Baltagul de Mihail Sadoveanu

Roman interbelic, tradiţional, realist, mitic

Specie a epicii culte, de mare întindere, romanul tradiţional, realist şi mitic Baltagul (1930),
are o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, cu repere temporale şi spaţiale precizate,
verosimile, un narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Tema o reprezintă căutarea personajului
absent, Nechifor Lipan, de către soţia sa, Vitoria Lipan, aflarea şi sancţionarea asasinilor acestuia, pe
fundalul monografic al satului moldovenesc de sub munte, unde există o lume pastorală, care se
conduce după legi arhaice. Alături de Gheorghiţă, fiul celor doi, Vitoria Lipan reconstituie drumul
labirintic parcurs de bărbat, conturându-se astfel o tematică multiplă: viaţa pastorală, iubirea conjugală,
cât şi iniţierea tânărului în tainele existenţei (bildungsroman). În studiul intitulat Treptele lumii sau
calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, criticul Alexandru Paleologu consideră că romanul sadovenian
este unul de dragoste, o anti-Mioriţă, subliniind faptul că, în structura de adâncime, s-ar afla un alt mit
universal, cel al lui Isis-Osiris.

Compoziţia presupune două perspective diferite: cea realistă, în care este prezentată viaţa
oierilor din Măgura Tarcăului, la care se adaugă cea mitică, evidenţiată prin mottoul preluat din
balada Mioriţa: Stăpâne, stăpâne,/Mai cheamă ş-un câne...

Titlul, alcătuit din substantivul comun Baltagul, valorifică un simbol ambivalent, având în
vedere faptul că acesta face trimitere la un topor cu două tăişuri, sugerând, în mod antinomic, moartea
şi viaţa. Motivul căutării, coroborat/susţinut cu cel al drmului -labirint, are mai multe semnificaţii,
reprezentând cunoaşterea lumii, cunoaşterea sinelui şi iniţierea tânărului Gheorghiţă (personaj
secundar). Perspectiva narativă este una obiectivă, prin relatarea la persoana a III-a, iar naratorul
heterodiegetic reconstituie acţiunile muntencei şi viaţa oierilor, fără a se implica afectiv, folosind însă
tehnica observaţiei şi a detaliului semnificativ, Alături de naraţiune, pasajele descriptive au rolul de a
fixa atmosfera, cadrul natural şi schimbările vremii. sau de a contura portretele personajelor
individuale, cât şi portretul colectiv, al muntenilor, numiţi locuitorii de sub brad. Caracterul monografic
al scrierii este dat de prezentarea ocupaţiilor, tradiţiilor şi obiceiurilor oierilor: Viata muntenilor e
grea....Munteanul are rădăcini la locul lui, ca şi bradul .
Acţiunea se desfăşoară cronologic, urmărind momentele subiectului, de-a lungul celor şaisprezece
capitole. Timpul derulării acţiunii este fixat prin repere ce ţin de calendarul sacru: Sf. Andrei, Postul
Mare. Reperele spaţiale sunt specifice romanului realist, incluzând numele unor localităţi: Măgura
Tarcăului,Balta Jijiei, Cristeşti, Bicaz, Bistriţa, Dorna, ceea ce conferă veridicitate discursului epic.

În expoziţiune, este prezentată nevasta oierului, îngrijorată de întârzierea acestuia. Intriga (de
tip poliţist) este dată de absenţa lui Nechifor Lipan. Înainte de a pleca în căutarea lui, nevasta oierului
se pregăteşte ţinând post negru dousprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea
Bistriţa, informează autorităţile în legătură cu dispariţia soţului, vinde produse pentru a face rost de
bani, pe Minodora o duce la Mănăstirea Văratec, iar pe băiat îl va pregăti, mergând la preot să-i
sfinţească baltagul. Desfăşurarea acţiunii conţine prezentarea drumului parcurs de Vitoria şi de
Gheorghiţă, în căutarea lui Nechifor.. Mama şi fiul reconstituie traseul urmat de cel dispărut, poposind
la un han, la o crâşmă sau la Vatra Dornei, unde află de vânzarea oilor. În drumul lor, întâlnesc un
botez, la Borca, şi o nuntă la Cruci, urmând ca acest traseu simbolic să se încheie cu cel de-al treilea
eveniment existenţial, moartea. Cu ajutorul câinelui Lupu, mergând din sat în sat şi întrebând oamenii
locului, munteanca descoperă în adâncul unei râpe, situată între Suha şi Sabasa, la Crucea Talienilor,
rămăşiţele celui căutat. Punctul culminant este asociat momentului în care văduva reconstituie cu
exactitate evenimentele, la parastas, demascându-i pe asasini, Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. În
deznodământ, acesta îşi recunoaşte fapta şi îi cere iertare femeii.

Vitoria Lipan este personajul principal, tipul muntencei , cu o personalitate puternică,

inteligentă şi tenace, dovedind respect pentru valorile lumii tradiţionale. Ea este hotărâtă să afle
adevărul: N-am să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului, păn’ce l-oi găsi pa Nechifor Lipan.
Portretul moral se realizează prin caracterizare directă (de către narator şi personaje), cât şi indirectă:
din faptele ei rezultă dragostea şi grija pentru copii, dar şi preocuprea pentru înmormântarea soţului,
potrivit rânduielilor creştine. Fidelă valorilor consacrate, Vitoria respinge elementele de modernitate,
spunându-i Minodorei: Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză. crede în principiile lumii arhaice şi este refractară
faţă de noutăţile civilizaţiei, cum ar fi trenul. În schimb, respectă obiceiurile şi se integrează în
ritualurile de nuntă şi botez, pe care le descoperă de-a lungul drumului în necunoscut: .. a primit plosca
şi a făcut o frumoasă urare miresei... Are intuiţie şi imaginaţie, determinându-i pe ucigaşi să se
autodemaşte, simţindu-se dominaţi psihologic de văduva lui Nechifor.Statornicia iubirii conjugale este
o altă trăsătură definitorie a protagonistei:.. era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani
Complexitatea portretului este evidenţiată prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin
caracterizarea indirectă, rezultând din relaţiile cu celelalte personaje, limbaj, onomastică, atitudinea
intransigentă în educaţia copiilor. O secvenţă semnificativă, ce transmite iubirea şi durerea eroinei ,
este aceea când rămăşiţele pământeşti ale bărbatului sunt puse în mormânt: Cu aşa glas a strigat,
încât prin toţi cei de faţă a trecut un cutremur. Portretul fizic evidenţiază frumuseţea femeii, prin
caracterizarea directă a naratorulu, încă din expoziţiune: Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţă
neobişnuită în privire.Ochii îi străluceau ...în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârlige .

Personaj absent, Nechifor Lipan este caracterizat cu ajutorul retrospectivei şi al rememorării, portretul
său fiind rezultatul modului în care se reflectă în conştiinţa nevestei sau a celor care l-au cunoscut.
Adevăratul său nume este Gheorghe, însă fusese schimbat din cauza unei superstiţii.

În opinia mea, acest roman plural (mitic, de iubire, cu intrigă poliţistă, monografic), ilustrează credinţa
în forţa iubirii autentice, care se perpetuează în plan simbolic, în postexistenţă; având în vecere cuplul
onomastic Vitoria-Nechifor (în limba greacă Nike-phoros, înseamnă purtător de victorie).

Notă!! Pentru detaliere utilizaţi inf. din caiet.

 Caracterizarea personajului VITORIA LIPAN / RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

din romanul interbelic, tradiţional,

realist, mitic Baltagul de Mihail Sadoveanu

Specie a epicii culte, cu acţiune polifonică şi un narator obiectiv, omniscient şi omniprezent,

romanul Baltagul (1930) de Mihail Sadoveanu prezintă, în prim-plan, evoluţia personajului principal
feminin Vitoria Lipan, care îşi caută bărbatul dispărut, demascându-i pe asasini. Aceasta reprezintă
tipul muntencei, cu o personalitate puternică, inteligentă şi tenace, hotărâtă să afle adevărul: N-am
să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului, păn’ce l-oi găsi pa Nechifor Lipan. În studiul intitulat
Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, criticul Alexandru Paleologu consideră că
romanul amintit este unul de dragoste, o anti-Mioriţă, subliniind faptul că, în structura de adâncime, s-
ar afla un alt mit universal, cel al lui Isis-Osiris. Această observaşie are în vedere iubirea de maturitate a
eroinei pentru bărbatul ei.

Ea dovedeşte respect pentru valorile tradiţionale: familia, credinţa, iubirea. Portretul moral se
realizează prin caracterizare directă (de către narator şi personaje), cât şi prin cea indirectă; din faptele
ei rezultă dragostea şi grija pentru copii, dar şi preocuprea pentru înmormântarea soţului, potrivit
rânduielilor creştine. Nevastă de oier din Măgura Tarcăului, ea pleacă în căutarea acestuia. În
expoziţiune, este descrisă starea de nelinişte, cauzată de întârzierea bărbatului. Tot în acest moment
al subiectului, este prezentat portretul fizic, prin caracterizarea directă, aparţinând naratorului:: Nu
mai era tânără, dar avea o frumuseţă neobişnuită în privire .Ochii îi străluceau ...în dosul genelor lungi
şi răsfrânte în cârlige....Cu ajutorul caracterizării directe este evidenţiată dragostea constantă a
femeii, căreia :îi fusese drag în tinerete Lipan, şi aşa îi era şi acum . Statornicia iubirii conjugale
reprezintă o altă trăsătură definitorie a protagonistei:.. era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani.
.Curajoasă, intuitivă, dispunând de o inteligenţă nativă, aceasta se va angaja în drumul labirintic,
după o prealabilă pregătire: ţine post negru dousprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la
mănăstirea Bistriţa, informează autorităţile în legătură cu dispariţia soţului, pe Minodora o duce la
Mănăstirea Văratec, iar pe băiat îl va întări spiritual, mergând la preot să-i sfinţească baltagul. .În
desfăşurarea acţiunii, mama şi fiul reconstituie traseul urmat de Nechifor, poposind la un han, la o
crâşmă sau la Vatra Dornei, unde află de vânzarea oilor. În drumul lor, întâlnesc un botez, la Borca, şi
o nuntă la Cruci, urmând ca acest periplu să se încheie cu cel de-al treilea eveniment , moartea. Cu
ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă în adâncul unei râpe, situată între Suha şi Sabasa,
la Crucea Talienilor, rămăşiţele celui pe care îl căuta. Aparţinând unei lumi arhaice, Vitoria transmite
copiilor respectul pentru mentalitatea şi comportamentul moştenit de la părinţi, exprimându-şi
dispreţul faţă de formele civilizaţiei, cum ar fi trenul. Respinge elementele de modernitate, spunându-i
Minodorei: Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză. În schimb, respectă obiceiurile şi se integrează, cu uşurinţă, în
ritualurile de nuntă şi de botez, pe care le întâlmeşte: .. a primit plosca şi a făcut o frumoasă urare
miresei... Portretul moral se întregeşte prin caracterizarea directă, aparţinând propriului fiu, care spune
despre mama sa că-i cunoaşte gândurile şi că i-au crescut ţepi. Caracterizarea indirectă rezultă din
gesturi, limbaj, mentalitate, onomastică, relaţii cu alte personaje: ea crede în nemurirea sufletului, are
comportamentul unui homo religiosus, respectând tradiţia ortodoxă (priveghi, slujba religioasă,
parastas), deşi uneori este superstiţioasă. Scena coborârii sicriului în groapă concentrează, sub forma
unui climax narativ, toată iubirea şi durerea femeii. Cu aşa glas a strigat, încât prin toţi cei de faţă a
trecut un cutremur. Complexitatea portretului este evidenţiată prin tehnica basoreliefului şi
individualizat prin caracterizarea indirectă, aşa cum rezultă din atitudinea intransigentă faţă de
educaţia copiilor. Prezentă în toate momentele subiectului, protagonista îi demască pe asasini, Ilie
Cuţui şi Calistrat Bogza, în scena de la parastas, ceea ce reprezintă punctul culminant.. În
deznodământ, acesta îşi recunoaşte fapta şi îi cere iertare Vitoriei, fapt ce ilustrează forţa psihologică
a femeii..

Relaţiile eroinei cu celelalte personaje subliniază, în mod indirect, complexitatea caracterului. Pe

Gheorghiţă îl ajută să se maturizeze (element de bildungsroman), luându-l cu ea la drum, iar pe
Minodora o protejează, ducând-o la mănăstire. Portretul personajului absent, Nechifor Lipan, capătă
contur cu ajutorul descrierii şi al rememorării, aparţinănd soţiei şi interlocutorilor pe care aceasta îi
descoperă de-a lungul drumului-labirint.

Oierii duc o existenţă grea, câştigându-şi „pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu
caţa.[...] Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. [...] munteanul are rădăcini adânci ca şi
bradul.”. Despre Nechifor Lipan, naratorul omniscient lansează puţine informaţii în mod direct.
Se poate afla că acesta s-a arătat foarte priceput în meşteşugul oieritului, că stânele i-au fost bine
rânduite şi ciobanii ascultători. Trăsăturile sale se regăsesc în portretul colectiv pe care îl
realizaează naratorul oamenilor de la munte: „locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de
mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea, răbdători în suferinţă ca şi-n ierni cumplite, fără
griji în bucurii ca şi-n arşitele de cuptor, plăcându-le dragostea, şi beţia, şi datinile lor de la
începutul lumii[....] Aşa şi acel Nechifor Lipan care acuma lipsea”. El devine astfel un personaj
emblematic. Portretul acestuia se conturează din memoria afectivă a Victoriei („Aşa-i fusese
drag în tinereţe Lipan, aşa-i era drag şi acum, când aveau copii mari cât dânşii”), aceasta
rememorând scene din tinereţea lor care arată inteligenţa, îndârjirea şi legătura afectivă a
acestora (replica lui Lipan: „Nimeni nu poate sări peste umbra lui” este completată de meditaţia
Vitoriei: „Aşa o fi bădiţă, dar cel ce zice multe, ştie puţine.”). Iubirea faţă de soţ, dar şi conştiinţa
rolului pe care îl are în îndeplinirea datinilor („Mai cu samă de-i mort cată să-l găsesc”), cărora li
se adaugă şi dorinţa de a găsi echilibrul lumii pe care crede că l-a stricat moartea violentă a lui
Lipan determină hotîrârea de a pleca în căutarea lui. Ea vorbeşte permanent cu admiraţie despre
Lipan : „bărbat fără frica răilor”, „de hoţi nu se temea: avea stăpânire asupra lor.” În toate
locurile pe unde a trecut Lipan demonstrează aceste calităţi, iar cei care l-au cunoscut vorbesc cu
admiraţie despre el: „cinstit, plătindu-şi datoriile, iubitor de animale”.

În opinia mea, acest roman plural (mitic, de iubire, cu intrigă poliţistă, monografic), ilustrează
credinţa în forţa iubirii autentice, care se perpetuează în plan simbolic, în postexistenţă; având în
vecere cuplul onomastic Vitoria-Nechifor (în limba greacă Nike-phoros, înseamnă purtător de victorie).