Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Activ. 1.3.1 Proiectarea Demersului Didactic
Activ. 1.3.1 Proiectarea Demersului Didactic
programa școlară nu mai este o listă de conținuturi care trebuie tratate individual, în
lecții separate pentru care ar trebui eventual să realizez fișe de lucru cu exerciții
simpliste care nu aduc cine știe ce beneficii elevilor și pot deveni chiar plictisitoare,
atât pentru profesor, cât și pentru elev, conținuturile sunt grupate în jurul unei teme,
ajută la formarea unor aptitudini concrete (operarea cu noțiuni, calcularea unor
distanțe, găsirea unor soluții ale unor probleme din viața de zi cu zi…), utile în viața
cotidiană, deci matematica devine mult mai relevantă și interesantă pentru elevi;
de asemenea, conținuturile fiind grupate pe unități de învățare, am o perspectivă mai
clară asupra legăturii dintre ele, lucru valabil și pentru elevi, și asupra a ceea ce ar
trebui realizat într-un an școlar, ce competențe trebuie formate sau dezvoltate;
unitatea de învățare se realizează pe o perioadă de timp mai lungă decât o lecție, fiind
necesar un interval mai mare de timp pentru o temă majoră, mi se oferă posibilitatea
unor abordări diferențiate, individualizarea învățării în funcție de ritmul de învăţare pe
care îl au elevii;
învățarea este una activă astfel că elevul își fixează mai bine noțiunile, el fiind actor în
scenariul lecției, înțelege mai bine necesitatea de a cunoaște aspecte matematice,
observă că îi sunt de reală utilitate în realizarea unor activități și astfel este mai
implicat în propria învățare (nu învață teorema fundamentală a asemănării
triunghiurilor doar pentru a putea rezolva niște exerciții, ci pentru că cu ajutorul
acesteia poate să calculeze diferite distanțe care nu pot fi aflate prin măsurare directă,
etc.);
elevul este determinat să îşi mobilizeze un ansamblu de resurse integrate, nu
juxtapuse: cunoştinţe declarative (știu), cunoştinţe procedurale (vreau să știu),
cunoştinţe atitudinale (am învățat), automatisme, scheme, capacităţi etc., elevul este
implicat într-o situaţie nouă, nu una în care ar trebui să reproducă ceva iar pe măsură
ce avansează în cunoştinţe şi competenţe, elevul îşi dă seama de traseul pe care l-a
parcurs;
prin realizarea proiectelor/ activităților cu un produs final concret sau un simplu
schimb verbal, care sunt și obiectul evaluării, operațiile cu diferite tipuri de numere,
teoremele, formulele, nu au sens decât pentru că se înscriu în acțiuni concrete, clasa
devine astfel un mediu social unde matematica se utilizează cu funcțiile sale naturale
(împărtășirea cunoștințelor, exprimarea opiniilor, realizarea proiectelor) și se învață
datorită acestei utilizări, putând fi transpusă și în afara clasei;
proiectarea conținuturilor pe unități, care la sfârșit sunt evaluate prin realizarea unui
proiect de către elevi (individual sau pe grupe) este în plus cea mai adecvată pentru a
exploata potențialitatea didactică specifică internetului, elevii sunt imediat și în mod
direct în contact cu un volum imens de documente matematice, putând astfel afla
despre istoria matematicii, evoluția acesteia;
economisesc timp pentru pregătirea orelor îmi dezvolt gândirea strategică;
îmi oferă atât mie, ca profesor, cât şi elevului, o structură care respectă ordinea
cunoştinţelor anterior dobândite;
faptul că nu se au în vedere doar competențele specifice matematicii, face munca
profesorului (și chiar a unor elevi) puțin mai dificilă. Ca profesor, trebuie să stăpânesc
contextele asupra cărora se sprijină activitățile propuse elevilor și evaluarea lor este
ceva mai greoaie, cu un grad mai mare de subiectivitate în lipsa unei grile, iar elevii
trebuie să se descurce în aceste contexte pentru a realiza în cel mai potrivit mod
activitățile propuse;
realizez o acțiune complexă, actul didactic este realizat sub un aspect holistic, mai
coerent şi mai generalizator.