Riga Crypto și

lapona Enigel
Opera Riga Crypto și lapona Enigel aparține scriitorului Ion Barbu și este
considerată un poem alegoric, publicat de către autor în perioada interbelică. Textul
face parte din cea de-a doua etapă a creației barbiene, mai exact, din ciclul
baladic-oriental, caracterizându-se printr-o structură narativă aparte, creionată
sub forma povestirii în ramă și prin amestecul epicului cu liricul și dramaticul.

Tema principală a poemului Riga Crypto și lapona Enigel este, la fel ca în cazul
Luceafărului eminescian, incompatibilitatea dintre două ființe care provin din lumi
diferite. Poezia este structurată în două părți, fiecare dintre le prezentând câte o
nuntă, formula compozițională fiind cea a povestirii în ramă.

Comentariu
Cuprins

 Introducere
 Tema
 Semnificația titlului
 Secvențe poetice
 Versificație
 Apartenența la modernism
 Influențe romantice
 Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice
 Concluzie

Introducere
„Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem alegoric publicat de Ion Barbu
în perioada interbelică. Acesta face parte din cea de-a doua etapă a creației
barbiene, mai exact, din ciclul baladic-oriental și ilustrează viziunea despre
lume și creație a autorului, atât prin tema aleasă, cât și prin imaginarul
poetic. Astfel, putem spune că poemul oglindește concepția barbiană
asupra limitelor existențiale de nedepășit, dar și orientarea sa modernistă,
cu accente romantice, specifică acestei etape de creație.
Tema
Tema poemului – iubirea interzisă a două ființe provenind din lumi diferite
– este una de factură modernă, ea reflectând viziunea poetului potrivit
căreia nimeni nu poate evada din limitele propriei existențe. Mai mult,
concepția modernistă, cu accente romantice, este observabilă încă de la
începutul poemului.

Prologul conține rugămintea unui „nuntaș fruntaș” adresată menestrelului

de a cânta despre povestea laponei Enigel și a rigăi Crypto. Menestrelul este
un personaj care amintește de atmosfera romantică tipică epocii medievale,
denumirea fiind direct relaționată cu muzicienii din acea perioadă.
,,Menestrelul trist” și dorința nuntașului referitoare la ton „Azi zi-mi-l stins,
încetinel” conferă acestei prime secvențe o ușoară melancolie, propice
relatării unei povești de dragoste neîmplinite. Astfel, viziunea romantică a
autorului, specifică etapei baladic-orientale, este vizibilă din primele strofe.

Tema poemului și viziunea despre lume a poetului sunt ilustrate nu doar de

incipit, ci și de finalul baladei. Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, fiind
astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a visa la împlinirea erotică alături de o
ființă superioară, deci, pentru încercarea de a ieși din limitele impuse de
propria natură. Nunta lui Crypto cu „măsălarița-mireasă” evidențiază ideea
că este posibilă doar însoțirea cu o ființă care face parte din aceeași lume.
Prin urmare, este pusă în lumină concepția modernistă a autorului, dar,
totodată, este valorificată și tema poeziei privind iubirea interzisă de legile
firii.

Semnificația titlului
Titlul baladei anticipă relațiile de opoziție pe care este construită poezia
prin menționarea personajelor principale, niște ființe care aparțin unor
lumi opuse: riga Crypto – reprezentant al regnului vegetal – și lapona
Enigel – reprezentantă a umanității. Astfel, titlul evidențiază rolul central
pe care îl au cele două personaje în transmiterea mesajului poetic.

Secvențe poetice
Secvențele lirice ale poeziei barbiene sunt părțile din care aceasta este
formată. Ele trebuie comentate deoarece permit identificarea unor
elemente compoziționale esențiale în interpretarea poeziei. Astfel,
analizând ambele părți din care este compusă poezia, vei identifica
principalele figuri de stil (podoabe stilistice care sporesc expresivitatea unui
text: epitet, metaforă, antiteză etc.) și vei evidenția semnificațiile acestora,
prin raportare la viziunea despre lume a lui Barbu.

De asemenea, vei observa relația de simetrie între incipit și final, dar și

relațiile de opoziție care stau la baza textului poetic. Simbolul este un alt
procedeu artistic prezent în poezia barbiană, acesta presupunând utilizarea
numelui unui obiect concret pentru a ascunde o idee abstractă (în poezie,
soarele simbolizează aspirația omului spre absolut). În acest fel, dai dovada
înțelegerii unor concepte operaționale importante, realizând conexiuni cu
viziunea modernistă a poetului.

Exemplu

Structura narativă este creionată sub forma povestirii în ramă. Astfel, din
punct de vedere compozițional, textul poetic are la bază două părți: prima
este nunta oamenilor, ea reprezentând rama poveștii de dragoste dintre
Crypto și lapona Enigel, spusă de menestrel.

Prima parte a poemului barbian reprezintă cea dintâi poveste și cuprinde

patru strofe. Având rolul unui prolog, această parte a baladei este rama
poveștii spuse ulterior de menestrel. Acesta din urmă este un cântăreț
popular care, „La spartul nunții, în cămară.”, e rugat de un „nuntaș fruntaș”
să cânte despre povestea laponei Enigel și a rigăi Crypto. Epitetul ,,trist”
atribuit menestrelului și dorința nuntașului referitoare la ton „Azi zi-mi-l
stins, încetinel” conferă acestei prime părți o ușoară melancolie, propice
relatării unei povești de dragoste neîmplinite.

Cea de-a doua parte este cea corespunzătoare poveștii spuse de menestrel,
fiind formată dintr-o serie de secvențe poetice care urmăresc evoluția
relației dintre cele două personaje. Primele secvențe poetice surprind
portretul rigăi și al laponei, dar și o scurtă creionare a lumii din care
provine fiecare, relațiile de opoziție dominând aceste descrieri. Astfel, aflăm
despre Crypto că „Împărățea peste bureți”, acest statut de ființă superioară
în cadrul lumii sale nefiindu-i însă suficient, căci Crypto se opune
destinului care i-a fost hărăzit și refuză să înflorească.

Epitetele „sterp” și „nărăvaș” atribuite lui Crypto de către „răi ghioci și

toporași” evidențiază tocmai împotrivirea ciupercii și pun în lumină tema
modernă a baladei. Asemenea lui Crypto, lapona este stăpână a regnului
său, superioară celorlalte făpturi, însă, spre deosebire de acesta, epitetele
specifice ei sunt „mică, liniștită”, semn că e înzestrată cu înțelepciune. Mai
mult, dacă riga Crypto locuiește într-o lume supusă umidității și a umbrei
permanente, lapona merge „Prin aer ud, tot mai la sud”, în căutare de soare
și lumină.
În continuare, semnificative sunt cele trei chemări prin care Crypto
încearcă s-o atragă pe lapona în lumea lui, dar și refuzurile acesteia, ea
conștientizând imposibilitatea unei astfel de relații. Antiteza, procedeu de
factură romantică, evidențiază diferențele dintre cele două lumi. Rugată de
Crypto să renunțe la drumul său înspre soare – „Lasă-l, uită-l Enigel” –,
lapona mărturisește „Eu de umbră mult mă tem”, lucru care marchează
neputința de a se adapta mediului de viață prielnic lui Crypto. Crescută în
zonele nordice, lapona dorește o apropiere de soare: „Mă-nchin la soarele-
nţelept”. Drumul spre soare – simbolul idealului, al aspirației spre absolut
– se află în antiteză cu statutul de element vegetal al rigăi. Lapona
conștientizează această discrepanță, relevantă în acest sens fiind metafora:
„La soare, roata se mărește;/ La umbră, numai carnea crește”.

Finalul pune în lumină tema baladei și viziunea modernistă a autorului.

Întâlnirea se finalizează, iar Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, fiind
astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a visa la împlinirea erotică alături de o
ființă superioară, deci, pentru încercarea de a ieși din limitele impuse de
propria natură. Nunta lui Crypto cu „măsălarița-mireasă”, mai exact, cu o
plantă toxică, marchează simetria cu nunta din incipit și evidențiază ideea
că este posibilă doar însoțirea cu o ființă care face parte din aceeași lume.

Versificație
Analizând elementele de versificație, te vei referi la modul în care sunt
dispuse versurile, la gruparea strofică și la felul în care acționează regulile
prozodice asupra poeziei „Riga Crypto și lapona Enigel”. Astfel, vei observa
faptul că poemul are la bază douăzeci și șapte de strofe, acestea nefiind,
însă, alcătuite din același număr de versuri.

Măsura variază de la 5 la 9 silabe, ritmul este interior, iar rima nu este nici
ea constantă, predominând rima încrucișată și cea împerecheată.
Modernismul barbian își pune amprenta asupra elementelor de versificație,
subordonându-le necesităților conținutului ideatic.

Exemplu

În ceea ce privește elementele de versificație, putem spune că acestea sunt

influențate de viziunea modernistă a autorului. Astfel, regulile prozodiei
clasice nu sunt respectate, întrucât, deși în prima parte a poemului întâlnim
doar catrene, în cea de-a doua parte strofele sunt formate dintr-un număr
inegal de versuri (de la 4 la 7 versuri). Mai mult, ritmul este interior,
subordonat ideilor și sentimentelor transmise, iar rima variază,
predominând rima încrucișată și cea împerecheată. Măsura este inegală,
versurile având de la 5 la 9 silabe.
Apartenența la modernism
Analizând elementele de compoziție ale poeziei barbiene vei observa faptul
că acestea au anumite particularități care fac posibilă încadrarea poeziei în
linia modernismului. Dacă în introducere este esențial să numești curentul
literar căruia îi aparține poezia, în cuprins este important să evidențiezi
amprenta modernismului asupra poeziei, oferind exemple relevante în
acest sens.

Tema condiției omului supus limitelor impuse de destin, multiplele

interpretări la care textul se pretează, ambiguizarea poeziei prin
intermediul caracterului alegoric și al substratului de semnificații sunt
dovezi ale apartenenței textului la modernism. 

Exemplu

Poezia lui Barbu poate fi încadrată în modernismul interbelic, trăsăturile

acestui curent literar fiind observabile la nivelul poemului. Astfel, deși la o
primă citire poezia pare o baladă romantică, analizând textul poetic în
profunzime vom realiza faptul că nu transformarea lui Crypto într-o
ciupercă otrăvitoare e ideea centrală, ci imposibilitatea ființei de a-și depăși
propria condiție. Prin urmare, tema poemului – iubirea interzisă a două
ființe provenind din lumi diferite – este una de factură modernă, ea
reflectând concepția poetului potrivit căreia nimeni nu poate evada din
limitele propriei existențe. Caracterul alegoric al poemului ascunde o
problematică modernă și controversată, aceea a imposibilității ființei
umane de a se sustrage destinului hărăzit.

Influențe romantice
Având în vedere faptul că poezia face parte din ciclul baladic-oriental,
viziunea autorului este, în această etapă a creației sale, influențată de
romantism. De aceea, într-un comentariu al acestei poezii este necesar să
menționezi nu doar faptul că textul poetic aparține modernismului
interbelic, ci și caracterul romantic al acestuia.

De asemenea, trăsăturile romantice identificate la nivelul poeziei trebuie

susținute cu argumente, mai exact, cu exemple relevate din text. Folosirea
antitezei, prezența menestrelului, iubirea imposibilă dintre două ființe
diferite, amestecul genurilor, sunt doar câteva dovezi ale influenței
romantismului asupra textului barbian.
Exemplu

Dialogul oniric dintre riga Crypto și lapona Enigel amintește de

„Luceafărul”, mai exact, de dialogul astrului eminescian cu fata de împărat.
Numit chiar de autor „Luceafăr întors”, poemul „Riga Crypto și lapona
Enigel” prezintă o iubire imposibilă între două ființe total diferite. Dacă în
„Luceafărul” fata (umanul) nu își putea depăși limita pământească, fiind
inferioară astrului (non-umanului), în poemul barbian lucrurile stau invers,
lapona (umanul) fiind cea care reprezintă rațiunea, iar ciuperca (non-
umanul) este prizonieră a materialității.

Prin intermediul antitezei, procedeu de factură romantică, sunt evidențiate

diferențele dintre cele două personaje. Rugată de Crypto să renunțe la
drumul său înspre soare – „Lasă-l, uită-l Enigel” –, lapona mărturisește „Eu
de umbră mult mă tem”, lucru care marchează neputința de a se adapta
mediului de viață prielnic lui Crypto. Crescută în zonele nordice, lapona
dorește o apropiere de soare: „Mă-nchin la soarele-nțelept”. Drumul spre
soare – simbolul idealului, al aspirației spre absolut – se află în antiteză cu
statutul de element vegetal al rigăi.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele

artistice
Ideea poetică se referă la mesajul în jurul căruia este construită poezia, iar
mijloacele artistice însumează figurile de stil (epitete, comparații,
personificări, metafore, etc) și imaginile artistice (auditive, vizuale, olfactive
și cromatice) care sunt folosite pentru a exprima ideea poetică.

Exemplu

Amintind, din punct de vedere tematic, de „Luceafărul” lui Eminescu, „Riga

Crypto și lapona Enigel” prezintă povestea a două ființe ce aparțin unor
regnuri diferite și, cu toate acestea, se îndrăgostesc. Opoziția dintre cei doi
este exprimată prin antiteze („Eu de umbră mult mă tem, / [...] Mă-nchin la
soarele-nțelept”), ideea principală fiind aceea că, dacă  iubirea a două ființe
presupune negarea naturii acestora (sau chiar și numai a uneia dintre ele),
conviețuirea este imposibilă. Epitetele sporesc expresivitatea operei,
adâncind dramatismul scenei transformării ciupercii („Și sucul dulce
înăcrește! / Ascunsa-i inimă plesnește”).
Concluzie
Partea de final poate cuprinde o opinie personală (uneori, susținută de o
opinie critică) sau o concluzie care sintetizează  conținutul eseului. De
asemenea, poți specifica faptul că modernismul se îmbină armonios cu
elementele romantice, și vei reuni astfel, într-o singură frază, principalele
idei analizate în cuprins.

Exemplu

Concluzionând, putem spune că tema, dar și maniera de valorificare a

acesteia (structura textului poetic, expresivitatea) oglindesc viziunea despre
lume și creație a autorului, prin împletirea romantismului cu modernismul
interbelic. Incompatibilitatea dintre o ființă vegetală și o ființă umană este
creionată într-un mod original de-a lungul tablourilor poetice, poezia lui
Barbu reușind să impresioneze cititorul și să treacă astfel proba timpului.

Eseu
Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din ciclul
„Uvedenrode”, aparținând etapei baladice-orientale de creație a lui Ion
Barbu. Ea face parte din volumul intitulat „Joc secund” și publicat în anul
1930. Opera are subtitlul „Baladă”, preluând forma unui cântec
medieval, asemenea celor cântate odinioară de menestreli. Aceasta este o
alegorie în care personajele reprezintă măști lirice ale unor idei.

Titlul urmează modelul tradițional al operelor cu tematică

romantică (de exemplu, „Romeo și Julieta”, „Tristan și Isolda”),
denumind protagoniștii poemului: Crypto, „regele-ciupercă” și Enigel, cea
de care acesta se îndrăgostește. Numele și ipostazele neobișnuite ale acestor
personaje sunt mărci ale modernismului caracteristic poemelor lui Ion
Barbu.

Tema poeziei „Riga Crypto și lapona Enigel” este iubirea imposibilă

dintre două ființe ce fac parte din lumi complet diferite. Astfel,
Crypto face parte din regnul vegetal, pe când Enigel, din cel animal, iar
iubirea lor nu s-ar putea concretiza vreodată. Asemeni poemului
„Luceafărul”, de Mihai Eminescu, acțiunea se desfășoară în visul
fetei. Criticii literari au denumit poezia „un luceafăr întors”, întrucât ființa
superioară din poezia barbiană este fata, și nu personajul masculin.

Viziunea despre lume a autorului vizează tragismul aspirațiilor ființei

către imposibil. Enigel simbolizează ființa superioară, omul de geniu,
privind cu compasiune spre ființa duală ce trăiește oscilând între material și
ideal, precum și între rațional și instinctual. Subtilitatea estetică a baladei
este de factură modernă, exprimând o concepție cu totul nouă a poetului
Ion Barbu despre cunoaștere, prin trei căi esențiale: eros (senzuală),
rațiune și contemplație poetică.

Din punct de vedere structural, poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” este

compusă din douăzeci și șapte de strofe dispuse în două părți. Narațiunea
urmează modelul povestirii în ramă, astfel încât prima parte constituie
cadrul celei de-a doua. Începutul reprezintă dialogul dintre menestrel și
„nuntașul fruntaș”. Menestrelul este rugat să cânte despre povestea de
dragoste neîmplinită a rigăi Crypto și a laponei Enigel. Partea a doua
cuprinde mai multe tablouri poetice: caracterizarea și împărăția rigăi
Crypto, prezentarea personajului Enigel , întâlnirea celor doi, îmbierile
ciupercii, urmate de refuzurile laponei, atitudinea categorică și pedepsirea
rigăi Crypto.

În „Riga Crypto și lapona Enigel”, prozodia este de tip modern, astfel încât

versurile au măsură variabilă, între cinci și nouă silabe, iar rima variază
între rimă încrucișată, îmbrățișată și monorimă. Strofele sunt de
dimensiuni inegale, având între patru și șapte versuri.

În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem alegoric ce

tratează problema cunoașterii. Prin intermediul scenariului
imposibilității uniunii dintre două entități ce aparțin unor regnuri diferite
se reliefează incapacitatea ființei de a-și depăși propria condiție. Invenția
poetică, folosirea imaginilor și a cuvintelor sugestive, îmbinarea limbajului
popular cu cel savant, precum și crearea unei mitologii proprii sunt
caracteristice etapei baladice-orientale a creației barbiene.

Tema și viziunea despre lume

„Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem alegoric publicat de Ion
Barbu în perioada interbelică. Acesta face parte din cea de-a doua etapă a
creației barbiene, mai exact, din ciclul baladic-oriental și
ilustrează viziunea despre lume a autorului, atât prin tema aleasă, cât
și prin imaginarul poetic. Astfel, putem spune că poemul
oglindește concepția barbiană asupra limitelor existențiale de
nedepășit, dar și orientarea sa modernistă, cu accente romantice, specifică
acestei etape de creație.

Poezia lui Barbu poate fi încadrată în modernismul interbelic,

trăsăturile acestui curent literar fiind observabile la nivelul poemului.
Astfel, deși la o primă citire poezia pare o baladă romantică, analizând
textul poetic în profunzime vom realiza faptul că nu transformarea lui
Crypto într-o ciupercă otrăvitoare e ideea centrală, ci imposibilitatea ființei
de a-și depăși propria condiție. Prin urmare, tema poemului – iubirea
interzisă a două ființe provenind din lumi diferite – este una de
factură modernă, ea reflectând concepția poetului potrivit căreia
nimeni nu poate evada din limitele propriei existențe. Caracterul
alegoric al poemului ascunde o problematică modernă și controversată,
aceea a imposibilității ființei umane de a se sustrage destinului hărăzit.

De asemenea, putem spune că viziunea modernistă a autorului se află

în strânsă legătură cu posibilitățile de interpretare a textului poetic. Astfel,
observăm faptul că poezia se pretează unor interpretări
multiple, trăsătură specifică textelor moderniste. Interpretarea
multiplă este facilitată de caracterul alegoric al poeziei, personajele
fiind niște măști în spatele cărora se ascund idei abstracte, precum opoziția
dintre materie și aspirația spre absolut. Chiar și titlul baladei anticipează
aceste relații de opoziție prin menționarea personajelor
principale, niște ființe care aparțin unor lumi opuse: riga Crypto –
reprezentant al regnului vegetal – și lapona Enigel – reprezentantă a
umanității. Crypto, „regele-ciupearcă”, trăiește într-un mediu umed,
umbros spre deosebire de lapona Enigel care, venind din zonele nordice
acoperite de zăpadă, tinde înspre soare și lumină. Diferențele vizibile la
nivelul concret (umbră/lumină) sunt dublate de diferențe identificabile la
nivelul abstract (instinct/rațiune), acest lucru ambiguizând textul poetic.
Fiind o operă modernistă, poemul barbian nu expune semnificațiile, ci le
ascunde, descifrarea lor fiind sarcina cititorilor.

Structura narativă este creionată sub forma povestirii în ramă. Astfel,

din punct de vedere compozițional, textul poetic are la bază două părți:
prima este nunta oamenilor, ea reprezentând rama poveștii de dragoste
dintre Crypto și lapona Enigel, spusă de menestrel.

Incipitul poemului barbian îndeplinește rolul unui prolog. Această

primă parte debutează cu rugămintea unui „nuntaș fruntaș” adresată
menestrelului de a cânta despre povestea laponei Enigel și a rigăi Crypto.
Menestrelul este un personaj care amintește de atmosfera romantică tipică
epocii medievale, denumirea fiind direct relaționată cu muzicienii din acea
perioadă. „Menestrelul trist” și dorința nuntașului referitoare la ton „Azi zi-
mi-l stins, încetinel”, conferă acestei prime secvențe o ușoară melancolie,
propice relatării unei povești de dragoste neîmplinite. Astfel, viziunea
romantică a autorului, specifică acestei etape baladesc-orientale, este
observabilă încă din prima parte a poemului. 

Cea de-a doua parte este cea corespunzătoare poveștii spuse de

menestrel, fiind formată dintr-o serie de secvențe poetice care urmăresc
evoluția relației dintre cele două personaje. Primele secvențe poetice
surprind portretele acestora, dar și o scurtă descriere a lumii din care
provin. Astfel, aflăm despre Crypto că „Împărățea peste bureți”, acest statut
de ființă superioară în cadrul lumii sale nefiindu-i însă suficient, căci
Crypto se opune destinului care i-a fost hărăzit și refuză să înflorească.
Epitetele „sterp” și „nărăvaș” atribuite lui Crypto de către „răi ghioci și
toporași” evidențiază tocmai împotrivirea ciupercii și pun în lumină tema
modernă a baladei. Asemenea lui Crypto, lapona este stăpână a regnului
său, superioară celorlalte făpturi, însă, spre deosebire de acesta, epitetele
specifice ei sunt „mică, liniștită”, semn că e înzestrată cu înțelepciune. Mai
mult, dacă riga Crypto locuiește într-o lume supusă umidității și umbrei
permanente, lapona merge „Prin aer ud, tot mai la sud”, în căutare de soare
și lumină.

În continuare, semnificative sunt cele trei chemări prin care Crypto

încearcă s-o atragă pe lapona în lumea lui, dar și refuzurile acesteia, ea
conștientizând imposibilitatea unei astfel de relații. Antiteza, procedeu de
factură romantică, evidențiază diferențele dintre cele două lumi. Rugată
de Crypto să renunțe la drumul său înspre soare – „Lasă-l, uită-l Enigel” –,
lapona mărturisește „Eu de umbră mult mă tem”, lucru care marchează
neputința de a se adapta mediului de viață prielnic lui Crypto. Crescută în
zonele nordice, lapona dorește o apropiere de soare: „Mă-nchin la soarele-
nțelept”. Drumul spre soare – simbolul idealului, al aspirației spre absolut
– se află în antiteză cu statutul de element vegetal al rigăi. Lapona
conștientizează această discrepanță, relevantă în acest sens fiind metafora:
„La soare, roata se mărește;/ La umbră, numai carnea crește”.

Finalul pune în lumină tema baladei și viziunea modernistă a

autorului. Întâlnirea se finalizează, iar Crypto devine o ciupercă
otrăvitoare, fiind astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a visa la împlinirea
erotică alături de o ființă superioară, deci, pentru încercarea de a ieși din
limitele impuse de propria natură. Nunta lui Crypto cu „măsălarița-
mireasă”, mai exact, cu o plantă toxică, marchează simetria cu nunta din
incipit și evidențiază ideea că este posibilă doar însoțirea cu o ființă care
face parte din aceeași lume.

Consider că tema, dar și maniera de valorificare a

acesteia (structura textului poetic, expresivitatea) oglindesc viziunea
despre lume și creație a autorului, prin îmbinarea armonioasă a
romantismului cu modernismul interbelic. Crezul artistic barbian
specific etapei baladesc-orientale este ilustrat în acest poem, alegoria
permițându-i poetului să confere valori simbolice atât personajelor, cât și
acțiunilor sau replicilor acestora.
Concluzionând, poemul lui Ion Barbu prezintă, prin intermediul celor
două personaje aparținând unor lumi diferite, drama unei iubiri
interzise. Incompatibilitatea dintre o ființă vegetală și o ființă umană este
creionată într-un mod original de-a lungul tablourilor poetice, poezia lui
Barbu reușind să impresioneze cititorul și să treacă astfel proba timpului.

Particularități ale textului poetic

Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” aparține etapei baladice-
orientale de creație a lui Ion Barbu. Publicată în volumul intitulat
„Joc secund” în anul 1930, ea a fost descrisă de către Ion Barbu ca fiind „un
Luceafăr întors”. Astfel, asemeni binecunoscutului poem, opera de față
abordează problematica incompatibilității dintre două ființe ce aparțin
unor lumi complet diferite.

Tema baladei este inadaptabilitatea, alături de necesitatea prezervării

increatului ca simbol al purității, întrucât devierea lui de la acest stadiu ar
conduce negreșit la moarte. Opera abordează problematica împlinirii
sinelui (cu final tragic pentru riga Crypto), precum și pe cea a cunoașterii
(pentru lapona Enigel). Astfel, Enigel parcurge un drum inițiatic, pe
parcursul căruia învață despre locul și rolul pe care fiecare ființă îl are în
univers.

Opera este structurată în douăzeci și șapte de strofe, dintre care unele sunt
catrene, iar altele, cvinarii (strofe a câte cinci versuri). Aceste strofe se
împart în două mari secvențe poetice, fiecare dintre ele reprezentând câte o
nuntă. Prima nuntă se consumă, fiind împlinită și desfășurându-se conform
legilor naturii. Aceasta reprezintă cadrul celei de-a doua nunți, despre care
se povestește. Ea ar trebui să aibă loc între Crypto și Enigel, dar se
înfăptuiește, în schimb, între Crypto și „măsălarița-mireasă”. Formula
narativă aleasă de către Barbu este aceea a povestirii în ramă, întrucât
prima nuntă reprezintă pretextul pentru povestea centrală a operei.

„Riga Crypto și lapona Enigel” aparține, aparent, prin tematică și

structură, curentului literar romantic. Barbu sugerează, însă, că
această interpretare servește numai în mod superficial. Astfel, prin
modalitatea inedită de abordare a problematicii cunoașterii (prin trei
căi principale: erosul, rațiunea și contemplația poetică), balada aparține
modernismului. Chiar și raportul dintre cele două ființe, a cărei dragoste
este imposibilă, se prezintă în manieră modernă. Apartenența celor două
vietăți la regnuri diferite (vegetal și animal) naște incompatibilitate, astfel
încât ființa superioară (care posedă rațiune și sensibilitate) aspiră la
idealuri precum desăvârșirea și cunoașterea, în vreme ce făptura inferioară,
situată în primul plan al naturii primitive, se află aproape de esența creației
și nu își poate depăși condiția.

Riga Crypto, „regele-ciupearcă”, nu este denumit astfel în mod întâmplător.

Natura lui este, într-adevăr, criptică, întrucât este descris drept „Crai
Crypto, inimă ascunsă”. Nu „înflorește”, adică nu-și exprimă sentimentele
fățiș, ducând o existență retrasă. Cu toate acestea, se îndrăgostește de o
ființă umană: lapona Enigel. Trecând prin tărâmurile unde trăia ciuperca,
lapona se oprește să-și adape renii și cade într-un somn adânc. Asemeni
poemului „Luceafărul”, opera de față prezintă întâlnirea celor două ființe
incompatibile în vis, întrucât comunicarea lor este imposibilă în viața reală.
Astfel, Crypto încearcă s-o convingă pe Enigel să părăsească mediul
propriu, încălzit de soarele la care fata aspira neîncetat, și să i se alăture în
„răcoarea” ce caracteriza lumea lui („Lasă-l, uită-l, Enigel,/ În somn fraged
și răcoare”). Fata refuză chemarea lui Crypto („Eu de umbră mult mă tem,/
[...] Mă-nchin la soarele-nțelept”), înțelegând că fiecare dintre ei are nevoie
de ceea ce îl înspăimântă și îl distruge pe celălalt, negându-i însăși natura.

Văzând acestea, ciuperca încearcă în zadar să-și depășească limitele,

expunându-se la razele solare. Rezultatul este departe de cel pe care Crypto
și-l dorise, devenind ciupercă otrăvitoare („Și sucul dulce înăcrește!/
Ascunsa-i inimă plesnește”). El se transformă într-o victimă a încercării de
depășire a propriei condiții, care presupune limite stricte („Că-i greu mult
soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure,/ Că sufletul nu e fântână/
Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu
otravă”).

Crypto reprezintă increatul, noțiune introdusă în literatura română de către

Ion Barbu. Ea semnifică preexistența (stadiul imediat anterior nașterii,
simbolizat de ou) într-un timp al purității. Increatul trebuie prezervat în
stadiul în care se află, fiindcă orice încercare de modificare a naturii sale ar
atrage după sine degenerarea și moartea. Astfel, în text, Riga Crypto se
transformă într-o ciupercă otrăvitoare, căsătorindu-se cu „măsălarița
mireasă”, o plantă toxică din regnul lui, cu care este compatibil.

Limbajul artistic barbian este unic în literatura română, reprezentând

un adevărat cod care trebuie descifrat. În „Riga Crypto și lapona Enigel”,
limbajul prezintă particularități precum expresivitatea deosebită sau
elementele cu rol de simbol. Sugestia modernă a textului este sprijinită de
inversiuni sintactice („mult-îndărătnic”, „rogu-te”, „răi ghioci”), părți de
vorbire în cazul vocativ („Enigel, Enigel”, „Rigă spân”) și epitete cu rol
metaforic („menestrel trist”, „cântec larg”, „inimă ascunsă”), ca principale
tehnici de conturare a personajelor în postura de măști
lirice. Expresivitatea textului liric se realizează la nivel morfosintactic
prin opoziția trecut/prezent a verbelor la persoana a III-a singular
(„poposi”, „a fript”, „împărățea”, „vorbi”, „se desface”, „plesnește”), care
afirmă absența eului liric, precum și formula epică a operei. Modul de
expunere principal este narațiunea, căreia i se adaugă descrierea și
dialogul.

În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă modernă în

care Ion Barbu transpune realitatea concretă într-un univers fantastic.
Interpretarea acestuia cuprinde dimensiunea tragică a cunoașterii, precum
și incompatibilitatea în iubirea dintre două ființe ce aparțin unor lumi
diferite. În situația celor două vietăți, sentimentul împlinirii prin dragoste
este imposibil de atins, întrucât aspirațiile lor se opun unele celorlalte, iar
împlinirea unuia atrage după sine distrugerea celuilalt.

Particularități ale textului

modernist
Modernismul un curent literar apărut în Europa, care presupunea o
revoltă împotriva standardelor impuse anterior în literatură și artă. În
literatura română, modernismul începe în anul 1919, fiind inițiat de către
criticul literar Eugen Lovinescu. Acesta susținea ideea existenței unui
„spirit al veacului”, care impunea procesul sincronizării literaturii române
cu cea europeană (principiul sincronismului).

Unul dintre principalii reprezentanți ai curentului modernist în literatura

română este poetul Ion Barbu. Lirica barbiană se deosebește de scrierile
altor poeți moderniști prin interferența poeziei cu matematica, Barbu fiind
în primul rând matematician, și abia apoi, scriitor. Poezia „Riga Crypto și
lapona Enigel” aparține etapei de creație ermetice, ultima dintre cele trei
etape de creație ale lui Ion Barbu. Prima publicare a poeziei a avut loc în
anul 1930, în volumul „Joc secund”.

Tema operei este de factură modernistă, fiind reprezentată de

opoziția de netăgăduit dintre universul material și cel spiritual. Riga
Crypto, „regele-ciupearcă”, simbolizează materia vulnerabilă și suferă de pe
urma unei atracții fascinante pentru o membră a regnului superior, o
tânără laponă pe nume Enigel. Întrucât existența ființei umane se produce
în orizontul spiritual, asocierea ei cu un regn inferior este imposibilă,
întrucât aceasta nu are acces la cunoașterea complexă de care se bucură
omul.

Opera este structurată după modelul povestirii în ramă, fiind vorba

despre un text epic în versuri. Incipitul conține o formulă de adresare
utilizată de nuntașul care îl convinge pe trubadur să cânte povestea de
dragoste care îi are drept protagoniști pe riga Crypto, regele ciupercilor, și
pe lapona Enigel. Acesta încearcă, într-un registru protocolar și persuasiv,
să convingă trubadurul să rostească cântecul larg. Trubadurul, aflat în
postura de posesor al unor mistere deosebite și cunoscător ale unor legi
aflate dincolo de posibilitățile de înțelegere ale ființei umane, este de acord
să împărtășească această poveste în forma unui ritual inițiatic.

Astfel, Crypto este un exponent al lumii vegetale, trăitor în „întuneric”, ceea

ce simbolizează lipsa accesului la cunoașterea de tip spiritual, specifică
ființelor care aparțin regnului superior. Prin urmare, ciuperca reprezintă
materia fragilă, lipsită de spiritualitate, dar care își neagă natura, aspirând
la o condiție superioară. Această tendință este simbolizată de refuzul lui
Crypto de a înflori, motiv pentru care este tachinat de tovarășii săi din
regnul vegetal („Și răi ghioci și toporași/ Din gropi ieșeau să-l ocărască,/
Sterp îl făceau și nărăvaș,/ Că nu voia să înflorească”).

În următoarea secvență, cititorul face cunoștință cu lapona Enigel, a cărei

natură este profund spirituală, întrucât tânăra este un personaj uman. Spre
deosebire de Crypto, Enigel avea nevoie de soare pentru a trăi, lumina
simbolizând aspectele „înalte” ale cunoașterii, care depășesc universul
material, palpabil („Mă-nchin la soarele-nțelept”). Dialogul dintre cele două
ființe înfățișează diferențele de nedepășit dintre ciupercă și Enigel, motiv
pentru care dragostea lor nu se va putea împlini niciodată. Întâlnirea celor
doi se produce în vis, după ce lapona adoarme „pe trei covoare de răcoare”.

Textul poetic prezintă o tensiune lirică generată de relațiile de simetrie și

opoziție. Avem de-a face cu opoziția între creatura umană și cea vegetală,
ființa masculină și cea feminină, dar și între ființa ce aparține regalității
(Crypto, „regele-ciupearcă”) și omul comun (lapona Enigel). Astfel,
întâlnirea dintre universul vegetal și cel uman are loc în două ipostaze
caracterizate opoziția dintre statutul social al ciupercii și cel al laponei.

Simetria este oferită de deschiderea și închiderea poeziei cu evocarea celor

două nunți: cea umană și cea vegetală. Astfel, Riga Crypto se transformă,
sub influența soarelui, într-o ciupercă otrăvitoare, căsătorindu-se cu
„măsălarița mireasă”, o plantă toxică din regnul lui, cu care este compatibil.
Nunta dintre Crypto și Enigel este imposibilă, iar relațiile de simetrie au
rolul de a înfățișa o lege cosmică ce presupune uniunea celor care aparțin
aceluiași regn, având același statut ontologic.

Încifrarea semnificațiilor prezente în „Riga Crypto și lapona Enigel”

reprezintă o particularitate a curentului literar modernist. Ion Barbu
promovează o mistică a cuvântului, făcând apel la puritatea simbolurilor,
precum și la un mod eliptic de exprimare, astfel încât poezia barbiană se
definește prin detașarea de elementele „impure”. Ermetismul presupune
importanța intelectului în descifrarea textului literar, în detrimentul
afectivității.

Prozodia este și ea specifică textelor poetice moderniste. Astfel,

măsura versurilor este variabilă (de la cinci la nouă silabe), iar rima este un
amestec între rimă încrucișată, îmbrățișată și monorimă. Strofele sunt
inegale ca lungime, având între patru și șapte versuri. Balada conține
douăzeci și șapte de strofe, dintre care unele sunt catrene iar altele, cvinarii
(strofe a câte cinci versuri).

În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel”, de Ion Barbu, prezintă toate

particularitățile unui text poetic modern. Fiind vorba despre o poezie
barbiană, aceasta se distinge de alte creații ale moderniștilor români prin
asocierea ei cu matematica, și mai precis, cu geometria. Însuși Ion Barbu a
declarat despre propria creație: „Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o
anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență…
Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet,
n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei”.

Paralelă Luceafărul
„Luceafărul” și „Riga Crypto și lapona Enigel” sunt două lucrări scrise în
vremuri diferite de către autori diferiți, dar care au o mulțime de
puncte comune. În timp ce „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, a fost publicat
pentru prima dată în anul 1883, „Riga Crypto și lapona Enigel”, de Ion
Barbu, a fost publicată patruzeci și șapte de ani mai târziu, în 1930, în
volumul „Joc secund”.
Cea dintâi asemănare pe care o putem observa între cele două lucrări este
legată de tema acestora. Ambele abordează problematica iubirii
imposibile dintre o ființă aparținând unui univers superior și
alta, căreia îi este imposibil să depășească propria condiție. Diferența
constă în formele pe care le iau aceste ființe (fata de împărat și luceafărul,
„regele-ciupercă” și lapona). În ambele opere, ființa care aparține lumii
inferioare posedă un rang înalt în lumea sa, dar aceasta nu este îndeajuns
pentru a putea evada din constrângerile impuse de propriile limitări.

Discursul epic al poeziei barbiene se aseamănă cu „Luceafărul”

eminescian prin prezența unor elemente dramatice care se îmbină cu cele
lirice. Astfel se creează povești de dragoste neobișnuite ce amintesc de
cântecele medievale spuse pe vremuri de menestreli (poeți și muzicanți
ambulanți din Evul Mediu). Ambele opere amintesc de basme datorită
elementului epic, prezent în cele două, prin narațiunea cu caracter alegoric.
Eminescu s-a inspirat chiar din creațiile trecutului, în special din cele
populare, culegând doine, legende și basme care și-au lăsat negreșit
amprenta asupra operelor sale. El a prelucrat și a versificat basmele culese
modificându-le și adaptându-le universului său poetic.

O diferență notabilă între cele două opere constă în curentul

literar căruia îi aparțin fiecare dintre ele. Astfel, în timp ce „Luceafărul”
este o creație romantică, „Riga Crypto și lapona Enigel” aparține
modernismului. Stilurile sunt, deci, foarte diferite, datorită epocilor în
care poemele au fost scrise, precum și datorită stilurilor diferite ale
autorilor. În timp ce Eminescu a fost un reprezentant al romantismului
târziu, Ion Barbu este amintit în literatura română pentru originalitatea
scriiturii sale. Barbu a unit literatura și matematica, despre care considera
că sunt foarte asemănătoare, în ciuda opiniei generale. Astfel, limbajul
poetic barbian este adesea încifrat, greu de înțeles la o primă vedere.

Pe de-o parte, „Luceafărul” reprezintă, în opinia criticii literare,

o sinteză a creației eminesciene, un poem filosofic, alegoric,
mitic și folcloric, ce reunește genul epic cu cel liric și dramatic. De
asemenea, el înglobează o varietate de specii literare, precum: idila,
pastelul, elegia și meditația. Pe de altă parte, „Riga Crypto și lapona
Enigel” este un poem al cunoașterii, având și el caracter alegoric,
dar fiind încadrat în categoria baladei, a cântecului de nuntă. Pe când
Eminescu utilizează formula inițială a basmului, creând o atmosferă feerică
de poveste („A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată”), în opera
barbiană, poetul folosește tehnica povestirii în ramă. Astfel, autorul include
în contextul unei nunți adevărate („La spartul nunții în cămară”) povestea
unui menestrel („mai aburit ca vinul vechi”), despre o nuntă imaginară
(„Mult îndărătnic-menestrel,/ Un cântec larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de
lapona Enigel/ Și Crypto, regele-ciupearcă!”).

În „Riga Crypto și lapona Enigel”, prozodia este de tip modern, astfel încât
versurile au măsură variabilă, între cinci și nouă silabe, iar rima variază
între rimă încrucișată, îmbrățișată și monorimă. Strofele sunt de
dimensiuni inegale, având între patru și șapte versuri. „Luceafărul”
respectă modelul clasic prozodic, cu nouăzeci și opt de catrene. Ritmul este
iambic și se distinge prin tonalitatea sa ascendentă. Acest tip de ritm este
caracteristic mesajelor pesimiste, melancolice, cu tentă de resemnare. Rima
este încrucișată, iar măsura este de 7-8 silabe.

În concluzie, între „Luceafărul” și „Riga Crypto și lapona Enigel” există

atât asemănări, cât și diferențe. Cu toate acestea, asemănările sunt
impresionante, având în vedere distanța temporală dintre publicările celor
două opere, precum și diferența notabilă dintre stilurile autorilor acestora.