Citodiagnosticul Tzanck

- utilizarea citodiagnosticului se poate face în afecțiuni veziculobuloase, granulomatoase, erozive

sau chiar în neoplazii, termenul utilizat fiind: citodiagnosticul Tzanck.
De precizat că, citodiagnosticul nu substituie metodele standard de diagnosticare în cazul
afecțiunilor mai sus enumerate dar, utilizarea lui poate ajuta în stabilirea rapidă a unui diagnostic
clinic sau poate fi adjuvant pentru alte metode. De asemenea, este o metodă non-invazivă pentru
pacient, rapidă, ieftină și ușor de realizat.
Mecanismul care stă la baza acestui test este acantoliza, practic are loc o rupere a legăturilor
intercelulare la nivelul epidermului, ceea ce se traduce prin apariția unor celule mărite de volum,
rotunjite.
Procedură:
1. îndepărtăm plafonul leziunii cu conținut lichidian
(veziculă / bulă) și realizăm gratajul bazei lezionale cu o lama de bisturiu;
2. pe suprafața erodată se aplică o lamă de sticlă, realizându-se astfel un frotiu – amprentă;
3. materialul rezultat este expus pe o lamă de microscop, lăsat la uscare la temperatura camerei
și apoi colorat (Giemsa, hematoxilin - eozină, albastru de metilen, albastru de toluidină,
Wright, Papanicolau etc);
4. examinarea la microscopul optic.
Rezultate:

 ➢  celule gigante multinucleate în infecțiile de tip herpetic (în aproximativ 85% cazuri);
Ideal ar fi ca lichidul să se recolteze dintr-o leziune ce nu are mai mult de 3 zile. Celulele
apar pe frotiu ca fiind mărite de volum (diametru de 60-80 μ), cu nuclei ce variază ca formă
și mărime, în număr mare (8 sau mai mulți). De asemenea, se pot întâlni și celule de tip
acantolitic.

 ➢  în cazul pemfigusurilor, vom găsi așa numitele celule Tzanck. Sunt de fapt keratinocite
acantolitice, celule segregate, distrofice, care și-au pierdut desmozomii, rotunde sau
poligonale, lipsite de tonofilamente, cu citoplasmă intens bazofilă, colorată neuniform,
având la periferie o zonă intens colorată în albastru-închis, dar nemijlocit în jurul nucleului –
o zonă albastru-deschis. Nucleul celulelor este voluminos, ocupând uneori toată celula. În
alte cazuri, nucleul poate avea forme bizare, poate fi intens colorat/ hipercrom, cu de două
ori mai mulți nucleoli; Pentru pemfigusul vulgar această metodă este extrem de utilă în
special în stadiile incipiente ale bolii, când leziunile cu localizare la nivelul mucoasei bucale
pun problema unei biopsii ce creează un disconfort major pentru pacient, iar pozitivarea
citodiagnoticului Tzanck are loc în aproape 100% cazuri. Pacienții cu pemfigus vegetant vor
avea la citologie mai multe celule de tip inflamator, predominant eozinofile.
➢celule acantolitice diskeratotice, neutrofile și coci în infecțiile bacteriene (impetigo) (în
aproximativ 92% cazuri);
 ➢  pseudohife în candidoze;

 ➢  celule bazale necrotice în epidermoliza toxică;

 ➢  numeroase eozinofile în dermatita herpetiformă Duhring – Brocq;

 ➢  celule bazaloide în carcinomul bazocelular. Aceste celule arată ca cele bazale doar că
sunt mai mari decât cele normale și mai intens bazofile. Citoplasma lor poate conține
granule de melanină în special în formele pigmentate de carninoame.

 ➢  tendința celulelor la izolare și pleomorfismul sunt cele două caracteristici ale
citodiagnosticului Tzanck în carcinoamele scuamocelulare. Mărirea obiectivului va
evidenția alterări ale nucleilor și modificări în colorația normală a citoplasmei. Această
metodă este practicată mai des în formele ulcerate de CSC și în cele cu localizare mucoasă.
Pozitivarea citodiagnosticului Tzanck este corelată cu durata leziunii, cu cât leziunea este
mai nouă pe piele, cu atât crește șansa unui rezultat pozitiv.
Deși nu substituie examenul histologic standard, citodiagnosticul Tzanck poate fi un
instrument de mare valoare în practica curenta a dermatologului ce poate ajuta la stabilirea
rapidă a unui diagnostic clinic.