Sunteți pe pagina 1din 3

Riga Crypto și Lapona Enigel

Ion Barbu
INTRODUCERE
I.B. este un poet modernist, interbelic, matematician de renume ce scrie poezie din
dorința de a ilustra concepția că ”undeva, în sferele înalte ale geometriei, există un loc
luminos în care matematica se întâlnește cu poezia”. De asemenea, acesta vrea să-i
demonstreze prietenului său, criticul Tudor Vianu, că orice minte luminată își poate
reprezenta liric propria sensibilitate. Opera sa conține trei etape de creație: parnasiană,
baladic-orientală și ermetică.
Publicată în volumul “Joc secund” (1930), ciclul de versuri Uvedenrode, poezia “Riga
Crypto și Lapona Enigel” apare într-o perioadă de efervescență culturală când în
literatura română se manifestă două curente literare: Modernismul, promovat de criticul E.
Lovinescu la revista și cenaclul “Sburătorul” și Tradiționalismul manifestat în jurul
revistei “Gândirea” a lui Nichifor Crainic. Aceasta se încadrează în modernism prin:
ermetism, intelectualizarea expresiei, specie, temă.
I. TRĂSĂTURI CURENT
  George Călinescu afirmă că cea de-a doua etapă  din care face parte “Riga Crypto și
Lapona Enigel” presupune adevăratul ermetism al creației lui I. Barbu, unul de
profunzime, al sensurilor și nu unul lingvistic, precum cel din ultima perioadă.
Ermetismul presupune încifrarea mesajului poetic, ceea ce conduce la ambiguitate sau la
multiple interpretări, idee redată în text prin metafora "cântec larg". Receptarea poemului
depinde in mare măsură de felul zicerii ("cu foc", "stins, încetinel"), dar și de capacitatea
lectorului inițiat de a percepe mesajul.
  Ca specie, poemul este doar în aparență o baladă cultă prin firul narativ, personaje și
plasarea acțiunii într-un trecut îndepărtat, în esență, un amplu poem alegoric datorită
multiplelor semnificații, aspect redat prin metafora “cântec larg”.
Tema ilustrează complexitatea poemului, imposibilitatea nuntirii între două ființe
aflate pe trepte diferite ale evoluției spirituale, raportul dintre creat și increat sau lupta
dintre instinct și rațiune. Aceste semnificații sunt reprezentate la nivelul textului prin
motive literare precum: fântâna, roata, cântecul, nunta, inelul.
II. IDEI POETICE  
O primă idee poetică se regăsește în secvența dialogată din incipitul textului. La o
nuntă tradițională, menestrelul este rugat să repete cântecul despre “Riga Crypto…”. El
este comparat cu vinul vechi și se lasă rugat ”mult îndărătnic menestrel”, conștient  de
propria valoare. Acesta reprezintă o ipostază a eului liric creator, iar cântecul presupune
receptări diferite în funcție de modul în care este redat: “cu foc acum o vară” și “stins
încetinel” în prezent. Spațiul “în cămară” este unul privilegiat, doar pentru cei inițiați,
capabili să înțeleagă mesajul. Primele patru catrene formează cadrul povestirii în ramă, iar
întâlnirea dintre Crypto și laponă constituie povestea propriu-zisă redată de menestrel.
  Cea de a doua idee poetică surprinde semnificațiile poveștii neobișnuite. Lapona își
duce renii către sud, către soare, pe un traseu inițiatic, simbolul autodepășirii, al
cunoașterii și al împlinirii. Ea adoarme în lumea lui Crypto, numit “mirele poienii“, iar
întâlnirea celor doi are loc în visul fetei. Crypto o curtează și îi oferă plăceri
gustative(“fragi“, “dulceață“) acționând ca o ispită ce îi oprește drumul, de aceea fata,
care îl refuză inițial pentru că intuiește caracterul său infertil, pare tentată, idee exprimată
în versul: “te-aș culege, rigă blând”. Acesta îi oferă o lume dominată de “umbră și
răcoare”, un spațiu al instinctualității unde “ numai carnea crește“. Crypto este surprins de
razele soarelui și transformat într-o ciupercă otrăvitoare. El încearcă să își
depășească condiția prin nuntirea cu o ființă superioară, dar este pedepsit pentru
“nebunia” sa.
Semnificațiile poemului sunt multiple, căci povestea ilustrează ideea că spiritul uman,
în drumul său către perfecțiune, obosește și “adoarme” fiind supus ispitei. Lapona are tăria
morală de a înfrânge această ispită, oricât de greu ar fi fost: “Plângi, preacuminte Enigel”
O semnificație poate fi chiar drumul poetului dinspre lumea rece, abstractă a
matematicii dominat de rațiune (“Castelul tău de gheață l-am cunoscut-Gândire”) către
zona însorită a poeziei, căci se disting trei ținuturi alegorice: câmpiile de gheață, poiana
umbroasă a humei și zona însorită, caldă spre care tinde Enigel, o altă ipostază a eului. S-a
afirmat de asemenea că poezia este “un luceafăr întors”, căci ființa superioară este cea
feminină, iar chemările sunt alte bărbatului incapabil să-și depășească condiția. 
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ
Un prim element important de compoziție este titlul, deoarece anticipează temele
poemului prin prezența celor două personaje alegorice, construite în antiteză: riga, un
arhaism fonetic ce plasează povestea într-un trecut îndepărtat și îi conferă aspect
medieval, Crypto este un nume provenit din greacă de la “cryptos“( tăinuit, ascuns),
lapona este o locuitoare a Laponiei, ființă feminină, delicată, iar numele său, Enigel, pare
inspirat din engleză, angel, sau din numele râului Ingul. Barbu afirmă ca l-a ales pentru
sonoritatea lui catifelată.
Un alt element de compoziție este structura, poezia fiind construită prin tehnica
inserției, a poveștii în ramă. Textul conține cadrul și povestea propriu-zisă cu mai multe
secvențe: portretul lui Crypto, portretul Laponei, dialogul dintre ei și pedepsirea lui
Crypto, structuri ce ilustrează un lirism al măștilor, dar și amestecul de epic, liric și
dramatic: firul narativ, prezența personajelor și a naratorului sunt trăsături epice, dialogul
este specific dramaticului, iar lirismul măștilor sugerează ipostazele eului.
În concluzie, viziunea despre lume reflectă concepția poetului-matematician despre
complexitatea ființei umane și a existenței în univers.

S-ar putea să vă placă și