Nursing geriatrie

Curs 1

Particularităţi de îngrijire a persoanelor vârstnice

Evoluţia demografică actuală a adus în prim plan fenomenul îmbătrânirii

demografice delimitat de creşterea numărului de persoane vârstnice în
structura generală a populaţiei, fenomen mai accentuat în ţările dezvoltate şi
ţării noastre.
Deşi persoanele vârstnice au constituit totdeauna o parte importantă a
populaţiei numai în cursul ultimelor două decenii, naţionale şi comunitatea
mondială şi-au îndreptat atenţia asupra problemelor de ordin social,
economic , ştiinţific ridicate de fenomenul îmbătrânirii şi al caracterului său
universal
Astfel ca a implicaţiilor acestui fenomen , anul 1982 a fost de ONU
, an internaţional al persoanei vârstnice , când a avut loc la Viena adunarea
generala a ONU convocată îmbătrânirii .
Mai recent în 1988 OMS include problema îmbătrânirii printre primele 5
probleme de sănătate ale lumii , în momentul de faţă alături de : inimă,
cancer, SIDA, alcool.
Prognozele democratice apreciază că şi în continuare , poporul vârstnic va
creşte mai rapid , astfel populaţia activă 15-59 de ani va creşte cu 83% în
timp ce populaţia peste 65ani va creşte cu 89%.
Cauzele care explică ascensiunea fenomenului de îmbătrânire privesc
scăderea natalităţii , progresele medicinii în corelaţie cu creşterea nivelului
de trai.
În ţările dezvoltate progresele medicale previzibilă în deceniile următoare
vor mări rata de creştere numerică a populaţiei vârstnice prin ameliorarea
morbidităţii şi a mortalităţii.
Persoanele vârstnice sunt cele care se află în perioada a III-a sau a IV-a
perioadă a existenţei , perioadă în care pierderile şi declinul pe plan
fiziologic , psihologic, economic şi social sunt cele mai grave , aceste
pierderi nefiind totodată datorate unei evoluţii biologice , fiind implicaţi
concomitent factori sociali , economici şi culturali.
De aceea se apreciază că denumirea de persoană de vârsta a III-a este mai
proprie decât aceea de persoană în vârstă sau bătrână , după OMS.
Creşterea supravieţuirii persoanei vârstnice a impus o ‚’’periodizare a
vârstei a III-a care chiar dacă este artificială se dovedeşte utilă atât studiului,
cât şi comunicării intraprofesionale’’
Clasificarea cea mai folosită astăzi , distinge următoarele categorii:
 - între 60-65-75 ani se numeşte trecerea spre bătrâneţe / persoane
vârstnice
- între 75-85-95 ani se numeşte bătrâneţea medie /bătrân
- între 85-90 ani stadiul marii bătrâneţi / persoane de longevitate
- între 45-50 ani este de vârsta mijlocie
- 50-60 ani se numeşte presenescenţă sau preseniune
Îmbătrânirea individuală redă câteva tipuri de îmbătrânire în care se
încadrează toţi indivizii , tipuri care trebuie reunite în raport şi cu
implicaţiile lor medicale.
Astfel îmbătrânirea fiziologică , armonioasă în care aşa zisă vârstă
cronologică – se identifică cu vârsta biologică , se cheamă ORTOGENIE
În opoziţie cu aceasta există îmbătrâniri ‚’’nefiziologice’’ ca:
- îmbătrânirea prematură , când vârsta biologică corespunde unei vârste
calendaristice mai mari ca cea reală
- îmbătrânirea accelerată , când ritmul de îmbătrânire se accelerează ,
de la un moment dat , aşa cum se întâmplă de exemplu la unele
persoane după pensionare
Aceste tipuri de îmbătrânire interferează cu îmbătrânirile , ceea ce
determină să fie incluse şi în ceea ce se numeşte îmbătrânire
patologică.

Date epidemiologice

În evoluţia fiziologică de vârstă , la care frecvent se adaugă modificările

patologice, influenţează parametrii funcţionali cardio – vasculari.
În clinica geriatrică, patologia cardio – vasculară ocupă locul central,
aceasta şi datorită faptului că bolile vasculare reprezintă principala cauză de
deces la această vârstă.
Numeroşi factori de risc din mediul intern şui extern îşi dau concursul în
geneza procesului atero –sclerotic care – în condiţii elementare , favorizate
de vârstă , modificări ale peretelui vascular , ale mediului circulant şi ale
circulaţiei neuroendocrine – fac ca ateroscleroza să fie boala cu cea mai
mare incidenţă şi implicaţii clinice după vârsta de 70 ani.
La majoritatea persoanelor cu înaintarea în vârstă survine un grad mic de
scleroză a vaselor, modificări clinice de organ. După OMS cardiopatia
ischemică este forma cea mai frecventă de manifestare a atero - sclerozei şi
deţine locul principal între cauzele de deces ale vârstnicului.
HTA , obezitatea , diabetul guta şi alte tulburări de metabolism se
corelează evolutiv cu o frecvenţă sporită a atero –sclerozei.
Incidenţa HTA creşte o dată cu înaintarea în vârstă . După 75 de ani
formele maligne de HTA sunt rare, HTA sub diferite forme clinice este o
realitate a bătrâneţii.
Accidentele vasculare trecătoare şi definitive , sindromul de rigiditate al
bătrânului , lacunarismul cerebral, prin frecvenţă, implicaţii medico –sociale
şi particularităţi clinice , ocupă un loc principal în cadrul patologiei cerebro
–vasculare a bătrânului. Zestrea genetică şi influenţa factorilor de mediu
concurează criteriile proprii fiecărui bătrân.
Principala caracteristică a funcţionării inimii bătrânului este dificultatea
de a face faţă unei sarcini suplimentare , iar posibilitatea de adaptare la efort
este scăzută.
Patologia cardio – vasculară , urmată de cea neuro- vasculară şi psihică ,
deţin ponderea cea mai importantă a gero – morbidităţii.
Bătrânul poate prezenta boli cardio – vasculare câştigate în tinereţe sau la
vârsta mijlocie – critică pe care , prin diferite mecanisme compensatorii , le-
a suportat şi i-au permis supravieţuirea. Astfel , aceste boli încep să se
manifeste clinic în perioada vârstei a III-a având o notă caracteristică.
Tensiunea arterială creşte cu vârsta , până la 80 ani , mai mult şi mai
frecvent , valorile sistolice şi mai rar cele diastolice. După 80 de ani valorile
sistolice nu se schimbă la bărbaţi şi tind să scadă la femei, iar valorile
diastolice scad la ambele sexe. În felul acesta creşte riscul accidentelor
vasculare cerebrale.
HTA sistolică este adevărata hipotensiune geriatrică, este forma cea mai
caracteristică în îmbătrânire . Este denumită şi HTA senilă (în prezent
abandonată) , valoarea HTA diferenţiale este de peste 80mmHg , valoarea
normală sau uşor scăzută a presiunii arteriale este un factor de longevitate.
Angina Pectorală la vârstnic , are următoarele caracteristici:
- intensitatea durerii scade pe măsura înaintării în vârstă
- durerea anginoasă este greu definită de către bătrân , adeseori este ca
o senzaţie de disconfort toracic;
După 70 de ani , cele mai frecvente cauze ale anginei pectorale sunt:
frigul şi mesele abundente .
Caracteristic vârstei geriatrice este prezenţa anginei pectorale intricate,
produsă prin asocierea durerii anginoase cu algiile coloanei vertebrale,
ale cutiei toracice sau a unor boli din sfera abdomenului superior, de tipul
colecistopatiilor, herniilor hiatale, boala gastro –duodenală sau splenică.
Uneori se mai adaugă şi patologia neuropsihică.
IMA vechi este frecvent la bătrâni şi se diagnostichează pe baza
documentelor grafice şi enzimatice. Debutul poate fi prin
simptomatologie cerebrală , tulburări psihice, stări hipotermice , stări
sincopale ori stări comatoase.
După 65-70 de ani, se remarcă incidenţa crescută a tulburărilor de
ritm , în şocul cardiogen.