Colorarea= Etapa prin care se urmăreşte creşterea

contrastului dintre diferitele componente celulare/tisulare prin capacitatea substratelor morfologice

(care conţin proteine, acizi nucleici, alte macromolecule) de a lega diferenţiat coloranţii.

-în ME, există corespunzător contrastarea (citrat de plumb şi acetat de uranil)

 Substanţă colorată= substanta de obicei de natură organică, ce poate intra în celulă ataşându-se
la nivelul componentelor celulare şi permiţând astfel diferenţierea lor optică.
Nu toate substanţele colorate sunt coloranţi!

Caracteristicile chimice ale colorantilor

- grupări cromofore – purtătoare de culoare
- grupări auxocrome – capacitatea de a colora
1. Ionizate (principale) – formează legături electrochimice cu substratul
2. Neionizate (secundare) – formează legături de hidrogen cu substratul. Acest tip de legatură
măreşte stabilitatea interacţiunii colorantului cu substratul.

Clasificarea colorantilor
I. După provenienţă:
1. Naturali:
- vegetali: hematoxilina(hemalaun), safranina, orceina, turnesolul
- animali: carminul
2. Sintetici: albastru de metil, eozina, acid picric, fuxina

II. După caracterele chimice:

a) Acizi (sunt de obicei săruri de acizi organici) ex. eozina - gruparea auxocromă principală
are sarcină (-) - se ataşează pe un substrat morfologic cu sarcini (+)
b) Bazici - gruparea auxocromă principală încărcată electric (+) - deci se va ataşa pe un
substrat încărcat (-) ex. hemalaun
c) Neutri - amestecuri de coloranţi bazici şi acizi într-o anumită proporţie - tetraoxid de
osmium
Mecanismul colorarii
 Colorantul bazic (ex. hemalaunul) leagă substrat acid (acizii nucleici) din nucleu colorându-l în
albastru-închis / violet
 Colorantul acid (ex. eozina) leagă substrat bazic (proteinele ) din citoplasmă care va fi colorată în
roz/roşu
Etapele colorarii
1.Deparafinarea
2. Hidratarea
3. Mordansarea (la nevoie)
4. Colorarea propriu-zisă
5. Spălarea
6. Deshidratarea
7. Clarificarea

Metode de colorare
1.În funcţie de momentul colorării
a) Coloraţii vitale: - colorant vital care este încorporat de animal în timpul vieţii; -
colorant vital folosit pentru evidentierea viabilitatii celulelor din culturi celulare;
(persistă numai atât timp cât celulele supravieţuiesc in vitro)
Ex: verde Janus B-evidentierea mitocondriilor ,albastru de tripan

b) Coloraţii permanente: - pentru colorarea preparatelor permanente- Exclusiv pentru

uz didactic
Ex: COLORAȚIA MASSON (tricroma)
1.  hematoxilină(hemalaum) ferică
2.  soluţia colorantă A (cu fuxină acidă)
3.  soluţia colorantă B (cu albastru de anilină)
REZULTATE
1.  Nuclei – negru
2.  Citoplasma – roşu – violet deschis
3.  Fibrele de colagen – albastru intens

2. După nr. de coloranţi utilizaţi

1.colorații simple – folosesc un singur colorant (ex. colorația Giemsa)
 2.colorații combinate (policrome) – folosesc 2 sau mai mulți coloranți
i. Succesivă - ex. hemalaun – eozină
ii. Simultană - ex . azan (coloraţie tricromă)
1. azocarmin C
2. albastru Heidenhein (cu anilină şi orange G)

REZULTATE
Nuclei – roşu – viu
Citoplasma – roşu
Fibre de colagen – albastru deschis
Ţesut muscular striat – roşu , orange sau galben
3. După mechanism
1.colorație directă: asigurată de simpla interacţiune dintre colorant şi substrat
2.colorație indirectă: necesită prezenţa unui mediator (MORDANT- ex ac. tanic),
între colorant şi substrat. Acesta intermediază fixarea colorantului de componentele
celulare/tisulare.
4. După metoda de obţinere a coloraţiei optime
 progresive – prin imersări succesive până se ajunge la momentul optim de colorare (ex.
H.E.)
COLORAŢIA HEMALAUN-EOZINĂ (HE) cea mai utilizată colorație
Foloseşte 2 coloranţi:
1. hemalaunul – colorant basic
2. eozina – colorant acid
REZULTATE
nucleu: albastru – violet
citoplasma: roz – roşu

 regresive – prin acţiunea prelungită a colorantului, până la obţinerea unei supracolorări,

apoi se acţionează cu un agent chimic decolorant (diferenţiator): ex. coloraţia Nissl- corpii
Nissl se colorează în violet
 5. În funcţie de raportul dintre rezultatul colorării şi culoarea colorantului

a. ortocromatică – substratul se colorează în aceeaşi culoare ca şi cea a colorantului

(majoritatea) Ex: VAN GIESON (colorație tricromă) folosită în anatomia patologică
1. hematoxilină ferică
2. acid picric
3. fuxină acidă

REZULTATE
1. Nucleii – negri
2. Citoplasma – galben
3. Fibrele de colagen – rosu intens

b. metacromatică – substratul se colorează în altă culoare decât cea a colorantului (ex.

albastru de toluidină)
PRINCIPIU:
- existenţa unor grupări funcţionale aflate la o distanţă foarte mică una de alta.
- colorantul se dispune ordonat şi foarte aproape moleculă de moleculă permiţând
reaşezări ale electronilor la alte nivele energetice şi absorbţia de alte lungimi de undă
din spectrul vizibil
Ex: granulaţiile din mastocite se coloreaza metacromatic în roşu – violet

IMPREGNĂRILE METALICE
 PRINCIPIU: precipitat de metal redus, după ce se leagă în formă ionică pe diferitele elemente din
ţesuturi, evidenţiind structuri care în mod obişnuit nu se colorează. (cele mai folosite sunt impregnările
cu săruri de Ag, Au, Os, Hg)
IMPREGNAREA ARGENTICĂ – folosită pentru evidenţierea elementelor din ţesutul epitelial sau
conjunctiv şi în studierea sistemului nervos (structurile vizate apar brun-negre)

-fibre reticulina si structure nervoase

COLORATII TOPOGRAFICE - utilizate pentru evidențierea celulelor în ansamblul țesutului (cele
prezentate pană acum)

METODA FROTIURILOR se realizează întinderea celulelor în monostrat pe o lamă de sticlă.

Pot fi examinate :
1.celulele sangvine
2.celulele epiteliale descuamate sau exfoliate
3.sedimentele celulare
4.amprente de ţesuturi sau organe parenchimatoase

Calitățile unui bun frotiu:

• subţire – cu un singur strat de cellule
• întins uniform
• ambele margini pe lamă
• se termină în franjuri pe lamă, ocupând cca. 2/3 din aceasta
• (la marginea liberă se scrie numele pacientului sau un nr. de ordine)

Timpii executării unui frotiu sangvin:

recoltare
întindere (se folosesc două lame de sticlă)
lama portobiect – cea pe care se efectuează frotiul
lama executoare – cu care se întinde frotiul, prin glisare la un unghi de 45°
uscare (fixare fizică)
colorare
METODA PANOPTICĂ PAPPENHEIM ( M.G.G)
• pentru colorarea frotiului sangvin
1.soluţia May-Grünwald – conţine EOZINAT DE ALBASTRU DE METILEN solubilizat în amestec de alcool
metilic şi glicerină neutră
2.soluţia Giemsa – contine EOZINAT DE AZUR DE METILEN solubilizat în amestec de alcool metilic si
glicerină neutră
Rezultate:
Nucleu: violet
Citoplasma granulocitelor – roz
Citoplasma agranulocitelor –albastru
Granulaţii : - neutrofile : roşu-violet
- bazofile : albastru închis spre negru
- eozinofile: roşu-portocaliu

COLORATII CITOLOGICE - utilizate pentru evidențierea anumitor organite celulare

Ex: METODA CAJAL DA FANO evidenţierea complexului Golgi

REZULTATE
Nucleii: necoloraţi
Aparatul Golgi – reţea perinucleară de culoare neagră
Citoplasma – aurie

METODA HEMATOXILINA FERICĂ REGAUD - evidenţierea mitocondriilor

REZULTATE
Nucleii – necoloraţi
Nucleolul – negru
Mitocondriile – granulaţii negre
HISTOCHIMIA – Modalitate de evidenţiere specifică a unor biomolecule în ţesuturi.
1. HISTOCHIMIA GLUCIDELOR – permite evidenţierea:
- structurilor glucidice de pe proteine (glicoproteine, proteoglicani) şi de pe
lipide (glicolipide)
- polizaharidelor (glicogen)
Mono- sau di-zaharidele nu se pot evideţnia deoarece sunt solubile şi se
pierd în timpul pregătirii probelor
• METODA PAS (periodic acid-Schiff) – evidenţierea glicoproteinelor (celule
caliciforme din mucoasa intestinală)

• METODA CU CARMIN AMONIACAL BEST - evidenţierea glicogenului (celule

hepatice)

• BAZOFILIA (pentru cele încărcate negativ)

• METACROMAZIA

2. HISTOCHIMIA LIPIDELOR
PRINCIPIU: colorantul este mai solubil în lipide decât în propriul solvent,
acumulându-se în incluziunile lipidice SUDANOFILIA
• Coloranţi Sudan : – III – roşu-portocaliu
– IV – roşu
– B – negru
– BB – albastru
celule adipoase în mezenter
HISTOENZIMOLOGIA: evidenţiază localizarea enzimelor pe baza activităţii lor
ETAPELE OBŢINERII UNUI PREPARAT CITOENZIMOLOGIC
• recoltarea
• fixarea – prin congelarea rapidă la temparaturi foarte joase
• secţionarea
• incubarea cu substratul – într-un mediu care oferă enzimei condiţii cât mai apropiate de cele în vivo.
• montarea – se realizează în mediu hidrosolubil – glicerină sau sirop Apathy
EX: METODA PEARSE: evidenţiază dehidrogenazele (succinatdehidrogenaza- SDH enzima marker a
mitocondriilor) - celule musculare striate
METODA GÖMÖRY: captură fosfat de plumb (incolor) care se transformă în sulfură de plumb (neagră)
– evid. activităţii fosfatazelor acide -pol apical al nefrocitelor –

 BAZOFIL= structuri de natura acida care leaga coloranti bazici

 ACIDOFIL=structuri de natura bazica care leaga coloranti acizi

 Nuclei heterocromaticicei mai intens colorati

 Nuclei eucromatici mai palid colorati

 Hematoxilina+mordant de K=> HEMALAUN

 Glucidele sunt bazofile

 La colorarea lipidelor folosim criofixarea(inghetare)

 Tesutul e format dintr-un comaprtiment celular si unul matricial.Compartimentul celular-

celule cu aceeasi morfologie,care indeplinesc aceeasi functie.Compartimentul matricial-
substanta fundamentala+fibre(colagen,reticulina,elastice).
 Gruparile fosfat si pentozele sunt responsabile de bazofilia nucleului.