec nc
temeiulcatuluiccăc ac rimicutereacentrucele,ccica ndcchiarcatuncic
uterea.cincacesteacec ăditccăcceleccecleca eacnccalitatecdecu ntul,c
ziceccăcleacrimitcomeneştecăcânduecom,ccacşicduăcn iere,c enităccac
declacl,coameniicdececămnt,căcândusecărtaşicdumnezeieştiiciric c
etru,c1,
,csăcaiăcuterecmotri acdracilor,ciarcncceruri,celieraţicdec
stricăciune,c săc mărăteascăc eşnic.c ic nc generalc treuiec cunoscutc
aceasta,c căc nimicc dinc celec cec ac susc căc leac rimit,c nuc leac rimitc cac
nea ndule,ccăcicleca eacurureacu ntul,codatăcceceracumnezeu;ccic
secziceccăcleacrimitcacumcomeneştecca,crimindulectruulcncsine,csăc
rămnăcşicncnoicncmodcstatornic11.căcicşic
suselecluicetru:c
crimitccinstecşicsla ăcdeclacumnezeu»c cetru,c1,c
17
cşi:cecsuuncuicngerii»c cetru,c†,c
caucacelaşicnţeles.crecumc
acntreatcomeneşte,cacsculatcecazărcdumnezeieşte.c
stelcacrimit»c
sac susc omeneşte;c iarc suunereac ngerilorc aratăc dumnezeireac
u ntului.c
# c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
Fiului a asumat-o pe aceasta. Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului. în sens mai larg toate sînt
imprimate de raţiunea al cărui izvor este Cuvîntul şi care are diferite trepte, în sens, în iubire, în
comuniune. Deoarece prin Cuvîntul făcut om se dădeau umanităţii toate cele dumnezeieşti, El era
şi cel ce le cerea de la Tatăl şi cel prin care se dădeau. Prin El nu se dădeau numai, ci se şi cereau
de către umanitate, căci El S -a făcut şi ipostasul ei. El e în acelaşi timp vîrful rugător şi jertfitor al
umanităţii prin care ni se comunică cele cerute şi dăruite Lui prin jertfă. Căci El este Cel care
primeşte şi El dă toate. De la El se dau şi în El se primesc toate.
110.0 parte din Hristos le are şi le dă, iar o parte le primeşte. Dar fiec are parte este a Aceluiaşi
ipostas sau subiect, încît se poate spune că El le dă şi El le primeşte, sau El Şi le dă Lui. Eu îmi dau
porunci şi sfaturi şi eu le primesc. Mi le dau cu o parte din mine şl le pri mesc cu alta. Iar dîndu -Şi-
le Cuvîntul lui Dumnezeu şi prlmindu-le ca om, In avem şi noi statornic în El şl li; primim statornic
din El.
 


 c ,c
c

ncetaţi,cdeci,curtorilorcdecumnezeu,cşicnucmaicumiliţicecu ntul.c

icicnucmaicnlăturaţicdumnezeireacui,ccarecestecacatălui,csocotindu
c cacecunulccecarec reocne oie,csaucsuerăcdecneştiinţă.cucaruncaţic
celec alec oastrec asurac luic ristos,c cumc ăceauc iudeiic cec aruncauc
odinioarăc cuc ietrec asurac ui.c ăcic acesteac nuc sntc alec u ntului,c
ntructc ec u ntul,c cic sntc roriic oamenilor.c ic recumc ăznduc
seuindcşicntinzndcmnacşicstrigndcecazăr,cnucsunemccăcminunilec
auc ostc omeneşti,c deşic sauc să rşitcrinc tru,ccic alecluic umnezeu11†,c
aşa,c cndc sec sunc nc  angheliec celec omeneştic desrec ntuitorul,c
treuiec săc ri imc iarăşic lac ireac celorc susec şi,c ăzndulec cac iindc
străinec dec umnezeu,c săc nuc lec unemc ec socotealac dumnezeiriic
u ântului,ccicecseamacumanităţiicui.căcicdeşic u ntulcnsuşicac
ăcutc tru,c ătimirilec aectele
c erauc alec truului.c arc dacăc truulc ec
urtatc dumnezeieştec nc u ntul,c harulc şic utereac sntc alec
u ntului11.căcicăceaclucrurilec atele
catăluicrinctru.carcarătac
nuc maic uţinc aectelec truuluic nc ine.c
şac acntreatc şic ac sculatc ec
azăr;cacmiratcecaicaca,czicnd:cncăcnacsositcceasulceu»c oan,c,c

,cnsăc ndatăcacreăcutcaacnc in.căciceracumnezeucade ăratcnc
trucşictrucade ăratcncu ntul.cecaceeacdincatececăceaccunoscutc
ecineccaciucalcluicumnezeucşiclcăceaccunoscutcecatălcău,ciarcdinc
aectelectruuluicarătaccăcoartăctrucade ăratcşiccăcacestaceracroriuc
alcui11 .c
# c

şaciindcacestea,csăccercetămcşiccu ntul:c arcdecziuacaceeacşicdec
ceasulcacelacnimenicnucştie,cnicicngerii,cniciciul»c arcu,c1†,c†
.căcic
alndusecaceştiacncri inţacluicncmarecneştiinţăcşicntuneric,csocotescc
săc aiăc nc elc unc temeic uternicc entruc ereziaclor.c arc euc ic ădc şic nc
ntemeiereac ec acestc cu ntc ac erezieic lor,c cac ec giganţiic c lutătoric
motri ac luic umnezeu.c ăcic omnulc ceruluic şic alc ămntului,c rinc
arectoatecsaucăcut,cecjudecatcdeceicentrucceeaccecsunecdesrecziuac
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
11†cîntinderea mîinii a fost faptă omenească, dar prin mîna întinsă s -a săvîrşit o minune
dumnezeiască. Mîna întinsă a putut sluji ca mijloc prin care iradia puterea du mnezeiască. Lui
Hristos ca Subiect comun al mîinii întinse şi al puterii dumnezeieşti ce iradia din El trebuie să I se
atribuie amîndouă, şi ele erau atît de unite încît atît El cât şi cel vinde cat simţea scurgîndu-se prin
mîna întinsă puterea dumnezeiască. El nu simţea întinzînd mîna numai ceea ce simte un om
obişnuit.
114cDeşi Cuvîntul S-a făcut trup, pentru că S-a făcut trup real, afectele au fost pre zente în trup, dar
suportarea lor de către însuşi Cuvîntul ca subiect le face ale lui Dumne zeu. Dar El nu le anulează
prin aceasta, ci le slăbeşte puterea, nelăsîndu -Se dus prin ele la păcat, prin satisfacerea lor peste
măsură, căci le satisfăcea mai puţin decât cereau, iar durerea o răbda fără să caute să scape de ea.
în aceasta se manifesta o tărie a spiritului din puterea lui Dumnezeu. Deci le-a biruit în acelaşi
trup oarecum omeneşte. Dar le-a putut Dirui numai pentru că Cuvîntul însuşi S-a făcut purtătorul
lor. In modul acesta, printr -o putere ce ne vine de la Hristos, dar care nu se dispensează de efor tul
nostru ci-1 întăreşte, le putem birui şi noi, afară de moarte, pe care trebuie să o suportăm dar tot
cu tăria răbdării, pentru a trece dincolo de ea cu această tărie. Cuvîntul, biruindu -le prin puterea
Sa ce întărea puterea omenească, ne-a comunicat această putere biruitoare ca har şi nouă.
115cLe făcea şi pe cele omeneşti şi pe cele dumnezeieşti în mod unit. Suporta afectele omeneşti, dar
le şi biruia. întreba ca un om neştiutor şi afla răspunsul de la Sine, ca Dum nezeu. Căci
dumnezeiescul îşi deschidea uşa la bătaia omenescului; simţirea foamei îi
 


 c ,c
c

aceeacşicdesrecceasulcacela.cicu ntulccarectoateclecştiececsocotitcdeceic

cac neştiindc ziuac aceea,c şic iulc carec cunoaştec ec atălc ec declaratc cac
neştiindcceasulcşicziua.cinecarcuteacsunec reunclucrucmaicrostescccac
acesta,csauccinecarcuteacsăcrosteascăcocneuniecegalăccucaceasta?cndc
rincu ntulcsaucăcutctoate,cşicaniicşic remurilecşicnoateacşicziuacşic
toatăczidirea,ccumcsunccăc iditorulcnuccunoaştecăturaca?carcnsuşic
şirulc celorccititecaratăc căciulcluicumnezeuc ştiec ceasulc şic ziua,c chiarc
dacăcarieniic sec răuşescc nc neştiinţă.c ăcic zicndc nicic iul»,c descriec
ucenicilorccelecdinaintecdecziuacaceea,czicnd:corcicacesteacşicacesteac
şicaoicsrşitul».celccecştieccelecdinaintecdecziuac aceea,cărăcndoialăc
ştiecşicziuaccarecsec acarătacduăccelecsusecnainte.c ăcicdacăcnarcic
ştiutc ceasul,c narc icarătatcnicic celecdinaintecdec el,c neştiindc cndc ac ic
ceasulcacela.cacăccine ac rndcsăcsunăccelorcneştiutoricundececoccasăc
saucoccetate,caratăccelecdinainteaccaseicsauccetăţii,cecurmăczice:c
oic
ndatăceccetateacsauccasa»,cărăcndoialăccelcceclecdescriececaceleacştiec
undececcasacsauccetatea.căcicdacăcnarcşti,cnarcdescrieccelecdinainteac
lor,ccacnuccum a,cdincricinacneştiinţei,csăicţinăcecascultătoricdeartec
decele,csauccacnuccum a,cgrăind,csăcgreşeascăcşicsăcrămnăcncaarăcdec
ceeaccec reacsăcarate.c
şacomnulcsunndccelecdinaintecdecziuacşicdec
ceasulcacelacştiecexactcşicnucecncneştiinţăccucri ireclactimulccândc ac
enicceasulcşicziuacaceea.c
# ! c
arcentrucce,cdacăcştia,cnucacsuscatuncicdeschiscaceastacucenicilor,c
nuicestecngăduitcnimănuicsăciscodească,codatăcceclcactăcut.căciccinec
ac cunoscutcgndulcomnului?cauccinecsacăcutcsetniculcui?»c om.,c
8,c 
.c arc entruc ce,c ştiind,c ac susc căc nicic iulc nuc ştie,c socotescc căc
oricarec dintrec credincioşic ştiec căc aceastac ac susoc cac omc dinc ricinac
truului.c
dădea prilejul s-o învingă. Dacă n-ar fi simţit -o real, n-ar fi avut prilejul să -Şi arate puterea asupra
ei. Dacă n-ar fi avut prilejul să rabde stările legate de trupul Său ca nişte pasi vităţi involuntare şi
dureroase, nu le-ar fi putut învinge. Răbdarea afectelor I s-a făcut mijloc de biruire a lor prin
arătarea puterii dumnezeieşti. Cel întrupat nu dă altă putere uma nului Său în suportarea afectelor
decît pe cea a răbdării. Şi aceasta ţine de chenoza Cuvîntului. Ontologia prefacerii în bine a
umanului are ca bază eticul, sau spiritualitatea. Omul nou e omul spiritualizat. La aceasta e ajutat
de Duhul Sfînt.

ecicnicicaceastacnucnseamnăcocslăiciunecacu ntului,ccicestecroriuc

iriic omeneştic săc nuc ştie.c ic aceastac oc oatec edeac cine ac iarăşic ine,c
dacăc cerceteazăc cuc unăc conştiinţăc remea,c sauc cndc şic cuic ac susc
omnulc aceasta.c
stel,c nuc ac susc aceastac dndc ac ostc ăcutc cerulc dec
cătrecl,cnicicdndceraclacatăl,ctocmindctoate»c ilde,c8,c†
,cnicicnaintec
decacecacecom,cdcdndcu ntulctrucacăcut».cecaceeactoatecdteclec
sunecduăc cecacăcutcom,comeneşte,ccucdretateclecunececseamac
omenităţii.căcicecroriucu ntuluicsăcştieccelecăcutecdeclcşicsăcnuc
ignorecnceutulcşic srşitulclor.centruccăcsntclucrurilecuicşicştiecdtec
 


 c ,c
c

sntcşicnăcdndcleacăcutcsăcexiste116.căcicştiindcnceutulcşicsrşitulc

iecăruia,cştiecdesigurcşic srşitulcgeneralcşiccomuncalctuturor.cealtelc
sunndcnc angheliec entrucomenesculcui:cărinte,cacsositcceasul,c
reamăreştec ec iulc ău»c oan,c 17,1
,c ec ăditc căc iindc u ntc ştiec şic
ceasulcsârşituluictuturor,cdarccacomcnu1cştie.căcicecroriucomuluicsăc
nucştiecşicmaicalescsăcnucştiecacestea.carcşicacesteacsntcroriiciuiriic
dec oamenic ac ntuitorului.c ăcic dec remec cec ac ăcutc om,c nuc ec
ruşinează,cdincricinactruuluicneştiutor,csăcsună:cucştiu»,c rndcsăc
arateccă,cştiindccacumnezeu,cnucştiectrueştec omeneşte
117.căcicnac
zis:c iciciulcluic umnezeuc nuc ştie»,c cac săc nuc sec aratec dumnezeireac
neştiutoare,c ci:c idc iul»,c cac neştiinţac săc iec ac iuluic născutc dinc
oameni.c
# c
ecaceea,c orindcşicdecngeri,cnacmerscmaicdearte,centruccăcnicic
uhulcntchacăcuto,ccicactăcut,carătândcrincacesteacdouăccăcdacăc
uhulcştie,ccucattcmaicmultcştiecu ntul,cnccalitatecdecu ntul,cdeclac
arecrimeştecuhul.ciccăctădndcdesrecuhulcacarătatccăcsacreeritclac
slujireac uic omeneascăc atuncic dndc ac susc nicic iul».c ic aceastac ec oc
do adăc căc orindc omeneştec nuc ştiec niciciul»,c darc aratăc căc dumne
zeieştectoateclecştie118.căcicdeciulcdeccarecziceccăcnucştiecziua,csuneccăc
cunoaştececatăl.căcicnimeni,czice,cnuccunoaştececatălcdedtciul»c
atei,c1 ,c7
.carcoridne,caarăcdecarieni,c acmărturisicmreunăccuc
noic

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
116cDumnezeu ca Persoană creatoare ştie de toate cele ce le -a creat. învăţătura creştină, socotind
pe Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut, Logosul sau Cuvîntul, Ii atribuie o conştiinţă a lor
şi o lucrare creatoare care Ie orînduieşte pe toate în relaţiile lor reciproce. Fiecare din noi sîntem
aduşi la existenţă în contextul în care putem împlini un rol propriu şi de fiecare din noi ştie El. Dar
El ştie şî' de creaţia în totalitate, cu ce scop e făcut ă şi pînă când are să dureze în forma actuală.
Numai o esenţă inconştientă în sens panteist nu ştie de cele ce ies din ea, ci toate se succed în baza
unei legi inconştiente. Dar mintea noastră cere o împăcare între o ordine şi o cugetare care o
gîndeşte şi o creează în mod conştient.
117cEl luînd omenescul nostru nu-1 goleşte de ceea ce-i este propriu, ca să nu fie om numai în
aparenţă. El îşi dă ca Dumnezeu Sieşi ca om cunoştinţa ce n -o are ca om. E o taină modul cum se
face în practică această comunicare în Hristos, dar ea e reală.
118cE o taină în unirea acestora.
. c
 c  % 
c
   c

că Cel ce cunoaşte pe Tatăl cu atît mai mult cunoaşte întreaga zidire.

Iar ncîntregul ei se află şi sffrşitul ei. Şi dacă s-a hotărît ziua şi ceasul
ei de către Tatăl, e vădit că s-a hotărît prin Fiul şiccă Fiul ştie ceea ce
sac hotărît rinc l.c Căci nuc e nimicc care nuc sac făcut şic nuc sac
hotărnicitcprin l.cecicdacăclcestacreatorulcntregului,cştieccumcşicdtc
şic năc dndc ac oitc atălc săc iec acesta.c arc nc dtimeac şic duratac lorc ec
imlicatăcşicschimareaclor119.c
iciarăşi,cdacăctoatecalecatăluicsntcşicaleciuluicccăciclcnsuşicac
susocaceastac,iarcacatăluicestecşicacşticziua,cec ăditccăcşiciulcştie,c
a ndocşicaceastacroriecrincrimireacdeclacatăl.ciciarăşi,cdacăciulc
estecntrucatălcşicatălcntruciul,ciarcatălcştiecziuacşicceasul,cec ăditc
căcşiciul,ciindcntrucatălcşiccunosdndccelecdincatăl,cştiecşiclcziuacşic
ceasul.c arcdacăciulcestecşichiulcade ăratcalcatălui,ciarcatălcştiec
ziuac şic ceasul,c ec ăditc căc iulc arec şic nc cunoaştereac acestorac
asemănareaccucatăl.c
icnucecdecmirare,cdacăcelcrinccarecsaucăcutctoatecşicnccarecsntc
aşezatec toatec ol.,c 1,c 17
c cunoaştec celec cec sauc ăcutc şic dndc ac ic
srşitulc iecăreiacdincacesteacşicactuturorcndeoşte1.cicecdecmirarec
ndrăznealacroriecneunieicarienilor,ccarecneacsilitcsăcnecntindemclac
atâtac aărare.c ădc numărândc ec iulc luic umnezeuc şic u ntulc celc
eşniccntreccelec ăcute,cuţinclecmaictreuiecsăcgndeascăcacziceccăcşic
atălcecmaicmiccdedtczidirea.căcicdacăcelcceccunoaştececatălcnucştiec
ziua,cnicicceasulcsrşitului,cmăctemcsăcnuciecmaicnaltă,ccumcarcsunec
aceiacncneuniaclor,ccunoştinţacdesreccreaţie,csaucmaicineziscdesrec
arteac maic dec josc ac realităţii,c carec ec creaţia,c dedtc cunoştinţac desrec
atăl.c
#c
ulindc aceiac astelc motri ac uhului,c săc nuc sec aştetec săc
rimeascăc reodatăc iertareac necredinţeic lor,c cumc ac susc omnulc
atei,c1,c†
.carcnoi,ciuitoriicşicurtătoriicdecristos,ccunoaştemccăc
nucneştiindcu ntul,c nccalitatecdecu ntul,cacsus:cucştiu».căcic
ştia.c ic indidndc omenesculc c căcic ec roriuc oamenilorc săc nuc ştiec c şic
entruc căc ac mrăcatc truulc neştiutor,c nc carec alndue,c ac susc
trueşte:cucştiu».căcicduăccecacsus:cidciulcnucştie»cşicacdatccac
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
119cCaracterul desăvîrşit personal, conştient şi voluntar al lui Dumnezeu se arată nu numai în
aceea că El a creat lumea din nimic, cînd şi cum a voit, ci şi în aceea că i -a fixat un hotar temporal.
Dar acest hotar nu înseamnă sfîrşitul ei deplin, ci transfigurarea ei. Căci atît a iubit lumea, că i -a
rînduit o existenţă veşnică şi o bucurie desăvîrşită a ei de El şi a Lui de ea, în Fiul Său. Dar atît
creaţia cît şi planul cu privire la ea se realizează de Tatăl în comuniune cu Fiul, pentru ca această
comuniune să-şi extindă puterea şi să se reflecteze şi în creaţiune şi în raportul lui Dumnezeu cu
ea.
120cToate există pentru că au fost aduse din nimic la existenţă si sînt menţinute în existenţă de
către puterea Tatălui, manifestată prin Fiul. De aceea nu vor mai fi în forma actuală, cînd Tatăl,
prin Fiul, le va da altă formă. Şi aceasta nu a lăsat -o Tatâl prin Fiul neprevăzută, sau nu va fi silit
de lume să o schimbe. Ci schimbarea depinzînd de El, u st fo st prevăzută de El.
. c
 c  % 
c
   c

exemluc neştiinţac oamenilorc dinc vremeac luic oe,c ac adăugatc ndată:c
ri egheaţicdeciccăcnucştiţicnicic oicceasulcnccarec inecomnulc ostru»c
atei,c,
cşiciarăşi:cncceasulcnccarecnucgândiţic ineciulcomului»c
iid.,c
.căcicşicucăcnduăcentruc oiccac oi,camczis:ciciciul».c
acăc arc ic ostc neştiutorc dumnezeieşte,c arc ic treuitc săc zică:c
ri egheaţi,cdeci,ccăcnucştiu»cşi:cncceasulcnccarecnucgndesc».carcnuc
acsuscaşa.cicsunnd:coicnucştiţi»cşi:cnccarecnucgndiţi»,cacarătatccăc
ac nuc ştic ec roriuc oamenilor.c ecic entruc aceştiac ac zisc şic l,c a ndc
truulcasemeneaclorcşicăcnduecom:ciciciulcnucştie».căcicnucştiac
cuctruul,cdeşiciindcu ântulcştia.c arcildaccelorcdinc remeacluicoec
dăciarăşicecaţăcneruşinareacduşmanilorcluicristos.căcicşic orindc
desrecaceastacnucaczis:cucamcştiut»,cci:cucauccunoscutcnăccecnucac
enitc otoul»c iid.,c†
.c ăcic oameniic nuc auccunoscut.carc elc cec ac
adusc otoulc iarc
cestac erac ntuitorul
c cunoşteac ziuac şic ceasulc nc
carec acdeschideccataractelecceruluicşic acdesundacadncurile.cecaceeac
acziscluic oe:c ntrăctucşiciiictăicnccoraie»c ac,c7,c1
.cacăcnucarcic
ştiut,cnucarcicsuscdecmaicnaintecluicoe:cestecşateczilec oicaducec
otoulcecămnt»c iid.,c
.c arcdacăcncildacri itoareclacoecaratăc
ziua,csaucaratăccăclcaccunoscutcziuacotoului,clcştiecşicziuacceleicdecac
douac eniricacui.c
# c
arcşicdinccelecsusecrincildacecioarelor,cacarătatcşicmaiclimedec
carecsntcceiccecnuccunosccziuacşicceasul.căciczice:cri egheaţi,cdeci,ccăc
nucştiţicziuacsaucceasul»c atei,c ,c1†
.celcceccucuţincnainteczisese:c
imeneacnucştie,cniciciul»c atei,c,c†6
,cacumcnaczis:cucnucştiu»,c
ci:c oic nuc ştiţi».c
stelc ntrendc uceniciic desrec srşit,c inecac susc
atunci:ciciciulcnucştie».căcicatuncicacsusoctrueştec omeneşte
cdinc
ricinac truului,c cac săc aratec căc nc calitatec dec omc nuc ştie.c iindcăc ec
roriucoamenilorcsăcnucştie.carcntructcecu ântulcşiclcestecelccec
anecşiclcestec&udecătorulcşiclcirele,cştieccndcşicnccecceasc inecşic
cndc aczice:ceşteatăteccelaccecdormicşictecscoalăcdincmorţicşictec ac
luminacristos»c es.,c ,c1
.c
ăcicrecum,căcnduecom,clămnzeştecşicnseteazăcşicătimeştec
cuc oamenii,c aşac mreunăc cuc oamenii,c cac om,c nuc ştie.c arc
dumnezeieşte,ciindcu ântulcşicnţeleciuneacntrucatăl,cştiecşicnucec
nimicc carec săc ignore.c
şac şic desrec azărc ntreaăc omeneştec elc ce,c
lecândcsrecel,clcscoală,cştiindcdecundecsăcstrigecsuletulcluicazăr.cic
ac ostc maic marec lucruc căc ştiac undec ec suletul,c decâtc undec ec aşezatc
truul.c arc ac ntreatc omeneşte,c cac sălc n iec dumnezeieşte11.c
şac
ntreaăcşicecuceniciccândcsecducc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
121întreabă ca să arate că e ca noi, om adevărat, arătând prin întrebare dorul şi capa citatea
umanului de a progresa mereu în infinitatea dumnezeirii. în întrebare se arată şi faptul că
umanul ştie că e ceva mereu nou de ştiut. întreabă ca să întrebăm şi noi. Dar întreabă şi ca să
arate că prin întrebare omenescul bate cu smerenie la uşa dumnezeiescu lui, în aceasta îşi arată
. c
 c  % 
c
   c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccccccccccccccc c

umanul dorul după o cunoştinţă mereu sporită sădit în el de Dum nezeu şi o deschidere pentru ea.
E şi în întrebare Q, legătură a omului cu Dumnezeu cel
c

 c   c ! 

c 877

  c
c
ncărţilecezareii,cdeşicştiacşicnaintecdecacrăsundecetru.căcicdacăc
atălcacdescoeritcluicetruccelecdesreccarecacntreatcomnul,cec ăditc
căcdescoerireacsacăcutcrinciul1".căcicnimeni,czice,cnuccunoaştecec
iulcdectcatăl,cşicecatăl,cdectciulcşiccelccăruiac oieşteciulcsăcic
descoere».c uca,c 1,c 
.c arc dacăc cunoştinţac atăluic şic ac iuluic sec
descoerăcrinciul,cecnendoielnicccăcnsuşicomnulccarecacntreatcac
descoeritcmaicnticluicetrucdeclacatăl,caoicacntreatcomeneştecec
etru,ccacsăcaratecşicrincaceastaccăcntrendctrueştec omeneşte
,cştiac
dumnezeieştecceeacceca eacsăcsunăcetru1.cecicştiaciul,ccunoscndc
atălcşiccunoscândcecatălcăucdincolocdecacăruiccunoştinţăcnucexistăc
reunacmaicmarecşicmaicdesă rşită.c
# c
arc sntc destulecacesteacentruc resingereac lor.c
şc oic totuşic săic
ntrecdacăcrămncşicduăcacesteacduşmanicaicade ăruluicşiclutătoric
motri acluicristos?c
ostolul,cscriindcncistolac ccătrecorinteni,c
zice:cunosccuncomcncristos,ccarecnainteccucatrusrezececani,ciecnc
tru,ciecaarăcdectru,cnucştiu,cumnezeucştie»c cor.,c1,c
.cecsu
neţicdesrecaceasta?c
cştiutc
ostolulcceeaccecacătimitcnc edere,cchiarc
dacăczicecnucştiu»,csaucnacştiut?cacăcziceţiccăcnacştiut,cluaţicseamac
cac nuccum a,coişnuiţiccuccăderea,csăccădeţicşicncaiurealacrigienilor,c
carec sunc căc attcroorociic ctc şic alţiic carecauc slujitcecu ntulc nuc
ştiaucnicic celeccecăceau,cnicicceleccecroo ăduiau.c arcdacăcziceţiccă,c
infinit. în momentul în care întreabă cu cea mai adîncă şi mai curată smerenie, lui Iisus I se şi
deschide uşa dumnezeirii de unde vine lumina. Aşa intră omenescul la cele dumne zeieşti şi cu
contribuţia lui, cu setea lui, nu e ridicat ca un obiect pasiv acolo. C el ce întreabă se îmbogăţeşte în
cunoştinţă, pentru că nu se închide cu mîndrie în sine. Apoi chiar dacă ştie, cel ce întreabă
pătrunde în inima celorlalţi şi se întăreşte şi lărgeşte în ceea ce ştie; sau arată că ştiinţa sporeşte
în deschidere, nu în închidere. Pe lingă aceea, cel ce întreabă îl face şi pe cel întrebat să se silească
să afle, sau să se întrebe şi să dea un răspuns. Fiul lui Dumnezeu a luat şi modul întrebării firii
umane, ca să nu ne ferim de a folosi acest mod, ca să ţinem seama şi de ce ea ce gîndesc, ştiu şi ne
spun alţii într-o chestiune sau alta. Ce armonie nu s -ar realiza între oameni dacă s -ar întreba în
toate şi ar ţine seama unul de altul în ceea ce gîndesc!
120.c Tatăl, ultimul izvor al cunoştinţei, pentru că le are toate în Sine, descoperă lui
Petru răspunsul la întrebarea Fiului prin întrebarea Fiului, sau mai ales prin întrebarea
omenească pe care Fiul, întrupîndu-Se, Şi-a însuşit-o. Dar i-a descoperit şi Fiul. Căci
însăşi întrebarea e maieutică, e sfredel care găureşte prin min tea omului şi prin inima lui,
atras de magnetul adevărului dumnezeiesc care îl face să se străduiască să afle răspunsul,
să se apropie prin aceasta de Tatăl şi să se deschidă Tatălui. Toţi sîntem organe făcute să
pătrundem în adevăr, în realitate, dar organe ce se pun în funcţiune unul prin altul. Dar
dacă numai Fiul cunoaşte pe Tatăl, în întrebarea Fiului, coborîtă la modul smerit al între -
bării omeneşti, trebuie să fi licărit totuşi şi o lumină care nu licăreşte în întrebările noastre
de simpli oameni, deşi o anumită licărire este şi în ele. Căci cine întreabă şi-a pus o pro-
blemă şi într-un fel s-a apropiat de un răspuns. «Prin Fiul» ca Raţiune ni se dă totul: chiar
şi întrebarea în care licăreşte deja o anumită cunoaştere.

deşicsuneac

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
122cFaptul că Hristos ştia ca Dumnezeu ceea ce întreba ca om pe Petru trebuia să dea întrebării
Lui o lumină care a trebuii să fie simţită de Petru.
 a 78 j jc c› jc  c

nuc ştiu»,c ştia,c căcic a eac nc sinec ec ristos,c descoerinduic luic toate,c
cumcnucecstricatăccucade ăratcşicnucsecosndeştecrincsinecnsăşicinimac
acestorcduşmanicaicluicumnezeu,ccareczicccăc
ostolulccarecsunecnuc
ştiu»cştie,ciarcomnulccareczicecnucştiu»cnucştie?căcicdacă,ciindcăca eac
ecristoscncelca elcştiacceleccecsuneaccăcnuclecştie,ccumcnucştiecmaic
rtosc ristosc nsuşi,c chiarcdacăczice:c nuc ştiu»?c
ostolulc ştiac cec icsec
ntâmla,centruccăicdescoereacomnul.cecaceeacşiczice:cunosccunc
omcncristos».căciccunoscândcecom,cştiacşiccumcacostcacestcomcrăit.c
acelclizei,c ăzndcec lie,caccunoscutccumcacostcnălţat.carcdeşicştiac
aceasta,c iiic roorocilorcsocotindc căc liec ac ostcaruncatc dec cătrec uhulc
ntrunc munte,c elc cunoscândc nceutulc *ec carec lac ăzut,c iac oritcec
ăraţi.cnsăcsilindu1caceia,cactăcutcşicleacngăduitcsăcmeargăc să1c
caute
c cegi,c,c1,c1 18
.cecicentruccăcactăcut,coarecnaccunoscut?c

c cunoscut,c darc ac ngăduitc cac şic cândc narc ic ştiut,c entruc cac aceia,c
ncredinţânduse,csăcnucsecmaic ndoiascăcdesrecnălţareacluic lie.cuc
attcmaic rtosca el,ciindcelcnsuşicrăit,cacştiutccacşiccumcacostcrăit.c
ecicşic liecaccunoscut.cicdacăclarcicntreatccine a,carcicsusccumcac
ostcnălţat.cotuşica elcsune:cucştiu»,centrucdouăcmoti e,crecumc
socotescc eu:c unul,c cumc zicec elc nsuşi,c cac nuc cum ac entruc mărimeac
descoeririlorcsă1csocoteascăccine acmaicresuscdecâtclc ede»c cor.,c
1,c6
;calcdoilea,centruccăcsunndcntuitorul:cucştiu»,ctreuiacsăc
sunăcşicel:cucştiu»,ccacnuccum ac,croc iind,csăcarăcmaicresuscdec
omnulcăucşicucenic,cmaicresuscdecascăl.c
# c
ecicelccecacdatcluica elcsăcştiecacştiutccucmultcmaic rtosclcnsuşi.c
ăcicsunndccelecdinaintecdecziuacaceea,cacştiut,ccumcamcsuscnainte,c
şiccândc acicziuacaceeacşicceasulcacela.cictotuşicştiind,cziceccăcniciciulc
nucştie.centruccecacsuscatunci:cucştiu»ccelecceclecştiaccactăn?c
c
ăcutc aceasta,c recumc socotesc,c entruc cac dnduneoc srec cercetare,c
aceastac săc nec iec srec olos.c ic lc nsuşic dăc minţiic ndemnuric srec
căutareac ade ărului.c rinc amndouăc ntuitorulc ac urmăritc olosulc
nostru.c ec aceeac neac arătatc şic celec cec nec orc ntâminac naintec dec
srşit,c cac nuc cum a,c cumc nsuşic ac sus,c săc nec uimim,c sauc săc nec
nsăimntămccândcsec orcetrece;cdarcşicca,c ăzndule,,csăcaştetămcec
temeiulc lorc srşitul.c arc desrec ziuac şic ceasulc nuc ac oitc săc nec sunăc
dumnezeieştec ştiu»,c cic trueşte,c entruc truulc neştiutor,c recumc amc
suscnainte:cucştiu».c
ceastacentruccacnuccum acsăcntreecşiclc
sau,c nesunndule,c săc ntristezec ec ucenici,c sauc sunndule,c săc acăc
ce accontrarcolosuluiclorcşicalcnostru,calctuturor.centruccăcoricecaceclc
acecsrecolosulcnostru,cdec remeccecentrucnoicacăcutcu ntulctru.c
ecicentrucnoicacsuscşiccăcniciciulcnucştie».cic nacminţitcsunndc
aceastac căcic ac susc omeneşte,c cac om:c nuc ştiu»
,şic nac lăsatc nicic ec
ucenicicsăcsileascăcsăcsună.căcicsunnd:cnucştiu»cleac
c›
c1W& 
c 
c †79
c

c
oriicstăruinţacntreăriim.carcncatelec
ostolilorcecscrisccăcatuncic
cnd,ca ndcngeriicaroae,cSacnălţatccacomcşicacridicatclaccerctruulc
nostruc şic cndc ucenicii,c ăzndc aceasta,c lc ntreauc iarăşic dndc ac ic
srşitulcşicdndc ac enicdincnou,cleacsus:cucestecalc ostrucsăcştiţicaniic
şic remurilececcarecleacuscatălcncstănireaca»c ate,c1,c7
.cecic
nacsuscatunci:cidciul»,ccumcacsuscnaintecdecaceastacomeneşte,cci:c
uc estec alc ostruc săc ştiţi».c ăcicacumc truulc erac n iatc şic leădasec
stareacmuritoarecşiceracndumnezeit.cecaceeacnucsecmaicotri eacsăc
răsundăc trueşte,c acumc dndc ec nălţac lac ceruri,c cic săic n eţec
dumnezeieşteccă:cucestecalc ostrucsăccunoaşteţicaniicşic remurile,cec
carecatălcleacuscsuc stănireaca»;cşiccăc eţicluacutere»1†.carc
carec ec utereac atălui,c altac dedtc iul?c ăcic ristosc ec utereac şic
nţeleciuneacluicumnezeu»c cor.,c1,c
.c
# #c
edcştiaciul,ciindcu ntul.c
ceastacacindicato,czidnd:ctiu,cdarc
nucecalc ostrucsăccunoaşteţi».carcentruc oi,cşezndcncmunte,camcsusc
srecolosulc ostrucşicalctuturor:ciciciulcnucştie».cădcecdecolosc ouăc
săc auziţic aceastac şic desrec ngeric şic desrec iulc entruc iitoriic
amăgitori,cca,cchiarcdacăcdemoniicsec orcreacecncngericşic orcncercac
săc ăc oreascăc desrecsrşitulclumii,csăcnuiccredeţi,cdeoarececeicnuc
cunosccaceasta.cacel,cdacăc
ntihrist,creădndusecncristosc aczice:c
ucsntcristos»cşic acncercacşicelcsăc oreascăcdesrecziuacaceeacşic
desrec srşit,c cac săc rătăceascăc ec ceic ce1c aud,c amintindu ăc dec
cu ntulceuccăcniciciulcnucştie,csăcnuiccredeţi1.c
122.c A spus ca om: «Nu ştiu», pentru că S-a aşezat şi prin aceasta în locul nostru, care
nu avem nici un folos din a şti ziua sfîrşitului. A voit să Se trăiască în privinţa aceasta, ca
om. A spus: «Nu ştiu» pentru a opri curiozitatea fără folos a oamenilor. Dacă altă dată a
spus că ştie, între ele nu-i o contrazicere. Căci lucrurile sfîrşitului, împrejurările lui sînt
aşa de deosebite, de duhovniceşti, de complicate, că deşi Hristos le-a înfăţişat în general,
ele nu puteau fi descrise pe măsura priceperii oamenilor. Căci nu e vorba de o zi cu o anu -
mită dată în calendar, ci de o zi în care întâmplările vor fi de natură indescriptibilă. Deci a
putut spune că nu ştie pentru că nu le poate descrie pe înţelegerea oamenilor, iar altă dată
a spus că ştia, spunînd aceasta în mod general, neintrînd în amănunte care să fie ca o pre -
cizare a zilei.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
12†cNu le mai spune acum simplu: «Nu ştiu». Căci acum apostolii, văzîndu -L înviat, pricepeau ceva
din felul sfîrşitului. Dar nici acum nu intră în detalii, căci nu pricepeau nici acum acest lucru în
mod deplin. De aceea le spune numai că va fi o zi proprie unor alte trăiri, proprie unor timpuri
luate în stăpînire de Tatăl şi pentru a căror înţelegere vor lua putere de la Duhul Sfînt. Căci nu
este al vostru, ca oameni, să înţelegeţi aceste lucruri. Veţi lua pe Hristos prin Duhul Lui şi veţi
pricepe întrucâtva ceea ce doriţi să ştiţi. Dar aceasta se referă la toţi creştinii care v or avea pe
Duhul Sfînt lucrînd în ei.
124cNu e dat făpturii să ştie cînd va fi sfîrşitul, căci aceasta înseamnă să ştie de mai înainte toată
dezvoltarea lumii, care nu se face fără o legătură cu Dumnezeu. De aceea a spus şi Fiul făcut om,
în această calitate, că nu ştie sfîrşitul, pentru ca să nu credem nici unei fiinţe purtătoare de trup
care pretinde că ştie sfîrşitul. Credinţa în această prezicere produce o mulţime de tulburări, mult
haos în istorie. F.le vin din pretenţia omului c㠛cpoate face deopotrivă cu Dumnezeu în
cunoaştere.
 
jc c› c  c

ealtelcnicicnucecdecoloscoamenilorcsăccunoascăccndc acicsrşitul,c
sauc cndc ac ic ziuac srşitului.c ăcic cunosdndc aceastac orc disreţuic
timulcdecnăcatunci,caştetândczilelecaroiatecsrşituluicşic orca eac
moti c săc sec ngrijeascăc dec eic numaic atunci.c ec aceeac ac tăcutc şic nc
ri inţac srşituluic iecăruiac rinc moarte,c cac nuc cum ac mndrindusec
oameniiccucretenţiaccunoştinţeicsăcnceaăcsăciecărăcgrijăcncceacmaic
marec artec ac timuluic lor18.c ecic u ntulc neac ascunsc amndouăc
acestea:cattcsrşitulcdecoştecctcşicsrşitulciecăruiac decatcncsrşitulc
dec oştec sec curindec srşitulc iecăruiac şic nc srşitulc iecăruiac sec
curindecsrşitulcdecoşte
1 ,ccaciindunecacestacnecunoscutcşicmereuc
aştetat,csăcnaintămcnciecarecziccacniştecchemaţi,cntinzndunecsrec
celec dinainte,c şic dec celec dinaoic uitndc ili.,c †,c 1†
16.c ăcic cine,c
cunosdndc ziuacsrşitului,c nuc sarec estec timulc declac mijloc,ccac estec
ce ac dec risos,c iarc necunosdndu1c nuc sec regăteştec nc iecarec zi?c ec
aceeacacadăugatcntuitorulclaccelecsuse:cri egheaţi,cdeci,ccăcnucştiţic
nicic oicnccecceasc inecomnulc ostru»c atei,c,c
cşi:cncceasulcnc
carecnucgndiţic ac eniciulcomului»c uca,c1,c
.cedcentrucolosulc
ce1ca emcdincneştiinţă18,cacsuscaceasta.cecatcşicdndcsunecaceasta,c
oieşteccacnoicsăcimctotdeaunacregătiţi.cădc oicnucştiţi,czice,cdarcu,c
omnul,cştiucdndc oic eni,cchiarcdacăcarieniicnucaşteatăc ecine,c

125.c Dacă ar şti cineva când îi va veni sfîrşitul, ar amîna îndreptarea şi căinţa pînă
aproape de ziua aceea şi deci nu ar mai folosi tot timpul vieţii pentru a spori duhovniceşte.
Acela ar devaloriza timpul dat nouă de Dumnezeu spre creştere spirituală.

arecsntcu ntulcatălui.c
L
ecic omnul,c cunoscândc olosulc ostru,c maic multc dectc oi,c ac
asiguratc astelc ec ucenici,c şic eic n ăţaţic astel,c auc ndretatc ec
tesalonicieniicceca eaucsăciecamăgiţicncri inţacaceastac ces.,c†,c
.c
arcdec remeccec duşmaniicluicristoscnucsecndulecăcnicicaşa,c oiescc
săicntrecşicdesrecacestea,cdeşicştiuccăcaucocinimăcmaicmietrităccacac
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
125cMurind fiecare din noi, ştim că vom muri toţi.
126cTema «întinderii» necontenite înainte o va relua sfîntul Grigorie de Nyssa. Dar sfîntul Atanasie
precizează că înaintarea noastră e provocată de o chemare continuă, care atrage fiinţa noastră ca
un magnet spiritual. Sfîntul Maxim a evidenţiat în legătură cu aceasta importanţa «mişcării».
Fiinţa noastră ajunge la mai mult, la bine, şi la statornicirea în bine, la ţinta desăvîrşirii, prin
mişcare.
128.cDar aceastasfîrşitului
Neştiinţa pune în relief importsă
ne ajută anţa timpului.
creştem prinNueforturi,
poţi ajunge
ca la
să oajungem
treaptă mai
la înalta
o tot amai
înţelegerii, cunoaştere.
adevărată a tăriei în bine,
în fără să fi trecut
eforturile ce leprin
facemaltaspre
mai de jos. în acest
o treaptă nouăsens inspiraţiile
este sîntolegate
într -un fel necu-
de momentele
noaştere a ei,succesive
în altulale o timpului.
oarecare Hris tos nuo a bănuială
ghicire, voit să devalorizeze eforturile omului,
a ei. O «futurologie» creşterea
perfectă ne-ar
lui, inspiraţiile legate de specifi cul fiecărui moment al timpului. Sfîntul
diminua eforturile libere de a ajunge la cunoaştere, la «descoperiri». Pretenţia unei Atanasie vorbeşte mai
încolo de o sporire a umanităţii lui Hristos. Aci se arată sensul istoriei, în care a intrat şi Fiul lui
cunoaşteri anticipate perfecte a viitorului este expresia concepţiei că în istorie totul
Dumnezeu prin întrupare. Se arată că istoria e voită de Dumnezeu pentru oameni, ca drum de
decurge
înaintaredupă legi fixe:spre
a umanităţii ea nuEl.ţine seama
E un de libertatea
fapt care fiecărui
e ajutat şi om aducătoare
de pronia dumnezeiască de şi
surprize.
care arată că
Dumnezeu nu vrea o viaţă a oamenilor în repetiţie monotonă, ci o vrea ca un motus stabilis spre
El, cu riscul de a se manifesta în ea şi un «motus instabilis». Dumnezeu ne revelează bogăţiile Sale
spirituale pe rînd, pe măsură ce ne maturizăm prin eforturi în legătură cu toată umanitatea şi cu
experienţa din timpul parcurs.
 
jc c› c  c

luic araon.c nc raic umnezeuc ntreaă,c zicnd:c 

dame,c undec eşti?»c
ac,c†,c9
.cicntreaăcşicec ain:c
ndecestecratelectău?»c ac,c,c9
.c
acăcsocotiţiccăclcacntreatcentruccăcnucştia,c ăcalăturaţicmaniheilor.c
ăciceicaucocasemeneacndrăzneală.c arcdacă,ctemndu ăcsăc ăcnumiţic
ec aţăc manihei,c ăc siliţic săc suneţic căc ntreaăc ştiind,c dec cec socotiţic
asurdcsaucdecmirat,cdacăciul,cntruc arecntreacatuncicumnezeu,c
mrăcatc nc tru,c ntreac ec ucenicic cac om?c
ceastac nuc oc uteţic acec
decâtcdacăcasemeneacmaniheilorc edeţicşicncntreareacusăcatuncicluic

damcneştiinţa,ccacsăcstăruiţicncrelelec oastreccugetări.cecatcn inşic

nctoate,c ăcagitaţiciarăşicentrucceeaccecsacsusclacucacşiccarecinecsac
sus,cdarc oicocnţelegeţicrău.c arccecestecaceastactreuiecsăcocarătăm,ccac
săcsec ădeascăcşicrincaceastaccugetareac oastrăcsucită.c
c
ecicsunecuca:cic isuscsoreaccucnţeleciuneacşiccuc rstacşiccuc
harulclacumnezeucşiclacoameni»c uca,c,c 
.cusacestecaceasta.cecic
iindcăcsecoticnesccşicntrucaceasta,cecdectreuinţăcsăicntreămciarăşi,c
cacecariseicşicsaduchei,cdesrecceeacceczicecuca.căcnceemcdecicaşa:c
isuscristoscestecomccactoţicceilalţicoameni,csaucumnezeucurtătorcdec
tru?cacăcecşicelcomccomunccacceilalţicoameni,c acsoriccacuncom.c
şac
gndeştec amosateanul.cicaşacgndiţicncondcşic oi,cdeşiccucnumelecoc
negaţicdec ricacoamenilor.carcdacăcecumnezeucurtătorcdectruccşic
acestac ec ade ărul,c entruc căc u ntulc truc ac ăcut»c şic iindc
umnezeucaccoortc ecămntcccecsorireca eacelccecestecegalccuc
umnezeu?c auc undec a eac săc naintezec iul,c iindc urureac nc
umnezeu?c ăcic dacăc elc cec ec urureac nc atălc naintează,c cec estec
dincolocdecatăl,ccacsăcnaintezecdeclac
cestacmaicdearte?cecicecinec
săcsunemcaceleaşiceccarecleamcsuscdesrecatulccăcacrimitcşicacostc
reamărit.cacăcăcânduecom,cacsorit,cec ăditccăcnaintecdecacecacec
omc erac nedesă rşitc şic maic degraăc ac ostc truulc uic ricinăc dec
desă rşirecdecâtclctruului.ciciarăşi,dacăcelcceceracu ntulcsorea,c
cec uteac de enic maic marec decâtc u ntulc şic nţeleciuneac şic iulc şic
utereac luic umnezeu?c ăcic acesteac sntc u ntul,c dec arec dacăc sec
oatec mărtăşic cine ac cacrintroc rază,c acelac de inec desă rşitc ntrec
oamenic şic deootri ăc cuc ngerii.c ec atc şic ngeriic şic arhangheliic şic
domniilecşictoatecuterilecşicscaunele,cmârtăşindusecdecu ntul,c ădc
urureacaţacatăluicui17.cumcdecicelccecdăruieştecaltoracdesă r
şireacsoreşteclcnsuşi,cduăcei?căcicngeriicaucslujitcşiclacnaştereacuic
omeneascăc şic ceeac cec sec sune%c desrec aceastac lac ucac sec sunec ec
temeiulcslujiriicngerilor.cumcdecicoatec eniccine acncgeneral,ciecşic
numaiclacgndulccăcacostcsimlucom?cauccumcsoreacnţeleciuneacnc
nţeleciune?cauccumcelccecdăcharcaltorac recumcsuneca elcncie
carec eistolăc căc rinc lc sec dăc harul:c arulc omnuluic nostruc isusc
ristosccuc oiccuctoţi»cc ces.,c†,1cşicncalteclocuri
,csoreaclcnsuşicnc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
º
 c  crcë cc

c

c
c
 ë
c cëcrcrc ëcr cë crc c
ëc ëë

cr c
c ëc c

 cc
cr
c ë c
 
jc c› c  c

har?caucsăcsunăccăc
ostolulcminte,csaucsăccutezecacsuneccăciulcnuc
estecnţeleciunea.c arcdacăcecnţeleciunea,ccumcacsuscolomoncşiccumc
acscrisca el,ccăcristoscestecuterea,cşicnţeleciuneacluicumnezeu»c
cor.,c1,c
,ccecsorirecrimeacnţeleciunea?c
 c
ameniiciindccreaturi,cotcsăcsecntindăcşicsăcsoreascăcnc irtute.c

şac ac ostc mutatc noh;cşicoisec crescndc sacdesă rşit;ciarc saacc sac

ăcutc marecsorind.cic
ostolulcziceccăcsecntindeacnciecareczicsrec
celec dinainte.c ăcic a eac iecarec undec săc naintezec ri indc lac treatac
dinainteaclui.carciulcluicumnezeu,ciindcunicul18,cundeca eacsăcec
ntindă?coatec nainteazăcri indclacl.carcl,ciindcunic,cestecntruc
atălc dec lac arec nuc ec ntindec maic dearte,c şic rămnec ntruc lc
ururea19.ccroriucoamenilorcsăcsorească.carciulcluicumnezeu,c
iindcăc nuc arec undec săc sorească,c iindc desă rşitc ntruc atăl,c ac
smeritcecinecentrucnoi,ccacntruc smereniacuicsăcutemccreştecmaic
rtoscnoi.c arccreştereacnoastrăcnucstăcncaltce acdectcncacnecdeărtac
declaccelecceccadcsucsimţuricşicacajungeclacl,clacu ntul1†.centruccăc
nicicsmereniacuicnucstăcncaltce acdectcncacicluatctruulcnostru.cecic
nuc u ntul,c nc calitatec dec u ntul,c ec elc cec soreşte,c odatăc cec ec
desă rşit,cdincatălccelcdesă rşit,cşicnucarecne oiecdecnimic,ccicntructc
icconducecşicecalţiicncsorire,csac oritcşicacicdecsorire,comeneşte.c
ăcic şic sorireac estec ac oamenilor.c ec aceeac şic  anghelistulc uneştec
sorireaccuc rsta.carcu ntulcluicumnezeucnucsecmăsoarăc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
128cNu sînt mai mulţi fii după fiinţă ai lui Dumnezeu, care, deosebindu -se, după ei, să poată învăţa
ceva unul de la altul.
129cAvînd singur pe Tatăl, are totul.
1†0cCuvîntul lui Dumnezeu nu înaintează mai sus de Tatăl, sau de dumnezeirea pri mită de la El, ci
coboară la noi din iubire. Dar coborîrea nu micşorează dumnezeirea, căci coboară prin asumarea
firii noastre, fără a o părăsi pe cea dumnezeiască. Prin această co borîre ni Se face accesibil nouă,
ca să putem creşte în El. Căci înălţînd firea asumată, ne înalţă şi pe noi, care ne unim cu El prin
credinţă. Dar înălţarea Lui ca om, şi a noastră, nu înseamnă o separare a Lui de trupul asumat, şi a
noastră, de trupurile noastre. De aceea înălţarea Lui nu anulează faptul de a Se fi coborît. Şi deci
şi noi avem de învăţat de la El smerenia. Numai acceptînd smerenia, ne înălţăm. Totuşi prin
aceasta ne înălţăm de la a vedea în lume numai ceea ce cade sub simţuri. Ea ni se fa ce străvezie în
raţiunile ei unite cu Raţiunea supremă din care ele se proiectează şi astfel noi creştem în simţirea
Cuvîntului, ca Cel ce ne cheamă la cuvîntul nostru responsabil faţă de apelul Lui, deci în
conştiinţa atîrnării noastre de El. Şi prin ace asta îl simţim tot mai intens pe Cuvîntul dumnezeiesc
şi
% % c
 c   % 
c
 . .im ________________________________ ______________________ †87

cu vfrsta, ci viratele sfnt ale oamenilor. Deci şi sporirea e a

trupului1†1. Iar crescând trupul, sporea in el şi arătarea dumnezeirii
pentru cei ce vedeau. ic cu câtc se descoperea (se revela) mai multc
dumnezeirea, cucatît creştea harul uicca om la toţi oamenii1†2. Căci
ca prunc era urtatcpe braţe, iarc ajuns băiat a rămas nctemlucşi ic
examina ecpreoţi despre celecdin ege.ciccrescândctruulcecncetul,c
şicu ntulcarătnduecncel1††,ce mărturisitcnticdecetru,caoicdectoţi,c
căclcesteccucade ăratciulcluicumnezeu.c
ceastacchiarcdacăciudeiicceic
echic şicaceştiacdecacumc şicnchidcochiiccuc oia,c cac săc nuc adăc căc ac
soricntrucnţeleciune»cnucnseamnăcacsoricnţeleciuneacnsăşi,ccicac
soric maic degraăc lc omeneştec nc a.c ic isusc soreac ntruc
nţeleciunec şic har»c uca,c ,c 
.c arc dec treuiec săc sunemc maic
ade ărat,clcnsuşicsoreacncinecnsuşi1†.c
 c
arccarececsorireacdeccarecsec oreşte,cdacăcnu,crecumcamcsusc
nainte,c ndumnezeireac şic harulc transmisec oamenilorc dec
nţeleciune1† ,c cândcsecdesiinţeazăcnceicăcatulcşicstricăciuneacrinc
asemănarec şic nrudirec cuc truulc u ntului?c
stelc crescndc lc nc
arătat cum El însuşi a răspuns Tatălui, ca om, pentru noi. Jertfa Lui pentru noi ne dă pute rea să
ne jertfim şi noi, depăşind închiderea noastră egoistă în noi înşine.
1††.c Dar, cum a spus .sfiniul Alanasie mai înainte, prin «trup» trebuie să înţelegem
întreaga fire omenească. Deci cu aceasta sporea Hristos.

rstac truului,c soreac nc truc şic arătareac dumnezeiriic şic ac arătatc
tuturorccăcestectemlulcluicumnezeucşiccăceracumnezeucnctru.c arc
dacăcsusţinccăc isuscacnumitcu ntulcăcutctrucşicreerăclaclcsusac
sorea»,c săc audăc căc nicicaceastac nuc micşoreazăc luminacărintească,c
carec estec iul.c
ceastac aratăc iarăşic căc truc ac ăcutc u ntulc şic ac
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
unirea noastră cu El. Dar la această simţire a Lui ne înalţă întrucît S -a coborît la noi şi ne-a
1†2c Cu creşterea în vîrstă, creşteau mijloacele prin care Se descoperea Cuvîntul. Spo rea în
cuvintele prin care vorbea Cuvîntul. Sfîntul Atanasie pare a spune că descoperi rea dumnezeirii
1†5.c
sporea peîn ediţiacreşterii
măsura din P.G. e dată,cadintr-un
trupului mijloc decodice, şi versiunea:
comunicare a ei către«arătîndu-Se pe Căci
cei lalţi oameni. Sinetrupul
Sieşi»
însufleţitcare
(tauvă), e deschis spre Dumnezeu
nu contrazice şi spre
versiunea: «Seoameni.
arăta peS-ar
Sineputea cugeta
în el» aceasta
(în trup şi din afirmarea
ʄ tv aiizqi), căci şi trupul
sfîntului
sau Atanasie
firea Sa că , pe
omenească măsura
era a Lui. creşterii Lui cu trupul, sporea şi arătarea harului prin El către
oameni.
1†6.cDar prin expresia
Această expresie«sporea
exprimă în explicarea
El arătareadată
dumnezeirii» pareEl
la nota 1†4. totuşi să afirme şiSieşi,
îşi descoperea o sporire a
ca om,
arătării dumnezeirii
dumnezeirea în firea
ce o avea uni Lui omenească.
la adine Aceastacu
şi ipostatic se firea
poate Sa
înţelege astfel: crescând
omeneasca. El în
El cu Dumnezeu Se
organele Lui trupeşti şi în facultăţile sufleteşti, sesiza mai accentuat dumnezeirea în firea Lui
descoperea Sieşi ca om. în acest sens era o sporire în descoperirea dumnezeirii în umanitatea Sa,
omenească. El Se descoperea, ca Dumnezeu, Lui însuşi, ca om, deşi avea unită cu Sine ca om sau
sau descoperirea dumnezeirii Sale în El se realiza pe măsura creşterii Sale trupeşti şi sufleteşti ca
cu firea Sa omenească, deci adînc imprimată în ea, dumnezeirea Sa, în unirea lor într -o Persoană.
om; dar şi invers: la El sporirea umanităţii era puternic ajutată de dumnezeirea imprimată în
Căci harul în care sporea «la oameni» nu era detaşat de umanitatea Sa, fiind o umanitate
umanitatea
imprimată de Lui.
dumnezeire, o umanitate nouă, transfigurată, îndumnezeit ă.
şate de firea omenească, ci aceasta se urătu cu o fire îndumnezeită şi harul, CH o putere ce iradia
mai departe din această fire. Şi iradiereu ei mul puternică în oameni îi tndumne -zeieşte pe aceştiu
sau are loc cînd fac şi ei eforturi de a creşte.
şate de firea omenească, ci aceasta se urătu cu o fire îndumnezeită şi harul, CH o putere ce iradia
mai departe din această fire. Şi iradiereu ei mul puternică în oameni îi tndumne -zeieşte pe aceştiu
sau are loc cînd fac şi ei eforturi de a creşte.
1†5c îndumnezeirea şi harul veneau într-un fel de la Cuvîntul tot mai mult pe măsura creşterii Lui
în trup. Dar sporirea firii omeneşti în ele nu lăsa îndumnezeirea şi harul deta
% % c
 c   % 
c
 . .im ________________________________ ______________________ †88

urtatc truc ade ărat.c i,c recumc amc sus,c căc u ntulc ac ătimitc cuc
truulc şicac lămnzitc cuc truulc şicac oositc cuc truul,c aşac sec suneccuc
dretatecşiccăcsoreaccuctruul.căcicnucsacsă rşitcsorireacdeccarecsec
oreşte,c alnduec u ntulc nc aară.c ăcic nc lc erac truulc carec
soreac şicdec aceeac truulc sec numeştec alc ui.c ic aceastac iarăşi,c cac şic
sorireacoamenilorcsăciecsigurăcentrucu ntulcmreunăcexistent1†6.c
ecicnuceracnicicsorirecacu ntului,cnicictruulcnuceracnţeleciuneac
nsăşi,cdarctruulc ac ăcutccorulc u ntului.c ec aceea,c recumc amc
susc nainte,c nuc nţeleciuneac nc calitatec dec nţeleciunec soreac nc
ine,c cic omenesculc soreac ntruc nţeleciune1†7,c ridicândusec
unea acr o
c ctec uţinc estec ireac omeneascăc şic ăcândusec şic
arătândusec tuturorc cac organc alc ic sreclucrareacdumnezeiriic şic srec
strălucireaci1†8.cecaceeacnicicnucacsuscu ntulcsorea»,ccic isus»,c
numeccuccarecacnumitcomnulccândc acăcutcom.c
ceastacaratăccăc
sorireacestecaciriicomeneşti,crecumcamcsuscnainte.c
 c

stel,crecumcsorindctruul,csecsuneccăcsoreaclcnsuşicentruc
atulc căc erac truulc ui,c lac el,c celec susec ri itoarec lac celec cec leac
ătimitcnc remeacmorţii:csactulurat,caclns,ctreuiecluatecncacelaşic
nţeles.c
ceştiacnsă,cumlândcdeccolocnăccolocşicsusţinnduşicereziac
şic rinc ele,c zic:c  atăc căc lngeac şic zicea:c 
cumc suletulc euc sac
tulurat»c oan,c1,c7
.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
1†6c «Sporirea», deşi e a umanităţii asumate de Cuvîntul, se poate atribui şi Cuvîntu lui, întrucît
Cuvîntul S-a făcut şi ipostasul sau subiectul ei. El Se făcea pe Sine, ca Dumnezeu, cauza sporirii
Sale ca om. Chiar în omul obişnuit sînt diferite nivele şi nivelul mai înalt ajută nivelului mai
coborît să se înalţe. Chiar o voinţă bună ajută trup ul să sporească în cele bune. Dar voinţa bună e
cea care ascultă de Dumnezeu, deci stă în legătură cu un nivel şi mai înalt.
1†7c Omenescul din Iisus sporea «în înţelepciune» nu numai în sensul că devenea mai înţelept, ci şi
în sensul că înainta în înţelepciu nea dumnezeiască aflătoare înel, sau pătrundea tot mai mult în
Ea, mai bine zis sporea în conştiinţa că e unit cu Ea; sau înţelep ciunea unită ipostatic cu firea
omenească Se arăta tot mai mult acesteia şi sporea înţelep ciunea ei şi prin aceasta Se arăta tot
mai mult şi oamenilor.
1†8c Omenescul din Iisus, înaintînd tot mai mult întru înţelepciunea cu care era unit ipostatic, se
ridica nu peste firea lui, ci peste puterile ei, întrucît firea lui omenească cu puterile ei devenea un
organ tot mai adecvat manife stării dumnezeirii prin ea sau prin puterile ei. Aceasta o făcea şi
transparentă pentru dumnezeirea ce se descoperea prin ea. Transparentă nu numai privirii
cunoscătoare, ci întregii simţiri a iradierii puterii ei de către fiinţa celor ce veneau aproape. D ar
şi Hristos îşi simţea organele trupeşti şi sufleteşti ridicate peste nivelul lor natural şi umplute de
o putere dumnezeiască. Lucrarea dumnezeiască a înţelepciunii străluceşte pe faţa trupului.
c

 c 
 c ! 

c †8.1

  c
c
icecrugacsăctreacăcaharulc uca,c26,†9). umcdeci,csunndclcacestea,c
estecumnezeucşicu ntulcatălui?»c
a,csacscris,co,cduşmanilorcaicluicumnezeu,ccăcaclnscşicacziscamc
tulurat»;cşiceccrucecacstrigat:cli,cliclamacsaahtani?»,ccarecnseamnă:c
umnezeulc eu,cumnezeulc eu,c entruc cec aic ărăsit?»c arcu,c 1 ,c
†
.cicacrugatcsăctreacăcaharul.căcicsaucscriscacestea.carcaşc oiccacşic
oicsăcrăsundeţi.căcicecnecesarcsăcsecrăsundăcşiclactotccecsecouneccelorc
năţişatec dec oi.c esigur,c dacăc celc cec oreştec ec omc simlu,c ec irescc săc
lngăcşicsăcsecteamăcdecmoarteccacuncom.carcdacăcecu ntulcnctruc şicnuc
treuiec săc oosimc ac sunec urureac aceasta
,c dec cinec a eac săc ec teamă,c
odatăccececumnezeu?caucentruccecectemeacdecmoarte,codatăcceceraclc
nsuşic iaţacşicacridicatcecalţiicdincmoarte?cauccum,czicnd:cuc ăctemeţic
decceiccecucidctruul»c atei,c1,c8;cuca,c1,c
,cectemeaclcnsuşi?ciccumc
elccecacsuscluic
raam:cuctecteme,ccăcuccuctinecsnt»c ac,c6,c
,cşi³
1c ncurajac ec oisec motri ac luic araonc şic iac susc iuluic luic a i:c
ntăreştetecşictecmărătează»c os.,c1,c6
,cectemeaclcnsuşicdec rodcşicdec
ilat?cumcăcnduecaltoracajutor,ccacsăcnucsecteamăcăcicomnul,czice,c
estecajutorulcmeu;cnucmăc oicteme,ccemic acacecmiecomul?»c s.c117,c6
,cac
temutclcnsuşicdecstănitori,ccareceraucoamenicmuritori?cumcoare,celccec
ac enitcmotri acmorţii,cactemutcdecmoarte?cumcnucecasurdcşiccontrarc
credinţeic ac sunec căc ac temutc dec moartec sauc dec iad,c elc dec arec sauc
cutremurat,c ăzndu,corţileciadului?cacă,cduăc oi,cactemutcu ntulc
decmoarte,centrucce,c orindcnainteccucmultcdesrecuneltirileciudeilor,cnac
ugit,cci,ccăutatciind,caczis:cucsnt»c oan,c18,c
?căcicuteacsăcnucmoară,c
recumcaczis:cuterecamcsăcuncsuletulceucşicuterecamciarăşicsălciaucec
el»c oan,c,18
cşi:cimenicnu1ciacecelcdeclacine»c iid.,
1†9.c
c
ecicacesteacnuceraucroriiciriicu ntuluicnccalitatecdecu nt.carcnc
truulccecătimeacacesteaceracu ntul,co,cduşmanicaicluicristoscşic iudeic
nemulţumitori!c ec aceeac nuc sauc susc acesteac naintec dec asumareac
truului,ccicnumaiccndcu ntulctrucacăcut»cşicsacscrisccăcsaucsusc
acesteac omeneşte.c ec at,c elc desrec carec sauc scrisc acesteacac n iatc lc
nsuşicecazărc dinc morţic şicacreăcutcaacnc inc şicacdăruitc oruluicdinc
naşterec edereacşicaczis:cucşicatălcunacsntem»c oan,c1,†
.cacăcdecic
dinccelecomeneşticiaucrilejcsăccugeteccelecsmeritecdesreciulcluicumne
zeu,c ac maic rtosc lc socotescc ec lc ntregc omc dinc ămntc şic nuc dinc cer,c
entruccecnucrecunosccşicdinccelecdumnezeieşticecu ntulccelcalătornc
atălcşicnucleaădăcnecredinţaclor?căcicotc edeaccumcelccecsă ârşeştec
acelecatecestec
celaşiccareicaratăcşictruulcătimitorclăsndu1csăclngăc
şic săc lămânzească,c arătndc nc elc celec alec truului.c ăcic dinc celec dec elulc
acestacăceaccunoscutccă,ciindcneătimitor,cacluatctrucătimitor,ciarc dinc
atelec alec dumnezeieşti
c ec arătac ec inec cac iindc u ntulc luic
umnezeu,c arecacăcutcom.c ecaceeacaczis:c arcdacăcnuccredeţicie»,c
ăznduăcmrăcatcnctrucomenesc,ccredeţicmăcarcatelorcele,ccacsăc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
1†9Sfîntul Atanasie expune aci un şir de dovezi că Hristos n u S-a temut de moarte cu Dumnezeu.
c

cunoaşteţiccăcucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c†8
.coartec
marec neruşinarec şic hulăc aratăc duşmaniic luic ristosc cndc auzind:c uc şic
atălcunacsntem»c oan,c1,c†
,csecstrăduiesccsăcrăstălmăceascăcnţelesulc
acesteicsusecşicsăcmartăcunitateacatăluicşicaciului,ciarccndc audccăcac
lns,cacasudat,cacătimit,cnuc ădceclcnctru,ccicdincacesteaclccooarăcnc
creaţiunec ec elc rinc carec sac ăcutc creaţiunea.c nc cec sec maic deoseescc
atuncic aceştiac dec iudei?c recumc aceia,c hulind,c socotescc atelec luic
umnezeuccăcarcicalecluiceelzeul,caşacşicaceştia,csocotindcecomnulccarec
leclucreazăcacesteacntreccreaturi,c orcicsuuşicaceleiaşicosndeccacaceia.c
 c

uzindcei:cucşicatălcunacsntem»,carctreuicsăcnţeleagăccăcunacestec
dumnezeireacuicşicacatăluicşiccăclcecroriuciinţeicatălui;ciarcauzindccăc
aclnscşiccelecasemenea,csăclecsocoteascăcroriictruului.cincamndouăcauc
rilejulcinecu ntatcsăc adăccăcunelecsaucscriscdesreclccacumnezeu,ciarc
celelaltecsecsuncentructruulcuicomenesc.căcicnicicalectruuluicnucsarcic
să rşitcncaaractruului,cdacăcnarcicluatctrucstricăcioscşicmuritor.căcic
muritoarecacostcntacăria,cdinccarecacostcşictruulcui.cecaceeacacostc
necesarccacalndueclnctrucsuuscatimilorcşiclnsuluicşicooselii,csăc
sec socoteascăc alecuicmreunăc cuc truulc şic acestea,c carec sntcroriic alec
truului.cecicdacăcaclnscşicactulurat,cnucu ntulcnccalitatecdecu ntc
eracelcceclngeacşicectulura,ccicacesteaceraucroriictruului.cicdacăcec
rugacsăctreacăcaharul,cnucdumnezeireaceracceacnricoşată,cciceracroriec
omenităţiic uic aceastăc ătimire,c cac şic susa:c entruc cec aic ărăsit?»c
arcu,c1 ,c†
.carce angheliştiicleaucdeclaratciarăşi,cotri itccelorcsusec
nainte,c alec ui,c deşic lc nuc ătimeac nimic,c ntructc u ntulc erac
neătimitor.craucalecui,ciindcăcomnulcnsuşicacăcutcşicomcşicacesteac
sec sunc căc sntc ăcutec dec lc cac om,c entruc ca,c deso ărândc lc truulc dec
atimi,csă1cacăcliercdecele1.cecaceeacnicinu poate fi părăsit de către
Tatăl Domnul care este în El pururea, nici înainte de a spune aceasta, nici
cînd o spune. Nici nu e îngăduit să se spună că era înfricat Domnul, de
Care s-au înspăimîntat portarii iadului, lăsndcsăciasăcecceicţinuţicîn el. Şi
totcdecaceeacmormintele şaucdeschis şi multectruuricalecsinţilorcaucn iatc
şicsaucarătatclacaiclorc atei,c7,c †
.c
ăctacăcdecictotcereticulcşicsăcsecteamăcsăcsunăccăcacnricatcomnul,c
elcdeccarecugecmoarteaccacuncalaurcşicdraciicseccutremurăcşicmareacsec
nsăimntă.c ăcic entruc lc sec deschidc cerurilec şic toatec uterilec saltă;c şic
sunndcl:centruccecaicărăsit?»,catălcaratăccăcacostcurureacşiceracşic
atuncicntrucl.căcicămntul,ccunoscndcectănulccecgrăia,cndatăc sac
cutremuratcşiccataeteasmacsacrutcşicietrelecsaucdesicatcşicmormintele,c
recumcamcsuscnainte,csaucdeschis,ciarcmorţiicdincelecsaucsculat.cicceeac
cececminunat,ceccăcceicceceraucatuncicdecaţăcşicmaicnainteclc tăgăduiseră,c
ăzndcecurmăcacestea,cmărturisesc:cucade ăratciulcluicumnezeucestec
ristos!»c
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
140Suportindu-le cu tăria răbdării, le-a biruit şi deci a uşurat trupul de ele, sau l -a eliberat. Astfel,
faptele dumnezeieşti şi pătimirile omeneşti alcătuiesc un paradox, în care părţile părute contrare nu se
luptă totuşi între ele, ci conlucrează la realizarea scopului co mun al eliberării firii de pătimiri şi de
moarte. Căci tăria dumnezeiască măreşte răbdarea omenească spre biruirea afectelor şi a morţii.
Punerea pătimirilor pe seama Cuvîntului pe motiv că şi le -a făcut «proprii» e reluată de Maxenţiu
«scitul» şi de Leonţiu de Bizanţ.
c

 c
nccecri eşteccu intele:cecesteccucutinţăcsăctreacăcaharul»c atei,c
6,c†
,calaţiccumcleacsuscacestea,ccertndcecetru:cuccugeticcelecalecluic
umnezeu,ccicalecoamenilor»c arcu,c8,c††
.căcic oiacceeaccecsecrugacsăcnu
ic inăcşicentruccarec enise.ciceracroriucuicsăc rea,ccăcicentrucaceastacac
enit.cnsăceracroriuctruuluicsăiciecrică11.cecaceeaccacomcac

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
141Un exemplu de paradox în care contrariile conlucrează. Dacă nu i -ar fi fost trupului frică, nu s-ar fi
putut manifesta tăria voinţei care a învins frica şi prin care de fapt a biruit -o. Dacă Cuvîntul a biruit
frica nelăsînd-o să învingă, e pentru că a avut-o de fapt. Dar în tăria cu care a învins frica reală, era
totuşi prezent ajutorul dumnezeiesc. în acest sens se poate înţelege şi cuvîntul despre părăsirea Lui în
vremea chinurilor de pe cruce. Dacă n-ar fi avut sentimentul părăsirii, n -ar fi simţit toată spaima morţii
şi deci nu s-ar fi arătat nici toată tăria în biruirea spaimei. Dar în tăria cu care o învinge e prezent totuşi
ajutorul dumnezeiesc. Pe de altă parte la învingerea ei pri n răbdare are o contribuţie şi mila Lui faţă de
oameni, ştiind că aduce o jertfă pentru ei, precum în faptul că Tatăl îl lasă să sufere aceste chinuri se
arată mila Tatălui faţă de oameni, care izvorăşte din iubire. Dar nu simplu această milă îi face pe
oameni ca, înduioşaţi de ea, să se întoarcă de la păcat şi deci să scape de moarte, ci mila e doar un
impuls generos care-L face pe Fiul lui Dumnezeu să Se facă om şi să accepte moartea pentru ei (iar pe
Tatăl, să fie de acord), ca biruind -o să scape umanul de ea. Victoria asupra morţii se obţijie prin
încordarea răbdării omeneşti, întărită de puterea dumnezeiască, de a suporta şi învinge frica de ea,
putere manifestată din milă. In expresia «cu moartea pe moarte a călcat» nu se înţelege moartea pe care
Hristos a răbdat-o doar ca un prilej exterior de a învinge moartea, ci ca o încordare uriaşă de a o
suporta, care reprezintă o nespusă tărie prin care va birui. în Occident nu s -a înţeles acest lucru; se
crede că Hristos e învins total prin moarte şi e înviat de către Tatăl, pentru că a primit -o din ascultare
faţă de El. Nu se vede legătura interioară între puterea din milă arătată în suportarea morţii, şi deci
între tăria câştigată prin aceasta de firea noastră, şi victoria asupra ei. în ideea că moartea n -ar fi fost
prea tare simţită, ci ar fi fost ceva mai mult exterior, cum apare uneori într -un Iisus care Se odihneşte
liniştit pe cruce, retras în dumnezeirea Lui, iarăşi nu se exprimă tot sensul expresiei «cu moartea pe
moarte a călcat». De fapt pe cruce se î ntîlnesc două porniri puternice care, deşi par că se opun una
alteia, de fapt conlucrează la realizarea aceluiaşi scop: frica omenească de
ameninţarea nimicului şi tăria ei de a înfrunta, ajutată de Dumnezeu, această frică în toată tăria ei.
Trebuia ca frica să^e manifeste deplin, pentru ca să fie învinsă cu adevărat atît ea, ctcşi moartea. Era în
El şi frica şi voinţa de înfruntare a fricii.
 l .c


 ct.c
c

susc acestc cu nt.c ic amndouăc acesteac sauc susc dec cătrec l,c cac săc
aratec căc umnezeuc nsuşic oc oia,c darc ăcnduec omc a eac unc truc
temătorcşicentrucaceastacamestecac oiacuiccucslăiciuneacomenească,c
entruc ca,c desiinţndoc ec aceasta,c săc acăc ec omc ndrăzneţc aţăc dec
moarte1.c atăc decicunclucruccucade ăratcminunatc aradoxal
:celcec
carecduşmaniicluicristosclcsocotescc orindccucrică,cicacececoamenic
ndrăzneţicşicărăcteamăcaţăcdecceeaccecsecsocoteşteccăclca eacrică.cec
aceeacericiţiicaostoli,cntăriţicdecacesteccu inte,caucdisreţuitcduăclc
moartea,c nc aşac elc căc nicic nuc maic a eauc grijăc dec ceic ceic judecau,c cic
suneau:ceccadecsăcascultămcmaicmultcdecumnezeucdectcdecoameni»c
ate,c ,c
.c arcceilalţicsinţicmucenicicndrăzneaucaşacdecmultcncâtc
socoteaucmaic rtosccăcsecmutăclac iaţăcdecâtccăcsuerăcmoartea.c
eciccumcnucecasurdcsăcsecadmirecărăţiacslujitorilorcu ntului,c
iarc decu ntulcnsuşicsăcsecsunăccăc acostcrică,cdacăcrinclcaceiac
disreţuiauc moartea?c inc hotărâreac şic ărăţiac atâtc dec neclintităc ac
martirilorc sec aratăc căc nuc dumnezeireac erac ceac carec sec temea,c cic căc
ntuitorulcacnlăturatcricacnoastră.căcicrecumcacdesiinţatcmoarteac
rincmoartecşictoateccelecomeneşticrincatecomeneşti,caşa,crincceeaccec
se socoteşte căc erac lac lc rică,c ac nlăturatc ricac noastrăc şic ac ăcutc ec
oamenic săc nuc sec maic teamăc dec moarte1†.c ecic ac susc acesteac şic nc
acelaşictimcleactrăit.căciceracalcomuluicsăczică:creacăcaharul»cşi:c
entruccecaicărăsit?»carcdumnezeieştecăceacsăcsecacoerecsoarelec
şicsăcsecscoalecmorţii.ciciarăşiczicândcomeneşte:c
cumcsuletulceucsac
tulurat»c oan,c 1,c 7
,c suneac şic dumnezeieşte:c uterec amc săc unc
suletulceucşicuterecamcsă1ciauciarăşi»c oan,c1,c18
.c
csectulurac
estecroriuctruului.carcaca eacuterecsăcunăcşicsăciacsuletulccândc
oieştec nu%maic ec roriuc omului,c cic uteriic u ntului.c ăcic omulc nuc
moarec rinc utereac sa,c cic rinc necesitateac iriic şic ărăc săc rea.c arc
omnulc iindc lc nsuşic nemuritor,c nsăc a ndc truc muritor,c a eac
utere,c cac umnezeu,c săc ec desartăc dec truc şic să1c reiac ec acestac
iarăşiccândc oieşte.cesrecacesteaczicecşica idcncsalmi:c
ăcnuclaaicsuletulcmeuc nciad,cnicicsăcdaiceccelccu ioscalcăucsăc adăc
stricăciune»c s.c1 ,c1
.căcicseccu eneaccactruulccareceracstricăcioscsăc
nuc maic rămnăc muritorc dinc ricinac iriic lui,c cic săc sec acă,c dincricinac
u ntuluiccareclacmrăcat,cnesuuscstricăciunii.ciindcăcrecumcl,c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
142cUnind voia omenească întărită de cea dumnezeiască, de a răbda moartea ca om, a copleşit frica
şi slâbidunea omenească în faţa morţii, sau tăria morţii, pregătind învierea.
14†cSfîntul Atanasie pare să susţină în acest capitol că frica lui Hristos era numai socotită
(voui£op£vn) frică şi de fapt El n-a avut o frică reală; dacă mucenicii n -au avut o frică de moarte,
nid Hristos nu a avut. Dar cuvîntul grecesc poate însemna şi că frica nu e considerată atît de tare,
ca să nu poată fi învinsă, ca să aibă ultimul cuvînt. Din alte cuvinte ale sfîntului Atanasie se vede
că el admite o frică reală a lui Hristos. Altfel de ce ar mai fi arătat Iisus că se ruga cu sudori de
sînge? El a avut o frică reală, ca să învingă de fapt frica. Dar martirii întemeiaţi pe exemplul Lui
biruitor al morţii şi pe puterea ce le vine din Hristos cel înviat au putut să nu mai aibă frica,
întrudt moartea a fost învinsă în însăşi rădăcina ei.
 l .c


 ct.c
c

lundctruulcnostru,cacimitatcalecnoastre,caşacnoi,criminducecl,cnec

mărtăşimcdecnemurireacui1.c
 c
ecicncdeşertcsecreaccarieniiccăcsecsmintesccşiccugetăclucruricmicic
desrec u ntul,c entruc căc sac scrisc căc ac tuluratc şic ac lns.c ic sec
aratăc cac nea ndc nicic simţirec omeneascăc odatăc cec nuc cunoscc ireac
oamenilorcşiccelecroriicacestora.c
rcictreuitccacdincacesteacmaic rtosc
săcsecminunezeccăcu ntulcecalacntruncastelcdectrucătimitorcşic
nicicnucmiedicacecuneltitori,cnicicnucsecrăzunacmotri accelorccec
ucideau,cdeşicutea,celccecacmiedicatcecalţiicsăcmoară,csaucmurindci
acn iatcdincmorţi17.carcacngăduitctruuluicăucsăcătimească.căcic
entruc aceastac ac şic enit,c cumc amc susc nainte,c cac săc ătimeascăc cuc
truulcşicdretcurmarecsăcsecacăctruulcneătimitorcşicnemuritor1 *;cşic
entruc ca,c recumc amc susc dec multec ori,c ntructc atjocurilec şic toatec
celeccecnicsecntâmlă,cajungndclacl,csăcnucsecmaicatingăcacesteacdec
oameni,c cic săc iec desiinţatec cuc totulc dec cătrec lc şic cac urmarec eic săc
rămnăcnc eaccnestricăcioşi,ccactemlecalecu ntului16.c

146.c El a luat trupul nostru pătimitor şi muritor ca, răbdîndu -le acestea întărit de puterea
dumnezeiască, să putem lua noi acest trup întărit p rin prezenţa lui Dumnezeu şl aşa să scape şi
trupul nostru de patimi şi de moarte.
147.c Deci Cuvîntul a îngăduit trupului Său să pătimească real, reţinînd puterea Sa
dumnezeiască de a opri pătimirea din trup, sau de a o face mai puţin simţită. Dar în răbda rea cu
care trupul Lui suporta pătimirea, se manifesta totuşi în alt mod puterea dumne zeiască. Puterea
dumnezeiască întărea umanul ca să învingă real1 neputinţele sale şi moartea, nu ca să le
ocolească. Făcea din puterea Sa dumnezeiască un mijloc de a întări omenescul rămînînd omenesc,
nu de a scăpa de omenesc. Hristos înălţîndu -1 în Dumnezeu, confirmă valoarea omenescului, nu o
anulează. Omenescul rămîne astfel etern, dar ridicat în sînul dumnezeirii. Arienii nu ţineau
seama de experienţa celor proprii oamen ilor, pe care le-a luat în mod real Fiul lui Dumnezeu şi pe
care numai suportîndu-le în mod real le-a putut ridica din starea lor de slăbiciune, întărind
omenescul, din izvorul nesfîrşit al vieţii dumnezeieşti.
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
144cPătimind se face trupul nepătimitor şi nemuritor, nu ocolind pătimirea şi moar tea. Căci prin
pătimirea răbdătoare creşte puterea omenească şi la această tărie îşi aduce contribuţia şi tăria
dumnezeiască. Hristos spunînd pe cruce: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai
părăsit?», a înţeles prin părăsire şi această îngăduire dată ome nescului de a-şi trăi suferinţa,
pentru ca, suportând-o prin răbdare ca pe una trăită real, să o învingă. Căci o suferinţă, o dată
răbdată, face şi ea omenescul trecut prin ea mai ome nesc. Bloy a spus: «Souffrir passe, avoir
souffert ne passe jamais». Şi acest omenesc sen sibilizat îl vrea Dumnezeu, ca transparent pentru
El.
145cPătimind se face trupul nepătimitor şi nemuritor, nu ocolind pătimirea şi moar tea. Căci prin
pătimirea răbdătoare creşte puterea omenească şi la această tărie îşi aduce contribuţia şi tăria
dumnezeiască. Hristos spunînd pe cruce: «Dumnezeul Meu, Dumne zeul Meu, pentru ce M-ai
părăsit?», a înţeles prin pără sire şi această îngăduire dată omenescului de a-şi trăi suferinţa,
pentru ca, suportând-o prin răbdare ca pe una trăită real, să o învingă. Căci o suferinţă, odată
răbdată, face şi ea omenescul trecut prin ea mai ome nesc. Bloy a spus: «Souffrir passe, avoir
souffert ne passe jamais». Şi acest omenesc sen sibilizat îl vrea Dumnezeu, ca transparent pentru
El.
146cToate cele ce ating pe oameni, întrucît ţin de trup, au ajuns prin trupul Lui pînă la El ca
ipostas dumnezeiesc al trupului şi de aceea le -a stins puterea (ca slăbiciuni), ca să nu mai aibă
putere nici asupra lor, întrucît umanitatea lor atinsă de ele a fost întărită de Cel ce, Dumnezeu
fiind, S-a făcut ipostasul firii omeneşti îndeobşte. Se afirmă aci o tainică
legătură între firea omenească asumată de Cuvîntul, şi Purtătorul ei, şi deci, şi între firea
omenească îndeobşte, şi a tuturor purtătorilor ei şi între Hristos, Purtătorul ei dumne zeiesc. Cînd
o batjocură sau o greutate atinge firea noastră, ea merge pînă la Hristos şi în El ele îşi pierd
puterea. Sau El ne dă, din răbdarea Lui, şi nouă puterea să le răbdăm şi prin aceasta să le biruim.
 t
l.c


 c .c
c

acăcduşmaniicluicristoscarcicnţelescacesteacastel,carcicrecunoscutc
scoulcurmăritcdeciserică,ccacocancorăcaccredinţeicşicnarcicnauragiatc
dec lac credinţă,c nicic narc ic căzutc nc attac neruşinare,c ncâtc săc sec
motri eascăcşiccelorcce,ccăzndcei,c oiesccsăicridice,cacsăicsocoteascăc
maic rtoscduşmanicecceicceicndeamnăclacdreataccredinţă.c
arcrecumcsec ede,cereticulcesteccucade ăratc icleancşicarecinimac
stricatăcşicalecatăcsrecnecredinţăcnctoatecri inţele.căciciată,ciindc
resinşicnctoatecşicarătaţicgoliţicdecoricecnţelegere,cnucsecruşinează,ccic
cac iarac numităc dec miturilec elinec hidră»,c duăc cec sntc ucişic şeriic
dinainte,cnaştecalţicşeri,cntrecânduseccucucigătorulclorcrincnaştereac
altora,caşacşicduşmaniicşicurâtoriicluicumnezeu,clngndcsuleteştecec
ruinelecargumentelorccecleaucolosit,cnăscocesccaltecşicaltecargumentec
rosteşti.cicsocotindccăcade ărulcecduşmancalclor,cnăscocesccnoicoiecţiic
motri aclui,ccacsăcsecaratecrinctoatecşicmaicduşmanicaicluicristos.c
#c
ăcicduăcatteacdo ezicmotri aclor,cdeccarecruşinndusecarcugicşic
dia olulcnsuşi,ctatălclor,cnăscocesccaltecargumente,ceccareclecmormăie,c
unorac şotindule,c altorac zindulec cac niştec muşte,c zicnd:c ie,c
acesteaclectlcuiţicaşacşiciruiţicrincraţionamentecşicdo ezi.carctreuiec
săcrecunoaşteţiccăciulcacostcnăscutcdecatălcrincintenţiecşic oinţă».c
arcrincaceastacamăgesccecmulţi,cunândcncaţăcintenţiacşic oinţacluic
umnezeu.c acăc arc sunec care ac dintrec ceic credincioşic aceastac maic
simlu,c susac aceastac narc trezic nicic oc ănuială,c nţelegereac dret
credincioasăcn ingndcrostireacmaicsimlăcaccu intelor.carccu intelec
sntcalecereticilor,ciarcsuselecereticilorctrezesccănuială.căci,crecumc
sac scris:c eic necredincioşic răsndescc icleşuguri»c şic u intelec lorc
sntc iclene»c ilde,c1,
;cşicchiarcdacăcaroăcce acocaccdintrocinimăc
corută.cecaceeacsăccercetămcşicsusacaceasta,ccacnuccum a,cduăccec
aucostcresinşicnctoate,csăcicnăscocit,ccachidrele,c reunccu inţelcnou,ccac
rintroc astelc dec orirec meşteşugităc şic rintroc aarenţăc dec
roailitatecsăşicsemeneciarăşi,cncaltcmod,cnecredinţaclor.c
ec atc celc cec zice:c iulc ac ostc născutc rinc oinţă»c sunec acelaşic
lucruccu:c
costccând accândcnacost»cşiccu:ciulcacostcăcutcdincceleccec
nucsntc dincnimic
cşicestecdeciccreatură».carciindcăcsunândcacesteac
aucostcăcuţicdecruşine,cncearcăcacumc icleniicsăcairmecacelaşiclucruc
altel,cscoţndcncaţăc oinţa»,ccacseiile,cnegreaţă,ccacrincaceastacsăc
ntunecececceicsimli,ciarceicsăcnuşicărăseascăcerezia.carcsăcsunăc
dec undec sauc dincec locc dinc criturăc scotc cu intelec rinc oinţă»c sauc
rinc hotărâre»,c aceştic născocitoric dec cu intec susectec şic roriic
necredinţei?căcicatăl,cdescoerindcdinccercecu ntulcău,cacarătatc
că:c
cestacesteciulceuc celciuit»c atei,c†,c17
cşicacziscrinca id:c
cosacinimacmeacu ntcun»c s.c,c
;ciarcrinc oancacoruncitcsăcsec
sună:c ac nceutc erac u ntul»c oan,c 1,c 1
.cic iarăşic a idc zicec nc
salmi:c ăc lac inec estec iz orulc ieţiic şic ntruc luminac ac omc edeac
 t
l.c


 c .c
c

lumină»c s.c† ,1
.c arc

ostolulc zice:carec iindc strălucireac sla ei»c
 r.,c1,c†
cşiciarăşi:careciindcnchiulcluicumnezeu»c ili.,c,c6
cşi:c
arecestechiulcluicumnezeucceluicne ăzut»c ili.,c,c6
.c
#c
oţic orindcretutindenicdecexistenţacu ntului,cnicăiericnucsunc
căc ac ostc ăcut.c ecic dec undec auc alatc eic reoc intenţiec şic oinţăc
anterioarăc u ntuluic luic umnezeu?c c ăditc că,c lăsndc lac oc artec
criturile,c eic imităc reauac cugetarec ac luic alentin.c ăcic tolomeu,c
disciolulcluicalentin,csusţineccăcelcneăcutcarecdouăcărţicuniteccacoc
ereche:ccugetareacşic oinţa,cnticesteccaccugetare,caoicac oit.cicceeac
cec cugetac nuc uteac roducec dectc cândc sec adăugac şic utereac oinţei.c
n ăjândc arieniic dinc aceasta,c socotescc căc oinţac şic intenţiac remergc
u ntului.c
eciceicrâ nescccelecalecluicalentin.carcnoi,ccitindcdumnezeieştilec
crituri,c amc alatc desrec u ntulc căc era»c şic numaic desrec lc amc
auzitccăcestecntrucatălcşichicalcatălui.cimotri ă,cnumaicdesrec
celecăcute,cdec remeccecacesteacrincirecnucerauccând a17,ccicleac enitc
acereac maic ec urmă,c amc cititc căc leac remersc intenţiac şic oinţa18.c

stelca idczicecncs.c11†:cumnezeulcnostrucacăcutctoateccâtecleac
oitc nc cerc şic ec ămnt»c s.c 11†,11
.c arc nc s.c 11c zice:c aric sntc
lucrurilecomnuluicşicotri itectuturorc oilorcui»c s.c11,c
.ciciarăşic
ncs.c1†:c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
147cNu au o fire care este prin sine. Prin ele sînt nimic. Numai Dumnezeu este prin fire, sau prin
Sine. Şi numai prin El care-Şi are existenţa în Sine, sau prin fire (căci firea Lui e însăşi existenţa),
pot căpăta şi ele o existenţă, dar o existenţă care nu se întemeiază pe ea în săşi, ci pe puterea lui
Dumnezeu, care există prin fire. De aceea nu primesc ceva din firea Lui ca temelie a existenţei lor.
148cArienii nu făceau o deosebire de esenţă între Cuvîntul şi creaturi. Sub aparenţa că şi
Cuvîntului I-a premers o intenţie şi o voinţă, ca şi creaturilor, ei negau în realitate deose birea
între ceea ce face Dumnezeu pe planul Lui intim şi pe planul lumii; adică ne gau propriu-zis o
intenţie şi o voinţă a lui Dumnezeu cu privire la lume, odată ce şi ea se produce ca ceea ce se
petrece propriu-zis din veci în aşa zisul dumnezeu. Sau, un dumnezeu care nu are o viaţă internă,
deosebită de lume, ci numai cea manifestată în lume, nu e un dumnezeu deosebit în esenţă de
lume. El are doar o pornire involuntară de a se manifesta. Şi primul produs al ei este Cuvîntul.
Deşi arienii se prefăceau că afirmă o voinţă în Dumnezeu, de fapt nerecunoscînd un plan de viaţă
propriu al Lui, superior celui ce se desfăşoară în timp (planul fiinţei Sale necreate existente din
eternitate), anulau această voinţă. Dar sfîntul Atana sie recunoscând lui Dumnezeu o voinţă
conştientă de a face ceva deosebit de ceea ce este El etern (fiinţa Lui), fa ce o distincţie clară între
Fiul născut din Tatăl dinainte de veci şi făptu rile aduse la existenţă, cîndva, prin Cuvîntul.
†96 t
.c


 c .c
c

oatecctecleac oitcomnulcleacăcutcnccercşicecămntcşicncmăricşicnc

toatecaclncurile»c s.c1†,c6). ecestecdecicu ntulclucrucşicăturăcşic
unulcdintrectoate,csăcsecsunăccăcşiclcsacăcutcrinc oinţă.căcicaşacac
arătatc criturac căc sauc ăcutc ăturile.c ec atc
sterie,c a ocatulc
ereziei,cnsoţinduseccucacela,cscriecaşa:cacăcecnedemncdecreatorcsăc
acăc rinc oinţă,c săc sec nlăturec oinţac nc toatec cac săc sec ăstrezec
demnitateac uic neştirită.c arc dacăc ţinec dec umnezeuc săc oiască,c
treuiecsăcsecaratecceeaccececdemncdeclcşicaţăcdecrimulcnăscut.căcic
nuceccucutinţăccacunuiacşicaceluiaşicumnezeucsăc csecotri eascăcac oic
nc cazulc celorc ăcutec şic ac nuc oi».c arec necredinţăc unec soistulc nc
cu intelecluiccândcsuneccăc născutulcşicăcutulcsntcunacşicaceeaşi.cec
aceea,cdincatulccăccelecăcutectreuiecsocotiteccacăcutecrincintenţiecşic
oinţă,cacconchisccăcşiciulcestecdintrecele19.c
# c
arcdacăcu ntulcestec
ltulcdecâtctoate,crecumcsacarătatcdinccelec
dinainte,cşicmaicalescdacăclucrurilecsaucăcutcrincl,csăcnucsecsunăccăc
lc ec rinc oinţă,c cac săc nuc iec ăcutc şic lc lac elc cumc sauc ntemeiatc
lucrurilec rincl.cecatca el,cneiindcmaicnainte,cacostcăcutcmaic
trziuc aostolc rinc oinţac luic umnezeuc c or.,c 1,1
.c arc chemareac
noastrăc cac unac cec nuc existac când a,c cic sac ăcutc acum,c ac a utc cac
remergătoarec oinţa,c care,c cumc zicec iarăşic a el,c sac ăcutc rinc
ună oinţac oiicuic es.,c1,c
.cicceeaccecsacsuscrincoise:căcsec
acăclumină»c ac,c1,†
cşi:căcscoatăcămntul»c iid.,c11
cşi:căcacemc
ecom»c iid.,c6
,csocotesc,crecumcamcsuscşicnccelecdinainte,ccăcaratăc
oinţaceluiccecleacăcutcecacestea.căcicreatorulc oieştecsăcacăccelec
cecnucerau,ccicsecaccduăcaceeacdincaară.carcecu ntulcăucroriu,c
născutcrincire,cnuc oieştecnainte.căcicnc rin
clcacecatălctoatec
celelalteccâteclec oieşte.cicnc
(prin) El lucrează, cum zice Iacov, apostolul, învăţînd: «Voind ne-a
născut pe noi prin Cuvîntul adevărului» (Iacov, 1,18)lBa. Deci voinţa
lui Dumnezeu cu privire la toate cele făcute şi renăscute este în

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
149Ceea ce e făcut prin voinţă e inferior celui ce o face. Deci dacă Fiul e făcut prin voinţă, e
inferior Tatălui. Mai ales dnd voinţa cuiva nu are nevoie de nimic pentru a face ceva, acel ceva e
cu totul inferior lui. Dar arienii spunînd totuşi că Fiul e născut prin voinţa Tatălui, sau primul
născut, se aflau într-o totală contradicţie. în acest caz Fiul nu mai depinde numai de voinţa
Tatălui, d şi de fiinţa Lui. Iar dacă toate sînt născute la fel cu Fiul, între fiinţa Tatălui şi toate cele
ce există nu mai e nici o deosebire de esenţă. Prin aceasta rolul voinţei Tatălui slăbeşte. Toate ar
emana din El ca dintr-o esenţă. Prin voinţă ei î nţelegeau mai mult un impuls orb şi involuntar. Dar
atunci, de unde raţionalitatea ce există în lume? în acest caz nid Fiul nu Se mai bucură ca Unul
Născut de o atenţie conştientă deosebită din partea Persoanei care -L naşte ca Tată, nid persoanele
create nu se mai bucură de o atenţie conştientă din partea Creatorului. în acest caz, nu mai e
Cineva care să poată mîntui persoana de dispariţia din nou a ei în esenţa fundamentală. E mai
mare lucru să fie oameni creaţi de o Persoană iubitoare prin voinţă, dedt să fie emanaţi dintr-o
esenţă impersonală, care nu le oferă nici o atenţie şi nici o perspectivă de desâvîrşire în comuniu -
nea iubirii. Arienii, în fond, confundau cele făcute, cu Fiul cel Unul Născut, în sens pan teist. Deci
nu cunoşteau un Dumnezeu în comuniunea interpersonală din eternitate şi superior prin fiinţa
eternă celor create de El din nimic. Contrar părerii lui Spassky nici arianismul nu făcea propriu -
zis o deosebire între necreat şi creat. Se afla tot pe linia gnos ticismului.

15†.c Se referă la naşterea de sus prin Fiul cel întrupat, la aducerea în general la exis-
tenţă.157.
Principalul e că prin Acelaşi
c în cazul neexistenţei Cuvînt
Fiului ca Unul ne creează
născut, Dumnezeu
nu mai şi ne naşte
e o deosebire între la o viaţă
naştere şi
nouă
facere,în ci
El. acestea se confundă în procesul emanării sau nl producerii involuntare a tuturor
de către esenţa eternă.
†97 t
.c


 c .c
c

Cuvîntul, întru arec şic acec şic renaştec pe cele ce socoteşte de bine.
Aceasta oc spune iarăşi
ostolul,c scriindc celorc dinc esalonic:c ăcic
aceasta estec oiac luic umnezeuc nc ristosc isusc entruc noi»c c es.,c
,18
1 .c arcdacăcelcnc rin
ccareclecacececşic oiacatălui,ccumcoatecsăc
ecacăcşiclcrincintenţiecşic oinţă?căcicdacăcşiclcacăcutcrinc oinţăc
cac noi,c ec necesarc cac şic oinţac ri itoarec lac lc săc iec nc altc u ntc
oarecare,c rinc carec ec acec şic l.c entruc căc sac arătatc căc oinţac luic
umnezeuc nuc ec nc celec cec sec ac,c cic nc elc rinc carec sec acc toatec
ăturile1 1.c
oic iindcăc estec acelaşic lucruc săc sec sunăc căc ec rinc
oinţă»c şic căc erac cnd ac cndc nuc era»,c ajungec săc sec sunăc alc doileac
lucru.carcruşinaţicentruccăcrincaceastacindicăctimuri,csăcnţeleagăc
căcşic sunndcrinc oinţă»cindicăctimuricnaintecdeciul1 .căciccelec
cec nuc auc existatc cnd ac auc ostc maic ntic oite,c cac nc cazulc tuturorc
creaturilor.c arc dacăcu ntulc estec iditorulc creaturilor,c iarclcexistăc
mreunăccucatăl,ccumcoatecremergeceluiccececeterncexistentcatulc
decacicostc oit,ccac unuiaccecnucexista?căcicdacăcicremergec oinţa,c
cumcsntcnclctoate?c187c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
150cVoia lui Dumnezeu, care în greceşte se exprimă prin acelaşi cuvînt prin care se exprimă
«sfatul», e comunitară, nu arbitrară. E ca şi hotărîrea noastră cea bună, care se ia printr -un sfat cu
altul, sau ţinînd seama şi de altul. O voie în izolarea spirituală totală, ca o manifestare arbitrară
absolută, nu poate fi cugetată. Ea e un capriciu. In ea nu e nici un pic de iubire. Iar în acest caz
trebuie presupusă vreo lege internă care determină păruta hotă -rîre proprie. E un fel de definire
de sine a ceva ce se simte silit să iasă din indefinitul propriu, ca dintr-un fel de nimic (Jakob
Bohme). Dar întrucît această necesitate este sădită în acel ceva, definirea trebuie să se facă din
veci. Pe de altă parte, dacă definirea nu se arată decît într -o realitate imperfectă, acel ce ya trebuie
să fie şi el imperfect. Fără o voie luată în comuniune, deci fără un Fiu pe care îl are Tatăl deosebit
de lume, nu există decît panteismul relativist şi fără sens. A fi creaţi şi renăscuţi de Tatăl unui Fiu,
pentru a fi aşezaţi în Fiul, înseamn ă pentru oameni a fi primiţi şi ei în iubirea Lui faţă de Fiul şi a -
L iubi şi ei îm preună cu Fiul.
151cîn cel ce e făcut exclusiv prin voia altuia, nu se află nici o f ărîmă de voie prin care ar veni la
existenţă sau ar da şi altora existenţă. Voinţa cu pri vire la ele şi la altele care se fac este exclusiv
în Cel prin care ele sînt făcute. Dacă Fiul ar fi făcut şi El de Tatăl, n -ar fi în El nici o voie. Deci n-ar
putea contribui în mod voluntar la aducerea celorlalte la existenţă, ci ar fi doar un instrument
pasiv al altcuiva sau al vreunei legi.
152cA fi prin voinţa cuiva înseamnă a fi un timp înainte de a fi; a fi prin voinţa aceluia înseamnă a
pune un timp între cel prin care este cineva şi cel ce era prin acela. Numai la oameni este aceasta,
pentru că omul nu are puterea de a naşte decît după o maturizare fizi că, în esenţa eternă nu se
poate cugeta însă o maturizare. Timpul în panteism îşi pierde orice semnificaţie reală şi orice
valoare, deşi totul decurge într-un timp etern. Dacă esenţa există din eternit ate, din eternitate au
trebuit să emane din ea toate. Numai Persoana sau comuniunea personală poate da, prin voinţă, o
realitate şi o valoare şi timpului, pentru că îl distinge de eternitate.
 c

†94 t
l,c


 c ,c

c
c
nc acestc cazc nsuşic iulc este,c rinc oinţă,c născutc cac unulc dinc toate,c
recumcşicnoicneamcăcutciicrincu ntulcade ărului.cecicecnecesarc
săccăutăm,crecumcsaczis,caltcu nt,crincarecşicacestacsacăcutcşicsac
născutcmreunăccuctoatececcarecleac oitcumnezeu1 †.c
# c
arcdacăcexistăcuncaltcu ntcalcluicumnezeu,c acicşicacestacăcutc
rincu nt.c arcdacăcnucestecaltulc şicnuceste
,ccictoatecsaucăcutcrinc
l,c ctec ac oitc atăl,c oarec nuc sec do edeştec aceastac oc răutăcioasăc
născocireccucmulteccaete?căciciindcăcuţicdecruşinecentruccăcnumescc
u ntulcăturăcşiccreaturăcşicsunccăcu ntulcluicumnezeucnucerac
naintecdec ac ec naşte,c lcaratăcnc altc modc iarăşiccreatură,c orindc dec
oinţăc şic zicând:c acăc nac ostc ăcutc rinc oinţă,c urmeazăc căc
umnezeucaca utceciulcdincnecesitatecşicărăcsăc oiască».carccinec
acsuuscnecesităţii,co,crea iclenilor,ccarecatrageţictoatecsrecereziac
oastră?cic ădcceeaccececousc oinţei.carcnuc ădcceeaccececmaicmarecşic
sueriorcei.căcicrecumcsecounec oinţeicceeaccececcontrarc oinţei,caşac
secsuraunecşicremergec oinţeicceeaccececduăcire1 .casacşiocacec
cine ac oind;cdarceciuclcnaştecduăcire.cicceeaccececăcutcrinc oinţăc
acnceutcacsecacecşicecncaarăcdeccelccecace.carciulcestecăscutulc
roriucalciinţeicatăluicşicnucecncaarăcdecl.cecaceeacnuc oieştecnc
ri inţaciului,ccacsăcnucarăccăc oieştecşicncri inţaca1 .ceciceccâtc
ecdecsueriorciulccreaturii,cecatâtac ecdecsueriorcceeaccececduăcirec
oinţei1 6.c
uzindceicaceasta,carctreuicsăcnucsocoteascăcceeaccececduăc
ireccacăcutcrinc oinţă.carcuitândceiccăcaudc orindusecdesreciulc
luic umnezeu,c ndrăznescc săc cugetec ooziţiic omeneştic nc umnezeu,c
adicăc ădcnclcocnecesitateccontrarăc oinţei,ccacsăcnegeccăcexistăcunciuc
ade ăratcalcluicumnezeu1 7.carcsăcnecrăsundă:c
 c 
 c ! 
c · 

 
c
c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
15†cDacă-i premerge cuiva o voinţă, îi premerge şi subiectul voinţ ei. Căci nu există voinţă
nepurtată de cineva care este.
154cA fi mai presus de voinţă nu înseamnă a fi contrar voinţei, ci a fi prin firea pro prie, în care e
implicată şi voinţa ei de a fi şi de a lucra aşa cum este conform ei. De fiinţa adevărată, desăvîr şită
a lui Dumnezeu ţine voinţa proprie. Dar şi de fiinţa oamenilor ca fiinţe conştiente. însă voinţa lor e
din voinţa lui Dumnezeu odată cu fiinţa lor. Această idee a dezvoltat -o sfîntul Maxim
Mărturisitorul. Nu există fiinţă conştientă încremenită sau mi şcată fără voie.
155cDacă Tatăl ar produce pe Fiul prin voinţă, S-ar produce şi pe Sine prin voinţă, căci Fiul are
aceeaşi fiinţă, deci şi aceeaşi voinţă cu Tatăl.
156cDeci naşterea Fiului nu e un act al voinţei, dar nici contrar ei. Dar în El relaţia între fi inţă şi
voinţă e un mister.
157cArienii admit în Dumnezeu o opoziţie între voinţă şi fiinţă, ca, socotind pe Fiul produs prin
voinţă, să nu-L vadă născut prin necesitate. în Dumnezeu nu există însă o opoziţie între voinţă şi
fiinţă. în fiinţă e implicată voi nţa, dar voinţa poate lucra şi fără a da ceva din fiinţă, deşi la
Dumnezeu nu lucrează contrar fiinţei, cum se întîmplă uneori la oameni,'care nu au fiinţa prin ei.
La oameni, ceea ce e prin fiinţă nu e întru totul şi prin
voinţă, nici totdeauna conform cu ea. Arienii vor să vadă pe Fiul ca produs al voinţei, socotind că
ceea ce e prin fiinţă în Dumnezeu este prin necesitate. La Dumnezeu însă nu e o voinţă opusă
necesităţii şi invers. Totul în El e libertate, dar nu o libertate opusă fiinţei. Dumnezeu e des ăvîrşit
«Cel ce este» şi, prin aceasta, desăvîrşit liber. Jakob Bdhme şi, ală turi de el, Berdiaev afirmă că în
voinţă este un paradox: pe de o parte că iese prin ea însăşi din nimic, pe de alta că este în ea însăşi,
ca să poată ieşi din nimic. De fapt voi nţa nu poate fi din nimic, odată ce există ca voinţă. La baza
existenţei ei nu se poate distinge între a fi şi a voi. Aceasta e propriu în general persoanei, deşi
persoana umană mai întîi este (prin alţii, sau prin Altul), ca să poată voi. Dar în temelia e xistenţei,
a fi nu poate fi anterior lui a voi. Ea e Persoana prin excelenţă. La Ea a fi coincide cu a voi. Nici
una nu precede.
c

A icumnezeucuncşicmilosti cecroriuc oinţeicsaucnucecroriuc oinţei?c

acăcecrinc oinţăctreuiecadmisccăcacnceutcsăciecuncşiceccucutinţăcsăc
nuciecun.căcicecroriuc oinţeicşicalegeriicsăcsecalececncamndouăcăr
ţilecşicaceastacecocătimirecaciriicraţionale.carcdacăc ăzndusecasurdi
tateacacestora,csec acziceccăclcnucecuncşicmilosti cdinc oinţă,csăcsec adăc
celeccecurmeazăcdincaceasta:căcecuncncmodcnecesarcşicărăc oie;cdarccinecic
ac imunec uic aceastăc necesitate?c arc dacăc ec asurdc ac atriuic luic
umnezeucnecesitateacşicdecaceeaclcestecuncrincire1 8,ccucattcmaic rtosc
şicmaicade ăratcesteclcatălciuluicrincire,cşicnucdinc oinţă.c
# c
arcsăcnecsunăcşicaceastac căcic reau,csrecruşinareaclor,csăcmaicadaugc
şic aceastăc ntrearec maic ndrăzneaţă,c darc doritoarec săc ajutec dreteic
credinţe;c iartămă,c oamne!
:c atălc nsuşic existăc intenţionndc maic nti,c
aoic oind,c sauc naintec dec ac oi?c ăcic dacăc ndrăznescc săc sunăc acesteac
desrecu ntul,ctreuiecsăcauzimcşicrăsunsulclorclacntreareacaceasta,ccac
săcştieccăcaceastăcndrăznealăclcatingecşicecatăl.cecicdec orcsune,codatăc
cecaucsuscdesreciulccăcecdinc oinţă,ccăcşicatălcecatăcdinc oinţă,cic omc
ntrea:cceceracnaintecdecac oi,csauccecaca utcmaicmult,ccumcziceţic oi,cduăc
cec ac oit?c arc dacăc aceastăc ntrearec ec asurdăc şic ărăc temei,c şic nuc ec
ngăduitcestectotcacgrăicastelcdeclucruric căcicnecajungecsăcauzimc numaic
desrecumnezeu,ccacsăcştimcşicsăcnţelegemccăclcestecelcceceste
,ccumcn
arcicneraţionalcsăcseccugetecasemeneaclucruricdesrecu ntulc ogosul
cluic
umnezeucşicsăcsec oreascăcdesrecintenţiecşic oinţă?căcicajungecdoarcsăc
auzimcdesrecu ntul,ccacsăcştimcşicsăcnţelegemccăc umnezeu,carecnuc
existăc dinc oinţă,carec ec u ntulcroriuc nucrinc oinţă,c cicrinc ire.c ic
cumc nuc ntrecec oricec neuniec chiarc numaic ac cugetac căc nsuşic umnezeuc
intenţionazăcşicgndeştecşicalegecşic oieştecşicecndeamnăcecineccacsăcnuc
iecărăcu ntcşicnţeleciunec neraţionalcşicnenţelet
,ccicsăcaiăcu ntcşic
nţeleciune?1 9căcictreuiecsăcecgnc

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
158cDumnezeu fiind bun, nu e nici din necesitate, nici dintr -o voinţă, care ar putea fi şi contrară firii. El
e bun prin fire, căreia nu-i este contrară voinţa. Căci voinţa n -ar putea fi contrară firii Lui. Aceasta nu
ar fi o voinţă.
159cE absurd a zice că Dumnezeu intenţionează şi voieşte să Se facă gînditor. E absurd a zice că Cel ce
nu e Tată din veci intenţioneuză lu un moment dat să Se facă Tută. E
absurd a zice că Dumnezeu existînd singuratic din eternitate intenţionează apoi să fie într -o comuniune.
 l .c


 c
,c
c

deascâcsăccugetecdesrecinecnsuşicelccec oieştecsăccugetecdesrecelc

roriuciinţeicale.c
eci,ciindcattcdecasurdăcocastelcdeccugetare,cecinecredincioscac
suneccăccelecăcutecsaucăcutcrincună oirecşic oinţă,ciarciulcnucestec
creaturăcac oinţei,cadusăcecurmăclacexistenţă,ccaccreaţiunea,ccicecrinc
irec ăscutulc roriuc alc iinţei.c ec at,c iindc u ntulc roriuc alc
atălui,c nuclasăcsăcseccugetecnaintecdeclc reoc oinţă,clcnsuşiciindc
atulc iuc oiac ie
c alc atălui16c şic utereac şic reatorulc celorc cec lec
oieştecatăl.c
ceastacocsuneclcnsuşicdesrecinecncilde:c
lceucec
satulcşicaceac estecntărirea;caceacecnţeleciunea,caceacuterea»c
ilde,c8,c1
.centruccăcrecumclcestecnţeleciuneacntruccarecacgătitc
cerurilec ilde,c †,19
,c lc estec şic tăriac şic uterea.c ăcic ristosc estec
utereacluicumnezeuc şicnţeleciuneacluicumnezeu»c cor.,c1,c
.c

cumcacsusocuţincschimat:c

ceacestecnţeleciuneacşictăria».cic
adaugă:c
lceucestecsatul».căciclcestecatulc iu,ccumcamcn ăţatcşic
declacroorocul,ccăclcestecngerulcmareluicsatc saia,c9,c6
;cşicacnumitc
oiacatălui.c

şac treuiec resinşic aceştia,c carec cugetăc celec omeneştic desrec
umnezeu.c
# c
ecicdacăcăturilecsaucntemeiatcrinchotărrecşicună oirecşictoatăc
zidireacsacăcutcrinc oinţă,crecumca elcacostcchematc
ostolcrinc
oiac luic umnezeuc c im.,c 1,1
c şic chemareac noastrăc sac ăcutc rinc
ună oirecşic oinţă,ciarctoatecrincu ntulcsaucăcut»,c
cestacestecnc
aaraccelorcăcutecrinc oinţăcşicmaicdegraăclcestecsatulc iuc oiac ie
c
alc atălui,c rinc arec toatec sauc ăcut;c ntruc lc şic sntulc a idc
mulţumindcaczis:c "inutumaicdecmnacdreatăcacmeacşicntrucsatulc
ăucmaico ăţuit»c s.c7,c
.cecicnucoatecelccececatulcşicoiac
atăluicsăcecacăcşiclc rincoiacşicatulcui,ccaciecare,cdectcdacă,c
recumcamcsuscnainte,cnneunind,c omcsuneciarăşiccăclcacăcutc
rinc inec nsuşic sauc rinc altulc oarecare.c arc cinec estec rinc carec sac
ăcut?c reuiec săc lăsmuiascăc unc altc cu ntc şi,c ntrecndusec cuc
alentin,c săc numeascăc unc altc ristos.c ăcic nuc sac scrisc nc crituric
desrecaltul.carcchiarcdacăc orclăsmuic reuncaltul,cărăcndoialăcşic
acelacsec acacecrinc reunul.cicaşaccugetândcnoicşicmergndcecaceastăc
linie,c omc ajungec lac ereziac cuc multec caetec ac aginilor,c carec cadc nc
oliteismcşicntrocneuniecărăcmăsură,cdeccarecminşic omc oiccaciulc
săciecdincnimic.căciclacaceastacajung,csocotinducroduscdecocintenţiec
sic dec oc oinţăc carec nuc sec otc alicac cuc ade ăratc dectc celorc ăcutec şic
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
160în greceşte termenul sfat e rădăcina termenului care înseamnă voinţă. înainte de a voi cineva
ceva se sfătuieşte cu altul, sau cu voinţa sa. Voinţa e ca un «alter ego» cu care se sfătuieşte. Tatăl îl
are pe Fiul ca împreună sfătuitor. Se sfătuieşte cu Sine însuşi ca şi cu un altul. Nu e întîi Tatăl şi
apoi Cuvîntul, sau Sfatul, sau Voinţa. Tatăl nu voieşte întîi pe Fiul şi apoi îl na şte, ci voinţa Lui
eternă e una cu Cuvîntul.
 l .c


 c
,c
c

create.carccumcnuceclucrucnecredincioscsăcalicămccelecaleccelorcăcute,c
reatorului?cauccumcnucechulitorcacsuneccăcexistăcncatălcoc oinţăc
naintec dec u ntul?c ăcic dacăc remergec oc oinţăc nc atăl,c cumc ec
ade ăratcceeaccecsuneciul:cucsntcntrucatăl»c oan,c 1,1
?cauc
dacăcestecşiclcncatăl,clcec acsocoticalcdoilea,cşicnarctreuiccaclcsăc
zică:cucsntcntrucatăl»,codatăccecestecnainteacuic oinţa,crinccarec
toatecsaucăcutcşicrinccarecşiclcsacăcut,ccumcziceţic oi.căcicchiarc
dacăcsarcdeoseicrincsla ă,cnucarcicmaicuţincunulcdintrecceiccecsauc
ăcutcrinc oinţă.cicrecumcamcsuscnainte,cdacăcestecaşa,ccumcesteclc
omnul,ciarcaceleacroae?c
cestacecomnulctuturor,centruccăcdomniac
uicecunităccucdomniacatălui;cşicărăcndoialăccreaţiacecroaă,centruc
căc ec nc aarăc dec unitateac atăluic şic ac iului,c şi,c neiindc când a,c sac
ăcut186.c
#c
arcarctreuiccac,csunndceiccăciulcacostcăcutcrinc oinţă,csăcsunăc
căc ac ostc ăcutc şic rinc nţeleciune.c ăcic socotescc căc nţeleciuneac şic
oinţac satul
csntcacelaşiclucru.centruccăcceeaccec oieşteccine accândc
sec sătuieşte,caceeac şic cugetăc cuc nţeleciune.c nsuşic ântuitorulcleac
unitcec acesteaccacecniştecsurori,czicând:c
lcmeucecsatulc oinţa
,cac
meacntărirea,cacmeacnţeleciunea,cacmeacuterea»c ilde,c8,1
.căcic
recumctăriacşicntărireacsntcunacşicaceeaşi,ccăcicamndouăcsntcutere,c
aşac estec acelaşic lucruc ac sunec nţeleciuneac şic oinţac satul
,c carec
amndouăc sntc omnul.c arc necredincioşiic nuc oiescc cac u ntulc şic
atulccelc iuc oinţacceac ie
csăcieciul.c arcdesrecnţelegerecşicsatc
oinţăcşicnţeleciune
căsnescccăcsntcocderindereccarecsecdondeştec
şic sec ierdec nc modc omenesc.c ic mişcăc toatec şic rounc nţelegereac şic
oinţacluicalentincnumaiccacsăcsearececiulcdecatălcşicsăcnucsunăc
căcecu ntulcroriucalcatălui,cciccreatură.căcaudă,cdecaceea,cceeaccec
acauzitcimoncagulc ate,c8,c
:cecredinţacluicalentincsăcnuc ăciec
srec ieire!c ăc audăc iecarec maic degraăc ec olomonc carec zicec căc
166. Cele ce s-au făcut din nimic exclusiv prin voinţa Creatorului sînt roabe, pentru că
existenţa lor atîrnă exclusiv de voinţa Lui. Nimic nu au de la ele. El e Domnul pentru că El nu
atîrnă de nici o lege, de nici o voinţă străin ă, nu e încadrat în nici un sistem de refe rinţe, nu e
stăpînit de nici o patimă, dar e capabil de nesfîrşitâ iubire în libertate, avînd în Sine pe Cine iubi
din veci şi putînd să facă şi creaturi pe care să le iubească. Cînd zicem că creaţia e adusă le
existenţă şi ţinută în existenţă numai prin voinţa lui Dumnezeu, nu înţe legem că ea nu e creată şi
susţinută prin puterea lui Dumnezeu. Dar puterea Lui se mani festă în funcţie de voinţa Lui. Cînd
nu mai vrea, îşi retrage puterea Lui. Aici apare realita tea energiilor necreate, deosebite de fiinţa
lui Dumnezeu. Fiul avînd în Sine fiinţa Tatălui, ca un alt mod de existenţă a fiinţei Lui, nu poate
înceta să existe, pentru că modurile de existenţă ale fiinţei nu pot fi anulate prin voinţă. Tatăl nu
poate înceta să fie Tată şl nu poate deci anula pe Fiul.

u ntulcestecnţeleciuneacşicugetac
reacluicumnezeu.căciczice:cumnezeucntrucnţeleciunecacntemeiatc
ămntulcşicacgătitccerurileccucnţelegere»c ilde,c†,19
.c arccumcseczicec
 l
l.c


 c ,c
c

aciccucnţelegere»,cncsalmicseczice:crincu ntulcomnuluiccerurilec

saucntărit»c s.c†,c6
.cicrecumccerurilecleacăcutcrincu ntul,caşac
toatecleacăcutcdtecleac oitc s.c1†,c6
.cauccumcscriectesalonicenilorc

ostolul:coinţacluicumnezeucestecncristosc isus»c ces.,c ,c18
.c

edc nsuşic iulc luic umnezeuc estec u ntulc şic nţeleciunea.c lc estec
nţelegereacşicatulc iu.cicntruclcestec oiacatălui.clcestecade ărulc
şic luminac şic utereac atălui.c arc dacăc oiac luic umnezeuc estec
nţeleciuneacşicnţelegerea,ciarcnţeleciuneacesteciul,cacziceccăciulcec
rinc oinţă»c estec egalc cuc ac zicec căc nţeleduneac sac ăcutc rinc
nţeleciunec şic iulc sac ăcutc rinc iulc şic u ntulc ac ostc creatc rinc
u ntul161.c
arcaceastaceccontrarcşicluicumnezeucşicsecounecşiccriturilor.cec
atc şic
ostolulc esteştec ec iulc nuc cac iindc dinc oinţăc roriuc
oinţei
,c cic cac nsăşic strălucireac şic chiulc roriuc alc nsăşic iinţeic
ărinteşti.căciczice:careciindcstrăludreacsla eicşicchiulciostasuluic
ui»c  r.,c 1,†
.c arcdacă,crecumc amc susc nainte,c iinţac şiciostasulc
ărintesccnucestecdinc oinţă16,cec ăditccăcnicicelcroriuciostasuluic
ărintesccnucecdinc oinţă.cădcoricarecşicoricumcarcicacelceridtc ostas,c
lacelcşicaşactreuiecsăciecşicăscutulcroriucdincl16†.cecaceeacnsuşic
atălc nucac zis:c 
cestacestec elc cec ac ostc ăcutc iucrinc oinţacea»,c
nici:cecarecamca utciucrincună oire»,cdcsimlu:ciulceu»cşic
maicmult:cntrucarecamcine oit»c atei,c†,c17
.crincacesteacacarătatc
că:c 
cestac estec iulc rinc ire,c ntruc arec sec alăc aşezatăc oinţac
ri itoareclacceleccecmiclaccie».c
# c
arcdacăciulcestecrincirecşicnucdinc oinţă,cestecoareclcărăc oiac
atăluicşicne rutcdecatăl?cicidecum.ciciulcestec oitcdecatălcşi,ccumc
lcnsuşiczice:catălciueştececiulcşictoateclecaratăcui»c oan,c†,c†
.c

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
161c Nu e voinţa înaintea Fiului şi a Cuvîntului, căci Fiul şi Cuvîntul însuşi e voinţă. Şi cum nu a
putut fi niciodată Dumnezeu fără voinţă, nu a putut fi fără Fiul şi Cuvîntul. La Dumnezeu Voinţa,
Cuvîntul, implică comuniunea intimă. Voia lui Dumnezeu e voia comună a Tatălui şi a Fiului.
Spunînd Cuvîntul, Tatăl Şi-L spune Sieşi, arătind că Cel ce îl spune şi Cel Căruia I -L spune sînt
doi, dar uniţi în una. Voind Dumnezeu cu Fiul, nu Se dublează şi nu Se împarte în două. Pe de altă
parte a zice că Dumnezeu nu are din veci pe Fiul şi Cuvîntul şi Voia, înseamnă a zice că nu e din
veci Persoana conştientă, dublă sau triplă, ci devine aceasta după o vreme, fiind din eternitate o
esenţă inconştientă şi lipsită de voinţă, supusă unei legi a evoluţiei, care o duce la starea de
persoană în comuniune. Dar o evoluţie într-o realitate eternă e un nonsens. Căci oricînd esenţa
eternă ar fi putut începe să fie şi a putut ajunge la starea de persoană.
162c Nu poate fi voinţa înaintea fiinţei dumnezeieşti a Tatălui, cum e înaintea creaţiei. Căci aceasta
ar însemna să existe o altă fiinţă superioară, a cărei voinţă să fie aceea care aduce la existenţă
fiinţa Tatălui. Căci o voinţă de sine nu poate exista. Ea e totdeauna a unei fiinţe. Şi cum voinţa e
unită cu cugetarea conştientă, din veci trebuie să existe o Per soană care să aibă voinţă. Iar acea
voinţă nu are propriu-zis un obiect inferior spre care să se aţintească, ci implică în Sine o
comuniune. Căci în voinţa ei Persoana eternă Se are pe Ea însăşi, fiind din veci o dualitate în
unitate.
189. Sfîntul Atanasie încă nu clarificase ideea de ipostas ca deosebit de fiinţă, dar de aici şi din alte
locuri se vede că, legat de fiinţă, înţelegea şi ipostasul. Căci numai aşa putea vorbi de fii nţa
părintească şi, pe lîngâ aceea, şi de Ipostasul părintesc căruia îi este propriu Fiul.
 l
l.c


 c ,c
c

ăcic recumc atălc nuc ac nceutc ac icunc rinc oinţă,c iarc aceastac nuc
nseamnăccăcecuncărăcintenţiecşicărăc oiecccăcicceeacceceste,caceeacecşic
oitcdeclcclacelcşiciul:cdeşicnucacnceutcsăciecrinc oinţă,cnucecne rutc
decatălcşicniciccontrarc oiicui.căcicrecumcşic oieşteciostasulcău,c
aşacşiciul,c iindcroriuciinţeicatălui,cnucestecne rutcdecl16.cecic
iulcec oitcşiceciuitcdecatălcşicdecaceeacoatecsocoticcine accucdreatăc
credinţăccăcumnezeucec oieştecşicnucliseştec oinţacncl.c arciul,ccuc
aceeaşic oinţăccuccarecec oitcdecatăl,ciueştecşic oieştecşiccinsteştecşiclc
ec atăl.c ic oinţac carec estec dinc atălc nc iulc estec una,c nctc şic rinc
aceastacestec ăzutciulcncatălcşicatălcnciul.cecicsăcnucintroducăc
cine ac reoc oinţăcremergătoare,ccacalentin;cnicicsăcnucsecintroducăc
ecsineclacmijloccntrecuniculcatăcşicuniculciu,ccucretextulc oinţei16 .c
ăcic sarc do edic lisitc dec minte,c unndc ntrec atălc şic iulc oinţac şic
cugetarea166.c
ecatcunacestecacziceccăcacostcăcutcrinc oinţăcşicaltce a,ccăciul,c
iindcrincirecroriucatălui,ceciuitcşic oitcdecl.căcicacziceccăcacostc
ăcutcrinc oinţăcnseamnăcnticcăclcnacostccnd a,caoiccăcelccecac
ăcutcarecutinţacdecnclinarecncamelecărţi.cecicoateccine accugetac
căcatălcacututcşicsăcnucic oitceciul167.c arcaczicecdeciulccăcarcicututc
şic săcnuciecestecocndrăznealăcacnecredinţei,ccarecatingecnsăşiciinţac
atălui,c odatăc cec ceeac cec estec roriuc eic uteac săc nuc ie168.c c ce ac
asemănătorccucaczice:c
rcuteacşicsăcnuciecuncatăl.carcrecumcecunc
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
164c Tatăl îşi vrea fiinţa, deşi ea nu e din voinţa Lui. Dar Tatăl Se vrea ca ipostas deo sebit al fiinţei
Sale, ca mod propriu de existenţă a ei, deci ca Tată, deşi nu Se constituie ca atare prin voinţă. Dar
chiar prin aceasta îl vrea pe Fiul, căci dacă n -ar avea pe Fiul, n-ar fi nici El Tatăl. Adică îl vrea pe
Fiul ca propriu fiinţei Lui părinteşti, deşi Fiul nu Se consti tuie prin voinţă, cum nici El ca Tată nu
Se constituie prin voinţă. Aceasta ar însemna că înainte de Persoane, în Dumnezeu este o esenţă
impersonală. Dar cum ar avea ea propriu-zis o voinţă conştientă de a ajunge la starea de persoană?
Aceasta n-ar fi o voinţă conştientă, personală, ci un impuls imper sonal, supus unei legi superioare
inconştiente. Iar nefiind din veci comuniune personală, această stare nici nu durează în veci. Pe
de altă parte, dacă esenţa are din veci impulsul de a deveni comuniune personală, ea din veci a
trebuit să se realizeze ca atare. Căci nu poţi stabili în eternitate un punct ulterior de la care ceva
începe. Fiinţa dumnezeiască există din veci, dar există în cele trei Persoane. Şi fiinţei Lor îi
aparţine voinţa. Căci existînd, Ele Se şi iubesc, deci Se voiesc. Nici fiinţa nu pro duce voinţa şi nici
voinţa nu produce fiinţa. Fiinţa există din veci ca fiinţă ce voieşte şi gîndeşte.
165c Nu trebuie pusă nici voinţa între Tatăl şi Fiul. Aceasta I -ar putea despărţi. Cine introduce
între Tatăl şi Fiul voinţa se introduce pe sine însuşi cu voinţa sa între Ei sau îi desparte cu voinţa
şi cugetarea sa.
166c Nu e o cugetare care e deosebită de Fiul ca ipostas. Nu face Tatâl pe Fiul obiect al cugetării
Sale. Relaţia între Ei e mult mai intimă.
167c Cel ce face ceva prin voinţă e suveran peste ceea ce face. Se poate cugeta şi că ar fi putut sau
ar putea să nu vrea să fi făcut sau să facă acel ceva. Nimic din sine sau clin afară de sine nu -1
împinge la a face acel ceva. Nimic nu -i îngustează libertatea şi suverani tatea. Trebuie să existe la
baza existenţelor un astfel de for liber şi suveran. Nu pot fi toate
reciproc condiţionate. Cine ar fi produs această intercondiţionare? Apoi un Tată fără un Fiu ar
arăta o fiinţă neroditoare în Dumnezeu, încremenită sau revărsîndu -se într-o emanaţie sau într-o
evoluţie în mod involuntar. Dar aceasta ar micşora fiinţa dumnezeiască.
168c Sfîntul Atanasie deduce din faptul că Fiul este propriu fiinţei Tatălui că, dacă Fiul ar fi putut
să nu fie, ar fi putut să lipsească fiinţei Tatălui ceea ce -i este propriu ei. E impli cată aici ideea că e
propriu fiinţei dumnezeieşti să subziste în Tatăl şi în Fiul. şi o nesubzis -tenţă a ei în Tatăl şi în Fiul
ar face ca fiinţa însăşi să nu fie adevărata fiinţă dumnezeiască, sau supremă. Teologia nu a
dezvoltat deplin relaţia ipostasurilo r cu fiinţa. Le-a tratat mai mult ca două realităţi independente
una de alta.
 l
l.c


 c ,c
c

urureacşicrincire,caşacecşicatăcurureacnăscătorcrincire.cnsăcaczicec

căcatălc oieştec eciulcşiccăcu ntulc oieştececatăl169cnucindicăcoc
oinţăc remergătoare,c cic acec cunoscutăc autenticitateac iriic
dumnezeieştic şic aartenenţac
nuiac lac
ltulc şic asemănareac orc
desă rşită.cccacşicnccazulcstrăluciriicşicluminii.crecumcstrălucireacnuc
arecoc oinţăcremergătoarecnclumină,ccăcicecnăscutăcrincireacluminiic
şic oităcdeccelccarecacnăscuto,cnucrinccugetareac oinţei,ccicrincirecşic
ntrucade ăr,caşacşicdesrecatălcşiciulcarc oricdretcnumaiccelccecarc
ziceccăcatălciueştecşic oieştececiulcşiciulciueştecşic oieştececatăl.c
# c
ecicsăcnucsecsunăcdeciulccăceccreaturac oinţei,cnicicsăcnucsecintro
ducăc nc isericăc celec alec luic alentin,c cic săc sec sunăc căc ec oinţac iec
atulc iu
c şic născutc cuc ade ăratc rinc ire,c recumc ec strălucireac dinc
lumină.căcicaşacacziscşicatăl:c
latacinimaceacu ntcun»c s.c,c

.c arciulczice:cucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c1
.c
arcdacăc u ntulcecncinimă,cundecestec oinţacncaltăcarte?cicdacăc
iulcecncatăl,c undecec oinţacncaltăcarte?cicdacăclcec oinţa,ccumcec
atulcrinc oinţă?178c
rcicasurdccacsăcecacăcu ntulcrincu ntcşic
iulcrinciucşicnţeleciuneacrincnţeleciune.căciciulcestectoatecalec
atălui.cicnimenicnucecncatălcnaintecdecu ântul.cicncu ntulcecşic
oinţa.cicrinc lcsecndelinesccnclucruriccelecalec oinţei,crecumcauc
arătatccriturile.c

şc oiccacnecredincioşii,ccăzuţicncneuniecşiceugetndcdesrec oinţă,c
săcnucmaicntreececemeileclorccarecaucnăscut,ccumcntreaucnaintec
zicnd:carecaica utcunciucnaintecdecacnaşte?»cicsăcntreececărinţic
şic

176.c Din eternitate e fiinţa în trei ipostase. Dar tocmai de aceea din eternitate ele se
voiesc una pe alta. A exista pentru Dumnezeu înseamnă a se voi. Nu se poate separa între
a exista (fiinţa în ipostasuri) şi a se voi. Nu e una mai tîrziu decît alta.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccc
169c Fiul voieşte pe Tatăl nu ca să-L facă Tată, ci avîndu-L îl voieşte. Dar şi Tatăl voieşte pe Fiul nu
ca să-L nască, ci avîndu-L etern, ca Fiu. Iar fiecare din Ei, avîndu -L pe Celălalt, înseamnă că-L
iubeşte. Iar lipsa de iubire din veci ar însemna o gravă scădere, o mare imperfecţiune a lui
Dumnezeu. El n-ar mai fi în acest caz Dumnezeu. în calitatea de Treime din veci se arată realitatea
lui Dumnezeu.
c
 c! 
c
  c 405

săclecsună:carecrinc oinţăcaţicde enitcărinţicsaucrincireac oinţeic

oastre?"7cauccoiiicsntcasemeneaciriicşiciinţeic oastre?»căicntreec
chiarcdacăcsarcruşinacdecărinţi,cntrenduicdesreccauzacacerii,cdec
laccarecaucseratcsăcrimeascăccunoştinţe.ciceic orcrăsunde:ceicec
carec ic naştemc nuc sntc aic oinţei,c cic sntc asemeneac nouă;c nicic namc
de enitcărinţic oindcmaicnaintecaceasta,ccicecroriuciriicacnaşte,ccăcic
şicnoicsntemcchiurileccelorccecneaucnăscut».cecicsaucsăcsecosndeascăc
ec eic nşişic şic săc ncetezec săc maic ntreec ec emeic desrec iulc luic
umnezeu,sauc săc n eţec dec lac elec sauc ei
c căc nuc ec naştec iulc rinc
oinţă,ccicrincirecşicntrucade ăr.cccu enitcşicotri itcsăicresingemc
ecaceştiacşiccucdo ezicdeclacoameni,centruccăceicşicntemeiazăcreauac
cugetarecşicrincgnduricomeneşticdesrecdumnezeire.c
ecicşicacestcargumentcalclorcsacdo editccacşiccelelaltecacicnumaicunc
asmcşicocnăscocirecacanteziei.cicentrucaceastacsntcdatoricmăcarcşic
maic trziucca,c ăzndcnccecrăastiecacneunieicauccăzut,csăcsecridicec
dinc eac şic săc ugăc cac dec oc cursăc ac dia olului,c sătuiţic dec noi.c ăcic

de ărulccelcdecoameniciuitorcstrigăcururea:ce.cnuccredeţicie,cdinc

ricinac mrăcăminteic truului,c credeţic măcarc atelorc ele,c cac săc
cunoaşteţiccăcucsntcntrucatălcşicatălcntrucine»c oan,c1,c†8
cşi:c
ucşicatălcunacsntem»c iid.c†
cşi:celccecăc edececinec edecec
atăl»c oan,c1,c9
.căcicomnulcdecoiceicşicaratăciuireacdecoamenic
şic oieşteccactoţicceiccăzuţicsăcsecndreteze»,ccumcziceca idc s.c1 ,c
8
.c arc ceic necredincioşi,c ne oindc săc audăc glasulc omnuluic şic
nesuortndcsăc adăcecumnezeuc mărturisitcdectoţi,csntcurtaţicdec
colo,c colo,c cac niştec muşte,c mreunăc cuc tatălc lor,c dia olul,c căutândc
retextec entruc necredinţă.c arc cec argumentec alec necredinţeic şic dec
undec lec orc uteac ala,c dacăc nuc orc mrumutac dec lac iudeic şic dec lac
aiaac ririlec lorc şicdec nuc orc luac dec lac elinicargumentec alec acesteic
necredinţe?c ăcic dumnezeieştilec crituric sauc nchisc lorc şic elec ic

177. La baza voinţei oamenilor de -a naşte fii stă natura lor în care e implicată voia.
do edesccdecretutindeniccaclisiţicdecmintecşicduşmanicaicluicristos.c
c

I N D I C E S C R I P T U R I S T I C
c
c
c
c
c
c
Prescurtările folosite semnifică:
CÎE = Cuvînt împotriva elinilor
ÎC = Cuvînt despre întruparea Cuvîntului
CA I = Cuvîntul întâi împotriva arienilor
CA II = Cuvîntul al doilea împotriva arienilor
CA ni = Cuvîntul al treilea împotriva arienilor

Cifra arabă din fiecare trimitere a indicelui (ex.: CA LI 29) corespunde cu cifra romană de
deasupra fiecărui subcapitol din textul respectiv (adică: CA II XXTX).

c 45 20,4: CÎE, 45 28 şi 29: CA

H, 7 ††,20: CA II, 22
Facerea
Numerii
1,1:IC, † CA rL 57
1,†: CA HI, 29, 61 11,16: CAI, 48 11,25: CA II, 27
1,†, 9,11, 26: CAII, †1 24,5-7: ÎC, †† 24, 17: ÎC, ††
1,8: CA m, 29
Deuteronomul
1,6,9,12,20: CÎE, 46
1,11: CAm, 61 4,19: CÎE, 45 4,†2: CA II, 45
1,14: CA II, 27 c
1,17: CAII, 27
1,26: CÎE, †4,46; CA m, ´
 CÎE, ´
´ CA HI, 7  ´ †
29,61 2,†: CA H, 57 2,5: CÎE,
´  ´ CA I, 5
2 2†
CA I, 1† 2,16-17: ÎC, † 2,17: ÎC, 25
CA n, 66 †,9: CA n, 67; CA 2 ´´ ÎC, †5 †7 CALT, ´
m, 50 4,1: CAII, 4 4,9: CA †

 CÎE, †

III, 50 7,1: CAm, 45 7,4: CA †2
 CA H, ´
IU, 45 15,8: CAII, †1 18: CA †2 ´ CA II, 5
I, †8 19,†: CA I, 6† 19,24: †2  CA I, †
CA II, 1† 21,5: CA I, 56 21,8: †2 7- CA n 5
CAII, 51 26,24: CA III, 54 †2  CA II, 5
27,29,†7: CA II, 17 28,†-4; †2 †
 CA LT, 

CA III, 12 28,15: CA III, 12 †2 † CAI, †´ CAUT, ´ 7 
echiulcestamentc Iosua

†1,44: CA HI, 12 †2,14: CA HI,  ´ CAm 5
Judecătorii 2† ´

12 †2,21: CALU, 16 †2,26: CA CA LI, 2† I Regi
m, 12 †5,25: CA H, 4,6† 48,5:
CA II, 4 48,15,16: CAIII, 12 ´ 
 CA m 25
49,10: ÎC, 40 IIIc Regi
Ieşirea   CA n †  2
 CA H, †  5
CA HI, 2 
 CA I, ´†
†: CA I, †8 †,2-6: CA HI, 14 †,1†:
CA n, †1 †,14: CA m, 6 †,15: CA IVc Regi
m, 8 4,1†: CA LI, †1 20,†: CÎE,
2 2 5- CAII,
7
c

IN H I C K agmiruRmii: 40†
c
4,18: CAIt, 51 12,1: ÎC, †8 20,18: CA II, †1 10†,24: CA I, 19; CA 5†,8: ÎC, †7
CA II, 4 II, 5, 5†,8-10: ÎC, †4
27,†2,40,45, 71,78 106,20: 54,1†: CAI, 59
Iov ÎC, 40; CALT, †2 109,1: CAII, 56, 4,5: CA I, 55
1,2: CA I, 56; CA II, 4 9,8: CA 1†,14, 16 109, 1-2: CA III, 1† 58,9: CA I, 6†
III, 9 18,†: CAI, 10 29,15 -16: 109,c †: CA II, 57 58,11: CAI, 19
CAI, 6† 110,c 2: CA III, 60 11†,11: CA 61,1: CAI, 47,50
III, 60 11†,12-15: CÎE, 45 61,8: CAI, 48,52
Psalmii 115,12-16: CÎE, 14 117,6: CA III, 6†, 9: ÎC, 40
2,6: CA II, 52 54 117,24: ÎC, 40 118,1: CAII, 64 65,1-2: ÎC, †8
2,7: CA II, 2†,57 118,11: CAII, 29 118,7†: CAII, 66,22: CAII, 71
5,7: CA I, 52 57 118,80: CAII, †6 118,89:
Ieremia
8: CA I, 40 CAII, 62 118,90-91: CÎE, 46
8,7: CAII, 52 118,91: CAII, 81 118,101: CAII, 1,5: CA I, 1†; CA UI, †† 2,12:
9,10: CA I, 62; CA II, 1† †9 1†4,6: CA III, 60,65 1†7, 8: CA I, 7 2,1: CA II, †2 2,1†:
10,8: CA I, 52 CA II, 66 142, 5: CAII, 71 CA I, 19 †,†: CA III, 1 5,8:
12,5: CA III, 59 144,1†: CAII, 6,1†
c
CA III, 18 11,19: ÎC, †5
15,8: CA I, 61 145,c 8: CA III, 67 17,12: CAI, 19 2†,29: CA II,
15,10: CAII, 16; CA III, 57 146,c 7-9: CÎE, 46 †9
17,10: CAI, †8
Pildele c
17,14: CAI, †8
17,2†: CA III, 1† 1,5-6: CA II, 77 1,7: CA II, 80
c
18,2: CÎE, 26; CA 111,20,79 1,2†: CA II, †9 2,5: CA II, 79 Matei
21,17: ÎC, †5 †,19: CAI, 19; CA II, 50; CA
1,20: CAI, 54 1,2†: ÎC, ††
2†,7: ÎC,25; CA I, 41; CA III, 28 III, 6†,65 8,10-11: CAI, 55
1,25: CA m, 29 2,15: ÎC, ††
2†,10: CAI, 5; CAII, 2† 8,12: CA I, 19 8,14: CA III, 6†,65
†,17: CA II, 2†,62; CA LU,
†0,2: CA I, 62 8,22: CA II, †2,60 8,22,25-26: CA
59,65 4,6: CA II, 7†
†0,†: CA II, 1† II, 80 8,2†: CAI, 1†,5†; CAII, 72
4,10: CAII, 69; CA III, 40
†2,4: CA II, 71 8,2†-25: CA II, 75 8,25: CA II,
4,11: CAII, 2† 5,7: ÎC, †2
†2,6: CÎE, 46; CAII, †1; CA †2,60 8,27: CÎE, 46; CA II, 5†,81
5,8: CÎE, 2; CA II, 64 5,48:
III, 65 †2,9: CÎE, 46; CA II, 8,28: CA II, 56 8,†0: CA I, 20;
CA III, 19 6,9: CA I, †4
†1 ††,1: CA I, 40 †5,10: CA II, CA II,
7,25-†0: CA II, 25 8,14: CA
†2; CA m, 59 †5,18: CA I, 12 20,56,82; CA III, 4† 9,1:
III, †2 8,17: CA III, †1 9,5:
†8,9: CA III, 18 4†,6: CA UT, 20 CAII, 44,50 12,5: CA III, 59 18,1:
CA III, 40 10,16: CA III, 18
44,2: CAII, 57; CA III, 59,67 CAI, 14 18,†: CÎE, 8; CA III, 1
10,27: CAI, †9 10,29: CAII,
44,7: CA I, 49 44,7,8: CA I, 46 2†,4: CA III, 24 29,7: CA III, 25
25 10,40: CA II, 78
44,8: CA I, †7,49, 51 45,2: CA I,
47 47,9: CA II, 2† 48,12: CA III, Eclesiastul †1,22: CA II, 46 Iezechiel
18 50,12: CA II, 46 50,1†: CA I, 7,11: CAII, 79 7,†0: CÎE, 7 12,14:
28,2: CA III, 24 Daniel
48 56,5: CA II, †2 59,1†: CA III, CA II, 6
20 71,17: CA I, 41 72,2: CA I, 59 †,57: CA II, 71 7,10: CAI,
72.24: CA III, 64 Isaia †8; CAII, 27 9,24-25: ÎC, †9
7†,2: CA II, 57 1,2: CA I, †7; CA II, 59 1,11: 1†,42: CAI, 12,1† 14,4: CA
75,8: CA III, 10 CAII, 29 1,22: CAII, 29,80 2,4 : III, †0
81,1: CAI, †9 ÎC, 52 5,20: CA I, 1 7,14: ÎC, ††;
Osea
81,6: CAI, 9 CA I, 54 8,4: ÎC, ††,†6 9,6: CA
81,6-7: ÎC, 4 III, 12,6† 11,6: CA III, 6 11,9: 7,14: CA I, 7
82,2: CA II, 49 ÎC, 45 11,10: ÎC, †5 11,28: CAI, 11,1: ÎC, ††
8†,11: CAI, 55 12 14,1†: CA III, 17 14,42: CA
84,9: CA III, 2 III, 10 19,1: ÎC, †† 25, 8: CA II, Mihea
85,8: CAI, 57; CAII, 49 16 26,1†: CA II, 14 †5, †-6; ÎC, 7,18: CA II, 67 Ioel
85,10: CA II, 50 †8 †8,19: CAII, 4 †9,7: CAII, 4
86,1: CAI, 52
2,2: CA I, 5 2,25: CA n, †7
40,28: CA II, 25 44,16: CA 111,9
88,7: CAI, 57; CAII, 49; CA 2,28: CA III, †0
44,24: CA III, 9 45,14: CA II, 2†
III, 10 88,17: CAI, 41 89, 1: Maleahi
49,†: CA II, 51
CAI, 1† 94, 7: CA II, 1† 96, 7:
5†, †-5: IC, †4 1,2: CA I, 52 2,10: CA n, 59
CA II, 2† 101,19: CA II, 46, 66
5†,4: CAII, 47; CA III, †1
101,26: CAII, 57,71 101,26-28:
5†, 6-8: ÎC, †4
CAI, †6 102,21: CAII, †7 10†,4:
5†, 7: CA I, 54; CA II, 16 oulcestamentc
c
11,25: CÎE, 6; CAII, 50
11,27: CA I, 12; CA II, 22;
CA in, †5 11,28: CAI,
62; CA III, 54 11,29: CA III,
20 11,††: ÎC, 40 12,24,26:
CA I, 50 12,†2: CA I, 50; CA
III, 45 12,40: CA m, 2†
1†,1†: CÎE, 2† 1†,†2: CA III,
26 1†,55: CA I, 50 15,27: CA
III, 44 16,1†: CA III, 26, †7
16,16: CA II, 18,62 16,19:
CA II, 7† 17,5: CA n, †2, †9
19,4: ÎC, 2; CAII, 57 20,†2:
CA III, †7 22,10: CA I , 52
22,20: CA II, 69 22,21: CA
1,52
†,6: CA I, †6 †,7: CA II, 10
Zaharia
1,2: CA II, †1 1,17: CAII, †1
Baruh
†,2: CA II, 42,49 †,12: CAI, 19
4,20,27: CA I, 12
III Ezdra
4,26: CA II, 20
Înţelepciunea lui Solomon
9,2: CA II, 45
1†,5: CÎE, 44; CAII, †2
14,12: CÎE, 9
14, 12-21: CÎE, 9
înţelepciunea lui Iisus, fiul lui
Sirah
1,10: CAII, 79 2,2†-24: ÎC, 5
24,2: CA II, 4
c
c 5,†7-†8: CA III, 16
24,†: CA I, 54 24,†0: CA III, 44
24,†6: CA III, 46 24,42: CA HI,
45,49 24,42,44: ÎC, 56 24,44: CA
III, 45 25,1†: CAin, 46 25,†1:
CAII, 76 26,†0: CA III, 57 26,†9:
CA III, 26,†4 26,41: CA HI, 26
26,64: ÎC, 56 27,46: CA EI, 26
27,5†: CA III, 56 28,18: CA IH,
26,†8,†9 28,19: CAI, †4
Marcu
6,†8: CA III, 26,†7 8,††: CA III,
56 10,6: CAII, 45 12,29: CÎE, 6
12,29-†0: CA III, 7 1† ,†2: CA
III, 41 15,†4: CA III, 56
15,†7: CA III, 54
Luca
1,2: CA II, †2 2,52: CA III,
26,51,52 4,†4: ÎC, †2 4,45:
CA I, 22 5,12: CA I1T, 4
6,†6: CA III, 10 7,48: CA III,
40 8,28: ÎC, †2
10,18: ÎC, 25; CA 1TI, 40
10,22: CA III, 26,†9, 46 11,2:
CAI, †4 11,2†: CAI, 2† 12,4:
CA in, 54 12,40: CA III, 49
1†,16: CA III, 40 1†,†2: CA
III, 18 17,21: CÎE, †0 18,19:
CA III, 7 19,10: ÎC, 14,15
24,26: CA II, 15 26,†9: CA
IU, 54
Ioan
1,1: CA I, 11,24,41; CA II,
1,7,†2,5†,56,57,62; CA
III, 4,59
1,1-†: CA III, 29
1,2: CA I, 9
1,†: CÎE, 42; ÎC, 2; CA I,
12,1†,19,†9,56; C H,
5,24,27,†5,†9,71,82
1,9: CA I, 4†
1,12: CAI, 4†; CA III, 19
1,12-1†: CA n, 59
1,14: CA I, 25,64; CA II,
1,†9,44,47,5†,62,81;
CA III, 29,†0,†2 1,17:
CAI, 60 1,18: CA II, 62 2,4:
CA III, 41 †,6: ÎC, 14
†,17: CA I, 60; CA III, 29
†,†5: CA III, 26,†5, 66 5,17:
CA II, 20,29 5,19: CÎE, 46
5,20: CA I, ††; CA II, 41; CA
III, 19
6,22: CA III, 26
5,2†: CA III, 7
5,26: CA III, †6
5,†0: CA III, †5
5,†9: CA III, 29
6,6: CA III, †7
6,†7: CA III, 26
6,†8: CA III, 7
6,†8,40: CA II, 5†
6,42: CA m, 27
6,46: CA II, 22
6,64: CA II, †9
7,1: CAII, 61
8,12: CAI, 12; CA m, 4
8,†5-†6: CA 1T, 72
8,†6: CA II, 67
8,58: CA I, 1†; CA II, 5†;
CA m, 27 9,6: CA m, †2
9,†2-†4: ÎC, †8 9,†9: CA II,
55 10,7: CA II, 64 10,14:
CAI, 12 10,18: CA II I, 57
10,†8: CA I, 47 14,15-17: CÎE, †5 17,28: ÎC, 42; CA III, 1
10,20: CA n, ††; CA III, †
10,†0: CA I, †4,; CA II, 12,
54; CA III, 5, 6, 10, 16,
55, 67 10,††: CA m,
27,†0 10,††,†0: CA I, 4
10,†5: CA I, †9; CA II, 15
10,†7-†8: ÎC, 18; CA III, †2
10,†8: CA II, 12; CA III,
5,55,67 11,18: CA HI,
27 11,†4: CA III, †7 12,9:
CAI, 9 12,27: CA III, 54,57
12,27-28: CA HI, 26 12,28:
CA III, 26 12,†2: ÎC, 25
12,†4: CA II, 15 12,46:
CAli,"54 1†,1†: CAI, 12;
CAII, 2† 1†,21: CA III, 26
14,†: CA II, 66,69 14,6: CA
I, 19,20,†6; CA II,
61,64,65; CA III, 8,19
14,9: CÎE, 45; CA I, 1 2,†4,
†5,61; CA II, 17,54,
80,82; CA III, 5,16,
†7,67
14,9-10: CA I, 12,61 14,10: CÎE,
47; CAI, †4,61;
CA II, ††,4†,82; CA III,
1, 5,6,10,16,17,64, 67 14,12:
CAII, †† 14,18: CAII, 56 14,2†:
CA II, 42; CA III, 11 14,28: CA
III, 7 14,28-29: CAI, 1† 14,†0:
CA II, 69; CA III, 17 16,7: CA I,
47 16,7,1†,14: CAI, 50 16,1†: CA
1,47 16,14: CA I, 47 16,15: CAI,
61; CAII, 18,24;
CA III, 4,†5 16,25: CA II,
44 17,1: CA III, 25 17,2: CA III,
25 17,†: CAII, 81;CAIII,.9 17,4:
CA II, 66 17,5: CA I, †8; CA III,
26 17,10: CA III, 4,†5 17,11: CA
HI, 17 17,17: CA I, 46; CA III,
19 17,18-19: CA I, 46 17, 20-2†:
CA HI.17 17, 22: CA H, 42; CA
III,
20,21,22 17,2†: CA I, 48;
CA III, 2† 18,5: CA II, 68; CA
III, 54 18,†7: CA H, 54 19,9: CA
III, †0 19.15: CAI, 8 19,16: CA
II, 42 20,18: CA III, 54 20,22:
CA I, 47, 48,50 20,28: CA II, 2†
Faptele Apostolilor
1,7: CA III, 48
2,22: CA II, 12
2,24: ÎC, 27
2,†4: CA I, 44
2,†6: CA I, 5†; CA II, 11,
12,14,17 2,†7: CAII, 17
4,†2: CA III, 20 5,20: CA III, 57
8,20: CA III, 65 8,†4: CA I, 54
9,4: CA II, 80 10,28: CA II, 2†
409 
,c


 c› c
c

Romani 6,12: CÎE, 4 5,14: CA III, 46

1,7: CA II, 42; CA III, 11,1† 1,19-

8,6: CAI, 19; CAII, †1,71;
c
20: CAII, 78 1,19,21,25: CAII, 8 CA 111,4 Filipeni
1,20: CÎE, †5; CA I, 11; 10,1†: CAII, 6 2,5-11: CAI, 40
11,9: CAII, †0 2,6: CA I, 44; CA II, 5†;
CAII, 14,19,49 1,21-24: CÎE,
14,25: CA I, 4† CA III, 5,6,59
19 1,22: CA II, 81 1,25: CÎE, 8 15,17: CAI, 44 2,6-8: CA III, 29
1,26-27: CÎE, 26; ÎC, 5 †,4: CA I, 15,21: CAII, 55 2,7: CA II, 1
60 †,21: ÎC, 12 5,14: CA III, †† 15,21-22: ÎC, 10 2,8: CA II, 52
6,8: ÎC, 8 8,†: CA I, 51,60 8,† -4: 15,28: CA II, 69 2,9-10: CA I, †7
CA II, 55 8,9: CA I, 51,60 15,41: CAII, 20 2,10: CA I, †8
15,51: CAI, 54 †,1†: CA III, 49
8,19,21: CAII, 6† 8,22: CA II, 45
15,5†-55: ÎC, 21 †,14: CÎE, 5
8,24: CA III, 42 8,26: CA II, 14 15,55: ÎC, 27 6,7: CAI, 47
8,29: CA II, 6†; CA III, 1 8,†5: II Corinteni Coloseni
CA III, 25 9,5: CAI, 11 9,8: CA I, 1,10: CA in, 1† 1,8: CA II, 6,60
24 9,19: CA II, 29 9,20: CA I, 29 2,11: CAI, 51 1,10: CAI, 8
9,††: CA III, 28 11,29: CAin, 25 †,17: CAI, 11 1,15: CAI, †9; CA II, 62,6†;
4,4: CA I, 46 CA m, 1
11,†4: CAI, 29
5,10: ÎC, 56; CAm, 6 1,15-16: CAII, 45
5,14: ÎC, 10 1,15-18: CÎE, 41
I Corinteni
5,17: CAII, 65 1,16: CA II, 49,62
1,1: CA III, 61 5,21: CAII, 47 1,16-17: CAI, †9
1,†: CAII, 42; CA III, 11 6,16: CA II, 74 1,17: CAII, 71; CA HI, 44
12,2: CA III, 47 2,9: CA III, †1
1,4: CA HI, 1†
12,6: CA III, 47 2,15: ÎC, 45
1,16: CA 11,†1 Galateni †,10: CAI, 46
1,21: ÎC, 14; CA II, 16,62, †,1†: ÎC, 25; CA II, 47 I Tesaloniceni
79,81 1,2†: CA III, †5 1,24: †,28: CA II, 69 5,18: CA III, 61,65
CAI, 11,†4; CAII, †2, 4,4: CA HI, †1 5,24: CA II, 10
†7,42; CA III, †0,48, 4,6: CA II, 59
5,18: CAII, 47 II Tesaloniceni
51,6† 1,†0: CA I, 41 2,4: CA
6,15: CA II, 69 †,2: CA HI, 50
III, 2 2,8: ÎC, 5†; CA III, †9 2,9: Efeseni †,14: CA III, 51
ÎC, 57 †,10,11: CAII, 74 †,16: CA 1,2: CAII, 42; CA III, 11 I Thnotei
I, 16,47 4,6: CA III, 20 1,†-5: CA II, 75 1,1: CA III, 64
1,5: CA IH, 61 1,20: CA I, 2,54
1,1†: CAI, 47 4,1: CA I, 8
2,10: CA II, 56,66 4,4: CA II, 45
2,14: ÎC, 25 5,16: CA II, 6
2,14-15: CA H, 55 6,15: ÎC, 10
2,15: CA n, 46
2,24: CA II, 46 II Timotei
†,15: CA I, 2† 2,8-10: CA II, 75
†,17-19: ÎC, 15 †,16: CA IE, 28
4,4,1†: CA III, 22
c
4,9: CA I, 45 Tit
4,1†: CAII, 74 1,11: CAI, 8
5,1-2: CA III, 10 2,11: CAII, 75
c
á› c gaurrutisicc 407
c


 c

1,1: CAI, 24,55

1,†: CA I,  CA II, †2;
CA III, 1,59,65 1,4: CAII,
118; CA III, 1 1,5: CA I, 62 1,5,7:
CA I, 57 1,6: CA I, 40,61 1,8-9:
CA I, 46 1,8,10,11: CAI, 58 2,1-
†: CA I, 59 2,2: ÎC, 25 2,9: ÎC, 10
2,10: ÎC, 10
2,14-15: ÎC, 10; CA LI, 55 †,1-2:
CA I, 5†; CA II, 7 †,2: CAII,
1,4,6,18; CA in,l †,4: CA I, 55
†,5: CA II, 10 †,5-6: CA LT, 10
†,12: CA II, 1 4,12-1†: CA LT,
†5, 72
6,20: CA I, 41
7,12: ÎC, 25
7,19: CAI, 59
7,21: CAII, 9
7,22: CA I, 59
8,6: CA I, 59
9,12,24: ÎC, 20
9,2†: CA I, 59
9,24: CA I, 41
10,5: CA II, 47
10,20: ÎC, 25; CA LT, 65
11,†: ÎC, †
11,†5: ÎC, 21
1†,8: CAI, †6

Iacov

1,18: CA LTI, 61 I Petru

1,4: CAI, 16; CA III, 40 1,18: ÎC,
8 2,22: ÎC, 17
2,24: CA LT, 47; CA LTI, †1
†,15: CA II, 1
†,22: CA III, 40 4,1: CA III, †1,†4
4,19: CA II, 9

II Petru

1,17: CA III, 40 I Ioan

2,20: CA I, 1, 47 2,2†: CA II,
78,80 †,5: CA III, †4 †,8: CA II,
54,69 †,17: CA II, 55 †,24: CA I,
4† 4,9: CA II, 62 4,1†: CA III, 24
5,20: CA in, 9,19

Apocalipsa
1,4: CA I, 11 1,8: CA III, 4 8,9:
CA II, 45 12,9: ÎC, 20 22,9: CA
II, 2†
c

I N D I C E R E A L Ş I O N O M A S T I C

A CA III 28 Aristeos: CÎE 18 armeni: CÎE 2†;

Aaron: ÎC, †5,†7; CA II 7,9,27 Achile: CÎE 1 6 ÎC 51 armonie: CÎE †8,42; CA II 2
Adam: ÎC, 10; CA I 29,59; CA II 48,51,68; Armonizatorul: CA II 2 Artemiza: CÎE 10,12,18
CA III 18,††,†8 Adevărul: CÎE 1,16;ÎC artă: CÎE 1†,20 arvună a învierii: ÎC 22 Asaf: ÎC
12,15,50; CAI 19,20; †9 Asclepios: ÎC 49 asemănare: CÎE 2,†4; CA II
CA III 19,67 adevăr: CÎE 1; CA I, 8; - atul †† Asterie: CA I †0,†1,†2; CA II 24,40; CA III
Dumnezeu: 2,60; - Sofistul: CA II 28
CA II 6,8 Adonis: Astyagi: CA III †0 Atanasie: CA I
CA III 7 Adrian: CÎE 9 † ateism: CA in 15 Atena: CÎE
adulter: CÎE 12 aer:
10,11,12,18 Atotţiitorul: CA I 21
CÎE 27
aur: CÎE 12,20; -ar: CA I 24
afectele trupului: CA III 41
Avesalom: CA III 7
Afrodita: CÎE 9,10,12,26; - dinPafos: CÎE 9
Avraam: ÎC †5,†7,40: CA I †7,†8; CA n
Agheu: ÎC †9
Ahaz: ÎC †5
†,1†; CA III 1†,14,27,54
Azaria: CAII 71
Alexandru: CA I 2,54
Aloe: CA I 47 B
Alomena: CÎE 12
amăgire drăcească: ÎC 14 Babilon: ÎC †9; CA II 71; -ieni: ÎC †6
Amon: CÎE 9,24 Baruh: CAI 12,19
Amoreul: CA HI 12 bărbat: CA II 69
Amos: ÎC †5,†9 Beelzebul: CA I 50
Anania: CA II 71 Berşeba: CA I 59; CA II †
anarhie: CÎE †7 Betania: CA m 26
Antihrist: CA I 7; CA IU 49 Binele: ÎC 4†; CÎE 4
Antinoos: CÎE 9 biruinţa asupra morţii: ÎC 45
Antiope: CÎE 12 Biserica: ÎC 24; CAI 1,†,4,7,†5,†8; CAII 80;
Anubis: CÎE 22 CA III 10,58; -rica lui Dumnezeu:
apă: CÎE 16,29 CAI 16 blestem: CA II
Apocalipsa: CA 111 47,55,68
Apolo: CÎE 10,18,29; ÎC 47 Boeţla: IC 47
apostol: CA I 2,55; CA II 9,14,27; CA III botez: CA II 41; a se - a: CA I 48 C
2,10,57,61; -ul Pavel: CA II 7†,75; -ul: ÎC 5,25;
cabiri: ÎC 47
CA I 1,12,16,†7,40,54,55,57, 58,59; CAII
Caiafa: CA I 2; CA II 40; CA III, 28,67
67,74,75; CAI 25,†1,47,51, 52,59,65; CÎE 4; CA Cain: CA II 4; CA III 50
I †2,50; CA II 1; -ul tesalonicenilor: CA II 65 cal: CÎE 5; CA III 18,19
arabi: CÎE 2† Calea: CA II 64
aramă: CÎE 12 capadocieni: CÎE 2†
Arcadia: CÎE 9 carne: CÎE 14
argint: CÎE 12 Carpocrat: CA I 56
arhangheli: CA I 42; CA II 27; CA III 51 catîr: CA III 18
arhetipuri: CÎE 25 cauză: -a răului: CÎE 6; - creatoare: CA II21
Arhiereul: CA II 1,7,9 Cauzatorul: ÎC 2
călcarea poruncii: CA II 68
Arhitectul: CÎE 47
Căpetenia mîntuirii: ÎC 10
arian: CAI 1,2,†,8,17,21,†5; CAII 41; CA III
cărbuni: CÎE 14
15,16,27,†5,49,60,70 Arie: CA I †,4,7,†7; Cel Prea înalt: CA I 1†, 44; ÎC 4 cele inteligibile:
CA II 1,24,†7,4†; CÎE 4 cel rău: CLE 7
c
cer: CA I †6, 4†; CA HI 9,45; -ruri: CA 1†9, 45;
CAII 20,2†,71; CAIIL ††,56,6†,65 Cesareea: CA HI
46;- lui Filip: CA III 26,†7 cezarul: CA I 8
chaldei: ÎC 51
chip: CÎE †4; CA 120,†1; CA II 2, 29, 80; CA HI, 4,
28; - trupesc: CÎE 2; - adevărat al Tatălui:
CA HI 60; - adevărat: CA mc 10; - de rob: CA
I 42, 4†; CA III 29; - ul bărbatului: CÎE 14; -
ul Tatălui: CÎE 8; ÎC 1†, 14, 20; CA 122, 60;
CAII, 1†; CA III, 16, 44; -ul Domnului: ÎC 11;
- ul şi asemănarea: ÎC 11; -ul lui Dumnezeu:
ÎC 1†; CA I 20, 52; CA nc 14, †5; -ul robului:
CA I 41
chit: CA III 2†
Cilicia: CÎE 2†
cinstirea idolilor: CÎE 21, 29
Cîrmuitorul: CÎE 29,†8, 40; ÎC 16
coasta Lui: CA H 16
coexista, a -: CA II †8;- etern cu Tatăl:
CAH 40 Conducător: CÎE 47 Constanţiu:
CA III 28 contempla, a -: CÎE †, †1; CA 116; -rea
lui
Dumnezeu: ÎC 15 corabie:
CA HI 45 Corax din Siracuza:
CÎE 18 Core: CÎE 10 coribanţi:
CÎE 10
Corint: CA III, 20; -eni: CA III 1†, 21 Cornelie:
CA II 2† cosmos: CÎE †8; CA II 81 crea, a -: CA II
22, 29, 46; -rea lumii: ÎC 2 Creatorul: CÎE †5,40;
ÎC 1, 2; CA I 21, ††, †4, 62; CA II 2,1†, 20, †1, †5,
†7, 41, 46,
50,c 07; CA III 44; - oamenilor: CA II61
creatură: CA I †2, †4; CA II 19, 21, 22, 24,
42, 4†, 48, 55, 60, 67, 89, 71; CA III 62;
-c prin fire: CA II 20; - raţională: CA II 41
creaţie; creaţiune: CÎE 27, 29; ÎC 19,42,4†, 45; CA
I 16, 21; CA II 7, 10, 19, 25
credincios: CA I †0; CA II 6
credinţă: CÎE 1,29; CA 154; CA II7; dreaptă -:
CÎE 8; CA II 22
creştin: CA I 2, †, 10; CA III 7, 28; -ism: CAII 1
Creta: CÎE 10
crocodil: CÎE 2†
Cronos: CÎE 11,16,25; ÎC 47
cruce: CÎE 1; ÎC 19, 25, 26,27, 29, †5; CA II 1†, 5†;
CA III 26, 27, †2; -a lui Hristos: ÎC †0^ - a
Domnului: CA III †0; ocara
- c cii: ÎC 24; rodul -cii: ÎC 56; semnul
- c cii: ÎC 27, 29, †1, †2, 47, 50 cugetare, a
cugeta: CA II29; -re elină: CA II
22; -rea lui Dumnezeu: CA III 65 cuget
sănătos: CA I 51; - dumnezeiesc:
CA I 60; - liber: CA II 56 cunoaştere, a
cunoaşte: CA 116; CA II 22;
- c a lui Dumnezeu: CÎE 2 cunoştinţă: CÎE 1;
- de Dumnezeu: CÎE 29;
CA I 17; - a Dumnezeului: CÎE 29; -despre
Dumnezeu: ÎC 1†
curţile cereşti: CA I 55
Cuvîntul: CIE 1, 2†, †8, 40, 41, 42, 47; ÎC 4, 5, 11,
20, 44; CAI 5, 6, 8, 9, 10, 1†, 18, 19, 20, 24, 25,
27, 29, 40, 41, 42, 4†, 44, 45,4 6,48,58; CAII
2,4,5,14,17,20,21, 26, 28, 29, †0, ††, †4, †6, †7,
46, 47, 50,
51,c 5†, 57» 62, 67, 69, 70, 74, 75, 76; CA
HI: 16, 22, 2†, 24, †0, †1, †4, †9, 41, 42,
45, 46, 47, 48, 49, 51, 52, 54, 55, 56, 59,
60, 61, 6†,65,67; - lui Dumnezeu: ÎC 9,
10, 15, 21, †8, 44, 45, 50; CA I 7, 8, 12,
†9,41,4†,5†; CÎE 41,44,45,46; CAII 6,
7,11,16,27,†1,†8,56,57,65; CA III 12,
18, †0, ††, †4, †8, 62; - Tatălui: ÎC 16;
CA 112; 16, †5, 46, 52; CA II1†; - zidi-
tor: ÎC 4†; - Unul născut: ÎC 55; - crea-
tor: CA 117; - coexistă cu Tatăl: CA II
†8; - Lui: CA III 16; - făcut trup: CA III
5†; - bun: CA IH 57; dumnezeirea -lui:
CA III 40; arătarea -lui: ÎC 4; întrupa-
rea -lui: ÎC 1, 54; - dumnezeiesc:
CA III 21
D
Damasc: ÎC ††
Danae: CÎE 12
Daniel: lC †9; CA I 1†,†8; CA III †0
David: ÎC †5, †8, †7, †9; CA 1 1†,41,46,48, 55; CA
II†,1†,16, 20, †1,†2,†7,49, 66; CA III 7, 1†, 57,
59
Dătătorul harului: CA I 40; - şi al vieţii: CA II 16
Delfi: ÎC 47
Demetra: CÎE 10
demiurg: CÎE 6, 7
demoni: ÎC 15, 4†, 50, 55; CA I 8
desfrînare: CÎE 12
deşerta, a se -: CA II 1; CA III 29
diavol: CÎE 25; ÎC 6, 25, 52; CA 16, 8; CAII 7†; CA
HI, 8, 17, 59
Diomede: CÎE 12, 16
Dionis: CÎE 9, 12; - al hinduşilor: CÎE 9
Dioscuri: CÎE 12
divinitate: CÎE 20^ †4
Dodone: CÎE 10; IC 47
Domn: CÎE 27, 40; ÎC 15, 25; CA I 4, 9, 21, †8, 41,
47, 51, 52; CAII49; CAI 46; CA
II12,1†,14,16,50; - prin fire: CAII 14; - al
viilor şi al morţilor: CA II14; - Iisus:
CAII71;-IisusHristos :CAin4, 11,1†; -ul
Hristos: ÎC 15; CA II 75; -ul puterilor: CA I
5; CA II 2†; -ul Savaot: CA I 18; -ul slavei:
CA I 5†; CA IU †, †9; -ul morţii: CA II 16; -ul
oştirilor: CA II 2†. 24; -ul Iisus Hristos: CA
HI 11
draci: ÎC 6, 11, 12, 25, †1, †2, 49j CA I 50; CA III
40, 56; nebunia -lor: IC 46, 48
duh: CA III 26, 44; -urile înşelătoare: CA 18
c
Duhul: CAI9,11,15,†7,4†,46,50,56;CAH 18,72; CA
HI 19,2†,25,26; -Domnului: CA 147; - Fiului:
CA H 61; - lui Dumnezeu: CA HI 24
Duhul Sfînt: ÎC 57; CAI 6; CAII 7,18,27,41
.dumnezeire: CÎE 1; ÎC 1,18,19, 20, 45, 5†; CA 1
12, 20, 21, 42; CA II 10,12, †2, 5†, 7†; CA in
4, 5, 6, 15, 57; -a Cuvîntului: ÎC 45; CA HI;
CAm ††, 52
Dumnezeu: CÎE 1, 2, †, 4, 5, 6,9^ 20,22,2†,
28,29,†0,††,†4,†5,†8,46; IC 1,2,†,6, 7, 8, 10, 11,
1†, †0, †2, †8, 4†, 44, 45; CAI: 4, 5, 7,
9,10,11,12,1†,14,18,19, 20, 21, 2†, 25, 27, 29,
†1, †6, †7, †8, †9, 44, 46, 47, 49, 52, 57, 58, 59;
CAII 1, 2, 11,12, 16, 22, 25, 29, †1, †6, †7, †9,
5†, 57, 58,68, 70,75; CA III 7, 8,1†,14,16, 19,
21, 2†, 24, 25, †0, †1, †5, 40, 41, 47,
51,54,57,61,62; -adevărat: CÎE 10,14, 26; CA I
†9; CA III 9,19; - cîrmuitorul: CÎE †8; -
creatorul: CA III 14; - Cuvîntul: CÎE ††; ÎC
10, 12, 18, ††, 46, 57; CA II40; -ul lui Avraam:
ÎC 40; Puterea şi înţelepciunea lui -: CA II
†7; CA III
†0; - Tatăl, CA III 15, 27; voinţa lui - : CA II 2:
unicul -: CA III 15 dumnezeu: ÎC 11; CA 1†5, †9,
57; CA III 25; -ul cel rău: CÎE 6
E faptele trupului: ÎC 54
Edoneu: CÎE 12
Efraim: CA II 4
Egion: CÎE 11
Egipt: CÎE 10,2†; ÎC ††, 47; CA II4, 2†, 27;
-eni: CÎE 9, 10, 2†, 24; IC †6, †7, 45, 51
Elcana: ÎC †5
elin: CÎE 1, 6,12,19, 21, 25; ÎC 2,††,4†,48, 50, 51,
5†, 55; CA I 2, †, 4, 10, 18, †0; CA II 40, 4†;
CA HI 15, 16, †5
Elisei: ÎC †8; CA IH 2, 47
Emanuel: ÎC ††; CA I 54; CA IH 29
Fecioara: IC 17,18,††; CAI 84; CA III 29; -
Marla: CA II 70; CA III 20 femele: CAI 7; CA
II 69 fenicieni: CÎE 18, 2† Ferson: CA II 27 fler:
CÎE 12
fiinţă: -a Cuvîntului: CAI 45; CAII 7,18,56;
-c creată: CÎE 40; - a lui Dumnezeu: CA I 16;
CA II26; - dumnezeiască: CA II2; -a Fiului:
CA 1,15,62; CA III 6; - a minţii: CA 1††; -a
părintească: CA III 6; - a Tatălui: CA I 15,
20, 29, †9, 58; CA II †4, 82: CA III 6, 14, 27,
56
Filimon: CA II †
Filip: CA I 12, 54; -eni: CA I 40
filosofi: CÎE 19; - elini: ÎC 41
fire: CÎE 4,†2;CAI†8; -a îngerilor: CA 156; CA II 8;
- a binelui şi a răului: CÎE 7; -a omenească:
CÎE 16; - a Tatălui: CA III 9; CA II7† -
dumnezeiască: CA III 40; -a oamenilor: CA
II 58;
enigmă: CA 141
Enoh: CA HI 52
epirot: CÎE 2†
eretic: CÎE 6; CA I †0, 45; CA II 74; CA m
15, 56, 58, 59 erezie: CA 1†, 7, 8, 10, 22, 55;
CA n 19, 24,
††; CA m 2, 54, 59; - ariană: CA n †4,
72, 7†; veninul -i: CA n 19 Eros: CÎE 9 eter:
CÎE 27
eternitate: CA H †4; - a Tatălui: CA HI 28
etiopieni: CÎE 2†; ÎC 51; CA H 2†
eunuc: CÎE 54
Europa: CÎE 12
Eusebiu: CA I 22, †7; CA n 24
Eva: CA I 1
Evanghelie: CÎE 6; CA18,4†,46; CAm 17, 26, 28,
†0; - a Mîntuitorului: CA I 2; -a după Ioan:
CA HI 19
evanghelişti: CA HI 56
evrei: CA I 10, 12; CA H 10
existenţă: ÎC †, 11, 42; CA II 21, †8, 67; - a Fiului:
CA m †
Ezechia: ÎC †6, †9, 46; CA H 4, 5
F
famen: CA I 55
Faraon: CA I †9; CA HI 26, 54
farisei: ÎC 2†; CA I 4; CA HI 51
Făcătorul: CÎE 2, 4, 6, 25, 27, 29, †0, †4, †5,
†9;ÎC2,11, 12,17,18, 25; 54; CA 112, 17,
20,21,29,†0, ††, 58; CAn 2,†1,†2, 59; -
cerurilor: CA I 41; - de minuni: CÎE 44; -
tuturor: CA I 41; - zidirii: CA n 41
făptură: ÎC 11, 1†; CA I 9, 1†, 19, †1; CA II 2, †, 5,
6, 12, 19, 22, 2†, 24, 44, 49; -uri neraţionale:
CÎE †1
Fiul: CA I 4, 5, 6, 8, 9,10,11,12,1†, 14,17, 18, 19, 22,
26, †0, †1, †2, †7, †8, 45, 50,
55,56,57,58,61,6†; CAII 4,5,6,17,19, 20, 21, 24,
28, 29, †0, †4, †7, †8, †9, 41, 42,49,67; CA III
1,2,5,7,10,11,14,17, 20, 21, 2†, 26, †5, 42; -
aflător în Tatăl: CA III 25; - lui Dumnezeu:
ÎC 18,†0,5†; CAI 22,42,4†; CAII
1,†,14,15,16,72, 7†, 78; CA III 28, 42, 4†, 44,
45, 46, 48, 51, 52, 55, 61, 65, 66, 67; - Tatălui:
CAI 10, 15;-adevărat: CA I 15; CA II 5; CA
III 19, 8; - cel Unul: CA I 19;

omului: CA II1,11, 69; CA III 45, 49;

unic: CA II 2; - slujnicei: CA II 11; -veşnic:
CA II †2; - unul născut: CA II †7, 77; -
născut din femeie: CA III †1; -nestricăcios:
ÎC 9; - propriu al Tatălui: CA III † 6
fiu: - al lui Dumnezeu: CA I 4†; - al lui
Sirah: CA LT 79 foc:
CÎE 16, 29
 tc
.c c
 c 414

frate: CA II 61, 62; -le nostru: CA II 10 frică de
Dumnezeu: CA II 80 Frigia: CA 1†; -eni: CA 1†;
CAII 4†; CA III 47
G Ilie: ÎC †8; CA III 2, 47
Gad: ÎC †9
galateni: CA I 54
Ganimede: CÎE 11
ghicitori: ÎC 47
gîndire omenească: CÎE 2
goţi: ÎC 51
grăire deşartă: ÎC † greci: CÎE 10 gură: CÎE †1
H Isaac: ÎC †5, †7, 40; CA III 1†, 14, 52 Isaia: ÎC
haos: CÎE †8, †9
har: CÎE 2; ÎC 7,10; CAI 5,6, 20, †7,†8,4†,
59;CAII41,61,67;CAIII11,1†,19,26,
†2,c †8, 51, 52; -ul Duhului: CA 116; CA
III 24:-ul învierii: ÎC 9, 21
Hector: CÎE 16 Hecuba: CÎE
16 Hefaistos: CÎE 10, 12
Helchia: ÎC †5
Hera: CÎE 10, 11, 12, 16, 18, 25
Heracle: CÎE 12
Hercule: ÎC 49
hermafrodit: CÎE 22
Hermes: CÎE 9, 10, 12
Himeneu: CA I 54
hinduşi: CÎE 2†, 24
Hircania: ÎC 51
Homer: CÎE 18
Horos: CÎE 9, 10
hotărîrea lui Dumnezeu: CA II 67
Hristos: CÎE 1, 6; ÎC 1,10,19,21, 27, 28,29, †1, †2,
†9, 40, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 5†, 54, 55; CAI 1,
2, †, 5, 7, 8, 9,11, 21, 42, 49, 59; CA II12, «14,
16, †2, †7, 46, 64, 65, 67, 69; CA III 16, 2†, 25,
27, †4, 41, 45, 46, 47, 49, 54, 55, 57, 58, 67; -
Fiu: CA II 10; - Iisus: ÎC 57; CA I 40; CA II
56; CA III 1†, 65; morţi în -: ÎC 28
hulă, a huli: CA I 50; CA II 22; - împotriva
Duhului Sfînt: CA I 50
I întîiul născut: CA I †9; CA II 61, 64
Iacov: ÎC ††, †5,†7, 40; CA1†7; CAII4,17,
51, 6†; CA III 12, 14, 16, 61 iad: ÎC 45; CA
14†; CA III 2†, 57; portarii
-ului: CA III 56
Iared: ÎC †5 .
iconomie: CA I 59; CA II 6, 12 identitate: - a firii:
CA II †; - a dumnezeirii: CA III †
idol: CÎE 1, 7, 9,10,11, 24, †0,45; ÎC 20,†1,
††,c †6, 40, 46, 50, 51, 52; cinstirea
-ilor: ÎC 1,†0; închinare la -i: ÎC 5†; slu-
jirea - ilor: ÎC 55
idololatrie: CÎE 8; ÎC 50 Iedei: ÎC
†5
Ieremia: ÎC †5, †9; CA III †† Ierihon: ÎC †6
Ierusalim: ÎC †9, 40; CA II †1 lesei: ÎC †5
Iezechia: ÎC †5 lezechiel: ÎC †5, †7. †9
Iisus: CAI †7, 40, 41; CAII 1, 8,16, 27; CA III 24,
5†; - Nazarineanul: CA II 12; -Hristos: CÎE
5, 6, 27, ††: ÎC 2†; CA 110, 40,4†,48,60; CAII
10,†1,4†,81; CA III 9, 19, 51
Imeneu: CA I 2
Ioan: ÎC 24; CA 11, 4†; CA II †9, 44; CA III
19, 24, 25, 29, †0, ††, †4, 59 Ioel: CA III †0
Iona: CA III 2† Iordan: CA I 47 Iosia: CA I 46
Iosif: CA I †7, 57; CA II 4; CA III 12, 27
Iov: CA II 4
ipostas: CÎE 6
Irod: CA III 18, 28, 54
Irodiada: CA I 2
24,†5, †9; CAI 12,19,54,55;CA II 4
Isis: CÎE 9, 10
ispăşire: CAI 64; CAII 7
Israel: CÎE 46; ÎC ††, †6,†8,40; CAI 19,4†, 46; CA
II 16, 51, 5†; CA III 7, 16
iubire: ÎC 16; -a de oameni: ÎC 4, 8
Iuda: ÎC †5, †6; CA I 2
iudaizant: CA I †9
Iudeea: ÎC †7; CA I 59
iudei: ÎC 1, 2,14, 18, 22, †5, †7, †8, 40; CA I †8, †9,
50, 5†; CAII 12, 15, 16, 17, 41, 72; CA UI 15,
27, 28, 52, 54, 55, 67
c
împărat: CÎE 2,†8,47; CAI 18,21; CAlI 12, 16: -ul
măririi: CA I 41; - veşnic: CA I 47; CAII 1†
împărăţie: CA 149; CAII 76; - a lui Dumnezeu:
CÎE †0; - a cerurilor: CA II 61; - a Tatălui:
CA I ††, 46
înălţarea: CA I 41, 45, 46
închinare: CÎE 1†; CA I 41; - la idoli: ÎC 5†
îndumnezei, a -: ÎC 54; CA 1†9; CA H 47,70; CA
m 2†, 48
înfia (a -): CA II 41
înger: ÎC 1†; CĂI 42,49,55,59; CAII 18,19,
†1,†7,69; CA III 12,1†,14,26,51; -ii lui
Dumnezeu: CAI 40; CAII 2†; -de mare sfat:
CA III 12, 6†
întina, (a -): ÎC 17
întrupare: ÎC 10; CA 144,64; - a Mîntuitoru-lui:
ÎC 10
înţelegere raţională: CÎE †2
înţelepciune: ÎC 4, 19, †2; CA I 4, 5, 12,14, 16, 17,
19, 28, †6; CA II 2, 4, 28, †1, †2, †4, †6, †8, 40,
41, 44, 50, 62, 71, 72, 7†,
78; CA III 10, 26, 28, 29, 46, 48, 51, 52, 5†, 6†; -
creatoare: CA II 78, 80: - cea adevărată: ÎC 46;
CA II 80; - a elinilor: ÎC 46, 47, 48; -a lui
Dumnezeu: CÎE 42; ÎC †1;CAII29,
†2,42,71,81;CAIII 19; - a omului: CA II79; - a
Tatălui: CÎE 47; ÎC 48; CA I 58; CA II 5, †9; CA
III 29 învăţătură: CA II 28; - a lui Hristos: CÎE 1
înviere, a învia: ÎC 10, 15, 2†, 26, 29, †1, 44; CA I
4†, 44, 46; CA III 7; nădejdea -ii: ÎC 10
J
 tc
.c c
 c 415

Jertfă: CÎE 11, 24; ÎC †1; CA II7; - a Mîntui- Libia: ÎC 47, 9; -eni: CÎE 24
torului: CA II 9; adus ca - : CÎE 25; - de Licurg (din Sparta): CÎE 18
animale: ÎC 11 Luca: CA III 50
judecată: CA II 6 lucrare: -alui Dumnezeu: CAII 26; -adum-
Judecător: CA I 52; CA II 6, 68; CA III 46 nezeirii: CA III 5†; -a chipului: CA II††
Jupiter: CÎE 25 lume: ÎC 41, 42, 4†; CA I 28; -a ca întreg: ÎC 41,
42
L lumină: CÎE 8, 29; CA I 24, 4†; CA III 4, 4†
Laban: CA III 12 Lumina veşnică: CA I 1† Lycia: ÎC 47
Lameh: ÎC †5
M
Lazăr: CA IU'26, †2, †7, †8, 46, 55
Leda: CÎE 12 Maia: CÎE 12
Legămînt: CA I 59, 60 IVI&n& S G è CA II 4
lege: CÎE 27; ÎC 6, 12, 40; CAI 59; CAII 9, Maniheu: CA I 2; CA III 15; -işti: CA I 2, †, 8, 2†,
27; CA III 52; a doua -: CA II16; - a lui 5†; CA II†9, 40, 4†, 50; CA III †5 Manoe: CA II 2†
Dumnezeu: CÎE 4 Marcion: CA I †; CA III 15 Măria: CA II 7, 4†; CA
lemn: CÎE 14 Leta: CÎE 12 III 29, †1 Marte: CÎE 16, 26 martir: CA III 57
Levi: CA I 26 Lia: CA I 57
materie: CÎE 1†; ÎC 2, †, 11, 14; CAI 2†; CA II 22
mădulare: CA II †0, 48; -le trupului: ClE 4; ÎC 8
CA II 28 Meletle: CA I † mijlocitor: CA II neascultare: CA II 67
7,26,29,†0 minciună: CÎE 16; CA II 16 minte: CÎE nefiinţă: ÎC 4
1,5,8,†1; ÎC 14; - a Domnului: nelegiuire: ÎC 5
CA I 29; - rătăcitoare: CÎE 2† minune: ÎC nemurire: ÎC 21, 44
49; CA I 44; CA II12; CA III †0 mire: CAII 11; CA Neotera: CÎE 10
III 46 Misail: CAII 71 nepătimitor: CA I 28; CA III 56 nestricăciune:
mituri: CÎE 15,19; - mincinoase: CÎE 16; - ÎC 04; -a din ceruri: ÎC † Niceea: CA I †0
eline: CA III 9 mînă: CÎE †1; - prea- Noe: IC †0; CA I 29; CA II 51; CA III 40 Novat,
puternică a Tatălui: novaţieni: CA I † Novi: CA II 27
CA II 24 Numele: - Domnului: CA I 40; - lui Dumnezeu:
mîntuire, amîntui: ÎC †4; CAII 24,68,70,75; CA CA II 4†; - lui Iisus: CA I 42; -Tatălui: CA I
III †8; ÎC 14,15,44; CA II 16 †4
Mîntuitorul: CÎE 2,2†,45,47;ÎC 9,10,1†,16, 19, 20,
21, 24, 26, 28, †1, ††, †7, †8, 44, 45, 46, 52, 5†; O
CA I 2, †, 12,†8, 4†, 46; CA II 4, 8, 1†, †9, 41, ochi: CÎE †1
55, 68, 69; CA HI 17,2†,28,29, †4,†6,†8,48,57, Odiseu: CÎE 16
65; - cel răstignit: ÎC 5†; întruparea -lui: ÎC olar: CA I 24
††; numele -lui: ÎC 50 om, oameni: CÎE 9; ÎC 6, 45, 49, 51; CA III 2†, 29,
Moab: ÎC †6 †0, †1, 45, 57; - simplu: CA III 54; -
moarte: CÎE †; ÎC 9: CA 144,45; CA IH, †2;-pe stricăcios: CA I 22
cruce: CA 140; CA III 29; - a trupului: CÎE omenitate: CA I 41; CA II 10,12; CA III 4†,56
†† Omfele: CÎE 12
modul naşterii lui Dumnezeu: CA II †6 Orînduitorul: CÎE †5,†8
Moise: CÎE 2,6,†0; ÎC ††,†5,†7,40; CA I 2, 29, †9, Osea: ÎC †9; CA I 7
59, 60; CA II 10, 1†, 16, 27, 29, †1, †7, 68; CA Osiris: CÎE 9
III 2, 14, ††, 52, 54, 61
osîndă: CA II 67; -da morţii: ÎC 4 P
morţi: ÎC 8
moştenitor: CA II †0 Paf os: CÎE 9
muritor: CA II 67 patimă: CÎE 17,19; CA I 28,45; CA III †4 Patimi:
CA IU 26 patriarhi: CA I 40
N Pavel: CÎE 5,26; ÎC †,15,16,21,56; CA I †2, 57, 60,
Neeman: ÎC †8 62; CA II9, 27,†7; CA III 11,18, 21, 29, 47, 4 8,
naştere: - din Dumnezeu: CA I 16, 28; - a 61, 64; - din Samosata: CA II 1†, 4†
Fiului: CA II †6 Natan:ÎC†9;CAU† natură: păcat: CÎE 8; CA I 51; CA III ††
CÎE 18 Navi: CA III 54 nălucirea demonilor: ÎC păgîni: CÎE 29; ÎC 1
14 Născătoarea de Dumnezeu Măria: CA III pămînt: CÎE 6; CA I †6,†9; CA LU ††
14, †† Născătorul: CA Părinte: CA 1†8,40; CA III 17; -le adevărului: ÎC
III 4 7
Născutul: CA 119, †5; CA II 58,60; CA III 4, Păstorul: CÎE 47; CAI 12
5, 12; - desăvîrşit: CA II †5 neam: ÎC 25; CA pătimire, a pătimi: CÎE 22; ÎC 7,10,17, 20, 54; CA
I 41; -ul omenesc: CÎE I 28; CA III †1, †2
8; -ul oamenilor: CÎE †1; -ul raţional: pecete: CA I 20,47; CA II 2; -a Tatălui: CA 149
 c
,c81c
 c 416

pelasgi: CÎE 2† Saul: CA II 80; CA III 1†

Perseu: CÎE 12 scaun: CA II, 49; - de Judecată: ÎC 56
Persia, perşi: ÎC †7,51; CÎE 2† Scaune (îngeri): CA II 19, 2†, 27; CA ni 51
Petru: CA I 44; CA II12, 1†, 16, 17, 18, 7†; sciţi: CÎE 2†
CA III †4 Pilat: CA II 68; CA III 54 Pithia: Scriptură: CÎE 1, 6, 8,14,17,†4,46; ÎC 4,†4, †7,
ÎC 47 pîine: CÎE 14; CA III †7 Plato: ÎC 2,4† †8, 40, 56; CA 11, 4, 8, 9,1†,14, 22,
plăcerile trupului: CÎE † plăsmuire, a plăsmui: 28,†0,†7,†9,52,54,55,62; CAII 1,5,6, 15,
CA II 52; CÎE 11, 2†;
16, 24, 29, †2, †9, 42, 47, 49, 55; CA III
16, 18, 28, 29; dumnezeiasca -: CA III †0
-re mincinoaHă: CÎE 16 plinătatea
Scyla (şi Caribda): CÎE 22
dumnezeirii: CA I 18; CA MMI Sfat: CA III 64; - viu: CA III 64,65
poarta raiului: CA I 41 Senaherib: ÎC †6 _
poftă: CÎE †; - trupească: CÎE 8,19 senatul roman: CÎE 10
pogorire, a se pogorî: CA I †8,44; CA II11 Sfînta Măria: CA III 56
politeism: CA III 15 sfinţi, a -: CÎE 2; CA 140,41,47; CA II 14,†9; CA
Poseidon: CÎE 11,18 ni †1; Sfîntul sfinţilor: ÎC †9, 40
potop: CA III 45 Simon (Magul): CA I †; CA m 65
povăţuitor: ÎC †9 simonieni: CA I †
prăpastie: CÎE 5 simţuri: ÎC 15
preacurvie: CÎE 16 Sinai: CA II 68
preaslăvit: CA III 26 Sion: CA I 52; CA n 52
preţ de răscumpărare: ÎC †7 sirieni: CÎE 2†; ÎC †6
priveghere, a priveghea: ÎC 56; CA III 49 sînul Tatălui: CA I 48
pronie: ÎC 41; CA II 24 slavă: CA n 2†, 62; CA m †9, 59; - a lui
prooroc, a prooroci: CÎE 14; ÎC 12, †8, †9, 40, Dumnezeu: CA II 20, 79; - deşartă: CÎE 11
54; CAI 8, 47, 54, 55; CAII 16, †2, 67; CA slăbiciune a firii: CA I 28
III 9, 10, †1 smerenie, a se smeri: CA 141; CA II10, 40, 41,
providenţă: CÎE 25; ÎC 2, 19 4†, 44; CA in 52
psalmist: CA I 46, 49, 57; CA II †9 smirnă: CA I 47
putere: CÎE †6; CA II†4; CA III 48,51,56; - soare: CA III 11, 14
creatoare: CA II †8; - a lui Dumnezeu: ÎC Socrate: CÎE 10
19, 21, †2, 55; CAI †2; CAII 55; CA III 51; Solomon: ÎC †5,†9; CAI 1†,55; CAII †,4,5,
- a Cuvîntului: CA HI 51; - divină: CÎE 19; - 6, 25, 44, 50, 80, 82; CA in 2, 51, 65
a Tatălui: ÎC 48; CA III 1; -ile cerului, Solon (din Atena): CÎE 18 Sotade: CA I 2,4
cereşti: CA I 42; CA III 51, 56 Sotir: CÎE 12
Stăpîn: CÎE †4,«†8; CA 17; CAU 41; CA III
R
56; -ul tuturor: CÎE 6 Stăpînie (îngeri): CA
Rahila: CA I 57 II 19,27,49 stăpînirea morţii: ÎC 8,10 stihii:
rai: CÎE 2; ÎC †; CA II 69 CÎE 9 stoici: CAn 11
raţionalitate: CÎE †4 strălucire: CA II †4; - Tatălui: CA III 28
raţiune: CÎE 8, †2, 40; - seminală: CÎE 40 stricăciune: ÎC †,10,44; - a morţii: ÎC 8
Răscumpărare: ÎC 21, 25; CA 116; CA II 7, 1†, subzistenţă, a subzista: CA II †8,50 suflet: CÎE
75 4,5,†1,††; CA II 72; - raţional:
răstignire, a răstigni: ÎC 21,25; CA II CÎE †2 suliţă: CA II 16
11,12,16; CA III †9 superstiţie: CÎE 8,18
rătăcire: CÎE 29 răul: CÎE Susana: CA I 1†
6,7 Rea: CÎE 26 rit: CÎE 19
rob, robie: ÎC 10; CAI 55,57; CA II4,11,14, Ş
5†; CA HI 47 şarpe: CÎE 19,20,27; CAI 7,10; CAII 69,7† T
romani: CÎE 9,11
Rubin: CA I 6† rug: taină (dumnezeiască): CA I 41 Tara: ÎC †5
CA m 14 Tatăl: CÎE 6,46,47;ÎC 7,11,14,15,42; CAI 5, 8,
9, 11, 14, 15, 16, 17, 20, 22, 25, 27,
S
saduchei: CA IH 51
Samaria: ÎC ††
samosateanul: CA III 51
Samson: CA II 2†
Samuel: ÎC †5
Sara: CA II †
Sarpedon: CÎE 11
satana: ÎC 25; CA II 69; CA in 40
c
 c 
,c lc 1 c

 c

c
†0,†6, 42,45,48,40;CAII 4,17,18,21, 20,†1, ††,
†7, 41, 00,00, 7 1 ; CA III 1 , 2, †, 0 , 7 , 1 1 , 12,
1 4 , 1 7 , 2 0 , 2 1 , † 0 , †6, 44, 48, 48, 52, 00, 06,
8 1 , 62, 6†, 86, 67; -
Atotţlltor: CA I ††; - lui Hristos: CÎE 0 ; CA
14†; - Fiului: CA 12 7; CA III 62; - în-
ţelepciunii Sale: CA I 28; - Cuvîntului: CA
II2,†5; - lui Dumnezeu: CA II41; -ă al
existenţei: CA I †8; - prin har: CA II 51, 50;
Înţelepciunea si Puterea -lui: ÎC 48; slava -
lui: ÎC 56,57; CA 142; ipostasul -lui: CA I 9;
tronul -lui: CA I 47; CA II 4†;
taurieni: CÎE 25
tăiere-împrejur: CA I 54
Teba: CÎE 2†
temelie: CA II 74
templu: CÎE 20; - al Duhului: CA II 74;
CA III 52 teolog:
CÎE †5 teologhisire:
CÎE 19 Tersitos: CÎE
16 Tesalonic: CA HI 61
Testament: Vechiul -: CA 14; Noul -: CA14 Tetis:
CÎE 11 Tezeu: CÎE 10
Thalia: CA I 2,4,5,6,7,8,10; CA II †7 Tifon: CÎE 10
tiran: CÎE 9,11 tîmplar: CA I 24 Tracia: CÎE 2†
Treime: CA I 17,18,58; CA III 15 Triptolem: CÎE
18 Troia: CÎE 12
trup: CÎE †, ††; ÎC 8, 17, 18; CA I 45; CA II 56; CA
m 27,†0,†1,††,†4,†9,56,57; -ul Domnului: ÎC
20; CA I 47
U
ucenic: ÎC 10; CA I 00; CA III 26,48 umanitate:
CA II 87,74; - a Cuvîntului: CA III 41
ungere, a unge: CA I 46,47,49; CA II 14 univers:
CÎE †9,41 untdelemnul bucuriei: CA I 47,49
Unul-născut: CA II †9,62; CA III 10

V
Valentin: CA I †,56; CA II 70; CA III 60, 65,
66, 67; -ieni: CA I † Varava: CA I 2 Vasilide:
CA I †; -ian: CA I † vărsare de sînge: CÎE 5
venire (a doua): CA III 45
Viaţă: ÎC 21,24,†0,†7,44; CA 119; - veşnică: CA III
26, †4; templul -eţii: IC †1 virtute: CIE 17,†2; ÎC
12; CA I †8 voie liberă: CÎE 4; - a Tatălui: CA III
64 voinţa vie a Tatălui: CA II 2 vrăjitorie: ÎC
11,†1,46,47 Vuzi: ÎC †5

Z
Zaharia: ÎC †9; CA Ä
†1
zeificare: CÎE 21,29,47 zeitate:
CÎE 22
zeu: CÎE 9, 10, 12,1†,16,17,18, 19, 20, 21, 2†, 24,
27, 28,†1,45; ÎC 46,49; CA121; -i mincinoşi:
CÎE 15; CA III 8; -i falşi: CÎE 25
Zeus: CÎE 9,10,11,15,16,18,24,26,29; ÎC 47 zidire:
CÎE 1,4,8,29,40,47; ÎC 8,12,14,15;
CA III 64; armonia - rii: ÎC 12 Ziditorul: CÎE
†, 8, 17, †0, 47; ÎC 18, 45 Zorobabel: CA II 20
c

CUPRINS
c
c

Studiu introductiv ................................ ................................ ................................ ....................... c 5

1.c Scurtă schiţă biografică ................................ ................................ ................................ . c 5
2.c Scrieri ................................ ................................ ................................ .............................. c 8
†.c învăţătura Sfîntului Atanasie ................................ ................................ ........................ c 12

Tratat despre întruparea Cuvîntului şi despre arătarea Lui nouă prin trup..c 87
Introducere: Unitatea lucrării lui Dumnezeu ................................ ................................ ............ c 89
Capitolul I Cele ce au premers întrupării Cuvîntului în iconomia mîntuirii ---------------------- c 90
Necesitatea răscumpărării omului ................................ ................................ ..................... c 96
Capitolul II întruparea Cuvîntului - condiţie a biruinţei asupra morţii şi a dăruirii
nestricăciunii ................................ ................................ ................................ ....................... c 98
Capitolul III întruparea Cuvîntului - refacere a omului zidit «după chipul» lui
Dumnezeu şi dar al cunoştinţei mai presus de fire ................................ ........................... c 10†
Capitolul IV Valoarea mîntuitoare a întrupării Cuvîntului ................................ .................... c 110
Jertfa de pe Cruce................................ ................................ ................................ ................ c 114
învierea Iul Hristos................................ ................................ ................................ ............... c 12†
Capitolul V. Dovedire faţă de iudei, din Vechiul Testament ................................ .................... c 128
a.c Alte mărturii şi cugetări despre minunile lui Hristos ................................ ................. c 1†2
b.c Răspuns la afirmarea obişnuită a iudeilor, că Mesia încă nu a venit ---------------------- c 1††
Capitolul VI Dovedire faţă de filosofii elini şi faţă de închinătorii la idoli. Dovezi
raţionale despre conformitatea cu creaţia a întrupării................................ .................... c 1†5
a.c Conformitatea cu omul a întrupării ................................ ................................ .............. c 1†8
b.c întruparea se potriveşte cu trupul omenesc................................ ................................ . c 140
c.c Efectele întrupării în univers ................................ ................................ ........................ c 141
d. c Dovezi scoase din fapte despre sfîrşitul închinării la idoli al vrăjitoriilor şi
oracolelor şi al domniei filosofilor ................................ ................................ ..................... c 14†
e.c Răspîndirea minunată a puterii dumnezeieşti a învăţăturii lui Hristos... c 147
Concluzie: Efectul universal al întrupării ................................ ................................ ................. c 151
Concluzie generală ................................ ................................ ................................ ...................... c 152

Trei cuvinte împotriva arienilor

Cuvîntul întîi împotriva arienilor ................................ ................................ .............................. c 157
Cuvîntul al doilea: împotriva arienilor ................................ ................................ ...................... c 2†1
Cuvîntul al treilea împotriva arienilor ................................ ................................ ...................... c †27
Indice scripturistic ................................ ................................ ................................ ...................... c 40†
Indice real şi onomastic ................................ ................................ ................................ .............. c 408
Cuprins ................................ ................................ ................................ ................................ ......... c 417
c
c
c
Tehnoredactor: Pr. VALENTIN BOGDAN

Dat la cules 20.IV.1986. Bun de tipar 20.VI.1987.

Format 16/70x100. Legat 1/1. Coli de tipar 26.
Comanda nr. 241.

TIPOGRAFIA mSTrrUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL

BISERICII ORTODOXE ROMÂNE