Sunteți pe pagina 1din 72

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA TATUAJULUI

Coodonator Prof. Univ. Dr. Aurel Romilă

Masterand
Mihăilă Raluca Diana

Bucureşti
2020
CUPRINS
Argument .................................................................................................................................... 3
Capitolul I.Ataşamentul .............................................................................................................. 5
1.1.Ataşamentul sufletesc ....................................................................................................... 5
1.2.Calităţile ataşamentului uman ........................................................................................... 5
1.3.Capacitatea de ataşare.Simţul ataşamentului .................................................................... 6
1.4.Traumele pierderilor şi urmările lor .................................................................................. 9
Capitolul II.Tatuajele ................................................................................................................ 11
2.1.Istoria tatuajului .............................................................................................................. 11
Capitolul III.Teorii ale emoţiilor .............................................................................................. 20
3.1.Teoriile periferice ale emoţiilor, James şi Lange ............................................................ 20
3.2.Teoria centrată pe emoţii-Cannon................................................................................... 21
3.3.Terapia centrată pe emoţii............................................................................................... 24
3.4.Teoria bi-mnezică a emoţiilor ......................................................................................... 27
3.5.Tipurile de emoţii............................................................................................................ 31
Capitolul IV.METODOLOGIA CERCETĂRII ....................................................................... 34
4.1.Obiectivele intervenţiei ................................................................................................... 34
4.2.Metode şi tehnici utilizate ............................................................................................... 34
Capitolul V.Rezultatele evaluării psihodiagnostice şi programul de intervenţie ..................... 39
5.1.Analiza şi prezentarea cazului 1 ..................................................................................... 39
5.1.1.Istoricul cazului ........................................................................................................ 39
5.1.2.Profilul psihodiagnostic ........................................................................................... 40
5.1.3.Programul de intervenţie .............................................................................................. 45
5.2.Analiza şi prezentarea cazului 2 ..................................................................................... 48
5.2.1.Istoricul cazului ........................................................................................................ 48
5.2.2.Profilul psihodiagnostic ........................................................................................... 49
5.2.3.Programul de intervenţie .......................................................................................... 54
CONCLUZII............................................................................................................................. 59
Bibliografie ............................................................................................................................... 61
Anexa 1 ..................................................................................................................................... 62
Anexa 2 ..................................................................................................................................... 71

2
Abstract

Tattoing is not trivial. Whether we have one or more tattoos, people are asking what lies
behind the desire to get a tattoo. Reasons are numerous and belong to both the emotional and
the aesthetic field.

By definition, the tattoo stays on the body all it’s life. Those who are passionate about this art
choose to express their emotions on the body, so that they have them forever. Also, a person’s
tattoo can highlight an object or something he likes. When the tattoo is emotional, because it’s
permanently, appears the thing that marks our mind firstly.

Like psychotherapy, tattoos freeze memories. Like clothing and jewelry, decorate. As
psychological aid, it helps people recover their body or move on. Sometimes these reasons
combine or overlap, because, finally, getting a tattoo is an expression of personality. It is the
dislplay, discreet or not, of the identity of the people.

This, this analysis aims to analyze the specifics of the personality of the people who chose to
get a tattoo capture of the emotional feelings that were the basis of these decisions.

Argument

Tatuarea nu este ceva banal. Fie că avem unul sau mai multe tatuaje, oamenii se
întreabă adesea ce se ascunde în spatele dorinţei de a se tatua. Motivele sunt numeroase şi ţin
atât de domeniul emoţional, cât şi de cel estetic.
Prin definiţie, tatuajul rămâne toată viaţa pe corp. Cei pasionaţi de această artă aleg să
îşi exprime emoţiile pe corp, astfel încât să le aibă pentru totdeauna. Toată lumea poate
înregistra o amintire sau poate aduce un omagiu unei persoane dragi. De asemenea, tatuajul
unei persoane poate evidenţia un obiect sau ceva care îi place . Când tatuajul este emoţional,
din cauza permanentei sale, apare nevoia de marcă pe copr ceva care ne-a marcat mai întâi
mintea.

3
Asemenea fotografiei, tatuajul îngheaţă amintiri. Că îmbrăcămintea sau bijuteriile,
decorează. Ca ajutor psihologic, îi ajută pe oameni să îşi recupereze corpul ori să meargă mai
departe. Uneori aceste motive se combina sau se suprapun, deoarece, în cele din urmă,
obţinerea unui tatuaj este o exprimare a personalităţii. Este afişarea, discretă sau nu, a
identităţii noastre.
Astfel, lucrarea de fata îşi propune să analizeze specificul personalităţii persoanelor
care au ales să se tatueze şi surprinderea trăirilor emoţionale ce au stat la baza acestor decizii.

4
Capitolul I.Ataşamentul

1.1.Ataşamentul sufletesc

„Relaţiile de ataşament reprezintă baza existenţei umane. Noi, oamenii, suntem fiinţe
care trăiesc în grupuri, Trăim, supravieţuin, prosperăm în grupuri sau ne prăbuşim în ele. Ne
naştem într-un grup de oameni şi creştem în el. Suntem trup şi suflet şi cu toate simţurile
specialişti în a ne păstra şi modela viaţa în grupuri umane”. (Ruppert , 2012).
Ataşamentul este un principiu universal în natură, iar între fiinţele care vuiţuiesc
împreună se crează forţe de ataşsament. Acest ataşament poate apărea astfel:
-prin sentimente: frică, dragoste
-prin procesele percepţiei (văz, auz, miros)
-prin contact direct
-prin limbaj (verbal, nonverbal)
-prin amintiri sau gânduri.
Prin aceste forţe de ataşament se creează o mai mare unitate de viaţă. Forme de
ataşament pot fi observate şi la animale, la oameni şi animale şi la oameni. Acestea pot fi
profunde şi complicate. La noi , oamenii, forma fundamentală de ataşament este ataşamentul
faţă de mamă.
Referindu-ne la atşamentul între doi oameni, constatăm că se dezvoltă o structură
sufletească comună. Ataşamentul este un proces psihic , ce se dezvoltă între mamă şi copil
încă de la naştere. Viaţa ne este transmisă de o femeie şi un bărbat, care devin mamă şi tată,
fiin rădăcinile identităţii noastre unice. Mama şi copilul devin o unitate împletită din emoţie şi
gândire, dar şi din suflet. Ataşamentul dintre copil şi tată este complementar.

1.2.Calităţile ataşamentului uman

Se constată că ataşamentele interumane sunt extrem de emoţionale. Originea


sentimentelor umane şi ne referim la cele de bază, îşi au originea în ataşament: dragostea,
frica, ruşinea, tristeţea, vina.
Oamenii împărtăşesc între ei sentimente, reacţionând între ei şi devenind dependenţi
sufelteşte faţă de alţii oameni, faţă de care dezvoltă ataşament. Empatia dintre oamenii legaţi

5
emoţional este evidentă, aceştia punându-se cu uşurinţă unul în situaţia celuilalt şi încercând
să rezolve orice problemă. Ataşamentul este influenţat de procesele de gândire. După cum am
spus, noi oamenii suntem fiinţe care trăiesc în grupuri . astfel că depindem, într-un fel sau
altul, de comunitatea de oameni în care ne-am născut, am crescut şi ne-am dezvoltat. De
oameni faţă de care am dezvoltat ataşament şi spre care pleacă o mare parte a gândurilor
noastre: copii, părinţi, fraţi, colegi, prieteni. Oamenii devin legaţi între ei , primesc în schimb
idei, ba chiar se ajunge la transpuneri reciproce de gânduri.

1.3.Capacitatea de ataşare.Simţul ataşamentului

„Capacitatea unui om de a stabili legături şi nevoia sa fundamentală de ataşare conduc


spre un comportament de ataşare corespunzător” (Ruppert, 2012, pg.49).
Afecţiunea dintre doi oameni este stimulată şi conservată de acest comportament de
ataşare, care se activează atunci când există un pericol petru persoanele legate între ele: există
pericolul unei despărţiri sau unul dintre oameni să fie pierdut printre ceilalţi.
Se constată că, atâta timp cât ne simţim în legătură cu persoana faţă de care se
dezvoltă ataşament, totul ni se pare firesc. Abia când procesul de ataşament este pus în
pericol, este întrerupt sau îl pierdem, constatăm existenţa fenomenului atşamentului, vom
observa cine sau ce ne lipseşte, şi imediat vom simţi o agitaţie interioară.
Copilul care a suferit o despărţire faţă de părinţii sau fraţii săi va avea o mare agitaţie
emoţională şi va parcurge diferite stadii ale sentimentelor:
-panica şi frica: un sentiment primar, despre care putem spune că are rădăcini în sentimentul
de extremă ameninţare existenţială
-furie şi supărare: despre care spunem că este un protest la pierderea formei de ataşament
-disperare şi apatie: în acest caz, copilu se află într-o stare extremă de depresie.
Acestă disperare emoţională poate fi un mecanism de apărare, iar durerea sufletească
se transformă într-o tensiune corporală accentuând lumea corporală şi estompând durerea
sufletească.
Simţul ataşamentului este independent de celelalte simţuri cunoscute. Oamenii dispun
de un simţ al ataşamentului propriu, care le oferă capacitatea de a primi şi a le transmite altora
informaţii importante pentru ataşament.
John Bowlby emite o teorie în care afirmă că experienţele din primii ani de viaţă ai
unui copil cu părinţii săi vor constitui o amprentă decisivă pusă pe întreaga sa viaţă ulterioară.

6
Pe baza experienţelor trăite alături de părinii săi, copilul dezvoltă un model de locus intern
pentru relaţii. Acest model, de-a lungul vieţii, va fi transferat şi asupra altor persoane.
Apartenenţa este creată de ataşamentul emoţional. Ne apropiem de semenii noştri cu
ajutorul sentimentelor, astfel primind sentimente de la ei. prin ataşamentul faţă de părinţi,
copilul dezvoltă premise fundamentale: creşterea în comunităţi mai mari (ataşamentul faţă de
mamă), primeşte în societate un loc recunoscut (ataşamentul faţă de tată).
Un copil ce a dezvoltat un ataşament sigur alături de părinţii săi va dezvolta un
ataament sigur şi în comunitatea în cate trăieşte, încercând să îşi găsească locul, să preia
regulile, să se facă util, dezvoltând şi conştiinţă morală.
Există ataşament si relaţii. Nu sunt concepte identice. Între oameni pot exista relaţii
fără a exista vreo formă de atşament, dar şi atşament fără a avea o relaţie. Aici putm accentua
atşamentul faţă de persoane care au murit şi pe care îl manifestăm în diferite moduri.
Între oameni există relaţii de muncă, de afaceri. Acestea pot fi încheiate cu uşurinţă.
Dar o relaţie de ataşament nu poate fi încheiată atât de uşor, iar relaţiile de ataşament dintr-o
familie , dintre copii şi părinţi sau dintre fraţi, nu pot fi încheiate niciodată, chiar ş în cazul în
care nu mai există o relaţie.
O persoană creşte şi se dezvoltă cu succes dacă trăieşte într-un ataşament securizant şi
nu într-o formă de atşament insecuriaznt-ambivalent.
Există tipuri esenţiale de relaţii de ataşament. Amintim că forma primară de ataşament
este cel matern. Acesta poate fi influenţat de experienţele educative. Contactul emoţional
dintre mamă şi copil căutat instinctiv de către amândoi, creând un proces de ataşament
inconştient. E porneşte un flux permanent al sentimentelor dintre mamă şi copil. În acest
ataşament format, copilul descoperă prototipul propriei sale identităţi.
Alături de acest tip fundamental de ataşament există şi altele:
-ataşamentul dintre mamă şi fiică
- ataşamentul dintre mamă şi fiu
- ataşamentul patern
- ataşamentul dintre taţi şi fiice
- ataşamente fraterne
- ataşamentul de subsituţie în copilărie
- ataşamentul faţă de partener
- ataşamentul faţă de propriii copii
- ataşamentul de prietenie
- ataşamentul în oglinda relaţiilor de muncă

7
Este esenţială sănătatea psihică a oamenilor, care de cele mai multe ori este influenţată
de implicaţiilor lor sufleteşti. Principala sursă de sănătate psihică şi sufletească a oamenilor
sunt ceilalţi oameni. Relaţiile interumane rele de ne pot îmbolnăvi , iar cele bune, evident că
ne sunt benefice. Pentru aceasta este esenţial să gestionăm corect relaţiile pe care le avem ,
dar şi formele de ataşament pe care le dezvoltăm atât în familie, cât şi în comunitate sau la
locul de muncă.
Pe lângă ataşamentul matern, trebuie adus în discuţie şi cel patern. În familiile
moderne, de cele mai multe ori, amma doreşte să îşi reia cât mai repede acitivtatea
profesională. Astfe, tatăl se implică mai mult în creşterea copilului. De accea, s-au putea pune
un semn de egaliate între aceste două forme de atşament. Ataşamentul matern rămâne unic şi
nu poate fi înlocuit de ataşamentul patern. Se poate afirma că acesta din urmă are o calitate
proprie, fiin de mare importanţă pentru dezvoltarea emotivităţii, afectivităţii, şi calităţii vieţii
actuale a copilului, dar şi pentru viaţa sa ulterioară.
„Date despre importanţa tatălui în dezvoltarea atşamentului la copil găsim rareori în
cercetarea ataşamentului.. În cercetarea noastră, calitatea comportamentului de interacţiune
între tată şi copilul său în timpul jocului are tot atâta forţă prognozabilă ca sensibilitatea
maternă în primii doi ani de viaţă. Ambii părinţi contribuie în felul lor special la reprezentarea
nevoii de atşament” (Grossman, în Ruppert, 2012).
Tatăl oferă copilului o altă viziune a lucrurilor şi a lumii, o viziune masculină. Când
există un ataşament sigur între copil şi tată acest lucru stimulează creşterea sufletească a
copilului. Dacă ne referim la relaţiile de ataşament dintre taţi şi fii, vom observa că fiii sunt un
motiv de mândrie pentru toţi, iar taţii sunt modele de masculinitate pentru fiii lor. Taţii îi ajută
să se încadreze în societate şi le dau orientare profesională, iar fiii caută căldură, iubire, dar şi
recunoaşterea meritelor din partea taţilor.
Aşa cum ataşamentul faţă de mamă constituie baza pentru percepţii şi sentimente în
alte relaţii comportamentale, tot astfel şi calitatea ataşamentului faţă de tată constituie
caracterul model pentru multe relaţii ulterioare în viaţa unui om – cu prietenii, profesorii,
partenerii, colegii de muncă şi cu proprii copii (Ruppert, 2012, pag.67).

8
1.4.Traumele pierderilor şi urmările lor

Ataşamentele dintre două sau mai multe persoane se stabilesc cu ajutorul experienţelor
rmoţionale. Forţa sentimentelor create face ca oamenii să aibă grijă unul de altul şi să rămână
împreună. Ralaţia de ataşament creată face ca despărţirile să fie evitate, iar frica de despărţire
să fie foarte mare. Dacă se ajunge la despărţire, dacă un om pierde un ataşament sufletesc
esenţial pentru el, se creează o situaţie numită traumă de pierdere. Situaţii care pot determina
trauma de pierdere:
-pierderea unui partener (divorţ, infidelitate)
-pierderea unui părinte prin divorţ sau despărţire
-moartea unui prieten, partener
-moartea unui frate, a unei surori, a unui copil
-moartea unui părinte
-pierderea părinţilor prin adopţie/internare într-un cămin
-pierderea locului de muncă
-pierderea sănătăţii
În funcţie de situaţiile de care au fost create şi de formele de ataşament, unele traume
de pierdere pot apărea brusc (de exemplu, după moartea subită), iar altele sunt după pierderea
ueni persoaen care a suferit de o boală incurabilă. Ambele pierderi traumatice pot duce la o
traumă de durată. Persoana care a suferit trauma de pierdere este adusă într-o stare extremă de
neputinţă, iar între ea şi ceea ce a pierdut există o legătură vitală.
Pentru un copil, pierderea părinţilor poate provoca o traumă de pierdere gravă.
Această pierdere poate avea loc atunci când copilul are o o vârstă mai mică sau mai mare.
Copiii care îşi pierd părinţii la o vârstă timpurie sau chiar la naştere, pot evita să devină părinţi
, pot căuta sprijin în credinţă, deseori nu ajung la sentimentele proprii, acestea fiind prea
dureroase. Copiilor care îşi pierd părinţii la vârste mai mari le este gresu sa-şi expună
sentimentele, sa-şi exprime deschis mâhnirea. Evită plânsul şi jelitul nestăpânit în care s-şi
exprime deschis durerea. Apelează la simboluri sau gesturi mai mult sau mai puţin discrete,
dar semnificative şi specifice pentru emoţiile lor (muzica, pictura, tatuajul). Ei doresc să se
protejeze de durere psihică şi emoţională , înceasrcă să se apropie de părintele rămas în viaţă ,
să-l protejeze şi să-i aline durerea. Durerea lor sufletească este minim expusă, se ascund în
spatele unui zid, înceasrcă să nu ia contact cu situaţii care le-ar trezi sentimentele de pierdere.
Îmbracă o „armură de cavaler”, alingându-şi trăirile pozitive sau negative şi evită contactul
cu sentimentele traumatice.

9
Traumele de pierdere apărute brusc (în umra unei morţi subite sau a unie despărţiri
bruşte şi de durată) poate constitui un şoc. Reacţiile traumatice la o pierdere bruscă sunt dure,
violente, şocante. Ele pot declanşa sentimente de furie faţă de persoana care nu mai este în
relaţia de ataşament, de frică (rămânând deodată singur, viaţa devenind fără sens şi toată
lumea s-a prăbuşit) de culpabilitateacuzându-se pentru pierderea suferită. Sentimentele de
ataşament îndreptate către persoana care nu mai este merg brusc în gol. John Bowlby a
dezbătut trauma de pierdere în lucrarea sa „Pierdere, doliu şi depresie” (1990). Astfel, el
deosebeşte următoarele stadii de reacţie în cazul unei pierderi:
-amorţeală
-căutarea persoanei pierdute
-dezorganizare şi disperare
-reorganizare şi orientare spre viitor
Tot el afirmă că, după o pierdere, oamenii continuă să trăiască în aşteptare , refuzând
realitatea morţii sau plecării. Într-o traumă de pierdere, oamenii fac eforturi pentru a combate
şi înlătura durerea. Este necesar ca această strategie să se limiteze doar la faza de început a
unei traume şi să nu se dezvolte adictiv, devenind singura formă de prăbuşire. De regulă,
bărbaţii,dar şi femeile, se concentrează doar pe activitatea profesională sau casnică, pe relaţii
noi sau pe consum de alcool şi antidepresive.
Trauma de pierdere va clătina credinţa în infinitul vieţii , dar şi în relaţiile de
ataşament pe care le dorim permanent. Uneori, traumele de pierdere nu sunt limitate doar la
persoanele care au suferit pierderea. Daca ne referim la traumele existenţiale (război,
cutremur) în care mulţi părinţi, fraţi, copii etc şi-au pierdut viaţa, atunci se observă că
traumele de pierdere pot fi moştenite din generaţie în generaţie.

10
Capitolul II.Tatuajele

2.1.Istoria tatuajului

Realizarea tatuajelor datează din cele mai vechi timpuri ale istoriei umanităţii şi la
locuitori din toate zonele lumii. Se regăsesc urme chiar şi pe mumiile din Egipt. La fenicieni,
sclavele care fugeau sau criminalii aveau aceste stigmate, ca semne ale ruşinii. Unele tatuaje
puteau exterioriza sentimentul posesiunii stăpânului faţă de sclavul său.
În plan istoric, este clar că tatuajul a fost dintotdeauna practicat, încă din timpuri
preistorice. Otzi, mumia descoperită în Alpi în 1991, poartă semnele a ceea ce pare a fi un
vechi tatuaj, iar datarea cu carbon 14 a confirmat că individul ar fi trăit între anii 3350 şi 3100
î.Hr. În ochii cercetătorilor austrieci interesaţi de această mumie, tatuajele prezente sunt legate
de leziuni de osteoartrită, tratată de Otzi prin acupunctură, iar punctele de ac ar fi unite de
motivele tatuate, având astfel o funcţie terapeutică, fără a avea valoare simbolică.
Cu toate acestea, se pare că motivele care ar putea explica aceste tatuaje, gravate pe
corpuri, variază în funcţie de timpuri şi cultură. În aprilie 2016, o echipă de cercetători
francezi condusă de arheologul Cedric Gobeil, a descoperit prima mumie din Egipt cu tatuaje
simbolice , care datează de peste 3300 de ani. Tatuajele sunt aranjate simetric şi reprezintă
animalele folosite în ritualuri magice sau ceremonii religioase.
Civilizaţia greco-romană aprecia tatuajul ca identificând sclavi, deşi popoarele care
trăiau la periferia marilor oraşe par deja adepte ale modificărilor trupeşti. Monoteismul
,riguros în societăţile occidentale, încetineşte în multe privinţe practica tatuării.

Era colonialistă (anii 1760-880)

În cartea sa , „Tatuat: Sociogeneza artei corporale”, Michael Atkinson redă istoria


tatuajului în diferite perioade , utile în cunoaşterea dezvoltării sale în Occident. După ce a a
eclipsat în societăţile occidentale, tatuajul este aparent adus la zi de căpitanul James Cook. Ca
explorator şi colonizator, după ce a traversat regiunile Oceaniei şi Pacificului, unde tatuajul
este foarte întâlnit în rândul băştinaşilor, el aduce la întoarcere în Anglia femei şi bărbaţi
tatuaţi. Sub rigoarea epocii, în virtutea căreia corpul şi emoţiile trebuie să fie reţinute,
înfrânate, corpurile celor tatuaţi ţin de domeniul exoticului. Dacă, prin tradiţie, la popoare
insulare, tatuajele au o valoare spirituală şi le apără de pericolele vieţii curente, dobândesc în

11
contact cu coloniştii o funcţie decorativă, care se impune puţin câte puţin. Poporul Maori
plăteşte acest preţ. Recunoscuţi pentru mokos- tatuaj facial, utile pentru identificarea
statutului social al individului, au fost vânaţi pentru capetele lor. Europenii erau fascinaţi de
aceste tatuaje şi tranzacţionau arme şi muniţii pentru aceste „trofee”. Această piaţă a devenit
atât de populară, încât maorii au abandonat acest obicei, din teamă de a nu-şi pierde viaţa.
Frecvent, marinarii europeni se întorceau din călătoria lor cu tatuaje , dovadă că au
intrat în contact cu popoarele insulare. Acest lucru intrigă şi captiva clasele superioare şi,
astfel, tatuajul a fost recunoscut ca semn privilegiat al aristocraţiei, un mod de a se juca cu
identitatea socială, de a arăta distanţa ironică faţă de rigorile vremurilor.

Epoca circului şi a carnavalului (1880-1920)

La sfârşitul secolului al XIX-lea, americanii, asemenea europenilor, au experimentat


treptat , fascinaţie şi repulsie pentru tatuaje, până în punctul în care au devenit o sursă de
divertisment. Încetul cu încetul, această relaţie contradictorie cu tatuajul devine o industrie.
Spectacolele „primitivilor tatuaţi” au devenit foarte rapid populare. „Tablouri vii”, formate
din indigeni tatuaţi, sunt expuse în muzee pentru a arăta contrastul cu viaţa modernă, asociată
ştiinţei, tehnicii şi purităţii morale a corpului. „Freak shows” (spectacolele cu ciudaţi) ce îi fac
vedete pe autohtonii tatuaţi, au apărut în Buffalo în 1901, pentru a atrage publicul ce vroia să
se distreze, privind corpurile marcate de stilul exotic sau străin. Marinarii îşi etalau de
asemenea tatuajele , povestind, pentru deliciul mulţimii, că au fost prinşi de sălbatici şi
marcaţi cu tot felul de tatuaje.
Astfel, tatuajul a dobândit popularitate. În 1891 a fost inventată maşina electrică de
tatuaj, iar tatuajul a devenit o profesie. Artiştii tatuatori funcţionau în cadrul circurilor care
circulau din oraş în oraş. Cu toate acestea, atracţiile legate de persoanele tatuate au devenit din
ce în ce mai obişnuite, astfel încât au propus un număr din ce în ce mai şocant, cum ar fi
inghiţiorii tatuaţi de săbii. De altfel, prin integrarea femeilor tatuate, acestea au oferit
spectacolului un caracter erotic. Într-adevăr, au trebuit să se dezbrace pentru a-şi arăta
tatuajele. Expunerea tatuajelor devine apoi un pretext pentru alte forme de divertisment.

Epoca clasei muncitoare ( 1920-1950)

Saloanele de tatuaj încep să se înfiinţeze în oraşe mari precum new York, Chicago,
Toronto, Montreal. Adesea localizate în cartiere cu renume mai puţin bun, clienţii lor erau

12
oameni care arătau suspect sau care trăiau la marginea societăţii. Saloanele de tatuaje ofereau
o scenă pentru cei care vroiau să îşi arate aventurile şi explorările. La acea vreme, artiştii
tatuatori americani şi-au dezvoltat propriul ecuson. Motivele epocii prezentau branduri
naţionaliste care demonstrau ataşamentul faţă de ţară. În curând, se face comerţ cu tehnici şi
echipamente îmbunătăţite. Tatuajul apare tot mai mult în rândul clasei muncitoare, predispuse
la proclamarea patriotismului şi, prin urmare, nu mai este doar afacerea „băieţilor răi”.

Epoca rebelă (1950-1970)

După al doilea Război Mondial, la începutul anilor 50, tatuajul era utilizat de cei care
sunt calificaţi drept devianţi sociali, înclinaţi să îşi arate în mode deschis nemulţumirea faţă de
societatea americană şi de liderii acesteia. Nu au nici o vină că au făcut din tatuajele utilizate
altădată pentru a identifica prizonierii şi delincvenţii o formă de exprimare artistică. Întra-
adevar, aceştia din urmă erau marcaţi cu un fier ferbinte pentru a putea fi distinşi de cetăţeniii
cinstiţi, care respectau ordinea socială. Tatuajul devine astfel un semn al rebeliunii. Prizonierii
francezi şi englezi şi-au tatuat linii punctate în jurul gâtului, cu înscrisul „taie aici” pentru a
face haz de controlul pe care îl avea închisoarea asupra vieţii lor. Tatuajele închisorii se
răspândesc pe stradă şi sunt asociate cu criminalitatea. Acestea sunt uşor de recunoscut prin
faptul că redau linii simple albastre sau negre, cerneala folosită provenind de la pixuri.
Practica tatuării este văzută la momentul respectiv cu ochi rai, deoarece este prerogativa
infractorilor care nu se tem de nimic, afişând astfel statutul pe o scară individuală.

Epoca „New Age” (1970-1990)

La sfârşitul secolului al XX-lea ia naştere, în principal în societăţile occidentale,


epoca „New Age”, în timpul căreia se formează o nouă percepţie asupra corpului. Fiecare
încearcă să îşi proiecteze propria persoană, în special prin modelarea corpului după bunul
plac. La acea vreme, artiştii tatuatori împodobesc corpul cu semne ce ating originalitatea
pentru a afişa diferenţierea.
Practica tatuării se extinde şi se manifestă noi aspiraţii. Valorile conservatoare ale
vremii au fost contestate de mişcările de protest, care au adus schimbări sociale. Tatuajul se
supune unei alegeri personale în a manifesta identitatea şi calităţile pe care fiecare le
recunoaşte pe o scară individuală. Femeile recurg la tatuaje cu intenţia de a-şi revendica
corpul, sub influenţa acestei manifestări simbolice. Pieptul devine partea corpului feminin

13
privilegiat să manifeste o independenţă sexuală, revedincată tare şi puternic. Această tendinţă
în rândul femeilor a contribuit în mare măsură la neutralizarea proastei reputaţii asociate celor
mai în vârstă care se tatuează, nemafiind un semn distinctiv al infractorilor, marinarilor şi
motocicliştilor. Sub influenţa lor, tiparele sunt rafinate, iar femeile vin să schimbe
comportamentul prezent în saloanele de tatuaje. Normele devin stricte în ceea ce priveşte
igiena, tehnicile şi materialele utilizate. Artiştii de tatuaje sunt artişti deschişi la cererile
clienţilor.

Epoca supermarket (1900 până astăzi)

După anii 1990, este clar că a existat o mare dorinţă de tatuare. Studiourile noi sunt
amplasate în cartiere renumite, frecventate de studenţi şi tineri profesionişti. Diversificarea şi
creşterea numărului de clienţi i-a determinat pe artiştii tatuatori să răspunde solicitărilor şi
preferinţelor prin crearea unor tipare, care generează stiluri şi tendinţe care sunt reînnoite
constant. Tatuajele devin astfel obiecte de consum, capabile să satisfacă nevoile individuale.
Artiştii tatuatori trebuie să respecte cerinţele şi să folosească diverse materiale, sofisticate
chiar. Gusturile şi preferinţele în materie de tatuaje sunt compuse în funcţie de tendinţele
reţinute de reţelele de socializare, care produc forumuri, unde se formează comunităţi ce fac
schimb de subiecte pe această temă. Tendinţa cultului imaginii include tatuajul ca unul din
multiplele atribute care să îl ajute pe individ să îşi perfecţioneze identitatea.
Pe scurt, tatuajele devin un semn de identitate în zilele noastre, pe care indivizii, sau
mai exact anumiţi indivizi, îl folosesc pentru a-şi putea exprima personalitatea şi calităţile pe
care le recunosc. Într-adevăr, ei folosesc aceste mijloace pentru a putea concepe ei înşişi
persoanele care sunt, sau doresc să fie, reprezentându-i cu modele tatuate pe propriul corp şi
pe care le afişează atunci când este necesar.
În lumina acestei scurte istorii a tatuajului, este important de adus în discuţie semnele
asociate direct sau indirect cu tatuarea, în termeni sociologici. De aceea, se poate aduce în
discuţie noţiunea de indentitatea dezvoltată în sociologie. Din această perspectivă, identitatea
este concepută în funcţie de caracteristicle şi atributele prin care un individ sau un grup se
percepe ca o entitate specifică pentru sine şi pentru ceilalţi. Pe scurt, indentitatea se formează
în virtutatea interacţiunii de calităţi pe care individul le recunoaşte la propria persoană şi pe
cele determintate de diverse autorităţi sociale, indiferent dacă le avizează sau nu în mod
conştient. Identitatea este alcătuită paradoxal, deoarece individul se percepe pe sine ca fiind
unic, singular, recunoscându-şi totodată solidaritatea cu grupul. Paradoxul este că identitatea

14
defineşte ceea ce face pe cineva singular în comparaţie cu altcineva: identitatea este diferenţa.
În acelaşi timp, identitatea încearcă să definească punctul comun: identitatea este apartenenţa
comună. Paradoxul identităţii este că ceea ce este unic este ceea ce este împărtăşit, împărţit.
Astfel, se poate discuta despre identitate din două perspective: identitatea pentru sine
şi indetitatea pentru ceilalţi. La nivel teoretic , identitatea de sine corespunde imaginii
construite şi revendicate de sine. Această identitate este moştenită şi interiorizată , în timp ce
identitatea pentru ceilalţi se referă la imaginea atribuită de alţii. Este imaginea prmită de alţii
şi care ghidează interacţiunile şi relaţia dintre protagoniştii unei relaţii.
Dacă teoretic este adecvat să distingem identitatea în aceste două aspecte, este
important să recunoaştem că se potrivesc în realitate, fără a fi continuu în interacţiune. De
fapt, în unele condiţii, individul poate încălca sau opune identităţii pe care ceilalţi i-o dau în
interacţiunea sa cu ei. Tendinţa a fost accentuată o dată cu modernitatea care, pentru mulţi
sociologi, a contribuit la erodarea formelor de comunitare de identitate, fondate pe sentimente
puternice de apartenenţă colectivă, transmisă din generaţie în generaţie, în favoarea aşa-
numitelor forme de identitate socială, concepute în teorie ca identităţi multiple, variabile,
efemere, la care indivizii adera pentru perioade limitate şi care furnizează resurse de
identificare pe care le gestionează într-un mod divers şi temporar. Criza identităţilor
observabile în zilele noastre poate fi explicată în lumina acestei dezintegrări în virtutea căreia,
la scară individuală, identitatea de sine ar predomina asupra identităţii celorlalţi.
În ziele noastre, tatuajele inspiră pe de o parte groaza, din cauza unor idei religioase,
conform cărora omul nu are voie să intervină în creaţia divină şi să îşi modifice corpul. Pe de
cealaltă parte, este văzut ca o artă şi trezeşte admiraţie în rândul oamenilor. Motivele
tatuajelor şi funcţionalitatea lor sunt diverse.
În primul rând, tatuajul are , pe o parte, rolul de a transmite un mesaj nonverbal din
partea celui care îl poartă, depăşind barierele cultural-lingvistice. De exemplu, un tatuaj care
conţine numele persoanei iubite, al părinţilor, însoţit de multe ori de o inimă, flori, în zone
vizibile ale corpului, care arată ataşamentul faţă de aceste persoane (vezi fig.1).

15
Fig.1.Reprezentarea persoanelor dragi

Apoi, există mesaje legate de evennimente care au marcat experienţa persoanei: nunta,
realizarea unui obiectiv, naşterea copiilor, etc. De exemplu, marinarii obişnuiau să marcheze
cu un tatuaj trecerea prin preajma unui punct maritim important, cum ar fi Capul Bunei
Speranţe său Capul Horn. Soldaţii îşi marcau printr-un tatuaj victoriiile în bătălii. Mai există
tatuajele realizate în memoria anumitor persoane dragi, după ce acestea au murit: cranii,
morminte, sânge, locul morţii etc. Aceste tipuri de tatuaje reprezintă nevoia de a păstra vie
amintirea unei peroane dragi , având credinţa că cel care a trecut în nefiinţă poate continua să
existe pe lumea aceasta într-un anumit fel (vezi fig.2.).

Fig.2.Reprezentarea amintirii unei persoane decedate

În al doilea rând, există tatuaje care transmit mesaje împotriva autorităţilor, devenind
semne de protest ( de exemplu, tatuajele deţinuţilor din gulagul rusesc scriau pe corp
„mulţumesc comuniştilor pentru copilăria nefericită” şi alăturau un portret al unui copil ce
suferă de inaniţie). Alte tatuaje îi reprezentau pe anumiţi lideri sub înfăţişare de porci (vezi
fig.3.) sau crucificaţi, ori alături de diavol. Celebrul tatuaj cu trei puncte (cunoscut sub numele

16
de „mort aux vaches”) realizat între degetul mare şi arătător este un mesaj subminativ adresat
autorităţilor franceze.

Fig.3.Reprezentarea unui mesaj împotriva autorităţilor

În al treilea rând, tatuajul poate reprezenta apartanenţa la un grup sau stil de viaţă. În
cadrul celebrelor bande americane, membrii grupărilor au semne distinctive pe piele. În zilele
de astăzi, oamenii îşi reprezintă pe corp chiar logourile preferate (vezi fig.4) ( mărci de ţigări,
băuturi, haine etc) ori meseria pe care o deţin . Mai mult, fanii anumitor staruri îşi duc
obsesia până în punctul în care îşi tatuează numele trupei sau emblema acestora.

Fig.4.Reprezentarea unei sigle

Pe de cealaltă parte, tatuajul are rol de intimidare . Acest lucru era întâlnit la
populaţiile primitive, care îşi tatuau pielea pentru a induce imaginea unui corp mai masiv.
Războinicii aveau uneori o multitudine de imagini monstruoase ,precum o pereche de ochi
deasupra ochilor reali, tocmai penru a stârni frica şi a-i face pe ceilalţi conştienţi de
superioritatea fizică. Gangsterii japonezi, cunoscuţi sub denumirea de yakuza, îşi tatuează
corpul pentru a-i ajuta la partidele ilegale de cărţi. (vezi fig.5). Skinheadsii îşi tatuează
însemne ale unor grupări radicaliste cunoscute pentru rasismul puternic.

17
Fig.5.Tatuaj al unui membru Yakuza

De asemenea, tatuajele pot transmite şi mesaje erotice (vezi fig.6), legate de


sexualitate, pot arăta potenţa purtătorului. Cel mai des întâlnit simbol este emblema trupei
Rolling Stones, ce reprezintă nişte buze cu limba scoasă. Înscrisurile de tipul „kiss this” ,
poziţionate în diverse părţi ale corpului (fese, sâni) îndeamnă la actul sexual şi poate fi întâlnit
pe corpurile homosexualilor, perverşilor, sado-masochiştilor.

Fig.6.Reprezentarea unui mesaj erotic

Un alt tip de mesaj ce poate fi transmis de tatuaje este cel de protecţie, întâlnite mai
ales la vechile populaţii. De exemplu, maorii îşi tatuau un delfin pentru a se proteja de
atacurile rechinilor. Tatuajele ce reprezintă arme au scopul tocmai de a-i proteja pe purtători
împotriva armelor inamice.
În al treilea rând, tatuajele servesc la indentificarea identităţii unei persoane. Tot în
cazul maorilor, tatuajele formate din linii curbe împrăştiate pe faţa purtătorului reprezentau

18
linia genealogică (vezi fig.8). Aceste tipuri de tatuaje îşi au originea în aceste reprezentări
identitare ale arborilor genealogici, deci ce ţin de istoricul persoanei. În acest mod, identitatea
este integrată în fizionomia persoanei prin metode imagistice. De exemplu, soldaţii americani
îşi tatuează grupa de sânge în zona axilară, iar cei din trupele SS o tatuau pe antebraţ (vezi
fig.7).

Fig.7. Tatuaj cu grupa de sânge


Fig.8.Tatuaj maori

19
Capitolul III.Teorii ale emoţiilor

3.1.Teoriile periferice ale emoţiilor, James şi Lange

Primele teorii ale emoţiilor fac referire la rolul esenţial al activării psihologice în
declanşarea şi derularea procesului emoţional. Teoriile lui James (1884), Lange (1885) şi
Cannon (1927) ( în Geangu, 2004) au avut un impact considerabil asupra lucrărilor legate de
emoţie. Aceste concepţii, fondate pe abordarea fiziologică, au dominat domeniul investigării
emoţiilor de-a lungul multor ani, şi a fost dezvoltat abia o dată cu primul curent al teoriilor
cognitive ale emoţiilor.
Teoria lui James (1884) ( în Geangu ,2004), revoluţionară în acele vremuri, a constat
în asimilarea stărilor emoţionale şi a percepţiilor corporale. Modificările periferice urmăresc
în mod direct percepţia stimulului, iar percepţia acestor modificări constituie emoţia. Pentru a
lua un exemplu clasic dat de James, dacă întâlnim un urs (stimul), începem să alergăm
(schimbări fiziologice) atunci percepem schimbările fiziologice inerente alergării şi abia
atunci avem un sentiment de frică (emoţie).
În faţa problemei, aflată încă în centrul dezbaterilor actuale de a şti dacă emoţia este
determinată de un centru specific al creierului său de centrele motorii şi senzoriale, James
alege în mod clar a doua variantă. Atunci când un stimul emoţional este perceput de centrele
senzoriale corticale, o reacţie reflexă programată genetic, anterioară conştiinţei, se pune în
mişcare şi generează schimbările periferice. Pentru James , acestea sunt date corporale care
constituie chiar materia emoţiei.
Într-un mic tratat în limba daneză intitulat „Emoţiile”, apărut în 1885, Lange expune
idei asemănătoare cu cele ale lui James. Preocuparea iniţială a lui Lange a fost identificarea
fenomenelor fizice caracteristice fiecărei emoţii. Analiza semnelor obiective ale anumitor
emoţii (bucurie, tristeţe, frica, furie) l-a determinat să reducă diversitatea manifestărilor
emoţionale la două axe ale variaţiei fiziologice: sistemul senzoriomotor şi sistemul vegetativ.
Cu toate aceste, spre deosebire de James, Lange prezintă existenţa unui centru specific
creierului, centrul „vasomotor”, care controlează sistemul vascular. Percepţia factorilor
inducători de emoţie excită direct centrul vasomotor, ceea ce produce o modificare vasculară
specifică. La rândul său, acest lucru ar avea un impact asupra muşchilor şi viscerelor. Astfel,
modificările vasculare ar fi primele procese fiziologice ale emoţiilor, înainte ca alte modificări
secundare să aibă loc.

20
Deşi James abordează mai detaliat aspectele fenomenologice şi fiziologice ale emoţiei,
iar Lange descrie din punct de vedere fiziologic emoţiile, aceste teorii converg în mai mult
puncte.
În primul rând, James şi Lange descriu procesul emoţional în următoarea secvenţă:
stimul, răspunsuri fiziologice, senzaţia acestor schimbări periferice, emoţie. În al doilea rând,
ambii autori sunt de acord ca răspunsurile corporale ale emoţiilor sunt alcătuite din schimbări
fiziologice diferite în funcţie de emoţii. În al treilea rând, cele două teorii sunt de acord şi
asupra unuia dintre postulatele lor centrale: percepţia schimbărilor periferice este cea care
constituie emoţia în sine. Feedback-ul corporal este o componentă necesară: fără percepţie
viscerală, fără emoţii. Din această perspectivă, fiecare tip de emoţie corespunde unei structuri
diferite de senzaţii. Cel mai important dezacord între aceste două teorii se referă la problema
existenţei sau nu a unui centru emoţional specific.

3.2.Teoria centrată pe emoţii-Cannon

Cannon (1927) ( în Geangu 2004) dezvoltă patru argumente principale împotriva


feedback-ului visceral. În primul rând, modificarea conexiunilor dintre viscere şi sistemul
nervos central nu schimbă comportamentul emoţional. În al doilea rând, viscerele sunt
structuri relativ insensibile. Modificările viscerale ar fi prea lente pentru a fi sursa
sentimentelor. În al treilea rând, aceleaşi schimbări viscerale apar atât în stările emoţionale,
cât şi în cele non-emoţionale. În cele din urmă, inducţia artificială a modificărilor viscerale
tipice emoţiilor puternice nu produce emoţii aşteptate. Apoi, Cannon se referă la cercetările
lui Maranon (1924) ( în Parrott, 2001), care arată că, în urma unei injecţii cu andrenalină,
subiecţii raportează o percepţie subiectivă simplă a anumitor tulburări somatice care dau
naştere la o senzaţie emoţională nederminată. Inducerea modificărilor perfierice nu este
suficientă pentru a produce o stare emoţională autentică. Din observaţiile fizico-anatomice,
Cannon scoate în evidenţă hipo-talamusul, ca centru de coordonare a reacţiilor emoţionale: ar
produce şi regla descărcările fiziologice ale emoţiilor şi ar fi sursa experienţei afective.
Evident, opera lui Cannon face imposibilă interpretarea diferenţei dintre emoţii în
termeni de diferenţe în structurile răspunsurilor fiziologice. Teoria lui Cannon este opusă
conceptului de emoţie elaborat de James-Lange în mai multe aspecte.

21
Deşi teoriile lui James şi Lange afirmă că emoţiilor sunt generate de feedback-ul
răspunsurilor corporale, Cannon afirmă că emoţiile sunt induse de excitarea talamusului şi că
feed-back-ul visceral nu intervine în inducere emoţiei.
Mai mult, James prezintă configuraţii fiziologice diferite pentru fiecare emoţie, în timp
ce Cannon susţine că activitatea emoţională este în mare măsură nediferenţiata între stările
emoţionale şi cele non-emoţionale.
În cele din urmă, cei trei autori nu sunt de acord cu privire la posibilitatea unui centru
cerebral specific care ar induce o emoţie: James refuză ideea unui centru cerebral al emoţiei,
Lange propune existenţa centrului vasomotor şi Cannon arată rolul jucat de talamus.
Aceste trei teorii s-au concentrat pe explicarea rolului activării , ca determinant al
emoţiei, ele sunt la originea a numeroase lucrări privind rolul răspunsurilor periferice sau
asupra identificării structurilor corticale sau subcorticale care intervin în declanşarea şi
desfăşurarea procesului emoţional.
Concepţia periferică a lui James a dat naştere unui număr considerabil de studii, în
special asupra relaţiei de cauzalitate dintre schimbările fiziologice şi emoţii, secvenţa de timp
dintre aceste schimbări şi apariţia emoţiei, existenţa configuraţiilor fiziologice specifice
fiecărei emoţii.
Perspectiva centralistă a lui Cannon, care nu mai consideră schimbările fiziologice ca
o cauză a emoţiei, ci mai degrabă ca o consecinţă a experienţei emoţiei, a determinat mulţi
cercetători să ia în considerare medierea cognitivă între apariţia manifestărilor interne şi
emoţie.
Aceste trei teorii evidenţiază faptul că emoţia este însoţită fără îndoială de manifestări
fiziologice. Cu toate acestea, aspectele sociale nu sunt în nici un fel abordate. Mediul este
considerat aici doar ca un stimul care induce emoţia şi nu are nici un rol în determinarea
emoţiei. Cu toate acestea, activarea nu este declanşată în mod clar într-un mediu social,
idiferent de influenţă. Astfel, ne putem imagina că particularităţile unui mediu ar putea afecta
mărimea şi intensitatea manifestărilor fiziologice resimţite. Dacă luăm din nou exemplul lui
James, o persoană care întâlneşte un urs va alerga, dacă şi numai dacă percepe stimulul „urs”
ca o posibilă ameninţare.Apoi, este o problemă în a lua în considerare evaluarea subiectivă a
evenimentului stimulativ. Este, de fapt, ceea ce aşa-numitele teorii cognitive au dezvoltat în
modelele lor.
Aşa cum au arătat psihologii pe parcursul secolului XX, emoţia nu poate fi redusă la
simplă percepţie a modificărilor periferice. În primul rând, când vine vorba de senzaţii
corporale, diverse emoţii pot fi trăite altfel în culturi diferite. În Belgia, tristeţea este

22
caracterizată de un nod în gât şi senzaţii gastro-intestinale, în timp ce în Ecuador se manifestă
printr-o durere de cap şi palpitaţii. Când îşi dau seama că au comis un lucru nepotrivit,
francezii simt că inima se opreşte şi că se înroşesc la faţă, în timp ce în Malaezia ruşinea, prin
micşorarea ficatului. În Polinezia, locuitorii nu raportează nici o senzaţie corporală atunci
când descriu o emoţie (Tcherkassof, 2016). În plus, dincolo de faptul că există diferenţe
interculturale în modul de a simţi fizic emoţiile, cercetările psihofiziologice asupra viscerelor
au arătat că senzaţiile corporale nu pot fi determinate de schimbări fiziologice reale, deoarece
nu există şi nu au fost niciodată în măsură să stabilească o corelaţie semnificativă între
senzaţiile corporale şi modificările fiziologice obiective: de exemplu, frecvenţa cardiacă
măsurată prin electrocardiogramă. În realitate, suntem incapabili de viscerocepţie, ceea ce
înseamnă că, în loc să corespundă modificărilor fiziologice care stau la bază, senzaţiile
corporale sunt de fapt traducerea reprezentărilor cognitive culturale, numite scheme
psihofiziologice. Astfel, teoria periferică s-a găsit mai întâi incapabilă să stabilească
configuraţii fiziologice specifice fiecărei emoţii şi apoi să explice dimensiunea intenţionată a
emoţiilor, în consecinţă, a fost respinsă în favoarea abordărilor intelectualiste născute din
revoluţia cognitivă ,care a schimbat psihologia la mijlocul secolului XX.
La rândul lor, teoriile intelectualiste subliniază dimensiunea intenţionată a emoţiilor şi
pun valorile axiologice în centrul abordărilor. Într-adevăr, prima caracteristică principală a
emoţiilor este deţinerea unui obiect. Ele sunt declanşate de un eveniment, o situaţie, o
persoană, o amintire: un copil se teme de întuneric, altul este mândru de tricicleta lui. Pentru
orice emoţie este întotdeauna posibilă desemnarea obiectului care produce emoţia. Mai precis,
este un anumit tip de intenţionalitate. De exemplu, dacă un copil este mândru de tricicleta lui,
este pentru că are o anumită credinţa în ceea ce priveşte acel obiect: este, fără îndoială, cea
mai frumoasă tricicletă. Credinţele implicate în emoţii sunt de un anumit tip prin faptul că
sunt înrădăcinate în valori axiologice. Aceste valori sunt concepute drept calităţi formale ale
obiectului care trezeşte emoţia. Astfel, a fi gelos pe o a treia persoană înseamnă a crede că
este un rival: a treia persoană exemplifică „rivalitatea”. De asemenea, a fi dezgustat la vederea
unui vas de spanac înseamnă a crede că este murdar: vasul de spanac exemplifică valoarea
„murdărie”. Aceste valori sunt direct legate de interesele persoanei. Fiecare categorie de
emoţii se distinge printr-o valoare particulară: cea a jignirii pentru furie, cea a pericolului
pentru frică sau ameninţarea pentru frică, cea a pierderii pentru tristeţe şi întristare, etc.
Conceptul de „teamă relaţională de bază” a fost creat pentru a le desemna. Cu toate acestea,
emoţiile nu se pot reduce la simple credinţe axiologice. Într-adevăr, după cum subliniază

23
filosofii Deonna şi Teroni( în Tcherkassof, 2016), „o credinţă axiologică nu este nici necesară,
nici suficientă pentru o emoţie”. Ei invocă mai multe motive:
-primul motiv este dat de complexitatea cognitivă a unei atributii axiologice care este
imposibilă la copiii mici şi la animale. Ambii stăpânesc conceptele care participă la
covingerile lor: concepte axiologice cum ar fi pericolul, rivalitatea etc. Cu toate acestea, deşi
lipsiţi de astfel de concepte, nu exista îndoiala că simt emoţii;
-al doilea motiv este că nu este neobişnuit să simţi o emoţie în absenţa unei credinţe
axiologice contingente, adică cea referitoare la această emoţie: în acest caz, cineva poate fi
convins că un păianjen nu este periculos şi totuşi să se teamă de el; în mod similar, este
posibil să fii convins că nu ai încălcat vreo normă morală şi totuşi să fii afectat de vinovăţie.
-al treilea motv este când se dovedeşte că anumite credinţe te lasă paradoxal fără
cuvinte: „fumatul ucide” menţionează pachetele de ţigări. Da, fumătorul crede de bună voie.
Cu toate acestea, nu are nici o teamă. În această situaţie, exista o absenţă de emoţie în
prezenţa credinţei axiologice. În cele din urmă, relaţia dintre emoţie şi valoare poate fi
anormală, ca atunci când ne bucurăm de nenorocirea celorlalţi. În consecinţă, nu se pot
considera emoţiile ca fiind simple judecăţi de valoare, simple fenomene intelectuale. Mai
mult, o concepţie pur axiologică a emoţiilor nu ţine cont de a doua caracteristică fundamentală
a acestora, şi anume fenomenologia lor. Astfel, psihologia care oscilează între o abordare
fiziologică şi una intelectualistă a emoţiei, trebuie să propună astăzi o concepţie care
articulează satisfăcător atât caracterul intenţional, cât şi fenomenologic al emoţiilor.

3.3.Terapia centrată pe emoţii

Emoţiile sunt prezente peste tot în câmpul psihopatologiei şi majoritatea şcolilor


terapuetice recunosc faptul că au un impact semnificativ în etiologia, facilitarea sau
întreţinerea proceselor psihopatogenice. Cu toate acestea, este clar că puţini autori au acordat
proceselor emoţionale un rol cauzal important în modelul lor etiologic. Emoţia a fost adeseori
concepută fie ca epifenomen, ca apariţie fenomenologică a proceselor patogene, fie ca o
dimensiune specifică şi parţială a procesului. La nivelul intervenţiei terapeutice, a fost acordat
puţin loc proceselor emoţionale, atenţia fiind focalizată, după modelul teoretic, asupra
conflictelor inconştiente, asupra determinanţilor şi factorilor de menţinere ale

24
comportamentelor sau asupra credinţelor ce generau sau menţineau procesele patologice.
Puţine tehnici de intervenţie se adresează direct emoţiilor.
Din fericire, în ultimul deceniu s-a dezvoltat un interes din ce în ce mai crescut în
privinţa emoţiilor, în special în terapia comportamental –cognitivă. Acest demers a fost iniţiat
în Statele Unite şi a ajuns mai târziu în Europa. Percursorul acestei abordări a fost Peter Lang
(1979) ( în Greenberg, 2014), care a publicat un model de memorie emoţională ca bază
teoretică a tehnicilor de imagerie mentală emoţională, utilizată curent în procedurile de
desensibilizare sistematică în terapia comportamentală. Apoi, David Barlow ( 1988) (în
Greenberg , 2014) a început o lucrare ,care a devenit manualul de referinţă în terapia
comportamental cognitiva a tulburărilor anxioase, afirmând că modelele de emoţii constituiau
referinţa modelului său etiologic şi ale intervenţiilor sale clinice. Emoţiile au ocupat de atunci
un loc de onoare în universul terapiilor comportamental-cognitive.
Terapia centrată pe emoţii se poate defini ca o practică terapeutică ce presupune
înţelegerea rolului emoţiei în schimbarea psihoterapeutică. Se bazează pe analiza minuţioasă a
semnificaţiilor şi contribuţiilor emoţiei la experienţa umană şi la schimbare în cadrul
psihoterapiei. Acest ax conduce totodată terapeutul şi pacientul la adoptarea strategiilor care
promovează conştientizarea, acceptarea, exprimarea, utilizarea, reglementarea şi trasformarea
emoţiei, la fel şi punerea în scenă a experienţelor emoţionale trăite cu terapeutul. Are ca
obiectiv reîntărirea Sinelui, reglarea afectivă şi crearea unui nou sens.
Terapia centrată pe emoţii este o abordare neo-umanistă experienţială a terapiei,
reformulată în funcţie de teoria emoţiilor şi a neuroştiinţelor afective. Ea decurge din teoriile
umaniste şi fenomenologice , din teoria emoţiei şi a cogniţiei, din neuroştiinţele afective şi din
teoriile sistematice şi familiale dinamice .
După apariţia sa acum câteva decenii, ca abordare a modului în care indivizii
evoluează în faze în timpul psihoterapiei, TCE a evoluat pentru a deveni o teorie separată a
funcţionării persoanei şi o practică după care schimbarea emoţională este ingredientul central
al schimbării durabile. TCE se bazează pe credinţă că psihoterapia tradiţionala este prea
focalizată pe înţelegerea conştiinţei şi pe schimbarea cognitiv comportamentală, în
detrimentul rolului central şi fundamental jucat de schimbarea emoţională în cadrul acestor
procese. Deşi nu neagă importanţa creării sensului şi schimbării comportamentale, TCE pune
accentul pe importanţa conştiinţei, a acceptării şi înţelegerii emoţiilor, de la experienţa
viscerală a emoţiilor în terapie şi importanţa modificării emoţiilor pentru a favoriza
schimbarea psihoterapeutică.

25
TCE propune faptul că emoţiile în sine au un potenţial adaptativ înnăscut, care, dacă
este activat, poate ajuta pacienţii să îşi revendice experienţa nedorită şi să modifice stările
emoţionale şi interacţiunile problematice. Aceasta viziune a locului central al emoţiilor este
un sistem de adaptare înnăscut care a evoluat pentru a ajuta individul să supravieţuiască şi să
se dezvolte. Emoţiile sunt legate de nevoile noastre esenţiale (Frijda 1986) ( în Greenberg,
2014). Ele ne alertează imediat în situaţiile importante pentru starea noastră de bine, ne
furnizează informaţii despre ceea ce este bine sau rău pentru evaluarea satisfacţiei nevoilor
noastre. În plus, ne pregătesc, ne încurajează în situaţii importante să luăm măsuri pentru a
răspunde nevoilor noastre. TCE consideră individul ca fiind inerent emoţional prin natură.
Emoţia implementează un mod de tratament elementar ( Greenberg 2002). Frica pune în
mişcare un mecanism de procesare care caută pericolul; tristeţea ne informează despre o
pierdere; furia- o încălcare. Emoţiile constituie şi principalul nostru sistem de comunicare.
TCE pleacă nu de la principiul „Gândesc, deci exist”, ci mai degrabă de la ideea „Simt, deci
exist”. Ea susţine că noi începem să simţim înainte de a gândi şi că adesea nu gândim decât
din momentul în care simţim. Schimbarea emoţională este deci considerată ca un element
cheie pentru schimbarea cognitivă şi comportamentala durabilă. În cadrul acestei terapii,
pacienţii sunt invitaţi să se identifice mai bine, să trăiască, să accepte, să exploreze, să
distingă, să transforme şi să gestioneze cu supleţe emoţiile pe care le au. Rezultatul, ei învaţă
să exploateze mai bine informaţiile pentru a trăi debordând de energie şi ştiind să se adapteze.
Persoanele care urmează această terapie sunt încurajate să înfrunte emoţiile de care se tem,
astfel încât să le poată transforma. Conform unui principiu de intervenţie esenţial în TCE,
transformarea este posibilă numai dacă individul se accepta pe sine , aşa cum este el. TCE
este o abordare destinată să ajute pacienţii să devină conştienţi de emoţiile lor şi să le
folosească într-un mod productiv.
TCE s-a dezvoltat ca răspuns la accentul excesiv pus pe cogniţii şi comportamente de
către psihoterapiile occidentale. Este mai uşor să te concentrezi pe cogniţii decât pe emoţii,
deoarece ele sunt mai uşor accesibile decât reacţiile emoţionale automatice, comportamentele
fiind mai accesibile tentativelor de control deliberat. Dar emoţia are o influenţă capitală atât
asupra cogniţiilor, cât şi asupra comportamentelor. TCE încearcă să sublinieze rolul crucial al
experienţei, ce constă în experimentarea emoţiilor inadaptate şi adaptate de-a lungul
schimbării terapeutice.

26
Caracteristicile fenomenelor emoţionale
Emoţiile sunt caracterizate de următoarele elemente: sunt adesea generate de procese
extrem de rapide, automatizate şi incontrolabile şi în mare parte inconştiente. Exemplul tipic
este teroarea imediată şi incontrolabilă care pune stăpânire pe fobicul confruntat pe
neaşteptate cu obiectul fobiei sale. Prin urmare, individul se simte adesea neputincios în fata
emoţiei sale. Răspunsurile emoţionale sunt în mare parte nonverbale ( schimbări la nivel
expresiv sau fiziologic) sau dificil de verbalizat (experimentarea unei stări emoţionale difuze,
care este dificil de redat în cuvinte).
Se remarcă faptul că, faţă de un fenomen automatic şi non-conştient, care scapă
controlului voluntar şi caracterizat printr-un ansamblu de manifestări nonverbale, arsenalul
psihoterapeutic, mai ales cel al terapiilor cognitive, propune intervenţii verbale, bazate pe
procese declarative, conştiente şi controlabile voluntar. Această abordare nu pare a fi cea mai
adecvată tocmai prin însăşi opoziţia dintre natura proceselor (emoţionale) asupra cărora vrem
să actionăm şi cea a proceselor (terapeutice) prin care vrem să acţionăm.

În partea următoare a lucrării , se vor aduce în discuţie modelul general al proceselor


emoţionale, teoria bi-mnezică (Philippot, 2002), care are în vedere un ansamblu al proceselor
cognitive care permit conştientizarea fenomenelor emoţionale, şi integrează contribuţiile
teoriilor emoţiilor ce provin din psihologia socială (Levethal, 1984) ( în Philippot, 2002), din
psihologia cognitivă (Teasdale, 1999) şi din neuropsihologie (Bechara, 2000, Damasio
1994,Lane 2000) ( în Philippot, 2002).

3.4.Teoria bi-mnezică a emoţiilor

Teoria bi-mnezică oferă un model cognitiv al emoţiilor. Denumirea sa reflectă o


distincţie fundamentală: procesele emoţionale sunt guvernate de două tipuri de sisteme de
memorie sau reprezentare: sistemul schematic şi sistemul propoziţional, de unde şi numele
său de teorie bi-mnezică. Sistemul schematic este format din reprezentări alcătuite din asocieri
între elementele perceptive ale unei situaţii şi răspunsurile trupeşti ale individului în această
situaţie. Aceste reprezentari sunt activate de un set de procese automate. După Leventhal, am
numi aceste structuri de reprezentare „diagrame” . conceptul de schemă este înţeles aici în
sensul ştiinţei cognitive: o structură abstractă a reprezentarii cu caracter nedeclarativ
(Levethal 1984) ( în Philippot, 2002). Această noţiune diferă de noţiunea de schemă din

27
modelul terapiilor cognitive (structura de credinţă generală şi stabilă), care poate lua o formă
declarativă .
Al doilea sistem de reprezentare, numit „propoziţional”, se bazează pe un set de
cunoştinţe episodice şi semnatice, respectând regulile semantice ale logicii propoziţionale.
Acest sistem este sediul unor procese cognitive mai complexe, care poate fi conştient şi
voluntar.
Inspirat de teoriile lui Laventhal (1984) ( în Philippot, 2002) şi Teasdale şi Barbard
(1993) ( în Philippot, 2002), modelul postulează că procesele emoţionale sunt guvernate de un
set de sisteme specifice de prelucare a informaţiilor care interacţionează între ele. Trebuie
menţionat de la început că una dintre constrângerile acestui model este specificarea relaţiilor
posibile între sisteme (nu toate sistemele interacţionează cu celelelate) şi natura acestor relaţii
(uni sau bi-direcţionale ). Pentru o bună înţelegere a modelului, este necesar să se distingă în
mod clar conceptele de „funcţie”, „sistem”, şi „proces”. Funcţia este obiectivul urmărit de
unul sau mai multe sisteme şi procese. Făcând analogie cu un computer, funcţia hard-disk-ului
este de a stoca anumite informaţii pe termen lung. Sistemul este structura şi organizarea
reprezentării acestor informaţii. În exemplul hard disck-ului, este vorba de benzi magnetice pe
hard disk şi polarizare/ nepolarizare (bit 0/bit 1) ale segmentelor acestor piste. În fine,
procesele sunt operaţiile care transforma informaţiile conţinute în sisteme. Procesele permit
pe de o parte, modificarea structurii reprezentărilor informaţiilor şi pe de altă parte,
schimbarea informaţiilor cu alte sisteme. În exemplul nostru, este vorba de algoritmi care
transformă suucesiunea mişcărilor 0 şi 1 în numere sau caractere, acestea pot fi transmise la
ecranul computerului. Natura şi formă de codare a informaţiilor din sistem limitează în mod
evident tipul de proces care poate fi aplicat.
Sistemul perceptiv efectuează o primă analiză a indicilor perceptivi captaţi de
diferitele organe senzoriale. Este vorba de un tratament automat, de exemplu extragerea
formelor sau modelelor de mişcare plecând de la indici vizuali. Acest sistem este în parte
înnăscut şi deja capabil să trateze şi să integreze informaţii senzoriale înainte de naştere.
Foarte devreme în dezvoltare, sistemul perceptiv intră în contact cu alte două sisteme:
sistemul schematic şi sistemul de recunoaştere a obiectului. Sistemul perceptiv primeşte, de
asemenea, prin proprio şi viscero-recepţie feddback-ul răspunsurilor emoţionale fiziologice.
Sistemul de recunoaştere a obiectelor se dezvoltă foarte repede încă de la naştere. De
exemplu, la nivel vizual, combinaţia unui ansamblu de linii, curbe şi planuri reprezentând o
anumită stabilitate ar putea fi recunoscută drept un scaun. Informaţiile acestui sistem sunt
transmise exclusiv sistemului propoziţional. Sistemul schematic primeşte informaţiile

28
sistemului perceptiv- pe care îl poate influenţa apoi- şi induce un ansamblu de schimbări în
sistemul corporal. Funcţia sa principală este de a asigura o legătură rapidă intre indicii
situaţiei şi răspunsurile organismului.
Sistemul de răspunsuri corporale organizează răspunsurile organismului pentru a
reacţiona la constrângerile situaţiei. Sistemul de răspuns al corpului este, de asemenea, în
relaţie retroactivă cu sistemul schematic (Bechara, 2000) ( în Philippot, 2002). Sistemul
propoziţional primeşte informaţii în principall de la sistemul de recunoaştere a obiectelor, dar
şi de la sistemul schematic. Sistemul propoziţional serveşte ca bază pentru două funcţii. Pe de
o parte, contribuie la organizarea răspunsurilor voluntare ale individului pentru a face faţă
situaţiei, cu alte cuvinte , „coping” sau acţiune voluntară. Pe de altă parte, constituie o
structură indispensabilă pentru identificarea conştientă a stării emoţionale. El participă la
procesul care îi permite individului să realizeze că este, de exmplu, furios.
De aici rezultă că procesele de organizare centrală a emoţiei se situează la nivelul
sistemelor schematic şi propoziţional şi la nivelul sistemului de răspunsuri corporale.

Sistemul răspunsurilor corporale


La naştere, exista procese înnăscute care guvernează primele fenomene emoţionale.
De fapt, la nivel sub-cortical, un ansamblu limitat de circuite neuronale organizează modele
de răspunsuri comportamentale în anumite domenii cheie pentru supravieţuirea şi viaţa socială
a speciei şi pentru dezvoltarea individului. Aceste circuite sunt la baza tendinţelor de acţiune.
În modelul de faţă, ele constituie sistemele de răspunsuri corporale. Frijda (1986) ( în
Philippot, 2002) a identificat opt modele de bază: abordare pozitivă, agresiune, panică, joc,
inhibare, respingere, supunere şi dominanţă. Aceste modele de răspuns ale corpului sunt
activate, începând de la naştere, prin indicii perceptive care pot fi extrem de rudimentare, cum
ar fi detectarea unui model de mişcare sau a unei oarecare senzaţii somestetice. De exemplu,
pierderea susţinerii corpului antrenează automat activarea modelului corporal de panică la
bebeluş. Sistemul de răspunsuri corporale organizează şi declanşează în mod automat
răspunsurile corporale efective, la nivel psihologic şi comportamental. Aceste schimbări pot
acţiona la rândul lor asupra indicilor perceptivi şi să creeze astfel o buclă de feedback pozitiv.
Acest prim sistem constituie bagajul emoţional înnăscut cu care individul vine pe lume. El
corespunde conceptului de emoţie primară , dezvoltat de Damasio (1994) ( în Philippot, 2002)
şi conceptului de nivel senzorio-motor, dezvoltat de Leventhal (1984) ( în Philippot, 2002).

29
Sistemul schematic
Sistemul schematic se dezvoltă foarte repede ,după punerea în acţiune a primelor
conexiuni între sistemul perceptiv şi sistemul răspunsurilor corporale. De exemplu, mirosul
mamei poate fi asociat cu un model de relaxare şi de stare de bine fizică la nou-născut. Aceste
asocieri recurente sunt înregistrate de individ şi constituie o primă formă de reprezentare
emoţională ( parfumul-model corporal al stării de bine): o schemă. La origine, schemele
constau în înregistrarea recurenţelor în legăturile dintre indicii perceptivi şi răspunsurile
corporale în experienţele emoţionale trăite de individ. O schemă este o reprezentare formată
prin învăţare, condiţionarea legăturilor între indicii perceptivi, tendinţele de acţiune şi
elementele propoziţionale. Acest sistem de reprezentări se supune unei logici: două
elementele sunt conectate pur şi simplu dacă au fost activate simultan.
Conform experienţelor emoţionale, fiecare individ îşi dezvoltă scheme proprii. Un
copil care a fost puternic stimulat de părinţii săi în momentele de relaxare şi de joc , va
dezvolta o schemă de veselie mai activă decât un copil care a fost stimulat cu blândeţe (de
exemplu, printr-o mişcare de balansare, zâmbete şi sunete blânde). Schemele sunt constituite
pe baza experienţei personale concrete, dar conţinutul lor este general. Ele reprezintă un
ansamblu de cunoştinţe implicite, indirect accesibile conştiinţei. Ele sunt activate în mod
automatic şi tratează informaţia rapid, cu puţine resurse atenţionale. Activarea indicilor
perceptivi, a unui sistem de răspunsuri corporale sau a elementelor propoziţionale asociate
poate antrena activarea schemei. Aceste caracteristici sunt esenţiale pentru a înţelege apariţia
şi menţinerea tulburărilor emoţionale.

Sitemul propoziţional
O dată cu maturizarea cognitivă şi dezvoltarea sistemelor perceptive, apar procese mai
elaborate. Pe baza indicilor perceptivi, obiectele sunt identificate şi se dezvoltă un sistem de
recunoaştere a obiectului. Aceste obiecte servesc ca bază pentru formarea conceptelor în
sistemul propoziţional. Astfel, ia formă un ansamblu de cunoştinţe. Aceste cunoştinţe constau
în semnificaţii specifice: concepte discrete sunt legate între ele prin relaţii semantice specifice,
după logica propoziţionala semnatică. Acest ansamblu al cunoştinţelor poate fi activat
conştient şi voluntar. Legăturile între concepte corespund regulilor logicii semnatice. Aceste
cunoştinţe nu sunt neapărat achiziţionate prin experienţa directă a individului. Ele pot veni din
orice sursă de informare ( lecturi, poveşti etc) sau sunt construite prin inferenţă ( inducţie sau
deducţie). Acest sistem se bazează deci pe un ansamblu de cunoştinţe episodice şi semantice
explicite.

30
Sistemul propoziţional permite o tratare analitică a informaţiei. Acesta este mai
exigent în privinţa resurselor cognitive şi funcţionează mai lent. El este mult mai diferenţiat
decât sistemul schematic, prin faptul că el conţine mai multe unităţi de reprezentări (
concepte) decât nivelul schematic (schemele) şi prin faptul că legăturile între aceste unităţi de
reprezentare sunt diversificate ( legături semnaice). Dacă este mai lent în procesarea
informaţiilor, este mult mai rapid decît sistemul schematic în dobândirea şi schimbarea
conţinuturilor reprezentării.

3.5.Tipurile de emoţii

Emoţiile nu au aceeaşi funcţie. Este crucial pe plan teoretic şi clinic să se facă


distincţia între diferitele tipuri de experienţă şi expresie emoţională pentru a ghida intervenţia.
Următoarea secţiune descrie patru tipuri de experienţe emoţionale.
Funcţia normală a emoţiei este de a trata rapid o informaţie situaţională complexă
pentru a furniza persoanei un feedback despre reacţie şi să o pregătească să ia măsuri
eficiente. Astfel de raspunsuri simple sunt desemnate sub numele de răspunsuri emoţionale
primare adaptate, deoarece emoţia este o reacţie directă coerentă prin raport la situaţie
întâlnită. Ea ajută persoana să conducă o acţiune potrivită. De exemplu, dacă cineva ar
ameninţa că face rău copiilor unei persoane, furia este un răspuns emoţional adaptat, deorece
ajută individul să ia măsuri cu asigurare ( sau dacă e necear cu agresivitate) pentru a face ca
ameninţarea să dispară. Frica este un răspuns emoţional adaptat pericolului care ne pregăteşte
să luăm măsuri destinate să evităm sau să reducem pericolul, atacând sau fugind, dacă este
necesar. Ruşinea, în schimb, semnalează nepotrivirea comportamentului nostru şi riscul de a fi
judecaţi sau respinşi de ceilalţi. Aceasta incită la corectare sau disimulare pentru a ne proteja
statutul social şi relaţiile. Un răspuns rapid şi automatic de acest gen i-a ajutat pe strămoşii
noastri să supravieţuiască. Dar nu toate emoţiile sunt funcţionale sau conforme cu situaţia.
Cele trei tipuri de emoţii descrise în paragrafele următoare sunt în general disfuncţionale.
Emoţiile primare inadaptate sunt reacţii directe la situaţii, dar ele nu mai ajută
individul să facă faţă situaţiilor în mod constructiv . Aceste răspunsuri emoţionale sunt în
general bazate pe experienţe trecute, adesea traumatizante. De exemplu, o pacientă fragilă
poate a învăţat, când era tânără, că apropierea era în general urmată de abuzuri fizice sau
sexuale.

31
Emoţiile secundare reactive urmăresc un răspuns primar . Adesea, persoanele au
reacţii emoţionale la reacţia emoţională primară adaptată iniţială, în aşa fel încât o înlocuiesc
cu o emoţie secundară. Această „reacţie la reacţie” transformă emoţia originală şi conduce la
acte care nu sunt pe deplin adaptate situaţiei actuale. De exemplu, un bărbat care se simte
respins şi începe să simtă tristeţe sau frică se enervează cu privire la respingere (focalizare pe
exteror) sau se enervează pe el însuşi că îi e frică ( focalizare pe sine), chiar dacă furia nu este
funcţională sau adaptată. Dacă îi este ruşine de teama sa, el resimte o ruşine secundară. Altele
sunt reacţiile emoţionale la emoţiile primare. Persoanele pot avea teamă sau se pot simţi
vinovate de furia lor, să fie ruşinate de tristeţea lor sau să fie triste faţă de anxietatea lor.
Emoţiile secundare pot fi şi răspunsuri la ganduri- altfel spus, o emoţie care este secundară
unui gând ( de exemplu, o persoană se simte anxioasă din teama unei respingeri). Unele
emoţii pot fi secundare unui gând, dar important este de remarcat că această emoţie
simptomatică şi gândul propriu zis sunt date de un mod de tratament primar şi declanşate de o
schemă emoţională inadaptată, probabil teama de respingere. Chiar dacă gândul poate genera
emoţia, nu toate emoţiile sunt date de gânduri.
Emoţiile instrumentale sunt emoţii exprimate pentru a influenţa sau a controla pe
altele. De exemplu, lacrimile de crocodil pot apărea pentru a obţine un sprijin, furia pentru a
domina şi ruşinea pentru a indica că a apărut un comportament social nepotrivit. O persoană
poate răspunde deliberat sau din obişnuinţă, automat sau fără a fi total conştientă. Şi într-un
caz şi în altul, apariţia emoţiei este independentă de răspunsul emoţional original al persoanei
la situaţie, chiar dacă exprimarea sa ar putea provoca o formă de exprienţă emoţională internă.
Aceste emoţii sunt desemnate sub numele de sentimente manipulatoare.

Reglarea emoţiei

„Reglarea este abilitatea de a accesa şi de agestiona o serie de emoţii. De a le


identifica, de a le modifica, prin diminuare sau prin amplificare, în propria persoană şi în
ceilalţi, şi de a le folosi apoi atât pentru confirmarea sensului, cât şi pentru a ne ghida gândirea
şi acţiunile într-un mod care convine priorităţilor noastre, în diferite circumstanţe” (Johnson,
2020, pp.89). În cadrul terapiei centrate pe emoţie, clienţii îşi reglează emoţiile, terapeutul
calmează sau măsoară intensitatea şi implicarea emoţională , îi ajută să menţină o distanţă
operaţională faţă de emoţie. Emoţia îşi poate schimba intensitatea, astfel încât clienţii să

32
rămână în spaţiul lor de toleranţă, în timp ce păşesc într-un nou teritoriu cu sentimente
dificile.
Barret e de părere că cei care îşi pot transpune emoţiile în cuvinte , construindu-şi
trăirea cu un grad ridicat de specificitate şi complexitate cofruntati fiind cu un distres imens, e
mai puţin probabil să folosească strategii de autoreglarea negative, cum ar fi automutilarea,
agresivitatea, băutul excesiv. Repovestirea unei situaţii dificile şi precizarea emoţiilor apărute
reduce stresul şi permite oamenilor să facă faţă mai bine situaţiilor prin care trec, în
comparaţie cu cei care sunt mai puţin capabili să specifice şi să diferenţieze răspunsurile
emoţionale. Mai mult, notarea trăirilor emoţionale într-un jurnal , transpunerea ideilor în
cuvinte, are şi o funcţie reglatoare (Pennebaker,1990) (în Johnson, 2020). Atunci când sunt
transpuse în cuvinte, individul se poate concentra mai bine asupra lor, poate reflecta în acest
sens, de altfel, acestea sunt şi elementele cheie ale practicii teoriei centrate pe emoţie,
deoarece terapeutul are menirea de a transforma aceste indicii în experienţe concrete şi
specifice.
Este bine cunoscut faptul că reglarea emoţiei are un rol important în menţinerea
echilibrului psihologic. „Refularea, ruminarea şi evitarea sunt asociate cu un şir de tulburări
psihologice, în special cu probleme de anxietate, depresie, în timp ce strategii mai adaptative,
cum ar fi acceptarea şi reevaluare, dimpotrivă”( Mennin şi Farach, 2007, în Johnson, 2020).
Emoţiile sunt centrale în psihoterapie, favorizează accelerarea efectelor terapeutice şi
integrarea diferitelor modele în psihoterapie. S-ar putea spune că nu exista psihoterapie fără
emoţii. Obişnuirea cu stimulii anxiogeni face parte din tratamentule tulburărilor anxioase. La
fel, reprezentarea conţinuturilor emoţionale face parte din tratamentele psihodinamice centrate
pe afecte.
În primul rând, emoţiile sunt fundamente preverbale ale existenţei umane. Persoana îşi
aminteşte de primii ani ai copilăriei mai ales în termeni de senzaţii, mirosuri, gusturi, sunete.
Nu gândurile, nici credinţele sau schemele reprezentate dau direcţia vieţii, gustul de viaţă,
vitalitatea persoanei, ci structurile emoţionale. Dezvoltarea socio-afectivă a copilului în
termenii ataşamentului şi mizelor identitare se transpune în psihologia adolescenţei şi a vârstei
adulte.
În al doilea rând, emoţiile sunt în centrul procesului terapeutic ca dialog interpersonal
specific.

33
Capitolul IV.METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele intervenţiei

Obiectivele teoretice
Lucrarea de faţă are drept obiectiv analiza legăturii dintre nevoia de ataşament şi
tatuaj.

Obiectivele practice
Obiectivele propuse prin această analiză se referă la analiza trăsăturilor de
personalitate ale persoanelor cu tatuaje şi realizarea unui program de intervenţie terapeutică
pentru subiecţii participanţi la studiu.

4.2.Metode şi tehnici utilizate

Metode şi instrumente de evaluare psihodiagnostică

În vederea analizei personalităţii subiecţilor aleşi şi a modului în care tatuajul


reprezintă transpunerea stărilor lor emoţionale, am recurs la utilizarea a două instrumente:
inventarul de personalitate NEO-PI-R (vezi anexa 1) şi Scala de evaluare a anxietăţii
Hamilton (vezi anexa 2), un instrument pentru evaluarea globală a anxietăţii sau a severităţii
simptomelor de anxietate.
Inventarul NEO PI-R (Costa şi McCrae, 1992) reprezintă una dintre cele mai
cunoscute operaţionalizări ale modelului Big Five, având o foarte bună fundamentare
teoretică şi empirică. În construcţia să, autorii au pornit de la ideea că trăsăturile de
personalitate sunt organizate ierarhic de la global la particular, putând fi abordate la două
niveluri:
-un nivel specific: analiza detaliată a comportamentelor observabile ale uni persoane
(prin intermediul notelor la trăsături sau faţete)
-un nivel global : guparea trăsăturilor în cinci mari domenii, prin care personaliattea
poate fi descrisă mai general.
Chestionarul curpinde 240 de itemi, grupaţi în 5 supra-factori, fiecare cu şase faţete
distincte, caracteristice pentru teoria Big-Five a personalităţii umane. Subiectul poate

34
răspunde pe o scală Likert în cinci trepte: de la DP – Dezacord puternic la AP – Acord
puternic. Inventarul poate fi administrat individual sau colectiv. Itemii se completează uşor,
având formulări inteligibile care fac referire la aspecte concrete ale funcţionării psihologice
cotidiene. În medie, inventarul necesită un timp de completare de 30-40 de minute
Inventarul de personalitate NEO PI-R măsoară cinci mari domenii ale personalităţii.
Inventarul măsoară diferenţe între indivizii normali, nu este destinat să facă un diagnostic al
problemelor de adaptare sau al problemelor care ţin de sănătatea mentală.
Factorii şi trăsăturile măsurate de inventarul NEO PI-R sunt:
 Nevrotismul (N)- se referă la stabilitatea emoţională a unei persoane şi este
legat de tendinţa generală de a trăi afecte cu încărcătura negativă ( tristeţe,
teama, jena, mânie, vinovăţie, dezgust). Scorurile ridicate ridicate semnifică
existenţa unor riscuri legate de dezvoltări psihiatrice, fără prezenţa obligatorie
a semnificaţiei patologice. Scorurile scăzute arată stabilitatea emoţională:
persoane calme, relaxate şi controlate. Nevrotismul prezintă următoarele faţete:
anxietate (N1) – tendinţa de a trăi temeri, îngrijorări, nelinişti, nervozitate;
furie-ostilitate (N2) – tendinţa spre stări frecvente de mânie, frustrare,
înverşunare; depresie (N3) – cel mai bun predictor pentru bunăstarea
personală; timiditate socială(N4) – descris ca factor de anxietate socialăşi
timiditate în sensul stărilor afective de ruşine, sensibilitate la ridicol,
sentimente de inferioritate; impulsivitate (N5) – incapacitatea de autocontrol a
propriilor impulsuri şi dorinţe care sunt percepute ca fiind prea puternice;
vulnerabilitate (N6) – aspectele psihice ale acestei trăsături se referă la
vulnerabilitatea faţă de stres.
 Extraversiunea (E) cuprinde o multitudine de trăsături, în special dintre cele
uşor sesizabile în comportamentul cotidian al unei persoane. Persoane cu
scoruri ridicate apar ca fiind sociabile, se simt în largul lor în situaţii publice,
sunt active şi vorbăreţe. În schimb, persoanele cu scoruri scăzute sunt mai
degrabă rezervate, fără a fi neapărat neprietenoase, sunt independente şi
liniştite. Faţetele extraversiei cuprind: căldură (E1) – comportament dominat
de afectivitate şi atitudine prietenoasă, exemplificând persoane care se apropie
şi se ataşează uşor de ceilalţi; gregaritate (E2) – preferinţa pentru compania
altora; asertivitate (E3) – comportament dominant, plin de forţă, cu
ascendenţăîn planul relaţiilor sociale; activism (E4) – tempoul ridicat, plin de
energie, nevoia de a face mereu ceva în cadrul grupurilor şi nu numai; căutarea

35
senzaţiilor (E5) – preferinţa pentru stimulare, pentru o viaţă plină de excitaţii;
emoţii pozitive (E6) – tendinţa de a trăi stări emoţionale pozitive, precum
bucuria, veselia, ,,fericirea” etc.
 Deschiderea (O) se referă la imaginaţia creativă, la sensibilitatea estetică,
atenţia acordată propriilor trăiri interioare, căutarea varietăţii, curiozitatea
intelectuală, independenţa în gândire a unei persoane. La celălalt pol, avem un
comportament conservator, cu preferinţă pentru familiar, cu o viaţă afectivă
,,tăcută”. Faţetele deschiderii se împart în: deschidere spre reverie (O1) –
imaginaţie vie, viaţă interioarăplinăşi bogată; deschidere spre estetică(O2) –
aprecierea artei şi a frumosului, fărăneapărat posedarea implicită a talentului;
deschidere spre sentimente (O3) – apreciere faţă de sentimentele şi trăirile
interioare; deschidere spre acţiuni (O4) – dominantă este dorinţa de a încerca
tot felul de activităţi, de a vizita locuri noi, de a servi mâncăruri noi şi
neobişnuite; deschidere către idei (O5) – deschidere a interesului, a minţii
pentru noi idei, aspecte neconvenţionale, preferinţa pentru discuţii şi
argumentări filosofice; deschidere spre valori (O6) – tendinţa de a reexamina
valorile sociale şi morale, politice, religioase, neluând nimic de-a gata
 Agreabilitatea (A) apare ca o dimensiune pregnant interpersonală, cuprinzând
în nucleul său altruismul, comportamentul cooperant, atitudinea simpatetică,
de într-ajutorare, cu tendinţa de a-i considera pe ceilalţi la fel de simpatetici şi
pregătiţi pentru a ajuta. Scorurile joase descriu un comportament dominant şi
antagonist, egocentric, sceptic faţade intenţiile altora, competitiv. Faţetele sunt:
încredere (A1) – dispoziţia individului de a fi încrezător în ceilalţi, de a-i
considera oneşti şi bine intenţionaţi; francheţe (A2) – modul deschis, sincer,
franc şi ingenios de manifestare; altruism (A3) – manifestarea unui interes
activ pentru binele altora, generozitatea, consideraţia pentru bunăstarea
acestora; amabilitate (A4) – tendinţa de a ceda rugăminţilor celorlalţi, de
inhibare a agresivităţii, de uitare a neplăcerilor şi de iertare a greşelilor
celorlalţi; modestie (A5) – atitudine modestă, fără a se putea vorbi de o lipsă de
încredere în propriile forţe; sensibilitate (A6) – atitudinea de simpatie şi
preocupare faţă de semeni, sensibilitatea faţă de nevoile celorlalţi.
 Conştiinciozitatea (C) face referire la autocontrol, sub aspectul capacităţii de
autoorganizare, îndeplinirea sarcinilor şi planificarea riguroasă a obiectivelor.
Faţetele acestui factor se referă la: competenţă (C1) – sentimentul competenţei

36
personale, prudenţa, capabilitate, eficienţa în întreprinderile personale; ordine
(C2) – persoane bine organizate, care îşi aranjeazăşi păstrează lucrurile la locul
lor; simţul datoriei (C3) – asumarea conştientă de responsabilităţi, respectarea
principiilor etice, urmărirea îndatoririlor morale; căutarea reuşitei (C4) care
presupune fixarea unui nivel de aspirare, precum şi perseverenţa în atingerea
acestuia; autodisciplină(C5) – capacitatea de a începe şi finaliza o sarcină,
precum şi motivarea pentru finalizarea proiectelor începute; deliberare (C6) –
tendinţa de a gândi şi calculă atent înainte de a acţiona, chipzuinţa şi precauţia
fiind elementele centrale ale faţetei.
Scala Hamilton de evaluare a anxietăţii este unul din primele instrumente de măsurare
a anxietăţii, dezvoltată de Hamilton în 1959, pentru a evalua severitatea nevrozei anxioase, un
diagnostic ce era foarte la modă în acel timp. Aceasta scală oferă o evaluare globală a
anxietăţii şi identifică atât simptome psihice, cât şi simptome somatice. Ea nu măsoară o
anumită entitate clinică, şi poate fi folosită pentru a detecta simptomele de anxietate sau de a
evalua severitatea lor.
Scala conţine 14 itemi care evaluează dispoziţia anxioasă, frica, insomnia, simptomele
cognitive, depresia, comportamentul şi simptomele gastrointestinale, cardiovasculare,
genitourinare, vegetative şi tensiunea musculară (vezi anexa 2). Fiecare item este evaluat pe o
scală cu 5 ancore de la 0= niciun simptom până la 4=simptome severe şi dizabilizante. Scorul
total se poate fi cuprins între 0 şi 56. Cu cât scorurile sunt mai înalte, indică o anxietate mai
mare. Un scor peste 14 arată o anxietate cu semnificaţie clinică, indivizii sănătoşi obţinând
scoruri în jurul valorii de 5. Există un consens că scorul de 14-17 să semnifice o anxietate
uşoară, 18-24 o anxietate moderată şi 25-30 o anxietate severă.
Şapte dintre itemii scalei vizează specific anxietatea psihică (itemii 1, 2, 3, 4, 5, 6,
14), în timp ce alţi şapte itemi acoperă anxietatea somatică (itemii 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13).
Primul item este dispoziţia anxioasă. În evaluarea dispoziţiei anxioase sunt vizate
manifestări de nivel cognitiv, că îngrijorarea şi expectanţele negative faţă de evenimente
viitoare.
Cel de-al doilea item este tensiunea psihică şi se referă la incapacitatea de a se relaxa,
nervozitatea, tensiunile corporale, tremurăturile, precum şi incapacitatea de a sta locului.
Itemul al treilea acoperă fricile subiectului, care pot să includă frica de întuneric, frica
de persoane străine, frica de a rămâne singur şi frica de animale. Subiectul se simte bine dacă
evită situaţiile în care este expus la obiectul fricii, aceasta fiind şi o modalitate de a-şi controla
emoţiile negative resimţite în momentul respectiv.

37
Itemul 4 evaluează prezenţa insomniilor, exprimate prin experienţa subiectivă a
pacientului asupra lungimii şi profunzimii somnului, a dificultăţilor de a adormi sau a rămâne
adormit, precum şi a prezenţei coşmarurilor.
Itemul 5 se referă la prezenţa unor simptome cognitive, ca problemele de memorie şi
capacitatea scăzută de concentrare a atenţiei.
Itemul 6, denumit dispoziţie depresivă, acoperă prezenţa unui ansamblu de simptome
care include scăderea interesului pentru diferite activităţi, ahedonia precum şi insomniile.
Itemul al şaptelea vizează simptomele somatice musculare, ca bruxismul sau durerile
şi contracţiile musculare.
Itemul al optulea se referă la prezenţa simptomelor somatice senzoriale, din categoria
cărora fac parte tinitusul, tulburările de vedere precum şi senzaţiile cutanate de tipul
furnicăturilor sau mâncărimilor.
Itemul 9 se referă la simptomele cardio-vasculare, cum sunt tahicardia, palpitaţiile,
durerile de piept sau senzaţia de leşin.
Itemul 10 acoperă simptomele respiratorii, de tipulpresiunii în piept, a senzaţiei de
sufocare, nod în gât şi a altor dificultăţi respiratorii.
Cel de-al 11-lea item este denumit simptome gastrointestinale şi se referă la prezenţa
disfagiei, a senzaţiei de greaţă, vomă, dureri abdominale, diaree sau constipaţie.
Simptomele genito-urinare sunt vizate de itemul 12 şi cuprind în principal
dismenoreea, impotenţa precum şi micţiuni frecvente sau urgente.
Simptomele sistemului nervos autonom, de tipul acceselor de paloare sau de roşeaţă a
feţei, tendinţa de a transpira şi vertijul sunt acoperite de cel de-al 13-lea item al scalei.
Prin ultimul item se evaluează comportamentul subiectului în timpul interviului,
punctându-se prezenţa manifestărilor de tip anxios ca frecarea mâinilor, mişcarea ritmică a
membrelor, foirea pe scaun, postura crispată etc.

38
Capitolul V.Rezultatele evaluării psihodiagnostice şi programul de
intervenţie

5.1.Analiza şi prezentarea cazului 1

5.1.1.Istoricul cazului

Subiectul 1, S.G., de gen masculi, are vârsta de 29 de ani. Este copil unic , nu mai are
fraţi sau surori, tatăl să a decedat pe când el avea vârsta de 24 ani. A resimţit puternic la nivel
emoţional divorţul părinţilor. A rămas „bărbatul în casă”, până când mama s-a recăsătorit, pe
vremea când el avea 19 ani. Nu are o relaţie excelentă cu tatăl vitreg, dar l-a acceptat ca
partener de viaţă pentru mama sa. Lucrează în domeniul vânzărilor, iar în timpul liber îi place
să joace fotbal . A avut câteva conflicte cu nişte colegi în timpul liceului legate de o relaţie
amoroasă, a repetat clasa a 12, dar nu a obţinut diploma de bacalureat. S-a căsătorit cu mama
copilului său, dar în prezent sunt în proces de divorţ, motivul fiind neînţelegerile tot mai dese.
Vrea să obţină custodia totală pentru fiul său.
Hotărârea de a-şi realiza tatuajul a luat-o în urmă cu un an, după ce a devenit şi el tată,
la rândul său. Tatuajul reprezintă datele de naştere şi de deces ale tatălui, după cum se poate
observa în imaginea de mai jos.

Fig.9.Tatuajul subiectului S.G.

39
5.1.2.Profilul psihodiagnostic

Bazele interpretării

Acest raport se bazează pe autoevaluarea subiectului. La nivel general, personalitatea


poate fi descrisă în termenii celor cinci dimensiuni de bază , sau factori. Scorurile oferă o
estimare a fiecărui factor, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

SG
Scor Scor Foarte Scăzut Mediu Ridicat Foarte
brut T scăzut ridicat
N Nevrotism 88 48 FS S M R FR
E Extraversie 110 51 FS S M R FR
O Deschidere către 102 45 FS S M R FR
experienţă
A Agreabilitate 104 44 FS S M R FR
C Conştiinciozitate 98 40 FS S M R FR

N1 FS S M R FR
Anxietate 18 53
N2 FS S M R FR
Ostilitate 12 43
N3 FS S M R FR
Depresie 12 45
N4 FS S M R FR
Conştiinţă de sine 9 35
N5 FS S M R FR
Impulsivitate 22 65
N6 FS S M R FR
Vulnerabilitate 15 56

E1 FS S M R FR
Căldură/entuziasm 23 54
E2 FS S M R FR
Spirit gregar 21 57
E3 FS S M R FR
Afirmare 13 44
E4 FS S M R FR
Activism 14 39
E5 FS S M R FR
Căutarea excitării 21 61
E6 Calitatea pozitivă FS S M R FR
a stărilor
emoţionale 18 48

40
O1 Tendinţa spre FS S M R FR
fantezie 21 58
O2 FS S M R FR
Pe plan estetic 15 41
O3 Către modurile FS S M R FR
proprii de a simţi 13 32
O4 În planul FS S M R FR
acţiunilor 16 51
O5 FS S M R FR
În plan ideatic 12 37
O6 FS S M R FR
În planul valorilor 25 66

A1 FS S M R FR
Încredere 17 44
A2 FS S M R FR
Sinceritate 14 48
A3 FS S M R FR
Altruism 19 40
A4 FS S M R FR
Bunăvoinţă 15 47
A5 FS S M R FR
Modestie 17 36
A6 FS S M R FR
Blândeţe 22 42

C1 FS S M R FR
Competenţă 17 44
C2 FS S M R FR
Ordine 18 48
C3 FS S M R FR
Simţ al datoriei 18 40
C4 Dorinţa de FS S M R FR
realizare 19 47
C5 FS S M R FR
Auto-disciplină 13 36
C6 FS S M R FR
Deliberare 13 42

Descrierea globală a personalităţii: cei 5 factori

Cea mai distinctivă trăsătură a acestui subiect este scorul obţinut la factorul
Nevrotism. O astfel de persoană are înclinaţia de a experimenta la un nivel mai ridicat emoţii
negative şi frecvente episoade de distres. Este o persoană prost dispusă, foarte sensibilă şi
căreia multe aspecte ale vieţii îi provoacă nemulţumire. Are o stimă de sine mai scăzută şi
aşteptări care nu sunt în concordanţă cu realitatea. Este neliniştită şi se simte adesea în
nesiguranţă în ceea ce priveşte propria persoană şi planurile pe care şi le face.
Nivelul de Extraversie E, este la nivel scăzut. Acest factor indică orientarea
preponderent extravertă versus orientarea introvertă, făcând referire la domeniul interpersonal.

41
Este o persoană introvertă, care preferă să facă lucrurile singură sau în compania unui grup
mic de oameni. Nu are atracţie către petrecerile zgomotoase şi preferă liniştea , fiind mai
rezervată în interacţiunile sociale. Asta nu înseamnă că este deficitară în privinţa abilităţilor
sociale, ci e posibil să prefere evitarea lor.
Această persoană are un nivel scăzut la factorul O- deschidere. Cei care obţin un scor
scăzut nu sunt intersaţi în a experimenta pentru propria plăcere, nu preferă noutatea şi
varietatea. Este vorba despre o persoană puţin sensibilizată de stările emoţionale şi cu o
capacitate redusă de a recunoaşte emoţiile altora. Nu are interes pentru ideile şi valorile noi şi
este în mare parte o persoană conformistă, convenţională în propriile viziuni.
Ne referim apoi la scorul scăzut al factorului Agreabilitate. Persoanele care se
încadrează aici sunt mai puţin înţelegătoare, au tendinţa de a fi aspre, nepoliticoase,
suspicioase, sceptice cu ideile şi opiniile celorlalţi. În majoritatea situaţiilor, tind să fie mai
puţin empatici, să adopte o atitudine mai dură. Preferă competiţia în locul cooperării şi poate
exprima sentimentele ostile în mod direct.
În final, se poate observa că subiectul se încadrează la un nivel scăzut al
conştiinciozităţii. Nu este o persoană care să îşi stabilească ţeluri înalte şi de care să se
preocupe într-o manieră calculată. Are nevoie de realizări mici, nu este bine organizată şi nu
îşi menţine angajamentele pe care şi le-a asumat. Nici în ceea ce prievşte autodisciplina nu stă
bine, nu îşi ia în serios obligaţiile.

Interpretarea detaliată : faţetele celor cinci factori N., E., O., A., C.

În ceea ce priveşte orima dimensiune a testului de personalitate, şi anume


Nevrotismul, rezultatele obţinute indică faptul că subiectul S.G. se încadrează la un nivel
ridicat. Faţetelele nevrozismului au indicat un scor ridicat al anxietăţii, ceea ce sugerează că
SG are o tendinţă mai accentuată de a resimţi temeri şi de a suferi de o anxietate difuză.
Exprimarea furiei/ostiltăţii este la un nivel ridicat. Tendinţa de a resimţi afecte depresive este
ridicată, nu este o persoană predispusă la culpabilizare , tristeţe ori sentimente de neputinţă.
Asta nu înseamnă că este neapărat mereu vesel, aceste caracteristici arondate afectelor
pozitive fiind legate mai degrabă de Extraversie. Trăirile de ruşine şi de jenă constituie axa
principală a faţetei legate de timiditate. Subiectul de faţă a obţinut un scor mediu, ceea ce
indică faptul că este puţin perturbat de situaţiile sociale jenante. În NEO PI-R, impulsivitatea
face referire la incapacitatea de a-şi stăpâni nevoile şi dorinţele. Se pare că subiectul nu rezistă
uşor la tentaţii ce ţin de ţigări, mâncare, posesie etc,nu tolerează bine frustrarea şi nu poate

42
amâna gratificaţiile, cedează impusurilor de moment. Vulnerabilitatea faţă de stres este la un
scor ridicat, lucru ce indică incapacitatea de a gestiona stresul şi de face faţă presiunilor din
viaţa de zi cu zi. Din această cauză, se poate simţi dependent de unele lucruri sau
comportamente şi poate resimţi panică atunci când are de rezolvat situaţii problematice.
Căldura este cea mai importantă faţetă a Extraversiei, cel puţin în ceea ce priveşte
intimitatea şi apropierea în relaţiile cu cei din jur. În cazul nostru, este vorba despre o
persoană nici prea amicală, afectuoasă, dar nici formalistă, rezervată. În schimb, preferinţa
pentru compania altora este la nivel ridicat (spirit gregar, o altă faţetă a Extraversiunii).
Subiectul nostru apreciază compania celorlalţi şi consideră că o companie este cu atât mai
bună şi mai veselă cu cât este mai numeroasă. Asertivitatea este la un nivel scăzut, fiind o
persoană care preferă să se ţină la distanţă şi să-i lase pe alţii să vorbească, să vină cu idei şi
propuneri, să atribuie sarcini şi să conducă proiectele echipei. La fel, gradul de activism este
scăzut, este o persoană pasivă, inactivă, preferă o viaţă liniştită şi mai puţin alertă, fără a fi
neapărat apatică sau leneşă. Următoarea faţetă, cea care se referă la căutarea stimulării, îl
încadrează pe subiectul nostru la un nivel ridicat. Acest lucru se traduce prin faptul că are o
mare nevoie de animaţie şi stimulare. Apreciază culorile vii şi mediile zgomotoase. Ultima
faţetă a Extraversiei evaluează tendinţa de a resimţi emoţii pozitive precum bucuria, fericirea,
dragostea, exaltarea. Subiectul nostru se încadrează la un nivel mediu, fiind în acelaşi timp
vesel, optimist, dar şi nefericit în anumite momente.
În privinţa stilului experienţial, această persoană este în general, deschisă, are o
imaginaţie vie şi activă. Nu plonjează în reverie pentru a fugi de realitate, ci pentru a-şi crea o
lume interioară interesantă. Este, în schimb, insensibilă la artă şi frumuseţe sau foarte puţin
intersată de acestea. În privinţa sentimentelor, se pare că subiectul nostru acordă puţină
importanţă stărilor emoţionale, iar afectele sale par a fi ascunse şi deseori imposibil de citit
pentru cei din jur şi chiar pentru ei înşişi. Consideră schimbările ca fiind uneori dificile şi
preferă să rămână ancorat în ceea ce deja cunoaşte şi apreciază. Din această cauză,se întâmplă
ca în anumite situaţii, să evite comportamentele noi şi experimentele. Curiozitatea
intelectuală este un aspect al Deschiderii care a fost identificat de mult timp. În acest context
nu este vorba doar despre interesul arătat pentru speculaţii şi căutări intelectuale, ci de o
deschidere spre spiritualitate şi spre idei neconvenţionale. Se pare că subiectul nostru prezintă
o curiozitate limitată şi îşi concentrează potenţialul pe anumite subiecte bine delimitate.
Deschiderea spre valori este similară cu predispoziţia de a pune în discuţie valorile sociale,
politice, religioase. Scorul foarte ridicat la această faţetă indică o persoană ce se opune
dogmatismului.

43
Această persoană nu are încredere în ceilalţi, este sceptică, chiar dacă cei din jurul ei
sunt bine intenţionaţi, plecând de la ideea că aceştia pot fi necinstiţi sau periculoşi. Scala
privind sinceritatea îl încadrează pe subiectul nostru la nivel mediu, ceea ce arată că uneori
apelează la tactici de manipulare a celor din jur, poate ocoli uneori adevărul şi e posibil să nu
îşi exprime adevăratele sentimente. Este centrat mai mult pe el însuşi, nu este preocupat prea
mult de ceilalţi, are în vedere propriile interese şi nu prea se implică în problemele altora.
Bunăvoinţa sau complianţa vizează reacţiile caracteristice în situaţii de conflicte
interpersonale. Subiectul nostru a obţinut un scor mediu, ceea ce arată că uneori se poate
supune voinţei celorlalţi, îşi inhibă agresivitatea, dar există şi situaţii în care preferă
competiţia şi să se manifeste în mod vizibil. Mai mult, are o imagine foarte bună despre sine,
ceea ce îl face să fie perceput uneori ca fiind arogant. Atitudinea de preocupare şi de simpatie
faţă de ceilalţi este scăzută, subiectul considerându-se o persoană realistă , care ia decizii
raţionale, bazate pe o logică rece.
În ceea ce priveşte conştiinciozitatea, această persoană nu se simte bine pregătită sau
prea capabilă. Din perspectiva ordinii, nu este nici prea organizată, îngrijită, dar nici lipsită de
meticulozitate. Scală de simţ al datoriei îl încadrează pe subiectul nostru la un nivel scăzut,
ceea ce arată că este mai dezinvolt, deseori instabil şi cu un sentiment mai vag al
responsabilităţii faţă de valori, idei sau obligaţii în sarcinile punctuale. Nu este prea preocupat
de atingerea scopurilor pe care şi le propune, dar nici nonşalant sau leneş, uneori mulţumindu-
se şi cu un nivel mediu de reuşită. Are tendinţa de a amâna munca şi de a se descuraja uşor,
uneori chiar având tendinţa de a abandona uşor şi de a nu fi perseverent în sarcini. De
asemenea, ultima faţetă a Conşiinciozităţii este tendinţa de a reflecta grijuliu, îndelungat şi
serios înainte de a acţiona. Încadrându-se la un scor scăzut, subiectul nostru este precipitat,
repezit, uneori acţionează fără a lua în considerare posibilele consecinţe ale comportamentului
său.

Nevoi şi motive
Respondentul are probabil la un nivel înalt de intensitate următoarele nevoi:
-de dominare
-de impulsivitate
-de afiliere
Niveluri scăzute prezintă următoarele nevoi:
-de perseverenţa
-de afirmare

44
-de realizare, de achiziţie
-de ordine
În privinţa rezultatelor obţinute la Scala Hamilton, iese în evidenţă faptul că S.G.
deţine un nivel al anxietăţii psihice de 7, iar în privinţa anxietăţii somatice, scorul este 2, ceea
ce indica, per ansamblu, o uşoară anxietate.

5.1.3.Programul de intervenţie

Modelele teoretice din ultimii ani care au în vedere anxietatea abordează o trăsătură
cognitivă centrală a acesteia, şi anume îngrijorarea.
Teoria lui Borkovec despre evitarea emoţională subliniază faptul că îngrijorarea
blochează temporar activarea emoţională. Îngrijorarea este asociată cu o viziune negativă
asupra emoţiilor.
Este normal şi chiar necesar ca oamenii să dea dovadă de o oarecare anxietate. Ea ne
face să acţionăm în faţa pericolului, fie să ne apărăm, fie să fugim. În unele situaţii, anxietatea
poate fi esenţială supravieţuirii. Când ne simţim în pericol, creierul transmite un mesaj
sistemului nervos, care secretă andrenalină. Acest aflux de andrenalină ne pune în stare de
alertă şi ne conferă o creştere a energiei, pregătindu-ne să facem faţa pericolului. O
supraîncărcare cu andrenalină poate avea efecte secundare neplăcute: nervozitate, oboseală,
transpiraţie anormală, tremor, dar aceste efecte sunt,în general, de scurtă durată.
La nivel cognitiv, anxietatea face ca atenţia să se orienteze imediat şi automat asupra
potenţialei ameninţări. Reacţia poate merge de la o simplă incertitudine până la o teroare
extremă.
La nivel fizic, anxietatea provoacă palpitaţii, accelerarea ritmului cardiac, respiraţie
scurtă şi superficială, tremor, oboseala, impresia de înmuiere a picioarelor senzaţia de frig,
tensiunea musculară.
La nivel comportamental, pentru a ne proteja de anxietate, putem adopta
comportamente diverse: urmarea cursurilor de auto-apărare, evitarea trecerii prin locuri
întunecate ale străzii, noaptea, etc.
Atunci când aceste simptome persistă şi sunt severe , şi apare incapacitatea de a lucra
sau studia, de a se întâlni cu prietenii sau de a îndeplini sarcinile cotidiene, anxietatea nu mai
este în limite normale.
Pentru subiectul S.G., planul de intervenţie terapeutică are ca obiective terapeutice:

45
-reducerea neliniştii fata de gânduri şi emoţii
-dezvoltarea unei atitudini de acceptare
-eliminarea evitării
-modificarea schemelor cognitive legate de nevoia de a deţine controlul

Şedinţa 1
-stabilirea agendei
-întocmirea unei liste cu scopurile intervenţiei
-identificarea conţinutului specific al îngrijorărilor şi factorii metacognitivi

Şedinţa 2
-identificarea factorilor declanşatori ai anxietăţii şi evitării
-evaluarea consumului de substanţe care induc anxietate (cofeină) şi reducerea
acestora
-discutarea diferenţei dinte îngrijorările productive şi cele neproductive
-tehnici de relaxare sau de respiraţie
-prezentarea Jurnalului îngrijorărilor
-tema pentru acasă: monitorizarea îngrijorărilor prin completarea Jurnalului
îngrijorărilor

Şedinţa 3
-continuarea identificării temelor în jurul cărora se învârt îngrijorările clientului
-verificarea Jurnalului îngrijorărilor
-exersarea relaxării musculare progresive
-identificarea şi clasificarea gândurilor automate (mai ales în ceea ce priveşte viitorul,
desconsiderarea aspectelor pozitive, catastrofarea etc)
-contracararea gandurilor distorsionate prin evaluarea costurilor şi benficiilor
îngrijorării
-tema de acasă: relaxarea musculară progresivă, efectuarea exerciţiilor fizice.

Şedinţa 4
-evaluarea temei de acasă
-evaluarea nevoii de dominare

46
-tehnici de dezvoltare a asertivităţii şi a competenţelor de comunicare sau de
soluţionare a conflictelor
-încurajarea clientului în a avea mai multe contacte sociale şi construirea unei reţele
sociale de suport
-tema pentru acasă: exersarea abilitaţilor de comunicare asertivă

Şedinţa 5
-scurtă aducere la zi şi evaluarea dispoziţiei
-verificarea şi analizarea temei de acasă
-învăţarea clientului în a generaliza tehnicile de relaxare la situaţii noi
-încurajarea clientului în reducerea timpului petrecut ruminând- să alcătuiască un plan
antiruminaţie
-analizarea surselor de stres situaţionale sau existenţiale
-utilizarea analizei descendente pentru a aborda îngrijorările, care este rezultatul final
pe care îl anticipează sau temerea cea mai mare?
-distingerea între rezultatele posibile şi probabile
-examinarea îngrijorărilor din punctul de vedere, al probabilităţii şi al plauzibilităţii
-Tema de acasă: încurajarea clientului să reducă perioadele de ruminaţie, prin
distragerea atenţiei, programarea activităţilor, răspunsuri raţionale.

Şedinţa 6
-evaluarea temei pentru acasă
-dezvoltarea autoeficacităţii: realizarea unei liste cu caracteristicile sale pozitive,
recunoaşterea şi asumarea puctelor forte
-identificarea şi schimbarea schemelor emoţionale ( convingeri potrivit cărora emoţiile
ar fi periculoase, incontrolabile, ruşinoase, lipsite de sens)
-evaluarea şi modificarea asumpţiilor dezadaptative, referitoare la control,
responsabilitate, excesivă, presiunea timpului_
-tema pentru acasă: identificarea şi modificarea asumpţiilor dezadaptative şi schemele
disfuncţionale (inclusiv convingerile legate de control, responsabilitate)

47
Şedinţa 7
-evaluarea temei
-stabilirea scopurilor de terapie autoadministrată pe termen lung şi scurt
-identificarea modului în care tehnicile comportamentale vor putea fi folosite de client
în viitor
-recapitularea a ceea ce s-a învăţat despre gândurile automate, asumpţii, scheme
cognitive
-încurajarea clientului în a-şi aloca singur teme de casă axate pe depăşirea problemelor
care ar putea apărea în viitor.

5.2.Analiza şi prezentarea cazului 2

5.2.1.Istoricul cazului

Subiectul al doilea al studiului, I.D., de sex feminin, are vârsta de 19 ani. Are un frate
geamăn, pe care îl consideră „universul ei”. În urmă cu doi ani, mama lor a fost diagnosticată
cu o problemă mai gravă de sănătate, dar în prezent este bine. În toată perioada în care mama
a fost internată, s-a apropiat şi mai mult de fratele ei , care a susţinut-o şi a încurajat-o mereu,
păstrându-i un nivel ridicat de optimism şi de încredere în sine. Cu părinţii are o relaţie bună,
nu există probleme.
De când fratele ei a plecat în alt oraş pentru a studia, îi simte foarte mult lipsă şi s-a
gândit să îşi marcheze pe antebraţ reprezentarea relaţiei dintre ei doi. Spune că atunci când se
simte tristă, îşi priveşte tatuajele şi se reechilibrează. Ea nu a obţinut diploma de bacalaureat,
aşteaptă să mai încerce, pentru a-l urma pe fratele ei, vrând să îşi continue studiile în acelaşi
domeniu ca fratele ei. Mai întâi şi-a tatuat pe fiecare antebraţ datele de naştere ale mamei şi
ale fratelui său. Al doilea tatuaj redă iniţiala prenumelui acestuia şi un univers.. Punctul şi
virgulă se referă la faptul că „orice început are şi un sfârşit”, după cum a precizat I.D

48
Fig.10.Datele de naştere ale fratelui şi mamei
Fig.12. Punctul şi virgulă („orice început are
şi un sfârşit”)

Fig.11.Iniţiala fratelui
Fig.13.Reprezentarea universului

5.2.2.Profilul psihodiagnostic

Bazele interpretării

Acest raport se bazează pe autoevaluarea subiectului. La nivel general, personalitatea


poate fi descrisă în termenii celor cinci dimensiuni de bază , sau factori. Scorurile oferă o
estimare a fiecărui factor, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

49
Scor Scor Foarte Scăzut Mediu Ridicat Foarte
brut T scăzut ridicat
N Nevrotism 49 30 FS S M R FR
E Extraversie 105 47 FS S M R FR
O Deschidere către 112 51 FS S M R FR
experienţă
A Agreabilitate 100 42 FS S M R FR
C Conştiinciozitate 112 46 FS S M R FR

N1 FS S M R FR
Anxietate 8 34
N2 FS S M R FR
Ostilitate 14 47
N3 FS S M R FR
Depresie 2 26
N4 FS S M R FR
Conştiinţă de sine 10 35
N5 FS S M R FR
Impulsivitate 10 38
N6 FS S M R FR
Vulnerabilitate 5 35

E1 FS S M R FR
Căldură/entuziasm 19 44
E2 FS S M R FR
Spirit gregar 11 36
E3 FS S M R FR
Afirmare 16 51
E4 FS S M R FR
Activism 13 36
E5 FS S M R FR
Căutarea excitării 18 54
E6 Calitatea pozitivă FS S M R FR
a stărilor
emoţionale 29 73

O1 Tendinţa spre FS S M R FR
fantezie 11 36
O2 FS S M R FR
Pe plan estetic 17 45
O3 Către modurile FS S M R FR
proprii de a simţi 25 61
O4 În planul FS S M R FR
actiunilor 17 54
O5 FS S M R FR
În plan ideatic 20 54
O6 FS S M R FR
În planul valorilor 22 53

A1 FS S M R FR
Încredere 19 52

50
A2 FS S M R FR
Sinceritate 19 48
A3 FS S M R FR
Altruism 20 46
A4 FS S M R FR
Bunăvoinţă 9 32
A5 FS S M R FR
Modestie 14 43
A6 FS S M R FR
Blândeţe 19 46

C1 FS S M R FR
Competenţă 16 41
C2 FS S M R FR
Ordine 20 52
C3 FS S M R FR
Simţ al datoriei 28 62
C4 Dorinţa de FS S M R FR
realizare 15 38
C5 FS S M R FR
Auto-disciplină 23 53
C6 FS S M R FR
Deliberare 10 35

Descrierea globală a personalităţii: cei 5 factori

Cele mai disctinctive trăsături ale personalităţii celui de-al doilea subuect sunt
scorurile obţinute la Nevrotism- scăzut şi Agreabilitate- scăzut. Se poate afirma că subiectul
este uneori conflictual, nepoliticos, are tendinţa de a fi aspru sau chiar să se manifeste violent.
Este suspicioasă în legătură cu ceilalţi şi sceptică cu ideile şi opiniilor lor. Tinde să adopte o
atitudine de duritate, de asprime. Nu experimentează un nivel crescut de emoţii negative, ci
mai degrabă se simte relaxată. Prezintă o stimă de sine bună şi are expectaţii şi idei realiste.
Este o persoană calmă, destinsă.
Această persoană are un nivel mediu al Extraversiei. Nu este nici prea axată pe propria
persoană, dar nici doritoare de petreceri zgomotoase şi aglomerate. Uneori apreciază
compania altora, alteori doreşte să fie singură, să îşi petreacă timpul în linişte.
Se situează la un nivel mediu în privinţa factorului O- deschidere. Persoanele ce se
situează la nivelul mediu valorizează atât noul cât şi familiarul, şi au un grad mediu de
sensibilitate în legătură cu sentimentele proprii. Sunt deschise către ideile noi, în unele cazuri,
dar ei nu caută în mod activ noul, de dragul noutăţii.
Nivelul mediu obţinut la factorul C-conştiinciozitate. În cazul nostru, este vorba
despre o persoană care uneori preferă ordinea, alteori e delăsătoare. Nu are un nivel de

51
autodisciplină prea ridicat, ceea ce face să nu îşi dezvolte mai multe competenţe. Uneori este
precaut, perseverent, alteori renunţă la finalizarea sarcinilor pe care le are de îndeplinit.

Interpretarea detaliată : faţetele celor cinci factori N., E., O., A., C.

Persoana nu este anxioasă, este în general încrezătoare şi optimistă. Rareori se înfurie


pe alţii, dar are şi perioade de insatisfacţie. Este, de regulă, o persoană calmă şi destinsă. În
ceea ce priveşte tendinţa de a-şi manifesta furia şi emoţiile negative, această se află la un nivel
mediu, ceea ce indică faptul că subiectul poate avea şi perioade în care să îşi manifeste o doză
de frustrare sau amărăciune. Persoanele care obţin scoruri mari la faţeta Depresie sunt
predispuse la culpabilizare, tristeţe, sentimente de neputinţă sau de singurătate. Subiectul nu
are o prestanţă , prezenţă socială sau o uşurinţă particulară de a se comporta în societate şi nu
se lasă perturbat de situaţiile sociale jenante. Pentru faţeta Impulsivitate, cel de-al doilea
subiect s-a încadrat la un scor scăzut, ceea ce arată că rezistă uşor la tentatţii, tolerează
frustrarea şi are capacitatea de a amâna cu uşurinţă gratificaţiile. Se simte capabil să se
controleze în situaţiile dificile şi are deseori un sentiment de încredere în capacităţile sale de
adaptare.
În prvinţa celui de-al doilea factor, faţeta Căldură îl încadrează pe subiect la un scor
scăzut. Nu este neapărat ostil, ci este mai degarbă o persoană formală, mai rezervată şi mai
distantă. Spiritul gregar se manifestă şi el la un nivel scăzut, indicând o persoană mai solitară,
care nu caută, sau chiar evită uneori, stimulările sociale. Preferă să se ţină la distanţă din punct
de vedere social, să îi lase pe alţii să vorbească, să vină cu idei, propuneri, să atribuie sarcini
ori să conducă grupul. Un scor scăzut al faţetei Activism arată o persoană cu un ritm mai lent ,
ce preferă o viaţă mai puţin alertă, fără a fi neapărat apatică sau leneşă. Uneori, simte nevoia
de o oarecare doză de animaţie şi stimulare. Ultima faţetă indică faptul că este o persoană care
râde mult şi des, este veselă, optimistă.
Conform scorurilor obţinute la faţeta Fantezie, subiectul este mai prozaic şi preferă să
se rezume la realitate, fără a avea credinţa că imaginaţia oferă o viaţă bogată şi creativă. Este
mai puţin sensibilă la artă şi frumuseţe sau foarte puţin intersată de partea aceasta. În schimb,
a obţinut un scor ridicat pentru faţeta Sentimente, ceea ce indică o persoană ce resimte o gamă
largă de stări emoţionale diferite, pe care le tratează profund. Resimte intens fericirea sau
tristeţea. Celelalte faţete ale acestui factor, Acţiune, Idei şi Valori, se regăsesc la un nivel
mediu. Astfel, subiectul nu are preferinţe nici spre noutate, dar nici spre ceea ce este rutinier,
le poate prefera pe ambele în aceeaşi măsură. Poate aprecia în unele situaţii dezbaterile şi

52
discuţiile profunde, iar alteori să nu fie neapărat deschisă către idei noi. De asemenea, nu este
nici dogmatică, dar nici să accepte autoritatea şi să respecte tradiţiile la un nivel ridicat.
Subiectul a obţinut un nivel mediu al scorului pentru faţeta Încredere, ceea ce arată că
este o persoană ce uneori poate fi cinică sau sceptică, alteori să se gândească că cei din jur
sunt oneşti şi bine intenţionaţi. Scala privind sinceritatea îl încadrează pe subiectul nostru la
nivel mediu, ceea ce arată că uneori apelează la tactici de manipulare a celor din jur, poate
ocoli uneori adevărul şi e posibil să nu îşi exprime adevăratele sentimente. Este preocupat de
binele celorlalţi într-o oarecare măsură, poate da uneori dovadă de generozitate şi îi ajută pe
cei din jur. Tinde să devină agresivă, preferă competiţia în locul cooperării şi nu ezită să îşi
manifeste în mod vizibil furia atunci când consideră necesar acest lucru. De asemenea, are o
imagine de sine pozitivă şi poate fi pecepută ca arogantă de către cei din jur. Ultima faţetă,
Blândeţea, cu un scor mediu, arată o persoană nici prea sensibilă, dar nici dură la aspecte ce
ţin de cei din jurul său.
Este percepută ca o persoană cu opinie mai proastă despre capacităţile sale şi nu destul
de bine pregătită. În ceea ce priveşte Ordinea, aceasta se situează la nivel mediu, indicând o
persoană nici prea ordonată, dar nici lipsită de meticulozitate. Simţul datoriei este ridicat,
fiind vorba despre o persoană care aderă strict la principii etice şi îşi îndeplineşte scrupulos
datoriile morale. În schimb, este o persoană nonşalantă, leneşă uneori. Nu se forţează să
reuşească, îi lipseşte ambiţia şi poate da impresia că nu are nici un scop în viaţă, mulţumindu-
se adesea cu reuşite scăzute ca nivel de performanţă. Autodisciplina este la un nivel mediu, iar
deliberarea la un nivel foarte scăzut. Aceasta înseamnă că uneori ia decizii rapide, fără a se
gândi prea mult la consencinţe, este precipitat şi repezit.

Respondentul are un nivel înalt de intensitate la următoarele nevoi:


-de a fi îngrijit, de protecţie
-nevoia de evitare a pericolului
-nevoia de ataşament

Niveluri scăzute prezintă următoarele nevoi:


-de impulsivitate
-nevoia de experienţe estetice
-nevoia de schimbare
-nevoia de realizare

53
În ceea ce priveşte rezultatul scalei Hamilton, subiectul I.D. a obţinut un scor de 3 la
anxietatea psihică şi un scor de 1 la anxietatea somatică. Per ansamblu, nivelul anxietăţii este
normal.

5.2.3.Programul de intervenţie

Scopul terapiei bazate pe ataşament este adaptarea sănătoasă: o senzaţie de conectare


cu ceilalţi stimulează echilibrul şi reglarea emoţiei. Apoi, echilibrul potenţează explorarea şi
construirea unor universuri interioare adaptative, cu modele pozitive ale sinelui şi ale
celorlalţi. Receptivitatea încurajează legăturile cu ceilalţi bazate pe siguranţă, ceea ce face
obligaţiile vieţii gestionabile şi construieşte o senzaţie de competenţă în gestionarea acestor
obligaţii. O parte esenţială a procesului este amorsarea şi reglarea emoţiilor clientului
împreună cu acesta şi sprijinirea lui pentru găsirea echilibrului emoţional.
Ataşamentul privilegiază locul emoţiei în modul de funcţionare al oamenilor.
Ataşamentul şi intervenţiile de ataşament au legătură cu reglarea emoţiei şi cu crearea
echilibrului emoţional. Obiectivul planului de intervenţie este de a ajuta subiectul ID să îşi
schimbe modul în care îşi reglează emoţiile .
Din rezultatele obţinute la cele două teste, am propus realizarea câtorva şedinţe cu
subiectul I.D. în vederea reducerii tendinţelor depresive resimţite şi a nevoii de ataşament.
Depresia este una dintre cele mai devastatoare tulburări mintale, fiind cea mai
prevalentă cauză de dizabilitate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15-44 de ani,
din SUA şi din lume. (OMS, 2004).
În vederea reechilibării şi reducerii nivelului de depresie, planul general de intervenţie
s-ar axa pe următoarele aspecte:
-familiarizarea cu intervenţia
-stabilirea obiectivelor
-activarea comportamentală şi alte intervenţii comportamentale
-intervenţii cognitive şi emoţionale
-creşterea rezistenţei la episoade depresive în viitor
-finalizarea terapiei

54
Şedinţa 1
-stabilirea agendei
-întocmirea unei liste cu scopurile intervenţiei : sporirea activităţilor plăcute, sporirea
experienţelor de socializare cu prietenii şi a şanselor de a întâlni viitori prieteni, reducerea
autocriticii, ruminării, personalizării şi a predicitiilor negative, creşterea încrederii în sine.
-evaluarea dispoziţiei clientului, inclusiv prin perceperea subiectivă
-oferirea de explicaţii privind terapia centrată pe emoţie şi terapia cognitiv-
comportamentală
-indentificarea deficitelor şi exceselor comportamentale ale subiectului

Şedinţa 2
-învăţarea clientului despre cum să îşi planifice recompensele şi să programeze
activităţile
-încurajarea clientului să recurgă mai mult la auto-recompense
-încurajarea clientului să reducă timpul petrecut ruminând şi comportamentele pasive,
asociale
-ajutarea clientului în a-şi clasifica gândurile automate distorsionate (identificarea
gândurilor automate distorsionate în care pot fi găsite propriile modele de gândire
disfuncţională: etichetarea „Sunt o fire slabă”, predicţia viitorului „ Nu mă voi putea descurca
fără el”, gândire de tip totul sau nimic „Nimic nu îmi iese cum trebuie”, raţionalizarea
emoţională „Viaţa mea nu este interesantă”, desconsiderarea aspectelor pozitive „ Prietenii
mei au servicii bune, nu este mare lucru”.
-evaluarea motivelor lipsei de speranţă şi disputarea acesteia
-disputarea gândurilor anti-plăcere

Şedinţa 3
-schimbarea gândurilor negative prin tehnici emoţionale : metode umoristice,
vizualizarea semnului STOP (ca cel de circulaţie, oricând se simte copleşită sau supărată în
urma gândurilor şi sentimentelor negative, inclusiv oboseala- stop gândurilor inutile şi
negative, stop gândirii negative)
-aplicarea tehnicilor de distragere a atenţiei prin imaginarea unei scene sau imagini
plăcute, cu scopul de a comuta gândurile şi sentimentele negative (planificarea unei vacanţe
de vis, amintirea unor momente plăcute petrecute alături de fratele şi mama ei, vizualizarea
unei scene relaxante)

55
-tema pentru acasă: să îşi noteze gândurile şi stările emoţionale ,să îşi identifice
tipurile de gânduri negative

Şedinţa 4
-evaluarea temei de acasă
-consolidarea credinţelor raţionale ale clientului şi dezactivarea credinţelor iraţionale
-ajutor în vizualizarea legăturilor dintre problemele sale, în special cele caracterizate
prin credinţe iraţionale
-încurajarea clientului în a avea mai multe contacte sociale şi construirea unei reţele
sociale de suport
-tema pentru acasă: notarea calităţilor şi punctelor forte personale

Şedinţa 5
-scurta aducere la zi şi evaluarea dispoziţiei
-verificarea şi analizarea temei de acasă
-îmbunătăţirea abilitaţilor de comunicare (ascultarea activă, conceperea şi receptarea
optimă a mesajului, empatie)
-dezvoltarea asertivităţii şi a abilitaţilor sociale
-Încurajarea eforturilor de independenţă şi de asumare a responsabilităţii.
-Învăţarea persoanei în a se laude pe sine însăşi.

-Reducerea sentimentelor de neputinţă.

-tema pentru acasă: enumerarea obiectivelor pe care le-a realizat şi de asemenea, pe


cele pe care le putea realiza

Şedinţa 6
-evaluarea temei pentru acasă
-continuarea dezvoltării încrederii în sine şi a asertivităţii
-ajutarea clientului în a dezvolta asumpţii şi scheme cognitive realiste
-ajutarea în a dezvolta afirmaţii pozitive despre sine şi despre capacitatea de a se
descurca singur
-reluarea succintă a vechilor gânduri automate , identificate în şedinţele anterioare şi în
teme de acasă, şi contracararea lor

56
-identificarea de către client a tehnicilor care i-au fost de ajutor
-examinarea situaţiilor în care s-a simţit tristă şi descrierea modului în care va face faţă
posibilelor situaţii asemănătoare din viitor.

Tatuajul in forma lui spirituală și religioasă

Omul si-a vazut mereu corpul ca fiind cea mai la indemana modalitate de exprimare.
Astfel, tatuajul devine un fel de jurnal, unde este notat interiorul persoanei, dar si o forma de
arta. Asa cum am prezentat si in al doilea capitol al lucrarii, inca din perioada preistorica au
existat diverse tipuri de tatuaje. In zilele noastre, fenomenul cunoaste o adevarata explozie,
foarte multe persoane alegand sa isi marcheze permanent corpul. Insa tatuajul si-a pierdut din
adevaratele valori, devenind un simpu accesoriu, golit de semnificatii, un fel de expresie a
unei forme fara fond.
Din perspectiva religioasa, Vechiul Testament contine o porunca in care se specifica in
mod clar intedictia de a recurge la insemne corporale. Teologia crestina afirma ca pentru un
crestin trebuie sa fie importanta frumusetea interioara, si nu cea exterioara. Tatuajul apare mai
mult ca o modalitate de exprimare a personalitatii, o suplinire sau mascare a lipsei unor valori
interioare autentice.
Din punct de vedere spiritual, este foarte important ce imagine aleg oamenii sa isi
puna pe piele. Privind mereu un tatuaj negativ, trist, oamenii ajung sa acceseze vibratii de
frecvente joase, iar cum mintea umana are obiceiul de a gandi negativ, ei pot atrage in viata
lor tot cee e mai rau. Din experienta mea, cei care au tatuaje triste, cu tematici negative, sunt
oameni tristi, cu probleme in viata personala, ce recurgeau la tatuaje numai pentru a parea duri
sau pentru a fi la moda. Tehnica tatuajului este destul de veche, au fost descoperite mumii de
acum 5000 de ani cu ochiul lui horus sau anchul, ce aveau rol de protectie. Pe timpul dacilor,
zeitele Bendis aveau pe frunte un tatuaj, ele devenind de mici eleve si fiind persoane
repectate, apreciate. Tatuajele care aduc vibratii inalte si pot schimba starea de spirit in bine
sunt simbolizate in peisaje, flori,mandale, mantre, simbolul ying si yang , texte care redau
principii de viata sau afirmatii ce functioneaza ca un ajutor sau reamintirea unui gand, culori
vii precum galben, verde, bleu.
In tara noastra, oamenii ii vad pe cei care se tatueaza ca fiind persoane rebele. Ca
tatuator, din ceea ce am observat pana acum la clientii mei, ei se simt discriminati in societate,
de catre unele persoane, doar pentru simplul motiv ca poarta tatuaje. De regula, principalele
motive pentru care recurg la tatuaj , tin de partea estetica, le place cum arata cu ele, vor sa

57
atraga atentia celor din jur, vor sa exprime ceva sau sa marcheze un eveniment important din
viata lor. In ultimul timp, tatuajul a devenit un accesoriu la moda si din ce in ce mai multi
tineri recurga la aceasta forma de arta. Zonele in care sunt plasate de obicei, tatuajele, sunt
bratele, picioarele, spatele sau toracele. Au aparut din ce in ce mai multe studiouri de tatuaj,
tatuatorii se formeaza si seperfectioneaza urmand cursuri in Statele Unite ale Amercii ori in
tari ale Uniunii Europene. In SUA, piata tatuajelor se situeaza undeva la aproximativ 1,5
miliarde de dolari, pe cand in tara noastra in jur de 35 de milioane de dolari. Am avut ocazia
de a calatori mult si am luat contact cu diverse culturi. Primele saloane de tatuaj le-am vazut
in Germania si am luat decizia de a ma forma in acest domeniu. In Romania exista mai mult
de 500 000 de saloane de tatuaj, dintre care un numar semnificativ e reprezentat de tatuatorii
individuali ilegali, cei care lucreaza in locuintele lor in mod ilicit. Dar cererea creste si
tatuatorii experimentati, care respecta normele de igiena, sunt din ce in ce mai căutați.

58
CONCLUZII

Din analiza personalităţii celor doi subiecţi şi a tatuajelor lor, reiese faptul că acestea
reflecta emoţiile celor care le poartă. Tatuajele sunt necesare pentru a exprima ceea ce s-a
spus în cuvinte, ceea ce nu s-a conceptualizat.
Teoria ataşamentului şi teoria centrată pe emoţii au fost prezentate pentru a înţelege
mai bine motivele pentru care oamenii adoptă aceste însemnări corporale. Astfel, tatuajul
apare ca un obiect tranzitoriu dobândit în timpul unei perioade de anxietate şi stres, în situaţii
de viaţă mai dificile. Permanenta desenului de pe piele este văzută ca având un rol de
tranziţie, deoarece sunt considerate ca un suport pentru subiect.
Instrumentele de lucru utilizate au analizat la nivel global şi la nivel specific trăsăturile
de personaliate ale celor doi subiecţi supuşi evaluării. În ambele cazuri, rezultatele au arătat că
există o legătură între nevoia de ataşament şi alegerea realizării unui tatuaj. De asemenea,
acestea reprezintă legătura cu persoane importante din viaţa lor, care mai sunt încă în viaţă
sau nu, şi simbolizează tocmai relaţia puternică pe care au avut-o sau pe care încă o mai au.
În cazul primului subiect, S.G., s-a observat un grad mai ridicat al nivelului de
anxietate, existând îngrijorări legate de teama de a nu-l pierde pe fiul său, aşa cum la rândul
său, el a simţit acut pierderea tatălui. În ceea ce priveşte convingerile fundamentale despre
sine, acestea se refereau la faptul că ar fi o persoană lipsită de ambiţii, de realizări pe plan
personal, lipsită de calităţi şi că lumea l-ar putea respinge dacă îşi exprimă propriile nevoi.
Pentru a face faţă îngrijorărilor şi pentru a găsi putere să meargă mai departe, a ales să îşi
reprezinte pe piele amintirea legată de tatăl său. Planul de intervenţie s-ar putea axa pe
reducerea nivelului de anxietate şi impulsivitate şi pe creşterea dorinţei de realizare, de
afirmare şi pe capacitatea de a a-şi păstra perseverentă în atingerea obiectivelor propuse.
În cazul celui de-al doilea subiect, I.D., rezultatele testelor aplicate au scos în evidenţă
prezenţa unei laturi depresive a personalităţii, o parecare neîncredere în sine. Legătură
puternică cu fratele geamăn şi cu mama este păstrată la nivel simbolic pe piele, prin tatuarea
datelor de naştere ale acestora. Situaţiile de viaţă prin care a trecut, cu teama pierderii mamei
şi plecarea de acasă a fratelui sunt resimţite putenic la nivel emoţional, printr-o tristeţe mai
accentuată. Nu se forţează să reuşească, îi lipseşte ambiţia şi poate da impresia că nu are nici
un scop în viaţă, mulţumindu-se adesea cu reuşite scăzute ca nivel de performanţă.
Autodisciplina este la un nivel mediu, iar deliberarea la un nivel foarte scăzut. Aceasta
înseamnă că uneori ia decizii rapide, fără a se gândi prea mult la consecinţe, este precipitată şi
repezită. De aceea, planul de intervenţie psihoterapeutică s-ar putea axa pe scăderea nivelului

59
nevoii de ataşament de mama şi de frate, pe creşterea încrederii în sine, a nevoii de schimbare
şi de realizare.
Există un număr de variabile ale personalităţii care sunt corelate cu dorinţa de a obţine
un tatuaj, în special extraversia, impulsivitaeta, asumarea riscurilor şi căutarea senzaţiilor.
Indivizii aleg să se tatueze pentru că au o nevoie mai mare de stimulare, fiind extraverţi. Mai
mult, acest act mai este văzut că unul impulsiv.
Aşadar, motivele care stau la baza tatuării ţin de exprimarea personalităţii, a identităţii,
simbolizarea şi/sau amintirea unei experienţe, decorarea, celebrarea unui eveniment,
rebeliunea, aderarea la o grupare, independenta, protecţia.
Contrar credinţei populare, oamenii cu tatuaje îşi analizează foarte mult stările
emoţionale şi sunt persoane sensibile. Marcarea acestor simboluri la nivelul pielii este un act
intens şi personal, şi o împărtăşire a evenimentelor de viaţă care şi-au pus amprenta asupra
lor.

60
Bibliografie

1.Cabrera, M. J. (2018). Le tatouage contemporaine:vecteur d’identité ou artefact de


consommation? Montreal: Université de Montreal.

2.Costa, P. M. (1992). https://www.researchgate.net/publication/286535058_The_Five-


Factor_Model_Five-Factor_Theory_and_Interpersonal_Psychology. Retrieved may 25,
2020, from www.researchgate.net:
https://www.researchgate.net/publication/286535058_The_Five-Factor_Model_Five-
Factor_Theory_and_Interpersonal_Psychology

3.Geangu, E. (2004). Dezvoltarea emoţională: abilitatea de a trăi emoţii. Humanistica , 41-60.

4.Greenberg, L. (2014). Terapia centrată pe emoţii. Gestalt Books.

5.Johnson, S. (2020). Teoria ataşamentului în practică. Editura Trei.

6.Kramer, U. (2015). La Pstchotherapie centree sur leş emotions. Elevie Masson.

7.Leahy, R. (2017). Planuri de tramanet şi intervenţii pentru depresie şi anxietate. Cluj-


Napoca: Editura Asociaţiei de Ştiinţe Cognitive din România.

8.Parrott, G. (2001). Emotions în social psychology. Philapdelphia: Psychology Press.

9.Pilippot, P. (2002). Le Travail des Émotions en Thérapie Comportementale et Cognitive.


Cahiers critiques de thérapie familiale et de pratiques , pp. 87-122.

10.Ruppert, F. (2012). Trauma, ataşament, constelaţii familiale;psihoterapia traumei.


Bucureşti: Editura Trei.

11.Tcherkassof, A. (2016). Leş theories perceptives de l'emotion en psychologie. Histoire


intelectuelle des emotions, de l'Antiquite a nos jours , p. https://doi.org/10.4000/acrh.7338.

61
Anexa 1
CHESTIONAR BIG FIVE
(NEO PI-R)

INSTRUCŢIUNI

După ce aţi completat datele personale cerute de pe formularul de răspunsuri FR NEO


PI-R, vă rugăm să citiţi aceste instrucţiuni cu atenţie înainte de a începe să completaţi
chestionarul.
Enunţurile se referă la modul dumneavoastră obişnuit, preferat de a fi (gândi, simţi şi
acţiona) în cele mai diverse situaţii de viaţă. În formularul de răspunsuri FR NEO PI-R, în
dreptul fiecărui număr de enunţ, marcaţi cu X peste una din variantele de răspunsuri care se
apropie cel mai mult de felul dvs. de a fi, alegând dintre următoarele posibile:
DT- Dezacord Total, dacă enunţul este total fals în ceea ce vă priveşte, sau dacă sunteţi în
dezacord total cu acesta.
D- Dezacord, dacă enunţul este mai mult fals în ceea ce vă priveşte, sau dacă sunteţi mai
degrabă în dezacord cu acesta.
N- Neutru sau indiferent, dacă enunţul este în aceeaşi măsură, adevărat şi fals în ceea ce vă
priveşte, sau sunteţi indiferent sau neutru în legătură cu acesta.
A- Acord, dacă enunţul este mai degrabă adevărat în ceea ce vă priveşte, sau sunteţi de acord
într-o mare măsură cu acesta.
AT- Acord Total, dacă enunţul este total adevărat în ceea ce vă priveşte, sau dacă sunteţi
total de acord cu acesta.
Nu există răspunsuri bune sau greşite la acest chestionar, ci numai adevărate sau
false în ceea ce priveşte modul dvs. de a fi, de aceea descrieţi-vă cât mai sincer posibil,
demonstrând totodată o autocunoaştere cât mai realistă.

1. Nu-mi fac griji.


2. Îmi place cu adevărat majoritatea oamenilor pe care îi întâlnesc.
3. Am o imaginaţie foarte activă.
4. Tind să fiu cinic şi sceptic faţă de intenţiile altora.
5. Sunt recunoscut pentru prudenţa şi bunul meu simţ.
6. Mă înfurie adesea modul cum mă tratează ceilalţi.
7. Fug de aglomerările de oameni.

62
8. Preocupările estetice şi artistice nu sunt foarte importante pentru mine.
9. Nu sunt şmecher sau viclean.
10. Mai degrabă aştept să văd ce o să fie decât să planific totul dinainte.
11. Rareori mă simt singur sau fără chef.
12. Sunt dominant, plin de forţă şi îmi place să mă afirm.
13. Viaţa ar fi neinteresantă pentru mine fără emoţii puternice.
14. Unii cred că sunt egoist şi preocupat de mine însumi.
15. Încerc să rezolv toate sarcinile ce-mi revin, în mod conştiincios.
16. În relaţiile cu ceilalţi mă îngrozeşte ideea că aş putea face gafe.
17. Muncesc şi mă distrez într-o manieră degajată.
18. Sunt destul de constant în obiceiuri.
19. Mai degrabă aş coopera cu ceilalţi, decât să intru cu ei în competiţie.
20. Mă integrez uşor, dar fără să mă implic prea mult.
21. Rar „mă dau peste cap” atunci când încerc să rezolv ceva.
22. Adesea caut senzaţii tari.
23. Îmi place adesea să mă joc cu teorii şi idei abstracte.
24. Nu am nimic împotrivă să mă laud cu talentele sau realizările mele.
25. Reuşesc destul de bine să mă adun pentru a face lucrurile la timp.
26. Adesea mă simt neajutorat şi vreau ca altcineva să-mi rezolve problemele.
27. Niciodată nu am sărit în sus de bucurie cu adevărat.
28. Cred că a lăsa studenţii să audieze interlocutori aflaţi în controversă le poate provoca doar
confuzii şi-i induce în eroare.
29. Liderii politici ar trebui să fie mai conştienţi de latura umană a politicilor lor.
30. De-a lungul anilor am făcut câteva lucruri destul de stupide.
31. Pot fi speriat cu uşurinţă.
32. Nu găsesc că e prea plăcut să pălăvrăgesc cu oamenii.
33. Încerc să-mi păstrez o minte realistă şi să evit zborurile fanteziei.
34. Cred că majoritatea oamenilor sunt, în esenţă, bine-intenţionaţi.
35. Nu iau foarte în serios îndatoriri civice cum ar fi votarea.
36. Sunt o persoană temperată, ponderată.
37. Îmi place să fie o mulţime de oameni în jurul meu.
38. Uneori sunt complet absorbit de muzică pe care o ascult.
39. Dacă este necesar, sunt dispus să manipulez oamenii ca să obţin ce vreau.
40. Îmi păstrez lucrurile ordonate şi curate.

63
41. Uneori mă simt complet lipsit de valoare.
42. Uneori nu reuşesc să mă afirm atât cât ar trebui.
43. Rareori trăiesc emoţii puternice.
44. Încerc să fiu curtenitor cu orice om întâlnit.
45. Uneori nu sunt atât de demn de încredere pe cât ar trebui.
46. Rar prezenţa oamenilor mă face să fiu mai atent la mine însumi (intimidat).
47. Când fac ceva, o fac cu energie.
48. Cred că este interesant să înveţi să practici hobby - uri noi.
49. Pot fi sarcastic şi tăios la nevoie.
50. Am un set de scopuri clare şi muncesc constant/organizat pentru a le realiza.
51. Am dificultăţi în a rezista poftelor.
52. Nu aş gusta o vacanţă la Las Vegas.
53. Găsesc plictisitoare argumentările filosofice.
54. Prefer să nu vorbesc despre mine şi realizările mele.
55. Pierd o grămadă de timp înainte de a mă apuca efectiv de lucru.
56. Mă simt capabil să fac faţă majorităţii problemelor mele.
57. Am trăit uneori o bucurie intensă sau extazul.
58. Cred că legile şi politicile sociale ar trebui să se schimbe pentru a reflecta nevoile unei
lumi în schimbare.
59. Sunt încăpăţânat şi dur în atitudini.
60. Mă gândesc de două ori înainte de a lua o decizie.
61. Rar mă simt temător sau anxios.
62. Sunt o persoană caldă şi prietenoasă.
63. În viaţa mea fantezia ocupă un loc activ.
64. Cred că majoritatea oamenilor vor profita de tine dacă-i laşi.
65. Mă informez constant şi iau, de obicei, decizii inteligente.
66. Sunt iute la mânie şi-mi ies uşor din fire.
67. De obicei prefer să fac lucrurile singur.
68. Mă plictiseşte să urmăresc balet sau dans modern.
69. N-am putut să înşel pe nimeni chiar dacă am vrut.
70. Nu sunt o persoană foarte metodică.
71. Rar sunt trist sau deprimat.
72. Am fost adesea liderul grupurilor din care am făcut parte.
73. E important pentru mine ceea ce simt (în legătură cu lucrurile).

64
74. Unii mă consideră o persoană rece şi calculată.
75 Îmi plătesc datoriile prompt şi complet.
76. Uneori m-am simţit atât de ruşinat, încât pur şi simplu am vrut să mă ascund.
77. Modul meu de lucru este lent dar constant.
78. Odată ce găsesc modul corect de a face ceva, mă ţin de el.
79. Ezit să-mi exprim furia chiar şi când este justificată.
80. După ce încep un program de auto-dezvoltare, de obicei, abandonez după câteva zile.
81. Nu-mi este greu să rezist tentaţiilor.
82. Uneori am făcut unele lucruri doar pentru senzaţii tari sau plăcere.
83. Îmi place să rezolv probleme de logică sau rebusuri.
84. Cred că sunt mai bun decât majoritatea oamenilor.
85. Sunt o persoană productivă, care îşi realizează întotdeauna sarcinile.
86. Când sunt supus unui stres foarte mare simţ că mă rup în bucăţi.
87. Nu sunt un optimist incurabil.
88. Cred că trebuie să apelăm la autorităţile noastre religioase pentru a lua decizii în
problemele morale.
89. Niciodată nu se (poate) face suficient de mult pentru cei săraci şi bătrâni.
90. Uneori mi se întâmplă să acţionez mai întâi şi apoi să mă gândesc.
91. Adesea mă simt nervos şi tensionat.
92. Mulţi mă consideră relativ rece şi distant.
93. Nu-mi place să pierd timpul visând cu ochii deschişi.
94.Cred că majoritatea oamenilor cu care am de-a face sunt oneşti şi cinstiţi.
95. Adesea intru în diferite situaţii fără să fiu complet pregătit.
96. Nu sunt considerat o persoană irascibilă sau care îşi iese din fire.
97. Dacă multă vreme sunt singur, simt nevoia să fiu înconjurat de oameni.
98. Sunt incitat când descopăr înţelesuri asemănătoare în natură şi artă.
99. Consider că a fi complet cinstit în afaceri este o prostie.
100. Îmi place să păstrez fiecare lucru la locul său, astfel încât să ştiu unde este.
101. Uneori am trăit un sentiment profund de vinovăţie sau de păcătoşenie.
102. De obicei îi las pe alţii să întreţină conversaţia la întruniri.
103. Rar acord atenţie sentimentelor de moment.
104. În general, încerc să fiu prevenitor şi raţional.
105. Nu fac întotdeauna ceea ce ar trebui să fac.
106. Nu mă deranjează prea tare când oamenii mă ridiculizează şi mă tachinează.

65
107. Adesea mă simt debordând de energie.
108. Încerc adesea mâncăruri noi şi străine.
109. Dacă nu îmi plac unii oameni, le-o spun.
110. Muncesc din greu pentru a-mi îndeplini scopurile.
111. Când am felurile mele favorite, mănânc prea mult.
112. Tind să evit filmele şocante sau de groază.
113. Uneori îmi pierd interesul când se vorbeşte despre lucruri teoretice, foarte abstracte.
114. Încerc să fiu umil.
115. Nu fac întotdeauna ceea ce ar trebui să fac.
116. Îmi păstrez sângele rece în situaţii de urgenţă.
117. Câteodată iradiez de fericire.
118. Cred că ideile diferite despre bine şi rău pe care le au oamenii altor societăţi sunt într-
adevăr valabile pentru ei.
119. Nu am nici un fel de milă pentru cerşetori.
120. Înainte de a porni o acţiune mă gândesc întotdeauna la consecinţe.
121. Rar mă neliniştesc în legătură cu viitorul.
122. Îmi place într-adevăr să vorbesc cu oamenii.
123. Îmi face plăcere să mă concentrez pe o fantezie sau o reverie şi să-i explorez toate
posibilităţile, lăsând-o să crească şi să se dezvolte.
124. Sunt suspicios când cineva e drăguţ cu mine.
125. Mă mândresc cu judecată mea sănătoasă.
126. Adesea mă dezgustă oamenii cu care am de-a face.
127. Prefer un loc de muncă unde să lucrez singur,fără să fiu sicâit de alţi oameni.
128. Poezia are un efect slab sau nul asupra mea.
129. Nu mi-ar plăcea deloc ca ceilalţi fă mă considere ipocrit.
130. Niciodată nu reuşesc să mă organizez.
131. Am tendinţa de a mă considera vinovat când ceva merge rău.
132. Ceilalţi mă consultă când au de luat o decizie.
133. Trăiesc o gamă largă de emoţii şi sentimente.
134. Nu sunt recunoscut pentru generozitate.
135. Când îmi iau un angajament, se poate conta că îl realizez.
136. Adesea mă simt inferior altora.
137. Nu sunt la fel de iute şi plin de viaţă ca alţi oameni.
138. Prefer să-mi petrec timpul în ambianţe familiare.

66
139. Când sunt insultat, încerc să iert şi să uit.
140. Nu mă simt împins de la spate.
141. Rar cedez impulsurilor.
142. Îmi place acolo unde e acţiunea.
143. Îmi place să lucrez la rebusuri extrem de ingenioase şi complicate.
144. Am o părere foarte bună despre mine însumi.
145. Odată ce încep un proiect, aproape întotdeauna îl termin.
146. Cel mai adesea mi-e greu să mă decid.
147. Nu sunt în mod deosebit un om care ştie să se bucure.
148. Cred că loialitatea faţă de propriile idei şi principii este mai importantă decât să fii
«deschis la minte».
149. Cred că nevoile umane au întotdeauna prioritate faţă de consideraţiile economice
150. Adesea fac lucruri la inspiraţia de moment.
151. Adesea îmi fac griji pentru ceea ce ar putea merge rău.
152. Îmi este uşor să zâmbesc şi să fiu deschis cu străinii.
153. Când simt gândurile alunecând în visare, mă concentrez, de obicei, pe o activitate
concretă.
154. Prima mea reacţie faţă de oameni este de încredere.
155. Se pare că nu pot avea succes deplin în nici un domeniu.
156. Îmi trebuie mult ca să mă înfurii.
157. Aş prefera să-mi petrec vacanţa pe o plajă plină de lume decât într-o cabană izolată în
pădure.
158. Anumite tipuri de muzică mă fascinează mereu.
159.Uneori păcălesc oamenii pentru a face ce vreau eu.
160. Tind să fiu cam pretenţios ori exagerat.
161. Am o părere proastă despre mine.
162. Aş prefera să lucrez pe cont propriu decât să-i conduc pe alţii.
163. Rar observ starea de spirit sau simţămintele pe care le produc diferite medii.
164. Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc mă plac.
165. Sunt strict legat de principiile mele etice.
166. Mă simt confortabil în prezenţa şefilor sau altor autorităţi.
167. De obicei sunt grăbit.
168. Uneori fac schimbări prin casă numai pentru a încerca ceva diferit.
169. Dacă cineva începe o ceartă sunt gata să ripostez.

67
170. Doresc să reuşesc tot ce-mi stă în puteri.
171. Uneori mănânc până mi se face rău.
172. Ador senzaţia pe care mi-o dă «caruselul» (sau «roata»).
173. Prea puţin mă interesează să filosofez pe seama naturii universului său condiţiei umane.
174. Simt că nu sunt mai bun decât alţii, indiferent care ar fi situaţia/starea lor.
175. Când un proiect începe să fie prea dificil, sunt tentat să pornesc unul nou.
176. Pot să mă descurc destul de bine într-o situaţie de criză.
177. Sunt o persoană veselă, cu mult spirit.
178. Mă consider deschis la minte şi tolerant faţă de felul de viaţă al altora.
179. Cred că toate fiinţele umane sunt demne de respect.
180 Rar iau decizii pripite.
181. Am mai puţine temeri decât majoritatea oamenilor.
182. Sunt puternic ataşat afectiv de prietenii mei.
183. În copilărie, rareori îmi plăceau jocurile în care se cere să te prefaci.
184. Tind să văd partea bună din oameni.
185. Sunt foarte competent.
186. Uneori am simţit amărăciune şi resentiment.
187. Reuniunile sunt, de obicei, plictisitoare.
188. Uneori, când citesc o poezie sau privesc o operă de artă, simt un fior sau val de emoţie.
189. Uneori sâcâi sau flatez oamenii pentru ca să facă ce vreau eu.
190. Nu exagerez în ceea ce priveşte curăţenia.
191. Uneori văd totul negru şi lipsit de speranţă.
192. Tind să monopolizez discuţia.
193. Găsesc că este uşor să empatizez cu ceilalţi/să mă pun în pielea lor.
194. Cred că sunt o persoană caritabilă.
195. Încerc să-mi fac bine treaba, pentru a nu fi nevoie să o reiau.
196. Când am spus sau am făcut ceva greşit cuiva, îmi este greu să-1 mai văd la faţă.
197. Viaţa mea are un ritm rapid.
198. În vacanţă, prefer să merg într-un loc deja cunoscut şi încercat.
199. Sunt tare de cap şi încăpăţânat.
200. Îmi doresc perfecţiunea în tot ceea ce fac.
201. Uneori fac lucruri după impulsul de moment, pe care, ulterior, le regret.
202. Mă atrag culorile strălucitoare şi stilurile stridente.
203. Sunt deosebit de curios (din punct de vedere intelectual).

68
204. Mai degrabă îi laud pe alţii decât pe mine.
205. Sunt atât de multe lucruri mărunte care trebuie făcute, încât uneori, pur şi simplu le
ignor.
206. Când totul pare să meargă prost, sunt capabil totuşi să iau decizii bune.
207. Rar folosesc cuvinte precum ,.fantastic" sau „senzaţional".
208. Cred că atunci când oamenii nu ştiu ce vor până la 25 de ani, e ceva în neregulă cu ei.
209. Am milă pentru cei mai puţin norocoşi ca mine.
210. Plănuiesc dinainte cu grijă când merg în excursie.
211. Uneori îmi vin în minte gânduri înspăimântătoare.
212. Mă interesez îndeaproape, de oamenii cu care lucrez.
213. Aş avea dificultăţi dacă mi-aş lăsa gândurile să-mi vagabondeze fără control sau ghidaj.
214. Cred mult în natura umană.
215. Sunt eficient şi productiv în muncă.
216. Chiar şi neplăcerile mici pot fi frustrante pentru mine.
217. Îmi plac petrecerile cu o mulţime de oameni.
218. Îmi place să citesc poezia care accentuează mai mult sentimentele şi imaginile decât cele
care au un conţinut narativ.
219. Mă mândresc de şiretenia cu care îi manevrez pe ceilalţi.
220. Pierd o grămadă de timp căutând lucruri pe care nu le-am pus la locul lor.
221. Mult prea adesea, când lucrurile nu merg bine, mă descurajez şi simt că sunt gata să
renunţ.
222. Nu mi se pare uşor să preiau responsabilitatea unei situaţii.
223. Lucrurile ciudate — precum mirosuri/parfumuri sau numele unor locuri îndepărtate -
îmi pot produce dispoziţii puternice.
224. Îmi las treburile la o parte ca să ajut pe alţii dacă pot.
225. Trebuie să fiu într-adevăr bolnav ca să ajung să pierd o zi de muncă.
226. Când cei pe care îi cunosc fac lucruri prosteşti, mă simt jenat pentru ei.
227. Sunt un om foarte activ.
228. Când merg undeva, urmez acelaşi traseu întotdeauna.
229. Adesea ajung la certuri cu familia şi colegii.
230. Am ceva dintr-un obsedat de muncă («mă uită Dumnezeu muncind»).
231. Sunt întotdeauna capabil să mi ţin sentimentele sub control.
232. Îmi place să fac parte din mulţime la evenimentele sportive.
233. Am o gamă largă de interese intelectuale.

69
234. Cred că sunt o persoană superioară.
235. Am multă autodisciplină.
236. Sunt foarte stabil emoţional.
237. Râd cu uşurinţă.
238. Cred că noua libertate a moralei este, de fapt, lipsă de morală.
239. Aş dori să fiu cunoscut mai degrabă ca «milos» decât «drept».
240. Gândesc de două ori înainte să răspund la o întrebare.

70
Anexa 2
Nume ..........................

Prenume ................................

Vârsta .....................

Dată ..........

Scală de anxietate Hamilton - HRSA

0. Absent
1. Uşor
2. Moderat
3. Sever
4. Foarte sever

Răspundeţi la fiecare întrebare punând valoarea corespunzătoare.

Scala se va aplica la începutul şi la sfârşitul psihoterapiei.

1. Dispoziţie anxioasă – nelinişte, anticipare a ceea ce este mai rău,


anticiparea producerii unui lucru îngrozitor, iritabilitate.

2. Tensiune – sentiment de tensiune (încordare), oboseală, reacţii de tresărire,


tendinţa de a plânge foarte uşor, tremurături, sentimentul neliniştii, incapacitate de a
se relaxa.

3. Fobii – de întuneric, de persoane străine, de a fi lăsat singur, de animale, de


trafic, de aglomeraţie.

4. Insomnii – dificultăţi de adormire, somn întrerupt, somn neîndestulător şi


oboseală la trezire, vise, coşmaruri, spaime nocturne.

5. Deficienţe de concentrare – dificultăţi de concentrare, memorie slabă.

6. Dispoziţie depresivă – lipsă de interes, lipsa de plăcere în hobby-uri,


depresie, trezire matinală, agitaţie în timpul zilei.

7. Simptome somatice musculare – dureri, contracţii musculare, scrâşnirea


dinţilor, voce nesigură, tonus muscular crescut.

8. Simptome somatice senzoriale – ţiuit în urechi, vedere înceţoşată,


transpiraţii reci şi calde, sentiment de slăbiciune, senzaţia unor înţepături.

9. Simptome cardiovasculare – tahicardie, palpitaţii, dureri în piept, senzaţii


de leşin, oftat, dispnee (respiraţie grea).

71
10. Simptome respiratorii – presiune şi apăsare în piept, senzaţie de sufocare,
oftat, dispnee.

11. Simptome gastrointestinale – dificultăţi de înghiţire, dureri abdominale,


senzaţie de arsuri la stomac, senzaţii de stomac plin, greaţă, vărsături, pierdere în
greutate, diaree, constipaţie.

12. Simptome genito-urinare – urinări frecvente, urgenţă la urinare,


amenoree, frigiditate, ejaculare precoce, pierderea libidoului, impotenţă.

13. Simptome vegetative – gură uscată, îmbujorări, paloare, transpiraţie,


ameţeli, durere de cap intensă.

14. Comportament în timpul interviului – agitaţie, nelinişte, tremurul


mâinilor, frunte încreţită, faţă încordată, suspine sau respiraţie rapidă, înghiţituri.

SCOR TOTAL:

0-4 Normal 11-16 Anxietate moderată

5-10 Anxietate uşoară +17 Anxietate severă

72