Adauga la favorite Salvează PDF Tipăreşte

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr(...)

SENTINŢA CIVILĂ NR. 49/2010

Şedinţa publică de la 3 februarie 2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

S-a luat în examinare – în vederea pronunţării - acţiunea în contencios administrativ formulată de

către reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI
LOCUINŢELOR împotriva pârâtei SC D. N SA, având ca obiect acţiune în anularea hotărârilor
arbitrale.

Se constată că la data de 2 februarie 2010 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de
pârâta SC N D. SA, iar la data de 3 februarie s-a depus la dosar o notă de cheltuieli.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în şedinţa publică din 29 ianuarie 2010, mersul
dezbaterilor şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată,
încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin acţiunea în anulare înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului (succesor legal al Ministerului Integrării Europene în conformitate cu
dispoziţiile art. 8 alin. 1 din OUG nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale coroborate cu dispoziţiile art. 2 din H. G. nr. 361/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor),
în contradictoriu cu pârâta S.C. D. N S.A. a solicitat anularea în totalitate a Hotărârii arbitrale nr.
5/5.03.2008 pronunţată în dosarul arbitral nr. 10/2007 de către Tribunalul Arbitral constituit de
Curtea de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi C întrucât
tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală (art. 364 lit. c Cod de
procedură civilă), hotărârea arbitrală încalcă dispoziţii imperative ale legii (art. 364 lit. i Cod de
procedură civilă), iar în subsidiar, pentru inadmisibilitatea cererii de arbitrare, clauza
compromisorie fiind inoperantă (art. 364 lit. c Cod de procedură civilă).
În motivare, reclamantul a arătat că între părţi a fost încheiat Contractul nr. N./6/11.06.2003
("Contractul"), alcătuit din mai multe documente contractuale ce se completează reciproc şi
stipulează condiţiile agreate de părţi, având ca obiect reabilitarea de către pârâtă a unui număr de
10 şcoli şi 2 colegii situate în zona de Nord - Vest a României. Contractul a fost încheiat în urma
unei proceduri de achiziţie publică internaţională şi a beneficiat de co-finanţare (75% prin
programul Phare şi 25% de la Buget).

În volumul 2 al Contractului (intitulat "Condiţiile Contractului" - Anexa nr. 2 în extras) ce face

trimitere la regulile pentru "Contract pentru F. şi D. inclusiv Proiectare" F. 1999 - Cartea galbenă
aşa cum a fost editat de Federation Internationale E. J. D. (pe scurt, "G.") cu modificări aduse de
părţi pe calea unor "Condiţii speciale ale Contractului" se stipulează la art. 20, în cazul apariţiei
unor litigii între părţi, o procedură specială de soluţionare. Procedura specială de soluţionare
presupune: într-o primă fază o hotărâre a unei Comisii de Soluţionare a Litigiilor şi ulterior în
cazul în care una din părţi nu este mulţumită, arbitraj internaţional.

Punctual, articolul 20.6 ("Arbitrajul") din Volumul 2 al Contractului, conţine o clauză

compromisorie cu următoarea formulare: "Cu excepţia litigiilor soluţionate, orice litigiu pentru
care decizia D. (dacă există) nu a devenit definitivă şi obligatorie va fi soluţionat definitiv prin
arbitraj internaţional. Cu excepţia cazului în care se convine altfel de către ambele părţi: (a)
litigiul va fi soluţionat definitiv potrivit S. de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ; (b)
litigiul va fi soluţionat de trei arbitri numiţi în conformitate cu aceste Reguli şi (c) arbitrajul va fi
condus în limba folosită pentru comunicare definită în Clauza 1.4 Legea şi limbaj."

Clauza 1.4 (Anexa la ofertă): "M. pentru comunicări - 1.4 - M. engleză".

Din simpla lecturare a Hotărârii atacate se desprinde împrejurarea că a fost pronunţată în urma
unui arbitraj intern care s-a desfăşurat conform S. arbitrale ale Curţii de Arbitraj C o m e r c i a l
d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C; în complet de 3 arbitri numiţi în conformitate cu
Regulile arbitrale ale Curţii de Arbitraj Comercial ale D. C; în limba română.

Aşadar, în ciuda opoziţiei constante a reclamantului, întreaga procedură arbitrală s-a desfăşurat
cu încălcarea tuturor regulilor convenite de părţi prin clauza compromisorie pentru organizarea
arbitrajului, şi în primul rând a regulilor ce privesc constituirea Tribunalului Arbitraj.

S-a arătat că prin documentul intitulat "Cerere de arbitrare", înregistrat cu nr. 3259/24.03.2007,
Societatea Comercială de D. N S.A. (în continuare "T.") a solicitat Curţii de Arbitraj CCIA C ca
prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la plata
unei sume de 228.222,50 Euro (din care 75% în Euro şi 25 % în RON) "reprezentând rest preţ
lucrări executate, în perioada 15.02.2005-15.07.2005", la care se adaugă cheltuieli de judecată.

Faţă de cererea T., odată cu comunicarea documentelor ce i-au fost înaintate, Curtea de Arbitraj
CCIA C a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prin adresa nr.
2474/19.04.2007 formularea unei întâmpinări care să conţină apărările faţă de pretenţiile
reclamantei şi desemnarea unui arbitru.

Urmare a comunicării primite, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a înaintat Curţi de

Arbitraj CCIA C un document intitulat întâmpinare înregistrată cu nr. 18. 773/14.05.2007, prin
care a dezvoltat o serie de apărări .

Totodată, prin acest document, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - numai şi numai
pentru a nu pierde acest beneficiu prin neexercitare în termenul legal - a nominalizat, în calitate
de B. Principal, pe d-na N. D., iar în calitate de B. T. pe dl. T. E..
Prin adresa nr.3057/18.05.2007, Curtea de Arbitraj CCIA C a informat Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului că a fost constituit Tribunalul Arbitral şi că în cauză a fost stabilit
termen de judecată pentru data de 7 iunie 2007, la sediul Curţii, dată până la care Ministerul are
posibilitatea de a depune la dosar orice acte sau mijloace de probă consideră necesare.

Pe data de 04.06.2007, T. a transmis prin fax către Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Turismului un document intitulat "Răspuns la întâmpinare", prin care dezvoltă susţinerile legate
de nerespectarea Contractului de către acesta.

Prin adresa nr. 22.705/7.06.2007 (Anexa nr.3), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a
solicitat Curţii de Arbitraj CCIA C acordarea unui nou termen de judecată în cauză în vederea
pregătirii apărării, întrucât urmează a-si angaja un avocat.

La primul termen în Arbitraj, în condiţiile în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

nu a fost reprezentat întrucât formulase cerere de lipsă de apărare, prin încheierea
nr.1/07.06.2007 (Anexa nr.4), Tribunalul Arbitral şi-a verificat competenţa şi a constatat că „a
fost legal investit cu soluţionarea cauzei. Părţile convenind asupra instituţiei arbitrale şi
desemnându-şi fiecare dintre ele arbitrul”. De menţionat că la acest prim termen şi reclamantul
T., prezentă prin consilier juridic, a solicitat un nou termen în vederea completării probaţiunii şi
dovedirii temeiniciei şi legalităţii pretenţiilor.

De asemenea, Tribunalul Arbitral a constatat că potrivit clauzei inserate în art. 20.6 din
Condiţiile generale ale Contractului, în litigiu este aplicabil Regulamentul de arbitrare al
Camerei Internaţionale de Comerţ (J.), aşa încât urma să pună în discuţia părţilor obligaţia de
taxare conform respectivului Regulament, sau, ca alternativă, posibilitatea de a modifica
convenţia în sensul achiesării la Regulile arbitrale proprii ale D. C.

În acest sens, Tribunalul Arbitral a solicitat T. să convină cu reclamanta, în scris, asupra regulilor
arbitrale aplicabile. Nu s-a realizat o astfel de convenţie.

Tribunalul Arbitral a acordat urmare a celor două cereri de amânare formulate un nou termen în
cauză la 05.07.2007.

De menţionat că la data de 18.06.2007 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a încheiat

Contract de asistenţă juridică cu S.C.A. "S. & S." (Anexa nr.5) pentru reprezentarea în
respectivul litigiu arbitral. În aceste condiţii, la data de 5 iulie 2007 a depus prin avocat, un
document prin care a invocat 2 excepţii, respectiv, excepţia de necompetenţă a Curţii de Arbitraj
C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C (în principal) şi excepţia
inadmisibilităţii cererii de arbitrare (în subsidiar).

Prin Încheierea din 27 septembrie 2007 (Anexa nr.6), Tribunalul Arbitral a respins ca tardivă si
inadmisibilă excepţia de necompetenţă a Curţii constatând că s-a pronunţat cu privire la propria
competenţă cu ocazia verificărilor efectuate în condiţiile art. 343 indice 3 alin. 2 din C o d u l d e
Procedură Civilă. Tribunalul nu a mai analizat pe fond motivele pe care s-a fundamentat această
excepţie.

Excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitrare a fost unită cu fondul cauzei fiind respinsă ca
neîntemeiată prin hotărârea arbitrală nr. 5/5.03.2008.

Tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală dată fiind

necompetenţa Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C de a organiza acest
arbitraj (art. 364 lit. c Cod de procedură civilă); în speţă, conform înţelegerii părţilor numirea
arbitrilor trebuia să se facă conform S. de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ.

După cum s-a mai arătat, clauza compromisorie inserată de părţi în Contract prevede
soluţionarea eventualelor litigii conform S. de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ şi
numirea arbitrilor în conformitate cu aceste Reguli. Întrucât lucrările desfăşurate conform
Contractului au fost co-finanţate în proporţie majoritară de către Uniunea Europeană prin
programul Phare, autorităţile comunitare au impus ca eventualele litigii să fie deferite arbitrajului
J., instituţie cu recunoaştere internaţională ce se bucură de probitate şi echidistanţă. În fapt,
mecanismul de numire a arbitrilor instituit de Regulile arbitrale ale Camerei Internaţionale de
Comerţ se bucură de o recunoaştere internaţională şi se află deasupra intereselor locale sau
naţionale.

În ciuda acestui fapt, T. s-a adresat cu o cerere de arbitrare Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera
de Comerţ şi Industrie C, instituţie de arbitraj permanent care nu avea competenţa de soluţionare
a acestui litigiu întrucât avea obligaţia de a aplica propriul Regulament privind organizarea
arbitrajului iar mecanismul de numire a arbitrilor este prevăzut de respectivul Regulament.

Vizavi de această situaţie, a invocat excepţia de necompetenţă la termenul din 5 iulie 2007
(termen acordat ambelor părţi în vederea pregătirii apărării), respectiv la primul termen la care
reclamanta a fost reprezentată prin avocat.

În acest context, apreciază că în mod greşit Tribunalul Arbitral şi-a verificat competenta la
termenul din 7 iunie 2007 şi tot în mod greşit a procedat la respingerea excepţiei de
necompetentă ca tardivă si inadmisibilă prin încheierea nr. 6 din 27 septembrie 2007.

Într-adevăr, cu privire la verificarea propriei competenţe la termenul din 7 iunie 2007, Tribunalul
Arbitral a încălcat în mod flagrant dispoziţiile art. 358 din C o d u l d e Procedură Civilă potrivit
căruia în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii
hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului
contradictorialităţii.

Toate aceste principii au fost încălcate la termenul din 7 iunie 2007, dat fiind faptul că:
Tribunalul Arbitral şi-a verificat competenţă fără a pune în discuţia părţilor această problemă,
astfel încât reclamanta, nefiind prezentă la acest termen, nu a putut pune nici un fel de concluzii
cu privire la acest aspect; Tribunalul Arbitral a luat o decizie cu privire la un aspect deosebit de
important privind desfăşurarea litigiului în condiţiile în care a luat act şi a admis cererile părţilor
de amânare pentru pregătirea apărării şi angajării unui consultant legal. Admiterea acestor cereri
are ca efect juridic faptul că orice soluţionare a vreunei chestiuni juridice incidente arbitrajului ar
fi condus atât la nesocotirea şi încălcarea principiului asigurării dreptului la apărare cât şi cel al
contradictorialităţii.

Necesitatea respectării principiilor contradictorialităţii, egalităţii de tratament şi dreptului la

apărare la momentul verificării competenţei de către Tribunalul Arbitral a fost subliniată în
doctrina de specialitate în care se arată că încheierea prin care Tribunalul statuează asupra
propriei competenţe "este o încheiere interlocutorie prin care, cu participarea părţilor si în urma
dezbaterilor contradictorii, tribunalul arbitral decide asupra unei chestiuni litigioase prealabile
abordării fondului - competenţa".

F. principiului contradictorialităţii (aspect de altfel strâns corelat de respectarea dreptului la

apărare) constă în aceea că asigură părţilor posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu
privire la toate aspectele ce fac obiectul judecăţii arbitrale, fie că aceste aspecte sunt invocate de
cealaltă parte, fie că sunt invocate chiar de Tribunalul Arbitral.

Art. 129 alin. 2 teza finală din C o d u l d e Procedură Civilă prevede în mod expres că şi
judecătorul este supus contradictorialităţii, stipulând că judecătorul are îndatorirea să facă
respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale
procesului civil. Dispoziţiile legale evocate sunt aplicabile deopotrivă arbitrului care, asemenea
judecătorului, veghează la asigurarea garanţiilor procesuale proprii unui proces echitabil.

Mai mult decât atât, articolul 343 indice 3 aliniatul 2 invocat de Tribunal ca temei al respingerii
ca tardive instanţele judecătoreşti de drept comun şi nu în raport cu o altă instituţie permanentă
de arbitraj, aşa cum este Curtea de Arbitraj de pe lângă J. E..

De ademenea, în mod greşit şi încălcând dispoziţii imperative ale C o d u l u i d e procedură

Civilă, a procedat Tribunalul Arbitral atunci când a respins ca tardivă şi inadmisibilă excepţia de
necompetenţă, fără cel puţin a analiza pe fond motivele invocate de noi.

Potrivit art. 3561 alin. (1) C. pr. civ. „excepţiile privind cererea reclamantului” trebuie ridicate
prin întâmpinare. În speţă, chiar dacă reclamanta nu a ridicat nici o excepţie prin documentul
intitulat întâmpinare depus la dosar la termenul din 14.05.2007 , consecinţa juridică nu este totuşi
aceea că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar fi fost decăzut din dreptul de a mai
invoca excepţii, dispoziţiile 3561 alin. (1) C. pr. civ. trebuind interpretate în corelaţie cu
dispoziţiile alineatului următor care dispune ca excepţiile neridicate prin întâmpinare trebuie
ridicate cel mai târziu până la primul termen de înfăţişare. Mai mult, dispoziţiile art. 3561 alin.
(2) C. pr. civ. trebuie corelate cu dispoziţiile art. 35812 C.pr.civ. care de asemenea, menţionează
noţiunea de "prim termen de înfăţişare".

Concluzia referitoare la neridicarea excepţiilor prin întâmpinare este simpla: excepţiile trebuie
ridicate, în principiu, prin întâmpinare, totuşi, neridicarea lor prin întâmpinare nu atrage
sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai ridica, sancţiune care îşi produce efectele numai
după momentul scurgerii primului termen de înfăţişare, moment evident ulterior celui la care se
depune întâmpinarea.

Reclamantul invocă faptul că în doctrina recenta, cu referire la materia nulităţilor se arată că ,,

[...] în prezenta unei nulităţi relative a convenţiei de arbitraj –susceptibilă de acoperire sau de
confirmare, excepţia trebuie invocată in limine litis; în prezenţa unei nulităţi absolute a
convenţiei de arbitraj, excepţia poate fi invocată şi prin acţiunea în anulare îndreptata împotriva
hotărârii arbitrale." Ar urma ca excepţia de necompetenţă, similar, să urmeze acelasi regim.
Totusi, în opinia reclamantului trebuie făcută o distincţie: art. 35812 C.pr.civ. operează atât cu
noţiunea de "prima zi de înfăţişare" (v. art. 35812 alin. (3) C.pr.civ.) cât şi cu cea de "prim termen
de înfăţişare" (v. art. 35812 alin. (1 )(2) C.pr.civ. si 3561 alin. (2) C.pr.civ.). Uzul simultan în
acelaşi articol a celor doua noţiuni trebuie interpretat în sensul că cele două noţiuni sunt
distincte, marcând momente procesuale distincte.

Cât priveşte problema naturii şi efectelor juridice ale noţiunii de "prim termen de înfăţişare",
raţiunea textelor legale precizate este, pe de-o parte, aceea de a proteja interesele părţii care are
interesul de a invoca o excepţie iar pe de altă parte asigurarea judecării cu celeritate a arbitrajului
(de unde derogarea de la prima zi de înfăţişare şi raportarea la primul termen de înfăţişare).

Admiterea cererii de lipsa de apărare a avut oricum drept efect prorogarea efectelor juridice ale
acestuia până la termenul imediat următor. În literatura de specialitate s-a recunoscut de exemplu
că nelegala citare pentru primul termen de înfăţişare nu poate conduce la intervenirea sancţiunii
decăderii. Aceleaşi efecte juridice se vor produce şi ca urmare a admiterii la termenul din data de
7 iunie 2007 a cererii sale de lipsa de apărare, dispoziţiile art. 358 C.pr.civ. făcând necesar acest
lucru.

În consecinţă, în mod greşit Tribunalul Arbitral a respins ca tardivă şi inadmisibilă excepţia

necompetenţei Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C.

Reclamantul consideră că deşi Tribunalul Arbitral nu a mai analizat pe fond excepţia

necompetenţei se apreciază că se impune ca instanţa de judecată să constate că această excepţie
este întemeiată pentru argumentele ce urmează:

Clauza compromisorie inserată în contractul intervenit între părţi acorda competenţa de

soluţionare arbitrajului organizat de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de
Comerţ Internaţional din E..

Clauza compromisorie este dată de art. 20.6 din Condiţiile Generale G. - Cartea H. (nemodificată
prin Condiţiile Particulare la acestea). Or, Condiţiile Generale G., acordă competenţă de
soluţionare a diferendelor dintre părţi arbitrajului organizat de către Curtea de Arbitraj
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional din E.. Desigur, părţile, de comun
acord pot modifica, adăuga, renunţa sau condiţiona suplimentar prevederile Condiţiilor Generale
prin Condiţiile Particulare. Este însă de observat că părţile nu au modificat în nici un fel
conţinutul Condiţiilor Generale, astfel încât concluzia logică, firească este aceea că părţile au
consimţit la competenţa de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional
din E..

Mai mult, este de observat că nu există nici o referinţă la compentenţa Curţii de Arbitraj C-N
şi/sau la Regulile acestei instituţii permanente de arbitraj. În schimb, limbajul folosit în
redactarea clauzei compromisorii indica cât se poate de clar că diferendele vor fi judecate
potrivit S. de B. ale Camerei de Comert Internaţional E.. Or, arătarea în concret a S. de arbitrare
ale unei instituţii permanente de arbitraj are drept efect necesar acordarea competenţei de
soluţionare respectivei instituţii permanente de arbitraj. O astfel de prezumţie subzistă în absenţa
altor precizări ale clauzei compromisorii din care să rezulte expres şi neechivoc că asemenea
reguli vor avea un simplu caracter orientativ într-un arbitraj ad hoc. Altminteri ar fi absurd să se
recunoască competenţa de soluţionare a unei instituţii permanente de arbitraj nenominalizate prin
clauza compromisorie şi care ar urma să judece cauza potrivit regulilor de arbitraj ale unei alte
instituţii permanente de arbitraj, de data aceasta nominalizate prin clauza compromisorie.

De altfel, aceasta regula cunoaşte o recunoaştere inversă în practica Curţii de arbitraj

internaţional de la B în sensul că indicarea unei curţi permanente de arbitraj are drept efect
convenirea aplicării regulilor de arbitraj ale acelei curţi. În alte cuvinte principiul (chiar daca
invers aplicat) se bucură de recunoaştere şi în dreptul român fiind logică aplicarea sa.

Nu mai puţin adevărat, nici indicarea unui arbitru de pe lista de arbitri ai Curţii de Arbitraj C-N
nu ar putea avea drept efect recunoaşterea competenţei de soluţionare acestei instituţii de arbitraj.
Într-adevăr, nominalizarea unui arbitru per se nu implică recunoaşterea competenţei Curţii de
Arbitraj de la C, ci doar conducea la constituirea unui tribunal arbitral a cărei primă obligaţie este
aceea de a se pronunţa asupra propriei competenţe (chiar şi în absenţa unei excepţii de
necompetenţă ridicate de către vreuna dintre părţi), dar în condiţiile respectării dreptului la
apărare al părţilor şi a principiului contradictorialităţii .

În consecinţă, având în vedere aspectele învederate ar rezulta că în mod evident, Curtea de

Arbitraj de pe lângă Camera de Comert si Industrie C nu era competentă. Dimpotrivă,
competentă să organizeze acest arbitraj era Curtea de Arbitraj de pe lângă J. E., iar constituirea
Tribunalului Arbitral trebuia să se facă potrivit regulilor de procedură proprii acestei institutii de
arbitraj.

De altfel, aceasta a fost şi voinţa părţilor exprimată în clauza contractuală privind arbitrajul, prin
care acestea au convenit să supună eventualele litigii dintre ele, arbitrajului organizat de o
instituţie mai presus de orice suspiciune privind interferenţa unor posibile interese locale,
respectiv de către J. E..

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Societatea Comerciala de D. N SA C-N, a solicitat respingerea,

ca inadmisibilă, a acţiunii în anulare şi menţinerea, în întregime, a Hotărârii arbitrale nr.
5/05.03.2008, pronunţată în dosarul arbitral nr. 10/2007 de către Tribunalul Arbitral constituit de
Curtea de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C.

Cu privire la critica privind nelegalitatea constituirii Tribunalului Arbitral in sensul ca numirea

arbitrilor trebuia facuta conform S. de Arbitraj ale Camerei Internationale de Comert E. pârâta a
arătat că, cererea de arbitrare s-a înregistrat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ
şi Industrie C, în baza clauzei compromisorii prevăzută la cap. 20.8 - F. perioadei de funcţionare
a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor, potrivit căreia "daca apare între părţi un litigiu (de orice
fel) decurgând din sau în legătură cu contractul sau execuţia lucrărilor, iar nu există o D.
(Comisie de Soluţionare a Litigiilor) în funcţionare fie pentru ca numirea D. a expirat sau din alte
motive, atunci: a) prevederile subclauzei 20.4 (obţinerea deciziei D.) şi subclauzei 20.5
(soluţionarea pe cale amiabilă) nu se vor aplica şi b) litigiul poate fi supus direct la arbitraj,
potrivit prevederilor subclauzei 20.6 (Arbitraj).

Petenta, în termenul procedural reglementat de Regulile Curţii de Arbitraj sesizate, a depus

scriptul procedural intitulat "întâmpinare", prin care a înţeles să se opună, pe fond, pretenţiilor
ridicate, formulând un rezumat al răspunsurilor date pârâtei de către fostul Minister al Integrarii
Europene (N.) şi al J. (E. de şantier) I. International, legat de obiectul cererii.

Prin acelaşi script, pârâtul răspunde solicitării de a-ăi desemna propriul arbitru, sens în care îşi
nominalizează un arbitru cât şi un arbitru supleant, în condiţiile S. procedurale ale Curţii de
Arbitraj Comercial sesizate.

Poziţia procesuală adoptată astfel de pârât, în termenul expres reglementat de art. 22. al. 9) din
Regulile de procedură arbitrală are din punct de vedere juridic, valoarea modificării convenţiei
arbitrale iniţiale în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C. In
raport cu aceasta, Tribunalul Arbitral a apreciat ca este competent sa soluţioneze litigiul, deci a
fost valabil investit.

Excepţia de necompetenta a fost invocata după ce Tribunalul Arbitral şi-a analizat propria
competenţă. Ca urmare, nu poate fi reţinut, în speţă, primul motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

Consideră pârâta că esenţial de reţinut in analiza acestui motiv de anulare a hotărârii arbitrale,
este faptul ca tribunalul arbitral a fost constituit în conformitate cu voinţa părţilor litigante,
exprimată în condiţiile reglementate de Regulile arbitrale ale Curţii sesizate şi nicidecum ale
Curţii de pe lângă C.I.C. E..

Încercarea paratului de a-si contesta poziţia adoptata prin întâmpinare si de a invoca lipsa
competentei a survenit tardiv, după ce Tribunalul Arbitral C, constituit, si-a îndeplinit obligaţia
legală de a-şi verifica propria competenţă.
Mai arată pârâta că nu este intemeiata nici sustinerea paratei potrivit careia Tribunalul si-a
verificat competenta cu nerespectarea contradictorialitatii, egalitatii de tratament si a dreptului la
aparare, deoarece Tribunalul Arbitral a procedat, corect si legal, prin Incheierea din 28
septembrie 2007, la respingerea exceptiei de necompetenta cu aplicarea dispozitiilor art.358
c.pr.civ, privind egalitatea de tratament, respectarea dreptului de aparare si a principiului
contradictorialitatii.

Ulterior pronuntarii incheierii, paratul, prin scriptul depus la termenul din 5 iulie 2007,
formuleaza exceptia de necompetenta a Curtii si, implicit, a Tribunalului Arbitral, invocand
incalcarea, de catre Tribunalul Arbitral "in mod flagrant atat principiul contradictorialitatii ... cat
si dreptul de aparare al paratei, care astfel a fost lezata de un drept esential, cu incalcarea
explicita a dispozitiilor art. 358 c.pr.civila".

Sustinerea paratei este in contradictie cu dispozitiile art.358 si urm din c.pr.civila, privind
procedura arbitrala deoarece Tribunalul Arbitral C nu a lezat cu nimic drepturile legitime ale
paratei si nu a "forţat ori constrâns" parata sa formuleze si sa depună, în termen legal, scriptul
numit "întâmpinare". prin care a înţeles să-şi expună poziţia procesuală de buna voie, fără a
invoca nici o excepţie, ceea ce dovedeşte recunoaşterea competenţei Tribunalului Arbitral C.

In conditiile in care Curtea, examinand modul in care a fost sesizata si investita, prin vointa
neindoielnica a partilor si faptul ca partile si-au formulat aparari pe fond si au combatut aceste
aparari depunand, in probatoriu, inscrisuri si solicitand administrarea unor probe, expresie a
vointei de a se judeca in fata acestei Curti, precum si jurisprudenta Curtii de Arbitraj Comercial
International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei - Sentinta arbitrala
nr.153/2007 si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Decizia nr.3633/2006, Tribunalul Arbitral
dispune, in mod temeinic si legal, ca nici pe fond asemenea exceptie nu putea fi admisa.

Avand in vedere ca Tribunalul Arbitral a retinut competenta de solutionare a litigiului, acesta a

concluzionat in mod corect ca, din momentul in care, analizandu-si competenta in raport cu
manifestarea de vointa a partilor litigante, este tinuta sa aplice Regulile arbitrale proprii,
singurele reguli pe care le utilizeaza in solutionarea litigiilor incredintate ei.

Pe de alta parte, Curtea retine ca a formulat si inregistrat la Curtea de arbitraj de pe langa D. C o

actiune arbitrala iar paratul a formulat intampinare, pe fond, fara nici o exceptie privind
competenta Curtii sau regulilor arbitrale aplicabile, astfel încat manifestarea procesuala a partilor
a primit valoarea juridica a unei conventii tacite privind instanta competenta si regulile
aplicabile, conventie modificatoare a dispozitiilor contractuale pe care ambele parti le-au ignorat
in faza in care s-a legat litigiul si cadrul procesual.

Referitor la critica privind caracterul inoperant al clauzei compromisorii in raport cu

neîndeplinirea procedurii prealabile de mediere reglementate de clauza 20 din contract, aceasta
este, la randul ei, neintemeiata deoarece: Caracterul inoperant al clauzei compromisorii ar fi
trebuit demonstrat in raport de continutul defectuos, echivoc, al acesteia si nicidecum prin
raportare la o procedura prealabila, cum este cea reglementata prin contract. Or, in speta, nu
poate fi invocată invaliditatea clauzei compromisorii.

Pe de alta parte, neindeplinirea procedurii prealabile ar fi putut justifica cel mult prematuritatea
cererii arbitrale daca o atare procedura prealabila ar fi fost necesara in speta.

In mod corect, Tribunalul Arbitral a apreciat insa ca, pe de alta parte, că nu era necesara in raport
cu obiectul litigiului. Astfel, potrivit subclauzei 20.1 din Conditiile Generale G. - F. 1999,
medierea se aplica numai atunci cand antreprenorul formuleaza cereri care vizeaza prelungirea
perioadei contractuale de finalizare sau plata unor plati suplimentare. In plus, atat doctrina
juridica de specialitate cat si practica recenta si constanta a instantelor arbitrale sesizate cu
solutionarea unor dispute rezaltand din raporturi contractuale guvernate de Publicatia G., editia
1999 (H. P., introduction to G. Dispute B. E. E., 2004, p.17 si urm., D. R. T., Comentary to J. B.
E. with the G. International D. of Contract, International Business M. Journal nr.6/1999), releva
ca procedura de mediere nu are caracter imperativ iar neindeplinirea ei nu constituie o cauza de
inadmisibilitate a actiunii arbitrale formulate de oricare din parti.

Parata nu critica, prin motivele dezvoltate, fondul litigiului, respectiv al Actiunii arbitrale,
actiune admisa prin Hotararea arbitrala nr. 5/2008.

Drept dovada parata a facut plata, de buna voie, a obligatiei cuprinse in dispozitivul Hotararii
arbitrale, achitand suma de 243.029 lei si 166.601,53 EURO, asa cum rezulta din extrasele de
cont din 20.05.2008, anexate.

Prin notele de şedinţă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a solicitat respingerea

tuturor apărărilor formulate de SC D. N SA (în continuare S.C.C.N.-SA) prin întâmpinare şi
admiterea acţiunii în anulare astfel cum a fost formulată pentru următoarele motive:

Aprecierea pârâtei conform căreia actiunea în anulare formulată de M.D.L.P.L. ar fi inadmisibilă

nu este întemeiată pe nici un argument de inadmisibilitate, toate apărările formulate de T. fiind
de fapt apărări pe fondul acţiunii în anulare.

Faptul că în acţiunea în anulare au fost sau nu formulate critici asupra fondului cauzei nu poate
constitui un motiv de inadmisibilitate a acţiunii în anulare, atât timp cât criticile formulate de
reclamant sunt încadrabile în dispoziţiile art. 364 din C o d u l d e Procedură Civilă, fapt
necontestat de către pârâtă.

Apărarea pârâtei prin care se susţine legalitatea compunerii Tribunalului Arbitral care a
pronunţat hotărârea a cărei anulare a solicitat-o, este neîntemeiată.

În susţinerea acestei apărări, pârâta T. invocă faptul că cererea de arbitrare a fost formulată în
baza clauzei compromisorii cuprinse în art. 20.8 din Condiţiile Generale ale Contractului raportat
la art. 20.6 din aceleaşi Condiţii Generale, iar faptul că M.O.L.P.L. a formulat în termenul
procedural o întâmpinare la cererea de arbitraj T., ar constitui o modificare a convenţiei arbitrale
iniţiale în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C.

Afirmaţiile pârâtei sunt eronate şi nu pot fi susţinute din punct de vedere juridic.

Astfel, faptul că cererea arbitrală ar fi fost întemeiată pe dispoziţiile art. 20.8 din Condiţiile
generale ale Contractului nu face altceva decât să demonstreze că însăşi pârâta a înţeles să se
raporteze la dispoziţiile care priveau soluţionarea litigiilor astfel cum erau acestea convenite în
Condiţiile Generale. De altfel, articolul 20.8 citat de pârâtă face o trimitere clară la art. 20.6 din
Condiţiile Generale. În consecinţă, prin trimiterea la art. 20.8, pârâta recunoaşte de fapt că a
înţeles să supună litigiului unui arbitraj în condiţiile clauzei art.20.6 din Condiţiile Generale.

S-a arătat în conţinutul acţiunii în anulare care a fost contextul depunerii documentului intitulat
întâmpinare şi motivaţia depunerii acestuia. Nominalizarea unui arbitru per se nu implica
recunoaşterea competentei Curţii de Arbitrai de la C, ci doar conducea la constituirea unui
tribunal arbitraj a cărei primă obligaţie este aceea de a se pronunţa asupra propriei competente.
Cât priveşte teza modificării convenţiei arbitrale prin depunerea întâmpinării, aceasta nu poate fi
primită din cel puţin următoarele motive: nicăieri în Condiţiile Generale ale Contractului nu este
prevăzută posibilitatea modificării tacite a vreunei clauze contractuale. De altfel, acest lucru ar fi
practic imposibil şi ar da naştere la o stare de gravă de insecuritate contractuală având în vedere
un Contract de Lucrări aşa cum este cel încheiat între reclamantă şi pârâtă reglementează în
detaliu toate aspectele derulării relaţiei contractuale. Orice modificarea contractului implică un
act adiţional scris care să prevadă în mod concret şi exact aspectele contractuale modificate. Cu
atât mai mult modificarea clauzei privind arbitrajul necesita o convenţie scrisa, cu cât implică
stabilirea a numeroase detalii, respectiv - instituţia de arbitraj, regulile de arbitraj, limba
desfăşurării arbitrajului, condiţiile în care se putea recurge la arbitraj, etc.; -faptul că însăşi pârâta
a considerat necesară încheierea unei convenţii scrise prin care părţile să-şi exprime în mod
expres acordul cu privire la modificarea clauzei arbitrale este demonstrat de adresa înregistrată la
Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului C. De altfel ,proiectul unei astfel de convenţii era
ataşat acestei adrese. O asemenea convenţie nu a fost însă niciodată semnată. Dimpotrivă, la
termenul imediat următor primirii acestei adrese, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
a depus un document prin care a invocat 2 excepţii, respectiv excepţia de necompetenţă a Curţii
de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C şi excepţia
inadmisibilităţii cererii de arbitrare.

Se poate concluziona aşadar că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu numai că nu a

acceptat tacit modificarea convenţiei arbitrale (aşa cum lasă să se înţeleagă pârâta), ci dimpotrivă
şi-a manifestat în mod explicit dezacordul faţă de o asemenea posibilă modificare invocând
excepţia de necompetenţă a Curţii de Arbitrai C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie C.

În ceea ce priveşte problema nerespectării de către Tribunalul Arbitral a principiilor

contradictorialităţii, egalităţii de tratament şi a dreptului la apărare, nu poate fi primită apărarea
pârâtei T. care afirmă că aceste principii au fost respectate.

Pârâta încearcă să inducă în mod greşit ideea că problema competenţei ar fi fost tranşată de
Tribunalul Arbitral prin Încheierea din 28 septembrie 2007, în condiţii de respectare a
principiilor care trebuie să guverneze procesul arbitraj.

Tribunalul Arbitral a tranşat problema competenţei fără a da posibilitatea părţilor să discute în

contradictoriu acest aspect. Nici măcar reprezentantului S.C.C.N.-SA nu i-a fost dat cuvântul cu
privire la această problemă - dar a fost opţiunea acestuia care, prezent fiind în faţa Tribunalului
Arbitral nu a solicitat să-şi exprime punctul de vedere. În ceea ce o priveşte însă pe reclamantă,
nu i s-a dat posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere cu privire la problema competenţei care
a fost tranşată prin Încheierea din 7 iunie 2007, în condiţiile în care admiţând cererea sa pentru
lipsă de apărare, instanţa a admis implicit că la acel termen dreptul a apărare nu putea fi
respectat.

Mai arată reclamantul că ineficacitatea clauzei arbitrale nu este legată numai de eventualul ei
conţinut echivoc sau defectuos aşa cum susţine pârâta, ci pur şi simplu de posibilitatea părţilor de
a recurge sau nu la această clauză. Spre exemplu - o clauză arbitrală cu un conţinut cât se poate
de clar şi de adecvat, poate deveni inoperantă prin apariţia unei reglementări legale care să
interzică arbitrajul în domeniul în care a fost încheiat: contractul ce conţine respectiva clauză
arbitrală. Cu alte cuvinte, ineficacitatea unei clauze compromisorii nu ţine întotdeauna de
conţinutul ei, ci poate fi condiţionată de aspecte independente de acesta, dar care nu permit
părţilor să recurgă la arbitraj.
Teza susţinută de reclamantă prin acţiunea arbitrală este aceea că potrivit Condiţiilor Generale
ale Contractului, părţile contractului nr. N./6.11.2003 nu puteau recurge la arbitraj (clauza
arbitrală fiind astfel inoperantă) în condiţiile neparcurgerii procedurii în faţa Comisiei de
Adjudecare a E. (Dispute B. E.-E.) şi nici a procedurii reclamaţiei adresate J..

Este greşită şi interpretarea dată de pârâtă clauzelor 20.1 şi 20.2 în sensul că procedura prealabilă
a reclamaţiei adresată J., respectiv în faţa E. ar fi aplicabilă numai în situaţia în care avem de-a
face cu cereri care vizează prelungirea perioadei contractuale de finalizare sau achitarea unor
plăţi suplimentare.

Art. 20.1 care se referă la procedura reclamaţiei în faţa inginerului are în vedere plăţi
suplimentare solicitate de către B., cu semnificaţia de plăţi suplimentare faţă de cele primite din
partea angajatorului, respectiv din partea autorităţii contractante şi nu de plăţi suplimentare faţă
de cele convenite prin contract.

Art. 20.2 are în vedere obligativitatea procedurii prealabile în faţa E. cu privire la orice fel de
litigii legate de executarea contractului. Limitarea aplicării acestei proceduri numai la litigii care
au în vedere plăţi suplimentare faţă de cele din contract nu are suport în dispoziţiile contractuale.

Cât priveşte sustinerea privind caracterului facultativ al procedurii în fata E. nici aceasta nu este
întemeiată. Doctrina indicată de pârâtă pentru a susţine acest punct de vedere este mult mai
nuanţată cu privire la acest aspect decât J. să se înţeleagă pârâta. Astfel, cu privire la articolul
citat -"H. P. , J. to G. Dispute B. E. provision , 2004 "trebuie mai întâi menţionat faptul că însuşi
autorul specifică faptul că "acest articol reprezintă mai mult un ghid practic decât o analiză
juridică detaliată (pagina 1) ." Ca atare, aprecierile juridice realizate în acest articol trebuie
privite cu această rezervă.

Dincolo de această remarcă trebuie observat faptul că autorul citat admite posibilitatea recurgerii
în mod direct la arbitraj în condiţii extrem de restrictive arătând că: "Litigiile dintre părţi pot fi
supuse în mod direct arbitrajului, trecând peste dipoziţiile art. 20.4, numai dacă nu există un E. în
funcţiune."

Mai jos autorul explică ce se înţelege prin inexistenţa unui E. în funcţiune.

"Este posibil ca E. să nu fie în funcţiune datorită expirării termenului pentru care a fost numit sau
din alt motiv precum lipsa acordului dintre părţi pentru constituirea acestuia ca urmare a unei
poziţii intransigente adoptată de una dintre ele. În unele cazuri însă, deşi E. a încetat să existe ca
urmare a expirării perioadei pentru care a fost numit totuşi repunerea sa în funcţiune pe baze ad-
hoc trebuie luată în considerare acesta fiind un forum în cadrul căruia orice dispută poate fi
rezolvată fără inutile întârzieri şi costuri".

Prin urmare ceea ce reiese din acest articol este nu caracterul facultativ al E., ci necesitatea ca
părţile să fi făcut tot posibilul pentru rezolvarea litigiului pe calea E. înainte de a recurge la
arbitraj.

În orice caz nu suntem în nici unul dintre cazurile în care o parte ar putea recurge direct la
arbitraj, nici măcar în opinia autorului citat de pârâtă, întrucât nu a expirat perioada de numire a
E., nu s-a pus problema imposibilităţii constituirii unui E. ca urmare a poziţiei refractare a
vreuneia din părţi. Dimpotrivă, pârâta S.C.C.N.-SA nu a făcut absolut nici o încercare de a
recurge la soluţionarea disputei prin constituirea E..
Ca atare, recurgerea direct la arbitraj apare drept abuzivă şi trebuie sancţionată ca atare, respectiv
cu constatarea caracterului inoperabil al clauzei arbitrale.

În ceea ce priveşte celălalt autor citat de pârâtă - D. R. T. , cu articolul "Comentary to J. B. E.

with the G. International D. of Contract", publicat în International Business M. Journal no
6/1999, trebuie observat faptul ca acest articol a fost scris pornind de la o editie mai veche a
Conditiilor Generale ale Contractului, respectiv G. F. 1997.

Mai relevant se pare punctul de vedere recent al acestui autor exprimat în articolul „U. B. Clause
in U. G. Contracts for N. E. , october 3, 2005. „În partea introductivă a acestui articol autorul
face câteva precizări pe care le consideră relevante în susţinerea tezei obligativităţii procedurii
prealabile a reclamaţiei adresate J. precum şi a procedurii în faţa E., înainte de a recurge la
arbitraj: "Chiar dacă literal, clauza arbitrală în editia 1999 a Contractelor F/D/C, cuprinde numai
clauza 20.6 mijlocită de clauza 20.8, nu se poate înţelege această clauză fără luarea în
considerare a condiţiilor care trebuie sau ar trebui satisfăcute înainte ca orice pretenţie să fie
supusă arbitrajului. T. acest lucru deoarece, dacă o parte nu îndeplineşte aceste condiţii este
posibil să nu aibă nici un drept de a recurge la arbitraj. În consecinţă, pentru a fi pe deplin
înţeleasă, clauza arbitrală trebuie luată în considerare împreună cu sub-clauza 20.1 – prevederile
privind reclamaţiile adresate J., cu sub-clauzele 20.2 -20.4 ,respectiv prevederile privind Comisia
de Soluţionare a Litigiilor şi cu clauza 20.5 care conţine prevederile privind soluţionarea pe cale
amiabilă. Pe scurt, prevederile clauzei 20 (Reclamaţii, Litigii şi Arbitraj) trebuie citite împreună.

De altfel, în practica recentă a Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internatională

de Comert de la E. a fost statuat caracterul obligatoriu al procedurii E. înainte de a recurge la
arbitraj.

Un argument în plus care confirmă teza obligativităţii procedurii E. îl constituie adoptarea

Ordinului Ministrului economiei şi finanţelor al ministrului transporturilor şi al ministrului
dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr (...) pentru aprobarea condiţiilor contractuale
generale şi speciale la încheierea contractelor de lucrări. Prin acest Ordin s-a stabilit
obligativitatea folosirii condiţiilor contractuale G. 1999 la încheierea contractelor de lucrări de
către autorităţile publice. Or, art. 20.2 şi 20.4 din mai sus amintitele Condiţii Generale stabilesc
recurgerea în mod obligatoriu la procedura E. înainte de a recurge la arbitraj. (Formularea din
Anexa la ordinul menţionat este imperativă E. se vor adjudeca de către D. (Comisia de
Adjudecare a E.). În orice caz, chiar dacă ar exista un dubiu în privinţa interpretării dispoziţiilor
Contractuale privind E. aceste clauze ar trebui interpretate, conform art. 978 din Codul civil, în
sensul de a produce efect, ceea ce în cazul de faţă ar conduce la ideea obligativităţii E.. În caz
contrar ar trebui să admitem ideea că art. 20.2 şi 20. 4 din Condiţiile Generale ale Contractului
sunt inutile şi nu produc efecte juridice.

Prin sentinţa civilă nr. 653/2008, Curtea de A P E L C L U J a admis acţiunea în anulare şi a

anulat Hotărârea arbitrală nr. 5 din 5 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Arbitral constituit de
Curtea de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C.

Prin decizia nr. 2270/2009, Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de

pârâta SC D. N SA C N împotriva sentinţei civile nr. 653/2008 pronunţată de Curtea de A P E L
C L U J şi a dispus casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut în considerentele deciziei de casare că instanţa de fond avea obligaţia legală ca, în
cazul în care a anulat hotărârea arbitrală, să tranşeze fondul raporturilor dintre părţi în limitele
convenţiei arbitrale, situaţie ce nu impieta în vreun fel asupra principiului disponibilităţii.
Neprocedând astfel, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, lovită de nulitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Acţiunea în anulare este întemeiată şi urmează a fi admisă în conformitate cu art. 364 alin. 1 lit.
c) C. pr. civ., care prevede că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci
când tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală.

Potrivit art. 35812 alin. 1 C. pr. civ., orice excepţie … constituirea tribunalului arbitral, limitele
însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare, trebuie
ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen (de înfăţişare), dacă nu s-a
stabilit un termen mai scurt.

Noţiunea de prim termen de înfăţişare este aceeaşi ca şi în cazul procedurii judiciare, respectiv
termenul la care părţile legal citate pot pune concluzii.

La primul termen acordat în arbitraj, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat

cerere de lipsă de apărare şi nu a fost reprezentat, depunând şi un înscris intitulat întâmpinare.

Prin încheierea din 07.06.2007, tribunalul arbitral şi-a verificat competenţa şi a constatat că „a
fost legal investit cu soluţionarea cauzei, părţile convenind asupra instituţiei arbitrale şi
desemnându-şi fiecare dintre ele arbitrul”. La acest prim termen şi reclamantul în arbitraj, prin
consilier juridic, a solicitat un nou termen în vederea completării probaţiunii şi dovedirii
temeiniciei şi legalităţii pretenţiilor. Nu a fost întrebat asupra chestiunii competenţei tribunalului
arbitral.

La aceeaşi dată şi prin aceeaşi încheiere, tribunalul arbitral a constatat că potrivit clauzei inserate
în art. 20.6 din Condiţiile generale ale Contractului, în litigiu este aplicabil Regulamentul de
arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ (J.), şi urma să pună în discuţia părţilor obligaţia
de taxare conform respectivului Regulament, sau, ca alternativă, posibilitatea de a modifica
convenţia în sensul achiesării la Regulile arbitrale proprii ale D. C, sens în care instanţa arbitrală
a solicitat petentei să convină cu pârâtul în arbitraj, în scris, asupra regulilor arbitrale aplicabile,
ceea ce nu s-a realizat.

Tribunalul Arbitral a acordat un nou termen în cauză la 05.07.2007 ca urmare a celor două cereri
de amânare care au fost formulate.

La noul termen, 5 iulie 2007, pârâtul în arbitraj a invocat, prin avocat, excepţia de necompetenţă
a Curţii de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie C.

Rezultă din cele menţionate mai sus că primul termen de înfăţişare a fost cel din data de 5 iulie
2007 şi nu cel din data de 7 iunie 2007, iar în consecinţă, excepţia necompetenţei instanţei
arbitrale putea fi ridicată de pârâtul în arbitraj la data de 5 iulie 2007, aşa cum a făcut-o. Art.
35812 alin. 1 C. pr. civ. reia regula generală privind invocarea excepţiilor până la prima zi de
înfăţişare, fără să instituie o excepţie la această regulă.

Nu poate fi reţinută nici motivarea instanţei arbitrale, în sensul că părţile au convenit asupra
instituţiei arbitrale prin desemnarea câte unui arbitru. Dimpotrivă, fiind încuviinţat un termen
pentru lipsă de apărare, primul termen de înfăţişare nu a fost realizat în 7 iunie 2007, invocarea
excepţiei făcându-se legal în data de 5 iulie 2007.

Mai mult decât atât, Curtea apreciază că, pentru a conveni la Regulile arbitrale proprii ale D. C,
ar fi fost necesară o convenţie scrisă în acest sens, aspect reţinut chiar de către tribunalul arbitral
prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2007. Or, o astfel de convenţie nu a fost nicicând
încheiată, astfel încât nu se poate susţine cu succes că Ministerul ar fi abdicat de la regulile de
arbitraj asumate prin clauzele contractuale.

În ceea ce priveşte constituirea tribunalului arbitral, Curtea constată că, potrivit art. 20.6 din vol.
2 al contractului: "Cu excepţia litigiilor soluţionate, orice litigiu pentru care decizia D. (dacă
există) nu a devenit definitivă şi obligatorie va fi soluţionat definitiv prin arbitraj internaţional.
Cu excepţia cazului în care se convine altfel de către ambele părţi: (a) litigiul va fi soluţionat
definitiv potrivit S. de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ; (b) litigiul va fi soluţionat
de trei arbitri numiţi în conformitate cu aceste Reguli şi (c) arbitrajul va fi condus în limba
folosită pentru comunicare definită în Clauza 1.4 Legea şi limbaj (engleza)".

Această regulă nu cunoaşte excepţii pentru situaţia în care nu s-a stabilit o Comisia de
Soluţionare a E., cum greşit susţine pârâta. Pârâta invocă faptul că în contract la cap. 20.8 - F.
perioadei de funcţionare a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor, se arată că "daca apare între părţi
un litigiu (de orice fel) decurgând din sau în legătură cu contractul sau execuţia lucrărilor, iar nu
există o D. (Comisie de Soluţionare a Litigiilor) în funcţionare fie pentru ca numirea D. a expirat
sau din alte motive, atunci: a) prevederile subclauzei 20.4 (obţinerea deciziei D.) şi subclauzei
20.5 (soluţionarea pe cale amiabilă) nu se vor aplica şi b) litigiul poate fi supus direct la arbitraj,
potrivit prevederilor subclauzei 20.6 (Arbitraj), şi că acest text contractual ar permite apelarea la
un alt tip de arbitraj decât cel internaţional, însă se observă că trimiterea este expresă la clauza
20.6 şi deci la acelaşi arbitraj. Excepţia care se face este numai pentru faza prealabilă, arbitrajul
şi condiţiile acestuia rămânând aceleaşi.

Prin urmare, tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală şi nu a

intervenit ulterior nici o altă convenţie a părţilor, poziţia reclamantei din prezentul litigiu fiind
constantă în a refuza recunoaşterea arbitrajului intern.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 366 C. pr. civ., Curtea urmează să admită acţiunea şi să
anuleze Hotărârea arbitrală nr. 5 din 5 martie 2008 pronunţată în dosarul arbitral nr. 10/2007 de
către Tribunalul Arbitral constituit de Curtea de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie C.

În continuare, analizând fondul litigiului, potrivit dispoziţiilor art. 366 alin. 1 C. pr. civ., Curtea
constată următoarele:

Între părţile în litigiu s-a încheiat contractul nr. N./6/11.06.2003, prin care pârâta s-a obligat să
execute lucrări de reabilitare a 10 şcoli şi 2 colegii în zona Nord-Vest a României, contract
guvernat de Condiţiile generale cuprinse în Publicaţia G.-F. 1999.

Modalitatea de plată a lucrărilor contractate a fost stabilită astfel: 75% în Euro (co-finanţare
PHARE) şi 25% în lei (co-finanţare naţională), plata urmând a se face în baza certificatelor
interimare de plată (CIP-urilor) emise de Consultant.

Din valoarea totală a lucrărilor executate şi pentru care s-au emis CIP-uri, Ministerul a refuzat să
achite suma de 221.415,39 Euro, susţinând că această sumă a fost reţinută cu titlu de penalităţi de
întârziere, conform dispoziţiilor contractuale, dată fiind calitatea slabă a lucrărilor, ritmul scăzut
de lucru şi executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de Minister, Curtea constată că

aceasta este neîntemeiată.
În susţinerea excepţiei, s-a invocat faptul că SC D. N SA C-N nu a parcurs etapa obligatorie a
procedurii E./D., aceasta fiind o procedură de mediere/conciliere a disputelor reglementată de
Condiţii generale-Publicaţia G. 1999.

Curtea apreciază însă că această procedură de mediere avea rolul soluţionării pe cale amiabilă a
conflictelor ce ar fi putut apărea cu privire la executarea contractului, astfel încât să nu mai fie
necesară parcurgerea procedurii arbitrale. Or, în condiţiile în care, nici în faţa tribunalului
arbitral şi nici în faţa instanţei părţile nu au reuşit soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului,
Curtea constată că neparcurgerea procedurii de mediere nu a vătămat în nici un fel pe vreuna
dintre părţile litigante. De altfel, în acelaşi context, Curtea apreciază că trimiterea părţilor la a
parcurge această procedură ar fi una pur formală, fără nici un rezultat practic, atâta timp cât ele
nu au reuşit, nici până în prezent, stingerea acestui conflict.

Prin urmare, apreciind excepţia inadmisibilităţii neîntemeiată, Curtea urmează să o respingă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în

justificarea refuzului de a plăti restul de 221.415,39 Euro, invocă reţinerea acestei sume cu titlu
de penalităţi de întârziere conform clauzelor contractuale, calculul acestora fiind datorat
întârzierii în executarea lucrărilor, precum şi a calităţii slabe a acestora.

O. cerere reconvenţională pentru a pretinde suma calculată cu titlu de penalităţi, rezultă că în

speţă au fost invocate regulile privind compensaţia, în una dintre cele 3 forme reglementate de
lege.

În ceea ce priveşte compensaţia legală, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1144 Cod
civil, aceasta operează de drept, în puterea legii şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre
aceasta.

Pentru a putea opera compensaţia de drept, trebuie ca creanţele ce urmează a se compensa să fie
certe, adică existenţa lor să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic, lichide, adică să fie
determinate cu exactitate în valoarea lor şi exigibile, respectiv să fi ajuns la scadenţă.

Or, în speţă creanţa invocată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu este nici certă
şi nici lichidă, atât existenţa cât şi întinderea acesteia fiind contestate de către co-contractant, atât
pe parcursul derulării contractului, cât şi pe parcursul soluţionării litigiului arbitral şi al celui
derulat în faţa instanţei. Pentru dovedirea existenţei şi întinderii acesteia ar fi trebuit administrate
probe, în cadrul soluţionării unei cereri reconvenţionale formulate în acest sens, cerere care însă
nu există în prezentul litigiu.

Compensaţia convenţională este cea care operează prin convenţia părţilor. Cum o astfel de
convenţie nu există între părţile litigante, Curtea nu poate reţine nici această compensaţie.

În fine, când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile, unul dintre
creditorii reciproci se poate adresa instanţei de judecată, care va aprecia şi va putea dispune
stingerea datoriilor până la concurenţa celei mai mici.

Rezultă din cele arătate mai sus că, pentru a putea opera compensaţia judecătorească, creanţele
nu trebuie să fie lichide, dar ele trebuie să fie certe.

Or, aşa cum s-a arătat în cadrul analizei compensaţiei de drept, în speţă creanţa Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Turismului nu este certă, existenţa acesteia fiind contestată de către co-
contractant. Prin urmare, nici această compensaţie nu poate fi reţinută în cauză.
În consecinţă, Curtea constată că, în măsura în care SC D. N SA şi-a executat obligaţiile
contractuale, nefiind opusă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului excepţia de
neexecutare a contractului, şi în condiţiile în care nu se poate opune nici una dintre formele
compensaţiei, acţiunea formulată de SC D. N SA C-N, astfel cum a fost precizată, este
întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Turismului va fi obligat la plata, în favoarea SC D. N SA C-N a cheltuielilor de judecată
ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.

Fiind în culpă procesuală, cererea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de acordare a

cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea în anulare formulată de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII

REGIONALE ŞI TURISMULUI (fostul MINISTER AL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR
PUBLICE ŞI LOCUINŢELOR) în contradictoriu cu pârâta SC D. N SA C-N.

Anulează Hotărârea arbitrală nr.5 din 5.03.2008 pronunţată în dosarul arbitral nr.10.2007 de
către Tribunalul Arbitral constituit de Curtea de Arbitraj C o m e r c i a l d e pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie C şi judecând acţiunea formulată de către SC D. N T.-N în contradictoriu cu
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, respinge excepţia de
inadmisibilitate invocată de MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI.

Admite acţiunea formulată de SC D. N SA C-N în contradictoriu cu MINISTERUL

DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, astfel cum a fost precizată.

Obligă MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI să plătească către SC

D. N SA suma de 222.135,37 Euro, reprezentând preţ lucrări executate, în următoarea
modalitate: 75% în Euro şi 25% în lei, la cursul oficial al Euro din ziua plăţii.

Obligă MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI să plătească în

favoarea SC D. N SA C-N suma de 54.775,7 lei şi 11.900 Euro, la cursul BNR de la data plăţii,
reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI de acordare

a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2010.


 Cuprins