Sunteți pe pagina 1din 8

Refularea și mecanismele de apărare în teoria

freudiană
Freud credea că sinele este o sursă de gânduri și sentimente copilărești sau
necivilizate, multe dintre ele (ca pofta trupească sau ura față de părinți) fiind
inacceptabile pentru eu, impunându-se deci un fel de rezistență. Freud a simțit
că această idee era una dintre cele mai mari intuiții și contribuții originale. Într-un
eseu autobiografic din 1925, el a menţionat că: "Am numit acest
proces refulare(eng. repression): este o idee nouă și nimic asemănător nu a mai
fost identificat vreodată în viața mentală".
 
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.10: Personalitatea) - (Partea a II-a: Teoria freudiană)
Veţi citi despre:
» Refulare, în teoria lui Freud
» Mecanismele de apărare (Negarea, Raţionalizarea, Proiecţia, Intelectualizarea,
Deplasarea, Formarea reacţiilor, Anularea, Izolarea, Identificarea, Regresia)

Refularea

Freud a descris refularea ca împingerea unor trăiri psihice în afara


conștiinței sau pur și simpluignorarea lor. Dacă o pulsiune instinctuală amenință
în vreun fel, ea trebuie să fie reprimată, iar modul de a face acest lucru este să
nu te gândești la ea.

Dacă un gând de neconceput este îngropat destul de adânc, nu există niciun risc


ca el să aibă efecte, deci el nu va provoca anxietate sau vreo dificultate. Așa se
întâmplă (credea Freud) dacă refulareaare succes. Mintea conștientă va fi
cruțată de durerea sau de disconfortul confruntării cu părțile periculoase și
inconfortabile ale psihicului.

Dar dacă refularea este incompletă sau eșuează, și impulsurile interzise reapar


în minte, poate apărea anxietatea sau teama. Dorința sau pulsiunea instinctuală
se comportă ca o plută ținută sub apă. Ea amenință că se va ridica la suprafață
în lipsa exercitării unei presiuni constante din partea persoanei, pentru a o
1
menține în jos.                          

Care e legătura dintre libidou  şi refulare?

Amintiți-vă că un concept de bază al psihologiei freudiene este libidoul. Freud


vedea libidoul ca pe oenergie vitală generală, generată de sine, cu origine
sexuală, dar care putea fi exprimată în multe moduri diferite.
Pentru a înţelege conceptele freudiene de sine, eu şi supra-eu, citiţi acest articol.
Freud credea că refularea blochează energia libidinală. Acest lucru a fost
sugerat de metafora unei plute ținute sub apă.

Freud credea că o persoană trebuia să-și exercite energia mentală pentru a


menține ceva refulat, mai ales atunci când refularea eșuează. Ca urmare, o
persoană care refulează sau reprimă lucruri importante ar putea să se simtă atât
anxioasă (din cauza amenințării), cât și deprimată sau lipsită de energie (din
cauza faptului că energia libidinală este blocată de refulare).

Când refularea amenință să eșueze, sugera Freud, o persoană va face manevre


mentale pentru a evita confruntarea cu un gând sau cu o acțiune inacceptabilă.
Manevrele sunt cunoscute colectiv camecanisme de apărare.
 
Conceptul refulării s-a schimbat după moartea lui Freud. Psihologii i-au dat
conotația de uitare a amintirilor dureroase. Dar aceasta nu a fost concepția lui
Freud, decât la începutul carierei sale, după cum arată Boag (2006).
 
Freud a început cu o versiune a refulării ca "uitare a amintirilor dureroase" în anii
1880. Cu toate acestea, spre sfârșitul carierei sale, Freud nu mai vedea refularea
în acest fel. Acum era vorba de împiedicarea exprimării unor pulsiuni sau
instincte interzise.

Freud credea că oamenii trebuie să refuleze (să reprime) "fantasmele" sau ideile
de împlinire a dorințelor generate de sine. ("Fantasmă" a fost termenul adoptat
de traducătorii lui Freud pentru a se referi la impulsurile sinelui, fanteziile
neplăcute din timpul reveriei). Uciderea unui părinte sau dorințele sexuale față
de un părinte pot fi exemple de fantasme ale id-lui.

Dacă presiunea sinelui începe să licărească în conștiință, ea ar putea provoca


2
un comportament periculos sau inacceptabil. Aceasta făcea refularea necesară.
Din nou: refularea era îndreptată către cenzurarea dorințelor și fanteziilor
interzise, nu a amintirilor reale.

Dar acest mod de a vedea refularea nu este comun pentru media populară de


astăzi. De asemenea, nu în acest mod a fost definit conceptul de refulare în
literatura de specialitate din ultimii 20 - 30 de ani.

Atunci când Holmes (1994) a afirmat că nu exista "nicio dovadă" a refulării, el a


vrut să spună: "Cercetările arată că amintirile dureroase nu sunt uitate mai mult
decât celelalte amintiri".

Când au scris The Myth of Repressed Memory, Loftus și Ketchum (1994) nu s-au


referit la impulsurile interzise ale sinelui. Ei au arătat că amintirile recuperate în
cursul terapiei erau adesea inexacte.

Mecanismele de apărare

Descrierea lui Freud a mecanismelor de apărare poate fi evaluată ca o


observație intuitivă. Nu e nevoie de nicio teorie freudiană pentru a vedea că ne
folosim de o gimnastică mentală în scopul evitării gândurilor sau conflictelor
neplăcute.

Fiind un observator pasionat, Freud a identificat multe mecanisme de apărare


interesante. El a spus că mecanismele de apărare, în general, vizează protejarea
pretențiilor eului.

O pretenție este ceva ce mimăm că suntem sau ceva ce ne dorim să credem


despre noi înșine, de exemplu, faptul că suntem cinstiți. O persoană ar putea să
se angajeze într-un mecanism de apărare ca cel al raționalizării, în cazul
comiterii unui furt, pentru a nu se mai vedea pe sine însăși ca fiind necinstită.

Ce este negarea? Cum o manifestă copiii? Cum se deosebește


raționalizarea de minciună?

3
Poate că cel mai simplu mecanism de apărare este negarea - refuzul de a
recunoaște adevărul.
Negarea, asemenea multor alte mecanisme de apărare, este foarte evidentă la
copiii mici. Un copil care sparge o vază de față cu toată lumea va exclama
imediat: "N-am spart-o eu!"

La adulți, negarea este comună în cazul suferinței pentru pierderea bruscă și


neașteptată a unei persoane iubite. Oamenii care se confruntă cu moartea subită
a unui persoane dragi spun în mod obișnuit: "Nu se poate așa ceva". Psihiatrii
care lucrează la camerele de urgență din spitalele mari văd această reacție atât
de des, încât se așteaptă la ea.

Negarea este frecvent observată în alcoolism. Alcoolicii sunt notorii pentru


negarea faptului că au o problemă atunci când toți ceilalți o pot vedea. Poate că
același lucru este valabil și pentru multe alte probleme personale, pe care nu e
plăcut să le realizezi.

Un mecanism comun de apărare este raționalizarea.


Raționalizarea are loc atunci când oamenii construiesc explicații false pentru
propriul comportament, fără a realiza falsitatea explicațiilor lor. Conform
concepției lui Freud, raționalizarea, ca reacție de auto-protecție automată, este
efectuată de partea inconștientă a eului.

Prin urmare, raționalizarea, ca mecanism de apărare în sens freudian, are loc


numai atunci când o persoană nu știe că minte. Ca atare, raționalizarea este
diferită de înșelăciunea obișnuită, care apare atunci când oamenii cunosc
adevărul, dar încearcă să-i păcălească pe ceilalți.

Raționalizarea are loc, probabil, tot timpul când încercăm să explicăm


comportamentul provenit din surse inconștiente. Una dintre "pretențiile eului"
este aceea că noi ne controlăm propriul comportament, prim urmare, dacă
comportamentul este cauzat de factori din afara controlului conștient, vom
încerca să-l raționalizăm prin explicarea a ceea ce am intenționat, de fapt, în
cazul respectiv.

Acest mecanism a fost evidențiat clar prin experimentele creierului divizat. Un


aparat special poate trimite mesaje numai emisferei drepte (nevorbitoare), așa
încât mâna stângă să facă ceva și partea vorbitoare a creierului să nu știe de ce.
4
Însă aceasta putea formula instantaneu o explicație.

Cu alte cuvinte, jumătatea vorbitoare a creierului avea întotdeauna o explicație


pentru activitatea brațului stâng, dirijată de jumătatea nevorbitoare a creierului,
dar explicația era una falsă. S-ar putea spune: "Acest lucru împiedică
disconfortul de a realiza că o jumătate din creierul nostru nu comunică cu
cealaltă jumătate", dar acești pacienți erau pe deplin conștienți de statutul lor de
pacienți cu creier divizat.

Pare mai probabil că raționalizarea este un obicei dobândit prin experiență


îndelungată. Nu putem cunoaște toate motivele pentru care un gând ar
putea să apară în capul nostru. Dar avem nevoie de o narațiune, de o
explicație, așa că încercăm să facem ceva plauzibil. Fie furnizăm una, fie
spunem pur și simplu: "Așa mi-a trecut prin minte".

Mecanismul de apărare numit intelectualizare are loc atunci când o persoană


adoptă o atitudine rece, științifică față de ceva care amenință să provoace
tulburări emoționale. Un prieten care preda anatomia generală la o școală
medicală mi-a dat un exemplu adecvat:

Fiecare student din primul an de medicină avea un cadavru pe care lucra, a șa că


sala arăta ca o morgă. Dar (a explicat el) studenții au învățat repede să
considere organele ca nefiind altceva decât materialul de laborator pentru
disecție. Indiferent dacă realizau sau nu, această atitudine profesională îi ajuta
probabil să combată sentimentele de groază și de frică.

Ce este proiecția? Care sunt exemplele obișnuite ale acesteia?

Proiecția este un mecanism de apărare care apare atunci când oamenii evită


evaluarea negativă de sine, identificând propriile lor gânduri sau acțiuni
neplăcute la alte persoane. Un student care trișează va spune că "toată lumea
trișează". Un bărbat care își înșală soția pare cu adevărat surprins să afle că unii
oameni sunt fideli.

Mulți studenți au experiența proiecției în contextul unei povești de dragoste care


pălește. Persoana care dorește să pună capăt relației o acuză pe cealaltă că "se
comportă amuzant" sau că"vrea să rupă relația", când de fapt ea este cea care
5
are această trăire.

Ce este deplasarea, așa cum a explicat-o Freud?

Deplasarea este un mecanism de apărare prin care se presupune că energia


libidinală este redirecționată de la un obiectiv dorit (dar indisponibil) la un
înlocuitor. După despărțirea de prietenul ei, o tânără s-a trezit dormind cu un
câine mare împăiat - un cadou de la tatăl ei. Ea chiar și-a sărutat animalul
împăiat de noapte bună. Când s-a împăcat cu prietenul ei, animalul s-a întors la
locul lui în colțul încăperii.

Deplasarea agresivității este o altă varietate comună a deplasării. În locul


uciderii unui profesor care îți dă o notă proastă (pe care Freud ar suspecta-o
probabil de fi o fantasmă a sinelui), cineva ar putea lovi cu piciorul o cutie sau să
dea cu pumnul în perete.

Ce este formarea reacţiilor?

Formarea reacțiilor este un mecanism de apărare interesant, dacă acceptați


logica lui Freud. Constă în faptul că o persoană se apără de gândurile sau
impulsurile sale inacceptabile, transformându-le în opusul lor la suprafață.

Eul se fortifică astfel în punctul său cel mai slab. Freud a spus că formația
reacțională are un caracter compulsiv sau excesiv.

De exemplu, un student a scris o dată un eseu în care descria, cu șoc și tristețe,


o luptă cu pumnul cu tatăl său, față de care avea un profund resentiment pentru
abandonarea mamei lui. Dar el și-a început eseul cu afirmații despre cât de mult
și-a iubit tatăl. Impresia puternică era că el se lupta cu ideea aceea, afișând exact
emoția opusă.

Sublimarea este un mecanism de apărare despre care Freud a crezut că are loc


atunci când energia libidinală este canalizată în activități acceptabile, aprobate
din punct de vedere social. Freud avea o pregătire în chimie,
unde sublimarea înseamnă trecerea de la o stare solidă la o stare de vapori.

6
Mecanismul de apărare al sublimării determină canalizarea impulsurilor brutale
ale sinelui într-un comportament rafinat și civilizat. Alfred Adler aprecia
sublimarea ca fiind un "mecanism de apărare sănătos", pentru că dacă funcționa
așa cum credea Freud, el producea rezultate sociale benefice pentru omenire.

Care este scopul "anulării retroactive"?

Anularea retroactivă este un efort ritualic de anulare a daunelor și de reducere


a vinei pentru unele acțiuni din trecut. Nimeni nu poate schimba trecutul, deci
actul de anulare retroactivă este de obicei unul simbolic.

Un exemplu de anulare retroactivă poate fi acela al unei fete care ar trimite o


frumoasă carte poștală, de Ziua Îndrăgostiților, unui băiat de care s-a despărțit.
Fata care trimite cartea poștală pentru că se simte vinovată de rănirea
sentimentelor celeilalte persoane. Mesajul este: "Eu chiar nu sunt o persoană
rea."

Un băiat care ar primi o astfel de carte poștală ar putea crede că fosta lui
prietenă e sadică și că încearcă să-l rănească. Dar Freud ar fi putut spune că
intenția ei inconștientă putea fi aceea de a se convinge că în realitate ea nu e o
persoană rea.

De ce ar putea fi izolarea greu de detectat la o altă persoană?

Izolarea are loc atunci când cineva, care are o problemă sau un conflict, o / îl
blochează într-un colț al minții, izolându-o/l de procesele de gândire de zi cu zi.
O persoană care folosește izolarea ar putea să nu ofere niciun indiciu exterior al
conflictului, cu excepția tendinței de a evita să reacționeze atunci când te aștepți
la o reacție.

Ce este o reacție de conversie?

Vedeți povestea lui Anna O. din Capitolul 13 pentru mai multe exemple de reacții


de conversie (astăzi se numește tulburare de somatizare).

Cum ar putea Freud să explice un devotament fanatic față de cărțile de


benzi desenate sau de echipele sportive?
7
Identificarea este un mecanism de apărare care apare atunci când o persoană
evită gândurile și emoțiile dureroase prin identificarea cu unele surse simbolice
de putere. De exemplu, persoanele care au un eu slab sau au vieți tulburate se
dedică deseori în mod fanatic cărților de benzi desenate sau eroilor de science
fiction, personajelor din telenovele, partidelor politice sau sportivilor preferați.

Ce este regresia?

Regresia apare atunci când o persoană aflată sub stres revine la un


comportament caracteristic unei vârste mai tinere. În condiții severe de stres,
oamenii se pot înclina în poziția fetală a unui copil nenăscut. O formă mai puțin
extremă de regresie apare la adulții stresați care manifestă un comportament
copilăresc.

Sunt mecanismele de apărare "reale"? 

La nivel comportamental, ele sunt familiare pentru cei mai mulți dintre noi, din
experiența cotidiană. Freud le-a atribuit protejarea pretențiilor eului și este
adevărat că ele toate sunt, prin definiție, rezultatul unei provocări.